+ All Categories
Home > Documents > 76203001 Drept Procesual Penal

76203001 Drept Procesual Penal

Date post: 08-Aug-2015
Category:
Upload: muraru-daniel
View: 98 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
72
DREPT PROCESUAL PENAL PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL PENAL. SUCCESORII, REPREZENTANŢII sI SUBSTITUIŢII PROCESUALI BUCUREsTI 2004 CUPRINS CAPITOLUL I Consideratii generale privind participantii în procesul penal 4 I.1. Delimitari conceptuale 4 I.1.1. Notiunea de participant în procesul penal 5 I.1.2. Notiunea de parte în procesul penal 8 I.2. Alti participanti în procesul penal. Scurta prezentare 15 I.2.1. Instantele de judecata 15 I.2.2. Ministerul Public 16 I.2.3. Organele de cercetare penala 17 I.2.4. Aparatorul 17 I.2.5. Auxiliarii procesuali 20 I.3. Partile în procesul penal. Scurta prezentare 21 I.3.1. Faptuitorul-Învinuitul-Inculpatul-Condamnatul 21
Transcript
Page 1: 76203001 Drept Procesual Penal

DREPT PROCESUAL PENAL

PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL PENAL. SUCCESORII, REPREZENTANŢII sI

SUBSTITUIŢII PROCESUALI

BUCUREsTI

2004

CUPRINS

CAPITOLUL I

Consideratii generale privind participantii în procesul penal 4

I.1. Delimitari conceptuale 4

I.1.1. Notiunea de participant în procesul penal 5

I.1.2. Notiunea de parte în procesul penal 8

I.2. Alti participanti în procesul penal. Scurta prezentare 15

I.2.1. Instantele de judecata 15

I.2.2. Ministerul Public 16

I.2.3. Organele de cercetare penala 17

I.2.4. Aparatorul 17

I.2.5. Auxiliarii procesuali 20

I.3. Partile în procesul penal. Scurta prezentare 21

I.3.1. Faptuitorul-Învinuitul-Inculpatul-Condamnatul 21

Page 2: 76203001 Drept Procesual Penal

I.3.2. Partea vatamata 23

I.3.3. Partea civila 24

I.3.4. Partea responsabila civilmente 25

CAPITOLUL II

Participarea succesorilor în procesul penal 27

II.1. Notiune si caracterizare 27

II.2. Cazuri în care succesorii pot interveni în procesul penal 36

II.3. Pozitie procesuala 38

CAPITOLUL III

Reprezentarea în procesul penal 40

III.1. Notiune si caracterizare 40

III.2. Tipologia reprezentantilor 41

III.2.1. Reprezentantii legali 43

III.2.2. Reprezentantii conventionali 45

III.3. Cazuri în care intervine reprezentarea procesual penala 47

III.4. Pozitie procesuala 48

CAPITOLUL IV

Substituitii procesuali 53

Page 3: 76203001 Drept Procesual Penal

IV.1. Notiune si caracterizare 53

IV.2. Cazuri în care se pot efectua acte procedurale prin substituire 56

IV.3. Pozitie procesuala 57

CAPITOLUL V

Consideratii finale 63

V.1. Comparatie între participantii în procesul penal si participantii

în procesul civil 63

V.2. Concluzii 64

BIBLIOGRAFIE 69

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL PENAL

I.1. Delimitari conceptuale

În urma savârsirii unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal

substantial care genereaza un raport juridic de drept penal. Acest conflict este adus

spre rezolvare în fata justitiei penale, în cadrul unui proces, situatie în care ia

nastere un raport juridic procesual penal, care se dezvolta si se rezolva progresiv cu

devoltarea si solutionarea procesului penal.

Solutionarea raportului juridic procesual penal se realizeaza prin rezolvarea

conflictului aparut în procesul de aplicare a normelor juridice penale, în cadrul

distinct al unui proces penal care se compune dintr-un complex de acte succesive,

îndeplinite de anumite organe si persoane care au diferite calitati procesuale.

Page 4: 76203001 Drept Procesual Penal

Procesul penal este, prin urmare, o activitate complexa reglementata de lege care

se desfasoara progresiv si coordonat, prin participarea organelor judiciare si a unor

persoane ca titulare de drepturi si obligatii, în scopul constatarii faptelor care

constituie infractiuni si pentru tragerea la raspundere penala celor care le-au

savârsit. Aceste organe si persoane care, prin activitatea lor, participa la realizarea

scopului procesului penal, au calitatea de participanti în desfasurarea acestuia.

Delimitarea conceptuala concreta a notiunii de participant în procesul penal

este indiscutabil legata de notiunea de proces penal. Astfel, dintre definitiile

procesului penal, o redam pe urmatoarea (care se bazeaza pe o corelatie evidenta

dintre procesul penal si participantii la acesta)1[1]: procesul penal este activitatea

reglementata de lege, desfasurata într-o cauza penala, de catre organele judiciare cu

participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, având ca

scop constatarea la timp si în mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere

penala a celor care le-au savârsit, pentru asigurarea ordinii de drept si pentru

apararea intereselor legitime ale persoanelor.

I.1.1. Notiunea de participant în procesul penal

În aceasta subsectiune ne vom ocupa de raportul dintre notiunile de

"participant" si "parte" si apoi vom analiza amanuntit prima dintre acestea, urmând

ca în urmatoarea subsectiune sa ne ocupam exclusiv de analiza notiunii de "parte"

în procesul penal.

1[1]Alexandru Pintea - "Drept procesual penal. Partea generala si speciala", Ed. Lumina Lex,

Bucuresti, 2002, pag. 54.

Page 5: 76203001 Drept Procesual Penal

În primul rând, trebuie sa mentionam ca în literatura juridica de specialitate

din tara noastra, în ceea ce priveste notiunea de participanti în procesul penal,

exista doua acceptiuni (larga si restrânsa).

În sens larg, notiunea de participanti încorporeaza toate persoanele care au

rol în vreo activitate procedurala2[2], din rândul acestora facând parte organele

judiciare, partile, aparatorul si alte persoane, acceptiune care este mai putin folosita

si nu are o semnificatie tehnica, întrucât presupune reunirea în aceasta notiune a

tuturor celor care iau parte la proces. Mai exact, daca expresia "organe judiciare"

are un continut aproape fara dubii, în acceptiunea mentionata exista o expresia

"persoane", ce poate induce în eroare pe cei nefamiliarizati cu limbajul juridic,

unde ar putea fi înglobate (fara a avea o contributie directa la desfasurarea procesul

penal si mai ales la solutionarea acestuia), cum ar fi: agentii de paza a cladirilor

organelor judiciare si mai ales a salilor de judecata, soferii judecatorilor,

procurorilor si aparatorilor, însotitorii inculpa

11311c213l 55;ilor arestati ca reprezentanti ai penitenciarelor în care acestia sunt

detinuti, cât si agentii de citare.

În sens restrâns, prin participanti în procesul penal se înteleg organele

judiciare, partile si aparatorul3[3].

Daca am încerca sa comparam cele doua acceptiuni, ar rezulta ca prima se

refera la o notiune de participare mai complexa, incluzând în plus acele persoane

care au un rol auxiliar în procesul penal (în materia probatiunii sau în cea a

2[2] Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea speciala", Tipografia Nationala, Cluj-Napoca,

1948, vol. II, pag. 45.

3[3] Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea generala", Ed. Paideia, Bucuresti,

1999, pag. 142.

Page 6: 76203001 Drept Procesual Penal

executarii): grefierii, executorii judecatoresti, expertii, interpretii, traducatorii,

martorii, martorii asistenti, denuntatorii etc. Aceasta categorie de participanti, sau

mai concret spus, unii dintre acesti participanti nu sunt întâlniti la toate procesele

penale, prezenta lor fiind determinata de natura si împrejurarile concrete ale

fiecarei cauze4[4].

Îmbratisând cea de a doua acceptiune, trebuie sa mentionam ca în cadrul

organelor judiciare intra instantele de judecata (si aici au în vedere numai

completele care judeca dosare de natura penala de la judecatorii si sectiile penale

de la celelalte instante), reprezentantii Ministerului Public (procurorii si procurorii

militari) si organele de cercetare penala (angajatii Ministerului Administratiei si

Internelor5[5], de obicei, ofiteri de politie cu studii superioare de profil juridic). Pe

de alta parte, dintre partile în procesul penal, una este obligatorie (învinuitul sau

inculpatul), alta fiind obligatorie numai în cazul anumitor infractiuni pentru

urmarirea si judecarea carora este necesara prezenta si marturia sa (partea

vatamata), iar în cazul în care partea vatanata se constituie si parte civila, în

cazurile în care legea prevede, pe lânga învinuit sau inculpat în procesul penal este

chemata si partea responsabila civilmente. În ceea ce priveste aparatorul, acesta are

calitatea de avocat dobândita conform Legii nr. 51/1995, republicata, si prezenta

acestuia este obligatorie numai în anumite cazuri prevazute explicit de lege

(reprezentare legala), în restul situatiilor acesta intervenind pe baza unei

reprezentari conventionale.

Ca o concluzie, putem afirma ca raportul din notiunile de "participanti" si cea de "parti"

este de incluziune a celei de a doua categorie în prima, împreuna cu organele judiciare si

aparatorul.

4[4] Alexandru Pintea, op. cit., pag. 55.

5[5] Dupa noua reorganizare ministeriala realizata în luna iunie 2003.

Page 7: 76203001 Drept Procesual Penal

Nu în ultimul rând, trebuie sa mentionam ca sensurile participatiunii în dreptul penal si în

cel procesual penal nu trebuie confundate. Astfel, în dreptul penal notiunea reuneste persoanele

care au conlucrat la savârsirea infractiunii (coautori, complici, instigatori). Dimpotriva, dreptul

procesual penal cuprinde în notiunea de participanti si acei subiecti care desfasoara activitatea

împreuna în cadrul procesului penal.

Daca privim participantii în procesul penal prin prisma raporturilor juridice

procesuale în care acestia se afla observam ca ei au si calitatea de subiecti

procesuali. De aceea, în opinia unor autori6[6], participantii mai poarta si

denumirea de subiecti procesuali. Întrucât procesul penal se desfasoara în

conditiile principiului oficialitatii, aceiasi autori a clasificat subiectii procesuali,

tinând seama si de acest criteriu, în subiecti oficiali si subiecti particulari. Subiectii

oficiali sunt acele persoane care îndeplinesc atributii privind activitatea organelor

judiciare penale. Astfel, subiecti oficiali se pot împarti, la rândul lor, judiciari

(judecatori, procurori, lucratori în aparatul organelor de cercetare) si extrajudiciari

(persoane cu atributii de inspectie de stat, organe de control, comandanti de nave si

aeronave etc.). Subiectii particulari sunt persoanele particulare care participa în

diferite pozitii si roluri la desfasurarea procesului penal. Pe de alta parte, subiectii

particulari pot fi divizati în subiecti principali (partile) si secundari (ceilalti

participanti).

Codul de Procedura Penala reglementeaza regimul procesual al diferitelor

categorii si subcategorii de participanti (subiecti procesuali), prevazând în ce

conditii si situatii poate o persoana deveni participant al procesului penal, care este

pozitia procesuala a acestor participanti, ce atributii, ce sarcini si ce drepturi au,

cum trebuie sa le îndeplineasca sau sa le exercite etc. În îndeplinirea sarcinilor sau

6[6] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu - "Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala român. Partea

generala", Ed. Academiei, Bucuresti, 1976, vol. I, pag. 84-85; Nicolae Volonciu, op. cit., pag.

142-143.

Page 8: 76203001 Drept Procesual Penal

exercitarea drepturilor care le revin, toti participantii trebuie sa se comporte cu

probitate si loialitate deoarece numai în acest fel poate fi aflat adevarul si înfaptui

justitia penala. În acest sens, în Codul Penal sunt incriminate si acele fapte care

sunt de natura sa împiedice înfaptuirea justitiei. Regimul juridic al fiecarui subiect

trebuie sa se cunoasca cu multa precizie pentru ca un participant în procesul penal

nu poate ocupa pozitii între care exista incompatibilitate. Legea prevede aceste

cazuri atât pentru subiectii oficiali (judecatorii; art. 46-49 Cod Procedura Penala)

cât si pentru anumiti subiecti particulari (experti, interpreti si martori; art. 54 Cod

Procedura Penala).

În final, putem accepta si definitia (este adevarat, destul de simplista)

conform careia participantii la procesul penal sunt organele judiciare si

persoanele chemate sa contribuie la desfasurarea procesului penal în vederea

realizarii scopului acestuia7[7].

I.1.2. Notiunea de parte în procesul penal

Din dispozitiile art. 23 si 24 Cod Procedura Penala rezulta ca în urma

exercitarii actiunii penale sau a actiunii civile, în cadrul procesului penal, anumite

persoane apar ca titulare de drepturi si obligatii, capatând calitatea de parti. Potrivit

acestor reglementari, sunt parti în procesul penal8[8]: inculpatul, partea vatamata,

partea civila si partea responsabila civilmente.

7[7] Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, pag. 74.

8[8] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae - "Manual de

drept procesual penal", Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, pag. 37-38.

Page 9: 76203001 Drept Procesual Penal

Într-o opinie9[9], partile în procesul penal sunt acele persoane fizice sau

juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc în mod direct din exercitarea

actiunii penale si actiunii civile în cadrul procesului penal.

Într-o alta opinie10[10], partile sunt subiectii procesuali particulari ale caror

interese contrarii se confrunta în litigiu dedus în fata instantei. De aceea, s-a

afirmat ca daca procesul este necesar partilor, atunci si partile sunt deopotriva

necesare procesului.

În aprecierea pozitiei procesuale a partilor trebuie sa se tina seama de

existenta laturilor procesului penal. De aceea, în latura penala a procesului sunt

parti inculpatul si partea vatamata, iar în latura civila inculpatul, partea civila si

eventual partea responsabila civilmente. Acceptiunea strict procesuala de parte este

uneori dublata si de conceptia care priveste aceasta categorie de pe pozitiile

dreptului material. Într-o asemenea viziune, interesele contrarii ale partilor nu se

pot afirma fara o baza de drept material care sa le justifice pe plan procesual.

Problema prezinta interes mai ales în latura sa civila, motiv pentru care implicatiile

sale au fost abordate atât în literatura de specialitate, cât si în practica

judiciara11[11].

Spre deosebire de organele judiciare, care actioneaza în numele statului

pentru ocrotirea intereselor întregii colectivitati, partile din proces actioneaza

pentru realizarea intereselor personale, care se nasc din infractiune, prin formularea

de cereri, memorii, interventii, concluzii adresate organelor judiciare.

9[9] Theodor Mrejeru - "Drept procesual penal", Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999, pag. 17.

10[10] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 174-175.

11[11] T.S., c. 7 jud., dec. nr. 94/1978, în R.R.D. nr. 4/1979, pag. 54.

Page 10: 76203001 Drept Procesual Penal

Literatura de specialitate12[12] utilizeaza mai multe criterii de clasificare a

partilor în procesul penal care converg toate catre o singura distinctie: inculpatul

este singurul considerat ca fiind parte principala a procesului penal, iar partea

vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti secundare. Pe de

alta parte, inculpatul si partea vatamata reprezinta partile constante, iar partea

civila si partea responsabila civilmente sunt parti eventuale, clasificare considerata

de noi temeinica.

În mod obisnuit, partile au cele mai largi drepturi procesuale, însa au de

îndeplinit si anumite îndatoriri care, de regula, nu incumba altor participanti. În

exercitarea drepturilor, partile trebuie sa manifeste o atitudine corecta, de loialitate

procesuala si de realizare exclusiva a unor interese legitime ocrotite de lege. Teoria

abuzului de drept din dreptul procesual civil este aplicabila în mod corespunzator

si în procesul penal în ceea ce priveste cel putin latura civila13[13]. În cadrul

laturii penale, teoria trebuie reorientata în asa fel încât sa se tina seama de faptul ca

obiectul procesului decurge totdeauna din existenta unui conflict de drept penal.

