ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTIFACULTATEA DE ECONOMIE

Arta si comunicare in societatea informationala

Student : David Georgiana Grupa : 1401

Cuprins:

1. Introducere in lumea artei2. Misiunea artei3. Arta si industria cinematografica4. Literatura ca arta5. Educatia artistica

Arta si comunicare in societatea informationala

1. Introducere in lumea artei Domeniul artei este atat de vast, incat inclinam sa credem ca doar o abordare personala, poate sa fie interesanta, mai ales in cazul dimensiunilor propuse pentru un articol.Pentru inceput, sa stim definitia pe care o ofera DEX, despre arta ca forma de manifestare profound umana, care are scopul de a produce valori estetice. Iata definitia DEX (editia a II –a, 1996): ARTA, arte, S.F. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea de valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific. Altfel spus, creatorul se exprima prin mijloace specifice si produce valori estetice.Arta este capabila sa comunice sentimente si mai ales emotii pe langa sens sau valoare estetica. Emotia este de fapt rezultatul fundamental al receptarii operei artistice.Opera transmite sentimente si emotii, comunica un mesaj, iar artistul codeaza in opera sa un “ceva” pe care il transmite publicului prin diverse mijloace de exprimare cu character specific. Adica insiruie semen pe care le ordoneaza in structuri, iar structurile devin mesaje ale unui limbaj specific, pe care “privitorul” le “simte”, uneori chiar le intelege. Pentru a defini mai bine legatura dintre arta si comunicare, incercam sa definim formele de comunicare. Oricat de diverse ar fii acestea, care se impart in doua categorii: comunicarea de tip artistic si comunicarea de tip stiintific. Din prima categorie fac parte informatiile exacte, in care emitatorul si receptorul sunt in posesia unui mesaj identic, mesajul emis fiind acelasi cu mesajul receptat, indifferent de numarul de mesaje si de timpul in care se vor emite sau , sau au fost emise. In cazul comunicarii artistice, emitatorul si receptorul au un mesaj comun, format din continutul denotative al acestuia, dar mai au si un alt tip de continut, cel conotativ, continut care semnifica mai mult sau mai putin pentru fiecare dintre receptori.Diferenta dintre cele doua tipuri de comunicare consta in aparitia sensului estetic, dat de continutul conotativ al mesajului de tip artistic. Acest tip de comunicare nu se deosebeste de comunicare de tip stiintific decat prin structura mesajului. În prezent, comunicarea, informatiile reprezinta principala dimensiune a existentei fiecaruia dintre noi, devenind atât de prezenta, încât nici macar nu mai este perceputa ca activitate distincta.Haideti sa ne imaginam urmatoarea situatie:“Este dimineata. X se trezeste si ia micul dejun. În acest timp radioul este deschis si asculta o emisiune de stiri. Terminând micul dejun, X se îndreapta spre serviciu. În drum se întâlneste cu un vecin, pe care îl saluta. În autobuzul care-l duce la serviciu, X asculta o noua emisiune de radio care comunica stirile zilei, ora exacta si informatii meteo. Ajuns la serviciu, intra în comunicare cu colegii de lucru cu privire la proiectul în care este implicata firma în care lucreaza. Seful sau îl cheama si îi comunica noile instructiuni pe care el, în calitatea sa de sef de proiect, trebuie sa le discute cu echipa pe care o conduce. Întreaga zi si-o desfasoara astfel, cu exceptia pauzei de prânz când citeste ziarul si schimba câteva cuvinte cu chelnerul care îi aduce mâncarea. Odata încheiat programul de

