+ All Categories
Home > Documents > An IV TSP 2007 1

An IV TSP 2007 1

Date post: 28-Dec-2015
Category:
Upload: gay9george
View: 34 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
32
1 SYLABUS pentru disciplina TEHNOLOGII SPECIALE DE PRELUCRARE CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII Anul IV SIM, sem I, Anul universitar 2007-2008. Structura 2-0-2-1, Forma de examinare: E 3 pct. credit; P 1 pct. credit. Titular de disciplină: Fleşer Traian , prof.dr.ing. A.OBIECTIVELE CURSULUI Se dezvoltă abilitatea studentului de concepere, elaborare a documentaţiei de execuţie, tehnologice, evaluare a stării tehnice şi reabilitare a sistemelor tehnice, respectiv componentelor. Orientarea activităţilor este spre acţiuni optimizate tehnic şi economic, apelând la concepte şi soluţii de actualitate, cu largă deschidere aplicativă, practică. Conţinutul activitaţii A. CURS Partea I a 1. Bazele elaborării tehnologiei de fabricaţie. 1.1. Conceptul de tehnologie în proiectarea şi fabricaţia sistemelor tehnice. 1.1.1. Obiective 1.1.2. Activitatea de producţie 1.1.3. Definiții și responsabilități 1.2. Cerinţe tehnologice şi funcţionale impuse utilajelor şi componentelor. 1.2.1. Tehnologicitatea produselor ( utilajelor tehnologice) 1.2.2. Tehnologicitatea formei constructiv tehnologice a componentelor (pieselor). 1.3. Ingineria şi managementul calităţii în concepţie, fabricaţie şi utilizarea sistemelor tehnice. 1.3.1. Repere istorice 1.3.2. Definirea calităţii. 1.3.3. Modele de asigurare a calităţii 1.3.4. Documentele sistemului calităţii. 1. 4. Managementul fabricaţiei 1.4.1. Sistem Informatic Integrat de gestiune a firmei 1.4.2. Variante ale proceselor tehnologice de fabricaţie 1.5. Tipizarea în construcţia utilajelor tehnologice. 1.5.1. Definirea şi funcţiile tipizării. 1.5.2. Nivelul de exercitare a tipizării. 1.5.3. Eficiența tipizării. Partea II a 2. Tehnologii de prelucrare cu materiale dure si extradure 2.1. Carburi metalice 2.1.1. Caracterizare 2.1.2. Mod de obtinere 2.1.3. Clasificare şi proprietăţi 2.1.4. Domenii de utilizare UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA FACULTATEA DE MECANICĂ CATEDRA DE TEHNOLOGIE MECANICĂ Bd. Mihai Viteazul, nr.1, 300222, TIMI ŞOARA Tel. 0256-403591, Fax: 0256-403589 E-mail: [email protected]
Transcript
Page 1: An IV TSP 2007 1

1

SYLABUS pentru disciplina

TEHNOLOGII SPECIALE DE PRELUCRARE

CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII Anul IV SIM, sem I, Anul universitar 2007-2008. Structura 2-0-2-1, Forma de examinare: E 3 pct. credit; P 1 pct. credit. Titular de disciplină: Fleşer Traian , prof.dr.ing. A.OBIECTIVELE CURSULUI Se dezvoltă abilitatea studentului de concepere, elaborare a documentaţiei de execuţie, tehnologice, evaluare a stării tehnice şi reabilitare a sistemelor tehnice, respectiv componentelor. Orientarea activităţilor este spre acţiuni optimizate tehnic şi economic, apelând la concepte şi soluţii de actualitate, cu largă deschidere aplicativă, practică. Conţinutul activitaţii A. CURS Partea I a 1. Bazele elaborării tehnologiei de fabricaţie. 1.1. Conceptul de tehnologie în proiectarea şi fabricaţia sistemelor tehnice. 1.1.1. Obiective 1.1.2. Activitatea de producţie 1.1.3. Definiții și responsabilități 1.2. Cerinţe tehnologice şi funcţionale impuse utilajelor şi componentelor. 1.2.1. Tehnologicitatea produselor ( utilajelor tehnologice) 1.2.2. Tehnologicitatea formei constructiv tehnologice a componentelor (pieselor). 1.3. Ingineria şi managementul calităţii în concepţie, fabricaţie şi utilizarea sistemelor tehnice. 1.3.1. Repere istorice 1.3.2. Definirea calităţii. 1.3.3. Modele de asigurare a calităţii 1.3.4. Documentele sistemului calităţii. 1. 4. Managementul fabricaţiei 1.4.1. Sistem Informatic Integrat de gestiune a firmei 1.4.2. Variante ale proceselor tehnologice de fabricaţie 1.5. Tipizarea în construcţia utilajelor tehnologice. 1.5.1. Definirea şi funcţiile tipizării. 1.5.2. Nivelul de exercitare a tipizării. 1.5.3. Eficiența tipizării. Partea II a 2. Tehnologii de prelucrare cu materiale dure si extradure 2.1. Carburi metalice 2.1.1. Caracterizare 2.1.2. Mod de obtinere 2.1.3. Clasificare şi proprietăţi 2.1.4. Domenii de utilizare

UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN TIMIŞOARA FACULTATEA DE MECANICĂ

CATEDRA DE TEHNOLOGIE MECANICĂ Bd. Mihai Viteazul, nr.1, 300222, TIMIŞOARA

Tel. 0256-403591, Fax: 0256-403589 E-mail: [email protected]

Page 2: An IV TSP 2007 1

2

2.2. Materiale mineralo-ceramice 2.2.1. Necesitatea tehnică 2.2.2. Mod de obtinere 2.2.3. Clasificare şi proprietăţi 2.2.4. Domenii de utilizare 2.3. Materiale extradure utilizate in construcţia de scule 2.3.1. Diamantul natural şi sintetic 2.3.2. Mod de obtinere 2.3.3. Clasificare şi proprietăţile diamantului 2.3.4. Domenii de utilizare 2.4. Tehnologii de prelucrare prin aşchiere cu materiale mineralo-ceramice 2.5. Tehnologii de prelucrare neabrazive cu scule din materiale extradure 2.5.1. Tehnologia şi construcţia sculelor cu diamant. 2.5.2. Tehnologii de prelucrare cu cuţite armate cu policristale de diamant 2.5.3. Trefilarea şi scule de trefilat din materiale extradure 2.5.4. Tehnologii de prelucrare prin rectificare cu scule din materiale abrazive extradure. A. Particularităţi tehnologice. a. Forma constructivă b. Natura şi forma granulelor abrazive utilizate. c. Lianţi Partea III a 3. Procedee de îmbinare nedemontabilă a materialelor. 3.1. Condiţii tehnice şi caracterizarea procedeelor. 3.2. Sudarea prin frecare a. Principiul procedeului. b. Fenomene metalurgice. c. Fazele procesului. d. Tehnologia sudării prin frecare. e. Echipamente pentru sudarea prin frecare. f. Aplicaţii ale sudării prin frecare. 3.3. Sudarea materialelor plastice. a. Carcaterizarea materialelor termoplastice. b. Procedee de sudare. b1. Sudarea cap la cap cu element încălzitor. b2. Sudarea cap la cap cu element rezistiv. c. Tehnologia sudării ţevilor din materiale plastice. d. Atestarea calităţii sudurilor. 3.4. Sudarea cu ultrasunete. a. Caracterizarea procedeului. b. Tehnologia sudării cu ultrasunete. b1. Parametrii de sudare. b2. Pregătirea componentelor în vederea sudării.

b3. Proprietăţile sudurilor realizate cu ultrasunete. c. Echipamente pentru sudarea cu ultrasunete. d. Aplicaţii ale sudării cu ultrasunete. 3.5. Sudarea cu fascicul de electroni. a. Principiul procedeului. b. Fenomene la sudarea cu fascicul de electroni. c. Eficienţa energetică a sudării. d. Instalaţii pentru sudare cu fascicul de electroni. e. Aspecte metalurgice la sudarea cu fascicul de elctroni.

Page 3: An IV TSP 2007 1

3

f. Defecte la sudarea cu fascicul de electroni. g. tehnologia sudării cu fascicul de electroni. h. Proiectarea şi pregătirea componentelor în vederea sudării. Aplicaţii practice. B1. Lucrări de laborator.

1. Analiza tehnologicităţii pieselor aparţinând utilajelor tehnologice. 2. Sudarea prin frecare 3. Măsurarea grosimii metalelor cu ultrasunete. 4. Examinarea cu lichide penetrante. 5. Calitatea îmbinărilor materialelor plastice. 6. Capabilitatea proceselor tehnologice. 7. Determinarea conţinutului de ferită delta din oţeluri. 8. Sudarea cu fascicul de electroni. 9. Rigiditatea utilajelor tehnologice. 10. Sudarea cu ultrasunete a materialelor plastice.

D. BIBLIOGRAFIE: 1.Fleşer, T., Herman, R., Mnerie, D.: Utilaje tehnologice. Tehnologii de fabricaţie, Editura POLITEHNICA Timişoara, 2002 2.Draghici, G.: Concepţia şi fabricaţia produselor mecanice. Editura Eurobit, Timisoara, 1999. 3.***„CAD/CAM”,Internet,http://isp.webopedia.com/TERM/C/CAD_CAM.html, 30 iulie 2004. 4.* * *„CAD/CAM”, Internet, http://www.theweblogreview.com/dictionary/define CAD_FS_CAM.html, 30 iulie 2004. 5.* * * „Computer Aided Manufacturing”, Internet, http:// composite.about.com/ library/glossary/c/bldef-c1222.htm, 30 iulie 2004. 6.* * * „Knitwear and CAM/CAM”, Internet, http://www.cdwa.com/html/knitpaper.html. 2004. 7.* * * “AccuTrack Production Management System”, Internet,http://www.shimaseiki.co.jp /export/sns/home/accutrack.htm, 30 iulie 2004. 8. Fleser, T., Herman, R.: Tehnologia fabricării utilajului tehnologic. Vol. 1, Litografia UPTimişoara, 1995. 9.x x x Colecţia de standarde. Oţeluri. Forme şi dimensiuni la semifabricate laminate (table, ţevi), forjate, matriţate. 10. Orientare individuală prin biblioteca, Internet pe specificul tehnologii de fabricaţie. E. PROCEDURA DE EVALUARE Evaluarea se face în scris, accentuând înţelegerea şi capacitatea studentului de soluţionare a situaţiilor concrete. Temele de examen conţin subiecte din fiecare capitol, conexate pe o problemă . Ponderea examenului 65%, ponderea activităţilor applicative 35%.

