Post on 05-May-2017
transcript
TEMA: Asistenţa Judiciară Internaţională în Materie Penală
CUPRINS:
1.Introducere ... pag. 3
1.1. Noţiune ... pag. 3
1.2. Asistenţa judiciară internaţională... pag. 3
1.3. Asistenţa judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene... pag. 3
1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperare poliţienească ... pag. 4
2. Principiile asistenţei judiciare... pag. 4
2.1. Condiţii esenţiale... pag. 4
2.1.1. Baza legală... pag. 4
2.1.2. Proceduri, autorităţile solicitante... pag. 5
2.1.3. Ne bis in idem... pag. 5
2.2. Asistenţa în materie fiscală şi administrativă... pag. 6
2.3. Dubla incriminare.Specialitatea asistenţei judiciare... pag. 7
2.4. Necesitatea şi proporţionalitatea asistenţei... pag. 8
3. Asistenţa judiciară,proceduri... pag. 8
3.1. Baza legală... pag. 8
3.1.1. Tratele internaţionale ... pag. 8
3.1.2 Relaţia dintre Convenţiile adoptate la nivelul Consiliului Europei cu cele adoptate în
cadrul Uniunii Europene ... pag. 9
3.1.3. Legea internă... pag. 9
3.2. Modul de transmitere, forma, conţinutul şi limba cererilor de asistenţă judiciară... pag. 9
3.2.1. Modul de transmitere... pag.9
3.2.2. Forma şi conţinutul cererilor de asistenţă judiciară... pag. 10
3.2.3. Limba pentru cererile de asistenţă judiciară... pag. 12
3.2.4.Model cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală... pag. 12
3.3. Proceduri... pag. 15
3.3.1. Operativitate... pag. 15
3.3.2. Procedura de acordare a asistenţei judiciare... pag. 15
3.3.3. Autorizarea participării autorităţilor solicitante... pag. 15
3.4. Cheltuieli... pag. 16
4.Comunicarea actelor de procedură... pag. 16
4.1. Modul de transmitere şi forma de comunicare... pag. 16
4.1.1. Comunicarea de acte de procedură ... pag. 16
4.1.2.Citaţiile ... pag. 16
BIBLIOGRAFIE... pag. 18
3
1.Introducere
1.1. Noţiune
Prin asistenţă judiciară penală, în sens restrâns, se înţelege asistenţa pe care organele judiciare
dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc
activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea de acte
procedurale necesare soluţionării acelei cauze1. Potrivit dispoziţiilor art. 158 din Legea nr.
302/2004, asistenţa judiciară cuprinde: comisiile rogatorii internaţionale; audierile prin
videoconferinţă; înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor
urmărite; notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;
cazierul judiciar. Asistenţa judiciară cuprinde însă şi alte forme de asistenţă, cum ar fi
transmiterea spontană de informaţii.
1 Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia,
Bucureşti, pag. 484
1.2. Asistenţa judiciară internaţională
Asistenţa judiciară internaţională în materie penală se solicită de către autorităţile judiciare
competente din statul solicitant şi se acordă de autorităţile judiciare din statul solicitat, în
baza tratatelor internaţionale sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.
Cele mai importante convenţii multilaterale în această materie au fost adoptate sub egida
Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat peste
20 de tratate bilaterale.
Cea mai cunoscută Convenţie multilaterală şi, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată
de România este Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală, adoptată la
Strasbourg la 20 aprilie 1959. Bătrâna Convenţie a Consiliului Europei este aplicată de
România în relaţia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, dar şi cu state
nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adiţional din 17 martie 1978
şi de al doilea Protocol adiţional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adiţional,
copie aproape fidelă a Convenţiei UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la
1 martie 2005 şi, ca şi Primul Protocol adiţional, se aplică în relaţia cu acele state parte la
Convenţia mamă care l-au ratificat.
Cererile de asistenţă judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele Consiliului
Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convenţiilor ONU aplicabile sau,
în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe bază de reciprocitate.
1.3. Asistenţa judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene
Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să menţină şi să dezvolte
un spaţiu de libertate, securitate şi de justiţie. Libertatea presupune existenţa unui spaţiu
judiciar comun, în care cetăţenii europeni să poată să se adreseze justiţiei în unul din statele
membre ca şi în propria ţară. În acelaşi timp, trebuie eliminată posibilitatea ca infractorii să
exploateze diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotărârile
judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de
convenţiile clasice privind asistenţa judiciară internaţională.
În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie 1999, s-a
statuat că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare
între statele membre ale Uniunii Europene.În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a
fost adoptat Programul Haga, care îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui
spaţiu judiciar comun.
Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în baza unor
instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEC, care, în ultima perioadă, în
contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce mai mult la bază principiul
recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau Convenţiile, în ultimii ani s-a optat
pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că
nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de
asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005,
întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea
legislaţiei.
4
Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 reprezintă principalul
instrument juridic în domeniu între statele membre ale Uniunii Europene.Această convenţie a
fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării Convenţiei Consiliului Europei din 20
aprilie 1959, pe care o completează. Instrumentul juridic comunitar permite comunicarea
actelor de procedură prin poştă şi reglementează forme moderne de asistenţă: audierile prin
videoconferinţă şi prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră,
transmiterea spontană de informaţii, etc. Convenţia UE de asistenţă judiciară este transpusă
integral în Titlul VII al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 . Ceea ce este
important este că, în cele mai multe dintre situaţii, Convenţia permite contactul direct între
autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.
Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr-un stat membru UE căreia îi pot transmite
direct o cerere de asistenţă judiciară, magistraţii români pot utiliza Atlasul judiciar european2.
De asemenea, pot apela la punctele naţionale de contact ale Reţelei Judiciare Europene, ale
căror coordonate sunt disponibile pe site-ul Ministerului Justiţiei.
2 disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_ro.htm
Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală este completată prin Protocolul din
2001.
În spaţiul Schengen sunt aplicabile dispoziţiile privind cooperarea judiciară ale Convenţiei de
aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a
controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie 1990. Dispoziţiile Convenţiei
Schengen au fost introduse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală prin Legea nr. 224/2006 şi vor fi aplicabile de la data la care România va
face parte din spaţiul Schengen.
1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperarea poliţienească
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală nu se aplică aplică modalităţilor specifice de cooperare poliţienească
internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar. Per a contrario,
Legea nr. 302/2004 se aplică şi cooperării poliţieneşti dacă aceasta se desfăşoară sub control
judiciar (în sensul Codului de procedură penală, după începerea urmăririi penale).
Diferenţa dintre cooperarea poliţienească şi cea judiciară rezidă în absenţa unei proceduri
legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme de cooperare pot
fi folosite alternativ în scopul obţinerii unui anume rezultat. Cooperarea prin autorităţile
poliţieneşti sau judiciare nu înseamnă neapărat că un anume caz este fie de asistenţă judiciară
fie de cooperare poliţienească.
