În anul 2007 Institutul European din România a publicat un Glosar juridic, lucrare unică în domeniu, care cuprindea o colecţie de termeni juridici în limbile franceză, engleză şi română. Termenii au fost selectaţi în special din acte aparţinând jurisprudenţei istorice a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ...
interviu
pag 9
Anul III, nr. 34 — octombrie 2011
publicaţie IER
3
4
6
778
10
Interviu - Piotr Maciej Kaczyński,
Cercetător Asociat la Centre for
European Policy Studies (CEPS),
Bruxelles, şi Coordonator al reţelei
European Policy Institutes Network
(EPIN)
Îmbătrânirea populaţiei
– între provocare şi şansă pentru
viitorul creşterii inteligente în
Uniunea Europeană –
Sesiunea 24 – 27 octombrie 2011,
Strasbourg
Decizii-cheie ale Summitului Euro
Politica de coeziune 2014 – 2020
Summitul UE – Brazilia
3 – 4 octombrie 2011
Programe de formare IER
Ce părere aveţi despre potenţialul discursului populist din unele state membre de a submina solidaritatea reciprocă în UE — şi cum poate răspunde Europa la această provocare?
Să privim lucrurile astfel: populismul a existat probabil întotdeauna în majoritatea politicilor europene, deşi, în mod normal, a venit în valuri: nu era o trăsătură permanentă, cu alte cuvinte, a fost inactiv o perioadă, după care s-a ivit sau a reapărut
atunci când condiţiile erau favorabile. Ceea ce este nou acum este combinaţia dintre creşterea populismului şi izbucnirea crizei, care a făcut problema şi mai acută. Iar acest populism, mai des decât în trecut, este îndreptat împotriva UE, prezentată ca fiind vinovată, ţapul ispăşitor al situaţiei actuale. În unele cazuri, în special de la apariţia crizei în zona euro, populismul s-a îndreptat şi împotriva altor state membre, făcând consensul între cele 27 de state mai dificil de obţinut. Şi nu există nicio diferenţă semnificativă între Nord, Sud, Est şi Vest, deşi unele sisteme politice sunt mai favorabile apariţiei partidelor populiste. În cele din urmă, în ultimul deceniu referendumurile privind tratatele UE au devenit un catalizator puternic pentru acest gen de populism deoarece ofereau oportunităţi unice de a adresa întrebări simpliste şi a stârni revoltă împotriva elitelor sau împotriva vreunui jucător extern care impunea condiţii considerate inacceptabile ...
Antonio Missiroli Coordonator, Secţiunea Dialog European, Echipa Outreach, BEPA (Bureau of European Policy Advisers), Comisia Europeană, Bruxelles
pag 2
GLOSAR JURIDICediţia a II-a, 2011franceză, engleză, germană, română
... Desigur, acum partea dificilă este că unele dintre aceste forţe populiste şi, mai general, această stare de spirit populistă câştigă teren în multe state membre condiţionând guverne. În câteva cazuri, ele sprijină chiar (sau fac parte din) coaliţia de guvernământ. De aceea există o preocupare legitimă şi de aceea şi instituţiile şi oficialii UE trebuie să facă mai multe pentru a contracara aceste argumente, pentru a dezvălui miturile care sunt construite şi prezentate publicului. În cele din urmă, totuşi, angajamentul cheie împotriva acestui populism trebuie făcut la nivel naţional. Liderii naţionali sunt cei care trebuie să se opună acestui gen de populism şi să oprească jocul prin care „orice merge bine se datorează conduitei guvernului naţional şi tot ce este greu de înghiţit este din vina UE”. Acesta se poate dovedi profitabil în plan intern, cel puţin pe termen scurt, dar va avea efecte adverse (şi în plan intern) mai devreme mai degrabă decât mai târziu.
Ce ne puteţi spune despre tendinţele strategice din ultima vreme din Europa Centrală şi de Est?
Este aproape imposibil să vorbim despre Europa Centrală şi de Est ca despre un bloc omogen. Sunt diferenţe foarte mari în interiorul a ceea ce au fost odată „noile state membre” sau EU-10: în timp, unele guverne au urmat un curs puternic pro-UE (de ex. Polonia), altele au devenit uşor favorabile (de ex. Slovacia). Unele se află în zona euro, altele nu (şi acestea, la rândul lor, le includ pe cele care vor să se alăture şi pe cele care nu vor). Şi nu în ultimul rând, unele se descurcă destul de bine în criză, altele nu. Şi, desigur, situaţia este în continuă schimbare: lucrurile erau destul de diferite în Polonia sau Slovacia sau chiar în Slovenia cu doar câţiva ani în urmă, la data aderării. Probabil acest lucru este şi un semn bun al integrării lor progresive în Uniunea Europeană: coaliţiile interne între ţări sunt diferite de ceea ce erau în trecut şi nu poate fi vorba despre un bloc central european. Viitoarea dezbatere cu privire la cadrul financiar multianual poate să recreeze totuşi unele alianţe sub-regionale pe baza intereselor comune cum ar fi fondurile structurale şi cheltuielile agricole: este foarte greu de prezis în această etapă, dar există semne că acest lucru s-ar putea întâmpla. Şi, în acest caz, va fi interesant de văzut cum ar putea opera în Parlamentul European aceste eventuale grupări sub-regionale.
Ce ar trebui să facă UE pentru a-şi creşte rolul de actor relevant în asigurarea securităţii pe scena internaţională?
