Modificările uterului în sarcină (gestaţie)

Una din caracteristicile uterului este remarcabila sa capacitate de a

creşte în dimensiuni în câteva luni şi de a-şi reveni apoi la dimensiunile iniţiale în

câteva săptămâni. În timpul unei sarcini normale uterul devine dintr-o cavitate

mai mică de 10-15 ml un organ cu pereţi musculari relativ subţiri, cu o capacitate

suficientă pentru făt, placentă, lichid amniotic. Volumul său total la termen este

de aproximativ 65 litri, (vacă) dar poate ajunge şi la 100 litri. Are loc şi o creştere

în greutate corespunzătoare de la 240 g la 4000 - 5000 g. Mărirea uterului are

loc, în principal, prin hipertrofia celulelor musculare existente, în timp ce apariţia

de noi celule este limitată. La termen o celulă musculară are aproximativ 500 lungime şi nucleul situat excentric, în partea cea mai groasă. Fiecare celulă

musculară este înconjurată de o arie neregulată de fibrile de colagen: forţa de

contracţie se transmite de la proteinele contractile din celulele musculare către

ţesutul conjunctiv prin reţeaua de colagen. Paralel cu creşterea în dimensiuni a

celulelor musculare, are loc o acumulare de ţesut fibros şi elastic, ce conferă un

plus de rezistenţă peretelui uterin.

În primele luni de sarcină (gestaţie) hipertrofia uterină este stimulată de

estrogeni şi probabil de progesteron. Ea nu este rezultatul distensiei mecanice

dată de embrion, pentru că are loc şi în sarcinile ectopice. După luna a treia,

creşterea în dimensiuni a uterului are loc în mare parte datorită efectului exercitat

de presiunea produsului de concepţie în creştere. La începutul sarcinii uterul îşi

pierde fermitatea şi rezistenţa caracteristică, iar în ultimele luni devine un sac

muscular cu pereţii moi, subţiri. Mărirea lui nu este simetrică, este mai

accentuată în regiunea fundică. De asemenea, partea din uter unde se dezvoltă

placenta creşte mai mult. El suferă în cursul sarcinii şi un proces de dextrorotaţie

(Vîrtej P., 1978; Boitor I., 1984).

2.1.4. Vaginul

Vaginul - este un conduct musculo-membranos, ce se întinde de la uter

la vulvă şi formează organul copulator femel. Este limitat cranial de gâtul uterin,

iar caudal de plica himenală, care o separă de vestibulul vaginal.

Situaţie. Diferă în funcţie de specie, este un organ impar, median, situat

parţial în excavaţia pelvină, parţial în grosimea perineului.

Direcţie. În poziţie patrupodală el formează un unghi de 65-700 faţă de

axul longitudinal al bazinului, iar axul său oblic, în special la scroafă, este

îndreptat spre ultimele vertebre lombare. La vacă, axul oblic cade la mijlocul

vertebrelor sacrale, la iapă la primele vertebre sacrale.

Lungimea. Lungimea vaginului este diferită, în funcţie de specie:

iepuroaică 7-8 cm, căţea 7-10 cm, scroafă 10-15 cm; vacă 28-30 cm, iar iapă 20-

25 cm.

În repaus este complet închis prin aderarea stratului mucos, în timpul

actului sexual sau în momentul parturiţiei conductul vaginal îşi măreşte

considerabil calibrul, prin extensibilitatea pereţilor lui. Extremitatea caudală a

vaginului este limitată de plica himenală (hymen) la femelele tinere, sau numai

de orificiul uretral extern, după prima naştere.

Configuraţie. Suprafaţa internă a vaginului prezintă pliuri transversale

mai dezvoltate pe linia mediană şi în partea inferioară, care cu vârsta suferă o

regresie progresivă şi creste longitudinale sau coloane, una anterioară şi una

posterioară, care se juxtapun când pereţii vaginali sunt în contact.

Funcţiile vaginului. În statica pelvină, vaginul constituie un hamac de

susţinere al complexului utero-vezical. Pentru aceasta el este fixat inferior de

planul fibro-muscular al perineului, iar superior este fixat de cervix şi suspendat

de peretele pelvin posterior, prin lamele vagino-sacrate.

În cursul actului sexual are loc un răspuns vaginal care se traduce printr-

o lubrifiere, care este consecinţa congestiei plexului venos şi limfatic din peretele

vaginal. În faze de excitaţie are loc o alungire şi o distensie a părţii distale.

În timpul naşterii (parturiţiei), în expulzie, pereţii vaginali sunt mulaţi pe

prezentaţie. O elasticitate diminuată a vaginului poate împiedica progresiunea

fetală. După ce circumferinţa craniului fetal a depăşit vaginul, expulzia în

continuare este favorizată mecanic prin retracţia vaginului şi fiziologic prin

contracţia musculaturii vaginale (Cristina Vasiliu, 1996).

Structura vaginului. Peretele vaginal este asemănător cu cel al uterului;

prezintă o tunică seroasă, ţesut conjunctiv subseros, tunica musculară şi

mucoasa. De asemenea, în submucoasă prezintă noduli limfatici, vase şi nervi.

a) Seroasa care acoperă vaginul, total sau parţial, provine din

continuarea, în sens caudal, a seroasei uterine desprinsă din ligamentele late. La

nivelul vaginului, peritoneul se răsfrânge către pereţii cavităţii pelvine şi pe

organele învecinate, respectiv spre rect şi vezica urinară, determinând apariţia

fundurilor de sac: rectovaginal (Douglas), dispus dorsal ligamentelor late; vezico-

vaginal, plasat ventral între vagin , vezică şi ligamentele sale laterale.

