Cronicile Wardstone Cartea nti: Ucenicul Vraciului Cartea a doua: Blestemul Vraciului Cartea a treia: Secretul Vraciului Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 1. Spintecatorul din Horshaw 9 2. Trecutul Vraciului 39 3. Urgia 61 4. Priestown 73 5. nmormntarea 90 6. Un pact cu diavolul 114 7. Evadarea si prinderea 133 8. Ce a povestit fratele Peter 9. Catacombele 160 10. Scuipatul fetei 184 11. Judecata Vraciului 207 12. Poarta de Argint 224 13. Arderea pe rug 235 14. Povestea tatei 258 15. Lantul de argint 276 16. Un pu{ pentru Alice 296 17. Soseste Inchizitorul 313 18. Cosmarul de pe deal 329 19. Mormintele de piatra 348 20. Scrisoarea mamei 373 21. Un sacrificiu 389 22. Un trg e un trg 417

143

Cel mai nalt deal din Comitat ESTE NVALUIT N MISTER. Se zice ca un om a murtt aici ntr-o APRIGA BATALIE, N TIMP CE NCERCA SA SUPUNA UN DEMON CARE AMENINTA NTREAGA LUME. APOI GHETURILE AU VENIT DIN NOU PESTE PAMNT, IAR CND S-AU RETRAS, PNA SI FORMA DEAL URILOR, PNA SI NUMELE TRGURILOR DIN VALE SE SCHIMBASERA. Astfel, pe vrful cel mai nalt DIN LANTUL DEALURILOR, N-A RAMAS NICIUN SEMN DIN CE S-A NTMPLAT ODINIOARA. Doar numele i s-a pastrat. I SE SPUNE Wardstone Lespedea care pecetluieste raul. Spintecatorul din horshaW Cnd am auzit primul tipat, m-am ntors cu spatele si mi-am dus minile la urechi, apa sndu-le ct am putut de tare, de-am simtit ca-mi plesneste capul. n clipa aceea, nu puteam sa-l ajut cu nimic. Cu toate acestea, am continuat sa-l aud glasul unui p reot n chinuri si a trecut multa vreme pna cnd, treptat, s-a stins. Am ramas tremurnd n hambarul ntunecat, ascultnd ploaia rapaind pe acoperis, ncercnd sa-mi adun curajul. Era o noapte nesuferita si se pregatea sa devina si mai urta. Zece minute mai trziu, cnd au sosit tapinarul si ajutorul lui, am dat fuga la usa sa-i ntmpin. Amndoi erau niste zdrahoni, carora eu de-abia le ajungeam pna la umeri . Ei, baiete, unde e domnul Gregory? ma ntreba tapinarul, cu o unda de nerabdare n glas. si ridica felinarul si si roti privirile n jur, banuitor. Avea ochi ageri si intel igenti. Niciunul dintre ei nu parea sarac cu duhul.

A cazut bolnav, am raspuns eu, ncercnd sa-mi stapnesc ncordarea care-mi facea glasu l nabusit si nesigur. A zacut la pat, cu febra mare, toata saptamna, asa ca m-a tr imis pe mine n locul lui. Sunt Thomas Ward, ucenicul sau. Tapinarul si-a trecut rapid privirile peste mine, din cap pna-n picioare, ca un cioclu care-mi lua masurile pentru viitoarea sa comanda. Apoi si-a ridicat o sprn ceana att de sus nct i-a disparut sub cozorocul sepcii de pe cap, din care nca se ma i scurgeau picurii de ploaie. Ei bine, domnule Ward, zise el, cu o nota accentuata de zeflemea n voce, astepta m instructiunile dumneavoastra. Mi-am vrt mna stnga n buzunarul pantalonilor si-am scos schita pe care o desenase me sterul pietrar. Tapinarul puse felinarul jos, pe pamnt, si cu un soi de lehamite de viata clatina din cap, aruncnd o privire scurta tovarasului sau, apoi, lund sch ita din mna mea, se apuca s-o cerceteze. Instructiunile mesterului pietrar cuprindeau dimensiunile putului ce trebuia sa pat si masurile lespezii care avea sa fie asezata peste el. Dupa cteva clipe, tapinarul clatina iarasi din cap si ngenunche lnga felinar, apro piind hrtia de lumina. Cnd se ridica din nou n picioare, era ncruntat. Putul ar trebui sa aiba noua picioare adncime, zise el. Asta n-are dect sase. Tapinarul stia bine ce avea de facut. Desi sarcina lui era sa manevreze cu prec izie lespedea, astupnd cu ea, la momentul oportun, gura putului, de cele mai mult e ori se ndeletnicea si cu saparea acestuia din urma. Putul obisnuit pentru un du h rau este de sase picioare, dar pentru un spintecator era nevoie de unul adnc de noua picioare. Cu siguranta ca aici aveam de-a face cu un spintecator tipetele preotului erau o dovada nsa nu era timp de sapat noua picioare. Trebuie sa mearga si asa, am zis eu. Trebuie sa fie gata pna dimineata, altminter i va fi prea trziu, preotul o sa moara. Pna n momentul acela, amndoi parusera niste oameni zdraveni, siguri pe pamntul de su b picioarele lor, raspndind ncredere prin fiecare por al fapturii lor. Acum dintrodata aratau intimidati. Cunosteau situatia din biletul pe care li-l trimisesem, chemndu-i la hambar. Ma folosisem de numele Vraciului ca sa fiu sigur ca vor ven i nentrziat. Stii ce trebuie sa faci, baiete? ma ntreba tapinarul. Esti pregatit pentru asta? M-am uitat drept n ochii lui, ncercnd din rasputeri sa nu clipesc. Pai, am nceput cu dreptul, i-am raspuns eu. I-am angajat pe cei mai buni tapinari din Comitat. A fost cel mai nimerit raspuns, caci chipul tapinarului s-a ncretit ntr-un zmbet. Cnd vine lespedea? ntreba el. nainte de a se lumina de ziua. O aduce pietrarul nsusi. Va trebui sa fim gata pna a tunci. Tapinarul ncuviinta cu un semn din cap. Atunci, condu-ne, domnule Ward! Arata-ne unde vrei sa fie sapat putul. De data aceasta nu mai era nici urma de ironie n glasul sau. Rostise cuvintele c a un om pus pe treaba. Voia sa-si vada lucrarea facuta si ncheiata. Cu totii vo-i am acelasi lucru, iar timpul era scurt, asa ca mi-am tras gluga peste cap si, cu toiagul Vraciului n mna stnga, i-am condus afara, n ploaia rece, marunta si deasa. Carul lor cu doua roti era n fata hambarului, echi-pamentul din car acoperit cu o prelata, calul rabdator ntre ulube, scotnd aburi n ploaie. Am traversat pajistea noroioasa, apoi am luat-o de-a lungul gardului de nuiele de porumbar, spre locul unde tufele se rareau, sub ramurile unui stejar secular de la marginea cimitirului. Putul trebuia sa se afle aproape de pamntul sfintit, dar nu foarte aproape. Primele pietre de mormnt erau la douazeci de pasi distanta . Sapati putul ct mai aproape de asta, le-am zis eu, aratnd spre trunchiul copaculu i. Sub privirile atente ale Vraciului, si eu sapsem o multime de puturi de proba. L a nevoie, as fi putut face eu nsumi aceasta operatiune, dar oamenii acestia erau de meserie si aveau sa lucreze repede. Cnd s-au ntors la car dupa uneltele lor, eu am trecut prin gard si am luat-o prin tre pietrele de mormnt spre biserica veche. Era foarte darapanata: i lipseau tigle din acoperis si nu mai primise un strat de vopsea de ani buni. Am mpins usa

laterala, care s-a deschis cu un scrsnet si un scrtit ascutit. Batrnul preot ramasese n aceeasi pozitie, ntins pe spate, lnga altar. Femeia ngenunc hease pe dalele de piatra, aproape de crestetul sau, si plngea. Singura deosebire era ca acum biserica era scaldata n lumina. Femeia scotocise prin sacristie dupa rezerva de lumnari si le aprinsese pe toate. Erau pe putin o suta, grupate cte ci nci sau sase. Le asezase pe banci, pe pardoseala si pe politele ferestrelor, dar cele mai multe erau la altar. Cnd am nchis usa, o pala de vnt a patruns n bise-rica, iar flacarile au plpit toate d eodata. Femeia si-a ridicat ochii spre mine, cu fata uda de lacrimi. Moare, a zis ea, cu vocea frnta de suferinta amplificata de ecou. De ce ti-a lua t atta pna sa vii? Dupa ce primisem mesajul acasa, la Chipenden, avusesem nevoie de doua zile ca s a ajung pna aici. Erau mai bine de treizeci de mile ntre Chipenden si Horshaw si n u pornisem la drum imediat. La nceput, Vraciul, nca prea bolnav ca sa se dea jos d in pat, nu-mi ngaduise sa plec numai eu. De obicei, un vraci nu-si trimite niciodata ucenicii n misiune, sa lucreze singu ri, pna cnd nu i-a pregatit cel putin un an. Eu tocmai mplinisem treisprezece ani si eram ucenicul lui de mai putin de sase luni. Era o ndeletnicire grea, nfricosatoare, care adeseori presupu nea sa nfrunti ceea ce numeam noi ntunericul", nvatasem cum s-o scot la capat cu vra jitoarele, sta-fiile, duhurile rele si celelalte creaturi ale raului care bntuie noaptea. Dar eram oare pregatit si pentru ncercarea asta? Era vorba despre un duh rau care trebuia nchis, ceea ce, daca treaba era facuta cum se cuvenea, avea sa se petreaca fara piedici. l vazusem pe Vraci facnd-o de do ua ori. De fiecare data, tocmise oameni priceputi sa l ajute, iar treaba mersese snur. Dar misiunea mea de acum era putin diferita. Existau deja complicatii. Vedeti dumneavoastra, preotul era chiar fratele Vraciului. l vazusem o singura d ata mai nainte, cnd trecuseram prin Horshaw, n primavara. Holbase ochii la noi si f acuse un urias semn al crucii n aer, cu fata schimonosita de furie. Vraciul nici macar nu se uitase n directia lui, pentru ca era prea putina dragoste frateasca nt re ei si nu-si vorbisera de mai bine de patruzeci de ani. Dar familia era famili e si de aceea, n cele din urma, ma trimisese la Horshaw sa-l ajut. Preotii! izbucnise Vraciul. De ce nu se multumesc oare cu ceea ce stiu ei sa fa ca? De ce trebuie ntotdeau-na sa se amestece unde nu le fierbe oala? Ce-o fi fost n mintea lui cnd a ncercat sa se ia de un spintecator? Sa ma lase pe mine sa-mi va d de treaba mea si ceilalti sa-si vada de-ale lor. Pna la urma, se potolise si petrecuse ore n sir dndu-mi instructiuni despre ceea c e trebuia facut, spunndu-mi numele tapinarului si pietrarului pe care trebuia sai tocmesc si unde locuiau. mi spusese, de asemenea, si numele unui doctor, starui nd ca ar fi singurul potrivit. Asta nsemnase nca o piedica, fiindca doctorul locui a destul de departe de Horshaw. Fusesem nevoit sa-i tri-mit vorba si nadajduiam ca va pomi imediat spre noi. M-am uitat la femeia ngenuncheata, care, foarte blnd, i stergea fruntea preotului cu o crpa umeda. Parul lui alb, rar si lipicios, i era dat pe spate, si si ros-togo lea delirant ochii n cap. Nu stiuse ca femeia avea sa trimita dupa Vraci, cerndu-i ajutorul. Daca ar fi stiut, s-ar fi mpotrivit, asa ca era mai bine ca nu ma pute a vedea acum. Din ochii femeii curgeau lacrimi care scnteiau n lumina lumnarilor. Era doar menaj era lui, adica nu-i era ruda, si mi amintesc ca m-am gndit ca preotul trebuie sa se fi purtat cu foart e multa bunatate fata de ea, daca plngea att de mila lui. Doctorul o sa vina curnd, i-am zis eu, si o sa-i dea ceva ca sa-i mai aline dure rea. De durere a avut parte toata viata lui, mi ras-punse ea. Si eu i-am dat multa ba taie de cap. Asta l-a facut sa se teama de moarte. Este un pacatos si stie unde o sa se duca. Indiferent ce fusese sau facuse, batrnul preot nu me-rita ce i se ntmpla. Nimeni n -ar fi meritat-o. Cu sigu-ranta, fusese un om curajos. Ori curajos, ori foarte p rost. Cnd duhul se saturase de scielile lui, ncercase sa se descurce singur, folosin du-se de mijloacele preotesti: clopotul, scriptura si lumnarea. Dar nu asa o scot

