Drept Procesual Penal Curs

5/13/2018 Drept Procesual Penal Curs - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drept-procesual-penal-curs 1/71

Conf. univ. dr. ION POIANĂ

DREPT PROCESUAL PENAL

Suport de curs pentru uzul studenţilor la învăţământul la distanţă

1



PRECIZĂRI PRELIMINARE

1. Prezentul suport de curs reprezintă doar o sinteză a unor noţiuni fundamentale, menitesă faciliteze un prim contact cu materia dreptului procesual penal. În nici un caz acest suport

de curs nu poate servi drept unică sursă de documentare în vederea prezentării la examen.

2. Activităţile tutoriale prevăzute în programa disciplinei nu au caracterul unor cursurisau lecţii de sinteză, astfel că înainte de prezentarea la aceste activităţi este necesar ă

parcurgerea nu doar a prezentului suport de curs, ci şi a bibliografiei aferente.

3. Un instrument de lucru indispensabil este Codul de procedur ă penală.

4. Întrebările de verificare formulate în cuprinsul prezentului material nu se limitează lainformaţia furnizată aici, ele găsindu-şi adesea r ăspunsul numai în bibliografia suplimentar ă.

2



CAPITOLUL ICONSIDERENTE GENERALE PRIVIND

PROCEDURA PENALĂ

Noţiunea de procedură penală Dreptul procesual penal este o ramur ă distinctă a sistemului de drept român şi cuprindetotalitatea normelor juridice care reglementează procesul penal.

Procedura penal ă cuprinde normele procesuale şi procedurale care reglementează modalităţile prin care dreptul penal este aplicat de către organele judiciare competente,

precum şi modul în care trebuie să se procedeze la aplicarea normelor dreptului penal. Normele procesuale sunt regulile care prevăd ce acte trebuie îndeplinite pentru dinamizarea progresivă şi coordonativă a procesului penal, în ce condiţii trebuie să intervină aceste acte şicare anume organe judiciare au dreptul ori obligaţia de a le îndeplini.

Normele procedurale sunt regulile care prevăd în ce mod trebuie aduse la îndeplinire actele şi

măsurile procesuale pentru realizarea urmărilor pe care le poate produce fiecare din acestea,în vederea atingerii scopului activităţii procesual penale.

Definiţia si caracterele procesului penalProcesul penal este definit ca fiind activitatea desf ăşurat ă de organele judiciare înconformitate cu legea, cu participarea activă a pă r ţ ilor în scopul constat ă rii la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infrac ţ iuni, astfel ca orice persoană care a să vâr şit oinfrac ţ iune să fie pedepsit ă potrivit vinovăţ iei sale şi nici o persoană nevinovat ă să nu fietrasă la r ă spundere penal ă .Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, adrepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea

cetăţenilor în spiritul respectării legilor.Din definiţia procesului penal se pot desprinde caracteristicile acestuia, şi anume:1. Procesul penal este o activitate desf ăşurat ă de organele judiciare. cu participarea activă a

pă r ţ ilor.Astfel, activitatea procesuală se desf ăşoar ă numai de către subiecţii procesuali prevăzuţiexpres de legiuitor, care sunt titulari de drepturi şi obligaţii, şi anume: organele judiciare,

păr ţile şi alţi participanţi la procesul penal.Organele judiciare care participă la procesul penal sunt: organele de cercetare penală,Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti, care au competenţa şi atribuţiile expres prevăzutede lege.Păr ţile sunt persoanele fizice sau juridice care participă la procesul penal, unele dintre acesteadin proprie iniţiativă, iar altele sunt chemate în proces de către organele judiciare. Sunt păr ţiîn proces: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.Alte persoane care participă la procesul penal, dar care nu au calitatea de păr ţi în proces suntapăr ătorii, martorii, exper ţii, interpreţii. Aceştia, deşi participă la procesul penal nu au interesîn cauză, aşa cum au păr ţile.2. Procesul penal se desf ăşoar ă în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că regulile dedesf ăşurare ale procesului penal sunt stabilite de lege.Astfel, prin lege sunt stabilite instituţiile procedurale şi procesuale, precum şi activitatea deansamblu a întregului proces penal. Tot prin lege sunt stabilite organizarea şi competenţaorganelor judiciare, procedeele ce pot fi utilizate de organele judiciare în cercetarea, urmărirea

şi judecarea infractorilor, drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul penal, conţinutulactelor procesuale şi procedurale. Această caracteristică este reglementată expres şi în

3



articolul 2 al Codului de procedur ă penală, care prevede că procesul penal se desf ăşoar ă atâtîn cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.3. Scopul activităţii desf ăşurate de organele judiciare este constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infrac ţ iuni.Scopul imediat al procesului penal este constatarea infracţiunilor şi justa pedepsire a

infractorilor. Norma procesual penală prevede că, procesul penal urmează să se desf ăşoare latimp, prefigurându-se astfel operativitatea ca unul din principiile fundamentale ale activităţii judiciare si in mod complet respectiv în aşa fel încât faptele să fie cunoscute sub toate aspectele care interesează şi se impun în vederea justei soluţionări a cauzei4. Activitatea desf ăşurată de organele judiciare urmăreşte ca finalitate pedepsirea unei

persoane potrivit vinovăţ iei sale, precum şi ca nicio persoană nevinova ţă _să nu fie trasă lar ă spundere penal ă .Pe lângă scopul constatării la timp şi în mod complet a Infracţiunilor, procesul penal are cafinalitate numai pedepsirea acelor persoane faţă de care există probe că au comis infracţiuni.Fazele procesului penalProcesul penal cuprinde un complex de activităţi desf ăşurate succesiv, într-o ordine stabilită

de lege, de la descoperirea infracţiunii, a f ă ptuitorului până la învinuirea acestuia, trimiterealui în judecată şi condamnarea sa.Sistemul actual al Codului de procedur ă penală reflectă împăr ţirea sa in trei mari faze:urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.1. Urmărirea penală este acea fază a procesului penal care, potrivit articolului 200 Cod

procedur ă penală, are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţainfracţiunilor, la identificarea f ă ptuitorilor şi la stabilirea r ăspunderii acestora, pentru a seconstata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, aceste activităţi fiind decompetenţa organelor de urmărire penală.Această fază se declanşează prin comiterea unei infracţiuni, constatarea acesteia şi sesizareaorganelor judiciare. Faza urmăririi penale se încheie după administrarea probelor, printr-osoluţie de trimitere în judecată, ceea ce înseamnă emiterea rechizitoriului ori o soluţie denetrimitere în judecată, care poate fi: neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire

penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea.2. Judecata este acea fază a procesului penal în care îşi desf ăşoar ă activitatea instanţele

judecătoreşti, cu participarea procurorului, în scopul înf ă ptuirii justiţiei, respectiv a pedepsirii persoanelor vinovate de comiterea unor infracţiuni. Această fază a procesului penal începe prin sesizarea instanţei de judecată, cum este, de exemplu, sesizarea de către procuror prinrechizitoriu şi se încheie prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. în această fază rolul

principal îl are instanţa de judecată.3. Punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti este faza finală a procesului penal în

cursul căreia are loc punerea în executare a hotărârilor definitive, în funcţie de pedeapsaaplicată celui condamnat de către instanţa de judecată.Momentul iniţial al acestei faze este marcat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, iar momentul final îl reprezintă întocmirea actelor procesuale şi procedurale prin care se certifică aducerea la îndeplinire a menţiunilor din dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Codul de procedur ă penală prevede şi situaţii în care procesul penal nu se desf ăşoar ă în toatecele trei faze, şi anume:

- potrivit articolului 2781 alineatul 8 litera c Cod procedur ă penală, în cazul plângerilor formulate în fa ţ a instan ţ ei de judecat ă împotriva rezolu ţ iilor sau a ordonan ţ elor procuroruluide netrimitere în judecat ă , instanţa competentă să judece cauza poate să admită, prin

încheiere, plângerea formulată de petent, să desfiinţeze actul emis de procuror (rezoluţie sauordonanţă) şi să reţină cauza spre judecare. In acest caz, instanţa de judecată nu mai restituie

4



dosarul procurorului pentru a finaliza urmărirea penală ci, procedează la administrarea probelor.

Noţiunea si obiectul dreptului procesual penal

Ca oricare dintre ramurile de drept, dreptul procesual penal este constituit dintr-unansamblu de norme juridice prin aplicarea cărora se reglemenlează desf ăşurarea procesului

penal, organele competente să participe la procesul penal şi atribuţiile acestora. Normele dreptului procesual penal sunt reglementate de Codul de Procedura Penală, care estelegea generală în materie, precum şi de legi speciale, cum sunt Legea nr.304/2004 privindorganizarea judiciar ă, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legeanr.64/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, Legea nr.508/2004 privindorganizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare aInfracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism precum şi alte acte normative cudispoziţii procedurale.

Spre exemplu, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit dedroguri prevede în articolele 20 - 26 norme procesual penale privind mijloacele de probă carese pot administra în investigarea infractiunilor de trafic de droguri, acestea fiind: livr ărilesupravegheate, investigatorul acoperit, accesul la sistemele de telecomunicaţii sauinformatice, autorizarea efectuării de investigaţii medicale. Aceeaşi lege stabileste înfiinţareaşi atribuţiile organelor competente în descoperirea, cercetarea, prevenirea şi combatereatraficului şi consumului ilicit de droguri.

Obiectul dreptului procesual penal îl constituie procesul penal. Noţiunile de drept procesual penal şi proces penal nu sunt identice. În timp ce procesul penal este o activitate concretă,desf ăşurată de anumite organe judiciare şi într-un anumit scop, dreptul procesual penalconţine normele care reglementează modul de desf ăşurare al procesului penal, stabileşte caresunt organele competente să îndeplinească activităţile necesare realizării procesului penal, ceatribuţii au acestea şi ce acte trebuiesc îndeplinite, precum şi care sunt drepturile şi obligaţiile

participanţilor la procesul penal. Dreptul procesual penal este constituit din norme juridicecare reglementează relaţii sociale complexe, vizând:- organele competente să participe la realizarea procesului penal şi sfera atribuţiilor acestora;- persoanele care participă la realizarea procesului penal şi care sunt drepturile şi obligaţiileacestora;- garanţiile procesuale ca mijloace legale de realizare a drepturilor subiectilor procesului

penal;

- modul de probatiune in procesul penal- modul efectiv de desf ă urare a procesului penal

Întrebări:

1. Fazele procesului penal sunt:a) urmărirea penală şi judecata;

b) urmărirea penală, judecata şi condamnarea;c) urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale r ămase definitive;

2. Interpretarea normelor juridice procesual penale f ăcută de organele de urmărire penală:a) are for ţă obligatorie;

b) prezintă relevanţă doar pentru cauza penală în curs;

5



c) reprezintă o formă de interpretare legală;

3. Momentul final al fazei de judecată constă în:a) r ămânerea definitivă a hotărârii penale;

b) trimiterea în judecată;

c) pronunţarea hotărârii judecătoreşti de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal;

4. Urmărirea penală presupune ca limită iniţială:a) sesizarea organelor de urmărire penală;

b) întocmirea actului de începere a urmăririi penale;c) punerea în mişcare a acţiunii penale;

5. Raporturile juridice procesuale penale:a) iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă a păr ţilor;

b) presupun în mod obligatoriu prezenţa persoanei care a săvâr şit infracţiunea;c) se sting odată cu trimiterea în judecată a inculpatului;

6



CAPITOLUL IIPRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL

Principiile fundamentale ale procesului penal sunt regulile cu caracter general în temeiulcărora este reglementată întreaga desf ăşurare a procesului penal şi sunt prevăzute expres în

Codul de procedur ă penală, in Constitutia României şi în Legea de organizare judecătorească nr.304/2004.Aceste principii fundamentale sunt necesare pentru aplicarea corectă a normelor juridice şi înconformitate cu scopul procesului penal. Pot fi considerate principii fundamentale doar acelereguli care stau la baza întregii activităţi procesuale, şi nu acelea care reglementează doar ofază a procesului penal.Astfel, publicitatea şedinţei de judecată nu poate constitui un principiu fundamental deoareceeste aplicabil doar în faza judecăţii, nu şi în cea de urmărire penală ori de punere în executarea hotărârii judecătoreşti, spre deosebire de principiul legalităţii care se regăseşte în toatefazele procesului penal.Principiile fundamentale ale procesului penal sunt:- legalitatea procesului penal;- oficialitatea procesului penal;- aflarea adevărului;- rolul activ al organelor judiciare;- garantarea libertăţii persoanei;- respectarea demnităţii umane;- prezumţia de nevinovăţie;- garantarea dreptului la apărare;- limba în care se desf ăşoar ă procesul penal;- egalitatea persoanelor în procesul penal;

- operativitatea procesului penal;- dreptul la un proces echitabil.

Legalitatea procesului penalPotrivit articolului 2 din Codul de procedur ă penală "procesul penal se desf ăşoar ă atât încursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege".Legalitatea procesului penal impune respectarea de către organele judiciare a competenţeistabilite expres de lege, respectarea şi asigurarea exerciţiului drepturilor procesuale ale

păr ţilor clin proces şi ale participanţilor la procesul penal, respectarea modului deadministrare a probelor şi de întocmire a actelor procedurale şi procesuale,Aplicarea acestui principiu este garantată prin instituirea unor sancţiuni în caz de nerespectare

a prevederilor legale. Astfel, întocmirea unor acte f ăr ă respectarea legii duce la nulitateaacestora (articolul 197 Cod procedur ă penală), încălcarea unor obligaţii de Către participanţiila procesul penal poate duce la aplicarea unor amenzi judiciare (articolul 198 Cod procedur ă

penală), iar încălcările grave ale legii procesuale pol constitui infracţiuni (arestarea nelegală prevăzută de articolul 266 Cod penal, mărturia mincinoasă prevăzută de articolul 260 Cod penal, omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de articolul 263 Cod penal,represiunea nedreaptă prevăzută de articolul 268 Cod penal, nerespectarea hotărârilor

judecătoreşti prevăzută de articolul 277 Cod penal, sustragerea de sub sechestru prevăzută dearticolul 244 Cod penal, violarea de domiciliu prevăzută de articolul 192 Cod Penal).În vederea consolidării acestui principiu, pe lângă sancţiunile expuse legiuitorul a mai

prevăzut şi numeroase posibilităţi de control sistematic şi eficient prin care pot fi descoperiteşi înlăturate actele procedurale şi procesuale nelegale. Astfel, întreaga activitate de urmărire

penală este supravegheată de către procuror (articolele 216 - 220 Cod procedur ă penală) dar

7



activitatea procurorului poate fi supusă controlului procurorului ierarhic superior (articolul278 Cod procedur ă penală). Totodată activitatea de urmărire penală este supusă controluluiinstanţei de judecată ( articolele 300, 332 şi 333 Cod procedur ă penală ) iar activitateainstanţei de judecată este supusă controlului instanţei ierarhic superioare ( articolele 378 şi385 Cod procedur ă penală).

Oficialitatea procesului penalPrincipiul oficialităţii procesului penal este reglementat de articolul 2 alineatul 2 Cod

procedur ă penală, care prevede că "actele necesare desf ăşur ării procesului penal seîndeplinesc din oficiu, afar ă de cazul cînd prin lege se dispune altfel".Urmare a comiterii unor fapte penale, organele judiciare competente trebuie să aibă iniţiativă în declanşarea procesului penal, nefiind nevoie de intervenţia unor persoane fizice sau

juridice, deoarece infracţiunile comise prezintă pericol public pentru societate, iar organele judiciare trebuie să reacţioneze.Înscrierea acestui principiu a determinat şi stabilirea competenţelor pe care le au organele

judiciare în legătur ă cu declanşarea şi desf ăşurarea procesului penal.

Oficialitatea procesului penal în faza de urmărire penală este subliniată prin:- articolul 221 Cod procedur ă penală care prevede obligaţia organelor de cercetare penală de ase sesiza din oficiu atunci când au aflat pe orice cale despre comiterea unei infracţiuni;- articolul 17 Cod procedur ă penală care stabileşte că acţiunea civilă în procesul penal se

porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate deexerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă;- articolul 228 Cod procedur ă penală care prevede obligaţia organelor de cercetare penală competente de a începe urmărirea penală din oficiu, act care se supune confirmării motivate a

procurorului care exercita supravegherea activităţii de cercetare penală;- articolul 235 Cod procedur ă penală care prevede obligaţia de a pune în mişcare acţiunea

penală din oficiu dacă sunt întrunite condiţiile în acest sens- articolul 236 Cod procedur ă penală care prevede posibilitatea procurorului de a propune dinoficiu luarea măsurii arestării preventive de către instanţa de judecată, dacă sunt întrunitecondiţiile în acest sens;- articolul 262 Cod procedur ă penală care prevede obligaţia procurorului de a trimite în

judecată inculpatul, atunci când sunt întrunite condiţiile necesare;Oficialitatea procesului penal în faza judecăţii este reglementată prin următoarele dispoziţii:- articolul 313 Cod procedur ă penală care stabileşte obligaţiile ce revin instanţei de judecată încadrul măsurilor premergătoare şedinţei de judecată;- articolul 321, 322, 323 şi 324 Cod procedur ă penală privind lămuririle, cererile şi excepţiile

pe care le solicită din oficiu preşedintele instanţei, ordinea cercetării judecătoreşti;

- articolul 345, 346 Cod procedur ă penală privind obligaţia rezolvării acţiunii penale şi civile;Oficialitatea procesului penal în faza executării hotărârilor judecătoreşti este reglementată prin dispoziţiile articolului 418 Cod procedur ă penală care prevăd obligaţia primei instanţe de judecată de a pune în executare hotărârea instanţei de judecată r ămasă definitivă.Uneori, oficialitatea este înlăturată atât în ceea ce priveşte declanşarea procesului penal, cât şidesf ăşurarea ulterioar ă a acestuia, cazuri care constituie excep ţ ii de la acest principiu şi caresunt expres şi limitativ reglementate de legiuitor.Aceste excepţii sunt:a). în cazul infracţiunilor pentru care este necesar ă plângerea prealabilă (de exemplu, în cazulinfracţiunii de insultă, ameninţare, viol). Oficialitatea eşte înlăturată în ceea ce priveşteînceperea procesului penal, întrucât numai iniţiativa păr ţii vătămate poate determina

declanşarea procesului penal. De asemenea, desf ăşurarea ulterioar ă a procesului penal este

8



condiţionată de voinţa păr ţii vătămate, întrucât aceasta poate oricând să îşi retragă plângerea penală şi în acest mod să înceteze procesul penal. b). în cazul infracţiunilor pentru care este necesar ă sesizarea sau autorizarea organuluicompetent. De exemplu, în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, estenecesar ă sesizarea comandantului, iar în cazul infracţiunilor comise în afara teritoriului român

contra securităţii statului român pentru începerea urmăririi penale este necesar ă autorizarea procurorului general. Astfel, în lipsa sesizării comandantului ori a autorizării procuroruluigeneral, nu se poate declanşa procesul penal.c). în cazul comiterii unei infracţiuni contra reprezentantului unui stat str ăin prevăzute dearticolul 171 Cod penal, potrivit articolului 221 alineatul 3 Cod procedur ă penală urmărirea

penală nu poate începe f ăr ă exprimarea dorinţei guvernului str ăin.d). în cazul infracţiunilor în care procesul penal poate începe şi din oficiu, dar desf ăşurareaulterioar ă este guvernată de principiul disponibilităţii, persoana vătămată poate să îşi retragă

plângerea prealabilă sau să se împace cu f ă ptuitorul. De exemplu, în cazul infracţiunii deseducţie prevăzută de articolul 199 Cod penal ori în cazul infracţiunii de lovire exercitată asupra membrilor de familie prevăzută de articolul 180 alineatul 21 şi 4 Cod penal, acţiunea

penală se pune în mişcare şi din oficiu, dar împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penală.

Aflarea adevăruluiAcest principiu este reglementat de articolul 3 Cod procedur ă penală care stabileşte că "îndesf ăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şiîmprejur ările cauzei, precum şi cu privire la persoana f ă ptuitorului".Aflarea adevărului presupune o concordanţă între starea de fapt reală şi concluzia la care seajunge în urma administr ării probelor în cursul procesului penal.În vederea aflării adevărului obiectiv organele judiciare trebuie să desf ăşoare o activitateconformă cu legea, de calitate, astfel încât probele administrate să reflecte în totalitate modulîn care s-a comis fapta.Aflarea adevărului priveşte nu numai existenţa faptei şi a vinovăţiei autorului dar şi justaapreciere a împrejur ărilor în care s-a comis infracţiunea, ca şi principalele date carecaracterizează persoana inculpatului, elemente asupra cărora organele judiciare trebuie să seedifice profund pentru a fi în măsur ă se efectueze o urmărire penală completă şi astfel să determine pronunţarea unor hotărâri legale şi temeinice.în practica judiciar ă s-au considerat încălcări ale acestui principiu următoarele situaţii:- neverificarea, în mod nemijlocit, de către instanţa de judecată a probelor administrate decătre organele de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului, în situaţia în care, în faza de

urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptele comise, iar, în faza judecăţii, procurorul şi partea civilă nu au solicitat probe. în acest caz instanţa trebuia să verifice dacă recunoaştereainculpatului este expresia adevărului;- neaudierea, în cursul judecăţii, a tuturor martorilor ascultaţi în faza de urmărire penală, chiar dacă prin rechizitoriu nu s-a cerut decât audierea unora dintre ei;- audierea par ţială a unor martori, în sensul că, în cursul judecăţii s-a luat act că îşi menţindeclaraţiile date în faza urmăririi penale;- nemotivarea de către instanţa de judecată a neaudierii martorilor şi pronunţarea unei hotărâri

judecătoreşti f ăr ă ascultarea acestora;- neverifîcarea de către instanţa de judecată a împrejur ării că inculpatul nu a comis faptasingur, chiar dacă numai acesta a fost trimis în judecată şi nu s-a cerut de către procuror

extinderea procesului penal, dar din dezbateri a reieşit că la comiterea faptei pentru careinculpatul a fost trimis în judecată au participat şi alte persoane.

9



Rolul activPrincipiu fundamental al procesului penal reglementat de articolul 4 Cod procedur ă penală,care prevede că "organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rolactiv în desf ăşurarea procesului penal".

Din reglementarea acestui principiu rezultă că organele judiciare care participă la realizarea procesului penal trebuie să aibă rol activ atât în iniţierea procesului penal dar şi în realizareasarcinilor cerute de urmărirea penală, judecată sau punerea în executare a hotărârilor definitive. Obligaţiile şi atribuţiile organelor judiciare sunt prevăzute de lege, fiind instituite şisancţiuni în cazul nerespectării lor.Rolul activ poate viza administrarea tuturor probelor pentru lămurirea cauzei sub toateaspectele (din punct de vedere al laturii penale, dar şi al laturii civile), examinarea cauzei subtoate aspectele în vederea extinderii urmăririi penale (articolul 238 Cod procedur ă penală),extinderii procesului cu privire la acte materiale noi, fapte noi şi persoane noi (articolele 335 -337 Cod procedur ă penală) sau obligaţia de a explica învinuitului sau celorlalte păr ţi din

proces drepturile lor procesuale.

Codul de procedur ă penală cuprinde obligaţii pe care organele judiciare trebuie să leîndeplinească pentru ca acest principiu să fie respectat.Astfel, organul de urmărire penală este obligat sa strangă probele necesare pentru aflareaadevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări aacesteia. Organul de urmărire penală administrează probele atât în favoarea cât şi indefavoarea învinuitului sau inculpatului. Aceste îndatoriri se îndeplinesc chiar dacă învinuitulsau inculpatul recunoaşte fapta.

