ANUL AL X X - l e a No. 1 1 IANUARIE 1 8 9 9

„LUPTA PENTRU LUMINA" „LUMINA PRIN LUPTA"

REVISTA LITERA APARE LA 1 , 10 Şl 2 0 ALE FIE-CAREI LUNI

Director, T H . M. S T O E N E S C U . Prim-Redactor, Colonel G. B O T E A N U .

Abonamentele încep de la No. 1 al anului respectiv. D-niî abonaţi care încep primirea mai târdiu, sunt rugaţi să ceară colecţia de la No. 1.

R E D A C Ţ I A ŞI A D M I N I S T R A Ţ I A

10, Strada Arcului, 10.—Bucurescî

Scrisorile nefrancate nu se pri mese. — Pentru ori-ce răspuns a se adăoga o cartă poştală saü o marcă de 15 bani.

PREŢUL ABONAMENTULUI Pe un an 20 lei Pe şase lunî 10 el Pe trei luni 5 lei

Abonamentele se trimit prin mandat postai şi se plătesc tot-d'a-una înainte.

PREŢUL ANUNŢURILOR Linia pe pag. 1 şi a &. 30 banî

» pe pag. 2 şi a 3 20 » » în textul revistei. 50 »

A V I S Cine primeşte doue numere

consecutive din Revista Litera­ră, se consideră ca abonat şi prin urmare este rugat a înainta costul abonamentului la admi­nistraţie. Persoanele care nu do­resc a se abona sunt rugate a înapoia numerile imediat la pri­mire, alt-fel li se va pretinde plata lor.

Primitorii numerelor nu pot invoca pretextul că li s'aü trimis cu sila, întru cât sunt liberi a le refuza prin acelaşi curier care le aduce, avênd destul timp pentru aceasta în intervalul de 10 zile de la priimirea unul numër la altul.

P e n t r u D - n i î a b o n a ţ i : ÖOT~ D-riï abonaţi care nu ar

priimi vre-un numër la timp, sunt rugaţi să anunţe adminis­traţia, spre a reclama la oficiul postai respectiv. Neprimirea re­gulată a revistei, nu se poate invoca drept motiv pentru ne­plata a abonamentului, întru cât revista apare tot-d'a-una la timp şi se expediază cu cea mai mare regularitate.

D-niî abonaţi care 'şi schimbă locuinţa,* sunt rugaţi să comu­nice administraţiei noua adresă; alt-fel nu é rëspundëtore pentru perderea numerelor.

3W5^" D-niî abonaţi sunt ru­gaţi să ceară încasatorilor noş­tri chitanţe tipărite şi cu sigiliul administraţiei , pentru ori ce sumă de banî le-ar încredinţa

Bibi. Univ. Cluj

SumaTuT: Colonelul I. Câmpineauu de D-nul Decadenţă, versuri « Uu lip din trecut « Păcatele Timuţeî. t Stigmat « Epigramă . . . . < Lumini . ............ « Băcanul . « Epigramă < Erato « Elutural Bătrân « Mia . Numai alala, snovă « Romantismul , Am rls Decepţie ^ Reflecţiunî Prea târziu, Nuvelă Imitată a

Una alta, culese . înştiinţare

G. Missail Colonel G Boteanu T. I. Focşăneanul Nicolae Ţincu A. R. Nora D. Tel or Ludovic Dauş D. Teleor I. A. Basarabescu Dem- Modoveanu N. Rădulesctt-Niger. Th. M. Stoenescu. G. Crăciunescu. C. Al. Ionescu. Chr. N. Dimitresctt. N Barson Candid. Nocturna Zeta Direcţia

O R E L E D E S E R V I C I U Administraţia este deschisă în tòte zilele de lucru, de la orele 10

a. m. până la ti p. m., iar redacţia de la orele 2 până la 4 p. m. Sărbătorile de la 10 până la 12 a. m.

Pentru cetirea şi admiterea materiilor de publicat, redacţiunea a fixat numai ziua de Mercuri, între orele 2 până la 4 p. m., în cele-l'alte zile nu se priimeşte nimeni pentru cetitea manuscriselor: Au­torii să le trimiată prin postă. ?

Autorii care trimit manuscrise prin postă, dar cari le iscălesc cu pseudonime, trebue să arate neapărat redacţiei numele adevărat şi locuinţa; altfel nu se vor publica.

ANUL AL XX-lea No. 1. 1 IANUARIE 1899.

„LUPTA PENTRU LUMINĂ" „LUMINA PRIN L U P T A "

dtevista JOiterarä A P A R E L A 1, 10 şi 20 A L E F I E - C A R E ţ L U N I

DIRECTOR, T H . M . S T O E N E S C U . j j j 'PRIM-REDACTOR, COLONEL G. B O T E A N U . hi 1

Articolele nepublicate nu se înapoiază

Scrisorile nefrancate se refuză.

% ; ; R E D A C Ţ I A şi A D M I N I S T R A Ţ I A

STRADA ARCULUI, No. io.— BUCURESCI

Ziarele care ar reproduce ar tic'ole din acesta revistă sunt rugate a arăta acesta în josui

, articolelor.

REDACŢIA „REVISTEI LITERARE

Urează cititorilor sëî ca noul an să le aducă fericire şl prosperitate.

COLONELUL IOAN CÂMPINEANU ( P R I M E I M P R E S I U N I )

1863 .

Bucnresci, 28 Decembre 1898.

Iubite şi stimabile director, Trei sunt lucrurile pe care, stabilindu-më în Bu­

cureşti, dupe îndeplinirea binefăcătorului act al Uni­c e i Principatelor, (ii Ianuarie 1862), am dorit cu sete a le vedea, înainte de toate. Căci, drept să vë spun, ele erau foarte poporare şi în Moldova, şi noî, ceî de peste Milcov, venisem cu imagina lor în în­chipuirea noastră de zi şi noapte. Acestea aü fost: I)_ Bisericuţa sfântului Saya, din pridvorul căreia a ieşit celebrul colegiu, căruia datorim çele d'inteiü doué generatami care, unite cu Moldovenii, aü în­temeiat Romania Modernă; Ili Cazarma_djn.iiea!ul Spirei, unde s'a petrecut nemuritorul fapt de arme de la 1 3 Septembre 1848, prin care ceî 400 pompieri ne-aü lăsat de moştenire un exemplu de onoare ce Curcanii de la Plevna imitàndu'l, aü ştiut a'l transforma în o adeverată Termopile; şi IlţjLJ2olu-._ nelul loan Câmpineanu, acea umbră sfântă, care, până la 1863, sfinţea ver ce palmă de păment a-tingea cu pasul seu; ' sfinţea pe or ce om îl învă­luia:cu privirea sa.

Ani întregi am peregrinat la sfântul Sava, şi în dealul Spirei, şi totuşi, n'am isbutit a'ml potoli do­rul venerare! acestor doue sacre ruine, până ce, în cele de pe urmă, târnăcopul vandalilor municipali, aü isbutit a le distruge până in temelie şi pe ele, fără ça să ne fi lăsat dupe densele măcar câte o litografie.... In cât despre cea de a treia relicvă, ca să nu zic ruină, în care vegeta, acuma, acel care rëspundea odinioară cu fală la numele de Colone­lul loan Câmpineanu, — puţin mi-a fost dat a o ad­mira; căci, deja, Colonelul înainta cu paşi repezi spre niormînt, asemenea unul soare tomnatec, care se coboară către apunere, dupe ce în cursul zilei a făcut minuni de rodnicie, pentru întregul uni­vers.

In adevër, n'a trecut un an şi jumătate, de la efectuarea Unirei politice şi administrative, şi mor-

smijliul...de la Sărindar înghiţi p ie . acest bărbat, ca­rele fusese unul din cei întâiu duşmani aj separa­tismului. Totuşi, în şase-spre-zece luni, eü avusesem timp d'a studia d'aproape pe Câmpineanu, complec­tând schiţele ce adusesem cu mine din Moldova, Më pusesem în relaţiunî cu toţi contimporanii sëï amici şi inamici, şi 'mi adunasem acum note îndes-, tulătoare pentru a'l studia biografia. In deosebi më adresasem către Costache Bosiânu, Aleeu Creţescu, Scarlat Fălcoianuj loan Heliade, Stefan FeréchMeV Gr. Alexandrescu, Iancu şi Barbu Slătineanu, Flo­rian Aron, P. Poenarul, Cesar Bolliac, G. Cred­ami, C. A. Rosetti, Pantazi Ghika, postica Dohescu şi alţi bărbaţi de frunte, cari m!-aû dat cu toată, buna-voinţă inîormaţiunile cerute:

Moartea lui Câmpineanu, de şi aşteptată, m'a sgu-duit:. cumplit. Ea a făcut asupi'ă-.mî, Ca, şi asupra multora, impresiunea ce fade stingerea unul părinte obştesc. Âtuncî, în călătoria 'funebră' ce fäcoräign:pü? mortul de la modesta lui căsuţă, din.făţa biserióè-Brezoianu şi până la Sărindar, a trecut pe din-Oal intea ochilor închipTiïrèï mele; toată grămada,Ts l$ l" zilor şi a sacrificielor ce săvârşise acest bărbat ţară' seamăn. Când începuse şirul jertfelor saie," era Tiîi-lionar şi ţara in sapă de lemn; acum patria-era re­gină, iar el... cerşetor... G Doamne! Câţi'ca,;şl#: Şi acolo, pe marginea mormîntului, . când , sg (rosMau discursurile funebre, s'aü aliniat de la sjnç şf s'aü pus în ordine, notele ce'mi adunasem şi pè carésub^. sigiliul anonimatului, căci eram funcţionar l â . c l î ţ t e£

•WTSasaţiune, le-am publicat, parte' în. Somonulde>, r

*i*-48ô3; iar partea céa maî considerabilă aü stat, aşa cum aü fost concepute, — faţă cu cadavrul, până în ziua de astă-zî,

Dacă acum armonizez sau restaurez-ideile de :la ' . 29 Iunie 1863, fără adaose sau ştersături; rugatei du-te, iubite şi prea stimabile director să le .publici prin preţioasa şi citita d-tale revistă, o, fac pentru doue puncte de vedere: 1 pentru că: omul ajuns-la, maturitate, ţreoae^săuassfteeis vìsfrrlteTjuvetól' sale, duplTcûnT a zis Schiller; căci,X^;pe"^irreÇ r~T~

"jrtmlTJTmpT^iu'ursunt în tot-d'a-una. cele mal bung^ şi al 2-lea, pentru că în starea actuală de faliniettt-gcs^" caracterelor, care duce iTJţreăga societate"lïê-a.bjgE-~-—-

"3Seì.eae.uÌr s e simte o mare nevoe de esemple sdrobi-toare. Şi ast-fel de esemple numai în vieţi caraGàairì , pineanului, putem afla. . ,

Ştiu că cinicii şi scepticii de toată mâna, aü„ .sş ne dea şi de astă dată lovitura... animalului din fă-' hulă; dar ce să le facem ! ' : "

E pur si muove. .. i ' . Mulţumindu'ţi cu toată afecţiunea pentru sarifiohi

ce faci şi data aceasta, abandonând vechiturilor mele nişte pagini ce ar putea fi mult mai ' bine întrebu-1

inţate de pene mai tinere, te rog, iubite şi prea stimabile director, să bine-voeştî a primi, pre lângă îndatinatul Multi ani! al meü, o îmbrăţişare fră­ţească.

G. Missail .

I Ego sum vox vociferant is in

deserto ; complanate viam Do­mini, prout dixitEsaias prophets.

l o a n n e m I, 2 3 .

Viitorul lumii, progresul neamului ome­nesc, sunt consecinţele legii nestrămutate a naturel, care împinge tot ce există îna­inte, care zice, care strigă necontenit la tot ce viază : Mergi, mergi înainte ! To­rentele progresului este neînvins, neresisti-bil. Dar progresul vine încet, ensă sigur; cu atât maî încet vine acolo underesbirea lui e îngreuiată de stâncile şi mărăcinii igno­ranţei, ai despotismului, ai servitutii popoa­relor. In toţi timpii, ensă, la toate popoarele, s'aü ivit înainte mergëtoriï sëï, cari l'aü a-nunţat, aü pregătit pe popoare pentru a'l primi. Aşa, spre a ne face mai înţeleşi, vom lua un exemplu din anticitate, şi unul din timpii moderni : chiar din viaţa noastră po­litică. Ce aü fost Esaia şi loan la Ebrei ; Lazăr, Asaki, Eliad, Câmpineanu şi alţii Ia Ro­mâni? Eü sînt glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului;drepte faceţi mile lui. Acesta e, în genere, limbagiul unor aşa oa­meni inspiraţi. Ce au fost eî dacă nu ste­garii, jaloniarii progresului universal şi aî ridicării naţionale? Cât de jos a fost că­zută- această naţiune, şi cât de sus aù ridi-cat'o dînşii, o spune istoria. A spus'o tre­cutul. O spune presintele şi o va spune vi­itorul...

Astă-zî nu he vom ocupa de cât de loan Gâmpineanu, la a cărui înmormîritare am a-sistat. Cordoanele coşciugului seü eraü pur­tate de A. Panu, N. Golescu, I. A. Filipescu, şi C. Fălcoianu. România întreagă fu în do • liü în ziua înmormîntăreî acestui ilustru bărbat.

Moartea acestui fel de oameni, este un a-pel la deşteptarea naţiunii lor, este apote-osa lor proprie; este: viata eternă. Este me­tamorfosa lor din carne, din ţeiînă peritoa-re, în legendă nemuritoare. Ei sunt ca lu­mina care, luminând altora, se consumă pe densa. Ade ver zicem: De la 1840, Câmpi­neanu a rëmas o legendă a naţiunii române; a devenit un stîlp de foc, care şi-a luat sborul etern şi care ne va călăuzi, mânat de su­flarea naţională, numai spre viitor, şi nici o dată spre trecut.

Afară de Sântul loan de la Suceava, ca­rele e român, loan Câmpineanu poate înlo­cui pe toţi cei alţi sfinţi Ioani din Calenda­rul nostru, fără nici o pierdere pentru biserică.

