Ştirea
1.Definiţie
Ce este ştirea ?
Există multe definiţii ale ştirilor, dar nici una care să cuprindă toate
trăsăturile caracteristice ale unui text de ştire bun şi credibil. În general ştirile
pot fi definite ca o cronică de activitate a evenimentelor, ideilor şi problemelor
(Peter Gross, Culegerea şi Redactarea Ştirilor, Timişoara 1993. p25)
Mulţi redactori sunt înclinaţi să definească ştirile în termenii tipului de
informaţie aşteptat de cititorii lor, mai exact să ofere ceea ce aceştia doresc, fie
că este vorba de ceea ce aceştia doresc, fie că este vorba de ştiri interne sau
internaţionale, sport, articole de interes general uman etc. Importanţa sporită a
unei ştiri faţă de altă ştire depinde în măsură mai mare de publicaţia care o
difuzează decât de natura subiectelor. De exemplu o publicaţie specializată pe
probleme de afaceri externe va considera mai important un articol care se ocupă
de un astfel de subiect decât o ştire referitoare la un tratament al cancerului.
Totuşi redactorii şi reporterii trebuie să aibă în vedere faptul că importanţa mai
mare a unei ştiri faţă de alte ştiri depinde de:
- numărul celor care vor fi afectaţi de conţinutul ei
1
- amploarea efectului (efectelor) adică măsura în care este afectată
situaţia unui individ sau a unei societăţi
- actualitatea ştirii şi proximitatea evenimentului
- amploarea consecinţelor care decurg din publicarea ştirii respective
(Idem, ibidem, p.26)
Există aproape tot atâtea definiţii ale ştirii câte articole s-au scris şi se
scriu în continuare. Cea mai comună definiţie a ştirii în Marea Britanie afirmă
că nu este o ştire dacă un câine muşcă un om, ci dacă un om muşcă un câine.
Aşadar, ştirea vizează ceva neobişnuit sau interesant. Ea este, de asemenea,
ceva proaspăt, ceva despre care nu s-a mai auzit. Dar există multe exemple de
informaţie ce ar corespunde acestor criterii dar nu constituie o ştire. De
exemplu, nu am cumpărat o maşină nouă. Această informaţie este nouă,
proaspătă şi nu aş vrea să-l afle chiar oricine .Dar nu este o ştire, pentru că este
de interes pentru un cerc foarte limitat de oameni. Deci ştirea trebuie să fie nu
numai ceva neobişnuit şi proaspăt, ci, totodată ,trebuie să fie de interes general.
(David Randall, Jurnalistul Universal, 1998. p.38)
Ştirea constă din acele fapte, descriere şi idei ale căror surse pot fi
identificate şi care pot fi verificate în mod independent. Ştirea nu este o
prezentare de opinii, o interpretare, o analiză sau o reconsiderare critică a unui
eveniment, a unei probleme sau idee, ci mai degrabă una obiectivă.
Criteriile primordiale de obiectivitate implicate în acest context sunt:
- prezentarea tuturor aspectelor unei ştiri
- absenţa comentariilor din partea redacţiei şi identificarea tuturor
surselor de informare şi a tuturor declaraţiilor făcute (P.Gross, 1993 p.26)
Rolul unui ziar este de a afla informaţia proaspătă despre probleme de interes
public şi de a o transmite cititorului cât mai repede şi cu cât mai multă acurateţe
posibil, în mod cinstit şi echilibrat. Ziarul poate să facă o mulţime de alte
lucruri, cum ar fi să spună cititorilor ce crede despre ultimele filme, cum se
cultivă cartofi, care sunt predilecţiile zilei pentru zodia Taurului sau de ce e
2
cazul ca guvernul să-şi dea demisia. Dar fără informaţie proaspătă nu am avea
decât un comentariu asupra unor lucruri deja ştiute. (David Randall, 1998.p.37)
Factorii valorii de informaţie
Ştirea nu este un subiect abstract şi nici unul suficient sieşi. Ea nu există
decât în relaţie cu un număr de alţi factori. Aceşti factori au legătură atât cu
publicul căruia îi este adresată ştirea, cât şi cu articolul respectiv. Factorii ce
determină valoarea de informaţie se împart în factori specifici, care ţin de fapte
verificabile a căror semnificaţie o judecă; şi factorii generali, care sunt mult mai
subiectivi.
