4_Continutul+infractiunii_Formele+infractiunii+intentionate+dupa+fazele+de+desfasurare

8/18/2019 4_Continutul+infractiunii_Formele+infractiunii+intentionate+dupa+fazele+de+desfasurare

1/36

IV. CONŢINUTUL INFRACŢIUNII. FORMELE INFRACŢIUNIIINTENŢIONATE DUPĂ FAZELE DE DESFĂŞURARE

4.1. Aspecte gene!"e p#$#n% n&'#(ne! %e c&n'#n(t !" #n)!c'#(n##N&'#(n# #nt&%(ct#$e

În doctrina penală infracţiunea este cercetată şi sub raportul conţinutului, alelementelor sale care o particularizează în raport cu alte fapte.

Conţinutul infracţiunii nu se confundă cu trăsăturile esenţiale ale acesteia, care îşigăsesc reflectarea în orice conţinut punând în evidenţă caracterul penal al fapteicomise. Acesta este prevăzut de norma incriminatoare şi poate fi definită ca ototalitate de condiţii prevăzute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca

infracţiune.Conţinutul infracţiunii poate îmbrăca două aspecte:

a conţinutul legal, cel descris prin norma de incriminare şi cuprindecondiţiile obiective şi subiective în care o faptă devine infracţiune!

b conţinutul concret, este cel al unei fapte determinate, săvârşită în realitateaobiectivă de către o persoană şi care se înscrie prin elementele sale întiparul abstract prevăzut în norma de incriminare.

În doctrina penală se face deosebire între conţinutul juridic şi conţinutul constitutiv al infracţiunii care ar cuprinde condiţiile solicitate de lege, cu privire laactul de conduită interzis, pe care le realizează infractorul prin săvârşirea faptei oricare devin relevante prin comiterea faptei.

"eoarece conţinutul constitutiv al infracţiunii este dat întotdeauna în norma deincriminare, nu poate lipsi din conţinutul #uridic al infracţiunii. Conţinutul #uridical infracţiunii se identifică cu conţinutul constitutiv atunci când în norma deincriminare nu sunt trecute decât condiţiile cu privire la actul de conduită interzis.Aceasta poate cuprinde pe lângă conţinutul constitutiv şi condiţii privitoare lacelelalte elemente.

Conţinutul generic este cercetat pentru o mai bună cunoaştere a infracţiunii şi elcuprinde un ansamblu de condiţii obiective şi subiective, comune conţinutuluiinfracţiunilor. Cunoaşterea conţinutului generic al infracţiunii necesită cunoaşterea

structurii acestuia, a elementelor componente şi a raporturilor dintre ele.

St(ct(! c&n'#n(t("(# #n)!c'#(n##

În conţinutul infracţiunii sunt prevăzute condiţii cu privire la anumite elemente ce privesc fapta, făptuitorul, valoarea socială căreia i se aduce atingere, împre#urărilede timp şi de loc în care se săvârşeşte fapta.


2/36

$%a susţinut că în conţinutul infracţiunii nu poate intra cel ce săvârşeşte fapta % subiectul infracţiuni; după cum nici valoarea socială căreia i se aduce atingere -obiectul infracţiunii. &biectul şi subiectul sunt elemente e'trinseci conţinutuluiinfracţiunii, sunt factori, condiţii pree'istente săvârşirii oricărei infracţiuni.

Condiţiile prevăzute în conţinutul diferitelor infracţiuni, se pot clasifica după maimulte criterii:

a (n criteriu ar fi acela al elementelor la care se referă şi deosebim: condiţii privitoare la faptă; cu privire la făptuitor; cu privire la obiectul infracţiunii;cu privire la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.

"upă acest criteriu putem face unele distincţii între condiţiile cu privire la actul deconduită şi care desemnează conţinutul constitutiv al infracţiunii şi condiţiile cu privire la celelalte elemente e'terioare actului de conduită cu privire la obiectul, lasubiectul infracţiunii, la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.

b "upă situarea în timp a condiţiilor cerute de lege, faţă de săvârşirea faptei

se disting condiţii: preexistente; concomitente şi subsecvente."upă cum arată şi denumirea, condiţiile pree'istente se situează în timp, anterior actelor de e'ecutare a faptei şi pot face referire atât la obiectul infracţiunii, lasubiecţii, ori la starea pe care trebuie sa se grefeze fapta.

Condiţiile concomitente sunt cele în care se săvârşeşte fapta şi pot privi locul şitimpul comiterii actului de conduită.

Condiţiile subsecvente sunt situate în timp după comiterea actului incriminat şi pot privi producerea unei anumite urmări.

c În funcţie de rolul şi importanţa lor în caracterizarea faptei ca infracţiune,condiţiile pot fi: esenţiale sau constitutive şi accidentale saucircumstanţiale.

Condiţiile esenţiale sau constitutive realizează conţinutul infracţiunii, iar neîndeplinirea lor conduce la nerealizarea infracţiunii % deci fapta nu poate ficonsiderată infracţiune.

Condiţiile accidentale sau circumstanţiale intră în conţinutul calificat ori atenuat alinfracţiunii. )erealizarea acestor condiţii nu conduce decât la nerealizareaconţinutului agravat ori atenuat al infracţiunii, după caz, realizându%se însăconţinutul infracţiunii tipice sau de bază.

F!ct&## #n)!c'#(n##. O*#ect(" #n)!c'#(n##A. )oţiune. "octrina penală este unanimă în a considera obiectul infracţiunii cafiind valoarea sociala şi relaţiile sociale create în jurul acestei valori, care este periclitată ori vătămată prin fapta infracţională.

*rin infracţiune se vatămă ori se periclitează o valoare socială ocrotită printr%onormă de drept penal. &crotirea acestei valori sociale prin normele dreptului penal, conferă obiectului infracţiunii caracterul de obiect #uridic.


3/36

+. Aspecte ale obiectului infracţiunii. În literatura #uridică de specialitate obiectulinfracţiunii este prezentat sub mai multe aspecte, după gradul mai întins ori mairestrâns de relaţii sociale născute în legătură cu valoarea socială ocrotită şi careeste periclitată ori vătămată prin infracţiune distingem astfel:

a biectul juridic general care este format din totalitatea relaţiilor sociale

ocrotite prin normele dreptului penal.$%a reproşat acestei categorii de obiect că este prea generală şi nu foloseşte niciteoriei şi nici practicianului. )u orice infracţiune este îndreptată împotrivasocietăţii, ci doar împotriva unei relaţii sociale sau cel mult împotriva unuifascicol, grup de relaţii sociale.

b biectul juridic generic de grup este format din fascicolul, grupul,mănunc-iul de valori sociale de aceeaşi natură ocrotite prin normele penale. Aceasta este comun pentru un grup de infracţiuni.

Categoria aceasta de obiect al infracţiunii este acceptată de ma#oritatea autorilor îndoctrina penală şi stă la baza sistematizării infracţiunilor în partea specială aCodului penal. "upă grupul de relaţii sociale ocrotite şi cărora li se aduce atingere prin infracţiune, în partea specială a C.*., infracţiunile se împart pe titluri,capitole, secţiuni şi distingem: infracţiuni contra statului! infracţiuni contra persoanei! infracţiuni contra patrimoniului! infracţiuni contra înfăptuirii #ustiţiei.

c biectul juridic specific este valoarea socială concretă căreia i se aduceatingere prin infracţiune.

d biectul direct nemijlocit material. &biectul material nu este prezent latoate infracţiunile, ci doar la acelea la care valoarea socială este e'primatăîntr%o unitate materială.

nfracţiunile care au obiect material sunt infracţiuni de rezultat, iar cele care nu auastfel de obiect material sunt infracţiuni de pericol, de punere în prime#die.

/ipsa obiectului, de unde credea infractorul că se afla în momentul săvârşiriifaptei, conduce la calificarea faptei ca tentativă improprie.

0ără să admitem, deci, că infracţiunea se îndreaptă împotriva obiectului ca cevamaterial, considerăm utilă e'aminarea aspectului material al obiectului infracţiuniiatât pentru stabilirea e'istenţei infracţiunii, cât şi pentru corecta calificare #uridicăa faptei comise. 1ai mult, necesitatea cunoaşterii aspectului material al obiectuluiinfracţiunii, este cerută de legiuitor, care prin unele dispoziţii se referă la obiectulinfracţiunii în sensul material.

e biectul juridic complex. 2ste specific infracţiunilor comple'e şi esteformat dintr%un obiect #uridic principal relaţie socială principală căreia i seaduce atingere şi dintr%un obiect #uridic adiacent, secundar relaţia socialăsecundară căreia i se aduce atingere prin fapta infracţională.

C. mportanţa cunoaşterii obiectului infracţiunii.

&biectul infracţiunii este un factor pree'istent, necesar oricărei infracţiuni.ne'istenţa acestuia conduce la ine'istenţa infracţiunii.


4/36

În conţinutul legal, la multe infracţiuni, lipsesc referirile cu privire la obiectulinfracţiunii, acestea deducându%se indirect din descrierea faptei. /a infracţiunile înconţinutul cărora întâlnim referiri la obiect, acestea trebuiesc îndeplinite, pentru cafapta să fie socotită infracţiune.

S(*#ec'## #n)!c'#(n##

*rin noţiunea de subiecţi ai infracţiunii, se desemnează în doctrina penală, persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni, fie prin însăşi săvârşireainfracţiunii, fie prin suportarea consecinţelor acesteia. $unt aşadar, subiecţi aiinfracţiunii atât persoana fi!ica"persoana juridică ce nu şi-au respectat obligaţia

din cadrul raportului juridic penal de conformare şi au săvârşit fapta inter!isă,

cât şi persoana fi!ică sau persoana juridică beneficiare a ocrotirii juridice penale şi care prin săvârşirea infracţiunii au suportat consecinţele acesteia.

)oţiunea de subiecţi ai infracţiunii nu se confundă cu noţiunea de subiecţi dedrept penal ce desemnează persoanele implicate în raporturi de drept penal, fie cadestinatari ai obligaţiei de conformare în cadrul raporturilor #uridice penale decooperare, fie ca beneficiari ai ocrotirii #uridice penale. $ubiecţii de drept penal prin implicarea lor în săvârşirea unei infracţiuni devin subiecţi ai infracţiunii, cualte cuvinte, toţi subiecţii infracţiunii sunt şi subiecţi de drept penal, dar nu şireciproc.