Întrebări:

1. Dreptul de apărare este garantat învinuitului sau inculpatului:a) pe tot parcursul procesului penal, dacă asistenţa juridică este obligatorie; b) pe tot parcursul procesului penal;c) până la strângerea probelor necesare trimiterii în judecată prin rechizitoriu;

2. În conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie, f ă ptuitorul va fi consideratnevinovat:a) până la r ămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale;

b) până la punerea în mişcare a acţiunii penale;c) până la trimiterea în judecată prin rechizitoriu;

3. Limba în care se desf ăşoar ă procesul penal:a) păr ţile care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigur ă

posibilitatea de a lua cunoştiinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul dea pune concluzii prin interpret, cheltuielile urmând a fi suportate individual de către acele

persoane; b) în procesuşl penal, procedura judiciar ă se desf ăşoar ă în limba română:c) se stabileşte în funcţie de limba maternă a participanţilor la procesul penal; consemnareadeclaraţiilor se face în dublu exemplar, ăn limba română şi în limba maternă a participantului;

4. Punerea sub acuzare a Preşedintelui României, ca excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal :a) se realizează de Guvernul României, pentru înaltă tr ădare, cu votul a cel puţin două treimidin numărul membrilor;

10



b) se realizează de către Camera Deputaţilor şi Senat, pentru înaltă tr ădare cu votul a cel puţindouă treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţă comună;c) se realizează de către Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună,

pentru înaltă tr ădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor;

5.Prin excepţie de la principiul oficialităţii, membrii Guvernului pot fi urmăriţi penal:a) pentru faptele săvâr şite în exerciţiul funcţiei lor, numai în urma unei cereri f ăcute de cătreCamera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României

b) pentru toate faptele prevăzute de legea penală, cu încuviinţarea Guvernului României;c) pentru faptele săvâr şite în exerciţiul funcţiei lor, cu încuviinţarea Primului-Ministru alRomâniei;

CAPITOLUL IIIPARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL

Participanţii la procesul penal sunt subiecţii oficiali care iau parte la procesul penal în vedereaatingerii scopului acestuia. Aceştia sunt:A. Organele judiciare;B. Păr ţile;C. Apăr ătorii;D. Alte persoane ( exper ţi, interpreţi, traducători).Prezenţa participanţilor expuşi mai sus nu este întâlnită în orice proces penal, numărul

participanţilor, precum şi complexitatea activităţilor pe care aceştia le desf ăşoar ă depinzândde împrejur ările concrete ale fiecărei cauze penale în parte.

A. ORGANELE JUDICIARE

Organele judiciare sunt participanţii la procesul penal care au drepturi şi obligaţii ce rezultă direct din lege şi nu îşi au izvorul în exercitarea acţiunii civile sau penale.Organele judiciare care participă la procesul penal sunt:A.l. Organele de cercetare penală A.2. Ministerul Public, prin procuroriA.3. Ministerul de Justiţie, prin judecători

A.1. Organele de cercetare penală Articolul 201 alineatul 1 Cod procedur ă penală, prevede că urmărirea penală se efectuează şide către organele de cercetare penală, iar potrivit alineatului 2, organele de cercetare penală sunt organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare i organele de cercetare penală

speciale.Organele de cercetare ale poliţiei judiciareCa organe de cercetare ale poliţiei judiciare func ioneaza lucr ătorii specializaţi dinMinisterul de Interne şi Reformei Administrative anume desemnaţi de ministru, cu avizulconform al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţiesau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale.Spre exemplu, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2002 privind Departamentul NaţionalAnticorupţie s-a introdus instituţia lucr ă torilor de poli ţ ie judiciar ă .În scopul efectuării cuceleritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor decorupţie, în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie funcţionează lucr ători de poliţie,constituind poli ţ ia judiciar ă a Departamentului Na ţ ional Anticorup ţ ie.

11



Lucr ătorii de poliţie judiciar ă efectuează actele de cercetare penală sub directa conducere,supraveghere şi controlul nemijlocit al procurorilor din Departamentul Naţional Anticorupţie,cu excepţia actelor care sunt de competenţa exclusivă a procurorului.Dispoziţiile procurorilor din Departamentul Naţional Anticorupţie sunt obligatorii pentrulucr ătorii de poliţie judiciar ă.

Principala atribuţie a organelor de cercetare a poliţiei judiciare în cursul procesului penal este prevăzută de articolul 207 Cod procedur ă penală şi constă în „efectuarea cercet ă rii penale pentru orice infrac ţ iune care nu este dat ă in mod obligatoriu în competen ţ a altor organe decercetare". Spre exemplu, în cazul comiterii unei infracţiuni de furt, cercetarea penală va fiefectuată de poliţişti, însă în cazul comiterii unei infracţiuni de omor, competenţa de a efectuaurmărirea penală apar ţine procurorului, conform dispoziţiilor articolului 209 alineatul 3 Cod

procedur ă penală. În acest ultim caz, poliţiştii pot constata comiterea acestei infracţiuni, dar nu pot administra probe şi nu pot efectua acte de urmărire penală.Pentru realizarea acestei atribuţii, organele de cercetare a poliţiei judiciare pot efectuacercetări la faţa locului, pot audia păr ţile din proces şi martorii sau pot să administreze oricealte probe necesare lămuririi cauzelor sub toate aspectele.

În cadrul Ministerului de Interne şi Reformei Administrative funcţionează InspectoratulGeneral al Poliţiei, ca instituţie centrală, iar la nivel teritorial, funcţionează inspectorate

judeţene, care sunt formate din servicii şi birouri.Din punct de vedere al desf ăşur ării activităţilor de urmărire penală, organele de cercetare ale

poliţiei judiciare sunt subordonate procurorului, care emite dispoziţii obligatorii cu privire laefectuarea oricărui act de urmărire penală. Procurorul conduce şi supraveghează activitateaorganelor de cercetare ale poliţiei judiciare în cursul procesului penal.În cazul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestoranu pot să dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurulcompetent în acest sens ( articolul 219 Cod procedur ă penală).Organele de cercetare specialeAcestea sunt prevăzute de articolul 208 Cod procedur ă penală:a), ofi ţ erii anume desemna ţ i de că tre comandan ţ ii unit ăţ ilor militare corp aparte şi similare,

pentru militarii în subordine. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către comandant ; b). ofi ţ erii anume desemna ţ i de că tre şefi comenduirilor de garnizoană , pentru infracţiunilesăvâr şite de militari în afara unităţilor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de şeficomenduirilor de garnizoană ;c). ofi ţ erii anume desemna ţ i de că tre comandan ţ ii centrelor militare, pentru infracţiunile decompetenţa instanţelor militare, săvâr şite de persoanele civile în legătur ă cu obligaţiile lor militare. Cercetarea poate fi efectuată şi personal de către comandan ţ ii centrelor militare.d). ofi ţ erii poli ţ iei de frontier ă anume desemna ţ i pentru infracţiunile de frontier ă;

e). că pitanii porturilor, pentru infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contradisciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legătur ă cuserviciul prevăzute în Codul penal, comise de personalul navigant al marinei civile, dacă faptaa pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa navei sau a navigaţiei.Aceste organe speciale au competenţa de a efectua acte de cercetare penală numai în cazurileexpres prevăzute.

A.2. Ministerul PublicOrganizarea şi atribuţiile Ministerului Public suni stabilite prin Legea nr.304/2004 privindorganizarea judiciar ă. Potrivii articolului din lege, în activitatea judiciar ă Ministerul Publicreprezintă interesele generale ale societăţii şi apăr ă ordinea de drept, precum si drepturile şi

libertăţile cetăţenilor, exercitându-şi atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, încondiţiile legii.

12



Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc si supraveghează activitateade cercetare penală a poliţiei judiciare si sunt independente în relaţiile cu instanţele

judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice. Parchetul de pe lâng ă Înalta Curte de Casa ţ ie si Justi ţ ie,Structura centrală a Ministerului Public este Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie care coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public.Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi unadjunct. Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţiereprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane

juridice sau fizice, din ţar ă şi din str ăinătate şi exercită, direct sau prin procurori anumedesemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în structur ă secţii conduse de

procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouriconduse de procurori şefi.

Direc ţ ia de Investigare a Infrac ţ iunilor de Criminalitate Organizat ă şi TerorismÎn cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia deInvestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structur ă specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului. Organizarea şi atribuţiile Direcţiei suntstabilite prin Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrulMinisterului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şiTerorism, Ordonanţa de Urgenţă nr.7 din 10.02.2005 de modificare a Legii nr.508/2004 şiLegea nr.304/2004 privind organizarea judiciar ă.Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi în combatereacriminalităţii organizate şi a terorismului.Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism este condusă de un procuror şef ajutat de un procuror şef adjunct şi este coordonată de procurorul general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrebări:

1.Dobândirea calităţii de învinuit este determinată de:a) punerea în mişcare a acţiunii penale;

b) începerea urmăririi penale;c) sesizarea organelor despre săvâr şirea unei infracţiuni;

2.Ministerul Public îşi desf ăşoar ă activitatea, sub autoritatea ministrului justiţiei, potriviturmătoarelor pincipii:a) principiul impar ţialităţii;

b) principiul controlului ierarhic;c) principiul independenţei procurorilor;

3.Fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale:a) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române;

b) subofiţerii Poliţiei de Frontier ă anume desemnaţi;c) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare;

4.Dobândirea calităţii de inculpat este determinată de:

13



a) dispoziţia de arestare preventivă: b) începerea urmăririi penale;c) punerea în mişcare a acţiunii penale;

5. Sec iile maritime i fluviale func ionează pe lângă instan ele din:a) Br ăila; b) Gala i;c) Tulcea;

CAPITOLUL IVCOMPETENŢA ORGANELOR JUDICIARE PENALE

In desf ăşurarea procesului penal, fiecare organ judiciar are stabilite atribuţii pe care le

desf ăşoar ă la anumite momente ale procesului penal.Competen ţ a reprezintă sfera atribuţiilor pe care le are fiecare organ judiciar în cursul

procesului penal. Prin competenţă se stabilesc ce cauze pot fi instrumentate de fiecare organ judiciar în parte, care sunt criteriile de atribuire a acestora şi care sunt atribuţiile fiecăruiorgan judiciar raportat la cauzele care îi sunt repartizate pentru soluţionare.Legiuitorul stabileşte următoarele forme ale competenţei:1. Competenţa material ă , care este stabilită în raport cu infrac ţ iunea care a fost comisă ;2. Competenţa personal ă , care este stabilită în raport cu calitatea persoanei care a comisinfrac ţ iunea;3. Competenţa teritorial ă , care este stabilită în raport de locul unde s-a să vâr şit infrac ţ iunea;4. Competenţa func ţ ional ă , care este stabilită în raport de sfera de atribu ţ ii pe care le poatedesf ăşura fiecare organ judiciar;5. Competenţa special ă , care este stabilită în raport de comiterea unor infrac ţ iuni speciale;6. Competenta excep ţ ional ă , care este stabilită în raport de anumite situa ţ ii excep ţ ionale.Competenţa materială În raport de tipul şi gravitatea infracţiunii comise, legiuitorul a stabilit care dintre organele

judiciare de diferite grade poate instrumenta aceste cauze. Această competenţă se aplică chiar dacă fapta a fost comisă în forma consumată sau a r ămas în faza de tentativă.Competen ţ a material ă a organelor de cercetare ale poli ţ iei judiciare

Potrivit articolului 207 Cod procedur ă penală, "cercetarea penală se efectuează de organele decercetare ale poliţiei judiciare pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în

competenţa altor organe de cercetare penală".Astfel, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au o competen ţă general ă * putândefectua acte de cercetare penală, în cazul oricărei infracţiuni, excepţie f ăcând acele infracţiunicare, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altor organe.Codul de procedur ă penală prevede la articolul 208 competenţa materială a organelor decercetare penală speciale, stabilind că acestea efectuează cercetări penale atunci când se comiturmătoarele infracţiuni:- infracţiuni săvâr şite de militarii din subordine;- infracţiuni săvâr şite de militari în afara unităţilor militare;- infracţiunile de competenţa instanţelor militare, săvâr şite de persoanele civile în legătur ă cuobligaţiile lor militare;

- infracţiunile de frontier ă;

14



- infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legătur ă cu serviciul, prevăzute în Codul penal, săvâr şite de personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut puneîn pericol siguranţa navei sau a navigaţiei.Competenta material ă a Ministerului Public

Procurorul supraveghează urmă rirea penal ă , iar în exercitarea acestei atribuţii procuroriiconduc şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale. Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală încauzele pe care le supraveghează.Dispoziţiile articolului 209 alineatul 3 Cod de procedur ă penală nominalizează infracţiunile încazul cărora procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală (omorul prevăzută dearticolul 174 Cod penal, pruncuciderea prevăzută de articolul 177 Cod penal, darea de mită

prevăzută de articolul 254 Cod penal etc).În toate aceste cazuri, organele de cercetare penală pot doar să constate comiterea acestor infracţiuni, dar urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.Spre exemplu, dacă se comite o infracţiune de luare de mită, organele de cercetare penală pot

constata comiterea infracţiunii, însă numai procurorul poate să efectueze urmărirea penală,adică să administreze probe.Potrivit articolului 209 alineatul 4 Cod procedur ă penală, este competent să efectuezeurmărirea penală, în cazurile prevăzute mai sus, sau să exercite supravegherea activităţii decercetare penală, procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza.Spre exemplu, dacă s-a comis infracţiunea de evadare prevăzută de articolul 269 Cod penal,supravegherea urmăririi penale se va efectua de un procuror de la parchetul de pe lângă tribunal, întrucât această faptă se judecă în primă instanţă de către tribunal.Dacă s-a comis o infracţiune de violare de domiciliu, supravegherea urmăririi penale se vaface de către un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, întrucât judecătoria estecompetentă să judece în primă instanţă cauza în fond.Competen ţ a material ă a instan ţ ei de judecat ă

a). Judecă toriile au competenţă materială generală putând să judece în primă instanţă toateinfracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe de judecată.

b). Tribunalul are o competenţă materială diferită, în funcţie de împrejurarea că acesta judecă în primă instanţă sau judecă în apel ori recurs, în aceste ultime cazuri fiind instanţă de control:1. în primă instanţă, judecă infracţiunile prevăzute la articolul 27 Cod procedur ă penală (omorul prevăzută de articolul 174 Cod penal, pruncuciderea prevăzută de articolul 177 Cod

penal, darea de mită prevăzută de articolul 254 Cod penal etc).2. Ca instanţă de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii

în primă instanţă.3. Ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în articolul 279 alineatul 2 litera a, precum şi înalte cazuri anume prevăzute de lege.4. Soluţionează conflictele de competentă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa,

precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.c). Curtea de Apel 1. judecă în primă instanţă:- infracţiunile contra statului prevăzute de articolul 155 - 173 Cod penal;- infracţiunile contra păcii şi omenirii prevăzute de articolele 356 -361 Cod penal;- infracţiunile comise de judecătorii de la judecătorii şi Tribunale, procurorii de la parchetele

de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;

15



- infracţiunile comise de controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene, precum şi decontrolorii financiari de la Curtea de Conturi;- alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa.2. Ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;

3- Ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate detribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. Soluţionează conflictele de competentă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunaledin circumscripţia sa, ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite, aflate încircumscripţia Cur ţii, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.5. Soluţionează cererile prin care s-a solicitat extr ădarea sau transferul persoanelor condamnate în str ăinătate.d) Înalta Curte de Casa ţ ie si Justi ţ ie 1. judecă în primă instanţă:- infracţiunile săvâr şite de senatori şi deputaţi;- infracţiunile săvâr şite de membrii Guvernului, membrii Cur ţii de Conturi;- infracţiunile săvâr şite de judecătorii Cur ţii Constituţionale, de preşedintele Consiliului

Legislativ şi de Avocatul Poporului;- infracţiunile săvâr şite de mareşali, amirali, generali şi chestori;- infracţiunile săvâr şite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţimembri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;- infracţiunile săvâr şite de judecătorii şi magistralii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie, de judecătorii de la cur ţile de apel şi Curtea Militar ă de Apel, precum şi de procuroriide la parchetele de pe lângă aceste instanţe;- infracţiunile săvâr şite de procurorii Departamentului NaţionalAnticorupţie;- alte cauze date prin lege în competenţa sa;2. Ca instanţă de recurs, judecă:- recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de cur ţile de apel şiCurtea Militar ă de Apel;- recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de cur ţile de apel şiCurtea Militar ă de Apel;- recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală şisecţia militar ă a Înaltei Cur ţi de Casaţie şi Justiţie;- alte cazuri prevăzute de lege.3. Judecă recursurile în interesul legii;4. Soluţionează:- conflictele de competenţă în cazurile în care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa

superioar ă comună;- cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;- cererile de str ămutare;- alte cazuri anume prevăzute de lege.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme imperative, iar nerespectarealor atrage nulitatea absolută.În practica judiciar ă s-a dispus aplicarea dispoziţiilor nulităţii absolute pentru nerespectareacompetenţei după materie, în următoarele cazuri:- infracţiunea de ucidere din culpă trebuie judecată în primă instanţă de judecătorie şi nu detribunal, care judecă doar omorul prevăzut de articolul 174, care este comis cu intenţie;- tentativa de omor este tot de competenţa tribunalului şi nu a judecătoriei;

- infracţiunea de pruncucidere este de competenţa tribunalului, chiar dacă inculpata esteminor ă.

16



Competenţa personală Competenţa personală este determinată de calitatea persoanei în momentul comiteriiinfracţiunii. Această competenţă este strict şi limitativ reglementată de normele procesual

penale.

Competen ţ a personal ă a organe/or de cercetare penal ă Organele de cercetare penală speciale sunt competente să efectueze cercetări penale, dacă

persoanele care comit infracţiuni date în competenţa materială a acestora au următoarelecalităţi:- militari din unităţile militare corp aparte şi similare;- persoane civile care comit infracţiuni în legătur ă cu obligaţiile lor militare;- personal navigant al marinei civile.Competen ţ a personal ă a Ministerului Public

Urmărirea penală se efectuează de procurorii parchetelor civile

pentru:- infracţiunile comise de poliţişti, conform Legii 360/2002 privind statutul poliţistului;- infracţiunile săvâr şite de judecători, procurori, notari publici;

- infracţiunile săvâr şite de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie;- infracţiunile săvâr şite de senatori şi deputaţi;- infracţiunile săvâr şite de membrii Guvernului;- infracţiunile săvâr şite de judecătorii Cur ţii Constituţionale, de membrii şi controloriifinanciari ai Cur ţii Constituţionale, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de AvocatulPoporului;- infracţiunile săvâr şite de mareşali, amirali, generali şi chestori;- infracţiunile săvâr şite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţimembri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;Competenţa revine parchetelor militare dacă s-au comis infracţiuni date prin lege încompetenţa materială a acestora, iar persoanele care au comis aceste infracţiuni au calitateade:- militari- judecători ai tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale;- procurori militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;Competenţa personală a Departamentului National Anticorupţie este determinată de articolul1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şise aplică următoarelor persoane:- care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrulautorităţilor publice sau instituţiilor publice;- care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în

măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice,regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale,unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;- care exercită atribuţii de control, potrivit legii;- care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la litera a şi b, în măsura în care

participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;- care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, înmăsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni careantrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit,operaţiuni de plasament, în burse, în asigur ări, în plasament mutual ori privitor la conturile

bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;

- care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-unsindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie far ă scop lucrativ sau fundaţie;

17



- alte persoane fizice decât cele menţionate mai sus în condiţiile prevăzute de lege.

Întrebări:

1. Constituie criterii pentru determinarea competenţei teritoriale în cazul săvâr şirii unor

infracţiuni în ţar ă:a) locul unde a fost săvâr şită infracţiunea;

b) locul efectuării urmăririi penale;c) locul în care se descoper ă cele mai multe probe;

2. Este indivizibilitate:a) când la săvâr şirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;

b) când înre două sau mai multe infracţiuni există legătur ă şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înf ă ptuire a justiţiei;c) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvâr şite prin acte diferite, de una sau mai multe

persoane împreună, în acela

şi timp

şi în acela

şi loc;

3. Este conexitate:a) când la săvâr şirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;

b)în cazul infracţiunii continuate;c)când o infracţiune este săvâr şită pentru a pregăti, a înlesni sau a acundecomiterea altei infracţiuni, ori este săvâr şită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de lar ăspundere penală a f ă ptuitorului altei infracţiuni;

4. Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa:a) instanţei mai întâi sesizate;

b) instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se refer ă;c) instanţei ierarhic superioar ă celei competente să judece infracţiunea la care acestea serefer ă;

5. Conflictul de competenţă apărut între două sau mai multe organe de cercetare penală:a) este dat în competenţa de soluţionare a procurorului care exercită supravegherea activităţiide cercetare penală a acestor organe;

b) va fi soluţionat de către conducătorul parchetului căruia i-ar reveni competenţa să instrumenteze dosarul;c) este instrumentat de către instanţa căreia îi revine competenţa de a judeca în primă instanţă cauza cu privire la care a apărut conflictul de competenţă;

CAPITOLUL V: ACŢIUNILE

ACŢIUNILEAcţiunea reprezintă modalitatea prin care conflictul de drept este soluţionat de organele

judiciare.O acţiune în justiţie se compune din patru elemente:1. Temeiul juridic compus din temeiul de fapt (care priveşte comiterea unei infracţiuni) şitemeiul de drept (care priveşte norma juridică încălcată);2. Subiecţii, care sunt persoanele fizice sau juridice ce au drepturi şi obligaţii în cursul

procesului penal. Pot fi subiecţi activi (cei care exercită acţiunea) sau pasivi (cei împotrivacărora se exercită acţiunea).

18



3. Obiectul care este însuşi scopul procesului penal, şi anume tragerea la r ăspundere a persoanei vinovate de comiterea unei infracţiuni;4. Aptitudinea funcţională, constituită din actele care se întocmesc ca urmare a exercităriiacţiunii.O acţiune este legală şi temeinică dacă sunt respectate normele juridice privind temeiul,

obiectul şi subiecţii împotriva cărora se exercită acţiunea, dar şi normele de procedur ă carereglementează modul de desf ăşurare al acesteia.În cursul procesului penal, există două tipuri de acţiuni:- ac ţ iunea penal ă , care are ca obiect tragerea la r ăspundere penală a persoanei care a comis oinfracţiune;- ac ţ iunea civil ă care are ca obiect tragerea la r ăspundere civilă a inculpatului şi a păr ţiiresponsabile civilmente în vederea repar ării prejudiciului cauzat prin săvâr şirea infracţiunii.

ACŢIUNEA PENALĂ Ac ţ iunea penal ă este definită de articolul 9 al Codului de procedur ă penală ca fiind „mijlocul procesual prin care se realizează scopul procesului penal şi are ca obiect tragerea la

r ăspundere penală a persoanelor care au săvâr şit infracţiuni".Acţiunea penală este caracterizată de următoarele atribute:- este o ac ţ iune de stat, întrucât ea se desf ăşoar ă prin subiecţii oficiali ai statului;- este obligatorie, adică este pusă în mişcare din oficiu, legea stabilind cu titlu de excepţiecazurile în care acţiunea penală nu este exercitată de organele statului;- este indisponibil ă , adică odată începută îşi urmează cursul până la finalizare;- este indivizibil ă , ea extinzându-se asupra tuturor participanţilor;- este personal ă , pentru că poate fi exercitată numai împotriva anumitor persoane, adică acelor care au comis infracţiuni;- este autonomă , de sine stătătoare, ea nedepinzând de o altă acţiune.Acţiunea penală are trei faze, şi anume, punerea în mişcare a acţiunii penale, exercitareaacţiunii penale şi stingerea acţiunii penale.Punerea în mişcare a acţiunii penalePunerea în mişcare a acţiunii penale sau inculparea reprezintă începerea activităţii de tragerela r ăspundere penală a persoanei care a comis o infracţiune.După punerea în mişcare a acţiunii penale, învinuitul ( persoana faţă de care s-a începuturmărirea penală ) dobândeşte calitatea de inculpat.Condi ţ iile cumulative necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale sunt:1. Persoana învinuitului să fie cunoscut ă .Inculparea sau punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face numai împotriva unei

persoane determinate, individualizate. Dacă începerea urmăririi penale se poate face şi numai

cu privire la faptă, (in rem), indiferent dacă este cunoscută persoana care a comis infracţiuneasau nu, punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face numai cu privire la o persoană determinată, (in personam).2. În cauză să fie început ă urmă rirea penal ă .3. S ă existe probe de vinovăţ ie .Aceste probe se vor aprecia de la caz la caz de organul judiciar.Competen ţ a de a pune în mişcare acţiunea penală revine: 1. Procurorului, care este titularul

principal al acţiunii penale, în faza de urmărire penală se poate dispune inculparea oricând,dacă sunt întrunite condiţiile expuse mai sus. Aceasta se poate dispune ca urmare a propuneriiorganului de cercetare penală, care întocmeşte în acest sens un referat cu propunere de punereîn mişcare a acţiunii penale, sau din iniţiativa procurorului, care nu este ţinut de propunerea

organului de cercetare penală.

