79855080 Istori Statului Si Dreptului Romanesc 2

7/27/2019 79855080 Istori Statului Si Dreptului Romanesc 2

1/77

Curs 1 14.10.2010

PARTEA I

RADACINILE DACO-ROMANE ALE STATULUI SIDREPTULUI ROMN

ORGANIZAREA SOCIALA A GETO-DACILOR IN EPOCA PRESTATALA

Geto-dacii fac parte din neamul tracic; Herodot arata ca este cel mai numeros dupa cel alinzilor. Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, in cadrul procesului de

indoeuropenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic. Ei au dezvoltat o stralucita civilizatie abronzului, fiind creatorii si purtatorii epocii bronzului in tara noastra.Din cadrul numerosului neam tracic s-au desprins geto-dacii, ca o ramura distincta, acestia fiind

cel mai important trib tracic, atat sub aspectul civilizatiei materiale si spirituale pe care au construit-o,cat si din perspectiva sistemului de organizare politica pe care l-au dezvoltat.

Constituirea geto-dacilor ca un neam distinct in cadrul neamului tracic a avut loc pe un extinsareal geografic, fiind delimitat la nord de Carpatii Padurosi, la sud de Muntii Haemus (Muntii Balcani),la vest de Tisa, iar la est de Nistru.

Asa incat geto-dacii pot fi considerati autohtoni in spatiul carpato-danubiano-pontic. Prezentastatornica a geto-dacilor pe teritoriul tarii noastre este oglindita in izvoarele istorice inca din secolul VIi.H.

Autorii latini ii numesc daci cu referire la triburile din interiorul arcului carpatic, iar cei greci iinumesc geti, cu referire la triburile extracarpatice. Cei doi termeni desemneaza acelasi popor intrucat,cum precizeaza Strabo in Geografia, dacii si getii vorbesc aceeasi limba si constituie acelasi popor.

Dintre marturiile autorilor antici referitoare la geto-daci, cele mai importante sunt: Pentru prima data avem marturia lui Herodot, in Cartea a IV-a a Istoriilor sale; el

descrie expeditia regelui persan Darius impotriva scitilor din stepele nord-pontice, in514 i.H., precizand in acest context ca getii erau cei mai viteji si drepti dintre traci;

Mentiunea lui Tucidide care precizeaza ca getii si scitii aveau aceleasi arme siobiceiuri;

Relatarea istoricilorStrabo si Arian despre expeditia lui Alexandru cel Mare la nord de

Dunare in 335 i.H.; alta relatare importanta este cea a istoricilor Diodorus Siculus si Polianos si a

geografului Pausanias privind conflictul dintre regele get Dromichaites si diadohulLysimah al Macedoniei;

Relatarea lui Pompeius Trogus privind cresterea puterii dacilor sub regele Rubobostes(incrementa dacorum per Rubobostem regem), relatare extrem de importanta deoareceea ilustreaza transferul centrului de putere al geto-dacilor din Campia Munteana ininteriorul arcului carpatic.

1


2/77

Toate aceste marturii ale autorilor antici coroborate cu rezultatele descoperirilor arheologiceintregesc tabloul, imaginea societatii geto-dace din perioada prestatala. Astfel:

i. Geto-dacii erau o populatie sedentara, avand ca principale indeletniciri agricultura sicresterea vitelor;

ii. Geto-dacii aveau cetati si asezari intarite, dispuneau de efective militare numeroase sibine echipate;iii. Geto-dacii au dezvoltat o importanta civilizatie a fierului, in special in cadrul celei de-a

doua varste, La Tne, caracterizata printr-o dezvoltare puternica a productiei si aschimbului de marfuri.

Sub aspectul formei de organizare si conducere sociala, societatea geto-daca se afla in ultimulstadiu de evolutie a societatii gentilice, mai exact in ultima faza de dezvoltare a acestei societati,denumita democratia militara a triburilor si uniunilor de trib. In cadrul acestui sistem de conduceresociala, toate deciziile majore pentru viata sociala se iau de catre Adunarea poporului inarmat, peprincipiul ca cine risca viata in lupta trebuie sa si decida.

Regii Dromichaites si Rubobostes, mentionati de izvoarele antice, nu sunt sefi de stat, regi insensul modern al cuvantului, ci simpli comandanti militari ai unor triburi si uniuni de triburi. Sunt numitisi revocati de Adunarea poporului, care le stabileste si atributiile.

Izvoarele mentionate ilustreaza schimbarea raportului de forte dintre Adunarea poporului sirege in favoarea acestuia din urma, exprimata prin tendinta regelui (sprijinit de aristocratia gentilico-tribala aflata in plin proces de formare) de a-si permanentiza si consolida pozitia, ba chiar de a otransmite cu titlu ereditar, tendinta de a trece de la societatea gentilica la cea organizata politic, de lademocratia militara la stat.

NORMELE DE CONDUITA ALE GETO-DACILOR IN PERIOADA

PRESTATALAIn acea epoca prestatala, relatiile sociale din cadrul societatii in general erau reglementate prin

norme de conduita fara caracter juridic, aplicate si respectate de bunavoie si care aveau un pronuntatcaracter religios.

Unele din aceste obiceiuri/cutume nejuridice au supravietuit sub anumite aspecte si in societateafeudala, reprezentand o dovada incontestabila a continuitatii poporului roman. Ilustrativ in acest senseste juramantul pe vetrele regale sau pe zeitatile palatului regal pe care toti supusii regelui erau datori sa-l presteze. Daca regele se imbolnavea, se considera ca unul din supusii sai jurase stramb, recurgandu-sein acest caz la o procedura de identificare a celui in cauza, asemanatoare cu institutia juridica feudala ajuratorilor.

Toate aceste reguli de conduita erau respectate in chip firesc si nu prin constrangere.Aristotel, referindu-se la agatarsi, un neam tracic, arata ca acestia versificau regulile de conduitasi le invatau pe de rost, cantandu-le.

Un alt istoric antic, Iustinius, arata ca scitii respectau dreptatea in chip firesc si nu prin legi, iarHerodot spune ca getii sunt cei mai drepti dintre traci.

2


3/77

FORMAREA STATULUI GETO-DAC

Reprezinta saltul calitativ de la societatea gentilica la cea organizata politic, infaptuindu-se pebaza unor acumulari cantitative reprezentate de profundele transformari economice si sociale ce au avutloc in cadrul societatii geto-dace.

Transformarile economice au vizat dezvoltarea productiei si a schimburilor de marfuri, iartransformarile sociale au insemnat aparitia si adancirea stratificarii sociale a geto-dacilor, desprindereaaristocratiei gentilico-tribale de marea masa a populatiei.

Prin formarea aristocratiei gentilico-tribale apare si necesitatea formarii unui instrument pentruimpunerea dominatiei acesteia asupra celorlalti membri ai societatii, iar acest instrument il reprezentastatul geto-dac.

Statul geto-dac apare asadar prin intrunirea cumulativa a criteriilor de distinctie intre gentilic sipolitic, in speta criteriul stratificarii sociale si criteriul teritorial. Acesta spune ca apartenentacolectivului la comunitate se face nu pe baza rudeniei de sange, ci pe baza teritoriului locuit.

Evident ca in afara factorilor interni determinanti in formarea statului geto-dac, acest proces afost influentat si de factori externi: slabirea puterii celtilor si ilirilor in luptele cu romanii si expansiuneaeconomica si militara a Romei care, in final, cucereste litoralul dobrogean al Pontului Euxin, stabilindlimesulpe Dunare. Statul dac s-a format in timpul indelungatei domnii a regelui Burebista care, ajutat demarele preot Deceneu, a infaptuit o serie de reforme (una politica, una religioasa si una administrativa),intemeind o mare stapanire.

Ajunge, potrivit inscriptiei de la mormantul lui Acornion din Dionysopolis, cel mai mare dintreregii traci si stapanitor al tuturor teritoriilor de pe malul stang si drept al Dunarii, de dincolo si dedincoace de Dunare.

ORGANIZAREA STATULUI GETO-DAC

A) Organele centrale ale statului geto-dacExista trei factori de conducere:1) Regele: se afla in varful nobilimii sclavagiste si al ierarhiei aparatului de stat; monarhia

geto-daca nu a avut caracter ereditar, desi au existat tendinte in acest sens;

2) Marele Preot: puterea sa religioasa completa puterea laica regala, actiona ca un adevaratvicerege; importanta sa fiind datorata printre altele rolului pe care preotii l-au avut in statulgeto-dac, in elaborarea in sens formal si impunerea sistemului de drept geto-dac;

3) Curtea regala: alcatuita din sfetnici si dregatori, fiind organizata dupa modelul statelor

elenistice.

B) Organizarea locala

Este foarte importanta marturia lui Suidas care precizeaza ca in Dacia inainte de instaurareadominatiei romane, erau unii pusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erauimpartiti la baza cetatii.

3


4/77

Din aceasta relatare rezulta ca la nivel local in statul geto-dac existau doua categorii dedregatori, cei cu atributiuni administrative si cei cu atributiuni militare.

ESENTA SI FORMA STATULUI GETO-DAC

Sub aspectul esentei sale, statul geto-dac este un stat sclavagist incepator, cu trasaturi care ilapropie de statele bazate pe modul de productie tributala (asiatic). Aceasta intrucat in statul geto-dac,baza productiei nu o reprezenta munca sclavilor, ci munca oamenilor liberi (dar saraci), grupati inobstile satesti sau teritoriale.

Pe de alta parte, ca si in celelalte state bazate pe modul de productie tributala, si in Dacia regeleexercita un monopol asupra minelor de aur.

In ceea ce priveste forma statului geto-dac, acesta a fost o monarhie cu un pronuntat caractermilitar si avem sub acest aspect marturia lui Strabo care, referindu-se la stapanirea lui Burebista, odenumeste imperiu, iar o inscriptie descoperita in Siria desemneaza statul condus de Decebal cutermenul de regat. Insusi imparatul Domitian i-a recunoscut lui Decebal calitatile de rege al unui statclientelar Romei.

Caracterul militar al statului geto-dac nu trebuie privit, cum sustin unii autori, ca o dovada deprimitivitate, ci este o trasatura comuna tuturor statelor lumii antice.

DREPTUL GETO-DAC

O data cu formarea statului geto-dac s-a constituit si dreptul geto-dac, normele juridice luandlocul obiceiurilor/cutumelor nejuridice din epoca prestatala.

Formarea dreptului geto-dac s-a realizat pe trei cai:

1) Unele dintre vechile obiceiuri/cutume nejuridice si anume acelea care se dovediseraconvenabile si utile clasei dominante au fost preluate si sanctionate de stat, devenind obiceiuri/cutumejuridice.

2) Au fost impuse unele comportamente si atitudini noi, corespunzatoare noilor realitatieconomice si sociale ale cadrului statal, fiind instituite astfel noi obiceiuri juridice.

