Date post: | 30-Nov-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | ursu-daniel |
View: | 252 times |
Download: | 15 times |
LUCRARE DE LICENŢĂ
ASPECTE ALE POTENŢIALULUI
TURISTIC ÎN ZONA MUNŢILOR OAŞ
Universitatea de Vest din Timişoara
Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie
Departamentul de Geografie
LUCRARE DE LICENŢĂ
ASPECTE ALE POTENŢIALULUI
TURISTIC ÎN ZONA MUNŢILOR OAŞ
Coordonator ştiinţific:
Prof. Dr. Petru Urdea
Absolvent:
Timişoara
-2009-
2
CUPRINS
INTRODUCERE..............................................................................5
Capitolul 1 PROBLEME DE ORDIN GENERAL...............6
1.1 Localizare..............................................................6
1.2 Limite.....................................................................7
1.3 Istoricul cercetarilor ............................................7
Capitolul 2 PROBLEME TEORETICE PRIVIND
GEOGRAFIA TURISMULUI.............................8
Capitolul 3 POTENŢIALUL TURISTIC AL
RELIEFULUI.........................................................12
3.1 Alcătuire geologică.............................................12
3.2 Formare...............................................................14
3.3 Evoluţie................................................................15
3.4 Subunităţi............................................................16
Capitolul 4 POTENŢIALUL TURISTIC CLIMATIC.....24
Capitolul 5 POTENŢIALUL TURISTIC
HIDROGEOGRAFIC..........................................28
Capitolul 6 POTENŢIALUL TURISTIC
BIOGEOGRAFIC.................................................32
6.1 Fondul turistic biogeografic...............................32
6.2 Fondul turistic zoogeografic..............................35
6.3 Proiecte propuse privind protejarea unor
areale...........................................................................36
Capitolul 7 POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC.....45
3
Capitolul 8 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ...................49
Capitolul 9 ACTIVITATEA TURISTICĂ.............................52
9.1 Tipuri şi forme de turism practicate..................52
9.2 Trasee şi obiective turistice.................................54
Capitolul 10 PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A
TURISMULUI........................................................60
CONCLUZII....................................................................................63
BIBLIOGRAFIE.............................................................................64
4
INTRODUCERE
Această lucrare de licenţă, intitulată „Aspecte ale potenţialului turistic în zona Munţilor Oaş”
îşi propune să identifice şi să analizeze elementele cadrului natural şi antropic ce constituie o
atracţie, o oportunitate pentru dezvoltarea în adevăratul sens a turismului în zona Munţilor
Oaşului.
Am ales această zonă spre studiu datorită faptului că am considerat că Munţii Oaş dispun de
resursele necesare dezvoltării turismului, dar sunt foarte puţine lucrările care îşi propun să pună în
evidenţă acest aspect. Datorită faptului că nu există un ghid turistic al Munţilor Oaş, mărturisesc că
a fost oarecum o provocare să adun materialele disponibile şi să le analizez, astfel încât să rezulte
o lucrare care să evidenţieze atracţiile cadrului natural şi amenajările turistice existente sau
posibilitătile pentru crearea lor.
Lucrarea este structurată pe zece capitole, ce încearcă să analizeze toate aspectele legate de
elementele cadrului natural şi baza tehnico-materială prezente în zona Munţilor Oaş. Primul
capitol se ocupă de localizarea şi limitele Munţilor Oaş precum şi de modul în care au fost abordaţi
de-a lungul timpului în literatura de specialitate. Capitolul al doilea urmăreşte fixarea noţiunilor
teoretice cu care geografia turismului operează. În capitolul al treilea este tratat relieful vulcanic al
Munţilor Oaş ca şi cadru în care se desfăşoară fenomenul turistic şi ca resursă atractivă. Capitolul
patru al acestei lucrări analizează clima şi valenţele ei turistice. Urmează capitolele ce se ocupă de
hidrografie ca element de atracţie turistică, apoi de elementele de biogeografie, incluzând arealele
propuse pentru a fi protejate. Capitolul al şaptelea analizează potenţialul antropic, ca rezultat al
influenţei condiţiilor naturale în geneza Ţării Oaşului. Capitolul opt studiază infrastructura
turistică, prea puţin dezvoltată, dar care începe să se contureze din ce în ce mai bine. Capitolul al
nouălea se ocupă de activitatea turistică, cu tipurile de turism practicate în zonă, precum şi
obiectivele existente şi traseele cele mai frecventate. În capitolul zece este realizată analiza SWOT
pentru a fi analizate posibilităţile de dezvoltare ale ale Munţilor Oaş. La final am prezentat
concluziile ce reies din studiul pe care l-am făcut asupra acestei zone.
Trebuie subliniat faptul că aceşti munţi sunt la începutul dezvoltării lor turistice, de aceea
trebuie întocmite cât mai multe studii şi lucrări care să se ocupe de potenţialul lor turistic, atât
natural, cât şi antropic.
Doresc să mulţumesc domnului profesor universitar dr. Petru Urdea pentru îndrumările
acordate în conceperea acestei lucrări, căruia îi port un deosebit respect, şi, de asemenea, tuturor
5
profesorilor din cadrul Departamentului de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara care
mi-au fost de ajutor pe parcursul celor 3 ani în acumularea cunoştinţelor mele geografice.
1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL
1.1 Localizare
Munţii Oaş sunt situaţi în grupa
nordică a Carpaţilor Orientali (fig.
1), în cadrul lanţului eruptiv din V
acestora, în grupa nordică Oaş-
Gutâi-Ţibleş. Din punct de vedere
administrativ regiunea se situează în
cadrul judeţului Satu-Mare, mai
exact în NE judeţului (fig. 2).
Fig. 1. Localizarea Munţilor Oaş în cadrul Carpaţilor Orientali
Deoarece Depresiunea Oaşului este strâns legată de aceşti munţi, pe de o parte din punct de
vedere natural, formându-se în aceeaşi perioadă cu ei, fiind de aceeaşi natură, vulcano-
sedimentară, iar pe de altă parte din
punct de vedere istoric, etnografic,
Munţii Oaş împreună cu Depresiunea
Oaş şi o mică parte din marginea
Munţilor Igniş formează Ţara Oaşului,
zonă etnică foarte bine individualizată,
aceasta va fi şi ea inclusă în studiul de
faţă, neputând fi lăsată la o parte mai
ales din punct de vedere al
potenţialului turistic.
6
Fig. 2. Localizarea Munţilor Oaş în cadrul judeţului Satu Mare
1.2 Limite
Munţii Oaşului (fig. 3) sunt
delimitaţi în partea de N de graniţa
cu Ucraina, din apropiere de Halmeu
şi până la Pasul Huta (638 m), în E
se află Depresiunea Oaşului
mărginită şi ea în E şi SE de Masivul
Igniş, ce este inclus Munţilor Gutâi,
iar în S şi V Câmpia Someşului cu
care comunică prin „poarta” Talnei,
lângă Oraşu Nou şi a Turului la
Călineşti-Oaş.
Fig. 3. Limitele Munţilor Oaş
1.3 Istoricul cercetarilor
Această regiune a Munţilor Oaş a fost studiată de-a lungul timpului, pe de o parte din punct de
vedere geologic, datorită prezenţei substanţelor minerale utile, iar pe de altă parte din punct de
vedere etnografic, regiunea făcând parte din Ţara Oaşului şi fiind studiată în cadrul acestei entităţi
etnografice.
Din punct de vedere geologic, primele menţiuni despre regiune sunt din 1855 şi sunt datorate
lui Fr. Ritter, Hauer şi Föterle, care amintesc de exploatarea de la Turţ. Sunt întreprinse apoi,
cercetări mai amănunţite în zonă în lucrările lui K. Papp din 1915, E. Stoicovici (1937), Földvari
(1946), Szalai (1947), Paucă (1955), care doreau să stabilească vârsta stratelor de roci, precum şi a
erupţiilor din aceşti munţi. Alţi geologi care au studiat zona au fost D. Giuşcă (1951), Th.
Iorgulescu (1955), T. Ichim şi V. Muşat (1955), S. Seiceanu (1955), Filareta Arion (1956), I.C.
Popescu (1957), Alexandra Sagatovici (1959), S. Ioniţă (1968-1969).
Informaţii cu privire la Ţara Oaşului au apărut în sec. XIX, deşi nu aveau un caracter
geografic. În 1869, Buşiţia publică „Ţara Oaşului” în revista Familia, apoi în 1907 Candrea
publică „Graiul în Ţara Oaşului”, iar în 1940 Cioară I. publică „Folclor în Ţara Oaşului”. Tot în
7
1940 apare o lucrare intitulată „Ţara Oaşului” scrisă de Vasile Netea. Bănăţeanu T. se ocupă în
1955 de portul popular din Ţara Oaşului. Andron I. G. publică în 1977 lucrarea Ţara Oaşului.
Acestea sunt studii cu caracter etnografic şi antropologic şi oferă o imagine de ansamblu asupra
Ţării Oaşului şi oşenilor.
Prima lucrare care abordează Ţara Oaşului în manieră complexă, dar nu regională, apare în
1964, cu titlul „Ţara Oaşului. Studiu de geografie fizică şi economică”, reprezentând teza de
doctorat a profesorului Ion Velcea.
Alte studii geografice cu privire la această regiune se referă la probleme de geografie fizică:
geomorfologie – Savu A. (1966, 1970, 1981), Morariu T. (1974), Cioacă A. (1991), Schreiber W.
(1996), Mac I (1979,1990, 1992), Hodor N. (1992,1994), apoi biogeografie – Cristea V. (1972),
Bârlea L. (1979), Gergely I. şi Raţiu O. (1979, 1980, 1981, 1982), Karacsony şi Negrean (1986-
1987), Tudoran P. (1990,1991), hidrologie – Morariu T. şi Savu Al. (1954), Fazekas I. (1992) şi
Haidu I. (1992, 1993).
În domeniul geografiei umane cele mai multe lucrări se axează pe problematica demografică,
economică şi socială – Velcea I. (1957), Morariu T. (1937, 1970, 1977), Paşcalău I. (1972), Surd
V. şi Nicoară L. (1989, 1990, 1991, 1993), Ilieş A. (1994), Ilieş M (1996-2003).
8
2 PROBLEME TEORETICE PRIVIND
GEOGRAFIA TURISMULUI
Geografia turismului este considerată ca fiind o ramură a geografiei economice şi se defineşte
ca fiind ştiinţa genezei, repartiţiei şi devenirii spaţio-temporale a fenomenului turistic, acesta fiind
considerat ca o interacţiune complexă, specifică, la nivelul mediului geografic (Cocean, 2006).
Turismul a fost definit de profesorul elveţian W. Hunziker în 1940, această definiţie fiind
acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din
deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu
sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”.
Turistul, potrivit Uniunii Internaţionale a Organismelor Oficiale de Turism, este orice persoană
care vizitează un loc, altul decât acela de reşedinţă, pentru orice alt motiv, altul decât acela de a
exercita o activitate remunerată şi efectuând un sejur de cel puţin o noapte (sau de 24 ore). Turistul
naţional se deplasează pe teritoriul ţării sale, iar turistul internaţional se deplasează într-o altă ţară
decât ţara sa de origine.
Conceptul de potenţial turistic a fost definit de către Organizaţia Mondială a Turismului şi alte
organisme de profil din cadrul Comunităţii Europene, ca fiind, la nivelul unei ţări sau zone
geografice, un ansamblu de componente naturale, culturale şi socio-economice care arată
posibilităţile de valorificare în plan turistic şi oferă sau dau o anumită funcţionalitate teritoriului,
având un rol esenţial în dezvoltarea activităţilor de turism. Componentele mediului natural sau cele
ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot
deveni „atracţii turistice”, constituindu-se în „resurse turistice” pentru industria turistică şi pot
beneficia de amenajări specifice.
Conceptul de atracţie turistică, considerat de unii sinonim cu resursa turistică, exprimă cu
precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potenţialului turistic,
care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influenţând, în mod direct, anumite
segmente ale cererii turistice.
Conceptul de resursă turistică, este mult mai complex şi mai complet, incluzând pe lângă
atracţiile turistice pretabile pentru vizitare şi elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate
direct în activităţile turistice ca „materie primă”, generând diferite forme de turism (izvoarele
minerale şi nămolul favorizează turismul balnear, vântul, zăpada, oglinzile de apă generează
9
turismul sportiv, diferitele tipuri de bioclimat şi aerul ozonat favorizează turismul climateric,
agricultura montană – agroturismul, satele – turismul rural, etc. ).
Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcătuită din toate dotările tehnice şi
edilitare necesare asigurării tuturor seviciilor reclamate de buna desfăşurare a fenomenului turistic.
În cadrul bazei tehnico-materiale se includ capacităţile de cazare şi alimentaţie publică, reţeaua de
servicii aferente turismului, mijloacele de agrement şi tratament, căile de comunicaţii,
infrastructura tehnică, servicii poştale, bancare, medico-sanitare, etc.
Conceptul de fond turistic se referă la totalitatea resurselor naturale, social culturale şi istorice
de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potenţiale a unui teritoriu, de care se leagă
prezenţa sau absenţa activităţilor turistice. Acesta a mai fost numit şi ofertă turistică primară, fiind
o premisă esenţială în amenajarea turistică a unei zone şi în dezvoltarea anumitor forme de turism.
Oferta turistică primară potenţială împreună cu structurile turistice existente (structura de
primire şi infrastructura specifică) alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic
(Cândea, 2006).
Fluxul turistic defineşte mişcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de provenienţă spre
cele receptoare.
Orice spaţiu geografic este un potenţial purtător de activităţi turistice care, prin dezvoltare şi
intensificare, specializare sau diversificare pot crea spaţii turistice de diferite tipuri şi dimensiuni
variabile (de la centru turistic la regiuni şi reţele turistice).
Spaţiile turistice sunt sisteme spaţio-temporale generate de existenţa unui potenţial turistic
natural şi/sau antropic, de prezenţa unei baze de primire şi a fluxurilor turistice, care
interacţionează şi se condiţionează reciproc, în prezenţa unor factori economico-sociali şi culturali
specifici, factori ce reglementează şi influenţează dezvoltarea sistemului respectiv.
Fenomenul turistic poate fi surprins în toate detaliile evoluţiei şi răspândirii sale operând cu
următoarele categorii de unităţi: punctul, centrul, zona şi regiunea turistică.
Punctul turistic este asociat frecvent unui obiectiv cu valoare turistică. El însumează atât
resursa, cât şi infrastructura necesară punerii ei în valoare. Punctul turistic are o extensiune redusă,
rezumându-se la o resursă naturală sau antropică, o cale de acces şi eventual, o bază de cazare sau
alimentaţie publică.
Centrele turistice sunt rezultatul concentrării spaţiale a mai multor resurse atractive, în
majoritatea cazurilor de acelaşi tip. Centrul turistic se poate individualiza în teritoriu ca entitate de
sine stătătoare – staţiunea turistică – sau se poate suprapune unui habitat cu funcţii complexe, cum
este localitatea turistică.
10
Zona turistică reprezintă o unitate spaţială care cuprinde o serie de puncte şi centre turistice, ce
sunt conectate prin relaţii strânse de colaborare, funcţionând ca un sistem integrat. Limitele şi
suprafaţa zonelor turistice vor fi trasate de mişcarea în teritoriu a fluxurilor turistice, în cadrul unei
călătorii a cărei finalitate (recreativ-curativ-culturalizantă) s-a realizat pe deplin (Cocean, 2006).
Regiunea turistică este reprezentată de un teritoriu întins, suprapus, în general, marilor unităţi
fizico-geografice şi se caracterizează printr-o concentrare evidentă a obiectivelor turistice, a
centrelor şi zonelor turistice. Dacă zona turistică este caracterizată prin specificitate, regiunea
turistică se caracterizează prin unitate în diversitate.
11
3. POTENŢIALUL TURISTIC AL
RELIEFULUI
Relieful joaca un rol deosebit de important pentru turism atât din punct de vedere al peisajului
cât şi ca suport al infrastructurii turistice şi al activităţilor de turism. Peisajul este una dintre cele
mai mari atracţii ale unei zone turistice. Trebuie avut în vedere că activitatea turistică, indiferent de
ce tip ar fi ea se desfăşoară în general în aer liber. Pentru tipurile de turism ce valorifică atracţiile
cadrului natural, relieful, peisajul au un rol deosebit de mare, în cele mai multe cazuri ele însele
reprezentând motivul dezvoltării turismului într-o zonă. Chiar şi atracţiile antropice sunt mult mai
apreciate atunci când sunt poziţionate într-un cadru pitoresc. Aceasta componentă a cadrului
natural poate fi spectaculoasă, când este vorba de forme de relief impresionante, curioase, zone cu
energie mare de relief, acestea generând turiştilor o stare de revigorare. Sunt, însă, turişti care
apreciază şi formele mai domoale, liniştite, cu aspect deluros, care contribuie la relaxarea
privitorului, la calmare sa, fară să îl obosească. În această ultimă categorie de forme mai domoale
se înscrie şi zona ce urmează să fie prezentată mai departe.
Un alt motiv pentru care este studiat relieful în cadrul proiectelor penteu dezvoltarea unor zone
turistice, este acela că acest element al cadrului natural reprezintă suportul pe care vor fi amplasate
toate amenajările turistice. Este necesară astfel o cunoaştere cât mai bună a reliefului, inlusiv a
substratului pentru evitatrea unor evenimente neprevăzute.
