MIHAI BABELE

1

2

MIHAI BABELE

M A R E Ş A L

ALEXANDRU AVERESCU

Anii de tinereţe

Biografie romanţată

3

Cuvânt înainte

“ Patria mea, dragostea mea…” Aceste cuvinte au fost călăuza de-o viaţă a marelui om de stat, eminentului comandant de oşti, Alexandru Averescu. Sigur, din cauza vârstei autorul cărţii nu l-a cunoscut nemijlocit pe Mareşalul Averescu. În sensul primar al cuvântului. L-a cunoscut însă în sensul spiritual al acestuia.Notăm că Mihai Babele, sau Mihai Niceainicu (adevăratul său nume) e originar din comuna de naştere al mareşalului – Babele, Ismail. L-a cunoscut prin ce a auzit şi şi-a imaginat despre el din copulărie, din spusele părinţilor, buneilor, consătenilor. De altfel, tot din acest sat, sau din apropiere provin o serie de alţi militari de elită – mareşalul Timoşenco, ministrul Apărării al URSS, generalii Arthur şi Alexandru Văitoianu, eroii bătăliei de la Mărăşti, generalul Zaharia Husarescu, generalul Ioan Răşcanu, unii din întemeietorii Armatei bulgare generalii Stoianov şi Kolev, prietenul din copilărie şi adolescenţă al mareşalului Averescu. E un sat mare care cu tot efortul constant al autorităţilor sovietice, iniţial, apoi şi ucrainene ulterior, de a-i modifica memoria istorică, îşi păstrează identitatea. Şi, evident, lacunoscut prin enormul material documentar aflat în substanţa cărţii de faţă. Primul compartiment al cărţii îl constituie o serie de referinţe la personalitatea mareşalului Averescu datorate unor personalităţi de prim rang al epocii – Nicolae Titulescu, Constantin Argetoianu, dar şi recente – George Ciorănescu, Neagu Djuvara, istorici. Textul cărţii este însoţit de o serie de fotografii de epocă, iar altele recente, legate de satul de baştină Babele. Al doilea compartiment îl constituie o biografie romanţată (dar strict documentară) care se opreşte în prima ei parte la 1906, şi care cuprinde perioada de la naştere şi până când “fostul” Sandu Averescu ajunge general celebru al Armatei române – o perioadă în principiu de formare, apoi va urma perioadă cea mai importantă şi, totodată, cea mai controversată şi care, obiectiv vorbind, este extrem de complicată pentru a fi redată prin instrumentarul strict al unei biografii romanţate, fără riscul de a omite, de a simplifica, de a fi prea subiectiv. Sunt sigur că cititorii nu vor regreta clipele petrecute în compania acesteicărţi scrisă şi adunată cu un efort şi cu o dăruire demne de, cel puţin toată admiraţia. Ţin să mai notez un aspect, mai puţin cunoscut cititorului. Mihai Babele eun pseudonim. Sub alt pseudonim, Maikl Babele, el semnează romanul – trilogie“Dnevnik KGB-ista”( Jurnalul unui KGB-ist) devenit în scurt timp o raritate bibliografică, romanul« VOR » ( Hoţul ), o culegere de nuvele « Prinţesa de Mangop », nuvela « 16 ani necunoscuţi din viaţa lui Isus », romanele « Glorie şi umilinţă » şi “Malurile morţii”, dedicate celor ce au căzut în luptă apărând Patria, şi celor ce au supraveţuit în aceste măceluri. Mihai Babele e de fapt un scriitor de limbă rusă, pe care avizaţii o consideră la eluna aproape perfectă. Cartea de faţă însă a ţinut s-o facă în română, în limba lui maternă.Gestul şi la dorit şi ca o încercare de revenire la origini. Mi-a mărturisit că nu putea scrie,

despre mareşalul Averescu, despre “Tătuca Averescu”, cum îi spuneau soldaţii, într-o altă limbă. Evident, mu e un gest de excludere ci doar de compensare. De necesară compensare, de recuperare a ceva simţit ca indisperabil. Fie şi cu întârziere.

General de brigadă Nicolae Petrică, consăteanul autorului şi a mareşalului

4

Averescu.

Din partea autorului. Mareşalul Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în vechea comuna româneasca Babele, ( din 1920 – comuna General Averescu, din 1936 – Mareşal Averescu) judeţul Ismail, aşezata pe malul pitorescului lac Ialpug, în familia slugerului domnesc Constantin Averescu. Creştea voinic, nu ocolea munca fizică. Mama lui, Casuca Averescu, era o femeie foarte religioasă, aşa la educat şi pe micuţul Alexandru. În stepele nesfârşite ale Bugeacului, împreuna cu prietenul său, Nikola Kolev, au primit primele lecţii de călărie. Nikola Kolev, viitorul comandant al armatei Bulgare, era feciorul unui moşier bulgar din preajma Ismailului. Constantin Averescu era un om de o vastă cultură, fiind considerat cel mai mare cărturar din împrejurimi. Era stimat nu numai de ţărani, dar şi de nobilii din împrejurime. În încăperile care-i aparţineau, a deschis o şcoală primară, la care împreuna cu soţia sa, lucra şi ca învăţător. Soţia mai era şi moaşă în comunele din împrejurimi, având studiile medicale necesare.

* * *

În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, plutonierul Alexandru Averescu, a aplicat o nouă tactică de luptă la cucerirea redutei Griviţa I. Această tactică reducea pierderile infanteriei, care ataca, aproximativ de cinci-şase ori. Dar din păcate, această tactică, care va salva de la moarte zeci de mii de soldaţi şi ofiţeri, n-a fost introdusă în armată ca un element de comportament pe câmpul de luptă. În schimb, peste câţiva ani, această tactică de luptă, elaborată şi aplicată de Alexandru Averescu, a fost folosită de armata germană, fiind însă deja numită “tactică germană”, utilizată şi astăzi în toate armatele din lume. Pentru curaj şi iscusinţa militară, demonstrată în luptele cu turcii, Alexandru Averescu a fost decorat cu o medalie rusească şi cu altele două româneşti. De notat că în prezent mareşalul Alexandru Averescu este la mod obiectiv mai bine cunoscut în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, decât în România, fiind practic un anonim în Republica Moldova. Presupun, regimul komunist, care s-a menţinut la putere aproape cincizeci de ani, a dat special uitării acest nume. În timpul vieţii şi activităţii sale politice, Averescu a dispus de câteva ori arestarea membrilor acestui partid marionetă, care se supuneau şi executau comenzile Moscovei şi “kominternului”. Remarcabil gânditor militar de largă deschidere doctrinară, ilustru comandant de oşti, mareşalul Alexandru Averescu, este fără îndoială, una dintre cele mai prestigioase personalităţi militare, pe care le-a dat neamul românesc după Mihai Viteazul. Descrierea biografică romanţată, cu care se deschide cartea pe care o punem la dispoziţia cititorilor cuprinde anii 1876 – 1906, o perioadă practic necunoscută, ne studiată din biografia acestui mare fecior al neamului românesc, perioadă, în care Alexandru Averescu a participat la războiul de Independenţă, care s-a finalizat cu formarea statului român independent, îşi face studiile la diverse scoli militare din ţară şi din străinătate. Urmează căsătoria cu primadona Operei din Milano, Clotilda Caligaris. Istoricii italieni şi români aşa şi n-au stabilit, ce calităţi de cavaler avea Averescu, cu ce cucerea femeile, încât chiar primadona Operei din Milano, a părăsit Opera, Patria, şi l-a urmat pe un sublocotenent, într-o tara în acea perioadă puţin cunoscuta în Europa. Este şi aceasta o parte cel puţin curioasă.

5

Tot în aceşti ani, Alexandru Averescu desfăşoară o bogată activitate militară şi diplomatică . A fost trimis de Rege ca atasat militar în mai multe tări din Europa. Vorbea cinci limbi europene. A scris câteva volume de tactică militară, în limbile română, franceză şi germană, nuvele. Ca scriitor este mai puţin cunoscut, căci scria sub pseudonimul XXX. În 1906 este avansat la gradul de general. Anii 1907 – 1920, ani de mari frământări şi încercări morale, de remuşcări, după înăbusirea răscoalelor ţărăneşti. Crescut în sânul tărănimii, el cunoştea condiţia ţăranului, ştia cât de mult sunt exploataţi ţăranii, şi nu numai nemijlocit de boierime, dar şi de reprezentanţii lor, majoritatea în acea perioadă evrei. De altfel, răscoala tărănească, care a izbucnit în nordul Moldovei, avea la început un accentuat caracter antisemit. La ordinul Regelui, în 1907, a tras în tărani. A tras, fiind conştient că această operaţiune n-o să-i aducă glorie... Era însă militar…Ordinele trebuiau executate. Argumentul de îndreptăţire la care a apelat a fost că ” Primejdia nestăvilită acum, mâine poate fi fatală pentru ţară “. Şi a avut dreptate… Războaiele balcanice din 1912-1913 au scos în evidenţă calităţile extraordinare a generalului Averescu. El nu numai a respins atacurile trupelor bulgare, conduse, de altfel, de prietenul său de copilărie, generalul Nikola (Ivan) Kolev, dar printr-o manevră militară strălucită, a ajuns cu armata româna pacificătoare la porţile capitalei Bulgariei, oraşul Sofia. Regele Bulgariei a cerut urgent pace. România a alipit la Dobrogia ţinuturile sudice. In 1916 România a intrat în război de partea Antantei. Averescu era împotriva acestei decizii, dovedind că ţara nu este gata de un război cu Puterilor Centrale. Tragedia ce a urmat, a demonstrat cine avea dreptate. România a pierdut două treimi teritoriul său, inclusiv capitala Bucureşti. Nordul şi Vestul României era atacat de armata germană şi austro- ungară, iar la sud de armata germano-bulgaro-turcă. Averescu, numit de Rege comandant al Armatei de Vest, a oprit înaintarea trupelor Puterilor Centrale. Totodată, în sud s-a format o situaţie catastrofală, ca urmare a înaintării forţelor unite germano- turco- bulgare în frunte cu mareşalul von Mackensen. Regele l-a trimis urgent pe Averescu să stabilizeze Frontul de sud. Averescu nu numai că a oprit înaintarea trupelor lui von Mackensen, dar a pregătit o strălucită manevră militară, cunoscută în istorie ca” Manevra de la Flămânda “. Acţiunea prevedea încercuirea trupelor lui von Mackensen şi nimicirea lor. Ulterior această manevră a fost folosită de generalii sovietici la încercuirea şi nimicirea trupelor germane sub Stalingrad. După stabilirea Frontului de sud a fost chemat urgent la Rege, la Iaşi, şi numit Comandantul Armatei a II-a, care se retrăgea în Moldova. Averescu a oprit înaintarea trupelor Puterilor Centrale pe linia de apărare Mărăşti- Mărăşeşti- Oituz. Totodată Regele a pus sub comanda lui Averescu Armata de Nord, care, distrusă, se retrăgea. Această Armată era condusă de Şeful Marelui Stat Major, favoritul Regelui, generalul Prezan. Din acest moment Averescu a devenit se pare cel mai mare rival al lui Prezan.

Regele Ferdinand s-a adăpostit la Iaşi şi se pregătea să se avacuieze la Odesa, urmând de fapt să-şi părăsească ţara şi armata. Armatele română şi rusă, care se retrăgeau în panică, odată cu numirea lui Averescu comandant al frontului din Sud-Est, au fost oprite din retragerea lor în dezordine, şi se pregăteau de ripostă. Averescu a reorganizat trupele. Iar atunci când forţele unite ale Puterilor Centrale au fost sleite de apărarea bine organizată de Averescu, acesta a comandat trecerea în ofensivă, care s-a desfăşurat victorios pentru armata română. Mai târziu Regele, care nu-l apropia pe Averescu, a spus cuvintele, pe care apoi le ştia fiecare român “ Pe care front situaţia era catastrofală, acolo îl trimite-am pe generalul Averescu. Ştiam, duşmanul va fi învins. Dacă nu era Averescu, nu era nici România”.

În toiul ofensivei, generalul Prezan a comandat oprirea ei. Averescu a fost categoric contra. De aceeaşi părere erau şi aliaţii, generalii ruşi. Era, în viziunea lor, o crimă să opreşti trupele în plină ofensivă. Una cu sorţi cerţi de victorie. Trupele germano-austro-ungare se retrăgeau în panică. Biruinţa definitivă în acest război era aproape. Orice dovadă a lui Averescu, s-a lovit însă de recalcitranta lui Prezan. Generalul Prezan va argumenta oprirea ofensivei nu cu vreun fel de atitudine ostilă faţă de Averescu, ci că Vladimir Lenin, care după lovitura de stat komunistă a devenit conducătorul Rusiei, a dispus ca armata rusă să-şi înceteze luptele contra germanilor. Acest Vladimir Lenin, căruia Kaizerul German i-a dat patru sute milioane de mărci-aur ca să destabilizeze situaţia din Rusia, şi

6

astfel s-o scoată din război, n-avea nici o autoritate la generalii ruşi, care l-au încredinţat pe Averescu că vor lupta până la biruinţa deplină. Totuşi ofensiva a fost oprită. În favoarea Puterilor Centrale. Bătălia de la Mărăşti, dupa tactica aplicată de generalul Averescu, nu-şi are asemănare în tactica militară mondială şi este studiată în instituţiile de profil din toată lumea. După bătălia de la Mărăşti, tratativele de pace cu Puterile Centrale au fost purtate de generalul Averescu. Kaizerul Germaniei i-a propus lui Averescu să-l detroneze pe rege şi să preia conducerea statului. Contemporanii şi istoricii sunt unanimi în opinia, că generalul Averescu era cea mai bună candidatură ca şef de stat, el având susţinerea armatei şi experienţă ca om de stat. Credincios jurământului şi Coroanei Regale, el a respins propunerea Kaizerului, cucerind până la urmă, simpatia acestuia. După puţin timp regele Ferdinand l-a trădat însă pe Averescu, înlocuindul la tratativele de pace cu Puterile Centrale cu politicianul filogerman Al. Marghiloman, care rămăsese sub ocupaţie şi colaborase cu ocupanţii. Anume faptul colaborării cu ocupanţii a lui Marghiloman, pe care regele l-a primit dinnou la curte, în loc să fie judecat, l-a jignit profund pe Averescu ca patriot, ca cetăţean, determinându-l să-şi prezinte imediat demisia. Ca om politic a încercat de nenumărate ori să împarte pământ tăranilor. Dar opozitia din partea boierimii mari şi a unor partide politice, care o serveau, nu i-au permis sa facă acest lucru în măsura, în care trebuia să fie satisfăcut ţăranul român. A împarţit ţăranilor pământul care-i aparţinea, în speranţa că v-a fi urmat şi de alţii. Dar a gresit… Generalul Averescu a contribuit nemijlocit la formarea un nou stat, luat în consideraţie în Europa – România Mare.. Carol al II-lea ia acordat în anul 1930 cel mai înalt grad militar al României – Mareşal al României, grad care a fost meritat de Averescu pe câmpul de luptă, prin activitatea sa ca organizator al Armatei. De fapt Averescu ar fi meritat să primească acest grad de la Regele Ferdinand. Dar intrigile politice ale fostului său rival, Constantin Prezan, care avea o mare influienţă asupra Regelui Ferdinand, au îndepărtat acest moment. Alexandru Averescu a fost distins cu ordinele “ Steaua României” şi “Coroana României”, cele mai înalte ordine din România de atunci, cu alte peste o sută douăzeci de decoraţii române şi străine. Nici un român până la Averescu, şi nici după, nu avuse această onoare. Cine a fost Alexandru Averescu? Prin această carte am încercat să înţeleg eu şi respectiv cei care o vor citi. Vă asigur fără falsă modestie că parcurgerea ei în întregime, cu toate compartimentele componente e un efort care se merită: ca orice act de cunoaştere şi mai ales de cunoaştere a unor personalităţi care au făcut istorie. Care ne-au făcut istoria.

UN CAP DE GENIU

( Referinţe )

1. „ A fost un cap de geniu” Neagu DJUVARA, într-o emisiune TVR.

2. „Consider de datoria mea să aduc un omagiu respectuos preşedintelui meu de consiliu de pe vremuri domnului

Mareşal Averescu, care m-a lăsat să lucrez în plină libertate în această direcţiune şi să sacrific din popularitatea lui şi a partidului

7

lui prin măsurile pe care le luam ca ministru…. Nicolae TITULESCU, Discursuri, ( p. 537), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.

3, „….El nu era un pregătitor de istorie, ci însăşi garanţia ei.” Nicolae IORGA. 4. La făurirea României Mari,…se impune fără îndoială figura de proră a unui fiu

al Ismailului care s-a înălţat până la rangul de Mareşal al României şi a dat dovadă, atât în lucrările sale teoretice de tactică şi strategie militară, cât şi pe câmpul de luptă, de o mare ingeniozitate şi simţ strategic ce-l situează la nivelul celor mai mari căpitani de oaste din istoria neamului nostru. Este vorba de mareşalul Alexandru Averescu, una din cele mai populare figuri militare şi politice din primele decade ale veacului nostru, apreciat de prieteni şi temut de duşmani. Averescu, ofiţer format la Şcoala Superioară de război din Torino, a avut prilejul de a se evidenţia în două războaie: în campania balcanică din 1913 şi în cursul Primului Război Mondial. Într-adevăr, în calitatea sa de ministru de război în cabinetul conservator a lui P.P. Carp, Averescu a condus operaaţiunile din 1913,comandând un efectiv total de 10600 de ofiţeri şi 460000 de oameni de trupă. Campaniaa fost scurtă şi, în ciuda slabei echipări şi a numeroase deficienţe organizatorice, a fost totuşiun succes din punctul de vedere al concepţiei militare şi a comandamentului. Ca rezultat al intervenţieilui Averescu, România îşi întinde frontierele spre sud, Conferinţa de pace de la Bucureştiacordându-i judeţele Durostor şi Caliacra, cu alte cuvinte Cadrilaterul dobrogean. Soldaţiiromâni care participaseră la această campanie îşi dăduseră instinctiv seama că se aflau în prezenţa unui mare comandant, şi atunci când îi zăreau figura aschetică, supravegând de pildă trecerea Dunăriila întoarcerea oştirii în ţară, îl aclamau cu o însufleţire delirantă, strigând: „Acum să ne duci în Ardeal, domnule general!” Drumul pentru cucerirea Ardealului era însă mai anevoios, cu atât mai mult cu cât comanda supremă a armatei nu-i fusese încredinţată în 1916, aşa cum s-ar fi cuvenit, şi planulsău de acţiune care prevedea – ca şi planul francez de altfel – ca atacul principal să se dea în sud, pe frontul balcanic, nu fusese reţinut din motive extra – militare. Într-adevăr, Ionel Brătianu a preferat o acţiune ofensivă pe frontul Ardealului, pentru dezrobirea românilor de peste munţi, deoarece trecerea Carpaţilor avea un ecou naţional mult mai puternic decât trecerea Dunării, dictată doar de necesităţi militare. Dar, după dezastrul Armatei a III-a şi căderea Turtucaiei, cel chemat să redreseze situaţia a fost tot Averescu. El a fost deci transferat de la Braşov, unde comanda Armata a II-a, pe frontul sudic, unde execută cu abilitate o debarcare prin surprindere pe malul drept al Dunării, în regiunea Flămânda, căzâmd în spatele trupelor lui von Mackensen. Deşi operaţia reuşise, s-a ordonat totuşi retragerea trupelor, deoarece acum ceda frontul din nord, din regiunea Braşovului, unde Averescu e trimis din nou în fruntea Armatei a II-a, pentru a opri ofensiva generalului Falkenheim. Dar marea victorie a lui Averescu a fost acea din 11 iulie 1917, când trupele de sub comanda lui au efectuat o străpungere a frontului de sub

8

comanda germană, adâncă de 20 km şi largă de 30, în regiunea Oneşti – Adjud, în zona localităţii Mărăşti. Şi de data aceasta Averescu, care căpătase renumele de „semănător de ofensive”, primeşte ordinul telegrafic de a-şi opri înaintarea, deoarece trupele ruseşti din Galiţia şi nordul Bucovinei se retrăgeau în plină descompunere, impunând o repliere corespunzătoare şi trupelor româneşti. Trecând peste ordinul Marelui Cartier General, Averescu nu-şi opreşte imediat înaintarea, dar în cele din urmă trebuie să renunţe la exploatarea integrală a succesului iniţial. Cu toate acestea, Mărăştii rămân una din marele victorii ale românilor, în care Averescu, acest fiu isteţ al neamului, a izbutit să înfrângă armata disciplinată, tehnicizată şi condusă cu dibăcie a mareşalului Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”. Prin Mărăşti România şi-a sporit prestigiul în ochii aliaţilor ei, care au ţinut seama de sacrificiile de sânge şi de eroismul soldaţilor – ţărani ai ţării noastre, recunoscând unirea Transilvaniei cu România. Se întâmplă însă câteodată că judecata finală a istoriei să fie justă. În această privinţă Averescu nu a avut a se plânge, într – adevăr, ţărănimea a făcut din el, după Primul Război Mondial, un idol, care a beneficiat de o popularitate nemaiîntâlnită până atunci în România. „Tăticul” Averescu, cum i se spunea, devenise simbolul unei înnoiri politice şi morale. I. G. Duca, bărbatul politic liberal, care nu avea motive deosebite să-l simpatizeze, spunea că nu era vorba numai de o simplă popularitate, ci de o adevărată mistică, ţăranii ajungând până la aşi spune în loc de buna ziua, „ Trăiască tata Averescu”. Deşi Averescu nu a fost autorul împroprietăririi ţăranilor, aşa cum era socotit de către masele rurale, totuşi a lucrat pentru aplicarea reformei. Dând dovadă de simţ civic deosebit eln-a încercat să folosească valul de popularitate de care beneficia, şi nici deţinerea în trei rânduria funcţiei de prim – ministru, pentru instaurarea unui regim de dictatură personală.

George CIORĂNESCU, „Basarabia pământ românesc”, volumul 2, Editura

Fundaţiei Culturale Române, 2002.

5. După dezastrul de la Turtucaia, se luase comanda generalului Aslan şi se chemase în fruntea Armatei de Sud generalul Averescu, care până atunci comandase cu succes Armata a II-a. Generalul Averescu întocmise un plan isteţ de înconjurare a inamicului la sud de Dunăre, înspre Dobrogea. Trebuia să treacă cu trupele sale la Flămânda, mai la vale de Giurgiu şisă cadă în spatele armatei lui Mackensen. O bună parte a trupelor lui Averescu trecuse deja Dunărea, partea cea mai grea a operaţiunii reuşise, când deodată mişcarea fu oprită de Marele Cartier, trupele rechemate dincoace de Dunăre, iar generalul Averescu numit din nou la comanda Armatei a II-aîn locul incapabilului Crăiniceanu. Îmi aduc aminte că la prima mea ducere la Buftea, în februarie 1918, mareşalul Mackensen s-a mirat de întreruperea mişcării lui Averescu la sudul Dunării şi a cerut acestuia explicaţii asupra înapoierii sale pe malul stâng al Dunării. Generalul Averescu, singurul nostru conducăror care de la începutul operaţiunilor dovedise reale calităţi de comandant, pusese puţină ordine în Armata de Sud, găsită într-o tristă stare de dezorganizare după dezastrul de la Turtucaia. Refăcuse unităţile, stabilise legături serioase cu corpul rusesc din Dobrogea Veche şi era pe cale să schimbe faţa lucrurilor, când fu din nou trimis pe frontul de nord. Avea de altminteri ca

9

şef de stat-major pe generalul Christescu, o mână de fer şi un cap priceput. Nu era uşor să impună muscalului directivele unui general român. Averescu izbutise să o facă. Era cu atât mai greu, cu cât trupele române erau comandate în Dobrogea de generali mediocri, ca faimosul Socec. Mi s-a povestit că acesta înaintase lui Averescu un raport prin care cerea voie să arunce în aer podul de peste Dunăre de la Cernavoda, raport pe care Averscu pusese rezoluţia: „Sunt de părere să sară generalul, dar podul nu.” Trimis din nou la Armata a II-a, generalul Averescu a început prin a drege ce stricase Crăiniceanu: disciplina trupelor şi încrederea în şef. Apoi s-a înfipt în pământ, cu trupele lui. Şi toată lumea cunoaşte îndărătnica rezistenţă pe care a opus-o trecerii inamicului, atâta vreme, la Dragoslavele, la Predeal şi pe valea Buzăului. Sus, în guvern, la comandament, în cercurile diriguitoare ale conservatorilor, atmosfera era foarte deprimată. Aeroplanele bombardau zilnic Bucureştii, făcând numeroase victime, deşi generalul Averescu telegrafiase prin fir mareşalului von Mackensen – pe când era încă în fruntea Armatei de Sud – cerându-i să înceteze bombardamentul unui oraş deschis ca Bucureştii, bombardament contrar dreptului internaţional şi convenţiei Crucii Roşii. Telegrama lui Averescu nu a avut nici un efect asupra bombardamentului, dar a fost reproşată mai târziu de către politicieni generalului ca un început de tratative de pace neautorizate cu nemţii. Nemaiştiind ce să credem pentru ceasul pe care-l trăiam (căci pentru viitor ne cam dam noi seama de ce ne aşteaptă), cei câţiva prieteni care ne adunam aproape zilnic la Take Ionescu acasă am hotărât să trimitem o delegaţie la generalul Averescu, la cartierul său de la Floreşti(Prahova), pentru a şti cum vedea situaţia singurul om care nu-şi pierduse capul. Delegaţia s-a format din Take Ionescu, Mişu Cantacuzino şi Ionaş Grădişteanu. Cei trei prieteni s-au întors de la Floreşti întrucâtvareconfortaţi (era cu 20 zile înainte de bătălia de pe Argeş) prin liniştea şi seninitatea generalului. „Parcă comanda la manevre”, îmi spunea Take Ionescu. Prietenii noştri luaseră sângele rece cu care Averescu examina situaţia drept seninătate şi încredere în viitor. Stăpânirea de sine a fost şi a rămas principala calitate morală a generalului Averescu, ea nu l-a părăsit niciodată în tot cursul războiului (îmi amintesc calmul în care l-am găsit la Bacău în ajunul Mărăştilor şi Mărăşeştilor) şi mai târziu în întreaga sa carieră politică. Constantin ARGETOIANU, Din volunul „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri,” Editura „HUMANITAS”, Bucureşti, 1992.

6. Cele mai importante posturi în guvernul D. A. Sturdza la acel moment erau la Interne şi la Război. Şi ele sunt ocupate de doi oameni de viitor: I.I.C. Brătianu şi generalul Averescu. Acesta din urmă, pentru prima oară ministru, venea aureolat de studii militare strălucite în Italia şi de faima de energic şi foarte capabil, calităţi pentru care de curând fusese ridicat la rangul de general. El înlocuieşte în postul de ministru pe generalul Manu, care habar nu avea ce se petrece în armată. Serviciile de informaţii ale armatei anunţau concentrări de trupe austro-ungare la graniţa de vest şi nord a ţării. La Ministerul de Externe se primesc veşti, pe canale diplomatice, despre intenţiile austro- ungare de a ajuta pe regele Carol în reprimarea răscoalei prin trimiterea de trupe în România. Ce ar fi ajuns ţara într-o astfel de situaţie? De neînchipuit în ce poziţie s-ar fi pus şi cât de mult ar fi avut de suferit conştiinţa naţională românească. Guvernul conservator, slab, uzat şi mai ales total dezbinat prin rivalitatea Take Ionescu – familia Cantacuzino, nu se simţea să facă faţă situaţiei.

10

Generalul Averescu, împreună cu I.I.C. Brătianu, întocmeşte un plan detaliat al reprimării. Ţara e împărţită în 12 zone de operaţii, iar judeţele în mai multe sectoare. Generalii celor opt divizii, însărcinaţi cu reprimarea răscoalei, îşi ocupă posturile lor.

Ion BULEI, „Atunci când veacul se năştea”… Editura Eminescu, Bucureşti, 1990

7. „Cred că generaţia tânără aproape că nu cunoaşte deloc cine a fost Averescu, care a fost rolul lui în destinul Basarabiei (anul 1918) şi al întregii Românii. O lecţie pur umană, patriotică, civică a acestui basarabean legendar se cere absolut imperios conştiintizată, reacţualizată… Mai ales acum, când e nevoie de repere demne de urmat… A fost, înainte de orice un dăruit fără rezerve slujirii idealurilor de statornicire şi prosperare a Patriei sale, România. Şi mai cred că la durut infinit destinul baştinei sale, ruptă prin jocurile urâte ale „ făcătorilor de istorie” de fiinţa ţării sale… Din moşi – strămoşi, cei de la margine, pe lângă activitatea de dobândire a celor necesare

pentru viaţa cotidiană, mai aveau în grija lor şi paza hotarelor. Astfel de-a lungul anilor, din generaţie în generaţie, locuitorii de la margine

au acumulat o bogată experienţă economică şi militară. În acest sens, sudul Basaranieipoate fi privit ca un adevărat laborator social. Pe acest pământ, într-o ambianţă socio-politică şi culturală specifică, numai pe parcursul ultimelor două veacuri, s-au născut mari personalităţi care s-au manifestat plenar în diverse domenii de activitate. Domeniul militar a fost perfect ilustrat de personalităţile lui Alexandru Averescu, Mareşal al României şi Semion Timoşenco, Mareşal al Uniunii Sovietice, de numele generalilor Arthur şi Alexandru Văitoianu, Zaharia Husarescu, Ioan Răşcanu – toţi originari din acest colţ de ţară. Şirul acestori mari personalităţi militare îl continuă generalul Nicolae Petrică, participant la războiul din Afganistan şi comandantul frontului de la Cocieri în timpul războiului de pe Nistru din 1991 – 1992. Dacă am adăuga aici şi numele a şase generali de origine bulgară, născuţi în această zonă, vom putea afirma cu toată certitudinea că sudul Basarabiei a dat cel mai mare număr de cadre militare superioare la metru pătrat.

Ion NEGREI, Vice-preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova,

redactor – şef al revistei „ Cugetul”, vice-prim-ministru al Republicii Mioldova. P A R T E A 1

Anul 1876. Şcoala de călărie din Bucureşti. Aici, Alexandru Averescu, un tânăr bine făcut, de-a dreptul simpatic, împreună cu prietenul său Nikola Kolev, făceau o dată pe săptămână exerciţii de călărie. Fiind din copilărie călăreţi iscusiţi, executau orice exerciţiu cu o măiestrie de invidiat. Dar, înzestrat cu talent deosebit în tot ce făcea, Alexandru, sau Sandu, cum îi ziceau prietenii şi părinţii, era primul nu numai la călărie, ci şi la învăţătură - la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, unde îşi făcea studiile. Odată, pe când îşi pregăteau caii să iasă în teren, au auzit un strigăt disperat. Tot atunci au văzut un cal, care, speriat de cineva, a luat-o brusc la fugă, căutând să-şi arunce din şa călăreaţa. Toată lumea era

11

şocată. Sandu a avut nevoie de doua-trei secunde ca să salte în şa, şi peste câteva clipe să ajungă lângă calul, ce părea înnebunit. În aplauzele celor prezenţi, a coborat de pe cal cu domnişoara ghinionistă în braţe, care se ţinea strâns de gâtul lui. Mai era speriată. La ieşire din şcoală erau aşteptaţi. -Mersi, spuse ea şi îl privi . -N-am făcut nimic deosebit. O făcea oricine. -Dar n-a făcut-o! Nici chiar prietenul dumneavoastră, care pare un călăreţ iscusit. -Nimeni nu s-a aşteptat la asa ceva, îi luă apărarea lui Nikola a doua domnişoară. -Îmi permiteţi să mă prezint: Alexandru, el e Nikola, prietenul meu. -După maniera de a călări am înţeles că sunteţi prieteni vechi. Aşa călăresc doar călăreţii crescuţi pe câmpuri largi, în stepă. E o plăcere să priveşti. Sunt Margaret, se prezintă domnişoara pe care o salvase: pe prietena mea o cheamă Luminiţa. S-au îndreptat spre centrul urbei. -Cu ce vă ocupaţi? Sandu o privi cu interes. -Suntem liceiene. Dar dumneavoastră? -Suntem absolvenţii şcolii de Arte şi Meserii. Am câstigat concursul pentru dreptul de a ne continua studiile în străinătate. - Unde plecaţi? -La Liege, la Şcoala Superioară de Inginerie Mecanică. -Sunteţi pasionaţi de legile fizicii? Margaret îi privi îndelung, cu vădită curiozitate. Aceşti tineri au ceva deosebit în ei. - Sunt legile de dezvoltare a lumii ce ne inconjoară. - Nu prea suntem pasionate de fizică. -Fiecare este sau nu pasionat de ceva! Asta e filosofia vieţii! Au ajuns la o răscruce. -Aici ne despărţim, Margaret îl privi pe Sandu. -Dacă-mi permiteţi, vă conduc, Sandu se închină puţin. -Cu plăcere. Când au rămas singuri, ea întrebă: -De unde sunteţi? A spus. -Acum mi-e clar de unde aveţi măiestria la călărie! Îmi mai spuneţi ceva despre meleagurile dumneavoastră? -E mult de povestit. -Vă grăbiţi undeva? -M-am născut în 1859 în comuna Babele, judeţul Ismail, Basarabia. -Basarabia e ocupată de ruşi. -Da, în 1812 turcii au cedat-o ruşilor. Dar judeţele de pe malul Dunării şi Prutului, Ismail, Bolgrad şi Cahul, au fost întoarse în 1856 Moldovei. Tatăl meu e sluger domnesc. Mama e moaşă. Suntem neam de curteni. Comuna Babele este aşezată pe malul Ialpugului, cel mai mare lac natural din România… De ce zâmbiţi? Nu credeţi? Se vede că nici geografia nu prea vă interesează. -Nu vă supăraţi! Continuaţi vă rog. Puţin ofensat, dar totuşi a continuat: Din lac spre Dunăre curge râuleţul Repedea. Alături mai este un lăcuşor, caruia îi zicem gheolcic, care se uneşte cu lacul Ialpug printr-o gârlă. La capătul gheolcicului era aşezat un chişlac populat de tătari nohai. Se numea Babeli-gheol, care se traducea ca „localitate aşezată pe malul unui lac”. Gheol în tătăreşte înseamnă lac. Când primele opt familii de români, veniţi din Banat, s-au aşezat la începutul gârlei, au preluat aceeaşi denumire, care era deja cunoscută în localităţile din împrejurimi. Românii făceau agricultură, pescuiau, creşteau animale. Dar nu erau în stare să concureze cu tătarii, care erau crescători de vite înnăscuţi. Făceau schimb de mărfuri. Trăiau în pace. Când trupele ruseşti au dat peste meleagurile noastre, tătarii s-au retras în Dobrogea, în Bulgaria. Prima menţiune despre satul Babele se conţine în

12

recesământul făcut de ruşi în 1774, unde era arătat cine şi câţi cai are, câte căruţe, boi. Ruşilor le trebuiau mijloace de transport. Şi ţăranii, care nu păstrau caii, ori boii, erau pedepsiţi aspru. Ruşii considerau că tot ce au ţăranii, şi chiar ei însuşi, ca persoane, aparţin ruşilor. -Tătarii au lăsat casele şi au plecat? se miră Margaret. -Da. Iar în locul lor ruşii au adus din Bulgaria, care era şi este paşalâc turcesc, bulgari şi o minoritate naţională, căreia i se zice găgăuzi. Ei şi au ocupat localităţile părăsite de tătarii nohai. Nikola, prietenul meu, este din bulgarii aduşi. Şi bulgarii, şi găgăuzii, ca şi românii de acolo, sunt un popor muncitori. Se înţeleg de minune. Mulţi s-au înrudit. Nu vă plictisesc? -E foarte interesant! Partea de lângă Dunăre a lacului Ialpug se numeşte Cugurlui, unde creşte cât vezi cu ochii stufărişi, plin cu raţe şi gâşte sălbatice. Şi numai la noi pe Ialpug îşi face cuibul o specie aparte de vulturi, necunoscută în alte părţi cu lungimea aripilor aproape de doi metri. Ciobanii din împrejurimi nu se tem aşa de lupi, care erau şi ei o mulţime primprejur, cât de aceşti vulturi, numiţi de localnici găi, sau gaiţe, care înhăţau cârlanii din zbor fără să se oprească. Găile vânau nu numai cârlani, raţe, gâşte, găini, dar şi iepuri, vulpi. Au fost cazuri când prada găilor au fost şi puii de lupi. Nemijlocit în Ialpug, pe lîngă o sumedenie de specii de peşte, mai cresc şi aşa numiţii raci albaştri. Un loc cu adevărat unic! -Ce interesant! Şi ce frumos povestiţi despre meleagurile dumneavoastră! Se vede că vă iubiţi baştina. -Se pare că sunt nostalgic… Au ajuns la casa unde locuia Margaret. -Aici locuiesc. La revedere. Ne vedem la şcoală. -Noi frecventăm o dată în săptămână. -Noi de trei ori -Atunci trecem şi noi de trei ori, spuse Sandu zâmbind.

Peste o săptămână plecau la Liege. -Unde au fost domnişoarele pană acum , rosti cu regret Sandu. -Unde au fost ochii noştri?

* * *

Primele săptămâni de studii la Liege s-au dovedit a fi grele. Nu se putea concentra la lecţii, a primit mustrări de la profesori. Nu era în stare să se sustragă din mirajul amintirilor frumoase. Nikola trăia aceeaşi stare. Profesorii, neştiind despre ce este vorba, începuse să creadă că au cumpărat pur şi simplu dreptul de aşi face studiile la Şcoala Superioară de Inginierie Mecanică, una dintre cele mai prestigioase din Europa. S-a pus chiar problema unei eventuale excluderi din Şcoală…

-Sandu, îţi închipui ce o să spună domnul Constantin! -Dar tatăl tău? -Întotdeauna învăţam mai prost ca tine. Părinţii mei ştiu de asta. Dar tu ai fost eminent, eşti mândria tatâlui tău, n-ai dreptul să-l dezamăgeşti. Aceste cuvinte simple, rostite de prietenul său, l-au readus la realitate. -Gata! S-a terminat cu prostiile! Din acest moment ne apucăm de carte. Nikola s-a bucurat. Ştia, că din acest moment, nimeni şi nimic n-o să-l devieze pe Sandu de la hotărârea luată. Sandu, când mergea spre scopul propus, arunca tot ce-l împiedica. Anul de studii l-a terminat ca eminent. La Margaret se gândea numai în timpul liber. Tot atunci îi scria şi scrisori, dar nu prea lungi. Despre Liege, despre natura de aici, despre Şcoală şi obiceiurile acestei ţări.

Între altele, la scoală se studiau amănunţit legile fizicii. Sandu manifestă imediat un interes special pentru energia electrică, slab studiată pe atunci. În ea, mintea lui ageră, a văzut posibilităţi colosale pentru dezvoltarea industriei, pentru iluminarea străzilor, caselor de locuit. Frecventa câteva cercuri unde se

13

studiau diferite aspecte ale acestui fenomen. A răscolit tot ce fusese publicat în acest domeniu. Şi-a propus chiar ca, după absolvirea Şcolii, să înfiinţeze la Bucureşti un laborator de studiere a energiei electrice. În ajunul ultimului examen, Nikola a intrat în cameră agitat. -Ştii ultimele noutăţi? -Nu. -Rusia a declarat război Turciei. Iar turcii bombardează localitaţile românesti, asezate pe malul Dunării. Armata rusă trece Dunărea. -Şi România ce face? N-a declarat război Turciei? -Încă nu. -Independenţa proclamată în 1859 n- are valoare, dacă nu-i consfinţită pe câmpul de luptă. -Aşa crezi? -Sunt sigur. E un lucru pe care, se pare îl înţeleg toţi. Şi cei de la guvernare, şi nemijlocit principele. Războiul cu turcii este inevitabil. -Noi ce facem? -Ce propui? -România este Patria mea. Chiar dacă sunt român de origine bulgară. Dacă România intra în razboi contra turcilor, eu sunt obligat să fiu în armata română. Sandu îl îmbrăţişă. -Să ştii că mă mândresc cu tine. Trecem ultimul examen şi mergem în România. La Bucureşti, de la punctul de înscriere a voluntarilor, au fost îndreptaţi spre Regimentul de Cavalerie Ismail, unde se aflau la evidentă ca rezervişti. S-au dus la comandantul de escadron, capitanul Dumitru Negel. -Domnule capitan! Voluntarii Averescu şi Kolev s-au prezentat pentru a fi înrolaţi în escadronul dumneavoastră, raportă pentru amândoi Averescu. -Ştiţi să călăriţi? Căpitanul îi privi cu suspiciune. Prea spilcuiţi arătau. -Poftiţi actele noastre. Capitanul le studie. -În Regiment e nevoie de sergenţi. Văd că aveţi studiile necesare. De mâine veţi frecventa şcoala de sergenţi. Studiile s-au început deja, dar cred că vă descurcaţi. Acum mergeţi şi să primiţi echipamentul necesar. Seara, dupa ce le-au făcut pe toate, Nikola propuse: -Mergem la fete? Mă gândeam la Luminiţa. -Şi eu la Margaret. Totuşi nu mergem nicăieri. O facem după terminarea cursurilor. -De acord. Fiind călăreţi iscusiţi, au cucerit imediat simpatia comandanţilor de instruire. Şi-au perfecţionat arta mânuirii sabiei. Înţelegeau că e vital pentru un cavalerist. Lui Nikola nu-i prea plăcea acest lucru, dar nu zicea nimic. Sandu se străduia să-i explice, căci se gătesc să lupte cu cavaleria turcească, una dintre cele mai puternice cavalerii din lume. Nu numai să lupte, dar şi sa birue! -Ce o să zică Luminiţa? -Suntem militari, n-ai uitat sper. Şi îşi continuau exerciţiile cu sabia. După absolvirea Şcolii s-au prezentat la capitanul Negel. Averescu a fost numit comandantul grupei unu, iar Kolev al grupei doi. -Comandantul plutonului este plutonierul Tudorescu, le spuse căpitanul. De plutonierul Tudorescu auzise numai vorbe bune. Era aspru, dar îşi respecta subordonaţii. Nu pedepsise pe nimeni neîntemeiat. Provenea dintr-un neam de militari de carieră. Tudorescu le examină documentele. -Am auzit ca sunteti călăreţi de ispravă. Am rugat sa fiţi trimişi în plutonul unu, pe care am onoarea sa-l comand. Astazi aveţi zi liberă. Măine vă preluaţi grupele. -‘Inţeles, domnule plutonier. Erau bucuroşi că sunt liberi, şi că pot pleca la domnişoarele lor. -La cine ne ducem mai întâi?

14

-Mergem la Margaret, propuse Sandu Au bătut la poartă. Veni un servitor. -Pardon, vă rugăm să transmiteţi domnişoarei Margaret că este aşteptată. -Imediat Peste puţin timp apăru domnişoara Margaret. Sandu se apropie de ea, o luă de mână. -Când aţi sosit la Bucureşti? Ce e cu uniforma asta? Au ezitat. După un timp Sandu rosti: -Suntem de-o lună aici. Ne-am înrolat voluntari. -Şi…. n-aţi dat de ştire? -Suntem militari. Azi ni s-a dat zi liberă. Crede-mă, dacă aveam posibilitate, zburam la tine, spuse Sandu, şi privi vinovat. -Atât de mult te-am aşteptat! -Regret. -Margaret, dădu glas Nikola, mergem la Luminiţa. -Împreună v-am aşteptat. -Încă o dată scuze! N-au observat cum s-a lăsat noaptea. O noapte cu lună plină, o noapte de vară. Spre casă au mers pe jos. Sandu a fost iertat. Avea o dispozitie bună. -Veţi sta mult la Bucureşti? -Nu ştim. Mâine aflăm. S-a apropiat de ea, a îmbrăţişat-o. Ea se lipi strâns de el. Sărutul, aşteptat mai mult de un an de amândoi, s-a dovedit a fi lung şi dulce. Apoi, fireşte, au mai urmat şi altele. -Mi s-au îmflat buzele, spuse ea fericită într-un târziu. -Şi mie, confirmă râzând şi spus Sandu, mâine seară ne vedem? -Dacă doreste domnul..?? De altfel… grad ai? -Sergent, domnişoară, şi domnul sergent doreşte! -Atunci până mâine! A plecat fericită. A doua zi, regimentul, în marş forţat, a fost trimis pe front. Sub Plevna ruşii purtau lupte grele şi aveau pierderi importante. Acolo era şi destinaţia spre care se îndrepta Regimentul de Cavalerie Ismail.

* * *

Spre primăvara anului 1877 Rusia a concentrat în Basarabia, ocupată de ei în 1812, şi în restul Moldovei, o armată cât se poate de puternică. Din Asia Mijlocie au fost transferate unităţile eliberate de acţiunile militare, ca urmare a încheierii păcii pe acest teatru de război. Încă din secolele X-X1 ruşii vroiau să jefuiască Bizanţul, să cucerească Constantinopolul. Ulterior Rusia a organizat mai multe expediţii militare, însă spre fericirea populaţiei locale, respectivele expediţii au eşuat. Dar aceste intenţii n-au dispărut din mintea ţarilor ruşi. Îndemnat de anturaj, şi profitând de slăbirea puterii militare a Imperiului Turc, ţarul Rusiei Alexandru al 11-lea, a hotărât să cucerească Constantinopolul. Ca Puterile Centrale să nu ştie scopul adevărat al acestei campanii, şi să nu-l oprească, ţarul a hotărât să-şi mascheze acţiunile sub lozinca eliberării fraţilor bulgari. Bulgarii, care nu ştiau încă cine sunt ruşii, i-au susţinut. Ţarul şi-a convocat la sfat o serie de demnitari. -Domnule Ministru, întrebă el, când începem campania Balcanică? -Aşteptăm să sosească trei divizii din Turkestan. Dar şi drumurile pe care urmează să înainteze armata noastră, sunt anevoioase. -Mobilizaţii pe bulgari. Să lucreze zi şi noapte. Am auzit că e un popor muncitor. -Da Înălţimea Voastră. -Rusia are nevoie de popoare care să muncească. După ce ocupăm Bulgaria şi Constantinopolul, bulgarii vor munci pentru noi.

15

-Aşa va fi, Înălţimea Voastră! Propaganda lucrează bine, şi bulgarii sunt gata să lupte până la sacrificiu cu turcii. E şi interesul lor direct. -Cum e aprivizionată armata? -Achiziţionăm tot ce e necesar de la populaţia locală din Basarabia şi Moldova. Localnicii cam mor de foame, în schimb armata are tot ce-i trebuie. -Pregătiţi ce e necesar pentru înrolarea în armata noastră a cât mai mulţi bulgari. Unităţile formate din bulgari să fie trimise pe cele mai expuse sectoare. Cu cât vor muri mai mulţi bulgari, cu atât mai uşor îi vom stăpâni ulterior… Nu-i aşa…? Să creadă că-i eliberăm. -Găsim şi aliaţi? -La ce ne trebuie domnule ministru? Ca după război să împărţim cu ei teritoriile ocupate? De altfel, la drept vorbind, în afară de români, care au o armată bine organizată, nici nu prea avem din cine alege. -Pe români şi i-am avut în vedere. -Ne discurcăm şi singuri. Comandant suprem al armatei în campania din Balcani este numit fratele meu, Marele Duce Nikolai. La începutul războiului ruşii n-au acceptat ca armata româna să participe la război. Erau foarte siguri de capacitatea lor de atac, mai ales că bulgarii, care treceau Dunărea, spuneau că turcii nu mai sunt capabili sa opună o rezistenţa prea mare. Ruşii nu doreau să împartă cu nimeni victoria şi, respectiv, teritoriile, eliberate de turci. La Plevna însă, la un moment dat au înţeles că singuri nu numai nu-i vor putea bate pe turci, dar riscau să fie învinşi ei însuşi şi chiar să-şi piardă toată armata. Atunci Marele duce Nikolai, comandantul suprem al armatei ruse din Balcani, adresă principelui Carol 1, o scrisoare în care îi solicită să ajute armata rusă, care, după cum scria el riscă să,fie nimicită de turci. După câteva solicitări de acest fel, România îşi trimise în Balcani diviziile trei si patru.

* * *

Regimentul de Cavalerie Ismail, era istovit de marşul forţat spre Plevna. Situaţia ruşilor devenise între timp de-a dreptul catastrofală şi Regimentul a fost aruncat imediat în luptă contra cavaleriei turceşti, care făcea adevărate ravagii în rândul aliaţilor. Cavaleria turcească se afla şi ea după lupte grele. Când s-a ordonat atacul, Averescu se repezi fără ezitare înainte. Grupa sa l-a urmat, întrecându-l pe plutonierul Tudorescu. Şi primii s-au ciocnit cu turcii. La un moment dat asupra lui Averescu se năpusti un turc masiv, cu faţa schimonosită de ură. Se ridică în şa, sabia îi sclipi în soare, şi se pregătea să lovească cu toată forţa. Dar nu degeaba Averescu era un călăreţ iscusit. Îşi struni puţin calul şi turcul rată. Urmă lovitura de sabie a lui Averescu. Capul turcului se dispărţiră de corp şi căzu la pământ. Încăierarea cu turcul dură câteva secunde. Privi apoi spre câmpul de luptă. Se repezi în ajutor. Un ostaşi rănit se apăra cu greu de un turc. Doar câteva clipe, şi ostaşul ar fi căzut răpus. Averescu lovi, şi turcul alunecă uşor din şa. -Treci în spatele meu, îi ordonă el ostaşului. Turcii n-au rezistat şi s-au retras. Curând Regimentul a fost scos în rezervă. Să-şi completeze plutoanele cu oameni, să-şi vindece ostaşii usor răniţi, caii. Au fost trimişi într-un orăşel bulgăresc. Grupa lui Averescu se instală într-o gospodărie bine pusă la punct. Pierdse trei ostaşi, şi avea doi răniţi uşor. Caii au fost adăpostiţi în grajd. Ostaşii s-au culcat şi au adormit pe loc, iar el a controlat să fie hrăniţi caii. Stăpânul avea trei feciori, care luptau în armata rusă. Trăia cu nurorile, cu trei femei tinere şi frumoase, care, dacă nu era stăpânul pe aproape, se uitau pe furiş la ostaşi. Cea mai mare nu avea treizeci de ani. A doua zi sosi rezerva. A făcut cunoştinţa cu fiecare militar nou. -Mâine plecăm în câmp la instruire şi fiecare v-a arăta ce poate. Acum odihniţi-vă. Seara, după ce ostaşii, obosiţi de instruire, se culcau, Sandu, împreuna cu stăpânul, se aseza pe prispă, şi conversau. I-a vorbit despre locul său de naştere, despre prietenul său Nikola. S-au împrietenit. Cu ei se

16

aşeza şi nora cea mare. La întrebarea stăpânului ce caută cu ei, a răspuns că vrea să ştie totul despre războiul, la care participă soţul ei. N-a scos nici un cuvânt. Numai asculta. Când stăpânul se întorcea într-o parte, se uita ţintă la Sandu. Sub privirea ei acesta roşea, i-ar inima începea să bată mai tare. Se străduia să nu se uite la ea. Dar această privire a ei îl însoţea peste tot - la masă, la instruire în câmp, iar de la un timp şi în somn. De regulă după ce stateau la taifas, Sandu mergea la grajd să vadă cum au fost hrăniţi caii. Apoi pleca la culcare. În a patra seară stăpânul a stat doar putin, şi a plecat. Se simţea cam bolnav. A plecat cu el şi nora. Sandu s-a dus la grajd. Totul era în regulă. Se porrni spre uşă, dar ea se deschise, şi în grajd intră nora cea mare a gospodarului. A închis bine uşa, se apropie de el. La un moment simţi că buzele ei îl ard. Doamna avea experienţă, şi săruturile ei îl aprindeau tot mai mult. La un timp ea spuse: -Mă duc în sarai. Tu vii peste două minute. În sarai pe niste scânduri, erau aşternute două rogojini, iar peste ele nişte ţoale. Lumânarea abea ardea. El se oprit şi nu ştia ce să facă. Ea râse uşor şi îi şopti: -E simplu de tot, doar scoateţi hainele. El însă continua să stea ca înţepenit. Nu-şi putea permite să se dezbrace în faţa unei femei. Ea se pare că pricepu despre ce e vorba. -Mă întorc. Văzând cum el tremură de nerăbdare, ea a stins lumânarea, s-a apropiat de el şi l-a îmbrăţişat. Că el n-a mai avut legături sexuale niciodată, ea a simţit din prima dată.-Puişorul meu, se luminează. Eu plec. Vezi să nu adormi aici. Dacă află cineva, mai mult nu ne mai întâlnim. Dacă totul v-a fi în ordine, ne vedem seara tot aici. L-a sărutat şi a plecat. Toată ziua nu şi-a putut afla locul. Senzaţiile trăite noaptea trecută continuau să-l copleşască. Nu-şi imaginase vreodată că relaţia cu o femeie, fie şi întâmplătoare, poate avea atâta putere asupra unui om. Ostaşii băgară de seamă deja că sergentul nu prea are poftă să facă exerciţii. Unul din cei vechi, însurat şi cu copii glumi: -Se pare că sergentul nostru a dat de miere.

Într-una din zile se pomeni convocat la comandantul Regimentului. Se adunase toţi ofiţerii. -Domnilor, începu colonelul, am astazi onoarea să înmânez ordine şi medalii ofiţerilor şi ostaşilor care s-au evidenţiat în luptă. Sunt distincţii ruseşti, prin care comandamentul rus v-a apreciat efortul şi jertfirea de sine. Lui Averescu i s-a dat “Medalia comemorativă de campanie “, pentru că se avântase primul în luptă. Aceeaşi medalie a primit şi plutonierul Tudorescu. Tudorescu a liniat plutonul, în faţa cărui i-a mulţumit sergentului Averescu pentru vitejie în luptă. Seara Anea îl îmbrăţişă strâns. -Nu ştiiam că baieţelul meu cel dulce este de fapt un viteaz. -Asta-i luptă pe viaţă şi pe moarte. Cine pe cine A doua zi Regimentul a fost trimis la Plevna, unde armata rusă nu izbutea să spargă apărărea bine organizată a turcilor. Marele duce al Rusiei, Nicolai, a organizat în luna august 1877 o întalnire între ţarul rus şi principele Romaniei Carol 1. La această întrevedere s-a decis întrarea definitivă a Romaniei în război cu drepturi depline. Armatele rusă şi cea română de la Plevna au fost puse sub comanda lui Carol 1. Din partea Rusiei asista generalul Zotov. Regimentul şi-a ocupat sectorul, conform dispoziţiei de luptă. Comandantul Regimentului a hotătât să formeze un detaşament de recunoaştere, compus din 30 de militari. Comandant a fost numit plutonierul Tudorescu. Grupa lui Averescu a fost inclusă în componenţa acestui detaşament. Regimentul a devenit subunitate de infanterie şi caii au fost duşi la adăpost. Plutonierul Tudorescu şi-a împărţit detaşamentul în două grupe. Una sub comanda sa, iar pe cealaltă a pus-o sub comanda lui Averescu. Au început antrenamentele. Începuse cu târâitul. Să impui cavaleriştii,

17

care se considerau, şi de fapt erau, elita forţelor armate, să se târâie, era o problemă. Dar Averescu a rezolvat-o simplu: prin exemplu personal. Au învăţat comenzile care se dădeau în tăcere, prin semne convenţionale. După o săptămână de antrenamente, pe la ora unu noaptea, au pornit în prima misiune de recunoaştere. Trebuiau să cerceteze flancul drept al sectorului, unde ataca Regimentul. Totul s-a făcut fără probleme. Au urmat şi alte incursiuni. Ziua dormeau, noaptea porneau în recunoaştere. Într-una din seri se întorceau din misiune. Se târâiau fără zgomot. Averescu, ca întotdeauna, se deplasa primul. La un moment auzi un foşnet. Semnala să nu se mişte nimeni. Au stat destul timp nemişcaţi. Foşnetul nu s-a mai repetat. Totuşi Sandu nu se grăbia să dea semnalul de continuare a deplăsării. Simţea că în faţă este ceva, probabil o ambuscadă. De fapt un grup de cercetaşi turci se întorceau spre poziţiile lor. Averescu îi văzu. Când turcii s-au apropiat, dădu semnalul de atac. Şi primul l-a atacat pe turcul, care se deplasa în fruntea şirului. Îl lovi cu latul sabiei, şi turcul se prabuşit. Ceilalti au fost ucişi. Prizonierul turc a spus tot ce ştia. Averescu primi mulţumire de la comandantul Regimentului. La 30 august, de ziua naşterii ţarului rus, a avut loc un asalt general asupra Plevnei. Atacul în coloană, în plină figură, a provocat pierderi colosale în rândul atacatorilor. Turcii au respins uşor atacul. Regimentul a avut şi el pierderi mari. Şi grupa lui Averescu, cea mai bine pregătită, a pierdut trei ostaşi morţi şi trei uşor răniţi. A fost grav rănit şi comandantul de pluton Tudorescu. După luptă Averescu a fost chemat la comandantul Regimentului. -Domnule Averescu! Până vi se va trimite un nou comandant de pluton, preluaţi comanda plutonului dumneavoastră. Ordinul este semnat deja. Căpitanul Negel îl va citi în faţa plutonului. -‘Inţeles, domnule colonel! A luat în primire plutonul. A făcut cunoştinţă cu fiecare ostaş. Li s-a acordat un răgaz de cinci zile pentru completarea Regimentului cu oameni pentru atacul decisiv asupra redutei Grivita 1. Din momentul transformării Regimentulti de Cavalerie Ismail în unitate de infanterie, după pierderele mari de oameni, Averescu încercă să găsească o soluţie mai bună de atac. “Nu se poate să nu existe vreo metodă de a se evita pierderi atât de grele. Sunt sigur că nimeni nici nu se gândeşte la aşa ceva. Viaţa ostaşului de rând se pare că nu costă nimic. Iar conducerea Armatei române copie orbeşte tactica altora.” Şi chiar în aceeaşi seară, pe neprins de veste, Dumnezeu l-a îndrumat. Aşa spunea el mai târziu. Dimineaţa, înainte de instruire, a aliniat plutonul. Le-a lămurit ostaşilor ce trebuiau să facă. Nu păru să le placă ideea. Dar Averescu era convins că are dreptate. Avea un test personal: dacă în timpul unor instruiri ostaşilor nu le place ceva nou, anume aceasta şi trebuie făcut. A fost şi el ostaş de rând şi a avut aceeaş stare de spirit. Seara s-a mai adăugat o problemă. Ostaşii din alte unităţi, au început să-i ia peste picior. “ Ce fel de ostaşi sunteţi voi , dacă alergaţi ca iepurii. Vă tupilaţi la fiecare împuscătură. Vă târâiţi ca nişte adevăraţi opincari.” Ostaşii lui erau nemulţumiţi. Cereau să fie amânate aceste antrenamente. Averescu însă a continuat . Tactica pe care se pregătea s-o aplice era pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Plutonul trebuia să atace nu în coloană, în plină figură şi în linie dreaptă cum se proceda curent, ci cât mai aplecat la pământ, în zigzag, cu culcări la pământ şi cu adăpostirea în spatele oricărui dâmb, copac, groapă, în spatele oricărui loc potrivit din teren. Astfel încât trăgătorii turci să nu aiba timp pentru a ţânti bine. La adunarea ofiţerilor, convocată înainte de atacul decisiv, mulţi din ei au continuat să glumească pe seama lui Averescu, spunând că el, fiind subofiţer, n-are nici măcar idée de tactica militară adevărată, că foloseşte o tactică ruşinoasă pentru Armata română. Averescu n-a ripostat. Avea gândire de inginer. Cuvântul “inginer” înseamnă om care gândeşte aplicat, care are creeri în cap. Majoritatea ofiţerilor însă nu prea gândeau. Îndeplineau orbeşte ordinul comandantului superior. Averescu era sigur că lupta va demonstra clar cine are dreptate. Numai căpitanul Negel l-a susţinut: -Degeaba glumiţi, domnilor ofiţeri! Personal am impresia că tactica pe care vrea s-o introducă sergentul Averescu, este tactica cea mai potrivită pentru atacul infanteriei în front. Regret că celelalte plutoane nu s-au antrenat -Eu n-o să-mi antrenez niciodată subordonaţii pentru aşa ceva, spuse supărat cineva dintre ofiţeri. -Dacă va fi rezultat, eu voi antrena ostaşii, spuse altul.

18

-Toţi sunt liberi. La încheierea întrunirii căpitanul se apropie de sergent: -Domnule sergent, rămâne să demonstraţi în luptă că aveţi dreptate. Personal cred că tactica dumneavoastră reprezintă viitorul tacticii de asalt al infanteriei. Ba chiar sunt absolut convins că este aşa. -Vă mulţumesc pentru susţinere, domnule căpitan. -Şi dacă nu vă susţineam, vă schimbaţi tactica?. -Niciodata! Înainte de atac şi-a mai instruit o data subordonaţii şi la semnalul atacului, s-au repezit cu toţii înainte, lăsând în urmă celelalte plutoane. Când a răsunat prima salvă, întreg plutonul s-a întins imediat la pământ. Gloanţele au şuierat pe deasupra capetelor, neatingând însă pe nimeni. Celelalte plutoane au avut pierderi mari. Când împuşcăturile au încetat, Averescu dădu comanda şi plutonul se avântă în atac. Turcii, care nu se aşteptau la un atac atât de rapid, au cedat. Cea mai întărită redută turcească, Grivita 1, a fost în final cucerită. Plutonul lui Averescu n-a pierdut nici un ostaş, având doar doi răniţi. Celelalte plutoane au avut însă pierderi grele. Sergentul Averescu a deveni eroul zilei. Ofiţerii, care glumiseră pe seama lui, şi-au cerut scuze, felicitându-l. Căpitanul Negel era bucuros că unitatea lui a pătruns prima în redută. Adresându-se ofiţerilor convocaţi la şedinţă, căpitanul Negel a spus: -Ţineţi minte, nu vreau să fiu prea patetic, dar pe acest Averescu îl aşteaptă o mare carieră militară. A doua zi căpitanul Negel a fost chemat la comandantul Regimentului. -Domnule căpitan! Ce pluton a ocupat primul reduta.? -Plutonul unu, domnule colonel! -Cine e comandantul? -Sergent Averescu ! -Se pare că Tudorescu a lăsat un bun urmaş. -Sergentul Averescu a folosit o tactică noua de atac. Ca urmare n-are nici o pierdere. -Adică? Căpitanul îi vorbi despre sensul tacticii aplicate de Averescu. -Da, rosti în final comandantul, acest sergent pare să aibă în primul rând o bună gândire analitică şi am înteles că este şi curajos. -Întocmai! -Nu e timpul să primească gradul de plutonier? -Întocmai! Dar…, vă rog să rămână comandantul plutonului unu – se grabi să spună căpitanul, de teamă ca nu cumva colonelul să i-l ia pe Averescu. Ştia slăbiciunea colonelului pentru oamenii de calitate. -Veţi primi ordinul. Regimentul a fost felicitat de principele Carol 1. Din păcate, au foat luate doar trei redute din paisprezece. -Când atacăm din nou? -Nu mai atacăm. S-a decis ca Plevna să fie încercuită, şi luată prin înfometare. După lupte înverşunate, alte unitati ale armatei române au pus stăpânire şi pe reduta Rahova. La 28 noiembrie Osman Paşa a încercat să spargă încercuirea, dar, fiind înfrânt şi rănit s-a predat colonelului român Cerchez. Au fost capturaţi 45000 de soldaţi turci, dintre care 2500 de ofiţeri. După capitularea Plevnei, armata română a operat în nord-vestul Peninsulei Balcanice, iar ruşii, după ce au trecut munţii Balcani, au înaintat pe directia Sofia – Filipopol – Adrianopole, ajungând aproape de Constantinopol, adică aproape de obiectivul final al acestei companii. Dar nu s-au hotărât să-l atace. Regimentul de Cavalerie Ismail a fost dislocat în zona Vidin – Belogradcik, prin care se ţineau sub control caile de acces spre Serbia şi Sofia. Averescu a primit gradul de plutonier şi medalia “Apărătorii Independenţei”. Această medalie a primit-o şi capitanul Negel, şi toţi soldaţii plutonului unu. Regimentul a fost întors în rândurile cavaleriei. Iar tactica folosită de Averescu a fost uitată. Ofiţerii infanterişti ori nu ştiiau de ea, ori nu voiau s-o aplice. Mai târziu această tactică a fost folosită de un general german, fiind considerată ulterior ca tactică germană…

19

În decembrie s-au lăsat nişte geruri cumplite. Luptele, mai bine zis, ciocnirile sporadice dintre cavaleria turcească şi cea română, au încetat complet. Cavaleriştii au fost repartizaţi pe la case. În ianuarie au fost mobilizaţi şi introduşi în lupta pentru încercuirea Vidinului. Într-o puternică încleştare cu cavaleria turcească, calul lui Averescu a lunecat, prinzându-l sub el pe călăreţ. S-a ales din această coliziune cu faptul că piciorul şi mâna stângă nu-i functionau, şi că avea mari dureri la coloană. Regimentul plecă înainte, urmărindu-i pe turci. Calul, cu picioarele frânte, se uita la el, parcă cerându-şi iertare pentru cele întâmplate. În jur nu era nimeni, nu avea de la cine primi ajutor pentru a-şi scoate piciorul prins sub cal. Începu să îngheţe, şi se hotărâ să strige după ajutor. Făcu un efort, dar nu-şi auzi vocea. Mai încercă o data - acelaşi efect. Se lăsă noaptea. Piciorul şi mâina stângă nu funcţionau şi toate încercările lui de a se elibera singur, n-au dat nici un rezultat. Frigul i-a cuprins întreg corpul. Îşi simţea îngheţate mânile şi picioarele. Într-un târziu calul îşi coborâ încet capul, se întinse şi încremeni în această poziţie. Averescu rămase singur pe câmpul de luptă. Gerul l-a paralizat. Îşi vazu ca prin vis mama, cum îl duce de mână la biserică, cum se încăieră la bătae cu copiii de ţărani, din care nu întotdeauna ieşea învingător. Ţăranii comunei Babele erau ţărani liberi şi nu aparţineau nimănui. Se supuneau doar domnitorului ţării, şi, la prima lui chemare, îşi încălecau caii şi se prezentau la curte. Erau ţărani - răzeşi, din categoria celora care aveau ca menire principală apărarea frontierii ţării, şi care se întrau primii în luptă cu nenumăratele triburi tătărăşti, ce atacau şi jefuiau ţara. Pentru ei nimeni nu era autoritate, dacă nu era dovedită la bătaie, călărime, înnot, luptă. Îşi reveni într-o încăpere frumoasă, într-un pat mare şi plăcut. Iar alături se afla o fetiţă, care avea grijă de el. Era cald şi bine. Îşi aminti de tot ce i se întâmplase. -Unde mă aflu? întrebă el. Copila îl privi, dar nu spuse nimic. Repetă întrebarea, dar domnişoara numai zâmbi. -Nu înţeleg, spuse ea în sfârşit în bulgară. El îşi repetă întrebarea în bulgară. -Vă aflaţi în casa boierului Vasil Ghendov. Dar de unde ştiţi bulgăreste? se arată ea mirată. -Vorbim mai târziu. Mă pot ridica? -Numai cu permisiunea doamnei. -Unde e doamna? -Daca trebuie, o chem. -Cheam-o. Domnişoara plecă, şi reveni însoţită de o doamnă între doua vârste. -Cine m-a adus aici? -Soldaţii dumneavoastră. Vă trebuie ceva? întrebă doamna cu voce caldă. Se aşeză, îl privi, şi îi îndreptă perna. -Vreau să mă ridic. Se poate? -Poftim. Dacă vă doare, spuneţi şi vă ajut. Nu acceptă ajutorul. Se ridică încet, şi tot încet începe să păşească. Simţea durere în picior, dar îşi încleştă dinţii şi continua să se mişte. O durere acută în spate îl facu să se aşeze pe primul scaun de lângă el. -Mergem la pat, domnule plutonier! Şi vă rog nu vă mai sculaţi fără voia mea. Aţi înţeles? -Da, doamnă. Dar de ce nu sunt la spitalul militar? -Domnul colonel, comandantul Regimentului dumneavoastră, este prieten vechi cu soţul meu. Şi eu răspund în faţa colonelului de sănătatea dumneavoastră. N-o să mă suparaţi? -Nu, doamnă. Vă promit! glumi el. -Bine. Domnişoara-i de la spitalul militar. Va fi de gardă. Organismul tânăr şi puternic al lui Averescu a învins repede starea de imobilizare. Peste trei zile se ridică şi întreprinse câţiva paşi siguri. Piciorul şi mâina erau în regulă, spatele în schimb continua să-l supere rău. Doamnei îi spuse că totul e în regulă. Ea s-a uitat lung la el, dar n-a spus nimic. -Doamnă ! Trebuie să plec la Regiment. Mă aşteaptă camarazii de luptă. -E bine că vă aşteaptă numai că războiul s-a terminat, iar Regimentul nu mai este în Bulgaria. -Unde e? -Nu ştiu exact. Din vorbele colonelului am înţeles că s-a întors acasă. -Şi eu ce fac însă? -Domnul colonel v-a lăsat pe mânile mele, glumi ea

20

-Adică? -Eu decid mai întâi în ce stare sunteţi. Şi când puteţi pleca. -Sunt totalmente în mânile dumneavoastră? -Cam aşa….. Doamna îl privi lung şi cu interes. Acest tânăr începuse s-o preocupe din ce în ce mai mult. Dar ea alungă gândurile care putea aduce la păcat. Era o doamna stimată în societate, religioasă şi credincioasă soţului. Pe stăpânul casei Sandu aşa şi nu-l văzu. Doamna spunea ca e ocupat cu formarea noii administraţii locale. A venit primăvara. O primăvara sudică, cu cer senin, cu căldură blândă, proprie anotimpului. Se simţea refăcut. Spatele însă continuie să-l doară. Când îndrăzni prima oară să-l mângâie pe cap şi văzu cum tremura el, s-a simţit fericită. Fericită că cineva aşteaptă mângâierile ei, mângâieri care, în ultimul timp, nu-i trebuiau nimenui. Era dornică să fie şi ea mângăiată, îmbraţişată. Dar soţul uitase de ea, preocupat de politică. Şi aştepta cu nerăbdare să se facă ziuă, să se ducă la “baieţelul” ei, cum îl numea ea cu gingăşie. Să rămână peste noapte cu el nu se hotăra. Se temea de Dumnezeu. Numai el, cel de sus, i se părea ei o reţinea să-l îmbraţişeze strâns, să î-l sărute dulce pe cel, care îi împluse viata cu un sens, unul neştiut de ea până acum. Era sănătos demult, dar ea găsea tot noi şi noi boli la el, ca să-l mai reţină. Măcar puţin, dar să se mai simtă fericită fie şi doar prin simpla lui prezenţă Ziua au petrecut-o ca întotdeauna. Seara, înainte de plecare, ea l-a mângâiat pe cap, şi a vrut să plece. Dar el a apucat şi ia sărutat mâna. Şi-a revenit, încetişor îşi retrase mâna, şi plecă fără să se uite înapoi, cum o făcea întotdeauna. Nu se aşteptase la aşa ceva. Credea că o să accepte acţiunile lui. Dar ea a plecat. De ce, nu ştia. Şi nu ştia ce să facă mai departe. Doar hotărârea a fost luată, şi nu era deprins să nu ducă la bun sfârşit ce a hotărât. S-a culcat, dar nu era în stare s-ă adoarmă. Stăpânul aşa şi nu s-a întors. Somnul nu-l prindea. S-a sculat, şi hotărât s-a îndreptat spre camera ei.

Adormea, când a auzit paşii ce veneau spre cameră. Uşa se deschise încet, şi a întrat el, acela, pentru care şi lăsa uşa deschisă. S-a repezit în întâmpinarea lui, uitând că este o doamna respectabilă. Acum conta numai el. Spre dimineaţă l-a trezit. Se uita cum doarme, ii era milă de el, nu vroia să-l trezeasca, dar se lumina.

* * * La Bucureşti s-a prezentat direct la Regiment. A fost întâmpinat de ostaşii săi, care s-au bucurat sincer de revenirea lui. Comandantul Regimentului era în concediu, iar adjunctul acestuia l-a trimis să treacă comisia medicală, obligătorie pentru toţi. S-a prezentat în faţa comisiei. A parcurs toate testările şi acun aştepta rezultatul. Se simţea sănătos tun. Decizia comisiei l-a şocat. A fost găsit bolnav la plămâni, ca urmare a îngheţului de la Vidin. A încercat să explice membrilor comisiei că e sănătos, că, la o adică este într-un fel erou al războiului pentru Independenţă. N-a ajutat. Nu i-a fost de ajutor nici raportul maiorului Negel, fostul comandant de escadron, căruia se adresase. -Domnule maior! Dar domnul colonel poate să mă ajute? -Nu. Este numit ataşat militar. La Regiment va fi numit un alt comandant. A primit a treia medalie” Trecerea Dunării” care îl astepta. Dar faptul îl lasă rece. Nu ştia ce să facă. Nikola Kolev căuta să-l liniştească. Sandu hotărâ să plece acasă la părinţi. Să-i vadă, să se scalde în ghiol, cum îi spuneau localnicii lacului Ialpug. Dar în primul rând să încerce să se vindece. Nu-şi dorea o altă viaţă decât cea de militar de carieră. Era ferm convins că va reuşi.

21

Vestea despre vitejia lui în luptă la devansat. Soldaţii Regimentului de Cavalerie Ismail, care se întorseră acasă mai înainte, au răspândit faima. A fost întâmpinat ca un erou. Medaliile de pe piept spuneau totul. Părinţii se mândreau cu el ca militar, aşa cum se mândreau cu Sandu şi ca student. Judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail se mai aflau înca în componenţa statului român. Peste catva timp, însă, locuitorii acestor meleaguri vor încerca pe spatele lor, ce înseamnă ocupaţie rusească. Se scălda nestingherit zile întregi, mergea la pescuit, şi călărea, călărea… Mama, ajutată de două femei în vârstă, s-a apucat să-l vindece. Mixturile din ierburi erau amare, una mai amară decât alta, dar el răbda. Mânca în special carne de miel, pregătită într-un fel aparte de bătrâne, cu nişte amărăciuni adăugate în carne. Bătrânele se mirau de răbdarea lui. Nu prea mulţi în situaţia lui au răbdat. Făceau totul ca să-l vindece. Era, într-un fel pusă la încercare şi orgoliul lor de vindecătoare vestite. La începutul lui septembrie a primit vestea că este trecut în rezervă. Imediat şi-a luat rămas bun de la părinţi, de la prieteni şi a plecat la Bucureşti. S-a dus să se “bată”. Nu era deprins să piardă. Cariera de militar era scopul vieţii lui, şi nu avea de gând să cedeze. Înaintă mai întâi cerere către Ministerul de Război, rugând insistent să fie încadrat în armata activă. Aştepta răspunsul. Trăia la “hotel”, cum începuseră să se numească în manieră franceză, “mai civilizat”, hanurile. Se duse la Kolev. -Cum e acasă? -E bine. Am trecut şi pe la ai tăi. Le este dor de tine. -Plec şi eu la baştină. -Pleacă acum, cât ruşii n-au ocupat încă şi judeţele noastre. Atunci ca militar n-o să mai poţi pleca. -Da, fraţii ruşi se poarta de a dreptul porceste. Am auzit şi am văzut multe, dar nu credeam. Uite acum ce au făcut cu Bulgaria, pe care chipurile doreau s-o elibereze. Au împărţit-o în două. O parte şi-au luat-o lor, iar o parte au dat-o Turciei. De parcă ar fi fost un bun moştenit. Interesant, noi pentru ce am vărsat sânge pe câmpurile de luptă? Ruşii ne fac uitaţi, poartă tratative privind teritoriile româneşti cu turcii, şi nu cu noi. Trebuia atunci, la Plevna, sa-i lăsăm să-i nimicească, să ştie bine ce înseamnă aliaţi. Dar, iarăşi uite cum au procedat cu bulgarii? Pentru ce au murit sute de mii de bulgari? Regret, că principele Carol n-a înţeles cine sunt ruşii, şi că s-a grăbit să le vină în ajutor. -Mă miră să aud asta de la un bulgar. Voi mai că nu-i sărutaţi într-un loc pe ruşi! - Credeam în tot ce spuneau. Nu ştiam cine sunt de fapt. Dar ai să vezi, bulgarii n-o să-i mai primească vreodată aşa, ca acum . Ruşii şi-au arătat adevărata lor faţă. -Minunat! Dar altceva nu vrei să auzi? De exemplu că întreabă de tine mereu. -Găseşte-i un cavaler. Unul mai bun ca mine. -Eroi ca tine nu mai sunt! - Erou, care a fost trimis în rezervă! -Zice că-i o confuzie la mijloc. Nu se poate ca un militar ca tine, să nu trebuiască ţarii! -Aşa credeam şi eu. Dar vezi realitatea! Timpul trecea, iar răspunsul autorităţilor solicitate întârzia. În ajunul de Anul Nou a primit înştiinţare să treacă comisia medicală. Retrăia. A fost recunoscut sănătos. După Anul Nou este în sfârşit înrolat oficial în armată. A reluat conducerea plutonului unu. Kolev a fost numit comandantul plutonului doi. -Uite acum, dacă domnişoara Margaret este liberă, mergem la ea, Sandu bucuros s-a adresat catre Nikola. -Ai întârziat. Margaret se pregăteste de nuntă. Vestea îi cam şterge bucuria de pe faţă. Nu fiindcă se mărita, asta o fac toate domnişoarele mai devreme sau mai târziu, ci pentru că pierdea, i se părea lui altfel, un prieten care atunci, când avea nevoie, îl ajuta numaidecât. A întrat în ritmul obişnuit pentru viaţa unei unităţi militare. Aplicaţii, instruire, reuniuni ofiţereşti.

22

În martie s-au început aplicaţii tactice de divizie. Asista şi Comandantul Armatei 1, care inspecta divizia. Regimentele diviziei au fost împărţite în doua tabere, care urmau “să se lupte” între ele. Tabăra în care a nimerit Regimentul de Cavalerie Ismail, a fost numită convenţionat, “ roşiori”, iar cealaltă - “roşi”. Aplicaţia s-a început de la situaţia, că toţi comandanţii de regiment, batalioane şi escadroane erau răniţi şi nu - şi pot comanda unităţile lor. Maiorul Negel, comandantul escadronului, l-a numit pe plutonierul Averescu în locul său, iar el a preluat comandamentul batalionului. “Adversarii” s-au aliniat, fiind gata de luptă: cavalerie contra cavalerie, infanterie contra infanterie. Averescu lămuri în faţa escadronului în ce constau obiectivele manevrei. Urma, ca prin folosirea tuturor mijloacelor de luptă, inamicul să fie înconjurat, şi silit să capituleze. -Ordon: plutonul unu şi doi atacă frontal. Plutonul trei execută o manevră de învăluire pe dreapta şi întră primul în luptă. Celelalte plutoane rămân în rezervă. La semnalul dat pentru atac, plutonul trei iureş porni înainte. O parte din escadronul inamicului se repezi în întâmpinare. Dar plutonul trei, conform dispoziţiei dată de Averescu, se deplasa din ce în ce mai în dreapta, desprinzându-l pe inamicul ce îl ataca de grosul escadronului. Era tocmai ce voia Averescu. -Plutonul unu şi doi, înainte! comanda el. Dinspre inamic asupra plutonului unu şi doi s-au năpustit plutoanele rămase. Averescu lasă inamicul să se apropie la distanţa de la care o unitate de cavalerie nu mai poate face cale întoarsă. Şi atunci, plasat în fruntea plutoanelor în rezervă, execută o manevră de învăluire din stânga. Inamicul se pomeni încercuit. După aplicaţie au fost chemaţi la comandantul Armatei toţi ofiţerii participanţi. Şeful Statului Major al Armatei 1, făcu o analiză amănuntă a acţiunilor fiecarei unitaţi, participantă la aplicaţie. -Vreau să vă atrag în mod deosebit atenţia la acţiunile bine gândite ale plutonierului Averescu. Prin manevra de învaluire pe care a executat-o cu escadronul său, inamicul a fost pur şi simplu încercuit. În numele Comandamentului Armatei 1, exprim plutonierului Averescu mulţumiri. O mulţumire, exprimată de un comandant de Armată, era echivalentă cu decorarea cu o medalie. După adunare maiorul Negel fu chemat la şeful Statului Major. -Domnule maior! Ce prezintă acest Averescu? -Are un talent militar deosebit. -Prin ce? -Înainte de toate permiteţi-mi să raportez, ştie să gândească. Vede lucrurile cu ochi de militar înăscut. A fost participant activ la războiul pentru Independenţă şi acolo a demonstrat foarte bine tot ce poate. Se arunca primul în luptă. Iar unitatea lui, pe care a instruit-o după o metodologie personală, a înregistrat cele mai puţine pierderi. -Spuneaţi ceva de talentul lui deosebit. -Plutonul aflat sub comanda lui Averescu i-a scos primul pe turci de pe poziţii din reduta Griviţa 1. Şi fără pierderi. -Adică? -Averescu a folosit o tactică nouă pe atunci. Acum Statul Major al Armatei Germane foloseşte pe larg această tactică, aplicată de Averescu la cucerirea redutei Griviţa 1. Dar o dă drept ca tactică germană. Nu vor să recunoască faptul că un simplu plutonier român a fost mai destept ca întreg Stat Major German. -De ce n-a fost folosită această tactică la noi? -Regimentul nostru de cavalerie lupta ca regiment de infanterie. Mulţi ofiţeri erau contra folosirii tacticii lui Averescu, considerând-o nedemnă. Am fost nevoit să intervin. După luptă , ofiţerii şi-au cerut scuze de la Averescu. Efectele tacticii aplicate de Averescu au fost la vedere. -Dar de ce n-a fost răspândit în armată? -Regimentul a revenit la statutul de unitate de cavalerie. Ofiţerii infanterişti, care s-au convins de efectul bun al acestei tactici, au rămas însă fără nici o reacţie. Au ignorat-o. Nu trebuia nimănui! -Păcat. -De acord. Rămâne să regretăm. -Ce ziceţi, dacă plutonierul Averescu va fi trimis la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu.?

23

-Sincer vorbind, în calitatea mea de comandant de escadron, aşi dori să rămână la escadron, dar ca ofiţer român, ca patriot, consider că Averescu are calităţi extraordinare de comandant şi ar fi păcat să nu i le cultivăm. Patria are nevoie de militari ca el, cu o pregătire cât mai bună. -Mulţumesc domnule locotenent-colonel. Mă bucur. De astăzi sunteţi comandantul Regimentului de Cavalerie Ismail. Felicitările mele! -Eu, comandant de Regiment? -Da, domnule. Astăzi veţi primi ordinul -De ce eu? -Regimentul este rămas de mult timp fără comandant. O ştiţi. Permiteţi-mi să fiu deschis cu dumneavoastră: decizia am luat-o chiar acum, aici pe loc. Sinceritatea şi buna credinţă pe care le-aţi manifestat au încheiat balanţa în favoarea dumneavoastră. -N-o să regretaţi! -Sunt sincer convins de asta. În luna mai Averescu trebuia să plece la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu. În Bucureşti îi rămâneau prietenii, domnişoara Margaret, care peste o săptămână va fi soţia altuia. O tristeţe adâncă îi pătrunse în suflet. La nuntă îşi impuse să-şi ferească privirea de la Margaret, de la domnişoara cu care s-a sărutat prima oară, prima oară a simţit atingerea sânului ei, sânul unei domnişoare, pe care întâia oară a îmbrăţişat-o. Era greu la suflet. Se învinuia numai pe el, pe ambiţiile lui de a ajunge militar cu orice preţ. Da, şi-a atins scopul, dar a pierdut-o pe ea, care era vrednică să-i fie soţie. Pe parcursul nunţii, împreuna cu Nikola şi Luminiţa, s-a apropiat de el. -De ce nu te veseleşti? -Nă tem că nu prea am motiv. Uite că acum domnişoara pe care o iubesc este soţia altuia. -Nu-i ea de vină! Ai fost aşteptat destul! -Ştiu… A plecat. Îl mustra conştiinţa. Dar era ferm convins, dacă se întoarce totul înapoi, va proceda tot aşa. Asta e destinul lui. La sfârşitul lunii mai, Averescu a plecat la Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu. Locotenent- colonelul Negel a aliniat regimentul şi a rostit o cuvântare, apreciind meritele lui Averescu în luptele la care a participat Regimentul. În încheiere îi ură multă baftă. Numele lui Averescu a fost introdus în cartea de onoare a celor mai bravi ofiţeri şi soldaţi. Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu pregătea ofiţeri inferiori. Regimul intern era destul de dur. Dar Averescu era deprins cu disciplina. La una din lecţiile de tactică, lectorul, un colonel în rezervă, anunţă că va vorbi despre tactica unui general german, pe care o consideră ca fiind una nouă şi cu bune rezultate, aplicată, de altfel, mai precizează lectorul, de majoritatea armatelor europene. Când profesorul îşi încheie prezentarea, dori să afle ce crede audienţa. Averescu se ridică: -Domnule colonel, tactica despre care aţi vorbit numai ce, nu este tactică germană, ci una română. -Vorbiţi serios, domnule plutonier? -Da. -Cine şi când a folosit-o? Eu n-am auzit. -Este, cu permisiunea dumneavoastră, tactica folosită de mine la asaltul redutei Griviţa 1, la Plevna. -Vorbiţi serios? -După această luptă, am primit gradul de plutonier. Dar cu excepţia locotenent-colonelului Negel, nimeni n-a dorit s-o folosească. -De ce? -La Plevna, fiind cavalerişti am luptat ca infanterişti. Era de înţeles, că ofiţerii de cavalerie vedeau cu o doză de scepticism, să-i zicem aşa, tot ce ţine de tactici specifice infanteriei. Cu atât mai mult de una a târâtului şi a deplăsării “ca iepurii,” cum se spunea. Apoi am revenit la statutul de cavalerişti. Tactica a fost dată uitării. Nu toţi infanteriştii ştiau de ea. -Cine poate confirma ceea ce mi-aţi spus?

24

-Comandantul actual al Regimentului de Cavalerie Ismail, locotenent-colonelul Negel, şi fostul comandant al regimentului, colonelul Bolboceanu. -Pe colonelul Bolboceanu îl cunosc personal.O să vorbesc cu el. Viaţa se scurgea monoton. Împrejur erau numai militari. Începu să uite ce înseamnă o domnişoară, o femeie. Vacanţa din vara anului 1880 şi-a petrecut-o cu Nikola, la părinţi. Ruşii încă nu se instalase definitiv în judeţele de sud, rupte deja de la Patria-mamă. Au hotărât să plece la Ismail, şi considerând că poate era ultima lor ocazie să-şi vadă baştina. Au fost întâmpinaţi iarăşi ca nişte eroi. Doi tineri frumoşi, bine făcuţi, ofiţeri, erau ţinta privirilor tuturor fetelor de aici. Mergeau la vânătoare, la pescuit, se scăldau, înotând departe de mal. Şi numaidecât călăreau. Peste două săptămâni au plecat. Au plecat cu inimile strânse, fiind conştienţi că în curând ar putea să se întâmple să nu-şi mai poată vedea plaiul natal, părinţii, prietenii. Le-au promis consătenilor ca-i vor ajuta pe tinerii care nu doreau să facă armata la ruşi, să se înroleze în armata română. La Bucureşti s-a cazat în hotel. Peste trei zile de la sosire se afla la Nikola. Cineva bătu la usă. Nikola a deschis. Intră un bărbat de vreo patruzeci de ani. -Sunt colonelul Stoianov. Am luptat în rândurile armatei române contra turcilor. -Dacă aţi venit aici, înseamnă că aţi ştiut la cine. -Mai mult. Suntem pământeni. -!!?? -Sunt din Cubei, judeţul Bolgrad. Vă ştiu şi pe dumneavoastră. Sunteţi plutonierul Averescu. -Atunci, bucuroşi de pământeni. Câte un păhar de vin? Să ne amintim de baştină. Vinul e de-al nostru, de acolo. -Cu plăcere. Ştiu că aţi fost acasă. Au cinstit. Aveau câţiva cunoscuţi comuni. Şi-au amintit de copilărie. -Acum ne spuneţi cu ce vă suntem de folos? -Mă adresez plutonierului Kolev. Bulgaria, Patria noastră, începe să-şi revină şi să-şi formeze structurile de stat. În primul rând armata. -Mă iertaţi domnule colonel, dar Patria mea este România. -Am avut în vedere Patria noastră istorică. E mare nevoie de ofiţeri, de buni specialişti militari. Fără armată ţara nu poate supraveţui.Ce spuneţi? -Păi….să mă gândesc. -Trei zile e suficient? -Cred că da. -Aveţi în vedere şi faptul că înrolându-vă în armata bulgară primiţi imediat un grad mai mare de ofiţer. Dumneata ai experientă de luptă şi noi avem nevoie de astfel de ofiţeri. A plecat. Prietenii s-au uitat unul la altul. -Ce spui? rupse tăcerea Nikola. -Dar tu? zimbi Sandu. -Nu cred că am mari perspective în armata română. -De ce? -Ştiu cu siguranţă ce pot. N-am cum să concurez cu tine. Şi nici cu locotenent-colonelul Negel. Dar de fapt nici cu alţii. Voi aveţi calităţi de militari în sânge.Toată viaţa aţi luptat cu cineva. Bulgarii au plecat întotdeauna capul. -Făimos argument, nimic de spus! Eşti plutonier ca şi mine. Ai autoritate, eşti stimat. -Aşa e, dar sincer vorbind, cred că în armata bulgară o să am mai multe perspective. -Poate că ai dreptate. Este adevărat că o să poti avansa uşor în grade. Eşti un militar bine pregătit. Un bun militar. -Ştiam, dar nu voiam s-o spun, încercă Kolev să glumească, de fapt simt nevoia să schimb ceva în viaţă. La o adică sper să mă primeşti înapoi , în regimentul pe care o să-l conduci, râse el. -Păi…am să mă gândesc. Şi numaidecât cu o condiţie? -Care?

25

-Rămâne să ajung comandant de regiment! -O să ajungi chiar comandant de armată. Îţi văd calitaţile deosebite. -Dacă îmi prezici tu, prietenul meu cel mai bun, aşa va fi, râse Sandu. Peste trei zile Kolev a răspuns “da”. S-a eliberat din armata română A fost petrecut de Sandu, de Luminiţa, care a plâns, şi de Margaret. Şi să-l vadă pe el, pe acel, care ia rănit inima, pe care nu-l poate uita. -Văd cum mă aranjez acolo, vin înapoi, şi imediat îmi ofer mâna şi inima celei mai frumoase domnişoare din Bucureşti. O privi pe Luminiţa, care îşi ştergea lacrimile. Nikola a plecat. În inima lui parcă se rupse ceva. Plecase unicul său prieten. A rămas singur în acest oraş mare şi uşor bizar. Au mers toţi trei spre casa unde locuia Margaret. Tăceau. Ajunşi la Margaret, le-a propus să între. Să vadă cel puţin casa. Sandu refuză politicos. Au întrat totuşi. Era o casă frumoasă, bine pusă la punct. Eliberă servitoarea. -Voi servi eu. -Margaret, de unde le ştii pe toate? întrebă Luminiţa într-un târziu, impresionată de ce a văzut -Am învăţat de la servitoarele noastre. -De ce? -Mă pregăteam să fiu soţia unui ofiţer român, care ar fi avut o leafă obişnuită, adică nu prea mare, şi astfel fără să poată să ţină servitoare, zise ea, şi privi la Sandu. -Trebuie să învăţ şi eu. De fapt nu ştiu să fac nimic. Nikola într-adevăr are o leafă mică. -Rămâi la mine. Te învăţ. Apoi a condus-o pe Luminiţa. Se săturase de camera lui de hotel. Hotărâ să facă o primblare. Era o noapte de vară frumoasă, cântau chiriecii, pe cer strălucea o lună plină. Mergea încet. La un moment însă auzi ţăcănit des de copite, fluieratul vizitiului, care îşi îndemna vârtos caii, şi ţipăt de femei. De după colţ se arată o trăsură care se deplasa cu o viteză nebună. Nu dovedi să termine curba, că trăsura se aplecă pe o parte, mai merse aşa puţin, după care se răstoarnă violent. Averescu se duse în fugă la trăsură. Vizitiul zăcea aruncat la vreo zece metri de trăsură, şi nu se mişca. Lângă trăsură , întinse pe pământ, se aflau două doamne, care nu dădeau nici ele semne de viaţă. Se aplecă asupra uneia din ele. Avea pulsul abea simţit. La a doua la fel. Pe stradă nu se vedea nimeni. A început să strige după ajutor, dar nu iesi nimeni din casă. Se repezi la una din uşile mari, ce dădeau în stradă. Bătu cu pumnul, dar nu-i răspunse nimeni. A început să bată cu piciorul. În sfărşit uşa se deschise şi apărură doi vlăjgani tineri. -Domnilor, li se adresă el, trebuie chemat un doctor. Acolo două doamne pot să moară. E nevoie de ajutor medical urgent.-Nu suntem doctori. Şi dacă mai baţi o dată în uşă, îţi rupem picioarele, şi au închis uşa. Averescu începu să bată din nou. A început să bată dinnou. Uşa se deschise şi cei doi indivizi se năpustiră asupra lui. Dar nu izbutiră să facă nici doi paşi că deja se tăvăleau la pământ. Priveau buimaci la el. -Sculaţi şi fuga la cele două femei. Duceţi-le în casă. N-au aşteptat să li se repete. Au dus femeile în casă. S-au trezit stăpânii. -Daţi-mi voie să mă prezint. Plutonierul Averescu! Am fost martorul acestui accident Trebuie chemat urgent un doctor. -Ioane! strigă stăpâna, fugi iute după doctor! Doctorul acordă primul ajutor. Erau mami şi fiică. Amândouă frumoase, şi dintr-o familie bogată. Auzise de această familie. -Dar ce s-a întâmplat? întrebă Sandu, am auzit cum ţipa vizitiul la cai. -El unde-i? -E mort. -Cum e mort? Nu se poate? -Da, doamnă. A murit pe loc. -Tată, tată, ce-ai făcut! începu să plângă domnişoara. Au lasat-o să se liniştească. -Soţului îi plăcea viteza. Vru să ne arate, cu ce viteză se poate deplasa trăsura.

26

-Regret, doamnă, spuse Averescu, dacă-mi permiteţi vă conduc, sunt la dispoziţia dumneavoastră -Vă v-oi fi recunoscătoare -Mă duc să văd ce-i cu trăsura. -Mersi, domnule … -Averescu , doamnă! Caii erau pe loc. Nu paţise nimic.Trăsura în schimb era avariată, dar se putea deplasa. -Doamnă, plecăm. Deşi încet, trăsura se poate deplasa. Veţi trimite apoi slugile să aducă trupul stăpânului. Încet au ajuns acasă. Domnişoara continua să plângă. -L-a iubit mult pe taică-său. A fost pildă pentru ea. Ambilor le plăcea să călărească iute. Acum cred că n-o să mai călărească aşa. Domnule Averescu, ne-aţi salvat viaţa mea şi a fiicei mele. Cu ce vă putem ajuta? -Cum se poate doamnă! Sunt ofiţer! - Vă rog să rămâneţi la noi. Nici eu, nici fiica mea, nu ne pricepem la nimic. Totul hotăra soţul. Aveţi apartamentele la dispoziţia dumneavoastră. Sunteţi liber să aduceţi pe cine doriţi, şi să faceţi ce doriţi. S-a gândit un pic. La hotel era într-adevăr cam costisitor. -Numai în perioada concediului. -Bine, vă mulţumesc, răspunse bucuroasă stăpâna. După înmormântare doamna îl chemă pe Averescu la ea. -Domnule Averescu, soţul meu, după cum aţi înţeles, era de origine germană. Avem trei fabrici pentru confecţionarea îmbrăcămintei două de încălţăminte.Două din ele lucrează pentru Ministerul de Război. Îmbrăcăm şi încălţăm armata. Soţul meu are multe rude, gata să pună mâna pe fabrici. Vor să dovedească, că pe mine, ca pe orice româncă, zic ei, nu mă duce capul la nimic.Mulţi din ei lucrează aici, în fabrici, şi cunosc bine situaţia. Ne vor lua fabricile, iar noi vom rămâne în drum. Vă rog, vedeţi ce se face cunoştinţă cu situaţia, şi luaţi-o sub control. Vă dau înputerniciri depline. Aveţi dreptul să concediaţi pe cine socotiţi de cuviinţă. -Am înţeles. -Ordinul e gata şi toţi lucrătorii fac acum cunoştinţă cu el. Ştiam că n-o să refuzaţi, şi mi-am permis pregătesc ordinul din timp. Îndrăznesc să vă rog să începeţi chiar acum. Nu e momentul să pierdem timpul. Acasă, împreuna cu tatăl său,care credea că Sandu îi va fi moştenitorul, perfecta toate actele necesare pentru plata impozitelor, pentru primărie. La Şcoala Superioară de Inginerie Mecanică din Liege, a studiat sistemul financiar, economic, bancar şi de creditare a economiei de piaţă. Primul pas a fost să facă cunoştinţă cu contabilii de la fabrici. Nu i-a chemat în cabinet, ci s-a dus el acolo, inspectând fiecare fabrică în parte. Trecu astfel pe la toate cele cinci fabrici, vorbind cu fiecare contabil în parte, avea deja tabloul general clar. Fabricile funcţionau ca un mecanizm bine reglat. Soţul doamnei Fişer fusese într-adevăr un administrator exemplar. Al doilea pas pe care l-a întreprins a fost să stea de vorbă cu şefii de producţie. A întocmit o listă de întrebări care-l interesau, şi în câteva zile avea clară situaţia. Dar situaţia era în stare să se schimbe în orice moment, căci tot procesul de conducere era în mânile rudelor soţului. Pe parcursul convorbirilor, purtate cu diferiţi şefi, a văzut fisura în relaţiile dintre şefi. A hotărât să se folosească de ea. La trei fabrici din cinci , a schimbat şefii de producţie prin adjuncţii lor, care îi erau loiali. Tot aşa a procedat şi cu contabilii şefi. Acum a început să primească informaţia obiectivă de care avea nevoie. Peste o săptămână a eliberat alţi funcţionari. Ceilalţi nemţi au încercat să organizeze o ripostă, dar momentul era pierdut. Doamna Raluca Fişer, aşa o chema pe stăpână, nu se amestecă absolut în nimic. Toate întrebarile le adresa doar lui Sandu. Fiica stăpânei, Rodica, o domnişoară de şaptesprezece ani, îl privi chiar din prima zi cu ochi îndrăgostiţi. La fabrici se duceau împreună, se străduia să înveţe tot ce învăţa şi înfăptuia el. Era perseverentă în tot ce făcea, îl copia în toate. Fabricile erau moştenirea ei. La întrebarea mamei, de ce manifestă atâta interes ea îi răspunse: -Trebuie să-l înlocuiesc pe tati, spuse ea ferm, şi domnul Alexandru mă învaţă.

27

Pe de altă parte şi doamna Raluca se iuta cu un anume interes la el. Domnişoara Rodica ştia de asta. Între mamă şi fiică se iscă se pare o rivalitate ascunsă. În ajunul plecării la Şcoala Divizionară, Averescu întră să-şi ia rămas bun de la doamnă. -Domnule Averescu, vă multumesc pentru ajutorul acordat. Regret că plecaţi. Poate rămâneţi? -Sunt la datorie , doamnă. -Vă înţeleg. Dacă vorbesc cu Ministrul de Război, să vă chem când o să am nevoie, veţi fi de acord? -Cu plăcere! Cum ajungeţi la Ministru? -Eu? Foarte simplu! După cum ştiţi, noi îmbrăcăm şi încălţăm armata. Avem legături directe cu Ministrul. -Domnule Alexandru, şi eu vă aştept! interveni la un moment dat Rodica. -Iată salariul dumneavoastră domnule Averescu, spuse pe un ton uşor oficial doamna, vădit deranjată de intervenţia subită a fiicei. A numărat banii. Salariul era mai mare decât leafa lui de ofiţer pe un an. Ştia totuşi că pentru bani n-o să lase niciodată milităria. Urcă în trăsură. Nu dovedi vizitiul să pornească, că domnişoara Rodica urcă şi ea. -Mă duc să văd unde trăieşte domnul Averescu, îi spuse ea mamei, mă întorc înapoi cu trăsura. -De ce aţi făcut asta domnişoară? întrebă el. -În primul rând ca să-I dau de înteles mamei că de azi fac ce vreau, că sunt mare. -Mare şi ambiţioasă! -Cum vedeţi! -Aşa era şi tatăl dumneavoastră? -Da. Îi seamăn în toate! Dar dumneavoastră cui semănaţi? -Nu ştiu. La faţă, glumi el, seamăn cu mama, iar în toate celelalte, e clar, cu tata. -Şi el e timid cu doamnele? -Adică? -Păi…. nu vă plac deloc? -Cine a zis? Uite dumneata eşti o domnişoara foarte drăguţa! Dar şi mămica dumitale este o doamnă foarte drăguţă! râse el. -Dar nu ne-aţi acordat nici o atenţie? -Eram angajat! -Iar acum? -Ce acum? -Acum, că nu mai sunteţi angajat. Pot să sper? -La ce vă referiţi? -Sunteţi ofiţer şi nu vă pricepeţi chiar la nimic? -Mă pricep la câte ceva, zice lumea. Dar sunteţi un copil! -Copii ca mine, pot face alţi copii! -Vorbiţi serios? -Foarte, domnule drag ofiţer! La vârsta mea, mama mă avea pe mine. Iar eu nici măcar n-am fost sărutată de cineva. -De ce? Nu cred că aşa o domnişoară să nu atragă atenţia şi privirea tinerilor! -Atenţie îmi acordă ei. Uneori chiar cu exces. Numai că…. -Ce? - De la un timp mă interesează doar atenţia unei persoane, şi îl privi. El încercă să schimbe tema. -Am ajuns la Şcoală, spuse Sandu -Vreau să cobor! N-a avut încotro. Avea o mânuţă micuţă, dar puternică. -Vreau să vă văd camera! -Domnişoarele n-au acces în cameră. -Cine v-a spus? -Aşa sunt regulile.

28

-Cine poate rezolva problema? -Şeful Şcolii, glumi el, nebănuind ce putea să urmeze. -Arătaţi-mi unde se află cabinetul şefului. Îi arătă. Urcând în trăsură, ea spuse: -Aşteaptă-mă peste o săptămână. Nu mă uiţi? -Trebuie să recunosc că aşa domnişoare nu se uită! A plecat. El rămase pe gânduri. “Fetiţa” asta îi mişcă ceva în suflet. Nu ca Margaret, dar tot ceva. Simţea, că cu cât mai mult va fi cu ea, cu atât mai mult are să-i placă. E însă nu se poate acentura într-o relaţie prea adâncă. Îşi are scopul lui, cariera de militar. O aventură amoroasă i-ar fi doar o piedică. Imediat cum întră în clasă, profesorul de tactică se adresă: -Plutonier Averescu, veniţi în faţă! El execută. -Domnilor! Am avut o discuţie cu domnul colonel Bolboceanu, fost comandant la Regimentul de Cavalerie Ismail, în rândurile căruia a luptat plutonierul Averescu. Dumnealui a confirmat, că aşa - zisa tactică germană a fost folosită în luptă încă în 1877 de plutonierul Averescu. De azi înainte în şcolile militare române această tactică se va numi “tactica Averescu”. Ministerul de Razboi va emite ordinul cuvenit. Felicitările mele, domnule Averescu! Tot în aceeaşi zi, a fost chemat şi la şeful scolii, unde a fost felicitat în faţa tuturor profesorilor. Dar ordinul Ministerului de Război aşa şi n-a mai ajuns vreodată la Şcoală. Adevărul este că nici nu a fost emis. Ori din negligenţa colaboratorilor Ministerului, ori cineva special la reţinut. De menţionat, că o parte mare a colaboratorilor Ministerului de Război erau de origine germană. Se pare că “tactica Averescu,” nu ar fi “sunat” prea bine atunci, în perioada influienţei masive în România a germanilor. Sandu însă, căruia între timp i s-a oferit o cameră de o persoană, nu manifestă nici mare bucurie când a fost felicitat, nici mare decepţie când constată că ordinul aşa şi n-a mai ajuns la Şcoală. Era calm şi oricum indiferent. Rodica, după cum a şi promis, a sosit peste o săptămână. Dar nu singură, ci cu două căruţe pline de tot felul de covoare şi mobilă, de diverse mărunţişuri, necesare într-o casă. Ca o adevarată nemţoaică metodică a adus însă numai ceea ce era strict necesar pentru o viaţă confortabilă. -Am de gând să stau două zile. Cu ce ne ocupăm? Ce este bun pe aici? -Nimic. -Chiar nimic, nimic!? Dar asta? şi se aseză pe genunchii lui. -Nu ştiu…, glumi el… dar nu dovedi să-şi continuie că fata îi cuprinse capul în palme şi îl sărută. Era însă un sărut uşor copilăros. “Se sărută copilăreşte”, îşi zise el. Parcă ghicindu-I gândul ea îl întrebă uşor dezamăgită: -Nu ştiu să mă sărut, nu? - Principalul e că doreşti! Îi răspunse el cu gingăşie. -Se pare că ai experienţă, învaţă-mă! -Ajungi fără profesor la asta. -Doamna ştie că eşti aici? -Neapărat. -N-a zis nimic? -A spus să fiu atentă! -N-are încredere în mine? -Ba da. În mine nu are! Au adormit spre dimineaţă. Totuşi la ora cuvenită el era deja la lecţii. După lecţii s-a grabit acasă, unde–l aştepta o mică surpriza: o masă copioasă şi bine servită! - Nu bănuiam că domnişoara ştie să gătească cu atâta măiestrie! -Am fost educată de tata în stil german. Obişnuia să spună că o femeie, indeferent din ce societate provine, trebuie să ştie să gătească. Regret că nu l-ai cunoscut pe tata. Aveţi multe trăsături comune. Ştii ca şi el ce vrei, ce trebuie să faci. Au băut puţin vin.

29

-Ştii, spuse ea la un moment dat, credeam că dacă te culci cu un bărbat apoi trebuie numaidecat să faci şi dragoste cu el. -Da, domnişoară, lumea se mai nulţumeşte şi doar cu mângâieli, mai şi vine obosită acasă. Şi râse. Apoi continuă: - Adică, n-ai înţeles corect. Mai trebuie să iubeşti şi cu ochii, cu nasul…Uite ce frumos miroşi. Şi o sărută îndelung pe ochi, sâni… -Mâine, din păcate, trebuie să plec, anunţă ea a doua zi, revin peste o săptămână. Dar nu reveni nici peste o săptămână, nici peste două. După trei săptămâni însă el fu chemat de urgenţă la şeful Şcolii. -Domnule Averescu! A sosit un ordin al Ministrului nostru pentru a trimite pe cineva cu inspecţie la fabricile de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care lucreaza pentru armată. Aţi scris în raport, ca aţi lucrat în acest domeniu. Până la ameazâ trebuie să plecaţi. Dacă nu trimite Ministerul, veţi pleca cu transportul Şcolii. Vă asteptăm să vă reîntoarceţi cât mai curând. Sandu zâmbi cuprins subit de bucurie: a înţeles imediat de unde bătea vântul. La amează a sosit trăsura trimisă de Rodica. Ea îl aştepta. Vizitiul i-a dus bagajul. Abea intră în casă, că ea i se aruncă în braţe. -Te rog să mă ierţi, dar n-am putut să vin. Avem mari probleme la fabrici. Rudele tatei… -Când ne ocupăm de ele? -De mâine. Astăzi e ziua noastră. -Nu doamna m-a chemat? -Ea. I-am spus însă de relaţiile noastre. După masă l-a luat de mână. -Vreau să-ţi arăt dormitorul. Nu cumva să încurci cu altceva! râse ea şi începu să se dezbrace, până scot toate fustele acestea, trece şi pofta. -Aşa repede? -Am spus-o şi eu aşa, dar tu te bucuri! Iar Rodica, în afară de durere, n-a simţit nimic. “Pentru ce fac cei mari atâta zarvă? Nimic bun!” Dacă ştia că o să fie aşa, nu era de acord. Dar a fost! Şi s-a întâmplat cea, ce mai devreme ori mai târziu trebuia să se întâmple. Nu regreta. Dimineaţa încercă să se ridice, însă simţi o durere. Rămase în pat. Sandu dormea alături. A început controlul. Situaţia nu era prea bună. Exista pericolul de a se pierde comenzile de stat, care erau principalele surse de venit. Asta şi voiau să facă rudele fostului stăpân. În trei zile a făcut ordine, eliberându-i pe toţi angajaţii din conducere care într-un fel sau altul erau implicaţi. A patra zi ea propuse: -Mergem seara la teatru? -Cu plăcere! La întrerupere s-au întâlnit faţă în faţă cu Margaret, care se plimba cu soţul. -Buna seara, doamnă! -Bună seara domnule Averescu! Ce mai faceţi? Aţi schimbat cumva milităria? -Nu doamnă. Milităria rămâne destinul meu. N-aţi mai auzit nimic despre Luminiţa, despre Nikola? -Ba da! Luminiţa a născut un baieţel. Se afla la Bucureşti. -Şi Nikola? -A primit gradul de căpitan. -Aşi putea s-o văd pe Luminiţa? Peste câteva zile trebuie să plec. -Sigur, când o să fiţi la ea? -După ora paisprezece. -Am să-i transmit numaidecât. Bucuroasă să vă văd, domnule Averescu! -Aceeaşi plăcere, doamnă. La revedere. După spectacol Rodica îl întreab brusc: -Cine e doamna? -O cunoscută.

30

-Te privea într-un fel aparte. Dar ia spune-mi, făcu o pauză, apoi continuă: Aţi avut relaţii…ştii tu… ceva mai de altă natură ? -Nu. Linişteşte-te şi nu lăsa să-ţi treacă prin cap chiar orice. Bine? Şi o luă de mână Te invit să mergem la soţia prietenului meu, care are un băieţel. -Dar el unde-i? -La Statul Major bulgar. Luminiţa înflorise. Se facu şi mai frumoasă. -Dacă vrei să vezi o femeie fericită, priveşte-o pe Luminiţa, spuse Rodica. - Nikola zice că daca Sandu era în armata bulgară, până acum ar fi devenit colonel, spuse la rândul ei Luminiţa. -Cine ştie! -Am fost şi martoră şi la cununia lor, dar şi la nunta lor, vorbi Margaret, care până acum tăcuse. A fost o nunta frumoasă! -Ca a ta? -Cam aşa ! Tu când ai de gând să te aşezi la casa ta? -Nu-s gata încă de o astfel de faptă eroică. ca Nikola, Dar cum mă văd căpitan, imediat mă căsătoresc, spuse în glumă. -Aţi auzit domnişoară? Fugiţi cât mai departe de el! -Nu-l paşte căsătoria cu mine, doamnă. E om liber. Mai repede ar face-o cu dumneata, şi privi ţintă spre Margaret, care roşi. Ce zice-ţi, domnule Averescu? -Zic că glumeşti. Se gândea tot timpul la Margaret. O vedea numai pe ea. A doua zi a plecat la Şcoală. A raportat ce a constatat. La 15 iulie, Rodica a venit la ceremonia de avansare. Sandu a primit gradul de sublocotenent. În drun spre Bucureşti, îl tachină: -Dar când ajungi capitan? -Peste câţiva ani, dacă voi merita. -Lungă istorie! -Trage concluzii. Dacă doreşti să te măriţi cu vreun militar, fă-o direct cel puţin cu un colonel. -O să ţin cont de idee. Dar să mă îndrăgostesc mai întâi de un sublocotenent, se poate? -Da, dar numai dacă e cel pe care-l bănuiesc eu…. La locul nou de serviciu, în Constanţa, a ajuns cu trăsura, pusă la dispoziţie de doamna şi domnişoara Fişer. S-a prezentat la comandantul regimentului de cavalerie local. -Bun venit, domnule sublocotenent! Am auzit de dumneavoastră din războiul pentru Independenţă. Unde v-aţi aranjat cu traiul? -Abia am sosit, domnule colonel. -Vă recomand la doamna Manulos. Masa o luaţi la regiment. Vă cazaţi, şi mâine vă prezint regimentului. Veţi prelua comanda plutonului unu. A procedat cum i-a recomandat colonelul. Doamna Manulos era o doamnă de vreo treizeci şi ceva de ani, bine făcută , şi, de fapt, foarte frumoasă. Era văduvă de război. Se zicea că soţul îi căzuse în luptă - ori contra turcilor, ori contra ruşilor. Aşa şi n-a înţeles bine. Părea şi foarte religioasă. Tot la ea se afla cazat şi un comandant de escadron. Seara la cină, doamna se aseza la masă împreuna cu ei. Toata vorba ei se reducea la ce făcea fiecare ziua. Capitanul însă vorbea cu lux de amănunte despre tot ce se făcea în regiment. Sandu observă la un moment dat, că în aceste clipe ea devenea foarte atentă. Despre doamnă circulau legende. Cât este ea de fidelă soţului! Au trecut trei ani de când a căzut în luptă, iar ea nu se întâlneşte cu nimeni, nu are relaţii apropiate cu nimeni, cu toate că la ea fuseseră cazaţi mai mulţi ofiţeri frumoşi, din societatea înaltă. Toţi îi făceau curte. Ea însă rezista. Anume acest detaliu l-a făcut pe Averescu să fie mai atent cu ea. Într-o seara a renunţat să ia cina. Noaptea s-a pomenit trezit de nişte şoapte. Vorbeau stăpâna casei şi un bărbat. Vorbeau într-o limbă necunoscută. După un timp se auzi scârţâitul patului.

31

Dimineaţa stăpâna era veselă. S-a prezentat la colonel. -Domnule colonel. N-aş dori să par ridicol dar mi se pare că ceva nu este în regulă cu doamna Manulos, şi îi relată despre bănuielele lui. -Ce propuneţi, domnule Averescu! -Analizând situaţia în care se afla regimentul din punct de vedere tactic, dar şi apropierea nemijlocită a frontierii, consider că doamna Manulos ar putea să culeagă informaţie despre regimentul nostru. -Dar cui o transmite? Turcilor, bulgarilor, ruşilor? -Dacă ne gândim logic aflăm cui: doamna e grecoaică… Nici până acum nu-i clar dacă soţul ei e mort sau nu. Se pare că soţul ei era grec-fanariot. -Înseamnă că transmite informaţii turcilor?… -…Şi că omul de legătură este soţul ei. -Ce propuneţi? -M-am gândit şi cred că trebuie lăsat totul aşa cum este. Cu o mică excepţie – căpitanul trebuie înlocuit cu un maior pe care îl instruim cum şi ce să vorbească. Informaţia pe care i-o va “divulga”, i-o dăm noi. De dorit ca maiorul să fie din statul major al regimentului. -Mă gândesc cine e capabil să înfăptuiască planul dumneavoastră. La amiază intraţi la mine, să vedem ce facem. În scurt timp s-a putut stabili că Averescu nu greşise cu bănuielele lui. Şi doamna transmitea turcilor toată “pălăvrăgeala” maiorului. Averescu a înţeles cănd vine soţul după informaţie. În ziua respectivă ea se purta frumos cu toţi. Seara turna ceva somnifere în mâncare ori în vin. Iar dimineaţa era… veselă. La Constanţa, fără preîntâmpinare, a sosit Rodica. Se cază la hotel. Seara, după plimbările pe faleză, plecau la casele lor. Iar ziua se scăldau în mare. Rodica înota foarte bine pentru o domnişoară din societatea înaltă. Aşa înoatău doar fetele de la tară. Puternic, cu zvâcnete. El, care se socotea pe drept un înotător bun, se ţinea cu greu de ea. -Mai mirat din nou. -Că ştiu să înot? -Şi asta. Dar în chip deosebit m-a impresionat stilul în care înoţi. De unde ai învăţat toate acestea? -Ţi-am spus că regret mult că nu l-ai cunoscut pe tata. Tot ce ştiu în viaţă, m-a învăţat el. … Numele grecesc al oraşului Constanţa este Tomis. Era centrul administrativ al Dobrogei. Conform deciziei Congresului de Pace de la Berlin, din 13 iulie 1878, Dobrogea a fost alipită la România. Ullterior, ruşii, care-i ignorau pe foştii lor aliaţi, au desprins de la Dobrogea ţinutul numit Cadrilater, cu judeţele Durostor şi Caliacra. Şi le-au transmis Bulgariei.Trupele ruseşti treceau liber prin Dobrogea, fără să ceară consimţământul României. Se purtau ca nişte adevăraţi stăpâni. Pe de altă parte, Bulgaria cerea Dobrogea înapoi, de parcă ar fi fost vreodată a bulgarilor. Şi ruşii, şi bulgarii organizau permanent provocări militare la frontiera de sud şi sud-vest a Dobrogei. În aceste condiţii, de fapt practic apropiate de cele de război îşi făcea Regimentul 1 de cavalerie serviciul. Escadroanele patrulau pe rând la frontieră. Se aflau câte patru – cinci zile în şa, fără odihnă. Au avut şi pierderi de oameni, când de exemplu escadronul trei a nimerit într-o ambuscadă bine organizată. Aproape în fiecare zi aveau ciocniri cu căzăcimea rusească, care trecea frontiera şi jefuia satele de la frontieră. Comandantul regimentului s-a adresat în repetate rânduri comandamentului rus, cerând curmarea acţiunilor ostile. Situaţia însă a rămas neschimbată. Se promitea luarea de măsuri, iar jafurile continuau! În primavara anului 1882, ruşii au silit România să le cedeze judetele sudice al Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail. Au şantajat delegaţia română cu transmiterea Dobrogei Bulgariei. Averescu era trist. Primi vestea cu durere şi indignare. Baştina îi era ocupată de ruşi. Însă nu putea face nimic… Cu aprobarea Bucureştiului, comandantul regimentului a hotărât să pună capăt incursiunilor, care într-un fel discreditau administraţia locală română. La şedinţa prezidată de colonel au fost convocaţi doar şase ofiţeri. Printre ei şi Averescu.

32

-Domnilor ! Şedinţa de azi este una secretă. Regimentul urmează să pună capăt incursiunilor străine.. Am în vedere acţiunile căzăcimii ruseşti şi ale unor detaşamente bulgăreşti. Sunt intolerabile şi, între altele, discreditează administraţia publică locală. De altfel la Paris, la negocierele de pace, ruşii au cerut preluarea Dobrogei motivând că România nu e în stare să apere populaţia locală de tot feluri de atacuri, organizate chipurile de bande româneşti. Aţi înţeles cum procedeaza ruşii! Noi trebuie să procedăm la fel! Dar mai întâi trebuie pedepsiţi cazacii. Cu bulgarii ne lămurim mai uşor. Împreuna cu domnul Averescu, am întocmit un plan de acţiuni. - Domnule Averescu, vă rog să-l prezentaţi. Rog atenţie. Aştept ulterior obiecţiile şi sugestiile dumneavoastră. -Domnilor! începu Averescu, în faţa regimentului nostru este pusă o sarcină care fără folosirea unor metode mai speciale, să le zicem aşa, nu se poate nimic rezolva. Inamicul nu ne-a lăsat o altă alternativă, decât să acţionam cu metodele lui. Se propune: unu, a-i ataca pe cazaci, organizând ambuscade pe teritoriul bulgar. Doi, îmbrăcaţi în haine căzăceşti atacăm bandele bulgare şi dacă ne cad sub mână şi cazaci, îi nimicim şi pe aceştia. -La frontieră sunt deja pregătite cazarme pentru cavalerie, ca să nu faceţi drumuri în plus la regiment, mai preciză colonelul. Totul s-a făcut în taină şi după informaţia de care dispunem, ruşii nu ştiu nimic. Soldaţii şi alţi comandanţi de plutoane şi escadroane vor afla despre planul nostru doar atunci, când vor începe să acţioneze. După două săptămâni au fost nimiciţi peste trei sute de cazaci. Cazacii îşi aveau rânduială militară specifică, deosebită de cea obişnuită în armata rusă. Ei nu se considerau ruşi. Despre ruşi vorbeau cu dispreţ. Expresia lor”nemâtaia Rosia”, care se traduce ca “Rusia nespălată” era o expresie a dispreţului căzăcimii, faţă de ruşi. Ca forţă militară căzăcimea a fost formată din ucigaşi, tâlhari la drumul mare. În rândurile lor acţionau moldoveni, valahi, unguri, ruşi, ucraineni, tătari, turci,polonezi, caucazieni, Vorbeau o limbă rusă stâlcită. În luptă însă se înţelegeau perfect, erau viteji. Principalul pentru ei în orice acţiune de război era jaful. În genul rămas de la tâlharii de drumul mare, compartiment care se pare se transmitea din generaţie în generaţie. Se grupau în “sotnii,” cu un efectiv de o sută de indivizi. “Sotnie” înseamna o sută. Era unitatea principală de luptă a cazacilor. La început se duceau cu ruşii la razboaie ca aliaţi. Cu unica condiţie de a jefui. Ruşii sunt tâlhari din născare, şi se înţelegeau de minune cu cazacii, care Erau călăreţi şi militari iscusiţi şi nu o data decideau soarta unei lupte când luptau alături de ruşi. Din secolul al optsprezecelea, ţarul rus a început să plătească cazacilor leafă, şi una destul de mare. Păzeau hotarele de sud a Rusiei. Şi totodată luau parte la războaiele purtate de ruşi. Evident pentru a jefui. În timpul unei încaierări, Averescu se ciocni cu un cazac cam de statura lui, pe care îl atacă. Cazacul se feri, şi sabia lui Averescu lovi în gol. Era o lovitură, de care nici un turc, de exemplu, n-ar fi scăpat. Întoarse calul. şi se năpusti din nou asupra cazacului. Înţelegea că dacă nu izbuteşte el, cazacul care avea vizibil o bună experienţă de luptă va doborâ mulţi soldaţi, care nu erau pregătiţi ca el. Săbiile li s-au ciocnit atât de tare încât au sărit scâintei. Şi călăreţii au trecut iaraşi pe alături. Şi-au întors iarăşi caii, şi iarăşi s-au năpustit unul asupra celuilalt. Fiecare se considera maiestru în mâinuirea sabiei şi nimeni nu dorea să cedeze şi să se retragă. Atacul fulgerător al escadronului asupra cazacilor se terminase, iar ei îşi continuau încă lupta. Toţi cazacii au fost nimiciţi. Adversarul lui Averescu era conştient de faptul, că dacă biruie ar putea să fie cruţat. Aşa procedau chiar şi turcii. Îi respectau pe cei viteji. Şi s-a năpustit asupra lui Averescu cu ultima speranţă de a scăpa viu. Greşi. Averescu îi aplică o lovitură prin care îl taie de la umăr până la brâu, şi în uralele camarazilor de luptă, se îndreptă spre pluton. -N-aşi dori să-ţi fiu adversar, îi mărturisi cu admiraţie unul din comandanţii de escadron, eşti formidabil, Averescule. Te-a născut maică-ta mânuitor de sabie. Loveşti precis şi fără milă. Autoritatea lui Averescu crescu vădit. Aceste operaţii înfăptuite cu succes de regiment, au oferit diplomaţilor români posibilitatea de a vorbi de pe alte poziţii cu delegaţia ruşă la tratativele de la Paris. La începutul verii, ruşii, care pierdeau războiul din Caucaz, şi-au retras trupele din România. În Dobrogea s-a instalat liniştea. S-au bucurat şi bulgarii, scapaţi de “fraţii” nepoftiţi.

33

Regimentul activa acum în regim de pace. Averescu însă continua să-şi instruiască soldaţii. Soldaţilor nu prea le convenea, dar autoritatea lui era prea mare, pentru ca cineva să se împotrivească. În faţa ochilor le stătea corpul cazacului, despicat de sabia lui Averescu în două.

Aştepta cu nerăbdare luna august, când trebuia să plece în concediu. Mai erau însă două luni până atunci. Dorea să mai plece o dată la baştină, până ce ruşii nu închiseră definitiv frontiera. Într-o duminică se plimba pe litoral. Era început de vară. Soarele încă nu ardea, era răcoare, de la mare adia un vântuleţ răcoros. Dar în mare câteva persoane se scăldau. În una din doamnele, care trecură pe alături, I se păru ceva cunoscut. Pălăriile mari pe care le purtau doamnele le acopereau însă feţele. Pe faleză era aglomeraţie. Se pregătea deja să plece, când cineva I se adresă: -Domnule Averescu, vă grabiţi? Margaret îl privea cu ochii cei mari şi frumoşi. Se fâstâci. -Aţi venit la mare? Îşi reveni şi răspunse calm. -Sunt ofiţer la garnizoana Constanţa. -De ce nu le scrieţi prietenilor? -Nu doresc să aveţi neplăceri. -Soţul ştie de prietenia noastră. -Şi că te iubesc? -De asta nu ştiu nici eu! -Unde sunteţi cazate? -La o vilă de pe litoral. -Ce facem? Atunci, dacă îţi aminteşti, a trebuit să plecăm urgent pe front, şi din mers am fost aruncaţi în luptă. După ce ucizi, fie şi în luptă, un om, apoi pe un al doilea, trebuie să treacă mult timp ca să-ţi revii, cu toate că eşti conştient că ai ucis un duşman de moarte. Adevărat că după asta uneori te uiţi la oameni ca la nişte infuzorii. S-au poate că numai eu sunt aşa, nu ştiu. Când mi-am mai revenit din starea respectivă erai deja logodită… -N-am ştiut! De ce n-ai spus? -Nici Nikola, cel mai bun prieten al meu, n-a ştiut… -Totuşi ce faceţi? dădu glas a doua doamnă. -Mergem acasă, spuse Margaret cu lacrimi în ochi. Nu vroia nimic, nu-i trebuia nimic.Unica dorinţă - s-o vadă pe Margaret. Dar ea e măritată! Are el oare dreptul moral să strice ce e dat şi legat de Dumnezeu? Nu, n-are acest drept! Peste o săptămână a sosit Rodica. Venea regulat, o dată pe lună. Ar fi vrut s-o facă mai des, dar drumul de la Bucureşti la Constanţa era extrem de anevoios. Două sute de kilometri pe un drum de-a dreptul groaznic. L-a distras de la gândurile grele, i-a amintit că viaţa e frumoasă. Cu ea se simţea bine, îi era uşor. Nu cerea nimic, în schimb îi permitea tot ce dorea. Se supunea în toate cele. N-a văzut-o niciodată mâhnită. Inventa mereu ceva nou, doar să le fie interesant. Săptămâna a trecut repede. Acum se pregătea să plece.-Mergem deseară la restaurantul pe care atât de mult îl lauzi. Să văd ce faci când nu sunt pe aici? glumi ea. Iar mâine în zori plec. Seara s-au dus la restaurant. Masa rezervată îi aştepta. După o seară de dragoste fierbinte, aproape nebună, despărţirea a fost de-a dreptul tristă. De - atâta timp n-au fost împreună! Rămânea iarăşi singur. Cu ofiţerii şi cu soldaţii săi. -Scumpule, nu te întrista, peste o lună revin. Aşteaptă-mă. Viaţa de garnizoană se scurgea într-un fel monoton. unitatea, cărţi, billiard. Mai mult nimic. În concediu n-a mai plecat la baştină. Ruşii au închis frontiera. A plecat la Bucureşti. S-a oprit la hotel, în pofida protestelor doamnei şi a le domnişoarei Fişer. -Crezi că astfel scapi de mine? glumi Rodica. Au fost împreună în ospeţie la Luminiţa. Ea îl aştepta pe Nikola să vină în concediu. Băiatul le creştea sănătos. -Când te căsătoreşti? întrebă Luminiţa, şi să nu-mi spui că Rodica îţi displace. Nu te-aşi crede.

34

-Mai vedem, răspunse el în glumă, sunt încă tânăr. Peste o săptămână sosi şi Nikola. Au hotărât să plece la munte, la odihnă. -Stiu că eşti căpitan. Felicitările mele. Iar eu am rămas sublocotenent. -Armata bulgară are în continuare nevoie de specialişti în militărie. E foarte uşor să avansezi în grad şi în funcţie. Ce zici? -Zic să ajungi cât mai repede colonel. -Asta şi fac, zâmbi Nikola. Apoi râse: dacă erai cu mine, avansam şi mai repede. -În ce stare e armata bulgară? Ce poate să facă? se interesă Averescu din pură curiozitate. -E la început de cale. Lucrăm mult. Şi încetul cu încetul lucrurile avansează. -Dacă vă atacă turcii, ţineţi piept? -Nu cred. Speranţa e în ajutorul României, al Europei. -La baştină nu mai ajungem. -Da, nu ne mai lasă ruşii. Cine a crezut că aceşti aşa-zişi fraţi, după ce au primit ce au vrut, s-au întors cu spatele şi se comportă ca nişte hoţi ordinari. Ruşinos şi trist. -Aşa au fost întotdeauna - vicleni, necruţători, dornici de pământ străin. Spirit tipic barbar. -Tu n-ai luat parte la căsăpirea cazacilor? -Şi dacă? -Am vrut să-ţi strâng mâna! -Atunci strânge-o! -Am ştiut. Nu se putea face fără tine! Aşa le-am spus şi camarazilor mei. Ideea cred că tot a ta a fost. Cel puţin în ceea ce priveşte mijloacele aplicative. -Cum să-ţi spun…, Averescu zâmbi. -Nicicum. Am înţeles. Şi bine aţi făcut! Cazacii jefuiau nu numai comunele din România, dar şi satele bulgăreşti. Noi nu eram în stare să facem nimic. Guvernul nostru se temea de ruşi, iar comandamentul rus, după părerea noastră, încuraja aceste acţiuni.

În iunie1883 sublocotenentul Averescu este transferat la Regimentul 6 cavalerie, cu garnizoana în Focşani. Ca şi la Constanţa, în funcţie de comandant de pluton. Ca şi la război, ca şi la Constanţa a început instruirea soldaţilor de parcă s-ar fi aflat în condiţii de război. Întâmpină însă imediat o rezistenţă dură atât din partea soldaţilor, cât şi a ofiţerilor garnizoanei. Dacă regimentul din Constanţa se afla într-o zonă de primejdie constantă, considerau aceştia, aici, în inima ţării, instruirea soldaţilor în condiţii apropiate de cele de luptă era un nonsens. Averescu încercă să explice necesitatea pregătirii permanente a soldaţilor şi ofiţerilor, că regimentul poate fi în orice moment aruncat în luptă. Totuşi nu a fost susţinut de nimeni, nici măcar de comandantul regimentului. În spatele lui s-au început bârfeli, era numit carierist. Instigaţi de ofiţeri, soldaţii nu îndeplineau întocmai exerciţiile, sau nu le îndeplineau decât de faţadă. Averescu nu se grăbi să pedepsească pe cineva. Într-o zi se pomeni convocat de comandantul regimentului. S-a prezentat la colonel. -Domnule Averescu! Am primit o plângere de la ofiţerii regimentului. Spun că vă bateţi joc de soldaţi. -Domnule colonel, ca să fiu direct, ofiţerii dumneavoastră nu sunt demni de a purta epoleţi. Colonelul îl privi surprins: -Adică? -Ofiţerii dumneavoastră sunt nişte leneşi. Preferă să nu se ocupe de instruirea soldaţilor. Adică merge şi aşa… Primesc, de fapt, leafă nemeritată. Dar, spuneţi-mi, cum poate un ofiţer de onoare şi de carieră să-şi bârfească pur şi simplu colegul de breaslă? Nimeni nu s-a încumetat să-mi arunce mănuşa, să-mi spună pe faţă, colegial, ce-l nemulţumeşte? Poate că nu mă supăram. Aşa, se comportă ca nişte laşi ordinari, mă murdăresc pe la spate. Colonelul nu spuse nimic, îi dădu voie să plece. Seara s-a anunţat adunarea ofiţerilor. -Domnilor ofiţeri, începu colonelul, conducerea regimentului v-a analizat scrisoarea colectivă referitoare la sublocotenentul Averescu. Decizia noastră o va citi şeful statului major. Se aşeză.

35

S-a ridicat şeful statului major. Toţi aşteptau să vadă ce pedeapsă urma să primească acest sublocotenent îngâmfat, care nu le respectă spiritul şi tradiţiile, stabilite de ei. -Domnilor ofiţeri! şeful statului major făcu o pauză. Apoi, fără a mai citi, spuse: - Prin ordinul comandantului de regiment, sublocotenentul Averescu este numit şef de instrucţie. Toţi ofiţerii, începând de mâine, vor face exerciţii de instrucţie sub supravegherea sublocotenentului Averescu. Cea mai mică încălcare de disciplină va fi aspru pedepsită. Tot sub supravegherea lui Averescu sunt puse şi metodele dumneavoastră de instruire a soldaţilor. În fiecare zi domnul Averescu v-a raporta cine şi cum se ocupă de instruire. Iar la sfârşitul fiecărei săptămâni se vor face totalurile şi se vor trage concluziile.Vă preîntâmpin că urmările neexecutării ordinului vor fi grave. România are nevoie de ofiţeri şi soldaţi capabili să apere cum se cuvine ţara, şi nu să-şi primească nemeritat solda. De la adunare ofiţerii au plecat uşor derutaţi. Nu ştiia nimeni cum se va comporta cu ei Averescu, pe care l-au calomniat şi murdărit în faţa soldaţilor. Averescu a rămas şi el cumva surprins de decişia comandamentului. Când a fost chemat la comandant, nu credea că a fost înţeles corect. Dar a greşit. Nu se temea că n-o să se discurce, dar dacă va putea să fie obiectiv cu cei care l-au murdărit. Dimineaţă predă plutonul. Toată ziua a controlat cum erau instruiţi soldaţii. Vedea că ofiţerii se străduiau să manifeste zel, dar, din păcate, făceau cum au învăţat cândva. Adică prost. Ori că nu însuşiseră prea multe, ori că uitaseră puţinul pe care l-au acumulat. Averescu hotărî să se ocupe de instruirea ofiţerilor. Deocamdată cu toţi, iar apoi cu cei mai prost pregătiţi. Cum era şi previzibil, decizia lui Averescu privind înbunătăţirea pregătirii eşalonului de comandă, a stârnit nemulţumiri în rândurile ofiţerilor. Erau ofiţeri cu grade de căpitan, maior, şi, fireşte, nu doreau să fie instruiţi de un sublocotenent. Averescu n-a spus nimic. A perseverat până lucrurile au intrat în normal. În fiecare zi, conform ordinului, raporta în scris colonelului. Voia să fie obiectiv. Nu purta pică nimănui. Totuşi un căpitan l-a atins cu o glumă urâtă. Averescu a insistat să-şi ceară scuze. Dar căpitanul, susţinut de camarazii săi, l-a mai jignit o dată. A fost culmea. S-a apropiat de căpitan şi pur şi simplu i-a tras o palmă. -Sunt la dispoziţia dumneavoastră, domnule capitan, şi a plecat. Nimeni din camarazii căpitanului n-a făcut nimic, n-a încercat să spună ceva. Au rămas uimiţi de îndrăzneala sublocotenentului. A doua zi de Averescu s-a apropiat un maior din gaşca căpitanului. -Ca pătimit, domnul căpitan are dreptul să pună condiţii. -Vă ascult, îi răspunse scurt Averescu. -Vineri, după exerciţii, rămânem la poligon. Vă luptaţi în săbii, pe cai, până la prima picătură de sânge. Cel rănit este internat nu la spitalul militar, ci orăşenesc. Conducerea regimentului nu trebuie să ştie nimic. -De acord. -Aveţi pe cineva să vă secundeze? -Nu. dar e deajuns cuvăntul dumneavoastră! -Îl aveţi. A şi uitat de duel. Dar vineri, maiorul care venise din partea căpitanului, îi aminti. S-au adunat vreo zece ofiţeri, curioşi să vadă cu ce se va termina duelul. Căpitanul era apreciat ca un maiestru în mânuirea sabiei. S-au pus pariuri în câte minute căpitanul o termină cu sublocotenentul, şi ce lovitură o să-i aplice. Vorbeau deschis lângă Averescu. El zâmbi, stârnind nedumerire. Şi-au ocupat poziţiile, stabilite de secundanţi. La comandă s-au pornit unu spre altul. Au sărit scântei din săbii. Şi-au întors caii din nou. Căpitanul s-a năpustit primul asupra lui Averescu, care hotărâ să nu se mai joace cu căpitanul, şi să termine duelul dintr-o lovitură. O manevră iscusită şi căpitanul se clătină într-o parte. A fost de-ajuns pentru Averescu. Sabia lui s-a înfipt în umărul căpitanului. N-a dat cu toată forţa. Dar căpitanul a căzut din şa. Secundanţii s-au repezit la el. -Domnule sublocotenent, sunteţi liber, spuse unul din secundanţi. A plecat la unitate. După duel autoritatea lui a crescut şi mai mult. Rodica venea din ce în ce mai rar. El nu insista…

* * *

36

Primăvara anului 1884. La Marele Stat Major al Armatei române a sosit o delegaţie militară din Italia. Scopul acestei delegaţii era de a studia posibilităţile tânărului stat din centrul Europei în ceea ce priveşte înzestrarea armatei, metodele şi posibilităţile de instruire a militarilor, pregătirea rezerviştilor, capacitatea de mobilizare a ţării în caz de război. O săptămână întreagă delegaţia s-a aflat la Statul Major. Cu excepţia unor mici probleme, Statul Major funcţiona normal. Predomina stilul german. Şi era de aşteptat. Regele României, el însuşi de origine germană, se străduia ca unde era nevoie să introducă metodele şi disciplina germană, făimoasă în toată lumea. Era însă vorba de funcţionarea Marelui Stat Major. Garnizoanele continuau să acţioneze pe vechi, după regulamente tradiţionale învechite. Delegaţia şi-a exprimat dorinţa să vadă ce se petrece în unităţi. Împreună cu şeful Marelui Stat Major, delegaţia a inspectat patru garnizoane. A cincea, ultima, era garnizoana din Focşani. Regimentul a fost prezentat delegaţiei. La capitolul exerciţii călare soldaţii şi ofiţierii au demonstrat o pregătire excepţională. În ansamblu delegaţia a rămas plăcut surprinsă. -Domnule colonel, cine e sublocotenentul acesta? întrebă conducătorul delegaţiei în timpul defilării trupelor, arătând spre Averescu. -Sublocotenentul Averescu, erou al Războiului pentru Independenţă, un militar înnăscut şi cu o foarte bună pregătire practică. După mine, e una din speranţele armatei. -Vă rog chemaţi-l. Aşi dori să-i vorbesc. Averescu se prezentă. -Aveţi o manieră interesantă de a călări care nu prea seamănă cu tipicul din cavalerie. Ce ne spuneţi de asta? -După câte pricep eu, România este privită de Occident ca un fel de mic scut al Europei contra turcilor şi ruşilor. Cavaleria turcească îşi are o tactica şi metode de luptă care nu coincid cu cele europene. De aceea şi câştigă adesea în faţa cavaleriei occidentale foarte bine înarmate. Aceeaşi tactică specifică de luptă o au cazacii ruşi, care constituie mai mult de două treimi din cavaleria rusească. Cred că cavaleria română trebuie instruită pentru luptă după metoda turcească, spuse în încheiere Averescu. -Ce aveţi în vedere? întrebă şeful Marelui Stat Major, căruia acest sublocotenent începu să-i placă tot mai mult. -Inclusiv iscusinţa şi iuţeala în călărie, mânuirea sabiei cu amândouă mâinile în mod egal, interacţiunea cu calul. Lucruri care în instrucţiunile noastre sunt lipsă. Membrii delegaţiei au rămas plăcut surprinşi de capacitatea de analiză aplicată şi complexă a sublocotenentului. De spiritul său de observaţie. -E bun , e chiar foarte bun acest Averescu al dumneavoastră, rosti şeful delegaţiei italiene după ce sublocotenentul plecă. De altfel, venind încoace doream să alegem şi un ofiţer pentru a fi trimis să facă studii la Şcoala Superioară de Război din Torino. La selecţie urmează să participe douăzeci de ofiţieri. Din regimentul dumneavoastră am ales trei ofiţieri. În primul rând, fireşte, pe acest simpatic Averescu. -E o onoare pentru noi! -Concursul de selecţie va avea loc la Bucureşti. Câştigătorul merge în septembrie la Torino. Viaţa deveni mai interesantă, s-a ivit o posibilitate reală de realizare în viaţă. A decis neapărat să câştige concursul. Şi-a început antrenamentele. Atunci soldaţii au văzut ce înseamnă de fapt un antrenament adevărat. Priveau uimiţi cu ce dârzenie se antrenează Averescu. La sfârşitul lunii mai a plecat pentru concurs. S-a dus seara la Luminiţa, cu gândul să afle ceva de Margaret. Dar ea era plecată la soţ, în Bulgaria. Unica speranţă s-o poată vedea pe Margaret a dispărut. S-a întors în hotel cu dispoziţia proastă. Concursul s-a început cu măiestria militară. Aici Averescu avea numai un adversar, dar şi acela după a doua probă a rămas în urmă. Reieşea că Averescu este cel mai bun din toată armata română la măiestria militară, căci aici, la concurs, experţii străini i-au ales pe cei mai buni douăzeci de ofiţeri. A urmat concursul de tactică militară, unde Averescu, cu gândirea sa analitică, cu experienţa sa de război, n-a avut concurenţi. În final a fost desemnat drept pretendentul numărul unu. În septembrie urma să plece în Italia.

37

Conform ordinului Ministerului de Război, Averescu primea concediu până la plecarea în Italia. Era liber şi a hotărât să se ducă la doamna Fişer. Avea de locuit mai mult de două luni în Bucureşti, iar la hotel era prea costisitor. Voia să se cazeze la ea. Doamna la întâmpinat cu bucurie. -Domnul Averescu, nu m-am aşteptat! Poftim, poftim la noi. Ce-o să se mai bucure Rodica ! -Unde e? -Una din fabrici lucrează prost de tot. A plecat la Craiova să vadă ce e. -Tot nu are astâmpăr? glumi uşor stângaci Averescu. -Nu. Îi seamănă perfect lui taică-său. Doreşte să ştie totul nemijlocit. -Această calitate îmi place cel mai mult la ea. -Dar celelalte? El tăcu. Nu ştia ce să spună. -Nu m-am gândit la asta. -Mi-a spus că nu pare s-o iubiţi cu adevărat. Sfatul meu e că, fără falsă modestie ar putea să vă devină o soţie foarte bună, ideală chiar. Cum şi-ar dori mulţi tineri de calitate. -Suntem prieteni doamnă. -Aşa şi a înţeles. De aceea şi a decis să se mărite. -Sunt bucuros pentru ea. Dar cine e norocosul? -Este feciorul unui manufacturist. E destul de simpatic. Şi o iubeşte la nebunie! -Când se întoarce? -Mâine. Vă invit să vă cazaţi la noi. Va fi mai vesel. -Dacă nu deranjez, cu plăcere, răspunse el. Se temuse că după cele spuse în privinţa relaţiei lui cu Rodica nu va mai fi invitat. Şi-a adus bagajele. A luat cina cu doamna. A doua zi a sosit Rodica. Obosită, după un drum lung şi anevoios şi fără dispoziţie, căci nu rezolvase definitiv problema cu fabrica. Când îl văzu pe Sandu uită însă de toate. -Ce bine că eşti aici! şi îl înbrăţişă. -Ce s-a întâmplat? -Sunt problemele mele. Credeam că pierd fabrica din Craiova. Dar cu tine mă discurc. Mă ajuţi? -Cum crezi? -Ştiu, nu mă iubeşti. În schimb eşti un prieten devotat. Ce cauţi la Bucureşti? A spus. -Ce bine! Cu tine mă simt protejată! -Cu logodnicul nu? -Încă nu e soţul meu! -Atunci e în regulă! -Mergem mâine la teatru? -Ceva bun? -Nu ştiu. Vedem pe loc. Avea loja ei. Mai bine zis a familiei ei. La întrerupere se plimbau. La un moment ea l-a atins uşor şi arătă în dreapta. -Doamna Munteanu! Ne apropiem de ea? -Cum doreşti! -Tu nu ! se uită ţintă la el. Pe faţa lui nu tresări nici un muşchi. -Aşa uşor se uită prima dragoste? -Uşor? Nu. -Nu te mai interesează? -Sunt bărbat, nu domnişoară! -Ah, da. Uitasem că vorbesc cu un bărbat puternic. Vorbind l-a tras spre Margaret, care sta cu soţul la o parte. La vederea lor Margaret se fâstâci. Bărbatul la care se gândeşte mereu, iată-l, stă în faţa ei. Dar nu poate să-l cuprindă, să-l mângâie aşa, cum ar fi dorit.