3) Pe langa dreptul nescris exprimat in forma obiceiului/cutumei, in statul geto-dac a fostelaborat si un set, un sistem de legi care nu ne-a parvenit pe cale directa, dar pe care autorii antici ilmentioneaza. Astfel, Strabo si Iordanes arata ca legile geto-dace au fost elaborate in timpul domniei luiBurebista, acesta pretinzand ca i-au fost inspirate de zei. Totodata, mentioneaza Iordanes, aceste legi s-au transmis din generatie in generatie pana in vremea secolului VI d.H. Prin legile date de Burebista nus-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor juridice intrucat, spun autorii care se refera la ele, acesteacontin porunci ale regelui, adica norme de drept noi. In mod deliberat, regele a recurs la autoritatea

4


5/77

religioasa pentru a se face ascultat si pentru a dubla autoritatea de stat cu cea religioasa in asigurarearespectarii legilor.

Institutiile continute in dreptul geto-dac nu ne sunt cunoscute in amanunt intrucat textelevechilor legi nu ne-au parvenit in mod direct, ele pot fi reconstituite si au fost reconsitutite in linii

generale pe baza izvoarelor istorice indirecte precum si a urmelor pe care aceste institutii le-au lasatasupra dreptului de mai tarziu.

PRINCIPALELE INSTITUTII ALE DREPTULUI GETO-DAC

1) Institutia proprietatii

In materia proprietatii, dreptul geto-dac a cunoscut doua forme de proprietate:a) privata: a stapanilor de sclavi;b) comuna devalmasa: a obstilor satesti/teritoriale.

a) Proprietatea privata a fost atestata de autorul antic Criton care mentioneaza ca in statul dacexista mari proprietari de pamanturi si vite. Pe de alta parte, se practica pe scara larga vanzarea sclavilor decatre geto-daci pe pietele Imperiului Roman. De aici rezulta ca obiectul proprietatii private il constituiaupamantul, vitele, sclavii, iar titularii acestui drept de proprietate erau tarabostii, adica nobilimea geto-daca.

b) Fizionomia proprietatii obstesti a fost reconstituita pe baza odelor poetului Horatiu, din versurileacestuia rezultand ca pamanturile obstelor satesti nu erau impartite, ci erau stapanite in proprietate comunadevalmasa de catre membrii obstelor, acelasi regim juridic avandu-l si recoltele obtinute de pe terenurilerespective.

Cultivarea pamantului se facea pe sistemul asolamentului. Terenul era impartit in loturi de cultura

atribuite membrilor obstei prin tragere la sorti pe timp de un an. In anul urmator, terenurile erau redistribuiteprin acelasi sistem de tragere la sorti. Aceasta procedura era supravegheata de catre stat, de dregatorii localicu atributiuni administrative, ocazie cu care statul retinea o parte din recoltele obtinute la nivelul obstei cutitlul de tribut cuvenit regelui (care era personificarea statului in acea epoca).

CURS 22) Institutia casatoriei

Herodot ne spune ca la traci casatoria se realiza printr-un contract de cumparare a viitoarei sotii dela parintii acesteia de catre viitorul sot. Femeia se afla in cadrul casatoriei intr-o stare de inferioritate fata debarbat.

Pozitia femeii geto-dace in cadrul familiei este confirmata si de poetul Ovidiu care arata in versurilesale muncile grele pe care sotia geto-daca trebuie sa le presteze in cadrul familiei.

Referindu-se la familia geto-daca, poetul Horatiu in Odele sale arata ca geto-dacii erau monogamisi ca pazeau familia cu strasnicie. De asemenea, mentioneaza ca geto-dacii cunosteau institutia dotei, pe careo numeau zestre. Tot Horatiu ne arata insa ca principala zestre a femeii era virtutea acesteia.

5


6/77

In materia dreptului penal, principalele dispozitii precizau ocrotirea statului si a proprietatii private.Referiri concrete avem numai la adulter, care era pedepsit cu moartea.

In materia dreptului procesual, se cunoaste ca, desi dupa intemeierea statului cel putin din punct devedere formal atributiile realizarii justitiei si solutionarii cazurilor au fost preluate de stat, in cadrul unorinfractiuni cum ar fi vatamarea corporala, se aplica razbunarea sangelui, o forma a justitiei private.

Organizarea activitatii de judecata a fost una din preocuparile centrale ale statului geto-dac. In acestsens, referindu-se la regele Comosicus, autorul Iordanes precizeaza ca acesta se ocupa cu organizarea sijudecarea proceselor, fiind judecatorul suprem.

Pe de alta parte, stim ca acest Comosicus era si Mare Preot. Cumuland cele doua calitati, nu putemcunoaste daca el exercita rolul de judecator suprem in calitate de rege sau de Mare Preot.

Tot pe plan procesual, Ovidiu atesta utilizarea duelului judiciar ca mijloc de solutionare a unorlitigii.

Pe planul dreptului international, autorii antici semnaleaza rolul jucat de preotii geto-daci inceremonialul care insotea incheierea tratatelor dintre statul geto-dac si celelalte state.

ORGANIZAREA DE STAT A PROVINCIEI ROMANE DACIA

In urma razboaielor daco-romane, o mare parte a teritoriului locuit de daci a fost invadat sicucerit de armata romana, intrand sub stapanire romana si fiind inglobat de statul roman. Au ramas incontinuare o serie de teritorii locuite de dacii liberi: Crisana, Maramures, nordul Moldovei.

In al doilea rand, nu intregul teritoriu cucerit de romani a fost inglobat administrativ inprovincia romana Dacia. De exemplu, sudul Moldovei, coltul sud-estic al Transilvaniei (dintre Olt siCarpati) precum si Muntenia au fost incluse administrativ in provincia Moesia Inferioara.

A treia precizare este faptul ca provincia romana Dacia a cunoscut de-a lungul istorieireorganizari succesive dupa cum urmeaza:

106 117: s-a mentinut ca o provincie unitara, cuprinzand Banatul, Transilvania fara coltul

sud-estic si Oltenia; 117 124: in timpul domniei imparatului Hadrian a fost realizata prima reorganizare

administrativa a Daciei. Astfel, Hadrian a abandonat sudul Moldovei (care intra sub stapanirea dacilorliberi) precum si cea mai mare parte a Campiei Muntene, greu de aparat, si a impartit restul teritoriuluiaflat sub stapanire romana in doua provincii:

Dacia Inferioara (cuprinde coltul sud-estic al Transilvaniei si Oltenia); Dacia Superioara (cuprinde Banatul si restul Transilvaniei);

124: din considerente de ordin strategic si militar, Hadrian desprinde din Dacia Superioarateritoriul aflat la nord de Aries si de Muresul superior, formand o noua provincie, Dacia Porolissensis;

168: Marcus Aurelius realizeaza ultima reorganizare, unind Dacia Inferioara cu ceaSuperioara formand Dacia Apulensis;

169: Marcus Aurelius desprinde din Dacia Apulensis Banatul formand o noua provincie,Dacia Malvensis. Mentine Dacia Porolissensis in vechile sale granite. Astfel incat de la ultimareorganizare si pana la incetarea stapanirii romane in Dacia au existat trei provincii romane: Apulensis,Porolissensis si Malvensis.

6


7/77

ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE ALE PROVINCIEI ROMANEDACIA

Dacia era o provincie imperiala, nepacificata, condusa direct de imparat prin reprezentantul sau,un guvernator purtand titulatura de legatus Augusti pro praetore, recrutat dintre membrii ordinuluisenatorial si avand rang consular (fost consul la Roma).

Acest legat imperial avea imperium proconsulare, avea puterea de comanda a consulului de laRoma, putea comanda mai multe legiuni romane si avea depline competente civile, militare,administrative.

Aceasta a fost situatia initiala. Resedinta sa si capitala provinciei Dacia traiana erau la ColoniaUlpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

Dupa prima reorganizare, Dacia Superioara era condusa tot de un legatus Augusti pro praetore,recrutat tot dintre membrii ordinului senatorial, dar de rang pretorian (fost pretor la Roma). Legatulimperial al Daciei Superioare avea puterea de comanda a pretorului: o singura legiune romana, Legiunea

XIII Gemina, care rezida in castrul de la Apulum. Capitala provinciei ramane Ulpia Traiana, insaresedinta legatului imperial al Daciei Superioare se muta la Apulum.

Dacia Inferioara era o provincie procuratoriana condusa de unprocurator Augustidenumit siprocurator prezidial sau praeses. Guvernatorul Daciei Inferioare era recrutat dintre membrii ordinuluiecvestru (dintre cavaleri) si avea ius gladii ceea ce ii conferea depline puteri civile, judiciare si militare.Capitala provinciei Dacia Inferioara si resedinta guvernatorului se aflau la Drobeta.

O pozitie asemanatoare avea si guvernatorul prezidial al Daciei Porolissensis care isi avearesedinta in capitala provinciei, la Napoca; el facea parte din categoria ducenarilor.

Dupa ultima reorganizare a lui Marcus Aurelius, Dacia Malvensis devine o provincieprocuratoriana (presidiala), condusa de un procurator Augusti (presidial) recrutat dintre membriiordinului ecvestru si isi avea resedinta la Malva (capitala provinciei).

In Dacia Porolissensis, atributiile de guvernator au fost preluate de comandantul Legiunii VMacedonica, transferata din Dobrogea in castrul de la Potaissa, iar guvernatorul Daciei Apulensisredobandeste importanta de odinioara, in sensul ca el coordoneaza acum conducerea celor trei provinciiDacia, purtand titulatura de legatus Augusti pro praetore Daciarum trium si fiind recrutat dintremembrii ordinului senatorial si de rang consular.

Unitatea celor trei provincii Dacia s-a realizat printr-o reforma a imparatului Alexandru Severpotrivit caruia Colonia Ulpia Traiana devineMetropolis a celor trei Dacii.

Un alt organ de conducere al provinciei Dacia la nivel central este Concilium Provinciae sauConcilium Daciarum trium. Este o adunare provinciala alcatuita din reprezentanti ai oraselor si

provinciilor care se intruneau o data pe an la Sarmizegetusa in palatul Augustalilor. Membrii acesteiadunari apartineau ordinului ecvestru si ordinului decurionilor si alegeau un presedinte al adunarii numitsacerdos Arae Augusti care indeplinea, asa cum rezulta si din titulatura lui, si functia de preot al cultuluiimperial in Dacia.

Concilium provinciae, sub aspectul competentei sale, era insa un organ consultativ, cuatributiuni restranse, limitate la discutarea unor probleme de interes general ale oraselor si provinciilor sisustinerea acestor interese in fata administratiei imperiale. In acest sens, adunarea putea adresa plangerisi petitii imparatului in legatura cu eventualele abuzuri ale magistratilor provinciali. In realitate,

7


8/77

principala sarcina a sa misiunea lui Concilium provinciae era aceea de a intretine cultulimparatului in viata si al Romei in scopul intaririi loialitatii si atasamentului provincialilor fata deputerea romana.

ORGANIZAREA FINANCIARA A PROVINCIEI DACIAFinantele provinciei Dacia erau conduse de un procurator financiar cu sediul la Colonia Ulpia

Traiana aflat in subordinea legatului imperial al Daciei si care la randul sau avea in subordinea sa unintreg aparat fiscal compus din functionar si slujbasi inferiori.

