ACTUALITAT

ACTUALITATMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianED I TOR IA L

Mihai STEPAN CAZAZIANÎn urmă cu 500 de ani apărea la Veneţia prima carte tipărită în limba armeană. Urpatakirk (Cartea de Vineri) este o culegere de rugăciuni adresate negustorilor armeni ce trăiau la Veneţia în acea perioadă. Cel ce a a realizat tipărirea, şi a intrat în istorie ca primul tipograf armean, este Hagop Meghapart ce deschide calea spre realizarea matriţelor cu caractere mesrobiene şi ast-fel drumul spre răspîndirea în mai multe exemplare a slovelor scrise. Au urmat alte centre ale tiparului armean, la Constan-tinopol, Roma, Amsterdam, Milano, Paris dar abia după aproape 260 de ani în Arme-nia, la Ecimiadzin. Toţi cei ce au contribuit la dezvoltarea tiparului armean au avut ca scop răspîndirea credinţei şi a învăţăturilor cărturarilor vremii dar, în acelaşi timp, şi un mi-jloc de a conserva valorile unei civilizaţii. Civilizaţia armeană ce din motive istorice şi-a găsit un “refugiu” între coperţile cărţilor pentru a supravieţui. Să ne gîndim ce am fi ştiut azi despre armeni dacă nu ar fi existat tiparul. Nu doar credinţa dar, mai ales cărţile scrise de mînă şi mai apoi cele tipărite, au re-prezentat un mijloc de apărare

împotriva celor ce au căutat, de multe ori, să ne şteargă din is-torie. De aceea anul acesta mai mult poate decît în alţi ani avem datoria să-i omagiem şi să scoatem la vedere tot ceea ce înseamnă tiparul armean. Nu întîmplător UNESCO a ales în 2012, drept capitală mondială a cărţii, oraşul Erevan iar cei ce trăim în diaspora avem datoria ca, dincolo de manifestările ce vor avea loc în Armenia, să vor-bim lumii de ce armenii preţuiesc atît de mult cartea. Comuni-tatea din România are, la rîndul ei, datoria de a arăta valorile pe care le posedă (depozitate în Biblioteca Eparhiei Armene din Bucureşti şi la Gherla, în cen-tral comunitar armeano-catolic) acestea putînd face obiectul a două expoziţii, una la Bucureşti şi alta la Cluj. Nu este doar o nouă ocazie să ne lăudăm şi să ne facem cunoscuţi, cum ar zice unii, ci şi un motiv de a ne redefini. Şi ce poate fi mai frumos pentru o naţie decît să-şi reevalueze existenţa după numărul de cărţi pe care le-ai tipărit! De 500 de ani…

Tiparul4ACTUALITATE

MERCi lA FRANCE!

6ACTUALITATE

lANSARE DE CARTE

10CREDINŢĂ

SăRBăTOAREA SFâNTUlUi SARkiS, PA-TRONUl iU-BiRii Şi TiNER-ETUlUi

12MEFiSTOFElE DE ARiGO BOiTO lA OPERA NAţiONAlă

MUZICĂ

18NEGARE Şi DREPT

COMENTARIU

22ExPOziţiE lA VENEţiA : 500 DE ANi DE lA NAŞTEREA TiPARUlUi ARMEAN

EVENIMENT

a

Merci la France!A

AA

R RT

Duminică 29 ianuarie 2012 tine-retul armean a organizat o mică acţiune de mulţumire dedicată Franţei cu ocazia adoptării legii care pedepseşte negarea genocidu-lui armean cu an de închisoare şi o amendă în valoare de 45.000 de euro. Întîmplător tot pe 29 ianua-rie s-au împlinit 11 ani de cînd preşedintele Franţei de la acea vreme domnul Jacques Chirac a aprobat legea prin care Franţa recunoştea în mod oficial geno-cidul armenilor. La această acţiune au luat cuvântul ÎPS Episcop Da-tev Hagopian, Excelenţa Sa dom-nul ambasador Hamlet Gasparian şi preşedintele UAR Varujan Vos-ganian. Acestora li s-au alăturat şi alţi membrii ai comunităţii care şi-au exprimat punctul de vedere. La final toţi participanţii au fost rugaţi să lase un mesaj de mulţumire pen-tru Franţa pe un perete tapetat cu steagurile Franţei şi Armeniei.

Merci la France!

4

a

AA

AR R

T3 - 4 / 2012

ACTUALITATE

Marţi 31 ianuarie Excelenţa Sa domnul Henri Paul, Ambasador al Franţei în România a primit o delegaţie a comunităţii armene din România compusă din preşedintele Uniunii Armenilor din Româ-nia, senatorul Varujan Vosganian şi IPS Episcop Datev Hagopian, Întîistătătorul Bisericii Armene din România. În cadrul întreve-derii reprezentanţii comunităţii au înmînat ambasadorului francez scrisori de mulţumire, adresate preşedintelui Franţei şi preşedinţilor Adunării Naţionale şi Senatului, pentru sprijinul acordat armenilor la recunoaşterea Geno-cidului. După cum se ştie Parla-mentul francez a adoptat, pe 23 ianuarie, după votul dat de Senat, proiectul de lege privind condam-narea celor care neagă Genocidul armean. După înmînarea scrisorilor Excelenţa Sa domnul Henri Paul s-a întreţinut cu cei doi delegaţi.

ÎNTÎlNiRE lA AMBASADA FRANţEi

Monsieur Jean-Pierre Bel

Président du SénatHôtel de la Présidence

17, rue de Vaugirard,75006 – Paris

Bucarest, le 31 janvier 2012

Monsieur le Président du Sénat,

Au nom dela Communauté arménienne de Roumanie, nous vous adressons nos plus vifs re-merciements pour le vote positif par le Senat français de la loi sur la pénalisation des génocides.Bien que la Communauté arménienne de Roumanie ait

une ancienneté de plusieurs siécles, son accroissement numérique dès le XXème siècle est essentiellement dû aux nombreux rescapés du génocide qui y ont trouvé refuge, à l’instar des Arméniens recueillis par la France.Aussi, nous sommes particulièrement sensibles à votre action, et ad-miratifs de votre position courageuse en faveur de la pénalisation de la négation des génocides reconnus par la France.Nous sommes, bien-entendu, inquiets de voir les pressions dela Tur-quiesurla France, et la récolte de signatures auprès des parlementaires français pour une saisine du Conseil constitutionnel. Nous espérons que les élus français resterons fidèles aux valeurs ancestrales de la République, qui ont, jusqu’ici fait la grandeur et l’honneur dela Francedans le monde.Enfin, nous sommes confiants dans la suite du processus législatif engagé, et nous ne doutons pas que le Président dela République française promulguera très vite cette loi qui promet de protéger les victimes sans sépulture du génocide d’une deuxième mort, celle de l’abjection de la négation.

Nous vous prions d’agréer, Monsieur le Président du Sénat , l’expression de notre plus haute considération

Monseigneur Dateve HAGOPIAN Sénateur Varujan VOSGANIANArchevêque de l’eglise Président de l’UnionApostolique Arménienne de Roumanie des Arméniens de Roumanie

6

AA

AR R

T

6

lansare de carte

Joi 26 ianuarie a avut loc la Librăria Dalles din Bucureşti lansarea volumului Patrimo-

niul artistic armenesc în România. Între nostalgia exilului şi integra-rea culturală.(Editura Noi Me-dia Print) Autor dr. Vlad Bedros. Invitaţi să vorbească despre acest excepţional, şi nu exagerăm, al-bum au fost rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, doamna Ruxandra Demetrescu, senatorul Varujan Vosganian şi scriitorul Bedros Horasangian. La lansare a fost prezent Excelenţa Sa domnul Hamlet Gasparian, Am-basador al Republicii Armenia în România.Senatorul Varujan Vosganian a subliniat că “această carte a fost o mare surpriză, o carte foarte bine întocmită, foarte documentată şi spectaculoasă prin lucrurile pe care le înfăţişează. (…) Pentru noi armenii această carte va fi o foarte bună sursă de a răspîndi ceea ce înseamnă comunitatea armeană

din România.”Doamna Ruxandra Demetrescu a spus “pentru mine această carte nu este o surpriză întrucît îl cu-nosc bine pe Vlad Bedros, care este profesor la Universitatea de Arte şi mi-a fost şi student” dar ce este cu adevărat o surpriză “este performanţa de a da unei cărţi care are un format impus – aşa cum l-a gîndit editura, şi nu mă refer doar la cel fizic ce este şi el impus – o altă dimensiune de adresabilitate. Această serie de cărţi se doreşte a fi accesibilă dar inteligentă şi consistentă în egală măsură.Asta pentru orice cercetător reprezintă o provocare. A renunţa la notele de subsol la excesul de problematizare nu e neapărat simplu. Riscul e, dacă faci, să devină un text de populari-zare. Nu e o carte de popularizare e o carte extrem de consistentă, e o carte care restituie nu doar un patri-moniu ci şi un capitol de civilizaţie extrem de interesant care poate fi citită din mai multe unghiuri

de vedere. (…) Este o carte bine ilustrată ceea ce este meritul edi-turii care îşi păstrează rangul iar pentru mine personal dacă ar fi să citesc din unghiul de vedere al istoricului de artă, ceea ce şi sunt, aş remarca avem de a face cu un foarte bun parcurs de călătorie într-o lume a formelor care începe în Evul Mediu timpuriu pentru rama civilizaţiei româneşti şi ne prinde în zorii epocii moderne – citeşte Gherla barocă – şi urmează cel al modernităţii al artiştilor care vin din comunitatea armenească şi nu-mele îi trădează. Ca exemplu Ioa-na Kassargian sau Abcar Baltazar. Sau arhitecţii Cerchez care au un vocabular extrem de ecclectic dar în care, probabil, îşi fac loc şi urme ale civilizaţiei armeneşti.”“Este o apariţie editorială cumva ieşită din norma curentă a cărţilor pe care le răsfoiesc zi de zi”- a spus Bedros Horasangian. “Mi se pare o carte importantă dincolo de elo-giul şi laudatio prezentat de Varu-

lansare de carte

3 - 4 / 2012A

AA

R RT

ACTUALITATEjan Vosganian, lider al armenilor şi istoric al armenilor – după ce a scos acea Carte a Şoaptelor . Există o perspectivă dincolo de armenitate în această carte, una strict culturală şi care ţine de istoria arhitecturii în România şi istoria artelor în României, subiect cumva atins de doamna Demetrescu. Vlad Bedros panoramează toate monumentele armeneşti din România. Autorul face acest parcurs istoric cultural cu multă detaşare şi surprinde lu-cruri esenţiale.(…) El aglutinează tot ce ţine de patrimoniul arhitec-tural şi încearcă pe lîngă aceste monumente să contribuie cu lu-cruri legate de istoria comunităţii. Au existat şi monumente şi oa-meni. Şi asta este un cîştig pentru carte, de obicei astfel de lucrări eludează prezenţa umană. Aducînd fotografii din colecţia lui Mihai Oroveanu este un cîştig pentru al-bum. Această carte umple un gol la un anumit nivel intelectual.”Autorul a mulţumit celor care l-au ajutat la realizarea albumului.

Din păcate iubitorii de carte, şi în special cei armeni, au participat în număr prea mic la acest eveni-ment. Nu credem că valoarea acestei cărţi a fost motivul ci vre-mea de afară, într-adevăr, deosebit de geroasă…Poate la lansarea de la comunitatea alta va fi situaţia!

Oricum felicitări tînărului Vlad Bedros şi tuturor celor care au făcut posibilă apariţia acestei biju-terii la început de an.

ARARAT

Vlad Bedros este asistent de cercetare în cadrul Sectorului de artă medievală al Institutului „G. Oprescu” din anul 2002. Absolvent al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, secţia de Istoria şi Teoria Artei (2002). La aceeaşi uni-versitate a urmat studiile masterale, iar în 2011 a obţinut titlul de doctor în istoria artei cu teza Iconogra-fia absidei altarului în bisericile moldoveneşti la sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Din anul 2004 lucrează şi ca asistent la catedra de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

-

8

Poftă bună şi vizionare Plăcută!

Probabil vă gândiţi deja la un film bun şi o masă îmbelşugată, şi nu sunteţi

departe de adevăr. E incredi-bil cum o expoziţie de icoane şi o demonstraţie a bucătărie armenească pot ghida gîndul tele-spectatorilor la nişte hiperbole desăvârşite.

