ACTUALITATACTUALITAT

ACTUALITATACTUALITAT

4 Mihai Stepan - CazazianED I TOR IA LCUVÂNTUL AMBASADORU-LUI ARMENIEI, E.S.DL. HAMLET GASPARIAN, CU OCAZIA ZILEI REPUBLICII, Bucureşti, 28 mai 2012

ACTUALITATE

mă gîndeam, ca de fiecare dată cînd scriu editorialul din pagina 3 a Ararat-ului, ce subiect să abordez, acum, în aceste zile toride. şi am constatat că luna ce tocmai se încheie, la care adaug şi sfîrşitul lunii mai, a fost - pentru comunitatea noastră - una chiar „fiebinte”, adică plină de intensitate/evenimente ! La centrul cultural armean din str. armenească 13 a avut loc aniversarea Zilei republicii, iar apoi acelaşi spaţiu a fost gazda unei seri dedicate tinerilor unde a fost prezentă Susanna Pet-rosyan, o tînără cîntăreaţă din armenia care a susţinut un concert şi cu fraţii Dedeyan într-un renumit club de jazz din Bucureşti. tot centrul cultural armean ne-a invitat la o cafea alături de Haig Keşkerian, ultimul cafegiu armean şi Gheorghe Florescu, cei doi dezvăluindu-ne din secretele preparării acestei licori. La noul sediu al Bibliotecii Naţionale a româniei, un superb loc al cul-turii şi cărţilor, ne-am delectat vizual cu creaţiile unor tineri de-signeri din armenia şi nu numai, Fundaţia europeană titulescu a organizat o dezbatere dedicată marelui orientalist H.Dj. Siruni, la cluj au fost prezentate în premieră cîteva cărţi noi de-spre armenii din spaţiul transil-van iar la constanţa cei mici, din comunitatea noastră, s-au

Mihai STEPAN CAZAZIAN

distrat de 1 iunie. Pc episcop Datev Hagopian a fost într-un turneu pastoral în S.u.a. fiind înconjurat cu căldură de ru-manahay din New York şi Los angeles. La sfîrşitul acestei luni 26 de tineri din comunitatea noastră pleacă în armenia fiind angrenaţi în diferite acţiuni pa-tronate de ministerul Diasporei de la erevan. adaug aici, deşi o să revenim pe larg în numărul viitor, tradiţionala Sărbătoare a Sfîntului Grigore Luminătorul de la Gherla unde în acest an a fost prezent, pentru prima oară, şi Pc episcop Datev Hagopian. De ce această înşiruire de evenimente de-spre care puteţi citi, pe larg, în revista noastră ? Pentru că, după mult timp, putem trage o concluzie. această comuni-tate reînvie. Deşi din punct de vedere demografic nu sîntem mai mulţi, cultural şi spiritual ne „îmbogăţim” pe zi ce trece. Poate şi asta este o modalitate de a supravieţui. cu cît sîntem mai puţini cu atît căutăm să vorbim mai mult despre noi. iar lunile ce vor urma vor fi şi mai pline de evenimente. Vă asigur !

6

ÎNTÎLNIRE LA o caFea La ARMENI

CREDINŢĂVIZITA PC EPIS-COP DATEV HAGOPIAN ÎN S.U.A.

10

Scurt BiLaNţ

12 PORTRETUL uNui uciGaş: DjemaL Paşa

DOSAR1915

PRIMUL ACT De îNFrăţire ÎNTRE ARME-Ni şi româNi SEMNAT LA ROMAN

ACTUALITATE

8ACTUALITATE

24 DRUMUL moDei: Dia-LOG PESTE GraNiţe

MODĂ

a

4

CUVÂNTUL AMBASADORULUI ARMENIEI, E.S.DL. HAMLET GASPARIAN, CU OCAZIA ZILEI REPUBLICII, BUCUREşTI, 28 MAI 2012A

AA

R RT

CUVÂNTUL AMBASADORULUI ARMENIEI, e.S.Dl. HamLet GaSPariaN, cu ocaZia

ZILEI REPUBLICII, Bucureşti, 28 mai 2012

Dragi compatrioţi,

28 mai este una din cele mai mari sărbători ale armenilor. În 1918 în această zi, la Tiflis, Consiliul Naţional Armean a proclamat independenţa Repu-blicii Armenia. Ori-cât de grele erau vre-murile – încă nu se sfârşise primul război mondial, segmentul orien-tal al poporului nostru încă purta lupte pe viaţă şi pe moarte pe de o parte împotriva tătarilor din Cau-caz, iar de cealaltă parte împotriva cotropitorilor turci otomani, arme-nii fuseseră deportaţi şi masacraţi în propria lor ţară, Armenia se umpluse de refugiaţi chinuiţi de foame şi boli, tifosul şi holera se-cerau mii de vieţi – în acea zi, după o întrerupere de 600 de ani, a fost restabilit statul armean. Oricare erau condiţiile, oricât de nedreaptă era soarta ce ne fusese hărăzită, crearea statului independent a de-schis în faţa poporului nostru poar-ta supravieţuirii şi renaşterii. După atâtea pierderi, aceasta era o mare şansă pentru poporul nostru. Ar-menia a intrat în familia naţiunilor lumii. Şi, privind din depărtarea is-toriei, problema nu era nici măcar aceea că această independenţă a durat doar doi ani. Aceasta a pus bazele Armeniei de astăzi, trecând prin cei 70 de ani de regim sovietic când, deşi semi-independentă, ţara noastră şi-a păstrat totuşi atributele

statalităţii: graniţe adminis-

trative, drapel, imn, stemă, limbă de stat, Constituţia proprie şi, în paralel cu aspectele negative ale regimului sovietic, s-au dezvoltat anumite ramuri industriale, agricul-tura, ocrotirea sănătăţii, educaţia, ştiinţele, tehnica, literatura, cultura şi arta.

Aşadar, Armenia de astăzi reprezintă continuarea primelor două republici. În acest sens, putem spune că astăzi marcăm cea de a 94-a aniversare a Republicii Armenia: o vârstă respectabilă chi-ar şi la scară internaţională, ceea ce pe bună dreptate ne dă motiv de mândrie.

Dragi prieteni,

Păstrarea statului creat pe o mică parte din Patria noastră istorică a fost posibilă datorită bravurii, tăriei, hărniciei şi talentului nea-semuit al fiilor poporului nostru, datorită sângelui vărsat pentru ţară. Să-i cinstim pe armenii căzuţi în primul şi al doilea război mondial, precum şi pe vitejii ce s-au jertfit în luptele eroice din Karabagh.

Patria a supravieţuit şi s-a dezvoltat graţie unităţii noastre, graţie eforturilor şi sacrifici-ilor comune ale arme-nilor din ţară şi din afara ei.

Şi astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de unitatea noastră. Unitate pentru viitorul nostru, pentru împlini-

rea aspiraţiilor noastre naţionale. În lumea de astăzi în plină glo-balizare observăm două fenomene paralele: pe de o parte, o integrare cât mai mare a sistemelor politice şi economice, a educaţiei şi cultur-ilor, iar de cealaltă parte o subli-niere a particularităţilor naţionale. În acest context, popoarele tind să stabilească legături trainice şi multi-laterale cu diasporele lor, să se ajute reciproc, statele-mamă urmăresc ocrotirea drepturilor cetăţenilor lor ce trăiesc în străinătate. Iar când spunem drept, înţelegem identitate naţională, adică limbă, credinţă şi tradiţii strămoşeşti.

Se spune că noi avem o diasporă veche, organizată şi influentă, ceea ce este adevărat. Însă uneori sunt întrebat: am înţeles noi pe dep-lin provocările noilor vremuri, oare le-am transmis cum se cu-vine generaţiilor tinere preceptele strămoşeşti, le-am pregătit aşa cum trebuie pentru schimbul de generaţii? Oare tinerii se simt în-deajuns de armeni, ştiu îndeajuns armeana, cunosc îndeajuns trecutul şi prezentul nostru, sunt conştienţi

a

AA

AR R

T11 - 12 / 2012

ACTUALITATE

Duminică 27 mai a avut loc la Centrul Cultural Armean din

Bucureşti o evocare prilejuită de Ziua Republicii. La 28 mai 1918 Armenia devenea independentă după memorabila bătălie de la Sardarapat împotriva armatei oto-mane. În fiecare an armenii de pretutindeni aniversează acest mo-ment din istoria lor ca sărbătoarea a primei republici independente armene. La evocarea de duminică au vorbit Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Repu-blicii Armenia în România, PC Episcop Datev Hagopian, senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al UAR şi scriitorul Vartan Arache-lian. Cu ocazia împlinirii a 90 de

de istoria, cultura şi arta noastră, sunt mândrii de identitatea lor armenească? Lăsându-ne în voia indulgenţei şi autoamăgirii, oare nu rămânem în urma celorlalte naţiuni? Într-adevăr, când priveşti în jur şi vezi agitaţia generală, când vezi cum acţionează alţii, chi-ar şi marile naţiuni care îşi numără bob cu bob conaţionalii trăitori în străinătate, când vezi cum cei din afara graniţelor primesc cu miile cetăţenia ţării-mamă, îţi pui de la sine asemenea întrebări.

După părerea mea, dacă ne vom cunoaşte cum trebuie istoria şi valorile noastre, vom avea dreptul să ne mândrim, convinşi fiind de rezistenţa şi înzestrarea poporului nostru, de uriaşul nostru aport la civilizaţia universală din Caucaz până în Cappadocia, din Pont până la Mediterana, din Mesopotamia până în Balcani. Conştientizarea acestui lucru ne va consolida şi îmbogăţi identitatea armenească, dându-i persoanei noastre o va-loare în plus care, în condiţiile competiţiei de astăzi, este garanţia succesului colectiv şi personal.

Istoria a ridicat în faţa poporului nostru uriaşe probleme, de aşa natură, încât depăşirea lor face din viaţa fiecăruia dintre noi o misiune aparte. După opinia mea, aceasta este atât o datorie, cât şi un noroc: prin aceasta sensul vieţii noastre armeneşti devine mai pro-fund, iar acţiunile noastre capătă o încărcătură suplimentară.

Aşadar, îi doresc fiecăruia dintre noi tărie a Spiritului Armenesc, precum şi cultul Limbii, Credinţei şi Patriei noastre.

