„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe din limba română contemporană în perspectivă tipologică romanică Cecilia Mihaela POPESCU Keywords: discursive marker; adverbs; pragmaticalization; metadiscursive; interactional and cognitive values; diachronic analysis 1. Introducere Studiul de față își propune să ilustreze, pe scurt, schema prototipică de evoluție a unor itemi, la origine, adverbiali, la statutul de conectori discursivi și/sau (ulterior) la cel de marcatori pragmatici, pornind de la modelele tipologice propuse, de exemplu, de Traugott (1989), Traugott, Dasher (2002), Jucker, Taavitsainen (2010), Zafiu (2009). Demersul nostru se configurează în jurul a două mari etape constitutive. Prima parte va fi dedicată (a) definirii și, implicit, încercării de dezambiguizare a dihotomiei conceptuale: marcator discursiv – marcator pragmatic (v. Ghezzi, Molinelli 2014), respectiv, (b) descrierii succinte a modelelor tipologice existente în literatura de specialitate cu privire la procesul de pragmaticalizare a unităților adverbiale. În partea a doua, vom particulariza aceste scheme tipologice cu evoluția semantico-funcțională a adverbelor din limba română: atunci, apoi (și varianta, păi) și altfel (și varianta, de altfel), care, de la actualizarea unei perspective externe (descriere obiectivă a timpului sau a manierei), ajung să redea descrierea anumitor procese cognitive (perspectivă internă, subiectivă). Obiectivele secundare ale acestui demers sunt însă multiple. Dorim, pe de o parte, să punem în evidență anumite particularități specifice limbii române cu privire la diferite etape/aspecte ale procesului de pragmaticalizare privit în perspectivă tipologică (romanică). Încercăm, pe de altă parte, să subliniem polifuncționalitatea discursivă a unităților lexicale analizate (și a altor itemi de același tip) și să atragem atenția asupra necesității de a li se dedica tuturor acestor cuvinte studii detaliate și, în consecință, noi articole în lucrările lexicografice (explicative, bilingve, plurilingve etc.). 2. Matricea tipologică a pragmaticalizării adverbelor de mod / timp / spațiu Polisemia adverbelor de mod / timp / spațiu din limba romană actuală este rezultatul unui amplu proces de gramaticalizare / pragmaticalizare: în cazul de față, Universitatea din Craiova, România. 189
(4) (Abia) atunci2 îşi va da seama că nu a fost niciodată fericit (Popescu 2014:
225).
(5) (Tocmai) atunci când închideam uşa, a sunat şi telefonul (GALR 2005, II: 480).
(6) Îl recunoşti uşor după felul în care îşi micşorează ameninţător ochii atunci
când sunt puşi în inferioritate. (România literară / 2004, apud GALR 2005, II:
480).
În astfel de ocurențe, atunci este obligatoriu nu numai pentru gramaticalitatea
enunțului, care, fără îndoială, ar fi corect formulat și fără utilizarea acestui item
lexical, cât mai cu seamă pentru nivelul comunicativ, care ar putea fi afectat în cazul
în care atunci ar fi excerptat (marcarea ordinii logico-temporale devenind astfel
implicită).
La acest nivel frastic, atunci înregistrează un tip special de utilizare. Este
vorba de inserția sa în structuri digresive, de tipul celor exemplificate infra sub (7):
(7) Pe vremea aceea, era un om iubit (atunci şi oamenii erau altfel) şi de aceea a
putut face toate acele lucruri. (www.psihoterapie.net).
În astfel de ocurențe, atunci continuă să își păstreze valoarea temporală
anaforică, dar capătă și o ușoară valoare pragmatică, servind la introducerea unei
ilustrări adiționale (aparținând aceluiași enunțiator), ce face trimitere fie la
conoscenza condivisa3 – și, în astfel de cazuri, atunci funcționează ca un POP-
marker (Mosegaard Hansen 1997: 174–175), fie la universul de credință al
locutorului, contribuind, astfel, la modalizarea subiectivă a enunțului.
Totodată, această din urmă valoare anaforică (cf. 5 și 6) redată în raport cu un
punct de reper situat în trecut sau în viitor4 – va determina dezvoltarea unei alte
funcții a unității lexicale analizate, aceea de conector (temporal) anaforic, ipostază
care apare la nivel intradiscursiv, în două tipuri de matrice discursive, și anume:
(a) pe de o parte, atunci apare drept element corelativ al unei conjuncții
condiționale în structuri de tipul [dacă p, q], situație în care capătă o valoare logico-
argumentativă (puternică), reprezentând un veritabil marcator discursiv focalizator,
ca sub (8) și (9):
(8) Dacă ai vorbi mai tare, atunci toată lumea ar fi mulţumită (Popescu 2014:
227).
(9) Dacă nimic nu e adevărat, atunci se poate afirma orice. (Petrescu, Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război, apud GALR 2005, II: 732).
