Învățarea școlară 1. Conceptul de învățare

2. Modele învățării 3. Spațiul afectiv al învățării 4. Motivația învățării școlare

5. Dificultățile în învățare 6. Problematica psihopedagogică a succesului/insuccesului școlar

Învățarea, în general procesul dobândirii experienței individuale de comportare o modificare în comportament, realizată prin soluționarea unei

probleme care pune individul în relație cu mediul acea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi

menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere a dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului

Învățarea școlară, în particular activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un cadru organizat,

orientată în direcția asimilării de cunoștințe și formării structurilor psihice și de personalitate

Conceptul de învățare

o succesiune de operații, de acțiuni, stări și evenimente interne conștient finalizate în procesul de transformare a comportamentelor în structuri de cunoștințe mentale

(proces) care conduce la elaborarea unor produse noi care devin, în plan interior, puncte de plecare și mecanisme interne aflate la baza unor noi acte de învățare

(proces) care generează o sumă de schimbări care combină acte constructive cu acte distructive: pierdere și câștig, elaborare și reelabolare, reținere și excludere; evoluție în spirală pe calea cunoașterii

Învățarea ca proces

ansamblu de rezultate noi, produse de activitatea procesuală: cunoștințe, priceperi, noțiuni, modalități de gândire, atitudini, comportamente

rezultatele reprezintă o materializare a schimbărilor cantitative și calitative, relativ stabile, de natură afectivă sau cognitivă

Învățarea ca produs

învățarea directă, intențională / învățarea indirectă, spontană, nonintențională (J. Linhart)

habituarea / învățarea prin condiționare de tip clasic / învățarea prin condiționare instrumentală / învățarea perceptivă / învățarea motorie / învățarea verbală (M. Golu)

învățarea de semnale / învățarea stimul-răspuns / înlănțuirea / învățarea de asociații verbale / învățarea prin discriminare / învățarea noțiunilor / învățarea regulilor / rezolvarea de probleme (R. Gagne)

învățarea prin receptare / învățarea prin descoperire (D. Aussubel) învățarea conștientă / învățarea mecanică învățare perceptivă / învățare motorie / învățare verbală / învățarea

conceptelor / învățarea socială

Forme/Tipuri ale învățării

Condiții interne Potențialul ereditar Nivelul dezvoltării

intelectuale Cunoștințe Priceperi Motivație Voință Tehnici de muncă

intelectuală

Condiții externe Sistemul de cerințe Structura, gradul de

dificultate Calitatea instruirii Competența cadrului

didactic Relațiile profesor-elevi Caracteristicile clasei de

elevi (R. Gagne)

Condițiile interne și condițiile externe ale învățării

Factorii cognitivi Stadiul dezvoltării

cognitive

Structura cognitivă

Capacitatea intelectuală

Gradul de dificultate a conținuturilor

Exercițiul

Factorii socioafectivi Variabilele afective

Factorii sociali: Grupul clasă

Trăsăturile de personalitate ale profesorului

Familia

Grupul social (D. Aussubel)

Condițiile interne și condițiile externe ale învățării

Elevul

Profesorul

Familia

Școala

Grupul de elevi

Grupul de profesori

Societatea civilă

Tehnologiile educaționale

Contextul, mediul

Relațiile educaționale

(I. Neacșu)

Condițiile interne și condițiile externe ale învățării

Între 3 și 6 ani învățarea apare frecvent în împletire cu jocul

învățare socială / învățare didactică

Particularități ale învățării la vârsta școlară mică

Condiționarea clasică (Pavlov) Învățarea se produce în urma asocierii a doi stimuli, dacă

stimulul condiționat precede stimulul condiționat

Învățarea prin încercare și eroare (Thorndike) Rezolvarea problemei se face prin selectarea răspunsului

potrivit dintr-un număr de răspunsuri posibile. Învățarea implică o succesiune de încercări și erori. Tentativele încununate de succes sunt reținute, cele care duc la eșec sunt inhibate

Condiționarea operantă (Skinner) Consecințele comportamentului influențează posibilitatea

apariției acestuia

Modelele asociaționiste ale învățării

Oamenii învață deseori numai privindu-i pe ceilalți: codează informația despre comportamentul lor; în ocazii ulterioare, folosesc această informație codată drept ghid pentru acțiunile proprii

Imitația (modelarea) nu are ca rezultat doar producerea unor comportamente mimetice, ci și a unor comportamente inovatoare (A. Bandura)

Reproducerea efectivă a comportamentului învățat se face (numai) atunci când situația o impune (E. C. Tolman)

Modelul învățării sociale

Constructivismul piagetian (J. Piaget) Cunoștințele se construiesc printr-o interacțiune permanentă a subiectului cu

obiectul, a individului cu mediul Capacitățile de învățare depind de nivelul dezvoltării cognitive

Constructivismul social (L. S. Vîgotski) Construcția cognitivă a persoanei se realizează în contexte interactive Dezvoltarea cognitivă este rezultatul unei duble formări: externă, apoi internă; de

la social la individual

Constructivismul socio-cultural (J. S. Bruner) Dezvoltarea, proces de asistență, de colaborare Sprijinirea, ansamblul interacțiunilor de susținere și ghidaj

Modelul interacționistă (Școala de la Geneva) Achizițiile cognitive își au originea în confruntarea acțiunilor sau ideilor între indivizi

Modelele constructiviste ale învățării

Cel care învață este inițiatorul propriilor experiențe de învățare, în continuă căutare de informații utile pentru rezolvarea de situații problematice și reorganizându-și în permanență cunoștințele.

Pentru reprezentarea pe plan mintal a obiectelor sau categoriilor de obiecte subiectul uman recurge la concepte și prototipuri

Acestea se găsesc în interrelații ce dau naștere unor structuri conceptuale complexe: rețele semantice, scheme cognitive, scenarii cognitive

A învăța înseamnă a integra informațiile noi în memoria permanentă (recurgerea la scheme, la analogii, utilizarea organizatorilor cognitivi)

Metacogniția

Modelul cognitivist al învățării

Raporturile elevilor cu conținuturile cunoașterii Autonomia, condiție și mijloc

Profesorul, o sursă printre multe altele

Cel care învață, el însuși resursă cognitivă

Profesorul și conținuturile învățării Mediator atitudinal și cognitiv

Arta motivării

Autonomie / responsabilitate / proiecte personale de dezvoltare / motivație autoactualizatoare

Modelul umanist al învățării

Modelul logocentric

Modelul empiriocentric

Modelul tehnocentric

Modelul sociocentric

Modelul psihocentric

Corespondențe/analogii între modelele învățării și ale instruirii

Procese psihice care reflectă relațiile dintre subiect și mediu sub formă de trăiri, uneori atitudinale

Motivul de desfășurare a relației cu mediul și efectul de vibrație interioară, subiectivă

Spațiul afectiv al învățării. Conceptul de afectivitate

Polaritatea Intensitatea Durata Mobilitatea Expresivitatea

de comunicare de influențare a conduitei altora de autoreglare în vederea adaptării de contagiune de accentuare sau de diminuare

Caracteristicile proceselor afective

reflectorie

energetizatoare

axiologică

Funcțiile proceselor afective

Procesele afective primare (tonul afectiv al proceselor cognitive, trăirile afective de proveniență organică, afectele) se manifestă spontan, sunt slab organizate, sunt mai aproape de biologic și mai puțin elaborate cultural, tind să scape controlului conștient, rațional

Procesele afective complexe (emoțiile curente, emoțiile primare, dispozițiile afective) beneficiază de un grad mai mare de conștientizare ți intelectualizare

Procsele afective superioare (sentimentele, pasiunile) la nivse caracterizează pin mare restructurare valorică la nivel de personalitate

Formele de manifestare ale proceselor afective

„Elevul vine la lecția care îi place și la profesorul pe care îl iubește”

Stările afective și calitatea învățării

Ansamblul stărilor de necesitate ce se cer a fi satisfăcute și care îl împing, îl instigă și îl determină pe individ să acționeze în scopul satisfacerii lor

Motivația învățării. Noțiunea de motivație

Abordarea ierarhică a trebuințelor

Trebuințele

Motivele (motivația pentru cunoștere)

Dorințele (dorința de a învăța)

Aspirațiile

Convingerile

Interesele

Idealurile

Concepția despre lume și viață

Formele motivației învățării școlare

Motivație pozitivă / motivație negativă

Motivație intrinsecă / motivație extrinsecă

Motivație cognitivă / motivație afectivă

Optimum motivațional

Nivel de aspirații

Motivația și performanța școlară

Particularități ale motivației la vârsta școlară mică

Dezvoltarea impulsului cognitiv prin procedee care să capteze atenția

Promovarea unui punct de vedere realist asupra a ceea ce înseamnă motivație școlară

Entuziasmul profesorului

Folosirea competiției, îmbinarea competiției individuale cu cea grupală

Strategii de stimulare și valorificare a motivației favorabile învățării școlare

Dificultățile în învățare. Factori, tipuri și moduri de manifestare

Dificultățile în învățare și cerințele educative speciale

Evaluarea complexă a elevilor cu cerințe educative speciale

Școala incluzivă și instruirea diferențiată

Noțiunile nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria socială.

Succesul școlar constă în obținerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă, la nivelul cerințelor programelor și al finalităților educației

Insuccesul se referă la rămânerea în urmă la învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din procesul de învățare, fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități și rezultate.

Problematica psihopedagică a succesului /insuccesului școlar

Factorii individuali ai insuccesului: inteligența / potențialul de învățare / dezvoltarea fizică / starea de sănătate

Factorii insuccesului școlar

Modalități de prevenire și înlăturare a insuccesului școlar, de stimulare și favorizare a succesului

Modalități de prevenire a insuccesului școlar

Modalități de stimulare și favorizare a succesului școlar