REVISTA LICEULUI TEORETIC “NICOLAE IORGA”

CONSONANŢE

BUCUREŞTI, 2007

Colectivul de redacţie

Profesor coordonator: Laura Surugiu

Tehnoredactare:

Prof. Adriana Bendovschi

Colectivul de redactie:

Director Mihaela Andrei Director adjunct Victoria Barbu

Înv. Veronica Bereanda Înv.Victoria Toader

Prof. Ionela Hristescu Prof. Monica Bunescu Prof. Diana Ionescu Prof. Ginel Serban

Informatician Ilona Iordache

Colaboratori permanenti:

Oana Bendovschi Oana Buşe

Ioana Piscanu Laura Voicu

Oana Floristeanu Corina Zamfirache

Amalia Santa Denisa Vlad

Mulţumim tuturor celor care au lucrat la revista!

SO , WE DID IT AGAIN!

Acum un an mi se încredinţa misiunea de a continua coordonarea revistei liceului…misiune grea şi dificilă, mai ales că eram un ucenic în ale realizării unei astfel de publicaţii. Ucenic , e drept, dar de formaţie filolog!

La început a fost greu. Caută colaboratori printre elevii talentaţi din şcoală, adună materialele, selectează-le , grupează-le, şi câte şi mai câte. Ba nu e gata un articol, ba la altul lipsesc diacriticele, nu avem poze, cine se duce la tipografie…Însă am fost un colectiv unit şi am trecut peste toate problemele oricărei redacţii care se respectă, iar rezultatul a fost pe măsură. Am obţinut pentru a doua oară, consecutiv, titlul de Laureat la concursul revistelor şcolare, la faza naţională. Asta da,răsplată!Nici nu ştiţi ce mândri şi ce fericiţi am fost atunci când am primit vestea . Eram singurul liceu din sectorul 1 premiat la nivel naţional.

Orice premiu, mai ales unul ca acesta, ne obligă la mai mult. Anul acesta pornim din nou la drum , cu forţe proaspete, cu „jurnalişti” noi, dar şi cu membri din garda veche, cu experienţă. Pentru că nu ne place monotonia, pentru că vrem să încercăm mereu ceva nou, propunem o nouă structură a revistei. Prima parte, cea mai voluminoasă, se referă la liceul nostru, cu câteva dintre activităţile lui(mult mai multe în realitate, mult mai multe, dar pentru astea nu ne-ar ajunge paginile unei reviste), cu proiecte, cu activităţi extraşcolare, cu tineri inimoşi şi sensibili .A doua parte e dedicată Europei, continentului care ne-a primit la 1 ianuarie 2007 cu braţele deschise ; includem o prezentare a instituţiilor europene într-un articol bine documentat , apoi o reflectare a artei româneşti în plan european şi un articol sensibil legat de o Europă ideală. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, prezentăm articole aparţinând diferitelor discipline, pentru a demonstra că tinerii din liceul nostru sunt inteligenţi, culţi, preocupaţi de domenii diverse şi foarte talentaţi.

Suntem , zicem noi, nişte învingători şi sperăm să câştigăm din nou. Suntem veseli, optimişti,puternici şi motivaţi, Acesta este spiritul Iorga!

Dacă nu ne credeţi, veniţi să ne cunoaşteţi, la noi acasă , la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”! Vă aşteptăm cu drag!

Profesor coordonator, Laura Surugiu

5

IMPRESII LA ÎNCEPUT DE LICEU...

Pentru mulţi, liceul

rămâne cea mai frumoasa

perioadă a vieţii. Sunetul

clopoţelului şi amintirea

colegilor le mai răzbat încă

în suflet şi, dincolo de

trecerea timpului, au rămas

impregnate acolo, în toate

fibrele sufletului lor.

Viaţa de licean începe ca un vârtej. Te vezi cuprins de o

avalanşă de lucruri noi pe care trebuie să le experimentezi deodată,

fără a înţelege ce e cu tine. Deşi, poate la început confuz, reuşeşti

apoi să te profilezi, printre profesori, colegi pe care abia i-ai cunoscut

şi reguli, în umbra unei noi , dar interesante etape.

Alegerea liceului reprezintă un moment important în viaţa

fiecărui elev, căci de ea depinde dezvoltarea propriei personalităţi. În

fiecare an, Liceul "Nicolae Iorga" urcă o noua treaptă în ierarhia

şcolilor cu tradiţie, mentinându-şi renumele bine stabilit. Porţile

liceului se deschid permanent pentru elevii buni, onoraţi să poarte

mai departe spiritul "Nicolae Iorga". Cadrele didactice foarte bine

pregatite, precum si rezultatele deosebite obţinute la nivel educativ în

urma numeroaselor concursuri şcolare, în care elevii se implică,

reprezintă principalele motive pentru care copiii aleg să frecventeze

cursurile liceului "Nicolae Iorga".

6

Părerea doamnei director Mihaela Andrei, potrivit căreia, "este

firesc ca liceul sa fie ales de elevi buni, pentru că este o scoală

frumoasă, luminoasă, cu bază materială modernă si eficientă", vine in

sprijinul afirmaţiei de mai sus, demonstrând că aici este locul în care

elevii işi pot valorifica potenţialul.

Desigur, asigurarea proiectelor şi a programelor educationale

interesante, îi obligă în acelaşi timp pe elevi sa fie la înalţimea ilustrei

personalităţi, ce dă numele liceului. Aşa cum însăşi doamna Mihaela

Andrei afirma, spiritul "Nicolae Iorga" înseamnă, înainte de toate,

competenţă, respect, seriozitate, viziune sintetica, implicare şi

daruire". Dorinta de a fi printre cei mai buni ambiţionează astfel pe

toţi cei care, prin devotament şi poate chiar spirit de sacrificiu, îşi dau

aportul pentru atingerea ţelului pentru care luptă. Sufletul fiecăruia

dintre cei implicaţi în această dezvoltare vibreaza oricând "Nicolae

Iorga" ocupă poziţii fruntaşe, elevii cinstind si onorând în acest fel

numele marelui om politic şi istoric. Astfel, spiritul "Nicolae Iorga"

trebuie păstrat viu în sufletul fiecăruia dintre noi, constituind suportul

pe care desăvârşirea personalităţii noastre se va putea materializa.

"Nicolae Iorga" demonstrează că cel mai important rol al şcolii este

acela de a forma oameni din toate punctele de vedere, confirmând

astfel spusele ilustrului istoric: "Şi în pregătirea sufletelor omeneşti

ploaia mica şi răbdătoare aduce ,fără îndoială ,roade".

Zamfirache Corina Clasa aIX-a

7

Muncel 2006, tabără de idei... Totul a început cu un telefon. Era

Miki care, din cauza unor probleme cat se poate de obiective, era privat de plăcerea deosebită de a merge în tabăra oferită ca premiu în urma succesului deosebit de care s-a bucurat numărul de anul trecut al revistei liceului la "Concursul de reviste şcolare", faza pe sector şi care îmi oferea mie privilegiul de a participa în locul lui. Acolo urma să aibă loc un concurs de "creaţie" la care participarea era obligatorie. Deoarece nu prea aveam idei despre ce aş putea eu să creez, m-am hotărât să asamblez o colecţie de poze făcute de mine de-a lungul timpului care puteau fi folosite ca materiale pentru ilustrarea "revistei concursului naţional al revistelor şcolare". La 3 zile după telefonul care mi-a schimbat o săptămâna din

vacanţa, la ora 7.30, mă trezesc hoinărind prin Gara de Nord, căutând cu atenţie un grup de persoane (de parcă cunoşteam pe vreunul dintre ei). Până la urmă ne găsim cu un telefon şi, după 30 de minute de aşteptare trenul plecă spre Iaşi, oraşul minunat in care, din cate ştiam eu, urma să ne petrecem următoarea săptămână din viaţa noastră. După câteva ore bune de mers cu trenul, coborâm, în

sfârşit, într-un orăşel mititel cu numele de Paşcani, un fel de sătuc cu electricitate de unde urma să luăm microbuzul, care tocmai plecase fără sa ne aştepte, sau aşa figura in planul iniţial. După lungi aşteptări, (mai lungi ca cele din gara de nord) un şofer haios , aproape de spiritul nostru, dintr-un

8

8

microbuz binevoitor, s-a îndurat de noi şi s-a oferit să ne ducă la destinaţie, contra cost ,bineînţeles.

Spre surprinderea mea, care încă mai credeam că ne apropiem de Iaşi, numărul locuitorilor pe metru pătrat scădea drastic, de la căsuţe pe marginea drumului ajunsesem la căsuţe pe o singura parte şi chiar la căsuţe pe o singura parte din 100 în 100 de metri, până când, la un moment dat, am intrat in pădure unde, după ce am parcurs circa 2 kilometri, am "debarcat" la tabăra de elevi şi studenţi Muncel, o mână de case risipite pe-un picior de plai.

După ce ne-am instalat in căbănuţa care ne era repartizată, ne-au fost prezentate împrejurimile, ne-au fost dezvăluite orele între care ne bucuram de apă calda în băicica noastră comună si ne-a fost comunicat programul excursiilor pe care aveam sa le facem in zilele ce urmau. Una din atracţiile principale ale taberei era locul de joacă pentru copii, fiind frecventat de elevii participanţi, dar şi sala de festivităţi, unde aveam accesul la calculatoare, în scopuri didactice bineînţeles, internet, masă de ping-pong ,multă muzică bună şi, şi mai multă sub formă de manele. Acolo am întâlnit elevi de vârsta mea şi nu numai, din toate judeţele ţării, cu accente care de

care mai variate şi mai amuzante, fiecare cu povestea lui, adolescenţi implicaţi in jurnalism, persoane prietenoase în compania cărora nu aveam cum să nu mă simt bine.