38

-Domnişoara Rodica, o prezintă Margaret soţului. -Sărut mâna, domnişoară. -Buna seara, domnule Munteanu. Doamna Margaret mi-a povestit de dumneavoastră. Eram curioasă să vă văd. Doamnă, pot să vă fur soţul pe vre-o câteva clipe? şi zâmbi. Margaret o privi cu recunoştinţă. Îl luă de braţ pe Sandu, şi plecară în partea opusă. -Ce faci la Bucureşti? I-a spus. Nu s-a mirat. După cum povestea Nikola, referitor la faptele lui la război, înţelese, Sandu e o persoană neordinară. -Aşi vreau să ne vedem fără martori, spunând, îi spuse ea şi îl privi -Unde? Se gândi, dar nu găsi nici o soluţie. -Din păcate nu am experienţă în asta. Regret că am început vorba. Margaret îşi lăsă ochii cei frumoşi în jos. -Nu, spuse Sandu. Cum revin de la Craiova, găsim ceva. -Aştept! Şi privi gingaş la el. -L-am invitat pe domnul Munteanu cu soţia în ospeţie, îi spuse apropiindu-se Rodica. -Excelent! exclamă Sandu. -Nu aud ce ne spun invitaţii! -Cu plăcere! răspunse domnul Munteanu. Margaret îşi închină capul în semn de încuviinţare vădit surprinsă plăcut. Când se întorceau acasă, Rodica îl întrebă: -Nu merit un sărut? Unul aşa dulce, dulce…. -Meriţi, şi nu numai unu! Peste două zile au plecat la Craiova. Situaţia financiară a fabricii era într-adevăr gravă. Creditorii cereau insistent ca fabrica să treacă imediat sub patronajul lor. Anume această cerinţă îl puse pe Sandu în gardă. Nu vorbeau de întoarcerea creditelor, ci anume solicitau preluarea în gestiune a fabricii. -La ce ţi-au folosit creditele? întrebă el. -Directorul fabricii mi-a spus că are nevoie pentru procurarea de materie primă, care, după cum spunea tot el, urma să crească în preţ. -N-ai controlat câtă materie primă se afla în acel moment în stoc? -Nu. L-am crezut pe cuvânt. Dar ce, a facut ceva? -Nu ştiu. Trebuie văzut. Cheamă-l pe contabil cu toate documentele. A intrat contabilul. -Uite cum procedăm. Eu întreb, iar mata răspunzi şi imediat îmi arăţi documentul cerut. De acord? -Da, domnule. -La momentul perfectării creditului, câtă materie primă exista în stoc? Contabilul răspunse imediat, şi arătă şi documentul care confirma. Sandu zâmbi. I se păru amuzantă această operativitate: dintr-un maldăr de documente să-l scoţi pe dată pe cel care trebuie.Avea vizibil de a face cu un contabil bun. -În stoc aveam materie primă pe un an de lucru, îi raportă acesta. Creditul era prea mare pentru fabrica noastră. I-am spus-o directorului. Mi-a răspuns că e ordinul stăpânei. -De ce nu vindeţi surplusul de materie primă ? -Preţul a scăzut de două ori. -Aha! exclamă Averescu zâmbind. Rodica îl privi nedumerită. -Nu pricep de ce te bucuri? -Mă ierţi dar îmi pare că am dat de şmecherie. Rezolvăm problema. -Ce propui? întrebă Rodica după ce îşi reveni. -Unu. Trebuie eliberat imediat directorul din funcţie. Doi. În locul lui rămâne dumnealui. Contabilul îl privi cu neîncredere.

39

-Mergem chiar acum la director, şi îl petrecem până la poartă. Să nu mai calce pe aici! Ordonezi să nu mai fie lăsat în fabrică. Dumneata rămâi şi până venim te gândeşti cum salvăm situaţia. Înţeles? -Întocmai! -Ai făcut armata? -Sunt decorat cu medalia” Trecerea Dunării”. -Cei care au luptat nu pot fi potlogari. E credo-ul meu. După ce l-au petrecut pe director, care spre surprinderea lor, n-a scos nici un cuvânt, s-au intors în cabinet. -Ce ne spuneţi, domnule nou director? -Cred că trebuie să aflăm câtă materie primă a rămas la alte fabrici. -Am la mine aceste date, spuse Rodica. -Bravo, domnişoară, economisim câteva zile şi ceva din sănătatea noastră. Presupunerile lui Averescu s-au adeverit: se încercase falimentărea întreprinderii pentru a putea fi astfel preluată fără probleme şi pe nimic…S-a dovedit o bună mişcare pentru destinul fabricii şi numirea contabilului în calitate de director. În drum spre Bucureşti Rodica întrebă: -Când invităm familia Munteanu la noi? -Nu prea ştiu. -N-ai dorit-o? -Şi dacă? Margaret, cu soţul, au fost în sfârşit invitaţi. Au vorbit despre treburile de la fabrici, despre ultimele noutăţi de teatru. Într-un târziu Rodica spuse: -Domnule Munteanu! V-aş ruga să-mi daţi un sfat: cam ce specii de pomi se mai plantează acum în livadă? Mergem s-o vedeţi şi să-mi recomandaţi ceva pe loc. -Cu plăcere! S-au dus în livadă. Margaret îi luă mâna. -Când ne vedem? Ai găsit ceva? -La hotel. -Nu. Doar ştii. Sunt din societatea care nu-şi poate permite aşa ceva prin hoteluri. De fapt… vino mâine ziua la mine. Nimeni n-o să creadă că ziua, deschis, am putea făce ceva. Şi se uită bucuroasă la el. -Acum mergem şi noi în livadă! Mâine te aştept. A doua zi s-a dus la Margaret. Nu a dormit noaptea, gândindu-se la ea. Margaret l-a invitat în casă. -Pe servitoare am eliberat-o deja, spuse ea, am pregătit eu masa. Se ruşinau amândoi. Nu se uitau unu la altul, de altfel era clar ce-o să urmeze. O luă în braţe şi încet, sărutând-o, o duse spre pat. Sânii tari, pe care-i săruta cu gingăşie, buzele moi şi catifelate, care se dorea sărutate tot mai mult şi mai mult, şi dulceaţa cea mare ce a urmat, i-au părut un vis. -Să vin şi mâine? -Mai întrebi? şopti ea îmbrăţişindu-l strâns. El o sărută şi a plecat. A rămas întinsă în pat. Nu credea că a făcut ce a făcut şi că nu s-a ruşinat de loc. Aproape două luni, zi de zi, cu mici excepţii, s-au întâlnit şi au făcutr dragoste. Ultima zi a fost cea mai grea. Nu doreau să se despartă. Dar totul cândva are un sfârşit. Au luat sfârşit şi aceste două luni de dragoste nemaipomenită. Ea a plâns mult în ultima zi. A vrut să-i spună şi noutatea, care a bucutat-o nespus de mult, dar s-a ruşinat.

* * *

În anul 1882 în capitala României, în Bucureşti, s-a introdus iluminatul electric. În ţară a început să se dezvolte accelerat industria. Principalele ramuri de profil erau industria petrolieră, alimentară, forestieră şi

40

metalurgică. A fost înfiinţată industria hârtiei, dezvoltate mai rapid industriile morăritului, alcoolului, zahărului, materialelor de construcţie, pielăritului şi industria textilă. A fost modernizat sistemul de transport, au fost cumpărate de la firme străine mari porţiuni de cale ferată, şosele pietruite. Pentru prima dată în Europa, în 1884, la Timişoara, au fost dotate cu iluminat electric străzile. Şcoala Superioară de Război din Torino era una din cele cinci instituţii de elită, care funcţionau la Berlin, Viena, Paris şi Bruxelles, şi pregăteau în special ofiţeri de Stat Major. Să faci studiile la una din aceste Şcoli era un mare noroc şi o onoare mare pentru orice ofiţer din Europa. Pentru ea erau selectaţi cei mai buni dintre cei mai buni. A început cu studierea limbii italiene. Mari probleme n-a avut. La lecţii se preda tactica şi strategia militară. Mai întâi tactica apoi se trecea la strategie. Era interesant. Asculta cu plăcere lecţiile, apoi, întors acasă, mai studia o dată. Pentru el prioritate aveau lecţiile de tactică şi strategie militară, care, după opinia sa, pot fi folosite curent în practica militară contemporană. Orice temă de tactică, expusă şi lămurită de profesori, era apoi minuţios studiată şi discutată de studenţi. Fiecare avea dreptul să-şi expună punctul de vedere, iar ceilalţi să-l contrazică cu argumentele de rigoare. Cel mai puternic oponent al lui Averescu în asemenea dispute era italianul Giovani Campanella. Locotenentul Giovani Campanella provenea dintr-o veche familie de militari. S-a născut şi locuia la Milano. Era ager la minte, iute la caracter, dar şi un cavaler galant şi bine educat. Şi, fireşte, avea trecere la domnişoare, doamne, inclusiv măritate. Averescu şi Campanella, din adversari de discuţii, au devenit în curând prieteni la cataramă. Giovani i-a propus să locuiască la o gazdă comună. Apartamentul vecin cu al lui, era liber. Sandu însă nu-şi permitea un astfel de lux… Într-o zi, după Anul Nou, întors de la lecţii se odihnea, când cineva bătu în uşă. Abia a deschis că se şi pomeni în braţele Rodicăi. -Crede-ai că nu te găsesc? A văzut că în cameră mai este un pat. -De ce nu ţi-ai luat un apartament? -Cu leafa mea? -Scuză, am uitat de asta. Ai făcut mult pentru noi. Avem o datorie faţă de tine. -Nu-mi amintesc. -Eşti cel mai apropiat prieten al nostru, dragule. Gata, mergem să căutăm un apartament. Nu ştii ceva pe aici, pe aproape? -Am un prieten, unul pe nume Giovani. Italian. Trăieşte într-un apartament iar apartamentul de alături e liber. De altfel ai grijă, dacă te vede, se îndrăgosteşte imediat de tine, glumi Averescu. -N-o să regreţi? -Nu ştiu. -Atunci mergem. Vedem apartamentul şi-l vedem şi pe Giovani. Giovani era acasă. Se bucură că vor fi vecini. Dar se pare că se bucură şi mai mult că Sandu îşi avea în ospeţie „sora”. Şi încă una foarte frumoasă, aprecie el, văzând-o pe Rodica şi aflând, din prezentarea lui Sandu că îi este soră. A început să-i facă curte. Ea îl acceptă cu uşurinţă lângă ea pe acest tânăr simpatic, şi foarte galant. S-a prefăcut că nu posedă italiana. A trebuit ca Sandu să-şi ia funcţia de traducător. Aşa a vrut ea să-i facă în ciudă lui Sandu. Îl mai şi săruta din când în când la vedere pe Giovani, îl îmbrăţişa. -Ai văzut cum mă discurc cu italiana!? -Am văzut. Cu sărutările. Un limbaj foarte greu de însuşit! zâmbi el. -De fapt sărută foarte bine. Nu ca unii! -La ei asta e în sânge! -Dacă-i aşa, mâine mă mărit cu el, glumi ea. -Nu-i el omul cela! -Aşa crezi? Vom vedea! Vineri mergem la Milano.

41

S-a schimbat brusc. Era veselă, cânta arii din opere italiene. Avea o voce plăcută, puternică. -De unde ştii să cânţi aşa? -Ai uitat cine a fost tatăl meu? A fost un om de o vastă cultură. Am avut profesoare de muzică aduse din Italia. Îţi mai spun un secret. Dar mai întâi jură că nu află nimeni. -Ştiu ce vrei să-mi spui! -Adică? -Că ştii bine italiana. -Nu. -Atunci ascult. -De Margaret nu ţi-am spus nimic. Era gravidă. Poate să fie copilul tău. -?!! -Te miră? Până la nouă ştiu să număr! E posibil că pe atunci făcea dragoste şi cu soţul ei. Îmi închipui cum se chinuia. După atâta dragoste cu tine ziua, trebuia seara să se culce şi cu bărbatu - său pe care nu-l iubeşte. -Am hotărât s-o las în pace. -Dacă copilul e al tău, nu prea o să-i trebuieşti. Dragostea pentru tine, va trece la copil. -Lăsăm tema. -Spune atunci te rog, ce fel de specialist în militărie este Giovani? -E excelent! Ne luptăm cu el cine e primul. -România are nevoie de astfel de specialişti? -Neapărat! -O să mai aibă unu! -Prea încrezută eşti. -Deloc. Numai nu-mi încurca! -Ai cuvântul meu. Vineri au plecat la Milano. Rodica şi Giovani se ţineau deja de mână, şi se sărutau deschis. Dar ea tot nu voia ca Giovani să ştie că vorbeşte italiana. Dorea copilăreşte să afle ce spun părinţii despre ea. Ştiind că nu ştie italiana vor vorbi liber. Au fost primiţi de neamul Giovani aşa cum ştiu să primească doar italienii: cu bucurie zgomotoasă şi interes viu. -Dumnealui e prietenul meu, sublocotenentul Averescu. Nu vă uitaţi la gradul lui. Este „adversarul” meu principal la Şcoală. După cunoştinţe şi calităţi eu i-aş acorda gradul de căpitan sau maior. A luptat cu turcii. Are trei medalii. Iar domnişoara este sora lui. -Bucuroşi de oaspeţi, tatăl lui Giovani, în uniformă de colonel, cu toate disticţiile pe piept, îi salută milităreşte. Doamna o privi cu interes pe Rodica. Era frumoasă românca: avea ochii mari, negri, părul negru ca la italience, figură trasă ca prin inel. Şi se purta liber. Ca să spună ceva , doamna o întrebă: -Cu ce se ocupă domnişoara? -Tata a murit. Mă ocup în locul lui de afacerile familiei. -De ce n-o face fratele dumitale? - Pentru el cariera militară este mai presus ca orice. Sandu, care trăducea, mai adăugă de la el, că ea este patroana a cinci fabrici mari. Noutatea i-a dat gata definitiv. Întreaga seară s-a toastat pentru ea, pentru România, de care nu toţi auzise. Giovani, încurajat de rude, începu serios să-i facă curte. -Regret că nu e aici şi domnişoara Clotilda, nepoată - mea, spuse doamna Campanella. -Unde e ? întrebă Rodica -Cântă în teatrul de operă. -Unde?! -Aici, la La Scala. -O, exclamă surprinsă Rodica. Ştia ce însemna Opera din Milano. Era de fapt centrul operei mondiale. Iar o solistă a Operei din Milano, se cota ca nivel al faimei, valorii şi autorităţii la cel al unei prinţese sau chiar regine.

42

-Aş putea să fac cunoştinţă cu ea? întrebă Rodica. - Astăzi cântă, iar mâine o invit la noi. Începu să le placă sincer această domnişoară. Nu că era bogată. Campanella era un neam stimat în Italia, nu numai fiindcă dăduse ţării militari de elită, dar şi că posedau o bogăţie agonisită cinstit. Aveau moşii imense, un castel strămoşesc.

Natura italiană este frumoasă. Munţi, câmpii verzi, dealuri şi păduri. Iarnă şi vară peste tot e verde. -Giovani, cai de călărie aveţi? -Suntem neam de militari, domnişoară. Cum vă închipuiţi un cavalerist fără cal? se miră el. -Demult n-am călărit! spuse ea. -Mami spunea că eşti o călăreaţă bună. Dar nu te-am văzut niciodată călare, i se adresă Sandu în română. -Dacă domniăoara doreşte, mâine ne ducem să călărim, spuse Giovani, pe la amiază, merge? -Domnişoara doreşte. A doua zi au făcut o plimbare călare. La întoarcere erau aşteptaţi de o domnişoară şi un tânăr. Rodica se prezintă. S-a prezentat şi Sandu. -Clotilda Caligaris, apoi îl privi cu vădit interes pe acest tânăr frumos, care însă sub privirea ei se cam pierdu: după câte înţeleg, sunteţi colegul lui Giovani? -Da domnişoară, îi răspunse el uşor tulburat de privirea cu care îl fixa. Avea ochi mari şi albaştri, netipici pentru italieni. -După accent nu sunteţi italian. -Da, domnişoară. Sunt din România. -N-am auzit. E în Asia, Africa? Nu semănaţi însă deloc cu un africanos, şi nici cu un asiat. -Vedeţi că nu . Înţelegea că noua lor cunoştinţă nu-l jignea ci doar încerca să înţeleagă ceva. -România, ţinu el să treacă la un ton mai neutru, e o ţară nouă, aflată chiar în centrul Europei., mai sus de ţara dumneavoastră şi dacă sunteţi îngăduitoare observaţi că jumătate din nume are legătură cu una din capitalele pe care le cunoaşteţi sau cu poporul unui fost strălucit imperiu. Ne tragem de la Roma, ba chiar suntem în parte de acelaşi sânge cu italienii. -Nu vă supăraţi dar într-adevăr nu am ştiut. Apropo, ce limbă vorbiţi? -Foarte asemănătoare cu italiana. -Dar Operă aveţi? -Nu ştiu exact. Trebuie s-o întrebăm pe Rodica. Ea se pricepe. Au fost invitaţi la masă. După masă cineva o rugă pe Clotilda să cânte. Vru să refuze, dar apoi acceptă. -Pardon, se pare însă că nu are cine să mă acompanieze, spuse ea bucuroasă că a scăpat. Da, întradevăr, fratele doamnei Campanella, care întotdeauna acompania, nu era cu ei. Rodica se oferi s-o acompanieze. -Aveţi idee de pian? întrebă puţin surprinsă Clotilda. -Puţin. Se aşeză la pian. Făcu nişte exerciţii pentru mâni. -Sunt gata. Ce arie doriţi să cântaţi? Clotilda îi spuse. Rodica o cunoştea bine. După ce s-a terminat aria, toţi au aplaudat în picioare. Nu era clar pe cine mai mult. Din acest moment România nu mai era o ţară necunoscută, sălbatică, cum credeau majoritatea dintre ei. Rodica era fericită. -Mă scuzaţi. Trebuie să plec, Clotilda se ridică. Au petrecut-o cu toţii. Clotilda păşea acum alături de Sandu. Ambii tăceau. Înainte de a se urca în trăsura care o aştepta, ea îi spuse cu un anumit ton: -Dacă veţi fi la Milano, vă invit la Operă. - Când aveţi următorul concert? -Sâmbăta viitoare. Vă aştept? -Neapărat, răspunse scurt Sandu.

43

-E bine. Biletele le las la doamna Campanella. Rodica se arătă încântată. Iată că se împlineşte visul ei de altădată. -De ce eşti atât de fericită? întrebă Sandu zâmbimd. -Chiar nu înţelegi ce înseamnă să nimereşti la Opera din Milano? La asta visează milioane de copii şi adulţi, care practică zilnic muzica, care este o muncă destul de grea. -Nu-i exclus că într-adevîr nu-mi dau seama. N-am cântat decât în corul bisericesc din sat. La Torino au plecat împreună. I-au promis doamnei Campanella că vineri se vor întoarce. Trebuie neapărat să meargă la Operă. Toată săptămâna i-a explicat lui Sandu ce înseamnă operă, cu ce se deosebeşte de alte genuri şi tipuri de muzică. -Dacă vrei serios să-i faci curte unei domnişoare ca Clotilda, iar ea merită, trebuie să ştii totul despre muzică. Şi nu te lenevi, învaţă. Altfel n-ai nici un sorţ izbândă. Ce nu ţi-i clar întreabă, şi râse. Îi plăcea să-l tachineze. Ca să fie în ton cu ea el îi răspunse: -Sluga dumitale preaplecată are şansa să devină curând expert în Operă. Ceea ce pentru un militar e indispensabil. Mai ales pe câmpul de luptă… Nu avea cum să bănuiască faptul că destinul îi pregătea o surpriză. De care îi va fi legat o bună parte din viaţă. Vineri au sosit la Milano. I-au întâmpinat rudele lui Giovani. Clotilda lipsea.-E la repetiţie. Îşi cere mii de scuze.. Vă vedeţi mâine direct la teatru. Biletele mi le-a transmis, sunt la mine, explică doamna Campanela. Si Rodica, şi Sandu, se aflau pentru prima oară într-un teatru de operă. Interiorul i-a uimit pur şi simplu, nu le venea să creadă că o astfel de frumuseţe e făcut de mâinile omului. Aveau impresia că se află într-un palat din poveste. Rodica îşi îndreptă privirea spre scenă, şi din acest moment nu mai văzu nimic şi pe nimeni decât scena. Sandu continua să-şi plimbe privirea peste interior, peste frumuseţele palatului, până nu auzi vocea cunoscută. Pe scenă era Clotilda, primadona Operei din Milano. Din acest moment o va vedea numai pe ea. Era cu adevărat extraordinară. Când vocea ei dumnezeiască s-a stins, sala se ridică în picioare şi aplaudă îndelung. -Ce voce! Rodica era încântată. Extraordinar! Rodica nu-şi găsea loc. Aplauzele au ţinut vreo cinci minute. Sala nu voia s-o lase să plece. Era ceva fantastic! O atmosferă de neuitat!S-au dus la ea.Peste tot vedeau lume emoţionată. S-au apropiat de cabina ei. Pe coridor se primbla logodnicul Clotildei. S-au salutat. Rodica bătu în uşă şi apoi intră. -A fost ceva extraordinar, începu ea de la uşă. Eşti fantastică, felicitările mele. S-au îmbrăţişat. Lumea spune că ai cântat chiar mai bine ca oricând. Mai inspirată..., continuă Rodica. -Păi…, începu ea şi roşi uşor, voi aţi fost un stimulent extraordinar. -Noi sau… ? Şi Rodica o privi cu atenţie. Îşi dădu seama că nu greşise. Atinsese coarda sensibilă. Clotilda făcu o pauză. Încetă să se mai dezbrace. Privi în altă parte. Apoi se întoarse spre ea. -Nu credeam că aşa ceva există şi în realitate. Am auzit multe despre asta, dar nu credeam. Acum am nimerit singură în această situaţie. -Ce fel de situaţie? -Toată săptămâna m-am gândit numai la el. Ce nu făceam el îmi stătea mereu în faţa ochilor. Dacă ai observat, mă uitam numai la voi. Fără să-mi dau seama. El i-a dat până şi vocii mele o însufleţire nouă… Rodica o privea şi se vedea pe ea însuşi. Câte emoţii a avut ea pentru Sandu, câte nopţi nedormite, lacrimi… -Sunt liberă şi dacă accepţi rămân puţin timp cu tine, Rodica uitasă că fusese prezentată că nu cunosşte limba, şi vorbea liber italiana. Clotilda însă nu observă. -Îţi voi fi recunoscătoare, şi îmbrăţişă.

44

Era imposibil să treacă. Mulţimea dorea s-o vadă mai de aproape. Cu ajutorul lui Giovani şi Alessandro, cum îl numea ea, au ajuns la trăsură. -Rămân la mătuşă-mea. Poţi pleca acasă, îi spuse ea logodnicului. A doua zi, după micul dejun, Rodica îi aminti lui Giovani de plimbarea cu caii. Caii erau de cavalerie, bine instruiţi, şi se comportau liniştit. La un timp Rodica spuse: -Vreau să mă întrec cu ofiţerii de la Şcoala Superioară de Război din Torino. Să văd cu-i încredinţăm noi să ne apere. Ce zic bravii ofiţeri? Rodica a pornit iute din loc, dar rămase mult în urnă. A biruit Sandu. -Că Giovani e un călăreţ excelent ştiam, dar ce s-a întâmplat…, Clotilda rămase uimită. -Să ştiţi, spuse Rodica, Sandu e cel mai bun călăreţ din armata română. Mi-a spus-o chiar şeful Marelui Stat Major, colonelul Nicolae Dona. Am fost pe la el, când am încheiat contractul. După masă au plecat la Torino. Despărţirea a fost oarecum tristă. Clotilda a dat clar de înţeles ce simte pentru Sandu. -Vă aştept mult, domnule Alessandro. Se pare că fără dumneata n-o să pot să cânt la fel de bine, caută ea să glumească. Şi îl privi îndelung. Această privire, plină de căldură şi gingăşie îl făcu pe Sandu să-şi aplece ochii. Îi sărută mâna. Vineri zburau spre casă, convinşi că sunt aşteptaţi. Dar domnişoarele erau la repetiţie. -Am uitat de repetiţii. Clo mâine cântă. Le aşteptăm. Timpul trecea greu. Priveau tot mai des spre poartă. Dar ele nu veneau. A doua zi Clo întrebă: -Oare ce fac băieţii noştri? -Se gândesc la noi! Mă miră faptul, că tu, în jurul căreia se învârtesc mii de bărbaţi, n-ai experienţă în relaţiile cu ei. -De unde? Mi-au împins acest logodnic. Aşa, serios, n-am avut pe nimeni. Mergeau în fiecare zi la repetiţie. O mulţime de bărbaţi începuse să se învârtească în jurul ei Rodicăi. -Mă bucur că ai succes, spuse Clo, dacă-i mai dezbaţi şi pe cei de la întrare în teatru, o să fiu fericită. M-am săturat de admiratori. -Altele toată viaţa doresc asta, iar tu fugi. -Eu sunt aşa, şi nu mă pot schimba. -De asta şi te iubeşte Alessandro. În sfârşit au apărut. Erau ambele extrem de drăguţe.Seara în dormitorul Clotildei întră doamna Campanella. - Cum rămâne cu nunta? -O anulez. -O să ai probleme! -Ştiu. Dar nu-mi schimb hotărârea . Decât să trăiesc cu omul neiubit, mai bine nu trăiesc. -Cum poţi să spui una ca asta?! Vrei să fii blestemată de sfânta biserică.? -Mătuşă, la ce v-aţi gândit? Nu. Am să lupt cât voi avea puteri. -Dacă trăia maică-ta era altceva. Dar să ştii, noi suntem cu tine. Pentru întotdeauna. -Mulţumesc, mătuşă, şi o îmbrăţişă, în timp ce din ochi curgeau lacrimi. Cât de mult îmi lipseşte mama! De ai şti cât de mult! repetă ea. -Ştiu, draga mea, ştiu. -De fapt cred-că mă discurc singură? -Aşa va fi mai bine.Tatăl ei era un italian de origine greacă. O iubea mult! Dorea să fie fericită. Era unica lui fiică, şi Dumnezeu ia dat un glas extraordinar. Ia lăsat jumătate din averea sa. Trecuse mai mult de trei ani după decedarea mamei, când el ia făcut cunoştinţă cu o doamnă. Aştepta asta. Vedea cum se chinuie fără femeie. Totuş nu s-a simţit bine, văzâmd o femeie străină lângă el, înlocuind-o pe mama ei. Dar s-a reţinut, şi a primit-o aşa, cum era primit în societate. Nu era femeie rea, vroia să se împrietenească cu Clo. Şi îl iubea pe tata. Asta era principalul pentru Clo.

45

Diverse probleme financiare l-au silit să părăsească Italia şi să plece în Grecia. Doamna, spre bucuria lui Clo, a plecat cu el. Clo trăia cu servitoarea, şi cu încă două slugi, bărbaţi, care păzeau castelul moştenit şi făceau muncile legate de îngrijirea curţii. Dar foarte des înopta la mătuşa ei, sora mamei, care o iubea ca pe o fiică. A doua zi Clo îi povesti şi Rodicăi toată istoria cu logodnicul ei. Şi ceru un sfat cum să scape de el. Rodica se gândi puţin şi propuse soluţia. Clo rămase uimită. Era atât de simplu. -Ce făceam fără tine? Bunul Dumnezeu mi te-a trimis să mă ajuţi să scap de nevoile mele. -Tu trebuie să aduci bucurie oamenilor cu vocea ta. De problemele tale mă ocup eu. -Degrabă pleci. Şi eu rămân iarăşi singură. -Revin cât mai degrabă. Încep construcţia fabricii de manufactură şi mă întorc. -Dar voi ce staţi aşa îmflaţi? Rodica pleacă. Cine o să mă apere? spuse cu tristeţe Clo.-Dacă-mi permiteţi, vă apăr eu, Sandu puţin teatral luă poziţia drepţi. -Nu cu sabia, dar aşa, cum o face Rodica, elegant, dar ferm.-Aşa ca Rodica, poate numai ea, răspunse Sandu-Ce facem mâine? întrebă Clo.-Cum ne-am înţeles, vă învăţ să călăriţi ca o amazoană. -Credeam că ai uitat! Clo şi Sandu mergeau încet cu caii. Sandu îi explica cum trebuie să se ţină dreaptă în şa, cum să stăpânească fără probleme calul. Şi ea repeta. Era stăruitoare, făcea întocmai ce-i spunea. Nu se uita la el, era concentrată la ce-i spunea. Acasă, când să coboare, Clo îi întinse mâna s-o susţină. El o luă de mijloc, ea se lipi de el, ca ieri, când au sosit de la Torino. La dispărţire Clo îi reţinu mâna şi spuse: -Vă aştept. Rămân iarăşi singură. Rodica plecă şi ea. Au trecut trei săptămâni, apoi patru, iar Giovani tot nu găsea timp să meargă acasă. A venit primăvara. Şi Sandu se hotărî. A plecat singur la Milano. Simţea că nu mai este în stare să n-o vadă. Doamna Campanella l-a întâmpinat cu bucurie. -Acuşi vine Clo şi luăm masa. Odihniţi-vă. Ce fel de odihnă, când inima îi bătea gata să sară din piept! Tresărea la fiecare zgomot de uşă. În sfârşit se auzi zvon de clopoţei şi zgomot de trăsură. S-au îmbrăţişat fără să-şi mai spună ceva şi fără să înţeleagă prea bine ce faceau. Ea îi şopti:-Ce mult te-am aşteptat! Cuvintele ei l-au făcut fericit. Ea i se adresă cu „tu”, ca unui bun prieten, ca unui om apropiat.-De ce n-ai venit?-Giovani… Cum să vin în ospeţie la oameni străini?-Veneai la mine.-Nu m-ai invitat. -E adevărat. Peste o lună la Milano soseşte regina Italiei. Să vadă noul meu spectacol. Mi-a transmis că doreşte să-mi vorbească. Mi-e frică. O să-mi amintească de nuntă. Familia Amaratti a logodnicului meu este legată de Curtea Regală. Se spune că Amaratti l-a inaugurat la tron pe rege. Aşa că şi regina are datorii directe faţă de această familie. Vezi în ce m-am încurcat? Şi nu ştiu cum să scap. Cu Rodica mă simt mai în siguranţă. E unica fiinţă care mă înţelege. -Clo, din acest moment mai ai un apărător, gata să-şi sacrifice viaţa pentru tine. Ordonează!-Mulţumesc mult, senior Alessandro, spuse ea zâmbind la tonul lui uşor teatral, plină de recunoştinţă şi dragoste. şi îl privi cu dragoste. Mulţumesc, dragul meu Alessandro, şi-l sărută-Îi scriem o scrisoare? Cred că Rodica mă va ajuta. E descurcătoare. -După masă. Căci mătuşa dumitale se va supăra că ne aşteaptă atâta.După masă i-au spus doamnei ce vor să facă. S-a bucurat.-Transmiteţi-i că o aştept şi eu. Şi că mi-i dor de ea.S-au dus în bibliotecă. Sandu s-a apucat să scrie.-Tot ţineam să te întreb, de unde ştie Rodica italiana?

46

-A avut o profesoare de muzică de origine italiană.-Iată de unde cunoaşte atât de bine muzica! El scria, iar ea se aşeză alături. O simţea tot mai aproape. Discutau fiecare propoziţie. La un moment însă apropierea ei îl tulbură complet. Capul nu-i mai lucra. Sânii ei îl atingeau tot mai mult şi mai mult. Se reţinea cu greu să n-o cuprindă şi să n-o sărute. Încerca să se concentreze. Dar în zădar. La un moment s-a întors spre ea s-o întrebe ceva. Buzele ei frumoase erau atât de aproape, atât de mult dorite… Cum s-a încumetat s-o sărute, nu şi-a dat seama. A fost un sărut îndelung şi dulce. Ea nu numai că nu l-a respins, din contra, părea că-l aşteptase. Şi arăta fericită. Era conştientă că de fapt într-un fel ea îl provocase. Altfel cum avea să-i spună să fie mai îndrăzneţ? Era clar că pentru el ar fi fost mai uşor, de exemplu să lupte cu turcii, decât să aibă curajul s-o sărute neprovocat pe primadona Operei din Milano. Cu alte domnişoare poate că nu ar fi fost atât de timid. A doua zi au plecat să călărească. Nu atât au călărit, cât de fapt s–au sărutat şi şi-au vorbit. Seara a cântat ca o zeiţă. Aplauzele de-a dreptul furtunoase care au urmat n-o atingeau. Într-un fel era sătulă de ele. Acum unica ei dorinţă ar fi fost să coboare în sală, şi de faţă cu toată lumea care aplauda, să-l îmbrăţişeze pe Alessandro devenit al ei, şi să-l sărute. Să-l sărute îndelung, îndelung… A doua zi a venit să-l petreacă. Nu s-au îmbrăţişat, nu s-au sărutat. Se sfiau de doamna Campanella. -Data viitoare vii direct la mine. Te aştept, dovedi ea să-i şoptească. Toată săptămâna s-a gândit la ultimele ei cuvinte. Ce era? Simplă invitaţie de domnişoară îndrăgostită subit sau altceva mai profund şi mai de durată? Aştepta cu nerăbdare ziua de vineri. Joi însă a fost trimis în componenţa unei comisii să inspecteze o aplicaţiune a armatei italiene. Această deplasare a ţinut aproape două săptămâni, după care au primit vacanţă până la toamnă. Împreună cu Giovani a plecat la Milano. I-a îmtâmpinat doamna Campanella. Mă duc să trimit pe cineva să cheme fetele. V-au aşteptat. Iar voi treceţi la masă. Persoana trimisă s-a întors în curând rugându-i să meargă ei la ele căci erau ocupate cu pregătirile legate de sosirea Reginei la Milano peste două zile. S-a dus la Clo. Abia a întrat pe poartă, că s-a şi pomenit în braţele ei. Aşa mbrăţişaţi au intrat în casă. -Şi ce faceţi mai departe? o întrebă Rodica pe Clo. -Nu ştim, dar găsim noi ceva, răspunse Clo vizibil fericită. Era târziu când ea a propus să se ducă la culcare. Nu vroiau să se despartă unu de altul. Şi el a îndrăznit: -Poate ne culcăm împreună? propuse el, şi roşi. -Nici biserica ta, nici a mea, nu permit aşa ceva până la nuntă. Iar eu sunt catolică credincioasă. Da şi tu, după câte ştiu, eşti credincios. Aşa că rabdă până la nuntă! -Când e nunta? întrebă el naiv. -Când v-a fi, atunci v-a fi, răspunse ea trist, noapte bună. Cu Clo la audienţă urma să meargă Rodica, Sandu, Giovani şi Paolo Amaratti, logodnicul lui Clo. Toată ziua şi-au pregătit uniforma militară de paradă. A doua zi fetele au intrat pe la ei. S-au înţeles ca aceştea să aştepte în spatele scenei. După care vor merge împreună la Regină. Rodica a propus cum să facă, pentru a putea să se debaraseze de logodnicul nedorit. Întreaga zi au pus la cale planul. Au găsit o soluţie cât se poate de simplu. Rodica urma să se comporte astfel încât să-l determine pe Paolo să-i facă curte. Şi să-l vadă Clo. Puţin scandal, şi scăpă cu cinste de el. Nimeni n-o să spună că ea ar fi fost de vină. Ştiau, Paolo o iubeşte la nebunie pe Clo. Şi n-o să-i facă curte Rodicăi. Însă era o şansă… Clo a cântat din nou excelent. După reprezentaţie a venit cineva de la Regină şi i-a invitat. -Majestate, permiteţi - mi să vi-i prezint pe însoţitorii mei. -Da, draga mea. -Domnul Averescu şi sora lui, domnul Giovani Campanella, şi…

47

-Mai departe nu e nevoie. Pe domnul Paolo Amaratti, logodnicul tău, îl cunosc bine. Draga mea, ai cântat azi ca o zeiţă! -Domnule Averescu. Regina se apropie de el. E frumos acest sublocotenent român, sunteţi cât se poate de tânăr, dar văd că aveţi deja trei medalii. De unde sunt? -Am luptat cu turcii în Balcani, excelenţă, răspunse aproape milităreşte Sandu. -Dar ce faceţi în Italia? nu-şi rupea ea ochii de la el. -Sunt student la Şcoala Superioară de Război din Torino. -O,..Din păcate, n-am fost niciodată la Şcoală. Promit însă că la toamnă voi veni neapărat, să văd, ce se face pe acolo. După terminarea audienţei, Regina o rugă pe Clo să rămână. -Cum îţi merg treburile cu Paolo? -Nici cum. Nu avem un viitor comun. -El ştie de asta? -I-am spus-o de mai multe ori! Dar continuiă să insiste. -Te-ai făcut atât de frumoasă, încât îmi vine tocmai să te sărut, şi se apropie de ea, după care o sărută cu adevărat. Clo nu se ateptase la aşa ceva, nu era în stare să spună nimic. Iar Regina s-a folosit de starea ei, şi a mai sărutat-o odată, dar cu foc, ce buze fine ai! Şi nu le sărută nimeni? -N-am pe nimeni, Majestate. -Clotilda, sublocotenentul pe care mi l-ai prezentat este foarte frumos! Ce zici dacă-l iau ofiţer la Curtea Regală? -N-o să fie de acord. -Nu-i există militar care să nu dorească să rămână în Italia. Mai ales la Curtea Regală. Clo îi răspuns destul de rece. -Este unul din cei care nu vor rămâne. Ţine la ţara lui mai mult ca la orice. Şi nu se lasă momit de onoruri. -Eşti tânără. Tot în lume se vinde şi se cumpără. Trebuie doar să ştii să oferi preţul cuvenit. Iar eu pentru acest sublocotenentul, am să dau exact preţul cuvenit. Şi el o să-l ia. Vei vedea. -Majestate, Clo făcuse o pauză, apoi, învingându-şi şovăiala, continuă – îndrăznesc să vă cer ceva. -Spune, draga mea. -Vă rog mult să vorbiţi cu familia Amaratti să mă lase în pace. -Grea rugăminte, spuse Regina după un timp. Află că aceşti Amaratti sunt prieteni buni cu Regele. Totuşi…îţi promit că voi încerca să fac ceva. Clo ieşi veselă de la Regină. Dar nu spuse nimic. -Mergem acasă. Sunt obosită. Paolo a plecat. Acasă i-a spus lui Sandu ce a promis Regina. -Ştii ce mai doreşte ea? Să te ia la Curtea Regală. -Nu, Clo, Nu pot să primesc. Am nişte obligaţiuni morale. Mă aşteaptă Patria mea, pe care n-o schimb pe nimic. Clo nu spuse nimic. Prevăzuse că aşa va reacţiona. Acum era clar că dacă vor să fie împreună, înseamnă că unul din ei trebuie să accepte, oricât de dureros ar fi fost, să-şi părăsească ţara. El nu putea să rămână. Era şi unicul ofiţier de stat major, care învăţa la o astfel de Şcoală. Armata naţională are nevoie de el. Datoria faţă de Patrie e mai presus ca orice. Mai ales pentru un militar care are în el o minimă onoare. Plata va fi viaţa nefericită fără Clo. Clo s-a întristat. Alessandro a scos la iveală cea mai grea problemă. A doua zi Clo s-a dus la biserică. S-a aşezat în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului. O rugă să o ajute să nu-şi şi piardă omul iubit. O rugă din toată inima. Într-un târziu se linişti. Straniu dar simţi că va fi ajutată. Maica Domnului n-o s-o lase. Nu făcu rău nimănui. Plecă cu o faţă calmă şi luminată din biserică. S-a început vacanţa care dura trei luni. Deoarece Clo era ocupată la Operă, Sandu i-a propus lui Giovani să plece împreună în România. Lui Giovani îi plăcu ideea. Au plecat.

48

Au vizitat însă mai întâi Parisul, Berlinul, Viena. Nu fusese nici unul din ei în aceste ţări. Doamna Fişer îi întâmpină cu mare bucurie. Au fost invitaţi să se cazeze la ea. -Domnule Averescu, spuneţi-mi, ce face fiica? Ce ia-ţi scris în scrisoare, încât a lăsat tot şi a plecat urgent în Italia? -E fericită. A avut o audienţă la Regina Italiei. Este unica prietenă a primadonei Operei din Milano. -S-a împlinit visul ei. -Care? -Nu v-a spus? De când a început să se preocupe de muzică, unica ei dorinţă era să meargă măcar o dată la teatrul de Operă din Milano. Profesoara de muzică i-a băgat în cap ideea. Italianca. A lăsat baltă construcţia fabricii şi a plecat. Am făcut investiţii mari în utilaj. Iar ea nici nu vrea să audă să vină, să termine. Mi-a scris că prietena ei are probleme, şi că trebuie s-o ajute. Eu însă ce mă fac? -Rodica întradevăr o ajută pe prietena sa, spuse Sandu, iar de fabrică, staţi liniştită, mă ocup eu. Dacă fireşte îmi permiteţi? -Aţi venit să vă odihniţi. La ce vă trebuie problemele noastre! -Am spus cândva că problemele dumneavoastră sunt şi ale mele. Vă sunt dator. M-aţi ajutat întotdeauna. L-a luat cu el şi pe Giovani. A rămas surprins.. -Şi totul e organizat de Rodica? Câtă energie are domnişoara asta! Sandule, acum chiar că vreau să te ajut. Lucrările la fabrică au început să avanseze rapid.. Într-o zi la luat pe Giovani şi s-a dus la Margaret. Aceasta s-a bucurat. L-a îmbrăţişat. -Ce bine că ai venit! Am vrut să te văd! -Tot atât de frumoasă eşti. Nu te-ai schimbat. -Vrei s-o vezi pe fetiţa noastră? -Sigur, te rog… S-au dus la pătuc. Micuţa se juca singură. -Îţi seamănă toată ţie, spuse Margaret fericită, astfel o să te am toată viaţa lângă mine. A plecat cu o dispoziţie bună. Cum n-ar fi, ce nu s-ar întâmpla cu el, lasă ceva bun pe pământ. Sângele neamului Averescu curge deja în vinele generaţiei tinere! La începuul lui august utilajul a fost montat. Cu inginerii au mai controlat o dată totul. Doamna Fişer invită oaspeţi de vază la deschiderea fabricii. Era de fapt cea mai mare fabrică de manufactură din România.

Din vacanţă s-au întors în Italia la sfârşitul lui august. Toată vara s-a gândit la situaţia creată între el şi Clo. Acum era convins că o iubea cu adevărat. Nu-şi închipuia viaţa fără ea. Dar la fel se simţea legat şi de ţară pentru care a vărsat şi sânge, apărând-o. Simţea clar că viaţa lui e legată indisolubil de România. Şi numai de ea. Nu-şi imagina că poate să rămână în Italia. Pur şi simplu, nu-şi putea imagina. Ar fi simţit un gol imens. Vroia să facă ceva ca şi Patria sa să ajungă în rând cu Italiea, Germania, Franţa. Dar ce face cu Clo? Cum va trăi fără ea? -Problema cu logodnicul a hotărât-o Regina, spuse bucuroasă Clo. -La Bucureşti am făcut un mare lucru, începu Giovani, aşteptând reacţia Rodicăi.-Şi ce lucru mare aţi făcut voi, mă rog? Voi care sunteţi pricepuţi în toate numai nu şi în gospodărie. -Află mult stimată domnişoară, sceptică în ce priveşte anumite calităţi ale noastre ca eventuali capi de familie că, de exemplu, am terminat şi am dat în exploatare o fabrică de manufactură aparţinând cuiva nu tocmai necunoscută. -Glumeşti? se uită mirată la el. Nu-mi vine să cred! Au povestit tot. -Dar ce aţi făcut voi? întrebă Sandu. -Am scăpat de logodnic. A plecat cu ură. Mă tem să nu facă ceva urăt. Dacă află de tine, te vor înjosi în faţa societăţii. Şi dacă te discreditează pe tine, mă discreditează şi pe mine. De fapt eu sunt ţinta lor principală. Au îndeplinit ordinul Regelui, dar mi se pare au să mă urmărească toată viaţa.

49

-Vom vedea. Din acest moment eşti însă sub ocrotirea mea, se aşeză în genunchi în faţa ei, după care continuiă la fel de energic şi, fireşte uşor patetic, oricine , care a îndrăzni să spună ceva rău de tine, va simţi pe pielea lui ascuţişul sabiei mele. Jur! Urmă un moment de tăcere. Nu se aştepta nimeni la gestul lui, îţi propun să devii soţia mea. S-au pierdut cu totul. Un nou moment de tăcere plină de surprindere. Şi ca un trăsnet pentru toţi răsună răspunsul ei:-Sunt de acord. Îţi voi fi soţie fidelă pentru toată viaţa. Se speriase singur de răspunsul ei. Nu se aştepta la un răspuns rapid. Ea se aşeză în genunchi în faţa lui după care îl sărută.-Sunteţi martorii noştri, se adresă Clo lui Giovani şi Rodica, care încă nu înţelegeau ce s-a întâmplat, de alţi martori nu mai avem nevoie. Rodica şi Giovani i-au felicitat.-Nu m-am aşteptat să ai atâta curaj, spuse Giovani, adresându-ise lui Clo, sunt de-a dreptul surprins. -Eu însumi sunt surprinsă, spuse Clo fericită. De altfel credeam că Alessandro n-o să-mi propună niciodată primul. Eram gata să-i propun eu, râse ea cu poftă. -Mergem s-o anunţăm şi pe doamna Campanella, spuse Rodica, să se bucure şi ea. A retrăit toată epopeea cu Amaratti împreună cu noi. S-a început şcoala. Ei au plecat la Torino. Clo era fericită. Aştepta cu nerăbdare să vină ziua de vineri. Devenise mai calmă, mai sigură de ea. Şi cânta extraordinar. Dragostea o inspira, îi dădea puteri noi Ca întotdeauna toţi trei o aşteptau după scenă. Pentru nimeni nu mai era secret că Sandu e logodnicul ei. Într-o seară după scenă au întrat un căpitan şi doi locotenenţi italieni. Vorbeau tare, făceau glume urâte pe seama actriţelor. Giovani îl recunoscu pe căpitan. Era cel mai vestit duleant din Italia. Dar îşi făcea serviciul la Roma. Interesant, ce căuta aici? Clo a terminat de cântat şi veni la ei. Căpitanul spuse cu glas tare o glumă urâtă, la adresa ei, să-l audă toţi. Toţi prezenţi au înţepenit. Un ofiţer italian să se comporte atât de urât! Giovani a înţeles ce caută ei aici, şi de cine fuseseră trimişi. Îl rugă pe Sandu să nu reacţioneze. Dar Sandu se apropie de căpitan şi îi ceru căpitanul să-şi ceară imediat scuze. Căpitanul nici nu-l privi. Sandu mai repetă. Căpitanul a mai spus ceva referitor la Clo. Locotenenţii se tăvăleau de râs. Sandu se apropie de el şi îl lovi în plină figură. Îl lovi tare încât îi ţâşni sângele pe nas. Îşi scoase mănuşa şi aruncă cu dispreţ în faţa căpitanului-Sunt la dispoziţia ta, măgarule.Apoi o luă de braţ pe Clo, care aşa şi n-a înţeles ce se petrece, şi plecă. În trăsură întrebă:-De ce l-ai lovit? -Căpitanul e trimis de Amaratti anume să te jignească, spuse Rodica, mă mândresc că am aşa frate.-Îl ştiu pe căpitan, spuse Giovani. Este cel mai bun duelist din Italia. Şi a fost trimis de cineva special ca să-l ucidă pe Alessandro, ştiind că el n-o să-i permită să te jignească. Rodica are dreptate.-Ce duel? Poatre să te ucidă? Clo îl privi înspăimântată pe Sandu. -Vedem noi cine pe cine, răspunse liniştit Sandu.-N-ai şanse contra lui. Trebuie să-ţi ceri cumva scuze. -Adică? Să cer scuze de unei puşlămăli? Drept cine mă vezi? -E puşlama dar şi ofiţer. -Mie mi s-a părut că e doar puşlama. Bine ai făcut că l-ai implut de sânge. Şi dacă mâine are noroc să rămână viu o să-l ţină minte pe Sandu toată viaţa, răspunse Rodica.-Mă duc eu să-i cer scuze în locul tău, spuse plângând Clo Vezi ce spune Giovani, o să te ucidă. -Drept cine mă crezi? Sunt ofiţer! Şi nu permit nimănui să intervină. A doua zi veni unul dintre locotenenţii care îl însoţeau pe căpitan. -Cât va plătit Amaratti? Îl întrebă Giovani. Te întreb ca ofiţer italian pe ofiţer italian. Locotenentul lăsă ochii în jos. Ca partea considerată ofensată, căpitanul dictă condiţiile. Aşa prevedea regula. Sandu acceptă. Se bat cu săbiile, până la moarte. Secundanţii celui ucis se gândesc singuri ce să spună pentru justificare. Urmau să se întîlnească la amează, în câmp liber. Giovani ştia locul. Sandu era liniştit, ca înainte de atac. Emoţiile îl cuprindeau după luptă.

50

La ora fixată erau pe loc. Giovani mai făcu o încercare să rezolve disputa pe cale paşnică. -A făcut în pantaloni cavalerul vostru, râse cu răutate căpitanul. Sandu respinse oferta de împăcare. La comandă au început lupta. Căpitanuul se purta ca un învingător sigur. Executa mişcări teatrale cu sabia, arătându-şi măiestria. La un moment dat căpitanul hotărî s-o termine cu el. Îl atacă dur. Se pomeni însă prăbuşit la pământ şi cu intestinele afară. Unul din locotenenţi îşi pierdu cunoştinţa, când văzu scena. Sandu salută cu sabia.-Dacă mai aveţi doritori, spuse el liniştit. Plecat apoi fără să mai privească înapoi. Înre timp Clo se duse la biserică şi se rugă ca Maica Domnului să-l ocrotească pe Alessandro al ei, ca el să vină viu şi nevătămat. Acum nu-şi găsea locul.-Cum poţi sta liniştită? îi spuse ea Rodicăi.-Eu ştiu ce poate Sandu, iar tu încă nu. -Dar n-ai auzit ce a spus Giovani despre căpitan? -Iar tu n-ai auzit ce am spus eu despre Sandu? E unul dintre cei mai buni ofiţieri din armata română. Dacă nu chiar cel mai bun! Când au intrat în ogradă, vii şi nevătămaţi, Clo amuţi de bucurie. Apoi îl îmbrăţişe şi îl sărută îndelung pe obraji. Era omul ei cel scump. Au plâns amândouă. Clo întrebă:-Tu de ce plângi? Erai încrezută că el biruie.- Ziceam aşa, să te liniştesc pe tine. Dar retrăiam nu mai puţin. -Propun să ne ducem la mine. Ne aşteaptă şampanie rece. Vreau azi să gust din tot rodul vieţii. Dar aici mi-i ruşine de mătuşa. În trăsură se aşeză pe genunchii lui. Au gătit repede masa. Şampania era adusă din Franţa, foarte gustoasă. După a treia sticlă, se dezlegase limba la toţi. -Da, şi eu nu-s mai rău ca alţii. Dar aşa lovitură ca la Alessandro, n-am mai văzut. Nimeni nici n-a observat, când căpitanul a căzut răpus. Mă înveţi şi pe mine? Giovani, puţin sub chef, se tot adresa la Sandu. Au mai băut şampanie. Rodica se aşeză la pian. Încercă mai multe melodii apoi cântă ceva vesel. Pe la miezul nopţii Rodica şi Giovani au plecat pe la camerele lor. Sandu a condus-o pe Clo până la uşă. -Intră, îi spuse ea simplu. Credeam că te pierd. Vreau ca din ziua aceasta să fim întotdeauna împreună - şi ziua şi noaptea, se apropie de el, îl luă de mână, şi îl conduse spre pat. Nu avuse încă relaţii. Şi nu ştia ce să facă. Când s-a culcat alături şi a îmbrăţişat-o, ea începu să tremure. Dar totul se termină simplu şi firesc. Se simţea fericită. Rodica s-a trezit cu dureri la cap. Şi-a amintit tot ce a fost aseară. „Oare cum se simte Clo. Mă duc să văd ce face,” zise ea, şi întră în cameră la Clo. Clo era în pat cu Sandu. Dormeau îmbrăţişaţi. A ieşit încetişor din camera lor. Clo totuşi a făcut ceia, ce vroia demult să facă, dar se temea. Se vede că a fost o hotărâre spontană, odată ce nu ia spus. Ori poate are secrete de ea? Bine că n-au văzut-o. O să vadă, ia spune ori nu Clo? Şi atunci o să fie clar ce fel de prietenă are. S-au trezit târziu.-Suntem de-acum soţ şi soţie pe deplin, spuse ea veselă, rămâne să mergem la bisereică.-Când? întrebă el. -De azi hotărăşti tu totul. Eu sunt o femeie cu bărbat la casă, glumi ea. Ai înţeles ce te aşteaptă? O poţi şterge cât nu e târziu!-M-ai speriat rău de tot! glumi el, aşa că fug rămânând lângă tine.-Am văzut ieri, înainte de duel, cum te purtai. Parcă era vorba de viaţa altcuiva, şi nu de a ta. De azi înainte n-ai dreptul să rişti aşa. Nu uita că mai sunt şi eu pe lume. La bucătărie masa era gata. -Rodica trebuie s[ merg la preot să vedem ce facem. Sandu e ortodox.-Şi dacă preotul nu vă dă voie, ce faceţi? Vă despărţiţi?-Niciodată!-Şi o să trăiţi necununaţi?

51

-Ne cununăm la voi. Nu-i totuna? -Cred că da. Au venit şi Sandu şi Giovani.-Bem azi şampanie? întrebă Giovani vesel. -Nu te doare capul? îl întrebă Rodica.-Ce are şampania cu capul meu!? Pe la orele nouă seara Clo spuse: -Băieţii pleacă dimineaţa. Mergem la culcare. S-au dus în camera lor. I-a ajutat să se dezbrace. Era pur şi simplu plăcut să stai în braţele omului iubit. Care o sărutî uşor pe ochi, sâni, buze… Ca într-un vis. S-au despărţit veseli. -Curând ne vizitează Regina. Vom fi ocupaţi cu primirea ei. Nu ştiu cum voi rezista fără tine. O sărută pe ochii acei frumoşi şi plini de lacrimi.-Venim noi la voi! Regina a sosit sâmbătă la Milano, a asistat la concert, iar duminică a plecat la Torino. A invitat-o şi pe Clo. Cu ea a mers şi Rodica. Au călătorit în vagonul Reginei. -Aş dori să-l văd pe băiatul cel frumos, pardon, adică pe domnul Averescu. Şi să-l invit la Curtea Regală, spuse Regina, adresându-i-se lui Clo.-Majestate! Am încercat să-l conving. Degeaba. E de neânduplecat. -Eu am să-l conving, rosti sigură Regina. Pentru Clo ar fi fost o soluţie ideală. Alessandro rămâne în Italia, şi astfel vor fi pentru totdeauna împreună şi fără probleme. Mai apoi ea s-ar fi mutat la Roma, sau el la Milano. Era, evident o ultimă speranţă. Totuşi nu i-a plăcut că Regina insistă atât de mult să-l ia. Şi anume la Curtea Regală. De ce? O întrebă pe Rodica. S-a râs.-Chiar nu înţelegi de ce? Uită-te la Regină. E o femeie tânără încă. Vrea pur şi simplu să şi-l facă amant. Aşadar iată ce vrea de fapt Regina! Aici n-o să-i meargă Reginei, îşi spuse fevoltată Clo. Se va opune ea, Clotilda Caligaris, primadona Operei din Milano. N-o să vadă nimic Regina din ce-şi doreşte. Pe Regină a întâmpinat-o întreaga conducere a oraşului Torino. Iar pe ele - Sandu şi Giovani. Aveau rezervate apartamente împreună cu Regina la hotel. -Rodica, tu ai văzut unde trăiesc băieţii, iar eu nu. Mă duc să văd şi eu, spuse Clo râzând, ne vedem mâine. Dacă mă caută cumva Regina, voi nu ştiţi unde sunt. Abia au întrat în casă, că şi s-au repezit unul spre altul. Săruturile multdorite nu mai conteneau. Erau dornici. După ceremonia oficială, au fost invitaţi la Regină.-Domnule Averescu, n-am ştiut că sunteţi şi eminent. Sunt de-a dreptul impresionată.Vă propun oficial să deveniţi ofiţer în Garda Regală. Ştiţi că acolo se încadrează cei mai buni.-Sunt încântat, dar, din păcate, anumite motive mă împiedică să accept propunerea majestăţii voastre. vreau să mă întorc acasă, şi să pot fi de folos Patriei mele. I-am jurat credinţă şi nu pot să-mi permit să nu mă ţin de cuvânt….-Nu vă răzgândiţi?-Categoric nu, Maiestate. -Bine…. poate că mai revenim la acest subiect. -Nu, Majestate, nu are rost Sunt profund impresionat şi măgulit de propunerea ce mi-aţi făcut-o dar cred că nu am dreptul să fac ceva ce nu cred că e de mine.-Clo, nu doreşti să ne cânţi ceva? încercă Regina să schimbe subiectul vădit dezamăgită. -Doar ceva scurt. Rodica o acompanie la pian. Regina nu-şi rupea ochii de la Sandu. Asta o încurca pe Clo să cânte. Gelozia a început să-i roadă inima.-Majestate! spuse Clo la încheiere, suntem obosiţi. Cu permisiunea dumneavoastră, plecăm acasă. A doua zi Regina l-a căutat, dar a plecat fără nimic. Rodica le spuse:-Îmi sunteţi dfatori. Nu i-am spus Reginei unde sunteţi. La Milano au plecat cu toţii direct la ea.

52

A doua zi la cununie au mers însoţiţi de doamna şi domnul Campanella. Se bucurau de fericirea nepoatei lor. După cununie s-au dus la Clo. -Şi nunta e pe când? întrebă doamna. Clo îl privi pe Sandu. Doamna îi observă privirea.-Cum trece postul, după Anul Nou, îi răspunse acesta. Îşi aminti de atribuţiile pe care i le încredinţă Clotilda ca soţ – să decidă ce şi cum.-Şi unde, în Italia sau în ţara dumneavoastră?-Încă n-am stabilit. Probabil că aici. Baştina mea este ocupată de ruşi. Şi ei n-o să ne lase să plecăm încolo. Iar în Bucureşti o am numai pe Rodica. Toate rudele lui Clo sunt aici. Iar rudele mele, pe care ruşii o să le lase totuşi să vină, vor fi prezente.-Sărbătoriţi aici, la Clo? -Nu ştim. Poate că la Teatru de Operă. -Numai acolo! E nunta primadonei Operei din Milano! O să aveţi oaspeţi înalţi.-Tuşă dragă, mâne facem lista invitaţilor. A rămas puţin timp. Ne ajută şi Rodica. Vestea căsătoriei primadonei a stârnit mare zarvă la Milano. Cine e alesul? Mulţi nu credeau, gândeau că e demnă de cel puţin alegerea unui prinţ. Sandu îi spuse despre aceste vorbe şi o întrebă dacă n-o să regrete. Ea îl privi îndelung, îi luă mâna în palme şi îi spuse: -Dragul meu, viaţa mea nu e una uşoară. Iar de când te-am cunoscut îmi doresc tot mai mult să-mi aflu liniştea. Să fiu o femeie obişnuită. Seara Clo a cântat cu atâta însufleţire, încât şi oaspeţii înalţi prezenţi, au rămas profund impresionaţi. Atunci, după duel, cu toate că s-au înţeles cu partea opusă să nu se răspândească vestea, totuşi la Milano se ştia cine la ucis pe cel mai bun duelist din Italia. Şi pentru ce. Oricum doritori să mai spună ceva urât pe faţă despre Clo, mai ales acum în ajun de căsătorie nu s-au mai găsit. După spectacol Clo îi vorbi din nou: - Dragul meu mă simt obosită şi îmi doresc enorm de mult să stau pur şi simplu acasă, să-mi aştept soţul venind de la serviciu, să-mi educ copiii, ca orice mamă. M-am săturat de admiratori. Totul e bun până la un timp. Sandu şi Clo erau ocupaţi. El cu studiile, ea cu repetiţiile şi concertele, dar şi cu pregătirea fetei care, în caz de plecare în România, urma s-o înlocuiască în spectacole. De pregătirea nunţii se ocupau nemijlocit doamna Campanella şi Rodica. Şi-a găsit o nouă aplicare energia ei nestăvilită. A trimis invitaţiile în România, la părinţii lui Sandu, în Bulgaria. De câteva ori, împreună cu doamna, cu care s-a împrietenit şi mai mult, a prefăcut lista bucatelor. La rugămintea lui Sandu, Rodica a introdus în listă de meniu şi bucate româneşti. Dar nu ştiau când să le servească pe masă. Nu se prea se combinau cu bucatele europene, şi nici cu cele italiene. În sfârşit au rezolvat şi această problemă. A fost invitată şi familia regală. Ce se făcea la Milano la sfârşitul lui ianuarie 1886! Au venit oaspeţi din toată lumea civilizată, care auzise de Teatrul de Operă din Milano. Majoritatea au venit neinvitaţi. Pur şi simplu să felicite primadona Operei. Dar ei îi aşteptau pe cei care le erau mai scumpi. Ea îşi aştepta tatăl. El - pe părinţi şi prieteni. Tatăl sosi cu doamna, pe care ea o cunoştea. Se bucură că nu e singur. -Iată cum araţă acel, care a cucerit-o pe fiica mea. Şi ia şters nasul lui Amaratti. Bravo fiule! Eşti demn de ea. Va fi o soţie fidelă. Cum a fost şi mama ei, Dumnezeu s-o păzească. La Clo au ţâşnit lacrimile. Sandu a liniştit-o. Au sosit doamna Fişer şi Nikola cu Luminiţa. Cu o săptămână mai înainte. Voiau să vadă Italia. Nikola era deja maior. Clo le-a plăcut la toţi. -Sandu, să fie chiar primadona Operei? întrebă cu neîncredere Luminiţa, iar eu asist la nunta ei? -Nu la a ei, ci la a noastră. Iar sâmbătă mergem împreună la un spectacol. -Nu mai spune! Chiar la Opera din Milano? -Da, şi o să aveţi locuri de mari oaspeţi. Sâmbătă, după cum a şi promis Sandu, s-au dus cu toţii la teatru.

53

Luminiţa nu-şi venea a crede că se află la renumitul teatru de Operă din Milano. Părinţii lui Sandu au sosit chiar în ajunul nunţii. Au avut probleme cu autorităţile ruse. Rudele, tot din această pricină, n-au venit. Nu li s-a permis. -Mamă, tată, soţia mea, Clotilda. Doamna Averescu se apropie şi o sărută. -Bine aţi venit, mamă. Şi e bine că aţi putut veni. Aveam mari emoţii cu Sandu dacă o să vi se permită venirea. Ne bucurăm mult. -Slavă Domnului! Dar voi sunteţi cununaţi? întrebă doamna Averescu. -Da. Sandu a stat mai mult cu părinţii pe care nu-i văzuse demult. Părinţii se pregăteau să vândă tot ce aveau, şi să treacă cu traiul la Bucureşti. Mai aproape de fecior. -Când te întorci în ţară? -La sfârşitul lui martie termin Şcoala. La întâi aprilie trebuie să mă prezint la Statul Major. -Soţia rămâne? -Nu, merge cu mine. Aşa a decis. -Lasă Opera? -Da. Acum pregăteşte o domnişoară care s-o înlocuiască în spectacol. Să nu aibă probleme când va pleca. -Tu ai insistat? -Nu. N-am dreptul moral să lipsesc Opera de astfel de cântăreaţă. E decizia ei, care însă mamă, mă bucură nespus de mult. Sincer vorbind, nu prea mă aşteptam la aşa ceva! -Înseamnă că te iubeşte mult. Să nu uiţi niciodată de sacrificiul ei pentru tine, spuse mama. Să ştii că mă mândresc că am o astfel de noră. Nu numai că e, cum am înţeles, una din primele cântăreţe din lume, că-i frumoasă, dar şi că e un suflet care ţine cu adevărat la tine. Aşa noră mi-am dorit eu pentru tine. o fetiţă, de care am dorit eu pentru tine. -Nu merit? glumi el. -Meriţi. Dar cum înveţi ? -Sunt primul la învăţătură. -Nu mă îndoiam. -Dar Rodica cine-i? întrebă apoi mama. -O prietenă din Bucureşti. Am ajutat-o cândva. La nuntă au mai sosit comandantul Şcolii, colegi de grupă. Regina a venit însoţită de doamnele ei de onoare din întreaga Italie. Au fost aduse o mulţime de cadouri. Regia ceremoniei a fost pusă la punct de regizorul teatrului împreună cu Rodica. Toţi se mirau cum dovedeşte ea să le facă pe toate. Regina vorbi prima. Toţi ofiţerii au luat poziţia de „drepţi”. A lăudat-o pe Clo şi ia înmânat în numele Regelui Diploma de Onoare. În încheiere a spus: -Cu puţin timp în urmă, am inspectat Şcoala Superioară de Război din Torino, unde-şi face studiile mirele nostru. Am constatat că acest tânăr provinit dintr-o ţară puţin cunoscută, este şef de promoţie, este cel mai bun ofiţer. Aveam impresia că cei mai talentaţi ofiţeri din lume sunt italienii. Dar acest tânăr mi-a clătinat siguranţa. Cred că după nunta asta, Italia va mai avea un ofiţer talentat. Castel de piatră, vouă! A vorbit comandantul Şcolii, care l-a lăudat şi el pe Sandu. -Acest tânăr are capacităţi extraordinare ca militar. Sunt convins că-l aşteaptă o carieră militară strălucită. Voi fi încântat, dacă talentul lui va străluci, după cum a şi spus Majestatea Sa Regală, în armata italiană. Au mai vorbit tatăl lui Sandu şi tatăl lui Clo, doamna Campanella, Giovani, Rodica. A doua zi au condus-o pe Regină la Roma. Au plecat şi ceilalţi oaspeţi. Au rămas doar oamenii cei mai apropiaţi. Giovani şi tatăl său au organizat o vânătoare de iarnă. Au mers în munţi, unde aveau o cabană. Au petrecut acolo două zile. Era zăpadă, aer curat. Magnific!

Dispărţirea a fost grea pentru toţi. Clo a plâns când s-a despărţit de părinţii lui. Se împrietenisecu mama-soacra. A vrut să plece şi Rodica. Dar Sandu şi Clo au rugat-o să mai rămână. Despre planurile lor nu ştia nimeni, nici chiar Rodica. I-au vorbit. A rămas uimită.

54

-Minunat! rosti Rodica şi îi îmbrăţişă. Contaţi şi pe mine. Vom izbuti. Deschidem în România un teatru ca la Milano. Va fi ca o lovitură pentru Regină! Nu înţelegeam de ce când Regina vorbea că Italia va avea încă un ofiţer talentat voi stăteaţi liniştiţi. M-ă miram că Sandu nu zicea nimic. Pe când voi aveaţi totul gata de plecare în România. Bravo vouă! Şi îi sărută pe rând pe amândoi. -Avea să-mi fie dor de voi, dacă rămâneaţi aici. Aşa, vom fi cu toţii împreună la Bucureşti. Nici eu nu am prieteni acolo. Numai pe voi. Dar unde o să locuiţi? -Nu ştim. Vom închiria ceva, Sandu o privi pe Clo. Nu prea ne-am gândit la asta, ne preocupa în special numai cum o să scape Clo de aici. - Ce vă făceaţi voi fără mine? Fiţi liniştiţi, vă ajut. Voi avea grijă să vă găsesc ceva pe potrivă. -Ne-am înţeles. Rodica, spuse Clo, am impresia că chiar bunul Dumnezeu te-a trimis să-mi fii cea mai bună prietenă. -Iar mie pe tine, şi o privi pe Clo plină de recunoştinţă. -De fapt la nuntă tata a promis că ne cumpără o vilă frumoasă unde vom vrea noi. Noi însă o vrem la Bucureşti. Nu-i aşa, Alessandro? -Dacă aude că la Bucureşti, n-o să refuze? - E ca tine. Pentru el cuvântul dat e sfânt. Aş vrea să găsim o vilă nu departe de Rodica. Să ne vedem mai des. Doar că nu prea ştiu, ce-o să fac acolo. -Şi cum are de gând Clo să plece de la teatru.? -Pregăteşte o domnişoară talentată în locul său. -Şi dacă nu se isprăveşte, întrebă ea cu îndoială. -Atunci nu ştiu, răspunse Clo. -Nu pleci cu Sandu? -Plec cu el chiar dacă, vorba ceea, ar fi să cadă cerul! Nu mă opreşte nimeni şi nimic. -Dar contractul? -Contractul a fost încheiat cu domnişoara Clotilda Caligaris, şi nu cu doamna Clotilda Averescu, glumi ea. Ai înţeles? Sper însă să plec frumos de la teatru, fără probleme inutile. La şcoala lui Sandu se făceau ultimele pregătiri de examene, iar Clo lucra intens cu viitoarea ei înlocuitoare. De aceea au hotărât să se vadă tocmai după ce Sandu va termina Şcoala, iar Clo îşi va rezolva situaţia. Apoi vor pleca imediat la Bucureşti. Pe la nijlocul lunii martie s-au trezit cu ele la Torino. -Ce, credeaţi că aţi scăpat de noi? întrebă vesel Clo. -Cum cu teatru? întrebă nerăbdător Sandu. -Tot merge după planul nostru. Domnişoara s-a isprăvit destul de bine. -Înainte de spectacol Clo a lămurit publicului că e puţin bolnavă, şi a recomandat-o publicului pe domnişoară, rugândul să nu fie prea aspru cu ea. Şi totul a fost la nivel, spuse Rodica.-Ai spus că pleci?-Încă nu. Sâmbăta ce vine mai cântă odată domnişoara, şi apoi o să le spun la toţi.-Iar noi încetişor gătim bagajele, spuse Rodica. -Vă lăsăm să vă pregătiţi de examene, ori mai facem ceva, întrebă provocător Clo.-Noi lecţiile le-am făcut. Simţeam că o să veniţi, tot în glumă răspunse Sandu. Se începuse examenele. Şi ele s-au întors la Milano. La 25 martie, la Şcoală a avut loc parada de absolvire. Sublocotenentul Averescu a fost declarat oficial şef de promoţie, cel mai bun absolvent al Şcolii. Comandantul Şcolii i-a înmânat Diploma de Onoare, şi o scrisoare de recomandare pentru Statul Major Român cum putea fi folosit mai bine talentul lui de militar înăscut. Au plecat la Milano, unde erau aşteptaţi. La poartă stăteau postaţi doi jandarmi. -Ce s-a întâmplat? Au fost primele cuvinte, pe care le-au rostit ei intrând în casă. Fetele i-au îmbrăţişat plângând. Le-au liniştit. -De când Clo a declarat că pleacă, suntem ameninţate mereu, spuse Rodica, Clo a fost nevoită să ceară protecţie la şeful jandarmilor. Să vedem cum ajungem la tren. -Dacă e nevoie şi cu sabia, glumi Giovani, numai să încerce cineva să se atingă de voi. Când plecaţi?

55

-Trenul e mâine, răspunse Clo. Sosi şi ziua plecării definitive. Au întocmit planul de deplasare în siguranţă până la gară. Într-o trăsură urmau să se afle ei patru, iar în alta bagajul lor, păzit de jandarmi.-M-au numit trădătoare. Nu vor să înţeleagă, că trebuie să fiu cu soţul meu, dat de Dumnezeu. Că nu sunt proprietatea cuiva! N-au izbutit să plece neobservaţi Trăsura a fost înconjurată pe dată de mulţimea, care o ruga să rămână. A mai lămurit o dată, că obligaţia ei ca o catolică credincioasă să fie acolo, unde îi este soţul. Până la urmă spiritele s-au potolit şi mulţimea i-a petrecut cu aplauze şi fluturat de băsmăluţă. Trenul luă calea spre Bucureşti. Când Milano dispăru la orizont, Clo începu să plângă. Pleca într-o ţară necunoscută, fără să cunoască limba, obiceiurile. Fără rude. Doar cu soţul şi prietena sa, care cine ştie cum o să se poarte cu o italiancă simplă. Ea nu mai este primadonă. Este o doamnă oarecare. De fapt se va descurca. E sigură de asta. Şi îl privi pe Sandu care îi zâmbi.-Va fi totul bine, rosti el parcă ghicindu-i starea. Alessandro pentru dânsa este tot. Pentru el părăseşte ea Patria. Dacă o să simte, că a iubit-o numai că era primadonă, se întoarce la Milano. Era în braţele omului iubit, dar gândurile grele n-o părăseau. Au hotărât, că la început să trăiască la Rodica. Era disponibilă să cumpere singură orice vilă, dar se va supăra tata. La Bucureşti au ajuns cu bine. Clo privea uşor speriată la acest oraşel cu străzi strâmbe, cu o arhitectură stranie. Şi oricum murdar. La înfăţişare oamenii semănau cu italienii. I-a întâmpinat doamna Fişer. -Bun sosit în România, doamnă! spuse ea, e o bucurie şi o onoare să vă primim noi primii. Pe mult timp? -Pentru întotdeauna! îi răspunse liniştită Clo. -Aţi lăsat Opera? -Da. Şi se pare că nu regret! -Dar cum o să trăiţi fără admiratorii dumneavoastră? Am văzut ce se face-a acolo după concert! -De ei şi am fugit. Nu-mi mai plac toate astea. Sunt deja căsătorită. Iar datoria femeii căsătorite este să fie alături de soţul ei. Aşa spune şi sfânta biserică, nu? -Ai dreptate. Dar cu admiratorii se pare că ai să ai probleme şi aici. Le-am povestit cunoscuţilor mei despre dumneata. Nu prea m-au crezut că am fost la nunta voastră. -Rodica, i se adresă ea fiicei, spunei bucătăresei să pregătească şi ceva din mâncarea italiană. Clo încă nu s-a adaptat cu mâncarea noastră. O să rămână flămândă. -Nu, nu e cazul. Nu vă faceţi probleme! -Nici o problemă! Rodica se duse să le spună cum să pregătească, căci nimeni nu cunoştea bucătăria italiană. A doua zi Sandu a plecat la Marele Stat Major. A fost primit de chiar Şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Fălcoianu. S-a prezentat. -Domnule Averescu, am auzit mult despre dumneata. Şi numai de bine. Deja faptul că aţi fost şef de promoţie la Şcoala de la Torino, spune multe. Ve-ţi fi avansat la gradul de locotenent. Locul dumitale de muncă va fi Secţia Organizare şi Operaţiuni al Marelui Stat Major. Vă-am rezervat o misiune foarte importantă. Marele Stat Major a pregătit pentru a fi realizat un vast proiect de introducere şi adaptare a programului militar occidental în armata română. Dar n-are cine să-l promoveze. Dumneata ai studiile cuvenite şi recomandarea comandantului Şcolii din Torino. Veţi conduce acest grup. Ofiţerii îi alegeţi singur. Toate problemele le veţi rezolva cu mine. Aveţi la dispoziţie cel mult un an. Doar un an! -Am înţeles. Dar se pare să am o mică problemă…N-am nici un cunoscut printre ofiţierii Statului Major. -Sunteţi din judeţul Ismail? -În tocmai! -Există aici un sublocotenent din Ismail. Îi zice Arthur Văitoianu. Are cap pe umeri. Vă va fi adjunct. Împreună complectaţi echipa. Dânsul îi cunoaşte pe toţi ofiţerii din Statul Major. Dacă vă trebuie vreun

56

ofiţer din alte unităţi, îmi spuneţi. Va fi transferat imediat. Nu uitaţi, aveţi la dispoziţie doar un an. Am rămas mult în urmă faţă de alte ţări. Trebuie să recuperăm. -Vom încheia cât mai rapid, domnule general. Garantez căci am studiat bine acest program la Şcoala Superioară de Război din Torino. -Sper să fie aşa. S-a dus să-l caute pe Văitoianu, care s-a dovedit a fi un tip de ispravă. I-a spus tot ce trebuie să facă. Şi cine l-a recomandat. -Are încredere în dumneavoastră. -De unde sunteţi, domnule sublocotenent, dacă nu vă supăraţi? -Nu mă supăr, glumi Averescu. Sunt din Babele. -Un sat…de lângă Ismail. Şi se pare că sunteţi feciorul domnului Constantin Averescu? -Întocmai. Am terminat Şcoala de la Torino. -Am auzit de dumneavoastră. Dar eu n-am dovedit să lupt. -Războaiele dumneavoastră sunt înainte. Acum prima misiune. Trebuie să găsim urgent trei – patru ofiţieri deştepţi. Mâine începem. Termenul e restrâns. Ne ducem pe la unităţi, poate mai găsim pe cineva care gândeşte c-a noi. Văitoianu i-a plăcut. I-a plăcut energia cu care s-a apucat de lucru. Trecu doar puţin timp şi veni cu un locotenent. Sandu i-a pus câteva întrebări să vadă cum gândeşte. Locotenentul a fost acceptat. Acum ia trimis pe amândoi în căutare. Venise fiecare cu câte un ofiţer. Au trecut amândoi testarea. Dar unul din ei a refuzat categoric. -De ce ? întrebă Sandu. -Nu vreau să mă supun unui sublocotenent. -Dumneata unde ai primit gradul de locotenent? -Aici, la Statul Major. -Iar eu în luptă cu turcii. Sunteţi liber! Locotenentul lăsă capul în jos, şi pleacă. A pus fiecărui sarcina. -Acum e târziu. Începem mâine. Seara, acasă, a povestit ce însărcinare ia dat şeful Statului Major. -Dar tu ce ai făcut? -Am fost cu Rodica, am privit oraşul. Să ştii că-mi place. Mă gândesc ce să fac. Nu pot sta fără să fac ceva. -Sâmbătă şi duminică se petrec întreceri cu caii la hipodrom. Poate ne ducem? -Cu hipodromul hotărăşte tu. Cu teatrul ne lămurim noi cu Rodica. Era fericită. Nici Sandu, nici Rodica nu s-au întors de la ea. Din contra, se pare că dragostea lui a devenit mai tare, mai fină, era mai atent ca în Italia. Programul de adaptare a armatei române la modelul militar occidental, la care lucra grupul lui Averescu se realiza metodic, ţânându-se cont de specifica şi tradiţii, şi din această cauză fără probleme mari şi conflicte. La 8 aprilie 1886 a fost avansat la gradul de locotenent. A fost felicitat de colegi, care s-au transformat într-un colectiv unit şi eficient, conştient că munca pe care o depun ei acum, lucrând până seara târziu, va transforma armata naţională într-o forţă bine pregătită, aptă să dea riposta cuvenită oricărui duşman. Clo s-a bucurat de avansarea lui Sandu. Doamna Fişer şi Rodica au venit să-l felicite. Sandu a turnat şampanie. -E cam târzie această avansare. Majoritatea sunt locotenenţi la douăzeci şi trei- douăzeci şi patru de ani. La vârsta mea trebuia să fiu căpitan. -Eşti capabil şi o să avansezi repede, îl linişti pe un ton glumeţ Clo. Doamnele au fost de acord. -Sâmbătă mergem la hipodrom? întrebă el Rodica şi Clo au fost de acord.

57

-Iar pentru duminică avem o invitaţie la Ministrul de Război, soţia căruia doreşte s-o cunoască pe Clo. Te poate însă cunoaşte şi pe tine. Nu ţi-ar strica o simpatie în plus, mai ales la început, ţinu să precizeze doamna Fişer. De fapt vorbea serios căci ştia ea ce ştia… -Clo decide. -Eu am spus „da”. -Minunat! încheie el discuţia. -Vreau să ies puţin în lume, începu ea să se îndreptăţească. Văitoianu era şi el un mare amator de cai. Invită pentru sâmbătă familia Averescu la hipodrom. -Tocmai ne pregăteam cu soţia să mergem. Mergem împreună? -Suntem în acelaşi gând. Ceea ce e bine, glumi Văitoianu. Vin cu trăsura după dumneavoastră. Sâmbătă Văitoianu făcu cunoştinţă cu Clo şi cu Rodica.-Aveţi o soţie foarte frumoasă. De ce nu ştie româna?-E italiancă. Dar încetul cu încetul învaţă. Are succes.-Nu mă îndoiesc. Rodica cine e?-Un fel de soră, de verişoară, numeşte-o cum vrei. Încă în Italia să-au înţeles cu Rodica şi cu mama ei, că el aşa şi rămâne verişor. În tăcere au ajuns la hipodrom. Artur ajută pe Rodica să coboare. - Sunt prima oară la hipodrom, spuse Rodica, cine ştie unde trebuie să ne ducem?-Vă conduc eu, răspunse Arthur – vin des pe aici. Am procurat din timp bilete. Nu-s cele mai grozave locuri, dar nici cele mai proaste. -Înţelegem, cu o leafă de sublocotenent, nu poţi cumpăra locuri mai bune, îl luă peste picior Rodica, o să vă restitui costul biletelor. -Domnişoara vrea să mă jignească, dar nu mă supăr pe adevăr. Dar bani pe bilete nu iau. -Nu vă supăraţi domnule Văitoianu! Am glumit doar! Au încheiat pariuri. S-au început alergările. Rodica se arătă entuziasmată de spectacol. Pentru ea existau numai caii şi călăreţii. Şi nimic mai mult. Din trei probe, numai Arthur a câştigat una. Ceilalţi nimic. -Aveţi vreun secret, domnule Văitoianu? întrebă Rodica. -Nu. Ştiu care cal şi de ce e capabil. -Data viitoare ne daţi sfaturi pe care cai să pariem? întrebă Rodica -Data viitoare n-o să mai fie pentru dumneata, răspunse Arthur. Sandu îl privi întrebător. Vorbea serios. Arthur plecă. -De ce ei oamenii peste picior aşa din senin? Ai vreo plăcere din asta? Aşa ai procedat şi cu Giovani! Acum cu Arthur. El e bravo! Nu s-a sfiit, şi te-a pus la punct. A doua zi au onorat invitaţia Ministrului de Război. I-au întâmpinat chiar Ministrul în persoană, cu soţia şi fiica. Au făcut cunoştinţă. S-au aşezat la masă. În italiană traduceau pe rând Rodica şi Sandu. La sfârşitul mesei Ministrul i se adresă lui Clo. -Când doamna Fişer ne-a spus că un sublocotenent român s-a căsătorit cu primadona Operei din Milano, sincer vorbind, n-am crezut. Am presupus că e o glumă din partea fiicei sale. Acum văd că e adevărat şi, dacă mă gândesc bine, tot privind la unul şi la altul îmi explic şi de ce: Vă potriviţi şi vă meritaţi. Felicitările mele, domnule Averescu, felicitările mele doamnă Averescu pentru alegerea făcută. -Dar eu credeam! spuse fiica, care se uita cu ochi îndrăgostiţi la Clo.-Cântă bine la pian, spuse stăpâna. -Ca să verific, l-am invitat special la Minister pe ataşatul Italiei la Bucureşti, şi el mi-a confirmat cele spuse de doamna Fişer. Şi domnul ataşat era cam decepţionat, că primadona Operei lor n-a găsit un ofiţer italian. Rodica a tradus. Clo se lipi de Sandu şi spuse râzând, vădit flatată de aprecierea Ministrului:-Mai bun ofiţer ca Alessandro al meu nu există nu numai în Italia, ci în toată lumea.-Cuvintele dumneavoastră, doamnă, fac cinste armatei române, îi răspunse Ministrul şi privindu-l pe Averescu, spuse:

58

-Aveţi o soţie care ştie ce ştie. Clar că m-am interesat şi de calităţile dumneavoastră profesionale. Felicitările mele, doamnă, pentru alegerea făcută. Acum vă rugăm să ne cântaţi ceva. Noi n-am avut norocul să ascultăm o primadonă. -Cu plăcere. De când sunt aici, însă n-am cântat. Vocea se cere antrenată în fiecare zi. Dar încercăm. Rodica se aşeză la pian. Au luat câteva acorduri să pregătească vocea.. Vocea ei a străpuns pereţii casei şi se auzea tocmai în stradă. La stăpâna casei şi la fiica ei, s-au ivit lacrimi. Sandu era mândru de soţia sa, de succesul ei. Spre toamnă au găsit o vilă pe placul deplin al lui Clo şi tatăl ei a cumpărat-o drept cadou promis de nuntă. Era situată aproape de casa Rodicăi, avea o livadă şi o grădină frumoasă, două etaje, sală mare pentru repetiţii. Au hotărât ca părinţii lui să treacă definitiv la Bucureşti şi să trăiască la ei. Tatăl lui Sandu s-a apucat serios s-o înveţe pe Clo limba română. S-au împrietenit. Era şi un foarte bun sfetnic. La sfîrşitul anului, comisia Ministerului de Război şi ce-a a Marelui Stat Major au aprobat programul întocmit de grupul Averescu. La recomandarea lui, toţi colaboratorii grupului au fost avansaţi în grade. Numai el nu avea dreptul să fie avansat. Astfel Arthur Văitoianu a devenit locotenent. -Domnule Averescu! Ţin ca în numele colectivului nostru să vă mulţumesc pentru această avansare, spuse unul din colaboratorii săi. -E meritul dumneavoastră, domnilor ofiţeri. Nu numai eu rămâneam după serviciu, dar şi dumneavoastră. Cu toate că nu v-am ordonat niciodată s-o faceţi, aţi rămas de bună voie, fiind conştienţi că o faceţi pentru Patrie. Aşa că trebuie ca eu să vă mulţumesc. După amează mergem la mine să sărbătorim. Seara a venit Sandu cu grupul său. Au băut şampanie. Au primit felicitări. -O, domnul Văitoianu e locotenent! îi şopti Rodica la ureche, felicitările mele! şi la strâns de mână. Această atingere a ei l-a făcut să roşească. Ea a observat. „Da el e ca o fetiţă,se gând ea, dar procedează ca un bărbat adevărat. Îi făceau curte căpitanul, care încă ieri era locotenent, şi un locotenent. Dar ea nu le atrăgea atenţia. Era sătulă de atenţie, oriunde nu s-ar duce. Vroia ca anume acest locotenent, cu înfăţişare de fetiţă, să-i facă curte. Dar el stătea la o parte, nu se învârtea în jurul ei. Dar din când în când prindea pivirea lui. După sărbătorile de Crăciun, a fost chemat la Şeful Statului Major. -Domnule Averescu! Grupul dumneavoastră urmează să inspecteze toate întreprinderile care lucrează pentru armată. Orice mărunţiş are însemnătate. Avem reprezentanţi, dar se pare că unii colaborează în beneficiu personal cu patronii. Pe aceşti aveţi înputerniciri să-i eliberaţi din serviciu. Am încredinţat această misiune grupului dumneavoastră, căci sunt ferm convins că n-o să vă compromiteţi. Armata va primi tot ce e convenit şi strict, în conformitate cu normele de calitate. Nimeni nu ştie acest program mai bine ca voi. -Mulţumesc pentru încredere, domnule general -Treceţi pe la cancelarie şi primiţi documentele necesare. Succes. Deşi nu era o misiune de război, sarcina încredinţată prezenta destule dificultăţi şi „pietre subacvatice” legate de diverse interese şi la diverse nivele. De fapt, era o însărcinare foarte complicată. Trebuia controlat la calitate şi cantitate totul, începând cu praful de puşcă, cartuşele, giulele, tunuri, săbii, arme de foc, baionete, bocanci, cai, ovăsul cu care erau hrăniţi, rezervele strategice. De alte ramuri ale programului se ocupau alte grupuri. Lor generalul le-a încredinţat cel mai greu sector. Şi-a convocat grupul. Fiecare a primit o însărcinare concretă. Sandu n-a fost în stare să-şi explice, de ce controlul la fabricile Rodicăi, i le-a încredinţat lui Văitoianu. Ca Arthur să fie mai aproape de ea? Văitoianu hotărî să înceapă controlul întreprinderilor repartizate cu fabricile Rodicăi. În primul rând va fi mai des cu ea. În al doilea, dacă greşeşte ceva, Rodica îl va ierta, iar Averescu îl va ajuta. În ultimul timp se gândea tot mai des la ea. Toate observaţiile lui critice erau rezolvate de Rodica pe loc. Pentru neregulile care cereau mai mult timp pentru corectare, stabileau un anumit termen de executare. S-au împrietenit. Se simţeau bine împreună. Fabricile lucrau ca un mecanizm bine reglat. Lucru care l-a impresionat.

59

-E de fapt meritul lui Sandu. Şi îi explică: în vara anului 1885, pe când eu cu Clo făceam un turneu prin Europa el şi cu prietenul său italian Giovani, au terminat fabrica de manufactură şi au corectat tehnologia aplicată la celelalte fabrici. După cum vezi, funcţionează bine până acum. -Italianul era cavalerul dumneavoastră? întrebă el. -Da. Dar a păţit-o ca şi dumneata. Şi mult timp n-a vorbit cu mine. -Era inginer de profesie? -Nu. Unul dintre cei mai buni ofiţeri din armata italiană. Era coleg cu Sandu. -De unde ştia tehnologia? -Nu el, Sandu o cunoştea. Sandu, dacă nu ştiţi, a studiat şi la Şcoala Superioară de Inginerie Mecanică din Liege. -Iată de unde îi sunt cunoştinţele! Nu înţelegeam de unde le are. Se uita la „copilul” acesta, cum îl numea ea pe Văitoianu, şi constata că îi placea din ce în ce mai mult. Era isteţ, simpatic, nu alearga după averea ei şi nu se lăsa umilit de glumele ei mai puţin inspirate. Avea mândrie de bărbat. Ea implinise douăzeci şi patru de ani. Era timpul să se gândească şi la căsătorie. Cu Giovani n-avea nici o perspectivă. Acesta provenea din neam de militari şi nu-şi părăsea ţara. Dar nici ea nu se va duce nicăieri din ţară sa, de la fabricile sale. Mai ales că nu-l iubea aşa cum îl iubea Clo pe Sandu. Numai pentru un om în lume era gata să lase tot şi să se ducă oriunde după el. Dar acesta a ales-o pe alta!.... Controlul s-a terminat. I-a adus actul de concluzie să-l semneze. -Domnule Văitoianu, se adresă ea după ce semnă, aş vrea să vă cunosc mai bine. -Şi eu ce trebuie să fac? întrebă el roşind. -Să veniţi mai des pe la mine. Fără invitaţie. -Cu plăcere. La cuvintele pe care le-a rostit, se gândise mult mai înainte, dar n-a avut ocazia să i le spună. De la un timp gândul la căsătorie n-o părăsea. Se gândi la fiecare posibil candidat. Şi se opri la Văitoianu. În final a înţeles că e cel mai bun. Implicat tot mai mult şi mai mult în structura Marelui Stat Major, luînd cunoştinţă de sistemul de organizare şi de tactica folosită în Armata naţională, Averescu a ajuns la concluzia, că tactica de luptă aplicată de Apmata română nu este una eficientă. Programul elaborat de grupul său încă nu se aplica în armată. Averescu era ferm convins de faptul că tactica unei Armate naţionale trebuie să fie cea a unui organism viu, capabil să se adapteze pe deplin la condiţiile momentului. Iată de ce programul, având ca bază tactica Occidentală, trebuia reînnoit mereu,modernizat, adus la zi. Progresul tehnic conducea la modernizarea armamentului folosit în luptă, iar acesta la rândul său, cerea o altă tactică de folosire a mijloacelor de luptă. În acelaşi timp, odată cu progresul tehnic, progresa şi componenta umană. Erau gânduri care nu-i dădeau pace. I se părea firesc să fie aşa şi profund greşit să nu se ţină cont de aceste lucruri. Urmărindu-i frământările Clo spuse: -De ce nu încerci să faci ceva? Eşti deştept, te pricepi bine în militărie. Ai fost primul la Torino! În sfârşit, într-o zi s-a decis şi a hotărât să studieze amănunţit şi expună pe hârtie tactica Armatei române, în diferite împrejurări, în diferite situaţii în care poate nimeri, aşa cum o vedea el. Astfel, în vara anului 1887, s-a apucat să scrie primul volum de tactică pe care aşa şi la numit: ”Tactica” A mai studiat o dată conspectele şi notiţele pe care şi le făcea la Şcoala Superioară de Război de la Torino, tot ce exista în materie de tactică la Statul Major, a răscolit toată biblioteca naţională. Lucra în timpul liber. Nimeni nu l-a eliberat de obligaţiile de conducător de grup cu misiune specială. Clo îl încuraja, se bucura de elanul cu care lucra. Şi, fără să-i mărturisească, era fericită că tot timpul liber se află acasă, că nu se mai ducea să joace cărţi, biliard, să bea cu ofiţerii. Un singur lucru o întrista: trăiau de doi ani împreună şi încă n-aveau copii. A vorbit pe tema asta cu mama lui, cu Rodica. Ambele au liniştit-o: sunt încă tineri. Vor izbuti să le facă pe toare. Şi ea s-a liniştit. La finele lunii septembrie Clo a fost invitată de Regina României, Elisabet. Nu ştia ce să facă. Demult nu mai era primadonă. Credea că nu mai conta pentru nimeni în acest sens, că au uitat-o toţi.

60

S-a sfătuit cu Alessandro, cu Rodica. Mai mult insista Rodica, care voia să facă cunoştinţă cu Regina, să vadă Curtea Regală. În octombrie s-au prezentat la curte. Au fost conduse la Regină. -Clotilda Averescu, se prezintă ea. -Rodica Fişer, se prezintă Rodica. -Luaţi loc, vă rog, spuse Regina. Doamnă Averescu-Caligaris, sunteţi de destulă vreme în România. Cum se poate ca Regina să afle întâmplător de faptul că primadona Operei din Milano trăieşte în România? -Maiestate, nu mai sunt primadonă. Sunt soţia locotenentului Averescu. Dacă soseam în România ca primadonă, prima vizită v-o făceam dumneavoastră. -Vă mulţumesc, doamnă. Să ştiţi că pentru mine continuaţi să fiţi vestita primadonă. Soţul unde vă este? -La serviciu. -De ce nu s-a prezentat? -N-a fost invitat. -Cum? Doream să-l văd şi pe cel, care a cucerit-o pe primadina Operei din Milano. S-a întors spre ele. -Domnişoara Fişer e nemţoaică? Întrebă apoi Regina. -Nu, Majestate. Tata a fost neamţ. Eu sunt româncă, răspunse Rodica. -Toţi suntem români! Fiecare însă cu rădăcinile lui. Regina Italiei mi-a spus că sunteţi aici. -Regina Italiei vroia cu orice preţ să-l reţină pe soţul meu. Să-l impună să rămână în Arnata italiană. -Nu mi-a spus, însă spuse că e un ofiţer talentat. Eu însă doresc să vă propun să organizaţi şi la Bucureşti ceva asemănător cu teatrul La Scala. Evident, La Scala e unicum. Dar ceva asemănător. Să cântaţi, să fiţi regizor, director, ce doriţi, apoi să predaţi în şcoala pe care, de asemenea, dorim s-o organizăm pe lăngă teatru. Ce ziceţi? -Va fi, cred un eveniment important în viaţa culturală a capitalei. Sau poate şi a întregii ţări. În ce mă priveşte, Majestate, vă voi susţine din tot sufletul şi sunt gata să lucrez pentru aceste proiecte. Evident, trebuie să-mi consult şi soţul. Regina o privi întrebător: -Am auzit că locotenentul Averescu este un om cumpănit şi inteligent. Nu cred să aveţi vreo problemă. -Nu mi-a refuzat nimic niciodată. -Aş vrea să vă aud şi vocea. Aţi putea să reveniţi aici peste o săptămână? Şi vă aştept să veniţi împreună cu soţul. -Dacă se poate duminică. Când soţul e liber. Clo a rămas încântată de primirea avută la Curte. Îi relată amănuinţit lui Sandu ce s-a vorbit. În final acesta o îmbrăţişă şi îi spuse: -Mă bucur sincer. În acest fel ţi se împlineşte dorinţa de a exista şi la Bucureşti un mare teatru de operă. Şi e bine că anume Regina s-a apucat de înfiinţarea ei. E nevoie de o clădire mare şi de o sumedenie de bani. Ea cred că va găsi şi una şi alta. -Sandu, mi-a spus cineva că la Bucureşti există deja o secţie de operă pe lângă Teatrul Naţional. -Da, a deschis-o în 1885 un oarecare George Stephanescu. Din păcate, eu n-am fost niciodată acolo. -De ce nu mi-ai spus şi mie? -Crezi că e la nivelul Teatrului La Scala? -Ce importanţă are? Într-o zi ne ducem şi vedem. Trebuie să fim cel puţin la curent. S-au apucat serios de repetiţie. Să se prezinte cum se cuvene în faţa Regelui şi a Reginei. Duminică au mers la curte. Au fost primiţi de Rege şi Regină. -Domnule şi doamnă Averescu, li se adresă Regele, suntem bucuroşi să vă vedem la Curte. Am auzit multe cuvinte frumoase despre dumneavoastră, îl privi pe Sandu, dar nu mai puţine despre doamna Averescu. De altfel, ne pare rău că primadona Operei din Milano locuieşte de atâta timp la Bucureşti, iar Curtea nu ştia. Cum explicaţi faptul, domnule Averescu? -Majestate, cred că de vină sunt serviciile speciale, care nu v-au informat la timp, spuse el glumind dar şi cu o anume doză de reproş.

61

Clo se grăbi să schimbe subiectul: -Majestate, m-am sfătuit cu soţul şi dânsul îmi permite necondiţionat să mă ocup de teatru. Totodată, aş dori s-o recomand pe domnişoara Fişer în funcţia de director. A fost cu mine aproape doi ani la teatrul La Scala. Ştie cum funcţionează acest organism. -De acord, doamnă. De altfel, nu cumva persoana de care vorbiţi e fiica lui Iohan Fişer? Clo răspunse afirmativ. -A fost un om de treabă, continua Regele. L-am cunoscut personal. În momentul în care am călcat pe pământul românesc, a fost primul care ne-a întâlnit şi ne-a ajutat să ne adaptăm în societatea românească. Apoi, ca orice om cinstit, s-a retras. N-a cerut nici un fel de favoruri. De azi sunteţi oricând binevenită la Curte. -Doamnă Averescu, se adresă Regina lui Clo, vă rugăm să ne cântaţi ceva. -Cu plăcere, Majestate. S-a apropiat de Rodica, şi cu un jest respectabil a invitat-o la pian. Erau prezenţi curteni de diferite ranguri, diplomaţi din diferite ţări. Rodica a luat câteva acorduri, şi Clo a început să cânte. Vocea ei fermecătoare a făcut ca sala să se cufunde într-o atmosferă de ridicare sufletească, să străpungă inima oricărui aflat în sală. Au urmat aplauze furtunoase. Regele s-a aproriat, şi îi sărută mâna. Tot aceia au făcut şefii diplomaţiilor străine, acreditate la Bucureşti. Regina a îmbrăţişat-o. Şeful diplomaţiei franceze s-a adresat Regelui -Majestate, având ca cetăţeancă română primadona Operei din Milano, România poate deveni centrul Operei în Europa Centrală. Trebuie numai de construit ori amenajat un teatru la nivel european. Visteria dumneavoastră e goală. Franţa propune ajutor financiar pentru înfăptuirea acestui plan. -Şi Austria este gata! spuse şeful diplomaţiei austriece. Românii prezenţi în sală s-au simţit umiliţi. Erau gata să riposte, să calce eticheta. Regele a spus categoric: -România este în stare să înfăptuiască acest proiect de sinestătător. Românii din sală au aplaudat. Regele a continuat: -Societatea românească va pune mână la mână şi va realiza acest proiect. -Suntem gata acum, aici, să facem donaţii băneşti, Majestate, se auziră voci din sală. -Această acţie vom face-o la balul de Anul nou, la care sunteţi toţi invitaţi. Acasă au mers fericiţi. Audienţa la Rege îl întări pe Sandu în simpatia pe care o nutrea, de la distanţă, pentru suveran. Văzuse un om deschis şi cu dragoste sinceră pentru ţară, preocupat cu adevărat de progresul ei. Rodica şi Clo începură să caute clădirea necesară pentru teatru. Într-o săptămână au găsit câteva clădiri, dar erau cam departe de centrul oraşului. În sfârşit au găsit ce căutau. Clădirea aparţinea unui francez care locuia în Franţa. Stăpânul a cerut un preţ de trei ori mai mare decât r fi meritat. Au purtat mai mult timp tratative. În sfârşit, în ajunul Crăciunului clădirea a fost cumpărată la un preţ mult sub cel cerut iniţial de francez. La Crăciun au fost invitaţi la Curte. Regele le-a mulţumit pentru achiziţionarea clădirii. -Doamnă Averescu, se apropie de ea Regina, şi ia şoptit la ureche – cântaţi puţin, i-ar apoi ne ocupăm de strânsul banilor. Regele retrăieşte. Bani în vistierie nu-s, iar el a dat cuvântul. -Rog eu publicul. Şi ea a cântat aşa, de parcă se hotăra soarta ei. Şi aplauzele furtunoase au fost răspunsul la stăruinţa pe care a depus-o. -Iar acum directoarea teatrului, domnişoara Fişer, face lista celor, ce vor face donaţii pentru a achita costul clădirii, şi amenajarea Teatrului de Operă din Bucureşti. Din partea familiei Averescu noi cadonăm această sumă. Şi a numit-o. Au aplaudat cu toţii. Suma era destul de mare. -Eu şi logodnicul meu, locotenentul Văitoianu, cadonăm tot atât, spuse Rodica, făcândul pe el să roşească. N-avea nici o atribuţie la aceşti bani.

62

Rodica nu dovedea să scrie. S-au pornit sumele mari numai după ce a început să strige sumele cadonate. Era un entuziazm total. Toţi doreau ca în Bucureşti să fie teatru de operă. A fost donată o sumă, care permitea achitarea deplină cu francezul, şi începerea lucrărilor de reparaţie. Dar nu era suficientă. Anul Nou 1888 l-au întâlnit tot la Curtea Regală, unde Regina a dat un bal-mascat. S-au mascat şi ei. Orchestra regală cânta fără întrerupere. Au dansat mult şi cu plăcere. Sandu lucra intens la volumul doi de tactică. Tata, mama, Clo l-au eliberat de orice obligaţie legată de treburile casnice. În momentele de respiro scria nuvele, articole, inclusiv de politică externă. O nuvelă era aproape gata. Era despre un tânăr care îşi făcea studiile în Italia, şi unde, la un moment dat, şi-a întâlnit dragostea cea mare. I-a dat-o lui Clo s-o citească. Ea a rămas încântată. De fapt, era descrisă dragostea lor, dar cu elemente de romantism, pe care nu le-ar fi bănuit la el. A mirat-o faptul că un ofiţer nu putea publica nimic, ce nu era legat direct de profesia lui. În Italia, din contra, ofiţerul care publica ceva era considerat mai inteligent, mai valoros ca ceilalţi. După ce şi-a terminat nuvela, Clo a dus-o la redacţia „ Convorbirilor literare” în care a fost publicată sub pseudonimul XXX. Tot sub acest pseudonim a mai publicat şi articole de politică externă, stârnind o discuţie aprigă în societate. Punctele lui de vedere nu coincideau cu politica externă promovată de Ministerul Afacerilor Străine. Din această cauză, a avut o polemică îndelungată cu acest Minister. Nuvelele aveau un caracter accentuat romantic, dar unul mai puţin specific romantismului tradiţional românesc, acesta ceva mai reţinut în expunerea emoţiilor, dorinţelor. Şi erau citite cu plăcere de tineret. Într-o zi Clo i-a adus un volum de poezii, recomandat de redactorul-şef al „Convorbirilor literare”. Nu auzise nimic despre autor. L-a citit. A rămas încântat de talentul lui. De-a dreptul vrăjit de „Luceafărul” lui, îl mai citi de câteva ori. Memoriză o serie de strofe, de rânduri din respectiva lucrare. L-a dat şi părinţilor să-l citească. Poetul se numea Mihai Eminescu.

Rodica şi Arthur au făcut nunta la ea acasă. Regina fiind bolnavă, familia regală nu a asistat. A ţinut însă să le trimită un dar de nuntă. Toamna Clo şi Rodica au început să adune trupa de artişti. Au cutreierat toată ţara. România avea talente mari, dar acestea evoluau mai ales peste hotare, interpreţi de operă ca Grigore Gabrielescu, Zina de Nori, Elena Teodorini, Dmitrie Popovici, faima cărora s-a creat într-un spaţiu cultural mondial. Talente au găsit multe, dar prost cultivate. Teatrul a fost inaugurat în ajunul Anului Nou 1889, fără Rodica, care trebuia să nască. Clo a spus: -Cum e viaţa! Rodica patru ani în urmă visa să deschidă teatrul de operă din Bucureşti. Iar acum nu e cu noi, şi a plâns. În acelaşi 1889 Sandu îşi termină cel de-al doilea volum de tactică. În martie, anul viitor, începu să lucreze la volumul al treilea pe care îşi propuse să-l termine în iulie.Lucra cu entuziasm, fiind sigur că face o muncă de pionerat şi de maximă utilitate. Clo începu să se examineze serios la doctori. Unul ia prescris băile din Baden- Baden. Pleca pe o lună. -Întoarce-te sănătoasă, Clo, i-au dorit cu toţii. La sfârşitul lunii iulie, aşa cum şi-a propus, Averescu termină şi al treilea volum de tactică. S-a dus la Şeful Statului Major. Îi prezentă lucrarea. Generalul se arătă impresionat şi surprins: -Bine, când aţi dovedit să scrieţi aceste volume? De la serviciu mi se pare, nu aţi lipsit deloc!?… -În timpul meu liber, domnule general. Acum aş dori să le public şi v-aş ruga să se formeze o comisie care să le studieze şi să decidă. -Lăsaţi-le l-a mine. Cu permisiunea dumneavoastră eu am să vă fiu toată comisia. La drept vorbind în întreg Marele Stat Major, numai eu şi dumneata cunoaştem domeniul. Ce fel de comisie! La mijlocul lui august a fost chemat la general. -Domnule Averescu! Am studiat volumele dumneavoastră şi le-am şi trimis la tipar. Armata română trebuie să studieze şi să folosească anume tactica propusă de dumneavoastră. Este o lucrare preţioasă pentru noi.

63

La 30 august a fost avansat la gradul de căpitan şi trimis în calitate de profesor la Şcoala de Cavalerie din Bucureşti, unde urma să ţină cursul de tactică. În 1890 a publicat o nuvelă romantică, tot sub pseudonimul XXX, care a stârnit o adevărată polemică în societate, între conservatori şi cei care doreau ca România să se apropie de Occident nu numai prin declaraţii, ci şi de facto. Toţi vroiau să afle cine scrie sub acest pseudonim. La acea dată cel mai mare pericol pentru România nu erau ruşii, care îşi perduseră din fosta lor forţă militară, ci Austro – Ungaria, care se întărea tot mai mult şi mai mult. Dar nici la Marele Stat Major, nici la Ministerul de Război, nu exista nici o descriere, nici o informaţie cât de cât realistă despre un eventual teatru de operaţiuni Austro – Român. Şi Averescu s-a decis să studieze acest subiect vital pentru ţară. A cerut audienţă la Şeful Marelui Stat Major şi a fost primit imediat. Acesta ştia deja că Averescu nu va veni cu fleacuri. Şi-a expus poziţia, şi a rugat să i se permită accesul la toate documentele prezente la Statul Major, referitoare la acest teatru de operaţiuni. A obţinut aprobarea şi s-a apucat imediat de lecru. Dar la Clo nu s-a schimbat nimic.Avea emoţii. S-a întâlnit la teatru cu Margaret. L-a felicitat cu prilejul căsătoriei, şi i-a propus să se întâlnească. A refuzat categoric. Nu voia s-o schimbe pe Clo, pe care o iubea şi o preţuia din ce în ce mai mult. Între timp, a mai publicat sub acelaşi pseudonim, XXX, un articol de psihologie a recruţilor rurali şi urbani, şi alte două de politică externă. Totul mergea bine. Erau prezenţi la toate ceremoniile şi sărbătorile de la Curte. De câteva ori a discutat cu Regele politica externă a României care, după opinia sa prezenta o serie de carenţe importante. Regele îi ascultă argumentele şi-i dădu dreptate. Regina manifesta multă afecţiune pentru Clo, şi multă înţelegere pentru tragedia ei. Doctorul Curţii Regale, un neamţ bătrân, la rugămintea Reginei, a controlat-o de mai multe ori. Şi a constatat: Clo nu poate să nască copii. Era o boală genetică, pe care doctorii tineri n-o cunosc. Şi nu se manifestă la fiecare generaţie. Poate să apară peste două- trei. Pur şi simplu Clo nu a avut noroc.

La 1 ianuarie 1894 Averescu a fost avansat la gradul de maior şi numit director al Şcolii Superioare de Război, care a fost înfiinţată prin Înaltul Decret Regal nr. 2073 din 8 august 1889 pe lângă Marele Stat Major, cu destinaţia de a forma ofiţeri de Stat Major. În Europa astfel de şcoli existau doar la Torino, Berlin, Paris, Viena şi Bruxelles. Pâna la Averescu la Şcoală au mai funcţionat doi directori. Şeful Marelui Stat Major a hotărât să schimbe situaţia. Nu găsi ofiţer cu grad înalt, demn să conducă această Şcoală. Şi-a amintit de Averescu, de lucrările lui militare. Adresă Regelui o rugăminte oficială, ca căpitanul Averescu să fie avansat la gradul de maior. De când a fost numit Director al Şcolii Superioare de Război, se întorcea acasă tot mai trist şi mai trist. -S-a întâmplat ceva? întrebă Clo într-o bună zi. Nu mai putea să vadă cum se chinuie omul iubit. Până la acest moment nu l-a întrebat niciodată cu ce se ocupă la serviciu. -Am neplăceri cu colectivul didactic. Sunt cu grade mai mari şi socot că ce fac ei e bine. Nu vor să schimbe nimic, să folosească metode noi, aplicate curent în alte Şcoli de profil. Mă susţin doar câţiva profesori. Vorbesc cu fiecare în parte, parcă sunt de acord cu ce le spun dar până la urmă tot degeaba, o ţin tot pe a lor. Se vede că sunt dirijaţi de cineva. Probabil că toată campania asta de împotrivire este manevrată de profesorul de geografie militară. -Ştiu că te pricepi bine la acest obiect. De ce atunci nu predai chiar tu acest curs. Lasă-i grupa începătoare. Ofiţerii de treabă vor vedea imediat diferenţa, şi atunci profesorul tău are să plece şi singur. -Aşa, să ştii că ideea e bună. Tocmai mi-a scris raport că e supraîncărcat. Respectivii ştiu că aşa specialişti sunt puţini, şi vor să mă impună să fac ce vor ei. -Se vede că nu au înţeles încă cine e maiorul Averescu! răspunse veselă Clo. -Şi nu ştiu că în acest moment cineva mi-a dat o idee foarte bună şi că acest cineva e soţia mea, care e mai deşteaptă ca ei! -De ce nu-l iei pe Văitoianu la tine? E deştept. Şi o să ai şi un prieten alături. Se gândea la acest lucru. -Mergem la ei?

64

-Acum? -Da. În cursul zilei n-am posibilitate -Imediat mă îmbrac. Rodica şi Arhtur i-au întâlnit bucuroşi. -Arthur, spuse Sandu după un timp, doresc să-ţi propun ceva: să treci profesor la Şcoala pe care o conduc. Ce zici? Surpriză. Arthur şi Rodica se priviră surprinşi. -Am probleme la Şcoală cu colectivul didactic. Am nevoie de un om de încredere. -Sunt de acord să te ajut, răspunse Arthur, dar mă întreb dacă sunt chiar eu omul potrivit… Până la urmă a acceptat. Averescu începu să citească cursul de geografie militară. Şi îl ajuta pe Artur să se pregătească de lecţii. Ştia că în scurt timp Arthur va fi unul dintre cei mai buni profesori. Peste două luni, ofiţerii Şcolii au început să râdă între ei de vechiul profesor de geografie militară, văzând diferenţa de cunoştinţe între el şi maiorul Averescu. A plecat, iar coaliţia s-a destrămat. Cu numirea lui Averescu ca director, atmosfera din Şcoală s-a schimbat radical. O recunoştea toată lumea. În primul rând s-a modificat atitudinea personalului didactic. Lecţiile au devenit mai apropiate de imperativele unui eventual război. Sub raport didactic noul director nu a inventat nimic nou ci a întrodus pur şi simplu sistemul italian de pregătire a cadrelor, pe care îl „probase” ca elev şi pe care îl considera valoros. Era un sistem bine chibzuit. Între timp a terminat una dintre cele mai valoroase tratate ale sale” Teatrul de operaţiuni Austro – Român”, lucrare foarte mult apreciată de Marele Stat Major şi de Rege. Clo se ocupa de copiii talentaţi, pe care-i selecta din toată ţara. Cânta numai la Curte, şi numai atunci, când soseau oaspeţi de onoare de peste hotare. Cânta cu plăcere. N-a refuzat, chiar şi atunci când era bolnavă. Prestigiul ţării era şi pentru ea mai presus ca orice. Aşa a educat-o Alessandro, zicea ea râzând. În martie 1895 a fost chemat la Rege. Anume chemat, şi nu invitat. Faptul l-a pus imediat în gardă. În sala de audienţă se mai aflau Şeful Marelui Stat Major şi Ministru de Război. A intrat Regele. -Luaţi loc, vă rog. Apoi continuă: -Domnilor, urmează să rezolvăm o mică problemă. Este vorba de înlocuirea ataşatului militar de la legaţiunea noastră din Berlin. Din ultimele informaţii rezultă că ataşatul ne face ţara de râs. Pur şi simplu e incompetent şi grosolan. Iar Berlinul e un punct vital pentru România. Nu ne permite să ne jucăm cu interesele ţării. Ce credeţi? În sală se lăsă liniştea. Averescu, ca cel mai inferior în grad dintre cei prezenţi, n-avea voie să vorbească primul. Toţi îl priviră pe Ministrul de Război, ştiind că ataşatul e candidatura lui. -Majestate, începu el, cred că mai întâi trebuie rechemat urgent în ţară. -S-a făcut deja. De fapt mă interesa pe cine l-am putea trimite în locul lui. Pe cineva cu adevărat bun. Au tăcut iarăşi cu toţii. Ministrul de Război tăcea şi el. Ceilalţi aşteptau ce o să spună el. Averescu, dacă era întrebat de Rege, se gândea să-l recomande pe Văitoianu. Ştia că Arthur mai degrabă moare decât să-şi facă ţara de râs. -Dacă conducerea Armatei Naţionale nu poate găsi un ofiţer demn de a ne reprezenta ţara în Europa, atunci permiteţi-mi să propun eu pe cineva, spuse Regele, apoi, după o clipă de tăcere continuă: ataşat militar al României la Berlin să-l trimiten pe maiorul Averescu, s-a sculat. Audienţa luă sfârşit. -Domnule Averescu, vă rog să rămâneţi. Se apropie de el: -Despre purtarea grosolană a ataşatului militar la Berlin, am informaţie mai demult. Ştiţi ce mă miră? -Nu Majestate! -Această informaţie am primit-o pe cale neoficială. Ce reesă din asta? Regele tăcut, aşteptând răspunsul. -Rezultă că la ambasada Romăniei din Berlin, există probabil oameni interesaţi să pună România într-o lumină proastă. Prost guvernată, sire, răspunse Averescu.

65

-Domnule Averescu, mă bucur că n-am greşit numindu-vă pe dumneavoastră ataşat militar. Am încredere totală în dumneavoastră. Ştiţi şi cinci limbi străine, şi o să vă fie mai uşor o să îndepliniţi missia ne oficială, de care o să vă rog. O faceţi nu pentru mine, o faceţi pentru Patrie, pentru prestigiul ei. Există destule minţi în Europa cărora nu le place că România merge tot mai sigur înainte. Şi că nu se închină oricui. -Plec cu soţia? -Cred că prezenţa doamnei Averescu va fi binevenită. În Europa încă nu s-a uitat de ea. O să fiţi primiţi în societate şi neoficial. N-o implicaţi în misiunea dumneavoastră. -Informaţia neoficială de care voi dispune cred că nu trebuie să vină cu poşta oficială. Probabil că, Maiestate, am nevoie de un om de legătură. -Cunoaşteţi pe cineva potrivit? -Da. E un pământean de-al meu din Basarabia. -Arthur Văitoianu? -Exact. -De acord. La curte este cunoscut şi n-o să fie o prezanţă suspectă. Vedem apoi cum procedîm mai departe. -Cui mă subordonez acolo? -Conform regulamentului, ambasadorul este şeful. Dar după ce îndepliniţi misiunea secretă, veţi avea libertate deplină de acţiune. Clo se bucură că pleacă la Berlin, că merge cu Alessandro. -Arthur, Regele are încredere în tine. Eşti gata să îndeplineşti porunca Regelui? O poruncă secretă, pentru prosperarea Patriei noastre.? - Sunt gata să îndeplinesc orice ordin a Regelui, şi dacă v-a fi necesar, să-mi sacrific viaţa pentru el. Sandu ia lămurit ce trebuie să facă.

Seara s-au întâlnit cu Artur şi Rodica. Clo nu-şi putea ascunde bucuria că pleacă. -Ce te bucuri atât de mult? o întrebă Rodica, uşor nedumerită de izbucnirea ei subită. -Păi, mai schimb locul, mai văd puţin Europa. Nu de alta dar începusem să uit că lumea nu se termină la Bucureşti.

La Berlin au fost cazaţi într-o vilă nu departe de ambasadă. Ca ataşat militar Averescu mai avea trei colaboratori. S-a apucat să studieze tot, ce era legat de funcţia lui de ataşat militar, şi funcţiile colaboratorilor săi. Nu i-a plăcut deloc modul în care se lucra. Le-a cerut colaboratorilor cunoaşterea clară şi operazivă a situaţiei reale, informaţii lazi şi de interes pentru ţară şi nu rapoarte în doi peri şi de aruncat la coş, adesea cu informaţii pur şi simplu false. După o lună de activitate, doi colaboratori au scris raport de eliberare. Nu le convinea metodele de activitate,impuse de Averescu. Voiau de fapt să-l sperie şi astfel să-i lase în pace. Aşa au procedat şi cu fostul ataşat. Şi acela a cedat. Averescu a înţeles ce vor, dar hotărî să le ceară să-i vorbească. -Vă ascult domnilor ofiţeri! -Iată rapoartele noastre de eliberare din funcţie. -Motivul? -Nu ne aranjază metodele dumneavoastră de activitate. Dorim să fie aşa cum a fost. Averescu le luă rapoartele, îi privi cu atenţie, apoi spuse liniştit: -Predaţi cheile de la cabinete. Cei vizaţi schimbară priviri. Nu credeau că vor fi eliberaţi. Era şi mult de lucru. Rămânea un singur colaborator. -Sunteţi liberi. Mâine vă întoarceţi la Bucureşti. Nişte colaboratori deştepţi se interesau cine le e noul şef. Eu nu primesc ultimatumuri. Sunteţi de fapt leneşi, şi cu aere. Sunt de fapt cele mai proaste calităţi ale unui ofiţer.

66

I-a scris Regelui, explicându-i situaţia şi rugând să-i fie trimişi alţi colaboratori, pe care îi numi. Erau doi ofiţeri cu care lucrase la programul de adaptare. Avea încredere în ei. L-a chemat pe cel de-al treilea colaborator rămas, în grad de căpitan. -Dumneavoastră de ce n-aţi înaintat raport de eliberare? -Îmi plac metodele dumneavoastră. Dacă mai rămânea fostul şef, scriam raport de eliberare. Aşa cum se lucra era prea de tot. Doar de ochii lumii şi ca nişte trimişi la odihnp şi câştig de bani. Ne făceam ţara de râs în faţa altor diplomaţii. -Peste câteva zile vor sosi doi colaboratori noi. Sunt ofiţeri pe cinste. Vă rog să-i ajutaţi să se încadreze cât mai urgent în activitate. Veţi fi locţiitorul meu. În ziua ceea a rămas până târziu la ambasadă. Când să plece acasă, trase intuitiv de uşa cabinetului locţiitorului său şi a rămas surprins: acesta se afla încă la serviciu.-De ce staţi atât de târziu, domnule căpitan?-E mult de lucru. O zi, două încă, şi totul va fi în regulă.-Mergem acasă. Şi mâine avem nevoie de forţe proaspete. Cu toate că era târziu Clo nu dormea, îl aştepta. A pus ea masa. Servitoarea dormea şi nu a dorit s-o trezească.-Doamna mea devine o servitoare în casă? -Ce nu face o femeie pentru cineva la care ţine, spuse ea pe un ton glumeţ. -Ce mai e nou pe la serviciu.? I-a povestit cum a rămas doar cu un singur colaborator. -Câteva zile am să vin târziu. Nu mă aştepta. -Oricum te aştept. De altfel, e cam unicul lucru pe care-l fac aici. Ambasada nu dă vrea recepţie. Vreau să ies puţin în lume. -Nu ştiu. Ambasada e într-o stare stranie. Am impresia că toţi dorm sau că nu vor să mişte un deget. -Ambasadorul cum e? -Păi, îi poţi face o vizită. De altfel ar fi fost firesc să-l cunoşti. -Merg mâine cu tine.Mă aflu nai mult de o lună la Berlin, dar aşa şi n-am habar cine e. -Bine, de acord. Dimineaţa au plecat amândoi la ambasadă. -Cum te eliberezi, intră la mine. Te aştept. -Neapărat scumpul meu. A intrat în anticamera ambasadorului. S-a prezentat doamnei de acolo care însă îi spuse sec să aştepte. A stat destul de mult. La ambasador intrau tot felul de oameni. Îi aminti de câteva ori secretarei de prezenţa sa şi de faptul că aşteaptă de ceva timp. Secretara îi transmise ambasadorului. De fiecare dată urma însă acelaşi răspuns: să aştepte. Era deja ora mesei, iar ea continua să aştepte. În sfârşit ambasadorul ieşi, doar pentru a anunţa că pleacă la masă şi că va reveni după orele trei O să fie după orele trei. Clo rămase uimită. Nu se aşteptase să fie tratată în halul respectiv. Îşi reveni însă repede: -Domnule ambasador, sunt uimită. Ce legătură e între dumneavoastră şi un ambasador? Cred că nici un bădăran nu şi-ar permite atâta nesimţire şi aroganţă. Sunt de-a dreptul uimită, mai repetă ea o dată şi plecă. Nimeni nu se încumeta să deschidă gura fără voia ambasadorului. Dar această femeie nu numai la batjocorit, dar şi la ameninţat cu trimiterea în ţară. Cine e oare? S-a prezentat ca doamna Averescu, soţia ataşatului militar. Ei şi ce? Soţia ataşatului precedent două săptămâni la rând a stat în anticameră. Şi nu zicea nimic. Şi soţul ei era colonel, dar nu maior. Dar cum a vorbit ea încrezut, la speriat pe ambasador. -Aflaţi ce poamă mai e şi asta, îi ordonă ambasadorul secretarei, după accent nu e româncă. O româncă nu şi-ar fi permis aşa ceva. Lui Clo, după ce părăsi anticamera, i-au ţâşnit lacrimile. Un ticălos şi-a bătut joc de ea. Era o fire blajină şi răbdătoare. Acum însă clocotea de indignare. În ea se trezi mândria de altă dată, mândria de primadonă.

67

Nu a mai trecut pe la Alessandro. S-a dus direct acasă. I-a scris Reginei, descriindu-i purtarea de necalificat a ambasadorului. După ce a trimis scrisoarea, s-a liniştit. Alessandro a venit târziu, obosit. -De ce n-ai întrat pe la mine? Ea a început să plângă. -Ce s-a întâmplat? I-a povestit. A doua zi Averescu a intrat direct la ambasador. În cabinet se mai aflau doi colaboratori ai ambasadei. -Domnule maior, nu v-am invitat, rosti pe un ton iritat ambasadorul. -Domnule ambasador, continuă el, sculaţi în picioare când vorbiţi cu mine! se răsti Averescu la el. Aş crede că nu discut cu un mojic care se crede la mă-sa acasă. Cred că a avut dreptate soţia, când v-a sugerat că sunteţi un ţărănoi needucat, care face de râs ţara. Ambasadorul se pierdu cu firea în faţa maiorului înfuriat, se ridică în picioare şi îl privea acum ca un tâmpit. Averescu îl privi câteva clipe pe ambasador după care, cu o voce devenită brusc calmă, rosti: -Domnule ambasador, aveţi răgaz până mâine să-i cereţi scuze soţiei mele. În ce mă priveşte, nu cred că România are aici ambasador pe care îl merită, poate doar un pervenit ordinar nimerit cine ştie cum într-un post de care depind în bună măsură destinele unei ţări. Şi ieşi calm din cabinet. Merse la serviciu şi la obligaţiunile care îl aşteptau. Peste un timp, după ce-şi mai reveni, ambasadorul îl chemă pe şeful pazei, care de fapt după statut se subordona direct ataşatului militar. Dar pe care ambasadorul şi l-a supus lui. -Ce ai aflat despre această cucoană? -A fost primadona Operei din Milano. -Şi crede că Regele o va asculta pe o cântăreaţă, chiar şi primadonă. Ce naivi mai sunt unii! -Nu chiar, domnule ambasador! -Ce vrei să spui? -Este prietena Reginei. -Dar Averescu cine e? -Erou al războiului pentru Independenţă. Este decorat cu trei medalii. A absolvit Şcoala Superioară de Război din Torino. Are mai multe lucrări fundamentale în arta militară. E un ofiţer exemplar. Familia Averescu este primită la Curtea Regală. -De unde le-aţi aflat pe toate acestea? -Din chiar dosarul domnului maior Averescu, pe care l-am primit prin poştă. Şi trebuia să luaţi cunoştinţă de el, dar aţi refuzat. Aţi spus că nu e demn de atenţia dumneavoastră. -Găsiţi urgent fapte care să-l compromită pe Averescu! -De unde? Tot ce se poate găsi, e în acest dosar. -Răscoliţi începând măcar şi din copilărie. Averescu continua să lucreze pe două fronturi. Au sosit ofiţerii pe care i-a cerut, şi care au înţeles fără dificultate ce aveau de făcut. Acum era mai liber. Putea astfel să lucreze mai intens şi asupra ”Organizăre şi mobilizare”, lucrare pe care o considera de maximă importanţă pentru armata română şi pe care o termina. În acest scop a studiat minuţios metodele de organuzare şi mobilizare aplicate în majoritatea statelor europene cu o armată bine organizată şi cu o experienţă bogată în problema mobilizării sub diversele ei aspecte şi componenţe. Spre marea lor bucurie, peste o săptămână de la incidentul cu ambasadorul a sosit curierul personal al Regelui, cum s-a numit el, care nu era altcineva decât Arthur Văitoianu. Acesta nu a intrat la ambasador, ci mai întâi la Sandu. -Am adus decretul Regelui de eliberare a ambasadorului. Până va fi numit un altul, vei îndeplini tu funcţiile de ambasador. -Când dai citire decretului? -Mâine dimineaţa. Clo s-a bucurat nespus, că Regele a apărat-o, că a venit Arthur, prietenul lor, cu decizia de schimbare şi cu salutări din partea Rodicăi, care aştepta să fie invitată în oaspeţie la Berlin, la vechii ei prieteni.

68

-Arthur, spune-i că o aştept în orice moment. Mi-e dor de ea. Dar cel mai bine veniţi împreună. -Eu pot veni numai cu permisiunea Regelui. -Sandu, tu ce mai faci? -Între altele, m-am apucat să scriu şi tratatul de teorie a geografiei militare. Ce zici? -Zic că vei face un lucru extraodinar pentru Armata naţională. Ştii şi singur că e o mare problemă cu elaborarea şi cu predarea acestui obiect. Nu avem cadre. Doar dornici de a cunoaşte obiectul. -De aceea şi doresc ca tratatul să aibă o structură cât mai simplă, cât mai accesibilă: va fi scris sub formă de lecţii predate de la catedră. -Artileriştii au să se bucure la sigur! Iar tunurile vor bate acolo unde trebuie, nu ca acum. Când v-a fi gata? -Sper că spre toamnă. cam pe la începutul cursurilor la Şcoală. Dar nu promit. Depinde de timpul liber de care voi dispune. Sunt foarte ocupat. Am primit o moştenire proastă de la ataşatul precedent. -Te discurci tu. Cine ca cine dar tu ai să te descurci. Crezi că degeaba te-a trimis Regele? Unde s-a mai văzut un ataşat militar cu grad de maior! Dar Regele ştie ce face. Primul pas l-ai făcut. Acum ambasada va lucra în regim normal. -Mai trebuie găsit agentul, care se pare că lucrează şi pentru alţii şi care dacă pun mâna pe el consideră că fac o treabă bună… De altfel, ştii pe cine am chemat încoace? Schimbă el subiectul discuţiei. -Nu. -Pe doi foşti colegi de-ai noştri, şi îi numi. -Bravo şie că ţi-ai amintit de ei şi că ştii să preţuieşti oameni de ispravă. Acum vei putea să te ocupimai mult şi de geografia militară Văitoianu a plecat la Bucureşti împreună cu fostul ambasador. Averescu preluă obligaţiile ambasadorului. Două zile făcu ordine în hârtii. Cât se reţinea el, atâta se reţineau şi ceilalţi colaboratori. Nimeni n-a zis nimic împotrivă. De fapt să fii colaboratorul unei ambasade era un lucru de prestigiu şi nimeni nu dorea să piardă un astfel de serviciu. Au văzut cum a zburat din funcţie atotputernicul ambasador. Şi acum pur şi simplu se temeau de Averescu. Clo era mulţumită de felul cum s-a rezolvat situaţia. În scurt timp Averescu a făcut ordine deplină la ambasadă. Rămânea să afle cine este persoana care aduna şi transmitea informaţiile din ambasadă. Probabil că aceasta simţise că Averescu ar putea să-l descopere şi pentru un timp îşi opri activitatea. Dar putea fi şi cineva dintre persoanele trimise acasă. În orice caz nu da semne de viaţă. Repede putea fi descoperit numai un agent activ. Peste două săptămâni a sosit ambasadorul nou-numit.

* * *

Baronul von Krauze, unul dintre apropiaţii Kaizerului, a trimis invitaţii la bal. Au fost invitate şi trei persoane din cadrul misiunii diplomatice română. Averescu intră la ambasador. -Domnule colonel! Sper că Regele v-a informat, că la ambasadă există cineva, care transmite informaţia acumulată cuiva din afară. Trebuie să punem mâina pe el. -Aveţi vreo propunere domnule maior? ambasadorul îi studiase bine biografia lui Averescu la Bucureşti. Şi ştia că are în faţă un militar bine pregătit, care ştie ce face. Ştia, de asemenea, şi de legăturile lui cu Curtea Regală. Regele i-a vorbit de asta deschis. -Domnule colonel! Lumea spune că acest bal e organizat puţin cam în pripă şi că nu degeaba am fost invitaţi la bal. Mi se pare că ar putea să existe ceva rezonabil în ce spune lunea. Cel puţin trebuie să verificăm. Acolo agentul ar avea mai multă posibilitate să-şi transmită informaţia, care este deja acumulată. Le-am cerut colaboratorilor să nu iasă din curtea ambasadei… Probabil că informaţia e urgentă. Şi au organizat acest bal. Sunt de vreo trei luni aici, dar n-am fost niciodată invitaţi nicăieri. Agentul transmitea liber informaţia. Dar după venirea dumneavoastră şi restricţia care le-am impus-o, n-a mai transmis se pare nimic.-Ce propuneţi, să nu ne ducem?-Nu, din contra, trebuie să mergem. De regulă primii doi invitaţi sunt ambasadorul şi ataşatul militar. Au fost invitate trei familii. Cine e a treia?

69

-Bine. Dar alte căi de transmitere nu pot fi folosite?-Asta şi mă îngrijorează. Cine ştie dacă nu se vrea ca noi să părăsim ambasada, iar cei interesaţi să se întâlnească liber. -Aveţi cineva de încredere deplină aici?-Am. Şi ei în seara ceia n-o să doarmă. Vor veghea ambasada.-I-ar noi îl urmărim pe rând pe al treilea, care va mearge cu noi. La bal fusese invitat şi secretarul Ambasadei cu soţia. În ziua balului, Averescu i-a chemat pe cei doi colaboratori ai săi, sosiţi de la Bucureşti.-Ce trebuie să facem?-Astăzi, după ce plecăm la bal, va trebui să urmăriţi să nu iasă nimeni neobservat din ambasadă. Intuiţia îmi spune, că agentul a rămas aici. V-a încerca să transmită informaţia anume azi. Luaţi cu voi pistoalele. Şi nu aşteptaţi să vă ucidă. -Clar, domnule maior. Dar suspectaţi pe cineva concret? -Toţi cei rămaşi pot fi suspecţi. S-ar putea să fie chiar colegul vostru. -Cum? -Nu glumesc. Oricum, dacă se dovedeşte că e aşa, îl arestaţi pe loc. Şi s-ar putea să fie şi înarmat. El n-o să vă cruţe. Dacă greşesc îmi voi cere scuze. La bal era prezentă toată Curtea imperială, inclusiv Kaizerul. Baronul von Krauze i-a prezentat pe oficialii români. Kaizerul le-a strâns mâina. Baronul întâmpina oaspeţii singur. Baronesa nu se vedea. S-au început dansurile. Dacă dansa ambasadorul, Averescu stătea cu secretarul. Şi invers. Se convingea tot mai mult, că agentul e la ambasadă. La un moment dat, de ei se apropie doamna Krauze. Era o brunetă frumoasă, de vre-o treizeci de ani. -Doamna Clotilda Caligaris? întrebă ea. -Da, doamnă. Parcă vă cunosc de undeva. -Sunt din Milano. Şi o admirătoare a talentului dumneavoastră. -Aţi dispărut atât de pe neaşteptate. Se spunea că v-aţi căsătorit cu un sublocotenent român. -Aşa e. Vă rog să faceţi cunoştinţă cu soţul meu, e ataşat militar al României la Berlin. E sublocotenentul de care vorbeaţi. -Mă bucur. O clipă. Acuş îmi găsesc soţul şi vă fac cunoştinţă cu el. E o onoare pentru noi. Plecă să-l caute. S-au privit. Această cunoştinţă schimba multe. Ar fi fost de mare folos pentru activitatea lui Averescu. Peste câteva clipe doamna Krauze reveni însoţită de domnul von Krauze. -Helmut, doamna este primadona Operei din Milano, de care ţi-am povestit. -Fericit de cunoştinţă doamnă… -Clotilda maior Averescu, se recomandă ea. -Am auzit multe despre dumneavoastră. Îmi doream să vă cunosc pe dumneavoastră şi pe soţul dumneavoastră, despre care am auzit că e un militar strălucit, de viitor. Din spusele soţiei mele am înţeles că aţi dispărut pe neaşteptate din Milano. -M-am căsătorit, domnule Krauze. Şi am plecat cu soţul meu în patria lui. -Nu regretaţi? -Nu. -Mai cântaţi? -Nu. -La bal e prezent Majestatea Sa, Kaizerul Germaniei. Pot totuşi să vă rog să ne cântaţi? Cât de puţin. Să audă şi Înălţimea Sa şi să vă poată aprecia talentul. Vă rog mult să acceptaţi. Ea ezită puţin apoi spuse simplu: -Cu plăcere. Dar e nevoie de un acompaniator cu experienţă. -Minunat.Vă las cu soţia. Imediat găsim un maestro. Francesca a trecut la italiană. -Doresc de mult să vorbesc în italiană! spuse ea cu o anume nostalgie în voce. Dumneavoastră nu ? Sunt clipe când îmi vine să las totul, şi să fug acasă.

70

-Eu sunt un pic mai norocoasă: vorbesc italiana cu soţul ori cu prietena mea. Cred că o ţineţi minte? Trăim în Bucureşti aproape una de alta. -Ce bine! Eu însă sunt singură aici. I-ar soţul nu ştie italiana. A apărut von Krauze, însoţit de un domn în vârstă. -Domnul Ştiube e cel care vă va acompania, spuse el, e un muzicant faimos. -Bine, spuse Clo – ne trebuie undeva să repetăm. -Mergem. Aici este o încăpere cu tot ce e necesar. Peste zece minute a întrat von Krauze.-Domnilor şi doamnelor! Înălţimea Voastră! von Krauze s-a închinat în partea Kaizerului – acum în faţa dumneavoastră v-a cânta primadona Operei din Milano, doamna Clotilda maior Averescu ! Să aplaudăm! Au răsunat câteva aplauze. Şi gata. Aşa primire a mirat-o nu numai pe Clo, Francesca, Averescu, dar chiar şi pe von Krauze. Nu s-a pierdut, făcu semn acompaniatorului, şi începu să cânte. Când a răsunat ultimul acord sala se cutremuraă de aplauze. Îl privi pe Sandu. Acesta rosti în şoaptă „Magnific”. Kaizerul se apropie de ea, sărută mâna. Şi o ţine de mână până s-au terminat aplauzele.-Doamnelor şi domnilor, îmi permiteţi să mulţumesc doamnei Averescu pentru plăcerea ce ne-a făcut, zise el în încheiere, şi îi sărută din nou mâna. Pe Averescu puţin îl interesa ce spune Kaizerul. Secretarul, iată cine îl preocupa. Dar acela se purta liniştit. Cu nimeni n-a mers la contact. Se vedea că nu ştie pe nimeni. Clo reveni lângă el. Averescu o privi şi îi zâmbi.-Mă bucur mult, draga mea. Spre sfârşitul balului, doamna şi domnul von Krauze, s-au apropiat iarăşi de Clo şi Alexandru. -Vă invităm la noi duminica viitoare. Vă rugăm să acceptaţi. Fiica noastră ştie totul despre dumneavoastră. Va fi fericită să vă cunoască. -Venim neapărat. Abia s-au întors la ambasadă, că unul din ofiţerii rămaşi, Câmpeanu, se şi apropie de ei şi-i raportă lui Averescu: -Domnule maior totul e în regulă. L-am aflat. -Şi unde e? -La noi, la sediul ataşatului. În cabinet la Averescu, legat strâns de scaun, se afla al treilea colaborator. Avea urme de sânge, cu vânătăi sub ochi. O vânătăie avea şi un alt colaborator, Croitoru. -Cum l-aţi depistat? -Nu noi l-am depistat, ci dumneavoastră. Noi numai l-am zărit cum se ducea pe furiş spre poartă şi am încercat să-l oprim. A scos pistolul şi a tras în mine. Şi tot atunci Croitoru l-a lovit peste mâna cu pistolul, care a zburat într-o parte. În doi l-am imobilizat şi l-am legat. -Aţi găsit ceva la el? -Da. Poftim, şi i-a întins nişte hârtii. -Ce e în ele? -Veţi vedea. -Ne lămurim împreună cu ambasadorul. Cu paznicii aţi vorbit să nu scoată vreo vorbă? -Da, neapărat. Au înţeles. -Păziţi-l pe rând. Mâine vedem ce facem cu el. Mă aşteaptă ambasadorul. În cabinetzul ambasadorului a desfăcut hârtiile descoperite la agent. Toată informaţia secretă, care se afla la ambasadă, era expusă acolo. -Interesant: De fapt el nu avea acces la toată informaţia. Înseamnă că mai este cineva care l-a ajutat, spuse părerea sa Averescu. -Cine? -Cineva din cei care au acces la documentele secrete. Adică cineva din noi doi şi secretara dumneavoastră. -Ăsta e răspunsul?

71

-Se pare că da. Dacă agentul nu ne spune nimic de ea, putem afla indirect. Vedem cum se va comporta cândva afla că agentul este arestat. -Pe agent îl ducem mâine la Bucureşti. Clo nu se culcase când, spre zori, el reveni în sfârşit acasă. -Nu mă aşteptam ca chiar din prima ieşire în lume, să ne facem atâtea cunoştinţe de calitate, spuse el satisfăcut. Datorită ţie. Totul se învârte în jurul tău. -Nu-ţi place? -De ce nu? Unde mai pui că şi Kaizerul te-a ţinut puţin de mână, glumi el. -Am înţeles că von Krauze te interesează. Şi am acceptat invitaţia. -Mă temeam să nu refuzi. -Încep să înţeleg cu ce te ocupi. Asta trebuie pentru ţară? -Da. Cu noi în Europa nu se împărtăşeşte nimeni cu informaţia. Trebuie s-o dobândim singuri! -Spune ce informaţie trebuie, şi eu ţi-o dobândesc. Kaizerul singur o să mi-o spună! -Tu faci mai mult ca oricine, ca să fim cunoscuţi în Europa. Şi nu trebuie ca numele tău să fie murdărit. Atunci ţara v-a pierde mai mult din prestigiul ei. Ea căzu pe gânduri. Alessandro avea dreptate.

Din Bucureşti au sosit agenţi, care au condus-o pe secretară şi pe soţul ei în ţară. La ambasadă s-a stabilit o atmosferă sănătoasă, linişte. Duminică, baronul von Krauze a trimis trăsura. Prin Berlin circulau trăsuri fără cai, numite automobile. Nu erau perfecte. Se defectau destul de des. Von Krauze avea automobil, dar trăsura, considera el, era mai sigură. Au fost întâmpinaţi nu numai de familia von Krauze, dar şi de oaspeţii lor, care, chipurile, ar fi trecut întâmplător pe la ei. Clo a înţeles şi zâmbi. Francesca îi confirmă: -Vă rog să nu vă supăraţi, eu am fost cea care le-am vorbit de dumneavoastră şi de soţul dumneavoastră. Au ţinut să vă vadă. S-au simţit bine. Au convenit să se întâlnească mai des. Francesca avea ceva ce-i amintea mult de Rodica. Începea să-i placă. Averescu i-a sugerat ca să iasă împreună în oraş. Cineva din solie i-a spus printre altele că doamna von Krauze e şi o bună pictoriţă. Când la următoarea întâlnire Clo îi propuse Francescăi să iasă împreună, aceasta acceptă imediat, plină de încântare. Von Krauze îşi iubea fiica la nebunie. Căsătorit târziu, el toată dragostea şi-a dat-o fiicei. Când a văzut, că Clo ia plăcut atât de mult fiicei, a rugat-o pe Francesca, şi s-au apropiat amândoi de ea. -Doamnă Averescu! se adresă el, vă rugăm cel puţin, o dată în săptămână, să veniţi pe la noi. N-o să cântaţi. Fiica şi noi vom fi foarte bucuroşi! -Dacă vin de mai multe ori, mă alungaţi? -Cum se poate? -N-am pe numeni cunoscuţi pe aici, cu excepţia dumneavoastră. Mă plictisesc acasă. -Aceiaş boală are şi soţia mea. Îi sărută mâna, şi bucuros s-a dus să-i spună fiicei. -Ce bine! Ne vom plimba prin Berlin, vă fac cunoştinşă cu prietenii mei. De când m-am căsătorit, soţul nu-mi permite să mă întâlnesc cu ei. -De ce? -Eram o pictoriţă bună. Cu toate că sunt dintr-un neam stimat în Italia, am părăsit casa, şi m-am dus cu prietenii mei, tot pictori, să vedem lumea. Acolo şi m-a văzut Helmut. Vroiam să-i vând un tablou de al meu. Eram bolnavă, iar nimeni din prieteni n-avea bani să cumpere medicamente. Eram jalnică, căci el a dat comanda, şi am fost luată cu tablou cu tot. La castelul lui a chemat doctorul, şi peste câteva zile eram sănătoasă. Nu mă reţinea cu forţa. Eram liberă. Dar nu vroiam să plec. Mă săturasem de viaţa de vagabond. Aşa am devenit baronesa von Krauze. -De ce totuşi vă interzice?