19



Punerea în mişcare a acţiunii penale se dispune prin ordonan ţă ,în cursul efectuării actelor deurmărire penală, potrivit articolului 235 Cod procedur ă penală, sau la finalizarea urmăririi

penale, când procurorul întocmeşte rechizitoriul, prin care dispune atât punerea în mişcare aacţiunii penale, cât şi trimiterea în judecată a inculpatului.In faza judecăţii, procurorul pune în mişcare acţiunea penală prin declara ţ ie oral ă în fa ţ a

instan ţ ei de judecat ă , în cazurile prevăzute de articolele 336, 337 Cod procedur ă penală, şianume, dacă se cere extinderea judecăţii cu privire la alte persoane şi alte fapte (dacă dindezbateri rezultă că, la comiterea infracţiunii pentru care e judecat inculpatul au mai participatşi alte persoane, sau dacă se descoper ă fapte noi în sarcina acestuia pentru care nu a fost trimisîn judecată prin rechizitoriu).2. Instanţei de judecată într-un singur caz instanţa de judecată poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, şianume, potrivit articolului 336 alineatul 2 Cod procedur ă penală, atunci când procurorul nu

participă la judecată iar, în cursul dezbaterii judecătoreşti se descoper ă şi alte infracţiuni înlegătur ă cu cele pentru care este judecat inculpatul.Exercitarea acţiunii penale

După punerea în mişcare a acţiunii penale, se efectuează toate actele procesuale pentru judecarea inculpatului, a stabilirii vinovăţiei şi a condamnării în vederea realizării scopului procesului penal, ceea ce înseamnă exercitarea ac ţ iunii penale.Procurorul exercită acţiunea penală prin trimiterea inculpatului în judecată, prin susţinereaînvinuirii în faţa instanţei de judecată, prin dovedirea vinovăţiei şi solicitarea condamnării.

împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penaleSunt situaţii în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare datorită unor cauze prevăzuteexpres de legiuitor. Aceste cazuri de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale sunt

prevăzute de articolul 10 literele a-j Cod procedur ă penală, acestea fiind:a) fapta nu exist ă ;Acest caz priveşte fapta în materialitatea ei şi pentru a fi aplicabil este necesar ca fapta pentrucare s-au efectuat cercetări să nu existe. De exemplu, se reclamă comiterea unui furt, dar ulterior, partea vătămată îşi găseşte bunul în altă parte decât unde ştia că se află acesta, aşaîncât nu există o infracţiune de furt.b) fapta nu este prevă zut ă de legea penal ă ;În acest caz, fapta comisă nu este incriminată ca fiind infracţiune, ea putând fi contravenţiesau o faptă ce atrage sancţiuni materiale ori disciplinare. Este aplicabil acest articol, dacă, deexemplu, se comite o contravenţie, sau dacă nu se respectă obligaţiile asumate printr-uncontract civil, cum ar fi nerestituirea unui împrumut la termenul stipulat în contract, aspectcare nu constituie o infracţiune.b1 ) fapta nu prezint ă gradul de pericol social al unei infrac ţ iuni;

Această situaţie este aplicabilă în cazurile în care, datorită modului de comitere şi a urmărilor produse, infracţiunea comisă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Acest pericolsocial urmează a fi apreciat de organele judiciare, în funcţie de condiţiile în care s-a comisfapta, de persoana celui care a săvâr şit infracţiunea, precum şi de urmările produse. Deexemplu, sunt aplicabile dispoziţiile articolului 10 litera b1 Cod procedur ă penală, dacă sesustrag bunuri a căror valoare este modică sau dacă un f ă ptuitor a sustras alimente de valoareredusă.c) fapta nu a fost să vâr şit ă de învinuit sau de inculpat;Acest caz este aplicabil numai dacă, din probele administrate în cauză se dovedeşte că nuînvinuitul este cel care a comis fapta, ci altă persoană.d) faptei îi lipse şte unul din elementele constitutive ale infrac ţ iunii', Această situaţie priveşte

oricare dintre elementele constitutive ale

20



infracţiunii: latura obiectivă, latura subiectivă, obiectul sau subiectul. De exemplu, dacă încazul încheierii unei convenţii civile, f ă ptuitorul nu a acţionat cu intenţia de a înşela, lipsindastfel latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune sau dacă, în cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, încălcarea îndatoririi de serviciu nu a produs o pagubă sau o tulburare însemnată

bunului mers al unităţii la care lucrează funcţionarul, nu este întrunită latura obiectivă a

infracţiunii, lipsind rezultatul infracţiunii.e) exist ă vreuna din cauzele care înl ă tur ă caracterul penal al faptei;Aceste cauze sunt prevăzute expres de articolele 44-51 Cod penal, şi anume, legitima apărare,starea de necesitate, constrângerea, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia, minoritatea, eroareade fapt.f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organuluicompetent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesar ă pentru punerea în mişcare a acţiunii

penale;.Este aplicabilă această situaţie de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale numai încazurile în care este necesar ă plângerea prealabilă, sau autorizarea ori sesizarea organuluicompetent pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar legea prevede expres această

condiţie. De exemplu. în cazul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de articolul 192alineatul 1 Cod penal, legea prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate. g) a intervenit amnistia sau prescrip ţ ia ori decesul f ă ptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de f ă ptuitor;Potrivit articolelor 119, 121-124 Cod penal, amnistia şi prescripţia sunt cauze care înlătur ă r ăspunderea penală, şi de aceea lipsesc de obiect acţiunea penală, împiedicând punerea ei înmişcare.Fiind o acţiune personală, acţiunea penală nu mai poate continua dacă f ă ptuitorul a decedat.h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori păr ţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentrucare retragerea plângerii sau împăcarea păr ţilor înlătur ă r ăspunderea penală;

Pentru a fi aplicabile aceste dispozi ţ ii e necesar ca retragerea plângerii prealabile să fietotal ă (adică , să privească atât latura penal ă , cât şi latura civil ă a cauzei) şi necondi ţ ionat ă .împă carea trebuie să fie explicit ă şi să aibă un caracter total necondi ţ ionat şi definitiv.i) s-a dispus înlocuirea r ă spunderii penale;Acest caz priveşte situaţia în care se dispune înlocuirea r ăspunderii penale cu o r ăspundere cucaracter administrativ. Fiind înlocuită r ăspunderea penală, acţiunea penală nu mai poate fi

pusă în mişcare.Aplicarea acestei cauze poate fi dispusă numai de instanţa de judecată.i1 ) exist ă o cauză de nepedepsire prevă zut ă de lege;Acest cauză de nepedepsire trebuie să fie expres prevăzută de legiuitor. De exemplu, persoana

care denunţă autorităţilor comiterea faptei de, dare de mită, trafic de droguri, trafic de persoane, înainte ca aceste fapte să fie cunoscute de organele judiciare, este apărată de pedeapsă, aşa încât sunt aplicabile prevederile articolului 10 litera i Cod procedur ă penală.Sau, este apărat de pedeapsă cel care a depus mărturie mincinoasă dacă îşi retrage mărturia

până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. j) exist ă autoritate de lucru judecat.împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare

juridică.Stingerea acţiunii penaleAcţiunea penală poate fi stinsă numai de că tre procuror sau judecă tor. Organele de cercetare

penală pot doar propune o astfel de soluţie.

Potrivit articolului 11 Cod procedur ă penală, când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în articolul 10 Cod procedur ă penală:

21



1. în cursul urmă ririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau dinoficiu, dispune:a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;

b) scoaterea de sub urmă rire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) -e) Cod procedur ă penală,când există învinuit sau inculpat în cauză;

c) încetarea urmă ririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) -h) şi j) Cod procedur ă penală, când există învinuit sau inculpat în cauză.2. în cursul judecăţ ii instan ţ a pronun ţă :a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e) Cod procedur ă penală;

b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) -j) Cod procedur ă penală.În cazurile ar ătate în articolul 10 literele b), d) şi e) Cod procedura penală, procurorul caredispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele

prevăzute de legea penală, sesizează organul competent. Dacă, de exemplu, fapta constituie contravenţie, se sesizează organul competent să constate şi să sancţioneze contravenţiile ( de

pildă, organele vamale, pentru contravenţii vamale, sau organele fiscale pentru contravenţii

fiscale).De la soluţiile expuse mai sus, legiuitorul a stabilit o excep ţ ie, şi anume continuarea

procesului penal în caz de amnistie, prescripţie, retragere a plângerii prealabile sau când există o cauză de nepedepsire.În aceste situaţii, potrivit articolului 13 Cod procedur ă penală învinuitul sau inculpatul poatecere continuarea procesului penal, iar dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art.10 lit. a) - e) Cod procedur ă penală, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţade judecată pronunţă achitarea. Această continuare poate fi cerută numai de învinuit sauinculpat, nu şi de alte păr ţi din proces. Organele judiciare nu pot cere din oficiu continuarea

procesului penal în aceste cazuri.În acest caz, dacă nu se constată vreunul din cazurile prevăzute în articolul 10 litera a) - e)Cod procedur ă penală, procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor

prevăzute în articolul 10 litera i şi i1 Cod procedur ă penală, iar instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.

Întrebări:

1. Acţiunea civilă se poate exercita în procesul penal, împotriva:a) păr ţii vătămate şi persoanei responsabile civilmemte;

b) inculpatului, moştenitorilor inculpatului şi păr ţii responsabile civilmente;

c) inculpatului, păr ţii civile şi păr ţii responsabile civilmente;

2. Acţiunea penală:a) se poate pune în mişcare prin ordonanţa procurorului:

b) are drept obiect tragerea la r ăspundere civilă a persoanei care a săvâr şit o infracţiune;c) apar ţine persoanei vătămate, în ipoteza în care acţiunea penală se pune în mişcare la

plângerea prealabilă;

3. Adagiul latin electa una via , non datur recursus ad alteram semnifică:a) dreptul persoanei vătămate de a-şi valorifica pretenţiile civile ce rezultă din infracţiune

în faţa instaţei penale; b) dreptul păr ţii civile de a face recurs împotriva hotărârii instanţei prin care se rezolvă

latura civilă;

22



c) regula conform căreia persoana prejudiciată, odată ce a ales una din cele două căi pusela dispoziţie pentru acoperirea pagubei, nu mai poate reveni sau, altfel spus, nu mai

poate păr ăsi calea respectivă;

4. Acţiunea penală se poate pune în mişcare prin următoarele acte:

a) încheierea instanţei de judecată, dacă se constată necesitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte şi procurorul nu participă la şedinţa de judecată; b) rezoluţia întocmită de procuror, când plângerea prealabilă se adresează organelor de

urmărire penală;c) hotărârea instanţei de judecată de condamnare a inculpatului;

5. Acţiunea civilă:a) se pune în mişcare prin rechizitoriul procurorului;

b) apar ţine statului;c) presupune provocarea unui prejudiciu prin săvâr şirea unei infracţiuni;

CAPITOLUL VIMĂSURILE PROCESUALE

MĂSURILE PROCESUALEM ă surile procesuale sunt mijloace de constrângere care se aplică de organele judiciare, pe odurată limitată de timp, în vederea realizării scopului procesului penal, prin restrângerea unor drepturi şi libertăţi ale persoanelor atunci când, din probele administrate rezultă că, persoanaîmpotriva căreia se ia măsura a comis o faptă prevăzută de legea penală.După natura lor, măsurile procesuale sunt:1. Măsuri procesuale preventive, scopul acestora fiind împiedicarea sustragerii învinuituluisau inculpatului de la urmărire penală, judecată sau de la executarea pedepsei;2. Măsuri procesuale de ocrotire, scopul acestora fiind prevenirea situaţiilor în care o persoană aflată în îngrijirea sau întreţinerea unei persoane arestate ar putea fi lipsită de ajutor;3. Măsuri procesuale de siguranţă, scopul acestora fiind înlăturarea unei stări de pericol pecare o prezintă învinuiţii sau inculpaţii care sufer ă de o boală sau de o intoxicaţie cronică cualcool sau stupefiante;4. Măsuri procesuale asigur ătorii, scopul acestora fiind garantarea repar ării pagubei produse

prin infracţiune.MĂSURILE PREVENTIVE

Potrivit articolului 136 Cod procedur ă penală "în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cudetenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desf ăşurare a procesului penalori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive:a) reţinerea;

b) obligarea de a nu păr ăsi localitatea;c) obligarea de a nu păr ăsi ţara;d) arestarea preventivă.Pentru a se putea dispune aceste măsuri procesual preventive este necesar să fie întrunitecumulativ următoarele condi ţ ii:

1. să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a comis o infracţiune.

23



Legiuitorul defineşte noţiunea de "indicii temeinice" în articolul 68 Cod de procedur ă penală după cum urmează: „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau alteacte de urmărire penală a săvâr şit fapta". Spre exemplu, sunt indicii temeinice descoperirea

bunurilor sustrase de la partea vătămată asupra persoanei cercetate sau găsirea la persoana

bănuită de comiterea unei infracţiuni de omor a cuţitului folosit la uciderea victimei.2. pentru fapta comisă legea să prevadă pedeapsa închisorii.Infracţiunea cu privire la care se dispune luarea măsurii preventive trebuie să fie pedepsită cudetenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea (articolul 136 alineatul 1 Cod de procedur ă penală).Această condiţie se consider ă a fi îndeplinită şi în cazul în care se prevede alternativ pedeapsaînchisorii sau amenda,cu excepţia măsurii arestării preventive care, potrivit articolului 136alineatul 6 Cod procedur ă penală, nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea

prevede alternativ pedeapsa amenzii.Alegerea uneia dintre măsurile procesual preventive se face în raport de scopul acesteia, degradul de pericol social al infracţiunii comise, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi altesituaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, precum şi în raport de condiţiile care

trebuie întrunite pentru a se putea dispune aceste măsuri.Competen ţ a de a lua aceste măsuri este diferită, în raport de măsura procesuală preventivă care se dispune, şi anume:- reţinerea poate fi dispusă de organul de cercetare penală sau de procuror în faza urmăririi

penale;- obligarea de a nu păr ăsi localitatea în care locuieşte şi obligarea de a nu păr ăsi ţara se dispunde către procuror sau judecător în cursul urmăririi penale sau de către instanţa de judecată încursul judecăţii;- arestarea preventivă se dispune numai de judecător, atât în faza de urmărire penală cât şi înfaza de judecată.

Actele prin care se dispun aceste măsuri sunt:- ordonan ţă , care se emite de către organul de cercetare penală sau de către procuror, în cazulreţinerii, sau numai de către procuror în cazul luării măsurii obligării de a nu păr ăsi localitateaori a obligării de a nu păr ăsi ţara;- încheiere motivat ă , care se emite de către instanţa de judecată în cazul luării măsurii arestării

preventive, precum şi în cazul luării măsurii preventive a obligării de a nu păr ăsi localitatea şia obligării de a nu păr ăsi ţara.Din punct de vedere al conţinutului, ordonanţa sau încheierea motivată trebuie să cuprindă descrierea faptei care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta seîncadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvâr şită şi temeiurile concretecare au determinat luarea măsurii preventive.

Odată cu dispunerea acestor măsuri, potrivit articolului 137 Cod procedur ă penală, în sarcinaorganelor judiciare i-au naştere anumite obliga ţ ii.Astfel, persoanei reţinute sau arestate i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sauale arestării. învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în

prezenţa unui avocat.Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, judecătorulîncunoştinţează despre măsura luată, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuiaori o altă persoană pe care o desemnează învinuitul sau inculpatul, consemnându-se într-un

proces-verbal acest fapt.Şi pentru organul de urmărire penală legiuitorul a stabilit aceleaşi obligaţii în cazul luăriimăsurii preventive a reţinerii. Atât cererea celui reţinut, cât şi încunoştinţarea se consemnează

într-un proces verbal.

24



În mod excepţional, potrivit articolului 137 alineatul 3 Cod procedur ă penală, în cazul luăriimăsurii preventive a reţinerii, dacă organul de cercetare penală apreciază că încunoştinţarea

persoanei desemnate de învinuit ar afecta urmărirea penală, îl informează pe procuror, caredecide cu privire la încunoştinţarea solicitată de reţinut.Măsurile procesual preventive pot fi dispuse din oficiu sau la cererea unuia dintre organele

judiciare. Astfel, dacă organul de cercetare penală consider ă că este cazul să se ia măsuraobligării de a nu păr ăsi localitatea sau obligarea de a nu păr ăsi ţara, înaintează procurorului unreferat motivat în acest sens, procurorul fiind obligat să se pronunţe în termen de 24 de ore.Dacă procurorul, din oficiu ori la sesizarea organului de cercetare penală apreciază că este îninteresul urmăririi penale arestarea învinuitului sau inculpatului prezintă dosarul cauzei

preşedintelui instanţei competente sau judecătorului delegat de acesta cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventiveînlocuirea sau revocarea mă surilor preventiveMăsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsur ă preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea mă surii. De exemplu, dacă în timpul urmăririi penale s-au administrat probe în legătur ă cu faptele inculpatului şi nu mai subzistă pericolul ca acesta

să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, măsura arestării poate fiînlocuită cu cea a obligării de a nu păr ăsi localitatea în care locuieşte.Când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceastatrebuie revocată. Revocarea se poate face din oficiu sau la cerere.Competen ţ a de a înlocui sau revoca mă sura preventivă luată revine organului judiciar care adispus-o, respectiv:- procurorului sau instanţei de judecată, atunci când măsura preventivă a fost luată în cursulurmăririi penale de către instanţă sau de procuror. În acest caz, organul de cercetare penală areobligaţia să-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive. Procurorul dacă apreciază că informaţiile primitede la organele de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceastasau, după caz sesizează instanţa. Spre exemplu, dacă procurorul a dispus luarea faţă deînvinuit a măsurii preventive a obligării de a nu păr ăsi localitatea de domiciliu şi nu mai există date sau indicii din care să rezulte că acesta intenţionează să se sustragă urmăririi penale sau

judecăţii, va dispune revocarea măsurii luate;- instanţa de judecată, atunci când măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale decătre instanţă. în acest caz, procurorul este obligat să sesizeze din oficiu instanţa pentruînlocuirea sau revocarea măsurii preventive luate de aceasta. Spre exemplu, dacă s-a dispusarestarea preventivă pe motiv că identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite dinlipsa datelor necesare, dar în cursul urmăririi penale, s-a stabilit identitatea exactă, cu toatedatele de stare civilă ale inculpatului şi nu sunt întrunite alte condiţii care să justifice arestarea

preventivă, procurorul este obligat să sesizeze instanţa de judecată pentru revocarea arestării preventive. Instanţa de judecată poate, în acest caz să revoce măsura preventivă dispusă ori să o înlocuiască cu altă măsur ă preventivă, după caz ( obligarea de a nu păr ăsi localitatea sauobligarea de a nu păr ăsi ţara);- instanţa de judecată, din oficiu, dispune revocarea măsurilor preventive şi punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului în două situaţii:1. atunci când măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către instanţă cuîncălcarea prevederilor legale, dispunându-se punerea de îndată în libertate a învinuitului sauinculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.2. atunci când instanţa constată, pe baza unei expertize medico-legale că, cel arestat sufer ă deo boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.

Incetarea de drept a mă surilor preventive

25



Potrivit articolului 140 Cod procedur ă penală, măsurile preventive încetează de drept înurmătoarele cazuri:a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirareatermenului prevăzut în articolul 160 b alineatul 1 dacă instanţa nu a procedat la verificarealegalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;

b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare;c) când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestăriia atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectulînvinuirii, f ăr ă a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, 180 de zile;d) când instanţa pronunţă:- pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;- pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendareaexecutării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;- pedeapsa cu amenda;- pedeapsa închisorii la care se aplică în întregime graţierea;

- hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.e) când instanţa dispune aplicarea unei măsuri educativeCompeten ţ a de a înceta de drept măsurile preventive revine:- instanţei de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului;- procurorului în cazul reţinerii, din oficiu sau în urma informării f ăcute de organul decercetare penală.Dacă sunt întrunite condiţiile de mai sus organul judiciar competent are obligaţia să dispună

punerea de îndată în libertate a celui reţinut sau arestat. În acest sens, se trimite administraţieilocului de deţinere o copie a ordonanţei sau dispozitivului, ori un extras cuprinzândurmătoarele menţiuni:- datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului;- numărul mandatului de arestare;- numărul şi data ordonanţei, încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea;- temeiul legal al liber ării.

Plângerea împotriva mă surilor procesual preventive

Codul de procedur ă penală reglementează în articolele 140-141 căile de atac care pot fiformulate împotriva măsurilor procesual preventive dispuse de organele judiciare.

Plângerea împotriva ordonan ţ ei organului de cercetare penal ă sau a procurorului privind mă sura re ţ ineriiPotrivit articolului 1401 Cod procedur ă penală împotriva ordonanţei organului de cercetare

penală prin care s-a luat măsura preventivă a reţinerii se poate face plângere la procurorul care

supraveghează cercetarea penală.În cazul în care măsura reţinerii a fost dispusă de procuror, plângerea împotriva ordonanţeiemise de acesta se poate face la prim-procurorul parchetului, iar în cazul în care arestarea afost dispusă de prim procurorul parchetului, plângerea împotriva ordonanţei prin care a dispusreţinerea se poate face la procurorul ierarhic superior. Spre exemplu, dacă măsura reţinerii afost dispusă de un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie plângerea împotrivaordonanţei de reţinere se va face la primul procuror al parchetului, însă dacă, măsura reţineriia fost dispusă de primul procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, plângerea se va facela primul procuror al parchetului de pe lângă tribunal, acesta fiind procurorul ierarhicsuperior.Plângerea trebuie introdusă înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii,

procurorul, respectiv prim procurorul ori procurorul ierarhic superior urmând să se pronunţe prin ordonan ţă înainte de împlinirea termenului de 24 de ore.

26



În cazul în care plângerea este întemeiată, iar măsura reţinerii este ilegală sau nu este justificată, se va dispune revocarea măsurii şi punerea în libertate a învinuitului. Plângerea împotriva ordonan ţ ei procurorului privind mă sura preventivă a oblig ă rii de a nu pă r ă si localitatea şi mă sura preventivă a oblig ă rii de a nu pă r ă si ţ araPotrivit articolului 1402 Cod procedur ă penală împotriva ordonanţei procurorului prin care se

dispune luarea măsurii obligării de a nu păr ăsi localitatea sau a măsurii de a nu păr ăsi ţara,învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea mă surii.Plângerea se face la instanţa de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în

primă instanţă, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.Astfel, dacă învinuitul este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat şi se iafaţă de acesta măsura obligării de a nu păr ăsi localitatea, plângerea împotriva ordonanţei princare s-a luat această măsur ă este de competenţa judecătoriei. Dacă, însă învinuitul estecercetat pentru comiterea unei infracţiuni de luare de mită, plângerea împotriva ordonanţei

prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu păr ăsi localitatea se vasoluţiona de către tribunal, luarea de mită judecându-se în primă instanţă de către tribunal.În termen de 24 de ore de la înregistrarea plângerii, organul de urmărire penală are obligaţia

de a înainta dosarul instanţei de judecată.În ceea ce priveşte solu ţ ionarea plângerii, articolul 140 alineatele 2 şi 3 Cod procedur ă penală

precizează că, plângerea se va soluţiona în camera de consiliu, iar citarea învinuitului sauinculpatului este obligatorie, însă neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.Instanţa de judecată se pronunţă în aceeaşi zi prin încheiere, iar dacă se constată că măsura

preventivă luată este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei. Dosarulcauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.Plângerea învinuitului sau inculpatului formulată împotriva ordonanţei procurorului prin cares-a dispus luarea măsurii preventive nu este suspensivă de executare. Aşadar, învinuitul sauinculpatul are obligaţia de a respecta îndatoririle care îi revin prin dispunerea acestei măsuri

până la revocarea ei de către instanţa de judecată, ca urmare a plângerii formulate ori, în cazulîn care plângerea sa este respinsă, până la împlinirea perioadei pentru care s-a dispus această măsur ă preventivă.Calea de atac împotriva încheierii pronun ţ ate de instan ţă privind mă surile procesual

preventiveCodul de procedur ă penală reglementează diferit calea de atac împotriva încheierii pronunţatede instanţă privind arestarea preventivă în faza urmăririi penale şi cea privind măsurile

procesual preventive luate în faza judecăţii.A. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă privind arestarea preventivă înfaza urmăririi penale

Potrivit dispoziţiilor articolului 140 Cod procedur ă penală se poate face recurs la instanţasuperioar ă împotriva încheierii prin care s-a dispus în cursul urmăririi penale:- luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului;- revocarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului;- înlocuirea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului;- încetarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului;- prelungirea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului;- respingerea propunerii de arestare preventivă a învinuitului sau inculpatului.

