Legea, mai presus de toate! - AGVPSagvps.ro/docs/VPMseptembrie2016.pdf · 2017-03-06 · Legea, mai...

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 9 (75) ◆ septembrie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Legea, mai presus de toate!Legea, mai presus de toate!

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: 32876

ConsiLiuL de redaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Anatol SAVIN, doctor conferenţiarDumitru GALUPA, dr. în economie,

director ICASDumitru BULAT,

dr. în biologieVladimir RUSNAC, scriitor

eChipa redaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU,

redactorCristian ŞARBAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

„odiseea“, gen ministerul mediului, de elaborare a proiectelor, hotărârilor şi legilor, în afara argumentelor ştiinţifice ale savanţilor–zoologi, opiniei specia-liştilor în domeniu, cu încălcarea grosolană a drepturilor legale ale celor peste 15 mii de membri ai societăţii vânătorilor şi Pescarilor din moldova, continuă — fapt cu răsunet nu numai pe întregul plai moldav, ci şi dincolo de hotar…

Stimate Domnule Preşedinte al CR al SVPM,Cunoaştem situaţia extrem de neplăcută, prin care trec vânătorii SVPM, din ca-

uza interzicerii, pentru al doilea sezon succesiv, a vânătorii la iepuri şi la păsări de pasaj, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Suntem convinşi, totodată, că aceas-tă măsură extremistă poate deveni, în mod insidios, de-a dreptul contraproductivă bunelor dvs. intenţii de protecţie, conservare şi management echilibrat şi eficient al faunei cinegetice. Fiindcă măsura criticată va stimula, cu certitudine, braconajul ci-negetic, în condiţiile în care aceasta nu poate fi convingător motivată, ci doar sfidător şi prin susţineri neadevărate justificată.

Declaraţia publică, de către ministrul Mediului, a scopului fraudulos al deciziei criticate, anume de lichidare a SVPM, ni se pare însă de o absurditate fără limite şi o intenţie necugetată de amestec nepermis, nelegal şi neconstituţional al statului, printr-un reprezentant guvernamental, în existenţa, organizarea, funcţionarea şi pro-blemele interne ale unei organizaţii neguvernamentale, care îşi desfăşoară în mod profesionist şi pe cheltuiala proprie şi privată activitatea favorabilă faunei cinegetice şi piscicole, mediului înconjurător, echilibrului în natură şi societăţii moldoveneşti până la urmă.

De aceea, vă rugăm să consideraţi vânătorii din România, membri ai organizaţii-lor vânătoreşti afiliate la AGVPS, solidari cu cauza vânătorilor moldoveni şi doritori să-i aibă ca invitaţi, inclusiv la vânătoare în România. Aceasta însă, cu respectarea legislaţiei actuale, ne împiedică să le eliberăm permise permanente de vânătoare (fi-indcă nu au domiciliul sau rezidenţa în România şi nu au susţinut în această ţară examenul pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent). Soluţia eliberării unor permise temporare, pe termen maxim de 30 de zile, este permisibilă şi poate deveni realitate, pe bază de invitaţii nominale, eliberate exclusiv de gestionarii faunei cinegetice (asociaţiile locale de vânătoare).

Este nevoie de o strângere a relaţiilor de colaborare şi prietenie la nivel teritorial, între organizaţiile vânătoreşti de pe cele două maluri ale Prutului. Noi, conducerile AGVPS şi SVPM, nu am făcut altceva decât să deschidem această cale şi nu putem decât să o susţinem pe mai departe pentru a deveni, cât mai curând, realitate.

În legătură cu aspectele financiare, care ţin de fiecare asociaţie vânătorească în parte, voi susţine în Consiliul AGVPS, ca astfel de acţiuni comune să se desfăşoare pe bază de reciprocitate sau în aceleaşi condiţii în care se organizează acţiuni de vână-toare cu membrii altor asociaţii vânătoreşti afiliate, nicidecum la tarife de vânătoare care se percep vânătorilor străini.

Sper sincer să reuşim împreună, chiar forţaţi de împrejurarea nefericită invocată la începutul scrisorii, să reliefăm colaborarea noastră devenită realitate şi să ampli-ficăm schimburile de experienţă la nivel local, fiindcă, dincolo de susţinerea mora-lă a vânătorilor temporar obidiţi, întrevedem posibilitatea consolidării unei uniuni spirituale a vânătorilor de pe cele două maluri ale Prutului, devenită necesitate în faţa agresiunilor, ce tind să se amplifice, împotriva vânătorii şi vânătorilor pe care îi reprezentăm.

neculai ŞelaRu, Preşedinte executiv al AGVPS

s u m a R3 Între motivaţie şi echilibru

4 Fondul cinegetic şi protecţia vânatului

5 Condamnare… la eliberare?

6 Unit şi energic

7 Exemplu de comportament

8 Evidenţa vulpii prin metoda cartării vizuinilor

9 Simţul olfactiv la câinii de aret

10 De ce ratăm fazanii?

11 Întreţinerea cuţitului de vânătoare

12 Mici detalii de pe armele belgiene

14 Descoperă-ţi vocaţia!

15 Cinsteşte vânătoarea şi Ziua vânătorului

16 Cum am rămas fără dropie

17 Nostalgie / Penirea prepeliţei

18 Rezolvând problemele, obţii rezultate

19 Toamna de aur a… răpi-torilor

20 Ruladă de cocoşel

21 Absurdul ca normalitate

22 Cioara / Chira

23 Zâmbete prin obiectiv

24 Scurt pe „2“ despre…

/ Nr. 9 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Punct Pe i

Legea, mai presus de toate! Vrem să vă informăm cu privire la unele acte ale Ministerului Mediului, adresate Par-lamentului Republicii Moldova, care, cu regret, afectează în mod direct interesele So-cietăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova.

Despre ideea ministerului de a înlocui în cadrul Legii regnului animal sintagma „Societatea vânătorilor“ prin „Societăţi ale vânătorilor“ am scris deja în paginile re-vistei VPM. Tot atunci, noi ne-am şi dat cu părerea, amănunţit, cu referire la această propunere (revista VPM nr. 5, 2016). Din nefericire, ministrul nu a ţinut cont de ni-mic şi a venit cu o nouă „iniţiativă“.

Este vorba despre un proiect de mo-dificare şi completare a Legii regnului animal, prin care se impune condiţia ca gestionarii fondurilor de vânătoare (se subînţelege SVPM) să încheie acorduri cu proprietarii de terenuri, în scopul des-făşurării activităţilor cinegetice, inclusiv a vânătorii (Notă: în Republica Moldova sunt peste 1200000 de cotaşi, cu care se propune de a semna, în parte, câte un con-tract). Mai amintim că un astfel de proiect a fost deja prezentat în 2014 de deputatul I. Balan, membru al Partidului Liberal De-mocrat, şi examinat în cadrul comisiei de profil a Parlamentului, primind aviz ne-gativ. Anterior, conducerea Ministerului Mediului s-a opus categoric acestei „ini-ţiative“, înaintând argumente solide întru susţinerea propriei poziţii. Menţionăm că atunci membrii comisiei parlamentare au luat în consideraţie argumentele mi-nisterului şi au fost de acord cu el. Astfel, proiectul a fost respins. Următorul minis-tru al Mediului, dl. S. Palihovici (apropo, tot membru al PLDM), în 2015 a decis să reînvie acel proiect absurd — posibil, la cererea aceluiaşi deputat, repetând „iniţia-tiva“ de acum în numele ministerului.

În 2015, V. Munteanu, un alt ministru al Mediului, considerând că tot ce creează probleme pentru vânători e bine, a spri-jinit „iniţiativa“ predecesorului său şi, la 27 august, în ultima şedinţă a comisiei parlamentare, a susţinut acest proiect. Pe ministru nu l-a jenat nici poziţia catego-ric negativă anterioară a ministerului, nici argumentele oponenţilor. În discursul său, cu mult zel, a încercat să prezinte pro-be în favoarea acestui proiect, insistând ca deputaţii să-l adopte în prima lectură. Tot respectul pentru membrii comisiei,

dat fiind faptul că ei au ascultat cu aten-ţie opiniile părţilor interesate, inclusiv ale specialiştilor-vânători şi ale savanţilor Academiei de Ştiinţe şi au amânat luarea unei decizii definitive pentru a doua jumă-tate a lunii septembrie.

În aceeaşi şedinţă, s-a dat citirii şi ini-ţiativei mai multor deputaţi despre adop-tarea proiectului Legii cu privire la fondu-rile cinegetice şi protecţia vânatului. Am avut ocazia să studiem şi noi acest proiect. Credem că, odată cu adoptarea lui, un şir de contradicţii şi probleme privind gesti-onarea gospodăriei cinegetice ar putea să dispară. Legea reflectă diferite aspecte ale activităţii cinegetice, inclusiv crearea unei rețele unice a fondurilor de vânătoare în

republică, comasând spaţiile împădurite de vânătoare cu terenurile deschise, fără dreptul de a le transfera sub altă formă de proprietate, decât publică. Proiectul presupune continuitatea în transferul dreptului de gestionare a terenurilor de vânătoare, fapt care se încadrează per-fect în toate legile statal-internaţionale şi practicile multor ţări europene. Fondurile cinegetice se propun să fie transmise gra-tuit, cu condiţia obligatorie a investiţiilor întru dezvoltarea lor. Prin lege, drepturile şi obligaţiile gestionarilor de fonduri de vânătoare sunt legate nemijlocit, dându-li-se împuterniciri egale cu cele ale autori-tăţilor de control, aşa cum se obişnuieşte în multe ţări. Proiectul de lege prevede pedeapsa pentru braconaj sub forma creş-terii cuantumului amenzilor, confiscarea instrumentelor de braconaj, de transport şi tragerea vinovaţilor la răspundere ad-

ministrativă sau penală. Totodată, s-a extins lista speciilor permise pentru vâ-nătoare, au fost stabilite şi termenele, cu prezenţa altor momente pozitive, care, fără doar şi poate, ar fi dat un nou impuls dezvoltării cinegetice.

Totul parcă a mers spre bine, însă Mi-nisterul Mediului a constatat că interesele gestionarilor de terenuri de vânătoare tre-buie privite din alt unghi. Astfel, ca urmare a proiectului de lege înaintat de deputați, la începutul lunii august a fost elaborat un alt proiect, cu aceeaşi denumire, dar… semnat de acum de Ministerul Mediului. E o simplă întâmplare? Nici pe departe! În luna februarie a acestui an, ministerul a solicitat SVPM să delege câţiva specialişti

în cadrul unui grup de lucru pentru elabo-rarea proiectului de lege despre fondurile de vânătoare. Legislaţia în vigoare (Legea privind actele normative ale Guvernului) prevede că pentru a elabora un proiect de lege e necesar să se creeze un grup de lucru, format din experţi. În cazul nostru — din specialişti cinegeticieni şi savanţi-zoologi. Elaborând acest proiect de lege, însă, Mi-nisterul Mediului a încălcat în mod groso-lan această ordine. La solicitările noastre repetate privind participarea la elaborarea proiectului, persoane responsabile din ca-drul Ministerului au răspuns că procesul e în desfăşurare şi că grupul respectiv îşi va începe lucrul în curând.

În luna iulie am fost asiguraţi că pro-cesul de elaborare a documentului se va desfăşura în prima decadă a lunii septem-brie. Mare însă a fost surpriza, când, la 6 august, Guvernului / Continuare în pag. 2

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 9 • 2016 /

i-a fost expediat un proiect de lege pri-

vind fondul de vânătoare cu semnătura ministrului Mediului. Această apariţie, ieşită în mod iminent din forjeria ministe-rului, se explică prin faptul că proiectul de lege în redacţia parlamentarilor a încurcat planurile ministrului privind soluţionarea problemei de gestionare a terenurilor ci-negetice pe bunul său plac sau pe placul altor persoane interesate, din spatele lui.

Întrucât aceasta este o încălcare gravă a legii, SVPM s-a adresat Guvernului RM cu un apel, prin care a atras atenţia asu-pra faptului că a încălcat grav legislaţia şi a propus ca proiectul ministerului să fie revocat şi trimis pentru revizuire.

Analizând cu atenţie proiectul de lege propus de minister, te convingi de faptul că acesta a fost elaborat de persoane care nu deţin informaţia necesară şi sunt departe de problemele cinegetice. Proiectul a fost întocmit doar cu ajutorul unor specialişti din cadrul Ministerului Mediului şi Agen-ţiei Moldsilva, fără implicarea specialiş-tilor în domeniul gestionării gospodăriei cinegetice, practicienilor, savanţilor-zoo-logi. Astfel, elaborarea proiectului a fost unilaterală, doar în interesul unui anumit grup de persoane. Multe dintre prevede-rile din proiect sunt transcrise automat

dintr-o lege similară din România, plasate pe teren moldovenesc, fără a lua în consi-derare practica curentă în managementul cinegetic autohton.

Să facem trimitere doar la câteva exemple. În proiectul ministerului nicăieri nu este menţionat faptul că fondul cinege-tic este public şi că nu poate fi transferat sub altă formă de proprietate. În mod in-tenţionat sau nu, dar autorii proiectului de lege creează un fundal pentru atribuirea pentru totdeauna a fondurilor de vână-toare ale statului celor care le vor acapara iniţial.

Nu mai puţin discutabilă pare a fi şi constatarea din proiect, potrivit căreia crearea fondurilor de vânătoare se pune pe umerii gestionarilor. Vrem să amintim că crearea fondului de vânătoare nu înseam-nă doar cartografierea schematică a mar-cajelor naturale, ci o înfăptuire obligatorie a unui şir de lucrări specifice, care solicită investirea unor mijloace substanțiale din fondurile publice. Ne referim la efectua-rea lucrărilor pentru stabilirea hotarelor fondurilor de vânătoare, bonitarea lor, evidenţa efectivului de animale sălbatice, stabilirea numărului optim al acestora pentru fiecare fond, alocarea numerelor cadastrale etc. Nu mai vorbim de faptul că, după încheierea acestor lucrări, fondu-rile ca atare se propun să fie date pentru o anumită taxă, stabilită de administrator prin intermediul ministerului. Probabil, această condiţie este una dintre cele mai de seamă, pe care a înaintat-o ministerul.

Dacă luăm ca temei practica din ul-timii ani de gestionare a gospodăriei ci-negetice în republica noastră, cunoaştem multe exemple când într-o clipită taxa pentru arendarea unui hectar de pădure a sărit de la 25-30 de lei la 315, de la 4025 lei — până la 19092. Fireşte, de asemenea co-liziuni nimeni nu este scutit. Proiectul de lege nu stabileşte o cotă precisă a tarifului

pentru gestionarea spaţiilor de vânătoare, aşa cum este stipulat în legile altor ţări, trecând acest drept de partea administra-torului. Care pot fi consecinţele cazului ca atare am menţionat mai sus.

Autorii proiectului nu au luat în con-siderare faptul că în teritoriile vânătoreşti vor intra nu numai pământurile de stat din fondul forestier, dar şi terenurile proprii ale persoanelor fizice sau juridice. Trans-ferarea proprietăţii altora contra cost nu numai că e o încălcare a legii cu privire la arendă, dar şi contravine Constituţiei Re-publicii Moldova, este în contradicţie cu

legislaţia în vigoare. Nu este clară nici da-rea în arendă a animalelor sălbatice, dintre care unele sunt păsări migratoare, parte dintre care a fost introdusă în spaţiul natu-ral al Moldovei nu din contul mijloacelor bugetului de stat, ci din cel al utilizatorilor de terenuri de vânătoare.

Proiectul ministerului prevede trans-ferarea prioritară a dreptului de proprietar al terenurilor de vânătoare Agenţiei Mold-silva, printr-o anexă separată, cu indicarea terenurilor alocate. De acelaşi drept prio-ritar se bucură şi proprietarii de terenuri, cărora le aparţin 40% din fondul total.

Vorbind despre vânători — păi, ei vor trebui să participe la licitaţii, pentru ca te-renurile rămase să fie trecute pe numele lor, achitând nu numai participarea, ci şi costul anual al fondului cinegetic obţinut — cost care an de an poate fi majorat după bunul plac al ministerului. Plasându-i pe vânători pe planul al treilea, ministerul de-monstrează cât de departe este de adevă-rul că SVPM, decenii la rând, a investit în fondul cinegetic mijloace financiare, dar şi fizice. Iată de ce suntem categoric contra unei astfel de abordări şi credem că drep-tul prioritar asupra acestor terenuri e de partea noastră, a vânătorilor.

Proiectul de lege nu stabileşte clar principiile şi ordinea gestionării terenu-rilor aflate în posesia proprietarilor, rela-ţiile reciproce dintre utilizatorii cinegetici şi proprietarii de terenuri. Ar trebui să se înţeleagă că o astfel de stare a lucrurilor creează probleme insurmontabile pentru organizarea managementului vânătoresc. Mai există şi alte contradicţii, şi lacune în acest proiect, introduse, în opinia noastră, în mod intenţionat, scopul cărora este de a obţine prin orice căi bani pe seama vâ-nătorii.

Autorii proiectului, fără a pătrunde mai adânc în problemă, sunt absolut con-vinşi că din vânătoare se poate face busi-ness, chiar şi prin călcarea în picioare a drepturilor vânătorilor.

La ce ne-am putea aştepta în viitorul apropiat? Este clar că ambele proiecte vor fi examinate în Parlament. Să sperăm că opinia vânătorilor, pentru care, de fapt, se şi face această lege, va fi auzită. Sperăm că la eliminarea lacunelor enumerate mai sus vor fi atraşi şi specialiştii în domeniul cinegetic, oamenii de ştiinţă, practicienii. Altfel nici că ar putea fi!

Toată informaţia privind elaborarea proiectului de lege va fi plasată ulterior în paginile revistei VPM.

