Analiza punctuaţiei

Analiza punctuaţiei

Analiza punctuaţiei constă în identificarea segmentelor de text delimitate cu ajutorul semnelor de punctuaţie.

Ordinea analizei semnelor de punctuaţie

Analiza semnelor de punctuaţiei se face într-o anumită consecutivitate. O analiză completă a punctuaţiei include următoarele etape:

1) identificarea segmentului de text delimitat cu ajutorul semnului / semnelor de punctuaţie şi precizarea trăsăturilor distinctive – morfologice, sintactice, intonaţionale şi semantice – prin care se defineşte segmentul dat;

2) comentarea condiţiilor de folosire a semnului de punctuaţie şi argumentarea utilizării semnului de punctuaţie dat (ce semn de punctuaţie este folosit pentru delimitarea fragmentului de text respectiv şi de ce?);

3) alcătuirea schemei propoziţiei cu indicarea semnului de punctuaţie folosit.

Notă. La o analiză mai amplă a semnelor de punctuaţie se poate preciza şi funcţia îndeplinită de semnul de punctuaţie dat. În acest caz, vom avea în vedere cele trei funcţii de bază îndeplinite de semnele de punctuaţie în cadrul unui text:

a) funcţia de d e l i m i t a r e . Îndeplinesc această funcţie semnele de punctuaţie folosite pentru delimitarea componentelor unei unităţi sintactice: propoziţiile din cadrul unei fraze şi grupuri de cuvinte sau cuvinte aparte din cadrul unei propoziţii. Sunt următoarele semne de punctuaţie cu funcţie de delimitare: virgula, punctul şi virgula, linia de despărţire, parantezele etc.

b) funcţia de i d e n t i f i c a r e . Sunt folosite cu funcţie de identificare semnele de punctuaţie care exprimă scopul comunicativ al enunţului: punctul, semnul întrebării şi semnul exclamării.

c) funcţia s u b s t i t u t i v ă . Sunt întrebuinţate cu funcţie substitutivă semnele de punctuaţie care se folosesc pentru a substitui anumite unităţi sintactice sau chiar fragmente de text omise, şi anume: virgula şi linia de despărţire (când marchează omiterea predicatului sau a numelui predicativ) şi punctele de suspensie.

Totodată, este bine să ştim că există mai multe modalităţi de analiză a punctuaţiei. După cum analiza punctuaţiei se face în cadrul unui enunţ

aparte sau în cadrul mai multor enunţuri ce alcătuiesc un text se delimitează:

a) analiza punctuaţiei în cadrul unei unităţi sintactice (propoziţii din cadrul unei fraze, grupuri de cuvinte sau cuvinte aparte din cadrul unei propoziţii) luate izolat;

b) analiza punctuaţiei în cadrul unui text;

În acelaşi timp, o analiză a utilizării semnelor de punctuaţie în cadrul unui text poate fi a) completă sau b) tematică. Analiză completă presupune explicarea tuturor semnelor de punctuaţie din structura unui text. Analiză tematică, la rândul ei, prevede explicarea doar a anumitor semne de punctuaţie, adică a semnelor de punctuaţie de un anumit tip.

Modele de analiză

A) Analiza punctuaţiei în cadrul unei unităţi sintactice (propoziţie, frază)

Exerciţiu. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie în propoziţia de mai jos.

După acele viscole, 1 treceau în vremea nopţii, 2 pe podul luciu, 3 sub lumina lunii, 4 cârduri de lupi.5 (M. Sadoveanu)

1. Identificarea segmentului de text delimitat cu ajutorul semnului / semnelor de punctuaţie şi explicarea rolului îndeplinit de semnul dat de punctuaţie.

[1] ─ virgulă folosită pentru separarea complementului circumstanţial de timp; marchează o scurtă pauză interioară;

[2, 3] ─ pereche de virgule care separă un complement circumstanţial de loc; marchează o scurtă pauză interioară;

[3, 4] ─ pereche de virgule care separă un complement circumstanţial de timp; marchează o scurtă pauză interioară

[5] ─ punctul folosit pentru a marca sfârşitul propoziţiei şi caracterul enunţiativ al ei; notează o pauză finală.

2. Comentarea semnelor de punctuaţie folosite în această propoziţie şi argumentarea utilizării lor (se specifică regula de punctuaţie aplicată în cazul dat).

[1] ─ complementul circumstanţial de timp aşezate la începutul propoziţiei şi care nu sunt esenţiale pentru comunicare se izolează prin virgule;

[2, 3, 4] ─ complementele circumstanţiale intercalate între părţi de propoziţie aflate în raporturi foarte strânse (de exemplu, între subiect şi predicat) se izolează prin virgule, mai ales când vorbitorul nu insistă asupra lor. Aici, cele două complemente circumstanţiale – de loc şi de timp – se află înaintea subiectului cârduri despărţindu-l pe acesta de predicatul propoziţiei treceau;

[5] ─ la sfârşitul unei propoziţii enunţiative se pune punct.

3. Alcătuirea schemei propoziţiei cu notarea semnelor de punctuaţie utilizate:

C. circ. Predicat C. circ. C. circ. C. circ. Subiect Atribut[…….], 1 [ ] [……], 2 […….], 3 [……], 4 [ ] [~~~~~~]. 5

B) Analiza punctuaţiei în cadrul unui text.

Exerciţiu. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie în textul de mai jos.

Atunci interveni ofiţerul cu întrebări grăbite despre lupta în care a fost rănit Apostol, 1 despre noutăţile frontului, 2despre perspectivele păcii… 3 Şi Bologa, 4 dobândindu-şi stăpânirea de sine, 5 îi răspunse prompt, 6 cu amănunte tehnice, 7 chiar cu oarecare emfază, 8 care-i şedea rău. 9 Marta, 10 aşezându-se în fotoliu, 11 se linişti curând şi se amestecă în convorbirea lor, 12 mai cu glume, 13 mai cu suspine fără rost… 14 Nici nu mai tăcură deloc, 15 de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheaţă de adineaori. 16 Iar în clipa când totuşi se ivi o pauză, 17 Marta sări din jilţ, 18 cu vioiciunea silită de la început, 19 gata de plecare. 20 Toţi trei scăpară câte un oftat de uşurare. 21 (L. Rebreanu)

[1, 2] ─ virgule folosite pentru separarea unor complemente indirecte de acelaşi fel; marchează scurte pauze interioare;

[3, 14] ─ semnul trei puncte se foloseşte după o enumerare neterminată, care ar putea fi continuată; marchează pauza de la sfârşitul propoziţiilor enunţiative;

[4-5] ─ pereche de virgule folosite pentru separarea unei construcţii gerunziale intercalate între subiect şi predicat; marchează scurte pauze interioare;

[6, 7] ─ virgule folosite pentru izolarea unor complemente circumstanţiale de acelaşi fel; marchează scurte pauze interioare;

[8] ─ virgulă care separă o subordonată atributivă explicativă de regenta ei; marchează o scurtă pauză interioară.

[9, 16, 20, 21] ─ punctul folosit pentru a marca sfârşitul propoziţiei şi caracterul enunţiativ al ei; notează o pauză finală.

[10-11] ─ pereche de virgule folosite pentru separarea unei construcţii gerunziale intercalate între subiect şi predicat; marchează scurte pauze interioare;

[12] ─ virgulă care izolează un complement indirect distanţat de termenul regent; marchează o scurtă pauză interioară;

[13] ─ virgulă folosită pentru separarea unor complemente indirecte de acelaşi fel; marchează o scurtă pauză interioară;

[15] ─ virgulă care separă un complement circumstanţial de cauză distanţat de termenul regent; marchează o scurtă pauză interioară.

[17] ─ virgulă care izolează subordonată atributivă; marchează o scurtă pauză interioară.[18] ─ virgulă care separă un complement circumstanţial de mod distanţat de termenul

regent; marchează o scurtă pauză interioară.[19] ─ virgulă care separă două complemente circumstanţiale de acelaşi fel; marchează o

scurtă pauză interioară.

Semnele de punctuatie

In vorbire se stabilesc raporturi logice intre cuvinte, grupuri sintactice si propozitii care formeaza unitati aparte din punctu de vedere al intelesului. Pentru a exprima aceste raporturi,in afara de procedeele gramaticale, pauzele, intonatia si intreruperea sirului comunicarii.

Exprimarea in scris necesita intrebuintarea unor mijloace grafice cu ajutorul carora sa poata fi redate aceste procedee. Astfel se explica crearea punctuatiei- un sistem de semne convenctionale care au rolul de a marca in scris pauzele, intonatia, intreruperea cursului vorbirii.