În funcţie de modul în care sunt implicate în săvârşirea infracţiunii, se facedistincţie între subiecţi activi sau propriu%zişi ai infracţiunii, care sunt persoanelefizice3#uridice ce au săvârşit infracţiunea, şi subiecţi pasivi sau persoanelevătămate care suferă răul produs prin săvârşirea infracţiunii.

#. $ubiectul activ al infracţiunii

)oţiune: $ubiectul activ al infracţiunii % persoana fi!ică"juridică ce a săvârşit fapta directă şi nemijlocit %în calitate de autor& ori a participat la săvârşireainfracţiunii %în calitate de instigator sau complice&.

*ersoana care a săvârşit o infracţiune este infractor. În legislaţie cât şi în doctrina penală se foloseşte atât noţiunea de infractor, cât şi de făptuitor pentru a desemna persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Însă, între cele douănoţiuni nu putem pune semnul egalităţii, cea de făptuitor fiind mai întinsă,desemnează persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, care nueste sinonimă cu noţiunea de infracţiune.

"upă cum am arătat, infracţiunea reprezintă fapta prevăzută de legea penală,săvârşită cu vinovăţie şi care prezintă pericol social. /ipsa vinovăţiei sau a pericolului social face ca fapta săvârşită prevăzută de legea penală să nu fieinfracţiune, iar persoana care a săvârşit%o să nu fie infractor, ci doar făptuitor.

*ersoana #uridică poate fi subiect activ al infracţiunii, prevăzându%se sancţiunispecifice ca: amenda! dizolvarea persoanei #uridice! suspendarea pedepsei #uridice: înc-iderea localului.


5/36

*entru a fi subiect activ al infracţiunii persoana fizică trebuie să îndeplineascăanumite condiţii generale şi speciale.

4. Condiţiile generale se desprind din economia dispoziţiilor !t. 1+ NCP, !t. -NCP, !t. -/ NCP, !t. 110 NCP şi privesc:

a vârsta! b responsabilitatea!c libertatea de voinţă şi acţiune.

a. 5ârsta cerută de lege.

Având în vedere particularităţile bio%psi-ice ale minorului, legiuitorul penal româna stabilit ca vârsta de la care o persoana poate să răspundă penal, să devină subiectal infracţiunii este de 46 ani împliniţi.

*ână la vârsta de 46 ani se prezumă absolut că minorul nu arediscernământ, adică nu are dezvoltarea psi-o%fizică necesară pentru a%şi da seama de rezonanţa socială a faptelor sale, să poată

fi stăpân pe ele. 1inoritatea făptuitorului sub 46 ani constituiecauza de neimputabilitate !t. -/ NCP. Având în vedere că nici după împlinireavârstei de 46 ani dezvoltarea bio%psi-ică a persoanei, nu este suficientăîntotdeauna, în legislaţia penală s%a prevăzut că minorul între 46 şi 47 ani varăspunde penal numai dacă se dovedeşte că în săvârşirea faptei concrete a avutdiscernământ.

Întrucât prin discernământ se înţelege capacitatea persoanei de a%şi manifestaconştient voinţa în raport cu o anumită faptă concretă nu este suficientăconstatarea că minorul în vârstă de la 46 la 47 ani are capacitate generală, ci că înraport cu fapta săvârşită a avut discernământ.

1inorul care a împlinit vârsta de 47 ani este prezumat că are capacitate penală. 8iaceasta prezumţie este relativă, putând fi combătută prin proba contrarie.

b. 9esponsabilitatea este cea de-a doua condiţie generală pentru subiectul actival infracţiunii. 'oţiunea nu este definită în codul penal, ea se poate deduce dininterpretarea dispoziţiilor !t. - NCP, care definesc iresponsabilitatea, cau!ă deneimputabilitate.

)u este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, înmomentul comiterii acesteia, nu putea să%şi dea seama de acţiunile sau inacţiunilesale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psi-ice, fie din alte cauze!t. - NCP2.

9esponsabilitatea este definită în doctrina penală ca fiind aptitudinea persoaneide a-şi da seama de faptele sale %acţiuni sau inacţiuni& de re!onantă%semnificaţia& socială a acestora precum şi de a-şi putea determina şi dirija

conştient voinţa în raport cu aceste fapte.

Aşa cum putem observa, responsabilitatea se poate aprecia prin prisma a doifactori: unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a înţelegesemnificaţia acţiunilor sau inacţiunilor ei, a urmărilor acestora şi altul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stăpână pe acţiunile sau inacţiunile sale, pe


6/36

care le diri#ează în mod conştient. /ipsa unuia dintre aceşti factori, celui intelectivduce la iresponsabilitate, caz în care lipseşte vinovăţia! iar când persoana esteconstrânsă lipseşte factorul volitiv. 9esponsabilitatea se prezumă, ea este starenormală a oricărei persoane ce a împlinit vârsta de 47 ani.

c. /ibertatea de voinţă şi acţiune. 2ste condiţia generală a subiectului activ al

infracţiunii, ce presupune că acesta a decis în mod liber asupra săvârşirii faptei şi aavut libertatea de -otărâre şi libertatea de acţiune potrivit propriei sale voinţe.

C&n%#'## spec#!"e p#$#n% s(*#ect(" !ct#$ !" #n)!c'#(n##

În doctrina penală, pe lângă condiţiile generale privind subiectul activ sunt prevăzute şi alte condiţii speciale pentru anumite infracţiuni. Aceste condiţiispeciale se referă la anumite calităţi: cetăţean, pentru infracţiunile de trădare!străin, pentru infracţiunea de spiona#! funcţionar. pentru infracţiunile de abuz înserviciu, negli#enţa în serviciu! militar, pentru unele infracţiuni contra capacităţiide apărare a patriei. $ubiectul activ pentru care este necesară îndeplinirea uneicondiţii speciale se numeşte subiect activ calificat sau circumstanţial.

+. $ubiectul pasiv al infracţiunii

În doctrina penală, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizică sau persoana #uridică titulară a valorii sociale ocrotite şi care este vătămată ori periclitată prin infracţiune. $ubiectul pasiv al infracţiunii trebuie să îndeplineascăşi el anumite condiţii generale şi speciale.

a. Condiţii generale

*entru a fi subiect al infracţiunii persoana fizică sau persoana #uridică trebuie safie titulară a valorii sociale ocrotite penal. "e cele mai multe ori subiectul pasiv al

infracţiunii este şi persoana păgubită prin infracţiune. b. Condiţii speciale

$unt prevăzute în conţinutul unor infracţiuni. Astfel, este necesar de e'emplu, pentru infracţiunea de ultra# !t. -+/ NCP ca subiectul pasiv să fie un funcţionar ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat; pentruinfracţiunea de ucidere ori vătămare a nou%născutului săvârşită de către mamă!t. -33 NCP subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să fie noul născut al mamei.

/ocul şi timpul săvârşirii infracţiunii

$unt elemente pree'istente infracţiunii, fără de care nu poate fi concepută

săvârşirea unei infracţiuni. În legea penală au fost înscrise dispoziţii cu privire laincidenţa acesteia în raport cu locul de săvârşire a infracţiunii !t. 14 NCP înraport cu timpul !t. 0/ NCP /ocul şi timpul pot apărea în conţinutul uneiinfracţiuni influenţând e'istenţa acesteia, ori realizând un conţinut calificat alinfracţiunii.

C&n'#n(t(" c&nst#t(t#$ !" #n)!c'#(n##. N&'#(ne


7/36

Conţinutul constitutiv al infracţiunii, desemnează totalitatea condiţiilor prevăzuteîn norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis pro-ibit pe carecondiţii le îndeplineşte făptuitorul ori devin relevante prin săvârşirea acţiunii sauinacţiunii de către acesta.

"eoarece conţinutul constitutiv nu poate lipsi din conţinutul #uridic al oricărei

infracţiuni, cercetarea acestuia are importanţă deosebită în doctrina penală.Componenta esenţială a conţinutului constitutiv, acţiunea făptuitorului interzisă prin norma penală, este cercetată în doctrina penală sub aspecte: obiectiv şi subiectiv.

Aspectul obiectiv sau latura obiectivă şi aspectul subiectiv sau latura subiectivă,consacrate în ştiinţa dreptului penal sunt aspecte sau laturi ale aceeaşi manifestăriacţiuni sau inacţiuni voluntar conştiente a făptuitorului în sfera relaţiilor sociale.

L!t(! &*#ect#$5. N&'#(ne

/atura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii desemnează totalitateacondiţiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru

existenţa infracţiunii.

Cercetarea ei se face prin e'aminarea elementelor sale componente, recunoscuteîn doctrina penală ca fiind:

• 2lementul material!• (rmarea imediată!• /egătura de cazualitate între elementul material şi urmarea

imediată!

E"e6ent(" 6!te#!"

2lementul material % desemnează actul de conduită interzis prin norma deincriminare..

n norma de incriminare, elementul material este desemnat printr%un cuvânt sau printr%o e'presie ce arată acţiunea sau inacţiunea interzisă, este aşa numitulverbum regens.

a Acţiunea sub care se poate prezenta elementul material desemnează oatitudine a făptuitorului prin care face ceva, ce legea penală ordonă să nuse facă. 2a se poate realiza prin: acte materiale ca: lovire, luare,distrugere, ucidere! cuvinte, proferate de cuvinte la insultă, la propagandă pentru război !t. 43+ NCP! sau prin scris la inducerea în eroare aorganelor #udiciare! falsificare! contrafacere! alterare a înscrisului.

b nacţiunea desemnează atitudinea făptuitorului care nu face ceva, ceea celegea penală ordona să facă.

Această noţiune nu constituie element material al infracţiunii dacă nu e'istă o


8/36

obligaţie convenţionala sau legală de a nu rămâne în pasivitate, pentru a împiedicao altă energie să producă rezultatul periculos.

*rin inacţiune se comit infracţiuni ca: nedenunţarea unor infracţiuni contrasecurităţii naţionale !t. 413 NCP! nedenunţarea !t. -77 NCP! &misiuneasesizării !t. -7/ NCP! lăsarea fără a#utor a unei persoane aflate în dificultate

!t. -30 NCP.În conţinutul infracţiunii elementul material poate să apară în două variante:

• varianta unică % când constă fie intr%o acţiune, fie într%o inacţiune!• variante alternative % când constă din mai multe acţiuni sau inacţiuni.

Între elementul material în varianta unică şi variante alternative e'istă o distincţieimportantă, utilă la încadrarea corectă a faptei săvârşită, căci pentru infracţiunilecu element material alternativ, realizarea lui într%una ori mai multe variante nu estede natură să sc-imbe unicitatea infracţiunii.

