REDUCEREA RISCULUI LA HAZARD ŞI PROBLEMATICA SPAŢIULUI CONSTRUIT

Indrumător:

Prof. dr. arh. Sorin Vasilescu

Drd. arh. urb. Cristian I. Moscu

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”

1

INTRODUCERE

La nivel mondial hazardurile au provocat pierderi anuale semnificative constând în 25.000 morţi şi distugeri economice de 3 miliarde de dolari. Conform statisticilor internaţionale există cel putin 180 de dezastre anuale din care 66 % sunt hazarduri naturale şi 34 % sunt hazarduri antropice.

Cele mai multe victime, 41 % sunt provocate de seisme, 30 % de inundaţii, 14 % de furtuni şi de vulcani 2%, restul de 13 % fiind antropice. (ISU – 2016)

Factorii care au ridicat mărimea şi frecvenţa hazardurilor în ultimii ani sunt cel legaţi de creşterea populaţiei şi concentrarea ei în conurbaţii, de schimbările climatice, încalzirea globală. Deasemenea un rol important îl reprezintă creşterea vulnerabilităţile spaţiului construit şi implicit al comunităţilor, managmentul şi administrarea defectuoasă a lor.

1. CADRUL INSTITUTIONAL

1.1 Deceniul Internaţional pentru Reducerea Dezastrelor Naturale (UN-IDNDR) și ISDR - Strategia Internaţională ONU de Reducere a Dezastrelor

În perioada 1990-1999, comunitatea internaţională şi-a propus un set de acţiuni energice concertate, coordonate de ONU în cadrul Deceniului Internaţional pentru Reducerea Dezastrelor Naturale (IDNDR-ONU), care a avut ca obiective:

• perfecţionarea capacităţii fiecărei ţări de a reduce rapid și efectiv efectele dezastrelor naturale;• elaborarea unor directive și strategii de aplicare a cunoştiinţelor existente, luând în considerare specificul social, economic și cultural al ţării respective;• dezvoltarea abordărilor ştiintifice şi inginerești destinate reducerii unor lacune critice în cunoştinţele actuale în privinţa metodelor de reducere a pierderilor de vieţi și pagubelor materiale;• difuzarea informaţiilor şi cunoştinţelor noi privind măsurile de evaluare, prognozare, prevenire şi reducere a dezastrelor naturale;• dezvoltarea de măsuri în domeniu prin programe de asistenţă tehnică şi transfer tehnologic, proiecte demonstrative, educaţie şi instruire, cu evaluarea eficienţei acestor programe. (UN-IDNDR – 1990)

1.2 Strategia şi planul de acţiune Yokohama

Strategia Yokohama pentru o lume mai sigură: Ghid pentru prevenţia, pregătirea şi atenuarea dezastrelor naturale şi Planul său de Acţiune (“Strategia Yokohama”), adoptată în 1994, furnizează repere pentru reducerea riscului la dezastru.

1.3 Cadrul de Acţiune Hyogo

Conferinţa Mondială privind Reducerea Dezastrelor (WCDR - World Conference on Disaster Reduction), s-a desfăşurat în Japonia, oraşul Kobe, Prefectura Hyogo, între 18 şi 22 ianuarie 2005, organizarea sa fiind decisă prin Rezoluţia Adunării Generale ONU A/RES/58/214 privind Strategia Internaţională de Reducere a Dezastrelor – ISDR. (UN, 2005)

Conferinţa a constituit un punct de analiză şi de revizuire a acţiunilor din 1990-1999 în cadrul Deceniului Internaţional pentru Reducerea Dezastrelor Naturale (IDNDR-ONU), prin Strategia şi

2

planul de acţiune de la Yokohama (1994). Au prezentat rapoarte naţionale extinse 113 ţări, inclusiv România, cu privire la cinci domenii.

- a fost revizuită “Strategia de Acţiune de la Yokohama” şi “Planul de acţiune pentru o lume mai sigură”, ca document director al politicilor globale corelate de apărarea împotriva dezastrelor şi dezvoltarea durabilă a statelor membre ONU;- a fost adoptat Planul cadru de acţiune Hyogo - programul de reducere a riscului dezastrelor pe perioada 2005-2015; - a fost lansat Deceniul Internaţional al Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă, 2005 – 2014 – prin “Alianţă Globală pentru Reducerea Dezastrelor” în colaborare cu UNESCO;- a fost adoptat Documentul Final: „Realizarea unei rezistenţe a ţărilor şi comunităţilor la dezastre”; (UN, 2005)

1.4. Cadrul Sendai 2015-2030

Cea de a treia Conferinţă Mondială a ONU privind Reducerea Riscului Dezastrelor s-a desfăşurat în conformitate cu Rezoluţia Adunării Generale a ONU, în perioada 14-18 martie 2015 la Sendai, Japonia.

Documentul Final WCDRR 2015: Cadrul Sendai 2015-2030 pentru Reducerea Riscului de Dezastre, (“Sendai Framework for Disaster Risk Reduction 2015-2030”), a prezentat Cadrul de acţiune pentru reducerea riscului de dezastre, cu patru priorităţi.Înţelegerea riscului dezastrelor; Întărirea guvernanţei riscului la dezastre, pentru a-l gestiona; Investiţii în reducerea riscului la dezastre, pentru rezilienţă; O pregatire anticipată sporită pentru dezastre în vederea unui răspuns eficient in timpul impactului cat si în procesul de refacere, reabilitare şi reconstructie.

2. Obiective de cercetare

Acest studiu îşi propune să dezvolte o metodologie de reducere a riscului lamulti-hazard în România, în zonele centrale protejate ale oraselor, conform recomandărilor din Strategia şi Cadrul de actiune Hyogo şi Sendai.

2.2.1. Implementarea conceptului tipologiei habitatului cu identitate de patrimoniu ca suport rezilient pentru reducerea riscului la hazard

2.2.2 Implementarea unor noi concepte de abordare a managementului reducerii riscului prin dezvoltarea metodelor nestructurale de cercetare, proiectare, legislatie si educatie

2.2.3 Identificarea şi cartarea hazardurilor relevante, a elementelor expuse şi intocmirea scenariilor de impact, pentru stabilirea pierderilor prin Analize de Risc

2.2.4 Identificarea unei relaţii echilibrate între valoarea culturală, funcţională şi de percepţie ca o valoare de raportare şi natura siguranţei, stabilităţii şi calităţii mediului ca valoare de stare.

2.2.5 Identificarea drumului critic la stabilirea deciziilor de interventie teritoriale, arhitecturale si structurale si aplicarea acestora într-un studiu de caz.

2.2.6 Introducera conceptului de sistem de siguranta multietajat (siguranta locala a vecinatatilor, a zonei, a localitatii si teritoriului ca sistem de siguranta global integrat

3

3. Studii de caz – Pentru a putea înţelege demersul cercetarii am considerat necesar discutarea problemelor în paralel pe studiul de caz ales in zona destructurata ramasa in spatele fronturilor de la Victoria Socialismului (Bd. Unirii), Bd. Libertatii si Spalaiul Independentei cu numeroase clădiri monument ca Palatul de Justiţie, biserica Sfântul Spiridon Vechi , restaurantul Bucur, Biserica Domnita Balasa, Biserica Mihai Voda, de asemenea, conţine o serie de clădiri modern de la începutul secolului XX, (str. Poenaru Bordea) şi care prezintă o valoare arhitecturală evidentă.

In aceasta zona a fost translatata de pe Dealul Arsenalului, printr-un procedeu ingineresc ingenios de dr. Ing. Eugeniu Iordachescu, biserica si clopotnita Manastirii Mihai Voda ctitorita de Voievodul Mihai Viteazul în 1589 cu hramul Sf. Nicolae – Incinta mănăstirii fiind demolată.

3. Principiile generale ale studiului

3.1 Principiul dezvoltarii sustenabile

După rezoluţiile “Clubului de la Roma” privind limitarea creşterii populaţiei în contextul crizei de mediu şi diminuării resurselor, generate de o dezvoltare haotică, apare o noua etică „ecologică” privind gestionarea creşterii prin sustenabilitate.

„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface necesităţile prezentului, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi împlini propriile lor nevoi”. (Brundtland, 1972)

Această definiţie face legătura între trei noţiuni – dezvoltare, nevoi, generaţii viitoare.

3.2 Principiul abordării eco-sistemice

„Ecosistemul este ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice de care depinde viaţa unei specii vegetale sau animale sau care depinde de viaţa respectivei specii”. (Petit Larousse, 1979.)

Ecosistemul a fost definit de T. G. Tansly în 1939 ca o relaţie trofică între biocenoză (specii diferite) ce reprezintă viul și biotop (mediul ocupat de acestea) ce reprezintă ne-viul. (Tansly 1939)

Sistemele ecologice sunt sisteme deschise și autoreglabile, astfel, în cadrul sistemelor individuale (a organismelor) guvernează procesele metabolice , în cadrul sistemelor colective ale populaţiilor – schimbul de informaţii se face prin procese de reproducere, iar în fine, în cadrul ecosistemelor apar procese ecologice caracterizate prin troficitate și competitivitate.

3.2.1 Caracteristicile ecosistemelor

Cele patru caracteristici ale ecosistemelor:Integralitatea – rezultatul componentelor definite structural şi funcţional;Abilitatea informaţională – capacitatea de a primi informaţii;Caracterul istoric – capacitatea de stoca informaţii, cantitatea de informaţii stocată depinzând de gradul de evoluţie al ecosistemelor. Troficitatea ca echilibru fluent sau dinamic, cu constanta rotaţie a elementelor.

3.2.2. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Biologul Franșois Jacob definește mediul ca tot ceea ce vine în contact cu o fiinţă si îi mijlocește viaţa și comunicările cu lumea exterioară.

4

3.2.2.1. Tipologia mediului

a. Mediul natural nealterat de om - natura primară

Pentru ecologie mediul natural se poate localiza oriunde este viaţă.

b. Mediul amenajat

Pe Pământ organizarea complexă antropică a spaţiului nu s-a substituit organizării naturale dar a evoluat în strânsă interdependenţă cu aceasta din urmă.

c. Mediu artificial - spatiu construit

Mediul a apărut ca rezultatul unui fenomen socio-cultural prin care spaţiul geografic, este asimilat simbolismului Centrului lumii. Pentru popoarele nomade, “axis mundi” se muta odată cu migrarea lor din loc în loc; spaţiul in mișcare avea o altă configuraţie decât cel geografic. Fiecare popor construiește sub influenţa toposului propriu.

Construirea unei locuinţe avea o puternică semnificaţie mentală: integrarea relaţiilor spaţiale ale obiectului în spaţiul fizic care ocupă un anumit spaţiu social. Semnificaţia acestei aprecieri a pământului pe care urma să stea viitoarea locuinţă, avea ca rezultat organizarea spaţiului construit în funcţie de calitatea mediului și dobândirea unei poziţii în spaţiul social.

d. Mediul social economic - acest complex de activităţi, aspiraţii, valori care sunt produsul unei deveniri istorice și culturale.

e. Mediul cultural stiintific

Între 1923 - 1944, în Franţa și Rusia, Vernadsky, Teilhard de Chardeu și Le Roy au elaborat conceptul de noosfera. un nou înveliș al Pământului, care în viziunea lor marca o nouă etapă distinctă calitativ și cantitativ a dezvoltării vieţii terestre, rezultat al acţiunii omului și al societăţii.

Aceasta corespunde momentului în care omul și societatea nu se mai mulţumesc cu energia provenită prin mijlocirea ecosistemelor naturale și încep să utilizeze așa numita energie culturală EC, folosită pentru desfășurarea altor activităţi decât cele fiziologice. Ecosfera se transforma în noosfera (noos = raţiune, înţelepciune).

Alvin Toffler (1973) tratează problema complexă a schimbărilor care se produc într-un ritm fără precedent în societăţile superdezvoltate, șocul cultural și șocul viitorului (noţiuni pe care el le disociază din punct de vedere al impactului psihologic asupra societăţilor) tind să devină în opinia autorului "cea mai importantă boală a zilei de mâine”. Una dintre schimbările analizate de autor este aceea a orașelor, "cea mai rapidă și mai vastă urbanizare din câte a cunoscut vreodată lumea.”

