2017 bate la uşă - AGVPSagvps.ro/docs/VPMdecembrie2016.pdf · 2017-03-06 · de câmp să fie...

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 12 (78) ◆ decembrie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

2017 bate la uşă...2017 bate la uşă...

Dragi vânători şi pescari!

Anul care-n uşă bate să v-aducă sănătate,fir întins, cătare plină în a Patriei grădină!

La Anul şi La Mulţi Ani!

Foto

: Vas

ile Ş

oim

aru

/ Nr. 12 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Din an în an sosesc la noiLa geam cu Moş Ajun, E ger cumplit şi drumu-i greuDar e-obicei străbun.

E sărbătoare şi e jocÎn casa ta acum,Mai sunt bordeie fără foc,Dar vine-un an mai bun.

E veselie şi e cântÎn casa ta acum,

Dar nu uita când eşti voios, Să fii, să fii mai bun!

Veniţi, veniţi de sărbători,Veniţi, veniţi cântând,Să fie rodnic Anul NouŞi pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoşi, Să crească năzdrăvani, Voi, oameni buni şi trecători,Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

Numai azi nu-i mâine şi… uite Anul se-nnoieş-te! De la mic — la mare îl aşteptăm cu drag şi fiecare ni-l dorim mai bun, mai

darnic, plin de realizări şi cu noi bucurii.

Ajunşi la cumpăna ani-lor, fără doar şi poate, fa-cem o privire retrospectivă pentru a vedea ce am reuşit şi ce ne rămâne să realizăm în Anul care-n uşă bate. Ceea ce ne bucură pe noi, colaboratorii redacţiei, e faptul că avem un număr considerabil de abonaţi fi-deli, care an de an, lună de lună aşteaptă revista Vână-torul şi Pescarul Moldovei pentru a fi în pas cu viaţa

SVPM, cu practica şi expe-rienţa înaintată în dome-niul cinegetic.

Am spus-o şi cu altă ocazie că un om informat este bogat. Iar revista Vâ-nătorul şi Pescarul Moldo-vei stă de ani buni la dis-poziţia fiecăruia, interesat de a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţe în acest dome-niu.

Cu siguranţă, fiecare vânător şi pescar are acea nevoie de a cunoaşte cât mai multe şi cât mai veridi-ce lucruri. Dar una e când te informezi din prima sur-să, din revista VPM, şi cu totul alta e când afli ceva din auzite.

Sunt sigur că pentru un vânător sau pescar în-cepător, şi nu doar, revista de specialitate trebuie să devină publicaţia de căpă-tâi. Cititul îl luminează pe fiecare. A citi e ca şi cum ai sta de vorbă cu un om cu-noscător de materie, cu un om înţelept, experimentat. Şi-apoi, cu omul citit alt capăt de vorbă găseşti şi la alt nivel discuţi. M-am convins, asistând la diver-se întruniri ale vânătorilor

din raioanele republicii.Acolo unde numărul

abonaţilor, al celor care citesc revista noastră este la nivel, au fost adresate alte întrebări decât ceea ce priveşte regimul de arme şi muniţii, înregistrarea câi-nilor de vânătoare, testa-rea acestora, desfăşurarea vânătorii, relaţiile dintre SVPM, AŞM şi Ministerul Mediului etc., teme abor-date pe paginile revistei VPM. În colectivele unde, atât vânătorii, cât şi pesca-rii noştri sunt informaţi la timp, prin intermediul re-vistei, altfel decurg întruni-rile, la alt nivel, decât acolo unde colegii noştri cunosc realitatea „din auzite". Nu e cazul să dau adrese, nume, deoarece, după cum m-am convins la acele întruniri, foarte mulţi au conştienti-zat că fără informaţie ve-ridică, fără a-şi îmbogăţi cunoştinţele, uşor pot fi derutaţi, manipulaţi de te miri cine.

De aceea, tot ce ne uneşte, tot ce ne luminea-ză şi ne întăreşte — să fie cu noi, acum, la Anul şi la Mulţi Ani!

2017 bate la uşă...Ministerul Mediului

Institutul de Zoologie al AŞMSocietatea Vânătorilor

şi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: PM 32876

Consiliul de redaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Anatol SAVIN, doctor conferenţiarDumitru GALUPA, dr. în economie,

director ICASDumitru BULAT, dr. în biologie

Vladimir RUSNAC, scriitor

eChipa redaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU, redactor

Ana MONASTÂRSCAIA, redactor

Cristian ŞARBAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

Din an în an

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 12 • 2016 /

oficial

dlui Pavel FILIP,prim-ministru al Republicii Moldova

Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, în numele a peste 15 mii de membri, intervine cu rugămintea să dispuneţi, la apropiata şedinţă a Guvernului, iniţierea procedurii de modi-ficare şi completare a Hotărârii Nr. 963 din 08.08.2016 a Guver-nului cu privire la efectuarea vânătorii în sezonul de vânătoare 2016—2017 din următoarele motive:

Pe parcursul lunilor septembrie—octombrie 2016 a fost efec-tuată evaluarea efectivului numeric al speciilor de animale de in-teres cinegetic în fondurile de vânătoare gestionate de SVPM, la care au participat specialiştii Institutului de Zoologie al AŞM, ai Inspectoratului Ecologic de Stat, colaboratorii SVPM şi vânătorii.

În populaţia de toamnă au fost înregistrate 17–20% de spe-cimene tinere care, de obicei, nu supravieţuiesc în condiţiile de iarnă şi ar putea alcătui recolta principală a vânătorilor.

Reieşind din cele expuse, propunem ca vânătoarea la iepurele de câmp să fie permisă în zilele de duminică, din perioada 4 de-cembrie — 25 decembrie curent, cu condiţia vânării pe un sector de vânătoare doar o singură dată. De asemenea, propunem spre recoltare 6% din efectivul numeric de toamnă (10000 de speci-mene), cu stabilirea strictă a cotei de recoltare pentru fiecare fond de vânătoare.

Deopotrivă, în perioada sus-menţionată au fost efectuate observări la bazinele acvatice din subdiviziunile teritoriale ale SVPM, în urma cărora s-a constatat concentrarea pe teritoriul RM (spre sfârşitul lunii octombrie) deja a unui număr de peste 67 mii de raţe şi 9 mii de gâşte. Totodată, în perioada migraţiei intensive de toamnă, conform observaţiilor multianuale, au fost înregistrate peste 150 mii de diferite specii de raţe şi peste 30 mii de gâşte migratoare.

Din aceste considerente, propunem ca în perioada 3—31 de-cembrie curent să fie admisă recoltarea următoarelor specii: raţa mare, raţa cârâitoare, raţa mică, raţa lingurar, raţa pestriţă, raţa cu cap castaniu, gârliţa mare, gâsca de vară, gâsca de semănătu-ră, conform limitelor de recoltare anexate. Menţionăm că speciile numite nu fac parte din speciile de păsări migratoare protejate şi nu sunt incluse în Anexele 1 şi 2 ale Convenţiei privind Con-servarea Speciilor Migratoare de Animale Sălbatice (Boon, 23 iulie 1979), iar în Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (EWA) şi Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice nu este prevăzută sistarea vânătorii la aceste specii.

Cu stimă,Simion Istrati,

director al SVPM

La solicitarea nr. 02-04|275 din 03.11.2016, Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldo-vei a examinat materialele Soci-etăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova (SVPM) de a viza propu-nerea de modificare şi completare a Hotărârii nr. 263 din 08.08.2016 a Guvernului cu privire la efectuarea vânătorii în sezonul de vânătoare 2016—2017 şi consideră urmă-toarele:

Evaluările de control şi in-structive, efectuate în perioada 02.10.2016—04.11.2016, de către colaboratorii Institutului de Zoo-

logie al AŞM în prezenţa specia-liştilor de la Inspectoratul Ecologic de Stat în 22 de fonduri de vână-toare a 20 de subdiviziuni raionale ale SVPM pe o suprafaţă de circa 2000 ha au pus în evidenţă densi-tăţi de la 50 până la 180 de iepuri la o mie de hectare cu o valoare medie pe terenurile estimate de 88 iepuri la 1000 ha. În populaţia de toamnă a iepurelui de câmp au fost înregistrate 17–20% de speci-mene tinere (până la 2 kg), care de obicei nu supravieţuiesc condiţii-lor stresante de iarnă şi alcătuiesc partea importantă a trofeelor de

vânătoare. Evaluările au demon-strat o distribuţie neomogenă a populaţiei speciei în diferite staţi-uni ale fondurilor de vânătoare, ie-purii concentrându-se în culturile prăştitoare, perdelele forestiere de protecţie şi în zonele de ecoton ale agrocenozelor. Estimările efec-tuate de reprezentanţii subdivizi-unilor teritoriale ale SVPM în cele circa 20% din teritoriile fondului republican de vânătoare (2540500 ha), conform metodologiei reco-mandate, au demonstrat o den-sitate medie de circa 68 iepuri la 1000 ha și un efectiv total real pe

republică de 172,7 mii iepuri — efectiv foarte puțin distanțat de cotele optimale, reieșind din bo-nitatea terenurilor de vânătoare republicane. Cifrele demonstrează un spor anual de circa 70% față de stocul de reproducere (103 de mii iepuri) și practica cinegetică ad-mite în aceste cazuri posibilitatea extragerii a 25% din sporul anual (69,7 mii de iepuri).

Pentru consolidarea stocului de reproducere pentru anul viitor ar putea fi posibilă o extragere ma-ximă de 6% din efectivul de toam-nă sau 15% din sporul anual (10,4

a dre s a re a Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova

La adoptarea, în luna august, de către Guvernul Republicii Moldova a hotărârii privind interzicerea vânătorii la iepurele de câmp şi păsările acvatice, ca temei s-a luat declaraţia Ministerului Mediului, cum că efectivul de primăvară a iepurelui de câmp (103 de mii) nu corespunde rigorilor Concepţiei dezvoltării gospodăriilor cinegetice naţionale, conform căreia efectivul respectiv trebuie să fie de 160–200 mii de exemplare.

Evidenţa de toamnă a demonstrat însă că numărul real al acestei specii depăşeşte cifra de 170 de mii, fapt care permite conducerii Societăţii să solicite Guvernului introducerea modificărilor de rigoare în hotărârea anterioară.

Ataşat, prezentăm adresarea SVPM către dl Pavel Filip, prim–ministru al Republicii Moldova, însoţită de Avizul Academiei de Ştiinţe.

Directorului Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova,dlui Simion Istrati


— Dat fiind faptul că la conducerea Mi-nisterului Mediului a venit, acum doi ani, o persoană departe de Mediu, Natură şi Ecologie, vânătoarea, vânatul şi vânătorii, organizarea, coordonarea, cooperarea, dez-voltarea domeniului cinegetic au avut de suferit. Cum credeţi, în ce condiţii situaţia poate să se schimbe spre mai bine?

— Anul 2016 e pe sfârşite. Fiecare, în parte, îl păstrează în memorie cu un şir de impresii şi evenimente. Pentru mine, ca vânător, anul care pleacă rămâne plin de aşteptări, speranţe şi dezamăgiri amare. Aşteptările mele, ca şi ale dumneavoastră, au fost legate de vânătoare, de convinge-rea deschiderii acesteia la toate speciile de vânat, în speranţa că cinovnicii, în com-petenţa cărora intră soluţionarea acestei chestiuni, vor pătrunde în esenţă, vor exa-mina toate datele privind evaluarea vâna-tului şi vor lua o decizie pe potrivă. Nu a fost să fie!

Amara dezamăgire a venit odată cu realizarea că argumentele şi propunerile noastre, susţinute de un aviz autoritar al oamenilor de ştiinţă, zoologi, pentru al doilea an consecutiv, în mod deliberat nu au fost luate în considerare. Oficialii Mi-nisterului Mediului, la ordinele directe ale ministrului, în mod conştient le-au igno-

rat, ascunzându-se în spatele unor răspun-suri şubrede, cu încercarea de a-şi justifica cât de cât prejudecata faţă de vânători. Toate acestea nu le fac cinste, ci doar duc la nemulţumiri şi critici întemeiate din partea noastră.

În cei peste 15 ani de istorie a comuni-cării mele directe cu Ministerul Mediului s-au iscat multe probleme, chestiuni de-licate, dar noi, de fiecare dată, am căutat posibilitatea de a le soluţiona pe temei de argumente şi probe, compromisuri şi acorduri. Controversa noastră niciodată nu a conţinut un mesaj evident negativ. Nici angajaţii ministerului, cu atât mai puţin ministrul, nu au coborât la nivelul minciunii crase, grosolăniei, cinismului şi ostilităţii deschise faţă de vânători.

Dezamăgirea faţă de politica statului în domeniul managementului a dus la numeroase probleme. Interzicerea vână-torii a pus sub semnul întrebării utilizarea unui enorm potenţial al membrilor SVPM întru dezvoltarea gospodăriei cinegeti-ce, participarea majorităţii lor la efectu-area unui complex de lucrări biotehnice privind paza şi reproducerea animalelor sălbatice. Şi, în cazul în care consecinţe-le unei astfel de decizii pripite, luate pe negândite, pentru cineva nu au pondere, ele se vor manifesta în anii următori prin creşterea spectaculoasă a numărului de animale de pradă periculoase, înrăutăţi-rea calităţii terenurilor de vânătoare, re-ducerea numărului de animale sălbatice. Practic, protecţia animalelor sălbatice cu forţele vânătorilor nu se mai efectuează. Braconajul pe terenurile vânătoreşti înflo-reşte. Pe fundalul inactivităţii autorităţilor

de reglementare, urmărirea sub toate pre-textele, intimidarea şi inventarea a fel de fel de posibilităţi de a-i pedepsi, activitatea vânătorilor se va stinge în continuare.

Soluţionarea acestor probleme — evi-dent, iscate pe teren viran, ţine de schim-barea atitudinii Ministerului Mediului faţă de Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova. Relaţia dintre Ministerul Me-diului şi Societatea noastră trebuie să se schimbe. Noi întotdeauna am fost deschişi către dialog, chiar şi în momentul când am fost supuşi unor atacuri şi hărţuiri.

Pentru dialog suntem gata şi în pre-zent. Dar, în afara dorinţei noastre de a ajunge la o înţelegere, ar trebui să fie bu-năvoinţă şi din partea opusă. Cu greu îmi vine să cred, însă, că la o asemenea înţele-gere am putea ajunge cu actualul ministru, dat fiind faptul că în aceşti doi ani de dic-tatură ministrul nu a binevoit să-i invite pe vânători la dialog, a rămas surd şi mut.

Stimaţi prieteni, colegi, cititori ai re-vistei! Organizaţia noastră, pe parcursul anilor, a trecut prin momente de cumpă-nă, dar şi de înălţare. A pledat, însă, pen-tru un singur scop şi idee: unirea între oa-menii pasionaţi de vânătoare şi pescuit, a contribuit la ajutorarea membrilor săi în-tru depăşirea obstacolelor apărute. Sper că în anul 2017 situaţia se va îmbunătăţi şi că în fotoliul de ministru al Mediului va veni un demnitar competent, gata să ne asculte până la capăt, să ia decizii corecte, bazate pe rezultatele ştiinţifice şi în concordanţă cu bunul simţ, respect mutual şi încredere. Urări de bine pentru toţi membrii SVPM, răbdare, înţelegere şi stimă reciprocă.

La Anul şi La Mulţi Ani, dragi colegi!

O întrebare pentru dl Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova:

mii de specimene) în perioada 4–25 decembrie, reducând astfel substanțial presiunea vânătorii în dinamica numerică a populației iepurelui de câmp. De asemenea este indicată stabilirea strictă a co-tei de recoltare pentru fiecare fond de vânătoare prin distribuirea cro-taliilor reieșind din rezultatele esti-mărilor de toamnă. În fiecare fond de vânătoare este necesar să fie create „zone de liniște“, marcate cu borne și schițate pe harta fondu-lui, pe cel puțin 20% din suprafața fondurilor, unde efectivele sunt sub cotele medii, și aici, vânătoa-

rea la iepuri de câmp să fie inter-zisă paralel cu efectuarea lucrărilor biotehnice de amenajare.

Estimările efectuate concomi-tent cu vânătoarea la iepuri în se-zoanele de vânătoare 2012—2014 au demonstrat că zilnic la vână-toare participă în medie 5–7 mii de vânători din republică, astfel fi-ind antrenate în ziua de vânătoare circa 143 mii ha, adică 7% din fon-dul de vânătoare accesibil vână-torii. Având 4–7 zile de vânătoare în sezon, este posibilă efectuarea vânătorii doar o singură dată pe aceleași terenuri de vânătoare.