In genere, este datina a plînge la îmor-mîntarea morţilor. Este un adevër că a-veam un mesean mai puţin la banchetul Pry-taneului Român; o familie venerabilă a fost cufundată în doliu, însăşi naţiunea Română în jale;—căci a numërat un mare cetăţean maî puţin. Dar, privind lucrul din un punct de vedere mai înalt, suindu-ne cu cugetarea către acele regiuni din cari loan Câmpineanu a primit scînteia sfântă a patriotismului, lăsând materia supusă legilor ei, şi ocupân-du-ne de spirit, de idee, noue mai bine ne-a plăcut a ne învoioşea, de cât a ne întrista la ocasiunea acestui înseninător eveniment. La mulţi vom fi părut estravaganti, poate; dar nu s'a vëzut îri anticitate popoare întregi, la care era consfinţit obiceiul de a plînge la naşterea unui om şi a se veseli la moar­tea lui ? Plîngeau pentru că nu ştiau soarta noului născut, bună va fi, sau rea va fi. Si se veseleau, căci un cetăţean îşi încheiase ca­riera sa. şi ştia onorurile ce aü sà'i se dea; ştiau ce făcuse, bun saü rëu pentru patrie, soci-' etate şi familie. De aceea ziceam că j m este timpul să plîngem moartea Câmpîneannluî, ci să ne veselim, căci dacă a murit un om, s'a născut un sfânt, dar un sfînt! Senicsa-rul martirologiei Române, s'a îmbogăţit cu. un nume noü şi ilustru al unuia din cei mai zeloşi archiapostolï aï sei.

0 noue mândrie naţională 'şi-a căpătat apoteosa ei. Dupe ideea noastră nu perderea lui Câmpineanu trebuia s'o plîngem. —El 'şi-a îndeplinit cu demnitate misiunea ce'i-a fost dată. — Ci trebuia să plîngem că nu sunt mulţi cari ar trebui să ocupe locul lui aici jos între noi, pe această ţârînă frămîntată, odinioară, în sânge, iar astă-zi în lacrime şi sudoare !... De aceea trebuia să'l plângem....

Dar în definitiv, cine era acel om pe care o ţară întregă îl jelea, al cărui renume a fost tot atât de răsunător în ziua morţii pe cât era şi în culmea vieţei lui; în ziua bucuriei lui, căci bucuria lui er când se espunea maî tare pentru patria sa ?

Cine fa acel bărbat ? El era acela a cărui memorie va trăi în veci

printre noi ; acel care în ziua inspirară lui bătu cu piciorul în acest pământ al sufe­rinţelor, stârpit, ars, pârlit de jugul unei lungi tiranii; şi asemenea lui loan de alte daţi, strigă : Eü sunt glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului; drepte faceţi căile lui. Şi oameni vii eşiră din pietre, şi în locul leşinului şi al morţii, ră­sări viaţa ce se comunică, prin aceşti apos­toli, naţiunii întregi.

Ei bine, vom cuteza,a atinge această coar­dă grandioasă, a da câte-va trăsuri din viaţa lui loan Câmpineanu. Aceasta o facem nu

pentru cei cari aü cunoscut pe Câmpineanu, nu ] pentru cei ce aü cărunţit luptând împreună ! cu densul la reedificarea naţiunii, ci o fa- ! cera pentru junimea aceea mai puţin cu- j noscătoare faptelor glorioase ale lui Câmpi- ! neanu şi pe care el atâta a iubit'o. „Lăsaţi copii să vie la mine" a zis mântuitorul lu-mei; şi din gura copiilor a eşit lauda luî. Şi Câmpineanu l'a urmat.

Câmpineanu a fost un om mare într'un timp de foc, într'un timp despre care ge-neraţiunea de astă-zî d'abia are vr'o idee ! Razele cele arzătoare ale soarelui nu sunt cunoscute celui ce'şî face viaţa în umbră şi în bine; numai muncitorul, fript şi înse-tpşat, cunoaşte puterea elementului cu care a avut a se lupta.

Am auzit câţî-va pigmei,— câteva furnici din coama leului,—silindu-se a ciunti cali­tăţile acestui om, care a meritat recunoş­tinţa patriei Iul. Astă-zî când drepturile luî Câmpineanu la acea recunoştinţă sunt un adevër matematic, ne mărginim a lăsa pe aceşti oameni fără simţ a se stinge în de­şertele lor declamatami în contra unui lu­cru pipăit: şi dendu-şi deşearta pretenţiune de a slăbi sau dărăpăna această putere di­namică, care a împins naţiunea română pe căile regenerărei şi ale virtuţii, pe când pă­rinţii multora, vor fi fost poate siliţi a fi nu ştim ce, pe lângă ostile turceşti şi mus-căleşti. Să, avem mai mult respect de noi, de adevër, de naţiune, de umbra virtuosului bărbat şi să ne căutăm de treaba noas­tră. Să ne mărginim la fapte, carî sunt mai presus de toate şi elocinţa lor particu­lară să vorbească.

„A fi mare în timp de glorie, când epoca „face pe oameni mari, când mărimea este „în aerul ce resufiăm, zice Eliade în cuvîn-„tul rostit ,1a moartea lui loan Văcărescu, „când eroismul ca o contagiune divină trece „din suflet în suflet, din inimă în inimă, şi „fie-care arde de setea de a deveni martir, „bărbat sau femee, matur sau june, şi èn­f a s i vergina cea mai timidă, şi ênsusï „pruncul cel mai fără prevedere; a fi mare „atunci, este a fi o parte admirabilă dintr'un „tot glorios, plin de fapte şi de oameni mari. „Este a tâ t de natural cât nu este nici de »cum dificil. Ast-fel se vezură primii creştini „în trei sute de ani; ast-fel se vezură Ro-„mânii de la Aurelian până la Radu Negru „şi de la acesta până la Constantin Brânco-„veanul. Când ensă totul se degenera, de-„ secat de viaţă naţională, când totul geme „ca într'un vis dureros, când străinul usurpa „domnia şi episcopia Patriei; când dreptu­r i l e eî toate sunt ale străinului împilator, „şi datoriile ale pământeanului impilat; când

„numele de Român ajungea nu mai însemna „de cât sclav inobil, lucrul altuia; când u-„surpatorul, împreună cu moşia, ne smulge „şi sufletul de Român, ne conrupe până a-„colo întru a ne fi ruşine cu numele naţio-„nal şi cu limba părinţilor noştri şi ne de­g r a d a până întru a deveni instrumentul „infamiei, împilătorul fraţilor noştri, atunci -„se cunoaşte ce va să zică a fi mare într'o „epocă atât de mică, etc."

Aşa şi acei cevoesc a s t i cine a fost Câm­pineanu, trebue să se transporte cu închi­puirea în epoca în care a trăit el, în epoca în care Câmpineanu şi alţi doï-treï bărbaţi erau singurele columne pe care se rezema toată speranţa şi viitorul patriei române. Epoca Câmpineanuluï, fu şi epoca lui I.. Vă­cărescu. Eî bine, rândurile de mai sus de­scriu cu elocuenţă, şi în câte-va frase nei-, mitabile, şi „epoca acelui din urmă. Una ser­veşte pentru alta." Unul a luptat alături cu cel alt.

Dacă scînteia divină ce a animat corpul lui loan Câmpineanu, ar fi însufleţit, cu doue mii de ani înainte, o mână de ţărână din patria lui Meltiade şi Aristote, a luî Camil şi Fabiü, pe teatrul gloriilor şi al nemuri­toarelor virtuţi, admirate de lumea veche şi nouă, mâine, nu mai departe, sculptura, pictura, poesia, ar spune României, lumii, viitorului, cine fu loan Câmpineanu,.şi ar spune-o ast-fel, încât secolele secolelor să nu mai poată şterge semnele recunoştinţei unei naţiuni în doliu; a uneî recunoştinţi dictată de inima a 5. milioane de Români, şi săpată de mâna inteligentă a unui popor întreg.

Cu toate căuşele care concurau la cei vechi a ridica sufletele şi a inspira iubirea glo­riei şi a patriei, legislatorii lor simţiau de asemeni, câtă onoare şi resplătirî aveaü de pregătit pentru a întări şi'ia întinde această pasiune sublimă, care atât a fost de desăvâr­şită în Câmpineanul nostru. Eî simţiră că, pentru a face mai energică şi mai comună iubirea gloriei, trebuia a'i da o formă mate­rială, a da opiniunei publice semne care ex­primă sufragiile poporare. Acolo stă origina vechiului obiceiü al onorilor şi al resplăti-rilor. Ele eraü semnele admiraţiunii publice. Ele erau trofeele stimei publice pe care me-ritosul a fost cucerit'o. Ele eraü spectacolul pe care raţiunea îl înfăţişa simţurilor pen­tru a mişca inimile. — Ast-fel, Romanii şi grecii, priviaü în o moarte onorabilă, în pre-curmarea unei existenţe pentru patrie, pre­lungirea gloriei naţionale. Iar legile lui So­lon, cari opriaü de a se scrie numele mor­ţilor pe piatra lapidară, scutiaü de această proibiţiune pe omul ce meritase recunoştinţa patriei şi pe femeile ce muriaü, dând viaţa

unui cetăţean. Iată cum instituţiunile fac pe oameni !— Cine, dintre români, ar fi me­ritat mai mult aceste onori de cât Ion Câm­pineanu ? In adevër, el fu unul din acei pu­ţini bărbaţi, de un caracter tare, care ştiu că virtutea nu se cumpără, ci se onorează; că resplătirea servitorului şi a sclavului, nu este resplătirea cetăţianului şi a eroului; că omul care'şî iubeşte patria, dispreţueşte bo­găţiile. Câmpineanu le ştia şi le practica toate aceste, dovadă, că el, care a fost unul din marii demnitari ai ţerei sale, el care descindea din una din cele d'ântêiu familii nobiliare şi avute ale României, el, acel nă­scut în mijlocul averii şi al milioanelor, el, Câmpineanu, proprietarul d'alte dăţî al Campimi şi altor moşii, fu înmormîntat în socoteala Statului, pe când alţii se silesc chiar astă-zî a înmormânta patria cu ale lor cheltueli M !

Dar sperăm, că în lipsa de instituţiuni cari să ridice şi să resplătească la noi me­rite ca ale Câmpineanului, poporul român va suplini totul. Virtuţile . pe cari nu, le resplăteşte legea] le răsplăteşte opiniunea pubîTeă," zice "un apărător al meritului real.

Ştiu că anticipez şi asupra celor ce am de zis şi asupra viitorului, ale căruia taine nu este dat presintelui a le străbate saü critica. Dar, ce vreţi ! Omul de ce se teme, nu scapă...; iar ai noştri sunt lesne uitători,

C . Missail . ,j*^f^K.

DECADENTA Am trăit în veacul, ăsta degradat, fără ruşine. Când di-pare conştiinţa, şi biserica'n ruine Stă să cadă, ca în locu'i să SU'nalte berării, Şi când vechile tribune, s'aû schimbat în prăvălii, Pe-ale cărora tarabe, fără teamă de pudoare, Se trafica şi se vinde, suflet, cuget şi onoare.

Am trăit, sărmană ţară, să te vM desmoşteuită De virtuţile străbune; degradată şi silită Pe la curţile streine, viaţa ta să o cerşeşti, Să renegi acele drepturi, drepturi mari şi strămoşeşti, Câştigate cu mult sânge, şi cu preţul vieţei tale, Fără să dispui de sceptru şi de pompele regale; Căci în sângele teu nobil, nu intrase ăst venin, Sângele bastard ce curse peste 'ntregul teu cămin.

Fii tei aveaü un suflet, şi iubire pentru tine, Se 'ntreceau în sacrificii pentru spor şi pentru bine; Pe când astăzi, cârcimarii, şi băcanii din fanar. Care fac pe patrioţii, furând lumea la cântar, Te vînd cu neruşinare, şi cu bani înlocuesc. Pe copii tèi de sânge şi cu suflet românesc. Astăzi aî prefecţi, miniştri cu figurile semeţe, Decoraţi, plini de cordoane, buni ca să'i arăţi pe pieţe; Magistraţi inamovibili, ce îşi calc fără sfială Jurământul de credinţă pentru vre-o chiverniseală. Apoi senatori cu cîrăul, deputaţi legaţi cu tei. Ce precupeţesc cu votul pentru douë-zeci de lei, Iar femeia lustruită, ce tot moda urmăreşte, Are teamă şi ruşine să vorbească româneşte.

S S'a dus epoca märirei, a virtuţei şi onoare!, Aurul, stăpânul lumeî, e şi-al mumei, si-al fecioarei : Amândouă stati la pândă yentru a se repezi Să-'ntocinească-o căsnicie măcar numai de o zi ; Iar când a trecut norocul pe ascunsa, lui cărare Beau chibrituri, ss înpuşcă, or că cer emancipare, Sau devin socialiste şi se leagănă'n dulap, Asvhiindu-şî fecioria şi onoarea peste cap.

Dar, vor zice optimiştii, că sunt cobe din natură Că, în süßetu'ml satanic nu cresc, flori, ci numai ură Pentru ţara fericită devenită-un, pment, Poreclită de voi singuri: Belgia din Orient. Cavern şcoli şi instituţii demne d'un guvernămînt Ce a. dat lumină- obştii şi a scos'o din mormînt; Insă fără-a ţine seamă de progresul lăcomiei, tare stoarce pentru-o carte chiar măduva sărăciei.

Da, aţi răspândii lumina prin oraşe şi prin sate, Chiar şi'n capitală, unde notele sunt cumpărate; Iar în tristele comune cei ce'nvată să citească, F buchend şi notarul. înţeleşi să sfănţuiască, Voi cei mari de la putere, başi profesori lăudaţi, Faceţi numai la programe, ce'n tot anul le schimbaţi, Ast-fel că lumina voastră dacă are vre im dar Fste că v'aduce lefuri şi diurne'n buzunar.

Iată culmea fcricireî şi progresul ce-am făcut In ăst secol de ruină, când tot vinul prefăcut Iuda ni'l strecoară 'n sânge cu alcolul otrăvit, .Urmărind o agonie ce nu are de trăit De cât prea puţine zile pentru a mal suferi, Când în svârcohrî deşarte neamul nostru va peri, Lăsând numai amintirea că noi singuri ne-am ucis. Şi un. nume ce va trece ca şi urma unui vis.

Colonel G . Boteanu.

UN TIP DIN TRECUT Cunoscut-aî, stimabile cititor, pe Mihail Ior-

dănescul, un original care a făcut parte dintre locuitorii Bucurescilor pino acum şese-spre-de-ce sau şepte-spre-dece ani ?

Daca 'l-ai cunoscut bine cà contimporan al lui, ai puté dice că n'ai nevoie să mai ani de la alţii cine şi ce a fost el.

De nu 'l-ai cunoscut, fiind că erai pré tinër în timpul când el trăia sau pentru că, deşi erai bărbat format, n'ai avut ocasiunea să te bucuri de plăcerea de a vede de aprópe şi a studia pe acel excentricu-, atunci pentru domniata între-prindu a scrie liniile ,ce urmedă.