3.2.2.2. Acţiunea factorilor de mediu

Acţiunea factorilor de mediu poate fi limitativă, adaptivă si declanșatoare. respectiv stimulativă. Un factor limitativ conserva, prin calitatea și cantitatea sa, performantele, respectiv existenta organismului între anumite limite (de ex. limite de temperatura), în schimb la cea mai mica variaţie a sa, factorul limitativ provoacă reacţii bine definite ale organismului, uneori cu depășirea potentei ecologice. Prin factorii limitativi se reglează dinamica populaţiilor, în raporturile dintre organisme și

5

populaţii și factorii de mediu se dezvoltă, prin procesul de selecţie, adaptări genetice care utilizează mai eficient factorii de mediu daţi.

INDICELE DE CALITATE AL MEDIULUI ANTROPIZAT este dat de funcţia lui S.C.KoIm

M = F(Y, S, B, T)

M = mediu

Y = produs social

S = structura producţiei

B = bugetul protejării mediului

T = tehnologie nepoluantă.

MY< 0 - calitatea mediului scade în raport cu creşterea produsului social

MS> 0 - calitatea mediului creşte dacă structura producţiei este mai diversificată.

MB > 0 - calitatea mediului creşte dacă bugetul protejării mediului este mai mare.

MT> 0 - calitatea mediului creşte dacă creşte folosirea ecotehnologiilor.

3.2.2.3. IMPACTUL UMAN ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Consumarea unor resurse epuizabile - resurse minerale.

Distrugerea unei verigi pe lanţ trofic

Depozitare de deşeuri

Emisiile poluante

Demolări de fond construit pentru o urbanizare galopantă duc la desrădăcinarea populaţiei sau la ştergerea istoriei.

Agresarea politico-ideologică şi religioasă duce ia bulversarea sistemelor valorice.

Energofagia sistemelor antropizate

Orașul sustenabil este caracterizat de „echilibrul dinamic între caracteristicile sale economice, sociale, instituţionale și de mediu, determinate de amplasament, de structura sa (city form) și cetăţenii care-l ocupă.” (Jenks M., Burton E., Williams K., 1996)Atributele care identifică sustenabilitatea sunt cele derivate din principiile dezvoltării durabile, eficienţă, responsabilitate, integritate, echitate, confort, acceptabilitate.3.3. Principiul rezilienţeiRezilienţa (resilience) provine de la latinul „resilire”, „resilio” care înseamnă a se echilibra, a reveni la un echilibru anterior.În studiul „Resilience and stability of ecological systems”, Holling arată că rezilienţa este o caracteristică a sistemelor ecologice ca adaptabilitate, ca reorganizare. (Holling et al, 1973)

6

Rezilienţa a fost introdusă în managementul reducerii riscului în 2005, odată cu adoptarea Hyogo Framework for Action HFA. În acest context, „rezilienţa reprezintă capacitatea unui sistem expus la multihazard de a rezista și de a se adapta”. (UN, 2005)

3.3.1. Calităţile sistemelor reziliente Sistemele reziliente rezistă, răspund și se adaptează mai bine la șocuri și se refac mai bine după timpuri grele, trăiesc mai bine în vremuri bune. Cercetarea extensivă a arătat că orașul rezilient are șapte calităţi:

• Reflexivitate

• Prudentă în folosirea resurselor

• Robusteţe

• Redundantă

• Flexibilitate

• Inclusivitate

• Integrare

The City Resilience Frameworkeste un cadru unic dezvoltat de Arup cu susţinerea Fundaţiei Rockefeller, bazat pe cercetarea extensivă a orașelor. CRF furnizează un mod de a înţelege complexitatea orașelor și căile care contribuie la rezilienţa lor. Cunoașterea acestor căi facilitează identificarea zonelor critice și a acţiunilor și programelor care le pot ameliora.3.4. Principiul Smart City / Orașul inteligentSmart city este o viziune a orașului viitorului – folosind integrarea știinţei și tehnologiei prin sisteme informaţionale. Arhitectul șef al primăriei Copenhaga, Tina Saaby, când s-a adresat Congresului Academiei de Urbanism 2013 a spus: „Luaţi în consideraţie viaţa urbană înainte de spaţiul urban și spaţiul urban înaintea clădirilor”. (Saaby T., 2013)3.5. Principiul managementului participativToate informaţiile trebuie să fie transparente și cunoscute de către toate instituţiile și populaţia expuse la multihazard. Teoria filozofului Feyerabend privind „Cucerirea abundenţei” (Conquest of Abundance=, conform căreia „cooperarea este necesară și nu există diferenţe între producători și consumatori - de aici dezvoltarea așa numitului „prosumer” (cetăţeanul responsabil).Interdependenţa producător-consumator este evidentă, dar apariţia prosumerului, a cetăţeanului responsabil, prin referinţă la spaţiul suport, poate modifica ecuaţia. Această abordare dezvoltă un spaţiu co-creativ bazat pe interventia colectivă a utilizatorilor inteligenţi.” (Feyerabend P., 2001)3.6. Principiul Protejării Patrimoniului3.6.1. Documente internaţionaleAșezările umane, consecinţă a vieţii oamenilor pe un teritoriu, acumulează în timp valori patrimoniale puternice și căi specifice de organizare spaţială care dau identitate unei comunităţi. „Carta Europeană a Patrimoniului Arhitectural a Consiliului Internaţional pentru Monumente şi Situri” (1975) și „Declaraţia de la Amsterdam” (1975) statuează că: „Patrimoniul arhitectural include nu doar clădiri individuale de calitatea excepţională și vecinătăţile lor, ci și toate zonele din orașe și sate care sunt de interes istoric și cultural”; „Semnificaţia patrimoniului arhitectural și motivaţia conservării lui sunt acum mai clar percepute. Este cunoscută ideea conform căreia continuitatea

7

istorică în mediu trebuie păstrată dacă vrem să menţinem sau să creăm vecinătăţi care să permită indivizilor să-și găsească propria identitate și să se simtă în siguranţă în ciuda schimbărilor sociale bruște”. Așadar, un habitat patrimonial reprezintă un reper vital; în acest sens, se afirmă în „Convenţia pentru Protecţia Patrimoniului Arhitectural European” emisă de Consiliul Europei, la Granada, în 1985 [80] și ratificată de Parlamentul României prin Legea 157/13 Octombrie 1997: „este important ca provocarea păstrării identităţii locului să transmită un sistem de referinţe culturale generaţiilor viitoare, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă urban și rural și susţinerii dezvoltării economice, sociale și culturale a ţărilor și regiunilor” (Consiliul Europei, 1985).„Strategia de Reducere a Riscurilor la Dezastru pentru Valorile de Patrimoniu Mondial, adoptată de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 31-a sesiune a sa din 2007.”

„Patrimoniul cultural și natural, cu tehnologiile, practicile, abilităţile, sistemele de cunoaștere aferente, cu bunurile și serviciile ecosistemului, pot avea un rol pozitiv în reducerea riscurilor la dezastru în toate fazele procesului (disponibilitate, răspuns și revenire), și de acum încolo contribuie la dezvoltarea durabilă în general;” (World Heritage Committee, 2007)

„Declaraţia de la Veneţia privind Rezilienţa construcţiilor la nivel local”afirmă că “Un mediu istoric bine conservat, susţinut de cunoștinţe și abilităţi tradiţionale, reduce considerabil factorii de risc la dezastru, consolidează rezilienţa comunităţilor urbane și salvează vieţi.Dezvoltarea durabilă trebuie să integreze reducerea riscului la dezastru și rezilienţa construcţiei la toate nivelurile, prin planificare multisectorială, pentru a crește rezilienţa urbană la dezastru;” (UNESCO, 2012)

3.6.2 Relaţia dintre identitate spaţială – și percepţie spaţialăConfiguraţia habitatului ca expresie a specificului geo-climatic, social-politic și religios al fiecărei comunităţi este un rezultat al dezvoltării sale organice. Această caracteristică formează o dimensiune istorică și culturală a comunităţii.În cartea sa „Existence, Space & Architecture” C. Norberg-Schulz decodifică ierarhia procesului de înţelegere a spaţiului și raportare la acesta. (Norberg-Schulz, 1971)Cele 6 niveluri ale spaţiului existenţial decodificat de autor pot fi identificate de trei ecosisteme recunoscute de populaţia dintr-un anume loc: ecosistemele individual, proximal și global. După distrugerile cauzate de Al Doilea Război Mondial, începând de la problema reconstrucţiei orașelor, cercetătorul Kevin Lynch a demonstrat că spaţiul existenţial și arhitectural așa cum și le imaginează oamenii sunt rezultatul unui proces mintal prin care este percepută lumea exterioară. (Lynch K., 1960)Conform cercetării lui Lynch privind percepţia cetăţenilor asupra mediului construit urban, el a evidenţiat că fiecare individ poartă cu sine o „hartă imaginară”, o proiecţie mentală a realităţii marcată de componente fizice, culturale și psiho-sociale, de „locuri”. În relaţia individului cu spaţiul construit, transferul „hărţii mentale” la nivelul imaginii subiective se face prin intermediul unor criterii de percepţie directă (repere), percepţie culturală (habitat patrimonial) și percepţie prin mentalităţi.

3.6.3 Relatia intre inovatie traditie si patrimoniuHabitatul patrimonial este finit din punct de vedere spaţial – prin acumularea în teritoriu, dar infinit din punct de vedere temporal, prin selecţia continuă pe toată durata evoluţiei comunităţii, exprimând un echilibru energetic între tradiţie și inovaţie (Gociman și Dinu, 2007).

Esenţializarea trăirii spaţiului, în lungul drum de la particularitate spre raritate, traversează acumulări și selectări succesive. Localizarea în spaţiul topo-climatic, orientarea, dominanta materialului, configurarea spaţială și conformarea decorativa confera primelor constructii o

8

anumita partiularitate – sedimentarea lor in timp defineste o anumita autenticitate care acumulata definește reprezentativitatea filtrată și esenţializată în raritate.

Relaţia dintre spaţiu și încărcătura sa emoţională creează zona de stabilitate a unui „loc” a cărui structură a fost deranjată de un hazard generând alienare și tulburare. Se impune ca la nivel municipal și mai ales local ca întreg habitatul să fie evaluat ca resursă culturală pentru a-i determina coerenţa, dimensiunea identitară ca marcă emoţională. Este cunoscut faptul că românii, în special locuitorii Bucureștiului, se atașează pe viaţă de un loc și dovedesc o mare stabilitate în ceea ce privește locuinţa. Dispariţia unor „locuri” devine un risc major pentru echilibrul psihologic și social al locuitorilor.

3.7.Principiul reducerii riscului la dezastre (DRR)Principiul reducerii riscului la dezastre (DRR) este unul fundamental atât în sustenabilitate, in rezilienţă și in „smart decision”. Activitatea pentru reducerea riscului debutează cu evaluarea acestuia la nivelul tuturor ecosistemelor și se bazează pe acumularea și prelucrarea unui volum mare de date și din acest motiv are un caracter deosebit de complex, este de lungă durată și implică participarea unor echipe pluridisciplinare.Succesul unei operaţii de evaluare a riscului se bazează în primul rând pe rigoarea pregătirii și derulării procesului.Conceptul modern de evaluare a riscului, se bazează pe analiza convoluţiilor între datele referitoare la:-hazard;-elemente expuse (elementele la risc) ;- vulnerabilitatea elementelor expuse.- risc (pierderi)In aceste condiţii s-a impus ca o necesitate preocuparea pentru elaborarea unor norme în vederea utilizării unei terminologii unitare pe plan internaţional pentru cercetarea unor asemenea evenimente. O contribuţie importantă în acest sens a avut-o editarea de către ONU și Secretariatul IDNDR, în 1992, a unui dicţionar de termeni, „Internationally agreed glossary of basic terms related to disaster management”, privind principalii termeni folosiţi în studiile dezastrelor. (UN – IDNDR – 1992)

4. HAZARDUL4.1 Definitia hazarduluiHazardul este un eveniment fizic, fenomen și/sau activitate umană cu potenţial dăunător, - care poate cauza pierderea vieţii sau vătămare, daune asupra proprietăţii, daune sociale și economice și degradarea mediului. (UN – IDNDR – 1992)

4.2 Clasificarea hazardurilor4.2.1. Clasificarea hazardurilor după sursa producerii hazardului naturale si antropiceProgramul Naţiunilor Unite privind Mediul (UNEP) utilizează termenul de hazard combinat "Na Tech" (natural-tehnologic) pentru a descrie hazardurile care au o origine hibridă. În acest context putem avea:

- hazarduri combinate cu evoluţie rapidă - hazarduri tehnologice care sunt rezultatul unor hazarduri naturale care afectează uzinele chimice, centralele electrice, conductele care transportă gaze, petrol brut, benzină etc.;

9

- hazarduri combinate cu evoluţie lentă - hazarduri cauzate de impactul industriilor şi activităţilor umane asupra mediului, cum ar fi poluarea aerului, solului şi apei, efectele globale de încălzire, etc.

