TIPURILE DE PRONUME

transcript

Prof. IOAN HAPCA1

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA

DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME

ALE TIPURILOR DE PRONUME

Lecţii recapitulative pentru elevii din clasele V - XII

Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)

PĂRŢI DE VORBIREPĂRŢI DE VORBIRE

PĂRŢI DE PROPOZIŢIE PĂRŢI DE PROPOZIŢIE

GRAMATICALIMBII ROMÂNE

O RECAPITULAREA PĂRŢILOR DE VORBIRE ŞI A PĂRŢILOR DE PROPOZIŢIE

CLASELE V - XII

SUBSTANTIV şi ARTICOL

ADJECTIV şi PREPOZIŢIE

PRONUME şi CONJUNCŢIE

NUMERAL şi INTERJECŢIE

VERB şi ADVERB

PĂRŢI DE VORBIRE

PĂRŢILE DE VORBIRE ŞI DEFINIŢIILE LOR (PRESCURTATE)

SUBSTANTIVUL denumeşte obiecte.

ARTICOLUL însoţeşte unele părţi de vorbire.

VERBUL exprimă acţiuni, stări, dorinţe, existenţe.

ADVERBUL exprimă circumstanţe (împrejurări).

ADJECTIVUL exprimă însuşiri (caracteristici).

PREPOZIŢIA exprimă relaţii numai în propoziţie.

PRONUMELE substituie (înlocuieşte) nume.

CONJUNCŢIA exprimă relaţii în frază sau în propoziţie.

NUMERALUL exprimă numere.

INTERJECŢIA sugerează stări, imită sunete.

SUBIECTUL

PREDICATUL

ATRIBUTUL

COMPLEMENTUL

PĂRŢI PRINCIPALE

PĂRŢI SECUNDARE

PĂRŢI DE PROPOZIŢIE

PĂRŢILE DE PROPOZIŢIE ŞI DEFINIŢIILE LOR (PRESCURTATE)

SUBIECTUL spune ceva cu ajutorul predicatului sau arată despre ,, cine ”ori despre ,, ce ” se vorbeşte în propoziţie.

PREDICATUL VERBAL arată ,, ce face ” subiectul, adică atribuie subiectului o acţiune.

ATRIBUTUL determină un substantiv, un pronume sau numeral.

COMPLEMENTUL determină un verb (locuţiune verbală), un adjectiv (locuţiune adjectivală), un adverb sau o interjecţie.

NUMELE PREDICATIV atribuie subiectului o identitate, o însuşire sau o caracteristică, adică arată ,, cine este,” ,, ce este,” ,, al cui este ” sau ,, cum este ” subiectul.

NOTĂ : NUMELE PREDICATIV împreună cu verbul copulativ formează PREDICATUL NOMINAL. (Verbul ,,a fi ”este cel mai des utilizat verb copulativ, iar verbul ,, a deveni ” este totdeauna verb copulativ. Există şi alte verbe copulative.)

10 TIPURI DE PRONUME(denumiri, definiţii, exemple minime)

POSESIV (ţine locul obiectului posedat şi al posesorului): al meu, al tău, al său, al nostru, al vostru…

DE ÎNTĂRIRE (întăreşte ideea de persoană): însumi, însuţi, însuşi, înşine, înşivă, … DEMONSTRATIV (arată apropierea, depărtarea, identitatea): acesta, acela, celălalt.. INTEROGATIV (ţine locul cuvântului aşteptat ca răspuns la întrebare): cine?, cui?,

ce?, care?, cât?… RELATIV (leagă subordonatele de regentele lor): Ştiu cine dă, ce dă, cui dă, cât dă şi

care refuză. PERSONAL (indică persoana care vorbeşte, cu care se vorbeşte, despre care se

vorbeşte): eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele… REFLEXIV (ţine locul obiectului asupra căruia se exercită acţiunea verbului): sine,

se, sie, sieşi, îşi… NEHOTĂTÂT (nu dă vreo indicaţie asupra obiectului): unii, alţii, mulţi, puţini,

cineva, oricine… DE POLITEŢE (exprimă respectul despre persoana cu care sau despre care se

vorbeşte): dumneata, dumitale, dumneavoastră, dumnealui, dumneaei… NEGATIV (ţine locul substantivelor absente din propoziţii negative): nimeni, nimic,

niciunul…

5 TIPURI DE PRONUME CU FORME PERSONALE (1)

PERSONAL : (pers. 1) eu, mine, mă, m, mie, îmi, mi ; noi, nouă, ne, ni ; (pers. 2) tu, tine, te, ţie, îţi, ţi ; voi, vouă, vă, vi, v ; (pers. 3) el, îl, l, lui, îi, i ; ea, o, ei, ele, le, lor, li ; dânsul, dânsa, dânşii, dânsele ;

PERSONAL DE POLITEŢE : (pers. 2) dumneata, dumitale, dumneavoastră; (pers. 3) dumnealui, dumneaei, dumnealor ;

REFLEXIV : (pers. 1) îmi, mi, mă, m, ne ; (pers. 2) îţi, ţi, te, vă, v ; (pers. 3) sine, sineşi, se, s, sie, sieşi, îşi, şi ;

NOTĂ : Toate îşi schimbă forma după persoană şi în analiza lor se precizează persoana.