Aceasta situatie s-a mentinut dupa reorganizarile succesive ale provinciei Dacia in DaciaSuperioara apoi in Dacia Apulensis, mai mult, atunci cand locul guvernatorului consular al DacieiApulensis era vacant, interimatul era asigurat de catre procuratorul financiar.

In Dacia Inferioara, Dacia Porolissensis si Dacia Malvensis, atributiile financiare erauexercitate de procuratorii presidiali ai provinciilor respective. In Dacia Porolissensis, dupa ceconducerea provinciei a fost preluata de comandantul Legiunii V Macedonica, atributiunile financiare au

revenit unui procurator financiar special, care insa nu mai avea calitatea de praeses, nu mai era unprocurator prezidial.In vederea stabilirii impozitelor, magistrati specializati, denumiti duumviri quinquenales,

realizau o data la cinci ani recensamantul bunurilor si persoanelor in baza caruia se fixa cuantumulimpozitelor.

Impozitele platite in provincia Dacia, ca de altfel in intregul imperiu erau de doua categorii:impozite directe denumite tributa si impozite indirecte denumite vectigalia.

1) Impozitele directe erau in numar de doua, tributum soli sau stipendium, un impozitfunciar, dar care se platea si pe cladiri, si tributum capitis, viitoare capitatie din EvulMediu, un impozit personal pe care il plateau nu numai cetatenii, ci si peregrinii;

2) Dintre impozitele indirecte, cel mai important era impozitul pe circulatia bunurilor si

persoanelor de 2,5%, care era incasat in anumite puncte vamale denumite stationes,amplasate pe granita provinciei in cea mai mare parte, dar si in interiorul acesteia.

ORGANIZAREA ARMATEI

In Dacia au stationat de-a lungul stapanirii romane mai multe legiuni, dintre care pe primul plans-a aflat Legiunea XIII Gemina care rezida in castrul de la Apulum, singura legiune romana care astationat in Dacia de la cucerire si pana la retragerea aureliana.

In afara legiunilor, in Dacia au mai stationat si trupe stationare denumite cohortes, alae precumsi detasamente mixte denumite numeri. Legiunile aveau un teritoriu special adiacent castrului folosit

pentru nevoile economice ale armatei romane, iar locuitorii acestor regiuni erau obligati sa presteze cutitlu gratuit anumite servicii in folosul armatei romane.

8


9/77

ORGANIZAREA LOCALA A PROVINCIEI ROMANE DACIA

In Dacia existau doua categorii de asezari:1. Asezari urbane (orase)2. Asezari rurale (sate)

1. Asezarile urbane, la randul erau de doua categorii: colonii si municipii.

COLONIILE sunt centre urbane puternic romanizate, locuite predominant de cetateni romanicare se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice. Unele dintre aceste colonii erau investite cuius Italicum, o fictiune juridica potrivit careia teritoriul lor era asimilat teritoriului Romei, si ca atarecetatenii romani care locuiau in acele colonii putea exercita asupra pamantului dreptul de proprietatequiritara, fiind astfel scutiti de plata impozitului funciar.

MUNICIPIILE aveau o pozitie inferioara coloniilor, locuitorii lor bucurandu-se de un statutjuridic intermediar, intre cetateni si peregrini. Insa, la epoca cuceririi romane a Daciei, delimitarea

odinioara atat de clara a oraselor intre colonii si municipii incepuse sa se estompeze. Orasele din Dacia,indiferent ca erau colonii sau municipii, se bucurau de o organizare si o conducere autonomaasemanatoare cu cele ale tuturor oraselor din imperiu si avand un model comun, si anume Roma. Nuintamplator, referindu-se la organizarea si conducerea oraselor, un autor latin, Aulus Gellius, sublinia casub acest aspect orasele sunt mici efigii ale poporului roman.

Conducere a suprema a oraselor era asigurata de un consiliu municipial sau un senat municipal,organizat dupa modelul senatului Romei si ai carui membri se numeau decurioni si alcatuiau ordinuldecurionilor (ordo decurionum). Numarul decurionilor din senatul municipal era cuprins intre 30 si 50,fiind stabilit prin actul de infiintare al orasului, in functie de numarul cetatenilor romani care locuiau inorasul respectiv.

Membrii senatelor municipale erau alesi pe un mandat de cinci ani, de catre quinquenales,

subsecvent intocmirii recensamantului, fiind recrutati dintre aceia care indeplineau in mod cumulativurmatoarele trei conditii:1) sa fie cetatean roman ingenuu;2) sa aiba varsta de cel putin 25 de ani;3) sa aiba o avere de cel putin 100.000 de sesterti.

Erau preferati, ca si in cazul senatului Romei, aceia care indeplinisera magistraturi municipalesi sacerdotale. Principalele atributiuni ale senatului municipal constau in:1) atribuirea de terenuri;2) solutionarea problemelor edilitare;3) organizarea spectacolelor si a jocurilor publice;

4) coordonarea activitatii administrative si fiscale;5) indeplinirea obligatiilor de cult;6) cinstirea persoanei imparatului si a conducatorilor provinciei;7) alegerea magistratilor municipali si sacerdotali.

9


10/77

Magistratii municipali

In aceasta categorie intrau: magistratii superiori care in colonii erau duumvirii iuredicundo, iarin municipii erau quattorvirii iuredicundo. Acestia aveau atributiuni administrative si jurisdictionale.

Alti magistrati municipali erau edilii care aveau in subordine politia oraselor, asigurau

aprovizionarea pietelor si intretinerea strazilor si cladirilor. Alti magistrati municipali erau questorii carese ocupau cu administrarea bunurilor orasului.In subordinea magistratilor municipali se afla un intreg aparat birocratic compus din slujbasi si

functionari inferiori denumiti apparitores.O alta categorie o reprezentau magistratii sacerdotali sau preotii municipali, alesi de catre

decurioni. Ei erau organizati intr-un sistem ierarhic, avand in frunte pe pontifex, ales dintre decurioni,apoiflamines, preotii insarcinati cu efectuarea sacrificiilor publice si augurii. Acesta este primul esalonal conducerii orasului.

Cel de-al doilea esalon al conducerii orasului il reprezinta ordinul augustalilor, compus dinpersoane care nu indeplineau conditiile pentru a accede la magistraturile municipale si la decurionat.

Augustalii erau alesi pe viata de catre decurioni, misiunea lor fiind aceea de a intretine cultul Romei si alimparatului in viata si de a efectua donatii banesti pentru oras si contributii pentru lucrarile edilitare.Augustalii se organizau la nivelul provinciei intr-o asociatie cu sediul la Colonia Ulpia Traiana underezida si conducatorul lor, acel sacerdos Arae Augusti, despre care am vazut ca era si preotul cultuluiimperial in Dacia.

La cel de-al treilea esalon al conducerii orasului se aflau colegiile, care sunt asociatii organizatepe diverse criterii si in acest sens avem colegii cu caracter profesional, cum ar fi colegiul negustorilor, almestesugarilor, colegii cu caracter religios, cu caracter funerar, toate avand ca scop comun intrajutorareamembrilor lor. Colegiile cu caracter profesional erau organizate dupa model militar in decurii si centuriisi erau conduse de unpraefectus sau magister, fiind totodata puse sub protectia unei persoane de vaza a

orasului, denumitapatronus

saudefensor

.2. Asezarile rurale erau de doua categorii:

asezari rurale organizate dupa modelul traditional geto-dac al obstilor satesti sauteritoriale;

asezari rurale organizate dupa modelul roman, acestea din urma la randul lor erau dedoua categorii: pagus (singular) pagi (plural), vicus-vici.

PAGI erau satele amplasate pe teritoriul coloniilor si locuite in majoritate de cetateniromani.

VICI erau satele aflate in afara teritoriului coloniilor si locuite in majoritate de necetateni.

Mai existau inca doua categorii de asezari rurale: stationes si anume acele oficii vamale,postale, fiscale, de paza si control si canabaele care sunt asezari rurale amplasate pe langa castreleromane, locuite in majoritate de negustori si mestesugari care isi desfasurau activitatea in stransalegatura cu armata romana, apoi familii si rude ale soldatilor si veterani.

Existau si teritorii cu organizare speciala , cum ar fi domeniile imperiale (patrimoniumCaesaris). In Dacia faceau parte din aceasta categorie exploatarile aurifere din muntii Apuseni,

10


11/77

foarte importante pentru economia statului roman si care erau conduse si controlate direct de catreimparat printr-unprocurator aurarium.

CURS 3

DREPTUL IN DACIA, PROVINCIE ROMANADreptul aplicabil in provincia romana Dacia are, ca de altfel intregul drept roman, un

profund caracter statutar, in sensul ca el consacra un statut/regim juridic distinct pentru fiecare clasasi categorie sociala.

1. Cetatenii romani se aflau in varful ierarhiei sociale si se bucurau in Dacia, ca si laRoma, de plenitudinea drepturilor civile si politice, cu exceptia proprietatii quiritare pe care, asacum am vazut, o putea exercita doar cetatenii romani care locuiau in coloniile investite cu ius

Italicum.Drepturile civile ale cetatenilor romani erau ius commercii, ius connubii si legis actio.Ius commercii insemna dreptul de a incheia acte juridice valabile conform dreptului civil.Ius connubii insemna dreptul de a incheia, de a contracta o casatorie valabila conform

dreptului civil.Legis actio era dreptul de a utiliza mijloacele procedurale ale dreptului civil pentru

valorificarea drepturilor lor subiective si a pretentiilor lor legitime.

Drepturile politice ale cetatenilor romani erau ius sufragii, ius honorum si ius militiae.Ius sufragii insemna dreptul de a alege.Ius honorum

insemna dreptul de a candida la o magistratura.Ius militiae insemna dreptul de a face parte din legiunile romane.

Cetatenii romani utilizau in raporturile dintre ei normele dreptului civil, iar in raporturile cunecetatenii normele dreptului gintilor.

2. Latinii reprezinta o alta categorie sociala. Latinii aveau un statut juridic intermediarintre cetateni si peregrini, bucurandu-se doar de o parte dintre drepturile civile si politice alecetatenilor romani.

Astfel, ei aveau ius commercii, uneori ius connubii si legis actio, iar dintre drepturilepolitice aveau doarius sufragii. Nu se bucurau de ius honorum si ius militiae.

Latinii din Dacia faceau parte din categoria latinilor fictivi in sensul ca aveau statutuljuridic al latinilor coloniari, dar nu erau rude de sange cu romanii. De altfel, in perioada stapaniriiromane in Dacia, statutul de latin devenise o exceptie, aplicandu-se unui numar redus de persoanedatorita tendintei de generalizare a cetateniei romane. Latinii utilizau in raporturile cu cetateniiromani si cu peregrinii normele dreptului gintilor.