Pornind de la teza ca subiectii cauzei penale (ai raportului juridic de conflict

care face obiectul procesului penal) sunt, în acelasi timp, si subiectii procesului

penal, unii autori14[14] au ajuns la concluzia ca statul este parte în procesul penal.

Acest punct de vedere a ramas izolat în literatura de specialitate, majoritatea

autorilor considerând ca parti nu sunt decât acei subiecti procesuali pe care legea îi

12[12] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 72-73.

13[13] D. Radu, R. Sanielevici - "Exercitarea drepturilor civile si procesual civile si abuzul de

drept în practica noastra judiciara", Analele Univ. "Al.I. Cuza" Iasi, 1967, pag. 163 si urm.

14[14] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87-88.

Page 11: 76203001 Drept Procesual Penal

determina riguros în art. 23-24 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, din moment

ce se sustine ca partile sunt subiecti procesuali particulari, ar fi deosebit de dificil

ca statul sa fie cuprins printre acestia.

Însa, în desfasurarea procesului penal pot apare, uneori, si alte persoane în

locul partilor. Aceste persoane care înlocuiesc partile pot avea calitati diferite:

succesori, reprezentanti sau substituiti procesuali, care devin la rândul lor parti ale

procesului penal, cu pozitii procesuale diferite, care se subroga în calitatea

procesuala a titularilor drepturilor si intereselor care sunt supuse dezbaterii în

procesul penal.

Pentru prefatarea si facilitarea modului de analiza pe care-l vom aborda în

capitolele II-IV ale lucrarii noastre (referitoare la succesorii, reprezentantii si

substituitii procesuali), vom prezenta în cele ce urmeaza conditiile cerute de

Codul de Procedura Penala pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata

deveni parte în procesul penal. Aceste conditii nu pot fi analizate decât în strânsa

legatura cu modul în care se dobândeste calitatea de parte procesuala (în legatura

cu latura penala sau cu cea civila a cauzei).15[15]

Întrucât cauza penala izvoraste din raportul juridic penal dintre stat si

infractor, raport nascut în urma savârsirii unei infractiuni, iar actiunea penala

apartine statului, aspectele privind conditiile cerute pentru a fi parte în latura

penala a procesului se simplifica mult fata de modul în care problema se pune în

procesul civil. De exemplu, aspecte cum ar fi dreptul subiectiv valorificat, interesul

care pune în miscare actiunea judiciara si altele nu au semnificatie, iar cele

15[15] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 176.

Page 12: 76203001 Drept Procesual Penal

referitoare la capacitatea si calitatea procesuala îsi reduc dimensiunile ori se

modeleaza în lumina institutiilor de drept penal sau procesual penal.

Astfel, inculpat devine într-o cauza penala numai persoana a carei

raspundere penala poate fi angajata. În raport de aceasta, ramâne lipsita de sens

deosebirea între capacitatea procesuala de folosinta si cea de exercitiu. De

asemenea, distinctia dintre capacitatea procesuala ("legitimatio ad processum") si

calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") muta problema într-un alt plan, cel

al deosebirii dintre o parte (inculpatul) si un împricinat care nu are aceasta calitate

(învinuitul).

În cadrul laturii civile a cauzei pozitiile partii civile, precum si cele ale

inculpatului si partii responsabile civilmente se aseamana în multe privinte cu

pozitiile reclamantului si pârâtului dintr-un proces civil (existând totusi numeroase

particularitati). În consecinta, cerintele pretinse de lege pentru ca o persoana sa fie

parte într-un proces civil16[16], trebuie sa fie satisfacute în mod corespunzator si

în cadrul laturii civile din procesul penal.

i) În primul rând, inculpatul, partea civila sî partea responsabila civilmente

trebuie sa aiba (sub aspect civil) capacitate procesuala ("legitimatio ad

processum") atât de folosinta, cât si de exercitiu. De exemplu, partea civila este

deseori o persoana juriica, deci în astfel de cazuri trebuie sa se cunoasca faptul ca

ea dobândeste capacitatea de folosinta în general de la data înregistrarii, ori de la

data, dupa caz, a actului de dispozitie care o înfiinteaza, respectiv de la data

16[16] Pentru ca actiunea reclamantului sa fie întemeiata, este nevoie de îndeplinirea anumitor conditii

generale si uneori speciale de admisibilitate. Conditiile generale sunt în numar de patru si anume:

capacitatea procesuala (de folosinta si de exercitiu); calitatea procesuala; existenta unui drept; 4.

justificarea unui interes (Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein - "Drept procesual civil. Teoria generala", Ed.

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, vol. I, pag. 278 si urm.).

Page 13: 76203001 Drept Procesual Penal

recunoasterii sau a înfiintarii ei (art. 28 din Decretul nr. 31/1954). În ceea ce

priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este evocata în numeroase texte din Codul

de Procedura Penala17[17].

ii) Calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") activa subzista pentru

partea civila atunci când exista o identitate între aceasta si persoana care este titular

al dreptului în raportul juridic civil dedus judecatii. Calitatea procesuala pasiva se

exprima în identitatea care trebuie sa se manifeste între inculpat, respectiv parte

civilmente responsabila si persoana obligata în acelasi raport juridic. În cadrul

laturii civile, poate avea loc si o transmitere legala a calitatii procesuale. Aceasta

poate avea loc prin succesiune pentru persoanele fizice (art. 21 alin. 1 Cod

Procedura Penala) ori reorganizare sau dizolvare pentru persoanele juridice (art. 21

alin. 2 Cod Procedura Penala).

iii) Dreptul partii care exercita actiunea civila si fata de care se nasc

îndatoririle celorlalte parti trebuie sa fie recunoscut si ocrotit de lege sub aspect

substantial si actual sub aspectul protejarii sale prin actiunea în justitie. Acest din

urma aspect presupune ca dreptul sa nu fie supus unui termen sau unei conditii

suspensive.

iv) Interesul reprezinta folosul practic, care îl are o parte pentru a justifica

participarea sa în cauza juridica. În procesul penal, interesul partilor angrenate în

latura civila este totdeauna material18[18]. Spre deosebire de aceasta, în procesul

civil interesul poate fi deseori si moral.

17[17] De exemplu: art. 17, art. 18 si art. 222 Cod Procedura Penala.

18[18] Art. 14 alin. 2 Cod Procedura Penala: "Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile:

a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savârsirii infractiunii, prin

Page 14: 76203001 Drept Procesual Penal

O ultima problema care merita analizata în ceea ce priveste partile în

procesul penal este solidaritatea procesuala. Astfel, solidaritatea activa sau pasiva

din domeniul dreptului material care face ca mai multi subiecti ai raporturilor

juridice sa dobândeasca drepturi sau obligatii se poate manifesta si pe plan

procesual. Pentru a se înregistra o solidaritate procesuala trebuie sa existe un

litisconsortiu, adica o grupare procesuala a unor subiecti care nu au numai aceeasi

calitate în proces, ci pozitia lor comuna rezulta din faptul ca drepturile si obligatiile

lor au aceeasi cauza juridica ("consortium litis"). Situarea în cadrul coparticipatiei

procesuale este determinata nu de pozitia formal comuna în cadrul procesului, ci de

aceeasi pozitie în cadrul cauzei.

Într-un proces penal, pot exista mai multe parti având aceeasi pozitie

procesuala si fara a forma un "consortium litis", când în acelasi proces sunt reunite

mai multe cauze penale. De exemplu, ca efect al conexitatii, mai multi inculpati se

judeca reuniti în acelasi proces pentru fapte diferite. La fel, pot exista într-un

proces penal parti civile numeroase, dreptul lor de despagubire derivând însa din

împrejurari distincte. Alta este situatia când, de exemplu, o fapta penala a fost

savârsita de mai multi participanti (coautori, complici, instigatori) si care duce pe

plan procesual la o solidaritate procesuala a coinculpatilor. De asemenea,

caracterul de "consortium litis" al grupului de parti civile este evident în cazul când

aceeasi fapta penala a produs un prejudiciu material la persoane diferite19[19].

desfiintarea totala sau partiala a unui înscris si prin orice alt mijloc de reparare; b) prin plata unei

despagubiri banesti, în masura în care repararea în natura nu este cu putinta. De asemenea, se acorda

despagubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila".

19[19] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 178.

Page 15: 76203001 Drept Procesual Penal

Distinctia între simpla existenta a mai multor parti având formal aceeasi

calitate procesuala si grupul procesual care presupune o coparticipare procesuala

este necesara pentru deosebirea consecintelor juridice diferite pe care fiecare din

cele doua situatii juridice le produc. Solidaritatea procesuala duce la consecinte

mergând pâna la aspecte privind solutionarea cauzei. De exemplu, probele admise

în cauza referitoare loa existenta faptei sunt opozabile tuturor partilor care

formeaza un litisconsortiu; actele efectuate de unul din membrii grupului

procesual, daca priveste fapta sau circumstantele reale ale acesteia, sunt profitabile

tuturor membrilor grupului; efectul extensiv al cailor de atac se manifesta în

limitele coparticipantilor solidari din punct de vedere procesual etc. În celalalt caz,

efectele sunt mai reduse, fiind legate de obicei de mecanismul procesual si nu de

rezolvarea cauzei. De exemplu, când sunt constituite mai multe parti civile între

care nu exista o solidaritate procesuala, drepturile lor decurgând din litigii diferite,

la dezbateri se va da cuvântul totusi în ordinea stabilita de art. 340 Cod Procedura

Penala. Aceasta înseamna ca practic vorbesc întâi toate persoanele care au calitatea

de parte civila în proces si numai dupa aceea se va da cuvântul inculpatilor.

I.2. Alti participanti în procesul penal. Scurta prezentare

I.2.1. Instantele de judecata

În sistemul organelor de judecata din România, potrivit Legii nr. 92/1992

de organizare judecatoreasca, republicata, intra urmatoarele instante: judecatoriile,

tribunalele, curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, exista

instante militare organizate prin lege, iar în cadrul Curtii Supreme de Justitie

functioneaza sectiile civila, penala, comerciala, de contencios administrativ si

militara. Tribunalele si curtile de apel pot avea una sau mai multe sectii, dupa

natura si amploarea activitatii care o desfasoara. În conformitate cu prevederile

Page 16: 76203001 Drept Procesual Penal

Decretului nr. 203/1974 pe lânga judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati

functioneaza sectiile maritime si fluviale competente sa solutioneze (printre altele)

infractiunile care ar crea stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau care au

tulburat activitatile de transport maritim si fluvial20[20].

Prin instante de judecata în conformitate cu dispozitiile constitutionale si

cele din legea de organizare judecatoreasca se înteleg verigile care constituie

sistemul unitar al organelor judiciare, asa cum ele sunt dispuse în piramida si pâna

la vârf la unitatile de baza. Art. 125 din Constitutia României precizeaza ca în tara

noastra justitia se înfaptuieste prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte

instante judecatoresti stabilite de lege21[21]. Spre deosebire de aceasta acceptiune,

ori de câte ori Codul de Procedura Penala utilizeaza notiunea de instanta de

judecata are în vedere organul judiciar concret, constituit într-o compunere strict

determinata, dar variabila dupa diverse ipoteze precis delimitate si care este chemat

sa judece si sa solutioneze o anumita pricina penala dedusa în fata unui anumit

organ judecatoresc. Din punct de vedere organizatoric, la o instanta de judecata pot

sa desfasoare activitatea jurisdictionala mai multe complete de judecata sau la un

tribunal anumite complete judeca în prima instanta, iar altele în apel etc. Toate

aceste organe judiciare compuse si constituite potrivit normelor legale sunt instante

de judecata22[22].

I.2.2. Ministerul Public

20[20] Ovidiu Predescu - "Elemente de drept penal si procedura penala", Ed. Printech, Bucuresti,

1999, pag. 325.

21[21] Prin Legea de revizuire din septembrie 2003, acest text constitutional a fost modificat,

urmând ca pe viitor instanta de cel mai înalt grad ierarhic sa devina Înalta Curte de Casatie si

Justitie.

22[22] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 148.

Page 17: 76203001 Drept Procesual Penal

Un important organ judiciar, care desfasoara activitatea pe parcursul

întregului proces penal este Ministerul Public. Art. 130 din Constitutia României

fixeaza atât rolul Ministerului Public în activitatea judiciara, cât si relatia dintre

noul organism creat si procurorii care îl încadreaza. Ministerul Public reprezinta în

activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept,

precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public îsi exercita

atributiile prin procurori constituiti în parchete. Parchetele sunt organizate pe

criteriile subordonarii ierarhice si functioneaza pe lânga judecatorii, tribunale si

curti de apel fiind conduse de prim procurori si respectiv procurori generali pentru

parchetele de pe lânga curtile de apel. Parchetul General de pe lânga Curtea

Suprema de Justitie are în fruntea sa pe Procurorul General. Totodata, parchetele

militare sunt organizate si functioneaza pe lânga fiecare instanta militara, în raport

cu întinderea circumscriptiilor teritoriale ale instantei respective. În cadrul

Parchetului General de pe lânga Curtea Suprema de Justitie functioneaza si sectia

parchetelor militare. Sectiile maritime si fluviale ale instantelor din Constanta si

Galati au si ele organizate parchete.

I.2.3. Organele de cercetare penala

În cadrul organelor de cercetare penala sunt incluse doua categorii (art.

201 Cod Procedura Penala): organe de cercetare ale politiei judiciare si organe de

cercetare speciala. Cu referire la competenta trebuie mentionat faptul ca primele au

o competenta generala, adica pot efectua cercetarea pentru orice infractiune care nu

este data în mod obligatoriu în competenta altor organe de cercetare (art. 207 Cod

Procedura Penala). Totodata, potrivit art. 208 Cod Procedura Penala, organele de

cercetare penala speciale sunt: ofiterii anume desemnati de catre comandantii

unitatilor militare de corp aparte si similare, cât si comandantii acestor unitati;

Page 18: 76203001 Drept Procesual Penal

ofiterii desemnati din Ministerul Administratiei si Internelor pentru infractiunile de

frontiera; capitanii porturilor.

În legatura cu natura juridica a urmaririi penale efectuate de organele

prevazute în art. 201 lit. c Cod Procedura Penala trebuie facuta o precizare, cu cât

mai necesara cu cât noua redactare a acestei norme a adus o modificare care nu

credem ca schimba punctul de vedere initial al legiuitorului si nu constituie decât o

inadvertenta de text, care a ramas nemodificata chiar si dupa adoptarea Legii nr.

281/2003 de modificare a Codului de Procedura Penala. Astfel, în locul formularii

anterioare adoptarii Legii nr. 141/1996 a art. 201 lit. b privitoare la "organele de

cercetare speciale", textul actual se refera la organele de cercetare speciala.

I.2.4. Aparatorul

Aparatorul are o pozitie procesuala speciala printre participantii în cauza

penala. El nu are calitatea de parte în proces, deoarece nu este subiect al raportului

conflictual al cauzei nesustinând sau revendicând interese personale. Împrejurarea

ca aparatorul nu este parte se evidentiaza în art. 23-24 Cod Procedura Penala, care

enumera limitativ partile în procesul penal, printre care nu se numara si aparatorul.

Potrivit dispozitiilor legii, aparator poate fi numai un avocat, membru al unui

barou de avocati, din care face parte si care îsi desfasoara activitatea într-una din

formele juridice prevazute de lege. Astfel, pentru ca o persoana sa dobândeasca

calitatea de avocat, acesta trebuie sa îndeplineasca cumulativ doua conditii:

a) sa fie membru al unui barou din România;

b) sa nu fie incompatibil potrivit legii; cauzele generale ale

incompatibilitatii sunt: activitatea salariata în cadrul altor profesii;

Page 19: 76203001 Drept Procesual Penal

activitatea care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat;

exercitarea nemijlocita de fapte de comert.

În cadrul procesului penal, aparatorul nu este parte în proces. Datorita, însa,

contributiei sale la aflarea adevarului, cât si datorita functiei sale procesuale pe

care o exercita, el se înscrie între principalii participanti la rezolvarea cauzei

penale. Desi nu este parte în proces, trebuie sa precizam ca aparatorul se situeaza

pe pozitia procesuala a partii ale carei interese le sustine si le apara23[23].