În cazul variantelor alternative elementul material poate fi reprezentat nu numai

prin acţiuni, ori inacţiuni, ci şi printr%o acţiune şi o inacţiune.;otodată elementul material poate fi constituit din mai multe acţiuni reunite.

Cerinţele esenţiale % privesc elementul material şi realizarea acestora trebuieobservată odată cu săvârşirea lui, pentru a putea caracteriza fapta ca infracţiune.

Aceste cerinţe esenţiale pot face referire la:

• /ocul săvârşirii faptei: în public! pe drumul public!• ;impul săvârşirii faptei: de e'emplu, părăsirea câmpului de luptă în timpul

luptei !t. 4-- NCP, uciderea copilului nou născut imediat după naştere,dar nu mai târziu de


9/36

în conţinutul lor prevăzută o urmare, sau mai multe urmări este necesară stabilirealegăturii de cauzalitate între elementul material acţiunea sau inacţiunea şiurmarea produsă.

Leg5t(! %e c!(8!"#t!te

/egătura de cauzalitate % liantul între elementul material cauza şi urmareaimediată efectul cerut de lege pentru e'istenţa infracţiunii.

Astfel putem spune că e'istenţa infracţiunii este condiţionată de legătura decauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege.

/egătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată deşi nu este prevăzută în conţinutul #uridic al infracţiunii caracterizează totuşi oriceinfracţiune. Cercetarea legăturii de cauzalitate este necesară în cazulinfracţiunilor materiale, adică la acele infracţiuni în care urmarea imediată sematerializează printr%un rezultat, printr%o sc-imbare în realitatea obiectivă. Încazul infracţiunilor formale stabilirea legăturii de cauzalitate nu este necesară earezultând din săvârşirea faptei.

În practica #udiciară se întâlnesc mai multe cauze în care urmarea periculoasă sedatorează acţiunii sau inacţiunii mai multor persoane la care se interpun şianumite împre#urări care au influenţat rezultatul produs.

$tabilirea legăturii de cauzalitate este dificilă şi deoarece priveşte fenomene ce auavut loc în trecut, iar caracteristicile lor sunt deduse pornind de la rezultatul produs.

)u trebuie să negli#ăm nici dificultăţile de ordin teoretic, generate de aplicareatezelor filozofice cu privire la raportul de cauzalitate la specificul infracţiunii.

(. )eorii privitoare la legătura de cau!alitate

În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe teorii ce privesc legătura decauzalitate! teorii ce pot fi grupate în două curente: teza monistă şi teza pluralistă.

A. ;eza monistă consideră că urmarea imediată are o singură cauză şi de aceea însituaţia unei pluralităţi de contribuţii umane, acestea trebuie considerate ca simplecondiţii. fără semnificaţie penală.

În cazul tezei moniste, părerile autorilor sunt diferite, formulându%se mai multeteorii cu privire la criteriile de stabilitate a contribuţiei umane ce trebuie să fieconsiderată cauză a rezultatului. Astfel, autorii literaturii de specialitate au emisteoriile următoare:

a ;eoria cauzei eficiente propune să fie considerată drept cauză a rezultatuluiaceea care a declanşat procesul genetic de generare şi a creat pentru celelaltecondiţii aptitudinea de a produce urmarea imediată.

b ;eoria cauzei pro'ime consideră drept cauză contribuţia umană ce se situeazăîn timp imediat anterior rezultatului.

c ;eoria cauzei preponderente consideră cauză a unui anumit rezultat energiacare a contribuit cel mai mult la producerea acestuia.


10/36

d ;eoria cauzei adecvate sau tipice consideră drept cauză a unui rezultat pe aceeacare este proprie sau aptă, natura ei, să producă acel rezultat. În cadrul acesteiteorii se susţine că fiecare rezultat îşi are o cauză tipică, proprie, firească,adecvată.

;otuşi se reproşează acestei teorii, ca de altfel şi celorlalte teorii, că restrânge

antecedenţa cauzală la o singură contribuţie umană. $%a mai arătat că esteneştiinţifică această teorie prin propunerea de a stabili legătura de cauzalitate înraport cu caracterul tipic al acesteia fără observarea legăturii reale dintre faptă şirezultatul produs. ;eoria cauzei adecvate nu oferă soluţii în acele situaţii în carerezultatul este produs prin acţiuni ne tipice.

+. ;eza pluralistă are în vedere ca producerea rezultatului se datorează unuiconcurs de cauze. 8i în cazul tezei pluraliste ca şi cel moniste au fost formulatemai multe teorii dintre care:

a ;eoria ec-ivalenţei condiţiilor, denumită şi teoria condiţiei sine =ua non. 2steteoria cu cea mai largă răspândire şi a fost formulată încă din anul 4>7? de

penalistul 5on +uri.*otrivit acestei teorii i s%a reproşat că situează pe acelaşi plan toate condiţiile fărăa diferenţia contribuţia acestora la producerea rezultatului, nu diferenţiază cauzelede condiţii şi nu deosebeşte diferitele condiţii în ceea ce priveşte rolul acestora în producerea rezultatului.

b ;eoria condiţiei necesare propune a fi considerată drept a rezultatului oricecondiţie necesară pentru producerea lui ţinându%se seama de contribuţiaconcretă adusă de fiecare condiţie.

În acelaşi mod ca şi teoria ec-ivalenţei condiţiilor, teoria condiţiei necesarerecomandă pentru stabilirea legăturii de cauzalitate izolarea temporară şi

artificială a cauzelor mecanice, biologice, c-imice, pentru a reţine actele omeneşticare au contribuit la producerea rezultatului.

8i acestei teorii i s%a reproşat faptul că nu aduce nimic nou în problema legăturiide cauzalitate deoarece post factum toate condiţiile apar ca necesare după cerezultatul s%a produs. ;otodată, această teorie a mai fost criticată şi pentru faptulcă şterge deosebirile dintre cauze şi condiţii, putând fi cauza orice condiţienecesară pentru producerea rezultatului.

;eoriile nu sunt la adăpost de critici şi fiecare în parte nu rezolvă problemalegăturii de cauzalitate în întregime.

;otuşi, doctrina penală apreciază faptul că teoria ec-ivalenţei condiţiilor oferă celemai mari posibilităţi pentru soluţionarea legăturii de cauzalitate, stabilind corectsfera contribuţiilor cu legătura de cauzalitate, dar nepermiţând stabilireadeosebirilor dintre diferitele contribuţii aduse, la producerea aceluiaşi rezultat periculos, deşi legea obligă să se ţină seama de contribuţia participanţilor lasăvârşirea infracţiunii.

*. rientări practice pentru stabilirea legăturii de cau!alitate

*ornind de la teoria ec-ivalenţei condiţiilor mai adăugăm precizările de mai sus


11/36

pentru a stabili legătura de cauzalitate în infracţiune, ce se poate realiza cuobservarea următoarelor reguli:

a dentificarea în antecedenţa cauzală a tuturor contribuţiilor umane care ar puteaavea legătură cauzală cu aceasta, reţinând şi eventualele împre#urări cu legăturade cauzalitate. 5erificarea legăturii cauzale a contribuţiilor urmează să fie

realizată cu a#utorul criteriului sine +ua non, izolându%se ipotetic fiecarecontribuţie, pentru ca să putem vedea dacă fără aceasta, rezultatul s%ar fi produsîn acelaşi grad de gravitate.

"acă şi fără acea contribuţie rezultatul s%ar fi produs în acelaşi mod şi în aceleaşi proporţii, trebuie să eliminăm acea contribuţie din antecedenţa cauzală.

În ipoteza pluralităţii de contribuţii va trebui să se constate legătura dintre ele,lanţul lor neîntrerupt având în vedere şi faptul că acea întrerupere nu poate avealoc decât dacă intervine un nou lanţ cauzal. Când celelalte contribuţii ulterioare nuaparţin unui alt lanţ cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă.

b $tabilirea aspectului psi-ic a legăturii de cauzalitate.5erificarea aspectului psi-ic al legăturii de cauzalitate se face în funcţie devinovăţia cerută de lege pentru e'istenţa infracţiunii, deci diferenţiat, după cumfapta incriminată este săvârşita cu intenţie, din culpă ori cu praeterintenţie.

$tabilirea legăturii de cauzalitate pe plan psi-ic între fapta şi urmarea socialmente periculoasă nu presupune şi e'istenţa vinovăţiei ca element subiectiv alinfracţiunii, vinovăţia putând lipsi ca la cauzele ce înlătură caracterul penal alfaptei.

c "elimitarea şi determinarea e'actă a contribuţiilor esenţiale şi a contribuţiilor înlesnitoare din antecedenţa cauzală.

Aceste operaţiuni le putem realiza cu a#utorul criteriului sine +ua non supunândverificării toate contribuţiile cu legătură de cauzalitate, pe baza criteriului sine+ua non, raportat însă la rezultat în general, în configuraţia tipică şi nu aşa cum s%a produs în realitate. 5or fi reţinute ca fiind contribuţii esenţiale sau cauzalnecesare în lipsa cărora rezultatul nu s%ar fi produs.

9estul contribuţiilor care nu au avut nici un astfel de rol, vor fi considerateînlesnitoare sau operativ necesare, putând atrage şi ele răspunderea penală,cunoscând faptul că aceste contribuţii sunt specifice instigatorilor şi complicilor.

L!t(! s(*#ect#$5. N&'#(ne. St(ct(5

Ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii, latura subiectivă cuprindetotalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conştiinţei şi voinţeiinfractorului faţă de fapta şi urmările ei periculoase, pentru caracterizarea faptei cainfracţiune.

În doctrina penală, cercetarea laturii subiective a infracţiunii se face prin prismaelementelor sale componente. (n element important, esenţial al laturii subiectivea interacţiunii îl constituie elementul subiectiv %vinovăţia&.


12/36

Alături de elementul subiectiv, uneori se mai adaugă şi una sau mai multe condiţii- cerinţe esenţiale %mobiluri, scopuri&.

E"e6ent(" s(*#ect#$

2lementul subiectiv % repre!intă atitudinea psiică a făptuitorului. faţă de fapta şi

urmările sale, atitudine exprimata în vinovăţia cerută de lege pentru existenţaacelei infracţiuni.

$tudiile oamenilor de ştiinţa au demonstrat că se face distincţie intre: 4. vinovăţiaca element subiectiv esenţial al infracţiunii !t. 1+ NCP şi


13/36

0apta constând într%o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când estesăvârşită cu intenţie. 0apta comisă din culpă constituie infracţiune numai cândlegea o prevede în mod e'pres.