În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene, Acordul Schengen
din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990,
reglementează cooperarea poliţienească.
2.Principiile asistenţei judiciare
2.1. Condiţii esenţiale
2.1.1. Baza legală
Asistenţa judiciară poate fi solicitată (acordată) în baza unui tratat, bi sau multilateral,
aplicabil între România şi statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de
reciprocitate. Potrivit art. 6 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român formulează
o cerere de asistenţă judiciară, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi
dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea
motivată a autorităţii judiciare române competente.
Asigurarea de reciprocitate se dă în principiu numai dacă statul solicitant solicită o astfel de
garanţie, în sensul că România poate şi că îşi exprimă disponibilitatea de a executa o cerere
similară formulată de către Statul solicitant. O astfel de asigurare se solicită şi în cazul în care
România este stat solicitant. Aceasta depinde însă, în ambele cazuri, de practica care există în
relaţia dintre România şi statul solicitat/solicitant. Este posibil ca executarea unei cereri să se
facă şi în lipsa unei astfel de
5
asigurări atunci când, potrivit practicii şi în virtutea relaţiilor bilaterale dintre cele două state,
există certitudinea că cererea va fi executată.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei
cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta: a) se dovedeşte
necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale
criminalităţii; b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau
la reintegrarea sa socială; c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean
român.
2.1.2. Proceduri, autorităţile solicitante
În general cererile de asistenţă sunt formulate de către autorităţile judiciare: procuror,
judecător, judecător de instrucţie (acolo unde este cazul), existând însă şi posibilitatea ca
cererile de asistenţă să fie formulate de către autorităţile administrative, în cadrul procedurilor
desfăşurate pentru fapte a căror sancţionare incumbă acestora şi numai dacă decizia luată,
indiferent de denumirea pe care o poartă, este supusă unei căi de atac în faţa unei instanţe
competente. În acest sens, art. 184 4 din Legea nr. 302/2004 prevede că asistenţa judiciară se
acordă şi în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului
membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autorităţile
administrative a căror decizie poate fi atacată inclusiv în faţa unei instanţe penale (ceea ce
înseamnă că nu este obligatoriu ca instanţa respectivă să aibă competenţă exclusiv în materie
penală). Dispoziţii în acest sens se regăsesc şi în Convenţia de asistenţă UE din 2000,
Convenţia de aplicare a Acosrdului Schengen şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană
de asistenţă.
În cazul în care autorităţile române sunt cele care solicită asistenţă este necesar ca cererile să
fie întocmite cât mai clar, şi în măsura în care nu se recurge la formulare, să aibă în vedere
atât elementele obligatorii ale oricărei cereri de asistenţă, cât şi cele specifice, în funcţie de
activitatea care se solicită să fie efectuată. De asemenea atunci când legea română obligă la
anumite formalităţi sau proceduri (ex: modul de ascultare, explicaţii prealabile, jurământul
martorului), în lipsa cărora actul îndeplinit de către autorităţile străine nu ar putea fi folosit în
cadrul procedurii penale române, este recomandabil să se facă referire în cererea de asistenţă
sau să se întcomească o notă separată care să cuprindă dispoziţiile din Codul de procedură
penală care obligă la astfel de formalităţi sau proceduri. Desigur că, autorităţile solicitate vor
da curs acestor cerinţe în măsura în care acestea nu contravin propriilor principii de drept. În
general însă, asistenţa este acordată într-o manieră cât mai largă cu putinţă, fără ca astfel de
cerinţe să constituie motive de refuz.
În cazul în care autorităţile române sunt cele solicitate, acestea trebuie să verifice pe lângă
forma cererii şi conţinutul acesteia pentru a se constata dacă cererea se încadrează în
principiile de drept fundamentale şi poate fi executată. În situaţia în care se constată existenţa
unor motive de refuz, de genul asistenţa judiciară a fost solicitată în scopul urmăririi sau
pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice
sau ideologice sau de apartenenţă la un anumit grup social sau situaţia persoanei riscă să se
agraveze din unul din motivele enunţate; cererea se referă la o infracţiune de natură politică
sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau la o infracţiune militară care nu
constituie infracţiune de drept comun.
2.1.3. Ne bis in idem
Ne bis in idem este un principiu fundamental cunoscut în majoritatea sistemelor de drept,
potrivit căruia o persoana nu poate fi cercetată penal decât o singură dată pentru acceaşi fapte.
Acest principiu se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale, cu precădere în art.
4 din cel de-al 7-lea Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale din 22 noiembrie 1984 şi în art. 14 paragraful 7 din Convenţia internaţională cu
privire la drepturile civile şi politice din 19 decembrie 1966. Potrivit acestor instrumente
principiul este obligatoriu doar pentru statul în care a fost pronunţată o hotărâre penală (la
nivel naţional), ceea ce nu împiedică alte state să înceapă sau să continuie procedurile penale
pentru acceaşi faptă3. Situaţia este diferită în cazul art. 53 – 57 din Convenţia europeană
privind validitatea internaţională a hotărârilor represive din 28 mai 1970, Haga şi
3 Art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale din 22 noiembrie 1984 „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit
penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost deja
condamnat printr-o hotârâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acceluiaşi stat.”
6
art. 35 – art. 37 din Convenţia europeană privind transferul procedurilor penale din 15 mai
1972, în sensul că ambele convenţii recunosc efectele transnaţionale ale principiului,
instituind însă numeroase excepţii.
La nivelul Uniunii Europene, principiul este reglementat de art. 504 din Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene, de 54 – art. 58 din Convenţia de aplicare a Acordului
Schengen din 19 iunie 1990, art. 4 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene din 26 iulie 19955, art. 7 din Convenţia privind lupta împotriva
faptelor de corupţie saăvârşite de oficialii Comunităţilor Europene sau de oficialii Statelor
Membre ale Uniunii Europene6, art. 3 şi 4 din Decizia Cadru privind mandatul european de
arestare.
4 Nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal pentru o infracţiune pentru care a
fost deja achitată sau condamnată în interiorul Uniunii, printr-o hotărâre definitivă, conform
legii.
5 Convenţia este ratificată de toate Statele Membre şi este în vigoare începând cu octombrie
2002.
6 Convenţia nu a fost ratificată de toate Statele Membre.
7 Articolul 55 permite Statelor Membre formularea, la data ratificării, de declaraţii prin care
acestea îşi rezervă dreptul de a nu aplica principiul în următoarele situaţii: a) faptele vizate de
hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul Statului Membru. În acest caz,
excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a
pronunţat hotărârea; b) faptele vizate de hotărârea străină constituie o infracţiune contra
siguranţei statului sau împotriva altor interese esenţiale ale Statului Membru ; c) faptele
vizate de hotărârea străină au fost săvârşite de un funcţionar al Statului Membru prin
încălcarea obligaţiilor sale de serviciu. Dintre Statele Membre, au făcut declaraţii, pentru lit.
a) Austria, Danemarca, Grecia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, iar pentru lit. b), Austria,
Danemarca, Grecia, Finlanda. Niciun Stat Membru nu a făcut declaraţie pentru lit. c).