Caudal acestor funduri de sac, vaginul este înconjurat de o adventice

conjunctivă şi formaţiunile din loja retroperitoneală. În general, peritoneul

acoperă 2/3 anterioare din lungimea vaginului (la rumegătoare); peretele dorsal

este acoperit pe o lungime mai mare (8-10 cm la ecvine), iar peretele ventral pe

o porţiune mai redusă (3-4 cm).

b) Musculoasa este asemănătoare cu aceea a uterului dar mult mai

subţire şi cu straturile foarte puţin distincte. Se remarcă, în mod special la

femelele cu ovulaţia condiţionată de actul copulator, dezvoltarea stratului mijlociu

vascular sub forma unui plex venos şi arterial, larg şi deosebit de bogat.

c) Mucoasa prezintă un epiteliu stratificat pavimentos de tip malpighian;

celulele superficiale turtite, conţin numeroase granule de cheratohialină; corionul

este bogat în fibre elastice. Plisată transversal şi longitudinal, mucoasa vaginală

are o culoare roză, iar în perioada căldurilor devine roşie şi acoperită de o

cantitate mare de mucus. La nivelul orificiului uretral extern mucoasa formează o

cută redusă - himenul - plasată transversal. Himenul este un perete mucos,

incomplet, rezultat din fuziunea extremităţilor caudale a canalelor Muller, cu

extremitatea anterioară a vestibulului vaginal provenit din sinusul urogenital. La

femelele domestice are un aspect rudimentar, fiind alcătuit dintr-o simplă cută

mucoasă dispusă pe planşeu, cranial orificiului uretral. Se remarcă persistenţa,

uneori, a unor bride conjunctivo-fibroase precervicale, care reprezintă

reminiscenţe embrionare din peretele median al canalelor Muller. La vacă,

scroafă şi iepuroaică în submucoasă se găsesc două canale reduse, numite

canalele epoforice longitudinale, care îşi au originea cranială în fund de sac, în

apropierea inserţiei cervicale a ligamentelor late, iar caudal se deschid pe

peretele ventral al vaginului, flancând meatul urinar; reprezintă vestigii ale

canalelor Wolff (Coţofan V., 1978).

Vestibulul vaginal - este analog uretrei intrapelvine de la mascul,

reprezentând conductul mixt urogenital femel. Spre deosebire de vestibulul

vaginal de la femeie, care este extrem de scurt (este descris în cadrul organelor

genitale externe), la patrupedele domestice este mult mai lung şi dispus în

totalitate în cavitatea pelvină, între tablele ischiatice şi rect. Lungime sa, variată

în funcţie de specie (1/2 lungimea vaginului la rumegătoare, ecvine), culminează

la iepuroaică (4-6 cm) şi mai puţin la scroafă (5-6 cm). Este turtit transversal,

pereţii săi fiind în contact în plan median (Hafez şi Hafez, 2000).

Este cuprins în loja conjunctivă retroperitoneală şi se întinde, de la

orificiul uretral extern până la vulvă, prin care comunică cu exteriorul. Pe planşeul

vestibulului, imediat caudal plicii himenale, se găseşte orificiul uretral extern sau

meatul urinar, larg şi acoperit de o cută mucoasă orientată caudal. La vacă şi

scroafă, orificiul uretral este urmat de un diverticul sacular denumit diverticulul

suburetral. Pe pereţii laterali ai vestibulului vaginal se observă (la bovine, iepuri şi

pisică, uneori şi la ovine) un orificiu larg, reprezentând deschiderea canalului

excretor a glandei vestibulare mari. Pe planşeul vestibulului, caudal orificiului

uretral, se găsesc (la ecvine, suine, căţea) orificiile glandelor vestibulare mici

dispuse pe două rânduri, convergente spre baza clitorisului.

Structura. Histologic, vestibulul vaginal se deosebeşte de vagin prin lipsa

seroasei, dezvoltarea unei musculaturi striate proprii, omoloagă muşchiului

uretral de la mascul, precum şi prin dezvoltarea stratului vascular, care va forma

bulbii vestibulari.

Mucoasa este netedă şi roză sau cu insule pigmentate (la ecvine); aderă

la stratul muscular prin intermediul unei submucoase în care se găsesc glandele

vestibulare mari (la bovine, pisică, iepuri şi ovine), glandele vestibulare mici şi

bulbii vestibulari.

Glandele uretrale şi vestibulare mici sunt omoloage prostatei de la

masculi a cărei dezvoltare s-a oprit în faza embrionară.

Glandele vestibulare mari sunt foarte dezvoltate la vacă, la care ating

dimensiunea unor migdale şi mici la pisică şi iepuroaică; la oaie sunt inconstante

şi lipsesc la scroafă şi căţea; sunt omoloage cu glandele bulbouretrale şi secretă

un produs vâscos, transparent, cu rol lubrifiant.

Bulbii vestibulari sunt reprezentaţi de două aglomerări erectile, piriforme,

cu vârful orientat spre baza clitorisului; sunt dezvoltaţi în mod deosebit la iapă şi

carnivore, fiind omologi bulbilor penisului de la mascul.

Musculoasa este reprezentată de un strat intern de fibre netede,

întreţesute cu ţesut conjunctivo-elastic, peste care se suprapun fibrele striate ale

muşchiului constrictor vestibular; acesta se continuă în sens caudal cu muşchiul

constrictor al vulvei, iar în sens cranial acoperă şi faţa ventrală a uretrei,

inserându-se pe extremitatea posterioară a tablelor ischiatice.

2.1.5. Vulva

Reprezintă partea externă a organelor genitale femele şi este aşezată, la

toate mamiferele domestice, imediat sub anus de care este despărţită prin

centrul tendinos al perineului.

Are aspectul unei fante verticale, delimitată de buze reunite la nivelul a

două comisuri. Orificiul vulvar are aspecte diferite, în funcţie de conformaţia

buzelor şi forma specifică a comisurilor.

Buzele vulvei. Au o formă mai mult sau mai puţin proeminentă, sunt

acoperite de o piele fină prevăzută cu peri deşi (la carnivore) sau peri rari (la

rumegătoare, suine), ori lipsită de peri şi pigmentată (la ecvine) şi care se

continuă medial cu mucoasa vestibulară.

Comisura dorsală a vulvei la speciile domestice este rotunjită şi mai largă

decât cea ventrală, cu excepţia vulvei la iapă, la care situaţia este inversă,

comisura ventrală fiind rotunjită; este legată de anus prin centrul tendinos al

perineului.

Comisura ventrală este plasată la nivelul arcadei ischiatice şi

adăposteşte clitorisul. La iapă, este rotunjită şi relativ largă, iar la restul femelelor

domestice este ascuţită şi se prelungeşte cu un smoc de peri caracteristic.

Clitorisul. Este un organ erectil omolog corpului cavernos al masculului,

prezentând un corp, două rădăcini şi glandul clitorisului.

Rădăcinile clitorisului se inseră în centrul arcadei ischiatice şi sunt

acoperite de muşchiul ischiocavernos, rudimentar.

Corpul este orientat caudo-dorsal, proeminând prin extremitatea sa la

nivelul comisurii inferioare a vulvei, unde acoperit de mucoasă şi o redusă

cantitate de ţesut spongios, formează glandul clitorisului.