A fost o expoziţie, ce a avut loc în data de 31 ianuarie, 2012, sub deviza „ Armenii se prezintă”, organizată prin colaborarea triadică a Uniunii Armenilor din România, Filiala Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Asociaţia Muzeu-lui Armean din Gherla. Iniţiatorul acestui eveniment a fost domnul Mircea Tivadar, vicepreşedintele UAR, Filiala Cluj, care a vrut ca prin această primă întâlnire să dea naştere la un proces complex în sine, ce va implica prezentarea anuală a unor artişti armeni din ţară, care se deosebesc prin talen-tul lor, moştenit de la strămoşi sau doar îngrădit prin dorinţa de a duce mai departe valori cu o semnificaţie memorabilă.

Astfel, după-masa de marţi a fost începută cu dreptul. Ar-

menii din Cluj şi oamenii curioşi după vizionarea unei emisiuni dedicată acestui eveniment, trans-mis în data de 30 ianuarie de TVR Cluj, au privit cu emoţie icoanele realizate de Ermone Zabel Mar-taian, originară din Gherla, însă stabilită acum la Budapesta, şi au degustat cu entuziasm preparatele „bucătarului” Paul Agopian.

Ermone are o istorie frumoasă în spate, bunicii ei au venit din Ar-menia, s-au stabilit prima dată în Constanţa , după carela Cluj Napoca, şi într-un sfârşitla Gh-erla. Dela cine a moştenit talen-tul artei? Bunicul ei a fost meşter covorar, covoarele lui au căpătat faimă internaţională. Ea a pre-luat iconografia de la meşterii din Nicula, un sat din apropierea Gherlei. Icoanele lui Ermone se remarcă printr-o cromatică vie, contururi precise, minuţiozitatea decoraţiunilor, sunt imagini prel-uate din manuscrise armeneşti vechi şi transpuse pe sticlă pentru a oglindi mai departe valoarea şi importanţa acestora. Personal, mi-a plăcut foarte mult lucrarea „ Pasărea rodiei”, cromatica, aşezarea în pagină, fluiditatea liniilor m-a aca-

parat de cum am văzut-o. Ea mi-a spus ca această tehnică şi viziune va fi obiectul următoarei colecţii de exponante.

Paul se poate mândri cu nişte stămoşi ai căror talent se regăseşte şi în sângele lui. Străbunicul său a venit din Armenia pentru prima dată la Constanţa, de unde s-a mu-tat la Piteşti, unde a lucrat pentru mai mulţi ani ca şi bucătar la un restaurant cu specific armenesc „La Berbec”, dar până la urmă s-a

POFTă BUNă Şi ViziONARE PlăCUTă!

-

3 - 4 / 2012A

AA

R RTPoftă bună şi vizionare Plăcută!

C A L E N D A RuMbre Pe PÎnza vreMii

S-a născut la Botoşani, în vechea familie armenească Ciomac, cea care a dat României atâţia oameni de vază. Studiile preuniver-sitare le absolvă (ca toate personalităţile botoşănene) la pres-tigiosul liceu „A. T. Laurian”. Vădind înclinaţii deosebite către muzică şi artă în general, studiază mai întâi la Con-servatorul din Iaşi cu renumiţi profesori, iar apoi se îndreaptă către „Lepzigner Konservatorum fur Musik”, unde studiază cu cele-brul Arnold Schering. Urmează în paralel şi Dreptul la Paris, studii încheiate cu un doctorat la Sorbo-na.Reîntors în ţară se dedică muzicii, o animează organizând conferinţe, promovând valorile, scriind nenumărate cronici sau critici mu-zicale. Admirator necondiţionat al lui Wagner, îl aprofundează şi va scrie un imens studiu dedicat marelui compozitor german într-un stil captivant, câtuşi de puţin greoi, cu un punct de vedere original şi cu o bibliografie uriaşă. Încă din 1915 el va lega o strânsă prietenie cu marele George Enescu, pe care l-a intuit de pe atunci drept un Ti-tan al muzicii. Dealtfel Ciomac va şi traduce libretul operei enesciene „Oedip”.A fost căsătorit cu sensibila

muziciană Muza Gh-ermani, împărţind împreună anii vieţii şi aceleaşi pasiuni. A predat istoria muzicii la Conservatorul „Pro Arte” din Bucureşti, a fost director al Filarmonicii „George Enescu”. A scris în-continuu în presa de specialitate şi nu nu-mai, în „Adevărul”, „Convorbiri Liter-are”, „Muzica” etc. O valoare deosebită o reprezintă studi-ile sale „Viaţa lui George Enescu”,

„Richard Wagner” sau „Poeţii ar-moniei”. A tradus multe librete printre care „Faust”, „Cneazul Igor” sau „Ariadna La Naxos”. A scris şi literatură, poezie, teatru: „Lumina din amurgul toamnei”, „Mistica roză”, „Prometeu” sau „Poeme către Brâncuşi”. A fost în-totdeauna mândru de originile sale armeneşti, promova valorile nea-mului său oriunde şi oricând avea ocazia. De altfel în comunitatea armeană a fost un aprig admirator şi susţinător al Corului „Komitas” despre care a scris foarte des în presa vremii.Emanoil Ciomac, cel care a făcut din muzicologie o artă s-a stins la Bucureşti lăsând în urmă o bază de studiu, un bogat material care poate forma sau chiar iniţia orice meloman.

Eduard ANTONiAN

EMANOIL CIOMAC (5 februarie 1890 – 13 iunie 1962)

50 de ani de la trecerea în nefiinţă

stabilit la Curtea de Argeş, unde şi-a deschis propria cafenea „ Ararat”. Paul a delectat publicul cu supa de castraveţi Geagik si cu felu-rite salate: Siser aghtzan(salata de năut), Bazrgani( salata de măsline verzi cu roşii şi nuci, specific zonei Musa Dagh), şi Geagik U Garmir Dag (Geagik cu sfeclă roşie), salata de morcovi cu rodii. El a ex-plicat curioşilor că bucătăria este partea cea mai importantă a cul-turii armeneşti, pentru că multitu-dinea de condimente şi ierburi aro-matice odată gustate, înglobează toate simţurile şi redau o imagine reală a întregii istorii a poporului armean.Pot să spun că această iniţiativă a domnului Tivadar a avut un succes fenomenal, observabil nu numai prin numărul de participanţi dar şi prin legătura creată între artă şi contemplatorii săi. Această seară, acest spaţiu de expunere a fost mult mai mult decît o simplă preamărire a lucrărilor, a fost o întreagă sim-fonie de culori, şi gusturi, iar roşul, portocaliul şi albastrul au fost desprinse cu siguranţă din amal-gamul de pete vizuale. Armenii sunt adevăraţi artişti, care reuşesc să treacă dincolo de simplul efect asupra contemplatorilor, şi înhaţă toată cultura lor pe care o evocă în fiecare culoare şi în fiecare fărâmă de bucate culinare.

Vera RiTi

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTSărbătoarea Sfântului SarkiS, Patronul iubirii şi tineretului

10

Sf. Sarkis este unul dintre cei mai populari sfinţi ai armenilor, mai ales pentru adolescenţi şi pentru cupluri. Există o tradiţie interesantă în Armenia, legată de această sărbătoare. Noapte de dinainte de Sf. Sarkis, tinerii vor merge la biserică, şi vor ţine în buzunar un “Aghi plit” (o plăcintă sărată), pe care o vor mânca înainte de a merge la culcare.Această plăcintă sărată le va face sete şi vor visa pe cineva care le va oferi un pahar cu apă. Persoana visată este viitorul lor soţ sau vii-toarea soţie.În noaptea care precede sărbătoarea de Sf. Sarkis credincioşii pot lăsa o tavă cu terci de ovăz în faţa uşii şi se spune că Sf. Sarkis va trece în zori pe la uşa lor şi va lasa urme de paşi în acest terci ca simbol al împlinirii viselor lor.Această sărbătoare ( 11 februarie) este binecuvântată de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem şi Catolicosul tuturor ar-menilor, care a dedicat această zi tineretului.

După cum spune povestea, Dum-nezeu i s-a arătat Sfântului Sarkis. El i-a spus acestui mare războinic că a venit timpul ca el să plece de pe teritoriul său şi să se în-drepte spre un altul, spre care va fi direcţionat. Sf. Sarkis, impreuna cu fiul său Mardiros, a plecat spre pământurile Armeniei unde a stat o perioadă, apoi spre Khorasan, Persia, unde a fost numit general al armatei regelui Shapur, un mare păgân. Atunci el şi fiul său au fost chemaţi să lupte pentru Persia îm-potriva armatelor Imperiului Ro-man. La scurt timp după înfrânge-rea armatelor romane de către armata persană în anul 363, Sfân-tul Sarkis a revenit la Khorasan, unde a continuat să-şi creştineze soldaţii, cu un mare entuziasm.Regele Shapur, fiind nemulţumit de faptul că Sf. Sarkis era creştin, i-a testat acestuia loialitatea faţă de Dumnezeu şi l-a încurajat să se închine zeilor păgâni. Sf. Sarkis a refuzat curajos. Regele Shapur s-a înfuriat, şi i-a ordonat Sfântului Sarkis să se închine zeilor păgâni.

În mod sfidător, Sf. Sarkis a atacat fără teamă idolii şi imaginile din faţa sa şi din apropiere demon-strându-şi astfel dispreţul puter-nic pentru cei ce se închinau la zeităţile păgâne.Atacurile au început din ambele părţi iar în timpul uneia dintre lupte, Mardiros, fiul lui Sfântu-lui Sarkis a fost ucis, şi însuşi Sf.Sarkis a fost prins şi târât într-o temniţă. El a fost judecat şi con-damnat la decapitare.În ultimele ore ale vieţii sale, Sf. Sarkis s-a rugat “O, Domnul meu, Hristos, Dumnezeul meu, ascultă-i pe toţi cei care rostesc numele meu în ceasul lor de nevoie, pentru că ei amintesc sacrificiul meu în rugăciunile lor.” O voce a răspuns, “Dorinţele tale vor fi îndeplinite şi tu vei veni să te bucuri de privi-legiile care au fost pregătite pentru tine.” Sf. Sarkis a fost tragic exe-cutat.

Sf. Sarkis este cunoscut ca un războinic atotputernic şi ca Sfântul călare pe un cal alb, care ajunge la cei care îi cer ajutorul cât ai clipi din ochi.

SăRBăTOAREA SFâNTUlUi SARkiS, PATRONUl iUBiRii Şi TiNERETUlUi

Duminică 12 februarie Organizaţia Tineretului Bisericii Armene (ACYO) a organizat o întîlnire la care IPS Episcop Datev Hagopian a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Sfân-tului Sarkis, patron al Iubirii şi Tineretului.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT

AA

AR R

T3 - 4 / 2012

C R E D I N Ţ Ă

Începem aşadar, în 17 decembrie cu sărbătoarea de Surp Hagop. După o tradiţie de mai bine de 660 de ani, sărbătorim ziua pa-tronului nostru spiritual Sf. Iacob.

Ştim din tradiţie, că încă înainte de 1350, la statornicirea coloniei armene la Botoşani, în urma unei molime, mureau foarte mulţi membrii ai comunităţii. Aşa se face că, acum sute de ani în urmă, în noaptea spre Sf. Iacob, un membru al comunităţii al cărui nume s-a pierdut în negura tim-pului, visează că pentru stârpirea acestei molime trebuie sacrifi-cat un animal din care se va face o supă, cu contribuţia fiecărui enoriaş. Această supă şi cu lipie (care simbolizează lavaşul) sunt sfinţite şi împărţite tuturor pentru a le fi hrană în acea zi. De atunci, comunitatea noastră s-a înmulţit şi a prosperat.

Este de remarcat că această sărbătoare are loc la Botoşani şi este specifică doar comunităţii din Botoşani şi nu este vorba de hram-ul bisericii, ce are loc de Sf. Maria

la 15 august sau de Sf. Treime pen-tru a doua noastră biserică.

Anul acesta am avut ma-rea bucurie ca de Surp Hagop, Liturghia să fie oficiată de I.P.S. Episcopul Bisericilor Armene din România, Datev Hagopian cu preotul nostru paroh Krikor Holca şi cu preotul Azad Mandalian. La acest eveniment l-am avut în mi-jlocul nostru pe domnul senator Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România şi domnul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Botoşani.