8 Sunt parte la acest protocol Albania, Armenia, Azerbaijan, Austria, Belgia, Bulgaria,
Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria,
Islanda, Irlanda, Letonia, Italia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia,
Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Macedonia, Turcia,
Marea Britanie, Ucraina, Muntenegru.
O contribuţie deosebită sub acest aspect este atribuită Convenţiei de aplicare a Acordului
Schengen.Convenţia obligă la aplicarea principiului între Statele Membre la un nivel
transnaţional. Convenţia introduce în ordinea juridică a Statelor Membre ale Uniunii
Europene un „ne bis in idem” care rezultă din hotărârile de condamnare sau de achitare care
au fost pronunţate în alte State Membre.
Principiul se aplică şi în relaţia cu Norvegia şi Islanda (în baza Acordului de asociere
Schengen), precum şi în relaţia cu Marea Britanie şi Irlanda, în baza Deciziilor Consiliului
din 29 mai 2000 şi 28 februarie 2002 ale Consiliului (nici Marea Britanie şi nici Iralanda nu
sunt parte la Convenţie, însă au solicitat aplicarea art. 54 – art. 58 ale Convenţiei, cererile
acestora fiind acceptate de Consiliu prin deciziile sus menţionate). Principiul cunoaşte şi în
acest caz trei excepţii, potrivit cărora, Statul Membru interesat poate urmări penal o persoană
chiar dacă ea a fost condamnată definitiv într-un alt Stat Membru7.
Sub aspectul asistenţei judiciare, principiul ne bis in idem ridică întrebarea dacă, în cazul în
care autorităţilor române sau străine (funcţie de poziţia pe care o au) li se solicită asistenţa
într-o cauză în care acestea au pronunţat deja o hotărâre definitivă sau efectuează cercetări.
Răspunsul este diferit în funcţie de situaţiile care pot apărarea: persoana a fost achitată, dacă a
executat deja pedeapsa, dacă cercetarea penală este în curs, dacă asistenţa este solicitată
pentru cercetarea participanţilor la săvârşirea infracţiunii ori pentru revizuirea hotărârii
definitive. La fel, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri sau a altor infracţiuni care cunosc
mai multe modalităţi normative, asistenţa judiciară poate fi sau nu acordată.
Bulgaria, spre exemplu, potrivit declaraţiei sale la art. 2 din Convenţia europeană de asistenţă
judiciară în materie penală şi-a rezervat dreptul să refuze asistenţa dacă cu privire la aceeaşi
persoană şi pentru acceleaşi fapte există o procedură penală în curs sau s-a pronunţat o
hotărâre penală definitivă ori dacă s-a dispus încetarea urmăririi penale sau achitarea
persoanei în cauză. La fel, Cipru şi-a rezervat dreptul să refuze asistenţa dacă persoana care
este subiectul cererii de asistenţă a fost condamnată de către autorităţile cipriote pentru o
infracţiune care rezultă dintr-o activitate infracţională, acceaşi cu cea care a condus la
cercetarea persoanei în statul solicitant.
2.2. Asistenţa în materie fiscală şi administrativă
Definiţia infracţiunilor fiscale diferă de la un alt stat la altul, fiind în general prezentate ca
fiind infracţiuni în materie de taxe, impozite, vamă şi schimb valutar. Reglementarea unor
astfel de infracţiuni este realizată funcţie de liniile directoare ale politicii fiscale adoptată de
către fiecare stat în parte ceea ce conduce la existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte
incriminarea şi sancţionarea acestora. Aceasta determină ca acordarea asistenţei judiciare în
această materie să fie încă redusă.
Art. 2 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală lasă la aprecierea
statelor parte dacă infracţiunile fiscale constituie sau nu un motiv de refuz pentru acordarea
asistenţei, acestea putând astfel fie să refuze fie să acorde asistenţa condiţionat. Protocolul
adiţional din 20 aprilie 19598
7
Nu sunt parte: Israel, San Marino, Monaco, Elveţia, Liechtenstein , Andora, Boznia şi
Hertegovina
9 Art. 18 din Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi
Canada, semnat la Ottawa la 25 mai 1998.Art. 7 din Tratatul dintre România şi Statele Unite
ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai
1999.
extinde acordarea asistenţei şi la infracţiunile fiscale, înlăturând astfel posibilitatea statelor
solicitate, parte la acest protocol, să refuze asistenţa pe acest motiv, fiind suficient ca
infracţiunea să fie sancţionabilă potrivit legii statului solicitant şi să corespundă unei
infracţiuni de acceaşi naturăpotrivit legii statului solicitat.
Pentru infracţiunile fiscale, art. 1875 din Legea nr. 302/2004 prevde că în conformitate cu
dispoziţiile Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959,
autorităţile române acordă asistenţă judiciară cu privire la încălcările dispoziţiilor legale în
materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în materie vamală. În cazul în care România
este stat solicitant, informaţiile şi probele obţinute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau
utilizate pentru alte anchete, urmăriri ori proceduri decât cele menţionate în cerere, cu
excepţia cazului în care are consimţământul prealabil al statului solicitat.Dispoziţiile articolui
se aplică, de asemenea, atunci când asistenţa judiciară solicitată se referă la fapte care sunt
pedepsite doar cu amendă pentru încălcări ale normelor juridice sancţionate de autorităţile
administrative.
Asistenţa judiciară nu trebuie confundată cu asistenţa în materie administrativă, cu atât mai
mult cu cât nu are acelaşi înţeles în toate statele. Această formă de asistenţă se referă la
cooperarea dintre autorităţile administrative. Distincţia nu este întotdeauna clară pentru că
unele autorităţile administrative pot desfăşura şi activităţi penale în anumite cazuri.
2.3. Dubla incriminare.Specialitatea asistenţei judiciare
Dubla incriminare
În principiu, asistenţa judiciară poate fi acordată în cea mai largă manieră posibilă chiar dacă
faptele descrise în cererea de asistenţă nu sunt sancţionate în România. Totuşi, art. 163 din
Legea nr. 302/2004 prevede că în cazul cererilor având ca obiect percheziţiile, ridicarea de
obiecte şi înscrisuri şi sechestrul, acordarea asistenţei este supusă următoarelor condiţii: a)
infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la
extrădare în România, ca stat solicitat, prin urmare trebuie să existe dubla incriminare şi b)
îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român. Dubla
incriminare nu înseamnă că România şi statul solicitant trebuie să aibă prevederi penale
identice sau ca obiectul infracţiunii să fie acelaşi (aceleaşi bunuri sau valori), fiind suficient
ca faptele descrise în cererea de asistenţă să intre sub incidenţa (să corespundă) uneia din
prevderile legii române. Sub aspectul aplicării legii penale în timp, are relevanţă data la care
se dispune una din măsurile solicitate.