Ce#n'e esen'#!"e. M&*#"("

*e lângă elementul subiectiv vinovăţia, în conţinutul unor infracţiuni sunt prevăzute şi anumite cerinţe esenţiale care întregesc elementul subiectiv şi pot privi mobilul sau scopul cu care se săvârşesc faptele.

1obilul sau cauza interna a actului de conduită desemnea!ă acel sentiment %dorinţă, tendinţă, pasiune& ce a condus la naşterea în mintea făptuitorului a ideii

unei anumite fapte.

1obilul săvârşirii infracţiunii constituie un element necesar pentru cunoaştereaactului de conduită şi a periculozităţii infractorului cu consecinţe pe planul

adoptării sancţiunilor penale faţă de acesta, c-iar dacă pentru e'istenţa infracţiuniinu se cere un anumit mobil.

$unt şi cazuri, dar cu titlu de e'cepţie, în care pentru întregirea laturii subiective, pe lângă intenţie ca element subiectiv să se prevadă în conţinutul infracţiunii şi unanumit motiv sau mobil.

1obilul faptei poate apărea ca element circumstanţial în conţinutul calificat alunei infracţiuni, e'emplu: omorul devine calificat când este săvârşit din interesmaterial !t. 1: "#t. * NCP.

1obilul săvârşirii faptei poate constitui circumstanţa agravantă generală, dacăsăvârşirea infracţiunii a avut loc pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie,limbă, religie, gen, orientare se'uală, opinie ori apartenenţă politică, avere, originesocială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie @53$"Aori pentru alte împre#urări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze aleinferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte art. lit. - )C* şi conduc laagravarea facultativă a sancţiunilor penale faţă de cei care au săvârşit fapta dinaceste motive.

Ce#n'e esen'#!"e. Sc&p("

$copul sau ţelul urmărit prin săvârşirea faptei întregeşte elementul subiectiv al

infracţiunii şi presupune repre!entarea clară a re!ultatului faptei, de către făptuitor.

$copul apare în conţinutul #uridic al infracţiunii, dar destul de rar şi desemnând ofinalitate ce se situează în afara infracţiunii. 5a fi îndeplinită această cerinţăesenţială când făptuitorul a urmărit realizarea scopului prevăzut de lege, indiferentdacă acest scop a fost atins sau nu prin săvârşirea faptei, elementul subiectiv luândforma intenţiei calificate prin scop.


14/36

$unt şi cazuri în care scopul ca cerinţa esenţială este ataşat elementului obiectiv alinfracţiunii şi trebuie privit ca atare! este cazul infracţiunilor în care scopul estefolosit cu înţelesul de destinaţie.

$copul poate apare şi ca element circumstanţial în conţinutul calificat al unor infracţiuni.

Cunoaşterea scopului urmărit de infractor este importanţa în individualizareasancţiunilor de drept penal.

S!c#n! %e "(c( 1

*rezintă în 4?%4B rânduri observaţiile tale cu privire la structuraconţinutului infracţiunii

4.-. F!8e"e %e %es)5;(!e ! #n)!c'#(n## #nten'#&n!te

C&ns#%e!'## #nt&%(ct#$e

$ăvârşirea infracţiunii implică din partea acestuia o activitate ce se desfăşoară întimp şi spaţiu. Această activitate poate consta din una sau mai multe acţiuni,fiecare acţiune putând consta, la rândul său, din unul sau mai multe acte.$ăvârşirea infracţiunii poate parcurge deci mai multe momente sau faze în drumulei spre producerea rezultatului socialmente periculos.

0azele de desfăşurare a infracţiunii intenţionate sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracţională din momentul conceperii sale până în momentul producerii urmărilor socialmente periculoase.

Pe#&!%e"e #n)!c'#(n## #nten'#&n!te

$tudiul activităţii infracţionale atestă e'istenţa, în desfăşurarea acesteia, a două perioade pe care le parcurge şi anume o perioadă internă sau psi-ică, de concepţieşi decizie şi o perioadă externă sau de e'ecuţie a deciziei de a săvârşiinfracţiunea.

a *erioada internă sau psi-ică este ţărmuită de două momente: al încolţirii ideii


15/36

de a săvârşi o infracţiune ca moment iniţial şi luarea -otărârii de a săvârşiinfracţiunea % ca moment final. Între cele două momente se situează deliberarea,adică compararea, în vederea luării deciziei, a alternativelor săvârşirii saudesăvârşirii infracţiunii, a avanta#elor sau dezavanta#elor atrase de fiecarealternativă.

În perioada internă se disting trei momente :% al conceperii ideii de a săvârşi o infracţiune % motivaţia acestei idei interesează

pe criminolog şi deopotrivă pe #udecător, acesta din urmă având deindividualizat pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită!

% următorul moment este cel al deliberării în care persoana cântăreşte motivele pro şi contra ideii de a săvârşi o infracţiune!

% al treilea moment este cel al deci!iei, al otărârii de a săvârşi o infracţiune,moment ce finalizează perioada internă, subiectivă, psi-ică, perioadă care esteîntâlnită numai la infracţiunile intenţionate.

*erioada internă precede întotdeauna perioada e'ternă, fiindcă întotdeauna apare

mai întâi ideea de a săvârşi fapta şi se ia -otărârea de a fi săvârşită şi apoi se trecela realizarea deciziei. "ecizia de a săvârşi fapta poate fi urmată de punerea ei îne'ecutare la un interval de timp mai mic sau mai mare, dar perioada internă e'istăla toate infracţiunile, c-iar dacă între luarea -otărârii şi e'ecutarea acesteiaintervalul de timp este redus la dimensiunea unei clipe.

*roblema e'istenţei acestei perioade ca şi în general problema fazelor desfăşurăriiactivităţii infracţionale nu se pune în cazul infracţiunilor praeterintenţionate saudin culpă.

Întrucât luarea -otărârii de a săvârşi infracţiunea nu depăşeşte forul interior al persoanei, e'istând doar în conştiinţa acesteia, perioada nu are relevanţă penală.

Aşa cum s%a subliniat în doctrina penală, perioada internă poate avea uneori şi olatură e'ternă, atunci când -otărârea de a săvârşi infracţiunea a fost luată încomun de către mai multe persoane. ;ot în perioada internă, dar ca fază adiacentăe'ternă, doctrina penală mai distinge şi o fa!ă oratorie în care cel care a luat-otărârea de a săvârşi infracţiunea o face cunoscută altor persoane. 2ste omanifestare e'terioară a gândului infracţional. Întrucât în această fază nu seîntreprinde nimic pentru realizarea -otărârii infracţionale, se apreciază că nu poatefi considerată infracţiune şi pe cale de consecinţă, nu atrage răspunderea penală acelui care a luat -otărârea infracţională.

"acă însă, comunicarea -otărârii de a săvârşi o infracţiune este făcută cu scopulde a atrage şi alte persoane la săvârşirea infracţiunii sau de a a#unge la cunoştinţaviitoarei victime, această activitate este periculoasă şi poate îmbrăca o formă a pluralităţii de infractori, de e'emplu: Constituirea de structuri informative ilegale %!t. 43: NCP, constituirea unui grup infracţional organizat % !t. 07/ NCP % ori oinfracţiune de sine stătătoare cum ar fi, de e'emplu, ameninţarea % !t. -37 NCP.

b *erioada e'ternă sau de e'ecutare cuprinde întreaga manifestare e'terioară,respectiv toate acţiunile şi actele efectuate în vederea realizării -otărârii de asăvârşi infracţiunea. În această perioadă, desfăşurarea activităţii infracţionale


16/36

parcurge drumul infracţiunii, de la prima manifestare e'ternă în e'ecutarearezoluţiei infracţionale până la producerea rezultatului socialmente periculos şi până la ultima evoluţie eventuală a acestui rezultat. *rin aceste acţiuni şi acte serealizează latura obiectivă a infracţiunii.

În perioada e'ternă a activităţii infracţionale se disting ca faze: fa!a actelor de

pregătire, fa!a actelor de executare şi fa!a urmărilor.

Astfel de faze sunt posibile la orice infracţiune intenţionată însă nu suntobligatorii toate. "e e'emplu, poate lipsi faza de pregătire a infracţiunii lainfracţiunile ce se comit cu intenţie spontană.

a!a actelor pregătitoare este caracterizată prin săvârşirea de acte care pregătesccomiterea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. 2ste prima fazăa perioadei e'terne, în care se trece la e'ecutarea -otărârii infracţionale prin actecare pregătesc din punct de vedere material sau moral săvârşirea faptei prevăzutede legea penală, fără să se treacă la e'ecutarea propriu%zisă a acesteia, careaparţine fazei următoare.

a!a actelor de executare se caracterizează prin săvârşirea de acte de natură sărealizeze însăşi acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii. Înaceastă fază se trece deci de la pregătirea săvârşirii faptei la săvârşirea efectivă aacesteia. 2'ecutarea -otărârii de a săvârşi fapta poate prezenta mai multemodalităţi. Astfel, este posibil ca e'ecutarea faptei să fie întreruptă, în aşa fel încâtnu se realizează decât o parte din acţiunea care constituie elementul material alinfracţiunii. "e asemenea, se poate ca e'ecutarea faptei să fie completă, adică săse săvârşească fapta care constituie elementul material al infracţiunii, dar să nu se producă rezultatul cerut de lege pentru întregirea laturii obiective a respectiveiinfracţiuni.

1ai este posibil şi are loc în ma#oritatea cazurilor, săvârşirea până la capăt a fapteidupă care urmează să se producă rezultatul, care are loc în faza următoare, aceea aurmărilor sau rezultatului.

a!a urmărilor se caracterizează prin producerea urmărilor socialmente periculoase prevăzute în latura obiectivă a infracţiunii. 1omentul iniţial al acesteifaze este cel al săvârşirii în întregime a faptei, urmată de producerea efectivă aurmării imediate. În unele cazuri, faza urmărilor poate dura mai mult, fie datorită prelungirii în timp a acţiunii care duce la apariţia urmării, fie din cauzaamplificării ulterioare a rezultatului produs.

S!c#n! %e "(c( -În ce constau perioadele infracţiunii intenţionateD


17/36

4.0. F&6e"e #n)!c'#(n## #nten'#&n!te %(p5 )!8e"e %e %es)5;(!e ! !ct#$#t5'###"#c#te

N&'#(ne! %e )&6e !"e )!pte# #nc#6#n!te

*erioada e'ternă a activităţii infracţionale în care se realizează latura obiectivă ainfracţiunii este susceptibilă de anumite faze. Aceste faze se autonomizează printr%un anumit grad de realizare a -otărârii infracţionale şi de periculozitate socială.