72

-Helmut a văzut că nu sunt virgină, şi s-a priceput că aveam relaţii sexuale cu cineva dintre ei. Se teme să nu mă întorc la viaţa de hoinar. N-am insistat, căci eram deacum gravidă. Şi mă interesa mai mult familia mea, decât nişte aventuri. -Sunt pe aici? - Au cutreerat toată Europa. Zece ani nu i-am văzut. Nu demult s-a apropiat de mine chiar acela, cu care mă culcam eu. Şi mi-a spus unde s-au oprit. Aşa vreau să-i văd! Poate îi ajut cu ceva. Poate tot ca eu atunci, cineva e bolnav? Iar ei n-au bani. Dacă plecăm împreună, n-o să fie suspect. -N-o să faceţi prostii? -Îmi iubesc soţul şi fiica. Prostiile au rămas în trecut. Averescu îşi finaliză „Lecţiuni de geografie militară”. I-a transmis manuscrisul lui Văitoianu spre a fi editat. Clo, însoţită cu încântare de Francesca, fiica lor, au fost în toate muzeele Berlinului, s-au plimbat prin parcurile bine îngrijite, superbe, ale oraşului. Se simţea minunat. Ca pictoriţă, Francesca cunoştea bine saloanele de artă. Şi lămurea orice tablou, sensul pe care a vrut să-l exprime pictorul. Dar simţea, Francesca vrea să-i spună ceva, dar nu se hotăra. S-a priceput ce anume. Şi prima a adus vorba. -Mi-ai promis că facem cunoştinţă cu prietenii tăi.? -Da, foarte mult. Nu ştiiam ce o să zici? -De acord. Mergem! -Ce bine-i! exclamă ea bucuroasă. Era un grup de patru oameni liberi. Trei bărbaţi şi o femeie. Îmbrăcaţi simplu, cu păr lung şi cam prost îngrijit, cu farfurii murdare pe masă. Trăiau într-o cameră mare închiriată. Şi pictau. Când s-au salutat, ei au lăsat pictura, şi se uitau la ele. N-au recunoscut-o. -Valeria, sunt eu, Francesca, începu ea, nu mă cunoşti? Valeria s-a uitat nepăsător la ea. -Nu ştiu nici o Francescă. Poate doamnele vor să cumpere ceva? Vă vindem mai ieftin, începu ea să propună un tablou după altul. -Ce, n-are cine să spele farfuriile? se răsti Francesca la ei, tot aşa ca porcii trăiţi? S-au uitat unul la altul -Acum te-am cunoscut. Numai unui om în lume permiteam să ne facă observaţie, Francesca Berlusconi. Noi aşa şi nu ne-am schimbat. -Văd, şi regret. Neglijenţa nu face cinste nimănui. -Asta tu eşti baronesă! Nici nu te-am cunoscut. Tu ai întinerit, iar noi am îmbătrânit. -Aţi văzut destul lumea. Duceţi-vă acasă, cât mai sunteţi primiţi. -Şi eu aşa spun, dar nu mă ascultă, spuse doamna. -Tu de ce nu pleci? -Paolo nu mă lasă. Eu, după ce ai plecat, trăiesc cu el. -Cavalerul meu fără femei nu poate, spuse Francesca cu tristeţe. -Ce fel de cavaler? Deabea îşi târâe picioarele. Acum vine şi o să vezi, râse unul din cei aflaţi în cameră, ce ai văzut în el? Atunci trăia pe spatele tău, acum pe a ei. -Poate vă trebuie ceva? Bani de drum? -Bani ne trebuie pentru a trăi, dar nu de drum. Nu plecăm nicăieri, răspunse ea. -Cine ţi-a permis să vorbeşti pentru noi? -Dacă vă dau, plecaţi? se adresă ea la ceilalţi. -Da, spuse unul din ei. Francesca a împărţit banii la toţi. -Mâine nu ne mai vezi pe aici. Ne întoarcem în Italia. Ajunge! Când se întorceau acasă, Francesca era tristă… -Ştiţi, parcă s-a rupt ceva din mine când i-am văzut. -Regretaţi că nu sunteţi cu ei? -Dimpotrivă, sunt bucuroasă că nu-s. Că îl am pe Helmut, pe fiică. Că trăiesc normal. Mersi că aţi mers cu mine. Dacă plecau, şi nu întram pe la ei, mă mustra conştiinţa toată viaţa. Dar aşa m-am liniştit. Trecutul a rămas departe, departe. Ca un vis urât.

73

Viaţa trecea monoton. Primblările cu Francesca, baluri, admiratori. Alessandro se ocupa cu problemele de serviciu. Vedea, se plictisise de a nu face ceva concret. Natura lui energică cerea să facă ceva, să fie ocupat.

În primăvara anului 1896, Averescu se apucă să traducă din germană lucrarea celebrului general Colmar von der Goltz „Conducerea trupelor”. Era o operă militară preţioasă pentru Armata română, pentru ofiţerii cum de Stat Major, cât şi pentru cei din unităţi. Concomitent, avea grijă să fie la zi cu tot ce ţinea de tactica şi strategia armatelor străine, în special a celei germane şi austro-ungare. Şi în primăvara anului 1896 s-a apucat să traducă din germană opera generalului Colmar von der Goltz „Conducerea trupelor”. Era o operă militară preţioasă pentru Armata română, pentru ofiţerii cum de Stat Major, aşa şi pentru cei din unităţi. Tot odată studia mai profund tactica şi strategia Armatei germane, austro-ungare. La un bal, von Krauze s-a apropiat de ele cu un tânăr înalt, frumos, cu ochi albaştri şi părul blond. -Faceţi cunoştinţă. E nepotul meu, Mikaeli. Cine sunteţi dumneavoastră, el ştie. -Sunt extraordinar de bucuros să fac cunoştinţă cu soţia unchiului meu – se aplecă şi sărută mâna – şi cu doamna Averescu, despre care se vorbesc legende - i-a sărutat mâna, dar după părerea ei, a reţinut-o prea mult în mâna lui, şi se uita cu ochii cei mari şi albaştri drept în ochii ei. Privirea lui îndrăzneaţă şi tot odată timidă, i-a răscolit ceva în suflet. Zeci de mii de priviri de toate felurile a văzut ea în viaţă. Dar acest tânăr a atins ceva în ea. Ceva, ce era ascuns adânc în sufletul ei. Şi credea că o să rămână acolo. -Îmi permiteţi să vă angajez la un dans – i-a întrerupt el gândurile -Cu plăcere – răspunse ea automat. Atingerea lui a făcut ca ea să tresară. Dansa uşor, şi o privea ţintă. La un moment parcă o vrăjise. Dar repede a revenit. După dans i-ar i-a sărutat mâna. Şi iarăşi a trecut acel tremuriş, tremurişi, demult uitat de ea. Aşa a fost numai atunci, când s-a îndrăgostit de Alessandro. Această stare era şi plăcută, şi neplăcută, căci a venit nu de la omul iubit, dar de la un tânăr necunoscut. -Hai să ne găsim soţii – spuse Clo – pardon Mikaeli. Voia să fugă mai departe. Lăngă el se pierdea cu firea, i-ar el poate crede că a cucerit-o. E tânăr, şi nu ştie, că asta n-o să fie niciodată... Soţii lor vorbeau cu ministrul de externe a Germaniei. Aşa că nu s-au apropiat de ei. Nu era primit. Dar n-au plecat departe. Clo voia să danseze cu Alessandro. S-a mai apropiat o doamnă de ele, au mai conversat. Şi când Clo se uită, ei nu mai erau. -Unde-s soţii noştri? – întrebă Clo mirată. -S-au închis în vre-un cabinet şi hotărăsc ceva serios. -Dar noi ce facem? M-am plictisit să stau singură. -Credcă el o să ne veselească – a arătat Francesca spre Mikaeli, care venea spre ele – iată unicul nostru cavaler în seara asta. E prea tinerel, dar merge. Mikaeli s-a apropiat de ele. S-a închinat. -Voi dansaţi, i-ar eu mă duc să caut soţii noştri – zicând asta, Francesca pleacă. -Îmi permiteţi doamnă? – el se uită drept în ochii ei. -Da – răspunse ea încet, şi întinde mâna, pe care el o sărută. Nu înţelegea ce e cu ea. Fiecare atingere a lui, o aducea într-o stare de plăcere demult uitată. Dorea ca el cât mai des să se atingă de ea. Şi el, parcă ghicindu-i gândurile, se apropia tot mai mult şi mai mult de ea, o atingea tot mai gingaş şi mai gingaş. I-ar ea nu vedea şi nu auzea nimic. Aştepta numai atingerile lui, şi mai mult nimic...

Când se termină dansurile, i-a permis s-o ducă de mână până la loc. El era încântat. A încercat s-o ţină de mână şi acolo, însă ea a retras-o. Ca întotdeauna, la balurile date de diferiţi demnitari, soţii lor erau ocupaţi. Nu se apropiau de ei. Clo voia să danseze cu Alessandro. -Unde-s soţii noştri? întrebă puţin tulburată Clo. -Până mai dansaţi odată, îi găsesc, spuse Francesca şi plecă.

74

Şi iarăşi acea stare plăcută la atingerea lui, stare din care nu voia să iasă. Iar el o strângea din ce în ce mai tare, simţând starea ei, fericit că a cucerit femeea pe care o dorea cel mai mult pe lume. La repaos nu şi-a mai retras mâna, continuând să simte plăcerea demult uitată. A apărut Francesca cu von Krauze şi Alessandro. -Am spus că vă aduc soţul. Iată-l ! -Hai să dansăm, spuse ea, şi la tras pe Alessandro la dans. Dansând cu el, s-a calmat.

Clo din când în când, la rugămintea lui von Krauze, se ocupa cu fiica lor la vocal. Şi ea o aştepta pe Clo cu o nerăbdare copilărească. Pe lângă vocal, Clo se mai juca cu ea. Îi plăceau mult copiii, dar ştia, pe ai săi n-o să-i mai aibă. Şi tot mai mult se gândea ca să înfieze unu ori chiar doi copii. Se temea să-i spună lui Alessandro, care tot mai aştepta copii. Pe la sfârşitul lunii mai, când se ocupa la vocal, a întrat Mikaeli. Sub privirea lui, s-a simţit cam jenată. Şi nu se uita la el. După ce s-a terminat lecţia, s-au dus să se primble prin grădină. Era o zi frumoasă. Unii pomi încă înfloreau. Erau aduşi pomi, tufari, copaci decorativi din toată lumea. Cântau păsărelele. Francesca avea o dispoziţie bună. -Mă duc să văd ce face fiica, i-ar voi primblaţi-vă. Vă ajung din urmă. Se primblau singuri. Clo voia să înceapă vorba, dar nu ştia ce să vorbească cu acest tânăr. -Hai să ne aşezăm. S-o aşteptăm pe Francesca – spuse ea, numai ca să spună ceva. -Cu plăcere! – spus el şi i-a întins mâna. Ea a pus mâna sa în a lui, s-a sprijinit în ea, şi s-a aşezat. A încercat să retragă mâna, dar el o ţinea strâns. Se simţea ca atunci, la bal. Şi a lăsat mâna la dânsul în mână. Intuitiv ea aştepta acest gest din partea lui. Încă deatunci, de la bal, voia ca el s-o ia de mână încă odată, după ce ea o retrase. Dar nu voia să recunoască în sine acest lucru. Era iarăşi în starea demult uitată. Se simţea minunat lângă el. Tăceau amândoi. Din când în când el săruta mâna ei, se uita la ea cu ochii cei mari şi umiliţi. Părul lui blond era aproape de faţa ei. Voia să-l sărute pe părul acest frumos, să-l mângâie ca pe un copil. Dar s-a reţinut. -Cu ce vă ocupaţi? – întreabă ea, ca să spargă această tăcere. -Sunt locotenent în armata germană – răspunse el. Continua s-o ţină de mână pe doamna, pentru care era gata să-şi sacrifice viaţa. Şi ea n-o retrăgea, făcându-l cel fericit. -Aveţi serviciu la Berlin? -Nu doamnă. Dar nu departe. -Nu v-am mai văzut de la bal pe aici. -Am fost, dar dumneavoastră nu eraţi. Special am venit. Conştiinţa de doamnă măritată îi spunea că trebuie să-şi retragă mâna, să nu-i lase acestui tânăr nici o speranţă. Însă sufletul, tot corpul ei, se împotriveai conştiinţei. Voia s-o ţină mai departe tot aşa, să nu mai iasă din starea, în care se află. În starea de ghipnoză plăcută. Cand s-a apropiat Francesca, ea a încercat să scoată mâna. Dar el o ţinea strâns. A fost nevoită s-o rupă din mâna lui. Aşa că Francesca n-a observat nimic. Însă o aduce pe Clo la realitate. Ce face ea? Cei trebuie acest lucru? Sex ea are destul acasă. Da, îi lipseşte acea stare, în care se află, când el o atinge. Dar o să treacă şi asta. Toate acestea sunt vremelnice. O să treacă şi starea asta, şi ea o să se uite în ochii lui Alessandro deschis. Cinstit.

În iunie au plecat la Bucureşti, în concediu. La Bucureşti au fost întâmpinaţi de Arthur şi Rodica. -Mergem la noi. Am înştiinţat părinţii. Ne aşteaptă, spuse Cllo. Părinţii i-au întâmpinat la poartă. -Vă spălaţi şi mergem la masă. Sunteţi flămânzi şi obosiţi. Ţi-am pregătit, Sandule, şi mămăliguţă. Tot îţi mai place? Sau nemţii te-au civilizat? îl întrebă cu glumă taică-său. Au turnat vin negru din podgoriile lor Ieşene. Un vin dulce, cu aromă de stejar şi flori de stepă. Cel puţin aşa i se păru la primul păhar. -Dacă mai ai şi ceva brânză de oi, atunci e perfect, rămân necivilizat şi în continuare, râse el. Dar văd că vă ţineţi bine… -Suntem mândri de tine, Sandule, zise mama şi-l privi cu duioşie. -Şi eu mamă v-am dorit, spuse el simplu.

75

-Teatrul mai funcţionează? întrebă Clo. -Aşa şi n-am găsit nici o cântăreaţă, cel puţin aproape de tine. -N-aţi încercat să întoarceţi în ţară interpreţii români de valoare? -Regina ia invitat. Au refuzat. -Da, nu sunt aşa patrioţi ca Alessandro. -Cântă în teatre de prestigiu. -Alessandro a fost invitat în Garda Regală italiană. Tu ştii ce înseamnă asta! Dacă nu era un patriot înflăcărat, eu şi acum mai cântam la Opera din Milano. A doua zi au primit o invitaţie. Familia regală îi aştepta duminică. Seara au mers în ospeţie la Rodica. Doamna Fişer îi întâmpină bucuroasă. -Cine-mi arată flăcăul cel mic, dar voinic, întrebă Clo. Îl luă în braţe, îl sărută. Dar din ochi îi curgeau lacrimi. -Clo, aţi auzit de accidentul feroviar din Austria? o întrebă doamna. -Cel de acum două săptămâni? -Da. -Am auzit. Au murit aproape toţi pasagerii, răspunse cu tristeţe Clo. Dar de ce întrebaţi? -Clo, ţin să-ţi spun ceva. Şi cred că nu greşesc că-ţi spun. Tu n-o cunoşti pe Margaret Munteanu. Era o doamnă demnă de toată onoarea şi o fostă prietenă a lui Alessandro. Până la tine. Sandule, ea se întoarse spre el, iartă-mă, dar Clo trebuie să ştie tot. Ai să vezi şi de ce. -Dacă Alessandro nu doreşte ca eu să ştiu, atunci nu trebuie. -Spuneţi doamnă. N-am secrete de soţie. -Margaret cu soţul şi părinţii ei au fost în acel tren. Toţi au decedat. Copiii erau la Bucureşti, cu dădaca. Au rămas orfani. Urmează să fie duşi la orfelinat. Acum două zile aici a fost dădaca lor plângând, făcu o pauză, apoi continuă, m-a rugat să vă întreb dacă n-aţi putea lua voi copiii. Adică să-i înfiaţi. Sandule, ea a ştiut de relaţiile voastre, şi cunoştea faptul că fetiţa e a ta. Clo rămase şocată de ce a auzit. La fel şi Sandu. Toţi tăceau. Tăcerea o rupse Clo: -Am putea merge acum? întrebă Clo tulburată, îi luăm la noi. Mergem, Sandule, spuse ea hotărât. De fetiţă nu ştiau numai Arthur şi Clo. -Da, plecăm, Clo, spuse Sandu. Pe drum n-a vorbit nimeni nimic. Erau într-o stare de muţenie totală. -Nu e prea târziu? întrebă la un moment dat Arthur. -Cred că dădaca nu doarme. Şi nu e chiar atât de târziu, spuse Clo. Au văzut copiii – un băieţel, Sandu, şi o fetiţă pe care o chema Margaret, ca şi pe mama ei. În aceeaşi seară au decis să-i înfieze. -E puţinul care îl putem face pentru ei, zise Averescu a doua zi după ce luase copiii la ei. Pe Clo vederea copiilor o făcu fericită. Simţea că ar putea să compenseze golul imens pe care îl trăia în toţi aceşti ani fără propriii ei copii. În scurt timp ambii copii s-au ataşat de noii lor părinţi. -Fetiţa seamănă foarte mult cu tine, îi spuse mama lui. -Margaret, mama ei, mi-a fost prietenă. Am iubit-o, dar n-am avut posibilitate să fim împreună. -De ce? întrebă Clo, nici o dată nu mi-ai spus de ea. Nici de dragostea voastră. -Ştiţi că am fost dat în rezervă, se adresă el la părinţi, şi nu ştiam dacă o să fiu reîntors. Şi n-am vrut să-i stric viaţa. Şi ea s-a măritat. -Fetiţa întradevăr îţi seamănă ţie, spuse Clo bucuroasă, şi noi o să avem copilul nostru. Aşa că nu e totul pierdut la mine. Am s-o iubesc ca pe tine. Sănduţ a început să-i zică „mama”. Cuvintele lui îi alinau sufletul. Margaret era ceva mai retecentă. Clo o înţelegea şi căuta să nu forţeze nimic, îşi spunea că e nevoie de timp şi răbdare. A luat sfârşit concediul. Clo a rămas cu copiii. Averescu a plecat singur la Berlin. Clo s-a apucat serios de treburile teatrului şi de şcoala organizată de ea pe lângă teatru. A concediat o parte din actori care s-au dovedit pur şi simplu nepotriviţi. şi angajind pe alţii noi. Margaret care era mai recitentă decât Sănduţ, poate şi în virtutea vârstei, încet, dar sigur se apropia de ea. Clo se preocupa de educaţia ei muzicală, inclusiv dându-i lecţii de pian. Încerca să-i formeze de asemenea vocea. Şi încet, încet au devenit prietene.

76

În vara anului 1897 s-a dus cu copiii în ospeţie la Francesca. Alessandro şi întreaga familie von Krauze i-a întâmpinat la gară. Cu acest prilej von Krauze a luat de la serviciu două automobile. Pentru copii, care încă nu se plimbase niciodată cu automobilul, totul era interesant. Şi Margaret şi Sănduţ îi vorbeau cu „tată”. Sentimentul pe care îl trăia la auzul acestui cuvânt era unul copleşitor. Averescu se simţea fericit. Nu s-a aşteptat la aşa ceva. S-a pierdut la auzul acestor cuvinte. Dar în câteva secunde şi-a revenit, a luat-o în braţe, şi a sărutat-o. -Tată, şi eu vreau în braţe, Sănduţ se uita la el de jos în sus. La luat şi pe el. Aşa şi a mers până la automobile. Într-un an Margaret a înţeles multe, a dat cuvântul dădacei şi Clo, că se va purta frumos cu el. La începutul lui aprilie 1898 a fost chemat împreună cu Clo la Curtea Regală. A vorbit Regele: -Domnule Averescu, pentru meritele dumneavoastră faţă de Patrie şi Coroană, am onoarea de a vă avansa la gradul de locotenent-colonel. Felicitările noastre. Aşadar, la 8 aprilie 1898 a devenit locotenent-colonel. La sfârşitul anului 1898 Averescu a fost rechemat în ţară. Structura militară a ambasadei române de la Berlin, pe care Averescu a reorganizat-o după tipicul european, dar şi cu elemente inedite introduse de el, lucra acum eficient, ca un mecanism bine reglat.

Pe la sfârşitul secolului al X1X-lea ritmul de înfiinţare de noi unităţi industriale s-a accelerat mult. A fost dată în exploatare linia de cale ferată Buzău-Mărăşeşti, înălţat podul de la Cernavoda, a fost edificată centura de apărare a Bucureştiului şi linia de fortificaţie Focşani- Nămoloasa-Galaţi. A atins capacitatea proiectată fabrica de chibrituri din Bucureşti şi altele. Economia ţării a început să se dezvolte în mod de-a dreptul spectaculos fiind sprijinită puternic de capitalul intern. Populaţia constituia mai mult de cinci milioane. Invitat la Curte, a fost primit de Rege. -Bine aţi venit în ţară, domnule Averescu, Regele făcu o pauză, Coroana vă mulţumeşte pentru efortul pe care l-aţi depus pentru a ridica prestigiul ţării şi al Coroanei. Odihniţi-vă un pic după care, doresc să vă trimit cu o misiune specială. -Vă mulţumesc pentru încredere, Majestate! Sunt gata să îndeplinesc orice veţi dispune. -După câte ştiu, vorbiţi bine bulgara. Şi puţin rusa. -Da, Majestate. -Studiaţi mai bine rusa. Curtea are un profesor de rusă. Am ordonat să se ocupe de dumneavoastră. Clo, Rodica şi copiii erau plecaţi în Italia. Clo ţinu să le arăte copiilor locurile unde a copilărit, în general Italia… Au fost şi la teatrul ei. Puţini o mai cunoşteau. Margaret a rămas încântată de teatrul La Scala. Anul Nou l-au întâmpinat în Italia.

Averescu învăţa intens limba rusă. La Anul Nou a fost invitat de familia Regală la bal. Să refuze nu avea motive. Se practica ca unul din soţi să lipsească din diferite motive. În jurul Reginei se învârtea o doamnă de vre-o treizeci de ani. Frumoasă şi îndrăzneaţă. De faţă cu Regina la invitat de două ori la dans. Nu ştia cine-i, şi nu îndrăznea să întrebe. Şi totuşi … -Pardon doamnă, nu ştiu cine sunteţi, întrebă el, uitându-se în ochii ei. N-a rezistat şi a lăsat ochii în jos. -Mă cheamă Florica, şi sunt soţia…., şi numi numele unui nou ministru, cine sunteţi dumneavoastră ştiu. Toată Curtea vorbeşte despre elegantul Alexandru Averescu, care-i place Reginei, şi la majoritatea femeilor de la Curte. -Încă ce mai vorbesc? era curios. Nu ştia că de el se vorbeşte la Curte. -Se spune că vă iubiţi mult soţia, şi nu vă uitaţi la alte femei. -Corect. -Dară eu sunt de altă părere. -Şi care e? această doamnă începea să-l intereseze tot mai mult.

77

-Pur şi simplu la Curte nu erau femei mai interesante ca ea. -Şi acum s-au ivit? -Da. Una din ele dansează cu dumneavoastră, ea s-a uitat ţintă în ochii lui. -??!! -Sunteţi îndrăzneaţă. Eu sunt la fel. -Nu prea se vede, şi s-a uitat provocator la el. Dacă nu vă invitam eu, singur nu mai îndrăzneaţi. E corect? -Trebuie să accept ce le spuse de dumneavoastră. -Continui eu, ori singur luaţi o hotărâre? -Unde e soţul? -Undeva pe aici. În afară de politică, nu-l mai interesează nimic. De când a devenit ministru, zi şi noapte e ocupat la serviciu. Iar eu sunt tânără! -Tânără şi frumoasă, continuă el -Aţi observat şi dumneavoastră? se prefăcu ea mirată. -De cum am călcat aici. Ce faceţi ziua? -Nimic. Aştept soţul, care vine târziu, şi se culcă. Aşa şi trece tinereţea! -Vă invit mâine la o plimbare cu trăsura. -??!! Tăcerea ei a ţinut destul de mult. Iar inima lui se zbătea puternic. Va refuza ori nu? -Mă aşteptaţi lângă băcălia lui Vidraşcu. La ora zece, şi s-a uitat timidă la el. -„E îndrăzneaţă numai la vorbă. Când i-am propus ceva concret, nu ştia ce să facă. Se vede că n-a mai făcut-o. Şi cred că nu făcea, dacă n-o zădăram. Trebuia să arăte că e îndrăzneaţă”, se gândi el şi s-a uitat la ea. Arăta sfiită, pierdută. Se vede că o mustra conştiinţa. Când să plece acasă, ia amintit: -Mâine la zece. Această femeie îndrăzneaţă a trezit în el fostul cavaler, pe care îl iubeau femeile şi fetele. Hotărârea de a se întâlni cu ea, veni spontan. E bucuros că la patruzeci de ani întinereşte din nou. E bine ori rău, nu ştia. Dar hotărârea a fost primită. La timpul stabilit era la băcălia lui Vidraşcu. La zece şi un sfert, apăru şi Florica. Era stresată, se uita numai în jos şi într-o parte. -Bine că aţi luat trăsură închisă. Altfel nu mă urcam, ea nu-şi găsea loc. A luat mânuţa ei, şi a sărutat-o. N-a retras-o. Dar nici la el nu se uita. Aşa şi se ţineau de mână. Trăsura mergea lin, încet. Ea s-a liniştit. -De ce te temi? -De ceia ce fac. N-am făcut-o niciodată. -Cândva trebuia să începi. -Dar ce, e neapărat? -Nu. Însă aşa femei active ca dumneavoastră, nici o dată nu rămân în limitele prevăzute de etichet. -Credeţi? -Ştiu. Bine că aţi dat peste mine. Tot ce se face, rămâne aici. -Ştiu de asta. În dumneata am încredere. -Aveţi probleme în familie? -Numai una. De când se ocupă serios cu politica, a uitat că are soţie. -Politica cere jertfe. -Eu sunt jertfă? -N-am spus asta. -Cum aţi spus şi dumneavoastră, sunt tânără şi frumoasă. Şi ca orice femeie doresc să fiu mai mult cu soţul meu, să mă mângâie, să mă sărute, să-mi spună cuvinte frumoase. Se uita la el. Din câte auzise, era genul de bărbat care iubea femeia şi ţinea la demnitarea ei. Nu se considera un cuceritor de femei ci, pur şi simplu, ca unul care avea nevoie de ele fizic dar şi sentimental. Îşi iubea soţia dar în inimă avea loc suficient şi pentru diversitale. Îi plăcea ce spune, cum gândeşte. Se simţea

78

bine. Şi atunci când a tras-o gingaş spre el, era gata să se culce, să facă dragoste aici, pe loc, în trăsură. Dar el numai a sărutat-o gingaş, gingaş. În braţele lui a uitat cine-i. Sărutările deveneau tot mai lungi şi mai dulci. Şi atât. Mai departre el nu mergea. Dar ea ardea. Organismul ei cerea dragoste, dragoste, şi încă o dată dragoste. În sfârşit, văzând că o aduce acasă, aşa, neîndestulată, s-a hotărât: -Noi avem o vilă la Buftea. Mergem acolo, şi a lămurit vizitiului unde să meargă. Sandu nu spuse nimic. Era hotărârea ei. Când s-au apropiat de vilă, ea a oprit trăsura. -Iată vila, şi a arătat care-i, mă duc prima. Nu se uita la el, de ruşine că a insistat să vină aici. La vilă era frig. A aprins focul în cămin. Când se făcu puţin cald, s-a apropiat de el, ia găsit buzele şi s-a înfipt în ele. Tremura toată. A început involuntar să-l dezbrace. Fără să observe, au trecut la „tu” Amândoi erau flămânzi de dragoste, şi nu s-au oprit, până nu s-au săturat. Ea începu să plângă. A înbrăţişat-o. S-a lipit de el, ca un copilaş. -De ce plângi? -De soarta mea. Dacă soţul îmi trăgea puţin atenţie, niciodată nu-mi permiteam ceia, ce mi-am permis acum. De ce să mă culc cu un bărbat străin? De ce nu cu soţul meu? După ce a ajutat-o să se îmbrace, ia spus: -Mă duc să caut o trăsură. Tu mergi spre centru. Te ajung şi plecăm împreună. În trăsură s-a lipit strâns de el. -Ne mai întâlnim? întrebă el, când ea cobora din trăsură. -Cred că nu. Mersi de tot ce a fost. Ziua de azi rămâne cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Şi tu tot. N-a răspuns nimic. Ea hotăra. Acasă îl aştepta scrisoare de la Clo, în care-i comunica că copiii se simt bine în Italia, şi au hotărât să rămână până în martie. La Milano trebuia să sosească Francesca. Această veste l-a întristat. Vroia să mai fie cu copiii. Iar Florica nu-şi găsea loc. Ce nu făcea, toate gândurile se întorceau la el. Regreta că a refuzat să se întâlnească. Credea că după o zi de dragoste, care ia vindecat sufletul, nu va mai avea nevoie mult timp. Dar a greşit. El la Curte nu se prezenta. Vroia foarte mult să-l vadă. Era convinsă, ruşinea a dispărut. Trecuse destul timp, când îl întâlni la Curte. Nu ştia cum să se apropie de el. N-a găsit altă soluţie, decât să aştepte. -Domnule Averescu, se adresă oficial la el, Regina vă aşteaptă. Vă conduc. Averescu se duse la Curte ne invitat. Avea un gând ascuns. S-o vadă pe Florica. Şi dacă va fi ocazie, să vorbească cu ea. Au ajuns la un loc, unde nu era nimeni. -Hai să ne mai întâlnim? propuse ea. -Când şi unde? -Tot la Buftea. Te aştept mâine la unsprezece. S-au dispărţit. Lui Sandu îi plăcea vizibil doamna respectivă. În afară de frumuseţe, doamna ministru mai avea ceva, ceva ce nu era în stare să-şi lămurească şi care îl atrăgea tot mai mult. Dar şi mai încântată era ea de relaţiile lor. A doua zi, când la ora fixată, el a intrat, ea îl întâmpină într-o rochie înflorată, aproape străvezie, care îi sublinia uşor formele ideale ale corpului. Ce le două lumânări mari, aşezate pe masă, lumina cărora se răsfrângea de pe masa bogată în ochii ei mari şi frumoşi. Corpul ei, sub rochiţa subţirică, tremura de nerăbdare. Nu s-a aşteptat mult rugat. Plăcerea cea mare, primită de amândoi, îi linişti. De data asta n-a mai plâns. -Nu te miri de ce nu plâng? -Nu.

79

-De ce? întrebă ea mirată. -E foarte simplu. Atunci, prima dată, ai făcut dragoste nu tu, dar corpul tău, care fiziologic nu mai suporta lipsa de dragoste, de legături intime. Şi după dragoste, când corpul a primit ce-i trebuia, ai plâns de ciudă, că nu tu conduci cu el, ci el cu tine. Şi s-a primit totul spontan. Ai venit la întâlnire nu cu scopul de a face dragoste chiar în ziua ceia. Dar corpul tău nu s-a supus. Iar acum ştiai unde vii, şi ce ai să faci. Cu ce ocazie să plângi? -Aşa e. Se întâlneau regulat. O dată în săptămână. La începutul lui martie, a primit o scrisoare de la Clo, aflată cu copii în Italia, că se mai reţin câteva săptămâni. El continua să înveţe limba rusă. Dar Clo şi copii s-au întors tocmai la sfărşitul lui aprilie. Copii erau încântaţi. Le-a plăcut mult Italia. -Tată, hai să trăim în Italia, îl rugă Margaret. -Tata nu poate, e la serviciu. Dar cu mămi vă puteţi duce oricând. Mai mult de o lună s-a aflat cu copiii. S-a simţit fericit. Clo îi educa aşa cum trebuie. Florica, noua lui cunoştinţă extraconjugală insista să se întâlnească. El însă refuză categoric. Clo era acasă! Şi cu copiii! În sfârşit a fost chemat la Rege. -Ştiu că acum cunoaşteţi bine rusa. Vă informez că la Petersburg urmează să aibă loc o întrunire a suveranilor din Europa Centrală şi de Est. Nu participă toate statele. Doar cele mai puternic dezvoltate. -Majestate, deşi avem situaţie economică relativ bună nu suntem totuşi un stat dezvoltat. -Ţarul Russiei, Nicolai al 11- lea, marele nostru prieten, alături de care am luptat în războiul cu turcii, mi-a făcut o invitaţie personală, pe care n-o pot refuza. Şi nici România nu poate rata o astfel de şansă. Eu din păcate nu pot pleca. Am decis să trimitem o delegaţie de deputaţi. -Majestate! Eu nu sunt deputat. Ce legătură am cu această delegaţie? -Directă: o veţi conduce-o. Averescu rămase uimit. El, un simplu locotenent- colonel, şi să conducă o delegaţie de deputaţi, în componenţa căruia mai figurau şi miniştri? -Majestate, dar…. -Vă înţeleg surpriza, dragul meu Averescu. Dar vă rog să acceptaţi. Mă veţi reprezenta la toate ceremoniile şi întâlnirile cu suveranii statelor prezente. Veţi avea o scrisoarea de împuternicire şi o altă pe care i-o veţi înmâna ţarului. -De ce totuşi eu, Majestate? România are destui oameni mai potriviţi. -Dumneata cunoşti cinci limbi străine. Rusa e a şasea. Numiţi vre-un deputat, ori ministru, ori pe altcineva, care cunoaşte atâtea limbi. Sunteţi un militar cu o gândire largă. Întrunirea are aspect militar. Şi nimeni din Armata română nu cunoaşte mai bine acest aspect. Eu am încredere numai în dumneavoastră. Politicienii vin şi pleacă, iar Armata rămâne. Delegaţia se va întoarce. Dumneata însă vei rămâne acolo încă două luni. -Cu ce misiune? -Credeţi că degeaba am insistat să studiaţi bine limba rusă? Urmează să vedeţi ce se face la curtea ţarului, să cunoaşteţi diverşi demnitari. Şi nu numai ruşi. Trebuie să avem habar de situaţia politico-militară din întreaga Europă. Dar mai ales de ceea de la vecinii noştri. Am în vedere imperiul austro-ungar, cel rus şi Bulgaria. -Şi la Bulgaria? -Bulgarii au înţeles că au fost înşelaţi de ruşi în războiul pentru Independenţă. În armata rusă au fost înrolaţi mai mult de cinci sute de mii de bulgari. Peste de trei sute de mii au căzut pe câmpul de luptă. Pe cele mai grele sectoare de front, ruşii îi trimiteau bulgarii. După biruinţă însă, ruşii i-au trădat. La spatele lor s-au înţeles cu turcii şi au împărţit Bulgaria în două. Şi se poartă cu bulgarii nu mai bine ca turcii. Acum bulgarii caută sprijin în statele mari europene. Ruşilor nu le este pe plac faptul. Şi dacă îşi vor trimite armata în Bulgaria, noi trebuie să ştim din timp. -Iată de ce trebuie să avem agenţi acolo? -Exact. Oficial veţi fi reprezentantul Coroanei. Vă mai miraţi de ce v-am trimis în fruntea delegaţiei? -Acum nu, Majestate.

80

-Informaţia cea mai preţioasă o veţi obţine probabil de la agenţi. Puteţi de asemenea, şi aici Regele zâmbi complice, face cunoştinţă cu soţiile demnitarilor care vă interesează. Şi pe acelaşi ton jovial continuie: Surse sigure spun că ştiţi cum să vă comportaţi cu femeile! -Ce aveţi în vedere, Majestate? întrebă cu un aer de inocent Averescu. Era sigur că despre relaţiile lui cu Florica nu ştia şi nici nu trebuia să ştie nimeni. Nu-i văzuse nimeni niciodată împreună. Erau precauţi. -Mă refer fireşte, la cazul primadonei Clotilda Caligaris. Averescu răsuflă uşurat. La Petersburg au ajuns cu mare dificultate. Drumuri anevoioase, pline de tâlhari. Erau însoţiţi de jandarmi călări. Ca să ajungă în audienţă la ţar, a trebuit să ungă. După ce stase trei zile fără succes în anticameră. Şi cine ştie cât mai stătea, dacă nu ungea. După ce a dat ciubuc, a fost dus prin patru camere mari, înzestrate bogat. Tocmai în a cincea cameră era ţarul şi curtenii lui. Se adresă în limba rusă: -Înălţimea Voastră! Majestatea Sa, Regele Carol al României, vă transmite urări de sănătate şi o scrisoare. -De unde cunoaşteţi rusa, domnule Averescu? întrebă ţarul. -Întâmplarea a făcut să cunosc mai întâi slavona. Şi astfel am însuşit uşor rusa. -De delegaţia dumneavoastră se va ocupa ducele Stavrighin, din rând ieşi un domn prezentabil care îşi închină uşor capul. Averescu şi-a amintit că în lista demnitarilor pe care o primise înainte de întrunire, acest nume nu era. De la audienţă a ieşit împreună cu Stavrighin. Au discutat programul întrunirii. Suveranii, pritre care era inclus şi Averescu, îşi aveau programul lor, iar delegaţiile-a lor. Când Averescu vorbea germana, nimeni nu credea că nu e neamţ. În acei trei ani, cât a fost ataşat militar la Berlin, a însuşit toate dialectele acestei limbi. A făcut cunoştinţă cu ataşatul militar german în Rusia. Au găsit repede teme de discuţie. Von Ditrich, cum îl chema pe ataşat, ştia cine e Averescu. La întrunirile cu suveranii, Averescu numai doar asculta. Nu avea rangul acestora. De fapt nimeni nu îi oferit cuvântul, cu toate că stătea la aceiaşi masă rotundă. După întâlnirile oficiale, începea activitatea curentă. Ducele Stavrighin avea două fiice. Una de optsprezece ani şi alta de treizeci şi doi, fiind măritată cu vice-Ministrul de Război al Rusiei, cu douăzeci şi doi ani mai în vârstă ca ea. Averescu a făcut cunoştinţă cu Tatiana, soţia vice-ministrului, la balul dat de ţarul rus, cu prilejul terminării întrunirii. Era o rusoaică de mare frumuseţe, cu părul blond, ochi albaştri, limpezi şi strălucitori, cu o figură perfectă. Pe soţul ei aşa şi nu l-a mai văzut până la terminarea balului. Ducele Stavrighin care l-a prezentat, s-a dus cu treburile lui, iar s-a cu pomenit alături de Tatiana. A invitat-o de câteva ori la dans. Observă că în jurul ei se învârteau o mulţime de ofiţeri tineri. Ea însă îi privea veselă şi uşor amuzată fără să le acorde prea multă atenţie. -Doamnă, constat că aveţi mulţi admiratori în jur, şi mai văd că destule doamne vă invidie. -Aceşti cavaleri seamănă cu nişte mărfuri care se vor vândute. Se dau pe lângă soţiile demnitarilor în speranţa că acestea îi vor ajuta în carieră. Roiesc în jurul meu şi al soţiei Ministrului de Război. Poate soţii noştri observă cu cine dansăm şi ne întreabă cine sunt ei. Aşa pot nimeri în ochii şefilor. Dacă vor mai avea noroc, şi să se culce cu noi. -Nu ştiu dacă ce spuneţi e adevărat pentru chiar toţi, dar îmi place sincer că numiţi lucrurile aşa cum sunt. De altfel tot privindu-vă mi-am amintit de cineva. Aveţi un poet celebru, Puşkin mi se pare că-i spune. Mi-o amintiţi pe Tatiana Larina, şi o privi în ochi. Era cu adevărat frumoasă. Ea însă roşi de plăcere. Nu-i spuse încă nimeni acest lucru. Şi nimeni n-a comparat-o cu Tatiana Larina, eroina principală a poiemei” Evghenii Oneghin”, care era la modă. -Mersi, domnule Averescu. E un poem care îmi place mult şi în care chiar mă regăsesc uneori. Vă mulţumesc, repetă ea şi îl privi într-un fel aparte. -Balul s-a terminat, constată el. Trebuie să mergem să-l căutăm pe soţul dumneavoastră. L-au găsit conversând cu Ministrul de Război al Italiei. I-a mulţumit pentru seară şi plecă. Imaginea ei însă continua să-l însoţească.

81

Delegaţiile şi suveranii s-au întors în ţările lor. Averescu a rămas singur. Ca întotdeauna a întocmit un plan concret de acţiune: partea tactică şi partea strategică. Prima cuprindea conţinea metode de a face cunoştinţele necesare. A doua - metode de a extrage informaţia necesară din „subiecte.” Ducesa Tatiana devenise prima în planul lui. A aşteptat conform etichetei două zile, şi după care s-a dus în vizită la ea. De fapt era emoţionat. Nu ştia cum o să-l primească, cu toate că avea postura de reprezentant al Regelui României, nu era totuşi decât un locotenent-colonel, care pentru nobilimea rusă nu valora nimic. I-a găsit cu greu vila. Îi înmână servitorului cartea de vizită. Fu însă invitat imediat. Tatiana îl întâmpină cu zâmbetul ei fermecător pe buze. -Credeam că aţi uitat de mine, spuse ea vesel. -Cine v-a văzut o dată, nu vă uită uşor. -Sunteţi galant, domnule Averescu. Şi se pare că femeile vă plac. De fapt, aici Ducesa şovăi apoi contimuă, o confirmare în plus e şi soţia dumneavoastră. Îmi spuneţi şi mie cine e ea? I-a spus. Se vedea după ochi că nu crede. -Nu glumiţi? -De ce? -Nu cred totuşi că o primadonă a Operei din Milano a făcut ce spuneţi dumneavoastră. -Adică!? -Păi că şi-a părăsit Opera, ţara şi că s-a măritat cu un sublocotenent dintr.o ţară practic necunoscută. -Trebuie să jur? zâmbi el. -Nu, dar să ştiţi că soţia ambasadorului Italiei e prietena mea. Numai că ea nu ştie rusa, iar eu italiana. -Pot să traduc. -De fapt vorbim ambele franceza. -O, vorbiţi franceza? -O, şi dumneavoastră o vorbiţi? i-a răspuns ea pe acelaşi ton jovial. -Doamnă, cred că am să scriu o carte întreagă despre deplasarea mea în Russia. Direct în franceză. -Scrieţi cărţi? -Mai mult legate de militărie. Dar am şi câteva nuvele. -Aş vrea să vă citesc nuvelele. Despre ce scrieţi? -Despre dragoste evident. Una din ele despre dragostea noastră cu Clotilda. -Interesant! Un militar pur să scrie de dragoste, râse ea privindu-l ţintă cu ochii ei albaştri. E prima oară când vorbesc cu un scriitor… -Acum în Franţa e la modă Onore de Balzac. -Parcă am auzit de el. E cel care scrie, spune lumea, adevărul gol.goluţ, şi râse. -Cam aşa. Am unul din romanele lui. O să vi-l împrumut. -Chiar? Şi când? -Când ne vedem data viitoare. -Ne vedem mâine? - Sunt la dispoziţia dumneavoastră. -Ne ducem la ambasada italiană. Verific tot ce aţi spus. A vorbit despre tot ce se poate vorbi cu o femeie inteligentă şi frumoasă. De politică şi tot ce era legat de ea special n-a adus vorba. Tatiana era o femeie inteligentă, capabilă să înţeleagă ce vrea el să audă de la ea. Poate s-o piardă. Alţi cunoscuţi nu avea. Mâine are posibilitate să facă cunoştinţă cu soţia ambasadorului italian. Şi tot prin Clo. Şi aici îl ajută! Oare ce face acolo? Nu l-a dorit? El o dorea mult! Toate flirturile din România, şi poate de aici, din Rusia, nu costă nimic. Este numai ea, femeia pe care o iubea. A doua zi, la ora convenită, se prezentă la Tatiana. I-a dăruit romanul lui Balzac, la care se referise. La ambasadă s-au dus cu automobilul de serviciu al soţului. Soţia ambasadorului era mai în vârstă ca Tatiana, destul de frumoasă, deşi uşor plinuţă. Când s-au aşezat la masă, Farina, aşa o chema pe soţia ambasadorului, se aşeză exact în faţa lui Averescu vădit atrasă de acest român simplu, manierat, discret, atras de femei dar departe de orice

82

vulgaritate caracteristică atâtor bărbaţi pe care avuse timp şi curiozitate să-i cunoască. Tatiana stătea alături de ea. La întrebarea Tatianei unde îi este soţul, ea a răspuns că s-a închis în cabinet cu ambasadorul Greciei. -Vă imaginaţi: eri toată ziua a stat la taifas cu ambasadorul Serbiei şi Bulgariei. Această noutate îl interesă extrem de mult pe Averescu, dar se făcu indeferent. -Poate că joacă în cărţi? presupuse Tatiana, şi îl privi. „De Tatiana am avut dreptate. E mai deşteaptă de cât am crezut”, se gândi el. -Care cărţi? Cineva vrea să lupte cu turcii. Şi cere sprijinul Italiei şi al Papei de la Roma. -Interesant, de ce nu al Rusiei? întrebă Tatiana provocator. -După câte am înţeles, dar nu ştiu dacă am înţeles corect, căci nu mă interesează politica, în ruşi n-au încredere. Ruşii se pare că sunt maieştri în trădări şi vânzări. Acum Averescu avea o imagine clară despre ce era vorba.. Grecia, Serbia şi Bulgaria vor să-şi unească eforturile în lupta contra Turciei! Dar fără Rusia. Bună noutate! După ce se termină cu politica, Tatiana o întrebă din nou pe Farina: -Despre primadona Operei din Milano, Clotilda Caligaris, aţi auzit ceva? Sau mai bine zis, a existat de fapt astfel de primadonă? La Teatrul La Scala. -Da! Am cunoscut-o personal. -Şi acum unde e? -Undeva într-o ţară practic necunoscută. Greu de crezut: având ca logodnic pe feciorul celui mai bogat om din Italia, cu o influenţă covârşitoare asupra Regelui, l-a părăsit, şi s-a căsătorit cu un sublocotenent dintr-o ţară pe care am uitat şi cum se numeşte. A părăsit Opera, Italia şi s-a dus cu el. Nemaipomenit! A supărat-o rău pe Regină… -Cum arăta sublocotenentul? Nu ţineţi minte? L-aţi văzut? -Da. De vreo câteva ori. O apăra după concert de admiratori. Cam seamănă cu domnul nostru. Dar cred că nu mai este viu. -De ce? -Se spune că l-ar fi ucis cineva la duel, apărând onoarea soţiei. Se spunea că i-a ucis pe mulţi, apărând-o. -Mi-aş dori şi eu ca cineva să se bată pentru mine! exclamă Tatiana şi continuă: -Totuş în ce ţară a plecat primadona? -Habar n-am. -Poate România? -Exact, în România. Am uitat?! Dar de ce te interesezi de ea? Demult nu mai cântă. Seara soţul a trimis maşina după ea. Pe drum îi spuse: -Vă cer scuze, domnule Averescu, pentru suspiciunile mele stupude. -E în regulă. Sunt încântat de plimbările noastre. Mă mai luaţi undeva? -Cu plăcere! De exemplu, la soţia ambasadorului german sau francez. Îmi daţi un răgaz de două zile? -Da, doamnă. când s-au despărţit, ea îi reţinu uşor mâna. Peste două zile se prezentă din nou la ea. -Domnule Averescu, aşa roman încă n-am citit. E foarte interesant! Dumneata scrii în acelaşi stil? -Nu, doamnă. Eu am scris doar nuvele. Şi aş fi de-a dreptul ridicol să am pretenţia să mă compar cu Balzac. - Îmi pare mult prea rău dacă v-am jignit cumva. -Ba deloc. Vă informam doar că nu am pretenţii de mare autor. Scriu de plăcere. Din nevoia elementară de a mă cunoaşte mai bine, de a mă vedea mai bine de la distanţă. Scrisul e un bun interlocutor cu tine însuţi. Dar şi cu alţii, fără ca aceştea să bănuiască. În toată vânzoleala asta a bulgarilor îi păru ceva suspect. Aici, în capitala Rusiei, sub nasul serviciilor de contraspionaj, să faci ceva e o prostie. Se joacă altă variantă. Dar care? Asta trebuia să afle. Şi cât mai repede, cu atât mai bine. Să nu fie ceva contra României. Şi Bulgaria, şi Serbia, au pretenţii teritoriale faţă de România. Au fost întâmpinaţi de soţia ambasadorului. -Bucuroasă să vă văd în ospeţie, Ducesă. Văd că aveţi şi însoţitor.

83

-Fără cavaler soţul nu-mi permite să mă mişc de acasă, glumi Tatiana. Soţia ambasadorului era o femeie subţirică, de o vârstă greu de apreciat. Dar nu mai tânără de patruzeci de ani. Şi nu chiar frumoasă. -E o doamnă foarte cumsecade. Nu vorbeşte mult, e simplă, timidă chiar. -Mi-am făcut aceiaşi impresie. Vorbea cu ele, ceva le spunea, ceva răspundea. Dar gândurile se întorceau iarâş la bulgari, greci, sârbi.Ce pun ei la cale? Şi contra cui? Au vorbit despre toate, dar despre nimic concret. Aşa şi n-a mai cules vreo informaţie. -Domnule Tristan! Aţi citit ultimul roman al domnului Onore de Balzac? întrebă Tatiana. -Pe care îl aveţi în vedere? Ea îl numi. Ambasadorul dădu negativ din cap. -E foarte interesant! Mi l-a dat domnul Averescu. -Aş vrea să-l citesc, spuse doamna Tristan. -Cum termin, vi-l împrumut. De data aceasta soţul n-a mai trimis automobilul. Au mers cu trăsura ambasadorului. -Trebuie să termin acest roman. Şi mai am câte ceva de făcut. Poimăne ne întâlnim şi plecăm la ambasada germană. Poate o să am şi eu ceva noutăţi! -Ce aveţi în vedere? -De la ambasadori nu poţi afla prea multe. Cu ei nu-i interesant, şi se uită la el cu o privire puţin iscoditoare. -Ba da! parcă am discutat cu el destul de bine. -Parcă. Dar dincolo de parcă se vedea limpede că vă plictiseşte. -M-aţi prins, şi râse. De Ducesă nu se poate ascunde nimic, îşi zise el. Ce să facă? Să nu se ducă la ea? Va fi şi mai suspect! O altă persoană, care să-l scoată cu atât firesc în publicul nobil al Rusiei, ar fi găsit cu greu. Dar informaţie deplină se poate culege numai acolo. Şi pe lângă altele, ea îi plăcea. Hotărî să nu schimbe nimic. -Ce roman interesant! L-am terminat, spuse ea, când s-au întâlnit peste două zile. -Şi ce v-a interesat cel mai mult? -Multe, dar şi cum femeile îşi schimbă bărbaţii, fără ca aceştea să bănuiască ceva. -N-aţi făcut-o niciodată? -Din păcate nu. Dar încerc eu, râse ea. Romanul mi-a deschis ochii la mai multe. De altfel, i-am spus soţului despre plimbările ambasadorului bulgar. A răspuns că ştie. Mai mult, mi-a spus că bulgarii au cerut de la ţarul Rusiei să concentreze armata la hotarele de est a României. Să-i şantajeze pe români. Ţarul însă a refuzat. Consideră că Regele vostru îi este prieten. -Vă mulţumesc pentru informaţie, îi luă mâna şi i-o sărută. -Pentru aşa ceva se poate şi un sărut prietenesc! Ce ziceţi? -Cu plăcere, şi fără să-şi dăie seama chiar o îmbrăţişă, nu se putu obţine şi o sărută aşa, cum ştia numai el. Spre surprinderea lui ea îi răspunse. Apoi după ce şi-au mai revenit ea încercă să glumească: -Pentru un astfel de sărut, sunt gata să spun câte ceva în fiecare zi, şi se uită provocator la el. -Iar eu sunt gata să vă ascult. Şi să vă răsplătesc. Cu o mare plăcere! -Ne-am înţeles. Aşa vom face! Nu s-au aşteptat nici el, nici ea, că pot ajunge atât de departe şi atât de simplu. Se gândise mult cum să se apropie de Ducesă, fără s-o jignească. Acum lucrurile se pare că se aranjase de la sine.

Ambasadorul german s-a bucurat mult, că Averescu a însoţit-o pe Ducesă. Ştia cine-i Averescu şi ce a făcut în Germania. -Pe cine cunoaşteţi din apropiaţii Kaizerului? -Pe Kaizerul însuşi! -La el e greu de ajuns! -Sunt bun prieten cu von Krauze. -Da? E o persoană apropiată de Kaizer.

84

-Ştiu. Aveţi vreo problemă? -Da. Dar nu vreau să profit de dumneavoastră. -Profitaţi: Helmut va face tot, ce-o să-l rog. -Îmi doresc un post cât de mic în Germania. M-am săturat de străinătate. -Vă înţeleg. Aveţi o foaie să-i scriu câteva rânduri. Şi expediaţi-o cu poşta diplomatică. -Cât timp mai staţi în Rusia? -Mi-a mai rămas o lună. -Mâine ce faceţi? -Am o întâlnire cu Ministrul de Externe. De o lună stau aici ca reprezentant al ţării mele şi n-am fost însă niciodată în audienţă la el. -Vă invităm la cină. Împreună cu Ducesa. -Venim neapărat, se grăbi să răspundă în locul lui Ducesa. A doua zi se duse la Ministerul de Externe. Ministrul l-a primit fără rând. „Înseamnă că ruşii au nevoie de români probabil, ca să-i pună la punct pe bulgari,” se gândi Averescu. Ministrul a luat-o pe departe. -N-aveţi probleme cu adaptarea la noi? îl întrebă el. -Nu, domnule Ministru. -Aveţi vreo problemă? Cu ce vă pot ajuta? -Aş dori să ne vedem mai des. Şi să rezolvăm cum se cuvine problemele care ne privesc. -Cine v-a spus că avem probleme? Toate problemele se rezolvă fără noi. Odihniţi-vă. Sâmbătă dăm cu soţia un fel de serată, de bal. Vă invităm. -Mulţumesc, domnule Ministru. -Da, ca să nu uit, se pare că Bulgaria şi Serbia au pretenţii teritoriale faţă de România. Vor chiar să vă atace. -Aveţi ceva dovezi? -Da. De fapt o astfel de informţie e secretă, dar dat fiind că ţarul nostru e prieten bun cu Regele dumneavoastră… Şi am primit şi ordin de la Înălţimea Sa, să vă informez de orice pericol ce ar privi România. -Vă mulţumesc mult, domnule Ministru, prietenii se cunosc la nevoie, nu-i aşa? mai adaugă el. -Exact, îi răspunse sec Ministrul, apoi zâmbi într-un fel aparte. „Vulpoi bătrân, îşi zise Averescu. Vă pasă vouă de bunăstarea României. Şi totuşi ce pun ruşii la cale?” Trebuie să afle cât mai rapid şi din surse cât mai sigure. Dar cum? Ministrul n-o să-i spună nimic. Poate că să-l întrebe direct pe ambasadorul german? Bună idee. Vrea să-l ajut. Să mă ajute şi el. -Dar totuşi nu mi-aţi spus nimic de dovezi? Îi aminti Averescu -Ah, da. Am uitat. Bulgarii şi sârbii vor ca noi să ne concentrăm armată la hotarele voastre, astfel încât să nu aveţi posibilitate de a vă folosi trupele amplasate la hotarul de est. -Domnule Ministru, Averescu îl privi fix. Generalii şi ofiţerii superiori ai armatei bulgare au luptat în rândurile armatei române contra turcilor. Ei ştiu ce forţă se prezintă armata română. Şi n-o să atace România, adaugă el, continuă să-l privească ţintă pe Ministru, care nu ştia ce să spună – iar sârbii la rândul lor ştiu, că armata română poate ocupa în două-trei zile Serbia. -Vă asigurăm, că dacă veţi fi atacaţi, Rusia va fi de partea României. -Suntem convinşi că aşa v-a fi, domnule Ministru, îi răspunse Averescu zâmbind. Vă mulţumesc pentru audienţă. Convorbirea cu Ministru nu-i dădea pace. Ce joc vor ruşii să joace? Şi contra cui? Simţea, ruşii vor să-i folosească pe români. A doua zi au plecat cu Ducesa la ambasada germană. Erau aşteptaţi. -Soţia a pregătit bucate naţionale. Vrea să se laude în faţa cavalerului dumneavoastră, Ducesă, spuse ambasadorul, cu toate că dumnealui cunoaşte bine bucatele noastre. -Înseamnă că le-aţi gătit pentru mine? zâmbi Ducesa, numai eu n-am habar de ele. -M-aţi prins, doamnă, râse ambasadorul, apoi îl întrebă pe Averescu: -Aţi rezolvat ceva cu Ministrul? -Cum să vă spun?

85

-Spuneţi atât cât se poate. Mai mult nu mă interesează. -Dacă îmi permiteţi, încep cu o întrebare. -Sigur. O să fiu cât se poate de sincer. Mi-aţi plăcut de cum v-am văzut. Sunteţi un tip inteligent. Nu degeaba Regele v-a trimis anume pe dumneavoastră în locul său. Are probabil deplină încredere că n-o să faceţi ţara de râs, şi că n-o să-l trădaţi. Sunt gata să vă ajut. -Ce joc a început Rusia cu România, Bulgaria, Serbia? Şi contra cui? -În primul rând Rusia nu vrea să-şi piardă influienţa asupra ţărilor de curând formate. În al doilea, nu vrea să lase aceste ţări să se apropie de Puterile Centrale. Bulgarii nu vor să audă de ruşi, care i-au trădat într-un moment-cheie. Românii şi sârbii, care de acum aparent le sunt loiali ruşilor, dar se străduiesc să scape şi ei de tutela copleşitoare a Moscovei. -E dreptul oricărui popor să-şi aleagă cu cine să meargă. -Corect. Asta o înţelegem şi noi, şi voi, dar ruşii nu vor nici să înţeleagă şi nici să accepte. -Vor ca noi să ne batem cu bulgarii şi sârbii, nu? După care ei să vină cu armata chipurile să ne împace. Şi sub diferite pretexte, la care sunt meşteri neîntrecuţi, să nu-şi mai scoată armata de acolo. După principiul Imperiului Roman „Împarte şi stăpâneşte”. -E o adevărată plăcere să vorbeşti cu un om care vede clar dincolo de aparenţe. Eu n-am spus nimic! Acum e clar de ce zâmbea cinic ministrul. Dar poate că Ducesa are vre-o misiune pe care el n-o bănuieşte? Nu s-a gândit la asta. Tot ce se poate. A început să analizeze. Existau câteva momente suspecte în comportarea ei. De pildă, i-a servit informaţia că bulgarii vor să-i şantajeze pe români. E o informaţie care putea să fie corectă, dar şi nu în tocmai. Poate că soţul o foloseşte special, dându-i dezinformaţie, ştiind că ea se întâlneşte des cu el. Nu ştia ce să creadă. A decis să fie mai atent cu ea. Ambasadorul german parcă n-a spus nimic, dar i-a deschis ochii. -La ce se gândeşte colonelul meu? vocea Tatianei îl făcu să revină la realitate. Uitase că se află în ospeţie. Tatiana avea o voce plină de gingăşie, era bine dispusă, şi se uita îndrăgostită la el. În maşină, spre casa ei, îi spuse: -Sunt invitat sâmbătă la balul dat de Ministrul Afacerilor Străine. Veţi fi? Ea stătea strâns lipită de el şi nici nu auzi ce-i spuse. În gând se rotea doar o întrebare” Mă va sâruta sau nu”, care în alte împrejurări i s-ar fi părut pur şi simplu ridicolă. Parcă citindu-i gândurile, îmbrăţişă strâns şi o sărută. La bal a făcut cunoştinţă cu soţul Ducesei. În timp ce Tatiana dansa cu cineva au vorbit pe diferse teme. Era un tip jovial şi uşor distrat. Ducele ştia cine e Averescu. La un moment dat veni cineva şi, cerându-şi scuze, îi spuse ceva soţului. Acesta reveni şi spuse: -Domnule Averescu, îmi pare rău dar trebuie să plec. Sunt chemat. Şi plecă, fără să aştepte răspunsul şi fără să-i spună ceva Ducesei. Se vede că era ceva obişnuit între ei, căci ea nu reacţionă în nici un fel. Doar veni mai aproape de Averescu. S-a mai apropiat cineva s-o invite, dar refuză. -E miezul nopţii, unde mergem? întrebă el. -Pur şi simplu prin oraş. -Dacă doriţi…. -Ştiam că n-o să refuzaţi, şi îl strânse mai tare de mână. Şoferul întrebă încotro. I-a spus să meargă unde vrea. -Dar soţul cu ce va vine? -Va găsi el ceva. Nu trebuia să mă lase singură. Nu-i aşa? -Vi se întâmplă des, doamnă? -Să vă fac mărturisiri, domnule Averescu? E un tip fără prejudecăţi, iar acum e pur şi simplu bucuros că sunteţi aici, şi poate să mă lase cu dumneata. Automobilul înainta încet, luminând cu becurile cam oarbe străzile întunecoase. Era fără acoperiş şi vântuleţul răcoros şi proaspăt ce bătea dinspre mare, le mângâia feţele. Ea se lipi din nou de el. Automobilul era mai îngust ca trăsura, şi sabia deranja. A scos-o şi a pus-o alături. -Aşa e mai bine! rosti ea. Voia s-o sărute, dar ştia că n-o să facă asta de faţă cu şoferul. „Altă dată voi fi mai înţeleaptă şi o să iau trăsura,” îşi spuse ea.

86

-Mergem spre casă, doamnă? întrebă şoferul, e târziu. -Nu, încă puţin! Peste un timp ea ceru şoferului să întoarcă şi să meargă spre casă. Şoferul se bucură. Însă n-au izbutit să parcurgă o distanţă prea mare când se pomeniră în faţă cu o căruţă. -Tâlhari, spuse încet şoferul. Averescu a înţeles imediat despre ce e vorba. A scos încetişor sabia din teacă şi a pus-o alături. Atacatorii erau vreo cinci, înarmaţi cu cuţite. Unul din ei avea şi pistol. Acesta se apropie de maşină dinspre partea lui Averescu. -Ia te uită, avem aici şi un ofiţer prusac. Şi ce uniformă frumoasă are. Vania, tu ai purtat vreodată mundir de ofiţer prusac? -Încă nu. Dar aş vrea, răspunse cel apelat. -Acuş domnul ofiţer se dezbracă şi ţi-l dăruieşte. Nu e aşa, domnule ofiţer? -Nu e aşa, îi răspunse liniştit Averescu. -Atunci o dezbrăcăm pe doamna, spuse cel cu pistolul, Vania începe. Speriată, Tatiana se lipi şi mai strâns de Averescu. Când Vania întinse mâna spre ea, Averescu lovi cu sabia, şi capul celui care ţinea pistolul, se rostogoli pe jos. A doua lovitură o primi Vania. Sabia îi tăie braţul. Vania începu să urle ca un lup prins într-o capcană. Ceilalţi, văzând situaţia, urcară repede în căruţă şi au dat în cai. Şoferul porni maşina. Tot drumul spre casă Tatiana nu scoase nici un cuvânt. Era şocată. -Am fost şi eu soldat, spuse şoferul, dar o astfel de lovitură de sabie n-am mai văzut. -Vă mulţumesc, domnule Averescu. Mi-aţi salvat viaţa şi onoarea. -Nu-mi mulţumiţi, doamnă. Am făcut tot ce ar face orice ofiţer, orice…,dar nu mai spuse „bărbat”căci i se păru teatral. -Nu ştiu. N-am avut ocazia să preţuiesc. Poate că aveţi dreptate, dar vă mai zic o dată mulţumesc, şi îl sărută. Misiunea ambasadorului german se încheia. Primise înştiinţare că până la sfârşitul anului va fi înlocuit şi că va fi transferat în ţară, în cadrul Ministerului Afacerilor Străine. Averescu a fost invitat la ei. S-a dus cu Tatiana. -În numele meu şi al soţiei mele, vă mulţumim mult, domnule Averescu, îi spuse ambasadorul, după care adaugă, vă sunt dator. Sunt la dispoziţia dumneavoastră pentru orice solicitare. Au vorbit apoi despre situaţia internaţională. Ambasadorul era bine imformat. Se vede că nemţii dispuneau de o sursă de informaţie bine pusă la punct în Russia. Şi nu era de mirat, căci ţarul Petru 1 a fost educat de nemţi. Nemţii au scos Rusia din gunoi. Doamnele s-au plictisit repede de politică şi i-au lăsat singuri. Averescu n-a pus în practică porunca Regelui de a se forma un grup de agenţi secreţi bine plătiţi. A încercat de câteva ori, dar, până la urmă, persoanele care erau gata să colaboreze nu prezentau nici un interes. Şi Averescu n-a vrut să arunce banii Regelui în vânt. Iar cei care meritau nu au fost de acord. Se vede că cineva le plătea mai mult. Dar să plece cu nimic el nu vroia. Şi se hotărî. -Domnule ambasador! Majestatea Sa Regele ar putea să mă mai trimită încoace. N-o să vin degeaba.? -Vă asigur domnule Averescu că n-o să regretaţi cât voi fi eu aici, dar poate şi după. Depinde cine o să vină. Dar numai ceia ce nu afectează Germania. -E destul. Ne mai vedem. În trăsură s-a lipit iarăş de el. -Ştiţi ce aştept eu. Dar mai întâi daţi întrebarea, care vreţi să mi-o daţi? -N-am nici o întrebare, răspunse el mirat. Ea îi citea gândurile. -Sunteţi un om bine educat. Şi n-o să vă permiteţi să cereţi aşa ceva de la o doamnă. Mai ales că această doamnă vă place. Nu-i aşa? Numai cinstit? -De dumneata nu poţi ascunde nimic. -O să vă ajut. Veniţi mai des în Russia. La mine. Nu s-a aşteptat la aşa ceva. A îmbrăţişat-o, şi un sărut, de care-i plăcea ei, a făcut-o să uite de toate. Termenul de aflare a lui Averescu în Rusia expira. Ducesa îl întrebă după ce părăsi reşedinţa ambasadorului german: -Când plecaţi?

87

-Din păcate, chiar mâine. -Nu vă deranjaţi în privinţă la trăsură. Vin eu să vă petrec. -Îi mulţumesc bunului Dumnezeu că v-a trimis în calea mea. -Şi eu îi mulţumesc. Am fost două luni cu adevărat fericită. Dacă mai veniţi prin Rusia să nu mă ocoliţi, ochii îi străluceau, apoi se umplură de lacrimi: m-am obişnuit cu dumneata. Adio, dragul meu colonel. Să nu mă uitaţi! Acasă îl întâmpină copiii bucuroşi şi Clo. -Nu-ţi închipui cât sunt de fericită, îi spuse ea. Era fericită fiindcă copii înfiaţi se ataşaseră definitiv de ea. Iar el era bucuros că ea e fericită. Copiii o ascultau, îi ziceau „mama”. -Văitoianu mai vine pe la noi? Nu v-a uitat? -Din contra. E un tip foarte de treabă. Abia acolo în Italia, Rodica a înţeles, cine-i de fapt Arthur. Şi acum îl iubeşte la nebunie. E geloasă pe orice femeie, cu care vorbeşte. Vin des pe la noi. Mă tot întreabă când te întorci. -Are probleme? -Nu ştiu. Dar te aşteaptă. A doua zi s-a dus la Curtea Regală. A fost primit imediat de Rege. -Cum e la Petersburg? întrebă Regele. -E cald, dar plouă des. -Nu v-aţi schimbat deloc. -În schimb situaţia se schimbă des, şi i-a povestit Majestăţii Sale tot ce ştia. -Ce părere aveţi? -Ca întotdeauna ruşii sunt nişte provocatori cu experienţă. Trebuie să ne purtăm cu ei ca şi cum nu ştim nimic. E nevoie să întărim armata de sud. În primul rând, cu ofiţeri talentaţi şi experientaţi. -De acord. Programul de adaptare a Armatei naţionale la programul Occidental, înfăptuit de grupul dumneavoastră, a întărit mult Armata. Europa ştie de asta. Şi o ştiu şi vecinii noştri. Aşa că n-o să ne atace nimeni, fără sprijin din afară. Da, era cât pe ce să uit. Nu mi-aţi vorbit nimic de agenţii, care vor lucra pentru noi. -Nu v-am spus Maiestate pentru că, de fapt nu am ce să vă spun. N-am chieltuit nici un ban din ce mi-aţi dat. Şi nici agenţi care să ne fie de folos n-am găsit. -Rău, foarte rău pentru noi, Regele îl privi uşor dezamăjit. -Nu e chiar rău, Maiestate. Am acolo doi agenţi care îmi furnizează informaţie din prima sursă. Şi fără bani. -Cine sunt? -Acei care mi-au furnizat această informaţie. Nu insistaţi Majestate. Numele nu le spun. -Dar cum facem legătură cu ei? -Doar prin mine. Cu nimeni altul n-o să între în contact. -Foarte bine. -Acum cu ce mă voi ocupa, Majestate? -Mai întâi vă odihniţi, apoi vedem. -M-am odihnit la Petersburg. -Mă bucur de ce spuneţi.Acum pregătesc o scrisoare pentru ţar. Cum e gata, plecaţi înapoi. Vă trimit ca emisarul meu. Se apropia toamna. Clo îi spuse: -Margaret trebuie să frecventeze şcoala. În Italia a frecventat-o. Nu deplin, dar totuşi n-a rămas mult în urmă. -Margaret vrea să înveţe în Italia? -Da, da. Şi m-a rugat să vorbesc cu tine. -Tu ce zici? -Eu aş vrea să fiu cu tine. -Se pare că nu se poate. Regele mă trimite iarăşi în Rusia. Nu ştiu, pe cât timp, şi o privi vinovat. -Margaret a frecventat şcoala de copii de la La Scala. Am să mă ocup de ea, Are talent. -Plecaţi în Italia, draga mea. Când termin cu Rusia vin şi eu.

88

-Ce bine! Te vom aşteptă cu nerăbdare. Margaret se apropie şi îl sărută. -Mersi, tată. Au început pregătirile de plecare. Toţi erau agitaţi. La începutul lui septembrie Clo şi copii au plecat. Acum se simţea singur şi oricum părăsit. Regele parcă uitase de el. Hotărî să înceapă să lucreze la „Deux mois en Russie”, promis Tatianei. În limba franceză ca ea să-l poată citi imediat. Abia începu să scrie a fost chemat la Rege şi trimis emisar special al Regelui în Rusia: să transmită ţarului rus o scrisoare şi să strângă informaţii pentru Rege. Sosit la Petersburg o vizită mai întâi pe Tatiana. Când majordomul îi anunţă sosirea, Ducesa se fâstici, nu ştia ce să facă. Îl aşteptase mult. Şi el se ţinu de cuvânt! A venit la ea! Era pur şi simplu fericită. Dar numai el a întrat, şi toată sfiiala a dispărut. S-a repezit în întâmpinarea lui, în braţele bărbatului în care era îndrăgostită. Şi sărutul, sărutul multaşteptat s-a primit aşa, cu dor, cu focul ce ardea în inimile lor. -Când aţi sosit domnule Averescu? -Astăzi doamnă. -Aveţi vre-o misiune specială? -Sunt trimis emisar al Regelui. -Ce vă face soţia, copiii? Sunt cu toţi sănătoşi? -Mulţumesc, Ducesă. Totul e în ordine. Au plecat iarăşi în Italia. Fiică-mea trebuie să-şi continue studiile. -Aveţi o soţie fericită. Doi copii, un soţ tânăr şi frumos. Când trebuie să fii la ţar? întrebă ea trecând la persoana a doua. -Mâine. De ce întrebi? Erau amândoi educaţi în societatea, în care nu se permitea aşa adresare. Dar odată ce au hotărât, trebuia de continuat. -Vreau să văd unde te-ai oprit. -Mergem acum? -Nu, e târziu. -Peste cinci zile plec înapoi. -Atât de repede? întrebă ea dezamăgită. -Ordinul Regelui. -Dacă mâine te eliberezi până la amiază, vino. Te aştept. A fost primit de ţar fără multe probleme. Îi spuse ţarului că ar fi fericit să primească răspuns în trei zile. La întoarcere luă o trăsură închisă şi plecă la Tatiana, care era gata. Oprit trăsura până la casa unde locuia. -Plec primul. Vii peste cinci minute. Şi s-a dus. Iar pe ea au apucat-o remuşcârile de conştiinţă.” Ce face ea? Dacă o vede cineva? Cum o să iasă în societate? De soţ nu se temea. Se lâmurea cu el fără probleme. Dar societatea? Poate se întoarce înapoi şi termină cu toată istoria asta? A dorit atât de mult această clipă! Şi acum să fugă? Nu! Numai înainte!” Şi s-a coborât hotărâtă din trăsură. Numai a întrat, şi nimeri în braţele lui. Sărutul care a urmat, îi spulberă orice remuşcare de conştiinţă. Făra să spună ceva, începu să se dezbrace. Era gata de acasă pentru asta, şi s-a îmbrăcat aşa, ca să nu fie probleme cu dezbrăcarea. Începu să-i sărute sânii tari şi atât de frumoşi. Ea începu să tremure, mâinile ei îl alinau gingaş, şi s-au prăbuşit în prăpastia plăcerii cam de mult uitată. -Mai mult nu mai rezist. Poate altă dată? se uită cu dragoste la el. -Cum doreşti. Pentru mine dorinţa ta e lege. L-a îmbrăţişat, a pus capul pe umărul lui. A fost o plăcere de care n-a mai avut. Dar de care îi povesteau prietenele care aveau amanţi. Şi citise în romane. Peste un timp el spuse:

89

-Am început să scriu lucrarea pe care ţi-am promis-o În franceză. -Interesant! Vreau să citesc. -Numai am început. Până aştept răspunsul de la ţar, şi dacă n-o să am altă ocupaţie, o să scriu mai departe, şi se uită zimbind la ea. Ea a reacţionat momental. -O să fii foarte ocupat. Mi-a trecut ruşinea, după cum vezi, şi n-o să-ţi permit să scrii. O să scrii la tine acasă! A spus în glumă, dar el simţea, aşa şi va fi. Ia plăcut, şi nu scapă uşor de ea. La dispărţire ea spuse: -Mâine la ora zece vin la tine. Pot s-o fac? -Te aştept cu nerăbdare! Au făcut dragoste ca prima oară. A doua zi s-a dus şi a luat răspunsul ţarului. Peste o zi pleca. -Mergem seară la ambasada germană? -Dacă doreşti? De fapt ce rost are? Toate noutăţile europene ţi le spun eu. Am discusut şi eu soţul. Principala noutate era că Germania începuse să-şi doteze flota militară cu submarine, o armă nouă şi eficientă. Rusia şi-a comandat în Statele Unite ale Americii construcţia a patru submarine. Poate că şi România să-şi formeze o flota militară maritimă dotată cu submarine? Vor fi de mare folos în caz de conflict cu vecinii. Îi va propună Regelui. Ambasadorul i-a confirmat ceea ce ştia deja. A mai adăugat doar nişte noutăţi legate de contactele sârbilor şi bulgarilor cu ruşii şi cu imperiul Austro – Ungar. -Totuş când pleci? îl întrebă ea, când se întorceau acasă de la ambasador. -Trebuie să plec mâine, ştii doar. Dar o să plec poimâne. -Într-adevăr? se bucură ea. Mâine, ca întotdeauna, o să fiu la tine. În ziua plecării i-a făcut o vizită de adio. -Ce ţi-aşi mai face eu acum! îi şopti ea, dar te aştept. Voi strânge mai multă informaţie despre vecinii voştri. Aşa şi spunei Regelui tău. Ca să te trimită mai des la mine. El n-a spus nimic. Ea a spus tot. Întors în ţară se duse imediat la Rege. Îi înmână răspunsul ţarului. Apoi îi comunică noutăţile, care confirmau informaţiile primite de Rege din alte surse. -Majestate, nu-mi dă pace ideea cu submarinele. Cred că nu trebuie să ratăm. Mi se pare o armă redutabilă. De fapt cred că trebuie să ne gândim în general la flota noastră. Am impresia că în caz de conflict militar între statele de pe litoralul Mării Negre, vor fi un sprijin extraordinar pentru trupele terestre. M-aşi oferi chiar să elaborez o strategie în acest sens. Regele se gândi mult până sa răspundă. -Propunerea e bună, spuse el în sfârşit. Unde ar putea fi situată baza Flotei? -Majestate, după cum ştiţi, mi-am făcut serviciul militar şi în garnizoana din Constanţa. Cunosc litoralul de acolo. Între Constanţa ţi Mangalia există un mic golf, care după opinia mea, poate adăposti în siguranţă navele. Cred că anume acolo ar putea fi locul bazei. -În regulă. Doresc să vă încredinţez câteva misiuni în Rusia după care vă ocupaţi de proiectarea bazei de la Constanţa. -Majestate, dar nu sunt ofiţer de marină! -Din câte ştiu altul nici nu este. De fapt în dumneata am încrederea că proiectul şi costul lui vor fi bine gestionate. Veţi forma un grup special. Colaboratorii vi-i alegeţi singur. Gândiţi-vă pe cine din inginerii străini îi putem angaja. Până atunci însă, peste o săptămână plecaţi din nou în Rusia. De astă dată vă reţineţi mai mult. Inclusiv pentru a studia baza militeră maritimă rusă din Petersburg. E proiectată de nemţi. Vă aştept să vă întoarceţi la sfârşitil lui octombrie. Când ieşi de la Rege, l-a oprit Florica. -Ce aşa rar pe la noi? întrebă ea, ne vedem? -Dacă dispun de timp, neapărat. -Aştept cu nerăbdare. Zilele petrecute cu tine, stau şi acum în faţa ochilor. Ştia că nu se va duce. Însă nu vroia s-o obijduiească. Aşteptând dispoziţiile Regelui de plecare, a continuat să lucreze asupra însemnărilor despre aflările sale în Rusia.

90

Revenit la Petersburg şi-a continuat întâlnirile cu Tatiana. Ia dat multă informaţie preţioasă. Informaţia o controla prin ambasadorul german. Tot ce spuse ea, era corect. Relaţiile lor avansaseră până a se considera amanţi. Tatiana uită pur şi simplu că e Ducesă, că are soţ. Seara nu vroia să plece acasă. Vroia să fie tot timpul cu el. A citit ce a scris. I-a plăcut. El o rugă să-l ajute să poată vedea baza navală de la Petersburg: Regele mi-a solicitat să mă ocup să proiectez baza militară maritimă română. Eu însă sunt ofiţer terestru. Idee n-am de aşa ceva. Mă poţi ajuta? -O să vorbesc cu soţul. El te apreciază. Baza nu e secretă. Peste două zile a venit cu două permise. Unul pentru ea. -Ţie la ce-ţi trebuie? -Să fiu cu tine! Şi apoi cu mine o să vezi tot ce te interesează. Fără mine n-o să vezi nimic. -De acord. Într-adevăr, cu ea a văzut tot ce-l interesa. -Ce vrei să mai vezi? Spune-mi? -Nu trebuie să nai văd nimic. -Atunci în pat. Repede! glumi ea, şi începu să se dezbrace. Ca întotdeauna primea o plăcere nemaivăzută. Odată ia spus: -Îmi pare că sunt gravidă. Dar nu ştiu precis. O să chem doctorul. -Nu glumeşti? Ce facem? -Scumpul meu, nu-i problema ta. E numai a mea. -Ce-o să spună soţul? -Ce naiv mai eşti? O să creadă că-i a lui. Şi o să fie fericit. Îl numesc Alexandru, cu numele tău.. Dar o să-i zic Saşa, ca la noi. -Şi dacă e fetiţă? - Alexandra, ori Saşa, ori Şura, cum se spune la noi. Dar mai precis o să ştiu după vizita doctorului. Pe la sfârşitul lui octombrie a plecat în ţară. S-au despărţit cu speranţa că se vor mai întâlni. Pleca din Rusia cu o anumită nostalgie. Doctorul confirmă că Tatiana e gravidă. Se simţea vinovat. Plecarea după părerea lui, semăna cu fuga. Îi spuse acest lucru. Ea însă îl linişti. Ea fusese cea care îşi dorise un copil de la el. La mijlocul lui noiembrie a fost iarâş trimis de Rege în Rusia, cu o scrisoare la ţar. Şi iarăşi bucurie pentru Tatiana. Iarâşi dragoste toată ziua. Îi da toată informaţia de care avea nevoie. Numai să nu plece nicăieri, să fie cât mai mult împreună. Peste o săptămână el a plecat. De data asta ea plânse mult. Nu vroia să-l lase. A promis că după naşterea copilului, va veni la el. Să-l vadă şi el, să vadă plodul dragostei lor.

La Rege era prezent Şeful Marelui Stat Major, generalul Constantin Poenaru. Şi raportă scurt Majestăţii Sale că îşi încheiase misiunea pentru care a fost trimis în Rusia. -Domnul general propune să preluaţi dumneavoastră conducerea Secţiei organizare şi operaţii a Marelui Stat Major. Ce ziceţi? -Sunt soldat, Majestate! -Vă mulţumesc. În trei zile a făcut cunoştinţă cu activitatea Secţiei. Şi s-a apucat s-o facă eficientă. În a patra a plecat însoţit de o parte de colaboratori să inspecteze unităţile operative. Era decembrie, frig. Se îmbrăcase aşa, cum mergeau la serviciu în cabinet. Cu toate că au fost preântâmpinaţi unde pleacă. Din acest motiv, hotărâ să înceapă cu garnizoana Bucureşti. Colaboratorii, care se îmbrăcase nu conform regulamentului, au primit mustrare. S-au revoltat. -Domnilor, se adresă la ei, după ce s-au întors din unitate, aţi văzut că informaţia pe care mi-aţi dat-o, nu coincide cu realitatea. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Ce preţ va plăti Armata în caz de război? Zeci de mii de morţi şi răniţi! Sunteţi colaboratorii Marelui Stat Major, mulţi aveţi grade mai înalte ca mine. Câţiva din dumneavoastră au participat la războiul cu turcii. Şi chiar nimic nu v-a învăţat acel război?

91

Nimeni n-a spus nimic. Acei care înţelegeau situaţia, se bucurau, că în sfârşit Secţia este condusă de un profesionist, de un militar, care înţelege sarcinile Secţiei organizare şi operaţii, care până acum se ocupa mai mult cu pregătirile de paradă, dar nu cu pregătirea Armatei de un eventual război. Baza oricărui Stat Major o constitue anume Secţia organizare şi operaţii, formată din zeci de subdiviziuni. Fiecare subdiviziune îşi are conducătorul ei. De compentenţa acestor conducători depindea toată activitatea Secţiei şi a întregului Stat Major. Regele era conştient de acest lucru când a dispus numirea lui în calitate de conducător al Secţiei. Avea încredere în el, ştia că va face ordine. Pentru început Averescu a introdus două posturi de adjunţi ai Şefului Secţiei. Şi căuta ofiţerii care să ocupe aceste posturi. Dorea ca în aceste posturi importante să se afle oamenii în care avea încredere. Primul la care a apelat a fost Arthur Văitoianu. S-a dus în ospeţie la el. A fost întâmpinat cu bucurie. Se

ştia de numirea lui în această funcţie. Au vorbit despre toate. Rodica se pregătea să plece cu băieţelul în Italia, la Clo. Lăsa şi postul de director al teatrului, o dată cu naşterea copilului.

-Spune-mi, de ce ai venit? întrebă Rodica direct. -Vreau să-i propun lui Artur un post de vice-şef al Secţiei pe care o conduc. Armatei noastre, Marelui Stat Major, îi trebuiesc ofiţeri cu o largă gândire operativă. Cu experienţă organizatorică. Şi aşa capacităţi are prietenul şi pământeanul meu, şi soţul tău, Arthur Văitoianu. -Dar dacă Arthur refuza? întrebă Rodica. -Aşa şi n-ai înţeles cine-i Arthur Văitoianu! Cu toate că trăieşti demult cu el. Pentru el, ca şi pentru mine, datoria faţă de Patrie e mai presus ca orice. -Ştiiam de asta. Dar am zis şi eu aşa! -Al doilea cine va fi? -Un participant la războiul cu turcii. Din viţă veche de militari. Locotenent-colonelul Tudorescu. A fost un ofiţer viteaz. În timpul primului asalt al redutei Griviţa 1, în care am avut mari pierderi, a fost grav rănit. După el eu am comandat plutonului unu. Tu ai să fii pimul vice, el al doilea. -Am grad mai inferior! Cum se v-a uita la asta? -E un om foarte cumsecade. De gradul tău mă ocup eu. Cu locotenent-colonelul Tudorescu s-au îmbrăţişat ca nişte fraţi. Timpul îşi pusese patina pe amândoi, aveau şuviţe de păr sur în cap. Erau însă la fel de plini de energie ca şi atunci, când numărau câte douăzeci şi ceva de ani. S-au apucat energic de reorganizarea activităţii Secţiei. Ofiţerii, care n-au acceptat condiţiile de restructurare, au fost trimişi în unităţile operative. S-a adresat la Şeful Marelui Stat Major cu privire la avansarea în grad a lui Văitoianu. Şi peste puţin timp Văitoianu a primit gradul de locotenent-colonel. A transmis cu Rodica câteva scrisori. -Dă complimente familiei Campanella şi personal lui Giovani. Iar pe ai mei sărută-i mult, mult... În scurt timp Averescu izbuti să formeze din Secţie un nucleu important al Marelui Stat Major, care funcţiona ca un mecanizm bine reglat, un colectiv de oameni care gândeau la fel, care nu lucrau exclusiv pentru carieră. Patriotizmul prin munca zi de zi, depusă pentru prosperarea Patriei, şi nu cuvinte goale, rostite curent de politicieni, era călăuza acestui colectiv. Pe la sfârşitul lui februarie, i-a chemat la el pe Văitoianu şi Tudorescu. -Domnilor, e timpul să ne gândim la formarea Flotei militare maritime. Mai întâi trebuie să stabilim locul de amplasăre a bazei. Ştiu un loc unde se poate de construit baza. Dar nu vă spun. Mâine plecaţi în deplasare. Aveţi o săptămână. Vreau să văd concluziile dumneavoastră. -Îmi permiteţi? Tudorescu, ca şi Averescu, nu-şi permitea la serviciu adresare neoficială, m-am gândit şi eu mult la asta. În concediu am fost în Italia, Anglia, Spania. Şi peste tot am studiat bazele militare maritime. Am nişte schiţe făcute. Nişte propuneri la subiect. Dacă-mi permiteţi, le aduc imediat. Sunt în cabinet. -Interesant! Eu tot am nişte schiţe făcute la Petersburg. Tudorescu a lămurit ideia sa, a arătat schiţele. Totul era bine chibzuit. -Poate ştiţi şi locul amplasării bazei? -Am o propunere. Între Constanţa şi Mangalia este un golf. Nu e ideal, dar altul n-avem.

92

-Eu tot am avut în vedere acel golf. În privinţa Flotei am vorbit cu Majestatea sa Regele. Mai demult. Are şi el aşa gânduri. Industria noastră n-are posibilitate de a construi vase de război. Iar să cumpărăm nu ajung finanţe. Dar proiectul trebuie să fie gata. Cum vor fi mijloace băneşti, vom avea şi Flotă. În luna mai plecă împreună cu Văitoianu în concediu, în Italia. Două luni petrecute cu familia, i-au redat puterile. Văitoianu se arătă mirat ce castel avea Clo. Mai mare ca a Regelui României. Giovani era colonel. Avea doi copii. Familia Campanella l-a întâmpinat cu fosta căldură pe Sandu. Revenit din Italia, a continuat să lucreze la „Deux mois en Russie” şi la traducerea din germană a lucrării ” Conducerea trupelor” de Colmar von der Goltz. La 10 mai 1901 a fost avansat la gradul de colonel. La sfârşitul lunii iunie a primit o telegramă de la Ministerul de Război a Rusiei. Cu textul „La cinci iulie voi fi la Bucureşti”. Fără semnătură. Era scrisă în franceză. După o mică analiză a înţelese de la cine e. Aproape că uitase de Tatiana. Această telegramă îi aminti de o dragoste frumoasă trăită cândva. De zile de încântare. Şi de despărţiri grele. Aştepta cu nerăbdare ziua. Părinţilor le spuse că la el vine în ospeţie vice- Ministrul de Război a Rusiei. Un prieten de al său. Cu soţia. Tatiana veni cu copilul, însoţită de două servitoare. Îi sărută mâna. -Bun venit la Bucureşti, Ducesă, spuse el. -Bine v-am găsit. Ne conduceţi la un hotel? -Doamnă, pentru dumneata şi însoţitorii dumneavoastră, mama v-a pregătit camerele l-a noi. Nu refuzaţi! Ea parcă se gândi un pic, şi apoi spuse: -Bine domnule Averescu. Accept invitaţia dumneavoastră. Masa era pregătită. Vorbeau franceza. La un moment când nu era nimeni, ea şopti : te aştept la mine. Aştepta cu nerăbdare să se culce toţi. Timpul trecea atât de încet. După ce se făcuse linişte în casă, încetişor a deschis camera ei. Îl aştepta la uşă. La îmbrăţişat strâns. A luat-o în braţe şi a dus-o în dormitor. Când totul s-a terminat, ea spuse: -Du-te la tine. Să nu adormim. Dimineaţa ne vedem. A sărutat-o şi a plecat. La micul dejun doamna Casuca o întrebă pe Tatiana: -Dar unde e soţul dumneavoastră? -În ultimul moment a întervenit ceva. Şi trebui să rămână. Am fost nevoită să vin singură, să iau a doua servitoare. -Dar ce serviciu are ? -E Ministru de Război a Rusiei. Sandu se uită la ea. -Nu mă credeţi? -Pur şi simplu nu ştiam. -Are vre-o trei luni de când e ministru. Voia mult să vadă Bucureştiul, România, această ţară nouă în centrul Europei. Domnul Averescu a vorbit mult şi frumos despre ea. De altfel îi place să călătorească. -Cum îl cheamă pe băieţel? -Saşa, sau cum se spune la dumneavoastră, Alexandru, adică Sandu… -Creşte voinic. Nu stă un pic liniştit. Băieţelul e smolit, i-ar dumneavoastră bălae. -Tatăl lui e smolit, spuse Tatiana încrezută. Aştepta această întrebare. Şi răspunsul era gata. -Noi plecăm să-i arăt doamnei capitala noastră. Petersburgul lor e foarte frumos. În trăsură a îmbrăţişat-o. Ea s-a lipit strâns de el. -Mămica ta se pricepe a cui e Alexandru. -Îmi pare şi mie. -De altfel mâine e ziua lui de naştere. Special am venit acum. Să sărbătorim împreună. Mai apoi cine ştie ce se va întâmpla. Am vrut să vezi că-ţi seamănă ţie, să vezi cât de mult te-am iubit. Şi te iubesc! Spre seară s-au întors acasă. Doamna Averescu se ocupa cu Sănduţu, cum îi zicea ea. -Mamă, mâine e ziua de naştere a băieţelului. Trebuie să sărbătorim.

93

-Nu retrăiţi! Mergem la masă. După masă doamna şi Tatiana s-au dus în apartamentele doamnei. -Se vede că-l iubiţi mult pe Alexandru, căci aţi născut copia lui, spus doamna. Cu toate că Tatiana se aştepta la această întrebare, dar totuşi s-a fâstâcit un pic. -L-am iubit şi îl iubesc. Şi nu pot face nimic cu mine. Am treizeci şi patru de ani. Soţul mă liniştea că Dumnezeu o să ne trimită un copilaş. Dar anii treceau. Şi nimic. Pe Alexandru îl iubeam. Şi m-am hotărât! Saşa este plodul dragostei noastre. -Soţul ştie ceva? - Socoate că-i a lui. Noaptea dinnou a venit la ea. -Acum n-avem de ce ne ascunde. -A doua servitoare mi-a dat-o soţul. Să nu fie vre-un agent de a lui. -Tot ce se poate! Au petrecut noaptea aşa, cum o petreceau acolo, în Russia. -Mai vreau un copil de la tine. O fetiţă. -Cred că e deajuns. O să se priceapă toţi. -Cum s-a primi, aşa s-a primi, spuse ea vesel. -Am terminat „ Deux mois en Russie” -Da? Vreau s-o citesc. -Mâine. Eu plec la serviciu. Iar tu o să citeşti. Secţia funcţiona în ritm normal. Având aşa doi locţiitori de forţă, avea posibilitate de a lipsi. Dacă era nevoie. La solicitarea lui, Tudorescu a fost avansat la gradul de colonel. A terminat traducerea volumului „ Conducerea trupelor „ de Colmar von der Goltz. Tatiana a plecat peste o lună. În ultima noapte mai mult a plâns. A promis că o să revină. Era greu pe suflet. S-a mai rupt o treaptă din viaţa lui. Lucra intens asupra volumului „Jocul de război” pe care la terminat în 1903. În 1904 Averescu a fost numit locţiitor al Şefului Marelui Stat Major şi a editat multaşteptatul tratat în armată „ Călăuza ofiţerului”. Ca şi mai înainte, era primit la Curtea Regală cu toată preţuirea. Clo şi copiii s-au întors definitiv în ţară. Margaret se făcuse o domnişoară frumoasă, cu ochii mari, ca ai mamei sale. Clo şi Rodica s-au apucat să-i caute mire. Dar ea nu accepta nici unul. -Margaret, de ce respingi toţi cavalerii, care ţii aducem. -Nu vreau să fac greşala mamei. Mă mărit numai cu acela, pe care o să-l iubesc. Ori nu mă mărit niciodată. Aşa că nu vă obosiţi. Averescu continua să se preocupe de perfecţionarea tacticii de luptă a Armatei, de pregătirea rezerviştilor, care până acum nu se petrecea. Rezerviştii nu erau eliberaţi, până nu participau la o aplicaţiune împreună cu armata activă. O altă problemă serioasă de care se preocupa era dotarea armatei. Constată că numai cavaleria era dotată la nivelul corespunzător. Echipamentul şi amuniţiile pentru rezervişti lipseau total. A format un grup în frunte cu Văitoianu, cu însărcinarea de a stabili cine e vinovat în această stare a armatei. Grupul în timp de o lună a depistat cine fura armata. Mijloacele băneşti, care trebuiau să ajungă la armată, se pierdeau pe la instanţe. O parte a fost transmisă la uzinele şi fabricile care trebuiau să pună mărfuri şi amuniţii armatei, dar care nu se grăbiau s-o facă. Vinovaţii au fost pedepsiţi. Se începu aprovizionarea normală a armatei. Averescu a pus şi baza colectării stricte a rezervelor alimentare strategice pentru Armata română. Conform concepţiei sale rezervele alimentare urmau să asigure armata în timp de o lună. Fără să primească ceva suplimentar. La 10 mai 1906, cu prilejul sărbătoririi Coroanei Regale, colonelul Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de general. Din acest moment începea o nouă etapă în viaţa sa: ajunsese la o deplină maturitate fizică şi profesională, la o înţelegere superioară a lucrurilor şi mai ales, a propriului destin, a menirii pe care o poate avea un om care pune mai presus de orice destinul ţării la care ţinea atât de mult. Cu o simplitate firească, responsabilitate, fără gând de recompensă.

94

SFÂRŞITUL CĂRŢII I

95

Mareşalul

Alexandru Averescu

„Notiţe zilnice din războiu”

( fragmente)

96

Cuvînt înainte pentru întreaga lucrare.

Cele ce m'au îndemnat să dau publicităţii notiţele mele, în viaţă fiind încă, sunt arătate

în prefaţa Volumului II.

S'ar putea naşte întrebarea, pentru ce această ordine în apariţia volumelor? Spre

luminarea cititorului, voiu spune că am hotărât să încep publicarea notiţelor mele, în

această ordine, pentru că în volumul II sunt cele referitoare la întâmplările cari interesează

mai deaproape ţara noastră.

În acel volum, sunt notiţele cari coprind perioada August 1916–Martie 1918, adică din

timpul cât ne-am găsit în răsboiu cu Puterile Centrale şi aliaţii lor.

Volumul I coprinde din contra, perioada Iulie 1914 – August 1916, adică timpul scurs

de la începerea răsboiului mondial şi până la intrarea noastră în acţiune. (Parte din aceste

însemnări, de la 18 VIII 1914 până la 9 VII 1915, – au fost publicate în „Îndreptarea „ din

anii 1919–1920).

Cititorul va găsi în însemnările mele, atât consideraţiunile strategice, făcute asupra

momentului, bazat pe datele de cari am putut dispune atunci, precum şi ecoul frământărilor

cari agitau politica internă a ţărei, sbuciumul sufletesc al unei naţiuni care aspira prin toate

elementele ei vrednice, să intre în vâltoare pentru realizarea idealului milenar.

Acum când după aproape un sfert de secol răsfoesc aceste însemnări, nu mică îmi este

satisfacţia de a constata că am văzut just şi clar, ceia ce constitue o dovadă că am primit

şi înregistrat lucrurile necontenit obiectiv.

În fine Volumul al III şi ultimul, va coprinde perioada de la 1918 până la data apariţiei

şi el se referă la activitatea politică ce am desfăşurat în calitate de Şef al Partidului

Poporului şi Prim Ministru al ţărei.

Turnu- Severin Ianuarie 1937 A. A.

Prefaţa la prezentul volum.

97

Dau publicităţii notiţele ce am scris în carnetul meu, pe timpul neutralitatei noastre,

după începerea răsboiului mondial.

Am scris aceste notiţe sub impresiunea imediată a evenimentelor, cred însă necesar să

adaog următoarele lămuriri, cari complectează pe cele date deja în prefaţa Volumului II.

Pot afirma hotărât sinceritatea subiectivă a notiţelor mele, nu pot da însă asigurări în

ceia ce priveşte valoarea lor obiectivă.

Sunt prin urmare, în ceia ce priveşte valoarea celor cari se referă la ţara noastră,

mai mult arătarea unei stări sufleteşti, decât oglinda absolut fidelă a faptelor.

S'a spus, şi cred cu drept cuvânt, că istoria este povestirea faptelor aşa cum îşi

închipuie autorul că s'au petrecut, câte odată chiar, aşa cum voeşte a face să se creadă că

s'au petrecut.

Posibilitatea de a reda, fie prin scris, fie prin viu grai, faptele cu o perfectă exactitate,

este ceva necunoscut încă de toţi acei, cari şi-au dat osteneala să mediteze asupra ei.

Nu este greu de constatat, că acelaşi fapt nu poate fi descris chiar de aceiaşi persoană,

în două momente, mai mult sau mai puţin depărtate, exact cu aceleaşi colori şi aceleaşi

contururi.

Pe de altă parte, acelaşi fapt produce asupra spiritului nostru impresiuni diferite –

după starea sufletească în care ne găsim.

Un lucru pe care într'o anumită stare sufletească îl putem trece cu vederea, într'o alta,

putem să=l considerăm, ca ceva enorm.

Pentru aceste consideraţiuni, repet: notele cari urmează,, trebue să fie considerate mai

mult ca oglinda impresiunilor ce au produs faptele menţionate asupra spiritului meu şi

aceasta chiar numai cu exactitatea permisă de starea sufle tească în care mă găsiam.

Nu voesc să conchid, că aceste rezerve micşorează va* loarea materialului ce conţin

însemnările mele.

Voesc ca ele să fie apreciate şi considerate în justa lor valoare.

Am recomandat întotdeauna elevilor mei să aibă în manevre şi la diferite călătorii de

instrucţie, carnete de acest gen, pentru a se deprinde să înregistreze asupra momentu lui,

98

evenimentele sau chiar şi faptele mai puţin importante la cari participă, fie numai ca

spectatori.

Coordonarea acestor date, venite din mai multe părţi,, pot înlesni reconstruirea

faptelor, dacă nu riguros exact, dar desigur mai exact decât s'ar face aceasta, numai cu

ajutojrul amintirilor, sau al deducţiunilor abstracte.

Deosebirile în arătări au şi ele importanţa lor, căci dau oarecum şi măsura mediului

psichologic în care s'a desfă». şurat evenimentul descris.

Această din urmă consideraţiune mi'a făcut să reproduc notiţele mele exact şi fidel cum

au fost înscrise în carnetul meu.

Îşi închipuie ori şi cine că atunci când notam sub pre» siunea evenimentelor, a

oboselei şi a lipsei de timp, nu mă puteam gândi la forma frazelor. Singura mea

preocupare era să fixez cât mai repede şi cât mai bine conturat ceia ce vedeam sau ceia ce

gândiam.

Forma lasă de aceia mult de dorit, ea este însă înlocuită prin spontaneitatea ideilor.

În unele părţi, aprecierile sunt poate cam severe! Erau strigătul de durere în mijlocul

unei tragedii, ce se desfăşura pe cel mai îngrozitor teatru

‚*Nu trebue văzut în ele altceva, decât numai durere

Unele aprecieri prea personale am fost nevoit să le las afară. Se vor publica de alţii,

după mine.

În fine, timpul nu mi-a îngăduit să notez întotdeauna în carnet cele ce se petreceau, sau

nu mi-a îngăduit să dau însemnărilor mele desvoltarea necesară, pentru a prezenta o

imagine complectă.

Voiu încerca să împlinesc aceste lacune, după cum am spus deja în altă parte, cu

înjghebări din memorie, cari vor fi imprimate cu alte caractere, pentru a se deosebi de

însemnările propriu zise din carnet.

P.S. Fragmentele sunt redate în original, aşa cum se scria pe atunci.

* * *

99

18. VII. 1914

Sunt deja şase zile de când armata austriacă a început mobilizarea.

Situaţiunea politică nu pare tocmai limpede la noi. Singurul punct precizat este

declaratiunea (dacă însă este oficială nu ştiu) că se va veghea la respectarea tratatului din

Bucureşti.

Veghea! În ce mod?

Să zicem că Austria l'ar călca şi puterile nu ar împiedica-o, cum ar rămâne această

declaraţie a noastră?

Pare că la Statul nostru Major domneşte nedumerire. Semnele de nervozitate sunt

aparente. Ordinele curg: a se chema ofiţerii din concedii „în mod discret”, iar pe de altă

parte jandarmeria este însărcinată a-i goni la corpuri. Pur şi simplu adorabil.

Ordin a se chema „pentru instrucţie” contingentul 1912 din infanterie. În ce scop?

Mobilizarea nu câştigă nimic. S'a dat ordin acum, câteva zile a se mai creia un al 4-lea ba-

talion la regimentele de infanterie! Avem deja în companiile existente, lipsă de ofiţeri !

Totul denotă lipsa de orientare si de sânge rece.

Mi se scrie particular, că as fi fost destinat să comand o Armată, în urmă, zilele

acestea, s'a revenit asupra; ideiei. Prin faptul că nu s'a numit sau destinat un altul, să

presupun că voiu fi înlocuit cu Generalul Zottu şi numit Şef de Stat Major General.

Raţional ar fi, dar am serioase motive de a mă îndoi şi de altfel personal nu mi-ar face

plăcere, căci cu siguranţă că tot Prinţul Ferdinand va fi Comandant de Căpetenie şi am

reveni la situaţiunea din 1913.

Raţional ar fi, pentru că Generalul Zottu este un foarte bun ofiţer de geniu, specializat

mai ales în construcţii. S'a ocupat foarte mult cu întocmirea planului pentru Palatul

Cercului Militar. Nu are însă nimic comun cu conducerea trupelor.

100

Motivul de căpetenie de a mă îndoi este faptul că legăturile sale politice cu partidul

care este la putere, exclud orice atingere de persoana sa.

Ion Brătianu, pune, înainte de toale, în alegerea persoanelor cu cari trebuie să

lucreze, raporturile sale personale cu ele.

În 1911 Ministrul de răsboiu Nicu Filipescu a însărcinat pe Zottu cu o misiune în

străinătate, din cauza rezultatului deplorabil ce a dat la manevrele Regale din 1910.

Brătianu însă, îndată după venirea la putere, l'a readus în capul Marelui Stat Major,

tocmai acum, când se cere acestui organ să desfăşoare o vastă activitate sub impulsul

unei direcţiuni pricepute şi experimentate!

Această destinaţiune m'ar pune în cea mai penibilă situaţiune. Nu aş dori să mai

mă găsesc pe lângă persoana Prinţului Ferdinand. Apoi schimbări de natura aceasta,

nu se mai fac în ziua plecărei la răsboiu.

27. VII. 1914

Situaţiunea generală se complică tot mai mult şi devine din ce în ce mai gravă. O

adevărată catastrofă.

Germania a declarat răsboiu Rusiei! Dela început a luat lucrurile uşor, iar când le-a

recunoscut gravitatea, nu-i mai rămânea altceva de făcut, decât să-şi ajute aliatul.

Distrugerea acestuia, ar însemna trecerea Germaniei izolate, pe al doilea plan.

Măsurile pe frontiera de West a Germaniei, prin încălcarea Luxemburgului şi a Belgiei,

au provocat intrarea pe faţă în răsboi şi a Franţei şi a Angliei.

Italia foarte înţelepţeste, a găsit mijlocul a se declara neutră.

Cum stau lucrurile azi, situaţia Triplăi Înţelegeri este mult superioară celei austro-

germanilor.

Înţelegerea are pentru sine spaţiul; numai lipsa de acord şi legătură între cele două părţi,

sau incapacitatea de conducere în una din ele ar putea să facă să încline balanţa în partea

opusă (adică în partea Puterilor Centrale).

101

O dată cu izbucnirea marelui răsboiu, am întreprins un studiu exclusiv militar, care a

fost apoi publicat în cursul lunei Septembrie (St. v.) într'o serie de articole, în ziarele:

„Epoca" şi „la Roumanie" sub titlul Răsboiul European. Articolele evident, nu au fost

semnate. Eram în activitate de serviciu.

După răsboiu, le-am retipărit în „Îndreptarea", ca foileton.

Studiul a consistat din o evaluare, după datele existente în publicitatea militară, a

forţelor celor două părţi. Am luat stat cu stat şi după o succintă, dar cât mi-a fost posibil,

mai precisă resumare a compunerii fiecărei Armate, a urmat unele consideraţiuni –

pronosticuri, cari nu au fost dezminţite de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, de

aceea le consider interesante şi pentru cititorii de după răsboiu).

Ofensiva hotărâtă în contra Austriei şi temporizare din partea francezilor, ar fi linia de

conduită în primul period strategic; apoi ofensiva rusă convergentă contra Prusiei

Orientale.

Încercarea Germaniei de a întoarce stânga franceză, va fi foarte mult stingherită prin o

debarcare engleză.

Turcia mobilizează şi după ea Grecia şi Bulgaria. Situaţia se complică natural şi pentru

noi, pentru că pe de o parte nu se poate şti motivul mobilizărei bulgare, iar pe de alta, linia

noastră de conduită nu pare fi tocmai ferm trasată.

Măsurile militare luate la noi, fac să se creadă că ne sbatem în nehotărîre. Se cheamă

pe rând contingente sub arme, fără a se şti în ce scop.

Mobilizarea nu se va accelera cu această măsură, de altfel mobilizarea trecută a

dovedit că nu complectarea efectivelor cu oameni a lăsat de dorit sau a pricinuit greutăţi, ci

rechiziţii.

Chemarea oamenilor înainte de vreme nu face de cât să enerveze lumea şi să dea

loc la cheltueli, absolut nefolositoare!

A cui să fie aceste luminoase idei!

2. VIII. 1914

102

Situaţitiunea încă nu se deliniază; de altfel ştirile sunt atât de contradictorii, încât par a

fi răspândite mai mult pentru a induce în eroare de cât pentru a orienta opinia publică

asupra datelor de fapt.

Din complexul acestei încurcături, totuşi se pot până acum trage unele concluziuni.

Este cert că ofensiva austriacă în contra sârbilor s'a terminat în coadă de peşte. Hotzendorf

credea că afacerea cu sârbii1 va fi de scurtă durată şi că forţele îndreptate împotriva lor, vor

fi repede din nou disponibile. Faptele dovedesc altfel, deşi mobilizarea ruşilor a început

câteva zile mai târziu.

Cert este, pe de altă parte, că nici sârbii nu sunt utilaţi – cel puţin până acum –pentru o

acţiune ofensivă energică. Este de prevăzut, prin urmare, că şi aici lucrurile vor merge

iarăşi încet.

Nu mai poate fi îndoială că Germania a violat neutralitatea Belgiei. Din punctul de

vedere politic, faptul nu are justificare. Din cel militar, se va vedea. S'a răspândit svonul,

ca Liegerul a fost luat; se dovedeşte însă că svonul a fost prematur. Probabil că germanii

au pătruns în oraş; forturile însă nu au putut fi surprinse. Să aibă intenţiunea germanii a le

constrânge ?

Se poate să fie numai simulacre, pentru ca să fixeze atenţiunea în această parte şi să

atragă forţele franceze între Liege şi Bruxelles, pentru ca să se poată utiliza zona dintre

Verdun şi linia Sambre – Meuse, în scopul de a merge spre frontul St. Quentin – Laon.

Ar fi o manevră care implică desigur, stăpânirea, sau cel puţin mascarea Liege-ului.

Au cercat stăpânirea, nereuşind pot să se mulţumească numai cu mascarea. Se pune

însă întrebarea, în cazul acesta ce se va face cu Namur-ul?

Ce se va întâmpla însă dacă o parte din forţele franceze se vor aduna pe Marna între

Châlons şi Paris ? Germanii ar fi nevoiţi să facă front spre Sud, cu ambele aripi în aer şi cu

ameninţarea belgo-engleză în spate.

Este stabilit că o mişcare ofensivă franceză a început în Alsacia superioară. A fost o

simplă diversiune sau o mişcare prematură, cu forţe insuficiente.

O ofensivă viguroasă cu dreapta franceză ar fi o reproducere a manevrei germane din

1870, dar o diversiune cu puţine forţe nu are sens.

103

Neutralitatea Italiei şi perspectiva unei posibile cooperări a ei cu Franţa, dau mulţi soţi

de reuşită unei manevre serioase. Rezultatul ar putea fi hotărâtor.

Ruşii se concentrează pe eşichierul de Nord, înapoia Vistulei – Bug – Narev. Unde?

Nu se ştie. Cu cât mai departe, cu atât mai sigur. Linia Bielostok – Brest Litowsky ar fi

nimerită. Aici totul consiliază atitudine defensivă.

În eşichierul de Sud, linia Kowno – Proscurov, pare a fi indicată pentru adunarea unei

Armate de cel puţin 10 Corpuri, pentru a porni ofensiva contra centrului Galiţiei. Şi noi? O

lume întreagă concentrată, pentru ce? Oamenii luaţi dela muncă, aproximativ 100 000 şi o

mulţime de ofiţeri de rezervă, luaţi dela ocupaţiile lor. Bani cheltuiţi. Tocmai acum când ar

trebui să ne economisim rezervele.

Toate acestea pentru ce ?

În caz de mobilizare, operaţiunile rechiziţiilor determină numărul de zile necesar, iar

nici decum venirea oamenilor şi a ofiţerilor.

23. VIII. 1914

Eri a venit Prinţul Moştenitor la Craiova. Amabilitatea Sa cu mine a fost fără de

margini.

Mă găseam la Râmnicul Vâlcea în inspecţie şi am fost chemat anume prin telefon.

Am plecat noaptea cu automobilul spre Craiova.

L'am găsit pe Prinţ, pe câmpul de exerciţii dela Balta Verde, în mijlocul trupelor. Mi-a

spus că a venit cu pretextul de a vedea trupele de rezervă, în realitate a venit ca să

vorbească cu mine personal, strict confidenţial şi anume să mă întrebe, dacă planul de

operaţii, alcătuit de mine la Marele Stat Major, în vederea unei cooperări cu Austria în

potriva Rusiei, se mai potriveşte cu situaţia de azi şi dacă este cazul să fie modificat, ce

anume modificări ar fi de adus ?

104

I-am răspuns, că „Proectul” meu este absolut aplicabil şi că nu are nevoe de nici o

modificare.

Am mers cu Prinţul apoi să vadă compania de instrucţie înfiinţată de mine pentru

Corpul de Armată şi pe care o comanda Căpitanul Ştefan Tătărăscu. A rămas foarte

mulţumit de cele ce a văzut.

Am dejunat la compania de instrucţie.

După dejun, când să plece, Prinţul m'a luat la o parte şi mi-a spus: „J'ai oublie de vous

dire, le Roi m'a dit, quand je suis parti: „Viele Grusse fur Averescu”.

Cunoşteam de mult sentimentele Regelui pentru mine; totuşi aceste salutări trimise

prin Principele Ferdinand, ale cărui sentimente pentru mine erau de altă natură, ceea ce

Regele Carol ştia prea bine, m'au mirat foarte mult, mai ales în urma întrebărilor privitor la

planul de operaţie în contra Rusiei.

Această vizită mi-a dat mult de gândit şi m'a tulburat adânc.

24. VIII. 1914

Situaţiunea, deşi acoperită de un văl, ţesut din ştiri unele exagerate, altele pe

deaîntregul născocite, nu mai puţin în linii mari, se pot face deja, unele noii consideraţiuni.

Germanii au respins ofensiva francezilor din Belgia.

Care a fost rostul acestei ofensive? Este greu de văzut. Să admitem că ar fi izbutit.

Care ar fi fost rezultatul? Aripa stângă franceză ar fi trebuit să se rabată spre Sud-Est, sau

chiar spre Sud, adică în direcţiunea generală a frontului: Coblentz — Metz. Forţele

germane din Lorena ar fi putut atunci să vie în ajutor celor respinse din Belgia şi cu o sfor-

ţare viguroasă să arunce spre Nord întreaga aripă franceză.

Nu se vede perspectiva unui rezultat hotărâtor din această mişcare; întreprinsă cu forţe

insuficiente însă, ea a fost o greşeală, poate plătită nu destul de scump. De asemenea şi

ofensiva din Alsacia nu a fost sprijinită şi deci s'a terminat, printr'o retragere, care nu

vorbeşte de loc în favoarea conducerei strategice franceze.

Care a fost sensul acestei mişcări aşa cum s'a executat ? S'au ocupat strâmtoriile din

Vosgi, s'a înaintat până la Colmar şi apoi de o dată înapoi, probabil din insuficienţă de

105

forţe. Convingerea mea este că o invazie Viguroasă prin Alsacia, pe direcţia pe care a fost

începută, era mult mai indicată decât prin Belgia.

Centru Toul – Epinal, solid ocupat şi cu o puternică împingere a dreptei în direcţia

Strassburg – Karlsruhe – Stuttgart, ar fi dus la un rezultat mult mai important şi pericolul

în caz de neisbândă ar fi fost mai mic, mulţumită stăpânirei Vosgilor.

Pentru a termina cu francezii, voiu observa că situaţiunea nu numai că nu este

compromisă, dar o consider mult ameliorată faţă cu cea de acum 15 zile, când s'au

îndrumat cele două ofensive la ambele aripi, ofensive fără vlagă din insuficienţă de forţe şi

una din ele fără înţeles strategic.

Hotărârea de a păstra armata intactă şi de a ceda teren pas cu pas, chiar părăsind

Parisul, este foarte înţeleaptă. Aliaţii au pentru ei spaţiul. El permite a se câştiga timp şi

aceasta din urmă, este duşmanul cel mai de temut şi cel mai fatal pentru austro-

germani.

Germanii au respins toate încercările ofensive ale francezilor şi acum înaintează ei

împingând înainte dreapta şi mai ales extrema dreaptă, care prin învăluire pare că este în

apropiere de Paris (la Compiegne). Nu am înţeles ofensiva prin Belgia; înţeleg şi mai puţin

această învăluire. Totul se traduce în pierdere de timp, ceea ce nu este decât în avantajul

Inţelegerei. Se poate însă, ca această aripă germană, să aibă şi surprinderi neplăcute.

Planul de operaţiuni al germanilor sau nu se desemnează încă în destul de lămurit, sau

este în adevăr de neînţeles.

Mijloacele puternice de distrugere, de cari dispun, mai bine le-ar fi întrebuinţat contra

cetăţei Toul, decât Liege şi după cucerirea acesteia, sprijinită de Metz, să fi executat

manevra din 70, aruncând pe francezi spre Nord. Le-ar fi micşorat simţitor spaţiul şi prin

aceasta timpul.

Mai lămurită pare acţiunea armatei ruse totuşi prezintă şi ea puncte obscure, Armata

din spatele Narevului pătrunde în Prusia orientală şi ajunge până la Allenstein. Ce căutau

Corpuri întregi de Armată în regiunea lacurilor, pentru ca să fie înghesuite pe linia

Ortesburg – Hochenstein şi Tannenberg? Pe de altă parte, este de neînţeles de ce mişcarea

Armatei din dreapta, prin Prusia Orientală spre Vistula de jos, nu este urmată şi de Armata

din centru, spre Vistula de mijloc ?

106

Se tem poate de ameninţarea austriacilor, porniţi de pe frontul Cracovia – Tarnov –

Iaroslav? Prin aceasta s'ar fi putut lua măsuri serioase de rezistenţă pe frontul Ivangorod

— Brest Litowsky. Greşeala de a nu fi însoţit şi prin Rusia cel puţin cu parte din forţe,

înaintarea prin Prusia orientală, şi-a dat roadele. Numai o explicaţiune ar fi: imposibilitatea

Armatei din Polonia de a se mişca, dar aceasta este neadmisibil, căci mişcarea s'ar fi făcut

în propria ţară şi de altfel numai 3 – 4 Corpuri de Armată ar fi fost de ajuns.

Acţiunea contra Lembergului, foarte judicioasă. Importantul acum este a se exploata

succesul acesta, înaintarea spre Cracovia fără cea mai mică întârziere, poate depinde de

soarta grosului austriac şi virtual de situaţiunea forţelor germane de pe frontul de Est.

Sârbii nu sunt utilaţi pentru ofensivă, totuşi cred că vor întreprinde ceva. Fac însă

foarte bine a nu se grăbi şi a-şi face pregătirile pe îndelete.

Neexplicabilă întârzierea unei acţiuni pe mare în Adriatica. Lipsa de bază poate fi o

explicaţiune, dar atunci rămâne neexplicabilă întârzierea organizărei unei asemenea baze.

Cattaro nu ar fi un punct bun ? Cucerirea lui nu cred să prezinte greutăţi, căci poate să

se combine acţiunea flotei cu acţiunea pe uscat a serbo-muntenegrenilor. Un fapt se

degajează însă pozitiv: soliditatea tactică a germanilor. Mai mult ca oricând, se pune în

evidenţă importanţa nemărginită a unei organizaţiuni raţionale, care să ţintească, mai

presus de orice la calitatea technică a trupelor.

Incontestabil că armata germană este formidabilă în soliditatea ei. Va fi deajuns însă

aceasta ca să poată rezista nevoilor răsboiului atât cât vor putea să reziste anglo-ruşii? lată

o chestiune la care înclin mai mult spre nu de cât spre da. Chiar victorioasă dela început,

Germania cu timpul va termina prin a fi îngenunchiată de cei doi adversari, pe care

nu văd cum ar putea să-i îngenunche şi anume pe francezi şi ruşi pe uscat şi pe

engleji pe apă!

Deocamdată însă, izbânda stângei ruseşti poate să schimbe multe în situaţiunea generală

pe teatrul de răsboi.

Noi? Nimic mai judicios decât a nu ne amesteca, deoarece este exclusă posibilitatea de a

urma impulsul sentimentului naţional. Slugărnicia exclude bărbăţia.

Când a izbucnit răsboiul, părerea mea fafişă a fost să intrăm şi noi alături cu aliaţii,

imediat în acţiune.

107

Ideia era pătrunsă în sufletul populaţiunei.

În 1913, când am început retragerea din Bulgaria, toate trupele pe cari le întâlneam în

drum, spre Dunăre mă aclamau, strigându-mi cu entuziasm delirant: de acum să ne duci

în Ardeal, Domnule General !

Toţi soldaţii, chemaţi la concentrare în timpul neutralităţii cântau: „Ardealul" şi „Pe-

al nostru steag”.

Afară de această parte sentimentală, mai era pentru mine şi o consideraţiune strict

militară.

Intrând chiar dela început în acţiune, defalcam două Corpuri de Armată austriace, pe

cel din Ardeal şi pe cel din Bucovina şi contigenlele lor puteau forma o preţioasă reservă

pentru Armata noastră, precum şi toate depozitele austriace din aceste două provincii,

deveneau de fapt prada noastră de răsboiu!

În luna lui iunie, consulul austriac din Craiova (azi în ministerul nostru de afaceri

străine, Dl. Timciuc) a venit la mine să mă întrebe din partea Contelui Czernin, şeful său,

atunci Ministrul Austriei la Bucureşti, ce părere am în privinţa atitudinei României, în

cazul unui răsboiu cu Austria.

I-am răspuns că'l rog să spue lui Czernin, că Austria a comis pentru ea, o greşeală

neertatâ. Este drept că noi suntem aliaţii ei (eu am semnat în 1912 convenţia militară cu

Austria, pentru care scop a venit atunci, Şeful de Stat Major Imperial, Conrad von

Hotzendorf la Bucureşti) dar din momentul ce Austria, prin condiţiile impuse Regatului

Sârb, se declară oficial duşmană pe faţă a oricărei revendicaţiuni naţionaliste din ţările

vecine, şi ceia ce se impunea sârbilor ni s'ar fi impus şi nouă, judecând mai ales după

purtarea ungurilor în Ardeal, şi deoarece puterile înţelegerii au declarat că vor să refacă

harta Europei pe principiul naţionalităţilor, pentru noi este indicat să mergem cu aliaţii.

Câteva zile mai târziu, numitul consul întorcându-se dela Bucureşti, mi-a spus că a

transmis răspunsul meu şefului său şi Contele Czernin i-ar fi spus: Leider der General hat

Recht. (Generalul are dreptate).

Nu ştiu pentru ce sunt convins că Regele Carol ar fi dat un răspuns identic. Ar fi dat

însă toţi Românii de asemenea, un acelaş răspuns. Evident, marea, imensa majoritate,

dar, nu s'ar fi găsit şi unele excepţiuni ?

108

Desigur că oamenii noştri politici, cari au vot în capitol, sunt împărţiţi în două tabere,

dar împărţirea aceasia este determinată numai de sentimentele noastre curat naţionale,

nu este influenţată şi de simpatia foarte curioasă dar numai puţin reală, pentru ţările

către cari înclină uneia din ei? Mă tem că da!

Dar tocmai pentru acest motiv şi anume că situaţiunea fiind prin ea însăşi de aşa fel

încât independent de voinţa şi dorinţa noastră, suntem nevoiţi a exclude posibilitatea unui

act de bărbăţie ne este indicat să profităm de ocaziunile favorabile, ce împrejurările ne-ar

presenta. Una din acestea se desemnează acum şi care nu se poate şti dacă se va mai

repeta!

Galiţia orientală fiind ca şi intrată în stăpânirea ruşilor; capitala ei (Lembergul) fiind

evacută deja este mult probabil că ruşii se vor grăbi să pună cât mai repede stăpânire pe

trecătorile Carpaţilor mici. De ce mare ajutor le-am fi noi dacă am pătrunde, însă

imediat, imitând repeziciunea de mişcări din 1913, în Transilvania, dela Sud direct la

Nord şi prin ameninţarea flancului lor drept, a sili pe austriaci să lase ruşilor drumul

deschis.

Sârbii au redevenit ameniţători, deci stânga noastră este pe timpul acestei manevre

acoperită de munţii Apuseni din Transilvania şi protejată de sârbii cari ar putea să-i

flancheze, chiar aşa cum sunt azi.

2. IX. 1914

Germanii au înaintat din Belgia, până aproape de Paris. Armata franceză s'a concentrat

la Sud de Marna, front spre Nord. A trebuit prin forţa lucrurilor să ajungă la situaţiunea

care i se impunea poate dela început!

Ştirile au fost vagi. Rezultă însă, că prin situaţiunea de flanc a francezilor, germanii au

fost nevoiti să suspende înaintarea asupra Parisului şi să se abată cu capetele de colonă la

stânga, spre Sud.

În această situaţiune perfect naturală pentru francezi şi extrem de grea şi periculoasă

pentru germani, pare că lucrurile se vor întoarce în favoarea celor dintâi, dacă vor trage tot

profitul posibil din avantajele strategice ale situaţiunei în care se găsesc.

109

O întoarcere sau o mişcare de învăluire din partea germanilor, pe unul din flancuri, este

exclusă. Deci, dacă nu vor să se îngroape în inerţie, vor trebui să atace de front. Dimpo-

trivă, francezii vor putea, după ce vor uza pe germani în sforţările lor frontale, să combine

întoarcerea ofensivă de front cu o presiune puternică de flancul drept al germanilor.

Spargerea frontului german ar însemna catastrofa pentru aripa lor dreaptă.

În Prusia orientală, ofensiva rusă a fost oprită. Să fie cauza numai înfrângerea coloanei

intermediare din regiunea lacurilor, sau şi pentru că grosul Armatei s'a abătut din Polonia

spre Sud-West asupra armatei austriace?

În acest din urmă caz, eşecul suferit ar putea să aibă pentru ruşi urmările cele mai

bune, căci, Armata Hindemburg srar găsi într'o situaţiune mai mult decât critică, dacă ruşii,

victorioşi contra austriacilor, ar pătrunde în Germania prin Silezia.

15. IX. 1914

Ofensiva germană în contra francezilor opriţi pe Marna a dat greş. Nu vor plăti însă

destul de scump temeritatea lor, căci din fericire pentru ei, greşelile lor au fost urmate de

greşeli serioase din partea francezilor.

În adevăr, nu înţeleg pentru ce s'au grăbit să reia ofensiva, înainte de a fi obligat pe

germani să se uzeze puţin contra poziţiilor pe cari s'au oprit şi cari nu puteau fi atacate

decât de front ? !

Nu înţeleg de asemenea, o dată ce s'au hotărât pentru întoarcere ofensivă, de ce nu fac

o sforţare supremă în un punct al frontului. Mişcarea învăluitoare pe dreapta germană prin

ea înseşi nu face decât să rectifice situaţiunea foarte critică a acestora.

Un fapt se desprinde însă din luptele din aceste zile şi anume acela că armata

franceză nu este lipsită de soliditate tactică şi că soliditatea germanilor nu atinge

nivelul invincibilităţii.

Strategia lor a dat greş până acum; dacă sunt covârşiţi şi tacticeste, atunci soarta lor

este pecetluită.

Este foarte posibil să fi luat forţe multe din Franţa pentru a le trimite pe frontiera de

Est. Greşeală neertată! Începe în orice caz faza parărilor şi deci aceia a atacurilor s'a în-

110

cheiat şi s'a încheiat cu nişte succese trecătoare, mult inferioare, în urmările lor,

aşteptărilor Comandamentului de Căpetenie German.

Ofensiva din Prusia orientală nu pare mai norocoasă decât acea din Franţa. După o

scurtă înaintare, oprire probabil va începe retragerea, pe măsură ce mişcarea ofensivă a

ruşilor, spre Silezia se va accentua mai mult.

Pentru moment ruşii împing foarte viguros centrul şi stânga lor, au intrat hotărât în

Galiţia, au ocupat Lembergul şi se apropie fără încetare de crestele Carpaţilor mici.

Austriacii se retrag în desordine şi deabia dacă pot să îşi regăsească echilibrul pe ici pe

colea în Carpaţi, sprijinindu-se evident pe poziţiile favorabile ce prezintă defileurile din

ei.

Greu se va putea repune Austria sdravăn pe picioare după această lovitură. Dacă am

fi în Transilvania, am putea da fără întârziere mâna cu Ruşii, dar aşa suntem, la cel puţin

2 luni de distanţă de ei; câte se pot întâmpla în două luni!...

Sunt unii, cari opiniază pentru intrarea imediată în acţiune. Printre aceştia cel mai

înfocat este Nicu Filipescu. Am avut o foarte lungă întreţinere cu el în această privinţă.

Evident că o intrare imediată, dar în adevăr imediată ar prezenta avantaje, căci ar

mări desordinea în flancul şi spatele austriacilor. Nu am avea situaţia pe care am fi avut-

o dacă am fi intrat în Ardeal dela început, când s'au angajat primele încăerări în Belgia şi

în Prusia orientală, dar totuşi am avea chiar şi acum unele avantaje, cu cari mă îndoesc

că nu ne vom întâlni în viitor.

M'am angajat să dau lui Filipescu un studiu privitor la ofensiva noastră după căderea

Lembergului în mâna ruşilor.

La noi?

La noi nimic. Ce uşor era anul trecut de criticat (în 1913 din cauza holerii din

Bulgaria) şi acum se vede cât de lipsiţi de vlagă sunt acei cari se arătau atât de grozavi

atunci.

Din punctul de vedere militar, totul se reduce la improvizarea efectelor de echipament,

prin activitatea regimentelor.

Măsuri în vederea unei treceri sigure a frontierei într'o, parte sau alta, nici una!

111

Doresc din tot sufletul să mă înşel, dar teamă îmi este că dacă se va lua o hotărâre,

realizarea ei va fi însoţită de jertfe foarte mari, datorată absolut lipsei de pricepere !

Din momentul când se va lua hotărârea şi până la punerea Armatei în condiţiunea de a

dispune de forţele ei, va trece un timp de când austriacii vor şti să profite, dat fiind că; la ei

nu va fi vorba de cât de a se întări prin transporturi, trupele disponibile din direcţiunea

frontierei noastre.

27. IX. 1914

Regele Carol a încetat din viaţă, azi dimineaţă la 5,30 ! Este o mare nenorocire fără

nici o îndoială şi pentru Dinastie şi pentru ţară.

Desigur că evenimentele din ultimele două luni au zdruncinat întrucâtva în unele

pături, iubirea şi prestigiul ce îşi câştigase defunctul Rage.

Va şti noul Suveran să se tragă din greaua situaţiune în care păşeşte pe treptele

Tronului, cu avantaje pentru ţară şi pentru Dinastie?

Dacă râsboiul ia o întorsătură favorabilă pentru austro-germani – ceea ce pare a deveni

din ce în ce mai puţin probabil, atunci de sigur că soluţiunea va fi uşor de găsit – şi dacă ea

nu va fi pe deplin satisfăcătoare, totuşi va fi lipsită de sguduiri.

Dar dacă se întâmplă contrariul, va avea noul rege destul ascendent, destul tact şi

destulă abilitate politică a evita o încordare între curentul celor mulţi şi acela al puţinilor,

cari par a vedea lucrurile pe dos?

Simt o adevărată nevoe sufletească să adaog următoarele rânduri.

Regele Carol a fost un suflet mare. El îşi iubea ţara de origină şi avea o mare

încredere în tăria Germaniei. Aceasta nu din sentiment, ci din adevărata convingere.

Venit în tară la noi tânăr Locotenent şi absorbit de preocupările politice, a rămas din

punctul de vedere militar la nivelul la care se găsea când Germania era la apogeul

splendoarei sale militare. Nu a mai urmărit schimbările care s'au produs în celelalte ţări.

Dacă înclina spre Germania, era din convingerea că a lupta în contra Germaniei, era a

112

lupta cu invincibilul ! Aşa am avut cu, de altfel, foarte înţeleptul Suveran, o divergenţă

scurtă de păreri în 1904. (Nu voia să admită, cu nici un preţ că Japonia ar putea să

învingă armata rusă, care a purtat steagurile ei victorioase în toată Europa. A trebuit

victoria Japonezilor dela Yalu, pentru a se convigne şi a se amenda).

Evident, că dacă ar fi fost înconjurat de oameni luminaţi şi armaţi de cunoştinţe

concrete, s'ar fi lăsat să fie convins, căci în fundul sufletului iubea noua lui Patrie, la

mărirea şi consolidarea căreia a lucrat nu numai cu priceperea, dar şi cu sufletul.

De altfel, faptul că m'a trimis de două ori în Rusia, este o dovadă irefutabilă că se

gândea şi la o colaborare cu Rusia.

În 1912, când ministrul austro-ungar din Bucureşti — Prinful de Furstenberg — se

arăta un sprijinitor al Bulgariei şi protivnic Serbiei, cu toată prietenia ce avea pentru

împăratul Franz Josef, i-a spus: în cazul acesta, mă tim că drumurile noastre s'ar

despărţi! Ministrul austriac nu a mai insistat*)(notă: am fost de faţă la acest schimb de

cuvinte).

Cred că nu greşesc afirmând că nu din lipsă de iubire pentru România, Regele Carol a

ezitat de a denunţa, chiar dela început, alianţa cu Puterile Centrale şi mai ales cu Austria

cu care aveam formal o convenţie militară semnată în 1912 în Bucuureşti în Palatul

Regal, de Şeful de Sfat Major austriac şi de mine, în faţa Regelui, ci din cauză că nu era

nimeni care să'i arate adevărata stare de lucruri.

Militari: nici o competinţă!

Oamenii politici: împărţiţi în două tabere! Cea care înclina spre Puterile Centrale,

compusă din oameni hotărâţi ca Petre Carp şi Marghiloman; cea care înclina spre partea

opusă, vădit oportunişti (Brătianu — Take lonescu). Unul singur era hotărât între aceştia:

Nicu Filipescu. Din nenorocire era bolnav foarte serios. Regele Carol fost mai presus de

toate un spirit cumpănit. Avea simţul proporţiunilor şi al realităţii. Nu se lăsa a fi indus în

eroare de aparenţe. Convingerile lui îl călăuzeau în toate şi când se întâmpla să

descopere că nu erau întemeiate pe realităţi vădite, se amenda fără ezitare şi fără a se

teme de o scădere a prestigiului său.

Adulatori a avut foarte mulţi! Calificativul de „Mare" i se atribuia cu mult belşug, de

aceştia. Mai ales după Plevna: „Marele Căpitan", „Carol cel Mare", etc. etc. Se cunoştea

113

după surâsul imperceptibil, de pe faţa lui în adevăr nobilă, cât de profund era dispreţul

său pentru acei cari căutau să-1 câştige favoarea cu astfet de mijloace înjositoare.

Singurul calificativ, care am avut prilejuri nenumărate să constat că-i face plăcere, a fost

acela de Carol cel înţelept şi înţelept a fost şi un înţelept nu-şi dărâmă opera, decât din

convingere. Este evident o mare nenorocire când convingerea este greşită.

Dar pentru ce au Suveranii sfetnici ?

Cum s'ar putea justifica mai bine calificativul de „înţelept" ce s'a atribuit Regelui

Carol I, şi evidenţia iubirea sa pentru România, de cât amintind ultimele aliniate din

testamentul său.

„Alcătuind acest testament, mă gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru

care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era

aşa strâns legată de această de Dumnezeu bine cuvântată ţară, că doresc să-i las şi după

moartea mea dovezi vădite, de adâncă simpatie şi de viul interes, pe care l-am avut pentru

dânsa.

Zi şi noapte m'am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie

vrednică între statele europene, m'am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi

desvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca

ţintă numai interesele Statului. Cu toate greutăţile pe cari le-am întâlnit, cu toate

bănuelile cari s'au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-

mâ la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea cea

dreaptă, având nemărginita încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu

popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării pentru care am avut o adâncă recunoştinţă

şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic la gurile Dunării şi pe Marea Neagră un Stat înzestrat

cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi

realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.

Succesorul meu ta tron, primeşte în dar o moştenire de care el va fi mândru şi pe care

el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu călăuzit fiind prin deviza:

„TOT PENTRU ŢARĂ

NIMIC PENTRU MINE”

114

Mulţumesc din suflet tuturor cari au lucrat cu mine şi cari m'au servit cu credinţă,

iert acelora cari au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca

îndoeli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de

dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s'a

închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s'a găsit aşa de fericit.

Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza mea

care străluceşte în armele României:

„Nihil Sine Deo”.

2. X. 1914

Un eveniment important s'a produs în răsboiul european. Impresionaţi probabil de

atitudinea, devenită iarăşi îndrăsneaţă a ruşilor, germanii au concentrat forţe puternice pe

frontiera de Est, pentru ca în unire cu cele austriace, să constrângă pe ruşi a primi o bătălie

decisivă în conditiuni defavorabile. Oamenii noştri politici sunt cam alarmaţi, mai ales de

faptul că ruşii, informaţi sa vede foarte bine, de cele ce se petrec în tabăra inamică, au

început nişte repezi şi, după mine, foarte chibzuite, mişcări de concentrare înapoi, spre

centru.

Am văzut pe Take Ionescu, Nicu Filipescu, Mihail Cantacuzino şi Ionaş Grădişteanu.

Le-am explicat vederile mele asupra situaţiei.

Faţă cu noua situaţie creiată, prin concentrarea germanilor în Silezia şi Posnania, era

natural ca şi ruşii să răspundă printr'o manevră, care în nici un caz nu poate fi considerată

ca un simptom de slăbiciune. Care va fi această manevră este riscat a se prezice cu

preciziune.

Am emis credinţa că dacă ruşii nu se simt destul de tari, se vor concentra înapoia

Vistulei medii, în regiunea Brest-Litowsk-Bielosotk. Dacă se vor opri însă pe Vistula,

atunci va fi o dovadă că sunt destul de tari, pentru a primi bătălia pe ea.

O bătălie la West de Vistula ar fi putut să aibă urmări fatale, în caz de înfrângere şi ar

fi fost deci o greşeală neiertată a o primi.

115

Am fost întrebat asupra situaţiunei şi intervenirei noastre. Am formulat părerea că

deoarece nu am intrat când trebuia, acum asupra iernei ar fi desavantajos a intra în acţiune,

pentru următoarele motive:

— este posibil ca înainte de a fi noi gata, munţii să se acopere de zăpezi, ceiace ar îngreuia

foarte mult operaţiunile. — Venirea iernei ar fi o piedică la o acţiune hotărâtoare si deci va

trebui să stăm 3-4 luni în hărţuieli, ceia ce ne-ar uza echipamentul, în special

încălţămintea, ar subtia efectivele în cai şi ar răci avântul trupelor.

Cum se prezintă situaţiunea generală este puţin probabil să aibă loc si pe teatrele principale

de operaţiuni o schimbare hotărâtoare.

Vor trebui 10-15 zile până să aibă loc atingerea grosului germano-austriac cu rusii. Bătălia

însăşi poate să dureze câteva zile si noua distribuţie, în urma acesteli bătălii, care nu este

de prevăzut că va fi hotărâtoare, va mai dura încă iarăşi câteva zile. Se va ajunge deci în

iarnă şi operaţiunile vor intra, prin forţa lucrurilor, într'o perioadă mai puţin acută, dacă nu

chiar de stagnaţiune.

Acestea sunt însă numai presupuneri, cari nu exclud posibilitatea unui fapt hofărîtor

neprevăzut, care să facă intervenirea noastră necesară, fără cea mai mică întârziere.

Acest fapt ar fi o victorie mare austro-germană, care să pericliteze în mod serios rezultatul

răsboiului pentru aliaţi sau o Victorie a acestora, care să facă intervenirea noastră să devie

o cantitate neglijabilă.

M'am angajat a semnala când, după aprecierea mea, situaţîunea ar ajunge la una din aceste

două posibilităţi, sub rezerva de a mă putea înşela, cu atât mai mult, cu cât nu pot judeca

lucrurile, decât după informaţiunile incomplecte ce le culeg de prin ziare.

13. X. 1914

Cu o vie satisfacţie pot scri aici, că prevederile mele s'au adeverit.

Ruşii au făcut concentrarea la vreme. Nu numai atât, dar simţindu-se tari, s'au oprit pe

Vistula şi după ce au lăsat ca germanii şi austriacii să-şi tocească puţin coarnele la

Varşovia şi Ivangorod, au luat ei ofensiva.

Pare că germanii au înaintat pe patru direcţiuni: Kalisch – Lodz – Varşovia; Thorn –

Novogeorgewsk; Certochow – Varşovia şi Gleivitz – Ivangorod.

116

Ultima direcţie în atingere cu austriiacii.

Ruşii au început mişcarea ofensivă cu dreapta, pe frontul Novogeorgewsk – Varşovia,

în direcţiunea Sud – West.

Este de ştiut dacă învăluirea lor a coprins şi trupele provenite dela Thorn.

În orice caz, ofensiva germană a dat greş.

În ce scop a fost întreprinsă? Pentru a produce impresiune asupra populaţiei germane,

care începe să deschidă ochii asupra realităţii care nu mai poate fi tăinuită, sau să-şi

asigure pentru iarnă un front puternic pe Vistula, cu Varşovia, Ivangorod şi Sandomierz ca

puncte de sprijin ?

Poate si una şi alta.

În orice caz, scopul acestei ofensive denotă că germanii au intrat în faza expedientelor,

iar rezultatul ei a dovedit încă o dată, că conducerea lor este departe de a cunoaşte puterea

şi mijloacele adversarului.

17. X. 1914

Ruşii urmăresc tot în direcţia Sud – West, pare însă că au îndreptat forţe şi spre

Kalisch.

Nici o dată precisă nu am putut avea cu privire la coloana Thorn îmi pare dreapta lor,

în aer.

Buletinul Statului Major rus, dă frontul strategic continuu cu o marcată inflexiune

ieşindă la centru. Mie mi se pare însă, că este un gol între mişcarea ofensivă a grosului şi

armata care operează contra Prusiei orientale. Stânga acesteia pare că se întinde până la

Mlawa.

Am vorbit din nou cu oamenii noştri politici (Take Ionescu şi Nicu Filipescu), Am

rămas la aceiaşi părere.

Pare bine stabilit că vom intra în acţiune numai contra austriacilor, adică în nici un caz

alături cu ei, dar numai atunci când va fi imperios necesar, aceasta cel puţin pentru, timpul

iernei

117

25. X. 1914

Au intrat şi turcii în răsboiu alături de austro-germani, pentru a scăpa civilizaţia

ameninţată de Franţa şi Englitera!

Aveam oare care ideie de Enver Paşa, cărui datorim, în bună parte, trenul pe care am

parvenit săl apucăm anul trecut.

Se dovedeşte însă, prin precipitarea patriei sale într'o aventură atât de riscantă, că este

impulsiv dar nu şi perspicace.

În Flandra măceluri neînţelese.

La ce ar folosi germanilor o împingere cu câţiva kilometri înainte a dreptei lor?! Să

prepare o invazie în Englitera ? Este oare cu putinţă să fie cineva în Germania, care să se

gândească serios la aşa ceva?

Ar fi o dovadă din cele mai nediscutabile că cel puţin cercurile superioare militare sunt

în plină decadenţă intelectuală.

Ofensiva rusă înaintează destul de încet. Pare că germanii distrug tot ce este operă de

artă pe comunicaţiuni. Nu mai au de gând să reia ofensiva sau simt nevoia de mai mult

spaţiu între ei şi ruşi ?

Ruşii au reluat ofensliva şi în Prusia orientală. Nu înţeleg însă direcţia ei. S'ar ajunge

cred la rezultat mai sigur pe direcţia Graudenz, pornindu-se de pe partea estică a in-

tervalului Soldau-Thorn.

În orice caz, înaintarea centrului, cu stânga încă mult înapoi în Galiţia occidentală, cu

dreapta în faţa Prusiei orientale şi cu o mare spărtură între centru şi dreapta, nu se face în

condiţiuni invidiabile.

118

6. XI. 1914

Un nou foc de artificii din partea germanilor. Probabil că trupele cari au fost îndreptate

de la Thorn asupra Varşoviei, nu au fost cuprinse în mişcarea de învăluire a ruşilor de pe

frontul Novogeorgewsk – Varşovia şi au putut să se retragă nesupărate sau slab urmărite.

La un moment dat, s'au concentrat şi au luat brusc ofensiva contra capetelor de coloane

ruse, aruncându-le peste cap. Acum se dovedeşte că ar fi fost şi aici trupe ruseşti, adică

între Vistula şi Warta, directia Sud – West –Thorn.

Mă îndoesc că au fost multe, se va vedea aceasta din desvoltarea ulterioară a

operaţiunilor.