2 Pentru o definire mai clară a cadrului temporal de referință, atunci apare adesea însoțit de anumite
prepoziții, precum: de, pe sau până. De exemplu, în enunțul următor, secvența pe atunci, parafrazată la
final prin locuțiunea pe vremea aceea, are rolul de a întări valoarea formelor de imperfect indicativ,
care exprimă o localizare temporală vagă, nedeterminată: „Pe atunci timpurile erau mai bune şi
oamenii nu erau aşa de îngânduraţi ca acum […]. Pe atunci nu se schia aşa de mult, nici familiile
simandicoase nu prea schiau […]. Pe vremea aceea fumam” (As / 2003, apud GALR 2005, I: 427). 3 “[…] cioè l’insieme di conoscenze comuni al parlante in corso et agli interlocutori, relativamente
sia al contesto situazionale et linguistico, che a fatti del mondo” (Bazzanella 1995: 237). 4 În astfel de ocurențe, atunci apare însoțit de antecedentul adverbial când și/sau de adverbul tocmai
(când).
192
„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe...
(b) pe de altă parte, această unitate lexicală apare adesea pentru a conecta două
propoziții principale – adesea cu referință la zona de trecut, și are o valoare
cumulativă logico-temporală, în fapt, fiind vorba de o transpunere a relației de
succesiune din zona temporală în zona factuală și argumentativă (v. Zafiu 2009:
784), așa cum se poate observa sub (10) și (11):
(10) Paul trase. Atunci Pierre se prăbuşi. (cf. Gerecht 1987: 73).
(11) Afară plouă. Atunci nu mai merg la plimbare (Popescu 2014: 228).
În sfârșit, pornind de la acest tip de funcționare argumentativă și logico-
temporală, lexemul analizat a dezvoltat o întreagă serie de valori ce pot fi reperate
atât la nivel cognitiv5, cât și la nivel interacțional. Acest spectru de valori se
manifestă atât în plan intradiscursiv (v. 12–16) și, mai cu seamă, la nivel
interdiscursiv (v. 17–27), unde atunci realizează conexiunea între două situații de
comunicare sau între două acte de limbaj. Astfel, la nivel interdiscursiv, atunci
îndeplinește adesea funcția de demarcator, semnalând articularea diferitelor părți ale
discursului. De exemplu, sub (13, 14 și 15) atunci marchează concluzia unui întreg
ansamblu argumentativ. În toate aceste exemple însă, funcția metadiscursivă este
dublată și de actualizarea altor valori secundare (reproșul, sub (13); satisfacția sub
(14); cererea unei reacții din partea interlocutorului sub (15)), decelabile în funcție
de contextul de comunicare (intonație, pauze, poziție etc.).
(12) Am aflat că vrei să pleci. Ei bine ! atunci, poţi să pleci, domnule ! Cine te ţine?
(https://yousef59.wordpress.com/) [+indignarea și acordul parțial al locutorului
care vrea să obțină o reacție din partea interlocutorului său].
(13) Ai mâncat, ai cântat, te-ai odihnit, atunci, ce mai vrei? (Popescu 2014: 229).
(14) Cei care vor muşca momeala, vor primi în loc de bani un răspuns
nesatisfăcător. Atunci să vezi procese şi falimente!
(http://www.media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/) [+ funcție metadiscursivă, +
satisfacție].
(15) Să zicem că nu ai bani şi nu ştii să faci prea multe. Ce poţi face atunci?
(http ://www.studentie.ro/). [+demarcator, +cerere de reacție din partea
interlocutorului].
(16) Sunt şi persoane care bănuiesc că o duc bine, sunt liniştite şi atunci toate aceste
tranzite nu vin pe un fond biografic încărcat. (Popescu 2014: 229).
În calitate de marcator discursiv, lexemul analizat se înregistrează cu două
mari tipuri de funcții: o funcție interactivă sau o funcție metadiscursivă. În primul
caz, atunci apare adesea în formule care încheie o conversație, actualizând acordul
sau adeziunea dintre participanții la dialog (v. 19) sau, frecvent, o cerere de
confirmare ori, pur și simplu, o reacție din partea interlocutorului. Într-o
conversație telefonică sau radiofonică, atunci funcționează similar ocurenței de sub
(23), cu valoarea de control asupra calității receptării enunțului de către alocutor.
În alte cazuri, valoarea itemului studiat este aceea de indicare a unui nou topic (v.
5 De exemplu, în zona epistemicului, acest item modifică subiectiv enunțul, subliniind ideea de
îndoială sau gradul de încredere pe care locutorul îl acordă conținutului propozițional asertat anterior de
către interlocutorul său. Totodată, la nivelul structurării discursive, atunci semnalează frecvent
concluzia unui întreg ansamblu argumentativ sau maniera în care sunt articulate diferite părți ale
discursului.
193
Cecilia Mihaela POPESCU
ex. 24) sau a unei noi faze de activitate. Există și situații discursive în care atunci
apare cu funcția de semnal de luare a cuvântului (funcție floor-holding), ca
instrument de menținere a replicii, ca instrument de cedare a cuvântului sau de
implicare a interlocutorului în conversație (ca sub 15).
