Să fie oare ecumenismul singura opţiune pentru viitorul creştinismului? Un influent predicator ecumenic român spunea în urmă cu câţiva ani, „Viitorul Bisericii este un ecumenism ponderat”. Să fie oare aşa? Compromisul, renunţarea la identitate proprie, adoptarea unei doctrine care să nu ofenseze pe nimeni, aceasta să fie calea fără alternativă pe care o vom urma? Şi unde duce aceasta?