1

Crima organizată – între tradiţie şi globalizare

Crima organizată este unul dintre cele mai vechi fenomene din istoria omenirii, acesta

datând încă de la crearea primelor state şi care a atins apogeul în ultimul secol. Au existat

numeroase opinii cu privire la evoluţia crimei organizate la nivel mondial pe parcursul

istoriei; una dintre ele afirma că la baza crimei organizate se află un proces social izvorât din

tendiţa unor grupuri ce foloseau acţiunile ilicite în vederea acaparării puterii. Autorii acestei

teorii o susţin arătând că în Statele Unite ale Americii crima organizată era un mod prin care

clasele foarte sărace se ridicau deasupra condiţiei lor, încercând să evite discriminarea şi în

scopul unei îmbogăţiri pe care altfel ar fi fost extrem de greu să o dobândească.1 O altă teorie

susţine că grupurile infracţionale se formează din cauză că diverse persoane dobândesc un

comportament criminal prin imitarea celor cu care au contact şi a căror conduită încalcă

permanent legea.2 Sociologii susţin teoria conform căreia anumite medii de viaţă încurajează

delicvenţa şi reprezinte locaţii ideale pentru ca grupurile infracţionale să îşi desfăşoare

activitatea. Alţi autori susţin că sursa crimei organizate este o proastă organizare a sistemului

de stat. Aceştia consideră că grupurile organizate se dezvoltă cu rapiditate în special în fostele

state totalitare, precum URSS şi Republica Populară China.

Originile crimei organizate

Deşi „explozia” criminalităţii organizate s-a petrecut în secolul al XX-lea, originile

acestui fenomen se regăsesc încă din Antichitate. Primele menţiuni referitor la infracţiuni în

general se regăsesc în secolul XVIII Î.H. în Codul lui Hammurabi care alcătuit din 282 de

norme. Reprezintă una dintre cele mai vechi lucrări scrise din lume şi în acestase face prima

referire la conceptul de lege. Acest cod este cunoscut pentru brutalitatea pedepselor, una

dintre cele mai celebre măsuri fiind cea legată de „legea talionului” – legea 196 „Dacă un om

îi va scoate ochii altuia, în schimb acestuia i se vor scoate la rândul lui ochii” şi legea 200

„Dacă un om îi va sparge unui egal al său dinţii, în schimb acestuia i se vor sparge la rândul

lui dinţii”. Referitor la crima organizată, Codul lui Hammurabi prevede o singură normă care 34

face referire la un grup infracţional „În cazul în care conspiratorii se întâlnesc într-o tavernă,

iar proprietarul nu îi capturează şi nu îi predă justiţiei, acesta va fi pedepsit cu moartea”. Alte

referiri la grupuri infracţionale se fac în Papirusul Abbot şi în Papirusul Amherst, documente

din secolul al XII-lea Î.H., din perioada lui Ramsses al IX-lea. Primul document descrie

existenţa acestui grup infracţionale, iar Papirusul Amherst conţine mărturiile smulse sub

1 Dorean Marguerite Koening - Confruntarea dintre sistemul justitiei penale si crima organizata în Statele Unite

- Raport la Colocviul preparator al Asociatiei Internationale de Drept Penal - AIDP, Alexandria, Egipt, 8-12 nov.

1977, în Rev. Internationala de Drept Penal vol. 69 pag. 306. 2 Gh. Nistoreanu, C. Paun - Criminologia, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1966, p. 5-15

2

tortură ale 8 persoane care făceau parte din acel grup. Din perioada romană, odată cu

dezvoltarea comerţului, traficul de grâne şi sclavi se dezvoltă, pirateria devine un fenomen

notoriu, iar grupurile infracţionale devin un aspect comun al vieţii din acele vremuri. În

perioada Evului Mediu şi până în secolul al XVIII-lea, criminalitatea organizată capătă

nuanţe proprii prin faptul că, pe de o parte anumite grupuri devin tolerate, apoi ajutate şi în

final sunt scăpate de sub control de către statele cu un sistem centralizat. O astfel de structură

de criminalitate tolerată de către state se regăseşte în China în secolele XVIII şi XIX. Această

perioadă este caracterizate de cele două războaie ale Opiului. Anglia a promovat opiul în

China, iar din această cauză ţara a dobândit milioane de dependenţi de opiu şi a pierdut sute

de tone de aur şi argint. China a intrat în război cu Anglia şi l-a pierdut, fiind nevoită să

legalizeze opiul şi devenind primul producător din lume al acestui drog. Situaţia a scăpat de

sub control, imigranţii răspândind acest drog în chiar ţările care l-au impus. Unii autori

consideră că aceasta ar fi originea triadelor chinezeşti, organizaţii care ajutau la impunerea

drogului pe pieţele occidentale.1

Perioada dintre războaiele mondiale, apoi Războiul Rece şi în final perioada de după

destrămarea URSS a dus la o adevărată schimbare în societate, în gândirea şi în modul de

viaţă al oamenilor. Secolul al XX-lea s-a definit printr-o explozie a drepturilor şi libertăţilor

popoarelor şi a indivizilor. Sfârşitul coloniilor africane şi destrămarea URSS au fost

evenimente care au condus la dezvoltarea fenomenului infracţional din cauza unor factori care

l-au favorizat. Astfel, după 1989 asistăm la procesul globalizării comerţului, al pieţelor

financiare şi al drepturilor omului care au fost principalii factoi care au dus la depăşirea de

către criminalitatea organizată a hotarelor statelor de origine şi evoluţia grupurilor

infracţionale la un nivel transnaţional şi chiar transcontinental. Această tendinţă a produs două

rezultate. În primul rând s-au omogenizat limitele de acţiune ale grupurilor infracţionale în

sensul că grupurile infracţionale şi-au extins activitatea şi peste hotarele ţărilor de origine. Un

exemplu concludent este extinderea mafiei italiene în cele mai importante oraşe din SUA. În

al doilea rând, întrepătrunderea problemelor politice, economice şi sociale a dus la o extindere

a sferei acţiunilor ilicite practicate de crima organizată. Astfel, în contextul unui drept

internaţional şi al unui drept intern care interzic în cea mai mare parte armele, drogurile şi

acţiunile violente, tocmai aceste ramuri ale criminalităţii s-au extins, încercând să ocolească

cadrul legal. Se dezvoltă traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme (care a căpătat un avânt

ca urmare a deschiderii fostelor depozite militare ale Uniunii Sovietice), traficul de materiale

nuclare, terorismul, spălarea de bani şi contrabanda de maşini, răpirea unor persoane

importante, furtul obiectelor de artă şi frauda electronică. În contextul unei pieţe libere a

mărfurilor în cea mai mare parte a lumii, companiile încep să aibă practici ilicite, încurajând

corupţia la nivel înalt, furtul de proprietate intelectuală şi evaziunea fiscală. O ramură extrem

de periculoasă a domeniului infracţional este traficul de organe, domeniu dezvoltat în special

în ţările slab dezvoltate unde grupurile infracţionale profită de sărăcia cetăţenilor pentru a

deschide o piaţă neagră internaţională a organelor. Observăm că formele de manifestare ale

crimei organizate s-au diversificat, domeniile tradiţionale de activitate, precum camăta,

jocurile de noroc şi prostituţia căpătând caracter secundar. Aşadar prin mondializarea crimei

1 La Comisia opiului de la Shanghai din 1909 au participat Germania, S.U.A., Franta, Marea Britanie, Iran,

Portugalia, Rusia si Cambogia.

3

organizate se aduce atingere nu numai siguranţei publice, dar şi suveranităţii statelor,

tulburând activitatea economică internaţională. Activitatea infracţională începe să se

organizeze precum o companie, mizându-se pe eficienţă în vederea maximizării profiturilor

ilicite şi de aceea crima organizată ajunge la vârful societăţii, corupe instituţiile statului,

punând în pericol siguranţa acestuia.

Deşi pe măsura evoluţiei organizaţiilor criminale s-au multiplicat şi măsurile luate de

organele competente să reprime fenomenul criminal, se observă o dezvoltare a infracţiunilor

comise cu violenţă, a terorismului şi a fraudelor financiare. Sociologii consideră că principalul

factor care favorizează criminalitatea organizată este perpetuarea discrepanţelor sociale între

indivizi şi între comunităţi, fapt care duce la intensificarea conflictelor. Violenţa nu reprezintă

un fenomen nou, acesta existând încă de la începuturile comunităţilor antice. Unii psihologi

consideră violenţa ca fiind un caracter intrinsec naturii umane şi că nu ar putea exista societate

fără violenţă1. În ultimele cinci decenii fenomenul violenţei este amplificat şi de acte de

terorism, iar crima organizată foloseşte astfel de metode care lezează drepturile şi persoana

victimelor (asasinate şi răpiri).