Glandul la iapă are o formă uşor emisferică şi este adăpostit într-o

depresiune denumită fosa clitoridiană, umbrită cranial de o cută mucoasă,

reprezentând prepuţul clitorisului.

La rumegătoare, clitorisul este extrem de redus, iar corpul lui prezintă o

inflexiune asemănătoare penisului; extremitatea este camuflată într-o fosă

clitoridiană diverticulată. La carnivore, clitorisul este mai dezvoltat şi prezintă un

rudiment cartilaginos omolog osului penian. Fosa clitoridiană se prelungeşte în

sens cranial 1-2 cm şi are aspect areolar. La iepuroaică, clitorisul atinge o

lungime de 4 cm, iar buzele vulvei, acoperite de peri lungi şi fini, prezintă la

interior câte o duplicătură mucoasă, care formează buzele (labiile) mici ale

vulvei; datorită acestei conformaţii, deosebirea sexelor la iepure este dificilă şi

necesită examinarea atentă a orificiului vulvar sau prepuţial (Coţofan V., 1978).

2.1.6. Perineul

Porţiunea care acoperă apertura caudală a pelvisului poartă denumirea de

perineu adevărat sau superior. Prin “perineu” se înţelege, deci, ansamblul de

formaţiuni anatomice: musculare, aponevrotice, vasculo-nervoase, precum şi

organele situate în această regiune. Este limitat ventral de arcada ischiatică,

dorsal de vertebrele coccigiene, iar lateral de tuberozităţile ischiatice şi

ligamentele sacrotuberoase. La mascul perineul este “perforat” de anus (uretra,

rădăcinile penisului şi bulbii penisului se găsesc sub pielea perineală), iar la

femele de anus şi vulvă. Zona de la anus la pungile testiculare (la mascul) sau

de la vulvă la mamelele inghinale (la femelă) reprezintă “perineul inferior”.

Centrul tendinos al perineului este o intersecţie fibromusculară plasată în

plan median între anus şi vulvă la femele şi între anus şi bulbii penisului la

masculi. În această structură converg şi se inseră următorii muşchi: sfincterul

anal extern, bulbospongios, inserţia ventrală a ridicătorului anusului, transversul

perineului şi sfincterul cutanat al buzelor vulvei. La iapă, se evidenţiază septul

perineal care este o foiţă subţire, conjunctivă, plasată între peretele dorsal al

vestibulului şi sfincterul anal extern, după care se extinde dorso-cranial, spre

inserţia caudală a muşchiului retractor al clitorisului (Popovici I. şi col., 1994,

Morar I. şi col., 1998).

Fascia perineală profundă, continuare directă a fasciei profunde a

trunchiului în regiunea perineului, formează diafragmul pelvin intern, care este

cea mai importantă formaţiune mecanică perineală şi care generează şi septul

penian; lateral, se inseră pe ligamentul sacrotuberos şi procesele transverse

caudale, iar ventral se continuă, la mascul, cu fascia profundă a penisului

(Coţofan V., 1978).

2.1.7. Formaţiunile anexe ale aparatului genital femel - mamelele

Între formaţiunile anexe ale aparatului genital femel se descriu numai

mamelele, datorită nu atât originii, cât funcţionalităţii şi dezvoltării lor coordonate

de dezvoltarea şi funcţiunea aparatului genital femel, activitatea lor începând

după (sau odată cu) începerea activităţii aparatului genital.

Mamelele - sunt formaţiuni glandulare de origine ectodermică, specifice

mamiferelor. Ele se dezvoltă din muguri primitivi la nivelul unei creste mamare,

sub formă de perechi (5-9, în medie 7 la scroafă; 4-6, în medie 5 la căţea; 3-5 în

medie 4 la pisică şi iepuroaică; 2-3, în mod obişnuit 2 perechi la vacă şi o singură

pereche la iapă, capră şi oaie), putând fi sistematizate în mamele pectorale,

abdominale şi inghinale. La iapă, vacă, oaie şi capră se dezvoltă numai

mamelele inghinale, în timp ce la căţea, scroafă, pisică şi iepuroaică există şi

mamele abdomino-toracale. La rumegătoare şi iapă, mamelele inghinale

formează ugerul. În conformaţia exterioară a mamelelor se disting două părţi

principale: corpul mamelei şi mamelonul.

Corpul mamelei. Poate avea aspect conoid (capră) sau emisferic, între

mamelele perechi existând un şanţ intermediar. La vacă, ugerul apare format din

4 sferturi, fiecare sfert apărând trifaciat, septumurile separatoare fiind în principiu

neperforate, baza fiecărei mamele sau a fiecărui sfert aderând la peretele

abdominal sau toracal.

Mamelonul (sau papila mamară). Proemină în partea ventrală a fiecărei

mamele. Cilindroid la vacă (6-12 cm lungime şi 2-3 cm diametru), capră (5-9 cm

lungime şi 2 cm diametru), scroafă (1,5/1 cm) şi căţea (1,5/0,7 cm) şi conoid,

turtit la iapă (3 cm lungime şi 2 cm grosime) şi oaie (2/1,5 cm), vârful

mamelonului prezintă un orificiu la oaie, capră şi vacă şi 2-3 orificii la iapă, 3-5

orificii la pisică, 2 orificii la scroafă şi 5-8 (eventual 12) la căţea (Ognean L.,

2002).

2.2. PARTICULARITĂŢI ALE APARATULUI

GENITAL FEMEL PE SPECII

2.2.1. Aparatul genital la vacă

Topografie: este situat în cavitatea pelvină, la multigeste şi în cavitatea

abdominală (fig. 22).

Ovarele sunt dispuse la nivelul unei linii transversale ce trece pe la nivelul

bifurcaţiei coarnelor uterine şi au mărimea unei pulpe de deget mare, greutatea

de 14-20 g, lungimea aproximativ 4 cm, înălţimea 2 cm şi grosimea 2 cm (cel

drept fiind obişnuit mai mare). Suprafaţa ovarului este neregulată (datorită

foliculilor şi corpilor galbeni), culoarea gălbuie şi consistenţa dens-elastică.

Ovulaţia are loc pe întreaga suprafaţă (Ardelean V., 2002).