Aş spune că, acum, acţiunea externă şi politica externă nu se află în centrul preocupărilor politice ale UE. Impresia este că zona euro şi criza datoriilor
publice slăbesc puţin curajul şi reduc mijloacele cu care Uniunea Europeană ar putea acţiona pe plan extern. Există tot mai puţini bani pentru apărare şi investiţii străine, iar Libia a fost un exemplu —dar aceasta nu este numai o problemă a Europei: este şi o problemă a Americii acum. De asemenea, criza dovedeşte faptul că, după toate probabilităţile, cheia viitorului
rol internaţional al UE va fi modul în care suntem capabili să abordăm această problemă internă. Agenda mondială este tot mai mult formată din factori geostrategici: accesul la energie şi la alte resurse de bază, fluxul de transferuri financiare sau drepturile de vot din cadrul FMI sunt acum mai importante decât suma misiunilor militare şi a rachetelor balistice, sau chiar decât ameninţarea teroristă. Există o schimbare a ceea ce putem numi „atributele” puterii şi de aceea ieşirea din criza economică va determina poziţia Europei la nivel mondial mai mult decât orice altceva. Acestea fiind spuse, lumea nu va aştepta să ne rezolvăm problemele interne. În special, în vecinătăţile noastre (la plural) avem atât o obligaţie cât şi un interes să acţionăm şi poate, cu toată nădejdea, să acţionăm ca un întreg. În mod clar, sudul Mediteranei este acum scena centrală pentru un număr de motive: din cauza expunerii Europei la orice se poate întâmpla dacă lucrurile merg rău, dar şi pentru că interesele şi investiţiile noastre sunt substanţiale şi aşa este şi dependenţa noastră energetică — atât de Sud cât şi de Est. În aceste ţări
şi regiuni, în special (dar nu numai) în cele afectate în prezent de turbulenţele politice, va fi esenţial să acţionăm la unison şi în conformitate cu interesul şi valorile noastre comune chiar dacă resursele noastre politice şi economice nu sunt la nivelul cel mai bun.
Cum vedeţi influenţa strategică pentru UE în secolul al XXI-lea, cum ar putea fi asigurată având în vedere că apar acum alţi actori la nivel mondial, precum China?
Probabil că trebuie să pornim de la considerentul că Europa se va afla într-un declin relativ. Acest lucru nu va duce la sfârşitul lumii vestice aşa cum o cunoaştem: ci alte continente şi ţări se vor dezvolta mai repede decât noi şi vor câştiga o cotă tot mai mare din PIB-ul şi comerţul mondial. Întâmplător, vestea bună este că miliarde de oameni vor ieşi din sărăcie, lipsa serviciilor de salubritate şi analfabetism. Pentru Europa, totuşi, acest lucru va însemna — într-adevăr — un declin relativ. Va însemna şi că noi, „Vestul”, vom fi mai puţin capabili să formăm singuri agenda internaţională: noi jucători vor câştiga încredere şi spaţiu, vor cultiva ambiţii legitime şi vor începe să fie mai categorici atât la nivel regional cât şi mondial. Acţionând tot mai mult împreună vom găsi calea de ieşire. Trebuie să punem în comun şi să împărţim resursele militare
interviu
Antonio Missiroli este coordonator al Secţiunii Dialog European în echipa Outreach în cadrul BEPA (Bureau of European Policy Advisers) al Comisiei Europene, Bruxelles. Anterior a fost Director de Studii la Centrul pentru Politici Europene din Bruxelles (2005 - 2010) şi cercetător asociat la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate din Paris (1998-2005). A fost, de asemenea, Şeful Direcţiei pentru Studii Europene din cadrul CeSPI de la Roma (1994-97) şi cercetător ştiinţific invitat la Colegiul St. Antony din Oxford (1996-97).
Este Doctor în Istorie Contemporană la Scuola Normale Superiore (Pisa) şi are diplomă de Master în Politici Publice Internaţionale la SAIS/Johns Hopkins. Este, de asemenea, ziarist profesionist (a fost reporter corespondent din Germania imediat după 1990 la un cotidian Italian) şi comentator de afaceri europene şi internaţionale. A predat Politici Europene la Universitatea Bath, Securitate Europeană la Universitatea Trento, Securitate Transatlantică la Universitatea Boston şi, cel mai recent, Politica Externă a UE la SAIS/Johns Hopkins.
Publicaţiile sale includ cărţi şi lucrări privind Germania contemporană, PESC şi PESA, instituţiile UE, opoziţia politică, Scandinavia, Europa Centrală şi politica externă a Italiei.
„...va fi esenţial să acţionăm la unison şi în conformitate cu
şi civile, să creăm o veritabilă piaţă internă pentru apărare, să lansăm operaţiuni comune bazate pe solidaritate, precum şi o diviziune rezonabilă a muncii. Trebuie să avem o politică de imigrare mai „egoistă”, în special în vecinătăţile noastre, care sunt bazinul nostru „natural” de influenţă, şi acest lucru cere un număr de compromisuri între noi. Cu alte cuvinte, avem nevoie de o acţiune externă combinată bazată pe o abordare comună a (tuturor) vecinilor noştri şi un echilibru de interese între noi. Scopul nostru strategic ar trebui să fie să avem vecini care să
reuşească să formeze faimosul „cerc” de ţări prietene şi bine guvernate pe care le-am menţionat cu mult timp în urmă. Pentru atingerea acestui scop ne va trebui o conducere prospectivă şi să profităm la maxim de mijloacele pe care le avem (vom avea) la dispoziţie în calitate de europeni.
Interviu realizat de Agnes Nicolescu(cu ocazia Conferinţei EPIN din Bucureşti, 30 septembrie 2011)
EPIN a fost înfiinţată pentru a contribui la discuţiile privind viitorul Europei. De ce a considerat CEPS important să continue proiectul EPIN după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona? Cum facilitează reţeaua discuţiile între membrii săi şi cum se face auzită la Bruxelles?
Permiteţi-mi să menţionez una din cele mai mari greşeli comise de unii intelectuali după 1989.