Observăm că fenomenul criminal are la bază atât un caracter biologic, dar şi unul

psihologic şi unul social. Nu ar corespunde realităţii obiective teoriile care susţin

criminalitatea ca fiind produsul unui singur astfel de factor.2

Conceptul de organizaţie criminală

Unii autori neagă existenţa conceptului de organizaţie criminală, susţinând că aceste

grupuri de infractori sunt uniţi numai de un obiectiv ilicit comun, neexistând un model

organizatoric formal. Alţi autori consideră că grupurile infracţionale sunt bazate pe valori

culturale care nu au nimic în comun cu birocraţia prezentă în toate statele lumii civilizate. În

doctrina criminologică problema este încă intens dezbătută, însă există argumente care susţin

organizarea grupurilor infracţionale pe un model corporatist :

Odată cu dezvoltarea transnaţională a grupurilor infracţionale, sistemul de conducere a

acestora a devenit unul relativ flexibil.

Dezvoltarea tehnicilor anti-criminale fac ca grupurile infracţionale să desfăşoare

activităţi infracţionale „albe”, cu motivaţie economică şi non-violente care au mai

puţine şanse de a fi descoperite.

Persoane cu funcţii înalte sunt parte din grupurile infracţionale.

Prejudiciul cauzat este deseori trecut cu vederea întrucât multe astfel de infracţiuni

„albe” nu sunt descoperite niciodată.

4

Definiţia organizaţiei criminale

Organizaţia criminală este acel grup de persoane, cu o structură proprie, constituit

premeditat în scopul de a realiza acţiuni ilicite.

Un studiu realizat de Institutul European de Control şi Prevenire a Crimelor identifică trei

tipuri de organizaţii criminale :

a) Cele care au o structură corporatistă şi îşi desfăşoară activitatea în vederea obţinerii de

profit. Ex : Cartelurile columbiene.

b) Cele care folosesc violenţa în scopul intimidării populaţiei. Ex : Organizaţiile teroriste.

c) Cele ce utilizează politica, media, administraţia publică şi autorităţile judiciare în

vederea obţinerii puterii. Ex : Partidele.

Caracteristicile unei organizaţii criminale clasice

1. Structură – membrii grupului infracţional au atribuţii pe măsura capacităţii lor şi pot

urca în rang în funcţie de realizările lor. Organizaţiile criminale au în general un lider

care controlează o anumită porţiune din activitate sau un anumit teritoriu, fiind ajutat

de câţiva oameni de încredere. Apoi urmează locotenenţii care se ocupă cu

supravegherea unor activităţi specifice, iar apoi urmează simplii soldaţi.

2. Ermetism – membrii organizaţiei sunt ţinuţi de reguli de conduită nescrise care se

referă la tăcerea acestora în legătură cu activitatea infracţională, în special faţă de

autorităţi, dar şi faţă de ceilalţi membri. Dacă această regulă fundamentală este

încălcată, cei care „au vorbit” vor fi aspru pedepsiţi. În ultimul timp numeroşi capi ai

mafiei au fost arestaţi şi au deconspirat activităţile infracţionale pe care le coordonau.

3. Flexibilitate – odată cu schimbarea contextului politic, economic şi social de pe glob,

organizaţiile criminale şi-au diversificat activitatea astfel încât scopurile lor să fie

atinse. Observăm, spre exemplu, că în ultimii cel puţin 20 de ani grupurile

infracţionale au trecut de la infracţiuni minore – camătă, prostituţie – la activităţi

ilicite deosebit de complexe precum spălarea de bani, traficul ilicit de arme şi crime

informatice.

4. Transnaţionalitate – încă de la începutul secolul XX, prin exodul european către

America, s-au pus bazele criminalităţii organizate (Sindicatele muncitorilor irlandezi

din New York). De la căderea Cortinei de Fier, frontierele s-au liberalizat din ce în ce

mai mult, permeabilitatea acestora permiţând grupurilor infracţionale să acţioneze

peste graniţele ţării de origine.

5. Profit – cheia pentru ca o organizaţie infracţională să rămână în top în activitatea

ilicită pe care o desfăşoară-

5

6. Forţa – folosită de organizaţiile criminale în trei direcţii :

Menţinerea ordinii în interiorul organizaţiei

Aducerea la îndeplinire a obiectivelor ilicite

Pedepsirea celor care se împotrivesc organizaţiei, fie ei din interior sau din

exterior.

Deşi în prezent în toate ţările există organizaţii infracţionale, câteva sunt de notorietate

datorită activităţilor de mare amploare, datorită mediatizării, datorită numărului foarte mare

de membri şi nu în ultimul rând graţie unui misticism care înconjoară aceste grupuri : Triadele

chinezeşti, Yakuza japoneză şi Mafia New Yorkeză.

Yakuza

Iccho Ito, primarul oraşului Nagasaki, a fost împuşcat mortal în 2007 de un membru al

temutei organizaţii mafiote Yakuza. Tetsuya Shiroo, în vârstă de 59 de ani, era membru al

organizaţiei Yamaguchi-gumi şi nu a opus rezistenţă în momentul arestării. Crimele de acest

gen sunt o raritate în Japonia, ţară în care sunt interzise armale de foc. Iccho Ito ar fi candidat

duminică pentru cel de-al patrulea mandat de primar.

Yakuza, cea mai temută organizaţie mafiotă din Asia, a reuşit să escrocheze statul

japonez cu peste trei milioane de euro.Invocând problemele financiare cu care se confruntă

din cauza crizei, angajaţii mafiei au reuşit să obţină de la autorităţile japoneze ajutoare sociale

sub formă de pensii sau indemnizaţii de somaj în valoare totală de peste 400 de milioane de

yeni ( peste 3 milioane de euro).Escrocheria a fost posibilă deoarece în Japonia nu exista

delictul de "asociere de tip mafiot" sau cel de "asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni",

astfel încât toţi cei 90.000 de "soldaţi" ai Yakuza au statutul de angajaţi. Din această postură,

mafioţii au solicitat autorităţilor ajutoare financiare, cei mai mult motivând cererea prin faptul

că au fost daţi afară din organizaţie din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă

Mafia.

Etimologie

Yakuza , cunoscută şi sub numele de gokudō , este formată din membrii grupurilor de

crimă organizată tradiţionale din Japonia. Astăzi, Yakuza este printre cele mai mari

organizaţii criminale din lume. În Japonia, în 2005, numărul membrilor se ridică la 86.300.

Sensul real al cuvântului “yakuza” nu este cunoscut, dar există unele speculaţii referitoare la

ideea că ar fi fost preluat de la numerele 8, 9, şi 3. În japoneză, 8 = Ya, 9 = ku, şi 3 = za.

Semnificaţia acestor trei numere, în interpretare japoneză, vine în contrapartidă cu Blackjack,

Oicho-kabu. În general, diferenţa dintre Oicho-kabu şi Blackjack este faptul că în primul joc,

obiectivul este de a obţine un total de 19 puncte în loc de 21. Suma de 8, 9, şi 3 este de 20,

fiind echivalentul mâinii sparte în Oicho-kabu – motiv pentru care se plăteşte o anumită sumă.

Acest lucru înseamnă că, numarul 20 este o carte de joc fără valoare iar Yakuza nu are valoare

6

în societate. Ei dinadins încalcă normele de drept ale societăţii, considerându-le a fi inutile şi

că doar societatea se supune acestora. Yakuza, prin urmare, are scopul de a perturba, elimina

şi reforma societatea japoneza post-belică.

Istoric

În ciuda notorietatii actuale in Japonia, originea precisă a Yakuza a ramas încă un

subiect în dezbatere.Una dintre teoriile care încearcă să explice originile Yakuza face trimitere

la personaje din secolul al XVI lea ,şi anume la foştii samurai rămaşi fără stăpân, numiţi

“ronin”. Printre aceştia existau persoane ce purtau denumirea de “kabukimono” (cei nebuni )

sau “hatamoto yakko” (servitori ai shogunului ), persoane care se îmbrăcau foarte ciudat,

vorbeau o japoneză vulgară şi purtau săbii foarte lungi, hărţuind oameni obişnuiţi pentru

propriul amuzament.

Alte teorii sugerează că membrii Yakuza pretind a avea originile în machiyokko, care

protejau satele de hatamoto-yakko, în scopul de a obţine puterea deplină în teritorii.

În ciuda incertitudinii cu privire la originea unică a Yakuzei, ultima clasificare

modernă afirmă că a apărut pe la mijlocul Dinastiei Edo şi era reprezentată de tekiya sau

negustorii şi bakuto sau cei implicate în jocurile de noroc.

Structură

Tekiya a fost considerată una dintre cele mai mici caste din Edo. Imediat cum au

început să-şi formeze propria organizaţie, au luat decizii importante legate de comerţ peste

hotărârile funcţionarilor publici, cum ar fi taxarea oricaror fapte de comerţ dar şi protejarea

activităţilor lor comerciale.