3. Peregrinii formau marea masa a populatiei, in aceasta categorie intrand in primul randautohtonii geto-daci cuceriti de romani. Dacii faceau parte dintr-o categorie inferioara de peregrini,

11


12/77

in marea lor majoritate si anumeperegrinii dediticii intrucat se opusesera cu forta armelor cuceririiromane. Ca atare, ei nu mai aveau dreptul la cutumele proprii, nu mai aveau un drept national, nuputeau deveni niciodata cetateni romani, dovada ca toate legile de extindere a cetateniei romane i-auexceptat pe deditici si nu putea niciodata veni la Roma sub sanctiunea caderii automate in sclavie. Inraporturile cu cetatenii romani si cu latinii precum si in raporturile dintre ei, peregrinii utilizau

normele lui ius gentium. In plus, peregrinii obisnuiti puteau utiliza in raporturile dintre ei cutumelelocale (leges moresque peregrinorum), in masura in care acestea fusesera recunoscute de romaniintrucat nu contraveneau normelor de drept si principiilor juridice romane.

Din examinarea statutului juridic al diferitelor categorii de persoane rezulta ca numitorulcomun al reglementarii relatiilor sociale in provincia romana Dacia era reprezentat de catre dreptulgintilor. Formele juridice bazate pe ius gentium, desi diferite de cele bazate pe ius civile, produceautotusi efecte juridice valabile, chiar daca imperfecte in raport cu cele ale dreptului civil.

Spre pilda, cetateanul roman se putea casatori valabil cu o peregrina, potrivit formelorprescrise de ius gentium. Insa in acest caz, nu avea manus deplin asupra sotiei si nicipatria potestasdeplina asupra copiilor.

Un alt exemplu sunt contractele dintre cetateni si peregrini care se incheiau in forma scrisa,aceasta fiind realizata ad probationem si nu ad validitatem.In sfarsit, un alt exemplu reprezentativ sunt litigiile dintre cetateni si peregrini care erau

deduse in fata tribunalelor romane din provincii in baza unei fictiuni juridice prin care peregrinul eraconsiderat cetatean roman (si civis Romanus esset).

Ius gentium, ca diviziune a dreptului privat roman,estemai evoluat decat dreptul civil pentruca nu presupune forme solemne si gesturi rituale, iar institutiile sale se intemeiaza in principal peelementul subiectiv al vointei umane. In procesul convietuirii dacilor cu romanii, de-a lunguldominatiei romane in Dacia, cele trei randuieli juridice adica dreptul civil, dreptul gintilor sicutumele locale s-au contopit, dand nastere in conditiile specifice Daciei, unui sistem de drept nou sianume sistemul de drept daco-roman. In cadrul acestei sinteze juridice este evident ca influenta

covarsitoare a fost aceea a reglementarii romane, insa si cutumele locale au exercitat la randul lor oinfluenta asupra dreptului roman, in special in directia inlaturarii formalismului din actele juridice sia generalizarii principiului bunei credinte.

PRINCIPALELE INSTITUTII ALE DREPTULUI APLICABILE INPROVINCIA ROMANA DACIA

a)INSTITUTIA PROPRIETATII

Cea mai importanta institutie este cea a proprietatii. In provincia romana Dacia, in privintapamantului existau doua feluri de proprietati:

i. proprietateaquiritaraEra exercitata doar de cetatenii romani care locuiau in coloniile investite cu ius Italicum.

ii. proprietatea provincialaEra exercitata de provinciali asupra celorlalte categorii de terenuri.

12


13/77

Potrivit unui stravechi principiu roman, dusmanii Romei nu aveau niciun drept si ca atare, teritoriilecucerite de la dusmani intrau in proprietatea statului roman, cu titlul de ager publicus. Ele erau date infolosinta provincialilor, iar acestia plateau un impozit funciar care se numea tributum soli saustipendium.

Intrucat stapanirea exercitata de provinciali asupra pamanturilor primite in folosinta de la stat eradificil de incadrat din punct de vedere juridic, jurisconsultii romani ai epocii clasice au cautat sa o defineasca

pe baza ideilor si institutiilor juridice existente, considerand in acest sens ca provincialii exercita asupraterenurilor posesia sau uzufructul si ca pot fi asimilati pana la un punct cu titularii de drepturi reale. Inrealitate, provincialii exercitau asupra acestor terenuri o veritabila proprietate pe care autorii moderni audenumit-o proprietate provinciala. Astfel, provincialii aveau toate atributele dreptului de proprietate, inclusivdreptul de dispozitie, sens in care ei puteau instraina terenurile primite in folosinta fie prin acte inter vivoscare este un act de drept al gintilor, fie intercauza care este un act de drept al gintilor.

Pe de alta parte, a fost creata pentru proprietatea provinciala pe modelul uzucapiunii din dreptulcivil o prescriptie speciala numitapraescriptio longi temporis saupraescriptio longae possessionis, asa cumne arata Paul si Modestin, mari jurisconsulti ai epocii clasice.

Aceasta prescriptie speciala se deosebeste insa de uzucapiunea din dreptul civil, sub mai multeaspecte:

1) sub aspectul termenului. Uzucapiunea are termene scurte, un an pentru bunuri mobile, doi anipentru bunuri imobile.Praescriptio longi temporis are termene lungi, 10 ani intre prezenti si 20 de ani intreabsenti. Intre prezenti inseamna intre cei aflati la inceput in aceeasi localitate, apoi s-a considerat ca intreprezenti inseamna si intre aceia care se afla in aceeasi provincie. Intre absenti inseamna intre aceia care seafla la inceput in orase diferite, apoi in provincii diferite.

2) a doua deosebire se plaseaza pe terenul efectelor. Uzucapiunea din dreptul civil are un efectachizitiv, este un mod de dobandire a proprietatii. Aceasta duce la dobandirea dreptului de proprietate laindeplinirea termenului uzucapiunii.Praescriptio longi temporis are un efect extinctiv si anume respingereaactiunii in revendicare exercitata de proprietar, daca posesorul parat stapanise terenul 10 ani intre prezentisau 20 de ani intre absenti. Acesta, daca pierdea insa stapanirea lucrului chiar si dupa implinirea termenului,nu mai putea introduce actiunea in revendicare.

3)praescriptio longi temporis

admite unirea sau jonctiunea posesiilor si nu necesitajusta causa

possessionis, adica justul titlu si buna-credinta. A fost de asemenea creata pentru ocrotirea proprietatiiprovinciale si o praescriptio longissimi temporis (prescriptia celei mai lungi durate) care in epocaimparatului Constantin cel Mare avea termen de 40 de ani, a fost redusa in vremea imparatului Teodosiu alII-lea la 30 de ani. Aceasta prescriptie se aplica si bunurilor imperiale, precum si bunurilor bisericii si aveaun caracter extinctiv.

Imparatul Justinian, in cadrul politicii sale unificatoare, a suprimat distinctia dintre fondurileitalice si fondurile provinciale si a unificat uzucapiunea cupraescriptio longi temporis, creand urmatorulsistem: bunurile mobile erau uzucapate printr-o prescriptie de 3 ani numita usus capio, iar bunurileimobile erau uzucapate printr-o posesie de 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre absenti denumitapraescriptio longi temporis. Se cereau atat justul titlu (justa causa possessioni) cat si buna credinta.Astfel, prescriptia dobandeste un caracter achizitiv.

Justinian a mentinut sipraescriptio longissimi temporis cu efect diferit dupa cum urmeaza: dacaposesorul era de buna credinta si nu a intrat in posesia bunului prin mijloace violente, la implinireatermenului de 30 de ani el dobandeste proprietatea prin efectul lui praescriptio longissimi temporis.Daca, dimpotriva, posesorul nu era de buna credinta sau a intrat in posesia bunului prin mijloaceviolente,praescriptio longissimi temporis ramane extinctiva in sensul ca cel care a posedat bunul timpde 30 de ani poate sa respinga cu succes actiunea in revendicare a proprietarului fara a deveni el insusi

13


14/77

proprietar. Acest sistem a fost introdus de Justinian printr-o Constitutiune data in anul 528 d.H. Figurajuridica a proprietatii provinciale a dat nastere pe planul tehnicii de reglementare juridica unor atribute sideterminative care au putut fi utilizate cu succes in vederea consacrarii proprietatii divizate de tip feudal.

Pe langa cele doua forme de proprietate a pamantului, locuitorii liberi ai provinciei Dacia au

cunoscut si o alta forma de proprietate, denumita proprietatea peregrina care purta asupra altor bunuridecat pamantul. Aceasta forma de proprietate a fost creata din ratiuni de ordin economic grefate pespiritul pragmatic al poporului roman. O data cu extinderea statului roman si cu dezvoltarea productiei sia schimbului de marfuri peregrinii devin principalii parteneri de comert ai romanilor, insa ei nu puteauexercita proprietatea quiritara pentru ca nu aveau ius commercii si ca atare lor le-a fost recunoscuta oforma speciala de proprietate, proprietatea peregrina, protejata prin mijloace juridice create dupamodelul celor aplicabile proprietatii quiritare. Spre exemplu, actiunea in revendicare a fost incredintatasi peregrinilor cu suprimarea din formula actiunii a sintagmei ex jure Quiritium sau cu fictiunea calitatiide cetatean roman.

Cu aceeasi fictiune juridica le-au fost acordate peregrinilor si actiunile furti si daunum iniuriadatii care sanctionau delictele de furt si respectiv paguba cauzata pe nedrept.

b) INSTITUTIA CASATORIEI

Casatoriile intre peregrini erau admise ca si institutiile tutelei si adoptiunii fraterne. Aceasta dinurma institutie a dat nastere in dreptul feudal institutiei infratirii.

c) INSTITUTIA SUCCESIUNILOR

O alta materie reglementata de dreptul aplicabil in provincia romana Dacia este

materia/institutia succesiunilor. Succesiunea/mostenirea putea fi deferita fie potrivit legii si atunci senumea succesiune sau mostenire ab intestat(fara testament) sau puteau fi deferite pe baza testamentuluiintocmit de defunct. Pe acest plan trebuie sa precizam ca peregrinii testau in forma orala, care a datnastere in dreptul feudal asa-numitului testament cu limba de moarte. Peregrinii avea testamenti factiopassiva si ca atare puteau veni la succesiunea cetatenilor romani.

d) INSTITUTIA OBLIGATIILOR

O ultima materie reglementata de dreptul in provincia romana Dacia este materia obligatiilor.Aceasta cunoaste o reglementare amanuntita si evoluata deoarece aceasta epoca se caracterizeaza printr-o dezvoltare fara precedent a productiei si schimbului de marfuri, statul roman fiind la apogeul puterii

sale politice si militare, iar Marea Mediterana devenind un lac roman. Obligatiile si cu precadere celecontractuale (deoarece contractul reprezinta principalul izvor de obligatii) sunt supuse unui regim juridiccomplex, rezultat din impletirea unor elemente de drept civil cu elemente de drept al gintilor si cutumelocale. Forma, elementele si efectele contractelor care s-au aplicat frecvent in provincia Dacia ne aratafaptul ca o serie de reguli si principii ale dreptului roman au fost deviate de la menirea lor initiala,capatand in conditiile specifice Daciei romane noi functii si noi finalitati. Ilustrative in acest sens suntasa-numitele triptice sau tablite cerate din Transilvania care reprezinta unul din cele mai importantedocumente ale dreptului privat roman facand parte din categoria documentelor epigrafice.