5 TIPURI DE PRONUME CU FORME PERSONALE (2)

DE ÎNTĂRIRE : (pers. 1) însumi, însămi, însemi, înşine, însene ; (pers. 2) însuţi, însăţi, înseţi, înşivă, însevă ; (pers. 3) însuşi, însăşi, înseşi, înşişi, însele ;

POSESIV : (pers. 1) al meu, a mea, ai mei, alor mei, ale mele, alor mele ; (pers. 1) al nostru, a noastră, ai noştri, alor noştri, ale noastre, alor noastre ; (pers. 2) al tău, a ta, ai tăi, alor tăi, ale tale, alor tale ; (pers. 2) al vostru, a voastră, ai voştri, alor voştri, ale voastre, alor voastre ; (pers. 3) al său, a sa, ai săi, alor săi, ale sale, alor sale ;

NOTĂ : Toate îşi schimbă forma după persoană şi în analiza lor se precizează persoana.

5 TIPURI DE PRONUME FĂRĂ FORME PERSONALE (1)

DEMONSTRATIV : acesta, aceasta, aceştia, acestea, acestuia, acesteia, acestora; cestălalt, ceastălaltă, ceştilalţi, cestelalte, cestuilalt, cesteilalte, cestorlalţi, cestorlalte ;acela, aceea, aceia, acelea, aceluia, aceleia, acelora ; celălalt, cealaltă, ceilalţi, celelalte, celuilalt, celeilalte, celorlalţi, celorlalte ; acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi, aceluiaşi, aceleiaşi, aceloraşi ;

INTEROGATIV : cine ?, cui ?, care ?, cărui(a) ?, cărei(a) ?, căror(a) ?, ce ?, cât ?, câtă ?, câţi ?, câte ? al câtelea ?, a câta ?, câtor(a) ?;

RELATIV : cine , cui , care , cărui(a) , cărei(a) , căror(a) , ce , cel ce , ceea ce , cei ce , cele ce , celui ce , celei ce , celor ce , cât , câtă , câţi , câte , câtor(a), al câtelea , a câta ;

NOTĂ : Toate NU îşi schimbă forma după persoană şi în analiza lor NU se precizează persoana.

5 TIPURI DE PRONUME FĂRĂ FORME PERSONALE (2)

NEHOTĂTÂT : mult, multă, mulţi, multe, multor(a) ; tot, toată, toţi, toate, tuturor(a) ; unul, una, unii, unele, unui(a), unei(a), unor(a) ; altul, alta, alţii, altele, altui(a), altei(a), altor(a) ; atât, atâta, atâţi(a), atâtea, atâtor(a) ; niţel, niţeluş, niţică, niscai ; nişte ; puţin, puţină, puţini, puţine, puţinor(a) ; puţinel, puţintel ; alde ; cutare, cutărui(a), cutărei(a), cutăror(a) ; cutărică ; vreunul, vreuna, vreunii, vreunele, vreunui(a), vreunei(a), vreunor(a) ; destul, destulă, destui, destule; cineva, altcineva, fie(şi)cine, ori(şi)cine, oare(şi)cine ; cuiva, altcuiva, fie(şi)cui, ori(şi)cui, oare(şi)cui ; careva, altcareva, fie(şi)care, ori(şi)care, oare(şi)care ; ceva, altceva, fie(şi)ce, ori(şi)ce, oare(şi)ce ; câtva, câtăva, câţiva, câteva, câtorva ; fie(şi)cât, ori(şi)cât, oare(şi)cât ;

NEGATIV : nimeni, nimenea, nimic, nimica; niciunul, niciuna, niciunui(a), niciunei(a) ; NOTĂ : Toate NU îşi schimbă forma după persoană şi în analiza lor NU se precizează persoana.

VALORILE MORFOLOGICE ALE PRONUMELOR

VALOARE SUBSTANTIVALĂ : Elevul ştie. Al meu ştie. Însuşi ştie. Acesta ştie. Care ştie ? El ştie. Ştiu care ştie. Pe sine se ştie. Altul ştie. Dumnealui ştie. Niciunul nu ştie.

Observaţie : Toate pronumele cu valoare substantivală au aceleaşi funcţii sintactice ca şi substantivul, după cazul în care se află.

