Aurelian Burcu Angela Vasiu

MANAGEMENTUL

CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI

UMANE

*

Fundamentele Consilierii

Editura Mega

2004

D E L P H Y

CENTRUL ARTEMIS Consultanţă şi Proiectare în Managementul Calităţii Vieţii

INSTITUTUL DELPHY

Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară

Cuvântul autorilor

Concepţiile şi practicile expuse în prezentul volum sunt rodul

activităţii de cercetare realizate de autori în perioada 1999-2003 în cadrul

Institutului Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul

Ştiinţei Universale, “Hyperion” Cluj-Napoca, al Institutului Internaţional

pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, precum şi urmarea activităţilor de

consiliere, educaţie paideică şi psihoterapie realizate în cadrul proiectelor

şi programelor derulate pe parcursul anilor 1992-2003, în nume propriu

şi/sau în colaborare cu diverse instituţii publice ori private, dintre care

mulţumirile noastre se îndreaptă îndeosebi spre următoarele: Casa

Municipală de Cultură şi Universitatea Populară Cluj-Napoca, Centrul

Regional pentru Educaţia Adulţilor, Cluj, Institutul Internaţional de Studii

Umaniste, SUA, Centrul Internaţional de Studii şi Cercetări

Transdisciplinare, Paris, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur”, Asociaţia

Cultural-Umanitară “Lumina Armoniei”, din Cluj-Napoca.

Mulţimim de asemenea numeroşilor autori, deopotrivă români şi

străini care, prin studiile, cercetările şi materialele lor publicate de-a lungul

cursului istoric al civilizaţiei umane, şi-au adus aportul la progresul ştiinţei,

culturii şi societăţii, sprijinind astfel şi contribuţia noastră în realizarea

acestui demers. O parte dintre cei mai apropiaţi viziunii noastre sunt

evidenţiaţi la finele volumului de faţă, cu unele dintre operele care se

constituie ca fundament ori demers complementar la ceea ce supunem

atenţiei dumneavoastră în prezentul material.

Şi nu în ultimul rând mulţumirile noastre se adresează tuturor

semenilor (umani sau din alte regnuri) care prin gândul, fapta, cuvântul sau

afecţiunea lor, au contribuit, după posibilităţi, la realizarea obiectivelor

cercetării, dezvoltării ştiinţei şi progresului comunităţii.

Reţeta sufletului:

se hrăneşte cu speranţă, dar creşte numai din

împliniri

*

Încercările vieţii

sunt precum pietrele de moară:

ele transformă boabele speranţei în recolta

împlinirilor

*

Fiecare Destin

aduce cu sine promisiunea unei Înfăptuiri; dar, pe

cât e de adevărat că în spatele lui stă

responsabilitatea unui om de a face

din Promisiune - Realizare,

tot la fel, o întreagă comunitate umană

datoare este să sprijine acest

Proiect!

CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE

I. Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane în sinteză ................. 5 II. Generalităţi .......................................................................................... 12

CAPITOLUL II CONDIŢIA UNIVERSALĂ A OMULUI SOCIAL CONTEMPORAN

I. Statutul cosmic al Fiinţei Umane ........................................................ 21 II. Misiunea existenţială a Fiinţei Umane ................................................ 33 III. Cele 4 Dimensiuni ale Vieţii Omului Social ...................................... 40 IV. Despre conceptul de Calitate a Vieţii ................................................ 51 V. Împlinirea de Sine ............................................................................... 67

CAPITOLUL III MANAGEMENTUL CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE I. Conceptul de “management” ................................................................ 75

II. Conţinutul Proiectului Vieţii Personale ............................................... 83 III. Lumea de Vis .................................................................................... 96

CAPITOLUL IV CONSILIEREA ÎN MANAGEMENTUL CALITĂŢIIVIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

I. Generalităţi ....................................................................................... 103 II. Definiţie ........................................................................................... 108 III. Câmpul de acţiune şi optica faţă de client a consilierii ................. 110 IV. Obiectivele Consilierii ................................................................... 116

A. Obiective generale ........................................................................ 116 B. Obiective structurale .................................................................... 120 C. Obiectivele manageriale ............................................................... 132

V. Principiile Consilierii ...................................................................... 135 A. Principii conceptuale .................................................................... 136 B. Principii Funcţionale .................................................................... 142

VI.Funcţiile Consilierii ......................................................................... 148 VII. Formele generale ale consilierii ..................................................... 149

CAPITOLUL V INSTRUMENTE ŞI PROCEDURI DE CONSILIERE

I. Instrumente şi proceduri de consiliere ............................................... 154

A. Instrumente descriptiv-investigatorii .............................................. 154 1. Astrologia .................................................................................. 154 2. Grafologia .................................................................................. 158 3.Fizionomia .................................................................................. 160 4. Numerologia .............................................................................. 161 5. Regresia în vieţile anterioare .................................................... 163

B. Instrumente de intervenţie .............................................................. 165 1. Feng-Shui .................................................................................. 165 2. Hipnoza ..................................................................................... 167 3. Terapiile alternative ................................................................... 169

C. Psihograma .................................................................................... 173 a) Introducere ................................................................................. 173 b) Conţinutul Psihogramei ............................................................ 177 c) Utilitatea şi utilizarea Psihogramei ........................................... 180 d)Testul Psihologic Special ............................................................ 181

II. Procedura generală de consiliere ...................................................... 184 A. Generalităţi ..................................................................................... 184 B. Metodologia standard a consilierii .................................................. 189

ANEXE ANEXA I Opere în completarea volumului de faţă .................................................... 200 ANEXA II Poveşti terapeutice ...................................................................................... 201 ANEXA III Algoritmul procedurii de consiliere ............................................................ 218

5

Capitolul I

INTRODUCERE

S-a spus că viaţa este un chin, o provocare, o competiţie,

un mare banchet, o cale spre mântuire, o datorie, o închisoare, o şansă (ultima) etc. Dar viaţa e o simplă Zi de Şcoală: adică toate acestea şi încă altele nebănuite.

I. Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane în sinteză

Scopul este un vis cu termen de împlinire. Dacă nu şti ce vrei şi încotro te îndrepţi, nu vei ajunge niciodată, nicăieri

John C. Maxwell

Pentru a facilita cititorului înţelegerea materialului prezentat în

volumul de faţă, am considerat a fi de mare utilitate, trasarea – încă de la

început – a unei schiţe foarte sumare a ceea ce urmează a fi regăsit în

continuare. Schiţa aceasta nu este un rezumat al prezentului volum, ci

mai degrabă o hartă, un ghid orientativ ce leagă între ele – evidenţiindu-

le în acelaşi timp – conceptele cheie aflate la baza întregului

Management al calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane.

Iată aşadar liniile majore care jalonează şi definesc optica

existenţială a Psihologiei Fiinţei şi respectiv Managementul calităţii

Vieţii şi Condiţiei Umane ca parte aplicativă a acesteia:

1. „Omul este o parte a ceea ce numim Univers” (Einstein), o parte

încadrată armonic în întregul ansamblu al ordinii Cosmice, organizate

sistemic şi holografic, pe multiple nivele de realitate, guvernate de

legi/reguli şi ordini specifice; de la microuniversul subatomic până la

macrouniversul intergalactic totul este un flux continuu de viaţă şi fiinţă,

6

în cadrul căruia omul reprezintă numai una dintre nenumăratele forme –

în perpetuă schimbare – pe care le îmbracă Existenţa „una din

nenumăratele nervuri formând evantaiul anatomic şi spiritual al vieţii”

(Theillard de Chardin)

2. Omul social reprezintă o realitate în sine hipercomplexă,

determinată prin creaţia de sine continuă, ca urmare a impulsului şi

acţiunii sinergice permanente a unei multitudini de factori ce pot fi

repartizaţi pe categorii majore, dintre care se remarcă în principal:

Factorii Cosmici (adică Forţele ce modelează evoluţia Vieţii la toate

nivelele), Forţele Naturii (influenţa reciprocă pe care formele de viaţă –

Fiinţele – o produc unele asupra altora ca urmare a existenţei,

manifestării şi interacţiunilor reciproce), Forţele Sociale (acelea născute

ca urmare a existenţei şi organizării societăţii specific-umane; tot ceea ce

putem numi cultură şi civilizaţie sub toate sensurile şi aspectele), Fiinţa

Umană în sine (cu structura sa internă: Sinele, Conştiinţa, Caracterul,

Natura individuală) şi Fiinţa Umană în Manifestare (Personalitatea),

alături de care se adaugă Fiinţa Umană în perspectivă (adică ceea ce îşi

propune să devină ori ceea ce devine ca urmare a opţiunii proprii, a

deciziei, efortului, unui plan sau pur şi simplu ca urmare a perpetuării

unui anumit Stil de Viaţă).

3. În calitate de fiinţă cu statut cosmic, omul – acea formă/structură

şi standard de evoluţie la care viaţa devine conştientă de ea înseşi, iar

fiinţa responsabilă de sine – are întreita misiune existenţială de participa

(de acum) activ la procesul perfecţionării, al progresului şi evoluţiei

condiţiei proprii ca fiinţă, de a sprijini celelalte fiinţe în evoluţia lor

7

personală şi de asemenea, de a interpreta cât mai bine rolurile primite

pe Scena Lumii. Toate acestea se întemeiază pe libertatea sa de opţiune,

pe capacitatea sa de creaţie, pe puterea de a înţelege (a pătrunde) tainele

universului şi pe necesitatea dezvoltării continue ce animă toate formele

de viaţă pretutindeni în Cosmos.

4. Pe de altă parte „omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect.”

Întreaga sa existenţă constă în „punerea în formă a destinului său.

Căci ceea ce sinele său este în mod potenţial, omul trebuie să devină

actualizat în această viaţă.” (Maslow, Rogers)

5. Omul contemporan (omul social) este totodată o fiinţă – sau mai

corect un fenomen – de o maximă complexitate. Această situaţie derivă

din două categorii de factori: pe de o parte Piramida Trebuinţelor are

activitate în prezent, în egală măsură, un număr de 9 trepte (din 12 câte

există în totalitate) cuprinzând necesităţi ce trebuie satisfăcute – de la

cele primare (fiziologice) până la cele de spiritualitate şi transcendenţă –

iar pe de altă parte, omul, în demersul său de a satisface aceste

necesităţi, interacţionează într-o gamă extrem de variată deopotrivă atât

cu sine însuşi, cât şi cu factori de mediu (Societate, Natură, Cosmos),

având astfel o arie de manifestare ce acoperă toate cele 4 Domenii ale

Vieţii sale: Viaţa Materială, Viaţa Socială, Viaţa Individuală şi respectiv

Viaţa Spirituală.

6. Specific, deci, prin excelenţă omului contemporan este Necesitatea

Existenţială de a rezolva concomitent şi în egală măsură 3 aspecte:

8

a) -împlinirea întreitei misiuni existenţiale, echivalentă asumării condiţiei

sale specific umane

b) - satisfacerea deopotrivă a celor 9 trepte ale Piramidei Trebuinţelor

c) - acoperirea tuturor celor 4 Domenii ale Vieţii sale în această Lume

Rezolvarea acestor trei aspecte se realizează prin combinarea lor

sinergică într-o reţetă absolut unică şi individuală, personalizată,

dinamică, în continuă adaptare, trans-formare şi evoluţie/ progres,

numită Drumul Devenirii Personale.

7. Toate problemele pe care le întâmpină în viaţa lor individul şi

omenirea, în ansamblu, se datorează în prezent (şi subliniem în

prezentul continuu) faptului că fiinţa umană trăitoare în lume – omul

social – nu îşi descoperă şi urmează acest Drum personal, rătăcind mai

toată viaţa pe cărări străine naturii şi condiţiei sale individuale.

Condiţia/ starea actuală a omului este o mare întunecare datorată

pierderii sensului vieţii (cu tot ceea ce se află în ea) şi a rostului

propriu. Omul contemporan este singura fiinţă (la nivelul întregii Naturi)

pierdută de sine.

Pentru că în lumea Naturii toate fiinţele îşi satisfac/îndeplinesc

starea/condiţia existenţială în baza Legilor imuabile ce le guvernează,

prin simplul fapt de a fi. Însă omul are libertatea de a participa el însuşi

la asumarea condiţiei sale specifice şi de aceea faptul de a fi nu mai e

suficient: el trebuie completat cu a voi (adică responsabilitatea) şi a face

(adică realizarea, creaţia, efortul personal).

8. Pentru ca fiinţele să fie stimulate a participa la procesele cosmice

ale devenirii vieţii asumându-şi condiţia existenţială proprie fiecăreia, le-

9

a fost lăsat, ca factor de stimulare şi atragere spre acest demers,

sentimentul împlinirii de sine, ca trăire profundă (la toate nivele fiinţei)

a vibraţiei în deplină armonie atât cu sine înseşi cât şi cu toate

componentele universului în care vieţuieşte. Fiinţa umană se simte

împăcată cu sine şi cu rosturile lumii, bucurându-se plenar de toate

aspectele existenţei la care participă clipă de clipă. Împlinirea de sine

reprezintă concretizarea, actualizarea, materializarea/obiectualizarea şi

experimentarea, în viaţă şi în lume, aici şi acum, în mod continuu, a ceea

ce abstract şi filozofic se numeşte fericire, ca stare de spirit. Însă

împlinirea de sine nu exclude suferinţa, ci aceasta reprezintă chiar

motorul, instrumentul de orientare pe calea ce duce la dobândirea şi

permanentizarea (prin continua reactualizare) trăirii armonizate pe toate

planurile. Este factorul ce direcţionează fiinţa atrăgându-i atenţia când

se abate de la standardele cerute de această împlinire: adică de la

manifestarea condiţiei existenţiale în complexitatea cerinţelor actuale

prezentate la pct. 6.

Deci, până la urmă, cerinţa fundamentală a existenţei fiinţei umane

(ca dealtfel a tuturor fiinţelor) trebuinţa/nevoia/dorinţa sa cea mai mare,

impulsul şi imperativul ce orientează toate manifestările sale este

realizarea împlinirii de sine în viaţă şi în lume. Toate celelalte lucruri

(evenimente, fiinţe, obiecte, procese, fenomene etc.) gravitează, se

raportează şi sunt supuse acestei Necesităţi de prim rang. Toate resursele

energetice (externe şi interne, atât ale individului cât şi ale societăţii /

naţiunilor / grupurilor) sunt orientate şi consumate în acest demers de

obţinere a împlinirii.

10

9. Calea spre Împlinirea de Sine trece însă prin următorii paşi

(schematic prezentaţi mai jos):

A. Dobândirea cunoaşterii

a) – cunoaşterea de sine, a naturii proprii, a tuturor aspectelor

ce definesc, personalizează şi determină deopotrivă complexitatea şi

unicitatea unei fiinţe umane.

b) – cunoaşterea Naturii, a Universului, a celorlalte Fiinţe

pentru a înţelege Lumea (cu rosturile ei) şi a descoperi în acest ansamblu

rostul şi valoarea proprie precum şi sensul devenirii individuale.

c) – cunoaşterea Forţelor Modelatoare ale Vieţii, a influenţelor

acestora asupra propriei dezvoltări, a tehnicilor de manipulare a acestor

forţe şi a regulilor de combinare a lor;

B. Conştientizarea/înţelegerea/asumarea:

a) – misiunii existenţiale întreite

b) – celor 9 categorii de Trebuinţe Fundamentale necesare a fi

satisfăcute

c) – celor 4 Domenii Fundamentale ale Existenţei persoanei

umane în această Viaţă şi Lume

C. Realizarea şi implementarea Proiectului strategic al Vieţii

Personale, care presupune

a) – luarea în calcul a tuturor aspectelor ce definesc deopotrivă

condiţia existenţială de ansamblu a fiinţei umane (arătate la pct B) cât şi

a tuturor elementelor ce conturează şi concretizează specificul,

individualitatea şi unicitatea proprie (nivelul şi cerinţele Conştiinţei,

valorile Caracterului, conţinutul Naturii, Forţele modelatoare, structura

Personalităţii, Organizarea vieţii şi Scopurile/Obiectivele stabilite pentru

viitor).

11

b) – combinarea acestora sinergică (într-o interdependenţă,

intercondiţionare, interacţiune reciproc-transformatoare) într-un plan

sistematizat, viabil şi eficient: Proiectul Vieţii Personale

c) – stabilirea modalităţiilor concrete de transpunere în

practică a Proiectului, de obiectualizare a lui sub forma unei realităţi

posibil de implementat aici şi acum, în această viaţă şi în această lume,

modalitate cunoscută drept: Drumul (Calea) Vieţii Personale

d) – stabilirea strategiilor generale în măsură să asigure

fiabilitatea şi posibilitatea de adaptare continuă a Drumului Vieţii, de

modelare, orientare a lui în funcţie de conjuncturile concrete ce apar pe

măsura avansării şi derulării existenţei individuale, fără ca Proiectul să

fie afectat în esenţa sa de toate transformările la care este supus acesta

(Drumul), ori ale factorilor de mediu (sociali, naturali, cosmici) ce

întâmpină fiinţa umană în procesul devenirii sale.

D. Realizarea şi derularea Programului de Dezvoltare Individuală.

Fiinţa umană – ca toate fiinţele la nivelul întregii Naturi – trebuie să

dea curs procesului de creştere/dezvoltare/evoluţie continuă. Numai că,

spre deosebire de Lumea Naturii, omul este responsabil de bunul mers,

de progresul propriei sale fiinţe. Programul de dezvoltare asigură

îndeplinirea acestei necesităţi existenţiale. Implementarea şi derularea sa

în această lume şi viaţă sunt asigurate prin intermediul (şi în cadrul)

Proiectului Vieţii Personale. Acesta din urmă îmbracă/dă un trup, o

formă, primului, însă este limitat (ca orice trup) la această lume şi pentru

perioada acestei vieţi. Programul Dezvoltării Individuale însă,

transcende limitele spaţio-temporale ale rolului jucat la un moment dat

pe Scena Lumii, însoţind şi asigurând devenirea Fiinţei Umane în

12

întreaga sa existenţă, în diversele planuri de manifestare ale

Universului, pe toate planetele, sistemele sau nivelele de exprimare.

*

Astăzi, Fiinţele Umane de pe Terra – omul social contemporan –

sunt în măsură să perceapă (chiar dacă, deocamdată confuz) necesitatea

şi continuitatea acestui Program, deopotrivă cu valorile superioare

(rosturile, sensurile, legile şi ordinea sistemică a vieţii la nivelul

Cosmosului şi a părţilor subsistemelor sale: Societate şi Lumea Naturii)

pe care le înţeleg, le împărtăşesc şi realizează în acelaşi timp necesitatea

adaptării conduitei individuale, punerea ei în armonie cu aceste rosturi şi

ordini ale Lumii, Vieţii şi Cosmosului.

Întreg ansamblul operaţiunilor prezentate enumerativ până aici este

cuprins sub titulatura „Managementul Calităţii Vieţii şi Condiţiei

Umane” şi despre acesta va da socoteală în continuare volumul de faţă,

iar procesul de management al vieţii şi condiţiei specifice şi unice, a

fiecărei fiinţe umane în parte, se prezintă – la gradul cel mai general de

schematizare – conform algoritmului şi diagramei de mai jos:

Cauza: Pierderea Sensului Vieţii şi Pierderea de Sine

Obiectivul: Realizarea Împlinirii de Sine

Procedeul: (Întreita Misiune Existenţială) + (Armonizarea Nivelelor

Piramidei Trebuinţelor) + (Armonizarea celor 4 Domenii ale Vieţii

în această Lume)

Calea: (Cunoaşterea de Sine) + (Cunoaşterea Forţelor Modelatoare

ale Mediului: Societate, Natură, Cosmos)

Modalitatea: Programul Dezvoltării individuale

Procesul: Proiectul Vieţii Personale.

13

Este momentul să facem unele observaţii prealabile:

! Obs 1: “Personal” şi “Individual” sunt termeni echivalenţi şi se

referă la întreg complexul determinat de o anumită Fiinţă Umană prin

luarea în calcul deopotrivă a Fiinţei-în-Sine cât şi a Fiinţei-în-

Manifestare, într-un ansamblu unitar şi în continuă [auto-] transformare,

în continuă devenire, exprimat mult mai plenar de sintagma “Fenomenul

Uman” (Theillard de Chardin).

! Obs 2: Având în vedere că, în momentul actual omenirea are un

bagaj extrem de valoros în materie de cunoaştere şi înţelepciune – din

păcate insuficient cunoscut şi tocmai de aceea prea puţin aplicat –

volumul de faţă se constituie totodată şi într-un îndrumar, deschizător de

viziune spre înţelegerea la un nivel superior a necesităţii utilizării acestui

Cunoaşterea de Sine

Programul de

Dezvoltare Individuală

• Întreita Misiune Existenţială

• Cele 9 Trebuinţe Fundamentale

• Cele 4 Domenii ale Vieţii

Cunoaşterea Forţelor

Modelatoare Proiectul

Vieţii Personale

Împlinirea de Sine OMUL

Drumul Vieţii Individuale

14

bagaj, prin revenirea la textele fundamentale ale umanităţii din ultimele

4-5 mii de ani, prin transpunerea acelor cunoştinţe în forme noi, adoptate

şi proprii satisfacerii necesităţilor de progres ale omului contemporan şi

lumii prezente.

Considerând inutil a discuta aici progresul istoric al conceptelor

prezentate, cât şi fundamentarea lor în realitatea practică, facem trimitere

la acei autori şi acele cărţi care, la diverse momente în devenirea lumii au

realizat aceste lucruri. Titlurile respectivelor opere sunt cuprinse în

Anexa I şi ele reprezintă baza, dar şi conţinutul pentru aprofundarea

structurii cadru constituite de prezentul volum.

În acelaşi timp am lăsat posibilitatea cititorului de a avea acces

direct la informaţiile cuprinse în respectivele volume, precum şi

libertatea (şi totodată datoria!) de a le trece prin filtrul propriei

personalităţi, de a recepta în spiritul propriei sale fiinţe ceea ce îi este

necesar şi folositor aici şi acum, dar mai ales de a putea, potrivit

capacităţii de înţelegere şi pătrundere personală, să integreze aceste

aspecte în sistemul propriu de orientare în viaţă şi în lume.

Căci fiecare lucru ce ne întâmpină pe drumul Vieţii are menirea de a

preda o lecţie, de a transmite un mesaj Călătorului. Şi, deşi, mesajul este

acelaşi (ţinând de condiţia existenţială şi unică a respectivului lucru) el

se exprimă prin mii de voci în mii de feluri, câte unul pentru specificul,

înţelesul, necesitatea şi unicitatea fiecărui Călător în parte.

„E rău – zicea Platon – să nu cunoşti nimic. Dar cu mult mai rău

este să ştii multe lucruri, însă prost înţelese şi greşit învăţate.” Căci ele

devin cele mai ademenitoare capcane şi căi sigure spre rătăcirea

drumului [propriu şi] drept, ducând în final la pierderea sensului vieţii şi

a rostului propriu.

15

De aceea rugăm cititorul să nu privească în grabă informaţiile şi

toate lucrurile ce-i ies în Cale, ci aplecându-se profund asupra lor să le

supună unei analize atente, reflexive şi introspective; să mediteze asupra

sensurilor mesajelor, asupra locului pe care ar putea să-l ocupe în

sistemul propriu de valori, asupra rostului şi utilităţii pe care o au în viaţa

personală. Pentru că nimic nu este întâmplător şi tot ceea ce ni se dă este

cel mai necesar lucru pentru progresul la momentul respectiv.

Să nu ne irosim timpul dedicat minunatei experienţe a Faptului de a

Fi, căutând adevăruri absolute ori legi imuabile. Totul este în continuă

transformare la nivel cosmic. Astfel încât adevărul, legile, valorile,

principiile, obiectivele, noi înşine, nu suntem decât perspective ce se

schimbă cu fiecare pas realizat mai departe pe drumul progresului nostru

individual. Ele se înfăţişează fiecăruia într-un chip anume şi secret;

numai fiinţa lui cea mai profundă îl poate cunoaşte – şi nimeni altcineva.

Dar acest chip în fiecare zi, cu fiecare pas, se schimbă, se transfigurează.

Trebuie deci, ca înainte de orice altceva să învăţăm – nu atât a cunoaşte

– cât a re-cunoaşte, mereu, clipă de clipă, chipurile adevărurilor

absolut individuale, care ne luminează calea personală aducându-ne

spre noi orizonturi, pe noi trepte de emancipare şi progres.

De aceea înainte de a căuta valori adevărate în sine, să descoperim

şi urmăm valori utile şi necesare dezvoltării fiinţei noastre: acum şi

mereu, la fiecare pas, pretutindeni pe unde trece Drumul Vieţii

Personale.

La fel cu privire la cărţile indicate – indiferent prin vocea cărui actor

social au fost ele rostite – , la fel cu volumul de faţă.

Drum Bun!

16

II. Generalităţi

Ceea ce vă prezentăm în volumul de faţă este doar un început de

“drum nou”. Poate chiar e prea mult spus un început; mai degrabă pas în

plus realizat în marea procesiune a devenirii lumii şi vieţii. Dezvoltarea

continuă a fiinţei umane, la nivelul individual şi colectiv (social) ne

aduce, la graniţa dintre milenii, în postura de a putea observa cu mai

mare claritate acest curent al evoluţiei ce poartă cu sine şi transformă

necontenit tot ce ţine de existenţa noastră umană, deopotrivă interioară şi

exterioară. Omul contemporan ajunge astfel în punctul de maturizare a

fiinţei sale, în care este în măsură a-şi conştientiza rostul său – şi

rosturile lumii în care trăieşte – de a-şi asuma condiţia, demnitatea şi

responsabilitatea corelative speciei de care aparţine, dar, mai mult şi mai

important decât oricând în istoria sa, de a-şi putea lua destinul în

propriile-i mâini, de a-şi făuri o viaţă în acord cu dorinţele sale şi cu

exigenţele condiţiei specific umane. Pentru că omul contemporan este

creatorul propriului destin la nivel cosmic şi modelatorul devenirii sale

personale. Aşa cum arăta Tudor Muşatescu: “omul nu e numai o fiinţă

care se naşte, mănâncă, doarme, se înmulţeşte şi moare, ca toate celelalte

fiinţe; omul nu e numai o fiinţă care, cu şiretlicuri ori cu brutalitate,

călcând şi strivind pe alţii caută să-şi cucerească un loc la ospăţul vieţii.

Omul e o fiinţă ce, deşi e uneori mai puţin înarmată pentru izbândă, spre

deosebire de toate celelalte vieţuitoare, năzuieşte ca în această oglindă a

conştiinţei cu care a fost hărăzit să cuprindă o cât mai mare parte a lumii

în care trăieşte – o fiinţă care cu această scânteie de dumnezeire caută să

pătrundă bezna de taine şi îndoieli care-l împresoară”.

17

Pentru că “la intersecţia dintre universul creaţiei umane şi cel al

creaţiei naturale se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică,

supraordonat calităţii sale de fiinţă bio-psiho-socială şi spirituală.

Principiul universal al rezonanţei holografice ne sugerează posibilitatea

că omul care cunoaşte, creator este, oricând în măsură să surprindă şi să

înţeleagă adevăruri tot mai subtile ale existenţei universale, la a căror

afirmare contribuie prin propria sa existenţă de fapt. Unitatea ontologică

a fiinţei creatoare, manifestată între multiplele nivele ale existenţei sale

este singura în măsură să răspundă opţiunii epistemologice de înălţare în

grad, de la <<Cosmosul mic>> la <<Existentul Absolut>>care cuprinde

în sine tot”. Şi de aceea – continuă autorul citat “un om care crede în

existenţa unei ordini universale dacă observă tulburarea unei ordini

parţiale [la nivelul societăţii sau a vieţii sale individuale], va căuta să

restabilească ordinea parţială în conformitate cu principiile ordinii

universale. El nu va fi filosof – căci filosofia se naşte din îndoiala în

existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci reformator, pentru

care principiile ordinii universale sunt bine stabilite, deci programul său

de acţiune e fixat de la început în temeiul acestor principii.” (Traian

Stănciulescu)

*

Această stare de maturizare a omului contemporan, complexul de

aptitudini, componenţe, abilităţi pe care le are încă din naştere mult mai

dezvoltate decât în perioadele anterioare în istoria speciei, această lume

care îl solicită necontenit punându-i la încercare întreaga sa capacitate,

iscusinţă şi motivaţie pentru supravieţuire, fac din el un adevărat atlet, un

campion al existenţei sale proprii. Astăzi, în competiţia vieţii – ca în

orice competiţie – omul-atlet contemporan se regăseşte, în faţa probelor,

18

obstacolelor şi încercărilor, absolut singur, bazându-se doar pe sine

însuşi, pe ceea ce el este, ceea ce ştie şi ceea ce poate.

Şi la fel ca în orice competiţie, şi în cea a Vieţii, nu există decât

două categorii de finalişti: învingătorii şi cei care pierd. Învinge

totdeauna acela care, în orice clipă a vieţii lui trăieşte cu rostul împlinit,

fiind ceea ce trebuie să fie, făcând ceea ce trebuie să facă, înflorind,

rodind şi dăruind lumii şi vieţii prinosul recoltei fiinţei sale intime.

Fiindcă numai în Anotimpul Culesului pomul roditor se simte cu rostul

împlinit şi numai acum existenţa sa devine cu adevărat Sărbătoarea

Bucuriei Vieţii. Iar pentru omul învingător, această sărbătoare se petrece

în fiecare moment al existenţei sale.

Învinşi vor fi, de aceea, numai cei ce trec prin viaţă şi prin lume

fără să-şi descopere, asume şi manifeste rostul lor ca fiinţe umane.

Dar omul contemporan nu-şi poate permite decât condiţia de

învingător. De aceea, el aruncă acum cârjele vechi şi aleargă, pe

propriile-i picioare, spre sine însuşi: victoria finală.

Iată de ce în arena vieţii de astăzi, toate instituţiile sociale de

odinioară încep a-şi pierde valoarea. Căci omul contemporan are nevoie

de un singur lucru: de un Antrenor; cineva care să-i arate cum, iar apoi

să-l lase a se antrena singur; să-l sprijine şi corecteze din când în când,

dar mai ales să-i ofere metode, tehnici eficiente prin care să-şi crească,

dezvolte şi optimizeze capacităţile proprii şi unice. Omul contemporan

are nevoie de cineva care să-l înveţe cum să învingă, iar pentru aceasta

nu se dau nici cunoştinţe, nici reţete, ci un singur lucru: arta strategiei:

managementul. Pentru că tot ce are nevoie omul, astăzi mai mult ca

oricând, pentru a realiza împlinirea în viaţă şi în lume este să devină

managerul propriei sale existenţe.

19

Iarăşi arta managementului vieţii şi condiţiei sale nu o poate

deprinde nici din şcoală, nici din clinicile de terapie. Aceste două

instituţii sunt, de fapt, extremele unei realităţi – viaţa socială a omului

contemporan – între care acesta îşi trăieşte agonia desfiinţării.

Căci dacă iniţial Şcoala – în baza celor două mari revoluţii:

Revoluţia Iluministă şi Revoluţia Socialistă – avea menirea de a-l ajuta

pe om să se descopere pe sine, să se cunoască în profunzimea fiinţei sale

şi de asemenea să cunoască universul în care trăieşte spre a se regăsi ca

parte constituentă organic a acestuia, conştientizându-şi astfel locul şi

rostul personal, astăzi sistemul educaţional a devenit piesă de muzeu: o

maşinărie uriaşă, vetustă, ruginită şi mai ales stearpă. Ea nu face decât să

intoxice fiinţa umană cu poluţiile sale raţionaliste şi nicidecum să-i ofere

un sprijin în dezvoltarea personală pe calea vieţii. Ba mai mult, prin

tonele de teorie şi invenţii utopice, inadaptate şi chiar false, ea împiedică

omul chiar de la începutul drumului său, ademenindu-l pe căi total

greşite. Oferindu-i cele mai fascinante himere despre sine şi despre viaţă,

distrăgându-l mereu de la aflarea adevăratei sale identităţi şi

îndoctrinându-i toată existenţa sa cu discursuri demagogice şi îndemnuri

către cele mai nenaturale scopuri. Căci omul de astăzi este total abătut de

la natura sa. Aşa cum arăta Rousseau încă de acum două veacuri: “nu

mai găsim în sufletul omenesc care se poartă întotdeauna după principii

certe şi invariabile, nu mai găsim cereasca şi majestuoasa simplitate pe

care i-a imprimat-o Creatorul lui, ci contrastul diform între pasiunea care

crede că raţionează şi intelectul în delir”.

Omul de astăzi este o maşinărie inventată de o societate bolnavă; o

maşinărie sinistră.

20

Şi atunci a fost absolut firesc să apară Clinicile de terapie. Ca cea

mai mare şi puternică dovadă a monstruozităţii lumii în care trăim. Căci

sănătatea oricărui organism – deci şi a celui social – se raportează la

numărul celulelor sale bolnave, a celor ce necesită reparaţii uneori

capitale.

*

Dar Omul contemporan vrea să pună capăt acestei agonii. El

pregăteşte ceea ce Rogers numea „revoluţia liniştită”. Omul

contemporan îşi vrea înapoi viaţa şi identitatea furate de lume; îşi vrea

înapoi devenirea personală şi împlinirea de sine, răpite de către Societate.

Omul contemporan este un supravieţuitor. Singur, în 6 miliarde de

exemplare. Tot ce i-a rămas este visul, speranţa şi voinţa crescută în

lunga încrâncenare cu lumea. Acestea sunt armele lui pentru cea de-a

treia revoluţie: regăsirea de sine.

*

Tot ceea ce-i mai necesită omului contemporan este un cadru, un

loc, cineva de la care să înveţe managementul vieţii sale personale. Şi,

poate, să-l sprijine din când în când, până deprinde complet această

tehnică şi să-l îndrume uneori atunci când riscă să se abată prea mult de

la „calea de mijloc”. Pentru că managementul vieţii personale nu este o

reţetă şi nici o tehnologie; reprezintă o artă ce valorifică potenţele şi

abilităţile creatoare ale înfăptuitorului ei. De aceea şi fiecare traseu,

fiecare destin vor fi absolut unice, ele transpunând în lumea obiectivă

unicitatea creatoare a artistului, iscusinţa, deprinderile şi talentul său de a

întrebuinţa forţele fiinţei sale şi forţele naturii, în combinaţii originale,

toate conlucrând la edificarea templului existenţei sale în lume şi viaţă.

21

CAPITOLUL II

CONDIŢIA UNIVERSALĂ

A OMULUI SOCIAL CONTEMPORAN

Ne găsim în mijlocul torentului evoluţiei, dar îl observăm tot atât de puţin ca şi rotaţia

pământului. În această conexiune cosmică, unde viaţa individului este parte, tendinţa de asimilare victorioasă la lumea exterioară este o condiţie. Chiar dacă cineva ar vrea să

pună la îndoială faptul că încă de la începutul vieţii a existat aspiraţia către perfecţiune, parcursul miliardelor de ani ne arată clar că azi aspiraţia către perfecţiune este o

realitate ereditară, care există în orice om. Alfred Adler

I. Statutul cosmic al Fiinţei Umane

Omul nu reprezintă decât una din nenumăratele nervuri formând

evantaiul anatomic şi spiritual al Vieţii. Theillard de Chardin

“Fiinţa umană – arăta Einstein – este o parte a întregului numit de noi

Univers; o parte limitată de timp şi spaţiu. Ea-şi resimte propria

identitate, sentimentele, gîndurile, ca pe ceva separat de restul, un fel de

iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este pentru noi o adevărată

închisoare ce ne limitează la dorinţele personale şi la afectaţiunea pentru

câteva fiinţe apropiate.

Misiunea noastră este însă aceea de a ne elibera din această închisoare

prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişând toate fiinţele şi întreaga

natură în frumuseţea sa.”

Pentru a putea înţelege în profunzimea sa, condiţia universală a

Fiinţei Umane, trebuie să facem apel la conştiinţele pe care ni le aduce în

acest sens Psihologia Fiinţei, ea înseşi inspirată din învăţăturile şi

practicile tuturor Ştiinţelor existente în civilizaţia actuală (deopotrivă

Ştiinţele Antice, hermetice şi esoterice precum şi Ştiinţele pozitiviste ale

22

secolului XX) şi orientată după principiile Ştiinţei Universale, aşa cum

noi am arătat în volumul „Psihologia Fiinţei”, conceput ca parte cu

accent teoretic, având aspect complementar materialului aplicativ cuprins

în volumul de faţă.

Fără a relua cele expuse acolo privitoare la condiţia de ansamblu a

Fiinţei Umane, ne vom permite totuşi o trecere în revistă (cu îngăduinţa

dumneavoastră) punctuală şi sintetică a liniilor majore ce conturează

optica după care se direcţionează tehnicile, metodele, principiile şi

întreaga activitate de consultanţă în managementul calităţii vieţii şi

condiţiei umane.

Iată aşadar aceste direcţii de percepere, înţelegere şi pătrundere a

statutului, rostului şi misiunii Fiinţei Umane:

1. Omul este o parte a Universului, aşa cum se exprima Einstein. În

fapt Universul însuşi ni se descoperă ca un mare ocean de viaţă sub

diverse forme de manifestare, dintre care, ceea ce numim „fiinţă”

reprezintă numai un anumit stadiu în evoluţia vieţii, ce se înfăţişează

acum ajunsă la un nivel superior de dezvoltare. Acest nivel îi permite să

posede o anumită organizare internă proprie, să fie dotată cu un „centru

de comandă şi control”, numit Sine, să posede anumite abilităţi si funcţii,

precum şi capacitatea de a dobândi şi dezvolta altele noi, proprii,

individuale, pe parcursul devenirii acesteia. Astfel încât, la nivel cosmic,

putem spune că totul se înfăţişează intr-o viziune holografică precum un

flux continuu de viaţă şi fiinţă, o procesualitate in devenire neîntreruptă,

cu o organizare sistemică (după principiul sferă in sferă) ierarhizată pe

multiple nivele de realităţi (în funcţie de progresia lor evolutivă), în care

fiecare componentă se naşte şi se transformă neîntrerupt prin acţiunile

23

sinergice, manifestările şi existenţa concomitentă a tuturor celorlalte şi,

totodată, fiecare componentă reflectă în sine Întregul, la fel precum

Întregul le conţine şi reprezintă pe toate acestea.

Iată de ce Sinele (sau Fiinţa) este un „sâmbure de viaţă” dotat cu

identitate proprie, după „chipul şi asemănarea” Marii Fiinţe (Fiinţei

Prime, Demiurgului etc.) indiferent sub ce denumire se înfăţişează ea

privirilor sufletului nostru uman.

Pentru că în ziua de astăzi a evoluţiei vieţii pe Terra, a devenit un

lucru de elementară educaţie existenţială, faptul de a şti (= a crede + a

înţelege + a trăi) că Marea Fiinţă (preferăm această denumire ce se

plasează în afara oricărui curent religios, filozofic, ştiinţific inventat de

oameni) se află la originea tuturor celor ce sunt (atât cele perceptibile cât

şi multora încă de nepătruns pentru omenirea prezentului), la originea

întregii Ordini Cosmice; că există anumite legi fundamentale de maximă

universalitate care pătrund, susţin şi promovează (direcţionează) buna

creştere şi dezvoltare a vieţii pe toate nivelele de Realităţi; că Fiinţa este

o parte a Naturii având constituţia internă si externă, funcţionalitatea

precum şi toate procesele ei existenţiale organizate sistemic şi ciclic, în

armonie deopotrivă cu celelalte categorii de fiinţe precum şi cu ciclurile

cosmice ale evoluţiei. Că fiinţele îşi sunt absolut necesare unele altora

pentru existenţă şi dezvoltare (fiindu-şi deopotrivă „învăţătorii şi

învăţăceii”, cum ar spune Richard Bach) şi mai mult că reprezentând

fiecare creaţia sinergiei manifestărilor celorlalte se vădeşte de o

deosebită necesitate faptul că de propria dezvoltare depinde fundamental

existenţa, creşterea şi împlinirea tuturor celorlalte.

În ziua de astăzi, “tot mai mulţi oameni realizează unitatea ştiinţelor

şi unitatea cultelor; ridicându-se deasupra tuturor fanatismelor religioase

24

ei demonstrează că toate cultele nu reprezintă decât traducerea unei

singure şi aceleiaşi religii; ridicându-se deasupra tuturor formalismelor

doctrinare, ei demonstează că toate doctrinele sunt expresia unei singure

şi aceleiaşi ştiinţe. Ei arată materialiştilor că nu au observat decât o latură

a naturii, dar observaţiile lor sunt juste; ei arată idealiştilor că nu au

văzut decât o latură a adevărului, dar că şi ei au dreptate. Idealizând

materialismul şi materializând idealismul, ei proclamă unitatea ştiinţei în

echilibrul rezultat din armonizarea contrariilor. Apoi, ridicându-se şi mai

sus, ei fac să se vadă că politeismul şi monoteismul sunt doar concepţii

diferite ale uneia şi aceleiaşi credinţe, după cum materialismul şi

idealismul, nu sunt decât concepţii diferite ale aceleiaşi ştiinţe. Pentru ei

ştiinţa şi credinţa sunt două concepţii diferite ale unicului şi veşnicului

Adevăr şi de aceea ei proclamă unitatea religiei şi a ştiinţei într-o nouă

sinteză a cărei deviză este: <<Ceea ce este sus, e la fel cu ceea ce este

jos, pentru a împlini miracolul Unităţii>>. (Papus)

2. În acest context întreg Universul este perceput ca o vastă Şcoală

Cosmică a dezvoltării Vieţii, pe grade ierarhice în funcţie de Nivelul de

evoluţie al Fiinţei, la fiecare astfel de treaptă existând lecţii specifice,

experienţe de parcurs în vederea accesării (deprinderii şi dezvoltării)

capacităţilor cerute de Programa Evoluţiei Universale. Pentru uşurinţa şi

claritatea înţelegerii acestui extraordinar proces al devenirii fiinţei, de

cea mai mare utilitate ne este comparaţia, analogia şi meditaţia asupra

structurilor, procedurilor şi întregului ansamblu al şcolii sociale, al

învăţământului public organizat pe 12 nivele. Iar această meditaţie nu

este nici parabolică nici alegorică, ci realitatea şcolii sociale a fost

structurată (în toate liniile ei majore) de doar câteva „spirite luminate”

25

ale istoriei, care au pus bazele acesteia prin contemplarea lumilor

superioare şi a universalităţii procesului evoluţiei vieţii şi prin adaptarea

la cerinţele actuale ale dezvoltării umane.

Astfel încât toate cele regăsite aici jos îşi au corespondentul lor

universal în lumile superioare. După o analiză mai atentă a situaţiei, după

ce vom fi consultat deopotrivă prezentarea noastră realizată în

„Psihologia Fiinţei” precum şi bibliografia indicată, lucrurile acestea ne

vor deveni mult mai clare şi logice. Vom putea – deţinând această cheie,

a Vieţii ca Şcoală – să înţelegem majoritatea lucrurilor ce ies în calea

existenţei noastre bulversându-ne sufletul şi mintea aruncându-ne în

hăţişuri create de confuzia conceptelor şi ignoranţei umane, ori mai rău,

aruncându-ne în tenebrele pierderii sensului, a rostului şi frumuseţii

vieţii, la fiecare pas când ne întâlnim cu suferinţa, eşecul, cu teama, cu

dorinţele, cu războaiele şi revoluţiile, cu întreg fenomenul fals denumit

„mizeria umană”, numai pentru că lipsa de elementară atenţie şi

investigaţie interioară a omenirii nu îi percepe rostul, utilitatea şi, de cele

mai multe ori necesitatea.

Aşadar, după accesarea cunoaşterii de care vorbeam şi în urma

procesului de analiză meditativă, realitatea ni se înfăţişează într-o cu

total altă lumină, limpezind câmpul percepţiei noastre, care acum poate

zări până departe în zări nebănuite înainte şi poate aduce în faţa

sufletului întreaga panoramă a creşterii şi dezvoltării vieţii şi fiinţei după

reguli clare şi precise, în acord cu necesităţile fiecărui Nivel la care se

ridică acestea la un moment dat. Aşa cum arăta V.V. Moisescu: “Toate

legile Naturii decurg ca o infinitate de raze dintr-o singură Lege

Centrală. Iar dacă ele trezesc mereu admiraţia noastră, prin exactitatea şi

regularitatea lor permanentă, aceasta se datorează faptului că Universul e

26

un sistem unitar. O aceeaşi Esenţă e răspândită cu dărnicie pretutindeni,

diferenţiată doar prin varietatea gamelor armonioase. Aceleaşi legi

prezidă şi la căderea unui măr ca şi la gravitaţia lunii în jurul pământului

sau la atracţia dintre două suflete. Buchetul de flori şi persoana iubită

căreia i-l oferim sunt realităţile aceleiaşi armonii atotcuprinzătoare”.

Putem înţelege acum cel puţin unele aspecte utile fundamentării

procesului de consiliere, privitoare în mod direct la condiţia umană,

astfel:

a) – ceea ce se numeşte în mod obişnuit „om” ne apare ca o

anumită etapă în procesul de creştere şi dezvoltare a Fiinţei, de la care ea

începe a realiza conştienţa de sine, adică, pe de o parte să îşi dea seama

de existenţa, identitatea şi rostul propriu, iar pe de altă parte să-şi poată

lua soarta în propriile mâini, adică să participe prin voinţa, efortul şi

capacităţile individuale la dezvoltarea – la procesul de educaţie – la

Şcoala Vieţii. O dată cu stadiul uman, putem spune că Fiinţa merge la

şcoală în clasa I, adică primeşte un nume, o identitate, Conştiinţa se

individualizează, dobândeşte posibilitatea de a împărtăşi şi urma anumite

valori (= Caracter) de a se apropia ori îndepărta, de a îndrăgi ori urî, de a

conlucra ori refuza anumite lucruri (activităţi, fenomene, fiinţe, stări,

etc., ceea ce-i conturează Natura individuală), dobândeşte posibilitatea

de a avea alte organisme / vehicule de lucru mai performante (Corpurile

Fiziologice, Astral, Mental, ulterior Cauzal etc.), posibilitatea (dar şi

îndatorirea) de a progresa prin străduinţă şi autoeducaţie precum şi pe

aceea de a suferi atunci când greşeşte, ca factor indicator şi corector al

atitudinilor, căilor şi manifestărilor greşite. (Recomandăm a se vedea

pentru detalii „Psihologia Fiinţei”).

27

Totodată, acţiunea Modelatorilor Evoluţiei dobândeşte o altă alură,

prin aceea că, dacă pentru stadiile anterioare (corespunzătoare, de

exemplu regnurilor mineral, vegetal şi animal) aceşti Modelatori se

comportau precum moaşele ori doicile din creşe şi cămine, începând cu

stadiul uman, se exprimă sub forma educatorilor, învăţătorilor,

antrenorilor care predau o lecţie, lasă timp pentru asimilarea şi exersarea

ei (punerea în practică, dobândirea aptitudinii necesare) după care

urmează examenul, testul de verificare. Suferinţa ori satisfacţia/

împlinirea nu sunt decât modalităţi subsecvente de autocontrol: ele ne

arată dacă ne-am făcut temele sau nu.

b) – iar temele sunt absolut individuale, personalizate după

natura, caracterul şi nivelul de Evoluţie al fiecărui elev-Fiinţă umană.

Există teme pentru clasa a II-a şi teme pentru clasa a X-a; există teme

pentru profilul de filologie şi respectiv pentru cel de biologie-chimie

aflate ambele pe aceeaşi treaptă de evoluţie (clasa a X-a de exemplu).

Există apoi, în cadrul colectivului aceleiaşi clase şi la acelaşi profil, elevi

mai avansaţi şi elevi mai puţin avansaţi: unii au mai multe cunoştinţe /

capacităţi / valori ale Fiinţei lor dezvoltate, alţii mai puţine; unii, de

asemenea, au mai mare atracţie pentru matematică, pe când alţii către

biologie, istorie, filozofie, religie ori sport. Continuând astfel şirul

meditaţiei, vedem că în Lumea Universului, la fel ca în învăţământul

uman, există o varietate infinită de combinaţii şi posibilităţi care fac

astfel încât fiecare Fiinţă la stadiul uman să reprezinte un fenomen unic

(pe de o parte) iar pe de altă parte să se afle într-o schimbare evolutivă

permanentă.

c) – dacă ne înălţăm acum privirea spiritului şi supunem

contemplaţiei noastre întreg Pământul, în calitate de Şcoală, putem

28

observa că, dacă în planurile „superioare” ale acestuia (Astral, Mental şi

Cauzal – deocamdată), elevii se situează fiecare în clasa lui, potrivit

nivelului de dezvoltare atins (ca atunci când am fi în timpul celor 50 de

minute de curs), în Planul Fizic în schimb toţi elevii se amestecă unii pe

alţii la fel cum se întâmplă în timpul pauzelor pe coridoare şi în curtea

şcolii. Aceasta nu înseamnă – nici pe de parte – că realitatea fizică ar

corespunde unui moment de pauză în procesul educativ al Fiinţei-om.

Dimpotrivă, Planul Fizic reprezintă cel mai complex laborator de lucru al

Terrei în momentul de faţă, datorită unei multitudini de factori, dintre

care amintim doar câţiva:

- coexistenţa şi manifestarea tuturor categoriilor de fiinţe pe

care le găzduieşte Planeta noastră (de la regnurile numite „elementale”

până la cele angelice – dar şi altele în tranzit)

- posibilitatea de a beneficia de toate organismele/corpurile şi

instrumentele de lucru puse la dispoziţie de Şcoala Terrei la nivelul

actual de evoluţie al ei (de la Corpul Biologic până la cel Cauzal şi de la

simţurile fiziologice până la cele superioare ale Transcendenţei şi

Unificării)

- posibilitatea de a realiza experienţe, de a parcurge probe

practice, de a dobândi şi exersa abilităţi, de a verifica puterile şi

principiile proprii prin contactul şi combinaţia multor categorii de

energii, forţe, tendinţe şi influenţe aparţinătoare tuturor planurilor Terrei

şi tuturor fiinţelor

- iar pentru om, cel mai important, posibilitatea (unică, în acest

plan numai) de a dezvolta acele puteri interioare ce-i permit să adere, să

respecte şi să urmeze anumite valori, puteri numite Virtuţi şi care nu se

pot naşte decât prin prelucrările realizate asupra Organismului Astral

29

(sediul dorinţelor, pasiunilor, viciilor, a tot ce ţine de atracţie şi repulsie,

a curenţilor/ Tendinţelor Naturii ce înlănţuie Fiinţa, limitându-i libertatea

şi constituind o problemă – un “cal” ce trebuie sărit – în dezvoltarea

personală).

Virtutea (sau virtuţile) permit Fiinţei-om să aibă capacitatea

(puterea) de a înţelege (şi nu e deloc paradoxal că nu au legătură cu

mentalul!), de a urma şi de a transpune în faptă, de a da curs Legilor

Universale ce au fost orânduite pentru bunul progres al procesului

educativ la nivel cosmic. Adler exprima această condiţie existenţială a

fiinţei umane astfel: “individul – spunea el – nu poate progresa în

dezvoltarea sa autentică decât dacă trăieşte şi năzuieşte ca parte a

întregului. Obiecţiile superficiale ale sistemelor individualiste sunt

realmente lipsite de importanţă în faţa acestei concepţii. Pot însă să merg

mai departe, arătând cum toate funcţiile noastre sunt aşa fel calculate

încât să nu tulbure colectivitatea oamenilor, să-i lege pe indivizi de

societate. A privi înseamnă a accepta, a fertiliza ceea ce cade pe retină.

Văzul nu este pur şi simplu un proces fiziologic, el îl arată pe om ca

parte a întregului, care primeşte şi dă. Prin văz, auz, vorbire noi ne

asociem unii cu alţii. Omul priveşte, ascultă, vorbeşte numai când

interesul său este legat de lumea exterioară, de ceilalţi. Raţiunea sa,

bunul său simţ (common sense) se supun controlului semenilor,

adevărului absolut şi ţintesc la corectitudinea eternă. Sentimentele şi

concepţiile noastre estetice, care poartă în sine poate cea mai mare forţă

motrice de creaţie, au o valoare eternă numai dacă se desfăşoară în

torentul evoluţiei întru bunăstarea umanităţii. Toate funcţiile noastre

corporale şi sufleteşti sunt dezvoltare corect, normal, sănătos în măsura

30

în care poartă în ele suficient sentiment de comuniune socială şi sunt

apte pentru colaborare”.