(17) A: Atunci, rămâne să vă sun în seara asta. [+concluzie]
B: Nu. Cred că ajung târziu acasă.
A: Bine, atunci cum facem? [+concluzie și menținere a replicii]
B: Te sun eu când pot.
A: Ochei! Bine-atunci. Mulţumesc mult. [+concluzie și control asupra
receptării].
(IVRLA 202, apud GALR 2005, II: 733).
(18) A: Nu-mi face plăcere acest subiect.
B: Că bine zici! Atunci hai să vorbim despre altceva! (Popescu 2014: 233).
(19) Să zicem că nu ai bani şi nu ştii să faci prea multe. Ce poţi face atunci ?
(Popescu 2014: 229).
În calitate de demarcator, atunci (însoțit frecvent de şi) are rolul de a continua
și de a dezvolta intervențiile conversaționale rezultate dintr-o experiență, dintr-un
mod de gândire comun, și de a asigura astfel coeziunea discursivă. Acest tip de
funcționare este caracteristic frecvent nivelului intradiscursiv și este mai degrabă rar
pentru schimbul dialogic, de tipul următor:
(20) A: Şi-atuncea nemţii când le văd aşa, îmbrăcate …
B: Păi da, da’ nemţii nu-s obişnuiţi
A: NU-S obişnuiţi şi-atuncea
B: să tolereze
A: Şi-atuncea, când le văd aşa, zic… (CORV, apud GALR 2005, II: 770).
Toate aceste valori pragmatico-discursive ale lui atunci decelate la nivel inter-
și intradiscursiv pot fi dublate de o gamă variată de nuanțe afective și atitudinale
(precum exprimarea reproșului, a indignării, a satisfacției, a surprizei etc.).
În ceea ce privește poziția ocupată de acest marcator discursiv în enunț, acesta
se poate plasa în poziție inițială, mediană sau finală. Se remarcă totuși predispoziția
lui atunci pentru poziționarea inițială (rar, finală), mai ales la nivel intradiscursiv.
Dacă, în ocurențele cu valoare temporală, atunci este obligatoriu mai cu
seamă pentru explicitarea ordinii temporale, în structurile în care acest item are o
valoare argumentativă sau pragmatică, el poate fi absent fără ca gramaticalitatea sau
sensul global al enunțului să fie afectat.
3.2. Apoi și varianta păi Apoi, un cuvânt provenit din locuțiunea latinească AD-POST (apud CDER),
apare încă de la primele sale ocurențe în textele scrise în a doua jumătate a secolului
al XVI-lea (v. Psaltirea Scheiană, vers. 493 / 5 / V), cu o puternică semnificație
temporală (v. Popescu 2017, Popescu – în curs de apariție):
(21) a. vremea / judecata de apoi; b. veacul / ziua de apoi;
Această semnificație îi permite să evolueze în mod firesc la statutul de
conector pur temporal cu funcția de marcare a succesiunii predicațiilor pe axa
temporală, așa cum se poate observa sub (22), (23), (24).
194
„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe...
(22) să le se astupe gura carei vorǔ vrea apoi să mânţă (Coresi, Ev., 385, apud Zafiu
2009: 786).
(23) Că aceasta tocmală are păcatul: diîntăiu îndulceaşte, iară apoi amăreaşte
(Varlaam, C., 32, apud Zafiu 2009: 787).
(24) Înşivă voi cu mânule voastre dezlegaţi, să nu dziceţi apoi c-am învis pre altul
(Varlaam, C., 69, apud Zafiu 2009: 787).
Odată cu începutul secolului al XVIII-lea, lexemul analizat obține valoarea
metadiscursivă de actualizare a unei concluzii pentru o întreagă serie de
raționamente inductive sau deductive, așa cum se poate vedea infra sub (25), (26) și
(27), situație în care lexemul analizat este precedat de o conjuncție copulativă (și)
sau adversativă (iar, dar(ă)):
(25) Şi apoi ce altă nevoe mai rea şi mai cumplită ar fi putut fi la ticălosul om, decât
aceasta? (Antim Ivireanul, Opere, p. 224, apud Zafiu 2009: 787).
(26) Iar apoi, luând seama cu tot denadinsul sfârşitul acestui lucru, foarte mă
întristez (Antim Ivireanul, Opere, p. 40, apud Zafiu 2009: 787).
(27) Dară apoi cum şi pentru ce să fie întocma cu apostolii? (Antim Ivireanul, O.,
88, apud Zafiu 2009: 787).
Apoi obține așadar valoarea pragmatică de conector conclusiv și, începând din
secolul al XIX-lea, statutul de demarcator, funcționând ca marcă a continuității
discursive (Zafiu 2009: 779) și traducând succesiunea a două sau mai multor
enunțuri sau secvențe de comunicare (ca sub (28) și (29)). În astfel de ocurențe, apoi
apare adesea în corelare cu sintagma cumulativă pe lângă… .
(28) În acest răspuns se spune: că ministeriul unguresc e pe deplin înţeles cu
politica ministrului comun de esterne; apoi că toate puterile garante lucrează în
comună înţelegere (Eminescu, Opere IX, 214, apud Zafiu 2009: 786).