i la capat cu ntunericul. n cele mai multe cazuri, stradaniile lui nici n-ar fi co ntat, pentru ca duhul pur si simplu l-ar fi ignorat pe preot cu exorcismul lui c u tot. Cel mult s-ar fi mutat mai ncolo, si atunci preotul, cum se ntm-pla adesea, ar fi cstigat prestanta n ochii enoriasilor. Dar acesta era un duh din cea mai periculoasa cate-gorie cu care ne-am fi putut noi confrunta. De obicei, noi le ziceam spintecatori de vite", din pricina hrane i lor de capetenie. Dar cnd preotul ncepuse sa se amestece, devenise chiar el victim a duhului. Iata de ce duhul era acum un spintecator de temut, care daduse de gus tul sngelui de om, iar preotul ar fi avut mare noroc daca ar mai fi scapat cu via ta. n pardoseala bisericii era o crapatura n zigzag, care ducea de la picioarele alta rului pna la vreo trei pasi dincolo de preot. n locul unde era cel mai mult cascat a, semana cu o prapastie si avea aproape o palma latime. Dupa ce despicase pardo seala, duhul l prinsese pe batrnul preot de un picior si i-1 trasese n pamnt pna la g enunchi. Acum, n ntunericul de dedesubt, i sugea sngele, scotndu-i viata din el ncetul cu ncetul. Era ca o lipitoare enorma si umflata, care-si pastra victima n viata ct mai mult cu putinta, pentru a-si prelungi desfatarea. Orice as fi facut eu, nu se putea sti daca preotul avea sa supravietuiasca sau nu. n orice caz, trebuia sa nchid duhul. De acum ncolo, dupa ce bause snge de om, nu avea sa se mai multumeasca doar cu spintecat vitele. Salveaza l daca poti", mi spusese Vraciul, cnd ma pregateam sa plec. Dar, orice altce va ai vrea sa faci, asigura-te nti ca ai terminat cu duhul. Asta este prima ta ndatorire." * * * Am nceput sa ma pregatesc si eu. Lasndu-l pe ajutorul de tapinar sa sape mai departe putul, m-am ntors cu tapinaru l la hambar. Stia ce avea de facut: mai nti de toate, a turnat apa ntr-o caldare ma re, pe care o adusese cu el. Acesta era unul dintre avantajele de a lucra cu oam eni care aveau experienta n astfel de treburi: veneau ei cu echipamentul greu. Ca ldarea era un adevarat hrdau, din doage zdravene de lemn, prinse cu inele metalic e, si destul de ncapa-tor ct sa-l folosesti si pentru un put de douasprezece picio are adncime. Dupa ce l-a umplut pe jumatate cu apa, tapinarul a nceput sa presare o pulbere r uginie din uriasul sau sac, pe care l adusese din car. Turna putin cte putin si, d upa ce punea o mna, amesteca bine cu un bat solid. Curnd a devenit o munca dificila, pentru ca, treptat, amestecul s-a prefacut ntro pasta groasa, care cerea din ce n ce mai mult efort. Pe deasupra mai si putea ca un strv vechi de vreo cteva saptamni, ceea ce nu era de mirare, avnd n vedere ca p ulberea aceea era din oase pisate. Rezultatul final avea sa fie un clei vrtos si, pe masura ce tapinarul amesteca, nadusea mai tare si rasufla mai greu. Vraciul ntotdeauna si amesteca singur cleiul si ma pusese si pe mine sa exersez, dar acum timpul era foarte scurt, iar tapin arul avea muschii potriviti pentru asta. Stiind acest lucru, se apucase de lucru fara sa mai astepte sa i-o cer. Cnd cleiul a fost gata, am nceput sa adaug pilitu-ra de fier si sarea din sacii, mult mai mici, pe care i adusesem eu, amestecnd ncet, ca sa fiu sigur ca se mprastie uniform n toata compozitia. Fierul este periculos pentru un duh rau, pentru ca p rin el i se scurg puterile, iar sarea l arde. Odata intrat n put, acolo avea sa ra mna, din pricina ca partea de dedesubt a lespezii si interiorul putului urmau sa fie captusite cu acest amestec, silindu-1 sa se ghemu- iasca si sa stea n limitel e spatiului dinauntru. Binenteles, problema era sa aduci duhul n put, n primul rnd. Deocamdata, nu-mi bateam capul cu asta. n sfrsit, si tapinarul si eu am fost mult umiti de rezultat. Cleiul era gata. * * * Cum putul nca nu era terminat, nu aveam altceva de facut dect sa-l astept pe doct or pe drumul strmt si ntortocheat care ducea spre Horshaw. Ploaia se oprise si aerul parea neclintit. Era sfrsitul lui septembrie, iar vrem ea se nrautatea. Curnd, urma sa avem parte de-o adevarata furtuna si primul bubuit , neasteptat, nabusit, al tunetului dinspre apus mi-a sporit ncordarea. Dupa vreo

douazeci de minute, am auzit tropotul copitelor n departare. Mnndu-si calul de parc a ar fi avut pe urma lui toti diavolii din iad, doc-torul se ivi de dupa colt, n galop nebun, cu pelerina fluturndu-i n spate. Eu ma sprijineam n toiagul Vraciului, asa ca n-a mai fost nevoie de prezentari s i, n orice caz, doctorul calarise cu o asemenea viteza ca si pierduse rasuflarea. Am dat doar din cap catre el, iar el si-a lasat calul n spume sa pasca n iarba nalta din fata bisericii si m-a urmat, pna la usa laterala. I-am tinut-o deschisa, n semn de respect, lasndu-l pe el sa intre primul. Tata ma nvatase sa arat tuturor respect, pentru ca n felul acesta si ceilalti ave au sa ma respecte, la rndul lor. Nu-l cunosteam pe doctorul acesta, dar Vraciul s taruise asupra lui, asa ca stiam ca trebuie sa fie bun n meseria lui. Se numea Sh erdley si avea un sac mare de piele neagra. Parea la fel de greu ca al Vraciului , pe care l adusesem cu mine si l lasasem n hambar. Doctorul l-a lasat jos pe al lu i la vreo sase picioare de pacient si, nelund-o n seama pe femeie, cutremurata nca de suspine fara lacrimi, a nceput sa-l examineze. Eu am stat n spatele lui si putin mai ntr-o parte, ca sa vad ct mai bine. Cu multa bagare de seama, i-a ridicat preotului pulpana sutanei, dezvelindu-i picioarele . Dreptul era subtire, alb si aproape fara par, dar stn-gul, cel prins de duh, era stacojiu si umflat, cu venele purpurii iesite n afara, care se nchideau la culoar e cu ct erau mai apropiate de crapatura din pardoseala. Doctorul clatina din cap si rasufla lung. Apoi i se adresa ngrijitoarei, cu voce att de scazuta, ca abia de i-am prins cuvintele: Va trebui sa-l scoatem de aici, zise el. Este singu-ra speranta. La acestea, lacrimile femeii se pornira din nou sa-i curga pe obraji, iar doctor ul se uita la mine, facndu-mi semn spre usa. Afara, se rezema cu spatele de zid s i suspina. Ct mai aveti pna sunteti gata? ntreba el. Mai putin de un ceas, doctore, i-am raspuns eu, dar depinde de pietrar. El vine cu lespedea. Daca dureaza mai mult, o sa-l pierdem. Adevarul este ca oricum nu-i dau prea mul te sanse. Nu-i pot da nimic mpotriva durerii, pentru ca trupul lui n-o sa reziste la doua doze si va trebui sa-i administrez una mai puternica nainte sa-l amputez . Chiar si atunci, socul ar putea sa-l ucida pe loc. Iar pentru faptul ca va tre bui sa-l mutam imediat dupa operatie, situatia se complica si mai tare. Am ridicat din umeri. Nu-mi placea sa ma gndesc la asta. Stii exact ce trebuie facut? ma ntreba doctorul, cercetndu-mi fata cu atentie. Domnul Gregory mi-a explicat totul, i-am zis eu, ncercnd sa par ncrezator. Adevarul este ca, daca Vraciul se apuca sa-ti explice un lucru, ti-l explica de zece ori. Ma punea apoi sa repet lectia, nca o data si nca o data, pna era el mult umit. Acum vreo cincisprezece ani, am avut de-a face cu un caz asemanator, zise docto rul. Am facut tot ce ne-a stat n puteri, dar omul tot a murit, si era un tnar ferm ier, sanatos si voinic, n floarea tineretii. Nu putem dect sa-i tinem pumnii. Cteod ata, nsa, batrnii sunt mult mai drji dect ai crede. A urmat o lunga tacere, pe care am ntrerupt-o ca sa verific un lucru care ma fra mnta. Asadar, stii si dumneata ca mi trebuie niste snge de-al lui. nvata oul gaina, mormai doctorul, apoi mi zmbi obosit si arata n jos, pe drumul cat re Horshaw. Se apropie pietrarul, asa ca mai bine te duci sa-ti vezi de treaba t a. Poti sa lasi restul n seama mea. Am ciulit urechea si am auzit, n departare, zgomo-tul unei carute apropiindu-se, si atunci am dat fuga sa vad unde ajunsesera tapinarii cu lucrul. Putul era gata si ei deja asamblasera platforma de lemn sub copac. Ajutorul tap inarului se urcase n copac si fixa bratul si scripetii de o creanga groasa. Dispo zitivul avea marimea unui cap de om, era facut din fier si de el atrnau lanturile si un crlig urias. Urma sa avem nevoie de el ca sa ridicam lespedea grea si apoi s-o asezam ct se putea de precis deasupra putului. A sosit pietrarul, am zis eu. Numaidect, amndoi au lasat totul deoparte si m-au urmat spre biserica.

Acum, nca un cal astepta pe drum, lespedea fiind pusa n caruta la care era nhamat. Pna n momentul acela, totul mersese struna, dar pietrarul nu arata prea multumit si mi ocolea privirile. Cu toate acestea, fara ntrziere, am ntors caruta de-a curmez isul drumului, cu fata catre poarta si am intrat pe pajiste. Odata ce-am ajuns lnga stejar, pietrarul a strecurat crligul prin belciugul din m ijlocul lespezii si aceasta a fost ridicata din caruta. Daca avea sau nu sa se p otri-veasca pe gura putului, trebuia sa asteptam sa vedem. Pietrarul fixase bine belciugul, pentru ca lespedea atrna orizontal n lant, ntr-un echilibru perfect. A fost coborta cu grija pna la doi pasi deasupra gurii putului. Apoi mesterul pie trar mi-a dat vestea proasta. Fiica lui cea mai mica era foarte bolnava, cu febra mare, aceeasi care bntuia pr in Comitat si care-l tintuise si pe Vraci la pat. Nevasta lui veghea la capatiul micu-tei, iar el trebuia sa se ntoarca fara ntrziere acasa. mi pare rau, zise el, uitndu-se n ochii mei pen-tru prima oara. Dar lespedea este buna si n-o sa ai nicio problema. Pot sa-ti dau cuvntul meu n privinta asta. L-am crezut. Facuse tot ce putuse si se ocupase de lespede fara zabava, cnd ar f i trebuit mai degraba sa stea lnga fiica lui. Prin urmare, i-am platit si l-am la sat sa plece, multumindu-i n numele Vraciului si-al meu si urndu-i nsanatosire grab nica fiicei lui. Cu acestea, m-am ntors sa iau n mna mea friele problemei. La fel cum stiu sa slefui asca lespedea, pie-trarii sunt specialisti n pozitionarea acesteia si de aceea mi -ar fi placut ca mesterul sa ramna pe-aproape, n caz ca n-ar fi mers totul bine. T otusi, tapinarul si ajutorul sau erau foarte priceputi. Tot ce trebuia sa fac er a sa-mi pastrez capul pe umeri si sa fiu atent sa nu comit vreo greseala stupida . Mai nti, trebuia sa lucrez repede si sa captusesc interiorul putului cu clei, dup a care aveam sa repet operatiunea pentru fata de jos a lespezii, cu putin nainte de a fi coborta definitiv. Am sarit n put si, cu o bidinea, lucrnd la lumina felinarului pe care mi-l tinea ajutorul tapinarului, am trecut la treaba. Se cerea multa atentie. Nu-mi era ngad uit sa ocolesc niciun locsor, ct de mic, pentru ca acela ar fi fost de ajuns ca d uhul sa scape. Iar cu putul de numai sase picioare adncime, n loc de noua, cum se obisnuia, trebuia sa fiu si mai atent dect de obicei. Amestecul se mbiba n pamnt, n timp ce lucram, ceea ce era de bine, caci altminteri ar fi crapat cu usurinta si s-ar fi scorojit cnd pamntul s-ar fi uscat, n vara. Par tea proasta era ca mi venea mai greu sa apreciez ct de mult sa dau, astfel nct strat ul sa fie ndeajuns de gros. Vraciul mi spusese ca priceperea aveam s-o dobndesc cu vremea. Pna atunci, statuse el lnga mine, ca, la sfrsit, sa-mi verifice lucrarea si sa mai dea cteva pensule, de siguranta. Acum, trebuia sa fac totul singur. Pentr u prima oara. Cnd am terminat, am iesit din put si m-am apucat sa aranjez si marginea de sus. De la suprafata n jos, primii treisprezece inci, ct masura lespedea n grosime, gura putului era mai lunga si mai larga dect putul propriu-zis, alcatuind un soi de b ordura pe care lespedea avea sa se sprijine fara sa-i lase duhului nicio crapatu ra, ct de mica, prin care sa se poata strecura. Bordura aceasta cerea multa atent ie, pentru ca reprezenta locul unde lespedea se lipea de pamnt. n clipa n care am fost gata, a fulgerat si, peste cteva secunde, s-a auzit si urui tul gros al tunetului. Furtuna venise ntins drept spre noi. M-am ntors la hambar, sa iau un obiect important din sacul meu. Era ceea ce Vrac iul numea farfuria-momeala". Facuta din metal, era special lucrata pentru ce avea m noi nevoie, si avea trei gauri mici, la distante egale, aproape de margine. Am scos-o din sac, am lus-truit-o cu mneca si-apoi am alergat spre biserica, sa-i s pun doctorului ca noi eram gata. Cnd am deschis usa, am simtit un puternic miros de catran si, imediat n stnga alta rului, am zarit un mic foc. Deasupra flacarilor, pe niste pirostrii de metal, o oala bolborosea si mprosca. Doctorul Sherdley avea sa se foloseasca de catran ca sa opreasca sngerarea. Ungnd apoi ciotul piciorului cu el, mpiedica rana sa faca ga ngrena. Am zmbit n sinea mea cnd am vazut de unde si facuse rost doctorul de lemnul pentru foc. Afara toate erau ude, asadar luase singurul lemn uscat disponibil.