Iar sentimentul de comuniune socială este conceput ca fiind:

“model suprem al umanităţii, al unei stări în care ne reprezentăm ca

soluţionate toate problemele vieţii, toate relaţiile cu lumea exterioară,

este un ideal înălţător, un ţel normativ, ţel al desăvârşirii care trebuie să

poarte în el ţelul unei colectivităţi ideale, deoarece tot ceea ce găsim noi

valoros în viaţă, ceea ce există şi dăinuie pentru veşnicie este un produs

al acestui sentiment de comuniune socială ... Sentimentul de comuniune

socială înseamnă înainte de toate o aspiraţie către o formă de

colectivitate pe care trebuie să o gândim ca eternă, aşa cum ar putea fi

gândită dacă unitatea ar fi atins ţelul perfecţiunii. Nu este vorba

nicidecum de o colectivitate sau societate din prezent, nici de instituţii

politice sau religioase, ci de ţelul cel mai potrivit al perfecţiunii, care

trebuie să fie un ţel al colectivităţii ideale a întregii umanităţi, ultima

expresie a evoluţiei. Fireşte că voi fi întrebat – continuă Adler – de unde

ştiu eu acestea. Cu siguranţă nu din experienţa nemijlocită şi trebuie să

admit că au dreptate cei care găsesc în psihologia individuală ( şi,

adăugăm noi, cu atât mai mult în Psihologia Fiinţei) o bucată de

metafizică. Pe care unii o laudă, iar alţii o dezaprobă. Din păcate există

mulţi oameni care au o concepţie greşită despre metafizică şi care ar vrea

să elimine din viaţa umanităţii tot ceea ce ei nu pot percepe direct. Dacă

am face lucrul acesta, am anula posibilităţile de dezvoltare ale oricărei

idei noi. Orice idee nouă se situează dincolo de experienţa nemijlocită.

Experienţa nemijlocită nu ne oferă niciodată ceva nou, ci numai ideea

sintetizatoare, care leagă faptele. Fie că o numim speculativă sau

31

transcendentală, nu există ştiinţă care să nu fie obligată să conflueze în

metafizică”.

d) – la fel ca în învăţământul social şi la Şcoala Universului, toate

Fiinţele-elevi sunt absolut egale între ele în faţa vieţii. Aşa cum nu putem

afirma că un elev din clasa a X-a este mai valoros decât unul din clasa a

II-a numai pentru că a parcurs mai multe etape ale procesului de

învăţământ, tot astfel nu ne este permis a judeca şi valoriza fiinţele.

Singura măsură a Fiinţei Umane (deci fiinţa ce are libertatea,

posibilitatea şi îndatorirea autodezvoltării) este dată de străduinţa

personală în a parcurge procesul educativ al vieţii, în efortul şi

conştiinciozitatea cu care îşi face temele, împlinindu-şi astfel întreita

misiune existenţială (a se vedea mai jos). Astfel încât înţelegem că sub

acest aspect, un elev din clasa a X-a poate fi surclasat de cel dintr-a II-a.

Dar aceste lucruri nu pot fi evaluate corect decât de Conştiinţa proprie a

fiinţei în cauză (şi această evaluare stă la baza alcătuirii destinului pentru

noua revenire în laboratorul Planului Fizic), împreună cu Modelatorii

Evoluţiei.

De aceea tuturor oamenilor şi, în special consilierilor, le revine

îndatorirea de a privi toate fiinţele cu dragoste, cu admiraţie şi cu

profund respect. Un bun părinte nu face deosebiri între copiii săi, iar un

bun dascăl îi priveşte pe toţi învăţăceii ca şi cum ar fi unul singur. La fel

consilierii, dar şi oamenii neiniţiaţi în tainele evoluţiei, vor trebui să se

privească precum fraţi ai tuturor fiinţelor, dispuşi în orice moment a

sprijini creşterea şi dezvoltarea lor corespunzătoare.

Oamenii simplii greşesc profund atunci când judecă acţiunile

semenilor, gândind că „nu ar fi trebuit” ori „e greşit/e păcat” să faci un

anumit lucru ori altul. Sigur, pentru convieţuirea şi gradul mediu de

32

dezvoltarea al comunităţii la un moment dat, există anumite norme

standard de conduită şi atitudine interioară. Însă pentru fiecare fiinţă în

parte există cu totul alte teme, reguli şi norme specifice nivelului propriu

de dezvoltare şi cerinţelor acestuia.

Să ne gândim o clipă: două greşeli de ortografie pe pagină pot

reprezenta un dezastru într-un document oficial al elevului de clasa a XI-

a, pe când, la nivelul clasei a II-a, într-o compunere obişnuită, ele pot fi

un bun început. Totul se raportează la nivelul, identitatea şi unicitatea

fiecărei entităţi în parte.

e) – vedem tot acum, că ceea ce înainte ni se prezenta ca

„mizerie umană”: războaie, boli, crime, suferinţe, catastrofe naturale etc.

nu reprezintă decât probe şi lecţii practice, experimente pe care fiinţele –

om le parcurg pentru creşterea şi dezvoltarea personală.

3. Aşa cum am văzut şi în materialul dedicat Psihologiei Fiinţei,

„omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumătate este manifestarea

sa” (cum ar fi spus Ralph W. Emerson). Această manifestare o reprezintă

ceea ce numim Personalitate după cum ştim (a se vedea “Psihologia

Fiinţei”) este structurată sub influenţa Sinelui, Conştiinţei, Caracterului,

Naturii (pe de o parte), a Forţelor exterioare (Cosmice, ale Naturii, ale

Societăţii) şi a Organizării Vieţii Personale (Stilul, obişnuinţele,

eforturile, principiile etc.) pe de altă parte. Această combinaţie multiplă

de factori face ca fiecare Fiinţă umană socială să reprezinte un fenomen

unic, trăind într-o realitate absolut proprie de asemenea mică, dar care se

interferează, interacţionează şi este modelată neîntrerupt sub acţiunea

sinergică a celorlalte realităţi, aparţinătoare atât altor fiinţe cât şi

Proceselor (Necesităţilor) specifice pentru Devenirea Vieţii.

33

Unul dintre scopurile de bază ale Consilierii în Managementul

calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane este acela de a realiza deopotrivă şi

concomitent, atât actualizarea unei realităţi proprii cât mai satisfăcătoare

pentru fiecare fiinţă umană în parte, precum şi integrarea acesteia în

ansamblul tuturor realităţilor în mijlocul cărora se află la un moment dat

în evoluţia sa, de o aşa manieră încât să-şi simtă existenţa cu adevărat

împlinită, clipă de clipă.

II. Misiunea existenţială a Fiinţei Umane

Oamenii, fiecare în parte, trebuie să vegheze singuri, în mod continuu.

Să-şi descopere frica şi credinţa. Oamenii sunt învăţătorii unii altora, iar de aceea devenirea impersonală este o virtute ce se trage din aceea că fiecare om are să înveţe pe

celălalt. Cât de repede vom învăţa asemenea lecţii, tot atât de repede vom fi liberi. Suferinţa nu este necesară dezvoltării; ea rezultă din valoarea legii etice şi morale

aplicate. Dar fără suferinţă oamenii nu s-ar trezi din „Somnul colectiv al sufletelor lor““.

-Ulm Spineanu-

“Problema sensului vieţii – afirma Alfred Adler în urmă cu multe

decenii – are valoare şi semnificaţie numai dacă o privim în cadrul

sistemului Om – Cosmos. Este în acest caz de văzut că, în această relaţie,

Cosmosul posedă o putere modelatoare. Cosmosul este, ca să spunem

aşa, tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar întreaga viaţă este de conceput ca o

luptă perpetuă de satisfacere a cerinţelor Cosmosului. Nu ca şi cum ar

exista o impulsie care mai târziu în viaţă ar fi în stare să ducă totul la

final şi care nu trebuie decât să se desfăşoare, ci ceva înnăscut ce

aparţine vieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, un Ceva

fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată. Viaţa înseamnă a

se dezvolta de la sine. Spiritul uman este din cale afară de obişnuit să

închidă într-o formă toate cele ce curg, să ia în consideraţie nu mişcarea,

34

ci mişcarea încremenită, mişcarea care a devenit formă. Noi,

protagoniştii psihologiei individuale, (care stă la baza Psihologiei Fiinţei,

aşa cum s-a mai arătat) suntem dintotdeauna preocupaţi de a dizolva în

mişcare ceea ce sesizăm ca formă.

Faptul universal al evoluţiei creatoare a tuturor vieţuitoarelor ne

poate lămuri că direcţia dezvoltării la fiecare specie are un ţel, ţelul

perfecţiunii, al adaptării active la cerinţele cosmice.

Este vorba mai degrabă de o adaptare sub specie aeternitatis,

deoarece este „justă” numai acea dezvoltare corporală şi psihică care

poate să treacă drept „justă” pentru viitorul cel mai îndepărtat. În afară

de aceasta, noţiunea de adaptare activă înseamnă că atât corpul cât şi

spiritul, precum şi întregul domeniu organizat al vieţii trebuie să tindă la

această ultimă adaptare, care este stăpânirea tuturor prin avantajele şi

dezavantajele instituite de Cosmos. Aparentele compromisuri care

persistă, poate, pentru o vreme, sucombă în cele din urmă, strivite de

adevăr.”

În ansamblul Şcolii Universale de evoluţie a Cosmosului, Fiinţei

umane îi revine misiunea existenţială de a îndeplini trei îndatoriri

principale:

a) În faţa Divinităţii Universului şi Fiinţei, datori suntem să

creştem şi să ne dezvoltăm ca entităţi spirituale, să ne perfecţionăm

neîncetat, să învăţăm din vreme lecţiile vieţii şi să ne luăm la timp

examenele existenţiale. “Omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect,

afirma Abraham Maslow, şi întreaga sa viaţă constă în punerea în

practică a destinului său…”.”Fiindcă există o tendinţă generală şi

35

universală care îl conduce pe fiecare om să devină ceea ce sinele său este

realmente “ (CarlRogers)

“Căci omul este liber în dezvoltarea sa – arăta Giovanni Gentile; el nu

este om de la natură şi nimeni nu este, în felul acesta, cineva. Ci devine

şi se reînnoieşte în mod continuu şi progresiv, prin forţele proprii. În

acest regim, Fiinţa – om nu are valoare atât prin ceea ce a făcut, cât prin

ceea ce ar putea face”. “Căci am parcurs drumul de la vierme la

umanitate dar a rămas mult vierme în noi…”(Nietzsche)

“Am crezut că am ajuns la suprema realizare a altruismului

iubindu-ne între noi; dar iată că vine Sfîntul Francisc şi ne reaminteşte că

întreaga realitate a lumii trebuie iubită, îmbrăţişată, făcută să retrăiască

prin conştiinţa noastră. Altruist cu adevărat va fi acela care va fi ştiut să

depăşească personalitatea lui empirică prin care se opune fiinţelor şi

lucrurilor ce-l înconjoară, cuprinzând în sine toată lumea, făcând din ea

realitatea însăşi a activităţilor sale spirituale. Dar la un astfel de altruism,

care ar însemna realizarea cea mai completă a spiritului nu se ajunge

decât prin etape, depăşind formele mai apropiate de alteritate, acelea în

care ne este încă uşor să ne recunoaştem pe noi înşine, până când vom

ajunge să cucerim şi pe cele mai îndepărtate, acelea care la prima vedere

ar părea veşnic străine.” (Giovani Gentile) Pe această Cale porneşte

“fiecare om care, la momentul potrivit, recunoaşte, presimte sau

presupune măcar, în cele vizibile existenţa celor ascunse şi care,

conştient de faptul că forţele de cunoaştere pot fi dezvoltate, dobândeşte

sentimentul că cele ascunse se pot revela. Astfel, acestui om nu doar că i

se deschide posibilitatea de a primi răspuns la întrebările ce iau naştere

din strădania lui după cunoaştere, ci totodată i se oferă şi perspectiva de

a învinge greutăţile pe care le întâmpină şi care istovesc viaţa. Ba mai

36

mult, ea îl conduce spre un punct de vedere superior şi îi descoperă că de

fericirea şi nenorocirea sa individuală atârnă fericirea sau nefericirea

întregii lumi, că din pricina nedezvoltării juste a forţelor sale, din pricina

slăbiciunii proprii şi a ignoranţei devine păgubitor întregii lumi şi tuturor

fiinţelor, ajungând o piedică pentru întreg universul în care fiinţează.”

(Rudolf Steiner)

b) În faţa Vieţii şi a Lumii, datori suntem să ne îndeplinim cât

mai iscusit şi cu toată dăruirea noastră Rolul ce l-am primit în

scenariul Existenţei Sociale, la momentul vieţii prezente. Epictet

ne îndemna de acum câteva mii de ani: “adu-ţi aminte că eşti

interpretul rolului dorit de maestru. Dacă este scurt, ca pe unul scurt,

dacă este lung, ca pe unul lung. Dacă doreşte să interpretezi rolul unui

cerşetor, joacă-l şi pe acesta astfel încât să pară cât mai natural. Dacă

vrea să joci rolul unui şchiop, al unui magistrat, sau al unui simplu

particular, fă la fel. Căci datoria ta este să interpretezi rolul ce ţi s-a dat,

într-o prezentare cât mai potrivită, dar să aleagă acest rol, stă în puterea

Altcuva”. Fie că îndeplinim rolul unui rege ori cerşetor, magistrat ori muncitor,

patron ori angajat, bogat ori sărac, părinte, copil, bunic, bărbat sau

femeie, credincios ori ateu, războinic ori călugăr, etc. datori suntem să

ajutăm, după puterea şi iscusinţa noastră, la înfrumuseţarea acestei

lumi, la starea de mai bine a tuturor oamenilor.

Chiar dacă rolurile se repartizează de către Altcineva, ceea ce face

măreţia jocului scenic este interpretarea şi virtutea Actorilor.

37

Pentru că, spunea Sf. Francis de Sales “fiecare clipă vine la noi

încărcată de o poruncă a Providenţei, pentru a rămâne în veşnicie ceea

ce-am făcut noi din ea”.

c) În faţa Fiinţelor ce le întâlnim pe calea vieţii, în baza rudeniei

spirituale, datori suntem a le sprijini mereu, cu toată puterea, dăruirea şi

înţelepciunea noastră, în creşterea şi dezvoltarea lor individuală, de a le

fi un ajutor de nădejde în momentele de cumpănă, de a merge alături de

ele atunci când pasul le şovăie în oboseală, dar fără a uita că nu avem

dreptul a le răpi Drumul şi propria lor Dezvoltare.

“Comunitatea, spunea Einstein, este un copac, nu o maşină”. De

aceea cuvintele lui Bernard Shaw reprezintă cel mai bine starea de spirit

ce trebuie să ne însoţească mereu în realizarea celei de-a treia valenţe a

Misiunii noastre existenţiale, ca oameni. “Aceasta este – afirma el –

adevărata bucurie a vieţii: a fi folosit într-un scop a cărui măreţie o şi

recunoşti. A fi o forţă a naturii, şi nu o mână de pământ frământată de

necazuri şi de revendicări, plângându-se că lumea nu se dedică fericirii

ei. Sunt de părere că viaţa mea aparţine întregii comunităţi umane;

consider că e un privilegiu să fac pentru ea tot ce-mi stă în putere, atât

cât voi trăi. Vreau să fiu de folos până în ceasul morţii. Cu cât mă

străduiesc mai mult, cu atât trăiesc mai intens. Mă bucur de viaţă de

dragul ei. Pentru mine nu e o lumânare, ci o splendidă torţă care mi-a

fost încredinţată pentru o vreme şi pe care vreau să o fac să strălucească

atât cât pot mai mult înainte de a o înmâna generaţiilor viitoare.”

*

Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane,

aplicând principiile cunoaşterii şi metodele de cercetare/investigare ale

38

Psihologiei Fiinţei, înţelege că pentru omul contemporan, mult mai

dezvoltat pe toate planurile fiinţei sale – datorită standardelor cosmice

ale evoluţiei – decât omul din trecut, trăind într-o lume de asemenea

ultra-complexă, aparent haotică şi total bulversantă, toate neîmplinirile,

suferinţele, problemele (interioare) şi majoritatea proceselor psihice

negative se datorează, în proporţii variate, neîmplinirii corespunzătoare a

misiunii existenţiale. Întreaga stare de disconfort, insatisfacţie, suferinţă

ori pierderea sensului vieţii, sunt semnale că undeva, pe unul sau mai

multe din palierele fiinţei noastre intime s-au produs anumite erori în

satisfacerea acestei misiuni; misiune ce ne-a fost dată tocmai spre buna

creştere, dezvoltare, evoluţie a noastră înşine; spre a deveni o fiinţă cât

mai împlinită, mai spiritualizată, mai bucuroasă de viaţă, de lume, de

sine, care să poată dărui pretutindeni celor din jur sprijin şi dragoste,

speranţe şi realizări/împliniri.

De aceea, nici spitalele, nici cabinetele de psihiatrie, nici

medicamentele, nici descântecele, vrăjile ori invocarea astrelor, nici

rugăminţile fierbinţi către Dumnezeu nu ne pot rezolva problemele! Ele

ne pot asista ori sprijini (dacă ştim să le folosim corespunzător).

“Omul, ca produs al acestei planete – arăta Alfred Adler – în

raporturile sale cosmice, a putut exista şi s-a putut dezvolta numai în

cadrul societăţii, pe care a sprijinit-o material şi spiritual, prin diviziunea

muncii şi hărnicie. În evoluţia sa el a fost înzestrat somatic şi psihic prin

strădania de a-şi ameliora aptitudinile fizice şi printr-o mai bună

dezvoltare spirituală. Toate experienţele acumulate, toate tradiţiile,

imperativele morale şi legile nu au fost decât tentative, bune sau rele,

durabile sau fragile, în strădania omenirii către superioritate şi către

biruirea dificultăţilor vieţii”.

39

De aceea numai prin schimbarea atitudinii interioare şi exterioare, a

opticii, gândirii, sentimentelor, prin ascultarea Vocii Conştiinţei, prin

reconstrucţia personalităţii, putem accede la împlinire şi bucurii în viaţă.

Pentru aceasta trebuie să cunoaştem cine suntem noi cei adevăraţi, fiinţa

noastră lăuntrică şi unică, ce capacităţi are aceasta, ce potenţialităţi, valenţe

şi aptitudini poate dezvolta, care este întreita misiune a noastră individuală

(şi de asemenea unică) în această lume, cum putem să o realizăm mai bine şi

pentru aceasta ce structură/model de Personalitate (masca necesară

interpretării rolului, chiar şi etimologic) trebuie să ne alcătuim.

Căci Personalitatea este Corabia ce ne poartă spre Destinaţa călătoriei

noastre în viaţă. Poate fi o călătorie plăcută, poate fi zbuciumată sau

poate fi eşuată. Un lucru este cert însă: Marea Vieţii e plină de surprize,

furtuni, stânci periculoase şi multe încercări.

De aceea, pe lângă o corabie puternică, mai este necesar şi un

corăbier destoinic, în măsură să orienteze pânzele pentru a capta cele mai

favorabile vânturi, să mânuiască timona cu toată măiestria necesară

trecerii prin furtuni, să fie mereu cu ochii pe harta Cerului spre a nu

rătăci drumul şi să înveţe a deprinde Limbajul Mării. Căci prin miile ei

de voci, Marea vorbeşte şi ghidează clipă de clipă pe fiecare călător; ea

are nenumărate căi, însă numai una este cea a Corăbierului: este calea

împlinirii sale individuale în lume şi în viaţă, faţă de Divinitate, faţă de

Univers (celelalte fiinţe, semeni, etc.) ori faţă de sine însuşi!

Misiunea consilierului este de a-l ajuta pe fiecare să descopere să

parcurgă cu bine, la parametri optimi şi să finalizeze la cel mai înalt nivel

de performenţă această călătorie. Pentru că, să ne reamintim o dată cu

Adler: “în torentul evoluţiei nu există repaus. Ţelul perfecţiunii ne

mână spre înălţimi”.

40

III. Cele 4 Dimensiuni ale Vieţii Omului Social

Doar printr-o aberaţie a inteligenţei şi printr-o violenţă morală îndreptată împotriva propriei naturi, oamenii se îndepărtează de credinţele lor religioase; o înclinaţie de

neînfrânt îi aduce înapoi. Lipsa de credinţă este un accident; doar credinţa este starea permanentă a umanităţii.

Alexis de Tocquville

Numim „Om Social”, Fiinţa Umană exprimată sub forma

Personalităţii (aşa cum am văzut, rezultată în urma acţiunii sinergice a

unei multitudini de factori), manifestată în cadrul istoric al unei

comunitităţi la un moment dat şi îndeplinind un anumit destin, exprimat

sub forma unei vieţi în planul fizic. Omul social este deci fiinţa umană

care joacă un anumit rol pe Scena Vieţii, continuându-şi în acelaşi

timp dezvoltarea sa ca elev la Şcoala evoluţiei Cosmice şi îndeplinindu-

şi totodată atributele de susţinător al progresului şi dezvoltării

celorlalte Fiinţe (indiferent sub ce formă ar face aceasta: ca părinte, ori

simplă rudă, ca profesor, medic, inginer, agricultor, preot sau călugăr,

voluntar de mediu, asistent social, consilier psihologic etc. ori pur şi

simplu în calitatea sa de cetăţean, de om, de fiinţă).

Datorită stadiului de dezvoltare la care a ajuns „Şcoala Terrei” în

prezent, (şi de acum încolo tot mai frecvent), oamenii sociali se prezintă

cu toate cele 9 nivele ale Piramidei Trebuinţelor activate, desigur în

grade diferite, în funcţie de treapta evolutivă, de clasa în care se află

fiecare. La momentul actual pe Pământ (în Planul Fizic) îşi fac temele

elevi-Fiinţe umane aflaţi în clasele 3-9, cu ponderea cea mai mare pe

treptele 6 şi 7, corespunzând nivelelor de afirmare a demnităţii şi

identităţii personale şi respectiv a manifestării ca fiinţă creatoare. (Pentru

41

detalii facem trimitere la „Psihologia Fiinţei”, capitolul dedicat Piramidei

Trebuinţelor Fundamentale).

Activarea celor 9 nivele determină ca omul contemporan să

reprezinte un fenomen în sine de o mare complexitate, multidirecţional şi

polivalent, care pe de o parte se poate manifesta, exprima, transpune şi

trăi într-o multitudine de realităţi (ne apropiem de credinţa/constatarea

Psihologiei Individuale care prin vocea creatorului ei Alfred Adler

recunoştea că „fiecare om poate totul”) dar pe de altă parte, acelaşi om

are el însuşi, nevoie de o multitudine de manifestări pentru a-şi actualiza/

realiza aceste nevoi şi a se putea simţi astfel cu rostul împlinit, reuşind a

se bucura de fiecare clipă din existenţa sa.

Din punctul de vedere practic, al consilierii pe care o tratăm în

prezentul volum, întreaga această multitudine de realităţi şi necesităţi de

manifestare se repartizează în 4 mari categorii, cuprinzând Domeniile

Fundamentale ale Vieţii oricărei Fiinţe umane existente în societate la

momentul actual, denumite după cum urmează:

a) viaţa materială: - cuprinzând raporturile şi acţiunile fiinţei

umane ce tind spre actualizarea Trebuinţelor primare, în special (cele

fiziologice, de siguranţă şi ambientale), precum şi cele ce depăşesc

strict aceste nevoi, urcând şi spre altele, superioare, dar păstrând, cu

toate acestea o legătură fermă cu ceea ce naşte în mod comun materie,

energie, resorturi fiziologice. Astfel, aici vor fi incluse capitolele vieţii

vizând, spre exemplu achiziţiile de bunuri (case, maşini, instrumente,

obiecte etc.); investiţiile; afacerile; profesiunea şi locul de muncă; tot

ceea ce ţine de avere şi proprietate, de folosinţa şi utilizarea „energiei”,

în sensul ei generic: acela de resursă exterioară care întreţine,

42

perpetuează şi îmbunătăţeşte existenţa individului, a grupurilor (popoare,

triburi, formaţiuni de interese etc.) sau speciilor.

Deşi, la prima privire ar putea să pară străine de o ştiinţă precum

Psihologia – adică aceea ştiinţă ce prin excelenţă se preocupă de studiul

Sufletului –, totuşi la o analiză mai atentă observăm că aceste aspecte

exterioare, precum şi „bătălia pentru resurse” ce le însoţeşte nu

reprezintă decât faţada, forma, sau uneori, instrumentele cu ajutorul

cărora fiinţa umană urmăreşte să atingă şi satisfacă nivele mult

superioare (ex: de cunoaştere, comunicare, stimă de sine ori cel de

creaţie). În lipsa acestor mijloace, de multe ori satisfacerea acelor nivele

având de suferit, fiind incompletă ori chiar imposibil de realizat într-o

conjunctură dată sau chiar în istoria vieţii individuale a unui subiect

anume. Acest fapt duce imediat la afectarea standardului de calitate a

vieţii, la absenţa împlinirii de sine, la pierderea gustului, apoi bucuriei şi

în cele din urmă a sensului vieţii, la pierderea de sine, culminând în final

cu aspecte dramatice.

De aceea este necesar să ne reamintim două principii de bază ale

psihicului uman: primul este acela observat şi de Francis Bacon, când

afirma că „sufletul progresează mai bucuros prin împlinirea lucrurilor

mărunte, decât în contemplarea idealurilor îndepărtate.” Cel de-al

doilea, complementar, aparţine înţelepciunii populare: „buturuga mică

răstoarnă carul mare”. Adică trebuie dată atenţie tuturor aspectelor ce

însoţesc fiinţa umană în existenţa şi dezvoltarea sa în viaţă. Din

punctul nostru de vedere, deci, nu există lucruri nesemnificative, ori

insuficient de importante pentru a fi luate în seamă. Ci tot ceea ce omul

întâlneşte în Calea sa (înfrângeri sau succese, oportunităţi sau lucruri,

fiinţe ori fenomene, „materie” sau „spirit”) i-au fost scoase în faţă

43

spre a beneficia din plin de ele ca de aspecte necesare creşterii,

dezvoltării, împlinirii sale în viaţă şi în lume. Mai trebuie ca el să înveţe

cum să le recunoască şi utilizeze cel mai bine conform principiului:

„fiecare lucru la timpul său” şi „lucrul potrivit la locul potrivit”.

b) viaţa socială: - cuprinde toate aspectele prin care omul se

raportează la mediul în care trăieşte, precum şi la fiinţele

conlocuitoare ale acestuia. Vizează în special satisfacerea Trebuinţelor

de pe nivele 4,5 şi 6, adică acelea de sociabilitate, comuniune, de a

dărui şi primi afecţiune, de integrare şi apartenenţă, de comunicare, de

investigare, descoperire şi cunoaştere, de libertate şi orizont, de

valorizare proprie şi demnitate/ stimă de sine, de statut şi valoare

socială etc.

Desigur vor fi incluse aici, deci, acele capitole ale vieţii unei

persoane ce se referă la raporturile de filiaţie şi rudenie, raporturile de

cuplu şi familie, raporturile de muncă, cele de grup; cele ce ţin de

conjuncturi şi cerinţe sociale (profesiuni şi demnităţi publice, războaie

ori conflicte, schimburi culturale, manifestări de orice natură publică

etc.).

Tot la capitalul vieţii sociale se încadrează şi opiniile, credinţele,

optica individuală asupra vieţii, curentele, doctrinele, ritualurile şi

practicile (nu doar religioase) pe care Persoana umană le

împărtăşeşte, indiferent că le exteriorizează/ manifestă într-o măsură

mai mare ori mai mică.

Aşa cum observa Einstein: “personalitatea care se încheagă este

formată în bună parte de mediul în care se întâmplă să se afle un om în

cursul dezvoltării sale, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia

44

acestei societăţi şi de aprecierea pe care o dă ea diferitelor tipuri de

comportament. Conceptul abstract de „societate“ înseamnă pentru

individul uman ansamblul relaţiilor lui directe şi indirecte cu

contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul

este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să lucreze singur; dar

el depinde atât de mult de societate în existenţa sa fizică, intelectuală şi

emoţională, încât este imposibil să-l gândim sau să-l înţelegem în afara

societăţii. „Societatea“ este cea care îi oferă hrană, îmbrăcăminte, un

cămin, unelte de muncă, limbajul, formele de gândire şi cea mai mare

parte a conţinutului gândirii (sublinierile noastre); viaţa lui este posibilă

prin munca şi realizările multor milioane de oameni din trecut şi din

prezent care sunt cuprinşi cu toţii sub cuvântul „societate“.“

Chiar şi acele gânduri, credinţe, sentimente, valori etc. ce nu au fost

niciodată exprimate deschis ori nu au luat o formă externă, rămânând în

forul interior al individului, produc importante influenţe şi efecte în

comportamentul său social, în raporturile cu lumea, cu mediul, cu

celelalte fiinţe. Şi nu ne referim doar la cele refulate (adică stopate şi

ascunse dintr-un motiv sau altul, împiedicate de a se actualiza) – pe

acestea le-a observat foarte bine Psihanaliza. Noi avem în vedere chiar şi

acele lucruri care există în mintea şi sufletul (în mentalul şi astralul)

unei fiinţe umane, chiar fără ca aceasta să-şi dea seama de ele, fără să

le valorizeze (considere, aprecieze ori deprecieze) în vreun fel, ori să se

raporteze la ele.

Toate acestea creează nu doar o potenţialitate de manifestare, ci

chiar concură la modelarea Personalităţii şi exprimării ei exterioare,

clipă de clipă.

45

Astfel, simplul fapt de a gândi la un moment dat „ce caracter

mizerabil”, „ce rea e lumea”; de a avea sentiment de ură, frică, repulsie

etc. sau dimpotrivă gânduri precum „câtă frumuseţe poate cuprinde

natura într-un suflet de om”, „ce faptă bună a realizat x”, „trebuie să mă

arăt recunoscător vieţii pentru ceea ce-mi oferă” etc. sau sentimente de

afecţiune, de grijă şi ocrotire pentru alte fiinţe, de încântare, etc., toate

acestea produc impulsuri într-o direcţie evolutivă sau negativă, impulsuri

care, chiar dacă nu se exteriorizează pe moment (datorită autocontrolului

ori altor factori), prin repetare vor lăsa o amprentă în structura de

Personalitate sub forma Obişnuitei (obişnuinţa e o forţă fantastică pentru

progres, dacă e întrebuinţată corespunzător), ce, în timp, prin uzaj va

altera valorile Caracterului, corupând nu doar Personalitatea (ca structură

limitată în timp la o viaţă în Planul Fizic), ci chiar manifestarea

(identitatea) universală a Fiinţei.

În acest context, cea mai sugestivă explicaţie ni se pare a fi

următoarul aforism din înţelepciunea chineză: „Semeni un gând – culegi

o faptă. Semeni o faptă – culegi un obicei. Semeni un obicei – culegi un

caracter. Semeni un caracter – culegi un Destin.”

Pentru că omul este ceea ce gândeşte şi devine ceea ce face!

c) viaţa privată: - cuprinde toate aspectele (trăiri, gânduri,

acţiuni, fenomene, intreprinderi etc.) prin care fiinţa umană se

raportează la sine înseşi, spre a se descoperi şi cunoaşte, spre a găsi

adevărata sa identitate şi măsură, precum şi locul şi rostul său în

univers, deopotrivă cu sensul întregii Existenţe, a tot ceea ce întâlneşte

în viaţa sa.

46

La acest capitol întâlnim toate frământările omului în căutarea

rosturilor existente universale şi, în cadrul acesteia, a celei personale.

Căci cea mai mare trebuinţă a fiinţei umane actuale este aceea de a

avea o „axis mundi”, o ordine a cosmosului propriu organizată după

principii care să-i permită deopotrivă atingerea unei stări de bine atât în

interiorul acestui cosmos personal, cât şi atunci când iese şi îl

raportează pe acesta la o Ordine mai mare, la Cosmosul ce cuprinde în

sine totul.

Deci, în primul rând omul are nevoie să cunoască această Ordine

exterioară. Apoi are nevoie de sens. Sensul presupune înţelegerea

proceselor, a legilor şi a devenirii; presupune descoperirea conexiunilor

şi interdependenţelor dintre lucruri, concomitent cu descoperirea – sau

crearea – rosturilor proprii, a locului şi misiunii sale în cadrul acestui

mare Joc Cosmic, cu multiple secţiuni: Eu, Tu, Ceilalţi, Societate, Viaţa,

Moartea, Transformarea, Lumea, Bucuria, Suferinţa, Istoria, etc.

Pentru a putea trăi o viaţă împlinită, omul prezentului nu se

mulţumeşte a fi doar un spectator pasiv şi inert, privitor de pe margine la

derularea scenelor din marele Joc al Vieţii. El vrea să deprindă regulile,

să descopere locul şi momentul în care să intre în joc, să participe şi

trăiască în toată plenitudinea întregul spectacol şi chiar mai mult: să

inventeze şi să impună propriile reguli. Omul prezentului vrea să fie

creator de cosmos, de existenţă şi nu consumator al energiei universale

numite viaţă şi al oportunităţilor pe care „Bătrânul” Demiurg i le-a

deschis în calea sa.

În domeniul vieţii private, omul prezentului se dovedeşte în pragul

maturităţii sale. Ca elev la Şcoala Evoluţiei, el se află acum în clasele 6-8

(în medie, cum spuneam anterior). Adică e momentul în care el se

47

descoperă pe sine ca aparţinând marii Familii de Fiinţe a Universului;

descoperă de asemenea că, în calitate de „Fiu de Creatorului” are

deopotrivă capacitatea, dar şi misiunea de a se manifesta dând viaţă

lucrurilor, începând de la cele mai simple şi care presupun crearea unei

noi ordini în mediul înconjurător (acasă, la serviciu, în domeniul

conceptelor, al sistemelor filozofice), adică permutarea între ele a

lucrurilor deja existente, prin aceasta luând naştere o nouă regulă de

aranjare, până la cel mai autentic act de creaţie care-i este dat a-l

experimenta la stadiul de om: creaţia de sine.

Până la acest stadiu s-au ocupat Modelatorii Evoluţiei de creşterea şi

dezvoltarea sa ca fiinţă. Chiar şi în primele etape (clasele „mici” ale

Şcolii Vieţii) ei au îndeplinit un rol important, suplinind insuficienţa

capacităţilor şi încă imatura Conştienţă de Sine a Fiinţei – om.

De-acum însă, Fiinţa este lăsată liberă să se edifice pe sine ca om, să

înveţe acele teme, să parcurgă acele lecţii şi experienţe, să dobândească

acele capacităţi necesare promovării examenelor stadiului uman. Ea are

libertatea şi îndatorirea de a modela acum cosmosul său intern, de a

organiza, prelucra, structura forţele proprii astfel încât să poată parcurge

eficient procesele devenirii. Ea are de asemenea libertatea de a modela

cosmosul extern (trupurile sale: biologic, energetic, astral, mental;

realităţile sociale, culturale, tehnologice etc.) astfel încât să-şi creeze

mijloace, instrumente şi tehnici auxiliare, de sprijin în acest demers al

dezvoltării individuale. Ea începe să deţină puteri asupra proceselor

vieţii specifice altor regnuri de fiinţe, dar aceste puteri le foloseşte în

scopul edificării unei ordini comune, deopotrivă benefică tuturor pentru

creştere şi evoluţie. Omul prezentului urcă spre nivelul la care înţelege

demnitatea personală de ordin cosmic (nivelul 6 al Piramidei)

48

manifestată în procesul de creaţie (nivelul 7) şi exprimată sub aspectul

reformării: al reformării de sine (nivelul 8).

Până aici a trebuit să fim, desigur, aşa cum arăta Nietzsche, „critici,

sceptici, dogmatici, istorici şi în afara de acestea poeţi, colecţionari,

călători, ghicitori de enigme, moralişti vizionari sau <<spirite libere>>,

în fine, să fim aproape toate, pentru a fi parcurs cursul valorilor umane şi

al sentimentului valorilor, pentru a putea privi cu ochi şi cu o conştiinţă

multiplă din înălţime către toate depărtările, din adâncime către toate

înălţimile, dintr-un colţ către ceea ce este pretutindeni. Dar toate acestea

nu reprezintă decât condiţii prime ale misiunii noastre; această misiune

însă cere altceva: cere ca noi să creăm valori…”

Acum însă, fiecare Fiinţă umană şi umanitatea întreagă încetează

să mai pună întrebări. Privind în zări îndepărtate, înţelegem acum

sensurile şi deci, începem să primim răspunsuri. De aceea, Omul

contemporan poate fi numit „reformator – aşa cum explică Traian

Brăileanu – un om care crede în existenţa unei ordini superioare şi care,

atunci când observă tulburarea unei ordini parţiale [la nivelul societăţii

sau a vieţii sale individuale], va căuta să restabilească ordinea parţială în

conformitate cu principiile ordinii universale. El nu va fi filosof – căci

filosofia se naşte din îndoiala în existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o

construi – ci reformator, pentru care principiile ordinii universale sunt

bine stabilite, deci programul său de acţiune e fixat de la început în

temeiul acestor principii.”

Omul prezentului, pentru a realiza împlinirea de sine în viaţă şi

lume, va participa activ la restructurarea, reformarea, re-inventarea

49

tuturor realităţilor la care participă, începând de la cele mai străine şi

îndepărtate, exterioare, până la realitatea sa interioară cea mai profundă.

Căci omul prezentului este propriul său creator: Homo Sui

Transcendentalis, fiinţa care din omidă de transformă într-o realitate

nouă: fluturele, deloc întâmplător simbolul universal (din cele mai vechi

timpuri) al Sufletului: Omul, cu „o” mare de-abia de aici începe.

Aceasta este aşadar tendinţa ce guvernează acest capitol al vieţii

private, al vieţii individuale, intime, prin care individul uman tinde să se

creeze pe sine însuşi. Iar această tendinţă îl împinge a se manifesta

corespunzător în toate actele vieţii sociale: când îşi cumpără sau

confecţionează un obiect, când se căsătoreşte, ori dă naştere copiilor,

când înfiinţează o firmă, o casă, ori când îşi schimbă mediul, grupul de

prieteni, religia etc., omul contemporan vrea ca toate acestea să fie „după

chipul şi asemănarea sa”. Viaţa întreagă, destinul, şi le doreşte de-acum

astfel modelate încât să reflecte îndeaproape identitatea proprie,

cosmosul propriu.

Iar cosmosul său începe a reflecta, la rându-i, tot mai fidel şi tot mai

plenar marele Cosmos al Legilor, Rosturilor şi Armoniei Universale a

tuturor Proceselor Existenţei Infinite, în acord cu cerinţele Şcolii şi după

exemplul Marii Fiinţe.

d) viaţa spirituală: - reflectă raporturile fiinţei umane cu

sensurile profunde ale realităţii prezente, cu ceea ce stă în spatele

lucrurilor şi face posibilă existenţa şi manifestarea a toate câte sunt:

Marea Fiinţă, indiferent cum ar fi ea denumită într-un limbaj sau altul

(Fiinţa Primă, Zeus, Dumnezeu, Allah, Isis etc.). Pentru că limbajul nu

ne poate spune nimic despre Aceasta; el nu poate decât să îndrepte

50

privirea sufletului uman spre a o percepe singur, întocmai precum

degetul ce arată spre lună serveşte doar ca indicator, fără a comunica

ceva despre obiectul arătat. Raportul cu Marea Fiinţă se trăieşte de către

fiecare făptură umană în profunzimea cea mai adâncă a sufletului său şi

se experimentează clipă de clipă în multitudinea realităţilor ce o

înconjoară. Căci fiecare lucru, fiecare formă de viaţă particulară,

fiecare fiinţă este în întregime pătrunsă de Fiinţa Fiinţelor.

Această trăire a perceperii vieţii ca fenomen sacru ce conferă

identitate, unitate, unicitatea dar şi fiinţă tuturor celor ce există, se

exprimă într-o gamă din cea mai variată de forme întâlnite în realitatea

de zi cu zi. Deşi îşi atinge actualizarea maximă pe nivelul 9 al Piramidei

Trebuinţelor, Nevoia de Spiritualitate are un specific aparte prin aceea că

se răsfrânge asupra tuturor celorlalte trepte inferioare.

Încă de la primele stadii ale evoluţiei sale, când nu erau activitate

decât primele Trebuinţe (fiziologice, ambientale, de siguranţă şi câteva

de societate), omul a resimţit puternic nevoia de sacralitate. Sentimentul

acesta al transcendenţei l-a făcut a se manifesta în cele mai variate

formule, adoptând, inventând, practicând o serie întreagă de ritualuri, de

procesiuni, de gesturi, toate dând curs acestei trăiri lăuntrice de profundă

admiraţie, de respect şi dăruire în faţa fenomenului sfânt al vieţii. Chiar

dacă nu-şi putea da seama de rosturile celor ce-l înconjoară, chiar dacă

nu înţelegea resorturile ce le pun în mişcare şi nici legăturile care le fac

să rămână împreună, omul intuia fiinţa, viaţa şi ordinea ce stau la baza

tuturor acestora.

51

IV. Despre conceptul de Calitate a Vieţii

Câte vieţi valabile nu se susţin prin calităţi minore, chiar prin defecte:

încăpăţânare, ambiţie, orgoliu. Totul e bun, chiar lucrul vinovat, cu condiţia să nu întârzii la el; totul e rău, chiar lucrul bun, dacă întârzii.

Constantin Noica

Am încercat să arătăm până aici, atât în cuprinsul prezentului volum

cât şi prin trimiterile realizate la „Psihologia Fiinţei”, elementele

principale ale condiţiei omului social contemporan.

Am văzut, astfel, că omul prezentului este o fiinţă complexă, o

creaţie continuă născută la confluenţa unei serii întregi de factori,

deopotrivă cosmici, naturali şi sociali. Dar, că deopotrivă el este o fiinţă

de esenţă creatoare; că în conştiinţa sa existenţială se regăseşte impulsul

spre modelare, spre transformare, spre generare; că omul modelează

universul înconjurător, spaţiul existenţei sale cotidiene la un moment dat

(prin forme, fenomene, atitudini şi conduite, stări de spirit etc.), dar că, la

rândul său, mediul acesta exterior îşi pune amprenta asupra dezvoltării

prezente şi viitoare a fiinţei umane. Aşa încât am putut constata că, ceea

ce numim în mod obişnuit „om” reprezintă mai curând un fenomen de

amploare nebănuită încă de ştiinţele fragmentare ale prezentului, dar

resimţită, intuită, trăită, deopotrivă de scriitori, muzicieni, pictori – artişti

în general – de mistici, filozofi (în sensul autentic, acel din antichitate),

de omul obişnuit din toate culturile şi civilizaţiile lumii care, urmând

învăţăturile simple şi practice ale preoţilor, şamanilor (călăuzitorilor

spirituali ai comunităţii, indiferent cum s-au numit ei) îşi ducea existenţa

în armonie deplină cu Universul, cu Natura, cu Lumea şi cu sine însuşi.

Pentru că principalul lucru pe care îl învăţa el atunci era să transforme

viaţa sa, dintr-un simplu fapt natural, într-un mediu al armonizării tuturor

52

forţelor creşterii şi dezvoltării (deopotrivă exterioare şi interioare), să

transforme astfel portativul infinitului, prin propria sa fiinţă, dintr-un

conglomerat de factori, impulsuri şi potenţialităţi, într-o simfonie a

bucuriei existenţiale, dând curs împlinirii de sine în viaţă şi în lume.

Dar omul prezentului este departe de acele vremuri şi acel mod de a

fi; el se aseamănă întru totul lui Peer Gynt, eroul lui Ibsen, despre a cărui

condiţie (şi deci condiţia omului implicit) ne vorbeşte foarte frumos

Elena Zamfir în cartea sa „Incursiune în universul uman”:

Un colţ liniştit şi izolat de lume nordică. Peer Gynt, un tânăr cuprins

de neliniştea aventurii umane. El nu vrea, sau mai bine spus, nu poate să-

şi ducă viaţa asemenea celor din jurul său. Aşa începe una dintre cele

mai profunde lucrări literare, “Peer Gynt”, dedicate de Ibsen veşnicei

teme a căutării fericirii. Este de fapt începutul oricărei mari experienţe de

viaţă de oriunde şi de oricând. Şi Peer Gynt porneşte în lume, viaţa lui

parcurgând toate ipostazele experienţei umane: neguţător de sclavi în

Africa, împărat al nebunilor în Egipt... Bătrân şi obosit se reîntoarce

acasă. În drum se întâlneşte cu un personaj ciudat: „topitorul de nasturi.”

Oamenii sunt ca nişte nasturi pe mantia lumii: unii viu coloraţi,

strălucitori; alţii însă se dovedesc a nu fi izbutiţi şi trebuie topiţi din nou.

<Am venit, Peer Gynt, spune topitorul de nasturi, pregăteşte-te. Nu

ai reuşit. Trebuie să te retopesc>. Degeaba protestează Peer Gynt.

Ciudatul personaj îi demonstrează că întreaga sa viaţă a fost o eroare, o

căutare zadarnică. <Mai lasă-mă puţin, se roagă Peer Gynt>. <Bine,

răspunde neobişnuitul personaj, dar voi reveni>.

“Niciodată nu este prea târziu să încerci să dobândeşti ceea ce cauţi,

ceea ce nu ai obţinut; dar întotdeauna există un moment în care trebuie

trasă linia experienţei umane şi socotit ce s-a realizat şi ce nu. Acest

53

moment e în mod deosebit important pentru conştiinţa lăuntrică,

interioară a omului” – ne spune Elena Zamfir. Mai are Peer Gynt vreo

şansă, oare? El a plecat de acasă în căutarea sensului vieţii; a cutreierat

lumea în lung şi lat. Dar nu l-a găsit. Unde să-l mai caute, se întreabă el.

Şi acum este din nou acasă unde îl aşteaptă liniştită şi cu netulburată

speranţă, frumoasa Solweig. În acest moment, Peer Gynt are revelaţia

supremă ce înseamnă a fi tu însuţi în existenţa ta autentică, în liniştea

vieţii, conclude Peer Gynt, să fii tu însuţi mereu, în orice împrejurare.

Rătăcirea prin lume nu a dus la împlinirea umană; ea s-a dovedit o

simplă căutare doar. Nu este neapărat nevoie să rătăceşti pe căi ocolite

pentru a ajunge la fericire. Important este să te regăseşti în universul

tău interior, să fii tu însuţi, să te simţi ca la tine acasă în propria ta

piele, în propria personalitate. Dar cum putea şti această năzdrăvanul şi

neliniştitul tânăr înainte de a cutreiera lumea? Rătăcirea prin lume a fost

desigur, o cale spre înţelepciune, spre cunoaştere de sine.

“Există aici o comunitate de simbol – continuă autoarea citată –

între poemul dramatic al lui Ibsen şi Odiseea lui Homer, metafora „lui

acasă”. Înţeleptul Odiseu ştia că locul lui este acasă. Împotriva tuturor

piedicilor dar şi a tentaţiilor, chiar împotriva voinţei zeilor, Ulise se va

întoarce acasă. Acolo este locul lui, acolo se recunoaşte pe el, numai

acolo poate fi el însuşi. Derutat de vâltoarea rătăcirii prin aceeaşi lume

prin care şi Ulise umblase, mânat parcă de un instinct lăuntric, şi Peer

Gynt se întoarce acasă. Aici el va afla ceea ce înţeleptul grec părea s-o

ştie dintr-un început: „să fii tu însuţi în universul tău”. Acasă nu

înseamnă însă curtea limitată, colţişorul de loc pe care îl ocupi, acasă

înseamnă lumea ta, împlinirea ca fiinţă umană complexă, posibilitatea

autoconstrucţiei permanente în raport de universul tău interior.

54

Există în cele două mari opere sugestia a două universuri. Un

univers străin ce nu e pe măsura omului. Lumea prin care rătăceşte Ulise

e ciudată, nefirească. În nici un loc el nu se simte bine în măsură să-i

îndepărteze gândul plecării, nu se regăseşte pe el însuşi. La fel şi lumea

peregrinărilor lui Peer Gynt este nefavorabilă împlinirii lui. Există însă şi

un al doilea univers, cel pe care ţi-l creezi tu însuţi. Acest al doilea

univers te aşteaptă mereu. El ţi se oferă ca posibilitate de împlinire

umană, posibilitate ce trebuie să o actualizezi doar”.

Marea lecţie a lui Peer Gynt este să fim noi înşine în universul

propriu, transformând lumea exterioară într-un „acasă la noi”. A fugi

din acest univers echivalează cu a fugi de noi înşine. Aventura în afara

lumii proprii, lăuntrice este o înstrăinare de sine, o depărtare în timp de

esenţa noastră autentică. Deci nu aceasta poate fi soluţia la căutarea

fericirii; nu evadarea, nu aventura exterioară. Solweig, ca şi Penelopa sunt

simboluri ale acestui sens adânc al vieţii: al revenirii la propria existenţă,

al deşteptării, al speranţei. Ele marchează punctul de împlinire dat dintr-un

început în adâncurile fiinţei umane spre care tindem neîncetat şi care ne

aşteaptă mereu cu o neînchipuită răbdare şi dragoste. Sunt simbolurile lui

„a fi noi înşine”, în universul devenit umanizat pe măsura aspiraţiilor,

transformat în locul de viaţă al omului, al regăsirii de sine. Solweig şi

Penelopa sunt certitudinea că omul, întorcându-se la sine însuşi, ajunge

să dobândească fericirea”(Elena Zamfir).

*

Omul actual trăieşte o experienţă similară din multe puncte de

vedere cu cea a lui Peer Gynt când se întâlneşte cu topitorul de nasturi.

Am pornit de la o stare simplă şi săracă, dominată de nevoi şi lipsuri –

continuă autoarea citată. Şi am construit cu puterea minţii şi a braţelor o

55

nouă lume plină de lucruri nemaivăzute, surprinzătoare. Şi după un

asemenea efort poposim pentru o clipă să ne contemplăm creaţia. Cum

este această lume pe care am construit-o? Ne face ea mai fericiţi? Un

straniu sentiment de insatisfacţie şi amărăciune încearcă omul modern

gândindu-se la acest fapt. E admirabil ceea ce s-a creat, dar parcă în

această magnifică operă ceva a fost uitat. Apare un moment de

răscruce. Aceasta impune cu siguranţă o schimbare în sfera cunoaşterii

şi acţiunii umane dominată de o reîntoarcere către noi înşine, o

regândire şi redefinire de ce suntem şi ce vrem, putem să evaluăm mai

bine ce a fost construit pe măsura omului şi ce urmează a se întreprinde.

Putem şti mai bine în ce direcţie să continuăm.

Fericirea este un ideal constant care a însoţit existenţa umană. Ea

este în acelaşi timp un scop. Dar care este mijlocul de a ajunge la ea?

Cartea de faţă încarcă să sugereze cititorului un mijloc rapid în curs de

cristalizare în societatea contemporană: Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane. Aceasta nu este o simplă temă ştiinţifică sau

filozofică nouă care se adaugă la multe altele. Ea reprezintă un punct

crucial în aventura cunoaşterii umane. A pornit dintr-o criză şi s-a

construit într-un răspuns. Tematica modernă a calităţii vieţii a crescut în

punctul de convergenţă devenit necesar al celor două universuri. Un

univers exterior, prin care omul mai mult a rătăcit decât s-a simţit la el

acasă, şi un univers uman, „universul lui însuşi”, pe care vrea să-l

regândească, reconstruiască.

Momentul actual al dezvoltării umane conţine o posibilitate unică

pe care nu avem dreptul să o ratăm. La începutul aventurii sale omul

dorea, aspira, dar îi lipseau posibilităţile de acţiune. Ulise ştia unde vrea

să ajungă, dar marea mirare şi încântare a ascultătorului antic al

56

poemului homeric era că până la urmă Ulise şi izbuteşte. Era, desigur, un

sfârşit frumos, fericit, un „Happy-end”. În viaţa reală, însă lumea antică

nu a reuşit să ajungă la locul visat, soarta ei fiind o continuă rătăcire.

Omul modern a început să poată. Ştiinţa i-a oferit instrumente care au

dus la o creştere uimitoare de putere şi acţiune. Dar pe măsură ce

acestea creşteau, o nouă criză a apărut la orizont: cea a identităţii de sine.

El şi-a dat seama că nu mai ştie precis ce este şi unde vrea să ajungă.

Rătăcirea lui este de un cu totul alt gen. Omul antic se simţea pierdut

într-o lume străină făcută şi dominată de zei. Omul contemporan se

simte străin într-o lume construită de el însuşi. Omul contemporan se

simte – aşa cum arăta Marx, cu mult timp în urmă – alienat. Pierdut de

sine însuşi, de rostul propriu, de sensul vieţii.

Cinci dimensiuni fundamentale ale alienării trebuie luate în

considerare, fiecare asociindu-i-se mai mulţi indicatori:

- Lipsa de putere. Omul se simte neputincios în realizarea scopurilor

sale. El nu poate influenţa cursul evenimentelor. Nu-i poate influenţa pe

ceilalţi, dar depinde fundamental de aceştia. Persoanele sunt lipsite de

posibilităţi de a controla evenimentele, lucrurile, propria lor viaţă, în

ultimă instanţă.

