ІІІШН P R O P R I E T A R : SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 2> DIRECTOR ŞI AD-TOR DELEGAT, STELIAN POPESCU înscrisă tub No. 163 Trib. Шот

ABONAMENTEt autorităţi şl Instituţii 1000 1*1 de onoare 500 ~ particular* 250 «

HEDACŢIA 91 ADMINISTRAŢIA

BUCUREŞTI I Str. Bmolasu 23-2S

TELEFON 3.30.10

APARE SĂPTĂMÂNAL

P R E Ţ U L 5 L E I

A N U L L • Nr. 14

SÂMBĂTA 29 Martie 1941

Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU

Eui Jon 3>ittat Pe volumul „Scutul Minervei"

Iţ; încordaşi în suflet senina ta cruzime Şi vers cu vers ca Heroul luptând să'nvingi tăcut Poemaa ca pe-o hidră cu capele de rime Cu gândul şi cuvântul eroic te-ai bătut:

Tăiat stă în sonete un vis dfn înălţ!me Isprava lapidară în cer a străbătut Misteriosul înger păgân, peste mulţime Minerva luminată te 'nalţă azi pe scut.

Ţi cd stins în piept ecoul de aur a l iubirii Pui patimii zăbală şi frâu închipuirii Cleştarul minţii tale zeiţei dând în pază

Şi simţi c u m prin amurguil de lut a l tinereţii. Altoi de nemurire pe sterpul trunchi al vieţii. Un zeu s e sbate'n tine când e a te'mbrăţişează.

V. VOICULESCU

MNTR'UN CAET VECHI (E) de N. I. HERESCU

desprind câteva, file pentru Ion Pillât, la tinerii săi cincizeci de ani . IUL 1941.

PRESENTIMENT. Oamen i i p o a r t ă în piept, c a .pe u n s âmbure , sentimentul dura te i lor.

De ce, altfel, o zi risipită, u n a m u r g petrecut în cosă , o întâlnire p ierdută , a r întrista a ş a d e mult p e urnii şi a ş a d e puţin p e alţii? De ce, c â n d se despar t d e o femee d r a g ă , unii p lâng cu d e s n ă d e j d e iar alţii fiueră nepăsă tor i? Cei dintâi simt cu s igu ran ţ ă c ă ani lungi s e întind înainte, cu a t â t e a alte amurgur i , cu al te iubiri; ceilalţi a u d d in spa t e pa ş i i d e lup a i morţii şi zilele n u m ă r a t e .

De ce, altfel, c â n d o nenorocire g r e a n e isbeşte — c â n d prietenul ce l m a i b u n moa re s a u c â n d copilul tău e bo lnav fără s c ă p a r e , — tu înduri în linişte lovitura iar el îşi p ierde minţile d e dure re? Tu presimţi că m a i ai puţ in d e trăit şi chi­nul tău v a fi scurt. El însă, ghicind no ianu l d e ani care-1 aş­teaptă, e cupr ins d e p a n i c ă în faţa lungimii -suierinţii.

Şi cum, altfel, s ' a r expl ica s inuciderea? FRUMUSEŢEA IN SUFERINŢA. Suferinţa h â d ă e s ingura rea . Suferinţa f rumoasă , suferinţa s imp lă e u n fenomen na tu ra l al vieţii, o î n t âmp la r e n o r m a l ă a existenţii noas t re , cum e iu­birea, cum e moar t ea . Suferinţa a c e a s t a e l impede şi expre­sia ei t rebue s ă fie luminoasă . Priviţi vi ţa d e vie: p lânsu l ei ѳ clar şi t r ansparen t . De ce s ă fie lacr ima omului mai urî tă decât l a c r ima viţei?

C e a l a l t ă suferinţă, cu faţa schimonosită, este suferinţa p e care o c re iază oameni i cu min tea lor. Ace ia e c u a d e v ă r a t o g r ea p o v a r ă . Suferinţa „ inventată" , artificială, a omului, nu a naturi i .

TRUPURILE. , ,Când pr ivesc u n trup r u m e n şi fraged d e fe­m e e — îmi s p u n e a câ t eoda tă unchiul Tama, — e u m ă g â n ­desc la c io lane le a l b e p e c a r e le-ar descoper i iubitul d a c ă , mai târziu, a r voi s ă d e s g r o a p e pr ie tena moar tă" .

„ V a r a — îmi s p u n e a a l t ă d a t ă unchiul Torna — c â n d privesc copaci i cu trup v e r d e şi unduios , şi foşnitor, e u m ă gândesc la coas te le negre ca r e a u s ă m a i r ă m â n ă din ei, târziu, în Noembrie. . ."

...Şi astfel, pent ru unchiul Torna v ia ţa în semna : nişte schelete a lbe , nişte schelete negre .

С э v a fi simţit unchiul Torna, în nopţi le de pa t imă o m e ­nească , d a c ă , s u b şoldul rotund şi c a l d a l iubitei, el ghicea , mângâindu-1, osul tare, rânjit, înegrit?

Via ţă în ur îc iwie .

SUFLET ŞI TRUP. Trupul, fără îndoială , e d r amul ca re duce la suflet. Dar n u toate drumuri le sunt la fel. Câ t e trupuri n u a scund p a r c ă d rumul la suflet! De a c e s t e trupuri te împie­dici cum te-ai împied ica d e u n p rag : m e r e u te împiedici şi mereu r ă m â i a fa ră .

Sunt trupuri b u n e conducă toa r e d e suflet şi sunt altele rele c o n d u c ă t o a r e . Ia tă d e c e auzim vorbindu^se d e femei cu „frumuseţea r ece" . Iată c e e a c e expl ică — şi nu frumuseţea — de ce une l e sunt iubite si al tele nu.

Experienţa spirituala a lui Ion Pillât

MARIA PILLAT RR ATE Ş PoetaS Іа 5в ani

Ï 7 t

Imi vine îmbucurătoarea ştire c ă l a „mijlocul drumului vieţii sa le" cum s e rostea odi­nioară sentenţios Dante, sobo­rul prietenilor poetului Pillát au hotărît să-i sărbătorească printr'o înaripată o d ă colecti­v ă dorul p e care boereasca sa generozitate 1-a olerit litera­turii româneşti. Delà o astfel de ideală m a s ă а recunoştinţei contemporane, scriitorul aces­tor rânduri care a poposit ade­sea prin scris şi viu graiu în marginea poeziei lui, nu poate în niciun chip lipsi. El îşi în­găduie dor а-şi spune cuvân­tul s ă u mai caid c a de obiceiu depăşind rezerva de rigoare a criticii, cu mima deschisă doar la valorile nepieritoare ale o-perei lui Ion Pillât.

• Scriitorul acesta închide în­

tre paginile volumelor sa le una din cele med caracteris­tice experienţe poetice ş i spi­rituale ale literaturii româneşti. E mai întâi uin neobosit jertfitor pe altarul muzelor, desvăluind un crez d e o rară statornicie poetică ş i de vocaţie nu mai puţin hotăiîtă. Dintre poeţii contemporani are fără îndoia­lă ce l mai mare număr de vo­lume. Faptul s e conturează în relief când îl privim compara­tiv într'o literatură în care se­va spiritului s'a irosit totdeau­na d e timpuriu şi e l s e expli­că prin minunatul acord c e domneşte între inspiraţia şi voinţa creatorului. Căci Pillât aparţine acelui tip poetic din structura căruia luciditatea nu lipseşte o clipă.

Calitativ apoi poezia de ca­re ne ocupăm, trăeşte pe ca­lea aceluiaşi raţionalism mai su3 pomenit în parte datorita ştiinţei poetului a cărui infor­maţie literară e din cele mai întinse. într'o literatură care nu se caracterizează printr'o prea mare cultură. Pillât s'a ivit c u o cuprinzătoare bibliotecă а poeziei universale. Nu ne gân­dim fireşte la a ş a zisele izvoa­re directe a le operei sale , ci numai la curiozitatea multiplă

Vasüe Alecsandirti, Coşbuc, I o n Pililajt, — diată o i pos t aza d in ce le m a i ferici te aile p o e ­ziei r o m â n e ş t i . P o r n i t d i n „Pastetiurd/" şi d in „Ba lade şl idile", l i r ica dui I a n P i l l á t se situează, p e a c e l a ş p i an , r e s ­p e c t â n d p r e s t a n ţ a pe c a r e t r ebu ie s'o a i b ă poezia în cansubs tanţ ia i l i tabea ei cu f rumosul . D u p ă o s c u r t ă ex ­p e r i e n ţ ă î n a f a r ă de clamatul s ă u l ir ic, aiultorull Irud „Pe Ar­geş î n s u s " i n t r ă deodată, în a l t a r u l une i poezii propr i i , pe

I O N P I L L A T

NOTELE UNUI CITITOR

Ion Pil lât si Balcicnl Ajuns la ma tu r i t a t ea vârstei fizice, d.

Ion P i l l â t poate pr ivi cu îndreptă ţ i tă bu­curie la rodul bogat al activităţi i l i te rare desfăşurate până azi, în miezul căreia idea . Iul său de ar tă poetică a pr imit răsplata împlinir i i desăvârş i te a tu tu ro r năzu in­ţelor şi făgăduel i lor cuprinse în el. De­altfel, „ împ l in i r e " este şi t i t lul u l t imului volum de poezii — încă în manuscr is — al d- lui Ion Pi l lâ t . Este un ideal de ar tă a cărui cunoaş tere ne -o prilejuieşte — sub îndoitul aspect al definirii lui teoretice, ca revela ţ ie autobiografică şi sub acela al realizării l ir ice — culegerea antologică de poezii dedicate Bâlciului şi publicată la sfârşi tul anului t recut .

In cele câteva r ându r i introduct ive la această „monograf ie poetică" a Bal t icului — cum o n u m e ş t e autorul — aflăm schi­ţată o pre ţ ioasă — pen t ru noi — m ă r t u ­risire de credinţă artistică a d-lui Ion Pil lát . „Ba leku l — citim în acele rân­duri — m i - a fost hărăzi t ca încununarea dragostei mele pen t ru mări le sudice şi ce­rul medi te ranean . . . Mi-a fost o încântare

de MIHAI NICULESCU pent ru ochi, o ini ţ iere pen t ru suflet şi pen­t ru minte un învă ţământ" .

S'a spus că peisajul este o s ta re sufle­tească. Pen t ru d. Ion Pii lat peisajul Ba l ­cicului a însemnat mai mul t decât atât, adică decât o reacţ ie spontană şi t recă­toare dinaintea unu i oarecare peisaj ma­rin. Ba leku l pa re să- i fi re levat acel „drum al Damascului" hotăr î tor pen t ru desăvârşirea propriei credinţe poetice. Poetul însuşi îl socoate ca o răsplată a s ta­torniciei sale în t ru credinţă şi dragoste, ca o încununare hărăzită. Bal t icul a î n ­semnat , după măr tur i s i rea poetului, deo­potrivă „chee şi p r i l e j " de pă t runde re şi adâncire pe dimensiunea revela toare a unei s trăvechimi ancestrale, în taina p r o ­pr iu lu i suflet, a sufletului „adevăra t" .

Este un ideal de clasicitate acela pe care îl p ropune şi în realizează ar ta poetică a d-lui Ion Pillát , dar fără îndoială cupr in­zător în aşa măsură că nu ar putea fi ase­mui t cu acela restr ict iv al unu i clasicism de şcoală:

(Urmare tn pag. 6-a)

ca re n ' a t r ă d a t - o nactodată . Sufle t de poe t a d e v ă r a t , Ion Pillatt — deşi s t ă p â n pe -o f ж-m u l ă personallă a liricei! — iubeş te neisfânşit d e m u l t poe ­zia a l to ra , o iubeş te to t a t â t de m u l t c a p e a sa . Nobil hi-d a ' g a l s telelor , íjon Pi i la t găseş te — p e s t e or ice şcoală — î n t o t d e a u n a poezie acolo u n d e ea f i in ţează î n t r ' a d e ­văr . C ine-a ci t i t „Po r t r e t e lirice", c a r t e a aceea d e - a r -ză toa re p ă t r u n d e r e a p o e ­ziei a s i m ţ i t f Joral m a r i i şi s incere i în ţ e l ege r i p e ca re -o a r e aiutonuil „Limpezimilor" p e n t r u f enomenu l poet ic .

L u c r â n d t i m p índjauungait la cpmmta i r i i l e m e l e l ir ice subnotaifee . .Poemelor î n t r ' u n vers" , a m c u n o s c u t o n a r ă fe­meile. Legalt d e t ex tu l p o e t u ­lui, i - am c e r c e t a t î n d e a m ă -niunt t e h n i c a ş i - am văzu t c â t t r ava l i u s t ă lia t e m e l i a fiecă­ru i vers a l lui I o n Pi i la t . Bu­cur ia « i i - a fost nes fâ r ş i t ă , căci a m o r o a r e de -a şa n u m i t a i n s p i r a ţ i e " .

C â t ă poezie, poezie m a j o r a , în a c e s t vers ide s u b tátiul „Descălecă tor i i " : „întâiul fum de soite şi'n vale gïïm de câini". F o r ţ a de sugest ie a aces tu i vers n ' a r fi fost posi­b i lă f ă r ă o Subt i lă c u m p ă n i r e a accentuluii subiect iv . Câ t ă a r t ă e î n .poemele iudi I o n P i l ­lâ t , se r e c u n o a ş t e şi d in u t i ­l izarea e x t r e m d e d i s t a n ţ a t ă a ad jec t ivu lu i . Numeroase poezii aile sa le n ' a u nici u n adject iv .

Poezia Ші Ion Filfat, delà poemeCe de amploare şl pana

la ace lea î n t r ' u n vers , e re­z u l t a t u l umed discipl ine seve^ re , pe ca re -o ega lează doar t a l e n t u l poetuiiui.

I n a t m o s f e r a d e m u l t e ort per i fer ică a scrisului, delà noi, I o n PflFait e o p i ldă de e -l e g a n ţ ă colegială, d e p r e ţ u i ­re a miuneűi a l t o r a , de d ragos ­t e p e n t r u poezie.

L a 50 d e and, poe tu l Ion Pi i la t p o a t e pr iv i ou m â n d r i e î n u r m ă . F ieca re d i n că r ţ i l e sa le a fost o s ă r b ă t o a r e p e n ­t ru l l i tera türa r o m â n ă . Laur i i aces tu i n u m ă r omiagM a l „U-niversuluii l i t e r a r " , ,cari se a -d a u g ă l a florilegiul b o g a t a l poe tu lu i , î n c u n u n e a z ă f run ­t e a l u m i n o a s ă a luniui c r e a t o r de a u t e n t i c e valor i щьШ-tua le , m e n i t e s ă d u c ă m a i d e p a r t e svonull f e r m e c ă t o r al une i poezii p o r n i t e d i n ţ a r i ­nile boga t e afle MiorcaniHor pes t e coaimele Ca rpa ţ i l o r p â ­n ă i a molcomele a p e a i e Ar­geşului scl iptoir d e soare-

Bucureş t i i n u siunt decâ t u n i n c i d e n t î n evoluţ ia l i r ică a iu i I o n Piilat . . .

P e n t r u min« , a u t o r u l „Poe­melor î n t r ' u n vers" , e şi un m a r e p r i e t e n , c a r e - m i a m i n ­teş te de Cernăuţii) î n e g u r a ţ i , u r iaşă c e t a t e p e s t e 1 ce rur i :e P r u t u l u i ; acolo, n u m e l e lui I o n P M a t e r a f ami l i a r î n p l imbăr i le noas t r e p r i n p ă d u ­ricea Horecái, u n d e că ră r i l e m a i p ă s t r e a z ă urana paş i lor lui Emonescu. Tffi m i n t e , Geor­ge Drrumur ? Tu, Rybiczkai, ţ i i mimbe ? C i t eam d i n c o ­mentar iu e me le IMioe l a „Poe­me totr'un vers" :

de МШСЕА STREINUL

„Nisipu'n mână, totuşi, te ui­tă cum rămâne :

c&lvna-şti înstelează luoejerii'n amurg,

anticipând, regală, aurorele de mâne". *)

Auzindu-le , u n mier loiu d răcos începuse s ă f luiere de vu ia p ă d u r e a : r â d e a d e m i n e dardarot iul !

Am desch is „Sa tu l m e u " - ~ şi mieirliOLiul a t ă c u t . Avea spi ­r i t de d i s c e r n ă m â n t p ă s ă ­roiul... Şi versur i le s u n a u ca u n câniteic î n m i r o z n a r e a v ă ­n ă de c i m b r u şi su lc inâ , p e oa re b o a r e a şoşo t i toare a fa­gilor imenş i o m â n a sp re v a ­lea P r u t u l u i , ca s 'o d u c ă toc ­m a i l a C e m a u c a H o r m u z ă -cheşt i îor , a l c ă ro r c o n a c a d ă ­post ise c â n d v a p e Vasile Aiie-csandr i , p e Kogălnioeianu şi pe Alecu Russo .

Doamne , enau a t â t d e c la­r e cerur i le î n d u p ă - a m i a z a a -ceea, v r e - u n s i lvan poa t e c ă se-oprsse d i n j o a c ă î n t r e f r u n z a e u n e i ferigi, c a să a s ­cu l te poemele , i a r soare le t r e ­cea c a o poves te p r i n r ă m u ­rişul pădur ic i i .

N u m a i a c e a caro n u p o a t e s 'ascul te svonuil p ă m â n t u ­lui r idacându-se prim r ă d ă ­cinile fagi lor şi t r u n c h i u l ier sp re slăvile f ă r ă s fâ r ş i t a le cerur i lor r o m â n e ş t i , e 'n s t a r e s ă n u iubească poezia cu s u ­n e t ca a rg in tu l al l u i I o n P î l -l a t .

*) Pre-textul lui Ion Piilat: „Cum fuge ziua pe apele ce curg"

(„Heraclit'4

de AL. DIMA

а unei sensibilităţi care şi-a căutat puncte de plecare şi fermenţi de cristalizare în a-tâtea lucrări eterogene. Desci­frăm însă de alungul acestei odisee şi un alt rost: şlefuirea continuă а unaltelor poetice întru făurirea unei tehnici de virtuoz. Căci de là avânta­tele desfăşurări ale poeziei sale din prima epocă şi până la concentrarea într'un singur vers a poemei, e un drum pe care numai un neostenit exer­ciţiu 1-a putut străbate.

Un moment crucial a l ope rea sale 1-a alcătuit apoi con­topirea zăcămintelor folclori­ce ale poeziei cu inspiraţiile ei apusene. Modalitatea acestei atingeri ni se desvălueşte mai cu s e a m ă în acel neîndeajuns apreciat volum „Biserica de altădată" în care dacă îndem­nurile purced din Rilke, forma materială ai realizărilor aparţi­ne atmosfarei etnografice. JDar simbioza aceasta dintre spiri­tul înalt al poeziei culte şi ur­bane, şi danul încetat ai pă­mântului nostru rural, merită a ii mai de aproape cercetata. In poemele de formă popula­ra, PiJiat a revărsat aiat har încât din bulgarii amorfi aa folclorului, a desprins numai pietrele aurifere ш е artei. Da­ca rima, nunul şi vocabularul amintesc raapjicat izvorul popu­lar, combinarea lor muzicală seniţeaza acorduri cu aaevá­rat serafice, note subtil dis li­ierte dia apele tulburi ale tol-clonuiui neomogen. Dar c a ori­ce autentică poezie, e a nu se lasă nicicând pătrunsa de a s ­cuţitul ocbiu ai criticii raţiona­liste care nu va putea descifra formula c e a combinat elemen­tele în discuţie. N e a m trezit astfel în faţa unei sinteze poe­tice care europeizează autoh-tonia şi autarijonîzează euro-peismul s a u mai pe scurt rea­lizează organic poezia însăşi. Sinteza înseamnă totodată ar­monie şi iată-ne în acest fel în preajma unei alte note ca­racteristice a lui Piilat care e structura ei clasică în adân­cime.

Sà ne explicăm. Clasicismul poetului nostru nu este cel al lui Alecsandri cu care a fost comparat. II continuă şi îl de­păşeşte fără îndoială, dar în acelaşi timp îl desvoltâ pe un alt plan. Intx'adevăr, echilibrul poeziei lui Piilat ascunde di­mensiunea de totdeauna a marelui clasicism care e um bra discreta a sbuciumului sufletesc. Sub oglinda senină a versului său, clocotesc în adâncuri sbaiarile destinului neîmblânzit. Doar vagi ecouri — fiorii elegiei sale — străbat la suprafaţa. O eleganţa sufle­tească deosebita înnăbuşe însă la vreme orice barbară cutremurare şi arta alină cu degetele ei une convulsiunile inestetice.