- hazarduri combinate de ordin superior, rezultate din fenomenul de interacţiunea continuă, „în spirală”, dintre cauză şi efect (de exemplu, efectele pe termen mediu şi lung ale exploziei de la Cernobîl). (UNEP, 2005)

4.2.4 Clasificare hazarduri după situarea faţă de sursă

hazard la sursa si hazard la amplasament:

Hazard la amplasament = Hazard la sursa * Potentare (atenuare / amplificare)

4.3. Hartile de hazard

Prin cartarea scalara a hazarduilor se poate identifica localizarea si acoperirea teritoriala a unor evenimente. suprapunerea lor poate identifica zona expusa la multiple hazarduri.

4.4.Hazarduri pe teritoriul României

Hazardurile inregistrate pe teritoriul Romaniei sunt analizate si cuantificate de institutele de cercetare ale Academiei Romane, de universitatile si laboratoarele specifice.

Ministerul Dezvoltarii, a generat un amplu program national de cartare a hazardurilor geologice, cutremure, alunecari de teren, la nivel local si teritorial.

4.4.1.Hazarduri GeologiceHazardurile geologice luate în considerare sunt:

4.4.1.1 Hazardul seismicRomânia este dominată de zona seismică Vrancea, în sud-estul ţării, cu seisme de medie adâncime care afectează cu acceleraţii / intensităţi maxime aproape 50% din teritoriu şi zone foarte mari din ţările învecinate, la fiecare seism puternic. Vrancea este diferită de sursele crustale obişnuite, mişcările seismice vrâncene având un conţinut spectral de perioadă lungă, în special în sud-estul României, unde există depozite cuaternare groase.

-Hazardul seismic din sursa Vrancea a fost considerat în două alternative ca intensitate (în 4 martie 1977; (Bălan et al., 1982): Sandi et al., 2008) și pentru a lua în calcul vulnerabilitatea cumulată.

În ceea ce privește numărul de persoane care și-au pierdut viaţa în timpul cutremurelor în ultimul secol, România se află pe primele locuri din Europa, iar Bucureștiul este capitala europeană cunoscută ca cea mai sensibilă la cutremure, având în vedere în special: - Poziţia geografică – aproximativ 100-170 km faţă de zona epicentrului din Vrancea, distanţă care poate fi comparată cu adâncimea punctelor focale ale Vrancei.- Condiţiile de teren, caracterizate prin manifestare unor perioade de recurenţă lungi ale mișcării pământului, la magnitudini medii și mari. - Tipologia structurii clădirilor: existenţa, în zona centrală a Bucureștiului, a mai multor sute de clădiri înalte cu stâlpi și grinzi din beton armat, cele mai multe construite înainte de 1945.

10

- Norme tehnice structurale: lipsa cunoștinţelor și a normelor tehnice de construcţie seismice pentru structurile din beton armat în perioada construcţiei clădirilor anterior menţionate.4.4.1.2. Hazard geologic – natura terenului de fundareStructura terenului, pe care sunt amplasate construcţiile, prezintă în general o distribuţie spaţială neomogenă, în funcţie de condiţiile particulare de formare și evoluţie, cuantificate prin categorii de pământuri specifice mediilor de sedimentare, cu variaţii în grosimi și adâncimi.

Descriere succintă a cadrului geostructuralDin punct de vedere structural, Municipiul București aparţine părţii centrale a Platformei Moesice (sectorul valah), ce constituie un bloc al scoarţei terestre rămas singur, rigid, de la sfârșitul Precambrianului și care cuprinde un soclu de șisturi cristaline și o cuvertură foarte groasă de formaţiuni paleozoice, mezozoice, terţiare și cuaternare.

Zona Municipiului București se încadrează, din punct de vedere morfologic, în partea centrală a unităţii Câmpiei Române, fiind situată la altitudini cuprinse între 60 și 95 m, curbele de nivel indicând o orientare generala NE-SV, aproape perpendicular pe direcţia de curgere a râurilor Damboviţa si Colentina.

Condiţii hidrogeologiceApele freatice sunt gazduite în aluviunile luncilor, foarte aproape de suprafaţă. În lunca Damboviţei adâncimea lor variază, în general, între 2,00-6,00 metri. Datorită unor condiţii nefavorabile de drenare, nivelul lor este mai ridicat în vecinatatea taluzului care racordează lunca cu câmpul Cotroceni, ajungând pe alocuri la mai puţin de 2,00 metri de suprafaţă.

Din punct de vedere hidrogeologic, sursa de apă potabilă din subteran o constituie complexul acvifer de medie adâncime (stratele de Mostiștea) și complexul acvifer de adâncime (stratele de Frătești). Stratele de Mostiștea sunt constituite în general din nisipuri. Stratele de Fratești sunt constituite din nisipuri cu pietrișuri sau numai nisipuri. (Călărașu M., 2012)

4.4.2. Hazard meteorologicDin punct de vedere meteo-climatic, teritoriul Municipiului București păstrează caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române temperat-continental, cu ușoare nuanţe excesive de silvostepă, caracterizându-se prin variaţii evidente de temperatură de-a lungul celor 4 anotimpuri, acest sector fiind caracterizat prin următoarele valori:

- temperatura medie anuală: +11° C- temperatura maximă absolută: +40° C- temperatura minimă absolută: -30° C

Cantitatea de precipitaţii medii multianuale, măsurată într-o perioadă de 10 ani, este de cca. 550 mm. Maximul de precipitaţii este specific lunii iunie (92 mm), iar minimul lunii februarie (25 mm). Cantitatea de precipitaţii maxime anuale în 24 h, înregistrată în Voluntari, a fost de 780 mm în data de 6.07.1970. Precipitaţiile solide reprezintă 16% din cantitatea anuală. Stratul de zăpadă este influenţat de starea timpului și de condiţiile locale, fiind prezent 53 de zile pe an. Valoarea medie a grosimii stratului de zăpadă este de 7.8 cm în prima decadă a lunii ianuarie. Grosimea maximă absolută a fost de 6 m, acest indicator variind în funcţie de timp și de particularităţile suprafeţei active.

11

4.4.3. Hazard hidrologic In urma inundatiilor repetate ale Dambovitei, albia raului a fost regularizata la inceputul sec. al XX-lea, avand taluzuri inclinate pline de salciidupa cum se observa in harta de la 1852-1879 a Bucurestiului. Oglinda apei era la intrare in Bucuresti la 6m sub nivelul carosabilului.

La ploile torenţiale, din 1975/1976, capacitatea albiei de preluare a debitului a fost depășită, provocând inundaţii în zona centrală a Bucureștiului, ceea ce a condus la propunerea de sistematizare a Dâmboviţei, constând în crearea în amonte a unei acumulări de apă protejate de diguri de pământ, Lacul Morii, și dirijarea apei printr-un canal subteran și a amenajării oglinzilor de apă de suprafaţă pe vechiul traseu. Proiectul a fost asociat cu crearea tunelului Magistralei 1 de Metrou și cu un amplu proiect de drenări și colectare a apelor uzate și pluviale de pe malul drept al Dâmboviţei.

4.4.4. Hazarduri antropice - explozii, incendii, terorismHazardurile care se încadrează în DIRECTIVA SEVESO (Council of Europe - CE, 2012) la nivelul Municipiului București, cu impact la nivelul zonei pilot pot fi:- accident cu degajarea unei cantităţi moderate de amoniac- explozii cauzate de seism la reţele de utilităţi (reţele de gaze) sau explozii în locuinţe din utilizarea buteliilor sau a altor combustibili lichizi, explozia unei cantităţi moderate de gaz GPL- incendii din locuinţe și alte clădiri și/sau propagate în cartier, generate de explozii, accidente tehnologice sau casnice- atac terorist asupra instituţiilor publice, cu impact la nivelul comunităţii

5. Elemente expuse la risc

5.1 DefiniţieElementele expuse sunt toate componentele ecosistemului, ale viului (biotic) – (fitocenoză, zoocenoză, antropocenoză), și ale ne-viului (spaţiul suport, abiotic, biotopul natural, amenajat, spaţiul construit, spaţiul urban) relaţionate prin activităţi metabolice, ecologice, de dezvoltare social-economică și culturală, care pot fi afectate negativ, direct sau indirect de producerea unui eveniment semnificativ (hazard).

5.2 Sursa informatiilorInformatiile despre elementele expuse trebuie sa contina componente cantitative si calitative cat si de localizare in teritoriu.Sursa informaţiilor poate fi INS – Institutul National de Statistica, organisme locale și guvernamentale care deţin date legate de evidenta populaţiei (poliţia), a bunurilor imobiliare Oficiul National de cadastru şi publicitate imobiliară (ONCPI), Administraţiile financiare, ANAF (Administraţia Fondului Imobilelor - AFI, Întreprinderea de construcţii şi reparaţii administraţie locativă, ICRAL-uri), instituţiile de profil agronomic, zootehnic, industrial, de cercetare, Agenţia Naţională de Mediu, ministerele și alte instituţii deţinătoare de baze de date.Planurile cadastrale ale orașului București contin informatii pentru fiecare parcela de teren: regimul juridic (S - stat, P - privat), nr poștal, suprafaţa teren, suprafaţa construita ( a- structura beton armat / b – structura caramida cu planseu beton/ c- structura caramida cu planseu lemn / d- chirpici paianta ). Deasemenea apar însemnări privind starea “fb-foarte bine,b-bine ,r-rea, ceea ce înseamnă o evaluare observativa la un moment dat a stării

12

construcţiei. Tot informaţia cadastrala ne spune la locuinţe numărul de apartamente, nr. de persoane care locuiesc și bineinteles numele instituţiilor, intreprinderilor, etc. când au alta destinaţie. Din păcate informaţiile cadastrale nu au mai fost actualizate la nivelul Bucureștiului din 1980 și nu sunt inca vectorizate. De asemenea se pot afla informaţii mai detaliate din extrasele de informare ale cartilor funciare – ale fiecărei proprietati. (OCPI-1977)Lista monumentelor istorice, întocmita sub coordonarea Ministerului Culturii și Cultelor, de Institutul Naţional al Patrimoniului, identifică în București 177 ansambluri și situri istorice, 680 monumente de arhitectura , 52 ansambluri de arhitectura, 10 rezervaţii de arhitectura, 962 clădiri cu valoare arhitecturala, 36 clădiri cu valoare ambientala, 92 clădiri cu valoare memoriala, 359 monumente de arta plastica, 8 parcuri și grădini istorice. (INP – MCC – LMI, 2008)PUG - Proiectul de urbanism general al Municipiului Bucureşti , aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, de Consiliul general al Primăriei Municipiului București, are o baza de date despre oraș, colectata in perioada 1995-2000, și propune mai multe zone de dezvoltare:C- zona centrala; CP – subzona centrala situata in limitele zonei de protecţie a valorilor istorice și arhitectural urbane; CA - subzona centrala situata in afara limitelor zonei protejate; CB- subzona situata in afara perimetrului central care grupează funcţiuni complexe de importanta supramunicipala și municipala: M - zona mixta; L - zona de locuit; A - Zona de activitate productiva; V - zona spatii verzi; T - zona transporturilor; G - zona gospodărie comunala; S - zona cu destinaţie speciala; R - zona echipamentelor majore. (PMB – UAUIM – 2000)

Proiect de urbanism zonal - Zone protejate Bucureşti, aprobat prin HCGMB nr. 279/2000.Acest proiect identifica pe teritoriul orașului București 98 de zone diferite din punct de vedere al coerentei construite, configurare, incarcare cu monumente, propunere de conservare urbana. (PMB – UAUIM – 2000)Studiul “Analiza integrativa a valorii culturale şi de utilizare a clădirilor existente” In acest studiu se afirma ca: “Diversele categorii de analize menite sa fundamenteze deciziile de intervenţie, converg in ultima instanta către definirea a doua categorii de valori ale sistemului construit, valoarea culturala și valoarea de utilizare cărora le corespund, in cadrul intervenţiei, latura conservativa și respectiv cea transformativa, aflate intr-un raport de echilibru determinat de specificitatea obiectului avut in vedere”. (Crișan R. şi Derer H., 2004)Studiul propune o reformulare a criteriilor determinante pentru stabilirea valorii culturale a unui imobil: Autenticitatea; Valoarea artistica și tehnica relativa; Valoarea de raritate; Valoarea de identitate culturala. Acestea interpretează mai nuanţat și mai extins criteriile ordinului 2260/2008 privind metodologia de cartare a monumentelor istorice.De asemenea se propune o detaliere a criteriilor pentru analiza valorii de utilizare. Pentru ambele valori se asociază punctaje de la 0÷4. In funcţie de rezultatul evaluărilor se propun deciziile de intervenţie, de la restaurare –restructurare la demolare.