Trăiască Armenia, Patria tuturor armenilor!

ani de relaţii diplomatice au fost proiectate imagini cu documente din arhiva Ministerului de Externe al României şi Armeniei precum şi imagini de la diferite întruniri ale oficialilor armeni şi români, după obţinerea independenţei de către Armenia în 1991: vizite oficiale ale preşedinţilor români şi armeni şi ale miniştrilor de externe.Începînd cu ora 14, la Hanul lui Manuc, cunoscut punct pe har-ta Bucureştiului cu rezonanţă armenească, a avut loc un cock-tail şi spectacol prilejuit de acest eveniment la care au participat Ansamblul de dansuri armeneşti din Constanţa şi cîntăreaţa Sus-sana Petrosyan din Armenia.

6

AA

AR R

T

6

PRIMUL ACT DE îNfRăţIRE îNTRE ARMENI şI ROMÂNI SEMNAT LA ROMAN

Joi 17 mai, primarii oraşelor Ro-man şi Dilijan au semnat un pact de amiciţie ce presupune colabora-rea în domeniul cultural, ştiinţific, artistic şi sportiv, identificarea de programe de dezvoltare turistică, organizarea unor manifestări care să evidenţieze spiritul comun al comunităţilor, realizarea unor pro-grame de colaborare între tineri şi promovarea de relaţii economice reciproc avantajoase.Joi, sala de şedinţe a Primăriei Roman a găzduit un moment istoric, constînd în semnarea primului pact oficial de amiciţie dintre reprezentanţii Armeniei şi României. La iniţiativa ambasa-dorului Armeniei în România, E.S. Hamlet Gasparian, o delegaţie din oraşul Dilijan, condusă de prima-rul localităţii, Armen Santrosyan, vizitează în această perioadă mu-nicipiul Roman. Din delegaţie a mai făcut parte şeful administraţiei publice locale din Dilijan, Ara Mar-tirosyan. În cadrul Zilelor Munici-piului Roman, reprezentanţii celor două localităţi au semnat un pact de amiciţie prin care se angajează să colaboreze în domeniul cultur-al, ştiinţific, artistic şi sportiv, să identifice programe de dezvoltare turistică, să organizeze manifestări care să evidenţieze spiritul comun al comunităţilor, să realizeze pro-grame de colaborare între tineri şi să promoveze relaţii economice re-ciproc avantajoase.După intonarea imnurilor de stat ale Armeniei şi României, precum şi a imnului municipiului Roman, primarul Laurenţiu Dan Leore-

anu a transmis urări de sănătate şi împliniri romaşcanilor, cu ocazia Zilelor Municipiului, apoi a lansat către delegaţia armeană o invitaţie privind cunoaşterea spiritului romaşcan.“Urez tuturor romaşcanilor, de Zilele Municipiului, la mulţi ani, sănătate, bucurie şi împliniri în tot ceea ce gîndesc. Fie ca aceste zile să reprezinte clipe de bucurie şi re-laxare pentru toţi. Sper ca delegaţia din Armenia să cunoască deschi-derea şi prietenia românilor în ge-neral şi a romaşcanilor în special. Vă invit să observaţi, îndeaproape, spiritul romaşcan demn, corect, de-schis şi prietenos”, a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.Ambasadorul Armeniei în Româ-nia, E.S. Hamlet Gasparian, a menţionat că data de 17 mai 2012 va reprezenta o zi istorică atît pen-

tru poporul român, cît şi pentru cel armean, ca urmare a semnării la Roman a primului pact oficial de amiciţie dintre cele două popoare.“Astăzi este o zi istorică. De peste o mie de ani, armenii sînt prezenţi în România, însă aceasta este prima dată cînd va fi semnat un document oficial de înfrăţire între armeni şi români. Consider că acesta este rezultatul prieteniei dintre cele două popoare, dar şi un semn al independenţei lor. Îmi doresc ca, după semnarea acestor documente, să avem o colaborare fructuoasă. Guvernul Armeniei acordă o mare importanţă acestei colaborări, iar cît timp voi fi am-basador la Bucureşti voi face tot posibilul pentru a pune în practică acest parteneriat. Porţile Ambasa-dei Armeniei la Bucureşti vor fi de-schise întotdeauna administraţiei

Primul act de înfrăţire între armeni şi români semnat la roman

11 - 12 / 2012A

AA

R RT

ACTUALITATE

PRIMUL ACT DE îNfRăţIRE îNTRE ARMENI şI ROMÂNI SEMNAT LA ROMAN

locale romaşcane”, a precizat am-basadorul Armeniei.În opinia primarului oraşului Dili-jan, semnarea pactului de amiciţie dintre cele două oraşe va conduce la încheierea de noi parteneriate între localităţi din România şi Ar-menia. “Ţin să vă mulţumesc pen-tru invitaţie şi pentru ospitalitatea cu care ne-aţi primit. Sînt convins că semnarea acestor documente va conduce la o foarte bună co-laborare între cele două oraşe. Acest document semnat la Roman este primul oficial din istoria ce-lor două popoare, care deja erau înfrăţite, dat fiind faptul că armenii locuiesc în România de sute de ani şi, între cele două civilizaţii, există foarte multe asemănări, la nivel cultural şi nu numai. Sperăm ca şi alte oraşe din România şi Arme-nia să se înfrăţească, în perioada următoare”, a spus Armen Sant-rosyan.

După un moment muzical susţinut de elevii Şcolii de Muzică “Sergiu Celibidache”, reprezentanţii celor două oraşe au vizionat prezentări ale localităţilor Roman şi Dili-jan. “Oraşul Dilijan are 20.000 de locuitori, numărul lor crescînd la 50.000 în perioadele de con-cediu sau vacanţă. Vechiul oraş este modernizat în prezent, fiind în atenţia guvernului Armeniei în vederea dezvoltării sale ulterioare. Sperăm ca, pînă la sfîrşitul an, cu sprijinul financiar al Băncii Cen-trale din Armenia, la Dilijan să fie deschisă o şcoală internaţională şi ne-am dori ca elevii din Roman să urmeze cursurile acestei şcoli. În acest context, propun o colaborare

de durată, la nivelul educaţiei, cu autorităţile locale romaşcane”, a mai precizat primarul oraşului Dil-ijan, Armen Santrosyan.

Colaborarea pe acest plan ar putea începe din anul 2014, după darea în folosinţă a şcolii internaţionale, iar costurile aferente şcolarizării şi cazării elevilor ar urma să fie susţinute de autorităţile lo-cale. După semnarea actelor de înfrăţire, reprezentanţii celor două comunităţi au anunţat că, în perio-ada următoare, vor stabili direcţiile precise de colaborare pentru perio-ada imediat următoare.

alex NISTOR

-

8

ÎntÎlnire la o cafea la armeni

Vineri 8 iunie a avut loc la Centrul Cultural Armean din Bucureşti ( str. Armenească nr. 13) o întîlnire specială. Ultimul cafegiu armean din Bucureşti, domnul Haig Keşkerian a fost invitat special alături de Dl. Gheorghe Florescu pentru a ne destăinui din secretele preparării acestei licori. S-a vorbit de cafegii din perioada interbelică, de domnul Avedis Karabelaian, cel ce l-a iniţiat în secretele cafelei pe domnul Florescu. Moderator al serii a fost scriitorul Bedros Horasangian. Din partea domnu-lui Edvard Jeamgocian s-a primit o listă cu cafenelele armeneşti ce au activat în Bucureşti în perioada interbelică.Cafeaua a fost oferită de magazinul Delicatese Florescu şi Baruir Co-ffeeS-a primit un mesaj din partea domnilor Mâgârdici şi Sarkis Nersessian de la New York pro-prietari ai magazinului Baruir Co-ffee înfiinţat de Baruir Nerssesian acum 45 de ani.

întîlnire la o cafea la armeni

Iată mesajul transmis:

Dragi prieteni Romanahay,

Felicităm iniţiativa Centrului Cul-tural Armean din Bucureşti pentru organizarea Primului Festival al Cafelei. Sperăm ca acesta serbare să nu fie un eveniment izolat ci să reprezinte inceputul ciclului Festi-valelor anuale dedicate Cafelei.

Cu adevărat, licoarea neagră şi aromată care a jucat un rol impor-tant în viaţa şi istoria armenilor merită să-i fie recunoscute mer-itele.

Pentru mulţi armeni cafeaua a fost sursă de venit, mijloc de înteţinere a familiei, sursă de energie, de re-laxare, iar în jurul ceştii de cafea s-au efectuat afaceri, s-a discu-tat politică, sau hotărât opere de

-

11 - 12 / 2012A

AA

R RTÎntÎlnire la o cafea la armeni

C A L E N D A RUmBre Pe PÎnZa Vremii

S-a născut la Sighetul Marmaţiei, în Imperiul Aus-tro-Ungar, într-o familie înstărită. Tatăl său a fost un negustor armean de vază origi-nar din Moldo-va. Deja acolo strămoşii săi îşi r o m â n i z a s e r ă numele (se pare Ardzruni cf. S. Kristoff) în Cor-bul, dar la un recensământ în Im-periu, Simon şi sora sa geamănă au fost înregistraţi cu numele Corbul maghiarizat, adică Hollosy din motive lesne de priceput. Urmează liceul la Sighet, apoi îşi continuă studiile nefinalizate la Academia de Comerţ din Budapesta. Cu un talent nativ către pictură şi desen se orientează către Academia de Artă Regală din Munchen. Poliglot (vorbea cinci limbi străine) şi cu o viziune artistică originala devine în scurt timp un pictor de renume. Prefera în special tematica rurală cu o sintaxă naturalistă, iar person-ajele sale par mereu în căutarea ex-perimentului, a existenţialismului.În 1886 Hollosy, care avea şi un talent pedagogic înnăscut este în-demnat de către foştii săi colegi (care îi vor deveni şi elevi) să-şi în-temeieze propria şcoală de pictură la Munchen. Din acel moment cari-era sa va cunoaşte un succes fulmi-nant. In 1899 şcoala sa va expune 113 lucrări la Salonul Naţional, iar una dintre picturi “Marşul lui

Rakoczy” va de-veni un simbol, leit motiv artis-tic al mişcărilor sociale, al revoluţiilor din acea vreme. În 1900 la Expoziţia Universală de la Paris, Hollosy primeşte o me-dalie clasa a II-a pentru una din-tre lucrarile sale. Urmează zeci de

expoziţii de la Baia Mare la Viena sau de la Veneţia până la Bucureşti. Şcoala sa de pictură este numită în mod generic Şcoala de la Baia Mare după oraşul unde funcţiona. Printre celebrii săi elevi s-au numărat K. Ferenczy, Artur Verona, Z. Takacs, J. Reti, C. Deszo, A. Liebmann sau H. Samşinian. Picturile lui Hollosy (foarte bine cotate astăzi) se găsesc expuse în numeroase muzee sau colecţii. “Fata care râde”, “Toastul din cârciumă”, “Portmoneul gol”, “Vinul bun” sau “Hoţii de mere” spun fiecare o poveste şi surprind un fragment din viaţă care a rămas în eternitate.Simon Hollosy se stinge în plină fortă a creaţiei la doar 61 de ani fi-ind înhumat la Sighetul Marmaţiei deşi solicitase in mod expres să fie înmormântat în Cimitirul Arme-nesc din Gherla alături de strămoşii săi armeni originari din Moldova.

