» » u w B — « — II li i « — m a t v m m — — M * B

' Piramida Morţei...* guvernulu — Onorabil public, pentru azi am onoarea a vă anunţa debutul

vestitului saHimburtă Tranc ia laşi! poreclit şl ministrul Munceai altora.

2 F U R N I C A

Napoleon Pop eseu E o vorbă — am diit-o nu ştiu pe

unde: ci-că, „cînd dai un nume băia­tului, gîndeşte-te că nomele- acesta are să fie rostit de o femeie o dată şi o dată".

La vorba- asta năsbîiioasă mă gîu-deâm adineauri pe cînd un prieten pitice sans rire îmi citea apelul nominal al parlamentului irecut, parlament în care ţărăniştii lui Mihalaclie, aleşi cu girul generalului Averescu, intrau zilnic în incest c u . . . autorii zilelor lor par­lamentare.

Şi n*o mai slăbia şugubeţul de prie­ten cu: Găină, Bivol, Cîrlan...

— E ridicul, intervin eu; e ridicul, se înţelege, să se numească cine-va Bivol.

— Nu, zice prietenul. F. mai mult triat de cît ridicul.

— Ba, mai ridicul nici că se poate. Auzi, dumneata: să'i zică ncvesti-mi: madame Bivoli

— Ceea ce, ..pe romîneşte, ar l i : Bivoliţa!

— Vezi bine. — Şi, cu toate astea, e mai mult

trist de cît ridicul. — Cum, adică V — Păi, da. Mai întîiu, in lumea unde

se învîrteşte fostul parlamentar cu acest nume, nu se traduce cuv ntul ca să ajungă la bivoliţă. Şi al douilea, po­recla, trasă din cine ştie ce întîmplare, s'a pistosit aşa în cît nu mai rechiamă, in mintea celui care o aude, imaginea animalului butucănos de la care a pur­ces — ci a devenit, aşezat, nume pro­priu, nume care aminteşte pe fostul parlamentar cum acela de Jean Tli. te duce cu gîndul, oblu, la cabotinul ama­bil pe care d. Vintilâ Brătianu în fă­cuse vice preşedinte al Camerei ca să ţie locul lui Chilu, al Iui Stătescu sau poate al lui Cogălniceanu.

— Ori cum... — Nu. Ridicai c să alergi de pe

nume atît de străine, aşa de rare, de groteşti şi de abracadabrante, în cît, de şi proprii, din botez ca să zic aşa, sună ca nişte sobrichete cari să pecet­luiască victima.

— Taci, mon şer. — Tăc eu, dar aşa e.-Ce, nu e ca­

raghios să Iaşi la o parte, cu dispreţ, numele celor 40.000 de coconi din Bethleem, ca să alergi, peste nouă mări

si nouă ţări, sâ dai peste un naş pe care să-I cheme Bonaparte, de-o pildă, pentru ca măi Urziţi, cînd loaza va ajunge subcomisar, să semneze: Bona­parte Ionescu-Calm'iţuiu ?

— Apoi, aşa, cîţi nu sunt! — Sunt mulţi, şi toţi sunt caraghioşi. Auzi, dumneata. Sâ'ţi botezi copilul,

pe romîneşte, Gonzalv! — Da, ca să-i zică Gonzalv Paras-

chivescu! — Ori Ramiro... — Ori Albert... — Ca să'l cheme: Albert Taşcă!

N'am dreptate? — De! — Cum, de! dobitocule — se repede

prietenul, care e iute foarte. Cum: de! Ce-ai zice, mă, dacă ai auzi că pe re­gele republ cei ungureşti îl chiamă Nae Horty — ori pe preşedintele Franţei 'l-ar striga: Ghiţă Deshanel ?

Am schimbat vorba, fiindcă interlo­cutorul se înfuriase aşa, vorbind de porecla secretarului general al d-lui Argetoianu, în cît m*ar fi făcut una cu pămîntul dacă m'aşi fi înfipt mai de­parte în conversaţie.

Te pui cu nebunul! O r t i z B a l a m a c e .

M U C D R I I E I D E I — O R I G I N A L E —

Palavre de sezon. Avem Cazino-ul dela Sinaia şi Ca-

zino-ul dela Constanţa; şi la amîndouâ stâpin e faimosul baron de Marţay. Viligiaturistul se plimbă zăpăcit ca un şoarice între două curse, marea şi muntele jucînd rolul slăninei ispititoare pentru ca victima să fie prinsă mai re­pede. Şi tot două sunt mijloacele cu ajutorul cărora amatorul de sguduiri sufleteşti puternice îşi poate linişti nervi pentru cel puţin un an: bula şi jocul de cărţi. Mingea sare pe roata noro­cului ce se'nvîrteşte vetiginos subt ochii holbaţi ai problematicilor „fericiţi cîş-tigători". „Cinci!" Mingia şi-ales domi­ciliu pe cifra cu baza în forma cîrli-gului cu care se harponează peştii mari. A cîştigat numărul cinci, numărul an­treprenorului care ciştiga mereu tocmai fiindcă nu joacă niciodată! Ochii hol­baţi se desumflă odată cu portofelele

publi.ulni care mai iese p'afară să se răcorească. Intre cer şi părnînt, regele şi regina naturei se plimbă oftînd, in-teresîndu-se „la ce oră pleacă a doua zi trenul Constanţa sau Sinala-Bucu-reşti". După 24 ore de cură, plămînii se reîntorc la aerul îmbîcsit d'acasă: şi nici unul nu moare de oftică!

Bravo, Marţay! A! doilea mijloc e „jocul de cărţi":

masa verde în jurul căreia jucătorii stau ca nişte vrăjiţi, din cînd în cînd aruneînd desperaţi pe postav cîteva bucăţi de carton ilustrat colorat. „Com­binaţiile" diferitelor jocuri sunt infinite ca şi „şansele" de-a pierde. -După o noapte de „bacara" sau „poker", vile­giaturistul ia drumul gărei mai uşor decît jocheul care umblă două zile două postii, pe jos, fără să mănînce, ca să poată pierde două chilograme din greu­tatea corpului. In staţie 1-âşteaptă luxo­sul tren „de Brousse". Onorabilul se uită stupid. Maşina fumegă, chiue arsă de aburii cazanului încins. „Nefericitul cîştigător" sue precipitat treptele ca să cază otreapă pe canapeaua primului compartiment găsit gol. Parcă ar fi în cavou! Locomotiva flueră odată, stri­dent — ţipăt de cucuvae; apoi lungul convoi funebru porneşte prăpăstios, în jos, spre îneîntâtoarea vale a Prahovei,

Bis, Marţây!

Legea protejează comerţul cu „fiiaia înscrisă Ia tribunal", chiar cînd clientul e jefuit ca'n codru. Statul percepîndu'şj „dreptul lui", restul nul priveşte — chiar dacă acel rest are câ origină cea mai murdară origină din lume. Ce te faci, însă, cu borfaşii, cu defraudatoril legei, indivizi suspecţi care instalează tarabă temporară în faţa impozantului edificiu, invitînd trecătorii Ia „Uite popa, nu e popa"? „Trişeorul" buzunăreşte ca şi Marcay, fără să'l coste nimic fără să plătească un cît de mic impozit Statului. Cui mea: „trişeorul" buzănăreşte şi pe antreprenor şi Statul!

La şcoală, Marţay! Anul acesta, ca niciodată,au sosit sto­

luri, Iocustele postavului verde! Fiecare cu „partenerul" lui, omul care nu ştie să joace dar cîştigă într'una. „Domnule de cînd sunt n'am văzut aşa noroc!"— „Eşti însurat, boerule?" — „Porc să fii şi n'ai avea atîta şansă!" — exclamă victimele fără să bănuească măcar eâ „trişeorul", care se vaită ca şi ei, a măsluit cărţile ca să cîştige tovarăşul,

F U R N I C A 3

individul, în majoritatea cazurilor, ne­însurat dar cu noroc de încornorat.