- Anomia reprezintă lipsa ne normă. Criza normelor şi valorilor.

Viaţa omului este construită după reguli care disting binele de rău,

dreptul de nedrept. Dar ce se întâmplă când omul nu mai poate să

discearnă ce este bine de ce este rău, în ce direcţie trebuie să acţioneze?

Dispare orice posibilitate de orientare. Viaţa se desfăşoară la întâmplare.

Confuzia normelor, a valorilor, adică anomia, este o componentă

importantă a stării de alienare.

57

- Izolarea socială. Sentimentul înstrăinării de ceilalţi, al lipsei de

„aderenţă” la celălalt om, al neapartenenţei, la vreun grup sau

colectivitate, însingurare, lipsă de comunicare. Mai mult, pierderea

încrederii în oameni.

- Înstrăinarea de propria viaţă. Sentimentul că tot ceea ce omul

face este impus de o logică exterioară. Că finalităţile propriei activităţi

sunt străine; că în viaţa sa, omul face exact ceea ce nu doreşte, şi nu face

ceea ce ar dori mai mult. Împrejurările nu oferă posibilităţi de a utiliza

capacităţile, talentele care, în consecinţă, rămân simple potenţialităţi

nerealizate. La fel aspiraţiile, dezideratele, idealurile sau scopurile/

obiectivele de viaţă. Şi orice potenţialitate/ deziderat / aspiraţie

neactualizată (nerealizată) – şi până la urmă refulată, respinsă din

ordinea cotidiană a cerinţelor – devine, în timp, un factor esenţial de

perturbare psihică; pentru că afectează în mod direct identitatea unei

anumite fiinţe umane (care se definea prin acea potenţialitate/aspiraţie)

unicitatea ei şi chiar faptul de a fi, de a simţi că există (că fiinţează) ca

om, nu în calitate de simplă piesă în agregatul biologic şi social.

Se poate observa cu uşurinţă că teoria alienării presupune existenţa

unei naturi umane de origine socială şi spirituală (iar nu numai bio-

fiziologică) ce există, într-un anumit fel, în anumite contexte socio-

culturale. Este conţinută în logica existenţei lor şi răbufneşte de aici

difuz, ca o aspiraţie constantă a omului de a o depăşi. Un mod de

organizare social viciat poate să impună vieţii omului o altă logică,

străină naturii umane individuale. În acest caz, omul trăieşte drama

opoziţiei dintre existenţa concretă, determinată de împrejurări şi natura

sa profundă, exprimată prin aspiraţii. Omul poate fi prins în cea mai

acerbă concurenţă, dar poartă în el aspiraţia-nostalgie a cooperării,

58

sincerităţii, dragostei şi încrederii. El poate fi rău, dar în inima lui ştie ce

este binele şi regretă sau îşi inventează scuze că nu vrea sau nu poate să-l

realizeze. Am putea reinterpreta – o dată cu Elena Zamfir – din

perspectiva biblică teoria alienării, prin parabola izgonirii din rai. Omul

poartă în sine „raiul”, natura sa umană „generică” sub formă de aspiraţie,

de matrice fundamentală a unor valori umane universale. Acestea

subzistă mereu în străfundurile existenţei sale şi funcţionează permanent

ca termen de evaluare a acesteia, aşa cum este ea modelată de varietatea

condiţiilor „de pe pământ”. Raiul este în el; este aspiraţia generată mereu

de structurile fundamentale ale existenţei umane perene. Şi, din când în

când, experimentează fragmente ale binelui, de viaţă care se desfăşoară

în conformitate cu aceste aspiraţii. Această dualitate fundamentală între

natura umană potenţială şi realitatea ei concretă dă existenţei capacitatea

de a fi alienată. Omul se poate naşte sclav. Şi toţi ideologii din lume pot

să facă tot posibilul să-l convingă, cu argumente ce par de necombătut,

că această condiţie a lui este naturală, normală. El va descoperi, mai

devreme sau mai târziu în străfundurile sufletului licărirea aspiraţiei spre

libertate. El nu a fost niciodată liber. Şi nici nu ştie ce înseamnă a fi

liber. Dar libertatea este o condiţie fundamentală a naturii lui umane şi

de aceea ştie ce este. Pentru Marx - arată în continuare autoarea – nu

numai proletarul, dar şi capitalistul este o fiinţă alienată. Alienarea

acestuia din urmă este însă diferită de cea a primului. Bogăţia capitalistă,

materială şi socială, nu este o bogăţie umană. Şi de aceea nici ea nu duce

la împlinire umană. A existat mereu la om în toate vremurile şi în toate

timpurile o anumită insatisfacţie structurală cu viaţa pe care o duce. Nu

cu faptul că nu are un lucru sau altul, ci că ceva nu este în regulă cu

modul mai general de organizare a vieţii sale. Starea de alinare este

59

asociată cu insatisfacţie profundă din sine, cu sentimentul neîmplinirii

umane, că s-a mers pe o cale greşită, că s-a făcut nu ceea ce trebuia în

mod real (sublinierea noastră).

Şi nu este o întâmplare faptul că în lumea contemporană,

caracterizată printr-o profundă criză umană, există un interes atât de

mare pentru tematica alienării, şi respectiv pentru condiţiile şi căile

depăşirii acestei stări (ne referim aici în special la oameni de ştiinţă

precum Alfred Adler, Abraham Maslow, Carl Rogers, Erich Fromm,

care se numără printre aceia – poate mai puţin aplaudaţi, sau înţeleşi –

dar care au oferit şi soluţii concrete pentru dezvoltarea uamnă, puse în

practică de ei înşişi, dincolo de discursurile şi teoriile, atât de fascinante

şi atrăgătoare ce-au împânzit secolul celor mai mari catastrofe din istoria

speciei umane) .

Şi iarăşi dictonul socratic ni se pare mai actual ca oricând. Nu este

important să ştii cât mai mult (şi am adăuga şi să poţi multe) într-o lume

a civilizaţiei moderne, ci, lucrul fundamental este să fii înţelept. Să ne

reamintim în acest sens cuvintele discipolului lui Socrate, Platon,

întemeietorul primei Şcoli publice – Academia – menite a-l pregăti pe

om pentru regăsirea rostului propriu în cursul Devenirii universale: “cel

mai mare dintre toate relele – ne spunea el – nu este acela de a nu

cunoaşte nimic, ci acela de a şti multe lucruri dar prost înţelese şi greşit

învăţate!”

“Înţelepciunea omului modern – arată în continuare Elena Zamfir –

este cu totul alta decât cea a antichităţii; ea este de data aceasta

înţelepciunea omului care poate să definească şi să construiască un

nou univers (s.n.). Avem instrumentele necesare de a crea o lume a

noastră, este nevoie să ştim însă cum.

60

Noua înţelepciune nu se mai poate rezuma la un simplu îndemn

abstract de genul „cunoaşte-te pe tine însuţi”. Substanţa ei trebuie să fie,

(pentru că a devenit posibil acum) dublată de o cunoaştere de sine

efectivă şi eficientă.. Progresul descoperirilor a fost uimitor în ultimele

decenii. Dar să nu uităm că cele mai mari succese ale cunoaşterii umane

s-au repurtat asupra lumii exterioare. Înţelegem mai bine pământul,

apele, florile şi fluturii (universul fizic deci), dar suntem încă la

începutul unei cunoaşteri de noi înşine. Universul interior rămâne

încă de descifrat, el ascunde încă multe taine. “Adesea se ştie mai mult

despre fier, oţel, cărbune, petrol, ciment şi aceste obiecte sunt tratate cu

mai mult respect şi interes decât omul, psihologia sa, stările sale de spirit

– arăta Petru Pânzaru. S-au făcut şi se fac investiţii – materiale,

organizaţional-instituţionale şi intelectuale – pentru a se studia şi a şti ce

se petrece în interiorul atomului, pentru a se lua în stăpânire şi dirija

energiile uriaşe ascunse acolo. Se procedează oare la fel – se întreabă

retoric autorul citat – pentru a se studia, şti şi stăpâni ceea ce se petrece

înăuntrul sufletului uman, pentru a valorifica şi cultiva uriaşele energii

ascunse în el?… E o moştenire grea, o mentalitate păgubitoare de care ne

debarasăm din cale afară de greu!”

Noua înţelepciune, însă, este activă, transformatoare, iar nu

contemplativă. Să ne reamintim vorbele profesorului Traian Stănciulescu:

“omul prezentului nu este filosof, căci filosofia se naşte din îndoiala în

existenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci reformator, pentru

care principiile ordinii universale sunt bine stabilite, deci programul său

de acţiune e fixat de la început în temeiul acestor principii.”

“Cunoaşterea este doar un instrument – arată Elena Zamfir. Scopul

este crearea unei lumi a omului. Un nou tip de inginerie se constituie. O

61

inginerie a edificiului existenţei umane, a propriului Univers. Ceea ce a

lipsit creaţiei umane de până acum a fost în mod cert perspectiva

ansamblului (sublinierile noastre).

Tot ce s-a creat trebuie evaluat din punct de vedere al Vieţii. “A vorbi în

numele omului, al păcii şi al lui Dumnezeu – arăta Erich Fromm – toate

aceste cuvinte sunt ambigue cât timp ele nu sunt însoţite de expresia care

trebuie să fie alfa şi omega: în numele Vieţii”. “Căci cuvintele sunt şi rămân

sunete goale, iar drumul spre pierzanie al omenirii a fost întotdeauna însoţit

de exaltarea în vorbe a câte unui ideal”(Einstein) “Omul, însă, are nevoie pentru certitudine în simţire, pentru riguroasa

desfăşurare a voinţei, de o cunoaştere a lumii spirituale. Deşi poate simţi

grandoarea, frumuseţea, înţelepciune lumii naturale în modul cel mai

amplu, aceasta nu-i dă nici un răspuns la întrebarea despre propria fiinţă.

Cunoaşterea trebuie să fie acum integratoare, sintetică şi transcendentă”,

arăta Rudolf Steiner. Ştiinţele pozitive ale societăţii oferă informaţii

bazate pe studiul empiric al realităţii fiziologice. Dar când e pusă în

discuţie problema sufletului, a Fiinţei Umane, experienţa nemijlocită nu

ne poate spune decât foarte puţine lucruri. De aceea avea perfectă

dreptate Alfred Adler observănd că “în Psihologia Individuală (care, aşa

cum am arătat stă la baza Psihologiei Fiinţei, şi implicit a consilierii

tratate în volumul de faţă) există o bucată de metafizică, pe care unii o

laudă, iar alţii o dezaprobă. Din păcate există mulţi oameni care au o

concepţie greşită despre metafizică şi care ar vrea să elimine din viaţa

umanităţii tot ceea ce ei nu pot percepe direct. Dacă am face lucrul

acesta, am anula posibilităţile de dezvoltare ale oricărei idei noi. Orice

idee nouă se situează dincolo de experienţa nemijlocită. Experienţa

nemijlocită nu ne oferă niciodată ceva nou, ci numai ideea sintetizatoare,

62

care leagă faptele. Fie că o numim speculativă sau transcendentală, nu

există ştiinţă care să nu fie obligată să conflueze în metafizică”(s.n).

Pentru că, observa Hegel “adevărata ştiinţă este stare de conştiinţă”. Şi

iarăşi: “Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiinţă, este re-

flexie (aplecare adânc-meditativă către altul şi către sine) discriminare şi

ierarhizare valorică, trăire aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi

instanţa dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. La nivelul

conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite, cât şi starea

astenică de insatisfacţie, impulsul spre autodepăşire.“

*

Tot ce se va crea nu mai poate să nu se realizeze cu o conştiinţă clară

a acestei perspective; începând de la om şi mergând în toate profunzimile

organizării sociale. Dezvoltarea omului şi progresul lumii trebuie să

meargă în paralel dar în perfectă armonizare cu Legile naturale ce

guvernează starea de bună dezvoltare a tuturor proceselor Vieţii la

nivelul Terrei şi în Univers. A dori să schimbăm lumea, fără a modela

omul pentru ea, duce la crearea de utopii – şi avem destule în istoria

civilizaţiei occidentale. A dori să schimbăm omul, fără a progresa

corespunzător şi structurile societăţii, înseamnă crimă cu premeditare: să

dăm naştere unui avorton, unei fiinţe nepregătite a supravieţui într-un

mediu ostil ei. A dezvolta deopotrivă omul şi societatea, dar în afara

Ordinii de desfăşurare a devenirii Vieţii, fără a respecta Normele

universale, drepturile şi entitatea celorlalte Fiinţe conlocuitoare ale

Ecosistemului Planetar, a creat criza globală în care se află omenirea

ultimului secol.

*

63

Tematica actuală a calităţii vieţii reprezintă tocmai acest efort de

elaborare a unei perspective globale asupra omului lumii şi vieţii, pe

care omul de la începutul existenţei şi-a dorit-o, dar nu a ştiut şi nici nu

a putut să o creeze, nefiind pregătite nici cadrele comunitare, nici

ştiinţele societăţii, nici individul uman ca parte componentă a

ecosistemului natural. Suntem, desigur, doar la început, dar ni se

conturează clar că acesta este drumul.

“Calitatea vieţii este un concept care obligă ştiinţele socio-umane la o

strânsă colaborare, la o legătură organică cu ştiinţele naturii, cu filosofia.

E un concept care oferă un teren larg, fructuos pentru abordări

transdisciplinare şi o deschidere generoasă spre realităţi social-umane

contemporane, vii, dinamice, contradictorii, problematice” – arăta Petru

Pânzaru încă de acum câteva zeci de ani. Întrebare deloc retorică: ce

element, ce “fir” al realităţii natural-sociale şi psihologice, al existenţei şi

conştiinţei nu-şi găseşte locul în ţesătura <calităţii vieţii>? Ce disciplină

filosofică şi ştiinţifică, clasică sau modernă, nu-şi poate aduce contribuţia

proprie, nu-şi poate îndrepta propriul curs din apa vie a cunoaşterii spre

fluviul numit “calitatea vieţii”? De la conştiinţa acestui “ager publicus”

epistemologic, gnoseologic şi ontic trebuie şi se poate porni în cucerirea

teritoriului pe care în viitor să se instaleze ceea ce numim şi dorim să fie

calitatea vieţii ca viaţă şi calitatea vieţii social-umane ca parte a vieţii în

general.

Tocmai din cauză că pe planul realităţilor sociale, naţionale şi

universale, vorbind despre calitatea vieţii, vorbim despre un viitor

dezirabil, şi nu lesne de construit, nici apropiat, ceea ce ne propunem aici

este doar o “incursiune în posibil”, în posibilul transformării umane; într-

un posibil atât conceptual (epistemologic), regăsit într-un proiect realist

64

şi lucid, cât şi într-un posibil ontic, într-un posibil transformat de oameni

înţelepţi şi calmi, într-o societate macrosocială şi microumană cotidiană

durabilă.

Să refuzăm utopismul în numele realismului, dar să nu barăm calea

imaginaţiei (şi de ce nu, chiar a romantismului controlat de ştiinţă şi mai

ales de învăţămintele unei istorii sociale “neromantice”, dramatice şi, în

anumite privinţe, chiar iraţionale, absurde) – iată ce ni se pare (continuă

autorul citat) că solicită abordarea nu numai transdisciplinară, dar şi

umanistă a temei numită calitatea vieţii.

Calitatea vieţii depinde şi e constituită dintr-o pluralitate de elemente

şi factori aparţinând mediului înconjurător, cosmic natural şi social, dar

şi mediului interior, psihic şi psihosocial, mental şi spiritual

(recomandăm a se vedea volumul nostru “Calitatea Vieţii şi Condiţiei

Umane”) .

Calitatea vieţii nu este doar un simplu obiectiv al consilierii noastre;

ea reprezintă în acelaşi timp un domeniu profund de cunoaştere, o temă

specială de cercetare ştiinţifică şi meditaţie universală, o sferă generoasă

a acţiunii şi prefacerii umane. “Ea încearcă să regândească de data

aceasta în termenii activităţii practice aspiraţia dintotdeauna a omului

spre fericire” (după cum sublinia Elena Zamfir)

Dar dacă vrem “să judecăm acţiunile, mişcarea, relaţiile etc. umane

pe baza principiului utilităţii, trebuie să cunoaştem natura umană în

general şi modificările suferite de ea în fiecare epocă dată”(Marx)

context în care, aşa cum s-a arătat (Oltea Miştol) “praxisul rămâne

supremul cadru de afirmare a posibilităţilor omului doar în măsura în

care permite punerea în act a capacităţilor sale esenţiale, deci afirmarea

libertăţii sale reale. …Libertatea este acea participare activ-creatoare a

65

omului la devenirea universală şi la propria sa devenire, pe temeiul

opţiunilor sale deliberate, concrete, între alternative determinate de

necesitatea obiectivă într-un anumit moment al existenţei”.

“Omul fiind condamnat să fie liber poartă greutatea întregii lumi pe

umerii săi: el este responsabil de lume şi de sine însuşi ca manieră de a

fi”, arăta Jean Paul Sartre.

Iată de ce dezalienarea morală, sau respiritualizarea fiinţei umane

(aşa cum am spune într-o formulare adusă la zi) este unul dintre cele mai

complexe procese care se întemeiază nu numai pe edificarea socialului,

obiectivului, materialului, a progresului cunoaşterii şi praxisului ci, “cu

deosebire, pe restructurarea convingerilor, reformularea şi reelaborarea

aspiraţiilor, a idealurilor de viaţă” (Elena Voiculescu). A oferi un sens

vieţii înseamnă, din perspectiva Managementului calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane, să oferim omului sentimentul demnităţii, autodepăşirii,

libertăţii, creaţiei; să-l sprijinim în a produce satisfacţii şi bucurii, pentru

sine şi pentru ceilalţi; să-l ajutăm a fi fericit nu atât prin şi datorită a ceea

ce posedă, ce dobândeşte, a puterii sale economice, politice, sociale, ci,

în primul rând datorită trebuinţei sale de creaţie, devenire, autodepăşire,

a forţei sale morale de autostăpânire, a capacităţii de autodezvoltare

personală multilaterală, a ceea ce el poate să dăruiască, prin fapta şi

trăirea proprie, semenilor, lumii şi Vieţii.

*

Fericirea însă, nu este decât un alt termen, poate mai filosofic, poate

mai romantic sau mai abstract (deşi figurează ca drept fundamental al

cetăţeanului, dar, desigur, în Constituţia Japoniei) pentru ceea ce noi am

numit „împlinirea de sine.”

66

Am preferat această sintagmă şi pentru faptul că este mai apropiată

de limbajul comun şi realităţile pragmatice adaptate cerinţelor concrete

ale omului contemporan. Omul prezentului are nevoie de o plenitudine

de realizări spre a trăi sentimentul de satisfacţie în faţa vieţii, nu numai

întrucât aceasta ar fi mai complexă decât altă dată în istorie (ştim că de

cele mai multe ori complexitatea nu este nici pe departe cel mai benefic

lucru) ci, în primul rând întrucât el însuşi, acum, se îndreaptă spre

multiple orizonturi, îşi orientează privirea spiritului spre zări altădată

nebănuite, explorează, experimentează şi, desigur, culege roadele unora

dintre cele mai diversificate trăiri pe tărâmul existenţei sale concrete,

deopotrivă cotidiene şi universale. Aşa cum sublinia Marx, “omul nu se

reproduce într-o singură direcţie determinată, ci se produce, în totalitatea

sa; el nu caută să rămână ceva ce-a fost definitiv stabilit, ci se află în

mişcarea absulută a procesului de devenire”.

Pentru că omul contemporan se află într-un stadiu superior de

dezvoltare la Şcoala Evoluţiei universale, iar puterea lui de înţelegere

îmbrăţişează acum o plenitudine de realităţi, care îl ademenesc, îl incită,

îl cheamă şi îi dovedesc toate necesitatea pentru devenirea sa viitoare.

Reprezentând o structură în sine complexă, omul actual are nevoie de

o varietate întreagă de satisfacţii, pentru fiecare dintre ungherele

sufletului său. În baza principiului organizării holografice a tuturor

realităţilor şi sistemelor în Univers, el constată că dacă una din părţile

structurale ale fiinţei sale rămâne neâmplinită, atunci şi întregul va

resimţi în mod direct şi acut aceeaşi stare de insatisfacţie, de discordanţă

sau deficit de armonie internă. Pentru că sufletul omului actual este

precum o mare familie: dacă unul dintre membrii ei rămâne flămând, ori

în suferinţă, întreaga familie suferă, chiar dacă ceilalţi sunt pe deplin

67

sătui, feriţi, protejaţi. Iar echilibrul, armonia nu poate fi readusă în sânul

acesteia decât prin satisfacerea directă, obiectivă, punctuală şi imediată a

nevoii concrete pe care o prezintă respectivul membru component. Orice

altceva se dovedeşte ineficient. În domeniul sistemului psihic se aplică

principiul „să-i dăm cezarului ce-i al cezarului.” De aceea împlinirea

de sine presupune plenitudinea de satisfacţii prin care se acoperă

trebuinţele individuale ale fiecărei componente interne a psihicului

uman; şi deopotrivă ale tuturor.

V. Împlinirea de Sine

Visul este tatăl oricărei Împliniri; Strădania omului – mama sa.

Şi cum nu poate exista zămislire fără ambii părinţi, tot aşa nu poate exista împlinire decât din împreunarea acestor două. Fără Vis, Împlinirea nu este decât un

avorton, un copil nedorit, aruncat din sufletul omului şi lăsat pe drumurile pustiite ale sorţii. Fără Strădanie, rămâne simplă sămânţă spulberată în zările speranţei deşarte.

Scopul principal al consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane şi Axul Existenţial al Fiinţei Umane îl reprezintă

Împlinirea de Sine, starea de Satisfacţie a Sinelui Individual, reflectată

la nivelul vieţii manifestate, prin prisma, după modelul şi exigenţele

propriei Conştiinţe.

Desigur nu trebuie confundat termenul de „satisfacţie” sau

„împlinire”, cu senzaţia grosieră, hedonică, ori cu sentimentul

automulţumirii determinat de obţinerea unui lucru/rezultat/trăire

afectivă sau cognitivă.

Împlinirea de Sine este acea stare a Conştiinţei, care se simte

împăcată în sine însăşi cu sine însăşi ca urmare a faptului de a-şi fi

realizat îndatoririle existenţiale. Această stare corespunde „trăirii

68

morale” pentru că ea, Conştiinţa, este sediul Legilor Universale ce

guvernează Viaţa în ansamblu şi trecerea Individului prin probele acestei

Vieţi. „Este o atitudine faţă de lume, angajare plenară, omnilaterală,

forum de dezbatere cu noi înşine şi cu alţii, opţiune valorică, impuls

interior către acţiune şi motivare comportamentală. În conştiinţă şi prin

conştiinţă trăim sublimul dar şi ridicolul, trăim comedia umană dar şi

drama şi tragedia ei, trăim fastul dar şi nefastul, lumina şi întunericul“ –

cum ar spune Ion Moraru.

Fiindcă într-adevăr „cel mai bun dintre toţi cazuiştii este conştiinţa“ –

recunoaştea Rousseau – şi numai cine se târguieşte cu ea recurge la

subtilităţile raţionamentului. Prima dintre toate grijile este aceea de noi

înşine, ori de câte ori vocea interioară ne spune că, făcând binele nostru

în dauna altora facem rău! Ne închipuim că ne conformăm impulsului

naturii, când de fapt îi rezistăm; ascultând ceea ce spune simţurilor,

dispreţuim ceea ce a spus inimilor noastre; fiinţa activă se supune, fiinţa

pasivă comandă. Conştiinţa este vocea sufletului, pasiunile sunt vocea

trupului. E de mirare că adesea aceste două limbaje se contrazic? Şi

atunci pe care să-l ascultăm? Prea adesea raţiunea ne înşală; am dobândit

dreptul de a o respinge; dar conştiinţa nu ne înşală niciodată, ea este

adevărata călăuză a omului; ea este pentru suflet ceea ce instinctul e

pentru corp; cine o ascultă, ascultă Natura şi nu se poate teme că se va

rătăci… fiindcă ascultă de un Instinct divin, nemuritor şi un glas ceresc;

de o călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligente şi

libere; de un judecător infailibil al binelui şi răului, care îl face pe om

asemenea lui Dumnezeu. Conştiinţa reprezintă excelenţa naturii noastre

şi moralitatea acţiunilor noastre; fără ea nu simţim nimic din ceea ce ne-

ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din

69

eroare în eroare cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni

lipsite de principii.“

De aceea trebuie să observăm că fiecare fiinţă umană are un standard

propriu de dezvoltare a Conştiinţei, adică un nivel anume de

„acumulare” a experienţelor normative ce reglementează toate procesele

Vieţii şi menţin armonia Sistemului individual în ansamblul Ordinii

Cosmice. Orice „experienţă” acumulată la nivel de Conştiinţă, orice

Lege o dată învăţată , nu se mai pierde; eventual se poate uita (temporar

şi parţial) de existenţa ei. (Acest lucru se întâmplă prin procesul naşterii,

al întrupării, de ex.). De aceea este cu atât mai necesar procesul de

autocunoaştere/autoevaluare prin introspecţie profundă până la acest

nivel superior al Conştiinţei. Conştiinţa deci, reprezintă o mare bază de

date la nivel existenţial, ce poate doar să se îmbogăţească, dar nu poate

sărăci niciodată. Aceasta este Devenirea Fiinţei!

La Marea Şcoală a Vieţii, unii Elevii-Fiinţe Umane-sunt în clasa a

doua, alţii în clasa a opta ori a unsprezecea. Aceste trepte corespund nivelelor

proprii de dezvoltare a Conştiinţei, de învăţătură a Lecţiilor Vieţii.

Pentru fiecare om, în timpul vieţii (în planul fizic) Conştiinţa se

manifestă ca o cerinţă de adaptare, de conformare şi respectare a

normativelor dictate de ea (care în fapt sunt Legi ale Vieţii

experimentate, învăţate de către fiinţă în alte “zile de şcoală” şi

depozitate acolo pentru Veşnicie). Conştiinţa îi cere deci omului să se

poarte după nivelul propriu de dezvoltare la care se află.

Desigur că lumea, societatea în ansamblu şi Viaţa însăşi se vor grăbi

să-i pună numeroase piedici şi să-i ridice în cale o mie de imagini false

despre sine şi despre ceea ce este şi ceea ce trebuie. Îi vor prezenta o

mie de idoli, care mai de care mai tentanţi, numai să-l abată de la Drumul

70

Dezvoltării sale, drum pe care numai şi numai propria-i Conştiinţă i-l

poate arăta.

De aceea numim Implinire de Sine, starea rezultată atunci când

Omul stă de vorbă mereu, ascultă şi urmează pas cu pas sfatul şi

imperativele Conştiinţei Sale, când Sinele simte că are un punct de

sprijin stabil şi ştie în fiecare moment ce şi cum trebuie să facă, dar

mai presus de toate ştie unde să apeleze, pe cine să întrebe, la cine şi la

ce sistem să se raporteze, spre a se regăsi cu datoria împlinită, ca parte

componentă, ca membru al Marii Familii de Fiinţe a Universului.

Bineânţeles, elevii din clasa a doua nu vor şti, la nivelul mentalului

obişnuit – şi chiar de li se va spune, nu vor crede – despre existenţa şi

responsabilităţile acestei Mari Familii. Conştiinţa lor este încă nebuloasă,

iar Sinele semi-adormit. Totuşi, şi la acest nivel există norme şi

imperative ce se impun a fi respectate, există un standard de exigenţă al

Conştiinţei şi o datorie a Omului ca în manifestările sale (fizice, psihice,

mentale rezultate în urma raporturilor cu alte fiinţe) să se conformeze

acestor standarde de exigenţă. În măsura în care reuşeşte acest lucru,

resimte o stare de armonizare interioară, o stare de bine la nivelul

Sinelui, care-i confirmă că – aşa cum se spune în limbaj comun – „s-a

manifestat în acord cu natura proprie”. Este ceea ce Fiinţele regnului

animal realizează sub conducerea Instinctului; dar oamenii au libertatea

şi îndatorirea de a înfăptui ei înşişi, prin efort, străduinţă şi sacrificiu

propriu. Nerealizarea se traduce în Suferinţă.

Vedem astfel cum Împlinirea de Sine fiind determinată de gradul de

elevare al Conştiinţei, are tot atâtea forme, modalităţi şi nivele (grade),

câte Conştiinţa însăşi. Astfel înţelegem de ce un criminal în clasa a doua

poate fi împlinit, iar unul de pe nivelul şapte nu (termenul „criminal”

71

aparţine accepţiunii sociale), aşa înţelegem de ce un „sfânt” (elev în clasa

a douăsprezecea), deşi e mai curat decât întreaga omenire la un loc, s-ar

putea să nu realizeze, să nu atingă această împlinire: pentru că

Împlinirea de Sine ţine în mod direct de realizarea îndatoririlor

existenţiale ca fiinţă umană, îndatoriri despre care Universul ne dă de

ştire la nivelul şi prin intermediul Conştiinţei. După cum a spus Isus:

Fiecare are propria sa Cruce de dus.

Împlinirea de sine nu trebuie confundată cu stările (trăirile) de

substanţă astrală ori mentală – şi ne referim aici la plăceri, satisfacţii,

bucurii etc (în accepţiunea comună a termenilor). Împlinirea de sine

reprezintă o stare superioară de vibraţie a Conştiinţei în armonie cu

Ordinea Universală si ea se realizează numai atunci când fiinţa umană

îşi îndeplineşte sarcinile/misiunile existenţiale asumându-şi rolul ce l-a

primit în marea regie a vieţii şi conştientizându-şi rostul ca parte într-o

piesă ce trebuie jucată. De aceea Împlinirea de Sine nu exclude

suferinţa. Având în vedere că pentru majoritatea oamenilor prezentului

(elevi în clase mai mari la Şcoala evoluţiei) sarcinile de viaţă, misiunea

lor întreită, presupun muncă, sacrificiu, dăruire, explorarea orizonturilor

interioare etc, transformarea/restructurarea ordinilor existente – la nivel

de societate şi individ, ceea ce se traduce în efort, risc, chin al creaţiei –

este absolut normal ca, pentru realizarea Împlinirii de Sine, omul să

trebuiască a parcurge drumul prefacerilor care trec implicit prin

dimensiunea suferinţei.

Este vorba, însă, de o suferinţă înţeleasă, asumată, interiorizată, de

acea suferinţă creatoare, care clădeşte caracterul şi edifică

fundamentele virtuţii în fiinţa umană.

*

72

Pe cât este adevărat faptul că Împlinirea de Sine ţine fundamental de

imperativele Conştiinţei şi reprezintă un indicator şi o măsură a realizării

Misiunii existenţiale în viaţa prezentă, tot pe atât este însă de cert şi

faptul că îi este lăsată omului libertatea totală de a da o formă acestor

imperative, de a găsi modalităţile practice, concrete şi individualizate

(adaptate după natura sa intimă) pentru realizarea lor.

Dacă Sinele are anumite trebuinţe (a se vedea “Psihologia Fiinţei”),

Viaţa (Şcoala Evoluţiei) de asemenea anumite cerinţe (lecţii de învăţat,

experienţe de parcurs), Conştiinţa e cea care luminează calea Fiinţei

(ajutând-o să-şi recunoască „temele” şi să discearnă ce e corect de ceea

ce e greşit), Caracterul vine să aducă energia/ puterea, motorul valoric al

acţiunilor şi intreprinderilor acesteia, ei bine, Natura individuală este, în

schimb, „maestrul de ceremonii”, care nu doar că devine responsabil de

transformarea tuturor acestor cerinţe abstracte în realităţi concrete, ci mai

mult chiar, în calitatea sa de „impresar al fiinţei” are misiunea de a

descoperi căile, mijloacele, momentele, modalităţile etc. cele mai

favorabile, mai utile, corespunzătoare şi în acelaşi timp cele mai plăcute.

Natura individuală este purtătoarea sevei/ gustului vieţii, a bucuriei

de a trăi, de a participa la cursurile acestei Grandioase Şcoli a

Existenţei. Dacă celelalte instanţe cer conduite, valori, atitudini,

principii etc, Natura în schimb este singura care oferă: ea oferă

împlinirea vieţii prin satisfacerea deopotrivă a cerinţelor primelor, dar,

în acelaşi timp prin descoperirea modalităţilor celor mai plăcute/

atractive de realizare a lor.

Natura este cea care coboară în existenţa manifestă a Fiinţei, printre

lucruri, fenomene, evenimente şi alte Fiinţe, căutând punţi de legătură a

Sinelui cu toate acestea. Natura este cea care relaţionează şi dă unitate

73

vieţii Fiinţei, atât în Lume cât şi în sine însăşi; este totodată agentul de

comunicare şi forma de transmitere a mesajului. Ea face posibilă

apropierea dintre fiinţe, sentimentele şi trăirile de comuniune, bucuria de

a fi şi a lucra împreună. Ea dă satisfacţie şi Împlinire de pe urma faptului

de a face, de a realiza.

*

Pentru că într-adevăr, aşa cum s-a arătat , “sufletul omului se bucură

şi se înviorează mai mult prin înaintarea în lucruri mărunte, decât prin

baterea pe loc în lucruri mari.“(Francis Bacon)

Fiindcă ceea ce contează până la urmă, este trăirea (cu toată puterea

sufletului nostru) pe care o punem la baza fiecărei împliniri. Putem să ne

facem temele – ca fiinţe la Şcoala Vieţii – să ne îndeplinim misiunea

existenţială, ca datorie ori ca stare de spirit. Depinde de fiecare în parte.

Însă numai când punem suflet din sufletul nostru în actele vieţii

(indiferent cât de mărunte ar fi acestea) când îndeplinim fiecare lucru cu

dragoste, cu admiraţie şi cu profund respect, când înţelegem sau măcar

ne dorim şi ne bucurăm de existenţa acelui lucru, de faptul că noi înşine

putem participa la înfăptuirea lui, numai atunci simţim cu adevărat, nu

doar că suntem cu datoria îndeplinită, ci că am trăit, că am luat parte

activă la spectacolul cosmic al transformării universale.

“Se poate vorbi – arăta André Compte –Spouville – despre două tipuri

de virtute: virtutea exclusiv morală (virtute în sensul pe care i l-a dat Kant :

acţiune din datorie) şi virtutea etică (cea descrisă de Aristotel şi Spinoza :

“fă binele de bunăvoie şi cu bucurie”). Avem nevoie desigur de amândouă,

de prima cu atât mai mult cu cât nu suntem din păcate capabili totdeauna

de a doua.”

74

CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL CALITĂŢII VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

„Să facem – cum spune Scriptura – o oprire pe calea cea veche şi apoi să privim în jurul nostru şi să aflăm care este calea cea bună şi dreaptă,

şi după aceea să mergem pe ea.“ Francis Bacon

I. Conceptul de “management”

Fluturele nu este o negaţie a omizii; este desăvârşirea ei. Această continuitate a

vieţii care scapă conştiinţei adormite a plantei, omul a ştiut s-o descopere. Ea îi apare în istorie de îndată ce nu mai caută simpla succesiune a evenimentelor, ci urmele

eforturilor lui încăpăţânate şi manifestarea intenţiilor lui profunde. Gaston Berger

La prima vedere, conceptul de „management” ar putea să pară ca

fiind o noutate, o creaţie specifică societăţii occidentale a secolului XX.

Nimic mai fals, însă. Chiar dacă este adevărat că terminologia de

orientare anglofonă s-a impus venind dinspre domeniul economiei de

piaţă, în substratul său managementul aparţine şi se regăseşte în mai

toate domeniile vieţii sociale (şi nu numai, după cum vom vedea mai

jos).

Pentru că dincolo de orice pretenţie a unei ştiinţe ori alteia de a se

considera iniţiatoarea acestui formidabil instrument pus în slujba omului,

în fapt, managementul este la fel de “bătrân” precum utilizatorul său.

Chiar în primele faze ale dezvoltării sale, atunci când mergea la pescuit

ori la vânătoare, atunci când îşi săpa o vizuină ori construia o colibă,

când îşi conducea tribul la bătălie sau îşi agonisea hrana pentru iarnă,

omul îşi punea la punct mai întâi un plan de acţiune, un proiect, o

strategie.

75

Fiindcă, dacă este să trecem dincolo de academismele definiţiilor

moderne, care mai de care mai ornate cu specific “sectar”, de breaslă,

trebuie să recunoaştem esenţa pură a managementului ca fiind acel

ansamblu de strategii, opţiuni, de instrumente şi reguli, care îi permit

fiinţei umane, la un moment dat să ştie, să poată, să aleagă şi decidă,

să realizeze şi să avanseze spre un anumit scop, cu maxim de eficienţă

şi cu cele mai mari şanse de reuşită.

Omul este jumătate vis, jumătate împlinire. Visul este tatăl oricărei

împliniri. Străduinţa omului – mama sa. Şi cum nu poate exista zămislire

fără ambii părinţi, la fel nu poate exista împlinire decât din împreunarea

acestor două. Fără vis, orice realizare nu este decât un avorton, un copil

nedorit, aruncat din sufletul omului şi lăsat pe drumurile pustiite ale

sorţii. El nu creşte în împlinire. Fără strădanie, rămâne simplă sămânţă

spulberată în zările speranţei deşarte.

Ca să transpună realitatea interioară a visului propriu în lumea

exterioară, ca să o extragă din sfera utopică a posibilului şi să-i dea o

formă în spaţiul realizabilului, să facă din ea un cămin pentru sufletul

său, omul are nevoie în primul rând de un plan, de un proiect. Mai are

apoi nevoie de cunoaştere, de instrumente şi strategii eficiente precum şi

de educaţie, dezvoltare, antrenament în măsură a-i activa capacităţile şi

spori performanţele atingerii obiectivului.

Însă realizarea nu este împlinire. Realizarea reprezintă o stare

faptică exterioară, străină, petrecută într-un univers rece şi distant. Pentru

ca ea să reprezinte un adevărat cămin al sufletului, ca să-i poată oferi

acestuia căldură, afecţiune, ocrotirea, bucuria necesară, să-i permită a

gusta nectarul vieţii în toată plenitudinea sa, pentru a fi cu adevărat

împlinire, deci, este necesar, ca – dincolo şi mai presus de orice –

76

sufletul să-şi fi dorit cu toată puterea sa acea realizare. Aşa cum un

copil se vrea lângă mama sa; aşa cum iubitul îşi doreşte iubita; aşa cum

credinciosul îl adoră pe Dumnezeu, tot astfel trebuie ca Sufletul omului

să simtă pentru realizările sale o legătură organică şi o stare de

vibraţie în deplină armonie.

Indiferent cât de mare sau mic, de important sau nu, de valoros sau

inutil ar părea el în ochii celorlalţi, visul reprezintă o parte din fiinţa

intimă şi unică a oricărui om. De aceea şi împlinirea nu poate fi decât

absolut individuală, personală, irepetabilă.

Putem acum să înţelegem mai bine ce rol are şi deci, ce este

managementul.

A) În primul rând, aşa cum am arătat, managementul reprezintă un

set de strategii, de reguli şi norme unite printr-o logică internă mobilă

(adică adaptabilă, nerigidă); dacă ar fi să ne exprimăm metaforic pentru a

releva mai bine substanţa acestor norme, managementul ar putea fi privit

ca lecţie de dans, care predă nu doar paşii, mişcările, succesiunile etc., ci

deopotrivă deschide sufletul spre perceperea ritmului, a muzicalităţii;

dansatorul nu numără paşii, dansatorul trăieşte armonia; el dansează cu

toată fiinţa sa, iar ceea ce trupul realizează în exterior este numai

transpunerea ritualică în lumea fizică (punerea în formă) a realităţii trăite

de suflet în toată plenitudinea ei.

B) De aceea managementul este deopotrivă raţiune şi afectivitate,

opţiune şi decizie, calcul şi prospecţiune, viziune şi trăire; dar mai

presus de toate, este în mod fundamental stare de spirit. Modalitate prin

care fiinţa, în unicitatea splendorii sale, se trans-pune şi trans–pare într-o

77

realitate exterioară, al cărui trup îl împrumută de la această lume, dar al

cărui suflu de viaţă este parte din fiinţa înseşi, este suflet din sufletul ei.

Să ne amintim de Meşterul Manole, care edificase multe forme,

multe realizări, dar nici o împlinire. Împlinirea sa era încă un vis şi

pentru a se putea actualiza a trebuit mai întâi ca el, meşterul să înveţe a-i

da viaţă, să pună fiinţă din fiinţa sa – Ana, simbolul jumătăţii lui Manole

– la temelia acestei realizări, să se identifice ce ea, numai astfel putând-o

trans-forma dintr-o formă moartă, imposibil a se naşte, într-o realizare

vie, în măsură a-i oferi satisfacţie, bucurie, strălucire interioară: Împlinire

de Sine.

C) Managementul presupune apoi un plan, un proiect, o hartă pe

care să fie marcat traseul spre obiectiv, spre scop, spre reuşită. Dar ca

şi în Lumea Naturii, şi în cea a realizărilor nu există trasee drepte şi nici

posibilităţi unice. Există multe căi care duc în acelaşi loc – unele mai

grele, dar mai scurte, altele mai uşoare dar ocolitoare. Există multe

surprize, obstacole, peripeţii; există neprevăzutul: adică ceea ce nu poate

fi prevăzut. Şi tocmai de aceea, mai important decât orice, pentru reuşita

parcurgerii traseului este, nu detaliul hărţii, ci steaua-călăuză care să-l

ghideze pe călător, şi capacitatea sa de a se descurca în toate situaţiile

pe care expediţia i le scoate în cale.

Fiindcă orice întreprindere a fiinţei umane este o expediţie – mai

mare ori mai mică, mai amplă sau mai restrânsă, după caz. Întreaga sa

Viaţă, însă, reprezintă Marea Călătorie, Marea Trecere dinspre ceea ce

este, spre ceea ce va să devină, dinspre naştere spre actualizare, spre

Împlinirea de Sine. Să ne amintim ce spunea Maslow: „omul este o

78

fiinţă înzestrată cu un proiect; de aceea, ceea ce Sinele său este în mod

potenţial, el trebuie să devină actualizat în această viaţă.”

Omul trebuie să parcurgă drumul dinspre Existenţă, ca dat al Naturii

spre Existenţa lui, ca şi câştig, reuşită, construcţie, realizare şi împlinire

proprie. Pentru că – arăta Giovani Gentile – „dacă în lumea Naturii, totul

este prin natură; în lumea spiritului, nimeni şi nimic nu e prin natură. Ci

e intregime ceea ce devine prin opera sa proprie; şi nimic nu este fiindcă

ar fi deja făcut, ci totul e veşnic de înfăptuit. Iar tot ceea ce s-a înţeles, nu

e nimic faţă de ceea ce se vrea a se înţelege, dar nu s-a înţeles încă; şi tot

astfel, meritele faptelor celor mai frumoase pe care le-am săvârşit nu

scad nici măcar un fir de păr din suma datoriilor ce le avem încă de

îndeplinit şi a căror îndeplinire va costa întreaga valoare a conduitei

noastre, datorită căreia vom continua să contăm ca fiinţe spirituale. Căci

memoria care nu se înnoieşte, care nu creează ex novo, nu are nimic,

absolut nimic a-şi aminti!… Omul este om pentru că se face Om!”

Mereu, clipă de clipă!

De aceea Călătoria Vieţii şi Împlinirea de Sine nu sunt finalităţi, ci

obiective, realizări ce nasc realizări noi, mai ample, mai profunde, mai

îndepărtate şi mai înalte. Călătoria Vieţii este un proces în progresie

continuă, iar Împlinirea de Sine reprezintă confirmarea realizării

fiecărui pas, pe acest drum individual, propriu şi unic al creşterii şi

dezvoltării personale, al Devenirii de Sine.

D) Managementul presupune deci acest Plan care este Proiectul Vieţii

Personale, alcătuit din următoarele etape structurale:

1) Steaua Călăuză: - adică obiectivul central, scopul întregii

Călătorii a Vieţii, Misiunea existenţială.

79

2) Strategia atingerii acestui obiectiv: - trasarea hărţii;

marcarea căilor posibile; selectarea şi optarea pentru cele mai favorabile;

păstrarea deschiderii către opţiuni viitoare mai potrivite; observarea

obstacolelor şi oportunităţilor etc.

3) Stabilirea punctelor de control şi a refugiilor: - acestea ne

permit să verificăm mereu cât de mult ne-am abătut de la direcţia

necesară, precum şi să facem faţă anumitor schimbări în planurile

Naturii, ori intemperii necunoscute ale Destinului, sau altor surprize ale

vieţii.

4) Pregătirea rucsacului: - adică a instrumentelor (de toate

categoriile) necesare pentru drum, de la capacităţi interioare ale

sufletului, până la raporturile acestuia cu lumea exterioară pe toate cele 4

Dimensiuni ale vieţii arătate în capitolul anterioar. Trebuie să fim foarte

atenţi la toate cerinţele, pentru că, a pleca la drum cu un instrumentar

necorespunzător, gândindu-ne că vom improviza pe traseu, este – nu

doar cea mai mare nesocotinţă de care dă dovadă omul prezentului – ci şi

o elementară lipsă de educaţie pentru viaţă. Lipsa mijloacelor,

instrumentelor (capacităţi proprii, mediu şi factori cosmici, fiziologici,

sociali, politici, economici, spirituali etc.) ne vor face să schimbăm

mereu traseul, să o luăm adesea pe căi nedorite, să rătăcim – de multe ori

– calea, întrucât pe harta (proiectul) vieţii nu figurau potecile lăturalnice,

să cădem în prăpastii ori să ne încurcăm în mari hăţişuri, să ne rănim

adesea şi să suferim continuu, să ne temem până la disperare, să ne

regăsim pentru ca la următorul pas să ne pierdem din nou, să nu putem

face faţă probelor vieţii şi să sfârşim călătoria prin abandon. Sau chiar

mai rău: continuăm coşmarul, hăituiţi mereu de umbre şi demoni,

bântuiţi de voci şi vedenii, torturaţi de semeni şi lume, dând vina pe

80

destin, pe întâmplări, pe oameni şi lucruri, pe noi înşine – în final – dar

prea târzi şi fără nici un rezultat. Toate acestea nu ne ajută cu nimic, atâta

timp cât am pierdut singura şi veritabila călăuză ce poate da răspuns

tuturor întrebărilor noastre şi, luminându-se căile sufletului să ne scoată

din agonie, punându-ne iarăşi la Drum, dându-ne iarăşi posibilitatea de a

trăi – ca fiinţe vii, înzestrate cu un proiect – şi de a ne putea bucura de

fiecare pas realizat înainte; iar o dată cu el a ne încânta sufletul din

contemplarea splendorilor ce ne însoţesc în fiecare clipă. Căci numai din

acestea se poate naşte Împlinirea noastră ca oameni şi numai în împlinire

putem avea certitudinea că suntem, că existăm ca fiinţe vii şi nu doar ca

proiecte abstracte, ori mai rău, seminţe de umanitate aruncate în vânturile

sorţii şi îngropate în lutul mort al deşertăciunii.

5) Apoi trebuie să căutăm a obţine şi cunoaşte cât mai multe

aspecte despre Călătorie în toate elementele ei posibile. Să învăţăm de

asemenea că pe tot parcursul e necesar a fi cu mintea şi sufletul

deschise, mereu pregătite a întâmpina noutăţile. Căci această Călătorie

este deopotrivă un pelerinaj sacru şi personal (deci trebuie tratat cu toată

seriozitatea şi puterea noastră de trăire şi devoţiune), dar mai este şi o

Şcoală a Creşterii şi Dezvoltării noastre individuale. Fiecare lucru ce ne

întâmpină pe Cale este pus acolo spre a ne preda o lecţie de viaţă, absolut

necesară progresului şi înaintării Sufletului nostru spre desăvârşire. De

aceea şi greutăţile ce ne ies în faţă nu sunt obstacole, ci probe prin care

ne sunt puse la încercare iscusinţa, pregătirea, educaţia acumulată fiind

evidenţiate şi scăpările, lipsurile ori carenţele datorate neatenţiei ori

absenteismului (ignorării mesajului de înţelepciune al lecţiilor). Astfel că

orice greutate reprezintă o veritabilă oportunitate în dezvoltare. Fie că o

învingere de prima dată, fie că nu, ea ne ajută mereu.

81

Putem trece examenul cu fruntea plecată, plângând-ne şi văitându-

ne mereu de greutăţi şi suferinţe, torturaţi de griji, urmăriţi de temeri,

înfricoşaţi de faptul că nu vom lua nota cea mare. Sau putem rămâne

calmi, demni, cu fruntea sus, mulţumiţi că am progresat atât, dornici să

dovedim mai mult, neconcurând cu nimeni decât cu propria noastră

conştiinţă şi dând socoteală doar Stelei noastre Călăuză. Iar acestea

două sunt răbdătoare şi înţelegătoare fiindcă în eternitatea lor timpul nu

există. De aceea importantă e nu atât Ajungerea, cât Parcurgerea:

asumarea acestei Călătorii şi înaintarea pe Cale prin proprie decizie şi

după propria măsură. Împlinirea de Sine este, nu o finalitate, ci o

Călătorie continuă ce se trăieşte ca o Sărbătoare a fiecărui Pas.

6) Şi nu în ultimul rând, managementul acestui Proiect al Vieţii

personale presupune şi o pregătire a Călătorului. „Soldatul, spunea

Seneca, aleargă la luptă când peste tot e pace şi nu-i nici urmă de

duşman; înalţă parapete şi trudeşte cu o muncă deşartă ca să poată rezista

uneia impuse de nevoie. De aceea dacă vrei ca un om să nu tremure în

luptă, pregăteşte-l mai înainte de bătălie. Sufletul să se deprindă cu

nevoile vieţii chiar când nu duce grijă de nimic şi să se călească

împotriva loviturilor sorţii chiar când norocul îi zâmbeşte”.

E) Suntem acum în momentul şi postura de a observa că

managementul reprezintă în fond o pregătire interioară complexă şi

continuă, o creştere şi dezvoltare personală neîntreruptă, o adaptare,

integrare, trans-formare şi actualizare permanentă.

Vedem astfel că accepţiunea modernă (terminologia folosită astăzi),

dacă o aplicăm direct fiinţei umane (şi nici nu putem altfel, fiindcă tot

ceea ce există în societate – bunuri, servicii, materii etc. – nu reprezintă

82

decât instrumente create de oameni pentru a se raporta unii la alţii), se

suprapune peste conţinutul a ceea ce anticii denumeau Paideea. Adică

educaţie continuă (de la naştere şi pe toată durata vieţii), formatoare şi

transformatoare a fiinţei umane, deopotrivă filosofie, religie, ştiinţă,

inginerie, mod de a trăi şi a se raporta la lume, semeni şi univers, o

practică neîntreruptă a desăvârşirii prin armonizarea rostului propriu

cu toate aspectele existenţiale, prin adoptarea conduitei individuale

după Ordinea întregului Cosmos, prin celebrarea Bucuriei Existenţiale

de a participa la creaţia continuă a lumii şi vieţii.

II. Conţinutul Proiectului Vieţii Personale

Orice acţiune trebuie reprodusă la început în gând…, tot ce se clădeşte de mâna omului trebuie creat întâi la scară mică,

precedat de o machetă…în proiect stă înseşi esenţa umanităţii. Mircea Maliţa

Am văzut anterior, din punct de vedere strategic, principalele etape

marcante în pregătirea Planului de Viaţă, altfel spus acele elemente- cadru

menite a-i asigura succesul în procesul implementării lui în această lume.

În cele ce urmează ne vom opri asupra esenţei, a conţinutului pe

care trebuie să-l aibă Proiectul Vieţii Personale, adică acele lucruri fără

de care, nu numai că nu am putea vorbi de un veritabil proiect, dar acesta

nici nu ar avea caracterul personal.

Pentru că, prin definiţie, Planul de Viaţă se adresează unei anumite

şi unice, irepetabile, persoane umane. Să ne reamintim că Personalitatea

reprezintă acea „mască” în măsură a-l transpune (şi integra) pe actor –

fiinţa umană – în rolul ce-i este menit pe Scena vieţii prezente şi a-l ajuta

83

să se integreze armonic în ansamblul ultra-complex al scenariului acestei

lumi. Personalitatea este, deci, acel vehicol adaptat şi adaptabil astfel

structurat şi în continuă re-structurare, în funcţie de conjuncturile

Scenariului, fără de care fiinţa-om nu şi-ar putea îndeplini întreita

misiune existenţială, aşa cum am văzut-o mai sus. Dar în afară de

îndeplinirea îndatoririlor – de elev la Şcoala Vieţii, de Actor pe Scena

Lumii şi de Tovarăş de Drum pentru celelalte fiinţe – Personalitatea mai

îndeplineşte şi o altă funcţiune, deloc neglijabilă: aceea de a determina

atitudinea în faţa vieţii şi a lumii, în faţa temelor şi îndatoririlor, în

faţa sufletului însuşi, la fiecare pas realizat pe drumul devenirii.