După apariţia cărţii lui Francis Fukuyama, The End of History (Sfârşitul Istoriei), la începutul anilor ’90, unii s-au gândit: „Doamne! El este omul extraordinar care a prezis viitorul”, afirmând că istoria s-a încheiat, democraţia liberală a câştigat lupta cu comunismul şi asta e tot. Ei bine, istoria a dovedit că acesta a greşit, întrucât nici istoria şi nici viitorul nu se încheie. Convenţia privind viitorul Europei, în cadrul căreia s-a născut, în cele din urmă, Tratatul constituţional, a reprezentat imboldul de a înfiinţa EPIN, de a determina think-tank-urile europene şi think-tank-urile naţionale să discute viitorul Europei. Dar acesta a fost impulsul iniţial. Nu există un moment de încheiere, deoarece viitorul Europei este mereu acolo, există mereu un fel de viitor. Nu există niciun motiv pentru a încheia discuţiile despre viitor, din moment ce vom avea un viitor, indiferent dacă un document este adoptat sau respins.
Ne puteţi spune câteva cuvinte despre reţea şi în ce fel studiile EPIN intensifică discuţiile dintre membri?
Reţeaua se străduieşte să se menţină pe linia de plutire, deoarece nu există nicio finanţare pentru aceasta, fiind sponsorizată în principal de CEPS şi de alte câteva think-tank-uri. Dar, chiar dacă trecem printr-o perioadă de austeritate, este nevoie de dezbatere trans-europeană. Există şi problema legată de cum organizăm această dezbatere şi cum o menţinem. EPIN încearcă, prin ceea ce este sau ceea ce face, să menţină acest schimb între think-tank-urile de pe întreg teritoriul Uniunii şi din afara graniţelor acesteia. Astfel, acest impuls şi aceste conversaţii vor continua să existe şi, atunci când va veni un nou moment constituţional, vom fi pregătiţi să intervenim şi nu va fi nevoie să formăm din nou reţeaua. În prezent, observăm că oamenii vorbesc despre viitorul Europei, precum şi că, în contextul crizei economice, există un moment constituţional
real pentru Europa. Preşedintele Barroso a afirmat că acesta este un test pentru ca liderii Europei să îşi dea seama în ce măsură pot coopera pentru integrarea europeană. Să lucrăm împreună pentru Europa înseamnă, de asemenea, să lucrăm pentru statele membre. EPIN este deja implicată în momentul constituţional din prezent, în această dezbatere privind viitorul Europei, viitorul monedei euro, viitorul noilor modalităţi de integrare, privind politica fiscală şi uniunea de transfer şi ne putem aştepta ca reţeaua să devină şi mai activă în următorul an.
Unii afirmă că gândirea strategică la nivelul UE se desfăşoară în principal la Bruxelles sau Strasbourg. Ce aşteptări aveţi de la discuţiile din cadrul acestei Conferinţe EPIN?
Nu este adevărat că gândirea strategică se desfăşoară exclusiv în Bruxelles sau Strasbourg. În întreaga lume sunt oameni care lucrează la strategii naţionale sau sectoriale. Astăzi, în Bucureşti vom discuta diverse probleme. Vom vorbi despre strategii macro-regionale care implică actori regionali şi unele
state membre. Apoi urmează o discuţie despre Strategia UE 2020, care este, într-un fel, o discuţie despre modul în care Europa poate să concureze într-o lume globalizată. În partea finală a evenimentului, ne vom concentra pe politica externă a UE în ceea ce priveşte partenerii săi strategici: Rusia,
China, Statele Unite, dar şi alţi parteneri strategici precum India, Japonia, Brazilia şi alte ţări din vecinătate.
Într-una din publicaţiile CEPS realizate de dumneavoastră (din seria Policy Brief) aţi afirmat că Consiliul pentru Afaceri Generale este cheia influenţei politice a preşedinţiilor rotative. Ne puteţi spune ce factori ar trebui să ia în considerare un guvern pentru a reuşi să aibă o preşedinţie de succes a UE?
Preşedinţia rotativă după Tratatul de la Lisabona este încă în curs de elaborare. Întrebarea zilei este dacă preşedinţiile rotative îşi vor putea relua rolul de actori politici şi se pare că răspunsul este „nu”. Aşa că, a gestiona o preşedinţie de succes nu înseamnă să încerci să fii un actor politic important. Dacă nu eşti deja un actor politic puternic, preşedinţia nu te va face un actor puternic. Dar preşedinţia este extrem de importantă în ceea ce priveşte alte aspecte. În primul rând, preşedinţia rotativă este crucială pentru ţările care o deţin pentru prima dată. De ce? Este un instrument prin care îţi expui în faţa lumii externe o mare parte din administraţia naţională. Sunt câţiva lideri naţionali care au afirmat în trecut că preşedinţia
Piotr Maciej KaczyńskiCercetător Asociat la Centre for European Policy Studies (CEPS), Bruxelles, şi Coordonator al reţelei European Policy Institutes Network (EPIN)
„... în contextul crizei economice, există un moment constituţional real pentru Europa.”
îţi deschide ochii, este adevărata şcoală despre ceea ce reprezintă şi cum acţionează UE. Atunci când oamenii, administratorii publici, învaţă procedurile în cele mai mici detalii şi cum să gestioneze lucrurile, este o diferenţă între a te afla la conducere şi a sta şi a ridica doar mâna o dată la cinci luni, pentru că doar atunci se întâmplă ceva care te priveşte. Şi dacă prezidezi, trebuie să fii mereu la zi şi trebuie să ţii cont de perspectiva tuturor celorlalte 26 de ţări. Este o dinamică total diferită. De aceea preşedinţia este importantă. Ajută administraţia publică, îi permite să lucreze mai bine ulterior, dar, pentru ca acest lucru să se întâmple şi pentru a avea o preşedinţie de succes, nu este suficient să îţi instruieşti şi să îţi pregăteşti administraţia publică. Angajamentul conducerii este extrem de important şi am avut exemple clare în acest sens.Apoi, formele de organizare sunt, de asemenea, importante şi pentru acel document de politici ne-am concentrat pe Consiliul pentru Afaceri Generale cu structură aparte. Are un dosar orizontal de coordonare a altor formaţiuni ale consiliului, precum şi de abordare a unor probleme orizontale: extinderea, bugetul multianual, etc. Pentru ca aceasta să se întâmple, Consiliul pentru Afaceri Generale ar trebui să fie destul de important şi totuşi constatăm cu surprindere că nu este aşa. Acesta este evitat şi uneori ignorat. Scopul redactării acestui document de politici a fost de a cerceta mai atent Consiliul pentru Afaceri Generale, ceea ce noi am şi făcut şi răspunsul pe care l-am oferit este că acest consiliu ar putea fi o soluţie prin care preşedinţia rotativă să încerce să devină un actor politic.