Deunăzi un trişeor cîştiga ce vrea, dînd „lovituri" numai în plin. Adver­sarii se cam uitau chiorîş. Un alt trişeor, care sta în picioare, la spate, observînd, s'apleacă şi suflă în urechea colegului de meserie:

— Monşer, dă-o dracului: mai pierde si tu cîte o partidă!

Trişeorul se justifică'n şeoapte: — Imposibil, dragă: sezonu. Ia Si­

naia e pe sfîrşite şi n'am timp. Sezonul e pe sfîrşite, ca şi banii ju­

cătorilor — naivilor jucători convinşi c'au pierdut fiindcă-n'au avut noroc... sa piardă mai mult.

Orvoar, Marcay!

Depe natură. Duminică spre seară. Piaţa Teatrului

Naţional, deobiceiu plină cu trăsuri, acum e goală: toate au plecat să plimbe boerimea la Şosea.

In colţul dela Hotel Continental, o doamnă tînără, nostimă şi blondă, stă pe marginea trotoarului pîndind tre­cerea unei trăsuri fără muşteriu.

Soseşte una... — Birjar!—-strigă cocoana făcîndu''

semn cu umbreluţa. Găliganul cocoţat pe capră se face

că n'aude. Doamna, şi mai tare: — Hei... birjar! Ieşti liber? Vizitiul întoarce capul, răspunde: — Da, mâdam: sunt liber; dar nu'ml

plac blondele! Apoi, drept răsplată c'avusese cu­

rajul să fie obraznic cu o femeie, trage două bice bacşiş cailor cari o iau galop în lungul pieţei pustii.

R ia.

Un cunoscut „boer" scăpătat intră la restaurantul Capsa, s'aşează Ia o masă şi cere lista de bucate.

Chelnerul se duce de-i o aduce, res-pectos aşteaptă comanda.

Boerul citeşte lista de la început pînă la sfîrşit, apoi o asvîrlă în nasul chel­nerului, exclamînd:

Păcat de voi că vă mai zice Capsa! Mai rău ca Ia mustărie!! Dacă într'un restaurant ca al vostru, primul din Bucureşti, nu găsesc fazani în se­zonul vînatului, atunci unde vrei să mă

duc să mănînc: Ia Trotzky al Ru­siei?!

Chelnerul s'apleacă politicos, răs­punde:

— Fazani avem... — Unde? că pe listă nu'i văd

trecuţi. — Ne-au sosit dela gară chiar adi­

neauri, cînd listele erau deja scrise. Dacă doriţi...

— In cazul ăsta, serveşte-mi o bucă­ţică brînză de Brăila, iar ca friptură trimite la cîrnăţăria Paţac să'mi cum­pere d'un leu costiţe afumate de porc.

Fire de a r t i s t . Lipsisem mult timp din ţară, hra t de

iuţeala cu care trenurile străbat în lung şi lat Europa. Primul întîlnit, de bucurie că m'ri revăzut — probabil — şi-a d d toată osteneala să mă repeadă din nou peste frontieră, dar n'a reuşit. La în­trebarea mea: „Ce mai face Dandi­bulea?" — iată ce'mi a povestit:

— Dandibulea?... A, da... Dandibulea s'a lăsat de meseria lui şi s'a făcut artist. După ce ai plecat tu, a intrat la Institutul Geografic, unde erea însărcinat cu expunerea la soare a hărţilor întinse pe planşetă.

— Artă pentru hartă! — întocmai. Cum însă la noi arta

pură Iasă muritor de foame pe cel care o practică, Dandibulea şi-a dat demisia ca să se'nsoare c'o artistă ca şi el, o maniacă beţivă care lucra nu­mai în alb — culoarea fecioarei! — spoind de dimineaţa pînă seara casele mahalagiilor.

— Cu alte cuvinte, a luat de nevastă o chivuţă...

— ...bidinâreasă. Sătul pînă'n albul ochilor stropiţi cu picături de zeamă de var, Dandibulea divorţează dintr'un scuipat şl s'apucă să facă pictură pe­simistă.

— Pesimistă?! — Aşa am auzit că se zice ăiora

care văd lucrurile în negru. Şi'ncă ce negru... un negru cu lustru, să'ţi răsu­ceşti mustaţa ca'n oglindă! Dandibulea ajunsese primul vâcsuitor de ghete depe Bulevard!

— Taaaci! — Ce să t a c . . . că n'am isprăvit. A

strins ceva parale şi azi, în asociaţie c'un evreu, pictează matematică.

— Pictează matematică?!

O mică aventură E nostimă, cum să nu'mi placă? Şi pentru mine, farmec nou, In plus, e că'i Ceho-Slovacă. Bărbat'su cică'i un erou. Mărturisesc, eu nu ştiu dacă EI vitejii putu să facă Pe un front, chiar cel de Ia Copou

.Deşi ea 'mi-a jurat: „zic zoul" Dar e-un brav om: ştie sâ tacă, Face pe mortul din cavou, Nevâstă-sa cînd mă atacă Cu o guriţă ş'un cadou, O rochie sau bibelou. Eroul cu punga săracă Nu e mirat că ea se 'mbraca Luxos, că are un trusou Superb... Că tot dînsul se 'mpacă Dacă'l tratezi c'un Coantrou! La birt, la mine în birou, Pun damei mîna la... Popescu, Sau îi pup sînul de dădacă, El stă ca puiu 'nchis în ou Care prin coaja lui opacă Nu vede ce-o să se petreacă.

Mă 'ntreb mereu în mintea'mi seacă E oare ca Ceho-Slovacă? Nu ştiu, dar cugetînd o Ieacă Şi 'ntrebînd şmecherii din barou, D'un lucru eu sunt sigur. Iacă: Bărbat'su 'i un Ceho-Slo.... bou!

Contele de Tekirghiol.

— Mă mir cum de n'ai observat. In Bucureşti chiar are monopolul: toate 00-urile de pe uşile clozetelor din ho­tele de el sunt pictate.

•*!- Am înţeles. La revedere! Dau să p l e c . Prietenul m'apucă de haină... — Te duci? Tonul stins mi-aduce aminte că tre­

ime sâ'i fie foame. —- Sunt grăbit,.. — Eu.., — înghite el în sec — rămîi

cui ? — Dragul meu, întrebarea ta cuprinde

şi răspunsul. Ai zis: „Rămîi, cui?" Sunt absolut de aceeaşi părere. Ia o frînghie şi spînzură-te d'un cui: rămîi'n cui!

Am plecat foarte necăjit... că n'are să'mi urmeze sfatul.

Nae D. Ţăranu

•

Reîntoarcerea din yitogiaturi,—Bara de Nord

l l

- •

I I I T

l l

^^^^

o

o

— S p u n e d r e p t , M a r i f o : m*ai î n ş e l a t v r e o d a t ă ? — N i c i o d a t ă , G h i t f s o r : a f u r i s i t a d e s t ă p î n ă » m e a t o a t a t i n a î ş i

ţ i n e a a m a n t e i u l î n c h i s î n o d a e I

Attd ftj XV. Nn. 6a. Lirai 20 Seoţeiahtie IQ20 F U S H l G A

PORCII I M P R E S I I D I N T I M P U L I N V A Z I E I

KOTE D« O-M MTCAjD

— Dar cu voi ce s'a petrecut? a întrebat şvabul.

— Lâ noi Invat parale. Cine dat pa-rak*. nu sflldat; cine n'ai dat, haide na resboui. Io nu 'rai a dat—vŞi me trimet e n.l Bucureşti. Tot asa ale doua care brii

Iov ce, demascat, intrase într'o furie care friza demenţa.

Îşi bătea buzunarul plin cu bani; rînjla la dojana germanilor, şi, eşit din minţi, răcnia:

— Ma, ce, voi uiiţeri, bre? Trei sep-teraine ridem de la voi— şl voi, dobi­toci, mi bagam de scamă. Ama ufiţer, h a !

