A n u í LXMl Cel care vorbeşte v inde, cel care tace compară .

A r a d , 3 0 M a i 1 9 4 3 Nr. 22

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

Redacţia şi Administraţia

A R A D , STR. E M I N E S C U 18 A P A R E D U M I N E C A

Redactor: P r . I l a r i o n V . F e l e a A B O N A M E N T E :

Pentru 1 an 3 o o L e i ; 6 luni i 5 o Lei

C u v â n t a r e a P. Sf. Sale Părintelui Episcop Andrei

Hristos a înviat, Domnilor Deputaţi,

Ca reprezentanţi ai Clerului şi Poporului drept credincios din această de Dumnezeu păzită Eparhie, ne-am întrunit din nou, sub povăţuirea Duhului Sfânt, ca să ne dăm seama despre ac­tivitatea bisericească desfăşurată In Eparhia noastră, In cursul anului 1942 şi să chibzuim asupra drumului de urmat, pentru ca nizuinţele noastre să fie în duhul Evangheliei, iar înfăp­tuirile să ne fie cât mai rodnice în folosul Bi­sericii, al Ţării şi al Neamului.

Anul 1942 a fost al doilea an de eroice sforţări şi legendară vitejie, cu care neamul no­stru îşi înscrie numele în noua istorie a lumii. Războiul cel sfânt, început la 22 Iunie 1941 , este în curs şi măreaţa epopee, care va decide soarta de mâine a lumii, este in plină desfăşu­rare. Ne dăm acum cu toţii seama ce însem­nează războiul modern, în care lupta nu se dă numai cu armele, ci cu toate puterile vitale ale popoarelor. Atunci, când se decide nu numai soarta hotarelor geografice, ci însăşi fiinţa na­ţiunilor cu întreg patrimoniul lor spiritual, e fi­resc ca naţiunea întreagă să participe la răz-boiu, ca un singur luptător. Pentru Ţara şi Nea­mul nostru nu mai este vorba acum, — când stăm în bătaia celor două ideologii ce se ciocnesc cu furie, — de hotarul de est sau de vest, ci de însăşi existenţa noastră ca neam. Biruinţa ideologiei dela est ar însemna pentru noi totala dispariţie în massa amorfă a slavismului. Digul dinspre răsărit odată rupt, şi căderea noastră în vasalitatea ideologiei neopăgâne, ne-ar şterge urma din lume. Tot tragicul istoriei noastre, de două ori milenare, se concentrează acum în pri­mejdia dinspre răsărit. Toţi fiii neamului şi-au dat seama instinctiv de această primejdie şi de aceea neamul nostru s'a avântat cu un elan fără precedent în acest războiu sfânt.

la Adunarea Eparhială din anul 1943. Dacă ne punem întrebarea: Ce parte a

luat şi ia Biserica strămoşească în această luptă pe viaţă şi moarte, bilanţul este cât se poate de pozitiv. La început Biserica a aprins şi a pus în sfeşnic făclia Dreptăţii divine, justificând acest războiu, apoi a glorificat spiritul de jertfă sfântă, însoţind cu rugăciunile sale sufletele eroilor, pe aripile fumului de tămâie, către cerescul jertfel­nic. De mult timp nu am avut reculegeri sufle­teşti atât de adânci ca cele retrăite cu prilejul parastaselor pentru eroi, care se ridică azi în toate satele noastre. Durerea ceasului de acum este o măreaţa şcoală de patriotism şi un izvor de jertfelnicie. Cu toate că aproape nu este casa pe întinsul ţării, fără vre-un erou, totuşi ţara nu samănă a fi un cimitir, ci mai curând un întins altar de jertfă, unde în fiecare casă pâlpâie câte o luminiţă aprinsă pentru un suflet de erou. Ne dăm seama că acum se făureşte soarta neamu­lui nostru pentru lungă vreme înainte, de aceea ţara primeşte cu creştinească resemnare jerfa ce i-se cere. Aci, în laturea sufletească, unde se tâlcueşte sensul religios al actualului nostru războiu sfânt, să căutăm contribuţia Bisericii. Prezenţa clerului militar pretutindenea în linia de luptă şi îngrijirea sufletească a răniţilor din spitale, au contribuit, în bună parte, la poten­ţarea spiritului de jertfă pentru Hristos şi Cruce, iar prin comemorarea şi eternizarea numelui eroilor în biserici, preoţimea şi-a aplecat inima asupra durerii poporului, vărsând în suflete bal­samul mângăieiii şi răbdării. In felul acesta ţara este un singur front sufletesc, fără defecţiuni. La jertfa celor din linia de foc se adauge pu­terea răbdării creştine a celor de acasă.

A doua lăture a contribuţiei pe care Bise­rica înţelege s'o dea în acest războiu, este cea socială. Pe cei rămaşi acasă, precum şi pe vă­duve şi orfani, Biserica i a luat dela început sub ocrotirea sa. In duhul tradiţiei noastre,

adânc creştineşti, săracii şi năpăstuiţii sunt „ai satului", înainte de a fi ai Statului. Fără date statistice, ci călăuzită numai de simţul milei creştine, care nu vrea să ştie stânga ce face dreapta, Biserica îşi continuă opera de cantate, alături de acţiunea Statului. Bogată este şi dăr­nicia anonimilor dela sate pentru soldaţii răniţi din spitale. Amintim acest fapt divers ca o dovadă că în sufletul poporului, crescut la sâ­nul Bisericii noastre, se află înnăscut acel simţ generos de înţelegere pentru suferinţa aproape­lui, care garantează rezolvarea problemei so­ciale în sensul dreptăţii creştine. Pentru popo­rul nostru dreptcredincios, Evanghelia nu este numai literă, ci duh de milă, prefăcut în sânge. Dreptce Biserica va şti m iita, ca mâine, când se vor pune nouile probleme sociale, ele să primească rezolvarea cea mai potrivită cu acel spirit creştinesc, care la vremuri de răscruce, ca cele de azi, îşi dă jertfa neprecupeţită pen­tru binele comun. Biserica, în fiinţa ei, nu este o instituţie pentru opere de natură pur socială, ci una de mântuire a sufletelor. Iisus Hristos n'a venit în lume ca să răstoarne legile ome­neşti şi să aşeze alte orânduiri sociale. Fiul lui Dumnezeu a venit nu ca să schimbe legile, ci sufletul omenesc. Increştinarea omului este ceva mai mult decât civilizarea lui. Biserica are me­nirea de a cultiva m suflete: bunătatea, drep­tatea, mila şi iubirea deaproapelui, — virtuţi care singure pot rodi apoi în viaţa socială: bună­voinţa, pacea şi înţelegerea. Spiritul dreptăţii sociale nimeni nu 1 poate pregăti deci mai bine decât Biserica. Cea mai fericită rezolvare a problemelor sociale, este aceea care nu se afi­şează în programe, ci se realizează în duh. Biserica îşi va da întreaga sa contribuţie la apostolatul social de mâine, pentrucă ea înţe­lege, cea dintâi, îndatorirea de a, frământa aluatul sufletesc al neamului în această direc­ţie. Victoria ţârii, ca să fie deplină, va trebui să fie întreită. Socotim a nu greşi când afir­măm că biruinţa cea dintâi, a sufletelor, am şi câştigat-o atunci, când, înţelegând la timp degetul lui Dumnezeu, din durerea sfâşierii am ştiut făuri arma puternică a răbdării prin care biruim vremea şi pregătim refacerea unităţii integrale a neamului. Victoria armelor, care este încă în mâna lui Dumnezeu, va aduce cu sine, ca o îndatorire faţă de noi înşine, şi înfăptuirea dreptăţii sociale în duhul Evangheliei. Ţara de mâine va trebui să se încununeze cu această în­treită biruinţă.