În cele din urmă, în ce fel consideraţi că CEPS şi IER ar trebui să dezvolte relaţii de cooperare în scopul de a consolida reţeaua EPIN şi obiectivele acesteia?
Cu siguranţă CEPS şi IER ar trebui să contribuie la discuţia pan-europeană. Bruxelles-ul se pricepe să privească dintr-o perspectivă europeană generală şi aceasta încearcă CEPS să facă. Dar limitarea Bruxelles-ului şi limitarea noastră este că nu avem acces la toate informaţiile necesare. UE este o entitate uriaşă, cu 500 de milioane de oameni, mai mare decât Statele Unite. De asemenea, Europa este mai diversă decât Statele Unite, motiv pentru care, adesea, nu avem acces la informaţii la nivel local. Scopul EPIN este de a aduna la un loc aceste perspective diferite, de a înţelege mai bine ce este Europa astăzi. La Bruxelles, Europa se concentrează astăzi asupra Greciei, dar sunt sigur că oamenii din Letonia sau Slovenia sunt de altă părere. Letonia are probleme cu stabilirea unui nou guvern, în Slovenia tocmai a căzut guvernul, în ţările nordice sunt probleme cu extrema dreaptă, etc. Sau, de exemplu, în Malta, Grecia nu este prioritatea numărul unu dar presiunea migraţiei ar putea fi. Aşadar, nu toată lumea este preocupată de Grecia, dar Grecia este prioritatea numărul unu la Bruxelles. Este esenţial să fie conciliate aceste perspective diferite. Ne confruntăm cu aceste probleme şi trebuie să înţelegem mai bine dinamica lor pentru a
putea aprecia mai bine ce anume este Europa, deoarece Bruxelles nu este Europa, face parte din Europa, dar nu este Europa.
Interviu realizat de Mădălina Magnusson(cu ocazia Conferinţei EPIN din Bucureşti, 30 septembrie 2011)
analiză | opinie
Cel de-al treilea Raport Demografic European1, publicat în aprilie 2011, subliniază două tendinţe dominante la nivelul populaţiei europene. Pe de o parte, europenii trăiesc mai mult şi sunt mai sănătoşi. Din 1960 speranţa de viaţă a crescut cu 8 ani, în 2008 fiind în medie de 76,4 ani pentru bărbaţi şi 82,4 ani pentru femei, iar proiecţiile la nivel demografic anticipă că aceasta va continua să crească cu cinci ani în următoarele patru decenii. În plus, se observă o întârziere a debutului deprecierilor condiţiei fizice datorate înaintării în vârstă. Pe de altă parte însă, deşi în creştere (de la 1,47 copii/femeie în 2003 la 1,6 în 2009), rata
fertilităţii la nivel european nu a atins nivelul (2,1 copii/femeie) care să asigure echilibrul dintre tineri şi vârstnici, însemnând că în timp ce oamenii trăiesc mai mult şi se bucură de o pensie mai lungă şi mai activă, ceea ce este în sine un aspect pozitiv, nu există suficienţi tineri care să le ia locul pe piaţa muncii şi care să susţină sistemul de pensii şi asigurări sociale. Dacă în 1990, persoanele peste 65 de ani reprezentau 13,7% din populaţie, numărul acestora a ajuns la 17,4% în 2010 şi se prevede că până în 2060 va atinge 30%.
Îmbătrânirea populaţiei– între provocare şi şansă pentru viitorul creşterii inteligente în Uniunea Europeană –
Piotr Maciej Kaczyński este cercetător asociat la CEPS din 2007, în cadrul căruia se ocupă de integrarea politică a UE şi evoluţiile inter-instituţionale ale UE. De asemenea, gestionează reţeaua EPIN aflată sub conducerea CEPS. Anterior a lucrat în cadrul Institutului de Afaceri Publice (ISP) din Varşovia.
Domnul Kaczyński comentează adesea pe marginea unor probleme de politică europeană şi politică externă pentru media, cu apariţii, printre altele, la CNN, Euronews, Russia Today, BBC (Marea Britanie), France 24, RTE (Irlanda), TVP, Polsat News şi TVN24 (Polonia), ORF (Austria), CTV (Republica Cehă), SVT (Suedia), MTV (Finlanda), ETV (Estonia) şi STV (Slovacia).
Articolele sale de opinie au fost publicate în ziare europene importante, precum The Independent (Regatul Unit), Le Monde (Franţa), Gazeta Wyborcza, Rzeczpospolita and Polska The Times (Polonia), The Irish Times (Irlanda), Hospodarske noviny şi The Prague Post (Republica Cehă), Hospodarske noviny (Slovacia), EU Observer, E!Sharp, European Voice şi Europe’s World.
Astfel, în condiţiile în care rapoartele demografice prevăd o reducere a populaţiei de vârstă activă (20 — 64 de ani), în special odată ce generaţia baby-boom, generaţia celor născuţi după cel de-al doilea război mondial, va atinge vârsta pensionării, este timpul pentru intensificarea eforturilor în vederea elaborării de politici şi întreprinderii de acţiuni concrete în vederea asigurării viabilităţii sistemului social european.
Există deja multiple preocupări la nivel european, concretizate în politici şi iniţiative menite a aborda această problematică din unghiuri diferite.