Care este însă locul lui Pil­lât în evoluţia poeziei noastre pe urmele bardului delà Mir-ceşa, a ş a cum de atâtea ori s'a spu3? Dintr'o aceeaş i familie spirituală fără îndoială, îns-trunind coarde asemănătoare a le lirei, cu izvoare populare la fel preţuite, nu se deosebesc ei totuşi atât de vădit prin pa­şii maxi ai vremii ce-i despar­te? Căci d a c ă esenţa operei lui Alecsandri era celebrarea momentului istoric până la ni­velul oficializării, nu-1 depă­şeşte Ion Piilat prin devoţni-nea cu care s e închina idea­lului artistic nepieritor şi atem­poral? Peste toate temele pe care pana poetului le-a învio­rat, sufM ariei a trecut bi­ruitor pentru totdeauna. Din a-cest punct de vedere, sărbăto­rirea lui pe criterii biologice nu are niciun sens. Doar poe-i ia Iui Piilat are unul şi acela nu are vârstă.

Sibiu, Martie 17.

2 UNIVERSUL 4 UTERAR 29 Martie 1941

C R O N I C A S Ă P T Ă M Â N I I Pe Argeş in Sus

C â n d , l a o d a t ă a n u m i t ă , n e c o n c e n t r ă m a t e n ţ i a î n m o d deoseb i t a s u p r a o p e r e i u n u i sc r i i t o r c o n t e m p o r a n , şi n e e x p r i m ă m p r e ţ u i r e a priiintr'o s ă r b ă t o r i r e , n e su ­p u n e m de f ap t , f ă r ă a n e d a s e a m a , legi i se lec ţ ie i l i t e ­r a r e .

P e n t r u că , d u p ă c u m n u s ă r b ă t o r i m p e to ţ i a u t o r i i c o n t e m p o r a n i , c ă r o r a v â r s t a s ' a r p ă r e a c ă le d ă d r e p t u l l a a c e a s t a , a s e m e n i n ic i is­t o r i a l i t e r a t u r i i n u a ş e a z ă s u b ace iaş i l u m i n ă t oa t e n u ­m e l e sc r i i to r i lo r . C a şi zi­lele d i n c ic lu l u n u i a n , s u n t n u m e ca r e se v ă d de d e p a r ­te , s t r ă l u c i t o a r e şi p e c a r e le d o r i m s ă se a p r o p i e , şi s u n t n u m e c a r e r ă m â n i n ­d i f e r e n t e c h i a r c â n d le în­t â l n i m l a t r e c e r e a lor î n ser ie .

P e d. I o n P i l l â t îl s ă r b ă ­t o r i m a c u m , l a î m p l i n i r e a ce lor 50 de a n i , şi f ă r ă î n ­do ia l ă , i s t o r î a poeziei r o m â ­n e ş t i îl va a şeza î n c a l e n d a ­r u l ei, p e o t r e a p t ă impor ­t a n t ă şi vizibi lă .

N u î n f ă ţ i ş ă m a r g u m e n t e c r i t i ce s p r è a n e j u s t i f i c a c e r t i t u d i n e a , ci n e m u l ţ u ­m i m să c o n s t a t ă m g r a d u l de a c t u a l i t a t e a p o e t u l u i î n c o n ş t i i n ţ a cLtitorf.or. De a-ceia a m î n t i t u l a t c ron i ca n o a s t r ă o m a g i a l ă î n t r ' a -d i n s , „ P e A r g e ş î n S u s " , s p r e a ver i f ica e fec tu l p r o ­d u s d e ce le p a t r u c u v i n t e c a r e l a s i m p l a l e c t u r ă s a u p r o n u n ţ i e s t ab i l e sc n e c e s a r r a p o r t u l lor l ir ic c u o o p e r ă şi u n c r e a t o r . C i n e c u n o a ş ­t e c â t de a p r o x i m a t i v poe ­zia n o a s t r ă c o n t e m p o r a n ă , î n ţ e l e g e i m e d i a t d i n a c e s t e c u v i n t e „Pe A r g e ş î n S u s " , c ă se află î n f a ţ a u n e i p r o ­p r i e t ă ţ i l i r ice , că e v o r b a a n u m e de v i z i u n e a cea m a i p u r ă a t r a d i ţ i o n a l i s m u l u i i n t i m l e g a t ă ' de n u m e l e d-lui I a n P i l l â t . D i n as t fe l de efec te s p o n t a n e , d i n d e s ­c o p e r i r e a u n o r as t fe l d e s t r a t i f i c ă r i î n s ens ib i l i t a t e ,

d i n d e ş t e p t ă r i l e e m o ţ i e i l a a t i n g e r i î n t â m p l ă t o a r e c u m es te d o a r p r o n u n ţ a r e a t i ­t l u l u i , se c o n s t r u e ş t e l i m ­p e d e a d e v ă r a t u l c h i p a l p o e ­t u l u i , c a r e , o d a t ă ce a î n ­c e p u t să t r ă i a s c ă a s c u n s în­t r e f ibre le v ie ţ i i n o a s t r e a-fect ive, e s t e s i g u r că n u v a î n c e t a ' s ă t r ă i a s c ă şi î n su ­f le te le ce lor ce vo r v e n i d u p ă no i . C â n d l - a m c i t i t pe d. I o n P i l l â t şi c u m a fost pos ib i l s ă - l t r a n s f o r ­m ă m p a r c ă î n ecou a l u n e i p ă r ţ i d i n p r o p r i a b iogra f ie , r e t r a s ă u n d e v a şi î n c o n j u ­r a t ă d e f r u m u s e ţ i ce se a-princT d i n c â n d î n c â n d ?

T o ţ i cei c a r e c i tesc î n an i i p r e g ă t i r i i , o p e r a p o e t u l u i şi se î n t â l n e s c apo i c u ea m a i t â r z i u , vor i den t i f i c a l e sne t e m e i u l a n a l i z e i n o a s t r e . I n u l t i m i i a n i d e l i ceu n e a-p r o p i e m a t â t d e m u l t l iris­m u l d i n , ,Pe A r g e ş î n S u s " , î n c â t , m a i t â r z i u , la u n p r i ­lej de r e î m p r o s p ă t a r e a lec­t u r i i c u m es te cel d e f a ţ ă , a v e m i m p r e s i a c ă n e î n t â l ­n i m c u noi î n ş i n e . F a p t u l a c e s t a f ixează m e r i t u l p o e ­t u l u i d e a t r ă i p e m a i m u l t e p l a n u r i , î n v i n g â n d t i m p u l t o c m a i p r i n l e g ă t u r a f i reas­c ă ce-o s t a b i l e ş t e î n t r e d i ­verse le e t a p e vii d i n v i a ţ a l e c t o r u l u i .

Ne b u c u r ă m c ă l - am c i t i t a t u n c i , c u o b u c u r i e r o d n i c ă a s t ă z i şi n o u ă . N u es te a-c e s t a u n s e n s a l t r a d i ţ i o ­n a l i s m u l u i , şi p o a t e cel m a i v iu ? Ne î n t r e b ă m b u n ă o a r ă c â n d şi î n ce î m p r e j u r ă r i n i s ' au î n t i p ă r i t î n m e m o r i e , î n c â t p u t e m a s t ă z i s ă ie r e c i t ă m , v e r s u r i l e m e l a n c o ­lice d i n „Aci sosi p e v r e -

In drumul lor spre zare, [îmbătrâniră plopii,

Aci sosi pe vremuri bunica-mi

Nerăbdător bunicul pândise de la [scară

Berlina legănată prin lanuri [de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri, ca azi, [şi din berlină.

Sări, subţire-o fată, în largă [crinolină.

Privind cu ea sub lună, câmpia [ca un lac

Bunicul meu, desigur, i-a recitat [„Le Lac '.

Iar când de-asupra casei, [ca umbre berze cad,

Ii spuse „Sburătorul", de-un tânăr [Etiad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi [de peruzea,..

Şi totul ce romantic ca'n basme [se urzea.

Şi cum şedeau... departe, [un clopot a sunat,

De nuntă 3Û.LI de moarte, [în turnul vechi din sat.

Dar ei ,în clipa asta, simţeau [că-o să rămână.

De mult e mort bunicul, — bunica [e bătrână...

R a r e o r i a v e m p r i l e j u l să c o n s t a t ă m ca a i c i , că bă ­t r â n i i s a u m o r ţ i i d e s p r e c a r e serile u n p o e t , ' sun t t o t u ş i t i n e r i şi vii î n o p e r a sa . C â t ă v r e m e ' s e v a c i t i „Le L a c " şi „ S b u r ă t o r u l " l u i E l i ad , se va c i t i c u aceeaş i e m o ţ i e t â n ă r a şi f r u m o a s a p o e m ă a d - lu i I o n P i l l â t . Ş i p e ne ­b ă g a t e d e s e a m ă , ea se va f ixa î n m e m o r i e s p r e a fi l a r â n d u l ei r e c i t a t ă c a u n d a r de l o g o d n ă l a fel d e p u r c a şi i ne lu l .

D a r c h i p u l b u n i c u l u i m a i t r ă e ş t e şi î n a l t ă p o e m ă , d e d a t a a s t a scos d i n r e v e r i a r o m a n t i c ă şi l ogod i t ou ţ a r a î n t r ' u n c h i p pe c a r e îl c u ­n o a ş t e i s to r i a n o a s t r ă m o ­d e r n ă , f o a r t e borne :

Ai adormit în raiul din slovele [scripturii,

Tu, ce-odihneşti la umbră [de arbori şoptitori.

Pâstorule de oameni, bunicule. [Acum

Eşti zumzet de albine, şi'mpră^t.iat [parfum,

In via îmbătată de înflorirea [viţei.

Te-a biruit pământul, dar l-ai [însufleţit

Şi l-a pătruns iubirea de ţară, [ca semxnţa.

Stejarilor prieteni le-ai dăruit [fiinţa.

Şi sângele ce curge cu seva [înfrăţit.

V e r s u r i l e d e p ă ş e s c e m o ţ i a e s t e t i că , p u t e r n i c ă şi depl i ­n ă , şi vo im p a r c ă s a m u l ţ u ­m i m p o e t u l u i p e n t r u a j u t o ­r u l ce ni-1 d ă d e a vedea a-t â t d e c a l d ă î n suf le t , i c o a n a c t i t o r u l u i de ţ a r ă . T a l e n t u l d-lui I o n P i l l â t exce lează î n î m b i n a r e a vigurozi i tă ţ i i c u o i n e f a b i l ă d e l i c a t e ţ e , ' ca î n p o e m a „ F l o r i c a " , u n d e c u m u l t ă s u b t i l i t a t e n e in for ­m e a z ă c ă n u m e l e p a t r i a r ­h a l e i a ş e z ă r i d e p e Argeş , a a p a r ţ i n u t c â n d v a u n e i fe­t i ţ e : '

Şi vremea prea fugară şi fragedul [destin,

Al celei ce fusese, abia o zi --[Florica...

Azi, de fetiţa moartă, noi nu mai [ştim nimica;

Dar când acum Florica, în soare [aprilin,

Etern reînfloreşte, ceva în piept [mă doare,

Privind cum prinde raza [cu fermecatu-i fir

O faşă de bobocul plăpând [de trandafir,

Şi-un zâmbet de lumină, '[de fiecare floare.

I a t ă î n f ine , şi l o g o d n a p o e t u l u i cu v.i tor 'ul , a n u m e c u s i g u r a n ţ a d e p l i n î n d r e p ­t ă ţ i t ă că a t â t a v r e m e c â t se va e x p r i m a î n g r a i r o m â -n e a c n u m e l e d o m n e s c u l u i r â u , v e r s u r i l e p o e t u l u i vor fi î n s ă ş i a c e a s t a e x p r i m a r e m e r e u p r o a s p ă t ă :

In citpciit, în clipot şi'n şopot [neîncetaţi

Alt râu, din clipă în clipă [te-a zămisui izvorul.

Nebănuiit ca dânsul mă naşte [viitorul

Dar tu te chemi tot Argeş, eu tot: [Ion Pillai.

„ N e b ă n u i i t " r ă m â n e d o a r n u m ă r u l ce lor ca re ' vor i u b i şi c u l t i v a p o e z i a r o m â n e a s ­că. F e l u l c u m v a n a ş t e vi i ­t o r u l p e a u t o r u l aces t e i c â n ­t ă r i , v a fi, î n t r ' a d e v ă r , a c e ­l a ş şi s i n g u r n u m e , n e s c h i m ­b a t c a r e n e va r ă s ă r i î n su ­flet c a s t ă p â n a l f r u m u s e ­ţ i lor ce se s t â r n e s c s p o n t a n c â n d a u z i m siau p r o n u n ţ ă m : „ P e A r g e ş î n Sus" . . .

CONSTANTIN FÄNTÄNERU

C r o n i c a m u z i c a l ă

TEATRUL ALHAMBRA: VANT DE PRIMĂVARA OPERETA IN 3 ACTE DE JOHANN STRAUSS.

dacă scrJaiu o piesă în care să apară o ingenuă, enunţau că au un rol straşnic pentru Leny Ca­ler.

Demnul Victor Ion Popa — u-nul di.n cei mié pr.cspuţ. oameni de teatru pe care-i avem — a dovedit, ou un calm desăvârşit, cât de gres-ită era aceasta teorie.

Ne punem întrebarea dacă bu­năvoinţa cu care pub-icui a pri­mit această „геіп.ігопаіге a ope­retei" P % S M ™ i f * ™ i ^ f ? : Creaţia domn,şoarei Mia Coca -bra pjate constitui intr adevăr ţ a o t m a * a r e e r a i n t l t D u m -un fapt îmbucurător, aşa cum ° w * U U r t

pretinae ingenioasa reclamă tă­cuta ulamuiui spectacol prezen­tat de domnul vi.tuoi.anu.

Opereta a avut in toate vre­murile, simpatizanţi dar şi mulţi duşmani. De-o pi.da, Mozart — e drept' într'o epoca în case ope­reta na ajunsese pe culnii.e glo­riei, prin operata mçelegandu-se, pe-atunci, o comedioara muzica­la într'un aut — socotea opereta drept un avorton muzical, susţi­nând de-asetnenea ca un om cu oarecare cuiUurá muzicală poate scrie 3—1 operete inur'o smguiră după amiaza

ştiţi ? aotnţa care ţaia ia roluri oarecare pe scena Teatrului Naţional — in pjesa „Vi-iT.ii »a munc-isc" (,,Şcareceie de bJserică") .a sdrunc.nat mult taima acelei Leny Caler, actriţă pe atunci „en vogue".

De astă dată, doamna Marga­reta Las;nu a mterprett cu mult talent rolul prinrapal din piesa „Moţu" oare este lOcabzarea pie­sei ..ftoxy''.

Noi aon remarcat-o în cronica făcută piesei „Micul Lord" pe această elevă de conservator care se dovedea a fi atât de obişnu.-tă cu scena. Aşa că uJtimu/l ei

Cinema Scala „BISMARK"

Sunt destul de cunoscute îm­prejurările istorice cari au pri­lejuit încoronarea lui Wilhelm I, ca împărat al Germaniei.

Filmul prezentat de Cinema­tograful Scala, reînvie atmosfera politică din timpul reginei Vic­toria şi a împăratului Napoleon al III-lea cărora geniul diplo­matic al lui Bismark le-a stricat multe planuri, nu mai puţin di­plomatice.

Filmul în sine e interesant din punct de vedere istoric.

Asistăm retrospectiv la toate străduinţele depuse de acest prim ministru ce n'a înţeles să fie slugă linguşitoare ci un om din-tr'o bucată, insensibil eventuale­lor influenţe din afară.

Mi-ar fi plăcut însă, ca acest film despre care s'a vorbit atât de mult, să aibă un conflict mai puternic decât obişnuita nepo­trivire de idei dintre Bismark şi moştenitorul tronului care vine până la urmă să strângă mâna aceluia căruia îi arunca ta toate recepţiile, atât el cât şi graţioasa lui soţie, priviri dispreţuitoare.

Acest rol destul de dificil a fost nimerit încredinţat lui Paul Hartmann, care a fost un bun interpret al „Cancelarului de fier" graţie căruia i s'a recu­noscut Prusiei, superioritatea ar­mată şi... diplomatică.

Observ că regisorii germani sunt teribil de conservatori în ceeace priveşte, unele dintre ac­triţele cari erau la modă imediat după războiul cel mare.

Astfel Lil Dagover — neuitata interpretă a misticului film „Ca­binetul Doctorului CalligaH — e o apariţie graţioasă, în rolul e-

legantei împărătese Eugenia. Pro­babil că această veşnică tinereţe e datorită faptului că Lil Dago­ver e o fiinţă care se sinchi­seşte prea puţin de eventualele-i necazuri. Ar putea servi de e-xemplu genurilor femenine cari îşi fac nervi pentru toate fleacu­rile cărora le dau o exagerată importanţă.

In orice caz, acest spectacol fastuos, e foarte instructiv re-ăându-ne una din nemuritoarele pagini ale istoriei germane.

Cinema Trianon „KORA TERRY"

£Ь film de calitate eftină. Deşi menţiunea de pe program sună : „înduioşătoarea dramă din viaţa reală" nu m'a înduioşat de loc banalul subiect cusut din loc în loc cu aţă albă.

Văzând vâlva făcută de cele câteva filme în care Vivianni Ro-mance, în combinezon, işi trage ciorapii, în timp ce Jean Gabin sau oricare altui intră pe neaşteptate pe uşe, re-gisorul filmului ,,Kora Terry" găseşte că-l nimerit ca şi Marika Rokk să apară în combinezon în scene cari dau impresia că n'au alt rost decât a ne arăta ana­tomia acestei actriţe.

Insă Marika Rokk nu se poate compara cu Vivianne Romance, căreia i se potriveşte rolul de femeie fatală. în care-i mai pu­ţin stridentă decât colt ga ei.

Poate pentru că am admirat de prea puţin timp „stepul" pe care îl bate Eleanor Powell în „Dansez pentru line", nu ne-au entuziasmat deloc dansurile din Kora Terry. Nici chiar dansul şarpelui, despre care s'a spus că va stârni o adevărată senzaţie.

Ar fi stârnit o adevărată sen­zaţie dacă nu s'ar fi urmărit un anumit lucru, asupra căruia e inutil să insist.

ADRIANA NICO ARA

Aievarata patrie a operetei a succes nu poate însemna pentru fost, mult mai târziu, Viena, o- decât o confirmare, rasul vaisuri.or şi al Halbelor de Despre p.esa î .avtm prea mul-bere băute de visătorii şi cheflii te de spus. Este vienezi ш ritmul unei melodü de opereta.

Cer scuze colegei mele de re­dacţie, domnişoara Adiriana Ni-coarâ, cronicara cinematografi­ca, dacă voiu trece pentru o c.i-pa in domeniul ei amintind aici nimui xui forsi, nu de mult pre­zentat la noi şi intitulat: „Ope­reta".

Spectatorii acestui film au pu­tut uşor trage anumite conclu­zii.

Nici la Viena, victoria operetei nu a fost cu desăvârşire uşoară.

A fost neapairat nevoe de un om cu vederi largi, care sa pre­zinte pe scenă mai mult decât o înşirare de cântece oarecum fa­de şi de glume vagamente insi­pide. Omul acela a înţeles ca o-pereta trebue prezentată într'o montare care sa-ţi ia ochii, ast­fel ca muzicile operetei sâ fie un simplu pretext pentru parada de costume şi decoruri ce se perin dă pe scenă

Cred că numai în cazul unei operete prezentate in astfel de condiţii — şi când spun aceasta mă gândesc la acei amuzant „Vals ca pe vremuri" prezentat de domnul Nicuşor Constantine-scu — s'ar mai putea vorbi de o „reîntronare a operetei".

Or, condiţiile în cari a *o** prezentată opereta „Vânt de primăvara" n'au fost de loc f e ­ricite.

Şi, dacă primele două acte s'au bucurat de o montare accepta­bilă cu o figuraţie destul de bo­gată şi cu decoruri drăguţe, ul­timul act, care se petrecea in Grinzing, trebuind prin aceasta să se bucure de o montare stră­lucitoare — va mai amintiţi ta­bloul final de-o bogăţie orbitoa­re din opereta „La calul bălan", prezentată la Vox? — a rost, pur şi simplu sărăcăcios, facandu-ne să ne gândim la o farsă cu pu­ţină muzică şi nici decum la o opereta.

E drept că textul operetei, re-văzut de domnul Timus, este foarte amuzant, deşi cam vulgar în unele părţi. Bogăţia textului nu poate insa, recompensa sără­cia montării, despre care a m mai vorbit.