Taiase cu toporul una dintre stranele bisericii. Fara ndoiala ca preotul n-ar fi fost foarte multumit, dar asta i-ar fi putut salva viata. n orice caz, acum era l ipsit de cunostinta, respirnd foarte adnc, si avea sa ramna astfel cteva ceasuri bun e, pna cnd se ducea efectul doctoriei. Din crapatura pardoselii se auzea duhul hranindu-se. Era un soi de glgit ngretosat or, amestecat cu sorbi-turi, care dovedea ca sugea n continuare snge din picior. E ra prea preocupat ca sa-si dea seama ca ne aflam pe aproape si ca ne pregateam s a punem capat ospatului sau. N-am vorbit. Eu doar am dat din cap catre doctor, iar el mi-a raspuns n acelasi fel. I-am ntins farfuria adnca de metal ca sa strnga n ea sngele de care aveam nevoie , iar el a scos din sacul lui un mic ferastrau de metal si a apropiat dintii rec i si stralucitori de fluierul piciorului preotului, imediat sub genunchi. Menajera statea la fel cum o lasasem, dar tinea ochii strns nchisi si murmura cev a ca pentru sine. Probabil se ruga si era limpede ca nu avea sa-i fie de prea ma re ajutor doctorului. Asadar, cu un fior de groaza, am ngenuncheat eu lnga el. Acesta a clatinat nsa din cap. Nu e nevoie sa vezi si tu asta, zise el. Fara ndoiala ca ai sa fii martor la nis te lucruri si mai rele, ntr-o buna zi, dar nu trebuie sa ncepi de acum. Pleaca, ba iete. ntoarce te la treaba ta. Pot sa ma descurc si singur. Trimite-i doar pe ceila lti doi, sa ma ajute sa-l sui n car, dupa ce termin. Scrsnisem din dinti, pregatindu-ma sa rezist, dar n-am asteptat sa-mi spuna de d oua ori ca puteam pleca. Cu nespusa usurare, m-am ntors la put. Mai nainte de a aj unge, un tipat sfsietor a spintecat vazduhul, urmat de un hohot de plns ndurerat. D ar nu era preotul. El era inconstient. Era menajera. Tapinarul si ajutorul lui deja naltasera singuri lespedea, fixnd-o sa stea atrnata si se cazneau s-o curete de noroi. Apoi, cnd ei au plecat spre biserica, eu am nm uiat pensula n ceea ce mai ramasese din clei si am ntins un strat uniform pe parte a de dedesubt a lespezii. Abia am avut timp sa-mi admir opera, cnd ajutorul tapinarului se ntoarse n fuga. n urma lui venea tapinarul, miscndu-se mult mai ncet, caci aducea farfuria cu snge, a tent sa nu verse vreo picatura. Vasul-momeala era o piesa foarte importanta a ec hipamentului nostru. Vraciul avea o colectie ntreaga, acasa, la Chipenden, toate facute dupa indicatiile lui. Am scos un lant lung din sacul Vraciului. Prevazut cu un inel mare, la unul dint re capete, la celalalt avea trei lanturi mai mici, fiecare terminndu-se cu un crli g de metal. Am vrt cele trei crlige n gaurile de pe mar-ginea vasului. Cnd am ridicat lantul de inel, vasul-momeala atr-na dedesubt ntr-un echilibru perfe ct, asadar n-a fost nevoie de cine stie ce ndemnare ca sa-l cobor n put si sa-l ase z, cu grija, drept la mijloc. Nu, ndemnarea consta n scoaterea celor trei cr-lige. Trebuia sa fiu foarte atent si sa las lantul liber ast-fel nct crligele sa cada de pe marginea farfuriei fara sa d ea peste ea si sa verse sngele. Ore n sir exersasem treaba asta si, cu toate ca eram foarte ncordat, am izbutit sa desprind crligele de la prima ncercare. Acum nu ne mai ramasese dect sa asteptam. * * * Cum am mai spus, spintecatorii sunt unele dintre cele mai periculoase duhuri, pe ntru ca se hranesc cu snge. De obicei, gndirea lor este foarte rapida si plina de viclenie, dar, cnd se hranesc, gndesc foarte greoi si le ia mult pna pricep ce se ntm pla. Piciorul amputat era nca nfipt n despicatura din pardoseala bisericii, iar duhul s ugea preocupat sn-gele din el, dar foarte ncet, ca sa-si prelungeasca placerea ct m ai mult. Asa procedeaza orice spinte-cator. Soarbe si suge, fara sa se gndeasca l a nimic altceva, pna cnd, treptat, descopera ca din ce n ce mai putin snge i ajunge n gura. El mai vrea snge, dar sngele de baut are multe arome diferite, iar lui i plac e gustul celui pe care l suge n clipa aceea. i place foarte mult. Asadar, duhul nostru avea sa vrea sa mai bea tot din cel din care bause si, cnd avea sa nteleaga ca restul trupului a fost separat de picior, avea sa plece dupa el. Iata de ce fusese nevoie ca tapinarii sa-l mute pe preot pna la docar. n momen tul acela, docarul ajunsese pro-babil la marginea trgului Horshaw, fiecare trop-t

rop al copitelor calului ndepartndu-l de duhul attat, nne-bunit sa mai bea snge dintr -acela si nu de alt fel. Un spintecator este ca un cine de vnatoare. Avea sa adulmece fara gres directia n care fusese dus preotul. De asemenea, avea sa priceapa ca sursa lui de hrana se ndeparta din ce n ce mai ta re. nsa, tot atunci, avea sa simta si altceva. Si anume ca snge dintr-acela din ca re si dorea el se afla undeva foarte aproape. Iata de ce pusesem vasul n put. Iata de ce vasul acela se numea farfurie-momeala . Era ispita care avea sa-l ademeneasca pe spintecator n capcana. Odata ce avea s a intre n put si sa se apuce de baut din vas, noi tre-buia sa actionam repede si nu ne permiteam sa facem nicio greseala. Mi-am ridicat privirile. Ajutorul tapinarului statea n picioare, pe platforma, c u o mna pe capatul scurt al lantului, gata sa nceapa sa coboare lespedea. Tapinaru l statea vizavi de mine, cu mna pe lespede, gata s-o dirijeze la coborre. Niciunul dintre ei nu parea ctusi de putin nfricosat, nici macar ncordat, si dintr-odata am fost foarte multumit ca lucrez cu oameni ca ei. Oa-meni care stiau exact ce fac eau. Toti ne jucam rolul, toti faceam ceea ce trebuia facut, ct mai repede si mai efi-cient cu putinta. Asta ma facea sa ma simt bine. Ma facea sa ma simt o part e dintr-un ansamblu, n liniste, l asteptam pe duh. Dupa vreo cteva minute, l-am auzit venind. La n-ceput, a fost aidoma fosnetului vn tului printre copaci. Numai ca nu sufla nicio boare de vnt. Vazduhul era cu desavrsire neclintit si, pe o fsie ngusta de cer nstelat, undeva ntre marginea norului de ploaie si orizont, se vedea secera lunii, adaugndu-si palida lumina la aceea raspndita de felinare. Tapinarul si ajutorul sau nu puteau auzi nimic, binenteles, fiindca niciunul nu era al saptelea fiu al unui al saptelea fiu, ca mine. Asadar, trebuia sa-i avert izez eu. A pornit, am zis eu. Va spun eu cnd. ntre timp, zgomotul apropierii duhului devenise mai ascutit, aproape ca un tipat , si puteam deslusi nca ceva: un soi de mrit profund, tunator. Veni straba-tnd rapid cimitirul, tinnd-o drept catre vasul cu snge din fundul putului. Spre deosebire de un duh obisnuit, un spintecator este un pic mai periculos dect un spirit, mai ales atunci cnd se hraneste. Chiar si atunci, cei mai multi oamen i, desi nu-l pot vedea, l pot simti perfect, daca le atinge cumva trupul. Nici macar eu nu vedeam mare lucru doar ceva fara forma si de-o culoare batnd n t randafiriu. Apoi am simtit o pala de aer aproape de obrazul meu, iar spintecator ul a intrat n put. Am spus Acum!" catre tapinarul care, la rndul lui, i-a facut un semn din cap tova rasului sau, care a strns mai tare de capatul lantului. Chiar nainte de a trage de el, din put s-a auzit un zgomot. De data aceasta era destul de puternic ct sa-l auzim toti trei. Am aruncat iute o privire catre nsotitorii mei si le-am vazut oc hii holbati si gurile pungite de spaima a ceea ce se afla la picioarele noastre. Zgomotul pe care-l auzeam era al duhului care se hranea din vas. Era ca leorpai tul unei limbi mon-struoase, mpletit cu pufnelile si fornaielile lacome ale unui animal carnivor urias. Aveam la dispozitie ceva mai putin de un minut pna ce avea sa termine tot din vas. Apoi avea sa ne adulmece noua sngele. De acum era attat s i toti eram buni de mncat. Ajutorul tapinarului ncepu sa slabeasca lantul, iar les-pedea cobor drept. Eu o d irijam dintr-o parte, tapinarul din cealalta. Daca ei sapasera putul cu precizie , iar les-pedea avea ntocmai dimensiunile notate pe schita, nu trebuia sa fie nic io problema. Asta mi spuneam eu n gnd dar nu ma puteam opri sa nu ma gndesc si la ul timul ucenic al Vraciului, bietul Billy Bradley, care mu-rise ncercnd sa nchida un duh rau din categoria aceas-ta. Lespedea se ntepenise, prinzndu-i degetele sub muc hia ei. Mai nainte sa-l poata elibera ceilalti, duhul i muscase degetele si-i sups ese sngele. Murise n scurt timp, din pricina socului prea marii pierderi de snge. N u mi-l puteam scoate din minte, orict ma straduiam. Cel mai important lucru era sa potrivim lespedea deasupra gurii putului din pri ma si, binenteles, eu sa-mi feresc degetele. Tapinarul era stapn pe situatie, suplinind rolul mesterului pietrar. La semnalul lui, lantul se opri, cnd lespedea mai avea doar un sfert de inci pna sa atinga pa

mntul. Atunci se uita la mine, fara pic de emotie pe fata, si si ridica o sprnceana . M-am aplecat si am mpins usor lespedea, astfel nct marginea dinspre mine sa fie n pozitie perfecta. Am mai verificat o data, ca sa fiu sigur, apoi am dat din cap catre tapinar, care i-a facut semn tovarasului sau. Scripetele s-a mai nvrtit de vreo doua ori si piatra s-a lasat n jos, intrnd din pr ima exact n lacas, pecetluindu-l pe duh n put. Un racnet de mnie s-a ridicat dinspr e spintecator, pe care l-am auzit toti trei. Dar nu mai conta, fiindca de acum e ra nchis si nu mai aveam de ce ne teme din partea lui. Buna treaba! a strigat ajutorul de tapinar, sarind de pe platforma, cu un rnjet labartat de la o ureche la alta, pe toata fata. S-a potrivit la fix! Da, zise tapinarul, glumind sec, poate ca era facuta pentru asta! Am simtit o imensa usurare, fericit ca se terminase totul. Atunci, n bubuitul tu netului si n licarul fulgerului tsnind drept deasupra capetelor noastre si luminnd lespedea, am observat, pentru prima oara, ceea ce mes-terul pietrar gravase pe e a si m-am simtit deodata foarte mndru.

Marea litera greceasca beta, taiata cu o linie n diagonala, era semnul care arat a ca un duh rau zacea nchis sub lespede. Dedesubtul ei si mai la dreapta, cifra r omana unu nsemna ca era un duh de primul nivel de periculozitate. Existau zece ni vele n total, iar duhurile ntre nivelul unu si patru te puteau ucide. Apoi, sub ac este doua caractere, era scris numele meu, Ward, ca o recunoastere a meritului p e care-l avusesem n ceea ce se facuse. Tocmai ntemnitasem primul meu duh rau. Si acesta era un spintecator, nici mai mu lt nici mai putin!