Recursul poate fi f ăcut de învinuit sau inculpat şi de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţarea încheierii, pentru cei prezenţi şi de la comunicarea încheierii pentru cei lipsă.La judecarea recursului este obligatorie prezenţa învinuitului sau inculpatului arestat, care va

fi audiat în prezenţa apăr ătorului său. Potrivit dispoziţiilor articolului 140 alineatul 3 Cod

27



procedur ă penală nu este obligatorie prezenţa învinuitului sau inculpatului arestat la judecarearecursului dacă:- acesta este internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei;

Întrebări:

1. Sunt măsuri procesuale:a) arestarea preventivă;

b) obligarea la tratament medical;c) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;

2. Măsurile preventive încetează de drept:a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;

b) în cazul în care se face plângere împotriva măsurii luate de organul de urmărire penală;c) în ipoteza pronunţării unei hotărâri de condamnare a inculpatului;

3. Măsurile preventive pot fi dispuse prin rmătoarele acte:a) rezoluţia organului de cercetare penală;

b) ordonanţa organelor de constatare (agenţii poliţiei de frontier ă);c) hotărârea instanţei de judecată;

4. Reţinerea poate fi dispusă de către:a) organele de cercetare penală;

b) judecător;c) agenţii poliţieide frontier ă, în ipoteza constatării săvâr şirii unor infracţiuni la bordul navelor sau aeronavelor.

5. Arestarea preventivă a învinuitului:a) se poate dispune de către procuror în cursul urmăririi penale, sau de către instanţa de

judecată, în cursul fazei de judecată; b) presupune punerea în mişcare a acţiunii penale;c) nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede în mod alternativ

pedeapsa amenzii;

CAPITOLUL VII

ACTELE PROCESUALE I PROCEDURALE COMUNEActele reprezintă formele prin care se aduc la îndeplinire activităţile din cadrul procesului

penal. Acestea pot fi:- acte specifice întregului proces penal sau acte generale;- acte specifice doar unora dintre activităţi sau acte speciale.În acest capitol vom prezenta actele generale, actele speciale urmând a fi tratate în parteaspecială a cursului.Codul de procedur ă penală face distincţie între acte procesuale şi acte procedurale.Actele procesuale constau în manifestările de voinţă ale organelor judiciare şi ale păr ţilor decare depinde desf ăşurarea procesului penal.

Acestea sunt, ca exemple: începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale,împăcarea păr ţilor, retragerea plângerii prealabile, luarea măsurilor preventive etc.

28



Actele procedurale sunt mijloacele juridice prin care se duc la îndeplinire sarcinile ce rezultă din actele procesuale.De exemplu: ascultarea unei păr ţi vătămate, cercetarea locului faptei, efectuarea unei

percheziţii domiciliare etc.Actele de documentare procedurală sunt înscrisurile în care se consemnează îndeplinirea

actelor procesuale şi procedurale; de exemplu: rezoluţia de începere a urmăririi penale,ordonanţa de încetare a urmăririi penale, rechizitoriul, încheierile instanţei etc.Pentru a fi valabile, actele procesuale şi procedurale trebuie să îndeplinească următoarelecondiţii:- să emane de la organul competent, sau partea ar ătată în lege;- să fie emise cu respectarea legii;- să respecte condiţiile de fond şi de formă;- să fie scrise în limba oficială.Actele pot fi clasificate după următoarele criterii: a). în funcţie de forma lor, sunt:- acte scrise, cum sunt rezoluţiile şi ordonanţele organelor de urmărire penală, încheierile deşedinţă sau hotărârile instanţei de judecată;

- acte orale, cum sunt concluziile puse în instanţă, dar pentru care există obligativitateaînregistr ării şi transcrierii lor.

b). în funcţie de subiecţii care le întocmesc sunt:- acte oficiale, cum sunt cele întocmite de organele judiciare;- acte neoficiale, cum sunt actele care emană de la păr ţi, c). în funcţie de obligativitatea lor sunt:- acte obligatorii, cum sunt procesul verbal de cercetare la faţa locului sau rezoluţia deîncepere a urmăririi penale;- acte facultative, cum este constituirea de parte civilă.CEREREACererea este actul procedural prin care, orice persoană se poate adresa organelor judiciare

pentru a fi îndeplinite anumite acte sau proceduri judiciare. De exemplu, cererea deadministrare a unor probe, cererea de recuzare, cererea de comunicare a unor acte, cererea deinstituire a unui sechestru.Asupra unei cereri formulate, organele judiciare au obligaţia de a dispune în raport cu obiectulcererii sau, dacă nu are competenţa de a o soluţiona, să o înainteze organului competent. Deexemplu, în cazul în care cererea de liberare provizorie este depusă la organul de cercetare

penală, la procuror sau la administraţia locului de deţinere, aceasta se înaintează în termen de24 de ore instanţei competente să o soluţioneze.Dacă cererea este scrisă trebuie să conţină: numele, prenumele, adresa celui care o întocmeşte,calitatea, obiectul cererii, motivarea solicitării şi semnătura.

In cazul în care cererea este f ăcută de un substitut procesual, atunci organul judiciar cheamă persoana pentru care s-a f ăcut cererea în vederea însuşirii ei.Dacă cererea se face oral, atunci organul judiciar are obligaţia de a o consemna în scris,întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de către organele de urmărire penală saumenţiune în încheierea de şedinţă de către instanţa de judecată.CITAREAPotrivit articolului 175 Cod procedur ă penală, chemarea unei persoane în faţa organului deurmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin cita ţ ie scrisă .Citarea reprezintă instituţia cu ajutorul căreia organele judiciare asigur ă prezenţa păr ţilor sau aaltor persoane la activitatea procesual penală.Citarea se poate face şi prin not ă telefonică sau telegrafică . Citaţiile se înmânează de agenţi

anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal.Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

29



a. denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediulsău, data emiterii şi numărul dosarului;

b. numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;c. adresa celui citat, care trebuie să cuprindă pentru mediul urban: localitatea, judeţul, strada,numărul şi apartamentul unde locuieşte, iar pentru mediul rural: judeţul, comuna şi satul. în

citaţie se menţionează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celuicitat;d. ora, ziua, luna şi anul, locul de înf ăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte ladata şi locul indicate, cu ar ătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare;e. că partea citată are dreptul la un apăr ător cu care să se prezinte la termenul fixat;f. că potrivit articolului 171 alineatele 2 şi 3 Cod de procedur ă penală, apărarea esteobligatorie, iar în cazul în care partea nu îşi alege un apăr ător, cu care să se prezinte latermenul fixat, i se va desemna un apăr ător din oficiu;g. că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat laarhiva instanţei.Citaţia se semnează de cel care o emite.

Locul de citare1. învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuie şte, iar dacă aceasta nu estecunoscută, la adresa locului să u de muncă , prin serviciul de personal al unităţii la carelucrează. Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul aindicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.In caz de schimbare a adresei ar ătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta estecitat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de

judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază că s-a produs oschimbare de adresă.Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă,citaţia se afişează la sediul consiliului local în a că rui rază teritorial ă s-a să vâr şit infrac ţ iunea. Când activitatea infracţională s-a desf ăşurat în mai multe locuri, citaţia seafişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în str ăinătate, citarea se face prin scrisoarerecomandat ă , în afar ă de cazul când prin lege se dispune altfel. Avizul de primire a scrisoriirecomandate, semnat de destinatar ţinej loc de dovadă a îndeplinirii procedurii. în cazul încare scrisoarea nu ]j)oate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv,

precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă, citaţia se va afişala sediul parchetului sau al instanţei, după caz.2. Bolnavii aflaţi în spital sau într-o casă de sănătate se citează prin administraţia acestora.

3. Deţinuţii se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.4. Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.5. Citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor de maisus.6. Persoanele juridice se citează la sediul acestora.Citaţia se înmânează personal celui citat, care va semna dovada de primire.Dacă persoana citată nu vrea să primească citaţia, sau primind-o nu vrea sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, oafişează pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.Când citarea se face la locul de muncă, la spital, la locul de deţinere sau la o unitate militar ă,aceste unităţi sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă,

certificându-i semnătura sau ar ătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura.

30



Dovada este predată agentului procedural, care o înaintează organului de urmărire penală sauinstanţei de judecată emitente a citaţiei.Citaţia destinată unei societăţi se predă la registratur ă sau funcţionarului însărcinat cu

primirea corespondenţei.In articolul 179 Codul de procedur ă penală reglementează modul de înmă nare a cita ţ iei altor

persoane în felul următor;Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea, ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul raţiunii.Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, înlipsa soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea, citaţia se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitateaşi semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu vrea sau nu poate semna dovada de

primire, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei, încheind proces-verbal.în lipsa persoanelor ar ătate mai sus, agentul este obligat să se intereseze când poate găsi

persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când nici pe această cale nu se poate ajunge laînmânare, agentul afi şează cita ţ ia pe uşa locuinţei persoanei citate, încheind proces-verbal.în cazul când persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-unhotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul esteobligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au r ămas far ă rezultat,agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii, încheind proces-verbal şi f ăcând menţiunedespre împrejur ările care au f ăcut imposibilă înmânarea citaţiei.Dacă persoana citată şi-a schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei ar ătate încitaţie şi se informează pentru aflarea noii adrese, menţionând în procesul-verbal dateleobţinute.în cazul neidentificării sediului unei persoane juridice, citaţia se afişează la sediul consiliuluilocal în a cărui rază teritorială s-a săvâr şit infracţiunea.Persoanele care locuiesc în str ăinătate vor fi citate potrivit normelor de drept internaţionalaplicabile în relaţia cu statul solicitat; în absenţa unei prevederi prin care să se dispună altfel,citarea se face prin scrisoare recomandată (avizul de primire semnat de destinatar sau refuzulde primire a scrisorii ţin loc de dovadă de îndeplinire a procedurii de citare).

Dovada de primire a cita ţ iei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului deurmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoaneicitate, precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânăriicitaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează citaţia, certificarea decătre acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi ar ătarea

calităţii acesteia.Ori de câte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-verbal, acestava cuprinde în mod corespunzător şi aceste menţiuni.Mandatul de aducerePotrivit articolul 183 alineatul 1 Cod procedur ă penală, "o persoană poate fi adusă în faţaorganului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere,dacă, fiind anterior citată aceasta nu s-a prezentat iar ascultarea ori prezenţa ei este necesar ă".Excepţie de la regula citării anterioare neprezentării, este cea prevăzută în cazul învinuituluisau inculpatului. învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fostchemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că îninteresul rezolvării cauzei se impune această măsur ă.

Mandatul de aducere se execută prin organele poliţiei, jandarmerie sau poliţei comunitare.

31



Persoanele aduse cu mandat de aducere stau la dispoziţia organelor judiciare numai timpulstrict necesar pentru audierea lor. Acestea pot ' r ămâne la dispoziţie mai mult timp, numaidacă organul judiciar a dispus măsura preventivă a reţinerii sau arestării preventive.Dacă persoana ar ătată în mandat nu poate fi adusă din motive de boală sau din orice altă cauză, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta printr-un proces-verbal, care

se înaintează de îndată organului de urmărire penală ori instanţei de judecată.Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana prevăzută înmandat la adresa indicată, face cercetări şi dacă acestea au r ămas far ă rezultat, încheie un

proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetările f ăcute.

Întrebări:

1. Reprezintă acte procedurale:a) punerea în mişcare a acţiunii penale;

b) executarea unnui mandat de aducere;c) declararea apelului;

2. Mandatul de aducere se poate executa prin:a) agenţii procedurali;

b) poliţia comunitar ă;c) secretarul parchetului, când aducerea a fost dispusă de procuror;

3. Unde se afişează citaţia în ipoteza în care locul săvâr şirii infracţiunii estemultiplu şi nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul:

a) la sediul consiliului local în a cărui raza teritorială s-a săvâr şit infracţiunea;

b) la sediul organului care efectuează urmărirea penală;c) la sediul consiliului local în a cărui raza teritorială se află organul care

efectuează urmărirea penală;

4. În ipoteza în care învinuitul sau inculpatul locuieşte în str ăinătate, procedura decitare se desf ăşoar ă conform următoarelor reguli:

a) citarea se face numai de către reprezentanţii Ministerului Public; b) citarea se face la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvâr şitinfracţiunea; în acelaşi timp, Ministerul Justiţiei întreprinde demersurilenecesareextr ădării învinuitului sau inculpatului;c) citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţiacu statul solicitat; în absenţa unei asemenea norme sau în cazul în careinstrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoarerecomandată;

5. În ipoteza neidentificării sediului persoanei juridice, aceasta va fi citată:a) numai prin intermediul procurorului, chiar dacă dosarul este instrumentat de

către organele de cercetare ale poliţiei judiciare; b) la sediul Oficiului Registrului Comer ţului;c) la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvâr şit infracţiunea.

CAPITOLUL VIII

32



INSTITUŢII LEGATE DE ACTELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE

A. TERMENELETermenele sunt intervalele de timp între care pot sau trebuie, sau nu pot fi întocmite anumiteacte sau măsuri procesuale în cursul procesului penal.

De obicei, legea prevede expres un anumit termen pentru efectuarea unui act sau luarea uneimăsuri. De exemplu, persoana vătămată se poate constitui oricând parte civilă în faza deurmărire penală.Sunt situaţii în care legea prevede expres anumite termene, care, dacă nu sunt respectate atraganumite sancţiuni sau decăderi din drept. De exemplu, în faza judecăţii, persoana vătămată se

poate constitui parte civilă până la citirea actului de sesizare al instanţei, termen după care persoana vătămata nu mai poate pretinde despăgubiri civile.Clasificarea termenelorTermenele pot fi clasificate astfel: I. După modul de determinare1. Termene determinate relativ, prin anumite formule cum ar fi, "de îndată", "de urgenţă",imediat". De exemplu, în cazul în care m

ăsura arest

ării înceteaz

ăde drept, instan

ţa de

judecată are obligaţia să dispună punerea de îndat ă în libertate a celui arestat (articolul 140Cod procedur ă penală).2. Termene determinate absolut, prin indicarea expresă a momentului în care începe sau sesfâr şeşte un termen.Acestea sunt determinate:- pe ore (spre exemplu, reţinerea durează 24 de ore);- pe zile ( de exemplu, arestarea se poate dispune pe cel mult 30 de

zile);- pe ani (de exemplu, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face în termende un an );

- prin anumite formule care determină un anumit moment al procesului penal (spre exemplu,ridicarea excepţiei de necompetenţă teritorială poate fi invocată până la citirea actului de sesizare al instan ţ ei; nulitatea relativă poate fi invocată până la primul termen cu proceduraîndeplinit ă ).II. După interesul ocrotit.1. Termene substanţiale, care sunt determinate de lege pentru limitarea măsurilor procesualesau sunt restrictive de libertate. De exemplu, termenele prevăzute la măsurile procesual

preventive.Expirarea acestor termene are drept consecinţă încetarea de drept a măsurilor procesual

preventive şi nu pot fi prorogate.2. Termene procedurale, care sunt reglementate pentru buna desf ăşurare a procesului penal.

încălcarea acestor termene atrage sancţiunea decăderii din drept sau sancţiunea nulităţii şi potfi prorogate, în condiţiile legii. Raportat la efectele lor, termenele procedurale pot fi:- termene prohibitive, înăuntrul cărora este oprită îndeplinirea anumitor acte procesuale. Deexemplu, până la r ămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, aceasta nu poate fi pusă înexecutare.- termene imperative, în interiorul cărora trebuiesc îndeplinite anumite acte şi măsuri

procesuale. De exemplu, termenul de apel sau recurs este de 10 zile.- termene de recomandare, în interiorul cărora se pot efectua anumite acte, dar încălcarea lor nu atrage sancţiuni procesuale. De exemplu, termenul de 15 zile prevăzut pentru soluţionareadosarului de către procuror, în cazul în care s-a întocmit propunere de trimitere în judecată decătre organul de cercetare penală.III. După durata în care sunt stabilite:

33



1. Termene maxime, în care se stabileşte limita până la care e necesar să se întocmească actul procedural, cum ar fi termenul de cel mult 3 zile prevăzut pentru organele de cercetare penală pentru a înainta la procuror cauzele în care s-a aplicat procedura de urmărire a unor infracţiuniflagrante.2. Termene minime. în care se stabileşte durata minimă care trebuie să treacă pentru ca un act

procesual să poată fi îndeplinit, cum ar fi depunerea motivelor de recurs cu cel puţin 5 zileînaintea primului termen de judecată.3. Termene fixe, care au o durată fixă pentru a se putea îndeplini un act, cum este, spreexemplu, termenul de recurs în cazul admiterii plângerii împotriva arestării preventive.IV. După obligativitatea lor:1. Termene absolute, a căror încălcare atrage sancţiuni procesuale;2. Termene relative, a căror nerespectare nu atrage sancţiuni.Consecinţele nerespectării termenelorArticolul 185 alineatul 1 Cod procedur ă penală prevede expres consecinţele în cazulnerespectării termenelor, acestea fiindl- decă derea din exerci ţ iul dreptului, când pentru exercitarea unui drept procesual legea

prevede un anumit termen. Spre exemplu, dacă persoana vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal până la citirea actului de sesizare al instanţei de judecată, decade din dreptulde a mai solicita despăgubiri; sau dacă, partea interesată nu declar ă apel în termenul de 10zile, aceasta decade din dreptul de a mai apela hotărârea judecătorească;- nulitatea actului f ă cut peste termen, când era prevăzut un termen înăuntrul căruia se puteaîntocmi actul. Spre exemplu, e lovită de nulitate prelungirea duratei arestării preventive care afost solicitată după expirarea termenului de 5 zile prevăzut de articolul 156 alineatul 2 Cod

procedur ă penală;- încetarea de drept a efectului mă surii, când a expirat termenul pe care se putea dispune omăsur ă procesuală. Spre exemplu, în cazul luării măsurii preventive a arestării dispusă petimp de 30 de zile de către instanţa de judecată, aceasta încetează de drept la expirareatermenului, dacă nu s-a solicitat prelungirea măsurii.Calculul termenelor substanţialeCalculul termenelor pe ore şi pe zile se face pe "zile pline", adică ora şi ziua în care începe şiora şi ziua în care se termină termenul, intr ă în durata acestuia. De exemplu, în cazul arestării

preventive, ziua şi ora de la care începe durata arestării preventive şi cea în care se termină,intr ă în calculul termenului de 30 de zile.La calculul termenelor pe luni şi ani legiuitorul a stabilit că luna şi anul se socotesc împlinitecu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 ore şi să ptămâna de 7 zile. Aceasta înseamnă că se aplică sistemul computaţiunii naturale pentru toate unităţile de timp, adică ziua se socoteşte

de 24 de ore, să ptămâna de 7 zile, luna de 30 de zile, iar anul de 365 zile.Calculul termenelor proceduraleLa calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat înactul care a provocat curgerea termenului, afar ă de cazul când legea dispune altfel.La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.Termenele socotite pe luni sau pe ani expir ă, după caz, la sfâr şitul zilei corespunzătoare aultimei luni ori la sfâr şitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cadeîntr-o lună ce nu are zi corespunzătoare, termenul expir ă în ultima zi a acelei luni.Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucr ătoare, termenul expir ă la sfâr şitul primeizile lucr ătoare care urmează.

34



Spre exemplu, în cazul termenului de 10 zile pentru declararea apelului, dacă ultima zi aacestui termen cade într-o zi nelucr ătoare - într-o zi de duminică - atunci termenul de apelexpir ă la sfâr şitul primei zi lucr ătoare, adică luni.Prorogarea termenelorProrogarea termenelor este posibilă numai în cazul termenelor procedurale.

Aceasta poate fi o prorogare legal ă , atunci când e prevăzută expres de lege. De exemplu,articolul 186 Cod procedur ă penală prevede că atunci când ultima zi a unui termen cade într-ozi nelucr ătoare, termenul expir ă la sfâr şitul primei zile lucr ătoare care urmează.Prorogarea mai poate fi judiciar ă , atunci când termenul este prelungit de organele judiciare.De exemplu, dacă termenul de înf ăţişare la instanţa de judecată cade într-o zi de sărbătoare, încare nu se lucrează, atunci are loc o prorogare judiciar ă.Acte considerate ca f ăcute în termenLegea prevede situaţii în care, chiar dacă actul nu a fost efectuat în termenul prevăzut el poatefi considerat ca fiind f ăcut în termen.Astfel, actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinereori la unitatea militar ă sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca f ăcut

în termen, înregistrarea sau atestarea f ăcută de către administraţia locului de deţinere pe actuldepus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea f ăcută de unitatea militar ă

pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului.Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca f ăcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut delege pentru efectuarea actului.De la această ultimă regulă există o excepţie şi anume, declaraţia de exercitare a unei căi deatac trebuie depusă la instanţa de judecată în termenul prevăzut de lege, fiind relevantă doar data de înregistrare la instanţă, nu şi aceea de înscriere în registrul de ieşire al parchetului.B. SANCŢIUNILESancţiunea este mijlocul legal prin care actele procedurale şi procesuale sau măsurile dispuseîn cursul procesului penal f ăr ă respectarea legii, sunt lipsite de efecte.Codul de procedur ă penală prevede următoarele sancţiuni: inexistenţa, decăderea,inadmisibilitatea, nulitatea şi amenda judiciar ă.InexistenţaInexistenţa este sancţiunea procesuală care priveşte actele şi măsurile luate f ăr ă respectareanormelor imperative ale legii ori sunt lipsite de obiect. De exemplu, întocmirea unui mandatde arestare de către una din păr ţile din proces sau întocmirea unei hotărâri judecătoreşti decătre un student la facultatea de drept.în acest caz, actul sau măsura astfel dispusă nu produce nici un efect şi nu poate fi luat înconsiderare de organele judiciare.

DecădereaDecăderea este sancţiunea procesuală care constă în pierderea exerciţiului unui drept procesual care nu a fost exercitat înăuntrul termenului prevăzut de lege. De exemplu, dacă unadin păr ţi nu exercită calea de atac a apelului în termen de 10 zile sau învinuitul ori inculpatulnu declar ă recurs în termen de 24 de ore împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea

preventivă, atunci ei decad din dreptul de a mai exercita calea de atac.Excepţiile de la această sancţiune sunt expres şi limitativ reglementate de lege. De exemplu,este reglementată posibilitatea repunerii în termenul de apel sau de recurs, dacă una dintre

păr ţi nu a depus cererea de apel datorită unei cauze temeinice de împiedicare.InadmisibilitateaInadmisibilitatea este sancţiunea procesuală prin care legea lipseşte de efecte un act

procedural sau procesual întocmit, deşi legea nu prevede întocmirea lui sau atunci când s-auexercitat drepturi procesuale, deşi acestea erau anterior exercitate ori epuizate. De exemplu,

35



este inadmisibil recursul declarat de partea civilă cu privire la latura penală a cauzei sau esteinadmisibil ca o parte din proces să declare recurs cu privire la aceleaşi aspecte ale hotărârii

pe care le-a mai atacat cu un alt recurs care a fost respins ca neîntemeiat.Nulitatea

Nulitatea este sancţiunea procesuală care lipseşte de efecte actele procedurale sau procesuale

ori măsurile dispuse cu încălcarea condiţiilor de fond sau de formă prevăzute expres de lege.Potrivit articolului 197 Cod procedur ă penală, nulitatea este aplicabilă numai atunci când s-aadus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, aceasta fiind ocondiţie imperativă, necesar ă.După efectele pe care le produc, nulităţile sunt absolute şi relative.

Nulitatea absolut ă , este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor legalece prevăd expres această sancţiune. Ea nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocată în orice stare a procesului, de oricare dintre participanţii la procesul penal sau din oficiu decătre organele judiciare.