În ceea ce priveşte inventarierea potenţialului turistic natural, acesta este destul de greu de
realizat, date fiind materialele foarte puţine cu privire la acest aspect. Acest lucru se datorează
faptului că zona Oaşului este la începutul afirmării din punct de vedere turistic, mai ales în ceea ce
priveşte premisele naturale. Relieful nu impresionează prin înalţime, ci prin formele de relief –
conuri vulcanice bine conturate şi platouri de lave şi piroclastite – şi peisajul de pădure. Lipsiţi de
aşezări şi căi de comunicaţie, şi bine împăduriţi până la hotarul cu Ucraina, aceşti munţi prezintă
un grad ridicat de conservare naturală.
Munţii Oaş sunt încadraţi în categoria de munţi cu potenţial turistic mediu , datorat unui tip de
relief specific, cu forme erozionale deosebite alături de Munţii Ţibleş, Iezer, Trascău, Locvei,
Aninei, Cernei, Căpăţânii, Lotrului, Poiana Ruscă (Cândea, Simon, 2006).
3.1 Alcătuire geologică
12
Munţii Oaş sunt caracterizaţi din punct de vedere geologic de un fundament de fliş paleogen
peste care sunt suprapuse formaţiunile sedimentare paleogene şi neogene, intercalate în cuvertura
vulcanică prezentă în aproape toată regiunea.
Bazinul Oaş a funcţionat în timpul neogenului ca un golf al Bazinului Panonic cu care
comunica în N prin poarta Turţului, în V prin poarta Turului şi a Talnei şi în S prin poarta Oraşu-
Nou. Depozitele sedimentare care apar la zi aparţin Tortonianului, Sarmaţianului, Pannonianului şi
Cuaternarului (Sagatovici Alexandra, 1967). În timpul sedimentării au avut loc manifestări
vulcanice care au dus la punerea în loc a lavelor şi a materialului piroclastic. În unele cazuri, lavele
nu au ajuns la suprafaţă, constituind corpuri subvulcanice.
La suprafaţă, Munţii Oaş prezintă o cuvertură vulcano-sedimentară, alcătuită din punct de
vedere petrografic din andezite, dacite, riolite, piroclastite, marne, gresii, nisipuri eocene,
tortoniene, sarmaţiene şi pliocen-pannoniene (Coteţ, 1967).
Cele mai vechi depozite sedimentare aparţin tortonianului, fiind formate din tufuri dacitice şi o
lentilă de sare. Datorită eroziunii intense şi a acoperirii cu depozite cuaternare, suprafaţa
tortonianului a fost redusă. Totuşi, prezenţa izvoarelor sărate şi cu CO2 pledează pentru existenţa
lui (Velcea, 1964). Depozitele sarmaţiene se întâlnesc pe rama sudică a Depresiunii Oaşului, la
contactul cu Munţii Gutâi, datorită cărora se întâlnesc frecvente degradări ale terenurilor în această
zonă. Pliocenul, cel mai extins, este reprezentat de marne şi nisipuri cu intercalaţii subţiri de lignit,
tufuri, aglomerate vulcanice şi curgeri de lavă. Cuaternarul, acoperă, prin depozitele sale, aproape
întreaga Depresiune a Oaşului. În această perioadă regiunea a suferit un proces de ridicare
continuă, şi a fost supusă eroziunii, fapt care a dus la modelarea reliefului actual. Cea mai mare
dezvoltare o au depozitele piemontane, urmate fiind de aluviul de luncă şi albie, de depozite
loessoide, de eluvii, proluvii şi depozite de terasă.
Eruptivul din acestă zonă este destul de variat, fiind prezent atât în cadrul Munţilor Oaş, cât şi
în interiorul depresiunii de exemplu neck-ul Măgura (foto 1), sau intercalat între stratele
sedimentare.
13
Foto 1. Neck-ul Măgura (Popa, 2008)
O serie de neck-uri delimitează bazinetul Cămărzana, cu forme conice, specifice zonelor
vulcanice, cum sunt Cetăţuia Mare şi Cetăţuia Mică. Aglomeratele vulcanice maschează contactul
dintre eruptiv şi sedimentar şi alcătuiesc subasmentul zonei piemontane. În unele zone, depozitele
piemontane au fost erodate, astfel ca aglomeratele vulcanice se înscriu în relief sub forma unor
zone deluroase (dealurile Târşolţului şi Bixadului).
3.2 Formare
Munţii Oaş sunt munţi de origine vulcanică ce s-au format datorită erupţiilor Tortoniene,
Sarmaţiene, Pliocene, şi posibil şi Pleistocene.
În partea internă a zonei orogene a Carpaţilor Orientali şi Păduroşi s-a produs în timpul
neogenului o intensă activitate vulcanică, care a avut ca efect punerea în loc a unor importante
mase vulcanice, în craterele astăzi stinse şi produsele vulcanice ale acestora se înşiră pe o linie care
depăşeşte 450 km lungime. De fapt în această regiune se formează cel mai lung lanţ vulcanic din
Europa (800km) începand din Ungaria. „Erupţiile s-au produs pe linii de fracturi cu orientare
carpatică şi panonică şi/sau locale. În Carpaţii Orientali, fracturile ar coincide, pe o anumită
distanţă, cu marginea estică pe care s-a scufundat Bazinul Transilvaniei. Locul de origine al
lavelor se află pe planul de subducţie al Plăcii Moldo-Ruse, sub Microplaca Transilvană.” (Posea,
2001, pg. 147).
Punerea în loc a lavelor în neogen s-a făcut dominant prin erupţii. Ca tipuri de vulcani au
predominat stratovulcanii. Se întalnesc şi resturi ale unor curgeri bazaltice de tip hawaiian, iar unii
cerecetători sunt de parere că au existat şi explozii violente de tip peleean.
Produsele vulcanilor de tip mixt - curgeri de lave, aglomerate vulcanice şi cenuşă- alcătuiesc
lanţul vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali, din care fac parte şi Munţii Oaş.
Munţii Oaş sunt vulcani stinşi, care nu mai prezintă nici un fel de activitate vulcanică, nici un
fel de pericol.
14
Ca vârstă absolută, determinările au identificat începuturile vulcanismului din Munţii Oaş ca
datând de 15 mil. ani, erupţiile încheindu-se acum cca. 6,8 mil. ani (Posea, 2002).
Cercetarile mai recente grupează erupţiile neogene in trei cicluri, dupa asociaţiile de roci cu
caractere petrochimice similare.
Astfel, ciclul I se manifestă prin riolite şi andezite cu forme explozive. În Oaş se depun stratele
vulcanogen-sedimentare (brecii, conglomerate, tufuri). Acest ciclu este deosebit de important din
punct de vedere metelogenetic în Oaş. Este de vârstă badenian superior-sarmaţian superior.
Ciclul II se manifestă în Oaş în sarmaţian-pannonian, este foarte important metalogenetic, se
manifestă efuziv şi subvulcanic dând dacite şi andezite cuarţifere.
Ciclul III se manifestă în Oaş prin curgeri de lave în nord şi dike-uri în sud, rocile principale
fiind andezitele bazaltoide.
Depresiunea Oaşului, formată din intercalaţii vulcanogen-sedimentare îşi datorează geneza
eroziunii de către bazinele hidrografice - râul Tur împreună cu afluentul său principal, Talna.
3.3 Evoluţie
Munţii Oaş (fig. 4), sunt cei mai reduşi ca înălţime (400-823 m – Vf. Piatra Bixadului), aici
vulcanismul începând şi încheindu-se cel mai devreme, deci au fost supuşi proceselor de eroziune
pentru o perioadă mai lungă de timp.
Eroziunea cuaternară a activat mult mai intens, reuşind să îndeparteze în mare parte carapacea
formată din lavele şi piroclastitele fazei mai noi, pliocene, punând astfel în evidenţă roci
neovulcanice, care aparţin fazelor mai vechi miocene. În această regiune se găsesc mai ales lave
andezitice de diferite tipuri, lave riolitice, dacitice şi piroclastitele respective.
15
Fig. 4. Subdiviziunile Munţilor Oaş
Aceşti munţi sunt îmbinaţi cu depresiuni interioare sau cu golfuri înspre câmpie. Aspectul
actual al structurii reliefului a fost determinat de trei cauze: vulcanismul, înălţările pliocen-
pleistocene şi eroziunea postvulcanică diferenţială dar şi nivelatoare. Specificul formelor este
determinat de vulcanism dar înalţimile actuale sunt datorate mişcărilor de ridicare postvulcanice.
Stadiul actual de evoluţie al aparatelor vulcanice (început de vulcanism rezidual) este dat însă de
eroziune. Relieful mai jos are aspectul unui platou, în cuprinsul căruia ies in evidenţă dykeurile.
Fâşia culmilor de tip obcine şi măguri mici de pe latura transilvaneană cu altitudini sub 500-
800 m în sectorul numit Măgurile Oaşului, ar fi un fel de echivalent al platoului de aglomerate din
Vulcanii Sudici. În cele mai multe cazuri apar sub forma de culmi paralele, alungite pe direcţie N-
S. Au rămas mai joase datorită ridicărilor atenuate pe această latură, dar şi din cauza eroziunii mai
active, fiind mai aproape de nivelurile locale de bază (Lacul Pannonic). Măgurile vulcanice joase
care apar în cadrul acestor culmi marchează coşuri de lave instalate pe falii de tip panonic,
transversale peste cele carpatice, sau pe falii locale, ele fiind specifice pentru Munţii Oaş.
Măgurile Oaşului pe latura de SV, la contactul cu Câmpia Someşului dar şi în interiorul
Depresiunii Oaş, sunt foarte joase şi formate cel mai frecvent din andezite dar şi din piroclastite.
Partea mai înaltă, Culmea Cămărzanei face parte din suprafaţa mai joasă a Ţării Lapuşului; se
înşiruie de la Oraşu Nou – Dealu Negru – până la V de Cămărzana şi până la graniţa, unde se află
Dealul Viilor – 359 m. Pentru acest sector de aliniament, este specifică săltarea bruscă a măgurilor
16
din platoul sedimentarului, existenţa în jurul lor sau pe anumite parţi a unor glacisuri extinse şi
formarea unor depresiuni de tip golf care pătrund printre măguri dinspre câmpie. Cele mai mici
măguri sunt în N – Dealul Viilor - 359 m – şi cresc spre SE – Măgura Pleşcuta - 363 m, Gruiul -195
m – din sedimentar, Măgura Turulung la Vii - 396 m, Jelejnic - 480 m, Dealu Negru - 346 m. În
interiorul Depresiunii Oaş, o măgură mai importantă este Frasinul Mare - 664 m.
. În cursul eroziunii hidrografice, în Depresiunea Oaşului au fost descoperite sedimentele
formate din nisipuri, gresii, marne, deci roci moi, aflate sub platoul vulcanic, evident mai dur. O
astfel de eroziune este anormală, deoarece se trece de la un strat mai dur la un strat alcătuit din roci
friabile.
De remarcat este prezenţa piemonturilor de eroziune (glacisuri), de natură probabil periglaciară,
formate prin degradarea rocilor, procesul de scurgere jucând un rol foarte important.
3.4 Subunităţi
Munţii Oaş sunt alcătuiţi din urmatoarele subunităţi: Munţii Tarna-Turţ, Munţii Cămărzanei
(Bixadului), Măgurile Oaşului şi depresiunile-golf (fig. 4). Va fi adusă în discuţie şi Depresiunea
Oaşului, depresiune intravulcanică (Velcea, 1964), nascută odată cu munţii ce o înconjoară, între
care şi Munţii Oaş.
Munţii Tarna-Turţ (fig. 5) sunt alcătuiţi din conurile vulcanice, platourile de lave
(piroclastite) şi măgurile, calificate uneori ca „masive”, de pe aliniamentul median nord-sud,
începand de la Tarna Mare şi coborând până la culoarul Turului. Această subunitate „de munte”
este limitată către vest de culoarele depresionare Comăluşa, Bătarci, Turţ şi Gherţa, iar la est de
culoarul depresionar al Lechincioarei, prelungit cu Depresiunea Oaşului.
Munţii Tarna prezintă în extremitatea nordică mai multe conuri vulcanice stratiforme precum
Oaş (422 m), străjuind localitatea Tarna Mare, vârful Frasin (813 m), vârful Baile Tarnei (644 m)
şi Holmul Mare (693 m). Ele domină cu 300-400 m depresiunile mai mici de pe văle Tarnei
(Depresiunea Văgaş) şi Lechincioarei.
Pe conurile acestor vulcani stinşi, unii cu resturi de cratere, cu diametre între 3-5 km, se
desfăşoară suprafeţele planezelor, cu pantă destul de accentuată, acoperite cu păduri de fag.
La sud de valea pârâului Tarna, până la Valea Bătarcilor în vest, şi respectiv, Lechincioara spre
est, se întâlneşte o aglomerare de vulcani şi platouri fragmentate de pârâul Turţ şi afluenţii săi.
Peste nivelul general al reliefului se evidenţiază Vârful lui Mitru, Cornet (418 m), „La
Rădăcini”(491 m) şi Dealul Vezuri(497 m), acoperite de păduri dese de fag, carpen şi stejar.
17
Fig. 5. Munţii Tarna Turţ
Munţii Turţ prezintă între izvoarele Turţului şi culoarul ceva mai larg al Turului de la
Calineşti-Oaş, o fragmentare mai mare, fiind alcătuiţi din vârfuri izolate, culmi netede şi înşeuări
ocupate de plantaţii pomicole. Astfel, la est de valea pârâului Turţ, unde este localizată şi mica
Depresiune Turţ-Băi, apar mai multe vârfuri şi holmuri precum: Vârful Pietricelii (619 m),
Cetăţuia Mare (553 m), Ceaslaşul (525 m), ce au formă conică, ori de spinări alungite, şi compun
un peisaj de munţi mici, în parte subliniat şi de fâneţele, păşunile şi livezile de pruni care
predomină aici, faţă de pâlcurile pădurilor ce apar doar pe versanţii abrupţi.
La sud de micile bazine depresionare din sectorul mijlociu al pârâului Turţ, prin contribuţia
acestuia şi a afluenţilor săi, relieful vulcanic este mai diversificat. Câteva măguri, acoperite de
păduri, ca dealurile Gozuniştea (469 m), Podolniceasca (484 m), Dealul Măgurei (297 m),
limitează la sud depresiunile joase. Treptat, locul culmilor este preluat de înşeuări cu altitudini
reduse, văi lărgite şi versanţi utilizaţi intens pentru agricultură, mai ales plantaţii de pomi
fructiferi. Porţiunea cea mai coborâtă se află la izvoarele pâraielor Magura şi Valea Rea, pe
interfluviul dintre Turţ şi Lechincioara. Înlesnind legătura prin drumuri şi poteci, între depresiunile
Cămărzana şi Turţ, acest spaţiu în care pădurile au fost înlocuite de culturi şi poieni, cu sălaşe ori
stâne împrăştiate, etalează un peisaj intramontan deosebit de frumos, intens umanizat, favorabil
amenajării unor locuri de vacanţă în preajma izvoarelor şi la marginea poienilor viu colorate
18
primavara si mai estompat toamna. De aici se pot iniţia drumeţii spre Munţii Turţ, spre frumoasa
aşezare Cămărzana şi spre culmile, platourile şi conurile vulcanice dinspre sud şi nord.
În platoul Frasinul Mare unitatea montană recâştigă integritate prin asocierea mai multor
măguri şi conuri, vechi centre de erupţie vulcanică, precum Pietroasa (585 m), Frasinul Mare (664
m), Dealul Mare (393 m), etc., într-un peisaj general de platouri, mărginite de abrupturi pe roci
andezitice.
Masivul Goruniş (466 m), sub forma unei culmi prelungi între Aliceni şi Călineşti-Oaş,
terminat printr-un abrupt de aproape 200 m către est (Piemontul Lechinţei), oferă turiştilor locuri
de încântare şi relaxare prin peisajul uşor vălurit. Acesta descinde treptat spre vest în Piemontul
Gherţelor, dominat din loc în loc de ivirile vulcanice sub formă de măguri (Dealul Greci - 294 m)
şi acoperit cu livezi şi podgorii. Pe latura de sud, alte vârfuri şi măguri solitare cu altitudine redusă,
fac tranziţia spre valea Turului – poartă de pătrundere în Ţara Oaşului.
Munţii Cămărzanei (Bixadului) se situează în partea estică a Munţilor Tarna (fig. 6). La NE
de Cămărzana străjuieşte Geamăna Mare (646 m), lipită de Geamăna Mică, o structura vulcanică
cu aspect de con, având pantele radiare abrupte, văi divergente bine adâncite, păduri dese, şi numai
în creştet poieni şi păşuni.
Fig. 6. Munţii Cămărzanei
19
Din vârful Munţilor Cămărzana, se poate vedea toată Depresiunea Cămărzanei, o parte din ce a
Oaşului, până în zările îndepărtate ale
Munţilor Igniş. Acelaşi peisaj de
măguri insulare domină spaţiul de la
izvoarele Târşolţului până la Măgura
Vâscului (823 m). Aceasta din urmă
reprezintă un vulcan tipic, fiind uşor
de recunoscut după poziţia iniţială a
craterului, identificat printr-o mică
depresiune lacustro-mlăştinoasă, ce
este situată în partea centrală, şi are
formă tipică de con. Este cel mai înalt
vârf din Munţii Oaşului (foto 2).
Foto 2. Vf. Piatra Vâscului (Popa, 2008)
În continuare, spre SE, domină Masivul Carolea (817 m), un vulcan cu flancuri largi şi pante
din ce în ce mai domoale care, la periferie, se transformă în platouri uşor înclinate. Părţile înalte
constituie un domeniu de fâneaţă. Marginile mai păstrează petice din pădurile de foioase, bine
închegate odinioară, mascând adesea denivelările puternice dintre munte şi Piemontul Bixadului.
Izvoarele de la contactul rocilor vulcanice, din Masivul Carolea, cu cele sedimentare din treptele
de relief joase, atrag păstorii spre a-şi fixa stânele pentru vărat, aici înşirându-se stânele oierilor
din Bixad, Certeze şi Huta-Certeze.