Trecutul vraciuluI Doua zile mai trziu, ntors la Chipenden, Vraciul m-a pus sa-i povestesc, de-a fir a par, tot ce se ntmplase. Cnd am terminat, m-a pus sa o iau de la nceput. Sfrsind de repetat, s-a scarpinat n barba si a scos un oftat lung si zgomotos. Ce a spus doctorul despre smintitul ala de fra- te-meu? ntreba Vraciul. Crede casi va reveni? A spus ca parea sa fi trecut de ce a fost mai rau, dar ca era prea devreme sa se pronunte. Vraciul dadu din cap gnditor. Ei, baiete, te-ai descurcat bine, zise el. Nu gasesc niciun singur lucru despre care sa-ti spun ca l-ai fi putut face mai bine. Asadar, te poti odihni, ai program de voie pna la sfrsitul zi lei. Dar vezi sa nu ti-o iei n cap. Mine ai treaba, ca de obicei. Dupa toate emoti ile astea, trebuie sa reintri n rutina stricta. Ziua urmatoare m-a muncit de doua ori mai mult ca de obicei. Lectiile au nceput n data dupa rasarit si au inclus ceea ce numea el practica". Cu toate ca, ntre timp, legasem de-adevaratelea un duh, practica a nsemnat saparea de puturi. Chiar trebuie sa mai sap nca un put de duhuri? am ntrebat eu, plictisit. Vraciul mi-a aruncat o privire ucigatoare, iar eu mi-am plecat ochii, simtinduma foarte prost. Crezi ca nu mai e de nasul tau asa ceva, baiete? ntreba el. Ei bine, gresesti, n u te culca pe-o ureche! nca mai ai o gramada de nvatat. Poate c-ai legat primul ta u duh, dar ai avut oameni foarte priceputi care sa te ajute. ntr-o buna zi, s-ar putea sa fii nevoit sa sapi putul tu nsuti si nca s-o faci repede, ca sa salvezi o viata. Dupa sapatul putului si captusitul lui cu sare si fier, a trebuit sa exersez ad

ucerea si coborrea vasului-momeala n put, fara sa vars nicio picatura de snge. Binenteles, pentru ca era doar o parte a antrenamen-tului meu, foloseam apa si nu snge, dar Vraciul o lua foarte n serios si de obicei se supara daca nu izbuteam d in prima. Dar, de data aceasta, n-a avut prilejul. Reusisem la Horshaw si am ram as la fel de bun si la exercitii, izbutind de zece ori la rnd. Cu toate acestea, Vraciul nu mi-a spus niciun cuvnt de lauda si-am nceput sa ma simt putin nedreptat it. Dupa aceea, a urmat un exercitiu care mi placea cu adevarat folosirea lantului d e argint al Vraciului. Aveam un stlp de sase picioare naltime, asezat n gradina din spre soare-apune, si ceea ce trebuia sa fac consta n a nfasura, din aruncare, lant ul n jurul lui. Vraciul ma punea sa stau la diferite distante de stlp si sa exerse z mai bine de un ceas, fara sa uit ca, la un moment dat, s-ar putea sa am de nfru ntat o vrajitoare adevarata, cnd, daca as rata, n-as mai avea parte de o a doua s ansa. Era o metoda speciala de a folosi lantul. l ncolaceai pe bratul stng si-l aru ncai cu o zvcnire din ncheietura pumnului, astfel nct se rotea invers acelor ceasorn icului, caznd ntr-o spirala la stnga, pentru a se nfasura pe stlp si a se strnge n jur l lui. De la o distanta de opt picioare, puteam acum sa arunc lantul peste stlp d e noua ori din zece ncercari, dar, ca de obi-cei, Vraciul era zgrcit cu laudele. Nu-i rau, presupun, zise el. Dar nu ti-o lua n cap, baiete. O vrajitoare n carne si oase n-o sa-ti faca serviciul sa stea nemiscata pna ti-arunci tu lantul. Pna la sfrsitul anului, astept sa reusesti de zece ori din zece, fara exceptie! La acestea, m-am simtit mai mult dect agasat. Muncisem din greu si facusem mari progrese. n plus de asta, tocmai legasem primul duh rau si-o facusem fara niciun fel de ajutor din partea Vraciului. M-am trezit ntrebndu-ma daca el facea mai bine pe vremea cnd era ucenic! Dupa-amiaza, Vraciul mi dadea voie n biblioteca lui, ca sa lucrez de unul singur, sa citesc si sa iau notite, dar ma lasa sa citesc numai anumite carti. Era foar te riguros n aceasta privinta. Eu nu-mi ncheiasem nca primul an de ucenicie, asadar duhurile rele erau prin-cipalul meu subiect de studiu. Dar, uneori, cnd era dus cu treaba, nu ma puteam opri de a nu arunca o privire si prin cteva dintre celela lte carti ale sale. Astfel, dupa ce mi-am citit seria data ca tema despre duhuri, m-am ndreptat catr e cele trei rafturi lungi de lnga fereastra si am ales unul dintre marile caiete cu nsemnari legate n piele din vrful raftului de sus. Acolo erau jurnalele, unele d intre ele scrise de niste vraci cu sute de ani n urma. Fiecare caiet cuprindea o perioada de vreo cinci ani. De data aceasta, stiam precis ce anume cautam. Am ales unul dintre cele dinti ju rnale ale Vraciului, curios sa vad cum se descurcase el n tinerete si daca fusese n stare sa faca lucrurile mai bine dect mine. Binenteles, el fusese preot mai naint e de a se pregati sa devina un vraci, asadar cnd ncepuse era destul de batrn pentru un ucenic. n orice caz, am ales cteva pagini la ntmplare si-am nceput sa citesc. I-am recunoscu t scrisul de mna, fireste, dar daca un strain ar fi citit un fragment, pentru pri ma oara, n-ar fi ghicit ca Vraciul fusese cel care l scrisese. Cnd vorbea, graiul i era tipic cel din Comitat, direct la obiect si fara niciun fir din ceea ce tata l meu numea ifose si sclifoseli". Cnd scria, era diferit. Ai fi zis ca toate carti le pe care le citise i altera-sera vorbirea, n vreme ce eu, cel mai adesea, scriu cum vorbesc: daca tata mi-ar citi vreodata notitele, ar fi mndru de mine si ar st i ca am ramas tot fiul lui. La nceput, ceea ce am citit nu parea deosebit de cele mai recente nsemnari ale Vr aciului, n afara de faptul ca facea mai multe greseli. Ca de obicei, era foarte s incer si de fiecare data explica ntocmai cum si unde gresise. Dupa cum mi spunea e l mereu, era important sa asterni totul pe hrtie si sa nveti din experientele trec utului. Descria de pilda cum, ntr-o saptamna, petrecuse ceasuri ntregi facnd exercitii cu v asul-momeala, iar magistrul sau se suparase rau pe el, pentru ca nu izbutise o m edie mai buna dect opt din zece ncercari! Asta m-a facut sa ma simt mult mai bine. Apoi am dat de un fragment care mi-a ridicat si mai tare moralul. Vraciul nu si legase primul sau duh pna ce nu facuse optsprezece luni de ucenicie. Ba, mai mult , acela fu-sese un duh paros si nu un spintecator periculos!

Nici ca s-ar fi putut sa gasesc vreo alta pagina care sa ma binedispuna mai mul t: n mod vadit, Vraciul fusese un ucenic ascultator si muncitor. Multe dintre nsem na-rile peste care am dat se refereau la rutina, asadar am trecut repede peste p aginile acelea, pna ce am dat de momentul n care magistrul meu devenise Vraci, luc rnd pe cont propriu. Vazusem tot ce avusesem nevoie sa vad si eram pe punctul de a nchide caietul, cnd ceva mi-a atras privirea. Am dat paginile napoi, pna la nceputu l povestirii, ca sa fiu sigur, si iata ce am citit. Nu o repro-duc exact, cuvnt c u cuvnt, dar am o memorie destul de buna si relatarea mea este destul de fidela. n plus, dupa ce-am citit ceea ce scrisese el, cu siguranta ca nu aveam cum sa mai uit. Pe la sfrsitul toamnei, am calatorit pna departe, n nordul Comitatului, chemat sa nfrunt o creatura supranaturala, care semana groaza n district de mult prea mufta vreme. Multe familii din partea locului suferisera de pe urma nemiloaselo r sale mini si multe morti si schilodiri avusesera foc. Am intrat n padure pe nserat. Toate frunzele cazusera si putrezisera ori se us casera pe pamnt, iar turnul era ca un deget negru de demon aratnd spre cer. O fata fusese vazuta facnd semne disperate de la singura fereastra a acestui turn , cernd nnebunita ajutor. Creatura o rapise de la ai sai si acum o tinea prizoni era, la bunul sau plac, ntre zidurile acelea jilave de piatra. Mai nti, am aprins un foc si am stat uitndu-ma fix, n flacarile sale, casa-mi adun curajul. Scotndu-mi gresia din sac, mi-am ascutit lama pna ce n-am mai putut so ating cu degetele fara sa-mi dea sngele. n cele din urma, la miezul noptii, m-a m dus la turn si am batut provocator n usa cu toiagul. Creatura a aparut nvrtind pe deasupra capului o ghioaga uriasa si mugind mnioas a. Era un demon mbracat n piei de animale, duhnind a snge si a seu, si m-a ataca t cu o furie dezlantuita. La nceput, m-am dat napoi, asteptnd clipa potrivita, dar cnd s-a napustit di n nou asupra mea, mi-am scos lama din lacasul secret al toiagului meu si, c u toata puterea, i-am nfipt-o n frunte. A cazut ca fulgerat, mort, la picioarel e mele, dar n-am simtit nicio strngere de inima pentru faptul ca i luasem viata, caci el ar fi ucis iar si iar, fara sa se sature vreodata. Atunci m-a strigat si fata, glasul ei de sirena ademenindu-ma sa urc scarile d e piatra. Acolo, n camera cea mai de sus a turnului, am gasit-o pe un pat de pai e, legata strns cu un lant lung de argint. Cu pielea ca laptele si plete lungi de aur, era fara ndoiala cea mai frumoasa fe meie pe care o vazusera ochii mei vreodata. Se numea Meg si m-a rugat fierbinte s-o scot din lantul acela, iar vocea ei era att de convingatoare nct mi-a luat mintile si s-a nvrtit pamntul cu mine. De ndata ce am scapat-o de lantul ncolacit n jurul ei, si-a lipit patimasa buzele de buzele mele. Si att de dulci erau sarutarile ei, ca n-am mai stiut de m ine n bratele ei. M-am trezit cu soarele revarsndu-se pe fereastra si abia atunci am vazut-o desl usit pentru prima oara. Era una dintre vrajitoarele lamia si avea pe ea semnul s arpelui. Cu toata fata ei frumoasa, sira spinarii i era acoperita cu solzi mari, verzi si galbeni. Clocotind de mnie pentru ca fusesem nselat, am legat-o din nou cu lantul de argi nt si am trt-o tot drumul pna la Chipenden, ca s-o nchid definitiv ntr-un put. Cnd am dezlegat-o, s-a zbatut cu atta putere, nct de abia, de abia am izbutit s-o t in si-am fost silit s-o trag de lungile sale plete printre copaci, n vreme ce ea racnea si tipa sa scoale si mortii din groapa. Ploua cu galeata, iar ea aluneca pe iarba uda, dar am continuat s-o trasc pe pamnt, desi maracinii i zgriau bra tele si picioarele ei goale. A fost o cruzime, dar a trebuit s-o fac. Dar cnd am ncercat s-o mping peste marginea putului, mi-a mbratisat strns genunch ii si a nceput sa plnga sfsietor. Am stat astfel n cumpana,pe marginea putului, o buna bucata de vreme, chinui t de ne hotarre, gata sa ma prabusesc eu nsumi n put, pna cnd, n cele din urma, am luat o decizie pe care se prea poate s-o regret cndva. Am ajutat-o sa se ridice n picioare, am luat-o n brate si am plns amndoi. Cum a s fi putut s-o nchid n put, cnd mi-am dat seama c-o iubeam mai presus de s ufletul meu ?