* Ca într'o oglindă pusă de Dumnezeu în

faţa noastră, neamul îşi vede înfăţişarea sa su­

fletească în această luptă, şi totatunci îşi face cunoscut chipul său în faţa istoriei. Soldatul român, smeritul credincios din satele noastre patriarhale, s'a dovedit a fi un adevărat cru­ciat. Pe unde a trecut el, sub scutul armelor sale sfinţite, au răsărit din ruină bisericile dă- . j râmate, s'au redeschis şi sfinţit cele profanate, au fost botezaţi copii, şi Hristos a reîntrat în stăpânirea sufletelor. Suntem unicul popor lup­tător în răsărit, care tocmai prin Ortodoxia noastră putem contribui la restaurarea împără­ţiei lui Dumnezeu în partea de răsărit a Eu­ropei, de unde nebunia omenească a încercat să alunge pe Hristos. Istoria ne va cunoaşte de acum nu ca un popor mic, ci ca pe unul îmbătrânit în creştinism, care luptă cu dârzenie pentru legea lui Hfistos. Vom recunoaşte şi noi înşine în focul încercării de acum câ suntem încă stăpâniţi de virtuţile strămoşeşti de pe vremea lui Ştefan cel Mare, când într'o mână cu crucea în cealaltă cu spada, am înfruntat puhoiul dinspre răsărit.

Trăim m timpul unui sămănat bogat, din care este cu neputinţă ca pentru ţara şi nea­mul nostru să nu rodească din jertfa consimţită, aruncată în veşnicie, un viitor mai fericit şi mai plăcut lui Dumnezeu. Istoria este cadrul dat de Dumnezeu, în care, la intervaluri de timp, fiecare neam îşi eternizează' chipul său sufletesc. Noi Românii acum trăim momentul culminant al istoriei în care credinţa noastră creştină şi jertfelnicia pentru Hristos, împletesc laurii eroismului legendar pe fruntea neamului. Credem şi mărturisim că laurzirea acestui râz-boiu nu lucrează numai puterile omeneşti, ci mai presus de toate, Dumnezeu. Sub raport moral so;otim că noi am câştigat acest războu în faţa lui Dumnezeu prin jertfa adusă în chip simbolic pe altarul Europei creştine, dela Sta-lingrad. Să aşteptăm deci cu creştinească în­credere şi verdictul Cerului...

Biserica strămoşească ş«- a verificat încă odată unitatea ei nedespărţită cu poporul, în bine şi rău. Ea plânge şi se bucură cu el. De pe culmile de acum ale jertfei, — care în faţa istoriei va trece ca măsură a credinţei noastre creştine, pe care Bise­rica a ştiut să i-o Insufle- în cursul veacurilor de suferinţă, — Biserica neamului îşi îndreaptă de pe acum privirile înspre viitor. Ea vrea să rămână „sare" şi „lumina" în viaţa poporului. Dar tocmai pentrucă Biserica iuoeşte ţara şi neamul cu o iubire de mamă, ea îşi şi pune întreaga răspundere pentru ziua de mâine. Care este puntea ce leagă ziua de azi cu cea de mâine? Este tinerimea. Ne gândim în primul rând la copiii dela ţară, stâlpii satelor de mâine,

pe care Ie dorim mai răsărite şi mai fericite. După 23 de ani de experimentări pedagogice ale organelor de Stat, — mai mult pe tărâmul instrucţiei decât al educaţiei, — ne dăm seama că sufletul tinerelor mlădiţe din şcoala primară, nu este destul de fortificat în climatul virtuţilor, încât să poată da cetăţeni şi creştini de model. Biserica îşi pune întrebarea: Nu cumva e mai bine, pentru siguranţa zilei de mâine ca creşte­rea tineretului în şcoala primara, — pentru a fi scutită de fluctuaţiile ideologiilor omeneşti, — să fie din nou încredinţată Bisericii, care prin şcoalele confesionale din trecut s'a dovedit a fi cea mai bună povăţuitoare, nu numai în pri­vinţa virtuţilor creştineşti, ci şi a celor cetăţe­neşti. Onorata Adunare Eparhială va avea pri­lejul în sesiunea actuală, să se pronunţe, chiar şi numai teoretic, în privinţa aceasta.

Domnilor D pu*aţi, Dela ultima noastră întrunire până azi,

numărul nostru a scăzut din nou. Deputatul eparhial Dr. Ioan Alămoreanu, medic în Curtici, s'a mutat dintre cei vii. Decedatul a fost un fiu credincios al Bisericii şi un membru con­ştiincios al Adunării noastre Eparhiale. Ca do­vadă a legăturii sufleteşti cu satul său natal, el a donat bisericii de acolo o frumoasă su^ă din agoniseala vieţii sale. Dumnezeu să-1 odih­nească cu drepţii.

Din dările de seamă, ce vi se vor pre­zenta, veţi putea cunoaşte în amănunte cele realizate în Eparhia noastră în anul 1942. în­soţim aceste date cu încrederea Noastră ne-sdruncinată în ziua de mâine. Un popor care şi-a mărturisit credinţa, in vremuri grele, şi a pecetluit-o cu jertfă,' acela şi-a răscumpărat mântuirea. Nici de cutropirea hoardelor streine şi nici de molima nebuniei sufletelor desechili-brate, nu se mai poate teme poporul nostru, care şi-a găsit în Hristos: Calea, Adevărul şi Viaţa.

Mulţumindu-vă pentru interesul ce-1 arătaţi, precum şi pentru osteneala cu care aţi grăbit la această întrunire, vă salut cu părintească iubire şi declar deschisă sesiunea Adunării Eparhiale din anul 1 9 4 3 .

Lucrările Adunării Eparhiale Duminecă în 23 M a i 1943 s'a inaugura t , în

aula Academiei Teologice, deschiderea fes t ivă a lucrăr i lor A d u n ă r i i Eparh ia le a Episcopiei Ara ­dului, după ce i-a p remers în Ca t ed ra l ă Sfân ta Li turghie , invocarea Duhului Sfânt şi s t rop i rea cu aghiasmă.

