Coperta: MIRCEA MUNTENESCU Lector: ALINA BEIU-DELIU

Coperta: MIRCEA MUNTENESCU Lector: ALINA BEIU-DELIU

Adele de Boigne Memoires Tom. I-II

Emile-Paul freres, editeurs, Paris, 1911

Editura ALBATROS, 2000

Piata Presei Libere, nr. l, sector l

71341 -Bucuresti

Adele de Boigne

MEMORII

(Povestirile unei mtusi)

Traducere si note de TEODORA POPA-MAZILU Tabel cronologic de ANDREI MAZILU

Editura ALBATROS Bucuresti 2000

ISBN 973-24-0719-0

TABEL CRONOLOGIC

1750 Bunicul scriitoarei, care era marinar, face o cltorie la San-Domingo unde, ndrgostindu-se ptimas de domnioara de La Garenne, se nsoar cu ea. Averea otiei sale fiind ntr-o stare jalnic, pentru a o despovra de toate popririle si ipotecile, s-a vzut nevoit s rmn n acel loc. Cu anii, si-a trimis - unul cte unul - pe toi cei sase bieti ai si (n afar de ultimul care s-a necat), la Paris, la fratele su.

Primul biat trimis n Europa a fost viitorul marchiz de Osmond, tatl scriitoarei, care s-a nsurat cu o domnisoar Dillon, fata unui gentilom irlandez din familia Dillon de Roscomon. La cteva sptmni dup nunt, tnra cstorit a fost numit doamn de onoare a printesei Adelai'de, una dintre cele cinci fete ale lui Ludovic al XV-lea.

1781 Nu dup mult timp, tnrul menaj se instaleaz la Versailles, unde li se naste primul copil: Eleonore-Adele de Osmond, viitoarea doamn de Boigne si autoarea Memoriilor de fat, carte ce s-a bucurat de un imens succes de ndat ce manuscrisul a fost descoperit, la nceputul acestui secol, n Biblioteca National din Paris.

1789 Izbucneste revolutia francez n care pier, pe esafod, Ludovic al XVI-lea, sotia sa Maria-Antoaneta, precum

r

si o seam de curteni si nobili, monarhisti nflcrati pe care poporu] i condamn fr drept de apel, pentru toate abuzurile si samavolniciile svrsite, n timpul revolutiei, Adele - n vrst doar de opt ani -pleac mpreun cu printii ei, la Londra.

1798 Foarte tnra Adele de Osmond, vznd situatia mai mult dect precar a printilor ei, accept cererea n cstorie a generalului de Boigne, mai vrstnic dect ea cu treizeci de ani, proaspt rentors din Indii si putred de bogat. Tnra Adele, care la douzeci si cinci de ani, n portretul pictat de Isabey, era de o frumusete izbitoare, la saptesprezece era nssi ntruchiparea purittii, gingsiei si perfectiunii: ovalul desvrsit al chipului, trsturile de o mare finete, prul lung si buclat, ochii mari, ntunecati si langurosi contrastnd cu luminozitatea pletelor aurii, gura perfect desenat, precum si trupul armonios, toate aceste calitti aveau s fac din viitoarea scriitoare o femeie extrem de atrgtoare. Dac mai adugm la toate aceste daruri o minte deosebit de ascutit, un spirit de ptrundere si o putere de observatie rar ntlnite la o fat att de tnr, precum si o voce remarcabil, de adevrat cntreat, ne dm lesne seama cam ce impresie a putut face ea generalului de Boigne care, asa cum ni-1 zugrveste doamna Lenormand, era: mbtrnit nainte de vreme, distrus de climatul din Indii, cu o sntate subred, bucurndu-se de o reputatie controversat, cu obiceiuri cazone, dar putred de bogat si care arunca cu banii n stnga si n dreapta".

Cstoria fcut din interes n-avea s fie fericit. Dup numai zece luni, generalul o duce pe tnra lui sotie, ndrt, soacrei sale. Dar rudele, care voiau s se nfrupte din averea milionarului, i-o aduc ndrt. Generalul o ia cu sine n Scotia; mai trziu, se retrage n Savoia, tara sa de bastin, dup ce-si instaleaz din nou sotia la Londra, alturi de printii ei. Dup o vreme, o aduce n

Franta unde se instaleaz amndoi regeste, n splendidul castel Beauregard, de lng Paris. Dar cum Adelei de Boigne i era peste putint s se apropie ct de ct de un brbat autoritar, ursuz si cu maniere mai mult dect grosolane, generalul vinde frumoasa resedint de la Beauregard, cumpr castelul Chtenay, pe care-I druieste sotiei sale, iar el se stabileste n Savoia.

1804 Instalata la Paris, Adele de Boigne particip la serbrile prilejuite de ncoronarea lui Napoleon, cci nu are curajul s nfrunte regimul, dar refuz s fac parte dintre doamnele de onoare ale Josephinei Beauharnais. Mretia lui Napoleon nu numai c n-o copleseste, ci dimpotriv, vzndu-1 de aproape, n Galeria Dianei din palatul Tuileries, l gseste ct se poate de dizgratios: mpratul mi s-a prut cumplit, spune ea, cci seamn leit cu un rege de caro".

1814 Refuznd s prseasc Parisul, doamna de Boigne asist,

cu inima strns, la intrarea aliatilor n capitala Frantei. Abia acum si d seama ct de mult si iubeste patria, fiindc se simte cuprins brusc de o emotie pe ct de neasteptat, pe att de puternic. Pasii patrulelor strine care se auzeau n noapte au fost primul zgomot ciudat care m-a fcut s-mi dau seama c am o inim francez!" spune ea.

Interesat de comportarea persoanelor din jur, si observ si-si analizeaz semenii, cu un spirit de ptrundere care vestea nc de pe atunci scriitoarea incisiv de mai trziu.

1815 - 1819 Dup Imperiu, marchizul de Osmond fiind numit

ambasador la Torino, apoi la Londra, contesa de Boigne face toate onorurile casei, n locul mamei sale care e bolnav.

Aceasta este perioada n care Adele de Boigne are prilejul s cunoasc foarte mult lume, s observe moravuri si obiceiuri, s analizeze caractere, s vad de aproape adevratele chipuri ale unor oameni despre care pn atunci avusese o cu totul alt prere. Villele, Decazes, ducele de Blacas, regalisti nfocati, i devin din ce n ce mai antipatici. In schimb, si ndreapt toat simpatia ctre ducele de Richelieu care lupt din rsputeri, nu s-si apere scaunul de prim-ministru, ci s scape tara de jugul umilitor al invadatorilor.

1817 Moare doamna de Stael, fiica lui Necker, prieten intim cu doamna de Boigne. Suspect Directoratului, din pricina legturilor sale cu scriitorii] Benjamin Constant, doamna de Stael fusese exilat la Coppet, n Elvetia, unde s-a si prpdit.

1820 Doamna de Boigne inaugureaz, mpreun cu sotul ei, un spital pe care acesta l cldise aproape de Paris. Sotii mai corespondeaz din cnd n cnd, se mai vd, dar din ce n ce mai rar.

n acelasi an, obosit si btrn, marchizul de Osmond cere s fie pensionat. Adele de Boigne se instaleaz la Paris, n strada Bourbon, unde va locui pn la cderea Restauratiei.

Tot n 1820 este asasinat de ctre LouveJ ducele Charles de Berry, cel de al doilea fiu al lui Caro! al X-lea (nscut Ia Versailles n 1778) si nsurat cu Marie-Caroline de Bourbon, fiica lui Francisc I, regele celor dou Sicilii.

1824 Moare Ludovic al XVIII-lea, nepotul lui Ludovic al XV-lea, sotul Louisei de Savoia.

1829 Apare cartea Cronica domniei lui Carol al IX-lea de Prosper Merimee, prieten intim cu Adele de Boigne, cu care a ntretinut o foarte strns corespondent timp de paisprezece ani (din 1852 si pn n martie 1866). Merimee i scrie prietenei sale de pretutindeni: din Franta, din Spania, din Anglia; lucru curios Adele de

Boigne nu face nici o referire la aceast vast corespondent n Memoriile sale, corespondent tiprit sub titlul: Lettres de Merimee la comtesse de Boigne (aprut n 1933, la Librairie Pion, din Paris).

1830 Izbucneste revolutia din iulie care se termin cu abdicarea lui Carol al X-ea, frate cu Ludovic al XVI-lea si cu Ludovic al XVIII-lea. Ajuns rege al Frantei n 1814, Carol al X-lea - n ciuda succeselor expeditiei din Alger - se compromite total n ochii poporului, emitnd faimoasele Ordonante din 25 iulie 1830, prin care dizolva Camera, schimba Carta si suspenda libertatea presei.

n acelasi an moare si generalul Benoit de Boigne, (nscut n 8 martie 1751), la Chambery, lsndu-si sotia destul de bogat, nainte ns de a se prpdi, cldeste -ntre 1822 si 1830 - un ospiciu de nebuni si un azil de btrni numit Saint-Benoit, donatii care se pare c 1-au costat peste trei milioane de franci.

Moare Benjamin Constant, scriitor si om politic, iubitul doamnei de Stae'l, pe care Adele de Boigne nu s-a sfiit s-1 nftiseze n adevrata sa lumin.

Dup 1830 Adele de Boigne devine prietena intim a cancelarului Etienne Pasquier, prietenie care avea s dureze pn n 1862 cnd btrnul cancelar se stinge n vrst de nouzeci si cinci de ani. Cancelarul, scrie Henry Bordeaux n cartea sa Portrete de femei si copii (aprut la Paris, la Librairie Pion, n 1913), apartinea acelei rase de oameni a crei fire este rezonabil si eminamente apt pentru viata social... Punea pret, nainte de orice, pe calm, logic si clarviziune. Capabil s nteleag multe lucruri (...), afar de unele cutezante, care, att n art ct si n istorie, te deconcerteaz, era ngduitor, urnd ns dezordinea si anarhia".

Prietenia dintre acesti doi btrni, cu timpul, devine aproape misctoare: si scriu zilnic, se ntlnesc n fiece sear, se ngrijesc unul de sntatea celuilalt, discut, si poftesc prietenii s-i vad si-si asteapt, demni, sfrsitul.

1831 Chateaubriand, pe care Adele de Boigne l sfichiuie adesea cu biciul usturtor al ironiei sale, demascndu-i dorinfa aprig de parvenire, cabotinismul, slbiciunea pentru sexul slab si mai ales egoismul feroce, se stabileste la Geneva, de unde face adesea vizite - nsofit de doamna Recamier - la Copper, fosta resedint a doamnei de Stael.

1832 Ducesa de Berry, nora fostului rege Carol al X-lea, ncearc s rscoale Vandeea, pentru a-l izgoni de pe tron pe Ludovic-Filip, ca s-1 aseze n locul acestuia pe fiul ei nc nevrstnic, sub numele de Henric al V-lea. Tentativa nu reuseste; ducesa este exilat.

1835 Are loc atentatul lui Fieschi asupra lui Ludovic-Filip, atentat care ns d gres.

1837 V veti ntreba cum a nceput Adele de Boigne s scrie? n urma unei nenorociri care i s-a ntmplat n familie (si-a pierdut nepotul, pe biatul fratelui ei, pe care-1 iubea ca pe propriul su copil), ca s-si uite ntr-un fel durerea, s-a apucat s astearn pe hrtie cteva din ntmplrile la care asistase sau pe care le trise. Cum dup moartea lui Ludovic al XVIII-lea evenimentele ncep s se precipite, urmeaz revolutiile din 1830 si din 1848 care vor fi privite, scrie Henry Bordeaux n cartea amintit mai nainte, (pag. 137), ca paginile cele mai noi si cele mai captivante din lungile Memorii ale contesei. Ea acumuleaz aici detalii, fapte mrunte, lucruri vzute, redndu-ne reflexul acelor evenimente att pe strzi ct si n saloane. Ochii si nu se multumesc doar s plac: ea vede clar, dar mai mult de aproape dect de departe. De aproape, nu omite nici un amnunt al nici unui caracter".

10

nzestrat cu asemenea haruri, Adele de Boigne va excela n portrete si mai ales n caricaturi, motiv pentru care a si fost supranumit Goya secolului al XlX-lea", un Goya cu jupoane, e adevrat, si mai mult acuarelist dect pictorit n uleiuri groase, dar totusi un Goya. Aceast aristocrat prin nastere, care detest puterea absolut, care e socotit de ctre cei din clasa sa social o stngist periculoas", nu preget s-i zugrveasc asa cum erau nici pe slabul si sovielnicul Ludovic al XVI-lea, nici pe greoiul si prostnacul de frate-su, burduhnosul Ludovic al XVIII-lea, nici pe bigotul Carol al X-lea, care tine ntr-o mn crucea iar n cealalt snul vreunei curtezane, nici pe Ludovic-Filip cu toate pcatele sale. Cci n decursul lungii sale existente, Adele de Boigne a trecut prin trei mari revolutii - 1789, 1830 si 1848 - si a trit sub domnia a cinci regi, dac e s-1 punem la socoteal si pe Ludovic-Bonaparte (Napoleon al III-lea).