În partea a doua a sărbătorii noastre, a avut loc o agapă prietenească la care au participat şi membrii comunităţii armene din Bucureşti, Brăila, Iaşi, Tg. Ocna şi Suceava.

Cu acest prilej a avut loc şi un spectacol artistic cu dansuri armeneşti şi recitări din lirica armeană. Spectacolul a fost susţinut de colaboratorii noştri de la Şcoala generală nr. 12 Botoşani, sub în-

Tradiţii de peste veacuri la Botoşani Seria sărbătorilor de iarnă se încheie de Crăciun şi Bobotează – 6 ianuarie – odată cu serbarea Pomului de Crăciun.

drumarea doamnei profesor Car-men Vrabie, spectacol care s-a bu-curat de aprecierea participanţilor.

Pentru micii noştri enoriaşi, în ziua de 6 ianuarie 2012, a avut loc, cu ocazia Crăciunului şi a Bobotezei, Serbarea Pomului de Crăciun, unde un număr de 13 copii au primit daruri de la Moş Crăciun.

Viorica POPA

Preşedinte UAR, filiala Botoşani

12

MeFistOFele de arigo boito la oPera naţională

Opera Naţională a reluat după opt ani de la pre-miera bucureşteană, un ti-

tlu rar întâlnit, chiar în repertoriul unor mari teatre din lume, opera MEFISTOFELE de Arigo Boito, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea. Aceasta este fiica unui prestigios regizor ieşean, Dumitru Tăbăcaru, de origine armeană. Spectacolul, beneficiind de o nouă distribuţie, se impune ca una dintre cele mai reuşite producţii ale ei. Anda Tăbăcaru-Hogea, fiind sensibilă la structura muzicală a acestei lucrări, s-a străduit să pătrundă sensul adânc al mesajelor sacre cât şi filosofice ale compozitorului, pe care le-a relevat cu o deosebită ştiinţă şi pricepere a folosirii meta-forelor şi semnelor teatrale.Trebuie menţionat, încă de la în-ceput, că opera lui Boito are o construcţie muzicală foarte bine

gândită, conţinând ansamb-

luri corale de mare anvergură, dar şi câteva arii ce pot pune în va-loare calităţile de tehnică vocală ale interpreţilor principali.Fiind servită de o excelentă scenografie, plină de sugestii,

aparţinând lui Cătălin Ionescu-Ar-bore, spectacolul creşte în intensi-tate dramatică, culminând cu acel final grandios în care ansamblul coral, condus cu aceeaşi sârguinţă şi pricepere de octogenarul Ste-lian Olariu, intonează o celebră apoteoză ce proslăveşte puterile cereşti ale Demiurgului. Sunt de relevat câteva scene importante ale lucrării punctate atât regizoral cât şi scenografic excelent, pre-cum: Prolog în cer, în care domină o cromatică unitară, monocordă, a albului imaculat al costumelor ce sugerează simbolul îngerilor, pentru ca în tabloul Elenei, culoa-rea preponderentă să fie negrul, o sugestie a unei Troie îndoliate, iar în final să se reîntoarcă ciclic la albul imaculat al puterilor cereşti, scăldate de lumina solară divină. În dramaturgia lucrării, o scenă colorată este, fără îndoială, Sabatul. Contribuţia regizoarei este, aici,

MEFISTOFELE de Arigo Boito

la Opera Naţională

3 - 4 / 2012A

AA

R RT

M U Z I C Ăsubstanţială, prin modul în care amplasează corul, introducând şi divertismentul coregrafic ca o pată de culoare care amplifică mişcarea, întregul tablou impunându-se printr-un crescendo dramatic.După opinia noastră, spectacolul câştigă imens prin cromatică, prin eleganţa costumelor, dar mai ales prin efectele luminoase adecvate situaţiilor şi stărilor sufleteşti ale personajelor.Tiberiu Soare a devenit pentru şcoala baghetei operistice o con-firmare a talentului acelui muzi-cian subtil, foarte atent la nuanţe şi la fraza muzicală, dar, mai ales, care ştie să urmărească şi să as-culte cântăreţii pentru a reda cât mai fidel stilistica lucrării pe care o execută, cu un anumit respect pentru partitură.Distribuţia conţine nume noi faţă de spectacolul din anii anteriori, ceea ce conferă momentului o val-oare de eveniment muzical.În rolul principal al lui Faust ni se propune un debutant la Opera Naţională, tânărul tenor de origine mexicană Jose Manuel Chu (vezi imaginea din stînga), cu o voce frumoasă care curge firesc, ofer-indu-ne, chiar unele accente în pia-nissimo bine orientate. Desigur, el aflându-se la început, va trebui să fie mai atent şi mai preocupat de aspectul interpretării teatrale, care în această etapă prezintă unele stângăcii.Margareta este o tânără soprană care promite o carieră de succes, Edith Borsos, cu o voce lirică amplă, frumoasă, care-i va per-mite, în timp, să abordeze câteva roluri wagneriene ce se potrivesc culorii sale timbrale. Ea a interpre-tat în spectacol şi rolul Elena. Sun-tem convinşi că prin inteligenţă şi un bun sfătuitor va ajunge la un re-pertoriu bogat, adecvat vocalităţii sale.Din vechea distribuţie am avut ocazia să-l revedem pe basul Mih-

nea Lamatic, în rolul principal al lui Mefistofele. Lamatic este un artist subtil care-şi aduce scriitura muzicală la el, adaptând-o la glasul său actual, oferindu-ne, în acest fel, un personaj demn de reţinut în care accentele groteşti, uneori parodice, să se îmbine cu cele ironice, ori chiar sarcastice, adecvate rolului. Întreaga partitură este pusă, astfel, în valoare prin profesionalismul său percutant.În rolurile secundare au evoluat în mod corect şi onorabil tânăra debutantă - Sorana Negrea, care, după opinia noastră nu şi-a definit încă timbrul de mezzo şi tenorul Valentin Racoveanu.

Coregrafia lui Răzvan Mazilu răspunde în mod nuanţat şi sugestiv la necesităţile spectacolului.Opera MEFISTOFELE se adresează unui pu-blic rafinat şi sensibil la lucrări mai puţin cântate. Regizoarea a reuşit prin producţia sa să ne facă să înţelegem şi să gustăm această capodoperă

muzicală, iar Opera Naţională con-tribuie în mod substanţial la edu-carea estetică a publicului, printr-o asemenea ofertă, demnă de apre-cierea noastră.M-am bucurat să văd la premieră în sală mulţi tineri dornici să cunoască opere noi, mai puţin cunoscute, ceea ce pledează pen-tru necesitatea alternanţei dintre lucrările şlagăr de tip: TRAVIATA, RIGOLETTO, arhicunoscute şi des cântate şi asemenea partituri pe care, în timp, publicul le va îndrăgi cu siguranţă.

Mihai Alexandru CANCiOViCi

14

ioana kaSSargian. reMeMber În bronz

Casa de Cultură a Sindicate-lor din municipiul Suceava are în patrimoniu, între alte

lucrări de artă, o piesă sculpturală din bronz înregistrată în inventarul instituţiei ca fiind realizată de I.K. şi purtând denumirea „Solie de pace”.Opera unei artiste care, deşi a avut o carieră scurtă, şi-a nemurit nu-mele în galeria sculptorilor con-temporaniLucrarea, de dimensiuni medii, a intrat în inventarul Casei de Cultură Suceava în anul 1976 şi, timp de două decenii, a fost amplasată în foaierul Sălii mari de spectacole, în dreptul uşii de la parter care se deschide către Sala mică.Mai mult sau mai puţin observată de public, deşi strălucirea bronzu-lui bine şlefuit nu putea fi ignorată, piesa sculpturală, care reprezintă o figură feminină îngenuncheată, cu braţele ridicate şi ţinând în palme o pasăre care-şi deschide aripile avântându-se către cer (lucrare înregistrată laconic cu iniţialele de autor I.K.), este opera unei artiste care, deşi a avut o carieră scurtă, şi-a nemurit numele în galeria sculptorilor contemporani.O „fire visătoare şi retrasă”, cu „un instinct al formelor foarte sigur”Este vorba de artista plastică Ioana Kassargian, care s-a născut la data de 4 octombrie 1936 la Bucureşti, într-o familie de origine armeană.Absolventă a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din capitală, secţia Sculptură (promoţia 1959), unde l-a avut ca maestru pe sculptorul Corneliu Medrea, Ioan Kassargian a beneficiat, în anul 1967, de o bursă de studii la Paris.

Într-un medalion comemo-

rativ (în luna octombrie a.c. s-au împlinit 75 de ani de la naşterea artistei), publicat recent pe site-ul www.araratonline.com al Uniunii Armenilor din România, Ioanei Kassargian i se conturează un por-tret de „fire visătoare şi retrasă”, o artistă care avea „un instinct al formelor foarte sigur”, care îi dezvăluia „temperamentul prin excelenţă liric, inventiv şi monu-mental”.Laureată a Premiului Uniunii Artiştilor Plastici şi a Premiului Municipiului BucureştiIoan Kassargian, care a fost apreciată de maestrul Ion Irimescu (se pare că a şi lucrat alături de el în atelierul din strada Pangrati) avea „un anume rafinament intui-tiv, un simţ al formelor, o înclinaţie nativă spre plăcerea senzorială a materiei”, virtuţi cu care „nu prea uşor pot fi ocolite capcanele agrea-bilului şi pitorescului”.Cu aplecare spre „simbolica muzicală a formelor”, Ioana Kassar-gian, care avea un profilul specific armenesc („mititică, ţigăncuşă, la piele şi corbie la păr, cu un zâmbet cald şi modest”), s-a remarcat în scurta sa carieră (între 1951-1985) într-o serie de expoziţii organizate la Novi Sad, Frankfurt, Budapesta, Moscova, Praga, Cracovia, Paris, Torino, Anvers, Lugano-Castelan-te sau Helsinki.A fost laureată a Premiului Uniu-nii Artiştilor Plastici şi a Premiului Municipiului Bucureşti. Lucrările sale se află în spaţii publice, în muzee şi în colecţii din România şi din străinătate.Lucrări semnate de Ioana Kas-sargian împodobesc interioarele Palatului Parlamentului, precum

şi saloanele şi holurile Teatrului Naţional din Bucureşti.Lucrarea „Solie de pace” a fost mutată din motive de siguranţă într-una din încăperile de la etajDin păcate, Ioana Kassargian s-a stins din viaţă în urma unei boli necruţătoare la vârsta de 49 de ani (1985).Lucrarea intitulată „Solie de pace”, aflată în patrimoniul Casei de Cultură a Sindicatelor din munici-piul Suceava, a fost mutată din mo-tive de siguranţă (imediat după ce a dispărut sabia de bronz a statuii lui Petru I Muşat, monument am-plasat, până la începerea lucrărilor de realizare a parcării subterane, pe esplanada din faţa Casei de Cultură) într-una din încăperile de la etaj, în care funcţionează acum centrul teritorial al Universităţii „Spiru Haret”.

Tiberiu COSOVAN

ioana kassargian. Remember în bronz

AA

AR R

T3 - 4 / 2012

MĂ R T U R I Iin ziua de 22 decembrie 2011, membrii Comunităţii evreilor din Botoşani au sărbătorit,

ca în fiecare an Hanuka, marea sărbătoare a luminilor. Le-au fost alături, împărtăşindu-le bucuria, domnii Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Evreilor din România, Erwin Simsensohn, preşedintele Comunităţii evreilor din Bucureşti, reprezentanţi ai comunităţilor evreilor din Iaşi şi Dorohoi, ai comunităţilor etnice din Botoşani,

ai unor instituţii culturale şi nu în ultimul rând ai Primăriei municip-iului Botoşani.

Un moment special al festivităţii, l-a constituit inaugurarea, în clădirea fostei cantine a comunităţii, refăcută şi modernizată, a unui centrul cultural. În cuvântul rostit la inaugurarea acestuia, domnul preşedinte Aurel Vainer a făcut cu-noscut celor prezenţi faptul că, în virtutea bunelor relaţii care au exi-stat întotdeauna între diversele et-nii ale Botoşanilor, centrul cultural va fi unul intercomunitar, putând fi folosit, în scopuri culturale şi de armeni, ruşi lipoveni şi ţigani, care, alături de evrei, reprezintă principalele grupuri comunitare de altă etnie din oraş şi judeţ.