Nemţii-se de<leau de ceasul morţii, nu de ce făcuse bulgarul—ci de faptul că rolncascră, ei, ofiţeri de ai kaiseru-fui, cu un bulgar, care nu era nici cel puţin ofiţer. I-au făcut percheziţie, 'i-au hiat paralele, l-au legat fedeleş şi 1-an trimis comandantului din Bucureşti spre cele de cuviinţă,

Starabulowsky a respuns în sptnzu-itttoare pentru fantazia de a şi fi ucis ofiţerul, de a-i fi furat hfrtiile şi de a fi Indus comenduirea in eroare.

Dumitru Ciobanu, soldat într'un re­giment din Oltenia, se rătăcise, cu pri­lejul retragerei noastre, şi se allvănise în sat la ei. Cînd s'a afişat şi în Dolj, de către prefectură, ordonanţa vagmi-strului Mustaţă precum ca toţi cari au servit în armata „duşmană" să se pre­zinte lâ komandaturâ pentru ă se con­stitui prizonieri, Dumitru Ciobanu "şi a zis :

— De cit să' mă predau neamţului, mai bine aştept pfnă 'mi-o veni la în­demână — şi mă duc iar pe frontul nostru.

Şi s'a pitit, deocamdată, în coşar. Spionii l-au dibuit, însă, şi au trimis

jandarmi să-1 prinză. Ciobanu, în pri­mul moment, a pus mîna pe săcure, pe cînd maică-sa le căra leprelor cu cobtllţa — dar, grămădiţi de superiori­tatea numărului, au trebuit, ca Hinden-burg, să se retragă şi în cele din urmă să cedeze duşmanului.

Adus la Craiova, Ciobanu a fost o-srndit la moarte, pentru câ pilda lui să slujască de învăţătură celor cari s'ar mai simţi ispitiţi să ridice toporul asu­pra hoţomanilor. Şi pentru ca întreaga populaţie sâ fie terorizată prin exem­plul ce se făcea cu Ciobanu, „supra­oamenii" de la komandarrturâ au lan­sat invitaţii către prefect, primar, con­silierii comunali şi notabilii din oraş, invitaţii prin cari le făceau cunos­cut sâ se înfiinţeze Joi, la 7 ceasuri dimineaţa, în parcul Bîbescn, spre a

asista la executarea lui Dumitru Cio­banu.

Şi invitaţia adaogă: „Cei cari nu vor fi următori, se rac pasibili de 3000 ûii lei amendă, or i de trei luni închi­soare—sau amîndouâ d-eodată, „de pt alegere".

joi. pînă în ziua, parcul Bibescu ge­mea de hune, căci nu rămăsese con­tribuabil în capitala Olteniei care sâ nu fi primit ameninţătorul faire-part.

Se adusese plutonul de execuţie, cu ofiţerul in ţinută solemnă; se chemase preotul ca să dea os ftn dit ului mîngîie-rile sfintei credinţe ; se aşezaser:"* pe spalier şi cu coifurile lucind la soare : procurorul militar, comandantul pieţei şt suita—exécuteurs des hautes oeuvres.

Şl se făcuseră ceasurile 8. Pe la 9, publicul se cam impacien­

tase. Pe la 10, cti mai nervoşi murmurau. La 11, era aşa mişcare în asistentă

încît militarpobzeiul s a simţii dator să liniştească lumea spunindu-i, cu gravi­tatea care e cu atrt mai măreaţă, la neumţ, cu cît mal imbecil e teutonul:

— Man kommt gleich. La 12, în fine, a căzut perdeaua.

Reprezentantul komandanturei a făcut cunoscut spectatorilor câ reprezentaţia se amină fiindcă condamnatul... a fugit de sub escortă !

Şl lucrul se petrecuse în mod banal. Feldwebelul care conducea, în trăsură, pe Ciobanu, la locul supliciului, sugea, de pe tradiţie, pe drum, băgăul lulelei— ceeacc văzînd osmditul, s'a potrivit aşe, încît, cînd 'i-a venit bine, 'i-a al­cătuit un pumn virtos drept unde se îmbină sprincenele. Neamţul a căzut cu potcoavele în sus, pe dreapta, a-fară din trăsură; Ciobanu a sărit, pe stânga — şi pînă să'şi aducă aminte şvabul că poartă revolver, s'a pierdut prin grădini.

Şi dus e Dumitru Ciobanu pînă în ziua de azi.

Pe fddwebeL drept pedeapsă pentru neglijenţă, 1-au trimes pe front ca să înveţe minte, altă dată, să'şi ţie... pipa la îndemînă.

De oare ce snntem la Craiova, vreţi să vă spuiu două vorbe despre 01-teanu, directorul Teatruhu Naţional de acolo?

Olteanu e om de ispravă în accep­ţia largă a cuvântului Cu mine, per-sonaL s'a purtat, într'o ocazie delicată, curat... bulgăreşte — dar asta nu mă împiedică să constat cu plăcere că, vrednic, credincios datoriei, corect şi popular, Olteanu este, la Craiova, un element mai util de cât mulţi dintre milionarii egoişti cari fac vecinie mă­tănii la coada viţelului de aur.

într'o zi, prin Februarie pare-mi-se, când, necăjit că berea delà Jiu prea e erudit, pelinul delà Minerva cam acriu şi braghina delà M-ercur începuse să prinză zm-ag, Olteanu, ămărft, a-anga­

jat o partidă de table, pe cote iui şpriţ, cn Mitu AndreiesCtt, ziaristul fabricant de ghiaţă. Şi, norocos cum e, a cîşti-gat o partidă, a cîştigat două, a cî^-tigat nouă —pînă ce spetise pe adversar tot plătind ia şpriţuri. Atunci, aduchv du-şi aminte că e poftit la masă de către o cocoană din lumea cea mai bună, directorul Teatrului 'şi a lăsat partenerul la Andronescu, în pagubă, şi a plecat sâ răspundă invitaţiei ama­bile a cărei victimă era.

La masă, vezi bine: o ţuiculiţâ, si încă una; ba şi un pahar de vin, ba şi două dacă nu mai multe; apoi li-cjueur — ca la masă bogată, însfîrşit, La să scurtez : cînd se servea cafeaua, nici Demostcne, după se se exercitase cu bolovanii, nu era mai loqace deeft Olteanu. Conversaţia, dintr'una într'alta» a alunecat, cum era şl natural, pe un subiect de războiu : virtutea femei­lor — şi Olteanu, care ar fi un Cresus dacă ar avea atftea parale cîtă inimă âre, a început, cu verva lui de mol­dovean din Oltenia :

— E ruşine, doamnelor, e ruşine ca cocoane din societate să umble degî t cu ofiţerii din rasa din care ies chel­nerii. Şi e ruşine nu pentru că se calcă decalogul, care porunceşte să nu... prea iubeşti — fiindcă vergurilc care sus­pină acuma de pe nemţi, au oftat în* totd'auna după chipiu; ci e ruşine pen­tru că ploşniţile nu ştiu că frumuseţile acestea rîncede au dreptul la pensia întreagă pentru anii de serviciu în ba­talionul Cyterei, şi-şi închipue că asta e femeea romînă, şi că aşa, paşnică, iubeaţă şi fără pudoare e romfnea — copila duraitale, sora dumneaei ori ne­vasta dumnealui.

— Dar ^care, dintre crâiovence, 'şi a uitat, pînă într'atîta, reapectul ce'şi dâtoreşte, în cît să'şi facă bărbat din primul ticălos îmbrăcat nemţeşte, dom­nule ? a întrebat, cu revoltă, amfitriona, cocoană grijulie de reputaţia concetâ-ţenelor sale.

— Păi, de-o pildă, uif-te: dumneaei, şi dumneaei, şi madame Cutare, şi ma­dame Cutare, a isbucnii Olteanu, arăttad cu degetul pe cele prezente şi zicînd pe nume celor cari nu erau de faţă.