Mihail Iordănescul, fiiu de comerciant din Ploiesci, născut între anii 1822 şi 1824, a venit în capitale anco de când era băet şi a intrat spie procopselă la un magazin de lipscănie ; dar nu s'a putut împăca cu traiul d'acolo şi peste cât-va timp s'a dus la monăstirea Căldă-ruşanii spre a se face căluger. Dupe ce a stat puçin şi la acel kinoviu cà frate de ascultare pe lungo părintele arhontar, neplàcêndu'i nici vièta monahale, s'a întors în Bucuresci şi—nu sciu cum—a devenit impiegat publicu : a fost ântêiu, picher în lucrarea de construcţiune a unei şo­sele din provinţie ; apoi, copist în cancelaria

. «administraţiunii» (prefectureii judeçului Ilfov - căpitan de barieră în serviţiul poliţiei capitalii

şi dupö aceea, comisar municipal. Nu putea sta mult într'un post, căci avea gărgăuni în cap şi, deşi funcţionar micu, nu respecta cum se ce­rea pe superiorii sei ierarhici şi nu li se supunea decât de mare silă ; de aceea, curênd dupö ce intra în funcţiune, era revocat. A t.äit deci mai mult faro tréba, decât ocupat.

Aceasta ânsë o pot faec numai cei avuţi, şi p-mul nostru era săracu lipit şi fâro vr'un ajutor de la rude: cum darò—vei întreba domniata, bi­ne voitorul meu cititor — cum a dus el vièta când nu lucră, deci nu câştiga nimicu ?

Vedi că aceasta era secretul lui, un secret ânsë pe care îl cunoscea mulţi şi pe care îndată ai să'l afli şi domniata. Dar mai 'nainte credu că è bine să scii cum a fost el la fisicu şi la moral.

Eră de statură midlocie, avea faça prelungă, slabă şi ochieşă, perul capului, negru cà şi mu-statele şi barba, pe care o purta întregă, ochii, asemenea negri şi vioi, fruntea mai 'naltă decât lată şi brăsdată de creţuri ; erà de un tempe­rament bilioso-nervos ; vorbirea îi erà rară şi apesată, gesturile de actor.

Cumpëtat în mâncare şi beutură, erà pasio­nat pentru femei. Spre satisfacerea plăcerilor sale sexuali, el anco din epoca pubertăţii a co­mis mari greşele, greşele de cari s'au resim­ţit facultăţile lui intelectuali, mai vîrtos me­moria, şi cari, slăbindu'i întregă sistema ner­vósa, 'l-au făcut să fiă leneşu în tote între­prinderile în cari se cerea a desvoltà, în ên-suşi interesul sëu, uă activitate bărbătescă continuă condusă de inteligenţă, care nu'î lipsià.

In religiune, a fost ce este un om care nu crede în nimicu.

In politică, făcea paradă de idei şi princi­pie liberali forte înaintate. El spunea tutuîor celor ce voià să'l asculte, că este republican; spunea acesta nu pentru că înţelegea şi era convins că republica este cea mai bună for­mă de guvern, pentru uă ţeră cà a nostra mai cu sèma, ci fiiind că dorià mai mult de cât alţii a fi egalul celor din stratul de sus social, a căror situaţiune o invidia şi pe cari, din causă că nu'i putea ajunge, îi privià cu ură. Am dis că erà leneşu, şi lenea, care duce pe om la miserie, care îl expune la imputări, aspre une-ori, şi la dispreţu, îl potè face să urască pe semenii sëi. Mêndru şi forte egoist, el voià egalitatea numai cu superiorii, nu şi cu inferiorii lui: pe ' aceşti din urmă el îi tracta cu superbie, cà toţi falşii republicani saü falşii liberali.

In relaţiunile sale private, îi plăcea şi se silià să fiă în cea mai mare familiaritate cu

ipersónele cu c.ari făcea . cunoscinţă, pe cari

le ìmbià cu amicia sa şi ale căror case le frecuenta adesea neinvitat. El îşi alegea «in­timii» dintre persónele distinse prin posiţiu-

j nea sau averea lor: dintre magistraţi, ensuşi J dintre consilierii de Curte, dintre cei-lalţi fune-j ţionari publici superiori, dintre profesori şi I bărba'ţi de litere, dintre marii proprietari, etc. . Când punea ochii pe domniata spre a te face

amicu al seu, îţi erà greu să scapi de stăru­inţele lui, de visitele sale şi de alte mice midlóce ce întrebuinţa ca să'şi ajungă scopul. Voinţa lui, tare întru aceasta, îi reusìà mài tot-d'auna. Curênd dupö aceea, el te tracta pe un picior de perfectă egalitate, şi avea motivele sale să procedă ast-fel: un om pe care îl califici de amicu, cu care. în relaţinnile ce întreţii, nu'ţi impui nici uă reserva, căruia îi dici «tu», nu se potè să'ţi refuse, când îi ceri direct saü indirect, nici casa, nici masa, nici punga sa, trei lucruri de cari Iordănescul avea tot-d'auna nevoie.

Ca să se facă plăcut «amicilor« sei, pe cari îi luà cu preferenţă dintre liberali, e l le vor-bià necontenit de patrie, de libertate, de drepturile poporului, de abusurile ce comitu funcţionarii cei mari în vièta lor publică şi în cea privată, de apesările ce exercită bo­ierii asupra celor săraci şi umili, «boierii ti­rani», pentru cari dicea că ne trebue şi noe un Robespierre. (Audise şi el despre actele odióse ale acelui faimos revoluţionar de sub regimul terorii din inul 1793-) Venia apoi la situaţiunea lui «vrednică de plâns» şi spunea «amicului», de sigur spre a'i inspira compă­timire, că i s'a urît cu vièta ce duce, vièta plină de umilinţe, de întristări şi de lipse de tot felul, şi că s'a decis a se sinucide. Această din urmă frase erà nelipsită din convorbirile sale cu aceia ce'i concedea familiaritatea.

Mulţi din aceştia, credênd în sinceritatea cuvintelor lui, se înduioşia şi'l ajuta, fiâ-care cu ce'l lăsa inima săî dea, spre a'i îndulci traiul şi a'i întorce din funesta lui decisiune; masa mai vîrtos şi tutunul, pe care el îl ramă cà un Turcu, nici unul nu i le refusa. Bani ânsë nu primià, căci nu voià să fiă tractat ca cerşetor.

Aşa, în comptul altora a trăit el cea mai mare parte a vieţei lui.

A trăi faro a ave bani şi faro a se dà la uă ocupaţiune onestă productivă, voiü să dieu: a avé cà singura sorginte de subsistenţă generositatea, caritatea altora, este făro îndo-elă uă stare nedemnă de un om valid; totuşi mulţi bărbaţi şi multe femei cari potü să'şi câştige midlóce de vieţuire prin labórea lor, vëdênd cum se practică la noi eleimosina, care se acordă în genere or-cui întinde mâna spre a cerşi, adică şi celor ce n'o merită, preferu această stare, fiind că ea îi face a trăi

mai bine decât mare parte dintre oamenii ce muncescu, sau cel puçin tot atât de bine cà şi acei ómeni. De uă asemenea stare, lordă-nescul n'a căutat să fugă, de óre ce a adop­tat-o şi el şi a continuat s'o aibă timp înde­lungat, dându'i potè, spre a se împăca cu mêndria lui, caracterul unui serviţiu în adevër amical, caracter ce ea n'avea şi nu putea să aibă.

Cată ânsë să adaugu, cà circumstanţă uşu-rătore pentru densul, că el nu cerea direct nimenui nimicu, ci tot ce priimia gratuit de la persónele pe cari le numià amicii sëi, îi era oferit de acele persóne din a lor iniţia­tivă; că nu cerea nici uă dată cui-va un lucru împrumut cu intenţiunea delà început de a nu'l înapoia, precum făcea atunci şi facu acum bărbaţi puşi mult mai sus decât densul. De exemplu, un fost ofiçer "superior în armata nostra, care mai târdiu a ajuns mare demni­tar al Statului — acum mort — pe când se afià făro funcţiune a luat cu împrumutare de la un cunoscut al seu, care nu era nici el avut, uă sumă de patru sute lei, şi dupö ce a reuşit să obţiiă un post publicu înalt, gras plătit şi gros exploatat de densul în profitul material illicit al lui, când împrumutătorul 'i-a cerut banii, el 'i-a răspuns prin următorea întrebare: «Vedut-ai domniata, domnule M..., pîno acum în ţera nostra pe cine-va care s'a împrumutat şi apoi 'şi-a plătit datoria, ca să vii a'mï cere să'ţi întorcu şi eu ce 'mi-ai dat? Cu acest respuns impertinent, înaltul funcţionar a trimes pe bine făcătorul seu să se primble, şi nu 'şi-a plătit datoria până la mórre'i. Aşa a făcut el şi cu alţii, pe cari în acelaşi mod sau alt-fel 'i-a încelat, ceea ce nu '1 a împe-dicat câtuşi de puçin de a fi înaintat în grade şi suit la cele mai 'nalte demnităţi oficiali de către un president de cabinet care, cà scusa a protecţiunii şi favorilor ce acorda acelui co­rupt, acelui malonest şi altora cà densul, di-cea că *ţera nu se administra cu sfinţi», adi­că nu se pote administra decât cu mişei.

Iordănescul a avutuă ocasiune rară în vièta unor ómeni cà densul, care 'l-ar fi putut scote din obscuritatea în care se aflà şi 'l-ar fi fă­cut să deviiă folositor şi lui şi altora. Intr'un timp când îi lipsià tote câte îi era necesare, un june funcţionar publicu superior îl prii-mesce în casa sa şi'i dă ospilitatea cea mai largă. Pe lungo aceasta, junele, care vedea că educaţiunea intelectuale a bietului om lasă mult de dorit, îi propune să'i serve şi de pre­ceptor: să'i dealecţiuni de limba românească, de cea françosésca, de aritmetică, de geogra­fie şi de istorie, şi'i oferă anco să usede în tota libertatea de biblioteca sa numerósa spre a se instrui şi a dobîndi capacitatea ce'i lipsià pentru uă situaţiune mai bună la care aspira.

şi pentru care un ministru al ţerei, ce s'a în-tîmplat să'i cunoscă şi să se interésede de densul, îi disese uă dată că, daca el, Iordă­nescul, ar fi sciut mai multă carte, 'i-ar fi acordat protecţiunea sa, protecţiune forte efi­cace la noi în timpul domniei precedente. Disgraţiatul, deşi erà anco june, nu s'a putut decide, din causa lenei ce'l domina, să pro­fite de propunerea generósa şi de oferta voi­torului de bine al lui; s'a mulţămit numai cu folosul material al ospitalităţii ce priimià de la densul, cu tòte că scià bine că acel folos nu'l va puté ave în tot cursul vieţei sale.

Şi să mai dică fataliştii că aşa 'i-a fost scris lui de Destin! Nu: sórta rea ce a avut acel nefericit 'şi-a făcut-o el ensuşi, precum tot el 'şi-ar fi putut face uă alta bună numai de ar fi avut voinţa să se ocupe serios spre a învăţa carte şi dupö aceea să lucrede, să lu-crede mult şi bine spre a merita uă posiţiune din ce în ce mai ardicată în cariera funcţiu­nilor publice ce'şi alesese.

Audind pe Iordănescul spunênd necontenit că se va împuşca, junele de care vorbiiu mai sus se plictisesce de repetirea desă a acestei declaraţiuni, ce, cum am dis, nu era decât uă tactică a lui spre a inspira celor-lalţi milă de densul, şi'i dice într'uă di la masă :

— Ci împuşcă-te uădată, Iordănescule, şi ne lasă în pace, pe noi toţi amicii tei, cu vorbele ce ne tot spui şi cari, repetite de tine aprópe în tote dilele, au ajuns să ne intărîte nervii. Scii că îmi am suspendate armele pe paretele camerei în care dormu:iea d'acolo unul dintre pistólele de precisiune ce ţiiu tot-d'auna pline, şi fă să'ţi sbóre creerii.

— Iţi mulţămescu, amice, de consiliul ce'mi dai, îi rëspunde el; dar nu voiu să'ţi plătescu cu rëu binele ce'mi-ai făcut şi 'mi faci: căci s'ar puté bănui că tu m'ai ucis.

— Nu: tota lumea care ne cunósce, pe tine şi pe mine, scie cà şi noi că nu există nici un motiv, nici uă causa care să dea nascere unei asemeni bănuele. Dar să admitu că ar fi cum dici tu; atunci, fă lucrul în lipsa mea la cancelarie.

Iordănescul, strimtorat, înfundat prin acea­stă replică, cugetă puçin spre a aflà ce ar mai puté obiecta «amicului,» căci adevërul erà că el nu voià să mora.

— Aşu face cum îmi propui, mai dice el dupö câte-va secunde; ânsë 'mi-è temă că pi-

,stolele tale, fiind pline de mult, potu să svîc-nescă.

— Ha! ha! ha! ride cu hohot junele. Tu ne spui că vrei să te sinucidi, să mori, şi te gândesci că pistolul 'ţi-ar puté strica uă mână, care nu sciu pentru ce ar trebui să, remâiă întregă dupö ce vei fi mort! Cui spui tu a-

ceste smorfuri! Te rogu ca de adi înainte să încetezi cu

densele, căci me supëru rëu pe tine şi nu voiu să te mai vëdu.

Iordănescul a ascultat pe binefăcetorul seu, şi de atunci nu'i-a mai dis, cel puçin lui, că vrea să'şi puia capët vieţei.

Am spus mai sus că Iordănescul n'avea in­strucţiune: el putea numai să citescă şi să scria; de gramatică şi de cele-l'alte materii ce se înveţâ şi atunci in şcolele primare publice, abia audise. Nu citise dintre operele literare utili de cât Educaţia mamelor de familie, scrisă de Aimé Martin, şi tradusă în limba nòstra de loan D. Negulici. Această carte i se părea că cuprinde cunoscinţele cele mai importante ce un om potè dobândi prin stu­diu, precum mahometanii credu, că Coranul ré­suma erudiţiunea omenescă întregă, şi adesea în conversaţiune, îi plăcea să facă menţiune despre densa cu aer de om citit. Cum vedeţi, avea dorinţa să trecă de bărbat cult, dar nu se putea decide nici dupö oferta de înlesniri ce i se făcuse cu multă bunăvoinţă, a se pune pe calea metodică ce duce la cultură : cà toţi leneşii, el dorià scopul, ânsë respingea mid-lócele.

Mai pronunţiat de cât toate in această di­recţiune era gustul sëu pentru versificaţiune,! pe care el o numià poesie.

Or când vorbia cu cine-va dintre cunoscuţii sëi, nu se putea absţine de a trânti cu locu: sau făro locu câte-va frase rimate. De'i diceai Bună dimine'ţa, el îţi răspundea: Bună să'ţifiă vièta. Felicitarea luì de anul nuou eră:

«La mulţi ani «Cu mulţi bani «Şi cu mulţi curcani».