Oleg CiOCOi,preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Continuare din pag. 1 /

Punct Pe i


La 20 august curent, la Sinaia, şi-a desfăşurat lucrările Congresul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPSR). Înaltul for, la care a participat şi delegaţia Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, a marcat încheierea unei etape în viaţa Asociaţiei, a abordat un şir de probleme existente pe tărâmul cinegetic şi a adoptat decizii de importanţă majoră pentru viitor, întru buna gospodărire a tuturor resurselor într-o activitate cu motivaţie ecologică, dominată de menţinerea echilibrului în natură.

În rândurile de mai jos vă propunem câteva extrase din luările de cuvânt ale delegaţilor-vânători de pe ambele maluri ale Prutului.

Filippo Segato, secretar general al Federaţiei Asoci-aţiilor de Vânătoare şi Con-servare a Faunei Sălbatice din UE:

Să fim uniţi şi bine organi-zaţi pentru a putea apăra inte-resele vânătorilor, speciilor de vânat şi activităţii de vânătoa-re. Solidaritatea şi cooperarea dintre vânători este necesară mai mult ca oricând, pentru că există forţe care doresc să prezinte vânătoarea ca impact negativ asupra mediului.

Societatea modernă, în care cei mai mulţi oameni trăiesc în oraşe, şi-a pierdut capacitatea de a înţelege mediul rural şi modul în care oamenii trăiesc în armonie cu viaţa locală săl-batică. Mass-media prezintă adesea o imagine înşelătoa-re a activităţilor tradiţionale, cum ar fi vânătoarea. Influ-enţele unei imagini idealizate şi neadevărate despre natură şi a susţinerilor unor grupări extremiste pentru drepturile animalelor au ca urmare dis-trugerea tradiţiilor şi ruperea legăturii noastre ancestrale cu natura.

Provocarea noastră comu-nă este de a demonstra publi-cului, inclusiv mass-media şi oamenilor politici, că vânătoa-rea este favorabilă conservării

biodiversităţii, că aceasta con-tribuie la dezvoltarea econo-mică şi rurală şi că este prac-ticată de oameni cărora le pasă de natură şi de viaţa sălbatică. Acest mesaj — că vânătoarea este o parte a soluţiei, nu o problemă — este orientarea fundamentală pentru activită-ţile FACE şi ale membrilor săi.

Mugur Constantin Isă-rescu, preşedintele AGVPS:

Este firesc să proiectăm viitorul plecând de la realită-ţile prezente şi de la faptul că numitorul comun al preocu-părilor noastre îl constituie buna gospodărire a resurselor naturale, într-o motivaţie eco-logică, dominată de menţi-nerea echilibrului în natură. Din anul 2006, de când am acceptat mandatul onorific de preşedinte al AGVPS, m-am ataşat de deviza vânătorii şi pescuitului în respect faţă de natură. În cadrul AGVPS, această deviză adună laolaltă trei trăsături fundamentale: în-ţelepciunea, responsabilitatea şi onestitatea. Congresul de as-tăzi marchează încheierea unei etape în care punctul forte l-a constituit conjugarea simţului responsabilităţii cu respectul faţă de obligaţiile ce ne revin din reglementările legale şi re-glementările noastre interne.

Au fost ani de eforturi comu-ne în care AGVPS a reuşit să menţină unitatea asociaţiei şi să promoveze interesele asoci-aţiilor afiliate, respectându-şi angajamentul de a trăi în bună convieţuire cu natura.

Oleg Ciocoi, preşedinte-le CR SVPM:

Contrar recomandărilor savanţilor şi specialiştilor în domeniu, în Republica Mol-dova, în ultimii doi ani, s-a interzis vânătoarea la iepuri de câmp, porumbei şi păsări acva-tice. Scopul acestei acţiuni este unul declarat public: lichidarea SVPM şi formarea unei noi structuri vânătoreşti subordo-nate partidului de la putere. De doi ani, Ministerul Mediului este condus de un politician care este incompetent în pro-bleme de mediu şi în activita-tea vânătorească, unul care face mai multe eforturi pentru li-chidarea vânatului de pe terito-riul Republicii Moldova, decât pentru protejarea şi conserva-rea acestuia. În acest context şi datorită bunelor relaţii istorice şi culturale cu AGVPS, adresez propunerea de a examina posi-bilitatea admiterii membrilor-vânători ai SVPM să participe la vânătoare în România, doar temporar, în sezonul 2016—2017, cu permise provizorii şi

cu aceleaşi drepturi ca şi mem-brii AGVPS. O astfel de deci-zie a Congresului AGVPS ar contribui la consolidarea spi-ritului vânătoresc între ambele asociaţii, la susţinerea morală a vânătorilor basarabeni şi la o mai bună cunoaştere a experi-enţei AGVPS de către membrii SVPM. Transmit un mesaj de bune relaţii şi frăţie din partea celor 15.000 de membri vână-tori şi pescari ai SVP din Repu-blica Moldova şi recunoştinţa lor pentru colaborarea fructu-oasă şi susţinerea logistică şi morală pe care o simţim de mai mulţi ani. AGVPS este pentru SVPM un exemplu de gestio-narea corectă a problemelor de vânătoare, cu specialişti com-petenţi, de la care sunt bucu-roşi să preia experienţă. Le sunt recunoscători pentru ajutorul dezinteresat pe care l-au acor-dat în permanenţă dnii Neculai Şelaru, Nicolae Goicea, Vasile Negru, Laurenţiu Radu, Vla-dimir Talpeş şi alţii. Cursurile de perfecţionare de la Facul-tatea de Silvicultură Suceava, elaborarea Manualului pentru vânători, colaborarea între re-vistele de profil, participarea la partide de vânătoare în condiţii de reciprocitate, organizarea de seminare practice în problema gestionării vânatului şi schim-bul de literatură tematică sunt mai mult decât salutabile. In-stituirea Ordinului comun Sf. Eustaţiu, pentru asociaţiile de pe ambele maluri ale Prutului, este o expresie a comunităţii noastre intelectuale şi tradiţi-ilor noastre cinegetice. Mul-ţumim, de asemenea, pentru reprezentarea SVPM în struc-turile internaţionale.

repOrter VpM

congresul AgVPsr

Între motivaţie şi echilibru


AVifAunA

Fondul cinegetic şi protecţia vânatului

În convenţiile internaţio-nale (Berna,1979, Rio de Ja-neiro,1992) la care a aderat şi Republica Moldova se stipu-lează asigurarea conservării di-versităţii biologice a lumii ani-male la nivel genetic, specific, ecosistemic şi crearea condiţi-ilor pentru obţinerea profitului privind resursele genetice.

Necesitatea elaborării unei legi este determinată de mai multe componente ce ţin de starea socio-culturală şi eco-nomică a societăţii civile, pe de o parte, şi, în cazul animalelor sălbatice, de starea şi protec-ţia acestora, pe de altă parte. Conform cerinţelor convenţii-lor internaţionale, în legea re-spectivă trebuie să fie oglindite principiile protecţiei genofon-dului vânatului, a habitatului şi aflarea lui în stare liberă în natură, ceea ce, cu regret, nu şi-a găsit locul. În schimb, au apărut aşa noţiuni ca „Par-curi de vânătoare“, „Voliere de vânătoare“ şi alte „denumiri“ cinegetice, care au fost promo-vate fără acordul oamenilor de ştiinţă.

Nu trebuie să uităm că, în baza unei dispoziţii de Guvern (nr.1033-976 din 15.12.2005), directorul Agenţiei Moldsilva, dl Ion Popuşoi, a emis ordinul nr.218-p din 04.11.2005 „Cu privire la amenajarea ţarcurilor

pentru creşterea mistreţilor“ în fondul silvic subordonat. Ca rezultat al acestei activităţi, în perioada anilor 2005—2009, în fondul forestier au fost selecta-te şi împrejmuite circa 500 ha de terenuri, creându-se ţarcuri pentru reproducerea mistreţi-lor. La finele anului 2009, după dispoziţia noului director ge-neral al Asociaţiei Moldsilva, dlui Gheorghe Vdovâi, supra-faţa ţarcurilor s-a redus până la 150 ha (putea fi lichidată, dacă acesta n-ar fi fost elibe-rat din funcţie), în care erau întreţinuţi cca 500 de mistreţi şi pentru care se cheltuiau anu-

al cca 6 mil. lei. Această sumă era trecută la articolul „Măsuri biotehnice pentru vânatul pa-ricopitat“. Însă, de aceste surse financiare planificate şi din dă-rile de seamă n-a avut parte ni-ciun cerb, căprior sau mistreţ.

Ca membru al unei comisii de evaluare a stării lucrurilor, am frecventat câteva ţarcuri din gospodăriile silvice de stat Teleneşti şi Orhei. De exem-plu, pe teritoriul Ocolului silvic Teleneşti funcţiona un ţarc pe o suprafaţă de 9,7 ha de pădure (parcelele 48 şi 54),

în care erau întreţinuţi cca 110 de corcituri de diferite vârste şi culoare, care aparţineau fir-mei Dancus FM. Arboretul din ţarc era într-o stare de degra-dare avansată. Atunci m-am întrebat: care-i costul unui ha de pădure şi al celor cca 500 ha de pădure distrusă, prin între-ţinerea animalelor în ţarcuri, şi cine trebuie să răspundă de patrimoniul public? N-a ur-mat niciun răspuns. Cu regret, această formă de gestionare a ţarcurilor continuă. Atât legis-laţia internaţională, cât şi ma-joritatea vânătorilor recunosc că animalele crescute şi între-

ţinute în ţarcuri nu se atribuie la vânat.

Carta Europeană a vânăto-rii şi biodiversităţii abordează vânătoarea ca pe o formă de utilizare şi/sau de gestiune durabilă a vânatului din Eu-ropa, subordonată interesului de consum şi de petrecere a timpului liber, cu respectarea dispoziţiilor Convenţiei de la Berna. Din punct de vedere socio-economic, există două categorii de vânătoare — „vâ-nătoarea locală“ şi „turismul cinegetic“. Aceste deziderate

nu sunt oglindite în proiectul legii. Lipseşte vânătorul ca fi-gură centrală, ca şi vânatul, în proiectul respectiv. Ar fi ne-cesar de stipulat încurajarea şi stimularea vânătorului în pro-cesul de gestionare a vânatului şi a cooperării lor cu părţile interesate de conservarea bio-diversităţii.

Pentru a păstra continui-tatea procesului de gestionare a gospodăriei cinegetice este necesar de inclus noţiunea de Gestionar consacrat — organi-zaţie de vânătoare, cu drept de a obţine gestiunea faunei cinege-tice de pe un fond de vânătoare, dacă a fost anterior un gestio-nar gospodăros. Prin aceasta va fi respectată continuitatea procesului efectiv de dezvoltare a gospodăriei cinegetice.

Negând rolul Societăţii Vâ-nătorilor şi Pescarilor din Mol-dova, organizaţie nonguver-namentală cu o vârstă de 140 de ani, Ministerul Mediului include în proiect Art.13 (4): Serviciul cinegetic raional este constituit de un inspector cine-getic şi un specialist în studiul vânatului. (c) Serviciul cinege-tic raional este dotat cu unitate de transport.

Pentru cca 70 de inspec-tori şi specialişti în cinege-tică şi cca 40 de unităţi de transport de teren se cere o finanţare suplimentară majo-ră din partea statului, care în prezent este realizată de către Societatea Vânătorilor şi Pes-carilor din contul cotizaţiilor de membru.

Aşadar, elaborarea unui proiect de lege cât mai reuşit necesită o conlucrare a tuturor organelor publice şi ONG-lor cointeresate şi consacrate do-meniului cinegeticii.

prof. dr. ANdrei MUNteANU


Despre toate acestea vor-beam mai deunăzi cu dl Ion Sârbu, managerul Subdiviziu-nii Teritoriale Străşeni a Soci-etăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova (SVPM). Cu un accentuat regret, desigur, dar şi cu multe-multe semne de întrebare, dat fiind că ceea ce se întâmplă în societatea noas-tră şi cu noi nici pe departe nu seamănă a ceva normal. Nu, pentru că în categoria incul-paţilor se includ nu doar bra-conierii, certaţi cu legea şi cu bunul simţ, ci şi… cei chemaţi, obligaţi şi plătiţi din buzunarul nostru ca să apere legea şi bu-nul simţ — judecătorii.

Ne referim la un caz, produs în împrejurimile Micăuţilor.

— De fapt, dom’le, eu nu l-aş limita doar la Micăuţi, constată conlocutorul meu, pentru că acest braconaj, de ordin cinegetic, dar şi juridic, e răspândit pe întreg terito-riul Republicii Moldova: unul, înarmat şi rău intenţionat, vine… ucide, distruge… altul, în fotoliul instanţei, stă şi… îl apără! Astfel, toată munca noastră, în colaborare cu re-prezentanţii Ministerului Afa-cerilor Interne, cu cei ai Aca-demiei de Ştiinţe, specialişti de peste hotare… vânători, paz-nici, oameni de rând… se duce de râpă. Asta e!

Omul vorbeşte cu mult amar despre o situaţie… înscă-unată în teritoriile vânătoreşti de la noi: membrii Societăţii, an de an, se străduiesc în fel şi chip să menţină, să dezvolte gospodăria cinegetică, să între-ţină la un nivel cuvenit flora şi

fauna, ca patrimoniu comun, pe când nişte lipsiţi de orice scrupule, de dragul interesului, căpătuirii şi distracţiei, înar-maţi până în dinţi, atacă, in-vadează spaţiile şi prăpăstuiesc tot ce le cade în cale.

— Într-o noapte târzie, po-vesteşte dl Ion Sârbu, însoţit de poliţişti şi ecologi, ieşisem pentru efectuarea unui control. Cam la vreo 15 km de Micăuţi

ne aflam… Când deodată, pe câmp, răbufni o lumină pu-ternică. Era o maşină de teren. Ne-am dat seama cine ar putea fi. Am acţionat operativ, cu multă precauţie, dar… din acea clipă începu „marea odisee a braconajului drept şi a legisla-ţiei strâmbe…“.

În miez de noapte, pe un câmp de semănături, posesorii de arme încărcate (trei indivizi, inclusiv un colonel cu acte „în regulă“), cartuşe şi automobil, prinşi în flagrant, au fost tre-cuţi în proces-verbal şi daţi pe mâna legii, după care juraţii urmau să se pronunţe.

— Şi? întreb. Care a fost verdictul?

Dl Ion Sârbu mă privi cu scârbă:

— Un spectacol, dom’le! Noi, în control, cu risc, obo-siţi… am procedat legal, am respectat toate restricţiile. De-parte de gândul că braconierii nu vor fi pedepsiţi. În prima instanţă am avut câştig de ca-uză, dar nici prin cap să ne dea că judecata poate fi, pur şi sim-plu, o bătaie de joc. S-a făcut recurs, au început intervenţii-le telefonice şi de tot felul din

partea mai multor demnitari locali, dar şi din capitală, cum că „oamenii“ erau, pur şi sim-plu, în treacăt pe acolo şi că ei nu intenţionau să vâneze, ci… căutau o pereche de cai de rasă, ai unui gospodar, care i-a rugat să-i caute… Anecdotă, zău!

Judecătorul cu musca pe căciulă îşi băga capul sub masă, prefăcându-se că-şi leagă şire-turile. Braconierii, întrebaţi de ce erau cu arme încărcate, au răspuns: „Păi, să ne apărăm… de hoţi, de… lupi!…“ Şedeau pe scaune, lăfăiţi, priveau sfi-dător la cei din jur, se junghiau a râde.

— Ei, vedeţi? încheie ju-ratul. Oamenii căutau…vă spun… o pereche de cai de

rasă…, dar voi… le-aţi încur-cat!… Ş-apoi, după cum se afirmă, din arme nu s-a tras… erau păstrate în portbagajul maşinii!..

— Reiese că noi, membrii echipei de control, suntem de vină? întrebă dl Ion Sârbu.

La care judecătorul, ridi-când capul, încheie:

— Ei, gândiţi-vă şi dum-neavoastră…, pentru că noi, judecata, nu vedem nicio cri-mă aici, nu putem să-i acuzăm pe nişte oameni nevinovaţi!…

„Nevinovaţii“ s-au ridicat în picioare, au ochit sala ai-doma vulturului din zbor, au surâs, au chicotit în pumn şi… şi-au căutat de ale lor.

— Iată cum se face justiţie pe la noi! conchide managerul. Poveste veche, de fapt…

Da, veche şi urâtă, am mai adăuga, pentru că vânătorii, membri ai SVPM, dar şi anga-jaţii MAI, oamenii de ştiinţă, specialiştii în domeniu nu de o zi-două vorbesc şi cer în-ăsprirea legislaţiei în privinţa braconajului, aplicării ilegale a armelor şi muniţiilor, de pe urma cărora suferă mediul fa-unistic, pier zeci de specii de animale, pricinuindu-i-se dau-ne irecuperabile patrimoniului naţional.

Da, proiecte cu privire la perfecţionarea legislaţiei din domeniu se întocmesc, se ela-borează, se înaintează Guver-nului, Parlamentului, dar… pentru ce? Ca pe ele să se de-pună noi straturi de colb? Sau poate că unor demnitari o ast-fel de situaţie le convine?

CONstANtiN BÂrCĂ

BrAconAj legAl

Condamnare… la eliberare?În mediul nostru autohton, graţie imperfecţiunilor de toată mâna şi a năravului de a neglija legea scrisă, ordinea stabilită, cuvântul sincer şi onest, chiar şi cel cu Constituţia în dreapta şi cu Biblia în stânga, dacă o cere interesul meschin, de gaşcă sau de partid, e gata să vândă, să cumpere, să mintă şi să trădeze. Iar în mediul cinegetic moldovenesc, graţie legislaţiei uşor de ocolit, dar mai ales a atitudinii nu atât „statale“, cât nomenclaturist-personale a unor judecători, braconierul, prins „cu pufuşor pe botişor“, cum se zice, în loc să fie băgat la dubă, este scos din sală basma curată, „limpede ca lacrima, pur ca apa distilată“, cel puţin.Fanfara doar că lipseşte!