Dispoziţiile art. 163 nu se aplică în relaţia cu statele parte la Convenţia de aplicare a
Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. În relaţia cu aceste state pentru executarea cererilor
de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse, totuşi,
următoarele condiţii: a) legislaţia română şi cea a statului solicitat/solicitant să prevadă pentru
fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă privativă de libertate sau o
măsură de siguranţă cu caracter restrictiv de libertate, al cărei maxim este de cel puţin 6 luni,
sau legislaţia unuia dintre state să prevadă o sancţiune echivalentă, iar în legislaţia celuilalt
stat fapta să fie pedepsită ca fiind o încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile
administrative a căror decizie poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe competente,
inclusiv a unei instanţe penale; b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea
română.
Specialitatea asistenţei judiciare
Potrivit principiului specialităţii, autorităţile statului solicitant nu au dreptul să folosească
actele obţinute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru care a fost
solicitată asistenţa (spre exemplu, în vederea cercetării unei persoane, folosirea ca mijloace
de probă într-o altă cauză privind o infracţiune pentru care asistenţa nu este admisibilă).
Obligaţia respectării specialităţii poate decurge dintr-un tratat, bilateral9 sau multilateral10
sau, atunci când asistenţa este acordată pe bază de reciprocitate, din asigurarea acordată la
cererea statului
8
10 Rezerva României la art. 32 din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea,
sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii: informaţiile sau mijloacele de probă
furnizate statului solicitant nu vor putea fi folosite sau transmise, fără consimţământul
autorităţilor române, în alte scopuri sau pentru alte proceduri decât cele precizate în cererea
de asistenţă.
11 Rezerva Elveţiei la art. 2 lit. b din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în
materie penală, potrivit căreia asistenţa este acordată numai cu condiţia ca actele obţinute de
către autorităţile statului solicitant să fie folosite exclusiv în scopul pentru a fost solicitată
asistenţa.România nu a formulat o astfel de rezervă, ceea ce nu înseamnă că nu poate impune
statului solicitant condiţia respectării regulii specialităţii.
12 Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20
aprilie 1959, ratificat de România prin Legea nr. 236/1998;Protocolul adiţional la Convenţia
europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978,
ratificat prin Legea nr. 236/1998;Al doilea Protocol la Convenţia europeană de asistenţă
judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg, ratificat prin Legea nr. 368/2004.
13 Consiliul Europei:art. 8 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată
la Strasburg la 27 ianuarie 1977, ratificată de România prin Legea nr. 19/1997; Protocolul de
amendare a Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15.05.2003,
ratificat prin Legea nr. 366/2004 nu este încă vigoare. Va intra în vigoare după ce va fi
ratificat de toate statele părţi la Convenţie; art. 8 - art. 31 din Convenţia europeană privind
spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la
Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002;art. 26 - art. 31 din
Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 ratificată prin
Legea nr. 27/2002; Protocoulul din 15 mai 2003 la Convenţia penală privind corupţia a fost
ratificat de România prin Legea nr. 260/2004;
Organizaţia Naţiunilor Unite :Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului
de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de
migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York, 15 noiembrie 2000, ratificate de
România prin Legea nr. 565/2002; Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New
York, 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004;Convenţiile Naţiunilor Unite în
domeniul terorismului.
solicitat. În general, în cazul tratatelor multilaterale o astfel de obligaţie nu este prevăzută
expres în text, statele parte11 putând formula însă rezerve potrivit cărora acestea îţi rezervă
dreptul de a acorda asistenţa sub condiţia respectării regulii specialităţii. Chiar şi în cazul
tratatelor în care o astfel de reglementare există, ea este prevăzută nu ca o obligaţie, ci ca o
posibilitate. În cazul în care o astfel de rezervă nu a fost formulată sau dacă asistenţa este
acordată pe bază de reciprocitate, regula specialităţii se aplică după cum autorităţile solicitate
impun sau nu, la data remiterii actelor efectuate în soluţionarea cererii, o astfel de obligaţie.
2.4. Necesitatea şi proporţionalitatea asistenţei
În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant trebuie
să solicite asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea penală a
infracţiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa acordată să
răspundă solicitărilor autorităţilor străine, aceasta în măsura în care nu aduce atingere unor
interese fundamentale ale României (limitele cooperării judiciare) sau nu încalcă principiile
de drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române trebuie să se limiteze la ceea ce
s-a solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt necesare informaţii
suplimentare, să solicite transmiterea acestora.Răspunsul la cererea de asistenţă trebuie să
cuprindă numai acele acte solicitate de către autorităţile străine sau cele care ar putea avea
relevanţă pentru acestea (în niciun caz nu se va transmite întreg dosarul).
3.Asistenţa judiciară,proceduri
3.1. Baza legală
3.1.1. Tratele internaţionale
Asistenţa judiciară poate fi solicitată în baza:
(i) tratatelor bilaterale, în măsura în care acestea nu au fost abrogate prin tratatele
multilaterale la care România şi statul solicitant sunt parte;
(ii) convenţiilor multilaterale adoptate la nivelul Consiliului Europei şi al Organizaţiei
Naţiunilor Unite la care atât România cât şi statul solicitant/solicitat sunt parte, care
reglementează asistenţa judiciară în materie penală12 sau care conţin prevederi în acest
sens13, adoptate pentru anumite categorii de infracţiuni;
(iii) reciprocităţii.
9
În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene se vor aplica Convenţiile adoptate la
nivelul Consiliului Europei care reglementează asistenţa judiciară în materie penală14 şi cele
adoptate în cadrul Uniunii Europene15, precum şi Deciziile Cadru16 adoptate pentru anumite
domenii.
14 Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a
mandatelor de indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor ( OJ L 196 din 2 august
2003;Decizia cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (OJ L 162 din 20
iunie 2002)
15 Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii
Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 (OJ C 197 din 12 iulie 2000); Protocolul la
Convenţia asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene,
din 16 octombrie 2001 (OJ C326 din 21 noiembrie 2001).Convenţia de aplicare a Acordului
Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierelor
comune, semnată la 19 iunie 1990.
16Ibidem 13
3.1.2 Relaţia dintre Convenţiile adoptate la nivelul Consiliului Europei cu cele adoptate
în cadrul Uniunii Europene
Potrivit art. 1 din Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală între Statele Membre,
aceasta completează Convenţia de la Strasbourg din 1959 şi protocoalele sale adiţionale,
precum şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată la 19 iunie 1990 şi nu
aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile stabilite la nivel bilateral sau multilateral.