Pe când se afla comisar municipal, un cu­noscut al seu, întîlnindu'l pe stradă, îl întrebă ce face. El nu'i respunde cà tota lumea, ci'i zice:

«Pentru uă bucată de pâine «Alergu cà un câine.

Observaţiunile sale filosofice asupra socie­tăţii, el le exprima prin următorele cuvinte date cà versuri:

«Lumea è un teatru, săracii sunt actori. «Ei se luptă pe scenă, iar bogaţii sunt spectatori.

Cei ce îl lua în serios, îi observa că ast­fel de cuvinte înşirate în contra reguleior me­tricei nu sémëna a versuri decât numai prin rimă, şi că nu exclusiv de aceasta cată a se preocupa şi ocupa un poet sau un versificator, că versurile sunt cà musica, pentru care une­ori sunt făcute :. ele cată să aibă mesura, a-dicö cantitatea de silabe cerute de ritmu; să

aibă tact, cadenţă şi apoi rima, care şi ea îsï are regulele sale; în scurt, că arta poetică are legi, pe cari cine voiesce să scria în ver­suri, cată a le cunósce mai dinainte.

Iordănescul respundea că el este republican în tote: şi în vièta sociale, şi în politică, şi în literatură; că el voiesce a fi în or-ce pri­vinţă absolut independent; că prin urmare nu se supune unor régule cari îi împedică cursul cugetării, cari oprescu sborul liber al ideilor ce'i vinu : deci, dicea el închieiându'şi respunsul,

«Eu facu versuri «Si făro mersuri. «Ec'aşâ.

«Amicii» sëi cei mai juni îl lua une-ori peste picior şi'i zicea că el nu è poet, cum se crede; ci un simplu fâcëtor de rime, un rimator, şi'i ruga să nu se supere dacă acest din urmă cu vînt sémëna cu cel de rîntător.

— Imi vorbesci din topor, respundea el şi termina cu acest distih :

«Escî frundă uscată «Şi gură căscată.» 1

Junii glumeţi îl compara câte uă dată cu reposatul State Prodănescul, de veselă me­morie, şi'i dicea că acela îi este superior. El se supera focu de această comparaţiune, mai vîrtos de conclusiunea ei, şi respundea ace­lor juni cum putea prin câte-va rime, impro-visate—dicea el—dar pe cari Ie avea aduss d'a casă în prevederea caşului.

Rima la densul era tot-d'a-una gata, ; se po-trivià saü nu se potriviă. ea îi plăcea lui mai mult decât ideea; de aceea ea eră obiectul principal al căutărilor sale mintali.

Cu tote acestea, lui Mihail Iordănescu - s'a făcut onórea posthumă de a fi trecut prin ti­par între satiricii noştri; etö cum : Intr'un an, scumpindu-se grâul, fabricanţii de pane,,.eafiL,. atunci erà supuşi cişniuluî, adicö erà obligati__

IT vinde fabricatul lor cu preţuTfixat de Mu-_,nicipaiitate dupö uă probă făcută cu giStT" cumpërat, măcinat şi lucrat în pâne în J?ţg^__ senţa unei comisiuni numite de către conşi^__ liul municipal şi a delegaţilor corporaţiunii^ brutarilor,—aceştia nu scotea spre vîndare pâne în cantitate necesară pentru toţi locui­torii din Bucureşci, ca să pèrda mai pùçin pîno la expirarea trimestrului , pentru care cişniul erà făcut. Iordănescul vede cu ochi rëi că numai cei sëraci simtu lipsa acestui ar­ticol de prima necesitate, şi se apucă să faci uă satiră în versuri prin care să biciuiescă pe boieri şi pe cei-l'alţi avuţi pentru nepësarea lor despre nevoile săracilor. O face în puçine cu yinte, cari bine, rëu exprima doë,treï idei ; dar forma ce dedese acelor idei 'era forte necorectă. El arată satira unuia dintre nu meroşii së i «amici,» care o corige şiîî

adauge câte-va versuri nuoe; apoi Iordă-nescul o duce unui alt «amicu» al seu, poe­tului Constantin D. Aricescul, care îi face şi el pe ici, pe colea câte uă corecţiune şi, o-prind uă copie dupö densa, 'i-o dă înapoi.

_AcEa_satiră astfel coresă, cu titlu de Ciocoii _si_ sub numele inspiratorului ei, poetul Ari­

cescul a pùblìcat-ò in anul 1884 în colecţiu-neäjde satire adunate de' densul .dintre cele ce" au circulat între anii 1840 şi 186(5 numai manuscrise, d[n causa censurei la care tiparul

"eră atunci supus. Aşa s'a produs satira d ' ^ a hn M. I°rdă-

nescu în starea în care a fost publicată sub jpatronagiul reposatului Aricescu.

La 1884, Iordănescul nu se mai afla între cei vii. Ce fericit sar fi credut el de ar fi trăit atunci şi 'şi-ar fi vëdut numele tipărit într'uă colecţiune de versuri alături cu ale unor băr­baţi literaţi, dintre cari câţi-va în adevër poeţi.

Astfel a fost Mihail Iordănescul. El a murit precum a trăit, celibatar şi forte săracu, dar onest; a murit la etatea de 57 saü 58 de ani într'un spital din capitale.

In epoca în care a trăit, el a fost un tip; acum se află între noi mulţi cari îi sémëna şi cari, daca el ar mai vieţui, 'i-ar ardicà dreptul de a fi calificat de unicu în felul seu, mai vîrtos întru cât privesce la mânia de a se crede poet şi a face versuri.

Teodor I . Focşăneanul.

PACATELE TIN CUTII (Dupe Henry D'Erville)

Dupe ce a tras cu ochii prin iatacul ei de fată, Bësturnând în drumu'i toate, cu o mână zvăpăiată; Dupe ce ş'a pus căţelul, ce tot latră răguşit, Sluj să facă la oglindă cu bonetul el gătit, Gu acel bonet de noapte drăgălaş si despre care Verişoru'i, mai deunăzi, ia spus plin de admirare, Că o prinde de minurie, domnişoara îngeniichiă La icoana din perete şi cu-ardoare se rugă, Ventru, dragostea creştină, cheltuind pe nemerite Acel credit ce la ceruri îl aü fotele smerite, Către domnul ce-o ascultă răbdător; blajin, milos Intr'ăst chip Tincuţa 'şi spune păsul ei cu glas duios:

— Doamne, Doamne, cu foc zice caritabila copilă, Aibî în grijă pe aceia care cer la drumuri milă; •* Le trimete •mângâiere la acei ce sunt mâhniţi, Te acei-, căzuţi în vină fă'î să fie pocăiţi..

„ Tuturora, D'oamne sfinte, tuturora dă-le bine Şi, în marea ţi bunătate, am nteşte'ţi şi de mine !

„Fă Duminecă, să fie vremea bună, s'alergăm Toată ziua prin grădină şi pe câmp să ne plimbăm. Pălăria mea cea nouă cât mai bine fă să'mi vie Şi d'o fi necaz Linichii, foarte bine, las'să'i fie. Fă sä n'am arţaguri, toane, sit na fac nimica ren ; Cu nimica, Doamne sfinte, să nu ies din placul if ii. Prea cuminte, cu-ajutoru'ţi, fă să nu mai fiü certată Tut mereü, mereu, înfr'una, ei pe -/ numai o-dată.

In sfârşit frumoasă, Doamne, într'atât doresc să fiü Cât vrea vëru meii, cui mama me opreşte să-i mai ser

„La biserică azi, Doamne, am greşit, da, ţi-o spun M'am uitat furiş prin lume, căci credeam că o si P'acolo şi el; în treacăt în oglindă m'am privit Şi găndîndu-me la dînsul, ca o sfeclă m'am roşii. Am bătut p'Azor, căci dracul cu lătratu'i m'ameţise, Findcă paşi streini p'afară, la fereastră, auzise. Eu atunci, de grabă plină şi pătrunsă de fiori, Am dat fuga să-mi plec ochii... la ghivecele cu flori. Am dut fuga şi, o Doamne, Doamne sfinte, mi se pare, Mi-a şters veru-meu, ştrengarul, da, mi-a şters o sărutare. E păcat o ştiii, de sigur, însă ce- era să fac: II iubesc şi, prin urmare, mi-era drag să'i fiü pe plac! Maica Domnului, spre tine mc 'ndreptez cu rugăciune: Fă să fiu curând mireasă, împlineşte-aşa minune!

„Mi-e destid de când, într'una, pe amicile 'mi, zimbind Fericirile ascunse le aud mereu spuind. 0 să vezi ce bine 'mi scade în alb toată îmbrăcată,

'Ou beteala aurie pestă umeri 'mi lăsată; 0 să vezi ce complimente, când m'oi duce la altar 0 tă'mî facă toată lumea, chiar un ânger o să par,

„Măritată! Dupe nuntă ance altă bucurie: Voi pleca, cu dânsul numai, voi pleca 'n călătorie. De e vară, la Ostenda, ort şi unde, o ce vis! Iar de'i toamnă, trenul fulger me va duce la Paris. Să'i aud pe toţi în juru'mi murmurând: o ce frumoasă. Să schimb rochii peste rochii, să petrec, să fiü luxoasă; S'am inele şi ceasornic, s'am brăţări, s'am diademe, Să le pui pe mine ziua ca şi noaptea 'n or fee vrenm ! „Da, sânt rea, neoscultătore, adâncită în păcat, Mătuşica şi cu mama foarte drept m'aü tot certat. PUnă-acum de pocăinţă, iată viu să'ţi cer iertare, îmi fac eü, in taină, mie, cea mai straşnică mustrare ; Me supui la 'nchinăciune, la mătănii şi la post, Insă tu, te rog fierbinte, mi'mplineşte-al vieţii rost; Nu, să nu me laşi la mama, o Fecioară prea curată, Căci şi tu, o ştiu eü bine, şi tu fost-aî măritată !

N . Ţ i n o u . ~^@(ga. - — . -

STIGMAT Ar fi voit Mitru să capete odată o slujbă

numai să fie independent, să nu mai stea pe spetele surorilor sale. Isprăvise cele şapte luni de puşcărie la cari fusese condamnat pentru furt, şi această pată in viaţa luì îl împiedica de a'şi câştiga pâinea cu muncă cinstită. Nu putea să se lase a fi întreţinut toată existenţa din munca surorilor sale şi nici nu voia să se hotărască a fura din noü. Era liber,—rşederea in puşcărie îl purificase de orî-ce gând rău. Surorile lui se simţeau datoare sal ţină, pentru că, din hoţiile comise de el, şi (lùnsek' se înfruptaseră. Dar ele munceau de dis-de-dimineaţă şi până târziu noaptea. Aveau un mic atelier de„ croitorie, care despărţea printr'unf paravan odaia din fund, pe care o^locuiaücu toţii, cu bărbatul uneia şi cu un copil al celeï-1-alte, rămasă văduvă. Mitru dormea pe'jos, pe un pat im­provizat din rufăriî vechi şi destinate fie pen­tru cârpit, fie pentru spălat.

De dimineaţă, regulat, infie-carezi, se scula

în acelaşi timp cu cuninatu-sëu, făcea focul şi pregătea cele necesare pentru cafea. Apoi mătura, dupe oäfe: pleca în oraş să'şî caute o slujbă. Se prostise ensă. Pierduse orî-ce vivacitate, nu răspundea cu energie unei în­trebări : se moleşise. " Nu ştia in cotro să'şî ducă paşii, ce trebuie să facă, spre a afla unde ar găsi de lucru. Cu priviri întunecate, se plimba prin mulţime, cu un baston gros în mână, uitându-se la toată lumea ca un idi-otizat.

La prinz, când venea acasă, surorile îl în trebaü :

— Eï, aï găsit ?.. Şi el răspundea în tot-d'a-una la fel : — Nu. Ele îşi aplecau capul pe maşina de cusutî

şi picioarele, aşezate pe papucii de fier aï eï, începeau să se agite din nou, cu o miş­care uniformă. Albitura aluneca printre acul înfipt de-asupra unei rotiţe, tivitura îşi lărgea întinderea, şi pe jos, peste o altă grămadă de rufării, se mai adaogă una, care se sco-bora până acolo în părţî mari, la intervale.

- - Mitrule, du-te ia d'un ban izmă. El devenise slujnica familiei. Dacă aveau

nevoie să ducă unei clieute o comandă ter­minată, pe el îl trimeteau. Dacă era de eum-părat ceva, el se ducea. Seara, dupe masă, închidea obloanele şi se aşezau iar la lucru. Fostul puşcăriaş îşi lua un scaun, se alătura de maşina uneia din surori şi privea la lu­crul eï. Cu cotul rezemat de speteaza scau­nului, îşi ţinea ochii aţintiţi în spre'ac, care alerga cu o repeziciune incalculabilă. Geamu­rile duduiaü, şi, în tăcerea mahalalei întune­coase, zgomotul acesta se răspândea în ecouri tremurătoare. Lămpile, aşezateJpe 3cele^douë maşinî de cusut, revărsau, sub abajururile de hârtie de gazetă, toată lumina lor numai a-supra acestora. Cumnatul lui Mitru şi cu- ne-poatâ-sa se culcau, şi, în tot timpul lucrului de noapte, aproape nu se "vorbea.

Feţele cusutoreselor cădeau din când în când în dreptul luminei, şi atunci sticlele de lampă oglindeau doue chipuri posomorâte de nevoi, cu ochii ispitiţi de somn.

— Mitrule, dă'mi mosorul ăla negru de pe masă.

— Mitrule, caută în cutie foarfecele ăl mic. — Mitrule, du astea în eolo. — Mitrule, ţine aicî. Şi asta se repeta de cât-va timp. Când se întorcea din târg, în vremea din

urmă, ele nici nu'l mai întrebau dacă a găsit slujbă, ci se uitau numai la dânsul cu pri­viri foarte expresive. Puşcăriaşul înţelegea.

! — Nu. Ì Dar până când o să dureze asta? Ele eraü

femeî sărace. Cum găsesc alţii?.Lui îi era ensă teamă să hazardeze unde-vn o cerere. Şi apoi, nu voia să lucreze orî-ce. Ar fi dorit să fio teşghetar la o cârciumă: îi trebuia ga­ranţie, morală cel puţin. De unde să o ia? Si poate ar fi fost recunoscut de puşcăriaş. Totuşi, traiul ăsta pe care 1 ducea îî conve­nea. Avea hrană şi culcuş,—şi atâta îî era de ajuns. Dorinţa uneî lefi nu provenea de cât din dorul de-a fi şi maî liber şi de-a spune că aduce şi el în casă.

