Nu eşti nici o d a t ă prea b ă t r â n ca s ă devii ma i în ţe lep t . PREŢUL ABONAMENTELOR PE AN t

Pentru învăţători, preoţi, studenţi şi săteni 200 Lei « autorităţile săteşti . . . 3 0 0 <• < instituţii particulare ?i d e stat. . 4 0 0 «

Iar delà 500 de lei în sus, penîru sprijinitorii aces ie i foi.

4 J J M Ï N ; * л 7 . д . m ş i VEI f i - VOEŞTE ŞI VEI PUTEA"

CI A. ROSETTÏ.

Direc to r : Generalul NICOLAE P E T A L A

REDACŢIA, STR. REGALA Nr. 16 Sec. J B U C U R E Ş T I , 10 A U G U S T 1 9 3 0 '•»ЧѴ-тПЬ'.71А STR. R-'-'ï 4 . 1 % 16 UNUL X, Nr. 334—335

Ar .ar - în f iecare D u m i n i c ă

Si dacă nu se văd nu sunt ? Ce lucrezi lucrează bine şi vezi

cum are să fie sfârşitul. Zicere din vremea Romanilor.

1. Omul din ziua dc azi uşor numeşte superstiţios pe cel care crede în puteri în care nu se pot pipăi. Şi e adevărat că sunt pe lume mulţi superstiţioşi, adică oameni stăpâniţi de credinţe fără temei, în închipuiri goale. Dar nu mai puţin sunt superstiţioşi şi din acei сгге cred că nu sunt oameni care cred în puterea u-nor formule seci, în puterea u-nor vorbe lipsite de cuprins, pe care mulţi le frământă în gura, dar fără a lega de ele un în­ţeles oarecare.

Aşa este cu vorbe de libertate ştiinţă, democraţie, voinţă naţi­onală, pe care unii le văd ca leacuri minunate pentru .felurite dureri ale ţării. După dreptate însă, acestea sunt curate ѵогЫ-goale, dacă mai 'nainte de ele nu se află în suflete puteri cura­te de învăţătură, de cuviinţă, de omenie, de cuget drept, pri> care vorbe ca cele de mai su^ îşi capătă viaţă şi mers sănătos

Dar tocmai oamenii care văd superstiţii la alţii şi care nu an ochi decât pentru lucrul pipăit scapă din vedere alte puteri pt lângă care trebue să treacă cu mare sfială şi cu care nu trebuit să se joace. Dacă multe temeiuri pe care le întrebuinţăm noi în viaţa naţională nu au ca ceva simţit decât o răstire a lor cu buzele, mulţi trec pe lângă ele cu mare uşurărate şi săvârşesc păcate împotriva ţării. Săvârşirea lor se poate răsbuna cu amar când nici nu te gândeşti.

Un asemenea temei este jură­mântul oştirii. Toţi ceiace slu-jes în oaste se leagă prin jură­mântul înaintea capului ţării că-i vor păstra credinţă şi vor urma cuvântul lui în orice împrejurare. Iar acest legământ se face, nu ca o făgăduinţă oarecare pe care omul slab şi supus ispitei o poate calea. Nu, ci tocmai pentruca omul e slab şi nu te poţi bizui pe el, legământul a cesta se face pecetluindu-1 cu numele lui Dumnezeu, care nu se poate schimba ca omul.

«In numele lui Dumnezeu, Atotputernicul...» cu aceste cu vinte începe jurământul ostăşesc. Deci ceiace are pe el ca pecet­luire delà Dumnezeu, nu se poate nici călca, nici schimba de azi pe mâne, ca o hotărâre oarecare a omului, pe care se pot preface delà zi la zi. Tot pentru temeiul acesta, jurământul nici nu se săvârşeşte ca o sin­gură lucrare a mea, împlinită numai prin puterile şi autoritatea mea, ci se face înaintea preotu­lui care-1 primeşte, adică înaintea organului lui Dumnezeu.

Românul spune, din adâncul înţelepciunii sale, ca dacă ţi-ai dat cuvântul numai prin tine în şuţi şi încă are putere. «Pe unde a eşit cuvântul iese sufletul», a dică dacă gâtul este organul ros­tirii cuvântului, prin care, după credinţa poporului, iese sufletul, înseamnă că şi cuvântul, care trece pe acelaş drum al sufletu­lui, trebue să fie în mare cinste şi nici s ă i rostim uşor, nici să-i dăm cu uşurinţă. Cu atât mai mult când acel cuvânt este le­gat prin jurământ înaintea Iui Dumnezeu.

Se înţelege, dacă această pe cetluire nu este ceva pipăit şi nu se vede, nu urmează că oamenii care nu cred decât în cele pi­păite, trebue să se joace uşoi cu jurământul. Nu trebuie să creadă că aceasta e formulă ъ vieţii peste care putem trece cu uşurinţă.

Aici e primejdia oamenilor care nu cred decât în ce se pipăie că uşor trec peste puteri ascunse ale lucrurilor, peste iţele nevă zute, prin care ele se leagă şi care sufletele secârmuiesc. Dacă

vei băga în capul oamenilor că ei n'au a crede decât în ce se pipăie, e vai şi amar. Atunci in­trăm în viaţa de bestii, prin care numai ieslea are preţ şi putere înaintea lor.

2. Noi am avut în mijlocul nostru un fapt de ma"e bucurie, pe care ţara l'a primit bătând din palme. Acesta a fost venirea Re­gelui în ţară. Şi noi am scris trei articole în privinţa aceasta, arătând că venirea Regelui a răs­puns gândului obştesc şi că lu­mea dorea mai multă statornicie în cârmuirea ţa!ii.

Dar fripta aceasta trebuia fă­cută şi cu buna folosinţă a tu turor puterilor sufleteşti care ţin alcătuirea nevăzută a ţării. Ţara nu e.-te numai pământ şi ape şi oameni. Este o tovărăşie nevă­zuta di suflete, prin care ne sim tiu kg.iţi uni! de alţii şi alcă­tuim nsttd un popor. Când Re­bele a venit în ţară, fapta tre­buia făcută cu păstrarea tuturoi legămintelor sufleteşti ale e ;. ГІе ce să nu faci, ce te ai apucat să faci, în chipul cel mai bun în care se putea face ?

Cu toate acestea cârmuitorii noştri n'au lucrat pentru venirea Recelui în chipul cel mai bun are trebuia făcut. Regele a fost

primit la graniţă şi în Bucureşti de unele organe ale oştirii. S înţeii-gi', au făcut aceasta din po runcă. Dar toţi aceşti oşteni erau ifgati prin jurământ către Regele Мііьі . Puteau ei primi cu alai şi cu urale şi gata de slujba, ca pe îmi marele lor, pe acel către care nu erau încă legaţi prin ju rământ către altul?

lată lucrul la care cânnuitorii ţării nu trebuiau să supuie oşti­rea. Şi eâud te gândeşti că Iu crul acesta era uşor de făcut ! Ce era o nşteptare de două zile, până când era isprăvită alegerea lui Carol II ca Rege, şi atunci toată oştirea era slobodă să jure credinţă noului ales?

Regele Carol II a ve it în ţară la ö Iunie a. c. A fost ales la 8 Iunie. Dar în vremea a ceasta scurtă, unele organe ele oştirii au apucat să se poarte cu Principele pribeag venit de peste graniţă caşi cum el ar fi fost regele lor. Apoi aici e pune tul cu pricina, care nu trebuia să se petreacă. Jurământul e ju ràmânt. Câtă vreme eşti legat de cel către care ai jurat, câtă vre­me tu nu eşti dezlegat de el, prin acelaş organ, care te-a le­gat, tu rămâi la cuvântul rostit pe calea pe care iese sufletul.

După două zile însă, Aduna rea Naţională s'a rostit, Carol II a fost ales Rege al României. De data sceasta, fiind la mijloc voinţa naţională, se înţelege că nu mai era în faţă nici o piedică ptfitru dezlegarea jurământulu dintâi şi legarea sufletului prin jurământ către Carol II.

Dar dacă lucrul acesta este aşa de uşor de înţeles şi era uşor de făcut, de ce s'a făcut altfel ? De ce au fost puse unele organe ale oşiirii să treacă uşor pe lângă jurământul cu care au fost legate? C e ? adică dacă ju­rământul e numai g aj din buze, dacă pecetluirea lui delà Dumne zeu nu se vede, dacă deci nu este pipăit, nu este el slujbă vie i putere de care trebuie să se

ţie seama ? Iată de ce nouă ne pare rău

că o faptă care se putea face bine nu s'a făcut în chipul "ce mai bun în care putea fi făcută. Iată pentru ce ne pare rău că, pentru un fleac de două zile de aşteptare, s'a pus atâta grabă, încât unii oşteni au fost puşi într'o stare care nu răspunde celei pe care o dăm noi ca în văţâtură despre jurământ.

Ceice scrie aceste rânduri : avut dese prilejuri să facă slujba rostirii jurământului ostăşesc-Am rostit multe cuvântări la astfel de prilejuri. De aceia, ca preot nu mi a părut bine că s'< trecut aşa de uşor peste un ac al vieţuirii ostăşeşti, care trebuia ţinut în toată cinstea şi vredni cia. Jurământul, ca multe alte acte ale vieţii noastre obşteşti, nu trebuie luat drept formula obişnuita cu care ne putem juca, şi iată pentru ce cârmacii noştr trebuiau să găsească alte că pentru buna primire a Regelui, fără să supuie la grea încercare marea faptă a jurământului os­tăşesc.

Arh im. SCRIBAN

ugust 6 August 1917—3 August 1919

Ce repede trec anii. In noaptea de 14 spre 15 Au­gust 1930, se vor Împlini 14 ani delà intrarea României în războiu.

Şi parcă a fost ieri. De nu ne ar sta în faţă realitatea întruchipând visul nostru do­rit de sute de ani, am crede că nici n'a fost cândva. In seara zilei de Sfânta Maria Mare a anului 1916, clopo tele tuturor bisericilor de pe întreg cuprinsul ţării, au în­ceput să sune adânc şi tot mai adâng, împrăştiind tutu­rora vestea, de mult aştep tată,—intrării noastre îu răz boiu contra Austro Ungariei, iar oştenii noştri în numele libertăţii şi dreptăţii răstigni te de 1000 ani, plecau cân tând spre plaiurile Ardealului.

Războiul începuse în Eu­ropa cu doi ani mai înainte, şi aproape întreg continentul era prins în hora sângeroasă. Cum au trecut cei doi ani de neutralitate, cei cari au trăit atunci pot să-şi dea sea­ma. Aproape nici o ţară nu s'a găsit într'o situaţie mai grea ca a noastră. Eram la o răspântie de unde porniau 2 drumuri pline de primejdii, şi nu ştiam pe care să apu­căm.

Am stat într'o aşteptare plină de înfrigurări, plină de speranţe dar şi de decepţii, căci nu puteam şti ce va aduce viitorul. Şi atunci marii bărbaţi «N. Fiiipescu, T. Io nescu şi B. Delavrancea», ne-au pregătit pentru a fi a-lăturea de puterile Apusene, căci nu puteam merge lângă Ungurii asupritori de veacuri ai poporului românesc. Fran­ţa şi Anglia ne-au cerut în luna August 1916 să intrăm în Rázboiu. «Acum ori nicio­dată»! La 4 August s'a în­cheiat un tratat între Roma nia de oparte şi Franţa, Anglia, Rusia şi Italia de alta prin care ni se asigura unirea cu provinciile româneşti din Austro Ungaria. Şi astfel am pornit la războiu. Visul nostru dorit de sute de ani avea să se'mplinească, sau ne vom prăbuşi în adâncuri de pră­păstii, pierzînd şi ce mai a-veam.

Şi la cel dintâiu semnal de trâmbiţă sau la dangăt de clopot, plugarii noştri au alergat din toate părţile ţării spre regimente. Şi alături de ei au alergat oşteni din toate straturile sociale ale ţării. Nu se pot uita niciodată acele trenuri pline ca stupii, de oşteni agăţaţi pe tampoane pe scări sau suiţi sus pe va­goane, toţi cu feţele vesele cântând şi chiuind mergând spre regiment unde schimbau hainele lor de toate zilele pe uniforma verde şi primiau armele ce aveau să-i înfrăţea­scă cu moartea.

Iar trupele de lângă hotar 1 au şi trecut într'un avânt necunoscut aproape în istorie. Şi apoi după cele dintâiu is bande a început declinul, a început înfrângerea. Entu­ziasm, vitejie, Jertfă nu ne-au lipsit ; dar ce puteam face înaintea armamentului, mij loacelor ştiinţifice de lupta şi mai ales contra numărului destul de mare al duşmanilor noştri ? Apoi incapacitatea unora dintre comandanţi, ne-hotărârea lor, nepăsarea Ru­şilor, trădarea chiar, ne au dus la dezastru delà Turtu-caia, unde 6 zile oşteni bă­trâni de-ai noştri, oţeliţi în lupte, au ţinut piept puhoiu­lui duşman, spre a fi învinşi,

măcelăriţi cu toţii şi supuşi la cele mai barbare chinuri din partea poporului vecin cu noi, care ori şi când şi ori unde se plâr.ge de asu pririle pe care Îs îndură dt la administraţia română în ca-drilater.

Apoi a început retragerea în toată tristeţea şi amărăciu nea ei. Ce bucurie aveau cei cari ne îndemnaseră să fim alături de puterile centrale când vedeau că mergem din înfrângere în înfrângere ! Ne-am retras în Moldova şi ne am pregătit síi ţi nem piept cu ori ce preţ duşmanilor cari erau tot mai dârzi şi voiau să cuprindă întreg pământul românesc. Acolo părăsiţi de Ruşi, dar ajutaţi de Franţa, am putut să ne refacem şi să ne pregătim pentru lupta ce avea să decidă soarta noastră. Şi'n toată Moldova n'a fost aşteptare plină dc înfrigurare, n'a fost grija şi desnădejde mai mare ca a-tunci. Trebuia dacă vom fi învinşi să pornim într'o pri­begie fără ţel, sbu să ne su punem duşmanului asupritor, să fim străini în ţara noastră. Şi minunea, în care pre puţini mii sperau, s'a în­făptuit. La 6 August 1017 s'a dat cea mai grozavă bă­tălie la Marăşeşti счге până là războiu «nu era decât o răscruce de drumuri, iar de atunci este o răscruce a is toriei noastre, în drumul spre glorie şilumină». Duoăcumo dinioară Călugărenii (la 1595) a însemnat triumful creştină taţii asupra Turcilor, tot ast­fel Mărăşeştii au îns* mnat în istoria noastră triumful drep­tăţii însăşi, al cinstei, al je»t fei de sine şi iubire de pa trie. Rahova sau Podul înalt, Călugărenii, Feldioara, Plev na se alătură la Marăşti şi Mărăşeşti, «care simbolizează unul iscusinţa de a învinge, iar celălalt hotărârea de a nu se lăsa biruit!». Dcacum iarăş răsare steaua noastră, iar mergem în drumul spre isbândâ, iar Germanii sunt învinşi aproape pe toate fron turile, fiind siliţi să ceara pace.

Deacum Carpaţii nu mai ne sunt hotar, fraţii nu mai gem subjugaţi căci aproape toţi sunt desrobiţi. Şi desro bită-i şi Turda unde a fost omorât mişeleşte pătimind ca un mucenic cel care a fost Mihai Viteazul «suflet ursit la sbucium şi îndelungă fră­mântare» ; şi desrobite s şi Putna, Suceava, Chilia, nume care amintesc de marele Voe-vod Ştefan ; şi desrobit e şi Bâlgradul (Alba Iu li a) în care s'a încoronat la 1600 ca domn al Transilvaniei neînfricoşatul Mihai, şi unde au suferit munci şi chinuri de Martir Horia, Cloşca şl Crişan.

Şi Ardealul, Bucovina ş ;

Basarabia s'au unit cu noi. Ungurii şi Ruşii nu mai erau stăpâni. Èra un fapt împlinit şi nu credeai de-i vis sau a evea.

Şi le-a mai fost dat trupe lor române să cuprindă şi Budapesta la 3 August 1919, pentru a potoli dezordinele făcute de comunistul Beta Khun şi a întrona liniştea. I a fost dat Generalului Ru sescu şi Traian Moşoiu să intre în Capitala lui Matei Corvin, unde mai intrase odinioară Soliman cel Mare. A fost dat Vlahilor să intro ducă liniştea în ţara magna ţilor şi conţilor. In luna Au gust comemorăm 3 fapte

i;w\; intrarea r castra în războiu, înfrângerea, duşma­nului la Мггг-şeşi' şi tîcnpare.i un- i еаріЫе do i:np- le ro mâne An fost j"rtfc mari, căci ori ce lucru innre, cer,-jertfa mare. Vechea Dacie— idealul nostru ele zvlz de ani - iarăşi este ca şi anim 2 0 0 0 ani cu puţine exot-pţii. Visul doiit da secol s'a îm рчгііі Nu T .c rămâne decât să lucrăm pentru propăşirea şi întărirea acestei tari. Sä nu uităm cii numai dinü'o s an ţese se ponte aprinde un foc mistuitor, hr dansul m o i ţii sa înceapă tot ca în 1914.

Să nu ui tini că Roşia s iost şi va fi orişicând im pericol de ncînlăturat ; că Germania nu va uita n i o o dată înfiâugerca ei ; că Un garia şi Bulgarin sc. înarmează mereu şi fac plâugeti contra iioastrà ou de ciUeon au ocazia. Noi ce vom foce erre sau mai bine zis ce facem ?

George I. Malinesen

и ь з ъ і I I . < X Ortodoxă m i l i t a

Sub a t e s t titlu, s î o s t p u b Meat în Ziiü'ul «Universul» ••A-'Î i ţ r t n :o \ I " c a r e se a sá í a u n ţ î e Wnili'i p ă g u b i t o a r e ven t ru BL,vi ' ?c4 j-?-o «s t ră or to­d o x a , ma i a c c e n t u a t e în Ardeal . Aceasta m i ş c a r e con­tra Bisericii o r t o d o x e , se vede îiasă şi în vech iu l re gat . Curer tul s t ră in d e re­ligia d o m i n a n t a , ven i t îa c â r m a ţăr i i , a <:ăui«t pe toa t e căile, p n n t o a t e mij­loacele a r idica Ia o t r e a p t ă mai î n a i i ă Biserica Uni t s , fap t cftre nu s'a v ă z u t plă­nuit nici câi id unsţîi e r a u S'iib s t ă p â n i r e a u n g u r i l o r .

D u p ă ce C o n c o r d a t u l cu P a p a a fost s e m n a t f ă ră vo tul preoţ i m ii o r t o d o x e , cu tot p ro tes tu l d ? p u s , a s t ăz i Uniţii v'm ci* a l l e p r o p u n e r i e*.re r.e zi cf.1, au iost la m o mont sa t i s făcute .

Au c-mt p rn i g ra iu l Dom­nului íviдt>iu î nvo ia l a , fi-şî c isdi î.î Bucureş t i o cate d rn lá т о и ; і т е п Ы 5 , ch ia r în inmr.* C;-'i>Síi.u»?s. Dor in ţa

П O Í fia a

ş i

a eascâ A^ocidţ iuneu p e n t r u l i t e r a - '

t u r a r o m â n ă şî cultnvo po­porului • o m a n a r e prilej de m a r e bucurie. M. S. Reg«le Carol 11-K .i a primit să fie p r e s i d e n t u l de onoara ai Astre i n o a s t r e . Această ^ r e a -înaltă c inste n e o făcuse în­d a t ă după u n n e , şi Marele Său Părinte Feruhîand cei loial, c a r e n e a fost m a n : spr i j in i tor , ş i c a r e nici la - o a r t e nu şi a u tat de a ş e

z ă m â n t u l n o s t r u lăsSndibJL în t e s t a m e n t î n t r e moşteni­to r i i s ă i .