VALOARE ADJECTIVALĂ : Elevul ştie. Al meu elev ştie. Însuşi elevul ştie. Acest elev ştie. Care elev ştie ? El ştie. Ştiu care elev ştie. Alt elev ştie. Dumnealui ştie. Nici un elev nu ştie.

Observaţie : Toate adjectivele pronominale se acordă în gen număr şi caz cu substantivele pe care le determină şi au funcţia sintactică de atribut adjectival.

NOTĂ : Din cele 10 tipuri de pronume, 3 pot avea numai valoare substantivală (pronumele personal, pronumele reflexiv, pronumele de politeţe), iar 7 tipuri de pronume pot avea atât valoare substantivală, cât şi valoare adjectivală (posesiv, de întărire, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât, negativ),

VALORILE MORFOLOGICE ALE PRONUMELOR (EXCEPŢII)

Sunt numai pronume : Interogativele: ,, cine ” , ,, cui ” ; Relativele: ,, cine ”, ,, cui ”, ,, cel ce ”, ,, ceea ce ”, ,,cei

ce”, ,, cele ce ”, ,,celui ce ”, ,, celei ce ”, ,, celor ce ”;

Nehotărâtele: ,,careva”, ,,altcareva”, ,,altceva” ,,cineva”, ,,altcineva”, ,,cuiva”, ,,altcuiva”, ,,fiecine”, ,,fiecui”, ,,oricine”, ,,oricui”, ,,orişicine”, ,,orişicui”;

Negativele: ,,nimeni”, ,,nimenea”, ,,nimic”, ,,nimica”; Sunt numai adjective pronominale:

Nehotărâtele : alde, fiece, niscai, niscaiva, nişte, vreun, vreo;

Negativele : niciun, nicio ;

FORMELE PRONUMELUI POSESIV(şi formele adjectivului pronominal posesiv)

al meu, al tău, al său, al nostru, al vostru ; (N. A.) a mea, a ta, a sa, a noastră, a voastră ; (N. A.) ai mei, ai tăi, ai săi, ai noştri, ai voştri ; (N. A.) alor mei, alor tăi, alor săi, alor noştri, alor voştri ; (G. D.) ale mele, ale tale, ale sale, ale noastre, ale voastre ; (N. A.) alor mele, alor tale, alor sale, alor noastre, alor voastre; (G.D.)

NOTĂ : Formele adjectivului pronominal posesiv stau, deseori, după substantive şi nu sunt însoţite de articole posesive. (caietul meu)

NOTĂ : Mai rar, adjectivele posesive pot sta şi în faţa substantivelor şi sunt precedate de articole posesive. (al meu caiet)

NUMĂRUL DE OBIECTE POSEDATE ŞI NUMĂRUL DE POSESORI (1)

Un obiect posedat şi un posesor : (pers. 1) al meu ; a mea ; Al meu este mai mare

decât al tău. (pers. 2) al tău ; a ta ; A ta este mai mică decât a sa. (pers. 3) al său ; a sa ; Cartea sa este ca a mea.

Un obiect posedat şi mai mulţi posesori : (pers. 1) al nostru ; a noastră ; “Casa noastră este mai

mare decât casa voastră.” (pers. 2) al vostru ; a voastră ; (pers. 3) ——— ————

Mai multe obiecte posedate şi un singur posesor : (pers. 1) ai mei ; ale mele ; Ai mei iubesc pe ai tăi. (pers. 1) alor mei ; alor mele ; Alor mei le spun pe alor tăi. (pers. 2) ai tăi ; ale tale ; Ale mele sunt ca ale tale. (pers. 2) alor tăi ; alor tale ; Alor mele le dau ca alor tale. (pers. 3) ai săi ; ale sale ; Ai săi vin la ai mei. (pers. 3) alor săi ; alor sale ; Alor săi le dau la alor mei.NOTĂ : Nu sunt pronume (adjective)

posesive, ci pronume personale, formele: al lui ;

al ei ; al lor ; a lui ; a ei ; a lor ; ale lui ; ale ei ; ale lor ; alor lui ; alor ei ; alor lor ;

Mai multe obiecte posedate şi mai mulţi posesori : (pers. 1) ai noştri ; ale noastre ; Ai voştri vin aici. (pers. 1) alor noştri ; alor noastre ; Alor noştri vin aici. (pers. 2) ai voştri ; ale voastre ; Ai voştri sosesc. (pers. 2) alor voştri ; alor voastre ; Alor voştri le dau. (pers. 3) ——— ————

NOTĂ : Nu sunt pronume (adjective) posesive, ci pronume personale, formele: al lui ;

al ei ; al lor ; a lui ; a ei ; a lor ; ale lui ; ale ei ; ale lor ; alor lui ; alor ei ; alor lor ;

FORMELE PRONUMELUI DE ÎNTĂRIRE

(şi formele adjectivului pronominal de întărire) însumi, însuţi, însuşi ; (singular ; masculin ;

N.A.D.G.) însămi, însăţi, însăşi ;(singular ; feminin ; nominativ /

acuz.) însemi, înseţi, înseşi ;(singular ; feminin ; dativ /

genitiv) înşine, înşivă, înşişi ; (plural ; masculin ; N.A.D.G.) însene,însevă,înseşi ; însele ; (plural ; feminin)

NOTĂ : Forme în cazul genitiv există numai la persoana a III-a, căci eu şi tu nu au genitiv : Părerile sunt ale lui însuşi (ale Mariei înseşi, ale colegilor înşişi, ale colegelor înseşi).