Excursiile organizate din două în două zile au fost, în mare parte, interesante şi captivante, punându-ne faţa în faţă cu mari scriitori contemporani şi oferindu-ne ocazia să vizităm Iaşiul din scoarţă în scoarţă, Mitropolia, Biserica Trei Ierarhi şi chiar Palatul de cultură. În ultima zi, după o serie de nopţi nedormite, a avut loc premierea celor mai bune creaţii literare ale elevilor prezenţi. Deşi sucevenii au luat 9

totul, eu eram mulţumit că pozele pe care le adusesem au ilustrat aproape in întregime revista taberei, inclusiv coperţile. În ultima seară am petrecut toţi ca jurnaliştii până când ne-a prins răsăritul jucând ping-pong şi am fost nevoiţi sa fugim în dormitoare şi să împachetăm in cea mai mare viteză ca să nu cumva să pierdem trenul înapoi spre casa. Călătoria spre casă a fost mai tristă (pentru că nu aveam locuri pe scaune şi a trebuit să stăm în picioare până la Bucureşti, nu de alta), deoarece simţeam toţi ca despărţirea este iminentă şi priveam cu nostalgie clipele petrecute împreună. La "capătul drumului" am început să cer numere de telefon în dreapta şi în stânga până când colectivul s-a amestecat cu mulţimea din gară şi s-a risipit încet- încet. În definitiv, tabăra a fost un prilej unic de a socializa şi de a mă implica direct in activităţi culturale extraşcolare, de a vedea câte puţin din ce înseamnă cu adevărat să fii jurnalist, dar şi de a mă distra tare alături de persoane de vârsta mea din toate colţişoarele ţării.

Alexandru Constantinescu Clasa a XII –a A

10

Un joc de puzzle…

Printre comentariile lui Alpatov şi eseurile lui Cassirer, mi-am făcut timp

să scriu acest articol. Studenţia e lucru mare, iar febra sesiunii e teribilă, mai ales dacă eşti boboc, la fel ca mine. Înainte de examenul de la Ideea Europeana mi s-au strecurat în minte nişte amintiri atât de vii, care ţin morţiş să mă facă să las cursurile din mână şi să cad în visare.

Total a pornit de la întâlnirea întâmplătoare cu un amic mai vechi, care învaţă în Iorga, liceul ce m-a găzduit şi pe mine 4 ani. Ne-am adus aminte cum ne întâlneam în staţia de autobúz şi vorbeam despre proful de economie sau profa de sport. Aspecte nesemnificative în aparenţă, dar care au umplut paginile romanului meu de licean.

Acum, că sunt la facultate, mi-am dat seama că ei, « cei maturi », aveau dreptate : « Viaţa de liceu nu se compară cu nimic ! Bucuraţi-vă de ea pentru că e unică. » .Eram destul de sceptică în privinţa acestui lucru, dar am reuşit să înţeleg că este adevărat. Prieteniile care se leagă în perioada liceului sunt cele adevărate. Oamenii cu care intri în contact, îi descoperi şi îi cunoşti cu adevărat aici, în băncile liceului. La facultate, lucrurile se schimbă… E vremea maturizării, pe toate planurile,dar mai ales profesional. Liceul are menirea să te sprijine şi să te susţină pentru a putea fi capabil să-ţi alegi un drum, te ajută să-ţi formezi un vis pe care să-l urmezi. Facultatea înseamnă concret.

Eu am învăţat în Iorga, Nicolae Iorga … şi nu regret nicio clipă. Fiecare profesor, fiecare coleg şi chiar doamna de la magazin au fost la locul potrivit pentru a zugrăvi un spaţiu frumos, ideal, unde să mă bucur că îmi petrec câteva ore din zi. Amicul de care spuneam mai devreme e încă elev aici , în an terminal, el încă se bucură de mirajul liceului şi îl invidiez. Sper să se bucure de fiecare clipă petrecută în banca lui şi să profite din plin de atmosfera plăcută din pauze. Eu am rămas cu multe amintiri, care s-au întipărit în minte şi în suflet şi sper să rămână acolo, pentru că îmi face mare plăcere să-mi amintesc de cei 4 ani de liceu petrecuţi aici. Am avut multe de învăţat şi am avut ocazia să învăţ de la nişte oameni deosebiţi. Caractere puternice, blânde, cu zâmbet cald ne iniţiau în tainele vieţii. Engleza, româna, franceza, istoria, filosofia, geografia, sportul şi toate celelalte materii erau preferatele mele, pentru că îmi plăceau oamenii de la catedră, care de multe ori renunţau la formalitate şi se apropiau de noi ca nişte adevăraţi prieteni şi confidenţi. Un zâmbet melancolic desenez pe chip atunci când mă gândesc la perioada liceului. Îmi amintesc de colegi, de teze,de serbări, de prima banca, de chiuluri nevinovate, de bileţele de dragoste, de săruturi furate şi lacrimi curate. De inspecţii, de creta şi buretele care lipseau cu desăvârşire, de mecanicul mereu pus pe glume, de bălţile din curtea interioară după o ploaie zdravănă. Sunt atât de multe de spus,încât condeiul nu ar face faţă amalgamului de amintiri, căci scriu din inimă, iar inima nu are sfârşit. În toţi cei 4 ani am învăţat ce îmi doresc de la viaţă, ce trebuie să ocolesc şi mai ales pe cine, am iubit, am fost dezamăgită, am râs, am plâns,

11

mi-am făcut prieteni, mi-am învins timiditatea, am cântat la festivităţi, am fost alergată prin zăpada… am fost o generaţie frumoasă,zic eu, iar cele care urmează vor fi şi mai şi … pentru că vor încerca sa îi depăşească pe seniori . Profesorii care ne-au fost alături sper să ne păstreze cu plăcere în gând. Nu am fost noi elevii model, dar nu le-am dat nici foarte mari bătăi de cap . Singurul regret, deşi nu e bine să ai regrete ( asta tot în liceu am învăţat ) este ca un pot retrăi aceste clipe, dar amintirea lor va fi veşnică. Ultimul an a fost de vis. Chiar dacă ne aştepta un examen important, nu am uitat să râdem, să ne bucurăm de viaţă, în toată splendoarea ei. Ultimul clopoţel, festivitatea de absolvire, banchetul, au fost unele din cele mai emoţionante momente din viaţa mea. Zâmbetul înecat de lacrimi triste ale despărţirii de marea familie au fost încărcate de sentimente de melancolie şi de fericire. Iorga e o famile, o foarte mare familie, cu prichindei şi adulţi în devenire, mereu cu suflet tânăr, care ştie să râdă, să facă haz de necaz, să se bucure de momentele importante şi mai puţin importante, dar care fac deliciul vieţii. Fiecare om, fiecare spirit, fiecare banca şi fiecare frunză din copacii grădinilor sunt aşezate de o mână divină … ca într-un joc de puzzle… un joc fără de sfârşit …

OANA FLORISTEANU absolventa, studenta la Facultatea de Litere 12

PROIECTUL NOSTRU

E început de decembrie… La ora de română aflăm că pe 6 e ziua liceului şi că se vor face diferite activităţi, inclusiv un proiect la română. Ne-am decis să participăm, cu toate că nu înţelesesem prea bine despre ce e vorba.

Aşa că iată-ne pe 6 decembrie, într-o miercuri dimineaţă în curtea liceului, înconjurate de copii de şcoală primară care vorbeau despre cadourile de la Moş Nicolae. Acum, fiecare ştia ce are de făcut, fiecare avea o mică idee dintr-un proiect mare.

Ne-am gândit că ar fi cazul să completăm site-ul liceului, că doar trăim în epoca internetului, şi cum se informează copilul mai bine dacă nu de pe internet? Aveam ţinte clare, ştiam exact ce i-ar atrage pe copiii de gimnaziu interesaţi de liceul nostru, că doar la asta ne gândisem şi noi cu un an înainte. Două dintre noi au plecat cu aparatul foto să facă nişte poze. Terenul sintetic era pentru băieţi… Am făcut tot soiul de poze: cu liceul, cu interiorul, cu laboratoarele…

Aveam acum pozele, deci aveam tot ce era necesar… aşa că am pornit la treabă… A, să nu uit…era un concurs. La care participau şi alte echipe de la 9E şi de la 11E. Atmosfera era una de competiţie acerbă, fiecare voia să câştige. Noi ne-am văzut de treabă , am descărcat pozele şi pentru fiecare poză am inventat o mică poveste. Frazele ne veneau de la sine, cu toate că simţeam că ceva ne lipseşte.

Ne-am ridicat ochii de pe laptop şi ne-am dat seama… Scrisesem despre terenul de fotbal, despre laboratoare, despre curte, despre orice îţi trecea prin cap că ai putea găsi aici, dar nu scrisesem nimic despre profesorii noştri… Uitasem de lucrul cel mai important: aici, la Liceul „Nicolae Iorga”, profesorii sunt acei oameni de încredere pe care te poţi baza atunci când ai nevoie, cei care îţi vor da mereu un sfat bun.

După jumătate de oră de efort creator, a sosit momentul adevărului… Eram sigure de proiectul nostru. Ştiam că e cel mai bun. Şi aşa a fost. AM CÂŞTIGAT!!! Proiectul ne-a adus un zece la română şi şansa de a ne promova liceul. Şi, de ce nu, a fost o experienţă frumoasă.

Clasa a X-a D 13

IAR AM CÂŞTIGAT!

PREMIUL “TINERE SPERANŢE” – trupa “PRICHINDEII” –clasa a III-a B

“BUCURIILE ŞI PERIPEŢIILE NOTEI 3”

Suntem mici, dar plini de elan. Am câştigat şi la ediţia 2007 a Festivalului de

teatru „Mark Twain” premiul „Tinere speranţe”.

Ne dorim să participam şi la ediţia următoare şi să obţinem un premiu.

Nota 3 (Mihai Suteu)

“Am fost foarte emoţionat, fericit că am jucat acest rol, mândru că am

fost premiaţi”.

Monica (Ana – Maria Stanca)

“M-am bucurat că am fost aleasă să joc. După ce am terminat spectacolul

doream să mai intru pe scenă. Am avut emoţii la decernarea premiilor şi am fost

încântat de partenerii de scena. Se putea şi mai bine”

Rodica (Beatrice Oana Brudasca)

„Am simţit multă bucurie, plăcerea de a juca”

14

Sanda (Eliza Radulescu)

„Emoţii că eram pe o scenă mare, naţională, cu multă lume, un juriu de

elită, concurenţi remarcabili. M-am bucurat mult pentru premiul obţinut”.

Gelu (Sebastian Iancu)

„Puţine emoţii la început, îmi doresc să mai joc şi în alte piese. M-am

bucurat pentru premiu”.

Radu (Ştefan Costache)

„Mi-a părut bine că am fost ales în echipă, am fost fericit pentru premiu”.

Doctorul (Mihai Stanica)

„Puţine emoţii, dar fericit că am jucat într-o piesă prezentată la un mare

festival şi că mi-am făcut părinţii să plângă de fericire.