Eduard ANTONIAN

SimoN HoLLoSY

binefacere sau pur şi simplu s-a tăifăsuit.

Familia Nersessian are rădăcini adânci în acaestă profesie atât în România cât şi în America şi este nespus de bucuroasă de aceast Festival, regretă însă că nu poate fi prezentă personal la festivi-tate. Totuşi am reuşit să trimitem la Bucureşti un pachet de Cafea Baruir, aşa că cei prezenţi la ser-bare vor putea degusta aroma cu-noscutei cafele newyorkeze care de zeci de ani poartă deviza: Cine se respectă bea cafea Baruir.

Fraţii Mâgârdici şi Sarkis Nersessian

autoportret

(1857-1918)155 de ani de la naştere

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTViZita Pc ePiscoP DateV HagoPian În s.U.a.

10

la New York

IPS Arhiepiscop Khajag Barsami-an şeful Diocezei Bisericii Armene din America de Nord ( coasta de est) l-a primit pe data de 1 iunie la NewYork pe PC Episcop Datev Hagopian Întîistătător al Bisericii Armene din România care se afla într-o vizită pastorală în S.U.A.PC Episcop Datev Hagopian a celebrat, pe data de 3 iunie, Sfînta Liturghie în Catedrala Surp Vartan din New York în prezenţa unui mare număr de credincioşi armeni origi-nari din România şi a vorbit despre pregătirile legate de sărbătorirea a 500 de ani de ctitorire a mănăstirii Hagigadar de lîngă Suceava. Apoi a avut loc o recepţie la care au par-ticipat membri ai comunităţii ro-manahay-lor din New York.La întîlnirea cu IPS Arhiepiscop Khajag Barsamian a fost prezent şi domnul Hagop Kouyoumdjian, originar din România, binefăcător al Bisericii Armene care a con-tribuit substanţial la refacerea mănăstirii Hagigadar.Postul Voice of Armenians TV din New York a transmis, în data de 1 iunie, un interviu cu domnul dr. Arthur Kubikian care a vorbit de-spre vizita PC Episcop Hagopian în SUA şi despre aniversarea a 5oo de ani de la ctitorirea mănăstirii Hagigadar.Vom reveni cu amănunte despre vizita în SUA a PC Episcop Datev Hagopian

Vizita Pc episcop Datev Hagopian în S.u.a.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT

AA

AR R

T11 - 12 / 2012

C R E D I N Ţ Ăla Los Angeles

La invitaţia Întîistătătorului Bisericii Armene din Los Angeles, IPS Arhiepis-cop Hovnan Derderian, sîmbătă 10 iunie, PS Episcop Datev Hagopian Întîistătătorul Bisericii Armene din România a oficiat Slujba şi Sfînta Liturghie în Catedrala Armeană Surp Levon. PS Episcop Hago-pian a slujit împreună cu Pr. Avedis Abo-vian şi diaconii Catedralei.La slujbă au participat numeroşi credincioşi, printre care şi rumana-hai stabiliţi la Los Angeles. Cu ocazia sărbătorii Sfîntului Ecimiadzian a fost oficiată şi o rugăciune specială ( Hay-rabedagan Maghtank ).La sfîrşitul slujbei a avut loc o recepţie oferită în onoarea PS Episcop Datev Hagopian la care au participat şi rumana-hay din Los Angeles.

Pe 4 iunie la sediul Diocezei Armene din New York ( în fotografie de la st. la dr. ) : Mr. Hagop Kouyoumdjian, Mrs. Ica Kouyoumdjian, Ambasadorul Moldovei la ONU, Vlad Lupan, Episcop Datev Hagopian,Arhiepiscop Khajag Barsamian, Ambasadorul României la ONU, Simona-Mirela Miculescu, doamna Rodica Lupan, Ambasadorul Armeniei la ONU, Garen Nazarian, doamna Nana Nazarian

12

PORTRETUL UNUI UCIGAş: DjEMAL PAşA

Cele trei figuri, de tristă amintire, ale Junilor Turci, care au adus Im-periul Otoman în pragul colapsului şi au decis distrugerea poporului armean într-un mod barbar, sunt, în ordinea pe care i-a păstrat memo-ria colectivă şi istoricii Talaat Bey, Enver Paşa şi Djemal Paşa. Talaat Bey, un telegrafist oarecare ajuns Ministru de Interne în Guvernul Junilor Turci, omul forte, numărul unu al Imperiului Otoman, cum îl caracteriza Ambasadorul ameri-can la Costantinopol, Henry Mor-genthau, Enver, un ofiţer mediocru care a obţinut mici victorii în al doilea război balcanic dar apoi a fost responsabil pentru dezastroasa campanie contra ruşilor din Cau-caz din iarna lui 1914 şi care se visa ca un nou Napoleon – turcii îl supranumiseră alintat, Napoleonik a ajuns Ministru de Război în Gu-vernul Junilor Turci. Interesant de reţinut faptul că generalii germani – în cap cu Liman von Sanders şi Mertens - care conduceau Statele Majore ale armatei otomane şi erau responsabili militari pe diverse teatre de operaţiuni au insistat pe lîngă Marele Vizir Said Halim să-l numească pe Enver Paşa la conducerea ministerului doar ca să scape de el şi să nu le mai în-curce planurile strategice. În acest punct, ar merita să ne oprim mai pe larg şi îndelung – am făcut-o şi acum 15 ani cînd ne-am ocupat insistent de DOSAR 1915 – despre rolul important jucat de ofiţerii şi generalii germani în organizarea

Portretul unui ucigaş: DjemaL Paşa

11 - 12 / 2012A

AA

R RT

DOSAR1915şi conducerea efectivă a armate-lor otomane. Dincolo de ajutorul, alianţa stategică dintre Berlin şi oficialităţile otomane, dincoace de ajutorul economic, financiar şi militar pe care Germania imperială la acordat Imperiului Otoman. Interesele Germaniei în Orientul Apropiat şi Mijlociu, care voiau să micşoreze influenţa Angliei şi Franţei de-a lungul şi latul Medi-teranei au făcut ca turcii să aibă un aliat de nădejde în Germania. Aflată în plină expansiune colonială în Africa şi cu dorinţa mărturisită de a juca un rol şi în afara Europei. Aşa cum ruşii visau mereu să aibă acces la o mare caldă, germanii chiar au pus în aplicare construcţia căii ferate Berlin-Constantinopol-Bagdad.În acest fel misiunea militară germană în Imperiul Otoman s-a mărit de la an la an, numeroşi ofiţeri superiori şi generali fiind încadraţi cu importante funcţii. Ne vom ocupa mai pe larg de acest su-biect într-un alt episod. Ultimul pe lista celor trei căpetenii ale Junilor Turci apare Djemal Paşa. Fără să aibă nici un fel de instrucţie în marină ajunge Ministrul Marinei şi Guvernator al Ierusalimului. În această postură dăm de perso-nalitatea lui în cartea unui istoric englez, profesor la Cambridge. Simon Sabagh Montefiore este autorul unei vaste şi extrem de bine articulate monografii dedicate Ierusalimului. „Ierusalim. Biogra-fia unui oraş” (Editura Trei, 2012, traducere de Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor şi Constantin Dumitru Palciu, coodo-nator ştiinţific, Dr. Adrian Cioroi-anu ) este o splendidă panoramă în timp şi spaţiu a unui oraş care a jucat un rol însemnant în istoria lumii. Şi a trei religii. Mozaică, desigur, creştină şi islamică. Fără partizanate, uneori, simpatii sau antipatii istoricul britanic – care provine dintr-o veche familie

de evrei sefarzi care cu secole în urmă au jucat un rol major în isto-ria Ierusalimului – trece în revistă două mii de ani de istorie. Oameni şi evenimente, dintre cele mai im-portante au făcut dintr-un loc apar-ent fără nimic spectaculos în sine, un centru al lumii. Lupte grele s-au dat pentru Ierusalim, mult sînge a curs pentru a stăpîni locurile, devenite în timp şi sfinte. Dar nu istoria în sine a Ierusalimului ne interesează acum ci doar un sim-plu capitol din carte. El se numeşte Primul Război Mondial, 1914-1916, iar primul subcapitol este Djemal Paşa: tiranul Ierusalimului. De ce considerăm important acest moment pentru Dosar-ul 1915 ? Pentru că Montefiore analizează în detaliu mecanismul terorii. Djemal, general otoman, brutal şi suspicios, încearcă să ţină în frîu aspiraţiile naţionaliste ale arabilor şi cele sioniste ale evreilor. Suntem într-un timp cînd intelectualitatea liberală din Imperiul Otoman, în virtutea speranţelor şi iluziilor cu care porniseră la luptă împotriva unui sistem corupt şi ineficient promovat de vechea autocraţie otomană este extrem de activă. Ceea ce s-a întîmplat cu inteligenţia armeană în zonele Armeniei turceşti sau la Constantinopol se petrece şi cu arabii şi cu evreii. Naţionalismul arab este greu de înfruntat şi înfrînt. Măsurile dure luate de Djemal Paşa, pe fondul eşecului campaniei sale militate din Egipt – cînd a vrut să forţeze Canalul Suez şi să meargă la Cairo, dar a fost respins de forţele britan-ice – produc victime. Notabilităţi arabe sunt spînzurate la Beirut, Damasc şi Ierusalim, cu scopul de a înfricoşa populaţia şi a tăia orice intenţie de revoltă. Nici sioniştii

evrei nu sunt scutiţi de ameninţări şi măsuri punitive. Şi mai zice Dje-mal Paşa, adresîndu-se liderilor evrei sionişti, că nu va tolera nici un fel de sabotaje sau dezordini:” Puteţi alege. Sunt pregătit să vă de-portez la fel cum s-a făcut cu arme-nii. Oricine pune mîna pe o singură portocală îl execut pe loc. Dar dacă vreţi a doua variantă, toată presa de la Viena şi Berlin trebuie să-şi ţină gura.” Djemal nu se juca, dincolo de portretul contradictoriu conturat de istoricul englez, Djemal Paşa a mai declarat şi este de reţinut for-mularea, care în fond, devoalează un mecanism bine pus la punct al terorii şi crimei deja utilizat de Ju-nii Turci împotriva armenilor: „N-am nici un pic de încredere în loi-alitatea voastră. Nu veneaţi voi aici să trăiţi pe pămîntul acesta sărac şi nenorocit, printre nişte arabi care vă urăsc de moarte, dacă n-aveaţi planuri de conspiraţie. Sioniştii nu sunt buni decît de spînzurătoare, dar eu am obosit să tot spînzur trădători. În loc de aceasta vă vom împrăştia în toate colţurile statului