Ne face plăcere să constatăm că centrul cultural intercomunitar din Botoşani, inaugurat în preaj-ma zilei de 18 decembrie, Ziua Minorităţilor Naţionale din Româ-nia, este primul de acest fel din ţară şi avem convingerea că el îşi

va îndeplini menirea. Cu atât mai mult credem acest lucru, cu cât, cultura a constituit şi constituie una dintre cele mai durabile punţi de legătură dintre oameni, indif-erent de originea, rasa sau etnia acestora, iar la Botoşani, stima şi respectul reciproc între oamenii de cultură aparţinând diverselor et-nii, a fost o realitate constantă. Un exemplu concret al acestui fapt îl oferă un document pe care îl redăm în continuare: scrisoarea adresată de scriitorul, publicistul şi omul politic Christian Ciomac, membru marcant al Comunităţii armenilor din Botoşani, medicului Lazăr Goldhammer, la alegerea aces-tuia ca preşedinte al Comunităţii evreilor din Botoşani, publicată în numărul din 3 ianuarie 1932, al ziarului „Informatorul”:

„Iubite prietene!”

Mă grăbesc să te felicit din toată inima pentru succesul frumos ce l-ai repurtat la ultimele alegeri de la Comunitatea israelită din locali-

tate. M-am bucurat sincer şi această mare bucurie a mea nu are numai un substrat subiectiv, dar şi unul obiectiv. Cel subiectiv interesează puţin. Este numai al meu. Este reuşita prietenului, colaboratoru-lui eminent de altădată; este suc-cesul doctorului, către care am o obligaţie care nu va fi niciodată răsplătită: aceea de a mă fi salvat de la moarte. Substratul obiectiv îl pot însă sublinia. Triumful du-mitale, iubite prietene, înseamnă triumful unui om de bine, curat, cinstit şi bun. Reuşita unui cărturar mânat de un gând de generozitate. Este o consacrare. Dumnezeu să-ţi ajute să realizezi ceea ce gândeşti despre binele instituţiei ce o vei conduce.

Christian G. Ciomac,fost primar al oraşului Botoşani.

Gheorghe MEDiAN

Botoşanii, model de convieţuire interetnică

botoşanii, Model de convieţuire interetnică

-

16

la cHişinÃu Manuc beY Încà vegHeazÃ

Ştiu de la bunici că atunci cînd un armean ajunge într-un oraş, primul lu-

cru pe care îl face este să bea o cafea (verificînd astfel standar-dul de viaţă prin calitatea licorii) şi apoi să meargă la Biserica Armenească(dacă există un astfel de lăcaş sfînt în respectivul oraş). N-am mai fost în Chişinău de ceva ani şi profitând de prezenţa noastră în capitala Moldovei şi de o duminică frumoasă am hotărât să mergem la Biserica Armenească“Sf. Născătoare de Dumnezeu”. Ultima data când am fost aici (acum mai mulţi ani) biser-ica se afla într-o stare jalnică, deşi fusese restaurată de mântuială. De data aceasta am avut o surpriză mai mult decât plăcută. Curtea mare cu iarba verde era tunsă, copacii

bătrâni curăţaţi şi flori (trandafiri) plantate. Biserica este luminoasă, strălucitoare în ciuda stării de de-gradare vizibilă a pereţilor interiori. Am asistat la slujbă împreună cu o mână de enoriaşi (nu mai mulţi de zece) şi apoi am ieşit în curte. L-am cunoscut pe Părintele Ieromonah Sahak Şakarian, Vicar al Eparhiei Nor-Nahichevan a Bisericii Ap-ostolice Ortodoxe Armeană în Republica Moldova. Părintele Sa-hak, este un om micuţ, energic cu o figură tipică armenească cu ochii mari si sfredelitori, i-am înmânat câteva reviste Nor Ghiank, am fost serviţi cu “kata iev surgic” şi totul s-a transformat într-o vizită armenească. Am aflat multe, cum părintele a venit aici acum câţiva ani, căci Biserica Armenească din Moldova nu avea nici un preot deşi

în Republică există zece biserici armeneşti. Aici,la Chişinău, la Biserică lucrurile erau încurcate. În spate, în clădirile unde înainte (acum 100 de ani probabil) se afla şcoala, internatul şi birourile Paro-hiei se instalaseră nişte cetăţeni (tot armeni) mai mult decât dubioşi. De altfel pe la începutul anilor ’90 tot felul de afaceri şi “de oferte de nerefuzat” se deru-lau prin curtea Bisericii. Au venit apoi alţii din Armenia; în Moldova oricum, armeni autohtoni nu mai există de zeci de ani (chemarea Si-beriei a fost puternică, repatrierea aşijderea). Poveste Părintele că la un moment dat (acum câţiva ani) Biserica din Chisinău nu mai avea clopote. Fuseseră coborâte şi vân-dute la topit. M-a lăsat părintele Sahak să subînteleg cine le furase

LA CHIŞINÃU MANUC BEY ÎNCÃ VEGHEAZÃ

-

3 - 4 / 2012A

AA

R RT

R E P O R T A J

şi le vânduse subliniindu-mi faptul că aceia care au comis acel păcat capital au sfârşit tragic (am primit şi detalii).În curtea Bisericii au intrat vreo două familii cu copii care l-au îmbrăţişat pe Părinte. Au primit câteva manuale de limbă armeană împreună cu indicaţii pentru tema de data viitoare la limba armeană. Da, au şi şcoală în limba armeană. Exact în clădirea din spatele Bi-sericii, care încă se restaurează. Am intrat şi acolo, s-a pus gresie pe jos, s-au zugrăvit pereţii, s-au pus uşi şi geamuri noi şi s-au renovat birour-ile. Totul pe banii enoriaşilor, aşa cum am fost lămurit. Şcoala este frecventată în fiecare duminică de 35 de copii de diferite vârste. Vara au tinut cursurile afară în curtea Bisericii. Mai au un obstacol de trecut, mi-a spus părintele Sahak, anume achiziţionarea mobilierului pentru şcoală. Fondurile s-au ter-minat şi mai au nevoie de scaune şi mese, piese indispensabile.“Vezi masa asta şi banca pe care stăm acum?” m-a întrebat Părintele Sahak sub imensul copac bătrân (plantat probabil de Manuc Bey). “Aici a fost biroul meu cînd am venit, nu aveam unde sta în altă parte!”. Speră că totul se va rezol-va cu voia lui Dumnezeu. În curtea Bisericii se mai află şi două mari plăci comemorative postate pe un bloc mare de piatră, În memoria martirilor Genocidului şi al cu-tremurului din Armenia din 1988.

Arde mereu o candelă acolo.Am întrat în vorbă şi cu o doamnă în vîrstă ce se ocupă de adminis-trarea locaşului. Era venită din Gyumri împreună cu familia. Mi-a cerut multe detalii despre comu-nitatea noastră din Bucureşti. Şi Părintele ştia multe despre noi, ştia şi despre ”Cartea Şoaptelor” şi mi-a spus că este pe punctul de a fi-naliza o lucrare bine documentată despre istoria armenilor din Moldova. Cunoaşte lucrările lui Siruni şi Bezviconi şi s-a bucurat mult cînd i-am oferit o copie a fil-mului nostru “Manuc Bey ,visul doar vis”(realizat de Cadri Abi-bula în colaborare cu Mihai Stepan Cazazian şi Eduard Antonian) în 1999.În pridvorul Bisericii, Manuc Bey Mirzaian, ctitorul lăcaşului îşi doarme în continuare somnul de veci flancat de cele două fi-ice ale sale. Arde şi aici mereu o candelă pentru odihna lor. Şi pen-tru aducere aminte. A ceea ce am fost, ce am rămas şi ceea ce vom fi. Adică armeni, în Chişinău,la Er-

evan, New York sau Bucureşti sau oriunde în lume.

P.S. Pentru mai multe deta-lii, informaţii, sau chiar pen-tru a ajuta Şcoala Armeană din Chişinău puteţi lua legătura di-rect cu Părintele Sahak Şakarian: fr.sahak@mail.ru .

Eduard ANTONiAN

-Ţ

18

negare şi drePt

Adoptarea în Senat, la 23 ianuarie trecut, a propunerii de lege pri-vind reprimarea negaţionismului se situează în centrul unei dezbateri ce divizează opinia publică din 2005 încoace. Nu este cazul să revenim aici asupra confuziei făcute în mod sistematic de către o majoritate de autori între distinctele “legi memo-riale”, denunţate de anumiţi istorici şi băgate în bloc în aceeaşi catego-rie (a cărei denumire este ea însăşi discutabilă), presupunînd astfel pe nedrept că ar avea toate o natură, o funcţie şi un obiect identic. Nu va fi cazul nici să răspundem crit-icii făcute de detractorii amintite-lor legi, potrivit căreia acestea pun în pericol libertatea de exprimare şi libertatea cercetării prin instau-rarea unui “adevăr oficial”. Am avut ocazia să mă exprim în trecut asupra acestor două puncte atît în publicaţii academice, cît şi în presă. De această dată ne vom pune întrebări nu asupra criticilor strict juridice suscitate de adoptarea tex-tului penalizînd negaţionismul, ci mai degrabă aupra celor legate de politica juridică: aceasta ca răspuns la o serie de argumente pe care le-am putut citi recent şi care constau în a demonstra că, dacă o asemnea penalizare este justificată în cazul genocidului poporului evreu, ea nu

ar fi în celelalte – în special

în cazul genocidului armean.Mai întîi, se zice că Franţa nu ar avea de ce să se amestece în această Istorie care îi priveşte „doar” pe ar-meni şi turci, nişte „străini”. Din-colo de faptul că legea în cauză nu are ca obiect contestarea doar a genocidului armean (şi este meritul ei) sau, mai mult, dincolo de faptul că o astfel de afirmaţie constituie un non-sens juridic, de exemplu prin confuzia pe care o presupune între genocidul comis în Imper-iul Otoman şi negarea sa de către sau împotriva cetăţenilor france-zi pe teritoriul naţional, aceasta înseamnă să uităm în special trei lucruri pe care ni le spun cu certi-tudine sursele primare şi lucrările istorice. Mai întîi, rolul activ şi important al Franţei în tratarea Chestiunii Orientului în secolul XIX, căreia mişcarea armenofilă franceză i se făcea ecoul prin mo-bilizarea marilor figuri ca Jaurès, Clémenceau, France sau Peguy. Apoi, poziţionarea sa clară, alături de Marea Britanie şi Rusia, în condamnarea “crimelor împotriva umanităţii şi civilizaţiei” comise de Turcia (Declaraţia aliaţilor din 24 mai 1915 care marchează – lu-cru pe care deseori îl uităm – pri-ma apariţie oficială a conceptului de crimă împotriva umanităţii); şi din nou, în cadrul Conferinţei de

Pace de la Paris din 1919 în fa-voarea adoptării unei jurisdicţii internaţionale speciale pentru ju-decarea responsabililor masacrării armenilor. Din tratativele din 1919 va apărea Tratatul de la Sèvres din 1920 care prevede în mod expres elaborarea unei ase-menea jurisdicţii (articolul 230) – o premieră istorică – dar care se va vedea anulat de Tratatul de la Lausanne din 1923 semnat între

Turcia kemalistă şi aliaţi, în nume-le conceptului de Realpolitik.În al doilea rînd, se spune că aleşii se situează într-o poziţie „anacronică”, aşadar „a-istorică”, judecînd din perspectiva „definiţiilor juridice recente abu-zuri din trecut”. Şi aici sînt omise cel puţin două lucruri. În primul rînd, nici un jurist sau istoric serios nu ar vrea, din fericire, să repună în discuţie existenţa genocidului poporului evreu, chiar dacă acest concept a fost creat de Raphael Lemkin în 1944, apoi consacrat

Legea penalizării negării genocidului armean, votată definitiv de Parla-mentul francez prin adoptarea sa în Senat la 23 ianuarie, a suscitat dez-bateri aprinse în cercurile politice şi presa franceză, pe fondul reacţiilor de o rară virulenţă din partea Turciei. Dincolo de bucuria succesului parţial, comunitatea armeană din Franţa s-a văzut în faţa unui arsenal de contra-argumente care au făcut-o victima unei noi discriminări, de această dată susţinută nu de negaţionismul statului turc, ci de o parte deloc neglijabilă a politicienilor francezi. Statutul de “genocid de ran-gul doi” atribuit exterminării armenilor din Turcia de adversarii legii nu poate decît să lase un gust amar, indiferent de verdictul final al Con-siliului Constituţional. În aşteptarea acestui verdict, prea multe sînt pseudo-argumentele tendenţioase ce invadează presa, cărora susţinătorii cauzei armene le opun raţionamente şi argumente care, oricît de solide ar fi, cu siguranţă nu ele vor fi cele ce vor determina decizia Consiliului Constituţional. (V.M.)