Pe de o parte, strategia europeană pentru dezvoltare economică, Europa 2020, subliniază în mod explicit că pentru ca sistemele de protecţie socială să poată face faţă presiunilor exercitate de îmbătrânirea populaţiei este necesar ca până în 2020 să se ajungă la o rată a ocupării cu normă întreagă de 75% pentru populaţia cu vârstă activă. Pentru atingerea acestei ţinte, Agenda pentru noi competenţe şi locuri de muncă vizează atât anticiparea, corelarea şi îmbunătăţirea competenţelor (inclusiv îmbunătăţirea accesului la învăţarea de-a lungul vieţii), astfel încât oamenii să fie mai competitivi pe o piaţă a muncii aflată în continuă schimbare, cât şi îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii, a condiţiilor de muncă şi stimularea creării de noi locuri de muncă.
În plus, în ultimii ani, la nivel european o serie de modificări legislative şi-au propus stimularea reînnoirii demografice prin crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea concilierii dintre viaţa profesională şi cea de familie.
Pe de altă parte, tendinţa de îmbătrânire a populaţiei impune necesitatea reformării sistemelor de asigurări sociale (reforma sistemului public de pensii, introducerea unor scheme de pensii suplimentare, anticiparea efectelor asupra sistemelor medicale şi de îngrijire), dar şi prelungirea vieţii active.
În acest sens, este necesar să se utilizeze mult mai mult experienţa şi potenţialul persoanelor vârstnice prin încurajarea rămânerii acestora pe piaţa muncii (creşterea vârstei de pensionare, mecanisme flexibile de pensionare sau de exercitare a activităţii profesionale), prin îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi adaptarea acestora la nevoile şi capacităţile lucrătorilor în vârstă, precum şi prin crearea oportunităţilor de a se implica în viaţa şi dezvoltarea societăţii (acţiuni de voluntariat, de îngrijire şi educare a noii generaţii), rămânând astfel independenţi pentru cât mai mult timp.
Este necesară în primul rând schimbarea atitudinilor faţă de lucrătorii vârstnici şi îmbunătăţirea competenţelor acestora şi dezvoltarea în mai mare măsură a învăţării pe tot parcursul vieţii, care să permită creşterea posibilităţilor de angajare a acestora. În acest sens, proiectele iniţiate2 îşi propun să ofere atât angajaţilor, cât şi angajatorilor informaţii, sprijin, oportunităţi de schimb de bune practici cu privire la modalităţile optime de adaptare la realitatea unei forţe de muncă în proces de îmbătrânire.
Acţiunile de formare trebuie să îşi propună actualizarea competenţelor acestora pentru a putea face faţă cerinţelor în permanentă evoluţie ale pieţei muncii. În această direcţie, efectele negative asupra capacităţii de menţinere a locurilor de muncă sau de angajare a persoanelor vârstnice pe care le au prejudecăţile existente de ambele părţi sunt accentuate şi de restructurarea ce afectează tot mai multe sectoare ale economiei ca urmare a schimbărilor tehnologice rapide, a globalizării şi, în ultimul timp, a crizei prin care trece întreaga lume. Este necesar ca lucrătorii vârstnici să fie susţinuţi şi să li se ofere oportunitatea de a combina noi competenţe cu experienţa şi cunoştinţele de care dispun deja, dar şi să se promoveze implicarea persoanelor peste 50 de ani în antreprenoriat, fie că este vorba despre întemeierea unei afaceri, individual sau în asociere, sau despre consilierea unui antreprenor mai tânăr.
Astfel de măsuri sunt menite să contribuie atât la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi demnităţii persoanelor vârstnice, cât şi la reducerea efectelor negative anticipate ale schimbărilor demografice.
Perspectivele schimbărilor demografice şi necesitatea conştientizării într-o mai mare măsură a contribuţiei pe care persoanele vârstnice o au în societate au stat la baza declarării anului 2012 drept An european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, care îşi propune să încurajeze factorii implicaţi în elaborarea politicilor să stabilească obiective clare în domeniu. Acţiunile organizate sub această deviză vor urmări promovarea îmbătrânirii active în domeniile ocupării forţei de muncă, al participării în cadrul societăţii, al sănătăţii şi vieţii independente şi al solidarităţii între generaţii.
Anul 2012 vine să completeze direcţiile promovate de Parteneriatul european pentru inovare privind îmbătrânirea activă şi în condiţii bune de sănătate3 care îşi propune în principal să contribuie la crearea unor produse inovatoare şi furnizarea unor servicii care să le permită persoanelor vârstnice să rămână sănătoase, active şi independente cât mai mult timp posibil.
Pornind de la previziunile demografice prezente, preocupările de la nivel european vizează utilizarea în mod optim a inovaţiei, a valorii şi a potenţialului întregii resurse umane şi a solidarităţii între generaţii. Din păcate, criza economico-financiară, prin reducerea activităţii economice cu efect asupra ocupării forţei de muncă şi asupra finanţelor publice este de natură a accentua nu numai impactul îmbătrânirii populaţiei, ci şi posibilitatea de finanţare a programelor îndreptate spre promovarea îmbătrânirii active.
Diana Popa
2 A se vedea broşura dedicată surselor de finanţare a proiectelor de promovare a îmbătrânirii active, disponibilă în limbile engleză, franceză şi germanăhttp://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=7005&langId=en 3 http://ec.europa.eu/research/innovation-union/index_en.cfm?section=active-healthy-ageing#
Parcurgând temele dezbaterilor din plen ale acestei sesiuni, este evident interesul pentru aria economică. Sesiunea a avut loc în aceeaşi săptămână cu Consiliul European de toamnă şi înaintea reuniunii G20 de la Cannes de la începutul lunii noiembrie, toate fiind evenimente cruciale atât pentru economia Uniunii Europene, cât şi pentru economia globală.