Deasupra acestor factori sunt reporterii şi editorii/redactorii lor.
Subiectivitatea jurnaliştilor este naturală atâta vreme cât ei sunt conştienţi de ea
şi nu-şi consideră propriile opinii, în mod greşit, drept adevăruri obiective. Eu
cred că lipsa locuinţelor este un subiect interesant şi important, tu crezi că e un
lucru inevitabil şi plictisitor.
Factorii valorii de informaţie
Specifici Generali
Domeniul articolului Cititorii
Evenimentul Contextul
Sursa
Sincronizarea
Cunoaşterea
(David Randall, p.39)
3
Reporterii trebuie să reţină că dacă au descoperit ceva asta nu înseamnă
că au deja o ştire, chiar dacă subiectul a însemnat zile de cercetare, sau au
înfruntat tot felul de dificultăţi. Numai în circumstanţe excepţionale cititorului
îi pasă de modul în care reporterul a acţionat pentru a obţine informaţia.
Domeniul
Acesta reprezintă categoria generală în care se încadrează articolul –
infracţiuni, economie, sănătate, politică etc. În teorie, toate domeniile au
aceeaşi importanţă, dar în practică unele sunt mai importante decât altele. De
exemplu, infracţiunile au o mai mare importanţă decât moda. Fiecare dintre
aceste categorii se împart în subcategorii, de exemplu infracţiunile se împart în:
crime, fraude, răpiri, escrocherii, droguri, spargeri, şantaj, viol, agresiune.
Fiecare dintre acestea are propria sa valoare netă care este dată, în mod normal,
de raritatea lor într-o anumită societate sau zonă.
Evenimentul
Acesta înseamnă ceva ce se întâmplă în mod specific în cadrul
domeniului sau subdomeniului la care se referă articolul. Raritatea sa dă cea
mai mare parte a valorii sale, fără să depindă de public.
Evenimentul mai are trei elemente:
Sursa : Greutatea sau valoarea evenimentului depinde în parte de sursa
de la care a fost obţinută informaţia.
Cunoaşterea. Aici se pune problema câţi oameni au cunoştinţă despre
eveniment. Cea mai mare valoare o au articolele care reprezintă prima avizare a
unui eveniment necunoscut pentru toată lumea în afară de sursă şi, poate, de
apropiaţii acesteia.
4
Sincronizarea
Ştirea nu creşte în calitate dacă nu este descoperită la timpul potrivit.
Timpul nu este totuşi , el singur, cel mai important factor. Dacă afli despre un
eveniment major la trei săptămâni după ce acesta a avut loc, factorul crucial nu
este perioada de timp, ci câţi oameni au aflat despre acel eveniment între timp.
Dacă subiectul nu este încă o informaţie publică, intervalul de trei săptămâni nu
va reduce semnificativ valoarea ştirii.
Cititorii
Acesta reprezintă cel dintâi factor nerelaţional cu specificul subiectului.
Publicul poate fi general sau specializat dar trebuie să învăţăm cât mai multe
despre el. Astfel, este imposibil să judeci interesele şi gusturile sale şi, implicit,
e imposibil să evalueze corespunzător valoarea subiectului şi a evenimentului.
Trebuie însă să foloseşti ceea ce cunoşti despre cititori pentru a fi
informat în vederea judecăţilor de valoare pe care le face în general, şi nu să
laşi ceea ce cunoşti despre preferinţele publicului sa-ţi influenţeze în
permanenţă concluziile în toate privinţele.