1838 Moare Charles-Maurice, print de Talleyrand, unul dintre cei mai perfizi si mai duplicitari politicieni ai veacului trecut, care, dup ce 1-a trdat pe Napoleon (al crui ministru de externe fusese), devine ministrul de externe al lui Ludovic al XVIII-lea, pentru ca, n timpul Monarhiei din iulie, s-1 vedem ambasador la Londra (1830-1835).

] 843 Prosper Merimee, unul dintre cei mai buni prieteni ai doamnei de Boigne, este ales membru al Academiei Inscriptiilor, iar n 14 martie 1844, membru al Academiei Franceze.

1848 Izbucneste revolutia care se termin prin abdicarea lui Ludovic-Filip (24 februarie 1848) si prin proclamarea celei de a doua Republici.

n acelasi an moare Chateaubriand, care ocup un loc de seam n Memoriile Adelei de Boigne.

1849 Moare doamna Recamier (Jeanne-Francoise-Julie-Adelai'de), iubita lui Chateavibriand.

11

1852 Ales n 1848, presedinte al Republicii, printul Charles-Louis-Napoleon Bonaparte (fiul Hortensei de Beauharnais si al lui Louis Bonaparte), se proclam n urma loviturii de Stat din 2 decembrie - mprat al Frantei, sub numele de Napoleon al III-lea, punnd astfel bazele celui de al doilea Imperiu.

1852 Dup moartea cancelarului Pasquier, Adele de Boigne nu-si mai prseste domeniul pe care-1 are la Buisson-Rond, la un sfert de ceas de Chambery, domeniu ce putea fi recunoscut de departe dup splendida alee de platani la captul creia se afla castelul. Cldirea ptrat, cu un singur cat, cu o arhitectur destul de greoaie,; era impozant, dar distant si glacial. n ceea ce-o priveste pe stpna acestui castel, o poz strecurat n paginile manuscrisului Memoriilor ne-o arat - n 1864 - mbrcat ntr-o crinolin de culoare nchis; o femeie, care, desi btrn (are acum optzeci si trei de ani), mai pstreaz unele urme din marea frumusete de odinioar: ovalul perfect al fetei, trsturile delicate, iar ochii, desi adnciti n orbite, sunt limpezi si luminosi.

1866 i apare romanul O pasiune n lumea mare, ale crui pagini mai apuc s le corecteze nainte de a se prpdi. Romanul, desi abund n sentimentalisme dulcege si plicticoase, e totusi interesant prin tabloul convingtor al societtii (actiunea se petrece la Paris ntre 1813 si 1829) pe care-1 zugrveste cu mult verv si veridicitate, ct si prin analiza aprofundat a celor ctorva personaje.

n acelasi an Adele de Boigne moare, n vrst de 85 de ani.

1867 Prin bunvointa doamnei Lenormant, prieten bun si mare admiratoare a contesei de Boigne, apare postum si cel de al doilea roman al memorialistei, intitulat Maresala deAubemer, a crui actiune destul de dezlnat se petrece n secolul al XVH-lea.

12

n Revue des Deux Mondes, din l octombrie, apare articolul Contesa de Boigne, semnat de Guizot.

1870 Apare lucrarea Cancelarul Pasquier, amintiri ale ultimului su secretar de L. Favre (Ed. Didier).

1873 Apare lucrarea Generalul de Boigne de Victor de Saint-Genis (Ed. Poitiers).

1911 Este, n sfrsit, descoperit manuscrisul Memoriilor contesei de Boigne. Tiprit, el se bucur de un succes rar ntlnit, fiindc lucrarea dezvluie o memorialist de prima mn ce avea s entuziasmeze nu numai ntregul Paris, ci si ntreaga Frant, n frunte cu Marcel Proust care o ia pe scriitoare drept model pentru faimoasa doamn de Villeparisis, din romanul su n cutarea timpului pierdut.

Strin de orice mistic si devotiune, urnd aristocratia din care fcea parte, urnd partidul preotilor care, sub Restauratie, ajunsese s se ntind ca o eczem", Adele de Boigne se apropie, prin aceast grandioas lucrare a sa, prin coloritul si incisivitatea ei, de scrierile lui Saint-Simon, dar mai ales, prin pespicacitatea, verva uneori amuzant si alura dezinvolt, de faimoasele Memorii ale Cardinalului de Retz.

ANDREI MAZILU

VERSAILLES-EMIGRATIA-IMPERIUL RESTAURATIA DIN 1814

Nu m-am gndit ce titlu s dau acestor pagini disparate, cnd legatarul - cruia i le-am ncredintat - m-a ntrebat ce anume urma s scrie pe copert. N-am stiut ce s-i spun. Memorii mi s-a prut prea solemn; Amintiri... Doamna de Caylus a compromis oarecum acest titlu si cteva recente publicatii l-au mnjit fi mai ru.

Preocupat de aceast idee, noaptea l-am visat pe nepotul meu pe care cineva l ntreba ce era cu cele dou volume prinse n agrafe. Suntpovestirile mtusii mele". Bun, deci s fie Povestirile mtusii mele", am strigat eu, trezindu-m. Iat cum a ajuns aceast carte s fie numit Povestirile unei mtusi.

CITITORULUI, DAC VA EXISTA VREUNUL

La nceputul anului 1835, m-a lovit o nenorocire groaznic: un copil de paisprezece ani, pe care-l cresteam de mai bine de doisprezece ani, pe care-l iubeam ca o mam, a pierit, victim a unui tragic accident. Dac am fi luat o ct de mic precautie, l-am fi putut salva; dar desi l iubeam toti, cu o dragoste ptimas, nimeni nu s-a gndit la asa ceva. Eu, cel putin, stiu c nu-mi voi mai reveni niciodat dup o asemenea lovitur. Dup aceast catastrof, cele mai triste ceasuri din tristele mele zile erau cele n care fusesem obisnuit s m ocup de inteligenta precoce a acestui copil care - ndjduiam - avea s-o ajute pe a mea cnd va ncepe s m lase.

La cteva luni dup moartea biatului, stnd de vorb cu un prieten - care, plin de suflet si de buntate, ncerca s-mi tmduiasc rnile inimii - si povestindu-i un amnunt despre eticheta de odinioar de la Curtea din Versailles, mi-a spus:

- Ar trebui s scrii aceste lucruri; traditiile se pierd si te asigur c vor fi citite cu mare interes si curiozitate.

Nevoia de a tri n trecut, cnd prezentul nu-ti mai ofer nici o sperant, m-a fcut s-i urmez sfatul. Am ncercat pentru a-mi mai potoli regretele s fac acest lucru n ceasurile pe care odinioar le petreceam ntr-un mod att de plcut. Uneori a trebuit s lupt mpotriva durerii, fr ns s-o pot nfrnge; alteori, descopeream n scris, chiar o oarecare distractie. Caietele de fat sunt rezultatul acestor eforturi, ele

15

n-au avut alt scop dect s-mi schimbe gndurile pe care nu le mai puteam ndura.

Singurul meu plan dac am avut ntr-adevr vreunul - a fost s astern pe hrtie ceea ce i-am auzit pe printii mei povestind despre tineretea lor si despre Curtea de la Versailles. Trndvia, inutilitatea vietii mele dup acea nenorocire, m-au determinat s-mi continui depanarea amintirilor; am nceput s vorbesc despre mine, poate chiar prea mult, n tot cazul mai mult dect as fi dorit; dar am vrut ca viata mea s fie un fel de fir cluzitor pentru Cititor, acesta dndu-si astfel seama de unde stiam toate lucrurile pe care le istoriseam.

Am mzglit o multime de hrtie, ntr-un mod aproape ilizibil, pn cnd ntr-o zi, o persoan de gust, n care am mare ncredere, mi-a smuls cu forta, din mn, cteva foi si le-a citit. Ea m-a obligat s comand s se fac o copie dup tot ce scrisesem si s-o revd cu atentie. De fcut o copie, nu era greu; ct despre revzut", era inutil. Eu nu m pricep s scriu si la vrsta mea n-aveam s mai nvt o astfel de meserie; dac tineam s-mi redactez frazele, pierdeam singurul merit pe care-l mai puteau avea aceste pagini: cel de a fi fost scrise fr nici o pretentie, asa cum mi veniser n minte. Dac ar fi trebuit s am n vedere si alte lucruri dect amintirile mele, as fi renuntat imediat; n-am urmrit dect s-mi umplu timpul, nu s fac literatur.

Dac totusi nepotii mei si vor arunca vreodat privirile peste aceste scrieri, nu trebuie s se astepte s gseasc o carte ", ci doar o flecreal de femeie btrn; scriu, asa cum as coase, de pild, la gherghef, o tapiserie. M-am slujit cnd de pan, ca s las acul s se mai odihneasc, si cnd de ac, ca s-mi las pana s se odihneasc, asa c manuscrisul meu va ajunge la mostenitorii mei, cum va ajunge, de pild, cine stie ce fotoliu vechi.

Neconsultnd nici un document, probabil c multe date vor fi gresite; nu pot spune nimic altceva dect ce-am scris. Nu cred c ar putea exista o impartialitate absolut, dar socot c putem avea pretentia c exist totusi o sinceritate deplin:

16

si asta se ntmpl numai atunci cnd spui cinstit ceea ce

crezi.

Rscolind trecutul, mi-am dat seama c poti spune lucruri bune despre cei mai ri oameni si lucruri rele, despre cei mai buni; am ncercat s nu fiu prtinitoare, desi trebuie s recunosc c treaba a fost destul de dificil. Dac n-am reusit pe deplin, pot s v asigur c cel putin am avut intentia de a face acest lucru.

Timpurile devenind mai caline, poate c unii oameni vor fi totusi destul de perspicaci s observe c, n vremurile n care am trit eu, a trebuit, prin forta mprejurrilor, s tin cu unul din partide, cnd, din instinct, din fire si din rationament, mi-afosl ntotdeauna sil si groaz de un astfel de lucru, fiindc am vzut la ce greseli si la ce situatii ridicole ne-a expus.

Ndjduiesc c nepotii mei vor fi scutiti de o asemenea situatie; le-o doresc din toat inima att lor, ct si trii mele care are nevoie de putin liniste.

n ce m priveste, probabil c va trece mult vreme pn ce careva - plictisit de vreo dimineat ploioas sau de vreo lung si mohort sear de toamn - va deschide aceast carte, destinat bibliotecii din Pontchartrain1.

Chtenay, iunie 1837

Adele de Boigne

1 Nota din 1860: Moartea, cruda moarte care se apropie, mi-a schimbat toate previziunile. Acest manuscris va fi depus n biblioteca din castelul Osmond, departamentul L'Orne, locul unde printii mei au vzut lumina zilei si unde doresc s fiu ngropat".

17

LI

Nepotului meu RAINULPHE DE OSMOND

Iprayyou when you shall these deeds

reiate

Speak ofme as I am: nothing extenuate Nor set down aught in malice.'

Othello, Shakespeare

Evenimente att de mari au umplut viata generalilor care te-au precedat si au absor-bit-o ntr-o asemenea msur, nct traditiile de familie s-ar fi pierdut n acel vast ocean, dac o femeie btrn ca mine nu si-ar fi scormonit amintirile din tinerete si nu le-ar fi asternut pe hrtie.

Acum, de dragul tu, iubitul meu nepot, ncerc s le leg ntre ele.

1 Te rog, cnd vei da scam / Dc-acestc ntmplri nenorocite, / Arat-m im sunt: nici ptimire, / Nici ur-n scrisu! tu" (trad. Ion Vinca). (Notele neurmate de nici o alt mentiune apartin traductoarei).

19

PARTEA NTI

VERSAILLES

Capitolul I

Originea familiei mele. - Bunicul: aventura lui din tinerete. -nsurtoarea bunicului. - Trimiterea fiilor si n Europa. - Fratii bunicului.

- Eticheta de la Curte. - Tineretea tatei. - Familia mamei. - nsurtoarea tatei. Mama capt un loc la Curte. - Printii mei se stabilesc la Versailles.

- Nasterea mea. - Vechile obiceiuri de la Curte. - Regele Ludovic al XVI-lea. - Regina. - Doamna de Polignac. - Monsieur, conte de Provence. -Monseniorul, conte de Artois. - Madame, contes de Provence. - Madame, contes de Artois. - Doamna Elisabeth. - Printii de Chio.