5.3 Clasificarea elementelor expuse la riscIdentificarea calităţii și cantităţii, ca și poziţionarea-cartarea elementelor expuse este o etapă esenţială în determinarea zonelor de risc într-o localitate.

13

5.3.1 Clasificare după tipul de expunere la hazardComponentele ecosistemului natural, antropizat, amenajat, definite de un amplasament, biotopul, spaţiul suport constituie elementele expuse constant, zoocenoză, fitocenoză, și antropocenoză (populaţia), caracterizate prin mobilitate, constituie elemente expuse variabil.Expunerea variabila se caracterizează prin: expunere instantanee (seism, viitură, ciclon) sau de durată (secetă, despăduriri, foamete, poluare).

5.3.2 Clasificare conform structurii ecosistemuluiPrincipalele categorii de elemente expuse la hazard care trebuie avute în vedere la evaluarea riscului sunt componentele ecosistemului:

a) viul – fitocenoza, zoocenoza și antropocenoza;b) ne-viul – biotopul natural, antropizat și amenajat (solul, apa, aerul, spaţiul

urban, spaţiul construit, bunuri materiale, sistemele vitale (căi de comunicaţie și reţele vitale);

c) activităţile de metabolism, producţie, dezvoltare (relaţii între componentele ecosistemului;

d) Ansamblul bunurilor materiale și intelectuale.

5.3.2.1. Spaţiul construitBucureștiul trebuie înţeles ca un sistem cu o topologie specifică și interacţiuni între celulele urbane, fiind necesar de luat în consideraţie diferenţele de comportament în funcţie de diferitele tipuri de clădiri, diferitele tipuri de degradări și caracteristici urbane. La nivelul Bucureștiului există 22.800 ha de teritoriu administrativ din care 15.900 ha (67,7%) sunt dedicate locuinţelor. Astfel, condiţiile cadru ale locuinţelor din București sunt clasificate de urbaniști în: locuinţe urbane cu evoluţie naturală (1850-2000); locuinţe urbane cu evoluţie planificată pe tip de parcelă (1900-2000) și locuinţe urbane cu evoluţie planificată ca ansamblu de locuinţe colective (1950 – 2000). (Urban Proiect – 1998)

5.3.2.1.1. Caracteristicile spaţiului construitSe pot identifica amplasamentul, relaţia cu vecinătăţile, cu ţesutul urban, regimul de proprietate, funcţiunea, regimul de înălţime, numărul de niveluri, vechimea, conformările spaţiale, caracteristicile stilistice, tipologia structurală, materialele de construcţie, finisajele, starea fizică, degradările, agresiunile.Caracteristicile spatiului construit in zona studiului de cazDupa cutremurul din 4 martie 1977, afectat de avarierile suferite de institutiile puterii socialiste – gazduite de investitii interbelice – sediul Comitetului Central PCR (fost Palat al Ministerului de Interne, 1941) sediul Consiliului de stat (fostul Palat Regal, 1952), sediul Guvernului (Fost Palat al Ministerului de externe, 1947), Ceausescu a decis construirea unor institutii noi pe amplasamente mai sigure. A ales pentru aceasta dealul Arsenalului (de pe malul drept al Dambovitei) pentru a domina visual orasul. Dar aceste institutii aveau nevoie de piete si axe monumentale care sa le puna in valoare. Astfel, nu s-a sfiit sa demoleze o mare parte din centrul istoric în vecinatăţile viitoarei axe E-V – Victoria Socialismului (peste 1450ha) motivand o reconstructive mai sigura a fondului vechi afectat.

Dealul Arsenalului este unul dintre cele mai vechi situri arheologice ale Bucureștiului, aici fiind descoperite relicve paleolitice. Locuirea continuă a acestui spaţiu este dovedită de

14

urme dacice, biserici și curţi princiare, cum este Mănăstirea Sf. Nicolae, 1589, ctitorită de Mihai Vodă. O imagine deosebită a complexului monumental Mihai Vodă datând din secolul al XVIII-lea este cea surprinsă de pictorul Luigi Mayer, care l-a însoţit pe Ambasadorul Marii Britanii Robert Ainslie în călătoriile sale la Constantinopol. Pe baza desenului lui Mayer, artistul William Watts a realizat o valoroasă gravură color a Mănăstirii “Mihai Vodă”. Translatarea, repoziţionarea și ascunderea bisericilor în spatele blocurilor de locuinţe înalte au reprezentat „răul mai mic” faţă de demolarea propriu-zisă, având în vedere că ele sunt încă în picioare și sunt privite ca monumente istorice valoroase: Domniţa Bălașa (construită în 1751) și complexul Mănăstirii Antim (construită între 1713-1715) au rămas în spatele uriașului „gard” format de blocurile de locuinţe din jur. Românii au inventat un termen care să descrie maniera agresivă în care Ceaușescu a reușit să radă de pe faţa pământului un cartier întreg pentru a-și amplasa proiectele megalomane: „Ceaușima”, prin analogie cu Hiroshima.Istoricul Dinu Giurescu a punctat, în cadrul unui documentar filmat pentru TVR Cultural, proporţia halucinantă a demolărilor din acest perimetru:„Bucureștiul avea caracteristicile unui oraș bizantin, ei au distrus o șesime din oraș, echivalentul Venetiei ca metri pătraţi. A fost amputată o zonă care reprezenta inima vechiului București, pentru a se obţine posibilitatea de a face un nou oraș, care să nu se raporteze la alte valori ale trecutului, ci doar la el însuși.”(D. Giurescu, 1989)Cazul Bucureștiului a fost studiat în comparaţie cu Paris, Moscova, Berlin și Roma, în perioadele regimurilor autoritariste sau totalitariste, unde patrimoniul a fost afectat total sau parţial (Cavalcanti, 1997).După revoluţia din 1989 și căderea comunismului, a început și retrocedarea bunurilor naţionalizate proprietarilor de drept, dar acești proprietari, sărăciţi, nu au fost capabili să consolideze, să restaureze și să întreţină imobilele degradate, astfel încât acestea au început să se ruineze masiv. Era clar că, în cazul patrimoniului arhitectural, este greu să lași să funcţioneze principiile pieţei sub presiunea imobiliară (Cartier et al., 2012). În 2000, cu susţinerea UIA, a fost organizată competiţia internaţională “București 2000”, pentru identificarea de soluţii de intervenţie urbană în această zonă destructurată. Din cele 238 proiecte selectate, echipa compusă din Meinhard Von Gerkan – Joachim Zais din Hamburg a câștigat premiul întâi. Ei au propus un ţesut urban dens în jurul Casei Poporului, care să distrugă perspectiva directă pe axul central, și a readuce la viaţă zona devastată de ambiţia monumentală a dictatorului, care a provocat atâtea lacrimi și atâta durere populaţiei dislocate. Acest proiect nu a fost însă nici până azi implementat din cauza lipsei fondurilor. (Celac et al, 2005)

5.4. Analize de valoare ale elementelor expuse la riscPentru a putea proteja elementele expuse la risc trebuie să le evaluăm printr-un sistem multicriterial. În studiu am identificat și dezvoltat o relaţionare între valoarea de raportare ca interpolare sau suma ponderată a celor mai importante „repere” pentru comunitate – valoarea culturală, funcţională și de afiliere, pe de o parte, și valoarea de stare, de existenţă în timp a elementului expus, privind siguranţa structurală, siguranţa în exploatare și siguranţa la foc în relaţie cu îndeplinirea criteriilor de calitate de mediu ambiant.

valoarea de raportare = Ʃ (valoare culturală * valoare funcţională * valoare de afiliere)

15

valoare de stare = Ʃ (valoare de siguranţă * valoare de mediu ambiant)

5.4.1. Valoare de resursa culturală Acest concept al valorii de resursă culturală a fost accentuat în cadrul acestei lucrări prin criterii detaliate și clasificări. Porniind de la cele 6 etape de valoare din Legea Monumentelor 422/2001, am considerat că este necesară o abordarea sincronă, astfel încât au fost recomandate păstrarea celor 6 trepte de valoare.

5.4.1.1. Determinarea valorii de resursă culturală – interpretarea rezultatelor parţiale„O observaţie fundamentală în ceea ce privește evaluarea existentului construit din punct de vedere cultural este aceea că orice produs arhitectural înglobează într-o anumită măsură elemente de valoare specifică resurselor culturale (Crisan R, Derer H, 2004).Încadrarea în categorii de valoare se face prin filtre succesive, pornind de la punctajul total acumulat înregistrat în fișa de analiză.IerarhizareÎn cadrul metodei, au fost utilizate următoarele categorii de valoare (definite anterior de H. Derer extinse la situaţiile reale din amplasament) (Urbasrisk 2012 – 2016):- Valoare culturală deosebită- Valoare arhitectural- tipologică- Valoare istoric - ambientală- Valoare culturală minoră- Valoare culturală absentă (nulă) - Valoare culturală negativă

5.4.2 Valori de Resursă Funcţională (spaţiul construit)Valoarea funcţională trebuie să aibă în vedere prevederile PUG București privind zonificarea funcţională. Codul P100/1/2013 privind clasele de semnificaţie a construcţiilor si prevederile HG – 272/1994 privind categoriile de importanţă a construcţiilor.

5.4.3 Valoare de resursă de afiliere (de apartenenţă)Conceptul de loc a fost definit de Aristotel în Fizica - cartea IV, ca “primă limită, margine a conţinutului” (Aristotel, sec IV). Într-o determinare temporală, Hegel definește locul ca „timp în spaţiu". (Hegel, 1831) în studiul său „Toward an Architectural Design Epistemology Regard as a Place Creation Activity” (Josep Muntanola Thornberg, 1980) susţine că arhitectura, prin crearea de locuri conţinătoare de viaţă, are o valoare umană. Concluzia care se desprinde, pe baza datelor prezentate și din multe alte contribuţii teoretice ale unor arhitecţi ca Bruno Zevi, Robert Venturi, Christian Norberg Schultz, este aceea că spaţiul arhitectural este o concretizare a spaţiului existenţial și, reversibil, spaţiul existenţial are repere arhitecturale.

5.4.3.1. Evaluarea afectivă și selectivă a spaţiuluiMarcel Proust a descris dificultatea prezentării unei imagini fixe a caracterului unei societăţi sau pasiuni. În acest univers în care fragmentele de lume clasică sunt atomizate, diferite temporalităţi trecute, prezente și viitoare se amestecă isesizabil într-un echilibru instabil, decodificarea imaginilor, a spaţiilor parcurse devine un obiect de relecturare permanentă.