In prezenţa celor 49 deputaţ i şi a unui publ ic ales, P. S. S. Păr in te le Episcop A n d r e i a ros t i t cuvântarea pe ca re o publicăm în f runtea revis te i .

Cuvintele P. Sfinţ iei Sale, ros t i te în t r 'o at­mosferă de rel igiosi tate şi linişte d e s ă v â r ş i t ă , p o ­t r iv i t e cu solemnitatea zilei, luminau conşti inţele şi adăpau sufletele ascul tă tor i lor înse ta te de mân-găer i şi î n t ă r i r i duhovniceşt i .

D u p ă ce secre taru l general al sesiunii, P . C. P ro t . Icon. St. D r . N . Popovic iu , rec toru l Aca­demiei Teologice, a f ăcu t apelul nominal al depu­taţ i lor eparhial i şi după ce s'au împăr ţ i t r apoar te le şi actele asupra c ă r o r a aveau să refereze rapor­tor i i comisiilor în desbater i le A d u n ă r i i Eparh ia le , pr ima şedinţă a luat sfârşi t .

In aceeaşi zi la o ra 18, P . S. S. Păr in te le Episcop a în t run i t în reşedinţă , la o consfă tu i re in­timă, pe membr i clerici ai A d u n ă r i i Eparh ia le . Aci , a t â t din rapoar te le verbale făcute de to ţ i re­prezen tan ţ i i clerului, c â t şi d in lămuriri le da te de P. Sfinţia Sa, s'a cons ta ta t nu numai o exemplară înţelegere asupra acţ iuni i misionare, pas tora le şi catehet ice , ca re se desfăşură p r in „Şcoala de Du­minecă" şi p r in foaia „Calea M â n t u i r e i " , ci şi o unanimi ta te de convinger i expr ima te prec is că lu­c ra rea aceas ta t r ebue cont inua tă , a t â t p e n t r u lu­minarea şi în t ă r i r ea sufletească a credincioşi lor noşt r i , câ t şi pen t ru c rearea atmosferei de apro­piere a sectar i lor de biser ica pă răs i t ă .

Şedinţa I I a A d u n ă r i i Eparh ia le s'a deschis Lun i Ia ora 9. D i n rapor tu l general al Ven . Con­siliu Epa rh i a l plenar, al cărui r a p o r t o r a fost dl D r . Cornel Iancu, a d v o c a t şi jurisconsult epa r ­hial, se cons ta tă că în 1942 s'au i nac t i va t cele t r e i pro topopia te : Cermeiu, Pecica şi Săvâ r ş in , şi s 'au înscr is indemnizaţi i le protopopilor în bugetul Sta­tului ; apoi s'au luat la cunoşt inţă cu a p r o b a r e toa te hotăr î r i le , lucrări le şi schimbări le obveni te în cen­t ru l eparhial , p recum şi propuneri le de a se com­plecta locurile vacan t e de deputa ţ i eparhia l i la Ineu, A r a d şi Cur t ic i , de a se obţine sa la r izarea postului de sec re ta r consistorial , de a se solicita înscr ierea în bugetul Statului a câ t e unui s ec re t a r protopopesc pen t ru f iecare pro topopia t şi de a t r ece parohia dela Sânpaul dela protopopia tu l Pecica la A r a d şi parohia V â n ă t o r i dela proto­popiatul Cermei la Chişineu-Criş .

D i n rapor tu l general al Ven . Consiliu Epa r ­hial secţia adm. biser icească, al că ru i r a p o r t o r a fost dl a d v . D r . Cornel Luţa i , se iau Ia cunoş­t in ţă cu deplină mulţumire măsuri le luate pen t ru deşteptarea şi adâncirea pietăţii în popor.

La rapoar te le prezenta te , P . S. S. Păr in te le Episcop a adăuga t că Biserica se gândeş te la mij­loacele prac t ice pen t ru în toarcerea sectar i lor în sânul comunită ţ i i noas t re religioase şi naţ ionale,

Pag . 180 BISERICA SI SCOALĂ N r . 22. 30 M a i 1943

în urma desf i inţăr i i sectelor, precum şi la în tăr i ­rea credinţe i o r todoxe în sufletele credincioşi lor noş t r i . In acest scop lucrăm pr in „Şcoala de Du­minecă", pr in „Calea M â n t u i r e i " şi p r in t ipă . r i r ea celor „70 c â n t ă r i religioase", ca re sunt ceva nou în rapoar te le noas t re . Ideile au pr ins . Sunt şcoli care funcţionează foar te bine, foaia a ajuns s a ş i a ibe exis tenţa as igura tă p r in cele 5200 exem­plare ca re se r ă spândesc în cuprinsul Eparh ie i şi al P a t r i a r h i e i în t regi .

Sunt şi nedumeri r i . Totuşi , p r in aceste lu­c ră r i , noi ne in tegrăm în c las icsmul creş t in , în veacur i le când se ţ ineau şcolile ca t the t i ce . Şcoala de D u n i n e c ă şi Calea M â n t u i r e i ţ intesc la cate­hizarea adulţilor şi la adânc i rea şi în t ă r i r ea 'c re­dinţei în popor. L u c r ă m după un program care e schi ţa t pe 6 ani, aşa încâ t noi facem o şcoală ca tehet ică sis tematică, pen t ru edif icarea credincioşi­lor şi în toa rce rea sectar i lor , încredin ţa ţ i ' că Dum­nezeu ne va ajuta.

Alte în făp tu i r i s u n t : misiunile religioase dela Dumineca Or todox ie i , ca re pe v i i to r se v o r ex­t inde pe anul în t reg cu delegaţi din centrul epar­hial pen t ru toaTe parohii le mai mar i din Episcopie; din filiile decre ta te parohi i ma t r e au mai fost recunoscute încă 20 (şi mai sunt de recunoscut 19); ac t iv i t a t ea clerului în şcoli şi în a r m a t ă şi p re­tu t indeni unde au "reclamat interesele Bisericii şi ale neamului, e tc .

I n t r e propuneri le şi ho tă r î r i l e luate, cu re­fer i re la ac t iv i t a tea secţiei adm. bisericeşt i a Ven . Consiliu Eparh ia l , î n r e g i s t r ă m : cererea ca O n o r . Guve rn să ia în bugetul Statului toa te parohii le nebuge ta re , in te rven ţ ia ca pe v i i to r s tudenţ i i teo­logi să fie scuti ţ i de serviciul mil i tar şi regle­menta rea si tuaţiei de d rep t a sectar i lor în sensul ca, aconfesionalismul nefi ind admis, sectar i i să fie înda to ra ţ i a se încadra în biserica din care au eşit.