Învăţător. VERONICA BEREANDA

15

ŞCOLARI MICI, SUCCESE MARI

Primăvara a venit cu raze de soare, copaci înfloriţi şi clipe de fericire

pentru mulţi copii din clasa a IV-a A, care au reputat succese deosebite la concursurile şcolare susţinute în luna martie. Olimpiada de limba romana a adus premii celor mai talentaţi în arta cuvântului: Maria Uzum, Irina Prisacariu, Paula Stan, Teodor Sabau, Ana Legendi, Raisa Chirita, Mihai Mangir. Arhimede i-a chemat la start pe cei mai buni matematicieni: Ana Legendi, Teodor Sabau, Mihai Mangir, Rucsandra Diculescu, Maria Uzum, Paula Stan. Intuiţia nu i-a fost înşelată, căci toţi au obţinut performanta de a se califica la faza naţională.

Sufletul ne-a vibrat de bucurie şi de speranţă ca visele se pot împlini. Aceste momente sublime ascund însă multe luni şi zile de muncă susţinută, de renunţări la bucuriile copilăriei. Am avut încredere de la început în aceşti copii, mi-am propus să iasă învingători, si-au propus şi ei acest lucru şi au dovedit că pot s-o facă. Munca în echipă, dăruirea din partea tuturor a fost cheia succesului nostru. În continuare, îi aşteaptă şi alte încercări, care sper să-i prindă la fel de bine pregătiţi. Le doresc tot succesul din lume, pentru că-l merită din plin. Sunt cu sufletul alături de ei şi nu vreau să mă gândesc că sfârşitul clasei a patra se apropie vertiginos şi va trebui să ne luăm rămas bun.

Am scris aceste rânduri cu dragoste pentru cei care timp de patru ani au fost şi “copiii mei”.

Înv. Victoria Toader

16

UN DAR DE SUFLET

Suntem obişnuiţi ca în fiecare an, de sărbători, să dăruim celor dragi un

cadou, care cu siguranţă le va aduce zâmbetul pe buze. Iar atunci când darul este oferit din suflet, bucuria este şi mai mare. De aceea, înaintea vacanţei de iarnă, câţiva elevi ai liceului nostru au format un grup coordonat de către domnii profesori Gabriel Ion, Niculina Dogaru, Ioana Hristescu şi Laura Surugiu, pentru a aduce o mică bucurie unor oameni părăsiţi de cei dragi.

Prima vizită am făcut-o unui azil de bătrâni şi pot spune că a fost o experienţă unică. Cu toţii am rămas impresionaţi cum prin simpla noastră prezenţă am reuşit să le aducem o imensă bucurie acelor oameni. Pe chipul lor se putea citi uimirea de a ne vedea acolo iar atunci când le ofeream micile noastre atenţii, primeam în schimb întrebarea „chiar e pentru mine?”, urmată de o privire plină de entuziasm, asemenea unui copil. Unii dintre noi am putea considera această reacţie aparent banală, mai ales dacă mai mereu avem parte de cadouri şi cel mai important, de cei dragi alături de noi. După ce am plecat de acolo, am început să mă întreb de ce oare există un asemenea loc când toţi acei bătrâni ar trebui să fie alături de familiile lor.

Următoarea noastră oprire a fost la un orfelinat, unde, de asemenea am rămas plăcut impresionaţi de copiii care, deşi nu cunosc ce înseamnă dragostea părintească, sunt foarte afectuoşi, prietenoşi şi dornici de conversaţie. Toţi merg la şcoală sau la grădiniţă şi zilnic fiecare are o îndatorire în cadrul orfelinatului, lucru care, spun ei, îi „ învaţă ce înseamnă să fie responsabili”. Şi totuşi să nu credeţi că viaţa lor este atât de uşoară precum pare. În spatele acestei exuberanţe, pe care cu siguranţă o afişează oarecum din politeţe faţă de noi, se ascunde un suflet trist, dezamăgit de viaţă. Atunci când ne întrebau cum e să ai părinţi şi noi începeam să le povestim, făceau nişte ochi mari, încântaţi de ceea ce auzeau, pentru ca mai apoi să vedem în ochii lor o urmă de tristeţe, întrebându-se dacă vor avea şi ei parte de aşa ceva vreodată.

În momentul în care ne-am decis să facem aceste două vizite, ne-am gândit că ar fi frumos că în preajma sărbătorilor să le aducem o mică bucurie sufletească atât celor mari, cât şi celor mici şi se pare că am reuşit. Ba chiar mai mult, zic eu că şi noi am avut de câştigat, atât o lecţie de viaţă , cât şi nişte noi prieteni.

Alexandra Şerban

clasa a XI – a A

17

O REVISTĂ ...ALTFEL

“Universul nostru albastru”- acesta ar fi

definiţia revistei “L’Equipe A”. Numele nu a fost

greu de găsit pentru că noi, clasa a XI-a A, suntem o

adevărată echipă şi împreună am reuşit să realizăm

acest proiect. O considerăm “universul nostru

albastru”, în virtutea graficii inedite, dar şi pentru că

ea cuprinde toate gândurile, visurile noastre, tot ceea

ce ne trece nouă prin cap, ce ne interesează sau ce

credem noi că îi interesează pe adolescenţi. Articolele

despre dragoste şi prietenie (“L,amour”, ”Suflet

pierdut”) sau cele despre problemele tipic adolescentine cum ar fi orgoliul,

solidaritatea si multe alte dileme întâlnite în acestă perioadă a vieţii (”Si

totusi…”, “Enigma apusului”, ”Dilemele vietii”, “Linistea de sine”), dezvăluie

multe secrete despre noi.

În plus, în paginile revistei puteţi găsi şi poezii scrise de noi şi inspirate

din realitatea noastră (”Ador”, “Doar cu tine”, “O floare”), ceea ce demonstrează

spiritul nostru creativ. Să nu uităm însă că suntem adolescenţi şi ne place

sportul şi moda, iar articolele despre acestea nu puteau să lipsească, aşa că

noi te învăţăm cum să fii sănătos şi să arăţi bine. ”Be beautiful” şi “Sportul

între a lupta şi a trişa” îţi arată acest lucru. Pentru că ştim că nouă, elevilor,

ne place să aflăm cât mai multe despre profesorii noştri preferaţi, revista

noastră cuprinde şi un interviu interesant cu domnii profesori Dan Petria si

Roxana Fedorca.

Ceea ce face foarte interesantă revista este modul în care este concepută:

redactarea bilingvă (în română şi în franceză) este elementul nostru de

originalitate.Revista vorbeşte foarte mult despre noi - “l’Equipe A”, iar noi

credem că am reuşit să facem ceva interesant. Totuşi trebuie să recunoaştem

că suntem încă la început şi nu am fi reuşit fără ajutorul profesorilor

coordonatori: Ioana Hristescu si Larisa Gojnete, cărora le mulţumim foarte

mult.

Denisa Vlad clasa a XI - a A

18

CARTUREŞTI – UN LOC DE SUFLET

Deşi este situat în centrul Capitalei, locul este aproape necunoscut.

Zeci de tineri, poate chiar sute, trec aproape zilnic pe aici şi se întreabă: "Ce

este înăuntru?".

Tocmai pentru a răspunde la aceasta întrebare, Consiliul local al

tinerilor din sectorul 1 a organizat cu sprijinul I.S.M.B. proiectul "MIND THE

BOOK". Acest proiect presupunea împărţirea în rândul elevilor a unor taloane

de reducere cu 20% a cumpărăturilor făcute în această librărie. Proiectul a

făcut mai cunoscut în rândul elevilor numele Cărtureşti, dar pentru cei care

încă nu l-au descoperit , voi scrie următoarele rânduri.

Prezentarea librăriei se face simplu încă de la intrare printr-un afiş pe

care scrie: "Cărtureşti: carte, ceai, muzică, dichis". Le vederea acestei

prezentări nu prea ştii la ce să te aştepţi. După ce intri, descoperi o librărie cu

totul specială. "Ce are aşa special o librărie?" ar întreba unii... De îndată ce-i

treci pragul, vei vedea: în dreapta o încăpere cu pereţii acoperiţi cu cărţi, în

stânga la fel, cea de-a doua uşă din dreapta te conduce într-o cameră care

găzduieşte nişte rafturi cu o mulţime de sortimente de ceai şi diferite ustensile

pentru prepararea şi păstrarea ceaiului, iar in centrul încăperii sunt rafturi cu

diverse CD-uri.

Din aceasta cameră poţi urca nişte trepte care duc la mansarda

librăriei. Aici cărţile sunt în largul lor aşezate într-o ordine deplină. În

mansardă găsim diverse modele de căni şi diverse tipuri de ceai, al cărui

miros completează perfect muzica ce se aude în surdină, oferind o atmosferă

aparte.

Pana aici totul pare normal: o librărie în care se vinde şi ceai, nimic

extraordinar ai putea spune, dar am lăsat prezentarea acelui lucru care o face

specială la sfârşit.

Librăria are un loc în care poţi citi şi te poţi relaxa în compania unui

ceai şi a unei muzici bune.

19

Contrar aşteptărilor, majoritatea

persoanelor din ceainărie sunt tineri

care au venit fie pentru a căuta o carte

pe care să o citească într-un loc liniştit,

fie sunt veniţi " la bârfă.

E un loc care cu siguranţă merită descoperit. Eu l-am descoperit acum

doi ani dintr-o fericită greşeală, aş putea spune: era o zi de iarna când mă

plimbam alături de colegii mei de teatru prin Romană şi căutam un loc în care

să ne dezgheţăm puţin, nu vroiam un pub sau vreun bar, ci doar un loc liniştit

în care totuşi să ne simţim bine; unul din colegii mei a văzut scris pe un afiş:

"Librăria Cărtureşti: carte, ceai, muzica, dichis", suna drăguţ şi ne-am gândit

să vedem ce e înăuntru. Am intrat şi am văzut camerele cu cărţi si ceaiuri,

apoi am intrat într-o cămăruţă cu mese, mirosea a ceai de trandafiri şi era

aproape gol, am întrebat dacă putem sta şi am fost poftiţi înăuntru, am fost

întrebaţi ce comandăm, apoi ni s-au adus ceaiurile şi timpul a trecut pe

nesimţite, noi fiind cufundaţi în poveştile noastre, în compania ceaiului şi a

muzicii ce se auzea".

După ce am plecat de acolo, pot spune că am fost surprinsă într-un

mod plăcut de ceea am găsit. A doua oară când am trecut prin faţa librăriei şi

am simţit mirosul de ceai, mi-am amintit pe loc de atmosfera din ceainărie şi

mi-a fost imposibil să nu intru.