î n a l t a a t e n ţ i u n e a I t e g e b i Carol a l II l e a a fos t vest i ta sec ţ i i lor As t re i de către p r e ş e d i n ţ e l e n o s t r u Vasile Gol dip î n t r ' o zi de m a r e î n sem­n ă t a t e p e n t r u un h din s e c ­ţ i i le n o a s t r e , şi pria e a p e n ­t ru întreaga Asocîaţ iune : în z iua c â n d eş ts txă p e n t r u în­t â i a o a r ă în fa ţa publicului «Şoimii Carpaţilort, organizaţie î i c a d r e l e s e c ţ i e i d e Educa ­ţ i e fizică a Ast re i .

V e s t e a d e s p r e î n a l t a dîs-t inc ţ iune n e - a fos t împă r t ă ­ş i tă s a r a în sa l a Tea t ru lu i Na ţ iona l tíhi Cluj , u n d e «Şoi­mii Carpaţilor» e x e c u t a u pune t e l e u n u i m i n u n a t p rog ram de f e s t i v i t a t e . V e s t e a a tout p r imi t ă cu n e s f â r ş i t e u r a l e şi ova ţ i i .

Na ara b u c u r a t cu toţ i i p e n t r u a c e a s t ă î na l t ă a t e n ­ţ i u n e p e c a r e ch ia r la înce ­p u t u l Domnie i Sa l e Rege le Carol II l ea a ţ i n u t s ă o arate vech iu lu i a ş e z ă m â n t a r d e l e a n de cu l tură .

Ne -am b u c u r a t v ă z â n d p e F iu m e r g â n d h o t ă r â t p e ur­me le pă r in te lu i .

Dea l t fe l t o ţ i trei Regi i de p â n ă a:d a l Român ie i au fost p u t e r n i c i spr i j in i tor i şi cul tur i i Roi î îâneş t i . R e g e k Carol I a fost P a t r o n u l su­prem al celui ma i îna l t aşe­z ă m â n t de c u l t u r ă r o m â n e s c : Academia Romina l a îndemnul şi sub pa ironii jul s ău a în c e p u t p u b l i c a r e a m i r e l u i d ic ţ ionar a l ИюЬеі ron âne «Magnum e t imologicum» şi de l à El n e a r ă m a s Fundif'n Carol, m a r e a ş e z ă m â n t cul­t u r a l , cu b ib l i o t ecă p e n t r u

s t ruhui ţ ime. Un I n s t i t u t s imi­l a r f undează Rege l e F e r d i -i iaud ia Iaş i , d u p ă ce a a-coi 'dat ace la ş i p a t r o n a t Aca­demie i , iar Rege le Carol II lea încă d e c â n d e r a p r inc ipe m o ş t e n i t o r î n t e m e i a z ă fun­da ţ ia , c a r e az i s e v a c h e m a bVoevodul Mihai».

Poporu l r o m â n a a v u t fe­r ic i rea ca ş i ce le d in t â i d o u ă Regime a le Sale Eiisab.ta şi Ш S. R.gitia Mana să fie m a r e Iub i toare de cu l t u r ă r o m â n e a s c ă , şi chîisr e le să fie sc r i i toa re , c a r i au c â n t a t f rumuseţ i le p ă m â n t u l u i şi a suf le tu lu i r o m â n e s c .

Asoc i a ţ i unea n o a s t r ă e s t e fericită că de aic i î na in t e v a p u t e a l uc r a la a d ă p o s t u l p ré s iden t i e l de o a o a r e a M. S. Regelu i Caro l II lea . Dar a c e a s t ă î n a l t ă d i s t inc ţ ie p e n t r u m e m b r i As t r ? í c a şi pen t ru cei c e n u s u n t încă membr i i ei , cup r inde c â t e v a î n v ă ţ a t u r i d e m a r e î n s e m n ă ­t a t e ş i a n u m e :

Trebue sâ aibă un mare preţ. u n A ş e z ă m â n t ca «Astra> dacă î n s u ş : capu l î nco rona t a l ţ ă r i i află de b ine s ă fie în f run tea lu i .

Ceea ce preţueşte Regele ţării t r e b u i e sä p re ţu im şî noi, mar i şi mici.

Da to r i a n o a s t r ă e s t e să fim î n t r e cei î n ţ e l e g ă t o r i şi ros t i to r i lo r As t re i , şi s ă ne g r ă b i m î n i r u spri j inui e i . Să uu ma i a ş t e p t ă m a l t e îndem­năr i ; p i lda R e g e l u i să n e fie de a j u n s .

Să nu mai spumm : A s t r a az i nu mai a r e nici u n r o s t ce a făcu t e a în t r e c u t a c u m a i e d a t o r i a s ă f acă S t a t u l român .

Oacä Rege le îi află încă u a r o s t m a t e As t r e i n o a s t r e , j . 'Utein fi î n c r e d i n ţ a ţ i că aşa eti. P e n t r u c a în a d e v ă r S t a ­tul nu p o a t e r ăzb i să a r e şi s ä sanier te m e r e u de c â t e l ipsă g r a b n i c ă îa ogoru l su­f le tului r o m â n e s c . Şi m u n c a soc ie tă ţ i lo r p a r t i c u l a r e , cum ş\ «Astra» n o a s t r ă p o a t e fi de m a r e a ju to r î n t ă r i r i i n e a mului .

I Agâ rb i ceanu

!i s 'au împl in i t , căci li s 'au a p r o b a t un t e ren , c a r e ser­veşte a s t ăz i ca p a r c , în dosul «Vamei Postii»'.

Ba c h i a r se s p u n e că li aar fi a p r o b a t ş i u n fond dc 30 m i l i oane lei.

Cu a d â n c ă m â h n i r e şi re­voltă suf le tească pr iv im a s ­tă.™ s p r e ce iace se p l ă n u i e ş t e a se în făp tu i , lucru ca re nu şi a r e nici un ros t a ic i .

Du p a c e Biser ica O r t o d o x ă din Ardea l a suferi t şi su ­feră mul t şi a s t ăz i din c a u z a î ngâdu in ţ i i de a se a m e s t e c a p e r s o a n e s t r ă i n e d e Biser ică , în ches t iun i p r i v i t o a r e la ar ceas ta , u r m ă r i n d s c o p u r i d e p r o p a g a n d ă şi s ă se a t i n g ă dc d r e p t u r i l e sfinte a l e bise­ricii s t r ă b u n e , a s t ăz i v in cu p r o p u n e r i c a r e n e umilesc .

S'a ce ru t să se facă un local Sfintei P a t r i a r h i i Ia Bucureşt i , l uc ră r i l e nici n ' au începu t şi va m a i t rece mul t şi b ine p â n ă p o a t e se va face ceva.

Vedeţi în a c e a s t ă p r iv in ţă U n i ţ i p o t ma i mul t d e câ t Or todocş i i şi să n u ne m i r ă m când î n t ï ' o b u n ă zi va fi a -dun în Bucureş t i şi vre-un P a p ă , p e n t r u o ma i b u n ă î n c h e g a r e a e l e m e n t e l o r ca ­tol ice aici.

Fap tu l a c e s t a e m a i mul t decâ t o umil i re p e n t r u noi , de ace i a t r e b u i e s c lua te m ă ­suri din t i m p p e n t r u î m p i e ­d e c a r e a de a se c lădi un astfel de loca l , n u m ă r u l u n i ' t i 'or în Bucureş t i fiind cu mul t mai m i c d e c â t a l celor­lalte confes iuni , ba c h i a r decâ t a l G r e t i l o r , Ruş i lo r şi Bulgar i lor , deci nu-ş i a r e nie! un ros t .

Biserica o r t o d o x ă din T r a n ­si lvania n ' a fost î m p r o p r i e ­tăr i tă de c ă t r e s ta tu l u n g a r cu nici o p a l m ă de Ioc. pe câ ta v r e m e Biserica un i t ă a fost î n z e s t r a t ă cu moş i i în­t ins?, b a î n c ă a fos t scut i tă de e x p r o p i e r e , d e ca r e n 'a fost î n să l ipsi tă B i se r i ca Or­t o d o x ă .

Pr iv ind deci luc rur i l e a ş a cum s tau , v e d e m că ţ a r a n o a s t r ă , u n d e Biserica d o m i ­n a n t ă e c ea o r t o d o x ă , e s u ­pusă la fel de fel de umilir i ca re S 2 d a t o r e s c n u m a i gu­v e r n a n ţ i l o r n o ş t r i , c a r e pen-t: u un vot s â n t în s t a r e să facă or ice , b a c h i a r s a ş i v â n d ă şi c red in ţa .

O s p u n e m cu d u r e r e , d a r азн e. T rebu ie sc pr in u r m a r e să se ia m ă s u r i d in t i m p , ca nu c u m v a s ă p ă ţ i m ca şî cu C o n c o r d a t u l .

Locul d e s p r e c a r e e v o r b a să se c l ă d e a s c ă c a t e d r a l a u-niţ i lor se s p u n e că fusese h o t ă r â t a se c lădi pe ei Mo­n u m e n t u l Infanter ie i . Da, a-c e l lucru îl a p r o b ă m şi noi , mai a l e s că este p e n t r u lau­da n e a m u l u i nos t ru , s ă v ină •Л î n g e n u n c h e în faţa lui toţi vitejii n e a m u l u i nos t ru , d a r n u l ă c a ş s t r ă in , ca să ne r â d ă t o a t ă l u m e a că nu sân te m în s t a r e s ă facem un lucru bun în a m i n t i r e a ce lor mor ţ i d in r eg imen te l e in­fanter ie i .

Să fie m o n u m e n t a l In­fanteriei , d a r nu m o n u m e n t ai s t r ă in i lo r .

P â n ă a tunc i , t o tuş i fraţii p reo ţ i să fie cu m a r e a t en ţ i e , şi la or ice c u v â n t c a r e s 'ar auzi că t e m p l u l s t r ă in i lo r se va în făp tu i , să p ro t e s t eze .

Diac V. FUSSU

N u m ă r u l v i i to r a l Z i a ru lu i Cul tura P o p o r u l u i va apare la 7 Sep temvr i e .

2 «CULTURA POPORULUI»

• i i i • i i i • i i i • i i i щів BBB • I I I •Gisssaa BBH! BBBI BBBI BBB

P A G I N A L I T E R A R A BBBI BBBI BBBI BIBI BBfli BBBI BBBI IBB BBB BBB BIBI BBBI BBB

Cultul Creştin 3. Sfârşitul vecerniei, Litia, Pavecerniţa şi

Miezonoptica

Catlsma. In catismă se ex­plică pe scurt pericopa a-postolului sau a evangheliei. Citirea acestor catisme au de scop să deştepte mintea creş­tinului la învăţăturile ce Dum­nezeu prii patriarhi a desco­perit oamenilor pentru ca să se mărturisească. In acest timp creştinii pot să stea în strane sau pe scaune.

Ectenia mică ne reaminteşte datoria de a ne mărturisi pă catele şi a îndeplini cu sfin­ţenie sfaturile Bisericii.

Doamne strigat-am către-tine... se cere lui Dumnezeu protecţia sa în luptă cu pă­catul. In timpul ce strana cân­tă: «Să se îndrepteze rugă­ciunea mea ca tămâia înaintea ta». . . în timpul acesta preotul tămâie (cădeşte) Biserica. Cre­dinciosul să ştie că aceasta însemnează că ne rugăm lui Dumnezeu să se milostivească şi să primească rugăciunea pe care o adresăm, cum primeşte mirosul plăcut al tămâiei ce a ordonat să i se aducă. «Şi Aaron va aprinde peste dân sul tămâie aromatică în toate dimineţile, când va pregăti el candelele». II. Moisi 30-7). In timpul când la strană se cântă «Şi acum şi pururea»... Pre­otul iese cu cădelniţa pe uşa dinspre M. N., mergând îna­intea Iui paracliserul cu o lu­mânare aprinsă sau cu un sfeşnic. Merge până'n sânul Bisericii, unde Binecuvintează intrarea, apoi merge în faţa uşilor împărăteşti, care sunt deschise şi intonează «Cu în­ţelepciune drepţi». Această să­vârşire se chiamă vohod. Creştinii trebue să ştie că a ceasta însemnează, venirea Mântuitorului pe pâmânt viaţa Lui cea pământească şi eşirea Lui din lume. Dacă slujeşte şi Diacon, acesta vine şi arată spre popor, prin uşile împă­răteşti, orarul, care însemnează că intrarea în cer, făgăduită de Mântuitorul sfinţilor, pleacă delà întunerecul vieţii pămân­teşti către lumina cea nespu să a vieţii veşnice...

In timpul când preotul a intrat în altar, după ce a să vârşit vohodul, uşile împără­teşti stau deschise.

Credinciosul să ştie că ra­iul care a fost închis omeni rii pentru greşală lui Adam, prin făgăduinţa lui Dumne­zeu şi lucrarea Mântuitorului pe pământ între oameni a fost deschis. Sfeşnicul sau lumâ­narea cu care merge paracli­serul înaintea preotului sim bolizează pe Sf. Ioan Bote­zătorul, care a propoveduit lumii pe Mântuitorul «Iată mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii». (Ioan I, 36).

In acest timp creştinii să se scoale de prin strane şi cu respect să se închine în faţa acestui act. «Cu înţelepciune drepţi» înseamnă că, creştinul să fie cu luare aminte la tot ce a înălţat, făcut şi suferit Isus Hristos, pentru îndreptarea omului şi ridicarea lui la sta rea de a putea dobândi iarăşi fericirea veşnică.

După aceasta se cântă sau se citeşte «Lumină lină a Sfin­tei Măriri a Tatălui ceresc»!.. Această cântare ne arată cum a ajuns neamul omenesc la lumina măririi dumnezeeşti şi la adevăratul isvor al fericîrei celei adevărate. Mai înţelegem pe Mântuitorul, care a predicat lumii învăţătura măririi, lumi­nii, blândeţii şi iubirii de a-proapele. Această sfântă câ­ntare, după un orologiu gre­cesc ar fi compusă de Ofti-nogen Martirul, iar în orolo giile mai mari se arată că ar

fi făcută de Sofronie patri­arhul Ierusalimului.

Cântarea însă e a lui Of-tinogen, pentrucă datează din sec. IV, pe când trăia El, dar a fost introdusă în serviciul Vecerniei de Sofronia, prin secolul VII. d. Hr. Preotul acum intonează «Cu înţelep­ciune să luăm aminte... şi se cântă prohimenul prin care vesteşte pe Mântuitorul îm­brăcat în lumină şi încins cu putere şi preotul îndeamnă pe popor să i se închine.

Citirea Paremiilor înseamnă redeşteptarea poporului asu pra însemnătăţii zilei. Invred niceşte-ne Doamne în seara aceasta. Cerem delà Dumne­zeu petrecerea serei şi a nopţii cu bine, ca dimineaţa sculân du-ne sănătoşi să putem con­tinua lucrul nostru cel bun. Prin icteniile ce urmează cerem delà Dumnezeu împli nirea diferitelor cereri ale credincioşilor. Stihoavna. A-ceastâ cântare cuprinde stihin în onoarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor ca mulţumire pen tru binefacerile primite. Cu­vântul Stihoavna vine delà Stihuri sau versuri... «Acum liberează pe robul tău stăpâ­ne». Aceasta rugăciune ne în deamnă ca să ne aducem a-minte de moarte ca de o fi rească urmare şi de a ne îndrepta viaţa intrând pe ca­lea mântuirii.

Această rugăciune a spus o dreptul Simeon, care a primit în braţe pe blâ idul Iisus, când a fost adus la templu, la îm plinirea celor 40 de zile după naştere. (Luca 2 25-32) Tro parul este o cântare prin care ^e descrie pe scurt sărbătoa­rea. El se cântă Ia Vecernie după rugăciunea «Acum slo-bozeşte pe robul tău stăpâne şi la ultrenie când se sloboa­de poporul din biserică. Bi serica noastră la împrumutat delà greci cărei zic: Apoli-tichian, delà zicerea Apolisis, care apoi în limba Slavonă, se zice otpust, iar în româ­neşte slobozenie sau slobozi tor. După aceasta se face otpustul sau Apolisul, care este o scurtă rugăciune în care se arată însemnătatea zilei, sau a sărbătorii, ca la prasnicile împărăteşti, arătând şi terminarea unui anumit fel de serviciu.

Pr . D. Il iescu P a l a n c a

Cetiţi Si răspândiţi

„Cu l t u ra P o p o r u l u i "

C I N C I delà moartea lui SLAVICI

In ziua de 17 Augusta , c. în orăşelul Panciu din jud. Putna, va fi un parastas pentru împli­nirea a 5 ani delà moartea lui Ion Slavici şi un pelerinagiu Ia mormântul marelui nedreptăţit, atât în timpul vieţii cât şi după moarte. Născut la Siria lângă Arad la 1848, îşi face studiile la Arad, Timişoara, Sătmar, Pesta şi Viena, unde cunoaşte pe E-minescu, întră în societatea «România Jună> şi e unul dintre cei mai buni prieteni ai marelui poet.

Câtva timp e profesor în Ar­deal, apoi redactor la «Tribuna» din Sibiu, loc pe care avea să-1 ocupe mai târziu George Coş-buc, apoi trece în tară, unde e directorul institutului Otetele-şeanu din Măgurele Bucureşti şi i se încredinţează supraveghe­rea publicaţiei documentelor is­torice rămase delà Hurmuzachi. Apoi e profesor în mai multe oraşe în care timp publică nu­vele în Convorbiri literare şi studii despre Românii Ardeleni, împreună cu George Coşbuc a întemeiat revista «Vatra». In Ar deal a desfăşurat o întinsă acti­vitate literară şi culturală pentru care a şi stat în închisorile un­gureşti. In timpul războiului a rămas în teritoriul ocupat, iar la încheierea păcii a fost condam­nat la cinci ani închisoare pentru purtarea sa; a trebuit intervenţia cărturarului N. Iorga pentru a fi graţiat. îşi mărturiseşte singur greşeala, şi scrie «închisorile mele».

A murit uitat de toţi. în vârstă de 77 ani în orăşelul Panciu în luna August 1925. Slavici face parte din generaţia lui Eminescu, al cărui bun pn'eten a fost. A scris mult şi a avut un succes foarte mare în nuvelă mai ales, în care este un îndrumător spre viata poporului delà ţară. E în­temeietorul prozei în Ardeal. Sub'ectele nuvelelor sale (4 vo lume) sunt luate din viaţa ţăra nilor din Ardeal pe care o cu­noaşte bine ; Ne face cunoscut lumea satelor Ardelene cu oa­meni muncitori, cu obiceiuri rare, cu frumuseţi nebănuite. Cine nu a citit «Popa Tanda», «Budulea Taîchii», «Scormon», «Moara cu Noroc», «Pădureanca» şi nu a admirat stilul curat şi tonul povestirilor sale, care este «o îmbinare de serios înduioşat cu un humor binevoitor» ? Deşi Aidelean a fost contra şcoalei ardelene şi a luptat pentru prin­cipiul fonetic (să se scrie astfel cum se vorbeşte) iar limba sa literară a fost limba poporului A scris şi un roman social «Mara» şi 2 naraţiuni istorice «Manea» şi «Din bătrâni» cu subiecte din viaţa Românilor pe timpul năvălirilor barbare; S's încercat şi în teatru şi ne-a dat drama istorică—romantică Gás­pár Gratiani» şi 2 comedii („Fa­ta de Birău" şi „Toane") fără să aibă succesul nuvelelor. Ca profesor a scris «Istoria uni­versală», o «sintaxă a limbei române», «Istoria Ardealului» iar ca politician are câteva studii

de I 1

Nu numai odată s'a arătat în ziare că sgortagiii noştri se iau la bătaie în regulă, când întrecerea na eşit după cheful unei tabere. «Aproape în fiecare Duminică, scrie d. Ion Marincu,în «Curentul» (24 Oct. 1929), avem de înregis­trat scandaluri, bătăi şi mai cu seamă lovitura arbitrilor de către jucătorii care nu-şi pot stăpâni nervii».