Semnele ortografice

Semnele ortografice sunt inrudite cu semnele de punctuatie. Uneori chiar semnele de punctuatie se folosesc ca semne ortografice.De exemplu, punctul marcheaza de obicei abrevierile.Semnele ortografice propriu-zise sunt cratima si apostroful.

Cratima

-marcheaza rostirea impreuna a 2 sau mai multe cuvinte, fie ca lipsesc sunete, in care caz inlocuieste apostroful din vechea ortografie, fie ca nu lipsesc

-se foloseste si la scrierea unor cuvinte compuse

-se intrebuinteaza la despartirea cuvintelor in silabe

-se foloseste intre doua numerale

Apostroful

-marcheaza absenta accidentala in rostirea unor sunete.

PUNCTUAŢIA Punctuaţia este un sistem desemne convenţionale care au rolul dea marca în scris pauzele, intonaţia, întreruperea cursului vorbirii. Punctuaţia stabileşte raporturile logice între cuvinte, grupuri sintactice şi propoziţii în scopul clarificării sensului comunicării.

SEMNELE DE PUNCTUAŢIE

1. PUNCTUL

2. SEMNUL ÎNTREBĂRII

3. SEMNUL EXCLAMĂRII

4. VIRGULA

5.PUNCTUL ŞI VIRGULA

6. DOUĂ PUNCTE

7. SEMNELE CITĂRII (GHILIMELELE)

8.LINIA DE DIALOG ŞI DE PAUZĂ

9. PARANTEZELE ROTUNDE ŞI DREPTE

10 PUNCTELE DE SUSPENSIE

11. CRATIMA

1. PUNCTUL (.) este semnul grafic care se notează la sfârşitul propoziţiei sau frazei cu înţeles de sine stătător şi marchează pauza în vorbire. Marcheaza pauza care se face in

vorbire intre propozitii sau fraze independente ca inteles. El se pune de asemenea la sfarsitul unor fraze si propozitii independente, grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivaleaza cu propozitii independente si dupa care vorbirea nu mai continua.

Reguli de punctuaţie: *Punctul se notează: - după o propoziţie sau frază cu înţeles deplin: Ea învaţă o poezie. Ea învaţă o poezie pentru ca să participe la un concurs de recitări, ce va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti.

- după un răspuns la o întrebare: - Cine-i acolo? -EU. - după paranteză, atunci când aceasta intervine la sfârşitul unei propoziţii sau fraze; - în interiorul parantezei, dacă propoziţia independentă sau fraza se află în întregime în paranteza respectivă.

- dupa abrevieri:

* abrevierea unor cuvinte: adv.(adverb), pron. (pronume), vb. (verb) * denumiri formate din prima literă a fiecărui cuv ânt: O.N.U., U.N.E.S.C.O., A.S.E. * prescurtări ale unor cuvinte formate din prima silabă a cuvântului + consoana sau grupul de consoane cu care începe silaba a doua : cap.(capitol); op.cit. (opera citată). Se pot scrie cu sau fără punct între literele componente abrevierile compuse din mai multe iniţiale majuscule, însă DOOM2 recomandă "scrierea fără puncte despărţitoare":SUA, UNESCO,CEC,ONU

-se foloseste in urmatoarele situatii:

Dupa propozitii enuntiative: a)independente (Era liniste imparateasca.)

b)dupa fraze alcatuite din propozitii enuntiative care se gasesc in raport de coordonare

La sfarsitul unei propozitii optative sau la sfarsitul unei fraze alcatuite din propozitii dependente de o optativa, cand tonul nu este exclamativ:

“Jelui-m-as si n-am cui.”

La sfarsitul propozitiei imperative sau al unei fraze dependente de o imperativa, cand acestea sunt rostite pe un ton neutru: “Urcati in varfuri pe catarg

Si puneti steagul de plecare.”

La sfarsitul unei propozitii interogative indirecte:

Tata a intrebat cate exemplare vom trage.

In abreviri de cuvinte

-Nu se pune punct dupa -titlurile de carti, de opere literare,muzicale

-formulele de adresare(din scrisori,cuvantari)

Atenţie! NU se notează niciodată punct:

■ după titlurile de cărţi, opere literare, muzicale: "O scrisoare pierdută", "Aida"

■ după formulele de adresare (în scrisori, cuvântări), când se pune virgulă sau semnul exclamării: Dragii mei, - Oameni buni!

■ după abrevierile formate din prima şi ultimele litere ale cuvântului: d-ta; d-voastră; d-tale

■ după abrevieri de genul: Tarom, Romarta

■ după simbolurile şi prescurtările din chimie, fizică şi matematică: O (oxigen), H (hidrogen), V (viteză) km, kg, triunghiul ABC

■ după punctele cardinale: N; S; E; V;

2.Semnul intrebarii

-este folosit în scriere pentru a marca intonaţia ropoziţiilor sau frazelor interogative. Se pune semnul întrebării:

■ după cuvintele, grupurile de cuvinte, propoziţiile sau frazele care au ton interogativ şi care sunt întrebări directe. - Ai adus caietul?

■ după un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indirectă: O prinsese copiind şi nu ştia cum să procedeze. Să nege? Să-şi ceară iertare? La părinţi nu se putea duce cu nota unu. Ce să facă?

■ după o propoziţie interogativă retorică: Cine este mai frumoasă decât mine?

■ după o propoziţie interogativă incidenţă: Mi-ar plăcea un roman care - cum să spun? -care să conţină o poveste de dragoste.

■ după comunicarea interogativă şi exclamativă totodată se pune semnul întrebării însoţit de semnul exclamării: Nu ţi-am spus eu ?!

■ în locul unei atitudini care să marcheze mimica şi gesturile interlocutorului: - De ce ai stricat stiloul? -?...-este folosit in scriere pentru a marca intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative.

-se pune dupa cuvinte, grupuri de cuvinte, propozitii si fraze care au un caracter interogativ si care sunt intrebari directe.

-titlurile care au caracter interogativ (“Ce-I de facut?”)

3.Semnul exclamarii

Marchează grafic intonaţia frazelor şi a propoziţiilor exclamative sauimperative. *Semnul exclamării se notează:

■ după o propoziţie exclamativă, care poate fi completă sau eliptică de predicat: Ce frumos a răspuns el! Drogurile, mare nenorocire!

■ după interjecţiile şi vocativele care exprimă stări afective şi sunt considerate cuvinte (sintagme) independente: - Ah!; - Oh!; - Au!; Hei,hei!; Vai de mine!; ■ după propoziţii incidente: Iar a venit - las pe mine! - credea că l-am iertat.

■ uneori, după substantive la vocativ: Doamne! nu pot să cred ce se întâmplă!

■ în locul unei atitudini care să marcheze mimica şi gesturile interlocutorului: - Mi-am cumpărat o vilă. - !...SEMNUL EXCLAMĂRII (!) marchează grafic intonaţia frazelor şi a propoziţiilor exclamative sauimperative. *Semnul exclamării se notează: ■ după o propoziţie exclamativă, care poate fi completă sau eliptică de predicat: Ce frumos a răspuns el! Drogurile, mare nenorocire!

■ după interjecţiile şi vocativele care exprimă stări afective şi sunt considerate cuvinte (sintagme) independente: - Ah!; - Oh!; - Au!; Hei,hei!; Vai de mine!;

■ după propoziţii incidente: Iar a venit - las pe mine! - credea că l-am iertat.

■ uneori, după substantive la vocativ: Doamne! nu pot să cred ce se întâmplă!

■ în locul unei atitudini care să marcheze mimica şi gesturile interlocutorului: - Mi-am cumpărat o vilă. - !...

4.Virgula

3. VIRGULA (,) delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie, stabilind şi raporturile sintactice dintre ele. Virgula marchează grafic pauzele scurte din vorbire, precum şi intonaţia şi ritmul vorbirii.

a) In propoziţie, se pune virgulă: ■ între părţi de propoziţie de acelaşi fel, atuncicând nu sunt legate prin şi copulativ ori prin sau: * subiectul multiplu, urmat sau nu de determinări:

Caietele îngrijite, cărţile curate, creioanele bine ascuţite caracterizează un elev conştiincios.

;, * numele predicativ multiplu, urmat sau nu de determinări: Mihaela este înaltă, suplă, graţioasă în mişcări.

*atribute de acelaşi fel: Şi-a cumpărat o maşină roşie, luxoasă, elegantă.

- ' *complemente de acelaşi fel: Sunt pasionat de dans, muzică, excursii.

■între substantiv şi apoziţia explicativă, iar dacă după ea mai urmează şi altă parte de propoziţie, apoziţia se intercalează între virgule: L-am văzut pe Mihai, fratele tău. Minai, fratele tău, a plecat la film.