Librăria Cărtureşti este locul meu de suflet: cărţi, muzică, ceai;"3 in 1"

as putea spune, un loc care te relaxează şi iţi încărca bateriile pentru o

săptămână întreagă, un loc în care merită sa-ţi petreci timpul liber.

"Cărtureşti: carte, ceai, muzica, dichis"- data viitoare când vedeţi

afişul, îndrăzniţi să-i treceţi pragul.

LAURA VOICU

Clasa a 12-a C

20

„AI CARTE, AI PARTE.”

Tineretul resimte acut necesitatea de a cunoaşte şi

înţelege viaţa, lumea în care s-a născut, învaţă,

munceşte şi trăieşte. El îşi păstrează nealterate

curiozitatea, capacitatea extraordinară de a se mira, de a întreba şi de a se

întreba.

Într-o lume dominată de stres şi violenţă, proiectul MIND THE

BOOK organizat de Consiliul Local al Tinerilor din sectorul 1, împreună cu

I.S.M.B şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi-a propus să încurajeze LECTURA

în rândul elevilor de liceu alături de Editura Corint, prin prezentarea bogată de

cărţi oferite.

Totodată, Editura Corint a organizat dezbateri şi acţiuni cu

elevii claselor de liceu din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, încercând a-i

convinge pe aceştia că LECTURA reprezintă una dintre cele mai interesante şi

captivante valori ale vieţii. Prin intermediul cărţii, al lecturii în general, elevii îşi

pot îmbogăţi, dezvolta considerabil paleta cunoştinţelor şi cunoaşterii, în

vederea realizării de noi proiecte pentru viitor.

Cele mai importante branduri au fost

din gama cărţilor de popularizare a ştiinţei, până la

romane de toate genurile pentru toate categoriile de

cititori.

Editura Corint a încercat să le

redea elevilor dorinţa, pasiunea pentru LECTURĂ. Un procedeu, o informaţie

simplă şi firească a vieţii de zi cu zi. O metodă uşoară de a afla lucruri noi, un

mod pozitiv al gândirii, o documentare, un principiu, un studiu elocvent pentru

învăţare.

De asemenea, cititul, reprezintă o activitate de însemnătate

fundamentală pentru adaptarea individului la mediu, care conduce la o nouă

achiziţie comportamentală sau la o modificare în plan comportamental.

Cred că fiecare din noi îşi doreşte să exploreze, să cunoască,

să descopere şi să acumuleze cunoştinţe citind opere ale unor celebri scriitori

atât români, cât şi străini.

21

Prin gama impresionantă de cărţi, Editura Corint a încercat să vină în faţa

elevilor cu colecţii noi şi captivând atenţia acestora.

Cu această ocazie, s-au împărţit taloane de reducere la cumpărarea

unor cărţi de la librăria Cărtureşti.

În această perioadă de schimbări multiple nu numai în domeniul

economic, ci şi cultural, în care un rol destul de important în viaţa noastră îl

ocupă calculatorul, totuşi câteodată simţim nevoia să ne refugiem şi să găsim

acea pace sufletească răsfoind filele unei cărţi de lectură.

Nimic nu se compară cu acea senzaţie unică pe care o simţim atunci

când dornici de cunoaştere ne aşezăm la biroul de lucru şi începem să citim una

din lecturile preferate. Este o emoţie pe care o trăieşte

fiecare în parte, transpunându-se uneori chiar în pielea

personajelor pe care autorul le descrie într-o formă

particulară.

Cred că există în fiecare din noi o părticică care-şi doreşte să

cunoască, să descopere şi să acumuleze cunoştinţe citind opere ale unor celebri

scriitori atât români cât şi străini.

Ce simte oare un licean atunci când îl citeşte pe Ion Creangă cu

„Amintiri din copilărie” sau chiar pe Shakespeare. Ce poate fi mai frumos decât

să şopteşti fiinţei dragi o poezie din tezaurul inestimabil al lui Eminescu?

Toate aceste opere au îndemnat Editura Corint să pună la dispoziţia

cititorilor, dar în special al elevilor, o colecţie bogată de cărţi, ce vin să

întregească pachetul de cunoştinţe necesare acestora.

AMALIA-MARIA SANTA CLASA A IX-A E

22

BALUL BOBOCILOR...CE EXPERIENŢĂ!

Nu ştiu dacă este numai o impresie, dar cu fiecare an “balul bobocilor” este mai

mult decat o tradiţie. Se transformă într-un spectacol de gală al altor generaţii de elevi, pregatite

cu grijă şi seriozitate.

Anul acesta, fără să fiu subiectivă, mai mult decât în cei precedenţi, am trăit

totul cu o altă intensitate. Am realizat că dincolo de relaxarea şi distracţia serii festive, balul are

pe lângă partea vizibilă, una dincolo de scenă, cea de “culise”, unde totul are altă conotaţie şi

emoţie!

De la început, a fost multă muncă, agitaţie, telefoane, drumuri, oameni care

te ajută şi oameni care te refuză , dar şi plăcerea de a descoperi şi de a selecta cu responsabilitate

“noii boboci”. Toţi s-au dovedit a fi extrem de talentaţi, de responsabili pentru evenimentul pe

care urmau să îl reprezinte, receptivi la tot ce înseamnă organizarea spectacolului şi toleranţi cu

oboseala repetiţiilor.

Cu siguranţă, sponsorii noştri, cărora le mulţumim pentru generozitate, au

avut un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte aspectul artistic al bobocilor, transformându-i

prin machiaj, coafuri, îmbrăcăminte şi accesorii în adevărate “fotomodele”în miniatură.

“Premiera” spectacolului, fixată într-o târzie zi de toamnă, i-

a adunat pe toţi, profesori şi elevi, îmbrăcaţi festiv, relaxaţi ,

dansând degajaţi , uitând de cataloage, note şi de exigenţa de

la clasa. Poate de aceea, “balul bobocilor” , dincolo de

spectacolul în sine, este o alternativă a vieţii de elev. Sunt

momente unice care ne apropie de dascălii noştri, receptivi la

distracţii şi voie buna.

In fata juriului exigent, bobocii au uitat parcă de emoţii şi au

prezentat cu uşurinţă ţinutele de zi şi de seară, au dansat pe

diferite ritmuri muzicale şi ne-au amuzat cu proba

“travestiţilor”, care a dat o notă originală spectacolului.

23

Alegerea favoriţilor şi decernarea

premiilor a fost momentul cel mai aşteptat,

deoarece, cu multă greutate, juriul s-a putut

decide, toţi dovedindu-se a fi foarte buni şi

talentaţi.

Suspansul s-a spulberat odată cu

aflarea celor ce aveau să devină “Miss şi

“Mister Boboc 2006” , respectiv DANA şi

ANDREI.

Premiile oferite de sponsori, florile şi aplauzele îndelungate au confirmat că şi-au

meritat din plin aceste titluri. Pe locul 2 învingătorii au fost Amalia şi Robert, iar pe locul 3

Bianca Todor de la clasa 9-a B şi George Dincă de la clasa a 9-a C.

Nu în ultimul rând, au primit premiul “Miss si Mister Popularitate” , MĂDĂLINA şi

MARIAN !

Până spre ziuă, muzica buna a menţinut voia buna, iar dansul i-a ademenit pe toţi,

transformând spectacolul într-un bal de poveste!

Dorim să credem că spectacolul a fost unul reuşit, o poveste cu happy -end, chiar dacă nu

a mulţumit pe toată lumea, dar în care s-a pus mult suflet, de la concurenţi până la organizatori

şi de care noi cel puţin , ne vom aminti cu plăcere peste

ani, spunând: “A fost odată ca niciodată, ca de n-ar

fi fost, nu s-ar fi organizat într-o toamnă târzie, un

BAL AL BOBOCILOR- PROMOŢIA 2006-2007 ... “

IOANA PISCANU

Clasa a 12-a C

24

PARTENERIATUL

INSTRUMENT DE STIMULARE A CUNOASTERII, CREATIVITATII SI EXPRESIVITATII

Dorinta de a afirma nevoia dezvoltării şi a cultivării abilităţilor fiecărui

individ încă din şcoală, pentru ca acestea să se poată manifesta în mod eficient, pe toate treptele dezvoltării personale şi profesionale a condus spre ideea derulării unui parteneriat între Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”- Bucuresti, Liceul Teoretic “Marin Preda” – Turnu Magurele si Şcoala “Sf. Andrei - Slobozia.

Parteneriatul „Istoria locală – parte integrantă a istoriei românilor” constă în potenţarea aptitudinilor, prin construcţia unui model educaţional armonios, orientat pe încurajarea exprimării şi a interacţiunii interpersonale la un nivel de comunicare îmbunătăţit.

Misiunea parteneriatului este de a stimula interesul cunoaşterii, creativităţii şi expresivităţii, care presupune ameliorări la nivel: a) intrapsihic – prin stimularea funcţiilor psihice necesare cunoaşterii; b) comportamental – prin consolidarea şi stimularea deprinderilor de participare

la activităţi, la stabilirea responsabilităţilor şi a unui program de lucru, educarea iniţiativei, exersarea autocontrolului, stăpânirea de sine;

c) interpersonal – prin stabilirea de relaţii socio-afective între participanţi, stimularea comunicării şi a colaborării între membrii grupului şi a respectului faţă de sine şi colegi.

Obiectivele parteneriatului sunt centrate pe proiectarea activităţilor de cooperare pe doi ani; pe pastrarea si consumarea traditiilor si obiceiurilor din zona natala, cunoasterea zonei corespunzatoare scolilor participante.Grupul ţintă al şcolii noastre este format din cls. a II-a A – înv. Ghita Loreta, cls. a III-a A - înv. Simandi Elena, cls. a III-a B – înv. Bereanda Veronica şi cls. a IV-a – înv. Toader Victoria.Finanţarea se realizează în regim de autofinanţare prin acoperirea costurilor aferente derulării sesiunilor programului, finanţare primită de la autorităţile locale, agenţi economici.Evaluarea va îmbrăca forma unor mese rotunde (impresii despre derularea proiectului), portofolii, corespondenţe, albume foto.

Prin obiectivele programului, prin standardele de calitate, o corectă gestionare, activităţile pentru disiminarea si valorificarea corecta şi eficientă a rezultatelor sperăm ca beneficiarii să-şi îmbunătăţească capacităţile cognitive, imaginea de sine şi stimularea încrederii personale.