In «Cuvântul» delà 8 Mai 1929, d. Nae lonescu arată alte rele, nepriceperea celor cu punerea la cale a sportu­rilor de a le întocmi ca lumea. A face sport este a cere uneori încordări prea mari. Din această pricină, medicii nu privesc cu ochi buni a-ceastă molimă, care aduce mari vătămări sănătăţii şi nici profesorii de gimnastică. Ei te învaţă să faci mişcare,

dar nu mişcări de acestea care te istovesc şi îmbolnă vesc.

Unul din tinerii care a luat parte la întrecerea sportivă de care scrie d. N. lonescu, n'a putut duce tot greul încordării şi a murit. Pe acest temei domnia sa osândeşte pe ceice au întocmit sportul.

La aceasta, putem adăoga noi alta : cunoaştem în Bu­cureşti un tânăr orb din pri­cina sportului. A fost izbit rău de minge şi a perdut vederea. Azi religiunea îl mân­gâie, căci e un tânăr cu vie credinţă, dar ochii i s'au luat de maniacii zilei de azi. Parcă nu te poţi întări cu trupul fără toate ciudăţeniile care ne vin de peste graniţă !

N. S i l u r e a n u

despre «Românii din Ungaria», «Ardeaiu1» şi «chestiunea ovrei­lor». La bătrâneţe scrie:

«Închisorile mele şi Amintiri» în care povesteşte despre Emi­nescu, Creangă, Coşbuc, Cara giale.

Slavici mai în toate scrierile lui a fost un optimist. Singura nuvelă „Moara cu noroc" de curând traduc? în itrl'erteşte— are un subiect tragic. Opera li­terară a Ici Slavici va rămânea atât timp cât va-fi o literatură românească, căci la temelia a cestei literaturi —Slavici, care este întemeietorul prozei româneşti în Ardeal şi al cărui demn ur­maş este Părintele I. Agârbicea-nu,—a lucrat mai mult decât alţii. In Ardeal a fost întemniţat pentru cauza românească. In România Mare, i a fost dat bă­canului luptător şi scriitor prie­ten al iui Eminescu să fie ju decât şi condamnat la închisoare in timp ce alţii a căror purtare mai gravă ca o. lui Slavici—se plimbau liberi, ne sfidau şi îşi făcuseră averi în timpul ocupa­ţiei duşmane.

«De morţi să votbim numai bine» spune un proverb latin. Cu Slavici nu a fost aşa; el a fost hulit şi după moatte ca şi în timpul vieţii, ba ceva mai mult i s'au furat şi manuscrisele a 4 lucrări şi nici până azi nu se ştie cine va fi autorul, şi poate că în curând aceste lu­crări vor fi semnate de cine ştie cine. Dl. Profesor Cartojan a tipărit de curând la Craiova şi un volum de Slavici, latre cla­sicii români ţipăt iţi sub îngrijirea D sale a făcut un bine pentru tineret şi pentru acei cari se interesează de literatura noastră, căci opera lui Slavici nu trebuie să dispară în uitare. A avut prea mult de suferit în viaţă delà noi ca şi delà străini, prea puţină recunoştinţă i-am arătat, prea multă hulă şi defăimare am re­vărsat asupra lui, şi deacolo din umbra mormântului deia Panciu, Slavici va înţelege şi ne va ierta, precum ne-a iertat de aîâtea ori în viaţă. Cinste şi cuvinte de laudă se cuvin celor cari au luat iniţiativa unui pelerinagiu Ia mormântul marelui dispărut în ziua de 17 August c. când se vor impuni 5 ani delà moar tea sa, cu atât mai mult cu cât iniţiativa a fost luată de un scrii­tor tânăr în unire cu alţii, care nu face paradă de naţionalism şi nici nu vrea ca vălul uitării să se întindă atât de lesne peste amintirea celui care a fost Ioan Slavici.

G h . I. Mar inescu

N u m ă r u l vi i tor a l z ia ru lu i «CULTURA P O P O R U L U I » va a p a r e Ia 7 Sep t emvr i e

louă sfaturi sl o anecdotă Când ai bani mai mulţi

şi nu-i poţi ţine în casa ta, fie de frica hoţilor, fie că vrei să ţi producă ceva do bânzi, atunci îi depui la vreo bancă. Niciodată însă nu trebue să-i depui într'un singur loc, ci câte puţin la fiecare bancă, însă la a cel ea pe cari le crezi cu oa recare garanţie, altfel, depu-nându-i la una singură, ai norocul să rămâi fără nici un ban, după cum s'au văzut atâtea cazuri.

Când nu al bani mulţi, eşti scutit de această grijă.

Când pleci la drum, nu ţi pune niciodată toţi banii, într-un singur buzunar, ci in fiecare câte puţin: dacă vre un pungaş îţi curăţă un buzunar, vei avea rezervă în celelalte.

Şi acum, fiindcă veni vorba de pungaşii de buzunare, mi-adusei aminte de o anec­dotă.

într'o gară, un domn bine'nbrâcat, pipăindu şi bu

zunarul, văzu. că-i lipseşte portmoneul.

«Mia furat banii! mi s'au furat banii! ce să mă fac? vai de mine, ce să mă fac» ?!

Lumea a'nceput să se strângă n jurul Iul, Iar el se văita cumplit.

«Cum se poate dom'le? cum n'al simţit» ? fiecare-l întreba, compătimindu-l : «bie tul om»!

Un cetăţean se apropie de el:

— Şt... unde ţineai por­tofelul dom'le?

-—Unde săi ţin! aici, în buzunarul hainei, la piept...

— Păi,... acolo se ţin banii? Zise, ironic, cetăţea­nul, ca aer de sfătuitor. Banii se ţin aicil şi arată buzunarul de la spate, la pantaloni, dar în aceeaşi clipă începu să ţipe, ca muşcat de şarpe: « Vai de mine, săriţi, hoţii miau fu­rat portofelul! vai de mine, şi de mine, ce să mă fac»?\.,

Mihăilescu—Conemy

Taranca Româncă Soţie de ţăran, tu duci plugul

casei, tu eşti stâ'pul de piatră al familiei de ţară.

De la tine pleacă toate bucu­riile vieţii, la tine se întorc toate durerile şi-ţi înăbuşă suflarea în noianuri de necazuri.

Cine te cunoaşte pe tine, fi­inţă uitată ? Cine şi aduce aminte de tine, Mamă sfântă a durerilor şi a muncii ? De toate se vor beşte în lume nespus de mult, de tine se vorbeşte aşa de puţin 1

Nu s'a întrebat oare nimeni, dacă cei 7—8 copii sunt plămă diţi în mijlocul miilor tale de griji şi că, la fiecare fir din că măşucă toarsă şi ţesută de mâ tiile tale, ai împletit mii de gân-duri şi de planuri despre fecio raşii tăi ?

Să nu te fi vizut oare nimeni măcar din fuga trenurilor, câni , într'un braţ ţineai copilaşul în altul sapa şi pe spate traistra cu mâncare ?

Să nu te fi văzut oare nimeni, când într'o clipă de răgaz, te-ai aşezat în mijlocul ogorului, sub arşiţa cumplită a soarelui de vară şi cu spatele tău faci um­bră copilaşului ce-ţi suge cu lă­comie pieptul tău stors?

Să nu te fi văzut oare nimeni, când mai acum câţiva ani, stă­teai rezemată d e piatra vre-unei gări, tăcută, cu o traistă pe umăr aşteptând zile întregi să-ţi treacă feciorul tău cel iubit şi dându-i bucate îngrijite cu dra­

gostea ta, să-1 mai poţi privi odată printre lacrimile tale ?

Eşti prea bună, eşti prea blân-lă, eşti prea cuminte, ca să mai răsări şi tu în ochii cuiva. De tine nu se ocupă nimeni. Tu nu ştii, ţărancă scumpă, să te aduni prin case sau prin pieţe zgomo­toase şi să-ţi ceri drepturi, căci ai acasă prea multe datorii !

Tu nu ştii mamă a muncii, să iei parte la ceaiuri dansante şi baluri de binefaceri, cu petre­ceri răsunătoare, c a să cei drep­turile femeii muncitoare, căci nu ai timp pentru asta !

Tu nu ştii să-ţi faci sterp tru­pul tău şi dai Ţării stejari fal­nici, pe care furtuna nu-i îndoaie!

Tu nu ştji de podoabele tru pului, dar ştii de padoabele suf­letului.

Tu, scumpă Ţărancă, în tăce­rea ta, lângă soţul tău, în mij­locul copiilor tăi, răsuflând în apropierea vitişoarelor tale, cu toate miile tale de griji şi lipsită de orice trufie, Tu Ţărancă ro-mancă, nici nu-ţi dai seama cá Tu eşti Mama acestui popor şi că numai deia sânul tău curge viaţi acestui Neam.

Mircea Moreanu învăţător, Boghicea

Roman

ti \ - — JiP^

S O C I E T A T E D C

V Â N Ă T O A R E Se svonise că s'au înmulţit

lupii, prăpăd, prin ostroavele din prejur. Nu numai că se svonise dar chiar aşa era. N'aveai c<>p să pleci Ia câmp fără însoţitor şi armă. Se vorbea că într'o zi un ţăran, ce se găsea la prăşit şi саге-şi lăsase un copilaş, de câteva luni, înfofolit in cârpe — ar fi gonit de lângă cl un lup bătrân. Alţii spuneau că o haita ar fi atacat stâna din «Săraturi» şi că betul cioban a sărit cu câinii de a gonit jivinile care s'au făcut nevăzute în stupărie. Glumă nu era. Pe lângă vite încolţite se putra să cadă şi oamenii ce s'ar fi rătăci! în cău­tarea Vilelor.

d e D. I. DOGARU Iar lupii se prăseau căci aveau

cu ce trăi ; şi încă bine. Unde mai găseau ei turme de porci fără număr, caii nu vedeau casa decât iarna pe ger mare, viţei sălbătăciţi de nu şi-i mai cu­noşteau oamenii care şi a cui 1

Căci pe aici aşa-i obiceiul : Se ţin pe lângă casă, doar,

vitele de trebuinţă: oile la stâna, vacile pentru muls şi câteva perechi de cai ce se rânduesc în toiul muncii. încolo, de cum se desprimăvărează şi dă col ţul verde, oamenii nu-şi mai văd vitele decât când se întâmplă să se rătăcească, din baltă, prin semănături...

Aiuuci jitii '-A/ii -e mână la

obor, de unde după ce le scot plătind gloabă, le-afundă ier pe lungul grindurilor, cu Dumne­zeu 1

Acum prăsirea potăilor înce­puse să dea de gând oamenilor. Trebuiau stârpiţi. Şi încă repede I Dar cum? Cum?! Ştia oiicine că cu puşca, nu doar cu cioma­gul.

Ei dar ca să poţi purta armă şi pe deasupra, să fii şi vânător, îţi trebue dichisuri.

Ai nevoe de câteva «permi­se» şi mai trebue să fii înscris într'o societate de vânătoare. Era şi aici nevoe de o societate de vânătoare ; că doar nu-i mare lucru să înfiinţezi o socie täte azi... Dar mai ales o socie­tate de vânătoare ?!

S'au strâns câţiva dintre ei cari făcuseră armata la jandarmi —erau mai în curent cu legile— şi s'au hotărât să pună şi ei bazele unei societăţi de vână toare.

— Pe lângă lupi, cari au să

piară, cum or auzi că formăm o societate, vom avea voe să vânăm în baltă, pasări sălbatece, mistreţi, iepuri şi iarna vidre. Blana de vidră se caută amar­nic acum.

Dar putem căpăta p r a f г ) mai lesne ca societari întrerupse unul.

— Şi nu пз mai temem de don şăf şi de aghent când o sta pat^ramaua păturită în patru în buzunarul din dreptul inimii, râse unul cu ochi şireţi de vul­poi.

— Când m'o'ntreba: «Măi mariane ai «pirmis» ? eu n'oi mai da din colţ în colţ.

I-oi spune hotărât; Dom'le Şaf! eu sunt societate şi am «pirmis» pe unde viei...

In Duminica următoare au adus o copie de pe un statut ai societăţii «Vulpea» şi s'au adu nat pentru a îndeplini formele şi a alege un comitet de con ducere.

Totul зе desfăşura în cea mai perfectă armonie. Ceteai pe faţa

fiecăruia o bucurie întipărită în urma săvârşirii unei fapte demne de nişte oameni cum se cade.

Nici la alegerea conducătorilor nu s'au iscat nepotriviri de cu­get. Cu casierul societăţii fusese un început de zarvă dar s'au potolit piecându-se, deoarece partea potrivnică era în minori­tate după numărul voturilor ex primate cpentru»...

Ş'apoi noul ales Ie-a făgăduit pe loc o «cinste» demnă de mi­siunea încredi ţaţă.

Când să se boteze societatea cu un nume, s'au iscat împotri­viri mari. Unii ziceau ca s'o boteze: societatea de vânătoare «Lupul cu meiul în gură»... Alţii nu; s ă i pună numele «Iepurile spânzurat»...

S'au luat la gură, s'au des partit în tabere iar către sfârşit o altă formaţie născocise un nou nume de botez. Pretindeau ca societatea să se numească:

Soc ie t a t ea de v â n ă t o a r e

„Mistreţul filantrop" Pretindeau ei că numele este

impozant şi are o sonoritate im­presionantă.

— „Mistreţul filantrop" este un nume potrivit pentru timpu­rile noastre. Nu trăim în zilele când se fac cele mai multe acte din sentiment filantropic? vor­bise fără răsuflet unul care era contabilul cooperativei de pescari şi însufleţitorul părţei a treia...

îndârjirea creştea ; ameninţau dar nu se lăsa nici unul. Preşe­dintele vru să ia cuvântul, să Ie arate că numele e chestie numai de formă şi că activitatea lor va grăi mai mult.

Alţii văzând că cearta se în­groaşă şi că prin colţuri ţâşnesc sudălmi, au ieşit afară. Cu înce­tul s'au rărit, rămânând numai preşedintele şi cu doi cenzori.

S'au privit unul pe altul în­tristaţi.

Apoi au pornit, o şi ei. Pe drum îi întreabă unul.

— Ei, gata cu societatea ? Cum i-aţi pus numele?

— Apoi de, acolo unde's mulţi nsşi certăreţi, moare co­pilul ne botezat răspunse unul dintre ei, plictisit.

Era cea dintâi noapte când au dormit lupii mai liniştiţi'ca ori când...

1) pulbere

Nr. 334—335. 10 August 1930 CULTURA POPORULUI»

Impresii din Slănic (Moldova)

Această minunată şi cerce­tată staţiune de la poalele Car-paţilor noştri atrage în fiecare an multă lume pentru frumu setea locului şi neîntrecutele sale izvoare.

înconjurată de munţii Puf, Cerbu şi Dobru, staţiunea de izvoare minerale a Slăni-cului din Moldova îşi arată splendoarea ei prin vilele ele gante ce se înalţă cu turnurile lor, minunatul parc cu tran­dafiri şi aleele variate ce şer­puiesc alături de pâraele li niştite, care ne încântă cu murmurul lor.

Lume adunată din toate unghiurile ţării vine să şi re­capete sănătatea şi să se bu­cure de minunea climei plă­cute.

Aici se adună lumea aleasă, fruntaşi ai ţării, pentru cer cetarea locului, unde binefa cerea naturii a înzestrat a" ceasta localitate.

In binecuvântata pădure de brazi, alături de pinii ce-i străbaţi în cale, dai peste o mică cascadă care se izbeşte de pietrele largi sub munţii înalţi şi stâncoşi.

Ne aflăm aici la o înălţime de 530 metri deasupra nive­lului mării.

In această localitate, mai aflăm şi lume de tot felul, care, ca nişte pete de flori colorate, presărate pe câmpie, împestriţează şi umple de via­ţă parcul şi drumul ce duce către izvoare.

Pretutindeni viaţă, care pul­sează cu ritmul ei nebănuit, sub umba temperată a mun ţilor şi sub clocotul apelor cristaline, care se lovesc tainic pe ascuţişul vechilor pietre.

Nu e oare aceasta o între­bare către sufletul nostru, care ne arată calea dumne zeiască a ordinii ?

Automobilele de curse sta­ţionează gat?, colea lângă punte, pentru serviciul călă­torilor.

E peste tot atâta grai, atâta lumină, care ne străbate fiinţa, încât cădem plecaţi şi covâr­şiţi în faţa măreţiei prin care forţa atotputernică a înzestrat pământul.

Pentru ce astăzi ? Pentru ce nu mâine ? Astăzi sau mâine, natura e aceiaşi, cu forţa ei neînvinsă ea ne arată drumul către viaţă.

înainte ! către lumină, îna­inte ! către viaţă, către tot ce ne poate înălţa către ce e vrednic şi frumos !

Ritm al poeziei, cadenţă a sunetelor, voi rămâneţi veşnic frumoase prin măreţia voas­tră !.

— Afară de distracţiunile ce se găsesc aici, Slănicul din Moldova se mândreşte cu o frumoasă bisericuţă no uă, ridicată prin pietatea so­ţilor Pandrea zugrăvită de pictorii Stelian D. Iliescu şi Grigore Costănescu din Plo eşti.

Slujba se săvârşeşte cu multă evlavie, de către un tânăr apostol cu credinţă în Domnul.

In mijlocul vieţii, ori unde

ne-am afla, nu putem trăi afară de Biserică. Fie într'o staţiune de munte sau de băi, alături de odihna pe care o căutăm pentru timpul vacanţej avem nevoie şi de reculegere creştinească. Fie că noi cău. tăm aici numai ajutorul ru gilor noastre, dar mai presus venim la biserică ca să găsim hrana şi liniştea sufleteasă de care nu ne putem lipsi.

Ei bine, aici, sub catape­teasma cucernică, prin vred nicul dor creştinesc al acestor soţi ziditori ai bisericii, găsim lumina vieţii spre veşnica pomenire a faptei lor.

Războiul din 1916-1918 a distrus vechea bisericuţă de lemn şi inimile credincioşilor rămaseră fără de mângâiere.

Râvna acestor doi soţi i a îndemnat să ridice din teme­lie dumnezeescul altar.

Intrând în biserică, într'o după amiază, pe când se în­cepea slujba vecerniei, două fetiţe, ca de vre-o 6 7 ani se sfătuiau sfioase dacă să intre sau nu în biserică.

Am privit cu dragoste ne vinovăţia lor şi le auzeam spunând: «Mama, ne-a spus ca să intrăm şi să ne rugăm».

Bine, le-am spus eu fără a le cunoaşte, dacă mama v'a spus, lăsaţi cercul de joc la uşă, intraţi, rugaţi-vă şi pentru mama voastră, iar florile de câmp ce le-aţi cules, puneţi-Ie la icoană.

Copiii s'au rugat şi au în-genuchiat alături de mine şi i-am mângâiat pentru credinţa lor sinceră şi curată.

La Slănic se pot face pre umblări sau excursiuni cu au tomobilul şi unde nu se poate, cu piciorul. Această staţiune, crud încercată în anii 1916 1918, s'a refăcut cu multa greutate şi numai în parte. Scheletele vechilor ruine, care au făcut mai înainte podoaba acestei staţiuni, le putem ve­dea şi astăzi ca mărturisire a grozavului măcel.

Sus, urcând pe nenumărate pietre, pe piscul munţilor, pe un drum cotit şi un suiş obositor, dai peste ruinele tranşeelor, unde au luptat eroii neamului românesc în marele război.

P. S. S. Episcopul Cosma al Dunării de Jos, îşi are aci reşedinţa de vară.

Peste tot se oglindeşte or dine şi un spirit de bună voinţă, care răsar plăcute sub cerul cald şi blând al Mol dovei.

L a u r a Sc r iban .