Coloquiul a ţinut mult şi Olteanu a vorbit răspicat, fiindcă măricel fusese numărul partidelor cîştlgate de Ia Mitu Andreiescu — şi'i steteau pe suflet cele două aristocrate, mai ales, care'şi de­ranjaseră coafura în stradă dispuiîn-du-şi favoarea unui buzăranţ.

De la masă, damele asupra cărora se exercitase, în special, verva Iui Ol­teanul, s'au dus drept la comenduire:

— Daca mă iubeşti, a zis una, care se avusese bine cu Mihall Cogălnlceanu, dacă mă iubeşti — fă-mi o plăcere.

— Dorinţele dumltale sunt ordine pentru mine, a răspuns, galant, neam­ţul, a cărui franţuzească dedea impresia că vorbitorul atunci scăpase din mîna dentistul ni.

F U R N I C A

— Arestează pe Olteanu cîte-va cea­suri, aşa de un haz — că prea a cîş-tigat la table şi....

— Bine, frumoasă doamnă, a zis homosexualul, şi a dat poruncă sluji­torilor să închiză pe directorul Tea­trului.

La intervenţia prietenilor, teutonul răs­pundea, legănîndu-se cu graţie, ca ursul cînd joacă menuet:

— E o glumă, domnilor. O să'l ţiu cîte-va ceasuri, ca să'l învăţ să nu mai f a ă poartă'n casă cu şase-patru, şi să cîştige şpriţul. Pe seară 'I pun în li­bertate.

S'a întîmplat, însă, un incident, fără importanţă dar care a schimbat niţel situaţia lui Olteanu, arestat, printr'o farsă, numai vremelnic: gereiterul care co­manda la Craiova, a fost chiar în ziua aceea, mutat, telegrafic — iar ofiţerul care '!-a. înlocuit, n'a putut fi pus în curent cu condiţiile speciale în cari şe­dea Ia arest directorul Teatrului Na­ţional. Pentru acest nou venit, Olteanu era un arestat ca toţi arestaţii, ostatic ca toată lumea, cu dosar în regulă şi cu motive determinate — prin urmare, bine şi frumos închis.

Mulţumită, dar, acestei împrejurări fortuite, norocosul partener al lui Mitu Andreiescu, închis, pe cîte-va ceasuri, pe la începutul iernci, din capriţiul unei cocoane care a fost foarte frumoasă în timpul oposiţiei-unite, închis e şi acum, cind au dat caisele în pîrg!

Monopolul BrînzeL — Ordonanţa de azi ne aduce la cunoştinţă că s'au rechiziţionat toate stînele; că s'a inter­zis vînzarea laptelui de oaie — şi că nimeni, afară de Guttmann, de la Spe­ranţa, nu mai are dreptul să fabrice brînză.

Speranţa, căreia 'i se octroiază ex-cluziv monopolul pentru hrana popu-laţiunci din Ilfov, cu preţul pe care va voi ea să'l fixeze, ori cît de fantastic ar fi, este o societate ovreiască, la care au intrat, acum, ca tovarăşi la parte, şnapanii kaiserului.

Rostul ordonanţei, dar, e foarte sim­plu : se va rupe de la ţărance — căci bărbaţii sunt pe front — tot produsul oilor, cu atîţia gologani cît se va milos­tivi ovreiul să le dea; de Ia cele recal­citrante, se va rechiziţiona pe preţul maximal de şaizeci de bani, cîntăiită de către titmaciul ovreiului — şi marfa, adusă în Bucureşti, se va vinde, in de­taliu, cu paisprezece franci. Asta, ca să ne rămîic de veci amintirea acestei administraţii yîrmanc.

Carp jubilează. Ne apropiam de ple­biscit.

Iar s'a afişat că „în curind va apare Lumina, organ „rominesc" independent, sub direcţiunea d-lui C. Stere, profesor universitar".

Daca, cu tot afişul, va apare ori nu, e grai de prevăzut; că, însă, în cazul

cînd va apărea, va fi independent, nu încape nici o îndoială — intrucît iese cu censurâ şi sub înaltul patronagiu al polizeimeistrului; dar că va fi romi­nesc, asta pot să v'o afirm din ştiinţă personală. Iacă, de altfel, compoziţia redacţiei viitorului Hajojetz: Schulder, Marcus, Berger, Burăh Brâunstein şi Siniol — „sub direcţiunea d-lui C. Stere, profesor universitar".

Dacă nici cu această severă selec-ţiune nu se va da graiu adevăratului suflet rominesc, atunci numai rămine de cît o încercare de făcut: să se a-ducă rabinul de la Buhuşi ca secretar de redacţie!

Se făcură două arestări sensaţionale — sensaţionale, adică, pentru că li se cunoaşte motivul. Pînă aci, miile de oameni luaţi de acasă, furiş, şi închişi te miri pe unde, nu ştiau nici ei ce Ii se impută. Te pomeneai cu cîte un prieten că dispare din circulaţie, şi, fiindcă sub nemţi totul se face pe ascuns, tilhâ-reşte, n'aveai de unde afla ce e cu el. Căci gazeta ovreiască spune precis cîte fire de păr are Cadorna şi de cîtcori... bea apă Take Ionescu, Ia Iaşi, pe zi— dar cîte doamne din Capitală sau cîţi oameni importanţi au fost închişi, de­portaţi sau relegaţi prin oteluri, nu'i permis să afle. Cu aceştia doui din armă se ştie.

Prezidentul secţiei a doua a tribuna­lului comercial a avut un... schimb de vederi cu un neamţ, probabil magistrat printre chelneri, reprezentant al guver­natorului.

Din pricina lipsei de combustibil, palatul de Justiţie n'a putut funcţiona astă iarnă. Judecătorii, cu blana pe ei şi cu căciulile pe cap, erau siliţi să amîne procesele din oficiu. Acum, e cald, s'ar putea înfăţişa pricinile—dar jirmanii, ca să'şi instaleze aşa zisul lor tribunal, care e un simplu cuib unde se fură romînii în folosul vipe­relor străine, au ocupat cele mai multe din sălile în cari se ţineau şedinţe. Secţia lui Maghieru au vîrît-o în odaia unde era Curtea cu Juraţi, devenită mai pe urmă încăpere pentru arhivă— şi magistratul, gelos de maiestatea jus­tiţiei, găseşte că este sub demnitatea judecătorului să impartă dreptatea într'o odăiţă căreia'i lipseşte nu numai so­lemnitatea dar chiar confortul cel mai elementar — pe lîngi că, reacţionar cum e, nu vrea, la maturitate, să înveţe procedura germană ca să ia parte, cu complectul nemţesc, lâ judecarea, în romîneşte, a procesului intentat deBehles statului nostru.

Faptul, adus Ia cunoştinţa supraoa­menilor, a determinat, mi sc spune, un curent pentru trimiterea lui Magheru lâ Imperial, ca sâ ţie de urlt colegilor -cari 'l-au precedat în închisoare.

Prea Sfinţitul Sofronie, episcopul dc Rjmnic, primise, de la nemţi, o injonc­

ţiune prin care 'i se desemna, într'o-chestie de cult, o conduită nepermisă de... tipicul biscricei ortodoxe. Prelatul a întîmpinat:

— N'arc nimeni cădere să se ames-tice în rînduiala sacerdoţiului meu. A-postolatul pe care'I exercit, e tîlcuit de canosne oecumenice şi, în afară de ele, nu cunosc putere lumească de la care să purceadă îndreptări pentru mo­dul cum să slujesc altarul.

A doua zi, Vlădica a fost surghiunit Ia mănăstirea Peştera, unde călugării din Sinaia 'i aduc, drept hrană, cîte un codru de mămăligă rece.