La acest parteneriat au participat: Inspector de specialitate invatamant primar Insp. DANIELA IONITA – IS 1 Bucuresti Director Liceul teoretic „Marin Preda” – Turnu Magurele Prof. CĂTALINA BALASA Institutoare – Liceul Teoretic „Marin Preda” – Turnu Magurele Inv. VIORETA CONSTANTIN Inv. DOINA GAMAN Inv. MITINA ROSU Inv. ELENA SPANU Director. Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” – Bucuresti Prof. MIHAELA ANDREI Invatatoare – Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Inv. ELENA SIMANDI Inst. VERONICA BEREANDA Inv. LORETA GHITA Inv. VICTORIA TOADER

Înv. VERONICA BEREANDA

25

LICEUL TEORETIC “NICOLAE IORGA”-LICEU EUROPEAN

(INTREVEDERE CU JOHNATAN SCHEELE) Începând din 2004, an de an,

Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” sărbătoreşte Ziua Europei, pregătindu-se pentru momentul intrării ţării noastre în mare familie europeană.

Ziua de 9 mai 2006 l-a gasit pe domnul Jonathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, în vizită la liceul nostru. Dupa un scurt tur al liceului, Comisarul European s-a arătat încântat de calitatea învăţământului, dar şi de relaţia excelentă existentă între elevi şi profesori. Acesta a subliniat însă, necesitatea unor investiţii, atât în laboratoarele de fizică şi chimie, cât şi în sala de sport a liceului.

Elevii claselor primare, sub indrumarea doamnelor invatatoare, i-au pregatit domnului Scheele o surpriză, realizând un colaj cu cântece tradiţionale din toate ţările ce se află în componenţa Uniunii Europene.

A urmat apoi întrevederea cu elevii claselor aIX-aE, aX-aA şi a XI-aA. Aceştia, cu ajutorul profesorilor Niculae Cosmin, Surugiu Laura şi Ionela Hristescu, au realizat planşe pe diferite teme, toate având la baza integrarea României de la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană.

S-a discutat deschis atât despre aşteptările noastre, ale tinerilor de la UE, dar şi despre temerile pe care le avem legate de aderare.

Am ajuns la concluzia că intrarea în Uniune nu înseamnă pierderea valorilor de identitate ale românilor, ci contribuţia activă şi împărtăşită la diversitatea valorilor europene.În fapt, asta înseamnă a fi european…..

Un moment amuzant al întâlnirii a fost acela când, întrebat dacă este de părere că România este pregatită pentru aderare, Johnatan Scheele a răspuns sincer, spunând ca României i-ar mai trebui vreo 10 ani. A adăugat însa că se vor pune la dispoziţie fonduri majore pentru dezvoltarea tuturor domeniilor la care Romania este deficitară, recuperându-se astfel în scurt timp diferenţele dintre ţara noastra şi celelalte state ale Uniunii.

Cu prilejul vizitei înaltului oficial european, a fost lansat şi primul numar al revistei “Consonante”. Se pare ca domnul Scheele a adus noroc revistei noastre, căci la doar câteva luni “Consonanţe” a câştigat premiul 1 la concursul Revistelor Şcolare.

La plecare, surprins de dezinvoltura elevilor, Johnatan Scheele a spus că-i va invita pe aceştia la diferite discuţii pe teme europene şi a promis că va mai vizita liceul nostru în viitorul apropiat.

Cătălina Sale

Clasa a XII-a A

26

EUROPA MEA

Motto: „On purrait faire le tour d’Europe , comme les batiseurs de

cathedrales au Moyen Age”. Terra , planeta albastră,leagănul unor civilizaţii fascinante, pământul care adăposteşte peste cinci miliarde de oameni , mai caută şi azi perfecţiunea vieţii.

Lumea perfectă, la care fiecare a visat măcar o clipă. Este lumea în care să nu existe războaie , în care să fim egali şi liberi , indiferent de religie sau etnie, lumea în care nu există ură, nu se pot concepe crime sau furturi. Oamenii muncesc şi se bucură în egală măsură de rezultatele muncii lor, călătoresc în fiecare colţ al pământului, ocrotind fiecare părticică din natură , pe scurt celebrează viaţa. Viitorul ne va arăta că nu pot convieţui într-o lume

perfectă atâtea miliarde de oameni decât dacă se vor respecta reciproc. Ziua în care omenirea va înţelege că rolul ei nu trebuie să fie distructiv, va fi ziua în care se va deschide poarta către o lume perfectă.

Europa mea este un loc unde oamenii călătoresc , trăiesc şi vorbesc asemenea unor vechi prieteni, unde diversele păreri şi idei s-au schimbat, unde toate ţările îşi păstrează propriile identităţi, culturi, obiceiuri şi limbi utilizându-le pentru o îmbogăţire şi totodată pentru a le păstra nemuritoare. Pentru o Europă cum numai în vise se poate găsi , o Europă cu o societate cu oportunităţi egale, de încredere, educată, prosperă şi solidară , ar trebui ca fiecare dintre noi, cei care împărtăşim multe dintre cele mai de preţ valori ale Europei şi în acelaşi timp păstrăm propria noastră identitate şi cultură, să contribuie cu o piatră la construirea ei. De aceea am învăţat că a ne cunoaşte pe fiecare este foarte important pentru a putea convieţui şi pentru a putea contribui la construirea unei Europe în care orişicine se poate considera de-al casei . Însă Europa reală nu este aceeaşi cu cea din visele noastre .Toţi oamenii ar trebui să creadă în cei tineri,în puterea lor de a urma la conducerea vieţii. Eu cred în puterea de a combate excluderea socială , delincvenţa juvenilă şi marginalizarea printr-o continuă cooperare, schimb de experienţă şi informare reciprocă. Unul din cuvintele cheie pentru Europa viselor mele ar fi democraţia. În ciuda încrederii noastre avem din ce în ce mai multă nesiguranţă. Asemenea călugărilor din Tibet ne autosugestionăm cu afirmaţii de genul: „ Suntem în mijlocul transformării democratice şi va fi 27

mai bine.”, dar apoi spunem că „numai Dumnezeu ştie cât de mult va

dura această transformare şi ce se va alege de viaţa noastră.” Mulţumită Uniunii Europene şi a constantei dezvoltări ca piaţă unică,

ar trebui să visăm la multele libertăţi care ne-ar putea fi oferite, libertăţi precum călătoriile, munca şi întreprinderea unor afaceri şi în afara graniţelor ţării, bucuria de a beneficia de drepturile complete ale consumatorului şi alegerea dintr-un mediu variat de bunuri şi servicii. Drepturile egale ar trebui să devină reale, interzicându-se discriminarea rasială, socială, sexuală sau în ceea ce priveşte un handicap la locul de muncă sau la un interviu legat de o posibilă angajare, traficul de carne vie şi stupefiante, dar şi combaterea terorismului. De asemenea, deoarece doresc să trăiesc într-un mediu curat, fără poluarea care cauzează numeroase probleme de sănătate oamenilor, visez la o Europă verde. Visez la o lume frumoasă, o viaţă mai bună pentru toţi, cu aer proaspăt şi apă curată.

Rolul nostru este acela de a proteja pământul şi de lăsa urmaşilor noştri un mediu în care să-şi poată trăi din plin şi sănătos vieţile. Îmi imaginez o lume în care oamenii caută calea cea dreaptă , o lume în care răutatea şi minciuna nu sunt cunoscute. Îmi doresc o Europă a valorilor! O comunitate a Europei în care valorile morale şi sociale importante să fie respectate: onestitatea, justiţia , optimismul , familia, egalitatea, prietenia, responsabilitatea, onoarea, drepturile omului…Cred cu tărie că ar trebui să respectăm toate aceste valori şi să încercăm să le aplicăm într-un mod corect. Ele există în comunitatea europeană şi singurul lucru care ne rămâne de făcut este să le protejăm. Sunt o fire optimistă şi de aceea sunt convinsă că vom fi mândri de faptul că am contribuit şi noi un pic la naşterea unei Europe minunate.

Este dreptul meu de a visa , de a-mi dori ceva mai bun…dreptul meu de adolescent european.

Visez la o Europă mai bună, Europa mea! CRISTINA FLORENTINA SAPARIUC Clasa aIX-a D 28

ARTA ROMÂNEASCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN

De-a lungul timpului, arta românească a reusit să depăsească graniţele

României, făcând ca aceasta să fie recunoscută precum ţară de provenienţă a unor mari personalităţi,precum Constantin Brâncuşi,George Enescu si Corneliu Baba.Aceste trei personalităţi sunt reprezentative pentru arta românească care aduce o enormă contribuţie Europei.

Despre Constantin Brâncuşi se spune că a sculptat zborul şi a făcut piatra să înoate. A combinat simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentulavangardei pariziene, iar stâlpul porţii de acasă a cucerit o lume întreagă. El a exercitat cea mai mare influenţă asupra evoluţiei sculpturii moderne din secolul al XX-lea. La doar 11 ani, Brâncuşi şi-a părăsit satul natal şi a plecat pe jos la Craiova. Acolo a lucrat ca băiat de prăvălie într-un restaurant. Tot la Craiova a urmat Şcoala de Arte şi Meserii. S-a remarcat prin talentul său deosebit şi, la recomandarea profesorilor, s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a realiza tprimele sale lucrări.

În 1904 , a plecat, tot pe jos, în Europa şi a ajuns la Paris după doi ani. Rebel, turbulent, genial, Brâncuşi a adus în atelierul din Impasse Ronsin esenţa lucrurilor şi a vieţii.

A redescoperit forma originară, oul, ca izvor al vieţii şi început al lumii. Prin suita de Muze, reprezentând versiunile succesive ale unui portret de femeie, Brâncuşi a ajuns la o măiestrită simplificare, ”Domnişoara Pogany” care este o fiinţă stranie, cu ochi mari, bizantini.

În perioada 1937-1938, a venit în ţară pentru a realiza, la Târgu Jiu, un complex sculptural modern fără egal, format din trei monumente : “Poarta sărutului”, “Masa tăcerii”, “Coloana infinitului”.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

George Enescu a compus Rapsodia Română. Graţie lui, ritmurile româneşti s-au făcut auzite în toate marile săli de concerte ale lumii. Chiar şi Oedip, regele antic, plânge acum româneşte. A creat o şcoală: în România a reformat compoziţia clasică, în străinătate i-a învăţat pe lorzi să cânte. Yehudi Menuhin, violonistul aristocrat, i-a fost elev.

La numai cinci ani, îi lăsa muţi de admiraţie atât pe lăutarul satului, Lae Chiorul, cât şi pe marele profesor de la Iaşi, Eduard Caudella.