Gianoni, n cartea sa Istoria Neapolelui, te va ndemna s ai foarte mari pretentii n legtur cu familia ta; Moreri te va lmuri n legtur cu drepturile tale de a te socoti urmasul acelor fericiti aventurieri normanzi, cuceritorii cettii La Pouille, drepturi tot att de ntemeiate cum sunt majoritatea celor mai vechi familii. Catedrala din Salisbury adposteste rmsitele unuia dintre arhiepiscopii si, un Osmond de care ne leag, de asemenea, unele amintiri, iar contele de Sommerset are ca blazon o pasre n zbor, care e si blazonul tu si pe care 1-a mostenit de la seniorul de Osmond, compatriot cu Wilhelm Cuceritorul. Acest blazon a fost druit de ducele Normandiei guvernatorului su, tot un Osmond, care-1 scpase din minile rzbuntoare ale lui Louis d'Outremer.

Ramura englez s-a stins de mult vreme, dar numele de Osmond e cunoscut n acesta tar si-1 ntlnim tot timpul att la poeti ct si n romane. Ramura normand a srcit prin

21

partajele egale; fiii cei mari ai ultimelor trei generatii, care au precedat generatia tatlui meu, n-au avut dect fete si nc ntr-un numr att de mare, nct s-au vzut nevoite s se mrite cu oameni destul de scptati. Astfel, una dintre surorile bunicii, staret la Remiremont, se zice c i-ar fi rspuns domnului de Saint-Croix, sotul surorii sale, cnd acesta a ntrebat-o dac nu regretase niciodat c nu se mritase:

- Nu, cumnate, cci domnisoarele de Osmond au obiceiul de a contracta cstorii mult prea proaste!

Iat cam tot ce-ti pot spune despre familia noastr. Dac, n epoca n care ai fi psit n lume, te-ar fi interesat, ntr-o oarecare msur, aceste ramuri nobiliare, ai fi regsit mult mai usor urmele acelor timpuri ndeprtate precum si unele amnunte intime a ceea ce s-a petrecut n decurs de o sut de ani. De altfel, eu nu m prea pricep s istorisesc astfel de lucruri. N-am dat niciodat o prea mare important neamului din care te tragi; ca fat, sigur c nu mi-a fost contestat originea; dar ca femeie, n-am mai avut nici un drept la ea si poate c aceast situatie foarte clar m-a mpiedicat s m ocup tot att de mult de ea, ct m-am ocupat de altele. Nu vreau s-ti istorisesc dect amnuntele care-mi vin n minte, legate de ceea ce am aflat sau am vzut personal, fr pretentia unei continuitti, ci doar ca pe niste povestiri care te vor interesa datorit legturilor pe care le-am avut cu persoanele pe care le voi aduce n discutie: va fi ca un fel de sporovial, creia ns sinceritatea i va conferi un pret deosebit.

Bunicul a fost marinar. Desi foarte tnr, comanda - n timpul rzboiului din 1746 - o corvet, asa c i s-a ncredintat sarcina de a escorta un convoi de vase de la Rochefort la Brest. O furtun nfricostoare a mprstiat vasele si 1-a mnat pe al su tocmai n Martinica, unde a poposit foarte descumpnit. Bunicul a gsit ntreaga colonie ntr-o serbare care nu se mai isprvea, unde ospfurile si jocul de artificii se tineau lant. De ndat ce debarc, bunicul fu ntrebat dac adusese niste scrisori pentru alteta sa. u

- Ce altet? K

22

- Ducele de Modena.

- N-am auzit vorbindu-se de nici un duce de Modena. Dar chiar atunci veni cineva s-1 caute, din partea ducelui;

fu condus n apartamentul pe care guvernatorul l cedase unui brbat deosebit de frumos, mpodobit cu ordine si cordoane si avnd o nftisare impuntoare.

- Cum se face, cavalere de Osmond, c n-ai nici o scrisoare pentru mine? Deci nu vasul dumitale e cel care trebuia s-mi fie trimis!

Bunicul i explic pe ndelete, cum plecase din Rochefort ndreptndu-se spre Brest, si cum ntmplarea l adusese n Martinica.

Printul l coplesi cu atentii apoi i porunci s plece de ndat cu scrisorile sale. Dar corveta nu mai era n stare s strbat din nou mrile. Din fericire, n port se afla o mic goelet. Printul i ncredinta bunicului comanda acelui vas, i ngdui s-si abandoneze corveta si, artndu-i o scrisoare prin care l ruga pe domnul de Maurepas s-1 numeasc pe bunicul, cpitanul vasului, i explic pe ndelete c era, prin aliant, vr primar cu regele. Ii cedase acestuia Modena, ceea ce constituia de fapt un secret, iar regele i oferise n schimb suveranitatea insulei Martinica, binenteles c nu voise s consimt la acest schimb dect dup ce-si vzuse noua resedint: era foarte multumit de ea si-1 expedia pe bunicul cu ratificarea tratatului asteptat la Versailles cu o att de mare nerbdare, nct aductorul unei vesti att de bune putea ndjdui orice fel de favoruri. Adug, n post-scriptum-ul scrisorii sale c cerea, n plus, pe lng numirea de comandant de vas a cavalerului de Osmond, si crucea Saint-Louis. Bunicul i vorbi de un vas al crui comandant urma s fie schimbat.

- Acest vas ti-ar plcea?

- Desigur!

- Ei bine, te fac comandantul lui. Am s-i scriu lui Maurepas acest lucru!

Ducele de Modena era nconjurat de o adevrat Curte si de o cas princiar pe care le adusese cu sine: un mare sambelan, un mare scutier, valeti de camer etc. Toat

23

colonia, ncepnd cu guvernatorul si pn la cel din urm negru, erau la ordinele sale; bunicul, care atunci cnd sosise, fusese foarte nencreztor, pn la urm se ls convins c un om care mprtea astfel grade si decoratii nu putea fi dect un adevrat suveran. Plec deci, ntinznd la maximum pnzele vasului; cu riscul de a se neca, strbtu ct putu de repede oceanul, se arunc ntr-o barc de ndat ce zri trmul Frantei, apoi ncalec pe un clut de post si - fr s fi apucat s-si trag sufletul mcar o clip - sosi la Versailles, la domnul de Maurepas. Cum ministrul tocmai iesise, el nu voi s prseasc palatul fr s fi stat de vorb cu dnsul; atunci, un valet l pofti ntr-un cabinet, ca s-1 astepte pe stpnul su. Un alt valet - btrn - vzndu-1 att de agitat si de artos, i ddu ceva de mncare; bunicul nfulec totul, apoi, dobort de oboseal, se asez ntr-un fotoliu si adormi bustean.

Ministrul se ntoarse, dar slugile uitaser de cavalerul de Osmond. Seara, dezbrcndu-si stpnul, valetul i vorbi acestuia despre un tnr ofiter de marin care era foarte grbit s-1 vad. Domnul de Maurepas nu astepta nici o veste de la nimeni. Valetul ntreb de el, ncepu a-1 cuta si pn la urm l gsi dormind n fotoliu. Tnrul se trezi tresrind, se apropie de ministru si-i ntinse un pachet mare.

- Monseniore, iat tratatul semnat!

- Ce tratat?

- Cel din Martinica. Printul de Modena m-a trimis cu el ncoace!

- Printul de Modena? Ah, ncep s nteleg; du-te si te culc, odihneste-te ca lumea, noaptea asta, si vom sta de vorb mine dimineat.

Ministrul rse cu hohote, creznd c tnrul ofiter nu se trezise de-a binelea si c-si continua, cu glas tare, visul; dar, pe msur ce citea acele scrisori stranii, avu el, la rndu-i, impresia c viseaz; toate autorittile de pe insul credeau acelasi lucru iar printul" nsusi i scrisese cum nu se poate mai serios, sub numele lui de mprumut. Scrisoarea pe care i-o artase bunicului se afla si ea n pachet.

24

A doua zi dimineat, domnul de Maurepas l primi din nou, cu mult bunvoint, pe bunicul, care afl c ducele lui de Modena era un aventurier ce vroise probabil s scape ct mai repede de el. n rest, nu prea chiar att de nemaipomenit ca un biat att de tnr s-si fi nsusit o prere ce se nstpnise att de solid n ntreaga colonie; asa c-1 iert pentru vina de a-si fi prsit corveta. Vasul pe care i-1 fgduise alteta sa" fusese ntre timp ncredintat altcuiva, dar, tinnd seama de recomandarea vrului su primar", cu att mai mult cu ct bunicul era un foarte destoinic ofiter de marin, regele i ncredinta comanda unei fregate, pe care conducnd-o, domnul de Maurepas ndjduia c va merita n curnd si crucea Saint-Louis. Bunicul, rusinat si dezmeticit din visele sale de mrire, se rentoarse la Brest, foarte multumit totusi c scpase att de usor dup ce-si abandonase corveta. Ct despre ducele de Modena, se legase att de tare de onorurile pe care le uzurpase, nct nu se ndur s prseasc insula; fu arestat n Martinica, recunoscut ca escroc si trimis la galere.

Ctiva ani mai trziu, bunicul - aflndu-se la San-Domingo - se nsura cu o domnisoar de La Garenne, rud de departe cu el (mamele lor fuseser domnisoare de Pardieu) si care era socotit enorm de bogat. Avea ntr-adevr niste acareturi nemaipomenite, dat att de grevate de datorii si ntr-o stare att de jalnic, nct bunicul se vzu obligat s-si prseasc slujba si s se stabileasc n colonie, ncercnd s fac putin ordine n toat harababura aceea. Diverse mprejurri nefericite l obligar s rmn acolo, asa c nu mai putu prsi acel loc. De-a lungul anilor, si trimise, rnd pe rnd, cei sase bieti, n Europa. Ultimul pe care-1 trimise avu ghinion; copilul, asezat pe un cablu rsucit pe punte, fu aruncat n mare o dat cu acel cablu si se nec. Ceilalti cinci ajunser cu bine, la destinatie. Primul a fost tatl meu, marchizul de Osmond, apoi a urmat episcopul de Nancy, apoi vicontele de Osmond, apoi abatele de Osmond, masacrat la San-Domingo n timpul revolutiei, apoi, n sfrsit, cavalerul de Osmond care a pierit ca locotenent de vas n rzboiul din America.

25

Toti acesti copii au fost primiti n mod patern de ctre un frate al bunicului, pe atunci conte de Lyon si, la putin vreme dup asta, episcop de Comminges. Biatul cel mai mare din generatia bunicului, contele de Osmond, nu avu -conform obiceiului familiei - dect fete de la sotia sa, o domnisoar de Terre si tot conform obiceiului, aceste fete se mritar foarte prost. Ele isprvir de mprtit tot vechiul patrimoniu al familiei Osmod, ntre altele Menil-Froger si Medavy, care-i apartineau de prin anul o mie si ceva.

Contele de Osmond era sambelan al ducelui de Orleans, bunicul regelui Ludovic-Filip, si un foarte intim al palatului regal, mai ales al reginei-mame care-1 trata cu o afectiune de-a dreptul filial. Memorialistii vremii l citeaz pentru firea lui cam usuratic, ceea ce nu 1-a mpiedicat totusi s fie foarte plcut, foarte serviabil si s se afle tot timpul ntr-o foarte bun companie. Voi avea ocazia s mai vorbesc despre acest strmos. V-am spus c era sambelan al bunicului regelui. N-ar fi putut s fie al fiului regelui si iat de ce: e vorba de niste amnunte care par ridicole generatiei noastre, dar a cror traditie se pierde undeva, n vechime, si care, chiar prin acest lucru, se bucur de interes si curiozitate. Regele Ludovic al XV-lea, i pstrase monseniorului duce de Orleans, desemnat sub numele de dolofanul duce de Orleans", nepotul regelui, rangul de primul print de snge la care nu mai avea dreptul; cum n ramura vrstnic nu mai existau dect fiii Delfinului care erau socotiti fii ai Frantei", i se acord aceast cinste ducelui de Orleans. Or, Casa onorific a primului print de snge era numit si pltit de rege, iar curtenii erau bucurosi s fac parte din ea. La ceilalti printi de snge, primul gentilom si primul scutier erau singurii numiti si pltiti de rege: un om de la Curte nu putea accepta dect astfel de locuri pe lng ei. La moartea grasului duce de Orleans, fiul su ceru vehement s fie socotit, n continuare, primul print de snge. Nasterea copiilor contelui de Artois fu un motiv de refuz si, Curtea fiind prea putin dispus s fac ceea ce dorea domnul duce de Orleans, el nu izbuti s-si nsuseasc acest titlu. Asa c se vzu silit s-si caute alti convivi dintr-o alt clas

26

social dect cea a tatlui su si aceast circumstant l hotr, sub pretextul unei reforme, s nu-si mai numeasc slujbasii Casei sale si s-o rup cu orice fel de reprezentare; sigur c acest lucru a contribuit si el la proasta dispozitie care 1-a aruncat mai apoi n niste nenorociri n care si-a gsit moartea, pe care de altfel a meritat-o din plin.