Titular disciplină,

Fleşer Traian, prof.dr.ing.

Page 4: An IV TSP 2007 1

4

Catedra Tehnologie mecanică Anul Universitar 2007-2008 Specializarea SIM, anul IV CATEDRA TEHNOLOGIE MECANICĂ .

PROGRAM LUCRĂRILOR DE LABORATOR DISCIPLINA: TEHNOLOGII SPECIALE DE PRELUCRARE

Nr.crt. Lucrarea Data-ora 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Nr. Numele şi prenumele L1 L2 L3 L4 L5 L6 L7 L8 L9 L10 L11 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Page 5: An IV TSP 2007 1

5

28 29 30 31 32 33 34 35 36 37

Titular disciplină,

Traian Fleşer, prof.dr.ing.

Page 6: An IV TSP 2007 1

6

Catedra Tehnologie mecanică Disciplina Tehnologii speciale de prelucrare Anul IV, sem I, 2007-2008

Enunţul temei pentru proiect Să se elaboreze tehnologia optimă de fabricaţie pentru reperul…. …, desen nr…….aparţinând utilajului tehnologic………….. Sunt necesare………buc.

A. Partea scrisă. 1. Definirea rolului funcţional al reperului. 2. Descrierea solicitărilor la care este supus reperul în exploatare. 3. Analiza constructiv tehnologică a desenului de execuţie. 4. Caracterizarea materialului. 5. Precizarea caracterului producţiei. 6. Alegerea semifabricatului şi calculul gradului de utilizare al materialului. 7. Elaborarea itinerarului tehnologic. 8. Specificarea echipamentului tehnologic (m.u., SDV). 9. Calculul elementelor regimului de prelucrare pentru două operaţii tehnologice

distincte. 10. Calculul normei tehnice de timp pentru operaţiile de la pct. 9. 11. Măsuri de securitatea muncii şi prevenirea incendiilor pe durata prelucrării

reperului. B. Partea desenată.

1. Desenul de execuţie primit. 2. Desenul de execuţie cu imbunătăţiri tehnologice. 3. Planul de operaţii/fişa tenologică.

Etapizarea activităţii. Evaluarea 1. pct. 1, 2 şi 3 săptămâna 2 pct. 4 săptămâna 3

pct. 5 şi 6 săptămâna 4 pct. 7 şi 8 săptămâna 5 pct. 9 săptămâna 7 pct. 10 săptămâna 9 pct. 11 săptămâna 10 predarea proiectului săptămâna 12 susţinerea proiectului săptămâna 13 Bibliografie 1. Fleser, T. s.a.: Utilaje tehnologice. Tehnologii de fabricaţie. Editura POLITEHNICA Timişoara, 2002. 2. Vlase, A. s.a.: Regimuri de şchiere, adaosuri de prelucrare şi norme tehnice de timp. Vol. I şi II. Editura Tehnică, Bucureşti, 1983, 1985. 3. Picoş, C. s.a.: Calculul adaosurilor de prelucrare şi al regimurilor de aşchiere. Editura Tehnică, Bucureşti, 1074. 4. Picoş, C.;s.a.: Normarea tehnică pentru prelucrări prin aşchiere. Vol. I. şi II, Editura Tehnică, Bucureşti. 1979, 1982.

Titular disciplină,

Fleşer Traian, prof.dr.ing.

Page 7: An IV TSP 2007 1

7

B. CURS Partea a I a 1. Bazele elaborării tehnologiei de fabricaţie. 1.1. Conceptul de tehnologie în proiectarea şi fabricaţia sistemelor tehnice. 1.1.1. Obiective. Disciplina de tehnologie de fabricaţie vizează însuşire cunoştinţelor de bază privind elaborarea şi coordonarea procesele de realizare a utilajelor tehnologice, componentelor acestora, de calificare practică corelat cu normative şi soluţii actuale. Trecerea la producţia industrială nu este posibilă fără elaborarea metodelor şi aplicarea procedeelor tehnologice calificate, adecvate pentru obţinerea semifabricatelor, a reperelor, iar în final a produsului. Toate aceste activităţi sunt înglobate în ceea ce este recunoscut ca tehnologie de fabricaţie. Ea trebuie privită evolutiv, într-o continuă dezvoltare şi perfecţionare. 1.1.2. Activitatea de producţie. Producţia constituie raţiunea de a fi a oricărei unităţi economice. Funcţiunea de producţie include ansamblul proceselor de bază şi auxiliare prin care se realizează obiectivele tehnice şi economice materializate prin produse sau servicii. Obiectivele trebuie să fie realiste şi definite iniţial. Prin acţiuni manageriale la toate nivelele organizatorice are loc transformarea resurselor materiale în produse sau servicii. A. Criterii pentru departajarea proceselor de producţie:

- modul de participare la transformarea resurselor materiale în produse sau servicii; - din punct de vedere al modului de realizare; - în raport cu mijloacele de execuţie.

Stabilirea activităţilor adecvate pentru care se asigură managementul pe durata de viată a produsului sau serviciului presupune existenţa structurilor, a mijloacelor şi resurselor necesare (figura 1.1).

a. Informaţii tehnice: documentaţie de execuţie şi tehnologică, prevederi legislative şi normative, proceduri de lucru.

b.Spaţii şi resurse materiale: mijloace de muncă (utilaje, SDV), materii prime şi semifabricate, energie.

c. Resurse umane

d. Mijloace financiare

Pregătirea producţiei (intrare)

Proces de producţie

Rezultatul activităţii (ieşiri): produse, servicii

Intrare Ieşire

a

bProces de producţie

c1 c2 c3

procese monolineare,

procese divergente

procese convergente

ab1 b2 b3

c

Page 8: An IV TSP 2007 1

8

Figura 1.1. Structurile, mijloacele şi resursele necesare activităţii de producţie.

B. Din punct de vedere al modului de realizare sau al succesiunii operaţiilor tehnologice, în acţiunea de transformare a resurselor materiale în produse sau servicii, procesele de producţie se diferenţiază în: monolineare, convergente, respectiv divergente. a. In urma proceselor monolineare, produsele se obţin prin transformări succesive ale uneia şi aceleiaşi materii prime. Exemplu : deformarea plastică prin ambutisare, producerea energiei electrice pe bază hidraulică sau eoliană, procese aplicate pentru realizarea şuruburilor, piuliţelor, în industria zahărului, cimentului, etc. b. Procesele convergente cuprind un ansamblu de stadii de transformare a unui tip sau mai multor tipuri de materii prime în piese sau subansamble independente care, apoi, prin asamblare conduc la obţinerea unui produs finit. Astfel de procese sunt specifice industriei constructoare de maşini(mijloace de transport, rulmenţi, maşini unelte), industria chimică (cauciucuri, procesare mase plastice), electrotehnică, electronică, mobilă, confecţii, etc. c. Procese divergente: din aceeaşi materie primă, prin executarea de operaţii tehnologice se obţin produse diferite. Exemplu : în industria constructoare de maşini din acelaşi semifabricat tablă laminată se obţin recipiente, carcase pentru reductoare sau cutii de viteze, piese deformate prin ambutisare, în industria petrochimică prin prelucrarea ţiţeiului se obţin: benzine, uleiuri, parafine, etc. 1.1.3. Definiţii şi responsabilităţi Termeni reprezentativi :

- proces de fabricaţie, - tehnologie de fabricaţie,

- sistem tehnologic, - unitate de proiectare,

- unitate producătoare , -unitate beneficiară,

- autoritate de control, - autoritate de confirmare.

Capabilitatea de desfăşurare a activităţilor trebuie dovedită şi recunoscută prin Sistemul propriu de management al calităţii, având ca referenţial SR ISO 9001, periodic actualizat. Noţiunea de capabilitate vizează aspectele manageriale de infrastructură, respectiv de resurse umane, securitate şi sănătate în muncă, de mediu. Ca exemplu: - acordarea atestatului de capabilitate pentru execuţia de structuri sudate - conform DIN 18800, - calificarea necesară pentru personalul de coordonare a operaţiilor de sudare, conform SR 719 - calificarea personalului sudor, conform EN 287-1,2, - calificarea personalului operator pentru examinări nedistructive conform SR EN 473, - certificarea sistemelor de management al mediului în fabricarea structurilor sudate trebuie să satisfacă cerinţele din SR EN 14001. a. Procesul de fabricaţie înglobează activităţile desfăşurate cu ajutorul mijloacelor de muncă şi al proceselor naturale pentru transformarea organizată a obiectului muncii într-un program managerial complex, înglobând optimizat aspectele tehnice şi economice. Materializarea procesului de fabricaţie este tehnologia. b. Tehnologia de fabricaţie înglobează informaţii tehnice, desene, specificaţii tehnologice, nominalizarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii : locul, resurse umane, utilaje, SDV-uri, parametrii de lucru. Odată tehnologia de fabricaţie elaborată, verificată în practică şi atestată trebuie să fie respectată pentru perioadă sau volumul de producţie iniţial stabilit. La expirarea acestor specificaţii este necesară reevaluarea tehnologiei. Pentru calificarea procedurilor de sudare se apelează la prevederile ISO 15614. Atestatul de capabilitate pentru execuţia de componente pentru material rulant de cale ferată se obţine cu îndeplinirea prevederilor DIN 6700.