A rămas memorabil episodul în care acesta din urmă îi cere micului Jurjac (porecla lui Enescu din copilărie) să-i facă o demonstraţie. Violonistul-copil nu stă prea mult pe gânduri şi-i dă lui Caudella replica: «Mai întâi cântă-mi dumneata, să văd ce ştii». Profesorul a înţeles că nu-i de glumit cu micul maestru.

29

Aşa că, pentru început, l-a învăţat tot ce ştia, după care l-a trimis în Europa. Aşa încep studiile lui Enescu la Viena şi Paris, alături de colegii ca Ravel, Cortot sau Thibaud şi de profesori, precum celebrii oameni de cultură europeni Massenet, Faure. Înainte de toate, George Enescu a fost un mare norocos. A fost singurul copil care a trăit dintre cei opt pe care i-au avut Maria şi Costache Enescu. Din păcate, norocul acesta nu l-a urmărit pe tot parcursul existenţei sale. Nu puţine au fost momentele în care spunea despre vioara sa că e doar o unealtă detestabilă cu care este nevoit să-şi asigure independenţa financiară. De cealaltă parte, contemporanii nu ezitau să-i atribuie lui Enescu titlul de maestru al acestui instrument, alături de Kreisler sau Fleisch.

Cu ajutorul memoriei fenomenale, cânta la pian sau dirija parcă fără să ia deloc în seamă structura întipărită pe partitură, provocând admiraţia necondiţionată a publicului din săli. A compus 33 de opusuri, Poema Română, doua rapsodii, cinci simfonii, un ciclu de lieduri, muzică de cameră. Distins cu titlul de Ofiţer, Comandor al Legiunii de Onoare a Franţei, membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase de la Paris, Enescu a primit medalii de aur în America, Maroc, sau Cehia. La 74 de ani, murea marcat de lipsuri severe la Paris – autor a peste o sută de lucrări în genuri şi forme muzicale diverse, făcând, aşa cum susţine marea pianistă Cella Devlavrancea, «şi tăcerile să respire sunet». Din 1958, cel mai mare festival de muzică şi concurs internaţional din Bucureşti, poartă numele şi amprenta inconfundabilă a lui George Enescu.

Corneliu Baba (n. 18 noiembrie 1906, Craiova - d. 20 decembrie 1997, Bucureşti) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi.

Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din ţară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puţinele opere din afara României este tabloul impresionist numit Frica, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul Naţional de

Artă din Bucureşti) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în Bucureşti).

Aceasta artă a jocului de lumini, furată de la Rembrandt van Rjin este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalităţi cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi. În portretele sale a acordat o atenţie deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalităţii umane, exact ca Rembrandt şi marii portretişti din şcoala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist

român. Îşi pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaş de schiţe ale mâinilor sau ochilor.

LOREDANA BABA Clasa aIX-a D

30

NUNTA– VĂZUTĂ DE ADOLESCENŢI…

Nunta este pentru toată lumea un legământ în care două suflete pereche se unesc pentru a -şi trăi viaţa împreună la bine şi la rău.

În fiecare religie, căsătoria ne este prezentată diferit, cu obiceiuri şi tradiţii proprii, dar care vorbesc despre acelaşi lucru: uniunea a două suflete.

Clasa a IX-a E ne-a introdus la ora de limba şi literatura română în obiceiurile şi tradiţiile fiecărei căsătorii ce aparţine principalelor religii din întreaga lume.

Una din cele mai cunoscute religii este catolicismul. Grupa formata din Bratu Alina,Radu Florentin,Santa Amalia,Draguta Marcela şi Patrascu Alin ne-au prezentat o nunta la catolici într-un mod mai modern, realizând un film de scurt metraj. Vizionarea acestui film ne-a arătat la început obiceiurile pe care tinerii căsătoriţi trebuie să le îndeplinească înainte de nuntă. Astfel, cei doi trebuie să se roage separat la Fecioara Maria, ţinând intre palme rozariul, dar cel mai important este faptul că fiecare trebuie să aparţină aceleiaşi religii. Urmează pregătirile de nuntă la care trebuie să participe neapărat domnişoarele de

onoare şi fetiţele cu coşuleţele în care se află petalele de flori. După prezentarea obiceiurilor specifice nuntii catolice, am asistat la o scenetă în care ne era prezentata nunta.

O alta religie ce nouă românilor ne este familiară, este cea ortodoxă. Grupa formată din Ialomiţeanu Florina, Patrascu Alin, Nedelcu Florina şi Ţârlea Mihaela ne-au prezentat obiceiurile de nuntă din toate părţile ţării. Există diferite obiceiuri cum ar fi: colacii, darul de nunta, fedeleşul, bradul, udatul,

bărbieritul mirelui, îmbrăcatul miresei, hora miresei, ruperea turtei, furatul miresei, aruncatul buchetului, scosul voalului.

Nunta in stil ortodox reprezintă pentru miri o renaştere spirituala, naşterea unei familii.

Nunta “fraţilor noştri de peste Prut”ce aparţin religiei ortodoxe constituie una din cele mai vesele nunti. Grupa formata din Dumitrescu Vlad, Dobrea Valentin, Mircea Gabriel ne-au prezentat o nuntă asemănătoare cu cea a prezentată la ortodocşi, dar cu unele obiceiuri ruseşti. Totul începe cu logodna in care băiatul o cere pe aleasa lui de la părinţi, iar dacă toţi sunt de acord,mirii îşi schimba inelele. Răspunsul constituie vizita socrilor mici la viitorul mire unde plănuiesc totul.

Nunta basarabenilor înseamnă bucurie,fericire şi tradiţie. 31

Nunta la etnia rromă este plina de culoare şi veselia. Grupa formata din

Mustaciosu Ana,Popa Marian,Costea Antonio,Matei Bogdan ne prezintă ritualul unei nunti la romi. Ritualul ”Cămaşa” constă în dansul soacrei cu cămaşa pe care se afla dovada virginităţii fetei ,iar a doua zi, după nuntă, fata trebuie să se mute cu băiatul şi să îşi îndeplinească toate obligaţiile.

Grupa formata din Darcaci Liliana, Birleanu Oana, Bindar Alina, Calin Victoria ne-au descris nunta la evrei. Nunta dintre doi evrei este plina de ritualuri dând expresie celor mai profunde semnificaţii ale căsătoriei ,simbolizând legăturile dintre soţ si soţie, obligaţiile dintre ei si obligaţiile lor fata de societate.

Nunta la evrei reprezintă unire spirituala, fiind cea mai fericita zi din viata unui cuplu, ”Yom Kippur”, in care toate păcatele tinerilor sunt iertate, aceştia pornind într-o noua lume.

Mirii nu au voie sa se vadă o săptămână, timp in care fiecare îşi organizează petreceri unde mireasa stă pe un tron întâmpinându-si invitaţii iar mirele sta cu prietenii. Urmează Badeken, acoperirea miresei cu voalul, iar ceremonialul are loc sub Chupah.

Nunta in Algeria reprezintă in mod sigur respect,deoarece vorbim despre religia musulmana in care respectul si credinţa le sunt întipărite bine in minte copiilor încă de mici. Grupa formata din Ştefan Eliza, Antohi Daniela, Anghel Raluca, Danel Alina, Panaite Cristina, Medar Anca ne introduce intr-o lume plina de mister. Încă de mici, fetele visează să devină mirese, căsătoria fiind mai degrabă un semn de maturitate, femeia neputând fi obligată sa se căsătorească fără voia ei.

Atunci când un băiat place o fată, acesta îşi anunţă mama, care se interesează in privinţa ei, după care se va cere mana fetei, iar dacă aceasta este de acord, se fixează data in care se duc la moschee pentru realizarea logodnei. Nunta este pregătită în mare parte de mireasă, mirele cumpărând doar cadourile. Nunta in Algeria durează uneori şi 4 zile. În prima zi se face petrecerea cu rudele si prietenii apropiaţi, iar in a doua zi se organizează o petrecere mare unde vin toate cunoştinţele mirilor. In timpul petrecerii mireasa trebuie sa îşi schimbe imbracamintea din jumătate in jumătate de oră, iar când petrecerea este in toi, mirii părăsesc nunta pentru a-şi începe viata de familie.

Nunta la aromâni a fost prilejul celei mai mari bucurii dintotdeauna, pentru ca in acel moment se pun bazele unei noi familii. Grupa formata din Neamtu Alina, Nica Petruta, Stoicescu Maria ne-a vorbit despre obiceiurile şi tradiţiile nuntii la aromâni, arătându-ne specificul acestei culturi.

Proiectele au fost deosebite, toţi elevii au fost foarte motivaţi şi în final, toţi am recunoscut că fiecare cultură are misterul şi frumuseţea ei, ceea ce ne-a arătat importanţa toleranţei.

Andreea Mironescu , Santa Amalia, Marcela Drăguţa

Clasa IX-a E

32

PITAGORA

Pitagora(c.580 î.Hr. – c.500 î.Hr.) a fost un filosof şi matematician grec,

originar din insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii

realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi conducătorul partidului aristocratic

din Crotona(sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiţia îi atribuie

descoperirea teoremei geometrice şi a tablei de înmulţire, care îi poarta numele.

Ideile şi descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor săi

imediaţi. Pitagora pare să nu fi scris nimic. Doctrina filosofică a pitagorismului ne

este totuşi destul de bine cunoscută din lucrările lui Aristotel şi Ale lui Sextus

Empiricus , precum şi din lucrările pitagoricenilor de mai târziu. Celebrele texte

„pitagoricene” Versurile de aur ale lui Pitagora şiLegile morale şi politice ale lui

Pitagora, aparţin unor epoci anterioare.

Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă

esenţa lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi

raporturi reale. Punctul de plecare al teoriei pitagoricene despre principiul numeric al

lumii este unitatea sau monada. Monada este principiu, esenţă a lucrurilor, deoarece

orice lucru este unu, o unitate. Unitatea nu este număr, ci generatoare a numerelor.

Principiile fundamentale ale numărului fiind paritatea şi imparitatea, unitatea

le conţine pe amândouă. Ceea ce e impar este considerat limitat, finit, iar ceea ce e

par este considerat nelimitat, infinit. Argumentul este că, reprezentând numerele prin

puncte dispuse în plan, seria numerelor nepereche generează un pătrat, considerat

figură perfectă şi finită, iar seria numerelor pereche un dreptunghi, socotit figură

imperfectă şi nedefinită. Din unitate se nasc numerele şi, din ele, lucrurile; de aceea,

unitatea mai este numită „mama lucrurilor”.