Conform Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat,

republicata, aparatorul (avocatul) îsi poate exercita atributiile prin doua modalitati:

acordarea de asistenta juridica uneia dintre partile în proces si reprezentare a uneia

dintre partile în proces.

i) Relativ la asistenta juridica, mentionam ca în conformitate cu prevederile

art. 6 alin. 4 Cod Procedura Penala, orice parte are dreptul sa fie asistata de

aparator în tot cursul procesului penal, iar potrivit art. 171 alin. 1 Cod Procedura

Penala, organele judiciare sunt obligate sa aduca la cunostinta acest drept

învinuitului sau inculpatului. De la regula potrivit careia partile pot aprecia daca

vor apela sau nu la aparator în cursul procesului penal, exista unele exceptii

prevazute în art. 171 alin. 2 si 3 Cod Procedura Penala. Astfel, conform modificarii

aduse de Legea nr. 281/2003, textului codului, asistenta juridica este obligatorie,

"când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen

redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de învatamânt, internat într-

un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar

în alta cauza ori când organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca

23[23] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 23.

Page 20: 76203001 Drept Procesual Penal

învinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si în alte cazuri

prevazute de lege".

De asemenea, în cursul judecatii, asistenta juridica este obligatorie si în

cauzele în care legea penala prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa

detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare24[24].

Daca învinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, când asistenta

juridica este obligatorie, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

Delegaia acestuia înceteaza, totusi, la prezentarea aparatorului ales (art. 171 alin. 4

si 5 Cod Procedura Penala).

Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus un nou text de lege care prevede

urmatoarele (art. 171 alin. 41): "Când asistenta juridica este obligatorie, daca

aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la doua termene consecutive, dupa caz, la

data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de

judecata fixat, îngreunând astfel în mod voit desfasurarea si solutionarea procesului

penal, organul judiciar desemneaza un aparator din oficiu care sa-l înlocuiasca,

acordându-i timpul necesar pentru pregatirea apararii, care nu poate fi mai mic de 3

zile, cu exceptia solutionarii cererilor privind arestarea preventiva, unde termenul

nu poate fi mai mic de 24 de ore".

ii) În ceea ce priveste reprezentarea, vom reveni pe parcursul capitolului III

al lucrarii nostre cu amanunte. Totusi, trebuie sa precizam ca daca în cadrul

asistentei juridice, aparatorul pune concluzii în prezenta partii, în cazul

24[24] Din vechea reglementare a fost eliminata situatia "când instanta apreciaza ca inculpatul

nu si-ar putea face singur apararea".

Page 21: 76203001 Drept Procesual Penal

reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este înlocuita de aparatorul

reprezentant.

În cursul procesului penal, aparatorul are mai multe drepturi, dintre care

amintim cu titlu de exemplu: sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala,

sa formuleze cereri si sa depuna memorii, sa ia contact cu inculpatul etc.

I.2.5. Auxiliarii procesuali

Am apreciat în prima parte a acestui capitol introductiv al lucrarii noastre ca

expresia din lege de "alte persoane" care pot fi considerati participanti în procesul

penal se refera la urmatoarele persoane: experti, traducatori, interpreti, martori,

martori asistenta, grefieri si executori judecatoresti.

Grefierul este acel angajat al Ministerului Justitiei, auxiliar al unei anumite

instante de judecata, care participa la sedintele de judecata sau la efectuarea actelor

de urmarire penala, face toate consemnarile despre desfasurarea acestora si

îndeplineste orice alte însarcinari din dispozitia si sub controlul presedintelui

completului de judecata ori al procurorului.

Martorii sunt persoane straine de proces, care au receptionat si memorat

fapte care sunt concludente în rezolvarea unui proces penal, si care le relateaza în

instanta de judecata, ajutând-o la stabilirea adevarului.

Martorul este o persoana dezvoltata din punct de vedere psihic, care nu este

si nu poate fi parte în procesul respectiv si care este chemata în instanta pentru a da

o declaratie având importanta pentru solutionarea cauzei. În mod firesc, martorii nu

pot fi catalogati dupa vreun criteriu, dar în literatura franceza s-a efectuat o astfel

Page 22: 76203001 Drept Procesual Penal

de împartire în: martori testamentari, martori onorari (la casatorie), martori

certificatori (în actele notariale) si martori instrumentari.

Expertul este specialistul care este desemnat de instanta de judecata, în

vederea cerecetarii unor împrejurari de fapt, în legatura cu obiectul litigiului, care

necesita cunostinte de specialitate.

Interpretii sunt acele persoane care sunt desemnate de instanta de judecata

în scopul facilitarii înetelegerii de catre una din partile procesului penal a

continutului actelor procesual penale. Acesta poate fi un traducator sau translator

(daca partea nu cunoaste limba româna) sau un cunoscator al limbajelor pentru

persoane cu anumite handicapuri (surdo-muti sau orbi).

Organul de executare este persoana învestita cu autoritatea de stat pentru a

executa sanctiunile penale impuse condamnatului. El reprezinta un auxiliar al

justitiei, pentru aducerea la îndeplinire a hotarârilor judecatoresti.

I.3. Partile în procesul penal. Scurta prezentare

I.3.1. Faptuitorul-Învinuitul-Inculpatul-Condamnatul

Inculpatul este considerat de întreaga literatura juridica de specialitate ca

fiind singura parte principala din procesul penal, fara de care acesta nu se poate

desfasura. Însa, trebuie facuta precizarea ca aceeasi persoana fizica (infractorul) va

întruchipa diverse calitati procesuale pe parcursul procesului penal, fiecare din

acestea indicând atât faza în care a ajuns procesul (cercetare, urmarire, judecata,

executare), cât si drepturile si obligatiile pe care le are cel care a încalcat legea

penala.

Astfel, înainte de pornirea procesului penal, cel care a savârsit infractiunea

are calitatea de faptuitor. Acesta, ca subiect al raportului juridic de conflict

Page 23: 76203001 Drept Procesual Penal

devine, o data cu declansarea procesului penal, subiectul principal pasiv al

raportului juridic procesual penal. O data cu pornirea urmaririi penale împotriva

faptuitorului, acesta capata calitatea de învinuit. Învinuitul este subiect de drepturi

si obligatii procesuale, faptuitorul nu este un asemenea subiect, deoarece nu exista

cadrul procesual în care el sa aiba anumite drepturi si obligatii, acest cadru

nascându-se o data cu începerea urmaririi penale, care coincide, de regula, cu

pornirea procesului penal25[25]. În acest context, precizam ca actele procesuale

prin care se confera faptuitorului calitatea de învinuit sunt rezolutia si procesul-

verbal.

Calitatea de inculpat apare o data cu punerea în miscare a actiunii penale.

Potrivit art. 23 Cod Procedura Penala, persoana împotriva careia s-a pus în miscare

actiunea penala este parte în procesul penal si se numeste inculpat. Acesta poate fi

numai o persoana fizica, legea româna nelasând posibilitatea (care exista în alte

legislatii) ca asupra persoanelor juridice sa poata fi pronuntate sanctiuni penale.

Momentul în care este pusa în miscare actiunea penala este ales de catre organele

de urmarire penala si coincide cu existenta temeiurilor care rezulta din totalitatea

probelor de vinovatie administrate în cauza. Actele procesuale prin care se confera

unei persoane aceasta calitate sunt: ordonanta de punere în miscare a actiunii

penale, rechizitoriul, declaratia orala a procurorului si încheierea instantei de

judecata (în conditiile prevazute de art. 336 alin. final Cod Procedura Penala, când

plângerea se adreseaza direct instantei).

Când o fapta prevazuta de legea penala a fost savârsita de mai multi

faptuitori si acestia sau o parte dintre ei sunt urmariti sau judecati deodata, ei

formeaza grupul procesual (litisconsortiu) al coînvinuitilor sau coinculpatilor. Cu

25[25] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 17.

Page 24: 76203001 Drept Procesual Penal

privire la coinculpati trebuie sa se faca deosebire între coinculpati în aceeasi cauza

(participanti) si coinculpati în acelasi proces26[26].

În momentul ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti penale, calitatea

de inculpat se transforma în cea de condamnat. Acesta nu este considerat de toti

autorii de specialitate ca fiind parte a procesului penal, el fiind subiect numai în

raportul juridic de drept executional, raport plasat în afara sferei procesului penal.

I.3.2. Partea vatamata

Categoria juridica de victima a infractiunii apartine dreptului penal, dreptul

procesual penal operând cu notiunea de persoana vatamata, prin care se întelege

persoana nemijlocit vatamata prin infractiune27[27].

Parte vatamata în procesul penal devine numai persoana vatamata care îsi

exprima vointa în acest sens sau care efectueaza acte specifice sustinerii laturii

penale a procesului penal, acte care releva fara echivoc vointa persoanei vatamate

de a participa în procesul penal în calitate de parte vatamata. Cu alte cuvinte,

persoana vatamata în vreun mod, printr-o infractiune, nu dobândeste automat si

calitatea de parte vatamata.

Neparticipând la procesul penal ca parte, persoana vatamata se regaseste în

cursul urmaririi penale sau al judecatii numai daca organele judiciare o solicita în

realizarea unor activitati. Persoana vatamata poate sa fie audiata ca martor, poate fi

solicitata sa participe la reconstituire sau confruntare etc.

26[26] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 89.

27[27] Gheorghe Elian - "Persoana vatamata în procesul penal", Ed. stiintifica, Bucuresti, 1961,

pag. 201.

Page 25: 76203001 Drept Procesual Penal

Daca însa victima se constituie ca parte vatamata, aceasta devine subiect al

laturii penale a procesului penal, nevalorificând pretentii materiale. Decesul

acesteia lasa un gol procesual neînlocuibil de succesori, deoarece se exercita un

drept personal care se stinge odata cu titularul sau.

I.3.3. Partea civila

Constituirea ca parte civila se poate face numai în cazul în care persoana

vatamata cere acoperirea unui prejudiciu material sau moral produs prin

infractiune. Întotdeauna, temeiul constituirii partii civile trebuie sa fie o infractiune

care, prin natura ei, poate produce prejudicii materiale sau morale, obligatia de

acordare a despagubirilor în cadrul procesului penal neputând avea ca temei un

fapt ilicit extrapenal28[28].

Constituirea persoanei vatamate ca parte civila în procesul penal ofera

acesteia avantaje în raport cu exercitarea actiunii civile în afara procesului penal

astfel: rapiditatea obtinerii despagubirilor materiale (deoarece procesul penal este

caracterizat prin operativitate), probele vor fi administrate mult mai usor (calea

procesului penal permitând folosirea unor mijloace energice de administrare a

probelor, precum perchezitii, cercetari la fata locului etc.), folosirea acestei cai

ofera si avantaje de ordin economic, actiunea civila exercitata în cadrul procesului

penal fiind scutita de taxa de timbru.

Legea nu prevede un anumit mod de exprimare a vointei persoanei vatamate.

În consecinta, constituirea de parte civila se poate face atât printr-o cerere scrisa cât

si printr-o cerere orala. Pe de alta parte, constituirea de parte civila poate fi

efectuata atât de persoana vatamata cât si de alte persoane care au calitatea de

28[28] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 19.

Page 26: 76203001 Drept Procesual Penal

reprezentanti legali sau substituiti (aparatorul, sotul, copiii minori, procuratorul). În

cazul persoanelor juridice, constituirea se face din oficiu sau prin declaratia

reprezentantului acesteia.

I.3.4. Partea responsabila civilmente

În domeniul dreptului civil este reglementata si raspunderea pentru faptele

altuia. De aceea, în cazul în care învinuitul sau inculpatul nu poate fi obligat

personal la plata despagubirilor civile, va raspunde pentru el partea responsabila

civilmente, iar când nu are bunuri îndestulatoare, aceasta va raspunde alaturi de

învinuit sau inculpat, raspunderea fiind solidara29[29]. Sediul respectivei institutii

juridice este art. 24 alin. 3 Cod Procedura Penala.

Nu orice persoana fizica sau juridica poate fi responsabila civilmente. În

literatura de specialitate30[30] s-a aratat ca sunt persoane responsabile civilmente

în sensul dispozitiilor legale (de exemplu, art. 1000-1003 Cod Civil si Legea nr.

22/1969), urmatorii:

- parintii pentru faptele ilicite savârsite de copiii lor;

- comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor în functiile

încredintate;

- institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii

aflati în supravegherea lor;

- persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar;

29[29] Ovidiu Predescu, op. cit., pag. 328.

30[30] Ion Neagu, op. cit., pag. 78.

Page 27: 76203001 Drept Procesual Penal

- persoanele care s-au facut vinovate de angajarea, trecerea sau mentinerea

în functie a unui gestionar fara respectarea conditiilor legale de vârsta,

studii si stagiu, antecedente penale etc.;

- persoanele care au gospodarit împreuna cu infractorul ori au avut

raporturi strânse cu acesta, în masura în care s-a constatat judecatoreste

ca au obtinut foloase de pe urma savârsirii infractiunii.

Potrivit art. 16 Cod Procedura Penala, introducerea în procesul penal a

persoanei responsabile civilmente poate avea lor la cerere sau din oficiu, fie în

cursul urmaririi penale, fie în fata instantei de judecata pâna la citirea actului de

sesizare. Aceasta poate interveni în procesul penal pâna la terminarea cercetarii

judecatoresti la prima instanta, luând procedura din stadiul în care se afla în

momentul interventiei.

CAPITOLUL II

PARTICIPAREA SUCCESORILOR ÎN PROCESUL PENAL

II.1. Notiune si caracterizare

Dupa cum am mentionat în primul capitol al lucrarii noastre, în desfasurarea

procesului penal pot sa participe si alte persoane în locul subiectilor procesuali

principali denumiti parti. Succesorii sunt unii dintre acestia si ei devin subiecti ai

procesului penal, cu pozitii procesuale diferite. "Per a contrario", un martor sau un

expert nu poate fi reprezentat prin succesorii sai la un proces penal, calitatea sa

procesuala fiind una ce are în consideratie cunostintele personale speciale ale

acestora.

Astfel, în caz de deces al vreunei parti din procesul penal, daca procesul

continua sa se desfasoare, în locul partii decedate pot fi introdusi urmasii sai

Page 28: 76203001 Drept Procesual Penal

legitimi. Unii autori31[31] considera ca aceasta înlocuire prin succesori nu poate

avea loc în ceea ce priveste latura penala a procesului penal, deoarece unul din

subiectii raportului de drept procesual penal este statul, care este nepieritor, iar

moartea inculpatului stinge acest raport în ceea ce priveste latura penala a

procesului, raspunderea penala stiindu-se ca este "intuitu personae". În aceeasi

ordine de idei, dreptul de a participa în procesul penal pe care îl are persoana

vatamata se stinge, de asemenea, prin decesul acesteia, fiind un drept personal si

individual al celui vatamat prin infractiune.

Succesorii sunt parti în procesul penal, iar nu substituiti procesuali sau

reprezentanti, întrucât ei nu valorifica drepturile antecesorilor, ci îsi valoridica

drepturile lor, deoarece antecesorii, prin deces, desfiintare sau dizolvare, au încetat

sa mai fie subiecti de drept32[32] (nefiind deci posibila substituirea sau

reprezentarea lor).

Înlocuirea partilor prin succesori este însa întotdeauna posibila în latura

civila a procesului penal, oricare ar fi partea care a decedat (art. 21 Cod Procedura

Penala). În procesul penal, în exercitarea actiunii civile pot interveni, potrivit

dispozitiilor legale, succesorii persoanei fizice sau juridice33[33].

Acestea fiind regulile generale ale participarii succesorilor în procesul penal,

în continuare vom încerca sa caracterizam situatia partilor în procesul penal si

31[31] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 92.

32[32] Vasile Pavaleanu - "Drept procesual penal. Partea generala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti,

2002, pag. 85.

33[33] Ion Neagu, op. cit., pag. 75.