Evaluarea efectivului păsărilor acvatice (rațe, gâște) în perioada de toamnă demonstrează un nu-măr total de circa 67 mii de rațe și peste 9 mii de gâște). Totodată, în perioada migrației intensive de toamnă, conform datelor multia-nuale, pe suprafețele acva-palustre ale republicii la odihnă se numără peste 100 mii de diferite specii de rațe și peste 30 mii de gâște migra-toare. Astfel, efectivul numeric de toamnă integral va constitui circa 130 mii de exemplare. Extragerea, în perioada 3–31 decembrie, din torentul de pasaj oprit la popas pe

acvatoriile și câmpiile trofice ale republicii a 6% din rațe (6 mii) și 6% de gâște (1,8 mii) nu va afecta populațiile acestora. Speciile acva-tice propuse către vânat, și anu-me: rața mare, rața cârâitoare, rața mică, rața lingurar, rața pestriță, rața cu cap castaniu, gârlița mare, gâsca de vară nu sunt incluse în ediția a III-a a Cărții Roșii a Repu-blicii Moldova și pot fi propuse în lista speciilor admise la vânătoare în sezonul anului 2016—2017.

Acad. Ion Toderaş,directorul Institutului

de Zoologie al AȘM

2017 bate la uşă!


Ne apropiem de sfârşitul unui an care nu a fost, nici pe departe, cel mai bun pentru noi şi asociaţiile de vânători şi pescari sportivi pe care le reprezentăm. Un an în care presiunile asupra celor două asociaţii naţionale s-au mani-

festat prin intermediul unor politicieni, care s-au dovedit a fi ignoranţi faţă de activita-tea noastră şi puţin prietenoşi în relaţiile cu noi.

Nu a fost nici prima dată şi probabil nici ultima noas-tră trecere prin astfel de situ-aţii neprielnice şi neplăcute. Întotdeauna am reuşit însă, să le depăşim cu bine şi, cu certitudine, că şi în viitor le vom depăşi asemenea, prin

unitate de cuget, interes şi voinţă. Prin înţelepciune şi curajul de a gândi optimist şi constructiv, fiindcă ce nu a adus anul care pleacă, poate aduce începutul de an viitor.

De aceea, acum la sfârşit de an 2016, îmi îndrept cele

mai bune gânduri spre Dum-neavoastră, reprezentanţi de seamă ai obştii vânătorilor şi pescarilor sportivi din Re-publica Moldova, şi spre toţi confraţii, cu aceleaşi preocu-pări, pasiune şi năzuinţe, de dincolo de Prut.

La Mulţi Ani! Dr. ing. NECuLAI ŞELARu,

preşedinte executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor

Sportivi din România

— Aţi trecut prin fel de fel de încercări, probe, „cântare“ legale şi mai puţin legale.

Multe au trecut, s-au dus pe apa sâmbetei. În schimb, colectivul de ortaci pe care îl con-duceţi a rămas. Ce puteţi spune despre toate astea?

— Da, colectivul a rămas. Pot spune — intact. Aceiaşi vânători, devotaţi unei cauze, pasionaţi de ocupaţie, iubitori ai Naturii. Ei sunt nucleul, sufletul unui co-lectiv sănătos. Asta, în primul rând, m-a bucurat în anul ce pleacă şi vreau, desigur, de toate astea să mă bucur şi în următorii ani, începând cu 2017. Principalul, în ac-

tivitatea noastră de zi cu zi, este că nu ne-am dedat provocărilor, nu ne-am închinat la icoanele anumitor partide şi idoli min-cinoşi, falşi. Iar în privinţa lui 2017, care vine, ce doleanţe am avea? Printre multele — una mai aproape de natura omenească — să le vină mintea la cap celor care gu-vernează republica, să nu creadă că prin fel de fel de restricţii, oprelişti etc. ţara şi lumea nu va merge înainte. Merge, dacă mintea e sănătoasă, dacă îndemnul e gos-podăresc!

O întrebare pentru dl Ion SâRbu, preşedintele Consiliului Subdiviziunii Teritoriale Străşeni a SVPM:

2017 bate la uşă!

— Prin ce s-a impus anul 2016 în activitatea dumnea-voastră de director al SVPM şi ce aţi dori să se împlinească în anul 2017?

— Anul ce-şi încheie deja numărătoarea a fost un an plin de activitate intensă spre bunul mers înainte al Societă-ţii. Desigur, nu toate preconi-zările, doleanţele noastre s-au încununat de succes, precum ne-am fi dorit. Cauze au fost diverse. Majoritatea sunt cu-noscute publicului larg: au fost reflectate în paginile revistei VPM, şi nu numai. Desigur, e regretabil faptul când anumi-te instituţii ale statului, în loc să contribuie la dezvoltarea cinegeticii în republica noas-tră, încearcă, pe diferite căi, să blocheze acest parcurs.

Cu toate acestea, noi în 2016, ca de altfel în anii pre-cedenţi, am reuşit să efectuăm cu bine diverse lucrări bio-tehnice, cum ar fi: popularea terenurilor de vânătoare ale republicii cu peste 20 de mii de fazani, evaluarea de primă-vară şi toamnă a animalelor de interes cinegetic, recoltarea răpitorilor, colectarea hranei suplimentare pentru perioada rece a anului etc. Am procurat

un local pentru ST Taraclia, am înfăptuit reparaţia curen-tă, după necesitate, a unităţi-

lor de transport şi a imobilelor aflate în posesia SVPM, şi nu în ultimul rând am desfăşurat perfecţionarea cunoştinţelor managerilor subdiviziunilor teritoriale.

Doresc, primordial, ca în anul 2017 să punem capăt di-vergenţelor dintre Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova şi Ministerul Me-diului, create artificial de către minister, precum şi elaborarea în comun a noilor proiecte pentru înmulţirea speciilor de vânat în Republica Moldova.

Fie ca anul 2017, dragi colegi, să vă aducă sănătate şi prosperitate.

Sărbători fericite!

Cu înţelepciune şi curaj!

O întrebare pentru dl Simion ISTRATI, directorul Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova:


— Receptiv la proble-mele din domeniul vână-torii, sensibil şi corect cu adevărul, precum vă ştim, nu aţi ocolit nici ocazia de a spune un cuvânt bun şi despre colegii de breas-lă vânătorească. De data aceasta, ce propuneţi citi-torilor, în ajun de trecere dintr-un an în altul?

— Societatea Vână-torilor şi Pescarilor din

Moldova este printre puţinele, dacă nu chiar unica organizaţie longe-vivă (peste 140 de ani), care a supravieţuit, a ţinut piept tuturor încercărilor, schimbărilor, precum şi atacurilor, produse de-a lungul timpului, şi noi, vânătorii, ne mândrim cu acest adevăr. Iar eu m-am prins la gândul că această realitate s-a clădit pe umerii oamenilor gos-podari, vânători din tată în fiu, cu mare dragoste de ţară, de natură şi de neam. Anume dragostea faţă de fauna şi flora aces-tui pământ, transmisă din generaţie în generaţie, a

fost şi este temelia Socie-tăţii noastre.

În Societatea Vână-torilor şi Pescarilor din Moldova au fost şi încă sunt mulţi vânători care au moştenit această pasiu-ne de la bunei, taţi şi fraţi mai mari. Îi avem şi noi în colectivul primar de vână-tori din comuna Ciorescu, pe care am onoarea să-l conduc deja de peste 25 de ani.

Unul dintre aceştia este Anatol Cobâlteanu, membru al SVPM din anul 1972, care a preluat vânătoria de la tată-său, regretatul Ion Cobâltea-nu, om cu suflet mare, care a aderat la societatea vânătorilor în 1949 şi care timp de 45 de ani a stat la

paza şi dezvoltarea dome-niului cinegetic autohton.

Anatol e de la Nistru, eu — de la Prut. S-ar pă-rea că suntem diferiţi, dar nu este chiar aşa, pentru că tradiţiile, rădăcinile vânătoreşti sunt comune, adică şi eu, ca vânător, mă trag din bunic vână-tor, tată vânător. Apropo,

părinţii noştri, pentru că mai erau şi pădurari în acele timpuri, nu au fost mobilizaţi pe front, ci au fost lăsaţi să străjuiască Natura. Pe atunci Societa-tea vânătorilor încă nu era despărţită de silvicultură. Bunicii şi părinţii noştri ne-au împărtăşit şi nouă, feciorilor, din dragostea vânătorească.

Da, continuitatea pe dinastii se sprijină, din tată în fiu. Vasile Rusu, de exemplu, este membru al SVPM din anul 1997, a transmis cu drag pasiunea vânătorească şi feciori-lor Oleg şi Valeriu. Oleg a aderat la SVPM în anul 2000, Valeriu — în 2004. Sunt o dinastie de vână-tori disciplinaţi, harnici şi activi, stimaţi de toţi colegii.

Cu multă căldură pu-tem vorbi şi despre Vladi-mir Rojic — şi dânsul cu doi feciori, Ruslan şi Ser-ghei. E o plăcere să mergi cu ei la o partidă de vână-toare. Sunt vânători bine pregătiţi, disciplinaţi şi oricând săritori la nevoie.

Într-un cuvânt, pe ast-fel de oameni ne bizuim şi avem toată încrederea în ei.

Profitând de ocazie, mă adresez tuturor or-tacilor mei, vânători din localităţile republicii, care poartă cu demnitate nu-mele de vânător:

— Să respectăm tradi-ţiile şi obiceiurile vânăto-reşti, pentru a le transmite cu drag tinerilor care vin după noi.

La Anul şi La Mulţi Ani!

2017 bate la uşă!

De la strămoşi cătare

Tudor Pleşca şi câinele Bercu, Făleşti 1976

Ion Cobâlteanu

O întrebare pentru dl Andrei MuNTEANu, doctor, profesor:

— Prin ce se explică faptul că sunteţi „înrudit“ şi cu Cartea Roşie a Republicii Moldova?

— E difi-cil să explici sentimentul unui zoolog sau botanist care participă la publicarea Cărţii Roşii, atunci când numărul spe-ciilor pericli-tate şi vulne-rabile creşte de la o ediţie la alta. Dacă în prima Carte Roşie a Moldovei, editată în 1978, au fost incluse 29 specii de animale, în a doua ediţie (2001) au intrat 116 specii, în a treia (2015) numărul lor aproape că s-a dublat — 219 specii de animale. Oa-menii de ştiinţă au demonstrat că procesul de degradare a diversităţii biologice are o progresie geometrică. Fiecare specie de animale din categoria celor periclitate sau vulnerabile influenţează negativ, în me-die, alte 30 de specii, iar acestea, la rândul lor, afectează următoarele 30 de specii. Iar consecinţele degradării funcţionalităţii ecosistemelor naturale se răsfrâng, până la urmă, şi asupra sănătăţii omului. Dispa-riţia oricărei specii de pe faţa Pământului este o tragedie, fiindcă nu cunoaştem care ar fi beneficiul ei pentru natură şi societate şi nici nu e posibil de a o reînvia. De exem-plu, prin dispariţia bourului, strămoşul vi-telor cornute mari din zonele de silvostepă şi stepă din Europa, am pierdut o sursă ge-netică principală care ar sta la fortificarea selecţiei noilor rase de animale cu o pro-ductivitate şi viabilitate sporită.

Ne adresăm oamenilor de bună cre-dinţă, prin intermediul Cărţii Roşii, să contribuie la salvarea speciilor de plante şi animale, care au nevoie de ajutor.

„Înrudirea“ cu Cartea Roşie nu în-seamnă numai selectarea şi descrierea speciilor după anumite criterii de raritate, dar şi monitorizarea continuă a stării de lucruri, implementarea măsurilor de pro-tecţie pentru salvarea speciilor respective, condiţia supremă fiind Omul, consacrarea lui sufletească.

Pentru Om, pentru tot ce ne încon-joară, pentru Viață şi sănătate — La Mulți Ani!


portret

O zi cu Andrei ChirilSe zice că orice zi petrecută

la vânătoare, în mijlocul Na-turii, nu este altceva decât un frumos cadou oferit vânătoru-lui de Tatăl Ceresc, suplimen-tar, la zilele pe care i le-a dat Acesta la naştere. Cum să nu? Doar la vânătoare ai parte de aer curat, voie bună şi dragoste de viaţă — cât cuprinde zarea!

Însoţindu-l prin toate co-claurile, într-o minunată zi de toamnă, pe vânătorul Andrei Chiril cu ortacii săi, care m-a purtat, cum ştie el, pe moşiile satelor Malcoci şi Nimoreni, de prin părţile Ialovenilor, mi-

am zis, până la urmă, că nu doar zilele petrecute la vână-toare, ci şi cele petrecute la în-făptuirea lucrărilor biotehnice sunt deopotrivă binecuvântate de Dumnezeu şi constituie „un supliment“ la răbojul anilor.

— Ca să vânezi bine, trebu-ie să munceşti mult pe terenul de vânătoare, mă lămuri din start Andrei Chiril.

Era vineri, o zi de noiem-brie, cu mult soare sfios şi blând, cu cer limpede ca vara şi cu temperatura aerului des-tul de ridicată la aşa vreme. Era ziua aleasă de Andrei Chiril pentru a construi hrănitori fa-zanilor. De, toamna trece, iar-na vine…

— Mi-am luat, de la servi-ciu, o zi pe cont propriu, ca să nu mă ocup de această lucrare

în Zi de vânătoare.Şi, ca să izbutească ceea ce

şi-a pus în gând, i-a îndemnat şi pe alţi iubitori ai naturii, ală-turi de care munceşte, să-i fie de ajutor.

Să-i fi văzut cu cât suflet şi dăruire lucra fiecare! În doi timpi şi trei mişcări — uite-o gata, în picioare — o hrăni-toare, alta, alta… Acu eram la Valea Costei, cu construcţia hrănitorii, acu — la Sărături, în Lanul Popii, la Fântâna ba-bei Tecla, acu — la Budăi…, denumiri de locuri „semăna-te“ pe cele 3200 de hectare, cât

cuprinde terenul de vânătoare, gestionat de colectivul primar de vânători Malcoci-Nimo-reni.

— Dar de unde ştiţi în ce loc anume trebuie construi-tă hrănitoarea? îl întreb pe dl Chiril.

— Ne-arată fazanii! Acolo, unde-şi aleg ei loc prielnic de viaţă: cu hrană destulă, apă în apropiere, ascunziş sigur, în caz de primejdie. Aici, după cum vedeţi, toate le sunt la în-demână: o salbă de iazuri pe văi, crânguri, tufăriş, terenuri agricole, podgorii.

Dacă te-ai uita, bunăoară, dintr-un elicopter cum ampla-săm noi hrănitorile acestea, ai vedea că seamănă cu structura unui fagure de miere. Mă des-curc uşor, deoarece nu un an

şi nu doi, ci din 1987, de cum am devenit vânător, îmi tot duc paşii „pe dealuri şi pe văi“…

— De construit, văd că le construiţi, dar când veţi pune şi hrană în aceste hrănitori?

— Tot acum. Argumentul? E necesar ca fazanul să vadă, să se deprindă cu locul unde este hrană… Când cade omătul, el găseşte hrănitoarea. Aces-te hrănitori le facem nu „la comandă“ şi nu pentru „dare de seamă“, ci din proprie ini-ţiativă, pentru a avea vânat şi la anul, şi-n ceilalţi ani. Avem grijă ca în toate cele circa 50 de hrănitori — fagurele fazanilor — să punem din timp mânca-rea necesară. Altminteri, de ce le-am mai construi?

Nu zic, am mai văzut eu

oameni harnici, dar aşa de hapsâni la lucru ca echipa asta în frunte cu Andrei Chiril, mai dă Doamne! Dar şi dragoste multă au pentru acest meleag, unde m-am simţit şi eu ca într-

un paradis.— Mai frumoase locuri ca

la Malcoci, spune Andrei Chi-ril, nu există nicăieri în lume: locuri de vrajă, locuri de vis, locuri ale copilăriei mele. Satul

e înconjurat de păduri secula-re, câmpii mănoase, podgorii alese, dar şi izvoare cu apă ca la Malcoci nu mai găseşti, ori-cât ai căuta. E zestrea noastră Natura-mamă cu flora şi fauna ei — moştenire de la înaintaşi. Cred că dacă ar fi să ne punem întrebarea ce trebuie să lăsăm urmaşilor noştri? fireşte, răs-punsul ar fi — tot acest tezaur!