O c l i p ă şi p e n t r u b i a t a ţ ă r ă n i m e

Stampă — de Sculpt. Oheorghiţă

Muncitorimea îndepărtatelor suburbii îşi are, de bine de rău organizată, asistenţa medicală.

înainte şi după războiu, mi­niştri, cu duioasă înţelegere, în legi smulse împrejurărilor, insu­ficient pregătite, uneori sub presiunea crescândă a mişcării socialiste,, alteori sub obsesia cifrelor electorale, totdeauna însă cu inimă, au dat muncitorilor mijloacele de a avea cu uşu rinţă la îndemână, un dispensar, o maternitate, un spital şi un medic.

Ţărănimea desfundatelor sate, este însă cu totul departe de aceste realizări.

Tuberculoza, sifilisul, malaria, pelagra şi au intins necontesta. tul imperiu peste uliţele cu e-terne băltoace. Cu neîntrerupte talazuri de praf, ca adăposturi veterinare pentru oameni, care nu cunosc igiena corporală şi mai cu seamă, necesitatea unei june alimentaţii.

S'àbit de alcoolul hereditär, dătător de tecă toare momente de u'tare, născut în condiţiuni, care dimjnuiază forţele vitale, smaraldul mocirlelor, adăpostitor a miliarde de agenţi, şi uliţa, metamorfozată alternativ — în glod sau praf, îi pregătesc un teren minunat pentru orice fel de boală.

In rezumat: 20 la sută din ţărănime e consacrată prin de­finiţia mormântului spre care merge lent, urmată de sinis­trele acorduri ale unui marş fu­nebru şi 80 la sută stă desco­perită la dispoziţia infinitului număr de boli cuceritoare.

In asemenea împrejurări, ban-hetele oricui, date pentru tri

umful ţărănismului, înseamnă masa din timpul priveghiului, ând este permis fiecăruia să

fie dezordonat şi inconştient de vesel.

Mor cei care pe baza drep tului istoric şi a dreptului uman au privilegiul să trăiască.

Se stinge vădit o populaţie a unei ţări, disproporţionând oribil raportul între mortalitate şi na­talitate—şi determinând toate consecinţele acestui fenomen de ficitor.

Dispare ceeace-i mai vânjos în oaste şi pier cei ce ştiu să rămână mai senini în faţa morţii.

Se fac una cu ţărâna, căpu soarele, care poate adăpostesc scânteia dumnezeiască cu care s'ar creia genial pentru ceeace este specificul naţiei.

împotriva acestei prăbuşiri, stăpânirea ţării răspunde cu postarea unui medic, la 12—14— 16 sau 18 comune.

Inchipuiţi-vă kilometrii, care sunt delà reşedinţa medicului, până la fiecare comună ; ţineţi seama că medicul ca apostol ce este, merge pe jos ; adăogaţi că nici o boală n'are angaja ment să aştepte venirea medi­cului, ca să se desvolte şi ca să-şi spună ultimul cuvânt; a veţi în consideraţie că medicul nu umblă cu farmacia după el şi nici cu instalaţiile unei săli de operaţie—şi trageţi concluzia la ce mai serveşte în majoritatea cazurilor venirea lui. Reprezen­

tanţii zilnici ai statului în sat în această direcţie ca şi delegaţii permanenţi ai ştiinţei medicale, 'amân să lie, plini de majestate de competenţă şi de devotament agentul sanitar—fostul biet bran çardier de regiment şi moaşa, a tot cunoscătoare a tuturor bu ruenelor vindecătoare, alături de baba satului, care în legătură cu diavolul recomandă neîncetat leacuri mântuitoare.

Unde e fericitul partidului po litic, al cărui program să cons­tea exclusiv dintr'un singur punct : însănătoşirea populaţiei rurale.

Ultima lege sanitară, nu ştiu ce conţine : dar dacă nu cu­prinde acest capitol rămâne să mărturisească de absenţa crimi­

nală a celor în drept delà a-ceastă elementară datorie.

Nimic nu se poate clădi pen tru un popor ale cărui directe straturi de regenerare, au o re­zistenţă din ce în ce mai mică, roase de boale, pentru a căror alungare, nu se poate face ni mic.

Un program de elementară prevedere politică—mai ales când îi zice şi ţărănească, trebue să realizăm salvarea populaţiei delà sate—prin: deplasarea unui nu­măr cât mai mare de medici delà oraşe la sate—înfiinţarea unui număr cât mai mare de spitale înzestrate şi de dispen­sare comode.

C. Dinu directorul liceului din

Buftea

Xilografie. jiiui

'iii; 'Жм

H de I. Oheorghiţă

„Apărarea Naţională" In No. 3 3 2 - 3 3 3 - al a-

cestei gazete,—sub titlul de mai sus, am scris despre arma specială,—cu care os tasul român,—în războiul cel mare, a zdrobit cele mai mari fortăreţe ale duşmanului.

Patriotism, iubire de neam, ţară, Rege şi Dinastie»...

Armă,—care după consta­tările şi convingerea mea, nu se mai făuresc cum ar trebui, şi, ziceam : Despre ce ar fi trebuit şi ar trebui făcut la sate în această direcţie,—voi arăta prin alt articol.

Mă ţin de cuvânt, şi iată ce cred şi sunt de părere, că trebuia făcut iar,—dacă nu s'a făcut, se poate face şi acum:

1) Toţi dezertorii şi toţi prizonierii de bună voe, în special cei ce n'au stat nici o zi în vreun lagăr, să fi fost amnestiaţi, dar, în schimb să fi fost încorporaţi din nou, pe un timp egal cu cel care a lipsit de la da­torie,—formaţi în batalioane etc., puşi de preferinţă sub comanda ofiţerilor invalizi şi a celor ce şi au scurtat zilele în lagărele duşmane,—nu să poarte arme fiind nedemni, ci, cu ei să fi reparat tot ce a stricat războiul: şosele, clădiri, gospodării, poduri etc. etc. Cei ce veniţi acasă mai serviseră şi duşmanul, să fi fost concentraţi pe termen dublu.

2) Ca semn dinstinctiv al

Rugăm pe abonaţii noştri care nu ne-au plătit abonamentul, sà ni-l trimită cât de curând, având nevoe pentru continuarea în con­diţiuni mai bune a •Gazetei*.

laşităţii şi netrebniciei lor, să fi fost obligaţi printr'o lege, sub pedeapsă aspră,—de a purta întotdeauna, o placarda indicându-i laşitatea.

3) In fie care sat, să se fi întocmit un tablou de ei şi un tablou de invalizi, vă­duve şi orfani de război, şi, pensia cuvenită celor din urmă să fi fost şi să fie plă­tită de cei dintâiu.

4) Să li se fi ridicat prin lege drepturile civile şi po­litice, ca nedemni de a se bucura de nişte drepturi pe care nu le-au apărat.

5) Ih fiecare Şcoală, Bi­serică, instituţie publică, să stea veşnic afişat numele lor scris pe o tablă neagră.

6) Să nu fi fost primiţi în nici o funcţiune publică, nici văcar sau porcar în sat măcar.

Prin acestea, cei ce şi-au făcut datoria, pe lângă că erau satisfăcuţi sufleteşte, dar erau şi scutiţi de bâtfeala la care sunt în tot momentul exspuşi, din partea acestor netrebnici! Copiilor li se întipărea în minte şi în ini­mă, păţania celor ce nu şi apără drepturile, călcând ju­rământul, şi cum sunt stimaţi cei ce-şi fac datoria. Acestea serveau de icoană vie şi im bold pentru noua generaţie, viitorul cetăţean şi ostaş, de mâine.

Neapărat că, aceste măsuri s'ar fi putut şi se pot aplica şi la oraşe, căci şi acolo au fost destui netrebnici !

Eu tot mai sper încă, că dacă nu toate, dar, înparte se vor aplica aceste măsuri ?!. Sunt absolut necesare!

Stan Gh. Perşlnaru

Altitesi Bibiluri Drumuri drepte şi obiceiuri strămoşeşti. — Sa-natorul Westend.— Oamenii datoriei.—Sanatorul

Rekavinkel ;—Scr i soarea Domniţei Ileana. Răspunsul septegenarei.

Drumul drept e cel mai scurt, zice proverbul şi aşa este. La obiceiurile strămoşeşti e bine să ţinem. Pe o căldură tropicală, am plecat din Bucureşti spre Viena şi în loc de-a porni să fac drumul pe Dunăre, că era mai răcoare, mai ieftin şi mai poetic, dar ţineam mai mult, am plecat cu trenul prin căldură, îmbulzeală şi oameni soioşi şi urâţi de parcă mergeau la sbor să cumpere şi să mănânce drob şi pastrama, nu la Viena ca să mănânce şniţel, varmvursti şi să bea bere. Nicăeri nimic de mân­care şi la restaurantul trenului să-ti ia pielea şi să-ţi strice stoma­cul. Mâncarea la covăţică şi bă-uturica la damigeana, a bătrâ nilor, era lucru sfânt. Sfătuesc pe cine pleacă la drum, fie el cât de drept, să-şi aducă aminte de obiceiurile strămoşeşti, să plece cu mâncărica lui d'acasă.

Sanatorul Westend este lângă Viena, în mijlocul unei frumoase păduri de brazi, fagi, tei, plopi, arţari şi molifţi ; în el îşi găseşte sănătatea bolnavii de gută, diabet, oboseala nervilor şi anemia. Am văzut că el e populat mai mult de români, că îngrijirea e cât se poate de bună, iar dacă costă bani îi dai cu cea mai mare plă­cere. Am văzut ş'aicea că pro­verbul ş'are adepţii lui.

Oamenii datoriei d'aici nu-i gă­seşti la noi ; fiecare munceşte cu tragere de inimă, gura nu li se aude.

Fiecare nu ştie ce să mai facă şi cum să se mai poarte, spre a îndatora pe bolnav. Su rorile sunt curate, calme, blânde şi neobosite, lucru ce nu se ve­de în sanatoriile şi spitalele noa stre, unde acestea sunt brusce şi răsvrătite.

La Sanatorul Runkawinkel ca re e la câtăva depărtare de Pur-kasdor, sunt internaţi bolnavii de nervi. Aşezat într'o poziţie admirabilă şi înconjurat de co paci seculari, Runkawinkel ar spune multe mistere, dacă ar şti să vorbească. Mulţi demenţi

cocainomani, morfinomani, sifi lilici, damblagii îşi tráicsc aici zile aşa de triste, încât, când i-am văzut, am cugetat că bine făceau grecii şi romanii d'asvâr-leau de pe râpi în prăpăstii pe asemenea desmoşteniti ai soartei cari unii au zilele lui Matusalem.

Despre multe lucruri d'aici şi din Italia, unde am fost astă iarnă, am informat printr'o scri­soare pe scumpa şi drăgălaşa noastră Domniţă Ileana, la care scrisoare Ea-mi răspunse :

Dragă maică Srnara, Iţi mulţumesc mult pentru fru­

moasele rânduri. Ce bine-mi pare c'ai avut aşa de mare succes cu conferinţele în Italia. Aici, în-ţară, e bucurie mare, cari înghi­te toate micile amărăciuni per­sonale.

Dee Domnul să fie o eră nouă şi glorioasă pentru frumoasa noas­tră patrie. Mama regină îţi mul-ţămeşte pentru cele scrise.

I l eana Răspunsul septegenarii la aşa

interesante rânduri fu : Nu vă puteţi închipui scumpă

şi adorată Domniţă Ileana, ma­rea onoare şi bucurie ce mi-aţi

făcut cu rândurile Voastre, pline de înţelepciune: «Aici în ţară e bucurie care înghite micile amă­răciuni personale.» Gândiţi ca o bătrână, ca o iubitoare de patrie şi de Pace Universală- Să trăiţi!...

Aţi mai moştenit pe d'a'ntregul, încântătoare Domniţă, cuminte' nia, răbdarea, voinţa şi inteli­genţa, Aceia care are cel mai frumos loc în inima mea, care a ştiut lupta şi 'nvinge toate valu­rile vieţei rămânând aceiaşi : me­reu s u b l i m ă ! . . . S'o luaţi de exemplu. Lumea aceasta e ne-siatornică, întocmai ca grăunţele de nisip şi se dă ori încotro bate vântul ; fericit e cel care trecând prin ea ca printr'o leasă de spini, isbuteşle a nu-şi sân­gera inima ! . . .

Vă sărută dreapta vouă şi celei mai iubite, dar şi celei mai încer­cate dintre suverane.

Maica Smara

Legea De curând s'a votat la noi

o lege a drumurilor. Cu a-cest prilej, d. N. lorga, între altele, a spus următoarele, în Adunarea Deputaţilor, despre vechile noastre şosele:

«N'am fost în stare nici măcar să păstrăm şoselele lui Mihai Stürza. Şoseaua aceia largă a lui Mihai Stürza ori cine merge pe dânsa poate s'o vadă cum s'a prefăcut într'o şosea îngustă, în dreap­ta şi în stânga cresc buruieni cireşi frumoşi din jud. Bacău, plantaţi pe vremea lui Mihai Stürza, astăzi sunt la înde­mână oricărui vagabond. Aşa sunt păzite şoselele noastre, cu locuinţele oamenilor, cari păzesc şoselele, stricate de pe vremea războiului şi rămase

în ruină până în momen tu l de faţă. Şi în Cadrilater , p r e ­tut indeni unde au fost locu­inţele contonierilor, astăzi sun t ruine, u n d e se adăpos tesc cucuvaiele, şi ele arată totala noas t ră incapaci tate de a ne reface d u p ă răsboi. Am văzut săteni o p r i n d u - s e cu carul şi, pent ru a lua câteva cireşe, t răgând craca de sus până jos — pentru un p u m n de cireşe o m o r â n d copacul care trăieşte de trei s ' e r tun d e veac».

După Neamul Românesc din 2 Iulie 1930. As.

Note de drum

Câteva zi le prin B u l g a r i a

IV Nie. Grecu

Cine ştie prin ce locuri ne-o fi dus trenul în noaptea aceea, când ne legase somnul de mâini şi de picioare, de n'am mai ştiut de lume şi de noi !.. Ştiu că m'am pomenit cu ochii deschişi în faţa geamului aburit, pe lângă care fâlfâiau flamuri senine de ziua albă. Mă deşteptasem cu atâta uşurinţa şi mă simţeam aşa de bine dispus, de părea că aş fi dormit pe pat de fulgi, nu proptit în cot şi lungit pe o rână, pe canapeaua pluşată din­tr'un compartiment de tren. Era poate nemulţumirea pe care mi-o

inoculase revederea în vis a celor de cari mi-era dor.

Firele gândului au început din nou să sbârnâe. Făceau legătura cu ceeace urziseră peste noapte. Câteodată, când doreşti prea mult ceva, vine tot din noi pu­terea care ne satisface. Aşa se explică cum dovedim cu uşurinţă visele care ne plac şi ne stră­duim chiar să le dăm de urmă când ele arată câteceva din ce­eace ne Interesează.

Nu cred orbeşte în vise ; dar îmi place mult studiul lor. De­altfel, e naiv să crezi în vise.

Dacă ar fi să crezi în cele cari-ţi plac şi cari au în ele ceva natural, ce să faci atunci cu ab surdităţile, cu năstruşniciile şi cu caraghioslâcurile pe cari ţi le dau altele... Dar altceva e să le studiezi. In adevăr de multe ori e o plăcere să aprofundezi, jocurile din timpul somnului, ale subconştientului nostru ! Cu toate curiozităţile lor, au totuşi, un rost. Nu se poate să n'aibà o însemnătate ceeace se petrece în noi, în spiritul nostru, când corpul n i e doborât, când rămâne să domine doar esenţa fiinţei noastre ! Ba eu cred că în acest armistiţiu, în care corpul este supus unor legi organice şi se împrospătează cu forţe noui, subconştientul nostru se dedă la acţiuni şi mai curioase, pe cari noi nu le putem afla. Cine ştie dacă anumite întâmplări din viaţa noastră, bune sau rele nu ne-su fost p r e g e t e în ascuns, nu ne-au fost anunţate la timp,

de oarecari din aceste acţiuni cari lucrează în noi, cu sprijinul marei puteri fluidice, inspiratoare a sorţilor şi conducătoare a lu milor !..

Dar există o putere a spiritu­lui, dece să făgăduim acestei puteri mişcarea acţiunea deter­minată sau nedeterminată, aspi­raţia şi chiar un dinamism al revoluţiei sale... Dar, dacă toate astea nu ni sunt puse sub sim­ţuri, desigur, pentru noi rămân taine necunoscute. Iar când ur­mărim jocul minţii, ca să dove­dim însemnătatea visurilor, noi nu facem decât să ne luptăm pentru revelaţia acestor taine. Aici stă înşelarea, de aici vine desiluzia a tot ce nu înţelegem. Când însă, visurile sunt numai înfăţişetoare a unor scene în cari ne întâlnim cu chipurile cari ne plac, atunci ele ne dis trează şi d'aia le urmărim şi le căutăm cu interes.

Aşa se făcea că, dând de o

rămăşiţă de vis, vrui să prind rostul urzelii de peste noapte al minţii.

Dar n'am isbutit să prind prea mult şi nu m'am mai obosit să traduc în sensul dorinţelor mele fugăuşele licăriri din vis. Lumi­na albă de afară le-a şters şi le-a stins pe toate. Urzirile gin­gaşe ale tainelor minţii nu re­zistă Ia sforţări din afară şi mai •u seamă la lumină, puternică. Ele au nevoie de întunericul care sustrage şi conservă. Sunt ca sensitivele cari, cum dă soa­rele se închid.

* înviorat de aerul proaspăt,

care pătrunde din plin prin fe­reastra deschisă, compartimentul nostru din care umbrele au dis­părut, nu mai e somnolent. To­varăşii de noapte s'au deşteptat şi ei rând pe rând şi vorba a 'nceput iar, cu voioşie şi cu gust. Suntem purtaţi pe valea săracă a Iscarului. Nu ştiu cum

s'o fi prezentat această vale până aci. Noaptea ne-a împiedi cat să ne dăm seama de regi unile prin cari am trecut. Văd că, aici unde a oprit trenul, la o gară, e un mic orăşel sau un sat mai răsărit, cu oarecari în­treprinderi industriale. Se văd peste văi, legate de dealuri, re­ţele pentru funiculare. Sunt pe aici, zăcăminte de aramă, ni se spune. In stânga, pitit într'o li­vadă, rustică prin naturalul în care a fost lăsată să crească, se află aşezământul unui seminar teologic. Chiar cu trenul cu care călătorim noi, au venit din vacanţă seminariştii. E a doua zi după Duminica Tomii, zi sor tită reîntoarcerii la carte. îmi veniră în minte zilele când mă întorceam din vacanţă, la şcoală. Câteodată le aşteptam cu voioşie. Deseori, mă urniam însă, cu greutate de acasă. Seminariştii bulgari nu arată nici ei a fi prea veseli. Pretutindeni, dragul de

libertate e acelaş. Ceeace-ţi ră­peşte libertatea, chiar când e prea folositor, nu-ţi e plăcut. Deaceea sunt mahmuri, şcolarii cari se întorc din vacanţă la şcoală.

Pământ bulgar

Trenul stă aci câteva minute mai mult. Cobor jos şi mă duc să mă spăl la fântâna din gară. Mi-arunc ochii la gospodăriile din apropiere. Sunt triste şi au •un duios aspect de sărăcie. Ţă­rani, puţin orăşenizaţi, dereticau prin curţile prost împrejmuite. Se pare, din câte se pot des­prinde într'o fugă de tren, că sărăcia apasă greu poporul bul­gar.