Page 9: An IV TSP 2007 1

9

c. Sistemul tehnologic înglobează componentele fizice care sunt implicate în materializarea tehnologiei: utilaje, instalaţii, SDV-uri, semifabricate/piese (ST-MUDSP). c1.Utilajul tehnologic înglobează unităţi de bază, dispozitive, scule, echipamente de completare necesare pentru desfăşurarea procesului de producţie. c2. Instalaţia este un ansamblu de maşini, aparate, recipiente care execută o acţiune tehnologică în cadrul unui proces tehnologic. Exemplu: instalaţia pentru tratamente termice de nitrurare, de cementare, instalaţia pentru tratarea apei reziduale, etc. c3. Maşina este un sistem tehnic format din elemente şi mecanisme care transformă o formă de energie în lucru mecanic util(maşini de lucru), respectiv în altă formă de energie (maşini de forţă), dacă una dintre cele două forme de energie este cea mecanică. Exemplu maşini de lucru: pentru prelucrare prin aşchiere(strung, maşină de frezat, de rectificat, etc.), pentru deformarea plastică, maşini pentru tăiere, sudare, îmbinare, maşini de forţă: pompe, compresoare, maşini termice, motoare electrice, etc. c4. Aparatul este o componentă al instalaţiei având un rol bine definit: c4.1 masurarea şi afişarea unui parametru: dimensiune geometrică (traductoare de poziţie, şubler, micrometru) presiune, temperatura, debit, viteză, etc. c4.2. reglare, monitorizarea procesului, afişarea, stocarea rezultatelor: ciclograma pentru tratament termic. c4.3. sunt înglobate în categoria aparatelor şi anumite recipiente. Recipientul presupune un înveliş care conţine un fluid la presiune şi temperatură specificate în condiţii sigure de rezistenţă şi etanşeitate. Intr-o producţie sănătoasă activitatea trebuie să se desfăşoare pe baza unor competenţe recunoscute şi atestate de instituţii sau organizaţii abilitate. Pe domenii de activitate sunt recunoscute: ISCIR, ARR, RNR, DAvC, etc. similare, recunoscute cu organizaţii din alte ţări. d. Activitatea de proiectare se admite a fi desfăşurată de către unităţi agreate în întocmirea documentaţiei de execuţie pentru produse dintr-un anumit domeniu de activitate. Pentru obţinerea autorizaţiei unitatea trebuie să dovedească capabilitatea tehnică în concordanţă cu prevederile documentelor normative, cu legislaţia în vigoare în ţara unde urmează să fie executat şi utilizat produsul. Răspunderea proiectantului priveşte performanţele tehnice şi economice ale produsului, fiabilitatea, securitatea personalului şi a mediului din zona de activitate şi împrejurimi. Autorizaţia menţionată se obţine în urma unei evaluări din partea organizaţiilor de supraveghere tehnică din domeniul căruia îi aparţine produsul. Astfel, în ţara noastră, pentru recipiente sub presiune şi echipamente de ridicat, se apelează la ISCIR, pentru instalatii aparţinând domeniului naval se apelează la RNR, pentru mijloace de transport rutier se apelează la ARR,etc.

Conţinutul documentaţiei de execuţie: - partea scrisă: memoriul de calcul functional, constructiv, de rezistenţă, caracteristicile

tehnice şi economice, caietul de sarcini, cartea tehnică, - partea desenată: desenele de ansamblu, subansamble, repere, schema de amplasare,

schemele electrice, hidraulice, pneumatice, de comandă şi automatizare, de evacuare a rezidurilor.

e. Unitatea producătoare (executantul) îşi desfăşoară activitatea pe baza unei autorizaţii care îi permite să realizeze produse dintr-un anumit domeniu, să le monteze, să execute probele funcţionale. Pe baza documentaţiei de execuţie primite de la unitatea de proiectare, se elaborează documentaţia tehnologică de fabricaţie optimizată de către inginerul tehnolog. Documentaţia este elaborată în concordanţă cu normativele care definesc informaţiile necesare, dar ca prezentare se acceptă specificul elaboratorului. Conţinutul de fond trebuie să includă: a. Fişa tehnologică: este specifică fabricaţiei de unicate sau serie mică, unde procesul tehnologic nu este deosebit de detaliat. Sunt incluse informaţii: - generale: identificarea producătorului, a fişei tehnologice, denumirea produsului şi a reperului de realizat, materialul semifabricatului, volumul de producţie pentru care este valabilă fişa,

Page 10: An IV TSP 2007 1

10

- conţinutul procesului tehnologic: denumirea operaţiei, echipamentul tehnologic , SDV-urile, calificarea operatorilor, timpul normat acordat, - schiţa reperului de prelucrat. Fişa tehnologică se prezintă ca un formular pe o singură filă. b. Planul de operaţii: este specific fabricaţiei de serie, masă. Trebuie să conţină următoarele informaţii: - generale: similare cu cele de la fişa tehnologică, - conţinutul procesului tehnologic: - schiţa operaţiei reprezintă semifabricatul în poziţie de lucru, cu marcarea suprafeţei care se prelucrează, condiţii tehnice(dimensiuni, abateri, calitatea suprafeţei), - enumerarea fazelor componente ale operaţiei, - calificarea operatorului pentru operaţia specificată - utilajele şi SDV-urile necesare, - parametrii tehnologici optimi, - timpii normă: de bază, auxiliari, de pregătire încheiere. O filă a planului de operaţii se referă la o singură operaţie (figura 1.2).

Figura 1.2. Filă din planul de operaţii.

c. Desenul semifabricatelor netipizate conţinând: forma, dimensiunile, materialul, modul de obţinere, condiţii tehnice, norma de livrare, clasa de calitate. Pentru semifabricatele tipizate nu se pregătesc desene, deoarece acestea au o normă de livrare. d. Extrasul de materiale precizează: marca, forma, dimensiuni, tipul semifabricatului, norma de livrare, necesarul net şi brut de material pentru un produs. e. Lista pieselor obţinute prin colaborare cuprinde : denumirea şi caracteristicile pieselor, potenţialul furnizor, iar ataşat sunt desenele pieselor implicate. f. Lista pieselor şi subansamblurilor tipizate cuprinde: denumire, caracteristici, tip, norma de livrare, cantitatea necesară.

Page 11: An IV TSP 2007 1

11

g. Necesarul de utilaje de lucru: are rolul de a stabili necesarul de utilaje, pe nivele de precizie şi încărcarea pe locuri de muncă, conform normării tehnice. h. Fişa de manoperă cumulează necesarul de forţă de muncă pe categorii şi nivele de pregătire. i. Lista SDV-urilor tipizate cuprinde: denumire, caracteristici, tip, norma de livrare, cantitatea necesară. j. Desenele SDV-urilor netipizate. k. Schiţa fluxul tehnologic în ordinea succesiunii operaţiilor. Pentru optimizarea tehnică şi economică a fabricaţiei se elaborează mai multe variante ale documentaţiei tehnologice. Producătorul răspunde de tehnologia elaborată, de calitatea materialelor utilizate, de execuţia propriu-zisă şi eliberează documentele adecvate de atestare a calităţii. Unitatea producătoare poate să colaboreze cu alte unităţi de execuţie pentru realizarea de semifabricate, elemente componente, subansambluri. Aceste unităţi trebuie să aibă competenţă tehnică adecvată cerinţelor specifice produsului în ansamblu. Furnizorul general răspunde de calitatea produsului livrat. Certificarea firmelor producătoare de structuri sudate se efectuează conform EN 729. f. Beneficiarul este unitatea care cumpără produsul, fie pentru al utiliza în scop propriu, fie pentru al instala în cadrul unei instalaţii pentru alt beneficiar. El trebuie să analizeze cu atenţie cartea tehnică a produsului pentru a cunoaşte componenţa, condiţiile de punere în functiune, de exploatare, de intreţinere şi service, dar şi detalii asupra conditiilor anormale ce pot apare în timpul utilizării, respectiv modul de intervenţie. Iniţial, beneficiarul are obligaţia de a furniza unitaţii de proiectare datele complete privind cerinţele tehnice solicitate produsului pentru condiţii normale în exploatare (tema de proiectare). În documentaţia de executie, la tehnologia de fabricaţie elaborată, la produsul finalizat nu este admis să fie efectuate modificări de nici un fel, decât cu acceptul scris al celui care a elaborat respectiva documentaţie. g. Organism de certificare/înregistrare: evaluează şi certifică/înregistrează sistemul calităţii furnizorilor în conformitate cu standardele publicate privind sistemul calităţii şi cu orice altă documentaţie suplimentară specifică sistemului. Activitatea se desfăşoară în mod independent şi autonom după un manegement şi proceduri proprii. Se emite documentul de certificare /înregistrare şi actualizarea periodică. Criteriile generale pentru organisme care efectuează evaluarea/certificarea/înregistrarea sistewmelor calităţii sunt specificate în SR EN 45012. În ţara noastră au astfel de atribuţii următoarele instituţii: ISCIR, ISCAN-ACN, ARR, RNR, etc. Funcţionarea organismelor care efectuează inspecţii se precizează în SR EN ISO/CEI 17020 Firmele care au activităţi recunoscute în proiectarea, execuţia, instalarea, exploatarea, repararea şi atestarea calităţii produselor au responsabilitatea asigurării funcţionării acestora la parametrii prevăzuţi, cu riscuri minime, controlate, cel puţin pe durata normată de utilizare. Sunt recunoscute documente normative (coduri) pe domenii de activitate. Astfel, pentru proiectarea, fabricaţia, punerea în funcţiune, exploatarea echipamentelor sub presiune se apelează la codul ASME secţiunea IX, pentru evaluarea pe bază de risc pe toată durata de viaţă a conductelor sub presiune se utilizează codul API seria 580. Pentru probleme privind mentenanţa sistemelor tehnice se apelează la SR EN 13460:2003, Mentenanţă. Documente pentru mentenanţă. 1.2. Cerinţe tehnologice şi funcţionale impuse utilajelor şi componentelor. 1.2.1. Tehnologicitatea utilajelor tehnologice. a. Tehnologicitatea: este caracteristica ce evidenţiază cumulat următoarele: - indeplinirea rolului funcţional, corelat cu o necesitate, - produsul corespunde legislaţiei şi normelor din domeniu, privând calitatea, fiabilitatea, siguranţa, - volumul de producţie satisface cerinţele pieţii, - nu periclitează sănătatea personalului care îl realizează sau utilizează, - realizarea şi utilizarea nu degradează mediul înconjurător,