Page 29: 76203001 Drept Procesual Penal

modul particular în care pot interveni succesorii fiecareia dintre acestea în procesul

penal.

În caz de deces al învinuitului sau inculpatului, succesorii acestuia vor fi

introdusi în procesul penal daca la data decesului fusese pusa în miscare actiunea

civila în cadrul procesului penal. În caz contrar, succesorii faptuitorului nu vor

putea fi trasi la raspundere decât pe calea unei actiuni separate începute la o

instanta civila. În acest sens, într-o speta34[34] s-a stabilit ca instanta nu poate

introduce în cauza mostenitorii unuia dintre faptuitori, pentru care organul de

urmarire a încetat urmarirea datorita decesului acestuia.

Când o fapta penala a fost savârsita de mai multi participanti, iar unul sau

unii dintre ei au decedat mai înainte ca sa se fi pornit procesul penal pentru acea

fapta, succesorii celui sau celor decedati vor putea fi introdusi în procesul penal ca

raspunzatori civilmente în baza solidaritatii civile între participantii la aceeasi

fapta.

Am afirmat mai sus ca succesorii pot înlocui partile numai daca procesul

penal nu a trecut în alta faza a sa. Pe de alta parte, totusi, când persoana decedata

este subiectul pasiv al faptei persoane (victima), iar decesul acesteia s-a produs

înainte de punerea în miscare a actiunii civile, succesorii sai pot sa porneasca ei

însisi aceasta actiune.

De asemenea, în caz de deces al persoanei responabile civilmente, fie

înainte, fie ulterior introducerii sale în procesul penal, vor fi chemati sa participe la

proces succesorii sai.

34[34] T.S., s. pen., dec. nr. 2802/1969, în R.R.D. nr. 1/1970, pag. 182.

Page 30: 76203001 Drept Procesual Penal

Pentru a întelege mai bine notiunea de succesori, consideram ca o scurta

incursiune în notiunile de succesori din dreptul civil ar fi utile în acest context,

pentru caracterizarea succesorilor ca participanti în procesul penal. În acest sens,

mentionam ca în categoria de "succesori" pe care o analizam intra atât succesorii

legali, cât si cei testamentari, în temeiul certificatului de mostenitor eliberat de

notarul public. Daca problema mostenitorilor testamentari este clara (fiind necesara

instituirea în favoarea acestora de catre defunct a unui legat universal, cu titlu

universal sau cu titlu particular), institutia mostenitorilor legali întâmpina anumite

discutii în doctrina cât si în practica. De aceea, în cele ce urmeaza vom analiza

conditiile cerute de lege pentru a succede si apoi principiile legale ale devolutiunii

legale a succesiunii.

Conditiile dreptului de succesiune legala

Sub titlul "Despre calitatile cerute pentru a succede", Codul Civil, în art.

654-658, prevede doua conditii, una pozitiva si una negativa, pe care trebuie sa le

întruneasca o persoana pentru a putea mosteni: sa aiba capacitate succesorala si sa

nu fie nedemna de a mosteni. La aceste doua conditii, în literatura de specialitate se

mai adauga una, si anume vocatia (chemarea) la mostenire.

Art. 654 Cod Civil dispune ca "pentru a putea succede trebuie neaparat ca

persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii". De aici

rezulta ca orice persoana care exista în momentul deschiderii succesiunii are

capacitate succesorala, respectiv capacitatea de a mosteni.

Cu toate acestea, pentru ca o persoana sa aiba dreptul de a culege, în tot sau

în parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, existenta capacitatii

succesorale nu este suficienta, ci mai este necesar ca persoana ce pretinde

mostenirea sa aiba chemare la mostenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea

testamentului lasat de defunct35[35].

35[35] Marin Popa - "Drept civil. Succesiuni", Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag. 24.

Page 31: 76203001 Drept Procesual Penal

Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului, în anumite limite,

inclusiv rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor si statului. Vocatia

succesorala testamentara poate sa apartina, în principiu, oricarei persoane cu

capacitatea succesorala.

Notiunea de vocatie la mostenire are un dublu înteles. În sensul ei general,

ea desemneaza vocatia potentiala, eventuala a unor persoane de a culege

mostenirea lasata de alta persoana. În sensul ei concret, vocatia desemneaza acele

persoane care vor culege în mod concret mostenirea lasata de defunct. Deci,

vocatia succesorala concreta presupune doua conditii: una pozitiva, respectiv

vocatia succesorala generala si una negativa, aceea ca persoana în cauza sa nu fie

înlaturata de la mostenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil,

sau de un legatar.

În dreptul românesc au vocatie succesorala rudele în linie dreapta,

descendenta si ascendenta, în mod nelimitat în grad, precum si rudele în linie

colaterala pâna la gradul al IV-lea inclusiv. Aceasta vocatie este numai potentiala,

pentru stabilirea ordinii de referinta între rudele defunctului cu vocatie generala,

legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de mostenitori si gradul de

rudenie.

În sfârsit, pentru ca o persoana sa vina la mostenire nu este suficient sa aiba

vocatie succesorala generala si concreta, fiind necesar sa îndeplineasca o conditie

negativa, si anume sa nu fie nedemna de a mosteni.

Nedemnitatea succesorala este decaderea mostenitorului legal din dreptul de

a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva, deoarece s-a facut vinovat de o

fapta grava fata de cel care lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia.

Nedemnitatea reprezinta o sanctiune civila care se aplica numai în cazul savârsirii

faptelor expres si limitativ prevazute de lege. De asemenea, nedemnitatea opereaza

de drept, cel care lasa mostenirea neputând înlatura efectele ei prin iertarea

nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasa mostenirea va

putea totusi sa-l gratifice pe nedemn. În sfârsit, sanctiunea nedemnitatii fiind

prevazuta pentru fapte savârsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu

discernamânt.

Art. 65 Cod Civil prevede trei cazuri de nedemnitate:

Page 32: 76203001 Drept Procesual Penal

atentatul la viata celui care lasa mostenirea, respectiv omorul sau

tentativa de omor savârsite asupra celui a carui mostenire este vorba,

constatate prin hotarâre penala de condamnare definitiva;

acuzatia capitala calomnioasa, care nu mai opereaza în dreptul român

datorita abolirii pedepsei cu moartea;

nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel care lasa mostenirea.

Asadar, în puterea legii, mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a

mosteni. Desfiintarea titlului de mostenitor se produce din momentul deschiderii

mostenirii, indiferent de momentul savârsirii faptei care atrage nedemnitatea. În

consecinta, hotarârea instantei prin care se constata nedemnitatea, si care poate fi

pronuntata numai dupa deschiderea mostenirii, opereaza retroactiv, având un

caracter declarativ iar nu constitutiv.

Nedemnitatea produce efecte si asupra copiilor nedemnului, într-o oarecare

masura, întrucât acestia pot veni la succesiunea autorului tatalui lor, dar numai în

nume propriu, nu si prin reprezentare. Acest efect al nedemnitatii nu se întinde si

asupra descendentilor subsecventi ai nedemnului.

Principiile generale ale devolutiunii legale a succesiunii

În temeiul legii, sunt chemate la mostenire rudele defunctului, iar alaturi de

ele sotul supravietuitor, iar, în lipsa lor, daca defunctul nu a dispus nici prin

testament de bunurile mostenirii, statul.

Vocatia concreta rudelor defunctului de a culege mostenirea este determinata

pe baza a trei principii de baza36[36]:

principiul chemarii la mostenire în ordinea claselor de mostenitori;

Codul Civil, în art. 659 si art. 669-675, stabileste patru clase de mostenitori

legali: clasa I - clasa descendentilor în linie directa ai defunctului, fara limita în

timp; clasa a II-a - a ascendentilor privilegiati (parintii defunctului) si colateralilor

privilegiati (fratii si surorile defunctului si descendentii acestora pâna la gradul al

IV-lea inclusiv); clasa a III-a - clasa ascendentilor ordinari, fara limita în grad si

clasa a IV-a - clasa colateralilor ordinari pâna la gradul al IV-lea inclusiv.

36[36] Francisc Deak - "Tratat de drept succesoral", Ed. Actami, Bucuresti, 1999, pag. 36.

Page 33: 76203001 Drept Procesual Penal

Ca principiu, existenta unei rude dintr-o clasa mai apropiata, exclude venirea

la mostenire a rudelor din clasele subsecvente. Aceasta este posibila numai în

ipoteza exheredarii totale prin testament a mostenitorilor dintr-o clasa preferata,

care culeg totusi rezerva succesorala.

principiul proximitatii gradului de rudenie între mostenitorii din aceeasi

clasa;

Potrivit acestui principiu, în cadrul aceleiasi clase, rudele mai apropiate

înlatura de la mostenire pe cele mai îndepartate în grad ("proximior excludit remotiorem").

De la acest principiu exista doua exceptii: în cadrul clasei a II-a, parintii

defunctului nu înlatura de la mostenire fratii sau surorile defunctului si nici

descendentii lor, ci ei vin împreuna la mostenire, primind anumite cote stabilite de

lege, precum si reprezentarea succesorala.

principiul egalitatii între rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad

chemate la mostenire;

Potrivit acestui principiu, daca rudele din clasa chemata la mostenire sunt de

acelasi grad, ele împart mostenirea în parti egale.

si de la acest principiu legea prevede doua exceptii: împartirea pe tulpini a

mostenirii în cazul venirii la mostenire a rudelor de acelasi grad prin reprezentare

succesorala si împartirea pe linii, daca la mostenire vin doi sau mai multi colaterali

privilegiati proveniti din parinti diferiti sau descendentii acestora.

În ceea ce priveste reprezentarea succesorala, aceasta este un beneficiu al

legii, în virtutea caruia un mostenitor legal de grad mai îndepartat, numit

reprezentant, urca în gradul, locul si drepturile ascendentului sau, numit

reprezentat, care este decedat la deschiderea mostenirii, pentru a culege partea care

s-ar fi cuvenit acestuia din mostenire daca s-ar mai fi aflat în viata37[37].

Utilitatea reprezentarii, institutie reglementata de art. 664-668 Cod Civil,

consta în faptul ca, prin efectele pe care le produce, înlatura unele consecinte

37[37] Maria Ileana Mutiu - "Drept civil. Succesiuni", Imprimeria de Vest, Oradea, 1997, pag.

37.

Page 34: 76203001 Drept Procesual Penal

injuste ale principiului proximitatii gradului de rudenie si ale principiului egalitatii

între rudele de acelasi grad.

Reprezentarea este admisa în privinta descendentilor copiilor defunctului si a

descendentilor din frati si surori, dar numai cu respectarea a trei conditii, si anume:

cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii; locul celui reprezentat

sa fie un loc util, respectiv daca ar fi fost în viata la data deschiderii mostenirii sa fi

avut vocatie concreta de a mosteni si, în al treilea rând, reprezentantul sa

îndeplineasca toate conditiile necesare pentru a culege mostenirea lasata de

defunct, respectiv sa aiba capacitate succesorala, sa aiba vocatie succesorala

proprie la mostenirea lasata de defunct si sa nu fie nedemn fata de defunct, sa nu fi

renuntat la mostenirea acestuia si sa nu fi fost exheredat de acesta.

Daca conditiile aratate sunt îndeplinite, mostenirea opereaza în toate

cazurile, la infinit, de drept si imperativ, ceea ce înseamna ca regulile reprezentarii

succesorale nu pot fi modificate în nici un fel prin vointa defunctului. Daca

reprezentarea este admisa, atunci împartirea se face pe tulpini. Aceasta înseamna

ca reprezentatii unei persoane, indiferent de numarul lor, vor lua din mostenire

numai partea care i s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat daca ar mai fi fost în

viata la data deschiderii mostenirii.

Alaturi de rude, legea recunoaste drepturi succesorale distincte sotului

supravietuitor, în concurs cu oricare dintre cele trei clase de mostenitori legali. În

toate cazurile, stabilirea cotei care se cuvine sotului supravietuitor se face cu

întâietate fata de stabilirea cotelor mostenitorilor cu care concureaza, micsorând

partea care se cuvine acestora din urma.

În afara de partea sa succesorala, Legea nr. 319/1944 recunoaste sotului, cu

conditia sa nu vina în concurs cu descendentii defunctului, iar acesta sa nu fi dispus

astfel prin testament de aceste bunuri, de mobilele si obiectele care fac parte din

gospodaria casnica, precum si de darurile de nunta. De asemenea, din momentul

deschiderii mostenirii si indiferent de mostenitorii cu care vine în concurs, sotul

supravietuitor are un drept de abitatie asupra casei în care a locuit, daca aceasta

face parte din mostenire si nu are o alta locuinta proprie.

În lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile care constituie

succesiunea sunt culese de stat, în virtutea unui drept de mostenire legala cu

caracter special.

Page 35: 76203001 Drept Procesual Penal

Totusi, analiza de mai sus se refera la situatia succesorilor unei persoane

fizice, dar în latura civila a procesului penal, ca parte civila sau parte responsabila

civilmente poate sa se constituie si o persoana juridica.

Despre succesiune, în cazul persoanelor juridice se poate vorbi în

urmatoarele situatii:

- reorganizarea judiciara, care se face (în cazul societatilor

comerciale38[38]) într-una dintre formele si cu respectarea conditiilor prevazute de

Legea nr. 31/1990, republicata (art. 153, 174 si 175) si Decretul nr. 31/1954 (art.

41-50);

- dizolvare; societatile comerciale pot fi dizolvate în urmatoarele situatii: la

expirarea termenului pâna la care a fost legal constituita societatea, realizarea sau

constatarea irealizabilitatii obiectului societatii, prin hotarârea adunarii generale,

prin faliment sau prin reducerea capitalului social sub limita minima prevazuta de

38[38] Ne referim ca generaliare a persoanelor juridice la societatile comerciale, deoarece reorganizarea

asociatiilor cu scop nepatrimonial nu era reglementata prin Legea nr. 21/1924, în aceste conditii

aplicându-se reglementarile generale privind comasarea si divizarea persoanelor juridice. Nici O.G. nr.

26/2000 nu reglementeaza reorganizarea asociatiilor cu scop nepatrimonial sau a fundatiilor. Art. 54 din

O.G. nr. 26/2000 stabileste ca asociatiile si fundatiile se dizolva de drept, prin hotarârea judecatoriei sau

a tribunalului, sau prin hotarârea adunarii generale. Fundatiile se dizolva de drept sau prin hotarârea

judecatoriei. Asociatia îsi poate înceta existenta în urma hotarârii adunarii generale. De drept, asociatiile

si îsi pierd personalitatea juridica prin: expirarea termenului pentru care a fost constituita asociatia;

realizarea scopului social; când scopul social nu poate fi realizat; lichidarea asociatiei; când organele de

conducere si administrare nu pot fi constituite conform statutului; când numarul asociatilor scade sub

limita stabilita prin statut sau prin lege. Prin judecata, asociatiile si fundatiile îsi pierd personalitatea

juridica în urmatoarele conditii: când scopul sau actiunea asociatiei devin ilicite, contrare bunelor

moravuri sau ordinii publice; când asociatia urmareste un alt scop decât cel pentru care a fost autorizata

si constituita.

Page 36: 76203001 Drept Procesual Penal

lege; pe de alta parte, societatile comerciale se pot dizolva si în situatii specifice

fiecarei forme societare de organizare39[39];

- desfiintare a persoanei juridice.

Motivele desfiintarii persoanei juridice pot fi variate, dupa cum sunt variate si diferitele categorii

si tipuri de persoane juridice. Nici un act normativ nu reglementeaza explicit sfârsitul capacitatii

de folosinta a persoanei juridice. Acesta se deduce din legatura indisolubila dintre capacitatea de

folosinta si calitatea de subiect de drept. În momentul în care persoana juridica pierde calitatea de

subiect de drept, ea pierde si capacitatea juridica. Actele normative ce reglementeaza regimul

juridic al diverselor categorii de persoane juridice prevad parcurgerea etapelor lichidarii înainte

de pierderea personalitatii juridice prin desfiintare. Procesul de lichidare a persoanei juridice este

condus de lichidatori, numiti de catre organele de conducere sau de decizie ale persoanei

juridice, iar pe parcursul întregului proces, acestia vor decide în privinta tuturor aspectelor

importante privitoare le persoana juridica.