Întrebări:1. Sancţiunea nulităţii absolute poate fi invocată dacă se constată:a) încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa teritorială;

b) nerespectarea dispoziţiilor relative la compunerea instanţei de judecată;c) încălcarea dispoziţiilor relative la efectuarea expertizei medico-legale;

2. Amenda judiciar ă se aplică:a) numai de către instanţa de judecată;

b) de organul de urmărire penală;c) numai de către procuror;

3. Este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute:a) încălcarea dispoziţiilor relative la asistarea obligatorie a învinuitului de către apăr ător;

b) încălcarea dispoziţiilor relative la luarea declaraţiei păr ţii vătămate;c) întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale înainte de prezentarea

materialului de urmărire penală;

4. Se sancţionează cu amenda judiciar ă:a) lipsa nejustificată a martorului, expertului sau interpretului legal citat;

b) faptele penale care prezintă un grad redus de pericol social;c) abaterile de natur ă contravenţională, precum şi faptele în privinţa cărora instanţa de

judecată a dispus înlocuirea r ăspunderii penale;

5.În procedura de calcul a termenului privind arestarea preventivă:a) nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta seîmplineşte;

b) nu se iau în considerare sărbătorile legale;c) ziua la care începe şi cea la care se sfâr şeşte termenul intr ă în durata termenului;

CAPITOLUL IX:PROBAŢIUNEA

PROBAŢIUNEA

36



În desf ăşurarea procesului penal organele judiciare au nevoie de date şi informaţii pe bazacărora să soluţioneze cauzele penale. Aceste date sunt furnizate prin intermediul probelor.În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligatesă lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.Probele în procesul penal sunt definite de articolul 63 Cod procedur ă penală care stabileşte ca

fiind probă "orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei uneiinfracţiuni, la identificarea persoanei care a săvâr şit-o şi la cunoaşterea împrejur ărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei".Probele se pot clasifica după următoarele criterii:1. după caracterul lor sunt:- probe în acuzare;- probe în apărare.2. după sursa lor sunt:- probe imediate, care sunt obţinute din sursa originar ă, cum ar fi declaraţia unui martor ocular;- probe mediate, care sunt obţinute din surse secundare, cum ar fi declaraţia unui martor

căruia partea vătămată i-a povestit ce s-a întâmplat.3. după legătura lor cu obiectul probaţiunii sunt:- probe directe, cum sunt actele găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare;- probe indirecte, cum este, spre exemplu, imposibilitatea inculpatului de a justifica prezenţaîn locul comiterii infracţiunii.Obiectul probaţiuniiObiectul probaţiunii este constituit din ceea urmează a se dovedi în procesul penal, adică dinfapte şi împrejur ări de fapt.

Fapte şi împrejur ă ri ce trebuie dovediteÎn cadrul probaţiunii se cuprind faptele care privesc fondul cauzei, adică cele care privescexistenţa infracţiunii, identificarea f ă ptuitorului, dovedirea vinovăţiei sale, şi fapte care

privesc normala desf ăşurare a procesului penal, cum ar fi starea sănătăţii inculpatului, sauîmprejur ări privind luarea măsurilor asigur ătorii.Faptele şi împrejur ările care trebuiesc dovedite sunt:a), fapte principale sau probele directe, care duc singure la dovedirea faptei şi a vinovăţieif ă ptuitorului. De exemplu, sustragerea în cazul unui furt, lovirea în cazul infracţiunii delovire;

b). faptele probatorii sau probele indirecte, care, prin informaţiile care le furnizează ducindirect la stabilirea faptelor principale. De exemplu, relaţiile de duşmănie între victimă şif ă ptuitor, hainele agresorului care au pete de sânge sau instrumentul folosit la exercitareaviolenţei asupra victimei şi care sunt găsite în casa acestuia.

Fapte si împrejur ă ri ce nu trebuie doveditePotrivit articolului 62 Cod procedur ă penală, organele judiciare trebuie să lămurească cauzasub toate aspectele. De la această regulă există anumite excep ţ ii, şi anume:- prezumţiile legale relative, cum ar fi cea prevăzută de articolul 51 alineatul 4 Cod penal

potrivit căreia cunoaşterea legii penale este prezumată de lege şi nimeni nu poate invoca înapărarea sa necunoaşterea acesteia;- faptele evidente, cum ar fi cunoştinţele despre lumea înconjur ătoare. De exemplu, estecunoscut că la ora 14 este lumină, iar la ora 24 este întuneric;- faptele de notorietate sau contrare concepţiei noastre despre lume, cum ar fi împrejurarea că o persoană nu poate muri din cauza unei fantome ori datorită farmecelor;- faptele necontestate, atunci când păr ţile acceptă existenţa unor situaţii de care depinde

soluţionarea procesului penal. Fapte care pot fi dovedite

37



Sunt anumite categorii de fapte care pot furniza date privind comiterea unor infracţiuni,acestea fiind:- fantele auxiliare, care, deşi nu se refer ă la dovedirea împrejur ărilor cauzei, pot furnizainformaţii. De pildă, afirmaţia unei persoane cu privire la realitatea unor înscrisuri prezentatede inculpat;

- faptele similare. De exemplu, inculpatul a mai fost condamnat pentru acelaşi gen deinfracţiuni, comise prin acelaşi mod de operare. Fapte care nu pot fi dovedite- prezumţiile legale absolute şi faptele negative. De exemplu, o persoană nu poate dovedi că nu a fost niciodată într-o anumită localitate.Reguli generale privind administrarea probelorArticolul 67 Cod procedur ă penală stabileşte condiţiile necesare ale probelor în procesul

penal. Astfel, "cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba esteconcludentă şi utilă". Din această reglementare expresă rezultă că, pentru a fi administrată în

procesul penal, proba trebuie să fie:1. pertinent ă , adică să aibă legătur ă cu infracţiunea. De exemplu, audierea unui martor ocular

sau expertizarea unui înscris despre care există date certe că a fost contraf ăcut;2. concludent ă , adică să contribuie la aflarea adevărului;3. util ă , adică să fie necesar ă pentru aflarea adevărului;4. admisibil ă , adică să nu existe interdicţii legale.Capitolul „Probele şi mijloacele de probă" din Codul de procedur ă penală stabileşte înarticolele 62 - 68 regulile generale privind administrarea probelor. Aceste reguli sunt:

Probele nu au valoare mai dinainte stabilit ă .Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată înurma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, potrivitdispoziţiilor Codului de procedur ă penală nici una dintre probele administrate în cauză nu areo valoare probatorie mai mare, acestea trebuind să se coroboreze între ele cu privire laelementele de fapt care dovedesc sau nu existenţa unei infracţiuni.De exemplu, recunoaşterea infracţiunii de către inculpat prin declaraţia pe care o dă în faţaorganelor judiciare nu constituie cea mai importantă probă; ea trebuie coroborată cu alte probe

pentru a se putea dispune condamnarea acestuia. La fel, nici declaraţia martorului nu arevaloare probatorie superioar ă celei a păr ţii civile sau altor probe administrate în cauză.Sarcina administr ă rii probelor în procesai penal revine organului de urmărire penală şiinstanţei de judecată.La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană carecunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înf ăţişeze.

Totodată, păr ţile au dreptul de a propune probe şi de a cere administrarea lor. De exemplu,dacă inculpatul propune audierea unor martori în apărarea sa, organele judiciare încuviinţează şi administrează aceste probe.În virtutea rolului activ, organele judiciare trebuie să administreze toate probele care suntnecesare pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele, indiferent dacă aceste probe sunt înfavoarea sau în defavoarea uneia dintre păr ţi.

Principiul prezum ţ iei de nevinovăţ ie.Potrivit articolului 66 Cod procedur ă penală, învinuitul sau inculpatul beneficiază de

prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.Aşadar, în procesului penal se administrează toate probele necesare aflării adevărului, dar

până la condamnarea învinuitului sau inculpatului, ca urmare a dovedirii şi stabilirii vinovăţiei

sale, acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie este înlăturată prin

38



administrarea probatoriului de către organele judiciare. În cazul când există probe devinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Interzicerea mijloacelor de constrângere.Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi

promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe. Probele obţinute prin astfel de

mijloace sunt nelegale şi nu au valoare probatorie în procesul penal.De asemenea, este interzis a determina o persoană să săvâr şească sau să continue săvâr şireaunei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Spre exemplu, este interzis ca organele

judiciare să determine sau să permită unui inculpatul care comercializa droguri în modconstant să continue această activitate ilicită încă o perioadă de timp, pentru ca, în acest fel să

poate obţine probe şi faţă de persoanele care cumpărau astfel de substanţe.Cu privire la aceste aspecte practica judiciar ă a pronunţat următoarele soluţii:- partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată la despăgubiri solidar cu inculpatul,numai pe baza recunoaşterii acestuia; instanţa de judecată trebuie să cear ă păr ţii civile să facă dovada, prin probe concludente, a existenţei şi întinderii prejudiciului;- nu există o preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului; simplele retractări ale

acestuia nu sunt suficiente pentru a înlătura o anumită împrejurare dacă aceasta rezultă din probe concludente;- nici o dispoziţie legală nu opreşte să fie audiaţi ca martori persoanele faţă de care s-a dispusscoaterea de sub urmărire penală şi nici nu restrânge valoarea probantă a acestora, întrucâttoate probele se examinează în ansamblul lor spre a verifica dacă sunt sincere şi neechivoce;- nu se poate acorda o valoare probantă deosebită reconstituirii, aceasta trebuind să fiecoroborată cu celelalte probe din dosar;- instanţa de judecată nu poate respinge cererea de probe în apărare a inculpatului pe motiv că acesta ar fi negat comiterea faptei şi astfel ar fi inutilă.MIJLOACELE DE PROBĂ Potrivit articolului 64 Cod procedur ă penală, mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului,declaraţiile păr ţii vătămate, ale păr ţii civile şi ale păr ţii responsabile civilmente, declaraţiilemartorilor, înscrisurile, înregistr ările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de

probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.Toate probele obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal şi nu au valoare probatorie.De exemplu, orice înregistrare a convorbirilor telefonice pentru care nu există autorizaţia deinterceptare şi înregistrare prevăzută de articolul 911 Cod procedur ă penală nu poate fi folosită ca probă. De asemenea, probele obţinute ca urmare a efectuării unei percheziţii domiciliarefar ă respectarea dispoziţiilor legale nu por fi folosite în procesul penal şi nu au valoare

probatorie.

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatuluiPornind de la împrejurarea că învinuitul sau inculpatul cunoaşte cel mai bine împrejur ările încare a fost comisă infracţiunea, legiuitorul a înscris declaraţiile acestuia între mijloacele de

probă în procesul penal.Declaraţiile învinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia şi nu o obligaţie. Acestmijloc de probă are o dublă funcţionalitate: pe de o parte furnizează informaţiile necesareaflării adevărului, iar pe de altă parte constituie prima modalitate prin intermediul căreia celcare urmează să fie tras la r ăspundere penală îşi exercită dreptul de apărare.Importanţa acestui mijloc de probă este subliniată prin obligaţia pe care o au organele

judiciare de a-1 asculta pe învinuit sau inculpat, legea stabilind momentele în care trebuie să aibă loc aceasta:

A. în faza urmăririi penale

39



- învinuitul este ascultat după începerea urmăririi penale (articolul 70 Cod procedur ă penală),cu ocazia luării măsurilor preventive (articolele 137, 146, 148 Cod procedur ă penală), înaintede terminarea cercetării penale, dacă nu este pusă în mişcare acţiunea penală ( articolul 255Cod procedur ă penală );- inculpatul este ascultat cu ocazia luării măsurii arestării preventive, în cazul continuării

cercetării după punerea în mişcare a acţiunii penale (articolul 237 Cod procedur ă penală) şi cuocazia prezentării materialului de urmărire penală; şi, la sfâr şitul urmăririi penale, ocazia prezentării materialului de urmărire penală (articolul 250 Cod procedur ă penală);B. în faza judecăţii- inculpatul este audiat după începerea cercetării judecătoreşti (articolul 323 Cod procedur ă

penală) şi poate fi reaudiat ori de câte ori este necesar.Cauza se poate instrumenta far ă a-1 asculta pe învinuit sau inculpat când acesta este dispărut,se sustrage de la urmărire penală sau judecată, ori locuieşte în str ăinătate.încălcarea dispoziţiilor legale privind ascultarea învinuitului sau inculpatului atragesancţiunea nulităţii absolute, deoarece prin aceasta este încălcat dreptul său la apărare.

Întrebări:

1. Nu pot fi obligate să depună mărturie în procesul penal:a) minorii sub 16 ani;

b) persoanele obligate să păstreze secretul profesional, în legătur ă cu faptele şiîmprejur ările de care au luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei;c) rudele apropiate ale inculpatului;

2. Nu pot fi martori asistenţi:a) minorii;

b) cei care au cunoştinţă despre faptă;c) persoanele interesate în cauză;

3. Probele în procesul penal:a) pot fi administrate doar în cursul urmăririi penale;

b) trebuie să fie pertinente, concludente, utile şi admisibile;c) sunt acele date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana

faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvâr şit fapta;

4. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri se dispune de către:a) organul de urmărire penală;

b)executorul judecătoresc;c) organele proprii de executare ale unităţii păgubite;

5. Situaţiile care permit efectuarea de percheziţii pe timpul nopţii:a) în caz de infracţiune flagrantă;

b) când este efectuată de procuror;c) când persoana la domiciliul căreia urmează a se face percheziţia consimte în scris la

aceasta.

CAPITOLUL X

URMĂRIREA PENALĂ

40



A. SESIZAREA ORGANELOR JUDICIARE PENALEDeclanşarea activităţii organelor judiciare este condiţionată de luarea la cunoştinţă desprecomiterea unor fapte care atrag r ăspunderea penală. Mijlocul prin care organele judiciare suntinformate despre săvâr şirea unor infracţiuni poartă denumirea de act de sesizare.

Sesizarea are ca efect obligaţia organelor judiciare de a desf ăşura activităţi specifice pentruverificarea comiterii infracţiunilor sesizate.Raportat la diferite criterii, sesizările pot fi clasificate astfel:1. După criteriul modului de efectuare al sesizării, aceasta poate fi:a) sesizare externă, atunci când sesizarea este f ăcută de o persoană fizică sau juridică, altadecât organul judiciar,

b) sesizare internă, atunci când sesizarea apar ţine organului judiciar, fiind o sesizare dinoficiu.2. După criteriul organului judiciar care este sesizat, pot fi;a) sesizare adresată organelor de urmărire penală, care se poate face, în principiu de orice

persoană, prin plângere, denunţ, plângere prealabilă, sau de însuşi organul de urmărire penală prin sesizare din oficiu. b) sesizare adresată instanţei de judecată, care se poate face de procuror prin rechizitoriu.SESIZAREA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ Codul de procedur ă penală stabileşte două moduri de sesizare a organelor de urmărire penală,şi anume: sesizarea generală şi sesizarea specială.

Moduri generale de sesizare a organelor de urmărire penală Potrivit articolului 221 Cod procedur ă penală, modurile generale de sesizare a organelor de

urmărire penală sunt plângerea, denun ţ ul, ori sesizarea din oficiu, când organul de urmărire penală află, pe orice altă cale, că s-a săvâr şit o infracţiune.Sunt situaţii în care sesizarea organelor de urmărire penală trebuie să se facă de anumiteorgane, iar în lipsa acestei sesizări nu se poate dispune începerea urmăririi penale. Spreexemplu, pentru infracţiunile comise de militari sau civili în legătur ă cu obligaţiile lor militareeste necesar ă sesizarea comandantului. Aceste cazuri, expres prevăzute de lege, constituiemoduri speciale de sesizare ale organelor de urmărire penală.PlângereaArticolul 222 Codul de procedur ă penală defineşte plângerea ca fiind "încunoştinţarea f ăcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prininfracţiune".

Plângerea poate fi f ăcută în scris sau oral.Plângerea scrisă trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului,descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea f ă ptuitorului dacă este cunoscut şia mijloacelor de probă, precum şi semnătura celui care a formulat plângerea. Aceasta poate fidepusă la organul judiciar sau poate fi expediată prin poştă.Plângerea f ăcută oral se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primeşte şi vacuprinde aceleaşi elemente.De regulă, plângerea se face personal, însă legea de procedur ă a prevăzut şi situaţii în care

plângerea poate fi f ăcută de alte persoane, şi anume:- mandatarul; în acest caz mandatul trebuie să fie special, iar procura r ămâne ataşată plângerii;- soţul pentru celălalt soţ;

- copilul major pentru părinţi;- reprezentantul legal pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu.

41



în aceste cazuri, cel în favoarea căruia se face plângerea penală trebuie să şi-o însuşească.în acest sens, organul de urmărire penală este obligat ca, să cheme persoana vătămată şi să oîntrebe dacă înţelege să îşi însuşească plângerea formulată în favoarea sa. Persoana vătămată

poate să declare că nu-şi însuşeşte plângerea, ceea ce echivalează cu lipsa plângerii. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu nu se aplică regula însuşirii plângerii formulate în

favoarea sa.În general, plângerea nu trebuie supusă încuviinţării, aprobării ori confirmării. însă, pentru persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, Codul de procedur ă penală în articolul 222alineatul 6, a prevăzut o situaţie de excepţie, stabilind că acestea pot face plângere numai cuîncuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă: părinte, tutore, curator.Sesizarea prin plângere se poate face oricând în interiorul termenului de prescripţie ar ăspunderii penale, nefiind stabilit prin lege un anumit termen în interiorul căruia trebuie să sefacă încunoştinţarea organelor judiciare.O excepţie de la această regulă este instituită prin articolul 221 alineatul 4 Cod procedur ă

penală, care prevede că atunci când, prin săvâr şirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneiadin unităţile la care se refer ă articolul 145 din Codul penal, unitatea păgubită este obligată să

sesizeze de îndat ă organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire laîntinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să seconstituie parte civilă.În situaţia în care plângerea este greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţade judecată ea va fi trimisă organului competent, potrivit art.222 alin.(7) din Codul de

procedur ă penală.DenunţulArticolul 223 Cod procedur ă penală defineşte denun ţ ul ca fiind "încunoştinţarea f ăcută decătre o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvâr şirea unei infracţiuni".Spre deosebire de plângere, care poate fi f ăcută numai de persoana căreia i s-a cauzat ovătămare prin infracţiune, denunţul poate fi f ăcut de orice persoană care a luat cunoştinţă decomiterea unei fapte penale.Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea.Denunţul scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta seconsemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost f ăcut.Dacă denunţul nu este semnat sau persoana care 1-a f ăcut nu îşi declină identitatea va existaun denun ţ anonim, iar organele de urmărire penală se vor putea sesiza din oficiu cândconsider ă că este cazul.Excepţiile de la această regulă trebuiesc prevăzute în mod expres. Astfel, Legea nr.78/2000

privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prevede expres înarticolul 25 alineatul 3 că sesizările anonime nu pot fi luate în considerare.

în situaţia în care cel care formulează denunţul este şi autorul faptei, atunci suntem în prezenţaunui autodenun ţ . Spre exemplu, în cazul comiterii infracţiunii de dare de mită, dacă f ă ptuitorul denunţă infracţiunea autorităţilor, înainte ca acestea să aibă cunoştinţă decomiterea acesteia, atunci f ă ptuitorul va fi apărat de pedeapsă. în acest caz, f ă ptuitorulîntocmeşte un autodenunţ, f ăcând posibilă aplicarea cauzei de impunitate prevăzută dearticolul 255 alineatul 3 Cod penal.Sesizarea din oficiuÎn cazurile în care organele judiciare au luat cunoştinţă, prin orice mijloc că, s-a comis o faptă

prevăzută de legea penală, atunci se sesizează din oficiu.Organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu ca urmare a constatărilor proprii, caurmare a informaţiilor care le parvin prin metodele informativ-operative, din mass-media, din

datele care rezultă ca urmare a investigării altor infracţiuni.

42



Sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală trebuie consemnată în cuprinsul unui proces-verbal.De asemenea, sesizarea din oficiu se realizează cu ocazia constatării infracţiunilor flagrante.Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvâr şirii sau imediat după săvâr şire sauinfracţiunea al cărei f ă ptuitor, imediat după săvâr şire, este urmărit de persoana vătămată, de

martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiuniicu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natur ă a-1 presupune participant la infracţiune.Sesizarea din oficiu se mai poate realiza cu ocazia constatării unor infracţiuni de către alteorgane decât cele de urmărire penală.Potrivit articolului 214 Cod procedur ă penală sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţiide la f ă ptuitor şi de la martorii care au fost de faţă la săvâr şirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre împrejur ările concrete ale săvâr şirii acesteia:a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale unităţilor la care serefer ă articolul 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări aledispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii (de exemplu, organelede control ale Cur ţii de Conturi, Inspectoratului de protecţie a muncii, Oficiului pentru

Protecţia Consumatorului). b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la carese refer ă articolul 145 din Codul penal, pentru infracţiunile săvâr şite în legătur ă cu serviciulde cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor.Alte organe de stat cu atribuţii de constatare sunt:a) comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvâr şite pe acestea, pe timpul câtnavele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor;

b) lucr ătorii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontier ă, pentru infracţiunile defrontier ă;c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate petimpul executării misiunilor specifice.Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă, iar actele încheiatese înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune,afar ă de cazul când legea dispune altfel.Toate aceste organe au atribuţii de constatare a infracţiunii, dar nu şi de cercetare a acestora,competenţa lor în cadrul procesului penal constând în posibilitatea de a încheia proceseverbale de constatare, care se înaintează procurorului în vederea sesizării din oficiu.Moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală Ca moduri speciale de sesizare Codul de procedur ă penală stabileşte trei categorii:- sesizarea la cererea organului competent- autorizarea organului prevăzut de lege

- plângerea prealabilă.Sesizarea la cererea organului competentArticolul 225 Cod procedur ă penală stabileşte că, atunci "când legea prevede că începereaurmăririi penale nu poate avea loc f ăr ă o sesizare specială, aceasta trebuie f ăcută în scris şisemnată de către organul competent".în acest caz, actul de sesizare trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea penală.Sesizarea specială este necesar ă atunci când legea prevede expres că urmărirea penală nu

poate fi începută în lipsa acesteia. Iată câteva exemple:- sesizarea comandantului navei în cazul comiterii infracţiunii de refuz de a executa un ordin

privitor la îndatoririle de serviciu privind siguranţa navigaţiei şi a navei sau a conducă toruluiunit ăţ ii, dacă această infracţiune se comite de chiar comandantul navei ( Decretul 443/1973);

43



- sesizarea organelor competente ale că ilor ferate în cazul comiterii infracţiunilor care pun în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate ( articolul 278 Cod penal);- sesizarea comandantului unit ăţ ii în cazul infracţiunilor comise de militari sau civili înlegătur ă cu obligaţiile lor militare ( articolul 226 Cod procedur ă penală);

- cererea Camerei Deputa ţ ilor, Senatului sau Pre şedintelui României în cazul infracţiunilor comise de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiunii ( articolul 108 Constituţia României);- sesizarea Camerei de Comer ţ şi Industrie sau al unei organizaţii profesionale în cazulcomiterii infracţiunii de concurenţă neloială;- dispozi ţ iile scrise ale Ministrului Justi ţ iei, date prin Procurorul General procuroruluicompetent să înceapă, în condiţiile legii procedura de urmărire a infracţiunilor despre care arecunoştinţă şi să promoveze în faţa instanţelor judecătoreşti acţiunile necesare apăr ăriiinteresului public, (articolul 38 alineatul 4 din Legea nr.92/1992).Autorizarea organului prevăzut de legePotrivit articolului 221 alin.2 Cod procedur ă penală, atunci când legea prevede expres că estenecesar ă autorizarea organului prevăzut de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale,

procesul penal nu mai poate continua în lipsa acestei autorizări. Spre exemplu, este necesar ă oastfel de autorizare în următoarele cazuri:- când s-au comis infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, libertăţii saudemnităţii săvâr şite împotriva reprezentantului unui stat str ăin, urmărirea penală nu poateîncepe far ă exprimarea dorin ţ ei guvernului str ă in.- pentru infracţiunile comise în afara teritoriului ţării contra statului român sau contra vieţiisau sănătăţii unui cetăţean român, de către un cetăţean str ăin sau persoană far ă cetăţenie carenu domiciliază în România

Întrebări:

1.Urmărirea penală se desf ăşoar ă de către:a) procuror şi organele de cercetare penală

b) magistraţic) organele de urmărire penală, organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele decercetare penală speciale;

2. Limita iniţială a urmăririi penale:a) constă în începerea urmăririi penale, prin rechizitoriu;

b) coincide cu naşterea obligaţiei organelor judiciare de a asigura asistenţa juridică obligatorie petru învinuit sau inculpat;

c)este marcată prin dispoziţia organelor de urmărire penală de începere a urmăririi penale;

3. Actul prin care se dispune suspendarea urmăririi penale este:a) ordonanţa;

b)ordonanţa, când s-a pus în mişcare acţiunea penală sau rezoluţia, când nu s-a procedat la punerea în mişcare a acţiunii penale;c) ordonanţa, când se dispune de procuror şi rezoluţie, când se dispune de organul de cercetare

penală;

4. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului este:a) obligatorie;

b) facultativă;

44



c) obligatorie în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai marede 5 ani;

5. Actul prin care se dispune încetarea urmăririi penale când organul de urmărire penală estesesizat prin denunţ este:

a) ordonanţa; b) încheierea;c)rezoluţia;

CAPITOLUL XIJUDECATA

JUDECATAJudecata este cea de-a doua fază a procesului penal, care se desf ăşoar ă în faţa instanţei de

judecată, din momentul sesizării acesteia şi până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

În această fază, instanţa de judecată verifică întreaga activitate procesuală desf ăşurată atât înfaza urmăririi penale, cât şi în cursul judecării, instanţa având posibilitatea să restituie cauzaorganelor de urmărire penală în cazul în care acestea au efectuat activităţi procesuale f ăr ă arespecta legea.Obiectul judecăţii este aflarea adevărului cu privire la fapta cu care a fost sesizată, la persoanacare a comis infracţiunea, precum şi soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei.Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului şi arealizării rolului educativ al judecăţii.Forma de desf ăşurare a judecăţii este şedinţa de judecată.În cursul judecăţii, procurorul şi oricare dintre păr ţi pot formula cereri, ridica excepţii şi puneconcluzii.