Al doilea principiu cosmologic este doimea sau diada nedeterminată (duas

aoriostos). Ea este nedeterminată, fiindcă are o natură pară, deci nelimitată,

nedefinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor. Din aceste două principii,

monada şi doimea nedefinită, iau naştere numerele. Monada, ca principiu activ,

introduce determinarea în duas aoriostos şi astfel apare numărul doi. Celelalte

numere se nasc prin adăugarea succesivă a unităţii. În acest fel, mişcarea unităţilor

creează toate numerele până se ajunge la zece, care este suma primelor patru

numere ( 1, 2, 3, 4). Din acest motiv numărul zece este numit tetradă sau tetraktys

(forţă eficientă), deoarece funcţionează ca bază şi odată cu el reîncepe numărătoarea

prin adăugarea succesivă a unităţii. Astfel, numărul zece este considerat numărul

perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest număr. Astfel iau naştere

numerele.

33

Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada semnifică suprafaţa,

iar tetrada , corpul geometric (spaţialitatea). Spaţialitatea este modelul matematic al

corpului sensibil, dar şi condiţia de posibilitate a corporalităţii. În acest moment,

pitagoreicii gândesc condiţia de posibilitate ca şi o cauză suficientă pentru corpuri.

Distincţia simplă între sterea schemata (figuri spaţiale) şi aistheta schemata (figuri

corporale) reprezintă un argument conform căruia spaţialitatea precede,

condiţionează şi asigură apariţia corporalităţii. Aceste idei vor fi împărtăşite şi de

Platon, conform mărturiei lui Aristotel, care informează că magistrul său ar fi

susţinut, la un moment dat, teoria despre eidos- arithmos, idei- numere , teorie care

îşi are probabil originea în doctrina pitagoreiciană despre numărul ideal. În această

privinţă, Aristotel pare să se refere la învăţătura nescrisă a lui Platon. Graţie lui

Pitagora, filosofia greacă îşi consolidează ideea de Kosmos şi armonie.

Determinarea numerică armonioasă este esenţială pentru înţelegerea unor

fenomene universale diverse. Sunetele muzicale sunt percepute de pitagoricieni prin

teoria armoniei numerelor. Astfel, diferenţele dintre sunete apar ca raporturi

numerice, sunetele muzicale fiind astfel determinabile matematic. Pitagora stabileşte

raporturi numerice pentru principalele acorduri : octava 1:2, cvinta 2:3, cvarta 3:4.

Numerele au o funcţie explicativă şi pentru corpurile cereşti. Tot Aristotel

este cel care relatează că pitagoricienii considerau că zece e numărul perfect,

corpurile cereşti trebuie să fie tot zece la număr. Şi pentru că numai nouă sunt

vizibile, ei inventează un al zecelea, pe care îl numesc Antihon ( contrapământ). Cele

zece corpuri cereşti, gândite a avea formă sferică, sunt următoarele: Mercur, Marte,

Venus, Jupiter, Saturn, Soarele, Luna, Pământul, Calea Lactee( stelele fixe) şi

Contrapământul. În centrul universului se află o masă de foc, iar Pământul se mişcă

în cerc în jurul focului central ( care nu este acelaşi lucru cu soarele, ci mai degrabă

funcţionează ca un termen ce denumeşte Sufletul Universului). Cele zece sfere emit

sunete, ca orice corp aflat în mişcare. Fiecare sferă produce un sunet diferit, conform

mărimii şi vitezei sale de mişcare. În acest fel ia naştere un sunet armonic produs de

sferele în mişcare ,muzica sferelor. Noi nu percepem distinct această muzică pentru

că trăim în ea şi o auzim tot timpul. Mişcarea sferelor cereşti este exprimabilă prin

raporturi numerice necesare.

Nu în ultimul rând trebuie să reţinem teorema lui Pitagora, una dintre cele

mai cunoscute teoreme din geometria plană, una dintre cele mi demonstrate şi mai

uşor demonstrabile.

Cristina Niţă

clasa a XI-a B Profesor coordonator Ginel Şerban

34

Grey* Come here, my sons. You, first. Now, wipe your black tears. You have nothing to be afraid anymore. Your black petals are going to be cleaned, in here. You’ll smell, taste, look like the others. Take off your dark brown shell. Yes, I know it was heavy. You don’t need it anymore. From now on, you’ll never need to hide in the dark. Come here, my son. Look at him. How does he look like? Dirty, you said? I’m sorry, I can’t hear you. Give him your white glasses now and he’ll give you his black ones to protect you from sun. Take off the blonde from your hair. Give it to him. It’s all right now. But, why are you still crying? You want everything back? Relax. Now, when you turn back everything we’ll be normal. Not the old normal. A new one. A better one. A normal one. Your glasses will be like his’. Your petals will be like his’. You’ll choose what colours you want to paint your life. Here is a rainbow. Choose from here. He is grey now. You are grey, too. Now smile, sons. Smile grey…

Oana Bendovschi Clasa aXI-a B

• inspired by Seeing red - Patience Agbabi

35

White coffee* She sits down and asks for a coffee. A dark one. Like never

before, she asks for a glass of milk, too. She wanted to do it many times before, but she didn’t. She just didn’t. And now she is sitting in front of both the cup of coffee and the glass of milk. She seizes the spoon, takes some milk and puts it in the coffee. Nothing happens. She tries again. Nothing at all. She puts more… The dark black begins to change more and more into white. Her curious look asks what was happening. She throws the coffee on the black carpet. ‘My coffee was always black. Dark black. Never white!” She goes out, leaving behind the dark spot on the carpet.

She sits down and asks for a coffee. A dark one. She asks

for a glass of milk, too. The waiter has a strange look. ‘We can’t do it. We have never done it. They can’t be served together. I’m sorry! You know black just doesn’t fit with white!’

Oana Bendovschi Clasa aXI-a B

36

Esprit d’automne

Bucarest, le 10 novembre Ma chère Caroline, Je t’écris de nouveau pour te saluer mais aussi pour te partager ce que je

sens ces jours d’automne. C’est un état étrange qui m’a envahi. Comme tu le sais déjà, mon état change souvent comme les feuilles en chute de cette saison.

Ça fait déjà quelques jours que j’ai l’impression de vivre entre rêve et réalité, entre douleur et joie, entre souffrance et espoir. Comme c’est bizarre ! Je me réveille le matin avec la couleur de rouille du soleil qui sourit à ma fenêtre. J’ai l’impression que toute la journée passe sans que je le sente. Je glisse avec ces vents d’automne qui me bercent lentement dans le monde. Quand je me promène dans le parc, je compte mes mémoires et mes pensées qui marchent accidentellement dans mon esprit. Avec chaque feuille tombée, il me semble que j’attrape la corde d’une pensée perdue. La suivante, elle me mène au lac. Le voici, il régénère mon esprit et m’apporte des souvenir que je croyais depuis longtemps oubliés.

C’est comme si je marchais sur l’air. Seulement moi et mes pensées. Parfois heureuses, enfantines, parfois sobres, cuivrées, avec la couleur de rouille. Je récris dans mon esprit toute ma vie passée et j’essaie d’imaginer ma vie qui viendra. Comme un spectateur qui rit et pleure avec l’acteur d’un film, je flotte parmi les jours d’automne.

Cet automne pourrait être l’un des très importants de ma vie. Je devrais peut-être apprécier davantage mes pensées et mes décisions. Quelqu’un est parti de ma vie, en me laissant pourtant mon âme d’enfant. Comme je suis triste, comme je suis heureuse pour cet enfant qui, même un peu étonné, pense à l’inconnu. Mais ce vertige qui m’embrasse ne me laisse pas me réveiller. La pluie bat mélancoliquement à ma fenêtre chaque nuit et tout ce que je peux faire est de pleurer et de penser tantôt au passé, tantôt à l’avenir.

Je tombe endormie, l’âme fatiguée et j’attends un autre rêve, plus beau, un rêve sans fin qui vienne me porter dans ses bras sur les rayons doux du soleil. Il pourrait me toucher en automne ou en hiver, au printemps, ou bien en été, ça n’a pas d’importance. J’attends.

J’attends aussi de tes nouvelles, Oana. Oana Buşe

Clasa aXI-a B

37

Thoughts

Lingering on the hall, my dear

My mind and thoughts are so unclear.

Why am I such a foolish girl?

Trapped within a love whirl…

I crave a glance, a move, a smile,

Something from you that’s worthwhile.

I pray you notice me on your way,

Or in your path should I often stray.

My world is small and young to you,

I now don’t know what I should do

To reach you and to keep you near,

To devote my life to you, my dear.

But oh, cruel world, it speaks anon

That this fate has come undone.

She walks alongside him, I see,

And keeps him locked away from me.

Oana Buse Clasa a 11-a B

38

JOCUL MORŢII

De cele mai multe ori, ideea morţii este destul de dureroasă şi greu de

acceptat.

Indiferent că este vorba despre un părinte , o rudă , o cunoştinţă sau

poate doar un animăluţ care fusese insă primit in familie ca un membru al

acesteia . Simpla idee că , acel suflet nu va mai fi niciodată lângă tine , să-ţi

vorbească , să te alinte sau pur şi simplu să se uite cu duioşie la tine, iar tu

doar simţindu-i căldura trupului să ai impresia că problemele dispar este

devastatoare...Tudor Arghezi , dorind să facă această despărţire , inevitabilă la

un moment dat , dintre copii şi părinţi un pic mai dulce , cu atât mai mult când

copiii se află încă la o vârstă fragedă , în care visează la poveşti cu prinţi ce

salvează prinţesele , iar binele învinge răul , cel dintâi trăind veşnic, a încercat

să îmbine partea dureroasă cu activitatea cea mai îndrăgită de copii , joaca !

Comparaţia dintre „ de-a v-aţi ascunselea” şi moarte se dovedeşte a fi foarte

utilă . Tatăl , cu sufletul distrus , explică iubiţilor săi fii regulile un pic schimbate

de data aceasta . El avea să se ascundă pentru început pe un termen limitat , în

timp ce copiii vor începe căutările după care va interveni o întârziere , apoi alta

, apoi alta ... şi aşa copiii se vor resemna cu timpul , cu ideea că tatăl s-a

ascuns prea bine ca să-l mai găsească ... ei vor creşte , îşi vor vedea de viaţa

lor , căci acesta este firul vieţii ...aşa a fost lăsat să decurgă ... mama îşi va

îndeplini în continuare datoriile de casnică şi viaţa va merge mai departe

...lăsând însă jocul neterminat şi lipsa tatălui trecând treptat de la durere la

obişnuinţă ... Ultimul vers din poezia dată , dă însă de gol neliniştea tatălui în

legătură cu sentimentul că se poate trece în timp peste lipsa prezenţei lui ...