Guvernul din Edo i-a recunoscut oficial şi le-a acordat titlul de “oyabun” (funcţionari

publici), tekiya devenind astfel un nume de familie. Totodată au primit permisiunea de a purta

sabie. Acest lucru a fost unul foarte important, reprezentând un mare pas înainte pentru

comercianţi, deoarece până atunci doar samuraii şi nobilimea aveau voie să poarte săbii.

Bakuto (dependenţii de jocurile de noroc) au avut o poziţie socială mult mai mică în

comparaţie cu comercianţii, jocurile de noroc fiind considerate ilegale.

Anumite instituţii publice interziceau adesea intrarea celor care purtau mari semne

grafice sau tatuaje pe trup într-o încercare de a preveni introducerea Yakuzei în aceste medii.

Odată cu începerea industrializării şi urbanizării Japoniei, apare un al treilea grup

yakuza numit gurentai . Ei au dat naştere unui alt fel de yakuza, de bōryokudan (grupul

violenţei). Pe scurt, un gurentai este o bandă în tradiţionalul sens al cuvantului, un grup de

tineri indisciplinaţi care vând orice prin violenţă. Ei adesea sunt implicaţi în eliminarea

sindicatelor lucrătorilor şi a altor organizaţii, activităţile lor aducandu-i mult mai aproape de

elementele conservatoare aflate în structura puterii din Japonia. În timpul militarizării

Japoniei, unii dintre ei au devenit aripa politica militanta japoneză, cunoscuta sub numele de

uyoku (dreapta), adică ultra-naţionaliştii.Spre deosebire de mult mai tradiţionala yakuza,

7

uyoku nu menţine teritorii, ci practica violenţa politică pentru a câştiga bani, privilegii,

influienta, protectie. Cel mai faimos grup înainte de al doilea război mondial a fost de

Kokuryū-kai sau Black Dragon. Kokuryu-kai a fost o umbrelă a organizaţiei secrete si ultra-

naţionaliste ai cărei membri erau oficiali guvernamentali şi militari, precum şi multi

practicanţi de arte marţiale, artişti, membri ai lumii interlope japoneze, toti angajaţi în acte de

terorism politic şi asasinate.

De asemenea, ei au oferit servicii de spionaj pentru coloniile guvernului japonez.

Structura adoptată în grupările japoneze Yakuza se bazează, încă de timpuriu, pe sistemul

tradiţional ierarhic “oyabun-kobun” ( părinte-copil). Sistemul este atent studiat de către

Ishino Iwao. Autorul vorbeşte despre acest fenomen ca fiind o adevărată instituţie, în care

persoanele care nu sunt rude de sânge se angajează şi îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii

asemenea unor membri ai unei familii.

Ishino Iwao1 explică în ce fel această relaţie diferă de una de rudenie biologică. Într-o

relaţie dintre nişte rude de sânge se mizează pe înrudirea necondiţionată, în vreme ce în tipul

de relaţie oyabun – kobun se mizează pe avantajele pe care le pot avea ambii membri

implicaţi.

O reprezentare şi exemplificare pentru buna înţelegere a acestui concept este relaţia

dintre maestru şi discipol, cea dintre naşi şi fini, dintre maica stareţă şi cele supuse ei. Aceste

exemplificări întocmite de către Ishino se bazează în totalitate pe o ideologie religioasă, măcar

că există şi alte tipuri de ideologii pe care se pot concretiza astfel de “înrudiri”.

Această relaţie de reciprocitate dă structura majorităţii grupurilor formate în

societatea japoneză, în mai toate domeniile de activitate.2 În aceste grupuri foarte important

este conceptul de “ierarhie” care are o mare pondere în buna desfăşurare a activităţilor unui

grup şi cu precădere în instalarea conceptului “oyabun – kobun”. În consecinţă, sistemul de

construcţie pe care un grup se bazează porneşte de la un constituent care reprezintă puterea

absolută, aflându-se în fruntea tuturor, şi merge către constituentul cu un statut mai scăzut, cei

doi având o relaţie reciprocă, cu o ideologie comună.

Conform volumului lui Peter B. E. Hill3 modelul unei structuri Yakuza are în frunte

un Oyabun sau Kumicho (şeful grupului). Urmărind în continuare acest model, putem avea de

a face cu mai muţi consilieri (Shingi-in) sau consultanţi (Komon) ai şefului suprem. În

subordinea şefului urmeaza o căpetenie secundă, numită “Waka-gashira”, el comandând

subgrupe mai mici ale întregului clan, niciodată însă întregul clan.

Cel aflat sub conducerea acestuia este “Saiko-kanbu” (sau “Daikanbu”) care îi are la

rândul lui drept secundanţi pe cei numiţi “Kanbu” (administratori). Kanbu preiau conducerea

celor numiţi “Kumi-in”, care se ocupă cu “munca de jos” a organizaţiei. O astfel de

organizaţie poartă numele de “Kumi” (grup, clasă, ramură).

1 Ishino, Iwao, The Oyabun-Kobun: A Japanese Ritual Kinship Institution, American Anthropologist,

December, 1953, Vol. 55(5): 695-707 2 Reischauer, Edwin O., Jansen, Marius B., The Japan Today: Change and Continuity,Harvard University Press,

1988 3 Hill, Peter B. E., The Japanese Mafia. Yakuza, Law, and the State, Oxford University Press, 2003

8

Oyabun-kobun este o relaţie oficializată in timpul unui ritual special si consta in bautul

cu drag a ceaiului dintr-o singura ceasca in timpul ceremoniei, ceasca transmitandu-se de la

unul la celalalt. Acest ritual nu este exclusiv al yakuza – el este intalnit si ca ritual obisnuit în

timpul dinastiei Shinto, practicat la nunţile tradiţionale japoneze, asimilat ca parte a unui

“juramant de fraternitate” nascut in acea relaţie.

Ritualuri

Yubitsume – sau tăierea degetului este un ritual specific mafiei japoneze. Se pare că

acest ritual îşi are originile încă din vremea bakuto, când un învins care nu-şi putea plăti o

datorie, îi aduce în schimb învingătorului prima parte a degetului său mic. Acest lucru

echivala cu înapoierea sumei pierdute la jocul de cărţi. Ca urmare a acestui act, învinsul nu

mai putea să mânuiască sabia îndeajuns de bine şi, automat, era mai slab în luptă. Pe măsură

ce aceeaşi persoană aducea mai multe ofense superiorului său, ajungea într-un final să rămână

în totalitate fără deget. Acest ritual se desfăşura pe o bucată de ţesătură foarte curată, cu mâna

aşezată cu palma in jos. Tăierea se producea cu un cuţit foarte bine ascuţit, numit “tanto”.

Apoi, partea tăiată din deget se înfăşoară în acea ţesătură şi se înmânează pachetul şefului. În

unele cazuri, şi persoanelor excluse din Yakuza li se poate cere să execute acest act. Dacă

şeful suprem nu este mulţumit doar cu acest ritual, se poate ajunge până la sinucidere, sub

semnul curăţirii onoarei pătate şi spre iertarea celui ce a greşit.

Un membru yakuza povesteşte cum a ajuns fără degetele mici de la mâini: "Un frate

mai mare (un membru mai puternic al bandei) dorea ca fratele meu mai mic sa-i dea bani.

Cand am auzit m-am pierdut cu firea si l-am lovit cu sabia in cap. Şeful meu direct m-a turnat

Şefului cel mare al Inagawa-kai. Puteam fi dat afara, dar seful a acceptat totusi sa raman.Nu

puteam sa nu-i dau cadou degetul mic in semn de recunostinta. Cand mi-am facut yubitsume,

eram acasa de unul singur, cum o cere tradiţia. Am folosit un cuţit triunghiular de bucătărie

pentru peşti mari şi un ciocan. Apoi am mers la spital. Medicii mi-au pus şase copci. Mi-am

depozitat degetul în formol şi i l-am oferit şefului. L-a pus în altarul shintoist din biroul lui. I-

am făcut cadou un deget şefului direct şi altul numărului 1 de la Inagawa." La ceremonia

budistă de căsătorie a surorii sale mai mici, în urmă cu câţiva ani, Kazushige a fost nevoit să

poarte degete false. "La un asemenea eveniment, tradiţia cere ca oamenii să bea din aceeaşi

ceaşcă de ceai unul după celălalt. E stânjenitor să-ţi lipsească degetele mici de la mâini..."

În ceea ce priveşte bine cunoscutul obicei al membrilor yakuza de a-şi tatua corpul,

şi acesta este tot o reminiscenţă a “bakuto”. În general, membri Yakuza îşi tatuau câte un inel

negru în jurul braţului, fiecare dintre aceste inele însemnând comiterea unei crime. În timp,

aceste tatuaje au ajuns să fie un simbol al puterii. În ziua de astăzi, tatuajele sunt uzitate

pentru a arăta afilierea la un anumit clan. În momentele în care se mai joacă “Oicho-kabu”

între ei, membri Yakuza îşi mai dezbracă tricourile , descoperindu-şi astfel tatuajele care le

acoperă uneori întreg corpul. Nu sunt dese astfel de ocazii în care membri Yakuza să-şi lase la

vedere tatuajele, ei ieşind pe stradă cu tricouri la baza gâtului şi cu mâneci lungi. În limba

japoneză tatuajul se numeşte “irezumi”, acest cuvânt însemnând introducerea cernelii sub

piele. Tatuajul a devenit legal din anul 1945, dar poartă pecetea criminalităţii.