Contextul
Acesta reprezintă situaţia dintr-o zonă dată care corespunde domeniului
şi evenimentului şi ajută la evaluarea realităţii. Astfel valoarea de informaţii a
unui subiect variază în funcţie de locul în care se petrece evenimentul.
Uneori, lucrurile par schimbate atunci când se acumulează mai multe
secvenţe ale unui anumit eveniment. De exemplu, nu este considerată ştire
faptul că un câine muşcă un om. Dar dacă o anumită rasă de câini atacă oameni
în repetate rânduri – şi grav – atunci aceasta devine ştire. Contextul trebuie
menţionat uneori chiar şi în detaliu. În unele cazuri contextul este cunoscut
5
publicului larg, dar mult mai adesea este nevoie de muncă pentru a-l afla, şi
astfel devine inseparabil în cadrul articolului.
Contextul este de asemenea important pentru că poate fi invocat în
apărarea jurnalistului, atunci când acesta este acuzat că este negativist,
senzaţionalist sau interesat de lucruri rele.
Valori ale ştirilor
Jurnaliştii iau decizii în fiecare clipă. În general, valorile de bază ale
ştirilor care oferă un fel de îndrumar în luarea deciziilor cu privire la ce
constituie sau nu o ştire, şi care dintre ştiri poate avea o mai mare însemnătate
pentru public include :
Actualitatea
Nu are nici un rost publicarea unei ştiri despre un hoţ care pătrundea
sistematic în casele oamenilor dintr-o anumită localitate, în urmă cu două luni.
Oamenii ar fi avut nevoie de această informaţie la timpul respectiv pentru a-şi
proteja casele. Ştirile depăşite rareori mai sunt ştiri.
Proximitatea
În majoritatea cazurilor, evenimentele sunt cu atât mai însemnate cu cât
ele se desfăşoară mai aproape de reşedinţa cititorului, prin aceasta ştirea devine
mai importantă. O inundaţie care ucide mii de oameni în Bangladesh este lipsită
de consecinţe şi, deci, va prezenta un interes minim pentru cititorii din Braşov.
Conflictul
Când neînţelegerile dintre instituţii şi dintre oameni îi afectează pe alţii,
când acestea primesc probleme importante cu consecinţe pentru cetăţeni ele
devin ştiri.
6
Conflictele personale sau ideologice între membri ai Parlamentului au
influenţă asupra cetăţenilor deoarece pot influenţa viteza şi modul de rezolvare ,
în acest far, a unei anumite probleme de interes naţional.
Consecinţele
Consecinţa este măsura tuturor celorlalte criterii de evaluare a ştirilor.
Orice poate afecta sau ajuta într-adevăr mulţi oameni, implică existenţa
consecinţelor.
Progresele şi dezastrele
Un accident de avion în care-şi pierd viaţa 200 de persoane sau un
tratament contra cancerului care poate salva sute de mii de vieţi de persoane să
fie afectate pentru ca un eveniment să poată deveni o ştire, progresul unei
persoane sau revenirea sa dintr-o boală grea sau uciderea unui copil pot
constitui subiectul unor ştiri importante.
Eminenţa şi proeminenţa
Oamenii de succes în domeniul ştiinţei, guvernării, politicii, industriei
sau vieţii academice şi ale artei pot deveni subiecte de ştiri. Publicul doreşte şi
trebuie să ştie ce fac aceşti oameni şi care sunt opiniile lor într-o serie de
probleme.
Interesul uman
Cititorii arată o permanentă preocupare faţă de semenii lor, faţă de
încercările şi nenorocirile lor, faţă de suferinţele şi bucuriile lor. Adeseori,
împrejurările în care se găsesc anumite persoane, oferă un context ce devine
planificativ şi reprezintă interes pentru cititori.
Valori diverse
7
Relaţii apreciate ca interesante de către cititori, care îi informează şi
amuză, pot să constituie ştiri propriu-zise, dar cuprind valori care merită atenţia
jurnaliştilor şi redactorilor.