14


15/77

TRIPTICELE DIN TRANSILVANIA (TABLITELE CERATE)

Ele au fost descoperite intre 1786-1855 intr-o mina de aur parasita din localitatea Alburnus

Maior (Rosia Montana de astazi). Se prezinta sub forma unor tablite din lemn de brad legate cate trei. Deaceea se numesc triptice. Fetele interioare ale tablitelor 1 si 3, adica ale celor doua tablite exterioareprecum si ambele fete ale tablitei interioare (numarul 2) sunt usor scobite, iar scobitura este acoperita cuun strat de ceara peste care s-a scris cu ajutorul unui stilet. De aceea ele se mai numesc si tablite cerate.Au fost descoperite 25 de asemenea tablite. Dar din pacate, doar 14 erau lizibile si au putut fi citite sidescifrate.

Aceste tablite lizibile contin o serie de contracte si alte acte juridice si anume: 4 contracte devanzare, 3 contracte de munca, 2 contracte de imprumut, 1 contract de societate, 1 contract de depozit, 1proces verbal de desfiintare a unei asociatii funerare, lista cheltuilelori efectuate pt organizarea unuibanchet precum si un act prin care o persoana isi asuma o datorie. Aceste tablite au fost traduse sipublicate de catre marele romanist german Theodor Mommsen intr-o editie critica monumentala,

aparuta la Viena si intitulata Corpus Inscriptionum Latinarum. Mommsen a facut si istoricul acestortablite, plecand de la faptul ca ultimul act din triptice era datat 29 mai anul 167 d.H., data la care romaniise aflau in razboi cu quasii si marcomanii (asa-numitele razboaie marcomanice). Pe acest fondMommsen a presupus ca locuitorii din Alburnus Major s-au refugiat din calea razboiului parasind incorpore localitatea dupa ce in prealabil au ascuns in mina de aur cele mai importante acte alecomunitatii. Si, spune Mommsen, acei locuitori nu s-au mai intors, localitatea a ramas abandonata, iartablitele s-au pierdut fiind descoperite abia in epoca moderna.

Aceasta ipoteza a lui Mommsen nu poate fi avuta in vedere deoarece exista dovezi indubitabileca exploatarea minelor de aur din muntii Apuseni a reprezentat o preocupare constanta a administratieiromane pe toata durata stapanirii romane in Dacia. Astfel incat este greu de presupus ca localitatea a fostabandonata, fiind insa mult mai verosimila imprejurarea ca doar persoana care a ascuns actele in mina

nu s-a mai intors in localitate la terminarea razboaielor marcomanice si ca pe acest fond (datorita acesteiimprejurari) actele s-au pierdut.Din examinarea formei actelor continute in triptice precum si a elementelor si efectelor lor

precum si din cercetarea conditiei sau statutului juridic al persoanelor care le-au incheiat, rezulta faraputinta de tagada ca ele nu sunt conforme intru totul nici exigentelor dreptului civil, nici dreptuluigintilor, nici cutumelor locale, ci au o fizionomie specifica, aparte, de natura sa le confere o identitateproprie.

Astfel, intr-unul din contractele de imprumut, creditor este o femeie peregrina, Anduela a luiBato, ceea ce excede regulilor dreptului roman. In dreptul roman femeile erau socotite obstaculate dinpunct de vedere intelectual si ca atare femeilesui iuris se aflau sub tutela perpetuua a agnatilor lor, tutelacare se administra prin auctoritatis interpositio ceea ce inseamna ca femeile nu puteau incheia singure

acte juridice, ci numai cu auctoritatis tutoris.Intr-un alt contract de imprumut, obligatia de a plati dobanzi rezulta dintr-o simpla conventie debuna-credinta. Acest lucru este contrar principiului juridic roman potrivit caruia obligatia de a platidobanzi rezulta fie dintr-o stipulatiune a dobanzilor (stipulatio usurarum) alaturata lui mutuum(imprumutului de consumatiune) fie dintr-o stipulatio sortis et usurarum adica o stipulatiune acapitalului si a dobanzii. In ambele cazuri obligatia rezulta dintr-un act juridic solemn.

15


16/77

Un alt contract continut in triptice este o forma exceptionala de depozit numita depozitulneregulat, act care este incheiat insa ad probationem, adica cu scopul de a proba o obligatie nascutadintr-un alt contract. Foarte interesant este mecanismul stipulatiunii continuta in triptice. Ea este utilizatain virtutea caracterului sau abstract si a functiei generale subsecvente atat pentru realizarea operatiuniijuridice a imprumutului, deopotriva pentru capital si dobanzi, cat si pentru constituirea unor garantii,

desi la epoca respectiva dreptul roman crease acte speciale pentru realizarea respectivelor operatiunijuridice.

Ilustrativ este si exemplul unuia dintre contractele de munca continute in triptice. Estecontractul prin care un muncitor, care isi desfasura activitatea in mina, accepta sa nu fie platit pentruzilele in care nu poate munci intrucat mina este inundata. Contractul de munca este o specie de locatiooperarum (locatiunea de servicii), una dintre formele pe care le imbraca locatiunea. Partile acestuicontract sunt locatorul, in cazul nostru muncitorul, cel care ia initiativa contractului oferindu-si spreincheiere forta de munca si cealalta parte contractanta numita conductor, in cazul nostru proprietarulminei, cel care plateste salariul locatorului adica cel care lato sensu plateste pretul inchirierii fortei demunca. Problema de drept care se pune aici este problema suportarii riscului in contract. Regula este ca

in contractele sinalagmatice riscul se suporta de catre debitorul obligatiei imposibil de executat si,extrapoland aceasta regula la contractul nostru de munca, riscul se suporta de catre locator; adica el nuva fi platit pentru perioada in care nu a putut munci, chiar daca imposibilitatea de a munci este unaobiectiva, care nu ii este imputabila. Acest lucru se intampla pentru ca riscul in contract, ca definitie,este sistemul potrivit caruia una dintre partile contractante trebuie sa-si execute obligatia desi cealaltaparte contractanta nu si-o mai poate executa fara vina sa. Numai ca regula la care ne refeream (riscul incontract se executa de debitorul obligatiei imposibil de executat) s-a aplicat in dreptul roman vechi. Indreptul clasic, riscul in contract a fost preluat de conductor. Cu toate acestea, in contractul din tripticeprintr-o clauza speciala locator accepta sa preia riscul in contract. Aceasta inseamna un element despecificitate caracteristic provinciei Dacia, explicabil prin dimensiunile procesului de polarizare asocietatii romane, context in care discrepantele dintre cei bogati si cei saraci se adancesc si ele devin

vizibile si la incheierea contractelor, in sensul ca muncitorul trebuie sa accepte clauzele, chiarnefavorabile, impuse de patronul minei.

Sub aspectul formei observam in primul rand ca aceste contracte sunt semnate nu numai decatre martori, ci si de catre parti si chiar de garanti. Sub acest aspect, in dreptul roman, actele puteau firedactate in doua forme:

- forma obiectiva (acte semnate doar de martori) - autentic romana si specifica epocii vechi;- forma subiectiva (semnate numai de catre parti) - forma preluata din Orient si caracteristica

epocii clasice.Imprejurarea ca actele din triptice sunt semnate si de catre martori si de catre parti se explica fie

prin existenta unui sistem mixt, fie mai degraba prin tranzitia de la forma obiectiva la cea subiectiva.Tot in ceea ce priveste contractele de vanzare, forma lor este diferita de cea a contractelor din

dreptul roman, chiar daca efectele sunt identice. In dreptul roman contractul consensual de vanzarereprezenta acordul partilor cu privire la obiect si la pret. El produce urmatoarele efecte juridice:

1) obligatia vanzatorului de a pastra lucrul;2) obligatia vanzatorului de a preda lucrul;3) obligatia vanzatorului de garantie pentru evictiune;4) obligatia vanzatorului de garantie pentru vitii;5) obligatia cumparatorului de a plati pretul.

16


17/77

In triptice existau clauze distincte pentru fiecare dintre aceste efecte. Spre exemplu, o declaratiede cumparare, o clauza referitoare la pret, o clauza privind obligatia de garantie pentru evictiune, oclauza privind obligatia de garantie pentru vitii si o declaratie a garantilor

Intr-o alta tablita cerata, operatiunea juridica a vanzarii se realizeaza atat prin mancipatiune cat

si prin contractul consensual. Mancipatiunea este un act de drept civil fiind supusa unor riguroaseconditii de forma si de fond. Este un act translativ de proprietate, mai exact un mod de dobandire aproprietatii. Contractul consensual de vanzare este un act de drept al gintilor, liber de forme, dar nu areun efect translativ de proprietate, ci este doar generator de obligatii. In triptice, desi se utilizeaza atatmancipatiunea cat si contractul consensual pentru realizarea aceleiasi operatiuni juridice, ca o curiozitategreu de explicat (zic unii autori), niciuna dintre conditiile de forma ale mancipatiunii nu este indeplinita.Asadar ea este nula. Au fost incercate diverse explicatii. Unii autori au spus ca in mod eronat partile ar fiutilizat cuvantul mancipatiune si ca in realitate ar fi vorba de o traditiune, care este un act de drept algintilor. Altfel spus, am fi in prezenta unei substituiri de termeni. Alti autori au spus ca pentru mai multasiguranta partile ar fi recurs si la mancipatiune si la contractul consensual pentru realizarea aceleiasioperatiuni juridice. Altii au precizat ca mancipatiunea nu este valabila intrucat conditiile sale de forma si

de fond nu sunt indeplinite, dar vanzarea se realizeaza in virtutea contractului consensual.Nu putem accepta niciuna dintre aceste ipoteze intrucat toate aceste constructii teoretice au unviciu comun si anume acela al metodei de cercetare utilizata, care este metoda metafizica. Nu putem gasio explicatie verosimila pentru aceasta curiozitate decat daca utilizam cealalta metoda de cercetarestiintifica si anume cea dialectica introdusa de Heger. Din aceasta perspectiva imprejurarea ca intr-un actdin triptice o mancipatiune nula este alaturata unui contract consensual de vanzare pentru realizareaacelei operatiuni juridice nu mai este o curiozitate, intrucat ea isi gaseste explicatia intr-un lant cauzal siintr-un determinism de tip dialectic. In dreptul roman, vanzarea consensuala este generatoare deobligatii, transferul proprietatii realizandu-se printr-un act ulterior si distinct de contractul care a datnastere obligatiei respective. Pe de alta parte, in Legea Tarii (in dreptul nostru feudal nescris) vanzareaconsensuala este translativa de proprietate. Astfel incat, din aceasta perspectiva, sistemul continut in

triptice este un sistem intermediar, o trecere de la vanzarea consensuala generatoare de obligatii dindreptul roman la vanzarea consensuala translativa de proprietate din Legea Tarii. Trebuie sa intelegemca toate aceste abateri de la normele si principiile dreptului roman pe care actele din triptice le contin nusunt curiozitati greu de explicat, ci reprezinta doar o expresie a sintezei juridice daco-romane. In acestcontext, actele din triptice sunt acte cu o identitate proprie, acte de drept daco-roman care imprumutaelemente din dreptul civil, din dreptul gintilor si din cutumele locale.

ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA INPERIOADA CUPRINSA INTRE RETRAGEREA AURELIANA SISECOLUL VIII d.H.

Aceasta epoca este epoca etnogenezei romanesti, adica a formarii poporului roman si a limbiiromane. Retragerea aureliana (271 d.H.) a insemnat doar retragerea armatei romane si a aparatuluiadministrativ superior roman, marea masa a populatiei daco-romane ramanand pe loc. Relatiileromanitatii nord-dunarene, iesita din sfera limesului roman, precum si controlul exercitat de imperiuasupra fostei provincii au continuat sa fie la fel de puternice cel putin inca doua secole dupa 271.

17


18/77

Pe de alta parte, referindu-ne la etnogeneza romaneasca, trebuie sa precizam ca ea a avut douacomponente:

romanizarea; crestinarea.

S-a desfasurat in doua etape: prima etapa este etapa romanizarii dacilor si formarii populatiei daco-romane care a

durat pana in secolul VI d.H.; a doua etapa este etapa formarii poporului roman ca popor cu o identitate proprie,

etapa care s-a derulat intre secolele VI si VIII.

Romanizarea ca o componenta a etnogenezei a insemnat o tripla sinteza intre autohtonii geto-daci si colonistii romani si anume o sinteza etnica, o sinteza lingvistica si o sinteza institutionala careau dus la formarea unui popor romanic de origine latina, a unei limbi romanice si ea de origine latina si aunor institutii politice si juridice originale.

Cealalta componenta a etnogenezei a reprezentat-o crestinarea, desfasurata in paralel curomanizarea, ceea ce inseamna ca poporul roman s-a nascut ca un popor crestin si nu a fost crestinatulterior, asa cum s-a intamplat cu popoarele vecine.

Invaziile migratorilor, care au atins spatiul carpato-danubiano-pontic incepand cu secolul IIId.H. in valuri succesive, au exercitat doar o influenta redusa asupra etnogenezei. Aceste popoare nu auputut organiza din punct de vedere politic teritoriul locuit de daco-romani, ele insele aflandu-se instadiul de dezvoltare al comunei primitive si mai exact in epoca democratiei militare. Dominatia lor afost pur nominala si s-a exercitat de la distanta, iar autohtonii daco-romani i-au asimilat pe migratorifiindu-le superiori atat sub aspect numeric, cat si din punct de vedere al gradului de civilizatie materialasi spirituala.

In ceea ce priveste organizarea sociala a populatiei daco-romane trebuie sa precizam ca, duparetragerea aureliana, romanitatea nord-dunareana se reintoarce la formele traditionale de organizaresociala anterioare cuceririi romane adica obstile satesti sau teritoriale, intrucat constructia politicastatala disparuse, iar pe de alta parte asistam la un accentuat proces de ruralizare, determinat si denavalirile popoarelor migratoare. Obstea sateasca sau teritoriala, prin caracterul sau democratic, seapropie de obstea gentilica, iar prin caracterul sau teritorial se apropie de stat. Este veriga de legaturaintre societatea gentilica si cea politica. Si datorita imprejurarii ca este organizata ca si statul, pe criteriulteritorial, a supravietuit formarii statelor feudale romanesti.

Obstea sateasca sau teritoriala este o creatie originala a poporului roman. Este vehiculul cucare poporul roman a aparut in istorie. Sub aspect semantic, pe plan terminologic, in limba romana

exista doua cuvinte pentru a desemna obstea sateasca sau teritoriala: cuvantul sat (de sorginte latina:fossatum) si cuvantul catun (de sorginte traca); ele ilustreaza imprejurarea ca obstea este expresiaprocesului de romanizare pe plan institutional.

Obstea sateasca sau teritoriala la romani are doua caractere principale:

1) caracterul teritorial;

18


19/77

2) caracterul agral si pastoral, corespunzator indeletnicirilor fundamentale ale poporuluiroman, agricultura si cresterea vitelor.

Ambele caractere nu fac altceva decat sa ilustreze una din trasaturile fundamentale alepopulatiei daco-romane si ale poporului roman si anume aceea de a fi un popor sedentar si reprezinta o

dovada de neconstestat a continuitatii noastre in spatiul carpato-danubiano-pontic.Curs 4 04.11.2010

ORGANELE DE CONDUCERE ALE OBSTEI SATESTI SAU TERITORIALE

Obstea era organizata ca o comunitate de munca. Conducerea suprema a acesteia era realizatade Adunarea generala a obstei, care se numea tot obste si la care participau toti membrii majori aicomunitatii, majoratul fiind fixat fie in raport cu varsta, fie in raport cu data casatoriei.

Adunarea generala a obstei avea urmatoarele atributii:

hotara asupra patrimoniului obstei; hotara asupra organizarii muncii in comun; hotara asupra relatiilor de familie; rezolva conflictele sau diferendele dintre membrii obstei, ratifica transferul de bunuri. precum si diversele conventii incheiate intre membrii obstei; hotara asupra organizarii Bisericii si a cultului religios.

In cadrul Adunarii generale a obstei se evidentia grupul sau sfatul oamenilor buni si batranicare avea atributiuni judiciare.

Alte organe de conducere la nivelul obstei erau alesii obstei, persoane imputernicite cuexercitarea unoratributiunispeciale,dintre care cel mai important era Judele, seful militar al satului,

care avea si importante atributiuni judiciare. Aceasta institutie a Judelui era de sorginte romana,denumirea sa venind de la duumviri iuredicundo si quattorvirii iuredicundo, magistratii cu atributiunijudiciare ai coloniilor si municipiilor Daciei romane.

Alesii obstei erau desemnati si revocati din functie de Adunarea generala care le stabilea siatributiile. Intreaga lor activitate se desfasura sub controlul Adunarii generale a obstei, astfel incat ei nu-si puteau permanentiza functia si nici nu puteau sa se plaseze deasupra Adunarii generale.

Obstea sateasca sau teritoriala a reprezentat cea mai simpla forma de organizare sociala apopulatiei daco-romane, fara a exclude insa posibilitatea de a se incadra in formatiuni de organizaresociala mai vaste. Este vorba despre uniunile de obsti sau confederatiile de obsti sau obstile de obsti.Acestea grupau mai multe obsti, reunite pe criterii de natura economica sau pe criterii militar-strategice.

Unele dintre aceste confederatii sau uniuni de obsti au evoluat, asa cum vom vedea, catre forme deorganizare politica, altele s-au mentinut in forma arhaica chiar si dupa intemeierea statelor feudaleromane. Uniunile de obsti aveau un organ suprem de conducere, Marele Sfat, cuprinzand reprezentantiiobstilor componente.

Marele Sfat avea ca principale atributii: rezolvarea problemelor patrimoniale comune; solutionarea litigiilor dintre obstile componente;

19


20/77

organizarea apararii in comun; stabilirea contributiei fiecarui obsti componente la fondul comun al confederatiei.

Constatatam ca si la nivelul uniunilor de obsti sau confederatiilor de obsti se pastreazaprincipiile esentiale de organizare sociala ale obstei, in special principiul democratismului. De asemenea

constatam ca, in cadrul uniunilor de obsti sau al confederatiilor de obsti, obstile componente au odeplina autonomie in solutionarea problemelor interne si pastreaza intacte organele proprii deconducere.

NORMELE DE CONDUITA ALE OBSTILOR SATESTI SAU TERITORIALE

Normele fundamentale de conduita, care s-au statornicit la nivelul obstilor satesti sau teritoriale,in perioada obstei arhaice, sunt norme de conduita fara caracter juridic, intrucat ele sunt aplicate sirespectate de bunavoie de toti membrii comunitatii.

In al doilea rand, intrucat obstea este o comunitate de munca, principalele norme de conduita

constituite la nivelul ei sunt cele referitoare la obiectele muncii, in special pamantul, pentru ca principalaindeletnicire, asa cum am vazut, este agricultura si la modul de stapanire asupra acestuia, precum si laprocesul muncii desfasurata in comun. Pe baza acestor norme fundamentale s-au construit si celelaltenorme de conduita si anume cele relative la statutul persoanelor, cele referitoare la familie, casatorie sisuccesiuni, precum si cele referitoare la materia obligatiilor si la solutionarea litigiilor dintre membriicomunitatii.

I. Cea mai importanta categorie de norme de conduita o reprezinta normele referitoare laproprietate.

Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra terenurilor aflate in hotarul obstei, imbraca doua

forme. 1) stapanirea devalmasa;2) stapanirea individuala sau personala.

Ele sunt forme de apropriere a folosintei, categorii economice si nu trebuie confundate cuproprietatea indiviza si proprietatea privata care sunt categorii juridice.

1) Se aflau in stapanire devalmasa padurile, pasunile, fanetele, islazurile, apele, iar in vremeaobstei arhaice si fondul de rezerva pentru anii cu recolta slaba, turmele comune, moara satului sibogatiile subsolului. Consecinta stapanirii devalmasa asupra acestor pamanturi era imposibilitateamembrilor obstei de a instraina parti din hotarul mosiei, asigurandu-se astfel pastrarea unitatii si

integritatii obstilor satesti sau teritoriale.2) Cealalata forma de stapanire a terenurilor aflate in terenul obstei era cea individuala.Temeiul/izvorul acestei forme de stapanire este unul de natura economica. Este vorba despre muncadepusa de fiecare membru al obstei pentru imbunatatirea valorii economice a terenului prin anumiteamenajari de natura sa sporeasca valoarea acestuia. Prima desprindere din fondul devalmas a fost, ca sila romani, locul de casa si gradina. Semnul distinctiv al stapanirii individuale asupra acestui teren erareprezentat de gard. Procesul de desprindere al unor terenuri din fondul devalmas nu s-a oprit aici, nu s-alimitat la locul de casa si gradina, ci a continuat si asupra terenului agricol sau campul de cultura, care se

20


21/77

numea arin sau racla. Campul de cultura era impartit in loturi atribuite familiilor din obste prin tragerela sorti, dar nu in sistemul asolamentului ca la geto-daci, ci o data pentru totdeauna. Aceste loturi senumeau sorti sau loturi matca, ele dand posibilitatea celor care le stapaneau sa foloseasca si restulterenului aflat in hotarul obstei ramas in devalmasie.

Dar procesul nu se opreste nici aici, el continua. Astfel incat membrii obstei au posibilitatea ca

prin defrisari, desteliniri, despaduriri sa desprinda si alte suprafete din fondul devalmas, amenajandu-leca teren de cultura si trecandu-le in stapanirea individuala. Ele se numeau stapaniri locuresti. Indiferentde amploarea procesului de trecere a terenurilor din hotarul obstii din stapanire devalmasa in stapanireindividuala, obstea a continuat sa pastreze un drept superior de supraveghere si control asupra tuturorterenurilor aflate in hotarul obstii.

II. O a doua categorie de norme fundamentale sunt normele referitoare la relatiile de munca,circumscrise asa cum este si firesc, principalelor indeletniciri de la nivelul obstilor satesti sau teritorialesi anume agricultura si cresterea vitelor.