Putem parcurge acest drum în tristeţe sau în bucurie, cu fruntea sus

ori capul plecat, veseli şi optimişti, ori încruntaţi, plângându-ne mereu de

greutăţile ieşite în cale. Putem vedea în fiecare probă un obstacol de

netrecut – şi să aşteptăm a fi împinşi de la spate – ori putem să înţelegem

că fiecare dificultate este în fapt o oportunitate pentru dezvoltarea proprie.

Putem trece prin viaţă şi lume cu ochii sufletului larg deschişi,

admirând fiecare lucru ce ne iese în cale, bucurându-ne de fiecare colţ de

univers în care experienţa ne poartă la un moment dat, sau ne putem lăsa

purtaţi de torentul evoluţiei, loviţi de stânci şi maluri, în bezna

inconştienţei, ignorând totul inclusiv propria noastră existenţă şi

nepăstrând decât imaginea furibundă a raţiunii delirante ce ne înfăţişează

doar un munte uriaş de probleme, la care fiecare clipă de suferinţă vine

să se adauge spre împlinirea tragismului condiţiei noastre închipuite.

Căci ce este Sufletul nostru? – un spaţiu gol, care după caz poate lua

orice întrebuinţare: o groapă de gunoi care să adune mizeriile vieţii, ori

un hambar în care să fie depozitate îmbelşugatele roade ale împlinirii

misiunii de om. După străduinţa gospodarului purtător.

84

Personalitatea este, deci, aceea care ne poate ajuta să venim la

şcoală bucuroşi de reîntâlnirea cu prietenii, colegii, cu profesorii şi sălile

de clasă; cu materiile şi laboratoarele de lucru; să ne bucurăm de fiecare

oră de curs, în care trebuie să muncim alături de alţi semeni şi de pauzele

când ne putem relaxa şi reîntâlni cu toţii; să descoperim frumuseţea şi

necesitatea învăţăturii, să vedem cum ea ne ajută să creştem să ne

dezvoltăm, să dobândim mai multe competenţe, să ne ridicăm tot mai

sus, mai aproape de Steaua Călăuză ce ne-a fost dăruită spre a lumina

orizonturile devenirii noastre.

De aceea este de maximă importanţă şi de primă necesitate să

acordăm toată atenţia noastră structurii unei Personalităţi în măsură

deopotrivă a ne permite realizarea misiunii existenţiale pentru care ne

aflăm aici şi acum, dar şi a putea să trecem prin viaţă şi lume cu fruntea

sus şi zâmbetul pe buze, bucurându-ne de splendoarea tuturor celor ce

ne întâmpină pe Cale.

Pentru că putem să facem din simplul fapt de a fi, Sărbătoarea

Bucuriei Existenţiale. Rămâne la propria latitudine a fiecăruia. Un lucru

este cert, însă: dacă ne-au fost date libertatea, oportunitatea şi

capacitatea, înseamnă că ele reprezintă şi o datorie de a face, de a

împlini. Mai trebuie doar să le alăturăm voinţa, decizia şi efortul nostru.

Şi, bineînţeles un Plan de acţiune corespunzător.

Proiectul Vieţii Personale urmăreşte deci dezvoltarea şi modelarea

pe parcurs a propriei noastre Personalităţi, astfel încât să reuşim

maximul posibil de împlinire în viaţa prezentă, în condiţiile de rol, de

conjuncturi, de posibilităţi şi mai ales în funcţie de Natura noastră

individuală. Pentru că, să ne reamintim (a se vedea „Psihologia Fiinţei”),

Natura este cea care ne apropie, ne uneşte, ne face să ne legăm de ceea

85

ce ne înconjoară (de lucruri, de semeni, de alte fiinţe, evenimente,

fenomene etc.), ne ajută să pătrundem în intimitatea lor ieşind din

graniţele strâmte ale fiinţei noastre, să le cunoaştem să descoperim că

sufletul lor şi sufletul nostru pot fi puse în armonie pentru că au aceeaşi

origine şi aparţin aceleiaşi mari Familii a Vieţii. Natura ne aduce

bucuria de a fi în viaţă şi în lume, de a realiza misiunea existenţială într-

o formă proprie, plăcută şi de maximă satisfacţie. Natura ne ajută nu

doar să trăim ca spectatori, ci să participăm activ ca modelatori, fiecare

după propria-i creativitate, în procesul continuu de transformare a

Decorurilor Lumii.

De aceea observăm că Proiectul Vieţii Personale reprezintă, în

esenţa sa, o punere în formă – cea mai potrivită formă – a Naturii

noastre intime. Sigur acesteia i se vor adăuga valorile proprii, ale

Caracterului, normele şi imperativele Conştiinţei şi bineînţeles,

trebuinţele Sinelui. (A se vedea „Psihologia Fiinţei”).

*

Astfel încât, spre a identifica, sub aspectul conţinutului, în ce constă

Proiectul, va trebui să pornim de la analiza Naturii, să descoperim ce

elemente sunt cuprinse acolo. Pentru aceasta vom purcede la un

interogatoriu introspectiv (sau dacă termenul pare dur, putem să-i

spunem „interviu”) prin intermediul căruia vom descoperi cât mai multe

dintre lucrurile care ne atrag, ne sunt dragi, ne impresionează într-un fel

plăcut, ne fac să „simţim” ceva pentru, sau în prezenţa lor ne sunt utile

fiinţei noastre (întrucât ne dau siguranţă, stabilitate, ne scapă de griji, ne

satisfac anumite trebuinţe – de estetic, de confort, de afecţiune, de

cunoaştere, spirituale etc. – a se vedea în Piramida Trebuinţelor în

„Psihologia Fiinţei”) sau, dimpotrivă, acele lucruri pe care nu le dorim în

86

preajma noastră, ori care ne resping, ne sunt reci, distante, nu ne creează

nici un sentiment, o stare de vibraţie favorabilă, ori chiar ne pot

împiedica în propria dezvoltare. (În descoperirea şi identificarea lor

trebuie să ne analizăm întreaga existenţă până la zi). Pe cele dintâi le

vom plasa pe o listă ce o vom completa apoi cu introspecţia la nivelul

Caracterului. De aici vom extrage toate valorile personale care ne

ghidează viaţa sau pe care noi ne-am dori să le putem manifesta în

raporturile cu semenii, cu lumea, cu noi înşine. Vom vedea apoi ce

virtuţi avem, la zi, şi ce virtuţi (puteri de înfăptuire) ne sunt necesare,

pentru a putea da viaţă, pentru a putea implementa în conduita noastră

cotidiană celelalte valori caracteriale pe care ni le dorim.

Continuând apoi analiza şi mai în profunzime, vom încerca să

determinăm care sunt legile majore, normele după care propria

Conştiinţă ne cere a ne manifesta. Până unde poate merge libertatea de a

ne exprima şi de unde începe responsabilitatea. Cât (şi sub ce formă)

înţelegem noi din sensurile şi devenirea lumii şi vieţii. Cum ne raportăm

la condiţia umană şi cum înţelegem demnitatea aferentă acesteia. Cum

privim celelalte fiinţe şi cum ne comportăm faţă de acestea. Ni se spune

– de către vocea interioară – că n-avem voie să ne ucidem fraţii de sânge

(dar că străinii nu contează), sau ea ne învaţă că trebuie să privim toate

fiinţele cu dragoste, cu admiraţie şi cu profund respect? Că putem strivi,

fără nici o mustrare, pe acelea care atentează la averile noastre, care ne

întrece în performanţe, care este altfel, ori care ne jigneşte orgoliul

personal, înfrânându-ne bucuria de a fi noi înşine unici şi de a beneficia

de o stare proprie de satisfacţie şi bună dezvoltare? Sau că nu avem voie

să ridicăm mâna asupra nici unui seamăn, că e bine şi necesar să dăruim

şi sacrificăm din ce-i al nostru pentru alţii, că nici măcar gândul nu

87

trebuie să rănească vreo făptură – fie ea cât de mică – şi că datori suntem

să facem din sufletul nostru o casă pentru toate sufletele lumii şi vieţii?

Până aici am obţinut (dacă suntem conştiincioşi, obiectivi şi cu

adevărat serioşi în această analiză proprie) o bază de date cu adevărat

impresionantă despre noi. Omul prezentului – în paranteză fie spus – este

o fiinţă de o complexitate uimitoare. Acest fapt se datorează momentului

actual de evoluţie, nivelului la care sunt elevii din Planul Fizic al Terrei

şi care, aşa cum am arătat, se plasează, ca medie, între 6-8, ceea ce face

ca 9 dintre cele 12 Trepte ale Piramidei să fie activate, determinând, în

structura fiecărei Personalităţi, existenţa întregii game de necesităţi – dar

şi de împliniri corelative – de la cele fiziologice până la cele spirituale.

Altfel spus, omul contemporan are la dispoziţie o gamă mult mai

variată de surse pentru asigurarea împlinirii în viaţă, dar şi o paletă

vastă de posibilităţi prin care el să se manifeste pe sine în lume,

îndeplinindu-şi menirea. El este precum a fântână ce captează apa din

toate zările, pentru a o dărui apoi lumii prin mii de izvoare.

Căci el are o misiune în viaţa aceasta, constând în anumite lecţii de

învăţat (proprii, specifice şi unice, ale lui personale), un rol anume de

jucat pe scena lumii prezente şi în acelaşi timp de a-i sprijini pe tovarăşii

de clasă în rezolvarea temelor. Iată tot atâtea provocări: în ce clasă este –

cine-i sunt tovarăşii şi cum poate/trebuie să-i ajute? Ce rol are de jucat

(oare va fi prinţul sau cerşetorul; profesorul, medicul, agricultorul,

părintele cel bun sau cel rău etc.)? Dar mai ales – şi cel mai greu – care

sunt temele sale? Cum să le recunoască pe toate acestea? Unde să le

caute spre a le descoperi?

Dintotdeauna s-a spus: „toate răspunsurile sunt în noi” şi „cunoaşte-

te pe tine însuţi spre a cunoaşte întreg Universul”. Căci într-adevăr

88

toate cât sunt au o logică internă specifică; o anumită organizare; un

anumit sens şi anumite rosturi. Dar mai ales, toate îşi sunt strict necesare

unele altora, fiind rânduite ca piese unice şi la fel de importante în

marele “mecanism” cosmic. Fiecare cu locul, rolul şi funcţia proprie de

îndeplinit. La fel în afară, în Universul mare, la fel în universul mic:

interiorul fiinţei umane.

Ceea ce trebuie să realizăm noi în continuare este să constatăm

următorul lucru: avem un bagaj mare de date extrem de utile şi valoroase

despre noi: aptitudini, orientări, atracţii, plăceri, împliniri, bucurii,

idealuri, speranţe, împreună cu agenţii/lucrurile care le determină; apoi

valorile proprii, trăsăturile de caracter, virtuţile – posedate ori dorite;

normele conştiinţei care ne luminează calea, ajutându-ne să decidem

corect, să nu rătăcim, să nu călcăm strâmb etc. Dar ne lipseşte un aspect:

legea internă după care să le organizăm pe toate acestea; sâmburele

catalizator care să dea un sens, o direcţie, un rost acestei mari bogăţii.

Acesta este Sinele nostru individual, în nuda sa identitate. Va fi

necesar, deci să stăm de vorbă cu El. Să facem linişte şi să ascultăm ce

ne spune. El este cel care ne dezvăluie răspunsurile la toate întrebările

anterioare. Dar vocea sa ar putea fi slabă, mai ales la nivelele fiinţelor-

elevi în clasele mai mici ale evoluţiei. Aceştia au avut nevoie, pentru

călăuzirea lor, de intervenţii externe, de voci externe, de revelaţii şi chiar

de Fiinţe-fraţi mai mari, colegi în clasele superioare, trimişi cu misiunea

organizării vieţii şi procesului educativ de creştere, dezvoltare, împlinire

a acestora. Facem aici o paranteză pentru a ne reaminti că este absolut

necesar a ne dezobişnui pentru totdeauna de a mai aprecia valoarea

Fiinţelor după clasa evolutivă/nivelul de dezvoltare (regn/specie/înrudiri

ori deosebiri cu noi etc) în care se află ele la un moment. Trebuie să ne

89

obişnuim a respecta Viaţa ca Fenomen Universal, de natură cosmică, în

toate Formele sale de manifestare; Viaţa ca Esenţă sacră, ce nu poate fi

supusă judecăţilor de valoare parţiale de care este capabilă fiinţa la

stadiul uman actual, întrebuinţând forţele Mentalului. De aceea, de

fiecare dată când vorbim despre Fiinţă sau despre Viaţă, la fel ca atunci

când ne referim la Marea Fiinţă (Dumnezeu, Allah, Brahma, Tao etc.)

este necesar să înţelegem că Mintea ne este de un prea mic ajutor; astfel

încât trebuie să apelăm la alte facultăţi interioare de percepţie a

realităţilor transcendente, facultăţi ce aparţin Sinelui nostru individual.

În prezent însă, datorită – aşa cum spuneam – nivelului de evoluţie

al omului social, fiecare entitate este în măsură să poarte un dialog cu

Sinele său, pentru că omenirea actuală şi elevii aflaţi acum aici se

situează (în medie) la jumătatea nivelului realizării Conştiinţei de Sine.

De aceea în prezent nu mai avem religii, nu mai avem mistere, nu

mai avem maeştri. Cu toţii suntem deopotrivă învăţătorii şi învăţăceii

unii altora. Dar atenţie, încă este necesar să ne călăuzim după

Manualele Vieţii, după învăţătura pe care Fiinţe mai avansate ne-o

predau sub diverse forme necesare fiecăruia în parte. (Altfel am fi

precum orbii ce ar încerca să conducă alţi orbi de nicăieri spre niciunde,

în căutarea a ceva ce nu ştiu cum arată, dar se numeşte lumină). Astăzi

evoluţia (procesul educativ) nu se mai realizează în grup; temele sunt

absolut individualizate, personalizate. Fiecare fiinţă-om este creatorul

propriului destin, al propriei programe şcolare, organizată după

cerinţele Şcolii şi nivelului individual la care se află.

O dată sosit în Laboratorul Planului Fizic, tot ceea ce trebuie să facă

este să redescopere această programă şi să o pună în aplicare. Iar pentru

90

aceasta, primul şi cel mai îndreptăţit să-i ofere răspunsul este el însuşi:

Sinele său. Fiind totodată şi o îndatorie.

Pentru aceasta, trebuie însă ca Sinele să fie activ, trezit (nu în sens

mistic), întrupat în structura entităţii omului social. Ştim deja – a se

vedea în „Psihologia Fiinţei” – că Sinele (Fiinţa noastră propriu-zisă)

„coboară”, se întrupează în omul social abia după ce toate vehiculele/

trupurile (biologic, eteric, astral, mental) au fost relativ structurate sub

influenţa – pe de o parte – a factorilor externi (Forţele Cosmice, Forţele

Naturii, cele Sociale), iar pe de alta sub acţiunea factorilor interni, proprii

(Natura, Caracterul, Conştiinţa). Acest proces de întrupare, în mod

normal se realizează începând (în prezent) cu vârsta de 12-14 ani şi se

definitivează la vârsta majoratului. De-acum încolo începe, cu adevărat,

munca proprie la construcţia Personalităţii. Până în acest moment au

lucrat Forţele. De acum se alătură lor Fiinţa înseşi.

Deci momentul acestei „majorări” (în sens social) ce poate fi

oriunde între 14-24 de ani (pentru omul contemporan, în funcţie de

nivelul propriu de evoluţie) este punctul de referinţă pentru ceea ce noi

numim „debutul zilei de şcoală”, adică să începem a lucra activ,

conştient, responsabil asupra temelor. Este momentul pentru primul pas

al Călătoriei.

Faptul că nu se petrece acest lucru în societatea contemporană,

faptul că după 60 sau 70 de ani trăiţi oamenii îşi dau seama ce ar fi

trebuit să facă în viaţă, cum, cine şi de ce ar fi trebuit să fie; faptul că,

din elementară lipsă de educaţie – şi răpusă de mirajul spiritului de turmă

– umanitatea şi individul îşi consumă pe cărări lăturalnice şi rătăcitoare

timpul alocat acestei extraordinare experienţe numite „îndatorirea de a

fi”; tuturor acestora li se datorează deopotrivă apariţia seriei de faţă

91

(cuprinzând alături de volumul de faţa: “Psihologia Fiinţei”, “Abilităţile

Consilierului”, “Centrul de Consultanţă” şi respectiv ”Calitatea Vieţii şi

Condiţiei Umane”) precum şi practicile consilierii cu accent pe

Managementul educaţional al condiţiei umane.

*

Nu e un păcat să cerem sprijin din afară – de la fraţi, surori, semeni

umani, de la lumea Naturii, de la Modelatorii Evoluţiei ori de la marea

Fiinţă. Aceasta este chiar o îndatorire a lor. Greşeala noastră, însă, este

atunci când cerşim acestea. Adică am refuzat a munci pentru a le obţine

şi zacem la poarta Templului Vieţii aşteptând să iasă vreun sfânt cu

pomana de fericire atât de dorită sufletului nostru. Pentru că omului

contemporan i s-au dat deopotrivă ogorul, sămânţa şi instrumentele de

lucru. Lui îi revine misiunea să are şi să însămânţeze, astfel încât la

vremea culesului să poată dărui lumii şi vieţii din roadele muncii sale.

Nu i se cere mult. Fiecăruia după propria măsură. Căci răsplata nu este

după cantitate, ci după hărnicie; după străduinţă personală şi

conştiinciozitate. Iar răsplata constă în Împlinirea de Sine. Pentru

aceasta omul trebuie să discute cu Sinele său. Va auzi acolo o voce care

îl va orienta, îl va atrage în mod deosebit ori îl va împinge mereu spre un

ceva anume de aici din lumea aceasta. Va simţi un impuls într-un fel

aparte, deosebit, profund, care vibrează în toţi porii fiinţei sale,

orientând-o spre un orizont anume.

Dar atenţie, Sinele nu este o realitate transcendentă. Nu trebuie

confundat cu sensurile mistice, ori filozofice. Sinele suntem noi ca

Fiinţe. Să ne reamintim că fiecare dintre fiinţele cunoscute (şi mai

apropiate nouă ca evoluţie) au un Sine al lor (plante, animale, îngeri,

arhangheli etc.). Însă doar începând cu stadiul uman de dezvoltare Sinele

92

începe a fi conştient, a vedea, a cunoaşte şi realiza sensurile şi rosturile

lucrurilor în univers. Pe măsura creşterii/evoluţiei fiinţei, Sinele poate

zări tot mai departe, poate înţelege tot mai în profunzime, acumulează şi

dezvoltă puteri/forţe/capacităţi tot mai mari şi participă din ce în ce mai

activ, mai pregnant la modelarea externă a Proceselor Vieţii şi internă a

fenomenului propriei evoluţii.

Vocea aceasta interioară a Sinelui va putea fi mai uşor sau mai greu

percepută, în funcţie atât de intensitatea ei (dacă Fiinţa-elev este mai

avansată, în clasele mai mari, va avea mai mare atracţie şi dorinţă, o dată

venită la şcoală, de a-şi reaminti ce teme are de realizat) cât şi „de

bruiajul de fond” de forţa cu care factorii externi abat Fiinţa de la datoria

de a se centra pe sine, răpindu-i timpul pentru introspecţie şi aruncând-o

în torentul haotic al stilului de viaţă social.

Cel mai important sprijin, însă, pentru identificarea şi urmarea

acestei voci (uneori pot să apară şi altele „mincinoase”, ce au rolul de a

ne pune la încercare şi a ne abate din drumul nostru, făcându-ne să

rătăcim) îl constituie chiar bagajul de date despre noi, pe care l-am

văzut anterior. Pentru că toate acele aspecte sunt deopotrivă

instrumentele, metodele, mijloacele de orientare, formele de realizare

precum şi forţele de sprijin în realizarea obiectivelor misiunii noastre

existenţiale revelate de Vocea Sinelui. Vocea ne descoperă Scopul;

celelalte toate converg, se strâng în jurul scopului, se pun în slujba lui

spre a-l face posibil, spre a-i da formă, viaţă şi nume în lumea aceasta.

Iată de ce, dacă nu reuşim să percepem încă această Voce, ori să o

distingem din vacarmul înconjurător, vom putea, totuşi, să ne

recunoaştem Scopul identificând, analizând, cunoscând rostul fiecăruia

dintre acele lucruri ce ne-au fost date spre împlinirea lui. Altfel spus,

93

fiecare om social trebuie să observe ce instrumente de lucru are, ce

utilaje, ce echipamente, ce abilităţi, cunoştinţe, ori potenţe, ce sămânţă

pusă în sacii săi – şi în felul acesta, meditând asupra lor, văzând

conexiunea dintre ele şi cum îşi sunt complementare unele altora spre a

se face utile unei anumite munci, el va putea identifica misiunea lui în

această lume, pe care îndeplinind-o va reuşi deopotrivă să se dezvolte în

continuare pe sine ca fiinţă (să dobândească noile abilităţi cerute de

temele vieţii), să cultive partea sa din ogorul vieţii şi totodată, în

anotimpul culesului să dăruiască lumii şi vieţii prinosul străduinţei sale.

Numai această analiză, realizată pe toate palierele structurale ale

fiinţei noastre, ne poate oferi datele necesare pe baza cărora să ne

alcătuim apoi Proiectul de Viaţă. Aceste date vor fi introduse mai întâi

într-o formulă a Personalităţii noastre. Ea va fi vehicolul de ajutor căruia

vom întreprinde călătoria Vieţii. Dar trebuie să fim de asemenea atenţi,

că Personalitatea este cea mai instabilă dintre structurile noastre,

caracterizată de un grad extrem de mobilitate. Pe de o parte, ea poate fi la

fel de uşor influenţată, schimbată, denaturată de acţiunea, de fluxul

continuu al forţelor externe, pe cât poate fi, pe de altă parte, extrem de

repede abătută de la drumul cel bun. De aceea se impune să ţinem strâns

hăţurile în mână şi cu privirea ţintă la Steaua Călăuză, la scopul fixat,

să fim mereu concentraţi la transformările ce se produc în interiorul

acesteia. Să poposim de asemenea din când în când, chiar şi când nu se

simte nevoia (cu atât mai mult atunci când începem a ne rătăci, a pierde

sensul, a ni se întuneca perspectivele), pentru a proceda la operaţiunea

de control al direcţiei, obiectivelor, mijloacelor, instrumentelor

necesare etc. precum şi al regăsirii de sine. Trebuie mereu şi în fiecare

moment (chiar dacă acest lucru pare mai dificil la început) să re-

94

facem cunoştinţă cu noi înşine; să ne reamintim cine suntem, de unde

venim, încotro ne ducem; pe ce cale mergem, ce ţinuturi urmează să

traversăm, ce dotări avem, ce şanse de reuşită cu aceste dotări, ce ne

lipseşte, pe unde să ocolim, ca să ne continuăm drumul după puterile

noastre etc.

Mereu trebuie să facem bilanţul, autoevaluarea, analiza prospectivă

(pentru viitor), să ne reorientăm şi adaptăm strategiile .

Pentru că în toată această Călătorie a Vieţii există numai un singur

lucru ce nu trebuie să se schimbe: Steaua Călăuză – chiar dacă

imaginea ori strălucirea ei pot avea diverse înfăţişări pe măsură ce

progresăm pe Cale. În rest însă, totul se transformă neîncetat: peisajul,

încercările, instrumentele şi mijloacele de lucru, speranţele şi visele,

dorinţele şi obiectivele, călătorul însuşi.

III. Lumea de Vis

Visul e începutul oricărui drum/Trebuie să visezi /Şi asta nu e tot / Trebuie să crezi / Dar asta nu-i destul / Trebuie să poţi / Şi asta nu e totul /

Trebuie multă, multă multă muncă / Trebuie! Marin Sorescu

Lumea de Vis este acea Realitate care cuprinde în sine toate

lucrurile ce ne reprezintă, dar care nu pot face parte din viaţa noastră

cotidiană aici şi acum, în realitatea fizică şi socială a momentului. Ea

va conţine toate visele, aspiraţiile, lucrurile dragi sau plăcute, orice

dorinţă ce nu-şi poate găsi loc în lumea prezentului. De la cele mai

nesemnificative lucruri îndrăgite, până la cele mai mari idealuri, orice

fantezie, orice dorinţă poate prinde viaţă aici. Lumea de Vis reprezintă

95

universul creaţiei noastre personale, un spaţiu dincolo de spaţiu şi timp

în care putem face orice, în care suntem creatorii şi modelatorii

realităţilor – adevăraţi Demiurgi. Atâta doar că nu putem să ne

manifestăm oricum. La fel precum Marele Demiurg în Cosmosul său

este „îngrădit” de Legile pe care el însuşi le-a creat spre buna dezvoltare

a procesului vieţii, la fel noi, în Lumea de Vis trebuie să respectăm

anumite reguli necesare funcţionalităţii acesteia.

Pentru că, în primul rând Lumea de Vis este imaginea în oglindă a

vieţii cotidiene pe care o trăim în planul fizic; este complementul ei cu

rol de echilibrare şi compensare a deficitelor de manifestare, a

carenţelor sau îngrădirilor pe care fiinţa noastră le întâmpină în, sau

din partea lumii exterioare.

Astfel faptul că nu putem avea o casă pe lună sau zboruri şi

cunoştinţe în alte galaxii; că nu mai putem trăi în epoca de piatră ori

civilizaţia indiană vedică; faptul că ne dorim o vilă în cel mai pitoresc

loc din lume; că vrem să participăm la expediţii prin jungle şi ţinuturi

misterioase; că ne dorim să avem trup de păsări şi să experimentăm

senzaţiile zborului fără aparate; că vrem să nu mai fim paralizaţi, ori cu

cocoaşă, ori negri ori bătrâni etc. – toate aceste lucruri, care la momentul

prezent nu le putem avea în această viaţă, le vom transpune, le vom crea

şi modifica necontenit în Lumea de Vis. Aceasta reprezintă universul în

care noi trăim mai multe existenţe deodată, acolo unde putem fi ceea ce

ne dorim, putem experimenta fără pericol diverse atitudini/conduite/

stiluri de viaţă etc. fără consecinţe dramatice în caz de eşec. Lumea de

Vis este totodată laboratorul nostru în antrenament şi formare, este

mediul în care ne întâlnim cu noi înşine cei adevăraţi, dar şi cu lucrurile

dragi – şi care ne lipsesc din lumea aceasta – este sursa reîncărcării

96

energetice a sufletului obosit de pe urma eforturilor de a supravieţui în

realitatea brutală/tristă/ostilă/străină a concretului, este posibilitatea de

a ne satisface cea mai profundă dorinţă (: aceea de a fi creatori în

sensul autentic), precum şi toate dorinţele, aparent mărunte dar de pe

urma cărora se nasc cele mai mari bucurii ale vieţii. Căci, să ne

reamintim: realizarea Împlinirii de Sine în viaţă şi în lume ţine nu

doar de împlinirea îndatoririlor existenţiale, ci şi de echilibrarea

(satisfacerea) tuturor nivelelor Piramidei Trebuinţelor, de armonizarea

celor 4 Dimensiuni ale Vieţii Individuale în manifestare şi în acelaşi

timp, de posibilitatea de a ne întâlni pe drumul Vieţii şi a strânge în

jurul nostru toate lucrurile dragi, adică, toate acele elemente ce se

armonizează în vibraţie şi afinitate cu sufletul nostru, cu Natura,

sistemul de valori, normele Conştiinţei şi optica personală de viaţă.

Însă e puţin probabil ca în spaţiul fizic să le întâlnim pe toate

acestea în acelaşi timp. De aceea le vom crea acolo pe toate acelea care

ne lipsesc aici ori vom da forme noi, satisfăcătoare celor ce în lumea

aceasta nu ne convin.

Singura lege care ne îngrădeşte este aceea a progresului, a

dezvoltării noastre personale. De aceea trebuie avut grijă ca Lumea de

Vis, interioară, să nu fie coruptă de aceleaşi pricini pe care le întâlnim

în viaţa exterioară. Lumea de Vis reprezintă tocmai complementul

celeilalte; ea este şi trebuie să rămână un paradis al sufletului, un

spaţiu în care fiinţa noastră se regăseşte pe sine în toate ipostazele

posibile şi favorabile.

De aceea la intrarea în Lumea de Vis vom avea grijă să lăsăm

afară temerile, frustrările, ura, insuccesele, suferinţele, toate acele

lucruri ce le dorim înlăturate din calea vieţii noastre. Acest fapt nu va

97

fi greu de realizat, întrucât acest univers interior ţine în mod esenţial de

specificul oricărei fiinţe. Fiinţa la stadiul uman al dezvoltării sale are

însă două însuşiri fundamentale şi specifice: Visul/Imaginaţia şi

Speranţa. Ne amintim că omul, prin definiţie, reprezintă etapa de

evoluţie la care fiinţa învaţă/parcurge procesul formării/instruirii sale

ca şi creator, după chipul şi asemănarea Marelui Arhitect. Visul şi

Speranţa sunt instrumentele sale de ucenicie: primul reprezintă spaţiul

de lucru, cealaltă motorul tuturor acţiunilor sale, imboldul care o susţine

şi o ajută să păşească mereu mai departe, luminându-i orizonturile

devenirii şi îndepărtând negurile aşezate peste sufletul său în momentele

de restrişte.

Acestor două li se alătură Trebuinţele Fundamentale. În lumea

Naturii totul se înfăptuieşte în baza Instinctului Universal ce poartă pe

braţe fiinţele în procesul dezvoltării lor. În lumea umană, există

posibilitatea opţiunii şi deciziei, precum şi îndatorirea individuală de a

participa la propria evoluţie. Ceea ce în natură este instinct – adică

impuls ce depăşea puterea de conştientizare a individului precum şi

capacitatea sa de a decide asupra acestuia – în lumea umană devine

Necesitate/Trebuinţă supusă posibilităţii de control şi gestionare din

partea fiecărei fiinţe. Rostul Trebuinţelor este acela de a da motivaţia

acţiunii/manifestării/înfăptuirii. Căci dacă în regnul animal fiinţa învaţă

să fie/să existe, în cel uman ea descoperă că există numai dacă

face/creează şi că principala şi unica sa creaţie autentică este creaţia de

sine. Omul este om numai dacă se face pe sine om, pentru că în lumea

spiritului totul există numai ca urmare a eforturilor individuale ale

fiinţei, prin participarea sa activă şi conştientă la procesul propriei

98

dezvoltări şi, mai târziu (în etapa de „maturitate” a stadiului uman) la

devenirea întregii lumi.

Având în vedere rolul de principal agent instrumentator al

Trebuinţelor în progresul Fiinţei Umane, putem înţelege de ce ele nu vor

fi niciodată satisfăcute în întregime. Ele sunt vocile interioare care

şoptesc (şi uneori strigă) fiinţei sfaturi despre calea şi orizonturile spre

care trebuie să-şi îndrepte pasul următor. Satisfacerea totală a Piramidei

Trebuinţelor ar însemna stagnare şi moarte a spiritului. De aceea

Modelatorii Evoluţiei au mereu grijă, ca prin destinul, conjuncturile,

evenimentele etc. la care este solicitată fiinţa umană să participe, să

rămână mereu incomplet împlinite unele (sau mai multe) trebuinţe, în

special acelea care, pentru fiecare individ în parte, sunt cele mai

potrivite, la un moment dat (şi în fiecare moment al vieţii sale) să-i

îndrume paşii, să-l împingă spre trăirea anumitor experienţe de viaţă de

pe urma cărora el va ieşi îmbogăţit chiar cu lecţia ce-i era necesară

progresului personal. Este motivul pentru care consilierea în

Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane nu caută satisfacerea

Trebuinţelor, ci mai degrabă înţelegerea rostului fiecăreia la un

moment dat, ascultarea vocii ei şi perceperea mesajului, precum şi

realizarea unui echilibru dinamic şi armonic între toate cele 9 Nivele

ale Trebuinţelor, astfel încât, din conlucrarea lor sinergică să rezulte o

combinaţie complexă de experienţe (şi satisfacţii), de învăţături şi

transformări interioare, ce împing fiinţa mai departe pe drumul

devenirii sale individuale.

Acele Trebuinţe, însă, care nu-şi găsesc împlinirea în această viaţă

şi în această lume, vor fi proiectate în Lumea de Vis. Ele trebuie aduse

aici pentru a putea fi satisfăcute prin participarea la experienţele ce le

99

implică. Nesatisfacerea acestora, datorată conjuncturilor socio-istorice

ale lumii exterioare, nu doar că ar crea frustrări, ci lasă fiinţa umană

lipsită de elemente/experienţe şi rezultate necesare evoluţiei, bunei sale

dezvoltări.

Lumea de Vis nu este o realitate ce se trăieşte în somn, chiar dacă,

de multe ori visele din timpul somnului preiau roluri şi scenarii (în

special cele compensatorii) ale acesteia. Lumea de Vis este o realitate

paralelă în care trăim în stare trează, conştienţi de tot ceea ce se

petrece, noi înşine regizând fiecare amănunt al acesteia: decoruri,

personaje, evenimente, sentimente, gânduri, dialoguri, gaturi, etc. Este

realitatea ce o purtăm mereu cu noi şi în care pătrundem de fiecare dată

când timpul şi activităţile din lumea exterioară ne permit: în mijlocul de

transport în comun, în pauza ce o facem la birou, dimineaţa la trezire şi

de asemenea seara înainte de a adormi etc. Dar mai ales pătrundem aici

ori de câte ori lumea exterioară ne atacă, ne răneşte, ne consumă

energia, ne împinge pe cărări greşite, ne răpeşte

lucruri/fiinţe/evenimente etc. dragi, ne face să suferim într-un fel sau

altul. Fiindcă Lumea de Vis este sanctuarul sufletului nostru; ea ne

oferă protecţia, călăuzirea şi forţa de a merge mai departe pe drumul

dezvoltării personale, de a participa şi învinge în toate bătăliile ce le

avem de purtat clipă de clipă cu viaţa, cu lumea, cu noi înşine.

Lumea de Vis reprezintă un al doilea Proiect al Vieţii,

complementar celui exterior şi care, spre deosebire de acesta din urmă,

poate lua orice înfăţişare necesară, ori chiar mai multe deodată şi poate

cuprinde toate aspectele (lucruri, fiinţe, evenimente etc.) care, la un

moment dat sau altul (indiferent pentru cât timp) ne solicită atenţia pe

drumul vieţii. Astfel, de exemplu, în Lumea exterioară, în baza

100

Proiectului Vieţii, o dată ce am decis să ne legăm destinele de un

partener sau o familie, nu putem renunţa la ei oricând şi oricum (aceasta

doar dacă nu suferim de viciul iresponsabilităţii), dar mai ales nu putem

să-i schimbăm aşa cum ne-am dori. Pentru că de multe ori aceştia (ca

toate lucrurile importante ce intră în viaţa noastră) ţin de reguli mult mai

numeroase şi au destinele lor proprii. Aşa că, o dată ce am decis să

intrăm în horă, trebuie să jucăm până la capăt. În Lumea de Vis, însă nu

există aceste îngrădiri, pentru că aici noi suntem Demiurgi. Nu ne place

cum sunt copiii noştri reali, sau partenerul de viaţă? Nu-i nimic, în acest

univers îi vom recrea aşa cum am vrea noi să fie, ca modele ideale. După

ce vom trăi un timp alături de aceste modele, însă, vom începe să

observăm un paradox uimitor al vieţii: modelele reale nu ne satisfăceau

corespunzător nu pentru că le-ar fi lipsit lor anumite trăsături, ci pentru

că noi nu eram atenţi la ceea ce ei aveau şi reprezenta pentru noi cel

mai important aspect al dezvoltării. Fiindcă obişnuinţele greşite ale

lumii exterioare în care trăim ne mână/împing tot timpul să ne dorim

ceea ce nu avem şi să ignorăm tocmai ce este mai necesar pentru noi şi

care ne e dat în fiecare moment şi la fiecare pas. Alergăm după fericirea

dorită şi călcăm în picioare fericirea prezentă şi necesară.

Datorită caracterului său de complement al lumii reale,

experimentând în Lumea de Vis modelele dorite ne dezvoltăm

capacitatea de a trăi alături de cele reale, de a le înţelege înţelegându-

ne mai întâi pe noi înşine, de a vedea locul şi rostul lor în viaţa noastră

şi, în final de a putea, noi înşine să fim utili propriei lor dezvoltări

personale.

În felul acesta vom învăţa (experimentând în Lumea interioară) să

deosebim simplele dorinţe efemere de Necesităţile Fundamentale utile

101

evoluţiei, să facem diferenţa între iluzii şi trebuinţe, să înţelegem cine

suntem, încotro ne îndreptăm, de ce avem nevoie cu adevărat în drumul

nostru, şi astfel, reveniţi în Lumea exterioară, urmându-ne Calea să

putem întâmpina fiecare lucru/fiinţă/eveniment intrat în viaţa noastră, cu

tot respectul cuvenit, înţelegând că tot ce ne este de trebuinţă ni se dă în

viaţă şi tot ce ni se dă ne este de mare utilitate. Deschizând astfel ochii

propriei noastre consecinţe vom fi în măsură a şti care este locul şi

rostul tuturor lucrurilor ce îmbogăţesc fiecare clipă a existenţei noastre

în lumea reală.

102

CAPITOLUL IV

CONSILIEREA ÎN MANAGEMENTUL CALITĂŢII

VIEŢII ŞI CONDIŢIEI UMANE

Ceea ce contează astăzi nu este diferenţa dintre cei care cred şi cei care nu cred, ci deosebirea dintre cei preocupaţi şi cei indiferenţi.

Abatele Pire

I. Generalităţi

Prefer de o mie de ori existenţa dramatică, torturată pentru destinul ei în lume şi chinuită de cele mai consumatoare flăcări interioare, decât un om abstract, frământat

de probleme abstracte şi impersonale, care nu angajează fondul subiectivităţii noastre…Pentru a face din destinul tău o problemă subiectivă şi universală în acelaşi

timp, trebuie să scobori toate treptele unui iad lăuntric.

Emil Cioran Ca şi în orice domeniu şi cu privire la aproape oricare dintre

instituţiile importante şi în cazul consilierii opiniile sunt variabile şi

variate, definiţia dată acesteia depinzând mai ales de optica împărtăşită la

un moment dat de un curent sau altul din psihologie, teologie, economie,

medicină etc.

În ceea ce ne priveşte, trebuie să observăm un aspect deloc

neglijabil: dincolo de această varietate a domeniilor şi opticilor, axul

central al conceptului consilierii păstrează ideea de practică a sfătuirii,

proces prin care o persoană este îndrumată, orientată, informată cu

privire la anumite aspecte necesare unei anumite întreprinderi umane.

Prin excelenţă deci, consilierea are un caracter absolut utilitar, practic

şi vine în întâmpinarea unei necesităţi existente, dar nesatisfăcute. Ea

reprezintă partea conceptuală (sau un fragment) a unui plan concret de

103

acţiune ce urmează a fi lansat în desfăşurare şi care vizează obţinerea

anumitor finalităţi reale, atingerea unor obiective bine definite; vizează,

altfel spus un produs finit, necesar, dorit, planificat şi în cele din urmă

obţinut datorită (şi) procesului de consiliere.

Prin aceasta, din start, vom putea distinge consilierea de simplele

sfaturi amicale, familiale etc. (interumane) precum şi de orice alte

transferuri de informaţii sau utilităţi, de la o persoană la alta, chiar şi

atunci când acestea nu sunt ocazionale, ci au la bază o programare. De

exemplu serviciile oferite de agenţii/agenţiile de informare (sub orice

formă ar fi acestea organizate) nu reprezintă consiliere. Precum nu

întruneşte acest statut nici sfătuirea părintească, ori cea bisericească

oferită pentru redresarea sufletească, pentru orientarea în viaţă, ori spre

buna dezvoltare morală a unei persoane. Acestea sunt şi rămân sfaturi,

sugestii, informaţii, opinii, păreri mai mult sau mai puţin personale sau

aparţinătoare unei instituţii reprezentate de sfătuitor la un moment dat

(mai ales în cazul preoţilor ori călugărilor sau chiar al prietenilor,

părinţilor etc.). Dincolo de buna intenţie a tuturor acestor persoane (fapt

absolut incontestabil), activitatea desfăşurată sub astfel de forme este

mult prea generală, prea abstractă, parţială şi teoretică. Nu conturează un

plan concret de acţiune şi nici nu vizează obţinerea unui rezultat final

„palpabil” prin metode concrete şi după anumite proceduri bine stabilite.

Reprezintă în principal mijloace de suport şi sporire a performanţelor

individuale la modul general, chiar dacă într-un domeniu specific (ex:

raporturile spirituale, moralitatea, conduita şi comportamentul social

etc.), producând mai mult o „alinare a sufletului” (dacă nu chiar un eşec

şi o distanţare interpersonală – cum e cazul „sfaturilor părinteşti”), decât

un efect practic, imediat şi concret.

104

Un alt aspect important de evidenţiat în procesul consilierii

autentice este acela că nu se pun în discuţie opinii personale.

Consilierul este un specialist care oferă metode, tehnici, instrumente

necesare şi utile satisfacerii problemei clientului. El oferă soluţii practice

şi viabile, de aceea orice amestec al părerilor sale subiective riscă să

transforme consilierea într-o simplă discuţie filozofică pe o temă dată.

Or, adevărata consiliere este inginerie şi nu filozofie. Ea reprezintă un

proces obiectiv de identificare a soluţiilor, a răspunsurilor la

problemele clientului şi nu acela de a da naştere la noi întrebări şi

dileme. Atunci când ni se strică maşina o ducem la atelier să i se rezolve

problema de către un mecanic, nu mergem la universitate să audiem

cursuri despre rulmenţi, ori legile transformărilor termice.

Oricât de mult ar ţine omul contemporan la unicitatea sa individuală, să

nu uităm ca „omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumătate fiind

manifestarea lui” (Emerson). Însă manifestarea fiinţei umane, la fel ca

manifestarea tuturor lucrurilor din univers, se desfăşoară după legile

organizării sistemice şi holografice a proceselor vieţii. Chiar şi

structurile noastre intime (aşa cum am văzut în volumul „Psihologia

Fiinţei”) sunt create tot de către Forţele naturii, după anumite standarde

şi conform unor tipare.

Ca să înţelegem mai bine acest aspect, apelăm din nou la exemplul

anterior: fiecare maşină ieşită pe poarta uzinei este unică în felul ei – e

adevărat – ,iar această unicitate se evidenţiază şi mai mult pe parcursul

existenţei şi folosinţei acesteia, diferenţiind-o mai accentuat de altele din

aceeaşi serie prin acţiunea factorilor de mediu (modalitatea de

întreţinere, pilotul şi modul de pilotare, utilizarea, drumurile, numărul de

kilometri parcurşi etc.). Însă toate maşinile au aceleaşi componente!

105

Chiar dacă există un număr infinit de probleme ce pot apare în structura

şi funcţionarea lor, pentru acestea, în schimb,numărul soluţiilor practice

este absolut determinat, finit, regăsit în manualele şi studiat/învăţat de

către profesionişti pregătiţi pentru a le implementa: inginerii, mecanicii.

Întocmai şi în cazul fiinţei umane, varietatea nelimitată (şi doar

aparent nelimitată) a problemelor ce pot să apară în cursul existenţei,

are totuşi o gamă finită de soluţii aplicabile. Chiar dacă ele pot combina

în fel şi chip, cauzele determinante (şi care, în cazul omului ţin

totdeauna de interior – aspectul esenţial) sunt limitate, avându-şi

originea în structura şi funcţionalitatea mecanismelor şi proceselor

interne, la diverse nivele (fiziologic, afectiv, mental).

Cele afirmate până aici nu reprezintă deloc o noutate. Aceste

principii stau la baza tuturor tehnicilor terapeutice puse la punct de către

fiecare curent major în psihologie. Pentru că, să ne amintim, psihologia

este prin excelenţă o ştiinţă practică, ce urmăreşte obţinerea unor

rezultate concrete, transformatoare ale fiinţei umane. Ea nu se ocupă

de filozofia, ori concepţiile teologice despre om şi omenire şi nici nu o

interesează neapărat, ori primordial să ştie a defini cu exactitate

structurile interne ale psihicului uman. De fapt aici au păcătuit toate

curentele psihologice tinere de până acum alunecând pe panta doctrinelor

filozofice, ieşind în piaţa cetăţii şi întrecându-se în polemici academice

în loc să-şi vadă de treabă în atelierele lor. Astăzi însă, Psihologia este

matură şi înţeleaptă. Ea ştie să beneficieze de aportul în cunoaşterea

Fiinţei Umane promovat de Ştiinţa Universală (acea ştiinţă plasată

dincolo de orice dualitate conceptuală, dincolo de subiectivitatea

percepţiei umane, în sfera unde nu există întrebări, ci doar răspunsuri,

prezente sub forma Legilor şi Simbolurilor, pretutindeni în Lumea

106

Naturii). Astăzi Psihologia participă la Cursurile Vieţii, învaţă Manualele

trebuitoare, după care merge în producţie. Gata cu teoriile. Ea este Ştiinţa

Sufletului, aceea care îl trage la rampă şi îi repară stricăciunile produse

prin existenţa sa în viaţă şi în lume; nu-şi pierde vremea cu discursuri

academice şi întrebări retorice, aşteptând să moară pacientul pe masa de

operaţie. Acum este momentul aplicării în practică a soluţiilor.

Iată de ce Psihologia este în primul rând inginerie a dezvoltării

umane. Ştiinţa aplicativă prin excelenţă ce are ca misiune în faţa vieţii

grija pentru starea de bine a Fiinţei Umane şi pentru asigurarea

împlinirii sale în această lume.

Toate celelalte ştiinţe au ca obiectiv fie cunoaşterea şi amenajarea

lumii exterioare pentru om, fie „dresarea”/adaptarea omului pentru a trăi

alături de ceilalţi, ori încercarea de a-l ademeni pe cărarea vreunui zeu

mai mult sau mai puţin strălucitor, ameninţător sau promiţător.

Singură Psihologia, în esenţa ei autentică, ajunsă astăzi (aşa cum am

văzut în volumul amintit) la stadiul de maturitate numit Psihologia

Fiinţei, se doreşte – şi dovedeşte – în modestia specifică oricărei

inginerii, a fi cu ochii la cer, dar cu picioarele pe pământ, înţelegând că

rostul nostru, al fiinţelor umane este, aşa cum se exprima Nikos

Kazantzakis să ne ajute “să fim uniţi, să ne prindem strâns unii de alţii,

să ne punem inimile în armonie şi – atât cât ne mai rabdă căldura

Pământului, atât cât nici cutremur, nici gheţari, nici comete nu se abat

asupra noastră – să zămislim o minte şi o inimă pământului, să dăm un

înţeles omenesc luptei supraomeneşti. Să scapăm de trufia deşartă a

minţii care are de gând să impună mereu ordinea, în speranţa că va

supune fenomenele. Să scăpăm de teroarea inimii, aflată în eternă

107

căutare, mereu cu speranţa că va descoperi esenţa lucrurilor. Să

cucerim cea de pe urmă şi cea mai grozavă ispită: Speranţa”.

De aceea, înainte de a vorbi în numele omului sau în numele lui

Dumnezeu, Psihologia Fiinţei, urmând îndemnul de acum trei decenii

lansat de Erich Fromm, se străduieşte a realiza/înfăptui în numele

Vieţii şi al Fiinţei. A face astfel încât Fiinţa Umană, regăsindu-şi locul

şi rostul în ansamblul universal al Devenirii vieţii să-şi poată cunoaşte,

asuma şi îndeplini condiţia existenţială, să poată adopta şi

păstra/menţine un comportament şi o atitudine de completă

armonizare cu sine, cu lumea, cu Legile Naturii.

Pentru că un principiu de bază al Psihologiei Fiinţei este şi acesta:

„fapte nu vorbe”, adică să redăm omului, Omul!

II. Definiţie

Din cele de mai sus rezultă aşadar definiţia cadru a Consilierii.

Spunem astfel, întrucât ea reprezintă o structură orientativă, nefiind nici

completă, nici infailibilă. Şi nici nu ar avea cum să fie altfel, tocmai

întrucât în ziua de astăzi asistăm la cel mai spectaculos moment în

dezvoltarea ştiinţelor aplicative cu impact direct asupra fiinţei umane: şi

anume diversitatea extremă a fiecărei personalităţi umane devenite unice

(pe de o parte) şi de aici, corelativ, necesitatea ca fiecare consilier,

practician, să adopte o gamă cât mai variată de tehnici şi metode, să aibă

deci un spectru larg de manifestare aplicativă şi în mod absolut normal,

să fie el însuşi creativ şi modelator de noi metode. Astăzi, consilierea,

mai presus de oricare alt serviciu comunitar (poate doar creaţia

vestimentară să o depăşească) reprezintă un proces în continuă

108

transformare de sine, o practică ce se adaptează din mers la nevoile

mereu variate şi variabile ale omului, pentru a ţine pasul cu progresul

condiţiei şi devenirii fiinţei umane.

În acest cadru, vom defini Consilierea ca fiind procesul prin

care o persoană, numită consilier, parcurgând procedura de

investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare, oferă uneia

sau mai multor persoane – numite clienţi – pachete de soluţii pentru

problemele specifice (sub formă de proiecte, programe ori

componente/structuri de programe), împreună cu asistenţa tehnică

necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate pentru

asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a

programului/proiectului de către clienţi prin forţe proprii.

Consilierea se apropie astfel, foarte mult de terapie, mai ales în sensul

acesteia originar, din antichitate, mult mai larg decât cel modern. Se

deosebeşte însă de aceasta prin câmpul ei de acţiune, prin optica faţă de

client, prin obiectivele ce şi le propune şi de asemenea prin tehnicile/

metodele întrebuinţate, or, mai exact exprimat, prin modul cum sunt

explicate metode mai noi sau vechi, unele create chiar pe parcursul

procesului de consiliere, altele existente de când lumea. Despre acestea

vom trata mai jos, cu precizarea că ele se află în strânsă legătură cu

viziunea pe care Psihologia Fiinţei a adus-o privitor la om şi la condiţia sa

existenţială, fapt care determină necesitatea unor reluări sau repetiţii, ori

chiar a suprapunerilor de discurs sau obiective. Pentru că, în fapt,

Consilierea reprezintă procedura de punere în practică a Psihologiei,

fiind, de aceea, în calitatea sa de principal instrument de implementare,

deopotrivă un factor de intervenţie şi terapie, pe de o parte, cât şi, pe de

109

altă parte, de formare, training şi educaţie paideică (continuă şi

transformatoare) a fiinţei umane, aşa cum am arătat până aici.

III. Câmpul de acţiune şi optica faţă de client a consilierii

„Când ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, când contemplăm mersul universului cu toate splendorile lui, avem totuşi sentimentul că

toată această frumuseţe care ne înconjoară nu are sens decât atunci când se reflectă într-un suflet de om care o admiră.“

Goethe

Având la bază fundamentul conceptual determinat de Psihologia

Fiinţei, consilierea se adresează Fiinţei Umane înţeleasă ca elev la Şcoala

Vieţii, parcurgând procesul gradual al Devenirii sale Cosmice, folosind

în acest scop o serie de instrumente puse la dispoziţie de Coordonatorii

Evoluţiei şi o gamă de Medii de lucru, în care să-şi desfăşoare activitatea

de formare a capacităţilor proprii.

În baza acestei viziuni, orice problemă apărută în viaţa de zi cu zi

provine din nerespectarea Legilor Vieţii şi din neîmplinirea temelor

existenţiale (date fiecăruia după nivelul şi posibilităţile sale), teme

necesare satisfacerii/împlinirii întreitei misiuni existenţiale (aşa cum s-a

arătat în capitolul II): faţă de Univers şi de Procesul Devenirii; faţa de

tovarăşii de drum şi faţă de Rolul ce trebuie jucat în fiecare „viaţă” fizică

(a se vedea şi „Psihologia Sinelui”).