Aceste valori ale ştirilor nu sunt nicidecum atotcuprinzătoare nici nu
trebuie să fie toate prezentate într-o relatare pentru a face din aceasta o ştire
credibilă. Una, două sau mai multe din aceste însuşiri pot fi găsite în aproape
toate ştirile. (Peter Gross, ,p.27)
Ştiri vs. Features
Dispute subtile au loc între jurnalişti în ceea ce priveşte diferenţa între
ştiri şi features. Mulţi jurnalişti consideră că articolele de ştiri sunt întotdeauna
reci, impersonale, în timp ce articolele tip feature sunt pline de spirit şi libere de
canoane. Ei consideră că reporterul este un colector serios de fapte iar scriitorul
de feature o persoană mereu în căutarea frazelor frumoase.
David Randall în lucrarea “Jurnalistul Universal” p. 46 afirmă că nu
există o limită clară între ştiri şi features. Desigur că sunt diferenţe – un articol
despre 268 de oameni morţi într-un incendiu, pe de o parte, şi o rubrică de
grădinărit, pe de alta. Primul este o ştire iar celălalt un feature. Dar între cele
două extreme se află majoritatea articolelor astfel că întrebarea pe care şi-o
pune este :
“ În ce punct se transformă o ştire într-un feature? ”. La această întrebare
nu i s-a dat nici o definiţie satisfăcătoare cu excepţia uneia : “ un feature nu este
o ştire “. Dar distincţia dintre ştire şi feature duce la o restrângere a subiectelor
acoperite şi a modurilor de tratare a subiectelor, la fenomenul de “ vid
informaţional ”.
Ştirile şi articolele tip feature sunt ambele informaţie şi trec succesiv
dintr-o extremă în alta. Ceea ce se înţelege prin abordarea convenţională tip “
hard news ” nu este decât o modalitate de a prelucra informaţia proaspătă. Sunt
multe moduri în care poate fi scris un articol.
8
Abordările tradiţionale ale ştirilor şi articolele de tip feature, aşa cum
sunt înţelese, ar putea fi combinate în mare măsură în materie de subiect şi
tratament. Cele mai multe pagini de ştiri ar putea beneficia de mai multă
aventură şi de o abordare mai flexibila a subiectelor. În mod similar,
majoritatea ştirilor feature ar avea de câştigat prin eliminarea articolelor de tip
“eu”, printr-o scriitură mai puţin vanitoasă şi prin reducerea acelor fragmente
care nu sunt cu mult mai mult decât o inşirare de afirmaţii puse cap la cap.
(David Randall, p46)
Stilul de redactare a ştirilor
Stilul în care ştirile tipărite sau difuzate sunt prezentate diferă de la o ţară
la alta. Un anumit stil de redactare a ştirilor depinde în mare măsură, de cultura
şi limba unui popor precum şi de istoria originii, evoluţiei şi ţelurilor
jurnalisticii sale.
Stilul în genere trebuie să fie pur, clar, precis, natural şi armonic, şi pe
lângă acestea se mai adaugă originalitatea şi vioiciunea.
Puritatea - constă în întrebuinţarea de expresii pure, corecte.
Claritatea - constă în prezentarea ideilor într-o ordine care să nu dea
deloc altă interpretare.
Precizia - constă în întrebuinţarea cuvintelor celor mai potrivite.
Naturaleţea - constă în uzitarea cuvintelor simple, necăutate cu
lumânarea.
Armonia - constă în aranjarea corectă a cuvintelor şi frazelor.
Originalitatea implică evitarea expresiilor banale.
Voiciunea constă în impresia de mişcare ce se degajează din frazele
articolului.