NEGARE Şi DREPT

Sévane GARIBIANDoctor în dreptProfesor-cercetător la Universităţile din Geneva şi Neu-châtelAutoare a cărţii Crima împotriva umanităţii prin prisma prin-cipiilor fondatoare ale statului modern. Naşterea şi consacrarea unui concept. (LGDJ, Schulthess, Bruylant, 2009)

-Ţ

3 - 4 / 2012A

AA

R RT

COMENTARIUdin punct de vedere juridic în 1948, astfel neputînd face obiectul actu-lui de acuzare şi cu atît mai mult al judecăţii la Nürnberg. De altfel, atît această judecată internaţională pentru crime împotriva umanităţii, cît şi procesele franceze în do-meniu nu au fost posibile decît cu preţul aplicării retroactive a unui nou drept elaborat imediat după al doilea război mondial – concep-tul de crimă împotriva umanităţii, deşi apărut oficial în 1915, nefiind definit juridic decît în 1945 de către aliaţi. În al doilea rînd, chiar Istoria ne învaţă că Lemkin a creat cuvîn-tul “genocid” pentru a numi politi-cile de exterminare ca cele aplicate împotriva armenilor şi evreilor. O mărturiseşte însuşi autorul. Nu prea vedem prin ce anume este anacronică utilizarea unui concept care ţine cont de realităţi aflate la originea propriei sale creări.În al treilea rînd, am avut ocazia să citim cum că ceea ce justifică le-gea Gayssot din 1990 este faptul că aceasta se referă la acte crimi-nale ce au făcut obiectul deciziilor judiciare dotate cu „autoritatea lu-crului judecat” în Franţa, în timp ce genocidul armenilor rămîne o crimă nepedepsită. Ar fi, aşadar, utilă – se spune – crearea unei comisii de istorici „desemnată de Unesco la iniţiativa Franţei”. Un asemenea argument este deconcer-tant din mai multe puncte de ve-dere. Mai întîi, pentru că omite atît motivele, amintite sus şi tare, ale eşecului adoptării unei jurisdicţii internaţionale iniţial prevăzute în acest scop, cît şi legătura directă între această impunitate rezultată şi amploarea negaţionismului de stat, unic în felul său, organizat de atunci la nivel politic. Impunitatea este utilizată aici ca justificare a unei noi „scoateri în afara legii” a victimelor şi a familiilor acestora – în loc să se întîmple invers –, luată ca un motiv în plus de ate-nuare a problemei negării, într-un

context mondial de luptă împotriva impunităţii şi de prevenţie a celor mai grave crime internaţionale. Apoi, din două una: fie se insinuează că doar cuvîntul judecătorului poate garanta adevărul faptelor (pe baza prezumpţiei care, chiar dacă discutabilă, constituie de jure unul din efectele aşa zisei „autorităţi a lucrului judecat”), caz în care la ce bun să creezi o comisiie de istor-ici?; sau atunci acceptăm să dăm, pe bună dreptate, muncii istorici-lor valoarea pe care o merită, caz în care de ce să mai recurgem la necesitatea unui fel de certificat su-plimentar de veridicitate din partea unui judecător? În fine, nimic din lucrările pregătitoare ale legii Gayssot nu permite să afirmăm că obiectul acestui text ar fi rep-rimarea contestării unei decizii a justiţiei.Pe de altă parte, referinţa la Nürnberg în textul din 1990 se datorează unui motiv practic şi circumstanţial: incriminările de crimă împotriva umanităţii şi de genocid nu existau la acea epocă în dreptul francez: aceastea vor fi introduse în Codul penal în tim-pul reformei din 1994. Tocmai de această evoluţie a arsenalului juridic, precum şi a fenomenului negaţionist în Franţa, trebuie să ţinem cont de acum înainte. Pentru a încheia, argumentul impunităţii este în parte fals, întrucît un anumit număr de responsabili ai genocid-ului armenilor au fost condamnaţi în cadrul proceselor organizate în Turcia (1919-1920), înainte ca în 1921 regimul kemalist să abolească jurisdicţiile competente şi să-i elibereze pe responsabilii ce nu fugiseră deja. Arhivele aces-tor procese oferă o documentaţie foarte bogată, adunînd probe atît despre intenţia de exterminare a

populaţiei armene în totalitatea sa, cît şi despre planul concertat ela-borat în acest scop de către guver-nul junilor turci.Să ieşi, aşadar, din clivaje. Să ieşim din clivajul dintre jurişti şi istorici, dînd mai mult credit muncii, dis-tincte şi complementare, a unora şi a celorlalţi. În fond, de ce să nu lăsăm judecătorul constituţional să îşi exercite competenţa şi să decidă în legătură cu constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unui text reprimînd negaţionismul, în afara oricărei ierarhizări a geno-cidurilor sau a contestării lor? Degeaba unii istorici îşi arogă în mod arbitrar competenţa de a afirma cu certitudine o asemenea neconstituţionalitate, nestabilită de starea jurisprudenţelor naţionale şi europene a drepturilor omului. Pe de altă parte, de ce să nu punem în valoare şi să nu folosim multi-tudinea de lucrări istorice deja ex-istente şi în continuă îmbogăţire, după cum o dovedesc în mod regulat atîtea publicaţii serioase? Degeaba facem apel la crearea „comisiilor de istorici”, de parcă am porni de la zero, ca şi cum totul urmează să fie făcut, ca şi cum ar trebui, încă o dată, să răspundem imperativului probei. Să ieşim din clivajul, la fel de steril, dintre memorii genocidare, alimentat, contrar spuselor unora, nu atît de legea care adaptează dreptul la re-alitate, cît de purtătorii argumente-lor amintite aici. (...)Legiuitorul s-a pronunţat asu-pra chestiunii, iar ameninţările şi metodele politice utilizate de Turcia în acest context sînt în ton cu importanţa sa. Da, libertatea cercetării şi a gîndirii este afectată. Dar de către “industria negării” (Taner Akcam), care transformă Istoria în ideologie.

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

AA

AR R

T

20

exPoziţie la veneţia : 500 de ani de la naşterea tiParului arMean

la 15 decembrie 2011, a avut loc la Muzeul„Correr” şi în Sala Monumentală a

Bibliotecii Naţionale “Marciana” din Veneţia, situată în imediata vecinătate a Bazilicii Sfântul Mar-cu, o expoziţie de o importanţă capitală pentru cultura armeană şi universală. Expoziţia s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Republicii Italiene, domnul Giorgio Napolitano, al domnului Serj Sarg-syan, Preşedintele Republicii Ar-menia şi sub auspiciile Sanctităţii Sale Karekin II, Patriarh Suprem şi Catolicos al tuturor Armenilor.Expoziţia de faţă are o importanţă istorică, datorită faptului că ne per-mite să sărbătorim un eveniment anterior anului 1715, anul sosirii Sfântului Călugăr din Sebastia, Manuc („Pruncul Isus”), care-şi schimbase numele în „Mechitar” („Consolatorul”). Acesta fugise din Peloponez, regiunea cunoscută şi ca Moreea, din oraşul Modone, înainte ca zona să cadă pradă tur-cilor.Evenimentul pe care îl sărbătorim este aniversarea a 500 de ani de la începerea funcţionării tiparului la Veneţia.Prima carte în limba armeană a văzut lumina soarelui la aproxima-tiv 70 de ani de la inventarea tiparu-

lui. Cartea are ca titlu Urbaťagirk adică „Cartea de Vineri”. Aceasta este o culegere de rugăciuni şi de texte, folosite mai ales de către negustori. Nu-mele celui care a tipărit cartea este Hacob (cel care se autodefineşte „M eg h ap a r t ” , adică, păcătos), după cum aminteşte dr. Vartan Karape-tian, unul din-tre cei trei oa-meni de cultură care au îngrijit expoziţia şi catalogul (ceilalţi doi sunt: profesoara Gabriella Uluho-gian şi Părintele profesor Boghos Levon Zekiyan). Există în lume în jur de 10 exemplare din această carte, unul dintre ele se află în bib-lioteca Părinţilor Mechitarişti Ar-meni din Veneţia şi a fost prezentat în această expoziţie.În 1498, Democrito Terracina a obţinut permisiunea de a tipări cărţi în limba armeană în Repub-lica Veneţia. Pe vremuri, mulţi

armeni trăiau în Veneţia. Colonia era numeroasă şi existau diferite locuri de întâlnire a acestora, prin-tre care „Casa Armena” din „San Zulian”, situată în „Calle delle Lanterne”, devenită, mai târziu, „Calle degli Armeni”. Comuni-tatea era formată, mai ales din meseriaşi, meşteşugari, bijutieri, dar şi călugări şi preoţi. Mulţi ne-gustori erau culţi şi apreciau cultu-ra, iar Veneţia era pentru ei un loc ideal pentru tipărirea cărţilor.

ExPOziţiE lA VENEţiA : 500 DE ANi DE lA NAŞTEREA

TiPARUlUi ARMEAN

Editarea Albumului URMElE UNEi CiVilizAţii (ediţie îngrijită de Gabriella Uluhogian, Boghos levon zekiyan, Vartan karape-

tian, Ed. Skira, Ginevra/Milano, 2011)

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

3 - 4 / 2012A

AA

R RT

EVENIMENTExpoziţia, ca de altfel şi minunatul catalog de 406 de pagini, editat de Skira, a apărut paralel în limbile italiană, franceză şi engleză şi a fost îngrijit de către profesoara universitară Gabriella Uluhugian, părintele vardapet Boghos Levon Zekiyan, profesor universitar, şi dr. Vartan Karapetian, un istoric al artei, care a îngrijit şi alte expoziţii cu mare profesionalism. Cei trei îngrijitori care au depus o muncă uriaşă, au avut patru colaboratori ştiinţifici: Roberto Bigolin, Bene-detta Contin, cel care recent a susţinut o teză de doctorat în limba armeană la Geneva, în colaborare cu Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneţia şi Paolo Lucca, foarte cu-noscut în mediul armenesc datorită studiilor sale.Expoziţia va fi deschisă până în 10 aprilie. Vizitatorii au prilejul de a parcurge nu numai sălile unde sunt expuse comorile, dar şi de a se deplasa prin interesante itinerarii care cuprind: Biserica armeană a Sfintei Cruci, situată nu departe de podul „Rialto”, înfiinţată în secolul al XV-lea, şi bineînţeles Sfântul Lazăr, unde va fi transferată după încheiere acesteia în aprilie şi depusă, până la sfârşitul acestui an, la secţia dedicată tiparului şi relaţiilor armeano-veneţiene.Expoziţia de faţă va continua şi în Erevan, capitala Armeniei, proclamată de Unesco „capitală mondială a cărţii” pentru anul 2012. Acolo se va inaugura noul sediu al celebrei biblioteci „Matenadaran”, unde sunt conservate manuscrise extrem de importante pentru cul-tura armeană şi cea universală.La vernisajul expoziţiei oraşul Sfântului Marcu a avut cinstea să-l aibă ca musafir de excepţie pe Excelenţa Sa domnul Serj Sarg-syan, Preşedintele Republicii Ar-menia.Domnia sa a declarat printre al-tele:„Anul 2012 este memorabil pen-

tru Republica Armeană şi pen-tru întregul popor armean. Acum cinci sute de ani, a fost tipărită în Veneţia prima carte în limba armeană destinată să lase o urmă de neşters în renaşterea spirituală şi culturală a naţiunii armene. Fără îndoială, alegerea locului nu a fost întâmplătoare, ci a fost o consecinţă logică a legăturilor seculare ale Ar-meniei cu oraşul din Lagună.Observ cu multă bucurie şi satisfacţie că tipărirea primei cărţi armeneşti în Veneţia este o probă evidentă a legăturilor indestructi-bile, amicale şi privilegiate a celor două neamuri creative. Popoare care sunt legate între ele de două milenii prin relaţii strânse, politice şi economice, culturale şi spiritu-ale; popoare care au avut un sistem comun de valori ale civilizaţiei de mai bine de două mii de ani şi, în sfârşit, două popoare creştine an-tice pe care credinţa le-a legat la valori care acum se numesc euro-pene.