În oricare dintre aceste situatii este valabila aplicarea prevederilor art. 21

Cod Procedura Penala care stabileste ca "daca una din parti este o persoana

juridica, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza unitatea succesoare

în drepturi, iar în caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc în cauza

lichidatorii". Aceste din urma situatii reprezinta o alta modalitate de transmitere a

calitatii procesuale.

II.2. Cazuri în care succesorii pot interveni în procesul penal

Dupa cum am mentionat mai devreme, regula privind succesorii în procesul

penal este prevazuta în art. 21 Cod Procedura Penala, conform caruia înlocuirea

partilor prin succesori este însa întotdeauna posibila în latura civila a procesului

penal, oricare ar fi partea care a decedat. În acest context, putem mentiona

urmatoarele cazuri în care succesorii pot interveni în procesul penal:

39[39] De exemplu, societatile în comandita simpla se dizolva prin incapacitatea, excluderea,

retragerea, falimentul sau moartea singurului comanditat (în lipsa unei clauze de continuare cu

mostenitorii acestuia).

Page 37: 76203001 Drept Procesual Penal

actiunea civila ramâne în competenta instantei penale în caz de deces a

unei parti, introducându-se în cauza mostenitorii acesteia (art. 21 alin. 1

Cod Procedura Penala);

succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile

civilmente pot declara apelul, dar numai în ceea ce priveste latura civila a

procesului penal (art. 362 Cod Procedura Penala);

succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile

civilmente pot declara recursul, în aceleasi conditii ca la declararea

apelului (art. 3852 Cod Procedura Penala);

pot cere revizuirea sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar

dupa moartea acestuia (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala);

recursul în anulare în favoarea celui condamnat poate fi declarat oricând,

chiar dupa moartea acestuia, cu privire la latura penala, iar cu privire la

latura civila, numai daca solutionarea acesteia se rasfrânge asupra laturii

penale (art. 411 alin 1 Cod Procedura Penala);

cererea de reabilitare judecatoreasca se face de condamnat, iar dupa

moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate; sotul sau rudele

apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului

(art. 495 alin. 1 Cod Procedura Penala).

Astfel, într-o speta40[40], inculpatii au fost condamnati pentru savârsirea

infractiunii de vatamare corporala prevazuta de art. 181 Cod Penal si obligati la

40[40] C.A. Suceava, s. pen., dec. nr. 631/1999, în R.D.P. nr. 3/2000, pag. 160.

Page 38: 76203001 Drept Procesual Penal

despagubiri în favoarea celor doua parti vatamate constituite ca parti civile. Apelul

partii civile care a decedat dupa declararea apelului si înainte de judecare a fost

solutionat fara introducerea în cauza a succesorilor acestuia. În aceasta situatie,

succesorii partii civile decedate au introdus apel la Curtea de Apel Suceava,

motivându-si cererea astfel: partea civila a declarat apel la 28.12.1988, a decedat la

data de 23.02.1999, iar instanta de apel a fost încunostiintata despre deces la data

de 23.02.1999 (întocmai data decesului acesteia). Judecata, însa, a fost amânata

pentru 23.03.1999, când s-a solutionat apelul, fara citarea succesorilor, asa cum

prevede art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala. Judecând apelul partii civile decedate

în lipsa si fara citarea succesorilor sai, instanta a pronuntat o decizie lovita de

nulitate care a produs, evident, o vatamare a acestora, care nu poate fi înlaturata

decât prin anularea actului. În consecinta, recursurile declarate de mostenitori au

fost considerate ca fiind fondate, fiind admise cu trimiterea dosarului pentru

rejudecarea apelului.

II.3. Pozitie procesuala

Sub aspect procesual, succesiunea poate constitui o împrejurare de

transmitere atât activa, cât si pasiva a calitatii procesuale. De exemplu, în cazul

succesorilor partii civile opereaza o "translatio activa", iar în cazul celor ai

inculpatului ori partii responsabile civilmente o "translatio pasiva".41[41]

Succesorii vor lua locul partilor decedate sau desfiintate si vor deveni ei parti, atât

succesorii partii civile (care vor cere repararea prejudiciului cauzat prin

infractiune), cât si succesorii inculpatului decedat, ai partii responsabile civilmente

decedata sau desfiintata, împotriva carora va fi exercitata actiunea civila.

41[41] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 143.

Page 39: 76203001 Drept Procesual Penal

Prin decesul partii si prin încunostiintarea organului judiciar instrumentator

ar fazei în care se afla procesul (organ de cercetare penala sau parchet în faza

urmaririi penale sau instanta judecatoreasca în faza judecatii), succesorii devin

subiecti procesuali principali în latura civila a procesului penal si sunt considerati

parti prin succesiune. Ei au aceleasi prerogative si facultati procesuale pe care le

avea si partea decedata.

Succesorii reiau procedura asa cum se gasea aceasta în momentul

introducerii lor în cauza. Ei nu pot cere însa motivat repetarea sau refacerea unor

acte care au fost efectuate înainte de decesul partii pe care o înlocuiesc, dar în

absenta acesteia.

În literatura juridica42[42] s-a afirmat ca exista doua ipoteze în cazul

participarii succesorilor în cadrul procesului penal: în una succesorii exercita

actiunea civila "jure proprio", iar în cealalta "jure hereditatis".

Între succesorii aceleiasi parti decedate exista întotdeauna, activ si pasiv,

solidaritate procesula. Daca persoana decedata facea parte dintr-un litisconsortiu,

va exista solidaritate procesuala si între succesorii partii decedate si ceilalti

componenti ai consortiului procesual respectiv.

Ca o ultima precizare, trebuie sa afirmam ca, la rândul lor, succesorii pot fi

reprezentati si pot conveni ca unul sau unii dintre acestia sa-i reprezinte în cursul

actelor procesuale penale.

CAPITOLUL III

REPREZENTAREA ÎN PROCESUL PENAL

42[42] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 70.

Page 40: 76203001 Drept Procesual Penal

III.1. Notiune si caracterizare

Desfasurarea activitatilor procesuale penale presupune participarea activa în

cauza a partilor care îsi realizeaza drepturile si îsi promoveaza interesele

nemijlocit. Totusi, exista situatii când partile nu pot fi prezente la activitatile

procesual penale, dar procesul trebuie sa îsi urmeze cursul. În asemenea cazuri

(când partile lipsesc), pentru a da o continuitate pozitiei acestora, legea permite ca

ele sa fie reprezentate.

Rezulta deci ca reprezentantul este persoana împuternicita sa îndeplineasca

în cadrul procesului penal acte procesuale în numele si în interesul unei partin din

proces, care nu doreste sau nu poate sa participe la activitatile procesual

penale43[43].

În literatura de specialitate44[44] s-a facut mentiunea ca reprezentantii sunt

obligati, în limitele prevazute de lege si a împuternicirii pe care o au ca mandatari

sa faca tot ce este necesar pentru apararea intereselor partii pe care o înlocuiesc.

În ceea ce intereseaza obiectul principal al lucrarii noastre, reprezentarea se deosebeste atât de

substituirea procesuala, cât si de succesiunea în drepturile procesuale. În acelasi timp,

reprezentarea se deosebeste si de asistenta juridica oferita de aparatorul în procesul penal; în

cazul asistentei juridice, aparatorul pune concluzii în prezenta partii, pe când, în cadrul

reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este înlocuita de reprezentant.

Reprezentantii pot îndeplini toate actele procesuale care stau la îndemâna

partii cu exceptia acelora care au un caracter strict personal. De aceea, în

43[43] Grigore Theodoru, Lucia Moldovan - "Drept procesual penal", Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1979, pag. 66.

44[44] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 94.

Page 41: 76203001 Drept Procesual Penal

doctrina45[45] s-a precizat ca reprezentantul nu poate exercita drepturile

procesuale ale învinuitului sau inculpatului prevazute "intuitu personae" si nici nu

poate renunta la vreunul din drepturile acestuia fara un mandat special de

renuntare. Astfel, pot fi art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 si art. 3854 alin. 2 Cod

Procedura Penala privind renuntarea sau retragerea apelului ori a recursului.

O ultima precizare trebuie facuta în legatura cu institutia reprezentarii în

procesul penal si anume ca daca învinuitul sau inculpatul nu pot fi reprezentati

decât în câteva situatii limitativ prevazute de lege, celelalte parti pot fi reprezentate

totdeauna, pentru ele aplicându-se atât în faza de urmarire penala cât si în cursul

judecatii regulile generale de reprezentare reglementate de legea civila.

III.2. Tipologia reprezentantilor

Daca întreaga doctrina este de acord ca tipologia reprezentantilor în procesul

penal îi împarte pe acestia în doua clase distincte - reprezentantii legali si

reprezentantii conventionali - ne vom referi în cele ce urmeaza la o opinie distincta

si singulara (dar desueta dupa cum vom arata), cum ca mai exista o categorie de

reprezentanti si anume cei calificati.

Astfel, autorii în cauza46[46], pornesc de la faptul ca statul, ca subiect pasiv

general si principal al oricarei infractiuni, este titularul dreptului de a trage la

raspundere penala pe infractori. Prin punerea în miscare a actiunii penale, statul

devine subiect procesual principal al procesului penal, deci parte în acest proces

(motivându-se ca situatia este identica cu faptul ca statul este parte si în conflictul

45[45] Grigore Theodoru, op. cit., pag. 73; Vasile Pavaleanu, op. cit., pag. 89.

46[46] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87.

Page 42: 76203001 Drept Procesual Penal

de drept penal rezultat din savârsirea infractiunii). Apoi, se precizeaza ca statul

fiind parte în toate procesele penale, o mentiune speciala despre aceasta pozitie

procesuala în normele Codului de Procedura Penala nu-si avea ratiune ca fiind

subînteleasa. Combatem aceasta argumentare deoarece daca legea nu prevede o

anumita norma, nici intrepretul nu trebuie sa adauge la lege.

Autorii afirma ca statul, fiind însa o persoana juridica, îsi exercita drepturile sale procesuale, ca

orice persoana juridica, prin reprezentanti, ia acesti reprezentanti ai statului sunt subiecti

calificati (procurorii) si uneori anumiti substituiti procesuali speciali cu împuterniciri limitate

(persoanele vatamate în cazul infractiunilor pentru care este necesara o plângere prealabila,

precum si unele organe exclusiv competente sa faca sesizari în vederea punerii în miscare a

actiunii penale).

Astfel, se preciza ca reprezentantii calificati, ca si substituitii procesuali

speciali (cu exceptia persoanei vatamate) nu capata calitatea de parte în procesul

penal, ci numai pe aceea de subiecti procesuali. Reprezentantii calificati având

atributia functionala de a pune în miscare actiunea penala si de a o exercita, desi nu

sunt parti, sunt totusi subiecti ai actiunii penale. Statul ca parte si ca titular al

actiunii penale, asa cum s-a mai aratat, poate dispune de aceasta actiune fie dupa

comiterea infractiunii (prin amnistie, prin abrogarea incriminarii, prin nesolicitarea

extradarii), fie anticipat dar sub conditie (prin prescriptie, prin retragerea plângerii

prealabile sau prin împacarea partilor). Reprezentantii calificati pot dispune

indirect, în cazurile admise de lege, de desfasurarea procesului penal. Acesti

reprezentanti calificati, nefiind parti nu pot actiona prin reprezentanti personali, ei

pot fi însa înlocuiti prin alti reprezentanti calificati. Ca mandatari ai unei parti,

reprezentantii calificati nu pot îndepliniti atributii incompatibile în aceeasi cauza

penala.

Concluzia noastra asupra acestei opinii singulare este ca statul nefiind parte

în raportul de drept procesual penal, cum este în raportul de drept penal, el nu

poate fi parte nici în procesul penal, deci nu are temei o reprezentare a sa. Iar, în

Page 43: 76203001 Drept Procesual Penal

ceea ce priveste procurorii (acestia erau considerati a fi "reprezentantii calificati"),

în privinta rolului acestora am discutat în primul capitol al lucrarii noastre, iar

problema consideram ca este clarificata din punct de vedere juridic.

III.2.1. Reprezentantii legali

Reprezentantul legal este acea persoana desemnata de lege sa participe la

proces în locul partii interesate care nu are dreptul de a sta în cauza în mod

nemijlocit, ci numai interpus prin intermediul reprezentantului sau legal, de

exemplu, o persoana juridica sau o persoana lipsita de capacitate de

exercitiu47[47].

Astfel, de exemplu, persoana vatamata lipsita de capacitate de exercitiu,

poate fi reprezentata de parinte, tutore sau curator, iar persoanele juridice sunt

reprezentate numai de persoanele abilitate potrivit legii sau statutului lor (director,

presedinte, jurisconsult etc.).

În materia dreptului procesual penal, reprezentarea legala nu este

reglementata printr-un text de principiu. Lipsa reglementarii reprezentarii legale în

legislatia procesual penala se explica prin aceea ca învinuitul sau inculpatul lipsit

de capacitate de exercitiu, daca este minor sub 14 ani, nu raspunde penal, si în

consecinta nu poate sa apara ca subiect în procesul penal48[48].

47[47] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae, op. cit., pag.

39.

48[48] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 25.

Page 44: 76203001 Drept Procesual Penal

O persoana juridica sau orice unitate dintre cele prevazute în art. 145 Cod

Penal nu poate sta în procesul penal în calitate de parte civila sau parte

responsabila civilmente decât prin intermediul reprezentantului ei legal.

Art. 132 alin. 3 Cod Penal prevede ca pentru persoanele lipsite de capacitate

de exercitiu împacarea se face numai de reprezentantii lor legali. Codul de

Procedura Penala prevede mai multe cazuri de reprezentare legala.

În anumite cazuri, poate exista chiar pentru inculpat o reprezentare legala

obligatorie. Potrivit art. 134 alin. 3 Cod Procedura Penala, se stabileste ca atunci

când inculpatul este arestat, instanta care urmeaza a efectua comisia rogatorie

dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care îl va reprezenta. În practica

judiciara49[49], s-a decis ca nerespectarea acestei dispozitii duce la nulitatea

hotarârii în conditiile art. 197 alin. 2 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte,

conform art. 1401 alin. 3 si art. 159 alin. 4 Cod Procedura Penala, în cazul în care

inculpatul se afla internat în spital si din cauza sanatatii nu poate fi adus în fata

instantei sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, plângerea sau

propunerea de prelungire a duratei arestarii preventive vor fi examinate în lipsa

inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, caruia i se da cuvântul pentru a

pune concluzii.

În ceea ce priveste forma reprezentarii legale, în cazul în care partea civila

sau partea responsabila civilmente este o persoana juridica, reprezentant în

procesul penal este jurisconsultul (consilierul juridic) sau o alta persoana având o

functie de conducere de rang ierarhic superior (director, presedinte), care este

obligat sa participe la rezolvarea cauzei penale printr-o delegatie semnata de seful

49[49] T.S., s. pen., dec. nr. 817/1972, în Rep.pract.jud., 1972, pag. 380.

Page 45: 76203001 Drept Procesual Penal

compartamentului juridic din cadrul structurii organizatorice a acelei persoane

juridice.

III.2.2. Reprezentantii conventionali

Reprezentantul conventional este acea persoana care desfasoara activitatea

în baza unui mandat sau procuri speciale50[50].

Reprezentarea conventionala sau voluntara constituie tipul obisnuit de

reprezentare judiciara, ea întemeindu-se pe existenta unui contract de mandat

intervenit între reprezentat, persoana care are capacitate deplina de exercitiu si este

parte în proces, si reprezentant51[51]. Altfel spus, reprezentarea conventionala

implica un raport juridic rezultat din împuternicirea pe care o da partea si din

acceptarea pe care o face reprezentantul.

