BACILI GRAM POZITIVIProf. Dr. Braga Victoria

GENUL CORYNEBACTERIUM

Corynebacteriile sunt bacili Gram pozitivi la limită, aerobi, nesporulaţi, cu rezistenţă medie în mediul extern. Un mare număr de membri ai acestei familii sunt patogeni, dar există şi specii saprofite, întâlnite pe piele şi mucoase (difteroizi). Specia Corynebacterium diphteriae este singura specie patogenă strict pentru om

PATOGENITATE

Toxina difterică este o exotoxină constituită din două părţi (A şi B). Componenta B fixează molecula pe celula ţintă, în timp ce componenta A este responsabilă de acţiunea toxinei. Toxina inhibă activarea factorului de elongaţie (EF-2) care este necesar pentru alungirea lanţului proteic format la nivelul ribozomului. Toxina difterică acţionează la nivelul celulei miocardice, a sistemului nervos, pe ţesutul renal şi glandele suprarenale, blocându-le activitatea şi determinând complicaţiile difteriei

DIFTERIA

Toxiinfecţia difterică este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de Corynebacterium diphteriae, care se cantonează la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe. Tulpinile de bacili difteric producătoare de toxină sunt cele infectate cu un bacteriofag care imprimă, în faza lizogenă, acest caracter bacteriei.

GENUL BACILLUS

Bacillus anthracis (genul Bacillus) este un bacil lung (8-10 microni lungime), Gram pozitiv, imobil, sporulat, cu capetele tăiate drept, izolat sau aşezat în lanţuri scurte. Face parte dintr-un gen cu numeroase specii saprofite.

În organism şi pe geloză-sânge apare înconjurat de o capsulă de natură proteică. Nu este rezistent la căldura şi la agenţi chimici (moare într-o oră la 550C). În afară de forma vegetativă, bacilul cărbunos dezvoltă spori, însă numai în prezenţa oxigenului sau la expunerea la aer. Sporii sunt extrem de rezistenţi, rămânând în organismul animal, în produsele acestuia (păr, piele) sau în pământ timp de ani (chiar 70 de ani), mai ales dacă sunt feriţi de lumină. Astfel se explică persistenţa contaminării unor păşuni în anumite regiuni, unde vitele se infectează regulat. Pe frotiurile fixate şi colorate, după metodele obişnuite, sporii rămân viabili şi virulenţi, dând boala la şoareci.

Antraxul este o antropozoonoză, determinată de Bacillus anthracis, afectând în mod primar animalele şi îndeosebi ierbivorele, de la care poate fi transmisă la om, sub două forme principale: cărbune (antrax) extern sau cutanat (forma uzuală) şi cărbune intern (pulmonar, digestiv, meningian).

În condiţii vitrege sau de secetă bacilul produce endospori, care pot rămâne îngropaţi în sol mulţi ani. Atunci când animalele (oi, vite sau alte rumegătoare) pasc pe solul respectiv, sporii ajung în interiorul organismului animal, unde se înmulţesc, putând provoca chiar moartea acestuia, iar înmulţirea poate continua şi pe animalul mort. Odată nutrienţii epuizaţi, sporii ajung din nou la nivelul solului unde ciclul se reia.

Antraxul are un caracter de boală infecţioasă profesională, afectând pe lângă zootehnicieni şi agricultori, pe muncitorii care manipulează animale sau produsele acestora: lână, piei, păr.

Bacilul antrax are 89 lanţuri proteice cunoscute, unele (de tipul Ames sau Vollum) fiind utilizate în bioterorism, iar altele (Sterne) pot fi utilizate pentru inoculare. Fiecare lanţ are grad diferit de virulenţă şi de producere a toxinelor, acestea fiind imprimate de variabilitatea genelor care le codează. Virulenţa este dată de 2 plasmide[2]: plasmida pXO1 (182 kb) şi plasmida pXO2 (95 kb), ambele fiind răspunzătoare pentru virulenţă. Plasmida pXO1 conţine genele lef, cya, and pag, ce codează toxinele factorului letal, factorului edematos şi a factorului protector. Plasmida pXO2 conţine genele capA, capB şi capC, necesare pentru formarea capsulei.

Incubaţia este de 2-3 zile. Antraxul cutanat se mai numeşte şi „pustulă malignă” pentru că evoluează ca o leziune de la forma de papulă, în 2-3 zile ulcerează şi se acoperă de o crustă neagră (de aici numele de antrax sau cărbune). Leziunea este înconjurată de un edem important