14

turc.” Norocul arabilor şi al evreilor au fost britanicii. Armata britanică a obţinut succese remarcabile pe frontul din Palestina, Siria şi Irak, colonelul Law-rence a reuşit să conducă abil revolta arabă şi să înfrîngă trupele otomane care acţionau în Arabia, iar declaraţia lordului Balfour a statuat apoi dreptul evreilor de a-şi clădi un cămin, un heimat, o patrie, acolo unde voiau. Înfrîngerea trupelor otomane nu a dat posibili-tate administraţiei otomane să ducă la îndeplinire ceea ce le-a reuşit cu armenii. O conjunctură specială şi un concurs favorabil evreilor şi arabilor a făcut ca o nouă crimă impotriva umanităţii să nu aibă loc. Cel puţin atunci. Întreg capitolul Teroare şi moarte. Dje-mal ucigaşul din cartea istoricu-lui de la Cambridge este extrem de important. Citibil şi citabil, în contextul în care propaganda turcă negaţionistă de astăzi se bazează doar pe falsificarea istoriei şi deturnarea adevărului. Ce mai scrie Simon Sebagh Monteforie: ”În timp ce Djemal supraveghea acest Ierusalim haotic, colegul său vice-generalissimul Enver pierdea 80.000 de oameni în neghioaba sa ofensivă rusească. El şi Talaat au dat vina pe dezastrele provoate de ei, pe armenii creştini, care au fost sistemtic deportaţi şi ucişi. Un mi-lion au pierit în cadrul unei crime colective barbare, care va încuraja mai tîrziu pe Hitler să-şi dema-reze propriul Holocaust. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de armeni, citează istoricul britanic faimoasa telegramă a lui Hitler către armata germană gata să atace Polonia. Un amănunt de reţinut. Djemal Paşa - şi cităm iar pe Montefiore – „ar fi susţinut că el ar fi dezaprobat masacrul. Într-adevăr, a permis

refugiaţilor să se stabilească la Ierusalim, iar numărul armenilor de acolo s-a dublat pe perioada războiului.”Ce este de reţinut din analiza lui Montefiore şi portretul făcut lui Djemal Paşa. Că naţionalismul turc şi panturanismul care s-au în-jghebat şi crescut în sînul societăţii turceşti în anii războiului şi după eşecurile repetate de teatrele mili-tare de operaţii nu a fost doar îm-potriva creştinilor. Armeni, nesto-rieni, copţi sau asiro-caldeeni, ci şi antisemiţi. Se ştie şi se vorbeşte prea puţin de acest subiect. Relaţia specială dintre Turcia şi Israel în cadrul unei cooperări strategice re-gionale din ultimele decenii a făcut ca Israelul să tacă. De cînd cu de-gradarea relaţiilor dintre guvernul de la Ankara şi oficialităţile israe-liene s-a ajuns la acuze reciproce. Şi adevărul iese la iveală. Geno-cidul armean şi Holocaustul evrei-esc sunt legate indisolubil. Lem-kin, istoricul evreu polonez cel care inventează cuvîntul Genocid, a fost în sala de judecată din Berlin în timpul procesului lui Soghomon Tehlirian şi, mărturiseşte el, în

nişte memorii care încă nu au ajuns pînă la noi, dar din care a citat un istoric francez care s-a ocupat de impactul pe care Mein Kampf l-a avut şi are în Turcia, că atunci şi acolo i s-a aprins ideea de a con-damna crimele împo-triva umanităţii ca im-prescriptibile. Sunt încă multe-multe pagini de istorie, nici măcar foarte veche, care vor trebui re-analizate, dacă nu cum-va rescrise. Scoaterea la iveală a unui prim set de documente din arhiva secretă a Vaticanului – o bună iniţiativă a Sfîntu-lui Scaun - va da un nou

impuls cercetărilor. În plan politic, recunoaşterea de către statul Israel a genocidului armean – aşa cum au fost solidari cu această tragedie numeroşi evrei, de la Werfel la Wi-esel, şi de la Morgenthau la Zweig şi Hillsenrath – ar da un alt im-puls ezitărilor americane. Asuma-rea acestei tragedii de către statul turc modern de astăzi, care bate la uşa Uniunii Europene ar închide o pagină dramatică a trecutului.În episodul următor ne vom ocupa din nou despre debarcarea eşuată a aliaţilor la Gallipoli. Şi rolul nefast pe care acest simplu episod mili-tar va afecta destinul unei naţiuni. Scriam şi demonstram acum 15 ani, cu hărţi şi detalii de istorie militară publicate în serialul nostru din Ararat, cum acest moment de la Gallipoli a fost decisiv pentru drama care a urmat la doar cîteva luni ale anului de tristă amintire 1915.Se vor înplini curînd 100 de ani.Dosarul 1915 rămîne în continuare deschis.

Bedros HoraSaNGiaN

PORTRETUL UNUI UCIGAş: DjEMAL PAşA

AA

AR R

T11 - 12 / 2012

DOSAR1915Pe 24 aprilie, atunci cînd tinere-tul armean a manifestat în Piaţa Roma din Bucureşti s-au alăturat demersului nostru un grup de elevi ai Colegiului Naţional “George Coşbuc” însoţiţi de profesorul lor Iosif Mogoş. Dincolo de partici-parea la manifestaţie gestul lor a fost exprimat în cîteva idei pe care le transcriem mai jos cu titlul ge-neric...

De la genocid la eternitate

Comemorarea genocidu-lui armean este ceva ce ţine atît de naţiunea lor cît şi de istoria universală, afectîndu-ne pe toţi. Astfel, armenii şi români s-au strîns într-o manifestare a durerii şi reamintirii, care prin pancarte, marş, pliante şi sentimente atrage atenţia şi emoţionează.Mihalca Cosmina

Comemorarea genocidului armean este un eveniment de o mare importanţă pentru poporul armean, ei reunindu-se pentru a-şi aminti împreună de suferinţa trecută, pentru a fi solidari unul cu altul, pentru a depăşi trauma trecutului împreună şi pentru a aduce lumii la cunoştinţă o parte întunecată şi mult timp negată a istoriei moderne. Comemorarea din 2012 a fost desfăşurată în colaborare cu Biserica, televiziunea şi cu unităţi de învăţămînt, s-a militat cu pancarte şi s-au împărţit pliante. A fost un eveniment deosebit, emoţionant şi bine realizat.Drăghici Elena

Ca român am trăit clipa nemuririi sufletelor armenilor, cu durere şi respect. Cred că a fost un eveniment ce a trezit spiritual unui popor, ceva unic.Iosif Alexandru

Această comemorare a genocidului poporului armean m-a impresionat profund, gîndindu-mă că un popor atît de mic a reuşit să invoce prin propriul manifest devotamentul faţă de strămoşi şi respectul faţă de propria istorie.Carstenoiu Alexandru

Consider că această comemorare a genocidului armean a fost un eveniment bine pus la punct, care nu a făcut decît să apropie şi mai mult cele două popoare, român şi armean.Grigore Dan

În opinia mea, un genocid de o asemenea amploare ar trebui adus la cunoştinţă tuturor, deoarece suferinţa poporului armean nu se mai poate alina, ci doar putem fi alături de ei pentru a le recunoaşte pierderile.Dobre Răzvan

-

16

NOI şI REPUBLICA ARMEANă

Pierderea existenţei statale este o catastrofă pentru orice

naţiune. Aproape un mileniu am fost lipsiţi de acest scut vir-tual pentru existenţa suveranităţii colective, dobândind, pe cale de consecinţă, statutul de apatrizi, un stigmat, o boală grea. Exclu-derea socială n-avea să-i satisfacă îndeajuns pe inamicii noştri natu-rali, de aceea dregătorii Imperiu-lui Otoman aveau să pună la cale, repetat, pogromuri şi acţiuni geno-cidare menite să epureze teritori-ile noastre istorice. Bolnavă de înstrăinarea produsă de absenţa statului, subiect nu întotdeauna mut şi resemnat al opresiunilor, naţiunea armeană, izgonită de pe vatra sa tradiţională,– atâta cât avea să supravieţuiască genocidu-lui din 1915 – a cunoscut în primul pătrar al secolului XX, alături de milioane de desţăraţi ai războiului, odiseea căutării izbăvirii. Sfârşitul Marelui Război, cum au numit contemporanii prima conflagraţie mondială, a resuscitat speranţele în rezolvarea „chestiunii armene”, speranţe puse în Marile Puteri, ai căror aliaţi aveam să fim tot tim-pul războiului. Fie şi din acest motiv – acela că s-a aflat în tabăra învingătorilor, armenii sperau la beneficiul de dreptate şi justiţie, promisiunile Antantei pentru încheierea păcii.Speranţele chiar aveau să mijească cu douăzeci de luni mai devreme.