De aceea viziunea consilierii cu privire la client are următoarele

coordonate:

a) nu există oameni bolnavi (psihic) şi oameni sănătoşi; starea de

alteritate nu se determină prin raportare la majoritate ci prin raportare la

universalitate; în raport cu aceasta se evidenţiază situaţiile de blocaj

psihic existenţial

110

b) fiecare om trăieşte într-o realitate a lui şi numai a lui; faptul că

mai mulţi dintre noi avem realităţile individuale asemănătoare în mai

mare măsură între ele, nu ne dă dreptul să-i răpim propria identitate,

închizându-l în rezultanta comună a realităţii noastre; deci nu există „boli

mintale”, ci numai coordonate diferite de trăire în realităţi de asemenea

distincte de realitatea aparent comună

c) nu există „probleme psihice”, ci doar situaţii de viaţă; acestea

reprezintă veritabile lecţii ale devenirii ce trebuie învăţate; starea de

suferinţă sau disconfort este succesivă şi în raport de cauzalitate cu

neîmplinirea acestui imperativ

d) de aceea, concepte precum „clinică”, „bolnav”, „pacient” etc.

nu au acoperire. Există doar oameni care se adresează unui Consilier, în

calitate de Clienţi, pentru a primi sprijin în depăşirea anumitor situaţii de

viaţă restante

e) consilierul nu vindecă şi nici nu rezolvă situaţiile. El în

calitate de specialist analizează situaţia, identifică soluţiile posibile

precum şi mecanismele de aplicare a lor şi sprijină Clientul în procesul

aplicării/implementării soluţiilor. Însă acesta din urmă este cel care

optează pentru o soluţie sau alta, opţiune ce se realizează în urma

procesului analitic de autocunoaştere şi de conştientizare a cauzelor ce au

determinat respectiva situaţie. Totodată, i se oferă Clientului şi un pachet

educaţional, adică trainingul necesar pregătirii personale, astfel încât pe

viitor să poată singur să se descurce, în cazul în care apar astfel de

situaţii scăpate de sub controlul preventiv.

f) consilierea percepe Omul ca pe un Sistem de Forţe de o

complexitate extremă, aflate într-o continuă transformare reciprocă,

acţionând şi determinând totodată existenţa , manifestarea şi dezvoltarea

111

de ansamblu a Fiinţei. Totul apare ca o „maşinărie” uriaşă în cadrul căreia

orice „dereglare”/dizarmonie este efectul consecutiv al unei

disfuncţionalităţi interne, un dezechilibru de forţe şi influenţe, care bruiază

ordinea specifică a marelui Sistem Uman, având ca rezultat imediat

perturbarea stării Împlinirii de Sine, ori obstrucţionarea realizării acesteia.

De aceea, pentru a putea rezolva chiar şi cel mai mic detaliu de

neregularitate, pentru a înlocui fie şi cel mai mic “şurub” în această

„maşinărie”, Consilierul trebuie să aibă schema de ansamblu a alcătuirii sale

şi principiile de funcţionare. Astfel încât cunoaşterea – adevărata cunoaştere

– a Clientului este primul şi principalul pas al oricărei forme de consiliere,

fără de care, aşa cum s-a spus „orice teorie, ori psihologie care nu se

fundamentează pe natura reală a fiinţei umane, pe ontologie, este o minciună

şi o trădare” (Laing). Sigur că de aici derivă şi obligaţia profesională a

Consilierului de a păstra confidenţialitatea în limitele convenite cu Clientul

său( a se vedea în acest sens volumul “Abilităţile Consilierului”).

g) Ontologia ce stă la baza Psihologiei Fiinţei – şi implicit a

consilierii, aşa cum am arătat – porneşte de la principiul că omul nu e

nici bun, nici rău, nici bolnav, nici sănătos, nici mare, nici mic, nici

comun, nici sfânt, nici păcătos, ci se află dicolo de orice dualitate, plasat

la confluenţa unei multitudini de factori şi influenţe, mereu într-o

continuă transformare. Această transformare se poate manifesta haotic,

„întâmplător”, ori poate fi ordonată, calculată şi programată, constituind

astfel o reală devenire în care Voinţa individuală preia cârma Destinului

şi, folosindu-se deopotrivă de puterea interioară a Fiinţei – dobândită

prin educaţie (cunoaştere + exerciţiu) – şi de Forţele externe ale Vieţii,

reuşeşte a-l ajuta pe Om să fie . Pentru că o Conştiinţă care nu se

112

înnoieşte şi auto-creează mereu, nu există: nici pentru sine, nici pentru

semeni, nici pentru Univers.

h) Clientul – Fiinţa umană a zilelor noastre – are din partea Vieţii

în Planul Fizic un nivel de solicitare foarte complex axat pe toate

palierele, de la material la spiritual. Adică omul contemporan trebuie să

ştie să conducă o afacere (să se descurce pe cont propriu); să ştie să

formeze şi să dăruiască un cămin şi o familie, trebuie să ştie cum să se

cunoască pe sine şi să se autovalorizeze (pună în valoare la potenţialul

maxim, în folosul întregii comunită) şi de asemenea, trebuie să aibă

acces direct la Divinitate (să ştie cum să stea de vorbă cu Dumnezeu).

Dar mai presus, e necesar să fie, să vrea, să ştie şi să le facă deopotrivă

şi împreună pe toate acestea. Pentru că omul trebuie să realizeze bucuria

participării şi trăirii active, cu toată fiinţa sa în cadrul Marelui Spectacol

al Vieţii. Trebuie să fie în măsură a se bucura de fiecare clipă şi de toate

darurile pe care aceasta i le scoate în cale, înţelegând şi culegând roadele

fiecărui eveniment la care participă, într-o viziune trans-dualistă,

unificatoare şi integratoare.

Pentru aceasta este necesar mai întâi ca el însuşi să se supună unui

proces de disciplinare interioară şi de dezvoltare personală progresivă,

până la atingerea standardului de conştiinţă transpersonală şi universală.

Consilierul este, de aceea, fiinţa trimisă în Calea Omului spre a-l

învăţa, călăuzi şi sprijini în realizarea tuturor acestor cerinţe.

i) Clientul este privit ca o fiinţă absolut liberă din punct de vedere

psihic, liberă să creadă ori să se îndoiască, liberă să adere la o mişcare

(religioasă, politică, filosofică, socială etc) sau nu, liberă să aibă conţinuturi

de gândire adevărate sau false etc, într-un cuvânt, liberă să trăiască în

propria Realitate, să-şi construiască propriul Univers. Consilierii nu vor face

113

sub nici o formă prozelitism, îndoctrinare ori presiuni pentru schimbarea

opticii de viaţă. Rolul lor este să îl ajute, să îl sprijine pe Client în realizarea

Împlinirii de Sine acolo în Lumea, în Realitatea lui. Şi numai dacă acest

lucru nu e posibil să opereze modificări.

Pentru că orice Fiinţă Umană porneşte din start, în viaţa fizică,

cu un scop bine determinat (este rolul pe care Universul i-l

încredinţează) şi cu anumite mijloace necesare (influenţele primite din

partea Forţelor Vieţii – a se vedea “Psihologia Fiinţei”) ce trebuie să facă

el, este: să-şi amintească scopul; să-şi conştientizeze mijloacele, să facă

planul de acţiune (pentru că în afara misiunii determinată de Rol, mai are

două Îndatoriri existenţiale: aceea de a-şi ajuta Tovarăşii de Drum, şi

aceea de a se perfecţiona continuu, ca elev la Şcoala Vieţii şi a-şi

promova examenele), să dobândească şi alte mijloace sau valenţe

necesare, să înveţe a fi conştient de Lucrurile care-l întâmpină spre a-i

aduce mesaje/lecţii de viaţă, să se recunoască mereu pe sine în marea

curgere a timpului .

j) În această optică, imaginea Clientului ne apare drept imaginea

unui veritabil Om Nou, atât la figurat cât şi la propriu, pornind de la cel

Vechi (uneori pierdut – şi atunci trebuie ajutat să se regăsească mai întâi –,

alteori inexistent – şi atunci trebuie învăţat să se inventeze, de la zero) şi

de la mediul său în care trăieşte la momentul respectiv, de la Lumea şi

societatea umană a timpului său. Nu se urmăreşte nici schimbarea Lumii

pentru om, nici schimbarea, adaptarea omului pentru lume, nici

transferarea lui într-un alt mediu. Tot ce se doreşte este formarea

(educarea, regăsirea, reinventarea, antrenarea) omului pentru sine însuşi,

căci numai omul regăsit şi împăcat în sine însuşi cu sine însuşi (cel care a

realizat Împlinirea de Sine), numai acela este un om deplin, un om despre

114

care se poate spune că există cu adevărat , iar de fiinţarea lui se poate

bucura atât el, cât şi cei ce-l înconjoară: semenii, fiinţele, întreg Universul.

k) Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei

Umane refuză să privească în urmă. Pentru ea „Omul de Ieri” nu există.

Tot ceea ce contează este „Omul de Mâine”! „Ieri”, „Azi”, „Mâine” nu

sunt unităţi temporale, ci dimensiuni psihice, matrici pentru manifestările

de Conştiinţă. Timpul însuşi este, în fond, nimic altceva decât măsura

Devenirii noastre, a progresului nostru ca Fiinţe-părţi ale Marelui Sistem

al Ordinii Cosmice.

De aceea „Astăzi” este dimensiunea spirituală în care Clientul şi

Consilierul lucrează pentru ca Fiinţa acestuia din urmă să se edifice pe

sine, Cea de Mâine! Este ceea ce numim „Terapia Împlinirii de Sine

prin Profilaxia Viitorului”.

IV. Obiectivele Consilierii

Ce orbi suntem până ce nu vedem/ Că-n orice zămislire omenească/

Nu merită nimic să realizăm/ Dacă nu ne gândim pe om să-l crească/ De ce să ridicăm oraşe şi palate / Când omul tot în tină îl lăsăm/

Zadarnic e să construim o lume/ Când pe constructor nu îl înălţăm Edwin Markham

A. Obiective generale

Astfel, în primul rând consilierea are la bază principiul formulat de

Laing: “fără Ontologie (ca ştiinţă despre fiinţă şi despre existenţă) orice

psihologie este doar o minciună şi o înşelătorie a fiinţei umane”. Pentru

că, într-adevăr, consilierea priveşte omul ca o parte componentă a

115

Marelui Flux de Viaţă, aflat într-o continuă transformare evolutivă, el

însuşi plasat la confluenţa unei game complexe şi multiple de factori şi

influenţe a căror rezultantă mereu fluctuantă determină direcţia şi

orientarea dezvoltării viitoare a fiinţei umane.

Aceste forţe se pot împărţi primar în două mari categorii: Forţe ale

vieţii (sau cosmice) care acţionează din exterior după Legile Universale

ale Naturii, şi, respectiv, Forţe proprii, rezultate din exprimarea

capacităţilor intrinseci fiecărei fiinţe în parte, potrivit cu natura proprie,

caracterul, nivelul Conştiinţei (ca standard de evoluţie a fiinţei la Şcoala

Devenirii Cosmice), Trebuinţele Fundamentale şi Funcţiile active ale

Sinelui, configuraţia Ecuaţiei Existenţiale – care ia în calcul şi

fenomenele mixte, derivate din structura de personalitate, temperament,

moştenire genetică (fiziologică şi psihică) etc.

Este de datoria fiecăruia în parte a cunoaşte aceste forţe şi a le utiliza

constructiv, atât cele interioare (ce trebuie configurate şi dezvoltate

corezpunzător), cât şi cele exterioare (spre identificarea momentului

celui mai oportun pentru îndeplinirea fiecărui act al vieţii).

Pentru că în viziunea consilierii omul este un corăbier pe marea

devenirii. În baza destinului individual, el şi-a trasat o Călătorie pe care

trebuie să o întreprindă (este misiunea vieţii sale prezente). Pentru

aceasta, înainte de a se lansa, trebuie să fi deprins arta navigaţiei, apoi să-

şi pregătească în toate amănuntele corabia şi echipamentele şi, mai ales,

să se informeze despre stâncile, obstacolele şi vânturile care-l vor

întâmpina pe traseu. Căci toate forţele ce acţionează sinergic asupra

fiinţei umane reprezintă doar oportunităţi şi utilitătăţi, aflate dincolo de

bine şi de rău, în egală măsură a fi la fel de folositoare, pe cât de

stânjenitoare. Revine Corăbierului sarcina de a-şi pune în lucru întreaga

116

măiestrie şi toate cunoştinţele sale de navigaţie spre a identifica

momentul şi mişcarea potrivită de orientare a velelor, astfel încât corabia

Vieţii sale să aibă un mers lin şi armonios, dar mai ales să fie ferită de

pericolele catastrofale ale naufragiului.

Ceea ce propune consilierea, în primul rând, este să acorde training

şi susţinere Fiinţei umane pentru ca aceasta să poată beneficia în viaţă

de întreaga plenitudine a Realizării de Sine. Însă o astfel de viaţă nici

nu se ia cu împrumut, nici nu se obţine la comandă, ci trebuie construită

în toate momentele sale, de la alfa la omega. Pentru aceasta este necesară

în primul rând autocunoaşterea reală, în toată complexitatea şi

profunzimea fiinţei proprii şi, în al doilea rând, educaţia continuă,

educaţia paideică. Acest model de educaţie reprezintă o practică a

dezvoltării (deopotrivă doctrină spirituală, cod de norme în viaţă, tehnici

şi metode de antrenament etc.) absolut personalizată, adică structurată

după anumite cadre generale (în acord cu Principiile Universale ce

guvernează derularea sistemică a tuturor proceselor, la toate nivelele de

fiinţare şi manifestare), dar adaptată concomitent la structura – ecuaţia

existenţială – a fiecărei fiinţe manifestate sub forma unei persoane

umane istorice, la momentul/ conjunctura fiecărui act al vieţii şi la

trbuinţele/ necesităţile pe care le întâmpină fiinţa în momentul respectiv

şi de a căror satisfacere depinde starea ei de bună dezvoltare în

continuare.

De aceea consilierea are misiunea de a determina cea mai

eficientă astfel de practică a dezvoltării pentru fiecare entitate umană-

client în parte, a-i oferi mai multe posibilităţi de alegere şi a-i asigura

“suportul tehnic”, sprijinul pentru implementarea şi dezvoltarea unei

vieţi personale cât mai împlinite.

117

Dar pentru reuşita acestui demers trebuie respectate şi îndeplinite

câteva criterii/etape/obiectivede bază:

1.- o viziune corectă asupra omului, care să permită cunoaşterea a

ceea ce numim “Fenomenul Uman” (pentru că este un proces în devenire

neîntreruptă) în profunzimile cât mai detaliate ale complexităţii sale.

2.- cunoaşterea/recunoaşterea de către fiecare om în parte a

misiunii sale existenţiale, a rostului şi îndatoririlor pe care le are de

îndeplinit în această viaţă prezentă.

3.- înţelegerea faptului că fiecare viaţă reprezintă doar o zi din

marea şi eterna viaţă a Fiinţei, la fel precum stadiul de om este numai o

perioadă/etapă din procesiunea Vieţii în dezvoltarea ei spre standarde

superioare şi de aceea forţele ce acţionează la un moment dat asupra

omului îşi au cauze şi ramificaţii ce depăşesc percepţiile noastre

limitate/restrânse spaţial şi temporal.

4.- înţelegerea fenomenului uman ca un proces de exprimare a

Sinelui (acel sâmbure de viaţă, esenţă din Esenţa Lumii) pe mai multe

planuri de vieţuire/fiinţare/existenţă (nu spaţiale), concomitent:

Fiziologic, Astral, Mental, Cauzal, Spiritual etc., pe fiecare dintre acestea

fiinţa dezvoltând anumite forţe şi structuri de autocreaţie, din acţiunea

lor sinergică manifestându-se în universul social ceea ce numim în mod

obişnuit Persoana Umană, adică, în sens chiar şi etimologic, “masca” pe

care fiinţa-actor o poartă spre a-şi juca rolul la un moment dat pe Scena

transistorică a Universului (facem din nou trimitere la volumul

“Psihologia Fiinţei”).

5.- înţelegerea faptului că în momentul de faţă al evoluţiei

procesualităţii vieţii la nivelul Terrei, îi este lăsată omului libertatea şi

îndatorirea, concomitent cu responsabilitatea creării acestei măşti, cu

118

ajutorul căreia să fie în măsură a-şi realiza cât mai bine cele trei

îndatoriri existenţiale: să-şi împlinească destinul (rolul), să ajute semenii,

şi celelalte forme de viaţă, să se dezvolte/emancipeze pe sine (ca nivel de

fiinţare), în calitate de Elev la Şcoala Vieţii

6.-folosirea atât pentru cunoaşterea, cât şi pentru implementarea

“Planului vieţii individuale” a unei game lărgite de instrumente de lucru:

a) în primul rând se reconsiderară/revine la învăţătura

transformatoare şi transfiguratoare a fiinţei umane, cuprinsă în Ştiinţele

Antice, deopotrivă ale orientului şi occidentului, urmată de adaptarea

acesteia la necesităţile prezente de dezvoltare a omului şi manifestarea/

punerea ei în lucru în cadrul unor formule noi, combinate şi exprimate

prin intermediul inclusiv al tehnologiilor moderne

b) în al doilea rând se întrebuinţează o gamă mult mai

vastă de instrumente de investigare, mergând de la teste şi probe, până la

hipnoză, clarviziune, regresie în vieţile anterioare (alături de acestea:

astrologia, numerologia, chiromanţia, grafologia, fizionomia, explorarea

viselor, hermeneutica etc.)

c) în al treilea rând se are în vedere aplicarea principiilor

armonizării universale şi echilibrării proceselor vieţii, pornind de la

tehnici cunoscute din cele mai vechi timpuri, dar adaptate, puse în noi

formule şi implementate cu ajutorul cadrelor actuale existente în

societate la nivel de dezvoltare fizică, psihică, mentală, tehnologică,

culturală etc. Astfel sunt vizate tehnicile de: feng-shui, reiki şi

reflexoterapie, geomanţie, terapie florală, melo-, cromo-, aromo-,

cristalo- terapie, meditaţia transcendentală şi cea gnostică, relaxarea,

asanele, mantrele şi yantrele, gimnastica etc.

119

B. Obiective structurale

Am văzut anterior că din punct de vedere al managementului, viaţa

persoanei umane poate fi împărţită/structurată în 4 mari secţiuni în

funcţie de raportarea ei la lume, la univers, la sine înseşi: viaţa materială,

viaţa socială, viaţa individuală şi respectiv viaţa spirituală.

Pentru aceste secţiuni, Consilierea se structurează funcţional după

următoarele obiective propuse:

a) Managementul Vieţii Spirituale

-se adresează nivelului Conştiinţei şi respectiv nivelului 9 al

Piramidei Trebuinţelor

-are în vedere reluarea contactului cu Divinitatea, găsirea formelor

specifice de percepere a acesteia (cognitivă, intuitivă, mistică, religioasă

etc), trăirea şi valorizarea sacrului

- presupune formarea unei imagini şi concepţii cosmogonice despre

lume, viaţă, univers, în care individualitatea umană (şi clientul în cauză)

să se regăsească şi să-şi conştientizeze statutul ca fiinţă.

-individul va regăsi unitatea adevărului util dincolo de varietatea

opiniilor sociale, concepţiilor filosofice ori a dogmelor religioase; va fi

sprijinit să descopere Adevărul în sine însuşi, Adevărul său propriu şi

necesar, deschizându-şi prin credinţă o cale directă de comunicare cu

Divinitatea.

-va descoperi totodată sistemul Legilor Universale care guvernează

Ordinea Cosmică, Procesele Naturii şi viaţa umană, deopotrivă cu Ştiinţa

şi Tehnica disciplinării şi transformării sufletului omenesc: adică Morala

120

şi Catharsisul (a se vedea şi volumul nostru “Introducere în Tehnologia

Dezvoltării Umane”)

-finalitatea maximală propusă: clientul să conştientizeze (să-şi

reamintească) necesitatea împlinirii celor 3 Îndatoriri Existenţiale să afle

de ce?, cum?, prin ce mijloace?şi cu ce resurse? îşi poate satisface cât

mai bine scopul său ca fiinţă cosmică

-finalitatea minimală: presupune măcar readucerea omului la credinţă

(minimul absolut necesar), resacralizarea vieţii, reluarea legăturii directe

cu Divinitatea şi, foarte important, pornirea pe drumul perfecţionării

morale. Fără aceasta din urmă orice alte aspecte rămân lipsite de

finalitate practică la nivelul cosmic al individualităţii umane. (Pentru că

o viaţă trăită cu cea mai puternică adoraţie şi credinţă în Divinitate, dar

fără cel mai mic efort de virtute, de voinţă de a fi, de act de participare

prin strădania propriei fiinţe la viaţa Marelui Univers al creaţiei şi

devenirii, e o viaţă cerşită, ratată, neproductivă, fără progres. Scrierile

ascetice sunt pline de astfel de exemple şi învăţăminte. Cu atât mai mult

cu cât în prezent ne aflăm în perioada planetară de manifestare creatoare

a omului prin puterea propriei sale fiinţe exprimată în voinţa de a face,

de a se valoriza dăruindu-se/sacrificându-se în produsul şi în actul

creaţiei sale. Omul începe să simtă că este Fiu de Dumnezeu şi de aceea

resimte totodată şi nevoia de Sine Însuşi.)

b) Managementul Vieţii Private

-se adresează Naturii interne proprii a fiecărui individ, înţelegând prin

aceasta întregul set de aptitudini, trăsături şi caracteristici dobândite prin

exerciţiu, antrenament sau ca urmare a modelării şi influenţării din partea

Tendiţelor externe, perpetuate şi exercitate mai multe vieţi la rând. De

121

exemplu: cineva care are mai multe vieţi se exercită în arta picturii, ori a

didacticii, ori a muzicii, etc., sau în cultivarea virtuţilor înalte

(autocontrol, răbdare, dăruire) ori a pasiunilor inferioare (lene, mânie,

dorinţe de tot felul), va implementa în structura Naturii sale valenţele

specifice acestora, astfel încât cu fiecare venire în planul fizic va fi din ce

în ce mai bun muzician, pictor, educator, etc. Desigur că aceste activităţi

au o continuitate şi în planurile superioare, unde, în plus se şi corectează

devierile sau greşelile de personalitate – atunci când s-au cultivat

pasiunile inferioare, mai ales. Pentru că Personalitatea este masca sau

modelul cu care fiinţa lucrează pe perioada unei vieţi fizice, dobândind

sau câştigând prin efort propriu anumite forţe sau valenţe. Ulterior

acestea se vor depozita în marea bază internă – Natura

proprie/individuală – pentru a fi apoi utilizate multe vieţi la rând. Natura

proprie – spre deosebire de Personalitate, care se poate schimba chiar pe

parcursul unei singure vieţi – este mult mai stabilă, este perenă, ca să

spunem aşa, şi deosebit de puternică, în comparaţie cu prima.

Trebuie să observăm aici două lucruri extrem de împortante:

1o caracterul stabil al Naturii proprii conferă omului continuitate pe

toată durata procesului educaţional, ajutându-l în fiecare „zi de şcoală”

(viaţă fizică) să se regăsească pe sine în tumultul existenţei şi să se

echilibreze astfel. Ea este cea responsabilă de conturarea Nivelului 8 al

Piramidei: Identitatea proprie, acea „terra firma” în ansamblul existenţei

la nivelul căreia, precum în întreg universul, totul se găseşte în continuă

transformare, o devenire neîntreruptă. Ceea ce clientul realizează prin

introspecţie în procesul de autocunoaştere, este în principal descoperirea,

aducerea-aminte de existenţa acestei Naturi proprii, cunoaşterea ei. Abia

apoi urmează corelarea acesteia cu nivelul imediat următor, al

122

Conştiinţei şi încadrarea (orientare, stabilirea poziţiei existenţiale) în

Ansamblul Cosmic al Vieţii. Chiar şi cei ce nu se ridică la necesităţi de

ordin cosmic (la nivelul Spiritual al Piramidei) vor descoperi Natura, ca

pas esenţial în procesul de identificare şi autovalorizare la nivel social şi

creator.

2ocaracterul instabil, sau mai exact relativ stabil al Personalităţii

este cel de-al doilea factor important şi benefic în conturarea educaţiei de

ansamblu a fiinţei umane. Aspectul benefic se manifestă prin aceea că,

pe de o parte ”lucrurile rele” învăţate şi implantate în ea pot fi remediate

chiar pe parcursul unei vieţi (de fapt oricând), iar cele”bune” (vituţile) la

nivelul acesta sunt încă efemere, deci trebuie mereu luptat, trebuie depus

efort continuu pentru păstrarea lor. Numai printr-o continuitate, printr-o

permanentă prezenţă şi acţiune a lor la nivel de Personalitate, se vor

implementa apoi în structura internă a Naturii proprii, putând fii

valorificate de la o viaţă la alta.

Ceea ce psihologiile contemporane denumesc drept „Caracter” este

în fapt manifestarea exterioară a combinaţiei anumitor aspecte ale

Naturii şi ale Personalităţii din viaţa prezentă, iar ceea ce se numeşte

„Temperament” reprezintă manifestarea omului sub impulsul Forţelor

primite la naştere sau pe parcursul vieţii din partea diverselor Sisteme de

Influenţe (Tendinţe) ex: astrele, numerele, formele etc.

Putem spune astfel că între Personalitate, Natură, şi Conştiinţă există

următorul raport: Personalitatea este laboratorul de încercări (prin efort

propriu şi cu ajutorul Tendinţelor) unde fiinţa reproduce din „aluatul

propriu” machete şi forme mai mult sau mai puţin reuşite. Acestea, după

o riguroasă selecţie (realizată în planurile superioare celui fizic) vor fi

depozitate, împreună cu experienţa şi puterea dobândite în procesul de

123

obţinere a lor, în arhiva numită Natura proprie. Toată această bază de

date va suferi un proces de sedimentare, de omogenizare şi de

transformare referenţială, prin raportare la Legile Universale ale Vieţii.

Acestea reprezintă matriţa în care materia sedimentului Naturii este

turnată pentru a lua forma normativă, pentru a i se conferi caracter de

Principiu, principiu pus în acord, în armonie cu Marile Principii ale

Ordinii Cosmice. Suma tuturor acestor Principii particulare, culese de

către fiinţă pe parcursul Şcolii sale de Om, vor forma conţinutul a ceea

ce numim „Conştiinţă” şi prin care ea, fiinţa, se va afla mereu în contact

cu Universul, raportându-se la standardele normative ale acestuia, care o

ajută să parcurgă mai uşor şi mai eficient procesul Evoluţiei. Conştiinţa

este, în fapt, adevărata Educaţie pe care Omul o dobândeşte la Şcoala

Vieţii; este transformarea produsă în structura intimă a fiinţei de toată

învăţătura (cunoaştere, experimentare, greşeli etc) primită pe parcursul

evoluţiei. De aceea progresul ei este în medie geometrică: pe măsură ce

devine mai educat, mai conştient, un om este din ce în ce mai responsabil

de procesul educaţie sale şi, făcându-şi temele mai conştiincios, va

deveni şi mai educat. La fel precum în şcolile lumii terestre, pentru că ele

sunt copiate, reflectate după Marea Şcoală a Universului, în baza Legii

potrivit căreia „Cum e sus, aşa şi jos”.

-Managementul Vieţii Private se axează deci pe cunoaşterea Naturii

proprii, cu toate capacităţile şi valenţele acesteia şi pe valorizarea ei aici

şi acum, în viaţa aceasta. Se are în vedere mai ales aprofundarea Planului

de Viaţă, găsirea celor mai bune soluţii ori variante combinatorice,

însuşirea unor tehnici de autoanaliză şi analiză (cunoaştere, descoperire)

a celorlalţi – în general cunoaşterea mecanismelor şi proceselor

psihicului uman, la standardul specific al Psihologiei Fiinţei, adică prin

124

luarea în calcul a tuturor Forţelor şi Determinantelor care participă la

edificarea structurilor umane de la nivelul elementar (al Tendinţelor care

se manifestă prin intermediul diverselor categorii de forme de viaţă) până

la nivelul influenţelor cosmice, cu accent pe capacitatea proprie a omului

de autotransformare şi pe posibilităţile şi necesităţile de educare a sa în

acest sens

-se va accentua aşadar pe puterea de creaţie şi de educaţie a fiinţei

umne, făcând din client un adevărat centru de influenţă transformatoare,

capabil să sprijine pe cei cu care vine în contact în demersul lor al

regăsirii propriei identităţi (regăsirea de sine), întocmai precum o face şi

el în cadrul consilierii.

-clientul învaţă să se stabilizeze în el însuşi, să se emancipeze de sub

dependenţa mediului social ori tehnologic, să-şi câştige libertatea

interioară şi să se antreneze în a deveni o fiinţă puternică prin cunoaştere

şi exerciţiu de autocontrol. Omul învaţă propriu-zis să devină propriul

său stăpân dar şi să înţeleagă şi să respecte viaţa în toate formele ei de

manifestare. Pentru că numai prin armonizare cu procesele universale

ale vieţii, omul poate participa activ la Simbioza Existenţială a Marelui

Univers şi îşi poate manifesta rolul de Creator, ca o cale de regăsire,

identificare şi valorizare a fiinţei sale intime.

c)Managementul Vieţii Sociale

-scopul principal al acestui sector este educarea şi sprijinirea omului

în demersul său de edificare a unei structuri de personalitate cât mai

favorabile, înţelegând prin aceasta că ea trebuie să fie în acord atât cu

Planul său de Viaţă cât şi cu mediul social în care clientul trăieşte. Pentru

că în fapt Personalitatea este chiar interfaţa ce realizează conexiunea

125

interior-exterior, este primul nivel de procesare a factorilor de

influenţare, de combinare, prelucrare şi armonizare a acestora, astfel

încât să rezulte o „mască” pe cât posibil mai potrivită în măsură a-i

permite omului dezvoltarea propriei sale individualităţi, adică

manifestarea Sinelui propriu şi acordarea simbiotică a lui cu sinele

celorlalţi.

-de aceea clientul va învăţa în primul rând cum să-şi edifice şi

întărească structura de Personalitate astfel încât să poată obţine un

beneficiu maxim pentru realizarea Planului de Viaţă, o dezvoltare

interioară (a Naturii) cât mai armonioasă (adică structura Personalităţii

prezente să contribuie la îmbogăţirea Naturii interne şi nu la degradarea

ei) şi implicit o stare de mulţumire, de împlinire de sine. Este aceeaşi

trăire – desigur, la un alt nivel – asemănătoare celei pe care o resimţim

ca „stare de bine”, de armonizare, când îmbrăcăm haina potrivită cu noi

înşine, cu locul unde suntem şi cu activitatea pe care o desfăşurăm.

Pentru că la fel este şi Personalitatea: o haină care în primul rând ne

protejeză propria fiinţă, ne asigură contactul, colaborarea şi încadrarea

armonică în mediu, iar apoi, propria dezvoltare de pe urma activităţii

depuse în acest mediu (prin raportare la semeni şi la celelalte Fiinţe). De

aceea trebuie să o “croim” cât mai potrivită scopurilor noastre şi mai

mult, trebuie să învăţăm să o protejăm şi „reparăm” mereu, fiindcă aşa

cum ştim, este extrem de vulnerabilă, chiar şi cea mai nesemnificativă

influenţă a mediului putând să-şi lase amprenta asupra ei. Iată de ce

voinţa noastră trebuie să fie mereu trează, să avem în minte foarte clar

scopul, ţelul, Planul de Viaţă, şi mai mult ca orice să păstrăm mereu vie

imaginea, modelului ideal după care ne-am construit Personalitatea

reală. Acest model este vital pentru noi, fiindcă la el vom raporta mereu

126

cursul actual al Personalităţii spre a observa devierile şi a le îndrepta la

timp. Altfel lumea şi viaţa ne fură pe nesimţite şi într-o bună zi ne vom

trezi cu totul altfel decât ne propusesem să fim, eşuaţi pe cine ştie ce

plajă pustie alături de alţi naufragiaţi la fel de neatenţi.

-în al doilea rând clientul va învăţa să răspundă în mod adecvat

contactului cu Mediul şi necesităţii sale interne de sociabilitate. Adică va

învăţa tehnica şi ştiinţa comunicării, a transmiterii informaţiei şi mai

mult, a întrebuinţării practice a mesajului. De aceea vor fi două mari

aspecte ale Ştiinţei Comunicării, ce se vor trata la acest capitol:

1o Comunicarea cu semenii: – realizată deopotrivă pe

canalele celor 5 simţuri clasice precum şi pe canalul „simţului intern”,

afectiv-intuiţional, în care se încadreză şi forma cunoscută ca

„telepatie”.

2o Comunicarea cu Viaţa: – sau Limbajul Lumii

(în terminologia alchimică), în care va învăţa să perceapă mesajul

lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor, fiinţelor în ansamblu, ca

modalităţi prin care Universul i se adresează spre a-i preda Lecţiile de

Viaţă necesare propriei sale dezvoltări, precum şi îndeplinirii misiunilor

şi îndatoririlor existenţiale (sociale, spirituale, faţă de sine şi faţă de

întreg Universul, după necesităţile evolutive ale fiecăruia în parte).

Această formă de comunicare foloseşte atât capacitatea de înţelegere,

analiză şi percepere cognitivă a simbolurilor, cât mai ales simţul intern al

intuiţiei, capacitatea de a „vibra” în acord cu semnificaţia mesajului, şi

care se apropie de starea numită „empatie”, manifestată mai ales în

raporturile cu semenii, dar şi cu alte fiinţe.

-în cadrul comunicării la nivel social, cu semenii în special, clientul

practic învaţă să joace rolul de actor pe care el însuşi îl alege din gama

127

de posibilităţi oferite de destin şi de viaţă în general, la momentul

existenţei sale fizice. Acest rol are multiple valenţe (din care unele sau

altele vor fi mai accentuate, de la caz la caz), vizând:

Raporturile de prietenie cu alţi semeni

Raporturile familiare/raporturile afective

Raporturile de muncă şi colegialitate

Raporturile de grup social (cluburi, piaţă, mijloace de

transport în comun etc)

În fapt, ne aflăm în prezenţa unui Cod General al Comunicării, având

în deschidere capitolulu „Bunelor Maniere” şi cuprinzând deopotrivă:

Negociere şi Manipulare, Educaţie a copiilor şi adulţilor, Educaţie Civică

generală, Educaţia vieţii afective etc. Se va accentua – dincolo de latura

de „beneficiu” propriu al clientului – pe faptul că acesta trebuie să înveţe

a se transforma într-un adevărat centru de cataliză şi modelare a celor din

jurul său. Este ceea ce azi numim „imaginea omului de succes”, stăpân

pe sine, educat şi civilizat, care, cu cât dăruieşte mai mult prin exemplul

personal al propriei imagini, cu atât devine mai nobil

-partea de consiliere acordată în cadrul acestui capitol al

M.V.Sociale se va axa pe întreagă această gamă de aspecte ale

comunicării, de fapt, la acest nivel întâlnindu-se şi cea mai mare parte a

problemelor manifestate în viaţa de zi cu zi a omului social

contemporan. Dar chiar şi în cazul unei simple consilieri pe o problemă

specifică, particulară (ex: nu poate suferi câinele vecinului, ori se ceartă

cu soţul/mama/copilul etc), clientului i se vor preda şi aspecte tehnice

mai vaste, în măsură a-l ajuta ca pe viitor să identifice astfel de situaţii

înainte de a se manifesta şi să ştie/să poată acţiona singur. Acolo unde va

fi cazul, mai ales dacă se observă o gravă deficienţă în educaţia pentru

128

viaţă în ansamblu (dezorientare, fuga de lume şi societate, neînţelegerea

rosturilor vieţii ) sau pe domenii (nu cunoaşte ori se teme de raporturile

de cuplu, ori cele cu copiii/animalele/semenii în general etc), i se va

oferi un training corespunzător, fie în programul privat, fie în cel public.

Pentru că, să ne amintim, consilierea vizează nu atât de a vindeca rana,

cât mai ales de a fortifica organismul, ori de a reclădi unul puternic şi

corespunzător, deviza fiind „Nu tratament pentru moment, ci

reconstrucţie prin educaţie!”.

d) Managementul Afacerilor (Managementul Vieţii Materiale)

-vizează predarea principiile generale de strictă utilitate şi universal-

necesare în managementul oricărei afaceri, indiferent de obiect, în stilul

tradiţional al şcolilor de profil existente deja pe piaţă

-la fel, consultanţa oferită pe acest sector se axează în cea mai mare

parte pe linia clasică specifică unui Centru de consultanţă

multireferenţială

-specific consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei

Umane este însă faptul că atât în cadrul cursului cât şi în şedinţele de

consultanţă, se va pune accentul în special pe dorinţele intime ale

clientului, orientându-i acestuia activitatea şi preferinţele de investiţii

spre sectoare care să se apropie cât mai mult de acestea. Ideea de

principiu este aceea că omul, prin natura sa de creator, trebuie „să pună

suflet”în ceea ce face (vezi Legenda Meşterului Manole); întreaga sa

viaţă şi toate aspectele, oricât de „nesemnificative”, care conturează

universul existenţei sale, inclusiv cea mai măruntă afacere, trebuie să

cuprindă în ele o parte din fiinţa sa proprie; trebuie să li se dedice.

Astfel, orientându-şi şi canalizându-şi eforturile de „a face” spre ceea ce

129

simte că e în acord cu structura sa intimă (dorinţele, voinţa, capacităţile

etc), fiecare se va simţi – ca orice creator – împlinit de rezultatul muncii

sale. Acesta vine ca o confirmare a finalizării unui stadiu, a unei etape,

însă adevărată satisfacţie şi împlinire stă jumătate în acţiunea, în

activitatea înseşi, şi cealaltă jumătate în utilitatea şi utilizarea activităţii,

în folosul pe care acest rezultat îl are pentru ceilallţi. Căci numai în

măsura în care opera sa de creaţie (în sens general, deci ca rezultat al

efortului fiinţei umane ) poate fi sau este concret folositoare progresului,

semenilor, celorlalte fiinţe, sau mai mult, Universului în ansamblu,

numai în această măsură poate fi considerată cu adevărat valoroasă. Căci

oricât ne-ar plăcea nouă, oamenilor, să credem, din fericire nu există

valori în sine, ci numai valori ale timpului, ale momentului sau epocilor,

pentru că, aşa cum am văzut, definiţia valorii se face prin proporţia

directă în care un lucru (în sens generic) slujeşte evoluţiei fiinţei la nivel

particular sau universal, prin utilitatea sau necesitatea sa particulară. Să

luăm un exemplu pentru mai buna înţelegere: faptul de a produce

suferinţă unui seamăn (ex:jignire, rănire fizică) putem spune că foloseşte

evoluţiei în ansamblu a ambelor fiinţe: agresorul prin pedeapsa de pe

urma greşelii, agresatul prin posibilitatea ce i s-a dat de a-şi manifesta

puterea de iertare etc, dar acest folos este doar indirect, în comparaţie cu

cel direct ce s-ar fi tras de pe urma unei fapte bune. De aceea, societatea

consideră ca fiind valoare fapta bună (ex:de a ajuta pe cineva benevol şi

necondiţionat ) şi nu fapta rea (agresiunea); aceste calificative: „bun” şi

„rău” oglindind imaginea unui strict necesar sistem de evaluare care să

orienteze omul pe direcţia corectă în procesul formării sale educaţionale

la Şcoala Vieţii. Desigur, sistemul acesta de normare fiind universal şi

mediu (pentru întrega societate) are inerţia sa specifică în a se adapta şi

130

progresa în acord cu schimbările timpului (în sens de înălţare a ştachetei,

a standardului de exigenţă), având a se confrunta mereu cu reculul de

rigoare, care e cu atât mai puternic şi mai amplu (deci de întoarcere spre

starea de barbarie) cu cât impulsurile de avansare sunt ele însele mai

radicale. Întreaga istorie a civilizaţiei occidentale e plină de aceste

imagini, iar secolul XX le înfăţişează chiar înzecit

Căci omul este creator şi prin fiecare gest al său, prin respiraţia

fiecărei clipe de viaţă, participă la opera Marelui Univers al Creaţiei,

revenindu-i de aceea întreaga responsabilitate pentru felul cum se

prezintă şi, nu mai puţin, pentru ceea ce face ca finalitate. Pentru că

majoritatea finalităţilor nu sunt decât miraje, ori Stele Călăuză care ne

ajută să străbatem Calea. Opera noastră este chiar această Străbatere.

Calea şi Steaua sunt acolo dintotdeauna şi pentru fiecare, aşteptându-l

să-l conducă prin Şcoala Marii Arte a Construirii de Sine: opera şi

cotribuţia sa ca om la Devenirea Cosmică.

C. Obiectivele manageriale

Sub aspectul său de esenţă, ca management al calităţii vieţii şi

condiţiei umane, Consilierea vizează următoarele aspecte corelative,

aflate într-o interdependenţă absolută:

a) – Cunoaşterea de sine a Fiinţei Umane în toată complexitatea sa,

printr-un proces de analiză şi autoanaliză introspectivă, precum şi prin

aplicarea testelor de specialitate, coroborate cu analiza hermeneutică atât

a datelor astfel obţinute, cât şi a întregii sale vieţi şi a comportamentului

în ansamblu.

131

b) – Cunoaşterea, de către Consilier, în primul rând a Forţelor de

Mediu ce concură la modelarea devenirii Fiinţei Clientului sub toate

aspectele: atât la nivelul Fiinţei-în-sine (Natură, Caracter, valori ale

Conştiinţei, trebuinţe ale Sinelui) cât şi la nivelul Fiinţei-în-manifestare

(Personalitatea şi omul social în comportamentul său de zi cu zi). Se au

în vedere, astfel: Forţele cosmice, Forţele Karmice, Forţele Naturii

(Tendinţele), Forţele genetice, Forţele sociale (educaţie, cultură şi

civilizaţie, contacte inter-umane, obişnuinţe şi stil de viaţă...), Forţele

proprii (valorile Conştiinţei, Caracterului, voinţa, efortul personal),

Organizarea vieţii.

c) – Identificarea cerinţelor Misiunii existenţiale sub toate cele trei

aspecte:

ca Fiinţă-elev la Şcoala Vieţii: - care este standardul/nivelul de

evoluţie, ce teme (îndatoriri) trebuie realizate conform acestuia, ce

atitudine faţă de viaţă şi lume este specifică şi utilă pentru acest nivel, ce

practici de dezvoltare personală pot fi adoptate pentru asigurarea

progresului continuu al propriei fiinţe

ca Fiinţă-în-lume: - cum se exprimă îndatorirea sa de a sprijini

dezvoltarea celorlalte fiinţe, ca întindere, cuprindere, nivel de raportare;

se referă doar la semeni sau se întinde şi la alte categorii sau specii cât şi

cui şi cum poate dărui efortul, valoarea, munca, rezultatele şi fiinţa sa

proprie

ca actor pe scena vieţii: - ce rol are de jucat şi, mai important

decât cunoaşterea dinainte a rolului, este pregătirea actorului pentru a

putea primi şi interpreta o gamă cât mai largă dintre acestea, într-o

variantă cât mai personală dar şi de calitatea cerută de standardele

Scenariului şi ale propriei Conştiinţe.

132

d) – Identificarea modalităţilor personalizate sub care se exprimă

cele 9 Nivele ale Piramidei Trebuinţelor, a lucrurilor şi formelor acestora

existente în lumea aceasta în măsură a satisface respectivele trebuinţe, a

modalităţilor cum pot fi ele atinse şi de asemenea identificarea

Trebuinţelor cheie din întreg ansamblul.

e) – Prospectarea modalităţilor de combinare sinergică şi

interacţiune constructivă a elementelor de la lit. c, d, concomitent cu

satisfacerea necesarului de manifestare simultană pe cele 4 Direcţii

majore ale vieţii: Viaţa Materială, Viaţa Socială, Viaţa Individuală şi

respectiv Viaţa Spirituală. Prospectarea şi conceperea primelor soluţii

combinatorice, concomitent cu schemele cadru – cu scenariile – ipotetice

de implementare a lor.

f) – Stabilirea scopurilor şi obiectivelor majore ale vieţii, în funcţie

de toţi parametrii identificaţi în cadrul procedurilor de la lit. a-e;

g) – Determinarea necesarului de utilităţi şi dotări pentru atingerea

scopurilor, obiectivelor şi satisfacerea cerinţelor de la punctele c,d,e:

calităţi, aptitudini, dexterităţi / abilităţi, cunoştinţe, experienţe, trăsături

de caracter, forţe de sprijin (cosmice sau ale lumii naturii), conjuncturi şi

contexte sociale, stil de viaţă şi modalităţi de eficientizare / optimizare a

performanţelor individuale etc.

h) Stabilirea unui model de Personalitate – ca vehicul şi instrument

pentru atingerea şi realizarea celor de mai sus. Modelul personalităţii

este construit in abstracto şi în liniile sale fundamentale, cuprinzând în

principal aspectele care accentuează latura exterioară a fiinţei umane

sociale (: comportament, relaţionare, atitudini, abilităţi, integrare şi

adaptare, etc.). Deci, Personalitatea va fi structurată în funcţie de locul,

timpul şi mediul social în care fiinţa umană se regăseşte sau îşi propune a

133

derula programul existenţei sale. Reprezintă interfaţa omului cu lumea,

însă rolul principal este acela de armonizare a lor astfel încât fiinţa

umană să-şi poată manifesta plenar identitatea şi unicitatea proprie în

această lume comună.

i) Stabilirea programului de dezvoltare Individuală, acel set de

practici şi tehnici, metode şi strategii destinate creşterii şi împlinirii

omului ca fiinţă în sine, evoluţiei sale depline pe toate planurile.

j) Stabilirea unui stil de organizare a vieţii în măsură a permite

deopotrivă derularea programului de Dezvoltare Individuală, asigurarea

exprimării identităţii proprii, realizarea misiunii existenţiale (în formele

alese), armonizarea celor 4 Direcţii ale Vieţii individual-sociale,

satisfacerea celor 9 Trebuinţe Fundamentale.

k) Apoi trasarea Proiectului Vieţii Personale, acel plan de viaţă

strategic, sistematizat, viabil şi eficient, în măsură a traduce în realitatea

lumii prezente toate aspectele stabilite până aici şi de asemenea în

măsură a permite actualizarea lor permanentă, în timp, deopotrivă cu

adaptarea continuă la conjuncturile exterioare de mediu.

l) Lansarea Proiectului în derulare, de către client sub supravegherea

consilierului, urmărindu-se în acelaşi timp eficienţa strategiilor cât şi

capacitatea / dexteritatea clientului în a le implementa la nivel optim. Pe

această perioadă se oferă training şi suport managerial, se retuşează ori

adaptează întreg Proiectul realizat anterior, astfel încât să se ajungă la un

moment de homeostazie dinamică determinat, un punct de echilibru

constructiv şi funcţional conturat de 2 variabile majore: viabilitatea

proiectului în această lume şi viaţă şi, respectiv, posibilitatea

(capacitatea) clientului de a derula (de la un moment dat) singur acest

proiect.

134

V. Principiile Consilierii

Principiile Consilierii sunt determinate de două aspecte principale şi

structurate – din acest motiv – pe două secţiuni: principii conceptuale

(derivate din fundamentele Psihologiei Fiinţei) şi respectiv principii

funcţionale (determinate de caracterul practic, aplicativ al consilierii).

A. Principii conceptuale

1. Principiul omului ca fenomen cosmic

- în baza acestuia, fiinţa umană este percepută ca parte

integrantă a Lumii naturii, constituită şi funcţionând, în toate aspectele

vieţii sale, după legile acesteia şi conform standardelor de armonizare a

proceselor evoluţiei vieţii la nivel cosmic.

2. Principiul omului ca sistem psihic ierarhizat şi holografic

- în baza acestui principiu, fenomenul uman se descoperă a fi o

mare încrengătură de procese, derulate pe multiple nivele de realitate,

guvernate de legi şi ordini bine stabilite, organizate ca sisteme de sisteme

(sisteme incluse anatomic şi funcţional, după modelul sferă în sferă) şi în

cadrul cărora, fiecare componentă (structurală, funcţională sau

procesuală) se constituie concomitent şi continuu prin acţiunea sinergică

a tuturor celorlalte, şi tocmai de aceea reflectând în sine imaginea de

esenţă a întregului.

135

3. Principiul realităţii individuale / viziunii personalizate

-la nivelul fiinţei umane, Realitatea este o percepţie subiectivă,

specifică fiecăruia şi rezultată a combinării multiplelor factori şi

influenţe ce acţionează asupra Sinelui individual. Putem spune că

Realitatea reprezintă pentru om reflexia Adevărului (obiectiv) în oglinda

Sufletului său individual. De aceea, spre deosebire de celelalte regnuri

ale Naturii pentru care Realitatea este unică, obiectivă, coincizând cu

ceeea ce numim Adevăr, în cazul omului, această realitate nu poate fi

decât subiectivă, iar Adevărul parţial, ierarhizat pe nivele, în funcţie de

gradul de evoluţie al fiecărei entităţi în parte.

De aceea, fiecare entitate umană are un limbaj specific de

comunicare cu Universul şi cu semenii, propriu reaalităţii lui, motiv

pentru care consilierul în primul rând trebuie să identifice această

realitate, să se transpună în ea şi abia apoi să deschidă adevăratul dialog.

Astfel, pe bună dreptate putem afirma că fiecare om e un Univers în

sine, cu ordinea sa structurală şi funcţională specifică. Iată de ce pentru

noi termenul de „normal/normalitate” nu trebuie şi nici nu poate să

existe. Pe de altă parte şi tot în baza acestui Principiu, consilierea

priveşte ceea ce se denumeşte în mod frecvent prin termenul de „boală”,

drept un dezechilibru produs în ordinea internă a universului fiecăruia,

astfel încât, de la simplele mici probleme de afaceri, de sănătate fizică,

afective, cognitive şi până la problemele de conştiinţă şi identitate, toate

acestea reprezintă manifestări de diverse grade, intensităţi şi nivele

produse din – şi numai din – acest motiv: destabilizarea, bruierea ordinii

interne a propriului sistem. Vedem astfel de ce, pentru a putea rezolva

chiar şi cel mai mic detaliu de neregularitate, pentru a strânge un

136

singur şurub în marea maşinărie a fiinţei umane trebuie să cunoaştem

întreaga schemă şi principiile ei de funcţionare.

Întrucât consilierea şi consilierul au misiunea de a rezolva nu atât

problemele trecute sau problemele prezente, dar mai ales pe cele

viitoare.

4. Principiul ierarhizării Trebuinţelor Fundamentale pe 12 nivele

piramidale

- Trebuinţele sunt factori de stimulare şi actualizare a

Dezvoltării individuale, repartizaţi pe sfere de cuprindere/acoperire a

Realităţii psihice a fiinţei umane şi supraetajate piramidal în funcţie de

principiile majore ale progresului universal al vieţii (pentru că ele sunt

întâlnite la toate formele de viaţă dotate cu individualitate/identitate –

adică Sine – proprii).

5. Principiul complexităţii unitare a Fenomenului Uman

- fiinţa umană este percepută ca un fenomen hipercomplex,

rezultat al armonizării tuturor structurilor şi nivelelor sale constituente;

interacţiunea sinergică a tuturor acestora dă naştere unei rezultante

globale, funcţionând ca un întreg-unitar, aflat în continuă transformare

de sine prin chiar procesele evolutive petrecute la nivelul structurilor

constitutive. Principalele forţe structurale sunt determinate de trebuinţele

fundamentale ale Sinelui, de gradele de dezvoltare a Conştiinţei, de

conţinutul Naturii individuale şi al Caracterului, de Forţele mediului

(Cosmosului, Lumii, Naturii, Societăţii), de organizarea şi

managementul proprii vieţi în ansamblu, de Personalitate.

137

6. Principiul progresului continuu

- omul este un fenomen în perpetuă devenire. Fie că vrea, fie că

se împotriveşte, fie că participă activ, fie se lasă purtat de curentul

evoluţiei, fie că realizează/conştientizează, fie că ignoră total, fiinţa

umană – ca parte a Lumii Naturii – este supusă procesului creşterii şi

dezvoltării neîntrerupte. Doar că opoziţia, neparticiparea şi abaterea de la

regulile acestui proces evolutiv sunt sancţionate prin starea de suferinţă.

În baza acestui principiu şi ca asumare a condiţiei sale existenţiale

(specifică regnului din care face parte), aceea de fiinţă conştientă de sine

înseşi, omului social (fiinţei umane manifestate în lume) îi revine

împlinirea întreitei misiuni existenţiale: de a se dezvolta prin efortul

propriu, de a-i ajuta pe alţii în dezvoltarea lor personală, de a juca

rolurile sociale primite pe scena vieţii (a se vedea supra Cap.II/2) .

7. Principiul realizării Împlinirii de Sine

- pretutindeni în Lumea Naturii fiinţele tind către manifestarea

condiţiei lor existenţiale, către exprimarea plenară în viaţă a esenţei lor

individuale (sau de grup, specie etc.). Pentru Fiinţa la stadiul uman de

evoluţie acest proces echivalează sub aspect exterior, manifest,

comportamental cu simultaneitatea celor 3 aspecte definitorii pentru omul

contemporan: realizarea întreitei misiuni existenţiale, satisfacerea

concomitentă a celor 9 nivele active ale Piramidei Trebuinţelor şi respectiv

armonizarea sinergică a celor 4 Domenii Fundamentale ale vieţii.

Sub aspect interior, de trăire, atingerea/satisfacerea fiecăruia dintre

cele 3 aspecte concomitent şi continuu, echivalează cu perceperea stării

numite Împlinire de Sine.