■ după o construcţie gerunzială sau participială, care este aşezată la începutul frazei: Văzând acestea, m-am supărat. Ajuns acolo, am vorbit cu directorul.

■ complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat se marchează prin virgule, dacă subiectul se află în faţa predicatului: Povestea, în situaţia de faţă, pare reală. George, nemaiputându-se stăpâni, se repezi la ea.

■ în cazul schimbării de topică se intercalează între virgule un complement circumstanţial: Acesta e autorul pe care l-aţi citit, la insistenţele mele, acum câţiva ani?

■ se intercalează între virgule cuvinte sau construcţii incidente: Şi iată cum, mulţumită eforturilor voastre, aţi reuşit să învingeţi.

■ după adverbele de afirmaţie sau negaţie: Desigur, s-a înşelat. Nu, nu m-am înşelat.

■ după un substantiv în cazul vocativ: Grigore, vino repede. ■ după interjecţii: Ei, ce veste îmi aduci?

■ conjuncţia aşadar şi locuţiunea conjuncţională prin urmare, aşezate în interiorul propoziţiei se pun între virgule: Luni, aşadar, ne pregătim de plecare. Vom pleca, prin urmare, toţi în aceeaşi zi.

Atenţie! NU se pune niciodată virgulă:

* între părţi de propoziţie de acelaşi fel atunci când sunt legate prin şi copulativ ori prin sau: Elevii şi profesorii se înţeleg bine. Luni sau marţi vom pleca? ...

* între subiect şi predicat: Elena învaţă,

*complementele directe şi indirecte aşezate după predicat: El a cumpărat o carte interesantă. Am dat florile mamei mele. *conjuncţiile însă, deci şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii: Am câştigat premiul fără însă niciun sprijin. A plecat deci fără niciun anunţ prealabil. A venit totuşi destul de repede.

b) în frază: ■ In situaţia raportului de coordonare între propoziţiile frazei.

• propoziţiile juxtapuse se despart prin virgulă: A venit, /aplecat /şi nici n-am observat./

• se pune virgulă între coordonate de orice fel: Vreau/ să citesc, /să ascult muzică, /să mă relaxez. - completive directe;

• între coordonate adversative: S-a întors acasă, dar nu l-am auzit.

• între coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba, când, fie, ori, sau: Ba vine, / ba pleacă. Când nu vede, / când nu aude. Fie vrea,/ fie nu vrea, /tot va da examen. Ori ştie, / ori habar n-are despre ce e vorba? Sau se duce la film, /sau stă acasă.

• se pune virgulă totdeauna înainte de o coordonată conclusivă: învaţă superficial, / aşa că nu va lua examenul./

• se pune virgulă înainte de conjuncţia şi atunci când este narativă: Şi-au mers, şi-au mers, şi-au mers, până au ajuns la o pădure de aramă. Atenţie! NU se despart niciodată prin virgulă: *coordonatele legate prin şi copulativ ori prin sau: George învaţă / şi scrie poezii. A chiulit /sau este într-adevăr bolnav?

■ In situaţia raportului de subordonare în frază: • propoziţia atributivă explicativă se desparte prin virgulă de cuvântul pe care-l determină: Locuia în altă cameră, /unde se aflau ogrămadă de cărţi.

• propoziţiile completive directe şi indirecte se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate înaintea regentei: Ce ştiu,/ nu vreau să ţin secret./ Cui e obişnuit cu cititul,/ nu i se pare greu acest roman./

• propoziţiile circumstanţiale de loc, de timp, de mod şi de scop se despart prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei: Unde mi-ai spus, /acolo mă duc./ - CL Când m-am întors, /caietul dispăruse./ - CT Fără să se tulbure câtuşi de puţin, / George şi-a văzut de drum./ -CM Ca să ajungem la timp, /mergem cu maşina./ - CS

• propoziţia cauzală totdeauna se desparte prin virgulă de regenta ei: Fiindcă era ultima zi de şcoală, /am plecat mai devreme./ Am plecat mai devreme,/fiindcă era ultima zi de şcoală. /

• subordonata concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regentă: Cu toate că era întuneric, /nu i-a fost frică./ Nu i-a fost frică, / deşi era întuneric.I

• propoziţiile de orice fel, intercalate în propoziţia regentă, se despart prin virgule: În frunte mergeau, ca să conducă grupul, ghidul şi salvamontiştii. Atenţie! NU se despart niciodată prin virgulă: • propoziţiile subiective şi predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor faţă deregentă: Ar râde /cine i-ar afla intenţiile. Ce simţea /era /că va face un gest necugetat.

• atributiva neizolată nu se desparte niciodată de cuvântul pe care-l determină: El seamănă cu sora lui / care este brunetă. Am cumpărat cartea / pe care o căutam de atâta timp.

• propoziţiile, completive de agent nu se despart prin virgulă de regenta lor: Aceste măsuri au fost luate / de cine este interesat pentru siguranţa statului.-delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul unei fraze si unele parti de propozitie in cadrul propozitiei. Virgula arata felul in care fraza si propozitia se despart in elementele lor constructive, pe baza raporturilor sintactice dintre ele(functia gramatica)

-modurile de folosire a virgulei in limbi diferite nu exista deosebiri esentiale

-virgula marcheaza grafic anumite pauze scurte facute in cursul rostirii unei propozitii sau fraze.Astfel, ea, alaturi de alte semne de punctuatie, serveste la redarea grafica a ritmului vorbirii si a intonatiei

-totodata,ea realizeaza rapoarte de coordonare si subordonare prin juxtapune in interiorul unei fraze

5.Punctul si virgula

5. PUNCTUL ŞI VIRGULA (;) este semnul de punctuaţie care marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct. Punctul şi virgula desparte propoziţii sau grupuri de propoziţii care formează unităţi relativ independente în cadrul unei fraze. Punctul şi virgula constituie mai mult un mijloc stilistic decât gramatical, folosirea acestui semn de punctuaţie fiind dictată de preferinţa celui care scrie textul. * Punctul şi virgula apare uneori, în dialog, după adverbe de afirmaţie şi de negaţie sau după unele adverbe de mod: Nu; nu te las, pentru că te iubesc. Bine; să stea şi să tacă

-O astfel de pauza este adesea necesara pt. a desparti propozitii sau grupuri de propozitii care formeaza unitati relativ independente in cadrul unei fraze.Astfel, fraza castiga in claritate si se evita legarea gresita a unei subordonate dinaintea pauzei marcate prin punct si virgula de propozitia imediat urmatoare, Alteori, punctul si virgula corespunde unei pauze pe care vorbitorul o face pentru a arata ca partea de fraza care urmeaza e o intregire, o explicatie sau o concluzie a celor afirmate anterior

6.Doua puncte [:]

• In text, marcheaza trecerea de la vorbirea indirecta la vorbirea directa.

• In fraza, introduce o propozitie explicativa, apozitiva, cauzala sau chiar principala. Apostroful [']

• Are rolul cratimei, pe care o substituia in ortografia secolului al XIX-lea.

• In textul literar are rol fonetic, marcand elidarea unui sunet si, prin urmare, contribuind la pastrarea masurii versurilor "Frumosu-i par de aur desfacut / Cadea pan' la calcaie..."

• Poate avea rol expresiv, fiind o marca a registrului arhaic.Punctele de suspensie [...]

• Marcheaza intreruperea comunicarii (motivatiile subiectului vorbitor sunt multiple: considera ca destinatarul subintelege ceea ce urmeaza; un moment de surpriza sau soc emotional, avand ca efect instaurarea tacerii semnificative; o pauza psihologica, intentionata, a vorbitorului, dupa care urmeaza un cuvant neasteptat, care poate avea nuanta ironica).

• In textul literar, reprezinta un semn grafic, dar si de tonalitate, care marcheaza discursul fragmentar, de tip reflexiv / meditativ, semnificand interiorizarea trairilor sau a gandurilor.

7.Semnele citarii(ghilimelele)

• In propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii etc. sau incadreaza un cuvant ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaza sensul ironic prin intonatie, acestea urmand sa fie intelese cu sensul lor antinomic (antifraza).

• In fraza sau in text marcheaza grafic citarea cuvintelor altcuiva in propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat.-sunt semne grafice care se intrebuinteaza atunci cand reproducem intocmai un text spus sau scris de altcineva

8.Linia de dialog si de pauza

Linia de pauza [-]

• Se utilizeaza in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita cuvintele, constructiile incidente, apozitiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului copulativ.