I-am cerut iertare, dupa care, tinndu-ne de mna, ne-am ndepartat mpreuna de put . n urma acestei ntlniri am cstigat un lant de argint, o unealta scumpa, care, altfe l, m-ar fi costat multe luni de truda ca s-o dobndesc. La ceea ce am pierdut sau as mai putea pierde nca, nici nu ndraznesc sa ma gndesc. Frumusetea este o primejdie cumplita;l leaga pe un barbat mai strns dect un lan t de argint pe o vrajitoare. Nu-mi venea sa cred ce citisem! Vraciul mi spusese, nu o data, sa ma pazesc de fe meile frumoase, dar iata ca el si ncalcase propria regula! Meg era o vrajitoare si , cu toate acestea, n-o nchisese ntr-un put! Am rasfoit n graba restul caietului, asteptndu-ma sa mai gasesc vreun cuvnt despre ea, dar nu mai era nimic absolut nimic! De parca ncetase sa mai existe. Stiam destul de multe despre vrajitoare, dar nu auzisem niciodata pna atunci de spre o vrajitoare lamia, asa ca am pus caietul la loc si am cautat n raftul de de desubt, unde cartile erau aranjate n ordine alfabetica. Am deschis-o pe cea intit ulata Vrajitoare, dar n-am dat peste nicio notita despre vreuna numita Meg. De c e Vraciul nu scrisese despre ea? Ce se ntmplase cu ea? Mai era nca n viata? Se mai afla pe undeva, n libertate, prin Comitat? Ardeam de curiozitate si mi-a venit nca o idee. Am tras afara un registru mare, de pe raftul cel mai de jos. Acesta era intitulat Bestiarul si avea, n ordine alf abe-tica, lista tuturor soiurilor de fapturi, inclusiv vrajitoare, n cele din urm a, am gasit titlul pe care l cautam: Vrajitoarele lamia. Se parea ca vrajitoarele lamia nu erau originare din Comitat, ci venisera de pe niste meleaguri de peste mare. Se fereau de lumina soarelui, dar, noaptea, prin deau barbatii n cursa si le beau sngele. si puteau schimba nfatisarea si se mparteau n doua categorii distincte: salbaticele si domesticele. Salbaticele erau vrajitoarele lamia n starea lor naturala, periculoase si imprev izibile, cu foarte putine asemanari cu nfatisarea omeneasca. Toate aveau solzi n l oc de piele si gheare n loc de unghii. Unele umblau pe pamnt n patru labe, n vreme c e altele aveau aripi si pene n partea superioara a trupului si puteau zbura pe di stante scurte. Dar o lamia salbatica putea deveni o lamia domestica, nsotindu-se cu oamenii si m partasindu-le traiul. ncetul cu ncetul, lua forma unei femei si avea nfatisare omeneasca, mai putin fsia ng usta de solzi verzi si galbeni care ramnea vizibila de-a lungul sirei spinarii. E ra cunoscut faptul ca unele lamia domestice ajunsesera chiar sa adopte aceleasi credinte ca oamenii. Adesea ncetau sa fie vrajitoare rele si deveneau benigne, ac tionnd pentru binele celorlalti. Oare Meg devenise, n cele din urma, benigna? Avusese oare dreptate Vraciul sa no nchida n put? Deodata, mi-am dat seama ct de trziu se facuse si am iesit n fuga din biblioteca, la lectiile mele, cu creierul vuind. La cteva minute dupa aceea, magistrul meu si cu mine ne aflam la marginea gradinii de la apus; pe sub copacii care ngaduiau o vedere clara asupra dealurilor, soarele de toamna se scobora la orizont. M-am a sezat, ca de obicei, pe banca, gata sa iau notite, n vreme ce Vraciul dicta, plim bndu-se cu pasi mari ncoace si-ncolo. Dar nu ma puteam concentra. Am nceput cu lectia de latina. Aveam un carnetel special pentru regulile de gram atica si pentru cuvintele noi pe care ma nvata Vraciul. Erau o multime de liste, iar caietul era aproape plin. Voiam sa-l provoc pe Vraci sa vorbeasca despre ceea ce tocmai citisem, dar cum as fi putut? Eu nsumi ncalcasem regula de a nu-mi vr nasul dect n cartile pe care mi l e indica el. N-ar fi trebuit sa-i citesc jurna-lele acum si mi parea rau ca o fac usem. Daca i-as fi spus ceva despre asta, stiam ca s-ar fi suparat. Din pricina celor pe care le citisem n biblioteca, am descoperit ca mi-e din ce n ce mai greu sa fiu atent la ceea ce-mi spunea. n plus, mi-era si foame si nu mai aveam rabdare pna la ora mesei. De obicei, serile erau ale mele si eram liber sa fac orice as fi poftit, dar n ziua aceea ma punea din greu la munca. Totusi, mai era mai putin de o ora pna la apusul soarelui, iar partea cea mai neplacuta a le ctiilor se dusese.

Atunci am auzit un sunet care m-a facut sa bodoganesc n sinea mea. Era dangatul unui clopot. Nu al unuia de biserica. Nu, era un dangat mai ascuti t, mai subtire, al unui clopot mult mai mic cel folosit de vizitatorii nostri. N imanui nu i era ngaduit sa urce pna la casa Vraciului, asadar, cnd oamenii voiau sal anunte pe magistrul meu ca aveau nevoie de ajutorul sau, veneau doar pna la ras cruce si trageau clopotul de acolo. Du-te si vezi ce e, baiete, zise Vraciul, facnd un semn cu capul n directia clopo tului. n mod obisnuit, ne-am fi dus amndoi, dar el era nca foarte slabit dupa boala. Nu m-am grabit. Odata ce-am iesit din raza casei si a gradinilor, am ncetinit pa sul, ca la o plimbare de voie. Era prea n prag de asfintit ca sa mai intervenim c umva n seara aceea, mai ales ca Vraciul nu era refacut pe de-a-ntregul, asadar or icum pna n dimineata urmatoare n-avea sa se miste un pai. La ntoarcere, aveam sa-i povestesc Vraciului care era necazul si sa-i dau amanunte la masa de seara. Cu ct ma ntorceam mai trziu, cu att mi-ar fi ramas mai putin de scris. Facusem destule p entru o singura zi si ma durea ncheietura minii de atta scris. Strajuita de salcii, carora pe la noi prin Comitat li se zice copacei de nuielus e", rascrucea era un loc sum-bru chiar si ziua n amiaza mare si ntotdeauna mi dadea fiori. Si-asta mai ales din pricina ca nu stiai niciodata cine te-ar fi putut a stepta acolo; pe de alta parte, cei care te asteptau aproape ntotdeauna ti aduceau vesti rele, caci de aceea si veneau. Aveau nevoie de ajutorul Vraciului. De data aceasta, cel care astepta era un baiat. Purta ghete grosolane, de miner , si-avea unghiile foarte murdare. Aratnd si mai tulburat dect mine, si-a turuit p ovestea att de repede, nct n-am putut sa-l urmaresc si-a trebuit sa-l rog s-o repet e. Cnd el a ple-cat, am pornit si eu napoi catre casa. Nu mai mergeam agale, alergam. Vraciul statea pe banca, tinndu-si capul plecat. Cnd m-am apropiat, si-a ridicat privirile, iar chipul lui parea ntristat. Am ghicit ca stia deja ce urma sa-i spu n, dar i-am spus-o totusi. O veste rea din Horshaw, am zis eu, ncercnd sa-mi regasesc suflul. mi pare rau, da r este despre fratele dumitale. Doctorul n-a putut sa-l salveze. A murit ieri-di mineata, cu putin nainte de venirea zorilor, nmormntarea este vineri dimineata. Vraciul a suspinat o data prelung si adnc, dar n-a scos niciun cuvnt, vreo cteva m inute. Eu nu stiam ce sa zic, asa ca am pastrat tacerea. Mi-era greu sa deduc ce simtea. Cum nu-si vorbisera de mai bine de patruzeci de ani, nu se putea spune ca fusesera foarte apropiati, dar preotul fusese totusi fratele lui si, foarte p robabil, Vraciul avea si niste amintiri placute despre el poate din vremea de di nainte de a se certa sau de cnd erau amndoi copii. n cele din urma, Vraciul mai ofta o data si rupse tacerea: Vino, baiete, zise el. Putem sa ne asezam la masa si mai devreme. Am mncat n tacere. Vraciul abia de-a ciugulit putin, si m-am ntrebat daca era din pricina vestii despre moartea fratelui sau ori pentru ca nca nu-si regasise pofta de mncare dupa boala. De obicei spunea cteva cuvinte, chiar daca numai pentru a m a ntreba cum mi placuse mncarea. Era aproape un ri-tual, pentru ca trebuia sa-l lau dam mereu pe duhul domesticit al Vraciului, care ne pregatea toate mesele si car e, altminteri, devenea ursuz. Lauda de la masa de seara era foarte importanta, a ltfel ouale cu slanina ar fi fost scrum a doua zi dimineata. Iata cu-adevarat o tocanita gustoasa, am zis eu, la sfrsit. Nici nu mai stiu de cnd n-am mai mncat una la fel de buna. Duhul era cel mai adesea invizibil, dar uneori se mai arata sub forma unui mota n portocaliu urias; daca era cu adevarat multumit, se freca de picioarele mele, pe sub masa din bucatarie. De data aceasta, nu se auzi nici macar torcnd ncetisor. Ori n-o spusesem eu convingator, ori pastra tacerea din pricina vestii rele. Vraciul si mpinse deodata farfuria deoparte si se scarpina n barba cu mna stnga. Plecam la Priestown, anunta scurt. Pornim chiar mine, de cum se lumineaza. Priestown? Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Vraciul ocolea orasul acela de par ca ar fi fost ciumat si mi spusese, cndva, ca n-ar pune niciodata piciorul acolo. Nu-mi explicase motivele, nici eu nu-l ntrebasem, pentru ca ntotdeauna ti dadeai se ama cnd nu voia sa-ti explice ceva. Dar cnd ajunseseram, ntr-un rnd, la o aruncatura de bat de coasta si trebuia sa trecem rul Ribble, ura Vraciului pentru orasul ac

ela fusese chiar o pacoste. n loc s-o luam pe podul din Priestown, fuseseram nevo iti sa mergem mile ntregi n directia opusa coastei, pna la urmatorul pod, ca astfel sa ne tinem ct mai departe de el. De ce? ntrebai eu, si vocea abia mi-era mai mult de-o soapta, nestiind daca vorb ele mele aveau sa-l scoata din fire. Eu credeam ca ar trebui sa mergem la Horsha w, pentru nmormntare. Chiar la nmormntare mergem, baiete, zise Vraciul, cu glasul foarte linistit si ra bdator. Neghiobul meu de frate doar a lucrat n Horshaw, dar era un preot, iar cnd moare un preot n Comitat, corpul i este dus la Priestown si i se face o slujba de n mor-mntare n marea catedrala, mai nainte de a fi ngro-pat n cimitirul de acolo. Asada r, ne vom duce sa ne luam ramas-bun cum se cuvine. Dar nu este singurul motiv. A m lasat o treaba neterminata n orasul ala nenorocit. Ia-ti carnetul de notite, ba iete. Alege o pagina noua si scrie, ca titlu... Nu-mi terminasem tocana, dar am facut ce mi-a cerut fara ntrziere. Cnd spusese o tr eaba netermi-nata", am stiut ca se referea la o treaba de vraci, asa ca mi-am sc os din buzunar calimara cu cerneala si-am asezat-o pe masa, lnga farfurie. Deodata m-a fulgerat un gnd. E vorba de spintecatorul pe care l-am legat eu? Crezi ca a scapat? Dar pe cuvnt ca n-a fost timp de sapat noua picioare. Crezi ca s-a mutat n Priestown? Nu, baiete, tu ai facut foarte bine. E ceva mult mai rau dect ce-a fost acolo. O rasul ala e blestemat! Blestemat cu o creatura pe care am nfruntat-o ultima oara acum mai bine de douazeci de ani. Atunci m-a biruit si m-a tintuit la pat pentru aproape sase luni de zile. De fapt, aproape ca m-a omort. De atunci, n-am mai tr ecut niciodata pe acolo, dar, de vreme ce acum tot trebuie sa vizitam acel loc, as putea foarte bine sa ncerc sa nchei socotelile. Nu, nu este un simplu spin-teca tor creatura care otraveste orasul acela blestemat. Este un demon stravechi, num it Urgia", si este singu-rul de felul lui. i tot cresc puterile, asa ca trebuie fa cut ceva si eu nu mai pot amna. Am scris Urgia n capul paginii noi, dar atunci, spre marea mea dezamagire, Vraci ul a clatinat deodata din cap si a cascat zgomotos. Gndeste-te la subiectul asta, baiete, caci o sa-l las pe mine. Mai bine termini d e mncat. O sa pornim la drum devreme, n zori de zi, asa ca ai face mai bine sa te duci la culcare.

UrgiA Am pornit ndata dupa rasaritul soarelui, eu carnd sacul greu al Vraciului, ca de o bicei. Dar dupa vreun ceas mi-am dat seama ca drumul nostru avea sa dureze pe pu tin doua zile. De regula, Vraciul mergea ngrozitor de repede, silindu-ma sa fac e forturi ca sa ma tin de el, dar acum era nca slabit, si pierdea una-doua rasuflare a si se tot oprea sa se odihneasca.