Unitatea montană dinspre graniţa ţării se termină cu Platoul Şesului, neted ca o câmpie, dar
suspendat la 600 m altitudine. El domină piemontul Moişeni şi Pasul Huta.
Denivelarea este pregnantă doar pe latura sudică, în timp ce dinspre est urcuşul pe faţa
platoului se menţine între 25 şi 100 m. Numele de „şes” este potrivit şi pentru faptul că în partea sa
centrală apa freatică este aproape de suprafaţă, întreţinând o vegetaţie suculentă. Aceste terenuri
formează fâneaţa „moişenilor”, crescători de vite. Vecinătatea pasului Huta, cu dotări turistice
adecvate, facilitează organizarea unor drumeţii scurte pe întinsul platoului.
Măgurile Oaşului şi depresiunile-golf de pe latura vestică a Munţilor Oaş se înalţă peste
şesuri. Măgurile apar de obicei, asociate două câte două la intrarea în depresiunile golfuri (fig. 7).
20
Fig. 7. Măgurile Oaşului
Măgurile Oaşului încep cu micuţa măgură Şirlău (328 m), continuînd cu Măgura Viilor (359
m), apoi cam la aceeaşi altitudine se menţin măgurile Plescuţa (356 m) şi Tămăşeni (383 m), din S
culoarului Bătarci. Numai în direcţie E altitudinile cresc uşor în măgurile Bătarci (480 m) şi Dealu
Babei (503 m), structuri vulcanice cu peisaj apropiat de ce al Munţilor Turţ.
În zona de contact a Câmpiei Vestice cu Munţii Oaş, străjuiesc măgurile Turulung-Vii (396 m)
şi Oul (359 m). Deşi scunde, faptul că se înalţă brusc deasupra şesului mlăştinos al Turului, le
conferă totuşi fizionomia de munţi. Peisajul este foarte pitoresc, de-a lungul drumurilor care le
înconjoară apărând gospodării cu livezi şi vii.
Printre măgurile Jelejnic (480 m) şi Oraşu-Nou (346 m), de pe latura SV a regiunii sunt „porţi”
de intrare în Ţara Oaşului. Edificiul vulcanic Jelejnic (480 m), coboară în direcţie estică, prin mai
multe vârfuri scunde ca Dealu-Mare (290 m), Remete (306 m), Dâmbu Roscutului (229 m),
despărţite de văi, până spre drumul comunal Vama – Tur. În aceeaşi direcţie estică, locul pădurii
din creştetul măgurii Jelejnic este luat de fâneţe, apoi de livezi şi podgorii, iar aproape de vatra
depesiunii ogoarele locuitorilor din Prilog şi Prilog-Vii.
„Măgura de la Oraşu-Nou, situată la S de „poarta” Talnei, poartă amprenta eroziunii
îndelungate şi a unei activităţi antropice intense. Ea este o curiozitate stiinţifică pentru cei ce se
21
interesează de natura plaiurilor oşeneşti, deoarece reprezintă cel mai vechi edificiu vulcanic din
întreg ţinutul Munţilor Oaş.” (Mac , Budai , 1992, p. 92)
Depresiunea Oaş (fig. 8) este aproximativ rotundă şi închisă din toate părţile, de munţii
vulcanici, nu prea înalţi, mai falnici către E (Munţii Igniş) şi V (Munţii Tarna-Turţ) şi foarte scunzi
spre SV (măgurile Jelejnic şi Oraşu-Nou). Are aspectul unui amfiteatru , începând cu treapta
luncilor şi teraselor, continuând cu cea a piemonturilor şi sfârşind cu abruptul dinspre munte.
Fig. 8. Depresiunea Oaşului şi depresiunile - golf
În partea estică şi sudică, depresiunea este merginită de Munţii Igniş. Către V şi SV apar
conuri, măguri şi platouri cu înălţimi ce coboară de la 800 la 200 m, începând din Vârful Frasin
(813 m) şi terminând cu gruiurile de 200 m altitudine din apropierea „porţilor” Tarna şi Turţ, prin
care se face legatura cu Câmpia Someşului. La N şi NE, lângă Munţii Bixadului (600-700 m), se
află pasul Huta (987 m) care asigură deschiderea către Depresiunea Maramureşului.
Acest spaţiu depresionar (614 km2), desfaşurat altimetric între 150 m (Poarta Turului) şi 450
m, reprezintă un adevărat „recipient” de materie şi energie dinspre munţii înconjurători. Din
materialele desprinse din aceştia şi cărate de ape, au fost clădite piemonturile marginale. Cursurile
râurilor cu izvoarele în munţi, converg către partea cea mai joasă a depresiunii, adunandu-se în
apropiere de Remetea Oaşului. La fel şi drumurile se strâng, tot mai mult către axa principală,
şoseaua Oraşu-Nou – Negreşti-Oas – Huta. Căile de comunicaţie urmăresc culoarele văilor şi
pantele domoale ale piemonturilor, înlesnind accesul spre zonele montane mai greu accesibile. De
altfel, zona depresionară pătrunde adânc în interiorul Munţilor Oaş şi Igniş prin două golfuri mai
mari, unul nordic, pe cursul Lechincioarei, şi altul sudic, insinuat pe afluenţii Pârâului Rău şi Văii
22
Albe. Între cele două golfuri depresionare, muntele coboară către vest printr-un pinten alcătuit din
dealul Măgura şi de Măgura Teiului.
Sunt prezente şi aici următoarele subdiviziuni: Depresiunea Lechincioara-Cămărzana, Culoarul
Târşolţului şi Depresiunea Negreşti.
Depresiunea Lechincioara-Cămărzana apare ca un golf intramontan ce pătrunde pe
Lechincioara până sub măgurile vulcanice Cetăţeaua Mare, Holmul Mare şi Geamana, unde se află
izvoarele acestui râu. Sectorul de obârşie este conturat sub forma unui bazin de eroziune şi anume
bazinul Cămăzana, închis în partea S de „poarta” sau strâmtura dintre înălţimile Măguriţa Mare şi
Gruiul Tufei. Acest bazin, în care se găseşte frumoasa localitate Cămărzana ce este reprezentativă
pentru ţinutul Oaşului, comunică în direcţie vestică, printr-o înşeuare largă, cu depresiunea Turţ-
Băi, pe sub vârful Murgaş.
Culoarul Târşolţului se înfăţişează ca o cale de pătrundere spre munte. De o parte şi alta,
valea Lechincioarei este încadrată de măguri şi platouri vulcanice şi anume Frasin şi Goruniş la V,
dealul Măgura la E, acoperite cu păduri de fag şi fâneţe. La baza lor se desfăşoară, mai mult pe
stânga văii, piemontul Aliceni, cu numeroase livezi cu pruni. Contactul dintre munte şi piemont
este marcat de linia izvoarelor în jurul cărora fâneţele îşi păstrează frăgezimea până în toiul verii.
Depresiunea Negreşti ocupă partea central-estică şi sudică. Relieful urcă în trepte dinspre
şesul excesiv de umed al Văii Rele (140-150 m), către piemonturi (200-300 m), până sub
abrupturile Munţilor Igniş. Pe numeroase văi, şi pe platourile ori măgurile mai scunde au fost
create rariştile şi împinse ogoarele, livezile, fâneţele şi chiar gospodăriile împrăştiate ale oşenilor
din Racşa, Vama, Luna, Negreşti-Oaş şi Certeze. Acestei semielipse de vetre umane îi dă replică
cea care începe la Oraşu-Nou (în SV) şi continuă pe la poalele măgurilor vulcanice dinspre porţile
Tarnei şi Turului, pe la Prilog, Remetea Oaşului, Călineşti-Oas, Boineşti, Bixad şi Moişeni,
sfârşind la Huta-Certeze.
Astfel, peste cadrul reliefului, format din şesurile largi ale văilor Turului, Tarnei, Lechincioarei
şi din piemonturile Racşa, Negreşti, Bixad, Aliceni, se suprapune peisajul umanizat prin utilizarea
multiseculară a resurselor locale şi creaţia spirituală într-o sinteză geografică ce defineşte ţinutul
din nordul cel mai de nord al României. (Mac, Budai, 1992)
23
4 POTENŢIALUL TURISTIC CLIMATIC
Clima influenţează în mod hotărâtor desfăşurarea activităţilor turistice favorizându-le sau
inhibându-le. Impactul elementelor climatice şi al climei în ansamblu se manifestă foarte
diferenţiat asupra organismului persoanelor participante la fenomenul turistic, unii turişti
suportând condiţiile climatice ale unei anumite zone, iar alţii nu.
Elementele climatice (temperatura, precipitaţiile, vântul, nebulozitatea, presiunea atmosferică,
etc), constituie ambianţa necesară desfăşurării turismului dar şi o importantă resursă pentru
recreere, pentru tratament balneoclimateric sau climateric, ce oferă posibilitatea desfăşurării
turismului climateric, sportiv sau de agrement. Climatul influenţează puternic şi psihicul
individului, vremea urâtă devenind prin inconvenientele sale, un prag peste care opţiunea turistului
trece foarte rar.
24
Climatul are o influenţă deosebit de ridicată asupra cererii dintr-o anumită perioadă a anului şi
asupra duratei sejurului, imprimând de asemenea ritmuri sezoniere şi ducând la apariţia şi
dezvoltarea staţiunilor climaterice.
Munţii Oaş aparţin tipului climatic major temperat-continental de tranziţie, ca de altfel întregul
teritoriu al României, având caracter montan şi depresionar şi fiind sub influenţa maselor de aer
umed din vest.
Temperatura medie anuală este dată de izoterma de 8oC, la poalele Munţilor Oaş şi de cea de
9oC în aria depresionară (tabel 1), scăzând la 4-60C pe culmile mai înalte. Această zonă este
caracterizată de izotermele de 18o şi 20oC pentru luna iulie şi -3o şi -4oC pentru luna ianuarie,
valorile mai mari fiind specifice zonelor mai joase din depresiune, iar cele mai mici zonelor mai
înalte, de pe culmi.
Tabel 1. Valorile temperaturii medii lunare (oC) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
-2,4 -0,9 4,2 10,1 15,2 18,2 19,9 19,1 15,1 10 4,3 0 9,4
Legat de temperatură a apărut conceptul de confort termic ce reprezintă proprietatea
organismului de a-şi menţine temperatura constantă între anumite limite ale temperaturii mediului
ambiant, lucru posibil prin cedare sau prin acumulare de căldură. Pentru a indica gradul de confort
termic se utilizează unitatea convenţională temperatura echivalent efectivă (TEE). Indicele de
confort termic este influenţat de umiditatea şi viteza vântului şi prezintă valori favorabile în
intervalul 16,8-20,6 ToEE. Sub această valoare se resimte inconfortul termic prin răcire, iar peste
această valoare se resimte inconfortul termic prin încălzire.
Nebulozitatea, când este accentuată, slăbeşte vizibilitatea, mai ales în zona montană, şi reduce
durata de strălucire a soarelui, devenind chiar element de stres. Formaţiunile noroase mai izolate
sau cele constituite din nori subţiri, de tip Cirrus, fie întregesc valoarea estetică a peisajelor, fie
reduc intensitatea radiaţiei calorice, negativă pentru organismul uman.
Tabel 2. Valorile nebulozităţii medii lunare ( %) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
7,1 6,8 6 5,8 5,7 5,3 4,7 4,7 4,7 5,7 6,8 7,2 5,5
25
Rezultă că timpul senin este predominant în lunile iulie-septembrie (tabel 2), fiind cel mai
favorabil practicării tuturor tipurilor de turism.
Precipitaţiile constituie condiţii climatice restrictive (tabel 3), nefavorabile desfăşurării
activităţilor turistice, dacă sunt lichide. Timpul ploios adaugă, în plan psihologic un stres în plus,
determinând sedenterizarea temporară a turistului în locul de sejur.
Zăpada, în schimb, şi acumularea ei sub forma unui strat de zăpadă persistent sunt elemente
indispensabile practicării sporturilor de iarnă. Numărul anual de zile cu zăpadă este în medie de
30-40, mai mic în arealul depresionar, şi mai mare pe culmi, ajungând până la 80 în zonele cele
mai înalte.
Tabel 3. Valorile precipitaţiilor medii lunare ( mm) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
70,7 65 61,7 78,3 90,5 111,2 92,6 89,1 76,9 84,4 76,8 78,8 976
Vânturile care predomină în zona Munţilor Oaş sunt cele de vest determinate de circulaţia
vestică, ce aduc precipitaţii mai bogate, provocând o nebulozitate mai ridicată. Pe culmile mai
înalte sunt prezente uşoare influenţe nordice, ce duc la temperaturi mai scăzute şi un nr. mai mare
de zile cu precipitaţii solide. Viteza medie a vântului este sub 4 m/s, cu cele mai mari intensităţi în
lunile mai-iunie, şi cele mai mici în septembrie-noiembrie. Desigur că pe culmile mai înalte viteza
vântului creşte, depăşind 5 m/s.
Unele fenomene atmosferice precum ninsoarea, ceaţa sau orajele sau hidrometeorologice
precum chiciura sau poleiul împiedică şi ele practicarea diferitelor forme de turism, reducând
vizibilitatea şi condiţiile de siguranţă.
În concluzie, turismul itinerant, drumeţia, beneficiază de condiţii optime de desfăşurare în
intervalul august-octombrie, în timp ce lunile noiembrie-aprilie sunt favorabile sporturilor de
iarnă, iar intervalul iunie-septembrie este favorabil helio şi aeroterapiei.
Aeroterapia, sau baia de aer, este indicată în multe afecţiuni deoarece are un caracter sedativ
sau tonifiant şi constă în expunerea parţială sau totală a corpului la acţiunea aerului, fără o
influenţă directă a radiaţiei solare, pentru antrenare sau călire termică, în scopul ameliorării
proceselor de termoreglare. Uneori se asociază cu gimnastica medicală, sau cura internă cu ape
minerale, mai ales în zona Munţilor Oaş.
Helioterapia sau baia de soare se bazează pe expunera la acţiunea radiaţiei solare directe.
26
Cura de teren este o terapie mai complexă ce asociază mişcările în aer liber cu baia de aer şi de
soare. Aceasta presupune un mers echilbrat pe tresee amenajate, cu pante uşoare, pentru adaptarea
organismului la efort.
Indicele climato-turistic evaluează calitatea turistică a sezonului estival şi se calculează după
formula propusă de R. Calusse şi A. Guérout:
I= (S+T-5*D)/5
unde S este durata de strălucire a soarelui, în ore, T este temperatura medie, iar D este durata
precipitaţiilor în timpul zilelor, în ore.
Tabel 4. Indicele climato-turistic lunar la staţia Baia Mare - 194 m (după Ciangă, 1997)
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
30,8 54,1 22,2 14,5 24,8 52 70,8 66,7 48,2 31,1 13,5 47,3
Valorile optime se înregistrază în lunile iunie, iulie şi august, cu un maxim în luna iulie (tabel
4).
Indicele de stres bioclimatic se referă la acţiunile cu efect negativ asupra organismului uman,
determinat de condiţiile climatice nefavorabile. Acesta poate fi stres bioclimatic cutanat, dat de
senzaţiile de cald şi de frig, dependent de temperatura aerului şi de viteza vântului, pe care le
resimte organismul prin intermediul pielii, în procesul termoreglării, presum şi stres bioclimatic
pulmonar, dat de senzaţia de sufocare resimţită de organism, în urma acţiunilor vaporilor de apă
asupra mucoaselor căilor respiratorii. Stresul bioclimatic total reprezintă solicitarea globală a
climatului, asupra organismului, atacat simultan la nivelul pielii şi al plămânilor. În regiunea
Munţilor Oaş, stresul bioclimatic are valori cuprinse între 30-40 de unităţi, deci este potrivit
desfăşurării tuturor activităţilor turistice.
Bioclimatul specific acestei zone este sedativ-indiferent, datorită înălţimilor relativ moderate
(max. 823 m – Piatra Vâscului). Temperaturile moderate (8oC), nebulozitatea şi gradul de
umiditate mai ridicate, presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui şi vânturile mai
moderate duc la adaptarea organismului mai rapidă, cauzând principalelor funcţii ale organismului
uman să intre în repaus relativ. Este indicat în toate anotimpurile, neavând contraindicaţii pentru
persoanele bolnave sau sănătoase. În cazul acestui tip de bioclimat, confortul termic anual prezintă
27
valori maxime, comparativ cu alte tipuri, în timp ce stresul cutanat, pulmonar şi bioclimatic total
prezintă cele mai scăzute valori, înregistrându-se un maxim al lunilor relaxante şi echilibrate.
Se recomandă pentru curele de odihnă şi neurastenii, stări de convalescenţă. În astfel de cazuri
climatoterapia rămâne o formă principală de tratament, presupunând, printre altele, beneficiul
terapeutic al aeroioizării negative, şi aerosolilor vegetali cu efect sedativ în primul rând.
Climatul de adăpost este specific zonei depresionare, având condiţii bioclimatice tonice-
stimulative, uşor relaxante, oarecum asemănătoare bioclimatului descris anterior. Aceste condiţii
au dus la apariţia staţiunilor balneoclimaterice Valea Mariei şi Bixad, situată la altitudinea de 178
m, cu prezenţa apelor minerale recomandate pentru cura internă (afecţiuni ale tubului digestiv şi
glandelor anexe) ca şi pentru cea externă (afecţiuni ale aparatului cardio-vascular şi locomotor).
Tot aici a funcţionat un sanatoriu pentru afecţiuni pulmonare, în prezent închis.