D i n rapor tu l general al Ven . Consiliu Epar ­hial secţia culturală, al că ru i r a p o r t o r a fost dl prof. Ascaniu Cr işan , d i rec toru l liceului „ M . Ni-coa ră" , a produs v i i discuţi i problema şcoalelor confesionale. D u p ă ce au luat cuvântu l d-nii L . Igr işan , D . Cioban, D r . C. Iancu, D r . P . Iva , A. Cr işan , II. Felea, P . S. S. Păr in te le Episcop a da t preţ ioase lămur i r i şi p rec izăr i în sensul că Biserica nu poate închide ochii în faţa t ineretu­lui, căc i el e vi i torul neamului. Instrucţ ia poate fi ideală, d a r f ă r ă educaţ ie este unilaterală. C â n d vedem la t inere t lipsă de respect fa ţă de păr in ţ i , fa ţă de conşt i inţă , fa ţă de lege, fa ţă de s ta t şi fa ţă de Dumnezeu, nu ne putem simţi mulţumiţi.

In urma discuţiilor, Adunarea Eparh ia lă , — a v â n d în vede re curentele de ana rh iza re a popo­rului şi cons iderând că sufletul religios se plă­mădeş te în şcoală, care-şi împlineşte mai bine

menirea în acest sens dacă lucrează sub oblădu­irea Bisericii , şi mai şt i ind că E p a r h i a Aradulu i a re o Şcoală Norma lă confesională pen t ru for­marea învă ţă to r i lo r de model, — expr imă nece­s i ta tea imperioasă de a se reven i la regimul şcoa­lelor p r imare confesionale, u rmând ca Ven . Con­siliului Eparh ia l să întocmească un memoriu do­cumenta t pen t ru t r aduce rea în fap tă a acestui des idera t naţ ional al ceasului de fajă. Şi până la îndeplinirea desideratului se va solieita dela Onor . G uve r n ca în şcolile de S t a t cu major i tă ţ i o r to­doxe să se numească şi să funcţioneze numai per­sonal d idac t ic o r todox .

Cu re fe r i re la educaţ ia premi l i ta ră şi ex t ra -şcolară, Aduna rea a h o t ă r î t să se i n t e rv ină la M i ­nis terul Cul tur i i Naţ ionale ca educaţ ia t ineretului premil i tar şi ex t raşco la r la sate să se facă pe vii­t o r numai Duminecă după amiazi , ca t inere tu l să nu fie împiedecat a cerce ta biserica.

Se ia cu bucur ie la cunoşt in ţă că Şcoala Epa rh ia l ă de C â n t ă r e ţ i dela 1 Apri l ie a. c. a fost înscr isă în bugetul Statului , se expr imă fel ici tări d-şoarei T. Bogan care de 25 ani conduce cu pri­cepere şi devo tament exemplar In te rna tu l D ie ­cezan de fete, as tăz i de model pe t o a t ă ţ a ra ; se decide ca preoţ i i ca re au suplinit î nvă ţ ă to r i i con­cen t r a ţ i să fie menţionaţi cu mulţumire p r in pu­bl icare în .Biser ica şi Şcoa la" ; se cere ca Şcoala Normală „ D . Ţich indea î" să t r eacă cu to t inven­ta ru l în pat r imoniul Bisericii , şi să se bucure de acelaş regim ca şi ce'elalte şcoli confesionale din A r d e a l ; Ia conferinţele ca tehe t ' ce să fie inv i ta ţ i şi î nvă ţ ă to r i i locali, şi or ic ine a r a t ă in teres proble­melor de educaţ ie a t inere tu lu i ; se ia ac t cu bu­curie de bursele pe care le-a aco rda t V e n . Con­siliu Epa rh i a l elevilor silitori, e tc .

Asupra rapor tu lu i general al V e n . Consiliu Eparh ia l secţia economică, precum şi asupra ge­stiunilor şi bugetelor aşezămintelor eparhiale, re-ferează P. C. Pro t . Pe t ru Mar ş i eu . D i n cuprinsul lui se cons ta tă că în 1942 s'au sf inţ i t în E p a r h i a Aradu lu i cinci biserici noi, la Arad-Grăd i ş t e , Leauţi , Moneasa , Nădă lbeş t i , Z ă b r a n i , şi s'au cumpăra t sau zidi t cinci case parohiale, la Adea , Ie rmata , Semlac, Şei t in şi Z ă b r a n i ; s'au recâşt i ­ga t dela S t a t păduri le pe seama Episcop ie i ; s'a s tabi l i t ca pe v i i to r rolul comisiei de control îl va îndeplini, conform legii de o rgan iza re , secţia economică a Ven. Cosiliu Eparh ia l , ş. a.

D e încheiere, P . S. S. Păr in te le Episcop mul­ţumeşte lui Dumnezeu şi deputaţ i lor pen t ru to t ce s'a înfăptui t .

In t r ecu t discuţiile e rau mai ample, a spus P. Sfinţia Sa, pen t rucă t r ebu ia să ne a p ă r ă m nea­mul. Acum luptăm ca să sporim rel igiosi tatea po porului. F ieca re deputa t e ruga t să ducă în cercul

N r . 22. 30 M a i 1943

său de ac t iv i t a t e aluatul evangheliei şi problemele discutate, să le f r ământe acolo şi astfel să ajute creş terea împără ţ ie i lui Dumnezeu.

P. Sfinţia Sa încheie c u v â n t a r e a şi închide sesiunea Adună r i i Eparh ia le cu dor in ţa şi cu ru­găciunea ca anul v i i to r să fie anul mântui r i i , a-nul în ca re să se r id ice de pe sufletele noas t re p ia t ra încercăr i lor .

P . C. Pro t . P. Marş ieu , în numele Adunării» mulţumeşte P . Sfinţiei Sale pen t ru sentimentele de dragoste , in teresai pen t ru Epa rh i e şi înţelepciunea cu ca re a condus desbater i le Adună r i i . C â n d P-Sfinţia V o a s t r ă e ra bolnav — a spus Pă r . Pro to­pop — gânduri le noas t re au fost spre P. Sfinţia V o a s t r ă şi ochii noş t r i spre cer. Acum suntem cu ochii şi gândul la P. Sfinţia V o a s t r ă şi spre cer, să v ă ţ ină deplin sănătos , ca să ne con­duceţi to tdeauna , cu aceeaşi înţelepciune şi dra­goste, ca şi as tăzi .