Dar s revin la familia noastr. Bunicul mai avea si o sora care sedea la cellalt frate al ei, episcopul de Comminges, la Altan, n Pirinei. Ea s-a mritat cu un oarecare domn de Cardaillac, om foarte stimat n tinutul lui, proprietarul unui foarte frumos castel ce purta un nume tot att de vechi ca si muntii din jur. S-a stins destul de repede si nu din vina mtusii mele, care a nscut, srmana, sapte copii, n trei ani: prima oar, doi, a doua oar, alti doi, iar a treia oar, trei. Episcopul de Comminges se afla la Paris n timpul acestei ultime nasteri si, n clipa n care a aflat vestea, o femeie ce se afla lng el a zis:

- Monseniore, scrieti repede s vi-1 pstreze pe cel mai frumos!

Aceeasi doamn de Cardaillac czu ntr-o prpastie, trt de o saret ncrcat cu bolovani de ru; ajunsese n fundul ei, n aceast ciudat companie si toat lumea credea c fusese fcut bucti; dar ea nu-si rupsese dect un picior, dup care mai avu nc o droaie de copii. Tata si unchii mei fur crescuti cu cea mai mare grij, sub ochii episcopului de Comminges; apoi fur dati la cel mai bun colegiu din Paris, unde se aflau sub supravegherea personal a unui preceptor, om cu mult spirit, dar care - drept orice nvttur - nu le administra dect lovituri de picioare n pntece. Asa c, la paisprezece ani, cnd tata si mbrc uniforma, avu, n sfrsit, curajul, s-1 anunte pe episcop c de sase ani era profund nefericit si c nu nvtase absolut nimic. De aceast revelatie profitar fratii si; ct despre el, l urcar pe un clut de post i-1 trimiser la regimentul din Metz. Din fericire, n-a cptat gustul cafenelelor si n timpul primilor ani petrecuti n garnizoan si-a fcut singur acea educatie pe care episcopul o

27

m

credea cu piosenie tot pe att de excelent pe ct era de costisitoare.

Cnd mplini nousprezece ani, tatl su i trimise, din San-Domingo, un cadou de dou mii de scuzi, n afar de venitul lui lunar, ca s se distreze n timpul primului semestru pe care urma s-1 petreac asa cum voia el, binenteles, la Paris. Cu acesti bani, tnrul plec la Nantes unde si cumpr un bilet la primul vapor ce strbtea oceanul, si se ndrept spre San-Domingo ca s-si petreac acel concediu alturi de tatl su pe care dorea s-1 si cunoasc, fiindc prsise casa printeasc de la vrsta de trei ani. Aceast grab de a-si revedea familia l fcu s cstige pe deplin inima printelui su, cci tatl si fiul s-au adorat unul pe altul, toat viata lor. Ct despre bunica, ea era o creol neaos pentru care copiii n-au nsemnat niciodat altceva dect o datorie. Anii se scurser, tata si continu cariera militar, petrecndu-si iernile la Paris, la unchiul su si n societatea foarte intim a palatului regal unde era tratat - datorit contelui de Osmond -ca unul de-ai casei. Fu numit locotenent-colonel n regimentul de Orleans, de ndat ce vrsta i ngdui s profite de bunvointa printului, si doamna de Montesson, mritat cu ducele de Orleans, l coplesi cu buntatea ei. Consacra ntotdeauna o mare parte din timpul su liber episcopului de Comminges; n 1776 l nsoti la bile de la Bareges. Acolo o ntlnir pe domnisoara Dillon, de care episcopul se ndrgosti aproape tot att de tare ca si nepotul su. Le pofti pe fat si pe mama ei s vin la Altan, castelul situat n Pirinei, resedinta episcopilor de Comminges, unde tinea mortis s oficieze ct mai repede cstoria nepotului su, dorind ca frumoasa domnisoar Dillon s-i fac onorurile casei, stabilindu-se, chiar n aceeasi iarn, la Paris. Dar tata nu voi s se nsoare fr consimtmntul alor si si ceremonia fu amnat pn la primvar.

Acum a venit rndul s vorbesc despre familia mamei.

Domnul Robert Dillon, din familia Dillon de Roscomon, era un gentilom irlandez, posesorul unei averi frumoase; pentru a o spori, cum catolicii nu aveau voie s se ocupe de

28

afaceri, un frate de-al su fu nsrcinat s vre banii n negot. Domnul Robert Dillon se nsura cu o mostenitoare bogat, de la care nu avu dect o singur fiic, pe lady Swinburne. Rmas vduv, se nsura a doua oar cu miss Dicconson, cea mai mic dintre cele trei surori, toate frumoase ca niste ngeri, pe care tatl lor, preceptorul printului de Gal Ies - fiul lui lacob al !I-lea - le crescuse la Saint-Germain. Imediat dup cstorie, printii lor se rentoarser n Anglia si se stabilir n Lancashire, ntr-o foarte frumoas regiune.

Domnul Dillon si ncnttoarea sa sotie se instalar n Worcestershire, loc unde s-a nscut mama si primii sase copii. Dar iat c fratele, pe care Robert Dillon l rugase s aib grij de afacerile din Irlanda, muri pe neasteptate si abia atunci vzu ct de prost i girase afacerile. Domnul Dillon se vzu astfel obligat s se ocupe el nsusi de ele. i cum cele mai importante afaceri le avea n Bordeaux, se hotr s se mute n acel oras mpreun cu ntreaga sa familie; propunerea o ncnt pe sotia sa care, crescut n Franta, o prefera Angliei. Domnul Dillon nchirie deci o cas frumoas la Bordeaux, cumpr un teren prin mprejurimi si ncepu s duc o viat de om nstrit, pn n ziua n care - ridicndu-se de la mas - si duse mna la cap, strignd: Ah, biata mea nevast si bietii mei copii!" dup care si ddu sufletul. Ultimele lui cuvinte erau pe deplin justificate, cci o lsa pe doamna Dillon, n vrst de treizeci si doi de ani, nsrcinat pentru a treisprezecea oar, singur ntr-o tar strin, fr o rud, fr nici un om apropiat, fiindc gelozia fr margini a sotului ei n-ar fi tolerat asa ceva. Aceast izolare trezi - cum era si firesc - interesul protectorilor. Afacerile sale - despre care doamna n-avea nici cea mai vag idee - fur limpezite si pn la urm se constat c domnul Dillon tria doar din capitaluri care se apropiau de sfrsit si c sotia lui rmsese cu treisprezece copii si doar cu o bucat de pmnt, la trei leghe de Paris, care nu-i putea aduce mai mult de patru mii de livre rent.

Doamna Dillon era nc frumoas ca un nger, binecrescut si deosebit de isteat; copiii ei erau de o

29

frumusete la fel de tulburtoare ca si a ei. Sigur c acest cuib al dragostei interes diverse persoane, care ncepur a se ocupa de familia ndoliat. Toat lumea vru s le vin n ajutor si le veni att de bine, nct bunica mea, fr s-si fi prsit vreodat turlele din Terrefort, si tinu rangul si descoperi secretul de a creste treisprezece copii si de a le gsi slujbe ce fgduiau s devin extrem de rentabile, cnd iat c revolutia puse brusc capt acestor cariere, n epoca despre care v vorbesc, bunicii nu-i rmsese de mritat dect o fat. E adevrat c era deosebit de frumoas si de binecrescut, dar n-avea un sfant.

Nunta tatlui meu fiind fixat n primvar, episcopul plec la Paris. Odat ajuns n acest oras, aflndu-se sub farmecul acelei fete, nu-i fu deloc greu s-si conving nepotul c acea cstorie nu era avantajoas, c tata trebuia s profite de numele si de pozitia lui ca s se nsoare cu o fat cu zestre. Tnrul n-avea nici un fel de avere n Europa; cea din colonii era destul de precar, cci partajele, acolo, fiind egale, n-ar fi avut niciodat un venit suficient ca s se nsoare cu o femeie care n-avea un ban; episcopul - chiar dac i-ar fi primit Ia el

- nu le putea acorda dect un ajutor temporar; domnisoara Dillon putea fi o fat foarte de treab, dar din pcate, n-avea nici un fel de rude suspuse, n Franta. Contele de Osmond mai ales - care era foarte mndru de nepotul su, trgnd ndejde s fac o carier frumoas - protest vehement mpotriva a ceea ce numea el a i se pune latul de gt".

Tocmai atunci veni si rspunsul din San-Domingo. Tata

- care habar n-avea ce se petrecuse n lipsa lui - sosi n garnizoan ca s primeasc ultimele porunci ale unchiului su, nainte de a se napoia la Bordeaux. Abia atunci afl c episcopul si schimbase prerea si c nu mai voia s aud vorbindu-se despre cstoria proiectat; de altfel si ncetase s mai scrie la Terrefort. Urm o scen destul de violent ntre tata si episcop care-i spuse de la obraz c tnrul menaj s nu se astepte s gseasc azil n casa lui. Tata i inform imediat pe ai si despre aceast schimbare survenit la unchiul su si-i scrise si domnisoarei Dillon despre situatia n care se afla. Ea

30

se angaja s rup orice relatie cu el, si retrase fagduiala de a se mrita cu tnrul ofiter si-I oblig si pe el s-si retrag cuvntul c-o va lua de nevast; dup ce fcu toate aceste lucruri nu mai dori altceva dect s moar de jale, ca o adevrat eroin de roman. Tata se simti jignit de o astfel de hotrre mpotriva creia el n-ar fi cutezat niciodat s se ridice, desi avantajele pe care i le-ar fi putut oferi fetei fuseser mult diminuate de dispozitia proast n care se afla unchiul su. Dar, aflnd din ntmplare, de situatia disperat n care se afla domnisoara Dillon despre care se spunea c ar fi pe moarte - si ddu seama de nobletea sentimentelor care o determinaser s se poarte astfel. Intre timp, primi si rspunsul tatlui su care i ddea binecuvntarea si-1 sftuia s se nsoare cu fata pe care o iubea, fgduind s-1 ajute cu tot ce avea nevoie, desi acest lucru l obliga, fireste, la mari sacrificii. Totodat, l anunta c-i trimisese cteva butoaie cu zahr care valorau douzeci de mii de franci, bani cu care s fac fat primelor cheltuieli ale instalrii.

narmat cu aceast scrisoare, tata plec imediat clare, trecu peste orice consemn, ajunse la domnisoara Dillon si, dup opt zile, tnra i era sotie. De ndat ce se nsntosi pe deplin, o lu cu el la Paris, dar episcopul refuz s-i vad. Contele de Osmond, care avusese mari obiectii n legtur cu aceast cstorie pripit, se strdui pe ct putu s diminueze inconvenientele. O prezent pe mama, la palatul regal, asa cum ar fi procedat cu propria sa nor, iar aceasta se impuse repede la Curte. Doamna de Montesson o plcu n mod deosebit si ar fi vrut s-o fac doamna de onoare a ducesei de Chartres, dar contele de Osmond refuz, n mod categoric, aceast cinste. Nu-i convenea ca sotia nepotului su s fie doamna de onoare a unei printese care nu fcea parte din familia regal; de altfel, observase c doamna de Montesson voia s-o acapareze, lucru cu care el nu fu de acord.

Arhiepiscopul de Narbonne (Dillon), fusese putin cam socat de obiectiile familiei de Osmond privind cstoria unei fete care-i purta numele si pe care o socotea rud foarte Apropiat. Asa c se comport ca un protector foarte activ al

31

tinerei perechi, i pofti la el, la tar, la resedinta sa din Picardia, numit Hautefontaine, unde ducea o viat mai mult laic, dect episcopal. Mama avu, n acel loc, succese dintre cele mai mari. Era nemaipomenit de frumoas, avea un aer de mretie, poate putin cam dispretuitor, si stia la perfectie s se lase adorat; dar toate acele adoratii erau raportate cu strictete tatei, pe care 1-a iubit cu o dragoste ptimas, pn la moarte. Sosirea acestei femei att de frumoase, precum si tot romanul legat de mritisul ei, constitui un mic eveniment la Curte ntr-o vreme n care nu existau alte evenimente mai importante; fu deci prezentat tuturor de ctre doamna de Fleury care, ca domnisoar de Montmorency, era rud cu tata. Asa c fu extrem de admirat.