În discuţie cu dl Marcel Simon, pre-şedintele biroului Subdiviziunii Teritoriale Edineţ, de cum a venit vorba despre activi-tatea colectivelor primare de vânători din partea locului, a găsit un cuvânt de bine

pentru fiecare în parte, dar mi-a spus că, totuşi, dintre toate cel mai bun este acel din Volodeni, comuna Bleşteni, condus de Leonid Melnic. Fireşte, l-am întrebat pe dl preşedinte Simon care este valoarea aces-tui colectiv, ce-l scoate în prim-plan?

— Este foarte unit şi energic! Acesta a fost răspunsul.

Cât despre rezultatele ortacilor, te poţi convinge, ducându-ţi paşii în terenul de vânătoare din împrejurimi: ba ici ţâşneşte un fazan, ba dincolo sare un şoldan, ba un stol de prepeliţe îţi fură ochii… Mai ales La Odaie, că aşa se cheamă locul, unde vara ce a trecut au fost sloboziţi în natură 130 de fazani, din cei 300 care i-au revenit Subdiviziunii Teritoriale Edineţ (SVPM a procurat şi în acest an, din Ungaria, 20 de mii de pui de fazan). La Odaie e un loc de-a dreptul de Dumnezeu dat pentru dez-voltarea faunei sălbatice: o livadă părăsită, parcele cultivate cu grâu, orz, porumb, sorg…, tufărişuri… Tot aici şerpuieşte şi o pădure… Dar numai cât fac cele şapte iazuri „semănate“ în terenul de vânătoa-re! Luând cunoştinţă de starea lucrurilor,

lesne îţi dai seama că terenul de vânătoare ce împrejmuieşte comuna Bleşteni are stă-pân: colectivul de ortaci.

Totul începe de la organizarea activită-ţii oamenilor, susţine Leonid Melnic. Fără

organizare, nimeni nu face nimic. Aceasta e prima misiune a preşedintelui colectivu-lui. Dacă n-am fi bine organizaţi, dacă nu am fi noi stăpâni în terenul de vânătoare, braconierii şi-ar face mendrele după bu-nul plac. La noi totul e în regulă în această privinţă: se ştie că păzim şi braconierii nu se apropie. La primul semnal, toţi ca unul suntem pe urmele celor certaţi cu legea. Avem o colaborare perfectă cu poliţistul de sector şi, deopotrivă, cu angajaţii in-specţiei ecologice.

Ceea ce mi s-a părut, de asemenea, foarte important în activitatea vânătorilor de aici e lucrul de lămurire, în rândul săte-nilor, privind ocrotirea faunei sălbatice, fie că se duc la şcoală, fie că are loc o mani-festaţie oarecare în Volodeni sau Bleşteni. Sunt activi în această privinţă şi inspecto-rii ecologi, şi poliţistul de sector.

— Altfel cum am putea schimba men-talitatea celui care crede că orice sălbăticie trebuie ucisă?

N-a fost uşor să ne descotorosim şi de lăţari. Ani la rând am tot luptat cu acest flagel. De cum cădea omătul — laţuri în

livada de nuci, în pădure, în crânguri, unde erau observate urme de iepure sau de alt animal… S-a ajuns până la aceea că şi copiii puneau laţuri. Unii se duceau şi îşi luau captura, iar alţii o lăsau… pentru cioroi şi alte animale răpitoare.

Am fost nu o dată la şcoală, la careu, însoţit de poliţistul de sector, de inspecto-rul ecologic. Şi, trebuie să vă spun că lu-crul de profilaxie cu elevii a dat un rezultat bun: problema a dispărut de pe ordinea de zi.

Anume aceasta am vrut să aflu de la dl Leonid Melnic: căile de obţinere a unor re-zultate bune pe tărâmul cinegetic.

— Primul exemplu în activitatea cine-getică trebuie să fie preşedintele — prin acţiuni concrete. El trebuie să fie disci-plinat şi să-i disciplineze şi pe ceilalţi. Vânătorul trebuie să se afle în terenul de vânătoare anul împrejur. Protecţia şi paza faunei nu se face de la caz la caz. Da, avem mult vânat, mai cu seamă La Odaie. Prin ce se explică? Am curăţat bine terenul de răpitori, acum doi ani, când am eliberat fazanul în natură, acelaşi lucru l-am făcut şi în acest an. Nu-i vorbă, această operaţie biotehnică o înfăptuim pe întregul teren de vânătoare, dar că La Odaie, după cum vedeţi, parcelele de pământ ale oamenilor nu sunt prelucrate cu pesticide, iar acolo unde terenurile arabile sunt mari şi-s pre-lucrate cu otrăvuri, fauna, în mare parte, este ucisă. Nici în acest caz nu trebuie să lăsăm mâinile în jos. Însă unde avem oaze ferite de măciuca chimizării, trebuie să creăm condiţii optime pentru dezvoltarea vânatului.

Exemplu concludent în această pri-vinţă e atitudinea colectivului de vânători privind popularea cu fazan a terenului La Odaie. Cu toţii au avut grijă de recoltarea răpitorilor, au sărit dimpreună la con-strucţia volierei, a hrănitorilor, sărăriilor, scăldătorilor pentru aceste păsări. Le-au hrănit, până s-au acomodat de-a binelea.

Acesta, mai zic şi eu, colectiv. Mai cred că nu aş greşi, dacă aş spune: cum e pre-şedintele, aşa e şi colectivul. Cum se vede, nu în zadar dl Leonid Melnic este şi mem-bru al biroului Subdiviziunii Teritoriale Edineţ. Exemplul personal, fireşte, mult înseamnă.

iONel CĂpiŢĂ

colectiVul PrimAr — temeliA sVPm

Unit şi energic


Nu degeaba se spune că omul gospo-dar se cunoaşte de la poartă! Acest gând m-a lovit de cum m-am pomenit faţă în faţă cu gospodăria lui Ion Ţurcanu, unul dintre experimentaţii vânători, membru al SVPM din anul 1963, care locuieşte în sec-torul Schinoasa din orăşelul Codru, situat în coasta Chişinăului. Ajuns drept gospo-dăria lui, mi s-a aruncat în ochi, mai întâi, poarta monumentală. Casa? — o bijuterie. În curte — lună. Grădina? — colţ de rai: flori şi tot flori, o vie ca la carte, ici-colo — pomi doldora de rod…

La prima vedere, ai putea spune că nu-i nimic deosebit în acest tablou ce-ţi fură privirea, dacă nu ai şti că stăpânul ca-sei, Ion Ţurcanu, la 18 septembrie a atins vârsta de 85 de ani, iar nevasta lui, Irina, merge braţ la braţ cu alesul inimii… Şi-au unit destinul în depărtatul 1958.

Fotografiind cu ochii, într-un fel, această admirabilă gospodărie, tot atunci mi-am zis: cine ştie a sfinţi locul, o face de-opotrivă — în casă, în curte, în grădină şi, fiind vânător, cum este Ion Ţurcanu, ast-fel se manifestă şi în terenul de vânătoare. E felul de a fi al omului, de a trăi, de a se dărui. Mi-a confirmat-o, de altfel, şi Nico-lae Goncearenco, preşedintele colectivului primar de vânători nr. 7, din care face par-te dl Ion Ţurcanu, şi care „a crescut“ ală-turi de această familie.

De cum le-am trecut poarta soţilor Ţurcanu, un câine frumos a şi prins a da de ştire celor ai casei că le vine cineva.

Impresionat, îl întreb pe badea Ion: cum îl cheamă pe faimosul patruped?

— Bax!— Şi eu am grijă de el, intervine

prompt nevastă-sa, Irina, dar tot mai mult îl iubeşte pe Ion. De-aţi vedea cât de mult se bucură când vine de undeva şi trece pragul porţii… Iar când se deschide se-zonul de vânătoare, Doamne fereşte ce se întâmplă! E o adevărată mare-mare sărbă-toare! Şi nu doar pentru că soţul o aşteaptă cu sufletul la gură, dar şi Bax, deopotrivă, e nerăbdător să iasă în largul terenului. Acolo, după cum se vede, prietenia între ei şi mai mult se cimentează.

— Fără câine, vânătoarea, cu siguran-ţă, nu este atât de interesantă, intervine iarăşi în discuţie badea Ion. Dacă a picat vânatul undeva şi nu-l vezi, fără câine,

cum să-l găseşti? Totdeauna am fost foarte mulţumit de patrupezii pe care i-am avut de-a lungul anilor. Barsic — un pointer extraordinar de înţelept, Linda, o căţea de

rasă setter, era ca un copil, tare bună şi as-cultătoare, iar Strelca — tot setter — era ageră şi foarte lucrătoare. Fiecare în parte îmi trezesc amintiri, clipe de neuitat din atâţia şi atâţia ani de vânătoare…

De altfel, prin anii 60 ai secolului trecut, după cum povesteşte Ion Ţurcanu, sezonul de vânătoare se deschidea la 15 august şi dura până în februarie. Pe atunci ortacii aveau dreptul să iasă la vânătoare în fiece zi.

Arta şi etica vânătorii le-a însuşit, întâi de toate, de la tatăl său, Mihail Ţurcanu, cunoscut prin părţile locului ca bun ţintaş.

— Tata avea o puşcă din Elveţia, pe care o încărca prin ţeavă. Acum nu mai ştiu de urmele ei, la cine dintre rude a ajuns.

El însă, feciorul lui Mihail Ţurcanu, s-a pricopsit cu o puşcă performantă, la acea vreme, cu un Toz-63, cu cocoaşe…, ca mai apoi, peste ani, să se „înnoiască“ cu un Ij-58, calibrul 20, cu două ţevi, pe care o mângâie şi azi.

Recunosc, au fost alte timpuri, alţi vâ-nători şi alte legi… Chiar dacă nu era in-terzis, mai mult de doi iepuri nimeni nu lua. Cum de? Păi, nu erau frigidere. Orice aliment oamenii îl foloseau în stare proas-pătă.

Încă ceva: prin anii 60 ai secolului trecut, în baza unui certificat, de la maga-zin, ce confirma că ai cumpărat armă şi în

schimbul pieilor de vânat ţi se elibera praf de puşcă, alice, tuburi… Erau achiziţion-ae pielicele de diferite animale sălbatice, dar… o pielcică de vulpe era ehe-he! pre-

ţuită foarte scump. Acum? Sunt lăsate pe deal.

Prin comparaţie, desigur, totul se poa-te cunoaşte mai bine. Ion Ţurcanu, ca ni-meni altul, o face cu destulă îndemânare, povestind mai tinerilor ortaci din colecti-vul său de vânători, cum a fost, cum este şi ce trebuie de făcut ca vânatul să sporească. Vorba lui, povaţa lui, umărul lui, cu sigu-ranţă, constituie un imbold spre atitudinea grijulie, gospodărească faţă de vânat. Şi rezultatele sunt: în terenurile din preajma or. Codru numărul urecheaţilor depăşeşte media şoldanilor de pe terenurile de vână-toare, gestionate de SVPM. Aici dimineţile corul cocoşilor de fazan umple împrejuri-mea, poţi vedea, de asemenea, stoluri de prepeliţe, de hulubi sălbatici şi alt vânat.

Bănuiesc că nu de dragul vorbei, afir-mă Nicolae Goncearenco:

— Domnul Ion Ţurcanu e mâna mea dreaptă în tot ce facem: e primul ţintaş la reglarea numerică a răpitorilor, tot el e pri-mul la construcţia volierei pentru fazan,, a hrănitorilor, îngrijirea izvoarelor, altfel spus — e un exemplu de comportament în terenul de vânătoare.

Că bine a zis cine a zis: Ţara care nu are bătrâni, să şi-i cumpere.

Ani mulţi şi multă sănătate, domnule Ion Ţurcanu!

iONel CĂpiŢĂ

eseu

Exemplu de comportament

Printre ai săi, Ion Ţurcanu (primul din dreapta)


Evidenţa prin metoda cartării vizu-inilor constă în localizarea şi cartarea acestora. Se practică la speciile de ani-male care îşi sapă vizuini pentru a se re-produce şi pentru a proteja progenitura.

Evidenţa vizuinilor de vulpe se rea-lizează în lunile ianuarie-februarie, când are loc perioada de împerechere a acestei specii.

La împerechere participă şi exempla-rele născute în anul anterior observări-lor, care ating vârsta de zece luni şi sunt mature din punct de vedere sexual (sunt apte pentru reproducere). Astfel, se poate determina uşor vizuinile alese pentru îm-perechere şi pentru creşterea următoarei generaţii de vulpe.

Evidenţa vizuinilor se face în câteva etape.

Prima etapă constă în depistarea în teren a vizuinilor şi cartarea lor. Cartarea se face pe schiţe de lucru, prin semne con-venţionale. Se realizează în orice timp al anului. Se vor folosi hărţi topografice sau cadastrale, care conţin elemente orografi-ce importante (drumuri, păduri, linii elec-trice, surse de apă etc.).

Identificarea vizuinilor în teren se poate face prin observaţii directe, pe urme proaspete lăsate pe zăpadă, dar şi prin me-toda dialogului cu persoane care cunosc bine terenul şi locurile amplasării vizuini-lor (ciobani, văcari, vânători ş.a.).

Înregistrarea vizuinilor pe schiţa de lu-

cru se va face folosind elemente orografice de pe hărţile sus-numite.

Localizarea în teren a vizuinilor se poate realiza mai uşor cu ajutorul diferi-tor sisteme şi utilaje performante de înre-

gistrare (cum ar fi, de exemplu, sistemul de localizare prin GPS). În acest sens va fi creată o bază cartografică, folosind un sistem unic de coordonate. Cu ajutorul utilajului de acest tip vizuinile identificate şi înregistrate pot fi găsite cu uşurinţă în teren pentru a putea fi verificate.

A doua etapă se realizează în lunile ia-nuarie-februarie, când vulpile se izolează în vizuini pentru împerechere. În aceas-tă perioadă se identifică vizuinile în care are loc actul şi care urmează a fi populate ulterior. Împerecherea are loc, de obicei, în vizuină, care serveşte şi ca adăpost în timpul gestaţiei, dar şi după fătare, pentru protecţia şi creşterea progeniturii. Se vor frecventa toate vizuinile cartate, iar înre-gistrarea se va face într-un registru special cu distribuţia pe categorii: vizuini popula-

te şi vizuini nepopulate.Reieşind din raportul natural pe sexe

ale vulpilor care, de regulă, este de 1:1 (un mascul la o femelă), numărul vizuinilor populate se va înmulţi la doi şi obţinem numărul de exemplare din teren. La re-zultatul obţinut mai adăugăm circa 10% pentru a include exemplarele care nu au participat la împerechere, din anumi-te motive: starea de sănătate, vârsta etc. Astfel, obţinem numărul de exemplare mature de vulpe din terenul supus evalu-ării. Rezultatele obţinute vor fi raportate la instanţele superioare abilitate cu evidenţa faunei sălbatice, pentru a fi analizate şi pentru a lua măsurile necesare de gospo-dărire cinegetică.

A treia etapă constă în controlul vizu-inilor întru a preciza rezultatele evidenţei puilor de vulpe sau în scopuri de cerceta-re. Se realizează în lunile mai-iulie, când puii ies din vizuină şi lasă urme în preajma acesteia.

Avantajele metodei recomandate con-stau în aceea că rezultatele obţinute au o precizie teoretică mai mare decât cele ob-ţinute prin metoda citirii urmelor pe ză-padă; acestea pot fi verificate uşor în teren; localizarea pe hărţi sau pe o bază de date cu un sistem unic de coordonate permite administrarea vaccinurilor împotriva rabi-ei (turbării); efectuarea vânătorii la vulpe cu ajutorul câinilor dresaţi şi alte avantaje.

gheOrghe ChiriŢA, inginer silvic

SeptembrieŢinând cont de faptul că a fost finalizat procesul de populare a fon-durilor de vânătoare cu fazan, este necesară efectuarea următoa-relor acţiuni:

Nimicirea răpitorilor în fondurile populate cu fazan. Plasarea prundişului şi nisipului în locurile populate cu fazan, în

scopul preîntâmpinării ieşirii acestuia la drumurile naţionale. Acest fapt va evita strivirea fazanului de autovehicule, de asemenea – atacul prădătorilor (câini hoinari, vulpi, păsări răpitoare).

Construirea hrănitorilor şi plasarea hrănii, pentru ca fazanul eliberat să nu migreze şi, respectiv, să avem o vânătoare cât mai productivă.

Deoarece lucrările de colectare a cerealierelor continuă, este necesar să pregătim hrană complementară pentru perioada rece a anului.

Vom contracara incendierea terenurilor de pe care au fost recoltate

culturile agricole.Având în vedere faptul că sezonul de vânătoare este în desfăşurare, vom efectua următoarele măsuri:

Membrii colectivelor primare vor avea grijă să preîntâmpine recol-tarea speciilor la care vânatul este încă interzis.

Vor fi efectuate razii antibraconaj pe timp de noapte. În timpul vânătorii vor fi monitorizaţi şi răpitorii din teritoriu (văzut/

dobândit).În funcţie de efectivele de vânat în teritoriu, sunt necesare urmă-toarele acţiuni:

Pregătirea fâneţelor şi lucernei pentru perioada de iarnă. Amenajarea sărăriilor. Stabilirea zonelor de linişte, unde vânătoarea va fi interzisă.