16

(Proust, M., 1980)Așa cum a făcut și Kevin Lynch în „Image of the city”, Arnold Reijndorp identifică în „In the search of new public domain” o relaţie între spaţiul construit și percepţia umană determinată de corespondenţa patrimonială. (Reijndorp et al., 2001)Wolpert J. declară că amprenta spaţială este specifică personalităţii fiecăruia și destructurarea acesteia creează instabilitate și stres. (Wolpert, J., 1966)Jan Gehl spune în cartea sa „Life between buildings: using public space” că dezvoltarea spaţiului urban depinde de activităţile pe care le conţine. (Gehl, J., 1971)Apariţia de spaţii reziduale – „junk space” este o posibilitate, dar disfuncţiile urbane pe care le determină pot fi salvate prin intervenţii inteligente. (Koolhaas, R., 2002). Criteriile de evaluare a unor spaţii iau în considerare percepţia afectivă și cea selectivă legată de geometrie, dimensiune, orientare, iluminare și calităţile de conectivitate, prin cercetare sociologică.

5.5. Valoare de raportare Valoarea de raportare este media valorilor culturale, funcţionale și de afiliere ale elementelor expuse și este o determinantă fundamentală a percepţiei comunităţii faţă de acestea.

5.6. Valoarea de stare este definită, conform cu Legea 10/1995, „Calitatea construcţiilor” și se referă la modul în care sunt îndeplinite cerinţele legii. Îndeplinirea acestor cerinţe este certificată de specialiști evaluatori autorizaţi de către Ministerul Construcţiilor. Neîndeplinirea cerinţelor arată că o proprietate este vulnerabilă și insuficient protejată în relaţie cu anumiţi factori agresivi și deci nu îndeplinește criteriile minime de operare. Condiţia în care se află o clădire și valoarea sa de stare sunt rezultatele modului în care a fost folosită de utilizatorii săi și ale hazardurilor bruște sau lente la care a fost expusă în timp. (MLPAT, 1995)

5.6.1. Structura valorii de stareCriteriile legii au fost clasificate în două grupuri Siguranţă și Calitatea mediului. Fiecare criteriu se poate dezvolta în subcriterii specifice. Proiectul Urbasrisk a propus 6 valori (0-5) pentru fiecare criteriu de evaluare. Atribute generate:- Securitate și siguranţă în utilizarea unui spaţiu cu evidenţierea vulnerabilităţii structurale, sigurantei de exploatare și cu asigurarea protecţiei la foc.- Calităţile de mediu ambiant, eficienţa economică și ecologică identifică reducerea consumului de energie globală al orașului (clădiri, transport, utilităţi), calitatea vieţii (lumină și ventilare naturală/igienă/sănătate, protecţie contra zgomotului)

Valoarea de stare = ∑ valoare de siguranţă & valoarea de calitate a mediului

5.6.2. Vulnerabilitatea este o proprietare intrinsecă a elementelor expuse având un pronunţat caracter aleator și evolutiv (in cazul obiectelor din mediul construit vulnerabilitatea este funcţie de istoria agresării elementului respectiv).Vulnerabilitatea se calculează pentru fiecare element expus la toate hazardurile probabile dintr-un amplasament. Caracterul aleator face ca, de regulă, vulnerabilitatea să fie exprimată prin distribuţia probabilistică a parametrilor prin care se cuantifica efectele negative ale unui

17

eveniment de severitate dată.

În termeni cantitativi, vulnerabilitatea este gradul de avariere a unui element expus, cauzat de producerea unui hazard de severitate dată, exprimat pe o scara intre "0" (fără avarii) și "1" (distrugere totală). (UN-DHA, 1992-2000)În principal la nivelul localităţilor se examinează vulnerabilitatea mediului construit cu precizarea ca vulnerabilitatea persoanelor este puternic corelată cu cea dintâi și în particular cu vulnerabilitatea clădirilor cu grad mare de ocupare precum și cu cea a claselor de clădiri cu vulnerabilitate ridicata.Clasificarea. După modul de estimareVulnerabilitatea se poate stabili prin expertizare directă (vulnerabilitate calculată) sau prin analiza statistică (vulnerabilitate observată)b. Clasificarea în funcţie de tipologia elementului expus: spaţiu urban, populaţie, Spaţiu constuit, mediu etc.c. Clasificare după tipul de hazard

5.6.2.1. Vulnerabilitate seismicăa. Evaluarea seismică directă a clădirilor – expertizaEvaluarea seismică a clădirilor este realizată de experţi tehnici autorizaţi. Pe baza rezultatelor evaluării și calculelor realizate de experţii tehnici autorizaţi, se determină vulnerabilitatea întregii clădiri și, în special, vulnerabilitatea la seisme a clădirii, prin încadrarea în una dintre cele 4 clase de risc prevăzute în Codul P100 -1/2013:“Clasa 1 de risc seismic: Imobile cu risc ridicat de prăbușire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită, prezentând pericol public;Clasa 2 de risc seismic: imobile care pot suferi degradări structurale majore în timpul seismului, dar pentru care probabilitatea de prăbușire este mică;Clasa 3 de risc seismic: imobilecare pot suferi degradări structurale nesemnificative, care nu afectează siguranţa structurală, dar cu degradări non-structurale care pot fi considerabile;Clasa 4 de risc seismic: imobile al căror răspuns seismic așteptat este similar celui al imobilelor construite conform normelor seismice.Aceste 4 clase de risc seismic trebuie armonizate cu cele 5 clase de vulnerabilitate acceptate la nivel european – codul EMS (clasa 1 = Grad 5, clasa 2 = grad 4, clasa 3 = grad 3, clasa 4 = grad 1-2)Conform evaluărilor și rapoartelor experţilor, Ministerul Construcţiilor a recomandat o listă incluzând clădirile cu risc seismic.”(MDRAP 2013)b. Evaluarea statistica a vulnerabilitatii seismiceCercetarile luiSandi et al. au dezvoltat o evaluare statistică a vulnerabilităţii seismice după cutremurul din 4 martie 1977. Aceasta evaluare a vulnerabilităţii seismice a ridicat mai multe probleme complicate de natură metodologică și logistică. Pe baza datelor de la cutremurul din 1977, prelucrate și adaptate în INCERC (Institutul National de cercetare în construcţii) și/sau la IGAR (Institutul de Geografie al Academiei Române) sau ASTR (Academia de Ştiinţe Tehnice din România), pentru a se atribui și selecta funcţii de vulnerabilitate adecvate, se dispune de o clasificare a clădirilor după Sandi, 1983, 1987, 1994, Sandi et al 2008.Pe baza rezultatelor investigaţiilor de teren de după 4.03.1977 pe 18 000 de clădiri, fiecare clădire a fost catalogată după înălţime (perioada de oscilaţie naturală) și i s-a alocat un grad

18

de avariere (Bălan et al., 1982). Aceste date au permis obţinerea în București a unor histograme de grade de avariere DD = 1-5 (Vo = 0…1) condiţionate de trepte de intensitate de 1/2 grad MSK intre I=VII 1/2-VIII 1/2 pentru cinci categorii de bază: (C1 - C5) și opt clase de clădiri (A1 - A8). Datele din studiul efectuat în București sunt singurele care se bazează pe un eșantion considerabil de clădiri. Pentru fiecare histogramă a fost disponibilă valoarea medie și abaterea standard, trasându-se drepte de regresie în raport cu intensitatea seismică. Pe aceasta baza au fost efectuate studiile care au condus la funcţii de vulnerabilitate (Sandi & al. 1990, 2007, 2008.).

5.6.2.2. Baza de date URBASRISKdb privind vulnerabilitatea clădirilor. Aspecte generaleFurnizarea datelor necesare intocmirii hartilor si corelarea cu elementele metodologice privind evaluarea vulnerabilităţiiAnalizele aferente determinării atributelor construcţiilor din zona de studiu au utilizat atât informaţia documentară disponibilă, cât și o metodologie combinată de evaluare vizuală, constând în analiza hărţilor zonei în corelaţie cu imaginile satelitare și aeriene, fotografiile panoramice la nivelul străzii, precum și informaţiile rezultate prin inspecţii de teren.

5.7. Relaţia dintre Valoarea de raportare și Valoarea de stareRelaţia dintre valoarea de raportare și valoarea de stare conduce la fundamentarea deciziei de intervenţie, de diminuare a riscului și este o componentă fundamentală a managementului DRR (Disaster Risk Reduction).

19

6.Riscul

Conform dicţionarului IDNDR, riscul reprezintă „numărul posibil de pierderi umane, persoane rănite, pagube ale proprietăţilor și întreruperi de activităţi economice în timpul unei perioade de referinţă și într-o regiune dată, pentru un fenomen natural particular și prin urmare este produsul dintre riscul specific și elementele de risc”. (UN-IDNDR, 1992)

20

Riscul poate fi exprimat matematic, ca medierea relaţiei dintre hazard (H), elementele expuse la risc (E) și vulnerabilitatea acestora (V): R = H ÷ E ÷ VPrin urmare, riscul există în funcţie de mărimea hazardului (cutremur, alunecare de teren, inundaţie etc.), de tipologia elementelor expuse la risc (populaţie, bunuri materiale, activităţi economice etc.) și de vulnerabilitatea lor (adică de gradul de expunere a omului și bunurilor sale în faţa hazardelor). (Bălteanu, Alexe, 2001).Prin caracterul lor specific, aceste pierderi se pot clasifica după cum urmează:- consecinţe umane: pierdere de vieţi omenești sau rănirea persoanelor;- consecinţe sociale: perturbarea vieţii sociale, a capacităţilor de conducere a activităţii publice, afectarea unor grupuri de persoane care necesita ajutoare de urgenta (îngrijire necesară, cazare, bunuri de prima necesitate), distrugerea unor dotări urbane cu caracter social, etc.- consecinţe economice: pierderi materiale directe (rezultate din avarierea fondului construit existent) sau indirecte (rezultate din întreruperea / blocarea activităţii economice)- consecinţe de patrimoniu: distrugerea patrimoniului, a monumentelor și a zonelor protejate.- consecinţe ecologice: afectarea ireversibilă sau pe termen lung a mediului înconjurător;

6.1 Evaluarea riscului - determină scara pierderilor așteptate pe o suprafaţă dată într-un timp specificat cuprinzând date statistice și de proces Acumularea şi prelucrarea datelor respective conform unor metodologii specifice constituie o activitate premergătoare fără de care dezvoltarea analizelor de risc nu este posibila.Deoarece categoriile de mai sus au un caracter aleator acurateţea analizelor de risc este puternic influenţată de relevanţa datelor statistice de intrare. Ca atare operaţiile de acumulare si prelucrare a datelor respective trebuie sa se desfășoare de către un personal calificat corespunzător si pe baza unor metodologii adecvate.

Din punct de vedere matematic analizele de risc folosesc, de obicei teorema probabilităţilor totale (pe baza probabilităţilor condiţionate).

Procentul de victime depinde de hazardul specific amplasamentului, de caracteristicile populatiei (varsta, sex, educatie, profesie) ce locuieste în acel loc, de vulnerabilitatea locului, rezultând numărul estimat de victime.

Hartile de risc – analitice, carteaza (cantitativ sau procentual) riscul unei zone (cantitatea de pierderi asteptata a elementelor expuse la un hazard dat, pe un amplasament dat) – la seism, inundatie, accident chimic, nuclear; si globale prin suprapunerea datelor hartilor analitice, determinand la interferente zone de concentrare a riscului.

Stabilire risc acceptat – analiza se efectueaza pe baza unui calcul financiar in urma caruia rezulta gradul de suportabilitate la dezastru ca procent din PIB, precum si in functie de alti indicatori economici, considerati reprezentativi (valoarea exporturilor, valoarea investitiilor anuale).

Scenariile de risc reprezintă modele care descriu succesiuni posibile (corelate) de evenimente care pot apare in urma unui eveniment major.