Partea vătămată poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la latura penală a cauzei. în caz de concurs de infracţiuni sau de conexitate, dreptul păr ţii vătămate selimitează la fapta care i-a cauzat vătămarea.Partea civilă poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii în măsura în care acesteaau legătur ă cu pretenţiile sale civile.Inculpatul poate formula cereri, excepţii şi pune concluzii atât cu privire la latura civilă, cât şicu privire la latura penală a cauzei.Principiile specifice fazei de judecată Pe lângă principiile generale ale procesului penal, fazei de judecată îi sunt specifice anumite

principii: principiul publicităţii, principiul contradictorialităţii şi principiul oralităţii.Publicitatea şedinţei de judecată Potrivit articolului 290 Cod procedur ă penală "şedinţa de judecată este publică", astfel că orice persoană interesată poate asista la desf ăşurarea activităţilor procesuale sau proceduralespecifice judecăţii.Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute expres de lege, acesteafiind:1. Minorii sub 16 ani nu pot asista la şedinţa de judecată (articolul 290 alineatul 1 Cod

procedur ă penală);2. Dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei,demnit ăţ ii sau vie ţ ii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a păr ţilor ori dinoficiu, poate declara şedinţă secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării

cauzei, (articolul 290 alineatul 2 Cod procedur ă penală).3. Şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, (articolul 485alineatul 2 Cod procedur ă penală). Astfel, şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor

45



se desf ăşoar ă separat de celelalte şedinţe. La desf ăşurarea judecăţii pot asista reprezentanţiiautorităţii tutelare, părinţii, apăr ătorii păr ţilor, precum şi alte persoane cu încuviinţareainstanţei. Când inculpatul este minor sub 16 ani, instanţa după ce îl ascultă poate dispuneîndepărtarea lui din şedinţă, dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar puteaavea o influenţă negativă asupra minorului.

Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi nueste posibilă disjungerea, instanţa judecă după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire lainculpaţii minori dispoziţiile privind judecarea minorilor.Declararea şedinţei secrete se face în şedinţă publică, după ascultarea păr ţilor prezente şi a

procurorului când participă la judecată. în timpul cât şedinţa este secretă, nu sunt admişi însala de şedinţă decât păr ţile, reprezentanţii acestora, apăr ătorii şi celelalte persoane chematede instanţă în interesul cauzei.

Nerespectarea dispozi ţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată atrage sancţiunea nulităţiiabsolute.Principiul contradictorialităţiiPotrivit articolului 289 Cod procedur ă penală, judecarea cauzei se desf ăşoar ă în

contradictoriu. Acest principiu se refer ă la împrejurarea că toate probele administrate în faţainstanţei de judecată sunt supuse discuţiei păr ţilor, procurorului şi apăr ătorului. De asemenea,toate cererile şi excepţiile invocate în faţa instanţei de judecată se pun în discuţia

participanţilor la procesul penal.Principul nemiilociriiToate actele procesuale şi procedurale trebuie să se efectueze în faţa completului de judecată,în mod direct. Acest principiu presupune ca judecătorii care fac parte din completul de

judecată să ia contact direct cu probele administrate prin readministrarea celor administrate înfaza procesuală a urmăririi penale ori prin administrarea de noi probe.Principiul oralităţiiArticolul 289 Cod procedur ă penală stabileşte că "şedinţa de judecată se desf ăşoar ă oral".Astfel, toate activităţile specifice acestei faze a procesului penal se desf ăşoar ă oral, dar elesunt consemnate în scris, pentru a exista dovada îndeplinirii lor. De exemplu, citirearechizitoriului, audierea martorilor, formularea de cereri sau propunerea de probe, ori punereaconcluziilor se fac oral în faţa instanţei de judecată, dar acestea se consemnează şi în scris.

Nerespectarea acestui principiu are ca sancţiune nulitatea absolută. Gradele de jurisdicţie,etapele judecăţii si stadiile procesualePrin grade de jurisdic ţ ie se înţeleg toate treptele pe care le parcurge o cauză până lasoluţionarea definitivă. Aşadar, în sistemul român, judecata se înf ă ptuieşte în trei grade de

jurisdicţie, şi anume, judecata în primă instanţă, judecata în apel şi judecata în recurs. Etapele judecăţ ii privesc conţinutul activităţilor procesuale şi procedurale specifice judecăţii,

existând judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac. Judecata în prima instanţă sedesf ăşoar ă în mod obligatoriu pentru realizarea scopului procesului penal, iar judecata în căilede atac este lăsată la latitudinea păr ţilor care pot sau nu să atace hotărârea pronunţată deinstanţa de fond.Judecata în căile de atac cunoaşte clasificarea în:- judecată în căi de atac ordinare;- judecata în căi de atac extraordinare.Stadiile procesuale sunt etape ale desf ăşur ării judecăţii, acestea fiind pregătirea şedinţei de

judecată, desf ăşurarea şedinţei de judecată şi deliberarea, luarea hotărârii şi pronunţareahotărârii.Reguli comune privind judecata

Judecata se desf ăşoar ă la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desf ăşoare în alt loc, acesta fiind un caz de excepţie.

46



Pregătirea şedinţei de judecată Fixarea termenuluiLa stabilirea termenului de judecată se ţine seama de:se vor judeca de urgenţă şi cu precădere cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, chiar dacă aceştia sunt arestaţi în altă cauză;tot de urgenţă şi cu precădere se vor judeca cauzele având ca obiect infracţiuni flagrante ori

infracţiuni de corupţie constatate flagrant;cauzele având un grad sporit de complexitate (este evident că în cazul acestor dosare estenecesar un interval de timp în vederea documentării membrilor completului).Desemnarea completelor de judecată Compunerea completelor de judecată se face la începutul fiecărui an de către colegiile deconducere ale instanţelor în scopul asigur ării continuităţii completului.Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sisteminformatizat.Compunerea completelor de judecată este cea prevăzută de lege:1 judecător la fond;2 judecători la judecarea apelurilor;

3 judecători la judecarea recursurilor.Citarea părţilor si a altor persoanePotrivit art.291 alin.(19 Cod de procedur ă penală, judecata nu poate avea loc numai dacă

păr ţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.Partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsila vreunul dintre aceste termene (situaţia fiind denumită termen în cunoştinţă).Deţinuţii şi militarii sunt citaţi la fiecare termen.Dacă judecata se amână, martorii, exper ţii şi interpreţii prezenţi iau cunoştinţă de noiil termende judecată şi nu mai sunt citaţi.Asigurarea apărăriiÎn cauzele în care desemnarea unui apăr ător din oficiu este obligatorie, judecătorul cauzei,odată cu fixarea termenului de judecată, ia măsuri pentru desemnarea apăr ătorului (art.294alin.(l) Cod de procedur ă penală.Inculpatul, celelalte păr ţi şi apăr ătorii acestora au dreptul pe tot parcursul judecăţii să iacunoştinţă despre conţinutul dosarului. Inculpatului i se permite să ia contact cu apăr ătorulsău.Alte măsuri pregătitoarePreşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia măsuri eficiente pentru a nu seajunge în situaţia de a se amâna judecarea cauzei la termenul fixat, precum şi de a se întocmişi afişa la instanţă, spre vedere, cu 24 de ore înainte de termenul de judecată, lista cauzelor fixate pentru judecată. La întocmirea listei, întâietate vor avea cauzele în care sunt deţinuţi şi

cele în cazul cărora legea prevede ca judecata să fie de urgenţă.Reguli privind şedinţa de judecată Conducerea şedin ţ ei de judecat ă Preşedintele conduce şedinţa, îndeplinind toate îndatoririle pe care le are de la lege şi decideasupra cererilor formulate de păr ţi, dacă rezolvarea acestora nu este dată în cădereacompletului. Preşedintele completului de judecată ia măsuri pentru asigurarea solemnităţii şiordinii şedinţei de judecată.În cursul judecăţii, preşedintele poate respinge întrebările formulate de păr ţi şi de procuror, încazul în care acestea nu sunt concludente şi utile judecării cauzei.Toate activităţile procesuale şi procedurale se desf ăşoar ă în faza de judecată sub conducerea

preşedintelui completului de judecată, care asigur ă astfel legătura între ceilalţi participanţi la

procesul penal.Strigarea cauzei şi apelul celor cita ţ i

47



Preşedintele anunţă, potrivit ordinii de pe lista de şedinţă, cauza a cărei judecare este la rând,dispunând efectuarea apelului păr ţilor şi al celorlalte persoane citate, şi constată care din elesunt prezente.Păr ţile se pot prezenta şi participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nu au primitcitaţia, preşedintele având îndatorirea să stabilească identitatea acestora.

în principiu, cauza este în stare de judecată numai dacă păr ţile sunt prezente.Potrivit articolului 291 Cod procedur ă penală neprezentarea păr ţilor citate nu împiedică judecarea cauzei dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită şi dacă nu există unul dincazurile în care prezenţa inculpatului este obligatorie (cum este, de pildă în cazul în careinculpatul este minor sau arestat).Dacă preşedintele completului consider ă că este necesar ă prezenţa uneia dintre păr ţi, poate luamăsuri pentru prezentarea acestora, dispunând citarea lor şi amânând în acest scop judecata.Militarii şi deţinuţii trebuie citaţi la fiecare termen de judecată.În cazul în care judecarea cauzei se amână, persoana prezentă nu se mai citează pentrutermenele ulterioare, considerându-se că are termen în cunoştinţă.

Asigurarea ordinii şi solemnit ăţ ii şedin ţ ei

Preşedintele veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei, putând lua măsurilenecesare în acest scop. Preşedintele poate limita accesul publicului la şedinţa de judecată,ţinând seama de mărimea sălii de şedinţă.Păr ţile şi persoanele care asistă la şedinţa de judecată sunt obligate să păstreze disciplinaşedinţei. Când o parte sau oricare altă persoană tulbur ă şedinţa sau nesocoteşte măsurile luate,

preşedintele îi atrage atenţia să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave,dispune îndepărtarea ei din sală.Partea îndepărtată este chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor. Preşedintele îi aducela cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsă şi îi citeşte declaraţiile celor ascultaţi.

Întrebări:1.Termenul de afişare a listei cauzelor fixate pentru judecată este:a) 48 de ore înaintea termenului de judecată;

b) 24 de ore înaintea termenului de judecată;c) 24 de ore înaintea termenului de judecată, în cauzele cu inculpatul aflat în stare de

arest; 5 zile înaintea termenului de judecată în celelalte cazuri;

2. Instanţa poate declara secretă şedinţa de judecată în următoarele situaţii:a) dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat;

b) când are loc judecarea cererilor de liberare provizorie;

c) dacă prin publicitatea şedinţei de judecată ar fi lezate interese patrimoniale;

3. Judecata se poate desf ăşura:a) în alt loc decât sediul instanţei competente, dacă intervine o lege ce modifică normelerelative la competenţa teritorială;

b) la sediul instanţei;c) f ăr ă participarea procurorului, atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoareamai mică de 5 ani;

4. În ipoteza în care se dispune îndepărtarea uneia dintre păr ţi din sala de judecată, ceobligaţii îi revin preşedintelui instanţei?a) de a chema partea în sală înainte de începerea dezbaterilor;

b) de a-i aduce la cunoştinţă toate actele efectuate în lipsa ei;

48



c) de a întocmi proces-verbal desprea această împrejurare;

5. Şedinţa de judecată:a) este publică în cauzele în care inculpaţii sunt majori;

b) este declarată secretă numai în urma unei cereri exprese a procurorului;

c) poate fi declarată secretă de către instanţa de judecată, dar numai în cadrul unei şedinţe publice;

CAPITOLUL XIIJUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ Judecata în prima instanţă are ca obiect judecarea faptelor şi persoanelor la care se facereferire în actul de sesizare al instanţei, dar şi a faptelor şi persoanelor la care se refer ă oeventuală extindere a procesului penal.

Participanţii la judecata în primă instanţă sunt:- instanţa de judecată.Pot judeca în primă instanţă toate instanţele, inclusiv Curtea Supremă de justiţie, în funcţie decompetenţa pe care acestea o au conform legii. Instanţa de judecată, în faza judecăţii are rolulde conducător al procesului penal.- procurorul.Procurorul este obligat, potrivit articolului 315 Cod procedur ă penală să participe la şedinţelede judecată ale judecătoriilor, în următoarele situaţii:- când instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu;- în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvâr şită pedeapsa închisorii de 3 anisau mai mare;

- în cauzele în care vreunul din inculpaţi se află în stare de detenţie sau este minor;- în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.La şedinţele de judecată privind alte situaţii, procurorul participă când consider ă necesar.La şedinţele de judecată ale celorlalte instanţe, participarea procurorului este obligatorie întoate cazurile.In desf ăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ învederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale.Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consider ă întemeiate, potrivit legii,ţinând seama de probele administrate. Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fiemotivate.- Inculpatul. La judecata în primă instanţă, inculpatul trebuie să se prezinte, însă judecareaacestuia se poate face şi în lipsa sa. De la această regulă, legea prevede două excep ţ ii când

judecata nu se poate face în lipsa inculpatului, şi anume, când acesta se află în stare dedeţinere sau când este minor.- Partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmentesunt citate pentru ca acestea să poată participa la proces. Aceste păr ţi pot fi reprezentate.- Apăr ătorul, este obligat să participe la judecata în primă instanţă în cazurile în care asistenţa

juridică este obligatorie, indiferent dacă este apăr ător din oficiu sau ales.- Exper ţii, traducătorii, interpreţii, participă la judecată în condiţiile legii.Măsuri premergătoareîn scopul repartizării pe complete şi a stabilirii primului termen de judecată, dosarele nou

formate, după înregistrare, vor fi repartizate aleatoriu (printr-un sistem informatic) pecomplete.

49



După repartizare, unul dintre membrii completului va lua măsurile ce se impun pregătirii judecăţii.Pentru inculpat, citaţia trebuie să îi fie înmânată cu cel puţin 3 zile înaintea termenului fixat.Odată cu citaţia, inculpatului aflat în stare de deţinere i se comunică şi copia actului desesizare a instanţei.

În cauză se vor cita şi celelalte păr ţi, precum şi martorii, exper ţii, interpreţii sau traducătoriicare trebuie să participe la procesul penal.Dacă inculpatul este arestat, minor sau militar ori este trimis în judecată pentru o faptă pentrucare asistenţa juridică este obligatorie, atunci se iau măsuri pentru desemnarea unui apăr ător din oficiu, şi, în acest sens se va face adresă la Baroul de avocaţi.Preşedintele completului va lua măsuri pentru întocmirea la timp a listei cauzelor fixate pentrutermenul de judecată, listă ce va fi afişată cu 24 ore înaintea termenului de judecată.Şedinţa de judecată Potrivit articolului 317 Cod procedur ă penală, "judecata se mărgineşte la fapta şi la persoanaar ătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi

persoana la care se refer ă extinderea".

Deschiderea şedinţei de judecată se face de preşedintele completului de judecată, şi din acestmoment toate persoanele prezente în sala de judecată au obligaţia de a respecta solemnitateaşi disciplina şedinţei de judecată.Apoi, se procedează la strigarea cauzelor, în ordinea înscrisă în listă şi se face apelul păr ţilor din cauza strigată. Cu această ocazie se verifică dacă s-a îndeplinit procedura de citare şi caredintre persoanele citate sunt prezente la judecată.După strigarea cauzei şi apelul păr ţilor, preşedintele verifică legalitatea sesizării instanţei şiregularitatea actului de sesizare. Potrivit articolului 197 alineatul 2 dispoziţiile privindsesizarea instanţei sunt imperative sub sancţiunea nulităţii absolute. Astfel, trebuie să severifice conţinutul actului de sesizare. De exemplu, atunci când este sesizată instanţa cu

judecarea unei infracţiuni pentru care procurorul a efectuat urmărirea penală, se va verificadacă rechizitoriul a fost confirmat de primul procuror.Totodată trebuie verificat dacă fapta pentru care s-a f ăcut sesizarea prin rechizitoriu este unadin faptele pentru care sesizarea se realizează în acest mod, regularitatea luării şi menţineriimăsurii arestării preventive, sau dacă completul este compus conform legii.La începutul judecăţii preşedintele trebuie să verifice dacă inculpatul este prezent la judecată,iar apoi se verifică identitatea acestuia, în cazul când inculpatul se află în stare de deţinere,

preşedintele se interesează dacă a primit cu 3 zile înainte de termenul de judecată copiaactului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecatase amână, iar preşedintele îi înmânează copie de pe actul de sesizare a instanţei, facându-semenţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă. De asemenea, judecata se amână la cererea

inculpatului, când comunicarea s-a f ăcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată.După verificarea prezenţei celorlalte păr ţi se face apelul martorilor, exper ţilor şi interpreţilor şi se va verifica prezenţa acestora. Pentru martorii, exper ţii sau interpreţii care lipsesc se vaverifica îndeplinirea procedurii de citare.Potrivit articolului 319 alineatul 1 Cod procedur ă penală preşedintele cere martorilor prezenţisă păr ăsească sala de şedinţă şi le pune în vedere să nu se îndepărteze far ă încuviinţarea sa. Lafel, vor fi îndepărtate din sala de şedinţă şi alte persoane care au cunoştinţă de faptele sauîmprejur ările de fapt ale cauzei şi ar putea fi audiate ca martori. Această măsur ă se explică

prin necesitatea protejării martorilor de posibilele influenţe datorită celor discutate în şedinţade judecată înainte de ascultare.

Exper ţii şi interpreţii r ămân în sala de şedinţă, afar ă de cazul în care instanţa dispune altfel.

50



Martorii, exper ţii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi, chiar dacă nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea acestora.Preşedintele explică persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă sau că poate

participa ca parte vătămată în proces.Preşedintele întreabă pe procuror şi pe păr ţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun

efectuarea de probe noi.Excepţiile ridicate în această fază sunt de natur ă să împiedice judecarea fondului, spreexemplu, cele privind necompetenţa instanţei, neregularitatea actului de sesizare sau nulitateaabsolută a urmăririi penale.În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele şi împrejur ările ce urmează a fidovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află acestemijloace, iar în ce priveşte martorii şi exper ţii, identitatea şi adresa acestora.Procurorul şi păr ţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti.Cercetarea judecătorească Instanţa începe efectuarea cercetării judecătoreşti, când cauza se află în stare de judecată,adică, când procedura de citare a fost îndeplinită şi nu există un impediment procesual care să

ducă la amânarea cauzei.Cercetarea judecătorească are ca obiect readministrarea probelor efectuate în cursul urmăririi

penale şi administrarea unor probe noi, asigurându-se în acest fel respectarea principiuluinemijlocirii şi al aflării adevărului.Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este prevăzută în dispoziţiilearticolelor 322 şi următoarele Cod procedur ă penală, şi anume: citirea actului de sesizare alinstanţei, ascultarea inculpatului, ascultarea celorlalte păr ţi, ascultarea martorului, expertuluisau interpretului, prezentarea mijloacelor de probă.Instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când acest fapt este necesar pentru bunadesf ăşurare a cercetării judecătoreşti. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu

poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.Inceperea cercetării judecătoreştiPreşedintele completului dispune grefierului citirea actului de sesizare a instanţei sau să facă o

prezentare succintă a acestui act. Apoi, preşedintele completului explică inculpatului în ceconstă învinuirea ce i se aduce; totodată aduce la cunoştinţă inculpatului că are dreptul de a nuface declaraţii, atr ăgându-i atenţia că ceea ce declar ă poate fi folosit şi împotriva sa, precum şicu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte păr ţi, martorilor, exper ţilor,

precum şi a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.Instanţa procedează apoi la ascultarea inculpatului, care se realizează după regulile expuse în

partea generală a cursului.Inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i

se pot pune întrebări de către preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri aicompletului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partearesponsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apăr ătorul inculpatului a cărui ascultare seface.Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt necesare în cauză sau care nu au legătur ă cucauza.Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar. Dacă sunt mai mulţi inculpaţi,ascultarea fiecăruia dintre ei se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi.Când interesul aflării adevărului cere, instanţa poate dispune ascultarea unuia dintre inculpaţi,far ă prezenţa celorlalţi. Declaraţiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalţiinculpaţi, după ascultarea lor.

Ulterior, inculpatul poate fi ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei.

51



Potrivit articolului 325 Cod procedur ă penală, când inculpatul nu-şi mai aminteşte anumitefapte sau împrejur ări sau când există contraziceri între declaraţiile f ăcute de inculpat îninstanţă şi cele date anterior,

Întrebări:

1.Minuta, act prin care se consemnează rezultatul deliber ării:a) se redactează de către grefierul de şedinţă şi se semnează de către membrii completului de

judecată; b) nu este obligatoriu a fi redactată în cazurile în care judecătorul dispune asupra măsurilor preventive;c) se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei,iar celălalt se depune la dosarul de minute al instanţei;

2. Suspendarea judecăţii:

a) se dispune prin încheiere motivată sau prin ordonanţă, în funcţie de cauza de suspendare; b) presupune existenţa unei boli grave a inculpatului care îl împiedică pe acesta să participe la judecată, constatată printr-o expertiză medico-legală;c) se poate dispune dacă a fost ridicată o excepţie de necompetenţă materială;

3. Ultimul cuvânt al inculpatului:a) inculpatul poate lua cuvântul, personal sau prin apăr ător;

b) pe parcursul ultimului cuvânt, inculpatului nu i se pot pune întrebări;c) chiar dacă inculpatul relevă fapte sau împrejur ări noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei,instanţa nu poate dispune reluarea dezbaterilor;

4.Preşedintele completului dispune îndepărtarea păr ţii vătămate din sală, pe motiv detulburare a şedinţei de judecată:a) preşedintele completului de judecată are obligaţia de a chema partea în sală înainte deînceperea cercetării judecătoreşti;

b) preşedintele de complet poate dispune aplicarea unei amenzi judiciare;c) şedinţa de judecată se va suspenda, partea vătămată va fi amendată contravenţional pentrutulburarea ordinii şi solemnităţii şedinţei;

5. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii:a) se fac de îndată, după încheierea dezbaterilor;

b) au loc în termen de 10 zile de la încheierea dezbaterilor;c) pot fi pot fi amânate faţă de momentul încheierii dezbaterilor cel mult 25 de zile , pentrumotive temeinice;

CAPITOLUL XIIIJUDECATA ÎN CĂILE DE ATAC

Judecata în căile de atac are loc atunci când, unul dintre participanţii la procesul penal estenemulţumit de hotărârea pronunţată de prima instanţă şi exercită calea de atac prevăzută delege.