Din telegramele germane, rezultă că direcţia atacului lor este spre Sud, ceiace

înseamnă că vor să ameninţe dreapta grosului rus, care cu bună seamă de mai bine de două

săptămâni, este în aer, chiar dacă masse însemnate ar fi încă disponibile la Varşovia.

Totuşi ofensiva germană este o operaţiune cu caracter iarăşi de expedient, pentru a

reînvia moralul deprimat al naţiunei, nerăbdătoare după victoriile promise şi cari nu mai

vin.

Dacă mişcarea bruscă înapoi a germanilor a fost făcută numai cu trupele din acel sector

sau cel mult cu trupe aduse din interiorul ţării, atunci desigur că a fost o manevră abilă, cu

efect local, din punctul de vedere strategic, dar de efect general din punctul de vedere

moral.

Lecţia primită de ruşi este bine meritată. Chiar dacă frontul a fost continuu, împingerea

prea mult a centrului era o îndrăsneală după cum se vede nejustificată. Dacă însă frontul a

fost discontinuu, împingerea dreptei grosului în aer spre Kalisch a fost o greşeală

neexplicabilă.

Dacă din potrivă, germanii au făcut această întoarcere bruscă a stângei lor cu trupe

luate dela dreapta, atunci ea este o greşeală, care poate să le devie fatală, destul numai ca

119

ruşii să se mărginească în faţa ei la defensivă, chiar la retragere până la Pilită, restrângând

aripa dreaptă şi să urmeze cu îndoită energie ofensiva spre Galiţia şi Silezia, adică cu

stânga lor.

Vor face aşa?

15. XI. 1914

Ofensiva germană s'a terminat cum era de prevăzut, îndată ce a ajuns în faţa grosului

rus, a fost obligată a se opri şi lucrurile încep să ia o întorsătură defavorabilă germanilor.

Cred că ar fi o greşală din partea ruşilor să caute succesul aici. Ar putea să se expuie

chiar în caz de victorie, la ulterioare pericole.

La una din aripii ar trebui să facă sforţarea principală şi poate ar fi mai bine să aleagă

dreapta.

21 XI. 1914

Germanii au izbutit să-şi rectifice situaţiunea critică în care s'au găsit un moment, pe

frontul Lodz – Kalisch.

Ei grămădesc forţe în regiunea Kalisch. Cred că fac aceasta, sau mai bine au făcut

aceasta, pentru, a paraliza periculoasele urmări ale pretinsului mare succes, obţinut prin

întoarcerea ofensivă dela Kutno.

Dacă din potrivă, concentrarea este făcută cu scop ofensiv şi făcută cu forţe de pe frontul

de Est, atunci devine şi mai indicat pentru ruşi a se menţine puternic în defensivă la centru

şi pe una din aripi şi a lua ofensiva puternic şi grăbit pe cealaltă aripă.

De şi operaţiunile cu stânga contra austriacilor ar fi mai uşoare, totuşi cred că

operaţiunile cu dreapta ar duce în mai scurtă vreme şi cu mai puţina riscuri, la o soluţiune

cu caracter hotărîtor.

120

Dacă bunioară, s'ar ţine puternic trecătorile Carpaţilor, deja stăpânite şi s'ar întări solid

frontul: San cursul lui Bob – Michova – cursul superior al Pieliţei-Petrikov –

LodzLovitsch – Plotz, înaintarea inamicului ar putea fi oprită.

În acelaş timp, în dosul acestei puternice perdele, dacă s'ar grămădi forţe spre dreapta

şi făcând baza spre Narew, s'ar lua o ofensivă cât mai viguroasă în deschizătura Thorn-

Soldau, reuşita acestei ofensive ar determina evacuarea Prusiei orientale până la cursul

inferior al Vistulei şi ar schimba radical situaţiunea pe frontul oriental, sau drumul spre

Stettin ar deveni ca şi deschis pentru ruşi. În orice caz, pentru a-1 bara, germanii ar trebui

să se slăbească în alte părţi.

Este, se poate afirma, o soluţiune, prin care s'ar putea obţine avantaje însemnate, fără

riscuri mari.

Pe frontul francez nimic şi totuşi este pozitiv că germanii au luat de acolo trupe. S'a

vorbit de o brigadă a gărzei în Polonia. Este de neînţeles inerţia francezilor; tot anunţă

progrese şi de două luni stau pe loc, deşi întăriţi cu trupe engleze, indiene şi cu resturile

bravei armate belgiene.

Belgradul a fost ocupat de austriaci. Desigur acest succes uşor va fi motiv de bucurie

în presa deprimată austriacă, dar întrucât el va îmbunătăţi situaţia militară propriu zisă, nu

rezultă tocmai clar.

Este chestiunea a tăia comunicaţia cu Rusia. Această comunicaţie se face însă numai

pe Dunăre, în baza neutralităţii navigaţiunei,

Dela Belgrad la Timoc sunt peste 250 Km. Admiţând că nu s'ar întâmpina nici o

rezistenţă în cale şi încă, din cauza dificultăţilor terenului, ocuparea serioasă şi efectivă a

malului Dunărei pe întreagă această întindere va dura cel puţin 20–30 zile. Până atunci

însă va înceta navigaţiunea dela sine. Rezultatul acestei ocupări va fi pe o parte izolarea

României şi pe alta venirea în contact cu Bulgaria.

Izolarea noastră nu ar avea atâta importanţă, pentru moment cel puţin, dacă ne rămâne

posibilitatea ca, odată cu eşirea din neutralitate, să ne putem redeschide calea.

Această din urmă posibilitate depinde însă de puterea de rezistenţă rămasă Serbiei şi de

intenţiunile Bulgariei.

121

Aceste lucruri puse în balanţă, în perfectă cunoştinţă de cauză, ar trebui să determine

intrarea noastră imediată în acţiune, sau păstrarea neutralităţii, până la primăvară.

25. XI. 1914

Situaţiunea sârbilor nu este excelentă, nu mai puţin este departe de a fi desperată.

Se semnalează chiar unele întoarceri ofensive la West de Avghenovatz şi Lararovatz.

De sigur că nu pot fi acţiuni serioase, dar ele pot procura timpul necesar organizărei de-

fensive pe poziţiunile alese mai înapoi.

Este aproape de neînţeles cazul care se face de ocuparea Belgradului. Natural că în

lipsa de victorii hotărâtoare, se mărească importanţa succeselor secundare.

Sunt peste două luni, de când au început austriaca mobilizarea şi până acum sunt

realmente imobilizate forţe destui de însemnate de sârbi!

În 1912, când a fost Şeful de Stat Major al Armatei Austriace în Bucureşti, pentru a

semna convenfiunea militară cu România, mi-a spus că în sprijinul aripei stângi a

grosului Armatei noastre, care ar fi înaintat dela Prut în direcţia generală spre Kiev, nu

ne-ar fi putut da de cât un singur Corp de Armată şi anume, pe cel din Bucovina.

Nu târziu ar fi fost urmat, acest Corp de Armată, de forţele îndreptate, odată cu

începerea ostilităţilor, asupra Serbiei. Lucrurile se vor termina însă acolo foarte

repede. Un optimism din cale afară de robust şi totuşi Generalul Conrad von Hotzendorf

era o minte luminată, dar care se lăsa une ori întunecată de energia lui, nu rare ori prea

impulsivă. Altfel şi-ar fi făcut socotelele Generalul Beck.

Cu desăvârşire de neînţeles acţiunea aliaţilor pe frontul de West!

Totul se reduce la o defensivă generală, cu mici întoarceri ofensive, de efect local.

Că germanii sunt mai slabi ca număr în Franţa, azi de cât acum două luni, este mai

mult ca sigur şi tot atât de sigur este că aliaţii trebuie să fie mai tari. Care să fie deci ade-

văratul motiv al acestei inerţii ?

Un fel de conducere de detaliu, nici o încercare de ceva hotărâtor încă o dată nu înţeleg

pe Joffre. Ce se ascunde dedesubt ?

122

În Polonia, germanii anunţă că au luat Lodz; dacă această victorie este datorită slăbirei

ruşilor aici, pentru a da mai multă vigoare atacului la una din aripile lor, de sigur că în

curând situaţiunea se va schimba, foarte uşor în defavoarea germanilor.

Este caracteristic în orice caz că germanii au ajuns la punctul de a considera ca cel mai

frumos fapt de arme din toată campania, zădărnicirea inamicului de a-i împresura la Lodz.

Va să zică, nu mai este vorba de victorii, este deja ceva extraordinar a nu fii striviţi! De

asemenea se consideră ca ceva foarte important cucerirea oraşului Lodz, dacă şi această

cucerire va fi definitivă.

Se pune însă întrebarea, la ce va duce ea ? La reluarea înaintărei spre Varşovia?

Intrând în cleştele format de Vistula şi Piliţa, cu Varşovia în vârf, ar urma să se pună într'o

situaţiune mult mai urâtă ca acum o lună şi urmările unui insucces ar putea foarte probabil

să se rezolve într'o catastrofă.

Generalul Rennenkampf a fost, se afirmă, destituit. Nu ştiu dacă măsura este bine

meritată, dacă a fost luată, pozitiv este însă, că acţiunea Armatei de Vilna a fost foarte

slabă. Care să fie cauza ? Insuficienţa forţelor sau a Comandamentului ?

Credinţa mea este că o victorie seriosă în această parte, ar fi schimbat şi ar mai putea

încă să schimbe radical situaţia generală pe teatrul de Est.

29. XI. 1914

Se anunţă oficial o victorie navală a englejilor asupra germanilor. Patru crucisetoare au

fost scufundate şi al cincilea urmărit. Este revanşa victoriei de acum câtva timp câştigată

de germani şi de care au făcut un aşa mare caz.

Pare că situaţiunea în Serbia s'a îmbunătăţit în adevăr. Şi de rândul acesta, austriacii

s'au grăbit a striga Victorie.

Cu un cinism desgustător au publcat o „Todesanzeige”. Serbia era socotită moartă deja

şi iat-o reînviată. Contralovitura trebue să fie de aceia, cu atât mai dureroasă.

În Polonia situaţiunea este încă nelămurită. „Berliner Tagblatt" anunţă că bătălia

decisivă este încă în curs. Dacă Victoria va fi a lor, vor susţine pe toate tonurile că este de-

cisivă, dacă din contra vor învinge ruşii, nu va fi de cât o acţiune secundară; de nici o

123

importanţă şi o nouă grupare a forţelor va aduce curând hotărârea. Totuşi acţiunea ruşilor

nu se desemnează încă: este posibil că perioada miscărei rezervelor nu s'a terminat.

Unde vor da lovitura ? Pare că forţe însemnate se grămădesc în regiunea Plosk. De

sigur că o împingere viguroasă în sectorul Thorn – Soldau ar îmbunătăţi situaţiunea lor în

mod simtitor.

Acţiunea aliaţilor pe frontul de West staţionară; sa anunţă zilnic succese, dar toate de

aceiaşi importanţă, locală şi limitată,

Ce se aşteaptă?

Neexplicabil, cu atât mai mult cu cât, după cum spun ziarele, pare că forţe însemnate

se transportă din Belgia şi Franţa spre Polonia.

Pe de altă parte; este iarăşi interesant de a se şti ce voiau germanii prin aceasta? Vor să

sdrobească pe ruşi ? Cam greu.

În orice caz, cum stau lucrurile azi, nu pare a fi de absolută necesitate intrarea noastră

imediată în acţiune.

Este posibil ca o astfel de necesitate să nu se simtă încă, pentru o bună bucată de

vreme.

De am putea să ajungem până în Februarie cel puţin! Pe de altă parte să sperăm că

acţiunea diplomatică şi atitudinea noastră militară nu vor fi atât de nechibzuite în cât să

deştepte prea mult bănuelile austriacilor şi să-i facă a lua măsuri, cari să se traducă pentru

noi în jertfe?

5. XII. 1914

Se confirmă oficial că sârbii au reocupat Belgradul. Ce ruşine pentru austriaci. Faptul

în sine, din punctul de vedere militar este, chiar local considerat, de o importanţă se-

cundară; dar după sgomotul făcut la cucerirea – fără luptă a oraşului, de austriaci, – după

manifestaţi umile ridicole făcute atunci, după proporţiunile ce i s'au dat, nu apare acum ca

uriaşă victoria sârbilor? Căci victoria este, deoarece a fost ocupat Belgradul prin luptă şi

cu 15.000 prizonieri !!!

124

Un ziar anunţă că sârbii ar fi trecut la Semlin. Poate să fie numai un svon fals, sau

vreun detaşament de recunoaştere, căci altfel ar fi o nouă mare greşeală.

Acţiunea ruşilor în contra grosului austraic stagnează. De ce? Neexplicabil,

Este aparentă această stagnaţiune, sau reală ? În cazul acesta pentru ce? Se caută a se da

lovitura în altă parte, la Nord? Aceasta ar fi manevra cea mai înţeleaptă.

O traversare serioasă a Carpaţilor, mascând armata austriacă pe linia Dunajetz –

Poprad, ar fi de un efect moral asupra populaţiunei, incontestabil foarte mare. Din punctul

de vedere al situaţiunei strategice ar putea să aibă pentru ruşi, urmări fatale.

Să sperăm că în curând situaţiunea se va lămuri.

În orice caz credinţa mea este că o acţiune prea întinsă ar fi o greşeală din partea

ruşilor.

Germanii continuă să dea proporţiuni tot mai mari victoriei dela Lodz. Se poate să fi

fost şi o victorie, dar nu i se văd urmările. Rămân însă, din cele ce s'au arătat până acum, la

credinţa, că nu a fost decât una din acele fluctuaţiuni cari au numai importanţă locală. Este

însă natural din partea germanilor ca, din lipsa de victorii reale, să îngroaşe pe cele

aparente.

În direcţiunea Mlawa s'a produs o mişcare ofensivă germană pe care, se anunţă, că

ruşii ar fi respins-o cu forţe covârşitoare. Succesul nu are nici o importanţă, dacă ruşii nu,

au concentrat aici trupe îndestulătoare pentru a trece hotărît la ofensivă pe direcţiunea

Soldau – Graudentz. Ofensiva germană aici are însă o altă însemnătate pentru mine.

Am avut credinţa că prin intervalul Soldau – Thorn, era drumul cel mai indicat pentru

a se produce prin el ofensiva rusă, fie din cauza inflecsiunei frontului strategic, fie din

cauza distribuirei forţelor germane. Mi sa părea, atunci când am scris, că aici era

direcţiunea de cea mai mică rezistenţă. Mişcarea ofensivă dela Soldau poate fi un indiciu

că germanii şi-au rectificat distribuirea forţelor şi ceeace acum 15 zile era posibil, azi va fi

de o realizare îndoelnică.

Spre Gumbinen acţiunea lâncezeşte. Nu i-am înţeles niciodată rostul.

La noi. În orice caz, situaţia s'a mai limpezit. Opoziţia este de acord că dacă intrăm în

acţiune, vom merge împotriva, iar nici odată cu Austria.

125

Chestiunea nu este hotărâtă când. Menţin părerea mea că ar fi bine să aşteptăm până la

Februarie cel puţin şi situaţiunea generală cum se prezintă azi permite aceasta.

Căpitanul Stârcea scrie din Austria, că mii de soldaţi vin cu picioarele degerate,

literalmente ologi. La cea mai mare parte li se amputează picioarele.

De sigur că asemenea cazuri am avea şi noi, cu atât mai mult, cu cât operaţiunile

noastre s'ar desfăşura în munţi.

Ce enervare nu ar produce aşa ceva la noi!

7. XII. 1914

Situaţiunea peste tot neschimbată. Mici atacuri respinse reuşite, toate, însă de

importanţă şi efect local.

Germanii afirmă că au o victorie strălucită, decisivă, prin respingerea ruşilor dela

Lodz, deşi ei însăşi mărturisesc deja că oraşul s'a ocupat fără lupte, dar în urma luptelor

anterioare.

Pozitiv este că rezistenţa ruşilor la centru a slăbit şi tot astfel se constată o slăbire la

stânga lor, pe care au retras-o pe linia Jaslo – Sanak,

Retragerea dela stânga se poate explica prin hotărârea de a evita ţinerea trupelor în

munţi şi a le ocroti în contra rigoarei timpului. Se poate însă să fie şi o slăbiră reală a for-

ţelor atât aici cât şi la centru, pentru a le concentra în altă parte.

Unde?

Dacă s'ar alege regiunea Plotzk – Mlawa ca bază pentru o viguroasă ofensivă în

direcţiunea Soldau – Graudcntz, atunci marea victorie germană ar putea să aibă foarte cu-

rând urmări destul de dureroase pentru ei.

În decursul acestor 10 zile nimic important, decât faptul că o acţiune energică din

partea ruşilor în spărtura Thorn – Soldau, a devenit imposibilă.

Fie că au avut sau nu această intenţiune, esta sigur însă că germanii au luat măsuri

serioase a preîntâmpina un atac în direcţia Graudentz.

S'a accentuat chiar o acţiune ofensivă din partea lor cu forţe superioare, ceia ce le-a

permis a reocupa Mlawa. O împingere înainte în masă din partea germanilor în această

direcţiune, nu poate fi de mare moment.

126

Linia Vistula-Bug poate să-i ţie serios în loc pentru multă vreme, în care interval pot să

se petreacă evenimente importante în altă parte. Ruşii au reluat ofensiva cu stânga lor în

Galiţia occidentală şi Bucovina.

Este o soluţie, nu văd clar obiectivul urmărit prin ea.

Se vorbeşte de ocuparea Sileziei pentru a priva Germania de resursele ce oferă această

provincie.

Nu văd însă cum ar putea fi Silezia serios ocupată de ruşi, atât timp cât Prusia orientală

şi Posnania vor fi în mâinile germanilor.

Îndrăsneţ ar trebui să fie, în orice caz, generalul care s'ar băga între Boemia şi Galiţia

occidentală de o parte şi Posnania de alta.

În Franţa, un enorm punct de întrebare.

Din partea germanilor se înţelege stagnaţiunea. Întorsătura periculoasă luată de mersul

operaţiunilor în Polonia, i-a silit să se anemieze serios pe frontul de West, Pe de altă parte,

pentru a masca această anemiere, dau pe ici pe colea unele lovituri şi trâmbiţează succese

şi unde sunt şi unde nu sunt.

Dar aliaţii?

Se ascunde ceva înapoia acestei inacţiuni ?

Şi în caz că da, ce?

La noi.

Mi s'a spus din două părţi că voiu avea comanda Armatei principale.

Atunci pun întrebarea: Brătianu, pentru a satisface pe unii din partizani, creiază

Comandamante de Armate şi pune în capul unora din ele, generali în a căror valoare

militară nu are încredere ? !

1915

2. I. 1915

127

S'a încheiat anul 1914 cu un fiasco complect al ofensivei germane.

De abia dacă se mai poate spera în o rezistenţă îndârjită mulţumită solidarităţii

extraordinare a trupelor. Cele două fronturi sunt ca şi staţionare.

Succesele obţinute de Hindenburg pe frontul oriental sunt de efect local şi trecător; mie

îmi fac impresia unui expedient pentru a mai întreţine moralul şi al trupelor şi al naţiunei

mai cu seamă.

Cu timpul, aceste succese vor lua caracterul baloanelor de oxigen.

Din partea ruşilor ar fi un remediu, la greşeala făcută de a se aventura cu centrul şi

anume: o retragere a lor, astfel ca germanii să nu mai poată avea, imediat în spate,

comunicaţiuni uşoare paralele cu frontul şi nici comunicaţiuni suficiente în direcţia

operaţiilor.

Berthold a demisionat. Să fie începutul sfârşitului? Să fie primul pas către o pace

separată, despre care jurnalele de mai multă vreme cred a fi descoperit indicii sigure, în

lumea politică ungurească? Ar fi o lovitură magistrală din partea ungurilor.

Având ei direcţiunea, ar putea îndruma trativele de pace separată, nu numai în numele

lor propriu, dar şi în acel al Austriei.

Şi atunci?

În loc să plătească oalele sparte numai Austro-Ungania, partea cea mai mare ar cădea

în spinarea Germaniei.

Mare desamăgire ar fi pentru noi. Ne-am alege cu nimic, iar ungurii ar eşi mai întăriţi

din ceia ce erau, dintr'o criză care tebuia să-i zdrobească.

Să sperăm că nu va fi aşa. Să sperăm în încăpăţânarea cercurilor diriguitoare din

Viena, în imposibilitatea unei apropieri între Rusia şi Austria şi în lipsa de curaj la unguri

de a rupe făţiş cu austriacii, dacă nu consimt să-i urmeze.

10. I. 1915

128

Nimic nou pe fronturile principale. Lupte mici cu efect local şi trecător. Pare că

ofensiva germană în direcţiunea Soissons ar fi aruncat înapoi trupele franceze, cari se

găseau pe dreapta râului Aisne.

Direcţiunea acestui atac este periculoasă pentru francezi, cred însă că este deja prea

târziu acuma pentru ca să poată reuşi. Rezistenţa în această parte fără îndoailă trebue să fie

formidabilă şi este greu de presupus că germanii vor dispune de forţe suficiente pentru a o

zdrobi. Şi pe urmă chiar dacă ar izbuti atacul ? În faţa spărturei, care s'ar produce pe

frontul francez, se găseşte Parisul.

Cu mijloacele de cari dispun germanii faţă de aliaţi, pe frontul occidental, nu cred că se

poate ajunge la ceva serios.

Un fapt nou semnalează ziarele în spre Serbia. Se zice că s'ar aduna în această parte, o

Armată de 10 Corpuri,

Mă îndoesc să fie aşa; pentru că raportul între beligeranţi nu este de aşa natură în cât să

fie probabilă detaşarea a zece Corpuri, pentru o acţiune secundară.

Se presupune însă că această concentrare este îndreptată nu atât contra sârbilor, cât 'n

potriva noastră, cu alte cuvinte ar fi menită să ne ţină în respect.

Cred că este o concentrare de forţe în gazete pentru a intimida pe lesne crezători.

Admiţând însă că ar fi astfel, atunci putem să ne mândrim, că numai cu nişte

demonstraţiuni în opinia publică, am putut să atragem în spre noi un număr de Corpuri de

Armată mai mare de cât al nostru.

O acţiune reală pentru mersul general al operaţiunilor nu ar putea să dea un rezultat

mai strălucit din punctul nostru de vedere.

Este mai mult ca sigur că nu în Transilvania se va hotăra soarta răsboiului, ci pe unul

din fronturile principale.

Rolul nostru, faţă bine înţeles cu situaţiunea generală, se reduce la atragerea asupra

noastră a unei părţi din forţele adverse, cât mai mare pentru ca să înlesnim acţiunea

aliaţilor în mod indirect.

Dacă fără să ne mobilizăm chiar, atragem 10 Corpuri de Armată, este o victorie mai

mare de cât s, ar putea crede.

129

Persist însă în a crede că cifrele sunt umflate; că este vorba tot de o acţiune împotriva

Serbiei şi de precauţiuni pentru cazul unei eventuale mobilizări a noastre.

Evident că puse în Transilvania trupe suficiente: (2–3 C. A.) acestea chiar dacă ne-ar

lăsa în pace să ne mobilizăm şi să ne concentrăm nesupăraţi, totuşi ar face ca acţiunea

noastră să se desfăşoare în condiţiuni foarte grele. În ori ce caz concentrarea zvonită ar fi

de puţină importanţă pentru situaţia generală.

În adevăr, am socotit chiar fără nici o rezistenţă, timpul necesar dela terminarea

transporturilor până la eşirea în valea Tisei şi am ajuns la rezultatul că ne-ar trebui cam

două luni.

Dar cu 2–3 Corpuri duşmane în drum, cât ne va trebui? Ce se va petrece în intervalul

acesta pe teatrele principale ?

Ceeace am fi putut obţine în August–Septembrie repede şi cu puţine sacrificii este mult

probabil ca în primăvară, să nu se poată obţine de cât cu jertfe mari şi cu o întârziere foarte

însemnată.

A cui este vina?!..

15. I. 1915

Aseară am primit ordinul de a complecta efectivul de răsboiu al Regimentelor 17 şi 57,

la Severin.

Care să fie scopul ?

Lucrul nu se poate ascunde, se va şti. Se poate să urmeze explicaţiuni pe cale

diplomatică, dar se poate în acelaş timp, să urmeze măsuri militare, din partea austriacilor,

cari să ştie pericliteze mobilizarea în toată ţara, sau care cel puţin să ne facă înaintarea

peste frontieră destul de grea.

Succesul ar fi fost pe jumătate asigurat, dacă am fi îndrumat lucrurile şi politiceşte şi

milităreşte, astfel ca intrarea noastră să se facă prin surprindere şi odată cărţile pe faţă, să

se procedeze cu iuţeală şi mai fulgerătoare chiar de cât anul trecut.

19. I. 1915

130

S'a dispus a se instala turele lui Turnu Severin, Târgu-Jiu şi Râmnicu Vâlcea sau, mai

potrivit, în defileurile cari duc spre aceste puncte.

În ce scop această măsură ?

Ori care ar fi consideraţiunea care a dictat-o, pentru cei cari vor lua cunoştinţă de acest

fapt numai în el însuşi, vor ajunge la concluzia mea că, din ceeace până acum nu se făcea

de cât să se vorbească de intrarea în Transilvania, adică de-o acţiune ofensivă, acum,

începem să luăm măsuri de apărare, ceeace dă indicii, că sferele înalte admit posibilitatea

unei acţiuni ofensive a ungurilor, împotriva noastră.

La rezultate strălucite am ajuns.

Pe de altă perte, cu instalarea cupolelor este însărcinat Comandantul Şcoalei

Superioare de Răsboiu.

Centralizarea cea mai extraordinară – ministru, sau acela care face pe ministru – se

slujeşte de agenţii săi personali, nu de organele cari sunt instituite anume pentru asemenea

împrejurări. Nu există Inspector al geniului, nu există Inspector al artileriei, nu este Şef de

Stat Major, nu este Comandantul de Corp de Armată! Nimic din toate astea. Pe cine a voit

pseudo-ministru, pe acela l'a însărcinat.

Se vorbeşte iarăşi de un guvern naţional. Filipescu ar fi declarat că nu primeşte să intre

în guvern decât cu aceste două condiţiuni: el răsboiul şi eu Statul Major. De prisos a-mi

spune părerile în această privinţă, să aşteptăm evenimentele.

21. I. 1915

Situaţiunea generală pe ambele fronturi, cu foarte neînsemnate variaţiuni de

însemnătate locală, aceiaşi.

Ofensiva germană dată înapoi în Franţa şi ţinută pe loc în Polonia. Succesul obţinut

acum zece zile de germani în direcţiunea Soissons a rămas fără urmări. Se presupune că pe

aici se va face o irupţiune viguroasă pentru a se înainta carecter hotărâtor.

131

Pe de altă parte, se presupune că înaintarea nu va putea fi de cât înceată, fie din cauza

rezistenţei aliaţilor, fie din cauza timpului urât şi că până atunci, ofensiva rusă îşi va

produce efectele.

Presupuneri !

În sfera propriu zisă a realităţei stă faptul, că germanii nu pot ajunge la o acţiune

hotărâtoare, sau cel puţin nu au ajuns până acum şi tot acelas lucru este de spus şi pentru

aliaţi. Au rezistat francezii, printr'o scurtă întoarcere ofensivă au mai recâştigat din terenul

pierdut, şi tot asemenea şi rusii, dar numai atât.

Pare însă că aliaţii continuă aşi îngroşa rândurile, prin formaţiuni noui, mai cu seamă

în armata engleză şi cea rusă.

Din partea Engliterei se anunţă formaţiunea a şase Armate a câte trei Corpuri de

Armată; Comandanţii de Armate au şi fost numiţi.

Aceste motive au silit pe germani de a sa gândi şi ei la sporirea forţelor.

Au dispus deja chemarea claselor 89 şi 88, deci vor avea şi oameni de 48 ani sub arme. Au

dispus chemarea prisosului contingentului din toate clasele mobilizate şi în fine anticiparea

recrutărei care va aduce sub arme, cu amânaţii, tineri de 18–20 ani. (luat din Times 1982).

Toate aceste izvoare vor mai da armatei peste 3.000 000 oameni.

Se pune întrebarea cum vor fi încadraţi.

Ziarele engleze povestesc, în ultimele numere, că, cu ocazia Crăciunului, pe frontul

occidental, soldaţii au încheiat dela dânşii un armistiţiu de 24 ore (germanii ar fi dorit 48).

Cu această ocaziune s'ar fi putut vedea printre ofiţerii germani adevăraţi copii, tot

asemenea şi printre soldaţi.

Dar admiţând că s'ar încadra noui unităţi, slăbind pe cele vechi, deja foarte anemizate,

în ceeace priveşte cadrele, se pune întrebarea ce întrebuinţare vor avea aceste masse?

A prelungi frontul este natural peste putinţă. Nu rămâne de cât ruperea frontului.

Dar dacă nu s'a putut obţine aceasta cu toată măcelărirea din Flandra, cu trupe vechi şi

bine încadrate, nu ştiu cum se va putea obţine cu masse de trupe aproape improvizate ?

Mai degrabă este de prevăzut, că se vor face noi colosale jertfe fără vreun rezultat

echivalent.

Turcii au suferit în Caucaz două înfrângeri foarte simţitoare.

132

Contariul ar fi fost de mirat. Prin urmare se poate zice că lucrurile îşi urmează cursul

normal.

4. II. 1915

Pe frontul occidental nimic nou.

Pare că germanii pregătesc noui sforţări în Flandra. Pe de altă parte se afirmă că

debarcările englezilor continuă.

Pe frontul oriental se produc unele schimbări, dar nu se deliniază încă nimic bine.

Ruşii se retrag din Prusia orientală. O fac de bună voie sau siliţi? Şi în acest din urmă

caz au suferit o înfrângere, sau prevăd că nu vor putea rezista?

După comunicatele ruse ar părea că retragerea este datorită îngrămădirei de forţe

superioare germane.

Aceasta oficial să fie însă şi în realitate aşa? Ar putea să mai fie şi o manevră strategică

pe care au interesul a nu o desvălui.

După comunicatele germane ca de obiceiu, nu este o retragere a ruşilor din victorii

strălucite ale germanilor cu mii şi mii de prizonieri (50.000 până acum).

Ruşii cedează şi la extrema stângă în sectorul Colomeea–Cernăuţi. Se afirmă că

austriacii ar fi ocupat Colomeea, în cazul acesta ruşii vor trebui să părăsească şi Cernăuţii.

Ofensiva austriacă (în realitate austro-germană) în acest sector nu poate să aibă de cât

scopuri de ordin politic local. Este greu de văzut, întru cât un succes chiar important în

Bucovina ar putea să influenţeze situaţia generală, s-au chiar numai aceia din Galiţia

occidentală.

Prszemysl continuă să reziste, pe de o parte deci, austriacii au fost bine pregătiţi pentru

o rezistenţă îndelungată, iar, pe de alta mijloacele de atac ale Ruşilor sunt slabe.

10.11. 1915

Un comunicat, al cărui text nu este încă reprodus, pare că explică retragerea ruşilor din

Prusia orientală în modul următor: adversarul îngrămădind forţe superioare împotriva

133

dreptei ruse şi aceasta neputând, fi întărită la timp, cu forţe suficiente, din lipsă de

comunicaţiuni, s'a dat ordin de retragere. Extrema dreaptă a executat retragerea prea

repede şi a lăsat descoperite celelalte trupe şi de aci ciocnirile înverşunate, mai ales în jurul

oraşului Lyck.

Explicatiunea este discutabilă, deşi nu cu totul neverosimilă.

S'ar putea însă crede mai degrabă că ruşii au comis, şi de data acesta, greşeala de a

împinge operaţiunile înainte cu trupe insuficiente şi, văzându-se în pericol de a fi copleşiţi,

prin concentrarea repede a germanilor, s'a ordonat retragerea, care s'a executat luptând,

însă şi ca puţină neorânduială.

În orice caz, şi mişcarea ofensivă germană a fost oprită în apropiere de frontieră, de

sigur după ce au făcut ca de obiceiu prizonieri, al căror număr a crescut până la 100 000.

Este interesant în această privinţă comunicatul german. După ce arată numărul enorm de

prizonieri şi că Armata X-a rusă poate fi considerată ca distrusă, mărturiseşte că urmărirea

s'a terminat. Aceasta înseamnă că s'a oprit; dar dacă armata rusă a fost distrusă, cine a mai

putut să'i oprească ?

Pe Vistula lupta pare că începe să se desemneze în favoarea ruşilor. În Carpaţi

deasemenea. Comunicatele ruşilor sunt foarte concise şi rare,

În Bucovina, ofensiva austro-germană a fost oprită. Efectele ei au fost restrângerea

slabei aripi stângi ruse spre Stanislau,

Acum trei zile, am primit o scrisoare dela M. Cantacuzino în care îmi spunea, că cu ocazia

trecerei Generalului Pau prin România, dacă stă mai mult de 24 ore, îi va da un prânz, la

care doreşte să iau şi eu parte. Pentru a nu se da o interpretare politică acestei invitaţiuni,

va mai invita un alt General, pe Culcer, pe Coandă sau pe Cristescu.

Voiam să mă consult la telefon cu Take Ionescu în această privinţă, când primesc

telegrama ministrului de a merge la Bucureşti, unde erau convocaţi generalii. Am lăsat a

mă hotăra când voiu fi la Bucureşti.

Eri la minister, Generalul Culcer îmi vorbeşte de chestiune şi îmi spune că este invitat

şi el şi că va întreba pe ministru.

După terminarea şedinţei am vorbit cu Brătianu şi el a spus că în situaţia în care ne

găsim – ajunsă la punctul mort, din care spera să esim în curând – orice manifestare de

134

genul acesta îi creiază dificultăţi. Este de părere de aceia ca să se evite caracterul de

manifestare, ceeace s'ar obţine dacă ar merge numai un singur general, nu mai mulţi, la

masă.

Generalul Culcer, s'a grăbit să spună atunci că de oarece a fost la masa dată

Generalului von der Goltz, ar dori să meargă el.

Brătianu a încuviinţat şi eu am spus natural că nu fac nici o obiecţie. Aşa dar,

paravanul devine invitatul unic. Nu-i pentru cine se găteşte.

17.11. 1915

Retragerea ruşilor din Prusia orientală a fost datorită unei concentrări însemnate de

forţe germane.

Ce s'a urmărit cu această concentrare este greu de ştiut. Forţarea dreptei ruseşti pentru

a se ajunge în preajma Varşoviei, sau numai un succes local, un fel de bluff, pentru a

micşora efectul stagnărei generale? În orice caz nu au obţinut de cât un succes local şi pare

şi acesta chiar numai trecător, căci ruşii anunţă acum succese importante în direcţiunea

Mlawa, respingând, afirmă ei, cu pierderi simţitoare, două corpuri germane.

Vor fi ruşii în măsură să continue viguros ofensiva în această direcţie, care este în

adevăr cea bună?

În orice caz este de remarcat faptul, că pentru a treia oară Hindenburg ia ofensiva cu

mijloace insuficiente; izbuteşte, mulţumită posibilităţei de a a-şi concentra prin surprindere

(strategică) forţele într'un punct, să sfarme rezistenţa ruşilor, dar nu poate trage nici un

folos, căci înainte de a fi exploatat victoria, ajung rezervele ruse şi bătălia înclină în partea

opusă.

Dacă ruşii mi sunt în stare să prevadă surprinderile posibile, tot astfel şi germanii au

dovedit că nu au fost nici odată pregătiţi, pentru a face faţă contraatacurilor, cu cari ruşii

au fost în măsură a le răspunde.

Şi totuşi problema pentru germani a fost mai simplă, reţeaua de comunicaţiuni a ruşilor

fiind aşa de redusă !

135

O nouă operaţiune, de o importanţă cât se poate de mare a început, de câteva zile, în

orientul Europei.

Flota franco-engleză a început bombardarea Dardanelelor şi se afirmă, cu oare care

succes. Telegramele din Atena anunţă că mai multe forturi au fost chiar ocupate, unele re-

duse numai la tăcere.

Incontestabil că operaţiunea este din cele mai grele şi nu va putea fi da urmări serioase,

de cât dacă acţiunea pe mare va fi complectată cu o acţiune pe uscat.

Încă de când a intrat în răsboiu Turcia devenise evident că mijlocul cel mai simplu, de

a reduce la neputinţă această interverire nesocotită ar fi o acţiune contra strâmtorilor. Era

vădit că o debarcare pecoastele apusene ale Asiei Mici, din partea anglo-frncezilor şi pe

cele de Nord a ruşilor ar fi putut să ducă la rezultat bun acţiunea flotei.

Pare că lucrurile se vor desfăşura cam în sensul acesta . Întârzierea s’ar explica, pe de o

parte prin timpul necesar pregătirilor unei întreprinderi atât de grele, iar pe de alta s’a voit,

probabil, ca grosul forţelor turceşti să fie deja dus în altă parte, aşa în cât să nu mai aibă

timpul material ca să ajungă, pentru apărarea stâmtorilor.

Dacă se vor face debarcări, este interesant de a şti punctele ce se vor alege. De sigur

că condiţiunile coastelor, vor fi acelea cari vor determina această alegere.

Golful Mitilene precum şi coasta în dreptul insulei Tenedos ar fi punctele cele mai

indicate sub raportul strategic. Pentru ruşi, punctul Kili ar fi iarăşi avantajos.

În unele ziare s’ar menţiona Midia. Ar fi o greşelă, pentru că corpul expediţionar s’ar

izbi de linia defensivă Ceatalgea.

La noi: pace, linişte.

24. II. 1915

Am făcut azi cunoştinţa Părintelui Lucaci, la Ionel Grădişteanu.

O persoană interesantă mai ales din punctul de vedere al românismului.

Despre intrarea noastră în acţiune, mi-a spus, cu o frumoasă hiperbolă, că pentru

dânsul personal, rezultatul va fi acelaşi: de intrăm va muri de bucurie, de nu, de mâhnire.

136

Este absolut convins că vom intra în acţiune împotriva Austriei în cel mult şase

săptămâni. I-am arătat scepticismul meu, lucru ce pare că l’a mirat foarte mult. Ionel

Grădişteanu mi-a spus, că dacă nu intrăm, sunt unele persoane cari ar putea fi pălmuite.

Au trecut mai mult decât de 10 ori şase săptămâni şi nu am aflat de vreo persoană să

fi fost pălmuită.

Ne place să dăm drumul gurei!

Vorbindu-se de soldaţii români transilvăneni, din armata ungurească, mi-a confirmat

că s’a dat ordin de zi în corpuri, că armata română va merge alături cu ungurii înpotriva

Rusiei.

Această afirmaţiune oficială a făcut pe soldaţii şi mai cu seamă ofiţerii de naţionalitate

română, să nu şovăească dela datoria lor.

Cuvântări în acest sens pare că ar fi ţinut unii deputaţi români din parlamentul

unguresc şi deputatul nostru din regat, de origine basarabeană, Stere.

Părintele Lucaci întâlnind pe unul din deputaţii români din parlamentul unguresc, l’a

întrebat cum de a putut să afirme aşa ceva ar fi răspuns că nu putea să se îndoiască de

cuvintele lui Stere! Frumos răspuns, de un românism admirabil!

Pe de altă parte, Ionaş Grădişteanu mi-a spus, că o persoană a cărei bună credinţă este

în afară de orice îndoală, întrebând pe Stere dacă îşi dă seama de ceia ce a făcut, i-ar fi

răspuns, că a mers ca trimis al Primului Ministru I.C. Brătianu!... Mai poate avea loc vreun

comentar?!

Tot cu acest prilej, mai aflu isprăvile unui alt fruntaş al nostru. Vorbind cu Generalul

Pau, Domnia sa i-ar fi sugerat ideia, că dacă Franţa şi Germania s’ar uni, ar putea să

dicteze în Europa.

Generalul francez i-ar fi răspuns, că asemenea sugerări ar fi venit francezilor din mai

multe cercuri amice germanilor, şi că răspunsul său a fost că răsboiul de azi este tocmai

provocat de dorinţa de a suprima orice năzuinţă de dictatură în Europa din partea oricui ar

fi. Se zice că ar fi încercat să facă pe generalul francez atent asupra calităţilor extraordinar

de superioare ale armatei germane, la care Genialul Pau ar fi răspuns: ,Je m'en fiche”,

lăsând să se înţeleagă că nu gusta convorbirea !...

137

26. II.1915

Pentru ziua de 24 am fost convocaţi la Bucureşti toţi inspectorii, pentru a lucra la

tablourile de înaintare.

Am fost amânaţi pentru marţea viitoare; motivul: că nu s'a închis parlamentul.

Ministrul de răsboiu a făcut o expunere a situaţiei armatei, arătând că azi este mai pregătită

de cum era la izbucnirea răsboiului şi că, dacă atunci existaiu lipsuri, faptul se datoreşte

credinţei că răsboiul nu ar fi izbucnit atât de repede: am fost surprinşi, nu ne-am gândit la

o aşa precipitare a evenimentelor, a zis ministrul de răsboiu!!

l

Laudele ce şi-a adus el însuşi erau de aşa natură, în cât am avut impresia că-şi dă

seama de răspunderea mare ce-i revine şi caută a induce lumea în eroare, spunând că servi-

ciul nostru sanitar este mai bine organizat de cât ori unde. (Că nu avem muniţiuni de

infanterie şi artilerie suficiente, este lucru secundar. Important este că avem vaccinuri şi

asta este îmbucurător!).

Despre cadre, a citit o statistică din care rezultă că avem 16.000 de ofiţeri, şi că ne-ar

trebui vreo 400 mai puţin.

Despre calitatea ofiţerilor improvizaţi nu s'a vorbit nimic. Am tăcut şi eu. Ar fi de

prisos a mai repeta ceia ce am spus de atâtea ori.

17. II. 1915

Acţiunea în Dardanele îşi urmează cursul pare-se favorabil.

Este, repet, actul cel mai important, din partea aliaţilor, prima lor acţiune cu scop

ofosnsiv determinat. Ceia ce au făcut până acum, pe ambele fronturi, exceptând primele

încercări precipitate şi nepregătite, ofensve, nu au fost de cât parări la loviturile

germanilor. În această acţiune însă au iniţiativa şi a ideiei şi a operaţiunilor, iar rezultatul

se va resimţi şi politiceşte şi economiceşte şi milităreste.

138

4. III. 1915

Aseară am luat masa cu ministrul Rusiei, Poklewsky Koziel, la Doamna Elena Soutzo,

soţia ataşatului nostru militar la Paris.

Eram patru persoane; deci caracter cu totul intim.

Ministrul rus Poklewsky, este un perfect om de lume în sensul mentalităţii ruseşti.

Exuberant, cam tapajos şi alunecă uşor pe panta indiscreţiei. Toate acestea din cauza

iuţelii cu care se angajează ruşii pe calea intimităţii de îndată ce vin în contact cu o

persoană care îi interesează.

De altfel foarte gentil, diplomat cu vederi cât se poate de largi şi limpezi, extrem de

binevoitor pentru noi.

Şi-a manifestat, fără nici o rezervă, nu numai dorinţa ca să intrăm în acţiune, dar chiar,

în oarecare mod, şi nerăbdarea.

Pe deoparte dădea ca ceva sigur că vom intra – cândnu ştie – iar pe de alta, îmi punea

diferite întrebări, ca să afle dela mine ceva pozitiv în acestă privinţă.

Atribue o mare importanţă acţiunei în Dardanele. Eu i-am spus că, în ceea ce priveşte,

pe noi, nu văd nici o importanţă politică, econimică sau militară, pentru moment.

Mi-a cerut părerea asupra acestei importante întreprinderi. I-am răspuns, că nu am

elementele necesare pentru a emite o apreciere. Presupun însă că englejii, cari desigur că

cunosc precis adevărata stare de lucruri, nu s’au îmbrăcat într’o chestiune atât de serioasă

pentru ei, fără ca să fie siguri că vor fi în stare a o duce la bun sfârşit.

Poklewsky este de părere, că se va termina în curând, cam în trei săptămâni şi că

rezultatul obţinut va produce un efect hotărâtor, în Balcani.

Am rămas, în ceia ce ne priveşte pe noi în particular, la părerea mea; nu am negat însă

că dacă aliaţii aduc forţe însemnate de uscat în Turcia şi dacă acestea devenind

disponibile, după intrarea în Constantinopole, ar fi îndreptate prin Serbia de Nord, ar putea

să schimbe faţa lucrurilor nu numai în Balcani, dar chiar şi pe întregul teatru de răsboiu.

Mi-a răspuns că aşa ceva ar fi chiar plănuit deja, deoarece aliaţii dispun pe frontul

occidental de forţe mult superioare trebuinţelor locale şi că, unei forţări a frontului

german, s’ar prefera o întoarcere pe la Sud.

139

Părerea lui este că poate să se aleagă portul Cattaro, ca Bază pentru aceste operaţiuni.

6. III. 1915

Am văzut azi pe Filipescu. Este aproape sigur că vom intra în acţiune. Nu ştie însă

când. Acest punct al întregei chestiuni, este învăluit de mister, pare-se pentru toţi.

Cu două zile înainte, când am văzut pe ministrul Rusiei am văzut şi pe Mişu, ministrul

nostru la Londra. Mi-a promis că va căuta să mă mai vadă înainte de plecare, dar nu l-am

mai văzut. Mi s'a părut şi el că avea aerul misterios şi impenetrabil. Ştia ceva ? Ori din

cauză că nu era orientat, credea că era de circumstanţă un asemenea aer?

În orice caz, Filipescu mi-a spus că din informaţiuni sigure, ştie că ruşii vor opera spre

Ungaria, pentru a priva pe austro-germani de recolta acestei ţări. Decurge de aici că vor

trebui să fie stăpâni pe regiunile ce vor să cucerească, cel mai târziu la finele lui Iunie.

Pentru noi se pune deci chestiunea, ca pe la finele lui Iunie să fim pe Tisa.

Eu socotesc cel puţin două luni pentru această operaţiune, fără a ţine seama de vreo

eventuală împotrivire mai serioasă din partea ungurilor.

Ar trebui deci să începem mobilizarea cel mai târziu la finele lui Aprilie.

Dar dacă ne izbim de împotriviri, ceia ce devine din ce în ce mai probabil, atunci

desigur că vom eşi din Transilvania mai târziu de cât epoca strângerii recoltei.

Am spus lui Filipescu, că unul din punctele importante ar fi luarea contactului imediat

cu Statul Major Rus. Operaţiunile noastre, trebuesc regulate în timp şi orientare, ca

direcţiune, după ale lor. Acesta ar putea eventual să ceară o modificare în proectele noastre

de transporturi şi concentiări, ceia ce nu se poate face dintr'o zi la alta.

7. III. 1915

Am văzut pe Take lonescu. Sigur că vom intra în acţiune. Când, nu se ştie. Mai sunt

unele dificultăţi politice de înlăturat. Una din aceste dificultăţi ar fi şi la Londra şi Misu ar

fi primit instrucţiuni, în această privinţă. L’am întrebat de Brătianu, dacă are încredere în

el. Mi-a răspuns afirmativ, pentrucă este în interesul lui personal să nu lase pe alţii să facă

140

o faptă mare în ţară. Aceasta ar fi chiar consideraţiunea pentru care opoziţia nu a făcut

dificultăţi la legea stărei de asediu.

Punctul de vedere a lui Take Ionescu este just, pentrucă el pleacă dela premisa că

aliaţii vor învinge, cu siguranţă.

Dar dacă Brătianu ar porni dela premisa că se poate întâmpla şi altfel?! Nu se poate

pune margini la presupuneţi.

Pe de o prate repulsiunea Regelui de a intra în răsboiu – Doamna H. S. mi-a spus că

vorbind cu Regele despre aceasta, i-ar fi răspuns categoric: „I don't want war”(nu doresc

râsboiu). Pe de alta, dorinţa poate – ascunsă – a lui Braţinu de a şterge, prin cucerirea

Basarabiei, pata rămasă pe numele tatălui, prin nedreptatea dela Berlin din 1878; s'ar

putea, ca la o eventuală întorsătură favorabilă a soartei răsboiului în favoarea austro-

germanilor, să se hotărască a trece de partea lor ! Evident că ar fi o greşeala enormă,

căci cum stau lucrurile azi, din punctul de vedere naţional, o înfrângere alături de aliaţi

este, în orice caz, preferabilă unei victorii alături de puterile centrale!

Take Ionescu mi-a spus, că vorbind cu Regele, l'a sfătuit să mă ia pe mine ca Şef de Stat

Major. Regele i-ar fi răspuns, că la aşa ceva se gândeşte si el. Dar Brătianu?

10. III. 1915

Flota aliată a pierdut în Dardanele trei chiuraşate, unul francez: Bouvet şi două

engleze: Iresistible şi Ocean. Pierderea este incontestabil serioasă, nu cred că va avea altă

înrâurire asupra acţiunei, de cât aceia de a face pe aliaţi să fie în viitor mai cu băgare de

seamă. Asemenea lecţii sunt întotdeauna dureroase, dar au şi partea lor de folos pentru

viitor.

Am văzut pe Locot. Colonel englez Thomson, ataşat militar la noi. Î1 cunoşteam deja

din 1912.

Vine din Franţa. Este cu desăvârşire convins că vor învinge. Trupele franceze s'au

complectat cu tot nacesarul pentru a rezista celor mai înverşunate atacuri şi a sfărâma chiar

rezistenţa germană la nevoe. Crede şi el însă că nu se va recurge la acest mijloc decât în

lipsă de altul, întoarcerea, pe la Sud crede că va fi făcută. Este convins de izbânda în

141

Dardanele, de oare ce Englitera va face toate sacrificiile pentru a o obţine. O nereuşită în

această întreprindere ar însemna un dezastru, pentru ea, în lumea mahomedană.

11. III. 1915

Prszemysl a capitulat. Este incontestabil un câştig important pentru ruşi. Comunicaţia

mai liberă în Galiţia; o Ar(?) mai mult disponibilă. Un punct de sprijin formidabil în spate.

Aliaţii au ocupat insulele Tenedos şi Lemnos. Cred că este mai mult decât

indispensabil de a nu mai întârzia acţiunea pe uscat. Să fi căutat ei să forţeze Dardanelele

numai cu flota? Este puţin probabil. Rămâne însă neexplicabilă lipsa de legătură „în timp”

între acţiunea pe uscat şi cea de apă. Sau aceasta din urmă a început prea de timpuriu, sau

prima întârzie prea mult.

Am văzut pe Grădişteanu. Foarte convins de apropiata noastră intrare în acţiune. (Ar fi

spus lui Brătianu, cu ocazia votării legei stărei de asediu, că dacă va face o întrebuinţare

nepotrivită de ea „îl va împuşca cu mâna lui”)

17. III. 1915

Eri am călătorit în tren cu Brătianu, dela Goleşti la Bucureşti.

M'a întrebat de posibilitatea unei invaziuni austiiace pe la Vârciorova!

I-am spus că mi se pare foarte puţin probabilă, o astfel de întreprindere.

I-am pus eu întrebarea, în câte zile crede că vom traversa Transilvania. Mi-a răspuns,

10–15 zile.

I-am explicat că pentru ca să ajungem pe frontul Seghedin-SolnoK, ne trebuie 50–60

zile, coprinsă şi mobilizarea. S'a arătat neîncrezător. I-am repetat afirmaţiunea, adăogând,

că în socoteala mea nu am făcut să intre şi întârzierile unor eventuale rezistenţe din partea

inamicului.

Şi-a exprimat în vreo două rânduri teama pentru Oltenia şi apoi de odată îmi spune că

va trebui noi să atacăm Banatul!... Se explică atât de bine ezitările sale!

Idei foarte confuze. Nu am putut înţelege nimic şi nici nu am cercat să-1 descos.

142

Cu cine se consultă el?

I-am promis că-i voiu trimite un proect al meu asupra unor eventuale operaţiuni în

Transilvania*(notă: A se vedea Anexa No. 2 copie după originalul care a fost expediat prin

curier special lui Brătianu înainte de sfârşitul lunii.)

12. V. 1915

Italia a declarat răsboiu Austriei.

În intervalul de când nu am mai notat evenimentele, s'au produs unele schimbări,

destul de importante, dar cari nu au alterat simţitor situaţia generală.

Pe la începutul lunei Aprilie, ruşii au înaintat cu centrul în Galiţia occidentală, trecând

Carpaţii pe la Dukla.

Se consideră această mişcare ca preludiul unei acţiuni decisive în contra Ungariei.

Vorbind cu Filipescu în această privinţă, i-am arătat îndoelile mele, că s'ar putea

ajunge pe acea direcţiune la ceva hotărâtor. Din potrivă mi se părea mişcarea cam riscată şi

socoteam, că o împingere a stângei ruse din Galiţia orientală şi Bucovina, înainte, ar fi

putut duce cu mai puţin risc la o situaţiune mult mai ameninţătoare pentru unguri.

Prevederile mele s'au adeverit. Germanii au grămădit forţe superioare în Beschizi şi la Est

de Cracovia şi de acolo, împreună cu austriacii, au svârlit coloanele ruse, angajate în

munţi, înapoi. Ruşii au fost nevoiţi – poate pentru consideraţiuni nu locale ci generale – să

se retragă.

Se pretinde că ar fi pierdut mulţi prizonieri. În orice caz, nu s'au oprit de cât pe Sân.

Această retragere a fost însă însoţita de o înaintare a stângei lor. Ea a fost slabă.

Neexplicabil, pentru ce?

Germanii au încercat o altă ofensivă, cam în acelaş timp în direcţiunea Mittau – Riga,

dar a fost respinsă. S'a dovedit în urmă că această ofensivă nu a fost decât o

demonstraţiune, fie ca să uşureze ofensiva dela centru, fie să producă efect în ţară şi în

străinătate. Primul scop a fost atins, prin reuşita ofensivei la centru, al doilea, nu.

143

După o lungă întrerupere, în parte din cauza timpului urât, în parte din cauza

reorganizării escadrei şi a pregătirei operaţiunilor de uscat, s'au reluat operaţiunile contra

Dardanelelor. De astă dată s'a pocedat insă cu mai multa judecată.

Acţiunea pe mare va fi însoţită de o acţiune serioasă pe uscat.

S'au făcut debarcări în mai multe puncte din care unele au fost numai simple

demonstraţiuni. În orice caz, aliaţii au pus picior solid în peninsulă şi de aici înainte

operaţiunile vor fi duse, cu siguranţă la bun sfârşit.

Intrarea Italiei în răsboiu va grăbi de sigur sfârşitul.

Este probabil că cu o parte din forţe va participa la expediţie în Dardanele, ceia ce va

înlesni să accelereze această importantă întreprindere.

Grosul forţelor italiene este posibil să fie dus prin Friot în Carintia.

De aci se poate să se rabată cu o parte spre Istria pentru ca să taie legătura bazei

maritime austriace, Pola, cu interiorul. Vom avea în cazul acesta un nom Port Arthur..

Restul forţelor italiene se vor îndrepta direct spre Viena sau vor căuta să se lege cu

dreapta franceză prin o acţiune convergentă asupra Germaniei de Sud?

Această din urmă soluţiune, plină de mari dificultăţi, ar putea duce la rezultate

hotărîtoare, cere însă o împingere viguroasă cu forţe îngrămădite spre Alsacia, din partea

francezilor.

Dar noi?

S'a dat acum 22 zle ordin de a se pune pe picior de răsboiu regimentele de artilerie ale

Corpului de armată şi regimentele de infanterie de pe frontieră, 18, 58, 2 şi 42) plus

regimentele de vânători.

Avem deci cu efectivul de răsboi, 6 regimente de infanterie, 2 de vânători şi unul de

artilerie.

La ce toate acestea?

Efectivele de răsboiu sunt numai în oameni. Timpul necesar mobilizarei nu s'a

micşorat nici cât o singură zi, căci rechiziţionarea cailor nu este de loc accelerată prin

chemarea oamenilor.

Din punctul de vedere politic mă tem că intrarea Italiei în răsboiu înaintea noastră, să

nu micşoreze valoarea cooperaţiunii României.

144

S'a mai întâmplat să survie şi succesul austro-germanilor în Galiţia occidentală şi este

mult probabil că ruşii să fie mai rezervaţi pentru ca să nu ne dea prilejul şi acum, ca în 77,

să apărem ca salvatorii lor.

Deja unele ziare au început a bate această notă, ceia ce este o greşeală politică şi o

lipsă de tact.

Avem nevoe de relatiuni cordiale, nu de încordarea lor.

Nu înţeleg motivul invocat al garanţiilor sigure.

Să admitem că, fiind în mare strâmtoare aliaţii ne-ar da toate asigurările. Cine poate

prevede ce se va întâmpla până la sfârşitul răsboiului ?

Cred că garanţia cea mai sigură este o atitudine fermă, hotărâtă, o intrare promptă în

răsboiu şi apoi încoronarea ei de succese militare de aşa natură, încât să mi lase nici o

îndoială asupra părţei ce ne revine la succesul final al răsboiului.

La ce ar mai sluji garanţiile cele mai solemne, dacă, mulţumită unui eveniment neaşteptat,

s'ar ajunge la desnodământ înainte ca noi să fi dat o singură bătălie importantă. Şi tot

astfel, care ar fi valoarea garanţiilor, dacă acţiunea noastră militară ar contribui foarte slab

la schimbarea sitiţaţiunei generale pe teatrul de răsboiu!

Cred că este o greşeală, în condiţiunile actuale, a se da prea multă importanţă

convenţiunilor scrise şi a crede că acestea pot avea tărie prin ele înşile, dacă nu sunt

sancţionate şi de fapte militare strălucite, puse în cumpănă la timp.

Ar fi putut cineva să-şi închipue în 1915, defecţiunea rusească din 1917, precum şi

influenta dictatorială exercitată de Wilson în 1919, când au început adevăratele tratative

de pace?

17. V. 1915

Primesc dela Bucureşti vestea că până la finele săptămânei se vor termina tratativele şi

că mobilizarea va urma numai de cât.

Este ceva extraordinar, cu tratativele; acestea.

145

Reduse la cea mai simplă expresiune, înseamnă că ne tocmim pentru participarea

noastră la răsboiu.

Să zicem că nu ni se acordă ceeace dorim, ce facem atunci? Stăm pe loc?

Nu este ceva inept a pune o chestiune care nu poate avea de cât o soluţiune pentru noi:

intrarea cu orice preţ, alături de aliaţi?

Se înţelege că, cu cât vom câştiga mai mult, cu atât va fi mai bine; dar aceasta prin

tratative, într'un moment când posibiltatea este, ca intervenirea noastră să devină o can-

titate aproape neglijabilă ? !

În orice caz, intervenirea noastră azi nu mai are valoarea, ce ar fi avut-o la începutul

răsboiului sau chiar şi numai acum trei luni.

Deja tonul presei ruseşti arată, că cei dela Petrograd nu ar fi nici surprinşi nici amărâţi,

dacă şovăelile noastre ar lua un caracter, cronic, incurabil! Dar chiar şi în Franţa, pana lui

Clemenceau nu ne cruţă de loc!..

O mare greşeală a fost din partea noastră a ne compara cu Italia şi a voi să procedăm ca

dânsa.

Pentru Italia nu era indispensabil o participare la răsboiu cu orice preţ, pe câtă

vreme pentru noi, neparticiparea la el înseamnă a pierde o ocaziune, care cine ştie dacă se

va mai ivi vre-o dată şi poate a ne creia pentru viitor, o situaţiune politică din cele mai

precare.

În Italia se continuă mobilizarea. Nici o ştire însă asupra grupărei forţelor.

Pe frontul oriental este probabil ca ofensiva germană să se oprească şi să fie urmată de o

reacţiune rusă.

Se va produce aceasta pe una din aripi? Să sperăm. În condiţiunile actuale şi în vederea

intrărei noastre în acţiune ar fi indicată Galiţia orientală, ca teatru al nouilor opera ţiuni

serioase.

Pe frontul occidental nimic.

Să fie vreo mişcare de trupe în spatele liniei de luptă, în vederea intrărei italienilor în

acţiune? Să sperăm că da.

146

22.V.1916

Ofensiva austro-germană progresează: au respins pe ruşi de pe linia Sânului şi au luat

Prszemyslul.

Aceste succese, după mine, mai mult aparente de cât reale, faţă cu situaţiunea generală

pe întregul teatru de răsboiu, au desigur importanţa lor.

Au reînviorat moralul în Germania şi Austria; au dat curaj germanofililor din statele

neutre şi au impresionat pe cei slabi de înger din aceleaşi state.

Văd cu surprindere chiar militari, judecând foarte sever pe ruşi, fiindcă au fost învinşi,

iar unii mergând până a-i vedea deja, sau cel puţin pe cale de a fi, distruşi!

Mă îngrijorează foarte mult această impresionabilitate.

Ce va fi la noi, dacă am pierde o bătălie, sau două ?!

Pe frontul italian nimic important; operaţiunile de mobilizare cred că trebue să fie

terminate, iar cele de transport în plină desvoltare.

Pe frontul francez necontenit succese ale aliaţilor, dar de fapt stau tot pe loc. Ceeace

văd în toate jurnalele şi revistele franceze, sunt diferite scene din răsboiu.

Mi-ar plăcea mai puţine fotografii şi mai mulţi paşi înainte. Se dă prea multă atenţiune

galeriei.

În Dardanele operaţiunile vor continua, dar tot după sistemul franco-englez, adică pas

cu pas, fără vlagă.

30.V. 1915

În fine s'a dat pe faţă că guvernul nostru este dezorientat şi că d. Brătianu a dus cu

vorba pe fruntaşii, cari sunt pentru intrarea în acţiune.

S'a luat hotărârea a se numi o comisiune, compusă din Take lonescu, Nicu Filipescu şi

Barbu Delavrancea, pentru a redacta un manifest către ţară, precum şi o altă comisie, care

să alcătuiască programul „acţiunei naţionale”, pentru ca să provoace intrarea în răsboiu.

Pare că opoziţia este pe punctul de a lua o atitudine, dacă nu ostilă faţă cu guvernul, cel

puţin mai energică, pentru ca să-1 provoace să-şi desvăluiască intenţiunile. Nu ştiu dacă şi

aceasta este posibil a se cere ori cui!

147

De când a început răsboiul european, Brătianu s'a arătat şi ca ministru de răsboiu şi ca

conducător al politicei exterioare, de o nehotărâre fără margini. Probabil că este în firea

lui.

Măsuri, unele în contrazicere cu altele. De sigur că le consideră abilităţi, de fapt au

constat din pierdere de timp, risipă de bani, sustragerea clasei de jos dela ocupaţiile or-

dinare, enervarea clasei de sus, prin ţinerea spiritelor de aproape un an de zile continu în

aşteptare.

Se va institui într'o zi un consiliu de răsboi pentru a se lua socoteala celor asupra căror

cade răspunderea greşelilor comise ?

Din această reflexiune a mea, a isvorăt mai târziu seria de articole publicate în

„îndreptarea” pentru a fi colecţionate apoi, în cunoscuta broşură „Răspunderile”.

Este util şi o cred foarte la locul său, următoarea explicaţiune.

Articolele pomenite au fost scrise în primele luni ale defecţiunei ruseşti; soarta

răsboiului depindea de măsura în care Statele Unite ar fi voit şi ar fi fost în stare să

împlinească golul produs de acea defecţiune. Ambele posibilităţi erau de avut în vedere.

Evident că o politică mai hotărâtă a României şi o conducere militară mai pricepută ar fi

contribuit foarte mult a pune capăt ostilităţilor, înainte de a isbucni revoluţia rusească.

Era firesc a se vorbi atunci de răspunderea celor cari au avut şi conducerea politică şi

pe cea militară.

În 1920, situaţia era cu totul alta.

Aportul Statelor Unite a făcut să încline hotărât şi definitiv balanţa în favoarea

aliaţilor. Mai era oare cazul a se mai scormoni chetiunea Răspunderilor, tocmai în acele

momente, când eram între două ţări în destrămare socială (Rusia şi Ungaria) şi populaţia

noastră într'o efervescenţă atât de periculoasă!

Numai nişte minţi însvăpăiate, orbite de pasiune se mai puteau gândi la aşa ceva.

În 1918 mă găsiam la Piatra Neamţ în refugiu, când a venit la mine un tânăr partizan,

foarte inimos de altfel ca să mă sfătuiască să merg la Iaşi, pentru ca în capul unei

mişcări de stradă, să iau guvernul, să pedepsesc pe vinovaţi etc. etc....

I-am răspuns: dragul meu, până acum m'am condus cu capul meu, dacă acum l'aşi

schimba şi aşi pune pe al D-tale în locul lui, aş face o escrocherie! Vreau să rămân aşa

148

cum am fost şi cum m'a cunoscut lumea. Avem nevoie acum de armonie. Cred că această

explicaţie este valabilă şi pentru telegrama dela Gurbăneşti *).

2. VI. 1915

Pare că ruşii sunt hotărâţi a se opri pe Nistru şi a se împotrivi înaintărei mai

departe a germanilor. Cred că nu

(notă* Telegramă trimisă lui I. Brătianu in ziua de 19. IX. 1920 cu ocazia primei

împroprietăriri făcute în Comuna Gurbăneşti, Jud. Ilfov : D-lui Ionel Brătianu.

Împroprietărirea individuală a ţăranilor a început azi, în Comuna Gurbăneşti Jud. Ilfov,

prin punerea sătenilor în stăpânirea loturilor la cari au dreptul.

Sunt convins că veţi simţi o vie bucurie, aflând că începe a se traduce în fapt împlinit

ceiace aţi avut marele merit a enunţa în 1913 şi a introduce în constituţie în 1916.

Sunt nu mai puţin convins în acelaş timp, că partidul liberal va contribui cu toate

puterile, la desăvârşirea acestei mari şi vitale reforme câcorespunzător tuturor intereselor

ţării A. A.

le-ar fi greu să obţie aceasta. Pe de o parte, austro-germanii trebue să fie, dacă nu istoviţi,

dar de sigur mult sşăbiţi. De altfel presiunea italienilor va cere a se retrage o parte din

trupele din Galiţia. Pe de altă parte, ruşii au putut să-şi aducă şi să grupeze rezevele în mod

corespunzător situaţiei.

6. VI. 1915

Manifestul acţiunei naţionale a făcut o impresiune deplorabilă. Ceva searbăd. Se

vorbeşte de propaganda germanofilă şi atâta tot.

Sau sunt dezorientaţi şi capii acţiunii, sau motivele guvernului sunt în adevăr

puternice, ceeace nu este de exclus. Nu am destule elemente pentru a emite o părere.

Ofensiva austro-germană continuă.

Ofensiva italiană progresează atât de încet în cât se poate spune că stagnează. În

orice caz au trecut frontiera.

149

10. VI. 1915

Ruşii sunt nevoiţi a se retrage şi de pe Nistrul superior, părăsind Lembergul. Desigur

că trebuie să aibă explicaţiunea ei această retragere. Nu cred să fie datorită numai tăriei

acestei ofensive germane în sine însăşi.

Se vorbeşte de lipsă de muniţiuni. Se poate. Înclin a crede că pentru un motiv sau

altul, ruşii găsesc avantajos să amâe orice acţiune decisivă, preferând în acest scop, să

cedeze teren, de cât să se angajeze serios, înainte de vreme.

Poate aşteaptă efectul ofensivei italiene, precum şi intrarea noastră în acţiune.

14. VI. 1915

Ruşii sunt în Galiţia deja pe linia Bug–Gnila Lipa–Nistru. Să sperăm că vor păstra

această linie.

O ofensivă viguroasă a lor, pornită de pe baza: Ivan–gorod–Brest Litowsky, prin

Lublin–Kholm ar putea să fie fatală intrândului german, spre Lemberg.

Am fost chemat de Brătianu la Bucureşti.

M'a întrebat dacă în împrejurările actuale este nimerit să intrăm în acţiune. I-am

răspuns că hotărârea noastră trebue subordontă liniei de purtare a ruşilor. Dacă ei sunt în

măsură să ia ofensiva cu stânga lor, atunci da.

M'a întrebat dacă cred că ei pot lua ofensiva. I-am spus că nu am elementele necesare

să judec, dar dacă nu este adevărat că le lipsesc muniţiunile, ar fi cu putinţă în orice caz să

concentreze forţele necesare spre frontul Colomeea–Cernăuţi.

M'a întrebat cam cât ar dura o astfel de concentrare, chestiune la care de sigur că nu

am putut răspunde precis.

Mi-a spus atunci, că în orice caz noi nu am intra în acţiune înainte, de cel mai devreme

15 Iulie.

Natural că o lună ar fi deajuns ruşilor pentru a-şi pregăti ofensiva parţială, arătată de

mine ca necesară.

150

Mi-a obiectat că şi germanii ar putea să pareze la aceasta concentrare, grămădind şi ei

forţe în faţa stângei ruseşti. Mi-am arătat îndoiala pentru această posibilitate, din cauză că

în Galiţia orientală nu dispun de cât de o linie singură şi aceia slabă prin natura ei. Acum

ea trebue să fie şi mai slăbită din cauza stricăciunilor ce probabil a suferit.

M'a însărcinat să fac un proect de convenţiune militară între noi şi Rusia(notă: A se

vedea Anexa No. 3.).

I-am vorbit de convenţia ce am; făcut în 1912 cu Austria. Nu avea nici o cunoştinţă de ea.

16. VI. 1915

Am dat proiectul de convenţiune lui Brătianu. Am studiat împreună situaţia ruşilor pe

hartă.

Pentru mine, Brătianu, a fost întotdeauna un mare X.

S'a arătat foarte gentil, dar până la ce punct să fie sinceră această gentileţe, nu aş avea

curajul să o afirm nici să o discut.

Îmi amintesc de Februarie 1909.

18. VI. 1915

Nicu Filipescu ales şef al partidului conservator. (Ioan Lahovary a murit subit).

Pe toate teatrele, operaţiunile stagnează.

Un articol scris de colonelul Barone arată situaţiunea şi retragerea ruşilor tot aşa cum

le văd şi eu.

Colonelul Barone a fost coleg de bancă cu mine în şcoala superioară de răsboiu. A

fost în urmă profesor de istorie militară la acea şcoală.

De origină Napolitan. Avea un profil absolut napoleonian, şi era de o inteligenţă cu

totul excepţională.

151

Noi colegii lui îl consideram genial. Şi-a sfărâmat cariera din cauza unui conflict cu

generatul Saletta, Şeful de Stat Major al Armatei. Era căsătorit. Avea doi copilaşi

delicioşi. Era bun soţ, bun tală, excelent camarad. Am lucrat multă vreme împreună.

Să fie adevărat că Rennenkapf a fost necredincios şi că datorită relei sale voinţe şi

credinţe au fost ruşii bătuţi la lacurile Mazuriene şi că Makensen a scăpat de dezastru la

Lodz? În Manciuria a fost un brav! Regret foarte mult; iubea ţara noastră.

21. VI. 1915

Jurnalele au adus noutatea acum câteva zile, că, atât Cancelarul german, cât şi

ministrul afacerilor străine au fost la Viena, pentru a conferi cu contele Burian şi contele

Tisza.

Nu se ştie care a fost obiectul acestei conferinţe. A transpirat însă, că rezultatul nu a

fost satisfăcător. Se afirmă că s'ar fi publicat, de către „Frankfurter Zeitung”, un articol

privitor la această conferinţă, pe care zisul ziar o pune în legătură cu chestiunea atitudinei

neutrilor.

Regretând nereuşita conferinţei, ziarul pare că ar fi conchis tot acţiunea armatelor

noastre este mijlocul cel mai eficace de a impune neutrilor linia de conduită ce trebuie să

aibă.

Nu ştiu până la ce punct este informat „Frankfurter Zeitung” asupra celor urmărite şi

celor petrecute în conferinţă. Concluziunea sa este însă caracteristică. Ea desvăluie în toată

goliciunea lui scopul ofensivei germane din Galiţia: a impresiona pe neutri, ceeace a şi

reuşit cu cei şovăitori.

Din punctul de vedere strategic, atacul pe Dunaetz, chiar admiţându-se ca reuşit ar

fi putut să aibă consecinţe cu atât mai grave, luând poate şi caracterul unui adevărat

dezastru, cu cât ruşii ar fi fost mai angajaţi în Beschizi; toate trupele trecute peste munţi,

după reuşita atacului german, ar fi fost pierdute.

Acest plan mai cerea însă timp; era necesar să se aştepte ca ofensiva rusească să se

accentueze bine, dar în acest interval puteau interveni Italia şi România.

152

De aceia s'a pornit la atac, nu pentru a obţine un rezultat strategic decisiv, care să ducă

la o schimbare iniportantă în mersul răsboiului, să închidă un capitol şi să înceapă un altul,

ci numai pentru a impresiona cât mai repede pe neutri, adică înainte ca ei să se fi decis.

Măsura a reuşit faţă cu România; faţă cu Italia, nu, fie că era prea târziu, fie că acolo

vederile oamenilor conducători sunt mai ascuţite şi minţile mai reci. Nu se lasă a fi

influenţaţi de azi pe mâine.

Ofensiva germană slăbeşte din ce în ce. Fie că sunt istoviţi, fie că au de luptat cu

greutăţi, fie că ruşii primesc întăriri. În orice caz, pare că ea se apropie de punctul limită.

Persist în a crede că o ofensivă pornită de pe frontul Ivangorod–Brest Litowsky spre

frontul: Lubîin–Kholm, ar putea să aibă urmări dezastroase pentru germani, duble, plus

o linie care leagă Kholm cu Kovel, nod important de comunicaţii dinspre Kiev şi Odessa.

Această ofensivă s'ar putea întreprindă chiar cu riscul degarnisirei întregului front dela

Varşovia spre Nord, până la mare, căci lanţul de cetăţi ar fi prin sine în măsură a întârzia

înaintarea inamicului, până ce ofensiva şi-ar produce, efectul şi acest efect, în caz de

succes, ar fi un uriaş dezastru pentru inamic.

30. VI. 1915

Fapt pozitiv este azi, că ofensiva germană a pierdut vigoarea ei şi că ruşii au păstrat

destulă soliditate nu numai pentru a rezista, dar chiar pentru a relua ofensiva.

La aripa dreaptă austro-germană, pe Nistru şi pe Zlota Lipa, situaţia de câteva zile

absolut staţionară. Între Bug şi Vistula, de 10 zile sforţările germanilor în direcţia Lublin–

Kholm par oprite pe linia Krasnik-Krilov.

În ultimele trei zile se vede chiar o mişcare ofensivă a ruşilor spre Sud. La Krasnik,

care este în stăpânirea austro-germanilor, contra ofensiva rusă pare foarte viguroasă, căci a

aruncat pe germani înapoi recâştigând o parte din terenul pierdut la Nord de Krasnik.

Dacă ruşii isbutesc să adune forţe suficiente pe frontul Lublin–Kholm şi au mijloacele

necesare de a reîncepe mişcarea ofensivă, înaintarea lor spre frontul Prszemysl–Lemberg

ar pune armatele austro-germane din Galiţia într'o situaţiune din cele mai critice.

Prezenţa unei armate în Transilvania ar putea să schimbe această situaţie în adevărată

catastrofă, înaintând hotărât pe valea superioară a Tisei.

153

5. VII. 1915

Am văzut pe Maiorul Prodan, ataşatul nostru militar la Petrograd, venit aici pentru

câteva zile. După arătările, sale pe de o parte ruşii vor fi nevoiţi a părăsi Vistula şi a se re -

trage cu totul înapoia Bugului. Varşovia de abia dacă va putea să reziste 6 zile.

Pe de altă parte însă, arată că Armata este cu moralul foarte ridicat şi că va relua

ofensiva.

În acest timp însă, după cele ce ştie, Comandamentul superior ar lăsa foarte mult de

dorit. Marele Duce Nicolae este despotic: tratează aspru pe toţi şi a indispus pe

subordonaţii săi. Aceştia nu sunt la rândul lor în armonie între ei şi nu se ajută reciproc din

pasiuni personale.

Lipsa de muniţiuni zice că s'a datorit mai cu seamă faptului, că agenţii germani ar fi

făcut să sară în aer, în diferite puncte, vre-o 6 depozite mari de muniţiuni. Exploziile au

avut loc în acelaş timp şi cam la începutul ofensivei germane.

Sukhomlinov a demisionat fiindcă era în dezacord cu Marele Duce. El cerea continu

retragerea înapoia Bugului, pe când Marele Duce a fost într'una pentru ofensivă. De

Rennenkampf nu ştie dacă este sau nu vinovat, dar la Lodz a făcut greşeala, că în loc să vie

cu întreaga Armată, a trimis numai un Corp de Armată şi aceasta pentru a nu intra sub

ordinele lui Ruski.

De Ianuschievici, Şeful de Stat Major, spune că este de puţină valoare.

Trădările anunţate prin ziare sunt adevărate, mai mulţi ofiţeri au fost executaţi deja şi

vor fi urmaţi probabil încă de alţii.

Marele Cartier este la Baranovici(?) lângă Smolensk şi ordinele nu ajung pe teatrul de

operaţiuni când este vre-un eveniment important, de cât cu întârziere.

În rezumat nimic nou şi în special nimic interesant şi în adevăr cu miez. Mi-a făcut

impresia că şi-a improvizat expunerea cu reminiscenţe din cetirea ziarelor, cari în Rusia

mai mult ca în alte părţi, sunt foarte abile în răspândirea ştirilor tendenţioase. Mie

personal mi-a servit, căci cunoşteam personal mai mulţi din comandanţii pomeniţi.

154

Conflictul dintre Marele Duce Nicolae şi Ministrul de răsboiu Sukhomlinov, m'a

interesat foarte mult. Acesta din armă este un ofiţer de vastă cultură şi foarte inteligent.

S'ar putea să fie victima ambianţei foarte viciate în înaltele cercuri pataliste şi

administrative. Sukhomlinov cunoaşte în fond armatele puterilor centrale, cunoaşte şi

limba noastră, o scrie destul de binişor.

1. IX. 1915

Trupele noastre nu se vor retrage de pe frontieră. Pe de altă parte însă, transpoturi de

cereale sunt permise!

Am fost chemat la Bucureşti şi m'am dus la Primul Ministru acasă.

M'a primit cu aceste cuvinte:

„D-ta critici domnule general organizaţiunea armatei „noastre, ca şi când ar fi făcută

de mine!”

O mică explicaţiune este necesară la această întâmpinare.

La instrucţiunile de mobilizare, cari au intrat în aplicare la 1 Aprilie 1915, am făcut o

dare de seamă care a constat din o serie de observaţiuni critice foarte documentate, nu

însă asupra organizării ci asupra dezorganizării care se introducea cu adevărată

inconştienţă în armată şi care nu mă putea lăsa indiferent, cu atât mai mult că ceiace se

dărâma era legea de organizaţiune a armatei din 1908, făcută de mine.

În orice caz cuvintele Primului Ministru, desvăluiau a întreagă mentalitate!

Nu era vorba de: „ce s'a făcut” (bine sau rău), ci, de cine, s'a făcut!”

În scurta întreţinere ce am avut, nu s'a vorbit de cele ce erau coprinse în raportul meu,

ci de unele generalităţi fără importanţă şi ne-am despărţit, rămânând să ne vedem a doua

zi la Palat, unde se vor întruni toţi inspectorii generali, în prezenţa Regelui.

155

Ne-am întrunit în adevăr la Palat şi după o scurtă cuvântare a Regelui, noul Suveran

a pus unele întrebări vagi, la cari parte din generali au răspuns. Mi-aduc aminte că cel

care a vorbit mai cu miez a fost regretatul general Coandă, Inspectorul General al

Artileriei, care a pus în evidenţă cât suntem de înapoiaţi în ceia ce priveşte artileria în

general, adică cea de câmp şi cea de poziţie şi în ceia ce priveşte aprovizionarea cu

muniţiuni.

După aceia, Regele a pus întrebarea dacă nu sunt şi observaţiuni privitoare la

organizaţiunea armatei.

Întrebarea, mă privea pe mine personal căci Regele a surâs şi m'a privit. Am înţeles că

Primul Ministru I-a vorbit de criticile din memoriul meu şi de aceia am început să rezum

observaţiunile mele de căpetenie. Am spus că puterea noastră de încadrare nu poate

depăşi 15 Divizii. Nu avem nici ofiţeri, nici cadre, nici oameni instruiţi, nici armament,

nici muniţiuni, pentru mai mult, fără a mai adaogă lipsa de rezerve de tot felul pentru a

împlini golurile şi lipsurile ce se vor produce imediat ce vom începe operaţiunile. În noile

instrucţiuni de mobilizare se proectează a se pune pe picior de răsboiu 23 Divizii. Vom

avea un spor de număr, dar în schimbul unor vădite scăderi a valorii combative, cari

scăderi vor merge crescând, căci nu avem cu ce împlini golurile inerente ori cărei

operaţiuni *).

La aceste afirmaţiuni ale mele, Primul Ministru, luând cuvântul a spune textual: „Voi

răspunde Domnului General Averescu nu ca Ministru de Răsboiu, ci ca Preşedinte de

consiliu, că Armata noastră nu va avea de luptat cu trupe mai bine organizate”.

Am rămas înlemnit. După o foarte scurtă pauză am replicat. Pe terenul acesta nu mă

pot angaja, pot spune însă că o pregătire sănătoasă de răsboi trebue să aibă în vedere

toate posibilităţile şi am adus ca exemplu cele ce s'au întâmplat cu Bulgaria.

Vecinii noştri în vederea unui răsboi cu Turcii şi-au diluat excesiv armata şi au avut

unele succese la începutul primului răsboi balcanic din 1912. În al doilea, când s'au găsit

în faţa unor trupe mai solide, au fost nevoiţi să renunţe la luptă şi să ceară pace!

Nu a mai avut ce replica. S'au însărcinat însă faptele a vorbi şi din nenorocire pentru

noi, au vorbit altfel de cum a vorbit Primul Ministru.

156

8. X. 1915

La inaugurarea clubului „Federaliştilor”, Filipescu a ţinut un discurs energic, prin care

a înfierat pe Brătianu din punctul de vedere al activităţii sale în capul ministerului de

răsboiu şi din acela al conducerei politicii externe.

Tot ce a spus este zdrobitor pentru guvern. În altă parte ar rămâne înfierat pentru toată

viaţa, la noi, va trece şi aceasta, fără nici o urmare serioasă. În orice caz, este impor tant

faptul că opoziţia se desolidarizează de guvern. Foarte târziu, dar în fine, să vedem ce va

eşi.

Duminecă 27 Septembrie am fost la Curtea de Argeş pentru parastasul Regelui Carol.

Regele Ferdinand s'a întreţinut mult cu mine, între altele mi-a spus, că lucrările pe

frontieră au fost un bun exerciţiu. Despre răsboiu nu poate fi vorba acum: „Faire a guerre

maintenant, ce serait tout simplement de la tollie furieuse”.

A mai adăogat că mai târziu, în cursul ernei vom mai vorbi şi a râs într'un mod

semnificativ.

Am avut impresiunea că speră într'o schimbare de front. Se poate să mă înşel, aceasta

mi-a fost însă impresiunea.

Am vorbit în tren cu Filipescu şi Take Ionescu. Ambii sunt toarte hotărâţi pentru

intrarea în acţiune.

Cari vor fi mijloacele de rezistenţă ale lui Brătianu? Cu abilităţi nu cred să mai poată

izbuti. Va recurge la forţă?

Aliaţii procedează energic. După ziare, ei ar fi transportat trupe în Serbia şi ar fi şi luat

parte la lupte.

Rusia a declarat că va veni în ajutorul Serbiei. De nu ar veni însă prea târziu.

Intervenirea imediată ar produce o stare de lucruri foarte gravă în Bulgaria.

Mintea mea refuză a vedea pe soldatul bulgar alături de cel turc, trăgând în soldatul

rus !...

Pare că aliaţii vor începe să debarce şi la Dedeagaci. Cred că acest punct este indicat

pentru a zădărnici, până la evenimente mai serioase, efectele unei eventuale joncţiuni, pe

Dunăre, între puterile centrale şi Bulgaria. Turcia ar rămâne însă tot izolată.

157

Italia a declarat răsboiu Bulgariei.

Cred că o intervenire a Italiei în stil mare în Serbia, ar rezolva problema Alpilor, prin

întoarcerea lor pe la Sud.

Medua, Durazzo şi Valona ar putea constitui trei puncte de bază, pentru operaţiuni

sumare spre nord.

9. X. 1915

Într'un manifest scurt însă foarte incisiv, adresat poporului rus, Ţarul Nicolae al II-lea

înfierează purtarea Bulgariei şi o numeşte trădătoarea cauzei Slave.

De sigur va produce adâncă impresie în Bulgaria şi nu ştiu dacă va rămâne fără urmări.

11. X. 1915

Întrunirea federaiiunei la Dacia, în Bucureşti.

Mare aglomerare de lume. Guvernul a întrebuinţat armata pentru a împiedica

desordinele. S'au oprit manifestanţii de a merge la Palat.

Un mort şi câţiva răniţi. Din ce în ce mai mult se desemnează politica îndoelnică a lui

Brătianu.

Tot mai mult îşi face drum printre partizanii lui personali, ideia că bine a făcut de nu a

intrat.

Chestiunea se pune acum, pe terenul antipatic al politicei interne.

Federaliştii spun: dacă intraţi în acţiune suntem alături cu voi, dacă nu intraţi, atunci

faceţi loc altora.

Guvernamentalii, trecând sub tăcere prima parte, susţin că totul nu este de cât un

pretext din partea opoziţiei, pentru a răsturna guvernul!...

Liberalii !... Nu se desmint nici în împrejurările cele mai grave !...

15. X. 1915

158

Debarcările aliaţilor merg încet, ceia ce dovedeşte că s'au gândit la ele prea târziu,

poate că deabia numai când a început invaziunea austro-germană în Serbia şi când Bulga-

ria şi-a aruncat masca jos.

Ruşii au bombardat Varna. Să fie demonstraţiune premergătoare unei debarcări?

Ar fi şi timpul.

Dar noi ?

Fândim momentul!...

Momentul va fi mai prielnic, după ce se va reaproviziona şi Bulgaria şi Turcia, iar

Serbia ar fi nimicită. Ce mare nenorocire !

18. X. 1915

Azi întrunire a Federaliştilor la Craiova.

Discurs remarcabil a lui Take Ionescu.

Am avut un mic conflict cu prefectul pentru, măsurile de luat. Am primit o telegramă

foarte curioasă din partea lui Brătianu. Voiu lămuri această chestiune.

19. X. 1915

Invaziunea în Serbia face progrese.

Cum se pune chestiunea pentru noi, dacă ar fi să intervenim alături cu aliaţii?

Sunt diferite păreri; pentru mine soluţiunea ar fi: o parte din trupele noastre, 4 cel mult

la 6 Divizii, întărite cu cel puţin un Corp de Armată rus, ar pătrunde prin Dobrogea în

Bulgaria, pentru a ocupa triunghiul Rusciuk–Târnova–Plevna restul forţelor noastre,

hotărât prin Transilvania şi Banat, asupra comunicaţiilor austro-germanilor trecuţi în

Serbia.

Mişarea noastră ar trebui, natural, să fie susţinută de o viguroasă ofensivă a stângei

ruseşti.

159

O foarte virulentă campanie este dusă de ziarul Epoca împotriva administraţiunei

răsboiului. Se reproduc acte în facisimile !... Este şi momentul pentru aşa ceva !

25. X. 1915

În fine cei dela Statul Major au început să se desmeticească.

Mi-au trimis un ordin, prin care îmi dau oare care libertate de a pregăti dispunerea

trupelor în vederea unei opriri a înaintărei austro-germanilor, în caz că ar încerca un atac

pe direcţia Orşova–Severin.

Pe de o parte s'au speriat se vede de progresele germanilor în Serbia, iar pe de alta au

ajuns a se convinge că nu se face faţă situaţiunilor serioase cu şiraguri de batalioane, în

creera munţilor, pe frontieră chiar.

Mai bine mai târziu ,de cât nici o dată.

Situaţiunea pe toate teatrele de operaţiuni, neschimbată.

În Franţa, hărţueli. În peninsula Galipoli, stagnare. În Caucaz mişcări neînsemnate, în

Rusia se accentuiază tot mat mult reînvigorirea armatei ruseşti. Pe teatrul balcanic însă, nu

înţeleg planul aliaţilor.

Germanii şi bulgarii progresează, căci de fapt nu au în faţa lor de cât pe bieţii sârbi.

Aliaţii cari au debarcat la Salonic, de abia s'au apropiat de Veles. Probabil că au forţe

puţine, ceia ce înseamnă că au început expediţia târziu şi cu mijloace inferioare

trebuinţelor momentului.

Ruşii adună forţe în Basarabia, în ce scop? Să treacă pe la noi sau să le scurgă pe

Dunăre ca să debarce între Turtucaia şi Rusciuk, după ce vor fi pus din spre mare picior pe

pamântul Bulgariei ?

Nu se poate şti nimic. Se constată însă din nenorocire că lucrurile merg încet, foarte

încet.

De asemenea neexplicabilă este atitudinea Italiei în chestiunea balcanică.

Nu este ea în stare să trimită, cel puţin 2 Corpuri de Armată prin Albania de Sud sau în

Muntenegru? În Alpi nu cred să aibă curând nevoe de toate forţele disponibile, aşa în cât

160

organizarea unui corp expediţionar de vre-o 100.000 oameni nu i-ar compromite de loc pe

front. În schimb însă o victorie în Balcani ar simplifica poate problema alpină.

1. XI. 1915

Am fost la Turnu Severin şi am dat indicaţiunile necesare pentru organizarea apărărei

şi pregătirea unei eventuale ofensive a noastre, în această parte.

Este de prisos a spume, că dispoziţiunile mele nu au nimic de comun cu copilăriile cari

le-au precedat. Generalul Văleanu pricepe situaţiunea.

Curioasă este atitudinea lui Brătianu şi a presei guvernamentale în chestiunea

neregulilor la administraţia centrală a răsboiului.

În loc de a face lumină şi a dovedi dacă au fost sau nereguli, se iau măsuri aspre contra

acelora care au procurat mijlocul să fie date în vileag.

Aşa am făcut eu în 1909 ? Pe de altă parte „Viitorul” găseşte că este o infamie a se

ataca armata, iar în 1913 când i se imputa acelaş lucru, ştia să răspundă, că nu atacă armata

ci numai pe militarii vinovaţi!... Dar „Epoca” pe cine atacă azi ?

Deosebirea este că atunci atacurile erau gratuite, căci vinovaţi nu existau, pe când

astăzi aceasta nu este încă dovedit. Din potrivă, prin modul cum se procedează, lasă loc

presupunerilor că denunţurile nu sunt lipsite de temeiu.

De altfel, că risipă a fost, lucrul este vădit. Acum, că se datoreşte ea nepriceperii sau

necinstei, este egal, în împrejurările de faţă avem nervos şi de cinstiţi şi de pricepuţi, mai

cu seamă de pricepuţi!...

Am nădejde că ziua socotelilor va veni şi că fiecare îşi va căpăta partea ce i se cuvine.

Evident nu este momejnful acum.

15. XII.1915

La noi, în parlament discursuri şi iar discursuri! Părerile pot fi grupate în modul

următor:

161

Unii vor să intrăm numai de cât alături cu austro-germanii. Unii vor deseamenea

intrarea imediată în răsboiu, dar alături de aliaţi.

Unii vor să stăm la pândă şi să mergem cu cei mai tari.

Unii în fine, cred că suntem bine cum suntem.

Cei cari duc destinele ţării nu şi-au spus cuvântul, astfel că plutim în nesiguranţă.

Cea mai perfectă pregătire sufletească pentru intrarea într'un răsboiu cum nu s'a mai

pomenit în istoria lumii şi în care s'ar putea să se hotărască nu numai realizarea

aspiraţiunilor noastre, dar poate chiar şi de existenţa noastră.

Ne-au surprins timpuri mari cu oameni mici! 1916

1916

8. II.1916

Am avut vizita Contr'amiralului Mihail Mihailovici Viselkin, adjutant al

împăratului, prieten din copilărie al Lui şi se zice, fiu natural al Ţarului Alexandru al III-

lea.

Foarte încrezător în mersul operaţiunilor viitoare, cu desăvârşire nemulţumit de

priceperea lui Poklewsky pe care îl crede puţin potrivit şi prin jumătăţi de vorbe m'a lăsat a

înţelege că nici Brătianu nu-i inspiră multă încredere; este însă convins că România nu va

merge împotriva Rusiei.

Am relatat lui Brătiani înscris convorbirea cu amiralul.

Situaţia pe teatrele de răsboiu staţionară, un singur fapt care ar putea să aibă urmări

importante, este luarea Erzerumului de către ruşi,

Dacă în urma acestei victorii, ruşii parvin a-şi da mâna cu englejii din Mesopotamia,

încercuirea dela Sud a Turciei va limita din ce în ce resursele ei şi va face să fie dacă nu

imposibilă, dar cel puţin de un rezultat îndoelnic, întreprinderea împotriva Egiptului.

La noi ?

Doamne, la noi!

162

S'a dat ordin ca până la 15 ale lunii, toate lucrările pe frontieră să fie gata,

întrebuinţându-se şi lucrători luaţi de rechiziţie. Mai zilele trecute s'a dat de asemenea

ordin să se suspende acordarea de concedii şi permisii.

S'ar zice că suntem în ajunul unei mobilizări!

Nu ne-am hotărât la aşa ceva când Bulgaria era fără arme şi muniţiuni, când Turcia era

istovită, când Serbia era în picioare ; ce am aşteptat pentru a ne hotărâ?

De sigur că guvernul poate să aibă motivele sale pentru a justifica întârzierea de până

acum. Pentru omul din stradă, aceste motive sunt cu totul necunoscute. Singurul lucru ce

a văzut, sunt unele măsuri luate în armată şi cu ajutorul armatei în lungul frontierei spre

Austro-Ungaria, mai cu seamă spre Ungaria.

Dar măsurile luate în armată, din nenorocire în loc de a fi sporit capacitatea

combativă a oştirii, a slăbit-o, căci sporirea numărului s'a obţinut prin diluare, ceia ce a

adus slăbirea solidităţii. Acest lucru s'a văzut clar de către militarii cunoscători în

materie. Iar mai târziu, s'a văzut de toată lumea.

În 1913, pentru campania din Bulgaria, am pus pe picior de răsboiu 5 Corpuri de

Armată, a câte două Divizii active şi câte una de rezervă. Cu alte cuvinte 15 Divizii, din

cari 10 active şi 5 de rezervă.

Astfel constituită Armata, a făcut campania în condiţiuni satisfăcătoare. Este dreptul

că a lipsit vărsarea de sânge, dar în schimb au fost alte greutăţi pe cari a ştiut să le

învingă.

Astfel, a fost obligată să facă marşuri obositoare, lipsită de serviciile auxiliare, căci

urgenţa impusă de situaţiunea strategică a obligat corpurile să se pue în mişcare de

îndată ce au avut sub arme efectivele cerute de mobilizare. În plin marş de desfăşurare

strategică, adică o dată cu trecerea Dunării, a fost nevoită a traversa puncte contaminate

de holeră, de către inamicul pe urmele căruia mergeau coloanele noastre.

Situafiunea era ca atât mai gravă cu cât serviciile auxiliare, deci atât cel sanitar cât şi

cel de subzistenţă, nici nu apucaseră măcar a trece Dunărea, când s'a luat prin patrule

contactul cu inamicul.

Din contră, pentru viitoarea mobilizare, pregătită pe timpul neutralităţii noastre, fără

a se ţine seama de experienţa din 1913, adică de puterea noastră de încadrare, armare şi

163

echipare, s'a hotărât a se mobiliza 23 de Divizii începându-se o nefastă acţiune de

dezorganizate.

Ne-a trebuit doi ani de şovăiri zadarnice, a face ca-o Armată care s'a dovedit în 1913

excelent operantă, numai după trei luni de acţiune descusută să fie spulberat' şi obligată a

reveni la organizaţiunea din 1913, mulţumită discernământului grupului de ofiţeri

francezi dela M. C. G. care şi-a dat numai de cât seama de puterea noastră de încadrare

şi de valoarea technică şi tactică a resturilor cari au putut, după retragerea dela Argeş, să

se închege în Moldova!

S'a câştigat ceva măcar din punctul de vedere politic ?

O ştim post factum, că nu! Dar se putea prevedea acest lucru ?

Evident că nu! Totuşi unele bănueli ar fi putut să existe! Nu ne despărţeau de cât 9 ani

de evenimentele din Rusia din 1905! Şi guvernul avea mijlocul de a se lumina asupra

celor de aşteptat dela Rusia, prin Deputatul Stere. Dar Şeful guvernului nu a fost în

persoană în Rusia ?

Probabil că dacă a vorbit cu Stere, nu a făcut-o pentru ca să asculte ce spune, ci să-l

oblige să facă ceia ce credea că are dreptul să spue şi să impue... Tot astfel când a fost în

Rusia, nu au fost călătorii de instrucţie, ci mult probabil călătorii de dat îndrumări.

15. II. 1916

Germanii au pregătit în taină o ofensivă asupra Verdunului ; pare că au concentrat

acolo 17 Divizii şi tunuri de 420 si 305.

Pe preţul unor sacrificii asemenea celor de pe Izer, au izbutit a lua un fort exterior ; a

doua zi însă mulţumită unei viguroase contra ofensive, au fost asvârliţi înapoi, pare din-

colo de liniile proprii din cari au pornit la atac! Dacă se adevereşte aceasta şi francezii

izbutesc a se menţine fără a mai ceda o palmă de pământ, această urîtă întorsătură a lucru-

rilor pentru germani, ar putea să semneze începutul sfârşirului.

Prevederile mele s'au adeverit, privitor la noi. Eram în ajunul unei mobilizări!

Azi am primit ordin a da drumul oamenilor în concedii pe serii, în vederea muncii

câmpului.

164

Ne mobilizăm pentru a ne înţepeni mai bine pe loc.

2. III. 1916

M'a întrebat Brătianu asupra măsurilor de luat pe frontiera bulgară. Este foarte speriat,

fiindcă s'a semnalat aducerea unei Divizii la Cerveni Breg ! Vrea să repete ceiace s'a făcut

pe frontiera muntoasă. Dispunere de forţe în cordon.

I-am spus părerea mea. Nu cred în o invazie bulgară, şi chiar dacă s'ar plănui aşa ceva

(o presupunere foarte neîntemeiată), nu avem nevoe a lua măsuri de pe acum.

Ştiu ce este a trece un fluviu şi chiar dacă ar fi bulgarii în stare să procedeze cu aceiaş

iuţeală, cu care am procedat noi în 1913, încă vom fi în stare să facem faţă situaţiunei,

dacă vom începe a ne lua măsurile de îndată ce s'ar desemna gruparea forţelor bulgare. O

ofensivă peste Dunăre nu se întreprinde cu 2–3 Divizii, iar concentrarea unei mari masse,

cu mijloacele de transport bulgare, nu se face în 2–3 zile.

S'a convins, dar tot a înşirat câteva batalioane pe Dunăre...

3. III. 1916

Am făcut cunoştinţă cu noul ataşat militar rus, Colonelul Tatarinov. Mi s'a părut un om

deştept şi militar cunoscător al chestiunilor mari de organizare şi conducere a trupelor.

Mi s'a plâns că este jucat ca o păpuşe de către Generalul Iliescu, singurul cu care este

autorizat de Brătianu ca să vorbească, de chestiunile militare !..

Brătianu şi cu Iliescu se complectează de minune, din nenorocire în dauna prestigiului

nostru şi de sigur şi al intereselor viitoare.

Dacă m'asi înşela ce bine ar fi !....

9. III. 1916

165

Ionel Brătianu, din cauză că s'a semnalat retragerea unor trupe de pe frontiera

Moldovei, se teme de vre-o surprindere şi de aceia a întrunit pe Comandanţii de Corp de

Armată, pentru a suspenda trimiterea oamenilor în concediu!

I-am cerut motivele acestei măsuri şi după ce mi le-a spus, i-am obiectat că prezenţa

sau absenţa unui număr oare care de oameni, nici nu grăbeşte nici nu întârzie dispunerea

forţelor noastre pentru operaţiuni în stil mare; a renunţat la puţin fericita lui ideie a

suspendării concediilor.

Ce rău este secondat !....

Să sperăm însă în norocul neamului.

O dovadă cât de slab este sfătuit Brătianu, din punctul de vedere militar, este faptul că,

la finele lunii Ianuarie, a ordonat să se facă lucrări în grabă pe frontieră, iar câteva zile mai

târziu, a ordonat trimiterea oamenilor în concediu !.

Mi-a intrat un document foarte interesant în mână. O colecţie din hârtiile găsite la

Căpitanul von Papen şi care colecţie, tradusă în englezeşte, a fost supusă Regelui

George. Documentul No. 13 este o scrisoare a prinţului Hatzenfeld către von Papen

(probabil prin Iulie 1915). Iată ce stă în acea scrisoare: „femeia mea îmi scrie că

Bulgaria va veni cu noi de sigur, după strângerea recoltei, la finele lui August şi ea este

sigură că România va rămâne inactivă. De oarece ambasadorul austriac, Hohenlohe este în

Berlin, noutatea este de crezut” !...

Prinţesa ştia ce scria....

Regret foarte mult că am vorbit lui Take Ionescu de această interesantă broşară. M'a

rugat să i-o împrumut. Am făcut greşeala a i-o da. Nu am avut-o înapoi. Dacă ar fi

azi în posesiunea mea aşi reproduce din ea mai multe părţi, de mare interes pentru noi!

10. III. 1916

Am prânzit aseară cu ministrul rus şi cu ataşatul militar la D-na S. Poklewsky este ori

prea fin, ori teribil de naiv.

166

Dacă îl crede în adevăr pe Brătianu, este naiv, dacă se face a'l crede este foarte fin ; nu

ştiu însă ce va obţine şi mă întreb dacă acum este cazul, a face joc de fineţe. Şi el şi

ataşatul militar sunt purtaţi cu vorba; în ce scop nu pot şti. Cine o poate?

Mi-a spus că Brătianu are o mare ideie de mine şi desigur că raporturile între noi

trebue sa fie bune (?)

I-am răspuns că azi eu sunt comandant de corp de armată şi el ministru de răsboiu.

Relaţiunile dintre noi nu pot fi decât cele impuse de situaţiunile respective ce ocupăm.

Atât cât va fi ministru, îi voiu da concursul în modul cel mai loial şi cu toate mijloacele de

cari aş putea dispune. Când nu va mai fi ministru, va redeveni pentru mine omul din 1909.

După masă au venit şi alţi diplomaţi de ai înţelegerii. La ordinea zilei Verdun-ul.

După o lună de sforţări cu rezultat minuscul, nu era o temă lipsită de interes şi de

materie de desvoltat.

Din parte-mi, sunt fixat deja.

29. III.1916

La Verdun, situaţiunea în linii mari, aceiaşi. Germanii sunt încrezători în rezultatul

favorabil. „Stalul Major nu poate să întreprindă ceva, care să nu fie sigur”!

Este o consolare şi aceasta. Ar fi de ştiut dacă Statul Major se aştepta ca întreprinderea

să dureze atât ! Cine ştie cât va mai dura.

Cred că pentru Germania se pune acum chestiunea cum să iasă cu cinste din

încurcătură.

Dovada este făcută, că ofensiva cea mai bine preparată poate fi stăvilită.

Invincibilitatea germană a devenit a legendă...

10. IV. 1916

Mi s’a mutat din senin, şeful şi subşeful de stat major.

Pentru ce ? Probabil pentru că aşa i-a plăcut lui Iliescu. Am intervenit să-mi fie lăsaţi

pe loc. Răspunsul a fost o adevărată necuviinţă.

167

Am scris azi personal lui Brătianu, sper că nu va merge atât de departe încât să mă facă

a crede că pune iar în aplicare tactica de şicane meschine.

24. IV. 1916

Nădejdea mea a fost o naivitate.

Am avut un răspuns din cele mai ridicule, semnat de Brătianu.

Este inutil să se mai ascundă după deget.

Am dat cărţile pe faţă şi i-am scris cum i se cuvenea*.

În loc de şicane pe ascuns, de acum vom avea răsboiu pe faţă şi sunt încântat.

Dacă aşi avea casa gata la vie, aş începe să-mi duc lucrurile acolo, pentru a fi gata la

orice moment să mă strămut definitiv.

27. IV. 1916

Am avut vizita Locot. Colonelului Mircescu, ataşatul nostru la Berlin.

Deşi încă mare admirator al germanilor, este mai puţin încrezător în rezultatul final.

Falkenhayn i-ar fi spus că el a obţinut ceiace dorea la Verdun şi anume, de a împiedica

ofensiva mare franceză, proectată acolo !...

I-am spus lui Mircescu să spuie din parte-mi lui Falkenhayn (notă: Vezi anexa No. 5) ,

că trebuie să aibă o ideie puţin măgulitoare de cei cărora le povesteşte acest lucru.

Ofensiva franceză pe calea barată de cetatea Metz !!...

Trei luni dela începerea ofensivei contra Verdunului !..

Statul Major german nu întreprinde ceva, de care să mi fie sigur...

Merçi, de aşa siguranţă !

Dacă răsboiul va dura încă un an şi germanii vor duce lupta necontenit la Verdun, se

poate ca la urma urmei să împingă linia franceză dincolo de această localitate. Cântă rind

însă sacrificiul în oameni şi timp de o parte, cu avantajele pur materiale, nu ştiu cine ar

putea să se mai îndoiască în ce parte ar înclina balanţa....

Despre avantajul moral, chestiunea este mai discutabilă.

168

Un avantaj real, bine stabilit, în sensul dorit de germani, după presupunerea ce au

făcut, când a început atacul, s'ar fi obţinut dacă cetatea cădea în 10–15 cel mult 20 de zile.

După trei luni de sforţări (şi cine ştie cât va mai trece) izbutind, singurul avantaj

obţinut ar fi să devie ruşinea mai mică.

Este în adevăr o ruşine să întreprinzi ceva, pe o direcţie rău aleasă şi cu mijloace

inferioare rezistenţei inamicului....

Austriacii au început şi ei o acţiune ofensivă în stil mare, în Trentin. Regiunea

este bina aleasă şi direcţiunea de atac de asemenea foarte bine. Dacă izbutesc să arunce, pe

italieni spre linia: Vicenza-Bassano, situaţiunea forţelor italiene din Carnia şi Friul devine

din cele mai critice.

Este însă puţin probabil ca austriacii să dispuie de forţele necesare pentru a duce la bun

sfârşit o ofensivă à fond.

Nu cred că este un bluff; poate să fie însă pregătirea – ca şi la Verdun în ultimul

timp – a unei platforme pentru tratativele de pace.

Ar fi culmea succesului pentru noi, cari aşteptăm şi trenul nostru !

De altfel trenul nostru, deja prea întârziat, este aşteptat de cei cari se uită în stele, căci

pentru cei cari conduc armata, a sosit din ziua în care s'a ordonat începerea desconcentrărei

trupelor.

Îmbarcarea va avea loc în ziua când se va da ordin să retragem trupele de pe frontieră.

20. V. 1916

Ofensiva austriacă, fără să fie prea îngrijitoare, a făcut unele progrese la centru. A

străbătut aproape jumătate distanţa între punctul de plecare şi Bassano.

Dacă italienili nu se hotărăsc printr'o contra manevră, cu mari sacrificii chiar, contra

unui flanc al ofensivei, situaţiunea lor va deveni din zi în zi mai urîtă.

Prea sunt înţelepţi generalii înţelegerii; ar mai fi nevoie şi de niţel nerv, pe lângă atâta

creer !...

Nu ştiu de ce mi se pare, că şi Joifre} şi Cadorna sunt victima înţelepciunei – „chi non

risica, non rosica”.

169

22. V. 1916

Este probabil să mă înşel, dar în spiritul meu i-a formă, tot mai consistentă

presupunerea, că mutismul primului ministru, datorit la început dezorientării, a devenit în

urmă o pavăză la adăpostul căreia, a putut să tragă nesupărat firele unei politici de

duplicitate.

Când presupunea că esitările ar fi putut să provoace o exploziune revoluţionară, cred

evita să facă declaraţiuni precise, din cauză că era dezorientat şi nu îndrăznea să se

hotărască între cele două credinţe în victorie. Situaţia nu era, pentru el cel puţin, încă

limpede şi credea că victoria este tot atât de posibilă pentru puterile centrale cât şi pentru

aliaţi. Astfel stând lucrurile, în spiritul lui cel puţin, de sigur îi venea greu, fără siguranţă

de succes, a face un pas hotărît, în urma căruia să se vadă în conflict pentru totdeauna cu

sentimentul naţional sau cu partizanii puterilor centrale şi deci cu Palatul.

Când mai târziu s'a convins însă că opoziţia face numai sgomot, dar nu mişcă şi mai

ales când şi-a asigurat starea de asediu în buzunar, ezitarea a luat o formă definitivă numai

în aparenţă, în realitate s'a început în mod hotărît politica de duplicitate.

Locot. colonel Mircescu mi-a spus în mod sigur, că Germania are din partea noastră şi

pe cale oficială, asigurarea că nu vom intra în acţiune împotriva ei.

Scrisoarea Prinţului de Hatzenfeld trebue să fie de sigur efectul transpirărei acestui

angajament.

Pe de altă parte însă, tratativele ultra orientale cu Rusia, ne asigură în potriva unei

rupturi cu ea şi astfel Brătianu poate să spună acum că navigând în două luntri a scăpat

ţara de primejdie.

Filogermanilor, că a evitat o invasie rusă ; naţionaliştilor, că a evitat o istovire căreia

am fi fost expuşi, din cauza duratei răsboiului, dacă intram dela început în el.

Foarte important este faptul că la începutul lui Aprilie când s'a prezentat generalul

Tănăsescu Regelui, i s'a spus, că răsboiul acum s'a depărtat pentru noi.

În Septembrie mie îmi spuseise, cu toate acestea „pour le moment ce serait de la follie

furieuse, mais pour le printemps c'est autre chose, du reste nous en reparlerons”.

Schimbarea aceasta să nu fie datorită neisbândei dela Verdun ?

170

În cazul acesta: ce se plănuia ?

Mare răspundere au cei dela cârmă, dar şi cei din opoziţie nu mai puţină.

Vorbe, vorbe şi iar vorbe.

Momente sau ocazii pierdute au fost, dar impasibilitatea cu care am asistat la

pregătirea şi realizarea distrfugerii Serbiei, vor rămâne pentru totdeauna, dacă nu o ruşine,

cel puţin o ridiculizare a marelui succes obţinut, prin tratatul dela Bucureşti din 1913.

Dacă ar fi trăit Regele Carol s'ar fi găsit în faţa unei crude dileme în Iulie–August–

Septembrie 1915. (vezi 18.VII.914).

24. V. 1916

Se confirmă că o luptă navală a avut loc lângă strâmtoarea Skagerak. Pare că englejii

au avut pierderi serioase, germanii au fost însă nevoiţi a rupe lupta. Chiar dacă în luptă,

germanii au suferit mari pierderi, este de considerat care este raportul pierderilor la totalul

forţelor disponibile.

Din acest punct de vedere, de sigur că avantajul va fi de partea englejilor.

Se mai adaogă şi faptul că cel care atacă trebue fatalmente să aibă pierderi serioase.

Pe de altă parte se desprinde însă din această luptă şi faptul incontestabil că englejii

încă nu cunosc tactica germanilor şi nu au parvenit încă a le răspunde cu mijloace şi

procedee adecuate. Meritul germanilor este de netăgăduit şi aceasta este nenorocirea lor.

Speranţa, bazată pe o abilitate răsboinică incontestabilă, în o victorie foarte, foarte

problematică, îi face să persiste într'o luptă ruinătoare şi pentru duşman, dar poată mai rui-

nătoare pentru ei şi să-i dea un caracter tot mai crâncen.

27. V. 1916

Simptomele unor evenimente importante par a se arăta, ca fulgi izolaţi, pe orizontul

teatrului general de răsboiu.

Pare că la unitatea de acţiune a puterilor centrale, se va răspunde cu unitate de acţiune

din partea aliaţilor.

171

Acum trei zile, mare bătălie la aripa stângă rusă pe Front de sute de kilometri, S'a

anunţat după trei zile, ca la 70.000 prizonieri! În orice caz această acţiune ofensivă rusă, va

avea un efect virtual asupra ofensivei austriace; din Tirol, după cum anul trecut, cam la

aceiaşi epocă, ofensiva italiană a uşurat nu puţin, situaţiunea ruşilor în Galiţia.

Bulgarii au pătruns în Grecia cu vre-o 30–40.000 oameni. Se zice că în baza unei

convenţiuni sub chezăşia Kaizerului este de văzut cum vor privi aliaţii acest act. Para că

este vorba de o blocare complectă a Greciei. Ar fi o jumătate de măsură probabil că aliaţii

încă nu sunt hotărâţi, pentru o acţiune generală.

Dacă sunt însă gata, producerea ei nu va întârzia.

Perseverenţa germanilor la Verdun, este dusă dincolo de marginile judecăţii sănătoase.

Ce vor să obţină ? Să zicem, că mâine ar lua Verdunul , ce vor fi obţinut

prin aceasta, după peste trei luni de sforţări titanice şi pierderi dureroase... restabilirea

prestigiului ? Poate, dar numai în galerie...

28. V. 1916

Ofensiva rusă este un fapt pozitiv şi se anunţă până acum bine. Ar fi prematur a se face

pronosticuri favorabile pe baza primelor rezultate, cari sunt aproape nelipsite la ori ce

ofensivă pregătită cu precauţiune.

Mersul ulterior va depinde însă de valurile disponibile din urmă, cari să se reverse

necontenit prin spărtura deschisă, precum şi mijloacele şi promptitudinea cu care va izbuti

defensiva a pune stavilă acestor valuri.

Ofensiva franceză din Champagne, s'a arătat mediocru organizată, căci după un mic

succes, a fost nevoită să se oprească şi chiar să dea înapoi.

Germanii au fost mult superiori ca pregătire în ofensiva dela Verdun. Ei s'au înşelat

asupra puterii de rezistenţă a francezilor, plus că alegerea punctului de atac este o enigmă

strategică, iar tactic, propriu zis, o eroare.

Ori cum ar fi, revenind la ofensiva rusă, ea se desfăşoară pe un front de aproape 300

km. dela frontiera noastră până la Nord de Lutzk, care a şi căzut în mâinile lor.

Ofensiva are trei direcţiuni admirabil alese: Kowel, Stanislau şi Cernăuţi.

172

De sigur că sprijinind mereu stânga pe Carpaţi, pe cares ar pune solid stăpânire, centru

ar avea mijlocul să înainteze căci l'ar degaja ameninţarea stângei. Ajunşi din nou pe

Vistula, s'ar vedea ce ar fi de făcut în urmă. Cred însă, că tot pătrunderea în Ungarlia,

înainte de strângerea recoltei ar fi o lovitură mai decisivă, de cât orice victorie prin bătălie

propriu zisă.

Dacă şi italienii, după descongestionarea probabilă a frontului lor se vor hotăra o dată

în eşichierul Isonzo, la o acţiune viguroasă spre Karavanca şi s'ar ajunge la o joncţiune

italo-rusă pe Dunăre, răsboiul poate fi considerat la începutul sfârşitului.

Cifra prizonierilor luaţi de ruşi, după buletinul oficial este de 64.000.

Adăogând morţii şi răniţii cari au putut urma mişcarea de retragere, este mult probabil

că armata austriacă să fi suferit în primele zile o micşorare ca număr de circa 200.000

oameni sosită nu tocmai la timp, după pierderile serioase suferite cu siguranţă în Trentin.

Noi ? Noi suntem misterioşi, Bulgarii ne califică buni. Voim să înşelăm pe toţi.

31. V. 1916

Ofensiva rusă în Galiţia şi Bucovina sa accenţuiază din ce în ce; pare să fie în adevăr

ceva serios. Azi se anunţă luarea oraşului Dubno.

La Kalki, oare care rezistenţă, probabil va fi înfrântă şi ea.

Se afirmă că până acum austriacii să fi pierdut numai ca prizonieri 113.000 oameni şi

17.000 ofiţeri. În câteva zile !...

Cu toată simpatia ce am pentru Italieni, trebue de recunoscut că este o mare deosebire

între acţiunea lor şi aceia a ruşilor. Se va zice: terenul. Da, terenul prezintă greutăţi, dar

aceleaşi greutăţi au întâmpinat şi austriacii în ofensiva lor din Tirol şi totuşi în puţine zile

au făcut progrese, relativ bunicele, pişcând cam simţitor pe italieni ; aceiaşi austriaci pe

cari ruşii îi asvârle peste cap, deşi fortificaţi în modul cel mai formidabil posibil!...

Să vedem dacă cel puţin acuma nu se va mişca cu ceva mai multă vigoare Cadorna;

posibilitatea o are.

Un incident.

173

Pare că ruşii cari atacă Cernăuţii, voind să întoarcă dreapta austriacă, au trecut cu parte

din trupe (se zice vre-o trei regimente) din greşeală, reală sau simulată, pe teritoriul nostru.

Se înţelege, vâlvă mare; poate mai mare( în gazete de cât în cercurile diriguitoare.

În orice caz, pare că s'a trimis o Divizie (a 8-a, General Pătraşcu) în acea parte. În ce

scop ?

Neutralitate armată ?...

Un ziar publică azi, că la şedinţa Consiliului de Miniştri, sub preşidenţia Regelui,

Suveranul ar fi spus: aprob măsurile luate de D-voastră. În nici un caz Eu nu voiu face ca

Regele Constantin al Greciei,

Ce să însemneze aceste cuvinte? Şi mai întâi au fost în adevăr rostite ? Mi-ar părea

bine să nu fi fost.

2. VI. 1916

Ofensiva rusă progresează, stânga este în faţa Cernăuţului, centru pe Horodenca

Buczaci, iar dreapta la Torcin–West Lutzk, circa 20 km. Pare deci că în adevăr este ceva

serios.

Deja până acum, răsturnarea obstacolului, înapoia căruia se credeau austriacii

inatacabili, numărul enorm de prizonieri, priederilor simţitoare în morţi şi răniţi ce trebue

să fi avut, este un rezultat real şi de o importanţă care este posibil să se răsfrângă asupra

situaţiunei generale.

Dacă germanii mai au disponibilităţi în interior, atunci de sigur că surprizele brusce pot

fi evitate, dacă însă au istovit în faţa Verdunului tot, atunci sau lasă pe austriaci soartei lor,

ceia ce va avea ca urmare o apropiată apariţie a ruşilor în vecinătatea Sileziei superioare,

sau aleargă în ajutorul austriacilor degarnisind vre-o parte a frontului, fie în Rusia, fie în

Franţa; este mult probabil să păţească întocmai ca austriacii, cari şi-au pregătit atacul în

Trentin în detrimentul solidităţii frontului din Galiţia şi Polonia !

În Italia criză ministerială.

În toate părţile se produc evenimente politice, sub influenţa opiniei publice.

La noi unde se strigă şi se scrie mai mult şi mai violent ca ori unde, nimic !

Ce cuminţi suntem!

174

Nişte castraţi nu ar putea să fie mai cuminţi!..

Avem cârmuirea pe care o merităm.

5. VI. 1916

Pare că ofensiva rusă, de şi încă în progres, a venit în contact pe punctele mai înaintate,

cu rezervele şi întăririle austriacilor.

Care va fi rezultatul ?

Dacă este oprită, numai cu această simplă concentrare înapoi a apărărei şi numai cu

puţine întăriri, aduse din vecinătăţi, atunci situaţia generală probabil va rămâne, până la

noui operaţiuni, neschimbată.

Dacă din contra, ruşii dispun de mijloace destul de largi pentru ca să meargă înainte,

atunci o schimbare în situaţia generală este inevitabilă.

Austro-germanii vor fi nevoiţi să aducă forţe însemnate în partea aceasta a frontului.

De unde le vor lua ?

Vor degarnisi fronturile lor în alte părţi ? Este puţin probabil.

Mai admisibil este că vor duce în Galiţia disponibilităţile din interior.

În cazul acesta, o ofensivă în altă direcţiune, din partea aliaţilor, va avea sorţi să nu fie

întâmpinată de cât cu trupele locale, sau cel mult întărite cu ultimile disponibilităţi, dacă

vor mai avea. În orice caz, o a doua direcţie ofensivă ar clarifica situaţiunea, din punctul

de vedere al forţelor disponibile şi ar permite aliaţilor să întreprindă o nouă ofensivă, pe o

a treia direcţie în perfectă cunoştinţă a situaţiunei adversarului şi deci cu mulţi sorţi de

reuşită.

În cazul, puţin probabil este drept, că austro-germanii să nu mai aibă chiar de acuma cu

ce întări frontul din Galiţia, atunci ruşii vor putea să obţie rezultate enorme. Ei ar putea nu

numai să recucerească terenul pierdut anul trecut, dar să pătrundă şi în Ungaria, ceia ce din

punctul de vedere economic, mai mult de cât din cel strategic, ar avea urmări enorm de

dureroase pentru puterile centrale. Toată recolta de pe teritoriul reluat şi cucerit de ruşi, ar

fi pierdută pentru ei şi aceasta a însemna foametea.

175

Italienii au oprit ofensiva austriacă din Trentin şi de sigur că de aici înainte nu

mai au nimic de temut. Vor relua ei acum ofensiva, cu mai multă vigoare. Nu au de cât

vre-o trei luni cel mult de operaţiuni în munţi. Dacă nu străbat bariera până la finele lui

August, atunci vor sta iarăşi: pe loc o iarnă.

Dar noi ?

La noi, este foarte curios ceia ce se observă.

Cu cât situaţitinea se îmbunătăţeşte pentru aliaţi şi cu cât unioniştii par a voi să facă

mai multă dovadă de energie, cu atât spiritul răsboiuic în cercurile de drept scade. Ceia ce

este însă şi mai curios, este faptul că această scădere a spiritului răsboinic s'a întins în

cercuri tot mai largi şi mai întinse în massa naţiunei.

Eri un general îmi spunea că dacă anul trecut ai lăsat mânile libere bulgarilor, am

făcut-o probabil pentru că am fost ameninţaţi de austro-germiri.

Bietul om poate îşi închipuia că ar fi fost cu putinţă să luăm o poziţiune hotărâtă de

partea aliaţilor, fără să fim în primejdie de a trebui să ne măsurâm cu cineva ?

Cu alte cuvinte: voim Ardealul, voim poate şi răsboiu, dar fără duşman !....

Sunt unii, cari au început să creadă în politica oportunistă şi nu sunt puţini aceştia.

Din parte-mi o găsesc foarte primejdioasă.

Dacă punem necontenit la condiţiuni, dacă tot amânăm pentru diferite motive, până ce

într'o bună zi balanţa va înclina în mod irevocabil în o parte, atunci de sigur că nu vom mai

fi de vre-un folos pentru cauza generală.

Este drept că putem intra în acţiune pe socoteala noastră proprie. Dar atunci totul va

depinde de rezultatul local obţinut de noi. Suntem şi noi învingători şi parvenim să

ocupăm ceia ce năzuim, înainte de încetarea ostilităţilor, bine, dar dacă suntem opriţi ca

italienii, sau daţi înapoi chiar ? În cazul acesta cu ce titlu ne vom prezenta la stabilirea

condiţiunilor de pace ?...

9. VII.1916

176

Prima ştire care o capăt la întoarcerea mea în Craiova, este că s'a dat ordin a se trimite

discret un batalion din Regimentul Dolj, la Poroina şi o baterie din Reg. 9 Art. la

Bumbeşti.

Iarăşi strategie de farmacişti!

Unde vom ajunge, dacă va fi ceva serios, cu astfel de conducători, sau mai bine zis

inspiratori, căci conducători nu avem !

11. VII. 1916

Eri şi-a luat rămas bun Generalul Văleanu, care numit comandant al CETĂŢII

BUCUREŞTI!

El era hotărît, prin ordinea de bătaie să comande la mobilizare Corpul I. Suntem zice-

se în ajunul mobilizării şi este dat la un alt serviciu!

Mai este de înţeles ceva ?

Mai mult. Văleanu spune că vorbind cu Brătianu, acesta i-ar fi zis; te-am luat pentru

puţin timp. La mobilizare vei comanda un Corp de Armată. Care ? nu ştiu!

Va să zică acum trei luni destină pe Văleanu la Corpul I de Armată şi în vederea

acestei destinaţiuni, Colonelul Văitoianu, Şeful meu de Stat Major este mutat dela Corpul

de Armată la trupă, aducându-se Colonelul Vlădescu la Corpul de Armată, iar astăzi spune

că nu ştie la ce Corp de Armată va fi Văleanu!!!

Motivul: trupele din Oltenia sunt destinate la defensivă, căci pe aici inamicul va lua

ofensiva cu 3 Corpuri de Armată. Văleanu va fi trimis – ales de Rege – să comande pe o

direcţie pe care se vor executa operaţiuni strategice ofensive!!...

S'a comis enorma greşeală a considera fortificaţiile neterminate, pe jumătate părăsite

şi fără armamentul necesar, ca cetate! Şi se destină şi un comandant luat dela trupă !

Câteva tuni mai târziu această cetate fără mijloace de apărare a fost bombardată de

aeroplanele germane)

Au plătit sutele de victime, din populaţia civilă!

177

25. VI. 1916

Astăzi este ziua presupusă de mulţi, ca prima zi de mobilizare.

S’au chemat oamenii dela vetre la unele unităţi, care îşi completează efectivul de

război, fără a se face mobilizare în toată puterea cuvântului, căci rechiziţiuni nu se fac.

Unele trupe se dislocă pe rontieră. Până acum svârcolelile acestea se făceau numai

pe frontiera muntoasă, acum am început a ne înşira şi pe Dunăre.

Dacă în adevăr, există în fundul conştiinţei celor cari au a hotârî, intenţiunea sigură

că într’o zi va trebui să păşim în contra ungurilor şi bulgarilor, apoi toate aceste măsuri

premergătoare: mobilizării şi dislocării drămuite, vor fi plătite foarte scum. Ele nu fac de

cât să ne dea pe faţă situaţiunea şi să ne desvălue intenţiunile, ceia ce pune pe adveesar în

măsură de a ne judaca planurile şi de a trage profit di acest diletantism strategic.

Răul este că vor suferi bietele trupe, cari vor fi expuse la pierderi ce s’ar fi putut

evita şi, până la oare care punct, vor suferi şi comandanţii, căci marele public nu va şti nici

odată inepţiei cui se datoresc, dificultăţile şi primejdiile ce vor avea să înfrunte ei.

28. VII. 1916

Italieinii au luat Gorizia. În fine, cei care surâdeau când era vorba de armata ialiană,

vor începe să gândească altfel.

Acum se deschid italienilor două căi: una spre Leibach şi alta spre Triest. Desigur că

se vor izbi pe amândouă de noui şi mari greutăţi. Răsboiu fără dificultăţi nu poate să

existe de cât în mintea conducătorilor noştri politici.

Nu voiu uita, în această privinţă, răspunsul ce mi-a dat Brătianu în toamna anului

1914 la Palatul Regal, în faţa tuturor generalilor, când mi-a spus textual, că nu vom avea

de luptat cu trupe mai solid organizate decât ale noastre.

De atunci cred că este călăuzit şi muncit de ideia să ducă lucrurile, prin abilităţi, la

punctul ca să intrăm, în acţiune numai atunci când va începe debandada la partida în contra

căreia ne-am hotărî să luptăm. Aceasta cred că este una dacă nu singura, din cauzele

esitărilor şi amânărilor.

Pare extraordinar a-ţi închipui un războiu fără sacrificii, fără greutăţi enorme şi fără

alternativa de a fi şi învins !

178

Mintea lui Bătianu concepe însă aşa ceva. În viaţa lui personală, a avut noroc, în tot ce

a întreprins! De ce nu ar avea acelaş noroc şi pentru barca la a cărei cârmă stă ?

Ii urez din sutlet să-1 aibă. Nu-i mai puţin adevărat, concepţiunea ce are de

organizaţiunea militară, de caracterul răsboiului şi de alternativele lui, este după

cum am spus, extraordinară.

30. VII. 1916

Ruşii au luat Stanislau. Va să zică înaintează cu stânga şi fac bine.

În ziua de 17 Iulie am avut la vie, vizita profesorului rus de biologie, Zalewsky, care

dorea să-mi facă cunoştinţa.

Se înţelege că am vorbit şi de participarea noastră eventuală la răsboiu şi de mersul

ofensivei ruse. În această privinţă profesorul era de ideia, că scopul ofensivei Brussilow

trebuie să fie să înainteze cu dreapta, în direcţia Kowel–Wladimir Wolinski şi de acolo

spre Brest Otowski.

I-am răspuns că această operaţie ar duce pe de o parte la separarea austriacilor de

germani, iar pe de alta la ameninţarea întregului front german ceia ce 1-ar sili să se retragă

mult înapoi fără luptă. Are însă inconvenientul de a expune centrul rus învăluirei,

inconvenient pe care l'au plătit deja de două ori scump ruşii.

I-am adăogat că operând cu stânga în direcţia Stanislau–Stry, s'ar ajunge pe linia Stry–

Lemberg–Lutzk, de unde s'ar flanca întregul rest al frontului austro-german, învăluind

centru la Kowel.

Operaţiunea aceasta deşi legată de unele dificultăţi tactice, nu prezintă riscuri

strategice şi duce, la rezultate tot atât de hotărâtoare ca şi operaţiunea pe direcţia Kowel.

Profesorul nu a părut convins de arătările mele. Pare însă că faptele încep să încline în

această direcţie.

31. VII. 1916

Ultima zi din Iulie si nici urmă de mobilizare.

179

Se poate să mă înşel dar iată cum îmi explic această nouă linişte, după câteva zile de

svârcoleli cu veleităţi de mobilizare iminentă.

S'a crezut că se va putea face răsboiu Austriei, fără să se altereze relaţiunile amicale cu

Germania. Soluţiune care ar fi satisfăcut sentimentul şi aspiraţiunile ţării, fără a pune pe

Rege într'o situaţiune critică.

Pare însă că Germania nu a fost de loc dispusă a tolera aşa ceva. Întemeiez această

presupunere pe o audienţă a lui von dem Busche la Rege, avută acum câteva zile, concor-

dând cu unele publicări prin jurnalele germane şi austriace, (şi natural şi cele nemţofile din

ţară) prin care se spunea României clar, că de va mişca în contra Austriei, va întâlni în cale

soldatul german.

Brătianu s'a calmat.

După câteva zile s'a gândit presupun, dacă nu ar fi o soluţie să intre în acţiune

împotriva Bulgariei o dată cu aliaţii dela Salonic.

S'a pipăit probabil terenul şi în această privinţă, începându-se a se lua şi unele măsuri

de înaltă strategie în lungul Dunării. La toate acestea s'a răspuns prin transportul, pe Dună-

re chiar, a unor trupe austriace, se zice şi germane, spre Bulgaria; ceia ce înseamnă – cine

atacă pe bulgari întâlneşte pe austriaci şi pe germani şi cum aceştia sunt încă departe de a fi

în plină debandadă, Brătianu se întreabă dacă a sosit în adevăr momentul.

Eri am semnat ordinul de serviciu pentru Generalul Popovici ca Comandant al

Corpului I de Armată, în caz de mobilizare ? !

Cum rămâne acum chestiunea mutării Colonelului Vlădescu, pe care Brătianu mi-a

dat-o ca făcută numai în scopul că Generalul Văleanu destinat la Corpul I, să'l aibă de Şef

de Stat Maior !

Este o caracteristică a desorientării din acea epocă, uşurinţa cu care se făceau

strămutările chiar şi în treptele cele mai înalte ale erarhiei.

Acum trei zile a fost Vazanow – Consulul rus dela Rusciuk – pe la mine şi mi-a spus

că s'ar fi svonit, că trupe ruseşti vor coopera cu trupele noastre prin Dobrogea împotriva

Bulgariei şi că comanda Armatei astfel compusă cu trupe ruso-române, îmi va fi

încredinţată mie.

Zvon !

180

3. VIII. 1916

Regimentul l Roşiori a primit ordin să plece imediat „cu destinaţie necunoscută”.

Expresiunea, aplicată cavaleriei, este demnă de un ziar umoristic.

„Necunoscută destinaţie” când în plin timp de pace încă, mişcarea trebue să se facă pe

căile ferate, pline de călători!...

Copilării...

De sigur că Regimentul a fost îndreptat spre frontiera bulgară, căci spre munte nu are

ce căuta.

8. VIII. 1916

Nu m'am înşelat. Regimentul l de Roşiori a fost dislocat în împrejurimile Alexandriei

spre Dunăre. În ce scop ? Să treacă Dunărea înot ? Să oprească o invazie ? Să fie la în-

demână şi pentru un caz şi pentru celălalt ? Mă îndoesc foarte mult că vom începe

operaţiunile noastre prin trecerea Dunării sub focul bulgar şi mă îndoesc şi mai mult că vor

încerca bulgarii să treacă Dunărea, cel puţin atât cât Armata dela Salonic nu este cu

desăvârşire paralizată de alte trupe.

12. VIII. 1916

Eri am fost chemat cu o telegramă de Brătianu, pentru că „doreşte să-mi vorbească”.

Am plecat cu primul tren şi am sosit la Bucureştii la ora 10.25 seara. Azi dimineaţă am

pus să telefoneze lui Brătianu pentru a-mi fixa ora şi locul. Mi s'a răspuns: la ora 6 p. m. la

el acasă.

Foarte mare urgenţă.

La ora fixată m'am dus şi am fost imediat primit.

Iată ce mi-a spus: Mi se pare că a venit momentul ca lucrurile să depindă de Armată.

Am dorit să te văd pentru aţi spune că eşti destinat să comanzi Armata II-a. Sunt sigur că

181

vei face să meargă lucrurile bine, va fi chiar şi interesul d-tale personal. M'a impresionat

foarte neplăcut ultima frază, nu am găsit însă cu cale să o relevez şi m'am limitat a-i

răspunde că ,,nu numai personal dar în numele tuturor generalilor, pot să'l asigur că toţi

vom pune în serviciul ţării, până în ultima resursă, activitatea, priceperea şi devotamentul

nostru necondiţionat. Despre sacrificiul vieţii, nici nu mai cred că este necesar să vorbesc.

Mi-a recomandat apoi discreţie.

Nu am relevat nici această a doua ofensă, fiind sigur că era necugetată şi i-am spus că

am mai lucrat împreună – când am făcut proectul de convenţie şi ştie că nu a transpirat

nimic dela mine.

Mi-a spus în fine că va trebui să mă duc la Regele: mâine sau poate chiar poimâine

pentru a vorbi de chestiunile militare, în cari, „eu nu mă pot amesteca”!!! (Adevărat!).

13. VIII. 1916

Azi am fost la dejun la Harţei şi mi-a spus: tu comanzi Armata II-a ?

Discreţia lui Brătianu!...

În cursul dimineţii am fost la Marele Stat Major, de a-colo am întrebat pe Generalul

Mavrocordat prin telefon, despre audienţa mea şi mi-a spus că nu ştie nimic !

După amiazi mi-a adus Locot. Colonel Nicoleanju un ordin semnat de Brătianu, prin

care se confirmă în scris numirea mea la Armata II-a şi sunt invitat „a mă prezenta” la

Marele Stat Major, pentru a lua cunoştinţă de lucrările cari mă privesc.

Am întrebat pe Nicoleanu, cui să mă prezint ?

Bietul om a rămas foarte încurcat. A recunoscut că este greşeală în ordin. Nu poate fi

vorba de prezentare, ci din contră să dau eu ordin Locot. Colonelului Răşcanu când să vie

la Statul Major, pentru a-mi arăta lucrările.

Bine începem.

Deja este mult că nu era hotărât să mă prezint, nu şefului de secţie ci şefului de birou !

Am fost întrebat de Brătianu, tot prin Locot. Colonel Nicoleanu, pe cine voesc de şef

de Stat Major, pe Generalul Chrlistescu sau pe Generalul Stratitescu, nu din consideraţiuni

personale, ci de serviciu ?

182

14. VIII. 1916

Nici astăzi nimic despre audienţa mea !... Totuşi evenimentele se accelerează. Am fost

la Statul Major şi am fost pus în curent.

Armata înşirată în cordon, 4 Corpuri de Armată spre Transilvania şi 2 spre Bulgaria.

Un sigur Corp de Armată dispus în adâncime între cele două fronturi, ca rezervă.

Dumnezeu să fie cu noi. Am făcut unele obiecţiuni asupra dispoziţiunii de a trece

frontiera înainte de a se dispune de trupe suficiente pentru a înainta definitiv.

În instrucţiuni este pus că înaintarea se va face în prima zi de mobilizare, din

ordinul Marelui Cartier, dat prin comandamentele de Armată, dar tot în acele

instrucţiuni, se spune că comandamentele de Armată se constitue în ziua a 6-!...!...!...

De asemenea am făcut obiecţuni asupra teamei excesive dinspre Dunărea.

Mi s'a răspuns, că pericolul unei invazii bulgare este verosimil!... Pe la Dunăre? Întreb

eu !

14. VIII. 1916

Astăzi dimineaţă Consiliu de Coroană, după care s'a decretat mobilizarea.

Eu stau încă în Bucureşti si aştept să fiu chemat „a discuta chestiunile militare".

După amiază Regele a eşit în automobil în ţinută de -campanie !

A fost viu aclamat. Seara foarte puţin entuziasm; copiii de liceu au parcurs unele

străzi si atâta. Cel puţin atât am văzut eu. M'am întâlnit chiar cu una din acele demonstra-

ţiuni patriotice şi era compusă literalmente numai din băe-ţasi.

Când s'a întunecat, s'au aprins numai felinarele vopsite.

Oraşul prezintă un aspect lugubru. De teama aeroplanelor, s'a suprimat surescitarea

patriotică atât de necesară în as>gmenea împrejurări şi de mai mare importanţă

sentimentului de preservare de cât avântului!...

15. VIII. 1916

183

Prima zi de mobilizare.

În Fine, după patru zile de aşteptare, am fost primit în audienţă de Rege pentru

„chestiunile militarei”.

Mi-a spus: Comandaţi Armata II-a şi aveţi ca Şef de Stat Major pe Generalul

Christescu. Este bine căci aţi mai lucrat împreună.

Aceasta a fost întreţinerea asupra „chestiunilor militare”, în colo banalităţi şi unele

obicinuite aprecieri asupra persoanelor.

Din parte-mi, am arătat Regelui că este riscat să începem invaziunea, înainte de a ne fi

concentrat forţele. Am spus Regelui, că dela un român din Transilvania, fost ştafetă la

Corpul XII de Armată austriac, aveam, date precise asupra planului de operaţii al austro-

germanilor împotriva noastră. Primul obiectiv: spargerea frontului pe valea Oltului şi apoi

înaintarea până la Siretul de jos, pentru a constitui frontul: Munţii Moldovei, Şiretul de jos,

Dunărea de jos.

Înainte de plecare am întrebat pe Rege dacă crede că vom avea şi trupe germane, mi-a

răspuns că este convins că vom avea.

Urări de izbândă, etc. etc. şi totul s'a terminat!

Trebiue să notez aici încă două mici chestiuni cari pun în lumina adevărata starea de

spirit a lui Brătianu.

Cu ceva înainte de a fi introdus la Rege, soseşte el şi văzându-mă îmi spune că vrea să

mă întrebe ceva, în patru ochi şi anume: pe cine preferi ca Şef de Stat Major ? Pe

Generalul Christescu sau pe Generalul Stratilescu ?

?!!

I-am răspuns că pe Generalul Christescu. Nu ştiu însă ce faţă am făcut.

Cu două zile înainte, am avut aceiaşi întrebare din partea lui prin Locot. Colonel

Nicoleanu, i-am dat răspunsul şi am primit peste o oră dela el, tot prin Lt. Col. Nicoleanu,

confirmarea, deci aprobarea alegerii mele.

184

Afară de aceasta, eri, odată cu apariţia Decretului de mobilizare, a intrat în vigoare

ordinea de bătae, iar în aceasta este deja trecut – imprimat – Generalul Christescu, ca Şef

de Stat Major, la Armata II-a.

Întrebarea ministrului de răsboiu era cel puţin de prisos. A doua.

Mă chiamă pe mine şi pe Generalul Aslan şi ne spune că ţine foarte mult să nu se

vorbească de operaţiunile militare; totuşi ar dori, ca vestea că 200.000 de ruşi trec prin

Dobrogea să se răspândească prin toate mijloacele, cât mai mult.

Şi-a dat pe faţă sistemul. De altfel şi Napoleon recurgea la asemenea mijloace, de cât

numai că atunci nu existau căi ferate, telefon, aviaţie !

La ora l jum. am pornit cu automobilul spre Craiova.

16. VIII. 1916

O canonieră şi un remorcher armat au bombardat Severinul. Au făcut stricăciuni mici

la Divizie şi la unele clădiri.

Un obuz a căzut la vie la mine, la circa 50 m înlături de casă.

Nevasta mea grav bolnavă, era acolo !

19. VIII. 1916

Marele Stat Major şi-a pus în aplicaţiune proectul. Trupele de acoperire au trecut

frontiera şi se zice că ar fi ocupat Sibiul şi Braşovul.

Ştiu pozitiv însă, că la Cireşul s'a iscat o panică. Am vorbit chiar cu ofiţerul considerat

ca autor al ei. Este arestat la Severin.

Dacă s'au putut ocupa punctele menţionate numai cu trupele de acoperire, aceasta

dovedeşte că ungurii nu au trupe suficiente pe frontieră. În cazul acesta înaintarea noastră

a fost de prisos.

Dar dacă, până la mişcarea grosului se produce vreun atac mai serios, atunci ?

185

Doresc din suflet să nu primim această lecţie bine meritată şi să meargă totul cu bine,

chiar acolo unde s'a greşit... Această lecţie din nenorocire tot am primit'o ceva mai

târziu, dar mult mai dureros: la Porumbacul!

Nu cred că se poate încheia mai potrivit expunerea evenimentelor, cari au precedat

intrarea ţării noastre în acţiune pentru întregirea neamului, de cât cu reproducerea textuală

a declaraţiunii de răsboiu, care a fost remisă de ministrul nostru plenipotenţiar dela Viena,

în seara zilei de 14/28 August 1916... A se vedea Anexa No. 6...

* * *

Ca un corolar al acestei lucrări şi pentru ca cititorul să-şi dea mai bine seama de felul

cum s'a făcut pregătirea materială şi morală a răsboiului, pe timpul preţios de doi ani ce

s'au pierdut fără a se trage nici un profit din experienţa celor ce sângerau pe toate

fronturile, de lipsa de pricepere în adunarea şi folosirea resurselor de tot felul, dar mai cu

seamă în organizarea Armatei noastre, un document preţios şi edificator este interpelarea

lui I. Grădişteanu la Senat în Iaşi 1917.

Cititorul o va găsi la Anexa No. 7.

FAPTE Şl DOCUMENTE

RĂZBOIUL EUROPEAN

de GENERAL AVERESCU

Atenţiunea lumii întregi este îndreptată, cu un interes din ce în ce mai mare, asupra

teribilei drame care se desfăşoară la Nordul Europei Centrale.

Proporţiile acestei drame gigantice, fără pereche în istoria umanităţii, nu sunt încă

măsurate azi, de cât prin valurile nesfârşite de sânge, care curge fără încetare de 3 luni

aproape, ce se împlinesc mâine. Şi cu toate acestea ele se vor face simţite prin consecinţele

lor politice şi economice.

186

Ce poate fi dar mai natural şi mai legitim decât dorinţa de a şti că se întâmplă acolo

unde mii de vieţi sunt în joc, vieţi din cele mai viguroase şi unde se decide viitoarea stare a

lucrurilor, dimpreună cu situaţiunea întreagă politică şi economică a Europei!

Cu toate acestea, această dorinţă generală se opreşte dinaintea unei perdele opace, ţesut

impenetrabil de ştiri sumare, incomplecte, din care şi cea mai mare parte inexacte în dosul

cărora se desfăşoară în peripeţiile sale crude, lupta titanică.

De pe teatrul de operaţiuni, sosesc numai spre restul, spre masele interesate direct sau

indirect, informaţiunile pe care beligeranţii cred că pot să fie cunoscute, atunci când

relaţiunile sunt exacte sau cred că trebue să fie cunoscute, atunci când ele sunt alături de

adevăr.