Intrarea lui în atelierul surorilor, la prânz când venea, răspândea par'că prin odae o în­trebare şi un răspuns. Ele nu rosteau nicî-un cuvînt, şi nici el, dar în aer plutea :

— Aï găsit? — Nu. Apoi, amandone fi'asele piereau încet-incet

din atmosferă, pe care o pătrunseseră. Ma­şinile de cusut zbârnâiau, înţepând pânzele, picioarele se mişcau neîntrerupt, roţile se în­vârteau şi cureaua îşi făcea tururile ei.

O veste trase ensă o dungă de veselie peste tristeţea menajului. Un vechiü cunoscut al lui Mitra, chelner, pleca şi'î preda luì locul. Era o slujbă pe care o admitea; în doue zile o învăţa. Doï leî pe zi, apoi bacşişurile, o să'î vină sigur o sută de leî pe lună. Făcea deja planuri: o să'şî cumpere un ' pat, o să'l pună în partea asta. In urmă veneau pofte­le de mărire. N'o să stea mult la birtaşul asta; o să caute alt loc, unde o să fie maî bine plătit.

Surorile respunseră : — Nu maî umbla cu mofturi. Stai aicî ;

se vede că nu vreî să munceşti / Dupe două zile de slujbă, Mitru se întoarse

acasă la o vreme neobicinuită, tocmai timpul de servit, Maşinele se opriră, chinuitoarele lor işî ridicară capul, acul se maî zvârcoli puţin, apoi se opri.

— A aflat ! explică Mitru, cu mâhnire du­reroasă.

Nu avu nevoie şă spuie maî mult. Cele două cuvinte lămureau totul; eraü pline de sub-înţelesurî. Cusutoresele apăsară cu tălpile picioarelor pe papucii maşinilor; acestea işî luaü încet-încet avîntul, dupe aceea o por­niră într'uu ritm zgomotos şi fără regulă.

A. B. Nora. ,.-^<r&tj^p, .... -

E P I G R A M A Numirile au început D'andoasele să vină, Căci a s t ă - z i plinul este gol, Iar Golia, e plină...

D. Teleor .

LUMJNI... Flori albe, boabe de lumina se cern în gândul mea şi plâng. — Sunt amintirile apuse ce stoluri vin sä mè'mpresóre, Şi më sărută, blând pe frunte şi 'n strălucirea lor restrâng Lumini şi raze d'aurora, lumini de torti, lumini de soaie.

Răsar poeme'ntrezârite abia în zborul unui vis. Sunt robul albelor iluzii şia licăririlor din astre ; Nu-i nici o umbră'n al meu suflet şi nici 'nainte-mi vr'un abis. Se joacă razele de soare pe'ntinsul bolţilor albastre.

Më vëd copil cu fruntea albă, cu ochii sinceri, graiul blând. Nici vise rele, nici ispite nu vin pe aripe de gând. Lumini ! lumini ! şi stropi de aur şi flori cu foi diamantate.

Dar, iat'un nor cerneşte firea, dispar lumini şi cer senin; Şi-i iad de patimi caie urlă şi dor ducidere de frate: Copilu-i mort !... apare Omul / şi ochi'-mi fulgeră venin.

Ludovic Dauş,

-m>§& BĂCANUL MEU

Băcanul meu e cămătar Şi e pungaş cât şease, înşeală straşnic la cântar; Dar are bani şi case...

El decoraţii are trei, Şi-o să mai aibă multe; Cultură n'are ! — Nu au ei Nici domnii de la Culte....

Şi la tejghea numără lei ; Gândeşte 'n tot dauna : El decoraţii are trei, Ruset n'avea nici una.'

In cameră e deputat : Votează iarna, vara; El a muncit, a trepădat; El reprezintă ţara !

D. Te leor . j

*mm-- I E P I G R A M A !

In buzunarul teu, poete. Tu ai trei sute de sonete Pentru vre-o douë-zeci de fete. | Ce-ai da să ai şi... pentru ghete ! |

!on A. Bassarabescu.

ERATO

Tu 'mi-aî zîmbit în cale strop de rouă, Smulgându-te din larga veclnicie. 0 floare de prin aştri de azur, târzie, Si n visul meü zidişi o lume noue.

Mi-aï pus sfîrşit durerilor bătrâne, Şi-aî stins suspinele din piept de bard, In păr 'mî-al pus cununi de flori de nard, In vers vibrări de cântece păgâne.

M'aî înălţat în cer de diamant... Dar pieri de lângă mine 'n altă zarei.. Ah! Simt cum cad din 'nalta depărtate Şi 'n van te chem în hymn de cotybant! !

D e m . M o l d o v e a n u .

FLÜTÜRTJL BATRÊN Pe-un fir de iarbă ' ngălbenit, Toiag de-adîncă betrâneţe. Sărmanul Flutur sprijinit, Rëcoarea dulcei dimineţe 0 soarbe 'n drum, c'un lung oftat, Privind la flori neîncetat.

Sè simte trist şi ostenit; •Abia mai mişcă din aripi Al căror boiü ne mai grăit S'a dus, în ultimele clipe, Cu pulberea ce stiëlucea Şi plin de vrajă mi'l făcea.

Vai, trandafirii înfloresc Ca ieri, şi ieri e-odinioară: Iar mii de flori împodobesc Şi azi ăst câmp de care sbóra Alţi fluturi, tineri, aşteptaţi, De-amor, de viaţă însetaţi.. !

Şi el ca denşiî s'a'mbăiat De-al florilor îndrăgostite Nectar mieros şi parfumat, In clipe scumpe, fericite, Crezênd, în starea-i de-ameiit. Că vîaţa-i vis fără sfîrşit.

Şi el, tovarăşa de-amor, 'Şi-a cantalo drăgălaşe, Vrăjind-o repede din sbor, Gustând iubirea pătimaşă, Cu-al tìnereteì lui tribut Plătind iubirea de-un minut.

Së simte-aproape de apus Pe-ale vieţeî căi înguste. O! cum ar maî sbura pe sus, Măcar o clipă să mai guste Cu tinerii, nectar de /lori Şi-aî voluptăţii dulci fioiî.!.

Dar ne-putênd, e mulţumit C'un gând răutăcios anume: Aşii ûuturï, mâine, c'un slîrşit Ca dînsul azi, vor fi în lume, Şi lângă^Bori, c'un lung oftat, Din viaţă trece, împăcat.

N. Rădulescu-Niger.

M i a Era frumoasă, nevinovată... Ieşim 'n lume atunci d'abia, Ca o fecioară, n'avea o pată Şt 'n iot minutul par'că zîmbia.

Când am luat'o, am strâns'o bine .. Simţîam că'mî arde inima 'n foc, Şi am ţinufo mult lângă mine,. Căci nicăirea nu'î găseam loc.

Toată fiinţa 'mi-o subjugase... Şi ce de planuri îmi făuream ! Credeam că vecinie n'o să më lase... La despărţire nici nu gândeam.

Dar, înlr'o clipă de grea vevoie, Visele mele pieriră 'n jaf: Plecai eu densa, fără de voie, Şi... am schimbat'1 o la un zaraf.

T h . M . Stoenescu.

NUMA ATAT?.... — Snoavă —

Un grec, dintre aceî mulţi care se pripă­şesc prin satele noastre, vrea cu ori ce chip să se însoare şi să ia şi el o fată de român.

Dar când li se pomenea fetelor, de grec, par'că li se pomenea de ucigă'l toaca.

Vëzênd grecul că o să rămâie neînsurat şi câ'i s'a dus pomina prin împrejurimi, s'a mu­tat într'un alt judeţ departe, şi acolo s'a dat de romon, numaî sâ poată să se însoare. Dar îl da limba de gol. El ensă se duce şi cere fata unui român.

— Eü vreau să'ţî daü fata, îï rëspunse o-mul, dar nu vrea ea să te ia, că ci-că eşti grec,

— Da nu este adevărat, rëspunse grecul, silindu-se cât putu să nu vorbească stricat.

Fata care s'a întâmplat să fie la uşe şi să asculte, odată intră în casă :

— Dacă nu este adevărat, ia zi aşa : «Retevei de tei pe mirişte de mei» — Numa atita dreguţa? zise grecul: — re-

tevela tela pe ministra mela... G. Crăciunescu.

ROMANTISMUL Ar fi o greşeală să se creadă că roman-

tizmul este o revoluţie literară, care izbucni odată cu scrierile lui Chateaubriant şi ale d-neï de Staël.

In istorie, ca şi în natură, saü ca în viaţa de toate zilele, nimic nu se produce în mod subit şi care să nu poată fi explicat prin cauze maî mult saü mai puţin depărtate.

Aceste cauze sunt adesea obscure şi greü de studiat, dar cu toate acestea există dupe cum existăm..

Eevoluţia franceză este unul din acele mari evenimente, cari a apărut în mod brusc şi violent în istorie şi pare a fi fost foarte puţin aşteptată de generatile din 1789.

Dar dacă am studia' mai profund această mândră mişcare, vom vedea foarte uşor că marea revoluţie franceză a fost produsul unor cauze economice, sociale şi politice.

Tot ast-fel este şi cu romantismul : această şcoală literară este o renovaţiune literară, o mi­şcare literară preparată de maî înainte de evo-luţiunea ideilor şi de mersul progresiv al spi­ritelor către ceva noü, ceva care să poată produce o reacţie în literatură.

Dacă ar fi să facem o istorie complecta a şcoaleî romantice şi a originel acestei scoale, ar trebui să ne urcăm mai sus, să studiam epoca predecesoare lui Chateaubriant şi d-neî de Staël, să studiem literatura dintre anii 1700 şi 1715 şi să vorbim pe larg de Diderot Rousseau saü de Bernadin de Saint-Pierre-

Dar presentul studiü se mărgineşte numaî-la explicarea şcoaleî romantice, fără à cer­ceta cauzele.

* Literatura din veacul al XVIII-lea este toată

stăpânită de individualism; în veacul al XVII, literatura franceză este inpersonală, intelec­tuală şi raţionalistă, adică condusă de ra­ţionamentul lui Descartes şi Boileau.

In veacul al XVIII-lea literatura devine foarte personală şi fie-care scriitor îşi aşterne în scrierile sale propria sa personalitate. -

In scrierile din acel timp apar două ordine

de teme literare nouă : sentimentul naturel şi-expresiunea intensă a emoţiunilor morale. -t) Sentimentul naturel. — Prin aceste cu­vinte, zice Gustave Alais, se înţelege 'sensul 'adevărat al frumuseţe! lucrurilor exterioare, al peisagelor care ne înconjoră. -

Acest înţeles foarte subtil era aproape ne­cunoscut de scriitorii secolului al XVII, afară de La Fontaine şi de d-na de Sévigné.

El este foarte desvoltat'la Roussauşi la B. fie Saint-Pierre; la aceşti fruntaşi se gă­sesc multe descrierL ale lumei exterioare ; la eî natura pare grandioasă şi fermecătoare, eî caută să facă o pictură plină de poesie, să pătrundă farmecul naturel, de aici se născu pitorescul din stilul lor.

De pildă, o foarte curioasă pagină din Di­derot în care autorul operei „Fils naturel" zugrăveşte pe eroul seu Duval sub farmecul unui frumos spectacol al naturel.

De almintrelea aceşti scriitori nu descrie pentru a descrie ; dânşii vor să intre în le­gătură cu ceia ce noi numim astă-zi „sufle­tul misterios al lucrurilor," eî asociază la natură toate evenimentele, toate emoţiunile morale ale vieţeî lor.

J. J Rousseau, în opera sa „La, nouvelle Hélloïse", Saînt-Preux, care străbate munţii Valais, exprimă liniştea şi pacea sfletuluî său, pace pe care superba natură i-a dat'o.

In „Reveries du promeneur solitaire' Roussseau zugrăveşte starea de fericire ce i au procurat reveriile sale.

Exemplele sunt multiple. Poetul, cugetă­torul şi artistul saü chiar simplul om obici­nuit să cugete, se pune în comunicare cu lucrurile exterioare.

Ast-fel se stabileşte un fel de legătură re­ciprocă între om si natură şi natură şi om.

Acestea sunt principalele trăsături ale ro­mantismului.

Chatcaubriant ne zugrăveşte pe călăto­rul pierdut prin pădurile triste alo Americeî şi acest mare scriitor zice :

L'esprit de l'homme remplit aisément les espaces de la nature, et toutes les solitudes de la terre sont moins vastes qu'une seule pensée de son coeur."

2) Emoţiunile sufleteşti. — Gustave Alais înţelege prin aceste cuvinte pasiunile şi în special cele amoroase, bine înţeles şi împre-siunile imaginaţiei, acele impresiuni melan­colice.

Cine şi în special tinerii : nu sînt aproape continuu sub impulsul pasiunilor de iubire şi impresiile melancolice, ce se succed mereu?

Aceasta melancolie, este nedespărţită în j literatura modernă de pasiunile de iubire. I

Pasiune şi melancolie: iată două elemente esenţiale, care se găsesc pretutindeni îh scri-rile romantice.

Toate aceste emoţiuni sau impresiuni, des­voltate foarte mult, împinse până la maxi­mum, se învălue sub o formă lirică. Liris­mul este expresiunea intensă a euluî nostru, al acelui eü pasional.

Tipuri sentimentale, imaginative, pasionate a căror imaginaţie oscilează de la.entuziasm la melancolie şi la cari pasiunea se preface în lirism, se găsesc în literatura veacului al 18-lea, în literatura de la 1760, odată cu a-pariţia scrierei „Nouvelie Réloïse".

La romantici se găseşte o tendinţă spre entusiasm: dânşii sunt apologista pasiunilor.

Diderot zicea : „ Tout ce que ia passion inspire, je la pardonne."

D-ra de Lespinasse zicea despre Diderot: „Sa sensibilité est la fleur de peau"

iar d-na^Necker scria : „Diderot est afecte quand il se modère et naturel des qu'il est exagéré."

3) Influenţa englesâ. — G. Xanson zice că literatura romantică a fost foarte influen­ţată de literatura englesä. \

Nu insistăm asupra lui Richardson. Roma­nele* sale sunt celebre, ele fură traduse în limba franceză de către cunoscutul ïabeé Prévost. Scrierile lui Richardson, ca Pamela, Clarise Harloive şi altele, produseră o adâncă impresie în literatura franceză.

Romanele acestui scriitor engles aveau o mare înrîurire asupra scrierii lui Rousseau, „La nouvelle Héloïse," acest roman de pa­timi care a fost şi este aşa dezgustat.

Influenţa poemelor lui Ossian se observă mult; aceste .pomo care aduceau ceva noü, aduceau o notă melancolică şi învăluită de dulcea şi bucuroasa poesie S"Oţioană.