Obiectivul principal este acela de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale Statelor
Membre.Relevantă în acest sens este informarea nr. 71267 din 1 august 2006 a Ministerului
Justiţiei.
3.1.3. Legea internă
Asistenţa judiciară în materie penală este reglementată Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Dispoziţii cu privire la asistenţa
judiciară se regăsesc şi în alte legi care reglementează anumite categorii de infracţiuni, însă
aceste dispoziţii se raportează la legea specială.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, aceasta se aplică în baza şi pentru executarea normelor
interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice
internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.
Totodată, potrivit art. 5, lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate
efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către
statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui
stat. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile
judiciare române.
3.2. Modul de transmitere, forma, conţinutul şi limba cererilor de asistenţă judiciară
3.2.1. Modul de transmitere
În principiu există trei căi de transmitere: directă, prin intermediul autorităţilor centrale şi pe
cale diplomatică.
a. Contactul direct între autorităţile judiciare este posibil:
- în caz de urgenţă, dar numai dacă o astfel de transmitere este prevăzută în tratatul aplicabil
între România şi statul solicitat/solicitant (acceptată de statul respectiv). În caz de urgenţă,
cererea de asistenţă judiciară poate fi transmisă şi prin canalele Organizaţiei Internaţionale de
Poliţie Criminală. Chiar şi în asemenea caz, o copie trebuie transmisă simultan la Ministerul
Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în toate cazurile (indiferent dacă cererea are sau nu caracter urgent), dacă instrumentul
juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează
acest mod de transmitere.
În acest sens, art. 14 din Legea nr. 302/2004 prevede că cererile de asistenţă judiciară în
materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare
solicitate, în cazul în 10
care instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul
solicitat reglementează acest mod de transmitere. În afara acestor cazuri cererile de asistenţă
judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante
autorităţilor judiciare solicitate în caz de urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă
simultan la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
după caz. Aceeaşi procedură va fi urmată şi pentru transmiterea răspunsului la cererile
urgente de asistenţă judiciară în materie penală.
În cadrul Uniunii Europene, art. 53 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen a fost
înlocuit de art. 6 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre,
ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000. Prin urmare, în relaţia dintre
autorităţile Statelor Membre se aplică ca regulă generală contactul direct, existând însă
pentru anumite cazuri particulare şi excepţii17. Cu toate aceste există încă State Membre
care şi-au rezervat dreptul a primi şi transmite cererile prin intermediul autorităţile centrale.
17 Excepţii: -Cererile privind transferul temporar al persoanelor deţinute ( art. 9 din
Convenţia de asistenţă UE şi art. 11 din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în
materie penală ) sau cererile de tranzit pentru astfel de persoane se vor transmite numai prin
autorităţile centrale ale Statelor Membre;
-Cererile privind schimbul de informaţii din cazierul judiciar (art. 22 din Convenţia
europeană privind asistenţa judiciară în materie penală).
b. Prin intermediul autorităţilor centrale
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 302/2002, cererile de asistenţă judiciară
internaţională în materie penală vor fi transmise prin intermediul următoarelor autorităţi
centrale:
a) Ministerul Justiţiei, dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor
penale;
b) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se referă la activităţi din faza
de cercetare şi urmărire penală;
c) Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar
În cazul cererilor de asistenţă judiciară adresate autorităţilor canadiene şi americane, cererile,
indiferent de faza procesuală, se transmit numai prin Ministerul Justiţiei, ca unica autoritate
centrală în domeniu.
c. Pe cale diplomatică
Indiferent de faza procesuală, în cazul în care asistenţa este solicitată unor state cu care
România nu are încheiate tratate bilaterale ori nu sunt parte la tratate multilaterale, cererile de
asistenţă se transmit Ministerului Justiţiei, pentru a fi remise ulterior, pe cale diplomatică,
statului solicitat.
3.2.2. Forma şi conţinutul cererilor de asistenţă judiciară
Cererile de asistenţă trebuie formulate în scris.
Există şi excepţii: spre exemplu potrivit art. 4 din Tratatul între România şi Statele Unite ale
Americii cu privire la asistenţa judiciară în materie penală, Washington la 26 mai 1999,
cererea de asistenţă judiciară se va face în scris, în afară de cazul în care autoritatea centrală a
statului solicitat acceptă o cerere într-o altă formă în situaţii urgente. Dacă cererea nu este
făcută în scris, ea va fi confirmată în scris în termen de 10 zile, în afară de cazul în care
autoritatea centrală a statului solicitat convine altfel.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 302/2004, competenţa autorităţilor române pentru a
formula o cerere în domeniul cooperării judiciare sau de a executa o asemenea cerere este
stabilită de dispoziţiile titlurilor legii speciale, precum şi de alte acte normative pertinente.
Cererea trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
1.Instrumentul juridic în baza căruia se solicită asistenţa
Este important să se indice în mod corect instrumentul aplicabil, nefiind acceptabilă
invocarea legii interne în cazul în care în relaţia dintre România şi statul solicitat este
aplicabil un tratat bilateral sau multilateral, ori invocarea unui tratat care se aplică în materie
civilă ori comercială. 11
2.Autoritatea care formulează cererea
Ca regula generala, cererea este formulată de către autorităţile judiciare. În situaţia altor
state18, aceasta poate genera anumite probleme în special statelor de common law.Legea
302/2004 prevede că asistenţa se acordă şi în cazul cererilor formulate de către autorităţile
administrative.Se va preciza calitatea autorităţii solicitante: judiciare, administrative sau
poliţieneşti şi se vor indica coordonatele autorităţii respective ( adresa, telefon, fax, persoana
de contact)
18 Potrivit art. 3 din Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la
asistenţa judiciară în materie penală, Washington la 26 mai 1999, cererile se formulează de
către procurorul general sau de către persoana desemnată de către aceasta.
3.Activitatea care se solicită să fie efectuată şi motivele formulării cererii
Este important să se descrie cât mai clar şi exact posibil activităţile care se solicită. Vor fi
evitate frazele prea lungi sau formulările greu de înţeles – aceasta cu atât mai mult cu cât
cererea trebuie tradusă, astfel încât persoana care efectuează traducerea să fie lipsită de
posibilitatea de a da propria interpretare textului.
4.În măsura în care este posibil, datele exacte şi complete de identificare ale persoanei
(nume, prenume, data şi locul naşterii, cetăţenia, adresa) sau informaţii care să fie ajute la
identificarea persoanei ( ex: numărul şi seria paşaportului sau numărul permisului de
conducere, profesia) – în cazul persoanei juridice se vor indica elementele de identificare.