Trecând la interpretare, vom remarca mai întâiu frumosul succes repurtat de talentatul te­nor Ion Dacian, în ciuda unei infame campanii pline de calom­nii a unui ziar de specialitate.

Doamna Liliána Mihăiiescu cântă, după c u m susţin unii, fru­mos. Dar, spre durerea specta­torilor, este nevoită într'o ope­retă, să mai şi vorbească. Dom­nişoara Virginica Popescu, are un firicel de glas şi mult, foarte TEATRUL RADIOFONIC mult farmec.

Au mai apărut pe scenă doam­nele Maria Vauvrina (aceeaş din totdeauna), Florica Demion (o amuzantă subretă), Marga Ra­dul eseu, Lulu S avu şi domnii N. Gărdescu (excelent şi

o comedioară a@reab.ia, o mare parte d-n me­rit revenind şi local.zatoxului, aomnul Ѵа-encin Gustav.

.Vom remarca in aceste câteva rânuiun, realizările donm.lor Ce­zar Rovjnţescu (um bun actor de comedie, cu „pr.zâ" la public), ion Iliescu uiu ne-a lauui .>a i ie-gretăm pe Timiiică, creatorul ro--u-u ) C. Brezeanu (un tânăr în care ne-aim pus toate speranţele şi de oare suntem siguri ca nu ne va desamâgn ş: 1. Manta (o amuzanta apar.iţ-ie caricaturală).

Domnişoara Predescu a avut un rol ingrat, isbutiind, totuşi, să realizeze unele lucruri bune.

Excelentă a fost doamna Fîo-r ca Stereseu. Ar putea insă. re­nunţa la strâmbăturile oarecum ліesteţi ce.

Domnul Victor Ion Popa a is-butit m câţiva ani să-i educe pe dificilii spectator, ai unui teatru muncitoresc, astfel ca să nu-i mai entuziasmeze o simplă strâmbătură.

Decorul ne-a sugerat mai de grabă liniştea unu; orăşel de vi-leg atură, decât „sbuciiumul ma­relui oraş" despre care este vor­ba în piesă.

TRAIAN LALESCU

Expoziţii D n a MARIA CHELSOI CRISTEA

va deschide expoziţia de pictură în sala Dalles, la 1 Aprilie.

Cei ce au apreciat lucrările d-sale, vor avea prilejul să ad­mire şi anul acesta efortul susţi­nut al acestei distinse artiste.

Expoziţia rămâne deschisă in­tre 1—25 Aprilie a. c. •

Delà 1 la 25 Aprilie, Teodor Dan, Ion Diaconescu, Mariana Petraşcu, Wanda Sachelarie şi Dumitru Ştefănesou, expun în sala Dalles, desen şi gravură.

D. HERBERT ALBERT LA FILARMONICA. — Necunoscut încă la no: dar cu o bine stabi­lită reputaţie în Germania, d. Herbert Albert, delà Stuttgart, a dat concertului trecut al „Fi­larmonicii" imboldul viu şi con­vingător al conducerii d-sale a-gere. sigure, stimulante. Un di­namism interior, propagat impe­rios, deşi fără nici un exces de gestur", o mare vitalitate ritmi­că, o prezenţă în adevăr perma­nentă şi practică în plinul or­chestral, al cărui debit îl stăpâ­neşte cu îndemânare şi prompti­tudine vădite, sunt de sigur ca-racterizante pentru personalita­tea d-lui Herbert A.bert. In a-ceiaş timp, muzicianul dublează pe dirijor, repercutând în stili­zare, în nuanţare, in atmosieriza-re, toate sugestiile esenţiale in­terpretării credincioase textelor.

Programul a cuprins, alături de capo d'opera de graţie, de cizelaj simfonic, de înaripată in­spiraţie şi de desăvârşită armo­nie • inspiratoare care este sere­nada în sol major de Mozart (e'ne kleine Nachtmusik), mu­şi ca de balet pentru Rosamunde, de Schubert, uvertura ,,Ana-creon" de Cherubini şi simfonia IV în fa minor de Tschaikowsky.

Un singur regret, în urma a-cestui atrăgător concert, poate fi formulat. Acela de a se fi văzut scoasă din program ş: înlocuită, o lucrare simfonică germană în prima audiţie, din muzica de as­tăzi.

Este ştiut că suntem aproape cu desăvârşire fără contact cu muzica germană actuală, cu

de ROMEO ALEXANDRESCU

compoziţ'a noilor generaţii din această ţară care joacă în lume şi un rol muzical extraordinar de mare. Şi este de sigur păcat. De aceea, pentru viitor, formu­lăm acest desiderat, care este, suntem canvinşi şi acela al tu­turor iub'torilor de muzică delà noi, de a vedea înscrise, în pro­gramele dirijate sau executate la noi de muzicieni germani, şi compoziţii din noile scoale ger­mane, din cele mai reprezenta­tive, această iniţiativă fiind cu totul de dorit pentru adâncirea legătur'lor culturale dintre noi şi marele popor german.

CONCERTUL PIANISTULUI GEORGE OIOLAC. — Sensibi­litatea muzicală deosebit de de­licată şi de caldă şi şcoala pia­nistică rafinată a d-lui George Ciolac, profesor la conservatorul din Timişoara, a impregnat o a-leasă seară de muzică la „Dal­les". Fie în pagini clasice, do­rn' nate de o remarcabilă inter­pretare a Chaconnei în sol ma­jor, de Händel, fie în muzica de vi-rtuositate şi fantasie capri­cioasă a minunatului „Carnaval de Schumann" sau în acea de mlădioase arabescuri ş : de sub­tilă chimie a disonanţelor, cum este dificilul şi fantasticul dans al lui Olaf, de Pick Mang'agalli, pe care d. Cio'ac l-a ir:dat cu artă de mare pianist, artistul a ilus­trat clasa de incontestabilă dis­tincţie a talentului d-sale şi ca­litatea pianistică şi muzicală deosebit de fină a meşteşugului d-sale sonor.

In loc de cronică plastica

LUTERANA 6 De curând, s'a dărâmat o casă

în Bucureşti — încă una. Ea a dispărut înainte ca legenda ei să fie cunoscută. Foarte puţini, — cei iniţiaţi — vor avea o strân­gere de inimă trecând prin faţa maidanului îngrădit de azi; şi pe care se mai afla acum câteva luni doar, casa în care generaţii de artişti au trăiit cea mai bună parte a t.nereţii lor.

Am trecut ad.neaori pe lângă lacul din Luteivna 6 şi — ca în­totdeauna — aoeaşi emoţie mi-a răscolit melancolia. Aşi ii vrut să scr.u mai demult despre ea şi despre toţi acei care au locuit acolo. Cei mai mulţi azi fără să fie bătrâni, sunt la vârsta când pot zâmbi fără amărăciune char de momentele triste petrecute în acest Bateau-Lavoir al Bucure­ştilor. Odăile spaţioase, căldura permanentă a caloriferului aşa de comodă pentru modeile, apoi ca­maraderia, pensjunea d-nei V. (se plătea cu tablouri...) făcuse ca

prin uşurinţa cu care îşi plim­bă kilogramele pe scenă), Jules Cazxban (amuzant în rolul unui lacheu; aş vrea însă să-l revăd într'un rol serios), N Antoniu. Rang ş. a.

In orice caz opereta „Vânt de primăvară" este un spectacol re-

a sporit pretutindeni numărul ascultătorilor ?i — deci — at a-bonaţilor plătitori.

E drept că unele postiiri străine — cele suedeze în deosebi — a-

uluitor cordă acestui mijloc de agreabilă confiscare a atenfiei, un interes permanent, folosind contribufia unor scriitori de seamă şi c unui mănunchiu de artişti experimen­taţi în acest domeniu.

In alte părţi, comentariul d'alo-giat pe marginea actualitâţii, în-

creativ pe care-1 recomandăm treţine o propaganda neasemuita oamenilor cari vor să piardă în î n slujba naţmnn şi a statului.^ chip plăcut o seară. Postul nostru de radio, în văd.it

progres şi conformându-se impe­rativului vremii a introdus în

TEATRUL LUPTA ŞI LUMINA: programele săptămânale o „Oră a MOŢU. LOCALIZARE DE VA­

LENTIN GUSTAV

Piesa ce se prezintă pe scena Teatruiu; ,.Luptă şi Lumină", în versiunea românească a dom­nului Valentin Gustav, a mai '• st prezentată acum câţiva sni în faţa publicului buoureştean. Leny Caler interpreta pe-atunci rotai principsl al piesei ,,Roxy".

Pe vremea aceea, lumea era convinsă că în teatrul românesc nu există decât o singură inge­nuă. Cbiar şi autorii români,

tineretului şcolar" si continuă facă bucurie celor ce ne străjuesc hotarele, prin acea însufleţită ,,oră a oştirniii".

Teatrul rr.difonic îşi afirmă astfel tot mai mult, utilitatea.

..MELODY-REVUE"

Noua formaţie artistică pe care d. N. Kiriţescu şi-a alcătuit-o pentru un turneu în Orient, a inaugurat, nu de mult timp, noul teatru „TAXIM" din Istambul.

Popasul trupei româneşti, va fi.

desigur, pentru publicul cosmopo­lit adus de împrejurările actuale pe malurile Bosforului, un eveni­ment fericit, în mijlocul preocu­părilor de tot felul.

Să nădăjduim că probitatea artistică a conducătorilor turneu­lui va acorda acestui eveniment întreaga semnificaţie cerută de împrejurări — pentru ca iniţia­tiva aceasta, să fie, cu adevărat, vrednică de preţuirea noastră.

REGISORUL JEAN GEORGESCU

despre a cărui activitate în stu-diourîc cinematografice dn Fran­ţa avem cele mai bune referinţe, va debuta — în curând — ca di­rector de scenă al unei comedii originale — pe scena Teatrului Municipal.

Textul acestei comedii semna­le de actorul Negoescu. va fi a.-st-f"l cel dintâi pleter' p?ntru o în. tîlnire a spectatorilor bucureşteni cu fantezia, cu humorul şi cu procedeele „cinematografice" ale regisorului.

Şi se pare că cce<-t pretext va fi folosit ca să dăruiască străluci­tei echipe de comedie a teatrului Municipal, un succes care să pro-provoace invidia chiar între ve­detele ce fac faima năzdrăvănii­lor americane.

B. D.

de PAUL MIRACOVICI

la mai toate etajele să locuiască un pictor sau un sculptor. Ştef. Constantineecu, T. Papabrianda-fil, Ionescu-Sin, Cassdilda Mira-coviici, C. Baraschi, A. Kessler, subsemnatul, L. Zin, şi alţi câţiva ale căror nume îmi scapă, erau „permanenţi" dar care pictor nu a trecut pe acolo, oare nu a lo­cuit măcar o săptămână în Lu­terană 6 ? Se puneau la oale grupări, reviste, căci foarte mulţi scriitori, poeţi, gazetari, atraşi de atmosfera tinerească a „cena­clului" veneau să-şi vânture i-deile şi proectele. Câte mii de proecte nu au făcut acolo? Nimic nu era imposibil şi orice propu­nere se bucura de cel puţin o jumătate de oră de atenţie şi chiar de entuziasm. In ajunul Sa­lonului se lucra mai mult decât oricând iar în ultima zi de pri­mire a tablourilor, o caravană întreagă de trăsuri pornea din Luterană 6, fiecare ţinându-şi tablourile departe de haine, căci toate erau ude încă. Cu inrna strânsă de emoţie, aşteptam să trecem pr'ma etapă: acceptarea de către juriu a lucrărilor, iar odată primite... premiul. Lucram toţi cu multă nădejde şi cu o adâncă seriozitate, căci noiunul djxtre no. a trebuit să sufere u-militorul refuzat, scris cu roşu pe dosul 'tablourilor. Nu numai atât dar, furăm şi premiaţi. Ce imbold au fost pentru noi aceste încurajări? „D-l Fioresou", ad­ministratorul casei, uita şi el în mijlocul entuziasmului general

că cei mai mulţi dintre noi erau „în urmă" cu chiria. Fără să ştim,retră:am Boema lui Murger în toate detaliile.

• Acum un an sau doui, unul

dintre scriitorii noştri îşi propu­nea să reînvie într'o carte atmo­sfera şi figurile ce s'au perindat pe acolo. L-am aşteptat mereu, gata să-i dau toate amănuntele, să-l ajut să însufleţească o vre­me şi un loc care mi-au rămas atât de dragi. Lui sau altuia, sunt sigur că acest material va servi vreodată să evoce câteva frân­turi de viaţă. Se pare că numai tinereţea are apanagiul camara­deriei, căci lipsa cea mai mare, golul care-1 simt gândindu-mă la acele timpuri e pricinuit de o singurătate cu atât mai mare, cu cât ne depărtăm de timpul pri­mei tinereţi.

Farmecul acelor timpuri, tris­teţile sau bucuriile se împărtă­şeau firesc, de toţi. Ba necazu­rile modelelor, găseau şi ele loc în in.mile noastre... Prieteni, iu­bite, curioşi, modele, cine vă vor da din nou viaţă ?..

29 Martie 1941 UNIVERSUL LITERAR 3

Inscripţii pentru cărţile mele INTÂILE CĂRŢI

- Visări păgâne. Eternităţi de o clipă. Amăgir i •

Cum în gogoaşă v i ermele urzeşte închis şi orb — in e le poezia Mea fse'nchidea. Mătase, aripi, ceruri Mi-a dat din pl in. Pricepe-le solia.

G R A D I N A INTRE ZIDURI

Sta între ziduri poate fericirea P e iarba verde cu plăpânde flori... Miros de brazdă nouă e mai tare Când glasul ţării chiamă cu cocori.

PE A R G E Ş IN S U S

Cu apa Voevodul coborîse Să-ţi poarte 'n ţară slava, ctitorie. Oprit-am vremea. A m întors cântarea Pornind-o iar spre culmi şi spre tărie

S A T U L MEU

Oglinda cea mai mică dă tot cerul, Un o m cuprinde toată omenirea. Nevoe n'am \de fa lnice oraşe: Pe Prut, Miorcanii mi -au ursit menirea

FLORICA

Din deal privind la lunca de pe Argeş, Canid rădăcini din moarte m'au născut.

A m învăţat că versul se zideşte, Ca sufletul, dintr'un etern trecut.

BISERICA D E A L T Ă D A T Ă

Poveşt i l e d in vremi şi Legea veche Mai înfloresc în in imi pustiite, Aşa cum cresc sălbatic trandafirii Pe bolţi de mănăstiri părăginite.

Poetul Ion Pillât, pictorul Jean Al. Steriadi şi Octav Moşescu, la Balcic, in 1933.

ÎNTOARCERE

Cu capu 'ntors în spre trecut, las plugul Să tragă brazda între eri şi azi — Privind la fumul jertfii de pe rugul Pe care stau înt ins cu alţ obraz.

LIMPEZIMI

Când alţii dibuiau prin întuneric, A m îndrăsnit clădirea în lumină. Mai dragă mi-a fost raza decât umbra Şi cerul meu , ca negura străină.

CAETUL VERDE

ь а bâlciuri se'mbulzea mulţ imea. Singur, Sfios ca un copil, am cutezat S'ascult cum cântă zeii din Helladf In ţara mea pe-un fluer fermecat.

S C U T U L MINER VEI

Mi-ai fost, Helladă, mamă şi iubită; M'ai învăţat minunea armoniei —• Cu trăinicia marmorei , în fuga Luminei , 'nalţă-mi scutul poeziei.

P A S Ă R E A D E LUT

Când Calul aripat îşi frânse sborul, Cu nări de foc din ceruri de-a apus —

Lăsându-i alba coamă, fără teamă. Mai sus mă duse Pasărea, mai sus .

POEME ÎNTR'UN VERS

Cu'n s ingur vers am încercat să farmec In t ine-o lume de simţiri şi vis — Pătrunde-1 cum pătrunde'n zori lucirea Privelişti i printr'un oblon deschis.

ŢĂRM PIERDUT

Un zeu m i i a uns pe vremuri fruntea. încă Ascult în juru-mi glasurile cari Sunau adânc la Deilfi, la Dodona, In vântul nemuriri i prin stejari.

U M B R A TIMPULUI

Se'ntoarce toamna, bruma ei sporeşte Pe-ogl inda unde caut al m e u chip. Ne lasă t impul, pasul lui s'aude In suflet ca'ntr'un ornic de nisip.

BALCIC

Surpări de soare a lb pe mări albastre. Şi seara foc de maci pe val de-argint: Balcic, de oare m i - a m legat iuhirea — De ce şi dor şi graniţe ne mint?.. .

ION PILLAT

M o a r t e a I I I O c t o m b r i e — Episod inedit din cartea „STRANIUL PARADIS" — Lui George Maria Prina

de LAURENŢIU FULGA

Pentru vecie, braţele şi anii şi-a desfăcut stelarul tău piiat. O! Elli, Elli — Lama Sahactani In asfiniţit eoboară-mă treptat''.

(Esenin).

Ceasul arată exact cinci şi douăspreze minute. Exact, pentrucă Eronim Grigor este singurul om den lume — care trăeşte viaţa cronometrată până ia nebunie. Prin terestre se întrevăd zorile de cenuşă, probabil cu ploaie gata să înceapă. Surd, ca un răbufnet de bulgăre care cad, se mai aude încă vântul încolăcit besrnet.ic în ultimii arbori delà marginea oraşului. Numai o clipă durează. Eronim ascultă atent toate freneziile anticipate ale dimineţi-. Apoi, peste lucruri se aşterne liniştea. El ştie că deabia acum o să înceapă adevărata descompunere. Căci în odaia asta, tăcerea — desi'p'tă parcă d ; n pereţi sau din insolenţa păianjenilor — capătă deodată un anumit mers ca un tarîş de pisică. E o tăcere cu sgomote insensibile, dar absolut pline de eonţmut. Chiar Grigor spune că de-şi astupă urechile, scapă de teroarea sgomotului exterior, dar îl Snlănţue şi mai înverşunată spaima sgomotului dm el '.nsuşa.

— Ce oare am astăzi? se întrebă el frecându.şd neastâmpărat tâmplele. Vântul urlă, se izbeşte de geamuri, pătrunde prun ziduri, îl înfăşură. Un­

deva, în fundul trupului, se spumegă alt vânt. — Iar o să fiu bolnav. Iar o să-mi fie dor de moarte! sfârşi Grigor cu o

înjurătură ruptă între dinţi. Oricum, să vedem ce mai este prin lume — a . dăogă, sfruntând presimţirea care-i încolţise câineşte în gând.

lntr'adevăr, menita să-ţi ied lumea în cap pe o asemenea vreme. Toamna nu este obsesie, ci o ameţeală păcătoasă, o fantastică pasiune de demenţă a tuturor elementelor naturii. Trebuie să ai ciudata facultate, de a simţi cu toată carnea sguduită şi cu sufletul în convulsii, cum prima zi de Octombrie te înfăşură şi te suge. Cu neputinţă să nu fie un fel de nevroză perversă, care ca o osândă primară ţi se urcă în sânge şi ţi-1 spurcă.

Eronim Grigor avea acest sentiment al dezagregării. Pornise cu el din somn, adn bălţile visului. Se trezise cu senzaţia nedefinită că e ceva mort în jur, ceva care fâifâe ca un vestmânt negru. Astăzi, o să se întâmple ceva cu neputinţă de suportat. lntr'adevăr, conştiinţa unei împliniri prin agonie sau prin lihnire reacţiona ca un ţipăt:

— Grozavă toamnă! şi scuipă biruitor în vânt. Dar n'ai ndcio teamă, că nu mă sinucid chiar azi.

Eronim Grigor zâmbi. Gura i se lăbărţa, urâţindu-i faţa ca pe a unui clown boit până la exasperare. Zâmbet de câine, care roade oasele ultimu­lui om.