9

La începutul secolului XX, a fost adopată o legislaţie care urma a fi folosită în

scopul eradicării grupărilor Yakuza, legislaţie care poartă denumirea de “Botaiho”.

Conform acesteia, un grup poate fi denumit “Boryokudan” în condiţiile în care

acesta îndeplineşte mai multe criterii. 1 Printre aceste criterii se află si acela de a reprezenta un

grup constituit într-o manieră ierarhică. În urma instalării acestui sistem legislativ au aparut

diferite centre pentru eliminarea fenomenului “Boryokudan”. Aceste centre oferă consiliere

pentru persoanele care au avut de suferit în urma contactului cu mafia, se angajează în diferite

campanii pentru prezentarea acţiunilor mafiei şi a ceea ce înseamnă aceasta, în scopul

prevenirii populaţiei, oferă ajutor celor ce vor să părăsească mafia şi să se îndrepte, şi lucrează

în parteneriate cu alte ogranizaţii non-guvernamentale, anti-Yakuza.

Potrivit lui Masatoshi Kumagai, un lider aflat in plina afirmare al Inagawa-kai,

grupare ce Ninkyo, un cod cavaleresc al lumii interlope, inspirat de Bushido, codul

samurailor, a cărui valoare centrala este Jingi - bunătatea ş"vegheaza" asupra jumatatii de sud

a Tokio-ului, "vechile valori slabesc pe zi ce trece. Ele includ i dreptatea -, obligaţia morală

de a-i proteja pe cei slabi, opusul a ceea ce samuraii de azi profesează. Oamenii care fac parte

acum din lumea interlopa reprezintă tendinţa generală într-o societate care-şi pierde valorile

tradiţionale. Putem accepta acest lucru până la un punct. Ceea ce eu nu pot accepta este faptul

că oamenii se folosesc de numele organizaţiei fără a încerca să devină bărbaţi. 99% dintre

Yakuza nu ar trebui să fie numiţi astfel. Le lipseşte autodisciplina. Aceşti bărbaţi nu au nimic

pe dinăuntru. Spiritul s-a pierdut."

În opinia redactorului-şef al Jitsawa Jidai, o revistă dedicată organizaţiei Yakuza,

acest fenomen a fost agravat de noua legislaţie. "Noua lege nu aduce nici o schimbare, este

ipocrită. În loc să-i oprească pe Yakuza, le distruge activităţile tradiţionale şi morala,

deschizându-le calea către traficul de droguri."

Din 800 de deţinuţi doar 18 urmeaza un program de reabilitare. Programul dureaza 5

luni si este structurat in 10 pasi, adica in interviuri de cate o ora in care aspirantul la iesirea

din Yakuza (si din inchisoare) trebuie sa-si sustina dorinta de a se reabilita.

Akira, 33 de ani, care vreme de cinci ani a fost membru al Inagawa-kai, cea de-a doua

organizaţie mafiotă japoneza ca marime, insumand 10.000 de membri declara:” Cand voi iesi,

voi incerca sa devin pescar. Viitorul ma sperie. Am o sotie si patru copii." .

Oshima a devenit Yakuza la 15 ani si a parasit organizatia doar patru ani mai tarziu.

"Prea multe constrangeri si reguli de respectat." Fiu de boxer, Oshima ar fi vrut sa calce pe

urmele tatalui. "Dar imi placea mai mult sa ma distrez, decat sa ma antrenez." Un mafiot in

varsta l-a angajat in cluburile pe care obisnuia sa le frecventeze. "Sa devii un yakuza este

foarte dificil. Am fost pus mai intai sa fac munca de birou. Inainte sa bei o ceasca de sake cu

seful (oyabun), iar el sa te considere fiul lui (kobun) si membru al bandei cu puteri depline,

vreme de multe luni, uneori chiar ani, trebuie sa faci comisioane si sa inveti de toate, de pilda

cum sa multumesti pe toata lumea si chiar cum sa gatesti orezul. Trebuie sa fii foarte atent.

1 Hill, Peter B. E., Heisei Yakuza: Burst Bubble and Botaiho, Sociology Working Papers, Paper number 2002-

10; Departament of Sociology; University of Oxford

10

Daca un yakuza mai in etate vrea sa fumeze, ai si sarit cu bricheta. Cand mananci, trebuie sa

termini inaintea celorlalti. La restaurant, trebuie sa comanzi numai ce comanda cei in varsta si

nu poti iesi in oras niciodata, decat in cazul in care il insotesti pe boss la ceremonii. E foarte

diferit de ceea ce se vede in filme. Eu credeam ca voi fi tipul acela cu masina tare si cu haine

frumoase." Si-a facut tatuajele la varsta de 16 ani, iar la putina vreme dupa aceea a ajuns la

inchisoare pentru jaf armat. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, la varsta de 19 ani, s-a intors la

box, incurajat de fostul şef mafiot, un impatimit al acestui sport. Tanarul s-a antrenat serios

pentru a trece la profesionisti, dar tatuajele reprezentau o problema. "In 1996, comisia de box mi-a

cerut sa le scot... E o lege nescrisa, ei nu vor sa fie in nici un fel asociati cu Yakuza."

Issei Mizuta, "nasul" sarit de 70 de ani, s-a resemnat. "Majoritatea celor mai loiali

oameni ai mei se afla la inchisoare, dar eu trebuie sa merg mai departe. N-am muncit nici o zi

in viata mea, daca nu pun la socoteala cele opt zile petrecute in inchisoare, asadar nu ma pot

bizui pe vreo pensie."

Spre deosebire de concretizările aceluiaşi fenomen în alte ţări, în Japonia, Yakuza nu

este o organizaţie secretă nici pe departe. Multe dintre grupări au birouri care poartă numele

sau emblema proprie. Foarte interesant este faptul că a existat o familie Yakuza care obişnuia

să scoată un ziar lunar în care se scria despre vieţile liderilor şi apăreau poezii scrise de către

aceştia.

În 1995, un cutremur devastator aproape că a ras oraşul Kobe de pe suprafaţa

pământului. 7.000 de oameni au murit, iar 200.000 au rămas fără acoperiş şi în momentele ce

au precedat cutremurul, cei mai bine organizaţi au fost chiar cei din Yakuza, care au pus

inclusiv elicopterul personal la dispoziţia autorităţilor. Yakuza a oferit ajutor şi în timpul

catastrofei de la Fukushima. La doar câteva ore după marele cutremur, zeci de camioane cu

alimente şi obiecte utile au fost descărcate în oraşele afectate de seism. Ajutoarele veneau din

partea membrilor clanului Inagawa-kai, al treilea ca mărime din mafia japoneză. Acţiunile

filantrope ale Yakuzei au continuat, ei oferind câteva milioane de dolari victimelor

cutremurului. De asemenea, Yakuza a ajutat poliţia japoneză la menţinerea ordinii, declarând

că, în momentele de criză, cu toţii sunt cetăţeni japonezi şi au interese comune.

Triadele chinezeşti

Încercându-se o definiţie, “Triada” este un termen folosit pentru societăţile secrete din

China, evoluând până la grupurile moderne de criminali chinezi.1

În anul 1995, un membru al Triadelor, şi-a ucis doi conaţionali chinezi, dupa care i-a

tranşat, le-a fiert carnea şi a aruncat-o în toaleta unui imobil situat în Bucureşti. Acesta a fugit

din România, însă a fost prins în Cehia şi în 2007 a început procesul penal, acuzaţiile

împotriva lui fiind numeroase: omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului

armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi radioactive, trecerea

ilegală a frontierei etc. În anul 2010, acest membru al Triadelor a fost achitat, printr-o decizie

a Tribunalului Bucureşti. În plus, micii comercianţi chinezi spuneau despre Zhao Tun Guo

1 Enciclopedia Universală Britannica, volumul 15, pag. 292

11

(membrul organizaţiei în cauză), că şi-ar fi învăţat câinele să mănânce carne de om. Pe lângă

dublul-asasinat menţionat anterior, acesta mai era suspectat că ar fi ucis alţi doi chinezi, ale

căror resturi de cadavre au fost găsite în geamantane, în Bucureşti.

Etimologie

Din punct de vedere etimologic, termenul de „Triadă” provine din termenul grecesc

însemnând „set de câte trei”. Asocierea aceasta a fost realizată de către autorităţile britanice

din Hong Kong. Aceştia au numit organizaţiile ce au migrat din China după emblema

acestora, respectiv un triunghi înconjurat de săbii sau de Guan Yu, zeul chinez al loialităţii, ce

simboliza cele trei mari puteri: Cerul, Pământul şi Omul.