52



Prin instituirea căilor de atac s-a urmărit realizarea unui control" judecătoresc , de către oinstanţă de judecată superioar ă care are rolul de a preîntâmpina eventualele erori dinactivitatea jurisdicţională.Clasificarea căilor de atac1. în funcţie de caracterul definitiv sau nedefinitiv al hotărârii atacate, căile de atac sunt:

- ordinare, care fac parte din ciclul obişnuit al procesului penal şi care sunt îndreptateîmpotriva unor hotărâri nedefinitive. Acestea sunt apelul şi recursul.- extraordinare, care sunt îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, cum sunt contestaţiaîn anulare, revizuirea, recursul în interesul legii.2. După întinderea obiectului, sunt căi de atac:- comune, care se pot folosi în toate cauzele penale, cum ar fi recursul;- speciale, care pot fi folosite numai în anumite cazuri, cum sunt căile de atac extraordinare;3. După consecinţele care se pot aduce prin admiterea lor, căile de atac pot fi:- de reformare, în care instanţa superioar ă schimbă hotărârea primei instanţe în urma unuicontrol în fapt şi în drept, pronunţând o nouă hotărâre. Acestea sunt apelul şi recursul.- de anulare, în care instanţa superioar ă infirmă o hotărâre a unei instanţe inferioare, lipsind-o

de efecte pentru chestiuni de procedur ă şi far ă a soluţiona fondul cauzei. Sunt astfel de căi deatac recursul, când nu există calea de atac a apelului şi contestaţia în anulare.- de retractare, în care instanţa superioar ă infirmă hotărârea instanţei inferioare pentru motivecare nu erau cunoscute în momentul soluţionării iniţiale a cauzei, cum este revizuirea.APELULApelul este calea de atac ordinar ă, de reformare care se întrebuinţează în procesul penalîmpotriva hotărârilor nedefinitive pronunţate în fond de prima instanţă. Apelul constituie ogaranţie pentru o mai bună judecată şi pentru asigurarea pronunţării unor hotărâri legale şitemeinice.Apelul prezintă următoarele tr ăsături:- este o cale de atac ordinar ă, putând fi exercitată împotriva tuturor hotărârilor judecătoreşti;- este o cale de atac ireverenţioasă, întrucât se adresează unei instanţe superioare, care judecă în altă compunere decât instanţa de fond;- este o cale de atac de reformare, întrucât provoacă reexaminarea cauzei atât din punctul devedere al chestiunilor de fapt cât şi de drept, iar instanţa superioar ă poate desfiinţa hotărârea

primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre;- este o cale de atac ce declanşează o nouă judecată a cauzei înfond;- este o cale de atac care poate fi exercitată de oricare participant din proces.Pentru a se putea exercita calea de atac a apelului este necesar ca hotărârea judecătorească să fie susceptibilă de a fi atacată cu apel iar declararea apelului să se facă în termenul prevăzut

de lege.Hotărârile supuse apeluluiSunt supuse apelului toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă şi care nu suntdefinitive.Potrivit articolului 361 Cod procedur ă penală sunt supuse apelului sentinţele şi încheierile, înafara cazurilor exceptate de lege.Deciziile nu pot fi atacate cu apel.SentinţeleSentinţele prin care se solu ţ ionează . în primă instan ţă , latura penală şi latura civilă a cauzeisunt supuse întotdeauna apelului. Astfel, sunt supuse apelului sentinţele prin care s-a dispuscondamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal şi admiterea ori respingerea acţiunii

civile.

53



De asemenea, sunt supuse apelului celelalte sentinţe ce cad în competenţa primei instanţe,cum sunt sentinţele prin care se soluţionează cererea de revizuire, contestaţia în anulare pentrumotivul că s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă (articolul 386 litera dCod procedur ă penală), cererea de reabilitare, recunoaşterea pe cale principală a hotărârii

judecătoreşti şi a actelor judiciare str ăine, contestaţia la executare, sau cererile de amânare sau

de întrerupere a executării pedepsei. Nu pot fi atacate cu apel următoarele categorii de sentinţe:- sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile care se judecă la plângerea

prealabilă a păr ţii vătămate menţionate în articolul 279 alineatul 2 litera a Cod procedur ă penală;- sentinţele pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile contra ordinii şi disciplineimilitare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;- sentinţele pronunţate de cur ţile de apel şi Curtea Militar ă de Apel;- sentinţele pronunţate de secţia penală a Cur ţii Supreme de Justiţie;- sentinţele de dezinvestire, cum sunt sentinţele de declinare a competenţei sau cele derestituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau completării urmăririi

penale;- sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privindreabilitarea.IncheierilePotrivit articolului 361 alineatul 2 Cod procedur ă penală încheierile date în primă instanţă potfi atacate cu apel numai odată cu fondul. De exemplu, sunt astfel de încheieri cele privindadmiterea sau respingerea unor probe, cele privind soluţionarea cererilor sau excepţiilor ridicate de păr ţi, cele privind respingerea sau admiterea cererii de recuzare a unui membru alcompletului de judecată.Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte f ăcut şi împotriva încheierilor chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei, cum ar fi de exemplu, încheierea de îndreptarea erorilor materiale.Nu pot fi atacate cu apel:- încheierile date în cauzele în care s-au pronunţat sentinţe nesusceptibile de a fi atacate cuapel;- încheierea prin care s-a admis sau respins abţinerea, precum şi aceea prin care s-a admisrecuzarea;- încheierea prin care s-a dispus reconstituirea unui dosar sau înscris dispărut;- încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii.- încheierile date în soluţionarea plângerilor împotriva măsurilor procesuale luate în primă instanţă (măsuri asigur ătorii, restituirea bunurilor);

- încheierea prin care s-a confirmat măsura internării medicale ca măsur ă de siguranţă luată anterior în mod provizoriu;- încheierea prin care se soluţionează plângerea împotriva măsurilor preventive luate de

procuror;- încheierea dată în primă instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sauîncetarea unei măsuri preventive;- încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive;- încheierea instanţei de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pecauţiune,- încheierea instanţei prin care se soluţionează plângerea împotriva ordonanţei procurorului deadmitere sau respingere a cererii de liberare provizorie.

54



Pot fi atacate cu apel separat, dar care urmează a fi judecat numai după pronunţarea sentinţeiîncheierile care au rezolvat cereri adiacente ale martorilor, exper ţilor, interpreţilor şiapăr ătorilor privind cheltuielile judiciare care li se cuvin.Titularii dreptului de apelCalea de atac a apelului poate fi declarată de:

- procuror, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Apelul procurorului în ceea ce priveştelatura civilă este inadmisibilă în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia situaţieiîn care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu;- inculpat, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. împotriva sentinţei de achitare sau deîncetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achităriisau încetării procesului penal. Inculpatul poate declara apel personal sau cererea de apel poatefi f ăcută şi de către reprezentantul legal, de către apăr ător, sau de către soţul acestuia.- partea vătămată, în ce priveşte latura penală. Apelul poate fi declarat personal sau de cătrereprezentantul legal ori de către apăr ător.- partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura penală şi civilă. Apelul

poate fi declarat personal sau de către reprezentantul legal ori de către apăr ător.

- reprezentantul legal pentru persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu ori cu capacitate deexerciţiu restrânsă care sunt păr ţi în procesul penal;- martorul, expertul, interpretul şi apăr ătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuveniteacestora- orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsur ă sau printr-un actal instanţei.Declararea apeluluiApelul se declar ă prin cerere scrisă. Cererea trebuie semnată de persoana care face declaraţia.Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestată de un grefier de la instanţa acărei hotărâre se atacă sau de apăr ător. Cererea poate fi atestată şi de primarul sau secretarulconsiliului local, ori de funcţionarul desemnat de aceştia, din localitatea unde domiciliază.Cererea de apel nesemnată ori neatestată poate fi confirmată în instanţă de parte ori dereprezentantul ei.Procurorul şi oricare dintre păr ţile prezente la pronunţarea hotărârii pot declara apel oral înşedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Instanţa ia act şi consemnează aceasta într-un proces-verbal.Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Persoana care se află în stare dedeţinere poate depune cererea de apel şi la administraţia locului de deţinere.

Întrebări:

1. Pot declara apel (recurs):a) procurorul şi păr ţile în proces;

b) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actele de urmărire penală ale procurorului;c) organele de cercetare ale poliţiei judiciare împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de către procuror;

2. Cine poate declara apel (recurs) în locul inculpatului?a) declararea apelului/recursului este un drept exclusiv al inculpatului; nimeni nu poate atacahotărârea judecătorească în numele inculpatului;

b) numai apăr ătorul;c) apăr ătorul, reprezentantul legal, soţul inculpatului;

55



3. În ce condiţii poate face apel (recurs) partea civilă:a) atât în latura civilă cât şi în latura penală a cauzei;

b) numai în latura civilă;c) numai în latura civilă, cu titlu de excepţie, partea civilă poate ataca hotărârea şi în ceea ce

priveşte rezolvarea laturii penale, dar doar atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcarela plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

4. Momentul de la care curge termenul de apel (recurs) pentru procuror este:a)de la pronunţare dacă a participat la dezbateri, sau de la r ămânerea definitivă a hotărârii,dacă nu a participat la dezbateri;

b) de la pronunţare având în vedere că procurorul participă întotdeauna la şedinţa de judecată;c) de la pronunţare sau de la înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului (dacă nua participat la dezbateri);

5. În cadrul dezbaterilor asupra recursului:

a) primul cuvânt îl are întotdeauna procurorul; b) dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta;c) intimatul are ultimul cuvânt;

CAPITOLUL XIVCĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Hotărârile definitive se bucur ă de autoritate de lucru judecat. Totuşi, există situaţii în careacestea pot fi nelegale sau netemeinice. Astfel, introducerea căilor de atac extraordinare s-aimpus pentru a exista posibilitatea de a îndrepta erori intervenite în cadrul activităţii

procesuale. După cum am amintit anterior, Codul de procedur ă penală stabileşte următoarelecăi extraordinare de atac: contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.Specificul acestora este că ele privesc hotărâri definitive. Deşi recursul în interesul legii a fostinclus de legiuitor în categoria căilor extraordinare, acesta nu are ca efect anularea sauschimbarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.Căile extraordinare de atac sunt remedii procesuale prin intermediul cărora, în cazuri expres şilimitativ prevăzute de lege, se produce remedierea erorilor conţinute de hotărârile penaledefinitive.Contestaţia în anulareContesta ţ ia în anulare este o cale de atac extraordinar ă, ce are o natur ă juridică mixtă fiind ocale de atac de anulare, întrucât scopul urmărit îl constituie anularea hotărârii judecătoreştiatacate, dar şi o cale de atac de retractare, pentru că instanţa care a dat hotărârea este pusă însituaţia de a verifica soluţia şi de a o infirma, dacă aceasta nu este legală ori temeinică.Fiind o cale de atac extraordinar ă, în cazul contestaţiei în anulare nu se pot invoca oricemotive care afectează corectitudinea hotărârii atacate, ci s-au stabilit de către legiuitor cazurileîn care aceasta poate fi exercitată.Cazurile de exercitare a contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ reglementate dearticolul 386 Cod procedur ă penală:1. Când procedura de citare a păr ţii, pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţade recurs, nu a fost îndeplinită conform legii (art.386 lit.(a) Cod de procedur ă penală)- condiţiile necesare invocării acestui caz de contestaţie în anulare sunt:

a) vicierea procedurii de citare a avut loc la judecarea cauzei în faţa instanţei de recurs; b) partea care invocă încălcarea dispoziţiilor relative la citare să nu fi participat la judecareacauzei de către instanţa de recurs;

56



- neîndeplinirea procedurii legale de citare trebuie să aibă loc în cadrul judecării recursului, putând consta în neemiterea citaţiei, nerespectarea dispoziţiilor legale care privesc menţiunile pe care trebuie să le cuprindă citaţia, neîntocmirea sau întocmirea greşită a dovezii de primiresau a procesului-verbal de înmânare a citaţiei etc;- nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare de oricare

dintre păr ţi, acestea, însă, putându-se prevala doar de propria lor citare nelegală.2. Când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs afost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa despre această împiedicare (art.386lit.(b) Cod de procedur ă penală - condiţiile necesare invocării acestui caz de contestaţie în anulare sunt:a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza înrecurs;

b) partea să fi fost în imposibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;- imposibilitatea de prezentare şi cea de încunoştinţare a instanţei despre această împiedicaretrebuie să fie cauzate de un caz fortuit sau de o cauză de for ţă major ă:a) r ăzboi sau calamitate;

b) boala gravă a celui care trebuie să participe la judecarea recursului;c) întreruperea căilor de acces şi a comunicaţiilor între localitatea în care se află partea şilocalitatea în care îţi are sediul instanţa etc;3. Când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penaldin cele prevăzute în art.10 lit.f-i, cu privire la care existau probe la dosar (art.386 lit.(c) Codde procedur ă penală)- condiţiile necesare invocării acestui caz de contestaţie în anulare sunt:a) instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penaldintre cele expres prevăzute în art.10 lit.f-i Cod de procedur ă penală;

b) la dosar să existe probe despre existenţa unuia dintre cazurile de la art.10 lit.f-i1 Cod de

procedur ă penală şi să fi fost omise de instanţa de recurs.4. Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri penale definitive pentru aceeaşifaptă (art.386 lit.(d) Cod de procedur ă penală)- condiţiile necesare invocării acestui caz de contestaţie în anulare sunt:a) să existe două hotărâri penale r ămase definitive;

b) între aceste hotărâri să existe identitate de obiect şi persoană, în senul că în cadrul celei de-a doua judecăţi a fost inculpată aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă pentru care a mai fost

judecată.5. Când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat (art.386 lit.e Cod de procedur ă penală)- condiţiile necesare invocării acestui caz de contestaţie în anulare sunt:

a) la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat; b) ascultarea inculpatului să fie obligatorie.De precizat că în cazurile enumerate şi prevăzute de art.386 lit.a-e din Codul de procedur ă

penală condiţiile necesare pentru a se îndeplini cerinţele fiecărui caz în parte trebuieîndeplinite cumulativ.Introducerea contestaţiei în anulareContestaţia în anulare poate fi introdusă printr-o cerere scrisă, motivată ori de către parchet

printr-o adresă.Cererea de contestaţie în anulare va conţine numele, prenumele şi adresa contestatorului,decizia care se atacă cazul de contestaţie în anulare invocat şi temeiul juridic al acestuia,

numărul dosarului şi instanţa la care este înregistrat. La cerere pot fi anexate şi înscrisuri caresă o susţină.

57



Titular al contestaţiei în anulare poate fi oricare dintre păr ţi precum şi procurorul pentrucazurile prevăzute în art.386 lit.c şi d din Codul de procedur ă penală.Termenul de introducere pentru cazurile de contestaţie în anulare difer ă:a) pentru cele prevăzute în art.386 lit.a-c şi lit.e Cod de procedur ă penală, cererea se poateintroduce de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării hotărârii atacate; b) pentru cele prevăzute în art.386 lit.a-c şi lit.e Cod de procedur ă penală, cererea se poateintroduce de celelalte păr ţi în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii atacate;c) pentru cele prevăzute în art.386 litd Cod de procedur ă penală, cererea poate fi introdusă oricând;d) termenul în care procurorul poate introduce contestaţia în anulare pentru cazul reglementatîn art.386 lit.c Cod de procedur ă penală este de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii.Judecarea contestaţiei în anulareCompetenţa rezolvării contestaţiei în anulare revine:instanţei de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere în cazurile prevăzute deart.386 lit.a-c şi e din Codul penal;

- instanţei la care a r ămas definitivă ultima hotărâre în cazul prevăzut de art.386 lit.d Cod de procedur ă penală.Compunerea completului de judecată investit cu judecarea contestaţiei în anulare este similar ă cu cea a completului care a judecat hotărârea atacată.Instanţa sesizată cu judecarea cererii de contestaţie în anulare, după ce ia concluziile

procurorului, poate dispune executarea hotărârii a cărei anulare se cere până la soluţionareaacesteia. Soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate se face în camera deconsiliu, far ă citarea păr ţilor şi se dispune prin încheiere motivată.Judecarea în cazurile prevăzute de articolul 386 literele a-c şi e Cod procedur ă penală aredouă etape: admiterea în principiu şi judecarea propriu-zisă.Instanţa examinează dacă persoana care a introdus contestaţia are calitatea procesuală necesar ă şi dacă s-a introdus contestaţia în termenul prevăzut de lege. Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie far ă citarea păr ţilor. Şedinţa de judecată nueste publică şi lipsesc dezbaterile, instanţa de judecată analizând doar actele din dosarulcauzei.Atunci când contestaţia în anulare este f ăcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care sesprijină aceasta este unul dintre cele prevăzute de lege, iar în sprijinul contestaţiei se depun orise invocă dovezi care sunt la dosar, instanţa admite în principiu contestaţia şi dispune citarea

păr ţilor interesate.Admiterea în principiu se face prin încheiere, iar respingerea prin decizie.Judecarea contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, dacă acesta

este în stare de deţinere.La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând păr ţile şiconcluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin deciziehotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz,la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare.Judecarea contestaţiei prevăzute în articolul 386 litera d Cod procedur ă penală se face cucitarea păr ţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre şi cu respectarea

principiilor privind oralitatea şi contradictorialitatea. Judecarea prealabilă a admiterii în principiu nu se mai efectuează.Instanţa, ascultând păr ţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată,desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă, ultima hotărâre sau acea parte din ultima

hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

58



Articolul 392 alineatul 4 Cod procedur ă penală prevede că sentinţa dată în contestaţie estesupusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Întrebări:

1.Se poate face contestaţie în anulare:a) când procedura de citare a păr ţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţade judecată nu a fost îndeplinită potrivit legii;

b) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie;c) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia;

2. Titularii cererii de contestaţie în anulare sunt:a) oricare dintre păr ţi;

b) procurorul pentru cazul de contestaţie în anulare vizând încălcarea procedurii de citare a păr ţii pentru termmenul la care s-a judecat cauza de c

ătre instan

ţa de recurs;

c) orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin r ămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

3.În cadrul procedurii de judecare a contestaţiei în anulare:a) asistenţa juridică este obligatorie;

b) procurorul participă doar atunci când pedeapsa prevăzută este detenţiunea pe viaţă oriînchisoarea mai mare de 5 ani;c) prezenţa inculpatului aflat în stare de deţinere este obligatorie;

4. Cazuri de revizuire:

a) când procedura de citare a păr ţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţade recurs nu a fost îndeplintă conform legii; b) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;c)când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

5.Instanţa competentă să soluţioneze recursul în interesul legii:a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în secţii unite;

b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 3 judecători;c) Secţia penală a Înaltei Cur ţi de Casaţie şi Justiţie;

CAPITOLUL XVPUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR PENALE DEFINITIVE

Punerea în executare a hotărârilor penale este cea de-a treia fază a procesului penal,necesar ă în vederea finalizării activităţii procesual penale. Hotărârile penale legale şitemeinice ar avea o valoare pur formală dacă nu s-ar prevedea prin lege măsuri de executare aacestora.Hotărârile definitive ale instanţelor de judecată sunt considerate ca fiind expresia aflăriiadevărului asupra cauzei care a f ăcut obiectul judecăţii şi devin executorii, bucurându-se deautoritatea de lucru judecat.Autoritatea de lucru judecat dă naştere dreptului subiectiv pe baza căruia organele judiciare

competente trec la executarea dispoziţiilor cuprinse în hotărâre şi împiedică începerea unuinou proces împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceeaşi faptă.

59



Lucrul judecat, respectiv soluţia cuprinsă în hotărârea definitivă a instanţei se consider ă că este rezolvarea legală cauzei penale.Autoritatea de lucru judecat are următoarele efecte:- efectul pozitiv, executoriu. Autoritatea de lucru judecat naşte dreptul pentru organulcompetent de a pune de îndată în executare dispoziţiile cuprinse în hotărârea definitivă;

- efectul negativ, care se materializează în împiedicarea aducerii din nou spre rezolvare a procesului penal în care s-a dat o soluţie definitivă şi irevocabilă.Autoritatea de lucru judecat îşi produce efectele şi dacă faptei definitiv judecate i s-ar da onouă încadrare juridică.In materie penală, autoritatea de lucru judecat îşi produce efectele „erga omnes", faţă de orice

persoană, şi nu numai cu privire la păr ţile din procesul penal.Dispoziţii generale privind executarea hotărârilor penaleArticolul 415 Cod procedur ă penală stabileşte că hotărârile instanţelor penale devin executoriila data când au r ămas definitive. Astfel, dispoziţiile unei hotărâri penale pot fi puse înexecutare numai dacă sunt definitive. Hotărârile pronunţate în primă instanţă sunt susceptibilede apelare sau recurare şi astfel este împiedicată punerea în executare a dispoziţiilor din

hotărâre.Întrucât pentru punerea în executare a hotărârilor condiţia esenţială este ca acestea să fiedefinitive, trebuie cunoscut momentul în care o hotărâre penală poate fi considerată ca fiinddefinitivă.Momentul la care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitiveFixarea în timp a momentului la care r ămân definitive hotărârile instanţelor penale estestabilită de articolele 416 şi 417 Cod procedur ă penală.

Ră mânerea definitivă a hot ă rârii primei instan ţ e Hotărârile primei instanţe r ămân definitive:- la data pronun ţă rii hot ă rârii, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului, cumsunt de exemplu, hotărârile de declinare a competenţei.- la data expir ă rii termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen sau când apeluldeclarat a fost retras înăuntrul termenului.- la data retragerii apelului, dacă această retragere s-a produs după expirarea termenului deapel. Se poate observa că retragerea apelului face ca hotărârea să r ămână definitivă lamomente diferite, după cum apelul a fost retras în cadrul termenului de apel sau după expirarea acestuia.Dacă apelul este retras în cadrul termenului de apel, hotărârea r ămâne definitivă la dataexpir ării termenului de apel, deoarece , până în acest moment, poate declara apel un alt titular al acestui drept decât cel care îşi retrage apelul.în cazul în care apelul a fost retras după expirarea termenului de apel, hotărârea r ămânedefinitivă la acest moment deoarece nu se mai poate reveni asupra acestei manifestări de

voinţă.- la data expir ă rii termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului, dacă apelul afost respins, ori când singura cale de atac contra hotărârii atacate este recursul şi acesta nu s-adeclarat în termen sau când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;- la data retragerii recursului declarat, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului derecurs;- la data pronun ţă rii hot ă rârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate mai sus.

Ră mânerea definitivă a hot ă rârii instan ţ ei de apel Hotărârile instanţei de apel r ămândefinitive:- la data expir ă rii termenului de recurs când apelul a fost admis far ă trimitere pentru

rejudecare şi nu s-a declarat recurs în termen sau când recursul declarat împotriva hotărâriidate în apel a fost retras înăuntrul termenului;

60



- la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii date în apel dacă aceasta s-a produsdupă expirarea termenului de recurs;- la data pronun ţă rii hot ă rârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii dateîn apel

Ră mânerea definitivă a hot ă rârii instan ţ ei de recurs

Hotărârea instanţei de recurs r ămâne definitivă la data pronun ţă rii acesteia când:a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfâr şit în faţa instanţei de recurs, far ă rejudecare; b) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.Instanţa de executarePotrivit articolului 418 Cod procedur ă penală, executarea hotărârilor penale definitive se facede organul care a judecat cauza în primă instanţă.Instanţa de executare este întotdeauna prima instanţă de judecată, indiferent dacă cele dispuseau fost pronunţate de această instanţă, de instanţa de apel sau de instanţa de recurs.Excepţie de la această regulă sunt hotărârile pronunţate în primă instanţă de către CurteaSupremă de Justiţie care, potrivi articolului 418 alineatul 2 Cod procedur ă penală se pun în

executare, după caz, de Tribunalul Municipiului Bucureşti sau de tribunalul militar teritorialcu sediul în Bucureşti.Când hotărârea r ămâne definitivă în faţa instanţei ierarhic superioare, aceasta trimite de îndată instanţei de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare înziua pronunţării hotărârii de către instanţa ierarhic superioar ă.Punerea în executare a hotărârilor definitive se face de către judecătorul delegat cuexecutarea.Astfel, instanţa de executare deleagă pe unul din judecătorii săi, pentru efectuarea punerii înexecutare. Judecătorul delegat îndeplineşte procedura de punere în executare a hotărârilor definitive, rezolvând şi nelămuririle şi împiedicările intervenite.Dacă cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării se iveşte vreonelămurire sau împiedicare pe care acesta nu le poate rezolva singur, judecătorul delegat

poate sesiza instanţa de executare.Punerea în executare a pedepselor principale Punerea în executare a pedepsei închisoriisau a detenţiunii pe viaţă Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emitereamandatului de executare, care constituie actul procedural ce conţine ordinul de punere înexecutare.Mandatul de executare se emite de către judecătorul delegat al instanţei de executare,diferenţiat:- în ziua r ămânerii definitive a hotărârii instanţei de fond;

- în ziua primirii extrasului de la instanţa superioar ă unde a r ămas definitivă hotărârea.Mandatul de executare se întocmeşte în trei exemplare dintre care unul r ămâne la instanţă ataşat la dosarul cauzei şi cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele

prevăzute în art.70 Cod de procedur ă penală, privitoare la persoana condamnatului, numărul şidata hotărârii care se execută, denumirea instanţei care a pronunţat hotărârea, pedeapsa

pronunţată şi textul delege aplicat, timpul reţinerii şi al arestării preventive care s-a dedus dindurata pedepsei aplicate, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şide deţinere, semnătura judecătorului delegat, ştampila instanţei de executare.Instanţa de executare trimite două exemplare ale mandatului organului de poliţie cândcondamnatul este liber sau comandantului locului de deţinere, când condamnatul este arestat,ori comandantului unităţii militare unde face serviciul militar cel condamnat.