(29) Din fericire încercarea, pre lângă aceea că e perfidă, apoi e şi eminamente
vană (Eminescu, Opere IX, 94, apud Zafiu 2009: 786).
Această valoare se îmbogățește la nivel pragmatic, apoi adăugând gradat o
întreagă serie de valori contextuale, pragmatice, argumentative și discursive,
semnalând fie un adaos informativ cu aceeași orientare argumentativă, fie un
argument suplimentar, ca sub (30), (31) și (32) – caz în care este însoțit adesea de
conjuncția copulativă și, fie organizarea ierarhică a discursului (corelat frecvent cu
mai întâi / mai înainte / în primul rând), ca sub (33), fie un nou act de limbaj (v. 34),
sau o gamă variată de nuanțe afective și atitudinale (ca de exemplu, exprimarea
reproșului, a indignării, a satisfacției, a surprizei etc.) (v. 34) sau, pur și simplu,
universul de credință al locutorului:
(30) N-ai să găsești slugă cum cauți dumneata, că pe aici sînt numai oameni spâni.
Și-apoi când este la adicătelea, te-aș întreba ca ce fel de zăticneală ai putea să
întâmpini din pricina asta? (Creangă, Povestiri, 203, in DLRLC). (31) a). După ce că e frig, apoi și plouă (DLRM). // b). Viespea, după ce miere nu
face, apoi și împunge (Proverbe, in DLRLC)
(32) Apoi ce să mai zicem de providenţă, care joacă rolul de maşinist (Eminescu,
Opere IX, 293, apud Zafiu 2009: 786).
(33) Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea
(Geneza, cap. 1, in archeus.ro).
195
Cecilia Mihaela POPESCU
(34) Ei și! nu are importanță! Copilul s-a urcat în pom. – Ș-apoi dacă s-a urcat?
(DLRLC).
Dar, adesea, apoi apare cu funcția de marcă a răspunsului ori exprimă gradul
de relevanță al unui răspuns (v. 35 și 36).
(35) Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținu se lumânarea, nu se întâmplase tot astfel?
Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu mai era proastă... (Emil
Gârleanu, Punga, in archeus.ro).
(36) Eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trămis pe mine. – Apoi
bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasă, căci atunci știam și eu ce să
fac? (Ispirescu, L. 47, in DLRLC).
În toate aceste ilustrări, apoi este echivalent cu pe urmă, în plus, de altfel și se
apropie astfel de semnificația pe care varianta sa scurtă, păi, o are în limba română
vorbită actuală.
Păi (și varianta dialectală poi) este foarte rar întâlnit în textele din limba
română veche (v. Zafiu 2009: 793, nota 11) și începe să se dezvolte abia începând de
la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, așadar, în
momentul în care adverbul apoi obținuse deja statutul de marcator discursiv și
actualiza, la nivel intradiscursiv, concluzia unei întregi serii de raționamente, având
deci o puternică valoare metatextuală, de înlănțuire discursivă. Dacă apoi
funcționează în limba română actuală doar ca adverb de timp și conector discursiv,
particula păi a suferit un proces de pragmaticalizare avansat, ajungând să acționeze
nu doar la nivelul structurării discursive (pentru a indica, de exemplu, începutul unui
nou topic sau al unei replici), dar și o gamă largă de stări psihologice și de atitudini
cognitive ale locutorului. Păi este înainte de toate o marcă de răspuns tipică pentru
registrul vorbit, frecvent însoțită de o anumită nuanță secundară de ezitare și de
diferite alte nuanțe discursive, precum – justificarea (ca sub (37)), dezacordul,
obiecția (ca sub (38)), reproșul (v. 39), surpriza (40), confirmarea sau infirmarea
unei opinii (41), dar poate funcționa și ca demarcator, semnalând articularea
diferitelor părți ale discursului (v. 42) etc.
(37) A: Toată averea asta va rămâne acestui băiat beţivan pe care-l au.
B: Da.
A: Păi de-aia vrea el doneze colecţia… (CORV 71, apud GALR 2005, II: 838).
(38) – Da’ vreau să vă mai spun ceva. La vârsta aia ce vrei domle să-ţi facă şi-un
doctor. Păi să te facă de doozeci? de ani? (IVRLA 2002: 32)
(39) – Păi bine mă nenorocitule, tu nu-ți dai seama ? Nu ți-am spus care e treaba?
(TDM, III: 606, apud GALR 2005, II: 838).
(40) A: M-aș muta cu Ionuț…
B: Păi chiar vrei să te măriți cu el acum!? (GALR 2005, II: 838).
(41) A: Are multe suferințe?
B: Păi da, doamnă! (IVRLA 2002: 32)
(42) A: Şi vreau să vă spun bine, tiroxina asta este ieftină, e vreo zece mii de lei
flaconu'. // B: Aaa, atunci e slabă. // C: Aaaa, apăi tiroxina e două sute mii de
lei flaconu'. // A: Eu ce vă spun?! // B: Aaa, nici vorbă, păi e apă de ploaie. //
A: Eu ce vă spun. (IVLRA, p. 84, apud Ștefănescu 2007b: 28)
196
„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe...