NOTĂ : La persoana a III-a, genul feminin, numărul plural există două forme sinonime : ,,înseşi” şi ,,însele”, dar forma ,,înseşi” este omonimă cu cea de la persoana a III-a, genul feminin, numărul singular, cazul dativ.

FORMELE COMPUSE ALE PRONUMELUI DE ÎNTĂRIRE

Pronumele de întărire are forme compuse, cu flexiune independentă la fiecare component: însu-, însă-, înşi-, înse- (flexiune după număr şi gen) şi: -mi, -ţi, -şi, -ne, -vă, -şi (flexiune după număr şi persoană).

FORME LITERARE ALE PRONUMELUI ŞI ALE ADJECTIVULUI PRONOMINAL DEMONSTRATIV

DE APROPIERE : acesta, aceasta, aceştia, acestea (N.A.) ; acestuia, acesteia, acestora (G.D.) ;

DE APROPIERE ŞI DIFERENŢIERE : cestălalt, ceastălaltă, ceştilalţi, cestelalte (N.A.); cestuilalt, cesteilalte, cestorlalţi, cestorlalte (G.D.);

DE DEPĂRTARE : acela, aceea, aceia, acelea, cel, cea, cei, cele (N.A.) ; aceluia, aceleia, acelora, celui, celei, celor (G.D.) ;

DE DEPĂRTARE ŞI DIFERENŢIERE : celălalt, cealaltă, ceilalţi, celelalte (N.A.) ; celuilalt, celeilalte, celorlalţi, celorlalte (G.D.);

DE IDENTITATE : acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi (N.A.) ; aceluiaşi, aceleiaşi, aceloraşi (G.D.) ;

FORME POPULARE ALE PRONUMELUI ŞI ALE ADJECTIVULUI PRONOMINAL DEMONSTRATIV

DE APROPIERE : ăsta, asta, ăştia, astea (N.A.) ; ăstuia, ăsteia, ăstora (G.D.) ;

DE APROPIERE ŞI DIFERENŢIERE : ăstalalt, astălaltă, ăştilalţi, astelalte (N.A.); ăstuilalt, ăsteilalte, ăstorlalţi, ăstorlalte (G.D.);

DE DEPĂRTARE : ăla, aia, ăia, alea (N.A.) ; ăluia, ăleia, ălora (G.D.)

DE DEPĂRTARE ŞI DIFERENŢIERE : ălălalt, ailaltă, ăilalţi, alelalte (N.A.) ; ăluilalt, ăleilalte, ălorlalţi, ălorlalte (G.D.);

FORME RGIONALE ALE PRONUMELUI ŞI ALE ADJECTIVULUI PRONOMINAL DEMONSTRATIV

DE APROPIERE : cesta (aista, ista), ceasta (aiasta, iasta), ceştia (aiştia, iştia), cestea (aiestea, iestea) (N.A.) ; cestuia (aistuia), cesteia (aiesteia), cestora (aiestora)(G.D.) ;

DE APROPIERE ŞI DIFERENŢIERE : aistalalt (istalalt), aiastălaltă (istalaltă), aieşilalţi (iştilalţi), aistelalte, (istelalte) (N.A.); aistuilalt (istuilalt), aisteilalte (isteilalte), aistorlalţi (istorlalţi), aistorlalte (istorlalte) (G.D.);

DE DEPĂRTARE : ăl, a, ăi, ale (N.A.) ; ălui, ălei, ălor (D.G.) =

numai adjective; DE DEPĂRTARE ŞI DIFERENŢIERE : ăllalt,

alaltă, ălalţi, alalte (N.A.) ;

P R O N U M E L E I N T E R O G A T I V Este pronumele care, în propoziţii interogative directe,

ţine locul substantivelor, pronumelor şi numeralelor aşteptate ca răspuns la întrebări.

Majoritatea pronumelor interogative au forme după gen, după număr şi după cele patru cazuri (N.A.G.D.).