De aceea, reprezentarea conventionala neavând caracter obligatoriu este

lasata la aprecierea partilor care folosesc aceasta institutie atunci când înteleg ca în

absenta lor activitatea procesuala poate continua, ca si cum ele ar fi prezente,

interesele celor lipsa fiind promovate si actele procesuale îndeplinite de

reprezentantul conventional.

În cazul reprezentarii conventionale, o parte (mandant) împuterniceste o alta

persoana (mandatar) sa se prezinte în proces în numele si interesul sau,

exercitându-i drepturile procesuale si îndeplinindu-i obligatiile care-i revin. Prin

mandatul judiciar sau procesual se efectueaza o reprezentare în justitie, în care

mandatarul va putea face tot ceea ce ar fi putut face mandantul sau, evident în

50[50] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 147.

51[51] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 24.

Page 46: 76203001 Drept Procesual Penal

limitele mandatului. În plus, mandatul trebuie sa fie special52[52], în sensul ca, în

cuprinsul sau trebuie specificata împuternicirea de reprezentare în procesul la care

partea întelege sa nu se prezinte. În principiu, mandatul de reprezentare poate fi

încredintat oricarei persoane, însa în practica se da unui avocat, care, având

pregatire juridica, are dreptul de reprezentare, dar si de asistenta juridica. O

asemenea reprezentare este considerata de unii autori53[53] ca fiind o reprezentare

tehnica.

Între mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare si

mandatului dat unui aparator care are si calitatea de reprezentant exsita o diferenta

în sensul ca reprezentantul avocat are dreptul si de a pleda ("jus pledandi"), în timp

ce persoana particulara nu are acest drept. În realitate, reprezentarea prin aparator

este o varietate a reprezentarii conventionale pentru ca reprezentant conventional

poate fi orice persoana careia partea îi încredinteaza prin mandat o asemenea

sarcina judiciara si evident cu atât mai mult un avocat.

În ceea ce priveste reprezentarea conventionala prin intermediul

aparatorilor (avocatilor), am precizat în primul capitol al lucrarii noastre, ca pe

lânga asistenta judiciara, aceasta este cea de a doua modalitate de exercitarea a

profesiei acestora, conform Legii nr. 51/1995, republicata. Se poate spune ca

reprezentarea conventionala consta în împuternicirea unei persoane numita

reprezentant de a îndeplini, în cadrul procesului penal, acte procesuale pe seama

unei parti care nu se poate prezenta sau nu doreste sa se prezinte în fata organelor

judiciare.

52[52] Grigore Theodoru, op. cit., pag. 172.

53[53] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 60.

Page 47: 76203001 Drept Procesual Penal

Instituind principiul asistentei juridice facultative, legea a lasat posibilitatea

celor interesati sa-si aleaga si aparatorul pe care-l prefera. Aparatorul poate fi

numit si din oficiu. În cazul în care activitatea procesuala se desfasoara fara

prezenta aparatorului, când aceasta este obligatorie, hotarârile judecatoresti

pronuntate sunt lovite de nulitate absoluta. Deoarece primeaza posibilitatea alegerii

aparatorului fata de numirea acestuia, legea arata ca delegatia aparatorului

desemnat din oficiu înceteaza la prezenta aparatorului ales.

Avocatul participa la desfasurarea procesului penal în temeiul unui contract

încheiat în forma scrisa, care dobândeste data certa în momentul înscrierii în

registrul oficial de evidenta, în cazul în care este ales, sau în urma desemnarii sale

de catre barou, atunci când este numit din oficiu. În ambele cazuri, proba calitatii

de aparator se face prin împuternicire avocatiala. În ipoteza în care aparatorul

cumuleaza si calitatea de reprezentant, pentru exercitarea anumitor drepturi ale

partilor, are nevoie, pe lânga delegatia de aparator, si de un mandat special.

III.3. Cazuri în care intervine reprezentarea procesual penala

Daca am precizat ca în cazul partii vatamate, a partii civile si a partii

responsabile civilmente, reprezentarea poate interveni la efectuarea oricarui act

procesual si în orice stadiu al procesului penal, alta este situatia în cazul

învinuitului sau inculpatului - reprezentarea învinuitului sau inculpatului se poate

realiza numai în acele situatii prevazute expres de lege. Restrângeri ale regulii

(privind celelalte parti în procesul penal) nu apar decât în putine cazuri limitate de

caracterul strict personal al activitatilor (de exemplu, audierea nemijlocita a unei

parti în cadrul ascultarii ei, astfel cum este reglementata în art. 76-77 Cod

Procedura Penala sau acordarea la sfârsitul dezbaterilor a beneficiului ultimului

cuvânt).

Page 48: 76203001 Drept Procesual Penal

În faza de urmarire penala, reprezentarea învinuitului sau inculpatului este

posibila numai la acele acte de urmarire penala la care legea indica expres aceasta.

Astfel, conform art. 104 Cod Procedura Penala, când învinuitul sau inculpatul se

afla retinut sau arestat si nu poate fi adus la o ridicare de obiecte sau perchezitie, la

activitatea respectiva el poate fi reprezentat. La fel, în cazul cercetarii la fata

locului, când învinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat, daca nu poate fi adus

la cercetare, organul de urmarire penala îi pune în vedere sa fie reprezentat si îi

asigura, la cerere, reprezentarea (art. 129 Cod Procedura Penala).

Anterior modificarii Codului de Procedura Penala prin Legea nr. 281/2003,

art. 174 alin. 1 prevedea faptul ca în cursul judecatii, inculpatul poate fi

reprezentat, numai în urmatoarele ipoteze:

a) la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupa

desfiintarea hotarârii de apel sau dupa casare de catre instanta de recurs,

numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este

amenda sau închisoarea de cel mult 1 an;

b) la judecarea cauzei în caile de atac.

Dupa modificarea legislativa, textul art. 174 alin. 1 Cod Procedura Penala a devenit "În cursul

judecatii învinuitul si inculpatul, precum si celelalte parti pot fi reprezentati, cu exceptia

cazurilor în care prezenta învinuitului sau inculpatului este obligatorie".

Totusi, chiar si în cele doua situatii mentionate anterior, daca instanta

considera necesara prezenta inculpatului la judecata poate dispune aducerea

acestuia54[54].

III.4. Pozitie procesuala

54[54] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 146.

Page 49: 76203001 Drept Procesual Penal

Trebuie retinut si faptul ca dreptul de a reprezenta pe una din parti confera

persoanei mandatate calitatea de subiect procesual si nu de parte în proces55[55].

Astfel, desi este un participant important, reprezentantul are calitatea doar de

subiect al procesului penal si nu de subiect al cauzei penale, întrucât

reprezentantul, aparând în locul partii vatamate (de exemplu), nu se confunda

niciodata cu pozitia procesuala a celui reprezentat.

Când la o activitate procesuala participa în locul partii reprezentantul

acesteia, se aplica regimul juridic corespunzator situatiei în care ar fi fost de fata

însasi persoana reprezentata. În practica judiciara56[56] s-a decis ca pentru partea

civila care a lipsit atât de la dezbateri cât si de la pronuntare, fiind însa reprezentata

de un aparator ales, termenul de declarare a caii de atac curge de la pronuntarea

sentintei, ca si cum partea ar fi fost prezenta în cursul judecatii, si nu de la data

comunicarii acestei sentinte.

În ceea ce priveste pozitia procesuala a aparatorului ca reprezentant,

acesta, la fel ca o persoana participara oarecare, nu are pozitia procesuala de parte,

deoarece nu are drepturi si obligatii izvorâte din exercitarea unei actiuni penale sau

civile într-un proces penal, ci drepturi si obligatii care îsi au izvorul în contractul

de asistenta juridica încheiat cu clientul si în lege. El este subiect procesual care se

situeaza numai pe pozitia procesuala a partii pe care o apara fara însa a se confunda

cu aceasta. Deci, se poate afirma ca aparatorul are o pozitie procesuala "sui

generis", distincta atât de cea a partilor, de care se apropie numai prin natura

activitatilor specifice apararii, constând în exercitarea drepturilor partilor, cât si de

55[55] Alexandru Pintea, op. cit., pag. 57.

56[56] T.S., s. pen., dec. nr. 10/1979, în C.D., 1979, pag. 507.

Page 50: 76203001 Drept Procesual Penal

cea a organelor judiciare, datorita functiei procesuale proprii pe care o îndeplineste

în procesul penal.

În exercitarea functiei procesuale fundamentale a apararii de pe o pozitie

procesuala distincta, aparatorul trebuie sa fie un colaborator al organelor judiciare

pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei. Acesta este motivul pentru

care asa cum corect s-a subliniat în literatura de specialitate57[57], aparatorul

serveste în procesul penal nu numai interesul privat al partii pe care o asista sau o

reprezinta (dupa caz), ci si un interes general, interesul înfaptuirii justitiei în

cauzele penale.

Aparatorul trebuie sa dea dovada de o temeinica pregatire juridica de

specialitate si de o vasta cultura generala. De asemenea, trebuie sa stapâneasca

instrumentele logicii juridice si sa aiba talent oratoric, sa fie un bun psiholog, sa

dea dovada de cinste, corectitudine, loialitate si probitate profesionala, atât în

relatiile cu clientul, cât si în relatiile cu organele judiciare penale. În exercitarea

drepturilor si obligatiilor ce-i revin potrivit legii si contractului civil încheiat cu

clientul, aparatorul trebuie sa manifeste o înalta constiinta profesionala si sa

slujeasca cu cinste si devotament interesele justitiei pentru aflarea adevarului si

realizarea scopului procesului penal.

Pozitia procesuala a aparatorului se impune a fi analizata din perspectiva a

doua categorii de raporturi:

raporturile aparatorului cu organele judiciare penale cu care vine în

contact în îndeplinirea functiei de aparare, adica atât cu organele de

57[57] Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal în lumina ultimelor

modificari legislative" în Dreptul nr. 5/1996, pag. 86.

Page 51: 76203001 Drept Procesual Penal

urmarire penala, cât si cu instantele de judecata, în functie de faza

procesuala în care actioneaza;

raporturile dintre aparator si clientul sau.

Aparatorul întretine relatiil strânse cu organele judiciare penale, însa numai

în masura în care acestea sunt necesare scopului apararii, pentru realizarea actului

de justitie si afirmarea rolului sau educativ. Raporturile cu organele judiciare

trebuie sa aiba un caracter strict profesional de colaborare în vederea realizarii

scopului procesului penal, în raport de fiecare faza procesuala. În cadrul acestor

raporturi, se nasc drepturi si obligatii corelative, astfel, organele judiciare sunt

obligate sa garanteze realizarea dreptului la apararea al partilor si execitarea de

catre aparator a drepturilor prevazute de lege pentru înfaptuirea apararii58[58].

Corelativ aceste obligatii, aparatorului îi revine la rândul sau datoria de a apara

doar interesele legitime ale partilor si de a actiona doar în limitele legii, cu

mijloacele juridice prevazute de lege. Aparatorului nu îi este permis sa se serveasca

de mijloace care au ca scop ascunderea sau denaturarea adevarului ori amânarea

nejustificata a cauzelor penale. El are obligatia sa apere interesele legale ale

partilor doar prin intermediul cunostintelor juridice de specialitate si a experientei

sale în profesie.

În literatura de specialitate59[59] s-a subliniat ca "bara constituie o linie de

unire între o instanta si aparator, între care una împarte dreptatea ceruta de

cealalta". Raporturile dintre aparator si organele judiciare penale nu trebuie sa se

58[58] Ioan Doltu - "Rolul procurorului în prima faza a procesului penal cu privire la respectarea

normelor procesual penale care asigura si garanteaza dreptul la aparare al învinuitului si

inculpatului" în Dreptul nr. 7/1994, pag. 51-57.

59[59] Grigore Theodoru, Lucia Moldovan, op. cit., pag. 20.

Page 52: 76203001 Drept Procesual Penal

lase influentate în mod negativ de celelalte raporturi dintre aparator si parte si nici

sa nu influenteze în mod negativ la celelalte raporturi (de exemplu, sa conduca la

pierderea încrederii partii în aparaorul sau). În contextul acestor raporturi,

aparatorul este liber si independent. Organele judiciare penale nu-i pot prescrie sau

limita activitatea profesionala specifica, decât atunci când apararea ar depasi cadrul

legal.

În mod inevitabil, în exercitarea functiei procesuale a apararii, aparatorul

întretine raporturi strânse cu clientul sau, raporturi izvorâte din contractul de

asistenta juridica sau de reprezentare. Potrivit legii, acestea trebuie sa se bazeze pe

onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate si confidentialitate. În cadrul acestor

raporturi, obligatia aparatorului este de a depune toate diligentele necesare pentru

realizarea serviciului avocatial pentru care a fost angajat. El este obligat sa pastreze

secretul profesional si sa nu divulge informatiile încredintate în afara de acelea

care aduc atingere sigurantei statului. De asemenea, aparatorul nu poate depune ca

martor împotriva partii aparate fara consimtamântul acesteia. Contractul dintre

avocat si client poate fi denuntat prin acordul ambelor parti; partile pot denunta

unilateral contractul de asistenta juridica, în conformitate cu prevederile expres

mentionate în contract. În orice caz, în ipoteza în care avocatul renunta la prestarea

serviciilor de aparator pentru motive întemeiate, potrivit clauzelor contractului, are

obligatia sa asigure substituirea sa de catre un alt avocat pentru a nu prejudicia

clientul sau.

Având în vedere caracterul unilateral al functiei de aparare, se poate spune

ca aparatorul serveste doar partial si subiectiv legea, deoarece urmareste numai

lamurirea împrejurarilor ce pledeaza în favoarea partii ale carei interese le sustine

si le apara. Astfel, aparatorul inculpatului, de exemplu, trebuie sa se refere numai

la aspectele favorabile acestuia, în limitele legii, si cu utilizarea mijloacelor legale.

Page 53: 76203001 Drept Procesual Penal

Din acest punct de vedere, aparatorul se afla într-o situatie de relativa independenta

si libertate fata de partea pe care o apara, întrucât este obligat sa sustina numai

interesele legitime ale acesteia si sa utilizeze doar mijloacele prevazute de lege.

CAPITOLUL IV

SUBSTITUIŢII PROCESUALI

IV.1. Notiune si caracterizare

Substituitul procesual este persoana împuternicita de lege sa exercite un

drept procesual al unei parti din proces, în numele sau, dar în interesul

acesteia60[60].

Astfel, se poate afirma ca substituitii procesuali au un drept propriu, de

natura procesuala, prin mijlocirea caruia valorifica un drept material privind pe cel

caruia îi este substituit. Fiind un drept procesual propriu al substituitului, înseamna

ca acesta lucreaza în nume personal, dar pentru valorificarea unui interes sau drept

de natura materiala sau substantiala al celui pe care îl substituie. Este posibil, însa,

ca substituitul sa aiba un interes propriu pentru a valorifica interesul sau dreptul

material al altuia, însa acela nu poate înlocui interesul sau dreptul material al celui

care îl substituie.

Substituitii procesuali nu au calitatea de parte în procesul penal, însa ramâne

la aprecierea lor efectuarea actelor pentru care sunt îndreptatiti de lege,

neraspunzând pentru neîndeplinirea acestora61[61]. În acest sens, putem da ca

60[60] Grigore Gr. Theodoru - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Cugetarea, Iasi,

1998, pag. 73.

61[61] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae, op. cit., pag.

39.

Page 54: 76203001 Drept Procesual Penal

exemplu art. 222 Cod Procedura Penala, conform caruia plângerea poate fi facuta

de un sot pentru celalalt sot sau de copilul major pentru unul din parintii sai. Altfel

spus, doctrina62[62] este în unanimitate de acord cu faptul ca substituitii

procesuali au libertatea de apreciere la intervenirea în vederea realizarii drepturilor

procesuale pe care le au, însa ei nu sunt tinuti sa raspunda pentru ramânerea în

pasivitate sau pentru neglijenta.

Substituirea procesuala este un drept, iar nu o obligatie, astfel cum se

întâmpla în cazul reprezentarii. Calitatea de substituit procesual rezulta din lege si

se poate referi numai la actele pe care acesta le autorizeaza în mod expres.