Aceasta este cauza că nu numai pronosticurile de viitor, dar chiar comentariile sau

descripţia faptelor, se sprijină mai mult pe conjecturi decât pe date reale, riguros exacte.

Astfel încât nu este greu de a se lua dorinţele drept realităţi; şi dacă se adaogă câte

odată şi interesul pe care-1 are cineva de a deforma intenţionat lucrurile, ne putem da

seama uşor de valoarea pe care o prezintă diferitele descripţiuni a celor executate, ca şi

diferitele preziceri care privesc operaţiunile cari vor avea loc în viitor.

Acum câteva zile un jurnalist – care de altminteri e socotit printre cei mai serioşi –

pentru a da o valoare mai mare succesului cu care speră să fie încununată ofensiva

germană din Polonia şi pentru a dovedi inferioritatea numerică rusă, spunea că „masa

germană care avansează de la nord, ar fi compusă din opt corpuri de armată, ceeace în nici

un caz n'ar reprezenta mai mult de 500.000 oameni”; după această socoteală, jurnalul în

chestiune atribue corpului de armată un efectiv de circa 60.000 oameni.

Dar câteva zile înainte acelaş jurnal, cât de puţin probabilă ar fi o nouă tentativă a

ruşilor în această direcţie, zicea că cele trei corpuri de armată ale Prusiei orientale, co-

mandate de Hindenburg, şi cărora le dădea şi numărul, anume : l, 17, şi 20 constituiau un

efectiv de 500.000 oameni sau chiar 750.000 oameni şi Landsturmul lor ar fi dispo-

nibil. Cu alte cuvinte, acelaş jurnal atribuia corpului de armată german un

efectiv de 165.000 oameni dimpreună cu Landsturmul său!

187

Este uşor, având o consideraţiune aşa de slabă pentru realitatea lucrurilor, de a

transforma succesele pasagere într'o victorie definitivă şi de a descoperi în situaţiunile cele

mai nesigure, seninele precursorii ale unor indiscutabile succese.

Noi credem cu toate acestea că, pentru aceia cari pot să fie atraşi dintr'un moment

într'altul în lupta gigantică la care asistăm, este de un interes imens de a cosidera lucrurile

prin prisma realităţei, şi de a trage o barieră foarte netedă între aceea ce noi am dori a fi şi

aceea ce este în realitate.

Dacă beligeranţii cred că interesul succesului pe care-1 speră, cere ca să prezinte

situaţiunile sub lumina cea mai favorabilă pentru ei şi cea mai întunecată posibilă pentru

adversarii lor, pentru neutrii dimpotrivă, este o adevărată datorie de conştiinţă de a înăbuşi

orice mişcare de simpatie pentru unii sau pentru alţii, şi de a considera ca un adevărat

atentat la interesele vitale ale ţărei, faptul de a induce în eroare cât de puţin opinia publică

în ceeace priveşte succesiunea evenimentelor.

FORŢELE BELIGERANŢILOR

Trebue să o spunem dela început, că o evaluare exactă a forţelor beligeranţilor, întrece

pentru un moment cel puţin, cadrul posibilităţii.

De aceea ar trebui nici măcar să nu facem o încercare.

Putem totuşi enumera şi examina date sigure în privinţa elementelor cari contribuesc la

compunerea armatelor de operaţiuni în luptă.

Mai atragem atenţiunea asupra faptului, că chiar ţinând seama de aceste date, evaluarea

lipseşte de preciziune, neavând în nici un caz un caracter de preciziune absolută, aceste

date neputând servi decât ca indicaţiuni, care ar putea să ne dea o ideie, cu o mare,

aproximaţie, de aceea ce este posibil şi de aceea ce întrece limitele posibilităţii.

Elementele care pot servi la o asemenea evaluare sunt următoarele:

Organizaţia din timp de pace.

Disponibilităţile pentru mobilizare.

Soliditatea technică şi morală a trupelor. Condiţiunile strategice.

188

ORGANIZAREA DIN TIMP DE PACE

După ultimele date oficiale pe cari le conţin publicaţiunile „Lobll's Jahresberichte şi

Veltzes internationales Armee-Almanach” am putea stabili cu o foarte mică depărtare de

realitate, că în anul mobilizărei armatele celor patru mari puteri teritoriale: Germania,

Austria, Rusia şi Franţa, dispuneau pe picior de pace, de următoarele formaţiuni efective.

Organizarea în timp de pace

FORMAŢIUNI Germania Austria Rusia Franţa TotalAustro-german

Aliaţi

Corpuri de Arm. 25 16 37 21 41 58

Divizii de Infan... 50 49 77 47 99 124Batalioane... 669 681 1265 685 1350 1950Escadroane 547 348 723 455 895 1178Artilerie de camp

a) baterii b) tunuri

7876423

3421930

6424834

7282912

9845725

14707746

Efective bugetarea) Trupa...b) Ofiţeri...

77040036400

38049634183

124000049000

73000031690

115089670585

188000080646

Cifrele comparative ale tabloului de mai sus ne arată că superioritatea efectivelor

bugetare e de partea aliaţilor, deşi nu am luat în consideraţie decât armatele ruse şi

franceze.

Aceste două armate la un loc au o superioritate asupra armatelor austro-germane de 25

divizii sau 600 de batalioane, 283 escadroane, 486 baterii, 2021 tunuri, 729.000 oameni şi

circa 10.000 ofiţeri.

Diferenţa s'ar accentua şi mai mult în favoarea aliaţilor dacă ar fi să intre în socoteală

şi armatele belgiene, sârbe, muntenegreană de asemenea şi partea de armată în stare să fie

transportată pe continent, a efectivelor engleze.

189

Am crezut că este inutil a mai complica lucrurile adăogând şi aceste contingente, căci

cifrele citate mai sus ajung singure pentru a dovedi scopul urmărit în acest paragraf.

Scopul a fost de a da posibilitatea cititorului să-şi dea seama, în modul cel mai sigur,

că armatele de operaţiuni ale beligeranţilor s'au desvoltat cu operaţiunile de mobilizare, în

ceeace priveşte numărul, aproape cu aceiaşi bază organică din timp de pace şi că dacă

există o diferenţă, ea e în favoarea aliaţilor, chiar nesocotind micile armate.

Câteva explicaţiuni referitoare la cifrele tabloului sunt necesare.

Este de remarcat dela început disproporţia care există între numărul corpurilor de

armată şi acela al diviziilor.

Formaţiunea tip a corpului de armată este de două divizii în Germania, Franţa, Rusia.

În Austria prin excepţie, corpul de armată e de 3 divizii.

Dacă în Rusia numărul diviziilor este superior îndoitului corpurilor de armată, aceasta

provine din faptul că anumite divizii sunt independente, cum ar fi de ex. diviziile de

grăniceri şi de vânători.

În Rusia sunt deasemenea unităţi independente mai mici, adică brigade, regimente şi

chiar batalioane, ceeace explică enorma diferenţă care există între numărul diviziilor şi

acela al batalioanelor. Divizia în Rusia se compune din 16 batalioane: sunt cam 120 de

batalioane cari formează unităti independente mai mici ca diviziile.

Un alt fapt frapant, este că pe când în Austria efectivul bugetar reprezintă jumătate

efectivul din Germania, numărul diviziilor, batalioanelor şi ofiţerilor este aproape acelaş.

Aceasta provine din faptul că Austria a înglobat în armata sa de prima linie şi pe cea de

a doua linie, dând acesteia din urmă, deja din timp de pace, o existenţă efectivă.

Corpul de armată austriac se compune, după cum am văzut, din trei divizii.

Cu toate acestea numai două divizii din trei cuprind trupe de prima linie propriu zis,

cea de a 3-a divizie constă din trupe de Landwehr, care în alte ţări, intră în stocul trupelor

de a doua linie.

Se înţelege dela sine, că graţie acestei organizaţii, Landwehrul austriac poate să fie

socotit ca având o bază mai solidă ca aiurea, având în vedere că el are încă din timp de

pace, nu numai cadre în activitate de serviciu, dar chiar unităţi constituite.

190

Totuşi Austria nu a putut obţine acest avantaj decât micşorând efectivele armatei

permanente.

De aici vine şi faptul, că pe când numărul batalioanelor austriace e mai mare ca acel al

batalioanelor germane, efectivul în oameni este inferior cu mai mult de jumătate.

Consecinţa este că de o parte nivelul solidităţei trupelor de a doua linie s'a ridicat simţitor

graţie acestei înglobări din timp de pace, în trupele de prima linie, de altă parte nivelul a

scăzut tot aşa de simţitor poate, în trupele de prima linie propriu zise.

DISPONIBILITĂŢILE PENTRU MOBILIZARE

Se confundă adesea– luându-se una pentru alta – disponibilităţile pentru mobilizare cu

aceia ce se poate mobiliza de fapt.

La începutul războiului actual, s'a văzut evaluările în ziare a forţelor cari puteau fi puse

în acţiune de beligeranţi şi cea mai mare parte din cifrele date erau stupefiante.

Cea mai mare parte din aceste cifre, şi în tot cazul cele mai exagerate dădeau ca armate

de operaţiuni, aceea ce nu puteau constitui decât stogul de oameni ,,disponibil” pentru

mobilizare.

Cifrele obţinute erau rezultatul multiplicărei contingentului anual prin numărul claselor

care ar fi putut fi chemat sub arme pe baza legilor de recrutare, şi natural se ajungea astfel

la zecimi de milioane.

Chiar mai târziu, când ofensiva germană a făcut progrese repezi în Franţa, s'a atribuit

succesul faptului că germanii ar fi trimis numai contra Franţei, şase milioane de oameni !

DISPONIBILITĂŢILE PENTRU MOBILIZARE

Dacă în limbajul curent, se poate exprima forţa armatelor prin efectivul total în

oameni, într'un examen mai precis al lucrurilor când e vorba de chestiunea armatelor de

operaţiuni, trebue să amintim faptul că nu mai putem trimite contra inamicului, mai ales în

operaţiunile ofensive ,,masse de oameni” ca pe vremea lui Tamerlan, ci numai „unităţi

constituite”.

191

Oricare ar fi stocul de oameni, o armată modernă nu poate să cuprindă, decât ceeace

poate echipa, arma, încadra şi îngriji cu tot ceeace este necesar, pentru a putea face faţă

nevoilor luptei şi în cazul unei ofensive, nevoilor susţinerei trupelor prin ele înşile.

În consecinţă, evaluarea forţelor trebue să se facă mai întâiu pe unităţi; numai când

numărul acestor unităţi este stabilit se poate calcula şi efectivul total printr'o simplă mul-

tiplicare.

Unitatea care serveşte astăzi de bază a organizaţiunei marilor armate este „corpul de

armată”.

Dacă se cunoaşte cifra aproximativă a corpurilor de armată pe care un stat e în măsură

să le pue pe picior de război, se poate evalua cu o aproximaţie satisfăcătoare şl efectivul

armatei sale.

Este de la sine înţeles că această evaluare are limite foarte largi, fiindcă un element

important va lipsi, compunerea corpului de armată.

Organizarea în timp de pace e o indicaţie, cu toate acestea nu o putem considera ca o

indicaţie sigură, căci este posibil ca la mobilizare ea să sufere modificări, fie în plus, fie în

minus, dar mai ales în plus.

În tot cazul după normele admise, corpul de armată comportă două divizii – cu

excepţia corpului de armată austriac, care după cum am arătat mai sus cuprinde trei.

Posibilitatea nu este exclusă ca şi în alte armate să fie adoptată formaţiunea cu trei divizii,

adăogând o divizie de formaţiune nouă la cele două deja existente.

Noi putem dar să reţinem aceasta, că corpurile de armată pot să fie formate, pe două

sau trei divizii.

O divizie este compusă în genere din două brigade. Aceasta nu exclude însă şi

posibilitatea divizilor cu trei brigăzi, pentru acelaş motiv ca cel pe care l'am arătat când am

vorbit despre formaţiunea corpurilor de armată.

Brigadele cuprind în genere două regimente şi regimentele sunt compuse din trei

batalioane (Germania, Franţa sau de 4 batalioane, Rusia, Austria).

Corpul de armată „cel mai mic” ar fi acela care ar cuprinde două divizii cu două

brigade, fiecare având două regimente cu trei batalioane fiecare, în total 24 dei batalioane.

Aceasta este formaţiunea tip (în timp de pace) a Germaniei şi a Franţei.

192

O formaţiune mijlocie a corpului de armată este aceia în care toate unităţile sunt

formate după cum am spus mai sus cu excepţiunea regimentului care cuprinde patru bata-

lioane. Astfel este tipul rusesc (în timp de pace) şi cuprinde 32 de batalioane.

O formaţiune apropiată de cea precedentă ar fi aceia a corpului de armată cu trei divizii

cu compunerea normală (fie două brigăzi a doua divizii de trei batalioane) sau de două

divizii a trei brigăzi cu două regimente de trei batalioane fiecare, în aceste două cazuri,

corpul de armată cuprinde 36 batalioane şi prin urmare, poate fi socotit ca tipul mijlociu.

Rezultă amestecul de trupe active cu trupe de formaţiune nouă, amestec care se produce

când armata trece pe picior de război. Această organizare este eminamente defectoasă şi

pentru aceasta se preferă a se menţine trupele active astfel cum sunt, şi de a se crea

unităţi complect noi cu trupe organizate în momentul mobilizării.

În fine putem avea formaţiunile „grele” ale corpului de armată, după tipul austriac,

care se compune din trei divizii a două brigăzi de două regimente a patru batalioane. În

acest caz corpul de armată se socoteşte pe 48 batalioane sau un număr de două ori mai

mare ca în tipul mic.

Pentru evaluarea efectivului unei armate de operaţiuni este necesar de o parte ca să

cunoaştem după cum am spus, numărul corpurilor de armată şi de altă parte compunerea

lor.

Aceste două date nu pot fi exact cunoscute căci ele sunt ţinute secret în mod riguros,

mai mult, trebue să amintim că la mobilizare sau chiar în timpul operaţiunilor se poate

decide noi creaţiuni care nu au avut nici un început de realizare în timp de pace. Ca

exemplu se poate cita Franţa în 1870.

Ne aflăm dar în faţa unui teren, în care nu putem avansa decât prin supoziţii.

În ceeace priveşte numărul corpurilor de armată, putem avea o indicaţie sigură în

„disponibilităţile pentru mobilizare”, indicaţii cari dacă nu ne conduce la un rezultat

precis, ne arată totuşi cu o bună aproximaţie limita maximă unde ne putem întinde.

În ceeace priveşte formaţiunea corpurilor de armată, chestiunea nu poate fi rezolvată

decât pe baza organizarei în timp de pace, şi aceasta ajunge chiar dacă la mobilizare se

adoptă o formaţiune, fie parţială, fie generală, bazată pe aceia care a fost tipică în timp de

193

pace, şi dacă în evaluarea complexă a forţelor nu s'ar ţine seama de aceasta diferenţă

limitele disponibilităţilor ne-au împiedicat de a ajunge la cifre prea inexacte.

Disponibilităţile pentru mobilizare constau în aceea ce este necesar pentru a pune pe

picior de război unităţi complecte, „având tot ceeace le trebue" pentru a se susţine, a se

mişca si a lupta, cu alte cuvinte oameni, echipament, armament, muniţii, trenuri, cadre.

Din punctul de vedere al oamenilor nici nu mai e cazul să examinăm chestiunea,

căci în toate aliniatele mari stocul disponibil este aşa de mare încât întrece cu mult nu-

mărul necesar constituirei armatelor de operaţiuni.

SOLIDITATEA TECHNICĂ ŞI MORALĂ A TRUPELOR

Armata germană este o maşină uriaşe. —

Slăbiciunile armatei austro-ungare.

Puterea militară a Germaniei este mai cu seamă formidabilă din punct de vedere al

solidităţii ceeace dă o valoare mult mai mare numărului unităţilor şi deci implicit şi a oa-

menilor ce poate duce în acţiune, decât cea reprezentată prin simple cifre.

Mulţumită unei organizaţiuni mecanice intensive, Germania a parvenit să fie în măsură

a dispune de o cantitate uimitoare de forţe. Sumând la un loc toate elementele organizate,

se ajunge la o enormă cifră de 75 corpuri de armată, cari socotite a 50.000 oameni ar

reprezenta un total de 3.750.000 de oameni.

Mulţumită unei recrutări îngrijite a oamenilor, a subofiţerilor şi mai presus de toate a

ofiţerilor, precum şi mulţumită unor procedeuri din cele mai judicioase de instrucţiune şi

educaţiune militară, s'au obţinut nişte rezultate atât de strălucite, încât armata poate fi

comparată cu o maşină uriaşă puternică prin proporţiunile, dar şi pentru perfecţionarea

tuturor părţilor ei compunătoare, precum şi armonia minunată ce domneşte în funcţionarea

lor. Pregătirea de răsboi a trupelor este bazată mai presus de toate pe instrucţia şi

educaţiunea individuală a soldatului.

Aceasta face ca fiecare unitate să se compue din elemente absolut conştiente de

misiunea lor şi perfect în cunoştinţă de toate îndatoririle profesionale.

194

Deprins a fi disciplinat şi punctual prin educaţiunea şi mentalitatea adânc înrădăcinată

în toate păturile naţiunei, recrutul german este materialul cel mai propriu pentru a se

transforma în soldat desăvârşit, adică în luptător în care sentimentul datoriei să înăbuşe şi

să predomine pe toate celelalte.

Dacă adăogăm apoi că acest material se găseşe în mâini şi numeroase şi abile, mai cu

seamă prin respectarea tradiţiilor, este uşor de închipuit care poate fi rezultatul activităţii

celor însărcinaţi cu pregătirea trupelor pentru răsboi.

Corpul ofiţeresc german este obiectul admiraţiunei unanime şi el este factorul principal

al solidităţii armatei germane.

Mândru la exces, conştient în toată accepţiunea cuvântului de misiunea sa, el este

pătruns fără cea mai mică rezervă de spiritul datoriei, iar jertfa de sine nu cunoaşte margini

pentru el.

Acestea fiind elementele compunătoare, nu este deloc exagerat spunând, că în armata

germană fiecare unitate este un instrument de luptă perfecţionat puternic şi docil, pus în

acelaş timp în nişte mâini, cu desăvârşire abile. Acestea pentru lupta în mic, pentru tactica

de luptă.

În ceeace priveşte operaţiunile în mare, armata luată în întregul ei, este un instrument

de răsboi nu mai puţin docil, căci este prevăzută de tot necesarul şi pregătită sub toate

raporturile ca să execute cu precizie, rânduială şi siguranţă, orice operaţiune.

Rezerve sunt poate de făcut însă asupra spiritului şi mentalităţei înaltului

Comandament.

Din cauza importanţei, dealtfel foarte justificată în oarecare măsură a părtei de

detaliu în instruirea armatei, s'a introdus procedeul analitic în conducerea

superioară a operaţiunilor.

Metodismul intronat într'un mod prea absolut, a restrâns încetul cu încetul marginile

largi în care trebue să se mişte spiritul pentru operaţiuni în stil mare, reducându-se totul

numai la o excesivă tendinţă la ofensivă, bazată pe soliditatea instrumentului destinat de a

da loviturile tactice şi sigură de aceea de rezultatul scopului.

195

Această hypertrofie a spiritului agresiv, cu siguranţa isbândei, din cercurile superioare

militare, nu numai că s'a înrădăcinat adânc şi puternic în masa armatei dar a pătruns şi în

naţiune, din parte în parte.

Cuvântul de ordine, la toate chiar la femei astăzi este: wir miissen siegen: trebue să

învingem.

Trebue să învingem, pentru că este de neînchipuit posibilitatea unei înfrângeri.

Incontestabil, un semenea spirit este isvor de mare tărie, dar şi de grozave

desamăgiri.

Cam aceasta era credinţa armatelor şi naţiunei franceze, când atinseseră apogeul gloriei

militare, sub primul şi al doilea imperiu, şi ce dezastroase urmări au avut primele

înfrângeri.

Armata germană are pentru sine, pregătirea absolut îngrijită şi o soliditate bazată pe

realitate, nu pe prezumţii, iar naţiunea are nepreţuita calitate de a fi puţin impresionabilă.

Numai puţin, credinţa exagerată că este destul să ataci şi să ataci cu voinţă fermă de a

învinge, pentru ca să învingi de fapt, este mai mult decât periculoasă, mai ales când tari pe

această credinţă, odată cu „wir miissen siegen”, se strigă înainte de victorie, şi „vae victis”

cum a făcut-o „Militar Wochensblatt”, când a înştiinţat pe cititorii săi că s'a declarat

răsboiul.

Este periculoasă o asemenea credinţă, căci nu poate lipsi de a da pe deoparte luptelor

caracterul cel mai înverşunat imaginabil, şi a învălui şi armata şi naţiunea în cea mai crudă

dezolare şi umilinţă, în cazul când lucrurile s'ar întâmpla să iasă altfel de cum se doreşte

(Notă: Câtă dreptate mi-au dat evenimentele din 1918–1919).

SLĂBICIUNILE ARMATELOR AUSTRO - UNGARE

Armata austriacă este mult departe de soliditatea celei germane. Oganizaţiunea ei se

inspiră fără nici o îndoială, dela cele mai înaintate şi raţionale principii ce au curs astăzi.

Corpul ofiţeresc este bine constituit, pătruns de sentimentul datoriei şi cât se poate de

pregătit atât pentru misiunea sa din timpul de pace cât şi pentru cea din timpul de răsboi.

196

Lipsa de soliditate a armatei se datoreşte la două cauze. Pe de o parte disproporţia

enormă din timpul de pace dintre unităţile mici şi efectivul armatei, disproporţie care dă

tuturor armelor, mai ales infanteriei, un caracter de vădită diluare.

Am văzut că Austria are pe picior de pace 681 batalioane, pe când Germania numai

669, iar efectivul său bugetar din contră este numai de 380.000 faţă cu 770.000 din

Germania.

Consecinţa naturală a acestei stări de lucruri este că unităţile sunt aproape nişte unităţi

cadre (Notă: Această constatare, nu poate să fie obiect de reflecţiune şi pentru prezent?) şi

pe deoparte instrucţia nu poate să fie atât de intensivă ca în Germania, iar pe de altă parte

compunerea piciorului de război, implică un număr mult mai mare în fiecare unitate de

clase de rezervă.

Cauza mai importantă de slăbiciune a armatei austriace este datorită însă constituirei

politice a monarhiei.

Prin educaţiunea şi instrucţiunea sa, corpul ofiţeresc poate să se ridice la noţiunea de

patrie, identificându-se cu persoana împăratului, şi mulţumită acestei noţiuni el poate să fie

însufleţit de cel mai înrădăcinat sentiment. Dar trupa ?

Care poate fi pentru ea resortul care să facă să vibreze inima soldatului român sau ceh

pentru patrie, când de nenumărate ori a asistat sau cel puţin a auzit de asuprirea neamului

său, şi când acasă vorbeşte o limbă, iar la cazarmă o alta?

Ce legătură sufletească poate strânge un asemenea soldat de şefii care în multe cazuri

vorbesc chiar în serviciu o limbă neînţeleasă pentru el şi care poate nu rare ori îl tratează

cel puţin cu indiferenţă.

Totul nu se poate baza decât pe o disciplină rece, şi dacă atât este de ajuns, a ţine pe

fiecare la datoria sa, nu poate fi şi izvor de avânturi covârşitoare.

Din cauze ce nu i se pot imputa, armata austriacă este o maşină de război slab alcătuită

şi neînsufleţită, rece.

Nu este greu de imaginat cât de delicată este misiunea acelora care sunt chemaţi să

cârmuiască o astfel de maşină, şi de asemenea nu este de mirat dacă adesea se văd nevoiţi

a recurge la combinaţiuni neînţelese la prima vedere şi dacă şi ele nu duc la rezultate

dorite.

197

Echivalentul la 40 corpuri de armată, ce am văzut că Austro-Ungaria a putut fi în

măsură să pue pe picior de război la mobilizare, şi care s'ar ridica la totalul de 2.000.000

oameni nu poate fi pus pe acelaş nivel cu un număr corespunzător de forţe din armata

germană.

Valoarea armatei ruseşti. – Progresele militare

însemnate realizate în imperiul rus.

Am vorbit în numărul trecut de situaţia armatelor germane şi austriace. Voind a judeca

valoarea şi soliditatea armatei ruseşti s'ar face o greşeală neiertată, dacă s'ar merge cu

mintea la campania din Manciuria. Nu numai că într'o armată în 10 ani se pot schimba

foarte multe, dar oştirea lui Kuropatkin era departe de a reprezenta imaginea fidelă a

organizaţiunei, instrucţiunei şi pregătirei de război a puterei militare ruseşti, chiar din acele

timpuri. Armata din Siberia ea însăşi era de o calitate mult inferioară celei din Europa, iar

întăririle ce i s'au trimes au purtat pecetea improvizare!.

Armata pe de altă parte, croită după un tipar neporivit condiţiunilor locale, nu era

utilată pentru a opera înregiunile de acolo, ceeace a pus-o în condiţiuni de vădită

inferioritate, chiar când avea numărul pentru sine.

Nici nu este nevoe a se mai adaogă pe lângă cele spuse, că armata japoneză

dimpotrivă, era pregătită sub toate raporturile în perfect acord cu condiţiunile regiunei pe

care s'au desvoltat operaţiunile.

Soldatul rus aduce cu sine, din sânul familiei sale, sentimentul ascultărei, al supunerei

necondiţionate în faţa celor pe care s'a deprins de mic a-i considera ca superiorii lui,

precum şi sentimentul de iubire amestecat cu respect aproape religios către împărat, care

pentru el este tot ce poate să existe mai mare pe lume.

Prin felul traiului de acasă, prin educaţiunea militară ce primeşte, viaţa lui este simplă

şi de aceea privaţiunile şi oboselile războiului nu-1 demoralizează căci le suportă aproape

cu indiferenţă.

Corpul ofiţeresc este în parte compus din elemente slabe ca cultură generală, chiar

profesională. Sentimentul datoriei însă are rădăcini solide în el, şi de aceea spiritul de

sacrificiu nu cunoaşte margini, actele de bravură admirabile nu sunt rare.

198

Pentru a judeca pe ofiţerul rus în justa lui valoare, nu trebue comparat cu cel german,

căci după cum acesta este produsul spiritului întru câtva încă feudal al ţărei sale, tot

asemenea în cel dintâi, nu poate lipsi de a se oglindi moravurile şi mentalitatea propriei

naţiuni.

Întocmai ca şi trupa, masa corpului ofiţeresc rus are o viaţă simplă, ceeace face ca

privaţiunile războiului să nu apese greu asupra-i. De altfel este cunoscut, că trupele ruseşti

petrec cea mai mare parte a anului sub cort, afară din cazarmă. În ceeace priveşte metodele

de luptă, armata rusă se călăuzeşte absolut de aceleaşi principii ca şi celelalte armate şi

experienţa din Manciuria a servit la mai multe îndreptări sub acest raport.

Comandamentul este compus astăzi din elemente cu desăvârşire pregătite pentru

această grea şi delicată sarcină. Partea practică şi utilă a generalului Dragomirow a dat

roadele cele mai bune. Nu puţini dintre generalii de treapta cea mai înaltă de azi, începând

cu ministrul de război, generalul Sukhomlinow şi generalul Ruski au fost în contact de

serviciu, şi de sigur nu fără folos, cu renumitul fost comandant general al

circumscripţiunei militare de Kiew.

O parte slabă a armatei ruseşti a fost întotdeauna administraţiunea. Aprovizionările de

tot felul, precum şi funcţionarea serviciului din spatele armatelor, s'au arătat defectuoase,

chiar şi în ultimele două războaie ale Imperiului (în Bulgaria şi în Manciuria), conducerea

strategică s'a resimţit foarte mult de insuficienţa aparatului administrativ. Ar fi însă o

greşală a vedea îu această constatare, de altfel netăgăduită, un element de slăbiciune pentru

armata rusă în ambele campanii citate, armata de operaţiuni era în legătură cu ţara numai

printr'o singură linie de operaţiuni, într'un caz, excesiv de lungă şi defectuoasă, în celălalt,

mai scurtă, dar tot defectuoasă, traversând o ţară străină şi un fluviu, condiţiuni care ar fi

făcut de o funcţionare grea şi nesigură chiar cele mai bine organizate servicii adminis-

trative.

Pe de alta, experienţele neplăcute ale acestor campanii au slujit de călăuză

administraţiunei superioare militare, la îndreptările adânci aduse organizaţiunei serviciilor

auxiliare, şi de sigur că ele vor funcţiona cu totul de altfel acum, sub impulsul şi

supavegherea capabilului şi energicului ministru de război actual.

199

În total deci, dacă sub unele raporturi armata rusă nu poate figura pe aceiaşi treaptă cu

cea germană, nu mai puţin ea constitue un instrument de război, în toată puterea

cuvântului, instrument formidabil prin calităţile ce-i sunt proprii, precum şi prin

imensitatea resurselor de care dispune şi de care poate să se folosească aproape fără limită

de timp, mai ales într'un război pe teritoriul naţional.

Cele 65 corpuri de armată ce s'au putut constitui pentru armata de operaţiuni şi 20

pentru armata teritorială, care la un loc dau circa 5 milioane (Notă: Regimentul rus fiind

organizat pe 4 batalioane, corpul de armată este mai mare) oameni cu resursele de care

dispune, nu numai că pot fi ţinute nesfârşit complecte – oricare ar fi pierderile – dar cu

puţine sforţări pot fi chiar sporite.

Armata franceză este admirabilă. – Soliditatea

technică şi morală a trupelor

Armata franceză, deşi cu totul de un alt tip, ca cea germană, ocupă însă locul de frunte

în ceaace priveşte pregătirea de război.

Soldatul francez nu este o cocă tot aşa de uşor de modelat, în mâinile ofiţerului, ca cel

german ; voinţa sa din cauza vioiciunei temperamentului, este mai greu de dominat, mai

ales în micile chestiuni ale serviciului obişnuit.

În împrejurărle grave însă, devine temerar dacă nu tenace, şi mândria naţională

înrădăcinată în firea lui, îl face să înăbuşe instinctul de conservare şi să nesocotească ori ce

primejdie (Notă: Marna, Verdun, 1917, 1917).

Intructia individuală nu este atât de metodic aplicată în armata franceză ca în cea

germană, dar avântul natural propriu rasei, face din fiecare unitate un instrument, un in-

strument de luptă din cele mai de temut.

Partea a doua a campaniei din 1870–71 a dovedit că chiar trupe improvizate, cu toată

impresionabilitatea caracteristică a rasei, când au fost sub o conducere fermă, au ştiut să

desfăşoare şi energie şi îndărătnicie, chiar în situaţiunile cele mai critice. Este destul a cita

armata Generalului Chanzy.

Corpul ofiţeresc francez este cult şi prin aceia chiar, conştient de misiunea sa. Amorul

propriu, isvorât din bogăţia de fapte glorioase ale trecutului, este resortul său cel mai

200

puternic. În faţa primejdiei, iubirea de patrie se ridică deasupra oricărui alt sentiment.

Nenorocirile din 1870 au pus în evidenţă defectele organizaţiunei şi funcţionarei ser-

viciilor administrative. O atenţiune deosebită le-a fost dată şi rezultatele constatate în

diferitele manevre, au dovedit că mulţumită îndreptărilor treptat aduse, armata nu va mai fi

paralizată în operaţiunile sale de aparatul administrativ.

Comandamentul înalt de astăzi este cu totul altul de cât cel din 1870.

Şcoala superioară de război, concentrările şi manevrele anuale au familiarizat organele

superioare de comandament cu toate problemele de conducerea trupelor, ale războiului

modern. Pare chiar că s'ar desvălui o surprinzătoare putere de înfrânare a temperamentului

vioi, nervos şi impresionabil. Fi-va aceasta efectul muncei de 44 ani de pregătire

neîntreruptă sau conştiinţa gravitatei momentului istoric prin care trece Franţa ? Pozitiv

este că se observă atât în comandamentul superior cât şi în trupe o linişte, o stăpânire de

sine şi o tenacitate chiar în situaţiunile cele mai grele, încât cu drept cuvânt se poate zice

că armata este la înălţimea timpului şi împrejurărilor în care se găseşte.

Comandamentul superior a mai dovedit o foarte mare înmlădiere în ceeace priveşte

conducerea războiului. În tocmai ca şi în Germania credinţa generală era, că ofensiva

neşovăitoare duce sigur la izbândă când este condusă cu ferma dorinţă de a învinge chiar

în condiţiuni de loc şi număr nu din cele mai favorabile (Notă: Şcoala Colonelului de

Grandmaison ).

Această teorie care părea că, cadrează cu tradiţionala „furia franceză” explică

ofensivele pripite de la începutul campaniei şi care au avut numai rezultatul ce puteau să

aibă.

Faţă în faţă cu realitatea, comandamentul superior francez s'a recules însă numai decât

şi a ştiut să dea cu o siguranţă admirabilă conducerei operaţiunilor, caracterul impus de

condiţiunile vădite ale războiului de milioane. Sub toate raporturile cel puţin din punctul

de vedere militar, stă astăzi în faţa Germaniei cu totul o altă Franţă decât aceea din 1870 şi

cele 3.000.000 oameni ce am văzut că ea poate pune sub arme pentru operaţiunile ofensive

şi pentru apărarea teritorială, nu sunt de comparat, ca compunere ş conducere, cu armatele

lui Bazaine, Mac Mahon şi Bourbaki.

201

ARMATA ENGLEZĂ

Armata engleză prin organizaţiunea ei, diferă cu totul de armatele de pe continent.

Nu este cazul deci a se stabili vreo comparaţiune.

Vom spune totuşi că soldatul englez din punctul de vedere al calităţei sale individuale

nu are nimic de invidiat celui german. Trupa este prin urmare excelentă şi aptă a lupta cu

cel mai mare avânt în ofensivă şi cea mai îndârjită tenacitate în defensivă.

Destinată mai cu seamă expediţiunilor depărtate, armata engleză este perfect prevăzută

cu cele necesare pentru a face faţă greutăţilor războiului, chiar în condiţiunile cele mai

rele.

Ofiţerii sunt animaţi de un excelent spirit de sacrificiu. Sub acest raport ar fi o greşeală

mare dacă s'ar pune pe o treaptă inferioară oricărui alt tip de ofiţer.

În ceeace priveşte conducerea în mare a trupelor, ţinând seama de condiţiunile speciale

în care se găseşte Englitera şi de menirea trupelor sale, destinate mai cu seamă a 1upta în

colonii, natural că comandamentul superior englez este lipsit de experienţa necesară pentru

a sta pe aceiaşi treaptă cu armatele de pe continent, deşi în prinicipiu s'au urmărit şi

adoptat fără excepţie toate ideile ce au curs în aceastea.

Chiar dacă experienţa războilui însuşi nu ar duce la împlinirea acestei lacune, faptul nu

are nici o importanţă căci contingentul dus de Englitera pe uscat este prins în angrenajul

uriaş al operaţiunilor în aşa mod, în cât misiunea lui se reduce mai cu scamă la

desfăşurarea calităţilor tactice intrinsece ale unităţilor de luptă, sub care raport, o repetăm,

corpurile de trupă engleze sunt fără nici o rezervă, excelente.

ARMATA BELGIANĂ

Asupra armatei belgiene este de prisos a se mai spune ceva. Faptele au fost atât de

elocvente, în cât numai din ştirile aduse de ziare, lumea întreagă şi-a putut face deja o ideie

destul de exactă de calităţile incomparabile ale acestei mici, dar brave armate.

ARMATA SÂRBEASCĂ

202

Acelaş lucru s'ar putea spune sub o altă formă, de armata sârbească. Eşită de abia de

câteva luni din două războaie, comparativ cu puterile sale, foarte obositoare, şi izolată

aproape cu totul de izvoarele din care ar fi putut să tragă cele necesare pentru a-şi împlini

aprovizionările sale sleite, deodată s'a văzut nevoită a lua din nou armele, spre a se măsura

cu un adversar uriaş. Deşi bravura ce a desfăşurat mai întâi în apărare şi apoi în ofensivă

chiar, a fost mai presus de orice admiraţiune, nu mai puţin, nu se poate tăgădui că armata

sârbă nu poate fi în momentul de faţă compusă decât din unităţi însufleţite de sigur de cel

mai excelent spirit, dar obosite şi lipsite simţitor de multe din cele necesare şi pentru a

opera şi chiar pentru a lupta.

ARMATA TURCEASCĂ

Câteva cuvinte asupra armatei turceşti. În trecut soldatul turc era preţuit ca

incomparabil. Armata turcă pe care Baiazid o ridicase până la faima pe care a dovedit-o în

toate războaiele până la cel din 1877-78 inclusiv, nu s'a mai arătat şi în războiul balcanic.

După povestirile generalilor turci însuşi, trupe absolut proaspete, s'au debandat în faţa

unui inamic aproape inofesiv, şi care venea pe urmele lor cu atâta întârziere în cât le

permitea să-şi culeagă după două zile, tunurile lăsate în urmă.

Cauza aparentă a acestor debandade, cărora li se datoresc înfrângerile, trebue să

spunem termenul – ruşinoase, de la Kirkilisse şi Bunar Hissar, se pretinde a fi fost timpul

rău şi lipsa de hrană 2–3 zile.

Dar armatele lui Osman Paşa, la Plevna, ale lui Mehmed Ali, pe Lom şi Suleiman Paşa

la Şipka nu au îndurat şi ele oboseli şi foame şi cu toate acestea au ţinut ferm în admiraţia

chiar a adversarului ?

Cauza lipsei de soliditate este cu totul alta de cât nişte privaţiuni pe care le-au îndurat

în actualul război şi germanii şi austriacii, poate chiar mai mult.

Bravura soldatului turc era izvorâtă din fanatismul religios. El se bătea pentru legea lui

împotriva ghiaurulul.

Reorganizarea introdusă de germani în Turcia a suprimat indirect acest izvor de

soliditate, fanatismul religios.

203

Cum poate să-şi mai închipue musulmanul că luptă pentru credinţa lui Mahomed

ameninţată de necredincioşi când alăturea cu el, cot la cot, are ghiauri ?

Suprimat acest mijloc de tărie propriu mahomedanilor. Soldatul turc nu se mai

diferenţiază de oricare alt soldat şi pentru ca, cu el să se poată face unităţi de luptă de oare-

care valoare tiebue sa fie instruit, educat, prevăzut cu tot necesarul, dat pe mâinile unui

comandament format el însuşi care şi aceasta să dispue de un aparat administrativ şi com-

plect şi priceput.

Războiul din 1912 a dovedit că toate acestea au lipsit şi astfel de lacune nu se

împlinesc într'un an.

Condiţiuni strategice. – Aliaţii au mai multă armată.

– Germanii au mai multă pregătire. –

Aprecierea superiorităţei.

Pe baza evaluărilor făcute, evaluări, să nu se uite, desbrăcate de orice caracter de

preciziune, riguroasă, am găsit o forţă numerică, exprimată în corpuri de armată normale

(a 2 divizii) pentru armatele de operaţiuni propriu zise, următoarele cifre : grupul austro-

german 102 corpuri de armată, iar aliaţii 129.

Superioritatea numerică ar înclina deci în partea aliaţilor, care ar dispune de vreo 27 de

corpuri de armată, adică rotund de aproape un milion şi jumătate de oameni mai mult.

Din punctul de vedere al calităţilor morale şi technice ale diferitelor armate, am văzut

însă că Germania se bucură sub acest raport de o superioritate atât de marcată şi de reală,

în cât pusă pe balanţă, modifică simţitor valoarea cifrelor de mai sus, micşorând mult

diferenţa între cele două totaluri.

Se poate dar admite ca ceva apropiat de realitate, că forţele disponibile (luând nu

numai numărul dar şi calitatea trupelor) ale celor două părţi adverse, sunt cam de aceiaşi

putere şi dacă este vreo deosebire ea trebue socotită mai de grabă de partea aliaţilor.

Este însă bine dovedit că chiar pe câmpul de bătălie, cu atât mai mult pe teatrul de

operaţiune şi cu atât mai mult pe cel de răsboi, izbânda nu aparţine în mod necesar acelui

care are de parte-i superioritatea forţelor totale, ci ea se câştigă întotdeauna de cel care are

superioritatea într'o anumită parte a teatrului de răsboi sau de operaţiune, sau într'un

anumit punct al câmpului de bătălie, chiar fiind în inferioritate în celelalte părţi,

204

O asemenea superioritate se dobândeşte mulţumită condiţiunilor strategice de la

începutul ostilităţilor, conducerei strategice şi cursul desfăşurărei însăşi a operaţiunilor,

conducerei strategice şi tactice a forţelor disponibile.

Este prin urmare de un interes precumpănitor a examina condiţiunile stategice în care

s'au găsit beligeranţii la începutul ostilităţilor, şi întrucât aceste condiţiuni au permis unei

părţi sau celeilalte, combinaţiuni de natură a obţine, la un moment dat şi pe un anume

punct o superioritate covârşitoare, pentru ca să fie asigurată izbânda.

*

Independent de partea politică a războiului, faptul însăşi că Germania a luat iniţiativa

declarărei războiului celor doi vecini ai săi de pe Continent, dovedeşte că în intenţiunile

comandamentului superior german era să se ducă război ofensiv cel puţin pe unul din

fronturi şi deci procurarea superioritate hotărâtoare în o parte a teatrului de răsboi a da

lovitura cea mare, devenea nu numai o necesitate dar este de presupus că a trebuit să fie

realizată ca ceva realizabil cu toată siguranţa.

CONDIŢIUNILE STRATEGICE

Superioritatea remarcabilă a grupului austro-german

în armatele de operaţii, la început.

Primul lucru foarte important din punctul de vedere al raportului de forţe între cele

două părţi este timpul necesar fiecărei din ele pentru a trece de la starea de pace la cea de

răsboi, şi a-şi avea trupele în situaţiunea din care să poată începe operaţiunile.

*

Din acest punct de vedere, grupul austro-german s'a găsit în condiţiuni de superioritate

foarte pronunţată.

Mulţumită unei întinderi de teritoriu relativ nu mare în raport cu densitatea

populaţiunei mulţumită unei foarte bogate reţele de căi de comunicaţiuni, mulţumită în

fine faptului că toate formaţiunile din timpul de pace, din care aveau să ia fiinţă

205

formaţiunile de război, cu tot disponibilul în cadre, oameni, animale şi material de tot

felul, se găseau în cuprinsul teritoriului de pe teatrul de răsboi însuşi austro-germinii au

fost în măsură, ca, odată cu declararea războiului să înceapă, s'ar putea zice simultan,

organizarea tuturor formaţiunilor destinate a intra în compunerea armatelor de operaţiuni

şi să le poată avea disponibile pe toate, pentru operaţiuni în puţine zile.

Numărul acestor zile cu multă probabilitate a fost sub 25, poate chiar sub 20 pentru

germani.

Avantajele manevrelor pe linii interioare

Cu totul altfel stau lucrurile pentru aliaţi. Singurile, Belgia şi Serbia s'au găsit în

condiţiuni analoage cu Austro-Germania. Dar armatele acestor ţări puteau cel mult să

atragă asupra lor ceva din forţele adverse, nu să-şi oprească sau să întârzie serios mişcările

uriaşelor mase ce aveau să intre în luptă.

Englitera despărţită pe de o parte cu totul de teatrul de: operaţiuni pe care avea să lupte

şi din cauza, pe de alta, a organizaţiunei sale deosebite, nu era în măsură să ducă dela

început decât un contingent neînsemat pe continent şi pe acesta chiar cu întârziere.

În adevăr ca formaţiuni pregătite pentru expediţiusni „Expeditionary force” există în

timpul de pace unităţile necesare pentru formarea a 6 divizii. Chiar dacă am admite că

mobilizarea acestor forţe n'ar fi cerut un număr mai mare de zile, decât cel admis în

armatele de pe Continent, numai prin concentrarea lor în porturi îmbarcarea şi debarcarea

lor şi reconstituirea pe continent, au cerut un timp mult mai lung decât cel necesar

concentrărei forţelor austro-germane.

Dar în tot cazul, chiar admiţând condiţiunile cele mai favorabile pentru engleji, ei n'au

putut pune dela început pe balanţă, de cât cel mult 6 divizii.

Franţa deşi organizată pe aceleaşi baze ca şi Germania şi Austria, cu un teritoriu

restrâns şi cu o reţea de comunicaţiuni deasemenea foarte bogată, nu mai puţin din cauză

că o parte din trupele sale erau în colonii nu a putut fi în măsură să dispue dela început de

totalitatea forţelor. Din cele 24 corpuri armată, ce putea să mobilizeze, numai 19 îşi aveau

206

toate formaţiunile din timpul de pace pe teritoriul din Europa, aşa că aproape 1/5 din forţe

nu puteau fi disponibile pentru primul început al operaţiunilor.

În Rusia condiţiunile au fost şi mai puţin favorabile.

Din cele 37 de corpuri de armată existente, de abia mai puţin de jumătate îşi aveau

formaţiunile din timpul de pace pe un teritoriu de o aceiaşi rază ca acela al Germaniei şi

anume în circumscripţiile: Vilna (4 corpuri), Varşovia (5 corpuri), Kiev (5 corpuri) şi

Odessa (2 corpuri).

Formaţiunile a 11 corpuri de armată, şi anume ale celor din circumscripţiile: Petrograd

(4 corpurf), Moscova (5 corpuri) şi Cazan ( 2 corpuri) se găseau la o depărtare îndoită de

frontiera ameninţată.

În fine formaţiunile a restului de 10 corpuri de armată; şi anume ale celor din

circumscripţiunile: Kaukas (3 corpuri). Turkestan (2 corpuri) Irkutzk (2 corpuri) şi Amur

(3 corpuri) se găseau la depărtări, pentru care calicativul de enorme nu este de loc

exageratiune.

Dacă se mai ţine seama de sărăcia comunciaţiilor, în partea de teritoriu de o rază

echivalentă cu întinderea Germaniei, se ajunge la concluziunea că Rusia nu a putut

probabil dispune pentru începtul ostilităţilor nici măcar de jumătatea forţelor sale de

operaţiuni în intervalul de timp necesar grupului austro-german a fi gata să dea lovitura, cu

totalitatea forţelor lor.

Rezultă din scurta expunere ce precede, că condiţiunile strategice au fost pentru

începutul războiului de aşa natură, că ele permiteau austro-germanilor să aibă o supe-

rioritate remarcabilă în armatele de operaţiuni, ale aliaţilor.

Rezultă însă în acelas timp că această superioritate nu avea să fie permanentă că

încetul cu încetul ea era menită să se micşoreze şi la un anumit moment balanţa avea să

înceapă să încline de partea aliaţilor.

Era deci indicat pentru austro-germani de a profita de intervalul de timp cât aveau

superioritatea de partea lor, căci mai târziu sorţii de izbândă, bazaţi pe superioritatea

numerică i-ar fi descrescut încetul cu încetul, pentru a dispare chiar cu totul.

Aveau austro-germanii această posibilitate ?

Aici este de considerat chestiunea din punctul de vedere însăşi al operaţiunilor.

207

Condiţiunile strategice. – Avantagiile manevrelor pe linii interioare.

Îmbrăţişând cu privirea teatrul de războiu pe o hartă, înainte de orice alte

consideraţiuni este izbitor faptul, de o importanţă strategică extrem de mare, că pe când

austro-germanii au continuitate teritorială, şi pot deci să-şi împartă sau să grupeze forţele

disponibile cum ar voi, aliaţii sunt despărţiţi în două grupe principale şi unul secundar, fără

putinţă de legătură între ele.

Armata rusească de o parte şi armata franco-anglo-belgiană de alta sunt mărginite la

propriile lor forţe ne-având în nici un chip mijlocul de a se ajuta reciproc, direct. Armata

sârbească formează un al treilea grup de asemenea izolat.

Între grupurile despărţite ale aliaţilor se găseşte blocul austro-german, cu posibilitate

de a executa ceeace se numeşte în strategie: manevra pe linii interioare.

Avantagiile acestei manevre consistă din posibilitatea ce are cel care se găseşte la

mijloc de a ţine cu o parte slabă din forţele sale în loc, unul din grupele despărţite ale

inamicului disputându-i terenul încet, încet, pas cu pas, pe când cu masa covârşitoare să

cadă asupra celuilalt spre a-1 sdrobi.

Odată victoria obţinută într'o direcţie, toate forţele sunt îndreptate asupra celeilalte

părţi, din grupurile separate.

Manevra pe linii interioare de care după cum vom vedea s'au slujit în stil mare, austro-

germanii şi care a dat victorii de glorie neperitoare lui Friederich şi Napoleon, cere unele

condiţiuni pentru reuşită.

Mai întâi este necesar ca grupul ţinut în eşec de partea mai mică a forţelor interioare să

facă jocul adversarului, adică să piardă timpul într'o acţiune înceată.

Pe de altă parte este necesar ca partea atacată de masa covârşitoare să voiască sau să

fie nevoită a primi în orice condiţiuni, bătălia decisivă.

În trecut pe timpul lui Friederich sau Napoleon chiar când corespondenţa se făcea prin

curieri sau prin semnale optice, condiţiunile de mai sus erau uşor de realizat. Ştirile între

grupele interioare se transmiteau mult mai repede şi legătura de comandament putea să fie

menţinută pentru mijloacele de atunci în condiţiuni destul de favorabile.

Din potrivă grupele exterioare, separate, dacă chiar puteau să se ţină în legătură prin

curieri, ştirile dela unul la altul nu puteau să ajungă decât cu mare întârziere, aşa încât cei

208

doi comandanţi nu erau în măsură de a şti în timp util, fiecare din ei, ce avea în faţă, şi deci

era cu putinţă ca unul să se lase a fi ţinut în loc, fără să ştie că are în faţă forţe slabe, iar

celalt să primească bătălia, fără ca să ştie că se găseşte în condiţiuni dezavantajoase.

Astăzi însă caracterul manevrei pe linii interioare este schimbat cu desăvârşire.

Comandanţii grupelor exterioare se pot ţine în tot aşa de perfectă legătură ca şi aceia ai

grupelor interioare şi atunci se pot interverti rolurile cu multă uşurinţă. Cel contra căruia se

trimite partea slabă, fiind înştiinţat de aceasta, poate să o atace cu energie şi iuţeală, iar cel

contra căruia s'a îndreptat masa principală, în loc de a primi bătălia decisivă, poate să

cedeze terenul pas cu pas.

Această posibilitate a intervertirii rolurilor, nu numai că face problematică reuşita

manevrei interioare, dar în cazul unei conduceri pricepute din partea celui ce se găseşte pe

linia exterioară, permite acestuia să ajungă nu la simple victorii ci la adevărate catastrofe.

Grupul extern care a avut de luptat cu partea slabă a forţelor de pe linia interioară ,după

victorie merge direct în spatele masei principale adverse, şi rezultatul nu poate fi decât

catastrofal.

Pe aceste consideraţiuni şi-a bazat Moltke planul său de campanie din 1866 şi

rezultatul este cunoscut. Austriacii nu numai că nu au putut să tragă nici un folos din

situatiunea lor pe linii interioare, dar înfrângerea suferită la Sadova a pus capăt răsboiului.

Un corector la acest pericol, la care este expusă manevra pe linii interioare se găseşte

în condiţiunile de spaţiu.

Dacă grupul exterior, împotriva căruia se aruncă masa principală nu are destul spaţiu

pentru a ceda teren pas cu pas, mai multă vreme, atunci el este nevoit să primească bătălia,

şi succesul manevrei este pe jumătate asigurat.

Succesul este complect asigurat dacă pe lângă acestea, cele două grupuri exterioare

sunt atât de departe unul de altul, încât victoria unuia să nu aibă influenţă asupra celeilalte

părţi a teatrului de răsboi, până nu s'a terminat aici bătălia decisivă.

Vom vedea mai jos în care din aceste condiţiuni se găsesc beligeranţii.

Reuşita planului strategic german.

209

Dacă comandamentul austro-german a clădit speranţele sale de victorie pe reuşita

manevrei pe linii interioare, desigur n'a putut să se lase a fi călăuzit numai de

consideraţiuni curat militare.

Să examinăm în trăsături mari, situaţiunea, şi pentru aceasta să facem abstracţie de

teatrul de operaţiune franco-german şi austro-germano-rus.

Forţele aliaţilor, grupate în două mase la o distanţă de o mie de kilometri una de alta,

aveau interpuse între ele pe cele austro-germane.

Aceste din urmă aveau, prin situaţiunea lor strategică şi geografică, posibilitatea să ţie

cu o parte din forţe în loc armata rusească, iar grosul forţelor să-l îndrepte asupra Franţei

sau, puteau vice-versa cu o parte slabă din forţe să oprească în loc eventuala înaintare a

francezilor, iar cu masa principală să meargă hotărât împotriva armatei ruseşti.

Superioritatatea totală de care se bucurau austro-germanii la începutul ostilităţilor le

permitea să aibă pe unul din teatrele de operaţiuni, forţe atât de covârşitoare, încât isbânda

să fie aproape asigurată atât cât ar fi depins de număr şi aceasta fără a fi prea slăbi pe

celălalt front.

Toată chestiunea se reducea în a hotărî în ce parte să îndrepte sforţarea principală: spre

Vest sau spre Est; spre Franţa sau spre Rusia. Din punctul de vedere curat militar, totul

făcea preferabilă prima direcţiune.

Faptul că Rusia nu putea să dispună dela primul început de cât de o parte din forţele

sale, victoria obţinută contra lor, chiar admiţând că ei ar fi primit bătălia, nu ar fi putut să

fie hotărâtoare în toată puterea cuvântului.

Dacă însă din contră în loc de a primi bătălia, ruşii s'ar fi hotărât numai la o cedare a

terenului pas cu pas, palmă cu palmă, manevră nu fără precedent pentru ei, ce s'ar fi

întâmplat ?

S'ar fi întâmplat că masa hotărâtă a da lovitura principală să se vadă nevoită a se

adânci tot mai mult în inima Rusiei, şi dacă o astfel de adâncire a fost fatală lui Carol al

XII-lea şi lui Napoleon I (notă: 1812), cu armate mai mici, desigur că nu ar fi fost lipsită

de mari primejdii pentru o masă de vreo 2 milioane oameni cel puţin, într'o regiune slab

populată şi brăsdată şi mai slab de comunicaţiuni.

210

În orice caz, o soluţiune grabnică nu era sigură, şi atunci se pune întrebarea ce s'ar fi

putut întâmpla pe frontul opus ?

Era oare de admis în toată siguranţa că francezii sau mai bine zis franco-anglo-

belgienii s'ar fi mulţumit să desfăşure o acţiune lipsită de energie, când pe deoparte tele-

graful le-ar fi spus unde este masa principală duşmană şi în mod virtual ce aveau în faţă,

iar pe de alta aviaţia ar fi putut să le confirme această din urmă parte zi cu zi ?

Desigur era mult mai probabil, ca odată orientaţi asupra situaţiunei, aliaţii să desfăsure

cel puţin tot acelaş spirit de întreprindere, pe care l'au desfăşurat când au ştiut că erau

obiectul isbirei masei principale inamice.

Din aceste cauze, soluţiunea de a merge împotriva Franţei părea preferabilă.

Ce sorţi de reuşită avea ea însă ?

Pe deoparte era necesar ca aliaţii să primească bătălia decisivă pe frontul de West iar

pe de alta ca ruşii să se lase a fi ţinuţi în loc pe cel de Est.

Prima condiţie s'ar fi putut considera sigură numai în cazul când axa atacului ar fi avut

o astfel de direcţiune în cât să nu lase adversarului decât alternativa : sau să primească

bătălia decisivă, sau să depue armele, cum a fost de pildă la Sedan.

În cazul de faţă numai o necunoştinţă sau nesocotire complectă a situaţiunei generale

pe teatrul de război ar fi putut duce la o astfel de hotărâre din partea aliaţilor.

De altfel faptele însăşi au dovedit că chiar în urma primelor imprudenţe, francezii s'au

recules numai decât, şi fără ezitare au început să cedeze teren, pentru a evita o bătălie în

condiţiuni astfel, ca rezultatul să fie hotărâtor.

Ei s'au retras dincolo de Marna de unde au reluat ofensiva numai atunci, când

situaţiunea sub toate raporturile permitea aceasta cu perspectivă de reuşită, ceeace de alt-

minteri s'a şi realizat.

Dar dacă situaţiunea ar fi continuat să fie defavorabilă, nu este lipsită de probabilitate

presupunerea că mişcarea înapoi s'ar fi continuat cu mult, luând un caracter şi mai lent,

pentru a întârzia cât mai mult desnodământul.

Ce s'ar fi întâmplat în timpul acesta pe frontul de Est ? Ceeace s'a întâmplat.

211

Cunoscându-se situaţiunea generală pe întreg teatrul de război, forţele disponibile

ruseşti nu au ezitat să înfrunte pericolul şi să se arunce într'o ofensivă hotărâtă, pentru ca

prin urmările ei, să oprească ofensiva germană pe teatrul de West.

Invaziunea în Prusia orientală şi Galiţia a schimbat faţa lucrurilor şi fără o intervenire

grabnică a noui şi numeroase forţe, masa secundară austro-germană ar fi fost sdrobită pe

teatrul de Est, înainte ca cea principală să fi ajuns la victoria decisivă pe cel de West.

De oarece lucrurile s'au petrecut astfel, ele erau de prevăzut, şi până la probe sigure, nu

se poate admite ca comandamentul superior austro-german să nu le fi avut în vedere în

alcătuirea planului de război.

Atunci cum a putut să se hotărască la o manevră a cărei neisbândă, dacă nu era sigură,

dar era cel puţin mult probabilă ?

După cum am spus, este de presupus că, pe lângă consideraţiunile curat militare s'au

făcut să intre în calcul şi consideraţiuni de alt ordin. Cel puţin cam aşa se deduce din cele

ce s'a putut culege de prin ziare până acum.

Probabil s'a contat, pe deoparte, ca o invazie repede însoţită de distrugeri

nemaipomenite până acum ca iuţeală a fortificaţiunilor, va produce în Franţa o aşa

impresiune încât comandamentul în parte dezorientat, în parte sub presiunea opiniei

publice, în parte în fine sclav al ofensivei cu orice preţ, să se expue catastrofei într'un scurt

interval de timp.

Pe de altă parte, s'a contat în Rusia pe turburări, pe mişcări revoluţionare în marile

centre, pe mişcări separatiste în Polonia, în Caucaz, etc,

Toate aceste fenomene de slăbiciune pentru inamic nu s'au produs însă, ceeace

dovedeşte că speranţele puse în ele erau neîntemeiate.

În loc de o Franţă nerăbdătoare, nervoasă, excesiv de impresionabilă. Germania a găsit

o Franţă calmă, pregătită şi gata pentru orice sacrificiu, înainte de a se lăsa să i se puie

genunchiul în piept.

Tot asemenea în locul unei Rusii slăbite prin starea de lucruri interioară, în locul unui

gigant cu picioarele de lut, în faţa austro-germanilor, s'a ridicat o naţiune uriaşe, nu numai

prin număr, dar şi prin coheziunea tuturor păturilor ei. Ca trăsătură de unire s'a mai ridicat

212

în faţa blocului central, naţiunea engleză a cărei energie perseverentă a pus acum un secol

capăt epopeii napoleoniene.

În astfel de condiţiuni manevra pe linii interioare cu toate avantajele ce prezintă, nu

putea duce cu siguranţă desăvârşită la rezultatul dorit.

Evaluarea cantitativă a forţelor beligeranţilor, ne-a dus la rezulatul că aliaţii dispun de

oarecare superioritate.

Evaluarea calitativă ne duce la concluzia că ambele tabere stau pe acelaş plan.

Condiţiunile strategice absolut favorabile blocului austro-german în ceiace priveşte

forţele disponibile pentru începutul operaţiunilor, constitue un aliat de o valoare nepre-

ţuită, anume ,,spaţiul” ceiace pune pe austro-germani, dacă nu în stare de inferioritate

absolută, cel puţin în faţa unei situaţii la care distrugerea unuia din grupurile inamice de-

vine din ce în ce mai problematic, dacă nu iluzoriu.

Spunem „din ce în ce” căci dacă manevra pe linii interioare nu a avut succes la început

când austro-germanii aveau superioritatea absolută a forţelor în acţiune, succesul devine

acum pe fiece zi mai puţin probabil, pe măsură ce forţele ruse se îngrămădesc din ce în ce

pe frontiera de Est.

Natural, nu s'ar putea trage nici o concluzie absolută, căci nu se poate exclude

complect posibilitatea victoriei finale, chiar în condiţiunile de faţă.

Totuş, pentru aceasta, judecând după chipul cum s'au desfăşurat evenimentele până

în prezent, ar trebui sau ca aliaţii să comită greşeli ireparabile, sau ca austro-germanii să

desfăşoare o conducere dacă nu genială, cel puţin la înălţime,

În faţa acestor posibilităţi, privirile se opresc asupra perdelei misterioase, în spatele

căreia se ţese viitorul.

10. IV. 916

Domnule Prim Ministru,

Era consacrat de uz în armată la noi, ca atunci când se credea necesar a se schimba

Şeful de Stat Major dela un comandament să se ia şi avizul comandantului respectiv.

213

Contrar acestui uz, pe ziua de 1 Aprilie au fost mutaţi dela comandamentul meu, atât

Şeful cât şi sub Şeful de Stat Major, fără a fi fost consultat nici asupra oportunităţii

acestei mutări, nici asupra înlocuitorilor.

Surprins de această procedare neuzitată am solicitat print'un raport, să se aprobe ca

ofiţerii mutaţi, să fie lăsaţi prin ataşare la locul lor.

În mod particular mi s'a comunicat din partea Generalului Iliescu, că schimbarea s'a

făcut în acord cu dorinţa noului comandant de Corp de Armată.

Dacă s'a avut în vedere o schimbare în comandament, pe când se proectau mutările în

momentul când proectele au luat formă definitivă, s'a ştiut că eu rămân pe loc şi deci era

firesc a se reveni şi asupra mutărilor în personalul meu, provocate de cererea unui altuia.

Dacă se are în vedere o viitoare schimbare, găsesc iarăşi firesc a se amâna şi

mutările de fapt, până la acea schimbare.

Oficial mi s'a răspuns, că aţi fi pus Dvs, rezoluţia, „Decretul fiind semnat şi publicat

nu poate să rămâe neexecutat”.

Această rezoluţie, mai mult de cât un refuz, este o adevărată imputare, că aş fi cerut

ceva ce nu se poate. Chestiunea v'a fost prezentată greşit.

Nu am cerut ceva ce nu se poate şi nici măcar ceva neuzitat, ci din potrivă ceva foarte

obişnuit ce s'a făcut totdeauna şi chiar în ultimite zile.

Exemplu: cu înaltul Decret 2436 din 6. XI 15 Colonelul Stratilescu a fost înaintat

General şi numit Comandant al Brigadei a XIX; de fapt a rămas la Marele Stat Major. Cu

înaltul Decret 1020 din 17. III. 16 Maiorul Bucică este mutat în Reg. Olt Nr. 3 iar prin

ordin ministerial este lăsat la Şcoalele Militare şi tot astfel Maiorul Folţer Emil, înaintat

în Reg. 2 Călăraşi este lăsat de fapt în Reg. 1 Roşiori, prin ordin ministerial (notă: Cred

important să relevez că acest Înalt Decret poartă aceiaşi dată şi este publicat în acelaş

număr al Monitorului Oficial ca şi Decretul la care se refera cererea mea.)

Domnule Piim Ministru, nu am cerut nici odată să mi se dea anume persoane, am

servit în lunga mea carieră cu cine am găsit unde m'am dus, dar cred că=mi este permis a

cere să fiu întrebat cand mi se schimbă personalul cu care lucrez direct şi a solicita să=mi

fie luată în seamă o cerere când o fac în interesul însuşi al serviciului.

214

În speranţa că nu veţi lua în nume de rău cererea mea, mai mult decât întemeiată pe

cele expuse şi că veţi da aprobarea solicitată prin raportul meu Nr. 6226, cu onoare vă

rog a primi expresiunea înaltei consideraţiuni ce vă păstrez.

General Averescu

România Primit la 23.IV.916

Ministerul de răsboiu

Cabinetul ministrului

Domnule General,

Ca răspuns la scrisoarea D'voastră din 10 Aprilie a. c. am onoarea a vă face cunoscut

că la mutările făcute în serviciului de Stat Major al comandamentului Corpului I Armată,

Ministerul a avut în vedere numai complectarea ordinei de bătae pentru mob. a.c. fără de

Comandantul C. I A. ce se destinase pentru mobilizate.

Precum reese din scrisoarea D=voasfră n'am voit prin numirea Colonelului Vlădescu

să impun comandantului corpului, un şef de Stat Major cu care nu s'ar putea personal

înţelege. De aceia dacă acesta este căzut, vă rog să=mi comunicaţi şi voi proceda la

înlocuirea Colonelului Vlădescu printr'un altul.

Deocumdată însă încuviintez ca, Colonelul Văitoianu să rămână ataşat la

comandamentul Corpului I Armată, până va pune la curent pe noul Şef de Stat major,

Colonelul Vlădescu, cu toate lucrările comandamentului

Primiţi, vă rog, Domnule General, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.

Preşedinte al Consiliului

şi

Ministru de răsboiu

(ss) Ion I. C. Brătianu

215

Craiova 24. IV. 916

Domnule Prim Ministru,

Vă mulţumesc foarte mult, pentru bunăvoinţă, ce aţi avut, a da atenţiune scrisoarei

mele.

De sigur însă, ea a fost rău redactată, căci nu a redat fidel gândirea mea.

Colonelul Vlădescu este un ofiţer eminent, foarte apreciat de mine şi, deci, nu pot să

am ceva împotriva lui, după cum nu am avut nici odată ceva, împotriva acelora cu cari am

fost întâmplător sortit să servesc.

Am solicitat numai să nu mi se ia ofiţerii cu cari, lucrez azi şi am solicitat aceasta cu

atât mai mult, cu cât greu se poate prezice azi data mobilizării.

De altfel, în momentul trecerii pe piciorul de răsboiu, de sigur se vor introduce multe

schimbări în ordinea de bătae şi deci s'ar fi putut amâna, pentru atunci şi schimbarea în

chestiune.

Aceasta a fost adevărata mea cerere şi credeam că ar fi putut fi satisfăcută, văd însă,

mărturisesc, fără surprindere, că tratamentul negativ are un caracter constant pentru

mine şi nu=mi rămâne decât să mă resemnez pentru timpul cât, constrâns de împrejurări,

voi fi nevoit a face sforţări supraomeneşti, pentru al suporta.

Destul numai să isbutesc până la capăt.

Primiţi, vă rog, Domnule prim Ministru asigurarea înaltei mele consideraţiuni.

General Averescu

Nr. 110

Ministrul Regal al României la Viena

către Ministerul Cassei I. şi R. al afacerilor străine (notă: Remisă la 27 August 1916, orele

8,45 seara la Ministerul I. Şi R. al afacerilor străine.)

Viena 14-27 August 1916

Din ordinul guvernului său, subsemnatul Ministru al României, am onoare a remite

Excelenţei sale Ministru de externe, notificarea aci alăturată.

Edgar Mavrocordat m. p.

216

Alianţa încheiată între Germania, Austro-Ungaria şi Italia n'avea după chiar

declaraţiile guvernelor, de cât un caracter esenţialmente conservator şi defensiv. Obiectul

său principal era de a garanta ţările aliate în contra oricărui atac din afară şi a consolida

starea de lucruri creată prin tratatele anterioare. Numai în dorinţa de a-şi pune politica sa în

acord cu aceste tendinţe pacifice, România se alipise la acea alianţă.

Consacrată cu totul operei sale de reconstituire interioară şi credincioasă nestrămutatei

sale hotărâri de a fi în regiunea Dunării de jos un element de ordine şi de echilibru,

România nu a încetat de a contribui la menţinerea păcii în Balcani. Ultimele răsboaie în

Balcani, distrugând statului quo, i-a impus o nouă linie de conduită. Intervenţiunea sa a

grăbit pacea şi a restabilit echilibru ; pentru ea însăşi, România s'a mulţumit cu o

modificare de fruntarie, care îi dă mai multă siguranţă contra unei agresiuni şi care repară,

în acelaş timp, nedreptatea făptuită în paguba sa la congresul din Berlin. Însă, în urmărirea

acestui scop, România a avut decepţiunea de a constata că nu găsise pe lângă Cabinetul din

Viena atitudinea la care era în drept să se aştepte.

Când a izbucnit războiul actual. România, astfel precum făcuse Italia, a refuzat să se

asocieze la declaraţiunea de răsboi a Austro-Ungariei, de care nu fusese prevenită de către

cabinetul din Viena. În primăvara anului 1915, Italia declară răsboiu Austro-Ungariei.

Tripla Alianţă nu mai exista. Motivele cari determinau alipirea României la acest sistem

politic, dispăreau în acelaş timp. În locul unei grupări de state cari să caute prin sforţări

comune a lucra împreună pentru asigurarea păcii şi păstrarea situaţiunilor pe fapt şi de

drept create prin tratate, România se găsea în faţa unor Puteri cari luptau între ele tocmai

în scopul de a ajunge să transforme cu totul vechile alcătuiri, cari serviseră de bază

tratatului lor de alianţă.

Aceste adânci schimbări erau pentru România o dovadă evidentă că scopul ce ea

urmărise alipindu-se la Tripla Alianţă, nu mai putea fi atins şi că trebuia să-şi în-drepteze

vederile şi sforţările sale spre noui căi. Cu atât mai mult, cu cât opera întreprinsă de

Austro-Ungaria lua un caracter ameninţător pentru interesele esenţiale ale României ca şi

pentru aspiraţiunile sale naţionale cele mai legitime.

În faţa imei modificări atât de radicale a situaţiunii, creată între Monarhia Austro-

Ungară şi România, aceasta din urmă şi-a reluat libertatea sa de acţiune.

217

Neutralitatea ce guvernul regal şi-a impus în urma unei declaraţiuni de răsboiu făcută

în afară de voinţa sa şi contrarie intereselor sale, fusese adoptată în prima linie pe baza

asigurărilor date la început de guvernul imperial şi regal că Monarhia, declarând răsboiu

Serbiei, nu fusese inspirată de un spirit de cucerire şi că nu urmărea în nici un fel de

acţiuni teritoriale. Aceste asigurări nu s'au îndeplinit.

Astăzi ne găsim înaintea unor situaţiuni de fapt, din cari pot eşi mari transformări

teritoriale şi schimbări politice de natură a constitui o gravă ameninţare pentru siguranţa şi

viitorul României. Opera de pace pe care România, credincioasă spiritului Triplei Alianţe,

încercase să o îndeplinească, a fost astfel izbită de sterilitate de către aceia chiar cari erau

chemaţi să o sprijinească şi să o apere.

Aderând în 1883 la grupul Puterilor Centrale, România, departe de a uita legăturile de

sânge ce aveau populaţiunile regatului cu românii supuşi monarhiei Austro-Ungare,

văzuse în raporturile de prietenie şi de alianţă ce se stabiliseră între cele trei Mari Puteri o

chezăşie preţioasă pentru liniştea internă, ca şi pentru îmbunătăţirea soartei Românilor din

Austro-Ungaria.

În adevăr, Germania şi Italia, cari îşi reconstituiseră statele lor pe baza principiului

naţionalităţilor, nu puteau să nu recunoscă legitimitatea temeliei pe care era aşezată însăşi

propria lor existenţă. Cât despre Austro-Ungaria, ea găsea în relaţiunile amicala ce se

stabileau între dânsa şi Regatul României asigurări pentru liniştea sa, atât întrucât şi la

fruntariile noastre comune, căci ea nu ignora până la ce grad nemulţumirea populaţiunei

sale româneşti se repercuta la noi, ameninţând să turbure în fie ce minut bunele raporturi

între cele două state.

Speranţa ce noi puseserăm, din acest punct de vedere, pe adeziunea noastră la Tripla

Înţelegere, a fost înşelată. În cursul unei perioade de mai bine de 30 ani, Românii din

monarhie, nu numai că nu au văzut nici odată introducându-se vreo reformă de natură a le

da măcar aparenţă de satisfacţie, dar, din contra, au fost trataţi ca o rasă inferioară şi

condamnaţi să sufere apăsarea unui element străin, care nu constitue decât o minoritate în

mijlocul naţionalităţilor deosebite din care se compune statul Austro-Ungar. Toate

nedreptăţile pe cari fraţii noştri erau astfel siliţi a le suporta, au întreţinut între ţara noastră

218

şi monarhie o stare continuă de nervozitate pe care guvernele regatului nu reuşeau să o

potolească decât cu preţul a mari greutăţi şi numeroase sacrificii.

Când a izbucnit răsboiul actual, se putea spera că guvernul Austro-Ungariei, cel puţin

în ultimul moment, va sfârşi prin a se convinge de necesitatea grabnică de a face să

înceteze această nedreptate, care pune în pericol nu numai relaţiunile noastre de prietenie,

dar chiar raporturile normale ce trebue să existe între statele vecine.

Doi ani de războiu, în cursul cărora România a păstrat neutralitatea, au dovedit că

Austro-Ungaria, ostilă oricărei reforme interne, putând a face mai bună viaţa popoarelor ce

guvernează, s'a arătat pe atâta de gata a le sacrifica, pe cât de neputincioasă a le apăra

contra atacurilor din afară.

Răsboiul la care i-a parte mai toată Europa, pune în discuţiune cele mai grave

probleme atingătoare de desvoltare naţională şi de existenţă chiar a statelor. România

împinsă de dorinţa de a contribui să grăbească sfârşitul conflictului şi sub imperiul

necesităţii de a-şi salva interesele sale de rasă, se vede nevoită de a intra în luptă alături de

aceia cari pot să-i asigure înfăptuirea unităţii sale naţionale.

Pentru aceste motive, ea se consideră încă din acest moment, în stare de răsboiu cu

Austro-Ungaria.

PREFAŢĂ

Mulţumită moravurilor şi moralei noastre politice, drept recompensă pentru

modul cum am conceput şi condus, în calitate de Şef al Marelui Stat Major,

campania din 1913, prin care am pus capăt războiului al doilea balcanic, am lărgjt

hotarele în partea de Sud a Dobrogei, în congresul ţinut la Bucureşti, Regele

Carol l, care a presidat acel congres, m'a chemat pe la sfârşitul lui Noembrie să-

mi spue că este necesar să cer eu însumi să fiu mutat la trupă.

219

„În câteva zile — mi-a spus încercatul Rege — se va schimba guvernul şi nu

aş voi să se creeze precedentul ca odată cu schimbarea partidelor, să fie

muiat şi Şeful de Stat Major general al armatei!”.

Ştiam cât de mult ţinea Regele la mine, căci doară El a spus, cu doi ani

înainte, când mă găseam exilat la T.-Severin, la Divizia l, că nu merge în războiu

fără generalul Averescu la dreapta Sa. De aceea un consiliu eşit din gura

Suveranului nu putea să fie decât urmat fără cea mai mică ezitare, ori cât de mare

ar fi fost amărăciunea mea. Eram foarte amărît, ca şi când aş fi avut un

presentiment dureros; mă întrebam, dacă un Suveran atât de înţelept, cu un

prestigiu făurit de El însuşi, un Suveran atât de calculat în toate mişcările şi

călăuzit de o atât de înaltă moralitate, este nevoit să se închine în faţa

atotputerniciei politicianilor, ce va fi mai târziu, sub urmaşii Lui?! „De altfel — a

continuat Regele, cu multă afecţiune, dar vizibil jenat în faţa acelei capitulări

mărturisite — este şi bine să profiţi de acest răstimp să reiei contactul cu

trupa, căci să ştii că pentru vre-o cinci ani, VOM AVEA LINIŞTE IN EUROPA.

Vorbea numai cu câteva luni înainte de izbucnirea războiului european.

În luna lui Mai, acelaşi an, a venit la Bucureşti Prinţul Friederic Eitel, unul din

fiii Kaizerului, însoţit de generalul von Plessen, primul adjutant şi prieten al

Kaizerului, pentru ca să aducă Regelui Carol bastonul de Mareşal. Generalul von

Plessen mă cunoştea de când fusesem ataşat militar la Berlin; de aceia a venit să

mă vadă şi eu i-am întors vizita, evident în aceeaşi zi.

Pe baza relaţiunilor noastre din trecut, mi-a vorbit foarte lămurit: —„Să faceţi

ce veţi şti, dar să localizaţi lucrurile, să evitaţi cu ori ce preţ complicaţiuniie.

Sunt însărcinat din partea împăratului să vă spun aceste lucruri, căci El nu

vrea cu nici un preţ războiu”.

Este uşor de închipuit ce efect a putut avea asupra mea, la jumătatea lunei lui

iulie (st. v.), comunicarea oficială că războiul a isbucnit!

Şi spusele generalului Plessen din Mai 1913 şi convingerea formulată cu atâta

siguranţă de Regele Carol în Noembrie acelaşi an că nu vom avea războiu cel

220

puţin 5 ani, s'au spulberat ca pleava dusă de vârtejul brutal şi necruţător al

evenimentelor.

Din prima zi mi-am dat seama de proporţiunile uriaşe ale dramei ce începea

să se desfăşoare în faţa întregii omeniri.

Am început chiar de atunci să notez evenimentele, astfel cum se succedau, şi

le notam cu un interes cu atât mai mare, cu cât fiind la curent cu starea de fapt

reală şi de la noi şi din cele mai multe din ţările târîte în uriaşul conflict (Germania,

Austro-Ungaria, Anglia, Italia, Turcia, Bulgaria) eram în măsură să-mi dau seama,

fără teamă de mare greşeală, de modul cum se vor înlănţui evenimentele

sângeroase.

Pe timpul neutralităţei notam operaţiunile de pe teatrul de războiu cu multă

prudenţă, căci cunoşteam procedeurile beligeranţilor, îngrijaţi mai mult de a face

atmosferă, de cât de a reda adevărul; dar urmăream şi evenimentele dela noi cu

un interes cu atât mai mare, cu cât îmi dădeam seama cât de puţin pregătiţi, din

toate punctele de vedere, ne-a surprins acest mare moment în istoria neamului

nostru!

După ce am intrat în fine în războiu, am început, cum era şi natural, să

concentrez toată atenţiunea mea pe frontul nostru şi, ca să fiu mai precis, în

deosebi pe porţiunea din acest front pe care îmi exercitam comandamentul.

La terminarea războiului, fără voia mea am fost atras în vâltoarea luptelor

politice şi nu am putut să mă ocup, după cum era dorinţa mea, de partea militară

a vieţii mele.

În 1920 am început să public, sub forma de foileton în ziarul „îndreptarea”,

notele mele din timpul neutralităţii. Ajunsesem la numărul 16, dacă nu mă înşel, al

publicarei mele, când am fost chemat să formez guvernul, pentru a da ţării pacea

lăuntrică.

Unul din oamenii noştri politici, prototipul politicianului, care face săgeată din

ori ce lemn, nu l-a jenat de fel conştiinţa, ca să aducă în discuţiunea Camerii

unele fraze din notele mele, de natură a irita susceptibilitatea Regelui Ferdinand,

care avea slăbiciunea de a se crede un foarte înzestrat conducător de oştire.

221

Nu ştiu cum s'a făcut, că scopul urmărit de puţin scrupulosul nostru politician,

nu a fost atins. Regele Ferdinand, atunci când voia, ştia să se libereze din

ghiarele slăbiciunilor sale şi să fie ceea ce numesc francezii: „Un Monsieur”!

Am încetat, evident, de atunci, cu publicarea notelor, amânând lucrurile pentru

o dată nefixată.

Mi-am pus însă de atunci de mai multe ori întrebarea, dacă este bine să-mi

public notiţele şi amintirile încă fiind în viaţă, sau să las a se face aceasta de alţii,

când nu voiu mai fi.

Sunt argumente destul de demne de luat în seamă şi pentru o soluţiune şi

pentru alta.

Când se urmăreşte scopul de a face să se creadă ceva, fără replică, evident

că soluţiunea indicată este de a se publica manuscrisul nu de autor, ci de urmaşii

lui. Astfel cum a făcut de pildă Prinţul v. Bülow, ale cărui memorii au avut un larg

răsunet, acum vre-o câţiva ani.

M’au impresionat acele memorii, căci am trăit cam trei ani la Berlin şi de

aceea îmi erau cunoscute multe din împrejurările descrise şi nu puţine din

persoanele menţionate. Nu am împărtăşit de loc părerea mai multor persoane de

la noi, care vrăjite de calităţile superioare de scriitor ale Prinţului, nu şi-au bătut

capul să desluşească dacă ceea ce era frumos,era şi adevărat.

Am avut ca un fel de urare de conştiinţă când am putut şti că acea lucrare era

datorită unui aranjament pe baza căruia casa editoare „Westen” luase anumite

angajamente financiare, în schimbul unor memorii, pe cari însă Prinţul nu a voit să

le pună la dispoziţia casei editoare, atât cât va fi el în viaţă.

Se spune că după moartea Prinţului, când s’au publicat memoriile, Adjutanţii

Ex-Kaizerului au făcut o dare de seamă complectă de chestiunile cari priveau pe

fostul Împărat. Acesta, după ce a fost foarte atent, cât a durat lectura, s’a mărginit

la un foarte simplu, dar şi foarte incisiv comentariu: Nu mi-aş fi putut închipui

vre-odată, că unui mort să-i mai fie posibil a se ucide!

De altfel ceva analog s’a întâmplat şi la noi.Deşi în cazul acesta autorul nu a

scris de comandă, iar urmaşii săi au publicat manuscrisul fără discernământ, nu–i

222

mai puţin adevărat că memoriile acestea au fost o adevărată decepţiune.

Imaginea care se profila din paginile zise „Memorii” era cu totul alta de cât aceea,

cu care era deprinsă lumea în timpul vieţei autorului.

Sunt însă cazuri când cineva, fără să aibă intenţiunea de a deforma lucrurile,

totuşi, din cauza izvoarelor de care s’a servit, cele cuprinse în manuscrisul pus la

punct personal pentru pubicare să fie împănate de greşeli regretabile.

Am avut ocazie să citesc începutul unei astfel de lucrări.

Nu am putut merge până la capăt, căci în paginile citite am găsit inexactităţi

asupra unor împrejurări pe cari le cunoşteam foarte bine, căci am fost amestecat

în ele.

Mi-am spus: ca temeiu pot să pun pe această povestire, care foeşte de

neexactităţi,căci acelea pe cari le cunoşteam în mod absolut sigur mă

îndreptăţeau să presupun că nu erau singurele.

Aceste consideraţiuni m’au făcut să iau hotârârea de a-mi publica notiţele fiind

încă în viaţă.

Scopul acestor notiţe, când le-am aşternut pe hârtie, a fost ca ele să slujească

studioşilor de mai târziu, să tragă învăţăminte din experienţele altora.

Dar dacă acesta a fost scopul avut în vedere, prima condiţiune care se

impune ar fi redarea adevărului absolut nealterat. Acest lucru este însă mult mai

uşor de formulat de cât de realizat.

Evident că se cere o sinceritate absolută dar şi o neîntinată onestitate.

Căci, nu este suficient ca notiţele să fie redate astfel cum au fost ele

concepute, şi la acest rezultat se poate ajunge numai mulţumită sincerităţii; dar se

pot ivi, în cursul reproducerii celor trăite, să fie nevoie de unele explicaţiuni fără de

cari cetitorul se poate găsi dezorientat şi folosul ar fi dacă nu chiar nul, dar de

sigur insuficiet, pentru a compensa munca depusă.

Unele atitudini sau dispoziţiuni luate pot părea bizare sau chiar nechibzuite,

necunoscându-se împrejurările în cari au fost luate şi în foarte multe cazuri aceste

împrejurări nu sunt nici măcar menţionate, şi totuşi ele au avut o influenţă

determinantă.

223

Vor trebui deci adăogi explicative, pentru ca cetitorul să nu rămâe dezorientat;

dar aceste explicaţiuni inu pot fi controlate şi pentru ca lucrarea să fie serioasă –

căci numai astfel poate fi de vre-un folos –, este negreşit necesar o perfectă

onestitate.

Cu alte cuvinte, cetitorul trebue pus în situaţiunea în care s’a găsit autorul de

fapt, sub toate raporturile, în momentul când a înregistrat în carnetul său

evenimentul trăit, sau pe care crede necesar să-l menţioneze, deşi îl cunoaşte

poate numai din auzite.

Călăuzit de aceste concluziuni, la care am ajuns după mature şi

repetate reflexiuni, mi-am stabilit următorul plan de lucru:

Textul notelor va fi reprodus, fără alte modificări decât cele reclamate de

regulile gramaticale, care au putut să nu fi fost respectate în fuga condeiului; cu

alte cuvinte, notiţele vor păstra nealterat fondul, vor fi modificate numai în formă

sau mai bine zis vor fi numai stilizate.

Această parte a textului va fi imprimată cu caractere romane.

Pentru a face să fie lesne de înţeles chiar şi părţile mai puţin lămurite, va

trebui să adaog explicaţiuni cari au fost omise din lipsă de timp sau din alte cauze

în momentul când am redactat notiţa respectivă, precum şi reflexiuni sau co-

mentarii redactate când am revăzut carnetul meu, pentru a-i trece conţinutul,

revăzut şi complectat, la tipar.

Toate aceste adăogiri ulterioare, adică explicafiunile, reflexiunile sau

comentariile, vor fi imprimate cu caractere italice.

Se va constata că şi acolo unde am observat ulterior o greşeală în aprecierea

unei situaţiuni sau în luarea unei hotărîri, am crezut mai instructiv să las tale quale

greşeala nealterată, căutând prin comentarii să pun în evidenţă căror anume

cauze a fost ea datorită.

Altfel vezi lucrurile şi altfel gândeşti când spiritul îţi este liber de ori ce apăsare

şi altfel când eşti chinuit de atâtea elemente între cari, în anumite împrejurări, este

poate greutatea răspunderii.

224

Turnu-Severin 15. VII. 935

1916

La Armata II-a

21. VIII. 1916.

Am sosit la ora l p. m. la Ploeşti şi am luat posesiunea de fapt a Comandamentului

meu.

Marele Cartier General dispusese printr'un ordin, din ziua de 17 August, să iau

comanda trupelor care compun Armata II-a încă din ziua de 18/VIII. dar prin directivele ce

mi s'au dat în prima zi de mobilizare era hotărît ca, Comandamentul Armatei să se

constitue abia în ziua a 6-a de mobilizare, adică la 20 August!

Această anticipare, nejustificată şi nerealizabilă, este deja un indiciu de neastâmpăr şi

nestatornicie la Marele Cartier General. Aş dori să fie singurul, adică primul şi ultimul. Nu

va fi însă aşa.

Nu am plecat din Craiova decât, când am ştiut că cel puţin o parte din Cartierul

General al Armatei mele poate fi în stare să funcţioneze.

Sosind la Ploeşti, am găsit în gară pe Generalul Cotescu, comandantul Corpului al II-

lea de Armată. L-am întrebat asupra situaţiunei trupelor sale. Mi-a spus că nu are idee şi

că, de abia acum se duce la Sinaia, unde-i este cartierul său general. pentru a lua

cunoştinţă exactă, de punctele anume unde i se găsesc unităţile.

Primul lucru ce mi s'a raportat a fost că Marele Cartier General a schimbat zona de

adunare a Armatei, împingând-o peste frontieră!

Motivul? Dumnezeu să-1 ştie. Dacă se simţea nevoia a se întări trupele de acoperire,

s'ar fi putut ordona ca aceasta să se facă de comandanţii în drept, potrivit cerinţelor

momentului şi situaţiunii propriilor trupe.

De fapt nimic nu cerea întărirea trupelor de acoperire, deja peste măsură de tari, faţă cu

ceea ce s'a putut constata, aproape sigur, că dispune inimicul, în această parte: două la trei

batalioane cel mult, fără artilerie. Schimbarea aceasta este un indiciu şi mai serios de

neastâmpăr şi-mi dă dreptul să fiu foarte îngrijorat.

Ce se va întâmpla, dacă în unele părţi lucrurile s'ar încurca pentru noi ?

225

Să dea Dumnezeu ca drumul să ne fie neted şi să mergem din izbândă uşoară, în

izbândă şi mai uşoară.

22. VIII.

Am văzut personalul Cartierului Armatei a II-a. Este destul de numeros şi

bine compus. Am recomandat:

1. – Împărţirea raţională a muncii, conlucrând cu toţii acolo unde nevoia ar cere.

2. – Să-şi cruţe puterile, pentru a putea să desfăşoare toată activitatea necesară

atunci, când situaţiunile ar cere o mare încordare.

3 – Să-şi păstreze calmul şi în împrejurările favorabile şi în cele nefavorabile, cari nu se

pot evita în mod absolut în războiu.

Comunicatul Marelui Cartier General este foarte curios redactat

„Pe frontul de Sud, inimicul ar fi atacat pe întreaga frontieră; la Bazargic inimicul a

fost respins; pe restul frontului luptele continuă”.

Va să zică avem un front de luptă care coincide cu întreaga frontieră de Sud a

Dobrogei, şi că în tot lungul ei am fost atacaţi şi luptele continuă afară de un singur punct:

Sud Bazargic.

Dar atunci bulgarii trebue să aibă împotriva noastră 400.000 la 500.000 oameni, căci

pentru ca să atace peste tot o frontieră de mai bine de 100 km. trebue să admitem o

densitate de circa 4 oameni pe metru curent. Este comunicatul fructul uşurinţei sau al

nepriceperei ?

23. VIII.

Astă noapte am fost bombardaţi de un dirijabil, care a lăsat vre-o 19 bombe. A făcut

mici stricăciuni în gară. Efectul a fost mai mult moral decât material. A impresionat pe

civili şi chiar pe militari.

Astfel, eu aveam intenţiunea să stau foarte puţin la Ploeşti şi voiam să mă mut fie la

Băicoiu, fie la Floreşti. Vorbisem deja de mult cu M. Cantacuzino în această privinţă.

Generalul Cristescu, Şeful meu de stat major, s'a arătat nepartizan al acestei idei,

spunându-mi, că ar fi bine să stăm cât mai mult în Ploeşti şi când ne vom muta să ne

226

ducem iarăşi într'un punct unde să stăm mai mult. Foarte judicios. Strămutarea Cartierului

unei Armate este o chestiune complicată şi deci stabilitatea lui este ceva de dorit. Astăzi

însă, în urma bombardării, toţi, inclusiv Generalul Cristescu, găsesc de prisos ca să mai

stăm în Ploeşti şi că ar trebui să ne strămutăm cât mai neîntârziat!

Am plecat la Braşov. La Sinaia am găsit Cartierul General al Corpului II. Am vorbit cu

Generalul Cotescu asupra strămutării zonei de adunare.

Am luat masa cu ofiţerii Cartierului, între cari am găsit pe D-l G. Diamandi.

S a vorbit în timpul mesei de gloanţele dum-dum, înbuinţate, zice-se, de

unguri. Fel de fel de păreri, din cele mai feroce şi mai sălbatice au fost emise. Mai

cu seamă Comisarul regal găseşte că nu e nimic mai judicios şi eficace ca procedeul

represaliilor.

G. Diamandi şi-a exprimat părerea, că Guvernul nostru să anunţe pe cel austriac şi

german, că vom întrebuinţa şi noi astfel de gloanţe şi pentru ca să afle soldaţii duşmani

despre aceasta, să li se arunce publicaţiuni din aeroplane. Speră că soldaţii unguri şi

germani, de frica represaliilor vor asculta de înştiinţările noastre şi vor nesocoti ordinele

şefilor lor!...

La Braşov am găsit Cartierul General al Diviziei IV-a, General Burghele şi Colonel

Iacobini, şeful de Stat Major. Foarte bună impresie. Din cele ce am văzut şi mi s'au spus,

am ajuns la concluzia că ungurii nu au avut nici cea mai mică intenţie de a rezista la

invazia noastră în această regiune şi că au fost respinşi înainte de a putea evacua în regidă

oraşul. Trupa a fost în grabă echipată cu efecte bune şi a aruncat pe cele vechi. Furgoane

încărcate au rămas părăsite în curtea căzărmei.

S'au găsit cantităţi enorme de zahăr, făină, efecte militare numeroase şi într'o uzină,

organizată pentru uzul militar, mii de proectile de artilerie de diferite calibre, în curs de

fabricatiune.

Totul în părăsire! Ceea ce eri era plin de viată şi activitate febrilă, astăzi pustiu!

Teribil lucru este războiul!

COPIE

după Ordinul de Zi al Armatei II-a Nr. l, trimis cu Ordinul Corpului II Armată Nr.

185 din 23 August 1916.

227

__________________________________________________________________

– Prin Înaltul Decret Nr. 2784 din 14/VIII/1916. am fost pus în capul Armatei II-a.

Ofiţeri, Subofiţeri si Soldaţi,

Iau acest înalt comandament, cu o nemărginită încredere în valoarea trupelor a căror

conducere Majestatea Sa Regele a binevoit să mi-o încredinţeze, în nişte

împrejurări atât de însemnate ale neamului.

Cauza pentru care ţara îşi duce fiii ei în luptă, este dreaptă, este sfântă; în ea vom găsi

tăria ca să ieşim biruitori.

De veacuri a fost simţită, în toate colţurile locuite de români, dorinţa de a închega

românismul într'un singur şi unic trup.

Ceea ce însă pentru părinţii şi strămoşii noştri nu a putut fi decât un vis frumos, dar

depărtat, pentru noi ne este hărăzit să fie realitate înfăptuită prin noi. Misiunea noastră,

minunată în istoria neamului, ne impune sfânta datorie să fim la înălţimea ei, să nu ne dăm

la o parte dela orice jertfe şi să desfăşurăm o bărbăţie nu mai prejos de aceea a bătrânelor

armate, alături de care intrăm în această uriaşă luptă.

Cu mintea deci la imaginea sfântă a ROMÂNIEI MARI, ce va răsări mâine de pe

urma vitejiei noastre, însufleţiţi de credinţa neţărmurită către Steag şi Rege, îmboldiţi de

pildele măreţe ale strămoşilor noştri: Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, în faţa

vrăjmaşului, până la desăvârşita lui răpunere, să nu existe decât un gând, decât un strigăt:

„Înainte cu Dumnezeu pentru dreptul Neamului”.

Comandantul Armatei II-a General (ss) AVERESCU

24. VIII.

Astăzi s'a strămutat Cartierul Armatei la Buşteni.

Eu am hotărît să plec mâine.

Pe la ora unu sunt înştiinţat prin telefon să nu plec până nu voiu vedea un ofiţer dela

Marele Cartier General, care aduce un ordin extra-urgent.

228

Pe la ora 3 1/2 soseşte Căpitanul Cezărescu, şi-mi adu ştirea că Turtucaia a

fost luată de bulgari, că tot materialul nostru de acolo este pierdut; că trupele în parte

sunt luate de bulgari, în parte debandate.

Figura sa reflecta consternarea dela Marele Cartier General.

Mi-a cerut impresia. I-am spus că nu văd consecinţe grave, dar că, după mine, cauza

este faptul că s'a jonglat cu organizarea armatei. S'au creiat unităţi nouă prin diluarea celor

existente; iar pe de altă parte, confundându-se acoperirea mobilizărei şi concentrarea cu

operaţiunile propriu-zise, s'au amalgamat unităţile. I-am adus exemplu Divizia IV-a în care

aveam o singură brigadă constituită, iar restul Diviziei era compus din 2 regimente de

rezervă şi 4 batalioane răsleţe, din diferite regimente pe cari nu ştiu cum le vom putea

înjgheba la un loc.

Iată compunerea Diviziei a IV-a, după ordinea de bătae pentru mobilizare:

Regimentul 6 Vânători.

Brigada 8 infanterie, aparţinând prin organizaţiune Diviziei.

Regimentul Mihai Viteazu Nr. 6.

Regimentul Ilfov Nr. 21.

Brigada 34 de infanterie, a se organiza pe timpul mobilizărei cu:

Regimentul 46 de rezervă şi

Regimentul 61 de rezervă.

Brigada 7 inf. (a 3-a in Divizie) a se improviza cu:

Batal, 1 din Regimentul 5 Infanterie.

Batal. 2 din Regimentul 20 Infanterie.

Batal. 1 şi 4 din Regimentul 22 Infanterie.

Batal. 1 din Regimentul 2 Grăniceri.

Căpitanul Cezărescu mi-a adus ordinul de a porni cât mai repede Divizia V-a înapoi,

pentru a întări rezerva generală.

A intrat groaza în comandamentul suprem. Teama unei invazii bulgare dincoace de

Dunăre este mărită, după spusa Căpitanului Cezărescu, de ştirile alarmante, ce le

primeşte şi trimite necontenit Primul Ministru.

229

În ceea ce priveşte luarea Diviziei V-a, uitasem să notez ca din ziua de 22, am primit

ordinul ca din brigăzile de rezervă, din toate Diviziile Armatei, să formez două Divizii, pe

care să le ţin în zona Armatei, la dispoziţiia Marelui Cartier General.

Simptome din cele mai îngrijitoare.

Conform ordinelor primite dela Marele Cartier General, alaltăeri, s'a strămutat zona de

adunare dincolo de frontieră, eri s'a defalcat o treime din forţe pentru a le face să intre în

rezerva generală; azi se trimite o Divizie, în grabă în marş! (Notă: Această divizie făcea

parte din Corpul al III-lea din Armata mea. În ziua de 24 am primit ordin de a o porni

înapoi spre Ploieşti) Naşte întrebarea firească, dacă nu s'ar fi desfăşurat lucrurile mai fără

sbucium, fără nenorocita strămutare a zonei de adunare?!

Un lucru mi se pare curios.

Înainte de plecare din Craiova, am văzut în ziua de 20 August, pe Colonelul Vlădescu,

care mi-a spus că trupele noastre au intrat în Sibiu.

În comunicatul de eri, văd că trupele noastre dela Schellemberg au fost bătute de

artilerie, situată la Nord. Ori Schellemberg-ul este la Sud-Est de Sibiu; atunci, sau nu a fost

luat Sibiul, sau ai noştri au fost respinşi din el.

Căpitanul Cezărescu spune şi el că ştia de luarea Sibiului, dar comunicatele nu anunţau

aceasta.

Şi Generalul Popovici I. şi Colonelul Vlădescu mi-au vorbit de o panică a trupelor pe

Valea Oltului, axa principală de mişcare. Ordinea a fost restabilită numai decât, pentru că

nu era nici un atac. Nu ştiu dacă s'ar fi restabilit ordinea aşa de uşor, în caz că panica s'ar fi

datorit unui atac real.

Ştiu de o panică dela Cireşu (N. Turnu Severin); am vorbit chiar cu ofiţerul în sarcina

căruia este pusă acea panică (Locotenent de rezervă Zaharia).

Să nu fie cu Sibiul ceva neplăcut?

25. VIII.

În cursul dimineţii am fost avertizat prin telefon, că la ora 4 p. m. să mă găsesc la

Marele Cartier General la Periş, în interes de serviciu.

230

Când am sosit acolo, am fost pus la curent de Regele însuşi, asistat de Generalul

Iliescu, de situatiunea din Dobrogea.

Din această expunere reese teama unei treceri a Dunării spre Bucureşti.

Mi-am exprimat părerea, că atât cât mai avem trupe în Dobrogea în stare de a lupta, o

asemenea întreprindere din partea bulgarilor, mi se pare puţin probabilă şi în orice caz

foarte riscată şi deci puţin periculoasă, pentru noi.

Regele mi-a spus că a hotărît o nouă grupare a Armatei a III-a, şi-mi încredinţează

comanda ei, pentru a restabili încrederea Bucureştenilor cari sunt foarte alarmaţi.

Am sosit la Bucureşti pe la ora 7 şi am mers direct la comandamentul Armatei.

Am fost pus la curent cu organizaţiunea şi dislocarea Armatei.

Aceasta din urmă este mai mult sau mai puţin bună, iar organizaţiunea, este tot ce

poate fi mai deplorabil.

Trupe de adunătură s'au strâns batalioanele al 4-lea din toate unghiurile ţării şi, fără a fi

grupate în regimente şi brigade, s'au format Divizii, iar ca artilerie, foarte puţină de cea

nouă, mai multă de cea veche, cu tragere înceată!

Trupe cari poartă în ele germenii panicei! Şi cu aceste trupe „planul de operaţii”

prevedea a se lua Varna-Şumla-Rusciukul şi a se înainta până la Iantra!...

Cum se răzbună faptele în contra inepţiei. Răzbunarea este însă din nenorocire, pe

spinarea ţării.

La Turtucaia a fost un adevărat dezastru: forţe ca la un Corp de Armată, parte

măcelărite, parte luate. Nu au scăpat decât răniţii, evacuaţi în primele faze ale luptei.

Cine va expia pierderea atâtor vieţi şi această ruşine? Cine ?

La Armata a III-a

26. VIII.

Am avut o zi penibilă şi obositoare.

Înainte de amiază am vorbit cu Generalul Teodorescu, scăpat ca prin minune, de la

Turtucaia.

Cauzele dezastrului sunt cele deja cunoscute de cei cari au urmărit, cu atenţie,

evoluarea organizărei noastre militare, din ultimii doi ani şi îndrumarea operaţiunilor, din

ziua declarărei războiului.

231

Cauzele organice:

– Unităţi improvizate,

– încadrare slabă,

– Ofiţeri de rezervă improvizaţi.

Din aceste cauze: puţină rezistenţă la foc intens şi condiţiurii extrem de favorabile

pentru propagarea panicei, produsă de elementele slabe.

În ceea ce priveşte comandamentul superior, pe de o parte, o foarte mare nepricepere

în pregătire şi un amestec excesiv, de jos în sus în conducere.

Din artileria grea, 18 guri de foc nu mai puteau trage, fiindcă nu mai aveau muniţiuni.

Acestea nefiind calibrate, s'au trimis la arsenal şi acolo au rămas.

Celelalte guri de foc au avut câte o sută (circa) lovituri. Restul dotaţiunei era de

expediat din Bucureşti. Nu se ştie dacă a fost expediat, cert este că nu a sosit.

Din punctul de vedere al conducerei, este bine să se ştie că g-ralul Teodorescu a

raportat telefonic Armatei a III-a în ,ziua de 22 Aug. ora 12,50 că: „situaţia la Turtucaia

este desperată şi nu speră să mai poată rezista din lipsă de rezerve, toate întrebuinţate la

Staraselo; cere ajutoare urgente”.

G-ralul Aslan a raportat M. C. Gl. prin colonelul Dabija la ora l: „G-ralul Teodorescu

a telefonat că situaţia este desperată nu speră să mai poată rezista multă vreme din lipsă

de rezerve. Dl. Ol. Aslan este de idee, că dacă Garnizoana Turtucaia nu mai poate

rezista, să facă o ieşire spre Silistra”.

Această idee a g-ralului Aslan, era judicioasă, dar Maiorul Rosetti dela Secţia de

Operaţii a M. C. Gl. răspunde la ora 1,10 că: „Turtucaia nu trebue să cadă, Garnizoana

trebue să reziste până la ultimul om, deoarece trupe proaspete vor veni în ajutor”.

Pentru ce? Pentru ce această dispoziţie?

Ce aveam de apărat la Turtucaia?!

Un faimos cap de pod, fără pod?!...

Mi se strânge inima de durere.

Începem războiul cu o pagină urîtă, care va rămânea pentru veci, în istoria războaielor.

Am văzut, după amiază, rând pe rând, pe Cantacuzino, Take lonescu, Ministru

Angelescu, Generalul Constantinescu Niculae.

232

Au venit toţi să-mi spue că nădejdea este la mine şi că este datoria mea să spun

Regelui ce este de făcut.

Drept să spun, nu înţeleg în ce calitate aş putea să vorbesc Regelui, în chestiunile

generale şi care ar fi rezultatul, dacă aş face-o?

Am promis că voiu merge să expun situaţia Armatei mele. Este tot ce pot face.

27. VIII.

Dimineaţa la ora 7, a venit din nou Take Ionescu la mine, rugându-mă să vorbesc

Regelui lămurit şi să-i spui ce este de făcut.

Cu ce drept aş putea să mă erig eu în consilier al Regelui, nu înţeleg. I-am spus că nu

pot ieşi din marginile privitoare la Armata mea. Dacă va veni însă vorba, ceea ce mă voiu

sili să fac, voiu fi desigur lămurit.

La ora 4 p. m. a venit Regele în capitală.

I-am cerut audienţă şi am fost chemat îndată.

Înainte de a pleca am aflat că Silistra a fost evacuată de trupele noastre.

Întrând la Rege, L-am întrebat de această evacuare şi mi-a spus că s'a făcut

din ordin. Aşa dar Turtucaia, cap de pod fără pod, trebuia apărată până la ultima

extremitate, iar Silistra, cap de pod cu pod şi în condiţiuni strategice mai bune s'a evacuat,

din ordin!

Strategia Marelui Stat Major era desigur cam de neînţeles.

Regele era foarte bine dispus şi vedea situaţia printr'o prismă optimistă. Sau mă înşel

eu grozav, sau Majestatea Sa nu apreciază că motivul de căpetenie al înfrângerei nu este

decât organizarea defectuoasă a trupelor noastre.

Am prezentat Regelui un memoriu în care-i arăt starea Armatei ce comand. A spus că

va ceti cu atenţiune şi va hotărî ce va fi posibil.

Am plecat abătut. Dacă în câteva zile nu se procedează energic, luându-se măsuri de

îndreptare, mai mult de cât radicale, putem să ne aşteptăm la evenimente grave.

Am văzut seara pe Take Ionescu şi i-am spus rezultatul.

Desigur nu a plecat încântat.

233

Iată textul memoriului prezentat Regelui în ziua de 27 August 1916:

Raportul Comandantului Armatei III-a înaintat M. S. Regelui Comandantul de

Căpetenie.

„Majestatea Voastră a binevoit a-mi încredinţa comanda Armatei a III-a, cu misiunea

de a face faţă unei eventuale invaziuni dela sud, între Mostistea şi Oltul.

„Am avut deja înalta cinste să arăt Majestăţei Voastre, că atât cât vom avea trupe în

stare de a lupta în Dobrogea, o trecere a Dunării din partea duşmanului este foarte

neprobabilă, cel puţin pentru prezent, adică atât cât bulgarii ar dispune, în acel eşichier,

numai de forţele ce au fost semnalate.

„Incontestabil că, cu forţe mai însemnate, întreprinderea ar deveni mai probabilă, dar

aducerea lor ar cere timp, şi la sosire ar putea găsi o situaţiune cu totul alta la noi de cât

cea de azi.

„Cred necesar să repet încă odată, ceeace am avut cinstea a spune şi verbal

Majeslăţei Voastre, că oricare vor fi împrejurările, toţi ne vom face datoria, neşovăind,

înaintea oricărei încordări sau jertfe, ce s'ar cere de cursul eveninientelor.

„Cred însă necesar, fiind în joc interese atât de înalte şi vitale, să arăt

Majestăţei Voastre mijloacele reale de care dispun, pentru a face faţă unei

invaziuni şi cât vor fi ele de insuficiente, în cazul ipotetic că o astfel de invaziune s'ar

produce.

„Armata III-a se compune din corpul al V-lea şi al VI-lea.

„Corpul al V-lea se compune (Notă : În momentul acela, căci nu târziu, divizia 12 şi

apoi şi divizia 15 au fost duse în Dobrogea. În schimb armata III a primit diviziile 21 şi 22

organizate pe frontul de nord, prin prelevarea brigăzii a 3-a dela Diviziile Armatei a II-a.)

din Diviziile 10, 12 si 15, iar Corpul al VI-lea din Diviziile 16 şi 18 şi din

brigăzile mixte a 2-a şi a 3-a.

„In formaţiunea normală, aceste mari unităţi ar trebui să cuprindă: 32 batalioane cu

82 secţii mitraliere, 72 baterii de câmp şi 12 baterii de obuziere uşoare, forţe la care,

dacă se mai adaogă şi artileria grea de care dispune, ar fi destul de însemnate pentru a

întâmpina, prin rezistenţă şi manevră ofensivă, orice încercări de trecere a Dunării,

oricare ar fi compunerea armatei duşmane de invazie.

234

„În realitate, însă, Armata III-a se compune numai din 54 batalioane, 54 secţiuni

mitraliere, 46 baterii de artilerie şi 2 de obuziere uşoare.

Rezultă, din cifrele arătate, o deosebire în mai puţin, de:

28 batalioane

25 secţiuni mitraliere

28 baterii artilerie

10 baterii obuziere uşoare.

„Această deosebire numerică, atât de însemnată în sine însăşi, este mărită foarte mult

prin calitatea trupelor şi organizarea, unităţilor.

„Astfel, din cele 54 batalioane, numai 10 sunt din regimentele tinere (1–40), 20 sunt

din regimentele de rezervă, 19 sunt din batalioanele al 4-lea, adunate din toate unghiurile

ţarei, şi 5 batalioane de miliţii.

„Din aceste trupe, în afară de batalioanele tinere, numai batalioanele de rezervă sunt

trupe cari, bine încadrate, pot lupta alături cn cele dintâiu, fără a le influenţa în rău;

batalioanele al 4-lea şi cele de miliţii, nu numai că nu sunt de vreun ajutor, într'o luptă

sângeroasă, dar sunt un element de panică, cu urmările ei.

„Această afirmaţiune o bazez nu atât pe raţionamentul abstract, cât pe

faptele concrete petrecute deja la începutul războiului, între care prenumăr şi pe cele

povestite mie de generalul Teodorescu, personal.

„Este de adăogat şi faptul că, chiar unităţile despre care am spus că sunt în stare de a

sta ferm în faţa primejdiei, au în ele sămânţa panicei în cea mai mare parte prin ofiţerii de

rezervă improvizaţi din învăţători.

„In ceeace priveşte artileria, situaţiunea este şi mai puţin satisfăcătoare :

„Din cele 46 de baterii existente, numai 22 sunt cu tragere repede (din care numai 2

de obuziere uşoare), restul se compune, după cum urmează:

15 baterii cu tragere înceată de 87 m'm.

2 baterii de 57,

4 baterii de 53 (pentru infanterie) şi

3 baterii diferite.

235

„Încadrarea şi instrucţiunea acestor baterii lasă iarăşi de dorit, ceeace micşorează şi

mai mult valoarea lor tactică, deja destul de mică, prin calitatea materialului.

„Ceeace face însă ca totalul acestor forţe să nu reprezinte nici măcar valoarea de

războiu a elementelor bune, este amestecul lor.

„Experienţele de toate timpurile, şi cea recentă dela noi, destul de dureroasă,

dovedeşte că valoarea unei trupe nu se măsoară în luptele serioase, după elementele cele

mai tari, ci după cele mai slabe.

„Părerea mea este: a se reface ordinea, de bătae a Armatei: a grupa elementele bune

la un loc, ceeace ar da ca la un Corp de Armată normal.

„Elementele slabe să fie grupate în unităţi deosebite şi puse în tabere de instrucţie,

unde printr'o activitate metodică şi intensivă, să se formeze din ele trupe de războiu,

dotându-le în acelaşi timp cu material de artilerie corespunzător cerinţelor de azi ale

câmpului de bătae.

„Reducându-se Armata, prin refacerea propusă, numai la un Corp de Armată, pentru

a fi pusă în măsură de a duce la bun sfârşit, în toată siguranţa, misiunea ei, ar trebui să

fie întărită, dar cu trupe de valoare de războiu, în afară de îndoială”.

Acum două zile Marele Cartier a ordonat să se bombardeze oraşele bulgăreşti

dunărene. Azi bulgarii au răspuns în mod eficace. La Giurgiu s'a produs o panică serioasă.

Comandantul Diviziei, generalul Anastasiade, a cerut să fie întărit, presupunând

absurditatea că bulgarii vor încerca să treacă Dunărea. În orice caz, acesta a fost rezultatul

strălucit al bombardării oraşelor bulgăreşti, de acum două zile!

28. VIII.

Exact după 39 de ani, azi am auzit pentru prima dată bubuitul tunului duşman.

Impresiunea a fost diferită. M'am întrebat: este oare cu putinţă, ca tunul bulgar

să bubue alături de cel turc, în contra ruso-românilor, liberatorii din 1877! Ce

monstruozitate!

Am fost să văd Corpul VI. M'am oprit la Călugăreni, unde este Cartierul General al

Corpului de Armată.

236

Generalul Văleanu este dezolat! Îşi dă seama că are nominal un Corp de Armată, iar în

realitate valoarea lui militară este sub aceea a unei Divizii.

Îşi reproşează că a avut slăbiciunea să primească comanda unei trupe improvizate.

Am mers la Divizia 16, comandant general Anastasiade. L-am găsit la Frăţeşti,

asistând la bombardarea Giurgiului de către bulgari, reîncepută chiar în acel moment: orele

6 p. m.

După ce am intrat în localul Cartierului Diviziei, am întrebat pe general de cele

petrecute în seara precedentă şi de motivul, care 1-a făcut să ceară ajutorul diviziei a 18-a.

Mi-a dat răspunsuri foarte eronate şi lipsite de ori ce fond serios.

Am dedus că a fost impresionat şi a crezut că va găsi pentru Divizia sa

îmbărbătarea necesară, în sosirea altor trupe.

Strâns de aproape de întrebările mele, mi-a mărturisit, că nu are încredere în trupele ce

comandă, căci un batalion care este în apărarea Giurgiului, la primele obuze căzute asupra

lor, oamenii au lăsat armele şi au fugit; cu mare greutate au putut fi adunaţi şi duşi în

şanţuri, după ce a încetat bombardarea.

Opera Iliescu-Rosetti sub egida I. I. C. Brătianu!

29. VIII.

A venit la ora 9 dimineaţa Take Ionescu şi mi-a spus lucruri foarte optimiste din

Dobrogea. La Dobrici am fi avut o victorie ruso-română. Sârbii ar fi atacat pe bulgari şi i-

ar fi bătut. Sârbii ar fi făcut 2000 prizonieri pe cari i-au trecut până la unul prin sabie.

Lozinca sârbilor este să nu facă prizonieri.

Ruşii ar fi făcut şi ei prizonieri. Ceva mai târziu a venit însă Generalul Arghirescu şi

mi-a povestit cu totul altceva. Lucruri dezolante. Am pierdut aproape două batalioane, din

cari unul s'a predat la apariţia a două escadroane bulgare, iar celălalt s'a debandat.

Nici vorbă de victorie strălucită. O luptă cu rezultatul că apărarea s'a retras către nord,

iar bulgarii au rămas la Dobrici.

După amiază a venit Colonelul Ferigo care conţinu speră să mă vadă conducând

operaţiunile. M'ar întrista foarte mult speranţa lui, dacă aş şti că ar putea fi realizabilă.

Ştiu însă că nu va fi aşa, de aceea îmi păstrez sângele rece. Doresc însă altceva!

237

Se va realiza?

Nu este o dezertare, ceeace doresc, ci o scoatere a mea, din calea celor ce mă voesc la

fund.

Am crezut ubil să adaog la memoriul prezentat Regelui eri asupra situaţiunei Armatei

a III-a, un al doilea memoriu asupra situaţiunei generale pentru Armata noastră, în

totalul ei, pe care l-am trimis Marelui Cartier General.

Memoriul Comandamentului Armatei a III-a

înaintat Comandamentului de Căpetenie în ziua

de 28 August.(notă: Vezi: „Flămânda” de General Averescu, Ed. Cultura Naţională.)

„Din cuprinsul directivelor date, la mobilizarea Armatelor II şi III, rezultă că planul

general de operaţiuni a fost conceput în ideia de a opera pe două fronturi şi pe ambele

ofensiv.

„Pe frontul de Nord, operaţiunile aveau a fi îndreptate mai întâiu către Valea

Mureşului şi apoi asupra Capitalei Ungariei; pe frontul de Sud, mai întâiu spre

cadrilaterul bulgar şi apoi dus până la cursul lantrei.

„Acest plan de operaţiuni trebuie părăsit ca nerealizabil.

„Armata română, fiind chemată a lupta pe două fronturi, trebue să adopte forma

defensivă, pe unul din ele, şi să îndrepte în cel mai scurt interval de timp, o acţiune

ofensivă energică şi viguroasă pe celălalt front.

„Frontul de ales pentru atitudinea defensivă este cel dela Nord, pentru următoarele

motive:

1. – Punctele vulnerabile sunt limitate;

2. – Natura terenului înlesneşte o rezistenţă tenace şi îndelungată, relativ cu puţine

forţe;

3. – Apărarea chiar copleşită, poate să dispute terenul pas cu pas;

4. – Adversarul nu dispune pentru moment, de forţe pe acest front;

5. – Mersul înainte al ofensivei ruse stânjeneşte serios concentrarea şi acţiunea

trupelor austro-germane în Transilvania. Şi cu atât mai mult o încercare de a se angaja

în trecătorile din Carpaţii noştri.

238

6. – Se poate conta cu mai multă uşurinţă pe sprijinul trudelor ruse, fie indirect, fie

chiar direct, căci un progres al duşmanului pe acest front ar periclita siguranţa aripei

stângi a Armatei Imperiale de Sud.

„Acţiunea ofensivă trebue îndrumată pe frontul de Sud, pentru că:

1. – Pe acest front inimicul este deja în putere şi ameninţător;

2. – Terenul nu permite a stăvili cu forţe inferioare ofensiva unui duşman

întreprinzător;

3. – Terenul nu se poate disputa pas cu pas;

4. – Distanţa dintre frontieră şi capitală este foarte mică;

5. – Reuşita ofensivei noastre pe acest front s'ar repercuta favorabil asupra

operaţiunilor dela Salonic şi ne-ar putea, eventual, deschide acea linie.

„Fixaţi asupra atitudinei pe cele două frontiere, este necesar a se lua măsuri în

consecinţă, în perfectă ordine, dar în acelaşi timp, foarte repede: căci reuşita planului ce

se va adopta, va depinde, în foarte mare parte, de promptitudinea cu care va fi îndrumat.

„Orice întârziere în luarea hotărîrei precum şi în traducerea ei în fapt, ar putea

duce la rezultate negative, poate fatale.

„Condiţiunile în care se găseşte astăzi armata, îngreunează o acţiune viguroasă

ofensivă, în orice direcţiune.

„Această stare de lucruri este datorită unor cauze organice şi strategice.

„Cauze organice: întreaga armată a suferit, de câtva timp încoace, modificări adânci

în alcătuirea ei organică.

„Corpurile de Armată, Diviziile, Brigadele, până şi regimentele au fost desperechiate,

pentru a da loc la o aşa alcătuire, în cât astăzi nu există în toată Armata, probabil, nici o

Divizie care să-şi fi păstrat vechea ei formaţiune.

„Pe dealtă parte, în dorinţa de a mări Armata, s'au improizat batalioane de

adunătură, s'au adăogat şi batalioane de miliţii, armate cu arme vechi, cari s'au

constatat că după un foc susţinut fac explozie, din cauza relei calibrări a proectilelor.

„Ordinea de bătae s'a modificat iarăşi atât de radical, în cât numai excepţional

mai sunt unităţi cari să aibă în fruntea lor comandanţii cari le-au pregătit pentru războiu

şi cu cari aveau legături sufleteşti.

239

„Din cauza sportului necontenit al unităţilor, s’a slăbit mai mult încadrarea noastră,

introducându-se în sânul corpurilor de trupă adevărate elemente de slăbiciune.

„Cauze strategice: Din cauza contopirii acoperirii mobilizării cu desfăşurarea

operaţiunilor şi a concentrării Armatei cu desfăşurarea operaţiunilor şi a concentrării

Armatei cu desfăşurarea strategică, ne-am găsit înainte ca situaţia strategică să se fi

desemnat, cu Armata înşirată pe un cordon continu, care începea la Marea Neagră şi se

termina la frontiera Bucovinei, trecând prin Turnu Severin, fără altă disponibilitate în

adâncime, decât parte din Corpul al V-lea, adică una din Diviziile existente (a 10-a) şi o

Divizie alcătuită la mobilizare (a 15-a).

„Ce ar fi de făcut ? Pentru a ieşi din această criză strategică ar trebui:

a) A se rectifica dispunerea strategică a forţelor noastre, modificând gruparea lor;

b) Pe frontul de Nord, a se opri strictul necesar, pentru a face faţă situaţiei actuale a

adversarului asupra căruia cu orice preţ să fim fixaţi;

c) A se destina tot disponibilul în trupe mobile, ofensivei à fond contra Bulgariei.

„Odată cu această nouă grupare, a se reface ordinea de bătae a unităţilor vechi,

pentru a le reda soliditatea alterată prin amestecul cu elemente mai slabe. Trupele de

strânsură cu batalioanele al patrulea, cele de miliţii, artileria veche, etc. a se scoate din

cadrul Armatei operative şi a pune în tabere de instrucţie, de unde să fie întrebuinţate în

spatele Armatei pe măsură ce va fi nevoie;

d) A grupa forţele în cât se poate mai puţine Armate. Astăzi avem 5 Armate. Un

comandant de Armată poate dirija foarte bine operaţiunile a 3, 4 şi chiar 5 corpuri

de armată. S’ar simplifica mecanismul şi s’ar face o mare economie de ofiţeri, deja

aşa de puţin numeroşi ;

e) A se adopta, în mod hotărât, sistemul conducerii în mare,lăsând detaliile

comendamentelor inferioare respective, astfel ca, fiecare treaptă de sus în jos, în

sfera sa de atribuţii, să aibă atingera directă numai cu treapta imediat inferioare.

Dirijarea directă a un unităţilor mici dezorientează comandamentele

intermediare ;

f) Orice măsură luată, să fie menţinută, schimbările şi modificările, mai ales la scurt

inteval, producperturbaţiuni şi sdruncinată încrederea.

240

g) A se lua măsuri să se înlocuiască artileria veche cu artilerie nouă. Cred că s’ar putea

obţine din Franţa materialul necesar.

h) A se face rezervoriu de ofiţeri, pentru împlinirea golurilor. S’ar putea recurge la

prizonierii din Rusia de naţionalitate română.

„În ceeace priveşte operaţiunile propriu zise pe frontul de Sud, adică concretizarea

grupărei forţelor, a direcţiunilor şi obiectivelor ofensivei pe acest front, chestiunea

având un caracter subiectiv, fiind de ordin psichologic, rezultatul depinde nu atât de

conceptul ce s’ar adopta, cât de modul cum va fi el simţit şi mai cu seamă de

claritatea, preciziunea, statornicia şi energia cu care va fi mântuit mecanismul chemat

a-l traduce în fapt îndeplinit.

„Cred chiar că orice sugerare din afară produce şovăire în propria concepţiune şi

este mai degrabă vătămătoare decât de vreun folos”.

30. VIII. (Sfâtul Alexandru)

Nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată inima atât de strânsă ca azi; în orice caz de ziua

mea, de sigur că niciodată!

Aproape la toate felicitările ce primesc, mi se spune că ochii tuturor sunt asupra mea,

că toată nădejdea este mine etc... etc...! Şi eu ? Luat dela o Armată cu rol activ, am fost

adus la o Armată, formată din trupe de adunătură şi cu un rol de corp de observaţie.

Din aşa zisă Armată, îndată după numirea mea în fruntea ei, mi s’a luat o Divizie şi

astăzi alta. Aşa dar, când eram la Nord mi s'au luat două Divizii şi au fost duse la Sud.

Acum când sunt la Sud, mi se iau două Divizii şi se duc la Nord.

Mi s'au lăsat patru Divizii din cari de abia se pot forma două Divizii şi din acestea

chiar, numai una de nădejde.

În capul acestor trupe voiu putea răspunde oare aşteptărilor şi voiu putea justifica

oare speranţele ce se pun în mine!?

Am scris lui Take Ionescu şi lui Filipescu, rugându-i pe amândoi să mă ajute

cu influenţa lor, ca să fiu trimis şi eu în străinătate, pe lângă vre-o Armată

străină.

Take Ionescu a venit să mă vadă şi mi-a spus că trebue să stau la postul meu; a înţeles

însă că stau în calea celor cari credeau că nu vor fi de cât lauri pe toate cărările, fără opriri,

241

şi că din cauză că opinia publică începe să menţioneze prea des numele meu, caută

mijlocul de a mă paraliza. Eu presupun că ar fi încântaţi dacă ar putea să mă compromită,

sau să-mi sdruncine reputaţia, fie chiar mai înregistrând o

înfrângere.

Este posibil să mă înşel, să fiu prea pesimist, dar modul cum se desfăşoară lucrurile

mă îndreptăţeşte să fac această presupunere.

31. VIII.

Pentru ca să înlesnească victoria în Dobrogea (ordinul spune sdrobirea inimicului) am

primit însărcinarea să fac nişte demonstraţiuni de trecerea Dunării.

Am dispus, natural, în consecinţă. Primesc însă eri un al doilea ordin, prin care mi se

spune că pe lângă demonstraţie, să caut a pune stăpânire pe insula Persina şi să distrug

flotila de monitoare austriace, care se adăposteşte înapoia acelei insule!... Dau, natural,

ordinele în limitele mijloacelor disponibile, raportez, în acelaşi timp, că acestea sunt

insuficiente.

Nu numai atât, dar după ce contra-amiralul Bălescu îmi spune că marina nu-mi poate

da nici un concurs, îl trimit să vorbească cu Regele şi să-I arate, imposibilitatea obţinerei

unui rezultat satisfăcător.

Primesc spre seară o telegramă, prin care mi se spune că Marele Cartier nu a

înţeles ca să se facă altceva decât şi mulacruri!!?

Între timp a avut loc o convorbire la telefon între Maiorul Rosetti dela Marele Cartier

şi Maiorul Economu dela mine; cel dintâiu spune că dacă se începe prin a se face

obiecţiuni, că nu sunt mijloace suficiente, de sigur că operaţia nu va reuşi; că nu prea are

(el, Maiorul Rosetti) încredere în Generalul Văleanu şi că ar fi de dorit ca unul din şefii

Maiorului Economu, adică Generalul Cristescu, sau eu, să ia afacerea în mână şi să o

conducă personal.

Ar fi de dorit! Adică, Maiorul Economu trebue să le sugereze această idee, sau poate

să ne invite chiar!

Am spus Maiorului Economu, să comunice camaradului său că nu admit astfel de

convorbiri la telefon; că orice comunicare venită dela Marele Cartier va fi considerată ca

oficială şi că, în fine, la Armata III-a impulsiunile se dau de sus în jos, iar nu de jos în sus.

242

1 . IX. 1916

Bătălia a început din nou în Dobrogea. Generalul rus Zaiontschikovsky, care comandă

trupele de pe dreapta Dunării, a dat ordin de atac. Atacul a început în zori.

Până în momentul de faţă nici o ştire. Ora 10 seara.

Această întârziere mă nelinişteşte. Să nădăjduim ca neliniştea mea să fie lipsită de

temeiu.

LA GRUPUL ARMATELOR DE SUD

2. IX

Veştile din Dobrogea rele; deja la miezul nopţei am primit ştirea dela ofiţerul meu de

legătură că Divizia 9-a a fost cuprinsă de panică şi, din această cauză, întreaga linie de

luptă s'a retras peste 20 km.!...

În cursul zilei, Consiliu de război la Marele Cartier.

Idei bizare. Mai cu seamă, a fost pentru mine o mare surprindere, G-ralul Prezan,

Comandantul Armatei de Nord, care a înnotat o oră întreagă în teorii, voind să explice cum

se întocmeşte un plan de operaţii.

Propunerile lui, foarte discutabile, chiar teoretic, nu erau, în practică, dată situaţia în

care ne găsim, executabile.

Am fost numit comandant al Grupului Armatelor de Sud. Nu va fi oare prea târziu?

Având în vedere că în Transilvania ofensiva română este oprită şi deci Armatele I şi II şi

de Nord stau în defensivă, este cazul de a face o acţiune ofensivă la Sud. Această

propunere fiind admisă de M. S. Regele, m’am hotărît să ţin pe inimic de front în

Dobrogea, chiar cedând şi teren, dacă nu se va putea altfel şi să încerc o trecere a Dunării

la Flămânda, pentru a sili Armata Mackensen, din Dobrogea, să se retragă spre Sud. Voiu

avea mijloacele şi trupele necesare? Ordinul de numire la Grupul de Sud, mi s'a înmânat la

3,45 p. m.

3. IX.

Am fost pe front în Dobrogea. Am auzit concertul sinistru al bubuitului tunului de

diferite calibre şi al pârâitului armelor de infanterie, subliniat de acela al mitralierelor.

243

Am văzut pe Generalul rus Zaiontschikowsky. Foarte amabil, vorbeşte foarte lămurit,

are experienţa războiului, nu pot până acuma spune că are vederi destul de largi, pentru ca

să îmbrăţişeze, în întregul lor, problemele mari strategice şi tactice.

Şeful de Stat Major: Gl. Polofzow, figură ştearsă.

I-am spus generalului că am intenţiunea a trece Dunărea, pe la Flămânda, pentru ca

prin ameninţarea în spate, să fac pe bulgari să dea înapoi în faţa lui. Crede că planul este

bun.

Mi-a arătat că trupele noastre sunt demoralizate, prin panicele anterioare, dar că acest

lucru este natural, la trupe cari nu sunt încă obişnuite cu focul.

Crede că ar fi bine să distribue regimentele lui, pe la Diviziile noastre.

Foarte umilitor, dar cred că ideia este salutară.

Nu am înţeles pentru ce îşi ţine cavaleria în spate, fără ca să aibă cel puţin cunoştinţă

de forţele şi situaţia inimicului. Va trebui printr'un ordin să-1 îndemn să-şi trimită

cavaleria pe flancul şi în spatele inimicului.

M'am dus în sectorul de luptă al Diviziei 9-a. Am găsit pe Generalul Petala, la Nord

de Peştera.

El personal, încrezător, dar îmi descrie starea trupei în culori negre.

Mi-a spus că în dreapta lui, Generalul Socec, Divizia 2-a, a angajat luptă ofensivă

(contra ordinului Armatei) şi că, după oare cari progrese la început, s'a găsit deodată într'o

situaţie foarte critică.

Generalul Petala ar fi trimis trupe în ajutor; nu am putut lămuri dacă a fost o Brigadă

sau un regiment. Fapt este că, contra-atacul bulgar a fost oprit şi Divizia 2-a degajată.

În realitate o Brigadă germană (Bode) a atacat Brg. 4 I. (Div. 2-a rom.) care prin

poziţia ce ocupa se găsea înaintea frontului ordonat, iar între stânga Div. 2-a şi dreapta

Div. 9-a, care era la Arabagi, rămăsese un gol. Brigada 4 I. fiind atacată de Brg.

germană e dată înapoi, graţie însă intervenirei Regt. 53 I. (Div. 15-a) de sub comanda

colonelului Broşteanu, Brg. germană este oprită, colonelul Broşteanu cade grav rănit. La

respingerea atacului german, a contribuit şi flota de Dunăre de sub comanda contra

amiralului Negrescu.

244

Am mers la Ivrinez să găsesc pe Generalul Socec. Îmi face un raport foarte lămurit

asupra acţiunei sale; nu mi-a răspuns însă tot atât de lămurit la întrebarea: din ordinul cui

s'a luat ofensiva?

Pe drum, era deja întuneric; m'am întâlnit cu Divizia 15-a General Grigorescu, care

venea din Moldova şi mergea spre front. Melancolie în tot lungul coloanei.

La Cernavodă o dezordine extraordinară. Un singur medic, maiorul de rezervă

Costinescu, luat şi el acolo întâmplător. Răniţii curg şi evacuarea se face cu greu de

tot.

4. IX

Am mers la Marele Cartier General pentru a desvolta planul meu.

În timpul expunerei, vine o telegramă din Medgidia semnată Maior Moruzzi, prin

care se anunţă că dreapta Armatei din Dobrogea (Socec) a fost copleşită şi se retrage la

Cernavodă.

Impresia a fost penibilă.

Pentru mine însă mult mai penibil a fost ceea ce vedeam, decât vestea în sine, care de

altfel s'a dovedit că nu a fost de loc întemeiată.

După amiază am primit ştirea oficială dela Armata de Dobrogea, că trupele menţin

poziţiunile lor.

5. IX

Nimic important, decât că am primit un înalt Ordin să plec imediat în Dobrogea,

pentru a face o anchetă personală asupra ofensivei Diviziei a 2-a... Eram în toiul pregătirei

unei operaţiuni atât de complicate si atât de importante ca trecerea Dunării! De sigur că

pentru moment m'am grăbit să-mi văd mai departe de treabă pe loc. Am telegrafiat la M.

C. G. în acest sens.

245

Am recunoscut punctul ales pentru executarea trecerii. Lucrul mi s'a părut realizabil.

Generalul Văitoianu, comandantul Diviziei a 10-a, este entuziasmat. Mi-a solicitat să

treacă primul cu Divizia lui. Sunt convins că ceea ce a spus a şi gândit. Avem şi de aceştia.

6. IX.

Din toate părţile se insistă să fiu numit Şef de Stat Major al Armatei.

Nu o doresc şi m'ar mâhni aceasta, căci ar aduce încurcături cu sine. A venit Doctorul

Gruescu şi mi-a spus din partea lui Filipescu, că mâine va merge la Rege şi va vorbi despre

înaltul Comandament. L-am rugat să-i spue lui Filipescu din

parte-mi, că schimbarea care ar duce la rezultatul practic cel mai bun, ar fi să se numească

Generalul Christescu, Şef de Stat Major, iar eu să rămân pe front.

18. IX.

Până la ora 11 a. m. lucrurile s'au desfăşurat favorabil. Divizia 10-a (General

Văitoianu) şi-a trecut infanteria toată şi construirea podului merge bine, deşi cam

încet, din cauză că puterea de tracţiune a şalupelor remorchere este slabă. După amiază

însă, situaţiunea a început să devie defavorabilă din cauza apariţiei aeroplanelor vrăjmaşe,

care au bombardat continuu şi cu furie toată lunca Flămânda.

Ofiţeri şi oameni de trupă, morţi şi răniţi. Lucrările podului suspendate. Aeroplanele

noastre ca şi când n'ar exista!

La 7 1/2 s'a terminat în fine şi podul.

246

Bilanţul zilei, favorabil. De sigur însă, că dispunând şi noi de avioane de luptă, cu

aviatori cel puţin tot atât de îndrăzneţi ca cei germani, lucrurile ar fi mers mult mai bine.

În ori ce caz, dificultăţile de până acum au fost învinse.

19. IX.

Peste noapte s'a deslănţuit o furtună grozavă, care a dislocat pe la 11, două

portiţe la pod. Cu mare greutate, stricăciunea a fost reparată şi la ora 7 a. m. a început să

treacă artileria Diviziei a 10-a. Noaptea a mai trecut pe ambarcaţiuni o Brigadă din Divizia

21 -a.

O ştire însă foarte gravă: escadra inimică de monitoare şi-a făcut apariţia, la vreo 10

km. de pod! Cel puţin astfel mi se raportează de Comandantul Corpului VI armată.

Această escadră se găsea blocată în canalul dintre malul drept al Dunării şi insula

Persina. Ploaia de peste noapte a făcut să crească apele şi aceasta a înlesnit monitoarelor

posibilitatea să iasă din ascunzişul în care se găseau blocate.

Pe de altă parte, ploaia, care a început odată cu vijelia de aseară, a desfundat

drumurile şi a făcut orice comunicaţie în afară de şosea, imposibilă.

Trebuia să iau o hotărîre.

Am suspendat imediat orice mişcare. Ora 11 a. m.

Am plecat la Marele Cartier pentru a expune situaţiunea şi a lua ordinele Regelui.

Propunerea mea a fost: a se reduce, pentru moment, operaţiunile la proporţiunile unei

demonstraţiuni ameninţătoare; a retrage deci artileria şi grosul infanteriei pe malul stâng,

lăsând pe cel drept numai numărul de batalioane necesare şi toate bateriile de 53, pentru a

organiza şi ocupa capul de pod.

Pe de altă parte, a se lua toate măsurile putincioase, pentru a pune escadra inimică de

monitoare în neputinţă să mai facă vre-un rău.

Am putut sosi la Rege de abia pe la ora 4 p. m. A aprobat şi am şi dat ordinul chiar de

acolo.

Situaţiunea este lămurită şi ori ce pericol este înlăturat.

247

Cred că vom izbuti a pune afară din cauză monitoarele. Am avut o conferinţă în

această privinţă, la ora 10 seara, cu Comandantul artileriei grele.

20. IX.

Zi foarte penibilă.

Operaţiunea de retragere a artileriei şi trupelor, ce nu erau strict necesare la capul de

pod, s'a făcut în condiţiuni foarte bune; adică fără nici un incident.

Timpul înseninându-se, aeroplanele au reluat bombardarea, cu mai puţină intensitate

şi cu nici un efect asupra podului.

Pe la ora 12 primesc însă vestea, că podul a fost torpilat şi stricat pe o întindere de 50

m. Situaţiunea devine dacă nu critică, desigur îngrijitoare. Am convocat pe comandantul

artileriei grele şi pe comandantul apărărei fluviale, pentru a mai examina încă odată mă-

surile, ce s'au luat în contra monitoarelor inimice. A sosit la cartierul meu (gara Comana)

Contra-amiralul Bălescu, trimis de Marele Cartier General, pentru a vedea ce concurs

poate să-mi dea marina noastră.

Pe când eram în consfătuire cu Bălescu, soseşte Generalul Christescu dela Marele

Cartier General cu un ordin, în care se spune că: „după cele spuse de mine eri: trecerea

Dunării ne mai fiind posibilă, se vor retrage trupele şi Diviziile 21 şi 22 vor fi trimise pe

frontul de Nord!”

Cu alte cuvinte, se iau Diviziile pe baza celor arătate verbal de mine, eri. Dar atunci

de ce nu s'a hotărît acest lucru eri, când am expus situaţiunea? A intervenit ceva nou?

Am răspuns de executare, dar am arătat în acelaşi timp, că dacă am lăsat un cap-de-

pod şi podul, este că consideram operaţiunea numai suspendată, iar nu părăsită.

Ordinul acesta a produs un efect deprimant asupra tuturor.

Cum se va îndrepta situaţia generală, mai ales cea locală pe frontul de Sud?

21. IX.

248

Trupele s'au retras; au fost părăsite trăsurile cari le-au luat cu sine regimentul 46. De

ce au fost duse aceste trăsuri peste Dunăre şi de ce au fost părăsite, nu am putut să aflu, cu

toate întrebările mele repetate, adresate Comandantului Corpului de Armată.

Am văzut pe Generalul Văitoianu. Era dezolat că s’a părăsit întreprinderea; este ferm

convins că s'ar fi izbutit.

22. IX.

La ora 9 şi 20 dimineaţa, un aeroplan a aruncat un coş cu şase bombe la 150 m. de

vagonul meu. O sfărâmătură, mică desigur, a spart geamul dela uşa vagonului!

S'a găsit la puţini metri de vagon o sfărâmătură mai măricică. O voiu păstra ca

amintire.

Mă întreb, ce ne rezervă viitorul?

23. IX.

Tot felul de comentarii asupra sfârşitului întreprinderii mele. De sigur că răuvoitorii

cred că au găsit un argument puternic pentru a dovedi că planul meu nu putea duce la ceva

bun.

Pur şi simplu desgustător. Nici primejdia care ne înconjoară nu poate pune stavilă

pasiunilor meschine!

După mai bine de un an, Comandorul Rizea mi-a cerut o declaraţie oficială scrisă,

spre a se servi de ea în faţa autorităţilor de drept, în scopul de a se apăra în contra unor

învinuiri posibile.

I-am dat-o în ziua de 28 Noembrie 1917.

O reproduc aici pentru a reda fidel desfăşurarea evenimentelor de atunci:

28. XI. 1917.

DECLARAŢIUNE

249

Comandorul Niculescu Rizea a fost numit în comisiunea însăncinată, sub prezidenţia

Generalului Văitoianu, să execute lucrările pregătitoare în vederea trecerii Dunării pe la

Flămânda, în Septembrie 1916.

Pentru ca operaţiunea să izbutească, era necesar ca ea să nu fie stingherită de către

escadra duşmană de monitoare, ce se găsia adăpostită în sus de Şistov.

Nădăjduiam să obţin acest rezultat mai întâiu mulţumită împrejurărei că apele fiind

scăzute, monitoarele erau ca şi blocate în canalul în care se găseau, iar pe de altă parte

prin baterii de torpile, scufundări de vase şi baraje. Aceste din urmă măsuri au fost puse

în sarcina Comandorului Niculescu Rizea în şedinţa de la 5 Septembrie, când s'a conchis

la posibilitatea operaţiunei. În şedinţa dela 15. IX membrii comisiunei au declarat că

pregătirile hotărîte erau terminate şi că operaţiunea poate să înceapă.

A doua zi, după începerea construirei podului, am fost înştiinţat că navele inimice au

apărut în vecinătatea lui.

Am atribuit aceasta, pe de o parte ploii torenţiale din noaptea de 18 la 19

Septembrie, ceea ce a determinat o creştere bruscă a apelor, iar pe de alta, insuficienţei

măsurilor luate pentru împiedecarea navigărei monitoarelor dela Şistov spre Rusciuc.

Asupra acestui din urmă punct, nu am avut posibilitatea să fac o anchetă

constatatoare, pentru că am fost mutat la Armaia II-a în ziua de 25 Septembrie.

Declar însă, următoarele:

1. – Apariţia vaselor duşmane nu m'au determinat să renunţ la executarea

operaţiunei.

2. – În credinţa că informatiunea primită era justă, dispusesem a strămuta bateriile

grele la vre-o 10 km. în sus de pod pentru a ţine vasele la distanţă.

3 – Strămutarea nu se putea face cu iuţeala dorită, din cauza desfundărei terenului

prin ploaia din noaptea dela 18–19 Septembrie.

4. – Am renunţat la executarea operaţiunei când am primit ordinul M. C. G. de a

trimite imediat pe frontul de Nord, Diviziile 21 şi 22.

5. – Acţiunea duşmanului pe apă, nu a avut o înrâurire hotărîtoare asupra

operaţiunei, ci numai o înrâurire întârzietoare, ideea ce în situaţia generală de atunci era

lipsit de ori ce importanţă.

250

6. – Fără ordinul de a trimite pe frontul de Nord cele două Divizii, după ce mi se

luase anterior şi Divizia 9-a, aş fi continuat operaţiunea, în convingerea fermă ce aveam

atunci şi o am şi azi, că operaţiunea ar fi izbutit cu rezultate strategice hotărîtoare.

24. IX.

Ordin să iau măsuri a nimici flotila dunăreană austriacă. Studiez chestiunea; probabil

vom putea stabili un plan, dar mult mai probabil că nu mi se vor da nici mijloacele, nici

răgazul pentru a-1 duce la bun sfârşit.

LA ARMATA II

25. IX.

Mutat din nou. Sunt numit Comandant al Armatei a II-a, care se retrage în dezordine

dela Braşov, spre frontieră. Pe păcatul original s'a grefat o lovitură bruscă, dată de duşman,

lucru la care trebuia să ne aşteptăm.

Nu am nici timpul, nici talentul necesar, pentru a reda cu ideiul, haosul şi deprimarea

care am găsit-o în mijlocul a-cestei nenorocite Armate. Faţă de această situaţie, mi-am

pus întrebarea dacă voiu isbuti să restabilesc ordinea?

Am sosit la Buşteni, unde era Cartierul General al Armatei a. II-a, pe la ora 1

noaptea. Am găsit la Comandament pe Locotenentul Oroveanu Ion, care era de serviciu la

biroul operaţiunilor.

Nu avea nici cea mai mică ideie de situaţia trupelor Armatei. Mi-a spus că nu a

primit din nici o parte nici cea mai mică veste.

Eu eram însoţit numai de maiorul Ressel, devotatul şi curajosul meu şef de cabinet.

M'am aşezat imediat la telefon şi timp de două ore am lucrat neîntrerupt.

Osteneala mea a fost încoronată de cel mai desăvârşit succes.