Corpul galben format după ovulaţie poate fi întâlnit în diferite stadii de

dezvoltare (eflorescent, rubrum, nigricans, albicans) este delimitat la exterior de

o capsulă conjunctivă, ce trimite spre interior travee, care delimitează cuiburile

de celule luteinice, bogate în materie grasă, colesterol, vitamina C. În centru se

găseşte o cavitate ce nu depăşeşte 0,5-1 cm. Uneori pe ovare mai pot fi întâlniţi

chişti ovarieni de mărimi diferite.

Oviductul începe la nivelul polului posterior al ovarului şi este lung de 20-

28 cm, cu un diametru de 0,5 mm, fiind dispus în mezosalpinx. Pavilionul

oviductului este îngust, lung şi festonat. Oviductul, după ce descrie un arc de

cerc aproape complet în jurul ovarului se îndreaptă spre cornul uterin cu care se

continuă direct.

Uterul este format dintr-un corp uterin scurt (3-6 cm), gâtul şi două coarne

uterine unite la bază prin mezoul intercornual. Coarnele uterine au o lungime de

35-45 cm şi o grosime de 3-4 cm, sunt circumvoluţionate înainte, în jos, lateral,

caudal şi din nou în sus (în formă de coarne de berbec), astfel încât marea

curbură este dispusă superior, iar mica curbură infero-lateral. Consistenţa este

cărnos-elastică.

Pe suprafaţa mucoasei coarnelor şi corpului uterin se găsesc nişte

protuberanţe, carunculii, în număr de 80-120, aşezaţi pe patru rânduri şi care au

suprafaţa convexă şi perforată de criptele carunculare în care se angrenează

vilozităţile coreale. Carunculii nu conţin glande, însă mucoasa intercarunculară

este foarte bogată în astfel de formaţiuni.

Gâtul uterin (cervixul) lung de 6-7 cm, până la 10-15 cm (la animalele

bătrâne) are o consistenţă fibro-cartilaginoasă. Extremitatea vaginală proemină

în cavitatea vaginală şi formează 2-3 falduri cu aspect conopidiform (floarea

involtă). În lumen, care este relativ mic, sunt prezente o serie de pliuri

longitudinale, precum şi 4 cute transversale orientate caudal, care concură la

închiderea ermetică a cervixului (prima şi ultima delimitează orificiul uterin şi

vaginal al cervixului).

Vaginul, lung de cca. 30-35 cm la adulte şi 10-15 cm la tineret, are

extremitatea posterioară mai largă decât cea anterioară. Pereţii vaginului

prezintă o serie de cute longitudinale care se termină înapoia meatului urinar. Pe

planşeul inferior se găsesc canalele lui Gartner (vestigii embrionare ale canalelor

lui Wolff), care se pot prelungi până în ligamentele largi. Himenul este situat

imediat înaintea meatului urinar şi este format dintr-un pliu transversal al

mucoasei.

Vestibulul vaginal, delimitat anterior de meatul urinar şi posterior de

deschiderea externă a vulvei, prezintă pe pereţii laterali orificiile glandelor

vestibulare mari (Bartholini). Pe planşeu, anterior de clitoris se găsesc glandele

vestibulare mici.

Buzele vulvei sunt groase şi proeminente, delimitând superior o comisură

rotunjită şi largă, iar inferior una ascuţită, îngustă şi prevăzută cu un smoc de

păr. Clitorisul este redus şi ascuns într-o pungă mucoasă cu aspect de diverticul

(Paştea E. şi col., 1978).

2.2.2. Aparatul genital la oaie şi capră

Este asemănător cu cel de la vacă.

Ovarele, de formă rotundă sau ovală, uşor turtite, au lungimea de 1-2 cm

şi sunt dispuse la nivelul bifurcaţiei coarnelor uterine.

Oviductele, lungi de 10-15 cm, prezintă un mezosalpinx ce îmbracă ovarul

ca o glugă, bursa ovariană fiind adâncă şi cu un al doilea orificiu de acces. În

grosimea ligamentului larg şi în cuta mediană a pungii ovariene este prezent

organul lui Rosenmuller, vestigiul corpului lui Wolf.

Vaginul, lung de 10-12 cm, are uneori pe planşeu canalele lui Gartner, iar

floarea involtă are forma unei clapete ce acoperă orificiul vaginal al cervixului. Pe

pereţii laterali ai vestibulului vaginal se află glandele lui Bartholini (Ardelean V.,

2002; Groza I. şi Muntean M., 2002).

2.2.3. Aparatul genital la iapă (fig. 23)

Ovarele au aspect reniform, cu lungimea de 5-6 cm şi grosimea de 2-4

cm, iar greutatea variază între 70-170 g, fiind în funcţie de fazele ciclului sexual.

Sunt dispuse în regiunea sublombară, cel drept la nivelul vertebrei L3-L4 iar cel

stâng la nivelul vertebrei L4-L5. Hilul ovarian, care are forma unei scobituri situate

pe marginea supero-caudală a ovarului este locul pe unde pătrunde pachetul

vasculo-nervos. La exterior, ovarul este acoperit cu o albuginee groasă, sub care

se găseşte zona medulară, în timp ce corticala este dispusă în jurul fosei de

ovulaţie, care este o scizură a marginii inferioare, acoperită cu un epiteliu

germinativ. Suprafaţa ovarului este netedă, datorită faptului că ovulaţia are loc

numai în jurul fosei de ovulaţie.

Oviductul, lung de 20-30 cm, descrie o serie de flexuozităţi între foiţele

mezosalpinxului şi nu ajunge în contact cu ovarul. Extremitatea uterină prezintă o

papilă perforată central.

Uterul are un corp uterin foarte dezvoltat, lung de 15-20 cm, iar coarnele

uterine sunt lungi de 22-25 cm şi diverg cranial, fiecare având mica curbură

concavă dorsal, pe care se fixează ligamentele largi şi marea curbură convexă

ventral (aspect de tălpi de sanie). Mucoasa este cutată longitudinal.

Cervixul, lung de 8 cm, cu un diametru de 3-4 cm, are o consistenţă

elastică. Mucoasa cervixului prezintă o serie de cute longitudinale, proeminând în

vagin pe o lungime de 2-3 cm, iar canalul cervical este drept, uşor dilatabil.

Vaginul, cilindric, lung de 20-30 cm, are o mucoasă cutată prin pliuri

longitudinale şi transversale.