Pronumele interogativ are 9 forme de bază (la N.A.) : ,,cine ?” ; ,,care ?” ; ,,ce ?” ; ,, cât ? ” ; ,, câtă ? ” ; ,, câţi ? ” ; ,, câte ? ”; ,, al câtelea ? ” ; ,, a câta ? ” ;

Pronumele interogative devin adjective pronominale când determină substantive, se acordă cu acestea în gen, număr şi caz, dar nu înlocuiesc în această calitate substantive.

FORMELE PRONUMELUI INTEROGATIV

(şi formele adjectivului pronominal interogativ)

,, cine ? ” ; ,, cui ? ” ; ,, care ? ” ; ,, cărui(a) ? ” ; ,, cărei(a) ?

” ; ,, căror(a) ?” ; ,, ce ? ” ; ,, cât ? ” ; ,, câtă ? ” ; ,, câţi ? ” ; ,, câte ? ”;

,, câtor(a) ? ” ; ,, al câtelea ? ” ; ,, a câta ? ” ;

NOTE DESPRE PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV

,, cine ? ” este numai pronume interogativ , în cazurile N. A., având forma ,, cui ? ” la G. D.

,, care ? ” poate fi pronume sau adjectiv interogativ, în cazurile N. A., având formele următoare la G. D.: ,, cărui(a) ?” ; ,, cărei(a) ?” ; ,, căror(a) ? ”

,, ce ? ” poate fi pronume sau adjectiv interogativ, având formă invariabilă, stând numai în cazurile N. A.

,, cât ? ” ; ,, câtă ? ” ; ,, câţi ? ” ; ,, câte ? ” sunt pronume sau adjective interogative, în cazurile N. A., având forma următoare la G. D.: ,, câtor(a) ? ”

,, al câtelea ?”;,,a câta ?” sunt pronume sau adjective interogative, numai în cazurile N. A.

P R O N U M E L E R E L A T I V Este pronumele care leagă propoziţii subordonate (secundare) de

părţi de vorbire din propoziţiile regente şi care, în propoziţiile subordonate, înlocuieşte substantive.

În propoziţiile subordonate atributive, pronumele relative reiau substantivele, pronumele şi numeralele din regente.

Majoritatea pronumelor relative au forme după gen, după număr şi după cele patru cazuri (N.A.G.D.).

Pronumele relativ are 10 forme de bază simple (la N.A.) : ,,cine” ; ,,care” ; ,,ce” ; ,, cât” ; ,,câtă” ; ,,câţi” ; ,,câte”; ,,al câtelea” ; ,,a câta” ; ,,de” şi 4 forme de bază compuse (la N.A.) : ,,cel ce” ; ,,ceea ce” ; ,,cei ce” ; ,,cele ce”;

Pronumele relative devin adjective pronominale când determină substantive, se acordă cu acestea în gen, număr şi caz, dar nu înlocuiesc în această calitate substantive.

FORMELE PRONUMELUI RELATIV

(şi formele adjectivului pronominal relativ) ,, cine ” ; ,, cui ” ; ,, care ” ; ,, cărui(a) ” ; ,, cărei(a) ” ; ,, căror(a) ” ; ,, ce ” ; ,, cel ce ” ; ,, ceea ce ” ; ,, cei ce ” ; ,, cele ce ” ; ,, celui ce ” ; ,, celei ce ” ; ,, celor ce ” ; ,, cât ” ; ,, câtă ” ; ,, câţi ” ; ,, câte ”; ,, câtor(a) ” ; ,, al câtelea ” ; ,, a câta ” ; ,, de ” = formă populară obţinută prin conversiune din

prepoziţie (foarte rar utilizată)

NOTE DESPRE PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIV

,, cine ” este numai pronume relativ , în cazurile N. A., având forma ,, cui ” la G. D.

,, care ”poate fi pronume sau adjectiv relativ, în cazurile N. A., având formele următoare la G. D.: ,, cărui(a) ” ; ,, cărei(a) ” ; ,, căror(a) ”

,, ce ” poate fi pronume sau adjectiv relativ, având formă invariabilă, stând numai în cazurile N. A.

,, cel ce ” ; ,, ceea ce ” ; ,, cei ce ” ; ,, cele ce ” sunt numai pronume relative compuse , în cazurile N. A., având formele următoare la G. D. : ,, celui ce ” ; ,, celei ce ” ; ,, celor ce ” ;

,, cât ” ; ,, câtă ” ; ,, câţi ” ; ,, câte ” sunt pronume sau adjective relative, în cazurile N. A., având forma următoare la G. D.: ,, câtor(a) ”

,, al câtelea ” ; ,, a câta ” sunt pronume sau adjective relative, numai în cazurile N. A.