Page 12: An IV TSP 2007 1

12

- permite realizarea componentelor şi produsului cu procedee şi metode avansate de fabricaţie, - materialele necesare sunt disponibile pe piaţă, - productivitatea este ridicată, - se pot aplica programe de inspecţie şi mentenanţă, - realizarea şi utilizarea aduc beneficii. se cuantifică prin indicatorii din tabelul 1.1. Trebuie asigurată de proiectant în etapa de concepţie şi proiectare, trebuie privită evolutiv şi evaluată periodic coroborat cu progresul tehnic. Tabelul 1.1. Indicatori ai tehnologicităţii produselor. Nr.crt. Indicatorul Caracterizare 1 2 3 4 5

Funcţionali şi de fiabilitate Tehnologici Ergonomici Economici Legislativ

Ansamblul de caracteristici care conferă produsului o utilitate, corelat cu caracteristici de exploatare pe durată precizată. Realizarea cu tehnologie actuală, modernă, folosind materiale curent disponibile, se pot aplica acţiuni de inspecţie şi reabilitare. Realizarea şi utilizarea asigură un raport optim om-maşină-mediu. Reflectă corectitudinea concepţiei, fabricaţiei şi exploatării prin efecte financiare favorabile şi beneficii în etapele de viaţă a produsului. Conformitate cu legislaţia şi normativele specifice lui şi locului de realizare şi utilizare.

b. Parametrii tehnologicităţii(tabelul 1.2). Tabelul 1.2. Parametrii tehnologicităţii. Nr.crt. Parametrul Caracterizare Nivelul 1 Gradul de tipi-

zare Gradul de utili-zare al materia-lelor Gradul de auto-matizare Facilitatea mon-tajului Gradul de utili-zare al materiei prime, energiei Costurile pentru utilizare, inclusiv mentenanţă

Numărul reperelor, subansamblurilor tipizate din numărul total conţinute de produs. Masa produsului faţă de masa semifabricatelor utilizate Numărul comenzilor efectuate în regim automat faţă de numărul de comenzi implicate în utilizarea produsului. Costul manoperei pentru montaj faţă de costul manoperei totale pentru realizarea produsului. Defineşte randamentul în exploatare, prin utilizarea materiei prime, energiei. Costuri globale pentru o perioadă precizată, privând menţinerea în stare de funcţionare a produsului.

Ridicat Ridicat Ridicat Scăzut Ridicat Scăzut

c. mijloace pentru obţinerea tehnologicităţii ridicate: drumul minim, tipizarea , normalizarea tehnologiilor de fabricaţie, utilizarea componentelor şi subansamblurilor performante, inclusiv cele produse şi utilizate în situaţii anterioare/similare, restrângerea sortotipodimensiunilor de materiale, mecanizare, automatizare, etc. 1.2.2. Tehnologicitatea formei constructiv tehnologice a componentelor (pieselor). a. piesa este o entitate de bază, unitară a subansamblului, produsului. rolul proiectantului. Ea este asigurată de proiectant în etapa de concepţie şi proiectare. b. criterii ale tehnologicităţii: asigurarea caracteristicilor funcţionale, semifabricatul, posibilităţi de prelucrare, mentenanţa, forma exterioară, rigiditatea, flexibilitatea, actualitatea, noutatea, economicitatea. c. etapele elaborării formei constructiv tehnologice a pieselor:

Page 13: An IV TSP 2007 1

13

- definirea formei şi dimensiunilor generale corelat cu rolul funcţional în ansamblul produsului, - definirea solicitărilor în condiţii normale şi tranzitorii de utilizare, - alegerea sau proiectarea materialelor adecvate, corelat cu condiţiile de utilizare, - definitivarea formei şi dimensiunilor finale, - verificarea şi corelarea solicitărilor cu situaţia finală a reperului. 1.3. Ingineria şi managementul calităţii în concepţie, fabricaţie şi utilizarea sistemelor tehnice. 1.3.1.Repere istorice. Preocupările în domeniul calităţii vin din vechea istorie. Aristoţel aduce conceptul de calitate – ceea ce face să fie el însuşi, drept categorie a primului sistem LOGICA. Fenicieinii aplicau o sancţiune colectivă – tăierea mâinii celui care abdica de la normele de calitate prescrise. În evul mediu – calitatea era în supravegherea corporaţiilor sau bresleleor. Acestea aveau reguli, un sistem de pregătire profesională şi de control. Abordarea calităţii – bazată pe competenţa meseriaşului este stipulată în reguli la nivelul organizaţiei, prescripţii calităţive, inspecţii, comisii de control. Se aplicau principiile de reciprocitate a calificării unui produs. Calitatea produselor, sinceritatea descrierii lor, prevenirea fraudelor intrau în preocupările corporaţiilor de meşteşugari, aspectul şi compoziţia produselor erau descrisedetaliat. În secolul XI în Anglia se emite legea breslelor: se asigură supravegherea locurilor de muncă, seelimină produsele defecte, se marchează cele corespunzătoare, se aplică pedepse celor vinovaţi. În anul 1694 Banca Angliei introduce primii bani de hârtie (bancnote). Semnătura certifică autencititatea, iar semnele de siguranţă, înserierea previn frauda. În anul 1723 Împăratul Rusiei – Petru cel Mare. Emite decretul: „Poruncesc ca patronul fabricii din Tula, Cornei Beleglaz, să fie bătut cu biciul şi să fie exilat la mănăstire pentru că, ticălosul, a îndrăznit să vândă armatei imperiale archebuze şi puşti de proastă calitate. Controlorul şef Frol Fucs să fie biciuit şi trimis la Azov să se sature să mai pună poansonul pe arme proaste. Ordon Cancelariei din Petersburg să se mute la Tula şi zi şi noapte să vegheze la starea de bună funcţionare a armelor” . În anul 1785 inginerul Le Blanc a produs primele arme cu componente interschimbabile. În anul 1907 în cadrul Companiei Ford, pe baza teoriei lui W.Taylor în cadrul procesului de fabricaţie a maşinilor era prevăzut că inspecţia calităţii este un fundament al organizării muncii. În anul 1914 este creat Departamentul Inspecţiei Aeronautice AID la Royal Flying Corps. Se asigură un sistem de certificare a conformităţii produsului şi procesului cu cerinţele specificate. În anul 1951, profesorul Joseph M. Juran (nascut în anul 1904 la Brăila) a publicat caretaQuality Control Handbook, care a devenit cartea de căpătâi în domeniul organizării controlului modern al calităţii în unităţile de productie şi servicii. În jurul anului 1950 se lansează industria nucleară şi începe construcţia centralelor nucleare. USA emite legea federală 10CFR50, Appendix B: „Quality assurance criteria for nuclear power plants”. Romania în anul 1864 adoptă Legea sistemului de măsuri şi greutăţi metrice. În anul 1879 se adoptă Legea privând marca de fabrică şi marca de comerţ. În anul 1922 ia fiinţă Institutul Român de Standardizare 1.3.1. Definirea calităţii.

Calitatea unui produs sau serviciu înglobează ansamblul de caracteristici şi însuşiri care conferă o anumită utilitate, în condiţii clar şi iniţial specificate. Calitatea se construieşte în fiecare etapă de viaţă a produsului. Caracterul preventiv al activităţii trebuie să domine pe cel constatativ. Asigurarea calităţii reprezintă ansamblul activităţilor planificate şi sistematice implementate în cadrul sistemului calităţii şi demonstrate atât cât este necesar pentru furnizarea

Page 14: An IV TSP 2007 1

14

încrederii corespunzătoare că o entitate va satisface condiţiile referitoare la calitate (Figura 1.3.1.a).

Sistemul calităţii a fost dezvoltat ca un răspuns la provocările globalizării crescânde a pieţii şi a fost unanim acceptat, atât de furnizori cât şi de intermediari şi consumatori. Existenţa unui sistem al calităţii într-o societate comercială conferă prezumţia că politica şi obiectivele privând calitatea produselor şi serviciilor sunt cunoscute, înţelese, aplicate, atinse şi menţinute. În lipsa unui sistem al calităţii abordarea eficientă a calităţii nu este de conceput, aceasta însemnând: - calitate slabă a produselor/serviciilor;

- neselectarea subcontractanţilor; - analiză incompletă a comenzilor şi contractelor;

- degradarea calităţii în manipulare, depozitare, transport; - marketing ineficient: lipsă comenzi, producţie pe stoc, pierderea pieţelor, etc.,

- litigii cu subcontractanţii şi clienţii; - pierderea clienţilor.

Figura 1.3.1.a. Dimensiunile calitatii.