CAleNdArUl lUCrĂrilOr BiOtehNiCe

mAnAgement

Evidenţa vulpii prin metoda cartării vizuinilor


Simţul olfactiv la câinii de aret

Pentru a selecta reprodu-cători de certă valoare, capa-bili să transmită ereditar ur-maşilor aptitudini multiple, aceştia vor fi supuşi periodic unor teste, în competiţiile de lucru şi nu numai, unde fieca-re va demonstra capacităţile rasei şi mai ales pe cele indi-viduale.

Precizând tema, voi face referiri la raportul dintre fine-ţea olfactivă a competitorilor şi descoperirea vânatului liber sau ancorat pe pista de con-curs, încât arbitrii să aibă po-sibilitatea necesară aprecierii şi departajării concurenţilor, în funcţie de prestaţia fiecăruia.

Fiecare specie de vânat emană propriul miros, ce se răspândeşte prin molecule-le eterice specifice, antrenate de curenţii atmosferici. Aces-tea nu-şi pierd identitatea, în funcţie de temperatura cor-porală proprie (38–39 grade) sau cea a atmosferei înconjură-toare determinată de anotimp. Câinii, în timpul cercetării te-ritoriului, percep cele mai vagi surse de miros ale vanatului, cu ajutorul simţului olfactiv, de-terminându-i să ia atitudinea aretului cataleptic cu capul sus sau jos.

Aici fac o precizare, în exemplele pe care le voi da, mă voi referi la câinii adulţi (nu la juvenili) a căror memorie olfactivă acumulată în timp recunoaşte mirosurile fiecărei

specii întâlnite, faţă de care ia o anumită atitudine.

Să admitem condiţiile lu-nii august, când temperaturile toride ale zilei (peste 35 gra-de), cu o umiditate scăzută a miriştilor de grâu, năpădite de mohoare, inclusiv rugi de mur, de trifoişti ori sfeclă de zahăr sau furajeră, în care vânatul liber, format din prepeliţe sau potârnichi îşi asigura existen-ţa. Pe lângă acestea, în cadrul competiţiilor, amplasăm pe cu-loarele destinate concurenţilor, fazani ori alt vânat ancorat.

În prima parte a zilei (di-mineaţa), temperatura solului va fi în jur de 18–22 grade şi posibil rouă, fapt ce va facilita dispersia moleculelor pe ver-ticală (principiul aerului cald, sursa având 38–39 grade), în-cât câinii vor percepe mirosul la înălţimea corporală proprie (60–70 cm), având areturile cu capul înălţat. Cu cât tempera-tura solului va creşte, dispersia va fi pe orizontală, favorizând perceperi la nivelul solului, deci cu capul jos, în funcţie şi de distanţa sesizării sursei.

Aceste emanaţii eterice sunt specifice vânatului sta-tic (locuri de odihnă) pe care câinii le intersectează în cheta avută, realizând acele areturi cataleptice. În situaţia vânatu-lui în mişcare putem avea câte-va situaţii:a. Câinele percepe disiparea

particulelor prin îndepăr-

tarea sursei emitente şi se lansează în filaj, căutând să se apropie şi să descopere vânatul în mişcare, pentru a-l bloca.

b. Părăseşte aretul iniţial fals şi se lansează în cercuri, că-utând să intercepteze sursa în refugierea avută.

c. Pierde sursa particulelor din cauza turbulenţelor atmo-sferice, abandonează pista şi se lansează în căutarea alto-ra în terenul parcurs.Referindu-ne la acest me-

canism al dispersiei mole-culelor, trebuie să înţelegem că după focul de armă, să nu comandăm imediat „aport“, lăsând câteva minute ca mole-culele să se răspândească din corpul încă cald. Altfel riscăm să nu găsim vânatul căzut în în-câlcitura păişurilor, iar câinele să treacă de mai multe ori peste el, fără a-l simţi.

Cu referire la aprecierile uneori subiective asupra fine-ţei mirosului şi a stilurilor de căutare a indivizilor, vom con-stata că exemplarele de mare viteză (pointeri, setteri), ce caută cu nasul în vânt, uneori trec peste vânatul adăpostit, iar cei mai lenţi îl găsesc mai frec-vent, chiar dacă n-au fineţea olfactivă a celor mai iuţi.

Până aici m-am referit la vânatul spontan în mediul său, dar să analizăm şi situaţiile din cadrul competiţiilor de aptitu-dini.

Dacă din punct de vedere peisagistic terenul nu diferă, competiţia desfăşurându-se în aceleaşi condiţii naturale, pentru a asigura fiecărui con-curent şansa de a întâlni în suprafaţa destinată vânatul viu şi nu numai, vom ancora trei exemplare de fazani, potâr-nichi sau prepeliţe pe culoarul fiecărui participant.

Cunoscând mecanismele dispersiei moleculelor eterice, recomand ca amplasarea vâna-tului viu să se facă cu cel pu-ţin 4–5 ore înaintea începerii competiţiei, pentru ca mirosul să aibă timpul necesar răspân-dirii. De asemenea, locurile amplasamentelor să fie mar-cate, pentru ca arbitrii să aibă reperele certe, încât să poată aprecia stilul şi aptitudinile competitorilor.

Aceleaşi considerente se vor avea în vedere şi la celelal-te probe de găsire a vânatului pierdut, urmele târâte ale ie-purilor, fazanilor, raţelor etc., precum şi urmele de sânge în găsirea căpriorului sau mistre-ţului, stabilite prin regulamen-tul competiţiei de aptitudini.

În această scurtă expunere am căutat să punctez câteva elemente esenţiale între dis-persia moleculară şi percepţia olfactivă a câinilor de aret, atât la vânătoarea propriu-zisă, cât şi la cea competitivă.

AlexANdrU AlACi

chinologie


De ce ratăm fazanii?Deşi pare să se ridice greu

(având, totuşi, la „decolare“ cinci bătăi de aripi pe secun-

dă!), un cocoş atinge în zbor o viteză maximă de circa 80 km pe oră, adică peste 22 m pe se-cundă. La o distanţă de 36 m alicele de 3 mm ajung după ce fazanul a parcurs deja 2,75 m, ceea ce ar însemna cam 3 lungimi de cocoş (cu coadă cu tot), văzut perfect lateral, cor-pul propriu-zis fiind lung cât doi pumni închişi, alăturaţi. Inima şi plămânii sunt prote-jaţi de sus — de coloana ver-tebrală, destul de rigidă, de jos şi din spate — de pipota dură, cu pietricele în ea, lateral — de muşchii pieptului. Capul şi gâ-tul sunt cele mai vulnerabile, de aceea vânătorul trebuie să acorde atenţie acestora.

Mai bine alice mai mici şi dese, cum sunt cele de 3 mm (nr. 5), decât mai mari şi mai rare, ca cele de 3,75–4 mm (nr. 2 sau 1). Dese ar putea fi şi prin choke-ul mai strâns (full sau 3/4), însă cum cele mai multe focuri se trag sub distanţa de 25 m, un choke strâns scade mult şansa de a plasa cele 4–5 alice necesare exact unde tre-buie, dacă vânătorul nu este un foarte bun trăgător, căci sno-pul de alice acoperă un cerc de două ori mai mic în diametru! De aceea, primul foc se va trage preferabil cu un choke larg (5

stele la italieni, Improved Cy-linder), iar al doilea — cu un demi-choke (3 stele la italieni,

Modified la anglo-americani). Cu full-choke ori nu nimereşti, ori, trăgând aproape, obţii un amestec de pene şi carne care nu mai seamănă cu splendidul fazan.

Graba strică treaba şi la vâ-nătoare, dacă fazanul vă sare de sub picior sau la aretul câi-nelui, lângă care vă aflaţi, nu declanşaţi focul înainte ca fa-zanul să fi ajuns la 15 m, căci snopul este prea strâns, chiar cu choke larg. Graba presu-pune neîncredere în propriile posibilităţi, o stare psihică cu efect dăunător. Dacă însă este motivată de dorinţa de a trage mai repede decât un camarad de vânătoare, tot nu lucrează în favoarea celui grăbit, care nu se concentrează pe vânat, ci pe ce va face vecinul…

Deocamdată am vorbit despre ce să nu faci! Dar cum să tragi pentru a plasa bine snopul?

Un iscusit antrenor ame-rican de tir vânătoresc, Steve Schultz, enunţă câteva reguli obligatorii pentru elevii săi:

1. Mişcă gura ţevii odată cu ţinta, înainte de a ajunge cu patul la umăr. Puşca trebu-ie mişcată de parcă ai vrea să tragi cu ea, lipită de şold. Mâna stângă mişcă arma, în timp

ce dreapta o ridică spre umăr, când patul este bine epolat să poţi declanşa focul.

2. Niciodată pasărea să nu ajungă mai jos de gura ţe-vii. Dacă ţeava acoperă o frac-ţiune de secundă ţinta, ai ten-dinţa să priveşti cătarea — o greşeală care costă! Când vezi tot timpul clar pasărea puţin deasupra, gura ţevii este înre-gistrată neclar de privirea peri-ferică, cum se mişcă spre locul potrivit.

3. Obligă gura ţevii să facă ceea ce face şi pasărea. Cu alte cuvinte, să traseze ca o linie drumul păsării prin aer. Sau: ochii să fie fixaţi pe ţintă, iar gura ţevii — în mintea ta.

Ochiul nostru nu poate vedea la fel de bine simultan trei obiecte situate în linie, la distanţe diferite, cum sunt la armele cu glonţ înălţătorul, cătarea şi ţinta. Trăgătorii cu glonţ (fără lunetă) îşi concen-trează privirea pe cătare, ţinta şi înălţătorul rămân neclare. Nici la cele cu alice nu putem vedea la fel de clar şi cătarea, şi vânatul. Tocmai pentru a uşura observarea cătării, „cu coada ochiului“ se folosesc tot mai mult la vânătoare cătări cu fibră optică sau cu alte sis-teme de a le face mai vizibile. Taleriştii preferă cătările albe. Însă şi ei privesc talerul, cum vânătorii trebuie să privească vânatul.

Acelaşi Philip Bourjaily adaugă încă două reguli:

4. Nu calcula corecţia. Încrede-te în creierul tău că va comanda degetului când să apese pe trăgaci.

5. După epolare, ţine ca-pul pe patul armei, nu-l ridi-ca. El recomandă antrenamen-te la skeet, din poziţiile 4, 5 şi 6, echivalente cu tirul lateral la fazan, talerele pornind cu 80 km/oră.

Autorul oferă patru desene instructive:

A. Priveşti ţinta, începi să ridici arma, epolezi.

B. Mişcarea foarte rapidă a ţevii pe sub pasăre, depăşirea fără oprirea ţevii, declanşa-rea focului după ce ai depăşit ciocul. Aparent, corecţia este mică, dacă arma se mişcă mai repede ca fazanul.

C. Metoda excelenţilor tră-gători de talere englezi – epo-lezi direct în dreptul ciocului, de unde mişti rapid arma îna-inte, mai iute decât fazanul.

D. Metoda trăgătorilor la talere laterale de skeet, cu tra-iectorie regulată, alegi corecţia în minte şi epolezi în faţa fa-zanului, după care mişti arma permanent cu viteza păsării. Pare cea mai simplă, cere însă cea mai mare corecţie.

dUpĂ MAtei tĂlpeANU, VPR

tir şi BAlistică


Întreţinerea cuţitului de vânătoare

echiPAment

Există un adevăr: cu cât mai puţin ne folosim de cuţi-tul de vânătoare, el cu atât mai repede se uzează. Mânerul de lemn se usucă, lama începe să se estompeze ş. a. m. d. Dar şi des folosit, el are nevoie de în-treţinere.

Acum haideţi să ne oprim la faptul cum putem păstra cuţitul de vânătoare în stare ideală o perioadă cât mai înde-lungată.

Întreţinerea lamei

Principala condiţie pentru întreţinerea lamei o constituie ascuţirea ei. Acest lucru ar tre-bui să fie făcut cu o mână si-gură, în caz contrar cuţitul va tăia chiar mai prost ca înainte, până la ascuţire. Pentru aceasta există diferite modalităţi.

Cea mai rapidă cale este ascuţirea cu utilizarea oţelului. Este practică şi eficientă pen-tru cuţitele de masă şi de bu-cătărie. Dar pentru cuţitele de vânătoare această metodă de ascuţire nu este potrivită, indi-ferent de calitatea oţelului (du-ritate convenţională sau ridica-tă) din care este confecţionat.

O altă modalitate, dintre cele mai vechi, este ascuţirea cu ajutorul gresiei. Această meto-dă însă necesită îndemânare. Unghiul de ascuţire a tăişului trebuie să fie simetric şi acelaşi pe toată lungimea lamei — lu-cru mai uşor de spus, decât de înfăptuit. Înainte de ascuţire, gresia se unge cu o emulsie sau se umezeşte cu apă (în funcţie de tipul pietrei). În general, în

caz ideal, ar trebui să avem trei pietre: una cu granule mici, pentru ascuţirea zilnică, una cu granule medii şi una cu gra-nule măşcate pentru ascuţirea capitală a lamelor.

Dacă nu vă pricepeţi să mânuiţi gresia, mai bine ar fi să utilizaţi un dispozitiv de as-cuţit. Acesta va permite să ale-geţi unghiul de ascuţire corect chiar din start, pe care trebuie să-l respectaţi în continuare. Dispozitivele de ascuţit pot fi din ceramică şi din diamant. Dispozitivul ascuţitor din ce-ramică este utilizat, după cum urmează: cu o mână se ţine, cuţitul se mişcă foarte lent de-a lungul tijei ceramice, înainte şi înapoi. Această metodă nu este deosebit de dificilă, se face cu calm. Dispozitivele ceramice de diamant sunt compacte şi foarte convenabile pentru a fi utilizate în aer liber.

Ele trebuie să fie spălate cu apă, deoarece în astfel de dispozitive se adună praful de diamant. Particulele fine fac ca lama cuţitului de vânătoare să fie ca una de brici.

Îndepărtarea petelor întunecate

Chiar dacă lama este fa-bricată din oţel inoxidabil, cu timpul, ea tot ajunge mai puţin strălucitoare. Să cureţi lama cu un burete de oţel, cu care se

curăţă vasele la bucătărie, nu se recomandă, pentru că s-ar deteriora luciul. Cel mai bun mod este utilizarea vatei din oţel, înmuiate în ulei de puşcă. Este necesar doar s-o mişcaţi uşurel în direcţia lustruirii.

Această me-todă este adecvată şi pentru curăţarea cuţi-telor de vânătoare cu lame su-flate cu bronz. Dacă lama este corodată, cel mai bine este ca rugina să fie scoasă, folosind o pastă de lustruit.

Întreţinerea mânerului

Părţile metalice sunt cu-răţate cu aceleaşi materiale şi prin aceleaşi metode ca şi la întreţinerea lamei unui cuţit de vânătoare. Dacă manşonul este din alamă, poţi să-i dai strălu-cire prin ştergerea lui cu o câr-pă moale, îmbibată cu oţet de vin. Manşoanele de aluminiu trebuie să fie lustruite cu vată de oţel uscată. Întreţinerea mâ-nerelor de metal se face ca şi în cazul întreţinerii manşoanelor şi lamelor.

Aspectul mânerelor din lemn, neacoperite cu lac, poa-te fi îmbunătăţit prin şterge-rea lor cu o cârpă de lână. Pe pânză anterior se aplică un strat de ceară sau ulei de in. Mânerele din cimişir absorb perfect grăsimea din ficat de gâscă. Mânerele din corn nu au nevoie de niciun fel de întreţi-nere. Dar nu uitaţi că mânerul

din corn nu trebuie scufundat în apă (mai ales fierbinte). În caz contrar, el poate fi deteri-orat iremediabil. Întreţinerea părţilor acoperitoare din pia-tră (de exemplu, cu carapace de broască ţestoasă, fildeş sau

fildeş simplu) ar trebui să fie executată doar

de pro-

fesionişti. Dacă nu intraţi în categoria lor, mai bine este să vă adresaţi unei persoane cu experienţă.

Şi, la încheiere, câteva sfa-turi:

Niciodată să nu păstraţi cu-ţitul de vânătoare într-o teacă de piele, deoarece substanţele chimice utilizate pentru dubi-rea ei au acţiune acidică, ceea ce duce la întunecarea lamei.

Dacă folosiţi rar cuţitul, cel mai bine este să-l acoperiţi cu un strat de ulei de puşcă sau cu un strat subţire de gel hidrofug (tip siliciu) şi să-l puneţi într-o pungă de plastic.

Lama cuţitului niciodată nu se freacă cu hârtie sau pân-ză abrazivă.

O picătură de ulei mineral pe încheietura cuţitului (mul-tifuncţional sau pliabil) întot-deauna este cu folos. Atunci când gresia se udă cu apă sau se unge cu ulei, nu vărsaţi lichidul sau substanţa peste cuţit. Sufi-ciente sunt câteva picături.

tANyA


În secolul XIX şi în prima jumătate a secolului XX, în oraşul belgian Liege s-au produs sute de mii de arme de vânătoare cu diferite nivele de înfrumuseţare, cu di-ferite denumiri sau sub simplu anonimat. Toate aceste arme au trecut însă aceleaşi teste de rezistenţă şi au primit aceleaşi poansoane de acceptare.

Datorită exportului masiv al prolificu-lui centru industrial, multe arme de vână-toare au ajuns în perioada interbelică şi în România, inclusiv Basarabia. Pe norocoa-sele supravieţuitoare se pot vedea şi astăzi marcajele evidente ale oraşului Liege. O parte dintre marcaje pot fi recunoscute uşor, însă nu ne ajută să concluzionăm mai mult decât… e belgiană!