Actualmente, denumirea de „Triadă” face referire la structura celulară a organizaţiei.

Fiecare celulă este formată din trei persoane dintre care una este şeful sau omul de legătură cu

alte celule, iar celelalte două sunt „soldaţii” care îndeplinesc sarcinile administrative,

colectează sumele ce li se datorează, acţionează asupra rivalilor când li se ordonă acest lucru

etc. Membrii unei Triade nu folosesc această denumire, preferând să se refere la gruparea

respectivă, apelând fie la titulatura sa individuală, fie la aceea generică, respectiv „Societatea

Neagră”. 1

Istoric

În ceea ce priveşte istoria Triadelor, organizaţia secretă care a stat la baza acestora se

numea “Tian Di Hui” ( Societatea Cerului şi a Pământului), aceasta fiind formată în 1760 din

renumiţi luptători Kung Fu care organizau atacuri împotriva administraţiei manciuriene,

respectiv dinastiei Ch’ing, acţionând împotriva funcţionarilor care abuzau de ţărani şi de

comercianţi. Aşadar, scopul Societăţii a fost de a înlătura conducerea manciuriană şi de a

reinstala legile şi ordinea chinezească. Organizaţia “Tian Di Hui” s-a răspândit în diferite

colţuri ale Chinei, formându-se numeroase grupuri, dintre care unul a fost numit “San He

Hui” (Cele Trei Armonii ale Societăţii), prin aceasta înţelegându-se unitatea dintre Cer,

Pământ şi Om.

Ulterior, prima Triadă a fost înfiinţată de către cinci călugări, care au scăpat cu viaţă după

incedierea Templului Shaolin de Sud de către armata imperială Ch’ing . Întrucât în Templu

erau formaţi luptători periculoşi, autorităţile manciuriene au decis să ucidă călugării şi să

incedieze Templu. Din acest atac, 18 călugări au scăpat, iar cinci dintre aceştia au hotărât să

înfiinţeze cinci societăţi secrete invincibile, care să aibă drept motto: „ Zdrobiţi dinastia

Ch’ing, reînviaţi dinastia Ming”.

Societăţile formate iniţial în scopuri patriotice au evoluat, devenind de-a lungul timpului

organizaţii criminale. Astfel, în 1790 Societatea Lotusului Alb stârneşte revolte în diferite

provincii ale Chinei, iar în anii 1851-1865 conducătorul Triadelor Hung Chuan, care se

considera fratele lui Iisus Christos, a ordonat ca zeci de mii de oameni să fie ucişi. Răscoala

lui Hung a fost înnăbuşită cu ajutorul puterilor occidentale, însă Triadele au pus la cale

1 Michael Streeter, Istoria Societăţilor Secrete, Litera Internaţional, Bucureşti, 2009, pag. 205

12

Răscoala Boxerilor, care a rămas în istoria Chinei drept cea mai mare răscoală populară. Deşi

au pierdut în faţa autorităţilor chineze care îi aveau de partea lor pe occidentali, Triadele au

devenit mai puternice după această răscoală, întrucât aveau sprijinul maselor populare.

În plus, prin apariţia capitalismului şi a industrializării în China, conducătorii Triadelor au

ţintit cele mai înalte funcţii în stat. Astfel, Sun Yat Sen, primul preşedinte chinez, a fost

membru al Triadelor. De asemenea, succesorul său, Yuan Shik Kai, a lucrat cu aceste

organizaţii pe toată perioada în care s-a aflat la conducerea ţării.

După preluarea puterii de către comunişti în 1949, legea a devenit mult mai strictă, astfel

încât Triadele au fost forţate să migreze spre Hong Kong, la acea vreme, colonie britanică.

Noul centru al Triadelor era împărţit de nouă astfel de organizaţii şi anume: Rung, Wo Hop

To, Tung, Wo Shing Wo, Chuen, Luen, Shing, 14k şi Sun Yee On.

În prezent, Triadele îşi conduc activităţile din China continentală, Taiwan, Hong Kong,

Singapore, Macao, deţinând controlul asupra lumii interlope transfrontaliere din Asia de Sud.

Conducătorii acestor organizaţii desfăşoară afaceri importante în oraşe precum New York,

Los Angeles, San Francisco, dar şi în capitalele statelor europene.

Principala activitate este traficul de droguri, Triadele controlând o mare parte din traficul

de heroină din lume (aproximativ 90%, după unele estimări).1 Un oficial ONU a declarat, sub

protecţia anonimatului, că Triadele reprezintă “cea mai mare ameninţare criminală potenţială

cunoscută vreodată în lume”. Aceste organizaţii se bucură de o autoritate indiscutabilă în

ţările producătoare de heroină. În domeniul prostituţiei, Triadele deţin monopol în Asia, iar

profiturile uriaşe sunt obţinute din falsificarea de ceasuri, genţi, articole de îmbrăcăminte etc.

De asemenea, Triadele percep taxe de protecţie restaurantelor, magazinelor, discotecilor, iar

în cazul în care se confruntă cu un refuz, sancţiunea este incendierea localului. Banii proveniţi

din activităţile ilicite ale organizaţiilor sunt spălaţi prin intermediul unor bănci din Europa, dar

şi utilizând un sistem bancar clandestin. De asemenea, Triadele acţionează pentru preluarea

controlului asupra industriei cinematografice, edificatoare în acest sens fiind asocierea dintre

organizaţiile „14K” din Hong-Kong şi „Bambou Uni” din Taiwan, pentru a avea supremaţia

pe plan local în acest domeniu. Cele mai moderne grupări monopolizează jocurile de noroc şi

piaţa de casete video din China şi Hong Kong. Triadele din SUA au ca principale activităţi

traficul de droguri şi de arme de foc, însă se ocupă, de asemenea, şi de răpiri şi asasinate.

Aceste organizaţii sunt prezente şi în Europa, în special în Olanda, Marea Britanie şi într-o

mare parte a Spaniei, unde contrabanda s-a intensificat. Triadele s-au lansat şi în traficul cu

paşapoarte, destinate membrilor importanţi ai societăţilor secrete ce vor să scape de ancheta

organelor poliţieneşti, părăsind ţara de reşedinţă.

Lupta autorităţilor împotriva acestor organizaţii chinezeşti este mai dificilă decât cea

împotriva mafiilor italiene, americane, ruseşti din cauza barierei limbajului şi a caracterul dârz

al celor anchetaţi.

1 Michael Streeter, Op. citată, pag. 204

13

Pentru a îşi ascunde crimele, mulţi dintre cei care fac parte din Triade obişnuiesc să taie în

bucăţi victimele urmând ca acestea să fie tocate sau, în alte cazuri, bucăţile din corp tăiate

sunt dispersate pentru a li se pierde urma.

Structură

În prezent, triadele chinezeşti sunt structurate în patru mari organizaţii, respectiv: Chin-

Chao; Wo; 14K şi Big Four.1 Chin-Caho cuprinde patru sindicate: Fuk Yee Hing, Sun Yee

On, Gain Yee şi Yee Kun. Dintre aceste sindicate, cel mai reprezentativ este Sun Yee On,

care are circa 40.000 membri afiliaţi. Principalele zone de acţiune ale acestora sunt Taiwan şi

Hong Kong. 14K, considerată ca principală rivală a sindicatului Sun Yee On, integrează 26 de

grupări şi este adânc infiltrată în Taiwan, unde are strânse legături cu Partidul Kuomintaing.

Principala sursă de venituri a acestuia o constituie traficul cu heroină. Wo grupează o serie de

structuri mafiote puternice, cum sunt: Won On Lok, Wo Shen Wo, Wo Young Yee, Wo Hop

To, Wo Laik Wo şi Wo Shen. Big Four (banda celor patru mari) şi Bambou Uni sunt alte

organizaţii puternice cu sediul în Taiwan. Din aceste organizaţii fac parte numai cetăţeni de

origine chineză şi numai de sex bărbătesc. Triadele au marea abilitate de a forma rapid alianţe,

când există indicii că ar putea câştiga bani, precum şi de a se destrăma la fel de uşor după

atingerea scopului propus sau în caz de pericol.

Triadele au o structură ierarhică verticală, care este mult diferită de cea a mafiei siciliene.

Conducătorii, preşedintele, trezorierul, dispun de oamenii lor, recrutaţi după anumite criterii.

Fiecare societate are un „Mare Preot”, un lider de vârstă, care conduce ceremoniile speciale

de iniţiere şi acordă gradele ierarhice.

Membrii acestor organizaţii folosesc coduri numerice care desemnează rangul şi ocupaţia

fiecăruia. Astfel, numărul 489 desemnează conducătorul de prim rang („ Mountain Master”),

438 reprezintă conducătorul ce ţine locul şefului („Deputy Mountain Master”), respectiv

avangarda („Vanguard”) sau „Marele Preot” („Incense Master”), 415 este codul pentru

„Evantaiul de Hârtie” („White Paper Fan”), 426 cel pentru „Prăjina Roşie” ( „Red Pole”), iar

la baza organizaţiei se află 432 – „Sandaua de Paie” ( „Straw Sandal”) şi 49, cod care

desemnează soldaţii. Membrii Triadelor utilizează codul 25, care desemnează un „spion”, cu

sensul de „trădător”.

