Post on 27-May-2015
transcript
Mediul
Proiect la ȘtiințeIlinca Cristina AdelinaRoșu Mihaela IonelaȘtefan Cristiana Teodora
Mediularhitectură
clădiri
beton
sticlă
natură
animale
plante
cer
vreme
steleatmosferă
spațiu
oraș
oameni
societate
casă
personal
cultură
țară
emoții
creier
corpminte
viseImaginație
Ce este mediul?
• Mediul, precizat la nevoie drept mediul înconjurător sau mediul ambiant, este o noțiune care se referă la totalitatea condițiilor naturale de pe Pământ sau dintr-o regiune a sa, în care evoluează ființele sau lucrurile.
Mediul este constituit din trei grupuri de componente:
•componente primare – abiotice (rocile, relieful, aerul, apa), care sunt cuprinse în cele trei geosfere (litosfera, atmosfera, hidrosfera);
•componente derivate – biotice (plantele şi lumea animală), care s-au dezvoltat în baza componentelor primare, transformându-le în timp. La aceste componente se adaugă şi solurile, la a căror formare au participat atât componentele primare, cât şi cele derivate;
•componente antropice – care s-au format după apariţia omului, preponderent în ultimele secole, ca urmare a activităţii umane din domeniul industriei, agricul turii, transporturilor etc.
• Mediul are un rol foarte important în procesul evoluției ființelor vii,
care, la rândul lor, sunt un factor de transformare a mediului.
• Relațiile si procesele ce leagă fiecare vietate de mediul ei constituie obiectul de studiu a ECOLOGIEI.
In prezent sunt cunoscute nouă tipuri de mediu:
•-mediul geochimic
•-mediul hidrologic
•-mediul edafic
•-mediul orografic
•-mediul climatic
•-mediul biocenotic
•-mediul biochimic
•-mediul geofizic
•-mediul cosmic
Bazandu-se pe criterii functionale majoritatea specialistilor stabilesc urmatoarele tipuri de ecosisteme:
•-ecosisteme echilibrate
•-ecosisteme neechilibrate
•-ecosisteme degradate
•-ecosisteme artificiale si ecologic integrate si complexe.
Fata de temerile si semnalarile referitoare la riscurile genetice ale mediului modificat artificial si indeosebi al poluarii chimice, opiniile sunt impartite intre cei care considera periculoasa evolutia actuala a tehnicii pentru viitorul genetic al omenirii si cei care cred, ca la om, nu se poate produce o influenta genetica negativa intr-o perioada scurta.
Ce spun înțelepții?
• “Cred că mediul înconjurător ar trebui inclus în chestiunile care ţin de securitatea naţională. Apărarea resurselor noastre este la fel de importantă ca şi apărarea graniţelor. În caz contrar, ce ar mai rămane de apărat?” - Robert Redford
• “Natura este o prezenţă însufleţită. Ea se contopeşte cu viaţa individului, face parte din fiinţa lui, participă la zbuciumul existenţei umane, este leagăn de formare şi ocrotire, tărâm de vis şi de împliniri.” - Nicolae Docsănescu.