Încetul cu încetul, am putut da de urma Diviziilor şi prin ele am putut stabili situaţia

trupelor noastre pe tot frontul Armatei şi după prizonierii găsiţi la parte din trupe, am

251

putut stabili şi frontul adversarului, evident foarte aproximativ, dar a doua zi am constatat

că nu eram atât de departe de adevăr.

Am redactat imediat (ora 3 noaptea) nişte instrucţiuni concise, prin care stabileam,

până la ordine detailate, ce atitudine trebuiau să aibă trupele, care se rezuma în cuvântul

de ordine : rezistenţă îndărătnică, fără cea mai mică şovăire, îmi închipuiam că şi

adversarul nu putea să fie mai puţin obosit decât oamenii noştri şi nici la el nu putea să

domnească o perfectă ordine.

26. IX.

Situaţiune din cele mai urîte. Comandanţii sunt dominaţi literalmente de sentimentul

fricei. La cea mai mică presiune din partea vrăjmaşului, gata de retragere. Se vede că-şi în-

chipuie că a face războiu nu înseamnă a lupta.

LA GRUPUL DE NORD

22. IX.

Sunt numit Comandant al Grupului compus din Armata II-a şi de Nord!

În fine, iată a cincea numire în mai puţin de 2 luni de războiu.

Regele doreşte să aibă un proect de operaţiuni pentru Armatele II-a şi de Nord, cum

şi părerea mea asupra operaţiunilor Armatei I-a.

Am nevoe să văd mai întâiu pe Generalul Prezan pentru a lua cunoştinţă de

situaţiunea pe frontul Armatei sale şi numai atunci mă voiu putea fixa asupra celor de

făcut.

Cred, în orice caz, că prima chestiune de rezolvat este rezistenţa cu orice preţ.

Am fost în acest scop să văd unde s'ar putea organiza o rezistenţă solidă pe Valea

Prahovei, unde nu este organizat încă ceva serios în acest scop.

Ca să ocrotesc castelul Regal Peleş, aş fi dorit să găsesc o poziţie la Nord de Sinaia,

dar terenul nefiind favorabil, a trebuit să aleg o poziţie mai la Sud şi anume la Comarnic,

unde cred că cu o bună organizaţiune, se poate obţine o adevărată închidere a văiei. Am

252

făcut o recunoaştere, împreună cu Generalii Cotescu, Comandantul Corpului II Armată şi

Văitoianu, Comandantul Diviziei 10-a. Am însărcinat pe acesta din urmă cu organizarea

poziţiei şi am buna nădejde că va face lucrurile aşa cum trebue.

30. IX.

Am avut o nouă întâlnire cu Generalul Văitoianu; i-am dat noui instrucţiuni. M'a

priceput.

Am mers cu Generalul Cotescu în valea Teleajenului; am găsit o poziţiune foarte

avantajoasă, chiar mai bună de cât cea dela Comarnic.

Voiu însărcina pe Generalul Tănăsescu, Comandantul Corpului III Armată, cu

organizarea ei. Pe aceste două direcţii sunt ca şi liniştit.

Mă preocupă însă foarte mult direcţia Bran.

1. X. 1916

Am sosit dimineaţa la Bacău unde am avut o conferinţă lungă cu Generalul

Prezan. Până la ora 2 p. m. Din rapoartele ce am primit şi din expunerea sa verbală, ar

trebui să conchid că retragerea Armatei de Nord s'a făcut de bună voie şi că situaţia

Armatei este excelentă. Din examinarea mişcărilor executate şi din unele fraze scăpate pe

ici-colea, rezultă însă că retragerea a fost dacă nu impusă de inimic, dar de sigur datorită

sentimentului de temere.

Pe cât s'a mers de încet înainte, când nu erau greutăţi în faţă, pe atât de repede s'a

mers înapoi, îndată ce au început greutăţile. Cred că mai multă activitate la înaintare şi mai

multă îndărătnicie la retragere ar fi fost mai de acord cu situaţia generală a Armatei.

Pe drum, spre Băicoiu, am redactat proectul de operaţiuni.

O fază defensivă, pe timpul căreia să se organizeze Diviziile şi să se eşaloneze în

adâncime astfel ca să putem forma o rezervă generală de circa 6 Divizii, la care mai

adăogând 4 Divizii ruseşti (2 Corpuri de Armată promise a veni), să ne dea

posibilitatea de a lua ofensiva pe frontul Braşov–Kezsdi Vasarhely.

253

2. X.

Divizia 22 (General Razu), întoarsă pe flancul stâng de 5 batalioane alpine,

s'a grăbitnsă se retragă spre Câmpulung. O adevărată panică în populaţiune. Am dat ordin

Diviziei 22-a să se menţie pe poziţiile dela Sud de Rucăr şi numai în caz de absolută

necesitate să se retragă la Nămăeşti.

Seara am primit raportul că s'a reocupat poziţia pe Argesel.

Rezulta, prin urmare, că pe baza ordinului meu din ajun de retragere în caz de

extremă necesitate, s'a şi luat drumul hotărît spre Câmpulung. Bine că au putut reveni pe

Argesel.

Am dispus transportarea Diviziei 12-a de sub comanda Generalului Găiseanu, dela

Ploeşti la Câmpulung.

Am conferit cu Generalul Găiseanu; i-am dat instrucţiuni ca să execute o viguroasă

contra-ofensivă. Intenţia mea este să fac să convergeze asupra flancului stâng al

inimicului, 2 coloane de câte o Brigadă fiecare, una dela Petrosiţa alta dela stânga Diviziei

a 10-a (General Văitoianu) din valea Vidombakului.

3. X.

Un batalion inimic apărut la Tabla Buţii a putut să producă o întreagă perturbaţiune.

Generalul Niculescu, Comandantul Diviziei a 3-a, s'a arătat mai prejos de orice

aşteptare. A dus alarma până la Marele Cartier General!....

4. X.

Mi s'a pus la dispoziţie Divizia 3-a rusă de trăgători. Era hotărît să se concentreze la

Bucureşti, ca rezervă generală.

Din cauză însă că nu mi s'a mai putut da de Armata I-a 6 batalioane, pe cari le

destinasem pentru Petrosiţa, am cerut ca o Brigadă rusească să meargă acolo în locul

batalioanelor promise şi cealaltă Brigadă să meargă la Buşteni, ca rezervă a sectorului

Prahova.

5. X.

254

S'a aprobat propunerea privitor la Divizia rusă. Nădăjduesc mulţumită acestei

aprobări, să clarific în bine situaţia la Câmpulung.

6. X.

A venit Comandantul Diviziei a 3-a ruse de trăgători.

Mi se pare un om cu sânge rece şi sclav al datoriei.

Sper că totul va merge bine la Grupul Găiseanu (Div. 12 şi Div. 22).

Situaţiunea Diviziei 22-a nu era de loc satisfăcătoare, fie din cauza presiunei

neîntrerupte a inimicului, fie din cauza slăbiciunei organice a Diviziei (nou creată din

unităţi răsleţe).

7. X.

Am avut vizita Generalului francez Berthelot. Nu ştiu dacă a fost simplă politeţă sau

sinceritate, dar a împărtăşit în totul, absolut în totul, vederile mele: necesitatea de a

reorganiza trupele, de a creea o rezervă puternică şi de a îndruma cu ea o ofensivă

viguroasă. Crede dânsul că în urma acestei ofensive, ajunşi la debuşeurile munţilor, să ne

oprim, pentru a duce tot disponibilul pe frontul de Sud. Ar fi reluarea proectului meu dela

începutul lui Septembrie.

Am luat dispoziţiunile necesare în vederea ofensivei de mâine.

A venit Comandantul Brigadei ruseşti, spre a se pune la curent cu situaţiunea şi cu

cele de făcut. Mi s'a părut un soldat în toată puterea cuvântului.

Generalul Găiseanu propune să amân începerea ofensivei pentru ziua de 9; îmi face

impresia că nu are încredere în reuşită.

Am dat ordin Generalului Cotescu să conducă el personal acţiunea.

Ce sărăcie de oameni la treabă şi ce belşug la pretenţiuni!

8. X.

Este oare o fatalitate, care mă urmăreşte pe mine, sau destinul voeşte ca ţara să treacă

printr'o grea încercare!?

Totul era pregătit pentru atacul dela Nămăeşti şi pregătit în aşa mod încât izbânda era

mai mult ca asigurată. Iată acum că se repetă cele întâmplate la Flămânda, cu deosebire că

255

de astă dată revocarea a precedat începerea operaţiunilor propriu zise; s'a ordonat pe

timpul preliminărilor.

Pe la ora l din noapte am primit ordin telegrafic să dispun transportarea Diviziei ruse

de trăgători în Dobrogea, din cauză că situaţia pe frontul de Sud este foarte critică!

Natural, am dat ordin de execuţie brigadei dela Buşteni. Pentru cea dela Petroşiţa, pe

lângă care am dat ca ofiţer de stat major pe lt. Colonel Pietraru, am telegrafiat Marelui

Cartier General că dispozitiunile pentru ofensiva de la Nămăeşti sunt deja luate şi

preliminările în curs de execuţie. Brigada nu mai este în Petroşiţa, ci la punctul de unde

urma să înceapă acţiunea tactică.

Speram că se va aprecia inconvenientul revocarei ofensivei şi se va amâna trimiterea

acestei Brigade până la terminarea atacului, care nu ar fi putut dura mai mult de trei zile,

poate nici atât.

A urmat un schimb de convorbiri telefonice care s'au terminat prin menţinerea

ordinului de a expedia Brigada.

Astfel s'a încheiat şi acest act de iniţiativă serioasă!

Un detaliu caracteristic:

Pe când stăruiam ca Brigada dela Petroşiţa să fie lăsată pe loc, în care scop eu nu i-

am dat nici un ordin, privitor la retransportarea în Dobrogea, prin excesul de zel nu ştiu al

cui – nu însă dela Armată – Brigada a fost pusă în cunoştinţă de retragerea ei şi dimineaţa

se găsea deja la gara Petroşiţa, gata pentru îmbarcare. A pus foarte multă vreme spre a se

mişca înainte; mişcarea înapoi a executat-o cu o repeziciune demnă de toată admiraţia.

Felicitările mele!

Mărturisesc, decât astfel de ajutoare, mai bine lipsă.

Ziua de azi este marcată iarăşi printr'un incident neplăcut.

Acum două zile, Armata de Nord a fost atacată ceva mai serios în flancul ei stâng.

Plătea, se înţelege, imensa greşală de a fi lăsat trecătoarea Oituz să fie apărată numai de

cavalerie, grămădind toate forţele la Nord.

Comandantul Armatei de Nord s'a impresionat mai mult decât era nevoe şi fără a mă

pune în cunoştinţă de situaţie, telegrafiază Marelui Cartier General ca situaţiunea este

256

alrmantă şi că are nevoe de ajutor. Se înţelege, Marele Cartier General a început, ca de

obiceiu, să pue în mişcare regimente, unul de colo, unul de dincolo.

Am cerut explicaţiuni Armatei de Nord asupra situaţiunei şi asupra procedeului de a

raporta direct Marelui Cartier General fără ca să am cea mai mică cunoştinţă de cele

petrecute.

Generalul Prezan s'a formalizat, şi-mi răspunde, în termeni înţepaţi, lăsând a înţelege

că el ca, Comandant de Armată şi pe baza ordinelor ce are, poate corespunde direct cu

Cartierul General şi eu dacă voesc să ştiu ce se petrece la Armata lui, (care momentan era

pusă sub comanda mea), să mă adresez Marelui Cartier!

Şi să ne mai mirăm de destrăbălarea care domneşte în rânduri?!...

Este o stare de lucruri generală tristă, foarte tristă, tocmai pentrucă este generală!...

I-am scris o scrisoare, pentru a-i spune că acum toate sentimentele trebue să facă loc

unui singur!... Va înţelege?

Au sosit la Cartierul General al Armatei II-a trei ofiţeri francezi, pentru a ne ajuta cu

experienţa ce au căpătat în cursul celor doi ani de războiu.

Colonelul de Roincé, infanterist, Maiorul Marie, artilerist, Căpitanul Vitrey,

mitralierist.

Mi-au făcut o excelentă impresie. Sper să ne fie de folos.

Vor locui în vagonul ataşat la trenul meu.

9. X.

Am fost la Ploeşti ca să văd la ce punct este organizarea Centrului de complectare. Ca

de obiceiu, nimic. A trebuit să intru în mici amănunte. Să sperăm că se va face, de acum

înainte, ceva.

Efectele retragerei Brigadei ruseşti se resimt. Germanii au ocupat ei acum înălţimile

de pe care voiam să îndrept atacul principal, aşa că în definitiv, pregătirile mele, fiindcă nu

au putut fi urmate de execuţiune, dau rezultate favorabile pentru duşmani. L-am făcut atent

asupra direcţiunei periculoase.

10. X.

257

Am fost la Marele Cartier General. Este inutil a mai intra în detalii. Totuşi se poate

spune cu această frază: nu au simţul realităţii.

S'a întâmplat ca venirea mea să coincideze cu un mare consiliu pentru evacuarea

Olteniei şi a unei părţi din Muntenia.

Lucrul este privit cu mult sânge rece şi desigur că este bine; dar cred că examenul

chestiunei a fost cam superficial şi mă tem că execuţiunea va fi lipsită de ordinea necesară

într'o chestiune atât de complicată.

Am văzut pe g-ralul Prezan; m'a surprins şi de data asta modul lui de a raţiona.

Reintrat la Răicoi, mă aşteptau veşti nu tocmai bune.

Divizia 21-a, g-1 Lambru, arată că se găseşte la Predeal în situaţiune critică şi că fără

noui ajutoare nu mai poate ţinea poziţia.

Am cerut să-mi trimită pe şeful de stat major cu situaţiunea şi tactică şi numerică a

Diviziei, pentru a hotărî cele de făcut.

Dela Câmpulung mi se raportează că situaţiunea devine critică şi acolo şi că începe să

se gândească la retragere. În acest scop am trimis pe col. Dabija, şeful secţiei de operaţie a

Armatei, ca să vadă ce este acolo.

Am ordonat ca tot gândul să fie la rezistenţă.

Am ordonat nu mai puţin Corpului II a studia şi propune poziţiile de retragere.

Noaptea aceasta nu voiu dormi. De altfel trebue să aştept pe şeful de stat major al

Diviziei 21-a.

11. X.

Iarăşi o zi foarte urîtă. De abia la 3 1/2 dimineaţa a sosit lt. col. Ştefănescu Amza,

şeful de stat major al Diviziei 21-a însoţit de lt. col. Ţuhaşi dela Divizia 10-a.

Am examinat situaţiunea, care este în adevăr extrem de îngrijitoare. Divizia 21-a nu

mai are în linie de cât 2400 oameni, iar cu ajutoarele succesive ce a primit, din alte Divizii,

pe un total de 22 Ratalioane, nu numără de cât 7000 luptători!

Am hotărît retragerea la Azuga, însă în aşa condiţiuni, ca să fie executată ca o

adevărată schimbare de poziţiune.

Raportul meu, asupra situaţiunei dela Predeal şi Câmpulung, a produs, la Marele

Cartier General, un efect, pot zice, comic. În loc să se aprecieze gravitatea lucrurilor, m'am

258

pomenit cu o telegramă aproape observatorie, care desigur că va constitui unul din

documentele cele mai caracteristice în istoricul războiului. Va fi dovada cea mai pipăită că

cei dela Marele Cartier trăiau în nori.

Iată textul acelei telegrame:

„Marele Cartier General către Armata II-a.

„În situaţiunea actuală nu admit ca să se vorbească de retragere. Inimicul este şi el

obosit şi dacă caută să întoarcă vreuna din poziţiuţiile noastre, poate şi el să fie întors la

rândul lui; deci trebue contra atacat cu vigoare. Terenul nu se va ceda decât pas cu pas şi

contra atacând mereu. Trebue ca toată lumea, începând dela Generalul Comandant al

Armatei, să desfăşoare o energie extremă, trebue a se utiliza aptitudinea fundamentală a

soldatului nostru, vrednicia la atac. Ori ce defecţiune, ori ce idee de retragere, nemotivată

de presiunea reală a inimicului, trebue reprimată cu pedeapsa capitală. Armata de Nord

într'o situaţiune mai dificilă şi în faţa atacurilor unor forţe superioare, a contra atacat

zece zile de-a rândul şi a reuşit să isgonească pe inimic peste frontieră. Aştept acelaşi

lucru dela Armata II-a. Vă fac personal şi direct răspunzător de neexecutarea, până la

limitele puterei omeneşti, a ordinului de faţă. Binevoiţi a dispune executarea celor

prescrise prin ordinul Nr. 2169.

(ss) FERDINAND

(tt) primită 11. X. 916 ora 2 p. m.

Ca să dovedesc Regelui cum conduc eu Armata, i-am trimis copii de pe unele din

ordinele mele, în care se vede lămurit hotărîrea fermă de a rezista, cu ori ce preţ şi până la

ultima extremitate.

Iată răspunsul la acea telegramă şi copii după unele ordine de operaţiuni:

S I R E,

„Ca urmare la înaltul Ordin Nr. 2263, telegrafic personal, cu profund respect supun

Majestăţei Voastre alăturatele copii de pe unele ordine ce am dat Armatei a II-a, pentru

ca Maiestatea Voastră să poată avea cunoştinţă exactă de spiritul în care exercit coman-

damentul, cu care Majestătea Voastră a binevoit a mă învesti.

259

Ultimul ordin a fost dat în noaptea de 10/11, când comandantul grupului Nămăeşti

mi-a arătat îngrijirile sale asupra situaţiunei. Ordinul este către Corpul de Armată, iar

Grupului i-am ordonat pur şi simplu că singurul lucru ce trebue să aibă în vedere, este re-

zistenţa.

Dacă până acum nu am isbutit a stabili încă în întreaga Armată un echilibru pe

deplin asigurător, aceasta se datoreste faptului că am găsit-o, când Maiestatea Voastră a

binevoit a-mi încredinţa comanda ei, în plină retragere dezordonată, cu unităţi coprinse

de panică în urma înfrângerilor suferite, iar pe de altă parte faptului că de 20 zile,

unităţile necontenit în luptă, nu au primit încă oamenii necesari pentru împlinirea go-

lurilor.

Armata de Nord a executat o retragere voită, iar efectivele sale, după datele ce am

dela acel comandament, chiar în ziua de 3 Octombrie, erau: Divizia 7-a, 28353 oameni,

Divizia 8-a, 23262 oameni şi Divizia 14-a, 28360 oameni, pe când la Armata II-a, după

cum am supus deja cunoştinţei Majestăţii Voastre, o bună parte din batalioane de abia

numără 250–300 oameni, iar Divizia 21-a a avut în front eri, numai 2400 luptători. Cu

profund respect, rog pe Majestatea Voastră să fie încredinţată că nu se cruţă nimic şi se

pune totul în mişcare, pentru a ţinea în această Armată şi simţimântul datoriei şi spiritul

de sacrificiu, la înălţimea evenimentelor.

Cu cel mai profund respect, SIRE

Sunt al Majestăţei Voastre Prea supus şi plecat servitor,

General (ss) AVERESCU

29. IX. 916

ORDIN DE ZI

Nr. 1

Armatei a II-a şi Armatei de Nord

Majestatea Sa Regele a binevoit să-mi încredinţeze coordonarea operaţiunilor

Armatelor a II-a şi de Nord.

Am convingerea că patriotismul trupelor şi al ofiţerilor, precum şi concursul

camaraderesc al comandanţilor mă vor pune în măsură să duc la bun sfârşit sarcina mea.

General (ss) AVERESCU

260

29. II. 916

Nr. 2

Comandantului Armatei de Nord

Rog a mă pune la curent cu situaţiunea pe frontul Armatei. Pentru moment este de

toată importanţa a nu mai ceda teren şi dacă situaţia permite, ar fi foarte avantajos, în

vederea operaţiunilor viitoare, a se recâştiga debuşeurile pierdute, cel puţin spre şesul

Cicului.

General (ss) AVERESCU

30. IX. 916

Nr. 4. Ordin Corpurilor de Armată şi Diviziilor

Acest ordin se va citi de către comandanţii de regiment ofiţerilor, iar aceştia vor

explica oamenilor, părţile privitoare şi artileria grea, la superioritatea noastră numerică

şi la stratagemele la care recurge duşmanul pentru a ne face să ne retragem fără motiv

serios de pe poziţiile noastre.

Avantajele inimicului asupra noastră în luptele precedente au fost artileria grea, de

calibru mare, şi iniţiativa acţiunei.

Acest din urmă avantaj îi permitea să concentreze asupra direcţiunei de atac, alese

de el, superioritatea numerică necesară pentru a-i asigura succesul.

Prin retragerea în interiorul munţilor ordonată cu Nr. 13 din 25. IX. 916, s’a creeat

o situaţiune care nu numai că paralizează aceste avantaje ale adversarului, dar

dimpotrivă face ca avantajele să fie de partea noastră şi ca artilerie şi ca superioritate

numerică pe direcţiunile alese de înaintare ale inimicului.

Efectele artileriei de calibru mare au fost minime chiar în luptele de dincolo de

Braşov, atunci când trupele noastre erau descoperite şi puteau fi văzute în întregul lor

dela distanţe mari. Acest fapt este dovedit de numărul cu desăvârşire mic de răniţi. De

abia dacă se întrece proporţia de 10 % de răni cauzate de artileria grea.

261

Trupele fiind în munţi, artileria grea nu poate trage asupra lor decât la distanţe

mari, pe anumite direcţiuni, indirect şi numai atunci când propria lor infanterie este la

distanţă mare încă de liniile noastre.

Pe de o parte, un astfel de tir nu poate să fie de cât de un efect şi mai mic decât cel

executat în condiţiuni favorabile, iar pe de altă parte, nimic nu obligă trupele a sta

descoperite pe timpul cât durează el, sigur fiind că în această fază a luptei infanteria

duşmană este nevoită a se ţinea departe de noi.

În ceea ce priveşte superioritatea numerică pe direcţiunea de atac, ea este paralizată

prin alegerea poziţiunilor astfel ca inimicul sa fie obligat a se prezenta cu un front îngust

în faţa unei poziţiuni cu front larg şi dominant. Astfel de condiţiuni prezentau poziţiunile

indicate din ziua de 26 Septembrie.

Inimicul şi-a dat numaidecât seama de această nouă stare de lucrări şi pentru aceea

a recurs la un procedeu cu caracter de stratagemă, pentru a ne face să cedăm teren.

Menţinând de front o acţiune cu aparenţă de mare intensitate, trimite pe dijerite

direcţiuni laterale, mici coloane sau chiar numai detaşamente neînsemnate, pentru ca să

lase a ne crede că se ameninţă flancul sau spatele poziţiunei.

Procedeul inimicului, din nenorocire, este încoronat de cel mai strălucit succes, căci

este destul să fie semnalat un mic detaşament lateral pentru ca comandanţii de unităţi să

se creadă deja în primejdie, să ceară ajutoare când ştiu prea bine cum sunt distribuite tru-

pele Armatei şi să nască numaidecât ideia de retragere, pentru care unii o şi traduc în

fapt împlinit cu o grabă nejustijicată şi prin aceea condamnabilă.

Spre adânca mea părere de rău, nu am putut până acum înregistra la toate aceste

hărţueli ale duşmanului, un singur caz în care să se răspundă cu o manevră similară şi

totuşi este atât de Cunoscut şi de elementar că cel care întoarce, se expune celor mai mari

primejdii, destul numai ca adversarul lui să aibă vederile limpezi şi să fie însufleţit de

puţin spirit de întreprindere.

Constant însă mi s'a raportat dimpotrivă: „sunt în pericol, rog ajutor, sunt nevoit să

mă retrag” sau chiar „am fost nevoit să mă retrag”.

Această mentalitate trebue hotărît părăsită.

262

Este absolut necesar să ne dăm seama de realitatea războiului. El impune sacrificii şi

deci este greşit şi comandantul atunci când în urma unei greutăţi, prima gândire este la

ajutor şi la retragere.

Retragerea este ultimul mijloc la care se recurge, atunci când s'a istovit cu desăvârşire

toate celelalte mijloace la îndemâna unei apărări bărbăteşti. Această linie de conduită ni se

impune acum cu atât mai mult cu cât fiecare palmă de teren cedat este părticică din

pământul sfânt al patriei.

Atrag atenţiunea tuturor ofiţerilor, în special însă a Comandanţilor de la cel de

regiment în sus, că de rezultatul rezistenţei noastre este legată nu numai reputaţia fiecărui

comandant în parte şi a Armatei în general, dar chiar existenţa însăşi a ţărei noastre.

În asemenea împrejurări nici o jertfă nu poate fi prea mare şi singura gândire a

fiecăruia trebue să fie astăzi cu orice preţ, neclintit pe loc, pentru ca mâine să pot iarăşi

păşi falnic înainte.

Comandantul Grupului de Nord General

(ss) AVERESCU

1. X. 916

MAJESTĂŢEI SALE REGELUI

Nr. 5

MEMORIU L

I.

Condiţiunile în care se găsesc astăzi Armatele noastre de Nord sunt de aşa fel, că o

încercare de acţiune ofensivă, pe ori care direcţiuni, ar fi nu numai lipsită de tăria,

necesară pentru a fi dusă la bun sfârşit, dar ar putea fi primejdioasă.

Neizbutirea întreprinderei ar avea ca urmare aproape sigură o spărtură în frontul

nostru şi, deci, primejduirea unei părţi din forţele noastre. Ni se impune, de aceia, pentru

moment, a ne mărgini la o atitudine defensivă, cu scopul exclusiv de a pune stavilă solidă

contra ofensivei duşmane, oprind-o pe frontieră, sau tocind-o prin o rezistenţă, şi

îndărătnică şi activă în munţi, astfel ca să fie slăbită înainte de a putea ajunge la esirile

din munţi.

263

Armata II-a, care numără în prezent 8 Divizii, este în parte dezorganizată, cu

moralul sdruncinat şi deci improprie pentru o ofensivă serioasă.

Armata de Nord, uzată prin luptele din timpul ofensivei sale, a fost nevoită a se

retrage în parte, din cauza situaţiunei generale, dar în bună parte şi din cauza lipsei sale

de vigoare pentru a lupta contra forţei superioare. ,

Este şi dânsa improprie, deci, pentru acţiune ofiensivă. De altfel, efectivul ei, – 4

Divizii –, este prea restrâns pentru aşa ceva.

Armata I-a se găseşte în condiţiuni analoage.

II

Singura soluţiune de adoptat este deci defensiva pe întregul front.

Va trebui, în această fază a operaţiunilor, să se desvolte o activitate din cele mai

încordate, pentru a organiza poziţiunile de rezistenţă, cu ajutorul cărora să se poată face

faţă presitmei inimicului, numai cu o parte din forţe, trăgând încetul cu încetul din trupele

de prima linie forţe cât se va putea mai multe, pentru a le eşalona în adâncime, în care

situaţiune să fie reorganizate şi făcute apte pentru orice fel de acţiune.

Această creare de rezerve va trebui să se facă metodic şi urmând un fel de rotaţiune.

În Armata II-a, după terminarea reorganizării Diviziei a 4-a s'ar putea duce în prima

linie această Divizie şi Divizinea 12-a pentru a înlocui două din Diviziile mai încercate.

După reorganizarea şi a acestora, ele s'ar putea distribui în aşa fel, ca împreună cu cele

două sus menţionate, să poată ţine în mod solid întregul sector: pasul Giuvala – pasul

Buzău.

Patru Divizii sunt suficiente pentru apărarea frontului considerat, dacă s'ar adopta

ca procedeu constant a bara de front defensiv, dar solid, calea vrăjmaşului, iar la

încercările lui de întoarcere, a răspunde nu prin măsuri defensive, ci prin contra manevre.

Nu numai atât, dar din timp în timp, ar trebui chiar a se lua iniţiativa unor asemenea

manevre.

Cu celelalte Divizii reorganizate ale Armatei a II-a, s'ar putea lăsa una ca rezerva

sectorului Armatei a II-a, iar trei ar putea să constitue o rezervă generală a Grupului de

Armate, de întrebuinţat, împreună cu rezerva sectorului, fie defensiv, fie mai târziu şi

ofensiv.

264

În Armata de Nord, forţele s'ar putea distribui în aşa mod, încât să se ţină pe

frontieră, în sectorul Oituz–Prisăcani, 2 1/2 Divizii, iar 1/2 Divizie să constitue rezerva

sectorului, disponibilă eventual pentru orice întreprindere. În această fază, de rezistenţă

în munţi, Armata I-a ar trebui să continue a se menţine în poziţiunile ce ocupă în prezent,

căutând, atât cât atitudinea vrăjmaşului precum şi complectarea întăririlor vor permite,

să-şi dispună parte din forţe în adâncime, constituind pentru sectorul Vârciorova–Lainici

o rezervă pe direcţiunile Filiasi–Severin şi Filiaşi–Tg. Jiu, iar pentru sectorul Voineasa–

Câineni, o rezervă la Călimănesti.

Dacă se reuşeşte prin aceste măsuri a fixa pe inimic în munţi şi a crea o stare de

echilibru, fără a fi subţiat rezervele, atunci, ajutorul ce se are în vedere, – cele 2 Corpuri

de Armată ruseşti –, s'ar putea trece la o acţiune ofensivă.

S'ar putea dispune în cazul acesta de:

4 Divizii la Armata II-a;

1 1/2 Divizii la Armata de Nord;

4 Divizii ruse;

Total 9 1/2 Divizii.

S'ar putea adaogă la acest număr o Divizie constituită din rezervele Armatei 1-a

(Filiaşi–Călimănesti), această Armată putând, odată cu începerea acţiunei ofensive, să fie

slăbită, căci nu ar fi în pericol, dacă ar ceda teren, pivotând cu stânga înapoi si ţinând

însă ferm cu dreapta.

S'ar dispune deci, fără a desorganiza apărarea propriu zisă în munţi, de un total de

10 1/2 Divizii pentru acţiunea ofensivă.

III

Pe ce direcţiune trebue îndrumată ofensiva?

Pentru a evita inconvenientul primejdios al fronturilor întinse şi neconsistente,

ofensiva trebue să fie convergentă şi pe un front care să dea o astfel de densitate, încât să

poată răsturna obstacolele din cale şi străpunge frontul adversarului, dacă acesta ar pre-

zenta o linie continuă.

Punând ca premisă că acţiunea ofensivă va trebui să facă obiectul unui studiu matur

şi mai cu seamă al unei pregătiri minuţioase şi complecte, se poate stabili a priori că

265

sorţii cei mai mulţi de reuşită îl prezintă sectorul Braşov–Keszdi Vasarhely. Către acest

sector converg 5 căi de comunicaţiuni principale şi 3 secundare, destul de bune.

Flancul drept va avea nevoe însă să fie solid ocrotit, prin ocuparea, sau cel puţin

dominarea şesului Cicului.

Primul eşalon de 10 1/2 Divizii ar fi urmat, în caz de rezultat favorabil, de al 2-lea

eşalon de 5 1/2 Divizii, constituit de trupele apărărei în munţi, dela pasul Giuvala până la

trecătoarea Palanca.

Raţiunea de a mai ţine acolo trupe în poziţiunile lor, ar dispare odată cu reuşita

primei isbituri.

În afară de pregătirea strategică şi logistică a ofensivei, pentru a-i asigura reuşita,

se impun şi măsuri organice, între cari cele mai de căpetenie sunt:

1. – Complectarea artileriei;

2. – Sporirea numărului mitralierelor;

3. – Complectarea efectivului în oameni;

4. – Complectarea cadrelor ofiţereşti;

5 – Crearea de rezervoare de complectare în oameni şi ofiţeri, pentru ca împlinirea

golurilor să se facă fără întârziere.

Aceste măsuri cred că se pot realiza recurgând, pentru artilerie şi mitraliere, la

sprijinul Franţei, iar pentru cadre şi oameni de trupă, la disponibilul din ţară şi la

prizonierii de naţionalitate română, din Rusia, cari s'ar oferi de bună voie a intra în

rândurile armatei noastre.

6. X. 1916.

Nr. 34.

General Găiseanu Divizia 12-a

În raportul de astă seară, binevoiţi a-mi arăta, pe baza observaţiunilor ce veţi face

azi, dacă credeţi că, cu forţele de cari dispuneţi veţi fi în măsură a împinge pe vrăjmaş

până dincolo de poziţiunile noastre dela Posada.

266

La Petroşiţa stă gata o brigadă de 6 batalioane şi 2 baterii de 53, destinate a

concura la atacul Grupului Nămăeşti, dirijându-se prin stânga spre Fundata. Această

manevră şi-ar avea sensul numai dacă grupul Nămăeşti poate să împingă pe inimic

dincolo de Rucăr; în caz contrar poate fi mai avantajos a face să intervie această brigadă

în strâns contact cu grupul D-voastră înaintând prin Miclosani–Stoeneşti.

Binevoiţi a-mi da explicaţii şi întemeiat părerea Dvs. în această privinţă, azi, cel mai

târziu până la ora 7 p. m.

General (ss) AVERESCU

Copie de pe raportul Nr. 284 al Diviziei 12-a din 6. X.

La ordinul Nr. 34 cred posibil faţă de situaţia în care mă găsesc, să atac cu sorţi de

isbândă, executând manevra ordonată combinată însă cu o presiune accentuată pe stânga

noastră. Pentru realizarea acestui proect este absolut nevoe ca brigada dela Petroşiţa să

se găsească mâine 7 Octombrie ora 12 ziua la Leota către cota 2134 unde va fi un ofiţer

al Diviziei a 12-a cu o patrulă de legătură.

Rog ordonaţi dacă pot dispune măsurile de executare pentru mâine 7 Octombrie

după amiază.

General (ss) GĂISEANU

7. X. 1916.

ORDIN GENERAL

Armatei II-a şi Armatei de Nord

La punctul la care au ajuns luptele ce durează de 2 săptămâni, rezultatul începe a

depinde de acum mai mult de voinţa comandanţilor, decât de mijloacele de luptă propriu

zise.

Din declaraţiunile prizonierilor pe întregul front al Armatei a II-a, rezultă că

unităţile vrăjmaşe reduse ca efectiv sub jumătate, sunt istovite de oboseală şi privaţiunile

îndurate cari au început înainte de a fi ajuns la contact cu noi.

Dacă arată încă vigoare în acţiunea lor, aceasta se datoreste numai voinţei

nestrămutate a şefilor şi energiei cu care îşi exercită comandamentul.

Cer comandanţilor de toate treptele să desfăşoare o şi mai mare energie şi să insufle

trupelor, prin o atitudine fermă, credinţa şi izbânda.

267

Dacă voinţa comandanţilor Armatei vrăjmaşe se va izbi de o voinţă şi mai

nestrămutată decât a lor, ori ce progres din partea lor este exclus, căci trupele lor nu

întrec pe ale noastre nici ca număr, nici ca cohesiune, nici ca vigoare fizică.

Cred că comandanţii de toate treptele îşi vor da seama de nemăsurata răspundere ce

le revine, căci pozitiv este că totul depinde numai de acţiunea lor.

Comandantul Grupului Armatelor de Nord

General (ss) AVERESCU

După amiază a venit generalul Berthelot, de sigur trimis de Marele Cartier General în

urma telegramei Regelui.

M'a întrebat asupra situaţiuiei şi i-a tot dat înainte, cu creare de rezerve. I-am spus că

rezerve se pot creea, dar mai întâiu trebue să complectăm golurile, care sunt de aşa fel că

unele Divizii sunt schelete.

Mi-a răspuns că: da. înţelege şi că de aceea are să-mi dea un ofiţer care se pricepe în

organizarea serviciului de complectarea golurilor. I-am spus că desigur un asemenea

concurs va fi preţios, dar pentru moment importantul este a se face să funcţioneze canalele

pe care trebue să vie la armată: oameni, echipamentul şi armamentul.

Când ai Divizii care nu numără după o serie de lupte în retragere, decât vre-o două

mii de luptători, cred că ai nevoe de ceva mai tangibil decât de vorbe şi de perspectiva de

a primi un ofiţer, ori cât de pricepui ar fi el.

Mi-a promis apoi că va face să se dea comandanţilor de Armată plină putere şi mi-a

mai promis că peste patru zile vom avea la Piteşti o Divizie din Armata I-a.

Ce situatiune are el în Armată?

S'a încheiat convorbirea noastră prin nişte ordine semnate de Rege pentru ofiţerii

misiunei franceze, pe baza căror aceştia au dreptul să meargă la Divizii, să îndemne la

rezistenţă pe comandanţii de Divizii şi să se asigure de executarea recomandaţiunilor ce

vor face. Maiori cari au dreptul să îndemne şi să controleze pe Generalii noştri.

Un alt document preţios!......

P. S. — A se vedea anexa A. (misiunea militară franceză),

12. X.

268

Dimineaţa. Generalul Văitoianu. Comandantul Corpului II, mă înştiinţează că situaţia

lui este aşa de rea încât să fie nevoe de a se începe retragerea la Predeal. I-am dat de aceea

ordin ca mişcarea să înceapă, numai atunci când comandanţii la faţa locului ar crede-o

imperios necesară.

După amiază, retragerea a început.

Aparenţele favorabile semnalate de Comandantul Corpului II erau datorite unei

mişcări ofensive din ajun a Diviziei a 10-a, care a făcut pe inimic să fie mai puţin activ pe

frontul Diviziei 21.

Când şi-a dat seama însă că era numai o mişcare ofensivă pe rază mică şi fără

împingere din urmă, şi-a reluat presiunea în contra Diviziei 21-a şi de aceea retragerea a

devenit o necesitate vădită.

Am avut vizita D-lui Washburn (corespondentul ziarului Times), bun prieten al

generalului Alexeef.

M'a ţinut 2 ore. Persoană interesantă. Pricepe situaţiunile militare şi mecanismul

comandamentului.

13. X.

Veştile dela Nămăeşti, foarte rele.

La aripa noastră stângă inimicul pare că a străpuns frontul. Marele Cartier General

este alarmat din cauza unei telegrame a Maiorului de jandarmi din Câmpulung, prin care

anunţa că inimicul înaintează spre oraş. Prefectul din partea sa a telegrafiat că Regimentele

10 şi 50 sunt laşe. Voiu vedea cum sunt regimentele, desigur însă că Domnii cari au

telegrafiat astfel de lucruri trebue să fie în prada groazei.

Nu ştiu dacă regimentele erau laşe, sau cel care a telegrafiat... Cum se puteau

permite la M. C. G. astfel de necuviinţe?

Colonelul Dabija mi-a raportat situaţia dela Câmpulung.

Am plecat acolo. Trecând prin Târgovişte, am văzut pe Generalul Cotescu,

Comandantul Corpului II Armată. Era deja fixat: considera partida pierdută la Câmpulung,

269

dar când a aflat că mă duc acolo, nu a crezut că este cu cale să meargă Şi el. Singur să se

ducă, de sigur că nu a intrat de loc în proectele sale.

Am găsit pe cei doi Generali. Găiseanu şi Razu. Cel dintâi mi-a făcut impresia a fi

foarte îngrijorat. Nu am fost mulţumit nici de expunerea făcută, nici de dispoziţiunile

luate.

Le-am cerut să combine o acţiune ofensivă la spărtura făcută. Mi-au spus că aveau

intenţiunea s'o facă, ba chiar dăduseră şi ordine, dar totul mi s'a părut foarte nebulos. A

fost nevoe să intru în detalii şi să fac să se pună punctele pe i.

Prin dispoziţiunile ce am luat personal, situaţiunea s'a îmbunătăţit.

Primejdia definitiv înlăturată. Parte din teren recâştigat. Numeroşi prizonieri.

Am plecat pe la 10 1/2 seara şi chiar în marginea oraşului un automobil a dat în şanţ.

Pe când se lucra la scoaterea lui, m'am apropiat de casa vecină, de unde ieşise o femeie ca

să ne dea o cazma. A început să se vaete de războiu şi mă întreba dacă nu putem să-i

împingem încolo pe hoţii aceştia. Apoi de odată îmi spune: „am auzit că avem un General

mare, grozav de tot, pune săracul pieptul în toate părţile pentru noi, îi zice Generalul

Averescu”. Generalul Mărdărescu, care era cu mine, a întrebat-o dacă n'ar vrea să-1 vadă

pe acel General; i-am şoptit însă că nu este nevoe a-i spune că sunt eu obiectul admiraţiei

şi al legendei...(notă: Cine ar fi putut să-şi închipuie că aceşti primi sâmburi ai popu-

larităţei mele vor da roade atât de uriaşe, încât să fiu bănuit că aş putea să profit de ele în

interes personal.)

Am avut atâtea accidente în noaptea aceasta...... am ajuns la 5 1/2 dimineaţa acasă,

unde am găsit vagonul închis şi când în fine 1-am putut deschide, era atât de rece, că mi-a

trecut somnul.

14. X.

Am avut o întreţinere cu ofiţerii francezi. Nu ştiu dacă nu vor încurca treaba.

Sunt foarte inteligenţi şi bogaţi în cunoştinţe. Dar inteligenţă avem şi noi, prea multă

chiar şi tot astfel şi cunoştinţe.

Ceea ce ne lipseşte nouă, este metoda şi simţul practic şi sub raportul acesta nu

cred că stau tocmai bine nici dânşii.

270

De sigur au experienţa a doi ani de războiu, dar am impresiunea că le lipseşte simţul

practic, pentru a vedea, că ceea ce se aplică în Franţa, nu se poate aplica fără modificări la

noi.

Astfel, ei cred că este necesar să avem trupele dispuse în adâncime şi să facem o

rotaţiune între ele, pentru a se odihni. Aceasta este ca să zic aşa: a. b. c.-ul profesiunei

noastre. Chestiunea nu stă în a şti, ci în a hotărî cum se poate aplica ceea ce ştii!

Francezii au pentru un front de circa 500 km. 80 de Divizii, iar eu pentru un front de

vreo 140 km. am numai 8 Divizii, din care una numai Divizie nu este. Aşa dar, francezii

au 6 km. de Divizie ca front de apărat şi eu am pentru nişte Divizii schelet, câte 18 km. de

fiecare, adică întreit! Apoi, cu siguranţă germanii sunt inferiori în număr în faţa

francezilor, ceea ce nu este cazul la mine.

Cu ceva mai mult simţ practic, de sigur că ar porni dela situaţiunea de fapt şi s'ar

căuta a se adapta principiile la acea situaţiune, adică tocmai ceea ce ne frământăm şi noi să

facem.

15. X.

Două luni de războiu. Numeroase înfrângeri. Aproape 25% din combatanţii propriu

zişi, afară din luptă. Războiul adus în ţară. O parte din teritoriu pierdut şi absolut nici o

victorie.

Iată bilanţul!

În Dobrogea s'a pierdut şi linia Cernavoda–Constanţa. Din ce în ce mai bine!

S'a crezut că Generalul Zaiontschikowsky putea să ţie situaţiunea ce i-am creat eu.

Când este apa la gât, un raţionament; de îndată ce situaţia se ameliorează şi pot să

respire în voe, altul.

Faptele vin însă îndată şi se răzbună în mod crud şi brutal. Nenorocire numai, că

răzbunarea este mai mult pe spinarea ţărei decât pe a vinovaţilor!... Am avut o lungă

convorbire cu căpitanul Cezărescu, care a venit cu ordinul de operaţiuni dela M. C. G.

Mi-a spus între altele, că acum câteva zile se dispusese chiar a se face ordinul pentru

numirea mea la Statul Major al Marelui Cartier şi s'a revocat aceasta, mulţumită influenţei

Maiorului Rosetti. Să sperăm că nu este adevărat, clar destul că s'a putut vorbi aşa ceva.

271

Eu nu pot fi decât mulţumit că am scăpat de o adevărată năpastă, dar nu mai puţin

interesant este a se şti, ce rol important are sau se atribue unui Maior, în tragedia care se

desfăşoară în ţară.

16. X.

Nimic demn de notat ca evenimente de războiu. Merită totuşi să mă opresc ceva mai

îndelung asupra unei noui decepţiuni.

În dorinţa de a suprima cât mai repede starea de nesiguranţă dela Câmpulung, m'am

gândit să adun de unde se va putea puţine trupe, ca cu ele să opresc forţele dela Nămăeşti

şi să încep o ofensivă hotărîtă. Acum câtva timp am trimis la Armata de Nord un regiment

din Brigada Colonelului Sturdza, fiindcă se simţea atunci nevoe acolo de un mic sprijin.

Am întrebat mai alâltăeri telefonic pe Generalul Prezan, pe de o parte dacă-i mai

trebue acel regiment, iar pe de alta, dacă nu ar putea să-şi întindă stânga ceva mai mult ca

să pot face liberă brigada Sturdza.

Mi-a răspuns, tot telefonic, că regimentul ce i-am dat este singura lui rezervă, iar pe

de altă parte spune că regimentul nefiind instruit încă, nici nu este de întrebuinţat şi că

dânsul îl ţine înapoi pentru a face instrucţie!!...

Privitor la întinderea frontului, îmi spune hotărît, că-i este imposibil pentru

nenumărate motive!....

În aceeaşi zi însă, câteva ore mai târziu, mi se aduce un ordin dela Marele

Cartier General, prin care mi se arată că situaţia pe frontul Armatei de Nord

nefiind îngrijitoare, s'a dispus luarea de acolo a două Divizii!!!

Aşa dar, pe când Generalul Prezan, judeca peste putinţă să-mi restitue regimentul

împrumutat şi să întindă puţin stânga lui, într'o regiune de altfel uşor de supravegheat,

Marele Cartier General crede că este posibil a se lua dela el două Divizii întregi şi

hotărăşte luarea lor!

18. X.

Astăzi atac serios la grupul Predeal, mai ales contra Diviziei a 10-a, care este în

poziţie pe Clăbucetul Baiului, la Vest de Azuga. Inimicul a reuşit a pune picior, în centrul

Diviziei, pe punctul de ramificare a celor două coame ale Clăbucetului.

272

A venit la mine Generalul Văitoianu. Este sfârşit de oboseală. Am căutat să-i ridic

moralul, care de altfel nu este scăzut, dar se resimte de oboseala fizică.

Părerea lui este că după restabilirea situaţiei la Divizia 10-a, să contra-atace cu

întregul Grup între Muntele Cleştele şi Clăbucetul Taurului inclusiv, deci călare pe Valea

Prahovei, cu acţiuni secundare spre Unghia Mare şi spre Predeluş. Nu numai atât, dar ideia

lui este chiar că trupele noastre sunt mai de nădejde în atac decât în apărare. Nu

împărtăşesc această părere, dar am admis atacul, dispunând să participe la el şi

detaşamentul din Valea Doftanei (de la Predeluş).

19. X.

Am fost la Nehoiaşi, în valea Buzăului, pentru ca să văd Divizia 6-a (General

Arghirescu), la care nu m'am putut duce încă.

Drumul foarte rău şi în urma ploii din ziua precedentă, s'a făcut noroi şi a trebuit să

merg foarte încet. Am ajuns târziu, va trebui să mă duc acolo altă dată.

Am văzut, în orice caz, spatele Diviziei, care era în perfectă regulă. Spiritul

în Statul Major, bun, încrezător în situaţiunea momentului şi chiar înclinat spre

ofensivă.

M'a bucurat foarte mult starea morală a Generalului Arghirescu.

Am cerut noutăţi prin telefon dela grupul Predeal. Mi s'a răspuns: merge bine.

M'am întors împreună cu Generalul Tănăsescu, Comandantul Corpului III şi

Colonelul Mărgineanu, şeful lui de Stat Major, la Văleni; am ajuns la 9 seara. Am cerut

noutăţi dela Predeal şi mi s'a răspuns că atacul care mersese până către seară foarte bine, a

fost respins, fie din cauză că inimicul a primit ajutoare, Divizia 187 dela Bratocea-

Predeluş, fie din cauză că unele trupe ale noastre s'au purtat rău. Cred că s'a convins şi

Generalul Văitoianu de valoarea ofensivă a unor trupe lipsite de cadre şi diluate peste

marginile admisibile.

Am dat ordin pe de o parte grupului să-şi păstreze atitudinea ameninţătoare, iar pe de

alta, Diviziei a 3-a, din faţa căreia au plecat ajutoarele inimicului, duse în valea Prahovei,

să atace.

273

Generalul Tănăsescu mi se plânge de comandantul Diviziei a 3-a, Generalul

Niculescu, că nu se supune ordinelor ce primeşte.

De sigur că o asemenea atitudine este condamnabilă şi fără îndoială nu voiu lăsa

lucrurile astfel.

Se adaogă însă ceva foarte grav în sarcina Diviziei a 3-a. Ultimele zile mi-a cerut

ajutor, apoi alaltăeri a cerut a se schimba Divizia, zicând că nu mai poate rezista unui

inimic superior şi tocmai atunci, Divizia ce avea în faţă, mascată de slabe detaşamente, a

trecut, ca să zic aşa, sub ochii Diviziei a 3-a în valea Prahovei.

20. X.

Faptul este adeverit prin prizonieri. Divizia 187 se găseşte în valea Prahovei şi

Divizia 3-a raportează că nu a putut înainta, mult în ofensivă, din cauza forţelor superioare

ce are în faţă.

Am avut vizita Generalului Berthelot, care a venit la mine, după ce s'a dus la

grupul Predeal.

Care este rostul acestei vizite, nu pot să înţeleg.

Mi-a expus situaţia generală şi mi-a spus că în curând va începe ofensiva stângei ruse

prin Moldova şi că atunci se va uşura situaţia în faţa mea.

I-am răspuns că chiar dacă ofensiva rusă ar începe atunci când se spune, adică în vreo

zece zile şi chiar dacă ar izbuti, totuşi mă îndoesc, atât cât cunosc eu pe germani, că se vor

impresiona aşa de mult, în cât să se grăbească a părăsi şi a nu exploata mai departe

avantajele obţinute aici. Mă tem chiar de contrariu, adică să nu bruscheze acţiunea.

În orice caz, i-am spus lămurit că prefer un ajutor direct.

Am vorbit apoi de situaţia Armatei noastre şi mărturisesc că sufocam când auziam

consilii zise practice, dar absolut teoretice, în perfectă şi absolută necunoştinţă de cauză

locală.

De teorii avem noi nevoe, de care din nenorocire suntem prea plini?

Astfel, mi-a spus că muniţiunile sunt în descreştere foarte repede, din cauză că

consumul este superior producţiunei şi că trebue ţinută disciplina focului de aproape.

274

I-am răspuns pur şi simplu că „avec cette recommandation on enfonce des portes

ouvertes”.

Deja de mult am dat dela mine ordin a se evita luptele nefolositoare şi a cruţa

muniţiunile cu cea mai mare stricteţă. Dar efectul!

Când un regiment nu mai are nici un ofiţer superior şi când trebue a se lua un

maior dela un alt regiment, pentru a-1 comanda, când în capul unui batalion ai un

locotenent de rezervă, singurul ofiţer disponibil, iar cele patru companii sunt

comandate de plotonieri, la ce rezultat practic poţi să te aştepţi?

Ne-ar trebui soluţii pentru astfel de condiţiuni, nu pentru cele normale, căci pe

acestea le cunoaşte foarte bine toată lumea! Cine a avut ideia cu aducerea Francezilor, nu

cred că a făcut ceva bun.

Eu înţeleg şi umilinţa, dar cu folos real. În cazul acesta, ne-am umilit şi nici nu

văd, nici nu prevăd compensaţiunea.

Se face mare caz de organizarea centrelor de complectare: or, există rapoarte primite

dela Armata II-a şi anterior dela Armata III-a pentru organizarea unor asemenea centre,

înainte de a ne fi sosit dădacele.

Înainte de a pleca, mi-a spus că în 4–5 zile se va începe constituirea unei rezerve la

Piteşti, lucru posibil, mulţumită izbânzilor dela Jiu.

21. X.

Situaţiunea la Predeal, foarte rea. Deja aseară, generalul Mărdărescu, care a fost

acolo, mi-a adus vestea că lucrurile nu merg bine. Regimentul 33 a rămas numai cu vreo

130 oameni; toţi Nemţii, Bulgarii şi Turcii s'au predat. Regimentul al 6-lea de Vânători,

atât de vrednic până acum, s'a împrăştiat, iar colonelul s'a îmbolnăvit.

Am chemat imediat la telefon pe generalul Văitoianu şi i-am spus cuvinte de

îmbărbătare, făgăduindu-i ajutoare.

Am dispus a i se trimite trupe de unde am putut: un Regiment din Divizia 21-a (Reg.

61), unul din Divizia 3-a (Reg. 2 Vânători) şi un Regiment din Divizia 16, care se găseşte

acum la Divizia 6-a. Dar toate aceste trupe sunt obosite şi desorganizate. Am cerut la

275

telefon Marele Cartier General. Nu era acolo decât maiorul Rosetti. I-am spus că este

nevoe a se întări grupul, după cum a promis generalul Berthelot, generalului Văitoianu.

Aşa mi-a raportat acesta.

În cursul nopţii, către dimineaţă, soseşte un raport detailat dela generalul Văitoianu,

prin care arată situaţiunea astfel cum este, adică foarte critică. Am trimis pe generalul

Mărdărescu cu raportul generalului Văitoianu la Marele Cartier General.

Rezultatul?

Deşi s'a dispus trimiterea unui Regiment, în urma convorbirei mele cu maiorul

Rosetti, se recomandă a nu se întrebuinţa acel Regiment, pentrucă situaţiunea nu este aşa

de critică. Generalul Berthelot a fost pe frontul grupului, a vorbit cu Comandantul şi a

adus cu sine impresia că nu sunt necesare ajutoare !

Himmel hatst Du Keine Flinte!

Am trimis imediat pe generalul Mărdărescu la Sinaia, pentru a întreba pe generalul

Văitoianu ce a spus generalul Berthelot.

Mi-a adus rezultatul că generalul Văitoianu a arătat că situaţiunea era critică, foarte

greu de ţinut mai departe, lucru la care a convenit generalul francez, punând pe adjutant a

lua notă să se trimită acolo un regiment şi o baterie de 150!....

Se poate, din partea generalului Berthelot atâta uşurinţă?

Am spus generalului Mărdărescu să-mi facă rapoarte în scris asupra ambelor sale

însărcinări.

22. X.

Lucrurile se complică din ce in ce mai rău cu dădacele noastre.

Unde vom ajunge?

Lucram cu generalul Mărdărescu la mine în vagon, pe la 10 a. m., când este chemat la

telefon de Şeful de Stat Major al generalului Berthelot, colonelul Pétin, pentru a-i

recomanda să nu se întrebuinţeze rezerva decât în caz de absolută nevoie şi la 25 să o

trimită negreşit înapoi.

276

Ceva mai târziu a venit la mine colonelul de Roincé, cu însărcinarea din partea

generalului Berthelot de a-mi spune ca să trimit înapoi trupele ce mi s'au dat ca ajutor,

dacă nu am absolută nevoie.

I-am răspuns că dacă cei în drept socot că nu am nevoe de ajutor, să-mi dea ordin a

retrimite trupele şi voiu executa, din parte-mi pot numai, spune că dacă le-am cerut,

înseamnă că am nevoe şi asupra afirmaţiunilor mele nu primesc nici o

discuţiune.

Mi-a spus apoi că are ordin să se ducă pe front. I-am răspuns că poate să

se ducă.

Lucrurile merg prin urmare, din ce în ce mai bine!

Am chemat Marele Cartier General. Nu era acolo decât maiorul Rosetti. Am

fost nevoit să vorbesc cu el. I-am povestit nepotrivirea între cele vorbite de generalul

Berthelot cu generalul Văitoianu şi cele spuse de acelaşi general la Marele Cartier General

după arătările generalului Iliescu, cel puţin. I-am povestit poveţele date de colonelul Pétin

şi în fine însărcinarea colonelului de Roincé. După aceea i-am spus că ridic două chestiuni:

una de fond şi una de formă.

Nu admit să se discute şi să se puie la îndoială arătările mele. Dacă am spus că este

nevoe de ajutor, înseamnă că este în adevăr nevoe.

Aceasta este chestiunea de fond, în ceea ce priveşte cea de formă, aş dori să mi se

spue oficial, în ce calitate se amestecă ofiţerii francezi în chestiunile de comandament.

Aveam numai cunoştinţă că sunt admişi a ne ajuta cu experienţa lor de războiu, dar nu mi

s'a spus că pot să se amestece în comandament.

Voiu vedea rezultatul, căci maiorul Rosetti mi-a răspuns că va reproduce întocmai

ceea ce i-am spus.

M'am dus la Sinaia. Am găsit situaţiunea mai rea decât credeam.

Aripa noastră stângă, copleşită şi svârlită înapoi. Regimentul 33 desfiinţat,

Regimentul 73 redus la nimic aproape.

Au început să sosească ajutoarele şi sper să se restabilească pentru mâine linia de

luptă ceva mai înapoi. După ce vor sosi toate ajutoarele, se va cerca o reluare a vechei linii

de luptă.

277

Ofiţerii francezi de Roincé şi Marie erau foarte plouaţi, şi-au dat seama că şeful lor e

lipsit complect şi de tact şi de simţ tactic, deoarece acolo unde el spunea că situaţiunea nu

era îngrijitoare, ei au găsit începutul unei înfrângeri, care s'ar fi putut transforma în

dezastru, dacă nu ar fi sosit ajutoarele, trimise de mine, de îndată ce am primit raportul

generalului Văitoianu, din noaptea de 20 la 21.

23. X.

Încă o dovadă de favoarea deosebită de care mă bucur în cercurile înalte.

Primesc un ordin prin care mi se impută că nu am constituit o rezervă a Armatei, aşa

cum s'a ordonat acum câtva timp. Măsura nu s'a observat şi executat decât de Armata de

Nord. Iar se dă Armata de Nord ca model!...

Înţeleg să aibă cineva simpatii şi antipatii, nu înţeleg însă denaturarea faptelor, care,

oricum le-ai întoarce, rămân fapte.

Am fost adus la această Armată când era în cursul unei retrageri, după ce a suferit

înfrângeri. Era un adevărat haos aici.

Una din Divizii, a 4-a, era literalmente desorganizată, pentru care motiv am fost

nevoit a o retrage din luptă şi a o trimite la Băicoi spre a se reorganiza. Aceasta la 26

Septembrie.

Dacă se voeşte, în oarecare mod, ea constituia un fel de rezervă.

Toate silinţele au fost puse pentru a o complecta, astfel ca să o aduc în stare să fie

întrebuintabilă, dar mi s'a dat necesarul cu atâta încetineală!

Nu a apucat însă să fie închegată bine şi am fost nevoit, la 12 Octombrie, să o duc

iarăşi pe front. Am retras însă Diivizia 21, pe care am reorganizat-o şi care constitue de

fapt astăzi rezerva Armatei.

Acum am retras şi Brigada 20 din Divizia a 10-a, care va intra în constituirea rezervei

şi ea.

Iată deci, lămurit şi pipăit că imputarea de a nu fi avut rezerve este absolut gratuită;

că nevoile au fost mai mari de cât rezervele, aceasta este o altă chestiune, despre care

poate fi făcut răspunzător numai inimicul.

Acum să vedem cum stau lucrurile la Armata de Nord.

278

Când am fost numit Comandant al Grupului de Nord, comandantul acelei Armate era,

după sistemul austriac, în cursul unei regrupări înapoi: cu două Divizii în retragere în

prima linie (spre inimic) şi o Divizie în linia doua, în rezervă (Diviza 8-a). Comandantul

Armatei afirma că se retrage de bună voe şi că poate recuceri terenul pierdut în 2 zile.

M'am mirat foarte mult de această concepţiune şi am dat ordin a întrerupe acea

retragere „voită” şi a ţine în stăpânire trecătorile în munţi, cari după cum se ştie sunt

dincolo de frontieră, în acea parte a Carpaţilor. Retragerea a continuat însă şi de abia la

frontieră, sau în vecinătatea ei s'a început o rezistenţă mai serioasă.

La 6 Octombrie, mă pomenesc cu un ordin dela Marele Cartier General, prin care îmi

transmite o telegramă a Armatei de Nord. Această Armată cerea ajutor fiindcă se găsea

într'o situaţiune alarmantă.

Acesta cred că a fost cuvântul întrebuinţat. M'am mirat foarte mult, căci din

comunicatele Armatei, rezulta că Divizia 8-a era constant în situaţia eschimbată, adică în

rezervă. În orice caz, i-am trimis regimente.

La 10 crt. am văzut pe Generalul Prezan la Marele Cartier General şi 1-am întrebat de

ce a cerut ajutoare, când mai avea o întreagă Divizie în rezervă.

Mi-a răspuns: „nu mai am nici un batalion din Divizia 8-a!”

Acum câteva zile, am întrebat Armata de Nord dacă poate să-mi restitue regimentul

„Cloşca” pe care îl avea dela mine (un alt regiment era deja retras de mai înainte). Mi-a

răspuns că este singura rezervă de care dispune.

Va să zică, Armata II-a care avea o Divizie în linia doua, nu a observat

recomandaţiunile Marelui Cartier General, iar Armate de Nord, a cărei întreagă rezervă

consista dintr'un regiment împrumutat dela mine, observase aceste recomandaţiuni. Cred

că orice reflexiune este de prisos.

Mi s'a promis o Brigadă pe valea Prahovei. Ar fi de ajuns, depinde însă de calitatea

ei.

24. X.

Brigada promisă constă din un Regiment de 4 batalioane (Reg. 55) şi un batalion din

Reg. 86. Cu alte cuvinte, mi s'au dat 3 batalioane bune şi 2 foarte slabe. Mi s'a pus şi

279

condiţiunea de a nu le ţinea decât până la 25 şi a nu le întrebuinţa decât în caz de extremă

nevoe.

Am fost înştiinţat însă în cursul zilei să trimit ajutorul înapoi, dacă nu mai am nevoe

de el.

Pentru ca să trag un oarecare profit, vom încerca o ofensivă, cerând să mi se lase

aceste trupe 2–3 zile.

25. X.

Mi s'a aprobat să ţin ajutorul dat, până voiu termina contraofensiva.

Am plecat imediat la Sinaia, spre a da instrucţiunile necesare pentru atacul de mâine.

Mi-am terminat ziua la ora 3 din noapte!...

26. X.

Contra-ofensiva nu a izbutit, pentru motivul că coloanele nu au mers aşa cum s'a

ordonat şi au întârziat, astfel că de aceea atacul s'a produs pe întuneric.

Am asistat la duelul de artilerie dela Piatra Arsă. Privevelişte impunătoare. Seara am

fost din nou la Poiana Ţapului, unde este postul de comandă, sub traectoria tunurilor

noastre; desigur şi sub a inimicului.

Am vorbit cu Colonelul Popovăt şi Generalul Boureanu, comandanţii celor două

atacuri. Mi-au promis că vor ataca în cursul nopţii şi vor izgoni pe inimic.

27. X.

La Predeal, situaţiunea în loc să se îmbunătăţească, s'a înrăutăţit. Atacul proectat de

noi a fost întâmpinat, ba chiar prevenit la timp de un contra-atac al duşmanului, care a fost

încoronat de succes. Aripa noastră stângă a fost dislocată.

Colonelul Popovăt, care comanda în această parte, a murit ca un brav în mijlocul

trupelor sale.

280

Trupele venite din Moldova, deprinse cu victoriile uşoare, de îndată ce s'au găsit

într'o luptă serioasă, s'au debandat!..

Am dispus darea în judecată a celor vinovaţi.

28. X.

Sforţările de a mai câştiga din terenul pierdut, au rămas fără folos.

Mă voiu mulţumi, pentru moment, să păstrăm ceea ce avem. Sper să izbutim.

Am văzut, azi dimineaţă, pe comandanţii sectoarelor regimentelor 33 şi 73. Ambele

aceste regimente s'au întors cu câte circa 250 combatanţi, socotind şi pe cei adunaţi în

drum. Poziţia a fost părăsită când nu mai aveau în luptă nici 200 de oameni!

La Regimentul 33, comandant este un locotenent (locot. Mihail). Colonelul a fost ucis

(sau făcut prizonier: nu se ştie exact).

29. X

Am proectat să merg în valea Doftanei pentru a face o recunoaştere în vederea unei

ofensive pe acolo, cu Divizia 21, în contra stângei trupelor inimice, din valea Prahovei.

Am chemat la Doftana şi pe Comandantul Corpului III Armată cu Şeful de Stat

Major. Credeam să mergem cu toţii a face recunoaşterea; ceaţa ne-a împiedecat. Am

discutat chestiunea pe hartă, am stabilit punctele esenţiale, toţi sunt de acord şi încrezători

în reuşita manevrei.

Când m'am întors la Cartierul meu, mi s'a anunţat vizita Prinţului Carol. M'am dus la

biroul operaţiilor şi acolo a trebuit să răspund la o sumă de chestiuni puse din partea

Marelui Cartier General, prin care mi se controla întreaga acţiune, până şi modul cum

funcţiona serviciul în biurouri.

M'am făcut că nu înţeleg sensul acestei vizite şi am răspuns la toate chestiunile puse,

ca şi când aş fi avut în faţa mea un adevărat inspector.

Sunt convins că răspunsurile ce am dat şi în cari se oglindea realitatea, nu au fost ceea

ce s'ar fi dorit să fie la Marele Cartier General. Poate că mă înşel, dar aceasta mi-a fost

impresia.

281

Mă găseam, cu tot personalul meu, pe un teren prea solid.

Prinţul şi-a exprimat intenţiunea de a merge pe front la Sinaia. L-am întrebat dacă

trebue să-1 însoţesc; mi-a răspuns că da; dar nu ar dori să mă deranjeze.

30. X.

Prinţul Carol a vizitat Divizia 21, trecând în revistă un regiment de infanterie.

La Sinaia s'a luat dejunul la restaurantul Ungarth; apoi ne-am suit la stânca lui Franz

Iosef şi de acolo am privit până la ora 6 duelul de artilerie, care nu a fost atât de viu ca în

alte daţi. Era totuşi interesant.

Ne-am întors la Băicoi şi aici, Prinţul Carol, venind în tren la mine, a voit să-mi

vorbească între patru ochi. Am înţeles atunci că scopul vizitei sale era mai cu seamă

această convorbire.

Iată de ce era vorba:

Acum câteva zile, când m'am pomenit ca din senin, cu ordinul observator, privitor la

rezerve, dându-mi-se drept pildă Armata de Nord, în primul moment am voit să răspund

oficial. M'am gândit că nu voiu obţine alt rezultat, decât să înăspresc şi mai mult lucrurile;

căci dovedind în ce mod erau denaturate lucrurile, de sigur că nu era să dispun favorabil

mie pe cei cari le-au denaturat.

Am renunţat de aceea. Ideia însă nu m'a părăsit de a reacţiona contra unei nedreptăţi

ce mi se făcea aşa din senin.

Scrisesem cu o zi înainte o scrisoare generalului Iliescu, arătându-i cum stau

lucrurile, atât la mine, cât şi la Armata ce mi se da ca model şi-i ceream, ca omagiu

adevărului, să aducă la cunoştinţa Regelui nedreptatea care mi se făcea.

Scrisoarea a fost arătată Regelui, căci Prinţul mi-a spus: că nu trebue să exagerez, că nu a

fost înţeles lucrul tocmai aşa, că Armata de Nord nu a cerut ajutor, că a avut rezerve, etc...

282

etc... Când i-am spus că aduc dovezile dela dosar, a convenit că este posibil ca la

Marele Cartier General să nu se interpreteze tocmai exact rapoartele trimise dela Armată.

De aceasta sunt convins. Cuvintele Prinţului m'au satisfăcut şi de aceea mi-au făcut

plăcere.

Reproduc scrisoarea trimisă atunci Generalului Iliescu:

27. X. 1916.

GENERALULUI ILIESCU

Îţi iau câteva momente pentru a-ţi scrie relativ la înaltul Ordin observator Nr. 265

din 23.X.

Sau la biroul operaţiunilor dela M. C. G. nu se urmăreşte de aproape situaţiunea pe

frontul Armatelor, sau ea nu se prezintă complect Majestăţii Sale.

Ştii împrejurările şi starea în care se găsea această Armată, când am luat comanda

ei, în ziua de 26 Septembrie.

În aceeaşi zi am retras de pe front Divizia 4-a şi am trimis-o la Băicoi, pentru

reorganizare şi pentru a-mi servi de rezervă.

Complectarea a mers extrem de încet.

În orice caz, în momentul când situaţiunea a devenit critică la Curtea de Argeş, am

trimis în ajutor Armatei I-a trupe din această Divizie, iar mai târziu, la 12 Octombrie, am

trimis-o întreagă, pentru a ocupa noua poziţie la Azuga.

În aceiaşi zi, am retras Divizia 21-a, în acelaşi scop, adică a fi reorganizată şi a

constitui rezerva Armatei.

Câteva zile mai târziu, am fost nevoit a retrage şi Brigada 20-a.

În concluzie: în totdeauna am avut în spatele Armatei cel puţin o Divizie în rezervă.

Dacă nu am putut să am mai mult, aceasta se datoreşte, pe de o parte stărei în care am

găsit Armata, stare ce nu ar trebui să fie uitată, iar pe de alta, enormei presiuni exercitată

de inimic asupra frontului meu, lucru afirmat şi de înaltul Ordin Nr. 14 din 14.X.916.

Dacă, pe de altă parte, rezerva mea nu a fost în tot momentul în condiţiuni de a fi

întrebuinţabilă, aceasta se datoreşte modului cum a funcţionat aparatul de complectare a

lipsurilor, mai ales arme şi echipament.

283

Acum să vedem cum stau lucrurile la Armata de Nord, care îmi este dată, pentru a

doua oară, ca pildă.

Când am fost numit Comandant al Grupului Armatelor de Nord, această Armată se

retrăgea în faţa unor forţe inferioare şi în număr şi în calitate. Neînţelegând această

retragere, am dat ordin a păstra culmea munţilor dincolo de frontieră, ceea ce nu s'a

putut face. Nu ştiu de ce.

Armata dispunea atunci de Divizia 8-a, ca rezervă de Armată.

La 6 Octombrie, ştii telegrama alarmantă trimisă de Armata de Nord, prin care a

cerut ajutor? S'au luat dela mine două regimente şi M. C. G. cred că a mai trimis ceva; nu

ştiu precis.

În ziua de 10, văzând pe Comandantul Armatei de Nord la M. C. G., i-am arătat

mirarea mea că a cerut ajutoare, căci ştiam, că avea o întreagă Divizie (a 8-a) în rezervă

de Armată. Mi-a răspuns textual: nu mai am nici un batalion din ea; când am telegrafiat,

ajunsesem la ultimul batalion.

Câteva zile mai în urmă, când au început a se arăta simptomele crizei dela Predeal,

am întrebat Armata de Nord dacă mai are nevoie de Regimentul Cloşca, ce-i

împrumutasem. Mi-a răspuns oficial, în ziua de 15. X., că acel Regiment constituia

singura rezervă a Armatei. Eu aveam, la aceeaşi dată, Divizia 4-a la Băicoi.

Aşa dar, atunci când eu dispuneam de o întreagă Divizie ca rezervă, pe care de fapt

am şi dus-o peste trei zile în luptă, Armata de Nord nu dispunea, după arătarea, oficială a

Comandantului ei, decât de un Regiment, împrumutat dela mine.

Acestea sunt faptele.

Te vei întreba acum, care este rostul acestei scrisori. Iată-l:

Cred că ar fi un omagiu dreptăţei şi o probă de camaraderie, din partea D-tale faţă

de mine, dacă vei profita de primul prilej favorabil, de a aduce la cunoştinţa Majestăţei

Sale prima parte a acestei scrisori, pentru, a şterge din spiritul Majestăţei Sale cea mai

depărtată idee că nu aş fi dat urmare directivelor Nr. 2169, atât cât omeneşte a fost

posibil; deşi m'am găsit neîntrerupt în condiţiuni incomparabil mai grele

31. X.

284

Situaţia s'a înrăutăţit la Câmpulung,ieri frontul nostru a fost împins înapoi în două

locuri. Aseară, generalul Cotescu a cerut ajutor; i-am spus că nu este de unde. Azi

dimineaţă a venit colonelul Robescu, trimis de generalul Cotescu, pentru a-mi expune

situaţia. Nu am putut să-i dau alt răspuns, decât: să caute puterea de rezistenţă în forţele de

care dispune şi în voinţa nestrămutată de a rezista. Am trimis acolo pe colonelul Dabija,

pentru a convinge pe generalul Cotescu despre aceasta.

Am fost din nou la Divizia 21-a (general Lambru). Am văzut iarăşi două regimente.

Le-am trecut în revistă şi apoi le-am pus să defileze. Ţinuta foarte bună.

Am ţinut ofiţerilor o cuvântare, pentru a explica rostul ofensivei ce voiam să

întreprind cu acea Divizie. Mi s'au părut cu moralul ridicat şi chiar cu oarecare entuziasm.

1. XI. 1916.

Azi au venit mai mulţi ofiţeri de artilerie ruşi, pentru a fi repartizaţi pe la

Comandamente în calitate de consilieri technici.

Foarte simpatici, atitudinea cât se poate de plăcută, dar nu înţeleg ce rost au, precum

nu am înţeles nici rostul francezilor. Bine că au ofiţeri pentru a-i trimite să nu facă nimic!

Am avut o lungă convorbire cu George Diamandi, asupra situaţiei dela Câmpulung,

care continuă a fi rea. De vreo două ori mi-a dat a înţelege că trebue să am încredere în el

şi să spun tot ce gândesc. Ştiu ce încredere pot avea în asemenea personaje. Nu mai puţin

i-am spus fără nici o reti cenţă, cum judec eu situaţiunea.

Iarăşi una dela Marele Cartier General.

Trebuia să deslănţui ofensiva cu Divizia 21-a azi. Planul de acţiune 1-am dat

Prinţului Carol.

Nu am primit nici un răspuns, în schimb azi am primit o tartină lungă, rezultat al

conferinţei pe care o ţine misiunea franceză, Lunia; tartină, în care mi se spune că peste

câteva zile trebue să avem o atitudine de rezistenţă cu minimum de forţe şi să-mi fac o

rezervă de 2 Divizii pentru Armată, precum şi o rezervă de o altă Divizie cu două Brigăzi

de cavalerie, pe care să o pun la dispoziţia Marelui Cartier General!

285

Frontul pârâe în toate părţile şi se cer trei Divizii. Cât de desvoltat este simţul

realităţii în noii consilieri dela Marele Cartier General?

Am răspuns, arătând cum stau lucrurile, ce se poate face şi ce nu, şi am cerut

hotărîrea în privinţa ofensivei din valea Prahovei.

După un schimb de note telegrafice, am putut în fine să obţin deslegarea afirmativă.

Am dat ordinele necesare şi în urma raportului făcut de colonelul Dabija, am hotărît

să merg mâine dimineaţa la Câmpulung.

Am dat ordin de aseară a se retrage un regiment de pe frontul Diviziei a 3-a, pentru a

fi trimis la Câmpulung. Am dat şi pentru Câmpulung ordin a lua două batalioane dela

dreapta, spre a le împinge la stânga, unde situaţiunea este înrăutăţită.

2. XI.

Am ajuns la Câmpulung la ora 3 p. m. Toţi sunt cu moralul abătut. De generalul

Cotescu nu vorbesc, de oare ce era absolut străin de cele ce se petreceau. Este destul să

spun că afirmă că muntele Cioara poate să fie luat de două companii ale noastre şi când am

întrebat pe Şeful de Stat Major al Diviziei a 12-a, venit la Câmpulung, ce are inimicul pe

muntele Cioara, mi-a răspuns: trei batalioane.

Capul generalului Cotescu era adorabil de văzut, când a auzit acel răspuns.

Generalul Razu îşi cunoaşte treaba, dar este supraobosit şi ce-i mai grav, a luat frica

inimicului, zice din cauza puţinei rezistenţe a trupelor.

Colonelul Robescu, comandantul sectorului atacat, iarăşi cu moralul foarte

sdruncinat.

Ce este însă de neînchipuit, nu-şi cunosc situaţiunea.

Am descurcat cât am putut lucrurile şi am hotărît proectul unei contra-ofensive la

stânga noastră, cu regimentul adus dela Divizia 3-a şi cu brigada 3-a cavalerie.

Am amânat-o pentru poimâine. Ziua de mâine va fi pentru preparative şi angajamente

preliminare. Pentru a se evita indiscreţiunile, s'a dat un ordin prin care se hotărăşte o

ofensivă între sectorul dintre Lereşti şi Argeşel, adică la centru, pentru ziua de poimâine.

286

Seara, am primit o telegramă de la Rege, prin care mă întreba, dacă nu este mai bine

ca ofensiva cu Divizia 21 să o fac la Câmpulung.

Am răspuns că urgenţa la Câmpulung este în adevăr mai mare, dar că nu pot risca să

iau Divizia 21-a din valea Prahovei, dacă nu mi se promite să fiu ajutat de Marele Cartier

General, în cazul când grupul Predeal ar fi covârşit de forţele inimice din faţa lui.

Mi s'a răspuns că nu mi se pot da ajutoare, ca şi când aş fi cerut ceva!......

3. XI.

Venirea mea la Câmpulung a fost şi de astă dată cu noroc aici. Inimicul a voit să-şi

continue înaintarea. A fost oprit net pe loc; în unele părţi chiar a dat înapoi; i-am luat 300

prizonieri, un ofiţer şi 3 mitraliere.

Am voit să merg pe front, am mers la unele posturi de comandă şi la o baterie grea.

Ninge, drumurile au devenit aproape impracticabile pentru automobile, căci zăpada se to-

peşte.

Moralul s'a mai ridicat, fie mulţumită dojanei jumătate în glumă, făcută

comandanţilor, fie atitudinei mele foarte încrezătoare în succes.

Generalul Cotescu a plecat însă dela dejun la cartierul său...

4. XI.

O zi bună. S'a executat ordinul dat, care avea drept scop de a induce în eroare pe

inimic. Schimbarea aceasta s'a datorit măsurilor de eri şi atitudinei adversarului.

Până la ora 3 p. m. când am plecat din Câmpulung, frontul nostru s'a rectificat,

inimicul a fost izgonit din satele ocupate de el acum trei zile şi trupele noastre au reluat

poziţiile pierdute.

Situaţiunea s'a îmbunătăţit sub toate raporturile.

Pentru mâine îmi este anunţată din nou vizita Prinţului Carol.

287

În Oltenia, lucrurile merg rău. Inimicul este la Sud de Târgul-Jiu, deja! Iar în valea

Oltului, pe linia Călimăneşti Şuici! Acum câteva zile, generalul Berthelot îmi spunea că

situaţia este excelentă în Oltenia!

Pe de altă parte, pentru ofensiva rusă, este din nou anunţată o întârziere de 10 zile.

În toate părţile, lucrurile merg de minune....

5. XI.

Lucruri extraordinare de înregistrat pe ziua de azi.

După ora 9 dimineaţa a venit Prinţul Carol, însoţit de Colonelul Petin.

I-am eşit înainte. Mi-a spus că vine să-mi vorbească în particular. L-am poftit în

vagon la mine; a venit cu colonelul Petin,

Prinţul a început prin a-mi descrie situaţiunea nenorocită din Oltenia şi a terminat

prin a-mi spune că Marele Cartier General îmi cere două Divizii pentru a le duce la,

Armata I. A invitat pe Colonelul Petin a-mi da explicaţiuni asupra acestei necesităţi.

Colonelul Petin spune mai întâiu că după cele arătate de A. S. R. nu mai are aproape

nimic de adăogat, în schimb mi-a servit o tartină lungă cât toate zilele, şi a pus în ea un

adevărat ghiveci. El a spus că situaţia din Oltenia e foarte tristă, situaţia relativ atât de

bună la Armata II-a se va ameliora în curând cu efectele ofensivei ruseşti, etc. etc. În fine,

după o peroraţie lungă, a încheiat spunându-mi: „Noi considerând situaţiunea în general,

am ajuns la concluziunea că Armata II-a are disponibile două Divizii şi Marele Cartier

General vă roagă să i le cedaţi”.

Cuvântul „noi” m'a scos din toate săritele. Cine este el? Ce atribuţiuni are? Pe baza

căror drepturi, vorbind de Comandamentul român de căpetenie zice „noi”. Voiam să-i pun

aceste întrebări; prezenţa Prinţului m'a făcut să mă abţin.

Când a terminat, am întrebat pe Prinţ dacă trebue să vorbesc. Răspunzându-mi că mă

roagă chiar să vorbesc, am spus următoarele:

Domnule colonel, d-voastră greşiţi când spuneţi că am Divizii la dispoziţie. Eu nu am

nimic. Toate Diviziile Armatei române aparţin Comandamentului de căpetenie; eu

comand, prin delegaţie dela Majestatea Sa Regele, numărul de Divizii ce mi se dă. Dacă

288

Comandamentul de căpetenie, care cunoaşte situaţia generală, crede că se pot lua dela

mine 2 Divizii, să ordone şi eu execut.

Răspunsul meu i-a lăsat pe Prinţ şi pe colonel, perplecşi.

Pentru a risipi puţin atmosfera apăsătoare, creată prin cuvintele mele, după o scurtă

tăcere, am reluat a spune că răspunsul meu este acesta şi chestiunea o cred rezolvată. Dacă

mi se cere însă părerea, pot adaogă că nu împărtăşesc deloc vederile domnului colonel.

Situaţia în Oltenia este rea, dar aici ea este bună numai în aparenţă. Luarea Diviziei

21 descoperă Bucureştii.

Acum câtva timp, generalul Berthelot mi-a spus că lucrurile stăteau admirabil în

Oltenia, în urma succeselor strălucite ce am avut acolo şi acum, se constată contrariul.

La aceasta colonelul mi-a răspuns că situaţia s'a schimbat.

Atunci – am replicat eu, – de ce nu admiteţi că situaţia poate să se schimbe şi aici?

– „Pentru câtva timp ea va ţine, prin energia conducerei Dvs. şi în curând se

vor simţi efectele ofensivei ruse” – a răspuns colonelul.

– Da se poate, dar Dvs. puneţi prea mare temei pe factorii intangibili, în ceea ce

priveşte ofensiva rusă, care de atâta timp se tot anunţă că va începe după 10 zile şi aceste

10 zile nu se mai termină. În această privinţă este necesar ca să înceapă mai întâi

ofensiva rusă. După ce va începe, este de ştiut dacă va reuşi, apoi dacă reuşeşte, este de

văzut cu ce repeziciune se va desfăşura şi numai după aceea se va putea vorbi de efectele

ei pe celelalte puncte ale frontului.

Am adăogat că atât cât cunosc eu pe Germani, atunci când ţin pe cineva de păr, nu

sunt ei oameni a lăsa din mână ceea ce au, fiindcă-i muşcă din altă parte de picior.

„Dar nu ne-a slăbit pe noi la Verditn?” – a exclamat francezul.

– Da, va slăbit, dar după două luni şi în două luni putem să avem atâtea sferturi de

ceas urîte. Pe de altă parte, cu ce violenţă aţi atacat Dvs. pe Somme. Vor ataca tot astfel

şi Ruşii?

Conversaţia devenea din ce în ce mai penibilă; pentru a curma, am repetat că eu

execut ordinul cu tot devotamentul cerut de gravitatea împrejurărilor şi urez din suflet ca

rezultatul să fie cel dorit, căci mai presus de toate sunt român şi ca român, am numai o

289

dorinţă: izbânda. Tot ca român însă, mă simt dator a-mi spune sincer şi fără înconjur

modul meu de a vedea.

Mi-a răspuns că şi el este tot atât de interesat în mersul operaţiunilor noastre; i-am

spus atunci că nu mă îndoesc, dar proverbul nostru spune: cămaşa este mai aproape decât

haina.

Am terminat. Am pus pe hârtii răspunsul meu, prin care arătam că se pot lua Diviziile

10 şi 21, arătând şi urmările ce ar putea să aibă luarea acesteia din urmă, dacă s'ar întâmpla

să fie copleşit Grupul Predeal.

De fapt, aseară când eram la masă cu generalul Mărdărescu şi maiorul Ressel,

spuneam cât de adânc sunt mâhnit de soarta Olteniei şi regretam că nu mi s'a spus mai din

vreme să dau Divizia 21-a.

„Cum, aţi fi dat Divizia 21-a” – m'au întrebat plini de mirare, ambii; – am spus:

desigur că da, căci pentru mine situaţia generală se ridică deasupra situaţiei locale.

Obiecţiunile de azi le-am făcut, mai întâiu pentru că mă revoltă ca un străin să vie să

judece şi să intervină cu pledoarii în chestiunile noastre vitale, iar pe de alta, pentru că mă

tem să nu fie un sacrificiu inutil. Lăsăm din mână o situaţie aproape sigură şi creem o

situaţie foarte periculoasă, fără să avem certitudinea remediului.

Prezenţa Prinţului şi alte consideraţiuni, mă împiedecau a-i spune că o conducere

luminată ar fi făcut cel puţin cu 10 zile înainte ceea ce s'a hotărît să facă acum, când cred

că este prea târziu.

Nu au simţul realităţii, iar calculul timpului şi spaţiului este cu desăvârşire neglijat,

sau făcut cu nepricepere.

De altfel, dacă generalul Berthelot este atât de luminat şi atât de influent, cum se

crede de ai noştri a fi, nu ar fi fost mai judicios a face să vie un Corp de Armată rus la

Curtea de Argeş, chiar cu riscul de a întârzia cu câteva zile faimoasa ofensivă care tot se

anunţă şi nu mai începe?

Când a fost aici colonelul Washburn, i-am spus că ar fi de o extremă utilitate un Corp

de Armată rus, dacă nu chiar două aici la Armata II-a sau la Armata I-a şi aceasta numai

pentru câteva zile.

290

Prevedeam catastrofa deja de acum 10 zile; cei dela Marele Cartier General se

legănau în braţele victoriilor din Oltenia !

Concluziunea zilei de azi este că mi-am mai făcut un amic: simpaticul Petin.

6. XI.

Evenimentele din Oltenia iau din ce în ce mai mult caracterul catastrofei. Trupele

noastre se retrag în desordine, inimicul înaintează cu repeziciune. Pe când noi facem

războiul cu totul desorientaţi, ei îl fac în modul cel mai judicios posibil!

Văzând situaţia din Oltenia, cât şi progresele realizate de Germani în valea

Oltului, am dat Corpului II Armată ordin, ca să pregătească o linie de rocadă între Văile

Râul Târgului şi a Dâmboviţei, care să permită mişcări mari de trupe.

Îmi sângerează inima şi durerea mea este cu atât mai mare, cu cât sunt convins, că

toate aceste nenorociri ar fi putut fi evitate.

Fără să fi făcut un războiu strălucit, din cauza nepregătirei noastre, totuşi am fi putut

face unul onorabil!...

Vor fi oare pedepsiţi criminalii?...

Mi s'a pus întrebarea de oamenii noştri politici din opoziţie, dacă aş primi situaţia în

Oltenia; am răspuns că în Oltenia nu mai este o situaţie, dar pentru a salva ce mai este de

salvat, aş primi să conduc operaţiunile cu condiţiunea categorică de a nu fi pus sub nici un

fel de tutelă. Sunt sigur că nu se va primi o asemenea condiţiune.

7. XI.

Mi se spune că chestiunea a fost discutată cu Regele şi că ar fi fost dificultăţi de a se

găsi o soluţie; s'a hotărît însă ca, pentru moment cel puţin, să fiu chemat a-mi da şi eu

părerea asupra celor de făcut.

Se înţelege că nu am fost chemaţi...

Dar de altfel, la ce bun? Aş fi ascultat? Nu mi-am dat de atâtea ori părerea? Cine a

fost ascultat?

291

8. XI.

Craiova a fost ocupată de inimic şi după comunicatul primit, forţele principale se

retrag împinse numai de patrulele inimice. Aceasta dă măsura stărei morale a trupelor,

ceea ce este cu atât mai important, cu cât speranţa de a restabili lucrurile este pusă într'o

bătălie ce se va da cu ajutoarele trimise, dar şi cu trupele din Oltenia. Totul deci va

depinde de capacitatea de luptă a trupelor. Aş fi făcut poate o altă încercare.

Cu o întărire de două singure Divizii peste cele ce aveam, s'ar fi putut întreprinde o

ofensivă bruscă pe la Predeal şi Nămăeşti spre Braşov. Reuşita acestei ofensive ar fi

schimbat imediat faţa lucrurilor în Oltenia, în orice caz mult mai sigur şi mai repede decât

faimoasa ofensivă rusă, care se tot anunţă şi nu mai începe.

Oltenia este ca şi pierdută. Îmi sângerează inima de durere şi revoltă!

Ne găsim în faţa unei fatalităţi. Greşelile se plătesc, când faptul brutal are cuvântul şi

abilităţile bizantine nu-şi mai pot avea curs. Nenorocirea mare este că plătesc cei

nevinovaţi. Adică am dreptate s'o spun, nevinovaţi ?

Sunt oare absolut nevinovaţi acei cari din indiferenţă, din laşitate, sau din interes, îşi

lasă de bună voe gâtul în jugul unor criminali pe atât de abuzivi pe cât de inconştienţi?

De doi ani ne pregătim de războiu! Pe mâinile cui a fost lăsată această

pregătire? Sunt numai ei vinovaţi? Dar acei cari au asistat la pregătirea..... noastră fără să

reacţioneze, nu sunt oare tot atât de vinovaţi?

Suferim soarta pe care o merităm!

Eu însumi sunt vinovat. Am vorbit, este dreptul, dar nu am vorbit destul! Am avut

scrupule, cred însă că în faţa marilor evenimente ce natura îţi îngădue să le întrevezi,

scrupulile nu-şi au locul.

Trebue să recunosc fără înconjur, că sunt şi eu vinovat. Mai puţin ca alţi mulţi, dar

vinovat!

9. XI.

292

Comunicatul spune că inimicul a ocupat Drăgăneştii, cu două companii, ori pare că

pe acolo se luase poziţie, aşa în cât este de dedus că retragerea continuă, căci dacă trupele

noastre ar fi solid întărite, apoi numai două companii nu s'ar fi putut aventura până sub

nasul poziţiei noastre.

Situaţia trebue să fie foarte rea şi Berthelot vorbeşte de mase de manevră!

Unii sunt atât de încrezători în proectele ce se au în vedere, în cât prezic, foarte

convinşi, că în curând se va reproduce pe Argeş bătălia dela Marna în mic.

Numai de ar fi aşa, iar nu cum se arată deja simptomele.

Din parte-mi, găsesc foarte prudent de a începe să-mi fixez ideile asupra modalităţei

retragere, în care scop am întocmit un plan general de retragere pentru Armata II-a, depe

frontiera de Nord, pe linia Cricovului.

Mişcarea trebuind să se facă printr'o conversiune înapoi, cu presiune pe front şi

ameninţare în flanc, se prezintă ca una din cele mai grele operaţiuni strategice. Rezultatul

în asemeni condiţiuni putea să depindă în parte de puterea de rezistenţă a trupelor, dar mai

cu seamă de perfectul acord în mişcările părţilor componente ale Armatei. Era nevoe

deaceea ca totul să fie prevăzut şi fiecare parte să se pue în mişcare exact la timpul hotărît,

nici mai devreme, nici mai târziu.

Un punct esenţial era hotărîrea începutului mişcărei. Am luat cunoştinţă de starea

drumurilor ce aveau să fie urmate de Divizii şi am ordonat lucrările de îmbunătăţire.

P. S. A se vedea Anexa .,

10. XI

Am avut la Ploieşti, în casa D-nei Bolintineanu. fostul meu Cartier general, o

convorbire foarte curioasă cu M. Cantacuzino. Voia cu orice preţ să capete dela mine un

răspuns asigurător asupra situaţiunei. I-am răspuns cum şi este de fapt, că nu mă pot

pronunţa. Nu ştiu măcar cine sunt comandanţii din Oltenia! Simt însă ceva oprimator în

mine, lucru ce nu am simţit încă, deşi am trecut prin momente destul de grele, cum a fost

prima debandadă în Dobrogea, după Turtucaia şi debandada Armatei a II-a, după

293

Porumbacu. Eram foarte mâhnit de cele ce se întâmplase, dar nu mă simţeam deprimat ca

acum.

A insistat mereu să-i spun de ce nu cred că se va obţine un succes cu forţele ce

concentrează Berthelot? Ce puteam să-i răspund, când nu cunosc nici măcar ce forte se vor

concentra şi care va fi concepţiunea acţiunei?

I-am spus că Berthelot, atât cât am putut să-1 cunosc, nu-mi inspiră mare încredere.

Va fi fost un foarte bun comandant de Corp de Armată, ca executor în subordine. Nu am

până acum impresiunea că este dotat şi cu darul de a scruta viitorul strategic, pentru a se

ridica la nivelul comandamentului de Armate.

S'au răspândit svonuri că s'au executat de cavaleria noastră un atac, nemaipomenit

până acum în istoria războaielor!

Pe baza acestor svonuri se arăta şi M. Cantacuzino foarte încrezător în cavaleria

noastră care dispunea de automobile blindate, vreo 6 după el; eu ştiam numai două.

Credem uşor pentru că ne lipseşte simţul realităţei, simţ cu atât mai necesar nouă cu

cât natura ne-a înzestrat cu imaginaţiune care nu cunoaşte margini...

Nemulţumit de scepticismul meu, Cantacuzino, de altfel totdeauna foarte stăpân pe

sine, a exclamat: „Dar bine Domnule General, ce fel de patriot eşti D-ta dacă nu vrei ca

noi să învingem?"

– Iubite Domnule Cantacuzino, dacă aş şti că victoria sau înfrângerea noastră poate

să depindă de cele vorbite de noi aici, sunt gata să repet fără cea mai mică alterare tot ce

vei voi D-ta să auzi dela mine. Din nenorocire, rezultatul operaţiunei asupra căreia mi-ai

cerut părerea şi ţi-am expus-o, cu adâncă părere de rău, astfel cum o deduc din

elementele concrete de cari am cunoştinţă, trece peste influenţa părerilor noastre, fie ele

optimiste, cum sunt ale Dumitale, fie ele pesimiste cum sunt ale mele.

Acest răspuns onest şi urban, la o jumătate de ofensă, nu l-a mulţumit deloc şi ne-am

despărţit nu ca doi buni prieteni ce eram de fapt.

12. XI.

294

Văzând că M. C. Gl. nu-mi dă directive în vederea retragere, am cerut cu raportul Nr.

1844, ca să-mi precizeze anumite puncte indispensabile pentruca operaţiunea retragerei să

se poată face la timp, în bune condiţiuni şi cu bun rezultat.

Ceream să mi se precizeze direcţia retragerei pe noul front de ocupat, dacă se lasă la

iniţiativa mea, în care caz ceream să mi se arate: „la ce anume situaţie a celorlalte Armate

ar dori Comandamentul de Căpetenie ca să înceapă retragerea".

Această din urmă cerere era motivată din Ordinul Observator Nr. 2263 din 18. X. în

care se spune explicit că „inimicul fiind obosit, dacă caută să întoarcă vre-o poziţie a

noastră, poate şi el fi întors la rândul lui”; deaceea ordinul nu admite a se vorbi de

retragere, şi eram făcut personal răspunzător de neexecutarea „până la limitele putinţei

omeneşti a ordinului”. Cererea mea de mai sus era motivată şi de ordinul de operaţie Nr.

2978 din 6. XI. prin care se anunţa formarea unei mase de manevre compusă din 4 Divizii,

care se va concentra la Vest de Piteşti în scopul unei bătălii decisive pentru a sdrobi pe

inimicul care operează în Văile Oltului şi Jiului, se prescria Armatelor I şi II-a ca să

procure printr'o rezistenţă îndârjită timpul necesar grupărei forţelor destinate a forma

massa de manevră.

Se mai adaogă în fine că rezistenţa Armatei a II-a va fi uşurată: „prin ofensiva ce vor

lua în curând Armata IX-a rusă şi Armata noastră de Nord”.

Faţă de asemeni ordine şi proiecte, îmi era indispensabil să ştiu că alegerea

momentului retragerii se lasă la facultatea mea, la ce anume situaţiune generală începerea

retragerei nu ar mai fi zădărnicit proectele avute în vedere de M. C. GL, dat fiind că

Armata II-a nu avea să se retragă din cauza presiunei directe împotriva ei, ci tocmai din

cauza situaţiei generale.

La raportul meu atât de precis nu am primit nici un rezultat.

13. XI.

Primesc Ordinul Oper. Nr. 19, în care se arată că situaţia devenind alta, s'a făcut o

nouă grupare a forţelor, creîndu-se un Grup sub comanda G-lului Prezan, cu misiunea de a

opri înaintarea inimicului dela Vest şi Sud Vest.

295

„În acest scop – zice Ordinul – Arm. I-a va căuta pe de o parte să-şi retragă forţele,

pivotând în jurul aripei sale drepte, astfel ca să nu descopere flancul stâng al Armatei II-

a... etc.”

„În operaţiunile care vor urma din această însărcinare, Corpul I Arm. (Div. 14, 8 şi

13) va servi de pivot, retrăgându-se pas cu pas în zona dintre Argeş şi râul Bratia, păstrând

comunicaţia Muşetesti-Domneşti-Berevoeşti-Câmpulung”.

Armatei a II-a i se prescria a-şi „menţine frontul pe care-1 ocupă actualmente.

Retragerea Grupului Nămăeşti, în cazul când din mişcările aripei drepte a Arm. I-a ar fi

nevoit să o facă se va executa astfel încât să acopere rezistenţa de pe Valea Prahovei, care

nu trebue părăsită decât prin Ordinul M. C. Gl.”

Rezultă din acest ordin al M. C. Gl. că retragerea grupului Nămăeşti era subordonată

situaţiunei Armatei I-a. Aceasta însă avea să slujească de pivot întregei manevre a Gru-

pului Prezan şi avea să păstreze comunicaţia Muşeteşti-Domneşti-Berevoeşti-Câmpulung.

O retragere intempestivă a Grupului ar fi putut compromite întreaga manevră chiar

dacă ea ar fi isbutit în modul cel mai strălucit. Dar şi o întârziere ar fi periclitat propria lui

siguranţă. Pentru a nu greşi nici într'un sens, nici în celălalt, era necesar să fiu ţinut la

curent nu numai cu mersul aparent al operaţiunilor, dar şi cu intenţiunile viitoare precum şi

cu cauzele lor.

Mai mult decât atât, caracterul însuşi al retragerei era încătuşat de vederile şi

intenţiunile ce se aveau, în afară de Armata mea.

În adevăr, prescriindu-se că în nici un caz Grupul Predeal să nu-1 retrag decât după

ordinul M. C. Gl. era natural să presupun că se spera o repede restabilire a întregei

situaţiuni.

14. XI.

Ca simplă orientare asupra situaţiei generale am avut comunicatul Grupului Gl.

Prezan Nr. 1244 din 14. XI. în care după ce se arată situaţiunea şi sunt arătate diferite

operaţiuni din ajun se spune:

296

„După ce concentrarea tuturor forţelor va fi terminată (când era necesar să mi se

indice măcar aproximativ) voiu trece la ofensivă. Pentru realizarea acestei intenţiuni

doresc să constituesc o masă de manevră, cu care să pot ataca pe inimic fie în direcţia

Costeşti, fie către Alexandria”.

Tot prin acel ordin se dispunea Armatei I-a, de a se scoborî cu flancul drept la

Dărmăneşti în Valea Argeşului.

Deşi dispuneam de puţine date, pentru a judeca situaţia generală în suficientă

cunoştinţă de cauză, totuşi numai din elementele menţionate, am căpătat convingerea că

operaţiunile proectate nu aveau la bază realitatea stărei de lucruri.

Ofensiva, fie spre Costeşti, fie spre Alexandria, nu putea avea nici o urmare serioasă

chiar în cazul celui mai strălucit succes local, dacă nu se putea stăvili forţele inimice care

strângeau de aproape Armata I-a, deja în retragere la cea mai mică presiune a inimicului.

Deaceea în ziua de 14. XI. am şi luat toate măsurile pregătitoare în vederea retragerei; nu

mă simţeam îndreptăţit de a ordona vre-o retragere, căci părăsirea poziţiei ce ocupam cu

Grupul Nămăeşti ar fi descoperit dreapta Armatei I-a şi virtual şi spatele masei de

manevră, cu care se spera a se restabili situaţia generală.

Din aceste motive am cerut la 19,20 seara, cu telegrama Nr. 1939 a mi se da

rezultatul raportului meu Nr. 1844 din 12. XI. prin care ceream să mi se indice, care

anume situaţie generală ar îndreptăţi începerea mişcărei mele înapoi.

Dar nu mi s'a răspuns decât în noaptea de 15 spre 16. XI. şi nici atunci în mod precis.

15. XI.

Evenimentele se desfăşoară însă cu o repeziciune care nu este deloc surprinzătoare,

dar iau din ce în ce un caracter de nemărginită gravitate, care depăşeşte cu mult

prevederile mele, deja atât de pesimiste. Inconştienţa celor cari conduc operaţiunile

noastre uşurează sarcina inimicului, căci acolo unde ar fi putut fi rezistenţă, nu este decât

retragere, iar acolo unde ar fi putut fi retragere, nu avem decât fuga!

297

Eri seara la ora 5 am primit în copie ordinul dat de g-lul Prezan, prin care prescrie: ,,că

în seara de 14/XI frontul Armatei I-a va fi pe linia Dărmăneşti (VI. Doamnei)—VI. lui

Neagu-Prislopul-Popeşti-malul stâng al Vediţei".

La ora 18 1/2 primesc dela C. II Arm. ştirea: „că dreapta Arm. I-a (Div. 14-a) s'a

retras la Sud de Curtea de Argeş, iar detaşamentul ei de legătură cu Arm. II-a a părăsit

Muşeteşti, trecând la Bălilesti în VI. Bratia. Două batalioane inimice înaintează spre

Domneşti”.

Pentru mine era ceva cu totul de neînţeles retragerea atât de precipitată a Arm. I-a,

care lăsa în aer stânga Grupului Nămăeşti (C. II Arm.). Dărmăneştii fiind la 35 km.

înapoia stângei Arm. II-a, aflată la Nord de Gândeşti; iar M. C. Gl. nu da nici un ordin cu

toate că am cerut un ordin categoric. Văzând această situaţie nu am mai aşteptat şi am luat

dispoziţiunile impuse de împrejurări şi anume:

a) Grupul Nămăeşti să scoată tunurile grele din poziţie şi să îndrumeze

coloanele de trăsuri a diferitelor servicii pe direcţiile de retragere.

b) Am indicat comandamentelor eventualele direcţiuni de retragere, dând şi

o tabelă de mişcare, cu o schiţă.

c) Am ordonat detailate măsuri de ordine ce trebue luate pe timpul marşului în

retragere.

Evenimentele ulterioare – din nenorocire – şi-au luat însărcinarea să oblige pe Dl. C.

a-şi amenda părerile, după cum se vede din prezenta scrisoare:

15 Februarie 1917

Prea stimate Domnule General,

Profit de trecerea lui Grigore Filipescu prin Iaşi pentru a vă trimite aceste

câteva rânduri. Regret că împrejurările şi distanţa au întrerupt de atâtea luni contactul

între noi, căci aş fi avut o vie dorinţă de a vă cunoaşte părerile asupra actualei situaţiuni

militare pe diferitele fronturi şi asupra reorganizărei Armatei noastre. Exactitatea

prevederilor D-voastră privitoare la evenimentele militare din trecut explică în deajuns

această aşa de vie dorinţă a mea. Nu cred că comandamentul D-voastră să vă dea ocazie

apropiată de a veni pe la laşi, dar când se vor îndrepta puţin drumurile îmi voi face o

298

deosebită plăcere să vin să vă văd la Bacău, judeţ unde am şi o proprietate pe care o voi

vizita cu această ocaziune.

Primiţi vă rog, prea stimate Domnule General, asigurarea deosebitei mele

consideraţiuni.

M. G. CANTACUZINO

Situaţiunea a devenit critică însă, când noaptea la 22,30 am primit comunicarea

Armatei I-a, că în cursul zilei de 15 va fi nevoită a se retrage la Goleşti!

Cu alte cuvinte, dreapta Armatei I-a vine în spatele trupelor mele de la Câmpulung!

Iartă unde ne-au adus proectele cu mase de manevre, pentru a le asvârli asupra inimicului

cu scopul de a-1 spulbera!...

Starea Armatei I-a este deci de aşa natură, încât nu mai este capabilă de nici o

rezistenţă şi aceasta nu-mi este comunicat francamente de cel care o comandă, în loc de a

face proecte nerealizabile. Nu-mi este comunicată adevărata stare de lucruri, nici de

Marele Cartier General.

Asupra acestui punct este nevoe, după întorsătura ce iau lucrurile, să notez aici unele

detalii operative, pe care voiam să nu le mai înregistrez.

Fiind convins după cum am arătat anterior că primul obiectiv strategic al Germanilor

era Oltenia, am avut necontenit ideia că sforţările lor dela Câmpulung, nu puteau să aibă

alt scop decât pe acela de a înlesni atingerea acestui obiectiv, prin ocuparea Piteştiului,

căci astfel se obţinea îndoitul rezultat de a izola Oltenia şi de a întoarce

apărarea noastră din defileul Oltului.

Stăpânit de această idee, hotărîsem ca în caz de sunt respins dela Câmpulung, să retrag

Divizia 22-a spre Piteşti iar Divizia 12-a spre Târgovişte.

De îndată ce am văzut însă întorsătura excesiv de defavorabilă a lucrurilor în munţii

Olteniei pentru noi, şi în special în defileul Oltului, am început a mă gândi la o retragere a

tuturor forţelor în direcţia Târgovişte. In acest scop am dat ordin Generalului Cotescu încă

dela 6 Noembrie, a se îngriji de o linie de rezistenţă între văile Râul Târgului şi

Dâmboviţa, pentru ca în caz de retragere, Divizia 22-a să poată trece din valea R. Târgului

în a Dâmboviţei, în afară de bătaia artileriei grele a inimicului.

299

Tot pe atunci am început a înjgheba un plan de retragere generală, determinând

pentru fiecare coloană direcţia de urmat şi etapele zilnice.

Reuşita unei aşa de complicate operaţiuni, nu se putea obţine decât prin o execuţiune

cât se poate de precisă, din partea tuturor elementelor care intrau în compunerea întregului

sistem.

Aveam de executat o retragere cu inimicul în strâns contact şi de schimbat

frontul pe timpul retragere, fără ca să am, pentru cazul unei complicaţiuni, nici cea

mai mică rezervă. Era deci necesar a calcula cu preciziune totul şi a compta pentru reuşită

numai pe acordul părţilor.

În ziua de 11 Noembrie, Generalul Mărdărescu a fost chemat la Marele Cartier

General spre a i se spune: să ne gândim la o eventuală retragere. A răspuns că ne-am

gândit deja şi că am şi întocmit un proect în această privinţă.

În ziua de 12 am făcut un raport prin care arătam că fiind anunţat de posibilitatea unei

retrageri, am nevoie să ştiu:

1. Care va fi direcţia retragerei?

2. Pe ce linie ne vom retrage şi care va fi sectorul Armatei mele, pe acea linie?

3. Cine avea să determine momentul începerei retragerei?

Nu am primit până acum nici un răspuns, deşi am revenit cu cererea de două ori.

In schimb, alaltăeri am primit un ordin de operaţiuni, prin care se anunţă că în ziua de

15, Armata a IX-a rusă şi Armata noastră de Nord, vor începe ofensiva dela Dorna până în

valea Buzăului. Armata a II-a, mai puţin grupul Nămăeşti, trebue să concure la această

ofensivă, prin atacuri foarte vii, pe frontul inimicului!

Vom vedea rezultatul...

In ori ce caz, eu am dat ordin grupului Nămăeşti, să înceapă mâine retragerea, înapoia

liniei Poenari-Măţău-Stoeneşti, executând astfel o conversiune de 90 grade cu stânga

înapoi. In seara de 14, după cum am arătat, ordonasem deja a se începe scoaterea artileriei

grele din poziţii. Sunt însă acum anunţat, că pe flancul meu stâng au apărut forţe inimice

(la 5 batalioane cu artilerie) la Berevoeşti (6 km. de valea R. Târgului) Deci retragerea cu

conversiune, având inimic în faţă şi spre spatele flancului ocolitor!..

300

16. XI.

In fine în noaptea de 16. XI. M. C. Gl. dă ordinul Nr. 3224, din care rezultă că:

„Grupul Nămăeşti în mişcare de retragere va pivota pe aripa sa dreaptă şi se va opri

ocupând o poziţie între Râul Târgului şi râul Argeşul. Această poziţie se va întări imediat.

Misiunea Grupului Nămăeşti este de a rezista şi ţine absolut pe aceste poziţii în

scopul de:

a) A asigura dreapta Arm. I-a, al cărei gros acţionează către Sud;

b) A acoperi apărarea Văei Prahova, a cărei părăsire nu intră deloc în intenţiunile M.

C. Gl.".

Se cerea deci Arm. II-a să „asigure dreapta Arm. I-a", dar această Armată se retrăsese

precipitat în zilele de 14/XI şi 15/XI, punând grupul Nămăeşti într'o grea situaţie. In ade-

văr, la 14/XI Armata I-a se retrăsese 24 km., la 15/XI se retrăsese alţi 22 km., ducându-se

cu dreapta la Priboeni, ceea ce a înlesnit Corpului Alpin să înainteze liber până la Slănic,

adică la 15 km. de stânga Grupului Nămăeşti. Şi acum prin Ordinul M. C. Gl. se cerea ca

tot Grupul Nămăeşti să „asigure dreapta Armatei I-a". Aceasta însemna a răsturna posi-

bilităţile. Era o singură ieşire, anume de a da ordin Arm. II-a ca să se retragă până la

înălţimea Arm. I-a; numai aşa se mai putea „asigura dreapta Arm. I-a", care nu putuse să

asigure ea stânga Arm. II-a.

Dar ordinul dat de M. C. Gl. mai greşea şi prin faptul că oprea Grupul Nămăeşti

„între Râul Târgului şi Argeşul" ceea ce impunea ţinerea aripei drepte pe loc, lucru ce

alcătuia o evidentă greşeală, dacă M. C. Gl. nu reuşise a opri precipitata retragere a

Armatei I-a din zilele de 14 şi 15/XI, lucru pe care Comandamentul Armatei II-a nu-l ştia.

Prin retragerea precipitată a Armatei I-a, retragerea grupului Nămăeşti se face în

condiţiunile cele mai defavorabile posibile, din cauza presiunilor atât pe front, cât şi pe

flancul stâng şi din cauza formelor terenului, care înlesneau acţiunea inimicului prin aceea

că nu facilita ruperea contactului printr’o mişcare repede înapoi.

La toate celelalte condiţiuni defavorabile, inerente unei retrageri prin conversiune în

faţa unui inimic superior sub toate raporturile şi într’un teren dificil având obstacolele

301

topografice orientate în sensul de a îngreuia mişcarea fără ca să faciliteze rezistenţa, s’a

adăugat una care a fost, pot zice, determinantă în provocarea debandadei trupelor.

Pregătirile ordonate nu au slujit la nimic, cel puţin la Corpul al II-lea (grupul

Nămăeşti), deşi s’au indicat itinerariile ce se vor urma, iar acum câteva zile, am trimis

acolo pe Colonelul Darvari, pentru a da consilii în privinţa reţelei de comunicaţiuni.

Inimicul s’a interpus între Divizia a 12-a şi a 22-a, iar aceasta din urmă are o brigadă

izolată, mult spre stânga, de soarta căreia nu se ştie nimic.

Cartierul General al Corpului de armată şi-a pierdut bagajul.

Desigur inimicul a surprins trupele noastre, rău păzite, încă pe când erau în

cantonamente!...

Cerusem de mai multe zile unele schimbări în comandament! Dar ca în

totdeauna, fără rezultat la timp.

17. XI.

Extraordinar, după ce nu mi se dăduse indicaţiunile precise cerute de mine şi mi se

răspunsese în mod sibilic, acum a trebuit să repet ordinul ca grupul Nămăeşti să facă o

conversiune înapoi şi să ia poziţiune între R. Târgului şi Argeşel!

Asta însemna a da în mâinile inimicului corpul de Armată, care atacat din spate de

Divizia ce înaintează pe valea Dâmboviţei, nu ar mai fi avut scăpare.

Înaltă strategie!...

18. XI

Svonuri de mare victorie la Sud. Trupele inimice cari au trecut Dunărea la Zimnicea

au fost oprite pe Argeş de Divizia 21-a, li s’a barat drumul spre Dunăre de Generalul

Iancovescu, iar masa de manevră a Generalului Prezan le-a căzut în stânga.

Cercul se va strânge si vor fi făcute prizoniere.

Cunoaştem astfel de victorii realizate cu mase de manevră! Să dea Dumnezeu să mă

înşel şi să fie cum se spune.

302

M’ar bucura, fără îndoială, dar m’aş mira, de o asemenea minune.

19. XI.

Svonurile de izbândă strălucită persistă.

Astă seară am avut vizita Regelui la tren; M. S. este în drum spre Buzău, noul punct

ales pentru instalarea Marelui Cartier General. Regele crede că mâine va trebui ca masa de

manevră a Generalului Prezan să fie îndreptată spre Nord, pentru ca să degajeze Armata I-

a. Prinţul Carol crede că este mai bine să fie lăsată să înconjure de tot pe inimic la Sud şi

numai în urmă să fie dusă spre Nord!

Regele persistă în ideia sa, fiindcă este urgenţă la Nord.

Ascultam şi mă întrebam dacă nu visez! Mase de manevră cu adunături de trupe!

Atacuri învăluitoare într’o direcţiune si apoi stânga în prejur în direcţiune opusă.

Toate aceste proiectate manevre îmi erau indicate pe harta întinsă de căpitanul

Cezărescu, adjutant Regal de serviciu care însoţea pe Regele şi pe Prinţul.

Am luat un creion colorat si am făcut cu roşu pe harta lui Cezărescu un punct de

întrebare pe direcţia Bragadiru-Bălării.

— Aici ce se petrece, Sire? — am întrebat eu.

— O, aici va fi cavaleria lui von Schmetow, dar avem în faţa ei Diviziile noastre de

roşiori!,— mi-a răspuns nu-mi amintesc bine Regele sau Prinţul.

— Dar, Sire, trupele germane care au pătruns in Oltenia pe la Târgul

Jiu si care au pus deja stăpânire pe Craiova?

— O, acelea sunt ţinute în eşec de trupele noastre din Oltenia, — mi-a

răspuns Regele.

— Sire, eu ştiu că o parte din ele s’au îndreptat spre Caracal şi m’aş

mira ca restul să se fi imobilizat la Craiova si să nu se fi pus în mişcare în

direcţiunea Slatina, ca de acolo înaintând spre Bucureşti să caute cu aripa

stângă contact cu trupele cari au înaintat prin valea Topologului si sunt în mişcare pe

direcţiunea Pitesti-Titu.

Au părut miraţi că eu puteam face asemenea presupuneri.

303

20. XI.

Marea victorie anunţată s’a sfârşit cu un desăvârşit fiasco! Înfrângere complectă! Nici

nu mai am sângele rece necesar, pentru a scrie mai departe!

21. XI.

A venit Prinţul Carol pentru a-mi aduce ordinul de retragere şi din valea Prahovei. In

acelaşi timp îmi cere să-I dau copie de pe planul de retragere.

Am făcut proectul, căci chemasem deja la mine pe Comandanţii de corp de Armată.

Operaţia va fi cu atât mai grea, căci dacă Corpul II nu va putea să oprească pe inimic,

flancul grupului Predeal va rămâne foarte expus.

Pentru care cuvânt s’a întârziat atâta timp?

22.XI.

M’am strămutat la Mizil.

Prima zi a retragerei, relativ bună. Corpul II cedează însă mai repede decât ceea ce

este necesar.

23.XI.

Lucrurile se complică. Divizia 4-a col. Lupescu împinsă foarte de aproape de inimic,

nu se ştie cum şi în ce împrejurări, s’a debandat.

Iată la ce duce creiarea situaţiunilor complicate, când nu dispui de material solid!...

25. XI.

304

A trebuit să continui mai departe mişcarea de retragere. Am venit la Buzău, după ce

am trecut noaptea de eri la Ulmeni. Azi dimineaţă a plecat Marele Cartier General de aci,

la Bârlad. Am găsit în Buzău pe comandantul Corpului VIII de armată rus. Divizia a 15-a

rusă a început să sosească. Va sosi şi un Corp de cavalerie cu 3 Divizii.

27. XI.

Divizia de cavalerie rusă s’a pus în marş de aici la Mizil. Mâine va intra în luptă.

Divizia de infanterie va mai întârzia din cauza încetinelei transporturilor.

Totul funcţionează de minune!

Este o debandadă generală; a vedea puhoiul de fugari e şi dureros şi revoltător.

Am pus baraje peste tot, pentru a opri pe fugari. Desagregarea face progrese văzând

cu ochii.

Cei cari au pregătit războiul pot să set felicite.

2. XII. 1916.

De câteva zile, circulă svonul unei noi cârpeli; astăzi am căpătat quasi confirmarea ei.

Extraordinar.

Eu voiu rămâne deocamdată Comandantul Armatei a II-a, care se va compune din

ceea ce a rămas în stare de a mai fi de întrebuinţat.

Generalul Prezan va fi Şeful de Stat Major al Armatei române.

Generalul Berthelot va fi însărcinat cu reorganizarea unităţilor scoase de pe front.

Generalul Saharow, ajutorul Regelui, iar Regele, Comandantul tuturor forţelor de pe

frontul român. Cu alte cuvinte, Regele va avea comanda nominală, iar cea efectivă se va

exercita de Generalul Saharow. Armata română înglobată în cea rusească. Şeful de Stat

Major român o ficţiune, iar organizator al Armatei noastre un străin, fie el chiar francez.

Iată unde am ajuns din cauza dorinţei de a inventa oameni!

Chiar şi acum, când apa a trecut şi de gât, se numeşte Şef de Stat Major al Armatei,

un ofiţer meritos în arma geniului dar care nu a servit măcar o zi în Statul Major!

305

Nu era mai la locul lui, chiar aşa ca figurant, Generalul Christescu în această funcţie

de Şef al unui Stat Major sui generis? Cel puţin în convorbiri ar fi putut reuşi, să se vadă în

el, un ofiţer de Stat Major.

Nu ar fi fost, pe de altă parte, mai cu cale să se fi însărcinat un ofiţer român cu

reorganizarea Armatei noastre? În fine, dacă este adevărat că aşa se vor face numirile, nu

doresc decât să dea rezultate bune.

4. XII.

Aflu că în caz de retragere, Armata rusească se va opri pe linia Putna-Siret, cu

dreapta la Nord-Vest de Focşani, iar Armata a II-a românească, de aici, până la răsărit de

direcţia — nu este precizat unde.

M’am interesat să ştiu ce lucrări sunt făcute pe această linie şi aflu că:

nimic!

Au fost însărcinaţi cu pregătirea poziţiilor doi generali şi vreo trei colonei din geniu!

Lucrările au fost atât de bine combinate că rezultatul, după o lună şi jumătate, este

nul.

Au lucrat ce este dreptul la întărirea unei linii orientate dela Nord la Sud, la Vest de

linia Focşani—R. Sărat, care întărire nu servea la nimic, prin orientarea ei, atât de inteli-

gent aleasă!

6. XII.

Noile numiri pare că s’au şi făcut, deşi ordinul de zi nu s’a comunicat încă. Generalul

Saharow este ajutorul Comandantului de căpetenie al întregului front. Generalul

Sischievici, Şeful de Stat Major iarăşi al întregului front, iar Generalul Prezan, probabil

Şeful de Stat Major special pentru trupele române.

Am impresiunea că trecând conducerea superioară de fapt în mâinile Ruşilor,

lucrurile vor merge mai bine. Va înceta diletantismul şi simţul realităţii va lua locul

svârcolirilor teoretice

306

Ar fi cu putinţă chiar să se puie frâu înaintării germane şi să aibă ei acum a rezista

presiunei ruseşti. Din nenorocire, sosirea ajutoarelor suferă întârziere, pentru că trebue să

se facă pe jos. Şi liniile ferate ruseşti şi ale noastre, mai cu seamă ale noastre, de abia dacă

pot satisface trebuinţelor curente.

Am văzut un tren care a stat în gara Focşani trei zile, ca apoi bieţii soldaţi să fie

debarcaţi şi trimişi pe jos la destinaţie. ,

In orice caz, intrăm hotărît într’o altă fază a războiului nostru, desigur mai bună decât

cea de până acum, deşi umilitoare.

8. XII.

O adevărată stare de efervescenţă. Schimbări peste schimbări. Se va ajunge oare la o

stare de echilibru de idei? Să sperăm că da.

Două puncte serioase, pe acest orizont vijelios: Generalul Christescu a fost numit Sub

Şef de Stat Major general al Armatei noastre, iar Comandantul Armatei a IV-a ruse este

Generalul Ragoza, cu care sunt în relaţiuni strânse de veche prietenie.

10. XII.

Am fost la Tecuci. Am văzut pe Generalul Ragoza, care m’a primit în

modul cel mai cordial posibil.

Am căzut pe deplin de acord asupra operaţiunilor, adoptând ca linie generală de

conduită principiul: a nu ceda nici o palmă de teren fără cea mai crâncenă rezistenţă şi a ne

folosi de toate liniile de rezistenţă posibile.

De pe Râmnic, la nevoie retragerea se va face pe Râmna-Plăineşti şi numai în ultima

extremitate, pe Milcov.

Am credinţa că, cu puţină energie, am putea să ne fixăm la Sud de Focşani. Totul

depinde însă de tăria rezistenţei Ruşilor, care la rândul ei este în raport, cu capacitatea de

transport a căilor ferate.

307

15. XII.

Ruşii s’au retras dela Râmnic. Noi urmăm de sigur mişcarea. Este însă ceva de

neînţeles: au aerul de a se retrage din cauza ameninţărei pe dreapta şi de fapt mişcarea

noastră este în aşa fel, că dreapta e întotdeauna ultima a se retrage.

Am fost să întorc vizita D-lui Enibace care a venit acum vreo două zile să mă vadă.

Foarte indignat de nenorocirile ce au dat peste noi, datorită în cea mai mare parte ticăloşiei

vieţii noastre politice. A ajuns la convingerea că trebue totul refăcut.

Nu veţi putea face nimic — i-am spus — căci nu aveţi în jurul cui să vă grupaţi.

— ,,Am găsit noi pe cine ne trebue". Făcea în mod vădit aluzie la mine. M’am făcut

că nu înţeleg şi am trecut la alt subiect.

17. XII

Prevăd apropiata părăsire a Focşanilor. Deşi Ragoza mi-a promis o rezistenţă

îndărătnică, văd că se cedează cu o grabă nejustificată. Divizia 15-a rusă a suferit la

Râmnic foarte mult, dar în fine şi inimicul nu este atât de puternic. Pe de altă parte, i-am

dat în schimb Divizia a 6-a a mea!

In fiecare noapte sunt deşteptat din somn de două trei ori de Locot. Colonelul

Schmelow, ofiţerul de legătură al Armatei a IV-a. Şi de ar veni cel puţin cu veşti bune sau

cu propuneri de rezistenţă!

Numai retragere şi iar retragere şi toate în timpul nopţei. Sunt acum trei nopţi de când

trupele mele nu au dormit!

Am fost astăzi de m’am fotografiat, ca amintire de pe hotarul dintre Muntenia şi

Moldova.

Când îl voi retrece înapoi?!

Marele Cartier General îmi ordonă să-mi strămut cartierul!

18. XII

308

Linia Engeşti a fost părăsită. Retragere pe Milcov.

Ordinul de strămutare al Cartierului Armatei a sosit la ora 9. Generalul

Mărdărescu voeşte să plecăm chiar în noaptea aceasta. I-am dat voie să plece cu Cartierul

Armatei. Eu voiu pleca, după cum stabilisem, în ziua de 19. G-ralul Mărdărescu este de

părere că trenul îmi va fi bombardat. Se resimt nervii de presiunea războiului.

19. XII.

Am plecat la ora 11 a. m. şi m’am întâlnit cu familia în gara Mărăşeşti (venind

dela Tecuci) la ora l p. m.

Am plecat cu inima strânsă, din cauza desnădejdei ce vedeam pe feţele tuturor celor

ce lăsam în urmă. D-na Kirmaier, stăpâna casei în care am stat, a plâns; desigur, plecarea

mea însemna depărtarea de soţul D-sale care este automobilist la Corpul II Armată.

La Mărăşeşti am întâlnit o adevărată bandă de refugiaţi: familiile Averescu, Ressel,

Plesnilă şi Bolintineanu.

Mi-am dat toată silinţa să fac o atmosferă de încredere. Cred că am izbutit.

Am ajuns la ora 5 p. m. la Bacău. Mare încurcătură în gară. Un adevărat haos.

Am luat locuinţa în casa Perlberger, fostul cartier al Generalului Prezan.

Am improvizat o masă în comun la noi, pentru toţi ce mă însoţeau.

Frig însă peste tot. Încălzire centrală şi nici un lemn. Străzile, numai gropi...

20. XII.

Situaţiunea rea pe tot frontul, mai ales însă la aripa dreaptă. Brigada col. Sturdza dă

continuu înapoi, iar generalul Grigorescu, comandantul Diviziei a 15-a, care a intrat sub

ordinele mele, face înaltă strategie, în loc să execute repede şi precis ordinele mele.

24. XII.

Cea mai urîtă zi din cursul campaniei şi poate din viaţă chiar!

309

Colonelul Sturdza s’a retras fără cauze aparente, precipitat şi fără a mă preveni la

timp, astfel că a lăsat un gol între el şi generalul Grigorescu.

Austro-Germanii au profitat. Patrulele lor sunt deja la Pralea. Dacă nu parez repede

lovitura, linia Trotuşului este ameninţată foarte serios.

Am dispus să meargă la Pralea: Divizia I-a de Don, ce mi-a pus Armata a IV-a

rusească la dispoziţie; operaţia se execută chiar în noaptea aceasta. Tot în noaptea aceasta

s’a pus în mişcare în aceeaşi direcţie şi pe acelaşi drum, prima brigadă a Diviziei a 7-a, pe

care o scot de pe front dela aripa stângă a Armatei, unde sunt înlocuite de trupe ruseşti;

brigada a 2-a va urma mâine.

Formez un grup din Diviziile 15, 7, 12, brigada de grăniceri române si Divizia I-a

Don, sub generalul Grigorescu, pentru a restabili frontul nostru, pe culmile dela Sud de

Zăbrăuţ, împingând pe duşman din direcţia Pralea.

A trebuit, cu toate acestea, să-mi compun o mină liniştită la pomul de Crăciun!...

25. XII.

Focşanii şi Brăila în mâinile duşmanului.

G-lul Ragoza mă înştiinţează că de pe linia Putna se va retrage cu toate trupele pe

stânga Siretului.

Nu voiu ceda decât pas cu pas; golul ce s’ar produce îl voiu împlini cu cavaleria. Mi

s'a pus la dispoziţie corpul Keller,

Divizia I-a Don a ajuns la destinaţie; brigada 1-a din Divizia 7-a este în apropiere;

sper să astup spărtura făcută de retragerea Sturdza.

27. XII.

Colonelul Sturdza este supărat că judec sever retragerea lui!...

Am scris g-ralului Prezan să mi-l ia din Armată. Nu am ce face cu astfel de

înfumuraţi, cari cu toate că au unele calităţi, sunt mai mult o încurcătură decât un ajutor.

310

Prin noua ordine de bătae, acest tactician „sui generis" este numit comandant de

Divizie, în Armată la mine. Sper să mă curăţ de el. Are calităţi; defectele însă

precumpănesc.

Armonie, bazată pe disciplină, mai presus de orice, în împrejurări grele.

31. XII.

Se închee anul: urît, posomorît.

Luptele dela Pralea încep mâine dimineaţă; am bună speranţă să pot obţine

restabilirea frontului.

1917

1. I. 1917.

Te Deum. Recepţie la popota ofiţerilor, înainte de dejun. Am ţinut o cuvântare

înălţătoare şi sfârşind cu bune urări pentru M. S. Regele şi întreaga familie Regală.

După masă, la ora 5, am invitat pe toţi ofiţerii din garnizoană la mine, la ceai.

Dispoziţiunea de spirit bună.

Situaţia pe front, ceva ameliorată. Luptele în sectorul Pralea au început şi par a se

desvolta avantajos.

4. I.

Aseară am venit la Oneşti. Am văzut mai întâiu întăririle de pe stânga Trotuşului, în

sectorul Oneşti (la Râpele). Apoi am mers la Căiuţi, unde am hotărît constituirea unui cap

de pod, pentru ca în caz de retragere pe linia Trotuşului, să avem posibilitatea de a relua

ofensiva. Am fost însoţit de generalul Văitoianu, generalul Grigorescu, generalul francez

Ungerer şi mai mulţi alţi ofiţeri.

6. I.

311

Nu s’a atins exact şi peste tot linia indicată de mine, totuşi situaţia s’a restabilit destul

de bine şi inimicul a fost oprit. Cred că frontul nostru va căpăta stabilitate pe linia pe care

ne găsim.

Vor ţine Ruşii ?

Am cerut Marelui Cartier General a nu se mai încuviinţa părăsirea terenului înainte

de a se utiliza toate liniile de apărare posibile. Am primit instrucţiuni, foarte judicioase,

în aceste vederi, primite dela Comandamentul rus.

Organizarea Comandamentului de căpetenie este cât se poate de nelămurită. Cine

comandă efectiv? Nu vor decurge oare inconveniente din această nelămurire?

15. I.

A venit Regele la Bacău şi de aici am mers cu trenul pe front.

Vizită la Mănăstirea Caşinului, unde Regele a trecut în revistă trupele care se găseau

acolo. S’a trecut pe la unele tranşee din linia II-a.

Seara a sosit şi M. S. Regina la Oneşti.

Vizita aceasta are scopul ca Familia Regală să ia contactul ceva mai intim cu trupele.

16. I.

Zi foarte importantă.

Dimineaţă, paradă la Oneşti, unde s’a decorat drapelele unor regimente, ofiţerii şi

grade inferioare din Divizia a 15-a, cure cuprindea trupe din Diviziile a 1-a, a 7-a şi a 8-a.

Am văzut pe colonelul Sturdza şi eri şi azi. Nu am avut prilejul să vorbesc mai pe larg cu

el, deşi mi s’a părut că se aştepta la o explicaţiune între noi. De altfel, ştiindu-1 foarte

persistent în ideile sale, nici nu mi-am dat osteneala să găsesc un moment liber, ca să mă

întreţin cu el.

Generalul Grigorescu, a făcut un discurs pompos, după cuvântarea Regelui. Este

extraordinar să auzi cu propriile tale urechi, din gura unui comandant superior: „Divizia

312

15-a a scăpat de două ori soarta ţărei, odată în Dobrogea şi odată la Oituz. A înscris în

istoria ţărei pagini neperietoare, iar Regele a fost astăzi în şanţurile din prima linie ale

poziţiunilor noastre!" Dacă se vorbeşte astăzi aşa, în faţa celor ce cunosc personal

realitatea, ce se va povesti mâine?

După amiază am fost la Divizia 3-a col. Mărgineanu (la Drăguşeni). S’au decorat

drapelele regimentelor 24 şi 22, precum şi mulţi ofiţeri şi trupă.

Divizia, foarte redusă ca efectiv; oamenii cu echipamentul uzat; aspectul totuşi

impunător.

Pe drum, colonelul Ferigo, ataşatul militar italian, mi-a spus că maiorul Ştirbei, din

Statul Major Regal, ar dori să-mi vorbească, într’o chestiune foarte importantă şi că aş face

bine, nu numai să mă întreţin cu el, dar să iau hotărîrea ce-mi va sugera, căci vine dela o

persoană, care este pe jumătate pregătită...

Am spus că-1 voiu primi cu plăcere în tren, în compartimentul meu.

În substanţă, întreţinerea a fost aceasta: că ar fi bine să se facă ceva, pentru a scăpa de

catastrofa economică la care suntem expuşi, prin încordarea relaţiunilor dintre guvern şi

Marele Cartier General.

I-am spus că, în adevăr, ceva ar fi de făcut şi primul pas ar fi împărţirea teritoriului pe

circumscripţii, înfiinţând în fiecare circumscripţie un organ cu putere nelimitată, în care

organ să fie reprezentate: interesele Armatei noastre, interesele populaţiunei şi interesele

Armatei ruseşti.

Nu am înţeles bine scopul urmărit de maiorul Ştirbei.

Col. Ferigo m’a lămurit în urmă puţin, dar desigur nu cu totul pe faţă; de altfel el nici

nu avea căderea.

Se pare că sîar voi să se formeze un nou guvern, cu caracter mai mult sau mai puţin

militar. In capul guvernului aş fi pus eu!

Un guvern militar ar fi o soluţiune. Dar de sigur nu cu mine.

Eu voiu fi arătat ca prea periculos şi chestiunea va cădea.

Dealtfel, în zilele prin care trecem, cu cât răspunderea este mai mică, cu atât mai

bine.

313

Natural, acest mod de a gândi este foarte egoistic şi puţin lăudabil în momentele de

faţă, dar când cineva este înlăturat în mod sistematic, pentru a se da Armata şi deci soarta

ţării pe mâna unor diletanţi, pe atât de inconştienţi pe cât de presumţioşi, nu este firesc să

pătrundă în suflet o amărăciune imensă, care să înece toate celelalte sentimente!

17. I.

Convorbire cu colonelul Ferigo la telefon. Părerea lui este, să merg numai decât la

Bârlad, fiind sigur că lucrul se va face! Cum aş putea eu să risc un asemenea pas? Am eu

vreun motiv serios? Aş avea aerul că alerg eu după situaţia ce mi se propune în culise,

când nici prin gând nu mi-a trecut aşa ceva!

Dimpotrivă, consider întreaga chestiune ca o adevărată năpastă pe mine şi dacă

eventual, fiind cazul nu voiu da înapoi, va fi numai pentrucă socot a fi de datoria ori cui, în

ziua de azi, să facă orice sacrificiu i s’ar cere.

23. I.

Am vorbit cu maiorul Ştirbei la Hughes şi părerea lui este să merg la Iaşi. I-am

răspuns acelaşi lucru. I-am propus o întâlnire la Tg. Frumos, unde am recruţii. Acum el mă

înştiinţează că mâine dimineaţă va fi la Tg. Frumos pe la orele 11.

Desigur că am înaintea mea o zi din cele mai importante.

24. I.

Am venit înainte de ora 11 la Tg. Frumos, unde am găsit pe g-ralul Aslan şi pe g-ralul

Pretorian. Timpul care eri a fost atât de frumos, astăzi este foarte urît: ninsoare cu viscol.

Eu am sosit cu bine, adică fără greutăţi. Pare-mi-se că zăpada este mai mare spre Iaşi.

Suntem înştiinţaţi că Regele, care a plecat dela Iaşi spre Tg. Frumos, nu mai poate

continua, din cauză că s’a înzăpezit la Sârca. Am trimis două automobile în întâmpinare şi

cu mare greutate, cu ajutorul unor atelaje de artilerie, s’a putut scoate automobilul regal

din zăpadă.

314

De abia la ora 4 p. m. a sosit Regele la Tg. Frumos. Am dejunat împreună,

improvizând o masă la Corpul II Armată, partea sedentară, comandată de

generalul Aslan.

Mai pe seară, am trecut cu maiorul Ştirbei într’o cameră alăturată, unde am avut o

lungă convorbire. In substanţă, mi-a spus că lucrurile nu merg bine şi că ar trebui format

un guvern cu caracter militar, în capul căruia să fiu pus eu. Am răspuns că sarcina este

foarte grea şi nu-mi aparţine mie să judec, dacă sunt sau nu la înălţimea ei. De sigur însă

că, dacă voiu primi o astfel de însărcinare, aş face toate sforţările posibile ca să fiu util

ţărei mele.

Am fixat ideile şi asupra unei eventuale liste de guvern, întocmind chiar două, una cu

persoane luate cu totul în afară de viaţa noastră politică, alta admiţând în ea şi oameni

politici. Cel mai de vază dintre ei pe ambele liste figurează Mişu, ministrul nostru

plenipotenţiar de la Londra. Planul conceput de mine este următorul:

Adevăratul meu loc este evident, la Armată. Pentru moment, însă, operaţiunile

stagnează, Armata noastră este ca şi lovită de paralizie. Nu vom putea începe o reluare a

operaţiunilor, decât prin Iunie; cel mai devreme în Mai. Avem înaintea noastră deci trei,

patru luni. În acest interval de timp, zisul guvern ar putea prinde rădăcini şi atunci, lăsând

conducerea lui Mişu, aş putea să mă întorc la locul meu, adică pe front. Când am trecut în

cancelaria de alături, unde erau Regele şi adjutanţii, maiorul Ressel, generalul Aslan şi

generalul Pretorian, mi s’a spus că dela Corpul II de Armată, generalul Văitoianu

comunică de pe front că colonelul Sturdza, care trebuia să părăsească frontul şi să meargă

în interior, a venit, de la aripa dreaptă a Armatei, la aripa stângă, să vadă brigada de grăni-

ceri, şi că acolo ar fi dispărut, cu locotenentul Wachman. S’a găsit cadavrul ordonanţei lui

Sturdza; omorît de cine?

Ce s’a întâmplat? Să nu fie o greşală la mijloc? Cum putea Sturdza să meargă în alte

sectoare fără autorizare şi fără să înştiinţeze cel puţin pe cineva de asta?

De la sosirea Regelui, adică de la ora 4, s’a cerut un tren dela Iaşi, pentru Rege.

Imposibil de avut! Nu este nevoie de nici un comentariu.

315

Un moment, Regele ar fi voit să meargă cu sania la Hârlău, în urmă considerându-se

lucrul ca prea riscant, a rămas a-şi petrece noaptea în Tg. Frumos. Am luat masa împreună

tot la comandament.

Am dormit la generalul Aslan.

25. I.

Azi dimineaţă am avut din nou o lungă convorbire cu Ştirbei.

I-am spus că reflectând bine, am ajuns la concluzia ca locul meu adevărat este la

Armată şi orice altă însărcinare nu ar putea să fie decât un caracter trecător; de aceea, aş

formula o dorinţă, care nu trebue luată în senzul unei condiţiuni. Această dorinţă ar fi ca de

îndată ce noua stare de lucruri, dacă s’ar realiza, ar căpăta destulă stabilitate, să fiu trimis

la Armată, creindu-mi-se acolo situaţiunea pe care a avut-o Cernat în 1877, adică Regele

să ia Comandamentul Armatelor aliate din România, iar eu să comand Armata Română.

M’a întrebat: dar cu g-ralul Prezan ce s’ar face?

Am spus că poate să rămână pe lângă Rege, în calitatea sa de azi, ca Şef de Stat

Major, prin raporturile dintre Comandamentul frontului şi Armata Română.

Nu ştiu cum va fi primită această dorinţă a mea, eu o cred însă indispensabilă pentru

ca Armata să poată fi pusă în condiţiuni să recâştige din prestigiul pierdut. Sunt sigur că

propunerea va fi rău primită de Camarilla dela Marele Cartier General şi în special de

misiunea franceză.

Am rugat atunci pe Ştirbei, să spuie Regelui a nu mă judeca după spusele altora. Este

drept că nu sunt din acei care se încovoaie sau măgulesc, dar nu cred că Regele poate

spune că în raporturile personale cu El, am fost vreodată altfel decât absolut corect. De

abia la ora 5,30 a sosit trenul regal şi Regele a putut pleca în fine la ora 6 p. m.

Am încercat să plec şi eu în automobil; am făcut numai vreo 6 km. şi m’am înzăpezit.

M’am întors la Tg. Frumos şi am cerut o maşină cu un vagon, la şeful gărei. Mi s’a promis

şi totul s’a pregătit, dar în momentul plecărei, mi s’a spus că dela inspecţie nu se dă voe să

plec pe linie. Am întrebat cauza şi mi s’a spus că se opune generalul rus Meissner.

316

Am chemat la telefon pe acest Domn general Meissner şi mi-a spus că da, s’a opus,

fiindcă trenurile trebuesc să circule pentru aprovizionarea Armatei. I-am spus că circulaţia

pentru moment este oprită pe toată reţeaua şi deci călătoria mea nu ar aduce nici o

perturbaţiune; neavând ce răspunde, cu o politeţă la înălţimea rangului ce are, a închis

telefonul. Şeful de gară a avut curajul să-mi dea drumul, pe răspunderea sa personală, să

plec. Am ajuns după miezul nopţii acasă, la Bacău.

27.I.

Dispariţia colonelului Sturdza devine tot mai enigmatică. Generalul Văitoianu este

convins, că a trecut la inimic!... Să fie aşa?!

29. I.

Oribil!... colonelul Sturdza a trecut la inimic!

Astăzi au fost prinşi mai mulţi soldaţi de ai noştri prizonieri, trimişi de Sturdza cu

manifeste, prin cari îndeamnă trupele să treacă la duşman! Locot. colonelul Crăiniceanu,

comandantul Reg. 25 Inf., a fost arestat, pentru că a avut o întrevedere cu Sturdza între

linii şi s’a înapoiat cu un sul de manifeste!

Ambii aceşti ofiţeri erau eroii Generalului Grigorescu. Îi socotea podoaba Armatei şi

cerea în interesul apărărei naţionale să fie ţinuţi pe front.

Bun cunoscător de oameni. Ambii cu calităţi incontestabile, dar desigur cu minţile

turburate de zguduirile războiului şi desechilibraţi.

O pagină urîtă pentru noi!

30. I.

Am venit la Coţofenesti; am interogat mai mulţi din soldaţii cari au adus manifestele

lui Sturdza.

Mi-au descris primirea ce s’a făcut acestuia la Soveja de către ofiţerii duşmani. Apoi

cuvântarea ce a ţinut soldaţilor noştri, alegând vreo 40 dintre ei pentru a veni cu manifeste

în liniile noastre.

317

Lipsa de judecată liniştită se arată şi în această procedare.

Mă întreb însă cum a putut fi încurajat de nemţi!

Înţeleg să recurgi la orice mijloc, dar când pe lângă a fi murdar eşti lipsit de cea mai

mică probabilitate de reuşită cred că este prea mult şi pentru nemţi!

31. I.

Am continuat cu cercetarea. Am vorbit cu mai mulţi ofiţeri şi impresiunea ce mi-au

lăsat unii din ei a fost din cele mai penibile.

Departe de mine să bănuesc buna lor credinţă, dar mi s’au părut de o indiferenţă

culpabilă. Mai mult bun simţ şi revoltă sufletească la soldaţi împotriva actului de trădare.

Am fost seara la Oneşti şi am interogat pe locotenent-colonelul Crăiniceanu. Un

adevărat inconştient.

S’a încurcat în răspunsurile sale şi când a văzut că nu mai poate să-şi justifice pasul

nenorocit ce a făcut, a căutat să mă înduioşeze, spunând că a fost o copilărie necugetată

din partea lui şi că eu aş putea, dacă aş voi, să-1 scap, nedând nici o urmare afacerii!...

Faptul este cert. A ştiut de plecarea lui Sturdza în ajunul dezertărei şi era convenit a

se întâlni în ziua de 29. S’a dus la întâlnire şi s’a întors cu manifestele!

Adevărat inconştienţi; orbiţi! Ce-şi închipuiau că vor putea face, este imposibil de

stabilit. Şi aici mi se semnalează unii ofiţeri a căror mutare ar fi de dorit.

Întreaga chestiune este foarte urîtă şi consider că e o adevărată fericire că am

provocat precipitarea lucrurilor prin mutarea lui Sturdza în interior. Dacă rămânea aici,

comandant de Divizie pe timpul stagnaţiunei din cursul iernei, este mai mult ca probabil că

ar fi izbutit să creeze o stare de lucruri primejdioasă.

Efectele încurajărei arivismului!...

5. II.

Am scris generalului Crăiniceanu prin generalul Mărdărescu, să vie la Bacău spre a

vorbi cu el, despre afacerea fiului său. Cred că s’ar putea rezolva chestiunea foarte simplu,

318

dacă nenorocitul şi-ar aplica singur pedeapsa de care sigur nu poate să scape. La aceasta

nu-1 poate hotărî de cât părintele lui.