3.3. Altfel și varianta de altfel
Adverbul altfel reprezintă, din punct de vedere etimologic, o compunere
recentă după model maghiar (Chircu 2012: 58), rezultată în urma gramaticalizării
substantivului de origine maghiară fel, aglutinat cu predeterminantul nehotărât alt
(apud CDER, s.v. altfel). Și acest lexem se înregistrează (v. Ionescu, Popescu 2018)
încă de la primele sale ocurențe în textele scrise la începutul secolului al XVIII-lea
(forma deja sudată este atestată în 1703, în Dicționarul lui Theodor Corobea, apud
RDW), cu semnificație adverbială exprimând modul (mai precis, ideea de alteritate,
de diferențiere) și modificând un substantiv (v. 43), dar și un verb, așa cum se poate
observa sub (44):
(43) Atuncea când pohtește pentru ne rebdarea păcii pentru îndoiale au pentru alte
feliu [altfel] de ocă (Barany 2008: 64v, p. 58, apud Chircu 2012: 58).
(44) […] însă nici numele lor într-alt feliu să mai mutase și să mai schimbase, să le
zică vlahi sau într-alt chip (Constantin Cantacuzino, 2006, I, 56r, p. 183, apud
Chircu 2012: 57).
În astfel de contexte, altfel putea să fie înlocuit de echivalentele într-alt chip
(v. supra 44), altcum(va), altmintrelea, adică de adverbe coonstruite pe baza
aceluiași adjectiv nehotărât, alt. Acest tip de utilizări se regăsește în toate etapele de
evoluție a limbii române și continuă să existe și în prezent. În secolul al XIX-lea,
lexemul studiat apare ca fiind deja complet gramaticalizat: este simțit ca o unitate
lexicală independentă din punct de vedere sintactic, ceea ce îi permite să apară
însoțit de cuantificatorul adverbial mai, ca sub (48), sau să ocupe diferite poziții în
enunț (inițială, finală sau mediană):
(45) Să-l vedeți pe cal, veți judeca altfel (Negruzzi, Scrieri, I 40, in DLRLC).
(46) Acela era oleacă mai chipos și altfel îmbrăcat (Creangă, Poveşti, p. 148, in
DLRLC).
(47) Altfel n-ai cum să le zici (Jarník-Bîrseanu, in DLRM).
(48) Eu te socoteam mai altfel (Ispirescu, in DLRM).
Abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea,
adverbul altfel – însoțit adesea de conjuncția explicativă că(ci) –, începe să apară
utilizat, singur sau precedat de o prepoziție (v. infra 51), în structuri sintactice
specifice, în care are funcția de conector adversativ, fiind echivalent semantic cu
locuțiunile condiționale: dacă nu, de unde nu, în caz contrar sau cu adverbul
altmintrelea:
(49) Noroc... că era o fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai ș-amar de
pielea ei (Creangă, Poveşti, p. 283, in DLRLC).
(50) Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți
(Alexei Mateevici, Cuvîntarea, in archeus.ro).
(51) Ascunde-te, Romeo, că-ntr-altfel ești pierdut (Macedonski, Opere, II 151, in
DLRLC).
Actualizând o „ipoteză negativă” (v. Mongi 2009: 148) în structuri de tipul
« p altfel q » (v. supra 49–51), altfel îndeplinește funcția de profrază condițională (v.
Mîrzea Vasile 2012: 39). În astfel de utilizări – ce pot fi reperate, în general, cu
ajutorul contextului periferic stâng (care, în cea mai mare parte a cazurilor, este o
197
Cecilia Mihaela POPESCU
protază condițională, realizată cu un imperativ sau cu o formă de conjunctiv
hortativ), lexemul studiat (însoțit sau nu de o prepoziție sau de conjuncția că) devine
un conector pseudo-circumstanțial (v. Ștefănescu 2007b: 29)6 care poate figura fără
niciun dubiu în clasa marcatorilor discursivi.
Cu această nouă valoare, altfel se înregistează și în limba actuală, unde a
devenit „un marcator discursiv specializat pentru introducerea unor propoziţii
metadiscursive legate de ideea enunţării şi a înţelegerii (Ștefănescu 2007b: 29).
Aceasta înseamnă că astfel de ocurențe actualizează o anumită modalizare
epistemică, exprimând o atenuare, o probabilitate sau, pur și simplu, universul de
credință al locutorului ori gradul de încredere acordat de locutor conținutului
propozițional asertat. De altfel, trebuie adăugat că, în limba română contemporană,
aceste matrice sintactice, devenite un fel de „rutină conversațională” (Ștefănescu
2007b: 34–35), s-au dezvoltat, în sensul că, în primul segment al acestui tipar
sintactico-discursiv, se poate utiliza nu numai un imperativ (v. 51, 52 și 53), ci și un
verb sau un adverb modal, de tipul: a putea, poate (v. 54), a trebui (v. 50), a se
părea etc. sau chiar un indicativ prezent sau trecut (v. 55).