De altfel, intervenţia pe care a avut-o Michel Barnier, comisar pentru piaţa internă şi servicii, luni, 24 octombrie a fost elocventă. Completând dezbaterea privind Small Business Act, despre criză şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), Michel Barnier a ţinut să precizeze că cele 21 de milioane de IMM-uri din UE reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor europene, cu alte cuvinte 99 % din ţesutul economic european. IMM-urile participă cu 90 % la crearea de noi locuri de muncă. Privite ca fiind cheia creşterii, factori de dinamism şi de competitivitate, acestea justifică interesul Comisiei pentru a le consolida. Din cauza dificultăţilor pieţei actuale şi a limitelor administrative şi financiare care le împiedică activitatea, aceste întreprinderi au nevoie de ajutor. Dacă Small Business Act (adoptat în 2008) este un instrument care şi-a dovedit eficienţa, prin completările propuse în prezent Comisia doreşte să stimuleze statele membre să adopte legislaţii care să faciliteze inovaţia, exportul, mobilitatea, accesul la finanţare.
De asemenea, au fost dezbătute aspecte legate de soluţionarea controverselor în materie civilă, comercială şi de dreptul familiei. Raportul privind promovarea mobilităţii lucrătorilor a atras atenţia asupra faptului că, deşi există o piaţă unică pentru capital şi pentru mărfuri, nu există încă o piaţă unică a forţei de muncă. A fost prezentat un raport despre guvernanţa economică mondială.
Mobilitatea şi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi a făcut obiectul votului unei rezoluţii a PE cu privire la atingerea obiectivelor privind ocuparea forţei de muncă formulate de Strategia Europa 2020. În prezent, de exemplu, în grupa de vârstă 16 – 19 ani, rata abandonului şcolar este de 37 % pentru persoanele cu dizabilităţi, de 25 % pentru cele cu dizabilităţi relative, în vreme ce pentru restul populaţiei este de numai 17 %. De aceea, rezoluţia accentuează nevoia de a asigura respectarea drepturilor copilului pentru aceste persoane, adică dreptul la joacă, la educaţie, la participarea la viaţa comunităţii, la o viaţă decentă, la servicii de sănătate, de reabilitare, de formare.
Consecvent rolului său de reprezentare democratică a cetăţenilor Uniunii Europene, întărit prin Tratatul de la Lisabona, PE a dezbătut în această sesiune, între altele, şi Normele financiare aplicabile bugetului anual al Uniunii şi a adoptat Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului anual al Uniunii, în procedură legislativă ordinară, prima lectură. Textul propus de Comisie a fost modificat de PE, care a introdus câteva amendamente. Acestea privesc „principiul transparenţei, consacrat la articolul 15 din TFUE, care solicită instituţiilor să lucreze cât mai deschis cu putinţă, menţionează că, în ceea ce priveşte execuţia bugetului Uniunii, cetăţenii au dreptul să ştie unde şi în ce scop sunt cheltuite fondurile Uniunii”1. Tot pentru a asigura respectarea principiului transparenţei, un alt amendament al PE precizează că „lizibilitatea prezentului
regulament ar trebui îmbunătăţită prin ataşarea unui index care să includă şi denumirile fiecărui articol, precum şi un glosar de termeni financiari”2.
Sesiunea s-a încheiat joi în prezenţa preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy şi a preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care au participat la dezbaterea pe marginea concluziilor Consiliului European de toamnă din 23 octombrie a.c.
Herman Van Rompuy a precizat complexitatea situaţiei actuale, circumstanţele, presiunile, raţiunile şi modalităţi de răspuns adoptate, vorbind inclusiv despre abordările noului Fond European de Stabilitate Financiară (FESF). Referindu-se explicit şi la temeri (ale parlamentarilor, ale cetăţenilor UE), preşedintele a menţionat faptul că presiunea politică, cea a instituţiilor şi a pieţelor se manifestă simultan şi cu putere sporită. Pornind de la această experienţă, Consiliul şi Comisia lucrează în aceeaşi direcţie, urmăresc să rezolve aşteptările cetăţenilor: bugete solide, datorii mai mici, creştere durabilă. În ceea ce priveşte zona euro, preşedintele a explicat că politica monetară este nucleul politicii economice şi că este normal ca cele 17 state din zona euro să adopte măsuri comune de politică monetară, fără ca aceasta să însemne o divizare a statelor membre. La rândul său, José Manuel Barroso s-a referit la platforma de construire a viitorului Europei, care cuprinde: soluţia găsită pentru Grecia, care va permite ţării continuarea reformelor, deoarece presiunea pieţelor va scădea, iar spre sfârşitul anului va urma al doilea program de asistenţă financiară; mijloacele de care dispune FESF, întărit şi cu mai multă putere de acţiune; băncile şi reconstruirea încrederii, precum şi pachetul privind creşterea progresivă a integrării europene şi guvernanţa economică pentru zona euro. Acest pachet, care va fi prezentat luna viitoare, va creiona direcţiile pentru atingerea convergenţei şi a integrării. Preşedintele Comisiei a ţinut să sublinieze că este important ca metoda comunitară să fie prioritară şi că atitudinea independentă şi obiectivă a Comisiei este chiar mai importantă, remarcând că acest punct de vedere a fost exprimat adesea de Parlamentul European.
Consiliul European de toamnă din acest an (23 octombrie) a reunit şefii de stat şi de guvern ai statelor membre pentru a adopta un plan complet şi decisiv de rezolvare a crizei datoriilor de stat care ameninţă economia globală. Întâlnirea a fost dedicată unui număr de patru teme majore: politica economică, Summitul G20 de la Cannes din luna noiembrie, schimbările climatice şi politica externă1. S-a discutat despre sustenabilitatea finanţelor publice şi s-au dezvoltat strategii care să asigure o creştere durabilă şi generatoare de locuri de muncă. De asemenea, Consiliul European a stabilit poziţia Uniunii Europene pentru Summitul G20 de la Cannes (punând accentul pe menţinerea stabilităţii financiare şi relansarea creşterii economice) şi pentru conferinţa de la Durban privind schimbările climatice.
În cadrul Summitului Euro, organizat în aceeaşi zi, cu un follow-up în 26 octombrie, liderii statelor zonei euro au dezbătut aspecte legate de creşterea economică şi piaţa forţei de muncă şi au conturat măsurile care trebuie luate pentru a asigura stabilitatea acestei zone. Totodată, au discutat despre datoriile externe şi reformele structurale, despre structura de guvernanţă a zonei euro şi au elaborat strategii pentru consolidarea sistemului bancar. Nu în ultimul rând, a fost decisă soarta noului Fond European de Stabilitate Financiară (FESF).