Despre ce să predicăm? La înălţarea Domnului (3 Iunie) p red icăm

despre t e m a : H r i s t o s în mijlocul nostru. In ziua a pa t ruzecea după î n v i e r e îna in te

de a se sui la Ta tă l ceresc d in t re ucenicii săi, Iisus Hr i s tos „i-a scos a fa ră până în Betania şi, r i d i c â n d u ş i manile, i-a b inecuvân ta t . Şi când îi b inecuvân ta s'a d e p ă r t a t dela ei şi s'a înăl ţa t la cer. I a r ă ei închinându-se s'au în to rs la Ierusalim cu bucur ie m a r e " (Luc. 24, 50—52). Aşa ne isto­r iseşte evanghel ia de azi înă l ţ a rea Domnului , re­marcând că ucenicii s'au în to rs acasă „cu bucur ie mare" . Atunc i nu mai încape îndoială că înălţa­rea la cer a lui Hr i s to s nu este o despăr ţ i r e în toa tă puterea cuvântului , c i e mai v â r t o s o înăl­ţa re a firii noas t re la Tată l , căci M â n t u i t o r u l cu firea omenească, p r imi tă dela Fec ioara M ă r i a şi p reamăr i t ă pr in înviere , s'a înălţat , deoarece după firea sa dumnezeiască „a fost to tdeauna în cer şi în to t locul" ( M ă r t u r i s i r e a O r t o d o x ă ) . Astfel spune cân t a r ea că, p r in înăl ţare , Hr i s tos 1-a ri­dica t pe A d a m la cer şi 1-a făcut „ împreună şe­ză to r pe scaunul Păr in te lu i" ceresc (Sedealna praznicului) .

Dec i nu se poate vo rb i despre o despăr ţ i re , despre o plecare def in i t ivă d in t r e apostoli şi din lume. I n t r ' a d e v ă r cel ce s'a înăl ţat va mai aş tepta şi pe pr igoni torul Saul, deven i t apoi apostolul Pavel , pe drumul Damascului (Fapte 9, 3—4)> precum după aceas ta va mai aş tep ta şi pe alţii şi ch ia r în calea f iecăruia d in t r e noi. S tă la uşa inimii noas t re şi ba te (Apoc. 3, 20). Am mai vor­bi t oda tă despre r ămânerea lui Hr i s tos în casa n o a s t r ă ; şi ia tă praznicul de azi ne în tă reş te în convingerea că de fap t p r in înă l ţare el nu s'a

pag, m despăr ţ i t de lume: „Plinind rânduia la cea pen t ru noi şi cele de pe pămân t împreunându-le cu cele cereşt i te-ai înăl ţa t în t ru măr i re Hr i s toase Dum­nezeul nostru^ n ic idecum despăr ţ indu- te , c i ră ­m â n â n d nedeşer ta t , şi s t r igând celor ce t e iubesc : E u sunt cu voi, şi nimeni împot r iva voas t ră" ; Aşa încâ t acest condac al se rbă r i i ne lămureşte deplin pen t ru ce apostoli i s'au în tors la Ierusalim cu bucur ie mare .

E a d e v ă r a t că Hr i s tos Domnul „s'a înăl ţa t la cer şi şade dead reap t a Tată lui" , d a r d u p ă firea sa dumnezeească el este pretut indenea* căc i „umple toa te , este mai presus de toa te şi ţ ine t oa t e " (sf. Ioan Damaschinul) . Aşa se r o a g ă pre­otul la ieşirea cu D a r u r i l e : „ In mormânt cu Tru­pul în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în rMu cu tâ lharul şi pe scaun ai fost, Hr is toase , cu T -tăi şi cu Duhul , toate umplându-le, cela ce eşti nescr is împrejur" . Dupăcum când s'a î n t rupa t din Fec ioară nu s'a despăr ţ i t de Dumneze i re , aşa când s'a înă l ţa t el nu s'a despăr ţ i t de omenire , astfel încâ t Hr i s to s este cel d in tâ iu mijlocitor î n t r e Ta tă l ceresc şi noi oameni. „Iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului", ( M a t . 28, 20), „căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor" ( M t . 18,"k.0). Şi măca r că se află în cer cu tru­pul său duhovnicesc , to tuş i ca Dumnezeu ne cu­pr inde şi pe noi ca şi lumea toată , „căci în el viem ne mişcăm şi suntem" (Fap te 17, 28). Aces t a d e v ă r 1-a e x p r i m a t în mod concre t M â n t u i t o r u l c â n d s'a asemăna t pe sine cu vi ţa i a r pe noi oamenii cu mlădiţele şi a condi ţ ionat mântu i rea , şi ch ia r exis tenţa noas t r ă , de le legătura cu dân­sul, ca şi cu buciumul vi ţe i şi mlădiţe (Io. 15, 5—6). Es te foar te s t r â n s ă legătura noas t r ă cu Iisus ca şi în t re organele unui corp. I n t r ' a d e v ă r el este capul Biserici i , ca re este t rupul lui mis t ic (Efes. 1, 22— 23; 4, 12 şi 15), i a r noi creş t in i i suntem fiecare mădulare în aces t T r u p — (Rom' 12, 5 ) : „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădula­re fiecare in parte" — zice sf. Apostol (I. Cor . 13, 27). Aces t a d e v ă r 1-a în t ă r i t şi sf. \asile cel Mare, scr i ind că „deoarece Biserica este t rupul lui Hr is tos , i a r el e capul Bisericii , to t asemenea f iecare d in t re noi credincioşi i suntem celelalte mădulare ale t rupului lui Hr is tos" .

D u p ă cum nu ex is tă o conco rdan ţ ă mai per­fectă ca cea d in t r e organele unui corp omenesc, to t aşa o legătură mai s t r ânsă ca în t re Hr i s to s Capul şi noi corpul său cel ta in ic nu poate să e-xis te . Şi i a r ă ş : precum un membru ca re se de­p a r t e de cap, nu pot să mai dăinue, t o t aşa omul ce nu a re aceasă legătură de comuniune cu Hr is ­tos piere. Deaceea toţ i credincioşi i doresc aceas tă legă tură (Ps. 78, 2 8 ; 41, 1 - 2 ; 62, 2).

BISERICA Şl SCOALĂ

Aceas tă comuniune a omului cu Dumnezeu a cău ta t ş'o menţină şi Iacob când s'a luptat cu Dumnezeu până dimineaţa „Omul acela a z i s : Lasă-mă să plec, că se r e v a r s ă zorile". D a r Iacob a r ă s p u n s : „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă ve i b inecuvân ta" (Gen. 32, 24—29). To t aşa de rud imen ta r exp r ima tă ca şi aceas tă în tâmplare este şi expres ia Testamentului v e c h i u : „a umbla cu Dumnezeu" (Gen. 6, 24 ; 6, 9), ca re v rea să în­semne păs t r a r ea comunităţ i i , a legătur i i noas t re cu Dumnezeu. Aceas tă legătură cu Hr i s tos noi o putem menţine ; p r in cuge tarea " s t ă ru i toa re la Dumnezeu (Ps. 62, 6 ) ; p r in păs t r a r ea cuvântu lu i lui Dumnezeu (Io. 15, 7 ; I Io 2, 24) ; pr in cre­d in ţă (Efes. 3, 17; Col. 2, 6—7); pr in rugăc iune (Ps. 26, 6 ; E v r . 4, 16); şi mai v â r t o s p r in Sf. C u m i n e c ă t u r ă : „Cel ce mănâncă trapul meu şi bea sângele meu — zice Domnul — petrece întru mine şi eu întru el" (Io. 6, 56). Sunt ferici ţ i ceice păs­t rează această legătură (Ps. 64, 5 ; 83, 4) căci a f i împreună cu Hr i s tos este un mare bine (Filip. 1, 23).