Buzele vulvei sunt acoperite cu o piele pigmentată, bogată în glande

sebacee şi sudoripare. Comisura superioară este ascuţită, iar cea inferioară

rotunjită. Clitorisul, lung de 6-8 cm, este format din două rădăcini şi un corp,

având mucoasa pigmentată şi cutată. Vârful descrie una sau două mici

depresiuni, iar capişonul mucos este prevăzut cu glande sebacee numeroase

(Boitor I., 1984, Hafez şi Hafez, 2000; Groza I. şi Muntean M., 2002; Ardelean V.,

2002).

2.2.4. Aparatul genital la scroafă (fig. 24)

Ovarele, suspendate de două ligamente largi foarte dezvoltate se găsesc

în cavitatea abdominală sub regiunea lombară, la nivelul unui plan transversal

care trece pe la nivelul unghiurilor externe iliace. Au formă de alună, iar după

apariţia maturităţii sexuale devin muriforme, datorită foliculilor şi corpilor galbeni.

Bursa ovariană, bogat vascularizată, cuprinde ovarul în totalitate.

Oviductele, lungi de 15-30 cm, cu un diametru de 2-4 mm au un pavilion

nefranjurat, iar extremitatea uterină se continuă pe nesimţite cu cornul uterin.

Oviductul înconjoară ovarul şi descrie o serie de flexuozităţi.

Uterul are un corp scurt (5-6 cm), în timp ce coarnele uterine pot ajunge

până la 1 m lungime, fiind flexuoase, circumvoluţionate, cu aspect intestiniform

(dar mai roşiatice şi mai consistente decât intestinul). Mucoasa, bogată în cripte

şi glande, are la suprafaţă un epiteliu cilindric multistratificat.

Cervixul, lung de 9-10 cm nu are floare involtă, iar canalul cervical este

neregulat datorită prezenţei unor tuberculi dispuşi pe 2-3 rânduri paralele, care

se coaptează într-un angrenaj complet şi perfect.

Vaginul lung de 10-15 cm, are o musculatură puternică şi pliuri

longitudinale la nivelul mucoasei. Pe planşeu se deschid canalele lui Gartner, iar

la nivelul meatului urinar mucoasa formează o plică uro-genitală. Himenul are

aspectul unui pliu inelar la scroafele tinere.

Vestibulul vaginal are doar glande vestibulare mici, iar vulva are labiile

groase, comisura inferioară fiind ascuţită. Clitorisul lung de 3 cm se aseamănă cu

penisul de vier (Coţofan V., 1978; Bogdan A.T. şi col., 1999; Bogdan L.M., 2001).

2.2.5. Aparatul genital la căţea (fig. 25)

Ovarele, dispuse la nivelul vertebrelor L3-L4 (cel stâng ceva mai anterior),

în spatele rinichilor, au o formă elipsoidală, uşor alungită (lungimea = 2 cm), de

culoare gri-roşietică şi îmbrăcate în bursa ovariană şi într-un depozit grăsos.

Oviductul este scurt (5-10 cm), după ce descrie un cerc complet în jurul

ovarului se termină printr-un orificiu larg în formă de trompă.

Uterul are coarnele lungi (15 cm), rectilinii şi aşezate în formă de litera V.

Corpul uterin este scurt, iar gâtul uterin nu are floare involtă.

Vaginul, lung de 5-6 cm, are o mucoasă pliată longitudinal, lărgindu-se

antero-posterior. Canalele lui Gartner lipsesc la această specie.

Vestibulul vaginal este redus, fiind prevăzut cu o umflătură evidentă, iar

glandele lui Bartholini lipsesc. În pereţii laterali se găsesc doi bulbi cu o structură

erectilă, ce au rolul de a reţine penisul masculului mai mult în timpul actului

copulator.

Buzele vulvei au aspect cărnos, prezintă o comisură inferioară ascuţită ce

se prelungeşte cu un mic apendice triunghiular. Corpul clitorisului este dezvoltat

în profunzime, iar mucoasa descrie un şanţ (fosă), în care se găseşte organul

erectil (Bud I., 1993; Ognean L. şi Dojană N., 2001; Bîrţoiu A. şi Seiciu F., 2002,

Roşca P., 2005) (fig. 25).

2.2.6. Aparatul genital la pisică

Este situat în cavitatea pelvină şi cavitatea abdominală.

Ovarele sunt situate în loja sublombară, aproximativ în dreptul rinichilor şi

au forma şi mărimea unui bob de linte (cu feţele convexe).

Oviductul este scurt şi înconjoară intim şi complet ovarul.

Coarnele uterine sunt bine distincte, în forma literei V cu deschiderea

cranială, ele unindu-se posterior şi formând corpul uterin. În repaus, coarnele

uterine sunt subţiri, cu diametrul ce nu depăşeşte 3-5 mm şi lungimea de 6-8 cm.

Corpul uterin este puţin mai îngroşat, cu lungimea de 1-2 cm.

Vaginul este un conduct fibro-musculos dens, lung de 2-3 cm (Boitor I. şi

col., 1985; Groza I. şi Muntean M., 1998).

2.2.7. Aparatul genital femel la păsări

Este format numai din ovarul şi oviductul stâng.

Ovarul are aspectul unui ciorchine, suspendat pe plafonul cavităţii

abdominale, imediat sub extremitatea cranială a rinichilor, fiind format din ovisaci

în diferite stadii de evoluţie, menţinuţi fiecare în parte de către un mezou propriu

(fig. 26).

Oviductul, dispus între ovar şi cloacă, atinge în perioada ouatului 80 cm

lungime, fiind menţinut în cavitatea abdominală prin două mezouri: dorsal şi

ventral. Prezintă 5 segmente structural deosebite, dispuse cranio-caudal după

cum urmează:

- pavilionul (infundibulum) - larg, evazat,

primeşte ovula în momentul dehiscenţei;

- porţiunea glandulară (magnum) – secretă

învelişul de albumină prin glandele albuminipare;

- porţiunea mijlocie (istmus) – prin celulele

glandulare contribuie la formarea membranelor cochilifere;

- porţiunea terminală (uterus) – secretă cochilia

calcaroasă;

- vagina – conduct scurt ce se deschide în

compartimentul posterior al cloacei (proctodeum) (Popovici M., Budanţev A.,

2002).

2.3. CONSIDERAŢII HISTOLOGICE ASUPRA

APARATULUI GENITAL FEMEL

2.3.1. Ovarul (ovaria, oophoro)

La majoritatea femelelor domestice, ovarul este acoperit la exterior cu un

epiteliu unistratificat format în parte din celule cilindrice, în parte din celule cubice

la animalele tinere. La animalele în vârstă, ovarul ia un aspect turtit. Sub epiteliu,

celulele sunt mici, fusiforme (fig. 27).