Nimeni nu mai era pe stradă la ora aceea. Nimeni. Imens, oraşul se des­chidea ca un cimitir. Perfect. Ca un cimitir, în care morţii se îngroapă mai adânc, tot mai adânc. Şi nimeni nu s'apleacă s'asculte inima durută a pă­mântului. Singur printre tăceri de piatră, .singur printre aceşti zori halu­cinanţi. Ca o furie evadată din grotă, doar toamna îţi este prietenă şd te iu­beşte. Nimeni, ca într'o planetă pustie rătăcind şi căutându-te pe tine însuţi. Nicio vrăjitoare care să cheme alţi băeţi tineri la sabatul antumnal, niciun beţivan care să se îmbrăţişeze cu felinarele. E ceasul celei mai cumplite libertăţi, ca mai defăimată şd murdară dimineaţă. Hu-hu, ce tare urlă vân­tul! De ce vrei să mă iei? încă nu pot merge cu tine, mai lasă-mă! Hu-hu, ce zăvorite-s uşile! Toţi trântorii pământului dorm. Paşii sună pe asfalt, necontenit, dstovitori, ca loviturile egale în propriul tău sicriu. Cine bate? Cine mă cearnă? Hu-hu, buna dimineaţa, Doamnă Moarte! Tu singură ai mai rămas ispita bucuriilor noastre eroice. Tu singură mai dispreţueşti veşnicia asta leproasă. Dar şd pe tine, scumpă moarte, te simt întărâtată. Uite! primii zori de agonie colectivă, primii zori de plumb şi cenuşă. Fdr'ai să fii de moarte, că numai cu tine n'am poftă să mă plimb astăzi. Lasă-mă şi du-te.

Durerea dansează ca o nebună pnin arbori şi râde. Lacrămile cad odată cu frunzele. Suferinţa din tdne şi suferinţa dimineţii îşi dau mâna şi hoho­tesc: hu-hu, hu.hu, hu-hu! Al cel mai blestemat destin, Eronim Grigor, dar fir'ar făcătură durnnezeească sau drăcească, tu tot viaţa ţi-o iubeşti.

Acum, din spaimă nu mai rămase decât o îndoială piezişă. Eronim Gri­gor merge înainte zâmbind. înalt cât arborii şi tânăr oa un efeb înfierbân­tat. Biruitor,' vijelios, calcă apăsat, vehement, înflăcărat ca'n preajma unei nunţi mioritice. La colţul bulevardului, dsbucni în el deodată chiotul băr­băţiei. Crâşma grecului deschisă. Izbi uşa cu piciorul .şi intră fluerând. Mi­rosea urît a trupuri nespălate, a brânză veche şi a vin acru. In dosul tej­ghelei, grecul burduhonos şi mahmur, cu cicatricele acelea enorme pe o-brazul stâng — care lăsau întotdeauna impresia unei broaşte imense coco­ţată pe faţa lui.

— Ţuică, zeule Narcis! strigă de departe băiatul, răsucindu-şi pălăria pe-o ureche.

Şi grecu, înfoindu-se ca un nătărău — convins prosteşte că Eronim e sincer în atribute, îi dădu paharul cel mai plin din mastica într'adevăr cea mai parfumată.

— Straşnică! plescăi Grigor, aprinzându-şi o ţigară. Apoi respirând pri­mul fum, întorcându-se spre crâşmar: ia ascultă zeule, dacă mă omor astăzi o să plângi?

Grecu îl privii o clipă înspăimântat. Nialodată nu-1 auzise vorbind aşa. Dar cine ştie? poate i s'au sfârşit zilele...

• - Glumeşti, Eronime! •-- Răspunde! scrâşni Grigor.

— N'aş plânge, zâmbi oa un căţel grecul. Dar precis aş turna mastica pest* tine.

Grigor hohoti cu gura lăbărţată până la urechi:

— Bravo, tâmpitule! dar liinişteşte-te, că astăzi mai mult ca oricând mi.e dor de viaţă. Mai toarnă un pahar.

Ochii lui Eronim scânteiau ca luminile şerpilor în junglă. Rachiul era tare ca de stupefiante, aromă, otravă, extaz! Şd în mediul ăsta greţos, în o-raşul ăsta necivilizat, în acest dezolant Octombrie — băutura anestezia du­rerile din adânc, cicatriza într'o măreaţă înşelare toate rănile din dnima bă­trână a lui Eronim Grigor. Astfel în făptura-i se amorţiră rând pe rând, a-miintirile, visele, halucinaţiile, speranţele. Din clocotul sângelui însă, răsări suferinţa ca un puroiu. Dacă m'ar vedea astăzi fata pe care o iubesc, în ha­lul ăsta de pierdere definitivă, m'ar face nebun. N'aş încerca s'o conving de contrariu. Ea nu şi-ar da seama că mă amăgesc, că-mi arunc peste rămă­şiţe — lalele şi crini, că m'agăţ de viaţă oa de o scară spre cer. Am numai geticul vieţii. Atât!

Şi din nou, şueră tâlhăreşte paharul pe igát. După ce-1 umplu a şaptea oară, îl înălţă până la linia ochilor, privindu-d atent străl'impezimile, încer­când să deslege acolo ca'ntr'o vrăjitorie — toate impurităţile şi armoniile vieţii lui. Nimic însă nu se adeverea. Sunt încă lucid, gândii el, şi faptul acesta mi se pare groasnic. De mrl_.aş pierde luciditatea, de aş fd capabil să uit. Dar nu ştiu de ce sm impresia că se sfârşeşte ceva în mine. In fond, ar trebui să fiu vesel, să-mi urlu bucuria că mai trăesc încă.

— Hei, grecule, vină pân'adci! Crâşmarul sosi şchiopătând. Se lăsă dus până în faţa ferestred. In clipa

aceea soarele isbucni de după un nor, răvăşdndu-se tot în geamuri. — Uite, răsare soarele! Era în vocea lui Eronim multă tristeţe. Grecul murmură ceva nedes­

luşit. Şi în el parcă sgârâda cineva în adânc. — Nu ştiu câţi oameni, reluă Grigor absent, se trezesc în zori pentru a

iubi soarele cu sentimentul intens al măreţiei lud, fără să se întrebe dacă nu tocmai în ziua aceea vor muri.

— Soarele răsare în fiecare zi!... fu răspunsul la întâmplare al celuilalt. — Şi după moartea lui Usus a răsărit... Hei, pe naiba tare-aş fi curios

să ştiu dacă e sortit să n'apară într'o zi. Să trăesc ziua aceea din plin, să văd toţi oamenii înfioraţi aşteptând, şd aşteptarea asta să se transforme în nebunie. Hh!

Grecul îl cunoştea de mult pe Eronim Grigor, din nopţile când rămâ­neau singuri în crâşma asta să se spovedească. Nu văzuse în el un ratat, nici unul dintre şobolanii vieţii — ci un om liber, un om sdrobit de conştiinţă însă.

— Ce mă priveşti aşa, zeule? se scutură deodată băiatul, întorcându-se. lntr'adevăr, ochii grecului aveau ceva nedesluşit, ceva presdmţdtor şi

aspru. — Nu ştiu nici eu, poate că... — Lasă-mă în pace! Paharele astea ţi le plătesc mai târziu, şi se în­

dreptă spre uşă. — Nu pleca, Eronime! strigă grecul. — Să nu plec? Asta-i bună, zău că da. întors pe jumătate, cu mâna a-

păsată greu pe clanţă, aştepta nedumerit o explicaţie. O clipă ezită. Dar bine caraghiosule, am întâlnire cu cea mai frumoasă femee din lume.

— Astăzi nu te duce! — Nu fii păcătos, se plictisi Eronim. Chiar dacă mi-ai promite toate

viile depe pământ şi tot te-aş refuza. Tu n'ai de unde şti că'n preajma unei femei, beţia e mai majestoasă decât asta a rachiului. M'auzi?

— Nu pleca, te rog! se tângui umilitor crâşmarul. — Dar' ce dracu te-a apucat? Nu cumva ai presimţiri că mor, ori m'ad

visat urît azi noapte? Fii serios. Tu eşte. prototipul celei mai murdare deca­denţe umane. Dacă într'adevăr nu im'aiş totalni cu Iubita, te.aş lua să ne

plcmbăm puţdn pe lac. Ascultă, dece se spune că drumul cel mai fantastic e spre Cytera.

— Pentrucă acolo se sfârşesc iluziile. — Aha! Rămas bun, prietene. Deschise uşa brusc. Din lăuntru, rastmă încăodată întrebarea: — Cum o cheamă pe iubita ta? •— Solitara, zeule! Numele şueră în crâşma goală ca o lovitură de clopot, ca un biciu. A-

veai impresia că e ceva putred în toată lumea şi doar fddnţa iubitei înseamnă o geană de paradis tânăr.

— Solitara! murmură grecul, mângâindu.şi barba slinoasă. Trebue să fie frumoasă femeea asta.

Eronim începu să fluere. Gândul că din nou o va întâlni, îl emoţiona. De patruzeci şi două de zile (Grigor pe toate şd le aminteşte) o întâlnea, la aceeaşi oră din zori, pe una ddn aleele grădinii. Fie că sorise deja, file că întârzia câteva clipe, necunoscuta nu lipsise niciodată. Nu ştia nimic despre ea: nici ce nume poartă, nici de unde vine, nici dece ne­contenit îşi plimbă melancolia pe-adei. N'o putea chema nici Ana, nici Luiza, nici Carmen, mici Despina. Prea depăşea orice nominativ, fiindcă identitatea ei avea ceva din transcendenţa unei lumi interzise. Deaceea, lui Eronim îi plăcea să-i spună Solitara. O, fireşte că era în fătura ei o măreţie a frumu­seţii vrăjitoreşti. îmbrăcată până la cel din urma -amănunt în roşu —• făcând astfel un tot provocator de superb în toată fiinţa ei — roşul părea a fi în deosebi o limită între oameni şi ea, o condiţie supremă a sdguranţid, o faţă a iubirii luciferice.

In prima zi o privise înspăimântat. I se părea atât de stranie, atât de fascinantă prezenţa ei în parc. Nimic din inocenţa şi cuminţenia trecătorului întâmplător, nimic din înfrigurarea şi spaimele vagabondului. Ci mai de­grabă, purătoarea unor păcate vechi, atât de nimicită şd nemângâiată părea. Ar fi vrut atunci s'o prindă de braţ, s'o întoarcă făţiş înspre el şi să-i spună: — ce cauţi aici? dece tocmai aici? Numai eu mă plimb pe cărarea asta şi sunt sortit delà început unei vieţi chinuite, unei morţi apropiate. De ce nu fugi mad curând? Nu simţi cum te paşte soarta lui Eronim Grigor? Dar era în nepăsarea femeei atâta trudă şi atâta tinereţe suptă, că Eronim n'avu curajul s'o ameninţe cu blestemul aleei.

Apoi, cu fiecare zi, avea tot mai mult nevoe de întâlnirea cu ea. înce­puse să-i intre în sânge şi să-1 obsedeze, să_l destrame şd s'o dorească, în­cepuse s'o creadă născută din însăşi coasta lui. Ca într 'un joc primejdios, jocul cel mai frumos de-a moartea, se agăţase de existenţa şi de frumuseţea ei, iub:nd-o în neştire, nemărturisindu-i-o însă niciodată.

Adevărat, avem nevoe întotdeauna' de cineva, de cineva pe care să-1 a-duci în tine, să umpli astfel golul care te roade ca un sobol. Pentru Eronim Grigor era femeea mult-aşteptată, dorita din nopţile de letargie, vtsata în­trezărită în paharul cu vin. Iubita, pe care toţi o implorăm şi nu ne răspun­de. Dar niciodată nu îndrăsnise s'o privească decât ca pe un lucru sfânt. El, Erondm Grigor, care era în stare de cele mai liberte acte, în faţa Solitarei se vedea învins. Căci Solitara prsonifica prea mult acea frumuseţe-passio-narie, perfectă imagină a răului spre care tânjim şd ne ucidem.

. Iat .o! cu părul enorm, impecabil de galben-lucdos confundându-se cu vestmintele, şi dintre vestminte doar faţa şd mâinile răsărind contrastant de albe. Obrajii suavi, de o culoare imprecisă, poate a azururilor de primă­vară. Ochii cu ploape veşnic lăsate, ca ai Madonei. Gura zădărnicind un zâmbet. Şi înaltă — roşul acesta perfect înălţând-o şi mad mult, identifi­când-o cu arborii, un fel de fiinţă mitică a pădurii sau o altă soră a toam­nei. In iiest şi în umblet, usure ca pasărea care se apropie de nori. Imprăş. bia în jur paroxismul vrăjilor medievale, dărudtoare a celor mai esenţiale ceasuri de revelaţie. Iubirea întruchipată, dorurile noastre toate, durerile noastre proprii. Astfel începu Eronim Grigor să iubească fiinţa necunoscu­tei. Nu ddn aventură, nu din capriciul zorilor, ci din amara necesitate de a nu mai fi singur, de a trece prin viaţă doi.

Grădina oraşului avea, ca toate grădinile, bănci, statuete, flori şi un lac. Toamna sosise, o simţeai mişunând încă printre boschete ca o şopârlă. Dacă vrei să simţi timpul trecând — nu sta în casă nici pe străzi — ci ascunde-te întreg într'o grădină şi înfăşură-te bine înăuntru. Numai aici rămân semne, numai aici se deschid rănile şi arar mai cresc violete.

Eri, Solitara a fost. Acum ar trebui să fie pe marginea lacului, privin-du-şi tăcută chipul în ape. Ce gânduri oare de-atâtea ori au ameţit-o, ce obsesii ыш ce speranţe au adus-o aici? Misterul ed părea a fi mai mult chin. decât singurătate.

înconjură de două ori lacul, dar n'o întrezări ndcăiri. Azi frunzele copacilor au altă culoare, mult diferită decât cea de eri,

şi mâine ddn nou se va schimba. Cu fiecare zi, mereu, până frunza va de_ veni o simplă senzaţie. Sufletul meu «'aseamănă ţie. Azi cazi, mâine iarăşi cazi, cădere infinită, suflete fără soartă.

Iată aleea, pe-aici trebue să fie. Cărarea asta s'ar putea numi: aleea o-chilor ascunşi. Adevărat ai impresia că de după fiecare boschet te pândeşte o silfidă, o ielă, un pan sau un satyr. Ar fi extraordinar, să se populeze în­tr'un miez de noapte toată grădina cu fiinţe mitice, adunându-se într'un fel de congres al zeităţilor. O, fără îndoială — singurătatea nu este o renunţare la oameni, ci dimpotrivă o fugă în propriile lor inimi. Niciodată nu te simţi mai bine ca în miezul lucrurilor.

Solitara nu se vede. Şd Eronim simte că se întunecă sau se prăbuşeşte ceva în jur. Astăzi n'a venit, astăzi n'a mád venit! ţipă gândul ca muşcat de şerpi veninoşi. O furie neînţeleasă îl scutură, îl cuprinde pe neaşteptate frica de ceva implacabil, predestinat. Dece tocmai astăzi, când ar fi avut cu­rajul să-i destăinue iubirea lui, dece tocmai în acest început de Octombrie când îşi aude paşii alergând tot mai inconştienţi spre moarte?

(Urmare in pag. 4-a)

4 UNIVERSUL LITERAR 29 Martie 1941 •

M o a r t e a i 11 O c t o m b r i e Se opreşte la fiecare răspântie şi cată dealungul cărărilor, se apropie de

flecare boschet şi ascultă. Unde eşti? Unde te-aii ascuns? Acum soarele creşte tot mai sus şi razele lui cad albe-piezdş peste arbori. Unde te-ai ascuns? In-repu să alerge înebunit, privind înspăimântat toate statutele, toţi arborii, pipăind trunchiurile şi pietrele, ldpindu-şi urechea de crengi şi marmore: tu eşti? Pe primul om întâlnit, îl opri prinzându-1 de braţ şi urlând răguşit, cu gura plină de spume:

— N'ai văzut-o pe Solitara? Necunoscutul îl privi înmărmurit, înfricat, dandu.se doi paşi înapoi.

— N'ai văzut-o? continuă Grigor cu ochii în flăcări. Femeea aceea în roşu, temeea aceea frumoasă care se plimba în fiecare dimineaţă pe-aici? Solitara 7

— Nu, n'am văzut pe nimeni! răspunse streinul, convins că are de-a-face cu un nebun.

Nimeni, nimeni ! Şi din nou fuga înfierbântată spre necunoscut. Parcă Solitara ar fi fost o simplă fantasmă, o înşelare a ochilor bolnavi? Dar e cu neputinţă de crezut. Unde te-ai ascuns? De ce nu-mi dai voe să te văd? Tu eşti? Arborii tac. Pietrele tac. Doar vântul trece şi spulberă chemările în aer.

Deodată, din fundul grădinii se auzi nedesluşit un sgomot surd. Forfotul crescu, glasurile se înmulţiră, sgomotul deveni mai diform şi încâlcit. Parcă s'ar fi Irezit toate spiritele pădurii şi-acum dansează şi hohotesc. Oamenii îl ating, dar nu simte. Eronim înaintează, chemat ca de un blestem păcătos. Din spaima lor nu înţelege nimic.

— Ce s'a întâmplat? E peste toate o ameţeală covârşitoare, ca'ntr'un iarmaroc cu strigoi şi

metehne. — Ce s'a întâmplat? Răspunde cineva zâmbind şi scuipând: — S'a otrăvit o femee! Grigor aude, dar cuvintele sună fără înţeles. Mai întreabă odată sbio-

rând, c.celaş răspuns de departe şi caraghios. Gândul lui Eronim urlă: — Solitara! Solitara! Parcă şi vântul s'a ascuns înfricoşat în cuşcă. Se 'rapleticeşte, se vâră,

se lasă dus în gloata de caseă-gură. O babă se închină, cineva înjură, altul blestemă. Deabia acum băiatul îşi simte rachiul răsucit. în picioare. Trebue să mă trezesc, trebue să fiu din nou lucid. Grecul m'a rugat să nu plec. De unde dracu ştia ce-o să mi se întâmple? Se înghesue tot mai mult, dă în lături cu coatele, spumegă.

Peste toate, ca'ntr'un sicriu, se lasă un leşin de moarte. într'adevăr, ea este, Solitara! Vestmintele roşii, mototolite, părul galben răvăşit pe bancă, mâinile

spânzurate în lături, obrajii şi gâtul alb, mărgelele acelea roşii, scânteetoare. Eronim avu o ciudată senzaţie de pierdere în gol. Se apropie tot mai mult, îl năpădi deodată pofta de a o umili. Sângele se învălmăşi dureros ca o apă turbure în mâini. Ochii clocotiră şi buzele scrâşniră alte blesteme.

Ce curios! prima mea întâlnire cu Iubita. Acum pot s'o îmbrăţişez, pot s'o port pe braţe sau s'o sărut. Iţi mai aduci aminte de mine? Eu sunt Soli­tarul. Am fost amândoi o pereche divină şi-acum...

Eronim nu mai văzuse niciodată alţi morţi. Deaceea se găsea parcă pregătit pentru orice ameţeală. Dar în clipa următoare, se prăbuşi besmetic peste trupul înţepenit pe bancă, sufocat, cuprins ca de o boală necurată a iubirii de cavernă, o cumplită febră îl turbura şi-1 făcea să plângă.

— Iubito!... Iubito!... striga înecat, mângâindu-i obrajii şi tâmplele. Şi cu cât accepta îmbrăţişarea asta, cu atât se vedea mai lihnit. Parcă

îi umbla cineva prin inimă şi i-o strângea cu ghiare de fer şi murdare. Fu astfel în clipele acelea o confesie nefirească. Chiar moarta se întorsese par­că pe o parte şi-1 asculta zâmbind.

Ce-ar fi să te ridic pe umeri şi să pornesc cu tine deavalma pe străzi. Să nu mă opresc nicăieri, să mă pierd necontenit în acest vagabondaj fan­tastic. Şi să cad deodată, într'o moarte dulce şi erotică. Să ştiu că mor fe­ricit cu trupul tău în braţe şi în ultima clipă sä te sărut, rămânându-mi pen­tru veşnicie gura lipită de gura ta.

Moarta zâmbi tot mai mult, întinzându-i palmele să i le alinte. Aşa ai fost şi eri, Solitara, tot aşa eşti şi astăzi! Tot te mai văd plrlm-

bându-te, nu vezi că nimic nu s'a schimbat? Mâine şi în fiecare dimineaţă ne vom întâlni din nou. Totuşi e ceva pierdut, ceva galben în adormirea ta. Ai fost femeea pe care am iubit.o, pentru mine te născuseşi — Solitara!. Unde ţi-i frumuseţea? Cum de nu poţi învia?

Se ridică brusc. Nu vedea nimic în jur, decât trupul iubitei. Misterul însă îl vulgarizase. Iubirea lui începuse să devie agonică şi obscenă, fier­binte şi dispreţuitoare. O! e groasndc... Gura asta, pe care ar fi vrut s'o să­rute, e uscată acum. Sânii ăştia doi, gemeni şi curaţi ca zăpada, i-ar fi pu­tut mângâia. Trupul e ca de ghiaţă, carnea ei sfântă miroase. Deacum şoa­recii şi viermii or să te ronţăe şi-or să te consume.