Păcă toş i i nu mai au, însă, această legătură (I Io. 3, 6) cu Hr i s tos şi nu din cauzaţ lui , ci din v ina lor. Hr i s tos „se apropie cu bună ta t ea lui de noi toţ i , numai că noi ne î ndepă r t ăm de el p r in p ă c a t ; pe când pr in v i r tu t e şi fapte bune ne apropiem de el" (Sf. Vasi le cel M a r e ) . fa tă prin-u rmare cu cine nu este Domnul": Cu cei r ă i că­r o r a nu le convine prezenţa lui, căc i faptele lor sunt rele. E i fug de lumina care le va v ă d i fap­tele,-şi c red că ev i t ă pedeapsa veşnică dacă nu v o r să ştie de Mântu i to ru l . Ateismul face poli­t ica struţului când de teama fărădelegi lor sale e-v i t ă pe Hr is tos , or i cau tă să-1 scoată din inimele oamenilor pe Dumnezeu. Aşa se măr tur i seş te un mare scr i i tor c o n t e m p o r a n : „Fugit-am de t ine, Doamne , căci era i prea c u r a t pen t ru n o i ; osân-ditu-te-am Ia moar te , pen t rucă era i osânda vieţii noas t re „Pap in i : V i a ţ a lui Iisus).

Acum câ ţ iva ani a făcut mare vâ lvă un ta­blou ca re înfăţ işa pe M â n t u i t o r u l pe una din străzile Londre i , cu o mare mulţime de oameni în jurul său. Aceas tă înfă ţ işare a lui Hr i s tos în lumea modernă şi în t r ' o s t r a d ă şt iută, a s t â rn i t c r i t ica „realiştilor", ca re vo ind să-1 ştie pe Iisus c â t mai depar te de lume şi câ t mai s t r ă in de ini­ma omului modern. In aceas tă a t i tudine se oglin­deşte, în t ru toa te , psihologia ateului care c rede că, dacă închide el ochii, Dumnezeu încetează de de-a mai exis ta şi dacă-1 ocoleşte pe Hris tos , a-cesta nu mai e în lume.

Scr i i torul rus, Dosto iewski , pune un perso­naj din romanele sale, să scrie un poem în ca re şâ descr ie veni rea neaş tep ta tă a M â n t u i t o r u l u i în Sevilla, pe vremea inchiziţiei . El coboară în­

t r e oameni, care-1 cunosc din semnele ce le făcea : v indecă bolnavi , învie morţi i . Poporul v a r s ă la­cr imi de bucurie... până ce deoda tă apa re marele inchiz i tor ca re porunceşte zbir i lor să-1 p r indă pe Hr i s tos şi să-1 ducă la închisoare . Bă t rânu l inchi­zi tor v ine apoi în temniţă şi-1 mus t ră pen t rucă a veni t să încurce rostur i le lor. Ii făgădueş te şi lui moar tea pe rug . Şi numai c â n d Iisus se apropie de b ă t r â n şi-1 săru tă , acesta-i deschide uşa tem­niţei ş i i z i c e : „Du-te şi nu te mai înapoia! „.

* Hris tos este un, m a r t o r incomod, şi un jude­

c ă t o r d rep t pen t ru cei păcătoş i , ca re l-ar alunga din lume dac ' a r putea. Fa ţ ă de aceştia este exas­pe ran tă î n v ă ţ ă t u r a creş t ină că Iisus nu s'a des­pă r ţ i t de omenire, n 'a ieşit d in lumea aceasta . Eşecul p ropagande i a te is te din Rusia dovedeş te Hr i s to s n'a putut fi a lungat d in lume, sau scos din inimile oamenilor. M i i de m a r t i r i o r todox i au doved t în aceas tă persecuţie sângeroasă de a-p roape 25 de ani că Hr i s to s este prezent în lu­me, că el este cu noi.

D a c ă tu nu eşti d in t r e cei ce-1 alungă pe Hr is tos , a tunc i alipeşte-te de el şi ţ ine t a r e legă­tu ra ta cu el p r i n t r ' o v ia ţă plină de c red in ţă şi de alese v i r tu ţ i . „O, Hris toase. . . de mă voiu sui până la cer, t e v ă d acolo în sânul Tatălui. . . D e mă voi coborî pe p ă m â n t te v ă d ş i ,acolo în sâ­nul omului: în infinitul măr i r i i şi în infinitul în-jos rii... O , D o a m n e ! adu-ţi aminte cine eşti t u ; sau mai v â t t o s , fă D o a m e, ca să nu uit aceas ta n ic ioda tă şi să mă apropiu de t ine apr ins de a-ceeaşi d ragos te nesfârş i tă şi veşnică , ca re te face pe t ine să te cobor i până la mine !" ( K e m p i s : U r m a r e a lui Hr is tos) .

L a Duminica Sf iniilor Părinţi (6 Iunie), voja vo rb i despre P r e o ţ i e .

Aceas tă ultimă Duminică din Cincizecime se numeşte a sf. Pă r in ţ i , î a amint i rea celor 318 episcopi din toa tă lumea creş t ină , care s'au adu­n a t la primul sinod ecumenic din Niceea împo­t r i v a ereticului Ar ie cel ce î nvă ţa că Hr i s tos n'a fost şi Dumnezeu a d e v ă r a t , ci numai om a d e v ă r a t .

Şi deac . ea s'a lăsat ca în aceas tă zi să se ci tească per icopa evanghel ică despre rugăciunea Domnului (Io. 17, 1 — 13), pen t rucă rugându-se pen t ru învăţăce i i săi şi pen t ru toţ i ceice v o r c rede în el, Iisus Hr i s to s a mijlocit pen t ru ei la Ta tă l ceresc. Preoţ ia , din ca re făceau p a r t e cei 318 sf. Pă r in ţ i dela Niceea, este tocmai o slujbă de mijlocire la Dumnezeu. Preotul este un mijlocitor j n t r e Dumnezeu şi oameni. Că aceas tă mijlocire la Dumnezeu pen t ru semenii noş t r i e posibilă am dovedi t în al tă c u v â n t a r e , unde am spus că şi orice creş t in poate mijloci la Dumnezeu, pr in ere-

Nr. 22. 30 Mai 1943 BISERICA Şi SCOALĂ

dinţa rugăciune şi milostenie, pen t ru mântu i rea aproapelui său. Şi în cazul acesta cu a t â t mai vâ r to s poate mijloci preotul , ca re este lăsat de Dumnezeu anume spre aceas tă îndeletnicire.