A) Zona corticală cuprinde stroma şi parenchimul ovarian.

Stroma ovariană este sediul proceselor de regenerare şi transformare,

fiind formată din celule de ţesut conjunctiv tânăr, fusiform şi aşezate paralel fie cu

suprafaţa ovarului, fie cu foliculii ovarieni. Principalele celule sunt fibrocitele,

celule pluripotente, caracterizate printr-o capacitate de transformare în celule de

acumulare, în celule fagocitare şi migratorii (hisiocitare) şi în celule cu caracter

epiteloid;

Parenchimul ovarian este format din totalitatea foliculilor ce se găsesc

în diverse stadii, începând de la cei primordiali până la cei maturi (primordiali, în

creştere, cavitari, maturi) (fig. 28). Mărimea foliculilor creşte de la periferia

ovarului spre profunzime, însă spre exterior sunt aşezaţi foliculii primari. În

general orice folicul este constituit dintr-o celulă mare, rotundă – celula germinală

în stadiul de ovocit, care este înconjurată de un număr variabil de celule mici,

denumite celule foliculare. La periferie, foliculul este mărginit de ţesutul

conjunctiv al stromei. Într-un folicul se găseşte de regulă o singură ovulă. La

carnivore, porcine, ovine şi iepuri se pot găsi mai multe ovule.

1. Foliculii primordiali au o mărime microscopică şi prezintă în structura

lor o celulă sferică de 50-70 microni, cu un nucleu mare, clar, numit veziculă

germinativă şi care conţine un nucleol cromatidic – pata germinativă. Ovocitul

este înconjurat de un singur rând de celule turtite, celulele foliculare care sunt

aşezate pe o membrană bazală.

2. Foliculii în creştere (primari) sunt mai mari, cu ovula mai mare şi

aşezată excentric, căreia i se distinge un înveliş omogen, zona pelucida, ca

produs al secreţiei celulare foliculare. Celulele au o formă cubică sau cilindrică,

fiind dispuse pe două sau mai multe rânduri.

3. Foliculul cavitar (secundar) rezultă în urma transformărilor ce au loc

la nivelul celulelor foliculare care sunt aşezate pe 2, 3 sau 4 rânduri în jurul

ovocitului. Celulele profunde sunt mai clare şi secretă un lichid care se adună în

cavităţi mici intercelulare, care apoi confluează dând naştere unei cavităţi

semilunare. Lichidul acumulat poartă denumirea de lichid folicular, clar şi

limpede, iar celulele foliculare sunt împărţite în două părţi. Unele înconjoară

ovocitul, iar altele sunt dispuse la exteriorul foliculului pe o membrană vitroasă ce

formează granuloasa propriu-zisă. Legătura dintre aceste două zone se

realizează printr-o punte formată din celule foliculare denumite cumulus ooforus

sau disc proliger. Membrana vitroasă sau a lui Slavjanski este de natură

reticulară. Foliculii cavitari sunt înconjuraţi de două pături conjunctive, aparţinând

stromei corticale, dintre care una internă în afara membranei lui Slavjanski, sub

forma unei pături de ţesut conjunctiv lax, orientată concentric în jurul foliculului şi

formată din celule rotunde, poliedrice sau fusiforme în ochiurile unor reţele

fibrilare colagene şi reticulare. Celulele tecii interne sunt bogate în substanţe

lipidice. Teaca internă este foarte bogat vascularizată. Teaca externă se găseşte

la exteriorul tecii interne şi reprezintă o diferenţiere a stromei ovariene sub

acţiunea forţelor mecanice rezultate din distensia foliculilor în creştere. Este

alcătuită din celule şi fibre conjunctive dense, orientate circular în jurul foliculului.

4. Foliculul matur (de Graaf) reprezintă stadiul final al evoluţiei foliculare.

Ovocitul ajunge la o dimensiune de 200 microni, la periferie fiind limitat de o

membrană subţire – membrana pelucida care este străbătută de o serie de

canalicule, dându-i un aspect poros, prin care pătrund prelungirile celulelor

foliculare ale coroanei radiate. Protoplasma ovulului sau vitelusul are o formă

sferică şi conţine mitocondrii, insule nutritive, picături de grăsime şi granule

albuminoide. Nucleul ovulului are formă sferică şi este aşezat excentric, iar

cromatina este concentrată într-un nucleol. Celulele foliculare ale coroanei

radiate care sunt aşezate direct pe membrana pelucida cresc mult în înălţime şi

iau o formă de măciucă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu stratul bazal al zonei

granulare. În rest, celulele zonei granulare, cât şi ale discului proliger au o formă

rotundă sau poliedrică. Cavitatea foliculului conţine un lichid abundent, puţin

vâscos şi transparent, care dacă este fixat în diverşi reactivi coagulează. Este

secretat de către celulele foliculare, conţinând şi estrogeni, cu provenienţă din

teaca internă. După membrana lui Slavjanski urmează teaca internă, formată din

celule epiteliale cu numeroase vacuole lipidice în citoplasma lor. Aceste celule au

un rol endocrin, secretând foliculina. Teaca internă este străbătută de numeroase

vase capilare sanguine şi limfatice şi este mai subţire în punctul denumit stigma.

Teaca externă este de natură fibroasă, conţine vase, dar nu are celule

conjunctive de tip granular (fig. 29).

5. Foliculul dehiscent reprezintă faza finală a evoluţiei foliculului matur,

când el proemină la suprafaţa ovarului, membrana lui fiind transparentă, iar

stigma este înconjurată de o zonă de congestie capilară roz-roşietică.

Corpul galben format după dehiscenţa foliculară este acoperit de o

capsulă conjunctivă subţire care trimite în profunzime un schelet conjunctiv.

Parenchimul exterior al glandei este format din cuiburi de celule luteinice, după

care, în profunzime, urmează structura propriu-zisă, formată din celule luteinice

de aproximativ de opt ori mărimea celulelor foliculare. Celulele luteinice, de

formă epiteloidă, conţin materie grasă, colesterol, vitamina C. În centru se

găseşte o cavitate ce nu depăşeşte 0,5-1 cm diametru.