La începutul războiului, Take Ionescu, Tăkiţă Gură de Aur, avea să facă câteva premoniţii privind consecinţele conflagraţiei prin-tre care şi aceea că sfârşitul lui va aduce o serie de prăbuşiri de tronuri. Primul înghiontit pe to-boganul istoriei avea să fie cel ţarist. Revoluţia din Februarie din Rusia a însemnat, pentru armenii aflaţi sub ocupaţie ţaristă, o şansă de eliberare care nu trebuia ratată. Mulţi au sperat că ea, Revoluţia, care ţintea democratizarea Rus-iei cvasifeudale, va fi miracolul vindecării sufletului nostru colec-tiv, sfărâmat şi sfârtecat din nou prin ultimul genocid, cel mai crunt. Paradoxal, partidul care sprijinise mişcarea de resurecţie a Junilor turci, Partidul Daşnac, (Federaţia Revoluţionară Armeană), mem-bru al Internaţionalei Socialiste, partidul care ignorase faptul că naţionalismul turc, radicalizat de către noile autorităţi, va deveni ast-fel inamicul feroce al celorlaltor naţiuni, acestui partid, deci, îi va re-

veni responsabilitatea de a încerca vindecarea traumelor colective prin reinventarea statului armean. Naşterea şi dispariţia Republicii Armenia nu poate fi înţeleasă în afara izbucnirii, dar şi al eşecului Revoluţiei din februarie 1917 de la Petrograd. Mai exact spus, naşterea şi spulberarea speranţelor într-o Rusie democratică a modelat scurta istorie a independenţei Armeniei. (Aceeaşi condiţionare o întrezărim şi azi: mersul democratizării în Ru-sia, aliatul vital al independenţei Armeniei de azi, poate încuraja sau inhiba progresul democraţiei în Armenia.)Una dintre primele manifestări ale Revoluţiei din Februarie, proclamată urbi et orbi, avea să fie abolirea discriminărilor sociale, religioase şi naţionale. Ceea ce avea să urmeze în Transcaucazia e chiar povestea atât de scurtă şi cu un sfârşit nefericit al Republici Armene. Datele existenţei ei – în-tre 23 aprilie 1918 şi 2 aprilie 1921 – cuprind chiar răstimpul de care bolşevicii lui Lenin şi Troţki au avut nevoie pentru a „înroşi” harta fostului imperiu ţarist.Din păcate, nici noi, sub vechiul regim, ca şi conaţionalii noştri din RSS Armeană, n-am avut accesul la istoria reală a evenimentelor, iar denaturarea faptelor a fost comisă aidoma, aici şi acolo, de acelaşi regim. Totuşi, prin casele noastre părinteşti a stat pitită, cât s-a pu-

Noi şi rePuBLica armeaNă

-

11 - 12 / 2012A

AA

R RT

I S T O R I Etut, o istorie compusă la Bucureşti, la puţin timp după consumarea evenimentelor, cele două volume ale publicistului de la Universul – ziarul românesc cu cel mai mare tiraj din epocă –, Vartan Mes-tugean. Faţă de literatura istorică academică dedicată evenimentului – cum ar fi, de exemplu, cele patru volume însumând aproape 3000 de pagini scrise de profesorul ameri-can de origine armeană, Richard H. Hovanisian –, cartea romana-haiului e o încercare modestă, pe care însă o voi cita aici şi pentru a-i aduce un modest omagiu, dar şi pentru că ea, Istoria lui Mestugean, e scrisă imediat după consumarea evenimentelor, pulsând astfel de emoţia cronicarului. „După izbuc-nirea revoluţiei ruseşti în martie 1917, guvernul Kerenski văzând greutăţile guvenării unei provin-cii atât de depărtate şi de cosmo-polite ca Transcaucazia, dispuse crearea unei Administraţii aparte sub numele de Comitetul special al Transcaucaziei. În noiembrie, acelaşi an, bolşevicii, vrenind la putere, Transcaucazia refuză să recunoască autoritatea sovieticilor. Atunci se creă Comisariatul Tran-scaucaziei ca autoritatea supremă a ţinutului. Comisariatul acesta nu fiinţă decât două luni, căci în februarie 1918 se întruni la Tiflis Adunarea legislativă a Transcau-caziei (Seim), care primi demisia Comisariatului şi institui în locul acestuia un guvern provizoriu compus din mai mulţi miniştri. La 23 aprile, 1918, Transcaucazia se dezlipi de Rusia, declarându-se stat independent sub numele de Republica Democratică Federală a Transcaucaziei. Făceau parte din Federaţie armenii, georgienii şi tătarii din Azerbaigian, adică cele trei popoare principale ale Tran-scaucaziei având fiecare teritoriul său istoric. Seimul şi guvernul se compuneau din reprezentanţii partidelor politice ale celor trei

popoare în proporţie aproape egală. Dar Federaţia aceasta nu fu decât efemeră. Motivele dizolvării acestui stat unic Transcaucazia fură deosebirile de tendinţe po-litice şi aspiraţii dintre cele trei popoare. Încă din ziua retragerii trupelor ruseşti tătarii făceau pe faţă cauză comună cu turcii, iar georgienii, în urma unei înţelegeri cu germanii, păstrau neutralitatea. Numai armenii, rămaşi credincioşi cauzei Aliaţilor, duceau înainte lupta împotriva turcilor. Mai mult, tătarii, instigaţi de emisarii turci, ameninţau din spate armata armeană şi se dedau la jafuri şi omoruri prin satele armeneşti…” Cea mai mare perioadă din existenţa acestei republici avea să se consume în lupte armate, iar soarta armenilor, aşa cum ne informează Mestugean, avea să fie din nou vitregă. Pe de o parte trebuiau apăraţi locuitorii din spatele teatrului de operaţiuni, unde hălăduiau şi jefuiau bandele musulmane, pe de altă parte era nevoie urgentă de alcătuirea unei oşti capabile să înlocuiască cele patru corpuri de armată ruseşti re-trase de pe frontul turcesc. (Odiseea acestor lupte avea să nască pagini literare memorabile. Multă vreme însă ele aveau să fie cenzurate, aşa că epicul lor în registru eroic îşi va găsi doar circulaţie folclorică.) La începutul lui aprilie 1918, ar-mata armeană, în retragerea, făcu o ultimă încercare de a salva măcar teritoriul aflat sub Rusia ţaristă, drept care se întări în cetatea Kar-sului. Turcii masaseră aici 5 divizii de infanterie. Înainte de a începe lupta, generalul Nazarbekian pri-mi ordin de la guvernul transcau-cazian, dominat de georgieni, să

predea cetatea şi să se retragă pe linia de de capitulaţie bolşevică stabilită prin Tratatul de la Brest-Litovsk. Turcii continuară însă ofensiva şi, după ce ocupară oraşul Alexandropol, ameninţară Er-evanul, capitala Armeniei. La Sar-tarapat armenii făcură un ultim şi disperat efort pentru a opri puhoiul vrăjmaş. Astfel, turcii se vor re-semna să recunoască independenţa Armeniei. Şi un atare tratat avea să fie încheiat la Batumi, la 4 iunie 1918. (În treacăt fie spus, Batumi era atunci sub ocupaţia turcească. Şi încă ceva: în documentele de la CNSAS am găsit că Siruni, er-oul cărţii mele Siruni-odiseea unui proscris, încă supus turc, avea să fie consul al Armeniei la Ba-tumi! E de cercetat veridicitatea informaţiei…) În toată această perioadă, ceea ce se chema Repu-blica Democratică Federală a Tran-scaucaziei, se dovedi nevolnică; armenii erau angajaţi într-un război sângeros, în timp ce celele-lalte două entităţi care configurau Federaţia nu numai că nu aveau să sprijine eforturile partenerilor, dar, mai rău, vor conspira cu duşmanul; armenii aveau să poarte singuri aceste lupte, lupte care nu erau doar ale lor, ci şi ale Aliaţilor. Felonia georgienilor se exprimă căzând la pace cu germanii şi, profitând de ajutorul acestora, vor ocupa două provincii armeneşti, Ahalkalak şi Lori. În acelaşi timp, la Baku, cei peste 10.000 de armeni, soldaţi şi ofiţeri din fosta Armată ţaristă, aveau să fie împiedecaţi de către tătarii azeri, aliaţii turcilor, să facă joncţiunea cu armata lor naţională. (Federaţia, această ficţiune, dacă nu chiar o provocare împotriva naturii, avea s-o reînvie, mai târ-

-Ţ

18

ziu, Puterea bolşevică.) Oastea armeană de la Baku n-a capitulat, ci, unindu-se cu forţele britanice, avea să pună stăpânire pe oraş, ca şi pe instalaţiile petroliere afe-rente, lipsind un timp maşina de război germană de combustibil. După patru luni, armata turcă veni în ajutorul tătarilor şi îi obligă pe armeni ca, împreună cu resturile garnizoanei britanice campate aici pentru a asigura controlul Aliat, să treacă Marea Caspică în Persia. Răzbunarea musulmanilor avea să fie cumplită: zece mii de civili armeni, locuitori ai oraşului Baku, aveau să fie măcelăriţi. (Evocarea acestor episoade, ale unui război atipic, nu luminează doar tenebrele prin care au fost obligaţi armenii să supravieţuiască, dar reamintirea lor e necesară pentru a înţelege mo-tivele conflictelor care agresează şi azi pacea din regiune!) Lipsa unei linii cât de cât coe-rente a frontului face imposibil ca în câteva fraze să schiţezi tabloul războiului dus pentru independenţa Republicii. Urmărind traseul prin-cipal al frontului vom observa că, în retragerea lor, copleşiţi de forţe mult superioare, armenii, după ce părăsiră – aşa cum spuneam, la co-manda Tiflisului – poziţiile care le dădeau şanse reale de rezistenţă, oferiră turcilor, care ignorară tratatul, şansa să contine înaintarea pe două coloane spre Ararat şi Lori. Puhoiul turcesc era la doar 5 ki-lometri de Erevan. Lupte sângeroa-se, pe viaţă şi pe moarte, se dădură la Sartarapat, Karakilisa şi Baş Abaran. Înaintarea turcilor avea să fie oprită, iar invadatorii fură siliţi să recunoască independenţa Armeniei. La 28 mai 1918 se instală la Erevan primul guvern naţional al Republicii Armenia. Pe lângă izolarea geografică, sta-rea minuscului stat era îngreunată şi de mulţimea refugiaţilor care copleşiseră Erevanul; oraşul, în-floritoarea capitală de azi, număra

atunci aproximativ 30 de mii de locuitori.La Paris funcţionau două delegaţii armene. Una, a Republicii, condusă de Avedis Arahonian; alta, Delegaţia Naţională, prezidată de Bogos Nubar, care reprezenta in-teresele Armeniei turceşti. Ambele conlucrau în bună înţelegere la Conferinţa de Pace în vederea con-stituirii unei Armenii întregite care să cuprindă şi Cilicia. Speranţele lor era încurajate şi de faptul că preşedintele Congresului de pace, Georges Clemenceau, Tigrul, făcu un aspru rechizitoriu crimelor turceşti arătând, în concluzie, că Turcia, chiar dacă într-un moment critic al istoriei sale a intrat în mâinile unor oameni cruzi şi fără principii, nu poate fi exonerată de răspundere. La 28 ianuarie 1920, şefii guvernelor Franţei, Marii Britanii şi Italiei au recunoscut guvernul armean ca reprezentând statul armean. Însă mişcarea kemalistă – care se va bucura de sprijinul politic şi militar din partea bolşevicilor lui Lenin, dar şi al Franţei, la un moment dat – va bloca, în final, întemeierea statului armean în fruntariile prevăzute, iar armistiţiul semnat la 30 octombrie 1918 la Mudros, între Aliaţi şi Tur-cia înfrântă, aşteaptă şi astăzi să devină realitate.Între timp, în ţară, geniul organiza-toric armean fu pus în mişcare şi în scurtă vreme fură inventate toate instituţiile trebuincioase unei bune funcţionări statale. Parlamentul, format din 80 de deputaţi, dintre care 8 femei, trecu o serie de legi privind organizarea administrativă şi refacerea ţării, înlocui formele ruseşti cu unele tradiţionale, fură întemeiate şcoli militare şi cursuri de ofiţeri de stat-major, se înfiinţară şcoli de agricultură, cercetarea agricolă cunoscu primele baze de dezvoltare modernă, se înfiinţă Banca de Stat şi se tipări moneda naţională, se trecu la învăţământul