Sunt sigur că inaugurarea oficială a expoziţiei veneţiene, în care vizita-torul va avea ocazia deosebită de a savura cele mai înalte realizări ale civilizaţiei armeneşti în cadru cultural, arhitectonic, economic şi ştiinţific-cultural, nu numai că va constitui lansarea oficială a sărbătorilor jubileului celui de al 500-lea aniversar, ci va simboliza mai ales perenitatea relaţiilor secu-lare armeano-italiene.”Preşedintele Italiei, domnul Gior-gio Napolitano, a trimis un me-saj important: „Din antichitate şi până astăzi, armenii au vrut să călătorească şi să dialogheze cu celelalte popoare, punând la dispoziţia tuturor, graţie cărţii, rodul experienţelor lor. Veneţia, oraşul diasporei occidentale armeneşti prin excelenţă, rămâne gravată în inimile multor armeni răspândiţi prin lume, căci prin tipărirea celei dintâi cărţi în limba armeană a contribuit la răspândirea culturii unui mare popor.

Hakob Meghapart Urbaťagirk „Cartea de Vineri”, Venezia, 1512,(Venezia Biblioteca dei Padri Mechitaristi di San Lazzaro)

-

AA

AR R

T

22

Doresc să subliniez marile realizări ale libertăţii, democraţiei şi pro-gresului la care naţia armenească a ajuns în ultimii 20 de ani de la redobândirea independenţei, dar şi legăturile de prietenie şi colaborare care s-au consolidat între popoarele noastre, acum puse în lumină de binevenita vizită a Preşedintelui Republicii Armenia în Italia”.Se cuvine să menţionăm că la or-ganizarea expoziţiei s-au implicat mai multe instituţii, fie din Ar-menia, fie din Italia, printre care amintim: Muzeul de Istorie din Armenia, Muzeul Sfântului Scaun din Echmiadzin, „Matenadaran” – Institutul pentru Manuscrise vechi, „Mesrop Maştoţ” – Biblioteca Naţională din Armenia, Galeria Naţională din Armenia, Fundaţia Muzeelor Civice din Veneţia, Bi-blioteca Naţională Marciana, Mu-zeul Arheologic Naţional.

La organizare au contribuit şi:

Fundaţia Mu-zeelor Civi-ce din oraşul Veneţia, Mini-sterul Cul-turii Republi-cii Armene, A m b a s a d a R e p u b l i c i i Armene în Ita-lia, Biroul de expoziţii din Administraţia specială a Patrimoniului Istoric, Artis-tic şi Etno-an-tropologic şi pentru Cen-trul muzeal al oraşului Veneţia şi al „Grondei La-gunare”.E x p o z i ţ i a prezintă, în special, cărţi,

obiecte de cult, Cruci din piatră (Khacikar), covoare, manuscrise, obiecte preţioase din Muzeul şi Biblioteca Mănăstirii Mechitariste din Viena, din Galeria Naţională Armeniei, din Matenadaran, din Muzeele Sfântului Scaun din Ech-miadzin, din Arhivele şi Biblioteca din Florenţa, Bologna, din Muzeul Correr din Veneţia, din Muzeul şi Biblioteca Mănăstirii Sfântului Lazăr, din „Bibliotèque Nationale” din Franţa şi din Colecţia „Kalfa-yan” din Grecia.Expoziţia de la Muzeul “Correr” are mai multe secţiuni: 1. Podişul Armean, unde vizitatorul poate imediat, graţie unui mare panou, să cunoască geografia Armeniei is-torice; 2. Piatră şi geometrie, unde se pot admira diferite cruci de piatră (Khacikar), o cruce de piatră din tuf din Dvin, datând din veacul al VII-lea, cu modele din Siunik, Echmiadzin şi aşa mai departe; 3. Biserica Armeană, cu nişte icoane

şi obiecte de cult, de pildă o cruce cu moaştele Sfântului mucenic Gheorghe; 4. Arca lui Noe, în care putem să admirăm un relicvar din argint conţinând un fragment din Arcă 5. Crearea alfabetului armean, opera Sfântului Mesrop Mashtots, care a realizat un alfabet propriu, minunat, menit să reproducă toate sunetele limbii armene.Aici găsim pentru neştiutorii de limbă armeană un mare panou cu butoane: apăsând butonul pentru o literă se poate auzi sunetul ei. Aici este expusă o comoară: Evanghe-lia di Trebizonda, un manuscris din secolul al X-lea, care se află în Bib-lioteca Părinţilor Armeni din Sfân-tul Lazăr. 6. Scriptura armenească: conţine Evanghelii, epigrafe, traduceri, cartea celebră al sfân-tului Grigor Narekatsi intitulată: „Cartea Plângerii”, scrise în cele trei tipuri de alfabet: „erkatagir”, „bolorgir” şi „notrgir”, respectiv, scrierea capitală, cu litere mari, literal scrierea în fier, numele vine de la cerneala care conţinea oxizi feroşi; scrierea rotundă, folosită din secolul al X-lea, şi cea care permitea scribului să câştige timp, fiind mai agilă. Nu lipsesc litere antropomorfe, şi zoomorfe, în in-teriorul manuscriselor. 7. Arta şi încredinţarea. 8. Miniatura. Aici sunt prezente: Evanghelii şi o culegere de predici intitulată Ome-liarul din Mush din 1205, sau cele-brul roman al lui Alexandru din secolul al XIV-lea care provine din Cilicia.Compartimentele găzduite în Muzeul Arheologic Naţional sunt alcătuite din 21 secţii şi sub-secţii. Aici se află mai multe volume, printre care: Coduri (Mkhitar Gosh, Codul Legilor, care provine din mănăstirea Dasn, Gandzak), cărţi de istorie, printre altele: Is-toria Armeniei, scrisă de către părintele istoriei naţionale Movses Khorenatsi, tot aici se poate admira un exemplar din Istoria Armeniei,

Evangelia din Glodzor, 1307

exPoziţie la veneţia : 500 de ani de la naşterea tiParului arMean

-

AA

AR R

T

EVENIMENT

3 - 4 / 2012

editat în 1567, un comentariu asu-pra Psalmilor din 1449, redactat la Caffa, în Crimea, de către Grigor Tatevatsi).În secţia „Armenii din Im-periul Rus” unde putem admira un Decret a ţarinei Ecaterina pen-tru înfiinţarea oraşului Novyj Na-khijevan (14 octombrie 1779): este vorba de un pergament în ramă de argint aurit. Printre altele comori se află un testament Maria Armina, adică al Mariei de naţie armeană care a lăsat o moştenire la „Casa Armenorum” pentru restaurare, este vorba de un document din 1341, o copie din cartea „Il Mil-ione” sau „Cartea Milioanelor” lui Marco Polo. Copia prezentă este din secolul al XIV-lea. O mare surpriză a fost şi prezenţa cărţii sc-rise de către Cesare Vecelio, vărul pictorului Tiziano Vecelio, din Pieve di Cadore „Degli abiti an-tichi e moderni di tutto il mondo libri due” (Despre haine vechi şi moderne din întreaga lume), din 1590, unde apar cinci ilustraţii xilografice care reprezintă haine armeneşti.Se mai pot admira multe cărţi con-sacrate vieţii armenilor din Veneţia, cărţi de valoare: un Liturghier, cal-endare, texte de poezie şi Arborele genealogic al celebrei familii Scer-iman (1799). Găsim, printre altele o carte scrisă de către Zaccaria Sceriman: „Călătoriile lui Enrico Watson spre necunoscutele ţări australiene…”, după un manuscris englezesc din 1764.În ultima secţie: „Marea reţea a Tipăriturii armeneşti” găsim, împreună cu cărţi liturgice, cărţi de erudiţie, ca: „Introducere în limba Caldeeană”, o Biblie tipărită la Etchmiatzin în 1666/1668, un dicţionar armean tipărit la Amster-dam şi cărţi ale Sfântului Nerses Shnorhali (1102-1173).Interesant este şi materialul conţinut în secţia „Veneţia şi Madras”, căci în coloniile armene din India a exi-

stat o viaţă culturală care a însuşit ideile iluministe preluate de la en-glezi. Aici putem să găsim o Bi-blie, editată în 1733, aşa zisa „Bi-blia Mechitar”, o gramatică limbii armene clasice, al aceluiaşi autor (Mechitar din 1730), un dicţionar al întemeietorului Mechitariştilor (Thesaurus della lingua armena) şi, printre altele, cunoscuta gramatică în armeană şi engleză a părintelui Pascal Aucher (A Grammar Arme-nian and English).Catalogul Expoziţiei conţine zece capitole scrise de către mari specialişti în armenologie (Boghos Levon Zekiyan, Gabriella Uluho-gian, Marco Bais, Murad Hasra-tian, Hamlet Petrosyan, Dickran Kouymjian, Giusto Traina, Clau-dio Gugerotti, Valentina Calzolari, Anna Sirinian, Benedetta Contin, Riccardo Pane, Claude Mutafian, Theo Maarten van Lint, Aram Ker-ovpyan, Vladimir Barkhudaryan, Maria Adelaide Lala Comneno, Se-bouh Aslanian, Vartan Karapetian,

Giampiero Bellingeri, Alessandro Orengo, Raymond H. Kévorkian, Aldo Ferrari, Baykar Sivazliyan, Paolo Lucca, Sona Haroutyunian, Sahen Khachatryan, Alexandre Siranossian, Artsvi Bakhchinyan) care reflectă numeroase aspecte culturale, artistice, religioase şi ecleziastice ale poporului armean.

Giuseppe MUNARiNi

fotografii extrase din volumul ARMENIA. TRACCE DI UNA

CIVILTÀ(a cura di Gabriella Uluhogian, Boghos Levon Zekiyan, Vartan

Karapetian,)

Ed. Skira, Ginevra/Milano, 2011

Opere di San Nerses Shnorali e di altri autori, 1644 Aleppo

-

AA

AR R

T

24

o carte exeMPlară, un albuM Minunat.

O carte pe care am fi vrut s-o scriem noi şi nu am fost în stare apare acum. O carte elegant şi eru-dit scrisă şi mai frumos alcătuită este acum la îndemîna noastră. O carte de mare valoare, nu doar documentară, ci de reală ţinută intelectuală. Ar fi de istorie, dacă nu ar avea aerul unui eseu pe temă dată. Ar fi de istoria artelor vizuale, dacă nu ar fi şi una de istoria arme-nilor. Ar fi o mărturie personală şi subiectivă – Sunt şi eu armean! – despre o anume identificare etnică, dacă nu ar fi una multiculturală mult peste opţiunile identitare personale. Despre ce este vorba ? Bucuria este cu atît mai mare cu cît am umblat căutat, descoperit şi fotografiat la rîndul nostru mai toate locurile şi monumentele care apar într-o carte mult aşteptată. O surpriză mai mult decît plăcută,

cumva necesară chiar, se dovedeşte o lucrare istoriografică editată în excepţionale condiţii grafice. Este vorba de “Patrimoniu artistic armenesc în România. Între nostal-gia exilului şi integrare europeană” (Editura NOI, Media Print, 2011) ce apare sub semnătura lui Vlad Bedros. Un nume puţin cunoscut în bantustanul comunităţii armene din România, ce aparţine unui tînăr cercetător. Absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti studiind şi specializîndu-se în istoria artei medievale, dar şi cu titlul de doctor în istoria artei – obţinut în 2011, magna cum laude la teşcherea, Vlad Bedros reuşeşte un adevărat tur de forţă. Cumva natural şi firesc, fără crispări etnopatriotice şi puseuri naţionalist-egolatre ce fac furori prin comunităţile – nu doar armeneşti – din diaspora oricărui

popor aflat oriunde. O formă de autoapărare a identităţii etnice, de înţeles pînă la un anumit punct, contraproductivă, dincolo de alt punct, fac din asumarea excesiv de apăsată a valorilor proprii o povară mai mult, decît o formă de pu-nere în valoare a propriilor virtuţi, calităţi sau a geniului colectiv cum se poate desluşi în nu puţine cazuri. Aşa că să semnalăm cu entuziam apariţia unui specialist adevărat printre atîţia pseudospecialişti în orice şi gata să emită orice fel de banalităţi sforăitoare cu orice prilej. Mai mult sau mai puţin cultural, mai mult sau mai puţin intelectual. Revenind la oile noastre era şi ca-zul şi timpul să apară un astfel de om cu expertiză profesională. O politică restrictivă înainte de 1989, avînd alte prioritaţi au condus la o situaţie bizară. Să nu avem specilişti în armenologie şi orientalistică, proveniţi din rîndul comunităţii romanahai-lor care să valorifice uriaşul tezaur cultural şi istoric al comunităţii armene din România. Din întreg arealul balcanic şi sud-est european. Să sperăm că lucru-rile se vor aranja din mers, prezenţa unor noi factori responsabili în cadrul unei îmbătrănite comunităţi să gasească soluţii şi să dea un nou impuls , nu doar comunităţii, şi cercetărilor legate de istoria ei. Aşa că ne bucurăm că avem acest stu-diu bine armat sub raport teoretic şi erudit exemplificat prin bogatul material istorico-artistic pe care prezenţa seculară a armenilor pe pămînt românesc le oferă. Ce face Vlad Bedros? Procedează judicios să inventarieze cîteva teme şi să le analizeze pas cu pas. Punînd într-o relaţie contextuală oameni şi lucrările lor. Biserici, clădiri civile cu vădite influenţe arhitecturale sau decorative caucaziene, obiecte de cult, etc analizînd motive care au circulat prin secole şi prin nu-meroase ţări. Este realmente ului-tor cînd vedem ce minuni există la

O carte exemplară, un album minunat.