,, de ” (= formă populară) este numai pronume relativ , în cazul N. „L-ale case mari domneşti / De se văd în Stoeneşti / Mândră masă e întinsă …” (V. Alecsandri)

P R O N U M E L E P E R S O N A L

Este pronumele care desemnează diferitele persoane, adică persoana I ţine locul vorbitorului (eu, noi), persoana a II-a ţine locul interlocutorului (tu, voi) şi persoana a III-a ţine locul persoanei absente dintr-un dialog (el, dânsul, ea, dânsa, ei, dânşii, ele, dânsele), dar ţine locul şi numelui unui obiect oarecare.

Pronumele personal are forme accentuate şi neaccentuate, care diferă după persoană, după număr, după gen (numai la persoana a III-a) şi după cele cinci cazuri (V.N.A.G.D.).

Pronumele personal se clasifică în trei grupe, după cele trei persoane pe care le are: persoana şi persoanele care vorbesc (eu ─ noi), persoana şi persoanele cu care se vorbeşte (tu ─ voi) şi persoana şi persoanele despre care se vorbeşte (el ─ ea, dânsul ─ dânsa, ei ─ ele, dânşii ─ dânsele).

Pronumele personal are 15 forme conjuncte (care se leagă prin cratimă de alte cuvinte) şi 5 forme neaccentuate care au valoare neutră (fără funcţie sintactică) în dativul etic ori aparţin unor locuţiuni verbale sau expresii populare.

FORMELE PRONUMELUI PERSONAL(la numărul singular)

vocativ : ———— ,, tu ! ”————————— nominativ : ,,eu ; tu ; el ; ea ; dânsul , dânsa” acuzativ : ,,(pe) mine, mă, m ; (pe) tine, te ; (pe) el, îl, l ;

(pe) ea, o (pe) dânsul , (pe) dânsa ;” genitiv : ,,(al, a, ai, ale) lui ; (al, a, ai, ale) ei ; (al, a, ai, ale)

dânsului , (al, a, ai, ale) dânsei ;” dativ : ,,mie, îmi, mi ; ţie, îţi, ţi ; lui, îi, i ; ei, îi,

i ; dânsului , dânsei ;”

NOTĂ : În toate cazurile, pronumele subliniate sunt forme lungi (accentuate), iar în cazurile acuzativ şi dativ , pe lângă formele lungi, există şi forme scurte (neaccentuate), care nu sunt subliniate.

FORMELE PRONUMELUI PERSONAL(la numărul plural)

vocativ : ———— ,, voi ! ”——————————— nominativ : ,, noi ; voi ; ei ; ele ; dânşii , dânsele ” acuzativ : ,,(pe) noi, ne ; (pe) voi, vă, v ; (pe) ei, îi, i ; (pe)

ele, le ; (pe) dânşii , (pe) dânsele” genitiv : ,,(al, a, ai, ale) lor ; (al, a, ai, ale) dânşilor , (al, a,

ai, ale) dânselor ” dativ : ,,nouă, ne, ni ; vouă, vă, vi, v ; lor, le, li ;

dânşilor , dânselor ”

NOTĂ : În toate cazurile, pronumele subliniate sunt forme lungi (accentuate), iar în cazurile acuzativ şi dativ , pe lângă formele lungi, există şi forme scurte (neaccentuate), care nu sunt subliniate.

P R O N U M E L E R E F L E X I V Este pronumele care ţine locul obiectului asupra căruia se exercită

direct sau indirect acţiunea verbului, obiect care este identic cu subiectul propoziţiei.

Pronumele reflexiv are forme după persoană, după număr şi după cele două cazuri (A.D.), dar nu are forme după gen. Are forme accentuate şi neaccentuate, care diferă după persoană şi după număr.

Pronumele reflexiv are forme proprii numai la persoana a III-a singular şi plural, iar pentru persoanele I şi a II-a singular şi plural are forme identice cu formele neaccentuate ale pronumelor personale.

Pronumele reflexiv nu are funcţie sintactică proprie când formele neaccentuate însoţesc verbe reflexive impersonale, reflexive dinamice sau reflexive cu înţeles pasiv, dar are funcţie sintactică când formele neaccentuate pot fi reluate cu forme accentuate de pronume personale sau reflexive.

FORMELE PRONUMELUI REFLEXIV(cu frecvenţă mare în vorbire)

,,îmi”, ,,mi”, ,,mă”, ,,m”, ,,ne”, ,,ni”; (pers. 1) ,,îţi”, ,,ţi”, ,,te”, ,,vă”, ,,vi”, ,,v”; (pers. 2) ,,(pe) sine”, ,,(pe) sineşi”, ,,se”, ,,s”; (pers. 3) în acuzat. ,,sie” , ,,sieşi”, ,,îşi”, ,,şi”; (pers. 3) în dativ

NOTĂ: Pronumele reflexiv NU are forme pentru cazurile VOCATIV, NOMINATIV şi GENITIV (singular şi plural), dar are forme lungi (accentuate) şi forme scurte (neaccentuate) numai pentru cazurile acuzativ şi dativ (singular şi plural). Toate forme scurte (neaccentuate) pot deveni conjuncte atunci când se leagă prin cratimă de alte cuvinte.