De ună-zi, a venit la Peştera pre­fectul de Dîmboviţa, numitul Fortunescu, călare cu două ovreice — şi a stăruit din sesputeti să smulgă episcopului iscălitura pe chemarea mitropjlitului primat:

— Nici mort nu cad eu în păcatul acesta, a fost respunsul vrednicului că­lugăr — din care pricină, surghiunit a rămas prea sfinţitul..

Şi în mijlocul întunereeului acestuia, apar, ca duhurile rele în puterea nopţii, ticăloşii cari s'au vîndut duşmanului în schimbul privilegiului de a face averi din mizeria populaţiunei robite, de a râsbuna rancune personale ori de a-şi cultiva slăbiciuni ruşinoase.

Lupu Kostake pune, în serviciu! com­plicilor bogaţi, influenţa căpătată pe lingă nemţi legînd populaţia sărmană şi dînd-o ferecată in ghiara bandiţilor — Lupu Kostake care patru zeci de ani a fost ţinut in slujbă, de toate guvernele, nu­mai de milă ca să nu-i moară copiii de foame. Şi puterea acestui ignobil agent nemţesc merge aşa de departe, în cît scoate din puşcărie vinovaţi măr­turisiţi — pe cînd Rosetti, cuscru-său, cu ausweis special, tocmeşte, ca la Obor, cu chiaburii de prin lagările de ostatici, lagăre unde nu e îngăduit să patruuză nici pasărea în sbor!

Ori pe unde şi ori pe eine intîlueşte Lupu Kostake, are aceeaşi frază de ex­pectorat :

— Răsboiu aţi vrut? Na: răsboiu! Săturaţi-vă!

Fiindcă voiu să fiu drept, însă, sunt silit să recunosc că păcatul acestui uriaş huligan pierde mult din gravitate cind te gmdcşti că, după Matache Do-brescu, Lupu Kostake e cel mai .~nilt om,din ţinutul ocupat.

Carp, incomparabilul, descifrează pe Wagner aştepttnd, ca dracii, ora de consultaţie cind să'şi îndestuleze, cu delicateţă trascendentalâ, neputinciosu-i dor de răsbunare, ceâ mai nobilă vo­luptate la care aspiră zănateca lui de­şertăciune.

D-nei Crihan, cate, socoUndu-l In toată firea, se dusese să 'i-se pltogâ cum că 'i s'a internat bărbatul fără nici o vina, olimpianul găunos care repre-sintă aici, în lipsă de altă ocupare,

F U R N I C A 7

ceea ce 'şi închlpueşte el că ar fi po­litica statelor din Mittel Europa, 'i a răspuns, pe ton care î i vedera că, în ce priveşte calviţia, nimic nu'l deosi-beşte de cel-l-alt Caesar:

— Pe voi, romînii, şi în teapă de v'ar pune germanii, încă n'aţi fi îndestul pedepsiţi!

Antipa, cel însărcinat să iscălească, Ia ministerul de domenii, ordinele con­cepute de Wirtschaftstabul nemţesc.— Antipa răspunde, insolent unui prieten care '1 ruga să intervie pe lînga stă-pînii Iui ca să-1 lase pe Procopiu să moară, păzit de gardă, în patul Iui:

— Procopiu să-i mulţumească lui Brătianu de halul în care a ajuns. Răs-boiu a vroit, poftim: răsboiu are!

Şi lepra grecească ocupase, cu dem­nitate, douăzeci de ani, Ioc de frunte în anticamera lui Procopiu!

Verzea, alt ocrotitor al capitalei, care a dezertat, în momentul din urma, ca să se facă primar al vrăjmaşului, la Bucureşti, oferă, din averea-i spurcat dobîndită, să facă fericite pe femeile cari vin să-i solicite intervenţia în fa­voarea bărbaţilor închişi, pe lîngâ a tot puternicii lui complici.

Această purtare de mişel a făcut pe o artistă, spirituală şi plină de mîndrie, să riposteze trădătorului, cu zeflemea caustică:

— Dar cine'ţi spune dumitâle, dom­nule, că nu sunt fericită eu? Şi, în cazul acesta chiar, pentru sarcina ce'ţi propui dumneata 'ţi ar trebui calităţi pe cari le ţii, se vede, ascunse, de vreme ce nici nu se zăresc!

Stere, după ce cade în adevărate accese de epilepsie cînd 'i se vorbeşte de cîte un romîn internat care n'a fost pentru politica... ukrainiană, se reculege, îşi şterge zemurile cari 'i spurcă bu­zele ca în paroxismul hidrolobiei, şi, istovit de sbuciumul isteric, se scuză, blînd:

— Nu pot. fiindcă acu am nevoie de toată influenţa ca să scap pe un vâr al meu. Mai tîrzitt, cu plăcere voiu încerca.

Şi ceea ce dă oarecare speranţă so­licitatorului, este faptul că adversarul ţarului n'âre, din fericire, de cît un singur vâr — şi acela 'i c cumnat...

Arhibald

Acesta „note" au fncefmt Ia Nn. 83. Cu începutul anului XV, „Porcii" apar

regulat câto două pagini la flecare număr.

— — U M U M - I I . — • — p — | — I

Redacţia şi Administraţia Revistei „Furnica"

Calea Griviţei, 96

•iiniTm MII -T- 'TI rr i • n " r " T f •'

R Ă V A Ş E D-lui lonescu - Brăiia

Pentru prefectul de Polit ie LOCO

Aşa 'mi trebuie, domnule general, că sunt mălăieţ Ia fire — mă iau de pe toţi piserii administrativi.

Citesc deună-zi — daca mă iubeşti î — 0 circulară a poliţiei, precum că sunt rugat din partea matale să opresc au­tomobilele *care vor avea, noaptea, fa­rurile aprinse neprevăzute cu hîrtie co­lorată la geamuri -—şi intru în sl J .

Treceam tocmai pe bulevardul Ca-rol, unde e vorba să se ridice o sta­tuă Iui AAoscovici, de către „blocul" ovreiesc, cînd iata un automobil cu fa­ruri şi fără vopsea la cercevele.

Zic: — Stai, mă! Şoferul zice : — De ce, mă ? — Stai, zic, că bag cuţit'n tine. Lr

ordin dela poliţie. — Ce, eşti turbat, domnule ? zice.

Cum, ordin V — Iaca bine, zic. E ordin să te duc

la beciu. — Tu, mă ? — Iaca, ea ! — Fugi, mă, că trec p'în tine. — Să mă urmezi, zic. — Ce să te urmez, mă, că am muş­

teriu. — Nu vreau să ştiu. Nu 'ţi-ai boit

ferestrele, va să mergi Ia poliţie. EI una, eu alta — că aveam circu­

lara în buzunar şi nu 'mi era frică nici de Bertha. Pe la o vreme, văzînd că ritanul nu 'nţelege de vorbă, mă re­ped pe capră ca să-! înhaţ... mana mi­litari.

Cc să vezi dumneata, însă, domnule general ! Unde m'a luat, nene, bolşe­vicul la palme, şi dă-mi, şi cară-mi, par'că era tocmit cu ziua.

Cînd am scăpat din seric, năucisem. Pornind spre casă, unde aveam sâ'mi

pui cartofi Ia tîmple, numa aud, dela spate, pe un trecător, martor la mar­tiriul meu:

— Foarte bine 'ţi-a făcut, dragul meu.

— Cum, domnule, 'I întreb, întor-cînndu-mă necăjit, şi dumneata eşti maximalist ?

— M'a fetit Dumnezeu sâ fiu de ăia cu Internaţionala, dar trebuia să măninci bătaie ca sâ te înveţi minte alt 'dată să te mai lei de pe circutâ-rile năstruşnicilor dela poliţie.

— De ce, mon şer ? — Pentrucâ farurile sunt puse la au­

tomobile ca să tiu dea, noaptea, or­beşte, peste oameni, cum dau ziua —-şi căpâţînnşii dela poliţie cer să le astupe cu catran, cum se cerniau, a-C111M doi ani, felinarele, pe stradă.

— Şi d'aia zici că făcu bine de mă bătu ?