5 POTENŢIALUL TURISTIC
HIDROGEOGRAFIC
Alături de relief, hidrografia constituie principala sursă de atracţie în cadrul fondului turistic
natural. Reţele fluviatile precum şi lacurile, indiferent de mărimea şi importanţa lor, devin o
resursă turistică foarte importantă prin generarea efectului de margine, posibilităţile oferite
agrementului prin înot sau pescuit, diversificarea valenţelor peisagistice. Malurile apelor, prin
microclimatul şi peisajul specific, devin o zonă vizată de turismul de sfârşit de săptămână.
28
Apele minerale alcătuiesc o categorie aparte de resurse, atât din punct de vedere genetic, cât
mai ales al funcţiei turistice. Importanţa lor atractivă constă în încărcătura minerală pe care o
conţin, fiind utilizate în cura internă sau
externă pentru afecţiuni ale aparatului
locomotor, cardiovascular, digestiv,
neurologic, respirator, boli metabolice, etc.
Fondul turistic hidrogeografic dispune de
numeroase resurse hidrominerale cantonate la
Bixad (foto 3), Negreşti-Oaş, Băile Tarna,
Valea Mariei, fiind foarte puţin utilizat în
câteva staţiuni balneare de interes local ca de
ex. la Valea Mariei.
Foto 3. „Borcutul” Bixad (Popa, 2008)
Râul Tur (fig. 9), principalul colector al
apelor din această regiune, are o lungime de
66 km şi un bazin hidrografic puternic
ramnificat, după structura reliefului. Râurile
îsi au izvoarele în rama muntoasă ce
înconjoară Depresiunea Oaşului, precum şi
în piemonturile aferente şi se grupează pe
fundul depresiunii ca de exemplu la
Boineşti, unde se unesc într-un singur braţ
râurile Tur, Valea Albă (19 km), Valea Rea
(26 km) şi Lechincioara (29 km).
Fig. 9. Reţeaua hidrografică
La V de „porţile” de la Călineşti şi Oraşu Nou se unesc râurile care le străbat şi anume Turul şi
Talna (35 km), pentru a străbate mai apoi, meandrat, Câmpia Someşului. Pe versanţii vestici ai
Munţilor Oaş curg râuri mici, dar cu pante şi debite mari ca Tarna, Bătarci, Hodoşul, până în
Câmpia Halmeului, unde se despletesc în numeroase canale.
În perioadele cu ploi abundente sau de topire a zăpezilor, râurile provocau numeroase
inundaţii, astfel încăt pentru regularizarea râului Tur, a fost amenajat lacul de acumulare de la
Călineşti, având funcţii multiple ca regularizări de debite, piscicultură, agrement.
29
Lacurile joacă un rol extrem de
important în orientarea fluxurilor de
turişti, fiind o sursă de destindere,
având o mare atracţie peisagistică,
atracţie pentu înotători, faună piscicolă
bogată, ce atrage turismul piscicol.
Lacul de la Călineşti-Oaş (foto 4),
situat între Dealul Jelejnic şi Dealul
Coasta are o suprafaţă de 380 ha, fiind
una dintre cele mai atractive zone din
această regiune.
Foto 4. Lacul Călineşti (Popa, 2008)
Este un lac antropic, construit pentru regularizarea râului Tur, care a atras numeroase investiţii,
în zonă construindu-se case de vacanţă private, dar şi baze de cazare destinate turiştilor. Din
păcate, în ultimul deceniu multe din aceastea au fost lăsate în paragină.
O revigorare a ofertei turistice în zonă ar fi posibilă şi indicată datorită potenţialului mare
oferit ce cuprinde un loc de recreere,
ideal pentru înot, plimbările prin natură,
mai ales în pădurile bogate ale Dealului
Jelejnic, pescuit, lacul fiind bogat în
specii precum ştiuca, bibanul, şalăul,
somnul. De asemenea poate fi avută în
vedere o mai bună amenajare a lacului,
prin crearea de mijloace de transport pe
apă, destinate turiştilor, crearea unor
restaurante cu specific pescăresc, etc.
Foto 5. Lacul Mujdeni (Popa, 2008)
Lacul de la Mujdeni (foto 5), amenajat pe râul Talna, în apropiere de Oraşu Nou este amplasat
într-un cadru natural deosebit de frumos, motiv pentru care au fost construite în zonă o mulţime de
cabane şi căsuţe private, precum şi un complex turistic pentru tratament. Şi acest lac are o
ihtiofaună deosebit de bogată, motiv pentru care atrage numeroşi pescari.
Sursele hidrominerale terapeutice (fig. 10) formează o categorie de factori generatori ai unei
vechi forme de turism precticate, turismul balnear. Apele minerale, numite de localnici „borcuturi”
şi foarte apreciate se detaşează chiar faţă de celelalte componente ale fondului turistic natural, prin
30
utilizare constantă, încă de acum două secole, datorită varietăţii lor hidrochimice, cu efecte
terapeutice complexe. Predomină apele bicarbonatate carbogazoase, ca rezultat direct al
fenomenelor postvulcanice, cu emanaţii de CO2, ce caracterizează aureola mofetică a Munţilor
Oaş. În zona aceasta sunt ape minerale bicarbonatate, cloruralte, sodice, calcice, magneziene,
sulfuroase la Tarna Mare, Bixad, Certeze, Negreşti.Oaş, Valea Mariei.
Apele minerale de Bixad sunt bicarbonate, clorosodice, carbogazoase cu o mineralizaţie de 6-
12,1 g/l. Cele interceptate în foraj au caracter artezian. Acestea sunt recomandate pentru afecţiuni
ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe, ale aparatului cardio-vascular. La Valea Mariei apele
sunt bicarbonatate, clorurate, calcice, feruginoase, carbogazoase, cu o mineralizaţie de 20 mg/l şi
un conţinut de CO2 liber de 633,6 mg/l. Prin foraj au caracter artezian, fiind recomandate în
afecţiuni gastro-intestinale, boli hepato-biliare, stări alergice, iar în cura externă, pentru afecţiuni
ale aparatului cardio-vascular şi boli endocrine. Apele minerale de la Tarna Mare sunt feruginoase,
bicarbonatate, şi au o mineralizaţie
de 2,9 g/l, fiind benefice pentru boli
ale aparatului digestiv. La Certeze
apele minerale sunt utilizate pentru
îmbuteliere, fiind carbogazoase,
bicarbonatate, clorurate, potasice, cu
mineralizaţie de 2164,6 mg/l şi un
conţinut de CO2 de 831 mg/l, iar prin
foraje au caracter artezian (Ilieş,
2006).
Fig. 10 Izvoarele minerale din
zona Oaşului
Aceste resurse hidrominerale, deosebit de preţioase, nu sunt însă valorificate decât parţial,
singurele folosite fiind cele de la Valea Mariei, pentru tratament, aici existând o valorificare încă
din sec. XIX, şi de la Certeze pentru îmbuteliere.
31
6 POTENŢIALUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC
Zona Munţilor Oaş are un potenţial turistic biogeografic destul de consistent reprezentat atât
printr-o vegetaţie bogată, în special pe măgurile bine împădurite din cuprinsul munţilor, sau în
zonele propuse pentru a fi înscrise în rândul arealelor protejate în colaborare cu Ucraina, cât şi
printr-o faună ce prezintă interes cinegetic (mistreţ, căprior, fazan).
6.1 Fondul turistic biogeografic
32
Vegetaţia are un rol foarte important în cadrul potenţialului turistic natural, spaţiile verzi
constituind din cele mai vechi timpuri locuri de relaxare pentru oameni. Aerul curat din zonele cu
vegetaţie bogată reprezintă şi el un factor atractiv pentru turiştii proveniţi mai ales din zonele
urbane aglomerate, poluate. Pădurea, considerată „aurul verde”, este foarte importantă, atrăgând
turiştii în drumeţii, atât pentru sălbăticia pitorească, cât şi pentru sentimentul de relaxare pe care
contactul cu natura îl oferă.
„Efectul de margine” şi „efectul de insulă” sunt subordonate prezenţei vegetaţiei în teritoriu şi
a raportului existent între componentele sale (vegetaţie forestieră sau ierboasă) şi modul de
receptare a acestora de către turişti. Schimbarea bruscă a însuşirilor peisajului atrage atenţia
turiştilor. Marginea pădurii devine astfel o fâşie de concentrare cu caracter temporar a turiştilor,
unde pajiştile oferă posibilităţi multiple de campare, iar pădurea ambianţa necesară recreeri
propriu-zise. Suprafeţele ocupate cu păduri întinse generează şi „efectul de insulă”, conform căruia
arealele de maximă concentrare a turiştilor vor fi poienile din interiorul pădurilor. Prezenţa pădurii
devenind copleşitoare, vizitatorul va căuta o evadare, alegând luminişurile pajiştilor, „insula”
despădurită. Acest spaţiu este optim pentru instalarea corturilor dar şi pentru crearea unei baze de
cazare permanenete.
Pădurea trebuie asociată, inclusiv pe plan turistic, unei biocenoze de mare diversitate,
compusă, pe lăngă speciile lemnoase, din numeroase specii de plante ierboase, ce contribuie la
diversificarea potenţialului de atractivitate.
Vegetaţia terestră s-a instalat în această zonă, odată cu încetarea activităţilor vulcanice, precum
şi retragerea apelor mării (Karacsonyi, Negrean, 1986-1987).
În prezent pădurile, deşi destul de extinse, ocupă mult mai puţin decât obişnuiau să ocupe,
datorită extinderii terenurilor agricole. Curba atractivităţii scade dinspre păduri spre pajişti.
Munţii Oaş se încadrează în etajul pădurilor de foioase, ce favorizează drumeţiile lungi,
vegetaţia este, însă, diferenţiată şi în funcţie de pantă, expunere şi rocă.
Condiţiile de relief, climă, şi sol au permis ca vegetaţia să se etajeze normal în altitudine,
începând cu esenţele moi, care însoţesc văile Turului şi ale afluenţilor săi, continuând apoi, cu
pădurile de stejar şi fag, pe areale foarte restrânse apărând şi coniferele. Pădurile au cea mai mare
extensiune în bazinul superior al Lechincioarei, respectiv în bazinetul Cămărzana, unde pădurile
coboară sub altitudinea de 300 m, suprapunându-se zonelor piemontane, spre deosebire de alte
areale care la aceste altitudini sunt ocupate de terenuri agricole. O situaţie similară se întâlneşte şi
în V Munţilor Oaş, care sunt bine împăduriţi.
Pădurile din Munţii Oaş sunt reprezentate prin păduri de stejar, gorun, fag de dealuri şi fag
montan. Fagul se dezvoltă în condiţii optime începând de la limita sa inferioară şi până la 1200 m,
33
astfel că acoperă o parte din zona piemonturilor înalte intens degradate, apoi rama estică, nordică
şi vestică a Munţilor Oaş.
În această zonă, cea mai mare răspândire o au pădurile de fag de dealuri, ce apar nu numai ca
atare, ci şi în amestec cu gorunul, mai ales la limita inferioară, şi uneori în amestec cu paltinul
(Velcea, 1964). Pădurile în amestec de fag şi gorun apar pe pantele mai însorite din S şi V, pe văile
largi ce drenează piemonturile din bazinetul Negreşti, ridicându-se şi pe interfluvii. Local, pe
piemontul Târşolţ, apar păduri de fag în alternanţă cu stejar. Aici este caracteristică şi bogăţia
stratului ierbos cu specii ca năprasnica, măcrişul-iepuresc, laptele-cucului, etc. datorită
luminozităţii şi a precipitaţiilor bogate.
Foto 6. Pădure de gorun de la baza Dealului Jelejnic (Popa, 2008)
Pădurile de gorun ocupă areale mai întinse în partea vestică a Munţilor Oaş, pe dealurile
Jelejnic (foto 6) şi Hăgău, mai puţin pe dealul Ursoi şi pe treapta inferioară a piemonturilor în SE
comunei Vama. Pădurile de gorun cu speciile cele mai caracteristice (Quercus petraea, Quercus
polycarpa, etc.) se prezintă în limitele bazinetului Târşolţ şi în zona piemonturilor de la Bixad, în
amestec cu stejarul pedunculat şi cerul, care formează adevărate păduri acolo unde nivelul freatic
este aproape de suprafaţă.
34
Foto 7. Stejar pedunculat în zona Bixadului (Popa, 2008)
Stejarul pedunculat, specific zonei de câmpie, apare pe dealul Măguriţa şi în împrejurimile
sanatoriului de la Bixad (foto 7) şi la Valea Marie. În bazinetul Târşolţ, stejarul se găseşte în
amestec cu frasinul, pe alocuri acesta fiind frecvent, de unde şi numele de valea Frasinului dat unui
afluent al Lechincioarei şi unui afluent al Pârâului Rău.
Pe suprafeţele zonei piemontane apar pajişti cu ierburi mezofile (Agrostis tenuis, Cinosurus
cristatus L.). În SV dealului Jelejnic şi în E Bazinetului Târşolţ, se dezvoltă în poienile de pe
pantele domoale şi însorite, fâneţe şi păşuni alcătuite din graminee şi plante iebacee.
Pe pantele domoale, cu precipitaţii bogate şi substrat geologic favorabil se formează turbăriile.
Vegetaţia de luncă are cea mai mare extensiune în poarta Talnei, a Turului şi a Lechincioarei,
precum şi în lungul Pârâului Rău şi este formată din specii de salcie şi plop, localizate pe
grindurile care însoţesc râurile.
35
Foto 8. Lunca râului Tur (www, 2008)
În concluzie, vegetaţia decurge din condiţiile fizico-geografice ale acestei regiuni şi este un
rezultat al activităţii societăţii omeneşti. În ultima perioadă, în ciuda intenselor defrişări care au
avut loc de-a lugul timpului, se observă o tendinţă de protejare a mediului, o grijă pentru spaţiile
împădurite sau cele bogate în vegetaţie.
Se găsesc şi elemente termofile cum este castanul dulce (Castanea sativa) de lângă sanatoriul
de la Bixad, sau izolat la Cămărzana, unde reprezintă plantaţii mai vechi.
Cel mai vechi specimen de arbore existent în cuprinsul acestei zone,
datând dinainte de primele menţionări documentare ale acestui spaţiu, este
teiul din Cămărzana (foto 9), care are o vârstă de cca. 800 de ani.
Foto 9. Teiul din Cămărzana (Andron, 1942)
6.2 Fondul turistic zoogeografic
Fauna, ca şi vegetaţia, se impune prin varietate, densitate şi valoarea trofeelor, din punct de
vedere turistic prezentând importanţă prin valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică şi ştiinţifică.
Implicarea faunei în turism are în vedere mai ales dezvoltarea turismului cinegetic şi a
pescuitului sportiv. Turismul cinegetic este practicat de o anumită categorie de turişti, relativ
36
redusă numeric, dar acest aspect nu influenţează eficienţa sa, ci dimpotrivă. În turismul cinegetic,
obiectivul principal al recreerii îl constituie prezenţa şi vânarea unor animale mari sau a celor cu
blănuri scumpe. Trofeele prezintă una din motivaţiile esenţiale ale practicării sale. Pentru
facilitarea recreerii de tip cinegetic, prin îmulţirea şi localizarea animalelor căutate, dar şi pentru
menţinerea sub control a vânătoarei, s-au înfiinţat fondurile de vânătoare şi parcurile naturale unde
riscul decimării faunei şi a dispariţiei unor specii este înlăturat.
Pescuitul sportiv îşi are de asemenea grupa sa de participanţi, desfăşurându-se în perimetrul
lacurilor sau de-a lungul râurilor.
În Munţii Oaşului se găseşte o faună bogată, specifică zonelor de pădure, în zonele mai înalte,
precum şi de stepă, în zonele mai joase, unde au pătruns din Câmpia Someş-Tur. În zona montană
trăiesc o serie de animale de interes cinegetic cum sunt cerbul (Cerbus elaphus), căprioara
(Capreolus capreolus), ursul (Ursus arctos), porcus mistreţ (Sus scrofa). În număr mare se găsesc
lupul (Canis lupus), pisica sălbatică (Felis sivestris), vulpea (Vulpes vulpes). În pădurile de fag
apare jderul de copac (Martes martes), iar în pajiştile naturale se găseşte nevăstuica comună
(Mustela nivalis).
Dintre rozătoare, cel mai răspândit este iepurele comun (Lepus europaeus), apoi veveriţa
(Sciurus vulgaris), iar în ultimul timp a pătruns din Câmpia Tisei şi zonele joase mlăştinoase
bizamul (Ondarta zibethica).
Caracteristic este faptul că cerbii, căprioarele, mistreţul, ursul, coboară la începutul iernii, în
zonele mai joase, piemotane, pentru hrană (Velcea, 1964).
Dintre păsări, cele mai răspândite în păduri sunt ciocănitoarea, porumbelul gulerat, turtureaua,
sitarul. Se găseşte aici, în număr mai redus şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix).
În pădurile de foioase obiectul principal al vânătorii îl reprezintă iepurele, lupul, vulpea,
căprioarele, cerbii. Fauna ihtiologică este destul de variată, putându-se distinge o zonă a
păstrăvului (Salmo trutta labrax), care înaintează dinspre munte, până în piemonturile înalte pe
râurile Talna şi Tur. Se mai remarcă ştiuca (Esox lucius), bibanul (Perca fluviatilis), şalăul
(Stizostedion lucioperca), somnul (Silurus glanis). În general se practică un pescuit sportiv, mai
ales pe lacul Călineşti.
6.3 Proiecte propuse privind protejarea unor areale
În Munţii Oaş sunt prezente numeroase zone cu particularităţi genetice şi evolutive variate
reflectate în existenţa unor obiective sau zone ocrotite cum ar fi: castanii de la Huta-Certeze,
Bixad, Oraşu-Nou, stejarii de la Bixad (satul Trip), Valea Mariei (Vama), teiul din Cămărzana.