NOTE DESPRE PRONUMELE REFLEXIV

Pronumele reflexiv are numai cazurile acuzativ şi dativ cu forme lungi (accentuate) şi forme scurte (neaccentuate). Formele lungi se pot folosi la toate persoanele, deşi, atunci când se vorbeşte despre ele, se exemplifică numai formele lungi (accentuate) de persoana a III - a, din cauză că se recomandă evitarea lor în vorbire, la celelalte persoane : <<Crezi că-mi fac eu mie vreo favoare, considerându-mă numai pe mine inteligent ?>> Corect este : ,,Crezi că-mi fac eu vreo favoare, considerându-mă numai inteligent ?”

Pronumele reflexiv are forme proprii, specifice, numai la persoana a III - a, iar pentru persoana I şi pentru persoana a II - a, are forme împrumutate de la pronumele personal prin procedeul numit conversiune : ele sunt reflexive numai dacă persoana şi numărul lor coincid cu ale verbului.

P R O N U M E L E N E H O T Ă R Â T Este pronumele care ţine locul unui substantiv fără să

dea o indicaţie precisă obiectului sau persoanei denumite de acesta.

Majoritatea pronumelor nehotărâte au forme după gen, după număr şi după cele patru cazuri (N.A.G.D.).

Pronumele nehotărât are forme simple şi forme compuse, iar cele compuse provin, în majoritate, de la pronumele interogativ ─ relativ.

Pronumele nehotărâte devin adjective pronominale când determină substantive, se acordă cu acestea în gen, număr şi caz, dar nu înlocuiesc în această calitate substantive.

FORMELE PRONUMELUI NEHOTĂRÂT(şi formele adjectivului pronominal nehotărât)

mult ; multă ; mulţi ; multe ; multor(a) ; tot ; toată ; toţi ; toate ; tuturor(a) ; unul (unuia); una (uneia); unii ; unele ; unor(a) ; altul (altuia); alta (alteia) ; alţii ; altele ; altor(a) ; atât ; atâta ; atâţi(a) ; atâtea ; atâtor(a) destul ; destulă ; destui ; destule ; destulor(a) ; puţin ; puţină ; puţini ; puţine ; puţinor(a) ; puţinel ; puţintel ; niţel ; niţeluş ; niţică ; niscai ; nişte ; = Sunt numai adjective vreunul (vreunuia); vreuna (vreuneia); vreunii ; vreunele ;

vreunor(a) ; cutare (cutărui(a); cutăror(a) ; cutărică ; alde ; = Este numai

adjectiv Sunt numai adjective : alt ; altă ; alţi ; alte ; un, vreun ; o, vreo ;

NOTE DESPRE PRONUMELE NEHOTĂRÂT

Formele ,, atât(a), destul, mult, puţin, tot ” sunt PRONUME NEHOTĂRÂTE :

— dacă determină verbe tranzitive şi au funcţia de CD : Ei duc atâta / destul / mult…

— dacă determină verbe reflexive impersonale şi au funcţia de SB : Se duce atâta / tot...

— dacă sunt precedate de prepoziţii şi au funcţia de CI : Se duc cu atâta / destul / mult

Formele ,, atât(a), destul, mult, puţin, tot ” sunt ADVERBE DE MOD : — dacă determină verbe intranzitive şi au funcţia de CM : Ei fug atâta / destul /

mult… — dacă determină verbe reflexive şi au funcţia de CM : Ei se străduiesc atâta /

destul… — dacă accentuează sensuri în anumite contexte : Deşi a tot vorbit, e puţin mai

isteţ decât alţii, care văd că lucrurile sunt mult sub nivelul normal. Formele ,, vreunul (vreunuia); vreuna (vreuneia); vreunii ; vreunele ; vreunor(a)”

sunt compuse sudate, alcătuite din elementul ,, vre- ”+ pronume nehotărâte.

PRONUME NEHOTĂRÂTE COMPUSE DE LA INTEROGATIV – RELATIVE (unele forme pot deveni adjective pronominale nehotărâte)

cineva ; altcineva ; fie(şi)cine ; ori(şi)cine ; oare(şi)cine ; = Sunt numai pronume.

cuiva ; altcuiva ; fie(şi)cui ; ori(şi)cui ; oare(şi)cui ; = Sunt numai pronume.

careva ; altcareva ; fie(şi)care ; ori(şi)care ; oare(şi)care ; ceva ; altceva ; fie(şi)ce ; ori(şi)ce ; oare(şi)ce ; câtva ; câtăva ; câţiva ; câteva ; câtorva ; altcâtva ; altcâteva ; fie(şi)cât ; ori(şi)cât ; oare(şi)cât ; NOTĂ: Forma ,, oricât ” poate fi atât pronume nehotărât (Ei duc oricât.