Mâinile lui Eronim Grigor se frânseră în strânsoarea pătimaşă. Ochii o priveau intens, ca pe o icoană, de care te înfricoşezi. Gata.gata, plânsul să cadă peste faţa ei. Cine eşti? Cine te-a făcut? Cine mi te-a dat să te iubesc? Şi de ce tocmai acum fugi de mine? Durerea cobora în toată car­nea ca un jar care frige.

Veniră brancardierii şi o ridicară. Unul de picioare, altul de umeri. Gu­ra se strâmbă, capul se lăsă moale într'o parte, sânii se diformară, mărgelele roşii se rupseră, trupul se înghesui pe targa prea mică. Morţii sunt oribiU aşa. Ar trebui să fie purtaţi pe umeri ca în triumf majestos sau în lectice împărăteşti. Şi totuşi mai există un pic de frumuseţe în moartea Solitarei. Unde ţi-i sufletul? Mâine mai vii? răspunde, mai vii?

Maşina ambulanţei se auzi zornăind undeva departe, în fund. Deacum s'a sfârşit. Cade o frunză, cade a doua. şi încă una şi alta şi alta. Toată grădina se

prăvale. Copacii se sgâlţâe din pământ şi scârţâe. Statuile tremură şi implo. ră E în toate, până'n rădăcini, o cădere generală, o descompunere unanimă. Sărbătoarea agoniilor din Octombrie. Uite o frunză, uite un om spânzurat, uite o sticlă cu vin. Toamna! Octombrie! Agonia regească. Nici soare, nici noapte. Spaţiul ăsta murdar şi sfâşietor, timpul ăsta grotesc şi hulpav, tim­pul în care dorim numai să murim şi să uităm. Oamenii merg încovoiaţi ca maimuţele şi în spatele fiecăruia, stă câte o cruce. Un copil se apleacă să ridice o frunză. Nebunule, n'o lua! E otrăvită, e plină de laciămi şi suferinţă. O fată frumoasă ridică privirile în sus, îi cad frunzele pe faţă ca fluturii vesteji. Nu, halucinato, nu, mai bine acoperă-ţi obrajii. Toamna îţi va lăsa pe buze şi pe tâmple, peceţi negre şi hidoase şi nimeni nu te-o mai iubi.

Eronim Grigor alerga dealungul străzilor cuprins de panică, urmărit de răscoale. Ii vâjâiau urechile, îi tremurau mâinile, ochii vedeau numai strigoiul absurd al Solitarei.

Din nou crâşma zeului Narcis. Intră răsuflând, lăsându-se pe scaun cu tot trupul greu, despicat parcă în două.

Ai avut dreptate, grec spurcat! Nu trebuia să plec de-aici. Dă-mi să-ţi beau toate butoaiele.

Se trudea să rămână însă calm până la sfârşit, să zâmbească. încerca să creadă că n'a fost decât un vis, sigur — un vis stupid, hai trezeşte-te! Dar creştea în adânc forfotul mulţimii huiduinde, mirosul de mort, scâr­ba de viaţă. Sunt singur, atât de singur! Aşa se întâmplă cu toţi oamenii care îşi fac planuri, care iubesc fantome. Rachiul îl condamna la uitare, la cea mai desăvârşită paralizie. II simţea circulând haotic prin vine, prin inimă, prin creeri: rachiul-sânge, rachiul-cocaină, rachiul-agonie. Ah, da! e atât de bine să uiţi, să nu-ţi mai dai seama de nimic, să n'ai certitudi­nea niciunei întâmplări. Asta dovedeşte că mă pot reînoi, mâine mă pot trezi fără amintiri. Sau ce.ar fi să mor chiar în clipa asta, să cad deodată cu mâinile ţepene şi ochii tulburaţi. Asta e valoarea cea mare a beţiei: te obligă la iluoiditate, în beţie nu te mai poţi recunoaşte, eşti în stare de orice laşitate şi orice eroism. Nicio raţiune nu te stăpâneşte, nu mai ai niciun sentiment.

Să încerc să reconstitui scenele: o grădină, o fată — hei ! mai adă o sticlă — apoi, apoi... Nimic nu văd, nu mai mi-aduc aminte de nimeni. E aşa de bine, parcă mă străbate o mână a lui Dumnezeu şi-mi culege din adânc buruenele. Iţi mulţumesc Doamne că mă cureţi, îţi mulţumesc că doar tu mă iubeşti !

Eronim Grigor se simţea tot mai moleşit, mai învins. Cârciuma se popula cu alţi cheflii. Printre ei şi Pavel Botez. Sigur, ăsta e Pavel Botez. Tot murdar umblă, tot păduchios şi vagabond. Uite, ce mutră de şoarece are ! El pentruce s'o îmbăta ? Toţi streinii ăştia pentruce-or căuta uita­rea în vin ? Pavel Botez zâmbi imediat ce-1 recunoscu şi se îndreptă spre masa lui.

— Dece bei singur, Eronim Grigor ? Se pliviră o clipă stăruitor. Nu era nicio deosebire între unul şi altul.

Parcă amândoi crescuseră din acelaş aluat. Amândoi fascinant de stricaţi, oribil de descompuşi, amândoi cu poftele imense de a ucide în ei înşişi anumite amintiri.

— Dece bei singur ? mai întrebă odată Botez. — Ilm ! caut taina vieţii — răspunse Grigor rânjind. — E cel mai groaznic lucru, băete, să hei singur. — Atunci stai alături de mine şi bea, făcu sincer Eronim. Auzi ? Mi-e

indiferent dacă beau singur sau înghesuit în gloată. Oricum ar fi însă, spaima mea, nebunia asta — rămân unice. »

(urmare din pag. 3-a; Botez se aşeză. După ce bău primul pahar, se scutură ca de friguri. — Nu, Eronime — începu el lingându-şi buzele — trebue s'ajungi şi

tu până la cunoaşterea principiilor absurde, care... — Ce rost are asta cu beţia ? întrerupse Grigor. — Are. Trăim un timp atât de neutru, atât de îndepărtat de noi, încâi

nu ne mai putem agăţa de nimeni. Deaceea în libertatea asta aproape cosmică, nu ne-a mai rămas decât satisfacţia iluziilor. Tu n'ai simţit nicio­dată confortul visului, confortul stării de anulare?

Eronim era prea beat ca să dea un răspuns ferm. — Expîcă-mi mai bine dece-ai venit la masa mea. Eu nu sunt o ilu­

zie. Dece vrei să bei? Răspunsul lui Botez veni târziu: — Pentrucă mi .e urît singur, mă plictisesc. — Şi morţii sunt singuri, Pavele, cei mai lepădaţi de soartă. — Ai dreptate. Nu ştiu dece, Ercnime, am poftă să vorbesc despre

morţi, ş i eu cred că morţii trăesc singurătatea cea mai tragică din sicriu. Să n'ai în cele patru părţi decât pământ, în poziţia asta de nemişcare să nu simţi altceva decât sufletul beznei cum te înconjoară. De asta morţii ar trebui arşi pe rug, Eronime, sau înălţaţi în arbori sau să li se dea dru . mul pe ape, să curgă, necontenit să curgă, să intre în nemărginire. Dea­ceea, Eronime, ar trebui să se moară câte doi, iubitul cu iubita, fraţii, mama şi tata, tot câte doi, câte doi în acelaş sicriu, să-şi ţină de urit mână'n mână.

Ochii lui Grigor vedeau numai arbori, frunze, o fată şi iarăşi frunze ca un doliu peste toate.

— Poate că şi noi suntem în clipa asta doi morţi ! — Sigur că suntem, Eronime, spuse Botez enervat. — O, calmează-le Pavele ! Nu acuza nimic, pe nimeni. Acuză mai

bine viaţa — viaţa generală, veşnică. Viaţa asta, oare ne obligă să ne vul­garizăm şi să ne descompunem.

— Fireşte, poate n'are nici un rost să mă revolt. Nu ştiu, s'ar putea însă să mor...

— Şi dece mi-o spui mie, Pavele ? — Pentrucă vreau să ştiu până unde pot merge cu luciditatea. — El ş i ? ! Dacă mori tu, nu se schimbă nimic, nu se sinchiseşte ni­

meni. Vezi, asta vreau eu Pavele, ca moartea unui om să fie o rupere a timpului, să pue bariere speranţelor noastre. Puan — moartea ta, o por­cărie. Pavele. Prefer să fac orice, decât să mor.

— Aşa ? Tu ai văzut pe cineva murind ? — O singură dată. A fost... — Vrei să mergi cu mine undeva ? Trebue să mergi, o să înţelegi

mai uşor. Eronim se desmetiei repede. Se sculă dintr'odată, îşi şterse gura cu

mâneca hainei: — După beţia asta pot merge oriunde. — Dă-mi o ţigară. — Na ! — Şi-acum haide. Trecuse de miezul zilei. In forfoteala străzilor, numai lumină, oameni

fericiţi, femei tinere şi voioase, pregătindu-se pentru banchetele ulteri­oare. Ajunseră deodată în faţa grădinii. Eronim tresări:

— Dece m'ai adus aioi ? — Ţi-e frică? — Da, Pavele — mi.e frică. Sunt un caraghios, dar asta-i. Promisesem

cuiva să nu viu decât dimineaţa. In restul zilei am impresia că mi-ar sări un arbore în spate şi m'ar strangula. Nu, Pavele !

— Te-ai îmbătat ca un porc. Hai cu mine. — Ţine-mă D m e Şi apără-mă, Pavele 1

Mergeau clătinându-se, oa doi câini otrăviţi. Ii plesnea toamna peste feţe. rânjau copacii, tot mai aproape de ei era o iasmă murdară care le sugea sângele.

— Uite vezi, începu Pavel Botez, pe cărarea asta mă întâlneam în fiecare zi cu o femee îmbrăcată în roşu...

Eronim văzu înainte roşu, roşu, un roşu închegat şi hâidău. Isbucni ca o fiară înjunghiată:

— Tu, Pavele ? Tu ? Te întâlneai cu Solitara ? — Solitara? făcu celălalt mirat. Nu ştiu cum o chema. Eu îi spuneam

Hedonia. Vrasăzică... O ! Eronime — suntem nebuni amândoi. Atunci, ştii totul?

— • Ştiu ! răspunse frânt Grigor. — Pe banca asta am găsit-o azi dimineaţă. Proştii spun că s'a otrăvit.

Nu, Eronime — în viaţa unui om există o limită peste care nu se mai poate trece. A murit de prea multă viaţă, i-a fost dor de altceva.

— Ai iubit-o, Pavele ? — Nu i-am spus-o niciodată. — Ce ciudat, ce ciudat. Nici eu, Pavele ! începu să bată vântul, răscolitor peste toţi arborii. Nu-i mai pomeniră

numele. Rămaseră în faţa băncii, încovoiaţi ca peste o groapă. Era totuşi in gândul fiecăruia aceeaşi melancolie, aceeaşi surdă chemare. Se închi­puiau cu ea de braţ, pe seară, într'una din acele plimbări tăcute şi roman­tice. Apoi capul ei s'ar fi aplecat pe un umăr şi gura lui ar fi sărutat-o lung pe gura albă. Mărgelele roşii ar fi tremurat pe pieliţa pieptului, mâinile s'ar fi mângâiat una pe alta şi undeva, pe aproape ar fi trecut un duh de bunătate şi curăţenie. O, ce fantastică seară!

Golurile lăuntrice pe amândoi îi despărţeau de lume. Eronim Grigor şi Pavel Botez niciodată nu fuseseră prieteni, dar legaţi prin făptura hie­ratică a iubitei, aşteptau mână în mână, covârşiţi în faţa acestei bănci — pe care acum câteva ceasuri trupul ei amorţise pentru totdeauna.

Se isca de undeva din necunoscut un parfum tare, de miresme streine, care se apropia îmbătător şi adormitor. Extazul în faţa acestei revelaţii stranii — creştea cu cât se auzeau mai clar paşii unui spirit liber.

— O simţi, Eronime, o simţi ? In înserarea care cădea pustiită şi galbenă, sub răcoarea asta a arbo­

rilor go :, aveai într'adevăr senzaţia că Solitara sau Hedonia trebue să fie ascunsă pe aproape, trebue s'apară.

— O simţi, Eronime ? Eronim făcu un gest brusc, un efort să se cumpănească bine, să ju­

dece conştient, să nu se piardă încă. Dar era ceva mai puternic care-i apăsa şi-i închidea ochii.

— Uite-o, Eronime, uite-o că vine ! Amândoi îşi înălţară privirile, înspăimântaţi, strângându-şi tot mai

mult mâinile. Eşti nebun, eşti nebun. Dar nu, ea era. Venea plutitoare şi uşoară, zâmbind. Tot în vestminte roşii, tot uimitor de frumoasă, dar atât de vie că amândoi îi fugiră înainte s'o întâmpine.

— Solitara ! — Hedonia! strigară ei înfioraţi, aşteptând să le răspundă. Necunoscuta se apropia şi cu flecare pas creştea nemărginirea din

jur. Era atâta măreţie în umbletul ei, atâta puritate — că şi arborii se în­chinară, statuetele plecară capetele şi păsările îi sărutau hainele.

— Cine eşti ? strigă înebunit Botez. Ochii îi scăpărară, glasul se sparse uscat. Se afla numai la doi paşi în

faţa lor, luminătoare ca o stea şi majestoasă ca o regină. Doamne, de unde ai răsărit-o şi cum de-ai înviat-o pentru noi ? Cine eşti ?

— Sunt Iluzia ! răspunse zâmbind necunoscuta. Şi în clipa următoare se afla între ei. Le prinsese umeni cu braţele,

părul ei se resfira în bucle umede şi reci peste obrajii lor. Ii privea ea în­săşi uimită, înfiorată de atingerea asta pământeană. Glasul ei începu cu. rat ca un cântec:

— Amândoi m'aţi dorit, amândoi m'aţi căutat. De când am răsărit în grădina asta, mi-aţi fost cei mai credincioşi iubiţi. Tu Pavele, pentrucă mureai de foame şi începuseşi să putrezeşti sub păduchi, pentrucă visai să pleci în Spania într'o mare aventură. Tu Eronime, pentrucă 'n fiecare noapte în versuri mă zideai şi din poezie îţi făcuseşi lumea ta şi dumne­zeii tăi....

— Dece-ai plecat ? întrebă răguşit Botez. — Nu se mai putea, Pavele. Pentru voi şi aşa. visele încep să se

spulbere. Era scris undeva să vă las. Aţi crezut prea mult în mine, dar eu n'am putut să vă dau nimic. O să mă ertaţi?

Botez începuse să plângă. Grigor spumega înfuriat. — Haide, Pavele — Eronime, răspundeţi-mi, mă ertaţi ? Tremura toată, gata să se prăvale. — Da, da — răspunseră deodată amândoi. Şi în clipa următoare, între ei nu mai sta nimeni. O vâlvătae urcă

printre arbori, roşind văzduhul. Foşni ceva sus în coroanele ultimelor frunze. Apoi vântul isbucni cu şi mai multă tărie.

— Iată o grădină în care ne-am lăsat câte ceva din viaţă! zise ca pentru el, Pavel.

— Aşa-i. Deacum nu mai are niciun rost. Tu o să mai vii mâine di­mineaţă ?

— Nu cred, Eronime. Mi-e teamă să n'o văd în apele lacului şi să rn'a-runc hohotind în adânc, după ea. Mi-e teamă să n'o văd zâmbind în fie­care creangă, şi de crengile acelea să mă spânzur.

— Oricum, a fost frumos Pavele ! — Da, poate. Toate dramele sunt frumoase câteodată. Hai să esim. începeau să se aprindă luminile în oraş. Nimeni nu ştia că în gră­

dina blestemată a mai rămas încă strigoiul Iluziei. — Parcă merge odată cu noi! vorbi transfigurat Pavel. — Prostii, răspunse mormăind Eronim. Nu poţi iubi o femeie din ima­

ginaţie sau din memorie. Eu niciodată n'am să pot iubi o femee care a fost. Pentrucă dragostea presupune delà început două realităţi materiale, două trupuri, două forme eterogene.

— Dar bine, Eronime, tu nu înţelegi obsesia înspăimântătoare cars mă urmăreşte. însuşi faptul că am văzut-o, iată un semn că există în mine, că nu mai pot renunţa la ea. Asta se cheamă iubire...

— ...fantomatică, dragă Pavele. Dacă nu mă'nşel, spunea c'o cheamă Iluzia.

— Iluzia !... făcu îngândurat Pavel. — într'adevăr, un nume şi o prezenţă halucinantă de femee. Dar băete.

gândeşte-te că nu e decât simbolul fugii noastre necontenite spre o rea­lizare perfectă, spre acele principii ultime de care.mi spuneai adineaori.

— Tu nu poţi înţelege, Eronime. Am astăzi nevoie de iubirea cuiva. Numai ea mai mi-a rămas, numai Iluzia. Dă-mi astăzi o fată vie şi-ţi dau pământul peste cap.

_ Ce c u r os Pavele ! Fiecare căutăm câte o femee. Nu ne putem mulţumi cu cele 'pe care le întâlnim oriunde, oricând. Prea ne-am obişnuit cu ele. Vrem întotdeauna altceva nou, o femee care sa ne înspăimânte...

— Iluzia!... întrerupse obsedat Botez. _ — Nu nu altceva Pavele. In faţa cărei frumuseţi să nu mai poţi li in

•stare de niciun dor, decât de moarte. E groaznic prietene, să stai m mi j ­locul străzii şi în fiecare din ele să vezi pe mult aşteptata. Tu ce crezi, ai iubit vreo femee adevărată? .

_ Tot iluzii. Să nu mă râzi, dacă ţi le mărturisesc: Mana Bashkcrtseff şi ,Les seins aux fleurs rouges" a lui Gauguin. Cele mai formidabile spe­ranţe ale mele. N'am avut noroc de o femee vie, accesibila pana la dă­ruirea totală, aşa cum spui tu. M'am legat mereu de fantasme, de legen­de Imi suport încă tragedia asta, poate că...

_ Dar asta nu e iubire, întrerupse Grigor violent. O simpla escamo­tare şi atât. .,

— Ce să fac, Eronime?! N'ai văzut că femeea dm parc e tot o „uu-z-'e" 7 Ş'-aici am' ratat. Eu ratez dealtfel în toate.

— Nu vorbi aşa. Hai mai bine să bem ceva. Trebue să ne amorţim puţin carnea. „

Pavel se opri désorientât, privind în gol. într'adevăr, era o noapte anume făcută pentru desmăţ. Parcă şi stelele şi felinarele şi sticlele cu vin te invitau la orgie. In miezul, în inima nopţii trebue sa arda blesteme de prin evuri vechi, altfel nu se explică dece dorim câteodată sa trăim noaptea ca şobolanii !

— Nu, făcu el brusc. Nu pot merge în cârciumă. Nu ştiu ce am. Cred că n'aş putea suporta. Şi-apoi mă îndeamnă nu ştiu ce să plec hoinar, să mă plimb în beznă. Tu nu simţi ceva stricat în lumea asta ?

— Treaba ta. Eu nu simt decât rachiul, încep să devin omul dm gloată. Tu eşti mai halucinant decât mine. Beţia te schimbă, mă, te orien­tează pe o traectorie cerească, te...

Pavel se despărţi repede, nemai auzind ult !mele cuvinte, dar se în­toarse imediat şi-1 ajunse pe Eronim chiar în dreptul uşii:

— Ia spune-mi, începu el gâfâind, cu o licărire stranie în ochi, dacă mă omor astăzi o să mă deteşti, ai să-фі baţi joc de mine. Asta nu vreau, să nu mă blesteme nimeni, să mă lase toată lumea în pace.

Grigor îi strânse braţul, scuturându-1, invitându-l parcă înăuntru să uite şi să se lepede de gândul ăsta. Celălalt se retrase însă, muşcându-şi buzele.

— Ei bine, nu — Pavele, îţi promit că nu ! Se fixase astfel legământul celei mai puternice frăţii de cruce. Pavel

Botez se depărta drept, cu fruntea sus, privind stelele. Părea asemeni unui pelerin beat de nemurire. Atât de înalt îi era sufletul şi atât de adânc coborîse Dumnezeu în el. Eronim Grigor se ascunse lângă priete­nele lui: paharele. Părea un şoarece încolţit, atât de mult se îngrozise de propriul lui destin.