lucru, X se întoarce acasa si pe drum mediteaza asupra reusitei proiectului la care lucreaza si a consecintelor acestuia asupra carierei sale. Ajuns acasa, urmareste stirile si un film documentar despre clima tropicala, încheindu-si astfel ziua.”Facând o analiza a cazului prezentat, observam ca personajul nostru, cu care probabil multi dintre noi se identifica, desfasoara o multitudine de activitati cu specific de comunicare, fara a-si fi propus în mod intentionat acest lucru. Sesizam, în acelasi timp, ca exista o multitudine de situatii de comunicare, extrem de diferite si de variate, precum si faptul ca activitatea de comunicare detine ponderea cea mai ridicata în cadrul activitatilor pe care le desfasoara în mod curent un individ.Situatiile descrise mai sus pun în evidenta în acelasi timp si caracterul polisemantic al cuvântului comunicare Codificarea mesajului se foloseste de semne care au semnificatie, dar aceasta este de fiecare data aceeasi. Este vorba de semen ce se inscriu intr-un sistem de referinta exact, masurabil si standardizabil, unanim recunoscut in final: de exemplu sistemul metric.Cu toate ca semnele folosite pentru codarea mesajului sunt aceleasi, asezarea sau, altfel spus, structurarea lor intr-un mesaj artistic, este una particulara si specifica unei viziuni persoanale a celui care creeaza mesajul si acest tip de structura este intotdeauna irepetabil. Si in cazul comunicarii artistice, mesajul ajunge intreg la audienta, dar niciodata identic prin efectul sau, pentru fiecare dintre indivizii care compun audienta. Acest lucru este foarte simplu de explicat deaca definim mesajele din cele doua categorii ca fiind, in cazul comunicarii stiintifice, mesaje denotative, iar pe cele din cazul comunicarii artistice, connotative. Primele transmit informatii exacte , repetabile, de fiecare data cu rezultate egale, iar cele din a doua categorie transmit informatii complexe, interpretabile si cu rezultate diferite. Ambele moduri de comunicare sunt rezultatul unui process de creatie, care se imparte in patru etape:

1. concept2. cuvant3. imagine4. media

Exista o multime de definitii pentru termenul de “ concept”, toate incercand sa cuprinda cat mai mult din sensul pe care il atribuim cuvantului. Am ales, pentru a ilustra legatura dintre arta si comunicare, o definitie clara si concisa, pe care o gasim in lucrarea lui Bill Backer “ The Care and Feeding of Ideas” (New York: Times Book/Random House, 1993). Acesta defineste conceptual ca fiind un raspuns abstract la o necessitate din lumea reala. Conceptul este o idée susceptibila de executie, executia desemnand demersul prin care conceptul este reformulat intr-un limbaj accesibil publicului, format din cuvinte, simboluri, sunete, culori, forme sau oricare dintre combinatiile posibile de semen, in asa fel incat aceasta reformulare sa induca o dorinta anume, de cele mai multe ori abstracta.Pologia comunicarii in masa statuteaza o ipoteza fundamentala, si anume faptul ca tot ceea ce este banal si la indemana sfarseste prin a enerva audienta sau/si de a crea o stare de iritare si discomfort, mai ales ca bananul inseamna si repetarea unor raspunsuri dinainte stiute. Audienta se simte frustrate pentru ca asteptarile ii sunt inselate.Nemultumirea vine tocmai din lipsa de emotie, din lipsa de sentiment, din banalul solutiei. Audienta asteapta ineditul, acel ceva pe care ea insasi nu este capabila sa-l ofere in viata de zi cu zi.Audienta asteapta o experianta deosebita.

Rolul fundamental al conceptului il joaca executia, punerea in opera a conceptului, codificarea acestuia intr-un limbaj care poate fi transmis de media.

2. Misiunea artei

Apectul cunoasterii umane, indifferent de domeniul artistic de aplicatie: literature, arte plastice, muzica, arte ale spectacolului de teatru si film, se manifesta simultan prin doua polaritati: cunoasterea de sine, prin explorarea si dezvaluirea eului creator si relevarea aspectelor exterioare , trecute, prezente si adeseori viitoare. “Misiunea artei nu este aceea de a copia natura, ci de a o exprima” scrie Balzac in