Se vinde oricât. Se duc cu oricât.), cât şi adverb de mod (Ei fug oricât de mult.)

NOTĂ: Formele de pronume nehotărâte compuse de la interogativ – relative sunt compuse sudate, alcătuite din unul elementele ,, alt- ”, ,, fie- ”, ,, ori- ”, ,, -va ”+ pronume nehotărât.

P R O N U M E L E D E P O L I T E Ţ E Este pronumele care se foloseşte în locul unui substantiv

nume de persoană sau pronume (personal de, regulă) pentru a marca politeţea (respectul faţă de persoane mai în vârstă, ori necunoscute, sau aflate în funcţii oficiale).

Pronumele de politeţe are forme după persoanele a II-a şi a III-a, după număr, după gen numai la persoana a III-a şi după cele cinci cazuri (V.N.A.G.D.). Are forme abreviate, care, folosite numai în scris, diferă după persoană după gen şi după număr.

Pronumele de politeţe are forme proprii pentru exprimarea unei politeţi deosebite, atât în limbajul cult şi solemn, cât şi în limbajul familiar şi popular (regional).

Pronumele de politeţe are toate funcţiile sintactice pe care le are pronumele personal.

FORMELE PRONUMELUI DE POLITEŢE(compuse sudate şi compuse nesudate)

Domnia { Alteţa ; Măria ; Împărăţia } -ta (sa, voastră) Excelenţa { Luminăţia ; Luminarea } -ta (sa, voastră) dumneata ; dumitale ; dumneavoastră (abrevieri : d-ta, d-

tale, d-voastră, dvs., dv.) Cucernicia { Sfinţia ; Preasfinţia } -ta (sa, voastră) dumnealui ; dumneaei ; dumnealor (abrevieri : d-lui, d-ei,

d-lor) dumneasa ; dumnisale (dumisale) (abrevieri : d-sa, d-sale)

NOTĂ: Pentru exprimarea unei politeţi în împrejurări obişnuite, în limbajul colocvial se folosesc: dumneata ; dumitale ; dumneavoastră ; dumnealui ; dumneaei ; dumnealor ; dumneasa ; dumnisale (dumisale).

NOTE DESPRE PRONUMELE DE POLITEŢE

Numai pentru exprimarea unei politeţi în împrejurări deosebite în limbajul cult şi solemn se folosesc şi aceste locuţiuni pronominale de politeţe, alcătuite din substantive urmate de adjective posesive : Domnia { Alteţa ; Măria ; Împărăţia } -ta (sa, voastră) ; Excelenţa { Luminăţia ; Luminarea } -ta (sa, voastră) ; Cucernicia { Sfinţia ; Preasfinţia } -ta (sa, voastră).

Pentru exprimarea unei politeţi în limbajul familiar şi popular (regional) se folosesc formele de singular : mata, matale, mătălică, tălică, mătăluţă, tăluţă. Primele două exprimă un grad mai mare de intimitate, iar ultimele patru exprimă un sens depreciativ.

P R O N U M E L E N E G A T I V Este pronumele care, în propoziţii negative, ţine locul unor

substantive absente din aceste propoziţii, prin negarea acestora.

Pronumele negativ compus (niciunul ; niciuna ; niciunii ; niciunele ; niciunuia ; niciuneia ; niciunora) are forme după gen, după număr şi după cele patru cazuri (N.A.G.D.).

Pronumele negativ simplu (nimeni ; nimenea ; nimănui ; nimănuia) are forme numai la singular, după cele patru cazuri (N.A.G.D.), iar pronumele negativ simplu : nimic(a) ; are forme numai la singular, după cele două cazuri (N.A.)

Pronumele negative au forme speciale când devin adjective pronominale care determină substantive, şi se acordă cu acestea în gen, număr şi caz.

FORMELE PRONUMELUI NEGATIV(simple şi compuse nesudate)

nimeni ; nimenea ;nimănui ; nimănuia ;nimic ; nimica ;niciunul ; niciuna ; niciunii ; niciunele ;niciunuia ; niciuneia ; niciunora ;niciun ; nicio ; niciunui ; niciunei ;

niciunor ; = Sunt numai adjective. NOTĂ : Sunt forme populare „nimenea” şi

„nimănuia”.

44 Adaptarea > Prof. IOAN HAPCA

DESPRE LECŢIILE CUPRINZÂND

TIPURI DE PRONUMEConcept original şi realizare:

Numai pentru UZ INTERN la

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII

Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ

str. Principală, nr. 1111

Tel. 0262-368013

E-mail: ihapca2002@yahoo.com

TIPURILE DE PRONUME

Documents