Paul Albert reaminteşte admiraţia lui Napoleon şi a d-neî de Staël pentru poe­mele lui Ossian; arată pe Lamartine urmă­rit până în 1836 de amintirea lui Ossian; în Jocelyn marele -poet desfăşură,.în minunate perioade, apostrofa bine cunoscută:

„ Ossian ! Ossian/ lorsque plus jeune encore Je rêvais des brouillards et des mints d'histoire; Quand, tes vers dans le coeur et Ja, harpe à la

main, Je m'enfonçais l'hiver dans des bois sans chemin."

Influenţa lui Ossian asupra lui Lamar­tine fu adâncă şi sinceră.

Chiar dânsul zice în prefaţa Primelor me-ditaţiuni că Ossian îi descoperi poesia, a-dică .poesia tristă şi bolnăvicioasă a duiosu­lui poet. '

El zicea : ;

Ossian fut l'Homo de mes premières minées. Je lui dois une partie de la melancolie de mes pinceaux. C'est la, tristesse de l'océnn.

Je n'essaye que très rarement de'l'imiter; mais je m'en assimilais involontairement le vague, la rêverie; etc."

Azï romantizmul a apus. Materialismul a năvălit pretutindeni; azï

scriitorul se coboară în mocirlă ca să scrie, se coboară să-absoarbă duhoarea tavernelor mohorâte şi apoî s'o redea pe hârtie în fraze măestrite, dar reci şi puţin poetice.

Romanticii ei'aü sensibili. Naturi de elită care puneau maî presus de toate iubirea, din care făceau un cult; zilele se scurg, na­turalismul a început şi el să apună şi în de­părtare se arătă sunbolismul.

Tristă perspectivă ! Şi este de datoriea tutulor să readucă din noü la viaţă romantis­mul, să. caute a se rinvia splendidele teorii estetice ale acestei scoli. ') • •

\ K v Const. Al. lonescu.

\^ —tì?ìi"s» •—

AM RIS... \ Me întreabă de ce-am plîns / Vocea ta copilărească?

Ce durere ml-a constrâns Ochii să mi se'nroşească >

O! ce'nduioşat te-ascult!.. Dar să ştiî, naivă fată,,

' Că n'am plîns nici de-astă-dată, Nu! am rîs.. am rîs prea mult!...

Christu N. Dimitrescu. şi^^ej^

D E C E P Ţ I E !

Când primal vers Tarn publicat, Eram copil nevinovat, Căci lumea toată îmi părea:

Că este-a mea!

De-atnnci sunt ani şi 'n urma lor Când më mai uit, m'apucă-un dor, De vremea când lumea 'mi părea :

Că este a mea­ti. Bafzon.

Gustare Alais. — Le romantisme, (page 305) G. LaysOn, — Litt-française (pag. 820) Paul Allbert. — Les origines du romantisme

(C p. 100-101)

REFLECŢIUNI Asupra iuţelilor trenurilor pe căile

ferate şi a gradului de propăşire a dife­ritelor ţerî judecate din acest punct

de vedere

Problemele arzătoare care preocupă azi ma­joritatea inginerilor àe căi ferate este spori­rea iuţelilor trenurilor pe căile ferate, pre­cum şi micşorarea cheltuelilor de întreţinere. Cel care urmăreşte cu atenţiune diferitele re­viste periodice de căî ferate, remane surprins de rapiditatea cu care se sporeşte bagajul literar al acestor chestiuni.

Pe d'o parte, avem companiile de căî fe­rate, care se trudesc în a procura economii de timp şi de bani voiagiorilor, pentru *a'î a-trage pe reţelele lor-de căî ferate; caută a le procura tot confortul si agrementele posi­bile.

Pe d'altă parte, sunt interesele acţionari­lor, care tot cerând inginerilor lor, să caute a atrage din ce în ce curentul voiagiorilor pe reţelele lor, le cer în acelaşi timp su­primarea multor cheltuelî inutile, ce nece­sarmente se fac de toate administraţiile cu personal noù şi ne experimentat.

Un amor propriu al arteî lor, face pe in­ginerii de căî ferate să crează că progresul crescând al omenireî, stă în ingeniozitatea cu care eî se vor achita de sarcina ce le in­cumbă; căcî, îaresolvirea acestor probleme în alcătuirea societăţeî moderne, drumurile de fer se ştie că îndeplinesc acelaşî rol fisio­logie în funcţiunea organismului social, ca şi re'eaua circulatoare a vaselor sanguine în organismul animal. O iuţeală maî mare a circulaţiei sângelui în organismul animal produce prefaceri grabnice fisiologico în a-ceste organisme de o asemănare perfectă cu progresele săvârşite în lume,—de către căile ferate, —dând naştere şi provocând tot felul de industrii noul, procurând mijloace de exis tentă unor populaţiunî întregî fără de care nu ar fi fost posibile, nici a se şti nici a se prevede naşterea lor.

Ast-fel, daca s'ar cataloga industriile care existau înainte de născocirea căilor ferate, şi s'ar confrunta cu nouile industrii provo-' cate de comerţul căilor ferate, s'ar putea vedea uşor, ca multiplicarea acestor indus­trii este enormă ; şi, singurul factor care a' pus toate aceste în mişcare este rapiditatea transporturilor, facilitatea oamenilor d'à se deplasa în toate unghiurile lume! d'a aduna şi aduce cu densi! isvoarele de bogăţii res-pândite de natură pe diferitele părţi ale glo­bului în timpul cel mal scurt posibil.

In toate aceste operaţiuni în care munca

oamenilor se integrează şi se diferenţiază la infinit, prin nouî specialităţi ce se crează năzuinţa umană saü frigura omului de pro­gres, da merge din ce în ce mai iute cu minimul de cheltuiala posibilă, se. desi-nează şi se degajează din ce în ce maî bine; eşind din ce în ce maî mult în relieful so­cial, înălţându-se la gradul unei probleme sociale de cea maî mare însemnătate şi la a căreî resolvare sunt înhămate sutimî de miï de sunete.

Prin noianul atâtor chestiuni care se nasc, atâtea ideî care zilnic se frământă şi se pre­fac sub impulsul progresului lumii, provo­cat de nevoile ce se multiplică la infinit, mi se pare, că crearea unor nouî artere sociale robuste prin care să circule cu cea maî mare rapiditate avuţiile lumii, este lucrul de că­petenie la care mulţî nu s'aü obicinuit ance a cugeta, cu toată seriositatea ce o merită.

A atrage atenţiunea colegilor noştri asu­pra importanţei căleî şi întreţinerea eî este unicul scop ce'l urmăresc.

A aduce această chestie în discuţiunea lor, este singura tentinţă a eforturilor noastre, căcî din aceste discuţiunî întemeiate pe studiî speciale, se poate aduce lumini nouî şi în, loc de un mare progres pe nemereală, vom avea un alt mers determinant dedus prin con­vocarea la un loc a faptelor experimen­tate de toţi şi puse în formă literară la îndemâna tutulor, care se interesează de ele, ca toţi să judece, toţi să urmărească a-ceiaşî ţintă.

Un mers regulat, normal, de propăşire în ştiinţa căilor ferate va fi atunci când se va ajunge pentru lie-care chestie la o desvol­tare aşa de mare, ca să se creeze o litera­tură specială pentru fie-care chestie de drum de fier în litigiu.

Când se va ajunge la această desvoltare, se va vedea dispărând acele soluţiunî pri­pite şi empirice, prin care se cheltueşte un capital enorm, un bun social. Atunci nu vom maî încerca acele crize sufleteşti ale solu-ţiunilor falşe, care merg alături cu adevărul şi în detrimentul financelor publice.

Pentru a contribui la acest scop, fie-care din noî trebue armat cu o doză de experienţă şi cunoştinţe, fie-care trebue să se presinte în arenă cu acea seninătate şi bunătate su­fletească nebănuită de părtinire şi gata de a asculta tot, avid de a şti tot, înainte de a lua o hotărâre oare-care.

O idee se leagă cu alta şi iată că nu maî pot resista de a me ţine numaî în chestia pur tecnica, fără a aborda această discuţie d'a capo, în întregimea eî, precum se presintă în spiritul meü fără astâmpăr.

Intr'o conversatane asupra căilor ferate,

era chestiunea de superioritatea Englejilor în ale drumurilor de fier asupra tutulor na­ţiunilor. Pe urmă, chestiunea a revenit cum Americanii le dispută azi superioritatea în chestiunile de căi ferate; cum Germanii şi Ruşii tind a'î imita şi cum spiritul France­zilor cu cele-l'alte popoare latine se ţin în-tr'o rezervă fudulă cu adevërat catolică. Fie­care rasă 'şî are imprimată de mediul, de is­toria, de religie şi moravurile dominante, o pecete, Acare în tot-d'auna o distinge de alta in această chestie, adecant privită, nu intră bine înţeles de cât resultanta numerică a acestor popoare ; fără a contesta că se gă­sesc în fie-care naţiune spirite geniale ose­bite, cu totul depărtate de resultanta media a populaţiuneî totale.

Easa anglo-sacsonă este pentru mulţî o enigmă în care, când este vorba de a o ca­ractérisa , empiricii o numesc o naţie de oa­meni cu spirit de iniţiativă, pentru că eî reuşesc în toate chestiile de întreprinderi in­dustriale maî bine ca ori-care naţiune.

Analiticii, cu documentele istorice în mână, probează*că progresul real al englezilor şi al protestanţilor în general residă în modul lor d'a cugeta, d'a 'şî închipui lumea, şi de a-ceea reuşita lor este în general pe toate tă­râmurile activităţii umane, iar nu numai ă-industrie şi comerţ. El vëd origina acesfîn neastâmpăr în regiunile sufleteşti, şi anumu în cuvîntul şi fapta întemeietorului protese tantismului.

Dacă se studiază acţiunile acestor doue rase din aceste doue puncte de vedere, pentru mulţi inaccesibile, se poate distinge cu dea-mănuntul dogmatismul predominant la cato­lici şi utilitarismul ne ţermurit la protestanţi.

Cu toată nedomirirea ce ar arăta unii din onoraţii noştri lectori asupra acestor peceţi naturale, ce poartă în frunte rasa latină şi cea sacsonă, afirmăm pe motive temeinice, pe care le vom des vol la maî târziu în această re­vistă, că spiritul religios are şi azî o mare înrîurire asupra acestor doue rase, în aşa grad, că întreaga lor concepţiune în arte şi meş­teşuguri este până la oare-care punct atât de mult influenţat, că pentru omul obicinuit cu aceste comparatami reese în mod neîn­doios şi de o vizibilitate foarte limpede.

Pentru lectorul în curent cu luptele reli­gioase, în curent cu istoria omenireî, se des-veleşte aci un secret care 'î explică, indepen­denţa cugetării Anglo-sacsone, şi dependenţa cugetării raseî latine, de formele sociale cris-talisate prin moravuri ereditare.

(Sfârşitul în N-rul viitorj. C a n d i d .

.

PREA TÂRZIU Nuvela Imitata

I Salqnul era plin de invitaţi. La clavir, un

tenor cânta o romanţă, cu tot focul inimei. Lumea mişuia din odaie în odaie. D-na Lu­creţia Pereanu se aplecă spre amica sa Maria Solescu, şi-î şopti pe sub evataliü :

— Cine este d-1 acela, care stâ în picioare lângă uşa salonaşului?

Maria se uită la densa cu mirare : — Ce fel? Nu-1 cunoşti? E Mitică ! D-na Pereanu tresări; iar Maria apăsă asu­

pra următoarelor cuvinte : — Fostul teü bărbat. Lucreţia Pereanu era aproape să esclame:

«e cu neputinţă», dar îşi luâ seama şi zise : — Ce frumos s'a făcut ! Tenorul isprăvise romanţa ; lumea se gră­

mădea la bufet ; bărbaţii se grăbeau care mai de care să \dea braţul damelor.

Lucreţia rWeanu îşi potrivea jupa, îar Mă­ria îşi resfira evantaliul cu vîriul degetelor, când Mitică şi uft necunoscut se apropiarâ de ele. Necunoscutul oferi braţul Măriei ; a-ceasta^Beşi fără plăcere, plecă cu densul, şi fiind-^F Lucreţia rëmânea singură, Mitică fu silit să! se încline înainte-î şi să-î propue a o conduce la bufet. Ea îi rëspunse :

—•> Bucuros. Şi glasul eî părea cam răguşit... de emoţie,

iară îndoială. II

Puţin dupe aceea îî zise : — Era aproape să nu te recunosc !

• El surise : asta nu-1 mira. De cinci ani se despărţiseră. Mărturisi de asemeni că nicî el nu o recunoscuse imediat.

Cu oarecare sfială, ea îl înterbă: — Më găseşti schimbată ? — Nu, rëspunse el; doar gâtul ţi s'a maï des-

voltat; obrajii şi gura îmi deşteaptă o mulţime de amintiri. Aï rëmas tot frumoasă.

— Dar şi d-ta eşti tot cum erai, ba chiar maï frumos ca maï 'nainte. Ce aï făcut în timp de cincï anî ?

— Oh ! nimic estraordinar. Am călătorit, am fost prin America, Asia, Africa, apoi m'am întors.—Dar d-ta ? Te-aî măritat ?

Ea se rosi si abia putu să îngâne : — Da. Mitică oferinduî o îngheţată, o întrebă : — Şi, este aci ? Lucreţia cu o clipeală din ochi îl făcu să

înţeleagă că în adevër şi noul sëu bărbat se afla Ia serată.

— Joacă Maus, zise ea. Mitică nu putu să-şî oprească un surîs :

—• Şi este om serios ? — Foarte serios... asta m'a făcut să më

schimb. Se cânta valsul. Toată lumea plecă din bu­

fet. Rămaseră singuri. Urmă o tăcere. Apoî, Maria, ca şi cum ar fi urmat firul unei ideî, îşi zise în sine : «Negreşit că Mitică m'a în­şelat ! Brune, blonde, cine ştie, poate şi cu vr'o arăpoaică. Më prind că e şi în corespon­denţă cu ele» Dar el îî întrerupse gândirea.

— Ia spune'mî, scumpa mea, ştii, acum poţi să-mî spui: pentru ce mama ta te oprea să ...?..

Ea îï astupă gura cu evantaliul şi fiind-că valsul continua prelung, melancolic, Lucreţia îi dădu să înţeleagă că ar vrea să joace cu el un vals.

— Dar bărbatul d-tale nu se supără ? Ea ridică din umeri — înţeleg, zise Mitică, e un somnoros, când

nu joacă Maus. Mama d-tale trebue să fie foarte mulţumită.

Ea nu rëspunse, dar se lăsă să fie dusă de el în vîrtejul valsului.