Trecură câteva ceasuri. Ca şopârlele, ca pisicile ameţite, ceasuri care te sgârie pe dinăuntru şi te ronţăe. Timpul fără cadre, leşietic, anestezic. Şi în toată crâşma plutea un aer de gravă adormire. Mirosul acela jilav de oameni turmentaţi şi murdari, feţele acelea descompuse şi soioase, pulpele acelea buboase şi trandafirii ale femeilor pierdute. O ! prea sfânt alcool şi prea curată viaţă! Un paradis macabru ca un cremator — fie­care în contemplaţia propriei lui cenuşi. Câte ceasuri mai avem până mâine dimineaţă? Câţi ani mai sunt până în rad? Mângâie-mă, fată! şi sărută-mă bine! Ne stă aşa de bine singuri.

Târziu, vestea sosi urmată de scuipături şi înjurături. — Tâmpitu, s'a spânzurat cu cureaua delà pantaloni. — Cine ? — Unde ? întrebară curioase femeile vopsite — Un vagabond. — La colţul străzii, de teiul acela singuratec. — Era să mă 'mpiedic de el. — M'am lovit cu fruntea de picioarele lui. — Şi dece-a făcut asta? se trezi altul. — Uite-aşa, pentrucă i s'a urît cu viaţa 1 — Huo ! huo !

Eronim Grigor auzea ca dintr'o depărtare infinită, gemetele şi spas­mul spânzuratului. Biet Pavel Botez ! N'ai putut parcurge noaptea până la capăt. Ar fi fost într'adevăr un lucru groasnic, să mai supravieţueşti acestei prime zile de Octombrie. Să ta detest ? Pe dracu ! Te felicit din toată inima, Pavel Botez, şi dă-mi voe să te sărut, pentrucă eşti un cara . ghios divin, un sinucigaş desăvârşit. Drum bun ! înfăşură-te bine să nu-ţi fie frig — şi aşteaptă-mă, sosesc şi eu curând, cât de curând!

In crâşmă nu mai vorbea nimeni despre el. Mişunau totuşi pe аргоарг două suflete sfârtecate în mii de părticele. Astfel Eronim Grigor avu sen­zaţia că-i vede pe amândoi, desprinzându-se din beznă, intrând pe uşă, mdreptându-se spre el alături şi zâmbind. Iluzia şi Pavel Botez. Amân­două zâmbetele erau tot atât de obosite şi calme. Grigor încercă să-şi scu­ture capul, îşi frecă îndelung ochii. Ei erau însă prezenţi. Ii privea mut, uimit, gata să ţipe. Strângea mai amarnic paharul în palme. Ceva înăuntru, între creeri sau în coşul pieptului, vâjâia ca o furtună, spumega ca un clopot funerar, urla turbat. Unul se aşeză în stânga, celălalt în dreapta. Mărgelele Hedoniei se vedeau roşii, roşii, ca nişte ochi însângeraţi scoşi din orbite. Ochii lui Pavel Botez galbeni, uscaţi — sticlind între oasele craniului. Eronim Grigor nemişcat. Am înebunit, am înebunit — ţipa gân­dul în el ca într'un pustiu. Dar buzele stăteau neclintite. Dece nu fugiţi ? Dece nu v'ascundeţi ? Lăsaţi-mă ! Strigoii rămaseră însă alături, zângă-nindu.şi ciolanele.

— Hei, trezeşte-te Eronime, bună dimineaţa ! strigă grecul sgâlţâin-du-1 şi adunând cioburile unui pahar, care se spărsese în timpul luptei cu demonii.

Intâiu văzu ca prin ceaţă scaunele, mesele, sticlele, alţi nebuni ador­miţi peste braţe, alte feţe greţoase. Zâmbetul grecului, ca o cicatrice căscată duhnind.

într 'adevăr veneau zorile, roşii, mugind, cu alte semne de agonie şi moarte în Octombrie.

In alt pahar nou, lacrămile lui Eronim Grigor cădeau în rachiu, una câte una, nişte stele într'un joc păcătos şi tâlhăresc.

LAURENŢIU FULGA

29 Martie 1941 UNIVERSUM UTERAR

N o t e g e r m a n e HÖLDERLIN

prin „Geschichte des Krieges", prin „Der Kampf um den Rhein'', „Das Trugbild von Versailles",

e moral, că e imoral ? — nici un »Deutschland und Europ a", strateg nu are dreptul să-şi pu- „Weltwende" şi „Der Krieg'', dor

genialul şi abea delà Stefan n a - astfel de întrebări din clipa mai a l e s prin prima şt cea din George încoace înţelesul poet de i n c a r e > epuizăndu-se toate posi- urmă dintre acestea. cea mai pură esenţă umană şi bUităţile de conciliere raţională, de cea mai autentică expresie adversarii îşi stau faţă în faţă,

gata să se sfâşie. Ca fenomen şi ca prestaţiune omenească siner-getică, războiul covârşeşte media imaginaţiei noastre.

In cele peste o mie de pagini

" i f i

N o t e r o m â n e ş t i

CREDINŢA LV DESTIN şi simţire germană, a avut un destin tragic, în înţelesul sofo-cleic al cuvântului.

In afară de ale sale „Reims-trophen", „Antike Strophen'',

este una şi ou desăvârşire altceva e pasiva supunere în faţa fatalită­ţii oarbe. Destinul presupune pre­destinare pentru ceva, — fatalita. tea oarbă pecetluire a cuiva cu un

„Langzeilen", „Freie Rythmen'', in-8 mare a lucrării sale dedica- anumit senin de noroc sau neno. roc. Destinul îngăduie omului în care sc manifestă o cât mai Jesă-

„GecLchte der Spätze.t" şi in a- te problemei războiului („Der fară de „Empedokles şi D.oti- Krieg. Sein Wesen und seine ma", volumul, apărut acu puţini Wandlung", 2 vol. apărute in ani în urmă, la Insel Verlag d.n 1939 la „Deutsche Verlags-Ans-Leipzig, cu titlul „HölderLns talf' din Stuttgart şi Berlin) sep-Sämtliche Werke", cuprinde, în tuagenarul Hermann Stegemann

sistematizează şi sintetizează, pe

LUCIAN VALEA

este numele unui tânăr care scrie versuri frumoase. In toată bana­litatea ei, afirmaţia aceasta se poate face cu întreagă convin­gere de toţi aceia cari au păs­trat zâmbetul bucuriei acestei constatări, în urma lecturii mia­lelor gînduri şi imagini cuprin­se în Mătănii pentru Fata Ar­deleană.

Prospeţimea mirată a primilor

In prima parte a cărţii —poa­te cea mai preţioasă din întreg volumul — d. Emil Vora adună un important număr de terţine. Reproducem aci Şi ierburile cresc în mine : Şi ierburile eres: în mine mari

[şi eu în eie tuaUtate, trebue apreciată aşa Şi-mi văd în ceaţa sufletului cum se cuvine. [chipul mort

In nr. 1-3 pe Ianuarie-Martie Ca într'un lac — răsfrânt — un 1941, colaborează : Ch. A. Cuza : Drumuri şi popasuri basarabene

literaturii noastre, fecundăndu-l. Strădania revistei d-lui Staţi şi a cercului d-sale de-a se menţi­ne la un ridicat nivel de intelec-

vârşită desfăşurare a forţelor Iui ghiocei, liniştea cutremurată a

cele aproape una m.e de pagini de text, traduceri din Pindar, Sofocle, etc., şi o foarte intere­santa culegere de fragmente şi încercări filosofice.

Nu ştim dacă la noi aceste autorul _ nu e la prima sa ope fragmente au fost sau nu stu-

libere, — fatalitatea îşi afirmă tă­ria cu voia sau împotriva voinţei celui pe care-1 stăpâneşte. Destinul ca idee şi credinţa în destin carac­terizează pozitiv aproape toate po

culturi şi epoci, un material şt'un- poarele rasei albe, — fatal tatea şi ţific imens, în baza căruia trage credinţa în fatum şi kismet e o a-concluzii valabile aproape defi­niţia. Cu vasta sa experienţă —

brazilor, instinctul ce îndrumă fără greş în aflarea frumuseţi­lor firii, — îţi vin în minte du­pă ce ad citit câteva din creionă­rile rimate ale lui Lucian Valea, prinse fără efort şi cu o gingaşe discreţie, ca în poezia TÎRZIU :

(Când pornesc puoaiele); Geor­ge Lesnea: Soartă, Viată (sone­te); Edgar Papu : Literatura ro­mână şi naţionalismul ; Corne-liu Dabija : Versuri ; Emil Dia-conescu : Un episod diplomatic în 1914-1915; Petre Staţi: Ver­suri ; Gh. Ungureanu : Din via­ţa lui Calistrat Hogaş ; etc.

O cronică bogată şi variată

[cer cu stele...

C. POSTELNICII

„LUPUL DIN ŢARA HUŢULILOR"

Săptămâna viitoare apare ro­manul ,,Lupul din Ţara Huutli-lor" ds Mircea Streinul. Cei ce au cunoscut romanele Ion Alu.on, Viaţa'n Pădure şi Guzi, de ace­laş autor, vor avea din neu oca­zia să citeas:ă o carte în ca:e poezia plaiurilor bucovineno se îmbină în mod fer.cit cu un di­namism necăutat, legic.

Concertul domnişoarei Arta Florescu

ti tud ine quasibiologică a orientali, lor de rasă neeuropeană. Waiither Gehl, pune, în volumul său „Der Hei, fată albă, Someşul murmură

diate. Lectura lor însă, deşi di­ficilă, ca de altfel lectura tutu­ror celor scrise de Hölderlin, te reconfortează ca un text b.biic. Ca estet, Hölderlin e influenţat de aceia pe care 1-a socotit drept marele său maestru, de Schil­ler. Totuşi neînţelesul „ucenic*' depăşeşte unele puncte de vede­re schJleriene, fiind, într'o anu­mită măsură, precursorul lui... Paul Valéry.

Iată două fragmente revela­torii în această privinţă : „Bine

ră, — Stegemann stăpâneşte en maître toate metodele cunoaşterii şi toate mijloacele expresive şi ne pune în fota unei grandioase fresce în care se joacă patima oamenilor cea mai apocaliptică :

germanische Scireksa'egilauibe (265 pagini, în editura Junker und Dünnhaupt din Berlin) problema destinului Ia eroii germani de di-îiajn.-e de era crş*:nă. .4 ce; ti croi au o priză pozitiva asupra destinu­lui pentru care sunt totdeauna dis

Litanii line şi'ngenunche arinii; E ceasul cînd coboară heruvimii Să ne sărute inima pe gură.

închide cartea de poeme... ce-i De-o să citim din versurile lunii?

DOAMNA STEFÁNIA ZOTTO-VICEANU-RUSU

războiul. După „Geschichte des penibili şi CU ca-e angajează fără Adorm în cântece şi plîng Krieges" (patru volume cu peste ezitare, lupta dreaptă a omului cu 2250 de pagini, apărute în a-ceeaşi editură şi ajunse la 750-000 de exemplare cerute), „Der Kri­eg" e a doua lucrare amplă şi plină de probleme şi îndemnuri.

Acuma când ne găsim în toiul unei noi şi nemaicunoscute sfâ­şieri între popoarele lumii, opera morală a nordicului e o neîntre

va fi dacă, — scrie HólderLn la lut Stegemann te impresionează ruptă şi purificatoare luptă pentru începutul notei sale la Edip cu vehemenţa unui mane techel, drepturile faptei. („Anmerkung zum Gdipus", ci Dotat cu talent de mare artist, Hölderlins Sämtliche Werke; In- istoriograful Stegemann (n. 1870) UNDE PUTEŢI PROCURA sei Verlag; pagina 869), — poe- contează în literatura germană

nu

petunii...

Sâmbătă, 22 Martie a. c, a cepţional, hărăzit unor frumoase închee acest număr de proporţii debutat pe scena Ateneului Ro- surprize în vi.tor. neobişnuite al revistei ieşene. mân tânăra cântăreaţă Arta I. Au plăcut în deosebi: Siänd-

Florescu chen de R. Strauss, Rosenlieder Programul, ales din ашогі di Euiemburg, Mar.eniied de

clasici şi moderni străini, pre- Marx, acel cântec trist, plin de cum şi din muzică românească atmosferă ai mi Duparc, Pini de veche gen lied şi romanţă, minu- Skeletti, cântată pentru întâia

autoarea plachetelor de versuri * : o s pregătit, a corespuns aş- oară la noi Ln ţară, dfiltf*' ra „De ziua Tatii" şi „Scrisoare că- teptărilor, concertul constituind şi superbul „Night Wind" de tre Dumnezeu", a scos de curând pentru d-ra Florescu un real Farley, cu superbe onomatopeice o ulMmă culegere de poezii înti- succes. imitând vântul şi De ca-e ou-tulată „Jocul de-a dragostea şi Liedul pare a fi genul prsîe- bl.cul le-a risplatit cu mdt.unsi

rajos şi al faptei. Departe de a ...Departe vremea sună" clopoţei, moartea". In cel dintâi volum, « t &}J^\^J^' Я

Р Г ° Г Л ^ ^ n t r e comnozitiile rcmânestl filosofa asupra libertăţii vrerilor Y

rt1,rPrPa res'mtită de mutilarea s u b a c e a s t a influenţa, a reaaţ u ncre compoziţiile rcmaneşi;i ' durerea res-mţua ae пмчмгш m t r ' o manieră aparte „Imnul sau remarcat ,Te iubesc" ds hotarelor noastre era înfăţişată S o a T e i u i» de Riniski-Korsacoff, Dem. F oreseu şi de'ieioasa în versuri patetice, vibrând de o C Unosi:uta arie de operă prezen- „Luna surâde" a lui I. Brătianu; revoltă reţinută. tată aproape ca un lied. ca supliment d-ra Arta F.oie-

T n T o r u l de-a dragostea si Timbrul cald, emotiv, cu e- seu a oferit serenada Iu; Tost:. I R V ' J ° « N L R L F L T ga'ă întindere în registre, ex- Debutul tinerei cântăreţe, prin

moartea;', se cânta eterna lupta ga-d^i ^ m ^ ^ e m i s l u n e s u , , e s u l o b ţ _ n u t _ 0 o b i j g à , a

a iubim pure, ce tinde sa se t ă p e r i € c , t ă înţelegere a ca- mari răspunderi şi efort conti-înalţe în sfere superioare, invm- denţelor, frazare 'bună şi die- nuu, spre a legitima speranţele gând limitele convenţionalismu- ţiune ce denotă multă şcoală,— ne astre._ lui — cu viaţa ce-şi impune im- asa cum rar se întâlnesc la pro- La pian, deplin sincronizat placabilă legile ei, sfărâmând de fesionistele cântului;, .dar mai manierei cântăreţei d. N:eu

™„n~ J i „ i c r î i B n ™ . ales muzicalitate desăvârşita, — Radulescu a acompaniat plm de

noastre intime, eroii din străvechile legende, cântece şi cei din Edda ac­ţionează. Walther Gehl studiind numai izvoarele germanice, arată că în raport cu problema destinu­lui, ţinuta lăuntrică şi deci şi cea

AGHAN

In condiţii tehnice ireproşabi­le, d. Dinu Nicodin a făcut să a-pară de curind un poem în pro­ză intitulat Aghan. Naraţiunea cuprinde, pe scurt, blestemul ce-şi întinde aripa necruţătoare asupra câtorva generaţia ce se sbuciumă şi cad răpuse de o mâ­nă nemiloasă, conservată zeci

zia va fi rid-cată şi la nod la a- nu numai ca istoric, ci şi ca scrii- c^j}lJe. d v s - Яегтапе? La orice de ani şi a cărei pasiune rămâne cele mai multe ori visurile ш acel înţeles ai anticilor, pentru a tor de opere literare propriu zise. ^ftoTa ТоГЦ6 --^ sugrumarea sau năpasta arunca- te din firul de păianjen al i

urzi-ilu-

asigura, şi la noi, ţinând soco- Amintim romanele cu probleme p^^Zţ'cfo "sT\nformatiile^le t ă a m P r a victimelor ce-şi alege teală de deosebLrea vremurilor аіяа/rittnet ..Die Kraft «on lUrarh". „„• _«_»„. ' a „ J - Materialul nrestn. «rfi« rfi

ziilor. teală de deoseb-rea vremurilor alsaciene „Die Kraft von Illzach", maï"se\^seV'datliind^^ per" Materialul acesta, puţin di- După cum se ştie, numele şi a constituţiilor, o existenţă ce- „Daniel Junt", „Theresle" şi „Die sonalul nu e numai specializat ïuat, putea constitui prea bine d-nei Stefánia Zottoviceanu-Ru-tăţenească poetului. als Opfer fallen". „Schicksals- în branşa comerţului cu cărţi, un bun subiect de nuvelă fan- su nu este nou în literatura noa-

Şi altor genuri de artă le lip- symphonie", carte apărută acum ci ji cultivat, îl întâlniţi la li- tastică. Cîteva desene de bună stră. D-sa a debutat ou 12-13 ani seşte, imediat ce le compari cu patm ani, e imaginea anilor de brăria Buchho'z din Bucureşti, calitate măresc şi mai mult in- în urmă cu versuri pe cari le-a

acestea sunt calităţile puse în înţelegere, discreţie şi rafina-slujba unui material vocal ex- ment.

3> cele greceşti, criteriul încrederii duPă războiul din 1214-1918. (Zuverlässigkeit) ; până acuma Totuşi Hermann Stegemann rá­céi puţin ele au fast judecate mâne prin opera lui de istoric— mai mult după impresiile pe cari • — - - • • le fac, decât conform calculului lor legal sau conform vreunei alte metode după care e produs frumosul.

Poesiei moderne îi lipseşte însă mai cu seamă şcoala şi partea de meşteşug (das Handwerks massige), — anume faptul că

Calea Victoriei 45 şi la Cartea t e r e s u l a c e s t U i poem. Românească.

TRAIAN CHELARIU ALBATROS

N o t e i t a l i e n e

publicat în mai toate revistele ce apăreau pe-atunci Strînse în­tr'un volum mare, aceste poezii autoarea intenţionează să le pu­blice în curând.

In tot timpul cât numele d-nei Z. R. nu a mai fost văzut în co­loanele revistelor literare, s'a o-cupat ou fjlosofla orientală-hin-

ăpuşa

editând în România numeroase opere de specialitate. „înseni­nări şi aserţii despre Adevăr" se întitulează volumul de mari proporţii, cuprinzând acest ma­terial şi pe care autoarea îşi pro­pune să-1 dea în curând luminii

este o revistă scrisă de tineri şl pentru tineri. Pornit cu entuziasm curat, grupul format din Geo Dumitrescu, Elena Diaconu, Flo-

RENZO BRÂNCA — TESTTMO- al scriitoarei, îndepărtează şi a- r i n Lucescu, Dinu Piilat, Marin NIANZA A GRAZIA DELEDDA. cuzaţia pe care c fac câţiva cri- Şerbănescu şi ce lalţi, a reuşit să — Ed. Il lauro — Milano—1940. tici, cum că unele romane ar fi bnprime acestui bilunar pentru dusă, traducând din englezeşte şi

Grazia Deledda scriitoarea m u ! t influenţate de capod'ope- u

]

t e ! ; a ţ 1

a ' r ă — se găseşte la іхгаиа іллеиаа, scr.ixoa-ea ... ÍJ?* A- i i aJ doilea număr — o ţinută dem-

procedeele ei pot fi calculate şi sardă distinsă cu premiul Nobel, ";if_ i™*are ep^e cun secolul n ä ) f e r i n d u - I de atmosfera otră-instruite (gelehrt), iar odată ce n u e încă destul de cunoscută — "~™. "ancez. v i t ă a c a n c a n u l u i , a bârfele! şi sunt învăţate (gelernt), pot fi a- n i c i 'Chiar în Italia — şi de a- >

P r ; n cartea sa, Renzo Brânca intrigilor literare, plioate repetat şi, întotdeauna, preciată. Poate aceasta e soarta s'a dovedit un bun critic — poa- in numărul 2 din 25 Martie ou încredere La orice lucru oa- marilor scriiteri; indiferenţa şi te prea entuziast uneori — şi u- a. c. colaborează: Geo Dumitre-menii trebue să vadă, înainte de neînţelegerea contemporanilor şi *Ш ?ei c^e s'au apropiat seu: Scleroză (versuri); Tib. Tre-toate ca acel lucru să reorezin- - din partea generaţiilor vii- ™* şi au înţeles mai bine tmecu: Ibraileanu Ş l scriitorii tiparului, te ceva adcă sa f!e d ? r a u - toare - ofranda unei admiraţii Meratura Graziéi Deledda. contemporan,; Elena Daeonu: D o a m n a ştefania Zottovieeanu i e ceva, acucd sa L e ae reçu ^ » * Recomandăm Т л я і Н т п п і а п т а Ş a n (versuri); G. Daianu: Despre p , , , ; , , v ~ 4 ; d o u ă lucrări de tea-noscut după mijlcxral (MOYEN) de cele mai m u i e ori exagerate. * ţ - ° J J 3 ™ , , ; J ^ , ^ 1 ^ origmaUtate; Dinu Piilat: Jurna- R u S U а Г Ѳ Ş 1 d ° U a Ш

(cuvântul e franţuzesc în textul Şi-аЬга târziu, advarata valori- * ^ * ™'™f°* - e l 0 J iul unui adolescent; Mihnea , . , . , , . , . . . f „ , r * o /-,,логяіпг î n r u r s d srau.eze şi sa cunoască Im Holder in) iui de apariţie, Í J í a r f a 1 ° r

e n z Q рэ această mare scriitoare ita-iară modul cum e condiţionat a- -inca a.n îVib rtenzo ь.апса 1 і а п £ cel lucru să poată fi definit şi tipăreşe o „Bibliografia deled-instruit. Deaceea, şi din motive diana", în -Слі-e a tuies, harnic, ANTONIO BELTRAMELLI — superioare, poezia are nevoe de note bibliografice, amănunte TUTTI I ROMANZi — Monda-principii şi Lm.te de tot sigure precise din viaţa scriitoarei, lu- dori — Milano, şi caracteristice. minând cu unele informaţii de-

Aici este locul calculului. talii obscure din producţia Gra-Apoi trebue să observăm cum z : e i Deledda. Şi pentru o expli- „

treptate; l-a hărăzit uitării. Un număr important de condee Tovarăşii lui de condei de o-' dintre cele mai talentate, pro dinioară au devenit în mare movând tineri cari parte glorii ale literaturii ita- certe înclinaţii spre literatură. . liene; pe când scrierile lui, щ acest Iaşi, leagăn al culturii t a l * p a g i n i proaspete, oarecare chiar şi numele, sunau tot mai n o a s t r e > ы m r e a r t e l e a u înflo_ de cTit

9

r-neratUl0r ProasPete rit poate ca nicăeri în ţară, „Cuget moldovenesc" păstrează,

Gheorghiu: Epilog (versuri), etc.