Multe lucruri din viaţă şi pentru viaţă le-a învăţat An-drei Chiril de la tatăl său, Ion, care a fost un vânător-gos-podar, bine cunoscut şi mult

apreciat. Cu durere în suflet însă îşi aminteşte de fratele Gheorghe, despre care spune că „aşa vânător nu va mai fi pe aceste meleaguri: corect, iscu-sit, binevoitor“.


DecembrieVânătoare

Este permisă vânătoarea la fazan, mistreţ şi vulpe.

Lucrări biotehnice Este repartizat nutreţul pen-

tru alimentarea suplimentară a animalelor sălbatice în peri-oada rece a anului.

Sunt reparate construcţiile biotehnice deteriorate.

Continuă concretizarea numărului şi a locurilor de amplasare a construcţiilor biotehnice şi vizuinilor locui-te de vulpi în terenurile atri-buite colectivelor primare de vânători.

În comun cu colaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat şi ai Inspectoratului Ge-neral de Poliţie sunt efectu-ate razii pentru combaterea braconajului şi a încălcărilor regulilor de vânătoare în te-renurile gestionate de SVPM.

În fondurile de vânătoare gestionate de SVPM este or-ganizată reglarea numerică a animalelor dăunătoare de pradă.

În colectivele primare de vânători şi subdiviziunile

teritoriale Se aprobă planul lucrărilor

biotehnice pentru anul urmă-tor în terenurile atribuite co-lectivelor primare de vânători.

Sunt elaborate şi examinate la şedinţa Consiliului subdi-viziunilor teritoriale planul de gestionare / de activitate a ST şi proiectul de buget pentru anul 2017.

Are loc pregătirea materiale-lor pentru adunările anuale ale subdiviziunilor teritoriale în lunile decembrie–ianuarie.

Sunt desfăşurate adunările de dare de seamă în colecti-vele primare ale subdiviziuni-lor teritoriale.

Pescuit, piscicultură Dacă au dat îngheţurile, se

fac copci pentru oxigenarea apei, inclusiv cu maldăre din stuful rezervat.

Sunt puse la păstrare unelte-le de pescuit, bărcile etc.

Continuă efectuarea raziilor de pază a resurselor piscicole.

CALENDARuL LuCRăRILOR bIOTEhNICE

Pentru totdeauna îi rămâ-ne recunoscător şi lui Grigore Cojuşneanu, ajuns deja la ve-nerabila vârstă de 90 de ani, care pe mulţi i-a învăţat a ţine arma în mâini şi a citi urmele animalelor.

Cu mult respect şi dragoste povesteşte Andrei Chiril des-pre prietenii lui din copilărie, de care e nedespărţit şi acum, la partidele de vânătoare: Ghe-orghe Moisei, Constantin Gân-dea, Ion Covrighin. Un cuvânt de aleasă preţuire are domnia sa şi pentru Serghei Covali, care este un foarte bun vână-tor, cu necuprinsă dragoste de acest meleag.

Ce să zic? Mă bucur de fie-care dată când un om vorbeşte cu drag despre altcineva şi lasă ca alţii să vorbească despre dânsul. Doar pe bune: Lauda de sine nu miroase a bine. Iată de ce am căutat să aflu cum este văzut Andrei Chiril de Constantin Gândea, preşedin-tele colectivului primar Mal-coci-Nimoreni.

— Dacă ar fi toţi vânătorii,

cu atâta dragoste de Natură, ca Andrei Chiril, Moldova noas-tră ar fi, cu adevărat, un colţ de

rai. El primul a avut câine de vânătoare, ne-a învăţat vână-toarea la prepeliţă, la fazan…

Andrei Chiril mi-a măr-turisit şi mie: „Îmi place acea vânătoare, care-mi aduce săr-bătoare sufletului, dar de asta

poţi avea parte doar la o parti-dă de vânătoare“.

Când să se îngâne ziua cu noaptea, am încheiat-o cu con-strucţia hrănitorilor în tere-nul de vânătoare, dar de unde eram să ştiu? Andrei Chiril nu s-a lăsat de mine, până nu m-a văzut trecându-i pragul casei, alături de el. A fost şi un prilej de a mă convinge că vânătorul are o gospodărie atât de mare şi frumoasă, încât îi rămâne doar să trăiască şi să tot trăias-că! Probabil, cine nu cunoaşte ce înseamnă pasiunea de vâ-nător s-ar putea întreba: „Ce-i mai lipseşte lui şi tot caută în terenul de vânătoare?“.

Cu siguranţă, Andrei Chi-ril caută acele Zile, pe care Dumnezeu i le dăruieşte vână-torului „supliment“ la viaţa lui.

Multe Zile înainte, dragă An-

drei, La Anul şi La Mulţi Ani cu toată familia — copii şi nepoţi!

IONEL CăPIŢă

Mulţi îşi pun această întreba-re. Drept că nu chiar spre sfârşi-tul recoltării culturilor agricole, ci după încheiere. Ei bine, fie şi aşa — bine, în sens că sunt cu gândul la iarnă, la animalele săl-batice care trebuie să supravie-ţuiască. Alta e, că peste această întrebare mai vine una: Cum?

Conform rezultatelor con-troalelor efectuate în teritoriu, în linii mari, putem spune că majo-ritatea gospodăriilor vânătoreşti s-au pregătit pentru iarnă: au amenajat din timp teritoriile, au construit hrănitori pentru fazan şi potârniche, în raport de 1 la 10–12 păsări, au depus cantită-ţile cuvenite de hrană — câte aproximativ 50–80 grame de ce-reale pe zi pentru o pasăre. Cei care au participat la evaluări ştiu că această proporţie este sufici-entă pentru a asigura păsările pe toată perioada rece a anului.

În acelaşi mod s-a procedat şi pe terenurile vânătoreşti, unde este răspândit iepurele de câmp. Calculul e de 1,5 kg de fân sau lucernă și 6 kg de cereale pentru un urecheat.

Au greşit şi mai greşesc însă cei care consideră că animalele de interes cinegetic au nevoie de hrană complementară doar după ce cade prima zăpadă. Nu, nu e adevărat, pentru că după recoltarea cerealelor pe terenu-rile agricole, fazanul spre exem-plu, neavând hrană asigurată, nu rămâne, ci migrează. Doar ie-purele de câmp nu-şi părăseşte habitatul, însă… cum să supra-vieţuiască? Flămând?

Aşadar, cine-l poate ajuta? Ştiut că vânătorul, el trebuie să-i poarte de grijă şi să răspundă la întrebarea din titlu:

— Da, gata!

MIhAIL ŞCERbLIuC

Gata de iernat?


Iarna este perioada de vânătoare ac-tivă la păsări sălbatice. Raţele (majorita-tea zburătoarelor, de fapt) sunt la sud, iar pentru păsările rămase să ierneze supra-vieţuirea nu este atât de simplă. De aceea,

în timpul iernii, vânătorii mai mult sunt preocupaţi nu de vânătoare, ci de hrănirea înaripatelor.

Luna februarie, de exemplu, este tim-pul de hrănire a potârnichilor. A doua jumătate a iernii este partea neagră a vre-mii pentru aceste „găinuşi“ sălbatice. To-tul în jur e îngheţat, sloi, semincioare nu au unde ciuguli. În luna februarie stoluri mari de potârnichi îşi fac drum spre lo-calităţi — în speranţa de a se cufunda în rămăşiţele de fân pentru a găsi ceva-ceva de-ale pliscului. Anume aici prăpădiţii de vânători locali şi trag în ele.

Vânătorul cu principii morale sănă-toase, respectându-se pe sine şi natura, niciodată nu va vâna în luna februarie po-târnichi. Mai întâi de toate, el le va arunca ceva de mâncare, se va înarma cu un bino-clu şi va urmări cum aceste găinuşe ciugu-lesc hrana.

Cum e corect să organizezi hrănirea suplimentară a potârnichilor pe timp de iarnă?

Potârnichile nu sunt vrăbii şi nici pi-ţigoi. Nu se dau prea aproape de om. Şi, chiar de vizitează satele, o fac cu extremă precauţie. Ele se aşază în curţile vilelor pă-răsite, în fânării vechi, caută de mâncare prin tufişurile sălbatice, ale nimănui. Dar este de ajuns ca undeva în preajmă, la circa o sută de metri, să apară vreun băştinaş, că stolul imediat se ridică în aer şi, bătând zgomotos din aripi, dispare.

Cea mai uşoară cale de hrănire este

acolo unde prima dată aţi văzut potârni-chile ciugulind. Ele nu se vor hrăni oriun-de. Pentru că sunt obişnuite să se alimen-teze într-o anumită zonă: printre arbuşti mici, pe pantele nu prea mari, pe terenuri

deluroase. Din primăvară până în toamnă, de exemplu, locurile obişnuite de hrănire sunt gropile, râpile, vâlcelele şi văgăunile din milocul câmpului. În tufişuri ele sunt obişnuite să găsească seminţe. Pantele şi vegetaţia le protejează de ochii prădători-lor. Văzând hrana într-un loc neobişnuit, potârnichile vor fi foarte precaute. Prin urmare, dacă aţi observat unde se hră-nesc potârnichile, cel mai indicat ar fi să organizaţi alimentarea lor anume în acel loc. Dar şi în mod individual puteţi crea o hrănitoare şi să atrageţi potârnichile. Pentru aşa ceva se cere un loc tihnit, ne-populat. De exemplu, o vilă abandonată sau un hambar părăsit. Vegetaţia şi copacii vor avea un rol pozitiv. Însuşi sectorul ales trebuie să fie într-un fel echipat. Cum?

Pregătim terenul pentru hrănire. În-lăturăm buruienile. Cu toate că le place vegetaţia (tufişurile sălbatice nu prea înal-te), potârnichile sunt obişnuite să găsească demâncarea jos, sub arboret. Prin urmare, printre desişul de buruieni trebuie să alegi un teren curat, de 2–3 m. Aici va fi „fe-lul principal“ de bucate — cea mai mare grămadă de alimente. Aceasta va fi acea „Romă“, spre care duc toate drumurile — cărările cu hrană.

Curăţim zăpada. Acest lucru este obli-gatoriu. Anume din această cauză în luna februarie potârnichile străbat spre sat, pentru că toate seminţele de prin râpi au îngheţat bocnă. Seminţe sunt, mama Na-tură este generoasă în hrană, dificil este să

ajungi la ele. Zăpada nu este o problemă — o mături. Problemă este să curăţi gheaţa. Dacă s-au format cruste de gheaţă, e nece-sar să le spargi cu ceva şi să curăţi terenul de aşchii. E o ocupaţie neplăcută, dar nu ai încotro. În cazul în care mâncarea se împrăştie pe gheaţă, după 20 de minute ea îngheaţă.

Construim un acoperiş. Ca terenul nostru, dar şi grămada de hrană, aflată aici, să nu fie acoperită de zăpadă, este ne-cesar să se ridice un acoperiş protector, de aproximativ un metru înălţime. Acoperi-şul e simplu: patru pari (doi în faţă — de aproximativ un metru, doi în spate — de aproximativ 50-60 cm), nuiele, acoperiş de paie, stuf, trestie sau oricare alte materiale. Se poate şi fără acoperiş, de fapt. Vecinii mei de vilă, bunăoară, pe terenul curăţat presoară demâncarea, iar dimineaţa, după hrănirea potârnichilor, presoară altă can-titate.

Cărările de hrană. Cărările, care duc spre principalul „tain“, se cere a fi lungi — de la 100 până la 300 de metri. Astfel, aten-ţia potârnichii „din zbor“ nu va fi distrasă. În mod obişnuit, mai întâi, potârnichile descoperă cărările de hrană, apoi vin în stol mare.

Şi ultima constatare. Precum declară „stagiarii“ în astfel de treburi, trebuie să fie mai multe grămezi de hrană. Adică, între cărări este necesar să se mai facă nişte gră-mezi. Potârnichile, instinctiv, pentru a se proteja de animalele de pradă, prea mult pe un singur loc nu stau. Prin binoclu se vede, că la fiecare grămadă se înghesuieş-te un anumit stol de potârnichi, iar unele, solitare, umblă de la o grămadă la alta. Mai pe scurt, dacă va exista o singură grămadă de hrană, stolul de potârnichi, cu siguran-ţă, mult timp n-o să se reţină şi se va ridica în zbor.

Hrana. Principala întrebare este: cu ce să hrănim potârnichile? Din fericire, păsă-rile sălbatice nu sunt pretenţioase. Şi nu e necesar să cumpărăm de la magazin hrană pentru ele, ca pentru papagali. Sunt bune şi resturile de hrişcă, grâu, ovăz şi alte de-şeuri cerealiere. Vecinii mei, de exemplu, de multe ori le dau fân obişnuit — potâr-nichile îl scormonesc cu plăcere şi ciugu-lesc seminţele găsite.

DIN ARhIVA REDACŢIEI

management

Hrănirea potârnichilor iarna


Indiferent dacă mergi la vânătoare de raţe, fazani, mistreţi, căprioare sau ie-puri, trebuie să ştii că pen-tru fiecare dintre acestea este necesar să ai un anumit tip de echipament şi muniţie.

De asemenea, ca vânător ar trebui să ştii cum să îţi alegi echipamentul în funcţie de vânatul pe care îl urmăreşti, de sezonul de vânătoare, pre-cum şi de locul în care se des-făşoară acţiunea.

În funcţie de planurile pe care ţi le faci în legătură cu o partidă de vânătoare şi de re-zultatele pe care vrei să le obţii (până la urmă fiecare vânător îşi doreşte să nu se întoarcă acasă cu mâna goală, ci cu o pradă bogată), îţi poţi alege echipamentul care să îţi uşu-reze munca, să te menţină în siguranţă şi care să te ajute să şi vânezi ceva.

Înainte de a merge la cum-părături, trebuie să ştii exact în ce sezon de vânătoare te afli şi care sunt exemplarele pe care le poţi sacrifica. Trebuie să fii conştient că nu poţi vâna că-prioare dacă sezonul nu e este deschis, aşa că nu are sens să îţi procuri accesorii sau muniţie pentru acest tip de vânătoare. Mai mult decât atât, trebuie să ştii că nu poţi vâna căprioare decât cu o autorizaţie specială,

chiar şi atunci când este des-chis sezonul. La fel se întâmplă şi în cazul iepurilor sau al al-tor tipuri de vânat. Chiar dacă eşti vânător amator, nu poţi participa decât la o vânătoare organizată de către asociaţiile

de vânătoare şi pescuit de pe raza judeţului în care te afli. În cazul în care încalci aceste re-guli, vei fi considerat braconier şi sancţionat conform legilor în vigoare.

Acum, că am clarificat aceste aspecte legale, poţi citi mai departe pentru a afla care sunt echipamentele pe care ar trebui să ţi le procuri şi cum să faci cele mai bune alegeri în acest sens.

1. Arma potrivită

La acest capitol variantele şi posibilităţile sunt nelimitate. Poţi alege arma cea mai potri-vită pentru tine în funcţie de buget, de rezultatele pe care le aştepţi sau de gradul de im-plicare în aceste activităţi, pre-cum şi de preferinţele estetice. Bineînţeles, o puşcă modernă, cu lunetă, te va ajuta să împuşti mult mai multe exemplare, dar nici o puşcă tradiţională nu este de neglijat. Până la urmă, în afară de calităţile armei, contează foarte mult şi iscusin-ţa vânătorului.

2. Muniţia

Dacă la capitolul arme mai puteai să faci un compromis, la capitolul muniţie lucrurile sunt mult mai stricte. Orice vânător cu o minimă experi-enţă ştie că nu poate să mear-gă la vânătoare de mistreţi cu cartuşe cu alice pentu păsări sau iepuri. Aşadar, în funcţie de animalul vizat, alege şi tipul de cartuşe. În caz contrar, nu numai că nu vei împuşa nimic, ci te vei face de râs şi în faţa

celorlalţi participanţi la parti-da de vânătoare.

3. Îmbrăcăminte care izolează mirosul uman

În cazul în care ai planificat o vânătoare de căprioare, tre-buie să ştii (şi ar trebui să ştii, dacă eşti vânător adevărat!) că cerbii şi căprioarele au un miros foarte fin şi te pot simţi dacă te apropii prea mult. Pen-tru a-ţi creşte şansele de a nu te întoarce acasă cu mâna goală, nu ar strica să achiziţionezi un costum de vânătoare care să folosească această tehnologie, de blocare a mirosului specific uman. Deşi foarte util, acest articol poate fi destul de greu de procurat, dat fiind preţul destul de mare pe care îl are.