Page 15: An IV TSP 2007 1

15

Sistemul de asigurare a calităţii(SAC) reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, proceduri, procese şi resurse pentru implementarea managementului calităţii care conferă viaţă produsului /serviciului (figura 1.3.1.b).

Figura 1.3.1.b. Etape în ciclul de viaţă al produsului. Este foarte importantă relaţia şi diferenţele între controlul, asigurarea şi managementul calităţii, relaţie care a evoluat în timp (figura 1.3.2.a).

Figura 1.3.2.a. Relaţiile dintre componenta socială şi calitate.

IDENTIFICAREA CERINŢELOR

-planificarea activităţilor şi sistemului calităţii -identificare factori -identificare cerinţe -diagrama GANT -actiuni corective

DESFACERE, UTILIZARE DEZAFECTARE

-planificarea activităţilor şi siste-mului calităţii -analiza cerinte, stabilire obiective -desfacere, utilizare, dezafectare -diagrama Q -actiuni corective

DEZVOLTARE CONSTRUC-TIVĂ ŞI

TEHNOLOGICĂ -planificarea activităţilor şi sis-temului calităţii -analiza cerinte şi stabilire obiective -dezvoltare constructivă şi

DEZVOLTARE, FABRI-CAŢIE PRODUS

-planificarea activităţilor şi sistemului calităţii -analiza cerinte şi stabilire obiective -dezvoltare proces tehno-logic -diagrama Q -actiuni corective

DEZVOLTARE CONSTRUC-TIVĂ ŞI TEHNOLOGICĂ

-planificarea activităţilor şi sis-temului calităţii -analiza cerinte, stabilire obiective -dezvoltare constructivă şi tehno-logică -diagrama Q - actiuni corective

Informatii, documentatie

Informatii, documentatie

Informatii, documentatie

Informatii, documentatie

Com

pone

nta

soci

ală

-impl

icar

e -

parti

cipa

re

1960 1970 1980 1990 2000 Anul

Controlul calităţii

Asigurarea calităţii

Calitatea totală

Page 16: An IV TSP 2007 1

16

Principala caracteristică a SAC este elaborarea și aplicarea unui pachet de proceduri pentru a corela în mod unitar problemele de coordonare, concepţie, execuţie, evaluare şi atestare a calităţii produselor/serviciilor în toate etapele ciclului de viaţă a produselor sau serviciilor. Peste toate trebuie evaluate costurile şi avantajele financiare la toate nivelele (figura 1.3.2.b)

Figura 1.3.2.b. Corelarea costurilor cu nivelul de calitate. 1- costuri în concepţie şi proiectare, 2- costuri în fabricaţie, 3- costuri în utilizarea produsului. 4-costurile globale.

-asigurarea, încă din faza de concepţie, a cerinţelor tehnico-economice şi calităţive pretinse şi specificate de client; -posibilitatea aplicării diferenţiate pe categorii de produse a exigenţelor de calitate, în funcţie de complexitatea, importanţa şi destinaţia produselor, precum şi de cerinţele explicite ale clienţilor; -punerea accentului pe caracterul de prevenire a defectelor, în toate fazele de realizare a unui produs/serviciu, ducând la reducerea acţiunilor corective şi automat la reducerea cheltuielilor datorate defectărilor. Funcţiile SAC se regăsesc în toate activităţile specifice etapelor şi fazelor ciclului de viaţă al produsului: � funcţia de construire-prevenire : constă în aplicarea, pe fiecare etapă şi fază de realizare a produselor, a unor operaţii de inspecţie care să controleze modul de îndeplinire a caracteristicii realizate, începând cu documentaţia de execuţie şi tehnologică, pe durata fabricaţiei, a probelor funcţionale şi sfârşind la utilizator, prin urmărirea modului de comportare în timpul folosirii în condiţii reale; � funcţia de atestare a calităţii : constă în analiza operaţiilor efectuate în cadrul etapei încheiate, însoţită de decizia de trecere la etapa următoare. Se folosesc: avizarea, calificarea, recepţia, stabilirea indicatorilor sintetici, evidenţa rebuturilor, gestiunea calităţii, comportarea la beneficiar etc; � funcţia de îmbunătăţire a calităţii : reprezintă efectul, rezultanta celorlalte funcţii, de altfel scopul final al sistemului. Activităţile sistemului calităţii cuprind toate fazele ciclului de viaţă a produselor/serviciilor:

-marketing şi prospectarea pieţei; -proiectarea, specificarea şi dezvoltarea produsului; -aprovizionarea cu materii prime, materiale, piese etc; -producţia; -inspecţia, încercarea şi examinarea; -ambalarea şi depozitarea; -vânzarea şi distribuirea; -montajul şi exploatarea;

4 1 2 3

Cos

turi

Cmin

Calit. optimă Nivel calitate

Page 17: An IV TSP 2007 1

17

-asistenţa tehnică şi mentenanţa; -scoaterea din uz.

1.3.3. Modele de asigurare a calităţii Aceste modele nu definesc, în nici un caz, niveluri ale calităţii produsului sau

întreprinderii. Nici un model nu este superior altuia, ci trebuie să satisfacă într-un mod optim cerinţele specifice unui producătors sau utilizator .

În prezent au fost dezvoltate familii de standarde, cu agreere internaţională, pe domenii de activitate. În viziunea 2000, familia de standarde ISO 9000 cuprinde următoarele standarde de bază: ISO 9000:2000 - este axat pe vocabular şi principii; ISO 9001:2000 - principala componentă a familiei de standarde, care stabileşte cerinţele necesare pentru un sistem de management al calităţii; ISO 9004:2000 - ghid pentru îmbunătăţirea sistemului de management al calităţii. Noul standard ISO 9001 defineşte baza pentru recunoaşterea reciprocă pe plan internaţional a certificărilor. ISO 9004 descrie elementele unui sistem de management al calităţii totale (SMCT), devenind puntea dorită pentru trecerea de la asigurarea calităţii la managementul calităţii totale. Referitor la particularităţile privind asigurarea calităţii serviciilor, se poate utiliza standardul ISO 9004, care oferă un model de asigurare a calităţii adaptat nevoilor specifice ale organizaţiei prestatoare de servicii. Acest standard poate fi utilizat pentru toate tipurile de servicii şi este aplicabil, în principal, în relaţia cu clienţi externi.

Armonia interacţiunii dintre responsabilitatea conducerii, resursele materiale şi umane şi structura sistemului calităţii constituie o condiţie indispensabilă pentru obţinerea satisfacţiei clientului, care este punctul central al sistemului. Responsabilitatea conducerii se referă la elaborarea politicii în domeniul calităţii serviciilor cu referire la: -nivelul sau clasa serviciului furnizat; -imaginea şi reputaţia pentru calitate a organizaţiei; -obiectivele privind calitatea serviciului; -procedeele de adoptat în scopul atingerii acestor obiective; -rolul personalului însărcinat cu implementarea politicii în domeniul calităţii. Realizarea politicii în domeniul calităţii presupune definirea obiectivelor calităţii şi anume:

-satisfacerea cerinţelor clientului; -ameliorarea permanentă a calităţii; -luarea în considerare a exigenţelor societăţii şi prevederilor privând protectia mediului; -eficienţa prestării serviciului/ utilizarii produsului.

Conducerea organizaţiei trebuie să convertească aceste scopuri într-un ansamblu de obiective operaţionale şi de activităţi, astfel încât să asigure:

-o definiţie clară a cerinţelor clienţilor; -optimizarea costurilor calităţii prestării serviciului;

analiza permanentă a cerinţelor serviciilor prestate şi a rezultatelor obţinute în vederea ameliorării calităţii serviciilor; implicarea întregului personal în realizarea calităţii; acţiuni şi controale preventive pentru evitarea nemulţumirilor clienţilor, dar şi pentru prevenirea efectelor negative asupra societăţii şi a mediului ambiant. Pentru a se asigura de menţinerea adecvată a eficienţei implementării politicii în domeniul calităţii şi de realizare a obiectivelor calităţii, conducerea organizaţiei trebuie să iniţieze analize periodice şi independente ale SAC, punând accentul pe necesitatea şi posibilităţile de ameliorare. În scopul realizării obiectivelor, conducerea trebuie să stabilească o structură a sistemului calităţii care să permită o reală menţinere sub control a calităţii serviciului, cât şi evaluarea şi ameliorarea sa pe parcursul tuturor etapelor prestării. Sistemul calităţii cuprinde toate procesele operaţionale necesare pentru a furniza un serviciu eficace, începând cu cercetările de marketing pentru definirea cerinţelor clienţilor, continuând cu procesele de proiectare şi prestare a

Page 18: An IV TSP 2007 1

18

serviciului, şi sfârşind cu analiza gradului de satisfacere a cerinţelor şi îmbunătăţirea calităţii serviciului. Sistemul calităţii trebuie să pună accentul pe acţiunile preventive, care evită apariţia problemelor, dar fără să sacrifice capacitatea de a răspunde la neconformităţi şi de a le corecta, atunci când acestea s-au produs. Conducerea trebuie să pună la dispoziţie resurse umane şi materiale suficiente şi adecvate pentru implementarea sistemului calităţii şi realizarea obiectivelor calităţii serviciului. Fiecare membru al personalului unei organizaţii reprezintă pentru aceasta o resursă dintre cele mai importante, de aceea este necesară stimularea motivaţiei acestuia, evoluţiei aptitudinilor sale de comunicare şi performanţelor individuale. Dintre resursele materiale necesare pentru realizarea unui obiectiv mai importante sunt următoarele: - echipamente şi instalaţii adecvate - mijloace operaţionale: spații, mijloace de transport şi de informare, - produsele-program, aparatele de măsură şi alte echipamente necesare evaluării calităţii; - documentaţia operaţională şi tehnică. Interfaţa cu clienţii are o importanţă decisivă pentru calitatea activităților și produselor. O comunicare eficientă cu clienţii presupune audierea şi informarea lor, implicind:

-descrierea produsului/serviciului, prezentarea duratelor şi a termenelor implicate; -precizarea costului; -explicarea relaţiilor dintre performanțe şi costul achiziției/utilizării, -service, consecinţe posibile, modului de rezolvare, -furnizarea mijloacelor potrivite şi uşor accesibile pentru o comunicare eficientă; -informarea clienţilor în legătură cu contribuţia pe care o pot aduce la ameliorarea calităţii; -stabilirea relaţiilor dintre produsul/serviciul oferit şi necesităţile reale ale clientului.