Cele mai cunoscute poansoane ale unei arme belgiene sunt: Perron (obelisc

reprezentativ al oraşului Liege) — marcaj de inspecţie a armelor, utilizat din 1853; Litere mari de tipar cu steluţă deasupra — sunt marcaje personale ale controlorilor, tip utilizat din 1877; ELG într-un oval

încoronat — marcaj de aprobare finală a armei, utilizat din 1893; PV sub un leu stilizat — marcaj pentru trecerea testului cu pulbere fără fum, utilizat în perioada 1898—1968.

Când a fost făcută arma? Anul de fabricaţie poate fi reprezentat de o literă mică, latină sau grecească, sau de alt sim-bol stabilit de armurier. Chiar dacă simbo-lul este vizibil pe bascula armei sau pe ţevi, acesta nu poate fi interpretat dacă arhiva armurierului a dispărut. Se poate totuşi stabili un interval de timp analizând ti-purile de marcaje folosite pentru: şocurile ţevilor, presiune, calibru etc. De exemplu:

12 C într-un romb este un marcaj de cali-bru utilizat în perioada 1898—1924.

De cine a fost făcută arma? Krupp sau Cockerill? — o eroare foarte comună este aceea de a confunda numele de pe ţevi cu numele producătorului. Ţevile erau cel mai adesea subcontractate de către armu-rierii belgieni uzinelor Krupp din Germa-nia sau Cockerill din Belgia. Numele ar-murierului este însă cu totul altul şi poate fi găsit pe şina dintre ţevi, pe basculă, sau poate fi reprezentat de un poanson pe care neiniţiaţii îl pot trece uşor cu vederea. Există însă şi posibilitatea ca marcajul să lipsească cu desăvârşire de pe armă, de-oarece nu toţi negustorii de arme erau şi producători. Majoritatea comandau piese distincte micilor meşteşugari, ce se găseau cu miile în împrejurimile oraşului, şi apoi vindeau produsul finit în magazinul pro-priu.

Mai departe, pentru a adânci cerce-tarea, trebuie să apelăm la specialişti. Cei mai indicaţi oameni pentru a „citi“ aceste semne sunt membrii asociaţiei Prietenii Muzeului Armelor din Liege, un grup de colecţionari pasionaţi care au identificat

foarte multe nume de armurieri şi cărora le duc vestea mai departe prin intermediul paginii web Littlegun.be.

Arme şi muniţii

Mici detalii de pe armele belgiene

E o armă veche cu două ţevi. E arma tatălui, e arma bunicului, sau poate e arma unui bătrân… În permis scrie doar „belgiană“. Dar care e povestea ei? Oare cine a făcut-o, oare când…


Trebuie amintit că, deşi oraşul Liege a cunoscut o aglomerare uriaşă de armu-rieri, de la mici meşteşugari la industri-aşi, în preajma celui de-al Doilea Război Modial majoritatea producătorilor au dat faliment, iar mare parte din arhivele ines-

timabile s-au pierdut. De aici şi lipsa unei garanţii a identificării complete.

Specialiştii Littlegun.be sunt însă ca-pabili să facă o descriere satisfăcătoare a unei arme, pe baza unor fotografii (clare şi macro) şi în schimbul plăţii unui abo-nament pentru site. Dintre membrii aso-ciaţiei, Alain Daubresse corespondează cu cei care solicită informaţii, iar Guy Gadis-seur se ocupă cu „scotocirea“ cataloagelor existente. Guy este născut în 1946 şi este specialist în arme din secolul XIX, produ-se în Liege, pe când inginerul Alain, năs-cut în 1954, este specialist în arme de mici dimensiuni şi curiozităţi tehnice.

Solicitarea identificării se poate face la rubrica contacte a site-ului lor. De asemenea se pot cumpăra de la asociaţie şi câteva cărţi interesante, cu valoare de dicţionar, despre armurierii din Liege. Pentru a înţelege mai bine complexitatea comerţului cu arme din Liege, citiţi un scurt istoric realizat de Philippe Hausoul, membru al Littlegun.be şi specialist în pis-toale din perioada 1854 — 1914.

Perron de Liege. „În Principatul Liege armele de foc au apărut de timpuriu, pe la jumătatea secolului XIV. Producţia de arme a cunoscut o creştere uriaşă în pri-ma jumătate a secolului XVII, în perioa-da Războiului de Treizeci de Ani şi a altor conflicte internaţionale. Poziţia geografi-

că a oraşului a contribuit la consolidarea statutului de centru industrial european. Dominaţia franceză din perioada 1794—1814 a dus la dispariţia majorităţii armu-rierilor independenţi, din cauza impune-rii monopolului asupra manufacturilor. Odată cu Revoluţia Industrială, începu-tă la sfârşitul secolului XVIII, au apă-rut primele întreprinderi de prelucrare a metalelor pe văile râurilor Ourthe şi Vesdre, iar în 1834 a apărut fabrica John Cockerill din Valea Benoit. În 1851 com-pania Falisse & Trapmann a folosit prin-tre primele maşini de prelucrare a pie-selor de arme şi a paturilor de puşcă. În „secolul de aur“ (1814—1914), numă-rul producătorilor de arme a crescut. Ma-joritatea acestora erau de fapt comercianţi, ce comandau arme sau piese manufacturi-erilor domestici, şi apoi le vindeau ca pro-

dus finit cumpărătorilor. Pentru a face faţă comenzilor importante de arme de lux sau militare, producătorii concurenţi puteau stabili parteneriate temporare. Singurele întreprinderi care aveau capacitatea de a produce integral arme în propriile atelie-re au fost Fabrique Nationale şi Établisse-ments Pieper.

Ecole d’Armurerie Liege. Prima Şcoală de Armurărie din Liege a fost înfiinţată în 1897, la iniţiativa lui Leon Mignon, pen-tru a satisface cererea de lucrători profe-sionişti. Iniţial şcoala era administrată în comun de producători, stat şi primărie. Între 1830 şi 1907 s-au înregistrat 6.331 de patente belgiene în domeniul armelor de foc. Primele cifre de producţie oficia-le datează din 1823, când au fost testate 107.173 de arme. Recordul absolut datea-ză din 1907, când au fost testate 1.549.479 de arme.

text şi foto: AlexANdrU CerCel

COtlete diN CArNe de MistreŢ

ingrediente:• 1 kg cotlete de mistreţ;

• 200 ml ulei de floarea-soa-relui; • 200 ml supă de zarza-vat; • 1 lingură făină de grâu; • 1 lingură de zahăr; • 1 lingură de oţet; • 3 rădăcini de ţelină; • 200 ml de apă; • sare; • marinadă;

Mod de preparare:Carnea de mistreţ se ţine în soluţie

pentru marinare cel puţin trei zile. Când se prepară, carnea se şterge, se sărează puţin şi se piperează după gust, apoi se unge cu grăsime. Cotletele astfel pregă-tite se prăjesc în ulei fierbinte, se lasă în cratiţă şi se acoperă cu o ceaşcă de apă caldă. Se fierb înăbuşit până când carnea devine fragedă. Cotletele se scot pe o far-furie şi se lasă pe marginea plitei. În uleiul rămas se adau-gă o lingură de făină, o lingură de oţet şi o lin-gură de zahăr. Se fierbe acoperit un sfert de oră, după care sosul fierbinte se toarnă peste cotlete şi peste garnitura de piure de ţelină care înconjoară carnea.

Vă rog să nu confundaţi noţiunea de cotletă din ruseşte, care în română în-seamnă pârjoală şi, în cazul nostru, ar fi din altă… tigaie.

iON OlteANU, or. Ciorescu

prepeliŢe CU gUtUi

ingrediente:• 4 prepeliţe; • 1 gutui; • 1 ceapă mare; •

250 gr supă de găină; • 1 pahar de vin alb sec; • 3 linguri ulei de măsline; • 1 lingură unt de casă; • piper negru măcinat; • 1 lin-gură miere de albine; • sare după gust.

Mod de preparare:Prepeliţele se curăţă şi se sărează. Li

se leagă picioarele, ca să nu se desfacă. Într-o tigaie se prăjeşte ceapa rondele cu puţin ulei, apoi, scursă de ulei, ceapa se mută pe o tavă de cuptor. În aceeaşi ti-gaie prepeliţele se rumenesc pe ambele părţi, apoi se aşază în tavă peste ceapă. Se adaugă supa şi vinul şi se dă tava la cupto-rul încins pentru 20–25 min. Aparte, într-o tigaie se topeşte untul, se rumenesc feliile de gutui, groase cam de 3 mm. Când se răcesc, se adaugă mierea de albine şi se amestecă. Prepeliţele sunt servite la masă cu gutui şi sos cald.

ViCtOr BACiU, s. Corlăteni, Râşcani


Am mai scris despre pasiune, bineînţe-les, despre cea pentru vânătoare, dar sunt mai multe, pe care, după părerea mea, le stimulează Natura. Sunt convins că omul, ataşat de Natură, o iubeşte, o cercetează şi încearcă să facă ceva pentru ea, îşi desco-peră alte pasiuni.

Pasiunea de vânător nu e, pur şi simplu — ai luat arma şi ai plecat să vânezi ceva, ci mai sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le faci până la vânătoare. Mergând cu arma în mână, fiind atent la toate din jur — ehe! — câte încă ţi-i dat să observi!… un fir de iarbă dornic de viaţă, o vietate enigmatică, un arbore în freamăt, un tril de pasăre în zbor, peste care se revarsă un Cer senin şi un Soare îmbietor. Păi, în astfel de clipe şi împrejurări, cum să nu te opreşti şi să nu te bucuri, să nu admiri Na-tura? Mai mult — chiar s-o îndrăgeşti, tot cu pasiune, prieten făcându-te pentru o întreagă viaţă! Dar dacă mai eşti şi vânător adevărat…

Da, adevăraţii vânători nu pot fi priviţi în afara naturii. Şi mulţi dintre ei, pentru că iubesc Natura, se regăsesc şi în alte pa-siuni, cum ar fi, bunăoară, apicultura. Iar prin apicultură, cred eu, ai posibilitatea nu numai de a urmări cum vieţuiesc şi muncesc albinele, ci de a studia plantele, descoperind la fiecare pas noi şi noi taine, lucruri interesante. Nu numai despre cum creşte o floare, cum se adună nectarul, cum se culege polenul, ci şi cum se com-portă animalele sălbatice şi cele domestice.

Albinăritul, pentru un vânător, e tot o mare pasiune, care se contopeşte cu Natu-ra, ca şi vânătoarea. E o mare plăcere să urmăreşti activitatea unei familii de albi-ne. Dacă ne-am organiza măcar 50 la sută şi am munci ca aceste insecte, cred că via-ţa noastră ar fi cu totul şi cu totul alta!…

Multe avem de învăţat de la ele, fie că sun-tem consumatori, fie producători.

Ce mi-a mai fost dat să observ ca vâ-nător şi apicultor? Că ambele pasiuni sunt strâns legate între ele, unite prin aceeaşi dragoste faţă de Natură. Dacă această con-

diţie firească lipseşte, omul nu are parte nici de una, nici de alta. Nu e mare taină că mulţi doresc să se facă vânători şi apicul-tori, numai că treaba asta nu e chiar aşa de simplă. Unii o înţeleg din start, o însuşesc cu multă răbdare şi obţin, ulterior, rezulta-te bune. Alţii, însă, procurându-şi o armă, pricopsindu-se şi cu prisacă, se gândesc doar la profit — vânat, miere… plăcere.

Nu, aşa nu merge! A dispune de o armă performantă încă nu înseamnă că ai atins culmea vânătorii; a avea o prisacă cu un număr mare de familii, încă nu înseamnă că eşti apicultor sadea. Şi într-un caz, şi în altul — de la vânător şi apicultor se cere muncă, dragoste, multă, multă pasiune.

Din propria experienţă, vă mai pot

spune că albina nu-l înţeapă pe omul cu-noscător, pe cel cu dragoste în suflet, atent, binevoitor. Se spune că înţepătura de albi-nă te vindecă, dar veninul mai e şi toxic. Astfel, apicultorii cu vechime în muncă ştiu că pentru a-l elimina din organism e

de ajuns să aplici câteva oblojeli cu… ţui-că, păstrată în roiniţă. Drept că unii, mai întâi, îşi toarnă un păhăruţ, beau, apoi se tratează…

În viaţă multe se întâmplă, nu numai la vânătoare, ci şi la prisacă. Iată un caz…

Într-o noapte trebuia să mutăm stupii în alt loc — eu cu un coleg, şofer. Aşa s-a întâmplat că pe acesta l-a înţepat o albină şi… pe dată au început a i se umfla picioa-rele, mâinile, nu putea clipi din ochi. Ţuică nu aveam, dar mi-am amintit că victima, în astfel de situaţii, trebuie să transpire abun-dent. Cum? Fugind bezmetic, noaptea, prin pădure? Nu, l-am pus să ridice remorca li-muzinei — când în stânga, când în dreapta, ca să obosească, să transpire… După vreo 40-45 de minute de chin, îl aud cum îmi spune că deja poate clipi din ochi şi că ve-righeta de pe deget nu mai trebuie tăiată. M-am bucurat, dar nu l-am lăsat în pace încă vreo jumătate de oră, tot făcându-l să transpire. Astfel a scăpat cu viaţă. Drept că, fiind alergic, nu l-am mai luat la prisacă.

În schimb, şi-a găsit o altă pasiune — pescuitul. Bun şi acesta, pentru că tot de la Natură vine. Din dragoste şi pasiune!

BOris pleşCA,membru de onoare al SVPM

PAsiuni

Descoperă-ţi vocaţia!

Contraindicaţii

Mierea nu se administrează în caz de diabet sau de obezitate, decât, eventual, sub observa-ţie şi îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi mici, care trebuie luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă. Mierea de albine trebuie consumată cu precauţie, ca înlocuitor al zahărului şi zaharoaselor, în caz de rezistenţă la insulină.

Pentru copiii mai mici de un an, există o contraindicaţie, mai mult sau mai puţin justificată, în ceea ce priveşte consumul de miere de albine.

Există persoane care manifestă fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere sau doar la unele sortimente. Ele trebuie să evite acest produs (sortiment) apicol.


DicţionAr

Cuvinte şi expresii vânătoreşti

Continuare din nr. 7, 2016

Vâna, vb. a vâna. Acțiunea de a pândi, a urmări, a prinde sau a vâna păsări și animale sălbatice. Sus la munte a ple-cat, Sus la munte, la vânat, De vânat el n-a vânat, Orișicât s-a zbuciumat (G. Teodorescu). A vâ n a e o ocupație, o îndelet-nicire, o patimă și, cum n-ai zice, o artă în felul ei, pentru că necesită îndemnare, price-pere și anumite cunoștințe (T. Vornicu).

Vânat, pl. vânaturi. 1. Fap-tul de a vâna. 2. Ceea ce se vâ-nează, pasăre sau animal vânat. Miluță Carcaliu, de era toamnă sau iarnă, de ploua sau ningea, se ducea zilnic la vâ n a t . Cu ce se întorcea, numai el știa și consoarta lui, lelea Grăchina, amândoi fiind niște oameni cu multe taine (L. Șeptițchi).

Vânătoare, pl. vânători. Acțiunea de a vâna și rezul-tatul ei. Pe valea Bistriței, pe sub poalele munților, porni la vânătoare alaiul domnesc (V. Alecsandri). Tot pe cale, pe că-rare, În codru, la vâ n ă t o a r e, Rătăcesc pe unde-oi vrea, Cu mândruța-alăturea (Cântec popular).

Vânătoare cu chemă-toare. Mod de vânătoare în timpul căreia vânătorul, cu vocea proprie sau cu ajutorul unor dispozitive mecanice, imită glasul păsărilor și ani-malelor sălbatice pentru a le atrage la un loc anume ca să le poată vâna. Numai ce nu iventase moș Culai Pătrășcanu ca, prin sunetele pe care le producea din niște fluiere și boccele de lut, să ademeneas-că viețuitoarele pădurii, să le c h e m e la luminiș pentru a le vâna (A. Vlahuță). C h e -m ă t o a r e l e electronice sunt interzise prin lege, deoarece astfel se încalcă principiile vâ-nătorii sportive (rev. ,,Vânăto-rul și Pescarul Moldovei”, 2014).

dr. hab. ANAtOl ereMiA

Pentru unii dintre parti-cipanţii la vânătoare, acesta pare să fie momentul cel mai plăcut şi motivul principal al prezenţei lor în teren. Pentru alţii, motivul prezenţei în teren îl poate constitui refugierea în natură, plimbarea în aer curat sau pur şi simplu dorinţa de a vâna.

Oricare ar fi motivul parti-cipării la vânătoare, prezenţa la masa vânătorească comună se constituie într–un fel de obli-gaţie, devenită tradiţie în timp. Niciodată nu au fost agreaţi vânătorii care s–au grăbit să–şi ia vânatul repartizat şi să se retragă în sânul familiei. Nici cei care s–au retras să îşi con-sume izolaţi ceea ce şi–au adus în tolbă. Cu atât mai puţin cei care şi–au făcut un obicei din a pofti la merindele altora, fără să le pună în comun şi pe ale lor.