4. Camuflaj

Fie că vorbim de îmbră-căminte sau de alte accesorii

care să te ajute să devii una cu mediul înconjurător, aces-tea sunt indispensabile pentru orice vânător care se respectă. Dacă ştii că participi la partide de vânătoare în sezoane care cuprind toate cele patru ano-timpuri, atunci ar trebui să ai un echipament pentru fiecare

dintre acestea. În schimb, dacă nu eşti un împătimit al vânăto-rii şi participi doar ocazional la astfel de activităţi, îţi poţi achiziţiona doar costumul de camuflaj corespunzător sezo-nului pe care îl preferi. Asta te va scuti cu siguranţă de cheltu-ieli inutile.

5. Protecţie împotriva vremii nefavorabile

Indiferent că este vorba de frig, ploaie sau căldură, orice vânător trebuie să aibă o îm-brăcăminte adecvată, care să îl protejeze de aceşti factori ex-terni. Atunci când stai la pân-dă sau când eşti pe punctul de a ochi un animal, în mod cert nu ţi-ar plăcea să fii distras de frigul care te cuprinde de la picioare sau de căldura care te sufocă. Aşadar, pentru rezulta-te cât mai bune, nu omite acest aspect.

În final, contează mai mult acţiunea de a vâna în sine, adrenalina şi mişcarea, şi mai puţin prada cu care te întorci acasă.

ADRIAN COSMA

abc-ul vânătorului

Pentru o partidă serioasă


MP-155 este o armă semiautomată cu ţeava lisă pentru vânătoarea sportivă, tirul sportiv. Funcţionarea automată se bazează pe utilizarea energiei unei părţi din gazele de pulbere arsă în timpul tragerii. Desig-nerii, luând tot ce e mai bun din modelul MP-153, au făcut unele modificări, îmbu-nătăţiri şi au oferit vânătorilor o armă pe potrivă. MP-155 permite să se împuşte nu numai cu cartuşe încărcate cu alice din plumb, ci şi de oţel. Ea a fost testată la o

presiune maximă de 1320 bari, cu permi-siunea de a se utiliza cartuşe care produc o presiune de până la 1050 bari.

Armele, în funcţie de performanţa lor, se împart în următoarele categorii:

cu schock permanent; cu inductoare interschimbabile pentru

tragere cu cartuşe încărcate cu alice de plumb şi de oţel.Este clar că ele sunt produse de cali-

brul 12/76 şi 12/89.MP-155, faţă de modelul precedent,

este mai uşoară. Acest lucru s-a realizat prin utilizarea unor aliaje de aluminiu pentru fabricarea cutiei închizătorului, instalarea unui mecanism pentru reglarea automată a impulsului de mişcare a pis-tonului cu gaze, care permite atenuarea excesului de presiune a gazelor de pulbere din cameră şi dispozitivul de ochire în for-mă de arc.

Siguranţa nu este automată, se află

pe partea din spate a gărzii trăgaciului şi blochează declanşorul. Armele cu pat din plastic sunt înzestrate cu un sistem de amortizare a reculului, ceea ce asigu-ră confortul la tragerea cu cartuşe „Mag-num“. Fixarea verticală a patului se reglea-ză cu ajutorul unor cuzinete de schimb, instalate între ştorţul din spate al cutiei închizătorului şi pat.

Arma este formată din următoarele piese şi mecanisme:

ţeava (diametrul canalului de 18,4 mm) cu camera de gaze;

cutia cu fante pentru instalarea dispo-zitivului de ochire, magazin şi capta-tor;

sistemul mobil al armei, format din piston cu regulator de viteză a derulării înapoi, rama închizătorului asamblată, mânerul de reîncărcare şi închizător;

arcul de revenire; mecanismul de percuţie (MP); patul şi partea dinainte a patului (lemn

sau plastic).Arma este făcută atât cu mânerul de

reîncărcare şi camera de încărcare şi eva-cuare a cartuşelor uzate în partea dreap-tă, cât şi în cea stângă (pentru stângaci). Închiderea canalului se efectuează cu su-portul penei închizătorului care intră în şanţul manşonului ţevii. MP este asamblat pe o bază separată. La rodajul pieselor şi mecanismelor armei se recomandă ca pri-

mele 100 de trageri să se facă cu cartuşe de calibrul 12/70 ( „polumagnum").

Alegerea unei arme este o chestiune delicată. Cu „O iau, fără s-o văd“, vorba venind despre armurierii noştri, treaba nu merge. La magazin trebuie să vii însoţit de un prieten mai experimentat. Luaţi o ver-gea de metal, nişte cârpe curate, un cartuş nou, fără capsulă, de calibrul potrivit, şi nu mai puţin de cinci cartuşe oarbe pentru a controla funcţionarea părţilor componen-te şi mecanismelor.

Întâi şi întâi, examinaţi arma desfă-cută. Ştergeţi bine ţeava. Examinaţi-o din toate punctele de vedere, dacă nu cumva are unduiri. Atrageţi atenţie la faptul cum este sudat înălţătorul de ochire şi dacă el nu conţine proeminenţe vădite în lungiş sau linii de chiloiare în curmeziş. Exami-naţi secţiunea gurii ţevii. Ea trebuie să fie perpendiculară faţă de axa canalului, fără crestături, iar pereţii trebuie să aibă o gro-sime egală şi margini ascuţite.

Îndreptând ţeava spre perimetrul unui fond întunecat şi luminos, uitaţi-vă în in-terior, acolo trebuie să se observe contu-rul unei umbre sub forma unui triunghi isoscel cu laturi egale. Introduceţi în man-şonul camerei cartuşul cu care aţi venit şi uitaţi-vă la suprafaţa interioară a canalului ţevii pe gura secţionată a ei. O să obser-vaţi inele de umbră. Ele trebuie să fie strict concentrice şi la distanţe egale unele de al-tele. Acesta este indicatorul forjării corecte a ţevii.

Controlaţi îngustările ţevilor. Ele tre-buie să fie fără defecte. În mod alternativ, învârtiţi şi dezvârtiţi fiecare dispozitiv. Ele trebuie să se înşurubeze la acelaşi nivel cu gura secţională sau să se mişte uşor la adâncimi egale. Strângeţi arma şi verificaţi unde se află butoanele siguran-ţei, cârligele de zăvorâre, interceptorul şi butonul de blocare a cartuşelor. Apoi, tra-geţi închizătorul până la capăt, el trebuie să se oprească în locul de reţinere. Băgaţi un cartuş orb în ţeavă, apăsaţi pe butonul interceptor. Cartuşul trebuie să intre liber în camera detonantă. De mai multe ori duceţi arma la umăr, ochind ţinta aleasă, ca să simţiţi cum se potriveşte. Efectuaţi câteva împuşcături, ca să simţiţi momen-tul tragerii.

arme şi muniţii

MP-155 IJ


Cu cartuşele oarbe rămase încărcaţi magazinul şi, punând în mişcare închi-zătorul, controlaţi modul în care sunt introduse şi evacuate din cameră. Exa-minaţi patul armei şi pivotul. Lemnul trebuie să fie fără aşchii şi fisuri, pereţii pivotului — de aceeaşi grosime. Dacă

aveţi posibilitate, luând vreo 50 de cartu-şe, plecaţi la tir, ca să verificaţi cum func-ţionează arma.

Nu încercaţi să curăţaţi cu pila sau cu hârtie abrazivă bavurile şi urmele frezei din interiorul cutiei închizătorului şi slo-turile, crezând că ele pot împiedica func-ţionarea automată. Urmărind un astfel de „rafinament“, puteţi deteriora arma. Mecanismele se vor ajusta de la sine în procesul tragerilor. Dacă vor apărea ast-fel de necesităţi, la dispoziţie stau atelie-rele, cărora le puteţi încredinţa arma. Vâ-nătorul care nu are dificultăţi financiare poate comanda o armă executată „clasic“ (ordinar), cu o ţeavă suplimentară de 660 mm, cu diferite dispozitive de ochire şi

alte opţiuni. Cu o asemenea ţeavă şi cu dispozitive de schimb poţi ieşi la vână-toarea de animale copitate, vânat mic, cu câini sau la tirul sportiv.

Construcţia armei permite înlocui-rea ţevilor. Oricât i-am înjura noi pe pro-ducători (cel mai mult pentru aspectul

armei), trebuie să recunoaştem că pentru prima dată s-a reuşit lansarea unei arme cu un întreg arsenal de opţiuni, cu care puţini armurieri străini s-ar putea lăuda.

VICTOR RADOV

Notă: Angajaţii magazinului specia-lizat al SVPM (mun. Chişinău, str. Şipo-telor 2; mun. Cahul, str. Eminescu 43/2), cărora le-am solicitat opinia referitoare la arma de vânătoare MP-155 IJ, au de-clarat că, acest model este solicitat şi că plângeri din partea vânătorilor autohtoni nu sunt. Membrii SVPM beneficiază de reduceri la procurarea armelor de vână-toare.

REDACŢIA VPM

2017 bate la uşă!

O întrebare pentru dl doctor conferenţiar Anatol SAVIN:

— Între vânătorul Savin şi omul acade-mic Savin, unul cuprins de pasiunea ieşirii în sânul Naturii, de a străbate văile şi dea-lurile întru odihnă şi plăcere, şi al doilea, dedat cercetărilor ştiinţifice, există vreo le-gătură, odată ce ortacii afirmă că sunteţi din lumea savanţilor, iar cei de la Academie — că faceţi parte din cea a vânătorilor?

— Da, pentru că aşa a fost, ca vâ-nătoarea să ne facă Homo sapiens, tre-cându-ne pes-te întunericul necunoaşterii şi frica de tot ce ne înconju-ra, consolidându-ne în natură ca cea mai puternică şi înţeleaptă făptură a ei.

Natura, fiind o imensitate, cunoaşterea adevărului în ea e probabil ceva infinit, iar instinctul de vânător este ascuns în orice bărbat care merge pe calea cunoaşterii, aducându-ne satisfacţie sufletească şi vi-goare trupească.

O întrebare pentru dl Pavel TACu, vânător, satul Pecişte, Rezina:

— Ajunşi prin părţile locului, aflăm că faceţi parte dintr-o dinastie de vânători. Ce preferaţi să vânaţi?

— „A prefera“ nu-i problemă, dar, mai întâi de toate, trebuie să ai ce vâna şi, ca să ai vânat, trebuie să munceşti mult, să-l creşti, să-l aperi de braconieri, de răpitori. Adevărul acesta l-am însuşit de la bunicul Grigore şi de la tata Gheorghe, mai întâi.

Da, suntem o dinastie de vânători — bunic, tată şi încă trei fraţi ai mei. Toţi suntem pasionaţi de vânătoare, iubim Na-tura. Suntem una cu pădurea, pentru că tata e pădurar. De aici pornesc toate, cred eu. Iar în privinţa vânătorii, dacă aţi adus vorba, ce să vă mai spun? S-au înmulţit câinii vagabonzi pe la noi — haite întregi! Iată care-i situaţia. Eu, bunăoară, ce fac? Scot banul din buzunar, cumpăr cartuşe şi… Altfel, pe viitor, cum să ne bucurăm de vânat?

Abonarea 2017 Preţul unui abonament pentru 12 luni la revista VPM e de 150 lei.

Indicele publicaţiei:în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.Abonamentul poate fi perfectat la orice oficiu poştal.


răpitorii

Lupul: simbol şi realitate

Dacii, strămoşii noştri, pe lup îl aveau ca totem — sim-bol protector al neamului care îi ajuta la vânătoare, în război, în alte situaţii. Stea-gul lor era constituit dintr-un dragon cu cap de lup, ridi-cat în vârful suliţei. Au ales

lupul, fiindcă el preferă să moară de foame sau în luptă pentru hrană, decât să fie un „blând vasal“ al omului.

Dintre toate animalele săl-batice-răpitoare mari numai lupul nu a fost de înfrânt pen-tru a fi îmblânzit şi dresat ca ursul, leul, tigrul ş. a. În crono-logiile istorice, Dacia străveche se legitimează ca „ţară a Lu-pului“. Înşişi dacii erau numiţi „daoi“, adică lupi.

În ziua de azi însă, atitu-dinea faţă de lup s-a schimbat cardinal. Strămoşii noştri geto-daci nu ne-ar ierta indiferenţa sau chiar ura faţă de lup. În opinia mea, lipsa lupului pe terenurile de vânătoare este o problemă. Desigur, prezenţa lui trebuie să fie admisă doar în anumite zone şi să fie luată sub un control strict, pentru a minimaliza prejudiciul cauzat şeptelului şi faunei sălbatice. Totodată, s-ar asigura existenţa acestuia în densităţi justificate şi controlate. Ca toate vieţui-

toarele sălbatice, pentru o dez-voltare normală, lupul are ne-voie de trei condiţii esenţiale: hrană, adăpost şi linişte. Raţia anuală a unui lup cumulează circa o tonă de carne.

Făcând o analiză generală a condiţiilor de existenţă pen-

tru lup, luând în calcul şi efec-tivele reale ale principalelor specii de vânat care constituie baza de hrană a lupului (cerbi, căpriori, mistreţi şi necesarul de hrană pe care o consumă), am constatat că lupul poate găsi astfel de condiţii în cinci zone, prezentate în tabelul de mai jos:

Se precizează că efectivele de vânat (cerb, căprior, mis-treţ) existente sunt acelea care

au fost surprinse la ultima eva-luare (martie 2016), efectuată în fondul forestier administrat de Agenţia „Moldsilva“, iar efectivele optime ale acestor specii de vânat sunt cele stabi-lite prin lucrări de specialitate şi cuprinse într-un ordin emis de agenţie.

Corelaţia dintre efective-le de lupi şi cerbi, mistreţi şi căpriori, în perioada 2011—2016, în zonele unde ar putea

exista lupul este redată în gra-ficul de mai jos:

Fiecare haită de lupi îşi

apără teritoriul care variază în-tre 10.000 şi 50.000 ha.

Această variaţie este strâns legată de densitatea lor, dar şi a prăzii, accesibilitatea ei, condi-ţiile geografice specifice şi ac-tivităţile umane. Astfel, putem stabili numărul admis (în con-diţiile existente) de haite şi de exemplare pentru fiecare zonă în parte:1. Zona de nord — 1 haită

(6-8 exemplare);2. Zona de nord-est — 1 haită

(5-6 exemplare);3. Zona de centru — 4-5 haite

(30-35 exemplare);4. Zona de sud-est — 1 haită

(6-8 exemplare);5. Zona de sud — 1 haită (5-6

exemplare).Aşadar, pe teritoriul Re-

publicii Moldova, numărul lupilor, în 8-9 haite, corelat cu efectivele de vânat (cu mici abateri) — 2 ex./10 000 ha de pădure sau raportat la întregul teritoriu (1 ex./20 000–25 000 ha) — ar putea fi în total de 50–60 de exemplare.

GhEORGhE ChIRIŢă, inginer silvic

Numărul şi denumirea zonei

Suprafaţa, mii ha Numărul de lupi admişi în haită (exemplare) corelat cu:

totală acoperită cu pădure

suprafaţa pădurii

efectivele de vânat existente

efectivele optime

de vânat

1. Zona de nord (Lipcani-Briceni-Edineţ-Ocniţa-Otaci) 253,8 25,5 5 8 10

2. Zona de nord-est (Şoldăneşti-Rezina) 165,3 15,8 4 6 13

3. Zona de centru (Ungheni-Călăraşi-Nispo-reni-Hânceşti-Ialoveni)

595,1 150,0 30 35 60

4. Zona de sud-est (Tighina-Talmaz-Căuşeni) 62,0 18,4 4 8 10

5. Zona de sud (Iargara-Cantemir-Cahul) 193,9 24,3 5 6 13

TOTAL 1270,1 234,0 48 63 106

Notă: Efectivul de lupi (Lp) este prezentat în exemplare reale, iar celelalte efec-tive (cerbi — Cb, căpriori — Cr, mistreți — Mț) — în zeci de specimene.


chinologie

Campionatul internaţional la câinii de vizuină

În competiţie s-au încadrat 61 de pa-trupezi, inclusiv: 46 de terrieri de vânătoa-re germani, 6 terrieri cu păr sârmos, 4 wel-

sh terrieri, 4 de rasa taxa cu păr sârmos, 1 foxterrier cu păr neted.