primar obligatoriu, Justiţia se puse pe baze democratice, o serie de orfelinate şi azile fură deschise, în sfârşit, guvernul trimise agenţi diplomatici în străinătate. Un ase-menea agent ajunse şi la Bucureşti. Dacă până atunci în arhivele diplo-matice române apar ştiri despre ar-meni din terţe surse, de acum vom avea şi corespondenţă directă între oficialităţile celor două state. Am găsit în afara multor documente privind starea armenilor din Im-periul Otoman, sau corespondenţa dintre Patriarhia Armeană din Con-stantinopole şi Legaţia românească de aici, privind viaţa bisericească armeană din România şi docu-mente privind recunoaşterea statu-lui armean de către Bucureşti. Ast-fel, Alexandr Hatisian, având titlul de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lângă Marile Pu-teri ale Antantei şi ale aliaţilor săi, va prezenta la 21 septembrie 1920 Ministerului Afacerilor Străine, ca unul dintre statele care au semnat la 10 august 1920 Tratatul de la Sèvres prin care era recunoscută independenţa Republicii Arme-nia, scrisoarea sa de acreditare. Recunoaşterea statului armean va dezlega, în sfârşit, reprezentarea Patriarhiei armene din Constanti-nopol la dioceza sa din România. Dacă într-un document secret din 1908, ministrul Afacerilor Străine îl informase pe şeful Legaţiei din Constantinopol că „asemenea misiuni (vizita periodică a unui arhimandrit armean din Constan-tinopol la „coloniile armeneşti din România”) nu se pot primi la noi în ţară o dată pentru totdeauna, sub nici un cuvânt, deoarece ele au produs întotdeauna neplăceri”, acum, în decembrie 1921, arhi-mandritul Husig Zohrabian, doc-tor în drept, va fi binevenit. Din aceeaşi arhivă aflăm că de aproape trei secole coloniile armeneşti din România nu aveau episcop, carenţă pe care viitoarea Lege a Cultelor o

NOI şI REPUBLICA ARMEANă

-Ţ

11 - 12 / 2012A

AA

R RT

I S T O R I Eva repara. Timp de douăzeci de ani Husig va fi Aracinort-ul de la Bucureşti pe scaunul episcopal in-stituit la 1401 de către Alexandru cel Bun. Se spunea despre el că-i plăcea, ca să potolească spiritele prea înfierbântate ale enoriaşilor săi care făceau politică militantă în curtea Bisericii, să-l citeze pe patriarhul de la Constantinopole, Hrimian Hairig. Acesta, întrebat de un enoriaş ce poate mânca în zi de post, i-ar fi răspuns: „Mâncaţi ce aveţi, numai nu vă mâncaţi între voi!” Un avertisment care-i plăcea şi Arhiepiscopului Mardighian să ni-l adreseze! Un alt document din aceeaşi arhivă, purtând data de 3 decembrie 1923, e adresat min-istrului liberal I.G. Duca. Legaţia română din Turcia, semnalând autorizaţia dată de guvernul so-vietic pentru repatrierea a 10.000 de refugiaţia armeni din Anatolia în Transcaucazia, face apoi un ta-blou veridic asupra stării naţiunii armene: „Soarta acestui nenorocit popor este în adevăr de plâns. Cârduri, cârduri părăsesc Anatolia unde nu mai au ce mânca, fiindcă nu mai găsesc de lucru, fără a şti unde să se ducă, nimeni nevoind a-i primi.” Greu de suportat noul lot de imigranţi cunoscând faptul că asupra Republicii se succedaseră câteva epidemii mortale pricinu-ite de foametea endemică, de frig şi lipsuri elementare de igienă. Din păcate, deşi vestea despre împrumutul internaţional de stat de 200 milioane de dolari, lansat de guvernul armean, un balon de oxigen necesar nu doar pornirii motoarelor unei economii incipi-ente, dar necesare urgent pentru procurarea de hrană, medica-mente şi combustibili, ajunsese şi la cunoştinţa Bucureştiului, ea nu avea să trezească nici un ecou; cine să împrumute un stat care era în pragul colapsului! Şi iată cum, la 5 mai 1922, Consulul general armean de la Bucureşti va aduce la

cunoştinţa autorităţilor române că sub presiunea inamicului, Armata Roşie, guvernul legal al Republicii Armenia s-a retras în Zanghezur, şi de acolo în Persia. …Această incursiune pe care ne-am permis-o azi, aici, vine să explice nu doar existenţa efemeră a tenta-tivei de a ne reinventa sub formă

statală, dar şi noua traumă pe care năruirea speranţelor o va produce sufletului colectiv armean. Eşecul din urmă cu nouăzeci de ani, a cărei consecinţă va fi bolşevizarea Tran-scaucaziei, implicit a Armeniei, va duce la fractura din diaspora. Ea provenea din felul în care fiecare armean se raporta la existenţa for-

Generalul tovmas Nazarbekian

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

AA

AR R

T

20

mei statale pe care i-o destinase puterea bolşevică, o federaţie în care fusese înghesuită cu de-a sila. Consecinţele suprimării independenţei Armeniei au fost dramatice, inclusiv în comunitatea din România. Asupra acestora am insistat în cartea noastră Numele şi umbra povestind pe larg atât tragedia grupului de patruzeci de tineri armeni care vedeau în uto-pia comunistă repararea frustrării lor de apatrizi, cât şi tragedia de care avea să aibă parte savantul româno-armean Siruni trădat în mâinile poliţiei politice sovietice de către armenii săi. Că aceste puneri în pagină n-au plăcut unora nu e de mirare; gândirea bolşevică parazitează încă mentalitatea colectivă. Spuneam la începutul expunerii noastre că pierderea existenţei statale e o catastrofă pentru o naţiune, ea îmbolnăveşte su-fletul colectiv. E momentul să ne întrebăm dacă nu cumva noi, arme-nii, victime ale unui pustiitor geno-cid, frustraţi de atâtea trădări, prin-tre care amnezia Marilor Puteri, care au ignorat dreptatea promisă, n-am ajuns să suferim de ceea ce putem numi sindromul Nemesis.

Prima dată el avea să se manifeste în anii douăzeci prin punerea în aplicare a condamnărilor la moarte în contumacie dictate de instanţele otomane împotriva principalilor responsabili ai genocidului, iar mai târziu, după căteva decenii de abandonare de către marile cance-larii a „chestiunii armene”, acest sindrom se va exhiba sub forma unor acte de forţă împotriva unor diplomaţi, acte care urmăreau asigurarea unei maxime expuneri publice pentru a anula amnezia de care suferea lumea civilizată. Trebuie să ne asumăm aceste acte comise împotriva unor diplomaţi a căror „vină” era că reprezentau statul turc, chiar dacă fără ele, probabil, chestiunea genocidului comis acum un secol ar fi fost ui-tat! (Avem drept mărturie opinia lui Hitler, autorul Holocaustului, care constata deja la 1940, că „nimeni nu-şi mai aminteşte de masacrarea în masă a populaţiei armene din Imperiul Otoman.”) Da, nu sun-tem în lumea de azi singurii care suferim de sindromul Nemesis!În sfârşit, nu putem omite aici uriaşa declanşare de energie populară din RSS Armeană din aprilie 1965, când au ieşit în stradă,

la Erevan, peste un milion de armeni, comemorând tragedia genocidului la trecerea unei jumătăţi de secol, sărbătorind însă şi ziua naşterii pri-mei republici armene! Optzeci de ani aveau să treacă până când Ar-menia avea să iasă de sub stăpânire străină. Niciodată nu este prea târ-ziu, se spune, ca Justiţia să facă dreptate. Vor urma şi alte reparaţii istorice?

Deşi asta e o altă temă, nu putem omite faptul că la armeni nici o sărbătoare nu e lipsită de um-bra unei mâhniri. În sfârşit, deşi forma statală pe care o evocăm azi a fost atât de scurtă, există o literatură istorică vastă de care noi, romanahaii, n-avem cunoştinţă. O absenţă care se cere reparată. Inu-til să precizez că în anii aceia des-tinul nostru ca naţiune putea lua o altă direcţie, una fericită. Dar aşa a fost să fie. De aceea suntem condamnaţi să ne întoarcem iar şi iar spre trecut, ca să găsim reme-dii fracturilor dintre cei dinăuntru şi cei dinafară, dintre Patrie şi Di-aspora. Ele trebuie să funcţioneze ca braţele aceluiaşi trup. Unul, cel din Armenia, străduindu-se să asigure prosperitatea, celălalt se-curitatea. Iar remediul sindromului moştenit e la Erevan. Ajungi acolo pe calea aerului, noaptea, după miezul ei. Când eşti condamnat la nesomn te vizitează toate fantome-le trecutului. Ieşit din transă desco-peri revărsatul zorilor pe un uriaş bener: Welcome home! Avem o ţară, avem o patrie tangibilă, căminul armenilor nu mai e un vis, e o realitate...