Dar, aveam de a face cu Crăiniceanu. Mi-a răspuns că între patrie şi fiul său, nu ezită

a-şi face datoria faţă de patrie şi de aceea nu poate veni!

Ca şi când sugestiunea mea implica lipsa dela datorie.

Este de nedescris desordinea care domneşte in Armată şi în ţară.

In Armată, după cum ideile nu au fost la timp fixate asupra liniilor şi punctului pe

care se va retrage Armata pentru a relua rezistenţa şi totul s’a lăsat în voia întâmplărei, tot

astfel şi cu formaţiunile din spatele Armatei.

S’au stabilit în ultimul moment garnizoanele pentru părţile sedentare ale corpurilor şi

ale marilor unităţi.

Lucrul a fost făcut în pripă, a fost refăcut şi astăzi 5 Februarie 1917, sunt încă unităţi

cari nu se găsesc la punctele ce li s’au fixat prin modificările din urmă.

Pentru ca să-mi pot reface Diviziile, în cunoştinţă de cauză, am trimis ofiţeri să facă

catagrafia părţilor sedentare. De mai bine de o lună cutreeră aceşti bieţi ofiţeri ţara în toate

senzurile şi încă nu au fost în stare să-şi termine lucrarea. Prezida la reorganizarea Armatei

noastre adevărate capacităţi! Ceea ce s'ar fi putut face în 2 cel mult 3 luni, prevăd că nu se

va termina nici în 6 luni. Pentru Armata mea sunt însă sigur că, cu toată reaua voinţă de

sus, voiu fi gata la finele lui Aprilie.

Este ceva dureros, dar şi desgustător în acelaş timp, de văzut cantitatea enormă de

oameni, ce se scurge prin Bacău în căutarea unităţilor căror aparţin. O dezordine mai mare

este greu de închipuit.

Cu rămăşiţe şi oameni fugari am organizat 4 regimente, pentru a le trimite ca întărire

pe front şi le-am botezat regimentele A. B. C. D. Evident că aceste regimente vor fi dizol-

vate de îndată ce vor fi reconstituite cele organice, căci tot disponibilul în oameni va fi

vărsat în regimentele refăcute, pe măsură ce va înainta refacerea.

Starea higienică este deplorabilă. Aici în oraş este o adevărată oroare. Nu pot să fac

decât complimentele mele spiritului de organizare al comandamentului de Armată rus care

a rezidat aici, până la venirea Armatei a II-a, pe această parte a frontului nostru.

Starea oraşului, oribilă. Peste putinţă a merge cu automobilul mai repede decât la pas.

319

Toate străzile sunt numai gropi.

Populaţia moare de frig şi foame, lucru ce se arată în toate păturile sociale.

Am format un comitet de doamne, pentru a veni în ajutorul populaţiei. Am împărţit

oraşul în circumscripţiuni şi am hotărît ca, cu mijloacele Armatei, să vin în ajutorul

nenorociţilor.

Soţia mea s’a devotat cu toată energia marelui ei suflet acestei gigantice opere de

adevărată caritate. Asistă zilnic personal în diferitele părţi ale oraşului, pe rând, la

distribuirea de lemne şi alimente.

13. II

Am intenţiunea să văd spitalele din oraş. Am văzut primul, cel dela 4 obuziere. Peste

3000 de bolnavi.

A început a se întinde tifosul exantematic; el ne prinde cu totul nepregătiţi. Am pus să

se construiască cuptoare de despăduchere, în toate părţile, adică atât în oraş, cât şi pe front.

Este necesar să se descentralizeze aglomeraţiunea aceasta enormă de lume din Bacău!

Va trebui să fac un centru de convalescenţă poate la Răcoasa. Trebuesc măsuri largi

şi repede luate, căci altfel nu se va putea stăvili primejdia. Se spune că în interiorul ţărei

starea de lucruri este şi mai urîtă.

In unele părţi, la trupele în refacere, mor soldaţii zilnic cu sutele.

La Armata a II-a starea de lucruri nu este cum aş dori şi cum ar trebui să fie;

totuşi mortalitatea nu este mare, din contră, foarte mică.

Boala se întinde însă din cauză că oamenii de pe front vin în contact cu cei sosiţi din

interior, trimişi ca întăriri. Numărul bolnavilor creşte văzând cu ochii.

14. II.

Am vizitat lazaretul de contagioşi; este pe cale de creaţiune, cred că se va organiza cu

încetul. Ar fi trebuit să existe deja. Dar, noi ne gândeam la Buda-Pesta şi făceam înaltă

320

strategie, în această parte a ţărei, în loc să luăm cele mai elementare măsuri, pentru o bună

stare sanitară a Armatei.

Colonelul Alexiu mi-a prezentat nişte modele de cărucioare, pentru mitraliere. Ideia e

bună; se reduce la jumătate numărul cailor, ceea ce este un avantaj enorm în timpurile de

faţă.

Incuria noastră si în ceea ce priveşte starea economieă, este de neînchipuit.

Am luat unele măsuri. Ce rezultate vor putea să dea ele nefiind generale?

Am înfiinţat cartele pentru carne. Voiu vedea ce va fi de făcut şi pentru restul

alimentelor.

Am numit o comisiune care să înceapă a se ocupa de cultivarea pământului pentru

recolta viitoare.

Va trebui să se cultive pe o scară cât mai largă legumele şi în special cartofii.

Pentru legume am hotărît a se cultiva tot ce este disponibil prin localităţi: sate şi

oraşe, grădini, curţi, locuri virane, chiar şi acoperişul caselor, acolo unde se poate pune pe

el un strat suficient de gros de pământ.

16. II.

Când am fost la Coţofeneşti am spus generalului comandant să facă un atac asupra

Momâiei, ca răspuns la manifestul Sturdza.

În loc să-1 facă imediat, 1-a făcut de abia ieri. Nu a reuşit pentru că 1-a precedat de o

pregătire de artilerie şi 1-a întreprins cu forţe insuficiente.

24. II.

Scrisoare dela colonelul Ferigo. S'a întors din Rusia. Zice, că pentru schimbarea de

guvern, se aşteaptă închiderea Camerilor. Poate să creadă el. Eu nu!... Sigur este că nu se

schimbă nimic.

321

25. II.

Sentinţa în procesul Sturdza-Crăiniceanu, a fost monstruoasă. Acesta din urmă a fost

pedepsit cu muncă silnică pe 15 ani.

Va trebui absolut a se revedea procesul, căci este un adevărat non sens, prin faptul că

un soldat, cu aceeaşi vină, a fos condamnat la moarte!

27. II

Guvernul a luat măsuri să se organizeze muncile agricole şi am primit o înştiinţare,

desigur în scopul de a suspenda măsurile ce voiam să iau eu.

Voiu face aşa în ceea ce priveşte arăturile, dar pentru grădinăriile din localităţi; le

voiu menţine; le consider în afară de muncile agricole. Nu ştiu care va fi rezultatul

organizărei hotărîte de guvern.

Cred însă că fără o sistematizare generală nu numai a producţiei dar şi a consumaţiei,

mai curând sau mai târziu vom suferi.

Ar trebui evaluată producţiunea totală obişnuită, a o intensifica prin măsuri bine

chibzuite, a evalua consumaţiunea şi a subordona aceasta celei dintâiu, prin măsurile cele

mai severe posibile.

Nu avem însă oameni pentru aşa ceva. Sunt absolut convins, că nu va ieşi nimic.

5. III.

O adevărată catastrofă pentru noi: revoluţia în Rusia!!

Aceasta înseamnă prelungirea războiului şi dacă se produce o stare anarhică în Rusia,

ceea ce nu este exclus, ori dacă Rusia face defecţiune, ceea ce deasemeni poate fi posibil,

atunci pentru noi este o adevărată catastrofă.

Nu avem ieşire decât prin Rusia şi în plus, avem poate un milion de ruşi în ţară!

Norocul ne-a răsfăţat până la acest războiu şi de aceea poate trecem acum

prin încercări atât de dureroase!

322

Ce va fi!

Dacă cei cari vor lua puterea vor fi înţelepţi şi energici în acelaşi timp, răul încă nu ar

fi atât de mare.

Nu ştiu ce suprafaţă are Marele Duce Mihail şi de câtă energie este animat. Marele

Duce Niculai este homme â poing, dar nu are simpatii în Armată; din contră.

9. III.

Am fost eri noapte la Tescani, pentru ca să văd pe Prinţesa Maruca Cantacuzino.

Acum câteva zile mi-a trimis vorbă prin Locotenentul Meţianu că ar dori să mă vadă.

I-am scris că această dorinţă sună ca un fel de imputare pentru mine, căci am fost în casa

D-sale aproape două luni şi nici nu m’am dus, nici nu i-am scris măcar să-i mulţumesc de

ospitalitate.

Pe un drum cât se poate de urît şi după multe peripeţii am ajuns de abia la 8 seara

acolo. Am luat mai întâiu masa şi apoi am avut o întrevorbire de mai bine de două ore.

In esenţă:

Crede că în starea în care ne găsim astăzi, scăparea nu o vede decât într’un acord

între Rege şi mine. Uniţi amândoi, am constitui o forţă care să scoată ţara din prăpastie.

I-am răspuns, că sunt gata să fac orice în folosul ţărei; am făcut însă în modul cel mai

explicit rezervele mele asupra reuşitei proectului D-sale.

Mal întâiu, mă îndoesc foarte mult să am calităţile necesare pentru a fi mai ales în aşa

grele împrejurări şi fără nici un noviciat, un om de Stat.

Apoi sunt convins că o apropiere în adevăr sinceră şi desbrăcată de ori ce restricţie

mintală, între Rege şi mine, este de domeniul imposibilităţei, nu din cauza Regelui şi nici

din cauza mea.

In ori ce caz, ideia Prinţesei este de un patriotism admirabil, ceea ce dovedeşte că în

fundul sufletului are calităţi superioare.

Nu am voit să o descurajez, ci i-am promis că voiu face tot ceea ce este posibil,

pentru ca din partea mea să meargă totul înspre direcţiunea voită.

323

Am pomenit numele lui Ştirbei. Atunci m’a întrebat: est-ce qu'il travaille pour

nous ?

Nu am prea înţeles pe acel „nous", dacă nu pe toţi oamenii de bine cari nu sunt în

contra prezumţioşilor de azi.

I-am răspuns: je pense qu'il travaille sincérement pour le Roi, auquel je le crois

réelement dévoué.

Trebuie, în orice caz, voesc să pun punctul pe i în această chestiune. Am să-i scriu

astăzi, pentru a preciza lucrurile.

Nu mi-ar plăcea să se creadă prin faptul că nu mă dau în lături de a face orice mi s’ar

cere în folosul ţărei, că eu însumi alerg după ceva. De asemenea nu aş dori să mi se

exagereze însuşirile, pentru ca în urmă să nu aibă lumea decepţii...

14. III.

Am fost chemat la Iaşi. Am ajuns după amiază şi am avut o audienţă la Rege. Mi-

a vorbit de chestiunea Berindei-Lupescu. Nu am putut să înţeleg în ce scop şi nici nu

am putut să deduc dacă este fixat într’un sens ori altul în această chestiune.

15. III.

Fapte importante astăzi. Mai întâiu Regele mi-a conferit Ordinul Mihai Viteazul cl.

II. Pentru ce?

Mi-a spus că şi o solidă rezistenţă este un strălucit fapt de arme.

Dar tocmai în perioada aceasta nu am făcut absolut nimic. Foarte curios.

Când am restabilit moralul unei Armate în debandadă şi am oprit, cu adevăraţi fugari,

înaintarea duşmanului pe fruntaria Carpaţilor, în loc de distincţiune, nu primeam decât im-

putări

Când am executat cea mai grea şi mai penibilă retragere ce se poate închipui, din

întreitul punct de vedere: strategic, tactic şi moral, nu am avut un cuvânt de încurajare, ba

dimpotrivă, dacă se prezenta ocaziunea unei înţepături, nu era scăpată!

324

Altora, pentrucă erau în bunele graţii ale puternicilor dela Stavca noastră, li s'au

acordat distincţiuni, fiindcă au ştiut să facă mult sgomot în jurul unor operaţiuni, pe care

eu le consideram ca episoade neînsemnate.

Răscolind în fundul conştiinţei mele, nu găsesc nici o urmă de amărăciune pentru

această nedreptate. Dimpotrivă, aveam un sentiment de mândrie, căci mi se rezerva dreptul

de a spune odată că: „cu toate acestea" am rămas neclintit în seninătatea mea, în

patriotismul meu şi în încrederea mea în mine însumi.

Cea mai mare recompensă am găsit-o în iubirea ce am ştiut să inspir trupelor mele,

sau mai bine zis întregei Armate şi în încrederea ce au toţi în mine şi al cărui ecou răsună

în toate unghiurile ţărei.

In fine, lucrurile s’au schimbat. In Ianuarie, Prinţul Carol a venit să-mi înmâne din

partea Regelui şi cu paradă pe piaţa Bacăului, marea Cruce a Coroanei României şi acum

Mihai Viteazul!

Doamna Cantacuzino mi-a povestit ce este dreptul, că în convorbirea ce a avut cu

Regele despre mine, i-ar fi spus că El are cele mai bune sentimente pentru mine şi după

câteva zile i-ar fi spus că m’a decorat cu Coroana României, ceea ce este o dovadă pipăită

de sentimentele bune de care este însufleţit faţă de mine.

Vor fi, dar eu tot mă mir şi nu mă bucur de loc.

Dacă lucrurile nu vin la timp, nu mai au aproape nici o valoare.

De altfel, în chestiunea decoraţiilor când a fost Brătianu în Rusia, a adus două cruci

Sf. Gheorghe. Una a fost dată generalului Prezan si alta generalului Grigorescu!

Eroii noştri!

Nu au fost ei cei dintâi decoraţi cu Mihai Viteazul? Faptul este că ruşii au rămas

surprinşi, aproape ruşinaţi de excluderea mea şi generalul Zaharov a făcut o propunere din

propria lui iniţiativă pentru mine.

Am avut o lungă conferinţă cu Regele şi generalul Prezan, asupra unei viitoare

ofensive a Armatei noastre.

G-ralul Prezan propune a se forma o altă Armată română, Armata I-a. Să se puie

această Armată în regiunea Nămoloasa. De acolo împreună cu Armata a VI-a rusească, să

pornească ofensiva principală, pe două direcţiuni: Armata I-a română spre Râmnicul Sărat

325

pentru ca să arunce pe inimic în munţi şi deci să-1 nimicească, iar Armata a VI-a rusească

prin aceeaşi spărtură să înainteze spre Brăila pentru a deschide comunicaţia pe Dunăre.

Armata a II-a în timpul acesta va pătrunde pe la Oituz, in Transilvania şi se va

îndrepta spre Braşov. In modul acesta din o singură lovitură, curăţim toată ţara de

duşmani. Am rămas literalmente înmărmurit auzind atâtea insanităţi!

Mai întâiu spargerea frontului pe la Nămoloasa şi înaintarea divergentă spre

Râmnicul-Sărat şi Brăila ar creea două flancuri într’o regiune care permite manevra! Apoi

cele două jumătăţi de Armate înaintând în direcţiuni divergente cu un flanc descoperit

înspre baza inimicului, ar însemna ca înfrângerea uneia din ele să atragă un adevărat

dezastru asupra celeilalte.

Generalul Prezan mi-a răspuns că între cele două Armate va arunca o masă

considerabilă de cavalerie.

Nici până azi nu a priceput caracterul războiului actual şi nu a parvenit să-şi dea

seama de adevărata valoare a duşmanului ce avem în faţă. Cu cavalerie să spulberi pe

germani!?

Este adorabilă apoi ideea pătrunderii Armatei a II-a prin o singură trecătoare —

Oituz —, care şi acum cade în sectorul Armatei a IX-a rusă.

I-am opus la acest proect, următorul:

Armata a II-a, întărită cu două Divizii, să înainteze spre Puma şi apoi spre sectorul

Focşani—R. Sărat, pentru a împinge pe inimic din munţi spre şes, obligându-1 a lua front,

orientat cu flancul drept spre frontul nostru de pe Siretul de jos.

Această manevră de a cărei reuşită sunt convins, ar înlesni trecerea Armatei I-a peste

Siret şi ar obliga pe inimic să-şi rectifice frontul înapoia Râmnicului şi poate chiar înapoia

Buzăului, ceea ce ne-ar înlesni ducerea frontului pe Cricov-lalomiţa.

Peste putinţă să ne înţelegem. Vorbim două limbi diferite. Regele mi-a făcut impresia

că înclină în spre ideile mele, deşi cu siguranţă este îndoctrinat în cealaltă direcţie.

Cine să fie autorul acestui genial plan? Cu siguranţă va duce la un mare fiasco, dacă

nu la ceva mai dureros.

Am făcut mai multe vizite azi. Am văzut pe generalul Zaharov. Mi-a făcut

impresiunea unui bun lucrător în birou.

326

Este foarte îngrijat de cele ce se petrec în Rusia. Probabil că nu este în graţiile celor

tari azi.

Am văzut şi pe Take Ionescu. Din convorbirea ce am avut cu el am dedus, că la Palat

el este considerat ca o persoană în care nu se poate pune multă încredere.

Ar fi cotat deci ca periculos! Aceasta le întrece pe toate!

Regele mi-a cerut să mă duc să văd pe Brătianu.

L-am văzut. Am stat de vorbă mai bine de trei sferturi de oră. Un adevărat duel de

banalităţi.

M’am ales cu promisiunea că-mi va da sprijinul, să organizez un sanatoriu de

convalescenţi la Piatra.

Bine şi atât. Cel puţin serveşte la ceva, această plimbare pe sub furcele caudine!

De altfel nu am avut Mihai Viteazul? Şi nu mai am de înregistrat încă o distincţiune

pentru ziua de azi? Am primit din mâna generalului Berthelot, în prezenţa Regelui,

însemnele Legiunei de Onoare în gradul de mare ofiţer!

Aş fi renunţat la toate onorificenţele acestea, în schimbul adaptărei planului meu

pentru viitoarea ofensivă.

Am văzut şi pe ministrul Italiei.

Mi-a arătat un document foarte important. La timp voiu vorbi despre acest document.

Îmi face impresia însă, că reprezentantul Italiei, însufleţit de prea multă bunăvoinţă

pentru ţara lui, se amestecă în treburile noastre interioare. Ştiu eu ce instrucţiuni are el?

16. III.

Am văzut pe M. Cantacuzino.

Conservatorii cred că au găsit în mine pe viitorul lor şef.

Nu ştiu ce va fi. Pentru moment sunt soldat şi atâta tot; vom vedea ce va fi mai târziu.

Am dejunat la palatul Reginei.

Nimic de semnalat. Regele mi s'a părut de o extremă bunăvoinţă cu mine. Regina

ceva mai rezervată, dar foarte amabilă.

327

M’a întrebat mai cu seamă, asupra situaţiunei din Rusia. Nu am putut să-i spun ceva

cu miez, pentrucă nu cunosc lucrurile, decât necomplect şi foarte superficial.

Dela Palat am plecat direct la Bacău.

In Roman am văzut pe Numa Frumuşanu. Din cele ce mi-a spus el şi din cele ce mi-a

spus aseară generalul Vasilescu Paraschiv, fostul Comandant al Armatei I-a, am putut în

fine să mă lămuresc asupra evenimentelor dela Tg. Jiu.

Marea victorie, despre care mi-a vorbit generalul Berthelot, când a venit să mă vadă

la Băicoi, şi mulţumită cărei victorii, zicea el că s’a îmbunătăţit definitiv situaţia în

Oltenia, a fost o colorată băşică de săpun.

Divizia 11-a bavareză, care se zicea că a fost distrusă acolo, a fost aceea care 1-a

strâns de aproape şi necontenit pe generalul Vasilescu, în timpul retragerei din Noembrie.

Strategia noastră!.....

19. III.

Ideile revoluţionare din Rusia se întind cu repeziciune. Soldaţii poartă cocarde roşii.

S’a suprimat salutul şi actele de necuviinţă (nu mai zic de indisciplină, căci disciplina a

dispărut) nu mai cunosc margini.

Am fost la Piatra şi am dat acolo de o mare manifestaţiune.

Am intrat în vorbă cu nişte soldaţi (ruşi) asupra înţelesului acestei manifestaţiuni şi

nu au ştiut ce să-mi spue. Ştiu numai că ei au acuma libertate şi atâta.

Când au aflat cine sunt, mi-au făcut o călduroasă manifestaţie amicală.

22. III.

Regele a sosit din nou. Nici prin minte nu-mi putea trece adevăratul motiv!...

In orice caz, este o zi de mare însemnătate şi denotă că o stare de foarte serioasă

îngrijorare domneşte în cercurile înalte ale ţărei.

Probabil că au contribuit mult la producerea ei şi evenimentele din Rusia, cari devin

din ce în ce mai complicate. M. S. Regele a inspectat centrul de instrucţie, a asistat la un

328

mic exerciţiu tactic la câmp şi apoi s’au vizitat spitalele „Regele Ferdinand" şi

„Cazarma Obuziere".

A fost mulţumit de modul cum sunt adăpostiţi şi îngrijiţi bolnavii.

In realitate, la Obuziere totul este organizat foarte primitiv, dar pare că la Iaşi este

ceva îngrozitor şi de aceea modestia, ca să nu zic sărăcia, de aici, nu este băgată în seamă.

După amiază (masa a fost luată în vagon) am mers la cele două Divizii în refacere, a

8-a la Răcăciuni şi 1-a la Negri.

După revistă şi defilare, în fiecare loc, Regele a pus a se strânge trupa în careu şi a

ţinut câte o cuvântare cam la fel.

In rezumat, după o introducere, cu care arată mulţumirile Sale pentru bravura

desfăşurată în trecut şi nădejdea ce pune în bravura viitoare, prin care se va izbuti a se

libera ţara de duşmani, a dat soldaţilor făgăduiala că pământul, pentru care luptă, va fi al

lor.

Cuvântarea, deşi într’un mediu exclusiv militar, avea în partea ei finală un caracter

eminamente politic.

Am crezut că nu era în căderea mea să răspund Regelui, căci ar fi fost o necuviinţă să

ignorez în răspunsul meu partea politică a cuvântărei, iar pe de altă parte atingând acel

punct, m’aş fi amestecat în lucruri cari ieşiau din sfera atribuţiunilor mele.

Am tăcut.

23. III.

Am trecut noaptea în tren, la Pufeşti.

Am mers apoi cu automobilele la Divizia a 12-a (general Moşoiu) la Varniţa.

Revista, vizitarea unei baterii pe poziţie şi apoi dejun la Divizie.

Aspectul trupelor, excelent. Oamenii, bine sub toate raporturile, cu moralul foarte

ridicat şi foarte voioşi. Generalul Moşoiu este un bun soldat.

După amiază am mers cu trenul până la Căiuţi, iar de acolo cu trenul pe

frontul Diviziei a 6-a. (general Arghirescu). Vizita a ţinut până seara târziu.

La ora 11 noaptea am luat masa la Bacău, la mine acasă.

329

În această privinţă sunt necesare unele detalii.

Ieri, în tren, maiorul Ştirbei mi-a spus că Regele se aştepta să fie invitat la mine, la

dejun.

Am spus că nu mi-aş fi putut închipui aşa ceva, însă timpul nu este pierdut şi dacă M.

S. voeşte, poate lua masa de seară la trecere, azi, prin Bacău.

Regele a primit şi am telefonat imediat acasă, pentru pregătiri.

La sfârşitul mesei am ţinut un toast, prin care mulţumeam Regelui de înalta cinste ce

mi-a făcut şi drept recunoştinţă Ii uram realizarea dorinţelor şi intenţiunilor exprimate în

cuvântările ţinute pe front.

După masă, Regele a plecat şi mi-a spus în momentul despărţirei, că duce cu sine cele

mai bune impresiuni.

Cu siguranţă că aşa era. Întrebarea este, cât vor ţinea ele.

Sunt convins că amicii dela Iaşi nu dorm.

2. IV.

Am avut o foarte mare mulţumire sufletească, noaptea trecută.

Am mers la Garbovani să serbez Sfânta înviere cu delegaţi din toate Corpurile

Armatei.

La ora 12 s’a oficiat Sf. înviere în parc, foarte frumos pregătit. La terminarea

serviciului divin, am pus de s’a citit ordinul de zi dat Armatei pentru sărbătorile Paştelui şi

apoi am ciocnit cu oamenii aşezaţi la mese în prelungirea mesei ofiţerilor.

La sfârşitul dejunului am închinat în sănătatea familiei Regale şi apoi a familiilor

celor care apără cu pieptul moşia strămoşească.

Apoi am pus muzica să cânte dansuri naţionale.

Mai bine de o oră am asistat la dansul oamenilor, cari s’au animat din ce în ce mai

mult.

Simţeam foarte bine că în strigătele de iubire pentru mine ale ofiţerilor şi soldaţilor,

vibra toată nădejdea şi încrederea ce pun ei în mine.

Era o bucurie nesfârşită în sufletul meu, înconjurată însă de o deasă ceaţă de mâhnire,

căci ei nu ştiu anume că: în afară de influenţa morală, nu pot nimic sau aproape nimic.

330

Dimineaţa am sosit acasă având încă în urechi ovaţiunile spontane ale soldaţilor, la

plecare.

11. IV.

Eveniment important.

Ieri Regina a fost la Roman ca să viziteze spitalele, între altele şi pe acela al soţiei

mele.

Nevasta mea a mers şi ea la Roman ca să întâmpine pe Regina.

Azi dimineaţă au sosit cu trenul la Bacău.

Întâmplător, plecau 30 de noi companii de mitraliere pe front. Le-am făcut să defileze

în faţa Reginei.

S’a început după aceea vizita spitalelor.

La ora 1 s’a luat dejunul în casa noastră.

Când s'a pus temelia casei Perlberger îşi închipuia cineva, că vor veni Suveranii să ia

masa şi să găzduiască în ea?

Şi bietul stăpân al casei, deţinut în tabără, urmărit de o ură stupidă şi neînţeleasă.

După dejun s'a continuat cu vizita spitalelor, iar la ora 5,30, ceaiu la noi acasă, unde

am invitat familiile ofiţerilor însemnaţi şi mai mulţi ofiţeri francezi şi ruşi.

Destulă animaţiune... Regina a fost foarte gentilă cu toată lumea.

Seara, masa în tren.

12.IV.

Aseară am plecat cu trenul la Oneşti.

Dimineaţa, inaugurarea spitalului şi apoi dejun, pregătit prin îngrijirea generalului

Grigorescu. Totul a fost foarte bine organizat. Nu mi-a plăcut numai cuvântarea ţinută în

urma serviciului religios. Era prea tămâietor şi de o fanfaronadă cam nepotrivită. Când mai

mult decât jumătatea ţărei este cotropită şi lupţi alături cu un popor în efervescenţă, nu ştiu

dacă sună bine cuvântul de împărăteasă.

331

Tărie şi curaj, da, cât de mult, dar cu belşug de fapte şi sobrietate de cuvinte. Insă ce

poţi face, omul este cum este.

După dejun, vizită la Mănăstirea Caşinului.

Şi aici primirea a fost nu se poate mai frumos organizată de colonelul Dabija,

Comandantul Brigadei a 16-a.

Seara, plecarea spre Bacău. Masa în tren şi apoi dela Bacău, Regina a continuat mai

departe.

22. IV.

Extraordinar.

La 6 sunt înştiinţat la telefon, de maiorul Florescu, că voiu avea vizita a

două persoane, cari îmi vor face mare plăcere.

Comunicare enigmatică; totuşi am pus a se lua în grabă măsurile necesare.

La ora 8, soseşte Regele şi Prinţul Niculae.

Au plecat incognito, din cauză că în Iaşi s’a bănuit o mişcare antidinastică.

Ce farsă!

Zeloşii au exagerat lucrurile, iar panica a făcut restul. Incontestabil, un moment

de slăbiciune.

Mi se va ierta oare, că am fost ales ca punct de sprijin, într’o situaţiune crezută

critică, dar care în realitate nu a fosf decât o înscenare nedibace?

Ar trebui o anchetă din cele mai severe şi sunt sigur că se vor descoperi lucruri din

cele mai interesante.

23. IV.

Am plecat la ora 9 din Bacău cu trenul, spre front. La ora 11 am debarcat la Pufeşti.

De aici, cu automobilul până la Moşinoaele, unde am găsit rezerva Diviziei a 3-a,

Regimentul 4 Argeş.

Paradă şi distribuiri de decoraţiuni.

Regele era fericit, simţindu-se în mijlocul trupelor.

332

Am mers apoi, până în apropierea postului de comandă al regimentului 2 Vânători.

S’au distribuit decoraţiuni şi s’au ţinut cuvântări.

Eu m’am oprit cu generalul Văitoianu la marginea pădurei, în faţa Mărăştilor şi am

fixat cu terenul sub ochi, definitiv, direcţiunile de atac.

Terenul se prezintă foarte bine; cred că spărtura se va putea face între Mărăşti şi

Încărcătoarea şi apoi atacul se va îndrepta spre Vizantea Mănăstirească.

Am luat dejunul la Divizia a 3-a, la generalul Mărgineanu. Pe drum înapoi spre

Moşinoaele, m’am abătut cu generalul Văitoianu, spre a-mi alege observatorul, pentru

timpul ofensivei proectate.

L-am fixat pe Dealul Carpenului, în apropiere de cota 707.

Noaptea în tren.

24. IV.

Am vizitat spitalul în construcţie la Coţofeneşti. Proectul a fost făcut pe baza

unei idei cât se poate de strâmte.

Am spus arhitectului Hârjeu, un om foarte priceput, să lărgească proectul în socoteala

Armatei şi să comunice aceasta Direcţiunei Generale a Sănătăţei Publice.

Am călătorit apoi cu trenul, cale îngustă, din valea Bâlca şi apoi şoseaua Coţofeneşti

—Moşinoaele.

Toate aceste comunicaţiuni, se datoresc activităţei şi priceperei Comandantului

Corpului II Armată, generalul Văitoianu.

Am mers apoi la Divizia a 7-a, cantonată la Valea-Seacă. Regimentul 14 a defilat pe

ploaie. Aspect mediocru.

Regele a decorat pe colonelul Rujinschi cu Mihai Viteazul.

Acum câtva timp, am primit o propunere din partea generalului Grigorescu pentru

decorarea colonelului Rujinschi cu Mihai Viteazul, pentru bravura desfăşurată în „marea

bătălie dela Oituz".

Am cerut să mi se trimită o relaţiune asupra acelei mari bătălii, pentru ca să văd dacă

este cazul de a face propunerea ce mi se solicită.

333

Nu am primit nimic, până acum.

Totuşi astăzi văd că se recompensează bravura semnalată, dar poate să fie bine

meritată.

Alât cât cunosc eu pe colonelul Rujinschi, mă tem foarte mult să nu fie şi aici o

exageraţiune, datorită acelei tacite şi mutuale admiraţiuni, de care am găsit îmbibată

atmosfera în care a operat Armata de Nord.

După amiază am avut parada la Divizia a 12-a, de sub comanda generalului Moşoiu.

Prezentarea recruţilor, revistă şi defilarea la Copăceşti.

Aspect în adevăr înălţător.

Seara, masă cu ofiţerii şi trupa Diviziei, pe un teren anume pregătit.

Am ţinut o cuvântare, în scopul de a ruga pe M. S. Regele să aibă încredere

neţărmurită în Armată.

Cred că aceste cuvinte erau necesare în împrejurările de faţă, atât pentru Rege

personal, cât şi pentru acei cari şi-ar închipui că o sguduire a aşezământului nostru politic,

ar putea să fie încercată.

Generalul Moşoiu, Comandantul Diviziei, a ţinut şi el o cuvântare.

Putea face mai bine să se abţie, cu atât mai mult că aşa şi era stabilit. Dânsul a vorbit

când au fost prezentaţi recruţii.

Lăsând la o parte că totul nu a fost decât repetarea frazelor sunătoare de ideal,

victorie, împărăţii, etc., dar mi-a făcut impresiunea că nu este tocmai omul pe care îl

credeam.

Doresc să fie greşită această impresiune, de care de altfel mă voiu ţinea independent,

până la o probă absolut sigură.

Seara a fost cât se poate de animată; la plecare, animaţia s’a transformat în entuziasm.

25. IV.

Am sosit la Bacău la 8. După două ore, am plecat în automobile la Piatra.

Am mers la mănăstirea Bistriţa, unde am vizitat biserica şi monumentul lui

Alexandru cel Bun.

O părăsire neiertată şi biserica şi monumentul Domnitorului.

334

Am luat dejunul pe câmp. Regele a fost în cele mai bune dispoziţiuni. Totul s’a

petrecut în chipul cel mai simplu.

La întoarcere, am trecut pe dreapta Bistriţei, şi am arătat Regelui locul ce am ales

pentru sanatoriul zis „Carpaţii". Este încântător şi cred că vom face acolo ceva şi util şi

frumos în acelaşi timp.

In oraş, Regele a vizitat spitalul Crucea Roşie, unde a decorat mai mulţi ofiţeri şi

oameni de trupă, răniţi.

Masa acasă la mine, iar după masă, la ora 10, ceai pentru ofiţerii străini, din

garnizoană şi ofiţerii superiori români.

Destulă animaţiune.

Regele s’a liniştit cu desăvârşire.

Mai întâiu, atmosfera de pe front şi din Bacău atât de asigurătoare, apoi ştirile bune

dela Iaşi au terminat prin a-L convinge că totul s’a redus la o alarmă lipsită de temei.

Dar tocmai aici stă răul, cred, pentru mine.

26. IV.

Plecarea era hotărîtă pentru după amiază. In urmă s’a schimbat şi s’a fixat pentru

noapte. După amiază o excursiune în automobil până la Moineşti.

În cursul dimineţii pe care am petrecut-o acasă, am avut o lungă întreţinere cu Regele

asupra diferitelor chestiuni de ordin general şi asupra simptomelor de unele mişcări

socialiste la noi.

Plecarea din Iaşi sîa datorit mai cu seamă faptului că un grup de vechi socialişti şi

tineri liberali, sub G. Diamandi, s’ar fi pus în legătură cu revoluţionarii ruşi.

Intre acei cari formează grupul este şi Tilică Ioanid.

Am spus Regelui că-1 voiu chema la Bacău şi sunt sigur că vom afla ceva dela

dânsul.

Regele nu numai că a încuviinţat, dar a părut chiar mulţumit de propunerea mea.

335

După dejun, o falşe alarmă, că într'un tren venind din direcţiunea Burdujeni, în două

vagoane ar fi soldaţi ruşi revoluţionari cu femei şi că ar fi decişi să vină la Bacău să atace

pe Rege.

La Roman ar fi văzut în gară trenul Comandantului Armatei I-a şi crezând că este

trenul regal, ar fi încercat să-l atace.

După minuţioase cercetări, am putut constata că nu a fost decât exagerarea unor

cuvinte, prinse de un impiegat inferior din Burdujeni, dela doi soldaţi ruşi.

Voiu pune să se facă o anchetă minuţioasă, pentru a pedepsi pe cei cari fac exces de

zel.

Excursiunea la Moineşti nu a prezentat nimic interesant; era pur şi simplu o trecere de

timp.

La ora 11 Regele a plecat.

Despărţirea destul de călduroasă.

Atmosfera din Iaşi va scoborî desigur termometrul disponţiunii Suveranului.

30. V.

Mare consiliu în vederea ofensivei proectate.

Participă: M. S. Regele, Prinţul Carol, generalii Cerbacev, Golovin, Prezan,

Christescu şi eu.

G-ralui Prezan face o expunere a situaţiunei şi caută să explice atât motivele cât şi

desvoltarea ofensivei, astfel cum este proectată.

Când mi s’a cerut părerea, am început prin a spune că nu înţeleg scopul acţiunei,

deoarece în ordinul primit se pune ca scop:

A fixa forţele duşmane pe întregul front;

A nimici forţele duşmane ce se găsesc în faţa sectorului Nămoloasa, înaintând în

direcţia R. Sărat.

A fixa forţele este ceva concret, dar situaţiunea generală nu face a fi necesară o

ofensivă, pentru aceasta.

336

Pe nici un front al teatrului general de războiu, situaţiunea nu este de aşa fel, încât să

necesite o grabnică concentrare de forţe duşmane, prelevate de pe frontul din faţa noastră.

Pe de altă parte, dacă ar fi chiar necesar, forţele duşmane pe întregul front român sunt

atât de reduse, faţă de ale noastre, că o preluare este aproape exclusă. In ori ce caz mare

lucru nu s’ar putea lua.

Rămâne al doilea punct: nimicirea.

Această formulă teoretică este şi vagă şi nerealizabilă. Nu se nimicesc forţele astăzi.

Nu am fost nici noi nimiciţi, cu atât mai puţin vom putea noi să nimicim pe germani, cari

au dovedit că ştiu să facă războiul.

Am conchis că scopul trebue să fie concret, bine definit.

Cerându-mi-se părerea, am spus că eu 1-aş formula: ducerea frontului de pe Şiret pe o

altă linie, bună oară: Mostiştea-Ialomiţa-Cricovul sau o alta oarecare.

Golovin mi-a spus că asta va depinde de modul cum se vor desfăşura operaţiunile.

Părerea mea, am răspuns, este că în desfăşurarea operaţiunilor trebue să avem un

front de orientare: obiectul material de atins. Silinţa noastră va trebui să fie constant să

dominăm împrejurările şi numai în caz de absolută imposibilitate să ne supunem lor.

A fost de prisos; au rămas în părerile lor.

Am trecut la detalii.

Am spus că dacă se sparge frontul în câmpie, vom avea două mari inconveniente.

Spargerea în centru ne va obliga să facem două conversiuni şi în adevăr noi avem

intenţiunea ca, cu Armata a Vl-a să facem o conversiune la stânga spre Dunăre, iar cu

Armata I-a, o conversiune la dreapta, spre munţi.

Creem două flancuri în aer, spre duşman.

Copleşirea uneia din aceste Armate se va traduce în dezastru pentru cealaltă.

Mi s’a răspuns de g-ralul Prezan că flancurile vor fi apărate cu cavalerie!

Mai sunt oare posibile astfel de enormităţi?

Spargerea frontului în câmpie va duce desigur la operaţiuni manevrate şi ar fi o

greşală enormă a ne crede superiori germanilor în manevră.

Ei au şi experienţa lucrului şi sunt mai bine încadraţi şi mai bine utilaţi!

337

Generalul Golovin, cel mai de seamă dintre toţi, mi-a spus că a ales acel sector, din

cauza conditiunilor locale. Crede că spargerea este mai sigură pe acolo. Sunt mai puţine

întăriri ca în alte părţi.

în adevăr, am văzut această curioasă teorie desvoltată în nişte instrucţiuni emanate

dela comandamentul rus.

Am căutat să arăt că este bine, neapărat, a prefera punctele care, mulţumită

condiţiunilor locale, sunt mai uşor de atacat, cu condiţiune însă sine qua non ca atacul

odată reuşit să se poată desvolta, şi desvolta cu urmări corespunzătoare sacrificiilor, ceea

ce nu pare că va fi cazul în sectorul ales.

Am vorbit cu g-ralul Prezan.

Generalul Cerbacev m'a întrebat atunci care ar fi, după mine, direcţia de dat atacului.

Am spus că inimicul are în eşichierul româno-transilvan, două fronturi: unul în

Transilvania, care începe la Oituz şi se termină în Bucovina, şi altul în Muntenia, dela

Oituz până la Dunăre.

Intenţiunea noastră este să ne îndreptăm sforţările în contra aaestuia din urmă.

Dacă isbutim să spargem linia duşmană în punctul de joncţiune al celor două fronturi

menţionate, putem arunca stânga inimică dela Kezdy Vasarhely spre Sud, iar dreapta lui

din Muntenia, spre R. Sărat. Atât în contra stângei cât şi a dreptei inimicului, acţiunea

noastră va trebui să fie învăluitoare.

ÎIn spatele dreptei noastre învăluitoare, s'ar găsi partea neaccesibilă a munţilor, uşor de

apărat şi nefavorabilă unei concentrări mari de forţe duşmane, pentru a ne ameninţa serios.

Am arătat pe de altă parte că acţiunea noastră în munţi va reuşi cu siguranţă, căci

după ruperea frontului contra-manevra inimicului se va izbi de greutăţile terenului şi deci

nu va putea să pareze la timp loviturile acţiunei noastre de exploatarea primului succes,

întotdeauna sigur dacă este bine pregătit.

Eram şi trist şi amărît, în acelaşi timp, să ascult obiecţiunile.

Cea mai puternică era că nu voiu putea să mişc şi să hrănesc trupele, în zona mea de

operaţii.

338

Am răspuns că-mi asum toată răspunderea, deoarece cunosc perfect regiunea.

Am operat în toamna trecută retragerea pe acolo, pe un timp foarte defavorabil şi în

condiţiuni morale deplorabile.

Este interesant să reamintesc acum, după ce lucrurile au trecut, că trei luni după ce

am expus proectul meu de contra ofensivă, s'a petrecut o acţiune analoagă pe frontul

italian, în sectorul Isonzo.

Germanii au ales ca punct principal pentru atacul lor, stânga, italiană, care avea ca

punct principal de sprijin, Caporetto. L-au învăluit cu dreapta lor, obligându-l să facă o

uşoară conversiune la stângă înapoi şi atunci au împins pe italieni până la Piave,

menţinându-se constant în poziţiune dominantă.

Evident că nu ştiam în Iunie, la Iaşi, ce se va petrece în Octombrie la Caporetto! La

situaţuini analoage, soluţiunile se impun.

Din cauză că s'a făcut altfel decât ar fi trebuit, sforţările noastre au dus, tot numai în

zona muntoasă, la un început de izbândă (la Mărăsti), pe când germanii, în situaţie

analoagă, au putut obţine o strălucită victorie, care dacă nu s'a transformat în dezastru,

este mulţumită faptului că italienii au putut să desfăşure virtuţi militare excepţionale...

Totul era de prisos.

Am cerut să mi se lase cel puţin Armata neciuntită, adică toate Diviziile, căci mi s’au

luat două (7 şi 12) spre a le da la Armata I-a.

Şi aici rezistenţă absolută, deşi Regele părea că înclină spre vederile mele.

Să le dea Dumnezeu noroc! Am convingerea că mergem orbeşte la o acţiune care se

va sfârşi prin o înfrângere dureroasă pe frontul Armatei I-a.

Pe frontul meu, sunt sigur că vom avea victorie, dar o victorie nefolositoare, din

punctul de vedere strategic. Ne vom spăla puţin, din cel moral.

Înainte de plecare, am fost chemat la o parte de Rege şi mi-a spus că atunci când mi-a

trimis un ordin observator că nu am rezerve, dându-mi ca exemplu Armata de Nord, a fost

indus în eroare! Pot să consider această mărturisire ca o satisfacţiune tardivă.

Rămâne însă în picioare că un Comandant de Armată care izbuteşte prin influenţa lui

personală să redea încrederea unei Armate în debandadă, primeşte un ordin dur, pentru un

fapt care, dacă ar fi fost chiar just, încă nu justifica procedarea.

339

Ce atmosferă favorabilă mie trebue să fi domnit atunci la Marele Cartier General!

De altfel, azi, persoanele sunt altele, dar atmosfera nu s'a modificat mult.

Am fost foarte penibil impresionat de atitudinea generalului Christescu pe timpul

consfătuirei.

Cosi va il mondo!

9. VII.

În fine, ziua mult aşteptată începe.

Zi mare, căci este în joc reputaţiunea Armatei, sau cel puţin a valoarei soldatului

nostru. Nu cred în nimicirea duşmanului, nu cred în ajungerea la R. Sărat, mai ales pe

direcţiunea Nămoloasa; dimpotrivă mă tem de o teribilă înfrângere în acea parte, după un

uşor prim succes.

Am însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul Armatei mele. Sunt

convins că acţiunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie şi pentru

ţară de mândrie.

Ne măsurăm, în condiţiuni aproape egale, cu cei mai buni soldaţi din lume.

Sunt convins că vom învinge.

Timp urît, posomorit, ploaie fină... Bombardamentul a început de dimineaţă, dar din

cauza timpului nefavorabil a trebuit să fie întrerupt între orele 15—17.

Armata a IV-a, însă, 1-a întrerupt de asemenea.

După ora 17 cerul s'a înseninat, bombardamentul a fost reluat şi s’a prelungit până la

căderea nopţii cu rezultate cât se poate de bune.

10. VII.

340

Bombardamentul a continuat toată ziua. Rapoartele din toate părţile sunt

satisfăcătoare. Am ordonat ca pe timpul întreruperei bombardamentului de după amiază,

să se simuleze începerea atacului infanteriei, trimiţându-se înainte patrule puternice.

Stratagema a izbutit complect, duşmanul şi-a desvăluit cuiburile de mitraliere, cari au

putut fi numaidecât reperate de artileria noastră.

Am întrebat Armata a IV-a rusă dacă este gata pentru atac şi mi-a răspuns că da.

Armata I-a a cerut o prelungire de o zi a bombardamentului.

Noi vom începe însă acţiunea mâine în zori. Voiu dormi în bubuitul tunului, dacă

voiu dormi, căci am baterie de 120, la 200 metri de baraca mea! Sunt perfect liniştit. Vom

avea victoria!

11. VII.

Nu am dormit deloc. A trebuit să merg la postul de comandă al generalului

Mărgineanu, Comandantul Diviziei a 3-a, pentru a fixa detaliile atacului, în acord cu

rezultatele obţinute până atunci. M’am întors pe la l; am terminat ce mai aveam de ordonat

pe la 2 şi am intrat în baraca mea. Atât bateria grea din dreapta cât şi cea de câmp din

stânga au tras toată vremea. Peste putinţă să închid ochii. De altfel nici nu m’am desbrăcat.

Fix la 4, am mers la observator; era încă întuneric, dar partea stângă a sectorului de

atac era luminată de satul Mărăşti, in flăcări.

Exploziunile proectilelor noastre acopereau întregul sector de atac, dela inclusiv

Mărăşti la Încărcătoarea. Spectacol măreţ, peste măsură de emoţionant, încetul cu încetul

se luminează de zi şi ochiul poate distinge numai cu binoclu si cu mare greutate, coloanele

noastre, încep a se auzi armele infanteriei, apoi mitralierele şi în fine grenadele; s’a ajuns

deci corp la corp.

Din toate părţile rapoartele sunt favorabile; soldaţii noştri pătrund în poziţia

inimicului şi încep curăţirea şanţurilor.

De altfel, pe unele puncte, se pot vedea distinct oamenii noştri, alergând în lungul

şanţurilor şi asvârlind grenade în ele.

341

La ora 8, întreaga linie este a noastră! Duşmanul se retrage, mai cu seamă la centru,

în dezordine, încep a se aduna prizonieri numeroşi. Se raportează capturare de tunuri.

La aripa stângă, adică la Mănăstioara, duşmanul opune foarte mare rezistenţă.

Aceasta nu mă îngrijorează; este deja stabilit de ieri seara, că la Sud de Mărăşti să fie

numai o acţiune demonstrativă. Mănăstioara trebue să cadă prin acţiune de întoarcere pe la

Nord de Mărăşti.

Mai îngrijitoare este vestea că Regimentul 11, care pătrunsese în prima linie la

Încărcătoarea, a fost respins de un contraatac şi toate încercările de a pătrunde iarăşi în

poziţia duşmanului au rămas fără nici un rezultat.

Am dat ordin Diviziei a 6-a (general Arghirescu) să înceteze ofensiva şi să se

mărginească, în acel punct, la o acţiune vie de front, de fixare. Diviziei 1-a (general

Stratilescu) i-am ordonat să trimită Regimentul 17 în ajutorul Diviziei a 6-a, îndreptându-

se dela Sud spre Nord, pe dealul Mărăşti, pentru a lua încărcătoarea prin întoarcere.

Am dispus în acelaşi timp a se bombarda Incărcătoarea cu toată artileria grea, care

este la distanţa necesară.

Acţiunea infanteriei va trebui să înceapă mâine dimineaţă, după o scurtă bombardare

de artilerie.

Primesc un ordin dela Marele Cartier General, că stânga mea rămâne înapoi şi că este

pericol pentru dreapta ruşilor, cari nu sunt destul de susţinuţi de noi.

Enormităţi ridicule. Inimicul este în debandadă şi ei se tem de un contra-atac!

Centrul meu este pe dealul Teiş, iar dreapta pe dealul Mare. Am ajuns deci cu frontul

pe Şuşiţa. Dreapta la Încărcătoare a rămas înapoi şi aceasta mă cam stinghereşte, deşi sunt

sigur că mâine se vor îndrepta lucrurile şi acolo.

In fine, avem o zi frumoasă, o zi cum nu a avut Armata noastră până acum!

Se vor bucura oare toţi, de victoria Armatei a II-a, căci sunt convins că victorie

desăvârşită va fi?

Armata I-a a cerut o zi de pregătire. Aşa dar 48 ore întârziere. Strategii noştri cari au

ales pe acolo direcţia principală de atac „pentru conditiunile locale", pot să se felicite. între

aceştia a fost şi generalul Christescu, Comandantul de azi al acelei Armate; ce crudă ironie

a soartei!

342

Am apropiat rezerva (Diviziei 1-a) de noua linie de luptă mişcând-o în valea

Limpejioarei.

12. VII

Inimicul fuge peste tot. La Încărcătoarea nici nu a mai fost nevoe de atac; simpla

ameninţare cu întoarcerea Regimentului 17, pe la Sud, a făcut pe duşman să se retragă

chiar în cursul nopţii.

De asemenea şi la Mănăstioara, ameninţarea pe la Nord şi-a produs efectul.

Am oprit de aseară trupele pe linia Şuşiţa, cu ordin de a duce artileria de câmp înainte

şi de a o instala până la ora l pe terenul cucerit. Ordin pentru reluarea acţiunei se va da la

timp.

Imediat după dejun, am plecat cu generalul Văitoianu spre postul de comandă al

Brigadei a 5-a (colonel Constantin eseu Stan), la Alba.

Am trecut apoi spre Mărăşti, străbătând câmpul de luptă.

Un adevărat labirint de şanţuri şi reţele de sârmă, duşmane. Nici nu-mi vine a crede

că o aşa formidabil întărită poziţie a putut fi -părăsită de duşman.

Cadavrele voinicilor noştri soldaţi, alături în unele părţi cu cadavre duşmane;

prin şanţuri, prin reţele! Ce privelişte!

La Mărăşti, am vizitat un post de comandă german şi un depozit de muniţiuni.

Totul, foarte bine organizat.

Am găsit pe generalul Mărgineanu; 1-am felicitat şi am hotărît cu el şi cu generalul

Văitoianu, reluarea înairitărei la ora 4 p. m.

Doream să ajungem cu coloanele dincolo de Vizantea, iar cu detaşamentele înaintate

până la Putna.

Am reintrat apoi la observator.

Seara, primesc ordinul dela Marele Cartier General, că se suspendă operaţiunile

ofensivei, din cauză că trupele ruse din Bucovina au făcut defecţiuni!

Ce concepţiune!

343

Nu ar fi trebuit oare ca acesta să fie un motiv mai multt pentru a împinge viguros

înainte şi, deoarece se făcuse spărtura pe la mine, să fiu întărit pentru a exploata până în

ultima posibilitate succesul deja obţinut?

Am dat ordin ca mişcarea să se continue neîntrerupt, până în Putna.

Am chemat la telefon pe generalul Mărgineanu şi i-am explicat, că este de toată

importanţa ca trupele noastre să ajungă pe Putna chiar în noaptea aceasta.

Această întorsătură, pentru Armata mea, este aproape indiferentă, căci cu forţele de

cari dispun desigur că nu aş fi putut merge mult mai departe de linia Putnei, pe care vreau

să ajung. Pentru Armata I-a sunt convins că este o fericire. Mergea cu siguranţă la o

înfrângere, din cele mai dureroase.

Am această convingere şi nimeni nu mi-o va putea sdruncina.

13. VII.

Contrar celor afirmate de generalul Mărgineanu ieri seara, peste noapte am fost

informat că aripa sa stângă s’a oprit înainte de a ajunge la Putna; am fost foarte contrariat.

Vina este a colonelului Alexiu comandantul Brigadei 6-a, care a obiectat că trupele de sub

comanda sa erau obosite. Se odihniseră până la ora 4 p. m.! Această părere a fost a

ofiţerilor francezi, cari nu cunoşteau încă puterea de rezistenţă a soldatului nostru.

Greşeala a fost a colonelului Alexiu, că s’a lăsat uşor convins.

Am dat ordin să se continue azi mişcarea.

Până seara, Putna a fost atinsă, dar cu lupte. Duşmanul a avut vreme să-şi

restabilească ordinea în cursul nopţii.

Am făcut să intre în linie restul Diviziei 1-a, oprit în rezerva Armatei şi am constituit

rezerva cu trupele cele mai încercate, din Divizia a 3-a.

Am început înaintarea şi la aripa dreaptă a Armatei, cu Divizia 8-a (general Patraşcu);

inimicul se retrage din valea Caşinului, împins de Brigada 16 infanterie, de sub comanda

colonelului Dabija. Pe Măgura Caşinului, rezistenţa e mare şi ruşii aflaţi la dreapta

Brigadei 16 infanterie nu vor să mişte.

344

Am mers după amiază cu generalul Văitoianu la Răcoasa, la Vizantea şi la

Câmpurile.

O victorie strălucită. în toate părţile material de războiu în cantităţi foarte mari.

M’am fotografiat la Vizantea, în curtea unui fost depozit de muniţii de artilerie.

La Câmpurile am găsit pe generalul Stratilescu, comandantul Diviziei I-a, dela care

primesc frumoasa ştire că parte din Regimentul 31 a intrat în Soveja şi a făcut circa 1000

de prizonieri.

Acest nou avantaj îmi dă curajul să împing linia mea ceva mai înainte.

Generalul Văitoianu este de părere că în direcţiunea Lepşei, am putea merge până

peste frontieră.

Ideia îmi surâde; mi-ar plăcea să pot planta un drapel pe un petec din pământul ce

voim să cucerim, pentru a se simboliza aspiraţiunile noastre. L-am rugat în acest sens şi

mi-a făgăduit că dorinţa mea va fi satisfăcută.

14. VII.

După ordinul dat de mine, aseară trupele au ajuns pe linia pe care cred că ne vom

opri, afară de o uşoară, dacă va fi posibilă, înaintare la centru spre frontieră.

Suntem pe linia Arşiţa Mocanului —Măgura Caşinului — Sboina Neagră —Tuia

Neagră — Geloasa — Negrileşti —V. Seacă.

In unele puncte, mai ales pe frontul Diviziei 8-a, situaţiunea nu este încă limpede;

linia fixată nu este încă atinsă şi sunt lupte foarte serioase, mai cu seamă la dreapta, din

cauza retragerei ruşilor de pe Măgura Caşinului, lăsând în vânt Brigada 16 infanterie

(colonel Dabija), dela extrema mea dreaptă. Colonelul Dabija a luat măsurile necesare.

Din contra, pe restul frontului, dacă aş avea forţe disponibile, aş putea împinge, fie

spre şoseaua Focşani—Râmnic, fie spre Keszdi Vasarhely.

Am vizitat din nou câmpul de luptă: observator, Mărăşti — Încărcătoarea — Coada

Babei — Câmpurile.

Ce organizaţie extraordinară a avut duşmanul!

Alle Ehren!...

345

Am să dau ordin, pe de o parte, să se facă o călătorie de instrucţie, cu reprezentanţi

din toate corpurile, pentru ca să vadă cum se întăreşte duşmanul, iar pe de alta, voiu pune

să se facă o ridicare topografică amănunţită a întregului câmp de luptă, pentru ca să pun să

se întocmească o descriere a lui.

Am ajuns cam târziu la Câmpurile; nu mai puţin am rugat pe generalul Văitoianu să

mă însoţească până la Soveja. Doream să pun piciorul în acea localitate.

Pe drum am depăşit Regimentul 24. Soldaţii m'au recunoscut şi m'au aclamat cu

entuziasm. Am fost foarte viu mişcat.

In Soveja am găsit un spital german, evacuat de bolnavi, dar un depozit farmaceutic

foarte bine aprovizionat a fost lăsat cum era.

Am mers pe şosea spre linia înaintată; am găsit în Dragoslave Brigada de călăraşi sub

comanda colonelului Scărişoreanu, iar sub poalele Ţiuei pe colonelul Stoenescu,

comandantul Brigadei a 11-a, cu care m’am întreţinut, asupra modului cum să dispue

trupele.

Peste tot: încredere şi avânt.

Este o adevărată crimă de a opri ofensiva, care se adaogă la aceea de a nu-mi fi dat

forţe suficiente spre a o exploata, aşa cum prevăzusem că s’ar putea! Nepricepere ori

răutate?

Am luat masa la Câmpurile, într’un local care a servit probabil de cazino germanilor.

Toate localităţile ce am vizitat sunt în bună stare şi se vede că germanii au ţinut ordine.

15. VII.

Au reînceput atacurile Marelui Cartier General. Nici nu se putea altfel. Se spune că

am înaintat prea mult; că am depăşit ordinele ce aveam, precum şi libertatea de acţiune de

care mă pot bucura!

Citesc şi nu-mi vine să cred!

Este o adevărată ruşine, căci e greu de închipuit o împerechere mai monstruoasă de

neadevăr cu nepricepere.

346

Nu voiu-ceda nici un deget din terenul ce am luat afară de ordin taxativ, ci din contră,

acolo unde situaţia locală va impune, voiu merge până la atingerea liniei impusă de

formele terenului.

Am reintrat la Bâlca.

Pe drum, am trecut pe la Domneşti, pentru a vedea pe generalul Ragoza. Întrevederea

noastră a fost cât se poate de cordială. El a avut cuvinte foarte elogioase la adresa mea şi a

trupelor mele, dar şi el este foarte amărît că nu s’a continuat ofensiva prin spărtura făcută

de noi.

Rolul Corpului VII Arm. rus a fost şi mai limitat.

REZULTATELE BĂTĂLIEI DELA MĂRĂŞTI*)

„Instrucţiunile operative" Nr. 29 din 19/V spun în ceea ce priveşte Armata II-a:

1. „Operaţiunile ofensive vor fi reluate pe întregul front român:

2. Scop:

a). Complecta imobilizare a tuturor forţelor inimice;.........

3. lit. b. Arm. II-a va trebui să înainteze până în Valea Putnei.

În scopul de a acoperi si înlesni operaţiunile aripei drepte a Arm. IV-a, Arm. II-a va

trebui să atace viguros şi să pună stăpânire, repede, pe D. Momâia, cota 632.

In raport cu succesul operaţiunilor Arm. IX-a, Arm. II-a va trebui să păstreze

necontenit legătura cu stânga acelei Armate.

* ) „Rezultatele bătăliei dela Mărăşti" le dau din importanta lucrare a generalului Gh. Dabija şi anume „Armata română în războiul mondial", vol. IV, unde sunt foarte clar şi precis redate.

347

Cum prin Ord. Oper. Nr. 31 din 11/VI, M. C. G-l. rom. a modificat frontul Arm. II-a

şi linia de demarcaţie dintre această Armată şi Arm. IV-a rusă, prin aceasta urma ca

Momâia să fie atacată de Arm. IV-a rusă.

Aşa dar, Arm. II-a rămâne cu trei însărcinări precise:

1. Să imobilizeze forţele inimice.

2. Să înainteze până în Vl. Putnei.

3. Să păstreze legătura cu stânga Arm. IV-a ruse.

Din descrierea acţiunilor Arm. II-a se constată că ea şi-a îndeplinit însărcinările

primite.

In adevăr:

1. Imobilizarea forţelor inimice. Aci nu trebue înţeles litera acestei prescripţiuni, ci

spiritul ei. Imobilizarea forţelor se putea dobândi prin simulări de atacuri, ceea ce ar fi

fixat, ar fi imobilizat numai forţele inimice ce erau în faţa Arm. II-a.

Dar aceasta nu rezolva decât în mod simplist însărcinarea dată. Aci nu era nevoe

numai de imobilizarea rezervelor sale, ci de atragerea lor în cea mai largă măsură

posibilă şi din alte puncte ale frontului. Acest lucru nu se putea dobândi decât printr’o

viguroasă ofensivă, cu caracter de ruptură, cu caracter de acţiune profundă. Aşa a

rezolvat generalul Averescu prima sa însărcinare. A atacat viguros, a rupt frontul inimic,

l-a pus în retragere, apoi l-a urmărit, l-a zdrobit, desfiinţând grupul Ruiz (Div. 1 Cav. Div.

218 I.) silindu-l:

a). Să-şi aducă rezerve din toate părţile nu numai dintre acele ale grupului Gerok,

ale Arm. I-a A—U, dar si din cele pe care le-a mai putut scoate Arhiducele Iosef şi din

alte părţi, în total 41 btl., 45 btr., 41 esc. şi anume:

UNITĂŢILE ADUSE BTL. BTR. ESC.

Div. 117 I…………………………………………….

R. 3 Gr. (dela D. I. 1. germ.)…………………………

R. 13, 14 hv. (dela D. 37 hv)…………………………

btl. II/R. 373 I. (dela D. 225 I.)………………………

btl. I/R. 69 I. (deal D. 3 I)……………………………

9

3

6

1

1

9 1

348

btl. asalt………………………………………………

Restul Div. 36 hv……………………………………

Div. 7 Cav……………………………………………

Div. 8 Cav……………………………………………

R. 314 hv . (dela D. 70 hv)…………………………...

Dela Armata IX-a…………………………………….

Total ………………

1

6

3

11

13

5

6

3

9

18

19

3

41 45 41

b). Inimicul a fast silit să nu mai execute cu Arm. IX-a proectata şi pregătita ofensivă

pe la Est de Siret (între Siret şi Prut) care reuşea la sigur, pentrucă Arm. VI-a rusă era

pusă pe fugă; ci l-a silit să-şi deplaseze întregul sistem la Vest de Siret, anume la Nord de

Focşani, în îngusta zonă dintre munţi şi siret, creîndu-şi astfel o situaţie tactică foarte

desavantajoasă;

c). Armata a IX-a a fost silită să înceapă contra-ofensiva între Siret, creindu-şi astfel

o situaţie tactică foarte desavantajoasă tuturor forţelor de care dispunea; a fost pusă deci

într’o situaţie de inferioritate operativă evidentă.

2. Armata a II-a prin viguroasa ofensivă luată, înaintează până în Valea, Putnei,

unde ajunge în ziua de 14/VII, -pe care se fixează până la 17/VII.

3„ Armata a II-a a ţinut tot timpul legătura cu stânga Arm. IX-a şi cu dreapta Arm.

IV-a ruse.

Aşa dar Arm. II-a a executat întocmai dispoziţiunile M. C. G-l. român cuprinse în

„Instrucţiunile operative" Nr. 29 din 19/V şi a Ord. Oper. Nr. 31 şi 32

Prin aceste realizări, să vedem care au fost rezultatele dobândite de Arm. II-a, din

punctul de vedere strategic, tactic şi naţional.

a). Din punctul de vedere strategic:

a rupt frontul inimic (11 Iulie);

a desfiinţat Grupul Ruiz (11—19 Iulie);

a silit pe inimic să-si aducă rezerve din toate părţile (16-24 Iulie) la Grupul Gerok;

a determinat oprirea ofensivei strategice a Arm\. a IX-a pe la Est de Şiret (16 Iulie);

a determinat mutarea ofensivei Arm. a IX-a la Vest de Siret (24 Iulie).

349

b). Din punctul de vedere tactic:

a respins inimicul;

iar prin desfiinţarea Grupului de Armată Ruiz, îi ia:

350

prizonieri {

ofiţeri

trupă

32

2716

351

tunuri de câmp 13

tunuri de 105 1

tunuri de 120 4

tunuri antiaeriene 4

obuziere de 105 21

mortiere de 250 4

material mortiere de tranşee 18

mitraliere 27

aruncătoare de mine 4

proectoare 4

secţii de t. f. 3

arme 2500

chesoane muniţii 84

multe muniţiuni

Moralul ofiţerilor şi trupei Arm. a II-a rom. s’a ridicat foarte mult, căci pentru întâia

oară după 11 luni dela intrarea României în războiu, ei au văzut că inimicul atacat fuge

din faţa lor, ca el le cedează terenul, că-l iau prizonieri, că-i capturează material (arme,

mitraliere, tunuri).

S’a câştigat o poziţie de rezistenţă mai puternică decât aceea de plecare la ofensivă.

c). Din punctul de vedere naţional:

S’au liberat 30 sate;

S’au câştigat 500 km. p.

Armata a II-a română de sub conducerea generalului Averescu, dobândise deci o

victorie decisivă, care în tactică înseamnă aruncarea inimicului înapoi, sdrobirea lui prin

desorganizarea unităţilor sale, făcându-i prizonieri, luându-i material şi panicându-l.

Este fără nici o îndoială că această victorie, prezenta cele mai bune şanse de continuare,

352

ea trebuia desăvârşită, dar aceasta nu mai era nici în voia generalului Averescu, nici în

puterile Arm. II-a, ci era sarcina Comandamentului Superior, ca să atace după 14/VII

Arm. a IX-a germană, în direcţia Ireşti—Valea Putnei, întorcând rezistenţa acestei

Armate. Importanţa succesului dobândit de Armata, a II-a a scăpat deci

Comandamentului Superior român, altfel nu s’ar putea explica de ce nu face act de ini-

ţiativă şi aşteaptă 10 zile (14—24/VII) ca să-l atace inimicul în direcţia Mărăseşti.

16. VII.

Strategicienii dela Marele Cartier General sunt adorabili prin inconştienţa lor!

Mi se redau Diviziile a 7-a şi a 12-a, dar mi se impune a ocupa sectorul Corpului 24

Arm. rus, compus din trei Divizii. Ceva mai mult, mi se cere ca ocuparea să o încep cât de

curând, adică înainte de sosirea Diviziilor. Ele vor sosi la 21/VII.

Am mers la Corpul IV Arm. şi am dispus înlocuirea Diviziei a 6-a de trăgători rusă,

cu trupele ce am în rezervă la dreapta Armatei.

Mi se va produce o adevărată perturbaţie în distribuirea trupelor. Oamenii aceştia uită

că de abia ies dintr’o ofensivă şi că nu este acuma momentul a mă dilua pe front şi a

jongla cu unităţile.

In orice caz, am dispus ca Divizia a 7-a să meargă la extrema dreaptă în locul ruşilor,

Divizia a 6-a să se intercaleze între a 7-a şi a 8-a, iar Divizia a 12-a să intre în locul

Diviziei a 6-a în sectorul Soveja.

17. VII.

Am lucrat la dispoziţiunile pentru evacuarea trofeelor. Este o chestiune complicată.

Trebue a se proceda metodic, bine şi repede, căci nu se ştie ce poate aduce ziua de mâine.

Am împărţit câmpul de bătălie în patru zone şi am dat fiecare zonă pretorului

Diviziei respective.

După amiază am făcut o recunoaştere până la Moşoroaele, dincolo de Tg. Ocna, în

porţiunea frontului în care trupele mele vor înlocui pe cele ruseşti.

353

M'’au interesat în special dealul Măgura pe care este o biserică şi dealul Gândea care,

ambele, închid gura Slănicului.

20. VII.

Am organizat un parastas la Soveja, pentru odihna celor căzuţi în bătălia dela

Mărăşti. A asistat şi Prinţul Carol.

Am ţinut o cuvântare. Trupele cu ţinută impunătoare.

Am stat de vorbă cu locuitorii din vecinătate.

Se plâng de nemţi că le-au luat ce aveau ca proviziuni; că erau supuşi la unele

vexaţiuni, dar nu au fost maltrataţi şi femeile pare că nu au fost siluite. Acelaşi lucru mi-

au spus şi cele din Vizantea. Una chiar povestea că a dormit în aceeaşi odaie cu un neamţ

şi nu i-a făcut nimic. Este drept că trebue să fi avut cam vreo 60 de ani.

Am ordin să merg la laşi…

21. VII.

La ora 11 am fost primit la Palat, şi Regele mi-a înmânat Mihai Viteazul clasa a II-a.

Am fost invitat la dejun la Regina, iar după amiază a avut loc o consfătuire, unde au

participat generalii: Prezan, Cerbacef şi eu, sub preşidenţia Regelui, privitor la evacuare.

A asistat şi Prinţul Carol; mai târziu a venit şi Brătianu. S’a discutat eventualitatea

evacuărei Moldovei. Era chestiunea, unde să se retragă Armata. Se prezentau mai multe

soluţiuni: Kerson, Poltava, Charkov.

Am pus întrebarea: care va fi motivul retragerei? Acest punct este esenţial, căci dela

dânsul depinde modalitatea retragerei, deci şi alegerea zonei.

Brătianu a înţeles întrebarea mea şi a şi spus: generalul Averescu ridică o chestiune

nu numai de ordin militar, dar şi politic.

Ne-am separat fără să fi conchis ceva.

24. VII.

354

Ordin de a rectifica frontul Armatei a II-a retrăgând centrul pe linia Vizantea!

Părăsim fără motiv ceea ce am câştigat cu atâta sforţare!

25. VII.

Am fost chemat din nou la Iaşi. La ora 11 Consiliu de miniştri. Participă generalul

Prezan şi cu mine.

În discuţie: evacuarea Moldovei. D-l Porumbaru, după expunerea situaţiunei de către

Brătianu, opinează că poate ar fi cazul, înainte de a face un pas atât de important, a se lua

şi avizul reprezentanţilor puterilor aliate. Brătianu spune că un astfel de aviz nici nu trebue

lăsat a se presupune, că ar fi în intenţiunea noastră să ne retragem, căci aliaţii vor profita

pentru a se uşura de noi.

Tot ce a fost în putinţa noastră am făcut pentru aliaţi, de aici încolo, noi suntem o

povară pentru ei şi vor profita de cea mai mică şovăire a noastră, pentru a nu se mai simţi

obligaţi faţă de noi.

Este şi aceasta un mod de a vedea, desigur însă că dacă este împărtăşit de aliaţi,

atunci putem să ne felicităm de tovărăşia în care am intrat. Cred mai degrabă că este o

părere personală a lui Brătianu, care nu ar voi cu nici un preţ să se gândească cineva la o

altă soluţiune, decât aceea a aliaţilor, oricum s’ar desfăşura evenimentele.

Generalul Iancovescu, Ministrul de războiu, atrage atenţiunea asupra stărei de

anarhie din Rusia, asupra lipsei de proviziuni în unele părţi şi asupra transporturilor. Nu se

primeşte nici 25 % din ceea ce este stabilit, iar pentru evacuare, deabia dacă ni se pune

câte un vagon la dispoziţie.

Din arătările generalului Iancovescu, transpiră un fel de pesimism asupra reuşitei

evacuărei.

Atunci Ministrul Duca pune întrebarea, îndreptată cu siguranţă, mie: până la ce punct

sunt întemeiate unele svonuri că în caz de evacuare, ofiţerii şi trupele s’ar împotrivi de a

trece Prutul.

Duca roagă pe domnii generali să informeze Consiliul în această privinţă.

355

Eram singurul general de pe front şi am luat aproape de drept cuvântul.

Am început prin a declara, că Armata a II-a şi cred că şi restul trupelor, adică

întreaga noastră putere militară, este însufleţită de un solid spirit de disciplină, că este cu

desăvârşire devotată ţărei şi cum dinastia este identificată cu ţara, se înţelege că ea este pe

deplin devotată dinastiei.

Armata va executa ordinele ce va primi. Este însă o datorie a se examina urmările

ordinelor date.

Aceasta nu înseamnă că poate fi şovăire în executare.

O astfel de presupunere este o jignire nemeritată adusă ofiţerilor.

Evacuarea poate fi considerată sub două aspecte diferite.

Ea este datorită consideraţiunilor strategice. În cazul acesta lucrul este clar. Se

rectifică frontul prin operaţiuni pur militare, ducându-se înapoi de pe Siret pe Prut, pe

Nistru sau şi mai departe.

Dacă evacuarea nu se face din consideraţiuni strategice, şi ea se face şi din

consideraţiuni de altă natură: de pildă defecţiunea Armatei ruseşti; în cazul acesta sunt de

examinat 3 puncte:

1. — Unde ne retragem;

2. — Care va fi situaţia Armatei acolo;

3. — Care va fi perspectiva ei în viitor.

Să începem acest examen, pentru că densitatea populaţiei în Rusia este slabă şi

pentru a adăposti şi întreţine Armata, trebue a o răspândi pe suprafeţe întinse, ceea ce va

slăbi eficacitatea comandamentului, deci trebue avută în vedere contaminarea morală.

Dacă dimpotrivă se va căuta a se prezerva Armata de contaminare, va trebui ţinută

masată, în care caz, vor fi necesare adăposturi, aprovizionări, etc....

Apoi care va fi perspectiva, cum se vor desfăşura în viitor evenimentele în Rusia?

Ministrul Duca observă că se constată unele îmbunătăţiri: s’a stabilit un acord între

Kornilov şi Kerenski şi măsuri eficace au început a fi luate.

Am răspuns că instrucţiuni bune nu pot lipsi dela centru, este de văzut însă dacă unda

pornită dela centru parvine să se propage până la periferie.

356

Nu ştiu pentru ce Take Ionescu a voit să deducă din cele spuse de generalul

Iancovescu şi de mine că voim pacea separată.

Am protestat numaidecât, că nici în intenţiunea camaradului meu, nici în intenţiunea

mea, nu a fost să alunece pe panta politică a chestiunei. Am crezut necesar a releva

dificultăţile evacuărei, dificultăţi decurgând, evident, din cauzele care au determinat

evacuarea şi că un rezultat bun nu este de aşteptat, decât numai dacă totul este prevăzut în

cele mai mici amănunte şi pregătit din vreme.

Generalul Prezan mi-a făcut şi de data aceasta o impresie deplorabilă. Zice că

pregăteşte evacuarea părţilor sedentare şi a familiilor ofiţerilor din Basarabia.

Este aceasta o măsură? Dacă nu putem ţine Siretul, nu vom putea ţine cu siguranţă

nici Prutul.

Mi-a răspuns că este numai o măsură provizorie, va să zică o evacuare pe dibuitele.

Repetarea ordinei din iarna trecută.

Să sperăm că evenimentele nu vor îngădui acest bis in idem şi vor impune ele drumul

de urmat.

După dejun, iarăşi consfătuire militară asupra situaţiunei Armatei a II-a.

Se discută retragerea frontului. Am arătat că această retragere nu este impusă de

situaţiunea operativă.

Generalul Prezan arată că Armata I-a este foarte violent atacată de duşman în direcţia

Mărăşeşti şi acest lucru periclitează situaţiunea Armatei a II-a.

Mi-am menţinut părerea că nu este nevoie să mă retrag, ci numai să mai întăresc

stânga mea. Atunci generalul Cerbacev, care are planuri mari de a concentra forţe

numeroase în Nordul Moldovei şi în Basarabia, pentru a face, după cum spune, „un pumn

sdravăn" cu care să ia ofensiva spre Bucovina, arată că trebue să ducă în acea direcţie

Corpul al VIII-lea şi de aceea eu trebue să-i ocup sectorul. Dacă cu forţele ce am, pot

ocupa sectorul Valea Sărei şi menţine frontul, el nu se opune la propunerea mea.

Evident că mă punea într’o situaţiune din cele mai rele, totuşi am răspuns că primesc

propunerea, cu condiţiunea de a mi se reda Brigada de grăniceri, care-mi fusese dată şi

apoi de două zile, reluată.

Cu multă greutate am putut obţine acest lucru.

357

Generalul Prezan exercită o adevărată tiranie asupra Regelui, cu ajutorul generalului

Berthelot şi a maiorului Rosetti. Dar de astă dată M. S. Regele a rezistat. Am mers direct

la Marele Cartier General şi am dat de acolo ordinele pentru executare.

27. VII.

Inimicul atacă şi dreapta mea în sectorul Diviziei a 7-a.

Trupele noastre au cedat pe toată linia.

La cererea generalului Văleanu de a retrage dreapta înapoia Nanesei, i-am răspuns că

nu încuviinţez, îmi raportează că mişcarea s’a executat deja!

Ordin dela Marele Cartier că Brigada de grăniceri nu se va mai da Armatei mele, ci

rămânea tot la Armata I-a.

Mi se lărgeşte frontul pe ambele aripi, front ocupat de 5 Divizii ruseşti şi mi se

adaogă numai două Divizii, tocmai în momentul când se desemnează pe acele sectoare o

întoarcere ofensivă a duşmanului.

28. VII.

La aripa stângă se continuă cu înlocuirea Corpului VIII rus prin trupe trase din

Corpul II Armată.

Situaţia schimbându-se, a trebuit să modific şi proectul de înlocuire, astfel că în loc

de a forma un nou sector, al Vânătorilor a trebuit să prelungesc sectorul Diviziei a 3-a spre

stânga.

La aripa dreaptă, situaţia tot mai critică. Diviziile 6 şi 7 serios atacate, sunt împinse

mereu înapoi.

Ambii divizionari sunt sub apăsarea morală a presiunei inimicului.

Generalul Rujinschi, Comandantul Diviziei a 7-a, este complect desorientat asupra

situaţiunei, iar generalul Arghirescu, ca întotdeauna, de îndată ce lucrurile merg rău, este

stăpânit de desăvârşită neîncredere în trupele sale.

358

Am dat ordin Batalionului de munte a forţa marşul astfel, ca în dimineaţa zilei de 30,

să fie la Tg. Ocna.

29. VII. 917 † )

Generalul Mărdărescu a plecat pe front la Corpul IV Armată.

Am fost chemat la Palat pentru Duminecă, dar din cauză că am operaţiuni în curs, am

cerut amânarea deplasărei mele. Se aprobă amânarea deplasărei până la o nouă chemare.

Mi se aprobă din nou Brigada de Grăniceri; ea trebue însă transportată în

autocamioane dela Tecuci la Adjud si de aci cu trenul şi autocamioane, la Oneşti.

S’au luat măsuri ca să se execute transportul astfel, ca Brigada să se găsească în

Oneşti mâine la ora 5.

30. VIII.

M. S. Regele a venit la vagon pentru a merge la postul de observaţie de pe Dealul

Măgurei.

La scoborîrea din vagon, M. S. Regina, care era în automobil, m’a chemat şi după ce

mîa felicitat de ziua mea, luându-mă la o parte, Regina mi-a înmânat un plic şi mi-a spus:

„pour votre jour de fête, je vous prie d'accepter ces papiers; je ne puis pas les garder; ils

me brûlent les doigts”.

Hârtiile din plic au o mică istorie, foarte interesantă, cel puţin pentru mine, şi cred că

merită să o reproduc aici.

Acum câtva timp, fiind în tren cu Regina, am vorbit mai pe larg şi de unele chestiuni

personale. Între acestea, i-am spus Reginei că mă simţeam adânc jignit prin faptul că se

puneau în sarcina mea unele bănueli, care au fost întotdeauna cu totul departe de sufletul

meu. Astfel se creditează bănuiala că aş fi foarte ambiţios, că aş avea aspiraţiuni foarte

înalte şi că nu aş avea nici un scrupul pentru a realiza aspiraţiunile mele.

† ) Dela 29 VII. până la 1. X. am scris notele mele pe foi volante, de Şeful meu de cabinet, colonelul Ressel, şi-a făcut însemnările sale letul propriu. Pentru acest interval m’am servit de însemnările din carnetul colonelului Ressel.

359

Văzând că Regina s’a menţinut într’o vădită reticenţă, i-am spus atunci că pentru a

dovedi că toate aceste calomnii nu au nici o temeinicie, am să-i încredinţez o demisie

nedatată, cu o declaraţie explicită că se va putea uza de demisia mea când se va voi.

„Vous feriez celà?”, m’a întrebat Regina. ,,Mais certainement, Madame”, i-am răspuns eu

şi i-am trimis a doua zi, prin colonelul Ressel, plicul cu demisia şi declaraţia promisă.

Acesta a fost plicul pe care mi 1-a restituit drept cadou de ziua mea.

Colonelul Ressel mi-a relatat spre seară următorul fapt, iarăşi destul de interesant. A

avut un schimb de cuvinte cu un general din suita Regelui. Reproduc după notele

personale din carnetul colonelului Ressel:

„Eh! ce este cu acţiunea, nu s'a făcut nimic şi prevederile „au fost cam mari?"

I-am răspuns: „S'a făcut mult".

1.—„S'a câştigat vreo 2 km. în adâncime, realizându-se dintr’o parte înconjurarea

Cireşoaei şi avem astfel o nouă bază excelentă pentru viitoarea acţiune.

Pierderile sunt relativ foarte mici, la două Divizii, în total 1450 scoşi din luptă, din

cari numai vreo 160 morţi.

În Franţa, pe frontul englez sau francez, pentru a se realiza un astfel de succes se

pierd zeci de mii de oameni şi se cheltuesc înzecit muniţiuni.

2. — „S’a obţinut ceea ce doream: s’a smuls inimicului iniţiativa acţiunei. Acum el

este în defensivă şi veşnic hărţuit de noi, pe când până acuma a fost invers".

Colonelul Ressel termină astfel schimbul de cuvinte: „După dejun am fost la Divizia

8-a pe Dealul Cărpeniş, în sectorul Brigadei a 16-a de sub comanda colonelului Dabija.

M. S. Regele a vizitat acolo vechile tranşee nemţeşti, pe care le-a găsit foarte bine

organizate, apoi a mers înainte până la Poiana Seciu, de unde se descoperă perfect tot

frontul Diviziei a 8-a”.

3. X.

Ce comedie nesăbuită. Am fost chemat aseară la Iaşi. Fel şi chipuri de întrebări mi

s’au pus.

Nici prin cap nu putea să-mi treacă adevăratul motiv!

360

Prinţul Carol împlineşte azi 24 de ani şi va fi decorat cu Mihai Viteazul. Mi-am

închipuit că M. S. Regele va decora pe Prinţ. Neapărat, conferirea decoraţiilor este o

prerogativă Regală şi nimeni nu are nimic de spus, mai cu seamă că era vorba de a se

decora Prinţul Moştenitor, viitorul Rege. Dar lucrurile nu s'au petrecut astfel.

La ora 12 suntem adunaţi la Palatul Reginei şi acolo generalul Prezan face un discurs

bizar. În numele Armatei, oferă Prinţului Carol ordinul Mihai Viteazul, drept răsplată

pentru vitejia arătată în cursul bătăliei dela Mărăşeşti.

„Prin curajoasa prezenţă a Prinţului între soldaţi, trupele au fost îmbărbătate aşa încât

se poate spune că s’a câştigat acea bătălie mulţumită Prinţului" (!).

Mai întâi, acest act săvârşit în numele Armatei, este lipsit de cea mai mică urmă de

realitate şi seriozitate. Cine este Armata? Generalul Prezan?

Nu am cea mai mică cunoştinţă că s’ar fi făcut vreo consfătuire sau că ar fi pornit din

vreo parte a frontului această idee.

În ce calitate vorbea apoi generalul Prezan? El nu este nici decanul Armatei, nici

măcar cel mai vechiu dintre acei prezenţi, în exercitarea vreunui comandament.

Este un prizonier moral, pe cât se spune, al abilului Brătianu şi un produs fericit al

vreunei fericiri trecute......

Victoria şi bătălia dela Mărăşeşti!... Suntem nu pe margine, ci în fundul prăpastiei şi

tot cu meşteşuguri. Un atac reuşit al duşmanului este tradus într’o mare bătălie, cu victoria

de partea noastră.

Trupele duşmane, pe care presupuneam „să le nimicim" cu ofensiva dela Nămoloasa,

care din fericire nu s’a realizat, se aruncă asupra stângei Armatei noastre, pe care o asvârle

înapoi dincolo de linia Muncel—Panciu şi cu centrul reuşeşte să atingă obiectivul, care

probabil a fost interceptarea comunicaţiei Mărăşeşti—Tecuci. Inimicul este oprit — după

ce-şi atinge obiectivul, însă trei Divizii ale noastre sunt literalmente distruse!

Iată marea bătălie şi victoria!...

25. X.

361

Ştiri foarte îngrijorătoare din Rusia. Guvernul provizoriu a fost atacat şi răsturnat de

revoluţionarii maximalişti, în cap cu Lenin şi Trotzki. Kerenski a putut să fugă spre

Stavca.

Ce va fi? Războiul civil?

Ce vor face Germanii?

Ce vom face noi?

Când am spus în consiliul de miniştri că trebue să deschidem bine ochii, dacă ne vom

hotărî să evacuăm restul ţărei, pentru motive altele decât Strategice, deoarece în Rusia este

o atmosferă foarte periculoasă şi un teren absolut nesigur, mi s’a răspuns de ministrul

Duca, foarte categoric, că lucrurile merg din ce în ce mai bine.

Şi de astă dată s’au arătat guvernanţii noştri cât de profund cunoscători ai marilor

evenimente sunt ei, căci nici unul nu a făcut cea mai mică rezervă la afirmaţiunile

ministrului Duca!

26. X.

Am fost la Coţofeneşti, ca invitat la dejun de Regina.

Foarte gentilă. Conversaţiune banală. Oarecare îngrijorare de cele ce se petrec în

Rusia. Prevede posibilitatea unui desnodământ catastrofal. Pentru cine? Desigur m’am

abţinut să întreb.

Am constatat prin zarea acestei gentileţe, o mică deosebire, o mică deosebire în

comparaţie cu trecutul apropiat.

Oricât de tare să fie cineva, tot nu poate să reziste cu desăvârşire mediului

înconjurător; şi desigur mediul înconjurător din Iaşi nu este de natură a face să prindă

rădăcini şi să se desvolte, bunele dispoziţiuni faţă de mine.

Am văzut în sat la Coţofeneşti pe generalii Văitoianu, Văleanu şi Mărgineanu; am

discutat chestiunea restaurărei satului Mărăşti şi ridicărei unui monument în amintirea

„succesului" dela Mărăşti.

Propunerile mele au fost acceptate

14. IX. 917.

362

P. C. Dealul Curmătura

Domnule General‡)

Neuitatele clipe ale măreţei bătălii dela Mărăşti, urmată de viguroasa ofensivă spre

Putna, în care bravele noastre trupe au operat sub înalta directivă a comandamentului D-

voastră — au lăsat urme neşterse în inimele noastre.

Totul se spulberă cu vremea din cadrul amintirei, afară de ceea ce rămâne în

sufletul trupelor după biruinţă.

Astfel, Domnule General, numele D-voastră rămâne pentru totdeauna legat de

sufletul eroilor dela Mărăşti.

Cu inima plină de cel mai desăvârşit devotament şi cu credinţa nestrămutată în

viitorul nostru glorios, ofiţerii şi trupa Diviziei a 3-a vă trimit alăturatele daruri, făurite

din materialele cucerite de ei, strigând cu toată puterea: „Să trăiască Domnul general

Averescu Al. comandantul Armatei a II-a, care ne-a dus la biruinţă".

Comandantul Diviziei 3-a

General Al. Mărgineanu.

28. X.

Am primit răspunsul, la o intervenire a mea, pentru a reîncepe publicarea ziarului ,,În

Carpaţi”, arătând că la Armata I-a se imprima un ziar.

În răspuns mi s’a spus că, cu data de 14 Octombrie, Armata I-a a solicitat autorizarea

şi Marele Cartier General a refuzat-o.

Nu înţeleg refuzul Marelui Cartier General nici pentru Armata I-a, cum nu 1-am

înţeles nici pentru mine; este curios însă cum cererea de autorizare este pornită la 14

Octombrie, pe când ziarul a apărut la 8 Octombrie şi la 12 Octombrie!

30. X.

‡ Scrisoare primită de generalul Mărgineanu

363

Colonelul de Roincé a fost la Iaşi, pentru a interveni să mi se puie la dispoziţie o

Divizie pe timpul ofensivei proectate în sectorul Tg. Ocna.

Mi-a adus rezultat favorabil. Este însă ceva de notat.

Colonelul de Roincé a vorbit cu generalul Berthelot şi după ce 1-a convins, generalul

a mers la Marele Cartier General, de unde s’a întors, spunând că a găsit pe maiorul

Antonescu, care a opinat favorabil; deci chestiunea este rezolvată în sensul dorinţei

Armatei. Aşa dar, de propunerile Armatei au a hotărî întâi generalul Berthelot şi în ultima

instanţă, maiorul Antonescu!

În orice caz, personal sunt mulţumit că pot obţine ceea ce trebue.

De Roincé este un bun ofiţer, pentru care am toată consideraţiunea! De ar fi toţi ca el

şi asemeni colonelului Mărie.

1. XI.

Azi a venit colonelul Petin, trimis de generalul Berthelot, pentru a şti dela mine ce

concurs doresc să am, pentru ca să poată stărui în acest sens.

Mă surprinde această schimbare de atitudine, dar desigur nu numai că profit de ea,

dar fac tot ce-mi stă în putinţă a o fixa.

Vor ajunge oare să înţeleagă ce mare greşală au comis când, fără nici un motiv, au

luat o atitudine ostilă faţă de mine, făcându-se jucăria intriganţilor dela Marele Cartier

General?

7. XI.

Din ziua de 2 am trimis lucrările privitoare la ofensiva din sectorul Tg. Ocna şi până

azi nici un răspuns.

Le-am trimis anume prin colonelul Petin, pentru ca să am rezultatul mai neîntârziat,

dar nu a folosit la nimic.

364

Nu-şi dau seama că strămutarea unei linii, în cursul iernei este o operaţiune cu atât

mai grea şi periculoasă, cu cât se face mai târziu?

Dacă survine un ger sau o zăpadă mare, înainte de a ne fi săpat noile şanţuri?

9. XI.

Situaţia în Rusia din ce în ce mai încurcată, şi pentru noi, prin urmare, mai

primejdioasă.

Pare că situatiunea este în mâinile maximaliştilor. Ridicolul Kerenski, comandantul

de căpetenie al Armatelor (!) s'a făcut nevăzut (ori 1-au făcut nevăzut).

Azi am primit un ordin telegrafic, direct dela Stavca, prin care se spune că noul

guvern a hotărît să se invite comandanţii trupelor duşmane să înceapă tratativele de pace.

Se pune la îndoială autenticitatea acestui ordin. În orice caz, ne găsim într’o situaţiune

fără ieşire.

Ce hotărîre se va lua de autoritatea noastră centrală?

Am comunicat imediat ordinul primit, Marelui Cartier General. Desigur că chiar de

ar fi perfect autentic, tot nu cred că se va ţinea seamă de el. Dar nu mai puţin se pune

teribila întrebare: ce vom face?

Am ajuns iarăşi la o cotitură, în care păcatele din trecut îşi arată efectele într’un mod

neîndurat.

În fundul conştiinţei mele îmi pun întrebarea dacă am ceva a-mi imputa.

Cred că nimic.

Am fost incontestabil pentru războiu, dar pregătit şi la momentul prielnic.

Asupra pregătirei, am vorbit, am scris chiar şi nu am fost ascultat.

Asupra momentului intrărei în războiu, nu am fost întrebat.

Am convingerea că, cu o altă pregătire, cu o bună alegere a momentului, cu o altă

organizare a Comandamentului, am fi fost în măsură, dacă am fi şi intrat în războiu înainte

de revoluţia din Rusia, să ne putem găsi totuşi într’o situaţiune cu eşire.

Îmi sângerează inima în faţa catastrofei a cărei apropiere o simt şi de care nu cred că

putem scăpa decât prin o adevărată minune.

365

Mereu îmi revin în minte cuvintele lui Brătianu că, atunci când vom intra în războiu,

nu vom avea de a face cu trupe mai bine condiţonate ca ale noastre.

Ce bine i-am răspuns că: o pregătire judicioasă trebue să aibă în vedere toate

posibilităţile!...

Glasul meu nu 1-a putut convinge pe Brătianu, care pentru partea militară avea pe cei

mai luminaţi si încercaţi organizatori şi conducători: pe Iliescu, pe Răşcanu şi pe Rosetti!

10. XI.

Situaţiunea aceeaşi. Înotăm în necunoscut.

O schimbare bruscă a raporturilor dintre Ruşi şi duşman ar periclita situaţiunea

noastră foarte serios. O retragere poate să devie imposibilă.

M’am gândit să-mi asigur aripa dreaptă şi de aceea am hotărît să fac un detaşament

de 3 arme, pe care să-1 pun în zona Teţcani.

Am cerut să mi se aprobe această dislocare, căci zona cade în afara liniei mele de

demarcaţie spre Armata a IV-a rusă şi în acelaşi timp am cerut să mi se dea Batalionul de

munte.

S’a aprobat cererea, dar Batalionul nu mi se dă, pentru că este în curs de

reorganizare.

Dacă Germanii ar fi pus luni de zile pentru reorganizarea batalioanelor lor, foarte

înanintate ar mai fi azi.!

Batalionul are 5 companii. Celelate Batalioane ale noastre au numai câte 3. Spre a-l

face Regiment de două batalioane, după tipul Regimentului de vânători, trebuia să i se mai

adaoge o companie.

Operaţiunea s-ar fi putut face pe front, într-o singură sptămână.

Suntem cum suntem şi tot ce vine asupra capului nostru este bine meritat.

12. XI.

366

O bombă de aeroplan a căzut la 12,30 în grădina casei unde locuesc. Nici o

stricăciune, pământul fiind moale, bomba s-a înfundat şi când a explodat nu a avut putere

să arunce sfărâmăturile.Numai bulgări de pământ carbonizat au ajuns până la fereastră,

lângă care mă găseam cu un colonel, venit de pe front.

Prezan a făcut inovaţia de a da şi o linie îngustă, construită de Armată, în exploatarea

căilor ferate, deşi linia mergea până aproape de frontul poziţiei. Când i-am atras

atenţiunea că este contra tuturor principiilor admise, mi-a răspuns că aşa s’a făcut în 1913.

Polemică deci în toată puterea cuvântului. Dar polemică proastă, căci în 1913 nu s-a

făcut astfel, deoarece în 1913 nu am ajuns la contact propriu zis ci inimicul!.

S-a revocat ordinul pentru ofensiva dela Tg. Ocna. Era de aşteptat, din cauza

evenimentelor din Rusia. Rămâne însă faptul că dacă nu s-ar fi făcut atâta strategie

diletantă, ofensiva ar fi putut avea loc acum o lună.

Teama unui atac în Bucovina şi pe frontul Armatei a VI-a rusă, chinueşte pe strategii

noştri dela începutul lunei lui septembrie. I-am pus atunci colonelului Pétin, că nu cred în

posibilitatea unei ofensive în Bucovina şi că mă îndoesc de una spre Nordul Basarabiei. În

orice caz, cu o Divizie pe care o ceream eu, nu s-ar fi restabilit o situaţie, ameninţată de un

atac în stil mare.

17. XI.

Pe la ora 4 p.m. sunt anunţat del Palatul regal că mâine la ora 11 să mă prezint la Iaşi.

Nu-mi dau seama pentru ce, desigur nu pentru ceva plăcut.

Seara, când lucram cu generalul Mărdărescu, mi se anunţă că generalul Iancovescu,

ministru de războiu, este la cartierul armatei.

L-am invitat imediat la mine.

Am avut cu el o lungă întreţinere. M-a pus la curent cu motivul chemărei la Iaşi.

Ruşii au început deja în cele mai multe părţi ale frontului tratativele pentru

armistiţiu; pe alocurea a fost chiar încheiat.

Este vorba: ce facem noi?

Da, ce facem !

367

A trebuit să vie apa la gât, pentru a ne pune această întrebare.

Acum câtva timp, când a aflat Marele Cartier General că iau măsuri a creia depozite

în spatele Armatei, până în valea Bârladului, în vederea retragerii, mi s'a pus în vedere să

încetez, că doar nu s'a dat ordin de retragere şi că atunci, când se va da un asemenea ordin,

se va aviza şi la mijloacele necesare!

Zaharia şi cu Lupescu.

Da, ce facem?

Analizând situaţiunea, am ajuns la trei soluţiuni:

— retragerea în Rusia,

— dizolvarea Armatei,

— tratativele cu duşmanul.

Pentru prima, generalul Iancovescu îmi afirmă că trecând peste Prut, Armata nu va

putea să subsiste nici 24 ore. Nimic pregătit!

Pentru a doua, dificultăţile organizărei şi apoi primejdia urmărilor morale. Ce se va

face cu această masă de oameni, părăsită fără mijloace de existenţă?

Ce vor deveni familiile ofiţerilor?

A treia soluţiune este incontestabil necunoscutul, dar tocmai pentru aceea poate că

este cea mai indicată. Adică ar trebui mai întâiu ştiut dacă şi ce se poate obţine prin

tratative, este sau nu acceptabil şi apoi a hotărî asupra soluţiunei.

Dar este fapt cert că soluţiunea tratativelor înseamnă nimicirea lui Brătianu, cu o oră

înainte, şi pentru el totul se reduce acum a-şi întârzia sfârşitul cât mai mult. cu nădejdea

într'o minune.

18. XI.

Consfătuire la Palat sub preşedinţia Regelui; Brătianu, generalii Berthelot, Prezan,

Grigorescu, lancovescu şi cu mine.

S’au pus 4 chestiuni, faţă cu atitudinea Ruşilor (despre cari se ştie că au încheiat

armistiţiu în multe părţi ale frontului)

Chestiunile au fost, care va fi situaţia Armatei române în următoarele presupuneri:

368

1. — Armistiţiul este încheiat independent de înaltul Comandament.

2. — Armistiţiul este încheiat chiar de înaltul Comandament.

3. — Cari ar fi măsurile militare de luat imediat, potrivit cu atitudinea impusă nouă?

4. — In cazul retragerei trupelor ruse, care ar fi condiţiunile de stipulat, pentru

efectuarea ei, şi care ar trebui să fie măsurile de luat în acest sens de trupele noastre?

A început a vorbi Brătianu în intenţiunea de a face să reiasă că este o datorie pentru

noi să ne ţinem de angajamente, pentru ca să ieşim din războiu fără cea mai mică

micşorare morală.

Este convins că victoria va fi a aliaţilor şi că Germania va fi sdrobită.

Nu am înţeles partea practică a cuvântărei.

Am pus de aceea chestiunea cu totul pe un alt teren.

Am spus că în calitate de Comandant de Armată, nu am căderea şi nici obligaţiunea

de a emite o părere în ceea ce priveşte partea politică a situaţiunei. Sunt dator a-mi da însă

părerea asupra părţei militare.

Trebue să ştiu pentru aceasta, care este scopul politic avut în vedere sau intenţiunile

urmărite?

Brătianu spune că scopul politic este să învingem pe duşman.

Am răspuns că aceasta este o formulă generală, teoretică. În cazul nostru, trebue să

concretizăm.

Văzând că se ţine mereu alături cu chestiunea şi voeşte ca alţii să intre în ea, 1-am

întrebat:

Ruşii încheie armistiţiu; guvernul nostru are intenţiunea să încheie şi el armistiţiu,

sau nu?

Atunci a fost nevoit a spune, că dacă situaţiunea militară îngăduie, guvernul nu vrea

să încheie armistiţiu.

Am răspuns că situaţia nu impune încheierea armistiţiului pentru noi, întrucât pe

timpul cât va dura armistiţiul, trupele ruse vor păstra poziţiunile lor.

Am făcut o mare deosebire între cele două prime puncte, căci dacă armistiţiul este

încheiat de trupă, noi avem mână liberă să facem ce voim, dar dacă este încheiat de Înaltul

Comandament, noi suntem înglobaţi în Comandamentul rus. Regele comandă trupele

369

ruso-române şi este sub Comandamentul superior rus. Dacă acel Comandament încheie

armistiţiul si noi nu urmăm aceeaşi cale, este o ruptură cu ruşii, ruptură care trebue să o

hotărască şi să o traducă în fapt, guvernul.

În fine, după multe discuţiuni, s’a putut hotărî că deoarece guvernul nu are intenţiuni

sub nici un cuvânt de a intra în tratative cu duşmanul, în caz că Ruşii încheie armistiţiu,

sub orice formă, noi păstrăm poziţiunile; dacă suntem atacaţi, rezistăm. Dacă se retrag

Ruşii, ne retragem şi noi până pe linia Bârladului cu aripile sprijinite pe Prut, cuprinzând

şi Iaşul.

Mi-a făcut o impresiune din cele mai penibile generalul Berthelot, care când a luat

cuvântul a vorbit exclusiv în interesul aliaţilor, fără a se preocupa câtuşi de puţin de soarta

noastră.

Vede în Rusia toate în roz. Se va forma acolo un stat ucrainian, care va avea o

Armată credincioasă pentru continuarea războiului, iar o misiune franceză care a plecat

din România, va lua în mâini transporturile pe căile ferate! Era omul, poate din cauza

gravităţei momentului, mai mult ca oricând, în nervi!

19. XI.

La ora 2 primesc telegramă de a merge mâine la Iaşi, trebuind a fi la Palat înainte de

10,30.

După 2 ore se revoacă ordinul.

Comandantul Corpului 24 rus a fost arestat de soldaţi, iar la Corpul 30 s’a ţinut

consfătuiri în acelaşi scop. Nu s'a luat însă nici o hotărîie.

Totul merge spre complectă dizolvare, si la noi mai sunt oameni care-şi fac iluziuni...

20. XI.

Comandantul Armatei a IV-a a fost arestat, în urmă însă pus în libertate!

Bietul general Ragoza!

370

21. XI.

Astă noapte pe la ora 24,30 a venit la mine colonelul Ressel să-mi spue, că

după informaţiunile primite dela Moineşti ar fi pornit de acolo vreo 100 de căruţe şi

câteva automobile cu soldaţi ruşi, cari ar avea intenţiunea să vie la Bacău, să manifesteze

pentru pace şi contra Regelui.

Am dat ordin a se pune trupe la barieră şi a opri intrarea trăsurilor, dacă vor veni;

cred însă că este o exageraţiune, dacă nu o invenţiune pe de-antregul.

La ora 5 dimineaţa a venit generalul Mărdărescu, cu o telegramă dată de generalul

Cerbacev, prin care ordona a se înceta ostilităţile, pentrucă se va încheia armistiţiul. Zice

că măsura este luată de acord cu guvernul român.

Am raportat Marelui Cartier General telegrafic şi în a celaşi timp am dat ordin pe

front să nu se ia vreo măsură fără ordine explicite, dela mine sau dela Marele Cartier

General.

Seara am fost înştiinţat că mâine ora 10,30 trebue să mă găsesc la Iaşi, la Palat.

Mai în urmă două telegrame, una prin care se ordonă încetarea ostilităţilor de mâine

ora 8, în vederea încheerei armistiţiului, iar alta prin care mi se face cunoscut că până la

noi ordine, se însărcinează cu comanda Armatei, generalul Prezan.

22. XI

Mare Consiliu de miniştri şi 4 generali.

Se discută numirea delegaţilor, cari vor merge să încheie armistiţiu.

Misiunea delegaţiunei este să încheie armistiţiul, pe aceleaşi baze ca Armata rusă,

fără a se angaja câtuşi de puţin în vederea păcei, deoarece, în intenţiunile guvernului nu

stă să încheie pacea, cu nici un preţ.

Am pus unele chestiuni.

Deoarece nu voim, pe de o parte, să încheiem pace cu nici un preţ, iar pe de alta

primim armistiţiul, pentru a înlesni Ruşilor încheierea armistiţiului, la ce este nevoe să

371

mai trimitem noi delegaţiuni? Ar fi destul să fim cuprinşi în tratativele delegaţiunei ruse,

pe baza faptului, că noi facem parte din grupul aliat de pe frontul român, care de fapt a

fost sub Înaltul Comandament rus.

Mi s’a spus de Brătianu că a apucat să se angajeze deja în acest sens faţă de generalul

Cerbacev şi aceasta după ce consultase pe reprezentanţii puterilor aliate.

Aceştia ar fi răspuns că nu au instrucţiuni dela puterile respective, dar că, personal,

recunosc necesitatea în care se găseşte România de a se alipi la demersurile Rusiei.

Eu ştiu până la ce punct era îndreptăţit Brătianu să facă ceea ce a făcut, în

orice caz, am spus că deoarece s’a angajat a participa la armistiţiu, să numim un ofiţer

care să facă parte din delegaţiunea frontului.

Nu s’a primit propunerea, pe motivul că trebue să ne păstrăm

independenţa!

Am răspuns că probabil dela duşman va fi o delegaţiune şi nici decum câte o

delegaţiune din cele patru state aliate. A fost de prisos.

Am obiectat asupra mandatului delegaţiunei, părându-mi-se puţin probabil ca

delegaţiunea duşmană să se mulţumească cu răspunsuri evasive. S’a recunoscut oarecum

temeinicia obiecţiunei mele, dar nu s’a schimbat nimic din rezoluţiunea luată. S’au mai

discutat alte chestiuni secundare, asupra cărora nu am emis nici o părere.

Am pus întrebarea: în caz de retragere, ce se face cu familiile ofiţerilor, cu

formaţiunile sanitare, cu depozitele, etc... şi nu am avut un răspuns precis; aceste chestiuni

au a fi studiate, de aici înainte!

In fine, consfătuirea s’a sfârşit şi am plecat cu impresiunea că acum, când suntem în

rostogolire spre fundul prăpăstiei, nu facem decât a urma, cu acelaşi sistem nenorocit de

până acum al subtilităţilor şi al arguţiilor.

Unul, cel mult doi, hotărăsc ceea ce este de făcut şi apoi, ceilalţi sunt chemaţi nu să-

şi dea părerea, ci să asculte meştesugitele apărări ale hotărîrei proectate.

Doi sau trei, mai independenţi, îşi spun vederile, pentru a nu fi luate în

consideraţiune; ceilalţi tac întocmai ca şi când ar fi pierdut darul cuvântului.

Cumpătuire, în momentele grele ale neamului!

S’a hotărît armistiţiul.

372

Pentru ce?

Pe cinste, nu am înţeles!

Pentru a servi personal pe Cerbacev?

Mi s’a răspuns de Brătianu, hotărît că nu.

Atunci în speranţa că se va produce un miracol care să schimbe starea de lucruri în

Rusia; un stat Ucrainian? Un mă-nunchiu de forţe doritoare de a lupta? Cazacii?

Am spus lămurit că atât cât cunosc eu sufletul rusesc, posibilitatea unei puteri

militare organizate, pentru operaţiuni militare, este de domeniul fanteziei.

Soldatul rus nu mai vrea să se bată şi nimic nu-1 va mai readuce — în starea

lucrurilor de astăzi — în faţa duşmanului.

S’a convenit că am dreptate şi totuşi s’a persistat în hotărîrea ambiguă, luată.

O adevărată şi foarte tristă comedie.

Am fost invitat să dejunez la Palat.

După ce ne-am sculat dela masă, am rugat pe Rege să mă desărcineze de

Comandamentul Armatei, de oarece nu pot rămânea sub comanda generalului Prezan.

M’a rugat să rămân la postul meu şi să fac asta pentru El.

„Faites ça pour moi”.

I-am spus atunci, că-L rog să-mi dea un concediu. Mi-a răspuns că ar putea să se

interpreteze ca o protestare şi ar fi în defavorul meu. I-am răspuns că sunt obişnuit cu

interpretările calomnioase.

In fine, a convenit să-mi dea un concediu tacit, fără a face formalitate.

Stilles, schweigendes, Urlaub.

În toate, jumătăţi de măsuri. Vorbind apoi de situaţie, am întrebat pe Rege dacă ştie

care ar fi condiţunile ce ne-ar impune Germanii. Mi-a răspuns că nu. Deasemenea nu ştie

nici vederile aliaţilor asupra situaţiunei noastre!...

I-am spus că după ce ne vom retrage şi se va dizolva Armata, desigur că se va stabili

o stare de lucruri în România, o stare de lucruri cu aparenţa cel puţin, dacă nu cu reali-

tatea, de a fi cea voită de ţară, adică de cele 7 milioane de români.

373

Să admitem că războiul după un an, doi, trei, etc... se termină cu victoria aliaţilor şi

că aliaţii nu ar fi mulţumiţi cu ceea ce a făcut România reală şi ar voi să se readucă

România oficială din Decembrie 1917, în drepturile ei. Prin ce mijloc material s’ar

realiza aceasta?

În România va exista atunci un guvern, o Armată, un aparat administrativ complect!

Cum ar putea fi răsturnată această stare de lucruri?

Pe cale militară, cu neputinţă materială. Pe cale diplomatică?

Regele Ferdinand al Bulgariei a domnit şapte ani, fără să fie recunoscut de Europa!...

Mi-a spus că s’a gândit la acest lucru, precum şi la alte situaţiuni şi are pentru fiecare

o soluţie.

Am mers în urmă la Regina în audienţă si I-am spus acelaşi lucru. M’a întrebat dacă

am vorbit şi Regelui în acelaşi mod.

Bilanţul zilei de azi este că ne sbatem în întuneric.

Cei cu frânele ţărei nu văd realitatea, orbiţi de povara greşelilor comise.

Am plecat din Iaşi cu inima plină de amărăciune, durere şi scârbă!

Totul este de mulţumit ficţiunei parlamentare, poate chiar regimului parlamentar

însuşi!

In teorie, poate să fie judicios, în practică se dovedeşte, cel puţin în ţările nepregătite

ca educaţiune civică şi temperament, că poartă în sine germenele fictiunei care duce la co-

rupţie şi decădere.

26. XI.

Ruşii au început să intre în tratative cu germanii. Ostilităţile au fost suspendate mai

întâi sporadic pe întregul front, prin iniţiativa trupelor, iar în ziua de 22 s’a încheiat o

convenţiune pentru suspendarea ostilităţilor în vederea încheierei armistiţiului.

În convenţie este spus pur şi simplu, că ostilităţile se suspendă pe tot frontul dela

Baltica la Marea Neagra.

Abilităţile noastre nu vor duce la nimic. Vom fi târîţi de evenimente, în mod fatal.

374

În ziua de 27 este hotărîtă a doua întrunire a delegaţilor, la Brest-Litowski, în scopul

de a începe tratativele pentru încheierea armistiţiului.

28. XI.

În ziua de 26 s’a încheiat pe frontul român o convenţiune pentru un armistiţiu

provizoriu, de fapt, pentru suspendarea ostilităţilor. Un bis in idem, din cele mai

copilăreşti! Important este însă următorul fapt: Armatele ruse încheie un armistiţiu

provizoriu până ce chestiunea războiului sau păcei va fi decisă de Adunarea constituantă a

întregii Rusii, „iar Armata română de sub ordinele generalului Prezan” încheie

convenţiunea, pentru timpul cât va dura armistiţiul Armatelor ruse.

Este foarte instructiv mai întâi de toate cu unitatea de organizare a duşmanului: o

singură comisiune cu reprezentanţi din toate Armatele aliate, dar o singură comisiune şi

cu perfectă unitate de vederi.

La noi, pe acelaşi front, două comisiuni. Slăbiciunea alianţei noastre este perfect

pusă în evidenţă.

Pe aceeaşi porţiune de front într’un act pur militar, fiecare cu veleitate de

independenţă.

Ce unitate de vederi şi deci de acţiune poate să fie pe întregul teatru de războiu?

Oamenii noştri politici cred, în această convenţiune, a fi găsit o soluţiune care să-i

ducă la încheierea păcei.

Vom vedea dacă vor izbuti şi în caz că vor izbuti, vom vedea care vor fi

sacrificiile şi care foloasele! Abilitatea ne-a prăpădit!

Încă ceva interesant. Delegaţiunea duşmană, reprezentând două Armate (frontul

Makensen şi frontul Arhiducelui Iosef) şi patru naţionalităţi, se compune din şapte

membri.

Delegaţia noastră, reprezentând o Armată (frontul român) şi numai două naţionalităţi,

se compune din 20 membri, din care numai patru români!

Simplicitatea a fost întotdeauna o probă de soliditate, iar complicaţiunile, de

slăbiciune.

375

Mai este de mirat că am ajuns la aceste strălucite rezultate?,

Am umblat după o Românie Mare, ca teritoriu. Avem nevoie de o Românie Mare, ca

organizaţie socială şi politică.

Un popor care suferă corupţia şi imbecilitatea, în capul său, greu poate realiza fapte

mari.

Înainte de a se gândi ca să amputeze alte state în favoarea lui, trebue să se gândească

să-şi amputeze el însuşi din propriul său corp, ceea ce este atins de cangrenă.

Mai este oare timpul să putem întreprinde această salutară operaţie şi se vor găsi

operatorii necesari? Să nădăjduim că da.

30. XI.

Am întrunit la Bâlca pe Comandanţii de Corp de Armată, de Divizii şi de Brigăzi din

toată Armata, precum şi câţiva din Comandanţii de Regiment.

Am pus bazele „Societăţii Mărăşti" cu scopul de a perpetua amintirea victoriei dela

Mărăşti.

Prima activitate a societăţii va fi îndreptată în sensul de a restaura satul Mărăşti şi de

a ridica o criptă-monument în amintirea biruinţei noastre.

M’am întreţinut cu ofiţerii asupra spiritului trupelor.

Impresia produsă de încheierea armistiţiului a fost peste tot cam aceeaşi. Un fel de

indiferenţă, la început, şi apoi necaz. Privesc pe nemţi cu duşmănie şi nu sunt deloc

înclinaţi a fraterniza cu ei.

Soldaţii nu au fost până acum atinşi de propaganda rusă; nu se poate garanta însă că

cu timpul să nu înceapă a se simţi efectele ei.

Cei mai mulţi din comandanţi cred că prelungirea armistiţiului poate să amorţească

spiritul războinic al trupelor şi la reluarea ostilităţilor să nu mai prezinte soliditatea morală

de azi mai ales în cazul unei retrageri.

Am luat masa împreună.

Am rostit câteva cuvinte pentru a le exprima mulţumirile mele, pentru cele ce au

săvârşit până acum şi deplina mea încredere pentru viitor. Mare şi călduros entuziasm.

376

Generalul Mărgineanu a răspuns în câteva cuvinte la adresa mea. Exploziuni de

urale.

După masă am avut o lungă întrevorbire cu generalul Grigorescu, care a venit să mă

vadă.

A mărturisit că tensiunea care a fost între noi în Iulie şi August, se datoreşte

instigaţiunilor generalului Prezan şi soţiei sale.

Acum a avut indicaţiuni dela Palat, pentru o apropiere de mine.

I-am spus, că mă simt destul de solid pe picioarele mele pentru a primi ca să fiu

mânuit de sfori, oricine le-ar trage.

Mi-a promis că în viitor va fi, în orice împrejurare, alături de mine. Să sperăm că va

fi aşa.

Nu a fost. S’a purtat foarte urît cu colonelul Ghenciu, ofiţerul de legătură între

Armata a II-a si Armata I-a. A voit să-l traducă înaintea Consiliului de războiu, pentrucă

făcând percheziţiune acasă la el, a găsit un carnet din timpul neutralităţii; ofiţerul

exprima acolo păreri pesimiste.

Pe timpul guvernării mele a avut iarăşi o purtare cât se poate de urîtă.

I-am atras atenţiunea asupra seriozităţii timpurilor în care trăim şi i-am declarat, că

steaua mea polară este: interesul exclusiv al ţărei.

Ne-am despărţit în comunitate de idei şi de sentimente.

Aceasta este cel puţin impresiunea mea.

S’a dovedit în urmă că a fost foarte greşită această impresiune. Nu cunoşteam încă

la acea dată starea lui mintală.

Lungă convorbire cu Tavernier (ofiţer francez de rezervă, ziarist de profesiune).

Ar dori să-i spui ce consilii pot să dau Ministrului Franţei asupra celor de făcut.

I-am răspuns că asupra soluţiunei politice nu pot exprima nici o părere.

Să vie Ministrul său, fie la Bacău, fie în altă parte, unde ar dori să ne întâlnim; să-mi

spue acolo ce soluţiuni politice crede că ar fi de adoptat şi-i promit că-i voiu spune dacă

milităreşte sunt sau nu realizabile.

1. XII.

377

Am fost pe frontul Diviziei a 6-a, în sectorul Grozeşti, Regimentul 11 Siret.

Am vorbit cu mai multe grupuri de soldaţi. Moralul foarte bun. Animaţi încă de spirit

războinic. Dorinţa lor este să recucerim partea pierdută din ţară.

Echipamentul, dar mai cu deosebire încălţămintea, în stare deplorabilă.

Am luat apoi dejunul cu reprezentanţi din toate Corpurile de trupă alţi Diviziei.

Am ţinut o cuvântare, pentru a exprima satisfacţiunea mea ieplina de modul cum

trupele Diviziei au ştiut să înfrunta privaţiunile şi să lupte cu greutăţile războiului până

acum şi că pun mare nădejde pe soliditatea Diviziei în viitor.

Generalul Arghirescu mi-a mulţumit pentru cuvintele de încurajare ce am rostit şi

care îl obligă a reveni asupra unor aprecieri severe de detaliu, astăzi, când aude si pe

Comandantul Armatei, că rezultatul total a fost satisfăcător.

I-am dat mijlocul să repare unele jigniri nedrepte aduse trupelor sale, jigniri datorite

naturei sale, cam prea impresionabile.

Am mers apoi la spitalul dela Coţofeneşti unde am vizitat pe ofiţerii şi soldaţii răniţi.

Pe toate feţele iubire!

Se poate o mai mare satisfacţiune ?

Am avut o lungă întrevorbire cu Cella Delavrancea. Vede clar că cei cari duc

destinele ţărei sunt desorientaţi.

Mi-a spus că Regina a fost foarte amărîtă că s’a trecut peste mine la Comandamentul

Armatei.

Prinţul Carol ar fi spus Reginei că aşa trebuia făcut, după regulele erarhiei! Fără a mă

explica cam mult, am lăsat-o să înţeleagă bine că tot ce se face în cercurile înalte, mă lasă

rece.

Am aflat în urmă, că după explicaţia Prinţului, ordinea erarhică se stabileşte

luându-se de bază data înaintărei la gradul de sublocotenent, nu aceea a înaintărei în

ultimul grad sau aceea a înaintărei în gradul imediat anterior. La gradul de general de

Divizie, eu eram cu doi ani mai vechiu; iar la gradul de Brigadă, eu l-am propus la

înaintare cu insistenţă, fiind ministru de războiu. Regele Carol I nu voia să-l admită.

378

2. XII.

Am fost la Divizia a 3-a. Am distribuit unele decoratiuni la ofiţeri, în Regimentele 4

şi 22 infanterie.

Am vizitat sectorul Regimentului 4. Admirabil organizat.

Lungă convorbire cu soldaţii de pe front.

Spirit excelent. Doritori de luptă şi condamnă purtarea Ruşilor. Au făcut rău

că au stricat rânduiala în Armată şi este urît din partea lor că ne părăsesc tocmai acum!

La masa la care au luat parte ofiţerii din toate Corpurile Diviziei, am făcut elogii

Diviziei pentru admirabila ei purtare din cursul războiului, numind-o Divizia „Stânca".

În răspunsul generalului Mărgineanu, am fost asigurat de iubirea trupelor care văd în

mine izbânda şi nădejdea neamului.

Sunt anunţat că mâine vom avea în Racău vizita Prinţului Carol, care va trece

noaptea la mine în casă.

3. XII.

Regele şi Regina mi-au trimis prin Prinţul Carol, ordinul „Regina Maria".

Poate este decoraţiunea din acest războiu care îmi va face mai puţină desplăcere şi

voiu fi în stare să o pun la trebuinţă.

Prinţul mi-a mai făcut o comunicare din partea Regelui, privitor la concediul meu

probabil, pe care însă nu am înţeles-o bine. Dacă este a se prelungi starea actuală de

lucruri nu era nevoie de nici o comunicare, dacă dimpotrivă, Regele reia comanda, ar

trebui să dea un ordin pe Armată.

Seara am avut iar o lungă întrevorbire cu Cella Delavrancea. Mi-a spus că Regina

Maria este dezolată şi că vede limpede lucrurile, dar este ceva care o împiedică să exercite

asupra Regelui toată influenţa ce ar trebui.

Posibil să aibă dreptate. Pozitiv este în orice caz că una din caracteristicele Palatului,

azi, este precipitarea soluţiunilor şi neînlăturarea lor.

379

6. XII.

Situaţiunea nelămurită continuă. Regele nu a reluat comanda. Sunt chemat pentru

mâine ora 11 la Iaşi, de Regină, înainte de plecare, primesc dela Roman

comunicarea că Comandantul Armatei a IV-a (pare a fi un locot.-colonel.) a hotărît să

retragă Armata de pe front. Retragerea va începe în ziua de 8.

Intenţiunea Comandantului este de a duce trupele sale împotriva Ucrainienilor, pe

cari guvernul maximalist îi consideră ca rebeli.

7. XII.

Zi foarte complicată.

La ora 11 întrunire la Regina; Comandanţii de Armată, generalul Văitoianu, Miniştrii

Franţei, Engliterei, Statelor Unite, Italiei, câţiva medici, D-nii Rals, colonelul american

Anderson.

Se discută regularea distribuirei ajutoarelor în natură, populaţiei nevoiaşe.

S’au luat unele măsuri confuze, cu toate sforţările Reginei de a proceda metodic şi a

trage concluziuni lămurite.

Caracteristic: Anderson îmi spune că de 2 luni a vorbit cu diferite persoane la noi. In

toate părţile, intenţiuni excelente exprimate în fraze cât se poate de frumoase, dar nu a

putut face încă nimic real!

Am fost oprit la dejun de Regele şi Regina, foarte binevoitori cu mine.

După dejun, Regele mi-a făcut unele confidenţe cu privire la atitudinea ce şi-a fixat

faţă cu evenimentele din ultimele zile.

Să nu survie numai vreo schimbare.

380

Am avut o lungă audienţă la Regina. Foarte graţioasă cu mine. Şi-a deschis inima.

Simte că totul se prăbuşeşte, fără ca să aibă putere de a împiedeca răul. Are convingerea

că a făcut tot ceea ce-I stă prin putinţă.

Cu tot respectul, i-am spus că nu sunt de aceeaşi părere.

Mi-a spus că a lucrat continuu din răsputeri şi când pregătea lucrurile într’o direcţie

şi părea a fi sigură de Rege, interveneau alţii şi schimbau totul. Atunci valurile criticilor

sau ale nemulţumirilor ajungeau până la Dânsa şi avea sentimentul că nu poate găsi

scăparea decât în sinucidere.

Pozitiv că trebue să sufere mult. Cauza suferinţelor să nu fie oare în vecinătatea

imediată?

Am motive să cred că da.

M’a dus la ceainăria înfiinţată pentru soldaţi. Foarte bine organizată. Alături, este un

azil pentru soldaţii fără gazdă. Am promis că voiu face şi eu unul în Racău. M’a rugat să-i

dau numele „Principele Mircea".

M’a condus până la Brătianu, unde eram chemat pentru ora 4. La despărţire i-am

promis că-i voi fi devotat. Mi-a răspuns că mă crede.

La Brătianu, Consiliu de miniştri cu 4 generali: Iancovescu, Prezan, Grigorescu şi eu.

Prima chestiune a fost pe cine trebue să susţie Armata noastră pentru restabilirea

ordinei în Rusia: pe Leninişti sau pe Ucrainieni?

Am ridicat numaidecât chestiunea de principiu, dacă trebue şi avem noi căderea să ne

amestecăm în luptele intestine din Rusia, Brătianu mi-a răspuns că ajutând pe Ucrainieni,

noi servim cauza aliaţilor, cari recunosc Ucraina.

I-am răspuns că puterile aliate au recunoscut oficial guvernul provizoriu (Kerenski).

De unde urmează că toate celelalte formaţiuni politice din Rusia sunt revoluţionare, în

contra guvernului provizoriu şi noi nu putem să ne amestecăm.

Chestiunea de altfel a căzut prin cele ce s’au discutat mai în urmă.

În noaptea trecută, generalul Prezan, invitat de generalul Cerbacev şi, cu

consimţimântul guvernului nostru, hotărîse a trimite trupe de ale noastre pentru ca să

atace şi să dezarmeze pe maximaliştii cari erau la Socola. Generalul Iancovescu a

intervenit şi a oprit acest pas imprudent. Câteva ceasuri mai târziu, Cerbacev

381

declară că el se dezice dela orice luptă, depune Comandamentul şi că pleacă în

Rusia!

Ce ar fi fost dacă atacul proectat s’ar fi produs!...

S’au discutat apoi măsurile de luat pentru împiedicarea devastărilor, faţă de hotărîrea

luată de Armata a IV-a de a retrage trupele.

Generalul Grigorescu se arată optimist. Nu crede că trupele se vor retrage, căci de

multe ori a auzit acest lucru şi totuşi trupele au ţinut frontul; că în orice caz noi trebue să

fim credincioşi aliaţilor, luptând până la ultima extremitate.

Generalul Iancovescu spune că acestea sunt fraze; realitatea este că nu avem

subzistenţe şi acestea nu se pot înlocui cu optimism.

Generalul Grigorescu face o eşire din cele mai nenorocite. Spune că cu optimismul

lui a realizat lucruri mari, că deşi i s’a dat ordin a se retrage el nu s’a retras şi a făcut ceea

ce toată lumea ştie şi că generalul Christescu care voia să se retragă era greşit, etc., etc...

Uimire din toate părţile şi murmure; nu suntem în chestiune.

Am reluat cuvântul şi am spus că este o iluziune a crede, că trupele ruseşti, în starea

actuală, mai sunt un element de luptă. Trebue să ne fixăm asupra soluţiunilor de adoptat,

ţinând seamă de această tristă realitate.

S’au emis diferite păreri, fără a se ajunge la vreo concluziune.

La ora 6 am plecat cu toţii la Palat.

Pe drum, Mişu Pherekide mi-a cerut pentru căpitanul Stan ca să meargă să stea cu

sora lui (Domnişoara Mustaţă) la Odesa!

La Palat, Brătianu face o expunere foarte încurcată; generalul Prezan dă nişte

lămuriri şi mai încurcate.

Totul se reduce la ce facem şi cum împiedecăm pe ruşi să devasteze ţara?

Asupra primei chestiuni, Take lonescu spune: noi trebue să rămânem fideli până la

ultima extremitate.

Brătianu spune că trebue să facem orice sacrificiu, care ar servi aliaţilor, dar este de

cântărit bine, ce sacrificii facem, şi ce ajutor aducem aliaţilor prin ele.

Chestiunea a fost pusă clar de d-1 Brătianu, dar deşi foarte judicioasă, după credinţa

mea, de adevărat om de stat, ea nu a fost sau nu s’a voit a fi înţeleasă.

382

Ministrul de interne face o lungă expunere de cele petrecute în Nordul Moldovei şi

trage concluzia că ruşii fac propagandă, ca să tulbure ordinea internă din ţara noastră.

Am luat atunci cuvântul şi am spus că toate acestea sunt detalii, chestiunea mare este

cea pusă de d-1 Brătianu, comparaţia între sacrificiu şi câştig.

Armata va fi nevoită a se retrage şi când va veni la punctul extrem, va trebui să luăm

o hotărîre; care hotărîre va fi acea a desnodământului?

Cât timp se va câştiga prin această întârziere?

Am arătat că după calculele mele, din momentul retragerii şi până la desnodământ, ar

fi cam 23 de zile; 13 pentru retragere şi 10 pentru ca inimicul să ne reducă la ultima ex-

tremitate. Va să zică, de o parte un câştig de 23 zile, de alta, restul ţărei supus grozăviilor

războiului.

Se pune chestiunea atunci, dacă nu este preferabil a primi desnodământul din capul

locului, şi acesta se prezintă sub împătrită formă:

1. — Capitularea

2. — Imprăştierea Armatei

3. — Trecerea în Rusia

4. — Tratarea cu duşmanul.

Guvernul să hotărască soluţia de preferat, examinându-le în parte pe fiecare.

Am adăogat că fără ordine superioare, eu nu capitulez. Este o desonoare a capitula.

Gl. Prezan spune că împrăştierea s’ar putea face după ce vom ajunge la Bârlad.

Gl. Iancovescu arată că chiar dacă ajungem la Bârlad, nu vom avea hrană nici pentru

o zi; cum dăm drumul oamenilor atunci?

Am reluat cuvântul şi am spus că dacă se adoptă soluţiunea dispersărei, atunci este

preferabilă dispersarea din poziţiile care ne găsim şi să ne subţiem continuu în retragere şi

cât mai repede pentru a cruţa ţara.

De altfel, disperarea între Bârlad şi Prut, adică în ultima extremitate, va prezenta

dificultăţi de execuţiune.

Brătianu are un strigăt de indignare şi spune că atunci mai bine să facem o eşire

spre inimic şi să terminăm cel puţin eroic. Sunt dintre aceia cari găsesc în această

soluţie un gest frumos.

383

Sunt şi dintre aceia cari îşi închipuie că în războiul de azi se mai poate vedea, ca în

trecut, o falangă de viteji, cari se aruncă în duşman! (Planul generalului Vimpfen la

Sedan).

O încercare de natura aceasta ar însemna un eşec formidabil, pierderea întregului

material de războiu, iar pentru duşman, o nouă victorie strălucită!

S’a hotărît a se face o nouă întrunire la care să ia parte şi generalul Berthelot. Am

arătat că nu înţeleg ce rol ar avea generalul Berthelot în hotărîrea noastră, care devine mai

mult politică decât militară. Brătianu a dat unele explicaţiuni, care nu m’au satisfăcut, dar

a rămas aşa.

Am cerut Regelui audienţă; era aproape 9.

L-am rugat să rezolve chestiunea mea, căci era vorba ca după 4—5 zile să reiau

comandamentul şi sunt deja 15 zile fără ca să fi făcut vreo schimbare. Mi-a răspuns că să-i

mai dau timp să reflecteze.

I-am spus că-i voiu înainta raport pentru concediu.

8. XII.

Alea jacta est. Nu ştiu ce va fi.

Am înaintat raportul prin care cer, sau un concediu de boală de o lună socotit dela 22

Noembrie, sau să fie numit un alt general în locul meu.

După amiază primesc o telegramă dela generalul Râmniceanu, că sunt chemat la Iaşi,

unde este posibil să stau mai multe zile. Am răspuns că din cauză de boală, nu pot merge.

Altă telegramă: dacă nu este ceva grav, să viu la Iaşi căci prezenţa mea este necesară.

Nu voiu merge. De ce necesitate poate fi un om umilit şi maltratat, fără cruţare, dela

începutul războiului şi până azi? Şi apoi, cel puţin de s’ar ţinea seama de cele ce spun! Un

simplu figurant cu răspundere şi fără înrâurire.

10. XII.

384

Eliza Soutzo a mers la Iaşi. Am rugat-o să vorbească cu Regina, pentru a-i spune cât

sunt de afectat de faptul că una mi s’a promis şi alta se face. Să o roage a interveni pentru

ca să mi se aprobe ceea ce am cerut.

Regina i-a spus că ştie că am dreptate, că-i pare foarte rău de cele ce se întâmplă şi că

va face tot ce-i stă în putinţă. I-a spus în acelaşi timp, că mi se impută de a nu fi spus nici

odată ceea ce gândesc şi că am evitat responsabilităţile.

Este oare cu putinţă, a se inventa asemenea lucruri. Din fericire sunt probe contrarii

scrise. Cred că dacă am avut o vină este aceea de a fi spus prea des şi prea pe faţă ceea ce

gândeam, şi nu gândeam la fel cu factorii determinanţi.

De altfel, mai mi-a spus Regina acest lucru, când m’a primit pentru prima oară în

audienţă în vagon, pe când mă întorceam dela Oneşti. Sunt însă unele idei care le

desrădăcinezi foarte cu greu, chiar din unele spirite luminate ca acela al Reginei.

11. XII.

Oroare! S'au apucat să se amestece în certurile Ruşilor. S’ar fi arestat şi desarmat un

grup de maximalişti la Socola! Vom plăti scump, în viitor, acest pas nesocotit!

12. XII.

Mi se telegrafiază din Iaşi că îndată ce voiu fi bine, să merg acolo, fără să mai aştept

altă invitaţie.

Am scris o scrisoare lungă Reginei, pentru a-i dovedi că nici nu am tăcut şi

că nici nu mi-a lipsit vreodată curajul răspunderei. I-am arătat, în acelaşi timp, în ce

chip am fost maltratat.

Am trimis pe col. Ressel la Iaşi pentru a face să se insiste pe lângă Regele, să

rezolve chestiunea mea.

Mâine vine Prinţul în Bacău şi va sta o zi la noi. Eu sunt de trei zile în pat...

13. XII.

385

Am văzut pe Cella Delavrancea, care trece la Iaşi.

I-am spus cât de amărît sunt, de modul cum am fost şi sunt încă tratat. Este şi dânsa

de aceeaşi părere, crede că totul se rezumă în: teama, ce inspir eu.

Înţeleg teama să fie o piedică a mi se da lucrurile pe mână, dar nu văd pentru ce ar fi

un motiv de maltratare.

Va vorbi şi cu Regele şi cu Regina, pentru a-I influenţa să rezolve chestiunea mea în

mod favorabil.

Convorbirea cu Prinţul a fost absolut banală.

I-am spus ce greşală se face cu intervenirea noastră în luptele dintre Ruşi. Nu 1-am

convins deloc. Am avut impresia că este de altă părere ca mine.

A venit şi generalul Anghelescu Paul, care mi-a spus că este indignat de ceea ce fac

Francezii. Că toată chestiunea cu Ucraina este o nebunie.

14. XII.

Azi a plecat Prinţul. Nu am vorbit deloc de chestiunea mea personală, fiindcă nu m’a

întrebat. Ambii aghiotanţi ai Prinţului, colonelul Găvănescu şi colonelul Anastasescu, văd

chestiunea Ucrainei cu mult optimism şi în orice caz, ei sunt de părere că chiar de s’ar

face sacrificii foarte mari, va trebui să ţinem cu aliaţii până la sfârşit.

Sunt, îmi pare, mai aliaţi decât aliaţii!

O fi şi acesta un fel de patriotism, dar eu nu-1 înţeleg.

Din nou convorbire cu Cella Delavrancea. Şi dânsa înnoată în aceleaşi ape, chiar

dacă s’ar ruina ţara, noi nu trebue să ne despărţim de Franţa.

In caz că evenimentele vor fi mai tari, dânsa se va expatria.

A venit Răşcanu, avocat, din Rusia şi spune că Radna Ucrainiană este ceva ridicol.

Vreo 60 de persoane cumpărate se agită. Atât.

17. XII.

386

A fost generalul Iancovescu. Este statornic în părerile sale. După convingerea sa,

ceea ce se face în guvern este o nebunie şi că cel mai înţelept lucru ar fi să luăm contact cu

puterile centrale, pentru a şti care sunt condiţiunile lor.

Din informaţiunile sale, însă, pare că Germania este dispusă a ne face toate

avantajele posibile. In privinţa Regelui şi Prinţului Carol, se arată intransigenţi.

18. XII.

Am primit o scrisoare dela Regina. Este aproape jignitoare. Mă consolează, mă face

să sper în viitor şi mă invită să nu pierd curajul!

Nu am nevoie nici de consolare, nici de promisiuni, căci nu aspir la nimic şi nici de

încurajare, căci slavă Domnului, am curaj şi de dat altora.

I-am răspuns, cam în sensul acesta, desigur însă sub o formă acceptabilă.

Dela Cella Delavrancea nu am avut nici o ştire, deşi mi-a făgăduit că chiar în ziua

sosirei va merge la Palat şi seara îmi va scrie.

Nu i-am dat mai multă importanţă decât se cădea? Mă tem că am făcut această

greşală.

21. XII.

Am venit la Iaşi, unde am fost chemat din nou, eri, când am comunicat că starea

sănătăţei îmi permite să călătoresc.

Am ajuns la 11 ½ şi am mers direct la Palat. Un automobil mă aştepta la gară, când

am sosit.

Consfătuire politico-militară: Regele, Brătianu, generalii Prezan, Iancovescu,

Grigorescu, Văitoianu şi eu.

Brătianu face o expunere a situaţiei politice, din care rezultă, pe de o parte, că ştirile

privitoare la constituirea Ucrainei şi mai cu seamă a unei Armate, nu sunt edificatoare, iar

pe de alta că atitudinea Ruşilor, în urma amestecului nostru armat în luptele lor, a devenit

ostilă nouă.

Cere apoi avizul nostru asupra temeiului, ce se poate pune milităreşte pe Ucraina.

387

Cu toţii am fost de părere că nici unul.

A cerut apoi avizul asupra timpului cât ar mai putea să se ţie o ficţiune de front în

Moldova, pentru ca Armata noastră să nu fie nevoită a se retrage.

Părerile au diferit.

Generalul Grigorescu crede că în orice caz poate să se menţie frontul şi 2 luni. Am

opinat că în caz că nu se încheie pace în acest interval, se poate conta pe o lună, mulţumită

dificultăţei însăşi a retragerei.

În fine, s’a pus şi chestiunea retragerei în Basarabia; gl. Iancovescu şi cu mine am

fost pentru imposibilitatea şi pericolul acestei operaţiuni. Ceilalţi nu au avut opiniuni bine

lămurite. Gl. Prezan a fost însă hotărît pentru.

În timpul discuţiunilor am putut constata, că amestecul în luptele cu bolşevicii a fost

încuviinţat de guvern, după cererea reprezentanţilor puterilor aliate.

Dispoziţiunea de a desarma unităţile constituite, întrebuinţând chiar focul, este

datorită generalului Prezan. Brătianu a fost surprins şi nemulţumit. Prezan a căutat să

atenueze faptul, spunând că măsura era numai pentru oameni în cete mici şi că unităţile se

desarmau până la îmbarcare.

I-am răspuns că în ordin s’a spus:

1. — A se dezarma orice trupă care nu are ordinul generalului Cerbacev,

2. — A se retrimite la front desarmată.

3. — A se depozita armele.

A contestat existenţa unui asemenea ordin, dar Grigorescu a sprijinit afirmaţiunea

mea.

Am dejunat la Palat; Regele şi Regina de o amabilitate excepţională cu mine.

S’a vorbit mult de Sturdza.

Să fi fost aceasta în intenţiunea de a-mi şti părerea? Mai era nevoie? Am avut

impresia că se tem de părăsire.

S'a vorbit mult de cele ce se petrec în Rusia. Prinţul Carol se miră că o revoluţie aşa

de mare s'a putut face cu atât de puţine victime. Suntem de abia la începutul ei şi nu se

pot trage deja concluziunile finale.

După masă, lungă convorbire cu Regele, despre înaintări şi de situaţia politică.

388

La înaintări mi-a spus că toată lumea se plânge şi că ar să facă ceva pentru a

împuţina nemulţumirile.

De situaţia politică am vorbit mai mult. În rezumat, avem datoria să considerăm

situaţia din punctul de vedere românesc. Este posibil să aibă nevoie de serviciul meu în

afară de Armată.

După amiază am avut vizita lui Tilică Ioanid. Voeşte a merge la Paris, pentru a face

propagandă.

I-am spus că este o dezertare.

Convingerea lui este că trebue să rămânem cu aliaţii până la sfârşit, oricare ar fi

sacrificiile. El personal însă, pleacă la Paris!...

Îmi dă ştirea că via mea este în bună stare, dar că atât casa de acolo cât şi cea din

Craiova au fost devastate.

22. XII.

Dimineaţa, convorbire cu Ionaş Grădişteanu. Aceleaşi vederi în ceia ce priveşte linia

noastră viitoare de conduită; a rămâne fideli aliaţilor cu orice preţ. Victoria va fi a lor şi

atunci vom avea compensaţiuni. Speră în lichidarea Austriei. Dacă dimpotrivă — ceea ce

nu crede — aliaţii vor fi învinşi, nu se va creia României o soartă mai rea decât aceea ce

s’ar obţine acum cu pacea.

La ora 3, audienţă la Regina.

I-am spus mai întâi că sunt jignit în suflet ştiind că Regele ar putea să mă creadă în

stare să fac la un moment dat ceva în afară de marginile stricte ale loialităţii.

A convenit că aşa este. Am trecut mai departe.

Pentru prima oară am examinat chestiunea unei eventuale păci. A pus foarte net

chestiunea dinastiei.

Am spus că este singura dificultate serioasă, dar cred că va putea fi înlăturată.

Regina crede că dacă se pune chestiunea dinastiei, ar trebui adoptată o soluţiune, care

să dea dreptul M. S. Regelui să revendice mai târziu tronul.

389

Ar voi pacea, dar este torturată de ideia, de a reintra la Bucureşti, în mijlocul acelor

cari au fost contra războiului şi cari vor avea aerul triumfător.

I-am spus că aşa ar fi, dacă nu va reintra înconjurată de acei cari au luptat şi au şi azi

credinţa că au făcut bine.

Am mers la Matei Cântacuzino. Am avut un lung schimb de idei. Avem comunitate

de vederi. Am plecat cu impresiune foarte bună. Priveşte lucrurile exclusiv din punctul de

vedere românesc şi real.

La ora 6 am văzut pe ministrul Franţei. Convorbire de 2 ore.

Am isbutit a-1 face să înţeleagă că în Rusia orice măsură militară este de domeniul

fanteziei.

A terminat prin a se convinge, totuşi crede că se mai poate prelungi rezistenţa, căci,

zice dânsul, pe timpul iernei Germanii nu vor putea întreprinde ceva serios, cu atât mai

mult că au retras artileria grea.

Din punctul de vedere politic ar avea importanţă, căci în timpul acesta s’ar putea

încerca unele demersuri diplomatice, în scopul de a induce pe Turcia şi pe Bulgaria la

pace separată.

Asupra Bulgariei, spune că mijlocul ar fi de a i se ceda Cadrilaterul. I-am spus că

Bulgaria nu a intrat în războiu pentru Cadrilater şi nici chiar pentru Dobrogea, ci pentru

Macedonia. A convenit.

Adevărate copilării.

În fine, a terminat prin a spune că dacă vom fi puşi în imposibilitate de a mai lupta,

s’ar putea încheia o pace nelegală, pentru ca la încheierea păcei generale să ne putem

valora drepturile noastre.

Zice că acest lucru este important, chiar dacă acum aliaţii ar da deplină libertate

României de a face ceiace voeşte, căci la conferinţa de pace va influenţa mult opinia

publică, la care prevalează sentimentul. I-am amintit că în 1878, la conferinţa dela

Berlin, deşi ne făcusem pe deplin datoria, Europa ne-a maltratat. A răspuns că

atunci era pacea guvernelor, acurn este a popoarelor. În realitate, a fost pacea lui Wilson.

I-am amintit atunci cum ne-a judecat opinia publică în 1912, pe noi, şi cum pe Bulgari (în

Franţa, Anglia şi Italia).

390

Mi-a răspuns cam ambarasat, că se întâmplă şi variaţiuni de felul acesta, când

este indusă în eroare!

Seara am fost la d-na Cantacuzino, pe care am văzut-o şi în timpul zilei. Este în

aceleaşi vederi ca şi Grădişteanu!

Era şi Regina, cu care m’am întreţinut foarte mult. I-am relatat cele vorbite cu

ministrul Franţei.

În urmă a povestit foarte mult din trecutul ei. Copilăria, primii ani ai măritişului,

Regele Carol, Regina Elisabeta. Spunea că a depins de voinţa sa, că nu este azi Regina

Engliterei.

23. XII.

La ora 12 am mers la Palat, pentru a revedea chestiunea înaintărilor.

Am constatat odată mai mult, că Regele este victima şi prizonierul celor care îl

înconjoară.

În orice caz, când voeşte să facă un pas greşit, nu găseşte în jurul său piedici, iar

pornirile bune sunt exploatate pentru a duce la rezultate dăunătoare.

A venit după amiază la mine g-ralul Iancovescu; este statornic în părerile sale, care

sunt şi ale mele.

Se accentuiază tot mai mult indiciile, că în condiţiunile de pace probabile ale

Germanilor ar fi eliminarea dinastiei.

Mă întreb ce atitudine va trebui să aibă acela care va fi însărcinat cu tratativele de

pace, de către Regele însuşi.

Urîtă dilemă.

Totul va sta în mâna Regelui. Lui singur îi va reveni dreptul şi datoria de a hotărî.

Seara, lungă convorbire cu Mihai Cantacuzino, dela ora 9 la l noaptea. Este pentru

mergerea cu sacrificiile până la extrem. Crede încă în posibilitatea prelungirei rezistenţei

şi în orice caz consideră ca o necesitate absolută să nu pierdem prietenia cu puterile aliate,

ceea ce este convins că s’ar întâmpla, dacă am face pace separată.