— Nu d'aia. Trebuia sâ fc bată fiindcă te-ai potrivit generalului Nico-Ieanu şi ai sărit, dumneata, om bătrîn şi beteag, sâ faci pe poliţaiul, în mij­locul drumului, faţă de birjarii pe cari nu-i pot stăpîni nici sbirii dela servi­ciul circulaţiei.

Faţă cu întîmplarea aceasta, aştept dela imparţialitatea dumitâle, domnule prefect, ca, pe viitor, ori să-ţi revoci circulara ori să sări personal, dum­neata, pe capra automobilelor — că, cu, umil, refuz serviciu! de aci în colo

Al dumitâle Aurel lan P a p u r ă

••- • ••

Un procedeu delicat Niciodată madam Coronescu n'a fost

o gospodină ideală, — dar de la o vreme, cam de pe la unificarea valutei încoace (ce legătură să poată fi aicea?) par'că s'a întrecut cu totul. Aceasta e ce! puţio opinia d-Iui Coronescu. O casă mai neglijată nu i-a fost dat să mai vadă, de cînd ca simplu funcţionar co­mercial trâii în concubinagiiî, Ia man­sardă, cu o Miţa, pe care la un mo­ment dat, raţiunea i-a spus că e mai bine să o Ec'iîmbe cu o zestre.

Ce folos acuma ? Toate răvăşite, pră­fuite,—murdărie, păianjeni, muşte, pu­rici, o dezordine drf să-ţi ei lumea în cap,—supe afumate şi fripturi arse,— cearşafuri neschimbate, — cu un cu­vânt: dezastru.

Domnul Coronescu c altminteri un om delicat,—delicateţea 1-a caracteri­zat încă de pe vremea când măsură stamba cu cotul, răspunzând !â nu­mele concis şi. mai simplu de Korn. Ca sâ facă observaţii soţiei, nu intra în caracterul Iui. D?r ce să facă în si­tuaţia aceasta intolerabilă?....

După o matură reflexiune, iâtă-1 ceva mai liniştit. Madam Coronescu e o pasionaţi amatoare de operete, şi In deosebi de.- tenori. Domnul Coronescu ştie acest lucru, dar îl ia ca o slăbi­ciune inofensivă, şi nu se sinchiseşte mai departe.

A:est preambul e necesar pentru în­ţelegerea restului acestei istorioara, nicidecum inventate.

Intr'una din zile, madam Coronescu, primeşte im bileţel, adus de un cowri-

F U R N I C A • I . 4 .UJ, ВЗДДЯ1В8 А Ш М Д

suy.nar, în lipsa bărbatului de acasă. Cu B mană febrilă desface plicul, şi cu ochii avizi citeşte:

„Scumpă doamna, „De mult, aruncând privirea in sală,

graţioasa d-voastră persoană a făcut asupra mea o impresie profundă şi invincibilă. Sper că nu vă veţi supăra, dacă îmi voi luă îndrăzneala să mă învit la d-voastră pentru seara zilei de lunea viitoare, deşi ştiu că în acea zi soţul d-voastră va fi absent. Îmi pro­mit, şi vi promit, b seară delicioasă.

B . Leu

tenor."

— Obraznici tenorii aceştia, îşi zise madam Coronescu, dar drăguţi. De unde însă o fi ştiind ei că

intr'adevăr, Coronescu întorcându-se acasă, confirmă nebănuitor ştirea: O afacere urgentă îl chemă în provincie-, pentru cel puţin o săptămână. Era Sămbătă seara.

Luni, toată casa era spilcuită, cură­ţită, aranjată. Cocoana într'o toaletă extraordinară, masa pusă, servită ca de sărbătoare, — un interior preschim­bat ca prin farmec...

Ceasornicul arată ora şapte;—în a-celaş timp un ţârăit de clopoţel ră­sună....

Madam Coronescu, zâmbitoare, iese întru întâmpinarea oaspelui.... Tablou! In pervazul uşii apare Coronescu în persoană.

— Uite, dragă, am fost nevoit să mă înapoiez,—uitasem un lucru foarte important.... Dar văd că masa c pusă: — mi-e şi c'am f»amc.

Madam Coronescu făcea feţe, în vreme ce soţul se debarasa de bagaje în odaia de alături... Acuma, dacă pică tenorul ? ...Dar nu. E iar un comisionar care aduce un bileţel:

„Scumpă doamnă, — Scuzaţi că sunt împiedicat astăzi. Va fi pentru altă dată. a Leu, tenor".

— Uf! făcu uşurată madam Coro­nescu.

Seara a fost delicioasă, .într'adevăr, pentru pişicherul domn Coronescu. — Noaptea tîrziu, după un supeu copios şi select, învăllndu-se în cearşafurile albe şi parfumate, îşi murmură printre dinţi.

— Bileţele de astea, trebuie să-i mai trimet şi de altă dată...

I. G r e c .

F e m e i a cu B a r b ă — OLeo! Unde? parcă" aud pe Ма­

сле, foarte sceptic în chestie de feno­mene extraordinare.

— Stai niţeîuş şl'ţi arăt, eu unde. Dar întîin să ocolim niţei ca să ajun­gem mai repede la tanc:

Ţi aduci aminte ce zicea, la Dacia, generalul Averescu, pe cînd făcea opo­ziţie generalul Văltoîanu V

— Daca mă crezi, am uitat ca pă-mîntul.'

— Uit'-te, Mache: 'cea că, cum o veni la guvern, cu Take Lonescu, pune la cale răspunderile.

— Cum, adică? — Ia socoteala celor cu permisele'

celor cu roşcovele, celor dispăruţi, celor dezertaţi, neraţofilllor, etcetera.

— Ei , ş i ? — Acuşica e la guvern cu şeful lui

Plesnilă. — Este. — Ei, văzut-ai să ceară socoteală

cuiva? — Nu. — Păi, vezi? Pe urmă: După ce'l chemă Brâtianu la putere,

că'f era frică de Lupu Moscovici, nu se răbufni asupra internaţionaliştilor ameninţîndu-i că, de-or mai continua greva, le face şi Ie drege?

— Ba da. — Şapte greve a provocat Chris-

tescu, de atunci. Şi, auzlt-ai să pedep­sească vre-un bolşevic prins că sabo­tează industria?

— N'am auzit, ce e dreptul. — Nu'ţi spuneam eu! — Toate bune, dar unde e Femeia

cu Barbă? — Aibi răbdare, că te plesnesc. Cînd

se rugă, pe toate drumurile, de lucră­torii pâcinici, să nu se potrivească trotzkiştilor, ci, sub denumirea de Sin­dicat Galben, să se apuce de treabă, căci ţara are nevoie să se refacă, ce le făgăduia Galbenilor?

— Că o să'i îmbrace gratis, o să ri încalţe ieftin, o să-i hrănească pe da-

, torie şi că, dacă s'or mai răsti roşii, la dînşii, se pune cu mitraliera pe cmbril socialist.

— Nu e aşa ? Şi acuma, după ce au venit oamenii la lucru şi, ca să'şi facă datoria, au primit să mănînce şi bătaie

de la procuriştii lui Rakowsky, ce Ic spune preşedintele consilimjri?

— Le-a trimes vorbă, prin prefedrd de poliţie, precum că de ce rm s'au raliat şi ei la Internaţiunaia de ia M©&-cova.

— înţelegi, care va să zică. Dar deună-zi, cînd aduse plăpuroara! vorba, la Cameră, că a năvălit no corp de armată în curtea fahricei de tutun şi că, din pricina asta, au avortat o mul­ţime de domnişoare, între care sunt sute de moarte şi rănite, ce aumdtne a luat generalul Averescu, rogu-te?

— Ca să readucă pacea, liniştea şi concordia în ateliere, adnotării aâ des­fiinţeze Sindicatul... Galben, pentru ca Trotzki, stăpîn pe industria roinînească, să ne aducă la aceia»ş numitor pînă vom da drumul lui Bujor, din ocnă, ca să vie, cu lorga, să siejeze în parla­ment, sub prezidenţia d-Iui DuiHn Zam­fire seu.