Întrucât şi aceste faze în care se poate afla activitatea infracţională prezintă pericolsocial, în literatura #uridică şi în legislaţie s%a pus problema incriminării şisancţionării lor, cât şi necesitatea stabilirii formelor ce le poate avea infracţiuneaîn raport cu gradul de realizare a laturii obiective şi a periculozităţii sociale.

În doctrina penală, prin forme ale infracţiunii se înţeleg formele pe care aceasta le poate avea în funcţie de fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale.

În ceea ce priveşte determinarea formelor infracţiunii, în raport cu fazeledesfăşurării activităţii infracţionale, este de asemenea, unanim admis în teoriadreptului penal că, în perioada internă, nu se pune problema e'istenţei unei formea infracţiunii, deoarece, deşi odată cu luarea deciziei de săvârşire a faptei s%arealizat în întregime latura subiectivă a infracţiunii, nu e'istă nimic din laturaobiectivă a acesteia, nici un act de conduită e'terioară care să tindă spre realizarea

ei. )ici în cazul e'teriorizării intenţiei celor care au decis în comun să săvârşeascăinfracţiunea, nici în situaţia fazei oratorii nu are loc o e'ecutare a rezoluţiei, cinumai o e'teriorizare cu scopul tocmai al luării rezoluţiei, astfel că nu se poatevorbi de o formă a infracţiunii.

Însă, în cadrul perioadei e'terne sau de e'ecutare a rezoluţiei infracţionale pote'ista forme ale infracţiunii în raport cu toate fazele de desfăşurare a activităţiiinfracţionale, astfel încât pot e'ista atâtea forme ale infracţiunii câte faze demodalităţi ale acestora e'istă.

Astfel, sunt cunoscute ca forme ale infracţiunii:

- forma actelor preparatorii sau de pregătire, corespunzătoare fazei dedesfăşurare cu aceeaşi denumire!

- forma tentativei, corespunzătoare fazei actelor de e'ecutare în situaţia în caree'ecutarea a fost întreruptă sau, deşi a fost dusă până la capăt, a rămas totuşifără rezultat!

- forma faptului consumat , corespunzătoare fazei urmărilor în situaţia în care, înurma săvârşirii faptei s%a produs rezultatul în condiţiile cerute de lege pentru ca


18/36

aceasta să întregească latura obiectivă a infracţiunii % această formă corespundeformei tipice în care fapta este prevăzută în te'tul incriminator!

- forma faptului epui!at , corespunzătoare, de asemenea, fazei urmărilor însă înipoteza în care după producerea rezultatului, deci după momentul consumării,datorită prelungirii în timp a faptei însăşi sau agravării ulterioare a rezultatului,

acesta se amplifică în mod deosebit, determinând o altă calificare a faptei.Întrucât infracţiunea poate e'ista în oricare dintre aceste forme, în teoria dreptului penal infracţiunile au fost clasificate după forma lor, în infracţiuni tip,corespunzătoare formei tipice sau de bază şi infracţiuni derivate, corespunzătoareformelor atipice sau derivate ale infracţiunii.

nfracţiunile tip sunt denumite şi infracţiuni fapt consumat, iar infracţiunilecorespunzătoare faptelor atipice sunt denumite, după caz, infracţiuni fapt preparatcorespunzătoare actelor preparatorii, infracţiuni fapt tentat corespunzătoaretentativei şi infracţiuni fapt epuizat corespunzătoare rezultatului epuizat.

Acte"e pe6eg5t&!e pep!!t&##2

În cele mai multe cazuri, făptuitorul nu trece la înfăptuirea -otărârii infracţionale,deci nu se anga#ează în e'ecutarea propriu%zisă a actelor ce caracterizeazăelementul material al infracţiunii, fără a încerca să%i asigure succesul prin pregătirea anterioară a unor condiţii şi mi#loace cât mai favorabile.

*ornind de la modul de manifestare a actelor de pregătire şi de la valoarea lor în procesul săvârşirii infracţiunii, în literatura #uridică acestea au fost definite ca fiind acele acte care constau în procurarea sau adaptarea mijloacelor oriinstrumentelor de săvârşire a infracţiunii ori în crearea condiţiilor favorabile în

vederea comiterii acesteia.

0iind efectuate în realizarea -otărârii de a săvârşi infracţiunea pe care o pregătesc,actele preparatorii presupun e'istenţa unei rezoluţii infracţionale şi deci nu sunt posibile decât la infracţiunile intenţionate.

$ub raportul conţinutului lor, actele preparatorii sau pregătitoare pot consta din:

- acte de pregătire materială a săvârşirii faptei, cum ar fi producerea sau procurarea mi#loacelor sau instrumentelor ori adaptarea lor în vederea săvârşiriifaptei, asigurarea mi#loacelor de transport şi a locului de refugiu după săvârşireafaptei ori de depozitare a bunurilor sustrase, înlăturarea unor obstacole materialedin calea săvârşirii faptei şi în general în crearea de condiţii materiale favorabile

pentru săvârşirea faptei!- acte de pregătire morală cum ar fi culegerea de informaţii asupra condiţiilor încare urmează să fie comisă fapta, atragerea de complici la săvârşirea infracţiunii,studierea locului unde urmează să fie efectuată fapta ori a mi#loacelor cu careurmează să fie efectuată şi în general, în crearea de condiţii psi-ice sau moralefavorabile săvârşirii faptei.

Când actele preparatorii sunt efectuate de o altă persoană decât cea care va


19/36

e'ecuta nemi#locit infracţiunea, constituie acte de complicitate, care se pedepsescîn condiţiile săvârşirii faptei tipice de către autor.

*entru ca o activitate să fie considerată act de pregătire la săvârşirea uneiinfracţiuni, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:

a $ă aibă o e'istenţă obiectivă, să se materializeze într%o manifestare capabilă săcreeze condiţii favorabile e'ecutării acţiunii ilicite.

*regătirea poate consta în procurarea de instrumente sau mi#loace necesaresăvârşirii infracţiunii ori adaptarea lor în vederea înfăptuirii scopului propus,luarea de informaţii cu privire la locul şi timpul săvârşirii faptei, luarea de măsuriîn vederea împiedicării descoperirii faptei sau asigurării folosului ce va rezulta dininfracţiune.

b Activitatea de pregătire să se efectueze cu intenţie.

Cel ce realizează un act de pregătire acţionează cu intenţie directă, întrucât prevede şi urmăreşte producerea rezultatului în vederea înfăptuirii căruia face

pregătirea necesară. Astfel, pe lângă e'istenţa obiectivă a actului respectiv, estenecesar să se dovedească că aceasta s%a efectuat pentru a servi la săvârşireainfracţiunii proiectate. "e e'emplu, în situaţia procurării unei substanţeotrăvitoare sau a unui material e'ploziv, se impune să se stabilească că făptuitorula efectuat un asemenea act cu scopul de a ucide o persoană.

c Activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii proiectate sau să nu constituie un început de e'ecutare a acesteia.

Această condiţie este cea care facă să se delimiteze actele preparatorii de tentativă.În doctrină şi practica #udiciară sunt uneori dificultăţi în constatarea acesteicondiţii.

Activitatea unei persoane de a procura o c-eie pentru a o folosi la desc-idereaunui depozit cu scopul de a sustrage anumite bunuri constituie act de pregătire. Încazul în care aceeaşi persoană a pătruns prin folosirea c-eii în depozit, c-iar dacănu a început acţiunea de luare a bunurilor, aceasta a trecut la e'ecutareainfracţiunii, întrucât efracţia constituie o componentă a elementului material alinfracţiunii de furt calificat !t. --: !"#n.1 "#t. % NCP.

primă caracteristică a actelor preparatorii este aceea că ele pot fi delimitate întimp şi spaţiu. Acestea se efectuează fie la locul săvârşirii faptei, fie în alt loc, la odată mai îndepărtată ori apropiată faţă de momentul comiterii infracţiunii."elimitarea acestora în timp şi spaţiu are relevanţă în tragerea la răspundere penală a făptuitorului şi individualizarea pedepsei.

În cazul actelor de pregătire incriminate, delimitarea în spaţiu este necesară pentrustabilirea competenţei teritoriale a organelor #udiciare, iar delimitarea în timp, pentru aplicarea legii penale mai favorabile, dacă aceasta se impune.

altă caracteristică a actelor preparatorii constă în aceea că ele nu pun în pericoldirect valorile sociale ocrotite de legea penală. Întrucât creează condiţii pentrue'ecutarea acţiunii incriminate, prezintă un pericol potenţial şi îndepărtat. $ubaspectul valorii contributive în producerea rezultatului, au valoare de condiţii care


20/36

favorizează producerea rezultatului.

Actele preparatorii pot fi realizate într%o perioadă mai îndelungată sau mai scurtăde timp. Între actele de pregătire şi cele de e'ecutare se poate intercala, deasemenea, un interval de timp cu o durată diferită.

S!c#n! %e "(c( 0

*recizează, argumentat, care este tratamentul penal al actelor premergătoare preparatorii.

4.4. Tent!t#$!

De)#n#'#! ;# c&n%#'##"e tent!t#$e#

n condiţia progresivă a procesului infracţional, tentativa se încadrează între fazaactelor pregătitoare şi faza consumării, reprezentând o încercare de a comiteinfracţiunea numai când ne referim la activitatea materială, obiectivă, adică laipoteza în care făptuitorul săvârşeşte acte îndreptate spre consumarea infracţiunii,dar nu le finalizează prin producerea rezultatului.

)entativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea,

executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. !t. 0- !"#n. 1NCP

Caracterizându%se printr%o e'ecutare neterminată sau prin absenţa rezultatului deci printr%o latură obiectivă incompletă tentativa este o formă atipicăimperfectă a infracţiunii pe care subiectul şi%a propus să o săvârşească. 2a esteînsa o infracţiune pentru că, deşi nedesăvârşită din punct de vedere obiectiv, este ofaptă incriminată şi pedepsită de lege.

"in definiţia dată în Codul penal tentativei se desprinde faptul că pentru e'istenţaacesteia trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:a sa existe intenţia făptuitorului de a săvârşi o infracţiune determinată. Actele de

punere în e'ecutare a unei infracţiuni trebuie sa fie precedate de o asemenea-otărâre, care presupune voinţa şi conştiinţa prevederii de a săvârşi o faptainfracţională. )umai în cazurile în care se stabileşte e'istenţa intenţiei de asăvârşi o anumită infracţiune se poate vorbi de o tentativă în concepţia Coduluinostru penal.

b punerea în executare a otărârii infracţionale. *rin Epunerea în e'ecutareF a


21/36

-otărârii de a săvârşi infracţiunea se înţelege efectuarea unuia sau a unor acte prin care se poate e'ecuta acţiunea ce constituie elementul material alinfracţiunii, element e'primat prin cuvântul care indică materialitatea faptei prevăzut în fiecare te't incriminator din partea speciala a noului Cod penal.