Colegiul de arbitri a fost reprezentat de: Iaroslav Rogoţki, arbitru principal, ex-pert de categoria I (Ucraina), arbitrii Petro Voitaliuk, expert de categoria I-a (Ucrai-na) şi Dumitru Mândru, expert de catego-ria a III-a (Republica Moldova).

La festivităţile cu prilejul deschide-rii Campionatului, cu intonarea Imnului SVPM, drapelul a fost arborat de Serghei Staruşceak (Ucraina), campionul „Mold-hunter 2015“. Participanţii au tras la sorţi

numerele de ordine în concursul canin.În prima zi de campionat câinii au fost

supuşi testării la vizuina „8“, în a doua — la

vizuina „П“, cu implicarea a 19 vulpi. Dato-rită ingeniozităţii maiştrilor Marcel Creţu şi Veaceslav Bercea, niciuna dintre vulpi nu a avut de suferit. Aşteptând să le vină rândul la intrarea în competiţie, participanţii au avut posibilitatea să savureze din bucatele naţionale, stropite şi cu un vin bun.

Aşadar, în conformitate cu rezultatele campionatului, au fost înmânate: 34 diplo-me de gradul I, 47 diplome de gradul II şi 13 diplome de gradul III; din cei 61 de pa-trupezi 6 au obţinut câte două diplome de gradul I, precum urmează:

1. Terrierul de vânătoare german Naha-leonok Agnys Tei, proprietar — Victor Lazarenko (Ucraina) — 193 puncte, Campion de Câmp.

2. Terrierul de vânătoare german Ibis, proprietar — Alexandr Orehovski (Ucraina) — 191 puncte.

3. Terrierul de vânătoare german Noks Klein Jager, proprietar — Roman Pe-leh (Ucraina) — 191 puncte.

4. Terrierul de vânătoare german Аbra Kadabra, proprietar — Nicolai Ratuş-neak (Ucraina) — 189 puncte.

5. Terrierul de vânătoare german Gher-da, proprietar — Nicolai Orlovschi (Моldova) — 182 puncte.

6. Terrierul cu păr sârmos Nika, propri-etar — Taras Glibka (Ucraina) — 181 puncte.Cel mai tânăr câine, cu cele mai bune

rezultate, a fost terrierul de vânătoare german Leşii, proprietar — Serghei Sta-ruşceak (Ucraina) — 2 diplome de gradul

II — 177 puncte; cel mai bătrân câine, cu cele mai bune rezultate, s-a dovedit a fi ter-rierul de vânătoare german Iunkers, pro-prietar — Alexandr Gnatenko (Ucraina) — 2 diplome de gradul II — 169 puncte.

Învingătorilor le-au fost înmânate cupe, medalii şi cadouri de preţ. Arbitrii au menţionat că în ultimii ani numărul câinilor de vânătoare la vizuină din Mol-dova a crescut în mod considerabil.

La Anul şi La Mulţi Ani! Text şi foto: IGOR ELENCIuC,

expert de categoria a II-a

RECENT, LA băLŢI, Sub PATRONAjuL SVPM, S-A DESFăşuRAT CEL DE-AL DOILEA CAMPIONAT INTERNAŢIONAL AL CâINILOR DE VâNăTOARE LA VIzuINă, ORGANIzAT DE PEPINIERA DE CâINI FOxTERRIER „MOLDhuNTER“, LA CARE Au PARTICIPAT REPREzENTANŢI A PATRu ŢăRI — REPub-LICA MOLDOVA, uCRAINA, ROMâNIA şI SERbIA.


…Cu milenii în urmă legendarul Iason a adus în Grecia, în urma expediţiei pe tă-râmul mitic al Colchidei, odată cu trofeul râvnit, lâna de aur şi cu Medeea, — câteva păsări neobişnuite din depresiunea scăl-dată de râul Phasis, de unde şi denumirea Phasianus colchicus, fazanul din Colchida. Ulterior, această manifestare bruscă (ex-plozivă!) de ţipăt şi coloristică, dar şi de geniu culinar a exercitat o veritabilă fasci-naţie în Europa şi în lume.

Începând cu anii '50 ai secolului tre-cut, fazanul este populat şi repopulat cu regularitate de către vânători în spaţiul pruto-nistrean. În prezent vânătorii noştri îl consideră piesă de referinţă. Ţinuta ţan-ţoşă, falnică a cocoşului, comportamentul specific oferă vânătorilor o gamă largă de emoţii şi adrenalină.

Ca etnolog, am fost atras de semnifi-caţia resorturilor mitico-filozofice ale eve-nimentului Sărbătoarea fazanului 2016. Din multitudinea de probe şi categorii de acţiuni componente (partida de vânătoa-re la fazan, expoziţia trofeelor, cântece şi bancuri, tir sportiv, bucătăria vânătoreas-că etc.) s-a evidenţiat reprezentaţia tea-tralizată Judecata fazanului, înscenată de formaţia teatrală de la Dubăsarii Vechi în frunte cu preşedintele echipei de vânători, Andrei Burlea, şi instructoarea-regizor Elena Schidu. Hazul provocat în spectacol, pentru a fi înţeles, ar trebui descifrat.

Mândreţea de fazan de pe plaiurile moldave este încărcată de păcate şi, re-

spectiv, în fiecare an i se face strigare pu-blică, odată cu deschiderea sezonului de vânătoare. Deci, iată şi elementul de bază, fără de care nu ar putea fi Sărbătoarea fa-zanului şi, în special, Judecata fazanului.

Un ceremonial vechi al cetelor de fe-ciori în satele noastre, din ajunul sărbăto-rilor calendaristice, simbolizând înnoirea timpului, dar şi „spălarea păcatelor“ la un nou început de parcurgere, după judecata publică a membrilor comunităţii, care au

încălcat normele de comportament şi con-vieţuire, a fost şi mai rămâne a fi strigatul peste sat: cocoţatul pe acoperişul casei ori în copac, pe stânci şi dealuri (ca să fie auzit cât mai departe!). Strigătorii, bine docu-mentaţi, purtau un dialog antrenant, con-

dimentat cu exemple în veşmânt ironic, umoristic, satiric etc. şi până la reprezen-taţii teatralizate de amploare, pe ansamblu privite, urmărind purificarea oamenilor şi

a spaţiilor cu toate vietăţile, prin alungarea spiritelor malefice, a „duhurilor rele“, îm-buibate timp de un an în mediul familial. Pentru un efect mai pronunţat, textele de-bitate erau însoţite de rostogolirea roţilor de foc (roţi vechi de car, înfăşurate cu paie şi cârpe), ruguri, împuşcături, fumegaţii, zgomote, cântece de luat în râs, verdicte de judecată populară etc., toate alcătuind un mesaj educativ binevoitor şi paşnic.

În arealul românesc obiceiul se desfă-şura la Crăciun şi la Anul Nou, de Lăsatul Secului de Paşte, Joia Mare, Buna Vestire, Sâmbăta Paştelui, Sfântul Toader şi Sfântul Gheorghe, dar şi cu alte ocazii. În satele Huluboaia şi Doina de la Cahul, de exem-plu, ceremonialul era practicat toamna, de Sfântul Dumitru. Criulenenii sărbă-toresc acest eveniment, recitând versuri, interpretând cântece, dansând în costume exotice, cu măşti de fazan, vulpe, iepure şi alte animale. Evident, actorii principali sunt vânătorii din zonă. La „procesul ju-diciar“ participă inculpatul — cocoşul de fazan, care se face vinovat de toate fărăde-legile: de la braconaj, beţie, violenţă în fa-milie etc. până la furtul miliardului, seceta din vara trecută sau ieşirea Marii Britanii din UE (sic!), alte personaje fiind Procu-rorul, Judecătorul, Avocatul, Vânătorul şi Bucătarul.

Drept imperativ moral justiţiar ca-tegoric se impune o aplicaţie specifică a

abaterilor din societate, caracterizate de americani şi englezi printr-o noţiune an-tropologică — control social. Antropologia juridică transgresează în cazul descris o

repere mitocinegetice

Sărbătoarea fazanului — 2016 (ediţia a 27-a, Criuleni)


altă noţiune pentru violarea normelor — sancţiunea. Răzbunarea ar fi forma arhe-tipală ce permite administrarea sancţiunii prin sacrificiu. În satul Huluboaia, Cahul, cocoşul (domestic) este sancţionat toamna

prin îngroparea lui, în centrul satului, afa-ră fiind lăsat doar capul, în care se arun-că câte o pietricică pentru fiecare păcat al consătenilor, strigat în public. În finală, cocoşul, pentru toate nelegiuirile din co-munitate, sfârşeşte în meniul bucătaru-lui. Ca act justiţiar public, echivalent cu

judecata populară din sec. XX, „strigarea păcatelor“ şi „judecata fazanului“ denotă capacitatea membrilor SVPM de a se au-toironiza şi o modalitate de vindecare prin luarea peste picior prin cuvinte usturătoa-re, cu intenţii sănătoase.

Procurorul: Să ascultăm verdictul…Toţi: Pledăm „Vinovat“. Pedeapsă ca-

pitală!Fazanul este luat pe sus de Bucătar şi

dus la bucătărie. În aceeaşi clipă, Bucăta-

rul iese în public cu un fazan rumenit pe tavă, ornat cu legume şi verdeţuri, decla-mând în faţa „judecăţii“:

Lume, lume, trece-un anŞi iar prindem un fazanŞi-i strigăm păcateleDe prin toate satele.

Vânător de eşti, avan,Te rugăm, nu fi fazan,Şi de-i face vreun păcatAici vei fi judecat,Şi-ncă nimeni n-a scăpat!

TuDOR COLAC, dr. în etnologie

FAzAN Cu CASTANE

Ingrediente:• 2 cocoşi de fazan; • 500

gr de castane comestibile; • 200 ml de lapte proaspăt; • 1 franzelă uscată; • 3 ouă de găină; • 100 gr de unt de casă; • 200 gr de carne slabă de porc; • 200 gr de ciuperci; • 200 gr de orez; • 400 gr de prune uscate; • 200 ml de vin roşu Merlot; • 1 legătură de pătrunjel verde; • 2 linguri de zahăr; • 1 linguriţă de piper măcinat; • 1 linguriţă de magheran; • 1 linguriţă de nucşoară; • 0,5 linguriţă de cuişoare; • 2 cepe mijlocii; • 1 lingură de făină de grâu; • 1 lingură de pastă de to-mate; • sare după gust.

Mod de preparare:Castanele sunt coapte în cuptor pe

vatră până când crapă coaja, apoi sunt curăţate şi puse la fiert cu 1 litru de apă timp de 30 min. După 25-30 min apa

este vărsată şi se adaugă laptele şi se vor fierbe până se înmoaie. Se dau prin blen-der pentru a obţine din castane un piure delicios. Carnea de la piept şi de la pulpe se dă prin maşina de tocat, după care se amestecă cu franzela muiată în apă, piu-reul de castane, untul şi conţinutul ouălor, adăugându-se piperul, nucşoara şi sarea. Cocoşii de fazan asezonaţi cu sare sunt umpluţi cu compoziţia pregătită, iar pie-lea este prinsă cu scobitori şi legată cu aţă de bucătărie ca să-şi păstreze forma şi să nu iasă umplutura, şi se acoperă cu felii subţiri de slănină. Cocoşii sunt aşezaţi într-o tava cu puţină apă şi acoperită cu un capac, dată la cuptor pentru 1,5-2 ore, după care este înlăturată slănina.

Prunele uscate sunt înăbuşite separat în vin roşu, cu zahăr şi cuişoare. Aparte pregătim garnitura din orez cu ceapă căli-tă şi ciuperci, peste care turnăm apă ca să se înăbuşe până se înmoaie. Într-o cratiţă turnăm sosul de la cei doi cocoşi de fazan, adăugăm pasta de tomate, piper, făină şi sare şi lăsăm să dea în clocot până se face consistent.

Fazanul, aşezat pe un platou, este în-soţit de ciuperci şi ornat cu prunele în-nobilate în vin, înmiresmate cu pătrunjel verde.

Măi să fie!


Cum să vorbim despre co-legul nostru Anatol Vaculen-co — la trecut, la prezent sau poate la timpul viitor? Fireşte, cei care l-am cunoscut, unii de acum îl vedem în spatele

nostru, alţii avem impresia că Anatol merge în pas cu noi, iar o seamă, cu certitudine, îl văd înainte-mergător.

Unii îl considerau pe Ana-tol Vaculenco un singuratic, alţii îl vedeau mereu… în duet cu dragostea, purtată în suflet.

Da, era enigmatic. Îşi des-chidea inima şi sufletul doar în faţa frumosului. Căuta me-reu să iubească…, dar pe cine? Căuta mereu să se dăruiască…, dar cui? Patria lui, cu siguran-ţă, a fost dragostea. Am avut însă impresia că dragostea lui nemărginită i-a adus prea des-tulă nefericire. Dar nicicând acest domn îndrăgostit de fru-mos nu a ştiut a trăda dragos-tea lui faţă de tot ce-l înconju-ra: natură, om, fiară…

În toate vedea un rost, ve-dea armonia divină. Nu ştia ce ar mai putea face ca lumea să devină mai luminată, mai bună, ca să preţuiască şi să se

bucure de tot ce a creat bunul Dumnezeu.

„Trăia în lumea lui spiri-tuală, era o fire profund cre-dincioasă, afirmă unul dintre prietenii de-o viaţă ai lui Ana-

tol — Igor Soloviov. Era un om închis, dar nu ştiu cum se făcea că anume el era sufletul colec-tivului. Era nobil, inteligent, cult, citit, iubea muzica şi făcea muzică, era un dansator de vo-caţie, era şi un vânător iscusit, cum mai dă Doamne, făcea şi poezie.

Dar de-aţi şti, cât de mult iubea el câinii! N-am mai cu-noscut pe altcineva să iubeas-că atât de nemăsurat acest atât de credincios animal. O viaţă a fost nedespărţit de prietenul său patruped. Iar când Anatol a plecat la ceruri, s-a stins tot atunci, de durere, şi prietenul său, câinele."

Parcă îl văd cum deschide uşa redacţiei şi intră… Un om de o cumsecădenie nemaipo-menită, modest, blajin la vor-bă şi… sfios, nu ştiu cum. Era în al nouălea cer dacă a reuşit cumva să ne bucure cu o vorbă izvorâtă din suflet, cu un gest,

cu un articol ce ar putea fi de folos.

A fost şi rămâne un om al scrisului de primă mărime: ştia când şi ce să spună, cum să spu-nă şi cât să spună. Pe toate le fă-cea din dragoste pentru aproa-pele, pentru oameni. El şi-a dorit să-i vadă pe oameni mai buni, mai nobili, mai iubitori de tot ce întruchipează viaţa. Une-ori poate că n-a fost înţeles, dar timpul, de bună seamă, le aşază pe toate la locul lor. Acelaşi pri-eten al distinsului nostru coleg, Igor Soloviov, poartă şi azi pe suflet povara neîmpăcării cu sine, pentru că a fost o vreme când nu l-a înţeles pe Anatol.

— Mi-aş dori ca gândurile mele bune şi cuvintele de înal-tă apreciere a ceea ce a fost şi rămâne pentru mine Anatol Vaculenco să ajungă până la el în semn de recunoştinţă şi iertare, căci, mărturisesc, am şi greşit în faţa lui.

Rămâne de-a pururi cu mine, pentru câte zile mi-au mai rămas, aşa un caz pe care… cum să-l uiţi?

Cu puţin timp înainte de a trece la cele veşnice, Anatol Vaculenco, slăbit de tot cum

era, deschide uşor uşa redac-ţiei. Ne salută cu blândeţe, ca de obicei, şi… încetişor, cu

puţinele puteri ce-i rămăsese, ridică şi pune pe masă geanta cu care a venit. Şi? Scoate de acolo ceva învelit într-un şer-vet grosuţ. Dă şervetul cela în-tr-o parte, apoi folia şi… ridică capacul de pe un vas de cera-mică, destul de măricel! Roto-coale de aburi au dat năvală şi o mireasmă nemaipomenită a inundat toată încăperea.

— Bunii mei, ştiu că în per-manenţă scrieţi despre vânat şi vânătoare, dar, bănuiesc, odată ce nu sunteţi vânători, ci doar jurnalişti, poate că nici nu cu-noaşteţi gustul unui iepure de câmp, gătit, cum ştiu eu mai bine. Am fost cu echipa la o partidă de vânătoare şi… nu-mai mie mi-a surâs norocul.