Pământul, brasdat de puter­nice coame de munţi, poartă în sânul lui imense rădăcini de piatră stâncoasă. In mare parte scoarţa ţinuturilor bulgare, nu

(Urmare în pag. IV-a)

^CULTURA P O P O R U L U b

P r e p a r a r e a M a g i u n u 1 u i

Magiunul, sictarul, chisi-liţa sau povidla este, am pu­tea zice, untul săracului. Fie că se unge pe pâine sau se mănâncă, cu mămăligă, fie că se întrebuinţează la pră­jituri sau alte bucate, magiu­nul, este o adevărată binefa­cere, mai ales pentru oameni mai săraci. Poporul nostru care posteşte cu săptămânele şi cu lunile de zile şi care atât de puţin se pricepe a găti felurite şi gustoase, bu­cate a r e îndoită tre­buinţă să cunoască mai dea-proape măiestria pregătirii magiunului, care prinde bine mai ales copiilor, şi care al-cătueşte un ram comercial foarte important şi bănos.

Magiunul se poate găti din mere şi pere, întocmai ca şi din gutui, prune, cireşe şi vişine. Până să arătăm cum se găteşte, vom arăta câteva régule de urmat.

Cea dintâi şi neapărată cerinţă, este păzirea celei mai mari curăţenii. La fierberea poamelor ne servim de o căi dare de aramă îndeplin curată şi bine spoită.

Căldările de fer nu sunt potrivite. Ferberea pripită poa­te avea urmări păgubitoare.

In cursul fierberii, magiu nul se amestecă mereu cu o lingură mare de lemn dând spuma la o parte şi îngrijind ca nu cumva să se lipească de că!dare sau să intre spuză, sau cărbuni înlăuntru.

Magiunul se păstrează în vase smălţuite de lut sau în borcane de sticlă, legate la gură cu hârtie de pergament ori cu beşică de bou aşa ca aerul să nu aibă pe unde pătrunde. Dacă cămara, piv­niţa şi în general localul în care se păstrează, este uscat şi răcoros, magiunul rămâne ani întregi în stare bună.

Intâmplându-se ca să în­ceapă a mucezi şi să capete un gust acru atunci se a-mestecă cu zahăr şi cu puţin potas şi se ferbe din nou.

La pregătirea magiunului din mere şi pere se recoman­dă procedarea ce urmează : Se aleg perele coapte şi în­deplin sănătoase, se spală bine, apoi f se sdrobesc şi se tescuesc.

Mustul se strecoară numai decât printr'o sită în căldare şi se fieibe până ce n'a mai rămas decât o parte din 3. Acum se toarnă într'un vas

Trăsături ale vremii noastre

smălţuit de lut şi se pune la răcoare în pivniţă. Tot astfel se procedează şi cu merele, cari se ferb întregi, cum sunt în mustul perelor, adăogând la început puţină apă şi pu­nând pe căldare un acoperă mânt, care să împiedice eşirea aburilor. După ce s'au muiat cu desăvârşire se trec prin sită, spre a le îndepărta că-suliile p i s a t e şi coji de lămâie. Fierberea are să ţină până ce magiunul a dobândit vârtosimea unui aluat.

Spre a-i da o faţă neagră, n'avem decât să introducem puţin must din fructe coapte de soc sau de mure. Pe alo curea mustul de pere se fier­be cu prune fierte, care şi ele trebuesc strecurate mai în tâi prin sită. Aşa fierbinte cum s'a luat de la foc, ma giunul se toarnă în oale smălţuite de lut, care se leagă şi se păstrează în modul descris mai sus.

Mult mai spornică este pro­cedarea ca merele şi perele să se fearbă mai întăi împreuna şi apoi să se tescuiască. Cirul sau pasta dobândită se stre­coară prin sită în căldare, unde se fierbe vreo 2 ore, apoi se pune la răcoare în tr'un vas curat de lemn, pe urmă se fierbe din nou alte 2 ore, până ce a dobândit vârtosimea unui sirop gros

In vase bine astupate, a. cest sirop se poate păstra cu anii.

După o altă datină, merele se taie felii şi se ferb în a-me;tec cu puţine gutui.

Pasta se ţine în pivniţă 2—3 zile după care se stre­coară şi se ferbe aproape 7 ore fără întrerupere. Magiu­nul sau mai bine siropul astfel pregătit, se deosebeşte prin o culoare rumenă, fru­moasă şi gust foarte bun.

I. G h . Lucescu

Numărul viitor al Ziarului

„Cultura Poporului" va apare la 7 Septembrie 1930, iar de la această dată va apare în mod regulat în

fiecare săptămână.

m m m w m m m m

Meşterul Manole — de Sculptorul Oheorghiţă

Intr'un articol delà 15 Iunie a. c. din ziarul Adevărul, d. Jean Bart, cunoscutul nostru scriitor şi academician, scrie «împotriva arivismului», ca des­pre una din trăsăturile vremii noastre. Pornirea cea m i de seamă a omului de azi, zice domnia sa, este de a ş i face drum în lume. Tot temeiul este să izbuteşti, să te cuibăreşti un­deva, să-ţi faci loc. De mijloace nu trebuie să te sinchiseşti. Nu­mai să faci faţă lucrurilor.

Fiindcă toată lumea face aşa, faci şi tu ca ea. Mergi pe dru mul bătătorit. Ce să.ţi baţi capul să scoţi luna din mare ? Toată isprava este să te pui în văzul lumii, să te creadă lumea drept ceva, că faci ceva, să rupi rân­durile şi să te sui.

Prin urmare nu este vorba să-ţi lipeşti inima de ceva. Ai să îmbrăţişezi ceva numai ca să ţi poţi deschide drumul. Nu de săvârşirea unei trebi care ţi-ar fi dragă trebuie să-ţi pese. Slujba nu înseamnă nimic. Ea este numai treapta pe care tre­buie să te salţi pentru a-ţi des­chide calea.

Acestea le constată d. Jean Bart pe socoteala vremii noastre Şi are mare dreptate. Sunt foarte multe lucruri pe care oamenii nu le ar face, de care habar de treabă n'ar avea, dacă n'ar fi să se puie în văzul lumii prin ele.

Oare cei care fac tumbe în faţa iumii, oare cei care se bat cu boxul, ar mai face acestea şi s'ar mai bate, dacă ar şti că luptă în faţa tribunelor goale, că nu se "a vorbi de ei ? Nu boxul are vreun interes pentru ei, ci voi ba care se face în jurul ghiontelii lor.

Şi aici este tot vorba de ari vism, Să facă lumea gol în jurul lor şi nu mai este nimic. Dar cu cât lumea cască ochii mai setoasă undeva, cu atâta se şi îngrămădesc ceice vor să-şi iacă drum pe calea aceia.

«Tinerimea de pzi, zice d. Jean Bart, utilitară, egoistă şi practica, se înghesue grăbită, cu fălci puternice, la banchetul vie-ţei.

«Prin orice mijloc, cu orice preţ trebue să-ţi faci drum, să ajungi, să pui mâna pe un loc —raţiunea existenţei».

Ce urmează de ai i? că lu mea nu va avea un dreptar înalt al sufletului, după care sa se mişte, o zare morală către care să se îndrumeze, ci toţi vor alege calea cea mai potrivită de a ieşi la iveală.

Lumea nu este lipsită nici de inimi înalte care iubesc partea vrednică a vieţii. Dar acestea sunt puţine. Oamenii de soiul acesta nici nu sunt plăcuţi, fiind­că lumea iubeşte pe cei care umblă pe căile bătătorite, pe ceice sunt pe gustul obştesc. Cei cu ţinută şi cu păreri deo sebite nu sunt cei gustaţi.

«Societâţei nu-i plac spiritele care sunt în opoziţie cu tendin ţele epocei, cari au curajul de a gândi altfel decât toată lu­mea. Ea cere adaptare şi servi tism».

«Totuşi în асег stă minoritate stă nedejdea de salvare a ini­mii».

Va să zică, deşi trăsătura lumii este să-ţi faci drumul cu coatele înainte, deşi trebuie să

alergi după mijloacele cu care îţi deschizi calea mai iute, to­tuşi mai sus sunt cei care au îndrăzneala de a gândi altfői decât gândeşte toată lumea şi nu fac ca ea.

Aşa am gân lit şi noi, în deosebire de alta lume, şi am scris împotriva luptelor cu boxul, de care se face mare zarvă în lumea noastră şi în jurul cărora roiesc tinerii, ca un chip de a-şi face drum în lume pe calea a-ceasta. Am scris în Glasul Mo nahilor despre « Molima Boxă-riei». Dar am cazat în vină. prin aceasta înaintea d-lui Q. Racoveanu delà «Cuvântul» (Ю Iulie a. c.) care ia apărarea bătăii cu boxul, pe care o nu­meşte «un minunat factor de desvoltare a spiritului de iniţia­tivă».

Trebuie să gândeşti pe dâra obişnuită şi atunci eşti în rând cu lumea şi nu te izbeşti de nbi o împotrivire. Să mergi pe făgaş, să zici ca mulţimea şi atunci eşti în bună înţelegere cu toţi.

Totuşi, dacă cum arată d. Jean Bart, o asemenea îndru­mare a lumii nu este cea cu­venită şi care o poate duce înainte, cum să schimbi ?

Domnia sa se slujeşte de un scriitor, pe care-l citează des, de Ossip Lourié, care spune că viaţa trebuie simplificată. «Ci. vilizaţia noaslră este rău orien­tată, existenţa noastră compli­cată şi vertiginoasă». De aceia Ossip ,Lourie cere ca «munca manuală şi agricolă să devină obligatorie pentru fiecare cetă ţean».

«Pe lângă îndeplinirea funcţii, lor sociale omul trebue să-şi consacre un timp pentru cultura dezinteresată, pentru ştiinţă, li tere şi artă». In I 9 2 5 , scriind o scrisoare deschisă organizatorilor Institutului de cooperare inteloc tuală, el a cerut ca acel institui să-şi întregească Ului punând nu numai cooperare intelectuală, fi şi morală.

Apoi de aceia viaţa de azi este aşa cum este. Partea sufle­tului e cu mult mai slabii decât

partea trupului. Omul trăeşte mai mult pe treapta de jos decât pe cea de sus.

Dar cum să ieşi din aceast-i? D. Jean Bart cere alcătuirea unei călăuze sorise, în care însă să nu se găsească vorbărie. Vremea vorbei a trecut. «Ome­nirea cere impulsii creatoare».

Nu vedem însă cum această călăuză, acest «ghid», cum îi zice d. Jean Bart, ar putea sa răzbească în viaţa fiecăruia. O-menirea a avut mijloace mult mai puternice decât acesta, mij­loace mu't mai covârşitoare de­cât Institutul de cooperare in­telectuală şi totuşi ea cade uşor în nărav şi greu se lasă câr­muită.

De aceia nu Institutul de con perare-, nici o nonă călăuză vor i>utea i ce ceva mai mult, ci tot vechile mijloace, care încă sunt în fiinţă şi care încă fac treabă şi încă lac mai mult de­cât toate Institutele care s'ar în­fiinţa acum. Codul este evanghe­lia, Institutul e Biserica. Ori pe unde aces'ea lucrează bărbăteşte, ele dau şi roade, deşi «în toate ţările criza morală e mai gr-іѵз decât criza materială». Fie în ţara noastră, îie aiurea, acea.su.-întoarcere a omului se vede. Oameni al căror cu^-t se tre zeşte, bărbaţi care se lac mai credincioşi către soţiile lor, care se lasă de beţie, în care se naşte ca un om nouă, sunt destui, cu care putem dovedi că în sânul Bisericii sunt aceste putv ri.

De ce să nu întrebuinţăm ceiace avem, ceiace este în şti rea lumii, cu care ea este de prinsă, decât sa alergăm la mij­loace care de acum înainte tre­buiesc dovedite că au să însemne ceva ?

Iată ce avem de spus noi faţă de to ite frumoasele vederi ale d lui Jean Bart despre scă­derea sufleteas ă a lumii, despre pctta omv-Iui de a se pune în văzul tuturor şi a-şi clădi o stare.

Arhim. SCRIBAN

ШТШТТТШШШТІІ

D u p ă m u n c ă — de I. Oheorghiţă

ri spre peire Simţământul moral, care

face educaţia şi programul unui popor, se observă în vremurile de acum, că merge cu paşi repezi spre faliment.

Aşa de pildă, am putea spune, că împotriva acestui important factor, au luptat multe patimi ucigătoare, dar printre ele, una e cea mai dezastroasă şi dacă nu se va porni o acţiune de înfrângere contra entuziasmului cu care se practică, atunci la sigur că peirea suiletească ne aş ieaptă cu zâmbet în cale.

Nu e de mult, când întâm­plarea a făcut, ca într'o săr bătoare, pe când mă aflam la o hotă, să intru şi în cârciumă.

îndurerat de toate maîmu-tăriile de afară, ;;poi înlăuntru casei diavoleşti, am văzut lucruri pe care nu le-aşi fi crezut vreodată.

Femei şi bărbaţi de gât ameţiţi de alcool, strigau, urlau ca nişte turbaţi într'altâ încăpere în jurul unei mese îmbâcsită de vin, flăcăii şi

cetele, cu paharele în mână şi ochii tulburi de fumurile beţiei, la fel.

Ţinerile vlăstare, care sunt cetăţenii de mâine şi ostaşii de nădejde în vremuri de grele încercări, îşi pierd prin cârciumi la focul de mină a beţiei puterea de muncă şi toate năzuinţele de bine.

Părăsesc jocurile mândre de odinioară şi se alătură pa-timei, ca să piardă conştiinţa sănătoasă şi toate virtuţile folositoare cu care ne-a în­zestrat bunul Dumnezeu.

A fost un timp, când ne plângeam de cei în vârstă, că străjuesc cârciumile, dar acum cazul e şi mai grav, pentru că o asemenea înclinare nu ne poate aduce decât pe­irea noastră, ca neam şi popor viteaz.

Pentru stăvilirea acestui pericol societăţile de cultură trebueşte să înceapă o vie campanie, iar autorităţile ofi­ciale o severă şi strictă apli­care a legii contra beţiei.

G. Georgescu - 0brej iţa

In ziarul „Universul" mai acum câteva zile s'a publicat un tablou cu numele celor ce fabrică şi alimentează popit laţia cu spirtoase.

Nu îngăduim nimănui sa ne bănuiască buna credinţă ! dar nu înseamnă că pentru a respecta diformele lor credinţi, noi să tăcem. Toţi de-aici, delà această gazetă, nu ne facem decât datoria şi nimic mai mult.

Am citit tabloul acela şi ne-am gândit apoi.

Printre toţi producătorii de otravă ucigătoare ne-am izbit de răsleţe şi stinghere nume româneşti.

încolo, numai nume străine. Şi-aşa de mulţi producători! Vă mulţumim, Domnilor,

pentru grija ce-o purtaţi feri-cirei acestei ţări.

Pentru ce ne-aţi îmbogăţit deşi ne-am putea oricând lipsi

de asemenea avere şi ne-aţi împodobit târgurile cu du ghene în care se vinde se cărică galbena ca undelem-nul, dar nu cu aceleaşi efecte sănătoase.

Vă mulţumim ! Sunteţi darnici şi ne aţi copleşi':

Dar avem o singură rugă minte pe care aţi putea o lua în seamă.

Contopiţi-vă în ritmul a-cestui popor, faceţi să simţiţi în vine vijelia aeeluhş sânge şi în suflete nădejdea accîo iaşi credinţe, dărâmaţi teas­curile ce aruncă otravă şi puneţi în locul lor maşini ce să ne fie de mai mult folos'

Va fi câştigul mai mic ? Nu vă fie frici, nu noi ne vom îmbogăţi, căci nu ne pricepem în asemenea dara-veri, ci tot şi numai Dumnea, voastră. Vă rugăm frumos doar !..

a ăstuia cine-i dă premiu ?

In Adevărul deia 24 Iulie a. c, se povesteşte că în sa­tul Sânger de lângă Turda, focul a cuprins casa unui vier. Un copii de 10 ani a rămas în mijlocul flăcărilor. Studentul Tibcriu Rusu delà facultatea de litere şi filozofie din Bucureşti, văzând aceasta a sărit vitejeşte în mijlocul văpăii şi a scos pe copilul care altfel era prada limbilor de foc.

Vrednică faptă! Dar pen­tru aceasta na se vor face adunări şi trâtnbiţări la Rea-

Contt . Onu'i'^atea Ilustrată şi la Dimineaţa

şi la Universul ca să fie răs­plătită.

Acestuia i se vor da oare automobil şi trimetere în A-merica, după cum s'au dat Miss României ?

Ţi ai găsit ! Acum se trăi­eşte nu cu inima şi cu capul ci cu organe de mai puţină cinste ale hoitului.

De aceia, vrednice Tiberiu, n'are cine se uita la tine. Răsplăţile sunt pentru hoitu­rile goale, nu pentru sufletele înalte.

A. S

Câteva zile prin Bulgaria U r m a r e d in p a g . 3-a

produce nimic din pricina humei şi a calcarului, scurse până chiar spre inima şesurilor. Această să­răcie delà natură, în care s'a născut şi a trăit un popor, a obicinuit pe ţăranul bulgîr să fie stăruitor în bucăţica lui stearpă de pământ moştenit. De aceea, până sus spre vârfuri, unde se zăreşte o poiană bună de muncă, o să întâlneşti pre­tutindeni, plugul încă primitiv, tras de bivoli, al muncitorului

1 bulgar. Bulgaria e ţara în care :natura n'a dat nimic băştinaşilor, idar unde băştinaşii şi-au pus toată inima să trăiască numai depe urma plugului.

Pământul bulgar n'are nici pă­duri. Câteodată mergi ceasuri întregi, unde zarea ţi se des­chide largă şi searbădă, fără să dai de o sprinceană de pădure

roditori. Dar ceeace e şi mai curios, nici munţii nu au aci păduri. Iar straturile calcaroase ale vârfurilor şi pe coastele cari coboară spre văi, doar pini subţiri, solitari, sunt singura vegetaţie a munţilor. N'aş vrea să cred că tot pământul Bulga­riei e aşa de sărac, cum mi s'a înfăţişat într'o călătorie cu tre­nul. Am băgat de seamă, însă că nici luncile râurilor, nu sunt productive, cum sunt luncile râurilor noastre. Pretutindeni, din cauza sterpiciunii, pământu­lui om 1 a fost să se ocupe mai mult cu creşterea vitelor, dar n'a lăsat nici munca agricolă la o parte. A stăruit până ce lupta cu piatra i a devenit obi cinuinţă Nevoia 1-a făcut, desigur stăruitor şi statornic. Şi, Bulgarii au isbutit să aibă frumoase gră

pomii fructiferi, aduşi de pe cine ştie unde. Un bun venit îl au şi de pe urma zarzavaturilor din grădinăriile muncite cu hăr­nicie. Dar toate astea sunt prea puţine venituri, restul pământu­lui neproducând nimic, sau, în tot cazul, foarte puţin.

A sunat clopoţelul şi trenul a plecat. Mă simt mai bine aici, la fereastra vagonului, pe unde cutreeră şuviţe de zefir primă-văratic. Apa rece din fântâna delà gară m i a împrospătat ob­rajii şi acum sunt cu adevărat înviorat. Calea ferată pe unde ne duce trenul, se vâră sub coa­me de munţi, tae stânci uriaşe de piatră şi în mai puţin de de două ceasuri, şarpele negru se vără prin vreo 18 tuneluri. Fumul maşinii, prins în găurile

negre prin cari se furişează, dă buzna pe culoir, de ne înneacă. închidem repede ferestrele, dar

în compartimentele noastre. Din când în când, iar vedem lumina In creerul munţilor tunelurile sunt şi mai lungi. Aproape că ne-a plictisit această desfătare de întuneric şi fum. Prilejuesc de luminişul care bate din aripi. Mă uit să văd ce-mi fac tovarăşii şi.-, mai cu seamă tovarăşele.