Era o zi frumoasa, nsorita, cu doar o boare de aer rece de toamna. Cerul era sen in, iar pasarelele cntau, nsa eu nu luam seama la nimic. Nu-mi statea mintea dect l a Urgie. Ceea ce ma ngrijora era faptul ca Vraciul fusese deja aproape ucis odata, cnd ncer case sa supuna demonul. Acum era mai batrn si, daca nu avea sa-si recapete fortel e curnd, cum putea nadajdui c-o sa-l nfrnga de data aceasta? Asadar, pe la amiaza, cnd ne-am oprit pentru un popas mai lung, m-am hotart sa-i cer sa-mi spuna totul despre acest spirit nfricosator. Nu l-am ntrebat imediat, pe ntru ca, spre surprinderea mea, pe cnd sedeam amndoi pe un trunchi de copac dobort, a scos o bucata de pine si o halca mare de sunca din sacul lui, taind pentru fie care cte o portie zdravana din amndoua. De obicei, cnd porneam la drum sa rezolvam o problema, ne amageam foamea cu o farmita de brnza, fiindca regula era ca trebuia sa postesti nainte de a nfrunta ntunericul. Totusi, mi-era foame, asa ca n-aveam de ce ma plnge. Mi-am spus ca probabil era timp destul sa pos-tim dupa ce se va ncheia nmormntarea si ca, deo-camdata, Vraciul avea nevoie de hrana, pentru a-si reface fortele. n cele din urma, cnd am terminat de mncat, am tras adnc aer n piept, mi-am scos carn etelul si l-am ntrebat, n sfrsit, despre Urgie. Spre mirarea mea, mi-a cerut sa las carnetelul deoparte. Poti sa scrii si mai trziu, cnd ne vom ntoarce, zise el. De altfel, si eu mai am o gramada de nvatat despre Urgie, asa ca n-are niciun rost sa scrii ceva pe care s -ar putea sa-l modifici, mai trziu. Cred ca am ramas pur si simplu cu gura cascata. Vreau sa spun, ntotdeauna crezus em ca Vraciul stie cam tot ce e de stiut despre ntuneric. Nu te mira asa, baiete, zise el. Dupa cum stii, con-tinui sa scriu si eu ntr-un carnet de notite, cum vei face si tu, daca vei ajunge la vrsta mea. Niciodata nu n cetam sa nvatam n meseria asta a noastra, iar primul pas catre cunoastere este sa ne recunoastem propria nestiinta. Dupa cum ti-am mai spus, Urgia este un demon s travechi, foarte primejdios, care pna acum m-a biruit, marturisesc cu rusine. Dar sa speram ca de data aceasta nu va izbuti. Prima noastra pro-blema o sa fie sa dam de el, continua Vraciul. Traieste n catacombele de sub catedrala din Priestow n mile ntregi de tunele. La ce folosesc catacombele? am ntrebat eu, curios sa aflu de ce sapase cineva att ea tunele. Sunt pline de cripte, baiete, camere mortuare subpamntene, n care sunt puse ramas itele celor din vechime. Tunelele astea au existat cu mult nainte de a fi constru ita catedrala. Dealul era deja gol pe dinauntru cnd au venit aici cei dinti preoti , cu barcile, dinspre apus. Pai si catacombele cine le-a construit? Unii i numesc pe constructorii acestora Poporul Mic", din pricina naltimii oamenil or acelora, dar adevaratul lor nume era segantii. Nu se stie prea mare lucru des pre ei dect ca Urgia a fost, cndva, zeul lor. Este o divinitate? Da, ntotdeauna a fost o forta redutabila, iar Po-porul Mic de odinioara i-a recu noscut puterea si i s-a nchinat. Socotesc ca Urgiei i-ar placea sa fie din nou o divinitate. Vezi tu, s-a obisnuit sa haladuie liber prin Comitat. De-a lungul ve acurilor, s-a schimbat, a devenit malefic si a chinuit Poporul Mic zi si noapte, attndu-l pe frate mpotriva fratelui, nimicind ogoarele, arznd casele, sfrtecndu-i pe nevinovati. i placea sa vada oamenii traind n frica si n saracie, mpilndu-i pna cnd sa li se para ca viata nici nu mai merita traita. Acelea au fost vremuri negre, cum plite pentru segantii. Dar a facut prapad nu doar n poporul de rnd. Segantii aveau un rege vrednic, pe nu me Heys. Acesta si-a nfrnt toti dusmanii n batalii si a ncercat sa-si faca poporul p uternic si prosper. Dar exista un dusman pe care nu-l putea nfrnge: Urgia. Fara ve ste, demonul i-a cerut regelui Heys un tribut anual. Bietului om i s-a poruncit sa-si sacrifice toti cei sapte fii, ncepnd cu cel mai n vrsta. Cte un fiu n fiecare an , pna ce nici- unul nu avea sa mai fie n viata. Era mai mult dect putea ndura un tat a. Dar, cumva, Naze, ultimul sau fiu, a izbutit sa-l nchida pe demon n catacombe. Nu stiu cum a facut-o poate ca daca as sti mi-ar fi mai usor sa nving creatura ac easta. Stiu numai ca iesirea n lume i-a fost oprita cu o poarta de argint ferecat

a .

ca multe alte creaturi de-ale ntunericului, n-are nicio putere n fata argintului

Adica, dupa atta timp, este nca prizonier acolo? Da, baiete. Este nchis acolo, jos, pna cnd cineva o sa descuie poarta aceea si o s a-l elibereze. Este un lucru cunoscut si toti preotii l stiu bine. Si-l transmit din generatie n generatie. Si nu mai exista nicio alta cale pentru demon de a iesi afara? Cum de poate Poa rta de Argint sa-l tina nchis? Nu stiu, baiete. Tot ce stiu este ca Urgia e un demon ntemnitat n catacombe si ca poate scapa doar prin poarta aceea. Mi-a stat pe limba sa-l ntreb de ce nu l lasam acolo, din moment ce era nchis si n u avea cum sa scape, dar mi-a raspuns mai nainte de a-mi rosti ntrebarea cu voce t are. Vraciul ma cunostea de-acum destul de bine si ghicea fara gres ce era n mint ea mea. Ma tem, baiete, ca nu putem lasa pur si simplu lucrurile asa cum sunt. Vezi tu, si-a recapatat puterile. N-a fost dintotdeauna un spirit si att. Asta i s-a ntm-pl at doar dupa ce a fost nchis. Mai nainte, cnd a fost n culmea puterii sale, a avut s i un corp, de came si oase. Cum arata? am ntrebat eu curios. O sa afli mine. nainte de a intra n catedrala la slujba de nmormntare, uita-te n sus, la piatra sculp-tata chiar deasupra usilor principale. Este o buna reprezentare a monstrului, aceeasi nfatisare sub care foarte probabil ai sa-l vezi. Vrei sa spui ca dumneata l-ai vazut? Nu, baiete. Acum douazeci de ani, cnd am ncer-cat prima oara sa-l nimicesc, Urgia era nca spirit. Dar se zvoneste ca puterea i-a crescut att de mult, nct acum ia for ma altor creaturi. Cum adica? Adica a nceput sa-si schimbe forma de spirit si nu va mai trece mult pna cnd va fi destul de puter-nic nct sa-si reia nfatisarea lui adevarata, originala. Atunci, va fi n stare sa faca ce vrea din oricine. Iar primejdia cea mare este ca ar putea s ili pe cineva sa descuie Poarta de Argint. Acesta este cel mai ngri-jorator lucru dintre toate. Dar de unde si trage puterile? am vrut eu sa aflu. n primul rnd din snge. Snge? si de oameni. Setea lui e de neostoit. Dar, din fericire, s Da. Sngele de animale pre deosebire de un spintecator, nu se poate hrani cu sngele de om dect daca i este dat de bunavoie... De ce ar vrea cineva sa-i dea sngele lui? am ntrebat eu, uluit de aceasta posibili tate. Pentru ca Urgia intra n mintile oamenilor. i ispi-teste cu bani, onoruri si putere numeste-le tu pe celelalte. Daca nu poate obtine ce-si doreste prin convingere, si chinuie victimele. Uneori, le ademeneste jos, n catacombe, si le ameninta cu c eea ce numim noi tescuirea". Tescuirea? am repetat eu. Da, baiete. Demonul se poate face att de greu, nct unele dintre victimele sale sun t gasite turtite de tot, cu oasele farmate si trupurile strivite, una cu pamntul d e trebuie sa le rci de pe jos ca sa le poti nmormnta. Asta nseamna ca au fost tescuite " si nu e deloc o priveliste placuta. Urgia nu se poate hrani cu sngele nostru n p ofida vointei noastre, dar tine minte ca suntem totusi vulnerabili la tescuire. Tot nu nteleg cum i poate convinge pe oameni sa faca asa ceva, cnd el este prizoni er n catacombe, am zis eu. Poate citi gndurile, poate trimite vise, poate slabi si schimba vointa fiintelor de deasupra catacombelor. Cteodata, poate chiar vedea prin ochii lor. Influenta lui se ntinde n sus, pna n catedrala si prezbiteriu, si i chinuie pe preoti. n felul a cesta si nfaptuieste bles-tematiile de ani de zile. Prin mijlocirea preotilor? Da, mai ales prin aceia care sunt mai slabi de minte. Ori de cte ori reuseste sa ajunga la ei, i foloseste sa-si ntinda raul. Fratele meu, Andrew, este lacatus n P riestown si nu o data mi-a trimis vesti despre ce se ntmpla. Urgia ia n stapnire min

tea si vointa. i mpinge pe oameni sa faca ce vrea el, nabusindu-le vocea ratiunii s i nclinatiile spre bunatate: ei devin lacomi si nemilosi, asupresc si mpileaza, i j efuiesc pe cei saraci si bolnavi. n Priestown, zeciuiala se strnge acum de doua or i pe an. Stiam ce era zeciuiala. O zecime din ceea ce se pro-ducea n ferma noastra ntr-un an trebuia platita, ca taxa, bisericii locului. Asa era legea. Si s-o platesti o data este destul de greu, continua Vraciul, dar, de doua ori, te-aduce n sapa de lemn. Da, nca o data demonul i-a ngenuncheat pe oameni sub jugu l fricii si al saraciei, ntocmai cum le-a facut cndva si segantii-lor. Este una di ntre cele mai pure si mai funeste manifestari ale ntunericului pe care le-am ntlnit vreodata. nsa situatia aceasta nu mai poate dura. Trebuie sa-i pun capat, o data pentru totdeauna, mai nainte de a fi prea trziu. Si cum o sa facem asta? am ntrebat eu. Pai, nu sunt sigur ca stiu ntr-adevar cum, deocam-data. Urgia este un vrajmas pe riculos si ager la minte; este n stare sa ne citeasca gndurile si sa stie exact ce vrem sa facem, mai nainte de a ne da seama noi nsine. Dar, n afara de argint, mai are un punct slab, care-i da serios de furca. Femeil e l fac foarte nervos si ncearca sa le ocoleasca. Nu poate sta n preajma lor. Ei, n eputinta aceasta i-o pot ntelege foarte bine, dar cum sa ma folosesc de ea n favoa rea noastra, trebuie sa ma mai gndesc. Vraciul ma prevenise adeseori sa ma feresc de fete si, din anumite motive, mai ales de cele cu pantofi ascutiti. Asadar, eram obisnuit sa-l aud spunnd lucruri d in acestea. Dar acum, cnd stiam despre el si Meg, m-am ntrebat daca ea nu jucase v reun rol, de ajunsese sa vorbeasca n felul acela. Ei bine, magistrul meu mi daduse, cu siguranta, destule subiecte la care sa ma gn desc. Nu conteneam sa ma mir de toate acele biserici din Priestown, si de preoti si de enoriasi, toti creznd n Dumnezeu. Oare se putea ca toti sa pacatuiasca? Dac a Dumnezeul lor era att de puternic, de ce nu facea el ceva n privinta Urgiei? De ce i ngaduia el sa-i ispiteasca pe preoti si sa-si ntinda puterea malefi ca n oras? Tata era credincios, desi nu se dutea niciodata la biserica. Niciunul din familia noastra nu se ducea, din pricina ca treburile fermei nu se opreau du minica si ntotdeauna aveam ba de muls, ba de facut alte corvezi. nsa asta m-a facu t sa ma ntreb deodata n ce credea Vraciul oare, mai ales amintindu-mi ce-mi spuses ca fusese, odinioara, el nsusi preot. e mama Dumneata crezi n Dumnezeu? l-am ntrebat eu. Obisnuiam sa cred n Dumnezeu, raspunse Vraciul, cu un chip foarte gnditor. Cnd era m copil, nu m-am ndoit de existenta lui Dumnezeu nicio clipa, dar, dupa aceea, mam schimbat. Vezi tu, baiete, cnd ai ajuns la vrsta mea, ncepi sa-ti pui ntrebari. A sadar, acuma nu mai sunt sigur, dar sunt nca deschis. nsa pot sa-ti spun un lucru, continua el. De vreo doua sau trei ori n viata mea am fost la mare ananghie, nct n -as fi crezut ca mai scap cu viata. nfruntasem ntunericul si aproape ca ma resemna sem, desi nu de tot, cu gndul ca aveam sa mor. Ei, si atunci, cnd totul parea pier dut, am simtit cum capat noi puteri. De unde anume veneau, pot numai ncerca sa gh icesc. Dar, odata cu puterile acelea, venea si un nou simtamnt. Ca era cineva sau ceva alaturi de mine. Ca nu mai eram singur. Vraciul se opri putin si suspina adnc. Nu cred n Dumnezeul despre care se predica la biserica, zise el. Nu cred ntr-un b atrn cu barba alba. Dar exista cineva care sta cu ochii pe noi si, daca ti traiest i viata cum se cuvine, la ceas de ananghie o sa fie lnga tine si o sa-ti mprumute din puterile sale. Asta cred eu. Ei, hai sa mergem, baiete! Am tndalit pe-aici de stul si ar fi mai bine sa ne vedem de drumul nostru. I-am ridicat sacul si l-am urmat. Curnd, am parasit drumul mare si-am luat-o peo scurtatura, care taia o padure si apoi o pajiste larga. A fost o calatorie des tul de placuta, dar ne-am oprit cu mult nainte de apusul soarelui. Vraciul era pr ea sleit de puteri ca sa continue si poate ca ar fi trebuit sa se afle, n momentu l acela, la Chipenden, sa se refaca dupa boala. Aveam presimtiri negre despre ceea ce ne astepta, o puternica senzatie de prime jdie. PriestowN