In acest sens, in aceasta categorie de norme fundamentale intrau urmatoarele norme de

conduita: normele referitoare la repartizarea campului de cultura intre membrii obstii,normele referitoare la stabilirea felului culturii pentru fiecare lot,normele care se refereau la asa-numita pornire a plugurilor, adica cele care priveau

timpul de desfasurare a muncilor agricole,normele referitoare la distribuirea recoltelor obtinute pentru consumul propriu al

membrilor obstei si pentru fondul de rezerva necesar in anii cu recolta slaba,normele referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul desfasurat in comun,normele referitoare la impartirea produselor turmelor comune,norme referitoare la stabilirea locurilor si perioadelor de pasunat.

Dezvoltarea productiei a dus la diversificarea activitatilor economice la nivelul obstilor satesti,prin aparitia mestesugurilor, mestesugarii fiind titularii unei stapaniri personale asupra produselor createprin munca lor. O alta categorie de norme o reprezinta normele referitoare la statutul persoanelor.Principiul fundamental in aceasta materie rezultat pe de o parte din stapanirea comuna devalmasa asuprapamantului, pe de alta parte din munca desfasurata in comun la nivelul colectivitatii, este principiulegalitatii dintre membrii obstii, astfel incat evidentierea unora dintre membrii obstei si desemnarea lor insfatul oamenilor buni si batrani sau ca alesi ai obstei se realiza exclusiv pe baza unor calitatipersonale ale acestora si nu avea la baza vreun criteriu de natura economica.

III. O alta categorie de norme de conduita o reprezinta normele referitoare la familie,

succesiuni si obligatiuni.In timpul obstei arhaice, comunitatile satesti erau compuse din familii mici alcatuite din parinti

si copii. La temelia familiei statea principiul egalitatii in drepturi a tuturor membrilor familiei, egalitatedin care a rezultat solidaritatea membrilor familiei. Tot din aceasta egalitate au mai rezultat obligatiile deintretinere reciproca dintre soti si obligatiile de intretinere reciproca dintre parinti si copii. Casatoria serealiza prin liberul consimtamant al viitorilor soti, insotit de binecuvantarea religioasa si ca un corolar alprincipiului simetriei sau corespondentei formelor, divortul se putea realiza la cererea oricaruia dintresoti, intre acestia existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca. In

21


22/77

materia obligatiilor, toti membrii obstei aveau capacitatea deplina de a incheia conventii, aceste fiindlibere de formele proprii dreptului roman. Cea mai importanta conventie era aceea de vanzare, careevoluase sub influenta dreptului bizantin, devenind consensuala translativa de proprietate. O altaconventie larg raspandita datorita caracterului natural al economiei era conventia de schimb (permutatiorerum).

IV. Ultima categorie de norme de conduita o reprezinta cele referitoare la raspundere sau lasolutionarea litigiilor (diferendelor) dintre membrii obstei.

Membrii obstei raspundeau pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii pe baza solidaritatiirudelor, a legii talionului si a sistemului compozitiunii. Solidaritatea se plasa nu numai la nivelulfamiliei, cisi la nivelul intregii obsti atunci cand aceasta era chemata sa raspunda fata de o obsteinvecinata pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii comise de membrii ei. Litigiile, atat cele civilecat si cele penale, erau solutionate de aceleasi instante si anume Judele si sfatul oamenilor buni sibatrani care aveau posibilitatea de a aplica sanctiuni membrilor obstei mergand pana la excluderea dincolectivitate. Pe plan probator, se semnaleaza inca din aceasta perioada probe fundamentale pentru

practica juridica romaneasca cum ar fi juramantul cu brazda si proba cu juramant ceea se semnificacontinuitatea poporului roman si pe planul institutiilor sale juridice.

APARITIA PRIMELOR FORMATIUNI POLITICE FEUDALEROMANESTI SI FORMAREA STATELOR ROMANESTI DESINE STATATOARE

Incheierea procesului etnogenezei a dus la afirmarea poporului roman ca un popor cu oidentitate proprie care a folosit apelativul de roman, pentru a se desemna, apelativ justificat atat prin

traditia colonistilor romani cat si prin traditia autohtonilor daci ca locuitori ai unor teritorii ce au facutparte din Imperiul Roman. Chiar si autorii bizantini, cum ar fi spre pilda Constantin Porfirogenetul,folosesc apelativul roman pentru a-i desemna pe locuitorii de la nordul Dunarii. Celelalte popoare,slavii, germanii, maghiarii folosesc termeni cum ar fi cel de valahi, cel de volohi sau cel de olahi pentrua-i desemna pe romani, termeni extrem de semnificativi intrucat prin intermediul acestora, popoarelerespective ii desemnau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman, ceea ce inseamna o recunoastereimplicita a caracterului romanic al poporului romn.

In perioada feudalismului timpuriu, in perioada cuprinsa intre secolele IX si XIV d.H., lanivelul obstilor satesti sau teritoriale au avut loc o serie de transformari economice si sociale care auavut drept consecinta inlocuirea vechii egalitati a membrilor obstei cu stratificarea sociala de tip feudalsi inlocuirea normelor de conduita fara caracter juridic cu norme juridice care reglementeaza noile relatii

de productie si sociale.Dintre membrii obstei si mai cu seama dintre alesii obstei, s-au desprins anumite elemente care,profitand de pozitia detinuta in cadrul obstilor, au acaparat pamantul acestora, subordonanadu-le siformand aristocratia formatiunilor prestatale de tip feudal si embrionul viitoarei clase a nobililor feudali.

Existenta marilor proprietari feudaliesteilustrata in documentele medievale dintre care cel maisemnificativ este Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247 in care se vorbeste despre majores terrae (mai-marii pamantului); la celalalt pol al societatii feudale in plin proces de formare se aflau taraniidependenti pe care Diploma ii numeste rusticii valahii si care erau obligati sa presteze in folosul

22


23/77

nobililor feudali renta feudala sub cele trei forme ale sale: renta in munca, renta in produse, renta in bani(slujbe, foloase si venituri, asa cum sunt ele denumite in Diploma Cavalerilor Ioaniti).

Stratificarea sociala de tip feudal a generat necesitatea creerii unui instrument in mana nobililorfeudali pentru a-i tine in ascultare pe taranii dependenti. Iar acest instrument il reprezinta organizareade tip politic. Este contextul in care, incepand cu secolul IX, pe intregul teritoriu locuit de romani, apar

si se dezvolta formatiuni prestatale de tip feudal, desemnate cu termenul generic de tara sau cu termenulgeneric de campulung, termeni care, la origine, erau utilizati pentru a desemna uniunile de obsti sauconfederatiile de obsti.

Termenul de tara este de sorginte latina, vine de la latinescul terra, insa, ca o particularitate,limba romana este singura limba romanica in care acest termen a patruns nu cu sensul material depamant, ca in celelalte limbi romanice, ci cu sensul de organizare politica, de constructie de tip statal.Avem, pentru sensul material, cuvantul pamant si care este tot de sorginte latina, vine de lapavimentum(ceea ce acopera).

Acest termen generic de tara este completat cu alti termeni care identifica si individualizeazadiferitele formatiuni prestatale de tip feudal dupa o serie de criterii, cum ar fi:

criteriul geografic (ex: Tara Hategului);

criteriul etnic (ex: terra vlahorum); criteriul mixt etnico-geografic (ex: Tara Brodnicilor); brod in slavona inseamna vad.

Tara brodnicilor tara locuitorilor de la vaduri; criteriul persoanei conducatorului respectivei formatiuni prestatale (ex: Tara lui

Litovoi).

Toate aceste denumiri sunt semnificative. Denumirile care contin termeni toponimici sihidronimici atesta vechimea si continuitatea populatiei romanesti pe teritoriile respective. Termenii carecontin determinative de natura etnica sunt si ei semnificativi intrucat semnifica incheierea etnogenezei siafirmarea identitatii proprii a poporului roman. Denumirile care se raporteaza la persoanaconducatorului semnifica trecerea de la faza obstilor si a uniunilor de obsti la faza organizarii de tip

statal. Insa, in limba romana, in afara termenului generic de tara, au patruns ca dublete si alti termenigenerici care nu sunt de sorginte latina, cum ar fi termenul de jupa, careestede sorginte traca, termenulde cnezat careestede sorginte germanica (vine de la Konig) sau termenul de voievodat careestedesorginte slava. Plecand de la aceste dublete, unii autori au considerat ca institutiile cnezatului sivoievodatului nu sunt creatii originale ale romanilor, ci sunt institutii politice preluate de la slavi.Aceasta concluzie nu poate fi acceptata pentru ca examinand ierarhia feudala slava, constatam catermenul de cneazestesinonim cu cel de principe, iar termenul de voievod este sinonim cu cel de duce, inierarhia feudala slava, voievodul este subordonat cneazului si nu are atributiuni judiciare. La romani,dimpotriva, voievodul este mai mare peste o confederatie de cneji si continua pe un plan superioratributiile judiciare ale cnejilor.

Aceste formatiuni pre-statale de tip feudal, ca orice constructie de tip politic, exercitau douafunctii: functia interna, constand in tinerea in ascultare a taranimii dependente si functia externaconstand in apararea impotriva atacurilor straine. In acest sens, formatiunile prestatale de tip feudaldispuneau de un aparat militar si coercitiv propriu, pe care Diploma Cavalerilor Ioaniti il denumesteaparat razboinic apparatus bellicus.

De-a lungul feudalismului timpuriu, formatiunile prestatale de tip feudal cunosc un proces deconsolidare si dezvoltare care devine evident la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV.

23


24/77

Consolidandu-si pozitiile politice si economice, feudalii romani cauta din ce in ce mai mult sa-si asigureexclusivitatea exploatarii feudelor lor si sa nu mai imparta cu feudalii straini, ai caror vasali erau,veniturile domeniilor lor. Acesta este contextul in care se formeaza statele feudale romanesti de sine-statatoare. Acest proces este asa cum arata cel mai mare istoric roman, Nicolae Balcescu, rezultatul unuiproces intern de feudalizare, si nu al unei descalecari sau al vreunui alt proces de natura interna, dar care

este nesemnificativ.In acest sens, Nicolae Balcescu arata ca feudalitatea nu s-a putut introduce in aceste tari cuacesti domni (Tara Romaneasca Negru Voda, Moldova Dragos). Adica feudalitatea este rezultatulunui proces intern, pentru ca, spune in continuare Nicolae Balcescu, niste stapani de state asa miciprecum Fagarasul sau Maramuresul nu puteau avea destula putere spre a cuprinde asemenea provincii(Tara Romaneasca si respectiv Moldova).

Statele feudale romanesti de sine-statatoare s-au format prin efortul conjugat al feudalilorautohtoni, care, asa cum ne arata si cronica lui Constantin Capitanul, si-au unit feudele desemnanddintre ei un mare voievod si domn. O particularitate o reprezinta formarea Transilvaniei care s-aconstituit doar ca un voievodat autonom aflat sub dominatia coroanei maghiare intrucat procesul deformare a unui stat feudal de sine statator a fost intrerupt ca urmare a invaziei maghiare dinspre Campia

Panonica inceputa in secolul XI.