Butelcuţele trecute din mână în mână au partea lor de contribuţie la înveselirea climatului şi dezlegarea lim-bilor. Numai că şi în cazul unor astfel de mese vânăto-reşti trebuie păstrată măsura, fiindcă:

limbuţia nu este o podoabă a vânătorului, după cum nu sunt agreate nici glumele grosolane şi obscene; doar limbajul specific şi glumele bune sunt sarea şi piperul unei atmosfere vânătoreşti plăcute;

nici lăudăroşenia şi nici minciuna nu se potrivesc unui vânător corect; cu tim-pul, nimeni nu va mai crede un vânător mincinos, nici

chiar atunci când va susţine adevăruri;

păcălelile prieteneşti, făcute fără răutate, sunt binevenite în societatea vânătorească; nu şi tachinările exagerate sau glumele tendenţioase;

înjurăturile, semn de fire dură, se impun a fi elimina-te din limbajul vânătoresc;

invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată ca atitudine la vână-toare, deoarece face rău tu-turor şi mai ales invidiosu-lui.Ca în orice colectivitate, vâ-

nătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte, nu numai să vor-

bească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmo-sferă prietenească şi astfel se vor face plăcuţi ei înşişi. Atât la organizarea mesei, cât şi la cu-răţarea locului acesteia de re-sturile rămase, trebuie să con-tribuie toţi participanţii. Este considerat un afront pentru natură lăsarea locului, unde s–a servit masa, murdărit de resturile rămase de la ospăţ. La fel trebuie considerat şi gestul lăsării cartuşelor trase în ţii-toare. Fără îndoială, că în afara

regulilor vânătoreşti prezenta-te, există multe alte obiceiuri care se impun a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuri tra-diţionale care fac parte, într–un anume fel, din patrimoniul culturii cinegetice autohtone, faţă de care există permanenta noastră obligaţie morală de a o îmbogăţi.

Ziua vânătorului este, de-ocamdată, pentru vânătorii din România doar un înce-put. Acest început se încearcă a fi statuat printr–un act juri-dic cu putere de lege. În acest sens a fost propusă ziua de 20 septembrie, înscrisă în calen-darul ortodox ca zi a Sfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în vedere legenda conform căreia Eustaţiu Plachia, pe când ur-mărea un cerb, a văzut între coarnele acestuia, după ce l–a strâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată de o aureolă cerească pe care strălucea Mântuitorul răstignit şi a auzit un glas divin întrebându–l: Plachia, de ce mă goneşti? Surprins şi speri-at, vânătorul a îngenuncheat şi s–a rugat: Doamne, învaţă–mă ce să fac.

Răspunsul a fost următo-rul: Lasă–i viaţa acestui ani-mal, du–te, caută un preot şi te botează. Urmând îndemnul Mântuitorului, Eustaţiu a ră-mas o pildă de neuitat până în zilele noastre. Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv pen-tru stabilirea datei „Zilei vână-torului“.

În Republica Moldova Ziua vânătorului este sărbătorită din 2006, în fiecare sfârşit de septembrie.

coDul Vânătorului

Cinsteşte vânătoarea şi Ziua vânătoruluiCU tABlOUl de VÂNĂtOAre şi îMpĂrŢireA VÂNAtUlUi ziUA de VÂNĂtOAre se AprOpie de sfÂrşit. dOAr MAsA VÂNĂtOreAsCĂ MAi pOAte prelUNgi plĂCereA VÂNĂtOrii. fie CĂ este VOrBA despre O MAsĂ OrgANizAtĂ lA O CABANĂ, CANtON sAU UN lOCAl speCifiC, fie CĂ VÂNĂtOrii pUN îN COMUN, îN jUrUl UNUi fOC AŢÂŢAt Ad–hOC, MeriNdele AdUse îN tOlBĂ de ACAsĂ, MAsA VÂNĂtOreAsCĂ se trANsfOrMĂ îNtr–UN MOMeNt de destiNdere, de relAxAre şi de VOie BUNĂ, prOpiCe COMUNiCĂrii desChise şi îMprieteNirii trAiNiCe.


Din istoriA VânAtului

Cum am rămas fără dropieDropia este cel mai de seamă repre-

zentant al avifaunei eurasiatice de stepă, specie tainică şi spectaculoasă în acelaşi timp. Ea a fost considerată o podoabă, o comoară cinegetică a pământurilor noas-

tre. Ulterior a rămas numai un element de decor al câmpiei, apoi doar un simbol al acesteia. Fiind o pasăre antropofobă, foar-te precaută şi vigilentă, dropia a fost una dintre speciile cele mai afectate de activi-tăţile umane. Dacă la începutul secolului XX ea se întâlnea în toate provinciile Ro-mâniei, în regiunile de câmpie şi unele po-dişuri joase, ulterior, arealul acesteia s-a restrâns, apoi s-a fragmentat din ce în ce mai accentuat.

Menţionăm doar câte-va date referitoare la această specie în Basarabia. Răspân-direa ei în judeţul Soroca este amintită de satul şi valea Drochia. Lângă Răduleni-So-roca, în 1943, a fost vânat un cocoş de 20,4 kg. Între Prut şi Nistru, în anii ‘20 ai seco-lului XX, dropiile erau vânate frecvent în împrejurimile lo-calităţilor Floreşti, Soroca, Bălţi, Tighina, Căuşeni, Cahul.

Până în anul 1933, în sudul Basarabiei se constatase o sporire a efectivului. Atunci pasărea era „straşnic ocrotită de vânătorii

judeţului Ismail, unde inspector de vână-toare era maiorul Rosetti-Bălănescu”.

Totuşi, a fost semnalat şi cazul unui învăţător din satul Cubei, care, „găsind un cârd de dropii ce nu puteau zbura din

cauza poleiului le imobilizase aripile, le-a dus acasă, de dinapoi, ca pe o turmă de oi, fapt pentru care Rosetti-Bălănescu l-a acţionat în judecată, vinovatul pierzând dreptul de a mai vâna, plus o amendă us-turătoare”.

Mai menţionăm şi faptul că într-o co-lecţie particulară există un trofeu de dro-

pie care are montată o plăcu-ţă pe care scrie: „15 mai 1933, Cubei, jud. Ismail, 10,8 kg”. Localitatea Cubei se află la 20 km nord-est de Bolgrad. Erau multe exemplare lângă Cara-curt, unde Rosetti-Bălănescu a vânat un dropioi de 16 kg.

La începutul anilor ‘40, specia era întâlnită şi pe teri-toriul comunei Corpaci (jud. Bălţi), la 4 km de Ripiceni-Botoşani. Tot atunci, lângă Visoca (jud. Soroca), „pe po-dişul Peleniei se găsesc dropii

vânate pentru carnea lor. Sunt pe cale de a dispărea”, iar pe câmpurile comunei Tătă-răşti (jud. Ismail) dropiile erau „mai rare”.

În revista Basarabia vânătorească din 1943 se menţiona faptul că dropia în ju-

deţul Tighina avea „abundenţă mai mare” decât în restul Basarabiei, iar pentru jude-ţul Ismail se eliberaseră 4 autorizaţii de vâ-nare a dropiilor. În ansamblu însă, în anul 1943, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, dropiile erau „ameninţate să dispară” (Ba-sarabia vânătorească, nr. 1, 1944).

Cauzele diminuării continue au fost, în cazul dropiei, determinate antropic, factorul om acţionând atât direct (prin vânare şi braconaj), cât şi indirect (prin transformarea sau distrugerea habitate-lor favorabile, tehnicizarea agriculturii, crearea sistemelor de irigaţii, extinderea localităţilor şi intensificarea circulaţiei pe terenuri).

După 1990 s-au făcut propuneri de reintroducere a dropiei ca specie clocitoa-re, dar fără rezultate concrete. Referitor la creşterea artificială a dropiei, încă din 1959 cercetătorul T. Băbuţă considera că incubaţia ouălor dau rezultate bune, dar creşterea puilor este foarte dificilă. Puii prinşi din terenul liber refuză mâncarea şi chiar hrăniţi forţat sfârşesc prin moarte, deoarece zi şi noapte plâng după părinţi.

În zonele unde au existat, este greu de sperat să revină dropiile, atât timp cât fac-torii care au dus la dispariţia ei vor per-sista.

după sOriN geACU

Localităţi şi străzi cu denumirea Dropiaîn Republica Moldova, România şi în alte ţări

Oraşul Drochia,Republica Moldova.

Satul Drochia, raionul Drochia,Republica Moldova.

Comuna Dropia, jud. Călăraşi,România.

Satul Dropia, comuna Tortoman, Judeţul Braşov, România.

Strada Dropia, oraşul Timişoara;Strada Dropia, oraşul Galaţi, România.

Localitatea Dropia(Dobrich, Bulgaria).


Am plecat în străinătate la muncă, nu pentru că acolo e foarte bine, dar probabil din cauza că Moldova este o ţară de minuni (o ţară ca din po-veste) şi salariile aici sunt ”fa-buloase”… Dar nu despre asta e vorba… Am o nostalgie pen-tru pescuit!

Şi anume pentru lac, stuf, caras, ghiborţ, mediu paşnic şi liniştit, când nimeni nu inter-vine şi nu spune nimic… când pur şi simplu auzi murmurul apei, foşnetul stufului şi te uiţi doar la comportamentul plutei de pescuit. Chiar dacă peştele nu se prinde, oricum e bine… Mă duc la pescuit nu cu inten-ţia de a aduce peşte acasă… Dacă aş avea nevoie de peşte – ştiu unde-i piaţa. La pescuit însă plec să mă odihnesc de toate.

Nu-mi place undiţa cu varga lungă, saci, nade, cum-părate nu ştiu pentru ce. Eu

consider că pentru pregătirea momelii totul poate fi găsit acasă (terci, cereale, seminţe, biscuiţi).

Nostalgia mea e pentru locuri natale, deoarece Mol-dova e Patria mea. Trebuie să o iubim cu toţii… la fel ca şi natura.

Deseori, când vii la un lac, îţi dai seama că acolo nu au fost pescari, ci oameni care nu se respectă nici pe sine, nici natura. Lasă mult gunoi.

Mult-onoraţilor – fiţi oa-meni, şi lumea îşi vă va aminti de voi cu cuvinte frumoase. Asta e.

Pescuitul pentru mine este mai mult decât odihnă… şi vreau să mă odihnesc, şi nu să strâng gunoiul după alţi pes-cari.

O să mă întrebaţi, dar peş-tele? Sincer vorbind…, o ni-mica toată, dar câtă plăcere! Eu nu mă dau în lături nici de

obleţi, nici de guvizi, nici de babuşcă osoasă şi mică…

Ce fel de undiţă?

Nimic deosebit… Undiţă telescopică cu o bobină simplă. Totul e obişnuit. Nu am nevoie de un carp de 4 kilograme sau crap. Nu urmăresc carasul de un kilogram şi mai mult, un crap chinezesc de 10 kilograme. Există un vechi proverb chinez

– ”Cu cât mai mult doreşti, cu atât mai puţin vei obţine.”

Şi nu contează când voi re-

veni – voi pleca la pescuit şi voi face ceea ce am visat în străină-tate, atât de mult.

Şi încă ceva. Fie ca ziua pe-trecută la pescuit să vă prelun-gească viaţa cu încă două zile!

VitAli iVANOV,pescar-amator, or. Taraclia

A început sezonul de vâ-nătoare şi mulţi, dornici de a vâna prepeliţe, îşi pun întreba-rea: cum şi cât mai rapid, mai eficient, fără a depune un efort prea mare, să penească acest trofeu? Vă propun o metodă simplă şi apreciabilă.

Pentru a face acest lucru aveţi nevoie de două vase cu o capacitate de până la doi litri şi 100–200 g de parafină. În-tr-unul se toarnă apă rece, se pune deoparte. Al doilea vas cu apă se pune la foc (aragaz), până dă în clocot, în care pu-nem parafină, ca să se topeas-că.

În continuare, tăiem aripile păsării, o ţinem de picioare şi o scufundăm în soluţia clocotindă,

ţinând-o timp de 2-3 sec., după care o scoatem şi o scufundăm de mai multe ori în apa rece.

Pasărea este gata pentru a fi penită.

Ceara, topită în apa cloco-tită, se transformă într-o pe-liculă, care se solidifică după scufundarea păsării în apa rece.

E de dorit ca penirea să înceapă de la spate, cu o mână ţinându-se pielea păsării, cu cealaltă trăgându-se penele deoparte. Astfel, curăţarea nu durează mai mult de un minut.

Această metodă este foarte eficientă, nu-ţi ia mult timp, te scuteşte de efort excesiv.

gheOrghe grOsU,managerul ST Ialoveni a SVPM

Nostalgie

Penirea prepeliţei


Interviu cu dl Vlad Ungurean, directorul Serviciului Piscicol din cadrul Ministerului Mediului al Republicii Moldova.

— Domnule Ungurean, chiar dacă nu a trecut niciun an de la numirea dum-neavoastră în această funcţie, lucrurile, per ansamblu, au luat o altă întorsătură. Care au fost primii paşi în acest dome-niu necunoscut anterior, până a ocupa postul respectiv?

— Fireşte, pentru a cunoaşte „pe viu“ care era starea de lucruri în teren, la acea dată.

— Şi ce-aţi aflat?— Chiar dacă era luna decembrie, bra-

conajul înflorea „ca livada în primăvară“. Scoteam din apă kilometri de plasă, re-morci întregi. Întocmeam zilnic, neostoi-ţilor braconieri, nu mai puţin de 10 pro-cese-verbale.

— Acum, care e situaţia?— Pe zi, se întocmesc 2–3 procese-ver-

bale. Desigur, sunt zile şi mai „bogate“.— Dacă îi plăteşte…— Da, sunt cazuri când judecata ia de-

cizia în favoarea contravenientului şi obli-gă Serviciul Piscicol de Stat să-i restituie braconierului corpurile delicte, ridicate la întocmirea procesului-verbal: plasă, un-diţă, ustensile, barcă şi… „cele zece jupu-itoare“, interzise prin lege de a fi folosite la pescuit.

— Astfel, unde putem ajunge?

— Serviciul Piscicol de Stat nu are sus-ţinerea cuvenită din partea altor instituţii, cum ar fi poliţia de frontieră, poliţiştii de sector din sate, serviciul veterinar din ca-drul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, şi nici din partea colaborato-rilor Inspectoratului fiscal. Încercăm să minimalizăm dimensiunile braconajului cu cei 9 inspectori de care dispunem în te-ritoriu, trei inspectori în aparatul central, susţinuţi fiind de colaboratorii Inspectora-tului Ecologic de Stat. Există şi o iniţiativă de modificare a Codului Contravenţional, în care este prevăzut ca, spre exemplu, pentru încălcarea regulilor de pescuit amenda să ajungă la una mie lei.

— Apropo, cum calificaţi dumnea-voastră relaţiile de colaborare între Ser-viciul Piscicol şi SVPM, ce perspectivă întrevedeţi?

— Spre regretul nostru, relaţiile de co-laborare dintre instituţiile noastre nu se desfăşoară atât de eficient precum ne-am dori. Există totuşi destule puncte de tan-genţă ca această colaborare să decurgă cu mult mai eficient. Cu atât mai mult că ne uneşte un scop comun: eradicarea braco-najului piscicol care persistă încă în socie-tatea noastră.

— Până una-alta, vă ocupaţi de edu-caţia oamenilor din localităţile situate pe malurile râurilor, lacurilor…

— Acest lucru, de informare, a dat şi unele rezultate: dacă în anul trecut (pentru pescarii amatori) au fost eliberate permise în sumă de 300 mii de lei, în cele opt luni ale anului curent această sumă constituie aproximativ 2,5 milioane lei.

— Am vrea, pentru cititorii noştri, să concretizaţi modalitatea de procurare a permiselor de pescuit.

— Solicitanţii se pot adresa la sediul central al Serviciului Piscicol şi la inspec-torii din teritoriu.

— Fără îndoială, numărul pescarilor poate creşte, dacă şi cantitatea de peşte ar creşte în bazinele acvatice, nu-i aşa?

— Din păcate, an de an cantitatea de peşte în bazinele noastre scade. Sunt mai multe cauze. Despre una am vorbit — bra-conajul. O altă cauză este că în perioada de înmulţire a peştilor nivelul apei în bazine scade şi locurile unde peştele a depus icre-le (boişti) se usucă, piere puietul.

— Care ar fi măsurile preconizate de

instituţia pe care o conduceţi pentru re-dresarea situaţiei create?

— Pe lângă contracararea braconaju-lui, ne-am pus în plan să populăm râurile cu puiet, deoarece nici în 2014 şi nici în 2015 acest lucru nu a fost făcut. E o lucrare ce se cuvine s-o facem an de an.

— Pentru gospodărirea eficientă a bazinelor acvatice, un rol însemnat îl are conlucrarea cu ţările vecine. S-a făcut ceva în acest sens?

— Avem acorduri de colaborare, sem-nate cu România şi Ucraina. Astfel, pe 27-28 iunie 2016, în localitatea Stânca din dreapta Prutului s-a desfăşurat şedinţa grupului mixt de lucru, responsabil pen-tru aplicarea eficientă a prevederilor Acor-dului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României pentru cooperare în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în râul Prut şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti.

— E un pas…— Pas cu pas o să ne atingem scopul:

de sporire, protecţie şi reglementare a pes-cuitului în bazinele acvatice ale republicii. În acest sens am abordat cu partea română subiectul stopării pescuitului comercial pe o perioadă de cel puţin 3 ani, deoarece re-sursele piscicole sunt din ce în ce mai puţi-ne. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Ministerul Mediului a interzis în 2016 pescuitul comercial, fapt apreciat şi de comunitatea ştiinţifică din domeniu.

Pentru a contracara mai eficient acti-vitatea braconierilor — acest flagel social — avem nevoie stringentă de a procura echipamentul necesar pentru colabora-torii noştri: transport acvatic şi terestru, binocluri speciale, cu ajutorul cărora pot fi depistaţi infractorii pe timp de noapte. Inspectorii trebuie dotaţi şi cu arme. Le-gea permite. M-am convins nu o dată că inspectorii noştri îşi pun viaţa şi sănătatea în pericol.

— Dacă un oarecare cetăţean a des-coperit diverse corpuri delicte în bazinul acvatic (plase, ustensile etc., amplasate de braconieri) cui trebuie să se adreseze, ce număr de telefon trebuie să formeze?

— Pentru intervenţia operativă în aceste cazuri cetăţenii pot telefona la in-spectorii din teritoriu, dar şi la sediul cen-tral la linia fierbinte, tel. 078803303.