însă este conştient că altfel nu se poate .

Viaţa în sine este o grupare de jocuri, unele plăcute altele nu , unele ne

dorim să le jucăm , altele nu avem de ales ... însă cu siguranţă cel mai trist

este cel din urmă joc ... trecerea în nefiinţă ... jocul morţii , la care poţi să iei

parte chiar dacă nu eşti tu cel căutat ... şi acesta este inevitabil ... fie că vrei ...

fie că nu ...

ALINA GABRIELA BRATU Clasa a IX a E

39

Ani de liceu in Ro-mania!!!

Ro-mania…e o trupă ce a trecut prin schimbări în ultima perioadă, aşa

că, pentru început vă voi face cunoştinţă cu băieţii: Catalin Voicu este cel mai vechi membru al trupei, iar lui, anul trecut în octombrie, i s-au alăturat „doi tineri, dar experimentaţii artişti”, după cum îi numesc cei de la United Media Grup : Ionuţ Andraş şi Răzvan Stefaniu.

Cei trei au avut plăcerea să-mi ofere un interviu special pentru revista liceului nostru.

I-am prins pe băieţi între două concerte, şi , deşi obosiţi, au acceptat sa răspundă la câteva întrebări.

Acest interviu va include experienţele băieţilor legate de concertele lor de peste hotare şi amintirile lor din perioada liceului; tocmai de aceea micul nostru interviu se va împărţi in două aşa-zise „capitole”:

1. „Fost-am dus”; 2. „Undeva, cândva” „FOST-AM DUS” In primul „capitolaş” băieţii ne vor împărtăşi câteva din experienţele

lor de peste hotare , cât şi părerea lor despre integrarea noastră in U.E. Dar hai mai bine sa vedem întrebările,nu?! I: In primul rând deja celebra şi nelipsita întrebare de la orice

interviu din 2007: Ce părere aveţi despre integrarea României in U.E.? Ro-mania: Părerea noastră este una buna, cu singura menţiune că

acum deciziile României sunt de fapt ale Europei şi în acest fel depindem şi mai mult de ceilalţi.

I: cum sunteţi primiţi in concertele voastre peste hotare? Ro-mania: Cu căldură de fiecare dată, pentru că românii de peste

hotare sunt încântaţi de venirea unei trupe care să le amintească de tara, iar pentru străini este ceva nou.

I: Unde aţi fost primiţi cel mai bine?

Ro-mania: Nu există o ţara anume, peste tot, atât în Europa, cât şi în Statele Unite suntem la fel de bine primiţi. După cum am mai zis, românii se

bucura de venirea unei trupe din ţară, iar străinii ştiu să se distreze cu adevărat şi ştiu să aprecieze o munca făcuta din

40

I: Credeţi că prin colaborarea voastră cu Rednex sunteţi „mai

aproape” de Europa, cu alte cuvinte , veţi fi văzuţi altfel in Europa? Ro-mania: In urma integrării noastre in U.E. putem spune despre

colaborarea noastră cu Rednex ca a fost binevenita, în primul rând pentru schimbul intercultural,căci , la urma urmei, suntem doua trupe care cântă muzică de aproximativ acelaşi gen: noi -etno, ei- country, şi în acest fel putem să învăţăm unii de la alţii, dar asta nu înseamnă neapărat că Europa ne va privi altfel.

„UNDEVA, CANDVA” In cea de-a doua parte, băieţii ne vor vorbi despre …. Dar mai bine vă

las pe voi să descoperiţi despre ce… I: Toţi zic ca perioada liceului e una din amintirile „cool ” cu care

rămâi. Voi ce părere aveţi? Cum a fost aceasta perioada pentru voi? Ionuţ: E intr-adevăr cea mai frumoasa perioada pe care am trăit-o! Răzvan: E cum ai spus si tu e „cool”, e o perioada unica! Cătălin: E una din cele mai frumoase perioade, e unica, dar toţi o

tratăm superficial şi ne dăm seama de valoarea ei abia după ce trece! I: Povestiţi o întâmplare haioasa şi zăpăcita din perioada liceului! Ionuţ: Una din cele mai haioase întâmplări a fost atunci când am

coborât cu cearceaful pe geam de la etajul doi! Răzvan: Pai eu cam dormeam la UNELE ore şi profesori îi rugau pe

ceilalţi colegi să facă linişte, sa nu mă trezească. Dar cea mai haioasa faza a fost cu d-na profesoara de mate: dânsa avea vreo 20 de ani dar eu i-am zis ca are vreo 40; a plâns vreo doua săptămâni după aceasta întâmplare. Tot o întâmplare haioasă, ar fi la examenul de bac, atunci când doamna profesoara de matematica a intrat în sala de examen şi a povestit comisiei că elevul Ştefaniu i-a făcut cel mai frumos compliment: La ora ei se doarme cel mai bine (din cauza vocii ei cristaline care-mi încânta auzul)!!

41

Catalin: La mine una din cele mai zăpăcite si haioase intamplari a fost

in clasa a 11- a când toţi eram stresaţi de profesorul nostru de matematica, deoarece avea obiceiul ca în pauza dinaintea orei dumnealui să vină să citească ziarul în clasă, pe catedră. Eu şi câţiva colegi am hotărât să-i facem o mică farsă: catedra noastră era aşezată pe un podium, iar noi am hotărât să punem slănină sub colţurile catedrei . Zis si făcut! Tot ce pot să spun e că după această întâmplare doar catedra a avut de suferit, domnul profesor de mate neştiind nici până în ziua de azi cine a făcut „gluma”.

I: Daca aţi putea , ce aţi schimba din perioada liceului? De ce? Ionuţ: Eu cred că aş învăţa puţin mai mult! Răzvan: Eu as vrea sa fi rămas repetent vreo zece ani, pentru că după

cum am zis mai devreme, e cea mai „cool” perioada! Şi dacă aş putea, aş transforma cei patru ani de liceu în zece!

Catalin: Daca eram încă în liceu, aş fi zis că vreau vacanţe mai lungi,

dar aşa nu cred că aş schimba nimic! I: Ce sfat aţi da liceenilor? Ionuţ: Să înveţe şi să asculte sfaturile profesorilor! Răzvan: Să profite cât mai mult de clipele din liceu! Catalin: În anii de liceu trebuie îmbinat utilul

cu plăcutul: să înveţe şi să se distreze în acelaşi timp, pentru că se poate. Şi totuşi să nu facă prea multe nebunii!

Acesta a fost interviul cu băieţii de la Ro-

mania special pentru revista Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”! Vreau sa le mulţumesc mult băieţilor că între două concerte au avut timp şi de asta! MULTUMIM mult ,băieţi! Baftă pe mai departe şi la cât mai multe interviuri şi concerte în această formulă!

Răzvan, Catalin si Ionut (de la stânga la dreapta)

Un interviu de LAURA VOICU Clasa a XII-a C

42

BUCAREST EN DIX MOTS -projet de la Francophonie-

Bonjour à tous. Moi, j’ai toujours aimé la

poésie, c’est pourquoi j’essayerais de donner une définition de la francophonie dans un langage littéraire…..Pour moi la francophonie c’est peindre avec des cultures différentes, des lieux différents et des histories différentes, un tableau commun, un tableau unique, sur le chevalet de la langue française. Je crois que cette grande famille des pays francophones se réunit à la table de la communication, pour dégoûter des plats de culture, parce que la francophonie est un très bon moyen d’expression culturelle.

L’année passée, dans notre ville, la Caravane de la Francophonie a

proposé de réaliser un projet intitulé « Bucarest en dix mots ». Notre lycée a accepté avec grand plaisir cette invitation. Les dix mots : accents, badinage, escale, flamboyant, hôte, kaléidoscope, masques, outre-ciel, soif, tresser ont été la clé qui a ouvert la porte de notre imagination.

Moi et mes copains, nous avons accepté cette provocation et nous nous

sommes vite entraînés à choisir des lieux pittoresques de Bucarest, à prendre des photos et à joindre quelques phrases contenant un ou plusieurs de ces dix mots. Le parc Cismigiu, la rue Lipscani, l’une des plus anciennes et des plus colorées rues de la ville, ou bien le bâtiment de L’Union des Architectes, sont seulement quelques-uns des endroits qui ont retenu notre attention. Descriptions captivantes et photos bien attrayantes ont offert une image singulière de la ville d’hier et d’aujourd’hui, de sa la vie le jour ou la nuit. Nous avons aussi mieux compris pourquoi Bucarest a été surnommé autrefois « le petit Paris ». Chaque projet a eu son charme particulier, chaque élève a impressionné avec l’originalité, l’imagination et même le talent.

Ce fut bien sur une occasion spéciale de nous exprimer en français, une langue qui nous est chère même si nous sommes dans une classe bilingue anglais. Il faut dire aussi que nous avons éprouvé une grande joie au moment où nous avons appris que quelques-unes de nos créations avaient été sélectionnées et présentées à l’exposition organisée à la Galerie Una par l’Association Artlink qui a lancé le projet à Bucarest.

J’aimerais conclure en vous disant que l’esprit de la Francophonie s’est fait sentir dans nos âmes.

Oana Bendovschi

Ilinca Enescu

43

ÉGALITÉ, COMPLÉMENTARITÉ,

SOLIDARITÉ

Selon moi, la Francophonie est une

grande famille, très connue et

respectée dans le monde, c’est un

mouvement de coopération culturelle, éducative, scientifique et technique.

Le XIe Sommet de la Francophonie qui a eu lieu en Roumanie a donné

aux habitants de ma ville, Bucarest, la possibilité de mieux connaître ce

mouvement et de diversifier leur horizon culturel.

Comme j’aime beaucoup la musique, j’ai été contente que la Francophonie

n’ait pas négligé le rôle de celle-ci dans la culture contemporaine. On a

organisé une série des concerts formidables, dans les sales de spectacle, mais

aussi en plein air, avec des chanteurs venus de plusieurs États francophones.

L’atmosphère était très animée et leur présence ici nous a apporté des

moments vraiment inoubliables.

Ioana Maria Petrof

Clasa a 11-a B

44