CUGET MOLDOVENESC

revista de aleasă ţiwtttâ ce apa­re în capitala Moldovei, a intrat in al zecelea an de existenţă. D.

tru : „Ucenicul vrăjitor", jueaită la Bucureşti, şi „Mariana", care a văzut lumina rampei la Chişi­nău.

CARTEA FLECARILOR

Soarta i.a făcut lui Antonio Petre Staţi, directorul acestei

se deosebeşte conţinutul de a-cest calcul, — prin ce metodă şi în ce dependenţă infinită, dară determinabilă în general, un a-numit conţinut se comportă faţă de calculul general, cât şi în ce măsură pot fi puse în raport cu legea calculabllă, mersul (poe

care critică a celor scrise în pri­mul volum de acum dci ani, Brânca se complectează prin „Testimonianza a Grazia Deled­da".

Cu spiritul îmbogăţit de o vas­tă cultură, de multe ori senti­mental, criticul urmăreşte cu

ziei) cât şi ceeace trebue stabilit d ™S°ste şi înţelegere pe scrii- Retipărirea romanelor sale prelungind în timp, o tradiţie evoluat, utilizând cu grije expe-(der Gang und das Festzuset- toarea itaiana in realitatea me- de caíre Editura „Mondádon", cărturărească bogată în roade, rienţa îmbogăţită în versificaţie, De ce n u eşl i de carne, ca a mea? De ce n'ai glas?

se întituleaaă vo'umul de ver­suri apărut la „Convorbiri lite-

Beltramelli cea mai mare ne- publicaţii, a strîns în jurul d-sale JJJjJ' i i n k I u M p 0 C t

Dacă în precedentele sale cu-au "'dovedit ^ e f Í F l 0 a r e a a lf a

f

r ă

î n

Ş i

Fântânile tăcem am putut în­tâlni imagini proaspete, oarecare îndrăsneală, cum şeade bine ti­nereţii, în Cartea plecărilor ne găsim în faţa unui talent mult

Ţi -am făcut rochiţă nouă, înf lorată, largă şi subţire. D e un fund rotund de pălărie, Ţi-аш legat peste urechi le-amândouă Pănglicuţe- albastre sub bărbie.

Părul ţi l-am pieptănat zulufi Când te mişc, aleargă parcă's vii. Şi pe pantofiorii galbeni-cânepii Ţi -am cusut cinci fire de mătase'n pămătufi Niş te albăstriţe din câmpii.

Te -am purtat o zi întreagă'n braţe Şi te -am arătat la toţi câţi au venit Ţi -am scos boneţica, ţ i -am prins în păr rnoaţe Te-am culcat şi pleoapele-au căzut ca'n adormit; Te-am închis apoi în salonaş A l b şi Sur - pisicii - să nu te

[aguţe.

Eşti acolo s ingură de o lună Nu ţ i -am făcut foc şi n'ai răcit N'ai mâncat şi nu te-ai murdărit Iar acum nu şt i i c ' a i m ă - i vremea bună Şi în vârful zarzărului înflorit stă lumina soarelui cunună.

Păpuşă, De ce nu ai mânuţe calde moi Să te agă(i de mine, să mă sgârii, Să mă împingi să cad cu tine pe podea şi să mă târâi, Să-t i întinzi degetele mici şi să le 'ndoi, Să-mi iei in fiecare zi ceva din viaţa mea, să mă despoi?

De ce nu eşti de carne şi de ce n'ai glas, Ca rând pe rarii să râzi, să plângi, să ganguri? De ce n'ai umblet să porneşti în crânguri? D e ce nu poţi să mergi cu mine'n pas?

viu care diului ambiant, pătrunde în via- interesul cu care începe să fie D e . a c i a u p o r n i t talente strălu- cătreea i se adaugă o preocupare ţa ei intima chiar şi ajunge să cercetate operele, poate îi vor Cite ce-au brăzdat adânc ogorul de gând precumpănitoare, determine perfecta adeziune a reabilita renumele. Căci An-

fragment (cf. ibidem; Anmerkimg zur Antigoné; pagina 917) :

„Aşa precum filosofia se ocu­pă numai de o singură facultate a sufletului, astfel ca reprezen-

zende), (adică) sensul nu poate fi calculat".

Ce înţelege Hölderlin prin t . „ . . _ , , , , „ . . „ ^ calcul, vedem din următorul alt a r t e i G r a z i e i D e l e d d a 1* Sarda- tonio Beltramelli e un scriitor

nia sa. Trebue să facem o clari- dotat, plin de elan şi de ima-ficare insă. Sardinia din ope- ginaţie, reuşind să prindă în rele scriitoarei, e Sardinia veche, pagini numeroase viaţa băn-tradiţicnală, Sardinia săibatică tuită de toate vânturile; în]o-şi mândră, neconvertită la clvi-. . . . lizaţia actuală, datorită erei fas-tarea acestei singure facultăţi sa

T S 6 U - r , t r e g ' - i n t e r d e - De'aceea realismul din roma-pmdenţa părţilor acestei unice ^ d Graziéi De-facultaţi fund logica; tot aşa • „diffamatri-

K « t ? P R E F F , C E D E L 1 ' - datorita lui facultăţi ale omului, astfel ca R s n z 0 B r a n c a . u t e r a t u r a scrii- , , „ i I n , - . „ dm reprezentarea acestor diferi- t o a r e i p à r e s ă ^ цьегеие i u r l l ° r romagnole; episoade şi te facultăţi să rezulte un întreg, de un epitet greşit. ^*" u "~"" ' — legătura dfntre părţile mai Insistă Branca în special asu-independente ale diferitelor fa- p r a misiunei sociale pe care şi-o cultăţi putând fi numită, în sens propusese Deledda. într'o epocă mai malt, ritm sau lege calcula- da decadentism literar — căreia D i l ă "- nu i-a scăpat nici însuşi D'An-

Ceeace reţinem, nu este gre- nunzio — Grazia Deledda oaia traducere a unui text hol

D E S D E M O N A PETRESCU

Opera Română din Cluj sită de vicii sau purificată de m • virtuţi. I«* I I N F L L C O Â R Â

Scriitor narativ prin exce- 1 I I I I I ^ W H I H lentă, regional — îşi va lua protagoniştii din Romagna — CEVA DESPRE MENIREA EI, De atunci, an de an, numărul BeliramelZi excelează în două REPERTORIU SI ARTIŞTI spectatorilor minoritari ai Ope. romane satirice asupra obice- rei a orescut în raport eu desă-

în turneu, au fost bine pregă- din repertoriul german se pre-tite, serios studiate, prezentân- pară două opere de Mozart, du-se într'o montare îngrijită, La Оргга din Cluj s'au format care face ca prestigiul ei să fie majoritatea artiştilor noştri li-recunoscut si apreciat în toate "ci. Aproape toate numele con-orasele, unde instituţia a po- saorate au trecut pela C uj, de p 0 Sit unde si au luat sborul spre Ca

In" urma evenimentelor din J ^ J l J ^ ^ l 1940, Opera clujană a avut de

Opera Română din Cluj, azi vârşirea instituţiei. îndurat multe ŞI dureroase lo­vituri. Mare parte d.n decoruri

rămas la Cluj, anecdote din lumea în care a în REFUGIU ÎA Timişoara, est* una Spectacolele date de această ''".^""^Л™. f i t r a n ( ! n f t r f a i e trăit, exagerăndu-le uneori şi din instituţiile de afirmare şi instituţie n'au FOST considerate « « « n e p u 1 i a n , a Л 1 I ' . ™ " . '

m-

un apanagiu aristocratic, pentru spleenül celor bogaţi, ci au fost şi sunt accesibile tuturor celor cari caută să se aptropié de su. Ыіт, să guste din nectarul ar­tei, începând cu spectacolele

dovedind multă sentimentali, propagandă românească pe te-tate. ren. Este singura Operă care în-

In „Gli nomini rossi" Bel- f r u t l t ă greutăţile legate de or-tramelli povesteşte faptele a- g" 1 »"? ^ ^ Z T t r e S r l'r

н«.г а « • * . , - тт-, л r f l inta cu îndrăzneala realitatea vntrigele şi lupta intre repu- i o r a d u n à n d în iurul ei ne Pentru copii şi tineret, pentru derlian, oi faptul ca Hölderlin a C 8 a m a i c r a d ă ) & ^ s v t h i e s t d € bZtcam şi partizanii clerului, î?» ceT'dorn^de un Í M C S ^ Í S muncitori si ostaşi si sfârşind S P ™ Preocup^ specu- reman pasiunile cele mai înră- având ca pretext dragostea ^ artă înfră ind Я Й e T S adrIUe u l u i ' W ^ R Ï lat.ve, atât m domeniul filoso- dac:nate, construind o lume candidului Manso Liturgico p e diferiţii conlocuitori ai »la strâns, cunoscător al operelor,

pentru Europa, fiica lui Gian iurilor româneşti. toate manifestările Operei clu-sale Uattifiore. Peste toate mtâm- Eri din Cluj, azi din Timi- jene au fost prilejuri de ridi-

alte'.e trebuind să fie lăsate a colo.

Orchestra şi corul au fost des completate, elementul minoritar a p o i e ] e m e n t e ! e nou formate şi parte din cel iromânesc rămâ

De aici a plecat Traian Grozăvescu, apoi cei mai buni cântăreţi ai Operei din Bucureşti.

Intre elementele de valoare, cari au rămas delà început aici, menţionăm pe d. B'bi Deme-fcrescu, baritonul de bogate re. surse, Corist. Ujeîcu, d-na Ana Roza..Vasiliu, din vechea gardă,

nând în teritoriul eedat. Cu aceste lipsuri şi cu sufle,

tul răvăşit de părăsirea unei munci de 20 ani, Opera clujană a poposit la Timişoara.

Cu o muncă titanică, din par­tea conducerei, a artiştilor şi în-

Am lăsat anume, deoparte, pe d.na Lya Pup, care a rămas cre­dincioasă scenei clujene.

Intre ultimele opere pe cari le-am ascultat, menţionăm „Bir-bierul din Sevilla" şi „Rigoletto", în care am putut asculta din nou pe d. B:bi Demetres:u în

fiei pure cât şi, mai ales, în cel nouă de adevăruri al esteticei, şi faptul că, punând, Chiar teziste, romanele aşa cum l-a pus, accentul pe au acel conţinut de forţă Ş: ele- plările şi figurile, se profilea- şoara, "OPERA" ' R o m â n ă " între, care Ş I " afirmare™ a'"PRESTIGIULUI tregului personal, Opera a re- rolurile principale. D sa e un „părţile calculablle" şi „meşte- ganţâ în acelaş timp, care întrec ză puternic chipul cavalerului prinde turnee în oraşele mai românesc în airtă. născut. învingând toate greută- artist care se bucură de apre-şugăreşti" ale poeziei, a enunţat, defectul — atât de mult criticat Mostardo, tipul eroului de «nari din Ardeal şi Banat, trans. Dar pe lângă această latură, * i l e - c i e r e a sP ? c t a t °r i lor . înzestrat cu cu un secol în urmă, o părere de unii — unui scop urmărit „burla", rămânând pentru Bel. formând aceste spectacole în a- Opera clujană a dat posibilitate' Repertoriul Operei clujene este O vope ampla şi un FIRUMOS talent care a găsit un nou reprezentant dincolo de literatură. tramelli simbolul hiperbolic devărate manifestări de propa- compozitorilor români SĂ se a. format din opere româneşti, scenuc, este un maestru al can. abea în Paul Valéry... Arta Grazki Deledda reuşeşita ai ţăranului rcmagnol, — ru- şi prestigiu românesc. firme. Cea mai mg» înţelegere italiene, franceze şi gcrm.'iie. n " 4 ' RĂZBOIUL aproape întotdeauna să echili- da literară a lui Tartarin din întemeiată îndată după unire, ŞI cel mai nimerit prilej a fost Anul acesta au fost cântate

breze fericit forma şi cenţinu- Tarascon — reluat în romanul la stăruinţa lui Octavian Goga, pentru compozitorii români să-şi următoarele opere româneşti: a fost şi va fi, întotdeauna, tra- tul, crelnd acea consonanţă' spe- cu acelaş nume „Cavalier Opera din Cluj a păşit delà în. monteze aici operele şi fiecare »Seara mare" şi „La şezătoare" ?dia în care neamul omenesc îsi r>if;r>ă т и і - і і п і - ЫІІ-ІІ*Л»І îx/r^tc^rir," puţini ani J " - e n U | t în nrimele rânduri a'e d o « i i , n . o o Q m n n i s . i de Я г в Д і е е я п н . . / Ѵ я п я ч і ч " d p gedia în care neamul omenesc îşi ciflcă marilor scriitori. " Mostardo

angrenează cele mai mari ten- Grazia Deledda — în viaţă ca „Gli nomini rossi . siuni psihice. Lovitură a destinu- şi în literatura sa — a fost ea ' „Passo dell'iguoto", „II can-lui sau unic caz de organizare la însăşi; demnă reprezentantă a tico" şi „Ombra del'ivîandor-maximum a violenţei împotriva Sardiniei, religioasă şi mândră lo" sunt printre cele mai bune

după c ? p u , t î n P r i m e l e rânduri ale stagiune a avut şi 2—3 montări pioneruor român'smului de din- de opere româneşti coace de Carpaţi. A s t f e l î n s t a g i u n ; a 1 9 4 0 _ 1 9 4 1

Prin muzica se făcea apropie, au fost pu-e'n scenă patru o-rea, legătura sufletească între pere româneşti, fapt împreunat

de Brediceanu, „Năpasta" de Sabn Drăgoi şi „Fata delà Co. zia" de Monţia. Din repertoriul francez : „Faust", „Carmen", „Lakmé" şi „Manon"; din cel italian „Rigoletto", „Bărbierul din Sevilla", „Bohema", „Tra.

vîolenţei, războiul trece peste in- ca şi PAPÓRUL din care s'a năs-UT romane "scrise'mai târziu de т і п о г й а * і 1 е e t n i c e majoritari, cu multe greutăţi pentru o in­teresele noastre personale şi se Şi Renzo Branca, prin ai'raia- de Antonio Beltramelli vtrân p r l n . і п і ѳ г т е а і и 1 ei se întindea stituţie care luptă cu mari difi serveşte de noi numai cât timp ţ la^a s t r i c i t susţinuta DESPRE Ï Ä S Ä S ffj Î W . ? ^ ^ materiale ii suntem factori de realizare. Că temperamentul atât de personal 1 U í e m " " ' ™ " : J ! L : " ^ * c " ?ari a s tmul i-a Toate spectacolele montate, fie „Pagüaicci", iar în preparaţie

y « u i i u « U N . ue personal SORACTES a^zat pe pământul nostru. că se dădeau la reşedinţă, fie „Butterfly", „Aida" şi „Tosca";

tulai. Na putem să. nu menţionăm ţ z

d-ra Lya Hublc, element de vii­tor .d-na Bosină Istrate apoi d-n;i Diinr n^a, (iu. Znami. rowschi, Nlcolau, etc.

Orshestra bine închegată, ^o. rul excelent, baletul pe vechea linie, fac ca Ojera Români Un Cluj, azi la Timişoara, SĂ fie o instituţie naţională, care.şi păs­trează tradiţia de artă şi pro.

viata", „Cavaleria rusticana", pagandă românesacă.

OCTAVIAN ME TEA

UNIVERSUL LITERAR 29 Martie 1941

Bibliografie sumara a operei lui Ion Pillât

Comentarii lirice la » Poeme într'un vers" d e I O N P I L L A T

I. VERSURI (Originale)

1. Visări păgâne colecţia ..Cărţile Albe", Minerva, 1912.

2. Eternităţi de-o clipă. Edi­tura Flacăra. 1914.

3. Amăgiri. Editura „C. Banu" Ffccăra. 1916.

4. Grădina între ziduri (cu ilusArap de Jac Martin-Per-rièie) ediţie de lux. Prazier et Soye. Parts. 1919.

5. Grădina între ziduri. (Ed. H-a, adăcgilă). Editura Socec. 1920.

6. Bătrânii (30 de exemplare numerotate). Extras din revista „Cugetul Românesc". 1922.

7. Pe Argeş în sus (cartonat). Editura „Cultura Naţională". 1923.

8. Satul meu (cu gravuri In lemn, de Icn Teiodorescu-Sîon). Colecţia ..Cântea Vremii". Ed. Fund. cult. Principele Caroî. 1925.

9. Florica. Editie de mare lux. Sinistrată de Ştefan Popescu, „Cultura Naţională". 1926.

10. Biserica de altădată. Edi­tura ,yCatnbea Românească". 1926.

11. Întoarcere (1908—1918), Edii'ura P. Cătunaru „Luceafă­rul". 1927.

12. Limpezimi. Editura „Scri­sul Românesc". Craiova. 1928.

13. Caetul verde. Editura „Cartea Românească". 1932.

14. Scutul Minervei (ed. de lux, 150 exemplare). Colecţia „Pleiada". Luceafărul. 1933.

15. Pasărea ăe lut. Editura .Adevărul". 1934.

16. Poeme într'un vers. Ed. „Cartea Românească". 1936.

17. Pe Argeş în sus. (Ed. nouă defârrAavă — adăogită). Col. „Biblioteca penliru toţi". Alca-lay. 19»6.

18. Caetul verde. (Ed. nouă intreg'tă). Ed. „Cartea Româ­nească". 1937.

19. Ţărm pierdut. Editura .JHindajţiilor Regale". 1937.

20. Umbra timpului. Colecţia „Universul Literar". Universul. 1940.

21. Balcic (iiustrăiţii de Marta РЛІаЛ-Вгjteş). Editura „Scrisul Românesc" Oraicwa. 1940.

22. împlinire (sonete). Ed. ..Fundaţiilor Regale". Apare in 1941.

П. — VERSURI (traduceri).

23. Роегй alese din Francis jammes. (In colaborare cu N. I. Hereseu). Col. „Cartea Vre­mii". Ed. Fund. Pitnc. Card. 1933.

24. Anabasis de St. J. Perse. „Cartea Roimânească". 1932.

25. Din poezia germană. (An­tologie). Ed. „Literaaia". Cer­năuţi. 1937.

26. Poezii din Baudelaire. Tip. ,,Bujcovma''-I. E. Toirouţiju. 1937.

Ш. — ANTOLOGII.

27. Calendar pe anul Ю19. Ed. „Aanicii Orbilor". 1918.

28. Antologia Toamnei. Ed. „Viaţia Românească". Alcaiay 1921.

29. Antologia poeţilor de azi. (în colaborare cu Perpessicius, ou 35 chipuri, de Marcel lan-cu). Ed. ..Cartea Româneasca". Vol. I. 1925.