Priestown, construit pe malurile rului Ribble, era cel mai mare oras pe care l viz itasem n viata mea. Pe cnd coboram dealul, rul se vedea ca un sarpe urias, lucind p ortocaliu n lumina soarelui la apus. Era un oras de biserici, cu turle si clopotnite ridicn- du-se la tot pasul print re rndurile de case mici, lipite unele de altele. Asezata chiar n vrful unui deal, aproape n mijlocul orasului, era catedrala. Trei dintre cele mai mari biserici pe care le-am vazut n viata mea ar fi ncaput cu usurinta n ea. Iar turla sa era nca un lucru nemaivazut pna atunci. Facuta din piatra de var, era aproape alba si att de nalta nct mai ca-mi venea sa cred ca n zilele ploioase, cr ucea din vrful ei era ascunsa de nori. Asta e cea mai mare turla din lume? am ntrebat eu, aratnd spre ea, impresionat. Nu, baiete, raspunse Vraciul cu un rnjet ciudat Dar este cea mai mare turla din C omitat, asa cum se cuvine ntr-un oras care se lauda cu attia preoti. Mi-as fi dori t eu sa fie mai putini, dar trebuie sa riscam. Deodata, rnjetul i se sterse de pe fata. Vorbesti de lup! zise el, scrsnind din dinti, si ma mpinse printr-o deschizatura a gardului viu de la marginea drumului n cmpul de dincolo de el. Apoi si lipi degetul de buze, n semn de tacere, si ma facu sa ma ghemuiesc lnga el, ascultnd zgomotul unor pasi care se apropiau. Era un gard gros de maces si nca mai avea destule frunze, dar prin el am putut ve dea foarte clar o sutana neagra deasupra ghetelor. Era un preot! Am ramas acolo un timp, chiar si dupa ce pasii s-au stins n departare. Abia dupa aceea Vraciul a dat sem-nalul de a ne ntoarce pe drum. Nu puteam sa-mi dau seama de ce facea atta caz. n calatoriile noastre, trecuseram pe lnga mai multi preoti. N u se aratasera ei prea prietenosi, dar nu ncercaseram niciodata pna atunci sa ne a scundem de ochii lor. Trebuie sa fim prevazatori, baiete, ma lamuri Vraciul. Preotii aduc ntotdeauna n ecazuri, dar, n orasul asta, sunt o adevarata primejdie. Vezi tu, epis-copul din Priestown este unchiul Marelui Inchizitor. Fara ndoiala ca ai auzit de el. Am dat din cap. Cel care vneaza vrajitoare, nu-i asa? Da, baiete, asta face. Si cnd prinde pe cineva pe care l socoteste el vrajitor sa un proc u magician, si pune pot-capul negru si devine judecator n procesul aceluia es care se sfrseste, de obicei, foarte repede. n ziua urmatoare, si pune pe cap alt a palarie. Devine calau si organizeaza arderi pe rug. Si-a cstigat faima de-a fi bun la treaba asta si, de obicei, se strnge multa lume sa-l priveasca. Se zice ca asaza stlpii din mijlocul vreascurilor cu atta grija, nct sarmanilor nenorociti le ia foarte multa vreme pna sa moara. Durerea se presupune ca o ajuta pe vrajitoare sa se caiasca pentru faptele sale si sa implore iertarea dumnezeiasca, astfel nct , cnd si da duhul, sufletul ei sa fie izbavit. Dar este doar o scuza. Inchizitorul ui i lipseste cunoasterea pe care o are un vraci si n-ar recunoaste o vrajitoare adevarata nici daca s-ar ridica din mormntul ei si l-ar apuca de glezna! Nu, el e ste doar un om crud caruia i place sa provoace durere. Se delecteaza cu munca lui si a devenit putred de bogat din vnzarea caselor si proprietatilor celor pe care i osndeste. Mda, si asta ma aduce la problema noastra. Vezi tu, Inchizitorul l socoteste pe un vraci totuna cu un vrajitor. Biserica nu nghite pe niciunul dintre cei care au de-a face cu ntunericul, nici daca lupta mpotriva lui. Ea considera ca numai preo tii au dreptul de a face asta. Inchizitorul are puterea sa aresteze pe oricine, cu gardienii lui, oameni ai Bisericii narmati, care i nde-plinesc poruncile dar, fr untea sus, baiete, pentru ca numai astea sunt vestile rele! Vestea buna este ca Inchizitorul locuieste ntr-un mare oras departe n sud, mult d incolo de hotarele Comita-tului, si rareori vine n nord. Asadar, daca am trezi ba nuieli si ar fi chemat Inchizitorul, i-ar lua mai mult de o saptamna pna sa ajunga aici, chiar daca ar veni calare. De aceea, sosirea mea n Priestown trebuie sa fi e o surpriza. Ultimul lucru la care s-ar astepta oricine de aici este sa vin eu la nmormntarea unui frate cu care n-am mai schimbat o vorba n patruzeci de ani. Dar cuvintele acestea nu ma linistira prea tare. Cobornd dealul, m-am nfiorat de cele pe care tocmai mi le spusese. Sa intram n oras mi se parea deosebit de peric

ulos. Cu pelerina si toiagul sau, se vedea de la o posta ca este un vraci. Tocma i ma pregateam sa-i atrag atentia, cnd mi-a facut semn cu degetul mare s-o iau sp re stnga, asa ca am parasit drumul si am intrat ntr-o dumbrava. Dupa nici treizeci de pasi, magistrul meu s-a oprit. Ai dreptate, baiete, zise el. Scoate-ti pelerina si da-o ncoace. N-am stat la discutii; din tonul vocii sale am priceput ca voia sa ma puna la t reaba, dar n-am ntrebat ce avea de gnd. Si-a scos si el pelerina, cu gluga prinsa n nasturi, si a lasat toiagul pe pamnt. Asa, zise el. Acum, gaseste-mi niste crengi subtiri si niste nuieluse. Dar sa n u fie foarte grele, baiete. Peste alte cteva minute, i aduceam ce-mi ceruse si l-am vazut cum si asaza toiagul ntre crengi si apoi nveleste totul cu pelerina sa. Binenteles, ntre timp, deja pric epusem ce voia sa faca. Betele se iteau si la un capat si la celalalt al legatur ii sale, aratnd ntocmai ca vreascurile de foc. Se deghizase. Sunt o multime de hanuri mici n apropiere de catedrala, zise el, punndu-mi n palma un ban de argint. Vei fi mai n siguranta daca n-o sa locuim n acelasi han, altmin teri, daca vin dupa mine, or sa te aresteze si pe tine. Cel mai bine ar fi nici sa nu stii unde sunt, baiete. Inchizitorul foloseste tortura. Odata ce-1 prinde pe vreunul dintre noi, o sa-l nhate, curnd, si pe celalalt. Eu o sa plec primul. A steapta zece minute si apoi vino si tu. Alege orice han care n-are nicio legatura cu bisericile n denumirea lui, ca sa n u ne trezim ca, din ntmplare, tragem la acelasi. De asemenea, sa nu mannci nimic, f iindca mine lucram. nmormntarea este la ora noua dimineata, dar ncearca sa vii mai d evreme si, n cate-drala, asaza-te ct mai n spate; daca eu sunt deja acolo, tine-te la distanta. A lucra" nsemna a face o treaba dintr-ale vracilor si ma ntrebam daca o sa coborm n catacombe, ca sa nfruntam Urgia. Nu-mi placea ideea ctusi de putin. Oh, si nca ceva, adauga Vraciul, ntorcndu-se din drum. O sa ai tu grija de sacul m eu, asadar ce va trebui sa-ti aduci aminte cnd l cari printr-un oras ca Priestown? Sa-l tin n mna dreapta, am raspuns eu. A ncuviintat dnd din cap, apoi si-a ridicat legatura de vreascuri pe umarul drept si m-a lasat n padure, s-astept. Amndoi eram stngaci, o trasatura pe care preotii n-o nghiteau. Stngacii erau ceea c e numeau ei sinisteri", cei mai lesne ispititi de catre diavol sau chiar n crdasie cu el. I-am dat zece minute si mai bine, ca sa fiu sigur ca era destula distanta ntre n oi, apoi, cu sacul lui cel greu n spinare, am cobort si eu dealul, n directia marii turle. Odata intrat n oras, am nceput sa urc din nou, spre catedrala, iar cnd am a juns aproape de ea, am nceput sa-mi caut un han. Erau ntr-adevar din belsug; cele mai multe strazi pa-vate aveau cte unul, dar nec azul era ca toate denumirile lor faceau referire la Biserica, ntr-un fel sau altu l. Ba Crja Episcopului, ba Hanul Clopotnitei, ba Calugarul Vesel, ba Mitra, Scrip tura si Lumnarea asta ca sa nu amintesc dect vreo cteva. Denumirea celui din urma m i-a amintit motivul de capetenie pentru care veniseram noi n Priestown. Asa cum f ratele Vraciului o aflase, cu pretul vietii sale, cartile sfinte si lumnarile nu au de obicei efect mpotriva ntunericului. Nici macar daca le adaugi un clopot. Curnd mi-am dat seama ca Vraciul si alesese va-rianta mai usoara, lasndu-mi-o mie pe cea mai grea, caci am bjbit multa vreme prin labirintul de stradute strmte ale P riestownului, legate de altele mai largi. Am mers de-a lungul Caii Cntarilor si-a poi n sus pe o strada larga, numita Poarta Calugarului, unde nu era nici urma de vreo poarta. Strazile pavate erau pline de oameni si cei mai multi pareau grabit i. Piata mare, din capul strazii Poarta Calugarului tocmai se nchidea pentru ziua aceea, dar ctiva clienti nca se mai mbrnceau si se mai trguiau cu negustorii sa mai lase din pret. Mirosul de peste domina totul si un stol urias de pescarusi flamnz i se rotea tipnd pe deasupra capetelor noastre. De fiecare data cnd vedeam o silueta mbracata ntr-o sutana neagra, coteam la primu l colt de strada. Am descoperit ca era de necrezut ct de multi preoti puteau exis ta ntr-un singur oras. Apoi am cobort dealul, de-a lungul strazii Poarta Pescarului, pna ce am vazut, n d epartare, rul, asa ca am luat-o iar napoi. n cele din urma, m-am nvrtit n cerc, dar fa

ra succes. Nu puteam sa rog pe cineva sa ma ndrume catre un han a carui denumire sa nu aiba nicio legatura cu Biserica, fiindca m-ar fi crezut nebun. Sa atrag at entia asupra mea era ultimul lucru pe care-1 doream. Cu toate ca duceam sacul ce l greu de piele neagra al Vraciului n mna dreapta, multi ochi curiosi ma petreceau cu privirea. n cele din urma, tocmai cnd ncepea sa se nsereze, am gasit unde sa stau, nu prea de parte de catedrala de la care mi ncepusem cautarile. Era un han micut, numit Tauru l Negru. Mai nainte de a deveni ucenicul Vraciului, nu statu-sem niciodata la un han, pen tru ca niciodata nu avuse-sem de ce sa ma ndepartez de ferma tatalui meu. De atun ci nsa, mi petrecusem noaptea n vreo sase. Ar fi trebuit sa fie mult mai multe, pen tru ca eram adesea pe drum, uneori pentru mai multe zile la rnd, dar Vraciului i p lacea sa faca economie la bani si, daca vremea nu era chiar nesuferita, alegea v reun copac sau vreun sopron parasit, socotindu-le un adapost destul de bun pentr u noapte. Totusi, acesta era cel dinti han n care aveam sa stau singur si, cnd am mp ins usa sa intru, eram putin nelinistit. Intrarea ngusta dadea ntr-o odaie mare, ntu-necoasa, luminata de un singur felinar . Era plina de scaune si mese la care nu statea nimeni, cu o tejghea de lemn n ce lalalt capat. Tejgheaua trasnea a otet, dar curnd am realizat ca de fapt era de l a berea veche care se mbibase n lemn. n dreapta tejghelei era un clopotel atrnat de o frnghie, asa ca am sunat. Numaidect o usa din spatele tejghelei s-a deschis si a iesit un om chel, stergndu -si minile de un sort mare si murdar. As dori o odaie pentru noapte, va rog, am zis eu, adaugnd grabit: S-ar putea sa stau mai mult. El s-a uitat la mine de parca as fi fost ceva pe care tocmai l descoperise n fund ul pantofului, dar cnd am scos banul de argint si l-am pus pe tejghea, expre-sia chipului i-a devenit mult mai binevoitoare. Sluga dumneavoastra. Doriti si ceva de mncare? ma ntreba el. Am clatinat din cap. Posteam oricum, dar o privire aruncata spre sortul lui miz erabil, mi taie de tot pofta de mncare. Cinci minute mai trziu, eram sus, n odaia mea, cu usa ncuiata. Patul arata ravasit , iar cearsafurile erau jegoase. Stiam ca Vraciul s-ar fi plns hangiului, dar tot ce voiam eu era sa dorm si mi se parea cu mult mai bine aici dect ntr-un sopron p rin care sufla vntul. n orice caz, cnd m-am uitat pe fereastra, mi s-a facut brusc dor de Chipenden. n locul potecii alburii strabatnd pajistea verde din gradina de la apus si privel istea cu care ma obis-nuisem, spre Vrful Parlick si spre celelalte dealuri, tot c e puteam vedea era sirul caselor posomorte de peste drum, fiecare cu un horn de s emineu scuipnd valuri de fum negru jos, n strada. Atunci m-am ntins pe pat si, nca tinnd strns n mna baierele sacului Vraciului, am ado rmit repede. A doua zi, ndata dupa ora opt dimineata, ma ndreptam catre catedrala. Lasasem sac ul ncuiat n odaia mea, pentru ca ar fi parut neobisnuit sa-l car dupa mine la o sl ujba de nmormntare. Eram putin ngrijorat ca-l lasasem la han, dar sacul avea un lac at, la fel si usa, iar ambele chei erau la loc sigur, n buzu-narul meu. Tot acolo aveam si cea de-a treia cheie. Vraciul mi-o daduse cnd fusesem la Horshaw sa ma ocup de spintecator. Fusese fac uta de fratele lui, Andrew, lacatusul, si deschidea aproape toate ncuietorile, da ca nu erau prea complicate. Ar fi trebuit sa i-o dau napoi la ntoarcere, dar stiam ca Vraciul avea mai mult de una si, fiindca nu mi-o ceruse, o pastrasem. mi era foarte folositoare, la fel ca si cutiuta metalica de iasca, pe care tata mi-o da ruise cnd mi ncepusem ucenicia. Si pe aceea o purtam totdeauna n buzunar. Fusese a t atalui tatei si era o relicva, o moste-nire de familie, dar una foarte trebuinci oasa pentru cineva cu ndeletnicirea de vraci. Nu dupa mult, urcam dealul, cu turla cea mare n stnga mea. Era o dimineata umeda, o ploaie marunta si deasa lovindu-ma drept n obraji, iar eu ma aflam chiar n fata catedralei. Pe putin o treime din ea era ascunsa de norii sumbri, cenusii, care treceau n viteza pe deasupra, venind dinspre sud-vest. n aer plutea o miasma grea de canal, iar fiecare casa avea un horn de semineu care scotea fum, cea mai mar