$e consideră că s%a pus în e'ecutare intenţia de a comite o infracţiune de tâl-ărie

!t. -00 NCP în situaţia în care s%au aplicat lovituri victimei în scopul luăriiunui bun din posesia acesteia.c acţiunea de săvârşire a faptei să fie întreruptă sau să nu-şi producă efectul din

motive independente de voinţa făptuitorului. "acă începerea e'ecutării estemomentul iniţial sau limita inferioară a tentativei, atunci întreruperea acţiuniisau e'ecutarea ei până la capăt fără să se producă rezultatul reprezintămomentul final sau limita superioara a acesteia.

Întreruperea e'ecutării şi neproducerea rezultatului c-iar dacă e'ecutarea a fostintegral realizată trebuie să fie datorate unor împre#urări independente de voinţafăptuitorului.

C&n'#n(t(" tent!t#$e#

Conţinutul tentativei cuprinde latura obiectivă care are aceleaşi componenteobligatorii ca şi în cazul infracţiunii consumate, cu modalităţi specifice şi anume:a trecerii la e'ecutare, a încetării e'ecutării elementului material ce caracterizeazălatura obiectivă a infracţiunii încercate, deci cu prag inferior şi a doua cerinţa cae'ecutarea să fi fost întrerupă, fie sa nu%şi fi produs efectul, deci un prag superior,între cele două limite, elementul material al tentativei se realizează, în cazultentaţiei neterminate, prin săvârşirea unui fragment din actele ce trebuiaurealizate, pentru consumarea infracţiunii, iar în cazul tentativei terminate sau

perfecte, prin epuizarea tuturor actelor ce caracterizează latura obiectivă ainfracţiunii, dar fără efecte.

"eosebirea dintre tentativa şi infracţiunea consumată, în ceea ce priveşte obiectul #uridic, constă în aceea că prin infracţiunea consumată, de regulă, se vatămăvaloarea socială, în timp ce prin tentativă se creează întotdeauna un pericol direct pentru aceasta. "e aceea, gradul de pericol social al tentativei este diminuat faţă decel al faptei consumate.

#. biectul tentativei. n cazul tentativei, obiectul #uridic este identic cu al fapteiconsumate. "e pilda, la infracţiunea de omor comisă atât în forma consumată,cât şi a tentativei, obiectul #uridic îl constituie relaţiile sociale privitoare la

dreptul la viaţă al unei persoane, ocrotite de legea penala."eosebirea dintre tentativa şi infracţiunea consumată, în ceea ce priveşte obiectul #uridic, constă în aceea că prin infracţiunea consumată, de regulă, se vatămăvaloarea socială, în timp ce prin tentativă se creează întotdeauna un pericol direct pentru aceasta. "e aceea, gradul de pericol social al tentativei este diminuat faţăde cel al faptei consumate.

n funcţie de infracţiunea la care s%a început e'ecutarea, tentativa poate să se


22/36

caracterizeze şi prin e'istenţa unui obiect material asupra căruia se îndreaptăactivitatea făptuitorului.

. $ubiectul tentativei. 2ste persoana fizica3#uridică care a luat -otărârea de acomite infracţiunea şi care a început e'ecutarea ei. *ersoana trebuie săîndeplinească condiţiile generale de e'istenta ale subiectului infracţiunii:

limita de vârstă, responsabilitatea şi libertatea de -otărâre şi acţiune.;entativa este susceptibilă de a fi comisă în participaţie, caz în care făptuitorii potavea roluri diferite: autor, instigator şi complice, în funcţie de configuraţiaactivităţii realizate.

C. /atura obiectivă. /a tentativă, latura obiectivă are aceleaşi componenteobligatorii ca şi în cazul infracţiunii consumate, adică un element material, unre!ultat şi un raport de cau!alitate î ntre activitatea fizică şi urmarea produsă,însă distingem anumite particularităţi, pe de o parte, în ce priveşte actul dee'ecutare, iar pe de altă parte, cu privire la urmarea imediată.

#ctul de executare al tentativei la orice infracţiune se realizează numai prinacţiuni, pe când la forma consumată poate consta şi într%o inacţiune. Anumite particularităţi poate prezenta tentativa în cazul infracţiunilor comple'e, înconţinutul cărora intră ca element sau ca circumstanţă agravantă o acţiune careconstituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. C-iar dacă una dintrefaptele incluse în conţinutul infracţiunii comple'e se realizează integral, iar cealaltă numai parţial, întreaga comple'itate faptică va trebui apreciată catentativă la acea infracţiune, şi nu ca faptă consumată.

0rmarea imediata. "acă în cazul infracţiunii consumate urmarea este bineindividualizată şi diferă de la o infracţiune la alta, contribuind la determinareaunui anumit tip de infracţiune moartea persoanei infracţiunea de omor,

distrugerea unor bunuri infracţiunea de distrugere, paguba produsă prinînşelăciune infracţiunea de înşelăciune, în cazul tentativei urmarea constă într%un pericol direct creat pentru obiectul infracţiunii. $pre deosebire de tentativă,infracţiunea consumată se caracterizează prin vătămarea obiectului ocrotit de lege.;entativa, prin e'ecutarea activităţii ilicite, creează doar o stare de pericol, deameninţare directă a relaţiilor speciale ocrotite de legea penală.

1. /atura subiectivă. "eşi latura subiectivă a tentativei este aceeaşi cu ainfracţiunii consumate, e'istă totuşi deosebiri. n cazul formei consumate, aceastaeste realizată în întregime, integral, pe când în situaţia tentativei, numai parţial,datorită neproducerii rezultatului

n toate împre#urările în care pentru întregirea laturii subiective a infracţiunii se prevede cerinţa esenţiala a unui anumit scop sau mobil, această cerinţă esenţialătrebuie să fie realizată şi pentru e'istenţa laturii subiective a tentativei la aceainfracţiune. "e pildă, va e'ista tentativă la infracţiunea de înşelăciune numai învarianta în care încercarea de a induce în eroare, prin prezentarea ca adevărată aunei fapte mincinoase, s%a făcut în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altulun folos material in#ust.

Întotdeauna la tentativă, forma de vinovăţie este intenţia şi, mai cu seama, intenţia


23/36

directă, întrucât făptuitorul, prin punerea în e'ecutare a -otărârii infracţionale prevede şi urmăreşte producerea rezultatului.

n literatura şi practica #udiciară s%a ridicat problema dacă tentativa se poatecomite şi cu intenţie indirectă. (nii autori, având în vedere conţinutul intenţieiindirecte, au considerat că tentativa este posibilă numai la faptele care au la bază

intenţia directă, pentru că este greu de acceptat posibilitatea acesteia în situaţiaintenţiei indirecte.

ntr%o opinie contrară se susţine posibilitatea tentativei şi în cazul intenţieiindirecte. Argumentul care se invocă în fundamentarea acestei teze priveşteconţinutul subiectiv al faptei, care se formează iniţial înainte de începutul dee'ecutare, fie că intenţia este directă, fie că este indirectă, şi care rămâne acelaşi întoată desfăşurarea activităţii materiale.

0apta la baza căreia a stat intenţia indirectă c-iar daca nu s%a realizat integral păstrează aceeaşi formă de vinovăţie. n susţinerea compatibilităţii tentativei cuintenţia indirectă s%a mai invocat şi reglementarea cuprinsă în art. G< )C*, care

defineşte tentativa şi care prevede că aceasta constă în punerea în e'ecutare aintenţiei de a săvârşi infracţiunea, adică a intenţiei! or, potrivit art. 47 )C*,intenţia cu care se săvârşeşte fapta poate fi directă sau indirectă.

)oul Cod penal aduce o modificare în ceea ce prive te defini ia tentativei,ș ț punerea în executare a otărârii fiind înlocuită cu punerea în executare ainten ieiț . ;rimiterea generică la no iunea de inten ie duce la concluzia că tentativaț ț poate fi săvâr ită cuș inten ie directă sau indirectăț . (droiu,


24/36

Întreruperea e'ecutării are loc din cauze independente de voinţa făptuitorului, însensul că acesta este silit să se oprească şi să întrerupă e'ecutarea infracţiunii. )uinteresează, din punct de vedere #uridic, dacă aceste împre#urări sunt în stare, înmod obiectiv, să înfrângă voinţa făptuitorului! este suficient ca ele să îlinfluenţeze, să%i creeze o stare de teamă, încât să se oprească din e'ecutarea

infracţiunii.Ca atare, infracţiunea poate eşua prin întreruperea e'ecutării, fie prin intervenireaunei forte umane străine ca în cazul în care o altă persoană loveşte peste arma cucare făptuitorul încearcă să ucidă victima, fie prin capacitatea de rezistenţă avictimei ca în cazul în care femeia supusă constrângerii unui bărbat reuşeşte să seopună la viol, fie prin pree'istenţa unui obstacol ca în cazul unei cămăşiantiglonţ privitor la tentativa de omor prin împuşcare, fie prin intervenirea unor obstacole ulterioare începerii e'ecutării ca în cazul situaţiei când sesuplimentează dispozitivul de pază, cât şi în genere prin intervenirea oricăreicauze de natură a întrerupe o acţiune umană accident, incident.

;entativa întreruptă este posibilă la marea ma#oritate a infracţiunilor susceptibilede a fi comise în această formă. "e aceea, în practică se întâlneşte cel mai adeseaaceastă modalitate a tentativei, mai ales la infracţiunile de omor, furt, tâl-ărie,viol, înşelăciune etc.

;entativa întreruptă se caracterizează prin începerea e'ecutării activităţiiinfracţionale, e'ecutare care a fost întreruptă în desfăşurarea sa. Cauzele deîntrerupere pot fi variate ca natură! pot fi independente de autor sau dependente devoinţa sa iar în cazul desistării ele opresc desfăşurarea activităţii începute.;entativa întreruptă este posibilă atât la infracţiunile formale evadarea cât şi lacele materiale omorul.

>. Tent!t#$! )55 e)ect9 te6#n!t5 s!( pe)ect5 se caracterizează prin

e'ecutarea integrală a acţiunii, fără a se produce rezultatul specific alinfracţiunii puse în e'ecutare. n desfăşurarea acţiunii nu au intervenit piedicicare să întrerupă e'ecutarea începută şi nici desistarea autorului.