nuvela “Pere Goriot” A copia inseamna insusirea, cunoasterea unor tehnici proprii fiecarei specii de arta. Este o cunoastere mimetica in care cele doua polaritati nu exploreaza, ci, inchise intr-un model, pot cel mult sa concureze la realizarea unui optim artizanal, epigonic, de antrenament.Cunoasterea isi extinde aripile de la trecut, in prezent si spre viitor. Se dezveleste eul creator spre a se cunoaste pe sine si spre a fi cunoscut, se ating esentele cunoasterii, realul se imbina cu metafizicul, fara riscul de a vedea esentialul pierdut in labirintul imaginatiei. Cunoaşterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. Poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. Esenţa cunoasterii constă în reproducerea în interiorul subiectivitaţii a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor.Fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii si strategii evaluante si utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu.Este cunoscut ca aparatul matematic utilizat in constructia modelelor teoretice actuale ale fizicii este atat de compex logic demonstrant si interpretant, incat nu foarte multi oamenii il pot invata, intelege corect si aplica creativ la nivel superior. Deasemeni pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent,

multa experienta si o profunda competenta creativa si critic evaluanta, compact definita ca 'inventivitate artistica'. Dar si pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii si transpune in trairi personale emotive si conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume 'bun gust autentic'. O conceptie stiintifica clasica corespunde unei viziuni artistice obiective. Galileo Galilei comenta “Infernul” lui Dante, ilustrand principiile lui Euclid si Arhimede pe care le intalnea acolo. La fel,epocii revolutiei tehnologice si teoriilor structurale ii corespunde distrugerea viziunii obiectelor si continuturilor in arta figurativa , mai ales in pictura. Francastel a remarcat, inca din 1950, ca arta contemporana nu mai datoreaza formele si spatiile sale doar reactiilor umane si perceptiilor naturale ale artistului, ci si cunostintelor sale de tehnica.

3. Arta si industria cinematografica

Desprins de artele figurative, dar folosindu-le invatatura, de muzica, dar exploatand capacitatea acesteia de a crea atmosfera, de teatru, dar prelucrandu-I dialogul si actorul,

.bazat pe cercetarea si descoperirile vizionare, la sfarsitul secolului al XIX-lea apare noul mod de exprimare artistica-filmul. Cuvantul englezesc FILM provine tot din tehnica, din sigla italiana Fabrica Italiano Lamina Milano, care in 1920 a produs primele emulsii cinematografice. Arta este cea mai legata de tehnica, seduce si astazi, cautand noi si noi modalitati de innoire, chiar daca in detrimental cinematografului de arta, diminuat de prelevarea functiei de entertainment si a excesului de commercial.Reproducere a unei inregistrari mecanice pentru inceput, filmul isi scrie estetica si ajunge sa fie recunoscut pentru virtutile sale si pentru capacitatea de a induce ganduri,sentimente

cu ajutorul succesiunii cadrelor.

Apare si “Manifestul celei de-a saptea arte” al lui Ricciodo Conudo. Aparatul de filmat se mista din ce in ce mai usor, actiunea se complica, apar noi artisti, noi profesii sau sunt adaptate noului limbaj artistic profesorii mai vechi.In 1927, filmul, pana atunci mut, incepe sa vorbeasca. Apare sonorul. O descoperire tehnica ce el apropie si mai mult de realitate.Rezultatul: un progress-spectatorul aude ce spune actorul si un regres trecator, dar regres, aparatul nu se mai poate misca. El ramane in “fotoliul de orchestra”, asa cum consemneaza Sadoul in “Istoria cinematografului”. Arta şi industria cinematografică în vorbirea curentă sunt cunoscute sub denumirea de cinematografie. La rândul ei industria cinematografică se împarte în două sectoare distincte: producţia de film şi difuzarea lor în săli de cinematograf sau televiziuni, casete video, DVD-uri sau descărcându-l de pe internet (vizionare on demand).Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numeşte cinefil, iar valoarea filmului este stabilită de criticul de film, cu ocazia apariţiei producţiei de film sau în cazul prezentării lui la diferite festivaluri de film.