Mă interesează mai mult cei tineri şi puţin mai departe de mine, doi stăteau de vorbă. Ho­tărât, trebue să-i surprind cu vreo posnă. Cât timp e lumină, uite-î, stau cum se cade, de crezi că sunt sfinţi, buni de pus în ramă. Fluturarea neagră se apropie şi iar trecem printr'un tunel. Acum aş vrea să ştiu dacă rămân tot aşa de cuminţi. Prin întuneric, dibuind, m'apropii de ei. De unde până aci vor-biau, uneori cu înflăcărare, acum au tăcut de nu li mai aude nici răsuflarea. Sigur, n'o să cred acum, că tinerii mei... contem

altceva... mai buri... Şi fiindcă nu ştiu cât va dura clipa în care nu se tem de ochii altora, nu bagă de seamă când flutu­rarea de lumină, goneşte întune ricul şi n'au timp să revină ia poziţiile dinainte, în care i cre­deai sfinţi. Tânărul amicul meu X cercetează inscripţia depe mărţişorul domnişoarei, care., a roşit... de fum, şi-şi şterge parcă, supărată, ochii. Da, au pus-o bine'n coporîe.

Agasantele astea de tuneluri sunt plăcute pentru unii şi su­părătoare pentru аЦіі- Iu iimp ce noi, solitarii, am vrea să se sfârşhscă odată, amicii mei ar dori să mai fie pe atâtea. Parcă asta ar vrea să-mi spună amâu-doi, când, miraţi, dau cu o hii de mine.

Trecem, în sfârşit prin cei din urmă şi după vre-o 7 minute, trenul ne scoate într'o vale pli­nă de lumină, în împărăţia albă

ori de mănunchiuri de pom. dini de casă în cari au prăşit îndrăsneţ cum e, tot pătrunde plează întunericul,,. Ba... fac ei a soarelui.

S'a sfâişit cu găurile de iad, bune pentru întemniţaţi şi pen­tru cei îndrăgostiţi. Dar să spu­nem câteva cuvinte despre a ceste tuneluri.

Calea ferată bulgară în foarte multe locuri, străpunge munţii. Pământul muntos face să nu se poată găsi alt ioc prin care să heacă linia de legătură princi­pală cu Capitala. Şi, ca să nu se piardă timp şi să nu se o-coleastă prea mult, bulgarii au săpat şi şi-au deschis drum, prin inima stâncilor. La fel sunt şi multe din drumurile lor. In această privinţă, amica mea, dom nişoara Nadia Revenska îmi dă un foarte semnificativ amănunt. îmi spune că unul din făuritorii mari ai Bulgariei noui, Ţarul Ferdinand a fost un adânc iu bitor al ţărănimii. Unde-a auzit că e nevoie de ceva pe care ei îl cer, a ziz şi s'a făcut. N'a fost nimic cu neputinţă pentru ţă­rani, când a zis Ţarul să se facă.

Şi domnişoara Nadejda îmi po­vesteşte cum s'au dus odată la Ţar, nişte ţărani munteni, să se plângă că din cauza munţilor, n'au şosea de legătură cu lumea. Rapoartele ministrului arătau ca imposibilă această operaţie şi pedeasupra, costisitoare. Ţarul a chemat, personal, pe ministru, la telefon şi i-a spus : E nevoe de şosea peste munţi în ţinutul.,. Să se facă». Şi şoseaua s'a făcut.

Suntem în plină câmpie pe care soarele se desfată primăvă-ratîc' Munţii s'au topit dintr'o dată şi s'au pierdut în zări al­burii. Şesul, încins de frumoase parapete cari se depărtează, pare a fi bogat în tot felul de semă­nături şi grădinarii. In dreapta pasc turme de bivoli. Departe Sofia jocă'n lumină, cu casele ei roşii, ca un desemn în culori. Acolo, sub muntele Vitoşa, pe care albesc petice de zăpadă, viata pare să fie harnică de voe şi de nevoe.

Peste 1O minute coborîm. Nicolae Grecu

Nr. 3 3 4 - 3 3 5 . 10 August 1930 CULTURA POPORULUI 5

Ce-am moştenit delà Ruşi în Basarabia

Petrecerile, puse la cale de episcopul Serafim, în Seminarul din Chişinău cu

fetele delà Eparhială.

Cine nu cunoaşte în Basara bia isprăvile acestui episcop, care a rusificat, în chip violent, viata bisericii româneşti din aceasta provincie !

Ca fost ofiţer de dragoni, a căutat să introducă moravurile militare şi'n viata şcolilor biseri­ceşti din Chişinău, în timpul păstoriei sale care 'ncepeînanul 1908.

Multe mi s'au istorisit despre apucăturile acestui episcop, care a lăsat urme adânci ce tăinuiesc până'n ziua de azi, Să lăsăm pe fiecare dintre povestitorii noştri să ne spună ce ştiu cu privire la cele de mai sus.

Aşa de pildă, părintele Dardan din parohia Văratic, jud. Bălti, care, deşi e basarabean, dar parcă n'are de loc plămădit din alua­tul lor, şi care-mi este un bun prieten, spune :

«Pe când eram în cl. VI-a la Seminariul din Chişinău, am in­trat în gratiile acestui episcop. Pe zi ce trecea, deveneam mai intim cu el şi aflam gândurile sale ce le nutrea pentru noi se­minariştii şi pentru fetele delà Eparhială.

Voind să ne dea o educaţie ca şi la militari, a hotărât să pună la cale mai multe petreceri la care să se desfăteze : seminariştii, fe­tele delà Eparhială şi ofiţerii unui regiment de artilerie1). In acest scop mi-a dat delegaţie să alcă-tuesc un comitet cu reprezentanţi din toate pregătirile trebuitoare Instrucţiunile, până la cel din urmă amănunt, ni le dădea în suş episcopul care, de multe ori, venea la Seminar şi lua parte la consfătuirile comitetului nostru

Odată hotărâtă noaptea de pe­trecere, regimentul de artilerie şi-a luat obligaţia să aducă, în furgoane, fetele delà eparhială

In sala, unde trebuia să se joace, era un bufet plin de toate mâncărurile şi băuturile de pe lume. într'un subsol, era o bască pregătită pentru acei cari s'ar fi îmbătat în timpul petrecerii. A ceştia erau luaţi pe sus, ca să nu facă scandal, şi băgaji acolo până se trezeau sau trimişi acasă cu trăsura.

Petreceri de acestea au fost multe până ce s'a alarmat lumea şi Sf. Sinod delà Petrograd, care a dispus ca ele să înceteze. Cu mare greutate episcopul Serafim a renunţat şi numai în urma unui ordin aspru ce-i primise perso­nali .

Ei, acestea sunt numai frânturi din larga istorisire ce mi a fă-cut-o părintele Dardan în vreo două nopţi pe drum spre şi delà Bucureşti. Dacă sfinţia sa ar pu­ne mâna pe condei — şi eu am să-l pun să facă aceasta — atunci se va putea vedea de toti şi'n toată goliciunea, desmătările, pe trecerilor, între seminarişti şi fe­tele delà Eparhială patronate de însuş episcopul locului.

Tot în chestiunea aceasta, d-1 profesor I. Cazacu, fost director al şcolii Normale din Bălti, timp de şapte ani, şi la Soroca trei ani, şi 'n prezent profesor de pe­dagogie la Seminarul din Edineţi răspundea, în cancelaria profe sorilor, că «episcopul Serafim Ci-ceagov asistă în persoană la ba lurile organizate de el şi când vedea că elevul seminarist nu ştie să tină sau să conducă fata, ve­nea şi-i arăta el lucrul acesta."

Noi, la 'nceput n'am voit să dăm crezare spuselor colegului nostru, dar pentrucă d-sa în mai mulle rânduri, ne-a relatat faptul şi a stăruit în adeverirea lui, ne­am convins că aşa trebuie să fi fost.

Apucăturile milităreşti le-a in­trodus şi'n serviciul divin, mai ales la hirotonia candidaţilor în diacon şi preot.

Se ştie că, după introducerea în altar, candidatul ocoleşte sf. Masă făcând, la fiecare colt, câte o închinăciune şi depunând să­rutarea. Această ocolire se face cu încetineală şi smerenie. Epi scopul Serafim, însă a ordonat, ca să dispară aceste plecăciuni şi candidatul să meargă ţanţoş, cu capul în sus, tropăind, ca la un mers de defilare.

Iată câte blestemăţii a putut să facă un episcop al Basarabiei, care a ajuns la acest loc de mare cinste fără să fi avut pregătirea necesară şi chiar meritul. Aceste ştiri mi-au fost comuni cate de doui preoţi basarabeni la Căminul preoţesc din Bălţi. Numele lor le-am uitat, dar pot să le dobândesc dacă va fi ne­voie.

Ei bine, iată cu ce moravuri proaste avem de luptat noi, con­ducătorii şcolilor din Basarabia.

Şi la Seminarul nostru am gă­sit moşteniri grele, pe care cu foarte multă osteneală, le am pu­tut înlătura, căci erau adânc în­rădăcinate.

Aşa de pildă, în săptămâna cea dintâi a Postului Mare, când cursurile sunt întrerupte, pentru ca elevii să meargă la Biserică în fiecare zi, aici era obiceiul ca ei să plece acasă şi să petreacă fă­când «spàlàcania» lăsatului de sec, timp de 7 zile.

Eu i am oprit pe loc, i am pus la rugăciune şi metanii, i-am spo vedit şi împărtăşit cu sf. Taine, ca pe nişte adevăraţi viitori pre­oţi.

Cât n'or fi oftat ei după ves tita «blinea» rusească cu «vodka» reglementară. Dar de ! ce să-i faci ? Noi am fost altfel pregătiţi.

Şi câte multe altele, care vor veni la rândul lor ;

Deocamdată ne oprim aici.

Econ. Corneliu Orumăzescu

Cei ce se duc

t S e r a f i m

1) Din toată garnizoana acest regiment era preferat. — (Nota noastră (.

u s c a c i u n e s u f l e t e a s c ă

In tara cu milionari, vlădici ş! bancheri, în ţara cu supralicitaţii de politici culturale, un scriitor ca părintele Oala Galaction, un adânc cunoscător şi un ideal tălmaciual Sfintei Scripturi nu-şi poate afla un suflet care să ai­bă şi o pană, pentru ca opera de naţională importantă a tradu­cerii Blibliei integrale să se în-fătuească. Epoca voevozilor, patroni ai celor spirituale, a murit de mult. Se pare că din partea aceasta nimic nu mai este de aşteptat.

Scriitorul Perpessicius, în «Cuvântul» ,8 Mai 1929. la 50 de ani de vârstă ai scriitorului O-Oalaction.

Care parte din ţară e mai bogată.

Un profesor basarabean d" Alexandru Boldur, scrie de Ba­

sarabia. Iată înseşi cuvintele sa­le, în «Cuvântul» delà 12 Aprilie a. c. ;

« . . Mul(i basarabeni recu­noşteau — şi dacă nu recunoş­teau, simţeau în mod instinc­tiv, că naţiunea română din Re gat a luat mai puţin delà Tur­cia, iar Transilvania delà Austro Ungaria, decât Basarbia de Ia Rusia. De aceia e prea puţin posibil ca vreunul din Basara-benii serioşi să poată nega ne cesitatea şi legalitatea conducerii, culturale şi politice din partea vechiului Regat».

Va să zică nici vechiul regat al României n'a luat delà Tur­cia, nici Românii de peste munţi n'au luat delà* Austria şi Un­garia, cât au luat basarabenii delà Rusia. O spune unul de ai lor. De ce se supără când le-o spunem noi? A. S.

Deşi-1 ştiam om trecut cu vâr­sta, totuşi bărbatul acesta aşa se străduia totdeauna pentru înăl­ţarea sufletească a obştii, încât în el se întrupa viaţa şi munca. In sufletul său era toată frăge­zimea tinereţei. De aceia gândul de moarte nici odată nu-ţi venea în minte, când îl vedeai ori au­zeai vorbindu-se de el. El era tăgăduirea morţii, fiindcă era tot­deauna viu; era totdeauna fră mântat de gândurile mari de a îmbunătăţi viaţa altora.

Şi cu toate acestea moartea I a ajuns şi pe el !

Ce miraţi am fost, când, ia capătul lui Iunie, poşta ne-a adus înştiinţarea cu chenar negru că cineva s'a dus dintre noi !.

Şi cine era acest cineva? Tocmai Serafim lonescu, el

care întinsese cât putuse mai mult ogorul vieţii şi al luminii !

Fiindcă trăia în Fălticeni ş ne vedeam rar, nu ştiam că ar fi căzut bolnav. Când ne venea în minte chipul Iui, noi ştiam că el trebue să mai facă ceva pen tru şcoală, în care lucrase toată viaţa, ca profesor de şcoală pri mară, ca director ş», pe cât ne aducem aminte, şi ca inspector.

II ştiam bărbat harnic cu con­deiul peniru a scrie bucăţi de bună îndrumare a sufletului mul­ţimii, prin citiri sănătoase şi prin bucăţi de teatru cuviincios.

Serafim lonescu a fost un a-postol. Viaţa sa a fost închinata binelui neamului şi înălţării pa­triei. El a fost patriot în chipul cel sănătos şi adevărat, adică nu cu surle la zile mari, ci prin muncă de toată ziua pentru în-năltarea tării. El a înfăţişat un tip de oameni care au alcătuit una din păturile cele mai vrednice ale ţării, tipul care a văzut viata cu răspunde rile ei şi cu plăcerea de a nu cere delà ea numai foloase, ci a o curaţi şi a lăsa urme vrednice în ea.

Au fost în lumea noastră un soi de oameni care nu se pot preţui din destul şi despre care nu s'a vorbit cât trebue. A fost soiul unor profesori de provin­cie, atât din şcoala primară, cât şi din cea secundară, care au fost ca nişte luceferi prin oraşele în care au trăit, bărbaţi în care viaţa cetăţenească a suit cele mai înalie culmi ale ei, bărbaţi modeşti, dar credincioşi, care n'au făcut zarvă în jurul lor n' au căutat căpătuiala, dar dacă au ajuns ca lumea să-i cunoa­scă, a fost numai din pricina muncii pe care şi-au luat-o a-supra lor. Unii din bărbaţii aceş­tia trăesc, Serafim lonescu a murit.

Dar ar trebui scrisă galeria lor, pentrucă ei alcătuesc un punct de mare înălţime pentru viaţa noastră românească. Ei pot fi daţi ca piide tinerimii, când e vorba să-i îndrumăm către o viaţă cetăţenească vrednică şi înaltă.

Oraşele noastre au cuprins în sânul lor astfel de lumini, dar care nu sunt puse în lumină.

Când zici, de pildă, profesorii Strajan şi Cantuniar la Craiova ; Scurei Ia Câmpulung; Atanasie Popescu la Brăila; Moise Pacu la Galaţi ; Cotavu la Hârşova, numeşti prin ei nişte podoabe ale vieţei noastre cetăţeneşti. Trebuesc puşi unul lângă altul, ca pilde ale unei vieţi de carte şi de străduinţă pentru bine, în centre în care se închideau la o viaţă modestă, mai pre jos de meritele şi de vrednicia lor.

Oare nu este cu dreptate ca toate aceste chipuri să fie cău­tate şi puse spre cunoaştere în­aintea tineretului de azi ?

Noi am numit numai puţine astfel de chipuri. Ele însă sunt cu mult mai multe. La provin­cie au trăit profesori de seamă, care s'au închis în jertfa unei vieţi fără multe pofte, care totuşi strălucesc cu mult mai mult de­cât alţii, care s'au sbuciumat pe căi mai bănoase înaintea lumii.

Acesta este încă un capitul neatins al vieţii noastre româ­neşti şi acum, la moartea Iui Serafim lonescu, ne gândim că el ar merita scris, fiindcă răpo­satul făcea parte din acest soi de oameni.

Cum am scris mai sus, unii

din ei trăiesc şi trebuie să le dăm acestora mângâierea preţu­irii noastre, încă din această viată. Atanasie Popescu este fost pro­fesor de limba română în Brăila de ale cărui cărţi cu plăcere îmi aduc aminte încă din vremea şco lărieimele. Moise N. Pacu, fostul meu profesor, este bărbatul turnat al conştiinţei cetăţeneşti şi de o hărnicie care nu se domoleşte nici când merge spre 80 de ani de vârstă. Ziarist din vremea veche, este tot atât de vioi până acum în presa oraşului său.

Din această pleiadă de apostoli a făcut parte şi Serafim lonescu.

Cum să nu ne pară rău că a plecat din această viată ? într'un oraş mic ca Fălticenii, ce punct de lumină a fost el ! ce podoabă a fost pentru şcoala sa în acel

colt al Moldovei ! De aceia, deşi acum era pensionar şi nu mai avea cârma şcoalei în mâna lui, de care şcoala se simţea şi apoi marea şcoală a vieţii.

Serafim lonescu a fost un om de cultură. Pe vremea când a cest cuvânt nu era în toate zi­lele pe buzele noastre ca acum el făcea mai mult decât acum, pentrucă la dânsul silinţa spre bine izvora dintr'o inimă curată.

Iată pentruce moartea lui este o adevărată pagubă, fiindcă s'a dus dintre noi unul din acei care nu sunt prea mulţi.

Sf. Petru, în a cărui zi şi-s dat sufletul către Domnul, să-l deschidă porţile Raiului şi să ducă spre fericita odihnă a slu­gii bune şi credincionse.

Arh'un. Scriban

Higiena Alim Date importante

Omul are nevoe în 24 de ore, de : 0 gr. 010 Sodiu, 0 gr. 0-30 Potasiu, 0 gr. 06 Acid fosforic 0 gr. 05 Calciu, 0. gr. 0.25 Clor 0. gr. 005 Magneziu, pe Kgr. de greutate corporală.

Ouăle moi, laptele, orezul, cre-erul, carnea de pui, cartofii, se mistue uşor, în 1—2 ore.

Ouăle tari, carnea de porc, de vacă, mezelurile, se mistue în 2—4 ore.

Pâinea, mămăliga, varza, zgâr-ciurile, murăturile, măslinele, vâ natul, icrele, peste 4 ore.

700 gr. pâine valorează cât : 272 gr. brânză, 250 gr. mazăre, 538 gr. carne, 548 gr. fasole uscată, 18 ouă, 1.300 gr. mălai, 2 650 gi smântână, 2.905 gr. lapte, 4.575 gr. cartofi, 17 gr. de bere.

Raţia de război, pentru ostaş' pe zi :

Pâine proaspătă, mămăligă, sau pâine de mălai 1.000 gr.

Biscuiţi sau pâine de război 600 gr. raţie de rezervă.

Carne proaspătă 400—500 gr. Legume proaspete 509—600gr Orez, griş pentru supă 50 gr. Sare 25 gr. zahăr 20—25 gr.

cafea 12 gr. grăsime 50—60 gr. Supe excepţional 50 gr. cioco lată, excepţional 125 gr.

Laptele de vacă conţine Ia litru : 894 părţi apă, 125,8 părţi materii solide, caseină 28,8, albumină 5, 3 grăsime 36,5, lactoză 48,1, dife­rite săruri 7,1.

Laptele de capră şi cel de oaie au la litru :

de capră de oaie . 8365 8328

materii solide . , 136,4 160,1 . 33,6 53,4 albumină . . . . 12,9 53,4

58,9 . 40 40,9

diferite săruri . . 6,2 6,8

Untul conţine vitamina A, de-asemeni smântână, untura de peşte, peştele gras, seul.

Zeama de lămâe, zeama de por­tocale şi tomatele (paradaisele, pătlăgelele roşi?) conservate, con­ţin vitamina C

Vitamina B se găseşte în po­rumb.

Vitamina A şi B se găseşte în nuci, în pâine, în fasole, în oleii da in, în rinichi.

Vit imina A, B şi C se gase şte în lapte, carne slabă, ficat, varză, ouă proaspele.

Dr. Od. Apos to l Cluj

Scump copilaş, numai cine te cunoaşte poate vorbi despre tine.