* Cuvintele profet ice ale Psalmis tului : „ Tu eşti

preot in veac după rânduiala lui Melchisedec" (Ps. 109, 4) îşi au cel mai desăvâ r ş i t temei în misiu­nea în t re i t ă pe care Iisus Hr i s to s a plinit-o pe p ă m â n t : ca profet , ca î m p ă r a t şi ca arh iereu , în­deosebi. Şi de fapt v ia ţa pământească a M â n ­tuitorului a fost o ne în t r e rup t ă preoţie, dela naş­tere şi până la moar tea sa de bună voie pe cruce. P r i n răs t ign i re Iisus, Arhiereul suprem, s'a jert­fit pe sine, a adus lui Dumnezeu cea d in tâ iu cu­minecă tură şi p r in aceas tă mijlocire el ne a îm­păca t cu Ta tă l ceresc.

D a r M â n t u i t o r u l ştia că aceas tă J e r t f ă pe care el a adus-o în chip sângeros ca Dumnezeu şi om pen t ru oameni, va t rebu i să se repe te în chip nesângeros , după înă l ţarea sa la cer , şi să se săvâ r şească de oameni pen t ru oameni, c ă r o r a să le ajute ca să-şi dobândească f iecare în p a r t e mântu i rea sa. Şi de v reme ce şt ia că păcatu l va dura până la sfârşi tul lumii, Hr i s tos a împăr tă ­şit preoţ ia şi urmaşi lor săi , pen t rucă şi sf. J e r t f ă să cont inue ne în t r e rup t în t ru toa te neamurile până la sfârşi tul lumii, spre i e r t a rea păcate lor şi împă­carea fiecăruia cu Dumnezeu Aşa încâ t şi sf. apostoli au a v u t darul preoţiei . Ş bine şt i ind, că şi ei au un sfârş i t , d rep taceea apostolii au lăsat pe episcopi loru-şi urmaşi , c ă r o r a le-au împăr t ă ş i t Taina preoţiei p r in punerea manilor, după cum citim în pr ima epistolă c ă t r e Timotei (4, 14), pe care sf. apostol Pave l 1-a r â n d u i t în Efes ca episcop. I a r în epistola c ă t r e Ti t (1, 5) citim că scopul aşezăr i i lui ca episcop în C r e t a a fost şi pent rucă să sfinţească preoţ i p r in cetă ţ i . Aşa că şi episcopii s f in ţ i ţ i de c ă t r e Apostol i au lăsat , la rândul lor, episcopi şi preoţ i în locul lor, păs­t r â n d astfel moştenirea ne în t r e rup t ă a Harului pe ca re însuşi M â n t u i t o r u l 1-a înc red in ţ a t Apostoli­lor săi, şi ca re se pr imeşte le preoţ i p â n ă în ziua de azi.

Aşada r , dacă Hr i s tos este primul şi unicul mijlocitor în felul său, în t re Dumnezeu şi oameni (1 Tim. 2, 5), preoţi i , ca re sunt urmaşii săi , moş­tenesc oda tă cu Haru l preoţ iei şi misiunea ei, care constă în a mijloci pen t ru oameni, pen t rucă aşa spunea M â n t u i t o r u l c ă t r e apos to l i : „Precum m'a trimis pe mine Tatăl, şi eu vă trimit pe voi" (Io. 20, 21).

Sf. Pavel spune că Biserica c reş t ină e t ru­pul mistic al lui Hr is tos , ale că ru i membre sun­tem f iecare în p a r t e (Rom. 12, 4— 5). D a r a tunc i preoţia este inima acestui T rup , inima ca re se

bucură sau sufere împreună cu celelalte membre ; este braţul ce sprij ineşte pe cei b o l n a v i ; este piciorul care a leargă c ă u t â n d pe cei r ă t ă c i ţ i ; este gura care vesteşte pe Dumnezeu şi căile lui. „Slujba preotului — zice sf. Ioan Gură de Aur — se poa r t ă pe pămân t , d a r a r e r ang de slujbă ce­r e a s c ă ; nu a rândui t -o om sau înger , ci Dumne­zeu. Dumnezeu a r ându i t nişte fiinţe pămân teş t i să săvârşească lucrur i cere$ti".

Aşada r , preotul este legătura d in t r e cer işi p ă m â n t ; este „ t răsura de unire , care leagă pe oa­meni eu cel N e v ă z u t " (Carlyle) ; sau, cu alte cu­v in te , preotul este un mijlocitor î n t r e Dumnezeu şi oameni. „El mijloceşte pen t ru cei de ap roape ai săi , pen t ru pr ie teni i săi, b inefăcă tor i i săi, pen­t r u inimicii săi chiar , pen t ru cei ce-1 u răsc şi-1 prigonesc.. . î nă l ţ a t p r in daru l preoţiei , î n t r e pă­mân t şi î n t r e cer, el acoperă , ca şă zic aşa, pe tot neamul omenesc cu rugăciunea şi cu dragos tea sa". (Kempis : U r m a r e a lui Hris tos) . El este icoana pământească a Iui Hr i s tos în t re oameni, p recum şi slujba lui este chipul slujirii în t re i te a lui Iisus : de î nvă ţ ă to r , de s ă v â r ş i t o r al sf. Ta ine şi de păs to r al sufletelor.

El culege î n v ă ţ ă t u r a din tainiţele Sc r ip tu r i i şi o pecetlueşte a d â n c în inima creştinului . C ă c i s tă scris c ă : „Bazele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură" (Mal . 2, 7). El săvârşeş te sf. Taine şi slujbele bisericeşti , pre­cum c i t im: „Aşa să ne socotească pe noi oamenii: ca pe nişte slugi ale lui Hristos şi nişte ispravnici ai Tainelor lai Dumnezeu" (I Cor . 4, 1). Ş i în fine preotul este şi păs tor . Ş i cârmueş te pr in pi ldă bună şi pr in fapte . Şi lumea de azi mai multe fapte cere. Cel s ă r a c cere a ju to r ; cel năpăs tu i t — d r e p t a t e ; cel î n d u r e r a t — m â n g â i e r e ; c e l s U b — spr i j in ; cel p ă c ă t o s — mântu i rea" . ,

Aşada r , pr in mijlocirea c ă t r e Dumnezeu , slujba preoţiei, ca re a re chipul slujirii lui Hr i s to s pe pământ , cont inuă mai depa r t e lucrul de mân­tu i re ini ţ iat de Domnul Hr i s tos . Să ne aducem aminte că dacă noi avem fericirea de a ne ruga în aceas tă sf. biserică şi în credinţa cea adevă ­r a t ă , aceas ta o da to răm preoţ iei c reş t ine , ca re a a p ă r a t c red in ţa a d e v ă r a t ă cu or ice p r e ţ v

Pe sf. Vasil ie cel M a r e , a încerca t împăra-ra tu l Valens p r in t r ' un t r imis al său, s a l facă e re t i c ar ian , î n t r ebu in ţ ând to t felul de mij loace: cu făgădueli şi cu amen in ţ ă r i .— „Ceeace î nva ţ ă Biserica am pr imit dela Dumnezeu—• zicea el — pen t ru aceasta ga ran t ez cu sângele meu; voii ; a p ă r a chiar cu preţul vie ţ i i mele adevă ru l cre­dinţei împot r iva a t acur i lo r ere t iceş t i" . Şi noi Români i am a v u t episcopi şi preoţ i , ca re au su­fer i t chinur i grele, pen t rucă n 'au voi t să se lapede de c red in ţa lor. U n Sa va Brancovic i , ep iscop ar-

delean, a suferit bătăi şi închisoare dela stăpâni-torii calvini, şi o mulţime de preoţi din Basarabia şi Bucovina, care au suferit foarte mult din par­tea stăpânirii bolşevice de-un an, — toţi aceştia sunt o dovadă vie că pentru noi preoţia a fost odinioară totul. Dar acuma am avea oare dreptul s'o desconsiderăm ?