37
În cadrul zonei transfrontaliere dintre România şi Ucraina există un proiect pentru protejarea
mediului ce poartă numele: „Împreună pentru ocrotirea mediului”.
Protejarea ariilor naturale, conservarea biodiversităţii, dezvoltarea durabilă a mediului
reprezintă o importanţă deosebită pentru populaţia zonei transfrontaliere, care se poate realiza
eficient doar prin întărirea cooperării transfrontaliere, protecţia mediului neputându-se limita între
graniţele unei ţări.
Fig. 11. Arii protejate în zona Munţilor Oaş
Nucleul proiectului îl reprezintă elaborarea şi promovarea unui studiu intitulat „Studiu privind
situaţia mediului în zona transfrontalieră româno-ucrainiană în vederea constituirii unor
rezervaţii naturale”. Ariile care fac obiectul acestui studiu aparţin Depresiunii Oaşului şi munţilor
ce o delimitează, Muntii Gutâi şi Munţii Oaşului, fiind dispuse pe graniţa româno-ucrainiană.
Obiectivele generale în cadrul acestui program se referă la: conservarea biodiversităţii şi a
zestrei naturale în zona transfrontalieră, prin înfiinţarea unei zone naturale protejate, conştientizarea
populaţiei asupra importanţei protecţiei mediului şi a resurselor naturale protejate, întărirea
cooperării transfrontaliere în domeniul protecţiei mediului şi a naturii.
Obiectivele specifice se referă la: cercetarea zonei Depresiunii Oaşului delimitată de Munţii
Gutâi şi Munţii Oaşului, dezvoltarea unei mentalităţi responsabile pentru echilibrul ecologic în
rândul populaţiei, în special în rândul tinerilor.
38
Grupul ţintă direct este compus din: experţi, cercetători în domeniul protecţiei mediului şi a naturii,
universităţi, respectiv facultăţi de ştiinţe ale naturii, instituţii publice şi organizaţii non-profit interesate
în domeniul protecţiei mediului şi a naturii, şcolile în care va fi introdus programul educaţional,
precum şi elevii acestor şcoli.
Activităţile principale desfăşurate în cadrul programului presupun: organizarea unei vizite de
studiu în Transcarpatia (Ucraina), elaborarea unui studiu privind situaţia mediului în zona
transfrontalieră româno – ucrainiană, crearea unei pagini web bilingve (www.ocrotireamediului.ro),
elaborarea materialelor promoţionale trilingve (broşuri, pliante, afişe), înfiinţarea unui Centru de
Informare, elaborarea unor programe educativ şi de promovare privind protecţia mediului şi a naturii,
respectiv introducerea acestora în şcolile aferente zonelor cercetate, organizarea unei conferinţe finale.
Staţiunile cercetate în acest proiect pot fi grupate în două categorii: arii depresionare cu floră
termoxerofilă: Măgura Batarciului şi Muntele Pustiu şi arii montane oligo - şi mezotrofe: Brebu, Poiana
Sălătrucului şi Poiana Brazilor (fig. 11).
6.3.1 Staţiunea subtermofilă Măgura Batarciului
Este un vârf ce reprezintă unul dintre ultimele promontorii ale Munţilor Oaşului înspre vest, în
direcţia Câmpiei Someşului. Se găseşte la circa 2,5 km S-SE de vatra satului Bătarci. Înălţimea
Măgurii este de 396 m, fiind drenată de pârâul Bătarci care curge înspre nord, iar după confluenţa cu
pârâul Tarna se varsă direct în Tisa.
Roca vulcanică de bază este andezitul, iar solurile caracteristice teritoriului sunt: cambisoluri şi
anume brune-acide, respectiv andosoluri scheletice. La baza Măgurii, se găsesc luvisoluri albice
pseudogleizate.
Staţiunea propriu-zisă - are un interes deosebit din punct de vedere floristic şi faunistic, fiind
cantonată la circa 300 m altitudine. Aici panta este abruptă, pe alocuri foarte abruptă, variind între
30-70° iar expoziţia pantei este sudică, respectiv sud-vestică. Pe alocuri, se găsesc brâne stâncoase,
în multe locuri solul lipsind de pe stânci, iar roca-mamă, andezitul, la suprafaţă având o culoare
roşiatică, fiind bătută direct de soare. Plantele se instalează pe fisurile stâncilor, iar restul suprafeţelor
sunt populate uneori cu muşchi şi licheni.
Acest teritoriu se găseşte în zona pădurilor de gorun (Quercus petraea), care formează păduri
compacte în zonele învecinate. Pe alocuri, s-au extins plantaţiile de salcâmi. Locurile mai abrupte
ale Măgurii - prin fisurile stâncilor sunt cucerite de pinul silvestru (Pinus silvestri), o specie extrem de
tolerantă sub aspect ecologic. Aceasta umbreşte pe alocuri terenurile, pe care odinioară creştea numai o
vegetaţie ierboasă termofilă.
39
Staţiunea este extrem de interesantă din punct de vedere botanic şi a fost descoperită în
anii 1980 de către muzeograful C. Karácsonyi . Între timp, a colectat aici materiale micologice şi
biologul bucureştean G. Negrean.
Măgura Batarciului este, parţial, o staţiune azonală
remarcabilă, unde sunt cantonate o serie de specii importante din
punct de vedere fitogeografic şi chiar fitoistoric. Se pare că este o
staţiune unde vegetaţia ierboasă are o vechime considerabilă pe
abrupturile sudice şi sud-vestice. Datorită faptului că uneori panta
este foarte abruptă, pădurile nu puteau să se extindă pretutindeni. În
staţiunile stâncoase-ierboase domină în general specia Festuca
valesiaca (foto 10).
Foto 10. Festuca valesiaca (www, 2009)
Despre flora şi vegetaţia Măgurii Batarciului au făcut referiri doar Karácsonyi (1994,1995), precum
şi Ardelean şi Marian (1999), fără a realiza studii speciale în acest sens.
Datele se reduc doar la menţionarea câtorva specii de plante din zonă, dintre care unele
interesante, ca Asplenium adiantum-nigrum, Dictamnus albus, Seseli annuum, Veronica austriaca
subsp. bihariensis, Stipa crassiculmis subsp. euranatolica, Melica transsilvanica (foto. 11).
Foto 11. Vegetaţia de la Măgura Bătarciului (www, 2009)
Referitor la fauna de nevertebrate şi de vertebrate a acestui punct cu caracter xerofil, se remarcă
lipsa unor date concrete în literatura de specialitate.
Pe lângă o serie de specii caracteristice ale zonei se observă şi unele specii specifice
40
termoxerofile, ca: Lacerta muralis şi Lacerta viridis dintre reptile şi Pernis apivorus, Lanius collurio,
Oriolus oriolus, etc. dintre păsări. Se mai constată o remarcabilă faună de fluturi, deocamdată
nestudiată.
Protecţia mediului presupune în primul rând prevenirea extinderii speciilor lemnoase
peste habitatele ierboase. La fel este necesară includerea Măgurei Batarciului pe lista ariilor
protejate, ca rezervaţie naturală, botanică şi faunistică, de cel puţin 10 ha, care să cuprindă
îndeosebi zonele stâncoase golose, acoperite parţial cu vegetaţie ierboasă.
6.3.2 Staţiunea subtermofilă Muntele Pustiu de la Viile Turulungului
Muntele Pustiu constituie de asemenea unul dintre ultimele promontorii înspre vest, la contactul
Munţilor Oaşului cu Câmpia Someşului. Se înalţă în imediata vecinătate a satului Viile Turulungului
(com. Turulung), la o altitudine de circa 400 m. Teritoriul este drenat de două ape curgătoare, şi anume
spre nord de pârâul Turţ, iar la sud de râul Tur.
Roca de bază este andezitul, care, pe alocuri, apare la suprafaţă iar solurile dominante sunt
cambisoluri, anume soluri brune acide şi andosoluri. Sub Muntele Pustiu, se găsesc argiluvisoluri şi
anume soluri brune luvice.
Spre deosebire de Măgura Batarciului staţiunile naturale şi seminaturale de aici sunt mai fragmentate,
ele apărând şi sub formă de pâlcuri izolate. Datorită expansiunii plantaţiilor de salcâmi,
respectiv a culturilor de viţă de vie, terenurile ierboase cu caracter subtermofil s-au restrâns
considerabil, rămânând mai mult neschimbate cele cantonate la peste 300 m altitudine.
Vegetaţia lemnoasă naturală este dominată de gorun (Quercus petraea), care formează aici
păduri compacte. În schimb, staţiunile ierboase sunt dominate în cea mai mare parte de Festuca
valesiaca Calamagrostis epigejos , însă se extind şi cenozele care marchează un grad de ruderalizare
al staţiunilor ierboase.
Primele colectări botanice au fost efectuate aici prin anii 1980 de către C. Karácsonyi.
Biologul bucureştean G. Negrean a întreprins şi el aici cercetări micologice. Cele mai importante
relatări despre flora staţiunii sunt menţionate de Karácsonyi (1994,1995), precum şi de Ardelean şi Marian
(1999). Aceştia menţionează ca specii de plante caracteristice zonei pe Anthericum ramosum, Odontites
luteus(L.), Genista germanica, Ferulago sylvatica, Lilium martagon, Iris aphylla subsp. Hungarica şi Orchis
mascula subsp. Signifera (foto 12).
Fauna se prezintă în linii mari la fel ca şi în staţiunea precedentă. Literatura de specialitate a reţinut
însă şi unele date despre fauna de fluturi a zonei (Bob, 1975), citând câteva specii, majoritatea comune.
41
Foto 12. Vegetaţia din staţiunea Muntele Pustiu (www, 2009)
Staţiunea a fost inclusă în situl „ Natura 2000 ” în aria protejată a Cursul Inferior al Turului, dar
marea diferenţă ecologică faţă de aceasta îndreptăţeşte susţinerea demersului de a deveni o rezervaţie
naturală botanică şi faunistică distinctă pentru protejarea vieţuitoarelor xerotermofile.
6.3.3 Mlaştina Brebu
Această înmlăştinire se află în partea răsăriteană a “Ţării Oaşului”, pe teritoriul comunei
Certeze, la confluenţa pârâului Mărăuşa cu râul Valea Albă, fiind numită şi Mărăuşa. Staţiunea
prezentată se găseşte la 650 m altitudine.
Teritoriul mlaştinii, care este drenat de Valea Albă, are o uşoară înclinare în direcţia vetrei
satului Certeze. Pe alocuri, apa stagnează la suprafaţă, iar în general stratul muscinal acoperitor
musteşte de apă.
Solurile tipice din zonă se încadrează în grupa cambisolurilor, fiind reprezentate de
soluri brune acide. În valea joasă propriu-zisă s-au format soluri înmlăştinite, pe alocuri
turboase. În multe locuri muşchiul de turbă (Sphagnum) acoperă în întregime suprafaţa solului, reacţia
acestuia fiind acidă, cu pH 5,5.
Suprafaţa teritoriului înmlăştinit totalizează circa 8-10 hectare, care se întind în lungime, de la
E la V în albia Văii Albe. Pe alocuri, terenurile mlăştinoase se extind şi în lăţime, atingând un
aliniament de circa 350 - 400 m.
În general, domină vegetaţia ierboasă, împestriţată cu tufe de Salix cinerea. La extremitatea
vestică a teritoriului înmălştinit s-a instalat un aniniş, dominat de Alnus glutinosa, care, în ultimele
decenii a fost parţial defrişat.
Pe baza vegetaţiei, mlaştina de la Brebu are un caracter mezotrof fiind cantonată în etajul
42
pădurilor de fag. Însă, în imediata împrejurime a mlaştinilor, se extind păşuni. Se pare că acest loc era
lipsit de păduri chiar şi cu secole în urmă, atunci când încă, aproape tot Bazinul Oaşului, era acoperit de
păduri masive de fag.
Primele cercetări botanice au fost făcute aici în anii 1970-1980 de către lucrătorii muzeului din
Carei, parţial, şi biologul bucureştean G. Negrean
Referiri mai importante la flora şi vegetaţia acestei staţiuni au făcut Karácsonyi (1995, 2003-2004),
Karácsonyi şi Negrean (1986-1987), Gergely şi colab. (1981-1982), Ardelean şi Marian (1999). Din
aceste lucrări se desprinde prezenţa în această mlaştină a unor specii de plante caracteristice (foto 13),
precum: Calla palustris, Carex lasiocarpa, Drosera rotundifolia, Iris sibirica, Peucedanum palustre,
Dactyloriza majalis.
Foto 13. Vegetaţia de la Mlaştina Brebu (www, 2009)
Pe lângă interzicerea tăierilor de esenţe lemnoase din mlaştină şi vecinătatea acesteia, se
impune trecerea acestei staţiuni în rândul ariilor protejate ca rezervaţie naturală botanică şi faunistică,
care să fie riguros delimitată şi marcată în vederea ocrotirii reale.
6.3.4 Zona cu vegetaţie fosilă de la Racşa
Această vegetaţie fosilă îţi datorează existenţa prezenţei Lacului Panonian în retragere, ce a generat
43
întinse zone mlăştinoase, unde vegetaţia existentă s-a putut fosiliza, şi a fost studiată prin efectuarea
unor foraje realizate de IPEG – Maramureş. Depozitele ce prezintă o floră fosilizată sunt de vârstă
Sarmaţiană şi postsarmaţiană şi pot prezenta interes turistic, având în vedere vârsta lor de aproape 100
mil. ani. Flora ce urmează să fie descrisă aparţine perioadei de dinaintea depozitelor de vârstă panoniană
reprezentate de Congeria banatica şi Congeria zsigmondi, şi de vârstă ponţiană, reprezentate de
Congeria balatonica şi Congeria czjizeki alatus.
Plantele fosile de vârstă sarmaţiană prezente la Racşa sunt: Czstoseirites partschi, Pinus helepensis,
Pinus Tsuga, Glyptostrobus europaeus, Sequoia abientina, Laurophillum, Myrica lignitum, Juglans
acuminata, Quercus pseudocastanea, Zelkova zelkovaefolia, Acer tricuspidatum, Vitis strictum, Tilia
elenae (Givulescu, 1994). Această floră sarmaţiană de la Racşa aparţine complexului Cystosirites şi în
acelaşi timp aparţi categoriei de flori sărace. Cei 14 taxoni prezenţi reprezintă inventarul sărăcit al unei
flore incomparabil mai bogată situată undeva mai departe, inventar ce nu permite concluzii mai ample.
De subliniat ar fi pe de o parte prezenţa a 4 tipuri de conifere, cel mai interesant tip fiind, fără discuţie
Sequoia abietina, iar pe de altă parte bogăţia frunzelor de Zelkova şi Vitis. Există o mulţime de taxoni
care lipsesc din această zonă, cum ar fi Palaeocarya orsbergensis, taxon tipc al florei sarmaţiene. S-a
presupus existenţa unei păduri de apropiere cu Acer tricuspidatum,a unei păduri ce ar putea fi mai
mlăştinoasă, cu Glyptostrobus şi Myrica, apoi a unei păduri mezofite cu Juglans, Quercus,, Tilia, Vitis
şi în final, a unei păduri din regiunile puţin mai umede din lungul râurilor cu Zelkova. Climatul se pare
că a fost temperat, mai cald, fără deficit de precipitaţii.
Flora postsarmaţiană, prezentă în depozitele ce succed sarmaţianul, aparţine Panonianului şi
Ponţianului, şi nu diferă în esenţă. Această floră este alcătuită din: Glyptostrobus europaeus, Salix
macrophylla, Salix varians, Populus, Populus populina, Betula prisca, Betula macrophylla, Betula,
Alnus glutinosa, Alnus cecropiaefolia, Alnus, Carpinus grandis, Iuglans acuminata, Pterocarya
caucasica, Pterocarya macroptera, Carya serraefolia, Castanea atavia, Castanea gigas, Quercus
pontica miocenica, Quercus, Magnolis, Zelkova zelkovaefolia, Ulmus carpinoides, Ulmus pyramidalis,
Ulmus, Parrotia pristina, , Cercidiphyllum crenatum, Acer tricuspidatum, Acer ilnicense, Acer
campestre, Acer integerrimum, Acer rueminianum, Acer palaeosacchrinum, Acer, Sorbus
praetominalis, Platanus platanifolia, Tilia megacarpa, Rhamnus, Cornus, Cornus praeamonum, Vitis,
Byttneriophyllum giganteum, Byttneriophyllum tiliaefolium, Smilax weberi, Phyllites, Phragmites
oeningenis (Givulescu, 1994). Se găsesc aici taxonii unei păduri de maştină, a unei păduri de apropiere
şi a uneia mezofite, care se pare că este puţin mai bogată în partea superioară a scvenţei, şi mai săracă în
partea inferioară. Conţinutul floristic este bogat, fiind asemănător cu cel pe care îl întâlnim la Chiuzbaia,
în Ponţianul superior - Dacian. Această pădure a vegetat în apropiere de locul sedimentării, cu excepţia
speciilor Palaeocarya macroptera şi Tilia megacarpa, ale căror bractee au fost aduse de vânt. De
44
remarcat este şi prezenţa speciilor Zelkova şi Pterocarya ce indică prezenţa zonelor umede. O prezenţă
importantă în această secvenţă este cea a pădurilor de mlaştină, mai sărace în partea inferioară şi mai
bine reprezentate în cea superioară. Explicaţia este dată de prezenţa unui facies mlăştinos mai bine
dezvoltat în parte superioară, ce a favorizat dezvoltarea unui astfel de tip de pădure, şi care este în
acelaşi timp generator de resurse carbonifere.