6.2. SCENARII DE RISC SEISMIC

Precizări de natură metodologică

21

In cadrul scenariului de cutremur, datele de intrare generate au fost restrânse la un nivel minim ce caracterizează datele disponibile: - condiţii geografice, geologice şi geotehnice acceptate ca implicite, fără a fi explicit

introduse în algoritmele de calcul;- condiţii seismice de amplasament condensate și exprimate printr-un cutremur de scenariu

produs de o sursa de adâncime intermediara din zona Vrancea, selectat spre a corespundeunei perioade de revenire a unei anumite severităţi a acţiunii seismice, cu două ipotezeprivind efectele asupra construcţiilor:-un seism cu efecte similare celui din 4 martie 1977, la nivelul unei intensităţi I = VIII, cu

caracteristici de vulnerabilitate conform datelor INCERC din 1977;-un seism cu efecte seismice mai puternice decât ale cutremurului din 4 martie 1977, la

nivelul unei intensităţi I= VIII ½, luând în considerare caracteristici de vulnerabilitate amplificate, pentru a tine cont de efectul cumulativ al factorilor de timp faţă de cutremurul din 4 martie 1977;

6.3. SCENARII DE RISC GEOTEHNIC – EFECT DE LICHEFIERE AL TERENULUI DE FUNDARE AL CONSTRUCTIILOR

Un scenariu rezonabil, dar cu efect relativ limitat, ar fi, de exemplu, producerea unor lichefieri la seism lângă fosta albie a Dâmboviţei, zona blocurilor înalte, ceea ce ar avea ca efect dinamic suprasolicitarea la quasi-rezonanţă a acestora. Deşi blocul Gioconda a suferit o astfel de solicitare intensă, care în 1977 a condus la avarieri şi mărirea perioadelor proprii cu peste 50%, nu există date certe despre contribuţia unor posibile lichefieri, care nu sunt însă improbabile.

6.4. SCENARII DE RISC METEOROLOGIC:

Precipitaţiile excesive (ploaie torenţială, grindina, zăpada, chiciura) pot declanşa inundaţii, înzăpeziri, blocaje în trafic, accidente, întreruperi ale alimentării cu utilităţi.

- Temperatura - căldura excesivă poate declanşa secetă, incendii de vegetaţie, iar frigul excesiv poate declanşa, în asociere cu zăpada sau ploaia, polei şi chiciură.

- Vântul, furtuna pot avea efecte asupra clădirilor ca: detaşarea şi smulgerea unor acoperişuri, avariere posibilă a turlelor sau acoperişurilor bisericilor şi clopotniţelor monument istoric din zonă; spargerea vitrajelor; ruperea copacilor; rănirea persoanelor surprinse în exterior.

6.5. SCENARII DE RISC HIDROLOGIC din cedarea Barajului Ciurel, în condiţii de precipitaţii excesive, cu sau fără efectul unui seism puternic,

6.6. SCENARII DE RISC ANTROPIC EXPLOZIIDirectiva 2012/18/UE (SEVESO III) a Parlamentului European și a Consiliului cu privire laaccidentele majore datorate substanţelor chimice periculoase a fost adoptată la 4 iulie 2012, publicatăla 24 iulie 2012 și a intrat în vigoare la 13 august 2012 în urma accidentului chimic de la Seveso. Transpunerea naţională s-a făcut până la 31mai 2015. Legislaţiile europeană și românească, a căror aplicare este coordonată de IGSU, impunevaluări periodice de risc, exerciţii de intervenţie la surse și informarea opiniei publice din zonapotenţial afectată cu privire la măsurile de protecţie și avertizare în caz de accidente.Hazardurile constituite de aceste surse pot fi potrivit terminologiei de specialitate:

22

- Explozii de tip BLEVE (Boiling Liquid Expanding Vapor Explosion), adică explozii cauzate de ruperea / cedarea unui rezervor care conţine un lichid sub presiune peste punctul de fierbere);- Explozii de tip UVCE (Unconfined Vapour Cloud Explosion), adică explozii de gaz în aer liber, la depozite de hidrocarburi, iar în cazul unui gaz inflamabil (de ex. GPL) explozia poate produce efecte termice și de presiune6.7. Scenarii de risc de incendiiScenariile de securitate la incendiile din locuinţe și alte funcţiuni, în condiţii de multihazard - sunt întocmite de specialiști acreditaţi în baza legislaţiei specifice întocmite de Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă. (IGSU)

Riscul de incendiu definit ca un criteriu de performanţă care reprezintă probabilitatea globală de izbucnire a incendiilor determinată de interacţiunea proprietăţilor specifice materialelor și substanţelor combustibile cu sursele potenţiale de aprindere se determină pentru spaţii, încăperi, compartimente de incendiu, clădiri sau instalaţii tehnologice. Analizarea nivelului riscului de incendiu se face diferenţiat pe categorii de obiective utilizând metodologii și proceduri specifice de identificare și evaluare a acestuia.Ca o caracteristică generală, prin identificarea și evaluarea riscului de incendiu se poate stabili deci niveluri de risc de incendiu (pentru clădiri civile), respectiv a categoriilor de pericol de incendiu (pentru construcţii de producţie și depozitare), în anumite împrejurări, în același timp și spaţiu pe baza următorilor parametri:- densitatea sarcinii termice și destinaţi a/funcţiunea, la clădirile civile;- proprietăţile fizico-chimice ale materialelor și substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic și densitatea sarcinii termice, pentru construcţiile de producţie și depozitare.

În raport de acești parametri există niveluri distincte de risc de incendiu:- risc foarte ridicat (foarte mare) de incendiu asociat pericolului de explozie;- risc ridicat (mare) de incendiu (densitatea sarcinii termice >840 mj/mp; ex. spaţii pentru arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje pentru autoturisme etc), având densitatea sarcinii termice >105 mj/mp;- risc mediu (mijlociu) de incendiu ( 420 mj/mp < densitatea sarcinii termice < 840 mj/mp), ex. centrale termice, oficii pentru prepararea mâncărurilor calde etc.;

7.Managementul reducerii risculuiDelimitarea etapelor de management ale reducerii ricului la dezastru se raportează în toate documentele abordate de la momentul impactului.În programul (DMTP – Disaster Management Training Programme fundamentat de UN – UNDRO, 1990) – acţiunile sunt grupate în două etape: etapa pre-dezastru și etapa post-dezastru.Etapa pre-dezastru cuprinde activităţile legate de prevenirea efectelor unui dezastru și de pregătire intervenţii. (UN-UDRO – 1992)Etapa post-dezastru cuprinde activităţile legat efectiv de intervenţia de urgenta de reabilitare și de reconstrucţie, etape care diferă funcţie de tipul de dezastru.Astfel, unităţile protecţiei civile folosesc în loc de dezastre noţiunea de criză, delimitând-o ca zonă de disfuncţionalitate socială și împărţind abordarea managementului de criză în două etape:

I. anterior crizei

23

II. în timpul crizeiSe observă că această abordare eludează etapa reconstrucţiei și a dezvoltării având ca premize principiile managementului reducerii riscului, care nu intră în atribuţiile acestui organism.

7.1. Analiza etapelor globale ale gestionarii riscului7.1.1. Pregătire pre-dezastruDefiniţie Conceptul de pregătire pentru dezastru sau faza pre-dezastru este un termen nu foarte adecvat, dar el implica ansamblul de măsuri, acţiuni si resurse menite sa asigure o intervenţie rapida și pierderi minime.

Etapa predezastru are noua componente strâns relaţionale

1) Evaluarea riscului la hazarduri multiple prin scenariile de risc – fundamental pentru toate aspectele managementului este culegerea de date, privind hazardurile posibile la amplasament, identificarea elementelor expuse si analizele de valoare de raportare si de stare, scenarii de risc

2) Planificarea pregătirii cuprinde toate masurile si acţiunile anticipate, organismele implicate în vederea evaluării intervenţiei si asigurarea ajutorului de urgenta în caz de dezastru, organizarea relocarii, centrele de urgenta, habitatul temporar

3) Schema instituţionala este obligatorie în cadrul planului de pregătire. El este specific fiecărei tari si cuprinde o “coordonare orizontala” între ministere si o “ coordonare verticala” între autorităţile centrale si locale.

4) Sistemul de informare – planul de pregătire se bazează pe un sistem informaţional, pe o banca de date, pe un sistem de monitorizare apt de a declanșa avertizarea si a asigura compararea datelor predezastru, de dezastru si post dezastru.

5) Stocul de resurse – cerinţele de a întâmpina o situaţie de urgenta depind de tipul de hazard anticipat. Aceste nevoi trebuie explicate prin planul de pregătire, estimate procurate, si stocate.

6) Sistem alertare – un sistem de alarmare bine organizat poate salva multe vieţi si micșora multe distrugeri.

7) Mecanismul de răspuns – foarte important. El cuprinde toate forţele specializate de intervenţie sau ca Protecţia Civilă, Pompierii, Poliţia, Armata și sistemul sanitar și Crucea Roșie.

8) Educaţia publica – planul trebuie sa conţină masuri simple ușor de reţinut si de executat.

9) Exerciţii (manevre) – simulări

7.1.2 Intervenţie la dezastruIntervenţia în dezastru cuprinde totalitatea acţiunilor oamenilor si instituţiilor in fata dezastrului. Intervenţia include implementarea planului si procedurii de activare stabilita in perioada predezastru.Fiecare activitate conţine un set de masuri sub supravegherea unei agenţii naţionale sau internaţionale, cu roluri si atribuţii anterior stabilite.

- sa asigure supravieţuirea unui număr cit mai mare de victime si sa le dea primul ajutor- restabilirea serviciilor esenţiale cit mai repede posibil cu focusare pe populatia defavorizata- sa repare sau sa înlocuiască infrastructuri deteriorate si sa regenereze viata economica

24

7.1.3.Reabilitare / refacere a unor conexiuni primareIntervenţia în teritoriu:Această perioadă imediat următoare perioadei de ajutor de urgenţă este focalizată pe refacerea condiţiilor normale de viaţă. Este important să distingem diferenţa intre reabilitare și reconstrucţie.Reabilitarea este un ansamblu de acţiuni menite să asiste victimele în rezolvarea problemelor de sănătate, locaţie, hrană pe termen mediu.

7.1.4 Reconstrucţia / dezvoltareReconstrucţia este o refacere a structurilor afectate, a serviciilor și de revitalizare economică.Procesul implica un ansamblu de acţiuni de refacere a comunităţii după perioada de reabilitare, vizând reconstrucţia structurilor distruse și revitalizare economică, refacere locuinţe permanente, refacere servicii, refacere trafic, refacere economică, aplicare plan de amenajare urbană durabilă, aplicare planuri de implementare de securitate urbană, identificare oportunităţi de dezvoltare, create de dezastru, dezvoltare durabilă implicând diminuarea riscului

7.1.5. DezvoltareReabilitarea și reconstrucţia trebuie să implice politica de dezvoltare aptă să diminueze riscul.Dezastrul poate crea noi oportunităţi de dezvoltare. Componentele cu valoare de raportare mare pot fi reconstruite ţi protejate la risc. Programele de reconstrucţie post-dezastru sunt adesea prost direcţionate, doar spre reparaţii nefiind generatoare de relansare economică.Reprezentarea corectă este legată în mod fidel de o vedere spaţială întrucât, considerând că impactul se produce pe un anumit plan de dezvoltare al societăţii, pierderile coboară nivelul de dezvoltare al societatii, iar reconstrucţia o aduce într-un punct de recuperare parţială și de echilibru iniţial. Managementul reducerii riscului la dezastre trebuie să creeze din reconstrucţie oportunităţi de dezvoltare implicând măsurile de reducere a riscului în toate componentele vieţii economice și sociale.8.Reducerea riscului la dezastre – DRRConceptul de reducere acceptă existenţa hazardului, dar încearcă să creeze oportunităţi de absorbire a impactului cu minimum de pierderi.

Activităţile de reducere a riscului implică metode nestructurale si structurale conform Hyogo Framework for Action, punctul 4b.

In general vom analiza referintele la hazarduri multiple dar in special la cel seismic la care este expus orasul Bucuresti.

Instrumentele de implementare sunt puterea legislativă si administrativă.

25

8.1. Masurile nestructurale de reducerea riscului sunt tehnice; normative, legislative, proiectare multidisciplinara de amenajarea teritoriului, de urbanism, de arhitectura, de structura, de retele si de instalatii, economice;sociale, educationale, politice, sustinerea transpartinica a unei strategii unitare de reducerea riscului

8.1.1.Problematica generala a proiectarii durabile

În conformitate cu principiul abordării eco-sistemice, care extinde noţiunea de eco-sistem de la mediul natural la mediul artificial, spatiul construit este asimilat unui organism viu care posedă un metabolism; pentru a trăi, el absoarbe (apă, aer, hrană, materii prime, materiale şi energie) şi ofera un habitat confortabil, activitati multiple, tezaurizeaza valori culturale si de mediu protejat dar si elimină (gaze, fum, ape uzate, deşeuri de toate felurile), fiind în acelaşi timp situat într-o reţea teritorială care poate fi extrem de extinsă, cu care se află în permanentă interacţiune, cu efecte reciproce între diferitele componente.