138

8. Principiul performanticii umane

- dintre toate fiinţele Naturii, omul este cea mai adaptabilă

şi totodată cea mai modelabilă putând, în baza libertăţii sale, să aleagă

orice direcţie a dezvoltării, să îmbrace orice formă, să adopte orice

model sau tehnică de lucru. Prin educaţie formatoare (cunoaştere plus

exerciţiu), folosindu-se de toate Forţele de sprijin care îi stau la

dispoziţie (deopotrivă ale sale cât şi cele sociale, ale Naturii sau

Cosmice), fiinţa umană poate (şi este datoare) să îşi traseze drumul

propriei sale dezvoltări, consilierea nefiind altceva decât un

mijloc/instrument de sprijin în acest demers.

9. Principiul subsidiarităţii consilierii

- consilierul şi consilierea îşi fac intrarea pe scena vieţii

individuale a clientului numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ

următoarele două condiţii:

a) clientul conştientizează necesitatea procesului consilierii

b) este pregătit să transpună în practică soluţiile obţinute în

urma parcurgerii acestui proces.

În lipsa oricăreia dintre acestea, şansele de implementare a

programelor vor fi minime, tocmai întrucât îi revine clientului sarcina

acestei implementări (şi deci trebuie să fie pregătit, decis, motivat a

participa la propria schimbare), consilierea având doar funcţie

instrumentală, de suport şi de orientare. De aceea şi consilierul va

interveni mai mult pe latura de educaţie formatoare, de training şi

motivare pe parcurs; el în nici un caz nu va fi cel ce determină decizia

participării/înscrierii în procesul consilierii (aceasta aparţine clientului şi

vieţii ca factor de motivare) şi nici nu va rezolva situaţiile în locul

139

acestuia. Consilierul se prezintă mai mult ca un antrenor ce ştie că

lucrează cu sportivi de performanţă – oamenii sociali ai prezentului – şi

că misiunea sa de bază este aceea de a le oferi acestora în primul rând

tehnici eficiente, metode optime şi personalizate de dezvoltare,

orientarea şi corectarea progresului acestora, deopotrivă cu suportul

afectiv tehnic, cu încurajarea şi susţinerea morală. Consilierul este fratele

–care-merge alături, constituindu-se deopotrivă în umărul pe care se

plânge în suferinţa înfrângerii, în vocea care îndeamnă la reluarea

asaltului precum şi primul suflet care se bucură la fiecare victorie.

10. Principiul multitudinii de normalităţi

- fiecare fiinţă umană trăieşte într-o realitate proprie şi

specifică ce pentru ea reprezintă starea de normalitate. Nu există deci o

normalitate universal valabilă, ci numai specificităţi aparţinătoare

fiecăruia în parte. În baza acestui principiu nu există „bolnavi” în sensul

actual, clasic, al cuvântului, ci doar oameni care nu şi-au armonizat

starea propriei normalităţi cu cea a celorlalţi. Normalitatea reprezintă

aspectul calitativ al stării pe care o trăieşte fiecare fiinţă în realitatea sa,

la un moment dat. De aceea, problemele pot apărea deopotrivă din

neadaptarea interioară (neacomodarea în propria realitate), cât şi de la

nearmonizarea exterioară, neîncadrarea sinergică în ansamblul

interacţiunilor perpetue cu toate componentele Mediului (societate,

natură, cosmos).

Obiectivele consilierii vizează, de aceea, restructurarea realităţii

interioare într-o formulă care să-i asigure clientului obţinerea Împlinirii

de Sine (trăirea plenară a bucuriei existenţiale) şi totodată planificarea

140

strategică a mecanismelor şi proceselor de integrare armonică şi

sinergică a acestei realităţi personale în ansamblul complex al Mediului,

fără ca prima să fie alterată în esenţa sa.

B. Principii Funcţionale

Principiile funcţionale sunt în număr mult mai mare decât cele

conceptuale şi ele, derivând din aspectul aplicativ, practic şi metodologic

nu ţin cont de specificul aparte al unei optici ori alteia în psihologie, ci

au ca ax central al orientării lor ideea de finalitate şi utilitate, de

funcţionalitate şi atingere a obiectivelor.

Astfel, printre cele mai frecvent utilizate dintre principii se numără

şi cele de mai jos:

1. Consilierea vizează nu repartiţie, ci reconstrucţie, adică

edificarea pornind de la bază, de la elementele cheie ale edificiului numit

“Fiinţa umană”.

2. Nu se vizează atât rezolvarea situaţiilor (nu acestea

reprezintă obiectivul final) cât pregătirea clientului pentru viaţă, în toată

complexitatea ei. Se acţionează asupra cauzei şi nu asupra efectelor,

vizându-se nu alinarea suferinţei, ci modelarea propriei dezvoltări.

3. Trecutul şi prezentul sunt aspecte secundare valoroase sub

anumite aspecte ca surse informaţionale şi atât. Accentul se pune pe

viitor, pe fiinţa în devenire, pe realitatea vie a ceea ce numim om,

pornindu-se de la principiul că omul poate fi ceea ce voinţa lui decide; şi

de aceea trecutul şi prezentul au doar valoare orientativă; în fiecare zi,

141

omul se poate naşte din nou: acelaşi, dar mereu altul. El trăieşte doar în

viitorul său.

4. Consilierea nu vizează aplicarea de tratamente, ci oferirea/

modelarea, implementarea şi derularea de programe de dezvoltare

individuală, de educaţie, training şi formarea paideică.

5. Fiecărui client trebuie să i se ofere şanse egale de acces la

serviciile oferite de consiliere, iar furnizarea de informaţii să fie pe

înţelesul fiecăruia.

7. Consilierul trebuie să fie obiectiv, imparţial, să nu impună

opţiunea sa personală şi să nu influenţeze clientul în luarea deciziei.

8. Consilierul asistă şi ajută clientul în clarificarea scopurilor

consilierii, el nu impune, ci ei lucrează împreună.

9. Consiliatul trebuie să beneficieze de respectul consilierului.

10. Consilierea are caracter confidenţial.

11. Consilierea trebuie să fie personalizată, să evite stereotipiile.

12. Consilierii au responsabilitatea să descopere şi utilizeze

capacitatea de dezvoltare şi schimbare a clienţilor.

13. Centrarea se face pe trebuinţele clientului.

14. Trebuie încurajată o atitudine realistă din partea clientului

în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii deciziilor.

15. Încurajarea unor atitudini active din partea clientului

(„ajută-te singur”), ceea ce contribuie la dezvoltarea unui sistem propriu

de autoevaluare.

16. Consilierea se face printr-o abordare globală care include

nu numai propria persoană a clientului, ci va fi implicată şi familia,

şcoala, alte grupuri sau comunitatea.

142

17. Clienţii au nevoie de a fi apreciaţi, au nevoie de stimă şi

respectul de sine, iar ca să le dobândească au nevoie de confirmarea

propriei valori din partea persoanelor semnificative pentru ei (persoane

de referinţă: familie, profesori, prieteni, colegi).

18. Acceptarea, respectul, grija, încurajarea, sprijinirea,

ajutarea, contribuie la afirmarea valorilor clienţilor şi la dezvoltarea lor.

19. Un comportament deschis, autentic al consilierului

provoacă acelaşi comportament şi clientului.

20. Exersarea competenţelor şi abilităţilor de consilier precum

şi racordarea la problemele şi nevoile clienţilor sunt premise ale

succesului consilierii.

21. Orice metode şi tehnici utilizate în consiliere pentru

atingerea obiectivele trebuie să respecte demnitatea şi responsabilitatea

celor doi parteneri.

22. A fi conştient de tine este primul pas în autorealizare.

23. Îndrumarea clientului spre alt consultant atunci când nu

putem răspunde cerinţelor.

*

Alte principii funcţionale sunt următoarele:

24. Principiul acţiunii nevralgice, conform căruia consilierul

trebuie să „aştepte” sau să „grăbească” procesul de conştientizare a

clientului prin aducerea acestuia în starea critică, echivalentă limitei

„ultimului ceas”, a şansei ultimative. Clientul fiind factorul cheie în

procesul Consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

(chiar dacă nu din primele faze, ci de abia mai târziu, când i se

încredinţează derularea programului prin forţe proprii), este absolut

143

necesar ca acesta să participe activ, să se concentreze pe obiectivele

propuse de consilier, să fie total motivat şi să lucreze cu toată puterea şi

sinceritatea. Or, toate acestea se exprimă eficient şi cu cea mai mare

pregnanţă în chiar momentele de criză acută (indiferent că aceasta s-a

produs datorită vieţii ori prin aportul catalizator al consilierului).

25. Principiul personalizării mesajului, în baza căruia

consilierul trebuie să descopere acea formă de comunicare absolut

specifică realităţii personale şi unice a clientului; el trebuie, ca prim pas

al consilierii, să pătrundă şi trăiască în realitatea celui din urmă, numai

astfel şi numai atunci metodele şi tehnicile aplicate vor fi înţelese,

acceptate şi implementate de către client. Fără comunicare şi transfer de

mesaj, consilierea nu există. În acest sens, una dintre cele mai utile şi

eficiente soluţii o reprezintă comunicarea metaforică, ce se adresează

fiinţei profunde a clientului, evitând astfel distorsiunile de mesaj

provocate de factori mentali, afectivi, comportamentali sau de

personalitate, deficitul de empatie, lipsa de experienţă din partea

consilierului ori de receptivitate de către client etc.

26. Principiul valorizării euristice a fiinţei umane. Conform

acestuia, omul este considerat creator de valori ca şi condiţie de esenţă a

sa, iar una dintre laturile – şi cea mai importantă – manifestării sale

creatoare o reprezintă modelarea de sine. De aceea, programele de

dezvoltare propuse fiecărui client, pe lângă faptul că sunt personalizate,

adaptate specificului său unic, trebuie să fie în acelaşi timp absolut

flexibile, permisive şi cu mare potenţial de recombinare; clientul trebuie

să aibă rolul central de implementare şi în acelaşi timp de transformare

144

permanentă a propriului program. Orice program viabil e necesar să lase

clientului libertatea creaţiei şi combinării elementelor componente după

propria-i măsură, păstrând însă – şi aici intervine rolul consilierului în

procesul implementării – direcţiile majore ale derulării, obiectivele

fundamentale de atins şi regula de bază a progresului continuu.

27. Principiul utilităţii minimale: nu sunt admise, atât în

consiliere, cât şi în cuprinsul programelor de dezvoltare decât elementele

necesare sau cel puţin utile. Se vizează claritatea, limpezimea câmpului

de lucru. De aceea se folosesc în special elemente cu aspect de principii,

legi, simboluri, modele, metafore, care într-un conţinut restrâns cuprind

o mare cantitate de semnificaţie transformatoare. Procesul de consiliere

trebuie să fie simplificat la maxim, mai mult un cadru, o structură pe care

clientul însuşi să construiască, prin efort propriu şi prin valorizarea

capacităţilor fiinţei sale, modelul cel mai potrivit pentru creşterea şi

dezvoltarea sa personală.

28. Principiul progresului: se originează în legea conform

căreia toate lucrurile se află în continuă dezvoltare a fiinţelor, trecând

mereu dintr-o formă în alta, la nivelul Lumii Naturii. Astfel încât fiecare

stare prin care trece sufletul omului reprezintă deopotrivă un proces util

şi necesar creşterii, fortificării, modelării acestuia la un standard

superior. Chiar dacă forma de manifestare, la un moment dat, poate părea

retrogradă faţă de linia generală a procesului, esenţa, însă, îşi continuă

calea ascendentă tocmai datorită forţelor derivate/născute dintr-o astfel

de formă. În termeni populari este binecunoscută regula: „ca să faci un

salt mare înainte, câţiva paşi înapoi sunt, de multe ori, necesari”.

145

29. Principiul eficienţei: consilierul trebuie să descopere şi

aplice acele metode/tehnici/instrumente şi proceduri cu cea mai mare

eficienţă pentru client. Dacă, din diverse motive, nu reuşeşte a le

identifica ori aplica pe acestea (din lipsă de experienţă, de mijloace, de

cadru pentru implementare, ori datorită faptului că e necesară o terapie

pe care nu o practică), consilierul este dator să apeleze ori să îndrume

clientul spre un alt coleg de breaslă.

Dar în cazul când nu se găseşte cineva (altcineva ) specializat ori

potrivit pentru necesitatea unică a unui client anume, orice consilier este

de asemenea dator să intervină şi sprijine, după propriile posibilităţi.

Fiindcă deşi nu oricine este medic chirurg, toată lumea, în schimb are

datoria să dea ajutor unui rănit până soseşte chirurgul; de multe ori viaţa

sa stă în acel ajutor. Întocmai şi în domeniul consilierii.

30. Principiul efectivităţii: în lucrul cu oamenii, în procesul

consilierii, toate eforturile, indiferent cât de mari sau mărunte ar fi ele,

sunt până la urmă răsplătite, încununate de rezultatele pe măsură. De

aceea, consilierului i se solicită răbdare şi înţelegere. Chiar dacă nu sunt

vizibile ori manifeste pe moment (în cursul terapiei sale) eforturile

proprii, precum şi eforturile pe care clientul le depune cu sinceritate, mai

devreme sau mai târziu îşi produc rezultatele. Consilierul, deci, nu

trebuie să se lege de rezultate şi să forţeze obţinerea lor. Misiunea sa

constă în efortul eficient; trebuie lăsată să lucreze fiinţa internă a

clientului apoi, după legile naturii şi în ritmul de dezvoltare propriu.

Pentru că şi în consiliere ca şi în medicina trupului se aplică principiul:

„medicul tratează, natura vindecă.”

146

31. Principiul sacralităţii: sacrul este trăirea de profunzime a

Fiinţei umane care se simte parte a lumii, vibrând în armonie cu viaţa, cu

lumea, cu întreg universul. Sacrul este totodată acea stare de simţire ce

depăşeşte/transcende barierele convenţionale impuse de existenţa omului

într-un cadru determinat spaţio-temporal, reuşind să dezvăluie fiinţei sale

identitatea reală în unitatea întregului ansamblu al vieţii, simţindu-se

astfel fiinţă din Marea Fiinţă, creată după „chipul şi asemănarea”

acestuia, atotputernică şi stăpână pe propriul destin şi propria devenire.

Sacrul nu trebuie confundat cu fenomenul credinţei, care presupune

o exteriorizare şi îndreptare spre un obiect anume a trăirii mistice interne.

Credinţa este deci, oarecum direcţionată (şi de aceea „îngustă”), pe când

sacrul lasă fiinţei umane libertatea şi posibilitatea de a se regăsi pe sine

în fiecare atom al universului, fiind astfel calea cea mai sigură spre

descoperirea puterii nelimitate, a potenţialului de creştere şi dezvoltare

dincolo de graniţele oricăror condiţionări care, de acum vor părea

iluzorii.

VI. Funcţiile Consilierii

Consilierea în Managementul Calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

îndeplineşte cumulativ următoarele funcţii:

1. Funcţia educaţională, facilitând descoperirea, cunoaşterea de

sine atât la prezent cât mai ales pentru viitor

2. Funcţia de stimulator şi accelerator al procesului de training şi

autoformare

147

3. Funcţia de realizator al integrării, adoptării, sinergiei şi

simbiozei omului cu mediul prin armonizarea interioară şi exterioară (cu

societatea, lumea, natura, cosmosul)

4. Funcţia de instrument, metodă şi cadru al dezvoltării umane

individuale

5. Funcţia de promovator al progresului comunitar, al dezvoltării

sociale

6. Funcţia de inductor, catalizator şi suport în procesele dezvoltării

personale şi colective

7. Funcţia de cercetare/identificare a noi orizonturi şi profunzimi

ale fiinţei umane, precum şi a noi modalităţi de îmbunătăţire a calităţii

vieţii şi a standardelor împlinirii de sine a fiinţei umane.

8. Funcţia de valorizator al fiinţei umane la capacitatea maximă a

acesteia.

VII. Formele generale ale consilierii

„Adevărul e străin de timpul devenirii. Pentru a ajunge la contemplarea adevărului, sufletul, prizonier al trupului, al simţurilor, al aparenţelor, trebuie să se

elibereze de legăturile care-l încătuşează. Ilia Prigogine

În activitatea de consiliere pe care o realizează psihologul-consilier în

general s-au conturat (în practica şi literatura de specialitate – a se vedea

Adriana Băban) mai multe modalităţi de abordare a problemelor cu care

se confruntă oamenii pe parcursul evoluţiei lor şi în acest scop se

realizează consilierea următoarele modalităţi aplicative/tipuri de

consiliere:

148

1.Informaţională – constă în furnizarea de informaţii credibile şi

utilizabile pentru identificarea corectă a problemelor, pentru evaluarea şi

ierarhizarea lor, precum şi pentru elaborarea procedeelor în soluţionarea

acestora. În general, se oferă informaţii care să-i scoată pe clienţi din

confuzia în care se află la un moment dat şi pentru a le da un set de

principii prin care să poată să se adapteze optim solicitărilor vieţii, să-şi

formeze norme şi valori de convieţuire conforme cu solicitările

grupurilor în care trăiesc (în luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, a

conflictelor, tehnici de studiu în orientare spirituală, socială, familială şi

profesională, pentru formarea carierei etc).

2.Prescriptivă (educativă) în baza cărora sunt redate anumite

prevederi care conţin repere pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, a

veniturilor materiale, a raporturilor interumane, a dezvoltării personale

etc. Este o formă mai dezvoltată a celei informative prin care i se

sugerează clientului ce ar fi de evitat, care ar fi argumentele „pro” şi

„contra” ale variatelor alternative în demersul soluţionării situaţiilor

problematice.

3.Confruntativă – de încurajare a clientului să-şi formuleze

problemele şi să-şi exprime sentimentele adiacente acestora. Încurajarea

ca depindere de bază în relaţia de consiliere este un indicator esenţial

care facilitează comunicarea client – consilier;

4.Catalitică – are efect catalizator, oferindu-i-se clientului un

imbold mobilizator pentru a-şi depăşi situaţiile dificile cu care se

confruntă;

5.Suportivă – prin care i se oferă clientului sprijin, prin susţinere în

plan emoţional prin oferire de recompense, ori soluţii pentru a depăşi

momentele grele din viaţă;

149

6. De criză – se aplică pentru asistarea psihologică a persoanelor ca

să-şi depăşească situaţiile problematice din viaţă.

7.De remediu – presupune reabilitarea, ameliorarea, eliminarea

variatelor disfuncţii şi se axează pe învăţarea unor tehnici de negociere

pentru depăşirea situaţiilor problematice, cum ar fi: dependenţe de fumat,

alcool, droguri, etc.

8.Preventivă – constă dintr-un sistem concret de metode şi acţiuni

prin care se urmăreşte învăţarea unor tehnici cum să abordeze şi cum să

procedeze cu propriile nevoi în raport cu diversele exigenţe şi solicitări

externe pentru a diminua sau evita disconfortul psihic. Din această

perspectivă, este important de a ajuta clienţii să-şi formeze o imagine

despre sine obiectivă pentru a-şi elabora şi însuşi criterii concrete de

evaluare a semnificaţiei propriilor solicitări şi interese, dar şi privitor la

solicitările externe prin interiorizarea normelor şi valorilor grupului.

Prevenţia presupune anticiparea situaţiilor şi a factorilor de risc care pot

fi un obstacol în dezvoltarea armonioasă şi funcţionarea persoanei la

parametrii optimi ai resurselor proprii. Preocuparea pentru prevenţie

constă în implicarea în acţiune înainte de declanşarea unui impact

negativ şi de apariţia unei crize personale. Este modalitatea cea mai

eficientă şi mai economicoasă de consiliere, dar şi cea mai puţin uzitată.

9.De dezvoltare personală – este un model mai complex care constă

în identificarea şi formarea abilităţilor necesare soluţionărilor problemei.

Tehnicile de intervenţie folosite sunt: transmiterea de informaţii şi

asimilarea acestora, jocuri de rol, tehnici experienţiale şi exerciţii

specifice prin care sunt vizate formarea de competenţe, dintre care

menţionăm: rezolvarea de probleme, luarea deciziilor, deprinderi de

comunicare, de rezolvare a conflictelor, de relaţionare, adoptarea unui

150

comportament de responsabilitate pentru problemele academice,

management al stresului, etc.

10. Religioasă – spirituală, care se bazează pe principiile şi

învăţăturile religioase. Premisa majoră a acestui tip de consiliere, scria

Backus (apud. McDowel & Hostetler, 1999) este că „adevărul îi

eliberează pe oameni, atunci când aceştia îl cred şi îi dau ascultare”.

11. Promovării şi menţinerii sănătăţii – prin programe de educaţie

pentru reducerea riscului de îmbolnăviri şi scăderea frecvenţei

simptomelor de risc, fumat, consum de droguri, alimentaţie

neechilibrate, etc., care să facilitează formarea unui stil de viaţă sănătos.

12.Familiei – cu variantele sale, premaritale, maritale şi a divorţului;

13.Carierei – sau de orientare şcolară şi profesională, care se axează

pe creşterea oportunităţilor de angajare, plasare, inserţie pe piaţa muncii

a tinerilor şi adulţilor conform aspiraţiilor, intereselor şi abilităţilor lor,

antrenându-i drept coparticipanţi la propriul lor destin prin informare,

educare, autoformare, autoorientare şi demersul alegerii şi dezvoltării

carierei;

14.Specifică genului – se conturează ca o specializare care necesită

cunoştinţe şi disponibilităţi speciale pentru exercitarea diferenţiată, în

funcţie de apartenenţa la genul masculin sau feminin. Perspective

distincte de consiliere există pentru fiecare gen. De exemplu, s-a profilat

pentru femei abordarea integrativă (Woreel), modelul Stone, terapia

feministă radicală (Burstow).

Esenţial însă pentru consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane este faptul de a avea libertatea (dar şi obligativitatea)

abordării întregii plaje a tipologiilor expuse mai sus. În fapt, această

clasificare este desuetă în cea mai mare parte, iar dacă noi am amintit-o

151

aici am avut în vedere aspectul didactic al acesteia, acela de a contribui

la mai buna înţelegere a conţinutului operaţional al consilierii în

Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane. Aşa cum am putut

observa pe parcursul volumului de faţă, omul social contemporan este un

fenomen de o maximă complexitate, în structura psihică a lui, forţele

generatoare – atât interioare, cât şi exterioare – combinându-se într-o

varietate în continuă perpetuare de forme.Procesele psihice se află într-o

dependenţă strictă unele de altele, în fapt creându-se reciproc şi continuu.

Astfel încât orice problemă apărută la un moment dat într-un anumit

“sector” al psihicului (raportată desigur la situaţiile de viaţă reale) cu

siguranţă că a produs ori este pe cale să producă disfuncţionalităţi şi pe

alte planuri. De aceea consilierea priveşte Fiinţa umană în mod

holografic, integrator, deopotrivă în toate dimensiunile sale şi aplicându-

i în acelaşi timp toate tipologiile de tehnici enumerate mai sus,

combinate sinergic după cadrele expuse până aici, în volumul de faţă.

152

CAPITOLUL V

INSTRUMENTE ŞI PROCEDURI DE CONSILIERE

Ceea ce putem face în privinţa marii înţelepciuni, deopotrivă orientale şi occidentale, a trecutului, este să o asimilăm şi să ne îndreptăm spre noi şi originale

percepţii, relevante în condiţiile noastre prezente în viaţă David Bohm

I. INSTRUMENTELE DE CONSILIERE Filistinul cultural credea până de curând că Astrologia a fost înlăturată de mult şi că era

ceva de care se putea râde fără riscuri. Dar astăzi, ridicându-se din nivelele obscure ale

socialului, ea bate la uşile universităţilor din care a fost exilată acum trei sute de ani.

Carl Gustav Jung

A. Instrumente descriptiv-investigatorii

1. ASTROLOGIA

Astrologia reprezintă una dintre ramurile ştiinţelor hermetice, oculte

sau mai bine zis ocultate de istorie, care şi-a căpătat faima nefavorabilă

de “ghicit în stele” sau prezicere.

Mecanismul de la baza ştiinţei este explicat de ocultismul

fundamental, înlocuit în ultimele secole de interpretări ale simbolisticii,

într-un mod tehnic. Astfel, se impune a scoate la iveală sursa de la

temelia acestei ştiinţe, devenite acum tot mai puţin rezervată elitiştilor.

Originile acestei ştiinţe o arată ca fiind de mare însemnătate în

stabilirea influenţelor pozitive sau negative ale momentelor alese pentru

acţiuni – cheie care să manifeste voinţele celor puternici. În acest

context amintim faptul că un număr mare de personalităţi relevante

pentru evenimentele majore ale umanităţii, printre care şi conducători de

153

state, aveau unul sau chiar o echipă de astrologi asociaţi care analizau

momentele oportune pentru negocieri, lupte, întâlniri etc. De aceea,

înţelegerea şi folosirea unei astfel de ştiinţe denotă creditul enorm

acordat astrologiei, care de-a lungul deceniilor modernităţii şi-a micşorat

capacitatea de a interveni ca un factor modelator şi descifrator al vieţii

oamenilor, decăzând în ochii raţionalişti şi materialişti ai celor

nedeprinşi a înţelege raporturile lumii în care întâlnim Armonia

Univesală. Poate tocmai această cădere din …stele face ca astrologia să

redevină una din porţile ce odată deschise, oferă o perspectivă diferită

asupra cauzelor şi efectelor fenomenelor care stau la baza direcţiilor spre

care se îndreaptă oamenii. Pericolul ce premerge orice revenire la viaţă a

unei ştiinţe oculte este acela de a se interpreta greşit substratul

fundamental, simbolistica şi existenţa posibilelor expectanţe exagerate.

De aceea este necesară conturarea limitelor astrologiei în contextul

pretenţiilor de a descifra forţele care acţionează asupra omului şi a vieţii

sale. Astfel, se impune prezicerea că astrologia nu poate răspunde la

toate întrebările legate de viaţa cotidiană, ci este doar unul din factorii

influenţatori, care împreună cu alţii pot explica şi îndruma o acţiune sau

alta. În acest mod, astrologia se defineşte ca fiind ştiinţa hermetică ce

descifrează maniera în care forţele astrale determină predispoziţia spre

un anumit gen de acţiune, comportament, detaliind asupra contextului

(spaţiu şi timp). Totodată există segmente ale acestei discipline cu rolul

de a explica combinaţia de calităţi şi defecte, motivaţia momentului în

care se naşte un om, predispoziţiile de manifestare ale acestuia şi cursul

destinului său.

Din punct de vedere fizic, planetele din sistemul nostru solar au fost

considerate neanimate (cel puţin cele studiate prin mijloace tehnologice),

154

oamenii de ştiinţă considerând că o formă de viaţă trebuie să

îndeplinească anumite condiţii stabilite de cadrele unei limite de gândire

general acceptate. De altfel, modul de vedere îngust, dar şi gradul

insuficient dezvoltat al tehnologiei prezentului, la care se adaugă nivelul

evolutiv actual al fiinţei umane, toate împreună fac imposibilă

cunoaşterea exactă a sursei de provenienţă a acestei ştiinţe. Totuşi,

trecutul omenirii relevă raporturi diferite de cele de astăzi, ale

locuitorilor Pământului, cu spaţiul celest, cunoaşterea provenită din alte

dimensiuni de care aceştia beneficiau şi căile directe de comunicare

deschise între oameni şi entităţile spirituale locuitoare ale planetelor

sistemului solar. În acest mod s-au putut diferenţia înfluenţele pe planete,

fiecare dintre acestea având caracteristicile sale, spiritele care le

populează fiind grupate pe grade de evoluţie; în momentul conceperii

traseului destinului uman, aceste entităţi conlucrează pentru a stabili

liniile generale ale destinului, dar şi structura psihică, potenţialităţile

înnăscute, dictate de necesităţile evolutive ale fiinţei umane în cauză.

Astfel, se crează legături puternice, invizibile, menite să ajute şi să

coordoneze viaţa pe Pământ.

Combinaţiile influenţelor astrale sunt de fiecare dată altele; în acest

sens Irene Andrieu vorbeşte de condiţiile în care o astrogramă devine

relevantă şi relevatoare: “noi nu putem realiza previziuni astrale fiabile

fără analiza trecutului. Pentru un individ riguros este necesar a se baza

pe reacţiile anterioare şi pe modelele disponibile la fel de bine ca şi

experienţele întâlnite care i-au condiţionat răspunsurilesale psihologice şi

intelectuale. Vom putea să analizăm tema naşterii într-un mod sistematic,

adică în contextul unei personalităţi reale care trăieşte în mod necesar în

interacţiune cu mediul exterior. Cunoscând răspunsurile pe care este

155

înclinat să le dea, le putem deduce pe cele care au tendinţa să se repete.

Putem să punem în acelaşi mod problema asupra devenirii unui grup, a

unei formaţiuni sociale sau a unei populaţii întregi. Un eveniment nu

survine datorită hazardului, ci este condiţionat de către o înlănţuire de

cauze şi efecte. Perspectivele unui grup de fiinţe care se nasc în acelaşi

moment într-un context global lărgit (Pământul) sau restrâns (o anumită

ţară şi o anumită civilizaţie), nu pot să se bazeze decât pe o anterioritate

posibilă: istoria…, cea care este văzută de astrologie pare a fi rezultatul

câtorva mari cicluri cruciale care uneori – dar nu întotdeauna – şi-au dat

întâlnire în marile epoci ale umanităţii.”

În fapt, astrologia analizează caracteristicile fiecărui moment istoric

personal sau contextual, caracteristici armonizate cu principiul “acţiunii

şi reacţiunii”, cauzei şi efectului. Determinismul astrelor se

fundamentează pe ideea creării “spaţiului”, mediului cel mai potrivit

lichidării legăturilor karmice, contribuind la construcţia personalităţii

umane cu influenţele optime pentru împlinirea evoluţiei individuale şi

colective; pentru aceasta, spiritele astrelor lucrează permanent la relaţii

cât mai performante în ceea ce priveşte relaţia om – context social

(contacte umane) – perioadă istorică – nivel de dezvoltare al civilizaţiei.

Chiar dacă aparent istoria demonstrează că nu întotdeauna această

relaţie funcţionează, în sensul că uneori conjunctura istorică nu a fost

similară sau apropiată ca nivel etapei evolutive a omenirii, sau invers.

Dar cum trecutul este mereu susceptibil interpretărilor, tot mai des ne

dovedim că ceea ce am considerat ca fiind negativ pentru umanitate, a

fost doar util şi bine-venit pe ansamblu. “Detaşarea noastră este

insuficientă pentru a putea estima importanţa istorică a unei revoluţii, a

unui război sau a unei crize economice.” (I. Andrieu) De aceea, o analiză

156

profundă în contextul strict al ideei de evoluţie, învăţarea unor lecţii prin

suferinţă scoate la iveală reversul medaliei – răul este doar o faţă a

binelui. Alternanţa perioadelor fatidice cu cele înfloritoare din viaţa rasei

umane, perioade “anunţate” de astre relevă de fapt legea cosmică a

ciclurilor.

În momentul de faţă dezvoltarea spirituală a societăţii umane concepe

scoaterea acestei ramuri a Cunoaşterii – astrologia – atât din zona

profanului falsificator, cât şi din zona hermetismului , pentru a o asimila

unei metode practice de a răspunde întrebărilor “cine sunt eu?” “de ce

sunt aşa?” “de ce m-am născut acum?” “ce viitor am?”.

Această nouă viziune asupra astrologiei reprezintă de fapt cel mai

mare pas înspre evoluţia acesteia, integrarea printre celelalte ştiinţe,

unificarea lor şi deschiderea spre noi Orizonturi.

2. GRAFOLOGIA

În scris suntem noi înşine, pentru că orice idee, sentiment sau trăire a

fiinţei noastre interioare tinde să prindă viaţă în lumea exterioară, să se

manifeste într-o anumită înlănţuire de forme simbolice după o anumită

configuraţie şi un ritm propriu, ascultând întru totul de muzicalitatea

unică a sufletului.

Ne mişcăm, vorbim, scriem, prinşi în Dansul Cosmic al Vieţii din

care facem parte organică, aducând contribuţia originalităţii şi unicităţii

fiinţei noastre la marea armonie a Întregului. În raporturile cu semenii,

cu natura, cu existenţa cotidiană, cu noi înşine, cu aspiraţiile, visele,

înfăptuirile sau dimpotrivă eşecurile, greutăţile ori deznădejdile; cu

îndoielile sau credinţele; în relaţia cu lumea şi cu Divinitatea, scrisul

exprimă cel mai bine, ca gest simbolic, ritualul fiinţei noastre interioare,

157

atitudinea personală şi irepetabilă (a fiinţei noastre intime) în faţa

Fenomenului sacru al existenţei.

În Catedrala Vieţii, în faţa Altarului Conştiinţei noastre, toate măştile

false cad, iar Actorul se prezintă în nuda măreţie a purităţii Sufletului

său. Şi nimic din cele lăsate afară nu rămân să dea socoteală despre

Liturghia celebrată în profunzimea Templului Interior precum ritualul

sfânt al Sufletului în extazul mistic al exprimării de sine prin Puterea

Formei: Scrisul. În scris suntem noi inşine, pentru că orice idee,

sentiment sau trăire a fiinţei noastre interioare tinde să prindă viaţă în

lumea exterioară, să se manifeste printr-o anumită înlănţuire de forme

simbolice după o anumită configuraţie şi în ritm propriu, ascultând întru

totul de muzicalitatea unică a sufletului.

De fiecare dată când aşezăm creionul pe hârtie, dăm la iveală cele mai

izbitoare adevăruri despre noi: firea, experienţa personală, copilăria,

speranţele şi visele; în fapt povestea întregii noastre vieţi, trecutul,

prezentul şi viitorul. Scrisul ne spune ce fel de Om suntem – nu doar în

exterior : personalitatea şi celelalte aspecte pe care le văd alţii – ci ne

dezvăluie Sinele nostru autentic, profund şi tainic.

Scrisul este totodată oglinda în care putem vedea – uneori cu o

precizie exasperantă – ce fel de om am devenit peste ani. Puţini dintre

noi au şansa să se descopere pe ei înşisi aşa cum sunt văzuţi de către

ceilalţi şi probabil că am avea un şoc la prima impresie. Pentru că, de

îndată ce începem să scriem, totul iese la suprafaţă: temperamentul,

comportarea , gândurile, optica de viaţă, trăirile noastre profunde,

conştiinţa, toate trăsăturile de caracter bune sau rele, care fac din noi

înşine o persoană absolut unică.

158

Scrisul ne poate fi de folos ca să ne măsurăm respectul de sine, să

vedem cât de împliniţi suntem în viaţă, în muncă, în familie, în

raporturile sociale ori cât de împăcaţi suntem cu noi înşine şi cu

Dumnezeu. Ne arată dacă relaţiile, sentimentele, gândurile, vorbele şi

faptele noastre sunt sincere, afectuoase, deschise ori egoiste, meschine,

mincinoase .

Dar cel mai important, poate, este faptul că scrisul ne dezvăluie cât de

aproape ori cât de departe suntem de îndeplinirea destinului, de viaţa

care ne-a fost dăruită ca potenţialitate şi pentru care am fost lăsaţi să ne

bucurăm, edificând-o cu propriul efort şi trăind-o în toată frumuseţea ei,

clipă de clipă. Scrisul ne arată dacă ne aflăm încă în căutarea răspunsului

la multe întrebări ori am descoperit deja Drumul care duce acolo: spre

Scopul divin al Vieţii noastre personale.

De aceste lucruri avem cu toţii cea mai mare nevoie, atât spre a ne

descoperi şi împlini pe noi înşine, cât şi pentru a-i sprijini pe ceilalţi

(persoane apropiate, dragi, semeni ori, chiar necunoscuţi) să găsească şi

progreseze pe propria Cale a dezvoltării personale.

Fiindcă jumătate din bucuria/împlinirea vieţii noastre stă în

privirea fericită a celui de alături!

3.FIZIONOMIA

Credinţele religioase atestă faptul că omul a fost făcut după Chipul şi

Asemănarea lui Dumnezeu. Dacă Divinul e singular, atunci de ce fiinţele

noastre au înfăţişări atât de diferite între ele? Răspusul la această

întrebare constă în înţelegerea sensului armoniei corpului uman.

Organismul are rolul de a fi un vehicul pentru celelalte corpuri

neorganice, care împreună alcătuiesc un tot unitar: individul. Legăturile

159

dintre aceste corpuri capătă o anumită exprimare la nivel superificial, -

rezultatul tuturor influenţelor naturale ce vin să se grupeze după o

formulă diferenţiată, în funcţie de necesităţile spirituale ale persoanei

respective. Din acest motiv, structura fizică a fiinţei umane reflectă

combinaţia de forţe care compune personalitatea individului exprimată

prin caracteristici standardizate numite tipologii.

Fizionomia se înscrie în acest ordin al tipologiei, fiind extensia

personalităţii la nivel material, şi oferind toate semnele necesare pentru

cunoaşterea celuilalt.

Clasificările după tipurile fizionomice au urmărit suprapunerea

caracterelor psihologice, atât corelativ cu simbolistica de gen, cât şi ca

sinteză a observaţiilor menite să surprindă în figura omului trăsăturile

caracterului său.

Trăsăturilor fizice le-au fost descoperite substratele geometrice,

animaliere, cromatice etc., a căror combinaţie formează un portret

psihologic unic. În acest mod, figura umană poate oferi informaţii utile

cu privire la personalitatea şi tendinţele care se întrevăd că vor fi urmate

în dezvoltarea psihologică.

4. NUMEROLOGIA

O privire sumară asupra matematicii şi uimitoarei configuraţii a

universului sau o analiză a vieţii omului de-a lungul timpului ne vor

demonstra că, practic, totul este condus de numere; folosite de om încă

de la începutul existenţei sale, acestea ne oferă datele pe baza cărora s-au

creat studiile şi conceptele omenirii de-a lungul întregii sale evoluţii

istorice.

160

Numerele sunt, în fapt, manifestarea exterioară a principiilor care au

contribuit la formarea lumii; sunt forţe vii şi trebuie să cunoaştem nu

numai energia pe care o transmit, ci să învăţăm să dezvoltăm calităţile

celor care apar în Tabloul Numerologic al vieţii noastre individuale.

Recunoscând că există o ordine în Univers, care cuprinde totul, de la

cea mai mică particulă, până la Universul însuşi, şi pornind de la

principiul că nimic nu este static, ci totul vibrează în jurul nostru, putem

să înţelegem cum numerele transmit o energie ce interacţionează şi

influenţează tot ceea ce există, iar forţa lor îl atinge şi pe om,

modelându-i caracterul şi destinul.

Toţi ne-am născut într-o anumită zi predestinată în cadrul Planului

Universal şi am fost influenţaţi de Vibraţiile emise în acel moment în

câmpul cosmic de energie; astfel încât, din chiar momentul naşterii, ne

situăm permanent sub influenţa numerelor. Aceste Vibraţii ne vor

sprijini buna dezvoltare, ne vor modela gândirea şi simţirea, ne vor

motiva relaţiile şi atitudinile în faţa vieţii.

La început, Ştiinţa Numerelor se învăţa în ţările orientului îndepărtat,

şi numai de către grupuri foarte reduse de persoane. Ulterior Pitagora şi

după el Platon, în Academia din Atena au introdus această practică a

cunoaşterii şi dezvoltării umane şi în Occident. În prezent, descoperirile

unor cercetători moderni, precum Dr. Jordan de la Institutul de

Investigaţii Numerologice din California , ori alţi prestigioşi oameni de

ştiinţă englezi ori americani, au îmbogăţit aceste cunoştinţe, adaptând

tehnicile şi prevederile numerologice la necesităţile contemporane ale

omului şi vieţii. În acest fel, ştiinţa actuală a numerelor a ajuns, nu numai

să atingă vârsta autentică a maturităţii, ci şi, prin Carta Cetăţeniei

161

Universale, să fie recunoscută în numeroase ţări ca o practică deosebit de

utilă cunoaşterii personalităţii şi destinului omului.

Fiinţa Primă, Demiurgul, care stă la baza a tot ceea ce există şi

compune lumea înconjurătoare, ne-a înlesnit mijloacele prin care să

putem pătrunde în misterul fiinţei umane prin intermediul procedeelor

ştiinţifice , printre care şi Numerologia.

Folosind Vibraţiile Numerice, pe baza principiilor numerologice,

putem schimba aspectele conflictuale ale personalităţii noastre, putem

planifica destinul şi propria dezvoltare conform oportunităţilor

descoperite în Tabloul Numerologic. Vom învăţa să acţionăm în

momentele cele mai potrivite spre a profita de vibraţiile pozitive şi să

moderăm în acelaşi timp activităţile care nu ne sunt favorabile.

Majoritatea persoanelor se nasc posedând foarte multe calităţi, dar care,

însă, le rămân necunoscute toată viaţa. A ne descoperi capacităţile

înseamnă a face un mare pas spre perfecţiunea interioară şi îndeplinirea

aspiraţiilor noastre sau, altfel spus, spre fericirea şi realizarea personală.

Cunoscându-ne în egală măsură posibilităţile şi calităţile înnăscute,

precum şi punctele slabe ori vulnerabile, putem să le folosim şi

dezvoltăm pe primele, iar în acelaşi timp să le dominăm sau eliminăm pe

ultimele, spre a nu altera şi nici împiedica mersul nostru ascendent spre

împlinire şi succes.

5. REGRESIA ÎN VIEŢILE ANTERIOARE

Spiritul uman, de-a lungul vieţii sale pe pământ are posibilitatea de a se folosi

de numeroasele încarnări pentru a-şi atinge desăvârşirea. Aceste încarnări

reprezintă de fapt o multitudine de aspecte, reflexii, imagini, valenţe ale Vieţii

însăşi, pe care spiritul are datoria de a le trăi, înţelege, şi de a căpăta forţa

162

necesară revenirii la Unitatea care l-a generat. Cu fiecare viaţă, spiritul

acumulează cunoaştere, dovedindu-şi virtuţile şi eliberându-se treptat de datoriile

karmice înlănţuitoare. Altfel spus, fiecare moment al existenţei sale aduce

posibilitatea de a-şi făuri un trecut mai bun pentru a avea un viitor al libertăţii.

Numeroasele aspecte ale vieţii pe care omul le trăieşte îl pun în faţa unor

roluri ce se succed indiferent de sistemele ierarhice sociale ale istoriei, când

într-o epocă acelaşi spirit poate să fi avut o funcţie de împărat, iar la

ulterioara încarnare acesta nu a fost decât un biet cerşetor. Acest lucru

demonstrează faptul că omul nu e decât un actor pe scena Vieţii, cu menirea

de a-şi îndeplini misiunea rezervată special pentru el, participând la

spectacolul Existenţei în calitate de actant.

Toate experienţele avute de-a lungul vieţilor repetate pe pământ, se

înregistrează în memoria universală, omului fiindu-i blocat accesul la trecutul

său, pentru a fi protejat de trauma eventualelor amintiri nefaste, dar şi pentru

a i se oferi şansa unui nou început. Doar copiii mai au unele reminiscenţe ale

amintirilor, dar care vor fi uitate la o vârstă mai înaintată.

Prin transa de tip hipnotic se pot accesa informaţii din vieţile anterioare ale

fiinţelor umane, pentru a localiza cu precizie originea eventualelor traume din

trecut ce se manifestă sub forma unor dereglări psihice sau fobii,

comportamente alienate etc. Transa oferă persoanei care apelează la un

asemenea serviciu, posibilitatea de a-şi corecta anumite aspecte din vieţile

trecute, pentru ca în prezent să nu se mai poată exprima greşelile acum uitate.

Regresia în vieţile anterioare este de fapt o formă de hipnoză care

avansează mai profund în istoria personală a oamenilor, descoperă şi învie

experienţe trăite cu mult timp în urmă, vindecă răni vechi, ajutând pe cei în

cauză să înţeleagă sursa răului din viaţa pe care o trăiesc în momentul de faţă.

În acest fel nu se anulează datoriile karmice, ci este adusă în prim plan

163

posibilitatea unei conştientizări a motivului pentru care anumite aspecte din

viaţa unor pesoane sunt nefaste şi cauzatoare de probleme psihologice.

Consilierul care apelează la această metodă este responsabil de rezultatul

intervenţiei în vieţile anterioare, prin faptul că se află pus în faţa a două

realităţi distinctece vizează aceeaşi persoană, sieşi revenindu-I datoria de a

regle relaţia dintre acestea, în sprijinul clientului său.

B. Instrumente de intervenţie

1. FENG - SHUI

La fel ca în toate artele asiatice, şi în special cele chinezeşti, Armonia

era în trecut rezultatul tuturor acţiunilor oamenilor sau orientarea

acestora; pentru aceasta, viaţa semenilor era orânduită conform legilor

echilibrului, căpătând forma ritualurilor. De fapt tot ceea ce aparţinea

omului şi / sau avea legătură cu el respecta Armonia, iar Ritualul era

forma prin care se regăsea şi se transpunea în viaţa de toate zilele,

Echilibrul Universal.

Pe aceste considerente, Feng – Shui-ul a devenit metoda fiinşei

umane de a se armoniza şi echilibra cu energia spaţiului unde trăieşte,

conform arhetipului energetic regăsit la nivelul său. În acest mod omul

transformă locul, pentru ca acesta la rândul său să-i ofere suportul

conectării la Energia Universală.

Respectând anumite teorii şi principii, Feng – Shui este arta refacerii

legăturilor vitale dintre fiinţa umană şi Univers, astfel încât omul să se

regăsească ca parte a Întregului, fiind o Imagine / Reflexie a acestuia,

“după Chipul şi Asemănarea Sa”. Este “arta vechilor chinezi de a pune în

164

armonie energia ch’i din mediul înconjurător cu fluxul ch’i pe care îl are

fiecare om, în scopul eficientizării întreprinderilor umane”.

Omul modern a renunţat de multă vreme să conştientizeze că ceea

ce-l înconjoară (şi aici ne referim la mediul ambiental) îl influenţează

profund, şi practic orice manifestare a sa sau mai bine zis rezultatul

manifestării reprezintă “dialogul” dintre el şi spaţiu. Pentru ca acest

“dialog” să-l favorizeze, omul are nevoie să înţeleagă interdependenţa

dintre sine şi Cosmos, deoarece acesta din urmă are acea putere

modelatoare (Adler) care se implică în viaţa lui, determinându-i un curs

sau altul. Prin Feng – Shui fiinţa umană reuşeşte să recreeze echilibrul

cerut de viaţă şi care să-I aducă maximul de succes ce şi-l doreşte. Pentru

viaţa privată, omul are la dispoziţie o casă, o grădină şi eventual un loc

numai al lui pentru linişte şi calm. Mediul social îl aduce într-un birou /

cabinet / atelier / maşină etc.; în acest mod, toată viaţa lui are un suport

fizic care rămâne constant sau se modifică. Ceea ce aduce satisfacţie este

faptul că se simte oriunde “acasă”. Pentru a se simţi “acasă”, Feng – Shui

îi arată ce trebuie modificat, rearanjat şi transformat pentru ca energia

favorabilă să-l ajute în acţiunile sale. În speţă, Feng – Shui se poate

extinde la toate compartimentele vieţii cotidiene, realizând Armonia de

care vorbeam anterior, relaţiile sentimentale, sociale, parteneriale

trebuind să se echilibreze conform anumitor reguli care să-i aducă

rezultate pozitive. Starea de sănătate fizică şi mentală reprezintă de fapt

normalul, echilibrul, funcţionabilitatea; din punct de vedere al Feng –

Shui-ului, această dublă integritate este asigurată de legăturile favorabile

cu energia spaţiului, de acordul cu sensurile şi legile Cosmice.

Fiecare om în parte se supune anumitor reguli de funcţionare care-l

privesc ca individ comun cu cei din categoria sa, dar şi aparte, ca

165

persoană distinctă, unitară şi nerepetitivă, ce particularizează

manifestarea aceloraşi legi coodonatoare. De aceea, Arta Armoniei,

denumită Feng – Shui foloseşte un sistem general de principii, dar lasă

posibilitatea intuiţiei individului să-şi găsească formula proprie de

armonizare. Rezultatul unei integrări în spaţiu de această

manieră,conduce la dezvoltarea şi aprofundarea capacităţilor de

înţelegere şi comuniune între microcosmosul uman şi macrocosmosul

universal, relaţie în care omul se simte parte integrantă a vieţii,

cooperând la demersul evolutiv al manifestării Geniului Creator.

În această ordine de idei, Feng – Shui-ul este metoda cea mai eficace

de a se media contactul energetic om – mediu înconjurător, contact care

se transformă într-o relaţie de dublu schimb ce presupune transferul, dar

şi încărcarea cu vitalitate a celor doi “parteneri”, în sensul devenirii

spirituale care să ne apropie de Originea fiinţei noastre.

2. HIPNOZA

Potrivit ştiinţei moderne, hipnoza se defineşte ca fiind “starea indusă,

de regulă în mod artificial, asemănătoare cu somnul, dar în acelaşi timp

diferită de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizată prin

sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot fi induse pacientului, mai

uşor decât în stare normală, o serie de modificări senzoriale, perceptive,

mnezice şi motorii.” (I.Holdevici). Într-o accepţie mai concretă şi mai

profundă, hipnoza reprezintă o stare de transă indusă de către

hipnotizator, în care cele două voinţe, cea a subiectului şi cea a

hipnoterapeutului devin una singură prin detaşarea temporară a primeia.

În această fază, voinţa subiectului nu se poate interpune în relaţia cu

consilierul, acesta din urmă putând să aibă acces la fondul de date

166

înregistrat în subconştient, pe care de obicei clientul nu le poate avea în

mod obişnuit. Prin această intervenţie, conducătorul operaţiunii de

hipnoză află informaţii din trecutul persoanei ce au cauzat traume

psihice, refulate, dar în prezent manifestate sub forma unor complexe,

fobii, dereglări comportamentale etc. De fapt, originea acestor lucruri

este lipsa atitudinii corecte cu rolul de a preîntâmpina conflictul

psihologic, dezarmonizarea produsă între sentimente, convingeri şi

raţiune, reflectată într-o atitudine nepotrivită, care generează aspecte

psihologice neconcordante cu personalitatea individului, împiedicându-l

să relaţioneze eficient cu mediul.

Hipnoza reînvie treptat, treptat trecutul subiectului, scoţând la iveală

fragmente din viaţa acestuia, necunoscute conştient sau uitate. Starea de transă

intensifică considerabil sugestibilitatea, de aceea psihoterapeutul intervine

activ prin comenzi menite să refacă, să corecteze deficienţele existente.

Hipnoza nu se utilizează doar în scop terapeutic, ci şi pentru sporirea

performanţelor personale care în opinia Irinei Holdevici cuprind:

“perfecţionarea capacităţii de concentrare a atenţiei, a deprinderilor

motrice (sportivi), o mai bună autoreglare a comportamentului în

ansamblu. De hipnoză pot beneficia şi artiştii cu trac la scenă sau elevii

şi studenţii hiperemotivi, care au tendinţa de a se bloca la examene şi de

a obţine rezultate sub posibilităţile lor reale; creşterea eficienţei învăţării,

dezvoltarea unor posibilităţi creative latente.”

3.TERAPIILE ALTERNATIVE

Terapiile vechilor înţelepţi ai timpurilor trecute cuprindeau în sine

metode de evaluare şi diagnosticare energetică, prin asocierea

disfuncţiilor organice sau mentale cu alterări ale substratului energetic de

167

suport şi funcţionare. Acest lucru determină în ultimă instanţă

manifestări de natură patologică la nivelul organismului uman. În această

sferă intră şi psihicul, calitatea acestuia depinzând de legătura cu sursele

vibratorii cu rolul de a-i regla funcţionabilitatea.

Având în vedere că manifestarea corporalizată şi necorporalizată a

persoanei umane urmează cu fidelitate legile sistemice universale,

necesităţile sale de aliniere şi armonizare cu Marele Întreg Cosmic, se

îndreaptă spre instrumente exterioare cu care deţine corespondenţe

subtile şi prin folosirea cărora structuralitatea umană se remodelează, se

transformă, se îmbunătăţeşte pentru a ajunge la optimul său individual.

Această relaţie între anumite forme de manifestare vibratorie –

energetică şi morfologia omului se fundamentează pe legi comune, care

asigură recunoaşterea de către sistemul de control intrinsec uman a

similitudinii cu structuri externe pe care le foloseşte pentru

recondiţionare proprie.

Pe aceste considerente s-au pus bazele animitor forme de terapie care

au ca substrat corespondenţele vibratorii – energetice dintre arome /

culori / structuri minerale etc. şi elementele constituente ale psihicului /

fizicului uman (întrepătrunse).

În acest sens, terapiile alternative identifică câteva metode de ajustare

şi armonizare vitală: aromaterapia, cromoterapia, meloterapia,

cristaloterapia / mineraloterapia. Fiecare dintre acestea are drept mecanism

existenţa legăturii dintre potenţialul vibraţional pe o anumită frecvenţă,

simţurile senzoriale – ca intermediar şi sistemul somato – psihic.