— …Şi nouă! am exclamat eu!

Aşa a fost, aşa l-am văzut, aşa ne-am bucurat unii de al-ţii. El a fost omul dragostei de lume şi de viaţă. Şi, dacă dra-gostea este raiul, atunci Anatol Vaculenco şi-a trăit viaţa lui scurtă — în rai (ducându-şi paşii pe pământ).

A lăsat impresii de neuitat, nu doar în memoria şi sufletul meu.

Cu dragă inimă îşi aminteş-te despre dânsul şi dl Oleg Cio-coi, preşedintele Consiliului

in memoriam

Ca o torţă…


chinologie

Câinele — sufletul vânătoriiCâinele nu este sensul vieţii, dar imprimă vieţii un sens deosebit

Republican al Societăţii Vâ-nătorilor şi Pescarilor din Moldova:

— În lunga mea acti-vitate pe tărâmul vânătorii am avut ocazia să întâlnesc o mulţime de oameni îm-pătimiţi, ca şi mine, numai că uneori soarta m-a onorat şi cu momente care au să-pat adânc în memoria mea impresii de neuitat şi amin-tiri pentru mulţi-mulţi ani înainte. Unul dintre aceşti oameni pe cărarea vieţii mele a fost Anatol Vaculen-co, vânător din municipiul Chişinău, de-o seamă cu mine, un om foarte modest şi credibil. Un mare pasi-onat al vânătorii, cunoştea de minune toate subtilită-ţile. Înconjurat de dragos-tea şi respectul prietenilor, cu sinceritate dăruia din propria experienţă cunoş-tinţe şi abilităţi. Vorbind despre metodele vânătorii, comportamentul animale-lor sălbatice, arme, muniţii şi multe altele, dânsul de fiecare dată ştia să aducă argumente incontestabile, convingătoare şi exemple concludente. Deosebit de interesante şi memorabile au fost materialele pe teme cinegetice, publicate în re-vista noastră, doveditoare a talentului de povestitor şi profesionist, cunoscător al vânătorii din interior, bu-căţică cu bucăţică, nu din auzite. Căutând să fugă de calapodurile utilizate, de fiecare dată se străduia să introducă propria viziune, preponderent câştigătoare. Chiar şi în prezent, după scurgerea anilor, citind ma-terialele semnate de Anatol Vaculenco, rămâi fascinat.

Un om luminos, ca o torţă în flăcări, emană lu-mină. O valoare, un adevăr, o demnitate, precum a fost Anatol Vaculenco, rămâne de-o seamă cu memoria şi lumina.

IONEL CăPIŢă

Mai demult, pe când doar visam să devin vânător, citisem multe despre vânătoare, despre câinii de vânătoare. Atunci am ajuns la ideea să mă aleg cu un prieten patruped. Tocmai aşa a fost dat să fie. La prima mea vânătoare în câmp am mers însoţit de un spaniel rusesc de cinci luni. Am savurat din plin plăcerea şi marele far-mec al unei vânători cu câine, astfel că nici prin gând nu mi-a trecut să practic de unul singur îndeletnicirea preferată. Astfel, pentru mulţi ani între noi s-au constituit relaţii întemeiate pe o fi-delitate reciprocă. Dacă nu puteam merge la vâ-nătoare cu câinele, rămâneam acasă. Cred că el intuia cumva valoarea acestor gesturi, drept care era gata să-mi îndeplinească orice dorinţă. Ami-cii mei vânătorii, la fel, tratau patrupedul cu bu-năvoinţă şi dragoste, iar acesta le venea în ajutor la momentul oportun. Câinele avea întotdeauna parte de raţia sa din ceaunul de campanie. Era foarte pasionat de vânătoarea la pasăre, inclusiv la gâscă, dar marea lui plăcere era să urmăreas-că un iepure. Prietenul meu patruped a mers cu mine la vânătoare timp de 12 ani.

Aşadar, de acum nu-mi mai închipuiam o vânătoare fără câine, drept care în ajun de se-zon educam deja alt căţeluş spaniel. Din păcate, acesta a avut o soartă mai puţin fericită. După şase ani de vânătoare activă, el s-a îmbolnăvit. Diagnoza a fost — inima slabă. Medicii mi-au interzis să-l iau la vânătoare. Am regretat mult, deoarece maladia i-a scurtat biografia de lucru pe jumătate.

Deseori urmăresc cum câinele meu îşi mişcă prin somn labele, de parcă aleargă, latră înfun-dat şi clănţăneşte din dinţi. Se vede că îşi închi-puie cum stârneşte un fazan sau iepure, sau poa-te că înoată după o raţă rănită. Este întemeiată afirmaţia precum că sufletul vânătorii este câi-nele. Bucuria fiecărei vânători o datorez în bună parte câinilor mei, pasiunii, devotamentului şi ataşamentului lor fără margini. Uneori, câinele mă priveşte îndelung drept în ochi, de parcă ar vrea să spună ceva. Încerc să-i înţeleg privirea, să-i aflu dorul:

„Vorbeşte cu mine, mângâie-mă. Nu întotdeauna îţi înţeleg cuvintele, dar vo-cea ta şi mâinile sunt mai dulci decât orice delicii…

Tu eşti cel mai mare prieten al meu, îmi dai mâncare, noi ne plimbăm împreună,

ne jucăm, mergem la vânat. Când eşti lipsă, îţi păzesc lucrurile şi arma. Dar să ştii că viaţa mea este scurtă şi nu lipsi pentru prea mult timp.

Ai mulți prieteni mari, la care deseori pleci, iar eu am mereu frică să nu rămân de unul sin-gur.

Chiar dacă sunt cel mai mic prieten al tău, să nu încerce nimeni să te jignească, voi lupta cu el câtă putere voi avea. Când suntem împreună, nu ne este frică de nimeni.

Nu fi supărat dacă mai fac pozne — îmi pla-ce să mă joc, mai ales cu obiectele tale.

Nu fi supărat pe mine pentru mult timp şi nu mă închide, ca pedeapsă.

Nu-ţi pierde cumpătul, dă-mi timp să te în-ţeleg ce doreşti să fac eu. Învaţă-mă cum trebuie să mă comport, doar ca tu să fii mulţumit.

Înainte ca să dai în mine, adu-ţi aminte că pot uşor străpunge cu dinţii mâna ta, dar nu voi face acest lucru.

Dacă vezi cum sufăr stând la legătoare sau atunci când mă obijduieşte cineva, vino în apă-rarea mea.

Nu mă certa atunci când lucrez, numindu-mă încăpăţânat, indiferent, leneş. Poate de vină este mâncarea nepotrivită pe care mi-o dai sau poate am obosit, m-am supraîncălzit, sau poate la mijloc este inima mea bătrână.

Sunt peste măsură captivat de vânătoare şi nu-mi cruţ forţele. Ai grijă ca excesul de zel să nu provoace vreun necaz.

Când voi îmbătrâni, voi lucra cu aceeaşi ardoare, dar tu mai stăpâneşte-mi elanul. Dacă mă îmbolnăvesc, doar tu mă poţi ajuta, poţi avea grijă de mine.

Iar în ultimele clipe ale vieţii mele, să nu spui: „Nu pot vedea cum este eutanasiat“. Chiar şi moartea o voi accepta cu resemnare, doar ca tu să fii alături, dragul meu stăpân“.

Câinii noştri ne consideră fiinţe perfecte şi ne iubesc, în pofida tuturor metehnelor, lor nu le pasă cum suntem noi, chipeşi sau scunzi, fru-

moşi sau ba, bogaţi sau săraci. Întreaga lor viaţă depinde întru totul de noi, ei sunt

gata să îndeplinească orice voin-ţă a stăpânului, doar ca să aibă

parte de atenţie şi grijă. Iu-biţi-vă câinii cu cel puţin

jumătate din pasiunea pe care o manifestă ei pen-tru dumneavoastră!

ANATOL VACuLENCO


amintiri

Bunicul călcat de ursÎn ajunul sărbătorilor mari, ţiganii um-

blau cu ursul pe la casele oamenilor. La bu-nicul din partea mamei, ţin minte că po-poseau primii. Cunoscut ca un om harnic, cu mare credinţă în Dumnezeu şi păstrător înrăit al obiceiurilor străbune, s-ar fi supă-rat foc dacă cumva ar fi fost ocolit.

— Să ne trăieşti, boierule! se auzi aten-ţionat din drum. Mai mângâie cu grebla încă o dată săpătura proaspătă apoi îşi aruncă privirea în direcţia de unde veneau cuvintele. Câinii parcă turbaseră. Cu ochii injectaţi în coamele zburlite, erau gata-gata să dărâme totul în jur. Când şi când fugeau în nişte pâlcuri de mătură, unde simulau urinatul mai mult ca de obicei. Se întor-ceau mult mai hotărâţi să-şi apere terito-riul ameninţat de fiarele din drum.

— Hooo! Pe ei, măăă! îi mai aţâţa bu-nicul intenţionat, prelungind momentul revederii.

Ursarul râdea cu gura plină, dezvelin-du-şi dantura de aur. Mâinile, împreunate pe abdomenul bombat, acopereau un cla-rinet încopciat numai în butoaie galbene.

— Săru’ mâna, moş Jarcă, se înclina ursarul în toate părţile, primeşti cu ursul?

Bunicul, din cauza hărmălaiei, peste care se suprapunea şi plăcerea provocată de rugăminţile ţiganului, se făcea că nu aude, ducea mâna căuş la ureche şi-l inte-roga:

— Ce-ai zis, măăă? Hai, mai spune o dată, că nu prea am priceput!

Câinii parcă turbaseră. Toată lumea se adunase ciopor la locul cu pricina, nerăb-dătoare să vadă spectacolul. Bătrânul scoa-se din coşarul vitelor o rogojină mare cât o

arie de treierat, ţesută de el în lungile nopţi de iarnă. O întinse în mijlocul drumului. Ursul, ţinut în lanţ, instinctiv intrase deja în rol, mormăind şi frământând praful. Stăpânit, se mai potoli. Tatăl mamei se culcă pe rogojină cu faţa în jos. Cunoştea lecţia mai ceva ca un elev conştiincios. De

mare ce era, moţurile opincilor i se pier-deau aproape în şanţul alăturat. Ursarul începu să cânte din clarinet o muzică cu iz balcanic pe ritmul geamparalelor dobroge-ne, îndemnându-şi tovarăşul de scenă să se urce pe gurguiul bunicului. Jumătate de tonă cred că avea animalul! Prins cu bel-ciugul de nas, asculta docil poruncile stă-pânului: „Suie pe moşu, suie pe şale unde-l doare!„. Dihania escalada trupul bătrânu-lui, în spaima noastră, se aşeza şi pe vine, mai îşi fixa şi spinarea a şedere comodă.

Plecau din curtea casei cu desagii pli-ni de mălai şi făină, scoase la lumină din hambarele ţinute tot anul în locuri um-broase.

Cu chipul radiind plăcere, pălăria odihnindu-se într-o proptea a gardului, descheiat la singurii doi nasturi ai cămăşii, se credea nemuritor, ferit de frigurile care în multe rânduri ne mai bântuiau cărările. Mult timp după aceea, satul nu se potolea. Se întreceau la aruncat şaşmaua mare cât bătătura drept în gingia malului Borcei ca să scoată mreana din cotlonul ei. Întregul lui leat a fost ctitor de biserici şi şcoli. Cu Oprişan, Iordache, Cristian, Vână şi An-drei Ionel, bunicul din partea tatei a cărat clopotele şi cristelniţa în bărci trase la edec tocmai din Cadrilaterul dobrogean.

VASILE PANă

COTLETE DIN CARNE DE MISTREŢ

Ingrediente:• 1 kg de cotlete de mis-

treţ; • 200 ml de ulei de floa-rea-soarelui; • 200 ml de supă de zarzavat; • 1 lingură de făină de grâu; • 1 lingură de zahăr; • 1 lingură de oţet; • 3 rădă-cini de ţelină; • 200 ml apă; • sare; • marinadă.

Mod de preparare:Carnea de mistreţ se ţine în soluţie

pentru marinare cel puţin trei zile. Când se prepară, carnea se şterge, se sărează puţin şi se piperează după gust, apoi se unge cu grăsime. Cotletele astfel pregă-tite se prăjesc în ulei fierbinte, se lasă în cratiţă şi se acoperă cu o ceaşcă de apă caldă. Se fierb înăbuşit până când car-nea devine fragedă. Cotletele se scot pe o farfurie şi se lasă pe marginea plitei. În uleiul rămas se adaugă o lingură de făină, o lingură de oţet şi o lingură de zahăr. Se fierbe acoperit un sfert de oră, după care sosul fierbinte se toarnă peste cotlete şi peste garnitura de piure de ţelină care înconjoară carnea. Vă rog să nu confun-daţi noţiunea de cotletă din ruseşte, care în română înseamnă pârjoală şi, în cazul nostru, ar fi din altă… tigaie.

FRIPTuRă DE MISTREŢ Cu SMâNTâNă

Ingrediente:• 1,5 kg de pulpă de mistreţ godac; •

250 g de smântână; • 200 ml de vin alb sec de Tomai; • 250 ml de smântână; • 75 g de unt ţărănesc; • 10 g de piper boabe; • 2-3 foi de dafin; • sare; • marinadă; • garnitură de legume sote sau cartofi prăjiţi.

Mod de preparare:Se înlătură pieliţa de pe carne, eventu-

al se scoate osul, se desface pulpa pe lăţi-mea ei, se împănează cu usturoi şi slănină, se sărează şi se strânge la foc. Astfel pregă-tită, carnea se lasă la rece două zile, după care se aşază în tava de friptură cu o cană de apă caldă şi cu jumătate din cantita-tea de unt. Cealaltă jumătate se foloseşte pentru a unge friptura. Se frige în cuptor la foc potrivit o oră, se întoarce şi se adau-gă vinul, câteva boabe de piper şi foaia de dafin. Se mai frige o oră şi se scoate când s-a rumenit bine. Se aşază carnea pe o far-furie mare şi se taie felii groase. Sosul se îngroaşă pe foc cu un pahar de smântână şi se toarnă fierbinte peste feliile de carne. Se serveşte imediat, cu garnitură de legu-me sote sau cu cartofi prăjiţi.


memoria nu se stinge

După absolvirea liceu-lui, se înscrie la Academia de Belle Arte din Petersburg. La examenul de admitere este re-marcat de rectorul academiei, celebrul pictor rus Ilia Repin

(1844—1930), care îl reparti-zează în clasa sa. Aici studiază Nicolae Gumalic, devenind şef al acestei clase. În 1898 termi-nă academia cu diplomă de gradul 1 şi titlul de artist. Me-daliat pentru lucrarea de di-plomă „Armăsar corbiu“, este trimis de către şeful său pentru perfecţionare la Roma, unde se specializează mai cu seamă în elementele sale, perspectivă şi colorit, cutreieră cele mai frumoase locuri din Italia, în căutare de inspiraţii şi subiecte.

Premiat pentru pânzele „Copil napolitan“ şi „La tor-mina“, lucrează în cadrul vi-lei Medici (1899—1901). De acum făgaşul liberei creaţii îi este deschis. Dar intrat în ţară, el mai rămâne pe lângă dască-lul său, Ilia Repin, până în anul 1906 şi este în vigoarea unei prietenii care nu se va curma decât odată cu viaţa marelui maestru. Gumalic îl secundea-ză atât în lucrări academice, cât şi în comenzi, printre care faimosul portret reprezentân-du-l pe ţarul Nicolai al II-lea în uniformă de cavaler de gardă

şi de care este legat un incident hazliu.

Ţarul îi pozase lui Repin doar pentru cap şi mâini, ră-mânând ca uniforma să fie pictată în atelierul maestrului

de pe un manechin. Gumalic se îmbracă şi se fotografiază cu ea, păstrând întocmai poza suveranului, fiind şi de aceeaşi statură ca el. Fotografia aceasta atât de neobişnuită înveseli sfe-rele artistice ale capitalei Rusi-ei, dar nu şi pe cele poliţieneşti, căci până la urmă zglobiul pictor s-a ales cu un avertis-ment care îl declara pasibil de pedeapsă pentru lezmaiestate, încurcătură din care a scăpat doar mulţumită maestrului Repin, destul de revoltat şi el.

Plecat din Petersburg, Ni-colae Gumalic a menţinut sta-tornic legătura cu dascălul său şi ultimele scrisori le-a primit prin anii 1930, cu puţin înainte de moartea maestrului, emi-grat în Finlanda. În ele, Repin îşi exprima mulţumirea pentru faptul că discipolul său a rămas credincios artei, „trăind numai din ea, prin ea şi pentru ea“.