O organizaţie va realiza nivele de calitate, prin prisma interfeţei cu clienţii, atunci când: -are o strategie şi o politică clară, pe care trebuie s-o comunice pieţei pentru ca respectivul

client să o înţeleagă (linia BD); -are un personal format şi devotat clienţilor (linia CD), care este punctul de contact crucial,

interacţiune care naşte momentele de adevăr, adică de câştig sau pierderi; -are un sistem al furnizării produsului/serviciului favorabil clientului, care prin

echipamente, formulare, proceduri, metode şi procedee de comunicare răspund cât mai bine nevoilor clienţilor.

Sunt recunoscute standarde similare în domeniul protecţiei mediului (ISO 14000), a calificării personalului (ISO 45000), a calificării unităţilor economice pentru producţia de structuri sudate (EN 729), etc.

1.3.4. Documentele sistemului calităţii. Realizarea şi funcţionarea sistemului calităţii necesită existenţa unor documente specifice care urmăresc să furnizeze certitudinea că activităţile care concură la realizarea calităţii produselor/serviciilor vor fi îndeplinite efectiv, într-o manieră planificată, suficientă şi controlată. Potrivit standardului ISO 10013, documentele pentru definirea şi implementarea sistemului calităţii într-o întreprindere sunt : -manualul calităţii;

-procedurile sistemului calităţii; -documentele calităţii;

-documentele înregistrării calităţii. Se pozitionează pe trei nivele: strategic, tactic şi operaţional (figura 1.3.3). Manualul calităţii este un document oficial, sintetic şi de bază în relaţiile societăţii comerciale cu clienţii săi, precum şi cu organismele acreditate de certificare, facilitând informarea acestora asupra modului de tratare a cerinţelor de asigurare a calităţii produselor şi serviciilor oferite.

Page 19: An IV TSP 2007 1

19

UTILIZATOR NIVEL DOCUMENT Manageri, clienti, organisme de certificare A Manualul calităţii Departamente, servicii B Planul calităţii, proceduri Resp. cu calitatea, opertori C Instrucţiuni tehnice Operatori, inspectori cu calitatea D Inregistrări

Figura 1.3.3. Structura ierarhică a documentelor sistemului calităţii Manualul calităţii serveşte ca referinţă permanentă în implementarea şi menţinerea sistemului calităţii, scopul principal fiind acela de a furniza o descriere adecvată a acestui sistem. El poate fi comparat cu o adevărată “Constituţie”, “Carte de vizită” a întreprinderii, care stă la baza întregului sistem managerial, organizatoric şi tehnic al calităţii. Rolul acestui manual este de suport managerial fundamental în întreprindere şi în relaţiile cu furnizorii, cu clienţii, încât să existe certitudinea că sunt complet definite şi soluţionate orice probleme ale calităţii, că există pe deplin încrederea în funcţionalitatea sistemului.

Procedurile sistemului calităţii se referă la activităţile de bază ale sistemului şi nu intră în detalii tehnice. Se utilizeaza proceduri generale, respectiv specifice. Procedura este definită ca reprezentând modalitatea specifică de desfăşurare a unei activităţi. În conţinutul unei proceduri se specifică, de regulă:

- obiectivul activităţii, - ce trebuie făcut, - de către cine,

- când, - unde

- cum trebuie făcut, - ce materiale,

- echipamente, - documente,

trebuie să fie utilizate, cum se procedează pentru menţinerea sub control şi înregistrarea întregii activităţi. Conţinutul procedurii trebuie să fie precis şi complet pentru a garanta repetabilitatea executării sale.

Documentele calităţii detaliază procedurile sistemului: - documentaţia tehnică de bază: fişe tehnologice, desene, etc. - instrucţiunile de lucru: se referă la detaliile tehnice ale unei activităţi, uneori limitată la

un singur post de lucru, - procedurile şi instrucţiunile de inspecţie, procedurile de încercare, probe funcționale,

specificaţiile tehnice, etc. Înregistrările calităţii sunt necesare pentru a demonstra satisfacerea cerinţelor referitoare la

calitate şi pentru a verifica eficienţa activităţilor respective. Înregistrările sunt generale, referindu-se la aspecte ale asigurării calităţii la nivelul întreprinderii şi specifice, cum ar fi cele referitoare la recepţie, inspecţie, înregistrări din perioada garanţiei şi post garanţiei.

În funcţie de tipul produselor şi serviciilor pe care le oferă, pot fi utilizate următoarele tipuri de înregistrări ale calităţii:

- registre, - fişe cu rezultatele măsurătorilor, - buletine de analiză, - rapoarte de inspecţie, - calculul costurilor calităţii, - documente de certificare/conformitate, - documente de atestare și etalonare, etc.

Page 20: An IV TSP 2007 1

20

1. 4. Managementul fabricaţiei 1.4.1. Sistem Informatic Integrat de gestiune a firmei Componenta Managementului Producţiei include: a. Logistica sistemului, pentru activităţi specifice de :

- Planificare şi programare - Asigurare materială şi umană - Lansare, urmărire producţie şi gestiune financiară - Incheiere ciclu, evaluare - Marketing

b. Planificarea si Lansare c. Definire produs d. Elaborare tehnologie e. Pregătire fabricaţie f. Asigurare resurse: materiale şi umane g. Desfacerea şi gestionare stocuri i. Service şi mentenanţă Componenta “Managementul Productiei” asigură gestiunea producţiei de:

- unicate - loturi de produse - serie (de masa)

Prin utilizarea sa se urmăreşte: - reducerea costurilor, - monitorizarea performanţelor, - monitorizarea proceselor de productie, - creşterea securităţii sistemelor de informaţii.

Facilităţile oferite de Componenta de Management a Productiei: - identificarea indicatorilor – cheie de performanţă şi punerea lor la dispoziţia factorilor de

decizie, - asigurarea informării în timp real asupra indicatorilor operaţionali, - asigurarea asistenţei pentru planificare şi simulare, - calculul costurilor ante şi post producţie, evaluarea eficienţei tehnico-economice.

Fazele procesului de producţie : a. Pregătirea producţiei:

- structuri de produse, - tehnologii de fabricaţie pentru fiecare reper, - definirea arborelui de comenzi pentru lansarea producţiei, cu priorităţi tehnologice, - antecalculul costului produsului.

b. Programarea producţiei: - aplicatia integrata CAPS (Computer Aided Process Scheduling) •programarea productiei pe baza comenzilor de productie, •programarea necesarului de materiale, – integrare cu Managementul Stocurilor si Aprovizionarii(MSA), • programarea operaţiilor tehnologice si a resurselor necesare realizarii lor, in conditii de capacitati finite, – integrare cu Managementul Resurselor Umane(MRU) şi al Mentenanţei Sistemului Tehnologic(MST). b1. Informaţii iniţiale necesare: caracteristicile constructive şi funcţionale ale produsului în ansamblu şi a elementelor componente, volumul producţiei, termene de realizare, nivelul de calitate specificat, respectiv posibil de realizat, modul de asigurare a bazei materiale şi a forţei de muncă. b2. Activităţi specifice: temă de proiectare/caiet de sarcini, solicitare de ofertă, comandă, studiu de piaţă, prototip (DE, execuţie, încercări, atestare), serie zero (DESO, execuţie, încercări,

Page 21: An IV TSP 2007 1

21

atestare), analiză performanţe, propuneri îmbunătăţire, lansare fabricaţie (DES, execuţie, montaj, probe funcţionale, atestarea calităţii), ambalare, livrare, punere în funcţiune, probe funcţionale. c. Lansarea producţiei: • Generare dispoziţii de lucru , • Gestiune materiale (cereri de achiziţie, rezervări) • Gestiune manopera d. Urmărirea producţiei: • Urmărire dispozitii de lucru: - evidenţa manoperei, prin personalul numeric, respectiv manopera aferentă(Managementul Resurselor Umane şi Salarizării), - evidenţa materialelor consumate( Managementul Stocurilor). • Inspecţii şi calificări: - probe de laborator şi funcţionale la finalizarea fiecărui produs, - tratarea neconformităţilor, a reprelucrarilor – tehnologiilor eşuate - încheierea producţiei şi predarea ei pentru pregătire expediere, • Sinteză costuri pe comenzi de producţiecorelat cu Managementul Cont Gestiune. Structura sistemului de producţie, în raport cu cele menţionate, este redată în fig.1.4.1.

Fig 1.4.1. Structura sistemului de producţie. FM - fluxuri materiale; FI - fluxuri informaţionale; FP - fluxuri de personal; FC - fluxuri de capital, SPP - subsistemul de pregătirea producţiei, SCO -

subsistemul de conducere şi organizare, SF - subsistemul de fabricaţie, SIR - subsistemul de întreţinere şi reparare a utilajului de producţie (mentenanţă), SE - subsistemul energetic, SPS -

subsistemul producţiei de S.D.V.-uri.

Subsistemul fabricaţiei este "înconjurat" de celelalte subsisteme, de fluxurile materiale, informaţionale, de personal şi de capital care îi asigură buna funcţionare. Acest subsistem constituie un proces parţial al producţiei de bunuri prin care se realizează configuraţia şi aptitudinile finale de utilizare ale produsului. Analiza directă, numai a subsistemului de fabricaţie (SF), pune în evidenţă structura sa sistemică alcătuită din patru subsisteme (tabelul 1.4.1).