Deoarece substituitii procesuali sunt subiecti procesualiu care exercita

drepturi proprii, dar în valorificarea unor interese ale altora, drepturile în virtutea

carora substituitii procesuali participa în proces nu sunt implicate în interesele

contradictorii litigioase ale partilor. În consecinta, subiectii respectivi nu sunt

interesati în cauza în aceleasi conditii ca partile.

În finalul acestei sectiuni trebuie sa facem precizarea ca între reprezentanti si

substituiti procesuali exista deosebiri esentiale. Astfel, în toate situatiile prevazute

de Codul de Procedura Penala, persoana îndreptatita sa faca un act procesual nu

este nu reprezentant, ci un substituit procesual care poate în baza împuternicirii

legale intrinseci efectua anumite acte pentru o persoana care este parte în procesul

penal.

Pe de alta parte, reprezentantul are o însarcinare si trebuie sa o îndeplineasca

în mod obligatoriu si constiincios, raspunzând de comportarea sa chiar în caz de

62[62] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 67; Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 146.; Ion Neagu, op.

cit., pag. 78.

Page 55: 76203001 Drept Procesual Penal

neglijenta. Substituitul procesual are o abilitate legala pe care este liber sa o

foloseasca sau nu, efectuarea actului pentru care are abilitare fiind lasata la

aprecierea sa. El nu raspunde nici de ramânerea voita în pasivitate si cu atât mai

putin de neglijenta. Neintroducerea plângerii prealabile, nesesizarea organelor

judiciare penale, neintroducerea unei cai de atac de catre un substituit ptocesual nu

angajeaza raspunderea procesuala a acestuia.

În cazul în care substituitul procesual este conducatorul unei autoritati

(persoane juridice) sau un organ competent, comportarea sa poate atrage uneori

consecinte, dar nu pe cale procesuala, ci din punct de vedere al disciplinei interne

la nivelul acelei persoane juridice. Nu trebuie însa confundata situatia subtituitului

procesual care are facultatea de a aprecia asupra necesitatii sesizarii cu situatia

persoanelor obligate sa sesizeze organele judiciare (art. 263 Cod Penal si art. 227

Cod Procedura Penala63[63]).

Nu în ultimul rând, trebuie sa mentionam ca unii autori64[64] au considerat

ca exista si o categorie aparte de substituiti procesuali speciali, fiind vorba de fapt

de persoana vatamata care poate porni procesul penal numai în temeiul unei

plângeri prealabile, argumentându-se ca acest act procedural (plângerea prealabila)

63[63] Dupa modificarea suferita în urma adoptarii Legii nr. 281/2003, art. 227 Cod Procedura

Penala contine urmatoarele:

"Orice persoana cu functie de conducere într-o unitate la care se refera art. 145 din Codul

Penal sau cu atributii de control, care a luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni în acea

unitate, este obligata sa sesizeze de îndata pe procurorul sau organul de cercetare penala si sa ia

masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba.

Obligatiile prevazute în alin. 1 revin si oricarui functionar care a luat cunostinta despre

savârsirea unei infractiuni în legatura cu serviciul în cadrul caruia îsi îndeplineste sarcinile."

64[64] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87.

Page 56: 76203001 Drept Procesual Penal

este o exceptie de la modul în care este pornit procesul penal si anume din oficiu

(adica de catre unul din organele judiciare prevazute în Codul de Procedura

Penala). În prezent, consideram ca aceasta argumentare nu mai are temei, deoarece

reglementarea institutiei plângerii prealabile, inclusiv a cursului procesului penal

pornit în aceasta modalitate (posibilitatea retragerii acestei plângeri sau institutia

împacarii partilor) depinde numai de modul în care persoana vatamata considera

sa-si exercite drepturile conferite de lege.

IV.2. Cazuri în care se pot efectua acte procedurale prin substituire

În acest context, putem mentiona urmatoarele cazuri în care succesorii pot

interveni în procesul penal:

cererea de liberare provizorie poate fi facuta si de substituitii procesuali,

si anume de sotul inculpatului arestat ori de rudele apropiate ale acestuia

(art. 1606 alin. 1 Cod Procedura Penala);

în cadrul procedurii de citare, daca persoana citata nu se afla acasa,

agentul înmâneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care

locuieste cu ea, ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta (art.

179 alin. 1 Cod Procedura Penala);

plângerea se poate face si de catre un sot pentru celalalt sot sau de catre

copilul major pentru unul sau ambii sai parinti (art. 222 alin. 5 Cod

Procedura Penala);

apelul si recursul pot fi declarate si de sotul sau aparatorul inculpatului

(art. 362 alin. 2 si art. 3851 Cod Procedura Penala);

Page 57: 76203001 Drept Procesual Penal

revizuirea poate fi ceruta de sotul sau rudele condamnatului (art. 396

alin. 1 lit. b Cod Procedura Penala);

legea prevede ca uneori actiunea penala nu va fi pusa în miscare fara

sesizarea unei autoritati (persoane juridice) sau unui organ competent,

astfel încât conducatorul acesteia sau organul competent are dreptul de a

aprecia daca este sau nu locul ca actiunea penala sa fie pusa în miscare si

în caz afirmativ va face o sesizare (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala).

Unii autori65[65] mentioneaza printre aceste cazuri si pe acela conform

caruia legea prvede ca în locul statului, titular al actiunii penale, aceasta actiune

poate fi pusa în miscare pentru anumite fapte prevazute de legea penala, numai la

plângerea prealabila a persoanei vatamate printr-o astfel de fapta, deci numai daca

aceasta persoana introduce o plângere prealabila. Autorii continua, afirmând ca

persoana vatamata nu este reprezentant al statului, dar i s-a conferit dreptul de a

aprecia daca actiunea penala se cuvine sau nu sa fie pusa în miscare si în caz

afirmativ sa faca o plângere prealabila (art. 131 Cod Penal si art. 279 si urm. Cod

Procedura Penala). Însa, cu privire la pozitia procesuala a statului, care este de fapt

pozitia procesuala a partii vatamate, ne-am exprimat opinia anterior si am

considerat ca aceasta opinie a ramas unica în doctrina si a intrat în desuetudine.

IV.3. Pozitie procesuala

În literatura juridica de specialitate66[66] s-a afirmat ca substituitii

procesuali sunt participanti eventuali si sporadici ai procesului penal. Acestia, desi

65[65] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 94.

66[66] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu,

Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 95.

Page 58: 76203001 Drept Procesual Penal

înlocuiesc în anumite acte pe una din partile procesului penal, nu au calitatea de

parte. Actele efectuate de substituitii procesuali produc efecte în limitele prevazute

de lege. Partea în folosul careia sunt efectuate are uneori dreptul de a declara ca nu-

si însuseste acele acte (de exemplu, art. 222 alin. 5 Cod Procedura Penala).

Astfel, substituitul procesual, având un drept procesual propriu, are

legitimare procesuala, însa nefiind titular al dreptului material, el nu are

"legitimatio ad causam". Substituitii procesuali au execitiul unor drepturi

procesuale limitate la anumite aspecte legate de desfasurarea procesului

penal67[67].

În cazul în care pentru acelasi act procesual sunt mai multi substituiti

procesuali (cum ar fi, sot, ruda apropiata, aparator) si au intervenit fiecare dintre

acestia, actele lor legal îndeplinite vor fi considerate ca un singur act.

În concluzie, pozitia procesuala a substituitului în cazul plângerii prealabile

se modifica dupa introducerea plângerii daca persoana vatamata se constituie parte

civila sau declara ca întelege sa participe în proces ca parte vatamata. Acesti

substituiti procesuali au numai posibilitatea de a face plângerea, iar daca aceasta

este însusita procesul penal poate continua. Ei nu au, însa, posibilitatea sa se

împace cu învinuitul sau inculpatul.

O situatie speciala în cadrul procesului penal o au societatile de asigurare,

care pot intrerveni fie ca parte civila, fie ca parte responsabila civilmente, iar

numai rareori ca parte vatamata. Au fost si cazuri, când doctrina a considerat ca

societatea de asigurare poate fi chemata în procesul penal drept substituit procesual

(datorita calitatii de garant).

67[67] Vasile Pavaleanu, op. cit., pag. 90.

Page 59: 76203001 Drept Procesual Penal

În ipoteza în care faptuitorul a produs printr-un accident de circulatie pagube

unei terte persoane si are calitatea de asigurat în cadrul asigurarii de raspundere

civila, indiferent ca este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativa, trebuie sa

se faca aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile în România.

Asiguratorul datoreaza despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de

autovehicule, atât pentru bunuri, cât si pentru persoane, atunci când pentru accident

se poate angaja, potrivit legii, raspunderea persoanei asigurate sau a altuia pentru

care raspunde persoana asigurata. Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei

tripartite între asigurat, persoana pagubita si asigurator (societatea de asigurare), iar

în cazul în care întelegerea nu se realizeaza, se stabilesc printr-o hotarâre

judecatoreasca pronuntata de o instanta de judecata din România.

Daca în cazul unui proces penal se realizeaza conventia numai între persoana

pagubita si asigurat, hotarârea care consfinteste învoiala partilor nu-l obliga si pe

asigurator. Astfel, în orice proces penal este obligatorie chemarea asiguratorului,

iar asiguratul este obligat sa se apere (obligatie de diligenta), dupa cum se impune

si citarea celui raspunzator de producerea pagubei, în toate cazurile în care actiunea

civila este pornita împotriva asiguratorului. Daca asiguratul dovedeste ca l-a

despagubit pe tertul pagubit, asiguratorul este obligat, daca plata s-a facut în baza

conventiei tripartite sau hotarârii judecatoresti, sa-l despagubeasca pe asigurat.

Daca asiguratorul nu a fost introdus în procesul penal, pentru recuperarea

despagubirilor platite tertului pagubit, asiguratul are dreptul la actiune împotriva

asiguratorului în teneiul contractului de asigurare. Asadar, desi asiguratorul nu

raspunde pentru paguba cauzata, el urmeaza sa suporte plata daunelor potrivit legii

si contractului, putând sa refuze plata numai daca paguba a fost creata intentionat.

În baza celor exspuse ipotetic mai sus, doctrina si practica judiciara nu au

reusit sa cada de acord în ceea ce priveste pozitia procesuala a societatii de

Page 60: 76203001 Drept Procesual Penal

asigurare, catalogând-o ca parte responsabila civilmente, parte civila (separata) sau

substituit procesual. În cele ce urmeaza vom mentiona argumentele folosite de

sustinatorii celor trei variante.

a) Calitatea de persoana responsabila civilmente. În procesul penal, art. 23 si

24 Cod Procedura Penala limiteaza numarul partilor, în raportul de raspundere

civila fiind chemati sa raspunda inculpatul si partea responsabila civilmente.

Pornind de la aceasta enumerare limitativa, unele instante prahovene, cât si din alte

judete din circumscriptia Curtii de Apel Ploiesti, au introdus în cauza si au obligat

societatile de asigurare în calitate de parti responsabile civilmente la plata

despagubirilor civile catre partile vatamate constituite parti civile în procesul

penal68[68]. În aceasta opinie, încercând sa de satisfactie persoanelor pagubite,

instantele au asimilat societatea de asigurare comitentilor, a caror raspundere

pentru fapta prepusilor este prezumata în baza unui contract de prepusenie. Desi

instantele mentionate nu au motivat atribuirea calitatii de parte responsabila

civilmente pentru societatea de asigurare, doctrina a imaginat câteva posibile

argumente69[69]:

- întocmai ca în cazul raspunderii pentru fapta altuia, institutia partii

responsabile civilmente se bazeaza potrivit unor opinii doctrinare pe ideea de

garantie, în speta garantarea si protejarea intereselor persoanelor pagubite, dar si pe

ideea de risc asumat;

68[68] T.j. Prahova, dec. pen. nr. 16/1999; Jud. Ploiesti, sent. pen. nr. 2900/1998.

69[69] Gheorghe Dumitru - "Societatile de asigurare. Calitate procesuala" în R.D.P. nr. 4/2000,

pag. 90-91.

Page 61: 76203001 Drept Procesual Penal

- rezolvarea actiunii civile în procesul penal este diriguita de normele de

drept civil, astfel ca persoana chemata în garantie din procesul civil devine parte

responsabila civilmente în procesul penal;

- posibilitatea oferita de lege persoanei pagubite de a actiona în judecata atât

asiguratul, cât si asiguratorul, acesta din urma putând fi obligat sa plateasca daune

nemijlocit persoanei pagubite;

- desi în cazuri restrânse, asiguratorul are totusi posibilitatea actiunii în

regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului de circulatie sau ca

urmare a savârsirii unei infractiuni ori autovehiculul a fost condus fara

încuviintarea asiguratului;

- Codul de Procedura Penala nu prevede alta calitate pentru persoanele

chemate sa plateasca în locul inculpatului;

- între persoana pagubita, asigurat si asigurator se poate perfecta o întelegere

întocmai ca tranzactia dintre reclamant si pârât cu participarea partii responsabile

civilmente.

b) Parte civila separata. Din chiar definitia data în art. 24 alin. 3 Cod

Procedura Penala rezulta ca partea responsabila civilmente este persoana chemata

sa raspunda potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului.

Este, deci, o raspundere pentru fapta altei persoane, dar o raspundere care

presupune neîndeplinirea culpabila a unor obligatii. Însa, în cazul asigurarilor de

raspundere civila, societatile de asigurare au ca obligatie despagubirea persoanelor

pagubite prin fapta asiguratului în limitele stabilite de contract sau de lege, o data

cu producerea cazului asigurat. Deci, plata despagubirilor se face în temeiul

Page 62: 76203001 Drept Procesual Penal

contractului si nu se întemeiaza pe ideea de culpa care caracterizeaza raspunderea

pentru fapta altei persoane.

Astfel, asiguratorul este cel care are initiativa contractuala pentru a înlatura

efectele patrimoniale negative ale unor eventuale fapte ilicite proprii, pe când

prepusul încheie contractul cu comitentul în vederea obtinerii unei remuneratii, si

nu pentru a se asigura de raspundere. Asiguratorul poate fi obligat la plata

despagubirilor, dar daca nu exista vreunul din cazurile prevazute în art. 58 din

Legea nr. 136/1995, nu are posibilitatea exercitarii actiunii în regres, spre

deosebire de partea responsabila civilmente care poate recupera întreaga suma

platita pentru inculpat, pe calea acestei actiuni. Tot astfel, se poate argumenta cu

aceea ca prepusul actioneaza ca un adevarat mandatar al comitentului si, deci, fapta

sa ilicita este fapta comitentului70[70], situatie ce nu poate fi întâlnita în

raporturile de asigurare. Deci, societatea de asigurare trebuie considerata ca fiind

parte civila separata.

c) Nu în ultimul rând, s-a recurs si la formula introducerii în cauza a

asiguratului în calitate de garant, idee care are în vedere asemanarile dintre

contractul de fidejusiune reglementat în art. 1652 si urm. Cod Civil, contractul de

asigurare si institutia girantilor prevazuta în Legea nr. 22/1969. Astfel, s-a

considerat ca garantul este substituitul procesual al asiguratului-parte în procesul

penal71[71].

Este adevarat ca, în ambele situatii, ideea de garantare a posibilitatii de

reparare a prejudiciilor cauzate unei persoane fizice sau juridice prin fapta ilicita a

70[70] T.S., col. civ., dec. nr. 886/1957, în C.D., 1957, pag. 161.

71[71] Valentin Mirisan - "Drept procesual penal", Ed. Treira, Oradea, 2002, pag. 81.

Page 63: 76203001 Drept Procesual Penal

altor persoane calauzeste preocuparea legiuitorului, dar tot atât de adevarat este ca

fundamentarea celor doua contracta este diferita. Contractul de fidejusiune este un

contract accesoriu fata de obligatia principala a debitorului catre creditor, un

contract prin care se da nastere la obligatii numai pentru fidejusor, un contract cu

titlu gratuit. Aceste caractere juridice sunt de neimaginat în cazul contractului de

asigurare, care este un contract sinalagmatic, cu obligatii reciproce, oneros, în care

asiguratorul se obliga ca, în schimbul primelor de asigurare platite de asigurat, sa-l

despagubeasca pe acesta la producerea elementului aleatoriu.