— Minunat. Acuma gîndeşte-te ce reflecţie zice Cocea că a făcut, In ches­tia aceasta, ministrul de Interne, şl, cît eşti de miop, ai .să vezi şi tu rostul trilului de mai sus.

— Bine, am văzut eu că părerea d-lni Argetoianu, ca să nu'l gonească Chrts-tescu de la guvern, e că vina pentru care se pun în grevă fetele de la trarjj-vaiu e a inginerilor de la Regie, fundei* nu se lasă să-i bată lucrătorii de la Chibrituri — dar nu văd...

— Fiindcă eşti ponivos. la pune oche* larii, însă, şi uită-te bine la cbezaşul băncei ministeriale, şî să vezi: nu e Femeia cu Barbă?

— Generalul, frate? — Păi, cine? Cînd e cine-va ostiş

viteaz şi are barbă, dar poartă testimel şi stă pitit sub pat de frica leliţei de peste drum, nu se cade să-i zici, luînd poziţie „pentru onor": Bună ziua, babo?

— De, din partea asta par'ca ai dreptate — dar e vorbirea că, dacă ar fi femeie, cum de 1-a luat la oştire?

— El, asta e! Par'că n'a fost şi un Papă de parte femeiâscă!

— Că bine zici. Al de 'I chema Papoaia.

— Păi. De atunci, ca sâ nn se mai păcălească conclavul, se face un exa­men, la alegerea Papilor — şi un car­dinal strigăj

— Habet! Paplstaşul.

» 4 »<.»r<IFT»ir«.

Mapiîri ou articole pentru copii

10 F U R N I C A

POPESCU & Comp. - ADAPTĂRI —

Instinctul meser ie i . Medicul Răpciugă, cunoscutul savant

universitar, a fost invitat de un prieten ca, împreună cu aii", să vie la el la moşia, unde a preparat o vînătoare fas­tuoasă, în felul celora pe cari, cîte o-dată, administraţia le organizează în onoarea Maiestăţei Sale.

Iată-i cu toţii Ia pîndă, în marginea luminişulni pe unde avea să trecă vî-natul alungat cu chiote de „bătăiaşi". S'a convenit, din respect către ştiinţă ca prima „victimă" să fie datorită sa­vantului medic Răpciugă.

Sgomot îndepărtat, fîşiit de stufişHri prin cari trec repede animalele.

„Un epure"! — sbiară c ineva . Pînă să ochească Răpciugă, epurele

a trecut galop, dispărînd în cealaltă parte a luminişului.

Restul vînătorilor hohotesc în a"sain-zâtorile lor înverzite.

După cinci minute, alt ţipăt: — O vulpe! Pînă să chioiască Răpcigă, vulpea

s'a tot dus, şi dusă a fost! Vînătorii sunt consternaţi. Dacă o

ţine mereu aşa, întreg vînatul pădurei are să le defileze pe la nas, fără ca unul să încerce măcar un „foc".

Deodată larmă mare, însoţită de ur­lete. Un lup furios sbucneşte în lu­miniş....

Un vînător anunţă tare: — Doctore, un client! Răpciugă tresare.... ca fulgerul duce

puşca In umăr, ocheşte... bang!... Lupul rămîne mort pe loc, de par'că ar fi ost trăznit.

Pe stradă. — Apropos, Popescuie, bine că te

întîlnii. — Lasă-mă, că n'am timp! — Numai două vorbe: ce idee ai

de Ionescu? — Vrea să se însoare? — Nu. Te'ntreb şi eu prieteneşte: ce

idee ai de Ionescu? — Monşer; drept să'ţi spun, Io­

nescu, cu toate că mi-e prieten, e un om foarte cum se cade, inteligent, bine crescut, om de spirit...

— Aoleo, mă Vaxilescule, dacă 'l-âi. fi auzit adineauri ce spunea de tine...

— Ei şi ?!... Puţin îmi pasă mie de clevetirile unui măgar ca Ionescu!

* Oficiale.

D-nul ministru al Cultelor şi Instruc-ţiunei publice e foarte sever — cum se şi cuvine să fie un dascăl universitar ajuns la cea mai înaltă demnitate pe scara ...clubului. Decorează... decorează puţin, rar, dar just: fiecare depe me­ritele lui. (Chiar cuvîntnl „merit" în­semnează c'o... merită).

D-nul ministru, bineînţeles, are prie­teni...

— Oh, prietenii din ziua de azi! Nu ăştia: prietenii din inimă sunt pe

drum de-a dispare... odată cu răspîn-direa „boalei de cord"; d-nul ministru are foarte mulţi prieteni politici, cu cari zilnic se tutueşte fără măcar să ştie cum îi cheamă. Pe ei îi decorează... rar, puţin, dar just. Dovadă, urmă­toarele:

In audienţă, la ora fixată pe biletul lipit de uşă.

— D-le ministru, sunt cinci ani de cînd toţi predecesorii d-voastră mi-au făgăduit să mă decoreze şi nici unul nu s'a ţinut de vorbă.

— Ce sunt eu dator să plătesc fâ-găduelile altora?

— Nu aşa, d-!e ministru; nici n'aşi fi venit... înţelegeţi d-voastră: azi, cînd toată lumea s'a pricopsit speculînd murdar semenii lor, c'o făgădueală mai mult tot sărac rămîi. Am venit fiindcă am citit în ziare că aţi decorat pe Pe* trescu...

— E unul din cei mai buni prieteni ai mei...

— Nu văd ce m'ar împiedica să vă fiu şi eu!?

— In fiecare seară mă distrez cu el la club.

— Pot veni şi eu, că tot n'âm nici o ocupaţie.

— Bine. Ştii să joci „poker"? — Ce-i aia? — „Ecarte" ai jucat vreodată? — Acum i-aud numele întîia oară. — Dar biliard? — Jocu ăla la care fugi cu bătu

după bile ca după porci?... Ferit-a sfîntu!

— Table ştii? — Nu.

— Maca? — Nu. — Şmendăfer? — Nici asta nu ştiu. — Păi dacă nu ştii nimic, omu Iui

Dumnezeu, cum vrei să te decorez?

D'aia, zic, d-nul ministru e foarte sever: decorează puţin, rar, dar just-— fiecare depe meritele lui.

Voiaj de nunta. Au plecat acum o lună, cînd peronul

gărei de Nord avea aerul unui salon de dans — atîta lume'n frac şi rochii albe venise să'i petreacă!

A luat Europa pe sus, pînă Ia Londra — Yes, my dearlingl—au scoborit Ia Par is— Voiri, machere! — au cîrmit-o spre Bruxelles — S'il vous plaitl — ho­tar jţi să se'ntoarjă pe jos — dar tot cu trenul —prin Italia, spre a da ochi şi cu la bella Venezla.

Călătoresc singuri intr'un comparti­ment clasa I-a. „Expresul" fuge zănatic, scuipînd fum şi funingine.

C'o staţie înainte de tunelul St. Got-hard se sue încă un pasager. S'aşează pe canapeaua din faţa lor, desface un ziar enorm şi s'adînceşte în citanie.

Un şuerat prelung vesteşte călătorii că trenul va intra în tunel.

Douăzeci minute voiaj prin întuneric. Se face lumină. Pasagerul îşi reia

ziarul. El, privindu'şi soţia drept în ochi, şeopteşte languros:

— De aş fi ştiut că tunelul e aşa lung...

— Cum, bărbate, n'ai fost tu?!

Şt iu ! e un pişicher! Şmil are lâ geam trei „deşteptătoare"

vechi şi'şi zice „ceasornicar"; în rea­litate însă e cămătar: împrumută ma--halagii nevoiaşi cu dobîndă de „cinci lei la pol pe lună". Asta v'o spusei în loc de carte de vizită, ca să nu ziceţi pe urmă că vă vorbesc de oameni pe cari nu'i cunoaşteţi.