Asemenea blândului lisus, te naşti şi tu sub răsuflarea vitelor şi cele dintâi prietenii în lumea asta mare, tu nu le faci decât cu mieluţii, cu viţeluşul cel mic, care-ţi linge părul tău bălai şi ţi roade cămăşuica ta de in, cu căţeluşul tău iubit, care de atâ ţea ori îţi şterge faţa de urmele plânsului sau de al mâncărei.

Aceştia sunt cei dintâi prieteni ai tăi, simbol al blândeţej şi dul­ce ţii sufletului tău I

Mai târziu, când ajungi mare, aşa ca de vreo 4 ani, începi să ai de furcă cu aceşti tovarăşi din copilărie şi prinzi a-i duce din urmă pe marginea drumuri­lor sau a ogoarelor şi precum ei ţi-au dat cel dintâi râs de feri cire, apoi tot ei iţi dă şi cel din­tâi plâns desnădâjduit, atunci când pierzi pe vre'unul din ei şi strigi de scoli tot satul, încep­ând a ţi se strecura în suflet gândul grijei încă de la aceasta vârstă.

Copilul mic şi scump, începi a împleti primele jocuri şi bu curii ale vieţii, cu începuturi de griji şi supărări şi într'aceasta tu creşti I Nici nu începi a în­gâna bine vorba şi odată cu paza oiţelor sau a viţelului, tu ai în grija ta şi viata frăţiorului sau surorei tale mai mici decât tine.

începi să fii chiar delà această vârstă de un mare ajutor tatălui tău, care te ia delà începutul primăverii în primire şi-ţi dă fu-

Cât ştim despre viaţa şi lume

nia boilor în mână şi te aşterne pe brazda proaspătă a pămân tului !

Ţara mea să facă din tine şi un ştiutor de carte, să înţelegi din cărţi tainele naturii mai bine. Din mijlocul câmpului, unie-ţi legeni jocurile şi grijile tale. te aduce la şcoală unde vai, mic şi plăpând copil, îţi în rădeşte sufletul tău doritor de câmpie în lanţuri de fer şi ţi jertfeşte copilăria ta, pentru ceva care în curând ţi se va şterge

Sărman copil de ţăran, la şcoală ţi se cere muncă şi învăţătura multă, şi tu nu le poţi satisface căci acasă tatăl tău abia te aş­teaptă şi te ia la muncă şi nu ai când învăţa. Sau în odaia ta mai sunt încă 10 suflete mai mari şi mai mici şi unul plânge, altul râde şi nu ai nici măcar o masă nici un scaun pe care să-ţi pui cartea sau caietul tău de scris 1

Trist copil, jocul tău a sburat de mult şi ochii tăi în loc să sclipească de strălucire după tot felul de drăcii nevinovate, ei iu-cesc trişti, fără culoare şi înoată în melancolia unei copilării pier­dute, căci sunt rari oamenii, care să aibă grijă şi de farmecul co­pilăriei tu le şi sunt foarte puţini oameni, care să mai zică plini de blândeţe şi de dragoste : «lăsaţi copiii să vină Ia mine I»

Mircea Moreanu învăţător, Boghicea

Roman

Profesorul Q. C. Dragu din Bucureşti a ţinut anul trecut o conferenţa la Ateneul din Bu cureşti despre „Cât ştim şi cum ne reprezentăm astàzi lumea". Domnia sa şi-a tipării conferen-ţ i алиі acesta şi acum se poate vorbi despre ea, pe temeiul unui text lămurii. Din ea aflam că, oricâte şti-: omul de azi despre lume şi despre viaţă, mult mai mult este ceiace nu ştim. Mai cu seamă în re priveşte viaţa, de unde izvorăşte ea (pe ce se întemeiază ca, totul este învăluit în întunerec. Deşi găseşti că în trupul für iţei vii se află cutare substanţe, d.ică insa le pui pe acestea la un loc, vrând să al­cătuieşti un tot, nu ai şi viaţa. Ai zice că trupul este alcătuirea acelor substanţe, şi totuşi ai substanţele, ie aduni de colo şi de colo, dar nu ai trupul. Ce este viaţa ? de unde vine ? nu putem şti. Oricât am înaintat în fel de fel de cunoştinţe în jurul ei, în aceasta însă n'am făcut un pas. Ii zici vieţii că ea este un fel de energie, că este o pu­tere care e prinsă de închegarea ia un loc a subst nţelor. Cu toate acestea ea e altceva decât puterea de încălzire care e în thisă în lemn sau în cărbune. Ea are în sine puterea de a se adaogă, a creşte, a fi ţinută în tr'o unitate, care subordonează e l e m e n t e l e felurite care intră în alcătuirea trupului. Aici

e taina şi în laturea aceasta cunoştinţele omului n'au făcut un pas înainte. Tot aşa şi cu conştiinţa omului, cu simţirea fiinţei vii. Ce e aceasta şi de unde sunt acestea ? căci ele nu sunt date în însăşi puterea chi­mică a substanţelor din trupul fiinţei vieţuitoare. In ele se află mai mult decât în părţile din care e alcătuită. Mai este ceva şi peste ele, care e de soiul cel mai înalt. Conştiinţa şi simţirea sunt múlt mai presus decât cele­lalte puteri ale substanţelor, cum este puterea de încălzire. Şi a-cestea rămân învăluite în ne­cunoscut şi ştiinţa omenească n'a făcut un pas înainte pentru a afla ce sunt ele şi de unde vin. Atât de neputincios este omul c"e a afla tainele fiinţei vii

pe calea ştiinţei. Cu toată această neputinţă, care ar fi să ducă la descurajare şi încrucişarea ma­nilor în faţa necunoscutului de nepătruns, d. Dragu rămâne încă cu încrederea şi cu îndemnul să nu ne descuraj'm, ci să cerce­tam înainte. Se tot gândesc oa­menii la căi prin care ar putea ocoli sufletul, să afle că viaţa este ca o clădire în care pui cărămidă, var, nisip, apă, lemne, cuie şi ai casa. Nu e mai uşor de crezut că este un suflet care le ţine pe toate împreună ? II ocoliţi voi, dar el tot vă izbeşte în faţă. N. Silureanu

o a r a Cale de aproape două poşte

de la Càmpu Lung, aşezat la poalele munţilor într'o privelişte încântătoare, stă tăcut satul Dâmbovicioara. Casele văruite de curâad şi acoperite cu şin­drilă înegrită de negura nourilor, steu aruncate la voia întâmplării. Şoseaua şerpujtă se pierde în desimea brazilor. Cerul este se­nin şi de un profund albastru ale cărui margini par că se îm­preună cu vârfurile golaşe ale >nunţilor, care se pierd în zări Soarele îi surâde blând şi dulce cu razele sale argintii...

... Ia parlumul îmbătător de răşină, mă'ntârnpină copii şi fetiţe, aruncându mi flori fru­moase şi mirositoare. Ei îmi tre zesc în suflet iarăşi dulcea-mi melancolie a aducerilor aminte, din viat? naivă şi nevinovată de când eram copil... Pretutindeni e tăcere ca în mormânt. întregul sat e dus sub povara somnului liniştit. Numai vauiul mişcă a lene crenguţele tinere şi nevino­vate, ale vre-unui brad secular.

Murmurul Dâ.iibovicioarei, pare un zumzet nesfârşit de al­bine, ce şoptesc tainic în adân cui imens al singurătăţii şi li­niştii eterne...

Un glas aevea îmi spune : «Am ajuns !»...

Dinaintea ochilor îmi apare defileu ; două stânci negre de granit gata să se prăbuşească, înalte ca ziduri de prăpastie, a coperite cu muş hi şi rădăcini, ce atârnă fantastic.

Soarele nu-şi poate vedea aţa, ci numai o fgşie îngustă

din cerul senin, ce stă veşnic " ulcat în fundul apei cu unde-'<»-i cristaline, ce se strecoară sgîobiu printre bolovanii de calcar ce stau nepăsători...

Peştera poartă acelaş nume E o gaură ce pare gura deschisă a unui monstru uriaş, ce caută să înghită minunile şi frumuse­ţile naturii, care pe tine biet om rătăcitor, te face să te în­trebi ? Ce eşti tu faţă de toate acestea ? Nimic !..

Pătrund în interior cu torţe aprinse. Mă întâmpină un aer rece şi umed cu un miros înţe­pător de sulf.

In bolta neregulată, pe a căr e pereţi umezi, natura a brodat diferite figuri, ce par cu adevă­rat chipuri de animale.

Picăturile de apă, cad în ritm cadenţat asemenea lacrimilor fier­binţi, isvorâte din adâncul ochi­lor visători şi albaştri ca fundul mării.

Lumina s'a stins. E întuneric. Păream că rătăcesc ca poetul Virgil în infernul Iui Dante...

Dar... am revăzut iarăşi lumi­na zilei. Un glas melodios de caval îmi farmecă auzul. Ei e cântecul străbun, e psalm, e plâns, e doină !.. S'a înoptat. Luna odisee de aur păşea vi­sătoare după o rarişte de brad, ce se întinde la poala munteluii Moteaşul. A doua zi, salut cu acoperământul capului, satul sim­plu şi pitoresc, satul plin de viaţă şi un suflet românesc, — satul ca în poveşti «Dâmbovi­

cioara». Ioan N. Drăgan

Românii la luptele sportive Noi citim cu grije tot ce se

scrie despre luptele sportagiilor noştri, pentru a vedea toată co­pilăria lor. Iată acuma alta. Un d-Sävescu face mare tărăboi la U-niversul că iau şi Românii parte la luptele delà Montevideo. Ne vom pune în vederea lumii, zice domnia sa. De fapt fleacuri. De nu ne punem în vederea lumii cu altele cu aceasta tot nimic şi nu p u t e m lipsi. Căci în N e a m u l R o m â n e s c delà 23 Iulie a. c , citim cazul u-nui american care a fost scârbit cu «vino azi ; vino mâine !» din birourile noastre.

Toata sunt care ne fac de râs şi dacă nu punem rânduială în de alde astea, în şoselele pe care nu poţi umbla, nu ajută ni­mic învingerea câtorva tineri buni

de zvârlit cu picioarele Ia Mon­tevideo.

Dovadă că mersul la Monte­video nu e nimic, este că State ca Anglia şi Germania n'au ca­tadicsi să se ducă. S'a dus Fran­cia şi a mâncat bătaie. Nu cum­va o fi acum Francia în mare pa­gubă, fiindcă 10 tineri ai ei au fost mai slabi la zvârlit din picior ca tinerii din Uruguai şi Parag-uai ?

Iată veste acum că şi Româ­nia ar fi făcut ceva acolo cu lup­tătorii ei Kogel şi Robe.

Apoi bodaproste cu aşa lup­tători «români> !

Pentru atâta fleac sporovăielile d-lui Săvescu.

c C U L T U R A P O P O R U L U b

Cine sunt şi ce ur­măresc adventiştii )

întâmplător m i a căzut în mână un volum cu titlul de mai sus. L'am cetit din curiozitate, căci a sta 22 ani s u b influenţa adventismului ca autorul cărţii, C. Ouatu, înseamnă să cunoşti mai multe decât un profan.

Mărturisirile d-sale sunt ulu­itoare- Ele ne pun în lumina zilei dedesupturile, mijloacele ce întrebuinţează aceşti «luminaţi» şi copii ai lui D-zeu pentru a-şi ajunge scopurile tendenţioase. Dar să punem Ia îndoială cele mărturisite ?,

Cu altă ocazie am cetit cartea «Adventismul dat pe faţă» în

trad. P. C. Arhim. I. Scriban, în care tot un renegat de-al adv. Carl Müller, destăinue aceleaşi fapte de principii. Şi acela ca şi d'l Ouatu, fără cultură deose­bită — C. Ouatu n'are decât o clasă primară rurală,—oameni din popor, acaparaţi prin mijloace cu­noscute de adv., au ajuns la con vingere proprie. Advent sub egida învăţăturilor creştine, jupoae pe naivii căzuţi în cursă, «sugân-du-le ultima picătură de vlagă» (C. Ouatu, pag. 122).

Cartea d-lui Ouatu, scrisă în­tr'un stil cam simplu, cu multe greşeli de formă şi digresiuni inutile, putea să se reducă la mai puţin de 153 pag. cât are, fără a pierde din importanţa documen tară, câştigând însă în concizie.

Materia e împărţită în două grupe.

In prima descriere în mod a mănunţit viaţa intimă a fiecăruia din reprezentanţii de seamă ai comunităţii adventi, din România. (Trebue să ştiţi că d. C. O. a fost în posturi de mare răspun dere : Presbiter al comunităţii Sf. Vineri, cassier al aceleiaşi comu nităţi, membru în comitetul con ferinţei Muntenia şj cenzor în societatea coop. «Cuvântul Evan gheliei», aşa că a avut prilejul să cunoască pe fiecare.

Iată concluziile la care ajunge: *Sunt om de 42 ani şi am trăit în mijlocul unei societăţi decă zute» (pag. 59). Şi toţi din frun tea comunităţei sunt o «castă» bine organizată, care ^exploatează şi sufletul şi munca pe toate păr ţile».

In partea a doua, mult mai in­teresantă, d-I Ouatu cercetează lucrarea lor sub cele trei feţe : moral, economic şi naţional. .

Un «frate» este «bun» cât timp poate să-şi plătească zecimea şi celelalte «daruri oficiale* (pag 26) ; dar, îndată ce nu mai e în stare de aceasta, e lipsit de orice ocrotire. Aşa sunt cazurile po vestite la pag. 93 şi 120. Un a semenea caz e povestit şi de Carl Müller în cartea sa Ia pag. 82. Unde sunt principiile creş­tine vânturate cu atâta căldură (!) de adventişti ? Când scopuri mâr şave şi neumane sunt adăpostite după adevăruri biblice, ele fiind numai mijlocul, asta înseamnă moralitate creştină?

Cum «pot să despoae pe bie

tul om» (psg. 128) se vede din următorul tdb'ou adevărat, cu­prinzător a 23 «Jaruri oficiale ho tărâte», i-firă de akt le ocazio­nale ca: coleckle, etc.: 1) Zeci­mea; 2) Zecimea casei de aju­tor ; 3) D .r de 1 zi ; 4) Dar pen­tru şcoala de Sabat ; 5) Dar pentru al 13 Sabat; 6) Dar pentru mi­siunea externă ; 7) Daruri pentru tru fonduri misionare; 8) Dar pentru misiunea locală ; 9) Dar pentru fonduri de educaţie ; 10) Dar pentru distribuirea revistei de toamnă; 11) Dar de săptă mâna cea mare; 12) Dar pentru săptămâna de abnegaţie ; 13) Dat pentru săptămâna de rugăciune; 14) Dar de ziua naşterii ; 15) Dar pentru pomenirea morţilor Eu frosina Păunescu şi Laslu; 16) Daruri de 1 Sabat din lună; 17) Daruri de ziua cununiilor; 18) Dar la ieşirea din adunare; 19) Dar pentru cheltuelile şcoalei de Sabat ; 20) Dar pentru întreţine rea localului ; 21) Dar pentru chi rie; 22) Dar pentru cina Dom­nului; 23) Daruri pentru rulouri După o socoteală simplă, în mij lociu, un «lucrător în via Dom nului» cu un venit de 4000 Iei lunar, plăteşte anual 12.000 lei Judecaţi în mod obiectiv, dacă a-ceasta nu-i o şarlatanie, mai a Ies că *toată această sumă este înghiţita de o mică castă orga nizată* (pag. 128).

Cine sunt conducătorii adven tiştilor din România?

Toţi sunt străini de neamul nostru, unelte umile ale organiza ţiilor adventiste străine, cari a caparează cât pot mai mult pen tru ei şi tovarăşii lor de dincolo de graniţă.

1) D. Wall, preşedintele Uniu­nii Române adventiste ; 2) Iohan Bauer, preşed. conferinţei «Mun tenia»; Chesel, preşed. conferin ţei «Transilvania» ; 4) P. Her man, preşed. conferinţei «Banat» 5) Oaede, direct. «Institutului de teologie* adventista; 6) Drezen directorul «Casei de editură» 7) O. Fi-stiach, casierul general ( P i . 133).

Coric! uzii ie ? «Adevăratul lor scop este stoar­

cerea poporului român şi pune­rea lui în s'uiba unor spoliatori străini de leg a şi neamul nos­tru» (pag. 136).

Astfel prezentată cartea d-lui C. Ouatu, aduce un folos real drept credinci ş .br ortodoxi ; le dă posibilitatea ca să cunoască ceeace se ascunde în dosul în­văţăturilor adventiste; şi odată ştiute scopurile şi mijloacele lor, vor putea uşor să se opue ispi-pitelor celor ce se intitulează «a-devăratul popor al lui Dumne zeu».

Căci, precum spune evanghe­listul : «Din faptele lor veti cu­noaşte pe dânşii» (Mateiu 7, 16).

O. I. BALAC1U.

C u m e s t e că u n i i de b e a u ş i f u m e a z ă , d a r t r ă e s c m u l t ?

Să răspundă cine e medic. Apoi iată ce răspunde d. P. Ro-bescu într'un prea frumos foile­ton din Adevărul delà 1 Iulie a. c, :

«Toate palpitaţiile/jtoate aştep­tările, toate grijile, toate nevoile din viaţa noastră de azi, ne-o scurtează. In trecut, strămoşii noştri, nu luau parte atât de activă la sbuciumările intelectuale la care luăm noi azi parte.

Strămoşii noştri duceau o vi­aţă nu contemplativă, dar o via ţâ retrasă, liniştită, mult mai puţin furtunoasă ca viaţa pe care azi, toţi o ducem.

Pe urmă, Rormnii nu cunoş­teau două mari ctfăvuri cari veninează întreaga omenire ; tu­tunul şi jocul de cărţi. Multe luni, mulţi ani din viaţă ne taie jocul de cărţi şi tutunul.

Igiena ne învaţă cum să ne prelungim viaţa şi cum să ne punem la adăpost de pericolele cari ne-o ameninţă. Igiena, întru prelungirea vieţii, trebue ţinută foarte mult în seamă.

Sutn totuşi mulţi, cari prin spirit de contrazicere, spun cà sunt oameni, í n special la ţară, cari toată lunga lor viaţă, nu s'au preocupat de fel de :>•"„•;. з, au trăit nespălaţi, ca şi a i і - .а -lele, şi s'au hrănit mai prost de­cât ele.

O fi ; dar la aceştia sunt do­uă cauze cari le-au lungit viaţa una este traiul în aer liber, scu-lându-se şi culcându-se de vre­me; alta este sobrietatea.

Traiul în aier liber, culcatul şi sculatul de vreme, fac ceiace face gimnastica şi masajul la oraşe, fac ceiace azi se numeşte sport sau şi mai modern ; edu­caţia fizică.

Sobrietatea, la ţară, este un alt factor inportant care prelungeşte viaţa.

La oraşe, sobrietatea este im­pusă prin faimoasele regime ali­mentare, aşa de mult date în zilele noastre.

Alcoolul sub oarecare formă va fi luat, scurtează viaţa : ca să

trăeşti o sulă de ani, nu trebue să bei nimic.

De acest adevăr s'au pătruns americanii când au votat fai moaşa lege a prohibiţiune;».

Dar la aceste adevărate arăiări ale D-lui Dr. Robescu, voim să punem şi noi o părere a noas tră. De multe ori se spune ; da uite cutare cum bea şi trăieşte şi nu are nimic. Aceasta în­să înseamnă a judeca după cele puţine, nu după cele multe. Să nu ni se spue că cutare e be ţiv, şi trăeşte, ci să vorbim de mulţi beţivi care se prăpădesc. Nu are aface că unii scap din primejdie, ci greul este că cei mai mulţi nu scap. Pe fiecare zi citim despre relele beţiei, şi a-tunci ce să ne mai dăm după deget şi să spunem că cutare bea şi nu are nimic ? Nu e te meinic a cu gela în feiul acesta şi aceasta am voit s'o spunem şi noi, pe lângă cele spuse de d. Dr. Robescu.

