Dezvoltarea civilizaţiei greceşti a fost favorizată între altele şi de situaţia geografică a Greciei, o ţară foarte frumoasă prin clima sănătoasă, relieful variat cu insule şi golfuleţe potrivite pentru porturi şi un comerţ întins. În privinţa însuşirilor intelectuale, poporul grec s-a remarcat printr-o vie curiozitate, imaginaţie înaltă, religiozitate, un simţ al armoniei şi frumosului.

Peste o populaţie mai veche, numită “a pelasgilor” sau ”mediteraneenilor” sau a “oamenilor mării” au venit triburi nomade indo-europene între care aheii (veniţi pe la 1400î.Hr., apoi ionienii, eolienii şi în final, dorienii. Astfel s-a format civilizaţia greacă.

Pelasgii sau Oamenii mării adorau o zeiţă a fecundităţii (a rodniciei, a renaşterii vieţii) şi o divinitate a animalelor, Potnia theron. Apoi aheenii au adus mai mulţi zei între care Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Atena, Ares, Hermes şi Dionysos. Cultul la început era format din grote naturale apoi din sanctuare special construite unde preoţi şi preotese săvârşeau ritualuri, oficiau ceremonii, organizau serbări publice însoţite de jocuri, concursuri şi gimnastică, lupte de gladiatori.

Felul în care este descrisă viaţa zeilor în poemele homerice reflectă viaţa păturii suprapuse oamenilor de jos, a celor care trăiesc uşor. Cel de jos, omul sărac, nu  poate trece cu uşurinţă în clasa celor de sus, a celor bogaţi, pentru că se supără zeii şi o lege desparte clasele sociale.

Cultul adus zeilor era adesea în aer liber sau în păduri, templele doar păstrau statuile zeilor. Pe lângă preoţi apar în poemele homerice şi ghicitori care interpretau îndeosebi zborul păsărilor şi visele.

Cultul morţilor era însemnat. Grecii din acest timp concepeau sufletul ca pe un suflu vital care după moarte se desprinde de trup şi duce o existenţă separată. Sufletele morţilor sunt palide, nevăzute, lipsite de sânge, nu au memorie şi inteligenţă. Aceste umbre merg în impărăţia lui Hades situată undeva sub pământ după Iliada, sau la marginile oceanului după Odiseea. Starea lor este nefericită. Într-un singur loc se vorbeşte despre Câmpiile Elizee de la marginile pământului unde numai câţiva favoriţi ai zeilor puteau să se bucure de fericire.

Zeus , zeul cerului, care imparte puterea asupra lumii cu fratii sai:

Poseidon, zeul marii.Hades, zeul infernului.

Hefaistos (meşteşugarul şchiop, cu reşedinţa în adâncul pământului unde făurea armuri, arme şi podoabe pentru zei şi zeiţe.

Hermes, curierul zeilor.

Apolo (zeul artelor)

Hera, soţia lui Zeus.

Ares (zeul războiului)

Atena, zeiţa înţelepciunii şi a vitejiei, fecioară, născută din capul lui Zeus

Artemis, zeiţa animalelor pădurii şi a vânătorii

Afrodita, zeiţa frumuseţii, născută din spuma mării.

Demetra, Pământul-Mamă, zeiţa fertilităţii

Eroii erau oameni extraordinari născuţi din pământene alese de zei ca mirese ocazionale sau dintre zeiţe care-şi aleseseră pământeni drept soţi ocazionali. Eroii erau deci semizei. Enumerăm pe cei mai importanţi: Perseu, Heracles, Teseu, omorâtorul Minotaurului, şi Prometeu, neporul lui Uranos şi al Geei, plăsmuitorul neamului omenesc şi aducătorul focului, părintele civilizaţiei terestre.

Concluzii: Religia grecilor nu a reuşit să se desprindă de politeismul specific religiilor naturale decăzute, deşi se pare că avea tendinţe spre mai multă spiritualitate şi speculaţie teologică.