(Emil Samoilă, p. 59)
9
Stilurile profesionale de redactare a ştirilor în democraţiile moderne au,
fără îndoială, trăsături comune .
a) Prezentarea este clara, concisă
b) Au o organizare clară, cele mai importante fapte, consecinţele, ideile
care merită maximă atenţie, având întâietate
c) Limbajul este clar iar economia de cuvinte preţuită (cuvintele de prisos
sunt înlăturate ).
d) Sunt făcute atribuiri pentru informaţiile reprezentate
e) Persoanele menţionate în ştire sunt clar identificate
f) Stilul prezentării depinde de subiectul relatării
g) Redactorul nu emite opinii ale redacţiei
h) Diateza activă este de preferat diatezei pasive
i) Toate afirmaţiile cu caracter general se susţin cu fapte şi exemple
concrete
j) Limbajul ambiguu şi subiectiv este eliminat (P. Gross, 1993, p.29)
Factori ce influenţează tratarea ştirilor
Bruce D. Itule şi Douglas A.Anderson trec în revistă o serie de factori
organizaţionali care influenţează tratarea subiectelor de presă în interiorul
redacţiei (1991, p.45-46)
a) Instinctele (intuiţia) editorilor şi reporterilor conform mitului că
jurnaliştii „ştiu să recunoască instinctiv ce este demn de a fi publicat şi ce nu”.
b) Publicul fiecărei instituţii de presă în parte este cel ce decide în ultimă
instanţă ce are valoare de informaţii şi ce nu. Adesea, jurnaliştii se pun în locul
publicului încercând să-i ghicească gusturile. Presa profesionistă preferă însă să
evite estimările empirice, apelând, în schimb la sondaje specializate apte să
identifice preferinţele şi structura cititorilor.
c) Spaţiul publicistic (în funcţie de spaţiul publicistic disponibil, unele
subiecte pot “prinde” ziarul sau nu ).
10
d) Cantitatea de ştiri disponibile. În funcţie de numărul de evenimente
notabile care au loc pe plan local şi internaţional, aria de selecţie a subiectelor
este mai largă sau mai limitată. În zilele mai “slabe” din punctul de vedere al
frecvenţei evenimentelor, ziarele vor publica articole cu o valoare mică de
informaţie. În zilele “aglomerate” însă există posibilitatea ca subiecte relativ
importante să rămână “pe dinafară”.
e) Politica redacţională a fiecărei instituţii de presă. Un săptămânal
economico-financiar precum “Capital”, spre exemplu, îşi selectează subiectele
după criterii sensibil diferite de cele după care operează hebdomadarul
“Formula As”, orientat mai mult spre divertisment, probleme de sănătate şi
universul cosmic.
f) Presiunile din partea patronului. Redactorii şi reporterii sunt în general
conştienţi de interesele politice şi economice ale patronilor de presă.
g) Influenţa companiilor care cumpără spaţiu publicitar. Relaţiile dintre
ziare şi firmele care plătesc pentru reclame în publicaţii sunt foarte subtile.
Relaţiile comerciale cu aceste companii pot sta la baza unor articole despre
activitatea firmelor respective, în secţiunea publicistică a ziarului, aşa după cum
unii editori pot avea reţineri în a publica articole care ar pune într-o lumină
nefavorabilă firmele care cumpără spaţiu publicitar.
h) Formula redacţională. Politica multor instituţii de presă este de a
menţine o proporţie constantă între articolele pe teme locale, naţionale şi
internaţionale.
i) Competiţia între instituţiile de presă. Uneori, competiţia între publicaţii
sau posturi de radio ori de televiziune cu profil similar afectează selecţia
subiectelor : conducerea instituţiilor de presă acţionează în unele cazuri după
principiul “Trebuie să afirm publicului subiecte pe care acesta nu le poate găsi
la competitorii noştri”.
(Manual de Jurnalism, p.26-27)
11
2. Clasificarea ştirilor
Orice scriitor trebuie să lucreze în cadrul unor convenţii anume ale
formelor literare, fie că e un roman, o nuvelă, o biografie, o piesă, poezie sau
articol de ştiri. Orice informaţie, idee sau emoţie pe care scriitorul vrea să o
comunice cititorilor trebuie comunicată într-un mod organizat. Scrierea
articolelor, ca orice scriere, care comunică, este o scriere organizată, bine
structurată. