Învățarea școlară 1. Conceptul de învățare
2. Modele învățării 3. Spațiul afectiv al învățării 4. Motivația învățării școlare
5. Dificultățile în învățare 6. Problematica psihopedagogică a succesului/insuccesului școlar
Învățarea, în general procesul dobândirii experienței individuale de comportare o modificare în comportament, realizată prin soluționarea unei
probleme care pune individul în relație cu mediul acea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi
menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere a dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului
Învățarea școlară, în particular activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un cadru organizat,
orientată în direcția asimilării de cunoștințe și formării structurilor psihice și de personalitate
Conceptul de învățare
o succesiune de operații, de acțiuni, stări și evenimente interne conștient finalizate în procesul de transformare a comportamentelor în structuri de cunoștințe mentale
(proces) care conduce la elaborarea unor produse noi care devin, în plan interior, puncte de plecare și mecanisme interne aflate la baza unor noi acte de învățare
(proces) care generează o sumă de schimbări care combină acte constructive cu acte distructive: pierdere și câștig, elaborare și reelabolare, reținere și excludere; evoluție în spirală pe calea cunoașterii
Învățarea ca proces
ansamblu de rezultate noi, produse de activitatea procesuală: cunoștințe, priceperi, noțiuni, modalități de gândire, atitudini, comportamente
rezultatele reprezintă o materializare a schimbărilor cantitative și calitative, relativ stabile, de natură afectivă sau cognitivă
Învățarea ca produs
învățarea directă, intențională / învățarea indirectă, spontană, nonintențională (J. Linhart)
habituarea / învățarea prin condiționare de tip clasic / învățarea prin condiționare instrumentală / învățarea perceptivă / învățarea motorie / învățarea verbală (M. Golu)
învățarea de semnale / învățarea stimul-răspuns / înlănțuirea / învățarea de asociații verbale / învățarea prin discriminare / învățarea noțiunilor / învățarea regulilor / rezolvarea de probleme (R. Gagne)
învățarea prin receptare / învățarea prin descoperire (D. Aussubel) învățarea conștientă / învățarea mecanică învățare perceptivă / învățare motorie / învățare verbală / învățarea
conceptelor / învățarea socială
Forme/Tipuri ale învățării
Condiții interne Potențialul ereditar Nivelul dezvoltării
intelectuale Cunoștințe Priceperi Motivație Voință Tehnici de muncă
intelectuală
Condiții externe Sistemul de cerințe Structura, gradul de
dificultate Calitatea instruirii Competența cadrului
didactic Relațiile profesor-elevi Caracteristicile clasei de
elevi (R. Gagne)
Condițiile interne și condițiile externe ale învățării
Factorii cognitivi Stadiul dezvoltării
cognitive
Structura cognitivă
Capacitatea intelectuală
Gradul de dificultate a conținuturilor
Exercițiul
Factorii socioafectivi Variabilele afective
Factorii sociali: Grupul clasă
Trăsăturile de personalitate ale profesorului
Familia
Grupul social (D. Aussubel)
Condițiile interne și condițiile externe ale învățării
Elevul
Profesorul
Familia
Școala
Grupul de elevi
Grupul de profesori
Societatea civilă
Tehnologiile educaționale
Contextul, mediul
Relațiile educaționale
(I. Neacșu)
Condițiile interne și condițiile externe ale învățării
Între 3 și 6 ani învățarea apare frecvent în împletire cu jocul
învățare socială / învățare didactică
Particularități ale învățării la vârsta școlară mică
Condiționarea clasică (Pavlov) Învățarea se produce în urma asocierii a doi stimuli, dacă
stimulul condiționat precede stimulul condiționat
Învățarea prin încercare și eroare (Thorndike) Rezolvarea problemei se face prin selectarea răspunsului
potrivit dintr-un număr de răspunsuri posibile. Învățarea implică o succesiune de încercări și erori. Tentativele încununate de succes sunt reținute, cele care duc la eșec sunt inhibate
Condiționarea operantă (Skinner) Consecințele comportamentului influențează posibilitatea
apariției acestuia
Modelele asociaționiste ale învățării
Oamenii învață deseori numai privindu-i pe ceilalți: codează informația despre comportamentul lor; în ocazii ulterioare, folosesc această informație codată drept ghid pentru acțiunile proprii
Imitația (modelarea) nu are ca rezultat doar producerea unor comportamente mimetice, ci și a unor comportamente inovatoare (A. Bandura)
Reproducerea efectivă a comportamentului învățat se face (numai) atunci când situația o impune (E. C. Tolman)
Modelul învățării sociale
Constructivismul piagetian (J. Piaget) Cunoștințele se construiesc printr-o interacțiune permanentă a subiectului cu
obiectul, a individului cu mediul Capacitățile de învățare depind de nivelul dezvoltării cognitive
Constructivismul social (L. S. Vîgotski) Construcția cognitivă a persoanei se realizează în contexte interactive Dezvoltarea cognitivă este rezultatul unei duble formări: externă, apoi internă; de
la social la individual
Constructivismul socio-cultural (J. S. Bruner) Dezvoltarea, proces de asistență, de colaborare Sprijinirea, ansamblul interacțiunilor de susținere și ghidaj
Modelul interacționistă (Școala de la Geneva) Achizițiile cognitive își au originea în confruntarea acțiunilor sau ideilor între indivizi
Modelele constructiviste ale învățării
Cel care învață este inițiatorul propriilor experiențe de învățare, în continuă căutare de informații utile pentru rezolvarea de situații problematice și reorganizându-și în permanență cunoștințele.
Pentru reprezentarea pe plan mintal a obiectelor sau categoriilor de obiecte subiectul uman recurge la concepte și prototipuri
Acestea se găsesc în interrelații ce dau naștere unor structuri conceptuale complexe: rețele semantice, scheme cognitive, scenarii cognitive
A învăța înseamnă a integra informațiile noi în memoria permanentă (recurgerea la scheme, la analogii, utilizarea organizatorilor cognitivi)
Metacogniția
Modelul cognitivist al învățării
Raporturile elevilor cu conținuturile cunoașterii Autonomia, condiție și mijloc
Profesorul, o sursă printre multe altele
Cel care învață, el însuși resursă cognitivă
Profesorul și conținuturile învățării Mediator atitudinal și cognitiv
Arta motivării
Autonomie / responsabilitate / proiecte personale de dezvoltare / motivație autoactualizatoare
Modelul umanist al învățării
Modelul logocentric
Modelul empiriocentric
Modelul tehnocentric
Modelul sociocentric
Modelul psihocentric
Corespondențe/analogii între modelele învățării și ale instruirii
Procese psihice care reflectă relațiile dintre subiect și mediu sub formă de trăiri, uneori atitudinale
Motivul de desfășurare a relației cu mediul și efectul de vibrație interioară, subiectivă
Spațiul afectiv al învățării. Conceptul de afectivitate
Polaritatea Intensitatea Durata Mobilitatea Expresivitatea
de comunicare de influențare a conduitei altora de autoreglare în vederea adaptării de contagiune de accentuare sau de diminuare
Caracteristicile proceselor afective
reflectorie
energetizatoare
axiologică
Funcțiile proceselor afective
Procesele afective primare (tonul afectiv al proceselor cognitive, trăirile afective de proveniență organică, afectele) se manifestă spontan, sunt slab organizate, sunt mai aproape de biologic și mai puțin elaborate cultural, tind să scape controlului conștient, rațional
Procesele afective complexe (emoțiile curente, emoțiile primare, dispozițiile afective) beneficiază de un grad mai mare de conștientizare ți intelectualizare
Procsele afective superioare (sentimentele, pasiunile) la nivse caracterizează pin mare restructurare valorică la nivel de personalitate
Formele de manifestare ale proceselor afective
„Elevul vine la lecția care îi place și la profesorul pe care îl iubește”
Stările afective și calitatea învățării
Ansamblul stărilor de necesitate ce se cer a fi satisfăcute și care îl împing, îl instigă și îl determină pe individ să acționeze în scopul satisfacerii lor
Motivația învățării. Noțiunea de motivație
Abordarea ierarhică a trebuințelor
Trebuințele
Motivele (motivația pentru cunoștere)
Dorințele (dorința de a învăța)
Aspirațiile
Convingerile
Interesele
Idealurile
Concepția despre lume și viață
Formele motivației învățării școlare
Motivație pozitivă / motivație negativă
Motivație intrinsecă / motivație extrinsecă
Motivație cognitivă / motivație afectivă
Optimum motivațional
Nivel de aspirații
Motivația și performanța școlară
Particularități ale motivației la vârsta școlară mică
Dezvoltarea impulsului cognitiv prin procedee care să capteze atenția
Promovarea unui punct de vedere realist asupra a ceea ce înseamnă motivație școlară
Entuziasmul profesorului
Folosirea competiției, îmbinarea competiției individuale cu cea grupală
Strategii de stimulare și valorificare a motivației favorabile învățării școlare
Dificultățile în învățare. Factori, tipuri și moduri de manifestare
Dificultățile în învățare și cerințele educative speciale
Evaluarea complexă a elevilor cu cerințe educative speciale
Școala incluzivă și instruirea diferențiată
Noțiunile nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria socială.
Succesul școlar constă în obținerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă, la nivelul cerințelor programelor și al finalităților educației
Insuccesul se referă la rămânerea în urmă la învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din procesul de învățare, fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități și rezultate.
Problematica psihopedagică a succesului /insuccesului școlar
Factorii individuali ai insuccesului: inteligența / potențialul de învățare / dezvoltarea fizică / starea de sănătate
Factorii insuccesului școlar
Modalități de prevenire și înlăturare a insuccesului școlar, de stimulare și favorizare a succesului
Modalități de prevenire a insuccesului școlar
Modalități de stimulare și favorizare a succesului școlar