Aceste păduri ocupau partea nordică a Bazinului Oaş. Forajele efectuate în partea de nord a
bazinului au relevat prezenţa unor asociaţii tipice carbogeneratoare, asociaţii de păduri mlăştinoase cu
Glyptostrobus europaeus, Alnus cecropiaefolia şi Byttneriophyllum tiliaefolium. Există situaţii în care
forajele efectuate la Târşolţ şi Turţ, de exemplu, au traversat depozite cu veritabile fosile de
Byttneriophyllum în asociaţie cu Alnus şi Glyptostrobus (Givulescu, 1994).
În final, statistic flora postsarmaţiană este compusă din arbori – 36-80%, arbuşti – 7-16,55%, frunze
cu marginile zimţate – 37-82,22%, cu marginile drepte – 8-17,77%, elemente arctotertiare – 42-91,3%,
paleotropice – 4-8,7%, elemente fitogeografice: est-asiatice – 7-23,33%, central sud-europene – 8-
26,66%, balcan-colchisiene – 3-10%, circummediteraneene – 4-13,33% (Givulescu, 1994).
Această zonă prezintă potenţial îndeosebi pentru turismul ştiinţific, deoarece specialiştii în domeniu
vor fi interesaţi să studieze această vegetaţie fosilă, dar şi pentru amatorii de botanică ce vor fi fascinaţi
să cunoască elementele de floră prezente aici într-o perioadă atât de îndepărtată.
45
7. POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC
Potenţialul antropic al aceste regiuni este dat de valorile etnografice ale Ţării Oaşului în geneza
căreia relieful a jucat un rol extrem de important. Astfel, fiind situată pe rama vestică a Carpaţilor,
la contactul cu Ţara Maramureşului, dar şi cu şesul mlaştinos si împădurit de la bordura apuseană,
această regiune a fost oarecum ferită de invadatori, izolarea fiind cea care a permis păstrarea
individualităţii populaţiei locale. La nivel microspaţial, aşezările sunt dispuse cu precădere pe
glacisurile ce flanchează măgurile vulcanice ale Munţilor Oaş şi abruptul platoului vulcanic al
Munţilor Igniş. Practic Ţara Oaşului s-a constituit şi a evoluat într-un spaţiu variat, dominat de
alternanţa de măguri vulcanice – galcisuri – bazinete depresionare. Este o zonă extrem de
atractivă, datorită faptului că a reuşit să conserve tradiţii şi obiceiuri stămoşeşti oglindite în muzica
populară, dansul specific oşenesc, portul popular, ritualuri unice cu ocazia unor evenimente
cruciale din viaţă (nunţi, plecarea oilor la munte), casele tradiţionale.
Regiunea Oaş reprezintă una din regiunile geografice de tip „ţară”, de pe teritoriul României,
unde există o comunitate clar delimitată,
unde oamenii se identifică cu spaţiul unde
trăiesc, purtând numele de oşeni.
Ca şi obiective antropice se remarcă
portul tradiţional, casele tradiţionale (foto
14), obiceiurile şi sărbătorile specifice,
centrul de olărit, Mănăstirea Bixad,
Muzeul Ţării Oaşului.
Foto 14. Casa oşenească din
Cămărzana (Popa, 2008)
În perioada interbelică, Ion Muşlea (1932) descria locuinţa oşenescă astfel: „Casa oşenilor e
făcută din bârne de fag sau stejar, cu acoperiş ţuguiat de şindrile sau de paie. Aceste paie sunt
fixate prin nişte beţe numite <<pozme>>. La cele mai multe case găsim un <<târnaţ>> prin care
se intră. Uneori stâlpii lui sunt frumos săpaţi. Pe acest târnaţ se aşează în unele sate stupii.
Alteori intri direct în tindă de unde treci în celelalte încăperi: <<soba>> - camera de locuit – şi
<<casa mare>>, rezervată oaspeţilor şi ocaziilor sărbătoreşti. De multe ori această odaie
lipseşte. În camera de locuit găsim un mic cuptor de cărămidă. În tindă, vatra liberă, fără horn, la
care se găteşte. <<Mâţele>> pe care se clădeşte focul se văd încă în multe case. Pereţii sunt
văruiţi iar pe jos se lipeşte cu lut. Ferestrele, două-trei sunt mici şi insuficiente. ”
46
Casa tradiţională oşenească, de culoare intens albastră, a dispărut aproape întru totul, datorită
avântului economic datorat plecărilor în străinătate din localitatile Bixad, Certeze,etc. Totuşi acest
tip de casă se mai întâlneşte în Cămărzana (foto 14), unde
înca deţine o pondere importantă, constituind puncete de
atracţie pentru turişti.
De asemenea, oşenii încă îşi mai poartă costumele
tradiţionale la horă, la biserică, la sărbători tradiţionale şi
ocazii folclorice. Dacă turiştii sunt prezenţi în aceste sate
oşeneşti în timpul zilelor de sărbatoare când oşenii merg la
biserică, vor fi încântaţi să îi vadă pe aceştia purtându-şi cu
mândrie costumele populare (foto 15). De fapt folclorul Ţării
Oaşului este caracterizat prin port, „danţuri”, muzică şi
„ţâpurituri”, care sunt elemente definitorii pentru această
zonă etnografică.
Foto 15. Port oşenesc (Popa, 2008)
În apropiere de Huta Certeze, într-un cadru natural pitoresc, începând din 1957, anual, în prima
duminică a lunii mai, în trecătoarea dintre Ţara Oaşului şi Ţara Maramureşului se organizează
serbarea folclorică tradiţională Sâmbra Oilor, una din multiplele tradiţii ale oşenilor, dar şi cea mai
cunoscută, nu numai în regiune ci şi în întreaga ţară. Alte datini sunt „Măsurişul laptelui şi ieşire
oilor la munte”, „serbarea căpşunilor” de la Călineşti Oaş.
Ceramica reprezintă unul dintre elementele care au persistat în această zonă încă din cele mai
vechi timpuri (Epoca bronzului) până
astăzi. Până nu demult, Vama a fost
un bine cunoscut centru de olărit,
obiectele de ceramică de aici având
valoare artistică şi documentară.
Ceramica de Vama (foto 16) este
variată şi are o mare încărcătură
simbolistică şi spirituală, folosită la
diferite ocazii cum ar fi logodna,
nunta, naşterea, botezul, vindecarea
bolilor, îmormântarea sau alte
numeroase obiceiuri.
Foto 16. Ceramică de Vama (Popa, 2008)
47
În prezent, la Vama, există un singur olar. Acest fost mare
centru de olărit poate constitui un punct de atracţie turistică
important prin prisma exponatelor care pot fi găsite aici.
Mănăstirea de la Bixad este şi ea un punct de atracţie
important, datând de la sfarşitul sec. XVII, unde există o veche
icoană care după afirmaţiile localnicilor este făcătoare de minuni
(foto 17).
Foto 17. Mănăstirea din Bixad (Popa, 2008)
Se mai remarcă Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş, Muzeul Ţării Oaşului, înfinţat în anul
1966, este situat în apropiere de centrul oraşului Negreşti-Oaş şi funcţionează cu două secţii:
etnografie şi rezervaţie în aer liber
Secţia etnografică are o expoziţie
permanentă cu o valoroasă colecţie de
etnografie şi artă populară funcţionând în sediul
principal al muzeului. În această incintă
impresionează în mod deosebit colecţia portului
popular oşenesc, ceramica de Vama, mobilierul
şi elementele de arhitectură populară,
fotografiile din colecţia Ioniţă G Andron, între
care cele din perioada interbelică care sunt
ultimele imagini ale unei lumi arhaice.
. Foto 18. Biserica din Lechinţa (Popa, 2008)
O achiziţie recentă este colecţia de artă constituită din donaţia pictorului Ioan Ţânţaş şi lucrări
ale artiştilor plastici locali, muzeul deţine peste
10.000 de obiecte etnografice. Muzeul în aer liber
este amplasat pe o suprafaţă de 1,5 ha situat pe malul
râului Tur şi este singurul loc în care se mai produce
renumita ceramică de Vama. Datorită reliefului din
zonă şi a vegetaţiei abundente, având în vedere
valoroasa colecţie de etnografie şi artă populară, acest
muzeu este foarte vizitat de turiştii care vin în zonă.
Foto 19. Case tradiţionale oşeneşti de la Muzeul Ţării Oaşului (Popa, 2008)
48
Muzeul este foarte sugestiv pentru toată zona Ţării Oaşului. Arhitectura tradiţională este
reprezentată de biserica de lemn din satul Lechinţa din anul 1604 (foto 18), de casele din Racşa,
Moişeni, Negreşti-Oaş, Gherţa Mică şi Vama din secolele XVIII-XIX (foto 19). În interioare sunt
expuse piese valoroase din colecţiile de ţesături, port popular, icoane, ceramică, mobilier şi unelte
tradiţionale ale muzeului. Marea atracţie o reprezintă însă secţia alcatuită din instalaţii tehnice:
moara, vultoare, piua, atelier de fierărie, olărit, unde turiştii pot observa localnicii care vin sa
macine la moară, să spele la vâltoare, sa prelucreze ţesături de lână la piuă, ori să-şi potcovească
caii la atelierul de fierărie.
49
8 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ
Gradul de accesibilitate, bazele de cazare şi de alimentaţie, precum şi bazele de agrament joacă
un rol crucial în dezvoltarea turismului în orice regiune. Oricât de atractive ar fi elementele
cadrului natural sau antropic, fară o infrastructură turistică bine pusă la punct, turiştii vor evita
astfel de zone, şi astfel afirmarea turismului va avea de pierdut.
Căile de comunicaţie din această zonă (fig. 12) nu sunt într-o stare foarte bună, ceea ce
reprezintă un punct în minus pentru dezvoltarea turismului în zonă. Circulaţia în regiunea Munţilor
Oaş şi a Depresiunii Oaşului se face în principal pe cale rutieră, mai puţin feroviară, pe calea ferată
Satu Mare – Negreşti-Oaş – Bixad. Cea mai favorizată este latura SE, traversată de DN 19. în
schimb, celelalte sectoare prezintă căi rutiere puternic degradate cum sunt sectoarele Călineşti-
Boineşti, Călineşti-Gherţa Mică, Gherţa Mare-Turulung, Gherţa Mică-Turulung.
Fig. 12. Căile de acces în zona Oaşului
Astfel s-au creat anumite culoare de acces spre şi dinspre Satu Mare sau Negreşti Oaş care la
nivelul anului 2004 erau reprezentate după cum se observă în fig. 12. Partea SE, incluzând
comunele Certeze, Bixad, Vama, Oraşu Nou şi oraşul Negraşti Oaş se orientează pe DN 19,
comunele de pe Valea Lechincioarei oscilează între circulaţia prin Negreşti Oaş şi cea directă spre
Satu Mare pe la Remetea Oaşului şi Prilog. Comunele Călineşti şi parţial Gherţa Mică dispun de
50
un drum direct ce intersectează DN 19 amonte de localitatea Livada. Gherţa Mare şi Gherţa Mică
sunt două localităţi care dispun de acces direct spre V, spre drumul european E81, dar calitatea
infrastructurii orientează fluxurile parţial spre Călineşti Oaş sau Turţ. Turţ este una din localităţile
privilegiate în privinţa întreţinerii căilor de acces deoarece erau necesare exploatărilor miniere din
zonă, până nu demult reprezentând singura cale de comunicaţie de tranzit, practicabilă, şi pentru
comunele Bătarci şi Tarna Mare, situaţie schimbată, prin refacerea drumului Tămăşeni-Halmeu.
Comunele Bătarci şi Tarna Mare dispun de un drum direct spre Halmeu. Cele mai defavorizate
sunt comunele Tarna Mare şi Cămărzana, situate la peste două ore de reşedinţa de judeţ. Acesta
este un element defavorabil în special pentru Cămărzana care adăposteşte valori importante
peisagistice şi în special etnografice, însă infrastructura rutieră ce duce în acastă localitate este de o
calitate foarte proastă.
Consiliul Judeţean Satu Mare a depus la începutul lunii martie proiectul „Modernizarea
infrastructurii drumurilor judeţene în judeţul Satu Mare - DJ 109L Negreşti Oaş - Turţ”, care a fost
aprobat, urmând să se înceapă lucrările. Se propune modernizarea drumului judeţean DJ 109 L, pe
o lungime totală de 28,4 km, pe două tronsoane care sunt într-o stare mai degradată. Primul
tronson este Negreşti Oaş, intersecţia cu DN 19 str. Victoriei – Bixad – Boineşti – Calineşti-Oaş –
Gherţa Mică, iar al doilea tronson este Turţ – Halmeu. Acest lucru va duce la dezvoltarea
potenţialului turistic al judeţului prin creşterea accesibilităţii zonelor turistice din Ţara Oaşului.
O situaţie deosebit de favorabilă pentru turismul din această zonă ar fi reactivarea legăturilor
rutiere şi feroviare spre culoarul Tisei. De asemenea prezenţa aeroporturilor din Satu Mare şi Baia
Mare pot facilita accesul în zonă al turiştilor veniţi din alte ţări.
În privinţa bazelor de cazare, aceste totalizează 9 unităţi ce însumează 527 locuri. Complexul
de la Mujdeni cu 200 locuri de cazare, amenajat modern, aflat într-un cadru pitoresc, ce are şi o
bază de tratament, precum şi amenajări pentru agrament. Staţiunea de la Valea Mariei a fost şi ea
revigorată, după o perioadă de abandonare, dispunând de o vilă turistică „Cabana Teilor”, cu 34
locuri de cazare. Este o zonă de agrement de interes local aşezată în mijlocul unei păduri. Locul
este renumit pentru izvoarele de ape minerale şi termale din zonă. În ultimi ani zona s-a
modernizat din fonduri private şi în noua formă oferă turiştilor posibilităţi excelente de cazare şi
masă, piscină acoperită cu apă mezotermală, saună, terenuri de sport şi un număr mare de izvoare
de apă minerală bicarbonată, dintre care unele sunt îmbuteliate şi folosite pentru consum intern sau
la export, dar şi practicarea pescuitului pe cele două lacuri amenajate în acest sens. Tot aici s-a
efectuat un foraj cu o adâncime de 1201 m care aduce la suprafaţă o apă mineralizată cu o
temperatură de 44ºC. În zona Călineşti Oaş există un mini-hotel modern cu doar 9 locuri de cazare,
locuri pentru campat. În Negreşti-Oaş există un hotel, Hotel Oşanu de 69 locuri, care momentan
51
este închis pentru renovare. O altă unitate de cazare, situată la ieşirea din Negreşti-Oaş spre Tur
este complexul Albina, construit şi amenajat din fonduri private ce oferă relaxare turiştilor
având un ştrand, o piscină acoperită cu apă caldă o piscină cu apă sărată, băi
de aburi cu plante medicinale şi saună cu aerosoli. Tot aici sunt organizate şi
iniţiate cursuri de înot, saloane de masaj şi o modernă sală de culturism.
Se mai remarcă prezenţa taberelor de şcolari, nu foarte moderne, dar situate în locuri foarte
pitoreşti cum sunt cea de la Negreşti-Oaş cu 85 de locuri de cazare, la Călineşti-Oaş, cu 82 locuri,
şi cea de la Tarna Mare cu 152 locuri, în prezent aflată în conservare. În Pasul Huta se află Hanul
Sâmbra Oilor, cu 24 locuri de cazare, amenajat conform folclorului oşenesc. De asemenea se află
în stadiu de proiect construcţia unor pensiuni agroturistice la Călineşti Oaş, Bixad, Certeze, ce ar
putea fi primul pas spre afirmarea agroturismului în zonă.
Turismul ar avea foarte mult de câştigat dacă ar fi dezvoltată o infrastructură modernă în
zonele ce dispun de resurse hidrominerale, pentru a putea fi valorificate şi economic. Acesta ar fi
un salt uriaş în afirmarea unui turism staţionar în zona Munţilor Oaş, nu numai a unui turism de
scurtă durată.
52
9. ACTIVITATEA TURISTICĂ
Una din principalele trăsături ale turismului este aceea că el prezintă importanţă atât pentru
om, ca persoană individuală, cât şi pentru sociatate în general. În acest sens, se poate aprecia că
turismul oferă o fericită alternativă de petrecere utilă şi agreabilă a timpului liber al populaţiei,
care prin agrement, prin contactul direct cu un spaţiu mai larg, deosebit de cel cotidian, devine mai
sociabilă şi mai accesibilă. Odihna, aerul curat şi nepoluat, tratamentul balnear, etc. sunt elemente
ce menţin şi consolidează sănătatea şi regenerează forţa de muncă. Urbanizarea insensivă din
ultima perioadă, a îndepărtat omul de natură, turismului revenindu-i rolul de a-l reintroduce în
cadrul acesteia. Turismul, pe langă odihnă şi recreere, presupune şi o educare a turiştilor, o
acumulare de variate cunoştinţe din cele mai diverse domenii (istorie, geografie, arhitectură,
agricultură, etc).
Structura fondului turistic şi dimensiunile bazei materiale din zona Munţilor Oaş impun o
circulaţie turistică cu caracter predominant itinerant, de tranzit, cu un volum redus de înoptări,
15980 (Ciangă, 1997), cu o durată redusă a sejurului 1,9 nopţi cazare/persoană şi o încărcătură
minimă de 23 nopţi de cazare/km2/an şi o foarte slabă intensitate a utilizării spaţiului de cazare 83
nopţi cazare/loc./an. În zona Munţilor Oaş se practică, predominant, turismul itinerant, de tranzit
pentru vizitarea obiectivelor cultural-istorice şi turismul de sfârşit de săptămână.
9.1 Tipuri şi forme de turism practicate
Relaţia dintre tipurile de turism şi spaţiul geografic este flexibilă, adică, pe acelaşi teritoriu se pot
practica mai multe forme de turism, în funcţie de resursele atractive prezente în teritoriul respectiv.