(52) Mănâncă, altfel nu pleci la joacă! (Mîrzea Vasile 2012: 39)
(53) Munciţi, că altfel vă ia mama dracului! (Ștefănescu 2007b: 29).
(54) Poate că asta e vreo poantă, că altfel nu-mi explic! (Ștefănescu 2007b: 29).
(55) E un idiot, altfel nu știu ce să mai zic! (Ionescu, Popescu 2018: 12).
O altă semnificație, înregistrată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, apare în
contexte asemănătoare cu cele prezentate mai sus, lexemul analizat fiind echivalent
de această dată cu adverbul altminteri ori cu locuțiunea adverbială în rest. Spre
deosebire de turnurile ipotetice descrise supra sub (52) – (55), altfel funcționează
acum ca un veritabil conector discursiv cu valoare metadiscursivă, utilizat pentru a
asigura un anumit grad de coerență în structurarea discursului și actualizând mai
degrabă o secvență digresivă. De asemenea, gradul de epistemic pe care îl
actualizează este și el transparent, căci astfel de turnuri par să exprime un anumit
punct de vedere al locutorului sau, alteori, chiar rumoarea publică [+valoare
evidențială]:
(56) Cantemir era un domn. Altfel prea de treabă om (Negruzzi, Scrieri, I 40, in
DA/DLR).
(57) Bulgarii aceia erau oameni pacinici... Altfel, aici pace și liniște (Caragiale,
Cum stau, in archeus.ro).
(58) Şi-a muşcat, cu o satisfacţie vulgară, buza de jos, ca şi când ar fi spus,
câştigând prinsoarea: „A, domnule, în sfârşit!” Altfel întrevederea a fost
frumoasă, cu lunecuşuri de ironie voit banală şi superficială, ca să pară tandră
şi indiferentă (Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, p.
46, apud Ionescu, Popescu 2018: 12).
6 „Aceste circumstanţiale se caracterizează printr-o slabă integrare semantico-sintactică în enunţ.
Omisiunea lor din enunţ nu îl dezorganizează sintactic şi nu îl fac cu mult mai sărac din punct de
vedere semantic. Aceste circumstanţiale de modalitate se autoinclud, la rândul lor, în clasa
circumstanţialelor metadiscursive (GALR 2005, II: 468-469). Funcţiile sintactice care le sunt atribuite
sunt de un tip special, sunt funcţii-satelit ale circumstanţialului de mod şi ale circumstanţialelor în
general, sunt funcţii periferice din punct de vedere al importanţei lor sub aspect semantic” (Ștefănescu
2007b: 29).
198
„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe...
În acest tip de ocurențe, altfel este detașat, de obicei, la început de frază și
adesea este chiar emfatizat, fiind separat prin virgulă de restul enunțului. Astfel de
structuri apar atât la nivel intradiscursiv, cât și la nivel interdiscursiv, ca infra sub
(59), unde, itemul studiat poate să marcheze și o schimbare de topic, ca sub (60):
(59) A: nu vă e teamă de nimic?
B: de un singur lucru mi-e teamă: am un BĂIAT
A: da!
B: şi s-a liberat din octombrie şi nu reuşesc să-l angajez nicăieri
A: îhî.
B: ASTA-i singura teamă. În rest, trebui să fim optimişti. Să dăm dovadă de
BĂRbaţie. Să ne ZBAtem. Să ne câştigam existenţa că ALTfel nu se poate.
Dacă nu muncim, nu avem. (IVRLA 2002: 205).
(60) Altfel, ce mai faci? Văd că ai făcut destule de curând. (www.linguee.com)
De altfel, ca marcator de schimbare de topic (v. Ionescu, Popescu 2018), altfel
apare în câteva tipuri de structuri sintactice și lexicale, aproape fixe, de tipul: altfel +
interogație simplă realizată cu verbele a zice, a spune, a face, a (se) auzi, a se ocupa,
a lucra, din cadrul cărora poate fi omis fără să afecteze semnificația de ansamblu a
enunțului.
Dacă altfel s-a specializat mai degrabă ca marcator de discurs cu valoare
metadiscursivă, varianta sa, de altfel, obținută prin gramaticalizarea completă a
prepoziției de și a conectorului altfel, funcționează ca marcă discursivă,
preponderent cu funcție de demarcator, având rolul de a face să continue (v. infra
65), de a dezvolta intervențiile conversaționale rezultate din experiența sau dintr-un
anumit mod de gândire și/sau de a asigura coeziunea discursivă. Totodată, acest item
se folosește pentru a introduce un topic nou, reprezentând un nou punct de vedere (v.
61), un argument (v. 62), o justificare sau este utilizat pentru a emfatiza ideea
precedentă (v. 63). Cu aceste valori – dezvoltate, probabil, spre sfârșitul secolului al
XIX-lea și începutul secolului al XX-lea (căci nu s-a găsit nici o astfel de ocurență la
scriitorii clasici, precum Ion Creangă sau Ion Luca Caragiale; pe de altă parte însă,
Calistrat Hogaș îl utilizează din abundență (v. 61)) –, de altfel se poate plasa în
poziție inițială, mediană (v. 64) sau finală (v. 66) ori chiar în structuri incidente (v.