FORMAREA LEGII TARII (DREPTULUI NOSTRU FEUDAL NESCRIS)

Dupa cum stim, in perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor si al uniunilor de obsti, afunctionat un sistem de norme de conduita fara caracter juridic care erau aplicate si respectate debunavoie de toti membrii comunitatii intrucat exprimau interesele tuturor, norme care nu aveau uncaracter juridic pentru ca nu erau dotate sau inzestrate cu o sanctiune statala, cicu o sanctiune obsteasca.Transformarea acestor norme sociale de conduita in norme cu caracter juridic a presupus intrunirea

cumulativa a doua criterii.1) Normele respective au dobandit un caracter de clasa2) Normele respective au fost inzestrate cu o sanctiune statala a fost creat un aparat coercitiv

al statului specializat in asigurarea respectarii acestor norme.

Legea tarii s-a format pe doua cai. Prima, dintre normele de conduita fara caracter juridic aufost sanctionate de catre stat (dotate cu o sanctiune statala) cele convenabile si utile clasei dominante,acestea devenind norme cu caracter juridic. A doua cale este instituirea unor norme juridice noi, carereglementau noile realitati corespunzatoare organizarii politice a societatii. In aceasta categorie au intratnormele care reglementau privilegiile nobilimii precum si obligatiile taranilor dependenti fata de nobiliexprimate prin cele trei forme ale rentei feudale; apoi normele care reglementau sistemul relatiilor

feudale de vasalitate; normele care reglementau noua organizare politica a societatii, adica cele relativela caracterul ereditar al institutiei cnezatului, la caracterul ereditar si apoi electiv al institutieivoievodatului precum si la caracterul electivo-ereditar al institutiei domniei.

Curs 5 18.11.2010

LEGEA TARII

24


25/77

In aceasta categorie de norme instituite intra:

normele care reglementeaza privilegiile nobilimii si obligatiile taranilor dependentiexprimate sub cele trei forme ale rentei feudale;

normele care reglementeaza relatiile feudale de vasalitate;

normele care reglementeaza organizarea de tip politic a societatii, adica cele relative lacaracterul ereditar al institutiei cnezatului precum si cele referitoare la caracterul electivsi apoi electivo-ereditar al institutiei voievodatului.

In ceea ce priveste forma lor, aceste norme juridice erau cutume sau obiceiuri juridice, adicaalcatuiau un drept nescris. In acest sens, si Dimitrie Cantemir spunea, referindu-se la dreptul acesteiperioade, ca el este un ius nonscriptum, iar Nicolae Balcescu preciza ca de la intemeierea ambelorprincipate romanii nu au avut legi scrise.

Intrucat dreptul nostru feudal a fost un drept consuetudinar, reconstituirea sa s-a realizat pe bazadocumentelor interne, in speta hrisoavele domnesti, care fac referiri la Legea Tarii, precum si pe bazaunor documente externe emise de cancelariile straine care desemneaza dreptul nostru obisnuielnic prin

sintagme cum ar fi voloski zakon,zakon vlaski sau ius valahicum, expresii care au in vedere caracteruletnic al vlahilor intrucat strainii concepeau dreptul nostru obisnuielnic ca pe un drept cu caracterpersonal. Spre deosebire de straini, romanii si-au desemnat dreptul lor feudal nescris prin sintagmaLegea Tarii. Aceasta intrucat in constiinta poporului roman Legea Tarii aparea ca un drept vechi, dinbatrani, de la intemeierea tarii si chiar anterior acestui moment. Pana la aparitia pravilelor, adica adreptului nostru feudal scris, Legea Tarii a fost singurul izvor de drept, dar chiar si dupa aparitiadreptului feudal scris, Legea Tarii a continuat sa fie dreptul comun in toate materiile, acolo undepravilele nu prevedeau se aplicau dispozitiile Legii Tarii.

Evolutia istorica a dreptului nostru obisnuielnic a cuprins mai multe etape. Avem la origineepoca obstii arhaice, secolele IV VIII, in care se deceleaza norme de conduita fara caracter juridic carereglementau relatiile sociale la nivelul obstilor satesti sau teritoriale din perioada arhaica. Avem apoi

epoca feudalismului timpuriu, secolele IX XIV cand regulile de conduita fara caracter juridic cunoscun fenomen de juridicizare in cadrul formatiunilor prestatale de tip feudal si se completeaza cu normelereferitoare la organizarea politica a societatii si raporturile dintre categoriile sociale specificefeudalismului. Ultima etapa, din secolul XIV, dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine-statatoare cand Legea Tarii devine un sistem de drept complet cuprinzand deopotriva dreptul public sidreptul privat.

In ceea ce priveste trasaturile Legii Tarii:

1. In primul rand, aceasta are un caracter unitar, semnificativa in acest sens fiind utilizareatermenului generic de tara pentru desemnarea dreptului aplicabil pe intregul teritoriu locuit de romani

desi tarile purtau diverse denumiri pentru a putea fi identificate si individualizate. Asa cum romaniireprezentau un element unitar sub aspect etnic, lingvistic si de organizare social-politica, si dreptul loravea un caracter unitar, ca o expresie pe planul determinismului de tip dialectic a cadrului economico-social identic pentru spatiul carpato-danubiano-pontic.

2. In al doilea rand, Legea Tarii are un caracater teritorial sau imobiliar, asa cum rezultachiar din denumirea ei: Legea Tarii dreptul unei societati organizata din punct de vedere politic, alunei tari, dreptul unui teritoriu organizat din punct de vedere statal. Din acest motiv, Legea Tarii sedeosebeste fundamental de dreptul popoarelor migratoare care are un caracter personal. Aceasta

25


26/77

caracteristica a Legii Tarii este intarita si de faptul ca institutia centrala a dreptului nostru obisnuielniceste institutia proprietatii care dispune de o ampla si minutioasa reglementare.

3. In sfarsit, Legea Tarii este o creatie originala a poporului roman, expresia modului deviata al populatiei romanesti organizata in obsti satesti sau teritoriale, iar apoi in formatiuni prestatale detip feudal ca in sfarsit, in state feudale romanesti de sine statatoare.

Influentele straine exercitate asupra institutiilor juridice romanesti nu au stirbit cu nimicoriginalitatea acestor institutii si a Legii Tarii in ansamblul sau deoarece ele nu au afectat continutulinstitutiilor respective si s-au limitat la planul formei si mai exact la planul terminologic unde termenistraini au devenit dublete ale termenilor originali de sorginte latina si traca. Din aceasta perspectiva nupot fi acceptate o serie de teorii formulate in literatura noastra de specialitate privind originea LegiiTarii. Spre pilda, teoria promovata de reprezentantii scolii latiniste privind originea pur romana a LegiiTarii, sau teoria promovata de Bogdan Petriceicu Hasdeu a stratului si substratului care la polul opusconsidera ca Legea Tarii este de sorginte pur traca. Ori, teoria promovata de Dimitrie Cantemir siNicolae Iorga privind originea daco-romana a dreptului nostru obisnuielnic.

Toate aceste teorii pacatuiesc prin metoda de cercetare utilizata care este metoda metafizica.

Aceasta reduce dreptul la un continut ideatic si cauta prin comparatii sa stabileasca filiatia ideilor siprimordialitatea unora in raport cu altii. Aplicand aceasta metoda la cercetarea originii Legii Tarii,autorii teoriilor respective au considerat ca ori de cate ori avem asemanari intre institutiile juridiceromanesti din Legea Tarii si institutiile juridice ale unor popoare vecine, suntem in prezenta unuiimprumut pe care l-ar fi facut din dreptul strain. Astfel, George Fotino spune ca dreptul romanesc esteoriginal numai in ceea ce nu prezinta vreo asemanare cu vreo institutie straina, pentru ca in caz contraram fi in mod invariabil in prezenta unui imprumut. Mergandu-se pe aceasta linie de gandire, s-a ajuns cain preajma Celui de-al Doilea Razboi Mondial sa se admita in literatura juridica de specialitate cainventariindu-se institutiile Legii Tarii, acestea sunt de trei categorii: institutii mostenite, institutiiimprumutate si institutii originale, in aceasta categorie intrand numai acele institutii care intr-o formasau alta nu puteau fi incluse intr-una din primele doua categorii. Pentru a avea o idee corecta asupra

originii Legii Tarii, trebuie sa utilizam arsenalul metodologic oferit de dialectica Hegeliana, in spetalegea determinismului de tip dialectic, aplicata la cercetarea fenomenului juridic romanesc. Astfel, existao determinare obiectiva a dreptului ca sistem si parte componenta a suprastructurii juridice, integrata insuprastructura sociala de catre baza economica a societatii, adica conditiile materiale de existenta,realitatea economico-sociala impune o reglementare de un anumit tip. Asa si numai asa se pot explica inmod stiintific asemanarile existente intre anumite institutii ale dreptului nostru cutumiar si institutii aledreptului unor popoare vecine. O asemanare nu implica in mod necesar ideea unui imprumut, dupa cumimprumutul nu inseamna neaparat ca el s-ar fi realizat intr-un singur sens, adica din dreptul strain indreptul romanesc. Pe de alta parte, teoria imprumuturilor nu poate explica anumite asemanari intredreptul romanesc cutumiar si dreptul unor popoare cu care romanii nu au fost in contact de-a lungulistoriei. Si in acest caz, conditiile materiale de existenta asemanatoare au generat reglementariasemanatoare.

Concluzia este una singura: dreptul feudal nescris romanesc este o creatie originala a poporuluiroman, iar influentele externe manifestate doar la nivelul formei nu i-au stirbit cu nimic originalitatea.

Au existat in literatura de specialitate si o serie de opinii legate de sfera de reglementare sau deaplicare a institutiilor Legii Tarii, adica ce relatii sociale sunt supuse reglementarii prin Legea Tarii.Diversi autori au dat raspunsuri diferite acestei chestiuni, insa toate aceste raspunsuri au un numitorcomun si anume ele circumscriu unui perimetru relativ restrans, sfera relatiilor sociale reglementate dedreptul nostru consuetudinar.

26


27/77

Unii autori considera ca dreptul nostru feudal nescris este un drept al proprietatii, altii spun caeste un drept al agricultorilor si pastorilor, altii considera ca, in continutul Legii Tarii, intra normele carereglementeaza organizatia cneziala si voievodala cu care romanii au aparut in istorie. Raspunsul just laaceasta intrebare l-a dat marele nostru istoric Nicolae Balcescu care spunea ca mult timp Legea Tarii atinut locul si de constitutiune politica si de condica civila si de condica criminala. Altfel spus, Legea

Tarii este un sistem de drept atotcuprinzator care reglementeaza toate relatiile sociale din societateafeudala, adica el cuprinde intreaga materie a dreptului public si privat.

DREPTUL PUBLIC organizarea de stat a Tarilor Romane in epocafeudalismul

Date post:	14-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	adrian-tigau
View:	239 times
Download:	0 times

79855080 Istori Statului Si Dreptului Romanesc 2

Documents