La cteva luni dup asta, arhiepiscopul de Narbonne si contele de Osmond, uznd de influenta lor, mama fu numit doamna de onoare a doamnei Adelade, fiica lui Ludovic al XV-lea. Doamna duces de Chartres nu-si manifest n nici un fel - fat de ducele de Osmond - invidia fat de acest aranjament. Dar doamna de Montesson s-a simtit cumplit de ofensat de acest lucru, si a rmas aproape certat cu printii mei, dar mai ales cu contele de Osmond, a crui prietenie cu ducesa de Chartres a devenit si mai strns. Era un sentiment mai mult patern despre care nimeni n-a cutezat s brfeasc, desi ducele de Chartres l numea, n glum, pe conte sotul sotiei sale". Ducele a murit la nceputul Revolutiei, crutnd-o astfel pe sotia sa de a afla multe din isprvile si din greselile sale. mi aduc aminte de el, ca de un brbat nalt si slab, cu un aer foarte nobil si purtnd niste veste foarte scumpe, dar vesnic pline de tutun, l iubeam mult, desi el l prefera pe fratele meu; mi mai aduc aminte c-mi umplea ntotdeauna ochii cu tutun, ori de cte ori se apleca asupra mea s m srute; asa c luasem obiceiul s-i nchid, cnd alergam naintea lui, fapt care-1 amuza foarte mult.

Tatei i era grozav de sil s stea la Curte. Ca toti oamenii care nu erau obisnuiti cu acest lucru, se simtea strin acolo si totodat dezavantajat. Era, pe atunci, un brbat cu un fizic extrem de plcut, deosebit de manierat, un foarte bun

32

militar, iubindu-si mult profesia si fiind la rndu-i iubit de toti cei din regimentul su. Mamei i plceau printii si avea n ea instinctul Curtii; slujba ei o silea s petreac o sptmn din trei, la Versailles. Aceast desprtire era foarte grea pentru amndoi, si modestia situatiei lor materiale fcea ca acest dublu menaj s fie foarte costisitor pentru punga lor. Asa c mama l convinsese pe tata s se stabileasc la Versailles; hotrrea era bun, avnd n vedere situatia lor, dar putin obisnuit cnd nu aveai o slujb nsemnat. Tata mi-a spus adesea c nimic nu-1 costase mai mult n viat si c acesta fusese cel mai mare sacrificiu pe care-1 fcuse de dragul mamei. E sigur c gusturile, obiceiurile, mintea lui ascutit, firea sa independent nu se prea mpcau cu slujba de curtean. Dar, sub Ludovic al XV-lea - n afar de unele forme de etichet - era usor s triesti la Curte, mai ales c regele, care era el nsusi un om de treab, stia s aprecieze niste calitti asemntoare cu ale sale.

Foarte curnd, dup instalarea printilor mei la Versailles, am venit si eu pe lume. Mama mai nscuse un copil, dar mort, asa c eu am fost primit cu o bucurie de nedescris, iertndu-mi-se pn si faptul c eram fat si nu biat. N-am fost nfsat dup cum era moda pe atunci n Franta, ci mbrcat dup moda englezeasc si alptat de mama, sub ochii ntregii Curti de la Versailles. Asa c am devenit n scurt vreme ppusa printilor si a Curtii, cu att mai mult cu ct eram foarte cuminte si cu ct un copil - pe vremea aceea - era tot att de rar ntr-un salon pe ct sunt de rsftati si de despotici, astzi.

Tata ncepu a se obisnui la Versailles si, pn la urm, i plcu viata pe care o ducea acolo.

Smbt seara si duminic n tinut de gal, trebuia s fie nelipsit de la Curte, unde lumea se clca pe picioare. Toti ministrii, toti cei cu functii nsemnate, adic primul cpitan al grzii de serviciu, marele scutier, guvernanta copiilor Frantei i supraintendenta casei reginei, ddeau smbta un prnz, iar duminica, o mas de sear, la care erau rugati s ia parte si cei sositi de la Paris. Persoanele care aveau case n jurul

33

Versailles-ului, aproape c-si smulgeau musafirii, unii altora. La Curte se ntindea, de obicei, o mas de onoare, servit pe cheltuiala regelui, la care ns nici un om cu pretentii nu voia s ia parte; dac, prin cine stie ce ntmplare, nu erai poftit n vreuna din casele despre care am vorbit, preferai s mnnci un pui la frigare, la vreun han oarecare, dect s te asezi Ia acea mas privit ca secundar", desi la origine, ea fusese instituit de seniorii de la Curte si pn spre mijlocul domniei lui Ludovic al XV-lea, toat lumea lua parte la ea, fr nici o dificultate. Dar pe atunci slujbele nu tineau casa, asa c puteai mnca la masa comun. Acum, ea era ocupat de titularii slujbelor, fapt care constituia un fel de subalternitate" ce te situa ntr-o pozitie de care era cu neputint s mai scapi atta vreme ct te aflai la Curte; subalternii" erau toti cei care primeau ordine de la persoane ce nu aveau titlul de mare". Astfel, un gentilom obisnuit, care primea ordine de la primul gentilom al camerei regelui, era un subaltern, n vreme ce primul scutier, care primea ordine de la marele scutier, era un curtean; dar scutierii care primeau ordine de la el fceau parte dintr-o clas inferioar, desprtit de ceilalti printr-o linie de demarcatie cu neputint de trecut. De pild, domnul de Grailly, fiind doar scutier, gsea ntotdeauna nchise usile celor de la Curte.

Acesti locuitori de mna a doua ai castelului de la Versailles aveau o societate a lor, a crei patroan era doamna de Angivillers, sotia intendentului cldirilor. Societatea lor era foarte plcut, foarte spiritual. Se distrau teribil, dar nici un curtean nu s-ar fi putut duce acolo, cu regularitate. Tata regreta adesea acest lucru, fiindc n acel loc ntlneai artisti, savanti, oameni de litere, n sfrsit, diverse persoane care nu erau curteni si pe care afacerile sau simpla lor plcere i atrgeau la Versailles.

Printul de Poix, ndrgostit de una dintre cameristele reginei (aceste cameriste erau de fapt niste doamne deosebit de frumoase, din cea mai nalt burghezie), ncepu a frecventa din ce n ce mai des aceast societate, sub pretextul c functia lui de administrator al Versailles-ului l silea s aib dese

34

jeeturi cu intendentul de Angivillers. Lucrul fu socotit de orost-gust, dat totusi ctiva tineri se strecurar si ei o dat cu gj n aceast societate; ei ddur amnunte deosebit de satisfctoare despre gratia femeilor si despre amabilitatea brbatilor. Poate c, pn la urm, cele dou cercuri s-ar fi apropiat, dar femeile de la Curte manifestar o opozitie ndrjit.

Cnd printii mei se stabiliser la Versailles, ofiterii din gard fceau parte din cea de a dou categorie. Erau numiti domnii albastri". Purtau de putin vreme uniforma si chiar cred c nici mcar cpitanii grzilor n-o avuseser nainte de Revolutie. Umblau mbrcati n haine obisnuite si nu se deosebeau de ceilalti dect printr-un mare baston negru, cu mner de fildes. Regina Maria-Antoaneta i pofti pe ofiterii din gard la balurile ei si prin asta le schimb situatia; totusi, ei nu luau niciodat masa mpreun cu familia regal, mi amintesc perfect de bine c la palatul Bellevue, ofiterul de gard care era de serviciu nu lua niciodat masa mpreun cu printesele. Treaba asta era att de riguroas, nct domnul de l Beon, sotul uneia dintre doamnele de onoare ale printesei

IAdelai'de, mnca la o alt mas cnd era de serviciu, iar a doua zi, venea s se aseze alturi de sotia sa, la masa printeselor. Era totusi o inovatie si aceast lips de etichet nsemna, de l fapt, o mare concesie pe care o fcuser printesele. Dar ceea f ce este si mai neobisnuit e faptul c episcopii se aflau n aceeasi situatie si nu luau masa nici cu regele si nici cu printii din familia regal. Nu mi s-au explicat niciodat motivele acestei excluderi.

Printre aceste etichete, exista una cu care tata nu s-a putut niciodat mpca si despre care 1-am auzit adesea vorbind: felul cum era invitat la ceea ce se numea supeul n cabinete". La aceste supeuri luau parte familia regal si vreo treizeci de persoane invitate n mod special. Mesele aveau loc n apartamentul regal, n niste odi att de mici nct trebuiau s se foloseasc pn si de masa de biliard, silindu-1 astfel pe rege s termine ct mai repede partida, pentru ca servitorii s Poat pune masa.

35

Femeile erau anuntate cu o zi nainte; purtau cu toatele rochii vechi, demodate, cu pliuri si cu taliile czute: se asezau n mica sal de comedie pe rndul de bnci care le era rezervat. Dup spectacol, i urmau pe rege si pe regin, n cabinete. Soarta brbatilor era mai putin plcut. Vizavi de banca destinat femeilor, existau alte dou bnci. Curtenii - care asteptau pn ce erau poftiti sa ia loc - se asezau pe ele. n timpul spectacolului, regele - care se afla singur n loja sa -si ndrepta din cnd n cnd lornionul ctre cele dou rnduri de bnci si toti l vedeau scriind cu un creion unele nume. Seniorii care ocupau acele bnci (asta se numea prezentarea pentru cabinete") se adunau apoi ntr-o sal vecin cu cabinetele. Imediat dup asta, un usier, cu o lumnare n mn si cu hrtiuta scris de rege n cealalt, ntredeschidea usa si rostea un nume; fericitul ales fcea o reverent celorlalti si intra n sfnta-sfmtelor". Apoi usa se deschidea din nou, usierul rostea un alt nume si tot asa mereu pn ce se isprvea lista. Dup ce termina, usierul trntea usa cu putere, cci asa prevedea eticheta. La acest zgomot, cei rmasi si ddeau seama c-si fcuser ndejdi desarte, asa c plecau oarecum rusinati, desi stiau dinainte c erau poftiti ntotdeauna mai multi musafiri dect numrul de locuri. Mama mi-a spus c i-au trebuit ani de zile ca s-1 determine pe tata s vin si s se aseze pe acele bnci si c, desi pn la urm a acceptat s se duc din cnd n cnd, fiind destul de des strigat, totusi acest lucru i-a fost ntotdeauna extrem de neplcut. Cci 1-a vzut pe cutare, venind zece ani n sir, de la Paris, doar ca s aud usa trntindu-se cu zgomot peste cea mai aprig dorint a sa, fr ca ea s se fi deschis vreodat si pentru el. Poate c atta perseverent l deranja pe rege sau poate c se obisnuise s vad mereu acele chipuri, asa cum se obisnuiesc printii s adreseze vesnic aceeasi ntrebare, acelorasi persoane.

Balurile reginei erau si ele un lucru bine stabilit; persoanele ce-i fuseser prezentate erau ntotdeauna anuntate din vreme cnd aveau loc aceste baluri; venea cine voia, dar voiau foarte multi pentru c erau foarte plcute. De obicei, aveau loc n csutele de lemn ridicate pe terasa de la

36

Versailles si care rmneau acolo ct tinea carnavalul. Dar si balurile, cu toat gratia reginei, erau tot un prilej de nepopularitate pentru Curte.

Cresterea averilor n clasa intermediar anulase toate formele si toate obiceiurile naltei aristocratii si, n pofida absurdei ordonante care te obliga s dovedesti c esti nobil ca s poti fi ofiter, toti c are aveau parale si educatia corespunztoare intrau n armat. Aristocratia si finantele erau deci foarte strns legate, att n garnizoane, ct si toate cercurile subtiri din Paris. Balurile de la Versailles constituiau totusi o linie de demarcatie si nc una foarte precis si categoric. Domnul de Lusson, un brbat tnr si ncnttor, imens de bogat, ofiter destoinic, trind n mod obisnuit n cea mai aleas societate, fcu imprudenta de a se duce la unul din aceste baluri; fu alungat cu atta duritate, nct tnrul - dezndjduit de ridicolul cu care se acoperise, ntr-o vreme n care ridicolul era rul cel mai ru dintre toate relele - cnd ajunse la Paris, se omori. Faptul pru normal celor de la Curte, dar odios naltei burghezii.

Finantele n-au furnizat numai victime balurilor date de regin. Domnul de Chabannes, care se trgea dintr-o familie ilustr, frumos, tnr, bogat, fcndu-si debutul la Curte, avu ghinionul de a aluneca, dansnd si neghiobia de a striga, cznd: Jesus-Maria!" Nu s-a mai putut ridica niciodat dup acea cdere. Porecla de Jesus-Maria" i-a rmas , spre disperarea lui, pentru vecie. A luat parte la rzboiul din America, a svrsit fapte de vitejie, s-a acoperit de glorie, dar s-a ntors n Franta tot Jesus-Maria", cum plecase. Asa c ducele de Guines a avut dreptate s le spun fetelor sale, n ziua n care le-a prezentat la Curte:

- Amintiti-v c n tara asta viciile n-au nici o urmare, dar c ridicolul ucide!