Aceasta modalitate a tentativei este posibilă numai la infracţiunile materiale.

Această modalitate a tentativei şi constă, potrivit !t. 0- !"#n. 1 te8! ! II! NCP,în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, e'ecutare care ...nu şi-a produs efectul .

Aşadar, în această situaţie făptuitorul, din punctul de vedere al intenţiei sale, arealizat în întregime activitatea, dar urmarea nu se produce din motive e'terioarelui. "e observat că tocmai acesta este elementul ce face să se deosebeascătentativa perfectă de cea întreruptă. i în cazul acestei modalităţi a tentativeiȘcauzele neproducerii urmărilor pot fi de natură diferită.

n practica #udiciară s%a reţinut tentativa perfectă la infracţiunea de omor în cazulîn care făptuitorul a tras cu arma, dar nu a lovit victima sau a administrat acesteiaotravă, dar a fost salvată.


25/36

• F&6e"e tent!t#$e# %(p5 c!(8e"e %!t&#t5 c5&! n( se p&!te !?(nge "!c&ns(6!e! #n)!c'#(n##

A. Tent!t#$! p&p#e. n cazul formelor tentativei după gradul de realizare ae'ecutării nu se a#unge la consumarea infracţiunii datorită unor cauze cesurvin după începutul e'ecutării, care conduc la întreruperea acţiunii sau

neproducerea rezultatului. Cauzele datorită cărora rezultatul nu se produce, nu privesc mi#loacele de săvârşire a faptei şi nici prezenţa obiectului la loculcomiterii ei mi#loacele sunt suficiente, iar obiectul se află la locul comiteriifaptei. ;entativa întreruptă sau fără efect proprie reprezintă modalităţile celemai frecvente în practica #udiciară.

>. Tent!t#$! e"!t#$ #6p&p#e

)entativa relativ improprie e'istă în cazul când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mi#loacelor folosite, ori datorităîmpre#urării că în timpul când s%au săvârşit actele de e'ecutare, obiectul lipsea dela locul unde făptuitorul credea că se află. $e numeşte tentativă relativ improprie, pentru că e'ecutarea nu a#unge la consumare, nu este de natură să producărezultatul socialmente periculos, datorită mi#loacelor folosite ori eroriifăptuitorului cu privire la locul obiectului. ;emeiul incriminării şi sancţionăriitentativei relativ improprii constă nu numai în e'istenţa intenţiei de a săvârşi oinfracţiune, de a e'ecuta acţiunea incriminată de lege, dar şi în aceea cănerealizarea rezultatului se datorează e'clusiv unor cauze cu totul în afara voinţeiautorului. ;entativa relativ improprie nu trebuie confundată cu tentativa absolut imposibilă sau absurdă, la care modul de săvârşire, mi#loacele folosite oriine'istenţa obiectului determină imposibilitatea săvârşirii faptei. Astfel, în !t. 0-!"#n. - NCP se prevede că H 'u există tentativă atunci când imposibilitatea deconsumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost conceputăexecutarea.F

Consumarea infracţiunii nu este posibilă în cazul tentativei relativ impropriidatorită următoarelor împre#urări:

% insuficienţei sau defectuozităţii mi#loacelor folosite!% lipsei obiectului în timpul e'ecutării de la locul unde făptuitorul credea că seaflă.;entativa relativ improprie, constând de regulă în e'ecutarea integrală a acţiunii,se aseamănă sub aspectul actelor efectuate, cu tentativa fără efect. "acă mi#loacelear fi fost suficiente ori total adecvate şi obiectul ar fi fost prezent la locul

comiterii, nu ar fi e'istat niciun impediment în producerea rezultatului.

C. Tent!t#$! !*s&"(t #6p&p#e e


26/36

&r, în cauză, modul cum a fost concepută e'ecutarea faptei şi mi#loacele folositeîn acest scop făceau posibilă consumarea infracţiunii. n acest sens nu se poatesusţine că fapta inculpatului de a turna o cantitate de paration pe ciocolata datavictimei ar constitui o tentativă absolut improprie la infracţiunea de omor, datoritămirosului puternic pe care%l dega#a această substanţă to'ică şi care ar fi atras

atenţia oricui, imediat ce ar fi încercat să o consume.ntr%adevăr, e'ecutarea începută nu este lipsită în mod absolut de aptitudinea de aduce la consumarea infracţiunii, pentru aceasta fiind suficientă doar o neatenţie,îndeosebi din partea copiilor, cu atât mai mult cu cât mirosul caracteristic s%arăspândit mai târziu şi nu în momentul când ciocolata a fost impregnată cu paration, când aceasta putea fi consumată fără a se fi observat că este otrăvită.

;entativa absolut improprie, absolut imposibilă sau absurdă constituie o activitatefără caracter penal. 2a nu are capacitatea de a produce un rezultat periculos, dinurmătoarele cauze:

% mi#loacele folosite de făptuitor sunt inapte, improprii, nu au aptitudinea de a

produce rezultatul dorit de e'emplu, folosirea pentru a ucide, a unei substanţeabsolut inofensive!% obiectul material ine'istent de e'emplu, descărcarea armei asupra unuicadavru!% modul absurd în care a fost concepută e'ecutarea faptei de e'emplu,e'pedierea unei substanţe otrăvitoare unei persoane avizând%o asupra efectuluiei.

At. 0- !"#n. - NCP se prevede că H 'u există tentativă atunci cândimposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fostconcepută executarea.F

)uanţând formularea legală, literatura #uridică atribuie imposibilitatea consumării

următoarelor trei cauze: inaptitudinea totală a mi#loacelor folosite de a produceurmarea, inexistenţa absolută a obiectului infracţiunii şi modul absurd în care esteconcepută e'ecutarea. Astfel, este o tentativă absolut improprie încercarea de aucide o persoană cu vră#i sau farmece ori dându%i să bea un pa-ar cu apă saufăcând%o să ingereze o substanţă absolut inofensivă.

"e precizat că nu trebuie confundată tentativa absolut improprie cu fapta putativă.n cazul acesteia din urma se săvârşeşte o fapta care are caracter infracţionalnumai în mintea făptuitorului, în realitate ea neavând trăsăturile unei infracţiuni.Astfel, fapta aceluia care îşi însuşeşte un bun fără să ştie că în realitate acel bunfusese abandonat, crezând astfel că săvârşeşte o infracţiune, deşi în realitate fapta

sa nu are acest caracter.

Inc#6#n!e! ;# s!nc'#&n!e! tent!t#$e#. C&ncep'#! n&("(# C&% pen!" p#$#n% #nc#6#n!e!tent!t#$e#

)oul Cod penal, ca i Codul penal din 4I7I, consacră concepţiaș #nc#6#n5##"#6#t!te ! tent!t#$e#: E ;entativa se pe%epse;te numai când legea prevede în


27/36

mod expres aceastaF!t. 00 !"#n. 1 NCP. Ca te-nică legislativă, se folosesc douămodalităţi de incriminare:

% incriminarea şi pedepsirea în te'tul care consacră fapta!% prevederea unui articol comun, la sfârşitul unui capitol sau secţiuni care

indică sancţionarea tentativei la o grupă de infracţiuni sau la unele

enumerate limitativ.*otrivit !t. 00 !"#n. - NCP9 tentativa se sancţionea!ă cu pedeapsa prevă!ută delege pentru infracţiunea consumată, ale cărei "#6#te se e%(c "! ?(65t!te. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pe%e!ps! =nc@#s&## %e "! 13 "! -3 %e !n#.

In)!c'#(n# "! c!e tent!t#$! n( este p&s#*#"5

"atorită specificului elementului material al infracţiunii, tentativa nu este posibilăla următoarele categorii de infracţiuni:

a& 2nfracţiunile omisive, la care elementul material constă într%o inacţiune, înneîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege. "acă obligaţia de a face ceva trebuiee'ecutată de îndată, nefiind legată de un termen, neîndeplinirea ei ec-ivalează cuinfracţiunea consumată. C-iar şi în cazul în care legea prevede un anumit termenîn care obligaţia trebuie îndeplinită, infracţiunea se consumă la e'pirareatermenului, fără să fie vorba, până la acel moment, despre o punere în e'ecutare a-otărârii de a săvârşi infracţiunea. "e e'emplu, termenul de G luni pentru plata pensiei de întreţinere la a cărui e'pirare se consumă infracţiunea de abandon defamilie, prevăzută de !t. 0/ "#t. c NCP.

b& 2nfracţiunile de execuţie promptă, care prin modul cum sunt săvârşite, nu potavea o desfăşurare în timp şi spaţiu. 1omentul efectuării primului act de

e'ecutare coincide cu momentul consumării infracţiunii. ntră în această categorieinfracţiunile săvârşite prin cuvinte %verbis& cum sunt mărturia mincinoasă prevăzută de !t. -/0 NCP sau instigarea publică prevăzută de !t. 07 NCP,săvârşite oral.

"e asemenea, nu este posibilă tentativa la infracţiunile de consumare anticipatăcum este, de e'emplu, luarea de mită prevăzută de !t. -: NCP, care se poatesăvârşi prin simpla acceptare sau nerespingere a unei promisiuni sau oferte demită, fapte care, de asemenea, nu pot avea o desfăşurare în timp şi spaţiu.

c& 2nfracţiunile de obicei care au ca element material repetarea acţiunii tipice deun număr de ori, din care să rezulte săvârşirea faptei din obicei sau ca

îndeletnicire. ;entativa nu este posibilă la aceste infracţiuni deoarece actelesăvârşite sunt licite până la acumularea unui număr suficient de repetări din caresă rezulte îndeletnicirea. Comiterea mai multor acte care învederează obişnuinţaface ca infracţiunea să se consume.

"atorită specificului elementului subiectiv al infracţiunii, tentativa nu este posibilăla următoarele categorii de infracţiuni:

a& 2nfracţiunile din culpă la care nu e'istă o rezoluţie infracţională, nici


28/36

reprezentarea unei desfăşurări în timp şi spaţiu şi prin urmare, nu se poate vorbi deo punere în e'ecutare a -otărârii de a săvârşi infracţiunea. Activitatea infracţionalăefectuată din culpă devine periculoasă prin rezultatul său, deci prin consumare.