168

a) Aromoterapia

Aromoterapia este modalitatea de armonizare prin intermediul

aromelor extrase din plante, fructe, alte surse, cu menirea de a induce

anumite stări necesare unei optimizări ale funcţiilor psihice. La nivel

organic, prin simţul mirosului, energia substanţelor odorante este folosită

conform unor reguli de prescripţie cu manifestări pe nivelul corporal

/fizic corespondent.

Esenţele mirositoare reprezintă de fapt nucleul vital al plantei

respective, acestea concentrează toată puterea activă într-o substanţă

pură. Esenţele îşi sporesc forţa prin diluare cu solvenţi pentru a se acorda

cât mai bine necesităţilor morfologice, fiziologice şi psihice ale celui

care apelează la metodă. De fapt, se utilizează vibraţiile sub formă

energetică a substanţei respective, pentru a interveni în corpul eteric

(substratul vital al organismului uman) în vederea remedierii deficienţei

existente pe un anumit segment.

Robert Tisserand în cartea sa “Arta aromaterapiei” preciza: “…aşa

cum fiecare dintre noi avem personalitatea noastră, fiecare specie de

plantă are personalitatea ei sau setul ei de proprietăţi.” În acest mod

reiese conceptul care stă la baza acestei metode terapeutice, recunoscând

identitatea tipologiilor psihologice umane cu anumite specii de plante;

tratamentele curative cu arome vegetale sub formă de uleiuri, unguente,

soluţii de odorizare, inhalare etc. reprezintă de fapt modalităţi de

corectare energetică prin intermediul corespondenţei vitale dintre plante

(în totalitate sau parţial: flori, fructe, rădăcini etc.), esenţele de lemn

exotic, răşini ş.a.m.d., şi componentele organice ale corpului uman,

având ca suport dublura etrică / enegetică.

169

Prin această lege a similitudinii, persoana umană care suferă de o

alterare fizică / psihică învaţă să reintre în armonia universală, folosindu-

se de capacitatea sa de autovindecare şi cunoaşterea rostului plantelor.

b) Cromoterapia

Culorile din spectrul vizual al omului reprezintă de fapt lumina

absorbită de către organul optic al omului, având diferite lungimi de

undă. La nivel de vibraţie, lumina este una dintre cele mai puternice

surse, folosită ca modalitate de intervenţie din punct de vedere energetic

în corpul eteric al persoanei.

La fel ca celelalte ramuri terapeutice alternative, cromoterapia se

bazează pe aceleaşi legi ale corespondenţei, care de data aceasta se referă

la culori, asimilate concret unor anumite stări psihologice. Cu toate că

sunt folosite pentru armonizarea funcţiilor psihice, culorile s-au dovedit

utile şi în tratamentele organice, deoarece s-au constatat similarităţi de

natură vibratorie – energetică cu domeniul biologic (etero-fizic).

Terapia prin culoare are la bază o metodă simplă şi aume vizualizarea

de către client a anumitor culori necesare vindecării sau optimizării

funcţiilor / structurilor biologice / psihologice.

c) Meloterapia

Dacă celelalte forme de terapie pot fi mai greu concepute ca având o

influenţă adevărată de către minţile raţionaliste, dar puţin ştiinţifice ale

unor oameni, muzica a fost din totdeauna recunoscută pentru impactul

său; fie că este lentă sau ritmată, vocală sau instrumentală, arta muzicală

a determinat odată cu apariţia sa imemorială şi existenţa unei vechi

170

metode de tratament: meloterapia. Pe această cale a sunetelor, bolile sau

diferitele disfucţii au fost ameliorate sau chiar vindecate.

Epoca ştiinţifică contemporană a deschis o nouă cale terapeutică ce

combină muzica şi culorile, ce semnifică redarea culorilor prin

intermediul sunetelor.

Prin rezonanţa sunetelor sau mai mult, a muzicii armonice, se

restabileşte echilibrul vibraţional între om şi mediu, prin schimbarea

stării de spirit a persoanei, acest lucru având o extensie somatică ce

anulează maladiile de natură organică.

d)Cristaloterapia

Aşa cum se ştie, mineralele, respectiv cristalele reprezintă forma cea

mai viabilă de conservare a energiei. Această capacitate a cristalelor dar

şi a celorlalte minerale de a stoca energie a fost exploatată de om din

vremuri de mult apuse, când erau folosite ca mijloace de comunicare,

amplificatoare energetice sau modalităţi de transport. Pentru a puncta

capacităţile extraordinare ale cristalelor, DaEl Walker afirmă: “cristalul

este un coridor între dimensiunea fizică şi dimensiunile mentale. Se

poate folosi pentru a comunica cu plantele, animalele, inteligenţa

exterioară dimensiunii fizice. Folosirea metafizică cea mai eficientă este

pentru vindecare. Cristalul ajută mentalul metafizic să dirijeze corpul

fizic spre refacere şi echilibrare. Astfel, cristalul poate fi vehicul de unire

a fizicului şi metafizicului.”

În terapie, cristalele şi mineralele sunt folosite ca relee enegetice,

reglatoare pentru rezervele corpului uman, dar şi instrumente necesare în

dezvoltarea funcţiilor superioare (de exemplu telepatia).

171

Terapiile alternative reunite nu reprezintă altceva decât manifestări

diferite ale unor legi unice ale energiei care subzistă formelor fizice,

culorile, sunetele, mineralele nefiind altceva decât canale de focalizare a

energiei vitale în diverse scopuri: curativ, amplificator, optimizator.

C. PSIHOGRAMA

a) Introducere

Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

aplică bazele ştiinţifice ale Psihologiei Fiinţei, în prezent cea mai

complexă structură de cunoaştere şi valorizare a fiinţei umane, ce

întrebuinţează deopotrivă tehnicile curentelor psihologice moderne (în

special Psihologia Umanistă, Psihologia Existenţială, Psihologia

Individuală, Psihologia Pozitivă, Psihologia Comportamentală,

Psihologia Ecologică, Logoterapia, Psihologia Unificării.), dar şi

cunoştinţele şi practicile Ştiinţelor Antice (numite şi oculte/ ezoterice/

hermetice/ spirituale), deopotrivă existente şi permanatizate pe întreg

pământul, până în zilele noastre.

Toate aceste cunoştinţe despre Cosmos, Om, Natură şi Viaţă sunt

adaptate la Necesităţile fiinţei umane contemporane şi aplicate după

principii universale (în acord cu Marile Legi Naturale ale progresului)

validate de experienţa milenară a omenirii, atât în Orient cât şi în

Occident.

Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane

priveşte fiecare Fiinţă Umană ca un fenomen în sine, unic şi irepetabil,

având propriile trebuinţe, propriile modalităţi de dezvoltare efcientă şi

172

propriile aspiraţii ce trebuie îndeplinite, şi de aceea nu oferă reţete şi nici

metode universale (pentru toată lumea). Ci fiecare act al procedurii de

consiliere (în indiferent ce fază a sa) urmăreşte a se adapta specificului

clientului, în maniera cea mai personalizată până în cele mai mici detalii.

Credinţa consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei

Umane este că Viaţa i-a fost dăruită omului de către Divinitate, ca o

potenţialitate, pe care el – fiul Creatorului – să o transforme în

Realitate, să o dezvolte, împlinească şi înfrumuseţeze după propria-i

iscusinţă. Căci viaţa este o misiune şi o datorie personală : aceea de a o

transforma în Sărbătoarea Bucuriei faptului de A Fi.

Ea reprezintă tema noastră personală în această Lume. Şi nimeni nu

poate să o realizeze în locul nostru. Dacă avem credinţă măcar cât un bob

de muştar, înţelegem că nici Dumnezeu nu-şi permite a se amesteca în

viaţa individuală a omului, decât spre a-l sprijini în suferinţă, a-l încuraja

la greu şi a-i da la tot pasul învăţături despre cum să acţioneze spre a

realiza împlinirea bucuriei de a fi în viaţă şi în lume. Iar dacă există

astrele şi numerele şi alte multe (subliniem, mult mai multe) forţe ale

Vieţii care acţionează asupra noastră, acestea sunt numai spre a ne sluji

la îndeplinirea misiunii şi existenţei personale. Ele sunt o voce prin care

Dumnezeu ne vorbeşte şi ne îndeamnă. Noi – fiecare în parte – suntem

singurii care decidem dacă vrem să avem o viaţă înfloritoare şi plină de

bucurii, plăcută deopotrivă nouă, semenilor şi Divinităţii, sau ne lăsăm în

continuare purtaţi de Valurile Ignoranţei, striviţi de Stâncile

Deşertăciunii, pustiiţi de absenţa Sacrului şi a Valurilor Vieţii, aruncaţi

de Furtunile Disperării pe plajele însingurate ale cadavrelor vii, profan

denumite “oameni”.

173

Omul adevărat începe numai din clipa deciziei; din momentul în care

a aşezat prima cărămidă la temelia Templului Fiinţei sale.

*

Fiindcă omul este un aluat dăruit de Dumnezeu cu toate aromele

vieţii. De aceea el poate fi tot ceea ce-şi doreşte. Misiunea lui este de a

personaliza o formă unică, proprie, care să-i aducă împlinirea maximă a

existenţei sale în această lume.

Consilierea în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane,

aplicând principiile cunoaşterii şi metodele de cercetare/investigare ale

Psihologiei Fiinţei, înţelege că pentru omul contemporan, mult mai

dezvoltat pe toate planurile fiinţei sale – datorită standardelor cosmice

ale evoluţiei – decât omul din trecut, trăind într-o lume de asemenea

ultra-complexă, aparent haotică şi total bulversantă, toate neîmplinirile,

suferinţele, problemele (interioare) şi majoritatea proceselor psihice

negative se datorează, în proporţii variate, neîmplinirii corespunzătoare a

misiunii existenţiale. Íntreaga stare de disconfort, insatisfacţie, suferinţă

ori pierderea sensului vieţii, sunt semnale că undeva, pe unul sau mai

multe din palierele fiinţei noastre intime s-au produs anumite erori în

satisfacerea acestei misiuni; misiune ce ne-a fost dată tocmai spre buna

creştere, dezvoltare, evoluţie a noastră înşine; spre a deveni o fiinţă cât

mai împlinită, mai spiritualizată, mai bucuroasă de viaţă, de lume, de

sine, care să poată dărui pretutindeni celor din jur speranţe, realizări,

sprijin (şi fericire) .

De aceea, nici spitalele, nici medicamentele, nici descântecele, vrăjile

ori invocarea astrelor, nici rugăminţile fierbinţi către Dumnezeu nu ne

pot rezolva problemele! Ele ne pot asista ori sprijini (dacă ştim să le

folosim corespunzător). Însă numai schimbarea atitudinii interioare şi

174

exterioare, a opticii, gândirii, sentimentelor, prin ascultarea Vocii

Conştiinţei, prin reconstrucţia personalităţii, putem accede la împlinire şi

bucurii în viaţă.

Pentru aceasta trebuie să cunoaştem cine suntem noi cei adevăraţi,

fiinţa noastră lăuntrică şi unică, ce capacităţi are aceasta, ce potenţialităţi,

valenţe şi aptitudini poate dezvolta, care este întreita misiune a noastră

individuală (şi de asemenea unică) în această lume, cum putem să o

realizăm mai bine şi pentru aceasta ce structură/model de Personalitate

(masca necesară interpretării rolului, chiar şi etimologic) trebuie să ne

alcătuim.

Căci Personalitatea este Corabia ce ne poartă spre Destinaţa călătoriei

noastre în viaţă. Poate fi o călătorie plăcută, poate fi zbuciumată sau

poate fi eşuată. Un lucru este cert însă: Marea Vieţii e plină de surprize,

furtuni, stânci periculoase şi multe încercări.

De aceea, pe lângă o corabie puternică, mai este necesar şi un

corăbier destoinic, în măsură să orienteze pânzele pentru a capta cele mai

favorabile vânturi, să mânuiască timona cu toată măiestria necesară

trecerii prin furtuni, să fie mereu cu ochii pe harta Cerului spre a nu

rătăci drumul şi să înveţe a deprinde Limbajul Mării. Căci prin miile ei

de voci, Marea vorbeşte şi ghidează clipă de clipă pe fiecare călător; ea

are nenumărate căi, însă numai una este cea a Corăbierului: este calea

împlinirii sale individuale în lume şi în viaţă, faţă de Divinitate faţă de

Univers (celelalte fiinţe, semeni, etc.) ori faţă de sine însuşi!

Misiunea Consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei

Umane este de a-l ajuta pe fiecare să descopere să parcurgă cu bine, la

parametri optimi şi să finalizeze la cel mai înalt nivel de performenţă

această călătorie.

175

b) Conţinutul Psihogramei

Psihograma este cel mai complet şi complex sistem de analiză,

reprezentare şi descriere folosit în prezent, în măsură a pune în evidenţă

nu doar structurile psihice existente, ci şi condiţia umană a fiecărei

pesoane în parte, întreita ei misiune existenţială, forţele Naturii şi

Universului care acţionează asupra sa, trebuinţele personale (şi unice!)

necesar a fi satisfăcute pentru realizarea unei vieţi împlinite.

De asemenea, ea furnizează datele de bază şi esenţiale stabilirii/

alcătuirii Planului Individual de Viaţă, a strategiilor de management

pentru situaţiile ce ies în calea existenţei noastre, a modalităţilor şi

instrumentelor ce trebuie create pentru ca, pe viitor, clientul însuşi să fie

în măsură ca, luându-şi soarta în propriile mâini, să gestioneze cu cea

mai mare eficienţă orice aspect cotidian – de la necesităţile materiale,

fiziologice, până la cele spirituale şi transcendente – astfel încât să se

poată bucura de viaţă în toată plenitudinea ei, fără a mai avea nevoie

vreodată să apeleze la serviciile vreunui (oricărui) consilier ori centru de

consultanţă/terapie.

Astfel, Psihograma oferă cele mai edificatoare date despre

următoarele aspecte principale :

1.Sinele individual şi unic, evidenţiind caracteristicile sale principale,

funcţiile activate, funcţia predominantă, precum şi aspectele acesteia latente

(şi care pot fi actualizate/ trezite), trebuinţele fundamentale ale Sinelui etc.

(pentru detalii a se vedea şi “Psihologia Fiinţei” ).

176

2.Nivelul Conştiinţei, presupunând evidenţierea gradului de

evoluţie (care ne arată ce sarcini, misiuni/teme sau mai exact la ce

standard de exigenţă i se cere fiecăruia să le reanalizeze spre a se simţi

împlinit, bucurându-se total de fiecare clipă a vieţii) a stadiului de

dezvoltare a Intuiţiei şi Empatiei, a câmpului Conştienţei de Sine, etc.

3.Structura de personalitate:

• Caracterul şi valorile definitorii ale acestuia; normele/

principiile după care ne ghidăm în viaţă; virtuţile (sau viciile) care ne

însoţesc, etc.

• Natura personală/individuală, cuprinzând aptitudinile,

capacităţile, înclinaţiile, vocaţiile, aspiraţiile etc. ce ne definesc (şi

atenţie! Pe care trebuie să le realizăm în această lume pentru a putea să

ne simţim împliniţi, să ne putemi bucura de fiecare clipă a existenţei

noastre.)

• Temperamentul şi resursele energetice de care dispunem

actualmente, precum şi resursele latente (neactivate încă) dar şi

posibilităţile de conectare, de “împrumut “ ori de creare a unor noi surse

de captare a energiei de viaţă.

4.Forţele Universului şi Lumii Naturii care acţionează încă de la

naştere şi în fiecare moment al vieţii, precum şi alte forţe care pentru

dvs. personal reprezintă cel mai bun sprijin în dezvoltarea proprie, ori

rezolvarea cu bine a tuturor situaţiilor/problemelor vieţii.

177

5.Organizarea vieţii individuale:

• Cum ne raportăm la semeni şi la lume; care este optica de

viaţă; sensurile şi valorile pe care le atribuim diverselor aspecte esenţiale

ce ne întâmpină pe Calea dezvoltării personale; cum ne văd semenii şi

cum ne acceptă; nivelul integrării şi comuniunii sociale etc.

• Scopurile şi obiectivele, aspiraţiile, preocupările şi

îndeletnicirile pe care le avem ori le dorim a face parte din viaţa noastră

(de multe ori chiar să ne dăm seama) ori pe care e necesar a le avea, sau

a renunţa la ele pentru buna noastră dezvoltare armonioasă.

• Obiceiurile/obişnuinţele şi deprinderile, atât cele pe care le

avem deja, (şi dintre care trebuie selectate şi păstrate doar cele

folositoare progresului personalităţii noastre) cât şi altele noi, necesar a fi

deprinse în acelaşi scop; (să ne amintim că bucuria pe care o simţim

trăind este o măsură a progresului – cu cât progresăm mai mult, cu atât

ne simţim mai împliniţi, viaţa are mai multă savoare şi frumuseţe- iar

progresul înseamnă/este echivalent îndeplinirii misiunii noastre ca fiinţe

spirituale, ca oameni şi ca membri ai comunităţii sociale şi universale).

6.Starea de sănătate :

• Starea fiziologică de ansamblu a organismului; problemele

potenţiale moştenite karmic şi transmise genetic; problemele apărute pe

parcursul vieţii datorită greşelilor (igienico-alimentare, odihnă, gândire şi

simţire, comportament şi atitudine de viaţă, vicii şi excese, greşeli

spirituale, etc.)

• Problemele care pot să apară datorită factorilor de mai sus

existenţi în trecut şi/sau prezent, dar care pot fi prevenite şi contracarate,

ori evitat efectul lor asupra dezvoltării/ progresului personale.

178

7.Aspectele karmice prezente la toate nivelele şi domeniile vieţii şi

care ne indică ce lecţii trebuie învăţate cu prioritate.

c) Utilitatea şi utilizarea Psihogramei

Psihograma constituie principalul (şi cel mai complex şi complet)

instrument pentru descoperirea şi cunoaşterea propriei (şi unicei noastre

fiinţe)

Psihograma ne ajută să identificăm, să dezvoltăm şi întrebuinţăm

toate forţele necesare construcţiei propriei personalităţi şi

organizării/trăirii unei vieţi împlinite, aşa cum ne dorim

Psihograma este un instrument de cunoaştere a celorlalţi,

ajutându-ne în sporirea capacităţilor şi şanselor de comunicare, integrare,

convieţuire şi dezvoltare eficientă alături de, şi, împreună cu aceştia.

Psihograma se dovedeşte de cea mai mare utilitate atunci când ne

alegem persoanele cu, sau alături de care ne plasăm eforturile, speranţele

şi împlinirile, realizările noastre: partenerul de viaţă, angajaţii firmei,

asociaţii în afaceri, pietenii, etc.

Psihograma ne ajută să descoperim cele mai eficiente căi şi

totodată resurse nelimitate de energie personală, pentru a întâmpina, a

face faţă şi soluţiona cum se cuvine problemele, mai mari sau mai mici

care ne ies în calea vieţii la tot pasul

Psihograma este suportul pe baza căruia ne putem trasa viaţa şi

destinul aşa cum ne dorim, sau le putem schimba, adapta ori reconstrui,

aşa cum, acolo unde şi oricând se vădeşte necesar

Psihograma conţine cifrul reţetei noastre de personalitate,

indicându-ne cu cea mai mare exactitate cât, unde, cum şi de ce trebuie

179

să adăugăm unele sau altele din ingredientele vieţii, pentru a simţi că trăim

cu adevărat, putându-ne bucura de fiecare clipă a existenţei noastre.

d)Testul Psihologic Special

Redăm în continuare liniile directoare majore în construirea T.P.S.,

rămânând fiecărui centru, cabinet sau consilier în parte adaptarea

conţinutului complet al acestuia la cerinţele optime derivate din

raporturile imediate/ concrete cu clienţii.

a) Date de identitate:

- numele şi prenumele

- data, ora şi locul naşterii

- numele preferat a fi purtat

- numele de sex opus, preferat

- numele părinţilor

- locul/locurile unde şi-a petrecut copilăria (0-14 ani) şi de

cine a fost crescut (părinţi, bunici, rude etc. – se arată

numele, ocupaţia, gradul de rudenie şi o scurtă descriere a

ceea ce făcea acolo – stilul de viaţă, ocupaţiile)

- dacă avea anumite vise ce se repetau, ori care l-au marcat (să

prezinte atât cât îşi aduce aminte fără efort)

- ce îşi dorea sa fie când va deveni mare

- preocupările majore pe care le-a avut în perioada de

şcolarizare (7-18 ani), din indiferent ce domeniu: sport,

cultură, creaţie artistică, ştiinţă, literatură, activităţi de timp

liber şi divertisment, pasiuni/hobby, olimpiade şcolare,

competiţii şi concursuri etc

180

- dacă a avut animale sau plante îndrăgite (scurtă amintire a

lor)

- evenimente marcante în perioada de până la 18 ani (din orice

domeniu)

b) Elemente de cultură şi civilizaţie

1. Personalităţi preferate:- culturale, artistice, ştiinţifice,

politico-istorice, creaţii literare ori cinematografice etc. (cu o

scurtă argumentaţie, vizând în special răspunsul la întrebarea

de ce?)

2. Epoci istorice şi locuri în lume unde/când i-ar place ori i-ar

fi plăcut să trăiască (să realizeze o scurtă descriere a ceea ce

este şi face el în acea realitate)

3. Ocupaţii, hobby, pasiuni, profesiuni, îndeletniciri: pe care

le are, pe care şi le-ar fi dorit, pe care le preferă

4. Creaţii umane preferate: din toate domeniile culturii şi

civilizaţiei (se poate sugera un număr anumit de domenii

special alese, ori se lasă la latitudinea clientului să-şi

exprime liber opţiunile)

5. Instrumente preferate: ustensile de uz gospodăresc, arme,

maşini, mijloace de transport, instrumente muzicale, etc.

c) Elemente ale Naturii

1. Animalele

2. Plantele (flori, arbori, alte plante etc)

3. Peisaje/ forme geologice (munte, câmpie etc): să realizeze o

scurtă descriere a peisajului preferat

4. Locul preferat de pe glob (scurtă prezentare)

181

5. Raportul cu elementul “Apă”: sub ce forme de prezenţă îi

place/displace, ce sentimente încearcă în faţa apei în diverse

situaţii (ocean, cascadă, lac întins şi liniştit, apă tulbure,

gheaţa polară – fie sunt lăsate la alegerea clientului, fie i se

dau anumite variante/situaţii predeterminate)

6. Raporturile cu elementul “Foc”: (idem)

7. Cerul: cum îşi imaginează cerul (aspectul plăcut/neplăcut)

8. Anotimpurile: preferat/ refuzat; descrierea unui fragment

plăcut din anotimpul preferat

9. Fenomene ale naturii

10. Culorile

d) Visele

1. Visele obişnuite

2. Visele repetate

3. Aspiraţiile: ce şi-ar dori să profeseze/să fie/ unde să trăiască;

cum ar arăta lumea sa ideală; ce stil de viaţă şi-ar dori

e) Întrebări preformulate

pe categorii de domenii şi interes: matrimoniale/ de cuplu/

familiale/ domeniul muncii/ integrare socială/ compatibilităţi/

imaginea de sine/ spiritualitate/ aspiraţii etc. (eventual se realizează

pe seturi )

test unic general: un singur set cuprinzând întrebări din toate

domeniile de la a) dar selecţionate şi eventual adaptate

f) Tabele cu itemi de opţiune

1. Profesiune/interese

182

2. Valori morale

3. Trăsături de caracter

4. Stilul de viaţă

5. Eventual alţi itemi: care nu au fost întrebuinţaţi pînă aici

Se oferă clientului liste cu aceşti itemi din care el alege elementele care îl

caracterizează cel mai bine ori crede el că îl reprezintă.

g) Alte date personale

Rubrică lăsată la latitudinea clientului să completeze cu orice alte

aspecte (indiferent cât de nesemnificative le-ar considera) privitoare la

sine şi viaţa sa. Pot fi folosite substantive, adverbe, adjective, pronume,

fraze sau chiar eseuri. Poate să se exprime în desene ori alte reprezentări

grafice etc.; orice are legătură cu viaţa sa şi nu este premeditat (sau

dimpotrivă trebuie să aleagă în urma unei reflecţii profunde lucrurile

acestea? Sau poate amândouă: o dată să le precizeze pe cele “la prima

strigare”, iar apoi să refacă lista în urma reflecţiei.)

II. PROCEDURA GENERALĂ DE CONSILIERE

Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile şi de a-ţi depăşi reuşitele. Constantin Noica

A. Generalităţi

Procedura cadru a consilierii în Managementul calităţii Vieţii şi

Condiţiei Umane defineşte paşii majori, etapele marcante pe care

consilierul trebuie să le parcurgă în vederea atingerii obiectivelor arătate

183

în secţiunea anterioară şi, desigur, având ca finalitate principală

satisfacerea nevoilor clientului prin rezolvarea/soluţionarea situaţiei sale,

atât în aspectele conştientizate de acestea (de obicei superficiale) ce l-au

determinat să apeleze la un specialist, cât şi a celor ascunse (care de cele

mai multe ori constituie adevăratele cauze asupra cărora trebuie

intervenit).

Această procedură este schematică şi reprezintă, de aceea, mai mult

o strategie de lucru şi abordare, însă o strategie cadru care lasă

posibilitatea fiecărui consilier în parte ca, la faţa locului, în funcţie de

situaţiile concrete derivate din personalitatea unică şi combinaţiile

speciale de necesităţi şi conjuncturi ale fiecărui client în parte, să

identifice, să abordeze, să aplice, să modeleze şi implementeze tehnici,

proceduri, situaţii, momente, stări, concepte, credinţe, sentimente etc.

dintre cele mai corespunzătoare.

Pentru că la baza Consilierii în Managementul Clităţii vieţii şi

Condiţiei Umane stă principiul finalităţii, al scopului, al rezolvării

situaţiei clientului. Încercările nu au decât valoare simbolică. Aşa cum

chirurgul face orice pentru a salva viaţa pacientului – poate chiar să-i

amputeze o mână, un picior, anumite ţesuturi sau organe – la fel

consilierului îi este permisă adoptarea oricărei strategii. Scopul scuză

mijloacele; dar numai dacă el a fost atins, îndeplinit. Dacă, pentru

rezolvarea situaţiei clientului este necesar ca acesta să fie aruncat mai

întâi în cea mai adâncă prăpastie a vieţii sale, ori pârjolit în focul

pustiirii de sine – foarte bine. Pentru a înălţa un edificiu nou, trebuie

mai întâi înlăturate ruinele celui vechi; a clădi pe structuri în ruină

poate deveni cel mai periculos lucru pentru clien;, fără o bază solidă, tot

ce s-a construit se va nărui dramatic. Iar prăbuşirea aceasta este

184

incomparabil mai tragică decât distrugerile controlate ale structurilor

iniţiale.

Construcţia unei persoane umane, ca şi înălţarea unui templu,

trebuie realizată cu multă grijă, după calcule minuţioase şi numai în baza

unui plan arhitectonic viabil. Totul în univers este formă, structură: de la

particule subatomice până la spaţiile intergalactice. Aceste structuri sunt

interdependente, legate unele de altele prin legi şi ordini specifice,

fiindu-şi deopotrivă unele altora surse de creaţie şi mediu de dezvoltare.

De aceea şi în situaţia fiecărui client în parte trebuie ţinut cont de toţi

factorii cosmici majori care îi stabilesc un loc şi un rost în ansamblul

Marii Ordini la nivel de Univers, şi în funcţie de momentul său cosmic

(timpul/ locul/ gradul de dezvoltare/ nivelul de evoluţie etc.) aici şi

acum, pe Pământ.

Numai luând în calcul toate aceste aspecte (aşa cum s-a arătat în

detaliu în cuprinsul acestui volum, până aici), Consilierul va fi în măsură

să traseze planurile edificiului uman (Proiectul Vieţii Personale şi Planul/

Programul de Dezvoltare Individuală) după care (şi în funcţie de

acestea), lucrând în continuare în strânsă colaborare cu clientul, să

purceadă la implementarea şi adaptarea / dezvoltarea acestor planuri pe

parcurs.

Vor fi, desigur, mulţi care vor obiecta împotriva acestei metode. Ei

s-au format în academiile societăţii care, îndoctrimându-i cu discursuri

demagogice şi speculaţii filosofale, i-au determinat să uite complet de

lume, de om şi de necesităţile reale ale acestuia.

Acestora le vom reaminti – alături de indicaţia de a lăsa jocul lor de

copii bătrâni şi a pune mâna pe carte, adică pe adevăratele manuale de

viaţă – că dintotdeauna, în toate culturile lumii, deopotrivă pe lângă

185

temple, mănăstiri, biserici sau şcoli publice (de la Orientul Chinei la

civilizaţia Imperiului Roman) au fost predate învăţături utile dezvoltării

umane individuale şi colective, având la bază principiile utilizate astăzi

de Consilierea în Managementul Calităţii vieţii şi Condiţiei Umane. Aşa

cum s-a arătat deopotrivă în volumul de faţă precum şi în „Psihologia

Fiinţei” sau „Abilităţile Consilierului”, cele expuse în aceste materiale:

principii, tehnici, metode, concepte, strategii etc. au existat de când

lumea, pretutindeni în comunităţile sociale, pentru că ele ţin în modul cel

mai intim de Fiinţa umană, de Procesul Evoluţiei Universale, precum şi

de Normele majore după care se desfăşoară progresul tuturor formelor de

viaţă la nivelul Planetei Pământ, de la firul de iarbă la comunitatea

umană, şi de la evoluţia biologică a speciilor la dezvoltarea conştiinţei în

regnul uman.

Ceea ce am încercat noi în aceste volume, a fost să dăm o nouă

formă, actuală, unor conţinuturi de cunoaştere şi practică eterne, să le

adaptăm – nu esenţa, ci modul de utilizare – la trebuinţele actuale ale

dezvoltării individului uman şi comunităţii sociale în ansamblu.

Omul contemporan este suficient de matur, de inteligent şi de

înţelept pentru a-şi putea lua soarta în mâini pentru a putea singur să

participe la propria dezvoltare individuală şi să acceadă la o stare

superioară de bine, la un standard sporit de calitate a vieţii şi de împlinire

personală. El poate să facă acestea singur, fără să aibă nevoie de

instituţii, de şcoli, de structuri sociale ori chiar de ceilalţi semeni. De ce

nu reuşeşte? Pentru că structurile societăţii, lumea aşa cum este ea în

prezent, îi răpeşte cel mai important instrument de lucru: posibilitatea de

a fi cu sine însuşi, de a se cunoaşte prin introspecţie şi autoanaliză. Poate

cunoaşte Universul, aşa cum îl învaţă şcolile prezentului, dacă îşi rămâne

186

străin de sine însuşi nu va fi altceva decât un artefact al societăţii, o

creaţie artificială, un robot al acestui lumi, programat să funcţioneze

după cerinţele ei. Însă persoana umană este unică, irepetabilă şi nu poate

fi programată să facă altceva decât ceea este ea în sine înseşi; altfel este

supusă riscului des-fiinţării.

În lumea Naturii fiecare specie şi fiecare individ se manifestă în

conformitate cu specificul lor propriu, cu Natura intimă, numai astfel

putând atinge maximul de dezvoltare şi progres.

La fel şi omul, pentru a-şi îndeplini rostul în viaţă şi a participa la

propria sa devenire, trebuie, pe lângă cunoaşterea Întregului din care face

parte – lumea şi universul cu tot ceea ce există în ele – să se cunoască pe

sine, în complexa structură internă şi unicitatea naturii personale.

Această cunoaştere îi va arăta locul, momentul şi ceea ce trebuie el să

facă în lume şi viaţă pentru a realiza împlinirea de sine, bucuria plenară a

faptului existenţei sale, ca indice şi măsură a progresului pe drumul

propriei deveniri.

Întrucât societatea îi răpeşte posibilitatea cunoaşterii de sine,

Consilierul este cel chemat să repare această deficienţă în organizarea

comunităţii umane. El este fratele-de-alături (nu mai mare!) care îi

descoperă Clientului propria identitate (îl ajută, deci, să îşi aducă aminte

de sine) îi arată unele tehnici şi strategii de înaintare pe Calea Personală

şi merge cu el atât cât este nevoie până când va deprinde antrenamentul

de a progresa singur prin forţe proprii.

Pentru că numai un om care îşi descoperă, înţelege, asumă şi

dezvoltă condiţia sa existenţială poate contribui deopotrivă la binele

comunităţii şi al semenilor, la progresul său individual şi al lumii în

ansamblu, încadrându-se armonic prin fiinţa şi manifestarea sa, în

187

simbioza Marelui Ecosistem Terestru alături de toate fiinţele

conlocuitoare ale acestei case comune, deopotrivă participante la

cursurile şi programele Şcolii Universale de Evoluţie a Vieţii.

B. Metodologia standard a consilierii

Conceptul de “metodologie standard” se referă la liniile majore care

trasează procesul consilierii şi, totodată la cadrul complet, vizând situaţia

unei proceduri întregi, altfel spus a unui pachet de servicii complet oferit

clientului. Desigur, de la caz la caz, s-ar putea ca situaţiile concrete să

facă, de multe ori inutile sau inaplicabile unele sau altele dintre etapele

înfăţişate mai jos. Aceste aspecte vor fi evaluate şi stabilite de către

fiecare consilier în parte, în funcţie de datele concrete ale fiecărui caz şi

de tehnicile/ metodele/ procedurile de intervenţie folosite de acesta

conform necesităţilor de soluţionare a respectivei situaţii.

Iată în continuare paşii majori ai procedurii de consiliere în

Managementul Calităţii vieţii şi Condiţiei Umane:

1. Identificarea problemei clientului

Clientul trebuie lăsat să expună motivul pentru care se adresează

consilierului. Se va observa cu atenţie dacă acesta este conştient de

situaţia sa, dacă, altfel spus este suficient de pregătit spre a se înscrie în

programul de consiliere şi a urma instrucţiunile necesare pe parcurs. Este

bine cunoscut că mulţi dintre clienţi (ca şi pacienţii care merg la un

medic al trupului) se retrag imediat, “dau bir cu fugiţii”, li se pare că nu

mai au probleme ori că „se simt mai bine” sau „starea lor nu necesită

188

intervenţie externă”. Simplul fapt, însă, de a apela la un consilier – mai

ales în România – este un motiv foarte important pentru acesta din urmă

de a considera serioasă problema/situaţia clientului. Nu însă şi motivul

suficient. De aceea trebuie stabilit de la început în ce măsură, prin

intervenţia şi suportul consilierului clientul poate fi conştientizat asupra

necesităţii procesului şi pregătit astfel să colaboreze cât mai deplin. În

afara cooperării clientului, consilierea în Managementul Clităţii vieţii şi

Condiţiei Umane nu doar că nu se poate desfăşura corespunzător, ci,

mult mai grav: nu-şi poate atinge obiectivele.

Tot în această etapă, consilierul trebuie să aibă în vedere faptul că

relatările clientului sunt cu totul altceva decât realitatea de fapt, motiv

pentru care consilierul va proceda în etapa următoare la identificarea

acestei realităţi cauzale, determinate pentru situaţia prezentă a clientului.

Însă şi ceea ce spune acesta din urmă este de un real folos, pentru că, din

conţinutul relatării se poate desprinde adevărul subiectiv al

individualităţii sale. Adică felul cum priveşte lumea şi pe sine însuşi,

cum se raportează la viaţă, la evenimente, la conjuncturi etc. Sigur,

aceste aspecte pot fi alterate, bruiate (sau ascunse) de mecanismele de

autoapărare care tind să minimizeze, pentru sine însuşi (pentru starea de

homeostazie a sistemului psihic), efectele stării de fapt reale. La acestea

se adaugă şi aspecte inerţiale, refractare la schimbare. Ca orice sistem şi

sistemul psihic al clientului are tendinţa de a conserva/păstra starea

prezentă, indiferent de conotaţia acesteia pozitivă ori negativă. În

virtutea acestei tendinţe clientul va ridica uneori motive dintre cele mai

(aparent) plauzibile în favoarea actualei stări de fapt; va pleda chiar cu

toată convingerea şi sinceritatea pentru menţinerea problemei sale

prezente. Este ca o vrajă ce pune stăpânire pe voinţa şi raţiunea sa,

189

determinându-le să acţioneze într-o direcţie greşită. De aceea consilierul

nu trebuie să se lase înşelat de aceste aparenţe, ci trecând dincolo de

vălul acestei iluzii superficiale să descopere, mai întâi, adevărul subiectiv

al persoanei clientului (optica sa de viaţă conturată sub acţiunea

complexităţii factorilor interni: sinele, conştiinţa, natura, caracterul,

voinţa, etc. şi externi: factorii cosmici, cei de mediu, societatea cu toate

aspectele sale, educaţia şi autoeducaţia, obişnuinţele etc.) din cauza

căruia, de multe ori se nasc majoritatea problemelor şi apoi să pătrundă

în profunzimea fiinţei acestuia (a clientului), acolo unde se află originea

strigătului de ajutor şi sursa insatisfacţiilor ori a trebuinţelor neîmplinite:

Sinele Individual.

2. Identificarea cauzelor reale ce au dus la apariţia şi dezvoltarea

situaţiei/ problemei clientului

În egală măsură sunt importante deopotrivă cauzele mediate şi

imediate, cele principale ca şi cele secundare sau conexe.

Fiinţa umană reprezintă un întreg-unitar. Orice influenţă/ intervenţie

la un anumit nivel al psihicului se propagă în toate structurile acestuia,

dând naştere la efecte care, la rândul lor vor reprezenta cauze pentru noi

transformări ulterioare. Este de asemenea important de ştiut că acest lanţ

al cauzalităţilor nu este liniar, adică nu reprezintă un fir roşu al Ariadnei,

al cărui capăt o dată descoperit putem să ne orientăm fără dificultate mai

departe. Datorită complexităţii structurale a psihicului uman, precum şi

varietăţii de forţe (interne şi externe) ce acţionează necontenit asupra

acestuia, nu putem vorbi de o liniaritate cauzală ci de o transformare

continuă, un proces în derulare neîntreruptă, rezultat progresiv al acţiunii

sinergice a tuturor acestor forţe, la care se adaugă pe parcurs şi

190

influenţele structurilor/ forţelor/ rezultatelor (fie şi parţiale, supuse

remodelării) derivate din chiar dinamica acestor procese.

Pentru că sistemul psihic reprezintă un veritabil univers cuantic, în

care totul se constituie într-un continuum, o perpetuă transformare/

dinamică, singurele poziţii-cheie ferme constituindu-le normele/ legile

majore ale psihicului după care se desfăşoară evoluţia fiinţei. În rest totul

se modifică determinat de conjuncturi.

De aceea pentru buna înţelegere a succesiunii proceselor şi

determinarea punctelor cauzale în care trebuie acţionat pentru remedierea

situaţiei, de mare utilitate este detalierea (controlată de către consilier)

din partea clientului a cât mai multor aspecte din viaţa sa trecută ce au

sau pot avea (după aprecierea consilierului) legătură ori relevanţă pentru

înţelegerea situaţiei prezente.

Desigur, se va evita risipa de timp printr-un control riguros al detaliilor,

nelăsând clientului posibilitatea de a fabula pe tema vieţii lui şi nici de a

construi/relata scenarii de foileton. Consilierea în Managementul calităţii

Vieţii şi Condiţiei Umane se raportează la categoria terapiilor de scurtă

durată; intervenţia consilierului trebuie să se efectueze după normele

oricărei inginerii: cât mai operativ, obiectiv şi eficient (în materie de

rezultat şi de randament).

În această etapă, consilierul se va concentra, de asemenea asupra

identificării structurilor eronate, a greşelilor de optică, a deformărilor cu

efect negativ pentru buna dezvoltare personală a clientului, dintre care

unele au dus deja la situaţia/problema prezentă, iar altele, neremediate la

timp, vor duce, cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, la apariţia altor

dezechilibre. Persoana umană reprezintă un întreg a cărui stare de

echilibru se atinge numai printr-o dublă armonizare: interioară şi

191

exterioară, fapt ce se realizează numai în urma cunoaşterii şi exprimării

plenare a naturii proprii în cadrul (şi contextul) asumării/îndeplinirii

condiţiei existenţiale individuale determinate de cele trei îndatoriri

fundamentale, cele 9 trebuinţe şi cele 4 dimensiuni ale vieţii în

manifestare (despre acestea am arătat în prima parte a volumului de faţă,

precum şi în „Psihologia Fiinţei”.)

Elementele / Datele obţinute până aici vor fi coroborate apoi cu cele

de la pasul următor, corespunzător analizei complete şi complexe a

fiinţei consilierului, constând în realizarea psihogramei.

3. Realizarea psihogramei

Realizarea psihogramei reprezintă o etapă de maximă necesitate în

procesul consilierii. Dealtfel conţinutul informaţional, în sine, este în

egală măsură util tuturor oamenilor, indiferent că întâmpină sau nu

dificultăţi majore în viaţă (de natura celor ce necesită suport şi

intervenţie din partea consilierului), fiind un veritabil instrument nu doar

de autocunoaştere ci şi de eficientizare a dezvoltării personale, de sporire

a performanţelor individuale şi creştere a standardului împlinirii de sine.

Despre psihogramă noi am tratat în prezentul volum la capitolul

anterior, motiv pentru care facem trimitere la cele precizate acolo.

*

După realizarea psihogramei consilierul se află la jumătatea

drumului necesar îndeplinirii procedurii complete a consilierii în

Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane El are acum cunoştinţă

despre problema clientului, despre cauzele prime şi conexe ce au

determinat-o, despre viaţa acestuia (existenţa sa manifestă, exterioară şi

rezultantele/ structurile psihice interne pe care acest mod de a fi le-a

192

determinat) şi mai ales (cel mai important) despre entitatea şi identitatea

persoanei umane a clientului. Aceasta din urmă este cheia de boltă atât

pentru soluţionarea problemei prezente, născută din greşita gestionare a

resurselor/capacităţilor şi conjuncturilor vieţii personale cât şi (mai ales)

pentru identificarea strategiilor, a managementului vieţii în viitor.

Etapele următoare ale procesului de consiliere vor urmări

planificarea şi implementarea procesului de reconstrucţie individuală a

persoanei umane. (Despre Personalitate recomandăm a se vedea şi

volumul nostru “Pihologia Fiinţei”).

4. Identificarea soluţiilor

În această etapă, consilierul, asistat (dacă este posibil) de către

client, va identifica in abstracto soluţiile/scenariile posibile, aplicabile şi

eficiente pentru situaţia de fapt, absolut unică şi irepetabilă a clientului.

Consilierul trebuie să facă uz de întreaga sa capacitate creativă,

luând în calcul, într-o primă fază, orice idee ori sugestie internă apreciată

ca utilă ori aplicabilă. În etapa următoare aceste variante vor fi

combinate între ele în pachete de soluţii, dintre care, mai apoi se va

realiza o primă selecţie, rămânând în vizor doar cele apreciate ca viabile,

după consultarea clientului.

5. Combinarea soluţiilor scenarii de programe

Fiinţa umană reprezintă un sistem complex şi holografic, în care

fiecare componentă depinde existenţial de starea şi manifestarea

celorlalte. Astfel încât o alternare în funcţionalitatea ei „bruiază”/

determină disfuncţionalităţi pe mai multe nivele şi poate chiar în întreg

sistemul (în funcţie de amplitudine). De aceea soluţionarea problemei nu

193

este în sine un remediu eficient; trebuie acţionat deopotrivă la nivelul

întregului sistem în primul rând pentru a înlătura urmele

disfuncţionalităţilor prezente şi apoi spre a preveni apariţia altora în

viitor. Iar acest lucru este posibil numai prin intermediul unui program

special conceput care să vizeze atât nivelul şi structura în principal

afectată cât şi întreg sistemul, atât remedierea cât şi profilaxia, dar mai

ales, rolul principal al programului este acela de a imprima sistemului un

astfel de impuls care să-l aducă spre o stare superioară de organizare, să-l

ajute a-şi structura o anumită ordine internă şi conduită de manifestare

exterioară în măsură a-i permite nu doar să fie mai puternic şi mai

echilibrat, ci, în plus, prin sporirea performanţelor de adaptare şi

integrare în mediu să poată, păstrându-şi ordinea valorică internă, să

acceadă pe nivele şi standarde superioare de dezvoltare.

Aceste programe sunt cadre paideice, formatoare şi transformatoare

ale fiinţei umane, structuri de sprijin în progresul / dezvoltarea personală.

Ele preiau omul de unde se află şi îl duc acolo unde ar trebui să fie.

6. Realizarea/întocmirea Proiectului Vieţii Personale şi a

Programului Dezvoltării Individuale

Cele mai multe dintre problemele pe care le întâmpină omul pe

drumul vieţii sale se datorează lipsei de orientare, marii rătăciri în care se

află acesta, pierderii sensului şi rosturilor tuturor lucrurilor şi a sensului

existenţei, sau mai grav, inventarea unora false. Proiectul Vieţii

Individuale, construit după criteriile arătate mai sus (a se vedea Cap. III)

şi având conţinutul format din elementele specifice rezultat din analiza

psihogramei, va pune ordine în viaţa personală ajutând fiinţa umană să

194

participe activ la propria sa devenire. Proiectul se fundamentează în

partea sa de implementare şi derulare pe programele stabilite la pct. 5.

Dintre aceste programe – unele cu accent tehnic, altele metodologice,

unele specifice formării ori antrenării de competenţe, altele adoptate

soluţionării disfuncţionalităţilor (prezente ori viitoare/ potenţiale) – unul se

remarcă prin caracterul său aparte: Programul Dezvoltării Individuale.

Dacă Proiectul Vieţii vizează adaptarea, integrarea şi armonizarea omului

cu lumea în care trăieşte, aici şi acum, Programul de Dezvoltare vizează

raporturile fiinţei cu sine înseşi şi cu Universul, progresul, devenirea sa

ca elev la Şcoala Evoluţiei Cosmice, pentru care primul constituie şi

cadrul / suportul de implementare pe scena acestei lumi.

Programul de Dezvoltare Individuală nu se rezumă însă la această

viaţă ci însoţeşte fiinţa pe tot parcursul evoluţiei sale, în toate planurile

de manifestare ale Universului. În Orientul Antic purta denumirea de

„Sadhana”, practica dezvoltării/evoluţiei şi era dat discipolului de către

maestrul său; însă discipolii erau puţini.

Astăzi fiinţa umană manifestată în Planul Fizic al Terrei este

suficient de matură pentru a putea recunoaşte necesităţile proprii de

evoluţie şi a-şi stabili singură acest Program. Astăzi cu toţii suntem

deopotrivă discipoli şi maeştri unii pentru alţii.

Consilierul nu face altceva decât să ajute fiinţa umană, rătăcită de ea

înseşi în haosul lumii, să-şi amintească de sine, să-şi stabilească acest

Program şi de asemenea să o susţină în procesul implementării până în

momentul când va deveni suficient de echilibrată spre a putea înainta de

una singură în această viaţă şi în această lume pe calea dezvoltării sale

individuale.

195

7. Implementarea

Etapa aceasta constă în stabilirea / determinarea celor mai eficiente

strategii, adaptate la situaţia unică şi personală a clientului, necesare

punerii în practică a programelor. Este vorba deci atât de programele

necesare remedierii ori înlăturării deficienţelor ce l-au adus în faţa

Consilierului, cât şi de programele ce compun Proiectul Vieţii Personale

(dintre care, cel mai important, am văzut, este Programul de Dezvoltare

Individuală).

Urmează procesul propriu-zis al implementării, cu accent şi

concentrare din partea consilierului atât asupra restabilirii echilibrului

intern al clientului cât şi pe educarea sa, pe antrenamentul de formare a

deprinderilor de a se descurca singur în cadrul unui nou stil de viaţă,

organizat şi desfăşurat după cerinţele Proiectului.

8. Supravegherea şi Corectarea

Reprezintă prima etapă a procesului desfăşurării consilierii

aplicative propriu-zise. Până aici s-au cules informaţii şi formulat soluţii

combinate împreună cu strategii adaptate, sub formă de programe. Acum

însă programele sunt testate prin implementarea lor în realitatea concretă,

sau mai exact exprimat, sunt verificate în vederea aplicării corecturilor

necesare maximei lor funcţionalităţi şi eficienţe. Ca orice strategie

managerială şi în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţiei Umane se

aplică principiul conform căruia orice bătălie se câştigă mai înainte de

încrucişarea primelor spade. De aceea revine consilierului (la fel ca şi

medicului, pentru trup) identificarea soluţiilor viabile de la început,

înainte de orice implementare. Trebuie să înţelegem că nu se poate

merge pe încercări, ori experimente în contul clientului. Certitudinea

196

valabilităţii programelor ce urmează a fi aplicate este necesar să existe

încă de la început, corecturile ce operează pe parcurs vizând aspecte mai

mult tehnico-metodologice, de formă şi nu de conţinut. Conţinutul se

formulează încă din primele faze ale procesului de consiliere (primele 3

expuse mai sus), printr-o analiză şi aprofundare complexă a structurii

proprii fiinţei clientului, la care se adaugă o bună cunoaştere a

instrumentelor şi tehnicilor de intervenţie pentru echilibrarea şi

armonizarea proceselor sistemului psihic uman cu lumea, cu viaţa cu

ordinea naturală a cosmosului.

De aceea în procesul de supraveghere se va urmări în mod special

reacţia clientului faţă de procesul implementării, măsura în care acesta se

deschide spre colaborarea cu sine însuşi, este dispus a lucra asupra vieţii

personale şi îşi dezvoltă capacitatea de acţiune, puterea de a derula în

continuare, pe cont propriu, atât programele particulare cât şi întreg

Proiectul Vieţii Individuale.

9. Evaluarea pe parcurs

Evaluarea progreselor realizate de client este absolut necesară.

Pentru că tot ceea ce contează în procesul consilierii este finalitatea,

rezultatul propriu-zis şi nu încercările. S-ar putea ca cele mai

performante programe ori pachete de soluţii la un anumit client să nu fie

eficiente ori suficient de rentabile datorită unei întregi varietăţi de factori

şi conjuncturi externe ori interne apărute pe parcursul implementării.

Evaluările ne vor spune, la fiecare pas, dacă se produse vreun progres în

direcţia vizată. Căci dacă nu, atunci trebuie readaptată procedura de

implementare sau chiar restructurată complet, în sensul găsirii altor

modalităţi sau tehnici. S-ar putea să fie necesare schimbări majore în

197

viaţa socială publică ori intimă, cu sau fără internare într-un centru de

specialitate, cu sau fără retragere din lume, cu sau fără tratament

medicamentos ori energetic etc.

10. Finalizarea procedurii

Este punctul terminus al intervenţiei consilierului. Misiunea sa se

încheie aici, cu o victorie (în situaţia în care s-a rezolvat problema

clientului şi acesta şi-a redefinit viaţa, fiind totodată în măsură a derula

singur proiectul dezvoltării sale personale) sau cu un eşec, în caz contrar.

În această ultimă situaţie fie se reorientează clientul spre alţi specialişti,

fie este lăsat în seama vieţii pentru că nu a fost încă suficient de pregătit

spre a se schimba, spre a putea avea grijă de sine. Viaţa îl va arunca în

numeroase prăpăstii, îl va trece prin arşiţa pustiirii de sine şi îi va arde

sufletul în focul disperării. Numai ajuns pe culmile disperării va putea

renunţa, în sfârşit la nepăsarea ce-l stăpânise până atunci şi eliberat de

sine însuşi cel din trecut, va fi disponibil să înceapă munca regăsirii celui

din viitor, cel născut din efortul şi suferinţa proprie, asumată,

constructivă.

Căci omul este om numai dacă se creează pe sine ca om. În rest o

simplă umbră – dar una tragică şi dureroasă.

*

Procedura cadru înfăţişată aici se completează cu cele precizate la

secţiunile privind managementul, conţinutul Proiectului Vieţii

Individuale precum şi obiectivele consilierii, motiv pentru care am

considerat inutilă încărcarea prezentului material (secţiuni) cu reluarea

lor, făcând astfel trimitere la cele arătate acolo.