391

Este dureros lucru a vedea că chiar oameni de stat români cred a fi ceva moral şi

nerevoltător, că dacă nu am face şi ultimul sacrificiu, de un folos foarte relativ pentru

aliaţi, am pierde drepturile câştigate, prin sacrificiile anterioare. Nu este aceasta o

adevărată tiranie?

Cantacuzino crede că sunt în teritoriul ocupat curente defavorabile Regelui. Carp este

pentru schimbarea dinastiei, Stere pentru republică, Marghiloman pentru menţinerea

dinastiei, dar la nevoie cu sacrificarea Regelui.

Toată convorbirea noastră nu a dus la nici o concluziune practică. Am rămas fiecare

în ideile sale.

24. XII.

Audienţă la Rege. Mi-a acordat concediu. În fine!

Crede şi El că în condiţiunile de pace, va fi pusă de germani şi chestiunea dinastiei.

Nu ştiu dacă este fixat asupra celor de făcut; din convorbire nu a rezultat nici un

indiciu.

În cursul audienţei mi-a spus că nu a fost niciodată neîncrezător în mine, dar că a

avut impresia că nu spun ce gândesc! Aici deci originea legendei!

Amintindu-i însă atitudinea mea, la toate consfătuirile avute, nu a putut să nu convie

că am fost acela care mi-am exprimat părerile în modul cel mai explicit.

Astfel am făcut când s’a vorbit pentru prima dată de evacuarea Moldovei, spunând că

este de examinat unde ne retragem şi care va fi situaţia noastră acolo.

Astfel am făcut când s’a vorbit de organizarea rezistenţei în Ucraina, astfel când s’a

discutat amestecul nostru în luptele intestine din Rusia, etc....

Am plecat mulţumit că mi s’a lămurit situaţia, dar trist că nu văd nici o hotărâre

luată. Se poate să fie luată şi să nu ştiu eu.

Seara am avut o lungă întreţinere cu Duca, ministrul cultelor care a venit cu o zi

înainte, să mă caute la vagon.

392

Când am dat mâna, a căutat să facă aluzie la trecut. Desigur, era un moment penibil

pentru el. I-am uşurat situaţia spunându-i: să lăsăm trecutul şi să ne ocupăm de prezent,

care este mai serios, mai important şi mai interesant.

Sincer sau nu, în toate punctele a fost de acord cu mine. Are însă convingerea că din

chestiunea dinastiei, trebue a se face condiţia sine qua non. Eu cred că în această privinţă,

nu trebue să fim mai catolici decât Papa. Regele trebue să aibă cuvântul hotărîtor.

Dacă am un mandat, îl voiu îndeplini cu sfinţenie, sau îl depun. Dacă am libertatea

alegerei, nu am dreptul să ezit între ţară şi orice altă consideraţiune.

Am plecat spre Bacău.

Mâine este Crăciunul: fără pom!

27. XII.

În comunicatul misiunei franceze Nr. 66 din 23. XII este reprodus un discurs al

ministrului Pichon, în care spune, vorbind evident de Armata română: „C'est un Général

Français qui a réorganisé son armée — aidé dans cette tâche par des officiers franşais”.

Chiar dacă ar fi fost astfel, încă este o necuviinţă a se spune aceasta de înşişi cei

interesaţi direct.

Am avut intenţiunea să protestez împotriva acestei afirmaţiuni jignitoare, cel puţin

pentru Armata mea, la reorganizarea căreia nu au participat decât ofiţerii români şi care a

fost mai la timp gata, deşi a ţinut ea singură şi frontul.

Puteam trimite protestul: Regelui, sau lui Brătianu, ori generalului Prezan?

M'am gândit însă că situaţiunea este deja destul de urîtă şi că orice complicaţie,

oricât de mică, poate fi vătămătoare. Pe de altă parte, nici nu cred să aibă vreun rezultat

practic, acum.

Îmi rezerv a face un protest public după trecerea hopului în faţa căruia ne găsim

(notă: Vezi rezumatul asupra misiunilor străine.).

28. XII.

Nu am citit, dar mi se spune că Lloyd George ar fi făcut o declaraţie, în care

precizează condiţiile de pace. Între acestea ar fi, ca o condiţiune sine qua non,

393

retrocedarea Alsaciei şi Lorenei şi că ar fi de dorit ca ţinuturile din Austria, locuite de

Italieni, Sârbi şi Români, să fie anexate ţărilor respective.

Nu este aceasta o greşală politică? Nu vor putea spune Germanii lumii, dar mai cu

seamă naţiunii germane, că ei fac un războiu de apărare şi că aliaţii fac un războiu de

cucerire? Nu se va produce un reviriment în opinia publică germană, în favoarea

războiului, până la ultima extremitate şi unul contrar, în unele ţări aliate?

30. XII.

S'au afişat şi condiţiile de pace ale Preşedintelui Wilson.

Nu ştiu dacă sunt autentice, dar pentru noi vor avea efectul unui duş răcoritor, foarte

salutar celor cari sunt mai mult francezi decât români.

Pentru noi, în acele condiţiuni se prevede pur şi simplu, evacuarea. Pentru Italia,

rectificarea frontierei pe naţionalităţi, pentru Serbia,i eşirea la mare. Se spune că

naţionalităţilor din Austro-Ungaria să se dea o primă organizare, care să le îndrumeze spre

autonomie.

Urările de Anul Nou, făcute trupelor Armatei a II-a.

Iubiţi ostaşi ai Armatei a II-a

Intrăm în anul 1918 sub un cer posomorit, împrejurările au adunat nori groşi

peste capetele noastre şi nu putem şti ce va scăpăra, din ei, dintr'un minut într'altul,

asupra ţărişoarei noastre scumpe. Faptele măreţe săvârşite însă de voi, în cursul anului

ce am trăit, sunt o garanţie sigură că orice ne aşteaptă în viitor, Armata a II-a, prin

soliditatea ei neîntrecută şi prin spiritul ei de sacrificiu mai presus de orice laudă, va şti a

se menţine necontenit şi neclintit la înălţimea, gloriosului ei trecut din acest războiu.

Dela prima împuşcătură, santinelă neclintită în faţa duşmanului, după o retragere

din cele mai grele, cum puţine cunoaşte istoria războaielor, de îndată ce flancurile

voastre nu au mai fost descoperite, v'aţi oprit în faţa duşmanului: hotărîţi, cu fruntea sus

şi braţul vânjos.

Deşi istoviţi de oboseală, deşi bântuiţi de boale, deşi lipsiţi de cele trebuincioase, nu

v'aţi mişcat o palmă din loc şi toate sforţările duşmanului au fost zadarnice s'au izbit de

liniile voastre ca de o adevărată stâncă.

394

Cu baioneta necontenit spre pieptul duşmanului şi în bătaia neîntreruptă a tunurilor

lui, aţi început, călăuziţi de Comandanţii voştri şi numai de ei, de Comandanţii voştri tot

atât de scumpi vouă ca şi mie, să vă refaceţi şi în capăt în trei luni aţi putut spune:

„Suntem gata, mai tari şi mai încrezători în izbândă ca oricând, aşteptăm numai semnalul

pentru a rostogoli orice din calea noastră”.

Împrejurările ne-au silit să mai întârziem, dar când s'a dat semnalul, aţi dovedit cu

prisosinţă că încrederea ce aveţi în tăria voastră este întemeiată.

Cu un avânt care a înscris pentru vecie în Istoria neamului o pagină glorioasă, v'aţi

aruncat în luptă, măsurându-vă cu trupele încercate ale unei Armate din cele mai

puternice din lume şi aţi împodobit drapelele voastre cu laurii biruinţei. Aţi făcut

prizonieri, aţi liberat sate, aţi luat bogată pradă de războiu. Aţi avut adevărata victorie!

Nu aţi apucat apoi bine să ieşiţi din ofensivă, când deo-'dală aţi fost Chemaţi să

faceţi faţă la două atacuri însemnate ale duşmanului, la aripile voastre, în sectoare

ocupate până a-tunci de alte tfupe si pe care aţi trebuit să le apăraţi voi.

Nu numai că aţi izbutit a pune stavilă sforţărilor duşmanului şi pe aceste noui

fronturi ce vi s'au dat, dar aţi putut, la nevoie, să alergaţi frăţeşte în ajutorul Armatei

vecine, când a fost în strâmtoare.

Acestea sunt faptele voastre din cursul anului încheiat, fapte măreţe care vor trece în

poveste, căci de glorioasele voastre isprăvi dela Mărăsti, Soveja, Măgura Casinului,

Muncelul, Cireşoaia şi altele, vor povesti fii din fiii voştri, spre gloria neamului.

O Armată cu un astfel de trecut, nu se mai poate arăta altfel!

Mândru peste seamă de a vă fi fost în frunte, închinându-mă cu recunoştinţă, ca tot

ce este român, înaintea voastră, şi încrezător pe deplin în statornicia, credinţa şi

soliditatea voastră în viitor, vă urez cu neţărmurită iubire vouă şi la ai voştri: sănătate,

zicându-vă din adâncul inimei: La mulţi ani, sub un cer senin!

General AVERESCU

1918

1. I. 1918.

395

Am primit o foarte frumoasă telegramă dela Brătianu, ca răspuns la o telegramă a

mea, în care îi spuneam că cea mai bună urare ce-i pot face este să ne ajute Dumnezeu să

ieşim cu bine din greaua încercare prin care trecem.

3. I.

Întrunire la D-l Brătianu: Generalii Berthelot, Prezan, Iancovescu, Grigorescu,

Văitoianu şi cu mine.

Chestiunea de discutat era dacă trebue să trimitem sau nu trupe în Basarabia pentru a

păzi depozitele de acolo şi căile ferate.

Pe de altă parte, este necesar ca operaţiunea de ocupare să se facă cu forţe suficiente,

pentru ca ea să nu fie compromisă, iar pe de alta, este de avut în vedere că după plecarea

Ruşilor, trupele noastre vor trebui să ocupe întreg frontul dela Galaţi la Noua Suliţă.

Am arătat că ocuparea unui asemenea front cu forţele de care dispunem, nu este ceva

serios, şi de aceea cred că se pot duce în Basarabia oricâte trupe se va crede, căci nu

schimbă nimic în ceeace priveşte organizarea rezistenţei noastre, care tot aceeaşi va fi, cu

o Divizie mai mult sau mai puţin.

Generalul Berthelot a voit să demonstreze că noi putem organiza o rezistenţă serioasă

cu o dispersare a forţelor, cu atât mai mult cu cât pe de o parte forţele inimice din faţa

noastră sunt în desorganizare complectă, iar pe de alta, transportul de noui forţe ar cere un

timp îndelungat.

Ei au pus două luni pentru a lua 12 Divizii de pe frontul oriental şi în orice caz,

transportul unei Divizii, cere 15 zile.

Am rămas foarte uimit de cele spuse de generalul Berthelot şi am intrat în oarecari

detalii cu el, punându-1 într'o penibilă încurcătură.

Am discutat mai întâiu transportul. I-am pus chestiunea: ce randament atribue unei

linii ferate? N'a ştiut să răspundă. L-am ajutat. Am ajuns la 16 trenuri pe zi. L-am întrebat

atunci câte trenuri crede că are o Divizie; a răspuns că 60. I-am spus atunci că socoteala

este simplă şi foarte departe de 15 zile.

Mi-a obiectat că sunt mişcări preparatorii, îmbarcarea, debarcarea, etc. I-am admis un

oarecare timp mort, nu însă de 10 zile şi în orice caz el este de atribuit numai primei

Divizii.

396

Atunci ca să mă convingă, mi-a spus, că: l'etat major français compte 15 jours, et ce

ne sont pas des imbeciles.

I-am răspuns, că dacă întrebuinţăm: des gros inots, toute discussion est impossible.

S'a mai potolit.

I-am explicat apoi că apărarea frontului nostru cu forţe puţine, ar duce la o dispunere

în cordon.

Mi-a răspuns că trebue numai o linie de supraveghere şi în spate rezerve eşalonate în

adâncime.

I-am spus că pierde din vedere configuraţia geografică a ţărei. Nu avem adâncime

proporţională cu extensiunea frontului şi reţeaua de comunicaţiuni nu este de natură a

favoriza o astfel de manevră.

I-am atras atenţia şi asupra situaţiunei inimicului, amintindu-i că bazaţi pe aceleaşi

isvoare, acum câtva timp, cei dela misiunea franceză, în special colonelul Pétin, se temeau

de un atac, sau prin Bucovina, sau pe la Galaţi şi tocmai atunci în realitate Germanii

pregăteau atacul contra Italiei, fără a se şti de el.

Mi-a răspuns: on le savait!!

Nu am voit să relevez această afirmatiune extraordinară şi desigur nu de natură a

întări simpatiile dintre Francezi şi Italieni.

Am arătat, în fine, că trupele nu sunt în stare să execute mişcări repezi, din cauza

stărei cailor şi a încălţămintei.

Aici generalul Berthelot a avut un fel de explozie. A strigat că sunt 600.000 perechi

de bocanci la Nicolaev şi noi ne văităm de încălţăminte: — Où sont, Monsieur le Ministre,

ces chaussures?” În furia lui a aruncat nişte hârtii pe masă, strigând: je suis navré.

I-am răspuns: Toate acestea nu schimbă faptul, că soldaţii nu sunt încălţaţi. Am

rămas cu desăvârşire edificat că este un impulsiv, absolut necunoscător al meseriei.

Luând cuvântul, generalul Grigorescu a început prin a spune că noi am convenit

odată că trebuie să ne ţinem cuvântul faţă de aliaţi şi este de mirat cum generalul

Averescu şi generalul Iancovescu mai fac obiecţiuni. O ieşire curioasă şi prost desvoltată.

Am răspuns pur şi simplu că niciodată nu am fost întrebat asupra părţei politice a

situaţiunei noastre. Convingerea mea este că am fost întrebat exclusiv asupra chestiunilor

397

militare şi atunci când aceste chestiuni erau în strânsă legătură cu cele politice, am pus

întotdeauna chestiunea a mi se arăta mai întâiu care sunt vederile politice ale guvernului şi

numai când am ştiut care sunt acele vederi, am arătat întru cât acţiunea militară este sau

nu posibilă.

Am atras atenţiunea generalului Grigorescu că a spus că o măsură militară poate sau

nu duce la bun sfârşit, nu înseamnă că ea nu se va executa dacă situaţia politică o va im-

pune, chiar ştiind că se vor lega de ea mari sacrificii.

Impresiunea celor de faţă a fost că eşirea lui Grigorescu s'a întors împotriva lui.

În cursul şedinţei a sosit o telegramă dela Petrograd, prin care se pune guvernului

nostru un ultimatum.

I se impută că a arestat revoluţionari (militari) ruşi şi că a desarmat

trupe.

Se cere a se pune în libertate cei arestaţi, a se pedepsi cei cari au făcut arestări şi dacă

nu se va răspunde în 24 ore, se vor lua măsuri militare în contra noastră.

Brătianu a răspuns că informatiunile nu sunt exacte şi că s'au luat de noi numai

măsuri de poliţie, pentru garantarea siguranţei şi bunurilor populaţiunei.

4. I

Invitat la dejun de Brătianu. Am trecut mai întâiu pe la Berthelot, pentru a primi

Crucea de războiu. Azi l-am găsit mai liniştit. A voit să-mi explice enervarea lui de eri,

prin vorbele care umblă din gură în gură, că ar fi o mare duşmănie între mine şi el, din

cauză că aliaţii nu ne dau ajutoare.

I-am spus că face rău a se lua după cele ce se spune. Eu nu mă ocup de svonurile care

circulă şi nici nu citesc ziare.

Revenind asupra întreţinerei de eri a trebuit să convie la urma urmei că situaţia

militară în România nu mai poate să depindă de ceea ce voim sau vom voi să facem noi, ci

numai de intenţiunile şi hotărîrile inimicului.

Situaţia noastră geografică şi forţele de care dispunem ne paralizează orice acţiune

necesară.

La Brătianu am găsit Consiliu de miniştri şi am fost chemat să iau şi eu parte.

Am repetat cele spuse eri şi cuvintele mele au fost foarte favorabil primite.

398

S'a hotărît a se trimite trupe în Basarabia, ştiindu-se că o rezistenţă serioasă nu se

poate organiza.

Mai sunt miniştri cari mai înclină înspre o ultimă rezistenţă, într'o poziţiune extremă.

Am spus că este de competinţa guvernului să judece şi să hotărască, dacă această

jertfă va găsi compensaţiuni, chiar dacă din punctul de vedere militar nu va duce la nici un

rezultat.

La masă era şi D-na Brătianu; convorbire asupra Rusiei: revoluţie, mentalitate,

psichologie, Tolstoi, Korolenko, etc....

După masă, am făcut pace cu D-na Brătianu. Mi-a spus că îi pare bine că mă vede în

casa Domniei-sale şi eu i-am spus că-rni pare bine că o aud spunându-mi aceasta şi că aş

dori să am o întrevedere mai lungă cu D-sa.

Cu Brătianu am vorbit mai mult. Impresia lui este că Germanii vor primi pacea fără a

separa dinastia de ţară şi cu integritatea teritoriului, exceptând Cadrilaterul.

Nu trebue grăbit, pentru a obţine consimţământul aliaţilor; eu am spus că nu trebue

nici prea întârziat, pentru a nu ne da cu totul, pe mâna duşmanului.

El mai vede încă o dificultate: pregătirea spiritelor şi mai cu seamă a oamenilor

politici în special, parte din conservatori fiind foarte intransigenţi.

După masă am avut iarăşi o întrevedere cu Mihail Cantacuzino, de aproape două ore.

Este o mare luptă în sufletul său. Cel puţin am această impresie. Pe de o parte, nu se poate

despărţi de ideia de a fi cu aliaţii, iar pe de altă parte nu se împacă deloc cu ideia de a fi de

altă părere cu mine, pe o chestiune atât de importantă.

Care din aceste două idei va ieşi biruitoare, nu pot să prevăd. Pare totuşi a înclina

spre mai puţină intransigenţă, înainte de plecare am văzut şi pe generalul Petala, care a

venit în tren la mine.

Foarte războinic: trebue să facem orice sacrificii, pentru a nu ne pune rău cu aliaţii.

Acelaşi cântec, prin urmare. Dacă nu-ţi dai şi ultima suflare, pierzi tot ce ai făcut, ba

eşti chiar privit ca: lâcheur!

Trebue a ne mai mira că spiritul general începe a fi contra Francezilor ?

Este trist, dar faptul e acesta!

399

După unele explicaţiuni, am avut impresia că Petala s'a mai calmat. Este însă mult

sub influenţa generalului Prezan şi a generalului Grigorescu, care de altfel, nu ştie dacă

are o convingere în adevăr personală.

6. I.

Reprezentaţie la teatru sub patronajul meu. În sală, manifestaţie de simpatie, iar la

sfârşit, manifestaţie cu torţe şi muzică, prost organizată.

19. I.

Am întrunit comitetul de patronaj al coloniilor de copii. Am pus bazele

organizaţiunei. Cred că va prinde. Am văzut pe toţi animaţi de foarte multă bunăvoinţă.

20. I.

Conferinţă la Iaşi: Regele, Brătianu, Take Ionescu, generalii Berthelot, Prezan,

Iancovescu, Grigorescu şi cu mine.

Din cauza mişcărilor noastre de trupe, Mareşalul Makensen a trimis un mesaj în care

arată că s'a derogat dela 2 articole din armistiţiu şi cere explicaţiuni.

Brătianu face o expunere şi conchide că este sau o ameninţare sau un bluff.

S'a alunecat în o discuţie încurcată asupra întreprinderei noastre în Basarabia şi

complicaţiunilor cu Ruşii.

Îndată ce am avut cuvântul, am căutat să reintrăm în adevăratul subiect al consiliului.

Am spus că nu văd nici ameninţare, nici bluff; este numai dorinţa de a regulamenta o

nouă situaţiune, creiată prin mişcările trupelor noastre.

Am opinat că dacă Germanii ar avea cea mai mică intentiune să ne atace, pot să o

facă oricând, prin simpla denunţare a armistiţiului, fără nici o explicaţiune. Ar fi putut,

pentru ca să arate că au fost siliţi la aceasta, să denunţe armistiţiul în ziua în care s'au

început mişcările noastre. Este mai degrabă de presupus că pentru motive politice ori

militare, nu au interesul ca să atace, dar nu pot să lase, în acelaşi timp, să se producă

schimbări în faţa frontului fără să ceară explicaţiuni.

S'a discutat apoi a doua parte a chestiunei, că dacă ne-ar ataca, ce măsuri militare ar

trebui să luăm.

Asupra acestui punct, Brătianu a arătat că în Germania se produc acum unele lucruri

care vor duce la o nouă hotărîre. Sunt serioase turburări în favoarea păcei şi atunci, este

400

posibil ca guvernul să recurgă la o energică acţiune militară, sau să ia faţă de aliaţi o

atitudine mai conciliantă.

Această hotărîre s'ar putea produce în două săptămâni şi ar fi important pentru noi

să ţinem frontul până atunci. Ce dispoziţiurii militare ar fi de luat?

Generalii Berthelot şi Prezan spun că ameninţarea este numai la Nord mai de temut şi

că ar fi necesară gruparea a trei Divizii de nouă formaţiune, dar că acestea nu vor fi gata

decât în trei săptămâni. Când le vom avea vom fi în stare să facem faţă duşmanului.

Am răspuns că chiar dacă am avea tot ceea ce putem organiza şi dacă am presupune

că prin miracol în cursul acestei nopţi am putea distribui forţele noastre în modul cel mai

judicios posibil, încă nu vom fi în stare să rezistăm unui atac serios.

Este inadmisibil ca mareşalul Makensen să se îmbarce într'o întreprindere, înainte de

a fi în măsură să o ducă în mod sigur la bun sfârşit.

Înţeleg, cum a spus primul ministru, rezistenţa pentru un scop determinat până se

lămureşte situaţiunea în Germania, dar nu organizare de rezistenţă nedefinită, căci aceasta

înseamnă sacrificii fără semnificaţie practică.

S'a convenit, în fine, în sensul arătărilor mele. Se va lua contact cu mareşalul

Makensen, pentru a vedea care este scopul mesajului său.

Take Ionescu a întrebat dacă în situaţia actuală se poate ca o parte din trupele noastre

să-şi deschidă drumul spre Est, chiar peste Nistru.

Am răspuns: Anabass!

Am văzut, după şedinţă, pe Brătianu. Vede situaţia ca mine. Dacă este sincer, suntem

în comunitate de vederi.

Ieri, am scris D-lui profesor Xenopol, care a luat iniţiativa să ofere o sabie de onoare

generalului Grigorescu; în urma unei scrisori a acestuia, a hotărît să-mi dea şi mie o

asemenea sabie.

L-am rugat să-mi spuie dacă hotărîrea porneşte din iniţiativa personală, sau este o

delegaţie şi în acest caz de la cine o are.

24. I.

Sunt chemat din nou la Iaşi de Brătianu, pentru mâine.

25. I.

401

Am dejunat la Brătianu. Mi-a spus că s'a primit dela inimic un ultimatum, prin care

se cere ca în termen de 4 zile, să se dea lămuriri asupra mişcărilor de trupe.

Brătianu vede 3 soluţiuni: reluarea ostilităţilor, începerea tratativelor de pace sau

tergiversarea.

Prima soluţie este şi el convins că nu poate duce decât la ruina complectă.

A doua, trebue să o respingă, deoarece, el care a început războiul, nu poate să facă şi

pacea.

Singura soluţie de adoptat pentru actualul guvern, este a treia. Crede însă că nu se va

izbuti, căci se vor opune conservatorii.

M'a rugat să rămân în Iaşi pe a doua zi, căci nu ştie ce întorsătură vor putea lua

lucrurile.

26. I.

Am dejunat din nou la Brătianu. Guvernul a demisionat, din cauză că nu a fost acord

asupra hotărîrei de luat.

Am primit chiar la Brătianu în casă, comunicarea mareşalului Curţei că voiu fi primit

în audienţă, de Rege. Brătianu mi-a promis că-mi va da tot concursul, fără să ceară să se

amestece în hotărîrile guvernului, care este răspunzător de actele gale.

Am fost în audientă la Rege şi am primit însărcinarea de a forma guvernul.

Am întocmit o listă, pe care am prezentat-o Regelui. Mi-a sugerat unele nume:

Manolescu, Preşedintele Curţei de Casaţie şi Garoflid, Inspector agricol.

Mulţi lipsesc din cei puşi pe listă: Generalul Culcer, Mişu Seulescu, Garoflid.

Sper să-i văd mâine.

Am văzut seara pe d-1 Manolescu, care a refuzat de a intra în guvern, pentru că

simpatiile sale sunt pentru Franţa!... Şi aceasta poate fi un aspect al patriotismului, dar pe

care eu nu-1 înţeleg.

A judeca interesele ţărei, în momente în adevăr tragice după simpatiile şi legăturile

personale, este ceva care trece peste marginele priceperei mele.

27. I.

Am combinat ministerul; sunt însă doi lipsă: g-ralul Culcer care va sosi mâine sau

poimâine şi Mişu, dela care nu am avut încă răspuns.

402

Am trimis o notă adversarului, arătând că a survenit schimbare de guvern şi că nu se

poate da încă rezultatul cerut. Am arătat că o prelungire a termenului se impune prin forţa

lucrurilor.

A răspuns că acordă o prelungire de 48 ore, dar speră că în noul guvern nu vor fi

membri din cel vechiu.

28. I

Am venit la Bacău pentru a-mi lua din lucruri. Când am plecat, crezusem că voiu sta

puţine ore.

Am primit ştirea că Mişu Săulescu şi cu Garoflid nu mai voesc să intre în guvern,

pentru că-i deconsiliază amicii politici şi pentru consideraţiuni personale.

Patrioţi !...

Pare că ştirea venirei mele la Guvern a umplut mai pe toţi de bucurie. Pe soldaţi, în

special.

29. I.

Am depus jurământul. Regele a ţinut o mică cuvântare. Am putut lua la

Finanţe pe Fotin Enescu, aproape cu sila.

L-am văzut la Palat, o jumătate oră înaintea depunerii jurământului şi după multă

stăruinţă din partea mea şi a Regelui, a sfârşit prin a primi.

Compunerea guvernului a fost următoarea:

— General Averescu, Preşedinte fără portofoliu, dar ad-interim la Externe.

— C. Sărăţeanu, Interne.

— C. Argetoianu, Justiţia.

— General Culcer, Lucrări publice.

— Matei Cantacuzino, Instrucţia publică.

— Luca Niculescu, Comerţ şi Industrie.

— C. Garoflid, Domenii.

— Fotin Enescu, Finanţe.

— General Iancovescu, Războiul.

— Mişu, titular la Externe, dar lipsă din ţară.

403

Ceva caracteristic în compunerea guvernului: C. Sărăţeanu, magistrat de profesiune

şi judecător la Curtea de Casaţie, este numit la Interne. C. Argetoianu, om politic, este

numit la Justiţie.

Mişu, funcţionar al statului în cadrele ministerului de Externe (dar în politică liberal

de marcă), în loc de a veni imediat la post, a stat cu dela sine putere în străinătate.

Toate acestea datorite abilităţii acelora cari aveau putinţa de a-şi impune voinţa în

conducerea supremă a ţărei.

Am mers la Ministerul de Externe împreună cu Brătianu şi am făcut cunoştinţă cu

personalul.

Am avut un consiliu de miniştri, după amiază, la ministerul de Externe, iar seara

consiliul a fost prezidat de Rege.

Politica guvernului va fi a începe negocierele de pace, dar desigur nu pacea cu orice

preţ.

30. I.

Azi au plecat la Bucureşti d-nii: Papiniu, colonel Ressel şi maior Mitilineu.

Papiniu are însărcinarea de a comunica vederile guvernului, în ceea ce priveşte pacea

şi a cere o prelungire a armistiţiului de cel puţin 20 zile, pentru a ne complecta ministerul.

Colonelul Ressel avea însărcinarea de a spune Mareşalului Makensen că doresc să am o

întrevedere personală cu el.

Maiorul Mitilineu are însărcinarea de a lua contact cu oamenii noştri politici din

Bucureşti, în special cu Marghiloman, pentru a vedea, dacă nu poate să ştie dela ei, cam

pe ce baze s'ar îndruma negocierile de pace.

ORDIN de ZI Nr. 6956 din 31 Ianuarie 1918.

Iubiţi Ostaşi ai Armatei Române,

Chemat de M. S. Regele la cârma trebilor ţărei, sunt nevoit a părăsi comanda

Armatei a II-a.

Înainte de a mă despărţi de voi, vin să vă arăt încă odată din adâncul sufletului

mulţumirile şi recunoştinţa mea nemărginită, pentru statornicia şi devotamentul cu care aţi

stat la sfânta voastră datorie, în mijlocul celor mai mari greutăţi.

404

Doresc să mai ştiţi totdeodată că iubirea ce mi-aţi arătat necontenit şi de care mi-aţi

dat atâtea dovezi, a găsit necurmat un răsunet călduros în inima mea.

Mă despart deaceea de voi, scumpii mei tovarăşi de luptă, prin legăturile de

comandament, căci cu gândul şi cu sufletul voiu continua a fi în mijlocul vostru şi vă voiu

urmări pretutindeni cu mândrie, cu dragoste şi plină încredere în virtuţiile voastre ostăşeşti

şi româneşti.

Sunt convins că atât cât ţara va avea nevoe de braţul vostru, fiecare mişcare a voastră

va fi un act de bravură, oricare ar fi jertfele ce vi s'ar cere.

Să mai ştiţi în sfârşit că una din grijile mele de căpetenie de aci înainte, va fi ca

răsplata virtuţilor şi jertfelor voastre să fie înfăptuită, aşa cum s'a hotărît şi cum v'a fost

chezăşuit prin viul grai al M. S. Regelui.

General (ss) AVERESCU

1. II. 1918.

Am fost azi la Cameră şi am făcut o declaraţiune din care a reesit linia de conduită ce

va avea guvernul. Am cerut sprijinul Parlamentului, pentru a mi se da curajul necesar să

eşim cât se va putea mai puţin rău din situaţiunea inextricabilă în care ne găsim.

Am fost viu aplaudat. Primire cât se poate de simpatică.

A vorbit Brătianu, declarând că va sprijini guvernul; cerea numai să fie ţinut la curent

cu mersul evenimentelor.

A vorbit Cuza şi apoi Trancu. Ambii favorabil pentru guvern şi în special pentru

mine şi au atacat cu violenţă fostul guvern.

S'a ridicat şedinţa, căci ameninţa să devie foarte încordată.

Situaţiunea lui Brătianu era din cele mai penibile.

2. II.

S'au întors delegaţii dela Bucureşti.

D-l Papiniu a constatat o mare satisfacţiune la Mareşalul Makensen, când i-a spus că

noul guvern este hotărît de a păşi pe calea negocierilor.

Nu a voit să admită prelungirea armistiţiului. După multe discuţiuni, s'a convenit ca

în ziua de 7 să se comunice numele delegaţilor noştri pentru negocieri, iar în ziua de 9

Februarie să aibă loc prima întâlnire a delegaţilor.

405

Mitilineu nu a putut aduce nici un rezultat.

Col. Ressel îmi spune din partea lui Makensen că primeşte să ne vedem, dar nu crede

că vor putea fi schimbate condiţiunile.

Delegaţii noştri au avut contact cu oamenii politici din teritoriul ocupat: Carp, Lupu,

Neniţescu, Beldiman, Virgil Arion, toţi hotărîţi pentru îndepărtarea Regelui.

Am trimis pe Crăiniceanu cu o telegramă prin care cer lui Makensen întâlnirea.

3. II.

Rezultatul dela Makensen afirmativ, pentru Luni 5. Plec la Bacău.

4. II.

Mi-am luat rămas bun dela ofiţerii Armatei a II-a. Colonelul de Roince mi-a adresat

câteva cuvinte din cele mai cordiale, la care i-am răspuns foarte călduros.

5. II.

Plecat dimineaţă din Bacău. Ajuns la liniile noastre, am fost aşteptat de colonelul

Lişcu, înlocuitorul Comandantului de Divizie. La liniile germane, am fost aşteptat de

căpitanul de cavalerie Scholtz, ataşat pe lângă mine, şi alţi ofiţeri, ca să mă ducă la

Focşani.

Am fost duşi direct la Cercul Militar, unde am fost primit de Şeful de Stat Major al

Corpului I de rezervă, colonelul Krenrab; am dejunat, iar la 12,15 (ora veche) am plecat

cu trenul spre Buftea. Mi s'a pus la dispoziţie un vagon din parcul imperial (al Principesei

Luise).

Am fost primit la Buftea de Makensen, care mi-a eşit la scară înainte. M'a condus la

apartamentul ce mi-a fost destinat şi am avut o lungă convorbire cu el.

I-am spus că dorinţa mea era să ştiu pe ce baze se vor face negocierile. Rezultatul:

I-am spus că chestiunea dinastiei este de ordin privat. Nu va intra deci în tratativele

de pace. Cred că a înţeles. Mi-a spus însă că Armata va fi respectată cu toate onorurile, că

o vom putea ţine mobilizată şi întrebuinţa în Basarabia, împotriva bolşevicilor. Eventual,

am putea fi ajutaţi prin o cooperare în Rusia.

În privinţa teritoriului, vor trebui făcute cesiuni. Dobrogea se va ceda, cu acces însă

la mare. El crede, totuşi, că s'ar putea ajunge la o înţelegere, cedând numai Cadrilaterul şi

o făşie locuită de Bulgari până la linia Mangalia — Adam Klissi.

406

Austria cere o rectificare de frontieră, dar nu va fi nimic. Mi-a promis tot sprijinul

lui, dar mi-a repetat că întreţinerea noastră are un caracter privat.

Văzând că nu mă poate pune la punct în mod explicit şi sigur, cu bazele tratativelor,

1-am rugat să-mi înlesnească o întrevedere cu Kuhlmann şi Czernin. Mi-a răspuns că va

putea obţine aceasta.

Tot în convorbirea cu caracter privat, mi-a spus că prima chestiune de regulat va fi

aceea a dinastiei.

Mi-a făcut confidenţa că este hotărîtă schimbarea dinastiei, lucru la care au

convenit şi fruntaşii noştri din Bucureşti.

Am spus Mareşalului că pentru mine, acesta este punctul cel mai greu; că deoarece

am primit mandatul de Şef de guvern dela actualul Rege, nu pot sub nici un cuvânt

conveni la decapitarea Suveranului meu.

Mareşalul a convenit că situaţiunea nu este plăcută, dar ştie că împăratul este

fixat asupra, acestui punct. I-am spus că în cazul acesta, vom merge personal şi

imediat la Berlin. L-am rugat pe el să-mi solicite o audienţă la Kaiser. Mi-a spus că la

miezul nopţei, va da prin Hughes raportul zilnic direct împăratului. Va profita de

această ocazie şi-i va supune cererea mea.

Am trecut apoi jos în salon, unde am avut o conferinţă mai precisă cu generalul Hell,

Şeful de Stat Major al Mareşalului Makensen, un secretar de legaţie şi un căpitan de Stat

Major. A asistat şi Mareşalul Makensen, fără a se amesteca în convorbire.

Conferinţa a luat un caracter oficial. Generalul Hell face o expunere a situaţiunei şi

cere să admitem condiţiunile preliminare pentru începerea tratativelor de pace.

Pe de o parte, cererile formulate erau neadmisibile, iar pe de alta nici generalul Hell

nu a putut să mă orienteze precis, asupra bazelor pe care se vor face tratativele de pace.

Am refuzat de aceea a lua orice angajament şi am insistat a-mi spune hotărîrea, după ce

voiu fi văzut pe miniştrii de externe.

Am trecut apoi la masă.

În timpul ei, cum şedeam la dreapta Mareşalului, a revenit aproape în şoaptă asupra

chestiunei cu dinastia, spunându-mi că fac rău să nu profit de ocazie pentru ca să scăpăm

407

de actuala dinastie, căci toţi cei din Bucureşti afirmă că este o pacoste pe ţară şi doresc

îndepărtarea ei.

I-am spus că aceasta poate să fie părerea lor, dar am şi eu pe a mea şi nu mi-o

schimb, de aceea îl rog încă odată să-mi înlesnească audienţa la împărat. De altfel, l-am

întrebat, în locul meu ce ai face? A tăcut mai întâiu şi apoi mi-a spus: poate că ai

dreptate, voiu vorbi chiar noaptea această cu împăratul, prin Hughes.

După masă, convorbirea a mai fost reluată, privitor la preliminările păcei, dar am

rămas în aceleaşi margini.

Generalul,Hell crede că în chestiunea Dobrogei s'ar putea ajunge la soluţiunea de a o

lăsa deschisă, până la pacea generală.

Fiind mare agrarian, el crede că dacă am fi bine călăuziţi, în 5 ani am îndoi producţia

noastră.

Şi el este de părere că asupra trecătorilor în munţi nu trebue să fim prea îngrijoraţi.

9. II.

Primesc o telegramă prin care mi se spune că întâlnirea cu Czernin şi Kiihlmann se

întârzie cu 24 ore.

10. II.

Am sosit la Buftea unde am găsit pe Mareşalul Makensen. Din nou foarte amabil

personal cu mine şi foarte bine voitor pentru noi. Am avut o lungă convorbire şi a repetat

aceleaşi lucruri, dar am observat o mică schimbare în ceeia ce priveşte exigenţele

formulate în chip de condiţiuni, pentru începerea tratativelor. Mi-a spus în acelaşi timp,

confidenţial, că el a vorbit prin fir special împăratului şi că împăratul are încredere

că intenţiunile mele de a încheia pacea sunt sincere şi de aceea mă consiliază să

merg fără şovăire înainte, să nu am grijă de chestiunea dinastiei şi să contez pe sprijinul

Germaniei în toate tratativele şi pe al lui în special. A plecat apoi la Bucureşti.

La conferinţa cu cei doi miniştri de externe: von Kuhlmann şi contele Czernin, m'am

găsit dela început în faţa unei situaţiuni schimbate. Acest lucru, fără să mă desorienteze,

m'a indispus foarte mult.

Nici măcar nu arn dat răspuns direct, ci am spus pur şi simplu: eu am primit să

formez guvernul bazat pe declaraţiile publice făcute de guvernele Dvs., că vor să încheie

408

pacea fără despăgubiri sau anexiuni; mă găsesc acum în faţa unei noui situaţiuni. Este

firesc să modific şi eu hotărîrea mea. Voiu aduce aceasta chiar azi la cunoştinţa

Suveranului meu. M'am sculat şi conferinţa noastră a luat sfârşit, dela sine.

În momentul plecărei, contele Czernin mi-a spus că avea însărcinarea să facă o

comunicare personală Regelui, din partea împăratului Austriei. I-am promis că-i voi da

răspunsul îndată ce voi şti hotărîrea M. Sale, ceea ce am şi făcut.

14. II.

Întâlnirea Regelui cu Czernin. Era hotărît ca Regele să vie în automobil la Bacău şi

să primească pe Czernin în casa mea. Regele ar mai fi stat peste noapte la mine.

Tot programul a fost schimbat însă. Regele a sosit la mine azi, la ora 12.30. Eu 1-am

precedat cu trenul, sosind aseară la Bacău.

Am luat loc în trenul Regal şi am continuat spre Sud, întâlnirea va avea loc în

gara Răcăciuni, deci Regele era înaintea lui Czernin. După întrevedere, Suveranul se va

întoarce la Iaşi.

Pe timpul audienţei, am convorbit cu colonelul austriac Hranilovici. Mi-a spus că nu

trebue să ne speriem de cererile lor şi să începem tratativele, căci vom ajunge la

înţelegere.

După plecarea trenului, am fost chemat la Rege şi am vorbit până în gara Bacău.

Rezultatul audienţei, defavorabil. Regele foarte abătut. Czernin a fost inflexibil şi

lipsit de deferentă.

A cerut a se da rezultatul definitiv în 48 de ore.

15. II.

Audienţă la Rege. L-am consiliat a convoca un consiliu de Coroană (notă: Acest

consiliu 1-am cerut Regelui încă din ziua de 13 dim., după ce avusesem o convorbire cu

Fasciotti.) A încuviinţat.

Este de părere ca un trimis al Regelui să meargă la împăratul Austriei. Ideia este a

colonelului Ştirbei, care mi-a exprimat-o eri în tren.

După amiază, am telegrafiat prin Ressel, care este la Divizia a 5-a, pentru audienţă la

împăratul Carol al IV-lea. Regele a revenit asupra consiliului de Coroană; este de părere

să mai aşteptăm. Cred că face o greşală.

409

Părerea mea este că, cu toate că condiţiunile sunt grele, nu mai puţin soluţiunea păcei

este încă singura cea indicată.

Am pus în curent pe Brătianu, pe Take Ionescu şi pe reprezentanţii aliaţilor întruniţi,

de situaţiunea în care ne găsim şi am conchis că tot soluţiunea păcei este favorabilă. Din

partea lor am văzut o atitudine rece.

Le-am spus că nu este nici just şi nici în interesul aliaţilor a fi atât de exigenţi cu noi,

căci cu o astfel de atitudine vor arunca ţara în braţele Germaniei. Le-am dat a înţelege că

nu am intenţiunea a duce eu lucrurile mai departe, căci cred că nu am reuşit în misiunea

mea.

Mi-au răspuns mai îndulcit, arătându-mi că in declaraţiunea dată lui Brătianu, că

atunci când România nu va mai avea nici un mijloc de rezistenţă, vor considera că ne-am

făcut datoria.

Am răspuns: da, ştiu, dar cine va hotărî asupra posibilităţii sau imposibilităţii

rezistenţei?

Eu consider că de mult rezistenţa nu poate duce decât la sacrificii inutile şi poate

materialiceşte rezultatul ar fi vătămător aliaţilor, prin faptul că materialul nostru de

războiu ar cădea în cea mai mare parte în mâinile duşmanului şi-1 va întrebuinţa pe

frontul occidental.

Ne-am despărţit cam rece.

Am rămas a vorbi în urmă în particular cu Fasciotti, care mi-a spus că în limitele

instrucţiunilor ce au, ei nu pot vorbi decât cum au vorbit.

16. II.

Am trimis răspunsul nostru prin care arăt că primim bazele tratativelor, însă nu cu

condiţiuni sine qua non.

Mi se răspunde că rezultatul meu nu este satisfăcător şi că dacă nu dau un răspuns

categoric şi necondiţionat până mâine la ora 12, armistiţiul va fi denunţat.

Am văzut pe Saint-Aulaire. Personal este foarte bine dispus pentru noi. Pricepe

situaţia în care ne găsim, dar evident că trebue să se ţie în marginile instrucţiunilor ce

avea.

Mi-a vorbit cu multă afecţiune şi i-am mulţumit; cuvintele lui mi-au făcut mult bine.

410

17. II.

Consiliul de coroană. Am expus situaţiunea şi am arătat că neisbutind a obţine o pace

aşa cum speram, era natural să consider misiunea actualului guvern încetată.

Brătianu este pentru reluarea rezistenţei. Take Ionescu pentru retragere.

Am arătat că nu-mi iau răspunderea nici uneia din aceste soluţiuni (notă: *) La

începutul şedinţei, Generalul Iancovescu a voit să ia note după cuvântările ce se vor ţinea.

Ion Brătianu a spus că după consiliile de coroană nu se încheie procese verbale şi

deci nu este nevoie a se lua note pe timpul şedinţelor.

Mai târziu, s'au pus în circulaţie relaţiuni asupra consiliilor de coroană. Mi-a intrat şi

mie un exemplar în mână, revăzut şi corectat de însăş Ion Brătianu. Erau nişte relaţiuni,

ad usum Delphini. Nu au deci nici o valoare istorică, decât aceea de a fi o dovadă odată

mai mult de moravurile politice din acea vreme.).

Pe de altă parte, propunătorii celor două soluţiuni nu-şi iau răspunderea lor în mod

exclusiv, ci vor să mă asocieze la ele, ba chiar să prezidez eu guvernul.

Am refuzat categoric.

Mi se cere ceva monstruos. Să prezidez şi să asum răspunderea unei soluţiuni, care

după adânca mea convingere ar duce ţara la dezastru!

S'a hotărît, în orice caz, că orice soluţiune s'ar adopta, actualul guvern trebue să

rămâe la cârmă.

Nu s'a hotărît însă care soluţie se va alege.

De o importanţă deosebită este faptul că Brătianu a spus în cursul discuţiunilor că

poate ar fi bine ca Regele să recurgă la oamenii politici din teritoriul ocupat.

După amiază am mers la Regină.

Scenă de lacrimi, foarte neplăcută. La un moment dat, când am căutat să-I explic că

în desfăşurarea evenimentelor mari, este câte odată nevoe a se primi situaţiunile aşa cum

sunt, oricât de grele ar fi ele, mi-a răspuns că în vinele ei nu curge sânge de sclav. Am

tăcut. M'am înclinat şi am eşit!

După o lungă convorbire cu Regele, în care s'a hotărît a se adopta politica păcei, Mi-

a spus că este necesar să convoc iarăşi consiliul de coroană, pentru a comunica hotărîrea

luată, ca Rege constituţional.

411

18. II.

Consiliul de coroană. Regele a început a ceti declaraţiunea sa, prin care arată că deşi

soluţiunea păcei este dureroasă, dar este în orice caz preferabil a suferi o rană, decât a

primejdui existenţa.

Imediat după aceasta mi se aduce un plic, din partea inimicului.

Din cauză că nu i s'a dat răspunsul la timp şi armistiţiul a fost întrerupt, pentru a

restabili armistiţiu, înainte de scurgerea celor 3 zile dela denunţare, pune condiţiuni noui,

pe lângă cele existente ca: demobilizarea a 8 Divizii, trecerea trupelor germane prin

nordul Moldovei, transporturi pe căile ferate, etc...

Efectul acestui mesaj a fost din cele mai deprimante, rezultatul însă a fost acelaşi:

condiţiunile trebuesc primite.

Iată unde ne-a dus tactica balcanică a tergiversărilor.

În orice caz, hotărîrea totuşi nu a fost definitivă şi s'a amânat pentru mâine când se va

reuni din nou consiliul de coroană.

După amiază, consiliu de miniştri la care am chemat şi pe generalii Prezan,

Văitoianul. Grigorescu şi intendantul Zaharia, pentru ca să lumineze consiliul asupra

posibilităţilor şi rezultatului unei reluări a operaţiunilor.

G-ralul Prezan a făcut o expunere ca de obiceiu foarte grandilocventă, dar consistând

numai din consideraţiuni strategice; generalul Grigorescu, nedesminţit, poate să reziste şi

să învingă, el vrea să fie consecvent cu angajamentele luate faţă de aliaţi. L-am rugat să se

menţie în limitele consideraţiunilor militare. G-ralul Văitoianu a spus că el poate să apere

frontul său, deşi are 14 km. de Divizie!

A fost pentru mine o dureroasă decepţie.

Intendantul Zaharia a expus documentat situaţia, arătând că din punctul de vedere al

subzistentelor, rezistenţa este o utopie.

Am rezumat cele spuse în aceea că rezistenţa este posibilă, dar va fi de

durată limitată şi se va termina prin nimicirea Armatei. Armata ar scăpa de acest sfârşit

fatal, numai dacă inimicul nu ar voi sau nu ar putea să ne atace sau dacă s'ar produce, pe

timpul rezistenţei, vreun eveniment care să schimbe faţa lucrurilor, pe teatrul general de

războiu. Iarăşi nu s'a luat nici o hotărîre.

412

19. II.

La consiliul de coroană de azi, au fost chemaţi: generalii Prezan, Văitoianu şi

Grigorescu, fără ştirea guvernului. O adevărată anomalie. Joacă şoarecii pe masă, deşi

biata pisică este acasă.

În primul consiliu de coroană, Brătianu şi-a exprimat mirarea că nu vede şi generalii.

I-am răspuns că atât cât ştiu, la nici un consiliu de coroană nu au fost chemaţi

generali. Acum însă, întâmplător, în minister se găsesc trei generali (Culcer, Iancovescu şi

cu mine), pe câtă vreme înainte nu era nici unul!

Se înţelege, a tăcut din gură; totuşi rezultatul a fost că astăzi s'au chemat generalii.

Nu este a se conchide că Brătianu guvernează şi când este afară din guvern?

Regele a făcut o expunere aproape plângând, conchizând că trebue să ne supunem

împrejurărilor şi că din sacrificiul ce facem, poate va ieşi recompensa meritată.

Eu am arătat că condiţiunile sunt foarte grele, dar că o rezistenţă ar fi totuşi mai

dezastruoasă.

Am arătat concluzia la care am ajuns, consultând pe generali.

Prinţul Carol ia cuvântul şi spune că, deşi nu este constituţional, din partea Reginei

declară în numele femeilor române că este trist că nu se rezistă până la ultima extremitate

şi se speră că se va găsi un bărbat de stat destul de patriot care să împiedice pe Rege de a

semna o astfel de pace.

Regele 1-a mângâiat şi a spus câteva cuvinte pe care nu le-am înţeles! S'a ridicat

şedinţa; atunci generalul Prezan, fără a fi întrebat, ia cuvântul şi spune că Armata a fost

chemată şi declară, în numele ei, că este gata a-şi face datoria, până la ultima extremitate.

Am observat numaidecât că sunt convins de aceasta şi că sunt sigur că şi-o va face,

indiferent de persoana care ar fi în capul guvernului.

G-ralul Prezan a răspuns: cu siguranţă!

Foarte curioasă această intervenire a generalilor neîntrebaţi.

Se pregătise ceva, dar nu a reuşit.

Am strâns pe miniştri într'un colţ şi am spus că noi trebue să părăsim guvernul. Toţi

am fost de acord.

413

Am intrat la Rege şi i-am spus că în urma declaraţiunilor Prinţului Carol, noi nu mai

putem sta la guvern, găsindu-ne între două politici!

Regele a exclamat, foarte consternat: Mă părăsiţi şi Dvs. ? Lăsaţi toată răspunderea

asupra mea?

– Sire! Noi nu vă părăsim, dar nu voim să fim crezuţi de nepatrioţi, atunci când

facem dovadă de cel mai mare patriotism şi de o abnegaţie fără margini.

– Da, dar nu luaţi în seamă avântul tinereţei.

Am revenit asupra demisiei şi am plecat la consiliul de miniştri, unde mi-am găsit

colegii foarte agitaţi. Cu mare greutate, i-am liniştit; cei mai agitaţi erau generalii Culcer

şi Iancovescu. Mult mai liniştit şi mai obiectiv a fost Matei Cantacuzino.

Ne-am promis să rămânem şi am promis că voiu face o expunere lămurită la Cameră,

pentru ca să se ştie situaţiunea noastră.

20. II.

Întrevedere cu Ştirbei, căruia i-am spus greşala mare ce se face la Palat cu două

politici, una a Regelui şi alta a Reginei cu Prinţul Carol.

Mi-a promis că va face tot posibilul să înceteze această stare de lucruri, căci toată

lumea cu judecată este convinsă că ceea ce fac este singura soluţiune raţională.

21. II.

Am prânzit astă seară la mareşalul Curţei, Henri Catargi Era şi Ştirbei. La plecare, 1-

am întrebat dacă are trăsură, mi-a spus că da, ar dori să meargă însă cu mine şi că ceea ce

fac este patriotic.

Deasemeni şi Prinţul Carol va căuta la prima ocaziune să facă astfel ca să şteargă

impresiunea produsă cu eşirea lui din ziua de 19 la consiliul de coroană.

Delegaţii noştri au sosit eri la Buftea şi azi au luat contact cu Czernin şi Kiihlmann.

Între condiţiunile pentru armistiţiu, era şi aceea ca misiunile militare străine să

părăsească ţara.

Evident, am pus pe generalul Berthelot în cunoştinţă despre aceasta, precum, şi de

itinerarul pe care ar putea călători.

În cursul zilei, a venit colonelul Pétin, pentru a-mi arăta condiţiunile sub care ar

putea să călătorească prin Austria. Mi-a spus, în acelaşi timp, că ei pregătesc plecarea şi

414

prin Rusia, pentru cazul că guvernul francez nu ar încuviinţa, sau că Germanii nu ar

conveni la condiţiunile puse.

Am primit dela Argetoianu răspunsul, că condiţiunile cum simt formulate, se vor

satisface (A se vedea anexa)

23. II.

O complicaţie care pune odată mai mult în evidenţă starea noastră de nervozitate şi

lipsa totală a judecăţii reci.

Eri am primit o comunicare dela Argetoianu, prin care îmi spunea că condiţiunile

pentru misiunile străine rămân aceleaşi, dar că vor trebui să facă o carantină de 4

săptămâni.

Toată lumea alarmată că este o călcare a cuvântului, că este o cursă pentru a-i ţine

prizonieri, etc...

Eu am întrebat numaidecât, care este motivul acestei măsuri. Bănuiam că este o

măsură sanitară.

Francezii s'au hotărît să meargă prin Rusia. Nu cred că exclusiv din acest

motiv, dar şi pentru că guvernul francez nu aprobă prin Austria.

Se întâmplă însă că Germanii înaintează spre Odesa şi că au cerut şi trenuri pentru ca

să ajungă mai repede.

A venit colonelul Pétin foarte alarmat şi cu un aer cât se poate de necuviincios, mi-a

cerut să le garantăm că nu vor fi supăraţi de Germani.

I-am răspuns că, deşi nu cred că este cazul a se alarma, totuşi voiu lua măsuri astfel,

ca primul tren german să nu ajungă la Bender decât 24 ore mai târziu după ultimul tren

francez. Mi-a spus că ei în Odesa nu se opresc deloc.

Am chemat pe generalul Iancovescu şi 1-am rugat să dea instrucţiuni, pentru

transportul Germanilor, în sensul arătat.

24. II.

Astăzi am avut ziua cea mai penibilă, prin ridiculul ei din câte am trăit.

Cele ce s'au petrecut, bate recordul celei mai fecunde imaginaţiuni umoristice.

415

După o zi foarte încordată, căci de abia la 10 am putut să-mi iau masa, pe la 11,30

m'am culcat, când mă pomenesc chemat la telefon. Colonelul Stârcea îmi comunică să

merg la Palatul Reginei, căci Regele vrea să-mi vorbească.

Am mers, am găsit pe Rege jos şi-mi spune foarte alarmat că misiunile străine nu

mai pot pleca, fiindcă le este tăiat drumul de Germani, cari au trimis la Reni 140 de

camioane, cu ordin de a pleca la destinatiune necunoscută.

Nu am avut cunoştinţă de această nouă complicaţie, pe care Marele Cartier General

nu a găsit cu cale de a mi-o comunica. În cursul zilei, întrebând pe g-ralul Prezan pentru

ce nu mi-a comunicat-o, mi-a spus că, credea că are caracter operativ. Francezilor şi

Regelui însă a comunicat-o!

În ceea ce priveşte plecarea cu destinatiune necunoscută, am avut mai târziu, în

cursul zilei de azi, convingerea că dacă nu a fost o invenţiune răutăcioasă, a fost desigur o

informaţiune greşită, care nu putea să reziste la cea mai mică critică serioasă.

În orice caz, am avut eri un răspuns dela Argetoianu, prin care îmi spunea că

chestiunea misiunilor străine se aranjează.

Am căutat să liniştesc pe Rege, să-i spun că nu cred că este o vânătoare din partea

Germanilor ci o pură coincidenţă, dar că în tot cazul voiu lua măsuri, ca o întâlnire să fie

exclusă. De va trebui, voiu face să se distrugă poduri, pentru a întârzia mersul Germanilor,

iar la nevoie voiu întrebuinţa chiar forţa.

Am spus că am telegrafiat la Bucureşti, că pentru noi este o chestiune de onoare, să

asigurăm libera trecere a misiunilor străine.

La plecare am ţinut să văd şi pe generalul Berthelot care era la Regina, împreună cu

mulţi ofiţeri francezi, îmi închipui ce atmosferă de calm şi încredere în sine trebue să fi

domnit acolo.

G-ralul Berthelot, contrar de ceea ce mi-a spus din partea lui colonelul Pétin, îmi cere

un interval de 3 zile, între ultimul tren francez şi primul tren german!

L-am întrebat prin ce mijloc aş putea obţine rezultatul voit. Am pus această întrebare,

numai ca să-mi dau seama de tăria judecăţii lui.

416

Mi-a răspuns că în adevăr îmi cere ceva exprimat în termeni generali, dar nu-i revine

lui de a găsi soluţiuni, ci nouă. Este destul să ştim că puterile înţelegerii nu vor ierta nici

odată României, de a fi cauzat cel mai mic neajuns misiunilor.

I-am răspuns, că nu ştiu ce vor gândi puterile înţelegerii, ştiu însă că ceea ce mă

preocupă pe mine este că noi înşine nu am voi să se întâmple aşa ceva. I-am adăogat, să

fie sigur că tot ceea ce omeneşte este posibil se va face, pentru ca drumul să fie la adăpost

de orice supărare.

Ne-am despărţit cu impresia că s'a liniştit şi că incidentul este închis.

La ora 21/2 noaptea mă pomenesc cu colonelul Stoicescu la mine, ca să-mi comunice

din partea Regelui să telefonez din nou la Buftea şi să convoc consiliul de coroană a doua

zi la ora 9,30.

I-am spus că voiu telegrafia, dar că nu găsesc necesar a convoca consiliul de coroană,

căci este o chestiune pur de guvern şi că măsurile necesare sunt luate.

S'a întors la Palat spre a vorbi în acest sens Regelui şi a-mi telefona rezultatul.

Peste trei sferturi de oră îmi telefonează că Regele menţine părerea.

Am chemat pe col. Ressel, am dat telegrama şi în acelaşi timp am spus a se convoca

consiliul.

25. II.

La consiliul de coroană au venit şi generalii. Convocaţi de cine? Se zice de Regină!...

S'a discutat ce?

Am expus situaţiunea, măsurile şi intenţiunile guvernului.

A vorbit Brătianu, găsind, natural, că a fost greşit cum s'a procedat, însă conchizând

cu nişte măsuri care nu erau decât măsurile guvernului, exprimate cu alte cuvinte.

A voit să alunece şi pe terenul politicei generale exterioare; am obiectat că era în

discuţie chestiunea misiunilor străine.

A vorbit Mişu Cantacuzino cu fraze frumoase şi foarte aprins, dar după ce a terminat,

i-am spus că era de prisos un asemenea discurs, căci cu toţii suntem de acord asupra celor

de făcut.

La începutul consiliului, un uşier aduce o însemnare din partea reprezentanţilor

aliaţilor, veniţi la Palat in corpore pentru a face acest demers!

417

Brătianu, cu mare dreptate, a rugat pe Rege să nu citească biletul, ca să putem discuta

mai liberi.

După ce s'a văzut că suntem de acord. Regele a mers pentru a comunica miniştrilor

străini rezultatul.

Am plecat cu generalul Prezan la Marele Cartier General, unde am chemat şi pe

Berthelot, pentru a-1 asigura că poate să plece.

A formulat dorinţele lui, le-am încuviinţat mai adăogând şi alte garanţii, pentru mai

multă siguranţă şi ne-am despărţit rămânând să-1 mai văd acasă la el, înainte de plecare,

căci nu voia să viu la gară. Trenul pleca târziu şi el avea intenţia să se ducă la gară mai de

vreme şi să se culce înainte de plecare.

Seara am cinat la legaţia italiană şi apoi la 10 1/2 m'am dus la g-ralul Berthelot. Am

stat de vorbă cu el o jumătate de oră, pe un ton foarte cordial. Când ne-am despărţit, 1-am

rugat să se intereseze de soarta Românilor din Odesa.

Bilanţul:

Pe o simplă bănuială, panică.

Precipitarea plecărei, consiliu de coroană, demersuri diplomatice, etc., etc...

La plecarea Francezilor, manifestaţie pentru războiu, organizată de câteva fete sub

egida Principesei Elisabeta, manifestaţie care a mers la Palat. Regele şi Regina au eşit în

balcon.

Au fost luaţi la manifestaţie schilozi din spitale, cari au terminat prin a se înjura şi

bate, unii fiind pentru pace, alţii pentru războiu.

Chestiunea cu vânătoarea Francezilor s'a lămurit.

Am primit lucrările subcomisiunilor pentru demobilizare şi pentru schimbul

prizonierilor. Din ele se vede că măsura carantinei este generală, se întinde chiar şi la

prizonierii germani.

De altfel, Argetoianu a venit şi ne-a comunicat că Germanii consimt la următoarele:

1. — Misiunile să plece când vor voi.

2. — Pot să meargă prin Austria spre Elveţia; prin Bulgaria spre Salonic; prin

Rusia.

3. — Carantina se suprimă.

418

4. — Dacă merg prin Rusia, vor fi protejaţi contra bolşevicilor.

Iată pentru ce ne-am alarmat şi s'a convocat până şi consiliul de coroană!

Înainte de amiază am fost la Cameră, unde am făcut o complectă expunere a

situaţiunii. Născuse unele curente ostile. Se zicea chiar că voiu fi atacat. Cuvântarea mea a

liniştit pe toţi; am simţit că parlamentarii, în mare majoritate, erau satisfăcuţi.

După amiază, am mers la Palat, unde Argetoianu a făcut în consiliul de miniştri, sub

preşidenţia Regelui, o expunere amănunţită a mersului tratativelor.

Rectificarea frontierei se va reduce la foarte puţin lucru. Chestiunea Dobrogei este cu

putinţă să se rezolve favorabil, adică cedarea Cadrilaterului şi a unei porţiuni pe frontiera

de Sud, până la linia Mangalia—Adam Klissi.

În ceea ce priveşte celelalte stipulaţiuni, cele patru puteri cu care tratăm şi-au

formulat cererile. Trebuesc examinate şi vom da instrucţiuni asupra fiecărui punct

plenipotenţiarilor noştri, în ce mod pot fi ele rezolvate.

Am ales ca delegat juridic pe Petre Missir şi este hotărît ca mâine după amiază să

studiem în consiliu toate cererile duşmanilor.

Aveam de gând să cer Regelui să arate dacă are sau nu încredere în guvern, căci după

modul cum s'au desfăşurat evenimentele, impresia generală este că nu.

Regele arată că este obosit şi pentru aceasta, am amânat. Totuşi, după terminarea

şedinţei, am trecut la Rege, care mi-a reînnoit dorinţa de a vedea pe Marghiloman, —

dorinţă exprimată deja de când a plecat Argetoianu prima dată ca delegat al guvernului

pentru negocierile de pace.

I-am spus că dacă este pentru motive politice, ar fi o greşală. Mi-a răspuns că nu.

Atunci i-am repetat că Regele, ca Suveran, poate să vadă pe ori cine, dar că în cazul acesta

special, dacă întrevederea are legătură cu situaţia politică, ar fi o eroare. Mi-a

repetat că nu are nici o legătură cu politica.

Mi-a vorbit de Cocea, despre care îmi vorbise cu o zi înainte. Este foarte supărat de

opiniile sale şi de stilul ziarului ce publică.

I-am spus că a fost amnestiat fără ştirea mea, dar că nu era nici o vină în sarcina lui.

Vina, mi-a răspuns Regele, este însăşi persoana lui. I-am spus atunci că avem legi, şi dacă

însăşi guvernul nu respectă legile, atunci mergem spre anarhie.

419

I-am promis că va fi supus unei cenzuri foarte severe.

26. II.

A venit St. Aulaire azi la mine şi mi-a spus că marinarii francezi, cari veneau cu

arhiva din Odesa prin Chilia, s'au întâlnit la Belgrad cu Germanii, dar nu au avut nici o

supărare.

Eri era foarte alarmat în această privinţă şi mi-a cerut să-i luăm sub protecţiunea

noastră. Am dat numaidecât ordinele necesare, dar desigur erau de prisos, încă o dovadă

că numai la ofiţerii străini nu se gândeau Germanii, în mersul lor spre Odesa. Tot interesul

era pentru ei, să apuce înaintea Austriacilor.

Am explicat lui St. Aulaire că noi avem interesul chiar să facilităm înaintarea

Germanilor asupra Austriacilor, pentru că primii ne garantau depozitele noastre din Rusia,

pe când cei din urmă nu.

Toată ziua mi-a fost peste putinţă să am o audienţă la Rege; şi totuşi era aşa de

necesară.

27. II.

Azi a sosit Marghiloman. A avut, în cursul dimineţei, audienţă la Rege.

La ora 4 d. a. am fost primit şi eu în audienţă.

Explicaţia a durat o oră şi jumătate. Am început prin a arăta Regelui că din cauza

ultimului eveniment, impresia generală este că Regele nu are încredere în noi. Eu sunt de-

prins cu aceasta, dar colegii mei nu; ei simt că nu au autoritatea necesară, mai ales în

momentele de faţă, şi sunt hotărîţi a mă părăsi.

Dacă Regele mai are încredere în noi, îl rugăm ca la primul consiliu de miniştri, ce

trebue să aibă loc cât de curând, să spue câteva cuvinte de încredere miniştrilor; dacă nu,

suntem gata să lăsăm locul liber.

În momentele de faţă, este necesar să fie o perfectă încredere, reciprocă. După ce mi-

a făcut diferite obiecţiuni care nu stăteau în picioare, căci le-am răsturnat rând pe rând,

fără cea mai mică sforţare, a terminat prin a spune, că este o chestiune de sentiment, că

trebue să fie un fluid între El şi guvern şi, dacă robinetul nu funcţionează, atunci lucrurile

nu merg.

420

În fine, după multe încercări de derobare, 1-am făcut să spue pe faţă, că nu mai are

încredere în noi şi că ne primeşte demisia.

Venind la Consiliu şi anunţând aceasta, am fost salutat de colegii mei cu un strigăt

unanim de uşurare. Generalul Iancovescu mi-a adus o foaie de hârtie şi mi-a spus: te rog

scrie demisia, să nu se răsgândească.

Am trimis demisia, iar noi am discutat situaţia şi micile chestiuni la ordinea zilei şi

ne-am despărţit, cu un sentiment real de vie satisfacţie.

28. II.

Astăzi a plecat Argetoianu la Bucureşti. I-am dat instrucţiuni după hotărîrea luată în

consiliul de miniştri, să anunţe criza, să nu mai lucreze, ci să dea delegaţie D-lui Papiniu,

care să continue lucrările, sub rezerva aprobărei noului guvern.

Seara am avut masă la Cercul Militar, la care au luat parte doi fruntaşi basarabeni,

Preşedintele republicei (Domnul Inculeţ) şi Preşedintele consiliului de miniştri (Domnul

Ciugureanu).

Am fost chemat pe la 10, dela masă, la Rege, pentru a-mi spune că ar fi bine să nu

mai trimit pe Argetoianu. I-am arătat inconvenientele cărora ne-am expune şi i-am

explicat cu ce instrucţiuni l-am trimis.

A profitat de ocaziune ca să-mi arate un articol din „Chemarea” a lui Cocea, intitulat

„Lovitura de Stat”. I-am spus că s'a publicat prin fraudă, trecând peste cenzură, că ziarul

va fi suspendat pentru 15 zile, iar girantul răspunzător şi tipograful vor fi daţi judecăţii.

Sunt chestiuni care preocupă foarte mult pe Rege.

Am chemat încă odată pe Argetoianu la mine şi i-am repetat instrucţiunile, relatându-

i convorbirea avută cu Regele.

În privinţa fruntaşilor basarabeni, trebuesc următoarele lămuriri:

Acum câteva zile a venit la mine D-l Inculeţ, Preşedintele republicei, să-mi spue că

Parlamentul lor (Sfatul Ţării) este aproape în unanimitate pentru unirea cu România.

Când voim să venim, se va face imediat, căci ei sunt gata.

I-am spus că trebue făcute mai tntâiu demersurile necesare pentru a li se recunoaşte

calitatea de stat independent, putând a dispune, cu deplină libertate, de sine însuşi.

421

Pentru aceasta voiu da pe de o parte instrucţiunile necesare Comisarului nostru dela

Chişinău (Duiliu Zamfirescu, de profesiune diplomat), ceea ce am şi făcut şi comisarul a

dat instrucţiunilor guvernului cursul necesar, iar pe de alta, voiu face să fie invitaţi la

Buftea, pentru a participa la negocierile de pace, în calitate de reprezentanţi calificaţi ai

Basarabiei, ceea ce echivalează cu o recunoaştere de fapt a suveranităţei Basarabiei.

Am dispus şi în această privinţă prin Argetoianu. Cei doi fruntaşi au primit invitaţia

formală.

2. III.

Criza continuă.

A venit St. Aulaire ca să-mi spuie că nu are nici un amestec în chestiunea

Marghiloman şi că nu o poate privi cu ochi buni.

Am primit o telegramă dela Argetoianu, în care-mi spune că, din cauza crizei,

duşmanul crede că are nevoe de noui garanţii şi că, dacă până Marţi, la expirarea

armistiţiului, nu se stabileşte un acord, va fi nevoit să schimbe condiţiile şi poate să rupă

chiar negocierele.

Am trimis copie Regelui.

În consiliul de miniştri, impresia a fost adâncă.

Am mers la D-l Porumbaru, Preşedintele Senatului, să-1 rog a se duce la Rege, să-I

spue că situaţia este destul de serioasă.

3. III.

Astă seară a sosit D-l Argetoianu şi mi-a spus, că impresiunea produsă la Buftea de

demisia noastră a fost din cele mai deplorabile. Condiţiunile care se vor face, vor fi foarte

grele.

Retragerea noastră se impune, căci desigur că Germanii au pierdut încrederea în tăria

guvernului şi deci perspectiva sigură a unei relaţiuni viitoare bune şi de aceea, vor apăsa

mai mult asupra prezentului şi vor cere şi garanţii.

În cursul după amiezii am fost la Rege, pentru a-I prezenta nişte lucrări curente, dar

în special pentru a protesta contra ştergerei dela înaintare a colonelului Buzetescu, admis

de comitet, dar contra căruia s'a pronunţat defavorabil noul Comandant al Armatei,

general Văitoianu.

422

Mi-a spus că nu 1-a admis:

1. — Pentrucă pe vremea contrabandelor, s'ar fi compromis.

2. — Pentrucă s'a ocupat de moşie.

3. — Pentrucă în procesul Berindei a fost prea aspru.

În fine, după lungi explicaţii, mi-a promis că îl va admite.

4. III.

În şedinţa de azi a Consiliului de miniştri, Argetoianu a făcut o expunere detailată a

rezultatului mergerii sale la Bucureşti.

Sinteza acestei expuneri pentru mine este că: din ceea ce izbutisem a lega strâns şi a

pune în acelaşi curs, interesele ţărei cu ale dinastiei, acum, de când cu criza, aceste

interese mi se pare că încep a se despărţi. Se pot scăpa unele, numai în detrimentul

celorlalte.

Se poate să mă înşel, dar aşa văd eu azi situaţiunea.

Mâine vine Marghiloman.

Miniştrii voiau să mă duc numaidecât la Palat ca să spun Regelui să rezolve imediat

criza, fiindcă poimâine este termenul scăderei armistiţiului.

M'am opus, deoarece Regele ştia prea bine aceasta. Am plecat la Bacău.

5. III.

Marghiloman a venit.

A fost însărcinat imediat să formeze guvernul şi la ora 6, am primit decretul pentru

contrasemnare.

Am avut în cursul zilei, vizita D-lui Mavrocordat, deputat, îmi propune să mă pun în

capul unei mişcări de asanare.

Sunt dispus a-mi închina restul energiei, pentru binele ţărei. Nu cred că va ieşi ceva

din sforţările mele, suntem prea viciaţi în viaţa noastră politică.

Raporturile mele cu generalul Berthelot

423

Raporturile dintre mine şi şeful misiunii militare franceze, dacă au păstrat întotdeauna

aspectul de curtenie, au fost în schimb destul de reci.

Explicaţiunea se găseşte: pe de o parte în rezistenţa ce am depus faţă de acţiunea de

dominare a ofiţerilor francezi, pe de alta şi mai ales în conflictul de păreri asupra

conducerii operaţiunilor şi în fine atmosfera defavorabilă creată mie de către Şeful

guvernului.

Dacă la M. C. G. generalul Berthelot a reuşit cu o surprinzătoare uşurinţă să domine

complect şi definitiv situaţia, nu acelaşi lucru i s-a întâmplat cu mine.

Eu nu puteam accepta amestecul ofiţerilor francezi în exercitarea Comandamentului.

Acest amestec era ne justificat, deoarece pregătirea Comandanţilor noştri de mari unităţi

era mult superioară ofiţerilor francezi ataşaţi pe lângă Statul lor major şi era imorală,

fiindcă nu se împărţeau şi răspunderile.

Aşa, generalul Berthelot, care a fost inspiratorul continu al operaţiunilor ce au avut loc

de la sosirea sa în ţară, nu a avut să suporte nici o consecinţă din rezultatele nefaste ce au

urmat acestor inspiraţiuni (sacrificarea detaşamentului Cerna, bătălia de pe Neajlov,

etc....). Istoria va îngriji ca această responsabilitate să revină acelora

cari, în doctrina exercitării Comandamentului, aveau obligaţiunea să conceapă, să

pregătească şi să conducă operaţiunile.

Eu nu am putut accepta domnia mediocrităţilor, nici chiar când acestea erau franceze.

Conflictul de păreri a început cu bătălia de la Bucureşti, pentru a continua crescând, în

concepţia operaţiunilor ofensive din 1917 şi cu triunghiul morţii.

Bătălia de la Bucureşti a fost inspirată (conseille) (notă: „Le drame roumain” (pag.

150)) de generalul Berthelot, contra concepţiei M. C. G. care, în locul unei acţiuni,

ofensive, dăduse ordin de rezistenţe succesive, până la Neajlov, ca să acopere

concentrarea C. 30 A. rus după care să se procedeze potrivit situaţiunii.

Când mi s'a cerut părerea asupra acestei operaţiuni în proiect, răspunsul meu a fost:

„este o bătălie pierdută înainte de a fi angajată”. Această părere – confirmată apoi de

realitate – nu putea fi primită „d'un coeur leger” de către generalul Berthelot.

În 1917, deşi detronat aparent din situaţiunea preponderentă pe care singur şi-o crease,

de către generalul Sakarov şi deşi în lucrarea generalului Petin, nu se face nici o menţiune

424

despre contribuţiunea generalului Berthelot la aşezarea concepţiei operative asupra

ofensivei din 1917, totuşi influenţa Şefului misiunii franceze a continuat, deducând

aceasta din următoarele rânduri din „Le drame roumain” scrise în legătură cu hotărîrea

guvernului francez de a rechema pe Şefii misiunei franceze:

„Le roi Ferdinand s'en montra tres affecte. Il ne manqua vas de dire avec force a notre

Ministre, le prix qu'il attachait aux conseils du General Berthelot, et sa confiance absolue

en lui. Le gouvernement de M. Bratiano partageait ce regret, il sentait le benefice

technique et moral de notre cooperafion, nou seulement. pour les prochaines operations

mais surtout aussi en escomptant l'avenir”.

La consiliul de războiu convocat la Iaşi la 30 Mai (13 Iunie) 1917, sub preşidenţia

Regelui Ferdinand, având ca obiect discutarea planului acţiunii ofensive, mi-am exprimat

şi susţinut părerea că acţiunea principală să fie dusă în regiunea muntoasă, în apropierea

punctului de joncţiune a Grupurilor de Armate Arhiducele Iosef şi mareşalul Mackensen,

în opoziţie cu părerea susţinută de generatul Berthelot a unei acţiuni principale pe

direcţiunea Nămoloasa – R. Sărat.

Şi ideea triunghiului morţii a fost o idee franceză. Am combătut-o cu ultima energie.

În acest conflict de idei, generalul Berthelot mi-a spus că el se găseşte în ţara noastră

pentru a apăra interesele Franţei, iar nu pe acelea ale României şi că va cere orice

sacrificiu, atunci când este vorba să cruţe un strop de sânge francez.

Pe când eu apăram ca îndârjire interesele patriei mele, căutând a-mi impune punctul

meu de vedere, care conducea la salvarea oştirii şi la evitarea unor sacrificii inutile,

generalul Berthelot apăra interesele ţării sale, cari cereau după convingerea sa realizarea

triunghiului morţii.

* * *

Ion I. C. Brătianu, preşedintele consiliului, vedea în persoana mea un motiv de

îngrijorare, o posibilitate de proiectare a unei umbre asupra operei sale politice, dacă nu

chiar întrevedea ascensiunea Comandantului Armatei a II-a la rolul politic pe care l-am

jucat după părăsirea oştirii.

Aceasta a făcut ca să inventeze un om al său – generalul Iliescu – căruia să-i

încredinţeze soarta Armatei române şi deci a ţarii. Oferta făcută generalului Bcrthelot la

425

sosirea în ţară, ca să ocupe postul de Şef al Statului Major General al Armatei, confirmă

hotărârea ce luase de a face ca eu să nu joc un rol important în acest războiu.

Generalul Berthelot a găsit deci în sfera în care lucra, o ambianţă vădit defavorabilă

mie. Cum interesele Franţei cereau ca Şeful misiunii să fie în cele mai bune raporturi cu

Şeful guvernului român, s'a putut stabili cu uşurinţă un acord sufletesc tacit în ceea ce

priveşte felul cum trebuia să fiu apreciat.

Rezistenţa naturală pe de o parte, conflictul de idei şi ambianţa de sus pe de altă parte,

au creat în spiritul generalului Berthelot, convingerea că aş fi francofob, pe când în

realitate nu eram decât filoromân – dacă s'ar putea spune astfel.

Această convingere a generalului Berthelot, s'a desvălait cu ocaziunea misiunei It. col.

Odone; ea a luat apoi proporţiuni din ce în ce mai mari.

Misiunea lt. col. Odone

Prin ordinul Nr. 1568 din 2 Martie 1917 al M. C. G. către Armata a II-a (Anexa Nr.

11), lt. Col. Odone „chef conseiller du bureau d'informations” din M. C. G. era însărcinat

să viziteze cartierul unui Corp de Armată, a unei Divizii, unei Brigade, precum şi 1–2

regimente.

Ofiţerul francez mi s'a prezentat, după care am însărcinat pe Şeful de Stat

Major, să ia dispoziţii pentru executarea ordinului M. C. G.

Generalul Mărdărescu a cerut atunci lt. col. Odone să aleagă singur Corpul de Armată

pe care doreşte să-l viziteze. Ca urmare, a dat ordinul 4195 din 4. III. 917 către C. V.

Armată (Anexa Nr. 12), care era o reproducere a ordinului M.C. G.

După ce lt. col. Odone îşi îndeplineşte misiunea ce avea, depune la 29. III. 1917

raportul său (Anexa Nr. 13) transmis Armatei a II-a în copie cu ordinul confidenţial

personal Nr. 34 din 4. IV. 917 – în josul căruia adăoga nota următoare:

„A mon depart, je comptais voir plusieurs Etats-Majors et regiments des deux Corps

d'Armee, sur le front, et je croyais que l'ordre de service qui m'avait ete donnee

mentionnait cette mission.

426

Monsieur le Chef d'Etat Major de la II-eme Armee a juge au contraire, que cet

ordre ne concernait qu'un Corps d'Armee et une seule Division, et c'est dans

cette opinion qu'il m'a delivre l'ordre de service ci-joint (remis a M. le general Presan)”.

Nota lt. col. Odone nu putea privi decât pe M. C. G., al cărui ordin către Armata a II-a

preciza că este vorba de vizitarea unui Corp de Armată, a unei Divizii, unei brigade,

precum şi 1–2 regimente, în orice caz ea nu putea fi îndreptată contra organelor Armatei a

II-a. Deşi adevărul era altul decât cel menţionat în nota lt. col. Odone, totuşi generalul

Berthelot însoţeşte acel raport de următoarea apostilă:

„Je constate qu'on traite souvent nos officiers a l' Etat Major de la II-e Armee comme

des geneurs et qu'en certaines circonstances on les considere comme etrangers”.

Deşi reflexiunea făcută de generalul Berthelot viza pe generatul Mărdărescu şi în ea se

reflectau raporturile dintre acesta din urmă şi lt. Col. Hucher, totuşi ea era o

indelicateţă faţă de mine.

Prin raportul din 7. IV. 1917 (Anexa Nr. 14), am pus la punct acest conflict şi

încheiam astfel:

„În ceea ce priveşte afirmaţiunea d-lui general Berthelot că ofiţerii francezi la Statul

Major al acestei Armate sunt consideraţi ca „geneurs”, am însărcinat pe lt. col. Hucher a-l

ruga să sublinieze cu fapte concrete alegaţiunea d-sale. Că-i considerăm ca străini, este

drept, căci numai sub acest titlu unii din ei, de mentalitatea lt. col Odone, îsi pot permite şi

le permitem, ceea ce ofiţerii noştri nu şi-ar permite şi nu le-am permite”.

Sub o aparenţă de cordialitate (vezi scrisoarea generalului Berthelot, Anexa Nr, 15)

Şeful misiunei franceze se lăsa dominat de resentimente faţă de mine,

La 31 Ianuarie 1918, prin ordinul de zi Nr. 6956, mi-am luat rămas bun dela Armată,

încredinţăndu-mi-se preşedinţia Consiliului de Miniştri.

În această din urmă calitate, am avut a mă ocupa de pregătirea plecărei misiunei

militare franceze din ţară, atât în tratativele ce se duceau la Buftea cu foştii inimici, cât şi

ulterior după ce prin aceste tratative s'a stabilit condiţiunile de repatriere a misiunei

franceze.

Prin telegrama Nr. 13 din 20. II. 1918 adresată d-lui Argetoianu ministru, la Buftea,

unde aveau loc tratativele de pace, ceream:

427

Pentru repatrierea misiunilor puterilor antantei, este de dorit a obţine:

1. Plecarea lor cel mai târziu peste 3 zile.

2. Personalul misiunilor, circa 1200 oameni, ofiţeri, grade in ferioare,

combatanţi şi personal sanitar.

3. Transporturi în trenuri întregi directe, fără transbordări.

4. Tratament strict neutru, în tot parcursul.

5. Ofiţerii să aibe dreptul să rămâe cu armele, iar ca bagaje 100 kgr. de

ofiţer şi 50 kgr. de om de trupă.

6. Cei câţiva ofiţeri şi oameni de trupă actualmente bolnavi în spitale, la

însănătoşirea lor, să beneficieze de acelaşi tratament.

Cum în urma intervenţiei d-lui Argetoianu, se admisese trecerea misiunilor prin

Austro-Ungaria, însă cu obligaţiunea carantinei, misiunile străine au refuzat acest

aranjament, preferând să plece prin Rusia.

Prin telegrama Nr. 4-2 din 24. II. 1918, am comunicat această hotărîre d-lui

Argetoianu la Buftea, astfel:

„Misiunile străine nu acceptă să fie oprite în carantină. Preferă să plece prin Rusia.

Insistaţi să se dea ordine precise trupelor Austro-Germane ce vor înainta dela Reni spre

Odesa, a lăsat liberă trecerea misiunilor militare străine. Arătaţi că este o chestiune de

onoare pentru noi, să le asigurăm repatrierea şi că în angajamentele ce am luat în această

privinţă faţă de ofiţerii înţelegerei, ne-am bazat atât pe promisiunea verbală a Mareşalului

Mackensen, cât şi pe condiţiunile armistiţiului.

LA 25. II. 1918, colonelul Mircescu, de pe lângă Comandamentul Mackensen, prin

telegrama Nr. 40 comunică:

„Comandamentul german roagă cât mai urgent să i se indice care este itinerarul urmat

de misiunea franceză prin Rusia, pentru a i se da tot sprijinul şi a nu fi cu nimic

stânjenită”.

Din cele de mai sus rezultă grija deosebită pusă de mine pentru asigurarea deplasărei

în toată siguranţa misiunei franceze.

Toate măsurile fuseseră luate pentru plecarea misiunei franceze.

428

La o întrevedere ce am avut cu generalul Berlhelot, discutându-se această chestiune,

mi-a spus că dacă se întâmplă ceva misiunei franceze, aliaţii nu vor ierta aceasta

niciodată României, la care i-am răspuns:

– Nu ştiu ce vor face aliaţii într'o asemenea eventualitate, dar ştiu că eu însumi nu

mi-aş ierta-o mie niciodată.

Pe când trenurile cu misiunea franceză începuseră să fie dirijate dela Socola spre

Chisinău, M. C. G. – fără ştiinţa mea – autoriză pe Germani, să înceapă transporturile cu

autocamioane dela Reni spre Tighina, cu destinaţia Odesa.

Sesizat fiind de aceasta, am raportat cazul M. S. Regelui Ferdinand şi am luat

următoarele măsuri:

1. Să se interzică cu orice preţ trecerea trupelor germane spre Tighina şi la nevoe să se

recurgă la aruncarea în aer a podurilor, ceea ce s'a executat.

2. Am dat d-lui Argetoianu telegrama Nr. 49/918 cu următorul conţinut:

„Rog cereţi a opri pe loc autocamioanele care înaintează dela Reni cu trupe în

Basarabia, precum şi transporturile pe calea ferată, până la scurgerea treburilor cu

misiunile streine.

Refuzul acestei cereri ar putea admite ca repatrierea misiunilor, admisă prin

condiţiunile armistiţiului, să fie câzuşi de puţin stânjenită”.

Măsurile luate la punctul 1, au alarmat pe Mareşalul Mackensen, care, prin colonelul

Mircescu, mi-a făcut următoarea comunicare telegrafică cu Nr. 42 /918.

„Chiar acum mi se raportează că transporturile trupelor pe calea ferată au fost oprite în

Bolgrad, iar coloanele ce se transportă cu autocamioanele au fost împedicate a-şi continua

marşul, la Borodinskaia. Rog pe Excelenţa Voastră a ordona ca să se ridice aceste măsuri,

care sunt în contrazicere cu stipulaţiunile tratatului preliminărilor de pace şi rog pe

Excelenţa Voastră să-mi comunice până mâine, ora 6 dim. Despre cele ce aţi dispozat. În

caz de această comunicae nu îmi parvine, mă voi vedea forţat, spre marea mea părere de

rău, a lua măsuri în consecinţă”.

Misiunea franceză a trecut fără incident Nistrul. Din cele de mai sus se

vede, loialitatea şi stăruinţa deosebită ce am pus ca să apăr misiunea franceză,

429

mergând până la întreruperea negocierilor, dacă Comandamentul german nu ar fi

respectat angajamentele luate.

Este interesant să vedem cum era judecată în acelaşi timp acţiunea mea de însuşi

generalul Berthelot.

Pentru aceasta ne referim la articolul publicat în ziarul „Adevărul” de generalul Alexe

Anastasiu, care, în calitatea sa de Comandant interimar al Diviziei a XI-a din Chişinău, a

văzut şi a vorbit cu generalul Berthelot, în momentul când trenul său trecea prin gara

acelui oraş cu direcţia Tiraspol şi a putut deci culege informaţiuni la faţa locului în

această privinţă.

După ce vorbeşte de aranjamentul intervenit pentru plecarea misiunei franceze prin

Rusia şi de intenţiunea lui Mackensen de a ocupa cât mai repede Odesa cu trupe dirijate

dela Reni prin Tighina, continuă astfel:

„Cu toate măsurile luate de guvernul român, ca preparativele plecării trenurilor cu

trupele franceze din gara Socola să precedeze îmbarcarea şi plecarea trupelor germane din

gara Reni, Mackensen a isbutit să facă să coincidă zilele de îmbarcare. Ori, dela Reni la

Tighina nu era calea mai lungă decât dela Socola la Tighina.

„Când generalul Berthelot a luat cunoştinţă de aceasta, a devenit furios, mergând până

a bănui şi a imputa generalului Averescu, conivenţa asupra acestui aranjament.

„Ori cum, trebuia încercat să se strecoare trenurile cu francezi măcar cu câteva ore

înainte. De aceea transporturile începură imediat. Generalul Berthelot avea să plece cu

ultimul tren.

„Trei din ele făcură drumul până la Tighina şi de acolo la Tiraspol fără nici un

inconvenient, fără nici o împiedecare.

„Prin un capriciu al întâmplărei însă, trenul în care se afla generalul Berthelot, cel din

urmă, avu la scurt interval după plecare, între Socola şi Ungheni, o pană de mai bine de

o oră.

„Generalul, care fusese informat în ultimul moment, că cu toată graba ce se pusese

pentru a devansa plecarea Germanilor din Reni, primele lor trenuri plecaseră deja, fu

cuprins de o profundă consternare şi cum FUSESE MONTAT CONTRA

GENERALULUI AVERESCU, nu mai avea nici o îndoială acum de trădarea acestuia,

430

calificând-o evident, ca infamă, căci atingea în primul rând pe buna soră a României,

Franţa.

„Nu mai era însă nimic de făcut şi trenul cu Berthelot, imediat după reparare a plecat

cu mare vitesă spre Tighina.

„În gara Chişinău, unde ieşisem să-l salut, ca interimar la comanda Diviziei a XI-a, şi

unde a trebuit să se facă o oprire a trenului de o oră, pentru reaprovizionarea stocului de

pâine şi alimente, pe unde mai erau locuri în vagoane, generalul Berthelot preumblându-se

în tot acest timp pe peron, foarte agitat şi nemulţumit de evenimentele care aduseseră

plecarea precipitată a francezilor, ne acuza vehement.

„L-am asigurat că nu are să se întâmple nimic, întrucât devansarea a

nemţilor la Tighina şi Tiraspol, trebue exclusă. Numai asigurarea a-l însoţi până la Nistru,

putând acolo să se răsbune contra mea, dacă i se va întâmpla ceva, l-a ami liniştit. Cred

totuşi, că nici dincolo de Tiraspol, nu se va fi încredinţat deplin că Armata Română n-

avea generali mişei şi că în nici un caz nu merita o asemenea ofensă generalul Averescu”.

Teama generalului Berthelot era justificată, căci informaţiunile sale despre plecarea

coloanei germane cu trenurile din Reni, odată cu plecarea francezilor, erau riguros exacte.

Străduinţele guvernului român pentru a evita coincidenţa plecării, au fost înfrânte de

ordinile severe secrete ale lui Mackensen.

Dar eu în calitate de şef al guvernului român, conştient că în cauză sunt sentimente de

iubire şi loialitate ale ţării noastre faţă de Franţa, nu m-am lăsat bătut de Mackensen.

Un ordin secret al ministrlui de răsboiu, dispusese ca trecerea trupelor germane

dincolo de Bolgrad, să fie cu orice chip împiedicată până ce toate cele patru trenuri cu

francezi vor fi pus între ei şi Tiraspol, pe teritoriul rus, o distanţă astfel ca o eventuală

tentativă militară germană de a captura acele trenuri, să fie imposibilă.

Ca urmare a acestui ordin, o perdea de trupe române supraveghea cu consemn strict de

interzicere, orice trecere între gara Bolgrad şi gara Basarabeasca; iar un pod mare între

aceste două gări, „ca din întâmplare”, s'a prăbuşit.

431

Continuarea mişcării mai departe a trenurilor germane era cu neputinţă până la

repararea serioasă a acelui pod; iar executarea marşului pe jos, oricât de accelerat,

pentru ca trupele germane să pună stăpânire pe Gările Tighina şi Tiraspol, mai înainte de

trecerea trenurilor cu Francezii, nu era posibilă, distanţa de parcurs fiind prea mare faţă

de timpul util al strecurării în siguranţă ale trenurilor franceze.

Parc de automobile germane nu exista nici la Bolgrad, nici la Reni, iar la rigoare, se

putea face imposibilă trecerea accelerată a acestora, căci, câte poduri de pe şoselele şi

drumurile utilizabile din acea parte, nu se puteau prăbuşi „din întâmplare"!

Din compararea atitudinei ce am avut cu ocazia repatrierei misiuinei

franceze şi impresiunea cu care şeful acelei misiuni părăsea România, din

acest punct de vedere, se poate măsura până la ce grad de tensiune ajunseseră

raporturile dintre noi.

Generalul Berthelot ducea în Franţa o apreciere defavorabilă asupra loialităţii mele,

apreciere, care nu avea la bază decât vechi resentimente. — acelea înseşi nefondate – pe

care realitatea faptelor, bazate pe documente, le înlătură cu uşurinţă, restabilind adevărul.

Din expunerea de mai sus rezultă următoarele:

Parte din ofiţerii din misiunea militară franceză au procedat în general, cu autoritate,

fără menajamente şi deci fără tact. Apărând în ţara noastră interese franceze, nu au ştiut

să-şi apropie sufletul ofiţerilor români. Acei cari totuşi au făcut-o şi-au văzut pierdut în

parte efectul unei asemenea acţiuni, din cauza atitudinei adesea jignitoare a celorlalţi

camarazi francezi. Aceasta nu le poate micşora meritele pe care le-au avut în

reorganizarea şi instrucţia armatei noastre.

Pe cât mă priveşte, m'am străduit să menţin bunele raporturi între ofiţerii străini şi cei

români, fără însă a consimţi la concesiuni, care veneau în contradicţie cu interesele

acţiunei de comandament. Am acoperit cu autoritatea mea fricţiunile dintre lt. col. Hacher,

Şeful grupului francez de pe lângă Armata a II-a şi Şeful meu de Stat Major.

Deşi raporturile mele cu Şeful misiunei franceze au fost destul de reci – şi aceasta nu e

din vina mea – toluşi nu am confundat niciodată Franţa cu generalul Berthelot şi nu mi-am

432

schimbat sentimentele de simpatie pentru această ţară, pentrucă aprecierele mele asupra

Şefului misiunei franceze îi erau poate defavorabile.

Pentrucă generalul Berthelot a confundat sentimentele pe care credea că le am pentru

dânsul, cu sentimentele ce aveam pentru Franţa, a dus şi răspândit în patria sa acest straniu

fel de a vedea, creînd acolo o situaţie pe cât de apăsătoare, pe atât de nedreaptă pentru

mine.

Împrejurările au vrut însă ca eu să fiu acela care să pecetluesc raporturile postbelice de

amiciţie între România şi Franţa, prin semnarea tratatului de alianţă dintre cele două

ţări.

De o parte deci, demnitate şi fapte elocvente, de alta, resentimente bazate pe date

imaginare.

Adevărul, stabilit cu documente, este că am fost prevenitor şi leal faţă de misiunea

franceză. În ceea ce priveşte sentimentele mele pentru Franţa, au rămas aceleaşi, de

inalterabilă admiraţiune şi recunoştinţă pentru serviciile pe care această ţară le-a adus

României în realizarea idealului său naţional.

RAPORT

Asupra retragerei Armatei a ll-a de pe frontiera

muntoasă pe linia Cricovului

(9. XII. 1916)

I. Preliminări (6—15 Noembrie).

Încă dinaintea declarărei războiului, am putut fi informat de un husar ungur, de

naţionalitate român, care a servit mai multă vreme la Comandamentul Corpului al XII-lea

prin biurouri, că primul obiectiv al Austro-Germanilor va fi ocuparea Olteniei.

Am dat crezământ acestei informaţiuni, căci corespundea unui plan judicios şi de

aceea când s'a produs eforturile cele mari contra grupului Nămăeşti prin concentrarea a

433

31/2 divizii inimice, am presupus că se urmărea izolarea Olteniei, prin ocuparea

Piteştiului.

Am hotărît atunci, că în caz de retragere, Divizia a 22-a să urmeze direcţia Piteşti,

pentru a disputa stăpânirea acestui punct cât mai mult, iar Divizia a 12-a să se retragă spre

Târgovişte.

Când au început însă a lua lucrurile o întorsătură defavorabilă pentru noi în Oltenia,

Piteştiul pierduse importanţa lui primitivă, ceea ce şi explică renunţarea inimicului de a

mai face presiune pe la Câmpulung în această direcţiune.

Nu numai atât, dar progresele realizate de Germani în Valea Oltului m'au făcut să mă

gândesc nu numai la inutilitatea, dar chiar şi la imposibilitatea unei retrageri în direcţia

Piteşti.

În acest scop, în ziua de 6 Noembrie am dat Corpului II Armată ordinul No. 1658

prin care-i puneam în vedere să pregătească o linie de rocadă între văile R.

Târgului şi a Dâmboviţei, care să permită mişcări mari de trupe (anexa No. 1).

În ziua de 9 Noembrie am înlocmit un plan general de retragere pentru întreaga

armată (anexa No. 2), de pe frontiera Nord pe linia Cricovului.

Mişcarea trebuind a se face prin o conversiune înapoi, cu presiune pe front şi

ameninţare în flanc, se prezenta ca una din cele mai grele operaţiuni strategice. Rezultatul

în asemenea condiţiuni putea să depindă în parte de puterea de rezistenţă a trupelor, dar

mai cu seamă de perfectul acord în mişcările părţilor componente ale armatei.

Era nevoe de aceea ca totul să fie prevăzut şi fiecare parte să se pue în mişcare exact

la timpul hotărît, nici prea de vreme, nici prea târziu.

Un punct esenţial era determinarea începerei mişcărei. În orice caz, pregătirile

trebuiau făcute, şi în ziua de 10 am chemat dela Corpul III de Armată pe căpitanul Ionescu

G. Ştefan împreună cu inginerul şef al Judeţului Buzău, am luat cunoştinţă de starea

drumurilor ce aveau să fie urmate de divizii şi am hotărît lucrările de îmbunătăţire.

În ziua de 11 Noembrie, generalul Mărdărescu, Şeful de Stat Major al Armatei a fost

chemat la M. C. G. pentru a i se spune să-ne gândim la eventualitatea unei retrageri.

Generalul Mărdărescu a răspuns că ne-am gândit deja şi că am întocmit şi un proect chiar.

Nu a intrat însă în fondul chestiunei.

434

Pus la curent de acest lucru, am cerut a doua zi chiar, 12 Noembrie, prin raportul No.

1844 (anexa No. 3) să mi se precizeze anumite puncte indispensabile pentru ca

operaţiunea să se poată face la timp, în bune condiţiuni şi cu bun rezultat.

Ceream să mi se precizeze: direcţia retragerei pe noul front de ocupat, sectorul

armatei mele pe acel front şi mai cu osebire voiam să ştiu dacă retragerea avea să fie

ordonată, sau se lăsa la iniţiativa mea, în care caz ceream să mi se arate „la ce anume

situaţiune a celorlalte armate ar dori comandamentul de căpetenie ca să înceapă

retragerea”.

Această din urmă cerere era motivată de înaltul Ordin observator No. 2263 din 11. X.

în care se spune explicit că „inimicul fiind obosit, dacă caută să întoarcă vre-o poziţie a

noastră poate şi el fi întors la rândul lui”; de aceea ordinul nu admite a se vorbi de

retragere, şi eram făcut personal răspunzător „de neexecutarea până la limitele putinţei

omeneşti a ordinului” (anexa No. 4). Cererea menţionată mai era motivată şi de ordinul de

operaţiuni No. 2978 (anexa No. 5) din 6. XI prin care se anunţa formarea unei mase de

manevre compusă din 4 divizii, care se va concentra la Vest de Piteşti în scopul unei

bătălii decisive pentru a sdrobi pe inimicul care operează în văile Oltului şi Jiului; se

prescria Armatelor I şi II să procure prin o rezistenţă îndârjită timpul necesar gruparei

forţelor, destinate a forma masa de manevră.

Se mai adaogă în fine, că rezistenţa Armatei a II-a va fi uşurată „prin ofensiva ce vor

lua în curând Armata a IX-a rusă şi Armata noastră de Nord”.

Faţă cu asemenea ordine şi proecte, îmi era indispensabil să ştiu în caz că alegerea

momentului retragerei se lăsa la facultatea mea, la ce anume situaţiune generală începerea

retragerei nu ar mai fi zădărnicit proectele avute în vedere, dat fiind că Armata nu avea să

se retragă din cauza presiunei directe împotriva ei, ci tocmai din cauza situaţiunei

generale.

Nu am primit însă nici un rezultat direct la raportul meu atât de precis. În ziua de 13

primesc în schimb ordinul de operaţiuni No. 19 (anexa No. 6) în care arătându-se că

situaţiunea devenind alta, s'a făcut o nouă rupare a forţelor, creindu-se un grup sub

comanda generalului Prezan cu misiunea de a opri înaintarea inimicului dela Vest şi Sud-

Vest.

435

„În acest scop – zice ordinul – Armata I-a va căuta pe deoparte să-şi retragă forţele,

pivotând în jurul aripei sale drepte, astfel ca să nu descopere flancul stâng al Armatei a II-

a... etc...”

„În operaţiunile care vor urma din această însărcinare. Corpul I de armată (Diviziile

14, 8 şi 13) vor servi de pivot, retrăgându-se pas cu pas în zona dintre Argeş şi râul Bratia,

păstrând comunicaţia Muşeteşti–Domneşti–Berevoeşti–Câmpulung”.

Armatei a II-a se prescria a-şi „menţine frontul pe care-1 ocupă actualmente.

Retragerea grupului Nămăeşti, în cazul când din mişcările aripei drepte a Armatei i-a ar fi

nevoit să o facă, se va executa astfel încât să acopere rezistenţa de pe Valea Prahovei, care

nu trebue părăsită decât prin ordinul M. C. G.”

Rezultă din acest ordin că retragerea grupului Nămăeşti era subordonată situaţiunei

dreptei Armatei I-a. Aceasta însă avea să slujească de pivot întregei manevre a Grupului

Prezan şi avea să păstreze comunicaţia Muşeteşti – Domneşti –Berevoeşti – Câmpulung.

O retragere intempestivă a grupului ar fi putut compromite întreaga manevră chiar

dacă ea ar fi isbutit în modul cel mai strălucitor. Dar şi o întârziere ar fi periclitat propria

lui siguranţă. Pentru a nu greşi nici într'un sens, nici în celălalt, era necesar să fiu ţinut la

curent nu numai cu mersul aparent al operaţiunilor, dar şi cu intenţiunile viitoare precum

şi cu cauzele lor.

Mai mult decât atât, caracterul însuşi al retragerei era încătuşat de vederile şi

intenţiunile ce se aveau, în afară de Armata mea.

În adevăr, prescriindu-se ca în nici un caz grupul Predeal să nu fie retras decât

după ordinul M. C. G., era natural să presupun că se spera în o repede restabilire a

întregei situaţiuni; n'ar fi fost exclusă, independent de orice altă considerajiune,

imposibilitatea unei stăpâniri mai departe a poziţiunilor grupului Predeal, de

îndată ce grupul Nămăeşti s'ar fi retras chiar numai atât cât i-ar fi fost necesar de a ieşi

din strâmtoarea cleştelui format de forţele inimice provenite dela Curtea de Argeş de o

parte şi cele ce ar fi înaintat pe urmele grupului prin Văile: R. Târgului, Argeşel şi

Dâmboviţei. Ca simplă orientare asupra situaţiunei generale am avut comunicatul

grupului generalului Prezan No. 1244 din 14. XI în care după ce se descrie

situaţiunea şi sunt arătate diferitele operaţiuni din ajun, se spune:

436

„după ce concentrarea tuturor forţelor va fi terminată, (când? nu se spunea nici

aproximativ măcar) voiu trece la ofensivă. Pentru realizarea acestei intenţiuni doresc să

constituesc o masă de manevră, cu care să pot ataca pe inimic fie în direcţia Costeşti, fie

către Alexandria”.

Tot prin acel ordin se prescria Armatei I de a se scoborî cu flancul drept la

Dărmăneşti în Valea Argeşului.

Deşi dispuneam de puţine date, pentru a judeca situaţia generală în perfectă

cunoştinţă de cauză, totuşi numai din elementele menţionate am căpătat convingerea că

operaţiunile proectate nu aveau la bază realitatea stărei de lucruri.

O ofensivă, fie spre Costeşti, fie spre Alexandria, nu putea să aibă nici o urmare

serioasă chiar în cazul celui mai strălucit succes local, dacă nu se puteau stăvili forţele

inimice care strângeau de aproape Armata I.

Starea de fapt a acestei armate, atât cât am putut judeca după aspectul mişcărilor ei,

nu mi se pare că mai prezenta garanţiile necesare pentru o rezistenţă definitivă şi de aceea

în aceeaşi zi, am şi început a lua dispoziţiunile în vederea retragerei grupului Nămăeşti.

Cu ordinul No. 1940 (anexa No. 7) din 14. XI, dispuneam „a se lua toate măsurile

necesare în vederea unei mişcări înapoi”. Indicam ca direcţie de retragere pentru întregul

grup Târgoviştea, prescriam ca măsură preliminară a se îndrepta „chiar de acuma”

coloanele de trăsuri pe direcţiile de retragere, şi ordonam a începe „imediat” a se scoate

mortierele de 210 de pe poziţie, operaţiune care ştiam că cerea 36 de ore.

Tot în ziua de 14 am dat ordinele No. 1915, 1916 şi ,1917 (anexa No. 8) prin care

prescriam fiecărui grup în caz de retragere, ce anume drumuri aveau să urmeze şi ceream

a se trimite deîndată companiile de pionieri, pentru a fi revăzute şi puse în stare de

practicabilitate.

În fine, tot în acea zi am dat instrucţii detailate cu privire la poliţia marşului (anexa

No. 9).

Deşi am luat aceste măsuri preliminare, faţă însă cu intenţiunile ce rezulta atât din

ordinul de operaţiuni al M. C. G. No. 19 din 15. XI, cât şi din comunicatul generalului

Prezan din 14. XI, sus menţionat, nu mă simţeam de loc îndreptăţit a începe retragerea,

437

căci părăsirea poziţiunilor ce ocupam ar fi descoperit dreapta Armatei I-a şi virtual spatele

massei de manevră, cu care se spera a se restabili situaţia generală.

Am cerut de aceea, la ora 7,20 seara cu telegrama No. 1939 (anexa No. 10) a mi se

da rezultatul la raportul meu No. 1844 din 12, în care ceream, după cum am arătat, să mi

se indice, care anume situaţie generală ar îndreptăţi începerea mişcărei mele înapoi.

Mi s'a răspuns de abia în noaptea de 15 spre 16, şi atunci nu precis. În orice caz, data

indica deja că la, M. C. G. nu se judeca situaţiunea ca impunând o soluţiune urgentă.

În noaptea zilei de 14, fără nici o explicaţiune din nici o parte, am primit simpla

comunicare a generalului Prezan că în seara de 15 frontul Armatei I-a va fi pe linia

Dăneşti – Goleşti – Bradu – Costeşti.

Era aceasta o retragere voită sau silită? Se prevedea sau se excludea posibilitatea unei

rezistenţe pe noua linie?

Atâtea chestiuni de care trebuia să depindă atitudinea grupului Nămăeşti şi la care nu

aveam date suficiente, pentru a mă orienta în cunoştinţă de cauză.

Mai mult, în dimineaţa zilei de 15 primesc confirmarea dela Armata I-a a retragerei

(telegrama No. 1247, anexa No. 11) pe linia Goleşti, dar adaogă ,,cu misiunea de a ţine cât

mai mult pe loc forţele inimice aici, pentru a se înlesni operaţiuni importante ce se

pregătesc spre Alexandria”.

Pentru a se stabili şi mai precis cum era apreciată atunci situaţiunea şi care erau

vederile (mie însă necunoscute) este destul să arăt că generalul Prezan, prin ordinul de

operaţiuni No. 11 din 16 Noembrie, adică două zile mai târziu, prescria că Armata

I-a se va menţine cu orice preţ pe linia prevăzută prin ordinul de operaţie anterior.

Pentru a împiedeca pe inimic să deplaseze forţele sale către Sud, Armata I-a va avea o

atitudine foarte agresivă.

Ordinul se termina cu injoncţiunea: „Lupta care începe mâine fiind singura de care

depinde soarta neamului, nu admit retragerea. Dela soldat până la general trebue să moară

atacând”.

Se presupunea deci, în ziua de 16, că Armata I-a era în stare nu numai să reziste, dar

chiar să fie foarte agresivă. De fapt însă am avut impresiunea din ziua de 14 că realitatea

438

era cu totul alta şi prevedeam deja mari neajunsuri că nu am putut să am elementele

necesare mai din vreme, pentru a-mi da seama de ea cu un moment mai înainte.

De aceea cu toate pregătirile în vederea unor mari evenimente la Nord şi cu toate

aşteptările efectelor ofensivei ruse pe frontiera Moldovei, de îndată ce mi s'a anunţat

retragerea aripei drepte a Armatei I-a spre Goleşti am şi luat, cu orice risc, hotărîrea a

ordona retragerea.

Pentru ca să las timpul necesar a se realiza preliminările deja ordonate, adică

îndrumarea coloanelor de trăsuri şi scoaterea mortierelor de 210, am dat în ziua de 15

ordinul de operaţiuni No. 1962 (anexa No. 12), fixând începerea mişcărei, în dimineaţa

zilei de 16.

În acelaşi timp, am adresat generalului Prezan o cerere de a mă ţine la curent (No.

1968. 15. XI, anexa No. 13) cu dedesubtul operaţiunilor pentru a nu mă găsi pe

neaşteptate iarăşi în faţa unei situaţiuni, asemenea celei în care m'a pus retragerea pe

neaşteptate, de la Dărmăneşti la Goleşti.

Mi se răspunde deabia a doua zi cu telegrama No. 574 (anexa No. 14) prin care mi se

arată că, deoarece inimicul a reuşit să arunce pod la Zimnicea, Armata I-a nu mai putea

rămâne pe frontul Curtea de Argeş–R. Vâlcea–Slatina. Nu mi se explică însă deloc

motivul precipitărei înapoi a dreptei Armatei care trebuia să fie pivotul întregei manevre,

şi apoi nu am putut să-mi dau socoteala, cum pe de o parte se cere a se ţine valea

superioară a Prahovei, iar pe de alta pe Valea Argeşului retragerea se face cu o grabă

foarte periculoasă pentru Grupul Nămăeşti şi, în fine, iarăşi nu am înţeles, dacă numai

acela era motivul retragerei, de ce mai înainte de a se ordona, nu s'a ţinut seama şi de

situaţiunea Grupului Nămăeşti.

Între preliminările care au precedat retragerea, este necesar a se menţiona că în ziua

de 13, XI, s'a primit ordinul de operaţiuni No. 20, prin care se anunţa că în ziua de 15

Noembrie va începe ofensiva Armatei de Nord în legătură cu Armata a IX-a rusă, (anexa

No. 15).

Armata a II-a (mai puţin Grupul Nămăeşli) se prescria să caute a fixa pe inimic

„executând atacuri violente”, iar în ziua de 14 printr'un înalt Ordin de zi se prescria

439

Armatelor de Nord şi a II-a să treacă împreună cu trupele ruse la ofensivă „pentru a

înainta şi sdrobi tot ce vor găsi în cale”.

În fine, mai este de adăogat că în noaptea de 15 spre 16 Noembrie ora 11,30, am

primit ca răspuns la întrebările mele privitoare la modalitatea retragerei, o comunicare

semnată de subşeful de Stat major (anexa No. 16).

Prin această comunicare:

1. Mi se reaminteşte că prin ordinul de operaţiuni No. 19 s'a indicat direcţia de

retragere a Grupului Nămăeşti, lucru pe care cu toată bunăvoinţa nu am putut deduce din

citatul ordin, căci acolo se spune numai că retragerea se va face acoperind Valea

Prahovei, care nu trebue părăsită decât prin ordinul M. C. G.

2. Mi se spune că începerea retragerei se lasă la iniţiativa mea, dar cum această

retragere nu era să fie urmarea situaţiunei locale pe frontul Armatei mele, ci a situaţiunei

generale, nu se indica la care anume fază a situaţiunei generale ar fi trebuit să înceapă

mişcarea.

3. În fine, mi se pune în vedere că M. C. G. nu poate să arate încă noul front ce se

va ocupa, la terminarea retragerei! Pur şi simplu mai rău decât diletantism; curat joacă de-

a războiul!

Retragerea grupului Nămăeşti,

până la începerea retragerei grupului Predeal

(16—21 Noembrie)

Prin ordinul de retragere menţionat (No. 1962, anexa No. 12) dat în seara de 15

Noembrie, în urma comunicărei că dreapta Armatei I-a se va retrage în cursul zilei de 15,

dela Dărmăneşti la Goleşti se prescria ca grosul grupului să se retragă, Divizia a 12-a în

spaţiul Bădeni–Cotineşti, iar Divizia a 22-a în spaţiul Cotineşti–Jugurul– Boteni.

Detaşamentele de siguranţă să fie lăsate pe linia: Măţău–Stoeneşti.

Brigada a 3-a de călăraşi să se menţie la Aninoasa, păstrând contactul cu inimicul

(provenit din spre Vest).

440

Coloanele de trăsuri, potrivit ordinului din ajun, ar fi trebuit să aibă un câştig de

aproximativ o etapă asupra trupelor şi anume acele ale Diviziei a 12-a la Lăicăi, iar ale

Diviziei a 22-a la Hârţieşti.

Dispuneam, în fine, ca mişcarea să înceapă înainte de a se lumina de zi, pentru a

evita ca trupele să fie bombardate de artileria grea. Nu am prescris a se începe retragerea

de cu seara, pentru a da timpul necesar scurgerei coloanelor de trăsuri şi scoaterea

artileriei grele de pe poziţiuni.

Ca o dreaptă răsplată pentru rezistenţa ce au ştiut să desfăşure trupele Grupului

Nămăeşti, timp de o lună şi jumătate contra unui inimic superior în număr, în material şi

excesiv de întreprinzător, am dat ordinul de zi No. 1982 (anexa No. 17). Mă achitam de o

adevărată datorie, către aceste brave trupe.

Retragerea a început a se executa în condiţiuni cât se poate de defavorabile, din

cauza presiunilor atât pe front, cât şi pe flancul stâng şi din cauza formelor terenului, care

facilitau acţiunea inimicului prin aceea că nu înlesnea ruperea contactului prin o mişcare

repede înapoi.

La toate celelalte condiţiuni defavorabile, inerente unei retrageri prin conversiune, în

faţa unui inimic superior sub toate raporturile şi într'un teren dificil, având obstacole

topografice orientate în sensul de a îngreuia mişcarea fără ca să uşureze rezistenţa, s'a mai

adăogat una care a fost, pot zice, determinantă în provocarea debandadei trupelor.

Încă din luna Octombrie, când au fost semnalate trupe inimice în valea superioară a

Argeşului, am luat Brigada a 3-a de călăraşi din Valea Buzăului şi am transportat-o în

regiunea Domneşti (valea Râul Doamnei) cu misiunea de a supraveghia intervalul dintre

Armata I-a şi a II-a.

Când mai târziu, pe la finele lui Octombrie, inimicul a izbutit să învăluie stânga

Grupului Nămăeşti, ocupând Cândeştii şi Albeştii, precum şi să rupă frontul în zona

Lereşti, am ordonat a se aduce Brigada de călăraşi la Berevoeşti, ataşându-i şi o baterie,

iar la Domneşti pentru supravegherea intervalului au fost lăsate două escadroane.

Brigada a intervenit în luptă dela 3 şi 4 Noembrie, pe flancul stâng al Grupului în

contra dreptei vrăjmaşului; la svârlirea înapoi, a contribuit în modul cel mai lăudabil.

441

Îndată ce a început să ia un aspect accentuat de îngrijitor situaţia Corpului I de

Armată, Comandantul Corpului II de Armată dispune retragerea restului Brigadei a 3-a

călăraşi de pe front, ca să o aibă la îndemână la Godeni, de unde eventual să întărească

Divizionul dela Domneşti (raportul No. 924, anexa No. 18).

În ziua de 14, sunt semnalate două Batalioane cu mitraliere, îndreptându-se spre

Domneşti. Comandantul Corpului II Armată cu telegrama No. 951 (anexa No. 19) îmi

raportează că a dat ordin Brigadei a 3-a de călăraşi să oprească înaintarea inimicului pe

această direcţie.

Pe baza situaţiunei rezultate din aceste informaţiuni, am prescris Brigadei pentru ziua

de 16, prin ordinul de operaţiuni din ziua de 15, a se ţine la Aninoasa, pentru a

supraveghia de flanc direcţiunea ameninţătoare: Domneşti–Schitu Goleşti.

Situaţiunea era însă mult mai gravă, căci contrar dispoziţiunilor ordinului de

operaţiuni citat No. 19 (anexa No. 6) din ziua de 13 Noembrie, prin care se impunea

Armatei I-a să pivoteze astfel încât să nu lase descoperit flancul stâng al Armatei a II-a şi

să păstreze comunicaţia: Muşeteşti–Domneşti–Berevoeşti–Câmpulung, în mişcarea ei

precipitată înapoi a lăsat complect descoperită această comunicaţie.

Inimicul s'a grăbit, se înţelege, să profite, şi a defalcat imediat o parte din forţele sale

din valea Argeşului, îndreptându-le spre flancul Armatei a II-a.

În ziua de 15, ora 2,35 p. m. Corpul al II-lea raportează cu No. 960 (anexa No. 20) că

inimicul, semnalat pe flancul stâng, este în forţă de 4 Batalioane cu artilerie şi mitraliere,

că a ocupat deja Domneştii şi că Brigada a 3-a de călăraşi rezistă la Vest de Stăneşti.

Comandantul Corpului de Armată a dispus întărirea Brigadei, care avea deja cu sine o

baterie, cu singura rezervă ce mai avea la aripa stângă, un Batalion.

Speram ca aceste măsuri, precum şi distanţa, vor înlesni aripei stângi a Corpului de

Armată de a se sustrage atacului de flanc.

La ora 5,30 p. m. primesc însă un nou raport prin care mi se face cunoscut că:

inimicul este în forţă de 5–6 Batalioane, cu artilerie grea şi că a înaintat deja până la Est

de Berevoeşti–Pământeni, respingând Brigada de călăraşi cu bateria şi compania ei de

biciclişli până aproape de Godeni, unde s'au trimis întăriri.

442

Situaţiunea se arată din ce în ce mai defavorabilă în această parte. Nu era nimic însă

de făcut, căci nu se dispunea de nici o rezervă. Totul rămânea să depindă de apărarea

directă a trupelor, lucru ce încă părea posibil, din cauză că Divizia a 22-a, odată cu

începerea retragerei avea să-şi resfrângă stânga în baza ordinului de operaţiuni, pe linia

Jugurul–Coceneşti, adică direct front spre Vest.

Marşul din dimineaţa zilei de 16 s'a executat deci în aceste condiţiuni. Situaţia

impunea pe de o parte a grăbi mişcarea pentru a ieşi din axa atacului de flanc, iar pe de

alta era necesar a se cere timp artileriei grele şi coloanelor de trăsuri a se scurge.

După ora 5 p. m. la terminarea marşului, Corpul al II-lea de Armată informează

Comandamentul Armatei (anexa No. 21) că „ambele Divizii s'au oprit pe poziţiunile

prevăzute în ordinul de operaţiuni al Armatei”.

Corpul de Armată raportează în acelaşi timp că, coloana care venea dela Vest în

flancul stâng al Grupului era de 7 Batalioane cu artilerie grea şi cavalerie, şi că ea a

respins detaşamentul nostru spre Poenari.

Pentru a opri această ameninţare, Corpul de Armată a dispus ca pe lângă întăririle

deja date, să se mai trimită 4 Batalioane şi 2 baterii.

Ameninţarea de flanc se dovedea a fi mult mai serioasă decât ceea ce se raportase la

început. Nu mai puţin posibilitatea de-ai face faţă nu era exclusă.

Direcţia mişcărei de retragere a coloanelor grosului, le permitea să iasă din raza

atacului de flanc, iar pe de altă parte, orientarea dela Nord la Sud a obstacolelor

topografice înlesnea flancgardei, devenită deja destul de puternică, să dispute terenul în

condiţiuni favorabile, pas cu pas.

Prin ordinul de operaţiuni No. 1987 (anexa No. 22) se prescria pentru a doua zi a se

continua retragerea, fixându-se ca obiective: pentru Divizia 22 Gemenea–Gândeşti, iar

pentru Divizia 12-a Miclăuşanii Mici–Capul Coastei.

Detaşamentele de siguranţă trebuiau să fie instalate pe linia: dealurile Cucilor,

Tuţuianului şi Perilor pentru Divizia a 22-a (front spre Vest) şi Văleni–Lăicăi pentru

Divizia a 12-a (front spre Nord).

443

Divizia a 22-a trebuia să continue a se acoperi pe flancul ameninţat, iar Brigada a 3-a

de călăraşi să se retragă la Bărzesti pentru a se ţine în legătura cu dreapta Armatei I-a, care

se găsea la Beleţii.

La ora 7,25 p. m. primesc raportul No. 969 al Corpului II prin care arată că nu va fi

în măsură a executa ordinul de operaţiuni din cauza dificultăţilor terenului şi a

obligaţiunei impuse de mine de a executa ordinele primite (anexa No. 23).

Această obligaţie a fost provocată de următoarea împrejurare:

În orele a. m. Şeful de Stat major al Corpului II a comunicat prin telefon generalului

Mărdărescu posibilitatea ca Diviziile să nu se oprească pe linia indicată, ci să meargă mult

mai la Sud.

Graba mişcărei ar fi putut compromite scurgerea artileriei grele şi a coloanelor de

trăsuri; de aceea am dat ordin a pune în vedere Corpului de Armată să execute întocmai

ordinele ce primeşte.

La arătările din raportul menţionat No. 969, i-am dat cu No. 2002 (anexa No. 24)

autorizare să modifice itinerariile. I-am explicat şi sensul ordinului de mai sus, arătând că

obiectivele de marş, sunt obligatorii atât cât presiunea inimicului nu cer a se face altfel.

După comunicarea acestui ordin, am primit la ora 10,30 ordinul No. 3058, care mă

punea în faţa unei situaţiuni întru câtva diferită de aceea luată de bază la alcătuirea

ordinului meu de operaţiuni.

S'a prescris Armatei a II-a ca pentru uşurarea ofensivei Armatei a IX-a ruse şi

Armatei de Nord (începută în bune condiţiuni – zice ordinul) „va continua nu numai

acţiunea sa de fixare a inimicului, ordonată prin ordinul No. 20, dar va căuta să câştige

teren cu grupele Tabla-Buţii, Bratocea, Predeluş şi Prahova, pe măsură ce rezistenţa

inimicului va slăbi, din cauza presiunei din ce în ce mai mare a Armatelor de Nord şi a

IX-a rusă”.

Deja din aceste prescripţiuni se deducea în chipul cel mai lămurit, că nu se avea în

vedere o schimbare profundă şi generală a situaţiunei. Ofensiva considerată ca începută

sub auspicii favorabile, era privită prin o prismă cât se poate de optimistă şi aceasta în-

dreptăţea nu numai speranţa de a păstra Valea Prahovei, dar chiar şi de a câştiga teren pe

acea direcţie.

444

Ordinul prescria apoi mai departe ca Grupul Nămăeşti „în mişcarea de retragere va

pivota pe aripa sa dreaptă şi se va opri ocupând o poziţie între Râul Târgului şi râul

Argeşel”. Se prescria deci o simplă pivotare pe când în realitate, prin ordinul dat

pentru ziua de 17 eu dispusesem o adevărată retragere. Nu m'am crezut obligat a reveni

asupra dispoziţiunei luate, mai întâiu pentru că ameninţarea din flancul stâng, precum şi

depărtarea de dreapta Armatei I-a făceau obligatorie continuarea mişcărei de retragere

spre Sud, pivotând asupra flancului drept la Miclăuşani. Prescripţiunea de a ocupa o

poziţiune între Râul Târgului şi Râul Argeşelul ar fi dus, în caz de aplicaţiune, la o

catastrofă atât pentru Grupul Nămăeşti cât şi pentru Grupul Predeal, căci o în treagă

Divizie germană (a 76-a) înainta pe valea Dâmboviţei. Am considerat de aceea această

prescripţiune ca o scăpare din vedere şi nu am schimbat întru nimic dispoziţiunile

hotărîte prin ordinul de operaţiuni.

În fine, ordinul M. C. G. prescria misiunea Grupului Nămăeşti în modul următor: ,,1)

de a asigura dreapta Armatei I-a, al cărei gros acţionează către Sud; 2) de a acoperi

apărarea Văei Prahovei a cărei părăsire nu intra deloc în intenţiunile M. C. G.”

Extrema dreaptă a Armatei I-a se găsea la Beleţii, iar Grupul Prahova la Sud de

Azuga. Între aceste două puncte sunt în linie dreaptă 70 de km. Cele două Divizii în

retragere aveau pe urme şi în flanc două Divizii germane şi două Brigăzi de munte.

Terenul permiţând covârşirea flancurilor, superioritatea numerică avea o importanţă

hotărîtoare.

În orice caz, ultimele două dispoziţiuni din ordinul citat, îmi impuneau obligaţiunea

de a nu mai continua retragerea.

Am dat în acest scop, în dimineaţa zilei de 17, ordinul de operaţiuni No. 2015 (anexa

No. 25) prin care prescriam Grupului a se opri în punctele indicate prin ordinul de

operaţiuni anterior şi de a lua dispoziţiuni, pe linia detaşamentelor de siguranţă în vederea

unei rezistenţe până la noi ordine.

Prin această măsură mă conformam şi dispoziţiunei de a lua poziţiune pentru

rezistenţă, în prelungirea dreptei Armatei I-a, şi acopeream, atât cât era posibil, Valea

Prahovei, ţinând în stăpânire nodul de comunicaţii Miclăuşani.

445

În dimineaţa zilei de 17 se primeşte la ora 7 raportul generalului Cotescu prin care se

arată că în cursul nopţei, pe tot frontul, situaţiunea a fost neschimbată (anexa No. 26).

La ora 6,30 p. m. se primeşte raportul No. 972 (anexa No. 27). prin care se arată:

Că Divizia a 22-a a fost ruptă de Divizia a 12-a.

Că în urma acestei rupturi, parte din artileria Diviziei, a 22 a fost pierdută, iar

infanteria rămasă la gros, împrăştiată.

Că Divizia a 12-a era atacată de front şi covârşită pe ambele flancuri şi de aceea

nevoită a se retrage la Lăicăi.

Că trăsurile Cartierului general al Corpului II au fost capturate.

Că pe flancul stâng comunicaţia telefonică fiind întreruptă, nu se ştia nimic despre

detaşamentul colonel Nedeianu (5 Batalioane, 5 baterii şi Brigada 3 călăraşi cu compania

ciclişti).

Era aproape neexplicabil, prin ce împrejurări s'a putut ajunge la o asemenea

situaţiune.

Dacă raportul din ajun (ora 5,15 p. m.), prin care se afirma că „ambele Divizii s'au

oprit pe poziţiunile prevăzute prin ordinul de operaţiuni” oglindea realitatea, dacă şi

raportul primit la ora 7 a. m. era întemeiat, că în timpul nopţii situaţia a fost neschimbată,

starea de lucruri descrisă în raportul Corpului de Armată era cu totul de neînţeles.

Prin ordinul de operaţiuni pentru ziua de 16 erau stabilite ca zone de staţionare

pentru Divizia a 22-a: Jugurul–Cotineşti–Boteni, iar pentru Divizia a 12-a: Bădeni–

Cotineşti.

Detaşamentele de siguranţă pe linia Măţău–Stoeneşti, iar pe flancul stâng Brigada a

3-a de călăraşi întărită cu Batalioanele trimise de Comandantul Corpului de Armată, din

proprie iniţiativă.

Dacă atacul produs în sectorul Măţău–Suslăneşti a putut să aibă ca urmare ruperea

Diviziei a 22-a de Divizia a 12-a, după cum relatează Corpul de Armată în raportul său,

este de presupus mai întâiu ca grosul Diviziei a 12-a în loc să graviteze spre linia Jugurul–

Boteni cum impunea situaţiunea şi cum rezulta chiar din intervenirea Corpului II Armată,

în dimineaţa zilei de 16, de a se depărta cât mai mult de inimic, probabil a gravitat în spre

446

Măţău şi s'a întins până la Suslăneşti, ceea ce era contrar situaţiunei şi contra ordinului de

operaţiuni.

Pe de altă parte, pentru a se produce o aşa desordine în Divizie este de presupus că ea

a fost împinsă, fie în marş, fie mai probabil încă în staţionare.

Ordinul de operaţiuni al Corpului de Armată explica întrucâtva cele întâmplate.

Se prescria Diviziei a 22-a să înceapă marşul la ora 6 a. m., iar Divizia a 12-a la l p.

m. pentru a da timp celei dintâi a se scurge pe la Micloşani.

Mişcarea a început, de sigur mult prea târziu pentru ambele Divizii, în special apoi

pentru Divizia a 12-a.

Dacă s'ar fi pornit mult mai de noapte, cu Divizia a 22-a şi s'ar fi lăsat şoseaua numai

pentru artilerie şi trăsuri, iar infanteria ar fi urmat drumurile vecinale ce leagă satele

Boteni–Văleni şi Runcioaia, fără a atinge şoseaua, s'ar fi putut ajunge pe şoseaua

Micloşani–Gemenea, destul de devreme pentru ca orice pericol să fi fost înlăturat pentru

gros. Cel mult detaşamentele de siguranţă ar fi putut fi strânse de aproape, deşi, dacă

distribuirea din ajun în cantonamente s'ar fi făcut raţional, ele găsindu-se la mai

bine de 6 km. de partea în care trebuia să graviteze grosul diviziei şi să se găsească

artileria şi trenurile de luptă, ar fi putut, chiar ar fi trebuit să se pue în marş deasemenea,

de noapte.

Ţinerea pe loc a Diviziei a 12-a până la l, rămâne nejustificată, cu atât mai mult, cu

cât până la Lăicăi avea drumul absolut liber, iar de aici, sub protecţiunea liniei sale de

siguranţă (hotărîtă prin ordin Nord Lăicăi–Văleni) ar fi putut să se distribue în cantona-

mente, folosindu-se de drumurile vecinale. În orice caz, din punctul de vedere tactic, ar fi

fost mai avantajos a se aduna şi aştepta câtva, înapoia liniei de siguranţă, decât a sta pe loc

pentru ca la ora l p. m. de abia să înceapă încolonarea.

Grija a se avea drumurile libere de coloanele de trăsuri ar fi trebuit să impue măsura

ca aceste coloane să înceapă mişcarea noaptea, la nevoe chiar de cu seară.

De fapt, s'a ordonat ca trăsurile să înceapă a se încolona la ora 5 a. m.

Incontestabil, că condiţiunile şi cele tactice şi cele topografice mai cu seamă, erau din

cele mai grele; măsurile de detaliu, pentru regularea mişcărei erau pentru condiţiuni

447

normale, iar nici decum la înălţimea acestor dificultăţi existente şi foarte bine cunoscute

de Comandamentele respective.

În orice caz, oricare au putut fi motivele, care au dus la o stare de lucruri atât de urîtă,

nu mai puţin situaţiunea era de aşa fel că nici o schimbare nu mai era cu putinţă.

Lipsa de rezerve, mă punea în imposibilitate de a întări Grupul; singura măsură care

ar fi putut ameliora situaţiunea. Pe de altă parte, ruperea contactului prin o continuare a

retragerei ar fi descoperit şi flancul drept al Armatei I şi spatele Grupului Predeal, ceea ce

ar fi fost cu desăvârşire contrar vederilor M. C. G.

Unica măsură ce am putut lua a fost de a da Brigadei Olt şi celorlalte trupe care nu

aparţineau Diviziilor 12 şi 22 şi care prin ordinul din ziua de 15 erau hotărîte să preceadă

marşul în retragere al Grupului, ordin a se reîntoarce la Grup în scopul de a intra din nou

în compunerea lui. Măsura aceasta a fost deja luată, îndată ce am avut primită

înştiinţarea asupra întorsăturei defavorabile ce luase lucrurile.

Seara, s'au mai dat unele indicaţiuni de detaliu, pentru a se asigura cât mai

mult rezistenţa (anexa No. 28, Ord. No. 2039 şi Rap. Corp. II No. 972).

În dimineaţa zilei de 18, am primit raportul No. 976 (anexa No. ',29), prin care mi

se anunţa că noaptea a fost calmă.

II. 1917. Anexa No. 10

SIRE

În cursul cercetărei personale privitoare la cazul nenorocit Sturdza, am făcut

două constatări, care cred că este necesar să le supun cunoştinţei Majestăţei Voastre,

direct şi ceva mai complet decât cum sunt cuprinse în dosarul afacerei. Aceste

constatări sunt:

1. Pasul făcut era premeditat, el se găsea în momentul când s'a produs în faza

pregătirei şi a fost, din fericire bruscat mult înainte de vreme;

448

2. S'a căutat a se exploata animositatea dintre trupele noastre şi cele ruseşti.

Prima constatare am dedus-o din următoarele fapte sigure : Tot timpul cât a

comandat brigada a 7-a mixtă, colonelul Sturdza a căutat, pe de o parte, să câştige

iubirea şi a trupei şi a ofiţerilor, prin unele acte cu siguranţă studiate, iar, pe de alta,

făcea totul să apară în ochii tuturor ca o personalitate mult mai importantă decât putea

să fie prin gradul şi comandamentul ce avea. Astfel, pe când brigada se găsea pe

frontieră, cartierul său era la Panciu, la o distanţă ce ar fi putut fi considerată ca

excesivă chiar pentru un comandant de corp de Armată. În Panciu publica şi afişa co-

municate al căror conţinut depăşea marginile activitâţei brigadei sale; menţiona

svonurile de pace şi-şi exprima părerea în ce mod ar fi fost cu putinţă îndrumarea unor

preliminări în această direcţie. Ducerea lui pe front era un eveniment, şi când vorbea cu

ofiţerii lăsa se întrevedea că era aceasta o favoare. În faţa trupei căuta să arate ostentativ

că se expune primejdiei fără bine înţeles că acea expunere să fi avut vre-o legătură cu

rolul şi misiunea sa de comandant de Brigadă. Făcea în aşa mod ca soldaţii să audă şi să

ştie că se interesează de hrana, îmbrăcămintea şi adăpostirea lor, lucru care intrând în

atribuţiunile sale, putea fi făcut cu mai puţin aparat şi cu mai multă eficacitate, căci mai

de obiceiu rezultatul practic era opiniuni înţepătoare la adresa admirdstraţiunei su-

perioare a Armatei, exprimate verbal astfel ca să fie auzite de acei după a căror

popularitate umbla, şi în scris, destul de ireventios, autorităţilor superioare de drept.

Prin aceste mijloace obţinea întreitul rezultat:

a) indispunea spiritele faţă cu autorităţile noastre superioare,

b) câştiga simpatiile soldaţilor de sub comanda sa prin acte zise bune pentru

galerie,

c) apărea în ochii inferiorilor săi ca o personalitate foarte însemnată.

Paralel cu aceste rezultate, colonelul Sturdza nu scăpa ocaziunea de a face să

pătrundă în spiritul inferiorilor săi, ideea de superioritate a armatei germane, idee de

care poate era însuşi sincer pătruns.

În diferite ocaziuni s'a exprimat că a lupta cu Germanii nu este aşa de uşor ca cu

Austriacii, sau că cu trupe ca ale noastre nu ne putem măsura cu Germanii, etc.

449

Modul cum s'au desfăşurat operaţiunile brigadei a 7-a de îndată ce a venit în contact

cu trupe germane, pune la încercare, lealitatea cri minalului ofiţer.

Din prima zi, adică din ziua de 9 Decembrie, când au apărut cele dintăiu trupe ale

Diviziei 218 în sectorul brigadei, colonelul Sturdza a cedat constant în faţa a forţe care

s'au dovedit mai târziu că erau inferioare în număr şi nu mult superioare din punctul de

vedere moral. Punctul culminant al acestei linii de conduită a fost atins în ziua de 23

Decembrie. Brigada a 7-a, care prin întăririle primite, se ridica la 10 batalioane, 12

escadroane . . . baterii de diferite calibre, se găsea în poziţie la nord şi est de Soveja, în

nişte poziţiuni foarte tari. La ora 2 p. m. am primit o notă telefonică prin care mă

anunţa că faţă cu presiunea inimicului „a hotărît” să rupă lupta şi să se retragă spre

Răcoasa, pas cu pas. La ora 2.40 primesc însă o altă notă prin care îmi anunţă că

retragerea s'a făcut şi că grosul este deja la Vest de Răcoasa!

Prin această mişcare bruscă înapoi, după mine cu fotul neînţeleasă şi nejustificată,

s'a făcut o spărtură între brigada a 7-a şi divizia a 15-a, de mai bine de 10 km., lucru ce

compromitea în mod serios şi stânga diviziei a 15-a şi chiar stânga Armatei a IX ruse.

Acest lucru l-am semnalat Majestăţei Voastre în raportul meu din seara acelei zile

(23 Decembrie).

Când am cerut colonelului Sturdza explicaţiuni pentru ce s'a retras precipitat, mi-a

răspuns că protestează în contra cuvântului „precipitat" şi că este timpul să sfârşim cu

retrageri ca acelea din Muntenia.

I-am dat atunci numai decât ordin să lase provizoriu comanda brigadei şi să vie la

Armată. Am pregătit în acelaşi timp un raport către M. C. G. în care expuneam purtarea

neexplicabilă a colonelului şi rugam să fie luat din comandamentul meu. Aveam

intenţiunea a-l trimite pe el însuşi cu acel raport la M. C. G.

Din cauza apariţiunei deja a inimicului în spărtura creată între brigada a 7-a şi

divizia a 15-a şi din cauza concentrărei de trupe ce dispusesem în regiunea Pralea,

pentru a preîntâmpina primejdia, generalul Grigorescu, sub comanda căruia am pus

acele forţe, a intervenit să las pe loc pe colonelul Sturdza, până la rezolvarea crizei.

Am aprobat, dar, pe de o parte am trimis un ordin observator colonelului, arătându-i

că nu intră în vederile mele astfel de aliuri, iar pe de alta am scris şefului de stat

450

major general al Armatei, pentru a-l ruga să mute pe colonelul Sturdza dela mine.

Măsura o credeam cu atât mai indispensabilă cu cât prin noua ordine de bătae,

colonelul Sturdza era destinat a comanda divizia a 15-a, devenită apoi a 8-a. Fără a-l

bănui atunci de rea credinţă, consideram ca un pericol a da pe asemenea mâini o

întreagă divizie. Primind răspuns favorabil dela M. C. G. şi restabilindu-se

În acelaşi timp în mod favorabil noua situaţiune, în spărtura Pralea, nu am mai făcut

nici un demers, ci am aşteptat efectul dispoziţiunilor M. C. G.

Sosind ordinul de mutare şi văzăndu-se luat de pe front, a judecat probabil că este

mai bine să bruscheze lucrurile, decât să renunţe la rezultatele ce obţinuse în brigada a

7-a şi poate şi în divizia a 15-a cu care a fost necontenit în contact, şi de aceea, după

simularea unei vizite pe frontul brigadei a 7-a, a trecut la duşman.

A fost evident o fericire că s'a întâmplat astfel, căci am constatat că terenul era întru

câtva binişor pregătit.

Dacă din partea trupei am putut să văd, cu o nemărginită satisfacţiune, un sentiment

unanim de indignare, din partea unor ofiţeri am văzut o încredere nemărginită în

colonelul Sturdza, atât de mare, încât unii, cu toate probele vădite ce aveam de cul-

pabilitatea lui, se obstinau a susţine că este peste putinţă să fte adevărat.

Această încredere exagerată, dacă nu ar fi putut împinge pe mulţi a se grupa în jurul

ideei criminale ce se plămădea în mintea colonelului Sturdza, cred că nu puţini îndoindu-

se din convingere – poate – de posibilitatea unei asemenea monstruozităţi, nu ar fi luat

lucrurile imediat destul de serios şi nu ar fi desfăşurat prompt energia necesară pentru a

înnăbuşi începutul unei mişcări de defecţiune.

Această atitudine am constatat-o la comandantul brigadei a 7-a mixtă lt.-col. Pascu

şi la comandantul regimentului 2 grăniceri lt-col. Vasilescu Grigore, pentru care motiv

am şi cerut mutarea lor de pe front, în interior.

În ceea ce priveşte Menţiunea de a exploata animozitatea trupelor noastre contra

Ruşilor, am căpătat convingerea că dacă nu s'ar fi bruscat lucrurile, cu timpul ar fi fost

posibil ca colonelul Sturdza să poată obţine unele rezultate.

Purtarea detestabilă a diviziei Tuzemna şi unele incidente izolate au făcut

să încolţească pe alocurea un început de învrăjbire între cele două părţi;

451

colonelul Sturdza în loc să-şi dea silinţa să combată aceste înclinări, le alimenta,

generalizând lucrurile şi arătându-şi făţiş indignarea împotriva Ruşilor. Un raport al

său această privinţă, conceput în termeni foarte caustici, l-am înaintat M. C. G.

pentru a pune autoritatea superioară la curent cu modul cum îşi înţelege el

atribuţiunile sale de comandant de treaptă înaltă.

În orice caz, colonelul Sturdza conta pe un ce real, căci o stare de încordare

dacă nu generală, dar destul de răspândilă, există între ofiţerii noştri şi ruşi,

soldaţii pare că se înţeleg foarte bine între ei, bine înţeles exceptând pe cei din

divizia Tuzemna, care de altfel erau rău văzuţi chiar de soldaţii ruşi.

Starea aceasta de lucruri este alimentată şi de numeroşii ofiţeri francezi, ce avem la

Armată. Pe de o parte ei sunt foarte reci faţă cu cei ruşi; unii chiar făţiş neprietenoşi. Am

avut ocaziunea să aud însumi observaţiuni foarte incisive la adresa ruşilor în prezenţa lor

chiar, şi trebue să mărturisesc, pentru respectul adevărului, că în cea mai mare parte de

cazuri, atitudinea ruşilor, faţă cu noi cel puţin, este mai la adăpost de critică. Pe de altă

parte, mulţi ofiţeri francezi au o atitudine care face pe ofiţerii noştri să devie reci şi

neprietenoşi cu toţi ofiţerii străini în general. Ofiţeri capabili, ofiţeri devotaţi, ofiţeri

pătrunşi de patriotism şi sentimentul datoriei, nu pot a se desface de un sentiment de

umilinţă când văd pe unii ofiţeri francezi care prin atitudinea, cuvintele şi modul lor de a

fi, lasă a se înţelege că ei nu sunt veniţi pentru a le aduce tributul experienţei din acest

războiu, ci să le facă şcoală, a-i supraveghea şi controla.

Într'un raport al maiorului Legros dela Corpul al II-lea de Armată (divizia 12) către

colonelul Marchal este relatat cazul Sturdza cu următoarele reflexiuni:

„ce qui paraît à retenir c'est la fason dont a été établi l'ordre de bataille, qui est très

critique. Le commandant Lanchot a reçu à ce sujet des indications sur des faits qui ne

paraissent pas exceptionnels: avec des traîtres d'une part, d'incapables de l'autre, le

succes de notre oeuvre pourrait etre compromis disent-ils” (qui?). Toţi acei care au putut

avea cunoştinţă de acest raport, între care citez pe generalul Văitoianu, nu au putut să

reprime un adânc sentiment de indignare, căci desigur nu pentru a emite astfel de

aprecieri sunt veniţi aceşti ofiţeri în mijlocul nostru. În ori ce caz, fapt pozitiv este că şi-a

452

făcut drum un sentiment de răceală faţă cu ofiţerii străini, între cari natural sunt cuprinşi

şi ruşii, deşi atitudinea acestora este caracterizată prin o excesivă modestie.

În raportul menţionat mai sus, vorbind şi de animozitatea dintre români şi ruşi,

maiorul Legros zice:

„il ressort le sentiment que j’ai deja signalé: la haine du russe, provoquée surtout

par ses excès”.

Din această exageraţiune, căci nu suntem încă la punctul de a fi ajuns la „ură” şi

nici ruşii nu au ajuns la excese”, ca linie generală de purtare, se poate deduce că maiorul

Legros nu este un factor temperant în raporturile dintre ofiţerii aliaţi. Este extraordinar

că acest ofiţer se crede îndreptăţit a insinua o umbră de bănuială la adresa generalului

Mannerheim, căci după ce arată că colonelul Sturdza ura pe ruşi, spune:

„toutefois il s'entendait parfaitement, avec son voisin de gauche, le general

Mannerheim. Il m'en a fait l'eloge. Je ne puis evidemment tirer aucune deduction de ce

fait”.

453