Tabelul 1.4.1. Componenţa subsistemului fabricaţiei. SEfector subsistemul efector SLg subsistemul logistic SCd subsistemul de comandă SCtr subsistemul de control.

Page 22: An IV TSP 2007 1

22

Subsistemul efector (Sefector) are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor obiectului prin combinarea nemijlocită a fluxurilor materiale, de personal şi informaţionale. Acest subsistem, denumit şi de prelucrare, are caracteristici specifice fiecărui proces tehnologic în parte şi constituie elementul determinant al sistemului de fabricaţie. Subsistemul logistic(SLg) realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de transfer în timp (depozitare) al materialelor supuse procesului de prelucrare. Importanţa deosebită a acestui subsistem rezidă în faptul, constatat statistic, că 65-85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic (manipulare, transport, depozitare). Subsistemul de comandă(SCd) îndeplineşte funcţia de transformare şi distribuţie a fluxurilor informaţionale astfel încât prin realizarea unei interacţiuni coordonate a tuturor subsistemelor să se asigure conducerea fabricaţiei. Subsistemul de control (SC) are funcţia de evaluare a caracteristicilor realizate ale parametrilor care definesc calitatea materiilor prime sau a produselor şi de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica informaţiile rezultate sistemului efector şi de comandă. Schematic, relaţiile dintre aceste subsisteme sunt reprezentate în fig.1.4.2.

Fig.1.4.2. Interdependenţa cu subsistemul de control.

Procesul de producţie apelează la metode tehnologice : mod sistematic de executare a operaţiei în cadrul procesului tehnologic. Metoda tehnologică se materializează prin procedeul tehnologic: modul concret de transpunere în practică a metodei tehnologice. Se compune din: operaţia, faza, mânuirea, mişcarea. XXXXXXXX 07.10.2007 1.4.2. Variante ale proceselor tehnologice de fabricaţie. a. Caracterul producţiei : Tipul de producţie include ansamblul factorilor care caracterizează volumul producţiei, stabilitatea nomenclaturii produselor fabricate, modul de deplasare a produselor în timpul prelucrării, gradul de specializare a subdiviziunilor de producţie, precum şi relaţiile de interdependenţă ce se stabilesc între aceşti factori. Pentrru caracterizare se calculează: - ritm mediu planificat : Rj = Fn/Pj (1.1) în care: Fn - fondul nominal de timp: Fn = z .nsc. h /ore/ (1.2) iar z exprimă numărul de zile lucrate în perioada de timp precizată, nsc.-numărul de schimburi pe zi, h-durata unui schimb/h/, Pj: programul de fabricaţie pentru produsul(reperul) j, pentru perioada de timp precizată. Factori determinanţi : complexitatea şi stabilitatea în timp a fabricaţiei,volumul producţiei, nivelul şi formele specializării producţiei. - coeficientul sistemului de fabricaţie: Kij = Rj/tij (1.3) b.Caracterizarea variantelor de procese tehnologice. In practica întreprinderilor se întâlnesc următoarele tipuri de producţie: - de masă Kij<1 - serie mare Kij=1 - 10 - de serie mijlocie Kij=10 - 15 - de serie mică Kij=15-20

Page 23: An IV TSP 2007 1

23

- de producţie unicat Kij >20. b1.Producţia de masă şi de serie mare se caracterizează prin volumul mare al producţiei, stabilă în timp, diversitate redusă. Aceste condiţii conferă fiecărui loc de muncă un înalt grad de specializare întrucât i se pot atribui spre executare, cu caracter permanent sau de durată, o singură operaţie. Realizarea unei singure operaţii la fiecare loc de muncă facilitează utilizarea unui echipament tehnologic de mare productivitate, care asigură o eficienţă economică ridicată. Deplina specializare a locurilor de muncă şi stabilitatea fluxurilor tehnologice permit amplasarea utilajelor în ordinea desfăşurării operaţiilor sub forma unor linii tehnologice specializate în execuţia unui obiect sau a unui număr restrâns de obiecte. Avantaje : - productivitate ridicată; - maximă ritmicitate în desfăşurarea fabricaţiei; - ciclul de fabricaţie scurt; - costuri de producţie mici; - conducere operativă simplă. O imagine de ansamblu a liniei tehnologice automate cu transfer direct al pieselor prelucrate este în figura 1.4.3.

Figura 1.4.3. Linie automată de fabricaţie cu transfer direct al pieselor prelucrate.

Imaginea liniei de fabricaţie a unui tip de arbore cotit este prezentată în figura 1.4.4.

Page 24: An IV TSP 2007 1

24

Figura 1.4.4.a. Imaginea liniei de fabricaţie a unui tip de arbore cotit.

Figura 1.4.4.b. Imaginea liniei de asamblare a autoturismelor.

Pentru schimbarea programului de fabricaţie, a produselor realizate, sunt necesare investiţii semnificative în tehnologie şi echipamente. b2.Producţia de serie mijlocie, comparativ cu producţia de masă şi de serie mare, se caracterizează printr-o reducere a gradului de specializare a locurilor de muncă. Nomenclatura producţiei este mai largă şi instabilă, iar volumul fabricaţiei este mai redus decât la masă şi de serie mare. Folosirea integrală a timpului de lucru se asigură prin repartizarea spre executare a unui număr

Page 25: An IV TSP 2007 1

25

mare de obiecte. Această necesitate, coroborată cu existenţa unor fluxuri tehnologice diferite de la produs la produs, limitează posibilitatea organizării fabricaţiei pe linii tehnologice. In condiţiile producţiei de serie mijlocie, în general, locurile de muncă se amplasează pe grupe, după criteriul omogenităţii tehnologice a lucrărilor. Principalele caracteristici ale organizării producţiei de serie mijlocie sunt: - echipament tehnologic universal, apt pentru executarea unui nomenclator larg de obiecte; - fabricaţia este organizată pe loturi; - conducerea operativă mai complicată. Pentru eficientizarea activităţii, producţia de serie mijlocie este organizată sub forma "sistemului flexibil de fabricaţie" capabil să execute, prin adaptări operative, mai multe tipuri de produse. Frecvent se recurge la maşini cu comandă numerică(figura 1.4.5.a).

Figura 1.4.5.a. Maşină cu comandă numerică.

Page 26: An IV TSP 2007 1

26

b3. Producţia de serie mică şi unicate se caracterizează prin fabricarea de produse în cantităţi mici sau unicate, produse care nu se mai repetă sau se repetă neperiodic şi de regulă, într-o concepţie constructivă modificată. Acest tip de producţie corespunde întreprinderilor sau subunităţilor destinate să execute comenzi pentru diverşi beneficiari. In condiţiile fabricaţiei de serie mică şi

Sisteme tehnice pentru sudarea orbitală a componentelor schimbătoarelor de căldură sunt prezentate în figura 1.4.5.b.

Figura 1.4.5.b Sisteme tehnice pentru sudarea orbitală a componentelor schimbătoarelor de căldură.

Page 27: An IV TSP 2007 1

27

unicate, spaţiul de producţie este organizat după omogenitatea procesului tehnologic. Intr-o pondere redusă se întâlnesc şi formele de organizare pe sisteme flexibile de fabricaţie şi chiar producţia pe linii tehnologice, denumite "linii tehnologice de grup". Principalele caracteristici ale organizării producţiei de serie mică şi unicat sunt: - echipament tehnologic universal; - fabricaţia este organizată pe comenzi; - volum mare al activităţii de pregătire a producţiei; - numeroase întreruperi în procesul tehnologic; - durată lungă a ciclului de fabricaţie al unui produs; - conducere operativă complicată. Pentru creşterea eficienţei tehnice şi economice, în locul utilajelor tehnologice universale se pot utiliza maşini agregat, cu mai multe posibilităţi de prelucrare (figura 1.4.6). O prezentare sintetică a caracteristicilor tipurilor de producţie este redată în tabelul 1.4.2.

Figura 1.4.6. Maşină agregat.

Tabelul 1.4.2. Prezentarea sintetică a caracteristicilor tipurilor de producţie.

Tip producţie, caracteristici UNICATE SERIE MASĂ

Nomenclator de fabricaţie Foarte larg Larg Restrâns

Proiectarea produsului După nevoia clientului

După catalog

Amplasarea maşinilor şi utilajelor

Pe grupe de acelaşi fel

Mixtă(pe grupe şi în linie)

In linie tehnolo-gică

Organizarea producţiei Pe comenzi Pe loturi In flux

Aprovizionarea In cantităţi mici la intervale scurte

Programată De la furnizori stabili

Page 28: An IV TSP 2007 1

28

Atestarea calităţii Final, la recepţia produsului

Pe faze, statistic Continuu, auto-mat

Stocarea Stocuri de materii prime

Stocuri de semi-fabricate

Stocuri de pro-duse finite

Intreţinere utilaje,instalaţii Mică importanţă Importantă Esenţială

Clienţii produselor Cunoscuţi Necunoscuţi (piaţa)

Necunoscuţi (piaţa)

În afară tipurilor de producţie menţionate se poate considera tipul de producţie de proces:

se realizează un singur produs de serie mare, printr-un proces unic pe termen lung. Sistemul de organizare a producţiei nu admite nici o flexibilitate. De exemplu, producţia de oţel în combinatele siderurgice, de energie electrică/termică, de îngrăşăminte chimice.