67).
(61) De altfel, Săhăstria numără vreo şase vieţuitoare de soiul arătat mai sus
(Hogaș, Pe drumuri de munte, p. 17, apud Ionescu, Popescu 2018: 14).
(62) De altfel (sigur nu sunt însă) se poate să vă cruțe (Beniuc, Versuri alese, p. 95,
in DLRLC).
(63) Lucrurile vizibile îl captivau numai ca semne de stări psihice, și în acest caz,
desigur, le vedea cu o rară inteligență. De altfel, el mărturisește categoric că nu
era vizual (Zarifopol, Creație și analiză, in archeus.ro).
(64) Mă simţeam alb, cu tot sufletul în aşteptare şi liniştit ca un cadavru. Era, de
altfel, un fior în întreaga încăpere, care a făcut să nu mai respire nimeni
(Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, p. 14, apud
Ionescu, Popescu 2018: 14).
(65) Niciodată n-am fost lovit ca bărbat şi cred că n-aş putea îndura asta. De altfel,
mai ajunsesem de două ori poate, în viaţa mea, până în acest prag (Petrescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, p. 44, apud Ionescu,
Popescu 2018: 15).
199
Cecilia Mihaela POPESCU
(66) Visul oricărui politician este să câștige în alegeri. Un lucru foarte normal, de
altfel. (Popescu C.T., Copiii fiarei, p. 29, apud Ionescu, Popescu 2018: 15).
(67) Concentrarea începea să-mi joace feste (de altfel, boală veche, și în săteasca
circulație din România aveam niște stopuri mentale, absențe de câteva
secunde, după care taică-meu îmi îndrepta volanul strigând). (Popescu C.T.,
Copiii fiarei, p. 53, apud Ionescu, Popescu 2018: 15).
4. Considerații finale
Din prezentarea anterioară s-a putut observa în primul rând că în limba
română constituirea paradigmei de marcatori discursivi cu bază adverbială s-a
realizat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, așadar,
în momentul în care limba română a început un amplu și complex proces de
modernizare. Aceeași traiectorie evolutivă demonstrează totodată și tendința limbii
române – de altfel, o tendință care se observă în arealul romanic în ansamblul său –,
spre izomorfism, adică, spre o anumită corespondență de tip: formă – semnificație.
Această ipoteză a fost cel mai bine ilustrată de pragmaticalizarea cuplului de
marcatori discursivi: apoi – păi, respectiv, altfel – de altfel.
Totodată, analiza în paralel a proceselor de pragmaticalizare a adverbelor
temporale din limba română, apoi și păi, altfel și de altfel a demonstrat că, de-a
lungul timpului, româna a operat o specializare a paradigmelor, ilustrând și
dezambiguizând astfel dihotomia marcator discursiv vs. marcator pragmatic. Cu
alte cuvinte, apoi, care a dezvoltat inițial o întreagă serie de funcții și roluri
argumentative și pragmatice, s-a specializat odată cu pragmaticalizarea variantei sale
scurte, păi (aproximativ pe la începutul secolului trecut), la statutul de conector
pragmatic, păstrându-și doar valorile temporale originare (desemnând succesiunea
temporală a două sau mai multor predicații). Dimpotrivă, particula păi a devenit
principala marcă polifuncțională dialogică de răspuns, de ezitare și/sau de focalizare
discursivă din limba română vorbită contemporană.
În ceea ce privește procesul de pragmaticalizare a lexemului atunci, am
obsevat că, în discursul românesc actual, sensul temporal originar nu s-a pierdut,
dar, mai cu seamă în registrul oral / vorbit, acesta nu mai reprezintă semnificația sa
centrală. Atunci este frecvent utilizat în structuri argumentative, în care exprimă
rezultatul, consecința sau concluzia, aparținând astfel clasei conectorilor
consecutivi, alături de: deci, astfel, de asemenea etc., și, mai cu seamă la nivel
interdiscursiv, a obținut un evantai larg de semnificații.
Această perspectivă analitică expusă în studiul de față, bazată pe un corpus
diversificat, semnalează necesitatea de a îmbogăți descrierea lexicografică a
lexemelor analizate, dat fiind faptul că un număr mare de semnificații discursive
sunt absente din cea mai mare parte a dicționarelor explicative, monolingve sau
bilingve.
În discursul românesc contemporan, o lungă serie de unități lexicale, de tipul:
bine, deci, și etc. prezintă un parcurs evolutiv și un comportament semantico-
funcțional asemănător cu cel al itemilor pe care i-am analizat. Tuturor acestora ar
trebui să le fie dedicate studii detaliate și, în consecință, noi articole în lucrările
lexicografice.
200
„Păi atunci, putem schimba subiectul!” Despre pragmaticalizarea unor adverbe...