În loc de motto:

"Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme. Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poartă bikini, merii cresc în piscine, iar şarpele îşi petrece vacanţa pe un iaht personal. Bine sau rău - aşa a fost. Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost întradevăr o uzină care produce vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă technicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii - coşmaruri..."(Ecaterina Oproiu - critic de film)

Dacă filmul este o artă sau o industrie, a fost o mare întrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualităţii spirituale în general. Oare unde se termină industria şi unde începe arta? S-au căutat răspunsuri, şi iată la ce s-a ajuns.Filmul este o industrie deoarece în el este investit capital pentru a fi realizat, este investit capital pentru exploatarea lui în săli de spectacole, care la începuturi nu erau cu mari "pretenţii", dar cu timpul publicul se "emancipează" având pretenţia ca şi "nikel-odeonul" să devină un templu, un templu a celor ce vin în el nu numai pentru distracţie, ci şi la un spectacol deosebit, de artă, un spectacol a celei de-a şaptea arte.Pentru începuturile cinematografului acele vederi mişcătoare, făcute de fraţii Lumière, dar care deschid drumul documentarului, apoi acele comedioare, gen grădinarul stropit, făcute tot de către părinţii săi, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorală, erau de ajuns. Dar iată că în această activitate de bâlci apare Georges Méliès, Georges Méliès care îşi dă seama că pentru fiabilitatea cinematografului este nevoie de creerea unui scenariu pentru a se realiza o producţie, un film, pe care publicul să-l caute. Anticii, ca si cei moderni, au teoretizat arta ca pe o inspiratie, adica un fel de irrational, iar acest irrational ca pe un sfat misterios, care nu poate fi prevazut, dat de muze sau de zei. Suprarealistii au explicat-o ca pe unfel de inregistrare a datelor inconstientului.Astazi, s-a renuntat la sugestiile muzelor si chiar la cele ale “ eului profound”, si s-a recurs, in schimb , la computer. Asociem aproape natural conditia de realitate cu cea de cunoscut. Postprocesarea computerizata ne trimite sa cunoastem necunoscutul; traiectoria glontului din filmul “Matrix”, de exemplu. El are ca temă principală idea că oamenii trăiesc într-o lume virtuală, creată de inteligenţa artificială, în urma războiului purtat între oameni şi maşini.

In aventura erei digitale, gandit prin raportarea la o scena kantiana, raportul cunoastere-arta infatiseaza unul asemanator cu relatia receptivitate, spontaneitate a creatorului;

cunoasterea este urmarea receptivitatii, in timp ce arta deriva dintr-o spontaneitate a cunoscatorului. Daca un pictor sau un inginer silvic privesc un copac taiat, fiecare va reactiona in baza propiei realitati. Daca imaginea acestuia apartine ecranului, ca in filmul “Cainta” al regizorului gruzin Abuladze, iar spectatorul detine informatii minime in ceea ce priveste interretarea stiintifica a numarului inelelor, aceasta informatie se va topi in semnificatia timpului.In film orice poate constitui subiect; un lucru neinsemnat poate deveni essential daca va reusi sa trezeasca privitorului o emotie.Inaintea cunoasterii este mereu explorarea, cercetarea, experimentul.Cercetarea inzestreaza istoria cu devenire. Relatia cu viitorul se afirma prin strategii novatoare ale mintii omenesti.

4. Literatura ca arta

O alta componenta a artei este literatura. . Literatura, aşadar, a fost şi mai este considerată artă a cuvîntului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune.

Dragostea, natura, patriotismul, lupta de eliberare naţională şi socială, geniul, destinul, războiul şi altele sînt teme importante ale literaturii române şi universale, corespunzînd problemelor fundamentale ale omului şi societăţii. Faptul că temele majore

ale literaturii reflectă problemele cele mai profund şi mai general umane dovedeşte că în centrul creaţiei literare se află omul.

Daca definim conceptul de arta poetica ne referim la ansamblul de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre venirea lui in Univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. Registrul silistic se individualizaeaza prin sintagme poetice ce contin metafore ; prin imagini vizuale , auditive, dinamice , olfactive ,printr-un limbaj poetic expresiv,plastic.”Plastica – la fel ca si muzica- nu poate fi decat un element al acelei sinteze de forma , de sunet si de inteles care formeaza arta cuvantului : poezie lirica. Poezia si plastica se intregesc , dar nu pot sa se confunde . “Adevarata plastica in poezie e intotdeauna sugerata” afirma Ion Pillat . Calinescu referindu-se la intrepatrunderea artelor si la necesitatea pastrarii comunicarii intre artisti afirma : “ Noi scriitorii vrem sa stim ce probleme artistice preocupa pe arhitecti , sunt incredintat ca artistii vor sa afle ce gandeste scriitorul , poetul , estetul despre punctele commune tuturor artelor (perspectiva , culoarea , omul , muzicalitatea , etc ) […] Trebuie pastrata totusi acea unitate intre oamenii de creatie “ .Nu se pot disocia artele , ele se completeaza si se intrepatrund . Sinestezia valorilor isi gaseste expresia cea mai profunda pe taramul artelor.