În urma discuţiilor purtate în cadrul Summitului Euro, s-a stabilit că este esenţială intensificarea eforturilor pentru asigurarea unei creşteri durabile şi pentru crearea de locuri de muncă. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că pentru asigurarea viabilităţii finanţelor publice sunt necesare consolidarea bugetară şi reducerea datoriilor, iar statele membre trebuie să accelereze reformele structurale, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene. Au fost stabilite cinci fronturi majore pentru care trebuie luate măsuri urgent şi s-a conturat strategia de lucru: asigurarea viabilităţii finanţelor publice şi încurajarea creşterii economice, oferirea unui nou împrumut Greciei şi aplicarea setului de măsuri pentru stabilizarea economică a ţării, maximizarea resurselor FESF, recapitalizarea băncilor şi o mai bună guvernanţă a zonei euro2.
În final, ca urmare a dezbaterilor din cadrul reuniunii de follow-up din 26 octombrie, s-a hotărât recapitalizarea, cu 106 miliarde de euro, a băncilor europene expuse la criza datoriilor suverane, reducerea datoriilor Greciei cu 100 de miliarde de euro, creditorii privaţi urmând să facă un efort voluntar de ştergere a datoriilor Greciei cu 50%, creşterea fondului UE de susţinere a statelor aflate în dificultate (FESF) de la 440 miliarde euro la 1 000 miliarde de euro3.
Adina Monica Lungu
Decizii-cheie ale Summitului Euro
actualitate
Politica de coeziune ocupă un rol important în cadrul pachetului financiar pentru perioada 2014 – 2020, ajutând statele membre UE să atingă coeziunea economică, socială şi teritorială. Pentru 2014 – 2020, priorităţile politicii de coeziune sunt reprezentate de programele care urmăresc dezvoltarea competenţelor forţei de muncă locale, încurajarea antreprenoriatului, îmbunătăţirea infrastructurii
şi protecţia mediului. Politica de coeziune îşi propune să micşoreze diferenţele de dezvoltare dintre regiuni, să ajute la integrarea statelor membre în piaţa unică şi să le pună la dispoziţie fonduri pentru îmbunătăţirea infrastructurii. În cadrul acestui proces, statele UE vor trebui să se supună standardelor de protecţie a mediului.
Summitul dintre UE şi Brazilia care a avut loc la Bruxelles pe 3 şi 4 octombrie 2011 a fost primul după ce Dilma Rouseff a fost aleasă preşedinte al Braziliei.
Uniunea Europeană a fost reprezentată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton şi de comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht.
Din partea Braziliei au participat la Summit preşedintele Dilma Rouseff, ministrul de externe, ambasadorul Antonio de Aguiar Patriota, ministrul culturii Anna De Hollanda, ministrul dezvoltării, industriei şi comerţului Fernando Pimentel, ministrul telecomunicaţiilor Paulo Bernardo, ministrul ştiinţei, tehnologiei şi inovaţiei Aloizo Mercadante, ministrul sporturilor Orlando Silva şi ministrul comunicării sociale Helena Chagas.
Printre cele mai importante probleme care s-au discutat se numără schimbările climatice, energia, politica externă şi investiţiile.
În ceea ce priveşte schimbările climatice, liderii ambelor părţi au insistat asupra importanţei colaborării dintre cele două părţi. Negocierile multilaterale vor include toate statele interesate, fiecare cu propriile responsabilităţi, scopul fiind păstrarea temperaturii medii globale cu cel mult 2°C peste cea de dinaintea industrializării. În domeniul energiei, reprezentanţii UE şi ai Braziliei s-au arătat mulţumiţi de schimburile periodice în materie de bioenergie. Aceştia au stabilit că vor consolida colaborarea din cadrul G20, Parteneriatul Global pentru Bioenergie şi Parteneriatul Internaţional pentru Cooperare în domeniul Eficienţei Energetice.
Summitul UE – Brazilia 3 – 4 octombrie 2011
În linii mari, obiectivele politicii de coeziune rămân neschimbate în perioada 2014 – 2020, punându-se însă un accent deosebit pe proiectele energetice benefice pentru mediul înconjurător, cum ar fi promovarea eficienţei energetice sau folosirea energiei regenerabile. Investiţiile în reţelele de transport transeuropean vor beneficia de asemenea de o atenţie sporită. Mai mult, pentru prima dată, Fondul de Coeziune va contribui la Mecanismul de Conectare a Europei.
Fiecare ţară va semna un contract în care vor fi menţionate obiectivele ce trebuie îndeplinite şi priorităţile pentru investiţii. Doar ţările UE cu un PIB mai mic de 90% din media
UE vor putea accesa aceste fonduri. Acestea sunt în general ţările care au aderat la UE în 2004 şi 2007. Mai mult, ţările care au fost eligibile în perioada 2007 – 2013, dar al căror PIB a crescut peste acest nivel, vor primi sprijin în cadrul procesului de tranziţie.
O altă noutate pentru 2014 – 2020 este reprezentată de simplificarea şi informatizarea procedurilor de accesare a fondurilor. Monitorizarea programelor va constitui un aspect important. Pentru a primi finanţare, autorităţile vor trebui să prezinte în primul rând maniera de utilizare a fondurilor. În funcţie de rezultate, acestea vor putea primi fonduri suplimentare. Pentru ca rezultatele să nu fie întârziate de politici microbugetare neviabile, vor fi adoptate măsuri speciale.
Pentru 2014 – 2020 sunt prevăzute fonduri totale în valoare de 376 de miliarde de euro. Propunerea Comisiei Europene urmează să fie discutată în cadrul Parlamentul European şi în cadrul guvernelor statelor membre şi cel mai probabil va intra în vigoare în 2013.