„Evantaiul de Hârtie” este consilier în probleme financiare, administrative şi de

organizare, iar „Sandaua de Paie” este şeful celor care asigură transmiterea mesajelor. Codul

426 reprezintă omul care se ocupă cu securitatea internă şi externă a triadei. El este de obicei

un expert în arte marţiale şi are în subordine un grup de luptători la fel de bine antrenaţi, care

îl ascultă orbeşte. Cu ajutorul lui „Red Pole” sunt eliminaţi trădătorii şi este împiedicată

infiltrarea agenţilor poliţiei în organizaţie. Cea mai importantă sarcină a unui „Red Pole” este

1 Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Destabilizare a Securităţii Internaţionale, documentar elaborat

de Direcţia Generală de Strategie, Integrare Europeană şi Relaţii Publice din M.I., Bucureşti, 1998, pag. 138

14

de a apăra şi de a răzbuna pe membrii Triadei atunci când aceştia sunt atacaţi de o grupare

rivală. Sunt folosiţi pentru a elimina sau a înspăimânta pe adversari.1

Apartenenţa la Triade presupune un anumit grad de încredere şi permite membrilor

acestora să acţioneze împreună şi să-şi acorde sprijin reciproc, chiar dacă nu se cunosc

personal. Deşi există o structură formală în cadrul organizaţiilor, multe din activităţile

criminale sunt preluate de membrii Triadelor care operează ad-hoc şi creează reţele fluide ce

trec cu uşurinţă de la o acţiune la alta.2

Ritualuri

În ceea ce priveşte ritualurile, iniţial, cei care doreau să devină membri ai Triadelor, erau

supuşi unui ritual specific. Candidatului îi erau adresate anumite întrebări-cheie care

evidenţiau loialitatea acestuia faţă de organizaţie. Maestrul întreba dacă există trădători în

templu, după care se trecea la înscrierea într-o carte foarte veche a numelui şi a adresei celui

care dorea sa devină membru al organizaţiei, acestând plătind o taxă de iniţiere. În faţa

recrutului erau aşezate trei figurine de ceară,reprezentând trei mari trădători ai Triadelor,

figurine ce vor fi decapitate cu sabia Credinţei şi a Dreptăţii. Avea loc apoi „trecerea muntelui

cuţitelor” ceea ce presupunea ca recrutul să se târască pe coate şi pe genunchi, după care gâtul

acestuia era atins cu sabia şi, întrebat fiind, „Cine este mai tare?”, candidatul trebuia să

răspundă „Gâtul”, ceea ce semnifica faptul că recrutul era pregătit să îşi dea viaţa pentru

organizaţie, în caz de nevoie. Ulterior, se sacrifica un porc, un pui sau o capră într-un altar

dedicat lui Guan Yu. După ce candidatul bea o poţiune compusă din vin şi din sângele

animalului sacrificat sau chiar din propriul sânge, acesta trebuia să treacă pe sub un arc format

din săbii şi să rostească Jurământul Triadei. Hârtia pe care era scris respectivul jurământ era

arsă pe altar pentru a se confirmă angajamentul la care se supune intrând în organizaţie,

oblingându-l pe cel iniţiat în acest mod să îşi îndeplinească jurămintele făcute.

Jurământul Triadei este format din 36 de „promisiuni” ce cuprind toate îndatoririle noului

membru. În situaţia în care ar fi fost încălcată vreuna dintre aceste promisiuni, cel în cauză ar

fi fost omorât de cinci fulgere sau ucis de 10.000 de cuţite. Spre exemplu: „Nu voi divulga

secretele familiei Han, nici chiar părinţilor mei, fraţilor sau soţiei. Nu voi divulga niciodată

secretele pentru bani. Dacă voi face acest lucru, voi fi ucis de 10.000 de cuţite.” Un alt

exemplu: „Nu trebuie să încalc teritoriile ocupate de fraţii mei. Dacă pretind că nu cunoşteam

că aceste teritorii aparţin fraţilor mei, voi fi ucis de cinci fulgere.” Numărul 36 este unul sacru

în numerologia chineză. Templul ars de la Shaolin avea 36 de camere pline de capcane şi

pericole pe care viitorul călugăr era nevoit să le parcurgă pentru a deveni un luptător absolut.

În prezent, această ceremonie a fost mult simplificată, astfel încât se practică „agăţatul

lanternei albastre”, care este un acord făcut pe cale orală, ce implică un grad scăzut de

formalitate.

1 I. Pitulescu, Crimă Organizată, ed. Naţional, 1996, pag. 105

2 Petru Albu, Crima organizată în perioada de tranziţie – o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale,

2007, pag. 118

15

Cu toate acestea, legea tăcerii se aplică în continuare cu aceeaşi asprime: „Când eşti viu

nu te duce la autorităţi, când eşti mort nu te duce în iad”. Membrii Triadelor care încalcă acest

cod al tăcerii vor fi pedepsiţi de către „Red Pole”.1

Mafia newyorkeză

Printre asasinii de temut din cadrul mafiei newyorkeze nu putem să nu îl amintim pe

Salvatore Gravano, supranumit şi “Sammy the Bull”. Numărul crimelor comise de acesta se

ridică la 28, iar cel mai cunoscut asasinat al acestuia este asasinatul lui Frank Fiala.

Frank Fiala, traficant de droguri, îi face lui Gravano o ofertă de 1.000.000 de dolari

pentru a prelua Plaza Suite, care era la vremea respectivă unul dintre cele mai apreciate

cluburi newyorkeze. În timpul tranzacţiei însă, cei doi nu se inţeleg, iar Fiala îl ameninţa pe

Salvatore cu o mitralieră Uzi, îl urmăreşte cu o pereche de câini Doberman şi îl umileşte chiar

în biroul lui Gravano din Plaza. Sammy the Bull reuşeste să fugă, îşi cheamă tovarăşii şi

organizează o ambuscadă care s-a soldat cu lichidarea tutoror oamenilor din subordinea

traficantului şi îl împuşcă pe acesta în frunte şi în ambii ochi, după care loveşte şi scuipă

cadavrul. Cu toate că acest macabru putea fi confirmat de martori oculari, amicul lui

Salvatore, Loborio Milito (“Louie”) mărturiseşte că el este vinovat şi face închisoare în locul

lui Gravano pentru această crimă.

Afiliaţie: Familiile Colombo şi Gambino2

ISTORIC

Mafia Americană este o societate criminală de origine italo-americană. Asemănător cu

Mafia Siciliană, cea americană nu are un nume formal, fiind o societate criminală secretă.

Membrii săi o numesc „Cosa Nostra”. Mafia a apărut în zona de Est a New York-ului şi în

alte zone ale coastei de Est din America la sfârşitul secolului al XIX-lea ca urmare a valului

de imigraţie italian, imigranţii provenind în special din Sicilia. Mafia Americană îşi are

rădăcinile în Mafia Siciliană, însă este o organizaţie separată în cadrul Statelor Unite. Au fost

cel puţin 26 de oraşe din Statele Unite ale Americii aflate sub influenţa familiilor mafiote

„Cosa Nostra”. Timp de o jumătate de secol, Mafia Americană a întrecut în isteţime, în

manipulare şi în arsenale armate atât FBI-ul cât şi restul agenţiilor poliţieneşti din SUA,

producând daune fără precedent fabricii sociale americane şi investiţiilor în afaceri, în timp ce

se dezvolta în ceea ce avea să fie cel mai formidabil imperiu criminal al continentului.

Avangarda acestui tăvălug nelegiuit al crimei organizate a fost constituită din cele mai mari,

mai bogate şi mai puternice „caracatiţe” mafiote, Cele Cinci Familii din New York: Lucchese,

Genovese, Gambino, Bonano si Colombo. Este vorba despre povestea ridicării şi a prabuşirii

primilor doni americani, de la Charles Lucky Luciano la Paul Castellano, la John Gotti şi mai

departe de ei.3

1 Damian Miclea, Noţiuni de criminologie şi cunoaşterea crimei organizate, pag 24

2 http://www.descopera.ro/descopera-secretele-mafiei/4873897-famigliile-new-yorkeze-caracatita-crimei-

organizate-americane 3 Federal Bureau of Investigation „Italian Organized Crime”

16

ETIMOLOGIE

În secolul al XVII-lea, cuvântul „mafia” definea un anumit tip de vrăjitoare care

practicau magia albă. Mai târziu s-a descoperit într-un dicționar al dialectului sicilian că

termenul maffia avea mai multe semnificații printre care şi acelea de tâlhărie sau mizerie

crâncenă.

De asemenea, termenul maffiot era echivalent cu „sărac lipit pământului, plin însă de

îndrăzneală și siguranță de sine”.