Dupe danţ, Lucreţia se lipi puţin de bra­ţul luì, în vreme ce el îşi ţinea abia resufla-rea, şi îl privi cu nişte ochi pătrunzători. El tresări. In vremea când era însurat cu densa, nici o dată nu'ï observase aşa privire. Ii pro­puse să o ducă la locul eî, dar ea îî zise :

— Nu; dy-më în salonaş. In momentul când se îndreptau în partea

aceia, Maria Solescu trecea pe lângă dînşiî, şi-î privi cam intrigată.

Vorbiră aproape un ceas. II întrebă des­pre călătoriile lui şi îl asculta, îl privea, îl fă­cea să repete de câte doue ori o trasă, pă­rând din ce în ce maï ciudată, maï afec­tuoasă către el. Către siîrşit, Mitică îi spuse că adusese din călătorie nişte blànï foarte frumoase, albe, negre, de urs şi de alte ani­male minunate.

— Oh! Mitică, cum aşi vrea să le vëz! — E cu neputinţă. Ar afla bărbatul teü, şi... —• Nu va afla nimic. Să ştii că viü mâine

la tine. El voi sä maï zică ceva, dar ea plecase deja.

III A doua-zi, pe la 3 dupe amiază, se duse

la densul. îmbrăcămintea ei era estraordinar de fru­

moasă şi cochetă, dar aşa de simplă, că aï fi zis că e iară densa. Obrajii îî eraü rumeni şi arzători; ochii îî scînteiau sub sprincenele catifelate.

Mitică se simţi mişcat. In ajun crezuse că Lucreţia fusese îmbătată de parfumul balului; dar vëzêndu-o şi adoua-zi tot aşa de fru­moasă, părea uîmit în faţa eî. De-o-dată îşî aduse aminte de ceva. Surise ironic ; totuşi

fiind galant din fire, chiar faţă de femeea care ceruse să se despartă de dînsul, îî sărută mâna cu căldură.

Ea tresări, ca pătrunsă de un curent elec­tric,, şi trăgendu-şî mâna, îi zise:

—-'Destul, Mitică, destul!... Cu toate astea, Mitica observă că sărutarea

de mână nu fusese tocmai aşa de călduroasă în cât s'o sperie.

Ea ÎI spuse că ţinuse să vie la el maî mult de dorinţa ca să maî stea de vorbă, căci în seara trecuta nu avusese destul prilej, de oare-ce maî multe prietene o tot observau, maî ales Maria Solescu.

Mitică părea jenat. El schimbă vorba şi o aduse asupra D-luî Pereanu, soţul Lucreţieî.

Densa îî dădu mai multe lămuriri asupra lui : îî plăcea vânătoarea, nu putea sta la oraş, ci mai mult, la moşie; era serios, eco­nom, îşi împlinea toate datoriile cu regula­ritate; dar nu prea era drăgăstos. Chiar în di­mineaţa aceia plecase la vânătoare.

— Contrariul meü, zise Mitică. — Cam aşa, adaogă Lucreţia plecând ochii. De aci, ea începu o adevărată'destăinuire,

Zicea că fetele nu trebue să se mărite nici 0 dată maî tinere de 20 de ani; să asculte pe so­ţul lor, iar nu pe mama. De ce nu iubise pe Mitică cum ar fi trebuit ? De ce ? Pentru că fiind prea tânără, nu-1 înţelesese. Oh ! acum ar fi alt-ceva.

El clătină din cap în semn de aprobare. Ea îî luă mâna: — Dacă aï şti ce impresie mï-aï făcut a-

seară,?când te-am vëzut ! Tu, ce aï simţit ? Mitică ţăiă repede vorba : — La ce să maï vorbim de trecut ? Totul

e sfârşit între*'noi. Să rămânem prieteni. Dar ea îl ţinea mereu de mână. Tremura, sigura 1 se întredeschidea, ca şi cum ar fi vrut să muşce. Vorbia din ce în ce maî aprins. Oh ! ce greu î-a trecut timpul dupe despărţenie ! Suferise cu dânsul, dar suferise maî mult fără el. Astău, când îl reîntâlnise, viaţa îî surîdea. De-o-dată, fără nici un rost, îî scăpă următoarea frasă :

•— Trebue să ştii că am început să admit adulterul !

Apoi îî strânse mâna, iar el se grăbi să zică : -— Eşfîîn vârsta când l'aî putea chiar judeca. In timp ce ea îl urmărea vorbind, el se

trăgea mereu înapoi, din ce în ce maî rece. In sfîrşit, ea isbucni : • —Te rog, arăfă-mî pieile de urs ! Unde sunt? — In odaia mea de culcare. — Voiü sa le vëd.

.-•— Nu se poate ! Lucreţia bătu din picior. Cum, nu se poate?

; Voia să le vadă, trebuia să le vadă. Se duse până la uşa odaie!, şi tocmai când Mi­

tică voia s'o oprească, ea o împinse cu putere. Un hohot de rîs îî isbi auzul : Maria Solescu, culcată pe o piele mare de

urs, era în odaie şi, rîzênd cu poftă, îi strigă: — Prea târziu ! Şi în vreme ce Lucreţia îngâna cuvinte ne­

înţelese, fiind aproape să plîngă, Maria a-dăogă cu ironie :

— Cum vezi, eü nu am plecat la vânătoare . ! Nocturna.

$><S U N A - A L T A

'Zilele trecute, fudus la spitalul X. un om căru­ia i se întâmplase un accident. Nevastă-sa îl însoţea.

Doctorul îî pronunţă sentinţa : — E mort ! zise el'. Dar bolnavul îşi ridică capul: — Nu, nam murit ànce. Iar nevastă-sa îî făcu următoarea mustrare : — Tacî, omule ! Domnul doctor trebue să

ştie maî bine ca tine ! , , * Dialog între o clientă şi un/ chirurg: — Doctore, eşti un măcelar !... — Da, sûnt;maïales când t^taî pe d-ta ! * Un părinte către un comisionar : — D-ta, care aï afaceri cu atâta lÄjpe, aï

putea să'mî găseşti un ginere pentru fiicwmea. — Cu plăcere, dar trebue să-mî dai un e-

şantilion. W Un ziar din provincie anunţă: ' !

"Se caută o fată pentru a mulge vacile şi un argat.,,

Cine-va spunea că sf. loan, dupe ce i s'a tăiat capul, a maï mers pe jos-calede douëposte.

O doamnă în vârstă nu voïa să crează aceasta; dar o domnişoară îî ripostă :

— De ce te miri ? In asemenea cazuri, vorba francezului, nu e de cât primul pas care costă.

" Ghiţă e în cârcotă cu spiţerul sëu : — Ce fel, domnule ? Trei zeci de leï pentru

că mi-aï scos o panglică ? E prea scump ! —• Dar bine, d-le, gândeşte puţin ! şapte

zecï de metre de planglică... Nici măcar 50 de banî pe metru !... -

* Un doctor, intrând la un client, găseşte o sticlă atârnată de podina odăiel.

— Dar ce e acolo, domnule ? . — Sticla cu apă de Vichy. — Şi de ce aî atârnat'o aşa? — Nu 'mi-a-îî spus de rândul trecut, să

suspend apa de Vichy ? _

ÎNŞTIINŢARE Fostul administrator a,l revistei, d-1 Em. Glieor-

ghiu, este desărcinat de atrihuţiunile sale. Sea-duce aceasta la cunoştinţa d-lor abonaţi, spre a sti ca d-1 Gheorghiu nu mai face parte din ad­ministraţia noastră. - •

Direcţ ia Revistei L i terare.

"Bucureşti—Tipografia Curţii Regale, F. O Ö B L FI I . Strada Legală, No. 19.

F E W M E C A ' H > R C L Ediţia 111-a, adăotrată (Ed. I şi II s'a vêndut deja, în câte 5000 exem.). Acesta

carte conţine: cheia, corespondenţei secrete, limi aiiul florilor, instrucţi­uni şi reţete, dupe care se pot executa jocurile şi farsele cele mai distractive şi mai uimitóre ca: jocuri de flzicâ si presti' igitaţiune, magie, scama­torie, oracole, păcăleli, Jocuri de cărţi jocuri de societate şi alte dis-tracţiunî forte plăcute pentru tôle cercurile socieiăţel P i - e ţ v i i l L e f t ,

Se expediază sub bandă la orî-ce adresă, în schimbul costului trimes in mărci poştale, pe adresa: Administraţia Revistei Literare, str. Arcului 10, Bucureşti.

AUGUSTE CLOUARD, Horticultor •intreprenor de parcuri şi grădini, just grădinur-şef al oraşului Bucureşti

Bucureşti, — 58, Str. Carol, 58,—Bucureşti. 3 ï î i r e o o l e e ţ i u s i e « l e « « - m i n t e t i e F i o r i

gramiiiee, legume, furage, etc., etc.—Viţă americană, semenată de un an. O sulă specii flori cultivate în ghiveciü pentru garnisit grădina— Unelte

pentru grădinari şi amatori. — Capsule cu sulfat de carbon pentru stârpirea insectelor • Catalogul se trimete gratis si franco

M11111111 ! I ì M11 ; 1111 ! 111111111111 s r EI i 111 î î 11 > 1111 i 11111111111111 r M < IMI c 111 ; ; f 3111 f < u E s 1111 u 1111 i 11111111J111111111111 ]] 1111E111 EfilElEEl 1 Cereţi de la sub semnatul: î I C a t a l o g u l I l u s t r a t a l r e n u m i t e l o r şi c e l o m a t s o l i d e Case I I de bani e n g l e z e ş t i „Cleveland'' g a r a n t a t e c o n t r a l o c u l u i , i I s p a r g e r e i , şi o r - c ă r o r a c c i d e n t e ' , d i n t a b r k a George Price. I I C a t a l o g u l s e t r i m e t e f r a n c o şi g r a t i s d e : | 1 S. Grozea et, Co. B r ă i l a . I S i n g u r u l a g e n t p e n t r u R o m â n i a . Ë r7iiiiiiii;:iniiMiiiiiiMMiiiinininunu!iiiitiuîiiiiiiiiiMiiiiTiiiiifiittiiiiiiiiiiiiiiMiiiniiuii iiiituiiiiiiiitittii intuir - 'TI I I T.E'il I I I I I I I I I I I I I I I I li E I I I I I I I I I ».

j GROMOGRAFUL-ÂLB | I Este un aparat cu care se poate g I tipări orî-ce scriere necesitată a s e | ! reproduce în mal multe exemplare. -I Poate tipări circulari, anunţuri, pro -1 I grame, etichete, conturi, facturi, | I adrese, buletine, plănuiI. desemnuri. î I Cărţi de visita şi orî-ce alte scrieri, 1 Ifâră nici o greutate şi în cele m a i l Ieftine condiţiunl, aşa în cât nu m a i l I e nevoie să alerge cine-va la t ipo-1 I grafie, de cât pentru lucrări emi- " I namente de mare tiragiû. liste i n - 1 I d spensabil tutulor cancelariilor p u - 1 I blice şi particulare, posedând deja | § de la mal multe autorităţi certificate | 1 de mulţumire.

I Preţul Formatelor | I Form. No. 1 măr. 1 cóla hârtie 18 » I I » ii 'i ii ','2 » » 10 1, I I 0 cutie pastă de réserva, păs- § I trată în cutie de tinichea, 5 1. | I 0 sticluţă de cerneală chimică. | I violetă 80 bani. | I Se comandă prin administraţia j f acestei reviste. 1 l̂ll!!Ei;EIIEIIIIIEI'E];El!EIIIII|IIEIIIi;E!IEi!El!li;E!IEI!E!IEI!li;E!IEIlEI!IMIIJI!EllllllHIIIEItEiir

I B A Z A R U L R E G A L j ^Bucureşti, Calea Victoriei 2 8 . , | | în faţa Prefecture! Poliţiei Capitalei % P Este în permanenţă asortat cu %t

< cele mal noi croeli în haine gata, % $, pentru bărbaţi şi băeţl. U p Priimeşte neîntrerupt transporturi '% f: noi de stofe din cele mal însemnate I fabrici din Europa. li

! p Comanrielc se execută prompt şi | | î n cele mal avantrioase condiţiunî. | &wwìaww«V^.:^.. 'S/.m„m ,:m:?*/L

TIPOGRAFIA CURŢII RUGALE F. GOBI. FII

19, Strada Regală, 19.

ATELIER DE ! ITHOCRAFjE ATELIER DE STEREOTIPIE

ATELIER WLEGATORIE se efectuiază tot felul de lucrări

precum : Registre, Broşuri, Planuri de Moşii

şi Harte de'lipit pe pânză, etc'

INSTITUTUL MEDICAL DE

» si E l i m i n i Sub direcţiunea

D-luî Doctor, ERDREICH Stabilimentul este situat în cen­

trul capitalei, alături cu Direcţiu­nea Poştelor şi Telegrafelor,

0. 6, Str. VESTEI No. 6. i Secţia Medicală

Pentru tratamentul boalelor cro­nice şi nervoase, prin hidroterapie, electricitate, gimnastică medicală şi masagiü.

Toate operaţiunile se esecutăsub cea mal minuţioasă supraveghere medicală.

Pentru bolnavii care nu pot veni la început la institut, direcţiunea I posedă un personal special pentru serviciu adus la domiciliu.

II Secţia Higienică Băl de abur şi de aer cald, băl de

putină, în metal şi porcelan. Vara, băl reci în basin, şi duşuri

sistematice. ;.£2̂ ~ institutul este deschis în toat; zilele de

la orele 6 dimineaţa până la o seara IxynyE^E^ f.i up y V V < * * l " - i 1 ' "^V'V 1

j S C A R L A T C. MOSCUJ Doctor în drept, advocat. \

Părăsind magistratura, s'a stabilit, în ! oraşul Craiova, str. Oalonfirescn No 7

L)â consultati ni intre orele 9 11 a m. şi sp angajează cu i dedarea proc selor • înaintea tutulor instanţelor jude. ăto- :

ji restì '

Cetitï: s

F E R M E C Ă T O R U L Revistă săptămânală, conţinend-: I

jocuri de Soeieta'e, scamatorii, jocuri de cărţi, miraculé, franc-maconerie, spiritism, satanism, ! magie, articule de utilitate cas- S nica, reţete şi instrucţiuni utile şi distrâcţiune, etc.

Abonamentul pe an: 8 lei;pe G luni: i leii

S> găseşte la toate chioşcurile şi; I vunzătoril de ziare.

Administraţia: Strada Arcului No. 10, Bucureşti j

A M I C U L , V I N U L U I Praf pentru limpezirea şi înbunătăurea vinului

Analizat de Ins'itutul Central 'le Chimie al Ministerului de Interne, prin certifi­catul cu No 15î36 de la 29 Noembre 1897.