Se consideră că sistemele de planificare spaţială reprezintă unul din mecanismele-cheie pe calea către o societate durabilă (după cum se arată în două din documentele Comunităţii Europene – Cartea Verde a Mediului Urban 1 şi Al 5-lea Program-cadru.

Rolul esenţial al planificării spaţiale devine în spiritul dezvoltării durabile acela de a tinde să menţină dezvoltarea şi evoluţiile viitoare în limitele capacităţii portante a mediului.

a. Strategia retelei duale

O metodă de planificare integrată, durabila a fost dezvoltată începând din 1994 în Olanda, de către Ministerul Olandez al Locuinţelor, Dezvoltării Spaţiale şi Mediului. Intitulată “strategia reţelei duale”, ea pune accentul pe reţeaua de transport (infrastructura) şi pe reţeaua hidrologică, în scopul modelării durabile a formei urbane. (Strategia Retelei Duale)

Strategia reţelei duale consideră că reţeaua de transport are un rol determinant pentru activităţile prin excelenţă dinamice – afaceri, comerţ, birouri, recreere de masă, agricultură – în timp ce reţeaua de ape influenţează activităţile mai puţin dinamice, precum locuirea, recreerea în natură la nivel individual. Reţeaua de ape reprezintă viaţa în sens natural, reţeaua de transport asigură legătura între activităţile umane (viaţa în sens social) şi facilitează diferitele tipuri de schimburi de bunuri (viaţa în sens economic). Din integrarea celor două reţele se obţine un cadru pentru dezvoltările urbane viitoare şi se creează posibilitatea identificării localizărilor potrivite pentru diferite activităţi.

b. Matrice funciara de folosinta

Un alt exemplu de abordare a planificării spaţiale integrate ambiental se întâlneşte în Italia, unde printr-un proiect de cercetare (intitulat Quadroter) la scară naţională a fost întocmit un “cadru teritorial de referinţă pentru politica ambientală” bazat pe principii eco-sistemice. Practic, întreg teritoriul naţional a fost împărţit în “ecosisteme urbane” şi au fost întocmite hărţi care prezintă sarcina reprezentată de fiecare activitate – agricultură, industrie, turism, transport, viaţă urbană, etc. la nivel naţional asupra mediului suport (delimitat teritorial). Acestea sunt juxtapuse într-o matrice generală de utilizare a solului pe baza căreia Ministerul Italian al Mediului a întocmit Planul Ambiental Naţional pe zece ani. (Castello, A., 1994)

b. Evaluare impact ambiental – evaluare strategica

26

În cadrul preocupărilor de a găsi mijloacele prin care implicaţiile ambientale pot fi luate în consideraţie de la începutul procesului de planificare a fost propus un proces necesar a fi desfăşurat simultan cu întocmirea planurilor de dezvoltare. Acest proces are două operaţiuni componente : evaluarea impactului ambiental – EIA şi evaluarea ambientală strategică – SEA.

d. Stoparea peri-urbanizării

In Cartea Verde a Mediului Urban (1990) se arată că “forma urbană compactă este cea mai eficientă din punct de vedere energetic şi are numeroase avantaje economice şi sociale”. Aceasta sugerează că un prim pas pe calea către durabilitate a oraşelor contemporane ar presupune stoparea tendinţelor de peri-urbanizare evidente în toate ţările Europei occidentale, care prin “fărâmiţarea urbană” pe care o generează amplifică problema diminuării rezervelor de spaţiu liber şi a pierderii biodiversităţii. (CE, 1994)

e. Ierarhizarea accesibilităţilor – dezvoltarea transportului în comun

Un exemplu interesant este furnizat din nou de practica olandeză, prin politica intitulată “activitatea potrivită la locul potrivit”. Ea se aplică în mod concret cu ajutorul a ceea ce a fost numit sistemul ABC, care încearcă să combine necesităţile de mobilitate generata de diferite activităţi, economice sau altele, cu caracteristicile de accesibilitate ale localizării acestora în structura urbană, urmărind indirect să permită expansiunea eventuală a unora dintre aceste activităţi fără expansiunea zonelor urbane, şi în acelaşi timp să împiedice creşterea în consecinţă a traficului auto individual. (ABC – System

f. Promovarea planurilor de utilizare mixtă a terenurilor.Mono-utilizarea terenurilor urbane, mai ales în suprafaţă extinsă, conduce spre deteriorare, în timp ce o utilizare mixtă îmbunătăţeşte vitalitatea unei zone. Utilizarea mixtă conduce la o formă urbană care oferă posibilitatea cresterii mobilităţii, în special dacă este realizată simultan cu restrângerea reţelei de trafic, și este importantă începând de la nivelul unei vecinătăţi.

g. Prevederi regulamente la nivelul amenajarii Teritoriului Şi localitatilor pentru reducerea riscului.

g.1 Intocmire analize de risc la nivelul teritoriului si localitatilor - Cartarea de amplasament a hazardului natural, antropic, complex si harti intocmite la

multihazard- Cartarea elementelor expuse la fiecare hazard si la multihazard si analizele de valoare de

raportare si de stare a elementelor expuse- Cartare de risc (pierderi directe si indirecte) in baza scenariilor de risc la fiecare hazard si la

multihazard- Stabilire risc asteptat si risc acceptat

Stabilire interdictii de constructie in zone cu risc foarte mare și care nu poate fi ameliorat.

Zonele care prezintă riscuri seismice sau hidrologice majore vor fi delimitate distinct pe planurile localităţilor și vor fi destinate amenajării de parcuri, grădini, spaţii verzi, terenuri de sport și agrement, sub rezerva de utilitate publica

Aceste terenuri pot fi destinate sub rezerva de utilitate publică: amenajării nodurilor strategice; amplasării habitatului temporar. (Urbasrisk, 2016)

27

g.2 Stabilirea coeficientilor urbani in functie de clasa de risc.Densitatea populaţiei, factor esenţial al riscului seismic într-o localitate, este reglementată în prezent (conform legii 50/1991) prin conceptul de “coeficient de utilizare a terenului”.

CUT-ul se va stabili nu numai ca o medie a premiselor de dezvoltare, ci va avea un prag maxim, în funcţie de riscul zonei și al localităţii: CUT 1 – media vecinătăţilor, CUT 2– maxim de risc, prin care sa se stabileasca densitatea populatiei.

Apreciem că formularea data în lege poate fi corectata în funcţie de riscul localităţiiPonderarea densităţii de locuire pe baza acestor criterii va avea ca rezultat:- limitarea creșterii riscului intr-o localitate,- uniformizarea riscului localităţilor pe ansamblul teritoriului ţării.

g.3 Restructurarea constructiilorDe regula zonele susceptibile de restructurare sunt cele cu densitate redusa, cu construcţii vetuste si cu dotări insuficiente. În aceste zone se concentrează de obicei și clădirile cu vulnerabilitate ridicata. Adoptarea deciziei de înlocuire a unei părţi a fondului construit va fi influenţată de nivelul efortului tehnic si tehnologic implicat de lucrările de punere în siguranţă și de nivelul costurilor aferente care poate ajunge uneori la peste 60% din valoarea de înlocuire a clădirii. În aceste situaţii, în corelare cu mai buna folosire a terenului și cu posibilităţile de a dispune de construcţii cu parametri funcţionali superiori demolarea și reconstruirea unor zone ale localităţilor reprezintă o cale pentru reducerea riscului seismic total al localităţii.

g.4 Alegerea adecvata a amplasamentelorAlegerea amplasamentelor trebuie să se facă cu evitarea acelora care au efecte defavorabile asupra siguranţei construcţiilor la hazarduri multiple.

Stabilirea distantelor intre cladiri:La stabilirea distanţelor între construcţiile alăturate se va tine seama de pericolul creat de prăbușirea unei clădiri asupra clădirilor învecinate neprotejate seismic.

De fiecare dată când amplasarea construcţiilor nu este condiţionata de alte criterii se recomanda respectarea unor distanţe minime, precizate in regulamentele de urbanism si in normele tehnice specifice

Interventii urbaneRelocarea populatieiCele 4 tipuri de bază de relocare disponibile post-dezastru (UN UNDRO, 1982). Sunt recunoscute de UN – UNDRO, 1982, astfel: adăpost de urgenţă, adăpost temporar (conversia unor spatii publice - hub-ul de urgenţă), locuinţa temporară - locul unde supravieţuitorii pot locui temporar, de obicei planificate pentru șase luni până la trei ani, revenind la activităţile lor zilnice normale, și poate lua forma unei case prefabricate, o casă închiriată etc., locuinţa permanentă - casa reconstruită sau consolidată pentru a trăi permanent în ea.

Clasificarea „UNDRO” și a lui Quarantelli se aseamănă. Cassidy Johnson desprinde din adăpostul de urgenţă acomodarea temporară ca o posibilitate de autorelocare.

9.1 Relocarea de urgenţă – propuneri proiect

28

9.1.1. Acomodarea temporarăAcomodarea temporara presupune utilizarea structurilor de cazare existente din interiorul localităţii afectate sau din afara ei și închiriate din fonduri sociale. Acesta soluţie se poate dovedi eficienta doar în cazul în care numărul sinistraţilor nu este foarte mare. Tipurile structurilor de cazare existente ce pot fi folosite în acest caz, sunt:- hoteluri, moteluri, campinguri, cazărmi, cămine studenţești;- locuinţe închiriate sau sociale.Pe baza datelor disponibile, secţiunea privind relocarea în Planul de apărare contra dezastrelor la nivelul Comisiei de Apărare a Prefecturii Bucureşti stabilește un număr de 36,888 locuri de cazare și 20,064 locuri de luat masa în: hoteluri, cămine studenţești, licee, școli, orfelinate, restaurante, hanuri, crame, cantine. (ISU-PARB, 2011)

9.1.2 Sistem individual de protecţie Populaţia afectată va încerca să rămână în apropierea caselor, proprietăţilor. De aceea, proiectarea unui sistem individual de protecţie sau a unui sistem pentru protecţia unui grup mic de persoane constituie o soluţie viabilă care contribuie și la descentralizarea sistemului. Dacă adăpostul poate fi transformat într-un sac de dormit sau o cutie de dormit, celelalte nevoi – hrană, sanitare, haine – sunt greu de rezolvat, dar pot fi totuși rezolvate într-o a doua etapă, cu ajutorul autorităţilor competente.

9.1.3 Protecţia unui mic grup de persoane (maşini şi parcaje)În toate evaluările din mediul urban, mașinile au creat dificultăţi managementului evacuării. Astfel, construcţia parcajelor subterane și etajate pentru a elibera terenurile la cota 0, astfel încât să fie accesibile pietonilor fără restricţii este o necesitate a vieţii urbane actuale, și, în același timp, rezolvă problema accesibilităţii în cazuri de urgenţă. (Gociman et al., 2016)În cazul unui spaţiu sigur, fiecare mașină poate deveni un container sigur; în ea, pe ea, lângă ea – protecţia spaţiului poate fi configurată ca modul într-un sistem. Utilizarea de investiţii publice și public-private pentru locuri de parcare poate fi conjugată cu locuri de joacă, grădini publice. Dezvoltarea de spaţii verzi ca acoperișuri pentru parcajele semi-îngropate poate crea o simbioză necesară. 9.1.4. Adapost temporar – centre de urgentaOrganizarea centrelor de urgenţă (post-dezastru) devine, în cazul unei zone de mare risc, o componentă structurală strategică de diminuare a pierderilor. Dacă centrul de urgentă nu poate acoperi nevoile persoanelor relocate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să identifice alte soluţii (corturi izoterme). Centrele de urgenta sunt cladiri cu o asigurare seismica sporita, cu spatii care pot suferi conversie functionala de adapost, cu dotare logistica si de utilitati independenta.