Practica fostei instante supreme72[72] a statuat ca garantul urmeaza sa fie

chemat în procesul penal ca parte responsabila civilmente, dar nu a atribuit

niciodata aceasta calitate ADAS-ului, care detinea în acea vreme monopolul pe

piata asigurarilor din România. De altfel, aceeasi instanta a decis ca ADAS-ul

raspunde în baza unor raporturi juridice speciale de asigurare care se rezolva în

afara procesului penal73[73].

CAPITOLUL V

CONSIDERAŢII FINALE

V.1. Comparatie între participantii în procesul penal si participantii în procesul civil

În ceea ce priveste participantii în procesul civil, exista multe deosebiri între

cele doua Coduri de Procedura, dar exista si unele asemanari. Astfel, în ceea ce

priveste instantele de judecata, distinctia este aceea ca avem în vedere toate

celelalte sectii sau complete în afara celor penale sau militare, în cazul proceselor

civile. Iar în ceea ce priveste participarea procurorilor din cadrul Ministerului

72[72] T.S., dec. îndr. nr. 4/1973, în C.D., 1973, pag. 32.

73[73] T.S., s. pen., dec. nr. 285/1983, în C.D., 1983, pag. 94.

Page 64: 76203001 Drept Procesual Penal

Public, aceasta se rezuma numai la câteva situatii prevazute expres de lege sau la

situatiile când o autoritate a statului este parte în procesul civil.

În ceea ce priveste aparatorul, acesta are aceleasi drepturi si obligatii ca si în

cadrul procesului penal, în procesul civil el actionând tot conform normelor

juridice prevazute în Legea nr. 51/1995.

Referindu-ne la parti, procesul civil nu se poate desfasura fara minimum

doua parti principale: reclamantul si pâratul. Trebuie mentionat ca pe parcursul

procesului civil, tertii intervenienti pot deveni subiecti procesuali distincti sau pot

realiza un litisconsortiu cu unul sau unii dintre reclamanti sau pârâti dobândind atât

drepturile cât si obligatiile procesuale ale acestora, în vederea sustinerii drepturilor

subiective aparate ori a realizarii intereselor comune.

În ceea ce intereseaza subiectul lucrarii noastre, succesorii pot interveni în

orice faza a procesului civil, ba chiar pot depune cererea de chemare în judecata în

numele autorului lor. Exista, ca si în procesul penal, totusi, câteva situatii în care

succesorii nu pot începe sau continua procesul civil în numele autorilor lor, si

acestea sunt situatiile în care dreptul subiectiv sau interesul supus judecatii este

unul "intuitu personae", cum ar fi, de exemplu, actiunea de dobândire a calitatii de

curator ori cea de desfacere a casatoriei prin divort.

Din punctul de vedere al reprezentarii, exista aceleasi reguli obligatorii

privind reprezentarea legala a persoanelor juridice, iar aparatorii pot ori sa acorde

asistenta juridica uneia din partile procesului civil ori pot sa o reprezinte pe întreg

parcursul procesului în temeiul unei procuri sau delegatii avocatiale. În practica, în

procesele civile se întâlnesc însa si cele mai multe situatii de reprezentare

conventionala prin persoane particulare.

Page 65: 76203001 Drept Procesual Penal

Referitor la substituitii procesuali, nu exista o astfel de institutie juridica în

dreptul procesual civil, însa Codul de Procedura Civila cuprinde anumite norme

privind posibilitatea aparatorului, a sotului sau a unor rude apropiate uneia din parti

de a efectua anumite acte procesuale (cum ar fi declararea apelului sau recursului

ori a revizuirii).

V.2. Concluzii

Procesul penal concretizându-se printr-o activitate complexa care se

desfasoara progresiv si coordonat, înfaptuirea acesteia implica în mod firesc o

succesiune de situatii cu relevanta procesuala, provocate si rezolvate prin

interventia unor persoane obligate sau interesate sa asigure desfasurarea activitatii

procesuale. Între diferitele persoane care participa la producerea si solutionarea

situatiilor procesuale se nasc în mod inevitabil anumite relatii care dau loc unor

raporturi juridice cu caracter procesual. Procesul penal, în complexitatea sa,

cuprinde o pluralitate de astfel de raporturi procesuale, raporturi care se deosebesc

prin continutul, prin importanta, prin persoanele între care intervin relatiile

specifice fiecarui raport.

a) Raporturi principale, care sunt determinate de însusi suportul (temeiul) de

fapt si de drept al procesului penal, adica de conflictul de drept penal care face

obiectul cauzei penale. Aceste raporturi privesc deci persoanele între care s-a

produs conflictul de drept penal: persoana care a comis infractiunea si persoana

vatamata prin acea infractiune. Caracterul principal al acestor raporturi decurge,

asadar, din conexiunea lor cu raportul de conflict care face obiectul procesului

penal sub îndoitul aspect al conflictului de drept (latura penala) si al conflictului de

drept civil (latura civila). Când procesul penal are ca obiect mai multe fapte

prevazute de legea penala, va exista o pluralitate de raporturi procesuale principale.

Page 66: 76203001 Drept Procesual Penal

b) Raporturi judiciare. Desfasurarea procesului penal efectuându-se prin

interventia obligatorie a organelor judiciare penale, în mod firesc o suma de situatii

procesuale sunt prilejuite de interventia acestor organe, situatii care dau loc la

raporturi procesuale cu caracter judiciar si constituie sursa a numeroase relatii între

organele judiciare si persoanele la care se refera acele situatii. În fiecare proces

penal, numarul acestor raporturi procesuale judiciare este corespunzator naturii

cauzei penale care face obiectul procesului penal si conditiilor în care se desfasoara

activitatea procesuala.

c) Raporturi secundare. Pentru realizarea scopului porocesului penal, adica

constatarea si sanctionarea la timp a infractiunilor, este necesar sa se afle adevarul

asupra cauzei penale care face obiectul procesului penal. Înfaptuirea acestui

rezultat face sa devina necesar concursul tuturor celor care ar putea contribui la

descoperirea adevarului, iar acest concurs duce implicit la anumite situatii

procesuale în care iau fiinta numeroase raporturi procesuale între organele judiciare

si persoanele care participa la aflarea adevarului. Aceste raporturi procesuale,

datorita caracterului lor derivat fata de raporturile procesuale principale, se numesc

raporturi procesuale secundare.

d) Raporturi civile. Când actiunea civila a persoanei vatamate este alaturata

actiunii penale, în procesul penal vor exista în mod corespunzator anumite

raporturi procesuale principale si secundare privind latura civila a procesului penal.

Aceste raporturi procesuale sunt denumite civile si au caracter autonom fata de

raporturile procesuale ale laturii penale, ele putându-se stinge sau supravietui

distinct fata de acestea din urma.

e) Raporturi accesorii. În desfasurarea procesului penal pot interveni unele

situatii în privinta carora organele judiciare au posibilitatea de a lua anumite

Page 67: 76203001 Drept Procesual Penal

masuri procesuale cu caracter preventiv sau asigurator. În astfel de situatii se nasc

în mod corespunzator raporturi juridice substantiale (de exemplu: în cazul privarii

de libertate sau al sechestrului penal) care dau loc pe plan procesual la tot atâtea

raporturi procesual colaterale fata de raportul procesual principal al procesului

penal. Aceste raporturi procesuale se numesc accesorii. Exista desigur si cauze

penale în care ivirea acestor raporturi este exclusa.

f) Raporturi de executare. Când procesul penal a luat sfârsit printr-o hotarâre

definitiva, dispozitiile acesteia trebuie sa fie aduse la îndeplinirea prin executare,

care constituie o faza procesuala. Executarea da loc la situatii care devin sursa de

raporturi juridice care în general au caracter administrativ, ele devin însa procesual

penale ori de câte ori se ivesc incidente de executare (contestatii) a caror rezolvare

este data în competenta organelor judiciare penale. Raporturile procesuale privind

executarea se numesc raporturi de executare.

Potrivit legii, desfasurarea procesului penal presupune participarea în primul

rând a partilor (ca subiecti procesuali principali) la activitatile care trebuie

îndeplinite. În situatia în care partile nu pot sa fie prezenta la una sau mai multe

activitati, sau chiar absenteaza cu totul, drepturile si obligatiile ale acestora sunt

preluate de alti subiecti procesuali. Dupa modul în care acesti subiecti procesuali

(care înlocuiesc partile) intervin în procesul penal si în functie de natura drepturilor

si obligatiilor pe care le au, acestia pot fi: succesori, reprezentanti si substituiti

procesuali.

În ceea ce priveste participarea succesorilor în procesul penal, trebuie

retinut faptul ca în cazurile în care una din partile procesului penal decedeaza, daca

este vorba de o persoana fizica, sau când se reorganizeaza, desfiinteaza ori se

dizolva, daca este vorba de o persoana juridica, atunci în cadrul procesului penal

Page 68: 76203001 Drept Procesual Penal

pot fi introdusi succesorii acestora. Privind succesiunea persoanelor fizice se aplica

normele juridice din Codul Civil si Legea nr. 319/1944 privind drepturile

succesorale ale sotului supravietuitor, iar privind succesiunea persoanelor juridice

se aplica normele juridice din cadrul Legii nr. 31/1990, republicata (în cazul

societatilor comerciale), din cadrul O.G. nr. 26/2000 (în cazul asociatiilor si

fundatiilor cu scop nepatrimonial) sau din cadrul altor acte normative care

cârmuiesc regulile de încetare a capacitatii de folosinta a persoanei juridice

respective.

În ceea ce priveste participarea reprezentantilor, trebuie retinut ca în

desfasurarea procesului penal prezenta unora dintre parti este necesara, fie în mod

permanent, fie doar la anumite acte. Astfel, pentru a nu împiedica normala

desfasurare a procesului penal, s-a admis ca partile care nu se pot prezenta înaintea

organelor judiciare sa aiba, în general, dreptul de a fi înlocuite prin reprezentanti,

care vor partcipa la activitatile procesuale în numele sau în interesul partii pe care

o reprezinta. Cu privire la participarea reprezentantilor în procesul penal, se aplica

regulile contractului de mandat (cu clauze speciale referitoare la un anumit proces

aflat în curs de desfasurare), cele din Legea nr. 51/1995, republicata (în cazul

reprezentarilor prin aparator-avocat) sau cele rezultate din coroborarea Legii nr.

31/1990, republicata, Legii nr. 15/1990 si a regulemantelor interne ale persoanelor

juridice (în cazul reprezentarii legale a acestei categorii de persoane).

Ultima categorie de participanti speciali în procesul penal o reprezinta

substituitii procesuali, care apar ca subiecti în cadrul procesului penal datorita

unui drept procesual al lor, dar pentru valorificarea unui interes legal al altuia.

Acestia au exercitiul unor drepturi procesuale limitate la anumite aspecte legate de

desfasurarea procesului penal. De obicei, normele Codului de Procedura Penala

Page 69: 76203001 Drept Procesual Penal

indica ca substituiti procesuali sotul, copiii majori sau alte rude ale partii ce poate

fi substituita, cât si aparatorul acesteia.

BIBLIOGRAFIE:

I. Legislatie:

1) Constitutia României din 1991 (cu modificarile aduse prin Legea de revizuire

publicata în M.Of. nr. 669 din 22 septembrie 2003);

2) Codul de Procedura Penala român (cu modificarile aduse prin Legea nr. 104/1992,

Legea nr. 141/1996, O.U.G. nr. 207/2000 si Legea nr. 281/2003);

3) Codul Penal român (cu modificarile aduse prin Legea nr. 140/1996 si Legea nr.

169/2002);

4) O.U.G nr. 43/2002 privind înfiintarea Parchetului National Anticoruptie, publicata în

M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002.

II. Cursuri si tratate:

1) Mihai Apetrei - "Drept procesual penal", Ed. Victor, Bucuresti, 2001;

2) Matei Basarab - "Drept procesual penal", Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1973;

3) Alexandru Boroi, Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu - "Drept procesual penal", Ed. All Beck,

Bucuresti, 2001;

4) Petre Buneci - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Fundatiei "România de Mâine",

Bucuresti, 2003;

5) Gheorghe Chivulescu, I.V. Socec - "Revizuirea în dreptul procesual", Ed. stiintifica,

Bucuresti, 1961;

6) Viorel Mihai Ciobanu - "Tratat teoretic si practic de procedura civila", Ed. National,

Bucuresti, 1996;

Page 70: 76203001 Drept Procesual Penal

7) Nicolae Alin Darânga - "Drept procesual penal român", Ed. Mondograf, Constanta,

2001;

8) Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta

Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu - "Explicatii teoretice ale Codului de Procedura

Penala român. Partea generala", Ed. Academiei, Bucuresti, 1976;

9) Vintila Dongoroz, Gheorghe Darânga, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel

Nemes, Mihai Popovici, Petre Sârbulescu, Vasile Stoican - "Noul cod de procedura

penala si codul de procedura penala anterior. Prezentare comparativa", Ed. Politica,

Bucuresti, 1969;

10)Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Ilie Fodor, Nicoleta Iliescu, serban

Petrovici - "Modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala prin

actele normative din anii 1956-1960", Ed. Academiei, Bucuresti, 1962;

11)Ion Ionescu-Dolj - "Curs de procedura penala româna", Ed. Socec, Bucuresti, 1937;

12)Siegfried Kahane - "Dreptul procesual penal", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1963;

13)Gheorghita Mateut - "Procedura penala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

14)Valentin Mirisan - "Drept procesual penal", Ed. Treira, Oradea, 2002;

15)Theodor Mrejeru - "Drept procesual penal", Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999;

16)Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002;

17)Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae - "Manual

de drept procesual penal", Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;

Page 71: 76203001 Drept Procesual Penal

18)Adi Oroveanu-Hantiu - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Europa Nova,

Lugoj, 1999;

19)Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Lörincz, Mircea Damaschin - "Drept procesual

penal", Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, 2001;

20)Vasile Pavaleanu - "Drept procesual penal. Partea generala", Ed. Lumina Lex,

Bucuresti, 2002;

21)Alexandru Pintea - "Drept procesual penal. Partea generala si speciala", Ed. Lumina

Lex, Bucuresti, 2002;

22)Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea speciala", Tipografia Nationala, Cluj-

Napoca, 1948;

23)Ovidiu Predescu - "Elemente de drept penal si procedura penala", Ed. Printech,

Bucuresti, 1999;

24)Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein - "Drept procesual civil. Teoria generala", Ed.

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983;

25)Ion Tanoviceanu - "Tratat de drept si procedura penala", Ed. Curierul Judiciar,

Bucuresti, 1927;

26)Grigore Gr. Theodoru - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Cugetarea, Iasi,

1998;

27)Grigore Theodoru, Lucia Moldovan - "Drept procesual penal", Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1979;

28)Adrian Tulbure - "Procedura penala româna", Ed. Omnia Uni-S.A.S.T., Brasov, 1999;

Page 72: 76203001 Drept Procesual Penal

29)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea generala" (vol. I), Ed. Paideia,

Bucuresti, 1999;

30)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea speciala" (vol. II), Ed. Paideia,

Bucuresti, 1999;

31)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala", Ed. Michaela Press, Bucuresti,

2001.

III. Articole (studii) de specialitate:

1) Ioan Doltu - "Rolul procurorului în prima faza a procesului penal cu privire la

respectarea normelor procesual penale care asigura si garanteaza dreptul la aparare al

învinuitului si inculpatului" în Dreptul nr. 7/1994;

2) Gheorghe Dumitru - "Societatile de asigurare. Calitate procesuala" în R.D.P. nr.

4/2000;

3) Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal în lumina ultimelor

modificari legislative (I)" în Dreptul nr. 5/1996;

4) Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal în lumina ultimelor

modificari legislative (II)" în Dreptul nr. 6/1996.


Recommended