5.Calificarea şi natura juridică a faptei
Reproducerea literală a dispoziţiilor legale (textul de lege integral). Simpla indicare a
articolului din Codul penal sau din legea care incrimează fapta nu este suficientă.Se va
preciza totodată şi natura infracţiunii.
6.Descrierea sumară a faptei care face obiectul cauzei
Este important să se descrie fapta într-o manieră cât mai exactă şi clară. Descrierea trebuie să
fie sumară însă trebuie să indice elementele esenţiale. Aceste aspecte sunt importante, în
special în cazul în care statul solicitat acordă asistenţa numai dacă condiţia dublei incriminări
este îndeplinită ( a se vedea 2.3.). Acestea întrucât sunt activităţi precum percheziţia, predarea
ori idisponibilizarea mijloacelor de probă sau documente pentru a căror realizare se verifică
dubla incriminare.O astfel de prezentare poate fi inclusă în cererea de asistenţă sau poate fi
întocmită separat şi anexată la cerere. Trebuie întocmită de aşa manieră încât autoritatea
solicitată să poată aprecia dacă şi în ce măsură cererea de asistenţă poate fi executată.
Prezentarea trebuie să cuprindă informaţii cu privire la locul, timpul şi modul de săvârşire a
infracţiunii.
7.Cererile de comunicare a actelor de procedură trebuie să cuprindă numele şi adresa
destinatarului, calitatea lui procesuală, precum şi natura documentului ce urmează să fie
comunicat.
8.În cazul în care se doreşte participarea la efectuarea activităţii solicitate, se va face
menţiune despre aceasta în cerere şi vor prezenta coordonatele persoanelor desemnate de
către autoritatea solicitantă.
9.Pentru percheziţia corporală sau domiciliară, sechestru sau predarea de bunuri
trebuie să se anexeze actul judiciar prin care s-a dispus o astfel de măsură.
10.Elementele specifice prevăzute pentru anumite categorii de cereri de asistenţă (art. 18711
din Legea nr. 302/2004).
La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcţie de natura şi obiectul
cererii. Actele anexate cererii de asistenţă judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară
solicitantă (ştampila şi semnătura organului judiciar), fiind scutite de orice alte formalităţi de
supralegalizare.Problemele pot apărarea în cazul cererilor adresate statelor anglo – saxone,
ceea ce poate fi explicabil având în vedere că acestea cunosc o procedură, în anumite cazuri,
total diferită. În acelaşi timp, pot apărarea probleme şi 12
în relaţia cu statele Americii Latine care atribuie o importanţă deosebită pentru certificarea
autentificării documentelor şi semnăturii.
3.2.3. Limba pentru cererile de asistenţă judiciară
Potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 cererile de asistenţă adresate României şi actele
anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză. În
cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română,
autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 13 din acceaşi lege sau autoritatea
judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora în
regim de urgenţă. Pe cale de consecinţă, în cazul în care o autoritate judiciară română
primeşte direct o cerere de asistenţă traducerea se efectuează de către autoritatea română
respectivă. De regulă însă, în astfel de cazuri cererile sunt traduse în limba
română.Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba română, traducerea
acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză
fiind facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se
dispune altfel.
Potrivit aceluiaşi articol cererile formulate de autorităţile române, şi actele anexe vor fi
însoţite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia
cu statul solicitat. Se va ţine cont de declaraţiile statelor.
Este însă recomandabil şi chiar în interesul autorităţii judiciare române solicitante să anexeze
la cerere o traducere în limba oficială a statului solicitat, aceasta pentru a urgenta executarea
cererii. În cazul unor state, precum Elveţia, Belgia, Olanda sau Canada, traducerea se va
efectua în limba idicată de statul respectiv, funcţie de zona geografică în care se transmite
cererea. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce
în limba oficială a statului solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizează
de autoritatea care are competenţa de a formula cererea.
În cazul în care răspunsul la cererile formulate de autorităţile române nu este redactat în
limba română sau însoţit de o traducere în limba română, autoritatea centrală competentă
potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 302/2004 sau autoritatea judiciară competentă, în
cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestuia.
3.2.4.Model cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală
ROMÂNIA
………………………………………… (Denumirea autorităţii judiciare emitente)
Tel.: ……… ; Fax: …………..
………………………………………...... (Adresa)
CERERE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ
ÎN MATERIE PENALĂ
1. Obiect: …………….(se va menţiona după caz, comisie rogatorie, comunicare acte de
procedură, etc.)
2. Autoritatea judiciară solicitată:
2.1. Autoritatea judiciară competentă pentru …………………… (localitatea în care îşi
are domiciliul persoana căreia trebuie să-i fie înmânate actele etc. )
2.2. Nr. ref. …………………….( se va completa numărul de referinţă al autorităţii judiciare
solicitate)
3. Autoritatea judiciară solicitantă:
3.1. …………………….. (se completează denumirea autorităţii judiciare române competente
astfel cum este definită potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală ) 13
3.2. Nr. ref. ………………( se va completa cu numărul de referinţă al lucrării autorităţii
judiciare solicitante)
3.3. Dosar nr.
……………………………………………………………………………………
3.4. Termen de judecată: …………………( se va completa dacă este cazul)
3.5. Împotriva ……………………………….. ( se va completa numele persoanei care face
obiectul anchetei penale)
1 □ 2□ 3□ 4□ 5□ 6□ 7□ 8□ 9□ 10□ 11□ (se va bifa numărul de persoane împotriva cărora se
desfăşoară cauza penală )
4. Urgenţă
□ da
Această cerere are caracter urgent pentru următoarele motive
………………………………….
□ nu
5. Temeiul juridic al cererii (Se va bifa convenţia aplicabilă în cazul specific pentru care se
solicită asistenţa; convenţiile sunt menţionate cu titlu exemplificativ, autoritatea judiciară
emitentă a cererii de asistenţă judiciară urmând să completeze lista de mai jos, menţionând
titlul convenţiei multilaterale – alta decât cele precizate mai jos – sau bilaterale în temeiul
căreia se solicită asistenţă, în funcţie de situaţie):
5.1. Convenţii multilaterale
□ Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg
la 20 aprilie 1959.
□ Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală,
adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978.
□ Al doilea Protocol adiţional Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie
penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001.
□ Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27
ianuarie 1977.
□ Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,
întocmită la Viena la 20 decembrie 1988
□ Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea
produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.
□ Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară în materie penală între Statele
Membre ale Uniunii Europene.