-

AA

AR R

T

R E C E N Z I I

3 - 4 / 2012

îndemîna noastră şi le ignorăm cu bună ştiinţă. Un circuit turistic prin România în cadrul unui proiect multicultural european ar fi bene-fic şi foarte posibil. De ce nu.Vlad Bedros nu scapă nici un prilej să ne atragă atenţia. Că sunt pietre tom-bale din Moldova sau Muntenia, că sunt manuscrise miniate care au ajuns şi prin Ţările Române, că ele aparţin armenilor apostolici sau celor catolici, fiecare cu pro-priul lui prezent şi trecut. Ar mai fi ceva de remarcat foarte apăsat. Calitatea excepţională a materi-alului iconografic şi machetarea de excepţie a volumului. Multe clişee, inedite, în marea lor majori-tate aparţin unui artist fotograf care are şi o excepţională arhivă foto. L-am numit pe prietenul Mihai Oroveanu, care ar putea oferi încă

Pe 28 de-c e m b r i e 2011 prof. dr. Victor P a m b u c -cian de la A r i z o n a State Uni-versity a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe a Armeniei. În cadrul aceleiaşi sesiuni au mai fost alese din Diaspora, pentru a face parte din forul academic al Armeniei, 21 de personalităţi din lumea ştiinţificăVictor Pambuccian (născut în România) este doctor în matematică şi, în prezent, predă la la Arizona State Uni-versity – West Campus.A avut încă de la prima de-plasare în Armenia, în 1999, initiaţiva fondării unui premiu pentru matematicieni pînă în 35 de ani, “The Emil Artin Junior Prize in Mathematics” pentru un articol de matematică, scris într-o limbă vest-europeană (engleza, franceza, germana) şi publicat într-o revistă de circulaţie. Premiul se acordă în general anual.

Victor Pambuccian ales membru al Academiei de Ştiinţe din Armenia

multe surprize documentare legate mai ales de armenii din Moldova. Unde un boier precum G.Goilav, fotograf amator acum 150 de ani a lăsat o uriaşă istorie vizuală a ar-menilor acelor vremuri. Se cuvine continuată valorificarea acestei arhive. Din textul bine elaborat al lui Vlad Bedros şi imaginile ce însoţesc volumul iese o textură artistică excepţională. Să nu ne fie ruşine de cuvinte mari, mai ales acum cînd este şi cazul. Volumul lui Vlad Bedros ar merita rapid tradus în cîteva limbi de circulaţie şi ar lăsa o bună impresie. Mai ales acolo unde armenii sunt cunoscuţi doar ca buni negustori, eventual meşteşugari sau cafegii.Să nu uităm o obiecţie. Volumul putea benefia şi de o mică notă biobibliografică a autorului. Poate la o altă ediţie. Pînă atunci felicităm din toată in-ima pe Vlad Bedros şi-i dorim în continuare multe biruinţe istorico-culturaliceşti. Nasc şi la România armeni, ca să parafrazăm spusele cronicarului moldav.

Bedros HORASANGiAN

-

AA

AR R

T

26

conSiliul central al arMenilor din gerMania şi Întâlnirea tinerilor

“În Germania trăiesc aproape 65.000 de armeni” a spus Azad Or-dukhanyan, preşedintele Consiliu-lui Central al armenilor din Ger-mania- „Zentralrat der Armenier in Deutschland” – pe scurt „ZAD” . Aceasta este o organizaţie-umbrelă pentru toţi armenii din Germa-nia, pentru toate organizaţiile şi cluburile lor. Neutră din punct de vedere politic şi religios, având la bază voluntariatul, scopul acestei organizaţii este de a reprezenta in-teresele armenilor ce trăiesc in Ger-mania, dar şi menţinerea relaţiilor între Republica Federală Germania şi Republica Armenia.Armenii s-au aşezat pe pământ ger-man, încă din secolul al XVII-lea, în special în zona oraşului Köln. Totuşi, cei mai mulţi au venit în secolul al XX-lea, în mai multe valuri: armenii care au venit în timpul Genocidului şi armenii care au fugit din Armenia când aceas-ta a fost inclusă Uniunii Soviet-ice (1921), după cel de-al Doilea Război Mondial o parte din arme-nii ce luptaseră de partea U.R.S.S, împotriva Germaniei, au fost luaţi prizonieri de război şi aduşi să luc-reze în fabricile din Germania, sta-

bilindu-se aici, în final, arme-

nii ce au venit din Turcia în urma contractului încheiat între Germa-nia şi Turcia de a aduce muncitori (1961), armenii din Liban şi Siria care au părăsit aceste ţări din cauza războaielor, în căutarea unui loc mai paşnic (1970), armenii din Iran ce au părăsit locurile persane în urma revoluţiei împotriva Şahului (1979), armeni veniţi pe timpul războiului din Karabagh şi în urma declarării independenţei Armeniei, dar şi din alte state ce făceau parte din U.R.S.S., există armeni veniţi în urma războiului din Iraq şi o mică parte de armeni ce au plecat din Bulgaria, România, Ungaria sau Grecia din diverse alte motive.Indiferent de felul în care au ajuns în Germania, ZAD şi-a propus din 1969, de când a fost înfiinţat, să promoveze şi susţină inter-esele tuturor acestor armeni. Pen-tru aceasta, ZAD este organizat în diverse comitete: cu tematică politică, cel ce activează în comu-nicarea cu instituţiile statale – una din activităţile curente este milita-rea pentru introducerea în cartea de istorie germană a informaţiilor referitoare la Genocidul armean; comitetul 24 aprilie ce susţine cauza recunoaşterii Genocidului

armean în Germania; comitetul cu tematică culturală este cel ce se ocupă de organizare de con-certe, expoziţii şi orice alt eveni-ment cu acest specific; comitetul de presă colaborează cu jurnalişti publicaţiilor armeneşti din Lux-emburg, Liechtenstein, Austria, Elveţia şi desigur, Germania – di-fuzarea în toate aceste locaţii a informaţiilor de interes; comitetul de sport organizează activităţi în-tre sportivii armeni din Germania, dar şi ajută existenţa relaţiilor cu sportivi armeni din Diaspora – par-ticiparea la Paneuropäische Ar-menienSpiele (Jocurile Armeneşti Pan-Europene) ce au avut loc pri-ma dată la Geneva şi de atunci se desfăşoară în fiecare an în diverse locaţii, însă o dată la doi ani în Ge-neva; comitetul pentru tineret se ocupă de organizarea activităţilor ce au ca scop păstrarea identităţii armeneşti şi menţinerea unei reţele sociale între tinerii armeni din Ger-mania.Una din activităţile cele mai im-portante ale comitetului pentru ti-neret este întâlnirea bianuală a tin-erilor (Jugendtreff), ce are loc înca din 1987. Aceasta se adresează tuturor tinerilor din Germania, dar armeni din alte Diaspore sunt bineveniţi de asemenea. Scopul acestor întâlniri, care este în prin-cipiu de la sine înţeles: tinerii să se cunoască între ei, să îşi înţeleagă rădăcinile şi să rămână în comuni-tate, păstrând astfel spiritul armean în prezent, dar şi în generaţiile următoare. Deşi perioada pe care se desfăşoară aceste întâlniri nu este foarte extinsă – un sfârşit de săptămână de cele mai multe ori – au loc seminarii şi discuţii pe diverse teme ca: literatura, isto-rie, limbă, arhitectură, biserică sau Diaspora armenească. Când peri-oada este mai mare, se ţin şi lecţii de limba şi istorie armeană. Au loc evenimente culturale ca vizionare de filme sau de piese de teatru, concursuri, dar şi activităţi spor-

Consiliul Central al armenilor din Germania şi întâlnirea tinerilor

-

AA

AR R

T

D I A S P O R A

3 - 4 / 2012

tive. Unul din cel mai mare număr de participanţi a fost în jur de 250 de tineri.Cea de-a doua întâlnire din 2011 a avut loc în oraşul Aachen, şi deşi s-a ţinut numai de vineri 16 de-cembrie până duminică seara, cei 35 de tineri participanţi au avut parte de o serie de evenimente şi activităţi. Chiar din seara de vineri când care au fost primiţi, au avut ocazia să-l cunoască pe „cel mai puternic bărbat din Germania”, Partick Baboumian, titlu câştigat în urma participării în concursuri de ridicări de greutăti. El deţine de asemenea şi un titlu mondial pen-tru o anumită categorie de ridicare de greutăţi, precum şi alte titluri în urma participării în diverse con-cursuri pe această tematică, din Germania.Sâmbătă, în prima parte a zilei tinerii au luat parte la prezenta-rea unor programe prin care pot cunoaşte Armenia, prezentări ţinute de participante: Natalie Adams ce a făcut voluntariat pentru Chil-dren of Armenia, prin organizaţia non-guvernamentală Birthright Armenia şi Yeksa Bakircian ce a fost pentru câteva luni elevă a unui liceu din Erevan. Prezentările au avut un mare succes, astfel că mai mult de jumătate din cei prezenţi s-au aratat interesaţi, chiar dacă nu ştiau limba armeană – din fericire acesta nu este un inconvenient pentru niciun armean doritor sa participe în astfel de programe. La prânz era programată o întălnire cu Srpazanul Germaniei care, din păcate nu a mai avut loc, întrucât din motive de sănătate, acesta nu a mai putut veni. În schimb s-a ţinut o discuţie deschisă despre Armenia şi despre relaţiile cu Diaspora. Pen-tru acea noapte era programată o petrecere, aşa că în timp ce unii au ales să viziteze tărgul de Crăciun al oraşului (Weihnachtsmarkt) – ce se organizează în aproape toate oraşele din Germania începând din decem-brie – alţii au ales să se odihnească.