Componentă a literaturii naţionale, literatura pentru copii include totalitatea

creaţiilor care, prin profunzimea mesajului transmis, gradul de accesibilitate şi nivelul

realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relaţie afectivă cu cititorii lor.

Cartea îi oferă celui ce o parcurge, pe lângă satisfacţiile pe care le aduce orice fapt

de lectură, prilejuri unice de reflexie şi de trăiri spirituale.Ea îndeamnă la introspecţie,

contribuie substanţial la formarea şi modelarea personalităţii şi comportamentului

cititorului.Poate de aceea cartea este mereu prezentă în viaţa omului modern. Cu toată

„concurenţa” televizorului sau a calculatorului cu acces la diverse reţele de Internet.,

lectura rămâne una din cele mai intense, mai educative şi mai răspândite activităţi.

Grupul editorial RAO International Publishing, care detine drepturile de difuzare

pentru foarte multe carti, a inregistrat in anul 2005 un profit brut de 62146.9 Ron. O

statistica cu cartile cele mai cautate in editura (vezi anexa1).

5. Educatia artistica

In invatamantul artistic universitar, oglinda reusitei acestei relatii este palmaresul tinerilor studenti si absolventi. Premiul pentru cea mai buna scoala de film din lume, obtinut de Facultatea de Film din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica “Ion Luca Caragiale”, este un raspuns la profesionalismul dedicate studentilor in domeniu de catre profesorii scolii si o confirmare a valorii metodei didactice.

La acest inceput de secol, nimic nu este mai necesar decat educatia artistica, cu motorul evolutiei sale, cercetarea in domeniu. De aceea competenta institutiilor de invatamant superior artistic nu se mai poate rezuma strict la misiunea educative, ci extinde in domeniul cercetarii, atingand astfel dimesiunea civica, de oameni ai cetatii. Sensibila la cuceririle tehnicii, ca si la interogatiile artistice ale epocii noastre si tranversata de ele, scoala de film roamaneasca, prezentata ca facultatea de profil din cadrul UNATC, nu incearca nici sa evite complexitatea acestora, nici sa evedeze intr-o lume ireala si protejata, ci dezvolta o intense activitate de cercetare, suport al binomului arta si cunoastere. Filmul ca arta este un instrument de comunicare universal. Limbajul international fara frontiere, el este, de aseamenea, un act cultural ce ajuta la pastrarea entitatii nationale prin tematica si stilistica. Cunoasterea tehnologie digitale si aplicarea ei devin din ce in ce mai profitabile in realizarea filmului, la orice nivel, atat prin aspectul economic-reduceri de costuri fata de productia pe pelicula-cat si din punct de vedere calitativ.Utilizarea sistemelor digitale audiovizuale la nivel academic in invatamantul superior din domeniul cinematografic si in media are ca tinta extinderea rezultatelor finale in campul educatiei nationale, atat pentru film, cat si pentru TV, pentru a integra experienta noastra in standardele Uniunii Europene De prima importanta in demersul cercetarii, prin antrenarea deopotriva, a produsului artistic si a cunoasterii, este aspectul interdisciplinaritatii.

BiBliografie:

Revista, Invăţământul primar,( nr.3-4/ 2005),Editura Miniped, BucureştiOprescu,Maria, (1999), Editura Hieropolis, TimişoaraStoian, Cornelia; Vasilescu, Eugenia,(1998),Literatura pentru copii, manual pentru clasa a XII-a şcoli normale, Editura didactică si pedagogică R.A., Bucureşti.Ion Gh. Rosca si colab.-SOCIETATEA CUNOASTERIIEditura Economica, Bucuresti 2006www.ziarulfinanciar.rowww.wikipedia.ro