În spaţiul Munţilor Oaş este favorabilă practicarea turismului de scurtă durată. Printre formele de
turism practicate se numără turismul de weekend, turismul itinerant, turismul de recreere, turismul
etnografic, turismul cultural, agroturismul.
Turismul de weekend, respectiv turismul itinerant sunt cele mai frecvente forme de turism practicate
în zonă, în special de către tineri dar şi de către persoanele mai în vărstă. Drumeţia, turismul de tranzit,
automobilistic sau cicloturismul sunt căteva din formele de turism practicate. Munţii Oaş pot fi parcurşi
pe numeroase trasee, unele mai uşoare, altele mai dificile, pentru parcurgerea cărora se recomandă însă
un însoţitor care să le cuniască, datorită lipsei marcajelor. Un impediment în dezvoltarea acestor forme
de turism ar fi lipsa marcajelor de pe traseele turistice propuse precum şi lipsa amenajării de baze de
cazare în localităţile de plecare şi de sosire de pe trasee. Tot pentru această categorie se pot valorifica
lacurile de la Mujdeni şi Călineşti ce deţin baze de cazare pentru turiştii sosiţi. Această formă de turism
se practică în sezonul estival, majoritatea turiştilor provenind din judeţul Satu Mare.
53
Turismul de recreere se bazează pe însuşirile estetice ale cadrului natural, care relaxează şi
reconfortează turiştii sosiţi din zonele urbane. Se pune un mare accent pe aerul curat, nepoluat, pe curele
de soare şi pe mişcare. Izvoarele minerale din zonă sunt un punct de atracţie mare pentru această formă
de turism, aceste având capacitatea de a atrage un număr ridicat de turişti datorită calităţilor curative pe
care le posedă, în condiţiile în care ar fi supuse unei amenajări serioase. Tot pentru recreere se practică
turismul cinegetic, mai ales de grupuri de străini, ce practică vânătarea organizată în pădurile întinse de
pe pantele munţilor unde se poate vâna mistreţ, căprior, fazan. Pescuitul sportiv este şi el o modalitate
de recreere practicându-se pe sectoarele superioare ale Turului şi Talnei, dar mai ales în zona lacurilor
Călineşti şi Mujdeni.
Turismul etnografic urmăreşte valorile spirituale, artistice, istorice ale locuitorilor din acest spaţiu
numit „Ţara Oaşului”. Această formă de turism se practică în toată perioada anului, urmărind
succesiunea sărbătorilor, însoţite de tradiţii pe care oşenii le respectă cu sfinţenie. Turiştii sunt
reprezentaţi de străini sau de români proveniţi din zone în care tradiţiile nu se mai păstrează, fiind
înlocuite de stilul de viaţă modern. Turiştii urmăresc cu plăcere portul oşenesc, casele bătrâneşti care
încă se mai găsesc în satul Cămărzana, considerat nucleul de polarizare mentală a Ţării Oaşului, apoi
tradiţiile şi obiceiurile cum ar fi bine-cunoscuta sărbătoare „Sâmbra Oilor”, obiceiuri de nuntă,
îmormântare, sărbători religioase. Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş conservă tot ce a însemnat şi
înseamnă modul de viaţă al oşenilor, fiind un obiectiv ce nu poate fi omis pentru turismul etnografic.
Turismul cultural urmăreşte îmbogăţirea cunoştinţelor participanţilor prin vizitarea unor obiective
culturale şi istorice. Aici sunt incluse bisericile, între care poate fi menţionată Mănăstire Bixad, ce atrage
numeroşi turişti, datând din sec. XVI, apoi biserica din lemn de la muzeul satului din Negreşti-Oaş, ce a
aparţinut satului Lechinţa. Se mai poate vizita casa Ioniţă G. Andron, obeliscul dedicat eroilor căzuţi
pentru apărarea localităţii Negreşti.Oaş. Dintre obiectivele istorice merită menţionată cetatea de la
Boineşti, datând din sec. XVIII. Această formă de turism poate fi practicată în orice anotimp dar se
preferă vara, când se poate combina şi cu ieşirile în natură.
Agroturismul presupune primirea turiştilor în gospodăriile ţărăneşti, pentru adoptarea unui mod de
viaţă natural, nepoluat, ca în vremurile trecute. Această formă de turism nu este încă dezvoltată aici, deşi
zona are un potenţial foarte mare din acest punct de vedere. Desigur că dacă s-ar lua măsurile necesare,
turiştii ar fi încântaţi de modul de viaţă oşenesc, în special datorită originalităţii acestei zone şi a păstrării
tradiţiilor şi obiceiurulor. Un început timid în această direcţie este reprezentat de sărbătoarea Sâmbra
Oilor, când turiştii sunt primiţi într-o atmosferă specific oşenească. O educare a populaţiei în cadrul unor
instituţii de specialitate ar putea duce la o înflorire a agroturismului, mai ales dacă se ţine cont de faptul
că agricultura este ramură de bază în această zonă, şi că turiştii sunt mereu curioşi şi încântaţi să
participe la modul de viaţă patriarhal.
54
9.2 Trasee şi obiective turistice
Munţii vulcanici şi depresiunile adiacente ori intercalate ţinutului carpatic al Oaşului deţin un
potenţial turistic valoros reprezentat prin obiective atât naturale cât şi antropice, însă, din păcate, prea
puţin cunoscut şi valorificat.
Fig. 13. Trasee turistice practicate în Munţii Oaşului (după Atlasul Romăniei)
“Itinerarele cele mai obişnuite şi cele mai folosite sunt predominant orientate dinspre vatra
Depresiunii Oaş spre masivele înalte Tarna-Turţ, Bixad-Cămărzana sau către măgurile periferice şi
ariile depresionare inferioare, precum Cămărzana, Turţ-Băi, etc.” (Mac , Budai , 1992).
Deschiderea şi descrierea de noi trasee, pentru satisfacerea cerinţelor unei bune orientări pe traseele
nemarcate, vor asigura în viitor o mai bună cunoaştere a acestui spaţiu turistic.
9.2.1 Negreşti-Oaş – Bixad – vârful Măguriciul(405 m) – Coasta Râtului –
Măgura Teiului – măgura Paltinul – Piatra Vâscului(823 m) – valea
Racşa – Bixad – Negreşti-Oaş
Acest traseu este marcat în fig. 13 cu linie roşie şi cuprinde următoarele obiective turistice: terasele
şi luncile pâraielor Valea Albă şi Valea Rea, “borcutul” din Bixad, mănăstirea din Bixad, vârful
Măguriciul, vârful Coasta Râtului, Măgura Teiului, Piciorul Paltinul, Piatra Vâscului.
Acesta este un traseu nemarcat, pe o distanţă de 20 km, dintre care 8 km pe şosea, ce se poate face
55
în 6-8 ore. Intrarea pe traseu are loc la bifurcaţia drumului naţional Negreşti-Oaş – Sighetu Marmaţiei
(DN 19), aproximativ 1,5 km de centrul localităţii Negreşti-Oaş, în direcţia Bixad (DJ 109).
Ca şi caracteristici ale acestui traseu, cu excepţia distanţei Negreşti-Oaş – Bixad, care poate fi
parcursă cu autobuzul, traseul prezintă denivelări accentuate şi în succesiune până în vârful Piatra
Vâscului(823 m). Lipsind marcajul, turistii pot fi derutaţi ca urmare a faptului că multe sectoare de
drum străbat păduri dese de foioase cu vizibilitate restrânsă.
Din Negreşti-Oaş, se desprinde în direcţie NV un drum asfaltat, lung de 5 km către localitatea
Bixad(DJ 109). Traseul până la această aşezare poate fi parcurs pe jos sau cu autobuzul.
În dreptul bisericii din lemn şi piatră din centrul localităţii, traseul se abate spre V urmând poteca de
pe Valea Caselor, ajungând peste puţină vreme(1 ½ ore ) la “prizele” de apă din care se alimentează
localitatea Bixad. De aici poteca urcă, întâi un scurt abrupt, apoi urmează curba de nivel, la 350 m
altitudine, pe la S şi E de vârful Măguriciul, pe care se poate urca. În continuare, traseul coboară în zona
dintre măguri, apoi urcă printr-o pădure de gorun până în vârful Coasta Râtului. Deşi înălţimile nu sunt
mari, totuşi ele oferă o panoramă largă peste Ţara Oaşului. Vârful Coasta Râtului, un sâmbure vulcanic,
poziţionează o veche structură de aparat vulcanic, cu crater şi con extins, care a fost erodată în timp. În
această zonă se poate campa.
În continuare, traseul urmăreşte interfluviul dintre Valea Custurii şi Racşa, prin Măgura Teiului,
apoi Piciorul Paltinul, ajungând într-o poiană. De aici, poteca se înscrie în flancul conului vulcanic,
marcat de pante abrupte, şi după circa o oră, atinge vârful Piatra Vâscului (823 m).
În mijlocul unei depresiuni asimetrice – craterul vulcanic – stă un mic lac, ameninţat de înaintarea
grabnică a văii Racşa. La aproximativ 200 m de vârf, în direcţie NV, sub stâncile vulcanice, se află
izvoare cu apă. De la locul numit “Izvoare” traseul coboară către V, urmând şuviţa apei până la ieşirea
din pădure unde face un cot brusc de 900, continuând spre SE poala abruptului stâncos al Pietrei
Vâscului. După circa 30 minute de mers, poteca se abate în direcţie sudică, menţinându-se pe
interfluviul dintre văile Cucuioasa şi Racşa. În continuare, traseul traversează valea pârâului Racşa, şi se
înscrie pe uliţa din NV satului, care duce în centrul localităţii Bixad, iar de aici, turistul se va întoarce în
Negreşti-Oaş.
9.2.1 Bixad – Măgura Târşolţului – Bixad
Obiectivele turistice urmărite de acest traseu sunt: mănăstirea Bixad, Măgura Târşolţului.
Acest traseu nemarcat, este reprezentat în fig. 13 cu linie turcoaz şi se întinde pe o distanţă de 10-12
km, putând fi parcurs în 3-4 ore cu atutoturismul sau pe jos, urmând uliţa principală din V localităţii
Bixad. Caracteristicile acestui traseu sunt reprezentate de un drum comunal fară denivelări până aproape
de mănăstirea Bixad, apoi un urcuş cu 50 m denivelare, în continuare drum cu pantă lină până la poala
56
măgurii. De aici un abrupt pronunţat de 30-350, cu denivelare de 150-200 m, apoi potecă ce prezintă
uşoare urcuşuri în apropiere de vârful principal.
Din traseul descris anterior se desprinde în centrul localităţii Bixad, drumul care duce la mănăstirea
Bixad, situată faţă de valea Târşolţului cam la 60-70 m altitudine. În continuare, traseul urmăreşte
spinarea interfluviului dezvoltat între văile interfluviilor Târşolţ (est) şi Lechincioara (vest) şi
înrădăcinat la N sub abruptul măgurii. Versanţii multor văi prezintă ochiuri mici lacustre, acumulate în
spatele unor alunecări de teren, precum Balta Mihăileşti, Balta Stiborului, Între Izvoare, etc.
La poala măgurii traseul se abate spre est, ocoleşte obârşia Stiborului şi întâlneşte un drum forestier.
După aproximativ 30 de minute de mers, părăsind drumul forestier, poteca urcă muchia unei creste,
după care iese pe marginea feţei superioare a măgurii. Pentru a ajunge la altitudinea maximă de 636 m
se ocoleşte ”depresiunea centrală”, ocupată de fâneţe, după care se urcă 50 m. Aici se pot instala
corturile. Caracterul insular al structurii şi poziţia sa oferă un orizont larg deschis către V şi S până la
Câmpia Someşului, spre E, peste Ţara Oaşului, până la Munţii Igniş-Gutâi, către N, până la masivele
Carolea, Piatra Vâscului şi Prislop. Iar în direcţie NV se desfăşoară Depresiunea Cămărzanei.
9.2.3 Negreşti-Oaş – Băile Bixad – Boineşti – Târşolţ - Cămărzana
În parcurgerea acestui traseu se au în vedere următoarele obiective: Băile Bixad, cu ape minerale,
satul Trip, Boineşti, Cămărzana, precum şi împrejurimile.
Acest traseu nemarcat este reprezentat în fig. 13 cu linie galbenă şi are o lungime de 35 km şi poate
fi parcurs în 2 ore cu autobuzul, staţia de plecare fiind autogara din Negreşti-Oaş, iar cea de sosire fiind
Cămărzana, cu bicicleta sau pe jos.
Şoseaua este modernizată, bine întreţinută până la Boineşti, apoi urmează un drum nemodernizat,
dar accesibil autovehiculelor până la Cămărzana, fără alte dificultăţi.
Din oraşul Negreşti-Oaş, traseul se îndreaptă spre Bixad (5 km) străbatând şesul aluvial format de
Valea Rea şi Valea Albă, fiind partea cea mai coborâtă a Depresiunii Oaşului.
De la Băile Bixad drumul se înscrie pe malul stâng al Văii Rele şi ajunge la Boineşti după
parcurgerea celor 3 km, pe o direcţie dominant E-V. Între Bixad şi Boineşti este intercalat satul Trip,
încât, practic, nu există o demarcaţie clară a aşezărilor situate predominant pe latura nordică a văii.
La Boineşti, în unghiul format de confluenţa Lechincioarei cu Valea Rea, pe un grui din roca
vulcanică, au fost descoperite vestigiile unei cetăţi dacice.
Din localitatea Boineşti, se urmează un drum neodernizat pe direcţia S-N. După parcurgerea celor
19 km ajunge la Cămărzana, urmând de aproape valea Lechincioarei spre amonte, între masivul
Goruniş(466 m), în V, şi Măgura Târşolţului(536 m), în E.
Satele Târşolţ şi Aliceni, situate aproape în pozişie simetrică pe cei doi versanţi, păstreză caracterele
57
specifice aşezărilor rurale din Ţara Oaşului.
Urmează apoi, satul Cămărzana, nucleul de polarizare mentală al Ţării Oaşului (Ilieş, 2006), ce mai
păstrează case vechi cu acoperişuri înalte de paie, specifice Oaşului. Portul popular, dansurile pline de
foc, şi tradiţionala Sâmbră a oilor completează fişa turistică a localităţii. De pe înalţimea Piatra Cornii,
turistul are o imagine de ansamblu asupra aşezării.
Din Cămărzana este uşor de ajuns spre măgurile învecinate ca Cetăţeaua Mică şi Cetăţeaua Mare cu
formă conică, înveliş forestier şi poieni în vârf. Aproape de izvoarele Lechincioarei se înalţă vârful
Holmul Mare (693 m), impresionant prin forma sa tipică de con vulcanic. Aici se găsesc numeroase
locuri de campare.
Pe latura de est a localităţii Cămărzana, se află Masivul Geamăna (648 m), împădurit cu fag. Cele
două surori, Geamăna Mare şi Geamăna Mică, sunt vulcani stinşi de multă vreme spre varful cărora se
poate ajunge prin intermediul pârâului cu acelaşi nume. Spre Geamăna Mare urcă şi noul drum
forestier, cu serpentine strânse şi pante mari, ce pleacă din extremitatea NE a localităţii Cămărzana.
Oricare dintre traseele indicate pot fi parcurse în circa 1-2 ore de mers lejer.
9.2.4 Turulung – Gherţa Mare – Turţ – Turţ-Băi
Traseul urmăreşte vizitarea aşezărilor Turulung, Gherţa Mare, Turţ şi Turţ Băi, precum şi a
măgurilor vulcanice înconjurătoare.
Traseul este nemarcat şi poate fi parcurs în două variante, prima variantă fiind de 18 km, iar a doua
de 14 km. În fig. 13 este traseul cu numărul 4. Durata parcurgerii sale este de 30-35 minute cu mijloace
auto şi 4-5 ore de mers pe jos. Posibilităţile de acces sunt prin şoseaua europeană Halmeu – Baia Mare
(E 58), din care în localitatea Turulung, se desprinde un drum judeţean modernizat spre Turţ, prin
Gherţa Mare, în direcţie estică. Accesul către Turţ-Băi poate fi realizat şi pe varianta Turulung-Turţ,
folosind drumul judeţean asfaltat (DJ 109L) derivat din şoseaua europeană Halmeu – Baia Mare, la
aproximativ 5 km NV de localitatea Turulung. Este un drum fără denivelări, asfaltat, bine întreţinut,
până la marginea estică a localităţii Turţ, în continuare fiind neasfaltat, cu uşoare denivelări.
Localitatea Turulung este situată într-un areal de convergenţă hidrografică, unde se unesc într-o
singură arteră Turul, Turţul, Talna, Egherul şi Racşa. Zona, odată inundabilă, a fost îndiguită şi
desecată.
Din partea estică a acestei aşezări, pe valea Turţului, se desprinde drumul judeţean modernizat în
direcţia Turţ. După 2,5 km şoseaua se înscrie pe la poalele măgurii Dealu Mic (183 m), apropiindu-se
de versantul vestic al măgurii Turulung-Vii (396 m).
După 4-5 km de la aşezarea Turulung-Vii intră în Gherţa Mare, situată la poala conului vulcanic
Pietroasa (585 m). Urmând Pârâul Cetăţii, care secţionează vatra aşezării, se poate ajunge, în
58
aproximativ 1 ½ oră, pe dealul Cetatea Mică pentru a vedea ruinele unei fortificaţii medievale şi pentru
a privi peisajul zonei de contact dintre Câmpia Someşului şi Munţii Oaş.