198

ANEXA I

OPERE ÎN COMPLETAREA VOLUMULUI DE FAŢĂ

A. Autori români 1. Bolile psiho-morale sau pierderea sensului vieţii – Olivian Paşcanu 2. Teoria şi practica consilierii – Petru Lisievici 3. Psihologia Fiinţei - Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi

Comunitară (coord. Aurelian Burcu) 4. Centrul de Consultanţă în Managementul calităţii Vieţii şi Condiţei Umane

- Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară (coord. Aurelian Burcu)

5. Abilităţile consilierului – Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară (coord. Aurelian Burcu)

6. Centrul de consultanţă în afacerin – C. Mănescu 7. Consiliere educaţională – Adriana Băban 8. Autovindecarea prin spirit, suflet şi plante – Olivian Paşcanu 9. Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie –

Irina Holdevici 10. Psihologie operatorie: teorie, evaluare, terapie – C. Ţapu 11. Elemente de psihoterapie integrativă – P. Dafinoiu 12. Incursiune în autoterapia asistată – A. Moreanu 13. Psihoterapiile scurte – Irina Holdevici 14. Tehnici de sfătuire/consiliere – Constantin Oancea 15. Elemente de psihoterapie – Irina Holdevici 16. Psihoterapii moderne: noua hipnoză eriksoniană – Irina Holdevici 17. Curs practic de hipnoză – C. Nicolau 18. Psihologia transcendentului – Felicia Muntean 19. Jocurile conştiinţei sau Terapia Unificării – Iolanda Mitrofan 20. Metode de psihoterapie – N. Vandici 21. Psihoterapie – G. Ionescu 22. Timiditatea şi terapia ei – E. Dimitriu 23. Reprezentarea socială a psihoterapeutului – Roxana Brânzei 24. Optimizarea comportamentului profesional – C. Nedelcea 25. Elemente de psihologie a cuplului – Iolanda Mitrofan 26. Psihologia sinelui. Un pelerinaj spre centrul fiinţei – Ion Mânzat 27. Psihologia credinţei religioase. Transconştiinţa umană – Ion Mânzat 28. Psihologia personalităţii – M. Stoica 29. Psihologia persoanei – Nicolae Mărgineanu

199

30. Re-introducere în personalitate – C. Leu 31. Psihologia schimbării şi a educaţiei – A.D. Toader 32. Psihologia generală şi a educaţiei – V. Oprescu 33. Psihologia selecţiei şi formării profesionale – H. Pitariu 34. Psihologia şi viaţa cotidiană – V. Ceauşu 35. Elemente de etică şi deontologie – Carmen Cozma 36. Introducere în psihologia orientală – Ion Mânzat 37. Sinele şi cunoaşterea lui – Petru Iluţ 38. De la geneza personalităţii la trăirea transcendentală – A. Moca 39. Psihologia: vocaţie şi profesie – A. Stoica 40. Psihologia generală a dezvoltării – N. Jurcanu 41. Puterea sufletească – C. Rădulescu-Motru 42. Curs de psihologie - C. Rădulescu-Motru 43. Personalismul energetic - C. Rădulescu-Motru 44. Culmi şi abisuri ale personalităţii – Vasile Pavelcu 45. Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii - Vasile Pavelcu 46. Drama psihologiei - Vasile Pavelcu 47. Psihologia cunoaşterii: îndrumar de psihologie spirituală – Felicia

Munteanu 48. Psihologia mediului – C.C. Ioan 49. Elemente de psihologie a cuplului – Iolanda Mitrofan 50. Secretele cuplului ideal – A. Gheorghiu 51. Armonia cuplului: căi şi răscruci în viaţa familială – S. Gavra 52. Consiliere familială – L Şoitu 53. În câte felui se poate suferi din dragoste – R. Grindea 54. Există iubiri fericite? Psihologia relaţiilor de cuplu – G. Corneanu 55. Ştiinţa conştiinţei – C. Trandafir 56. Ştiinţa la sfârşit de mileniu – Academia Oamenilor de Ştiinţă din

România (Coord. V. Cândea) 57. Studii şi eseuri filosofice – D.D. Roşca 58. Tratat de creatologie – T.D. Stănciulescu, I.Moraru, V. Belous 59. Altarul ştiinţei şi al spiritului – Teodor Maghiar 60. Ştiinţa pentru secolul XXI – V.Popa 61. Istoria pedagogiei: idei şi doctrine fundamentale – C. Cucoş 62. În căutarea educaţiei autentice – G. Albu 63. Comoara lăuntrică – J. Delors 64. Facerea: tratat despre Fiinţă – Corneliu Mircea 65. Carte de înţelepciune – Constantin Noica 66. Ştiinţă şi religie – Basarab Nicolescu 67. Filosofia educaţiei pentru schimbare – V. Cojocaru 68. Psihologia cunoaşterii – Felicia Munteanu

200

69. Jocurile conştiinţei – Iolanda Mitrofan 70. Buddha: esenţa învăţăturilor sale – Liviu Gheorghe 71. Esoterismul şi cosmogonia marilor religii – A. Popescu-Bălceşti 72. Criterium de sinteză spirituală – George Dulcu 73. Viaţa şi moartea în raţiunea Universului – Bogdan Delavrancea 74. Din tainele Vieţii şi ale Universului – Scarlat demetrescu 75. Sfere cereşti – Adam Ramon 76. Evanghelia eseneeană a păcii – Edmond Szekely-Bordeau 77. Daoismul prin scrierile şi practicile sale – M. & C. Lupeanu 78. Cer şi destin – Armand Călinescu 79. Evoluţia spiritului după moarte – Aurel Popescu-Bălceşti 80. Antologie filosofică – Nicolae Bagdasar 81. Teoria comunităţii umane – Traian Brăileanu 82. Calitatea vieţii şi explorarea viitorului – Pavel Apostol 83. Calitatea vieţii umane – Ştefan Lanţoş 84. Calitatea vieţii: teorie şi practică socială – Institutul Naţional pentru

Calitatea Vieţii (coord. Cătălin Zamfir) 85. Condiţia umană: aspectele ei bio-psiho-sociale – Nicolae Mărginean 86. Condiţia umană şi reconstrucţia personalităţii – Oltea Miştor & col. 87. Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene – Petru Pânzaru 88. Viaţa sub privirile filosofiei şi ale ştiinţelor moderne – Petru Pânzaru 89. Curs de psihologie: dezvoltarea psihică umană – M. Dumitriu 90. Modul de viaţă şi calitatea vieţii – Cătălin Zamfir & col 91. Stiluri de viaţă - Cătălin Zamfir & col 92. Omul sub semnul posibilului – I. Răceanu 93. Eu-l şi personalitatea – Mielu Zlate 94. Semnificaţia şi simbolurile culorilor – Dona Grigoruţă 95. Sfatul culorilor – C. Vinte 96. Culori vindecătoare – L. Bulus 97. Cromoterapia – Gregorian Bivolaru 98. Limbajul culorilor şi al formelor – Dan Mihăilescu 99. Bioritmuri – D. Dumitrescu 100. Bioritmurile şi viaţa cotidiană – M. Bordea 101. Terapia florală – I. Lascăr 102. Imaginea de sine – Nicolae Vartan 103. Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică – Mihaela

Minulescu 104. Teste de autocunoaştere – Victor Bodo 105. 29 de teste pentru cunoaşterea de sine – Adrian Neculau 106. 26 de teste pentru cunoaşterea celuilalt - Adrian Neculau 107. Psihoteste: cunoaşterea de sine şi a celorlalţi – I. Coman

201

108. Metode de psihoterapie (teste) – V. Horghidan 109. Revoluţia sexuală: 18+18 teste de evidenţiere a compatibilităţii între

parteneri – Victor Bodo 110. Constuirea şi utilizarea testelor psihologice – Monica Albu 111. Teste Karmice – Victor Bodo 112. Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale – Ivan Evseev 113. Astrologia practică – Adrian Cotrobescu 114. Astrologia generaţiilor – Irina Riţă 115. Astrologia în noua eră (ed. a III-a) – Dan Ciupercă 116. Astrologia natală – Alexandru Nicoloci 117. Astrologia financiară pentru oameni de afaceri – Alexandru

Nicoloci 118. Astrologia medicală– Alexandru Nicoloci 119. Zodiacul Chinezesc – Victor Ionescu 120. Numerele vii – Firicel Ciarnău 121. Tratat de grafologie – Andrei Athanasiu 122. Tratat practic de grafologie – M. Negru 123. Grafologie: scrisul şi omul – Nae Ionescu 124. Scrisul: oglinda personalităţii – A. Frăţilă 125. Psihologia ordinii: cunoaşterea omului prin forme – C. Şofronie 126. Prenumele şi caracterul – Sofia 127. Cartea viselor – Dorin Popovici 128. Caracterul umn exprimat prin dermatoglife – M. Isvoranu 129. Arta de a comunica – Dan Popescu 130. Personalitate şi comunicare: tactici de influenţă interpersonală – A.

Petru 131. Personalitate şi profesie – A. Nirestean 132. Relaţii publice: principii şi strategii – C. Coman 133. Psihologia reclamei: publicitate în afaceri – M. Moldoveanu 134. Managementul relaţiilor cu publicul – S. Olaru 135. Relaţii publice şi comunicare – S. Şerb 136. Relaţii publice: succes şi credibilitate – V. Stancu 137. Psihopedagogia succesului – C.Creţu 138. Cum ne ţesem eul – G. Costandache 139. Cheile succesului – Pavel Coruţ 140. Cartea adolescentului – Pavel Coruţ 141. Ghidul vieţii sănătoase – Pavel Coruţ 142. Cartea creaţiei – Pavel Coruţ 143. Secretele succesului în viaţă – C. Alexandru 144. Secretele succesului şi împlinirii în viaţă – C. Aradavoaicei 145. Tehnici de manipulare – Bogdan Firceac

202

146. Ghidul afacerilor mici – C. Crecană 147. Conducerea afacerilor – Dan Popescu 148. Enciclopedia managerială – Constantin Sasu 149. Tainele reuşitei în micile afaceri – C. Sasu 150. Ghidul managerului eficient – Ovidiu Nicolescu 151. Ghidul întreprinzătorului particular – F. Bota 152. Management pentru întreprinzători – P. Sandu B. Autori străini 1. Descoperirea şi realizarea raţiunii de a fi – Alain Houel 2. Omul în căutarea sensului vieţii – Viktor Frankl 3. Arta de a iubi – Erich Fromm 4. Fuga de libertate – Erich Fromm 5. Budism şi psihanaliză – Erich Fromm 6. Sensul vieţii – Alfred Adler 7. Cunoaşterea omului - Alfred Adler 8. Tratat practic de cunoaştere a omului – Gaston Gerger 9. Descifrarea comportamentului uman – Hans Eyseneck 10. Manualul consilierului spiritual creştin – Jay Adams 11. Ghid de consiliere a tinerilor – Mc. Dowell 12. Cum se formează copii noştri: personalitate, familie,

educaţie – D. Nolte 13. Despre ancorare. Introducere în psihologia consilierii – S. Dekoven 14. Practica psihanalizei – Sigmund Freud 15. Caracterologie: cele 10 sisteme de bază – J.P.Joues 16. Sinele ascuns – Maya Pilkington 17. Descifrarea comportamentului uman – Hans Eysenck 18. Cum să ne calculăm coeficientul de personalitate – G.Senger;

W.Hoffmann 19. Descoperirea propriei personalităţi – Paul Tieger 20. Personalitate plus – Florence Littauer 21. Personalitate şi temperament: ghidul tipurilor psihologice – L. Hedge

& col. 22. Structura şi dezvoltarea personalităţii – Gordon Allport 23. Tipuri psihologice – Carl Gustav Jung 24. Tipuri mentale: o încercare de înţelegere a conştiinţei – C. Denuett 25. Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană – M. Kramer 26. Funcţia religioasă a psihicului – L. Corbett

203

27. Psihologia evoluţiei posibile a omului – P.D. Ouspensky 28. Filosofia esoterică a Indiei – J.C. Chatterji 29. Evoluţia ocultă a umanităţii – C. Jinarajadasa 30. Cartea spiritelor – Allan Kardec 31. Ştiinţă şi magie – Serena Roney Dougal 32. Cosmogonia rosicruciană – Max Heindell 33. Evoluţia divină – Edouard Schure 34. Budismul esoteric – P. Sinett 35. Plenitudinea lumii şi ordinea ei – David Bohm 36. Taofizica – Fritjof Capra 37. Sfârşitul timpului – Krishnamurti & Bohm 38. Fenomenul uman – Theillard de Chardin 39. În căutarea miraculosului: fragmente dintr-o învăţătură necunoscută –

P.D. Uspensky 40. Tao în afroisme – Zuang Zi 41. Calea zen – Allan Watts 42. Cărţile sfinte – Fernand Comte 43. Gnoza de la Princeton – Raymond Ruyer 44. Marile doctrine: economice, politice, religioase etc – F. Braunstein &

col 45. Omul modern şi educaţia sa – Gaston Berger 46. Omul plural: căte o sociologie psihologică – B. Lahire 47. Comoara lăuntrică – Jacques Delors 48. A învăţa să fii – Edgar Fauere 49. Criza spiritului – Paul Valery 50. Didactica Magna – Amos Commenius 51. Psihologie şi pedagogie – Jean Piaget 52. Înţelepciunea şi iluziile filosofiei – Jean Piaget 53. Capitalul Uman – Gary Becker 54. Ascensiunea Occidentului: o istorie a comunităţii umane – W. Mc.

Neill 55. Scrieri din tinereţe – Karl Marx 56. Individul şi devenirea lumii – Julis Evola 57. Istoria gândirii şi credinţelor religioase (v 1-3) – Mircea Eliade 58. Marele lanţ al Fiinţei: istoria ideii de plenitudine de la Platon la Schelling – W.Janos 59. Enciclopedia Ştiinţelor Oculte - *** 60. Mistica: studiu despre natura şi dezvoltarea conştiinţei spirituale a

omului – Evelin Underhill 61. Enciclopedia doctrinelor mistice – M.M. Davy 62. Istoria Filosofiei Oculte – Alexandrian

204

63. Ştiinţa Secretă – Papus 64. Ştiinţă şi credinţă – J. Lonchamp 65. Universul lui Edgar Cayce – Dorothe Coechlin de Bizemont 66. Evoluţia gândirii din vremurile biblice până în epoca modernă –

J.B.Agus 67. Nemurirea sufletului şi evoluţia sa după moarte – P.Cornilier 68. Orient şi occident: o istorie comparată a ideilor – Hajime Nakamura 69. Religiile lumii – Jean Delumeau & col 70. Filosofiile Indiei – Heinrich Zimmer 71. Zen: nouă texte - Dogen 72. Dicţionar de simboluri – J. Chevallier 73. Simboluri ale ştiinţei sacre – Rene Guenon 74. Simboluri ale transformării (v 1-2) – Carl Gustav Jung 75. Psihologie şi alchimie - Carl Gustav Jung 76. Psihologie şi astrologie - Carl Gustav Jung 77. Nemurire şi reîncarnare – Alexandra David-Neel 78. Epoca maselor: tratat istoric supra psihologiei maselor – Serge

Moscovici 79. Psihologia socială sau maşina de fabricat zei – Serge Moscovici 80. Căutătorii: istoria căutării continue a omului pentru a înţelege lumea

sa – D. Boorstein 81. Psihologia comunităţii – J. Orford 82. Despre cunoaşterea maselor – M. Rouquette 83. Noua psihologie – Robert Mucchielli 84. Ştiinţele secrete – Paul Andreas 85. Mistica: studii despre natura şi dezvoltarea conştiinţei – Evellin

Underhill 86. Sacrul – J. Wunenburger 87. Omul şi îngerul său – Henry Corbin 88. Cunoaşterea spirituală – Nee Watchmann 89. Împotriva profanării eului – J. Lusseiran 90. Despre suflet – Aristotel 91. Despre destin – Alberti Magni 92. Vindecarea prin culoare – Ted Andrews 93. Contribuţii la teoria culorilor – Goethe 94. Elemente de Cheakra – N. Ozanciuc 95. Dublul eteric şi fenomenele conexe – Arthur E. Powell 96. Iniţiere în terapia cheakrelor – D. Diemer 97. Ki: energia vitală – B. Briant 98. Chi Kung : cultivarea energiei personale – J. Mc. Richte 99. Cum să-ţi foloseşti puterile de vindecare – J.Murphy

205

100. Vindecarea prin energia palmelor – Kushi Michio 101. Reiki tradiţional: metoda de vindecare Ushui – Dumitru Hristenco 102. Interpretarea Viselor - Carl Gustav Jung 103. Uitata cheie a viselor – Noemi Bonheur 104. Carte de vise: tălmăcirea a peste 1300 de vise - *** 105. Cartea cristalelor – Da El Walker 106. Negociaţi în stil Feng-Shui – Jose Armilla 107. Feng Shui şi arta culorilor – Lin Yan & col 108. Manual de Feng-Shui – Lin Jami 109. Filosofia vestimentaţiei – Th. Carlyle 110. Trilogia horoscopului personal – Gabriel Mihailovici 111. Magia egipteană: metoda întocmirii horoscopului în tradiţia

egipteană – P. Christian 112. Zodiac universal – Dorian Green 113. Zodiacul european – Yv De Roterdam 114. Zodiacul – Andre Barbault 115. Secretele astrologiei chinezeşti – Kwan Lan 116. Horoscopul zilelor de naştere întocmit pe criterii numerologice – M.

Katakkar 117. Planetele care ne guvernează – N. Juliens 118. Astrologia şi relaţiile umane – P. Lassalle 119. Incursiune în astronumerologie – Michele Perras 120. Numerologia magică – Gladis Lobos 121. Elementele spirituale ale numerelor – E. Bindell 122. Elemente de numerologie – R. Barrat 123. Numerele vă decid viaţa – V. Birkenbihl 124. Numerologia – J. Fermier 125. Incursiune în numerologie – C Fortier 126. Numerele în destinul dvs.: abc numerologic – D Prepeliceanu & col. 127. Faţa omului şi caracterul – Roger Mucchielli 128. Limbajul corpului pentru manageri – H. Ruckle 129. Limbajul trupului – Allan Pease 130. Structura corpului şi caracterul – E. Kretschmer 131. Iniţiere în grafologie – Claude Santoy 132. Scrisul şi spiritul – Noemi Bonheur 133. Grafologie practică – P. Cash 134. Scrisul şi caracterul – Joulien Jamin 135. Ce ţi-e scris în palmă ţi-e pus – D. Warren-Davis 136. Elemente de chiromanţie modernă – Lori Reid 137. De la vieţile trecute la cele viitoare – Pierre Drout 138. Cartea completă a prezicerilor – Diagram Group

206

139. Incursiune în psihoterapie: cum să ne alegem psihoterapeutul – P. Traube

140. Psihoterapiile: terapia potrivită fiecărui pacient – W. Hubber 141. Psihoterapia ca sistem – S. Mc. Daniel 142. Terapia cognitivă – Ph. Brinster 143. Tehnici de concentrare – D. Sevigny 144. Tehnici de meditaţie – Marc de Smedt 145. Practica meditaţiei – Swami Sivananda 146. Tehnicile Mind-Store – J. Black 147. Manual de meditaţie – David Fontana 148. Meditaţia - Osho 149. Puterea gândirii pozitive – N. Vincent 150. Cum să evităm eşecurile: metode şi tehnici de psihoterapie – R.

Marti 151. Ghid practic de formare profesională – D.Noye 152. Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile – F. Leonard 153. Autoanaliza – Karen Horney 154. Terapia bolilor spirituale – J.C. Larchet 155. Miracolul moticaţiei – G. Shinn 156. Paşi simpli către vise imposibile – S. Scott 157. Testul arborelui – Denis de Castilla 158. Secretele căsniciei fericite – Zig Ziglar 159. Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus – J. Gray 160. Despre înţelepciunea iubirii conjugale – Emanuell Swedenborg 161. Viitorul familiei – C. Hardiment 162. Trup şi suflet: sfaturi pentru o viaţă fericită în doi – C. Iabel 163. Teste de iubire spre o viaţă de cuplu armonioasă – V. Rutter 164. Un singur trup: Aventura mistică a cuplului – M. Laroche 165. Limbajul trupului în relaţia de cuplu – D. Coehen 166. Codul manierelor în afaceri – Letitia Baldrige 167. Cum să vorbim în public – Dale Carnegie 168. Limbajul vorbirii; arta conversaţiei – Allan Pease 169. Arta de a vorbi în public – N. Pacout 170. Antrenamentul comunicării sau arta de a ne integra –

V. Birkenbihl 171. Cum să îi citeşti pe ceilalţi - Kate Keenan 172. NLP: calea succesului – A. Szekely 173. Relaţii publice: imagine şi reputaţie – A. Ritt 174. Manipularea în relaţi publice – A. du Moullin 175. Arta de a influenţa – Robert Mucchielli 176. Profesiunea de relaţionist – B. Dagenais

207

177. Cum să prezentăm – Tim Hindle 178. Tratat de manipulare – Jean Beauvois 179. Modelarea vieţii – W. Grant 180. Arta de a reuţi în viaţă – Dale Carnegi 181. O călăuză sigură: 8 paşi căte împlinirea în viaţă – John Chafee 182. Putere nemărginită: ştiinţa dezvoltării personale – Antony Robins 183. Calea fericirii: propria noastră reeducare – V.Panchet 184. Curs practic de încredere TM: şapte paşi spre împlinirea personală –

W. Anderson 185. 10 reguli de încălcat şi 10 reguli de respectat; ce trebuie să faceţi

pentru a vă trasa propriul destin – Bill Quain 186. Seducţia: arta de a cuceri – T.Wren 187. Dincolo de vârf – Zig Ziglar 188. Eficienţa în şapte trepte sau un abecedar al înţelepciunii –

S. R. Covey 189. Cele 21 de calităţi ale leaderului – J.C. Maxwell 190. Cele 21 de legi supreme ale leaderului – J.C. Maxwell 191. Atitudinea învingătorului – J.C. Maxwell 192. Cum să devii o persoană cu influenţă – J.C. Maxwell 193. Cum să fii un bun manager – Kate Keenan 194. Ghid practic pentru conducere – C. Wilson 195. Dezvoltă leaderul din tine – J.C.Maxwell 196. 30 de minute pentru a învăţa cum să faci cea mai bună impresie – E.

Sampson 197. Ponturi şi trucuri în afaceri – J. Manacuso 198. Cum se naşte o afacere de succes – Rentrop & Straton 199. Planul de marketing pas cu pas - Rentrop & Straton 200. Cum să îţi organizezi timpul - Rentrop & Straton 201. Cum să selectezi personalul - Kate Keenan 202. Reflecţii pentru manageri – B. Hyland

208

ANEXA II

POVEŞTI TERAPEUTICE

1. Nu totul deodată

Un preot a intrat odată într-o biserică cu gândul să ţină o predică.

Biserica era goală, cu excepţia unui singur bătrân care stătea în primul

rând. Preotul, meditând dacă să vorbească sau nu, i-a spus bătrânului:

„Eşti singur aici. Crezi că ar trebui să vorbesc sau nu? ”. Bătrânul i-a

răspuns: „Părinte, eu sunt doar un simplu om şi nu înţeleg aceste lucruri,

dar dacă aş intra într-un grajd şi aş vedea că toţi caii au plecat la păşune

şi doar unul singur a mai rămas, atunci l-aş hrăni pe acela”.

Preotul, impresionat de spusele omului, a început să predice. El a

vorbit timp de două ore. După aceasta, mulţumit de predica sa, a vrut să

vadă dacă şi bătrânul era la fel de impresionat. El l-a întrebat: „Ţi-a

plăcut cum am vorbit? ”. Bătrânul a răspuns: „Ţi-am spus deja că eu sunt

un simplu om şi nu înţeleg foarte bine aceste lucruri. Totuşi, dacă intru

într-un grajd şi descopăr că toţi caii au plecat, cu excepţia unuia singur, l-

aş hrăni, dar nu i-aş da toată mâncarea pe care o am”.

2. Amânarea

Un om care a fost condamnat la moarte s-a aruncat la picioarele

judecătorului să ceară îndurare. Dar acesta nu credea în cuvintele sale şi

în nevinovăţia sa. Judecătorul a rămas neînduplecat. Când toate

rugăminţile bărbatului s-au dovedit inutile, acesta a cerut să i se

îndeplinească ultima dorinţă. „Care este dorinţa ta? ”, a întrebat

209

judecătorul. „Doamne, singura mea dorinţă este să mi se permită să spun

două rugăciuni pe care le ştiu din copilărie”. Judecătorul a făcut un gest

de generozitate şi i-a împlinit omului dorinţa. Dar condamnatul a privit

la judecător cu ochi temători. Nici un cuvânt nu-i venea pe buze.

Judecătorul şi-a pierdut răbdarea şi a întrebat brusc: „De ce nu spui

rugăciunile?”. „Doamne”, a replicat bărbatul, „nu mă simt în siguranţă.

Cine îmi garantează că oribila sabie a călăului nu-mi va reteza capul

înainte de a-mi termina rugăciunile?”. „Bine”, a replicat judecătorul în

timp ce se întoarce către cei ce prezenţi, „Jur pe ce am mai sfânt că nu ţi

se va întâmpla nimic atât timp cât nu ţi-ai terminat rugăciunile”. Bărbatul

s-a lăsat în genunchi şi a început să se roage. După prima rugăciune el s-

a oprit brusc şi s-a ridicat în picioare. „Ce înseamnă asta?”, a întrebat

judecătorul furios. „Tu vrei deja să simţi tăişul securei în ceafă? ”.

„Doamne, ai jurat pe ce ai mai sfânt că voi putea spune cele două

rugăciuni înainte de execuţie. Prima am spus-o, dar m-am gândit să las

să treacă vreo 25 de ani până s-o spun pe a doua”.

3.O grădină şi două lumi

Într-o noapte de vară foarte călduroasă, membrii unei familii au

dormit afară, în grădina din spatele casei lor. Mama a observat, cu

destulă neplăcere, că fiul său şi soţia acestuia (pe care nu o suporta

deloc) dormeau cuibăriţi unul în braţele celuilalt. Neputând să suporte

acest lucru, ea i-a trezit şi le-a spus: „Cum puteţi dormi atât de apropiaţi

unul de altul pe căldura aceasta? Este nesănătos şi periculos”.

În alt colţ al grădinii dormeau fiica sa şi ginerele său, pe care îl

adora. Aceştia dormeau însă departe unul de altul. Mama i-a trezit uşor

210

spunând: „Dragii mei, cum puteţi dormi atât de departe unul de altul,

când este un frig ca acesta? De ce nu vă încălziţi unul pe altul?”. Nora sa,

care a auzit toate aceste vorbe, s-a ridicat în capul oaselor şi , cu voce

tare, a spus următoarele cuvinte, ca pe o rugăciune: „Ce milostiv este

Dumnezeul nostru. O singură grădină şi o vreme aşa de schimbătoare!”.

4.Crede în Dumnezeu şi leagă-ţi caii bine

Într-o zi de sărbătoare, o mulţime de credincioşi s-a adunat în curtea

unei mănăstiri să asculte slujbele şi să se roage lui Dumnezeu. Un bărbat

a ascultat atent, s-a rugat cu smerenie şi, în cele din urmă, la lăsarea serii,

a plecat. El a ieşit cu greu din mulţime, dar s-a întors imediat şi a început

să se plângă, cu o voce agitată: „O. Doamne! Caii au plecat, cu căruţă cu

tot, şi eu n-am cu ce să mă întorc acasă. Acesta-i dreptatea lui

Dumnezeu? Aceasta-i răsplata pentru credinţa mea? Aceasta-i

mulţumirea pentru rugăciunile mele?”. Un călugăr, care trecea prin

apropiere, l-a auzit şi i-a răspuns cu un zâmbet îngăduitor: „Crede în

Dumnezeu şi leagă-ţi caii bine”.

5.Rugăciunea potrivită

Doi tineri căsătoriţi şi-au cumpărat o casă şi s-au gândit s-o

sfinţească pentru a avea noroc cât timp vor locui acolo. L-au chemat pe

preotul satului şi au pregătit şi o masă îmbelşugată cu care să încheie

ceremonia. Gazda avea cele mai bune intenţii şi dorea să-şi dovedească

măiestria culinară. Când a adus însă mâncarea, femeia şi-a cerut scuze

pentru că bucatele pregătite de ea erau cam arse. În timp ce gătise ea

211

citise diferite rugăciuni, în speranţa că masa va avea succes. Preotul i-a

zâmbit prietenos şi i-a spus: „Este bine să te rogi, dar data viitoare când

intri în bucătărie, roagă-te dintr-o carte de bucate”.

6. Profesorul, un grădinar

Munca oricărui consilier este ca grădinarului care are grijă de

diferite plante. O plantă iubeşte strălucirea soarelui, alta umbra

răcoroasă; una iubeşte malul râului, alta piscul sterp al muntelui. Una

rodeşte în sol nisipos, alta în pământ argilos. Fiecare necesită cea mai

bună îngrijire potrivită pentru ea; altfel rezultatul este nesatisfăcător.

7. Judecate lui Solomon

Două prostituate au venit la rege şi s-au plecat în faţa lui. Una din

femeie a spus: „O, doamne, această femeie şi cu mine locuim în aceeaşi

casă. Eu am născut un copil şi, la trei zile după mine, a născut şi ea un

copil. Şi nu mai era nimeni cu noi în casă. Într-o seară fiul acestei femei

a murit deoarece ea s-a aşezat din greşeală peste el. Atunci, în toiul

nopţii, ea mi-a luat fiul de lângă mine, în timp ce eu dormeam, şi a pus în

locul lui fiul ei mort. Când m-am deşteptat dimineaţa pentru a-mi hrăni

copilul, ce să văd, era mort; dar când m-am uitat mai bine la el, am văzut

că acela nu era copilul pe care l-am născut eu.”

Dar cealaltă femeie a spus: „Nu, copilul care trăieşte este al meu, iar

copilul mort este al tău”. Prima a spus: „Nu, copilul mort este al tău, iar

copilul care trăieşte este al meu”. Astfel au vorbit ele înaintea regelui.

Atunci regele a spus: „Una spune «Fiul meu este cel care trăieşte, iar fiul

212

tău este mort»; iar cealaltă spune «Nu, fiul tău este mort, iar al meu este

cel care trăieşte». Aduceţi o sabie”. Astfel, o sabie a fost adusă regelui,

iar acesta a spus: „Tăiaţi copilul în două şi daţi o jumătate uneia şi o

jumătate celeilalte”. Atunci femeia al cărei fiu trăia i-a spus regelui: „O,

doamne, dă-i ei copilul care trăieşte şi nu-l ucide”. Dar cealaltă a spus:

„Dacă nu va fi al meu, nu va fi nici al tău; împarte-l”. Atunci regele a

răspuns: „daţi copilul primei femei şi nu-l ucideţi; ea este mama sa”. Şi

întreg Israelul a auzit de judecata pe care a împărţit-o; şi ei s-au aplecat

cu teamă în faţa regelui, deoarece au înţeles că înţelepciunea Domnului

era în el, pentru a împărţi dreptate.

8.Vrăjitorul

Un om a vrut odată să ia nişte nuci pentru soţia sa, deoarece aceasta i-

a promis să-i gătească o prăjitură deosebită. Cu gândul la prăjitura sa

preferată, omul a băgat mâna într-un borcan cu nuci şi a apucat atâtea

nuci câte a putut să cuprindă cu o singură mână. Când a încercat să

scoată braţul din vas, acesta a rămas blocat în gura borcanului. Oricât de

mult l-a tras şi l-a răsucit, borcanul n-a vrut să-i elibereze braţul. A plâns,

a gemut, a blestemat, aşa cum nimeni n-ar trebui să facă. Dar nimic nu l-

a ajutat. Chiar şi atunci când soţia sa a luat borcanul şi s-a aşezat pe el cu

toată greutatea, nu s-a întâmplat nimic. Mâna lui a rămas în continuare

blocată în gâtul borcanului.

După multe încercări inutile, ei şi-au chemat vecinii în ajutor. Toţi au

urmărit cu atenţia scena care se desfăşoară în faţa lor. Unul din vecini a

aruncat o privire şi l-a întrebat pe bietul om cum de s-a întâmplat acest

accident. Cu o voce plângăreaţă şi cu gemete de disperare, bietul om i-a

213

povestit întreaga tărăşenie. Vecinul său i-a spus: „te voi ajuta dacă vei

face exact ce-ţi voi spune”. „Îţi promit să fac orice îmi vei cere, dacă mă

vei elibera din acest borcan”, i-a răspuns omul. „Atunci vâră-ţi mâna

adânc în borcan”, a continuat vecinul.

Acest lucru i-a părut ciudat omului nostru; de ce ar trebui să bage

mâna mai adânc în borcan, când el vroia să o scoată de acolo? Dar a

făcut aşa cum i s-a spus.

Vecinul a continuat: „Acum desfă degetele şi lasă să cadă nucile pe

care le ţii în mână”. Această cerere l-a supărat pe om. La urma urmei, el

voia nucile pentru prăjitura sa favorită, iar acum trebuia pur şi simplu să

le dea drumul. Sovăitor, el a urmat totuşi vorbele celui care îl ajuta.

Vecinul a mai spus: „Strânge acum mâna şi trage-o foarte încet din

borcan”.

Omul a făcut şi acest lucru, şi, iată, fără nici o greutate, a reuşit să-şi

scoată mâna. Dar nu era pe deplin mulţumit. „Mâna mea este liberă

acum, dar unde sunt nucile?” Atunci vecinul a luat borcanul, l-a înclinat

şi a lăsat să se rostogolească atâtea nuci câte avea nevoie acesta. Cu ochii

măriţi şi cu gura căscată, omul nostru l-a privit şi l-a întrebat: „Eşti

vrăjitor?”.

9. Pe cine ar trebui să crezi

„Poţi să-mi împrumuţi măgarul în această după-amiază?” l-a

întrebat un om pe prietenul său.

„Dragă prietene”, a replicat acesta, „ştii că sunt întotdeauna gata să-

ţi dau ajutor când ai nevoie. Inima este gata să fie de acord să-ţi

împrumut măgarul. Mă încântă gândul să văd cum măgarul meu îţi este

214

atât de folositor. Dar ce pot să spun, dragă prietene? Pentru moment,

altcineva are măgarul meu”.

Mişcat de sinceritatea prietenului său, ţăranul i-a mulţumit generos,

spunând: „Ei bine, chiar că nu m-ai ajutat, cuvintele tale frumoase m-au

ajutat foarte mult”. În timp ce spunea aceste cuvinte, din grajd s-a auzit

răgetul măgarului. Ţăranul a tresărit şi, plin de uimire, a întrebat

neîncrezător: „Ce aud? Măgarul tău este aici totuşi. L-am auzit cum zbiară”.

Prietenul s-a întors roşu de furie şi i-a strigat: „Om nerecunoscător.

Ţi-am spus că măgarul nu este aici. Pe cine crezi mai mult, pe mine sau

răgetele stupide ale unui măgar?”.

10. Înţelepciunea sfetnicului

Un împărat era pe un vas împreună cu unul dintre cei mai buni servitor

ai săi. Servitorul, care nu mai fusese niciodată pe mare, a stat în burta goală

a vasului şi a ţipat, a plâns, a tremurat şi s-a tânguit o bună parte din drum.

Toţi erau drăguţi cu el şi încercau să-i calmeze temerile, dar bunătatea lor

ajungea doar la urechile sale, nu şi la mintea sa temătoare.

Unul din sfetnicii împăratului n-a mai putut suporta să audă ţipetele

servitorului, iar voiajul pe apele albastre, sub cerul auriu, nu mai era o

plăcere pentru el. Atunci el s-a adresat împăratului: „Măria ta, cu

permisiunea voastră eu îl pot calma”. Fără a ezita nici un moment,

împăratul i-a dat voie să facă ceea ce credea acesta de cuviinţă pentru a

rezolva problema. Sfetnicul a ordonat unui marinar să-l arunce pe

servitor peste bord; marinarul s-a îndreptat bucuros către plângăcios şi

l-a aruncat în apă. Speriat, simţi că se scufundă, acesta a reuşit să se

215

agaţe de vas şi i-a rugat să-l ia din nou la bord. Marinarii l-au tras de păr

înapoi.

De atunci el a stat foarte liniştit într-un colţ. Nimeni n-a mai auzit

nici un ţipăt din gura lui. Împăratul era uimit şi l-a întrebat pe sfetnic:

„Ce înţelepciune este cuprinsă în această acţiune?”.

Sfetnicul i-a răspuns: „El nu a gustat niciodată sarea mării. Şi nici

nu a ştiut cât de mare era pericolul în apă. Astfel el nu putea şti cât de

minunat este să aibă scândurile trainice sub picioare lui”.

11. Un drum greu

Un hoinar mergea pe drum ce părea fără de sfârşit, încărcat cu tot

felul de poveri. Un sac greu atârna în spatele său; un vas mare cu apă

atârna într-o parte. În mâna dreaptă căra o piatră de formă ciudată, iar în

mâna stângă, un bolovan. În jurul gâtului avea înfăşurată o frânghie

încâlcită de care era prinsă o veche piatră de moară. Lanţuri ruginite, cu

care el căra greutăţi grele prin praf, îl răneau în jurul gleznelor. Pe cap,

bărbatul ţinea în echilibru o jumătate de dovleac. Cu fiecare pas pe care

îl făcea, lanţurile zăngăneau. Gemând, el trecea mai departe pas cu pas,

plângându-se de destinul său nenorocit şi de oboseala care îl chinuia.

Când fierbinţeala zilei era mai în toi s-a întâlnit cu un trecător. „O,

hoinar obosit, de ce nu laşi jos bolovanul acesta?”, l-a întrebat trecătorul.

„Că bine zici”, a replicat hoinarul, „Cum de nu l-am observat mai înainte?”.

Spunând acestea, el a aruncat piatra deoparte şi s-a simţit mult mai bine.

După ce a mai făcut o bucată bună de drum, un alt trecător l-a

întrebat: „Spune-mi, hoinar obosit, de ce te necăjeşti cu jumătatea de

dovleac de pe cap şi de ce tragi acele greutăţi de fier atârnate de lanţuri?”

216

Hoinarul i-a răspuns: „Sunt foarte bucuros că mi le-ai arătat. Nu mi-

am dat seama de ceea ce făceam”. El a scos lanţurile, a spart dovleacul

într-un şanţ de pe marginea drumului şi s-a simţit mult mai bine. Deşi o

vreme s-a simţit mai uşor, cu cât mergea mai departe cu atât începea să

sufere din nou.

Un alt trecător l-a privit cu uimire şi i-a spus: „O, bunule om, tu cari

nisip în sac, dar vezi că în depărtare este mai mult nisip decât vei putea

căra vreodată. Iar vasul tău de apă este prea mare – ca şi cum ai vrea să

străbaţi un întreg deşert. După puţin timp, un râu cu apă limpede va curge

alături de tine, şi te vei însoţi în drumul tău pentru o bucată de vreme”.

După ce a ascultat toate acestea, rătăcitorul a deschis vasul cu apă şi

a vărsat apa pe potecă, a aruncat nisipul din rucsacul său şi a rămas

gânditor uitându-se la asfinţitul soarelui. Ultimele raze îşi trimiteau

lumina către el. S-a uitat mai atent la el şi a văzut piatra grea de moară

din jurul gâtului său şi brusc a realizat că era piatra care îl făcea să

meargă aplecat. A deprins-o şi a aruncat-o cât de departe a putut. Eliberat

de greutăţile sale, el a rătăcit prin răcoarea serii pentru a găsi o colibă.

12. Cuiburile murdare

O pasăre îşi schimba în mod frecvent cuibul. Mirosul puternic pe

care acesta îl răspândea după un anumit timp era de nesuportat. Ea s-a

plâns cu amărăciune de acest lucru adresându-se unei păsări înţelepte, în

vârstă şi cu multă experienţă. Aceasta i-a spus: „Prin schimbarea

cuibului tău tot timpul, nu schimbi nimic. Mirosul care te deranjează nu

vine de la cuib, ci de la tine”.

217

13. Un motiv pentru a fi recunoscător

„Am nevoie de bani. Poţi să-mi împrumuţi 100 de lei?”, îşi întreabă

un bărbat prietenul.

„Am bani, dar nu ţi-i voi da. Fii recunoscător pentru aceasta!”.

Supărat, prietenul răspunde: „Că ai banii şi nu vrei să-mi dai, pot

înţelege. Dar că ar trebui să fiu recunoscător pentru aceasta, nu este doar

de neînţeles, ci de-a dreptul bizar.”

„Dragul meu prieten”, răspunse celălalt, „m-ai întrebat de bani. Aş

fi putut să-ţi spun: vino mâine. Mâine aş fi putut spune: îmi pare rău.

Încă nu ţi-i pot da, vino poimâine. Dacă ai fi continuat să-mi ceri, aş fi

putut spune: vino la sfârşitul săptămânii. În acest mod, te-aş fi putut

amâna mereu, sau cel puţin până când altcineva ţi-ar fi dat banii. Dar n-ai

fi reuşit să găseşti pe altcineva, pentru că ai fi fost prea ocupat să vii la

mine şi ai fi contat că vei primi banii mei. Deci îţi spun de la început că

nu-ţi voi da banii. Aşa, poţi căuta în altă parte şi încerca să ai mai mult

noroc acolo. Fii recunoscător!”.

14. Economie costisitoare

Un bărbat a adus la judecător spre a fi judecat pentru mituire. Din

moment ce totul dovedea vina bărbatului, tot ceea ce mai rămăsese de

făcut pentru judecător era să pronunţe situaţia.

Judecătorul era un om rezonabil. El i-a oferit omului trei variante,

din care acesta îşi putea alege pedeapsa. Acuzatul trebuia ori să plătească

100 de lei, ori să primească 50 de bice pe spinare, ori să mănânce 5 kg de

ceapă. „Aleg să mănânc ceapa”, a spus bărbatul cu voce tare. „Acest

218

lucru nu poate fi în mod sigur atât de greu”, îşi spunea în gând acesta, în

timp ce a muşcat din prima ceapă. Dar după ce a mâncat trei sferturi din

cantitate, i se făcea greaţă numai când se uita la ea. Ochii îi lăcrimau de

mult şi era într-o stare vrednică de milă.

„Înaltă curte”, a strigat el, „cruţă-mă. Mai degrabă primesc cele 50 de

lovituri de bici decât să mai bag fie şi o singură ceapă în gură”. El se gândea

cu şiretenie că ar putea totuşi să-şi salveze banii. Aprodul l-a dezbrăcat şi l-a

aşezat pe bancă. Privirea puternicului aprod şi biciul l-au făcut să tremure.

Cu fiecare lovitură pe spatele său, el ţipa din ce în ce mai tare, până când, la

a zecea lovitură, a început să se tânguiască: „Judecătorule, ai milă de mine,

cruţă-mă de aceste lovituri”. Aprodul nu s-a oprit până când bărbatul nu l-a

implorat: „Lasă-mă să plătesc cei 100 de lei”.

15.Trandafirul cu spini

Într-o primăvară, grădinarul unui împărat i-a adus acestuia un

trandafir minunat, pe care îl cultivase cu multă grijă. Împăratul l-a luat în

mână, încântat de frumuseţea lui, dar, înţepându-se în spinii lui, l-a

scăpat din mână. Furios, l-a certat pe grădinar: „Degeaba ai lucrat cu

atâta silinţă. Floarea ta nu este perfectă. Vezi de lucrează mai bine,

altoieşte-l, încearcă să obţii un trandafir fără spini şi vei fi bine răsplătit”.

Grădinarul s-a întors în grădina lui şi, după mai multe încercări, a

reuşit să obţină ceea ce i se ceruse. Repede a dus trandafirul împăratului.

Acesta l-a luat în mână şi s-a bucurat când a văzut cât de netedă îi era

tulpina, dar, când l-a dus la nas pentru a se bucura de parfumul lui, a

constatat cu surprindere că nu avea nici un miros. „Ce-ai făcut cu

219

trandafirul?”, l-a întrebat împăratul, din nou furios, pe grădinar. „Nu mai

are parfumul minunat pe care i-l ştiam”.

„Împărate”, i-a răspuns grădinarul, „orice lucru se schimbă dacă

vrei să-l altoieşti. Şi nimic pe lumea asta nu este fără cusur, arbori, flori,

oameni. Astfel şi acest trandafir, ori înţeapă şi are miros, ori nu-nţeapă,

dar rămâne fără nici un parfum”.

16.Transformarea

Trăiau odată, în fundul unei mlaştini, câteva larve care erau foarte

nedumerite în legătură cu ceea ce se întâmplă cu suratele lor după ce

acestea urcau la suprafaţă, deoarece nici una din ele nu mai reveneau în

locul de unde plecase. Curioase şi chiar uşor speriate, ele s-au sfătuit şi-

au hotărât ca prima dintre ele, care va pleca, să se întoarcă şi să le

povestească cum este acolo sus.

Foarte curând una dintre ele a simţit un imbold irezistibil de a pleca

şi a început să urce uşor pe tulpina unei flori. Ajungând pe petalele florii,

ea s-a odihnit puţin şi încet, încet a început a se schimba, până s-a

transformat într-o superbă libelulă. Şi-a luat zborul, dar n-a uitat de

promisiune şi a încercat fără succes să atragă atenţia larvelor rămase în

mlaştină. Şi-a dat seama într-un târziu că, deşi surorile ei, pe care le

vedea acolo jos, ar fi putut s-o vadă, nici una n-ar fi reuşit să recunoască

în frumoasa libelulă larva care fusese odată.

220

17.Unde trebuie să cauţi

Trăiau odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi

ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi tot dădeau vina unul pe altul

pentru orice necaz li se întâmpla. Degeaba le dădea sfaturi bune o

bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între

ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.

Într-o seară, aceştia au văzut-o pe bătrână în mijlocul drumului din

faţa casei aplecată sa caute ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bătrâna le-

a spus că şi-a pierdut acul. Atunci, săritori, toţi s-au pus în genunchi şi au

început să caute de zor. După o vreme, unul dintre ei i-a spus: „Se lasă

seara, în curând nu vom vedea deloc, poţi să ne spui mai clar unde ţi-ai

pierdut acul?”. „L-am pierdut în casă”, răspunse bătrâna. „Eşti smintită”,

îi răspunde omul. „Ai pierdut acul în casă şi vrei să-l găseşti afară?”.

Liniştită, bătrâna îi răspunde: „Îl caut afară pentru că aici este lumină. În

casă este întuneric”. Cineva intervine: „Totuşi, gândeşte-te, chiar dacă ai

lumină afară, cum poţi găsi acul afară dacă nu l-ai pierdut aici? Cel mai

bun lucru ar fi să ducem o lampă în casă şi să căutăm acul acolo un l-ai

pierdut”. Bătrâna începu a râde: „Cât de inteligenţi sunteţi atunci când

este vorba de lucruri simple. Când vă veţi folosi această inteligenţă

pentru a înţelege ce se întâmplă cu vieţile voastre? V-am văzut mereu

căutând în exterior explicaţii pentru necazurile voastre când sunt sigură,

din propria experienţă, că ar trebui să căutaţi în casele voastre rădăcinile

nefericirii voastre. De ce căutaţi pace în lucrurile exterioare? Acolo aţi

pierdut-o oare?”.

221

18. În căutarea mării

Trăia odată într-un mare acvariu un delfin ce era bucuria copiilor

pentru minunatele spectacole pe care le dădea în fiecare vară. Era atât de

cuminte şi de inteligent încât dresorul îi permitea adesea să iasă în larg,

deoarece acesta se întorcea de fiecare dată în acvariul său.

Într-o zi însă, delfinul nostru s-a hotărât să plece în căutarea mării

despre care a tot auzit vorbindu-se. Oamenii care veneau la spectacolele

sale vorbeau între ei cât de frumoasă este mare, ce ape limpezi are, cât de

plăcută este briza mării şi ce minunat străluceşte soarele deasupra ei.

Erau unii care povesteau chiar că pot auzi glasul mării şi că de multe ori

s-au lăsat mângâiaţi de apele sale.

Delfinul a pornit deci, într-o frumoasă dimineaţă de vară, în

căutarea acestui loc minunat. După puţin timp a întâlnit o broască

ţestoasă uriaşă pe care o întrebă cum să ajungă la mare. Aceasta îi spune

că nu este prea sigură, dar îl sfătui să meargă înainte. Foarte curând

ajunse în dreptul unei balene pe care o întrebă acelaşi lucru. „Am auzit

vorbindu-se de ea, dar nu ştiu prea bine unde se află”, îi răspunse

aceasta. A mai întâlnit şi alte animale în drumul său, dar nici una nu

cunoştea locul exact unde se găseşte marea.

Într-un târziu, după ce s-a tot învârtit la întâmplare, dezamăgit că n-

a reuşit să ajungă în acel ţinut minunat despre care tot a auzit vorbindu-

se, a întâlnit o superbă sirenă cu părul de aur. Uimit de frumuseţea ei, s-a

apropiat încet şi i-a pus aceeaşi întrebare: „Poţi să-mi spui care este

drumul pentru a ajunge la mare?”. „Dragă prietene”, îi răspunse sirena,

„dar tu te afli deja în mare; noi toţi suntem în mare. Ea este aici în jurul

222

nostru, cât vezi cu ochii. Apele sale te mângâie cu blândeţe, valurile sale

te leagănă uşor. Tu trăieşti în această minune”.

Apoi sirena dispăru, cu surâsul pe buze, văzând strălucirea din ochii

delfinului.

Seara târziu, acesta reuşi să ajungă din nou în acvariul său. A înţeles

însă că trăise în mare tot timpul, fără să-şi dea seama de toată frumuseţea

care îl înconjura şi care îi aparţinea.

19.Cum să pleci în călătorie

A fost odată un om ce-şi dorea grozav să plece într-o călătorie care,

spera el, ar putea să-i schimbe din temelie viaţa ce i se părea din ce mai

fără rost. A început să se pregătească foarte serios pentru această

experienţă şi a pierdut mult timp pentru a organiza totul cât mai bine. A

urmat cursuri de geografie şi a învăţat mai multe limbi. Locul de

destinaţie conta mai puţin pentru el; important era să plece.

Problemele au început atunci când s-a prezentat la agenţia de voiaj,

pentru a-şi rezerva bilete de avion. „Nu vreau să merg in Mexic, nici în

Grecia, nici în Italia”, a spus omul nostru celui care trebuia să-i

completeze biletul. „Atunci unde vreţi să mergeţi?”, l-a întrebat

funcţionarul. „Sigur nu vreau să merg în Anglia, nici în Africa, nici în

Australia, nici în Germania”. „Asta nu ne ajută cu nimic”, a spus

funcţionarul, din ce în ce mai nedumerit. „Trebuie să ştiu unde doriţi să

mergeţi.” „Nu mă interesează Spania, Portugalia, nici Rusia sau India”, a

continuat viitorul turist. Funcţionarul a renunţat să mai discute cu el şi nu

i-a dat nici un bilet.

223

Ajuns în acest impas, omul nostru s-a întors dezamăgit acasă, iar

noaptea a visat că se afla într-un aeroport imens, privind cum decolează

avioanele. Lângă el a apărut deodată aviatorul Lindberg care i-a spus:

„Avioanele sunt gata să zboare oriunde. Pilotul este cel care hotărăşte

aeroportul unde acesta vor ateriza”.

20. Oraşul libertăţii

„Un turist s-a pornit să se odihnească într-un orăşel de munte. S-a

îndreptat către un bătrân care stătea pe o bancă în faţa singurului

magazin din oraş şi l-a întrebat:

- Prietene, ai putea să-mi spui ceva prin care este cunoscut acest oraş?

- Păi, răspunse bătrânul, nu ştiu să fie cunoscut pentru altceva decât

că poate fi un punct de plecare în lume. Porneşti de aici şi te poţi duce

unde vrei.”

21. Ce semeni, aia culegi

„Se spune că înainte de a deveni preşedinte al Statelor Unite, Garfield

era director al Colegiului Hram, de Ohio. Atunci când tatăl unui student

l-a întrebat dacă programa nu poate fi simplificată astfel încât fiul lui să

termine cursurile mai curând, Gartfield i-a răspuns: „Sigur că da. Dar

asta depinde de ceea ce vreţi să faceţi cu fiul dumneavoastră. Când

Dumnezeu vrea să facă un stejar, are nevoie se o sută de ani. Când vrea

să facă un tufiş, are nevoie doar de două luni.”

224

22. Fericirea de fiecare zi

„Într-o luni de dimineaţă, într-un lift aglomerat, cineva a început să

fredoneze un cântec. Cineva din lift, enervat de starea de spirit a omului,

l-a repezit:

- Ai vreun motiv să fii fericit?

- Ei, domnule, răspunse liftierul fericit, este prima oară când trăiesc

ziua acesta”

225

ANEXA III

ALGORITMUL PROCEDURII DE CONSILIERE

NU DA Probelemă complexă

necesită detalii

Analiza detaliată a problemei

Repartizarea către un consilier

Analiza primară

Competenţa centrului

NU DA

PRO

CE

DU

RA

AD

MIN

ISTR

AT

IVĂ

Semnarea contractelor

Modalităţi de paltă

Clauze de confidenţialitate

Negocierea limitelor răspunderii

Întocmirea PSIHOGRAMEI

Alte informaţii necesare

• Despre client • Despre problemă • Tehnice • Ştiinţifice • Organizatorice

Opţiunea pentru modalitatea de soluţionare

Consultanţă Management educaţional

Procedura Procedura

Orientarea spre alţi

specialişti

SOLOCITARE