9.1.5.Locuinţa temporarăReprezintă o relocare de durată până la 2 ani, durata determinată de refacerea locuirii permanente. Dacă locuinţele permanente nu redevin funcţionale, locuinţele temporare trebuie asimilate locuirii și funcţiunii de servicii temporare. Astfel, locuirea temporară devine habitat temporar.

9.2. Reorganizarea unui sistem de utilităţi flexibile accesibile pentru intervenţiiSectorizarea reţelelor de utilităţi, astfel ca în caz de dezastru – avarie, să se poată executa debranșarea locală: by-pass-uri; alimentare alternativă;

29

- Reorganizarea reţelelor urbane în zonele verzi pentru a se putea interveni ușor;- Dezvoltarea unui sistem de comunicaţii hertziene, prin satelit.

9.3. Întocmirea unor planuri de trafic alternative în funcţie de riscul aşteptat al zonelor afectate: variante de trafic intern, variante de relaţionare în teritoriu.

9.4. Păstrarea de rezerve funciare pe teritoriul localităţii, declarate de utilitate publică pentru:- dezvoltarea viitoare a localităţii, operaţiuni de restructurare urbana- amplasare de habitat temporar: (locuinţa temporara)- zone de depozitare dărâmături și sisteme de reciclare a materialelor, de construcţii, sortare, concasare betoane, cărămizi, tencuieli, materiale de finisaje și transformarea lor în agregate- zone cu crearea unor noi cimitire întrucât cele existente nu vor satisface un posibil număr de victime crescutLa proiectarea zonelor reconstruite se recomanda să se ţină seama de toate considerentele legate de realizarea unui nivel de risc acceptat.

9.5. Intervenţii în spaţiul construit (zone centrale protejate) – întreţinere, reabilitare, consolidare, reconfigurare, reconstrucţie11 Punerea în siguranţa a spaţiului construit – post dezastru – strategii de intervenţie.

Code Categorii de interventiiA Întreţinere curenta: reparatii, refaceri si înlocuiri locale de pardoseli, tencuieli, decoraţii, parapete, tâmplarii, pluviale, învelitori cu respectarea tipului, materialului si culorii originare, reparaţii si modificări de instalaţii.B Întreţinere conservativa: idem + intervenţii locale de consolidare sau înlocuire a unor elemente structurale degradate, cu respectarea materialelor si tehnicii originare; deschiderea unor goluri preexistente; închideri si deschideri de goluri interioare, desfiintarea sau realizarea unor compartimente interioare nestructurale, introducerea unor instalaţii noi, fara modificări ale structurii portante, ale faţadelor, volumelor si suprafeţelor totale, lucrări de eliminare a umidităţii si ameliorare a izolaţiilor existente.C Ameliorare asanare conservativa: ansamblu de lucrări destinate conservării si asigurării functionalitatii clădirii, cu respectarea caracteristicilor sale tipologice, formale si structurale si asigurarea unei functiuni compatibile, consolidarea sau refacerea unor componente structurale cu materiale si tehnici analogene sau compatibile, modificări de goluri si compartimentări interioare, introducerea de servicii sanitare, echipamente si instalaţii, demolarea unor componente adăugate cu efecte defavorabile, eliminarea umidităţii si introducerea de izolaţii inclusiv drenuri, ameliorarea protectiei termice, schimbarea destinaţiei de folosinţa considerata neadecvata, completări volumetrice integrate caracteristicilor clădirii, recuperarea funcţionala a podurilor – pentru funcţiuni rezidenţiale – si a demisolurilor – pentru funcţiuni productive si comerciale.D Transformare Restaurare: lucrări de întretinere sau asanare conservativa integrate unei intervenţii complexe conform reglementarilor specifice pentru monumente.E Restructurare partiala: lucrări de demolare si reconstrucţie a unor componente inclusiv structurale ce implica transformarea parţiala a clădirii: realizarea unei circulaţii verticale, modificarea cotei planșeelor, crearea de supante, recompartimentarea spaţiului interior apartamentelor fara modificarea suprafeţei totale cu conservarea caracteristicilor de valoare.F Restructurare globala: lucrări de demolare si reconstrucţie ce implica transformarea de ansamblu a clădirii; recompartimentări la nivelul clădirii, comasări de spatii, extinderi, modificări ale închiderilor cu conservarea caracteristicilor de valoare in relatia cu ansamblul.G Demolare

30

H Noi propuneri

9.6.Implementare sistem de organizare teritoriala si locala multietajat – pentru reducerea riscului la dezastre. Localitate purtătoare de Securitate:

Reorganizarea urbană va avea la bază analize de risc complexe care, prin scenarii de risc specifice va estima pierderile și va identifica oportunitatea de a crea o zonă de securitate având ca centru un nod (hub) de urgentă. - Sistemul – polinuclear de centre de urgenţă (adăposturi temporare) se justifica în cazul așezărilor și poate fi creat după identificarea zonelor care vor fi afectate de diferite tipuri de hazarduri pe baza unor scenarii de efecte suprapuse, definite la scara urbana.- Formarea reţelei verzi – poate fi avuta în vedere zonal, acolo unde aceste condiţii sunt întrunite și pot deveni zone de evacuare liniara - liniile de rupere a incendiului, iar trama stradala nu este expusa blocajelor în acele condiţii. Nodurile verzi – ca arii de evacuare voluntara sau organizata sunt deja luate în considerare în planurile protecţiei civile.- Dezvoltarea zonei de performanţă de securitate a serviciilor de urgenta – spitale mari, ambulanta, pompieri, centre de comunicaţii.- Fluentizarea și ierarhizarea accesibilităţilor - Flexibilizarea sistemului de utilităţi și gândirea unor sisteme alternative de energie și resurse.a. Obiectul construit – purtător de SecuritateDesigur, investiţia nu se referă în mod necesar la construcţii noi, ci și la restaurarea, consolidarea, reabilitarea zonei construite existente afectată de degradare sau multi-hazard. Deciziile de intervenţie sunt rezultatul unei interpolări între analiza valorii de raportare (culturale, funcţionale și de afiliere) și cea a valorii de stare (siguranţă și calitate de mediu). Aceste decizii implică întreţinere, ameliorare, restaurare, consolidare, transformare, restructurare, reconstrucţie, înlocuire (demolare și dezvoltare).Pe parcursul managementului corect al spaţiului construit există etape, care pot beneficia de aplicarea sustenabilităţii privind managementul resurselor b. Ansamblul purtător de securitate este zona urbană compusă dintr-un habitat care poate fi funcţional la intervenţie și care are în centru un nod (hub) de securitate pentru locaţii de urgenţă, care poate absorbi imediat populaţia afectată, poate controla criza sanitar-logistică și de locuri de cazare, permiţând reducerea costurilor de intervenţie.c. orasul purtator de securitated. teritoriul purtator de securitate

10. Locuinţa temporară/habitatul temporarÎn intervalul de criză, imediat după hazard, una din principalele probleme care se ridică este cea de asigurare a unui adăpost.

Tipologie locuinţă temporară- Aşezări self-settled (habitat subintegrat) sau improvizate (realizate de către populaţia sinistrată, cu mijloace și resurse proprii și fără o planificare strategică anterioară);- Centre colective - structuri de locuire temporară realizate în mod organizat și printr-o planificare iniţială de către autorităţile responsabile, prin construirea unor clădiri colective temporare multietajate, realizate din sisteme de module cuplate între ele (cele mai utilizate sunt de tipul containerelor standard) în vederea utilizării eficiente a spaţiului (terenul pe

31

care se amplasează), a resurselor tehnice utilizate pentru asamblare, cât și pentru economia de energie utilizata pentru întreţinerea acestora. Centrele colective sunt folosite în general pentru localităţile urbane în care suprafeţele de teren liber sunt limitate și unde numărul sinistraţilor este, de regulă, foarte mare;- Taberele planificate sunt așezări temporare realizate în mod planificat prin instalarea unor unităţi de cazare temporară aduse la faţa locului gata asamblate sau sub forma unor kituri ce se montează rapid, dar și a unor altor dotări specifice, necesare în desfășurarea procesului de locuire, amplasamentul poate fi și periurban.Ele pot fi construcţii ușoare, din elemente, standardizate, cu montaj rapid, corturi, containere de organizare de șantier, rulote, case de lemn.Locuinţa temporară poate fi amplasată pe terenuri proprietate publică, rezervate prin PUG în acest scop, parcuri, campusuri universitare, terenuri agricole în intravilan sau extravilan.Regim tehnic – Terenurile de amplasare trebuie să fie în zone cu facilităţi în proximitatea de drumuri și reţele de utilităţi cu studii preliminare cunoscute (studii topo, geo-hidrologice).De asemenea, pentru aceste zone - nedeteriorate sau expuse ecologic – trebuie să fie elaborate studii de mediu, anterior studiate prin PUG-uri sau PUZ-uri și păstrate ca rezervă de dezvoltare.

Prevederile pentru asistenţă cu locuinţele temporare în urma dezastrelor, publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Ajutor în caz de Dezastru (UNDRO, 1982) afirmă că reconstrucţia accelerata a locuinţelor permanente este de preferat în locul utilizării locuinţelor temporare. Experienţele internaţionale au demonstrat că așezările temporare, concepute pentru a fi utilizate pe termen mediu (6 luni … 2 ani), folosite însă timp de zeci de ani, au avut consecinţe economice, sociale și de mediu negative.Bazele de date cu privire la amplasarea și disponibilitatea resurselor pentru locuinţe temporare pot și trebuie să fie colectate și întreţinute în perioada pre-dezastru. Autorităţile locale pot realiza proiecte de definire a domeniului în orice moment, înainte de un dezastru, pentru a determina zonele care pot fi potrivite pentru locuinţele temporare și să evalueze cerinţele de infrastructură pentru construirea pe aceste zone.

Experienţa din fiecare ţară analizată indică modalităţi de abordare utile proiectului actual, din Italia, Grecia, Turcia, Iran, SUA, Japonia etc., în cazurile cele mai grave durata locuirii temporare poate ajunge chiar ani. În aceste condiţii, apare opţiunea de locuire temporară vs. grăbirea refacerii celei permanente, iar România poate prelua abordări din cazurile recente.Se constată că soluţia containerelor de tip șantier sau case de vacanţă, precum și tip containere maritime, cu 1-3 niveluri, este promovată și probată ca fezabilă în prezent în SUA, Japonia, Noua Zeelandă, Italia, Serbia, Turcia etc. Pe de altă parte, în unele cazuri, costurile ajung sa fie comparabile cu cele ale reparaţiilor majore sau chiar ale consolidării, ceea ce conduce la opţiunea de a scurta durata locuirii temporare și a trece mult mai rapid la intervenţii asupra fondului construit avariat, simplificând procedurile și finanţarea lucrărilor. În cazul acestei zone protejate, specificul de habitat patrimonial va impune o pregătire anticipată și schimbarea unor reglementări actuale.

11. locuinţa PERMANENTĂ –RESTRUCTURARE, RECONSTRUCŢIA, Etapa locuirii permanente realizata prin întoarcerea la vechile locuinţe reparate, reabilitate, consolidate sau prin ocuparea unor noi locuinţe apărute în urma procesului de reconstruire

32

putem spune că această etapă reprezintă încheierea procesului de revenire completă la condiţiile de normalitate și de refacere a comunităţilor și a așezărilor permanente.Deciziile ce se impun când este necesară reconstruirea așezărilor ca urmare a distrugerii fondului construit în urma hazardului, dar și atunci când fosta așezare prezintă un risc crescut în cazul producerii unor fenomene naturale extreme în viitor, sunt cele legate în primul rând de: alegerea amplasamentului pentru noile locuinţe; alegerea sistemelor de construire, a tehnicilor de proiectare și a materialelor ce vor fi folosite (prefabricate sau materiale locale). Înainte de a alege strategia de realizare a programelor de reconstrucţie și dezvoltare, guvernele, ONG-urile trebuie să estimeze cât mai realist cu putinţă momentul în care reconstrucţia propriu-zisă va avea loc.

12. Studiul de caz ales in zona protejata 76 Mihai-Voda – analizeaza o insula urbana a vechiului tesut din punct de vedere al analizei de risc si propune politicile de interventie asupra fondului construit in vederea reducerii acestuia si creerii unei comunitati sigure.

33