30. Antologia роЩиог de azi Idám. Voi. П. 1927. . 31. Cântece din popor. Col. „Cartea V'eţii' Ed. Fund. Prin­cipele Oarei).

32. Cartea dorului. Col. „Pa­gini Alese-sarie nouă". Cartea Românească. 1934.

33. Poeţi Basarabeni. Idem, idem, idem. 1936.

34. Poeţi din Ardeal şi Banat. Idem, idem, idem. 1936.

IV. — POEME IN PROZA.

35. Povestea celui din urmă sfânt. ..A ia Beule Edition". Pa­ris. 1911.

36. Iubita de zăpadă. grafia „Ionescu". 1915.

V. — CRITICA.

Tipo-

Ed 37. Poezia lui P. Cerna. „Amicii Orbilor". 1916.

38. Portrete lirice. Editura „Cugetarea". 1936.

39. George Coşbuc. Acad. Ro­mână. Memoriile Secţ. Literare. 1938.

40. Rassengeist und völkische Tradition in der neuen rumä­nischen Dichtung (Rumänische Reihe-Heft 14). Rxumärüsciien SEimlfliir der Friedrich Wil­helms Univ. zu Berlin, lena u Leipzig. W. Gronau. 1939.

VI — TEATRU (Original)

41. Dinu Păturică. (După ro­manul lui N. Filimon). Comedie in 4 acte; jucată la Teatrul Na­ţionali din Bucureşti, in 1925.

42. Tinereţe fără bătrâneţe. în 10 tablouri; idem în 1928. (Amândouă piesele în colabo­rare cu Adrian Maniu).

VII. — TEATRU (tradus).

43. îngerul a vestit pe Maria. (L'Annonce faite à Marie), de Paul Claudel. „Bibi. Teatrului National ci-ii BuciiT&şti", 1930.

ѴШ. —PUBLICATE PRIN RE­VISTE SAU IN MANUSCRIS.

1. Ţara pustie (The Wasted Lmd) şi alte poeme de T. S. Eliot (în revista „Azi"). 1933.

2. „Centaurul" şi „Bacanta" de Maurice de Gu'érin (inedit).

3. Cornetul de Rainer Maria Rilke (trad. în colaborare cu O. W. Cisek, în revista „Cugetul Românesc" 1922 şi republicat în „Revista germaniştilor 1937).

4. Poeme de Georg Trakl. (Trad. în eoiato. cu O. W. Cisek, în revista „Cugetul Românesc, 1923 şi alte reviste de atunci).

5. A doua carte a dorului. Cu­legere de cântece din popor, gal a de tipar.

6. Tradiţie şi literatură — un vcf.urn de studii şi esseuri — guta de tipar.

7. Un volum de Poezii alese (1906—1940), gata de tipar.

8. Antologia liricei romăne-cias'.cii — în (manuscris. (In co-ІгіЬо.аге cu N. Hereseu) şi al­tele.

IX. — PUBLICAŢII ÎNGRIJITE DE І. P.

Colecţia pagini alese" — se­rie nouă — din care au apărut sau suint sub tipar 44 de nu­mere, în editura „Cartea Ro­mânească".

P O E M U L ÎNTR'UN VERS

Un singur nai, dar câte ecouri în păduri. Şi câ te nou i s o n a n ţ e în c r u d u l v e r d e - a l ser i i d i n l i e c a r e f runză , când l in i ş tea ţ i -o ' n d u r i ca ' na l t e l e coi ine, p e ca r e t a c oier i i .

F A T A LA F Ä N T A N Ä

Coboară, legănată, din frizele greceşti . Cu a m f o r a p e u m ă r , ca p i n u l p e colină. . . Să - i da i p e f r u n t e a c lară s ă r u t u l t e s i ieş t i şi-i t o r n i pe m â n i f â n t â n a , cu m a g i c ă l u m i n ă .

CIOCÂRLIA

Din praştia câmpiei lumina cântă sus. Z â m b i n d copi lă r ie i , p e g r â i e r e v ă r s a t ă , s e -op re ş t e s 'o ascu l te d in m e r s u - I ' na l t I sus — şi-i d ă să bea a z u r u l d i n p a l m a - I s â n g e r a t ă .

NORII

Albastra clătinate, aeriane culmi. Ciobanu l d o a r m e şi t u r m e l e - ş i v i sează s p r e za r e c u m le m â n ă verg i l i en i i u lmi , să u r c e s p r e a z u r u l h a l u c i n a t d e - a m i a z ă .

MARE P Ă M Â N T E A N Ă

Desfăşurarea verde a grâului din zări. Corăb ie r i , copaci i a m u r g u l şi-1 p l u t e s c

AUREL BdACONESCU Peisaj din Balcic

Cuvinte la o sărbătorire „Poeţii nu îmbătrânesc", îţi spui ori-

decâteori te afli pus în faţa unei date solemne, cum ar fi bunăoară aceasta de astăzi. Şi nu ştii cum, dar aniversările acestea ţi se par nu scadenţe, cum ar trebui să fie deobiceiu, ci agape. Iată dece nu ne-am apropiat niciodată cu gândul întristat de soroacele acestea lirice.

Ion Pillât a împlinit cincizeci de ani; îmi permit să contrazic timpul şi ca­lendarele, mai ales că am avut nu o-dată bucuria de a sta alături de poetul Miorcanilor şi al Argeşului. In biblio­teca plină cu cărţi de poesii, obiecte de artă şi tablouri, am simţit cum inima poetului Ion Pillât bătea, tânără şi en­tuziastă, în ritm cu inimile foarte ju­nilor săi confraţi, pe cari de-atâtea ori i.a depăşit — cu o exclamaţie, cu o i-magine sau cu o idee.

Eu nu scriu aici pentru laureatul Premiului Naţional, nici pentru omul din viaţa publică; studii şi bilanţuri, acestea să le facă alţii. Eu scriu stân­gace cuvinte, în nuda lor sinceritate, pentru sufletul tânăr, pentru marele prieten şi încurajator al Poesiei. Am stat mărturie la pasiunea cu care Ion Pillât trăeşte poesia. Pentrucă Domnia-Sa, face parte dintre aceia cari nu nu­mai cioplesc versul cu atâta migală, ci-l trăesc în cotidian, cu nimicurile de preţ pe care le poate oferi meseria asta ingrată, cu nebănuitele bucurii pe care ţi le poate aduce alba aripă a unui vo­lumaş de versuri pe care-l descoperi într'o dimineaţă pe-un colţ de birou.

Noi cei foarte tineri, am crescut cu poesia lui Ion Pillât, tot aşa cum am crescut cu aceea a lui Nichifor Crainic,

V. Voiculescu, Mihai Codreanu, Lucian Біада sau George Gregorian. Şi ei au crescut în noi. Balcicul, Florica, Râul Doamnei sau acela al Târgului ne-au cântat în gânduri, încă din manuale şi antologii. Şi fiindcă eri am crescut cu această poésie, azi bucuria noastră ui­mită este cu atât mai mare şi mai în­treagă. De ce oare să fim trişti, situ-ându-l pe Ion Pillât în „istoria litera­ră", când deobiceiu acolo îşi are locul numai trecutul?

Poetul Ion Pillât a împlinit cincizeci de ani, în plină desfăşurare a producti­vităţii sale mereu tinere. Eri Domuia-Sa a tipărit un volum de „balcicuri" şi mâine sau poimâine va tipări unul de sonete. Asta e munca mare a poesiei. Şi-atâta vreme cât stai de vorbă cu Eu-terpe şi Polihymnia. anii nu se pot nu­măra, pentrucă această tinereţe fără de bătrâneţe e sfântă.

ŞTEFAN BACIU

pe -o m a r e fă ră ţ ă r m u r i şi f ă ră d e p ă r t ă r i . C ă l ă t o r i a ser i i cu s te le m i - o p lă tesc .

M A R M U R A GREACA

S u b cuta caldă-a pietrei s imţi trapul unui zeu. Auzi u n m u r m u r t a in ic p r i n v e a c u r i c u m s t r ă b a t e şi c lopo te i e - a ibas t r e îl f l u t u r ă m e r e u p r i n l u t u l ca ld al ţ a r n e i ş i 'n i e / b i l e usca te .

P A S T O R U L

Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă. A curs v u i n d t ă c e r e a ' n s i s t a re d e azur , da r s ea ra o r e ' n t o a r c e la fagi : l u m i n a sfânta a p ă s ă r i i m ă i e s t r e vâs leş te î m p r e j u r .

S A N FRANCISCO N E L D E S E R T O

Din cerul apei moarte cresc seara chiparoşi. Mai v ă d p e s u b a m u r g u r i , î n c u n u n a ţ i cu l au r , r u g â n d u - s e u m i l ă o cea tă de leproş i — şi-o î n t r e a g ă s e a r ă c u r g e în r ăn i l e de a u r .

S Â N G E L E VIEŢII

Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-1 a u d . In t r u n c h i u m a i c â n t ă du lce p ă m â n t u l î n t r i s t a t şi-o c iu tă p a ş t e s o a r e 'n f runz i şu l încă ud de r a n a s te le i , ca re aici a ' n g e n u n c h i a t .

MIRCEA S T R E I N U L

Poezia lui Ion Pillât — P U N C T E D E R E P E R —

„ U n v o l u m de a d e v ă r a t ă f rumos , e t n i c şi e s t e t i c , se poezie e o p i a t r ă de ho ta r , m a n i f e s t a i n m o d c r â n c e n , Aici î n c e p e u n om — aici îşi în ca re e r n i n e s c i a n i s m ( n e -î n g r ă d e ş t e el a n u m i t u l fel o r o m a n t i s m ) , p a r n a s i a n i s m , de a s imţ i , de a g â n d i şi de s i m b o l i s m şi s e m á n a t o r i s m a ogl indi v i a ţ a . îşi d i s p u t a u d r e p t u l şi î n t â -

D a r n u toţ i poe ţ i i i zbu te sc i e t a t e a la via fă, poez i a lui de là p r i m e l e v e r s u r i , de là Ion P i l l â t c u p r i n d e r e i i e x e î n t â i u l v o l u m , să-ş i a f i rme d i n t oa t e aces tea , r ă sp i ca t p e r s o n a l i t a t e a , şi, A m p u t e a , as t fe l , î nce rca , î n t r ' u n st i l p r o p r i u , să-şi t r a v e r s â n d v o l u m e l e de v e r -t r a g ă h o t ă r î t g r a n i ţ e l e s u - s u r i a le p o e t u l u i , u r m ă t o a -f leteşt i . S u n t un i i sor t i ţ i să r e l e e t i c h e t ă r i . î n c e p â n d cu se c a u t e m u l t t i m p p e s ine. Visări p ă g â n e şi c u p r i n z â n d Ei s u n t a s e m e n i meş t e r i l o r E t e r n i t ă ţ i de-o clipa, A m ă -f â n t â n a r i , u r m ă r i n d ape p r e - giri şi G r ă d i n a între ziduri s i m ţ i t e în a d â n c u r i l e p ă m â n - (1912—1У1У) — să r e z u m ă m tu lu i . Dar , ia tă , î n t r ' o b u n ă p e r i o a d a p a r n a s i a n o - s i m b o l i -zi, sapa lor î n f r i g u r a t ă a j u n - s t ă ; î n c e p â n d cu l*e A r g e ş in ge i svo ru l şi el i svoreş te cu sus, c u p r i n z â n d S a t u l Meu, a t â t m a i l i m p e d e , cu câ t a Biser ica de A l t ă d a t ă şi L i m -fost m a i a s c u n s " . pezimi (1922—928) să r e -

S u n t p rop r i i l e c u v i n t e a le z u m ă m p a r t e a cea m a i ca-lui Ion P i l l â t cu ca re p o e - r a c t e r i s t i c ă a l i r ice i p i l l a t i -tu l îşi desch idea , a c u m p a - e n e : t r a d i ţ i o n a l i s m u l ; Cae-t r u s p r e z e c e ani , v o l u m u l In- tul Veifde, Scutu l Minerve i , toarcere. S ince r i t a t ea acestei Ţărm p i e r d u t , Umbra t i m p u -m ă r t u r i s i r i , n u n u m a i că n u lui şi S o n e t e l e (1928—1940), ş t i rbeş t e î n t r u n i m i c fa ima î n t r u c h i p â n d l a t u r a neoc la -poeziei p i l l a t i ene , ci, d i m p o - sică şi, î n s f â r ş i t , P o e m e în-t r ivă , m a i m u l t , ea es te u n tr'un vers (193b), poez ia p u r ă . d a r c a r e a ju t ă def in i rea p o e - A d â n c i n d , s u b aces t e a s -tu lu i , evo lu ţ i a şi locul opere i pec t e , l i r ica lu i I o n P i i l a t , sale în a n s a m b l u l l i r icei r o - v o m a j u n g e l a conc luz i i şi m â n e ş t i de as tăzi . m a i f r u c t u o a s e ; v o m c o n s -

In l i t e r a t u r a n o a s t r ă con- t a t a că o p e r a a c e s t u i p o e t t e m p o r a n ă , poezia lui Ion n u s in t e t i zează î n s i ne n u m a i P i l l â t c o m p o r t ă o i m p o r t a n - c u r e n t e l e poe t i c e a le l i t e r a ­t ă d e u n i n t e r e s cap i ta l . P r i n t u r i i r o m â n e ş t i , d a r că în e t a p e l e pe ca r e le-a s t r ă b ă - v e r s u r i l e p i l l a t i e n e se î n t r e -t u t , p r i n r ea l i ză r i l e şi, m a i t a e şi c o m p l e t e a z ă e x p e r i e n -ales, p r i n po l iva l en ţ a ei, a- ţ e le l i r ice ce le m a i c a r a c t e -ceas tă poezie îng lobează î n - r i s t ice a le p r o e z i e i m o d e r n e t r e a g a e x p e r i e n ţ ă l i r ică delà şi c o n t e m p o r a n e u n i v e r s a l e , î n c e p u t u l seco lu lu i al X X - l e a Poseso r a l ce lor m a i i m p o r -p â n ă în p r e z e n t . Ea este n u t a n t e l i m b i c u l t e ( f ranceza , n u m a i o icoană ci, ma i ales , g e r m a n a , eng leza , span io la ) , o î n f ă p t u i t o a r e şi o d e t e r m i - Ion P i l l â t ş i -a î n s u ş i t u n a n a n t ă de p r i m ord in în a n - d i n cele m a i f r u m o a s e cu l -g r e n a j u l poet ic c o n t e m p o r a n t u r i poe t ice , p e c a r e o p o a t e al l iricii r omâneş t i . In m a i r â v n i u n l i t e r a t . T e m p e r a -b i n e de t re i decade , poezia m e n t de o r e c e p t i v i t a t e cu lu i Ion P i l l â t con ţ i ne î n t r e - adânc i r e z o n a n ţ e , deş i g ă z -gu l proces d e i n t e r p ă t r u n - d u i t o r a n u m e r o a s e i n f l u -de re al u n o r gene ra ţ i i , în en ţ e , p o e t u l a r e u ş i t î n ch ip ceea ce aces tea p r e z i n t ă mai m a g i s t r a l să t o p e a s c ă şi să ca rac te r i s t i c , s u b r a p o r t u l as imi leze t o a t e i n f l u e n ţ e l e , sens ib i l i t ă ţ i i a r t e i poe t i ce . d â n d cele i m a i m a r i p ă r ţ i

A p ă r â n d î n t r ' o epocă în din opera sa, o p a t i n ă or ig i -ca r e l u p t a d i n t r e a d e v ă r şi na lă . CONSTANTIN STELLÁN

Ion Pillât şi Balc icul „Orice împlinire tinde la despoiere: pei­sajul ca şi poetul. Sub romantismul multi­color al Orientului, clasicismul desgropat îşi impune temeliile, şi marea veşnică, le­gile ei eterne. Particularul se rotunjeşte în simbol şi formele pământului frământat în linii senine de ţărm clasic".

Recunoaştem în aceste rânduri ecoul unui înţeles de artă poetică pe care îl su­gerează Paul Valéry în poemul său „Pal­me", împlinirea care tinde la despoiere are acelaş înţeles cu al „sporirii prin dă­ruire" (,,s'accroître de ses dons") a poetu­lui francez.

In ceeace priveşte realizarea însăşi a idealului de artă propus, „Balcic"-u\ e un exemplu desăvârşit de consecvenţă fireas­că, de unitate ds timbru şi echilibru ar­monios, întreita revelaţie care a fost pentru poet Balcicul — „o încântare pen­tru ochi, o iniţiere pentru suflet, şi pentru minte un învăţământ" — înseamnă şi pen­tru cititor prilejul unor bucurii repetate, al unei voluptăţi în care ar fi cu neputinţă, desigur, să deosebeşti partea sufletului de aceea a minţii sau de pura voluptate spec­taculară a ochilor.

Am numit, cu alt prilej, pe d. Ion Pillât, un poet al aparenţei formale, înţelegând

să indicăm prin această denumire doar un punct de orientare în lirica domniei-sale, dar fără vreun sens restrictiv. Iată, în ce priveşte încântarea ochilor, pura voluptate a aparenţei sensibile, această pereche de versuri atât de cuprinzătoare că încape în ele toată priveliştea pano­ramică a Balcicului:

Din viea în terasă vezi marea şi Balcicul, Oraşul alb şi apa albastră ca un cer.

(Smochinul neroditor)

E începutul unei poezii scrisă aproape cu douăzeci de ani în urmă. Peisajul e numai încântare a ochilor, exuberanţă coloristică.

Sunt însă versuri, în care nuanţa pic­turală se împleteşte şi echivalează cu un ritm al formelor, într'o armonie mai subtilă, în care valorile diferite ale senso-riului, parfumele, culorile şi sunetele îşi corespund :

(Urmare diti paç. I-a)

Terasele coboară către mare Cu pasul de-armonie împlinit, Purtând pe tava de aramă floare Şi rodul sudic toamnei ce-a venit Cu pânze roşii pe străvechea mare.

(Dionysopolis)

fată acum altă strofă, în care peisagiul devine o iniţiere pentru suflet, o stare a lui :

Cişmele cântă, marea le răspunde. Amurgu'şi strânge pânzele în port. De ce ecoul umbrelor pe unde, In mine când lumina o mai port ?

(Seară pe ţărm)

Cu îngăduinţa unui minimum de pe­danterie metodică vom transcrie acum şi două exemple ilustrative pentru cel de al treilea aspect al revelaţiei Balcicului, a-cela anume care i-a fost d-lui Ion Pillât, „învăţământ pentru minte" : drumul

Helladei, la capătul căruia „formele pă­mântului frământat" aveau să i se înfăţi­şeze „în linii senine de ţărm clasic". Idea­lul de clasicitate al poetului e cuprins şi exprimat în strofe ca acestea, de o puri­tate şi legănare melodică desăvârşite :

La plaja liniştită când stelele înnumeri Coboară pe poteca pustie sub smochin Colina, cumpănindu-şi izvoarele pe umeri Ca o fecioară greacă purtând urciorul plin.

Părae în şoptire ascund' prin seara sură Străvechile tulpine cu tinere mişcări ; Treptat mai şters amurgul în ritmică

măsură Sandala de lumină o joacă peste mări.

Oglinzi se sparg cu sgomot si se refac pusderii,

Colina se ridică pe cerul tqt mai clar, Când le aştern pe piatră poverile durerii,

Privind cum creşte steaua pe valul solitar. (Stella Maris)

Sau în această magnifică imagine a unui amurg la Balcic, când :

...seara, Cu amfora amurgului pe umăr, O sprijină de zare peste apa Ce.şi stinge rodiile 'nsângerate In miezul tot mai vânăt al smochinei.

Accentuând poate mai mult decât era nevoie, consecvenţa între idealul de cre­dinţă poetică al autorului — mărturisit în rândurile introductive ale volumului — şi realizarea lui în poezie, credem să fi isbutit a schiţa desfăşurarea acestui ideal, până la desăvârşita lui împlinire în ex ­presia euforică a unei arte care armoni­zează într'un echilibru statornic, tendinţe şi împliniri sufleteşti aparent contradic­torii, — „beţia dionysiacă" cu „senină­tatea lui Apolo". Dar încă odată, acel mi­nimum ,de pedanterie metodică pe care ni l-am îngăduit, oprindu-ne la un itine-rariu sumar, intră doar în deprinderile de investigaţie ale cititorului critic, care amănunţeşte ceea ce poetul dăruie cu ge­nerozitate, în asocieri de înţelesuri şi ar­monii multiple.

MIHAI NICULESCU

TIPOGRAFIA ZIABULUI „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, STE. BBEZOIANU 23 Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24464-988