• Semnaleaza o completare in discursul poetic, introduce o explicatie sau prezinta o circumstanta, plasand accentul asupra acestui enunt: "Iubesti – cand simtiri se desteapta..." (Lucian Blaga,Iubire), "O! Sufletul – curatul argint de-odinioara" (Alexandru Macedonski, Pe balta clara) • Izoleaza o propozitie incidenta care marcheaza planul vorbirii indirecte, al reflexivitatii limbajului : "I-auzi corbii" – mi-am zis singur... si-am oftat" (George Bacovia).

• Poate concura la crearea unei muzicalitati aparte a textului, prin sugestia unui anumit tempo ("Si norii albi - si crinii suavi - si balta clara / Si sufletul – curatul argint de-odinioara…").

• Separa planuri lirice (aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc).

• Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cand este plasata dupa un enunt cu caracter confesiv , inducand cititorului constiinta gravitatii marturisirii:"Carbonizat, amorul fumega – Parfum de pene arse..." Linia de dialog [-] Marcheaza introducerea vorbirii directe si dialogul.-acelasi semn de punctuatie ( - )are doua funciuni cu totul diferite:

a)linia de dialog indica inceputul vorbirii fiecarei persoanecare ia parte la o convorbire

9.Parantezele

-parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ] arata un adaos in interiorul unei propozitii sau al unei fraze

-parantezele rotunde cuprind o explicatie, o precizare ori un amanunt, care imbogatesc intelesul propozitiei sau al frazei de care lunt legate. In acest sens, parantezele au aceeasi functiune ca linia de pauza sau virgula, cand acestea cuprind comunicari care explica sau intregesc propozitia sau fraza in interiorul careia se afla

-in peisele de teatru se dau intre paranteze rotunde se dau indicatiile scenice

-parantezele drepte se folosesc cu scopul de a inchide un adaos facut de noi intr-un text citat. Deci, ele ajuta la separarea spuselor noastre de ale altuia, ori de cate ori este nevoie sa intervenim cu o lamurire

10.Punctele de suspensie


• In textul literar, reprezinta un semn grafic, dar si de tonalitate, care marcheaza discursul fragmentar, de tip reflexiv / meditativ, semnificand interiorizarea trairilor sau a gandurilor.-arata o pauza mare in cursul vorbirii.Spre deosebire de punct, punctele de suspensie nu marcheaza sfarsitul unei propozitii sau al unei fraze, ci indica, in general, o intrerupere a sirului vorbirii.

11.Cratima(liniuta de unire sau de despartire)

• Leaga cuvinte diferite ce formeaza silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: te-au vazut.

• Imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau pronumele personal postpus: du-te!, ducandu-se.

• Separa elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai.

• Adjective posesive postpuse substantivului, in expresii de genul: maica-sa, taica-su

• Marcheaza o schimbare de topica (de exemplu postpunerea pronumelui in raport cu verbul: Citeste-le!), efectul expresiv fiind acela al mutarii atentiei asupra verbului si constituirea ad hoc a unei aliteratii.

• Elemente componente nesudate ale unui cuvant compus: caine-lup, dus-intors. In poezie, are rolul de a pastra masura versului prin reducerea numarului de silabe -elidarea unui sunet- (necesitati prozodice) si de a marca rostirea legata a doua cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intra in categoriasinerezei (transformarea unui hiat in diftong: de-abia), a sinalepsei (reducerea unui diftong la o singura vocala: d-abia), a aferezei (suprimarea unui sunet initial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pan' sa).

-ca semn de punctuatie, cratima se foloseste :

In repetitii, cand cuvantul separat formeaza o unitate In interiorul unor expresii formate din doua substantive , un substantiv si un adverb,

din doua adverbe sau doua interjectii(calea-valea, caine-caineste, ici-colo) Intre 2 numerale, pentru a arata ca indicatia numerica e aproximativa Intre cuvinte care arata limitele unei distante, ale unui interval de timp

Punctele de suspensie [...]



Doua puncte [:]

• In text, marcheaza trecerea de la vorbirea indirecta la vorbirea directa.

• In fraza, introduce o propozitie explicativa, apozitiva, cauzala sau chiar principala. Apostroful [']

• Are rolul cratimei, pe care o substituia in ortografia secolului al XIX-lea.

• In textul literar are rol fonetic, marcand elidarea unui sunet si, prin urmare, contribuind la pastrarea masurii versurilor "Frumosu-i par de aur desfacut / Cadea pan' la calcaie..."

• Poate avea rol expresiv, fiind o marca a registrului arhaic.Punctele de suspensie [...]



Exemplu:

Ce frumos cânta privighetoarea! (propoziţie exclamativă)

Cât de frumos ai ştiut să răspunzi la întrebare! (frază exclamativă)

Scrie repede! (propoziţie imperativă)

Scrie repede ce-ai spus! (frază imperativă)

Se pune “!” şi după substantivele în vocativ aşezate la sfârşitul propoziţiilor imperative sau exclamative.

Exemplu:

Ce frumos ai cântat, Monica!

Vino repede, băiatule!

Se pune semnul exclamării şi după interjecţii:

când interjecţia se repetă şi formează o singură unitate se pune “!” după ultima interjecţie, iar între ele se pune virgulă sau cratimă.

Exemplu:

Of-of-of-of

Dealu-i deal

Şi valea-i vale

Mândra-i mândră

Până moare.

Punctul şi virgula (;)

Semn de punctuaţie ce marchează o pauză mai mare decât virgula, dar mai mică decât punctul şi desparte două propoziţii sau fraze independente ca înţeles.

Exemplu:

“Avea poftă să mănânce o legătura de lăptuci; dormind visase că a înflorit grădina de zarzavat ca în anii cei buni.”

Două puncte (:)

Semn de punctuaţie ce marchează vorbirea directă sau o enumeraţie şi indică o pauză scurtă în timpul vorbirii.

Exemplu:

Profesorul spuse mulţumit:

- Ai răspuns corect!

Copilul a aşezat pe bancă tot ce avea în ghiozdan: cărţi, caiete, penarul, cutia de culori şi un măr.

Virgula (,)

Semn de punctuaţie ce indică o pauză între părţi de propoziţie, între propoziţii sau între fraze, despărţindu-le pe baza raporturilor sintactice.

A. Virgula este obligatorie în următoarele situaţii:

- Între părţi de propoziţie de acelaşi fel nelegate prin conjuncţiile “şi”, “sau” (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstanţiale multiple).

Exemple:

Copilul, bunicul, căţelul, pisica au intrat repede în casă. (subiect multiplu)

Camera înaltă, luminoasă, inundată de lumină îmi părea un vis. (atribut multiplu)

Intrând în casă, vede florile, cărţile, hărţile răvăşite pe birou. (complement direct multiplu)

Bătrânul se bucură de frumuseţea zilei, de jocul nepoţilor, de florile înflorite. (complement indirect multiplu).

Ziua, dimineaţa, noaptea, el se gândea mereu la viaţa lui trecută (complement circumstanţial de timp multiplu) etc.

- Între nume predicative cu sau fără determinant:

Exemple:

Această casă este înaltă, frumoasă, nouă. (nume predicativ multiplu)

Această casă era nouă, luminată la colţuri cu becuri puternice, zugrăvită în alb-argintiu. (nume predicativ multiplu cu determinant)

- apoziţia simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziţiei.

Exemple:

Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. (apoziţie simplă)

Mircea, fiul nostru cel cuminte şi ascultător, a sosit vesel acasă.

- locuţiunea conjuncţională “aşadar”, “prin urmare” se desparte prin virgulă de restul propoziţiei.

Exemplu:

I-am spus, aşadar, rezultatul concursului.

Deci, prin urmare, mi-a cerut scuze.

- gerunziile şi participiile verbale, cu sau fără determinant, aşezate la începutul propoziţiei se despart prin virgulă.

Exemplu:

Supărat, el a trântit uşa cu putere. (participiu verbal fără determinant, rol de complement circumstanţial de cauză)

Supărat pe colegii săi, el a trântit uşa cu putere. (participiu verbal cu determinant, rol de complement circumstanţial de cauză dezvoltat)

Alunecând, el şi-a rupt piciorul. (gerunziu verbal fără determinant, rol de complement circumstanţial de cauză, nuanţă temporală)

Alunecând pe gheaţa din faţa casei, el şi-a rupt piciorul. (gerunziu verbal cu determinant, rol de complement circumstanţial de cauză dezvoltat)

- complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat se izolează de obicei prin virgulă.