Un mare fabricant din Paris a descoperit un nou produs hygienic pentru limpezi­rea şi îmbunătăţirea vinului, un praf pe care cu drept cuvent îl putem numi: «A-mail Vinului» şi care este recomandat cu multa laudă de către d-1 Pierre Andrieu, chimist-agronom trances, în renumita sa carte * Vinul».

Amicul Vinului este o substanţă cu totul neutra şi curată, este cel mai bun şi maî ieftin limpezitor; nu contine nici acid salicilic, nici acid boric şi nici un corp O'răvitor; nu lăsă nici gustul rău, nici mirosul greu al altor substanţe şi nu are nici inconvenientele cleiului îrtrebuinţat de mai ti ţi comercianţii noştri de vinuri cari, de şi cred că cleiul ii costă mai'eftin, totuşi se înşeală, a vend în vedere că limpezirea cu clei nu se face bine şi face ca vinul sa se întinzâ.

Praful s»1 vi,ide in cutii de >0 grame, pentru limpezirea a 30 decalitrurï de vin negru sau 20 decalitrurï de vin alb. Fie-care cutie are şi o instrucţia. Preţul unei cutii este: / leu. Cumpâiătoriî de la 10 cutii in sus aü un rabat 10%.

Comandele sr. pot /'ac prin Ad minist raţia, Revistei Liteiare, titr. Arcului, 10, Bu­cureşti, tremiţena costul în mandat postai.

C O L A B O R A T O R I

CARE AU CONLUCRAT LA REVISTA DE LA ANUL 1880, DATA FONDAREI El Şl PÂNA ASTĂZI

f Atha-Anestin

f Alexandri V. — Adamescu Gh. — Alexan-dreseu G. S. — Anastaseseu N. — Andronescu Gr.—Andronescu N. N.— Anino A. G.— Anto-nescu Lupu A. — Antoniadi A. P. — Àrion C. C.— -f- Asteriade A.—Antemireanu Al. nasiad I. — Alexandreseu Traian. -Victor.

-J- Baronzi G.— Bacalbaşa C. C. — Bacalbaşa Anton.— j - Bîigav Andrei.- Basarabescu I. A.— Basarabescu N.—Basarabescu G. Al. —Berga-menter F.— Berger Maria. — Biloiurescu V. — Boteanu Colonel G.—Brociner D. M — Buzoia-nu G. T . - Bilciurescu C. St.—Burada T. T.

Cariade Ulyse. — Canini Marco Antonio. — Cânipeanu Leon. — -J- Clavul Aug. R. —- Cohen Maurice.—Cantilli A.—Cotescu C. G .— Cecro-pide D.—Chardon Louis.—Chardin Vladimir.— Cosoi H — iacjunescu G. — Ciupagea Ana.—

vCristodorescù C. G.— Corazza Clotilda.—Cre-ţescu !.--( indeescu I.—Calognomu Eustrat,— Ciocârlan . —-Citirea Const, de St. — Cordo-neanu Ci' iT^Canianu M.—Conduratu E v

Demo/ .seti Ang — Dcmetrescu Mihail — eseu Traian. — Djuvara Trandalir. -

.il, — Davila Al. — f Dimitriade C -f De D.ju\j Üimf .xle Mircea C. — Diamandopol G. 1)

"Drâgh^cescu Locot Al. — D o i t m s c u C. - Dum-bràveanu T. — -f- Drâgulïnescu C. — Davidescu H. — Dorna A. din. - Dauş L. — Dnlfu P. — Disesscu C. — Dacianu lou B. — Dymolescu Căpit. G. - Drăghicescu şi Dragu.— Dnnitrescu Chr. N.

• Esarcu C. — Emilian Cornelia. - Enccscu loan. — -J - Eliatte Gscar. — Eliescu G.

Florcscu Bonil'aciu — Fâlcoianu Elena. —-Focşeneanul Th. I. — Frunzescu Emil. — Floru Pr. G. — Felix Dr. I. —'Fărcăşanu Căpitan V.— Fundescu I. C.

-j- Ghica loan. — -j- Ghica Pantazi. — Gaster Dr. M. — Gion-lonnescu G. — f Grandea G r . H. — Grozea St. — Gorovei A. P. — Goilav Gri-gore. — Georgescu Maior. — Grigorovitzä Em.

Hasdcü B. P. — Ilagiescu N.—Hertz cavaler de. Iancovescu Maior 1. N. — -J- Ispirescù P —

loanin Duiliü. — lonescu Take. — lonescu Eli-sabeta M. Z.—lonescu G. S.—Iaworover Leon.— lonescu GhHanu S.— Ienibace T. — lonescu C. St. - lonescu Locot. St.

Jerebie Th P.—Jackson.—Jichidi C. f Kiriac Atanasie. Livianu B. C.—Leboeuf Caterina.—Lahovary

I. N.—Lotus.—Lecca Octav G . Macedonski Al. A.—Macedonski VI.—f Miele

Veronica.—Mille C—Mosen Sc. 0 . — Manolescu Sideri D.— f Manolescu Gr.—Manicatide N.— Mario V D — Mateescu D.—Măneseu Sub. Lt.— f Mai. iescu Th. C —Merinos G. 11.— Métayer St.—Miller I.— f Mihăescu Petre. —Muscă L— Missail G —Cornelia din Moldova.—Moldoveanu Dem. — Mihăescu Alexandrina. — Gh. din Mol­dova.—Mugur G. D. Moscu Maria S.

Niger Ràdulescu N. - Negrişeanu A.— Noc­turna. -Nicolae G.—Nizzet François.—Niţescu Căpitan.—Niculescu Nucă M—Nicolescu G. D. —Nicolescu C.—Neniţescu I.— Negoescu Chr. S.—Negrianu N.

Oeconomu Ciru.—Oprişanu D.—Opran Petre. — Oscar M.-Obedenaru Al—Oproiu Căpit I.

Poni Matilda.—Popovicì Ath. N.—Preda Ro­mulus.—Păltineanu P.—Pleşoianu G.— f Ple-soianu C. - Penciuleseu T. G—Pet rese u Al — Petrescu I. G—Pruncu Nicolae. —Polichroniade I. N. — Predesou Iuliü — Papazoglu Cleante Parapeanu V. T.—Possa Dr. St.—Pavelescu Cin-cinat.—Popescu CD.—Piroşcă I.—Petrescu Că­pitan V.—Popescu Locot. G.

Rădoi loan.—Radu Al. - Ràdulescu D.—f Ro-setti M C.—f Racoviţă D. D — Rusănescu V.— f lîaşianu D. St. —Rally H. G.—Rănisteanu H.— Rădulescu Al. Mariu.^—Roşea Iuhü I ._Roco D.— Rosetti R. D — Rădulescu P. M

-J- Sion G.—Stăncescu Const.— Stăncescu Du­mitru.—Stăncescu Ceciha FI.— Scrob Carol. — Samureanu G. P.—Samureanu Sub. Lt. C, —Sma-ra.— -J- Safir D.—Sturdza losefina.—Stoenescu Th. M.—Scorţeanu Paul.—Spartaly I. S.—Sta-matin N. G.—Soreanu D.—Stan Nicolae.— Slă-niceauu Al.—Scheleti C. P.— Sulioti Chr. I. — Simon Al.—Sabin V.—Simu George.—Simìone-scu Fl. —Ştefănescu B. de la Vrancea. - Seinénu Lazăr.—Săvescu luliu C.—Sturdza Alex. A. — Sărăţeanu I.—Strajan M.—Sperantia Th. D. — Stânescu D. - Safir O.—Şonţu Al.

Teodorescu G. Dem.—Teodorescu I.—Teleor D.—Trutzescu I. I.—Toncescu M.—Toplicescu Lt. C. —Teodorian C.—Teodosiade Th.

Tincu Niculae. Urechiă V. Al. - Urechiă Nestor — Uhri-

nowski P. Vellescu St.—Vlahuţă Al.—Vlădescu Dr. A.—

Vermont. I . - - Wechsler M — Verdes V. — Ver-nescu M. G. — Vii'or I.— Valentineanu I. G. — Vălceanu C. D.

Xcnopol Al D.—Xenopol Adela.—Xeni C.— Zamlirescu Duiliu. Zamlirescu D. I.—Zugră-

vescu Al.—Zvor Paul.—Zetta.

P R E M I I A B O N A Ţ I L O R R E V I S T E I L I T E R A R E

Numai d-niï abonaţi aï Revistei Literare, care vor fi plătit abonamentul pe un an întreg (20 lei) au dreptul la un rabat de 20 la % asupra preţurilor jocurilor de mai jos. Premiile în total saü în parte, pe ales, se expediază abonaţilor dupe ce vor trimite administraţiei şi costul obiectelor alese, scàzênd rabatul de zO la o/o ce li se oferă ca premiu. De asemeni ori-cine se va abona din noü la revistă şi va plăti abonamentul pe întregul an, are dreptul a comanda din aceste obiecte cu acelaş rabat.

Abonamentele trebuesc înaintate direct la administraţie prin mandat postai ; cele plătite prin încasatori, n'aü drept la premiu, încasatorii avênd deja remize destul de mari.

Pentru comande maï mici de 10 lei, se va adăoga 1 leu şi ü0 bani taxa transportului. LEI B

1. Agata, si Bernardin 2. Allo .' • .-. • . 3. Apolonius . . . 4. La revedere . . 5. Inelul Mefìsto 6: Bebe doarme, bebe 7. Cutia misterioasă 8. Bouci-Boula . •. 9. Globul indian . .

10. Brăţara Me fis to 11. Carnetul magic . 12. Jocul pătratului 13. Cărţile schimbătoare 14. Cărţile luminoase • 15. Casse-tête chinezesc 16. Ce se vede in nori 17. Cercurile învârtitoare 18- Capra şi varza . . . 19. Cometa 20. Jocul crucei . . . . 21. Cubul dracului . . . 22. Dama capriţioasă 23. Arată'mi pe E. 24 Fotografìa modernă . 25 Doi încăpăţînaţi . . 26 Deviza luì Jacques . 27. Şahul Dracului. . . 28. încurcătura caporalului 29. Steaua prizonieră . 30. Enervantul . . . . 31. Echilibrul european 32. Echipagiul sfărâmat 33. Păstrează-mi secretul 34 Oglinda misteriósa 35. Jocul broaştelor 36. Ceasornicul înstelat 37. De necrezut . . 38. Jocul arab . . . 39. Labirintul . . 40. Vărul Tirelibudin 41. Măgăruşul . . 42. Nodul Şarpantei 43. Nodul 'Gordian . 44. Nodul Kabyl . . 45. Octogonul . . 46. Oul lui Columb . 47. Ombrascopul . . 48. Umbra, mâinilor 49. Trecerea timpului 50. I'oligrafu! 51. Puntea d'Avignon 52 Puntea Dracului . 53. Portofoliul cu surpriză 54 Prisonierul bastiliei 55. Fluturele captiv . 56- Patru indocili. . . 57. Patru cerşetori . . 58- Patru şoareci . .

deşteptat bucata

bucata 1,50 yi 3,—

1,75 -,50 -,30 1,50

— 75 — ,90

2,50 1,10

—,90 —.75

2 — 2,50

— ,40 — ,40

1.20 1,50 1, — 2,25 1 — 1, —

-,76 — ,75 —,75 1,50 3,50

— .75 1. — 1,50 1 -1,25 1,50 1,— 2 — 1 " 1,— 3. — 1,10

-,30 —,50 -,75 —,90 —,90 1,25 3,—

—,75 125 4 — 1,25 2,—

—,75 3,— 1,50 1,25

-75 ' 1,25

59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66 67. 68. 69. 70. 71 72. 73. 74. 75. 16. 77. 78. 79. 80. 81. 82. 83. 84. 85. se-

so 90 91. 92. 93 94 95. 96. 97. 98 99

100. 101 102 103 104. 105. 106. 107. 108. 109 110. 111. 112. 113. IU. 115. 116.

Chestia astronomică Chestiile zilei . . Chestia, epure/ui . . Chestia romană .. . Chestia săbiilor « . . Reduta . . . Razele X Secretul cufărarului. Sparala, Sentinelele Stella, -. . . . . . . Surprizele Taquin Taquin Janus • • . Toton echilibrist . . Jocul triunghiului Trei inseparabili . . Cele ii ei gâşte înşelătorul ochiului. Voiajul periculos . . X. misteriosul . . . Zig-zag

Folioscopul . . . . In jarul o a l e i . . . . Avo Ca briola Vênëtorii

1 rumul de ier, . . . Lupta, navală . . . Calul alb ..... Congo . . . . . . . Joc de curse Stingătorul Jocul Fermei . . . . Exploratorii . . Furet . . . . . . Go-bang Golful Ha Ima Hippodromul . . . . Jocul gâstei . . . .

Jobard . . . . Meli-Melo . . . . -Ludo Edenul Pescuitul Pescuitorii . . . . Plimbai ea militava Cadrilul . . . . . Vulpea . . . . . .

Reversi . . . . . Lăcusta Steeple chase . . . Toton ni Parisian . Tramwayul . . . Triumful . . . . Voiaj la Pekin . .

LEI B bucata, 3,00

-,50 3,—

— 75 - ,50 — ,50 —,60 1,25 3,—

-,50 V 3,50

1,25 1,50

J ff

4,- ) 3 , - 7 2— \

j) 1.50 6,75

jî 3 — w ,2, — 7? 3,75 77 18,-77 15-77 3 -„ 450 77 5,— 77 5,—

2 77 77 2~4 — 77 18, -« 4,50 77 9 -77 4,50 77 7,50 77 6 — 7$ 12 — Ì7 2 -77 4,50 77 6,75 » 7,50 77 4,50 77 10,-77 3,75 77 5,— » 3, -

4

77 9 — 77 3,30 77 2,50 77 10,-77 6,75

Persoane le ne -abona te la rev is tă , p o t c o m a n d a d in aceste ob iec te pr in A d m i n i s t r a ţ i a Revistei Literary Str. Arcului No. io Bucureşti, t r im i ţând costul în t reg d u p e tarif, pr in manda t poşta l , şi a ră tând adresa cât ma i clar la care se v o r e x p e d i a : comande le mai mar i de i o lei în t i m p de 15 zi le d e la p n i m i r e a bani lor, iar cele ma i micî în t i m p de 18 z i le . Adm in i s t r a ţ i a p lăteşte t r a n s p o r t u l numai la comande le d e la 10 lei în sus. P e n t r u cele^maî micî de 10 lei a se adăoga 1 leü 20 b. pen t ru t ranspor t . „_ ._ • , . „ .

Tipografia Curţii Regale, F. G Ö B L FII , Bucureşti, Strada Regală 19.