Vartan aracHeLiaNComunicare prezentată cu ocazia

zilei de 28 mai

alexandr Hatisian

NOI şI REPUBLICA ARMEANă

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

11 - 12 / 2012A

AA

R RT

COMENTARII Este cunoscută atitudinea autorităţilor turceşti faţă de con-sultarea arhivelor din Turcia pen-tru a fi identificate eventualele documente legate de organizarea şi făptuirea genocidului din Imperiul Otoman asupra populaţiei armene, în anii 1915-18. Atitudinea este una aparent binevoitoare, de in-vitare a celor interesaţi, dar poziţia

oficială care susţine că arhivele sunt deschise nu poate păcăli pe nimeni. Şi iată că WikiLeaks, spaima dosarelor secrete, confirmă ceea ce şi cel din urmă naiv putea bănui: autorităţile turceşti au epu-rat arhivele eliminând documen-tele referitoare la genocid.WikiLeaks revelă că un cadru uni-versitar turc i-ar fi destăinuit consu-lului general american din Istanbul despre un vast proiect pus la cale pentru a „purifica“ arhivele oto-mane de dosarele incomode pen-tru cei care neagă existenţa geno-cidului. În corespondenţa datată 12 iu-lie 2004 şi difuzată pe un site indiscret, profesorul Halil Berktay de la Universitatea Sabanci îi scria consulului David Arnett despre „eforturile considerabile făcute pentru a epura arhivele de toate documentele compromiţătoare asupra chestiunii armene“. Cele dintâi astfel de eforturi evocate de Berktay datează încă din 1918, cu puţin înainte de ocuparea Istanbu-lului de forţele aliate victorioase. Profesorul turc şi alţii înaintea sa, vrând să consulte minutele pro-ceselor desfăşurate la tribunalele militare turceşti în 1919, au con-statat dispariţia unor documente importante din arhivele otomane.În raportul adresat superiorilor săi

din SUA, Arnett scria: „Berktay presupune că o a doua operaţie de epurare a fost efectuată în momen-tul în care preşedintele Turgut Özal

anunţa unui grup de diplomaţi şi de generali în retragere conduşi de fostul ambasador la Londra şi la NATO, Muharrem Nuri Birgi, intenţia sa de a deschide arhive-le. Berktay afirmă că în perioada în care el consulta arhivele Nuri Birgi se întâlnea în mod regulat cu un amic comun căruia i se confe-sase fără ocol privitor la armeni: Au fost cu adevărat masacre“. La rândul său, Tony Greenwood, di-rectorul Institutului american de cercetări din Turcia, citat de Arnett, ar fi afirmat că în aceeaşi epocă, pe când el frecventa arhivele, un grup de ofiţeri în retragere beneficiau de acces privilegiat la documente şi lucrau de luni de zile asupra lor. Conform aceluiaşi raport, un alt universitar turc spunea că procesul de clasificare a arhivelor avea ca scop „purificarea“ de elementele compromiţătoare pentru turci.Când se ştie că arhivele sunt prea puţin elocvente din cauza d e t u r n ă r i l o r făcute de statele r ă spunză toa re pentru ele, ne putem întreba ce ar putea încă tăinui cele din

Turcia ca documente edificatoare privind genocidul comis asupra ar-menilor. Autorii otomani ai geno-cidului s-au străduit să limiteze pe

cât posibil în arhive referinţele la crima lor în timpul executării ei, iar moştenitorii acestora au depus toată râvna ca să facă dispărute acele rare documente rămase. Nu e de mirare că autorităţile turceşti actuale se arată atât de zeloase să deschidă arhivele oto-mane cercetătorilor şi universi-tarilor străini, inclusiv armeni, şi că solicită chiar înfiinţarea unei comisii mixte de istorici turci şi ar-meni cu misiunea de a le consulta şi în final… de a stabili inexistenţa genocidului, din lipsa unor probe concrete în acele arhive.

După „Nouvelles d’arménie“

WikiLeaks confirmă epurarea arhivelor turceşti

-c

AA

AR R

T

22

LAUREAţII GALEI „VIAţA MEDICALă” 2012 “PANA DE AUR” PENTRU jURNALISTA MADELEINE KARACAşIAN

Evenimentul culminant al celei de-a patra ediţii a Galei „Viaţa medicală”, a constat în decerna-rea premiilor de excelenţă. În premieră, Trofeul de cristal cu lauri „Opera omnia” a fost acordat dlui acad. Constantin Popa, „pen-tru întreaga activitate medicală, de cercetare ştiinţifică, publicistică şi editorială, de edificare a Institutu-lui Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare”. Dlor prof. dr. Emanoil Ceauşu, prof. dr. Mircea Covic şi prof. dr. Florin Mihălţan le-a fost înmânat Trofeul de cristal, ”pentru competenţă şi devotament în îngrijirea bolnavilor, promova-rea cercetării ştiinţifice, colabo-rarea publicistică de excepţie” la «Viaţa medicală»”, iar dnii prof. dr. Jean Askenasy, prof. dr. Dan Dermengiu, prof. dr. Horia Tra-ian Dumitriu, dr. Mircea Dumitru şi dnele dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu şi as. med. princ. Lucreţia Titircă au primit, de ase-menea, Trofeul de cristal, „pen-tru competenţă şi devotament în îngrijirea bolnavilor, promova-rea cercetării ştiinţifice, publicarea unor lucrări de referinţă la Editura “Viaţa Medicală Românească”Premiu! „Pana de aur” a fost conferit dnilor conf. dr. Corneliu Zeana, dr. Constantin Bogdan si dnelor dr. Maria Dragotă, dr. Ralu-ca Bulea, Madeleine Karacaşian, Anca Florea.Familia de medici-pictori Elena şi Dan Paulian a primit premiul „Dr. Georges Dumitresco”.

„Viaţa medicală”Nr. 22/1 iunie 2012

Dr. Mihail Mihailide – director general al săptămânalului „Viaţa medicală” din Bucureşti

Laudatio (cu prilejul decernării premiului „Pana de aur” şi a Diplomei de Excelenţă jurnalistei Madeleine Karacaşian)

„Aproape şase decenii de viaţă dedicată activităţii jurnalistice, un număr important de ani în presa armeană din ţară, din Armenia, patru ani de colaborare permanentă la emisiuni culturale ale Radiodi-fuziunii Române, peste două de-cenii de colaborare la publicaţia „Diplomat Club”, paisprezece ani de colaborare neîntreruptă la săptămânalul „Viaţa medicală”, peste patru decenii de colaborări în presa românească, cu deo-sebire în publicaţii culturale, membră a Asociaţiei Ziariştilor Liberi Profesionişti, membră a Uniunii Scriitorilor din România; treisprezece titluri de volume traduse din limba armeană, unsp-rezece titluri de literatură traduse din limba franceză, o mulţime de binemeritate distincţii şi diplome; acesta este comprimat la maxim, aş fi putut continua cu o recentă distincţie – la maxim a CV-ului profesional al doamnei Madeleine Karacaşian, prestigioasa noastră colaboratoare, un exemplu de jurnalist informat, exigentă în tratarea informaţiilor, talentată, deţinătoare a rubricii „Medalion”, consacrată marilor figuri ale cine-matografiei mondiale. O invităm pe scenă”.

Madeleine Karacaşian:

Stimată asistenţă, Domnule Direc-tor General Dr. Mihail Mihailide,

Este absolut copleşitor şi emoţionant să păşeşti pe acest podi-um în urma unor mari personalităţi ale vieţii medicale româneşti.Aş dori să vă mulţumesc pen-tru faptul că, prima dată, am fost onorată în urmă cu paisprezece ani, când D-l Dr. Mihail Mihailide m-a invitat să colaborez la publicaţia, pe care o conduce cu competenţă, împreună cu un colectiv minunat. În continuare, am fost onorată să rămân colaboratoare vreme de paisprezece ani, iar astăzi este cea de-a treia mare onoare, pentru a fi răsplătită cu acest premiu minu-nat.Aş vrea să vă mai spun că legătura

Laureaţii Galei „Viaţa medicală” 2012 “Pana de aur” pentru jurnalista madeleine Karacaşian

-c

AA

AR R

T11 - 12 / 2012

P R E M I Imea cu viaţa medicală nu se rezumă numai la articolele pe care le-am scris la pagina de cultură a acestei publicaţii, una dintre puţinele publicaţii de specialitate din România care are întotdeauna cel puţin o pagină de cultură, dar revin la legătura mea cu viaţa medicală românească, în general, prin intermediul profesiei de jur-nalist, am venit în contact cu nume ilustre ale medicinei româneşti. Vă rog să mă scuzaţi dacă voi începe cu regretata Ana Aslan, care era tot de origine armeană, cu regre-tatul prof. dr. Krikor Pambuccian şi prof. dr. Ervant Seropian, iar mai târziu, cu d-l acad. Constantin Popa, cu d-l prof. dr. Ioan Pop De Popa, d-l prof. dr. Irinel Popescu, d-l prof. dr. Mircea Penescu, dl. prof. dr. Andrei Firică şi mulţi alţii, pe care i-am cunoscut cu prilejul unor interviuri sau reportaje făcute în domeniul medicinei.

Mulţumesc, încă odată, pentru această onoare, pentru că ea vine în urma câtorva recunoaşteri pe care le-am avut şi în Armenia, în ultimul an – o medalie „William Saroyan”, primită de la Ministerul Diasporei şi, foarte recent, luna trecută, când am fost primită în Uniunea Scriitorilor din Armenia.

Dacă l-aş parafraza pe Charles Aznavour care a declarat că este ”100% armean şi 100% francez”, aş putea să spun şi eu că sunt ”100% armeancă şi 100% româncă” !

Vă mulţumesc!

După ce a mulţumit pentru pre-miul acordat, pentru activitatea sa editorială, Ragip Zarakolu a spus:Este păcat că în ţara mea, în ultimii zece ani s-a creeat o piaţă pentru negaţionism. Generaţiile vechi cu-nosc ce s-a petrecut; dar caută să dea totul uitării. Iar generaţiile ti-nere s-au convins ca e minciună. În timp ce Coranul proclama :,,Nu minţii împotriva adevărului” .Se apropie centenarul genocidului armean. Turcia se confruntă cu o obligaţie inevitabilă.Recunoaşterea şi actul de a cere iertare pentru genocidul din1915, adevenit o condiţie obligatorie pe calea democratizării Turciei.Mijlocul de a justifica această condiţie este ca în loc de a mani-festa nemulţumire faţă de copiii din diaspora a celor care au pierit în Anatolia, printr-o strategie negaţionistă agresivă, ducând la mobilizarea Europei, să fie recunoscută realitatea şi să se ceară iertare fără întârziere.Recunoaşterea, iertarea şi despăgubirile niciodată nu vor putea să aducă înapoi pe cei plecaţi. Dar noi aşa vom putea regăsi umanitatea noastră. Trebuie să-i plângem împreună pe morţii noştri. De o sută de ani, sufletele morţilor rămaşi neîngropaţi, poate se vor linişti un pic.Aceasta, totodată, este o datorie de conştiinţă faţă de copii şi nepoţii născuţi din căsătoriile ce au avut loc de voie sau de nevoie. Astfel se va termina ruşinea de a ignora sau

a ascunde ramurile armeneşti din arborii genealogici.Şi ca încheiere voi repeta cuvintele scriitorului grec din Anatolia, Ilias Venezisi: “Avem o vorbă pentru locuitorii de pe malul răsăritean al Egeeii. Dacă ne cereţi să uităm le-gendele şi martirii noştri, nu putem. Dar putem reuşi altceva, onorabil: să nu vă purtăm ranchiună.Fără a renega istoria, abia aşa putem asigura frăţietatea. Pe o parte a balanţei să punem suferinţa noastră, povara anilor îndelungaţi, plânsul şi desţărarea. Iar pe cealaltă parte a balanţei, iubirea noastră de pace, de a nu face popoarele să se războiască, conştiinţa de distrugere reciprocă…”.

aGoS, Nr.842.