Bibliografie selectivă
A. Izvoare şi lucrări de referinţă
Archeus.ro = Resurse lingvistice pentru limba română
Barany 2008: Lászlo Pal Barany, Pânea Pruncilor sau Învățătură credinții creștinești,
strînsă în mică șumă, Cluj-Napoca, Argonaut. Beniuc 1955: Mihai Beniuc, Versuri alese, vol 1, București, Editura de Stat pentru Literatură
și Artă, 1955.
Cantacuzino 2006: Constantin Cantacuzino, Istoriia țărâi Rumânești, vol. I, București,
Editura Academiei Române. Caragiale 1983: Ion Luca Caragiale, Momente și schițe (Cum stăm...), București, Editura
Minerva. Coresi 1914: Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), ed. Sextil Puşcariu, Alexie
Procopovici, Bucureşti: Socec & Co., 1914.
Costinescu 1981: Mariana Costinescu, Codicele Voroneţean, ediţie critică, studiu filologic şi
studiu lingvistic, Bucureşti, Editura Minerva.
CDER = Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, Bucureşti, Editura
Saeculum I.O., 2002 [1956–1966].
CORV = Laurenţia Dascălu Jinga, Corpus de română vorbită – CORV. Eşantioane, Bucureşti,
Editura Oscar Print, 2002.DA = Dicţionarul limbii române, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1913–1949.
Creangă 1984: Ion Creangă, Povești, București, Editura Ion Creangă. DEX =
Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,
1998.
DLR = Dicţionarul limbii române, Serie nouă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1958–
2009.
DLRLC = Dicţionarul limbii române literare contemporane, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 1955–1957.
DLRM = Dicţionarul limbii române moderne, [Bucureşti], Editura Academiei Române, 1958.
Eminescu 1980: Mihai Eminescu, Opere, IX, Publicistică (1870–1877), ediţie iniţiată de
Perpessicius, coord. P. Creţia, Bucureşti, Editura Academiei Române.
GA = Gramatica limbii române, 2 vol., Bucureşti, Editura Academiei Române, 1963.
GALR = Gramatica Limbii Române, vol. I: Cuvântul, vol. II: Enunţul, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2005.
Hogaș 1912: Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte, București, Editura Viaţa Românească. Ivireanul 1972: Antim Ivireanul, Opere, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel
Ştrempel, Bucureşti, Editura Minerva.
IVRLA = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu (ed.), Interacţiunea verbală în limba română actuală.
Corpus (selectiv). Schiţă de tipologie, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,
2002.
Jarník, Bîrseanu 1903: Ion Urban Jarník, Andreiu Bîrseanu, Cântece și strigături din Ardeal
date la iveală de, Brașov, Editura Librăriei Ciurcu. Linguee = Dicționar electronic: <https://www.linguee.fr/francais-roumain>.
Macedonski 2008: Alexandru Macedonski, Opere, vol. II., București, Editura Fundației
Naționale pentru Știință și Arte – Editura Univers Enciclopedic. Mateevic 1917: Alexei Mateevici, « Cuvîntarea la primul congres al învățătorilor moldoveni
din Basarabia », ǚcoala moldovenească, vol. 1, nr. 3–4 [iulie-septembrie]. Negruzzi 1872: Costache Negruzzi, Scrieri, vol. 1, București, Editura Socec.
201
Cecilia Mihaela POPESCU
Petrescu 1980: Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,
București, Editura Eminescu. Popescu C.T. 2013: Cristian Tudor Popescu, Copiii fiarei, ediția a 3-a, Iași, Editura Polirom. RDW = Hariton Tiktin, Paul Miron, Rumänisch-Deutsches Wörterbuch, Wiesbaden,
Harrassowitz, 1986–1989.
Varlaam 1991: C. Varlaam, Carte românească de învăţătură (1643), în Opere, Chişinău,
Editura Hyperion.
Zarifopol 1930: Paul Zarifopol, Creație și analiză, București, Cartea Românească.
B. Sitografie corpus:
www.psihoterapie.net
https://yousef59.wordpress.com/
http://www.media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/
http ://www.studentie.ro/
C. Literatură secundară
Bazzanella 1995: Carla Bazzanella, I segnali discorsivi, în L. Renzi, G. Salvi, A.
Cardinaletti (eds.), Grande grammatica italiana di consultazione, vol. III, Bologna, Il
Mulino, p. 225–257.
Chircu 2012: Adrian Chircu, Despre fel, „în multe chipuri”. Observații asupra
lexicalizării și gramaticalizării adverbiale a unui substantiv, rom. fel, în „Limba
română”, 62, p. 54−60.
Traugott, Dasher 2002: Elizabeth Closs Traugott, Richard B. Dasher, Regularity in Semantic
Change, Cambridge, Cambridge University Press, vol. 97.
Dostie 2004: Gaétane Dostie, Pragmaticalisation et marqueurs discursifs, Paris, Éditions De
Boeck Supérieur.
Gerecht 1987: Marie-Jeanne Gerecht, Alors: opérateur temporel, connecteur argumentatif et
marqueurs de discours, în « Cahiers de linguistique française », 8, p. 69–79.