Consemnare: iONel CĂpiŢĂ

Piscicultură

Rezolvând problemele, obţii rezultate


Încă o vară din cununa de taină a tim-pului, a fluviului veşniciei, cu zile fierbinţi, caniculare, ce au grăbit pârguirea înainte de vreme a grânelor, creşterea dulceţei de miere în „fagurii“ fructelor şi bobiţelor de poamă, zugrăvirea pe faţa şi în sufletul de lacrimă al frunzelor a primelor stele de galben şi roşu, la sfârşit de „mandat“, s-a închinat cu drag pământului şi cerului azuriu, plecând în ţara trecutului, plină de amintiri neuitate.

În bătaia de clopot a secundelor, toam-na aprinde tot mai viu luminile colorate în sfeşnicul anotimpului, Natura-mamă naşte în altarele ei miracolul frumuseţii de nedescris, dimineţile devin mai răcoroase, făcând să vălure peste întinderile de ape şi câmpii aburul văzduhului imaculat. De la o zi la alta, sub privirea ochilor noştri totul se schimbă, soarele devine mai „milostiv“, mai „blând“, viaţa însă îşi continuă poves-tea cu aceeaşi frumuseţe, respirând adânc, tot mai adânc în leagănul tuturor fiinţelor pământeşti.

Este o schimbare şi în lumea acvatică. Apa de la maluri începe să se răcească, ma-joritatea speciilor de peşti paşnici, îndeo-sebi exemplarele de talie mare, încetul cu încetul, îşi părăsesc reşedinţele „estivale“, revenind în „palatele“ din adâncuri, unde condiţiile de vieţuire şi securitate sunt mai prielnice. În schimb, peştii răpitori se „bu-cură“ cu întreaga lor „simţire“ de anotim-pul stelelor de noroc, devenind deosebit de activi, zburdalnici, hrănindu-se intens cu „odraslele“ confraţilor paşnici, care din primăvară în decursul a trei — patru luni s-au săltat de-a binelea, trezind mereu apetitul războinicilor necruţători.

Pentru şalău, biban, ştiucă, avat, somn, clean european şi alte specii de peşti răpi-tori începe toamna de aur a fericirii, când „fericirea“ lor gastronomică şi-o dobân-desc din nefericirea bancurilor de peş-tişori sărmani, nimeriţi în „râşniţa“ fără de răgaz a gurmanzilor acvatici nesăţioşi. Unele exemplare mai barosane depozitea-ză în burta lor în decursul zilei de „recol-tare“ câteva zeci de peştişori. Aceşti răz-boinici mâncăcioşi nu-s îndurători nici cu puzderia de făpturi micuţe ce provin chiar din neamul lor.

Începând cu luna septembrie şi până când gerurile aştern peste întinderea ape-lor plapuma groasă de gheaţă, pescarii amatori şi sportivi, înflăcăraţi de pasiunea, mereu în creştere, a artei de pescuire a ră-pitorilor, nu mai au odihnă, angajându-se cu tot sufletul la capturarea trofeelor mult râvnite. Îi vedem în acţiune febrilă şi la râ-uri, şi la bazinele de acumulare, şi la iazu-rile ce tăinuiesc această minune piscicolă, dar dintre daruri sfinte.

În competiţiile pescarilor cu răpitorii folosim pe larg, cu rezultate bune, pescui-tul staţionar şi pescuitul cu barca, depinde doar de preferinţe, posibilităţi personale, de ustensilele de care dispunem — vergi telescopice, spining-uri cu mulinete per-formante, pripoane sensibile, barcă şi alte accesorii pescăreşti, precum şi de condiţi-ile climaterice din ziua partidei de pescu-it, condiţii ce impun, una sau altă metodă de pescuit. Pe vânt, de exemplu, mai ales cel cu intensificări, este imposibilă utili-zarea bărcii, a undiţei cu plută. În aceste condiţii este preferat pescuitul staţionar, de pe mal, desigur, cunoscând bine locul unde îşi desfăşoară vânătoarea „haiducii“ răpitori.

Pentru întreaga armată de războinici acvatici cu dinţi ce vâră spaimă în lumea micilor fiinţe lipsite de apărare, precum şi pentru avat, căruia natura i-a dăruit nu-mai dinţi faringieni şi o poftă de mâncare neţărmurită, momeală excelentă sunt peş-tişorii vii cu lungimea de 3–5 cm, la înghi-ţirea cărora „vânătorii“ din pieptul apelor

n-au deloc probleme. Important este să înfigem cârligul sub aripioara de pe spina-rea peştişorului în loc potrivit, ca el să-şi menţină poziţia orizontală, asigurându-i „libertatea“ de plimbare. În lipsa acestora pot fi utilizaţi, desigur, cu rezultate mai modeste, şi peştişori morţi, proaspăt ador-miţi, care îşi păstrează strălucirea de atrac-ţie şi forma fără deteriorări sau modificări vizibile, căci răpitorii au văz ager şi minte de coţcar.

Pescarii cu experienţă, deţinători ai unui important arsenal de secrete în arta capturării peştilor răpitori, utilizează cu pricepere şi nălucile, diverse ca formă, cu-loare, greutate şi joc în undele cristaline. Desigur, folosirea lor e dictată de specia de răpitori la care „apelăm“: năluci din me-tal sau silicon, cu „zbor“ liniar, cu „dans“ în zigzag, năluci „plutitoare“ sau rotative. Mulţi dintre ortacii pescari le confecţi-onează singuri, alţii fac rost de ele fiind aduse din ţări europene, asiatice sau din SUA. Nălucile pentru ştiucă este necesar să fie legate de firul de bază cu o coardă subţire de oţel, cu lungimea de 20-25 cm, altfel cucoana răpitoare îşi pune în acţiune ferestrăul dinţilor, tăind uşor „căpăstrul“ ameninţător, salvându-se.

Pescuitul răpitorilor nu este uşor, soli-citând şi cunoştinţe, şi experienţă, şi price-pere, şi răbdare. Interesul însă pentru a-i captura, carnea lor deosebit de gustoasă merită osteneala pescarilor.

VlAdiMir rUsNAC,scriitor

Toamna de aur a… răpitorilorihtiologie


— Mioară? Ce dor mi-a fost, tu! de Iaşul nostru drag. Măi, şi ce frumoasă eşti astăzi… Ptiu! Să nu te deochi!

— Ptiu! Ptiu! Mulţumesc, Strungurel. De când ai plecat tu, am zugrăvit şi holul, am schimbat aşternutul, ţi-am cumpărat… papuci noi, flauşaţi care au capete de coco-şei. Frumuşei foc!

— Doamne! Ce bine e acasă! Când mă întorc din delegaţie şi te găsesc atât de apetisantă, pârguită, mă iau nişte furnică-turi…

— Ce scump eşti, tu… Dar ia! Ce? Ce faci acolo?

— Mă deghizez în cocoşel de munte! Ca papuceii… Ia uite, ia! Ia uite cum aspir la inima ta.

— Aspiră şi respiră! Şezi olea-că, Strugurel! Şezi, de! Şezi că nu dau turcii!

— Aşa, neînţărcat?— Neînţărcat, dragă! Nu mori

câteva minute. Eee! Mai ştii de când n-am văzut-o pe mămica?

— Pe maică-ta? De vreo lună… Da, dar distanţa uneşte oamenii, tu! Şi dragostea creşte…, creşte…, ca o cocă se umflă.

— Şezi şi resipiră, Strugurel! Respiră că avem de discutat. Mai ţii minte ce bine găteşte mămica? După ce mâncam abia ne mai ţineau scaunele, tu!

— Şi-n vremea asta ea vorbea… şi vor-bea… şi vorbea… Nu ştiu cum nu răguşeş-te niciodată! Ce-i drept: găteşte bine.

— Şi nu ţi-e ţie poftă de-o ruladă din cocoşel cu caşcaval, cu ciuperci, morcovi şi cu ţelină… Ţelină, Strugurel! Pentru turni-rul de diseară…

— De ce tocmai diseară, tu? Eu acum aspir la degeţelele astea frumoase şi la pi-cioruşele tale delicate…

— Respiră, dragăl— Mioara, eşti cam ciudată în dimi-

neaţa asta. Una şi cu una fac două! Uite cum facem: eu merg să fac duş, apoi ne re-tragem frumuşel în dormitor şi-ţi arăt eu cine-i cocoşelul în casa asta!

— Nu! La duş, nu! Apropo de cocoşel: hai să-ţi recit o poezie romantică. Aseară am compus-o special pentru tine, după emisiunea ‘Iartă-mă’…

— Poezie? De când scrii tu poezii, Mi-

oară?— Ne închipuim că suntem la Casa Po-

gor. Aici e scena, acolo ferestrele şi în spate, invitaţii. Bun, tu aşează-te pe canapea, fă-te comod…

— Dar nu vreau poezii! Mai bine cot…coot… cootcodac! cu tine. Înţelegi?

— Şi după ce recit, te voi hrăni cu ru-ladă de cocoşel umplut! Ca la mama acasă.

— Cocoşel? Eu sunt cocoşelul!— Diseară vei fi cocoşel. Acum eşti in-

vitat la un program artistic.

— Nu înţelegi, femeie, că nu vreau po-ezie!

— Supunem la vot! Care dintre voi, da, voi! cei din sală! Care doreşte să asculte o poezie romantică? Hai, mânuţele sus! Uite, dragă! Uite câtă unanimitate pe spectatorii ăştia!

— Tu, Mioară! Ai bolânzit, tu! Cu cine vorbeşti dragă, că suntem doar noi…

— S-o crezi tu!— Adică mai e cineva în casă? Mioară,

să nu care cumva…— E spiritul lui Eminescu, al lui Crean-

gă… Al Veronicăi… Ia loc şi respiră.S-au întâlnit… Ploua-n grădinăCu raze palide de soare,Poetice şi visătoare…El un cocoş, ea o gaină.Găina-i chirăia că-n viaţăN-o să-l înşele niciodatăCă n-or să-i poată spune ‘tată’Nişte nevolnici pui de raţă!Şi-aşa, din zori şi până-n searăCotcodăcindu-şi fericirea,Îşi cuibăreau voioşi iubireaCulcându-se pe-aceeaşi scară…

Dar vai! Uitau ce spune-o vorbăCă după râs vine şi plânsul!Cocoşul fu tăiat… Dintr-însulStăpânii şi-au făcut o ciorbă…Plângea găina’n bătăturăŞi printre hohote jura:‘Iubitul meu, te voi urma!’Şi-a treia zi era friptură.(poezia dlui N. Andreescu)— Ţi-a plăcut, iubitule?— Au tăiat cocoşelul! Săracul, ce destin

tragic a avut… Mmm! Dar mi-ai făcut pof-tă de-o ciorbiţă de pui.

— Dar de o ruladă de cocoşel, nu? Din cea umplută cu ciuperci, caşcaval, ţelină…? Ţe-li-nă.

— Ce tot mă iei cu ţelina asta, tu? Una—două, ţelină.

— Ziceam şi eu…— Gata, plec să fac duş, apoi

mâncăm.— Nu! Întâi mâncăm! Strugu-

rel, mi-e dor de mămica…— Mie nu! Cât am stat la ea

mi-a făcut capul calendar: ‘Stru-gurel în sus! Strugurel în jos! Strugurel, duhneşti a ţuică! Stru-

gurel, nu respira că miroşi a ţigară!— Parcă nu ştii că-i înscrisă în organi-

zaţiile alea…, alea cu anti-alcoolici şi anti-fumători.

— Iar eu tocmai m-am înscris în orga-nizaţia anti-soacre!

— Nu fi rău.— Ca să nu spun că anul trecut, de Paş-

te, a venit fără miel… Iar apoi, zor nevoie să schimbăm fotoliile, biblioteca… Cică-s demodate. Să punem neapărat faianţă por-tocalie, că-i culoarea anului. Politica asta… Gresia e prea mică, televizorul n-are plas-mă, computerul n-are destui rami… Nici nu vreau să aud de maică-ta!

— Eşti absurd!— Nu dragă, sunt disperat!— Să ştii că o să vină pe la noi.— Maică-ta? Nici nu mă gândesc!— Deja a plecat de-acasă…— Trimite repede după ea, dă-i o tele-

gramă! Opreşte-o cumva!— Prea târziu, tu!— Cum adică: prea târziu?!— E deja aici. A pus în cuptor rulada

de cocoşel şi acum face duş…

Ruladă de cocoşel sOriN teOdOriU

cu PAnA lA Pălărie, cu PuşcA… lA Poezie



Legile se votează „sus“

Veşnic o să se menţinăŞi la legi aceeaşi boală;Le fac cei cu „burta plină“,Pentru cei cu „burta goală“.

VAsile lArCO

Alegerile în Eterna şi Fascinanta

Eu n-am înţeles vreodatăCum, la patru ani o dată,Noi votăm mereu ca proştiiŞi-i alegem tot pe foştii.

geOrge BUdOi

Eu (ştiu) cu cine să votez

Nu-s aşa de turmentant,Să nu ştiu să fac un blat;E-o metodă cunoscută:Dau un vot şi… iau o sută.

VAsile iUşAN

La vot

Împiedicându-mă de-o treaptă,Mi-am pus în ipsos mâna

dreaptăŞi, neslujindu-mă, nătânga,În turul doi, votai cu… stânga.

NiChi Ursei

La alegeri

Un car cu proşti s-a răsturnatÎntr-un oraş destul de mare,Dar unde-anume s-a-ntâmplatVom şti precis după votare.

NiCOlAe pAUl MihAil-NiCOMAh

Imnul ţării

Imnul ar putea rămâne,Adaptându-l peste tot,Tot „Deşteaptă-te, române!“,Mai ales când mergi la vot!

VAsile tOpliCeANU

Ziua de votare

Este ziua când în sat,După ani de tărăboi,Pe cei de i-am înjuratÎi schimbăm cu alţii noi.

VAleriU CerCel

Cimitirul

Prin votul unanim al obştii,Sfinţit şi validat de popi,E locul unde, nu doar proştii,Ci şi deştepţii dau în gropi.

Pe o cabină electorală

În cabina taciturnă,Respectaţi legea votării:Nu băgaţi gunoaie-n urnă,Că ajung în capul ţării!

efiM tArlApAN

Când nu ai pe cine vota

Ajuns-am, iată, la strâmtoare,Poporul e total dezamăgit,Căci de un timp noi la votareAlegem între-un hoţ şi-un

necinstit. MihAi hAiVAs

Aleşilor noştri

Pân’ s-ajungă la putere,Vorba lor e numai miere.După ce votarea trece,E… rahat cu apă rece!

Virgil petCU

Alice şi cârlige

Absurdul ca normalitateOamenii au deosebitul

talent de a alege exact ceea ce le face rău.

Joanne K. Rowling

— Păi, talentul ăsta e şi printre unii vânători, sări din loc dl Ion Sârbu, preşe-dintele Subdiviziunii teritoriale Străşeni a SVPM, dat fiind că fac parte din fel de fel de partide. La o adică nu votează cu So-cietatea vânătorilor, ci… cu interesul de partid şi cel personal. Nu-i mare secret, ştim noi!…

Ştie, dacă zice. Dacă un cutare cutărel, membru al SVPM, dar şi PL, de exemplu, vine şi votează ce îi cere „liderul“, cam de

ce baba Safta, la 90 de ani ai ei, pe lângă moş Sofron, cu 95 ai lui, pentru un kil de mazăre, două perechi de pamperşi, un ca-

lup de săpun şi 5 lei în plic n-ar striga de pe prispă: „Jos canibalii! Sus Ministeriu!“? Mai mult chiar: pot să voteze şi pentru sfântul Paştele Calului.

Drept că deciziile finale se iau nu de la „eu la tine — tu la el — noi la voi şi voi la ei“, pentru că „Nu contează cine votea-ză. Contează cine numără voturile“ (Iosif Stalin) şi pentru că „Deşteptul votează cu partidul pe care îl mulge, iar naivul — cu partidul care îl mulge!“ (Alojz Buljan).

Mai pe scurt, absurdul e luat drept normalitate, la care vin să se refere mai mulţi vânători de catrene la tema respec-tivă. Aşadar, drept confirmare —

tAChe BÂrCĂ


Paraschiv (poreclit Savan-tu), după mai multe rafale mi-tralierice cu Duţa, Isai şi Nina lui Pepenaş, ne povesti cum a fost, cum a participat ca mai ieri la o lecţie ştiinţifică.

— Tu? La lecţie? se miră Nina lui Pepenaş.

— Despre ce, măi, lecţia? întrebă şi Măriţa lui Rotărel.

— Despre ciori, ca să vezi!

— Ciori? De astea, negre, urâte? mai întrebă şi Isai. Ca Fima lui…

— Du-te dracului! răsună în toată cămara glasul Efimiei, căreia satul îi spune Fima — Fima lui Fima, pentru că pe tată-său tot Efim îl cheamă.

— Lăsaţi, bre, ciorovăiala! îi linişti pe toţi Docea. Nu mai croncăniţi! Daţi-i voie omului să povestească!

— Adică despre ciori… le aminti Savantu, revenit la ale lui, cu participarea la lec-ţia ceea, ştiinţifică. Interesant, vreau să vă spun. Nici c-am ştiut că o pot duce până la trei sute de ani.

— Ce să ducă, bade? nu în-ţelese Văsică Adăscăliţei, pore-clit pe la noi — Susai.

— Să trăiască, măi! îl lămu-ri Paraschiv. Aşa s-a citit din lecţia ceea. Trei secole, bre!

— Nu cred aşa ceva! zise Duţa.

— Nici eu! O cioară şi… trei sute de ani? se îndoi Do-cea.

— Da’ eu cred! îşi dădu cu părerea Minache, cel de la Iz-voare, ocupat cu cioplirea unei bufniţe, în lemn. Pentru că, ia gândiţi-vă: nu bea, nu fumea-ză, nu înjură…

Râsete.— Da, nici la curve nu um-

blă! scăpă nu ştiu care un cu-vinţel mai urâţel.