e parte a acestuia gasindu-si drum n jos, pe strada. Multa lume parea sa se grabeasca sa urce dealul. O femeie a trecut pe lnga mine aproape n goana, trndu-si cei doi copii dupa ea, mai repede dect puteau picioarele l or sa se miste. Hai odata! Mai repede! i certa ea. O sa se termine pna ajungem! Pentru o clipa, m-am ntrebat daca se duceau si ei la nmormntare, dar nu-mi venea s a cred, pentru ca fetele lor erau luminate de entuziasm. Chiar n vrf, dealul se te sea, iar eu am cotit la stnga, spre catedrala. Aici, un mare numar de oameni nera bdatori se alinia- sera de ambele parti ale drumului, de parca asteptau ceva. Um plusera toata strada si am ncercat sa-mi cro-iesc drum printre ei ct mai cu bagare de seama. mi tot ceream iertare, n dreapta si-n stnga, straduindu-ma din rasputeri sa nu calc pe cineva pe picior, dar, pna la urma, rndurile lor devenira att de nghe suite, nct a trebuit sa ma opresc si sa astept mpreuna cu ei. N-am avut mult de asteptat. Ropote de aplauze si urale au izbucnit, deodata, n d reapta mea. Printre ele, am auzit tropa-tropul unor copite care se apropiau. O l unga procesiune se ndrepta catre catedrala, primii doi calareti din frunte fiind m bracati n pelerine negre, cu palarii negre pe cap si purtnd sabii la sold. Dupa ei ve-neau alti calareti, narmati cu pumnale lungi si ciomege uriase, zece, douazec i, cincizeci, pna cnd, la sfrsit, a aparut un singur om, calarind pe un armasar alb urias. Purta o sutana neagra, dar pe sub ea, o camasa de zale scumpa se putea vedea la gt si la mansete, iar sabia de la sold avea un mner incrustat cu rubine. Cizmele sale erau din pielea cea mai fina si probabil costau mai mult dect izbutea sa pro duca un agricultor la ferma lui ntr-un an de zile. Hainele si tinuta acestui calaret l aratau a fi un con-ducator, dar si daca ar f i fost nvesmntat n zdrente, n-ai fi putut avea vreo ndoiala n privinta lui. Avea un p ar foarte blond, cobornd n bucle de sub o palarie cu boruri largi, de culoare rosi e, si niste ochi att de albastri, nct ar fi facut de rusine un cer de vara. Am fost fascinat de chipul lui. Era aproape prea frumos ca sa fie al unui om, dar inspi ra si forta, n acelasi timp, cu barbia iesita n afara si fruntea dreapta. M-am uit at din nou la ochii aceia albastri si am vazut cruzimea sclipind n ei. Mi-a amintit de un cavaler pe care l vazusem trecnd pe lnga ferma noastra, odinioa ra, pe cnd eram mic. Nici macar nu aruncase o privire spre noi. Pentru el, nici n u existam. Sau, cel putin, asa a zis tata. De asemenea, tata a mai zis ca omul e ra nobil, ca putea sa spuna, doar uitndu-se la el, ca provenea dintr-o familie ca re si putea identifica stramosii cu multe ge-neratii n urma, toti bogati si putern ici. La cuvntul nobil", tata scuipase n noroi si-mi spusese ca eram norocos pentru fapt ul ca eram doar un baiat de fermier si ca ma astepta o munca cinstita, de zi cu zi, n viitor. Omul acesta, care calarea prin Priestown, era la fel de evident nobil si avea a roganta si autoritatea ntiparite adnc pe fata. Spre marea mea surprindere si descu mpanire, am nteles ca tantosul calaret la care ma uitam trebuia sa fie Inchizitor ul, caci n spatele sau venea o caruta mare, neacoperita, trasa de doi cai de pova ra, si n ea stateau, n picioare, mai multi oameni legati cu lanturi. Cele mai multe victime erau femei, dar erau si doi barbati. Mai toti aratau de parca n-ar mai fi mncat bine de multa vreme. Erau mbracati n zdrente si se vedea li mpede ca multi fusesera batuti. Toti erau plini de vnatai, iar o femeie avea ochi ul stng ca o rosie putreda. Alte cteva femei se tnguiau deznadajduite, cu lacrimile siroindu-le pe obraji. Una tipa, din cnd n cnd, ct putea de tare, ca era nevinovata . Dar n zadar. Toti erau prizonieri, iar curnd aveau sa fie judecati si arsi pe ru g. O tnara femeie se repezi deodata spre caruta, ajungnd pna la unul dintre prizonier ii barbati si ncercnd disperata sa-i dea un mar. Probabil era ruda cu el poate fii ca lui. Am fost ngrozit cnd Inchizitorul si-a strunit pur si simplu calul si a trecut pes te ea. Acum tinea marul ntins, n clipa urmatoare era cazuta ntr-o parte pe caldarm, urlnd de durere. Am zarit expresia cruda de pe fata lui. i placea s-o faca sa sufe re. n vreme ce caruta hurducanea mai departe, urmata de o escorta din si mai mult i calareti narmati, uralele multimii s-au prefacut n ocari si n ndemnuri ca Ardeti-i

pe toti!" Atunci am vazut o fata nlantuita printre ceilalti pri-zonieri. Avea cam aceeasi vrsta ca mine, iar ochii ei erau larg deschisi si nspaimntati. Parul ei negru era l ipit de ploaie n suvite pe frunte, si apa i picura de pe nas si de pe barbie de pa rca ar fi fost lacrimile ei. M-am uitat la rochia neagra pe care o purta, apoi m i-am cobort privirile la pantofii ei cu vrf ascutit, fara sa-mi vina sa cred ce ve deam. Era Alice! Si era prizoniera Inchizitorului!?

nmormntarea Mi se nvrtea capul de cele la care fusesem martor. Trecusera mai multe luni de cnd o vazusem ultima oara pe Alice. Matusa ei, Osoasa Lizzie, fusese o vrajitoare cu care eu si Vraciul avuse-seram de furca, dar Alice, spre deosebire de restul fa miliei sale, nu era chiar rea. Mai mult, ea fusese probabil cea mai apropiata pr ietena pe care aveam s-o am vreodata, si multumita ei izbutisem, cu vreo cteva lu ni n urma, s-o nimicesc pe Mama Malkin cea mai rea vrajitoare din Comitat. Nu, Alice fusese doar crescuta ntr-o familie cu naravuri rele. N-o puteam lasa sa fie arsa ca vrajitoare. Cumva trebuia sa gasesc o cale s-o salvez, dar n momentul acela n-aveam nici cea mai mica idee cum. M-am hotart ca, de ndata ce avea sa se sfrseasca nmormntarea, sa nc erc sa fac ceva si sa-i conving pe Vraci sa ma ajute. Si tocmai atunci picase si Inchizitorul. Ce groaznica potriveala ca vizita noas tra la Priestown sa coincida cu sosirea lui! Vraciul si cu mine ne aflam ntr-o ma re primejdie. Cu siguranta ca acum magistrul meu n-avea sa mai ramna aici dupa nmo rmntare. n adncul sufletului meu, mi doream nespus ca el sa vrea sa plece imediat si sa nu mai nfrunte Urgia. Dar, pe de alta parte, nu-i puteam ntoarce spatele lui A lice, lasnd-o sa moara. Dupa ce caruta trecu, multimea se urni ca la un semn si ncepu sa urmeze convoiul Inchizitorului. Prins la mijloc ca n cleste, n-aveam ce face: a trebuit sa merg si eu cu ceilalti. Caruta si-a continuat drumul pe lnga catedrala, oprindu-se n fa ta unei case uriase, cu trei etaje si cu ferestre cu coloane. Mi-am spus ca prob abil acolo era prezbiteriul casa preotilor unde aveau sa fie judecati prizonieri i. ntr-adevar, au fost dati jos din caruta si trti nauntru, dar eram prea departe ca s-o vad mai bine pe Alice. Nu puteam face nimic, dar trebuia sa nascocesc repede ceva, mai nainte de arderea pe rug, care n mod sigur urma sa aiba loc curnd. Mhnit, m-am ntors si mi-am croit drum prin mul-time pna ce am ajuns la catedrala s i la nmormntarea parintelui Gregory. Cladirea avea contraforti masivi si ferestre ogivale, cu vitralii. Atunci, amintindu-mi ce-mi spusese Vraciul, mi-am ridicat privirea spre marele gargui de piatra de deasupra usii principale. Era o reprezentare a nfatisarii originale a Urgiei, nfatisare la care ncerca acum, ncet-ncet, sa se ntoarca, pe masura ce devenea mai puternic, acolo jos, n catacombe . Corpul, acoperit cu solzi, era ghe-muit, cu muschii ncordati si mpletiti ca serp ii, si cu ghearele lungi si ascutite strngnd buiandrugul de piatra. Parea gata sa sara jos. Vazusem mai multe lucruri nspaimntatoare n viata mea, cta era, dar niciodata ceva m ai urt ca enorma capatna a demonului. Avea o barbie prelunga, care se ntorcea mult n sus, aproape atingndu-i nasul lung, si niste ochi rai, care pareau ca ma urmares c pe cnd mergeam spre el. Urechile erau, de asemenea, ciudate, mai potrivite pent ru un cine mare sau chiar pentru un lup. n orice caz, asta nu era o creatura pe ca re s-o nfrunti n ntunericul catacombelor! Mai nainte de a intra, mi-am aruncat nca o data privirea, deznadajduit, catre pre zbiteriu, ntrebndu-ma daca era ntr-adevar vreo sansa s-o salvez pe Alice. Catedrala era aproape, goala, asa ca mi-am gasit usor un loc n spate. n apropiere , doua femei batrne stateau ngenuncheate, rugndu-se, cu fruntile ple-cate, si un ba iat de altar, ocupat sa aprinda lumnari. Aveam destul timp sa ma uit n jur. Catedrala parea chiar mai mare, din interior,

cu un acoperis nalt si grinzi uriase de lemn; chiar si cea mai usoara tuse parea sa se repete la nesfrsit n ecou. Era mpartita n trei nave, iar cea din mijloc, naos ul, se ntindea pna la treptele altarului, fiind destul de ncapatoare ct sa aiba loc o caruta cu cal cu tot. Totul era maret aici: fiecare statuie era aurita si pna s i peretii erau placati cu marmura. Mi se parea o deosebire ca de la cer la pamnt n tre ce vedeam aici si ce vazusem n mica bi-serica din Horshaw, unde fratele Vraci ului se dusese sa-si practice meseria. n fata naosului era asezat sicriul deschis al parintelui Gregory, cu o lumnare la fiecare colt. Nu mai vazusem asemenea lumnari n viata mea. Fiecare dintre ele, nfi pta ntr-un sfesnic mare de alama, era mai nalta de-un stat de om. Lumea ncepuse sa se reverse n biserica. Intrau cte unul sau cte doi si, ca si mine, alegeau stranele din spate. M-am tot uitat dupa Vraci, dar nca nu zaream nici ur ma de el. Nu ma puteam opri sa nu arunc priviri n jur, cautnd dovezi de-ale Urgiei. n mod si gur nu-i simteam prezen-ta, dar poate ca demonul era ntr-att de puternic nct el o si mtea pe a mea. Si daca zvonurile erau adevarate? Daca avea puterea sa se ntrupeze si acum statea chiar aici, ntre credinciosi? Tresarind, m-am uitat n jur, dar m-a m linistit cnd mi-am amintit ce-mi spusese Vraciul. Urgia era legata sa ramna n adnc ul catacombelor, asadar deocamdata eram, nendoielnic, n siguranta. Sau nu? Mintea sa era foar