Stabilit în provincia natală Plosca-Pistruieni, judeţul Or-hei, Gumalic îşi amenajează frumosul atelier din faţa gră-dinii publice, unde lucrează cu râvnă şi avânt. Preferă totuşi

atelierul de vară, improvizat de dânsul într-un pavilion deco-rativ din parcul Plosca-Pistru-ieni al surorii sale Ecaterina. Unele tablouri ale maestrului Gumalic au intrat în colecţii de stat şi particulare (Palatul Povlosk, Palatul Iurieski, co-lecţiile Isupov, Casso, Teres-cenco, Narâskin). Printre ele s-au distins pânzele „Pescar de pe Răut“, prin surprinză-torul efect al stropilor căzând din mreajă, „Pe sub stuf “, prin chipurile râzând ale luntraşilor care se răsfrâng în unda decon-tată de lopeţi, „La plug“, tablou de mari dimensiuni din care se desprinde sforţarea cailor trăgând câteva pluguri împrăş-tiate pe un lan, unde miroşi pământul aburit de-a lungul brazdelor.

La salonul de artă din 1913 au fost admise două pânze: „Portretul în jilţ“ şi „Copii spe-riaţi de şoarece“, achiziţionate

unul de scriitorul rus Kuprin şi altul de ambasada engleză.

Fiind mare iubitor al natu-rii, Nicolae Gumalic era şi păti-maş vânător, lucru care i-a pri-lejuit cele mai bune peisaje ale sale cu o neobişnuită prezenţă a animalelor: vulpi sau iepuri, păsări sau lupi. Ţintaş de mâna întâia, cu ireproşabil spirit to-vărăşesc, a fost casier inamovi-bil şi membru al Societăţii de vânătoare „Ţapul“. A ilustrat în

mod regulat revistele vremii „Carpaţii“, „Revista Vânători-lor“, „Vânătorul“, „Basarabia Vânătorească“.

Mai avea şi pasiunea fo-tografiei, realizând clişee de o remarcabilă valoare artistică, după care uneori picta. Era preşedintele Asociaţiei Artişti-lor Plastici din Basarabia. A dat mereu dovadă de o proverbială modestie. Întregul fel de viaţă al acestui artist trăda sobrieta-tea, ponderarea şi încă o dată modestia.

După cel de-Al Doilea Război Mondial se stabileş-te la Sighişoara. Aici îşi duce mai departe munca de creaţie, executând comenzi din partea unor instituţii şi ministere.

Prin arta lui de manieră clasică, de un realism moştenit de la profesorul său Ilia Repin, artistul plastic basarabean era şi mesagerul unei nostalgii care îi învăluia doar pe cei care

trăiseră clipe de neuitat, într-o epocă ce apunea definitiv, fă-când loc unor timpuri noi cu alte valori, cu alte pământuri, cu alte repere morale.

Acest material inedit com-pletează patrimoniul nostru naţional şi întregeşte biografia unui distins artist care a fost discipolul lui Ilia Repin şi a promovat cu perseverenţă arta genialului său profesor.

AuREL hăRăGuŞ

Poetul Naturii

PAGINI DE ISTORIE

Născut pe 13 aprilie 1867, în or. Chişinău, Nicolae Gumalic, cunos-cut pictor basarabean, ne-a pără-sit pe data de 6 decembrie 1959, la vârsta de 92 de ani (Bucureşti).

Un loc aparte în creaţia sa îl ocupă tematica cinegetică. Tablourile acestuia au ilustrat paginile revistelor cinegetice ale vremii, „Carpaţii“, „Revista Vâ-nătorilor“, „Vânătorul“, „Basarabia Vânătorească“ şi alte cotidiene şi reviste editate la Chişinău.


— Gurile rele spun că sun-teţi un luptător înrăit împotri-va braconajului piscicol. Gurile bune admiră punctul ştiinţific exprimat în acest domeniu. Ei bine, dar în ajun de An Nou, dacă ne referim la această temă, cu ce sfaturi veniţi pentru pescarul autohton?

— Cu nişte factori decisivi, aş zice: peşti nerăpitori, peşti răpitori, temperatura apei, in-tensitatea maximă de hrănire, influenţa vântului ş. a. Pescarul ar trebui să ţină seama de toa-te aceste lucruri. Bunăoară, că peştii nerăpitori se hrănesc la temperatura apei de aproxima-tiv 20-24 °C, iar peştii răpitori, cel mai activ, la 12-16 °C (ex-cepţie face somnul).

Regula generală spune că peştii se hrănesc cel mai intens în condiţii de stabilitate a circu-laţiei aerului. Vara, însă, deseori apare deficitul de oxigen, con-diţie în care peştii aproape că nu se hrănesc. Dar e suficient să pornească un vânt răcoros, care

va oxigena apa, că ei imediat îşi recapătă pofta de mâncare. Valurile generate de vânt, care lovesc într-un mal cu substrat mâlos, vor disloca din mâl nu-meroase larve, insecte şi viermi cu care se hrănesc numeroasele specii de peşti — plătică, babuş-că, caras, crap ş. a. Vântul poate provoca însă şi deficit de oxigen în zonele cu alge planctonice, care, prin descompunerea bi-omasei şi consumul activ de oxigen pe timp de noapte, pot alunga peştii.

Creşterea nivelului apei este însoţită, de regulă, de tul-burarea ei. În apele tulburi, în special în cele încărcate cu sus-pensii, se constată o diminuare accentuată a apetitului peştilor. Explicaţia fenomenului este următoarea: în condiţii de apă tulbure, eficienţa văzului în căutarea hranei scade, iar sus-pensiile fine pot provoca col-matarea bronhiilor la peşti, în-greunând schimbul de oxigen. În apele curgătoare peştii se re-trag în afluenţii cu apă mai lim-pede. Scăderea nivelului apei diminuează şansele: peştii mi-grează şi se adună în locurile li-niştite, mai adânci, iar „găsirea“ şi nădirea locurilor respective va da un randament maxim.

Aflându-ne la început de iarnă, o întrebare firească ar fi: ce peşti se prind mai des în lunile reci ale anului? Cu cât apa este mai rece, cu atât can-titatea de oxigen dizolvat este mai mare, iar la fundul bazi-

nului apa va fi întotdeauna în stare lichidă, având circa +4°C, asigurând, în aşa fel, existenţa vieţii subacvatice în cele mai cumplite geruri. Unele specii iubitoare de apă caldă „cad“ în aceste gropi la hibernare (som-nul, crapul, sângerul, novacul, cosaşul), iar altele continuă să se hrănească, însă cu o intensi-tate mai mică. Dar nu orice apă adâncă este prielnică pentru hibernarea şi nutriţia peştilor. Sunt preferate locurile liniştite, ferite de curenţi puternici, cu un regim favorabil al schimbu-lui de oxigen.

Primăvara devreme, în zile cu soare, peştii vor căuta apa mică, în care să-şi încarce „bateriile“, pentru a-şi reveni mai uşor după o iarnă grea şi, desigur, pentru a-şi „coace mai repede icrele“, ca să poată intra pregătiţi şi în plină forţă în se-zonul reproductiv.

Printre primii peşti trecuţi în lista celor din sezonul rece se înscriu cleanul şi scobarul. Aceştia sunt mai des întâlniţi în râul Prut şi în sectorul Nis-trului medial. Pescuitul clea-nului, iarna, nu are nimic în comun cu cel de vară. Trebuie să căutăm zone cu apă adâncă în imediata vecinătate a rădăci-nilor de copaci de sub malurile abrupte (destul de numeroase în Prut) sau în zonele unde se întâlnesc doi curenţi.

Printre peştii răpitori, la sfârşit de toamnă — început de iarnă, se numără şalăul, biba-

nul, avatul şi ştiuca. Pescuitul şalăului în sezonul rece se poa-te face prin metoda clasică: cu o bucăţică de peşte, un peştişor mic sau cu ajutorul nălucilor artificiale, cum ar fi voblere, twistere, linguriţe oscilante sau rotative. Cea mai prinzătoare nălucă, la şalău, se consideră a fi twisterul. Avatul cu precăde-re apucă oscilante de tip kast-master, voblere mici speciali-zate (ca exemplu, cele din seria Salmo) sau mici rotative cu ax central greu — toate imitând prada preferată — obleţul. Me-toda tradiţională la pescuitul ştiucii în perioada de iarnă este pescuitul la copcă cu steagul, folosindu-se ca momeală peş-tişori vii, ce pot rezista mult pe cârlig (carasul argintiu sau babuşca).

Şi, în sfârşit, nu trebuie să uităm de „speciile clasice“ în pescuitul la copcă, cum ar fi: babuşca, bibanul, plătica şi ghiborţul — cei mai obişnuiţi şi doriţi peşti în capturile de iarnă, iar metoda tradiţională de pescuit este, cu siguran-ţă, mormâşca. Fiecare pescar amator şi sportiv la copcă are propriile şiretlicuri, unelte, tehnici, monturi şi momeli. De aceea, sfatul cel mai util pentru un pescar începător ar fi să în-veţe cu acurateţe şi bunăvoinţă procedeele de la cei mai expe-rimentaţi.

Fir întins şi… La Mulţi Ani!

O întrebare pentru dl dr. Dumitru buLAT, Institutul de Zoologie al AŞM:

2017 bate la uşă!


ihtiologie

Măria sa Iarna, sosită pe întinsurile plaiului nostru din Universul de veşnicie a Tim-pului, a intrat în drepturile sale de domnie, manifestându-şi caracterul şi duhul de stăpâ-nă, până când primăvara îi va anunţa plecarea… cu clopoţei de flori, cu raze blânde de soa-re şi cântece de pasăre măias-tră, încălzind uşor văzduhul şi sufletul meleagului.

Lucrarea iernii, respiraţia ei se resimte pretutindeni: pă-durile şi pomii din livezi stau parcă fără suflare, în adâncă adormire, lacurile de acumu-lare, iazurile şi alte leagăne de apă sunt îmbrăcate în straie de gheaţă cristalină, parcă aştep-tând pescarii amatori şi spor-tivi la sărbătoarea peştişorului de aur.

Dis-de-dimineaţă spre acest altar al Naturii îşi în-dreaptă paşii zeci şi zeci de îm-pătimiţi ai pescuitului la copcă, însoţiţi de vraja necontenită a gândurilor frumoase, a nădej-dii într-o partidă de pescuit bogat. Desigur, florile izbânzii nu înfloresc de la sine, oricând şi oriunde, e nevoie de pasiu-ne şi dragoste pescărească, de multe cunoştinţe, pricepere şi har în arta ademenirii fiinţelor acvatice.

Pescarii, care îşi mângâie sufletul şi privirea deasupra ochiului vibrant al copcii, fac parte din două categorii: unii devotaţi pescuitului cu mor-mâşca, alţii îşi văd steaua no-rocului doar în jocul elegant al nălucii. Mormâşca şi năluca sunt două momeli diferite, fi-reşte, şi tehnica pescuitului cu ele este diferită.

Pescarii „mormâştici“ des-făşoară un pescuit mai mult staţionar, „năluciştii“ însă au mai multă „libertate“ de-a se

mişca de la o copcă la alta, de la un mal al iazului la altul, fi-ind mereu în căutarea locului de iernare a cârdului de peşti. Mormâşca, pentru a-şi arăta „caracterul“, „gingăşia“, posi-bilităţile de atracţie, de ademe-nire a „oaspeţilor“, are nevoie de un fir subţire de 0,10 mm, alteori, când peştii sunt apatici, molâi, lipsiţi de duh, nehotă-

râţi de-a ospăta, firul undiţei e şi mai fin, 0,08 mm, comuni-când „jucăriei“ o vibraţie mai ispititoare.

În prima perioadă a iernii (luna decembrie), când grosi-mea gheţii nu depăşeşte 10–12 cm, activitatea peştilor este înaltă, determinând tehnica pescuitului. Mormâşca, având în cârlig una sau două larve de ţânţar, proaspete, de culoarea rubinie a rodiei coapte, o lăsăm să coboare liber la fundul apei. După o pauză de 2-3 secunde de „odihnă“, cu vârful undiţei o ridicăm fără grabă la 10-15 cm, comunicându-i o lină vibraţie. Apoi îi asigurăm iarăşi căde-rea liberă la fund şi iar, după 2–3 secunde, o săltăm la fosta înălţime, provocându-i un tre-mur lin, abia vizibil. Procedeul îl repetăm de 7–10 ori. Dacă mormâşca nu este atacată, în-cercăm norocul în stratul de

apă de mai sus, având grijă ca mormâşca „să-şi facă de cap“ în vibraţii cu amplitudini mai mici, demonstrând că-i plină de viaţă şi farmec seducător.

De obicei, „oaspetele“ în-haţă energic mormâşca în momentul desprinderii ei de pe fund, iar în stratul de sus — când îşi începe plimbarea cu „dor“ de înălţare. Dacă şi în

acest strat de apă niciun repre-zentant al neamului piscicol nu dă semne că vrea să guste momeala, schimbăm mormâş-ca, legând la capătul firului una mai mică, de altă formă şi altă culoare. Repetăm aceleaşi mişcări, jucând mormâşca lin-lin-lin, comunicându-i o am-plitudine de 3-5 cm. Încercăm apoi să îndemnăm „cumetrii“, să ia „darul“, lovind, repetat, mormâşca de fund, ea ciupind parcă mâlul sau firele de nisip, ridicând un „nouraş-fuior“ de apă tulbure. Peştii curioşi de zvârcolirea neînţeleasă a aces-tei „vietăţi-fantomă“ sub nasul lor, se decid să atace mormâş-ca…

Tehnica pescuitului cu năluca este un pic alta. În ape adânci utilizăm năluci mai mari, mai grele, ce nu depăşesc 3,5–4,5 cm, care coboară la fund mai grăbite, dar nu verti-

cal, ca o piatră aruncată, ci plu-tesc lateral, aproape orizontal, parcurgând, în legănări magi-ce, o distanţă de câţiva metri. Când peştişorul metalic atinge fundul apei, îi dăm un răgaz de 3-5 secunde, timp necesar răpitorilor să se apropie şi să înşface momeala. Urmează o smucitură lină, cu vârful un-diţei, ridicând năluca la 15–20 cm de la fundul apei. Lăsăm năluca să vibreze de la sine, 1–2 secunde, în leagănul apei, trezind interesul fiinţelor răpi-toare (amintim, cele paşnice, cuminţi nu atacă năluca), apoi îi permitem făpturii de peştişor fals să plece, cătinel, spre locul de unde şi-a luat zborul. Ajun-să la fund, urmează 3-5 secun-de de „odihnă“, şi iar printr-o smucitură elegantă o ridicăm la fosta înălţime, după care din nou o coborâm la fund. Proce-deul acesta îl repetăm de 10-15 ori. Dacă năluca nu este ata-cată, o „invităm la joc“ în alte straturi de apă. În zile cu presi-unea atmosferică înaltă, năluca este „sărutată“ numai în stratul de apă de 0,5–1 m de la fund sau şi mai sus. Dacă în copca respectivă timp de 3–5 minu-te nu capturăm nicio coadă de peşte, ne deplasăm în altă par-te, căutând cârdul de răpitori sub copcile cu noroc…

Iscusinţa pescarilor, tac-ticile eficiente de-a transmite mormâştii şi nălucii „energie tinerească“, vibraţie uşoară, ispititoare fac lumina izbânzii să respire adânc sub cerul aş-teptărilor, dăruindu-ne trofee dorite chiar şi în miezul iernii geroase, când viaţa fiinţelor acvatice este deosebit de grea, dar fără de stingere, născând în sufletul pescarilor pasărea bucuriei.

VLADIMIR RuSNAC, scriitor

Tehnica pescuitului de iarnă


FotovânătoareMihai Cucereavîi, când iese din casă, se opreşte brusc şi... se caută la buzunare: „Aha!... Asta am luat... asta este... Dar... aparatul de fotografiat?...” se întreabă îngrijorat, dar, dând de el, se linişteşte şi o ia în voie la drum. De ce anume la obiectivul foto i-i gândul? Pentru că din fragedă copilărie, pe bune, l-a avut şi îl are de deschizător de fereastră în lume, în Natură.

concurs


— Sunteţi vânător cu acte în regulă, dar şi autor, cititor, pasionat de cunoaşterea cât mai largă şi mai profundă a tainelor ascunse în Natură şi în operele literare ale clasicilor, care şi ei, la rândul lor, au fost împătimiţi de vânătoare. În ultimul timp, ce aţi mai lecturat şi descoperit?