Exemplu:

Eu, atunci, am fugit repede în casă. (complement circumstanţial de timp, adverb de timp)

Eu, dis-de-dimineaţă, am plecat la câmp. (complement circumstanţial, locuţiune adverbială de timp)

Tu, înainte de a răsări soarele, să fii la secerat. (complement circumstanţial de timp, construcţie infinitivală)

El, fiindu-i îngheţate mâinile, n-a putut scrie. (complement circumstanţial de cauză, construcţie gerunzială absolută)

Echipa noastră, acolo, a triumfat asupra tuturor participanţilor. (complement circumstanţial de loc, adverb de loc)

Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. (complement circumstanţial de loc, locuţiune adverbială de loc)

El, fără a spune o vorbă a ieşit din cameră. (complement circumstanţial de mod, construcţie infinitivală)

Voi, spre a înţelege, aţi făcut multe exerciţii. (complement circumstanţial de scop, verb la infinitiv)

Voi, spre a înţelege bine teoria, aţi făcut multe exerciţii. (complement circumstanţial de scop, construcţie infinitivală)

El, citind mereu, ar fi memorat poezia. (complement circumstanţial condiţional, verb la gerunziu cu determinant)

El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. (complement circumstanţial concesiv, verb la gerunziu cu determinant)

Observaţie: Când subiectul este aşezat după predicat, complementele circumstanţiale se despart prin virgulă, numai dacă autorul vrea să insiste asupra lor. (Exemplu: S-a rezolvat, greşit, exerciţiul.) Toate aceste complemente circumstanţiale aşezate la începutul propoziţiei înaintea subiectului (în cazul în care acesta este exprimat) sau a predicatului, se despart prin virgulă de restul propoziţiei.

Exemplu:

Citind mereu, el tot n-ar fi reuşit.

- complementele circumstanţiale aşezate între verbul copulativ şi numele predicativ se izolează prin virgulă.

Exemple:

Ei sunt, atunci, bucuroşi.

Suntem, după nevoie, şi lacrimă, şi dinte. (complement circumstanţial de timp, locuţiune adverbială)

Suntem, fără a ne lăuda, cei mai fericiţi. (complement circumstanţial de mod, verb la infinitiv precedat de prepoziţia “fără”)

- substantivele în vocativ, indiferent de locul lor în propoziţie se despart prin virgulă.

Exemple:

Mamă, vino repede! (iniţială)

Vino, mamă, repede! (medie)

Vino repede, mamă! (finală)

- adverbele de afirmaţie şi negaţie, echivalente cu o peropoziţie se despart prin virgulă.

Exemple:

- Ai ştiut bine lecţia?

- Da, foarte bine. (Am ştitut foarte bine)

- L-ai văzut pe Radu?

- Nu, (Nu l-am văzut) de ieri.

- construcţiile în vocativ (substantiv şi determinant) se izolează prin virgulă de restul propoziţiei.

Exemplu:

- Vino, fată harnică, mai iute!

- Bună ziua, fată harnică şi frumoasă!

- construcţiile incidente (cuvinte, propoziţii, fraze incidente) se izolează prin virgulă.

Exemple:

Nu ştia, Doamne, nimic. (cuvânt incident)

Ea era, ce-i drept, frumoasă. (propoziţie incidentă)

Fata lui, că mi-am adus aminte că avea o fată care se măritase cu un băiat de la munte, n-am mai dat pe acasă. (fraza incidentă)

- două sau mai multe propoziţii în relaţie de coordonare, nelegate prin conjuncţia “şi”, “sau” se despart prin virgulă.

Exemple:

E bine să înveţi, să citeşti, să te relaxezi.

Problema este, să vină, să fie anunţat, să i se dea un telefon.

- subordonata atributivă intercalată în regentă sau izolată se desparte prin virgulă.

Exemple:

Fata care venise fericită acasă, a intrat cântând pe uşă.

Ţi-am mai dat o altă carte, care carte nu era a mea.

- subordonatele cauzale, modale, condiţionale antepuse (aşezate în faţa regentei) se despart prin virgulă, insistându-se în acest mod asupra circumstanţei.

Exemplu:

Pentru că era supărat, nu te-a salutat.

Cum vei răspunde, aşa vei obţine nota.

Dacă ar fi ştiut, ar fi răspuns corect.

Dacă ai învăţat atât, de ce nu ai reuşit?

Aceeaşi situaţie şi în cazul în care aceste propoziţii sunt postpuse (aşezate după regentă).

- subordonatele concesive şi consecutive se despart prin virgulă de regentă indiferent de poziţia lor faţă de aceasta.

Exemplu:

Deşi l-am rugat, n-a rămas la masă.

N-a rămas la masă, deşi l-am rugat.

A crescut foarte mare, încât nu l-am recunoscut.

Deşi era bolnav el a venit la şcoală.

B. Virgula este interzisă în următoarele situaţii:

- între subiect şi predicat.

- între verbul copulativ şi numele predicativ, în cadrul predicatului nominal.

- între substantiv şi atributul care îl determină.

- între verb şi complementul direct şi indirect.

- între interjecţia “ia” şi verbul următor.

Exemplu:

Ia priveşte această carte!

- în cazul în care se pune virgulă, este vorba de două propoziţii.

Exemplu:

Ia, priveşte această carte (ia – este imperativul verbului “a lua”, persoana a II-a singular)

- între SB, PR, CD, AT neizolate, C.I. şi regentele lor.

Exemple:

E util ce înveţi.

Întrebarea este ce înveţi?

E frumos cântecul ce-l înveţi.

Eu am văzut ce înveţi.

Tu ţi-ai adus aminte ce înveţi pentru mâine la testare.

- circumstanţialele de scop introduse prin conjuncţiile “să”, “de” nu se despart prin virgulă de regentă.

Exemple:

Am venit aici să învăţ.

Am fost la prietena mea de am luat o carte.

- conjuncţiile “deci”, “totuşi”, “însă” în interiorul propoziţiei nu se despart prin virgulă.

Exemple:

El a răspuns deci corect.

El a răspuns însă corect.

El a răspuns totuşi corect.

Linia de dialog (-)

Semn de punctuaţie ce indică începutul vorbirii directe, replica fiecărei persoane într-un dialog.

Exemplu:

- V-a plăcut filmul?

- Mi-a plăcut forte mult.

- Este primul film-metaforă pe care îl văd.

Linia de pauză (-)

Semn de punctuaţie ce marchează o pauză scurtă între propoziţii sau fraze.

Exemple:

“O mare e, dar mare lină -

Naturo, în mormântul meu,

E totul calm, că e lumină!”

În construcţiile fără predicat marchează lipsa predicatului verbal sau a verbului copulativ.

Exemplu:

În faţa mea – copaci înalţi, deşi ca peria.

Patria mea – oamenii aceştia.

În interiorul frazei indică o explicaţie ţinând locul parantezelor sau al virgulei.

Exemplu:

“La Mestecăniş, unde e marea cumpană a apelor, trec de pe Valea Moldovei pe cea a Bistriţei– căreia toată lumea îi spune Bistriţa aurie – şi atunci au tovarăşe de drum plutele care alunecă foşnind la vale.”

Parantezele ( ); [ ]

Semn de puntuaţie ce marchează o pauză scurtă şi indică o precizare sau o explicaţie în interiorul propoziţiei:

Exemplu:

“Era adevărat că acest sergent nu încetase să se arate vesel de când venise (doar cu câteva zile înainte deci de evenimentele de ieri) dar poate...”

Punctele de suspensie (...)

Semn de punctuaţie ce indică o pauză lungă în timpul vorbirii şi marchează întreruperea comunicării. Nu indică sfârşitul propoziţiei sau frazei.

Ghilimelele “ ”; << >>

“ ” (ghilimelele simple) – semn de punctuaţie ce indică reproducerea exactă a unui citat sau titlul unei opere, revistă, articol, etc. într-o propoziţie sau frază.

Exemple:

Şi Mitică mi-a zis: “Hai pe la amicul Ionescu să vedem dacă e acasă!”.

Poemul “Luceafărul” de mihai Eminescu este un unicat în literatura română, atât prin conţinutul său profund filozofic, cât şi prin forma literară perfectă.

Uneori ghilimelele aunt folosite pentru a da un înţeles opus cuvântului, subliniind ironia.

Exemplu:

Băiatul lor care nu ştia nici tabla înmulţirii, la gimnaziu, era “un geniu”.

<< >> (ghilimelele duble sau franţuzeşti) indică reproducerea unui citat într-un alt citat.

Exemplu:

Puţin ameţit, aseară amicul Mitică mă ia de-o parte şi-mi spune: “Îţi mai aminteşti versurile << Fiind băiet, păduri cutreieram>>?”

3.2. ORTOGRAFIA

Ortografia este un ansamblu de semne care delimitează cuvintele unele de altele sau indică o scriere incompletă a cuvântului.

Semnele de ortografie sunt: blancul sau pauză albă, cratima, punctul, bara, apostroful, majuscula, etc.

Blancul (...)