— Ca feciorul lui tat-tu!…Şezătoarea din nou izbucni

în hohote.— Alta e, îşi continuă po-

vestirea Paraschiv, că doctorul cela, de la Academie, cu lecţia, a mai spus că urâciunea asta neagră şi clănţoasă nu-i bună de vânat, pentru că are carnea tare amară, ca pelinul.

cultură mozAic

În întreg spaţiul european, păsările cu un colorit întunecat (unora dintre ele li se mai adaugă şi un regim nocturn) au fost asociate cu întunericul şi moartea, motiv pentru care, cântecul lor, noaptea sau ziua, este considerat de rău augur. Păsări cobi-toare, prevestitoare de boli, nenorociri sau moarte, astfel sunt conotate apariţiile lor de către oameni, care le-au alungat, te-mându-se de mesajele pe care le pot transmite. Totuşi, fără a anula semnificaţia acestor păsări — de mesageri funebri — in-terpretarea cântecului lor este diferită, în funcţie de momentul, locul şi modul în care se face auzit. Astfel, ele pot să vestească schimbările vremii, naşterea unui prunc (când cântecul seamă-nă cu scâncetul unui copil mic), şi chiar nunta (cântecul deasu-pra casei în care este o fată mare).

ChiraCioara este considerată,

din cauza penajului închis şi croncănitului supărător, o apariţie cobitoare, de rău au-gur. Conotaţiile funerare sunt ilustrate de câteva credinţe populare, potrivit cărora, croncănitul, mai ales noap-tea, e semn rău, de moarte: „Când gorăie cioara, e semn că ţi se va întâmpla ceva rău“; „Ciorile, dacă ies noaptea, prevestesc răul“.

Aşa cum cântecul păsări-lor nocturne auzit în timpul zilei e prevestitor de rău, la fel cântecul păsărilor cu un regim de viaţă diurn auzit noaptea e semn că se va în-tâmpla ceva rău (deoarece orice schimbare a regimului de viaţă normal e percepută ca fiind împotriva firii, şi de aici pornesc şi consideraţiile privind latura lor divinăto-rie).

Statutul de pasăre pre-vestitoare de moarte al ciorii scorvus frugileust este întărit mai ales de legătura biologi-că cu corbul scorvus coraxt, ruda sa mai mare, care nu se hrăneşte ca ea, doar cu gră-unţe şi insecte, ci cu hoituri, ceea ce i-a atras reputaţia ne-dorită nu numai de prevesti-tor al morţii, ci chiar de agent al morţii.

Totuşi, în imaginarul popular, cioara mai este cu-noscută şi pentru alte semne prevestitoare, echivalând cu

o valorizare pozitivă, ceea ce, într-un fel, atenuează func-ţia de prevestitoare a morţii. Astfel, ea este prevestitoare a belşugului casei („Când ţi se strâng ciorile pe casă, e semn de belşug“), devenind o „pa-săre binevoitoare omului, do-rindu-i recoltă bună“. Putem înţelege dorinţa ei ca omul să aibă o bună recoltă mai ales printr-un anume „interes“: dacă omul are o recoltă bună, are şi ea de unde mânca, mai exact, de unde fura. Păsări „obraznice“, cărora le place sa fure , ciorile pot aduce pagu-be însemnate în gospodăria omului (mai ales în septem-brie, la culesul viilor), dar şi pe câmp, unde sunt cunoscu-te „ravagiile“ pe care le fac la recolta de floarea-soarelui.

Cioara mai este cunoscută şi ca pasăre care prevesteşte schimbările meteorologice, anunţând, în special, vremea rea, ploaia şi viscolul: „Când umblă ciorile şi stâncile câ-râind, se va strica vremea“; „Când vin ciorile de cu toam-nă, e semn că vine şi iarna“; „Când ciorile se strâng multe la un loc şi nu-şi află stare sau alinare, zburând de colo-ncoa-ce, prevestesc apropierea unui viscol mare şi ger, iar vara — ploaie, vânturi şi furtuni mari. Astfel, ciorile, păsări hiberna-le, „fac a vreme rea“, potrivit credinţelor populare.

geOrgetA sÂrBU

Cioara



Despre cel cu puşcă de-a umăr, cartuşieră de-a mijloc şi câine la picior se spune că e… vânător. Despre cel cu undiţă în mână, cârlig uitat acasă şi soţie în pat, soare în creştet, şoap-tă de val şi răbdare de invidiat lumea crede că e… pescar.

E un mare adevăr, poate că, pentru că vână-torul umblă pe dealuri, trece prin văi, crânguri, păduri. Nu rareori o ia şi prin mlaştini, înoată prin stufăriş, iese la liman, ocheşte, trage, alear-gă… se întristează, dar şi se bucură. Pentru că

ăsta, cică, i-i umbletul — după pasiuni, iar în privinţa celuia de-al doilea, pescarul? Da, pen-tru că şi feleşagul lui e turnat, cică, în sânge şi os în clipă de botez în ale pescuitului.

Aşa sunt ei, oamenii cu puşcă şi oamenii cu undiţă, se mai spune în propoziţie.

Numai că, în rândul lor, mai stă o categorie – cea a vânătorilor şi pescarilor de imagini – lume aparte, cu anumite ochiri vizuale, gust artistic şi urmărire metaforică, nici pe departe… penală.

Ia priviţi…

— Hai, prinde ceva, omule! Nu vezi că ni s-a uscat în plisc?

— Nu fumez. Dar… cât e ora? — Deja vrei să hibernezi?

— Nu, pur şi simplu, întreb, ca să iau capăt de vorbă…

Vânătorul şi nAturA

Zâmbete prin obiectiv selecţie şi prezentare: tAChe BÂrCĂ

— Ei, asta am auzit-o eu şi de la moş Solomon! îi anunţă Isai. De asta se şi ouă tot ouă amare, pe care nici ai lui Bu-lăţel nu le mănâncă. Şi ciorile astea se plodesc, de înnegresc cerul.

Mai pe scurt, lecţia cu cioa-ra pe toţi îi înveseli. Chiar şi pe Adăscăliţei, care, după un pui de somn, îşi mai reveni, dar aşa şi nu se dezmetici despre ce este vorba, că de cioară, că de ouă, că de moş Solomon, vâ-nătoare, carne… în trei sute de ani ori de Academia din care, iată, a sosit şi Paraschiv, de cu-rând.

Abia în a doua, a treia zi îl dumeriră vecinii — Isai cu Nina, că a fost o şezătoare, cu adevărat, ştiinţifică, despre o cioară care trăieşte, dacă nu moare, cel puţin, trei secole.

— Chiar trei? se uită la ei Văsică, mirat.

— Trei, bre! Ştiinţa o spu-ne!

Nu mult după asta, Adăs-căliţei veni şi povesti lumii adunate ce făcu şi el ca să se asigure de cele auzite despre cioară.

— Dar ce-ai mai făcut, vere? întrebă Isai.

— Hm! icni Văsică, cu în-ţeles. Am pus un laţ, câteva bu-căţele de carne… am aşteptat, am mai pândit şi… s-a prins!

— Cine s-a prins?— Chira, adică cioara, pen-

tru că aşa i-am spus!— Şi?— Am luat-o, am legat-o

cu o sfoară de un picior şi am dus-o în casă. Am scos o sticlă de rachiu, mi-am turnat, i-am turnat şi ei oleacă…

— Pentru… ce?— Ca să văd…— Ce… să vezi?— Cum are s-o ducă… în

cele trei secole ale ei, de care vorbeşte ştiinţa…

Toţi au rămas cu gurile căscate, muţi. Apoi, de la uşă spre ferestre, de la ferestre spre sobă, un val de hohote se ros-togoli, de se clătină becul, cu toată lumina lui, cu tot cu pod.

tAChe BÂrCĂ


Un trofeu pentru muzeu

Stimaţi prieteni, vânători şi pescari, cititori ai revistei „Vânătorul şi Pescarul Moldovei”!

Pe parcursul ultimilor doi ani revista noastră a publicat aproape în fiecare număr articole despre ac-tivitatea muzeelor de vânătoare şi pescuit din ţările europene, şi nu nu-mai. Peste tot, acolo unde asociaţiile de profil îşi cinstesc istoria, tradiţiile cinegetice, breslaşii din generaţie în generaţie, au fost găsite posibilităţi şi mijloace pentru a aduna şi sistemati-za patrimoniul cinegetic, cultural in-estimabil, reprezentat prin imagini, diorame, obiecte şi ustensile, arme şi echipamente, trofee de vânătoare, do-cumente de arhivă, exponenţi de sea-mă din lumea savantă şi simpli vână-tori şi pescari, competiţii, concursuri, expoziţii, sărbători, festivaluri etc.

În acest context, vă aducem la cu-noştinţă că, de comun acord cu con-ducerea SVPM, revista „Vânătorul şi Pescarul Moldovei” lansează campa-nia-proiect „Un trofeu pentru mu-zeu”, solicitându-vă să participaţi la fondarea Muzeului Cinegetic.

Până la 30 decembrie 2016, expo-natele vor fi prezentate şi depozitate în oficiile subdiviziunilor teritoriale ale SVPM. Fiecare trofeu va fi înso-ţit de fişa de evidenţă cu informaţii despre donator, anul, provenienţa şi locul dobândirii acestuia.

Vă sugerăm să propuneţi pentru examinare exponate de provenienţă autohtonă, excluzând piese din alte spaţii cinegetice şi culturale. O comi-sie formată din specialişti în domeniu va evalua, în perioada ianuarie-mar-tie 2017, materialele prezentate, după care Consiliul Republican şi Direcţia SVPM vor elabora concepţia fondării Muzeului Cinegetic.

Aşa să ne ajute Sf. Eustaţiu!Telefoane pentru informaţii:022-243-243;022-242-027.

Papagal

Unele specii (papagalul nimfa, speciile de kakadu) au pe cap un moţ colorat de pene, pe care îl pot co-borî sau ridica după voie.

Unii papagali aduc pa-gube culturilor de cereale şi pomi fructiferi, şi chiar creşterii oilor, cum este cazul papagalului Kea (Ne-stor notabilis) din munţii Noii Zeelande.

Pentru minunatul lor penaj şi satisfacerea ca-priciilor modei feminine, multe specii au fost vânate în mod intens. Alţi papa-gali au fost şi sunt capturaţi în vederea comercializării. Drept urmare, unele spe-cii de papagali au dispărut complet, iar altele s-au ră-rit considerabil. Această si-tuaţie a impus luarea unor măsuri de protecţie din partea ţărilor interesate.

Papagalii pitici din Noua Guinee şi Indonezia se caţără pe triunghiurile copacilor în pădurile dese, hrănindu-se cu licheni şi insecte mici. Asemenea ciocănitoarelor, aceste pă-sări micuţe au dezvoltat pene caudale întărite cu rolul de proptele, care le asigură un sprijin în plus. Papagalii cu coada lată trăiesc în Australia, Noua Zeelandă, Noua Caledonie şi Fiji.

Păsări exotice

Există în lume apro-ximativ 8.700 de specii de păsări, cu 27.000 de sub-specii. Azi pasărea este recunoscută ca individ cu drept la viaţă şi la sănătate. Din fericire, în multe locu-inţe, păsările au statutul de membru al familiei, asemă-nător câinilor şi pisicilor.

Struţ — pasăre a sava-nelor africane

Grupurile de struţi, formate din masculi, fe-mele şi pui, parcurg zilnic

savana ierboasă, zonele cu nisip sau podişurile pietroase, avansând fără să schimbe direcţia şi ciu-gulind aproape continuu, înainte de răsăritul soarelui până după apus. Ei parcurg astfel distanţe de la 10 până la 40 de kilometri. Odih-na de noapte este scurtă, constând într-o stare de somnolenţă, întreruptă din când în când de perioade de somn profound, ce du-rează maximum un sfert de oră.

Pinguinul imperial

Pinguinul imperial este specia de pinguin care clo-ceşte la punctul cel mai su-dic al planetei, părăsindu-şi rar teritoriul.

Păsări cinegetice

Familia păsărilor cine-getice cuprinde binecunos-cuta găină şi curcanul do-mestic, dar şi unele dintre cele mai frumoase păsări din lume, păunul indian şi fazanul auriu. Ordinul păsărilor vânate este mare, conţinând 263 de specii împărţite în 6 familii. Cea mai mare familie include toate cele 48 de specii de fazani-păsări care se gă-seau mai demult numai în Asia, dar dintre care mul-te au fost naturalizate în

toată Europa şi în alte ţari, precum SUA, Australia şi Noua Zeelandă, unde s-au adaptat bine în sălbăticie.

Pasărea arhaică (specimenul din Berlin)

Descoperit în 1877, lângă Blumenburg, acest specimen este mai bun din punct de vedere arheologic şi ştiinţific decât specime-nul londonez, deoarece prezintă cutia craniană intactă. A fost achiziţionat de Muzeul din Berlin de la băiatul doctorului Carl Haberlein şi descris de W. Dames în 1884.

Lilieci

Toţi liliecii din subor-dinul Microchiroptera se orientează şi se hrănesc cu ajutorul ecolocaţiei. Aceas-ta este emisia de vibraţii de sunete cu frecvenţe înalte care sunt reflectate înapoi ca ecouri în urechile lilia-

cului dinspre suprafeţele înconjurătoare, indicând poziţia, distanţa relativă şi chiar natura obiectelor din mediu — cam ca un sonar. În acest fel microliliecii „văd“ acustic, ceea ce le permite să se orienteze în întuneric complet. Propri-etăţile fizice ale sunetelor emise variază în moduri caracteristice în funcţie de specie. Sunetele se formea-ză în laringe şi la diferite specii sunt emise prin gură sau nări.

http://www.referat.ro/referate_despre/mamifere_ru-

megatoare.html

curiozităţi VeDe Bene!

Scurt pe „2“ despre…

Muzeul Era Heringului este cel mai mare muzeu maritim din Islanda şi sin-gurul, care a câştigat Premiul Muzeul Eu-ropean. A fost deschis oficial în 1994, în Róaldsbrakki, o staţiune veche de tratare cu sare a peştelui, care a fost abandona-tă după micşorarea bancurilor de hering în 1969. Adiţional, două clădiri au fost construite mai târziu pentru expoziţiile muzeului. De asemenea, muzeul deţine vechiul debarcader din partea inferioară a portului din oraşul Siglufjörður, care a fost în centrul activităţilor de pescuit de hering din Islanda. Heringul a ocupat un loc foarte important în economia Islandei, aducând în unii ani 44% din veniturile din export.

În prezent, muzeul deţine 5 clădiri cu expoziţii, cele mai importante fiind: Róaldsbrakki, Grána şi Debarcaderul.

Róaldsbrakki, vechea staţiune norve-giană (din 1907) de sărare a heringului, prezintă istoria aventurii Hering. La pri-mul etaj vizitatorii pot vedea tot felul de artefacte, legate de sărarea heringului în butoaie şi pregătirea lor pentru export. Cei sosiţi aici au şansa de a vizualiza foto-grafii vechi, uimitoare, pelicule filmate în

Siglufjörður în jurul anilor 1940. Mii de oameni se adunau la Siglufjörður

în fiecare sezon de hering în căutarea unui loc de muncă bine plătit: lucrătoare la he-ring, pescari şi alţi muncitori. Sute de fete veneau din toată Islanda pentru a lucra în timpul verii, iar acestea erau adăpostite în

staţiuni. La etaj spaţiile de locuit sunt încă neatinse de timp, de parcă fetele tocmai au fugit afară la muncă.

Grána reprezintă o fabrică de hering din anii 1930. A fost construită pentru muzeu şi a fost deschisă în anul 2003. Toate utilajele, care se găsesc în expoziţie, au fost colectate de la fabricile de hering vechi, abandonate, din întreaga Islandă. Astfel, fabrica muzeului arată ca una ori-ginală.

Debarcaderul este cea mai nouă clă-dire a muzeului, care a fost inaugurată de Prinţul Haakon al Norvegiei la data de 29 iunie 2004. În debarcader a fost recreat un colţ mic al portului de altădată. În afară că este o clădire de muzeu, debarcaderul este ocazional şi sală de concerte, unde artiş-tii folosesc cea mai mare navă de pescuit hering ca scenă. Scaunele şi băncile sunt

plasate în jurul pontoanelor, „sala pe apă” permiţând la 250 de persoane să se bucure de un concert acustic deosebit.

Vechea hală de lansare a navelor în partea inferioară a portului este clădi-rea debarcaderului din 1930. Pe pereţii clădirii este afişată istoria de 200 de ani a construcţiei bărcilor din Siglufjörður, precum şi a diferitor unelte vechi, folo-site pentru construirea bărcilor din lemn, unele dintre ele având peste 100 de ani şi încă-s funcţionale. De asemenea, debarca-derul vechi este un atelier de lucru, în care

constructorii profesionişti şi amatori îşi pot aduce bărcile pentru renovare sau pot chiar construi altele noi. În lunile de vară, debarcaderul vechi este deschis pentru vi-zitatorii muzeului.

Astfel, vizitatorii pot să călătoreas-că înapoi în timp. Lucrătoarele la hering sărează peştele, îl ambalează în butoaie şi discută despre pescarii frumoşi pe care i-au întâlnit la balurile din zilele trecute. Muncitorii iau butoaiele pline şi aduc alte-le deşarte, în timp ce acordeonistul cântă la instrumentul său magic pentru a crea atmosfera potrivită.

selecţie: cRistina ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul Era Heringului din Islanda

Vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Date post:	26-Dec-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	16 times
Download:	0 times

Legea, mai presus de toate! - AGVPSagvps.ro/docs/VPMseptembrie2016.pdf · 2017-03-06 · Legea, mai...

Documents