În lucrarea „Mafioții din Vicaria” semnată de Galtano Mosca și Giuseppe Rizzoto,

publicată în anul 1863, termenului „mafia” i se atribuie pentru prima dată sensul cunoscut

astăzi.

În anul 1882, ”Viespile Siciliene” a fost considerată prima organizație mafiotă.

Aceasta era o organizație secretă, care lupta împotriva ocupației franceze. Tot de atunci se

consideră că termenul „mafia” ar corespunde prescurtărilor cuvintelor lozincii Morte Alla

Francia I'Italia Arde - „Moarte Franței, strigă Italia”.

În opera ”Confesiunile unui cap al Mafiei” (2008), scrisă de Philip Carlo, acesta

afirmă că termenul „mafia”, scris cu „m” mic, înseamnă bărbat de onoare, cineva care merge

mândru, cu capul sus și privirea înainte, pe când, cuvântul „Mafia”, scris cu „M” mare, avea

să fie asociat, cu timpul, familiilor de crimă organizată, cunoscute și în prezent1.

ACTIVITATE

Înainte de anii '70, Mafia a operat ca un stat surogat în zona metropolitană a New

York-ului, dominând afaceri vitale şi impunându-şi suprataxele invizibile asupra tuturor. De

altfel, creşterea economică a Mafiei din a doua jumătate a secolului XX a fost uluitoare. În

urma unei analize guvernamentale s-a estimat că în anii ’60, profitul illicit al celor 20 dintre

cele mai importante familii mafiote a depaşit 7 miliarde de dolari anual, această cifră

reprezentând câştigurile combinate ale celor mai mari corporaţii industriale din ţară. În mod

cert, cel mai puternic segment al conglomeratului Cosa Nostra era reprezentat de cele cinci

familii newyorkeze, cunoscute şi drept familiile criminale Bonnano, Colombo, Gambino,

Genovese si Lucchese, familii ce au evoluat în cei mai importanţi lideri ai lumii “subterane”.

Timp de 10 ani, aceste cinci familii au avut autoritatea necesară pentru a domina multe

organizaţii mafiote din SUA. Oraşul New York a trebuit să suporte taxele mafiote indirecte

care erau furnizate prin intermediul cumpărăturilor de haine şi al alimentelor de bază. Mafia

era extinsă in aproape toate domeniile, de la controlul comerţului maritim din cel mai mare

port al ţării la cota parte pe care o aveau din ridicarea deşeurilor domestice sau la banii

încasaţi din industria construcţiilor din care extrăgeau beneficii din marile proiecte

guvernamentale şi private.

Capii celor cinci familii au fost responsabili pentru introducerea şi împrăştierea

heroinei in oraşele din Est si din Vestul Mijlociu la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60.

Alte grupări criminale, mai slab organizate, martore ale profiturilor enorme produse de

traficul de droguri, le-au calcat pe urme. Au existat de asemenea zvonuri despre introducerea

1 Ettori Visconti:” Il traina e la una significazione”, Milano, 1965, pag. 101–102

17

si promovarea de către mafioţi a heroinei in Harlem. De asemenea, deoarece poliţia nu

intervenea, cartierele muncitoreşti au fost destabilizate şi transformate în pieţe de droguri.

Printre alte ilegalităţi comise de mafia newyorkeză se număra şi următoarele1:

înscenarea unui adolescent de culoare, pe nume George Whitmore, cu o triplă omucidere,

permisele de “Şoferi cu dizabilităţi” pe care le primeau şi mafioţii perfect sănătoşi prin

relaţiile lor din poliţie, intimidarea comercianţilor din Piaţa de Peşti Fulton, forţându-i să le

achite taxe de protecţie pentru a evita harţuirile zilnice, etc.

STRUCTURĂ – ORGANIZAREA MAFIEI

Fiecare familie operează independent, însă coordonarea la nivel naţional este realizată

de o Comisie, formată din capii celor mai puternice familii.

Mafia americană operează într-un sistem de subordonare ierarhică strict. Cu toate că

este similar cu structura Siciliană, modelul organizaţional al mafiei americane moderne a fost

creat de Salvatore Maranzano in 1931. Cosa Nostra are la bază familia, denumită astfel după

teritoriul pe care îl controlează. Fiecare familie este condusă de un Capofamiglia secondat de

un asistent denumit Consiglieri și de Capidecina. Un capidecina controlează activitatea unui

grup restrâns de „oameni de onoare”.

Conducerea Mafiei, cunoscută sub numele de „Onorata societate”, este organizată sub

forma unei piramide:

1. Capo di Tutti Capi;

2. Capo di Capi Re (titlu care este acordat în semn de respect unui membru senior sau

retras al Mafiei);

3. Capo Crimini (cunoscut drept Don sau „Nașul” unei familii);

4. Capo Bastone (este cel de-al doilea rang după Capo Crimini);

5. Consigliere (consilier, sfătuitor);

6. Contabile;

7. Caporegime sau Capodecina (locotenent care conduce un grup de cel puțin zece

„soldați” sau Sgarrista);

8. Sgarrista sau Soldato („soldații” care duc la îndeplinire asasinatele comandate);

9. Picciotto („întăririle” soldaților);

10. Giovane D'Onore (membru asociat al Mafiei, de obicei fără sa aibă vreo origine

italiană).

Când capul ia o decizie, rareori transmite ordinele direct, de obicei le trimite mai departe

prin lanţul ierarhic. Astfel, nivelurile superioare ale organizaţiei sunt ferite de atenţia legii, iar

nivelurile inferioare unde sunt comise de fapt crimele vor fi cele urmărite penal şi

investigate2.

1 Rabb Selwyn. "Five Families: The Rise, Decline and Resurgence of Americas Most Powerful Mafia Empires.”

2 "Organized Crime - American Mafia - York, Families, Mob, Family, Bosses, and Prison".

18

RITUALURI

Ritualul de iniţiere îşi are originile în surse diverse, cum ar fi fraternităţile

Romano-Catolice şi Lojile Masonice de la jumatatea sec. XIX din Sicilia şi nu s-a schimbat

cu mult nici până în ziua de azi. Şeful Politiei din Palermo a raportat în anul 1875 că „un om

de onoare” va fi iniţiat în prezenţa şefilor şi a subşefilor. Unul din aceşti şefi înţeapă braţul

sau mâna celui care urmează să fie iniţiat, spunându-i să se şteargă de sânge pe o imagine

sacră, de obicei a unui sfânt. Jurământul de loialitate va fi depus în timp ce imaginea arde şi

cenuşa îi este împrăştiată, aceasta simbolizând anihilarea trădătorilor.

Pentru a deveni membru în cadrul Mafiei, persoana în cauză va trebui să depăşească o

serie de probe cum ar fi să comită o crimă pentru familie şi nu pentru beneficiul personal. În

New York, Mafia a creat obiceiuri şi reguli pe care membrii trebuiau să le respecte. Dacă

aceste reguli erau încălcate, membrul care le-a încălcat poate să fie ucis de către alţi membri

ai familiei. De obicei acesta este ucis de membrii care îi erau cei mai apropiaţi.

Exemple de astfel de reguli:

„Omerta” – jurământul tăcerii, care presupune a nu vorbi cu autorităţile

„Secretele Familiei” – membrii nu au voie să vorbească despre afacerile familiei cu persoane

care nu sunt membri

„Sânge pentru sânge” – dacă un membru al familiei este ucis de un alt membru, nimeni nu îl

paote ucide pe acesta din urmă pană nu are acordul capului.

„Nicio luptă între membri” – Această regulă se aplică pentru toate tipurile de controverse, de

la luptele cu pumnii la cele cu cuţitul.

„Tributul” – în fiecare luna, membrii trebuie să îşi plătească capul şi să îi ofere acestuia o cotă

din orice afacere complementară afacerilor mafiei.

„Adulterul” – membrii nu au dreptul să comită adulter cu soţia altui membru

„Fără păr facial” – membrii nu au voie să aibă mustaţă.

De asemenea, homosexualitatea este incompatibilă cu codul Mafiei Americane. In

1992, John D’Amato, capul familiei DeCavalcante a fost ucis atunci cand familia a aflat că

intreţinea relaţii sexuale cu bărbaţi1.

Mafia este poate cel mai cunoscută pentru crimele comise, crime ce de multe ori

prezintă un caracter simbolic. Spre exemplu Dominic Napolitano l-a infiltrat pe agentul FBI

Joseph Pistone in familia mafiotă Bonnano. Pentru aceasta, mîinile lui au fost secţionate, după

ce acesta a fost ucis. Această pedeapsă i-a fost aplicată deoarece l-a introdus pe Pistone în

familie ca pe „un om de onoare” si l-a lăsat sa dea mâna cu ceilalţi membri.