Domnul de Lafayette nu pieri totusi sub povara poreclei de Gilles cel Mare"1 pe care domnul de Choiseul i-a dduse dup ce se ntorsese din America. Ea inspir, dimpotriv, atta

1 Erou de comedie din secolul a! XVIIl-lea care fcea de obicei pe prostul. 37

-

entuziasm nct cei din jur si asumar sarcina s-i asigure succesul n fata doamnei de Simiane, creia el i adusese unele omagii nainte de a pleca. Respectiva doamn era socotit drept cea mai frumoas femeie din Franta si nu avusese niciodat nici o aventur. Toat lumea se strdui s-o arunce n bratele domnului de Lafayette, asa nct, la cteva zile dup rentoarcerea acestuia, aflndu-se mpreun ntr-o loj, la Versailles, ncepu a se cnta o arie din nu stiu ce oper, arie intitulat Nu poti fi crud cu dragostea nvluit-n lauri", consacrat lor, care le arta limpede simpatia si aprobarea publicului.

Am auzit-o pe mama povestind c surorii sale, presedinta de Lavie, fcnd o cltorie la Paris, i se procurase o banchet ca s asiste, ca o simpl spectatoare, la balul reginei; regina se apropiase si-o ntrebase pe mama cine era acea frumoas persoan.

- E sora mea, doamn.

A vizitat sala de bal? o ntrebase regina.

- Nu, doamn, e doar o simpl spectatoare, a rspuns mama, pentru c nc nu v-a fost prezentat!

- Trebuie s i-o arti, asa c eu si cu regele ne vom retrage n alt odaie.

Intr-adevr, regina l lu pe rege de brat si-1 duse n alt camer, n vreme ce mtusa mea vizit sala.

Regina nu voise s fie extrem de ndatoritoare, dar presedintele de Lavie lu lucrurile cu totul altfel.Era un om de mod veche, foarte mndru de nobletea sa, un personaj burdu-hnos din Bordeaux unde, ca presedinte al parlamentului, se bucura de o stim deosebit; fu indignat cnd auzi c regele si regina trebuiser s ias din salon, pentru ca sotia sa s poat intra. Se napoie deci la Bordeaux, clocotind de mnie si, desi fu numit deputat, continu s se arate foarte rebel, cu toate c umilirea nobilimii de ctre Curte i surdea grozav. Vanittile rnite fac ntotdeauna mult mai multi dusmani dect ai crede.

Eticheta adoptat la serbrile extraordinare si n cltorii, ni se pare incredibil astzi. Trebuia s te nscrii din vreme, adic si brbatii si femeile se duceau la primul gentilom al

38

camerei regelui si-si scriau numele, cu propria lor mn, pe o list, din care erau alesi invitatii, eliminndu-i pe cei care nu urmau s fie poftiti, acest refuz fiind, evident, extrem de neplcut. Doamna Delfin1 a vrut s reintroduc aceast etichet n timpul Restauratiei, pentru spectacolele si asa destul de rare, de la Curte. Dar s-a izbit de refuzul categoric al tuturor si nimeni n-a mai vrut s fie constrns s se duc s se nscrie pe list ca s obtin un refuz. Tuturora li s-a prut c e mult mai putin dezagreabil s nu se mai nscrie dect s fie respinsi.

In ceea ce priveste cltoriile, eticheta varia dup resedintele respective. La Rambouillet, unde regele nu se ducea dect numai pentru cteva zile si nsotit doar de brbati, erai primit ca un simplu particular bogat, perfect servit si scutit de orice cheltuial. La Trianon, unde regina nu fcea dect vizite scurte, nsotit de putine persoane, lucrurile se petreceau la fel. La Marly, erai bine gzduit, aveai si mobila si hrana necesar. Invitatii erau repartizati la diverse mese, date de printi si de printese, n pavilioanele lor, pe cheltuiala regelui. Pe urm, se napoiau n salonul cel mare unde se aduna toat Curtea.

La Fontainebleau, invitatii nu cptau dect o odaie goal, unde nu se afla nimic n afar de cei patru pereti. Trebuia s-si procure ei singuri mobil, lenjerie si de-ale gurii. Adevrul e c - asa cum toti ministrii si toti cei cu functii mari si aveau casele lor, cum toti printii aveau masa ntins pentru cei care-i nsoteau - gseai ntotdeauna pe cineva care s te pofteasc att la masa de prnz, ct si la cea de sear. Dar nimeni nu se arta preocupat de locul unde urma s stai. Cnd castelul era plin - si o foarte mare parte din el se afla ntr-o stare att de jalnic nct era de nelocuit - invitatii sau mai curnd admisii", cci si aici trebuia s te nscrii, erau distribuiti prin oras; n acest caz, numele lor era scris cu creta, pe poart, ca s se stie unde stteau. Nu stiu dac aceste locuinte erau pltite, dar avantajele pe care aceste cltorii le

1 E vorba de Maria-Tcrcza, duces de Angoulcme, fiica lui Ludovic al XVI-lea i care n-a devenit Delfin dect dup moartea lui Ludovic al XVII-lea.

39

aduceau celor de la Fontainebleau erau destul de mari, din moment ce locuitorii nu se plngeau de aceast servitute. Toat lumea stia c nicieri Curtea Frantei nu se arta mai darnic dect la Fontainebleau. Pe scena micului teatru al castelului se reprezentau cele mai ngrijite premiere si se stia aproape sigur c cele mai nclcite intrigi ministeriale se desclceau la Fontainebleau, continundu-se astfel, cel putin aparent, traditia istoric a acestei frumoase resedinte. Ultima cltorie a avut loc n 1787. n ciuda inospitalittii aparente, aceste cltorii costau foarte scump Coroana; regele, ntotdeauna gata s-si sacrifice propriile sale gusturi, desi aceast resedint i plcea mult, renunt s mai vin, pentru c l costa prea mult.

Acestui rege de treab i era foarte greu s-si nving timiditatea, care se manifesta uneori sub forma unor libertti cam nelalocul lor, rezultatul obisnuintelor din copilria sa, fapt care-1 dezavantaja grozav fat de cei care nu vedeau n el dect aceast scoart grosolan. Avnd cea mai bun intentie de a fi ndatoritor fat de cte cineva, nainta ctre el pn cnd omul, tot dndu-se ndrt, ajungea s se izbeasc de perete; dac nu-i venea n minte s spun nimic - si faptul se ntmpla destul de des - regele izbucnea n hohote puternice de rs, se ntorcea pe clcie si pleca. Cel care ndura aceast scen n public suferea cumplit si, dac nu era un obisnuit al Curtii, pleca furios, convins c regele voise s-i joace un renghi si s-1 njoseasc, n intimitate, regele se plngea amar de felul n care fusese crescut. Spunea c singurul om pe care-1 ura era ducele de La Vauguyon1 si cita n sprijinul acestui sentiment linguselile josnice adresate lui si fratilor lui de ctre acest curtean netrebnic. Monsieur nutrea totusi mai putin sil fat de memoria ducelui de La Vauguyon. Domnul conte de Artois era de aceeasi prere cu regele. Era, prin firea lui vesel, prin gratiile, poate chiar si prin superficialitatea sa, rsftatul familiei, si fcea boacn dup boacn. Regele l mustruluia, l ierta si-i pltea ntotdeauna datoriile. Singurul

1 La Vauguyon (1706 - 1772) a fost locotenent-gcncral si preceptorul celor trei fii ai Delfinului.

40

lucru pe care nu-1 putea nltura era lipsa de respect care ncepea a se face simtit att asupra lui ct si a reginei.

Regele nu juca niciodat dect table si numai pe ctiva scuzi; ntr-o zi, i spuse unui juctor nrit:

- Cred c joci cu atta patim, fiindc probabil jocul te amuz; de altfel joci pe banii dumitale, pe cnd eu joc pe banii

altora!

n vreme ce el vorbea astfel, domnul conte de Artois si regina jucau pe niste sume att de mari, nct erau obligati s admit n societatea lor pe oamenii cei mai viciati din Europa care s joace cu ei. Din pricina acestui obicei nenorocit - o adevrat patim si pentru unul si pentru cellalt - li s-au tras toate necazurile care i-au scurtat reginei viata.

Cine ar fi cutezat s-o acuze pe regina Frantei c s-ar fi vndut pentru un coli er, dac n-ar fi apucat s-o vad n jurul unei mese ncrcat cu monezi de aur si de argint, strduindu-se cu orice pret s le cstige de la supusii si? Sunt convins c n adncul inimii sale nu punea nici un pret pe mormanul acela de bani. Dar cnd joci, tii cu tot dinadinsul s cstigi. Acum v veti ntreba: dac reginei nu-i plcea jocul, atunci de ce juca? Ah, fiindc avea o alt pasiune: cea a modei. Se nzorzona ca s fie la mod, fcea datorii ca s fie la mod, juca cu patim ca s fie la mod, era spiritual ca s fie la mod, era cochet ca s fie la mod. A fi cea mai frumoas femeie la mod i se prea titlul cel mai demn de rvnit. Acest lucru, nedemn de o regin, a fost pricina tuturor pcatelor sale, care au fost totusi exagerate.

Reginei i plcea s fie nconjurat de cei mai tineri si mai artosi brbati de la Curte. Le accepta omagiile aduse femeii, cu mult mai mult plcere dect cele aduse reginei. De unde puteai trage concluzia c un tnr usuratic era tratat cu mult mai mult bunvoint si simpatie dect un brbat serios si folositor trii. Invidia si gelozia stteau tot timpul la pnd ca s calomnieze aceste fapte. Cea mai de condamnat era, desigur, ngduinta pe care regina o manifesta fat de aceast hoard de tineri imprudenti de a-i vorbi regelui fr respectul

41

cuvenit si de a-i lua n rs glumele grosolane. Prea marea dorint de a plcea o fcea s svrseasc si greseli de alt natur care i aduceau o sumedenie de dusmani. Se bucura de mult credit, era ncntat s stie c-1 are, si-i plcea s uzeze de el; nu se amesteca ns niciodat serios n afaceri, si acest credit nu era folosit dect ca un mijloc de succes n societate, i plcea s dispun de slujbe si avea prostul obicei de a promite aceeasi slujb mai multor persoane. Nu exista regiment al crui colonel s nu fi fost numit, la cererea reginei, dar curn fgduia un post vacant la zece persoane, v dati seama c-si fcea nou dusmani si, de obicei, cel numit se dovedea a ft un ingrat. Ct despre povestile scornite de pamfletari n legtur cu amorurile sale, eu socot c au fost simple calomnii. Printii mei - care vedeau si stiau tot ce se petrecea n Palat - mi-au spus c toate acele brfeli n-au avut nici o baz. Regina n-a iubit dect un singur brbat si anume pe contele de Fersen, un suedez frumos ca un nger si foarte distins, care venise la Curtea Frantei. Regina a fost cochet cu el, asa cum era cu toti strinii, fiindc asa cerea moda". El ns s-a ndrgostit sincer si ptimas de ea; regina s-a tinut o vreme tare, apoi 1-a obligat s se ndeprteze de ea. Tnrul a plecat n America, a rmas acolo doi ani, n timpul crora a fost att de bolnav nct s-a napoiat la Versailles mbtrnit cu zece ani, si cu marea lui frumusete aproape pierdut. Se pare c aceast schimbare a impresionat-o mult pe regin; oricare vor fi fost motivele, prietenii ei intimi nu s-au ndoit c 1-ar mai fi respins pe conte. Tnrul nutrea fat de ea un devotament fr margini, o afectiune pe ct de sincer pe att de respectuoas si de discret; nu tria dect pentru ea si se comporta n asa fel nct s-o compromit ct mai putin posibil. Asa c aceast legtur, desi cunoscut, n-a iscat nici un scandal. Dac prietenii reginei ar fi fost si ei tot att de discreti si tot att de dezinteresati ca domnul de Fersen, viata acestei nefericite regine ar fi fost poate mai putin calomniat. Se pare c doamna de Polignac a fost geniul ei ru. Nu c ar fi fost o femeie rea, dimpotriv, era indolent si prea putin

42

spiritual. Dar se afla sub influenta cumnatei sale, contesa Diana, ambitioas, lacom, cu moravuri ndoielnice, care voia s acapareze toate favorurile pentru ea si pentru familia ei; tiranizat de iubitul ei, contele de Vaudreuil, om pe ct de usuratic pe att de imoral, voia ca prin intermediul reginei s vre minile pn la coate n banii Statului. Contesa i fcea deci scene cumnatei sale cnd cererile sale sufereau unele ntrzieri. Atunci regina si gsea favorita plngnd si ncerca imediat s-i sece izvorul acelor lacrimi, n ceea ce privea propria sa avere, doamna de Polignac se multumea - fr s cear nimic - s primeasc, cu nonsalant, favorurile pregtite de intrigile contesei Diana, nct i mai si luda dezinteresul. Ea credea tot ce-i spunea si o iubea n mod sincer, ncrederea n ea a fost fr margini timp de ctiva ani.