B) Zona medulară – vasculară este aşezată la majoritatea speciilor în

profunzimea ovarului şi este în continuarea stromei conjunctive corticale, având

un ţesut conjunctiv mai lax, bogat în fibre elastice şi o iradiere de fibre musculare

netede. Este bogată în arteriole care au un traiect elicoidal, pentru diminuarea

vitezei de circulaţie a sângelui. Venele, de asemenea au un traiect ondulat,

formând un plex abundent. Arterele ovarului provin din artera spermatică internă

şi din artera utero-ovariană, ramura ovariană. La iapă zona medulară este situată

la exterior, imediat sub albuginee, pe când zona corticală este în mijlocul

ovarului.

2.3.2. Oviductul (salpinx)

Oviductul are următoarea construcţie: mucoasa, cu un epiteliu cilindric

simplu, cu două feluri de celule, unele mari şi înalte cu cilii vibratili şi altele mai

mici, neciliate, cu activitate secretoare. Musculoasa se dispune sub forma unui

strat circular intern, gros şi un strat longitudinal extern. Seroasa sau adventicea

este formată dintr-un strat de ţesut conjunctiv elastic, bogată în vase şi nervi (fig.

27).

2.3.3. Uterul (corpus uteri)

Uterul are mucoasa (endometrul) formată dintr-un epiteliu care, la

majoritatea femelelor este cilindric simplu şi uneori ciliat (iapă). Stratul celular

este aşezat pe o membrană bazală, bine evidenţiată. Pe suprafaţa epiteliului se

găseşte un strat subţire de secreţie. Nucleii celulari au o formă ovală şi sunt

aşezaţi în treimea bazală sau mijlocie a celulei. În perioada de maturare a

foliculului ovarian, o parte din nuclei se apropie de polul apical al celulei şi devin

mai rotunzi, încât epiteliul apare pseudostratificat. Membrana bazală devine mai

puţin delimitată. În celulele de la suprafaţă se pot observa degenerări, consecinţa

unei secreţii holocrine, care începe puţin înainte de ovulaţie. Alte celule au o

culoare deschisă, cu nuclei rotunzi şi tumefiaţi, veziculiformi, celule care sunt

eliminate odată cu secreţia plasmei celulare transformate. În timpul ovulaţiei,

între celulele epiteliale apar numeroase eritrocite.

Propria mucoasei este formată, exceptând stratul cel mai profund, din

ţesut conjunctiv reticular, bogat în celule libere în zona subepitelială (zona

funcţională) şi în jurul glandelor. Celulele libere (leucocitele, limfocitele, celulele

plasmatice) apar izolate în endometrul sănătos, în timp ce mastocitele se găsesc

într-un număr foarte mare. Mastocitele au un rol de dinamică în ţesutul conjunctiv

al propriei care are grosimea cea mai mare în timpul ovulaţiei, datorită edemului

ce apare în spaţiile libere ale scheletului său. În această zonă sunt prezente

numeroase limfocite şi celule migratorii.

Stratul cel mai profund al propriei are o construcţie fibrilară, bogat în vase

sangvine, de la nivelul căruia pleacă despărţituri fibrilare de-a lungul glandelor.

Epiteliul mucoasei se invaginează în propria mucoasei şi dă naştere glandelor

uterine. Acestea sunt monoglande ramificate, tubuloase, cu un diametru mai larg

spre suprafaţă şi mai înguste, mai ondulate şi puternic ramificate spre

profunzimea gâtului uterin unde numărul glandelor scade. Canalele glandulare

au o formă diferită în funcţie de faza ciclului sexual.

Musculoasa (miometrul) este constituită din fibre musculare netede şi este

despărţită prin stratul vascular într-o pătură musculară circulară internă şi alta

longitudinală externă. Musculoasa circulară formează un strat puternic, dens,

continuându-se posterior cu musculatura cervixului, iar cranial cu a oviductului.

Stratul fibrelor longitudinale este conjunctiv, formând o sero-musculoasă. Din

acest strat rezultă prelungiri în ligamentele de susţinere ale organului, cât şi un

sistem de fibre laterale care se încrucişează pe linia mediană şi trece pe partea

opusă. Posterior, stratul fibrelor longitudinale se continuă cu musculatura

vaginului. În ceea ce priveşte dispoziţia straturilor musculare, există câteva

variante în funcţie de specie. Stratul vascular, care se găseşte aşezat între cele

două straturi musculare, este constituit dintr-un ţesut conjunctiv lax, care conţine

arteriole şi venule cu un lumen lărgit, precum şi vase limfatice.

Seroasa (perimetrul) derivă din peritoneul parietal care se detaşează de

pe pereţii cavităţii pelvine şi înveleşte uterul, fiind intim legată de musculatura

longitudinală (fig. 27).

2.3.4. Cervixul (cervix)

Are următoarea construcţie: o mucoasă cu particularităţi în funcţie de

specie, care prezintă un epiteliu prismatic unistratificat, care se comportă în

fazele ciclului sexual analog cu epiteliul uterin, motiv pentru care se vorbeşte de

un ciclu cervical aşa cum există şi un ciclu uterin. Glandele cervicale există doar

la carnasiere şi la capră, la restul femelelor mucusul cervical fiind elaborat de

celulele epiteliale cilindrice ce se găsesc în număr mare la nivelul mucoasei

cervicale. Din aşezarea epitelială, unele din celule sunt împinse mai sus, încât ia

naştere un epiteliu multistratificat, iar celulele detaşate se descompun holocrin.

Mucoasa gâtului uterin, trecând din spaţiul redus al cervixului în spaţiul mărit al

vaginului, realizează în jurul deschiderii vaginului nişte falduri cu aspect diferit, în

funcţie de specie şi care iau denumirea de floare involtă.

Propria mucoasei constă din ţesut celular şi fibrilar care pătrunde şi între

fasciile muşchilor (muşchiul circular). Musculoasa este reprezentată printr-un

strat circular intern care formează un adevărat sfincter şi de un strat longitudinal

extern. Stratul circular este foarte bogat în ţesut conjunctiv, iar fibrele musculare

realizează adevărate reţele suprapuse între care se interpune ţesutul conjunctiv

laminar (Groza I., Muntean M., 2002) (fig. 27).

2.3.5. Vaginul (vagina, colpos)

Are un epiteliu de tip pavimentos stratificat, cu 2-3 rânduri de celule care

se îngroaşă şi a căror celule superficiale suferă cheratinizare în fazele active ale

ciclului sexual. Corionul mucoasei este format dintr-un strat gros de ţesut

conjunctiv lax şi este bogat în fibre elastice (McKenzie şi col., 1999) (fig. 27).