Cum a venit seara mai toată lumea era pregătită de petrecere. A fost muzică armenească şi cum locul de dans era generos de mare nime-ni nu s-a sfiit să ia parte la dans.Duminică pe la prânz, toată lumea s-a trezit încet-încet şi a venit să ia parte la prezentarea ţinută de Levon Ambarzumjan despre Ar-menia şi Arţah (Karabagh). A ur-mat un concurs foarte interesant la care au participat majoritatea celor prezenţi, organizaţi în echipe. Spre bucuria câştigătorilor, au fost şi premii; cărţi, tricouri şi alte obiecte cu specific armenesc. După aceea, s-a mers la cinematograful din Aachen unde a rulat special pentru această întâlnire filmul „Anduni – Fremde Heimat”( în traducere „Fără casă – patrie străină”) regi-zat de Samira Radsi. Acest film prezintă o parte din viaţa unei ti-nere armence din Germania care încearcă să îşi înteleagă rădăcinile, mergând în Armenia.După vizionare, tinerii au fost invitaţi la comunitatea armeană din Aachen unde s-au putut purta discuţii cu regizoarea şi cu una din actriţe. Prima întrebare care i-a fost adresată regizoarei a fost motivul pentru care a ales să facă acest film, mai ales ca nu are origine armeană. Samira Radsi este jumătate germană, jumătate tunisiană, şi este născută în Ger-mania. A mărturisit că de multe ori şi-a pus întrebări despre identitatea sa întrucât nu s-a simţit „acasă” unde locuieşte, dar şi mergând în Tunisia nu a putut să se identifice cu tradiţiile şi obiceiurile de acolo. A ales să facă acest film pentru că s-a regăsit în scenariul scris de armeanca Karin Kaci. Acest sce-nariu zugrăveşte în mare parte pro-pria ei poveste de viaţă, şi tocmai

de aceea, a dorit să participe activ în toate etapele realizării acestui film.Seara s-a încheiat în spirit arme-nesc, cu horovadz(„grătar”) şi voie-bună, pentru o vreme s-au auzit şi sunete de pian, s-a înlănţuit şi o horă armenească, şi, desigur, a venit şi „Gahant Babig”(„Moş Crăciun”) care a împărţit daruri mari celor mici, dar nu i-a ui-tat nici pe cei mari, împarţindu-le ciocolată. Au fost adresate mulţumiri speciale organizatorilor Sona Hakobyan, secretar al ZAD, şi lui Azad Ordukhanyan şi tuturor celorlalţi voluntari care au ajutat ca lucrurile să meargă bine.În încheiere, doresc să precizez că domnul Azad Ordukhanyan şi-a arătat deschis dorinţa de a stabili o legătură strânsă cu armenii din Ro-mania, în primul rând prin schim-bul de articole dintre publicaţiile kermanohaylor (ale armenilor din Germania) şi ale rumanahaylor (armeni din Romania). În acest scop noi, dumnealui ne-a cerut, pe de o parte, să le trimitem articole din publicaţiile noastre traduse în limba germană pentru a apărea în publicaţiile armenilor din Germa-nia şi, pe de altă parte, ne va trimite articole care să apară în publicaţiile noastre. Pentru ca acest lucru să se realizeze trebuie ca cei care cunosc limba germană să dea o mână de ajutor la traducerile acestor materi-ale. Cei care pot şi doresc să se im-plice, îi rog să se adreseze redacţiei fie prin email (redactia@araraton-line.com), fie prin telefon.

Hasmig DANiEliAN

-

AA

AR R

T

28

„druMul Modei: dialog PeSte graniţe“ – colecţie coMPletă. erevan, PriMa exPunere

Designed by Andra Clitan, Roma-nia; photo by Davit Galstyan, Ar-menia

Miercuri, 1 februarie 2012, la E-revan, a fost prezentată în premieră colecţia produsă de zece creatori de modă armeni şi europeni în cadrul proiectului intercluster EU-NIC „Drumul modei: dialog peste graniţe“. Expoziţia poate fi vizitată de publicul armean în perioada 2-19 februarie la Cafesjian Centre for the Arts din Erevan, iar ulterior va fi prezentată în alte trei regiuni din Armenia, în intervalul martie – aprilie. Până la finalul anului 2012, colecţia va fi itinerată în Ce-hia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România, prilej cu care publicul din Europa va putea par-ticipa şi la o serie de master class-es.Lansat în 2010, proiectul „Drumul modei: dialog peste graniţe“ a mi-jlocit colaborarea între creatori de modă din Armenia şi din Europa.

Designerii au constituit cinci

echipe de creaţie: Aram Nikolyan (Armenia) – Andra Cliţan (Româ-nia), Christine Avetisyan (Arme-nia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Gean-nine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca). În 2011 au fost organizate o serie de master classes şi un seminar internaţional în Armenia, iar creatorii au ben-eficiat de rezidenţe de lucru în Ar-menia şi în Europa. Cele douăzeci de ţinute complete din colecţia rezultată în urma proiectului in-clud elemente specifice patrimo-niului cultural din Armenia şi din ţările europene.Drumul modei: dialog peste graniţe (Fashion Road: Dialogue Across Borders) este un proiect intercluster EUNIC, derulat în perioada 2010–2012, care vizează promovarea dialogului intercul-tural şi a colaborării internaţionale prin intermediul modei. Coordonat la nivel local de Institutul Cultural Român, proiectul este organizat sub egida EUNIC (European Un-ion National Institutes for Culture) de British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez şi ICR, în parteneriat cu Ar-

„Drumul modei: dialog peste graniţe“ – colecţie completă. Erevan, prima expunere

menian Fashion Council. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cul-tura (2007-2013)“.Creatoarea de modă Andra Cliţan a fost selectată în urma unui con-curs naţional derulat de Institu-tul Cultural Român în luna de-cembrie 2010. Andra Cliţan este licenţiată în design vestimentar a Universităţii de Arte şi Design din-Cluj-Napoca şi deţine o diplomă de masterat în design vestimen-tar la aceeaşi universitate. Este doctorandă a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca, având ca temă de cercetare costumul tradiţional de sărbătoare din Ţara Maramureşului.

www.ICR.ro

-

AA

AR R

T

H A Y L I F E

3 - 4 / 2012

Pentru început spune-ne mai multe despre tine pentru a te prezenta ci-titorilor noştri.

M-am născut în Erevan şi am crescut atât în capitală cât şi în alte ţări unde m-am stabilit temporar. Am terminat şcoala ca premiant şi după m-am înscris la facultate.

Când a început pasiunea ta pentru dans?

Încă de la o vârstă fragedă am în-ceput să dansez pe diferite stiluri iar la vârsta de 13 ani am început să practic dansuri sportive iar la vârsta de 16 ani dansul devenise o pasiune pentru mine.

Ce stiluri de dans îţi place să abor-dezi?

Îmi plac toate stilurile de dans. Fiecare stil de dans din familia dansurilor sportive exprimă o anumită stare pe care o trăiesc în timpul dansului.

La ce show-uri/competiţii ai luat parte până acum?

Am participat la multe consursuri începând de la cele din Armenia până la cele internaţionale şi am obţinut premii la fiecare concurs.

Spune-ne mai multe despre lanţul de săli de dans pe care le-ai de-schis.

Idea deschiderii unei săli de dans mi-a venit anul trecut si într-un an am reuşit să mai deschidem înca

patru săli de dans in diferite ţări. Într-un an de când există “- M- Dance Studio by S.Grigori “ne-am bucurat de un succes imens la care nu ne aşteptam. În sălile de dans se predau cursuri de dans pentru ama-tori si profesionişti. Avem cursanţi de toate vârstele iar cel mai mare cursant are 91 de ani.

Ce planuri de viitor ai ?

interviu cu dansatorul şi coregraful Grigori Sedrakyan

Planuri de viitor ar fi deschiderea unor noi săli de dans şi moderniza-rea celor existente. Prin acest fapt vreau să le transmit starea noastră pozitivă şi călduroasă cursanţilor noştrii.

Îţi mulţumim pentru interviul acordat comunităţii armeneşti din România şi îţi urăm mult succes în planurile tale de viitor.

Vreau să le mulţumesc tuturor ce-lor care au contribuit la realizarea acestui interviu. Sper ca într-o zi ne vom vedea într-una din salile de dans unde ne vom petrece timpul în paşi de dans iar celor care au o sala de dans şi doresc o colaborare cu – M – Dance Studio sunt rugaţi să mă contacteze.

Mcrtici BAGHDASARiAN

-

30

Acţiunea de ajutorare a sinistraţilor din zonele înzăpezite, prin colectarea de fonduri din partea comunităţii armene, s-a finalizat.

Din donaţiile primite s-au cumpărat:70 l de ulei90 kg de mălai70 kg de orez90 kg de zahărLa alimentele cumpărate din ba-nii strînşi s-au adăugat pungile de alimente şi sacii de haine deja depuşi la uniune.Mulţumim celor care ne-au fost alături şi dacă mai sunt oameni doritori să doneze, acţiunea ti-neretului armean de strîngere de fonduri pentru sinistraţi v-a continua!Reprezentanţii de la Primăria Capitalei, acolo unde au fost depuse ajutoarele, au transmis mulţumiri tuturor armenilor din Bucureşti!

Salutare! Suntem bucuroşi că putem face acest interviu cu unul dintre cei mai buni producători ar-meni şi îţi mulţumim că ai acceptat să vorbeşti comunităţii armene din România.

Vă mulţumesc că mă consideraţi unul din cei mai buni producători armeni şi mă încântă faptul că acord interviuri comunităţilor din diaspora armeană.

Spune-ne mai multe despre tine pentru a te prezenta cititorilor noştrii.

M-am născut în Toronto,Canada. Bunicii mei au fost din Armenia răsăriteană şi din Cilicia. În timpul genocidului ei s-au mutat în Siria acolo unde s-au născut şi părinţii mei. Mereu am fost atras de artă încă de pr vremea când eram copil iar la vârsta de 16 ani am semnat primul meu contract de înregistrări. Eu nu am avut foarte multă scoală muzicală şi nici nu am primit aju-tor în această privinţă. Am realizat la vârsta de 17 ani primul meu al-bum vinil iar în ultimii 19 ani am compus mai mult de 300 de me-lodii compuse şi orchestrate de mine pentru varii cântăreţi. Cel

mai mult am compus piese dance dar şi tehno,house,rave şi aşa mai departe. Din 1992 până în 1997 am făcut parte din grupul Cana-dian Temperance foarte popular la aceea vreme.Împreună cu vo-calista trupei,care era şi colega de sudenţie,am realizat multe hit-uri care au câştigat diferite premii. În 2002 eu m-am mutat din Toronto la Erevan. Am continuat să lu-crez cu artişti din străinătate până în 2006. Imediat după,am început primul meu proiect armenesc care a câştigat şi premiul de ”hit-ul a-nului” la Premiile Muzicale Anuale din Armenia. Piesa este intitulată ”Qami Pchi” şi interpretată de formaţia HAYQ.

Tu ai reuşit să animi publicul armean din întreaga lume cu a ta compoziţie numită “kele kele” însemnând “haide,haide” (cântată de faimoasa Sirusho) melodie ce a reprezentat Armenia în concursul muzical Eurovizion şi care s-a bu-curat de un succes imens în întrea-ga Europă, în concurs ocupând locul patru (cea mai bună poziţie la Eurovizion de până acum). Cum ţi-a venit ideea şi ce anume te-a in-spirat în creearea piesei?

interviu cu unul dintre cei mai buni producători muzicali : DerHovaAJUTOARE

CăTRE SiNiSTRAţi

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis ŞAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T3 - 4 / 2012

REDACŢIA ARARATÎn 2007, am scris şi am produs un cântec pentru cântăreaţa Sofi Mkheyan. Piesa “Ore Yev Ner-kan” care a câştigat premiul “Hitul Anului”. Televiziunea naţională H1 mi-a cerut să scriu un cântec pentru Sirusho în acelaşi stil, adică ceva energic, cu elemente muzi-cale armeneşti şi asa am compus – Qele, Qele- “.

Care sunt artiştii tăi favoriţi?

Eu ascult stiluri diferite de muzică, şi cred că asta trebuie să facă un bun producător. Îmi place rock, dance, R&B, ethnic, soundtracks, şi cântece populare armeaneşti. De-a lungul anilor am avut puţini artişti favoriţi, cum ar fi Depeche Mode, Pet Shop Boys, Peter Gabri-el, Hans Zimmer, Transeay Brian, Avetisyan Khachatur şi alţii.

Ai fost vreodată în România?

Nu am fost în România, încă! Dar, sincer întotdeauna m-a interesat. Dacă voi avea vreodată şansa voi veni cu siguranta şi sper să cunosc şi comunitatea armeană din Româ-nia.

Ce planuri de viitor ai?

Colaborez cu Vladimir Arzuma-nyan din nou, vor exista mai multe colaborari şi cu Vahram Petrosyan. Am nişte proiecte interesante cu cântăreaţa Emmy, inclusiv vide-oclipuri pentru melodii noi la care lucrăm deja. Eu îmi voi petrece jumătate din vacanţa de vară în Canada şi voi lucra la studio. Am planuri de a colabora cu unii artişti din străinătate. După ce mă întorc în Armenia, voi vedea ce proiecte noi vor mai apărea.

Ce mesaj le transmiţi cititorilor noştri?

Sunt fericit de-oarece comunităţile armene din întreaga lume, prin internet, au posibilitatea de a comunica cu ceea ce se întâmplă în Ar-menia, precum şi de a afla noutăţi despre cultura armeană. Pentru că am trăit în afara Armeniei mai mult de 25 de ani ştiu foarte bine cât de greu este de a menţine această comunicare. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc tutu-ror celor care citesc interviul meu.