... (blanc) – semn de ortografie ce indică lipsa unor cuvinte din propoziţie sau a unor propoziţii din frază.

Exemple:

“- Fată dragă, nici nu ştiu ce-mi aduci (...)

Tu-mi aduci ce are să fie peste patruzeci – cincizeci de ani pe plaiul dezrobit de Tudor!”.

Cratima (-)

Cratima sau liniuţa de unire este un semn de ortografie care indică:

- rostirea împreună a două părţi de propoziţie diferite.

- rostirea împreună a gerunziilor verbale şi a pronumelor reflexive sau persoanelor postpuse.

- elidarea unui sunet. (sau grup de sunete)

- evitarea hiatului.

- un tempou rapid al rostirii.

- indică scrierea cuvinetlor compuse delimitând componentele.

- leagă elementul formativ enclitic al numeralelor ordinale transcrise în cifre romane.

Exemple:

“Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei şi-o să mă-ngrop şi eu!” (părţi de propoziţie diferite)

Te-am văzut ducându-te spre şcoală: luându-ţi paltonul, ai plecat. (gerunzii verbale urmate de pronume reflexive)

Apucându-l de mână, l-a tras afară.

Te-am admirat oferindu-i o floare colegei tale. (gerunzii verbale urmate de pronume personale)

Te-ai dus la şcoală astăzi şi ţi-ai luat corect notiţe. (evitarea hiatului)

Floarea-soarelui din grădina inginerului-şef a crescut cât gardul.

Dinţii câinelui-lup sunt ascuţiţi. (scrierea cuvintelor compuse)

Multe aduceri-aminte îl purtau târâş-grăpiş spre trecut. (scrierea componentelor din locuţiuni)

În secolul al XX-lea, elevii din clasa a VIII-a pot rezolva uşor problemele pe calculator. (numeral ordinal transcris în cifre romane şi element formativ euclitic)

Punctul (.)

Este semn de ortografie în cuvinte formate prin abrevierea primelor litere ale componentelor. (Se pune punct după fiecare literă.)

Exemple:

O.N.U. (Organizaţia Naţiunilor Unite)

S.U.A. (Statele Unite ale Americii)

A.C.R. (Automobil Club Român)

Nu se pune punct în cuvintele formate prin abrevierea silabelor cuvintelor componente.

Exemple:

Rompres (Agenţia Română de Presă), Bankpost (Banca Poştei), Bankcoop (Banca Cooperaţiei)

Nu se pune punct după simbolurile din fizică, chimie, matematică: Kg, m, l, g, mol, Ca (calciu), Be (beriliu) etc.

Bara (/)

Semn de ortografie ce indică:

- abrevierea unităţilor de măsură: m/ s, mol/ g, km/ h etc.

- sfârşitul unui vers şi începutul altuia, când versurile nu sunt scrise unul sub celălalt.

- despărţirea propoziţiilor la analiza sintactică a frazei.

Apostroful (’)

Semn de ortografie ce indică rostirea şi scrierea incompletă a unui cuvânt.

Exemple:

Las’că vine el, tata! (Lasă că vine el, tata!)

Un’te duci tu acum? (Unde te duci tu acum?)

Mămăli’ cu bra’ cu la’ (Mămăligă cu brânză şi cu lapte)

Majuscula

Sau litera mare este un semn de ortografie ce indică:

- scrierea substantivelor proprii;

- începutul versurilor, când acestea sunt scrise unul sub celălalt;

- începutul unei propoziţii sau al unei fraze

http://www.acuz.net/html/Punctuatia_si_ortografia.html

. VIRGULA (,) delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie, stabilind şi raporturile sintactice dintre ele. Virgula marchează grafic pauzele scurte din vorbire, precum şi intonaţia şi ritmul vorbirii.

a) In propoziţie, se pune virgulă: ■ între părţi de propoziţie de acelaşi fel, atuncicând nu sunt legate prin şicopulativ ori prin sau: * subiectul multiplu, urmat sau nu de determinări: Caietele îngrijite, cărţile curate,creioanele bine ascuţite caracterizează un elev conştiincios. ;,

* numele predicativ multiplu, urmat sau nu de determinări: Mihaela este înaltă, suplă, graţioasă în mişcări.

*atribute de acelaşi fel: Şi-a cumpărat o maşină roşie, luxoasă, elegantă. - '

*complemente de acelaşi fel: Sunt pasionat de dans, muzică, excursii.

■între substantiv şi apoziţia explicativă, iar dacă după ea mai urmează şi altă parte de propoziţie, apoziţia se intercalează între virgule : L-am văzut pe Mihai, fratele tău. Minai, fratele tău, a plecat la film.

■ după o construcţie gerunzială sau participială, care este aşezată la începutul frazei: Văzând acestea, m-am supărat. Ajuns acolo, am vorbit cu directorul.

■ complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat se marchează prin virgule, dacă subiectul se află în faţa predicatului:

http://www.acuz.net/html/Punctuatia_si_ortografia.html

Povestea, în situaţia de faţă, pare reală. George, nemaiputându-se stăpâni, se repezi la ea.

■ în cazul schimbării de topică se intercalează între virgule un complement circumstanţial: Acesta e autorul pe care l-aţi citit, la insistenţele mele, acum câţiva ani?

■ se intercalează între virgule cuvinte sau construcţii incidente: Şi iată cum, mulţumită eforturilor voastre, aţi reuşit să învingeţi.

■ după adverbele de afirmaţie sau negaţie: Desigur, s-a înşelat. Nu, nu m-am înşelat.

■ după un substantiv în cazul vocativ: Grigore, vino repede.

■ după interjecţii: Ei, ce veste îmi aduci?

■ conjuncţia aşadar şi locuţiunea conjuncţională prin urmare, aşezate în interiorul propoziţiei se pun între virgule: Luni, aşadar, ne pregătim de plecare. Vom pleca, prin urmare, toţi în aceeaşi zi.

Atenţie! NU se pune niciodată virgulă: * între părţi de propoziţie de acelaşi fel atunci când sunt legate prin şi copulativ ori prin sau: Elevii şi profesorii se înţeleg bine. Luni sau marţi vom pleca? ...

* între subiect şi predicat: Elena învaţă,

*complementele directe şi indirecte aşezate după predicat: El a cumpărat o carte interesantă. Am dat florile mamei mele.

*conjuncţiile însă, deci şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii: Am câştigat premiul fără însă niciun sprijin. A plecat deci fără niciun anunţ prealabil. A venit totuşi destul de repede. b) în frază:

■ In situaţia raportului de coordonare între propoziţiile frazei. • propoziţiile juxtapuse se despart prin virgulă: A venit, /aplecat /şi nici n-am observat./ • se pune virgulă între coordonate de orice fel: Vreau/ să citesc, /să ascult muzică, /să mă relaxez. - completive directe; • între coordonate adversative: S-a întors acasă, dar nu l-am auzit. • între coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba, când, fie, ori, sau: Ba vine, / ba pleacă. Când nu vede, / când nu aude. Fie vrea,/ fie nu vrea, /tot va da examen. Ori ştie, / ori habar n-are despre ce e vorba? Sau se duce la film, /sau stă acasă.

• se pune virgulă totdeauna înainte de o coordonată conclusivă: învaţă superficial, / aşa că nu va lua examenul./

• se pune virgulă înainte de conjuncţia şi atunci când este narativă: Şi-au mers, şi-au mers, şi-au mers, până au ajuns la o pădure de aramă.

Atenţie! NU se despart niciodată prin virgulă:

*coordonatele legate prin şi copulativ ori prin sau:

George învaţă / şi scrie poezii. A chiulit /sau este într-adevăr bolnav?

■ In situaţia raportului de subordonare în frază: • propoziţia atributivă explicativă se desparte prin virgulă de cuvântul pe care-l determină: Locuia în altă cameră, /unde se aflau ogrămadă de cărţi.

• propoziţiile completive directe şi indirecte se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate înaintea regentei: Ce ştiu,/ nu vreau să ţin secret./ Cui e obişnuit cu cititul,/ nu i se pare greu acest roman./

• propoziţiile circumstanţiale de loc, de timp, de mod şi de scop se despart prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei: Unde mi-ai spus, /acolo mă duc./ - CL Când m-am întors, /caietul dispăruse./ - CT Fără să se tulbure câtuşi de puţin, / George şi-a văzut de drum./ -CM Ca să ajungem la timp, /mergem cu maşina./ - CS

• propoziţia cauzală totdeauna se desparte prin virgulă de regenta ei: Fiindcă era ultima zi de şcoală, /am plecat mai devreme./ Am plecat mai devreme,/fiindcă era ultima zi de şcoală. /

• subordonata concesivă se desparte totdeauna prin virgulă de regentă: Cu toate că era întuneric, /nu i-a fost frică./ Nu i-a fost frică, / deşi era întuneric.I

• propoziţiile de orice fel, intercalate în propoziţia regentă, se despart prin virgule: În frunte mergeau, ca să conducă grupul, ghidul şi salvamontiştii.