2.3.6. Vestibulul vaginal (vestibulum vaginae)

Are o mucoasă a cărui epiteliu este pavimentos stratificat, o musculoasă

formată din fibre musculare netede, care sunt o continuare a musculaturii

vaginului, dublată la exterior de muşchii constrictori vulvari şi de adventice (Masa

G. şi col., 2001).

2.3.7. Clitorisul (clitoris, cunnus)

Este un organ erectil analog penisului, rudiment al corpului cavernos, este

acoperit de o albuginee şi bogat în terminaţii nervoase (Groza I., Muntean M.,

2002).

2.3.8. Vulva (vulva)

Reprezintă orificiul extern al tractului vaginal. Ca bază anatomică, labiile

(labia vulvae) au muşchi striat cu fibre orientate circular, numit muşchiul

constrictor al vulvei. La exterior fiecare labie vulvară este acoperită cu piele fină,

bogată în glande sebacee şi sudoripare (Tikso I., 2002).

Fig. 21 – Aparatul genital la iapă, vacă, scroafă şi căţea

1. Ovarul; 2. Fossa de ovulaţie (iapă), suprafaţa ovulatorie (la vacă, scroafă, căţea); 3. Oviductul; 4. Cornul uterin; 5. Cervix; 6. Partea vaginală a cervixului; 7. Vaginul; 8. Vestibulul vaginal; 9. Glandele vestibulare mari (Bartholini); 10. Glandele vestibulare mici; 11. Clitorisul; 12. Himenul; 13. Diverticulul suburetral; 14. Inelul inghinal intern (la căţea); 15. Canalul inghinal (la căţea); 16. Ligamentul larg; 17. Artera spermatică internă; 18. Artera uterină medie; 19. Artera uterină posterioară; 20. Glanda mamară; 21. Ganglionii limfatici supramamari; 22. Vezica urinară; 23. Rectul; 24. Simfiza pelvină; 25. Loja conjunctivă retroperitoneală; 26. Fundul de sac sacro-rectal al peritoneului; 27. Fundul de sac recto-genital (Douglas)

Fig. 22 – Aparatul genital la vacă

1. Ovarul; 2. Foliculul ovarian; 3. Corpul galben; 4. Oviductul; 5. Pavilionul oviductului; 6. Bursa ovariană; 7. Cornul uterin; 8. Carunculul; 9. Corpul uterin; 10. Cervixul – floarea involtă; 11. Vaginul; 12. Canalul Gartner; 13. Meatul urinar; 14. Glanda Bartholini; 15. Vestibulul vaginal; 16. Glandele vestibulare mici; 17. Clitorisul; 18. Vezica urinară; 19. Uretra

Fig. 23 – Aparatul genital la iapă1. Ovarul; 2. Fimbria tubae şi ovaricae; 3. Oviductul; 4. Cornul uterin stâng; 4a. Cornul uterin drept; 5. Corpul uterin; 6. Porţiunea vaginală a cervixului; 7. Vaginul; 8. Labia vulvară; 8a. Deschiderea vulvei; 9. Ligam. Suspensor al ovarelor (mezoovarium); 10. Ligam. Lateral al uterului (mezometrium); 11. Ligam. Teres uteri; 12. Rinichiul drept; 13. Ureterul stâng; 14. Vezica urinară; 15. Uretra cu muşchiul uretral; 16. Rectul; 17. Anusul; a. Muşchiul constrictor al vulvei; b. Muşchiul constrictor vestibular; c. Muşchiul sfincterului anal exterior; d. Muşchiul suspensor al anusului; e. Musculatura longitudinală a rectului; f. Muşchiul coccigian; g. Artera spermatică internă, ramura ovarică; ramura uterină (cranială); h. Artera uterină medie; i. Artera ombilicală; j. Osul ilium; k. Osul pubis; l. Osul ischium

Fig. 24 – Aparatul genital la scroafă1. Ovarul stâng plasat în bursa ovariană; 2. Oviductul; 3. Orificiul abdominal al oviductului drept; 4. Cornul uterin; 5. Corpul uterin; 6. Cervixul; 7. Vaginul; 8. Vestibulul vaginal; 9. Meatul urinar; 10. Comisura vulvară superioară secţionată; 11. Clitorisul. 12. Fosa clitoridiană; 13. Comisura inferioară a vulvei; 14, 15. Pliuri ale mucoasei vaginale; 16. Glandele vestibulare

Fig. 25 – Aparatul genital la căţea1. Ovarul; 2. Bursa ovariană; 2a. Bursa ovariană deschisă; 3. Coarnele uterine; 4. Corpul uterin deschis; 5. Porţiunea vaginală a cervixului; 6. Vaginul; 7. Vestibulul vaginal; 7a. Himenul; 7b. Meatul urinar; 7c. Fosa prepuţială; 8. labia vulvară;: 9. vezical urinară; 10. Uretra

Fig. 26 – Aparatul genital la găină1. Ovarul cu ovisaci aflaţi în diferite stadii de dezvoltare; a. Oviductul; 2. Pavilionul oviductului (infundibulul); 3. Segmentul glandular (magnum); 4. Segmentul mijlociu (istmul); 5. Segmentul uterus (cu un ou format); 6. Segmentul terminal (vagina); 7. Deschiderea oviductului în proctodeumul cloacal; 8. Anusul şi cloaca; 9. Rectul; 10. Ureterele; 11. Mezosalpinxul

Fig. 27 – Morfologia aparatului genital la vacă1. Ovar; 2. Oviduct; 3. Uter; 4. Cervix; 5. Vagin; a. epiteliu de suprafaţă; b. Stroma; c. glanda uterină;

1a. corp galben; 1b. Folicul matur; 1c. Folicul cavitar; 1d. Folicul primar

Fig. 28 – Foliculi în diverse stadii de dezvoltareA. Folicul primordial (30 μ diametru):1. nucleu; 2. nucleol; 3. celule

foliculare.B. Folicul primar (40 μ diametru):1. ovocit; 2. celule foliculare; 3. stroma ovariană; 4. membrana bazală.C. Folicul secundar: 1.membrana pellucida; 2. membrana Slavjanski; 3. granuloasa; 4. teaca internă

Fig. 29 – Structura foliculului matur, de Graaf1. Ovocitul, 2. Zona pellucida; 3. Coroana radiată; 4. Cumulus ooforus sau proliger; 5. Stratul granulos; 6. Membrana Kölicker-Slavjanski; 7. Teaca internă; 8. Teaca externă; 9. cavitatea foliculară