□ Alte convenţii multilaterale ………………………………… (a se menţiona titlul
convenţiei)
5.2. Convenţii bilaterale: ………………………………………. (a se menţiona titlul
convenţiei)
6. Încadrarea juridică a faptei:……………………………………………………
7. Expunerea sumară a faptei: ……………………………………………………
8. Activitatea solicitată:
□ localizarea şi identificarea persoanelor/obiectelor
□ măsuri provizorii în vederea protejării mijloacelor de probă, menţinerii unei situaţii
existente sau protejării unor interese
□ ascultarea inculpatului
□ ascultarea de parte vătămată/parte civilă/parte responsabilă civilmente/martori/experţi
□ percheziţia
□ ridicarea de obiecte
□ sechestru 14
□ remitere de obiecte şi dosare
□ audieri prin videoconferinţă
□ transmiterea spontană de informaţii
□ interceptări şi înregistrări audio şi/sau video
□ livrări supravegheate
□ anchete sub acoperire
□ înfăţişarea martorilor, experţilor şi a persoanelor deţinute
□ comunicarea acte de procedură
□ altele …………………………………………………….. ( se va specifica activitatea
solicitată, în situaţia în care nu se regăseşte printre cele sus menţionate)
8.1. Informaţii suplimentare cu privire la activitatea solicitată
………………………………………… ( în funcţie de activitatea solicitată, se vor indica
elemente suplimentare, spre exemplu: numele şi data naşterii persoanei care urmează să fie
ascultată, dacă persoana în cauză este inculpat, martor, parte vătămată, adresa unde urmează
să se efectueze percheziţia sau ridicarea de obiecte, etc.
În cazul în care se va solicita interceptarea şi înregistrarea audio/video se va confirma
emiterea unui ordin sau un mandat obişnuit de interceptarea în cadrul unei anchete penale,
informaţii care să permită identificarea ţintei interceptării, se va specifica obiectul anchetei
penale, durata dorită pentru interceptare, date tehnice, în special referitoare la numărul de
conectare la reţea, pentru a putea permite prelucrarea cererii)
8.2. Legătura dintre fapte şi activitatea solicitată ……………………….( dacă se va
solicita o măsură coercitivă se va explica necesitatea aplicării unei astfel de măsuri)
8.3. Activitatea solicitată se va executa după cum urmează: …………………………
( se va coordona, dacă este cazul, executarea activităţii solicitate, se va indica prezenţa unui
avocat, a unei a treia persoane pentru confruntare, notificări sau comunicări care trebuie
efectuate)
8.4. Transmiterea parţială ……………………….(se va specifica dacă se solicită
transmiterea parţială a documentelor, la ce interval de timp sau după executarea cărei
activităţi)
9. Următoarele persoane vor fi prezente la efectuarea activităţii care face obiectul
cererii de asistenţă judiciară:
…………………………………………………………………………………………..
10. Cererea de asistenţă judiciară este confidenţială pentru următoarele motive:
…………………………………………………………………………………………...
11. Autorităţi judiciare şi servicii de poliţie implicate:
□Ofiţer de legătură
□Magistrat de legătură
□E.J.N. – punct de contact
□OLAF
□EUROPOL
□EUROJUST
□INTERPOL
12. Anexe:
□ cover note
□dispoziţii legale aplicabile
□altele
Semnătura magistratului care solicită asistenţă judiciară internaţională şi ştampila autorităţii
judiciare române solicitante 15
3.3. Proceduri
3.3.1. Operativitate
Operativitatea nu este prevăzută expres în lege, însă ea rezultă indirect din necesitatea
respectării termenului rezonabil. Soluţionarea unei cereri de asistenţă după aproximativ 1 an,
chiar 2 nu mai prezintă utilitatea, fiind posibil chiar ca procesul penal din statul solicitat să se
finalizat. În esenţă, aceasta presupune ca autorităţile investite cu soluţionarea cererii să
reacţioneze prompt şi să soluţioneze cererea fără întârziere.
În cadrul Uniunii Europene, art. 4 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală
între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000, prevede
că Statul Membru solicitat va executa cererea de asistenţă imediat ce va fi posibil, ţinând cont
în măsura posibilităţilor de termenele indicate de către Statul Membru solicitant. Prin urmare
în cazul în care Statul Membru solicitant apreciază ca fiind de o importanţă deosebită ca
cererea sa să fie executată într-un anumit termen, va preciza acest lucru în cererea de
asistenţă, explicând însă care sunt motivele care au determinat la stabilirea unui terme limită.
Un astfel de termen trebuie stabilit numai în cazurile în care acesta apare ca necesar şi va
avea un caracter rezonabil.
În situaţia în care, autoritatea solicitată, după analizarea cererii va aprecia că aceasta nu poate
fi soluţionată în termenul limită indicat, va informa autoritatea solicitantă şi îi va comunica
termenul estimat pentru soluţionarea cererii. În astfel de cazuri, este important să existe o
comunicare promptă.
Chiar şi în situaţia în care nu a fost fixat un termen limită, cererile de asistenţă trebuie
executate în cel mai scurt timp posibil.
3.3.2. Procedura de acordare a asistenţei judiciare
Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniul
cooperării judiciare, se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă
prin legea sus menţionată nu se prevede altfel. A se vedea şi 2.1.2.
În cadrul Uniunii Europene, art. 4 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală
între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 prevede că
Statul Membru solicitat va respecta procedura formalităţile şi procedurile indicate în mod
expres de către Statul Membru solicitant, cu excepţia dispoziţiilor care contravin
Convenţiei19 şi în măsura în care formalităţile respective nu contravin princiipilor de drept
fundamentale ale Statului Membru solicitat. În măsura în care cererea nu va putea fi
executată în totalitate sau parţial conform cerinţelor Statului Membru solicitant, autorităţile
Statului Membru solicitat vor informa fără întârziere despre acest aspect, arâtând însă
condiţiile în care s-ar putea executa cererea.
19 În acele cazuri în care Convenţia prevede expres că executarea cererii se face potrivit legii
Statului Membru solicitat
3.3.3. Autorizarea participării autorităţilor solicitante
Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, dacă autorităţile străine solicită în mod expres,
autorităţile române solicitate le vor informa despre data şi locul îndeplinirii cererii de
asistenţă. Autorităţile şi persoanele desemnate vor putea să asiste şi să colaboreze la
executarea cererii, în limitele permise de legea română. Aceste dispoziţii, se aplică în mod
corespunzător şi în cazul în care asistenţa este solicitată de autorităţile judiciare române.
În ceea ce priveşte categoria persoanelor care pot asista la executarea cererii de asistenţă
aceasta este destul de largă, fiind însă obligatoriu ca o astfel de partcipare să fie conformă cu
legea statului solicitant: organele de poliţie, procurorii, judecătorii, avocaţii, inculpaţii,
persoanele vătămate.
În toate cazurile trebuie să se distingă între simpla prezenţă a personelor desemnate şi
colaborarea acestora, posibilitatea colaborării trebuind interpretată în sens restrâns, şi în
niciun caz nu dă dreptul persoanelor desemnate de către autorităţile solicitante să acţioneze
individual. Spre exemplu, dacă administrarea de probe de către avocatul acuzatului este
posibilă în sistemul de drept anglo-saxon, aceasta nu este permisă de către legea română:
audierea unei persoane în scopul obţinerii de probe nu se poate face decât în conformitate cu
legea română. 16
3.4. Cheltuieli
În principiu, statele acordă asistenţa în mod gratuit, cu excepţia anumitor categorii de
cheltuieli, spre exemplu a celor privind remunerea experţilor, cheltuielile ocazionate de
transferarea persoanelor deţinute, remiterea obiectelor.