Din localitatea Gherţa Mare traseul urmează acelaşi drum judeţean până la Turţ, cea mai mare
aşezare de pe latura SV a Oaşului. Măgurile vulcanice Dealul Babei (582 m), Chicera Mare (322 m),
Măgura (297 m) din N şi vârful Măgura Turţului la est, încadrează acest „golf” depresionar de pe apa
Turţului. Spre oricare din măguri se poate ajunge în aproximativ 1 ½ oră, pornind din centrul aşezării.
Faima aşezării nu stă doar în „ţuica de Turţ”, deosebit de căutată, dar şi în cea a căpşunilor, cultivaţi
cum spun oşenii „păstă tăt”, şi în bogăţia minereurilo de cupru, zinc şi plumb, exploatate azi, în minele
din NE comunei.
Părăsind comuna Turţ, în direcţie NE, traseul străbate un scurt defileu, pe sub Dealul Mare până la
locul de vărsare în apa Turţului a Pârâului Măgurii. Urmând acelaşi drum comunal neasfaltat, dar
carosabil, utilizat intens în scopuri miniere, se ajunge la gura Văii Băilor. Nu după mult timp de mers
(30 minute), valea se lărgeşte în forma unui amfiteatru, ocupat cu pomi fructiferi, fâneţe şi gospodării
răzleţe care alcătuiesc mica aşezare Turţ-Băi.
9.2.5 Halmeu – Tămăşeni – Tarna Mare – Băile Tarna – vârful Ghezuri
Acest traseu nemarcat, reprezentat în fig. 13 printr-o linie verde ce urmăreşte vizitarea localităţilor
menţionate mai sus precum şi a măgurilor vulcanice întalnite de-a lungul său, se poate realiza în două
moduri: pe calea ferată Satu Mare – Halmeu – 25 km , apoi 50 km pe drumul judeţean Halmeu – Tarna
Mare, sau pe şosea (80 km): DN 19 până la intersecţia cu drumul european Baia Mare – Halmeu (E
58). De la intersecţia menţionată, care are loc la 2,5-3 km NV de localitatea Livada, se continuă traseul
pe DN 1C încă 20 km, până la Halmeu de unde se ramnifică drumul judeţean, către Tarna Mare. Din
Tarna Mare se ajunge pe vârful Ghezuri, numit şi Ezuri sau Vezuri (497 m) în 3-4 ore. Între Satu Mare
şi Tarna Mare circulă autobuze, cu plecare dimineaţa din autogara Satu Mare şi întoarcere seara.
Drumul este modernizat, fără denivelări până la Halmeu, în continuare drum judeţean, parţial
modernizat, cu uşoare denivelări şi serpentine până la Tarna Mare, apoi potecă.
Halmeul este o aşezare de câmpie, cu structură liniară şi case moderne, recent construite. În centru
se află biserica de piatră şi lemn ce datează din sec. XVI.
Şoseaua se furişează printre măgurile Dealului Viilor (359 m), în N, Pleşcuţ (356 m) şi Tămăşeni
(383 m), în S şi E. În aceste locuri îşi fac apariţia pădurile de fag, amestecate cu stejar, carpen şi tei. Pe
stânga drumului, în hotarul localităţii Halmeu-Vii, se află rezervaţia forestieră cu exemplare rare de
molid.
După localitatea Tămăşeni, urmează aşezările Bătarci, Comăluşa, Valea Seacă şi Tarna Mare. Din
Bătarci, pe valea cu acelaşi nume urcă un drum forestier până pe culmea Ruptura. Pe afluetul principal,
59
sosit din dreapta, Valea Cornetului, se ajunge aproape într-o oră fie pe Vârful Cornetului (418 m), fie pe
masivul vulcanic „La Rădăcini” (491 m), de unde se deschide o perspectivă largă asupra Tisei.
Din localitatea Tarna Mare, cap de linie pentru autobuze, traseul urmează valea pârâului Tarna. Din
centrul comunei, drumul asfaltat continuă în direcţie SE până la podul de peste râul Tarna. În continuare
el este nemodernizat, iar după 2 km se bifurcă. Către SV este Valea Morii, iar spre N, pârâul Chicera.
La câteva sute de metri de la bifurcaţie se temină şi satul. Traseul se înscrie pe valea Chicerii, care, la
început este largă, apoi, în dreptul carierei, devine mai îngustă şi cu repezişuri. Ambii versanţi sunt
dominaţi de pante mari acoperite cu păduri de foioase. După 2 km de la carieră se ajunge la Băile Tarna.
Ele sunt de importanţă locală şi cu activitate temporară, numai în sezonul cald al anului.
Urmează o potecă ce urcă un abrupt de 150 m, tracând apoi pe lângă vârful ascuţit al măgurii
vulcanice, iar după aproape 30 minute apar grădinile şi primele case ale aşezării Văgaş. Traseul trece
aproximativ prin centrul ei, urmând o direcţie sudică, şi după alte 30 minute, părăseşte satul, angajându-
se într-un urcuş moderat, care se termină exact în vârful Ghezuri (497 m). De aici se pot amira vârfurile
vulcanice care închid pe toate laturile, bazinul depresionar Băile Tarna – Văgaş. În direcţie estică se află
cele 7 holmuri, dintre care Holmul Mare (693 m) este ceva mai semeţ, la N este vârful Frasin (813 m),
cel mai falnic vulcan stins din regiune, la sud şi respectiv SV sunt masivele „La Rădăcini” (491 m) şi
Măgura (458 m).
Pentru a reveni în localitatea Tarna se poate coborî fie pe Valea Morii, fie pe afluentul ei sudic
însoţit de un drum forestier recent amenajat. În cazul unei drumeţii de durată se recomandă pentru
campare Băile Tarna, şi localitatea Văgaş.
60
9 PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI
Pentru a putea fi trase anumite concluzii privind posibilităţile de dezvoltare a turismului în cadrul
Munţilor Oaş, vom folosi analiza SWOT.
Acest termen provine din acronimele cuvintelor englezeşti: Strenghts (atuuri/puncte tari),
Weaknesses (puncte slabe), Opportunities (oportunităţi), Threats (riscuri, ameninţări).
Aceasta reprezintă o metodă de analiză care se utilizează tot mai des în studiile de fezabilitate şi
ajută la adoptarea unor decizii corecte, precum şi la planificări strategice.
În orice analiză SWOT avem de-a face cu un mediu intern şi cu un altul extern al zonei de analizat.
Mediul intern include punctele tari şi punctele slabe iar mediul extern include oportunităţile şi riscurile.
Analiza SWOT are în vedere în mod direct dezvoltarea Munţilor Oaş, aceasta constituind
principalul obiectiv.
Pentru analiza stării actuale a zonei şi pentru prefigurarea dezvoltării sunt avute un vedere
urmatoarele (Ianoş, 2000):
- se inndividualizează fiecare atuu, care în raport cu importanţa sa în contextul stării actuale
sau al dezvoltării viitoare, se plasează pe o scară convenţională, pentru a reuşi o ierarhie cât mai realistă
a acestora;
- se depistează toate punctele slabe (inclusiv elementele restrictive), care în funcţie de
efectele negative pe care le induc, direct sau indirect, se poziţionează, la fel, pe o scară convenţională;
- se evaluează oportunităţile, care pot favoriza dezvoltarea, respectiv menţinerea stării
actuale, care se consideră satisfăcătoare, după care se calculează pe o scară a gradului de influenţă
pozitivă;
- se listează riscurile, cărora li se apreciază probabilitatea de apariţie, precum şi capacitatea
de perturbare a procesului de dezvoltare sau stare actuală pe o scară convenţională.
61
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE OPORTUNITĂŢI RISCURI
- prezenţa reliefului
vulcanic (vulcani
stinşi acum 6.8 mil.
ani);
- mediul natural
nepoluat, pitoresc,
puţin populat ;
- bogăţia resurselor
forestiere;
- prezenţa izvoarelor
minerale cu
proprietăţi
terapeutice: Valea
Marie, Bixad, Turţ
Băi,etc.
- prezenţa unor lacuri
de acumulare, ce pot
fi amenajate;
- areale avute în
vedere pentru crearea
de rezervaţii;
- fond piscicol:
Călineşti-Oaş;
- fond cinegetic;
- potenţial etno-
folcloric: tradiţii,
obiceiuri (Ţara
Oaşului);
- ospitalitatea
recunoscută a
oşenilor;
- slaba valorificare a
potenţialului turistic din
zona Oaşului, atat
natural cât şi antropic;
- nepromovarea
obiectivelor de interes
turistic;
- număr foarte redus al
unităţilor de cazare;
- infrastructura de
transport slab
dezvoltată;
- lipsa materialelor
informative (harţi
turistice, broşuri);
- trasee turistice
nemarcate;
- lipsa resurselor umane,
a personalului
specializat (ghizi
locali);
- degradarea şi chiar
abandonarea unor
unităţi de cazare şi
alimentaţie publică,
care afectează aspectul
locului;
- număr foarte redus de
turişti străini conform
statisticilor;
- lipsa cooperării cu
agenţii de turism în
vederea unei mai bune
- dezvoltarea şi
promovarea vechilor
staţiuni pentru tratament
balnear;
- posibilităţi de cooperare
transfrontalieră(Programu
l „Împreună pentru
ocrotirea mediului”);
- posibilitatea accesării
unor fonduri europene
pentru dezvoltarea
turismului rural (ca de ex.
SAPARD), cu accent pe
valorile etno-culturale ale
Ţării Oaşului ;
- construirea de noi baze
de cazare şi reamenajarea
celor existente, în special
în zonele cu ape minerale;
- creearea unui centru de
instruire a persoanelor ce
doresc să contribuie la
dezvoltarea şi promovarea
turismului în zonă;
- promovarea turismului
cinegetic şi piscicol;
- îmbătrânirea
populaţiei,
datorită emigrării
tinerilor;
- lipsa de interes a
localnicilor;
- pierderea
tradiţiilor prin
depopularea
intensă a satelor;
- poluarea intensă
a cadrului natural,
deocamdată destul
de bine conservat;
62
promovări a zonei.
Munţii Oaş dispun de un relief vulcanic şi sedimentar-vulcanic cu forme vulcanice reziduale de tip
neck şi dike, abrupturi şi platouri vulcanice, de ape minerale carbogazoase şi bicarbonatate în cea mai
mare parte, potenţial antropic ridicat reprezentat de regiunea cu civilizaţie şi cultură românească
originală, denumită Ţara Oaşului care nu pot fi valorificate integral datorită lipsei căilor de acces
modernizate spre anumite obiective, nepromovarii corecte a zonei în cadrul turismului naţional şi
internaţional, precum şi lipsei de interes din parte localnicilor, care în cea mai mare parte sunt bătrâni,
datorită migraţiilor pentru muncă în statele occidentale.
Revigorarea turismului ar putea avea loc prin construirea unei reţele de baze destinată turismului
curativ pe seama apelor minerale, punându-se accentul pe staţiuni mici şi mijlocii, mult mai flexibile,
care sa permită o exploatare raţională a acviferelor minerale. Mai poate fi avută în vedere dezvoltarea
unor forme de turism specializate în colaborare cu celelalte zone turistice din jur precum turismul
religios (Mănăstirea Bixad), turismul viticol (Lechinţa, Turulung Vii), piscicol (Lacul Călineşti),
precum şi valorificarea turismului de tranzit prin amplasarea de baze de cazare şi alimentaţie de-a
lungul căilor rutiere principale. De asemenea afirmarea turismului rural în cadrul Ţării Oaşului ar putea
să ia exemplu de la „ţara” vecină şi anume Ţara Maramureşului, unde această formă de turism este
extrem de bine dezvoltată. Ar trebui să se urmărească crearea unei oferte turistice autentice, originală,
bazată pe specificul local (gastroomie, folclor, ambient) care să includă amenajarea unor baze cu
specific ţărănesc local (arhitectură, costumaţie, meniu, muzică) şi valorificarea mitologiei locale, a
obiceiurilor şi tradiţiilor. Foarte important este şi înfiinţarea unui centru de management şi informare
turistică în zonă pentru constituirea unei baze de date turistică care să fie pusă la dispoziţia promotorilor
în turism, precum şi a turiştilor, precum şi pentru promovarea imaginii turistice a regiunii şi obiectivelor
sale printr-o susţinută campanie de editare şi difuzare de materiale de profil (ghiduri, pliante,
monografii, hărţi, CD-uri, filme) şi elaborarea de strategii de dezvoltare turistică locală.
63
CONCLUZII
Inventarierea potenţialului turistic natural este destul de greu de realizat, date fiind materialele
foarte puţine cu privire la acest aspect, datorită faptului că zona Oaşului este la începutul afirmării
din punct de vedere turistic, mai ales în ceea ce priveşte premisele naturale. Relieful nu
impresionează prin înălţime, ci prin formele de relief – conuri vulcanice bine conturate şi platouri
de lave şi piroclastite – şi peisajul de pădure. Lipsiţi de aşezări şi căi de comunicaţie prea
numeroase, şi bine împăduriţi până la hotarul cu Ucraina, aceşti munţi prezintă un grad ridicat de
conservare naturală. Prezenţa apelor minerale din zonă a fost apreciată şi valorificată de o perioadă
destul de mare de timp, iar condiţiile climatice sunt foarte potrivite pentru desfăşurarea activităţilor
în aer liber. Resursele antropice sunt şi ele deosebit de bogate şi atractive, Munţii Oaşului fiind
parte componentă a Ţării Oaşului, izvor de tradiţii şi obiceiuri păstrate intacte.
Pentru zona Munţilor Oaş este favorabilă practicarea turismului de scurtă durată în care este
inclus turismul de recreere, turismul etnografic, turismul cultural, turismul de sfârşit de sâptămână
şi turismul itinerant, agroturismul.
Deşi dispune de resurse turistice variate, atât naturale cât şi antropice aceasta zonă nu îşi poate
încă valorifica pe deplin aceste resurse pe plan turistic, datorită unei infrastructuri prea puţin
dezvoltată precum şi datorită nepromovării pe plan naţional şi internaţional a acestei zone a
Oaşului. Infrastructura turistică a fost dintotdeauna o problemă, un obstacol în calea dezvoltării
unei zone, şi deşi se observă un început în restaurarea unor baze de cazare şi alimentaţie publică
precum şi modernizarea unor drumuri, trebuie avute mereu în vedere aceste aspecte care în
mometul de faţă se află într-o stare destul de nesatisfăcătoare.
Pentru o mai bună dezvoltare a turismului în zonă, trebuie avute în vedere următoarele măsuri:
investiţii realizate pentru turismul de tratament balnear, promovarea turismului rural şi a
agroturismului, valorificarea turismului de tranzit prin construcţia unor baze de-a lungul
principalelor axe de circulaţie.
Investiţiile trebuie să fie indreptate în scopul reabilitării, modernizării şi reorganizării
funcţionale a bazei materiale existente, apoi pentru instruirea şi pregătirea la standardele actuale a
personalului din turism, reabilitarea staţiunilor balneare cu surse hidrominerale (Bixad, Valea
Mariei) sau a celor climaterice (Călineşti-Oaş), marcarea traseelor turistice din zonă, editarea mai
multor lucrări cu scopul de a face cunoscută zona, inclusiv promovarea de către agenţii de turism
la nivel naţional mai întâi, dar nu în ultimul rând protecţia şi conservarea mediului.
64
Sper că în timp aceste piedici vor fi eliminate şi potenţialul deosebit de valoros al Munţilor Oaş
va fi valorificat cum se cuvine.
Bibliografie
Cândea, M., Simon, T., (2006), Potenţialul turistic al României, Ed. Universitară,
Bucureşti.
Ciangă, N., (1993), Sursele hidrominerale din Carpaţii Orientali şi rolul acestora în
dezvoltarea turismului, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia, XXXVIII, Cluj
Napoca.
Ciangă, N., (1997), Turismul din Carpaţii Orientali. Studiu de geografie umană, Ed.
Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Givulescu, R., (1994), Bref aperçu sur les flores et la végétation fossile du Bassin
d'Oaş (Dépt. Satu Mare), Revue Roumaine de géologie, Ed. Academiei Române,
Bucureşti.
Ianoş, I., (2000), Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Ilies, M., (2006), Ţara Oasului. Studiu de geografie regională, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca.
Karacsonyi, C., Negrean, G., (1986-1987), Contribuţii la flora Munţilor Oaş-Gutâi
(judeţul Satu Mare) în Satu Mare, Ed. Întreprinderea Poligrafică Oradea, Oradea.
Mac, I., Budai, I., (1992), Munţii Oaş-Gutâi-Ţibleş, Ed. Casa Editoriala pt. Turism si
Cultura “Albeono”, Bucuresti.
Munteanu Rodica, (2001), Geografia fizica a Romaniei, Ed. Mirton, Timisoara.
Muşlea, I., (1932), Cercetări folclorice în Ţara Oaşului, Cluj Napoca.
Oncescu, N., (1965), Geologia Romaniei, Ed. Tehnica, Bucuresti.
Posea, Gr., (2001), Vulcanismul si relieful vulcanic, Ed. Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti.
Sagatovici A., (1967), Studiu geologic al părţii de vest şi centrale a Bazinului Oaş, Ed.
Institutului Geologic, Bucureşti.
Talabă, I., (1991), Turism în Carpaţii Orientali, Editura pentru turism, Bucureşti.
Ujvari, I., (1972), Geografia apelor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Velcea, I., (1964), Ţara Oaşului. Studiu de geografie fizică şi economică, Ed.
Academiei RSR, Bucureşti.
***, (1983), Geografia Romaniei, Vol. III, Ed. Academiei, Bucuresti.
65
***, (2004), Planul de amenajare a terituriului Regiunii de Nord-Vest, Cluj-Napoca.
***, (2007), Maramures-Lapus-Oas. Harta turistica, Ed. Tipo dec’95, Bucuresti.
www.oas.ro
www.huta-certeze.ro
www.zelenhoz.com
www.ocrotireamediului.ro
66