Din punct de vedere al gradului de continuitate, producţia de proces nu se deosebeşte de producţia de masă şi se asimilează acesteia din urmă. Aşadar, cel mai adesea se vorbeşte de trei tipuri de producţie: de unicate (producţie discontinuă), de serie (producţie repetitivă) şi de masă (producţie continuă). c. Organizarea fabricaţiei în flux Fabricaţia în flux îmbracă forme organizatorice impuse de factori ca: - nomenclatura producţiei; - gradul de ritmicitate a fabricaţiei; - modul de transmitere a obiectelor de la o operaţie la alta; - natura mijloacelor de menţinere a tactului de lucru stabilit; - după poziţionarea obiectului; c1. Din punctul de vedere al nomenclaturii producţiei, organizarea fabricaţiei în flux se concretizează sub forma liniilor tehnologice monovalente (monoobiect) şi a liniilor polivalente (multiobiect). Liniile tehnologice monovalente sunt specializate în fabricarea unui singur obiect o perioadă de timp îndelungată. La fiecare loc de muncă se execută permanent una şi aceeaşi operaţie. Această formă de organizare a fabricaţiei în flux este posibilă, mai ales, în cazul atelierelor şi secţiilor de producţie cu ciclu de fabricaţie închis, adică ateliere şi secţii specializate pe obiecte. Liniile tehnologice polivalente sunt concepute să prelucreze alternativ, în loturi, obiecte de tipuri diferite, dar asemănătoare din punct de vedere tehnologic. Aceste linii au un grad de specializare mai redus, deoarece la fiecare loc de muncă se execută mai multe obiecte.Trecerea de la un lot de obiecte la altul reclamă oprirea liniei pentru lucrări pregătitoare (reglarea maşinilor, schimbarea S.D.V.-urilor etc.) c2. După gradul de ritmicitate a fabricaţiei, liniile tehnologice, atât cele monovalente cât şi cele polivalente, pot fi linii cu flux continuu şi linii cu flux intermitent. La rândul lor, liniile cu flux continuu pot funcţiona cu tact impus (reglementat) sau cu tact liber. Pentru a caracteriza aceste linii este necesar, mai întâi, să explicăm noţiunea de tact. Acesta reprezintă intervalul de timp ce se scurge între executarea a două obiecte consecutive pe linie. Liniile cu flux continuu şi tact impus reprezintă, sub aspectul ritmicităţii, forma superioară de organizare a fabricaţiei în flux. Organizarea unor astfel de linii este posibilă dacă duratele operaţiilor tehnologice sunt egale sau multiple tactului de lucru stabilit. Aceasta însemnează că operaţiile tehnologice se sincronizează. Dacă execuţia obiectelor nu poate fi sincronizată se organizează linii tehnologice cu flux continuu şi tact liber. In cazul acestor linii la operaţiile cu durate mai scurte se vor înregistra intermitenţe în lucrul muncitorilor şi în funcţionarea maşinilor respective. Când intermitenţele nu sunt prea mari, ele pot fi admise. In caz contrar, tactul liniei va fi stabilit în funcţie de operaţia cu durata cea mai

Page 29: An IV TSP 2007 1

29

scurtă, iar la locurile de muncă unde se execută operaţii cu durate mai mari vor fi create, din timp, stocuri de obiecte. Sunt situaţii când pe liniile tehnologice se execută operaţii cu durate care diferă foarte mult una de alta, execuţia lor neputând fi sincronizată, iar intermitenţele în activitatea locurilor de muncă nu mai pot fi eliminate prin constituirea de stocuri. Evident, unele locuri de muncă nu vor lucra întregul schimb şi linia tehnologică nu mai poate funcţiona potrivit unui anumit tact. Acestea sunt linii tehnologice cu flux intermitent, caracterizate prin întreruperi periodice ale lucrului (pe intervale de timp relativ mari) la locurile de muncă unde se execută operaţii cu durate scurte şi prin aglomerări periodice de obiecte la locurile de muncă unde se execută operaţii cu durate de timp mai lungi. c3. In raport cu modul de transmitere a obiectelor de la o operaţie la alta, fabricaţia în flux se organizează pe linii tehnologice la care obiectele se deplasează individual (bucată cu bucată) şi linii tehnologice la care obiectele se deplasează în loturi. Liniile din prima grupă se recomandă a fi folosite atunci când timpul de prelucrare propriu-zis a unui obiect pe locurile de muncă este mai mare decât timpul necesar transportării acestui obiect de la un loc de muncă la altul.

Tehnic, tactul de lucru poate fi menţinut cu mijloace de avertizare optică sau sonoră, care semnalizează momentul în care obiectul trebuie transmis la operaţia următoare. In acelaşi scop poate fi folosit chiar transportorul mecanic (conveior, bandă transportoare). Cel mai răspândit şi eficient mijloc de menţinere a tactului de lucru este conveiorul. In raport de tipul acestuia se deosebesc două categorii de linii tehnologice: conveioare de lucru şi conveioare distribuitoare.

Toate formele organizatorice ale fabricaţiei în flux descrise se prezintă sub forma liniilor tehnologice cu obiect mobil şi locuri de muncă staţionare. Sunt însă cazuri, mai ales la montajul unor produse grele sau cu gabarit mare, când deplasarea obiectelor nu este convenabilă sau chiar nu se poate realiza practic. In asemenea situaţii se organizează o fabricaţie în flux cu obiectul staţionar( figura 1.4.7). Operatorii de diferite calificări, organizaţi în echipe, se deplasează succesiv, de la un obiect la altul, la intervale de timp corespunzând unui anumit tact de lucru.

Page 30: An IV TSP 2007 1

30

Fig.1.4.7. Fabricaţie în flux cu obiectul staţionar

1. 5. Tipizarea în construcţia utilajelor tehnologice. Exemple de produse tipizate.

1.5.1. Definirea şi funcţiile tipizării. Tipizarea contribuie la rezolvarea optimizată a contradicţiei dintre diversificare şi unificare. Diversificarea este determinată de apariţia noilor tehnologii şi necesitatea optimizării lor. Unificarea este rezultatul introducerii metodelor de lucru performante, dar eficiente corelat cu volumul seriilor de fabricaţie. Cheltuielile pentru investiţii şi exploatare scad cu cât se dispune de

Page 31: An IV TSP 2007 1

31

un parc mai diferenţiat de utilaje de lucru (1, figura 5.1). Cheltuielile pentru producţia

utilajelor cresc cu diferenţierea şi sortotipodimensiunilor (2). Obiectivul tipizării este definirea punctului (Nt) al cheltuielilor totale pentru care sunt satisfăcuţi producătorii şi utilizatorii produselor (3). Derivă deci, funcţiile tipizării:

- selectivă, sau limitarea sortimentală a maşinilor, componentelor la nivele minime, - constructivă, sau oreintarea construcţiei produselor şi componentelor pentru a se

adapta diversităţii cerinţelor. Funcţiile tipizării se exercită la nevelele: tehnologie, repere, produse, materiale, etc. a. Nivelul de exercitare a funcţiilor tipizării. b1. Tipizarea tehnologică. Tehnologia se materializează prin sistemul de producţie (figura 5.2) în care cu aceleaşi elemente de intare se derulează un sistem de producţie şi rezultă constant acelaşi produs sau serviciu, aplicând o anumită tehnologie. Tipizarea tehnologică include: - tipizarea tehnologiilor – prin precizarea şi delimitarea funcţiilor sistemului de producţie, a proceselor de muncă care trebuie îndeplinite pentru a corespunde necesităţilor, - tipizarea utilajelor – constă în determinarea structurii, gamei de utilaje necesare pentru acoperirea necesităţilor.

Figura 5.2. Sistemul de producţie tipizat.

b2. Tipizarea constructivă – are ca obiectiv realizarea unor mulţimi de maşini, aparate, utilaje, componente, fiecare avînd o funcţie elementară, cu care să se echipeze cât mai multe sisteme de maşini diferite. b3. Tipizarea materialelor – urmăreşte acoperirea necesarului de materiale cu o diversitate minimă de calităţi şi sortotipodimensiuni. b4. Tipizarea metodelor de calcul – se practică pentru definirea şi dimensionarea proceselor de fabricaţie, a componentelor, prin calcule constructive, funcţionale, de rezistenţă, etc.

C

heltu

ieli

3 2 1

INTRĂRI - informaţii tehnice, - resurese: materiale, umane, - restricţii normative, - resurse financiare

SISTEM DE PRODUCŢIE - tehnologie, - manipulare semifabricate, repere, - coordonare, - control

IEŞIRI - produse - servicii

Ch min

Figura 5.1. Corelarea cheltuielilor cu numărul de tipuri, sortimente.

Nr. optim Nr. sortimente

Page 32: An IV TSP 2007 1

32

1.5.2. Nivelul de exercitare a tipizării. b1. La nivel internaţional – sunt elaborate normative prin care între ţări există o unitate privând aspecte manageriale, caracteristicile funcţionale, constructive, pentru procese, produse, materii prime, materiale, combustibili, energie, piese, subansamble, produse industriale de uz general cu largă audienţă. Se facilitează schimbul internaţional şi interschimbabilitatea în componenţa sistemelor tehnologice. Exemplu: normativele ISO, EN. b2.La nivel naţional – sunt elaborate normative naţionale referitoare la: materii prime, materiale, combustibili, energie, piese, subansamble, produse industriale de uz general. Fiecare ţară are propriul sistem de standardizare. Exemplu: SR, BS; NF; JIS; DIN, etc. b3. La nivel de firmă (local) - sunt elaborate normative proprii referitoare la: materii prime, materiale, combustibili, energie, piese, subansamble, SDV-uri, produse ale unui producător, sub formă de SF. 1.5.3. Eficienţa tipizării. - raţionalizarea fabricaţiei, - sporirea seriilor de fabricaţie, - reducerea costului pe unitate de produs, prin creşterea productivităţii şi reducerea consumului de manoperă, - sporirea calităţii produselor şi serviciilor.


Recommended