În acest sens, potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 sunt în sarcina statului sau a autorităţii
judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi
cheltuielile de călătorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c)
cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul
unei autorităţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul
unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi judiciare către un stat terţ; e) cheltuielile
ocazionate de recurgerea la o videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă
judiciară; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de
mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii.Ca urmare a unui acord
între autorităţile române solicitate şi autorităţile străine solicitante, se poate deroga, în cazuri
excepţionale, de la dispoziţiile sus menţionate.
4.Comunicarea actelor de procedură
4.1. Modul de transmitere şi forma de comunicare
4.1.1. Comunicarea de acte de procedură
I. Prin poştă direct către destinatar –prevedere a art. 187 şi art. 1877 din Legea nr.
302/2004. Se vor avea în vedere declaraţiile statelor la instrumentele aplicabile.
II. Prin intermediul autorităţilor judiciare în următoarele cazuri:
a. În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene (art. 5 din Convenţia de asistenţă
reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la
Bruxelles, la 29 mai 2000):
1. adresa destinatarului nu este cunoscută sau incertă; sau
2. normele de procedură penală impun dovada primirii documentului de către destinatar, alta
decât cea care poate fi obţinută prin poştă (avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat
de destinatar, sau refuzul de primire); sau
3. actele de procedură nu au putut fi remise prin poştă; sau
4. comunicarea prin poştă s-a dovedit a fi ineficientă sau inadecvată;
De asemenea există posibilitatea ca Statul Membru să solicite o comunicare formală prin
intermediul autorităţilor judiciare.
b. În relaţia cu celelalte state
Se aplică dispoziţiile normelor internaţionale aplicabile sau în lipsa acestora, Legea nr.
302/2004.
Dacă destinatarul nu înţelege limba română, actele de procedură ce urmează să-i fie
comunicate trebuie să fie traduse în limba sau în una din limbile oficiale ale statului pe
teritoriul căruia se află (dacă este cetăţean al statului respectiv sau cunoaşte limba statului)
sau în limba pe care o cunoaşte.Actele de procedură trebuie să fie însoţite de o notă, tradusă
potrivit indicaţiilor menţionate, în care să se specifice că destinatarul poate obţine de la
autoritatea judiciară de la care emană actele respective sau de la o altă autoritate informaţii cu
privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.
4.1.2.Citaţiile
La comunicarea citaţiilor se va ţine cont de dispoziţiile art. 1771 din Codul de procedură
penală, potrivit cărora la stabilirea termenului de înfăţişare a unei persoane aflate în
străinătate se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul
căruia se află destinatarul, iar în lipsa 17
acestora, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de
zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
În cazul comunicării actelor de procedura în baza Convenţiei europene de asistenta judiciară
în materie penală,în funcţie de declaraţiile formulate de statele parte la Convenţie,termenele
sunt de:
a.30 de zile Andora, Austria, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Germania, Muntenegru, Olanda,
Polonia,Serbia,Serbia,Slovacia,Spania.
b.40 de zile – Cipru,Cehia,Estonia,Israel,turcia,Ucraina,Ungaria
c. 50 de zile – Azerbaidjan,Bulgaria,Islanda,Malta,Portugalia,Rusia
În cazul celorlalte state parte la Convenţie care nu au formulat declaraţii, termenul este de 40
de zile, prin aplicarea art. 1771 din Codul de procedură penală.
În situaţia în care normele internaţionale aplicabile în materie, impun transmiterea citaţiei cu
un anumit număr de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare, acestea trebuie respectate.
În lipsa normelor internaţionale în materie, termenul este de 40 de zile.
La stabilirea termenului de înfăţişare se vor avea în vedere următoarele:
(i) perioada de timp alocată pentru traducerea documentelor;
(ii) perioada de timp necesară pentru transmiterea citaţiei, care va fi mai mare sau mai mică
funcţie de cum se transmite citaţia – prin poştă, direct către destinatar (citaţia trebuie să fie
primită de destinatar) sau prin autorităţile statului solicitat;
(iii) la termenul prevăzut de tratatul bilateral sau indicat prin declaraţiile la covenţiile
multilaterale se va mai adăuga un interval de timp potrivit indicaţiilor de la punctele (i) şi (ii).
a. Comunicarea unei citaţii unui învinuit sau inculpat aflat în străinătate:
- arătarea consecinţelor în caz de neprezentare;
- dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;
- în cazurile când apărarea este obligatorie, alegerea unui apărător, cu care să se prezinte la
termenul fixat sau precizarea că în cazul în care nu are posibilitatea angajării unui apărător
sau nu alege un apărător, va putea beneficia de asistenţă juridică gratuită;
- dreptul de a consulta dosarul la arhiva instanţei.
b. Comunicarea unei citaţii unui martor sau expert
Este prevăzută de art. 175 – art. 179 din Legea nr. 302/2004.Astfel în cazul în care înfăţişarea
în persoană a unui martor sau expert în faţa autorităţilor judiciare române este necesară,
autoritatea judiciară solicitantă va face menţiune în acest sens, prin cererea de înmânare a
citaţiei.Cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile
judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic
internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează acest
mod de transmitere.În afara acestorcazuri cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot
fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în caz de
urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiţiei sau la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz.transmiterile directe se vor
putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale
(Interpol).Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statul
solicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt
disponibile, dacă autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, precum şi credibilitatea datelor
transmise sunt garantate. 18
BIBLIOGRAFIE:
1.Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia,
Bucureşti
2.DREPTURILE OMULUI-Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale,2008
3.Manual-Cooperarea Judiciarǎ în Materie Penalǎ,PHARE 2005
4.Codul de procedură penală
5.Acte normative:
-Lege nr. 302 din 28/06/2004 -privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
-Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
din 22 noiembrie 1984
-Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi Canada,
semnat la Ottawa la 25 mai 1998
-Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor
-Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în materie penală
-Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg la 27 ianuarie
1977
-Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a mandatelor
de indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor
-Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii
Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000
-Convenţia de asistenţă UE
-Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la asistenţa judiciară în
materie penală, Washington la 26 mai 1999
-Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene
-Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene
-Convenţia privind lupta împotriva faptelor de corupţie saăvârşite de oficialii Comunităţilor
Europene sau de oficialii Statelor Membre ale Uniunii Europene
-Decizia Cadru privind mandatul european de arestare
6.Site-uri:
http://www.just.ro/
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame
http://legeaz.net/