A. S.

D I N

1) Cartea se găseşte şi Ia au­tor : D-l C. Ouatu, str. Filom-elei Nr. 5, Bucureşti.

Delà C. F. R. Zilele trecute s'a ţinut la

Sinaia Conferinţa C. F . R. La aceasta, care a ţinut

trei zile s'a cMtuit frumoasa sumă de 900.000 (nouă sute mii) lei.

Dacă această sumă s'a chel tuit în trei zile pentru o ast­fel de conferinţă, nu ne mi­răm de ce se aude că acea stă instituţie merge rău. Din cheltuielile făcute, ţinem să notăm : Plata sălii unde s'a ţinut conferinţa trei zile 38.700 lei, apoi o masă foarte îm belşugată de 100 de persoane a 1000 lei pentru fiecare persoană, deci 100000 lei şi alte multe cheltueli.

Aceste informaţii le-am luat

din dosarul de cheltueli de la conferinţă.

In timp ce sânt halte care n'au locuinţă cum e cazul delà Cozieni din jud. Ilfov, despre cate eu am scris în «Univer­sul», iar şeful haltei stă cu bagajele afară în mijlocul pă durii, direcţiunea C. F. R., ne luând nici o măsură de clă dire, iată că la Direcţiune se cheltueşte aşa de mult pentru nimic. Ş'apoi se svoneşte că se vor face economii ?

Dee Domnul să fie cum zic Domniile lor şi să nu fie cum bănuesc eu. Căci dacă se va mai cheltui atât de unde să mai fie şi economie ?

Diac Fussu

i«wniOTnî«rmimriminmtnimmraiiiiroinni!ii!iHiniiiH;iïfiïflii*nffl;!:i ;/;«::.

Cum se scr îe în B a s a r a b i a

C O W U r i l Ô M U L D i n Ş C O L I L E B A 5 A R A B I E h E 1

E adevărat că e o cută în pă-1 pune în această situaţie de oa-

Xilografie— de l. Oheorghiţă

tura socială, cari mai mult sau mai puţin vrea comunismul ! Cert, în societate şi nu în pedagogie. Comunismul credem că nu va aduce revoluţie în această ştiinţă argumentată prin atâtea norme naturale şi fapte oculare de pro­prie experienţă şi cercetare. Deci, ar fi o absurditate de-a vorbi de-o pedagogie în sensul acesta.

S'ar pretinde prea mult un im­pertinent sau cretin, când ar da hauză de lucru sau cel mult vorbă, la oameni adevăraţi mari. E ceva putred şi nu va reuşi să 'ncol-ţească în terenul bine pregătit, printre atâtea mii de (cel puţin) bosbe, cari îmbrăţişează cu atâta voluptate razele radiatoare ale soarelui, după o lungă iarnă de grea şi întunecoasă vijelie. Deci zadarnică flecăreală în jurul a cestei nulităţi.

Problema pusă în serviciu de individualităţi, ne va permite Sf. Sa a spune câteva vorbe, desi­gur fără nici o pretenţie asupra celor cari n'au nevoe de ele.

Ne miră faptul cum de aceste şcoli s'au putut găsi tocmai în această urgisită provincie şi nu în Rusia Sovietica? Ori, aceste lăcaşe de sacră lumină, sunt toate conduse de ideia comunistă ? Ori, ele nu sunt conduse de fiii a-celeiaşi mume ? Ar fi prea mare pretenţia Sf. Sale pentru a ignora şi a învolbura prin fecunda sa concepţie o masă compactă de intelectualităţi, desigur necunos­cute. E condamnabil să 'mproşt* astfel noroiul în faţă. Omul mare şi adevărat sincer, presupune mai întâiu modestie, rămânând ca a-devăratul untdelemn să apară mai mult în masa postumă a poste rităţii. Deci vom conchide (desi­gur cu tristeţe) că această pro­blemă presupune o lipsă de lo­gică mai întâi, prin faptul de a deduce o lege generală delà unul (unele) cazuri particulare.

Apoi dacă Sf. Sa a constatat depravarea morală cari stăpâneşte pe fratele său şi 'n al doilea rând pe aproapele său, trebue să in tervină locului în drept pentru a cere ameliorare şi nici de cum să-şi ia sarcina personală pentru a o repercuta.

Cât despre situaţia profesori-ior descrise de Sf. Sa e ceva ru­şinos de a o mai trâmbiţa în lu­mea largă. Profesorul rolat în no­bila sa misiune, trebue să fie la locul lui, pentru a-şi face da­toria în privinţa selectării semin­ţelor şi nu trebue să asculte de lacrămile sau de fiataţii părinţi pentru a face pomină.

Adevăratul om efe caracter va fi în orice împrejurare la fel. Chiar în cazul enunţat, n'ar trebui să facă pomină. Făcând-o presupune o lipsă de caracter şi 'n al doi­lea rând de гсеа coardă sensi­bilă Ia... a naţionalismului. Avem doar exemplu eroii lui Rebreartu din «Ion». Deoarece în cazul unui risc malenal e gata de trădare nrt' ; la. Deii •••mează a dis-

meni cari, să ştie a înfrunta greu­tăţile naţionale faptic şi nu tio-retic. Căci gloria nu e aceluia care recoltează de pe câmpul în­grăşat ci aceluia cari I-a îngrăşat. Urmează dar a nu face retur în faţa obstacolilor pentru ane duce la lucru gata. Vă contraziceţi dar, când cereţi muncă în contrarie­rea şcoalei c o m u n i s t e T r e b u e zis şi făcut, pentru a evita pro­verbul «fă ce zice popa dar nu face ceeace face el».

Cât despre titanica personali­tate a Sf. Sale nici nu încape în­doială. Se oglindeşte în aceia c'a fost venit în misiune în acest colţ întunecat, cu forţa *). Per sonal dacă aş poseda ceva şi dacă aş crede c'aş putea face un bine univers?! s?u re! pvţîn na­ţional, aş sta retras într'o scundă •ăsuţă de ţară sau fie măreţ pă­

tat, necondiţionat fiind de ceva material, deoarce idialul presu pune idial şi aş lucra spre acest bine. Nici decum n'aş vrea să spun că un elev din cl. I secun dară din cutare provincie, e mai capabil decât unul din cl. IV se cundară din Basarabia. Adevărată opilărie 8 ) . Şi apoi poate fi ca­

zul celor două extremităţi şi a tunci vom putea spune că nici chiar Sf, Sa nu va putea echi­vala astăzi cu cei 17 ani a lui M. Eminescu, Dante sau Sdia chespiare. Rugăm dar a nu face iar legi generale.

Aş putea cita şi cred nu nu­mai eu cazuri de ignoranţă din clasa opusă celei ignorante. Da ! argumentate de un domn direc tor secundar din Muntenia şi în schimb mulţumirea ce o avea des­pre copiii basarabeni ? Când e vorba de fleacuri de astea mi guloasă, am putea găsi sute şi mii şi chiar ar afirma oricine că moldoveanul e un temperament mai melancolic decât alţii, ceiace presupune ceva... Dar vom căuta să ne ferim de-a pune problema în chestiune subiectivă deghizata pentru a flata pe lângă cei mari — totul prin sine însăşi şi nu­mai prin muncă cinstită. Făcând dar abstracţiune de cele enun-ţale de Sf. Sa cari pot echivala cu nulităţi zădărnicite să discu tăm un ctâmpeiu din problema nationalismului-fanatic.

A fi naţionalist nu înseamnă a dispreţui pe aproapele conce. tăţian care se bucură prin testa­ment de moarte de aceiaşi sacră jertfă sfinţită şi sigilată de sân­gele străbun! In cazul Sf. Sale nu poate fi vorbă de problema

naţională ci de ostilitate naţio nală. Deoarce aşa reesă din ar gumentarea sa. A vorbi mai multe limbi e o calitate. Deloc nu im­plică, că acel individ care vor­beşte în ţara să altă limbă să fie şovinist. Mai ales în cazul de faţă. Deprinderea e a doua na­tură şi se poate şterge tot nu­mai prin deprindere care presu pune un timp îndelungat.» Am putea spune dar cu drept cu­vânt că peste câteva decenii, vom fi toţi şovinişti aşa cum înţelege Sf. Sa. Deoarce astăzi lumea in telectuală în special cu şc. sale trifurcate tinde de-a învăţa cât mai multe limbi. Suntem martori oculari cum se prinde de repede franţuzeasca în sânul societăţii noastre. Ea singură caută m ;j

bacele fie directe sau indirecte. Apoi Sf. Si ar fi în drept să spună că şi fraţii transilvăneni şi bucovineni cunt asemeni şovi­nişti deoarce nemţeasca predo mină. Bazaţi pe şt. noologice vom putea spune că mai mare e gra­dul de sensibilitate a unui fiu care, după ani de pribtgie, se vede în sânul familiei sale, de cât acela care a stat tot timpul îrTmijlocul ei. Mă mir, cum din sufletul unui astfel de protago­nist national pot isvoiî asemeni refulări contra compatrioţilor săi-Mai ales astăzi când ni se im­pune aşa de sumeţ marea pro­blemă a unificării sufleteşti a tu­turor fraţilor. Or Sf, Sa trimis special pentru acest lucru cre­dem că şi va îndeplini sf. dato rie pentru a renunţa la acea stă miguloasă preocupare şi a ne da ceiace n e a promis în prelu­diul articolelor sale. A vorbi a-devărat de problema naţionali» mului pur nu fanatic, mai ales astăzi, e un subiect foarte vast şi credem că Sf. Sa îl cunoaşte. Ar fi dar zadarnic să ocupam spaţiul acestui agent de propa­gandă naţională, cu articole su­biective. Vom putea vorbi şi fran­ţuzeşte, ruseşte, italieneşte, nem ţeste şi etc. însă rămâne precis că şi noi basarabenii simţim ro­mâneşte şi că sbate acelaş sânge de moldovian. «Nu-i pădure fără uscăciune». Sperăm că Sf. Sa nu va lua aceasta în nume de rău deoarece nu cunosc nici pe unul din această desbatere — sunt complet străin. Pur şi simplu am scris ca orice intelectual *) care fiind în drept atacat ou şcoala comunistă a Sf. Sale. Noi am muncit şi n'am cerşit 15) Şi-ar fi o ruşine a o primi. Chiar dacă am devenit pe alocurea violent în expresii, Sf. Sa va ierta de­oarce îl impune două lucruri.

E. STAVER Ovozdova- Soroca

1) Dar parcă am înteies ceva din ce ai scris până aici, ca să ştiu care e punctul în care zici că mă contrazic! Scrisul dumi-tale e Babilonul întreg, de nu se poate alege nimic din el. L-am dat şi noi ca dovadă de h?!ui în cere zac unele capete. — A. S.

2) Nu e adevărat. — A. S. 3) Mai mare copi'ărie decât a

cest scris de analfabet? 4) Noroc că Basarabia mai are

şi altfel de intelectuali, că de-ar fi toţi ca acesta, ar trebui să ne îngrozim. Vedeţi-1 pe acesta însă: Nu poate lega două gânduri ca lumea şi tot mai ese în faţă să-1 vadă lumea. Este însă o trasă tură a multora din ei. Sunt ne putincioşi, dar încrezuţi. Vedeji pe însuşi acest exemplar în carne şi oase, careţi scrie de Dante şi Shakespeare, iar el nu poate face o compunere de şcolar începă­tor ! — A. S.

5) Se şi cunoaşte c'aţi mun­cit, iar cât despre cerşit, aceasta este foarte mult în obiceiurile Basarabiei. Colţul şi calicul. —

A. S.

In z ia ru l Gala ţ i i Noi , din 13 Iulie a. c , sub titlul „Dacă materialiştSi n'ar predomina"citim frumoase rânduri despre silinţa câtorva bărbaţi pentru a aduce oarecare strălucire satului lor. Este vorba de tânărul Constantin Leu, care deşi vine numai din când în când în satul său Ţuţ-cani din jud. Covurlui, se apucă de înfrumuseţat ceva în sat. Având sătul o primărie urâlă, a pus la cale să i facă o casă cum trebuie şi acum, la 20 Iulie, urma <à se sfinţească această nouă clădire, de o frumuseţă cum nu este alia prin partea locului. Fratele său este Prea Sf. Sa Arhiereul Grigorie Leu Boto şăneanu, vicarul M i t r o p o l i e i Moldovei, care de asemenea urma să vie de ziua Sfântului Iiie (20 Iulie) în sat, spre a sluji de hramul care este în sat şi a sfinţi primăria. Alt fiu al satului satului este d. I. Vicol, profesor de muzică în Bucureşti care, de asemenea, vine să puie umărul la ridicarea satului. Şi, în adevăr, scrie ziarul, rar găseşli în alte părţi atâţia oameni luminaţi adunaţi într'un singur sat.

Despre alt sat, Aldeşti, ziarul spune ce minunăţii a făcut în şcoala satului învăţătoarea Fiorica Antonesc.u. Totul sclipeşte de îngrijire şi curăţenie, La şcoală se fac o mulţime de întocmiri culturale, prin care se caută cultivarea obşui. Alăturea de învăţătoare, în acel sat lucrează cu inimă Preotul Motsei, pe care Zilot Moldoveanul, care iscăleşte cele povestite, îl numeşte preot de ispravă.

Credem şi noi că faţa ţării ar fi alia „dacă materialiştii n'ar predomina" adică n'ar fi prea mulţi etice trăiesc p-.ntru hoit ş> nu au plăcere de frumuseţele sufletului.

In Universul delà 29 Iunie, a. c. citim despre împlinirea a 29 ani de viaţă a Societăţii muzi cale „Carmen" din Bucureşti Societatea a fost înfiinţată, acum 29 de ani, de răposatul maestru de muzică Kiriac. Cu acel prilej, cu multă pietate despre înfiinţător a vorbit Păr. Dr. Nicolae Popescu, membru al Academiei Române şi al acelti societăţi. Societatea are azi 250 de membri şi cuprinde în sânul ei tot ce avem mai bun din cântăreţii noştri.

T o t în Universu l , cu aceiaşi dată, citim o tristă corespondenţă despre o şcoala din Soroca. E vorba de liceul de fete de acolo. Sunt în Basarabia stări care arată că este o molimă intrată în obiceiuri, aşa că lumea de acolo nu se mai miră de ea. Ce am scris noi aci şi ce au scris alţii se dovedeşte şi prin multe alte mărturii. Iată acea corespondenţă, care va trebui să moaie multe nasuri în Basarabia din acele care ar vrea să ne ţie nouă pept că nu sunt aşa cele scrise de noi.

D e s t r ă b ă l a r e Ia un liceu de fete. Recunoaştem că ne e foarte greu să scriem despre conducerea a unei şcoli, fiindcă socotim şcoala un altar despre care trebue să vorbeşti cu evlavie.

Dar tocmai dragostea ce-o a vem faţă de şcoală ne sileşte să cerem luarea unor măsuri de îndreptare.

Liceul de fete are azi o con­ducere care constitue un liber­tinaj. Vezi zilnic eleve plimbân du-se şi cochetând cu elevi prin grădina publică, în văzul tutu ror, pe străzi, în atitudini în­drăzneţe. Trec ziua şi seara prin fata profesorilor,, perechi, pe­rechi, spre viile din marginea o-tasului, fără ca nimeni din cor­pul didactic să se sesizeze. De aceia, s'a ajuns la situaţia ca în ioc ca direcţiunea şcoalei să ia măsuri a intervenit parchetul.

Toată lumea vorbeşte de ca­zul unor eleve, începând delà cl-I, care frecvantează pe o «mae-stră» în meşteşugul moşitului, cu îngăduinţa vinovată a acelora în mâinile cărora părinţii au încre-credinţat tinereţea copiilor lor. Faptul întâmplat c'o elevă din cl II. surprinsă noaptea pe malul Nistruiui, de grăniceri, fapt cer cetat de parchet nu poate decât discredita şcoala şi corpul di­dactic.

Suntem rug-iţi de părinţi să cerem d-lui ministru al instruc­ţiunii să ia măsuri severe de în­dreptare.

Nădsjduim că vor pătrunde şi în lkeul de fete din Soroca, ordinea şi morala, de care nu elevele suni vinovate că le lipsesc astăzi.

Universul din 28 Iulie a. c. tipăreşte buceta scriitorului fran­cez Maurice Dekobra, în care a-cesta ia în bătaie de joc lupta împotriva btţiei în Statele-Unite din America de Nord. Si ştie că Francezi totdeauna batjocoresc .-nasurile împol.iva beţiei din Stateit-Unite, pentrucă ei nu-şi mai poi desface acolo scumpele lor vinuri şi rachiuri boiereşti zi­se iicheoruri. Noi avem însă tot temeiul să punem la îndoială toate arătările iui Maurice De­kobra împotriva slăbiciunii mă­surilor faţă de beţie, pentrucă, în acelaş număr al Universului se află două ştiri din America, din care se vede că o cârmuire de acolo nu se joacă şi este a-spră în toate măsurile ei. Iată, de pildă, o ş*ire despre unul din cei mai însemnaţi zburători şi constructori de aeroplane din Statele-Unite care, după 23 de ani de umblare cu aeroplanele şi având mari merite, e descoperit că nu ar avea patalamaua de zburător cerută de regulament.

Având în vedere că omul a-cesta a fost mare aviator şi con­structor de aeroplane fără brevet urma că aceasta e mai însemnat lucru decât să ai o hârt'e la mâ­nă delà o şcoală oarecare. To­tuşi a fost dat în judecată şi el s'a apărat spunând că mai de seamă este ce a făcut el decât -ă aibă brevet. Toate acestea în­să n'au ajutat la nimic. A fost osândit la 500 de dolari pedeap­să bănească şi îndatorat să trea­că examenul şi sà primească toate greutăţile cerute de căpă-tarea brevetuui. Aceasta însă în­seamnă că nu te poţi juca cu autorităţile americane.

Alt caz este pe aceiaşi pagină A umblat unu! care pregăteşte jocuri de teatru să puie să joace oaneni mai mult dezbrăcaţi de­cât îmbrăcaţi. Jocul a fost oprit de poliţie, cel ce 1-a pus la cale a fost dat în judecată, iar câţiva şi câteva din ceice veniseră pe sce­nă dezbrăcaţi au fost puşi la ră­coare.

Acolo organele stăpânirii au alt chip de a judeca şi de a apli­ca măsurile decât la "noi. De a-ceia nu putem crede că în ce priveşte beţia, încălcările vor fi mergând cu atâta uşurinţă cum vor să ne facă a crede de alde Maurice Dekobra. Dacă aceste organe sunt dârze şi neînduple­cate la unele, nu se înţelege de ce ar putea fi blege şi molatece la celelalte.

In acelaş nr. al Universului ştiri dureroase cu arătări amărşun-' te despre prigonirile din Rusia împotriva Bisericii. Se arată câte biserici au fost prefăcute în lo­caluri de petreceri ori li s'a dat altă întrebuinţare ori au fost a-runcate în văzduh pnn dinamită mari catedrale, vestite în arhitec­tură şi însemnătate istorică, au fost sfărâmate.

Numărul viitor al Ziarului «Cultura P o p o r u l u i »

va apare la 7 Septemvrie, iar de la această dată va

граге săptămânal

Cu m u l t ă p ă r e r e de r ău şi d u r e r e a n u n ţ ă m m o a r t e a u-nuia din foştii r edac to r i a i «Culturii Poporu lu i> ,

I. Şurculescu — Ziarist

Gernăţeanu

d u p ă o l u n g ă şi g r e a su­fer in ţă . E x p r i m ă m familiei r e p a u z a t u l u i s i nce ra n o a s t r ă p ă r e r e de r ău , i a r mu l t s â r -gu l to ru lu i nos t ru r ă p o s a t

a m i n t i r e veşn i că .

Tipografia „Garpmlal Лш Jandarmi" Bucureşti .