$%a opinat în literatura de specialitate faptul că nu se poate concepe tentativa niciîn cazul culpei cu prevedere, deoarece făptuitorul îşi reprezintă rezultatul

socialmente periculos ca imposibil în cazul dat, el fiind convins că rezultatul nu seva produce şi de aceea nu se poate susţine că trece la realizarea lui. ;entativa presupune e'istenţa unei -otărâri de a comite o infracţiune, deci sunt e'cluse de latentativă infracţiunile săvârşite din culpă. n cazul culpei din negli#enţă, tentativanu este posibilă deoarece agentul are în reprezentarea sa un alt rezultat decât celcare s%a produs efectiv. Acest rezultat a fost ceva neprevăzut deşi previzibil pentrusubiect acesta trebuia şi putea să%l prevadă.

"e asemenea, este e'clusă tentativa la infracţiunile cu intenţie depăşită deoarecerezultatul mai grav se produce din culpa agentului. 9ezultatul nu este prevăzut deagent deci acesta nu încearcă să%l producă. Conduita agentului nu poate fi evaluatădecât în raport cu infracţiunea de bază.

b& 2nfracţiunile praeterintenţionate la care rezultatul mai grav este produs dinculpă! deşi a acţionat cu intenţie, făptuitorul nu a acţionat în baza unei -otărâri dea produce rezultatul mai grav, acesta a depăşit intenţia sa. "e aceea, nu poate fivorba în cazul intenţiei depăşite despre punerea în e'ecutare a -otărârii de a produce rezultatul mai grav, infracţiunile praeterintenţionate nefiind susceptibilede tentativă.

"upă cum se ştie, latura subiectivă la infracţiunile praeterintenţionate are ostructură comple'ă întrucât forma de vinovăţie este mi'tă şi se formează prinunirea intenţiei cu culpa.

"aca primum delictum rămâne numai o încercare, avem o tentativă la infracţiuneaintenţionată. Când, însa, se pune în e'ecutare -otărârea de a comite faptaintenţionată primum delictum& dar urmarea specifică acesteia nu are loc, însc-imb se produce un rezultat mult mai grav, dar pe care făptuitorul l%a prevăzut,nu l%a acceptat sperând fără temei că nu se va produce ori nu l%a prevăzut deşi putea şi trebuia să%l prevadă, suntem în prezenţa infracţiunii praeterintenţionate înforma consumată.

*otrivit !t. 0+ !"#n. - NCP, infracţiunea este complexă când în conţinutul săuintră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant , o acţiune sauo inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevă!ută de legea penală! ceeace caracterizează infracţiunea comple'ă fiind faptul că ea cuprinde în conţinutul

său simplu sau agravat acţiunea sau inacţiunea caracteristică unei alte fapte prevăzute de legea penală, incriminată separat.

ntegrarea conţinutului infracţiunii absorbite în infracţiunea absorbantă imprimăinfracţiunii comple'e caracterul de unitate, iar interdependenţa şi condiţionareareciprocă a componentelor sale atribuie acesteia o structură unitară şi un pericolsocial propriu, mai ridicat decât acela al infracţiunii sau infracţiunilor absorbite. Înconcepţia legiuitorului infracţiunea comple'ă constituie aşadar o unitate legală de


29/36

infracţiune! fapta absorbită şi cea absorbantă îşi pierd individualitatea, c-iar dacăsunt susceptibile de încadrări #uridice diferite.

Acţiunile sau inacţiunile componente ale infracţiunii comple'e nu au, de regulă,aceeaşi însemnătate, aceeaşi valoare, una dintre ele constituind acţiunea principalăacţiunea scop care are, bineînţeles, o importanţă primordială pentru

caracterizarea infracţiunii comple'e, iar cealaltă constituie acţiunea mi#loc.*otrivit !t. 07 !"#n. 0 NCP, infracţiunea comple'ă săvârşită cu intenţie depăşită,

dacă s%a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţioneazăcu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comple'ă consumată.

S!c#n! %e "(c( 4

"elimitează formele tentativei 4? 4B rânduri.

4.+. In)!c'#(ne! )!pt c&ns(6!t. In)!c'#(ne! )!pt ep(#8!t

In)!c'#(ne! )!pt c&ns(6!t. N&'#(ne

nfracţiunea fapt consumat reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii înraport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale. În momentul consumăriiinfracţiunii se realizează finalizarea deplină a -otărârii infracţionale iniţiale şiatingerea scopului urmărit de făptuitor prin desfăşurarea întregii activităţiiinfracţionale.

$pre deosebire de tentativă, care este o formă atipică a unei infracţiuni,infracţiunea consumată este forma tipică a acesteia, în care se realizează integrallatura obiectivă şi, deci, e'istă o concordanţă perfectă a acesteia cu laturasubiectivă formată încă în momentul -otărârii infracţionale.

nfracţiunea se consideră săvârşită în forma consumată atunci când activitateainfracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toatecondiţiile cerute de lege pentru e'istenţa infracţiunii în configuraţia tipică aacesteia.

M&6ent(" c&ns(65## #n)!c'#(n##

(nele fapte incriminate de legea penală reprezintă numai acţiuni! ele creează o


30/36

stare de pericol, o stare de prime#die pentru obiectul respectiv. Acestea sunt aşa%numitele infracţiuni de pericol sau formale. Alte fapte incriminate prin legea penală reprezintă acţiuni şi au anumite rezultate, acestea sunt aşa%numiteleinfracţiuni de re!ultat sau materiale.

nfracţiunea se consumă în momentul în care fapta săvârşită produce rezultatul

tipic, adică rezultatul necesar, potrivit legii, pentru e'istenţa infracţiunii în formatip a acesteia. Întrucât rezultatul faptei poate avea fie forma unei stări de pericol,fie forma unei vătămări materiale, forma de consumare a infracţiunilor este şi eadiferită, după cum este vorba despre infracţiuni formale sau despre infracţiunimateriale.

/a infracţiunile formale consumarea are loc atunci când s%a efectuat în întregimeacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii. În acest moment se produce şi starea de pericol ce constituie rezultatul în forma specifică a acestor infracţiuni.

/a infracţiunile materiale, pentru consumarea infracţiunii nu este suficientă

desfăşurarea integrală a acţiunii, ci este necesar să se producă vătămarea materialăcare constituie rezultatul cerut de lege pentru e'istenţa infracţiunii. În acest caz,momentul consumării infracţiunii este momentul producerii rezultatului, care estede regulă acelaşi cu momentul terminării acţiunii.

I6p&t!n'! st!*#"### 6&6ent("(# c&ns(65## #n)!c'#(n##

$tabilirea momentului consumării infracţiunii are o relevanţă #uridică deosebitădin mai multe considerente.

În primul rând, faptele care a#ung până în momentul consumării prezintă o

periculo!itate socială deosebită şi împotriva lor trebuie luate măsuri represiveadecvate.

În al doilea rând, infracţiunile consumate parcurg toate fazele unei infracţiuni. /aaceste infracţiuni se ia în considerare, din toate fazele pe care le parcurge oactivitate infracţională, numai fa!a ultimă, faza consumării. Celelalte faze, pregătirea, tentativa, pe care le%a parcurs acea activitate se absorb în fazaconsumării. C-iar dacă, la un moment dat, s%a realizat numai tentativa şi apoifăptuitorul reia şi duce activitatea până în faza consumării, se va socoti tot formainfracţiunii consumate.

În al treilea rând, determinarea momentului consumării infracţiunii, care înseamnăstabilirea datei săvârşirii infracţiunii, prezintă interes practic pentru soluţionareaunor probleme importante în reglementarea raporturilor de drept penal. Astfel, prescripţia răspunderii penale începe să curgă din momentul consumăriiinfracţiunii şi nu mai devreme. În cazul infracţiunilor calificate, cum consumarease consideră terminată în momentul în care s%au produs urmări mai grave, prescripţia va începe să curgă din acest moment.

#mnistia este legată tot de momentul consumării infracţiunii. "acă se acordăamnistie pentru infracţiuni săvârşite până la o anumită dată, ea va opera numai


31/36

pentru infracţiunile consumate până la acea dată. Aceasta înseamnă că nu vor cădea sub incidenţa legii de amnistie infracţiunile care se consumă după acea dată,c-iar dacă au fost începute înainte de acea dată.

#plicarea legii penale depinde, de asemenea, de momentul consumăriiinfracţiunii. "acă o faptă a început sub legea vec-e dar se consumă sub legea

nouă, se va aplica legea nouă.

In)!c'#(ne! )!pt ep(#8!t. N&'#(ne

/a ma#oritatea infracţiunilor, momentul consumării este momentul final al producerii rezultatului socialmente periculos. Însă, uneori, la anumite infracţiuni,după momentul consumării faptei apar urmări noi, fie prin amplificarearezultatului produs iniţial, fie prin continuarea activităţii infracţionale.

nfracţiunea fapt epuizat este o formă derivată, deci atipică a infracţiunii. 2a secaracterizează prin producerea, după momentul consumării faptei, a unor urmări

noi, fie prin amplificarea rezultatului produs iniţial, fie prin continuarea activităţiiinfracţionale, după ce aceasta a atins momentul consumării. Aceste urmări posterioare momentului consumării continuă să se producă până la un anumitmoment ulterior, numit momentul epuizării faptului, dincolo de care nicio evoluţiea rezultatului nu mai este posibilă.

C!teg&##"e %e #n)!c'#(n# s(scept#*#"e %e )&6! )!pt ep(#8!t

0iind caracteristice unei forme atipice a infracţiunii, astfel de urmări ulterioare nusunt posibile decât în cazul anumitor infracţiuni, cum sunt infracţiunile continue,continuate, progresive şi de obicei. /a toate aceste categorii de infracţiuni, e'istă

pe lângă un moment al consumării, şi un moment al epuizării faptului.a. 2nfracţiunea continuă ca infracţiune fapt epui!at. nfracţiunile continue se

caracterizează prin prelungirea în timp a însăşi acţiunii sau inacţiunii ceconstituie elementul material al infracţiunii. Această prelungire în timp aelementului material are loc şi după atingerea momentului consumării, adicădupă o oarecare durată a acţiunii sau inacţiunii şi după producerearezultatului socialmente periculos şi durează până când un act contrar celuiiniţial pune capăt stării infracţionale

"e e'emplu, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de !t.-3+ NCP, se consumă când persoana este lipsită de libertate în mod ilegal şi se

epuizează când victima a fost pusă în libertate. b 2nfracţiunea continuată ca infracţiune fapt epui!at. nfracţiunea este

continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar înreali!area aceleiaşi re!oluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşiinfracţiuni. !t. 0+

Date post:	07-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	ewosmart
View:	214 times
Download:	0 times

4_Continutul+infractiunii_Formele+infractiunii+intentionate+dupa+fazele+de+desfasurare

Documents