* ' N u vă împietriţi inimile, iubiţii mei! Şi azi

e tot atât de însemnată, tot atât de grea şi os­tenitoare şi plină de răspundere slujba de păstor al sufletelor. Pentru fiecare suflet lui încredinţat preotul va da seama înaintea dreptului Judecător.

Ca o recunoştinţă pentru slujba Iui de mij­locitor către Dumnezeu pentru mântuirea noastră se nade să nu-1 lăsăm singur pe preot în lucrarea Iui, ci să-i dăm tot ajutorul să conlucrăm cu el. Dacă va vedea preotul că cuvântul său nu este sămânţă căzută pe piatră, cu puteri îndoite de muncă se va strădui în slujba sa.

Sunt unii care face glume nesocotite şi arun­că defăimări asupra preotului. Oricât de grosolan ar . f i cuvântul de ocară, totuşi poate afla crezare la unii oameni, şi aceasta strică mult nu numai preotului, dar mai ales Bisericii căreia îi slujeşte. „Această rană — zice sf. Ioan Garădeaur — se face uşor, dar se vindecă foarte greu". Datorinţa npastră este să apărăm numele cel bun al preo­tului nostru împotriva oricui. Să ne gândim că însuşi sf, Pavel a fost defăimat de duşmanii săi şi pentru apărare a trebuit să scrie câteva epi­stole către credincioşi.

O altă datorinţa a noastră este să ne cin­stim preotul. Cinste i se cuvine nu numai pentru virtuţiile sale, pentru străduinţele depuse spre mântuirea noastră, dar mai ales pentru darul care sălâşlueşte întrânsul, Har transmis fără întreru­pere dela Hristos şi sf. Apostoli. „Şi vă rugăm fraţilor — zice apostolul — să cinstiţi pe ceice se ostenesc între voi şi care sunt mai marii voştri întru Domnul şi vă povăţuesc, şi să aveţi faţă de ei co­vârşitoare dragoste, pentru lucrul lor" (1 Tes. 5, 12).

B.

Informafiuni • Dl prof. Ion Petrovici , Ministrul Culturii

Naţionale, a, fost Sâmbătă şi Duminecă în 22-23 M a i la Sibiu pentru a prez tda serbările de în­cheiere a anului universitar. Cu acest prilej, Dumi­necă după Sf. Liturghie, a asistat la solemnitatea ridicării Academiei teologice „Andreiane" Ia rangul de Facultate. Au vorbit cu acest prilej fest iv — desfăşurat în aula Academiei, — P. C. Prot. Stavro­for D . Stăniloae, rectorul Academiei, I. P. S. S. Mi­tropolitul Nicolae, şi a răspuns dl prof. I. Petrovici.

Au fost de faţă la solemnitate profesorii universitari în frunte cu decanii şi rectorul, ge­neralii din Sibiu, clerul sibian şi studenţimea.

Şcoala de Duminecă 23. Program pentru Dum. din 6 Iunie 1943.

1. Rugăciune: „învierea lui Hristos văzând..." 2. Cântare comună: „Bine eşti cuvântat Hris-

toase"... (Troparul Rusaliilor). 3—4. Cetirea Evangheliei (Ioan 17, 1—13) şi

Apostolului (Fapt Ap. 20, 16—l 7 , 28—36) zilei, cu tâlcuire.

5. Cântare comună: „Duhul Tău cel sfânt". 6. Cetire din V. T.: Minunile lui Moise .

(Eşire c. 4). 7. Poveţe morale : învăţătura înţelepciunei.

(Intel, lui Solomon cap. 2). 8. Intercalaţii: (Poezii rel. etc). 9. Cântare comună : împărate ceresc. (70. Cânt.

rel. pag. 43). 10. Rugăciune : Doamne Atotţiitorule... (Vezi

Nr. trecut). # (A se vedea „Instrucţiunile" din Nr. 1/1943).

A. Nr. 2190/1943.

Comunicat Comunicim in copie adresa Inspectoratului Cle­

rului militar'pentru ocuparea locurilor vacante de pre oţi militari activi.

Copie: Ministerul Apărării Naţionale, Inspectoratul Cleruui mlitar Alba Iulia. Nr, 244 - 16 Mii 1943. Concurs pentru ocuparea locurilor vacante de preoţi militari activi. Se aduce la cunoştinţă cucernicilor preoţi că în ziua de i.5 Iunie a. c. va avea loc î i localul Şcoalei de ofiţeri din Bucureşti un concurs petitru pcuparea a 10 locuri vacante de preot militari activi cu gradul de căpitan. Comisiuuea de examinare va fi prezidată de P. S. Dr. Partenie Ciopron, Episcopul Armatei. Candi­daţii vor înainta Insp? eteratului Clerului Militar din Alba Iulia până la 13 lucie a. c. cererile însoţite de actele legale precum şi recipisa pentru plata sumei de 2000 lei ca taxă pentru examen pe seama Inspectora­tului Clerului Militar.

Arad, la 24 Maiu 1943. Consiliul Eparhial.

Nr. 2134/1943. Concurse

Pentru ocuparea celor cinci catedre bugetare dela Şcoala de Cântăreţi, precum şi pentru postul de director dela această şcoală, se publică concurs pe data de 30 Mai 1943.

Cererile se vor înainta Veneratului Cor siliu Epar­hial. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de teologie, fiind cei hirotoniţi cu precădere.

Arad, la 15 Mai 1943. f* Andrei Prof. Caius Turicu

Episcop. Cons. ref. eparhial. Administraţia Sfintei Mănăstiri H,-Bodrog, publică

concurs pentru pictarea unei părţi a altarului bisericii. Pictura va fi executată în frescă, stil bizantin şi

în armonie cu restul picturii din biserică. Reflectanţii vor depune oferte în plic închis, la

cancelaria sfintei Mănăstiri Bodrog, însoţite de planul lucrării, in termen de 8 (opt) zile dela publicarea in organul oficial al Epaihiei.

19 Mai 1943. Administraţia sfintei Mănăstiri H.-Bodrog.

Tipărit 27 V . 1943 Tipografi» Diecezani Arad, Inxeg. Cam. I o d fi Com. Nr. 4246/1931,