Numirea domnului de Calonne i-a impus reginei unele restrictii; era unul dintre intimii doamnei de Polignac si regina nu voi ca un membru din Consiliul regelui s fie cooptat n Consiliul ei. N-a spus cu glas tare ce gndea, dar coteria, prefernd s aib un controlor general la dispozitia sa, interveni pe lng contele de Artois. Datorit lui, domnul de Calonne fu numit, n ciuda silei pe care o simtea regina fat de el. i cum si manifesta ftis nemultumirea, relatiile dintre ea si doamna de Polignac se rcir, cu toate ncercrile pe care le fcu domnul de Calonne de a le renclzi, ntr-o zi, n timp ce ea i adresa o rugminte, de Calonne i rspunse:

- Dac ceea ce doreste regina e posibil, lucrul e ca si fcut; dac nu e posibil, nseamn c se va face!

In ciuda unor cuvinte att de guvernamentale", regina nu 1-a iertat niciodat.

Dac si avea inconvenientele ei, aceast dorint de a plcea avea si avantaje: cci o fcea uneori pe regin s fie deosebit de agreabil; de ndat ce-si uita rolul ei de femeie la mod", de care era preocupat tot timpul, era plin de naturalete si de demnitate. Cred c n-ar fi fost prea greu s-o determini s fie ct mai natural, dac binenteles cineva ar fi avut curajul s-i vorbeasc despre acest lucru. Dar cei din

43

jurul ei nu fceau dect s confirme versurile unui poet englez:

AII who approach them, their own ends pursiie. "'

n snul familiei sale, regina era foarte iubit, cci era foarte ndatoritoare, preocupat tot timpul s aplaneze micile scandaluri care izbucneau ntruna. Din pcate, era o confident mult prea indulgent a contelui de Artois, care-i mrturisea toate prostiile svrsite, nduplecndu-1 pe rege s-1 ierte, rege pe care poate 1-ar fi iubit dac moda" i-ar fi ngduit acest lucru.

Monsieur2, curtean ambitios si viclean, n-o iubea pe regin. Prevedea c, n ziua n care ea va deveni mai putin superficial, se va lsa stpnit de acea autoritate la care aspira el, asa c se temea s nu se compromit dac-si va manifesta prea vdit aceast dorint. Nu se vra n afacerile politice, tocmai ca s se bucure de reputatia unui om fr pat, si pentru a se putea amesteca atunci cnd socotea el c era util.

Contele de Artois3 dimpotriv, trudea cu rvn la totala sa compromitere, care avea s-1 duc de rp nu numai pe el, ci si familia, ba chiar si tara. N-avea dect nclinrile si cusururile tinerilor din vremea sa, dar el le etala pe cea mai nalt treapt, ca s le vad oricine. Iar rangul - aceast banal calitate a oamenilor de lume - nu i le putea acoperi ndestul.

La atacul Gibraltarului4, unde a avut fantezia s asiste, a dat dovad de o atitudine att de deplorabil, nct generalul care comanda oastea s-a vzut nevoit s trimit vorb bateriilor engleze s nu mai trag fiindc printul ncepuse a vizita lucrrile de aprare. S-a spus c acest lucru s-a fcut fr stirea sa, dar astfel de treburi se afl ntotdeauna cnd vrei s se afle. tiu c s-au fcut reprosuri domnului de Maillebois, care ar fi rspuns:

n 1755.

1 Toti care vorbesc cu ci, urmresc telurile lor proprii.

2 E vorba de Louis-Stanislas-Xavicr conte de Provencc, nscut la Vcrsailles

3 Nscut la Versaillcs n 1757. 'S

4 Care a avut loc n 1782, n timpul rzboiului din America.

44

- Socot c acest lucru e mai important dect strmbtura printului!

Ridicolul simulacru. al duelului su cu ducele de Bourbon a constituit o nou dovad a unei comportri pe care conduita sa n-a fcut dect s-o confirme din plin.

Madame, sotia lui Monsieur1, avea mult spirit si o anumit gratie, n ciuda urteniei sale care era de pomin, n primii ani, se mpcase foarte bine cu Monsieur. Dar, dup ce el s-a ndrgostit de doamna de Balbi, aproape c nici nu mai ddea pe la Madame carcase consolase s rmn doar n compania cameristelor sale si - ndrznesc s-o spun - a buturii, dar ntr-o asemenea msur, nct toat lumea observase acest lucru,

Sora ei, contesa de Artois, era si mai urt dect ea, de o prostie proverbial, morocnoas si dizgratioas, care se rzbuna pe usuraticul si necredinciosul ei brbat, nselndu-1 {ar jen, cu ofiterii din garda palatului. O sarcin, care pru tuturor cam suspect si care se sold cu o fat ce muri de mic, l determin pe contele de Artois s nu se mai apropie de nevast-sa, fiindc nu mai voia s-si sporeasc familia care era acum alctuit din doi bieti. In ciuda acestei precautii, o nou sarcin a contesei de Artois o sili pe aceasta s-i mrturiseasc reginei pcatul, pentru ca ea s solicite indulgenta regelui si a cumnatului ei. Regina, foarte tulburat de aceast mrturisire, l chem pe contele de Artois, se nchise cu el n odaie si o lu pe departe nainte de a ajunge la subiect. Cumnatu-su sttea n picioare, n fata ei, cu plria n mn. Cnd auzi despre ce e vorba, izbi cu plria n podea, si puse minile n solduri si, rznd cu hohote, strig:

- Ah! Bietul om, bietul om, i plng de mil, cci e destul de pedepsit!

- Ei, spuse regina, dac iei lucrurile asa, mi pare ru din pricina btilor de inim pe care le-am avut pn ce ai

' Maric-Joscphinc-Louisc de Savoia, fiica regelui Victor-Amedcu al lll-lca i sora a trei dintre ultimii regi din ramura vrstnic: Victor-Emanucl I, Carol-tmanucl al IV-lca si Carol-Fclix. O alt sor, Maria-Tcrcza, era contes de Artois (n. ed. fr.)

45

venit ncoace! Du-te la rege si spune-i c o ierti pe contesa de Artois! t

- Ha! Ha! S ai bti de inim pentru asa ceva! Ah, bietul om, bietul om!

Regele fu mai sever, si presupusul vinovat fu imediat expediat n colonii. Dar, asa cum i spunea doamna Adelade mamei, istorisindu-i aceast ntmplare, regele ar fi trebuit s trimit toat compania n colonii; contesa de Artois plec de ndat la bi, dup cte mi amintesc, iar dup asta nu s-a mai vorbit despre nici un copil.

Doamna Elisabeth1 n-a jucat nici un rol la Curte nainte de revolutie. Dup revolutie aproape c a meritat titlul de martir. Casa ei era alctuit cum nu se poate mai neconvenabil. Contesa Diana de Polignac, care era scandalul personificat, i era doamn de onoare si i-o mai vrse pe gt si pe doamna de Canillac, cea care prilejuise duelul dintre contele de Artois si ducele de Bourbon. Prietenia ei cu contele de Artois era cunoscut, dar toat lumea stia c era complet dezinteresat, l iubea doar pentru el, desi n-avea nici o avere si tria ntr-o strmtoare vecin cu srcia; cu toate acestea nu accepta nici cel mai mic cadou de la el. Exista o anumit distinctie n toat aceast comportare, dar asta nu nsemna c puteai s-o pui lng o tnr printes, desi nu era deloc o persoan imoral.

nclinarea pe care o avea Curtea Frantei ctre strini a fost exploatat ntr-un mod destul de ciudat de doi greci ilustri, izgoniti din partea lor de vexatiunile musulmane. Printul de Chio si fiul su, printul Justiniani, descendenti n linie direct din mpratii Orientului, venir s cear ospitalitate lui Ludovic al XV-lea, la nceputul domniei sale. El le-o acord, cu mretie si noblete, asa cum se cuvenea unui rege al Frantei. Asteptnd rspuns la reclamatiile pe care le fcuse la serai, ca s i se restituie bunurile, printul de Chio fu rugat s accepte o pensie consistent, iar printul Justiniani intr n slujba Frantei, fiind numit comandantul unui regiment de elit.

1 Nscut n 1764; sora lui Ludovic al XVI-lea; a murit pe esafod, n 1794. 46

Cei doi printi triau astfel de ctiva ani, din mrinimia regal; erau bine primiti n cele mai selecte cercuri din Paris si Versailles. Accentul lor precum si o not de ceva^strin n nianierele lor, le asigurar cel mai deplin succes, ntr-o zi, cnd luau masa poate pentru a suta oar, la contele de Maurepas, acesta l vzu pe printul de Chio, asezat lng el, plind si tremurnd.

- Nu v simtiti 'bine, printe?

- N-am nimic, o s-mi treac...

Dar indispozitia lui spori n asa msur, nct trebui s se ridice de la mas si s-1 cheme pe fiul su ca s-1 nsoteasc. Domnul de Maurepas petrecuse zece ani de exil pe domeniul su din Chteauneuf, n Berry. Cnd plecase de acolo, lsase casa n paza unui paznic si a unuia dintre valetii si; acesta din urm, venit din ntmplare la Versailles, servise la mas si se afla a dou zi n odaia stpnului su cnd acesta i porunci s se duc si s afle cum se mai simtea printul de Chio. Domnul de Maurepas l vzu pe valetul su nbusindu-si rsul, si uitndu-se la ceilalti valeti.

- Ce te face s rzi, Dubois?

- Domnul conte stie bine cine e... printul de Chio.

- i ce te face s te amuzi astfel?

- Ah, domnul conte si bate joc de mine... doar l cunoaste bine!

- Cred si eu, din moment ce-1 vd n fiece zi.

- Ei cum, si domnul conte nu 1-a recunoscut? E cu neputint!

- Ei, haide, m nelinistesti cu enigmele tale! Spune ce ai de spus!

- Pi, domnule conte, printul de Chio e Gros-Guillot al nostru!

- Cine e Gros-Guillot sta?

- Nu pot crede c domnul conte nu-si mai aduce aminte de Gros-Guillot... venea destul de des s lucreze la castel... Gros-Guillot care locuia n csuta aia alb de lng pod... Iar fiu-su... Nu cred c domnul conte 1-a uitat pe micul Pierre, care era att de drgut si de istet, cel pe care doamna contes

47

l punea s-i tin frul mgarului... Ah, vd, n sfrsit, c domnul conte si aduce aminte ! Eu i-am recunoscut imediat, iar Gros-Guillot m-a recunoscut si el.

Domnul de Maurepas l rug pe valet s-si tin gura; dar, odat cercetrile pornite se descoperi imediat c mostenitorii imperiului din Orient erau, de fapt, doi trani din Berry care-i pcliser pe regele Frantei, guvernul si Curtea, vreme de ctiva ani. Cum le-o fi trecut aceast idee prin minte, de unde veneau si ncotro s-or fi ndreptat? Asta n-am mai aflat si nu cunosc dect acest episod din viata celor doi aventurieri att de isteti.

Capitolul U

Viata la Versailles. - ederea Ia tar. - Hautefontaine. - Prseati. -Esclimont. - Printesa de Rohan-Guemene. - Curtea fiicelor lui Ludovic al XV-lea. - Doamna Adelai'de. - Doamna Louise. - Doamna Victoire. -Bellevue. - Viata printeselor la Versailles. - Supeu la Madame. - Culcatul regelui. - Ducesa de Narbonne. - O istorioar despre Masca-de-Fier. - O istorioar despre domnul de Maurepas. - Vicontele de Segur. - Marchizul de Crequi. - Contele de Maugiron. - Ducesa de Civrac.