Pentru mai multe detalii vezi:ec.europa.eu/regional_policy/sources/.../general_summary_ro.doc http://ec.europa.eu/news/regions/111006_ro.htmhttp://ec.europa.eu/regional_policy/what/future/proposals_2014_2020_en.cfm#3
În anul 2007 Institutul European din România a publicat un Glosar juridic, lucrare unică în domeniu, care cuprindea o colecţie de termeni juridici în limbile franceză, engleză şi română. Termenii au fost selectaţi în special din acte aparţinând jurisprudenţei istorice a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Având în vedere evoluţia continuă a dreptului comunitar european şi necesitatea uniformizării terminologiei juridice folosite în actele ce alcătuiesc acquis-ul comunitar, Institutul European din România a elaborat şi publicat, în luna octombrie a.c., a doua ediţie a acestui glosar. Pe lângă numărul mai mare de intrări, lucrarea aduce o noutate importantă, şi anume soluţiile de traducere în limba germană pentru fiecare intrare.
Ediţia a doua a glosarului reprezintă rezultatul experienţei specialiştilor din cadrul Institutului European din România, reunind mai mulţi autori şi colaboratori cu pregătire de specialitate din domeniile juridic şi lingvistic. Autorii (Mariana Bara, Ana-Maria Georgescu, Maria-Carolina Ionescu, colab. Liviu Titus Paveliu) au ţinut seama de soluţiile propuse de juriştii-lingvişti din cadrul unităţii române de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Lucrarea a fost gândită ca un instrument de lucru util atât practicienilor, traducătorii de texte juridice, cât şi studenţilor, cadrelor didactice din universităţi, magistraţilor, funcţionarilor publici sau specialiştilor din diferite ramuri ale dreptului. Astfel, în glosar, pe lângă variantele de traducere ale fiecărui termen sunt cuprinse contexte edificatoare, definiţii, surse de documentare, răspunsuri la chestiuni de terminologie şi de adecvare a acesteia. Alături de termenii care presupun o dificultate de traducere, glosarul cuprinde şi expresii uzuale, enunţuri frecvent întâlnite în textele juridice, răspunzând astfel aşteptărilor publicului-ţintă.
Formatul lucrării, de dimensiuni mai reduse decât cele ale primei ediţii, indexurile alfabetice detaliate în cele patru limbi, precum şi aşezarea termenilor în pagină facilitează utilizarea glosarului.
În speranţa că această nouă lucrare a Institutului European din România va veni în ajutorul unui public cât mai larg, vă invităm să accesaţi secţiunea Publicaţii a site-ului www.ier.ro.
GLOSAR JURIDICediţia a II-a, 2011franceză, engleză, germană, română
publicaţie IER
Liderii s-au arătat mulţumiţi de rezultatele din domeniul comerţului şi al investiţiilor. Aceştia vor încuraja în permanenţă dialogul bilateral în domeniul investiţiilor şi al comerţului şi vor continua să faciliteze schimburile de informaţii cu privire la oportunităţi de investiţii publice sau private.
Oficialii UE şi ai Braziliei au discutat de asemenea şi evenimentele din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu. Ambele părţi au fost de acord că trebuie să ceară în continuare autorităţilor siriene să înceteze violenţele şi să iniţieze o tranziţie paşnică spre democraţie. Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU şi Consiliul de Securitate al ONU vor continua să joace un rol important în acest proces. Totodată, ambele părţi au fost de acord că trebuie să-şi concentreze eforturile asupra procesului de tranziţie spre democraţie
din Libia, tranziţie care să respecte principiile democratice şi drepturile omului. UE şi Brazilia urmează să caute soluţii de colaborare în procesul de reconstrucţie şi de stabilizare a acestei ţări. Finalul Summit-ului a fost marcat de discuţia referitoare la problema vizelor, insistându-se asupra unei eliminări reciproce cât mai rapide.
Pentru mai multe detalii vezi:http://www.eubrasil.eu/2011/10/04/eu-brazil-partnership-joint-business-declaration-brussels-belgium-%E2%80%93-4-october-2011/ http://europa-eu-un.org/articles/en/article_11454_en.htm
Ce îşi propune programul?Să transmită informaţii detaliate cu privire la politica agricolă comună: istoric, dezvoltarea rurală şi actuala punere în aplicare a PAC, impactul proceselor de extindere asupra PAC, reforma din 2013 şi viitorul PAC.
Atuuri- conţinut bogat de informaţii axat pe dezvoltarea de competenţe concrete şi de mare actualitate,- pronunţat caracter practic, utilizarea metodelor interactive (studii de caz, lucrul pe grupe, elaborarea sub îndrumarea formatorilor a propriilor proiecte),- formatori autorizaţi CNFPA cu solidă experienţă atât în tematica programului, cât şi în susţinerea sesiunilor de formare în respectivul domeniu,- taxe de curs moderate,- locaţie centrală (sediul IER, Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, Sala de conferinţe, etaj 4.).Se acordă reduceri pentru plata anticipată, pentru mai mulţi participanţi din cadrul aceleiaşi instituţii sau pentru foşti cursanţi IER.Pentru mai multe informaţii despre aceste cursuri, vă invităm să accesaţi http://www.ier.ro/, secțiunea Înregistrare cursuri.
PROGRAME DE FORMARE IER
Achiziţii publice — program autorizat CNFPA
Când? 21 – 25 noiembrie
Ce îşi propune programul?Să asigure o pregătire de bază pentru cei implicaţi în activitatea de achiziţii publice, furnizând informaţii esenţiale pentru derularea procedurilor de atribuire: legislaţia în domeniu, procesul achiziţiilor publice, etapele şi aplicarea procesului de atribuire.
Seminar privind politica agricolă comună (PAC) în parteneriat cu Centre des Etudes Européennes de Strasbourg (CEES) – Ecole nationale d’administration, Ambasada Franţei la Bucureşti şi Institutul Francez din Bucureşti)Program subvenţionat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF)