Atribuţiile lucr ătorilor de poliţie constau în:

61



- pe baza mandatului de executare, organul de poliţie procedează la arestarea condamnatului,în ziua primirii mandatului de executare;- organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane far ă învoireaacesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice, far ă învoirea reprezentantului legal alacesteia,

- organul de poliţie înmânează celui arestat un exemplar al mandatului şi îl duce la locul dedeţinere cel mai apropiat unde predă şi celălalt exemplar al mandatului de executare;- când executarea se face faţă de un condamnat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană

pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană, care datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, organul de poliţie are obligaţia să înştiinţezeautoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire;- în cazul în care persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organul de

poliţie trebuie să constate aceasta printr-un proces-verbal şi să ia măsuri pentru darea înurmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei;- dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul refuză să se supună mandatului, va ficonstrânsă la aceasta;

- un exemplar al procesului-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare setrimit instanţei care a emis mandatul.Comandantul locului de deţinere are ca atribuţii, înmânarea condamnatului arestat a unuiexemplar al mandatului de executare şi consemnarea în cuprinsul unui proces-verbal a datei lacare condamnatul a început executarea pedepsei (o copie a acestui proces-verbal fiind trimisă instanţei de executare).Comandantului unităţii militare îi revine obligaţia de a înmâna un exemplar al mandatului deexecutare condamnatului şi de a lua măsuri de trimitere a acestuia la locul de executare a

pedepsei.In situaţia în care persoana faţă de care se efectuează executarea mandatului are obiecţii în

privinţa identităţii, instanţa locului unde a fost găsită are următoarele atribuţii:- poate dispune punerea în libertate a persoanei respective, până la lămurirea obiecţiilor, cândconsider ă că nu există pericol de dispariţie;- poate pune de îndată în libertate persoana adusă dacă ajunge la concluzia temeinicieobiecţiilor formulate;- va dispune executarea mandatului când constată că obiecţiile nu sunt fondate;

Întrebări:

1. Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă:a) este admisibilă dacă inculpatul condamnat faceface dovada existenţei vreunuia dintre

cazurile menţionate în art. 10 C.pr.pen. b)poate fi f ăcută de către de către apăr ătorul condamnatului;c) se introduce la instanţa la care a r ămas definitivă hotărârea de condamnare;

2. Hotărârile primei instanţe r ămân deinitive:a) la data expir ării termenului de apel, când apelul a fost admis f ăr ă trimitere spre rejudecareşi nu s-a declarat recurs în termen;

b) la data expir ării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului, când recursul afost admis f ăr ă rejudecare;c) la data retragerii apelului, dacă acesta s-a produs după expirarea termenului de apel;

3. Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este:a) instanţa la care a r ămas definitivă hotărârea de condamnare;

62



b) instanţa care s-a pronunţat asupra stabilirii vinovăţiei;c) instanţa de executare;

4. Instanţa competentă să dispună înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă este:a) instanţa la care a r ămas definitivă hotărârea de condamnare;

b)instanţa de executare;c) instanţa care a judecat cauza în recurs;

5. Instanţa competentă să acorde liberarea condiţionată este:a) instanţa de executare;

b)instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere;c)tribunalul militar în a cărui circumscripţie se află închisoarea militar ă;

CAPITOLUL XVIPROCEDURI SPECIALE

Urmărirea si judecarea unor infracţiuni flagranteDatorită împrejur ării că infracţiunile flagrante provoacă o evidentă şi imediată tulburare aordinii de drept s-a impus necesitatea unei reglementări speciale a urmăririi şi judecăriiacestora.Articolul 465 alineatul 1 defineşte infracţiunea flagrantă ca fiind "infracţiunea descoperită înmomentul săvâr şirii sau imediat după săvâr şire. Este de asemenea considerată flagrantă şiinfracţiunea al cărei f ă ptuitor, imediat după săvâr şire, este urmărit de persoana vătămată, demartorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiuniicu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natur ă a-1 presupune participant la infracţiune.In acest caz, orice persoană are dreptul să prindă pe f ă ptuitor şi să-1 conducă înaintea

autorităţii".Prin "săvâr şire" trebuie să se înţeleagă comiterea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea lor ca autor, instigator sau complice.(articolul 144 Cod penal).Starea de flagrantă presupune întotdeauna şi prezenţa f ă ptuitorului, în lipsa acestuiainfracţiunea neputând fi considerată flagrantă.Procedura flagrantă nu se aplică în toate cazurile, legea stabilind expres situaţiile în care se

poate recurge la această procedur ă specială şi, în acest sens trebuie întrunite următoarelecondiţii cumulative:- infrac ţ iunea să fie flagrant ă ;- infrac ţ iunea să fie pedepsit ă prin lege cu închisoare mai mare de 1 an şi de cel mult 12 ani.

Procedura specială este aplicabilă în cazul comiterii infracţiunii în forma simplă, precum şi încazul formelor agravate ale acestor infracţiuni. în acest caz se are în vedere pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea tip. De exemplu, infracţiunea de omor nu poate fi cercetată şi

judecată după această procedur ă, deoarece atât pedeapsa în forma simplă, cât şi cea agravată prevede pedepse mai mari de 12 ani.- infrac ţ iunea să fie să vâr şit ă în municipii sau ora şe, în mijloace de transport în comun,bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau g ă ri, precum şi în orice loc aglomerat. Cu privire la

bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări legea nu stabileşte că este obligatoriu ca acesteasă apar ţină unor municipii sau oraşe, astfel că procedura specială este aplicabilă chiar dacă nuapar ţin unităţilor teritoriale ar ătate mai sus,în afara infracţiunilor care nu sunt comise în condiţiile de mai sus, Codul de procedur ă penală a stabilit prin articolul 479 că procedura flagrantă nu se aplică infracţiunilor săvâr şite deminori.

63



în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă acestea sunt flagrante, constatarea săvâr şiriilor este obligatorie. Se va aplica această procedur ă specială numai pentru infracţiunile ar ătateîn articolul 279 alineatul 2 litera b şi c Cod procedur ă penală şi dacă persoana vătămată aintrodus în termen de 24 de ore de la săvâr şirea infracţiunii flagrante plângerea prealabilă la

organul de urmărire penală, în acest scop, persoana vătămată este chemată şi întrebată deorganul de urmărire penală dacă înţelege să facă plângere în termenul mai sus ar ătat.Constatarea infrac ţ iunii şi urmă rirea penal ă Constatarea infracţiunii flagrante se face de către organul de urmărire penală sesizat prinîntocmirea unui proces-verbal.Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante are un rol deosebit de important întrucât,în conţinutul acestuia se consemnează atât cele constatate cu privire la fapta săvâr şită, cât şideclaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate.Totodată, procesul penal constituie actul prin care se dispune începerea urmăririi penale.Dacă este cazul, organul de urmărire penală strânge şi alte probe. De exemplu, ridică corpuridelicte sau înscrisuri, dispune efectuarea unor constatări medico-legale.

Procesul-verbal se citeşte învinuitului, precum şi persoanelor care au fost ascultate, cărora lise atrage atenţia că pot completa declaraţiile sau că pot face obiecţii cu privire la acestea.Procesul-verbal se semnează de organul de urmărire penală, de învinuit şi de persoaneleascultate.Spre deosebire de procedura obişnuită unde luarea măsurii reţinerii este lăsată la apreciereaorganelor de cercetare penală, în cazul constatării infracţiunii şi aplicării procedurii flagrante,luarea măsurilor procesual preventive este obligatorie. învinuitul este întotdeauna reţinut petimp de 24 de ore.La sesizarea organului de cercetare penală, după expirarea reţinerii sau din oficiu, procurorul

poate solicita arestarea a învinuitului pe timp de cel mult 10 zile, aceasta calculându-se de ladata expir ării ordonanţei de reţinere.Dacă procurorul apreciază că sunt suficiente dovezi pentru punerea în mişcare a acţiunii

penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată şi trimite dosarul instanţei competente înainte de expirarea mandatului de arestare.în cazul în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecata în termen de 3 zile de la dataemiterii ordonanţei de reţinere, urmărirea penală se va face conform procedurii obişnuite.Procurorul, primind dosarul, procedează la verificarea lucr ărilor urmăririi penale şi se

pronunţă în cel mult 2 zile de la primire, putând dispune:- trimiterea în judecată, caz în care întocmeşte rechizitoriu, emite împotriva inculpatuluimandat de arestare şi înaintează de îndată instanţei de judecată dosarul cauzei.- scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale;

- restituirea cauzei potrivit articolului 265 Cod procedur ă penală, în acest caz urmărireaefectuându-se pot|ivit procedurii obişnuite. Judecata în cazul infrac ţ iunilor flagranteJudecarea infracţiunilor flagrante nu atrage o competenţă deosebit reglementată, fiindaplicabile regulile comune. Totuşi, o reglementare specială este f ăcută prin articolul 471alineatul 2 Cod procedur ă penală care prevede că pentru municipiile împăr ţite în sectoare,ministrul justiţiei poate desemna una sau mai multe judecătorii care să judece aceste cauze.Primind dosarul, preşedintele instanţei fixează termenul de judecată, care nu poate depăşi 5zile de la data primirii dosarului, dispunând totodată aducerea cu mandat a martorilor şi a

păr ţii vătămate.Inculpatul este adus la judecată, dar celelalte păr ţi nu se citează.

Participarea procurorului la judecată este obligatorie.

64



Instanţa verifică dacă în cauză sunt întrunite condiţiile de aplicare a procedurii speciale. Cândinstanţa constată că în cauză nu sunt întrunite aceste condiţii, judecata se face potrivit

procedurii obişnuite. Trecerea din procedura specială în procedura obişnuită obligă instanţa de judecată să examineze situaţia celui arestat preventiv sub raportul existenţei şi a altor cazuri,decât cel prevăzut de articolul 148 litera b Cod procedur ă penală, care să justifice măsura.

Instanţa procedează la judecarea cauzei ascultând pe inculpat. Dacă martorii şi persoanavătămată sunt prezenţi vor fi audiaţi şi aceştia.In felul acesta cercetarea judecătorească este mult simplificată, iar judecata se face pe bazaacestor declaraţii şi a lucr ărilor din dosar.Totuşi, dacă consider ă necesar, instanţa poate dispune, din oficiu sau la cerere, administrareade probe noi. în acest scop se iau măsurile corespunzătoare care sunt aduse la îndeplinire înmod direct sau prin organele de poliţie. Pentru administrarea probelor instanţa poate acordatermene care în total nu trebuie să depăşească 10 zile.Când instanţa se desesizează pentru necompetenţă sau reţine cauza pentru a fi judecată

potrivit procedurii obişnuite, ori amână judecarea cauzei, trebuie să dispună asupra stării delibertate a inculpatului.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra cauzei în aceeaşi zi în care s-au încheiatdezbaterile, sau cel mai târziu în următoarele 2 zile. Spre deosebire de procedura obişnuită unde este posibilă amânarea pronunţării pe o perioadă de până la 15 zile, în cazul proceduriiflagrante nu se poate amâna pronunţarea.Inculpatul aflat în stare de deţinere este adus la pronunţare. Hotărârea trebuie redactată în celmult 24 de ore.Când inculpatul a fost pus anterior în libertate, dacă instanţa pronunţă pedeapsa închisorii,

poate dispune arestarea acestuia.Dimpotrivă, instanţa este obligată a dispune punerea în libertate a inculpatului arestat înurmătoarele cazuri:- dacă inculpatul este achitat;- dacă se dispune încetarea procesului penal;- dacă s-a pronunţat o pedeapsă cel mult egală cu durata arestării,- dacă s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, pentru care s-a dispus suspendarea ori executareala locul de muncă;- dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii.Instanţa examinează acţiunea civilă numai dacă persoana vătămată este prezentă şi seconstituie parte civilă, iar pretenţiile acesteia pot fi soluţionate far ă amânarea judecăţii.Articolul 476 alineatul 2 Cod procedur ă penală prevede examinarea din oficiu a acţiuniicivile. Atunci când persoana vătămată este o unitate dintre cele la care se refer ă articolul 145din Codul penal ori o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu

restrânsă. In aceste cazuri, instanţa examinează acţiunea civilă chiar în lipsa acestora şi chiar dacă nu s-au constituit parte civilă, dacă soluţionarea acţiunii civile nu duce la amânareacauzei. în cazul în care instanţa nu poate soluţiona astfel cauza, instanţa rezervă soluţionareaacţiunii civile pe calea unei acţiuni separate, care este scutită de taxe de timbru.în ceea ce priveşte căile de atac sunt prevăzute termene speciale, şi anume, termenul de apel şicel de recurs sunt de 3 zile de la pronunţare. Dosarul cauzei se înaintează instanţei de apel sau,după caz, instanţei de recurs în următoarele 24 de ore de la declararea apelului ori arecursului.Judecarea în apel şi în recurs se face de urgenţă.Articolul 478 Cod procedur ă penală stabileşte regulile care se aplică în caz de concurs între

procedura specială şi cea comună.

65



Astfel, în caz de concurs de infracţiuni, când procedura specială se aplică numai unora dintreinfracţiunile concurente, se procedează la disjungere, urmărirea şi judecarea infracţiunilor facându-se separat.în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura specială se aplică numai unora dintrefapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă, urmărirea şi judecata se fac

potrivit procedurii obişnuite.Procedura specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvâr şite de minori şi în cazulinfracţiunilor pentru care este necesar ă plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Constatareainfracţiunilor este obligatorie, însă trimiterea în judecată este condiţionată de depunerea, întermen de 24 de ore de la săvâr şirea infracţiunii a plângerii prealabile. în acest scop, persoanavătămată este chemată şi întrebată de organul de urmărire penală dacă înţelege să facă

plângere în acest termen.Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridicePotrivit art.53 Cod penal, persoanelor juridice li se pot aplica pedepse principale (amendă dela 2.500 lei(RON) la 2.000.000 lei (RON)) şi pedepse complementare care sunt: dizolvarea

persoanei juridice, suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an

sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătur ă cu care s-a săvâr şitinfracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei

juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la trei ani, afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.Punerea în executare a pedepsei amenziiReglementată de art.479 Cod de procedur ă penală, pedeapsa amenzii se execută prindepunerea recipisei de plată integrală la instanţa de executare, în termen de 3 luni de lar ămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Instanţa de executare poate dispune, lacererea persoanei juridice condamnate, aflate în imposibilitatea de a achita integral amenda,eşalonarea plăţii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.In cazul neplăţii amenzii la termen (sau a unei rate lunare), instanţa de executare comunică organelor competente un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicareaamenzii, în vederea executării acesteia, potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită acreanţelor fiscale.Punerea în executare a pedepsei complementare a pedepsei dizolvării persoanei juridicePotrivit dispoziţiilor art.479 Cod de procedur ă penală, instanţa de executare, în scopul puneriiîn executare a pedepsei dizolvării persoanei juridice, la data r ămânerii definitive a hotărârii decondamnare, comunică o copie a dispozitivului către:- instanţa civilă, care deschide procedura de lichidare şi desemnează lichidatorul din rândul

practicienilor în insolvenţă autorizaţi potrivit legii;- organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice;

- organul care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneiadintre activităţile persoanei juridiceInstanţa de executare, în vederea executării acestei pedepse complementare, la data r ămâneriidefinitive a hotărârii de condamnare, va comunica o copie a dispozitivului către organul care aautorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentrua lua măsurile necesare.

Întrebări:

1. Luarea măsurilor asigur ătorii în cazul săvâr şirii unei infracţiuni de corupţie:a) este facultativă, legea lăsând instituirea ei la aprecierea organului competent;

66



b)este obligatorie numai în ipoteza în care infracţiunea este flagrantă;c) este obligatorie;

2. Cererea de reabilitare judecătoreească:a) poate fi f ăcută de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie; b) se judecă exclusiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;c) poate fi f ăcută şi de către rudele apropiate ale condamnatului, dacă acesta a decedat;

3.Competenţa de a formula cererile de extr ădare în numele statului român revine:a) procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia seaflă instanţa care a aplicat măsura de siguranţă;

b) Ministerul Afacerilor Externe;c) preşedintelui secţiei penale a cur ţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care aemis mandatul de executare a pedepsei închisorii;

4. Internarea minorului într-un centru de reeducare se poate întrerupe:a) când se constată, în baza unui certificat medical, că minorul sufer ă de o boală care face

posibilă internarea; b) când, din cauza unor împrejur ări speciale, internarea într-un centru de reeducare ar aveaconsecinţe grave pentru minor;c) când, din cauza unor împrejur ări speciale, internarea într-un centru de reeducare ar aveaconsecinţe grave pentru partea vătămată;

5. Termenul de exercitare a apelului (recursului) în procedura de judecare a infracţiuniiflagrante este de:a) 10 zile de la pronunţare;

b) 3 zile de la pronunţare;c) 3 zile, termen care curge de la pronunţare, când partea a fost prezentă la dezbateri sau la

pronunţare, sau de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, când partea a lipsit atât la dezbatericât şi la pronunţare;

TESTE GRILĂ

Test nr. 1l.Este mod de sesizare a instanţei de judecata:a) rechizitoriul

b) sesizare la cererea organului competentc) denunţul2..Extinderea acţiunii penale in cursul judecaţii poate avea loc daca:a) se constata ca incadrarea juridical data faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbata

b) se constata ca urmărirea penala nu a fost efectuata de un organ competentc) se descoper ă in sarcina inculpatului date cu privire si la alte acte materiale3.Plângerea formulata impotriva masurilor dispuse de către organul de cercetare penala sesoluţionează de:a) primul procuror al parchetului care este competent sa soluţioneze cauza

b) procurorul care supraveghează cauzac) primul procuror al parchetului ierarhic superior parchetului competent sa soluţioneze cauza4.încetarea urmării penale se poate dispune daca:a) fapta nu este prevăzuta de legea penala

67



b) fapta nu a fost săvâr şita de invinuitc) a intervenit prescripţia5.Hotărârea instanţei de judecata de redactează:a) in cel mult 10 zile de la pronunţare

b) in cel mult 20 de zile de la pronunţare

c) in cel mult 15 de zile de la pronunţare6.Soluţiile in ce priveşte latura penala ale instanţei de judecata sunt:a) condamnarea inculpatului,achitarea sau incetarea procesului penal

b) condamnarea inculpatului,scoterea de sub urmărire penala sau incetarea procesului penalc) condamnarea inculpatului sau incetarea procesului penal7.Nu poate fi atacata cu recurs:a) incheierea prin care s-a soluţionat abţinerea

b) incheierea prin care s-a dispus asupra probelor c) incheierea de inalturare a unor omosiuni vădite8.Reluarea urmării penale are loc atunci cand:a) a intervenit amnistitia sau graţierea

b) a intervenit prescripţiac) a incetat cauza de suspendare9.Suspendarea urmării penale se poate dispune daca:a) invinuitul are domiciliul in str ăinătate

b) invinuitul este in concediu medicalc) invinuitul sufer ă de o boala grava care il impiedica sa ia parte la processl2.In activitatea de supraveghere a actelor de urmărire penala,procurorul:a) nu poate efectua personal nici un act de cercetare penala

b) poate asista sau efectua personal orice act de cercetare penalac) poate dispune efectuarea unui act de cercetare penala,dar nu il poate efectua personal11 .Procurorul participa la judecarea apelului:a) numai daca considera ca este necesar

b) in toate cazurile,participarea sa fiind obligatorie in aceasta fazac) numai daca a formulat apel12.Ordinea in care se da cuvântul la judecarea apelului formulat de inculpat este:a) procurorul,apelantul,intimatul

b) apelantul,procurorul,intimatulc) apelantul,intimatul,procurorul13.Procurorul se pronunţa prin ordonanţa:a) atunci cand a fost inceputa urmărirea penala in cauza

b) atunci cand nu a fost inceputa urmărirea penala in cauza

c) atunci cand legea prevede expres14.Prezentarea materialului de urmărire penala nu este obligatorie daca:a) invinuitul sau inculpatul nu are apăr ător

b) invinuitul sau inculpatul este dispărutc) invinuitul sau inculpatul este minor 15.Enumeraţi cinci motive formale de recurs:.........................................................................16.Hotararea instanţei de judecata a fost atacata de inculpat.Printre motivele de apel senumăra si acela potrivit căruia minuta a fost semnata si de către grefierul de sedinta,care insanu face parte din compunerea completului de judecata ceea ce conduce la constatareaincalcarii dispoziţiilor art.309 c.pr.pen.

Intrebare: Este fondat apelul inculpatului?

68



Test nr. 21.Este mod special de sesizare a organelor de urmărire penala:a) denunţul

b) autorizarea organului prevăzut de legec) plângerea

2.Prezentarea materialului de urmărire penala:a) trebuie sa se faca in mod obligatoriu de către procuror b) se face de către procuror numai daca acesta apreciază ca este cazulc) se face in toate cazurile numai de către organele de cercetare penala.3.Procurorul se pronunţa prin ordonanţa:a) atunci cand a fost inceputa urmărirea penala in cauza

b) atunci cand nu a fost inceputa urmărirea penala in cauzac) atunci cand legea prevede expres4.Neprezentarea materialului de urmărire penala este sancţionată cu:a) nulitate absoluta

b) nulitate realtiva

c) amenda judiciara5.1ntreruperea,pentru motive temeinice,a dezbaterilor judiciare nu poate fi mai mare de:a) 15 zile

b) 10 zilec) 5 zile6.Sentinţele sunt:a) hotărârile prin care se soluţionează apelul sau recursul

b) hotărârile prin care se soluţionează cauza de prima instanţac) hotărârile prin care se soluţionează recursurile in anulare sau recursurile in interesul legii7.Motive formale de recurs sunt:a) nerespectarea dipozitiilor privind participarea procurorului la şedinţa de judecata

b) faptei comise i s-a dat o greşita încadrare juridicalc) s-a comis o grava eroare de fapt8.Extinderea acţiunii penale in cursul judecaţii poate avea loc daca:a) se constata ca încadrarea juridical data faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbata

b) se constata ca urmărirea penala nu a fost efectuata de un organ competentc) se descoper ă in sarcina inculpatului date cu privire si la alte acte materiale9.Nu sunt supuse recursuluia) sentinţele de declinare a competentei

b) sentinţele de restituire a cauzei la procuror c) sentinţele de trimitere a cauzei la procuror

lO.La judecarea in prima instanţa a cauzei in fond:a) cercetarea judecătoreasca este lăsata la aprecierea instanţei b) cercetarea judecătoreasca este lăsata la solicitarea pârtilor c) cercetarea judecătoreasca este obligatorie11.In activitatea de supraveghere a actelor de urmărire penala,procurorul:a) nu poate efectua personal nici un act de cercetare penala

b) poate asista sau efectua personal orice act de cercetare penalac) poate dispune efectuarea unui act de cercetare penala,dar nu il poate efectua personal12.La judecarea recursului se admit numai:a) prezentarea de inscrisuri noi

b) reaudierea unor martori

c) audierea unor martori care au fost propuşi la judecarea in fond sau in apel13.Daca instanţa de judecata este sesizata cu rechizitoriu,participarea procurorului este:

69



a) obligatorie numai daca infracţiunea care face obiectul cauzei prevede o pedeapsa cuinchisoarea mai mare de 2 ani

b) facultativa,acesta participând numai daca considera necesar c) obligatorie,indiferent de infracţiunea care face obiectul cauzei14.Reluarea urmării penale are loc atunci cand:

a) a intervenit amnistia sau graţierea b) a intervenit prescripţiac) a incetat cauza de suspendare15.Enumeraţi cinci motive substanţiale de recurs:..............................................................................16.Tribunalul Constanta a condamnat pe inculpatul B.B. pentru săvâr şirea infracţiunii deomor. Hotararea a fost atacata de către inculpat,care a invocat nesemnarea minutei de cătregrefierul de şedinţa.Intrebare: S-au incalcat dispoziţiile relative la redactarea minutei ?

R ăspunsuri la testul nr. 1:

1. a2. c3. b4. c5. b6. a7. a8. c9. c

10. b11. b

12. c13. c14. b

15. Motive formale de recurs:- nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea

persoanei;

- instanţa nu a fost sesizată legal;- instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 C. pr.pen, sau a existat un caz de incompatibilitate;

- şedinţa de judecată nu a fost publică, în afar ă de cazurile când legea prevede altfel;- judecata a avut loc f ăr ă participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era

obligatorie potrivit legii;- urmărirea penală sau judecata, a avut loc în lipsa apăr ătorului, când prezenţa acestuia era

obligatorie;16. Cu toate că potrivit art. 309 C. pr. pen., minuta se semnează de membrii completului de

judecată, iar grefierul nu este membru al completului, semnarea minutei şi de către grefier nuconstituie o cauză de nulitate a hotărârii, neexistând vătămare.

70



71

Date post:	16-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	constantinaurelianl
View:	2,239 times
Download:	5 times

Drept Procesual Penal Curs

Documents