Preşedintele Serge Sargsian i-a conferit Medalia Prezidenţială publicistului, editorului şi apărătorului drepturilor omului RAGIP ZARAKOLU

-R

AA

AR R

T

24

DRUMUL MODEI: DIALOG PESTE GRANIţE

Drumul modei: dialog peste graniţe (Fashion Road: Dialogue Across Borders) este un proiect interclus-ter EUNIC, derulat în perioada 2010–2012, care are drept scop promovarea dialogului intercul-tural şi a colaborării internaţionale prin intermediul modei, coordonat pe plan local de Institutul Cultural Român. Este un proiect organizat sub egida EUNIC (European Un-ion National Institutes for Culture) de British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danezşi Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Armenian Fashion Council. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cultura (2007-2013)”.Proiectul doreşte să surprindă maniera în care tinerii creatori de modă din Armenia, Cehia, Dane-marca, Germania, Marea Bri-tanie şi România includ motive şi elemente specifice identităţii naţionale în creaţiile lor vestimen-tare, vizând, totodată, şi stabilirea unor relaţii culturale între Armenia şi celelalte ţări implicate în proiect (membre ale Uniunii Europene).La începutul lunii mai, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale, în cadrul cărora zece creatori de modă (cinci europeni şi cinci armeni) au avut prilejul să se cunoască şi să

lucreze împreună, să par-

ticipe la seminarii cu profesionişti din domeniu şi la rezidenţă de lu-cru în Armenia. La finalul acestor activităţi, fiecare designer armean a format o echipă cu un designer european, în vederea colaborării la crearea şi producerea a patru ţinute complete pentru colecţia generală a proiectului. Echipele de creaţie astfel constituite sunt următoarele: Aram Nikolyan (Ar-menia) – Andra Cliţan (România), Christine Avetisyan (Armenia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Gean-nine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca). La vernisajul de joi 7 iunie din holul Bibliotecii Naţionale a României a participat şi Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasador al Repub-licii Armenia care a spus:

“Doamnelor şi domnilor,

Dragi prieteni

Mai întâi doresc să mulţumesc In-stitutului Cultural Român şi Bibli-otecii Naţionale pentru găzduirea acestei expoziţii ce îşi va continua călătoria în alte patru ţări: Germa-nia, Danemarca, Marea Britanie şi Cehia. Cred că expoziţia itinerantă europeană Drumul modei: dialog peste graniţe porneşte din locul cel mai potrivit: atât din perspectivă geografică, cât şi istorică România este poarta de sud-est a Europei şi, în acelaşi timp, în spaţiul european este cea mai apropiată de noi, ar-menii.Civilizaţiile română şi armeană contemporane s-au alimentat din aceleaşi izvoare şi s-au format în acelaşi areal: mă refer în spe-cial la perioada bizantină şi la

Drumul modei: dialog peste graniţe

-R

AA

AR R

T

M O D A

11 - 12 / 2012

următoarele, iar începând deja din secolele 11-12 grupuri mari de armeni s-au stabilit pe teritoriile româneşti, contribuind la clădirea şi dezvoltarea acestei frumoase ţări. Istoria ne oferă mărturii fasci-nante despre aceasta, dar şi prezen-tul, când la Iaşi, Suceava, Botoşani, Roman, Galaţi, Constanţa, Focşani, Bucureşti, sau în Transilvania,la Gherla– care în trecut se numea Armenopolis –, Dumbrăveni, Ghe-orgheni, Frumoasa şi în alte locuri vedem urmele prezenţei seculare a armenilor, precum şi instituţii re-ligiose şi laice ce funcţionează şi astăzi.Aceste mărturii nu aparţin numai trecutului, ci ele ne determină şi prezentul. Valorile comune des-chid porţile şi minţile. Vizitaţi mănăstirile şi bisericile armeneşti din Suceava, intraţi în Muzeul Armean din Bucureşti, mergeţi să admiraţi minunatele biserici şi clădiri armeneşti de la Gherla şi Dumbrăveni, Muzeul Armean din Transilvania şi convingeţi-vă de felul în care s-au întrepătruns armenescul şi românescul şi vedeţi ce valoare s-a obţinut din această contopire. Ascultaţi improvizaţiile pianistului de jazz Harry Tavi-tian, în care se amestecă melodiile armeneşti şi româneşti, citiţi ro-manul Cartea şoaptelor al lui Varu-jan Vosganian, care povesteşte de-spre frământările secolului 20, în care popoarele noastre au împărţit amărăciunile şi bucuriile. Vă veţi convinge încă o dată de puterea magică a cuvântului, a artei şi a culturii.Cred că trebuie să le povestim neîncetat despre aceste lucruri generaţiilor tinere, să le invităm să ia contact şi să se familiarizeze cu aceste valori, să cunoască trecu-tul şi patrimoniul nostru comun, pentru a merge înainte împreună, pentru a construi împreună casa noastră comună europeană.Anul trecut am semnat cu România

un Program de cooperare în dome-niile culturii, educaţiei şi ştiinţei pe perioada 2011-2015 ce prevede numeroase iniţiative şi manifestări dintre cele mai diverse. În acest an am început să elaborăm un pro-gram concret de manifestări dedi-cate patrimoniului cultural comun, program pe care îl vom realiza în-cepând cu anul viitor.În acest sens, expoziţia Drumul modei: dialog peste graniţe are loc la timpul potrivit. Aşadar, acest Proiect merită toată lauda şi încurajarea. Îi felicit din toată inima pe organizatorii Proiectului şi pe participanţi, artişti, designeri, urându-le cât mai multe succese.Cred că, în afară de reprezentarea modei din Armenia, aceasta este şi una din cele mai bune ocazii de ai prezenta pe tinerii creatori armeni în faţa omologilor lor europeni pentru a lua contact, a se cunoaşte şi a-şi îmbogăţi reciproc bagajul creativ, a-şi lărgi orizontul artistic.

Încă o dată vă doresc succes tu-turor.

Vă mulţumesc !”

Din Armenia a fost prezent Aram Nikolyan care a lucrat împreună cu Andra Cliţan din România

creaţie de aram Nicolyan

creaţie de Lusine Kostanyan

-

26

A devenit deja o tradiţie la Constanţa ca de 1 Iunie să-i sărbătorim pe copiii noştri. Şi ne place să credem că am reuşit şi de această dată. Reţeta noastră a fost foarte simplă: un loc de joaca bine dotat cu jocuri si jucării pen-tru toate vârstele şi 25 de copii gălăgioşi, dornici să se joace şi să se bucure de această zi.Desigur, la buna dispoziţie a copi-ilor au contribuit şi un clovn, un magician, o fântână de ciocolată, un concurs de karaoke, altul de spart baloane, precum şi alte sur-prize din partea organizatorilor.Cele trei ore au trecut aproape fără să simţim, mai ales că şi noi, cei mari, ne-am lasat antrenaţi de ve-selia şi inocenţa lor. La final, odată cu poza de grup şi cu tăierea tor-tului, ne-am promis unii altora, că anul care vine, distracţia va fi şi mai mare. Rămâne acum în sarci-na noastra, a adulţilor, să onorăm aceasta promisiune.Ne place să credem că mica noastră investiţie în amintirile ce-lor mici, prin simpla prezenţă la un astfel de eveniment armenesc, va fi rememorată peste ani, copiilor de mâine…

Sergiu şi iris SARCHIZIAN

În perioada 27 mai – 5 iunie cîntăreaţa Susanna Petrosyan (vezi interviul din Ararat nr. 15-16/2011) din Armenia a par-ticipat la Bucureşti la o serie de manifestări culturale în mijlocul comunităţii armene din Bucureşti.Într-o scurtă declaraţie, oferită revistei noastre, ea ne-a spus im-presiile ei după această vizită în România:

“Cele opt zile petrecute în Bucureşti au fost foarte intere-sante, am întîlnit oameni primitori şi calzi. Prima întîlnire cu armenii din comunitate a fost memorabilă. Am participat şi am cîntat la o acţiune prilejuită de Ziua Repu-blicii (28 mai) într-un spaţiu

extraordinar care, am înţeles, a aparţinut unui armean ( nota red. Hanul lui Manuc) Am simţit cum oamenilor le era dor de patrie şi tot ceea ce reprezintă Armenia şi m-am bucurat că am putut să le trans-mit prin cîntecele mele o parte din spiritul armenesc.

Următoarea întîlnire a avut loc într-un club de jazz ( Passage Club) unde am fost acompaniată de fraţii Garbis şi Capriel Dedeian. La concert veniseră foarte mulţi armeni dar şi români. Atmosfera creată a fost una tipică de jazz iar publicul a fost foarte entuziasmat şi activ. Unii au fredonat cîteva din piesele cîntate de mine în special cele armeneşti.

Susanna Petrosyan, impresii după concertele de la Bucureşti

1 iuNie La coNStaNţa

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanţa). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis ŞAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T11 - 12 / 2012

REDACŢIA ARARAT

Mulţumesc celor doi profesionişti care m-au acompaniat alături de ceilalţi membri ai formaţiei, saxo-fonistul Garbis şi chitaristul Capri-el Dedeian care au contribuit la reuşita acestui spectacol.

Ultima mea întîlnire cu tinerii armeni am avut-o la Centrul Cul-tural Armean – La Armeni unde s-a organizat o seara de karaoke eu fiind în juriu. Fiecare concurent a încercat să impresioneze juriul cu glasul lui, atitudine sau dans. Au fost aleşi 3 cîştigători fiecare fi-ind premiat. Acesta a fost ultimul eveniment unde am şi cîntat, după

care m-am întors în Armenia. Am multe amintiri frumoase din Ro-mania şi poate că într-o zi mă voi reîntoarce să încînt din nou comu-nitatea armeană.Acum sunt foarte prinsă în repetiţii deoarece în curînd voi pleca în Japonia unde voi susţine mai multe concerte.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit zile de neuitat în România şi nu în ultimul rînd Uniunii Arme-nilor care mi-a facilitat acest scurt turneu.”

A.

coperta 1-4 creaţii de Kristine avetisyan