Atenţie! NU se despart niciodată prin virgulă: • propoziţiile subiective şi predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor faţă de regentă: Ar râde /cine i-ar afla intenţiile. Ce simţea /era /că va face un gest necugetat.

• atributiva neizolată nu se desparte niciodată de cuvântul pe care-l determină: El seamănă cu sora lui / care este brunetă. Am cumpărat cartea / pe care o căutam de atâta timp.

• propoziţiile, completive de agent nu se despart prin virgulă de regenta lor: Aceste măsuri au fost luate / de cine este interesat pentru siguranţa statului

Punctuatia si ortografia

(Continuare)

Exemplu: 58947fmn92ciq9n

Ce frumos canta privighetoarea! (propozitie exclamativa)

Cat de frumos ai stiut sa raspunzi la intrebare! (fraza exclamativa)

Scrie repede! (propozitie imperativa)

Scrie repede ce-ai spus! (fraza imperativa) mi947f8592ciiq

Se pune “!” si dupa substantivele in vocativ asezate la sfarsitul propozitiilor imperative sau exclamative.

Exemplu:

Ce frumos ai cantat, Monica!

Vino repede, baiatule!

Se pune semnul exclamarii si dupa interjectii:

cand interjectia se repeta si formeaza o singura unitate se pune “!” dupa ultima interjectie, iar intre ele se pune virgula sau cratima.

Exemplu:

Of-of-of-of

Dealu-i deal

Si valea-i vale

Mandra-i mandra

Pana moare.

Punctul si virgula (;)

Semn de punctuatie ce marcheaza o pauza mai mare decat virgula, dar mai mica decat punctul si desparte doua propozitii sau fraze independente ca inteles.

Exemplu:

“Avea pofta sa manance o legatura de laptuci; dormind visase ca a inflorit gradina de zarzavat ca in anii cei buni.”

Doua puncte (:)

Semn de punctuatie ce marcheaza vorbirea directa sau o enumeratie si indica o pauza scurta in timpul vorbirii.

Exemplu:

Profesorul spuse multumit:

- Ai raspuns corect!

Copilul a asezat pe banca tot ce avea in ghiozdan: carti, caiete, penarul, cutia de culori si un mar.

Virgula (,)

Semn de punctuatie ce indica o pauza intre parti de propozitie, intre propozitii sau intre fraze, despartindu-le pe baza raporturilor sintactice.

A. Virgula este obligatorie in urmatoarele situatii:

- Intre parti de propozitie de acelasi fel nelegate prin conjunctiile “si”, “sau” (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstantiale multiple).

Exemple:

Copilul, bunicul, catelul, pisica au intrat repede in casa. (subiect multiplu)

Camera inalta, luminoasa, inundata de lumina imi parea un vis. (atribut multiplu)

Intrand in casa, vede florile, cartile, hartile ravasite pe birou. (complement direct multiplu)

Batranul se bucura de frumusetea zilei, de jocul nepotilor, de florile inflorite. (complement indirect multiplu).

Ziua, dimineata, noaptea, el se gandea mereu la viata lui trecuta (complement circumstantial de timp multiplu) etc.

- Intre nume predicative cu sau fara determinant:

Exemple:

Aceasta casa este inalta, frumoasa, noua. (nume predicativ multiplu)

Aceasta casa era noua, luminata la colturi cu becuri puternice, zugravita in alb-argintiu. (nume predicativ multiplu cu determinant)

- apozitia simpla sau dezvoltata se izoleaza prin virgula de restul propozitiei.

Exemple:

Mircea, fiul, a sosit vesel acasa. (apozitie simpla)

Mircea, fiul nostru cel cuminte si ascultator, a sosit vesel acasa.

- locutiunea conjunctionala “asadar”, “prin urmare” se desparte prin virgula de restul propozitiei.

Exemplu:

I-am spus, asadar, rezultatul concursului.

Deci, prin urmare, mi-a cerut scuze.

- gerunziile si participiile verbale, cu sau fara determinant, asezate la inceputul propozitiei se despart prin virgula.

Exemplu:

Suparat, el a trantit usa cu putere. (participiu verbal fara determinant, rol de complement circumstantial de cauza)

Suparat pe colegii sai, el a trantit usa cu putere. (participiu verbal cu determinant, rol de complement circumstantial de cauza dezvoltat)

Alunecand, el si-a rupt piciorul. (gerunziu verbal fara determinant, rol de complement circumstantial de cauza, nuanta temporala)

Alunecand pe gheata din fata casei, el si-a rupt piciorul. (gerunziu verbal cu determinant, rol de complement circumstantial de cauza dezvoltat)

- complementele circumstantiale asezate intre subiect si predicat se izoleaza de obicei prin virgula.

Exemplu:

Eu, atunci, am fugit repede in casa. (complement circumstantial de timp, adverb de timp)

Eu, dis-de-dimineata, am plecat la camp. (complement circumstantial, locutiune adverbiala de timp)

Tu, inainte de a rasari soarele, sa fii la secerat. (complement circumstantial de timp, constructie infinitivala)

El, fiindu-i inghetate mainile, n-a putut scrie. (complement circumstantial de cauza, constructie gerunziala absoluta)

Echipa noastra, acolo, a triumfat asupra tuturor participantilor. (complement circumstantial de loc, adverb de loc)

Ei, de jur-imprejur, vedeau numai nisip. (complement circumstantial de loc, locutiune adverbiala de loc)

El, fara a spune o vorba a iesit din camera. (complement circumstantial de mod, constructie infinitivala)

Voi, spre a intelege, ati facut multe exercitii. (complement circumstantial de scop, verb la infinitiv)

Voi, spre a intelege bine teoria, ati facut multe exercitii. (complement circumstantial de scop, constructie infinitivala)

El, citind mereu, ar fi memorat poezia. (complement circumstantial conditional, verb la gerunziu cu determinant)

El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. (complement circumstantial concesiv, verb la gerunziu cu determinant)

Observatie: Cand subiectul este asezat dupa predicat, complementele circumstantiale se despart prin virgula, numai daca autorul vrea sa insiste asupra lor. ( Exemplu: 58947fmn92ciq9n S-a rezolvat, gresit, exercitiul.) Toate aceste complemente circumstantiale asezate la inceputul propozitiei inaintea subiectului (in cazul in care acesta este exprimat) sau a predicatului, se despart prin virgula de restul propozitiei.

Exemplu:

Citind mereu, el tot n-ar fi reusit.

- complementele circumstantiale asezate intre verbul copulativ si numele predicativ se izoleaza prin virgula.

Exemple:

Ei sunt, atunci, bucurosi.

Suntem, dupa nevoie, si lacrima, si dinte. (complement circumstantial de timp, locutiune adverbiala)

Suntem, fara a ne lauda, cei mai fericiti. (complement circumstantial de mod, verb la infinitiv precedat de prepozitia “fara”)

- substantivele in vocativ, indiferent de locul lor in propozitie se despart prin virgula.

Exemple:

Mama, vino repede! (initiala)

Vino, mama, repede! (medie)

Vino repede, mama! (finala)

- adverbele de afirmatie si negatie, echivalente cu o peropozitie se despart prin virgula.

Exemple:

- Ai stiut bine lectia?

- Da, foarte bine. (Am stitut foarte bine)

- L-ai vazut pe Radu?

- Nu, (Nu l-am vazut) de ieri.

- constructiile in vocativ (substantiv si determinant) se izoleaza prin virgula de restul propozitiei.

Exemplu:

- Vino, fata harnica, mai iute!

- Buna ziua, fata harnica si frumoasa!

- constructiile incidente (cuvinte, propozitii, fraze incidente) se izoleaza prin virgula.

Exemple:

Nu stia, Doamne, nimic. (cuvant incident)

Ea era, ce-i drept, frumoasa. (propozitie incidenta)

Fata lui, ca mi-am adus aminte ca avea o fata care se maritase cu un baiat de la munte, n-am mai dat pe acasa. (fraza incidenta)

- doua sau mai multe propozitii in relatie de coordonare, nelegate prin conjunctia “si”, “sau” se despart prin virgula.

Exemple:

E bine sa inveti, sa citesti, sa te relaxezi.

Problema este, sa vina, sa fie anuntat, sa i se dea un telefon.

- subordonata atributiva intercalata in regenta sau izolata se desparte prin virgula.