Toată ziua fusese o căldură înăbu­şitoare. Spre seară, răi-orindu-se puţin, Şmil, futlos că'n ziua aceea n'a făcut nici un gheşeft, pleacă să vadă dacă si Ştrul, exact de aceeaşi meserie, n'a păţit'o la fel.

Ştrul stă tocmai la dracu, pe-aproâpe de Piaţa Victoriei.

F U R N I C A I I

Prăvălia e goală. Un „purăţ" de vreo zece ani hîrjie cu pila o chee veche, căsnindu-se s'o potrivească în gaura unui lacăt văduv de chec.

— Bună ziua, Iţic! Unde-i stăpunu-tu, moi? —se informează Şmil din pragul uşei.

— A plecat, dija. Şmil, care a venit cu plan — achichia

plan! — întreabă şiret, frecându'şi mînile: — Aşa de multe afaceri a făcut el

astăzi, că nu mai vrea să stea acasă? — Niciuna! — Uăăă?! — Niciuna, îţi zic! — Atunci de ce a plecat? — A plecat jsupărat la Şosea, ca să

ia niţel aer. — Să putea să treacă o zi fără să

nu ia el civa! — oftează amărit Şmil, îndreptîndu'şi privirea spre tavanul mur­dar al ceasornicăriei.

Pe stradă. Keskevu, intîinlnd pe Fasonel îmbră­

cat „ultima modă", exclamă: — Frumoasă vestă ai monşer! La

cine ţi-ai făcut-o? — Strul Blumberg, fii şi suceesorl.

Mergi sa'ţi comanzi şi tu una? — Mersi! Pentru o nenorocită de

vestă să mă'ncarc cu atiţia creditori? Nae D . Ţ ă r a n u

Să moşteneşti şeapte milioane lei a-vere, nemuncită, din arenda aproape

pe gratis a restaurantului gărei Ploeşti, şi totuşi să faci pe socialistul puritan, sa lipi în numele moralei contra oligar­hiei exploatatoare din Romînla, este de sigur din partea obscurului fiu al Iui Gherea un act de mare.... curaj.

Ni se comunică din Moscova că to­varăşul deputat Şaşka Dobrogeanu va propune la congresul Internaţionalei a treia o moţiune prin care cere ca bunul simţ, modest a şi ruşinea obrazului să fie considerate ca defecte burgheze în viitoarea societate comunistă,

Un cunoscut şi distins medic bucu-reştean, pe care'l vom designa nu­

mai cu pseudonumele de Doctorul „Nu­mită" ştie să taie tot aşa de bine cu

condeiul ca şi cu bisturiul. Ca dovadă iată ce „necruţător" catren a dedicat unui amic al său, şef de cabinet al unuia dintre miniştri actuali, care se plînge că este împovărat de de prea multă muncă d e către Excelenţa Sa:

Că are treburi berechet Aceasta au e de mirare, Căci fiind şef de cabinet S'a dat lu\ toată.... treaba mare!

C'neva, care-a călătorit vara asta mult prin Ardeal ş i alte provincii l ibe­

rate, îmi spunea: — Pe unde te duci, alte legi, alte

obiceiuri, altă administraţie, parcă ai fi în ţară streină.

— Va să zică, faimoasa unificare... — Se va face curînd, probabil. Pînâ

atunci, o singură unificare s'a realizat: unificarea pungăşiei în toată Romînia Mare, deoarece, jaful negustoriilor de tot felul peste Carpaţi este acelaş ca şi la noi în vechiul regat.

P i vremea cind se v o r b e a cu stăru­inţă că, în sfîrşit, Tăzlăoanu va 'i

scos din guvern. — Să vedeţi că şi din faptul că de­

vine un c x ministru Tăzlăoanu va face o afacere.

— Pentru ce? — Pentrucâ va căpăta un permis de

ex-port.... ofoliu.

Dialog auzit intr'o cafenea frecventată de mulţi samsari.

— Va să zică e adevărat: ministrul Tăzlăoanu şi-a dat demisiunea?

— Da, se zice chiar că i s'a primit demisiunea.

Tăzlăoanu 'şi-a făcut bruma de studii ce o fi făcut în Austria, pe n e m ­

ţeşte. La şcolar pe limba germană se zice Schüller...

Ce ironie a soartei ca pînă şi azi un Schüller să rămîe legat de numele său!

Pr in ţu l Ghi ţă

Revista „FURNICA" Propr i e tar : N. D. ŢĂRANU

Apare de dojă ori pe săptămână : LUNEA ŞI VINEREA

— P r e ţ u l : 1 l e u 2 5 b a n i I a a e a — Abonamentul: 100 lei pe an: 50 lei pe şease luni; 25 lei pe trei luni, plătit inainte prin

mandat poştal. Adresa : Revista „FURNICA*. — Bucureşti

Una nostimă Se spune în toate cărţile de citire

că tot rumânul cu mustăţi trebue să plătească bir pentru ca statul să aibă de unde să'i pue şcoală la nas, calda­râm la poirtă şi vardist la uşa dom­nului Tăslăoanu. Dar dacă, ferească Dumnezeu, venind să zicem, noaptea dela teatru, îţi ese un apaş in cale, te bate, tc buzunareşte, iar dumneata dai fuga cu buzunarele întoarse pe dos şi cu limba scoasă Ia Circumscripţie...

„Da' cine dracu te pune, dom'le, să umbli în puterea nopţei pe stradă?..." . se răsteşte la tine ipistatul de serviciu necăjit că i-ai deranjat somnul, „Un'ţi-e legitimaţia"?... mai tună el odată scu-lându-sc în capul oaselor, întinzând pumnii până'n tavan şi căscând gura până Ia urechi. Iar dacă dumneata, om slab de îngeri, începi să bâlbâi scu-zându-te că ţidula era în portofelul cu pri:ina, domnul ipistat coboară braţele moi ca nişte cârpe, îşi strânge gura dispreţuitor, recade pe canapea caldă încă şi cu unul din picioare îţi face semn că poţi să pleci pe unde ai venit, dacă nu cumva ţii mult să cobori la beciu ca contravenient la legea iden­tităţii.

Iată insă că gazetele'ne aduc oribila veste cum că un agent al Siguranţei, ziua nămiaza mare, buzunăreşte pe un hoţ dc păgubaş care schimba nişte co­roane la Marmoroş-Bank, ciordindu-i 50000 lei. Şi n stimada e că agentul în chestie fusese pus acolo tocmai ca să păzească pe chiaburi de răufăcători. Faptul petrecându-se de data aceasta ziua, e mai mult ca probabil că cir­cumscripţia respectivă a dresat cuve­nitul proces-verbal explicând că la mijloc nu poate să fie decât o glumă de po­liţist şugubăţ care a vrut să facă pe buighez ca pe lângă coroane să schim­be şi o... pereche dc pantaloni: or în­gălbenit şi ei de spaimă rămânând cu buzunarele căscate.

Şi acum, încadinţaţi de cele de mai sus, pentru că avem şi noi o coroană ruptă şi soioasă pe care nu ne-o pri­meşte nimeni, ca să nu păţim aseme­nea glume, o depunem gratuit pe opera de Siguranţă a Statului a d-Iui Pa-naitescu.

Corona coronat opus. Fra Yer

Atelierele Grafice .Tiparul Românesc", Str. Sărindar No. 22

Madam Puterea se'ntoarce din vilegiaturi

— A l e c u l e , a m a u z i i c â f r a c ţ i e r ă u c u g e n e r a l u l I — Moftur i , I o n e l i . . . g î n d e ţ t e - t e c ă a u « e a s e m i l i a r d e ţ i j u m ă t a t e

v e n i t a n u a l . E u , c u b a b a m e a nemţoa ică» a m t ră i t fe r ic i t n u m a i cu i l t e v a t u t e d e m i l i o a n e I