De smbt si pn duminic, persoanele care-si prseau cercul lor obisnuit, ca s vin s-si ndeplineasc ndatoririle, la Versailles, unde mai stteau si ca vai de lume, duceau o viat cumplit de plicticoas. Ea nu era ns deloc lipsit de interes pentru cei care locuiau tot timpul acolo; cu alte cuvinte, exista o viat de castel unde lucrul cel mai important era brfa. Cei mai multi dintre curteni, n loc s fie preocupati de soarta trii, se ddeau de ceasul mortii ca s afle de ce-a fost ndeprtat domnul de Malesherbes sau de ce a fost adus domnul de Calonne. Dar mintile luminate, cum era si mintea tatlui meu, se interesau de cu totul alte lucruri dect despre un scandal privind muzica sau despre ruptura dintre Jean-Jacques Rousseau si maresala de Luxembourg, fapte care constituiau pe atunci marile evenimente ale societtii. Nimeni nu se gndea la politica general. Iar dac, din ntmplare, o fcea, atunci nsemna c era preocupat de un interes personal

48

au al grupului din care fcea parte. Guvernele strine ne erau

tot att de necunoscute, cum ar fi de pild, astzi, cel al

rhinei- Toti l gseau pe tata cam pedant pentru faptul c era

reocupat de unele probleme politice ale Europei si citea

ngura gazet care mai consemna astfel de evenimente.

noamna Adelaide chisir l ntreb ntr-o zi:

- Domnule de Osmond, e adevrat c primesti La Gazette de Leydel

- Da, doamn.

- i o citesti?

- Da, doamn.

- E de necrezut!

n ciuda acestui de necrezut", doamna Adelaide sfrsi prin a tine foarte mull la tata. n ultimii ani care au precedat Revolutia, el era tot timpul la ea, fr s fie n slujba acesteia. Contele Louis de Narbonne, cavalerul ei de onoare, prieten intim cu tata, era ncntat c voia s-i tin locul, fr titlul oficial si fr remuneratie, loc pentru care el era prea comod ca s se deranjeze. Mama era si ea un fel de favorit. V-am mai spus c m alptase; n loc s-i dea un concediu n timpul alptrii, doamna Adelaide i ngdui s m aduc la Bellevue. Trebui s i se dea un apartament separat pentru tot acel tapaj pe care-1 face de obicei un copil foarte mic. Tata se dusese la regimentul lui. Doamna Adelade dorea ca, pe timpul verii, mama s stea la Bellevue. Dar fie c se plictisea, fie c instinctul ei de femeie obisnuit cu Curtea o fcea s fie circumspect, nu primi, asa c stabilirea ei acolo nu avu loc dect mai trziu.

In timpul primilor ani de sedere a printilor mei la Versailles, ei si fragmentau vara ntre resedintele ducelui de Orleans - Sainte-Assise si Raincy - ntre Hautefontaine, care apartinea arhiepiscopului de Narbonne, Prseati, apartinnd episcopului de Metz si Esclimont, resedinta maresalului de Laval.

De fapt, n-am dreptate cnd spun c Hautefontaine apartinea arhiepiscopului de Narbonne, fiindc palatul era al nepoatei sale, doamna de Rothe, fata surorii sale, lady Forester, vduv dup. generalul de Rothe; fusese o femeie

49

foarte frumoas, avea o fire despotic si fcea, cu cinste, onorurile casei tuturor invitatilor unchiului su, alturi de care tria de mult vreme ntr-o intimitate pe care nici mcar nu se mai deranja s-o ascund. Arhiepiscopul avea opt sute de mii de livre; Ia doi ani o dat, se ducea la Narbonne unde petrecea cincisprezece zile si unde prezida Statele,1 la Montpellier vreme de sase sptmni. In tot acest timp, ducea o viat pe picior mare, evident bisericeasc, dnd dovad de o mare capacitate administrativ n prezidarea Statelor. Dar, n ziua n care isprvea, si vra hrtiile n portofel si nu se mai gndea la ele dect la viitoarea adunare a Statelor, dup cum nu se mai gndea nici la problemele diecezei sale.

Hautefontaine era resedinta lui obisnuit. Doamna de Rothe era stpn, dar arhiepiscopul tinea casa. si nsurase nepotul, pe Arthur Dillon, fiul lordului Dillon, cu domnisoara de Rothe, singura fiic a nepoatei sale. Era o tnr foarte frumoas, foarte la mod, doamn de onoare a reginei si avea o legtur pe care i-o stia toat lumea, cu printul de Guemene, care-si petrecea viata la Hautefontaine. Instalase, ntr-un sat din mprejurimi, un echipaj de vntoare pe care-1 avea mpreun cu domnul de Lauzun si cu arhiepiscopul care se folosea, n acest scop, de numele nepotului su Arthur.

La Hautefontaine era aproape ntotdeauna lume; se mergea la vntoare de trei ori pe sptmn. Doamna Dillon era o bun muzician; printul de Guemene i aducea acolo pe cei mai renumiti virtuozi ai secolului. Aveau loc concerte excelente, se juca o comedie bun, aveau loc curse de cai, n sfrsit, cei de acolo se distrau de minune.

Tonul era att de liber, nct mama mi-a povestit c se simtea uneori att de ncurcat, nct pur si simplu i ddeau lacrimile. In primii ani ai cstoriei sale, fusese adesea tinta sarcasmelor si glumelor nct de multe ori se simtise destul de nefericit; dar patronajul arhiepiscopului se dovedi a fi deosebit de pretios pentru tnra pereche pe care nimeni nu mai cutez s-o ia peste picior. Un foarte btrn vicar, care se

1 E vorba de Statele Generale alctuite din aristrocratie, cler si burghezie.

50

ria si el n acel medini att de vesel, vznd-o ntr-o zi foarte

trist, i spuse:

- Doamn marchiz, nu fi necjit, esti deosebit de frumoas si strnesti invidii. Pn la urm te vor ierta totusi, r)ar dac vrei s triesti linistit, ascunde-ti dragostea pentru

otu'l dumitale. Dragostea conjugal este singurul lucra pe care nu-1 tolereaz nimeni aici!

Fiecare era libei s se manifeste cum voia; dar cu o

numit bun-cuviint de care nimeni nu se lsa nselat. Existau astfel niste protocoale bine stabilite si trebuia s fii o doamn de un rang rmtlt prea mare sau s ai o situatie cu totul special ca s cutezi s nu le iei n consideratie. Doamna Dillon nu fcea parte din nici una dintre aceste categorii, iar pe deasupra continua s-si mai pstreze si bunele maniere, mi aduc aminte c-mi spunea adesea:

- Cnd am ajuns la Hautefontaine, eram sigur c stpna casei era iubita ducelui de Guemene, dar dup sase luni am nceput s m ndoiesc.

n general, n aceast societate, gesturile erau cu att mai caste, cu ct vorbele erau mai ndrznete. Un brbat care ar fi pus mna pe spatele unui fotoliu ocupat de o femeie, ar fi prut de o grosolnie fr pereche. Trebuia s fii foarte intim cu cineva ca s-] poti oferi bratul, la plimbare, si asta nu se ntmpla nici mcar la tar. Niciodat nu-i ofereai unei femei nici mna, nici bratul ca s-o conduci la mas. Niciodat un brbat n-ar cuteza s- se aseze pe aceeasi sofa pe care sttea o femeie, n schimb putea debita n fata ei orice trsni, unele de-a dreptul rusinoase.

La Hautefontaine - din respect pentru firea stpnei castelului - trebuia s te duci la slujb n fiece duminic dimineata. Nimeni nu-si lua ns cu sine cartea de rugciuni, ci crti de citit, unele adesea scandaloase; am dat toate aceste amnunte n legtur cu Hautefontaine, pentru c le cunosc la perfectie. Nu pretind c toti arhiepiscopii din Franta duceau o viat asemntoare, ci doar c se putea tri si asa, fr s te cobori ctusi de putin n ochii oamenilor. Toti clericii care aveau n ei ceva mret, plin de strlucire, care erau la mod,

51

la garnizoan. Dar pe msur ce slujba al lsa s-i alunece printre degete pletele

nct pn la urm nu retez dect

-ei suvite, n momentul n care ceremo-

Uiil cavaler se asez n genunchi pentru

.a episcopal si fu foarte mirat ca n loc

izare s aud spunndu-i-se ncet, pe un

oate uniforma, apoi vino repede la mine;

easc cu ciocolat, apoi vom merge s c. luzie si demn de intrare n materie.

monii ciudate, redat cu mult umor de .oi de ani, mi s-a prut c evoc ntr-un zant moravurile din tineretea sa. semene, guvernanta copiilor Frantei, nu

la Versailles fr o hrtie scris n

egelui. Ea nu cerea niciodat aceast

nd se ducea la Hautefontaine.

:t de strlucitoare si de putin episcopal

tea doamnei Dillon si de afacerile, tot

iepiscopului. Acesta se trezi nglodat n

urilor sale uriase, asa c Hautefontaine

Bi vreme nainte de Revolutie. Mama,

:ea att de des acolo, dup ce m avu pe

0 nu erau acceptati copiii; asa cerea miliei.

mta episcopului de Metz, era situat

1 mare oras. Episcopul, care era frate cu e ndrgostise de nepoata sa, marchiza ctisea de moarte coplesind-o cu atentiile

SL c marchiza nu consimtea s-i fac stea n acea splendid resedint dect nsoteasc; iar ea era foarte dispus s n perioada n care garnizoana tatei

53

a ui de Montpellier (nu-i stiu dect numele de era singurui care - prin nalta lui virtute - i mai putin arhiepiscopului; iar cnd acest episcop urmr^

f-f^o-f*0 . - v ... r CAI Cd

luaied. greuneze situatia. Mary fu dus ntr-o cas prsit pe care

135

tatl ei o avea n Connaught, pe trmul Atlanticului, ntr-un loc aproape slbatic, si dat n grija a dou slugi devotate lordului Kingston. Fratele ei l provoc pe Fitz-Gerald la duel: traser de cte trei ori unul n cellalt, dar pn la urm, fratele lui Mary observ c Fitz-Gerald se ferea cu mare grij ca nu cumva s-si rneasc adversarul; fu silit s se bat; dar nu voia - spunea el - s mai adauge si alte necazuri la cele pe care i le csunase doamnei Kingston si trasul lui n aer puse astfel capt duelului n care tnrul ndjduise c-si va afla moartea. Neavnd putinta s continue acest gen de rzbunare n fata martorilor, familia Kingston se gndi la altceva.

Mary se apropia de momentul n care trebuia s aduc pe lume aceea fiint nevinovat a crei soart o fcea s tremure de spaim. Amenintrile o lsau rece n ceea ce privea viata ei, dar nu si viata copilului. Una din femeile care o pzeau pru a se mblnzi. Ba, la un moment dat, se oferi chiar s salveze acea mic fiint nevinovat, dac ar gsi pe cineva care s-o poat scoate din castel. Se va pricepe ea s nsele vigilenta stpnului ! Mary nu mai avea pe nimeni pe lume care s-o ajute, dect pe Fitz-Gerald. Femeia fgdui s-i duc o scrisoare. Mary i scrise deci iubitului ei s trimit un om de ncredere n satul vecin, ca s ia copilul. Scrisoarea -cum era de asteptat - ajunse n minile lordului Kingston, care o cercet cu atentie, l cunostea prea bine pe Fitz-Gerald pentru a sti c, pentru o astfel de treab, nu se va ncrede n nimeni, dect n el nsusi, ntr-adevr, a dou zi, tnrul sosi la locul indicat, singur, pe jos, si deghizat. Peste cteva ceasuri, lordul Kingston si cei doi fii ai si intrar n cmruta unde Fitz-Gerald se odihnea pe o saltea de paie. Se zice c cei trei i-ar fi oferit un pistol ca s se mpuste; ceea ce se stie sigur e c a pierit n acea odaie. Scrisoarea lui Mary, pe care o gsir asupra lui, precum si o miniatur a ei, fur aduse nefericitei fete, amndou pline de sngele lui. Fratii ei se ludar ct fuseser de sireti ca s-1 poat prinde si ucide. Mary, distrus, nscu un copil mort, apoi nnebuni, o nebunie att de furioas, nct la un moment dat trebuir s-o lege. Aceste accese de furie alternau cu perioade de total apatie, dar de ndat ce

136

vedea vreun membru al familiei sale o apucau brusc furiile. Lumea - care la nceput fusese scandalizat de ingratitudinea lui Fitz-Gerald - sfrsi prin a fi mai mult dect indignat de comportarea familiei Kingston, nc nainte de aceast ultim catastrof. Ct despre doamna Fitz-Gerald, ea ceru pretutindeni dreptate si rzbunare, pregtindu-se chiar s dea n judecat familia criminal. Dar lordul Kingston era mult prea puternic n Connaught ca s cuteze careva s depun mrturie mpotriva lui, asa c aceast deplorabil afacere fu nbusit. Chiar dac lordul Kingston si cei doi fii ai si izbutir s scape de esafod, n-au scpat n schimb de hula si de rusinea oamenilor; nu m-as mira deloc ca aceast rusine ndurat s fi determinat pe unul dintre cei doi fii ai lordului , colonelul Kingston, s rmn vreme ndelungat n strintate.

Vedeti deci si dumneavoastr c exist romane mult mai putin tragice dect acest trist episod di