Exemple:

Fata care venise fericita acasa, a intrat cantand pe usa.

Ti-am mai dat o alta carte, care carte nu era a mea.

- subordonatele cauzale, modale, conditionale antepuse (asezate in fata regentei) se despart prin virgula, insistandu-se in acest mod asupra circumstantei.

Exemplu:

Pentru ca era suparat, nu te-a salutat.

Cum vei raspunde, asa vei obtine nota.

Daca ar fi stiut, ar fi raspuns corect.

Daca ai invatat atat, de ce nu ai reusit?

Aceeasi situatie si in cazul in care aceste propozitii sunt postpuse (asezate dupa regenta).

- subordonatele concesive si consecutive se despart prin virgula de regenta indiferent de pozitia lor fata de aceasta.

Exemplu:

Desi l-am rugat, n-a ramas la masa.

N-a ramas la masa, desi l-am rugat.

A crescut foarte mare, incat nu l-am recunoscut.

Desi era bolnav el a venit la scoala.

B. Virgula este interzisa in urmatoarele situatii:

- intre subiect si predicat.

- intre verbul copulativ si numele predicativ, in cadrul predicatului nominal.

- intre substantiv si atributul care il determina.

- intre verb si complementul direct si indirect.

- intre interjectia “ia” si verbul urmator.

Exemplu: 58947fmn92ciq9n

Ia priveste aceasta carte!

- in cazul in care se pune virgula, este vorba de doua propozitii.

Exemplu:

Ia, priveste aceasta carte (ia – este imperativul verbului “a lua”, persoana a II-a singular)

- intre SB, PR, CD, AT neizolate, C.I. si regentele lor.

Exemple:

E util ce inveti.

Intrebarea este ce inveti?

E frumos cantecul ce-l inveti.

Eu am vazut ce inveti.

Tu ti-ai adus aminte ce inveti pentru maine la testare.

- circumstantialele de scop introduse prin conjunctiile “sa”, “de” nu se despart prin virgula de regenta.

Exemple:

Am venit aici sa invat.

Am fost la prietena mea de am luat o carte.

- conjunctiile “deci”, “totusi”, “insa” in interiorul propozitiei nu se despart prin virgula.

Exemple:

El a raspuns deci corect.

El a raspuns insa corect.

El a raspuns totusi corect.

Linia de dialog (-)

Semn de punctuatie ce indica inceputul vorbirii directe, replica fiecarei persoane intr-un dialog.

Exemplu:

- V-a placut filmul?

- Mi-a placut forte mult.

- Este primul film-metafora pe care il vad.

Linia de pauza (-)

Semn de punctuatie ce marcheaza o pauza scurta intre propozitii sau fraze.

Exemple:

“O mare e, dar mare lina -

Naturo, in mormantul meu,

E totul calm, ca e lumina!”

In constructiile fara predicat marcheaza lipsa predicatului verbal sau a verbului copulativ.

Exemplu:

In fata mea – copaci inalti, desi ca peria.

Patria mea – oamenii acestia.

In interiorul frazei indica o explicatie tinand locul parantezelor sau al virgulei.

Exemplu:

“La Mestecanis, unde e marea cumpana a apelor, trec de pe Valea Moldovei pe cea a Bistritei – careia toata lumea ii spune Bistrita aurie – si atunci au tovarase de drum plutele care aluneca fosnind la vale.”

Parantezele ( ); [ ]

Semn de puntuatie ce marcheaza o pauza scurta si indica o precizare sau o explicatie in interiorul propozitiei:

Exemplu:

“Era adevarat ca acest sergent nu incetase sa se arate vesel de cand venise (doar cu cateva zile inainte deci de evenimentele de ieri) dar poate...”

Punctele de suspensie (...)

Semn de punctuatie ce indica o pauza lunga in timpul vorbirii si marcheaza intreruperea comunicarii. Nu indica sfarsitul propozitiei sau frazei.

Ghilimelele “ ”; << >>

“ ” (ghilimelele simple) – semn de punctuatie ce indica reproducerea exacta a unui citat sau titlul unei opere, revista, articol, etc. intr-o propozitie sau fraza.

Exemple:

Si Mitica mi-a zis: “Hai pe la amicul Ionescu sa vedem daca e acasa!”.

Poemul “Luceafarul” de mihai Eminescu este un unicat in literatura romana, atat prin continutul sau profund filozofic, cat si prin forma literara perfecta.

Uneori ghilimelele aunt folosite pentru a da un inteles opus cuvantului, subliniind ironia.

Exemplu:

Baiatul lor care nu stia nici tabla inmultirii, la gimnaziu, era “un geniu”.

<< >> (ghilimelele duble sau frantuzesti) indica reproducerea unui citat intr-un alt citat.

Exemplu:

Putin ametit, aseara amicul Mitica ma ia de-o parte si-mi spune: “Iti mai amintesti versurile << Fiind baiet, paduri cutreieram>>?”

3.2. ORTOGRAFIA

Ortografia este un ansamblu de semne care delimiteaza cuvintele unele de altele sau indica o scriere incompleta a cuvantului.

Semnele de ortografie sunt: blancul sau pauza alba, cratima, punctul, bara, apostroful, majuscula, etc.

Blancul (...)

... (blanc) – semn de ortografie ce indica lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii din fraza.

Exemple:

“- Fata draga, nici nu stiu ce-mi aduci (...)

Tu-mi aduci ce are sa fie peste patruzeci – cincizeci de ani pe plaiul dezrobit de Tudor!”.

Cratima (-)

Cratima sau liniuta de unire este un semn de ortografie care indica:

- rostirea impreuna a doua parti de propozitie diferite.

- rostirea impreuna a gerunziilor verbale si a pronumelor reflexive sau persoanelor postpuse.

- elidarea unui sunet. (sau grup de sunete)

- evitarea hiatului.

- un tempou rapid al rostirii.

- indica scrierea cuvinetlor compuse delimitand componentele.

- leaga elementul formativ enclitic al numeralelor ordinale transcrise in cifre romane.

Exemple:

“Ca-n ea s-au ingropat mereu

Ai mei si-o sa ma-ngrop si eu!” (parti de propozitie diferite)

Te-am vazut ducandu-te spre scoala: luandu-ti paltonul, ai plecat. (gerunzii verbale urmate de pronume reflexive)

Apucandu-l de mana, l-a tras afara.

Te-am admirat oferindu-i o floare colegei tale. (gerunzii verbale urmate de pronume personale)

Te-ai dus la scoala astazi si ti-ai luat corect notite. (evitarea hiatului)

Floarea-soarelui din gradina inginerului-sef a crescut cat gardul.

Dintii cainelui-lup sunt ascutiti. (scrierea cuvintelor compuse)

Multe aduceri-aminte il purtau taras-grapis spre trecut. (scrierea componentelor din locutiuni)

In secolul al XX-lea, elevii din clasa a VIII-a pot rezolva usor problemele pe calculator. (numeral ordinal transcris in cifre romane si element formativ euclitic)

Punctul (.)

Este semn de ortografie in cuvinte formate prin abrevierea primelor litere ale componentelor. (Se pune punct dupa fiecare litera.)

Exemple:

O.N.U. (Organizatia Natiunilor Unite)

S.U.A. (Statele Unite ale Americii)

A.C.R. (Automobil Club Roman)

Nu se pune punct in cuvintele formate prin abrevierea silabelor cuvintelor componente.

Exemple:

Rompres (Agentia Romana de Presa), Bankpost (Banca Postei), Bankcoop (Banca Cooperatiei)

Nu se pune punct dupa simbolurile din fizica, chimie, matematica: Kg, m, l, g, mol, Ca (calciu), Be (beriliu) etc.

Bara (/)

Semn de ortografie ce indica:

- abrevierea unitatilor de masura: m/ s, mol/ g, km/ h etc.

- sfarsitul unui vers si inceputul altuia, cand versurile nu sunt scrise unul sub celalalt.

- despartirea propozitiilor la analiza sintactica a frazei.

Apostroful (’)

Semn de ortografie ce indica rostirea si scrierea incompleta a unui cuvant.

Exemple:

Las’ca vine el, tata! (Lasa ca vine el, tata!)

Un’te duci tu acum? (Unde te duci tu acum?)

Mamali’ cu bra’ cu la’ (Mamaliga cu branza si cu lapte)

Majuscula

Sau litera mare este un semn de ortografie ce indica:

- scrierea substantivelor proprii;

- inceputul versurilor, cand acestea sunt scrise unul sub celalalt;

- inceputul unei propozitii sau al unei fraze.

Date post:	12-Feb-2015
Category:	Documents
Upload:	diana-bratu
View:	251 times
Download:	0 times

Analiza punctuaţiei

Documents