— În această toamnă, ne-având posibilitate să particip la deschiderea vânatului la fazan, am hotărât să-mi poto-lesc neastâmpărul de hoinar pe coclauri recitind eseul „Pseu-do-cynegeticos“ de savantul şi scriitorul Alexandru Odo-bescu (1834 — 1895). Acest fecior de general era un erudit care poseda şi darul expresi-ei artistice. Cea mai elocven-tă dovadă în acest sens este opera nominalizată: bogăţie de fapte din diverse domenii (faună vertebrată, zburătoare, acţiuni de vânătoare din dife-rite timpuri şi zone, muzică, pictură, folclor, istorie, arheo-

logie, geografie etc. — toate cu subiecte cinegetice), expunere captivantă, limbaj pitoresc. Nu întâmplător această scrie-re s-a bucurat de aprecierea înaltă a spe-cialiştilor în cinegetică, a istoriografilor, folcloriştilor, e t n o l o g i l o r, muzicologilor, a persoanelor preocupate de arta vizuală, de critica literară, dar şi a unor scriitori pre-stigioşi. Luată în întregime, opera ştiinţifică şi literară a lui Al. Odobescu, membru al Academiei Româ-ne, e calificată ca „repertoriu de umanitate“, „moment de excepţie în literatura română“.

Toate aceste calităţi mă fac să adresez colegilor vânători

îndemnul să citească valorosul eseu. Îndemnul mereu e moti-vat şi de următorul factor: ac-tuala generaţie de vânători din

Moldova de est nu a avut po-sibilitatea pe timpul domi-naţiei sovietice să se familia-rizeze în mod normal cu apariţiile edi-toriale româ-neşti de diferit profil.

În final, o precizare: pre-fixul pseudo din titlul ope-

rei recomandate nu reflectă o stare reală de lucruri, el are o funcţie specială, bine gândită: să-l intrige pe cititor. Izbândă la vânat şi spor la lectură!

1. Tot ce e bun, mândru şi frumos pre lume s-a născut din avânturi amoroase şi din por-

niri vânătoreşti.2. Nimic pre pământ nu se

poate asemui cu plăcerile vâ-nătoreşti.

3. Vânătoarea e singura care aprinde în om zeiescul dar al bărbăţiei. De la vânători se cere o inimă de viteaz.

4. Tu ai spus, la începutul cărţii tale, că vânătoarea este o aplecare firească a omului, veche ca şi dânsul; eu voi adă-uga, tot spre lauda vânătoriei, că acest instinct a înlesnit chiar omului primele sale inspiraţi-uni artistice.

5. Omul, înveselit sau jal-nic la vânătoare, a simţit gustul de a cânta.

6. Pe când tu vânezi cer-bul din pădure, altul mai isteţ vânează în culcuşul tău; tu ştii urma ciutei, şi altul, a gingaşei tale neveste; tu dai chiorâş în fiară, şi altul face cu ochiul ti-nerei tale soţioare.

(Al. Odobescu, Pseudo-cy-negeticos, Bucureşti, 1990).

— La finele oricărui an ne uităm ce urme de lumină lăsăm pentru neam şi aproapele nostru. Dumneavoastră aţi fost omniprezent în numărele revistei VPM. Prin ce vă rămâne memorabil acest an?

— Prin tot cu ce am putut să mă dărui şi să fiu de folos întru împlinire şi bucurie cititorului. Desigur, rămâne neîmplinit un vis al meu — ca eseurile publicate în revista VPM să le înmănunchez într–o carte. Sper ca acest lucru să se întâmple în viitor. Astăzi însă am ocazia să declar că scriitorul şi publicistul Tache Bârcă a reuşit, pe ultima sută de metri a aces-tui an, să facă acest lucru — să editeze o carte, Cu pana la pălărie, în care a inse-rat ceea ce a publicat în revista VPM. Cu toată sinceritatea, mă bucur. Iar despre creaţia dânsului (cărţi de satiră şi umor — Poarta cu buton, Eu şi boborul, Cu no-rii în cap, Iedul cu trei capre, Şezătoarea de sâmbătă spre Europa… publicistică… poezie ironică ş. a.), în general, cât şi des-pre cartea proaspăt apărută la lumină pot spune:

Proza scriitorului Tache Bârcă, proli-fic şi înzestrat, este un fluviu de gingăşie şi admiraţie, de umor fin şi satiră tăioasă, de lumini ce limpezesc lucrurile şi înmuguresc încântarea, de dragoste pentru Natura-ma-mă şi mare dor de creşterea necontenită a faptelor omeneşti cu sunet frumos de veş-nicie.

Proza Domnului Bârcă vine din adân-cul izvoarelor de gândire aleasă, purtătoare de zăcământ de aur spiritual, adunat cu dărnicie la altarul literaturii naţionale de Caragiale şi Creangă, de alţi iluştri creatori, sporind comoara de mărgăritare a înţelep-ciunii poporului din care face parte.

Proza acestui Visător de Bine aduce noi răsărituri de soare peste negura bătrână şi deasă a moravurilor urâte şi a prăpăstiilor de întuneric şi greu, deosebit de greu se des-tramă.

Proza Domniei Sale, tânără şi capti-vantă, cu flacăra înaltă de purificare, naşte suflul desprimăvărării în lumea obosită de lunga aşteptare a înfloririi florilor de vis şi lumină pe vatra de taină a tainelor vieţii.

O întrebare pentru dl Vladimir RuSNAC, poet, publicist, prozator, pamfletist:

O întrebare pentru dl Dumitru APETRI, scriitor:

2017 bate la uşă!

Proza contemporanului nostru este văzduhul proaspăt, cristalin, necesar sufle-tului-pasăre spre înălţare în cerul miracu-los al curcubeului de adevăr şi frumuseţe eternă.

Proza lui naşte bucurie.


Odată cu venirea anotimpului răcoros, un număr mare de anima-le sălbatice pe care le cunoaştem se fac nevăzute — fie se adăpos-tesc în propriul bârlog, fie îşi caută o nouă casă, unde să stea pe tot parcursul iernii. Încă din timpul toamnei, acestea încep procesul de hibernare — scufundare într-un somn profund, care le permite să reducă din consumul de resur-se şi, astfel, să treacă mai uşor de anotimpul răcoros şi neprietenos. Pentru a face faţă condiţiilor ne-faste, atât sistemul digestiv, cât şi funcţiile creierului încetinesc, ani-malele trezindu-se doar ocazional pentru a mai face câţiva paşi şi a-şi pune, astfel, în funcţiune sistemul locomotor.

Există trei animale, luate drept etalon, care hibernează începând cu toamna, respectiv:

Liliacul — mic, negru şi gălăgi-os, acesta face linişte pe timp de

iarnă. Pentru a reuşi să treacă cu bine de toamna rece şi iarna ne-cruţătoare, el este nevoit să acu-

muleze peste 20% din greutatea sa şi, de asemenea, să se alăture unui grup de aproximativ 1.000 de lilieci, prin intermediul cărora îşi va menţine temperatura corpu-lui constantă.

Ariciul — acest mic ghem de ace este întâlnit oriunde în Europa, Asia şi Africa. Chiar dacă de foarte puţine ori reuşim să îl vedem dobândindu-şi hrana, şi el face parte din categoria ani-malelor care hibernează. Înainte ca perioada să înceapă, acesta se supraalimentează, reuşind totoda-

tă să îşi diminueze respiraţia la 10 ori pe minut (şi chiar să o întreru-

pă total, timp de două ore, atunci când este necesar).

Ursul este un fin adept al hi-bernării, făcându-şi provizii din timp. Fiind rece, găsirea hranei se

transformă într-un joc cu sumă nulă, astfel că hibernarea este o

activitate care îl ajută să supravie-ţuiască pe timpul rece cu minim de resurse şi efort. Decizia nu este a lui, ci a unei proteine lipsă din sângele său, numită HP („proteina hibernării”) care, imediat ce vine primăvara, îşi face apariţia, iar hi-bernarea ia sfârşit.

Interesant este şi faptul că ur-sul poate să hiberneze până la şase luni, fără mâncare sau apă.

http://bunadimineata.ro

curiozităţi

De ce hibernează?

— Cititorii care vă cunosc şi vă citesc, cu mic şi cu mare, spun că din fragedă copi-lărie trăgeaţi cu urechea la toate cele spuse de lume. E adevărat?

— Da, copil fiind, am auzit de la con-sătenii mei din Cenuşa o mulţime de perle folclorice şi, când am deprins scrisul, pe unele, ca să nu le uit, le-am notat într-un carneţel. Mai ieri, întâmplător, am dat pes-te ele. Mi s-au părut interesante. Vedeţi şi dvs…

VULPEA

Şedeau mai mulţi oameni lângă fântâ-nă, iar unul povestea:

— Iau eu arma cu două ţevi şi mă por-nesc la vânătoare. Ajung la Bodron, pe unde umblă toate juvinele, caut un locuşor mai dosit…

— Şi?— Văd un tufar, lângă el — o adâncitu-

ră. Aman loc bun de pândă.— Şi?— Încarc arma…— Şi?— Aştept, aştept, aştept…

— Şi?— Apare.— Cine?— O vulpe. Cu o blană… vine drept

spre mine.— Şi?— Apăs pe trăgaci: Bah! Bah!…— Şi?— Atâta am mai văzut-o!

TULBURĂTORII

Erau odată doi fricoşi şi aşa se mai te-meau de câini — de Doamne fereşte! Dar cum treceau ei pe lângă o moară — hop! că s-au şi luat după dânşii nişte javre. Ăş-tia, de frică, au făcut buf!… în apa Rău-tului.

Au ajuns pe celălalt mal şi prind a-şi stoarce hainele. Unul zise:

— Ne-a făcut-o morarul. I-a asmuţat după noi.

Altul unde face:— Las’că şi noi i-am tulburat apa. Mâi-

ne o să-i fie făina… vânătă!

LUMÂNĂRELELE

Amu cică se întorcea unul de la vână-toare, beat şi fără vânat. Era o noapte ca tă-ciunele de neagră. Şi cum era el aghesmu-it, tare mai voia să fumeze. A scotocit prin buzunare, a adunat de-o ţigară, a răsucit-o, pentru că hârtie avea, dar chibrituri — nu! Şi cum mergea el pe-un câmp — trei paşi în stânga, trei în dreapta, cu ţigara-n dinţi, vede două lumânărele.

— Măi tu, strigă, cu cărbunele, ia dă-te mai aproape!…

Cel cu cărbunele însă nu se apropie.— Atunci stai că vin eu!… mai strigă.

Face câţiva paşi şi, când se uită mai bine, văzu un lup. Părul i s-a făcut măciucă, i-a căzut cuşma din cap, ţigara din dinţi şi arma de pe umăr. Lupul înşfăcă cuşma şi — tiva!

O întrebare pentru scriitorul-pescar Titus ŞTIRbu:

2017 bate la uşă!

A V I z

PIEILE DE VULPI, SăRATE

șI USCATE,

SE ACHIZIțIONEAZă

LA BăLțI, CONTRA PLATă.

TEL.: 069 253 740

Luând în considerare numărul de ex-poziţii legate de vânătoare ce pot fi vizitate în Sibiu, putem adăuga cu încredere la ti-tlurile oraşului pe cel de „capitală cultura-lă cinegetică a României“. Admirând mica bijuterie a oraşului, Muzeul de Vânătoare „August von Spiess“, galeriile de artă ale clasicului Brukenthal, dioramele Muzeu-lui de Istorie Naturală, colecţiile Muzeu-lui de Istorie şi, în final, explorând parcul

Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, vizitatorul se va conecta cu vechii vânători şi îşi va îmbogăţi sufletul de cunoaşterea a minunate tradiţii vânătoreşti.

Organizat în casa în care a locuit mi-litarul de origine bavareză, scriitorul şi împătimitul vânător August von Spiess, muzeul de pe strada Şcoala de Înot nr. 4 prezintă poate cea mai frumoasă colecţie de vânătoare din România. În prima încă-pere se poate admira, în miniatură, evo-luţia armelor de vânătoare, în următoarea cameră — colecţia de păsări naturalizate, iar mai departe, o deosebită expunere de obiecte personale — cărţi, fotografii făcu-te în compania ţăranilor vânători români, busturile ursului şi ale câinelui credincios, pieriţi în încleştarea unei dramatice lup-te, zeci de trofee dobândite prin propriile strădanii şi superba armă de vânătoare de care s-a folosit chiar şi regele Ferdinand.

Ultima secţiune este dedicată expedi-ţiilor vânătoreşti întreprinse în Africa, la

sfârşitul anilor ‘30, în urma cărora, neam-ţul naturalizat în România a alcătuit un tezaur de trofee exotice, dar şi unul literar, aşternând pe hârtie volumul „Din Ardeal la Kilimanjaro“.

Muzeul Brukenthal, situat în Piaţa Mare a Sibiului, se află printre cele mai vechi muzee din Europa de Est, fiind des-chis publicului încă din anul 1817. Clădi-rea barocă de influenţă vieneză cuprinde colecţiile de artă europeană, alcătuite de idealistul baron Samuel von Brukenthal. În galeria şcolii flamande şi a celei olan-deze pot fi admirate superbe peisaje sălba-tice în viziune medievală şi compoziţii de natură moartă cu vânat, care, departe de a avea un simplu rol decorativ, simbolizau pentru oamenii de atunci belşugul şi bu-curia de a trăi. Majoritatea compoziţiilor prezintă vânatul mic de câmp — iepuri, potârnichi, fazani, dar şi rase de câini de vânătoare din Ţările de Jos.

Foarte aproape de Brukenthal, în Casa Altemberger, vechea primărie a oraşului, se află Muzeul de Istorie. Aici vă puteţi de-lecta vizitând în special colecţia de „Arme şi armuri“, una dintre cele mai importante din ţară, dar şi expoziţia permanentă inti-tulată „Evoluţia comunităţilor umane din sudul Transilvaniei“, ce prezintă în diora-me extrem de bine realizate ca şi atmosfe-ră — viaţa de zi cu zi, uneltele şi locuinţele primitivilor oameni-vânători.

Deşi nu deţine un patrimoniu atât de vast precum omologul său din Bucureşti, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu reu-şeşte să creeze un tablou foarte frumos al vieţii animale şi să transmită vizitatorilor un esenţial mesaj educativ legat de natu-ră. Aici puteţi admira frumoase diorame, reprezentând fauna autohtonă, animale exotice şi, de asemenea, exponate paleon-tologice.

Trebuie menţionat că persoanele care lucrează la Muzeul de Istorie Naturală, pre-cum şi la Muzeul de Vânătoare sunt cele mai plăcute şi mai amabile din câte se pot întâlni în muzeele din România, iar acesta este încă un motiv pentru a revizita aceste colecţii de-osebite, la fiecare revenire în Sibiu.

Deloc surprinzător, o parte a culturii cinegetice străvechi se regăseşte şi în ca-drul Muzeului Astra din Dumbrava Sibi-ului. Aflat la 4 km de centrul oraşului, în-tr-un parc de 42 ha, complexul Astra este cel mai mare muzeu al satului din Europa de Est. Printre locuinţele tradiţionale, ce îmbină armonios spiritul practic şi gustul artistic, veţi găsi, ascuns în pădure, „sec-torul de vânătoare“, unde sunt reproduse

diverse capcane populare. Acestea erau folosite pentru vânarea animalelor mari, precum lupi şi mistreţi, dar şi a celor mici, precum mustelidele, şi sunt o dovadă a in-geniozităţii native a oamenilor din popor şi a legăturii strânse pe care aceştia o aveau cu natura.

Vânătoarea cu aceste capcane primiti-ve necesita cu siguranţă o adâncă înţele-gere a comportamentului diferitor specii de animale. Printre „armele fără-de-fier“ ale ţăranilor veţi putea observa: capcane de tip groapă (care sunt şi cele mai vechi), capcane cu coardă (arbuşti îndoiţi), capca-ne cu laţ, capcane cuşti şi capcane cu teasc pentru animale mici.

text şi foto: alexandRu CeRCel

Sibiu, capitală culturală cinegetică

Vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Date post:	18-Jan-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	2 times
Download:	0 times

2017 bate la uşă - AGVPSagvps.ro/docs/VPMdecembrie2016.pdf · 2017-03-06 · de câmp să fie...

Documents