1 Burrough, Bryan "'Five Families': Made Men in America". The New York Times, 11 septembrie 2005

19

Pe data de 18 Aprilie 1980, Consilierul Mafiei din Philadelphia, Antonio Caponigro a

ordonat uciderea lui Angelo Bruno, fără a avea însă acordul Comisiei. Caponigro si cumnatul

său, Alfred Salerno, au fost izolaţi într-o casă din nordul statului New York unde au fost

torturaţi înainte de a fi omorâţi. Salerno a fost împuşcat de trei ori în spatele urechii drepte şi o

dată în spatele urechii stângi. Autopsia a evidenţiat că o funie îi fusese legată de gât,

încheieturi şi glezne şi că mare parte din oasele faciale şi oasele gâtului îi fuseseră distruse.

Caponigro a fost sufocat, bătut, înjunghiat de mai multe ori şi împuşcat şi a fost găsit într-un

sac de gunoi. În rectul lui Caponigro au fost introduşi 300$ ca simbol al lăcomiei acestuia.

Top 10 asasini ai mafiei

10.) Salvatore "Salvie" Testa (1956 - 1984)

Cel mai cunoscut asasinat :

Rocco "Boom Boom" Mancini. În 1982, la un an după ce Mancini îl omoară pe tatăl lui

"Salvie", dinamitând restaurantul în care Testa Senior îşi lua cina, Salvatore se razbună împuşcându-l

pe Mancini, într-o parcare, de trei ori - în piept, în gat şi în cap - şi îndesându-i în gură trei pocnitori de

Revelion pentru a ironiza specialitatea lui Mancini: explozibilii.

9.) Joseph "The Animal" Barboza (1932 - 1976)

Cel mai cunoscut asasinat :

Cornelius şi Stevie Hughes. În 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent "The

Butcher" Flemmi este aproape ucis într-un schimb de focuri cu fraţii Hughes. "The Animal" îi vâneaza

pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval în care torturează cu bestialitate şi execută mai

mulţi prieteni şi membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul în care se ascund. În cele din urmă,

ascunzătoarea din Boston a fraţilor Hughes este dezvaluită, iar Barboza îi prinde şi îi torturează câteva

zile, înainte de a-i ucide.

8.) Salvatore "Sammy The Bull" Gravano (1945 - )

Cel mai cunoscut asasinat :

Frank Fiala. În 1982, Fiala, un traficant de droguri, îi face lui Gravano o ofertă de 1.000.000

de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu

se înţeleg în timpul tranzactiei, iar Fiala îl ameninţă pe Salvatore cu o mitralieră Uzi, îl fugăreşte cu o

pereche de câini Doberman şi îl umileşte chiar în biroul lui Gravano din Plaza. "Sammy The Bull"

reuşeşte să fugă, îşi cheamă tovarăşii şi organizează o ambuscadă, în urma căreia lichidează toţi

oamenii traficantului şi îl împuşcă pe Fiala în frunte şi în ambii ochi, apoi loveşte şi scuipă cadavrul.

În ciuda martorilor oculari, amicul Loborio "Louie" Milito îşi mărturiseşte vinovăţia şi face închisoare

în locul lui Gravano pentru această crimă.

20

7.) Frank "The Dasher" Abbandando (1910 - 1942)

Cel mai cunoscut asasinat :

George Rudnick. Abe Reles, fost asasin în cadrul Murder Inc. (un nume dat de presă

organizaţiilor criminale în anii 1920), află că George Rudnick, un mare cămătar din Brooklyn,

devenise informatorul poliţiei şi îi încredinţează lui Abbandando misiunea de reducere la tăcere a

acestuia. Abbandando îl ucide cu bestialitate pe Rudnick, folosind un satâr şi un cuţit de spart gheaţa,

cu ajutorul cărora îi aplică 63 de lovituri, apoi îi zdrobeste capul cu un baros.

6.) Harry "Pittsburgh Phil" Strauss (1909 - 1941)

Cel mai cunoscut asasinat :

Irving "Puggy" Feinstein. Feinstein, un mafiot mărunt, implicat în jocurile de noroc ilegale, a

încercat să fure o afacere din acest segment care aparţinea lui Albert Anastasia, unul dintre cei mai

proeminenţi mafioso ai familiei Gambino. Anastasia l-a contactat pe Abe Reles, care la randul sau i-a

încredinţat contractul lui Strauss. Acesta l-a torturat în mod sadic pe Feinstein, legându-l de un scaun

şi înţepâdu-l pe corp cu un cuţit de spart gheaţa, stangulându-l de mai multe ori şi, într-un final, dându-

i foc.

5.) Abraham "Kid Twist" Reles (1906 - 1941)

Cel mai cunoscut asasinat :

Meyer, Irving si William Saphiro. Fraţii Saphiro, simţindu-se ameninţaţi de succesul fulminant

pe care Abe îl înregistrează cu afacerea sa (jocuri de noroc cu maşini mecanice, în estul New

Yorkului), îi violeaza prietena pentru a-l intimida, apoi îi pregătesc o ambuscadă. "Kid Twist" scapă

miraculos şi îşi începe răzbunarea. Irving este prins dupa o urmărire spectaculoasă pe autostradă, bătut

până la desfigurare şi împuşcat în cap. Două luni mai tarziu, deşi îl caută asiduu, Reles se întâlneşte

întâmplător cu Meyer, pe stradă. Nu mai are vreme de "fineţuri", scoate pistolul şi îl împuşcă în cap.

Peste 3 ani, "Kid Twist" îl găseşte şi pe William; îl răpeşte de pe stradă, îl duce într-o ascunzătoare

unde-l torturează, apoi îl bagă într-un sac şi îl îngroapă de viu.

4.) Frank McErlane (1893 - 1932)

Cel mai cunoscut asasinat :

Spike O'Donnell. În 1925, în perioada Prohibiţiei, în Chicago, banda lui Frank McErlane şi

Joseph "Polack Joe" Saltis intră în conflict cu cea condusă de O'Donnell pentru supremaţia asupra

bănoasei afaceri clandestine cu alcool. După un sângeros război de strada, care face zeci de victime în

ambele tabere, Frank McErlane achiziţionează un „Tommy Gun”, îl urmăreşte cu maşina pe O'Donnell

până în faţa unei farmacii, unde-l mitraliază cu sânge rece. Poliţia era atât de nefamiliară cu mitraliera

încât în primul raport, la arma crimei este trecut "un tun automat de mici dimensiuni".

3.) Giuseppe " Pino Scarpuzzedda" Greco (1952 - 1985)

Cel mai cunoscut asasinat :

Rosario Riccobono. Acesta a fost un puternic aliat al familiei Corleone, dar atunci când şi-a

pierdut utilitatea, familia a hotărât să se descotorosească de el, întrucât Riccobono îi ştia secretele şi

21

slăbiciunile. Prin urmare, l-a invitat pe Riccobono împreună cu cei mai importanţi opt oameni ai săi la

un grătar, la ţară. La sfârşitul mesei, în vreme ce savurau un vin rosu au fost asainaţi. Greco l-a

strangulat cu propriile mâini pe Riccobono, apoi l-a dat de mâncare la porci.

2.) Giovanni "Il Porco" Brusca (1957 - )

Cel mai cunoscut asasinat :

Giuseppe Di Matto. Un băiat de numai 11 ani, în 1992, tatăl acestuia, Santo Di Matteo, făcuse

parte împreună cu "Il Porco" din echipa care l-a eliminat pe judecătorul anti-mafie Giuseppe Falcone.

Fiind prins, Di Matteo senior a început să dea detalii poliţiştilor despre Brusca. Pentru a se răzbuna, "Il

Porco" îl răpeşte pe băiat şi îl ţine închis într-un beci vreme de 26 de luni, interval în care îl torturează

sistematic şi face numeroase fotografii pe care i le trimite lui Di Matteo, încercând sa-l forţeze pe

acesta să îşi retragă mărturiile. În cele din urma, Brusca îl strangulează pe băiat, apoi îi aruncă corpul

într-un bazin cu acid, pentru a distruge dovezile.

1.) Leoluca Bagarella (1942 - )

Cel mai cunoscut asasinat :

Şeful poliţiei din Palermo, Giorgio Boris Giuliano. În anii '70, Giuliano, un înverşunat luptător

anti-Mafie, a început sa investigheze foarte amănunţit afacerile cu droguri în care Cosa Nostra (iniţial

reticentă) se afunda din ce în ce mai adanc. În 1979, Giuliano a făcut chiar o vizită la cartierul general

F.B.I. din Quantico, Virginia, pentru a se consulta cu experţii americani. Întors din SUA, comisarul a

făcut rost de o serie de documente care dovedeau că bancherul Michele Sindona spăla banii Mafiei

proveniţi din vânzarea de heroină. În dimineata zilei de 21 iulie 1979, în timp ce savura un espresso la

barul Lux din Palermo, a fost împuşcat mortal de către asasinul Corelonesilor, Leoluca Bagarella,

probabil cel mai mare ucigaţ din toate timpurile aflat în slujba Mafiei, acesta comiţând peste 300 de

crime în toată perioada sa de activitate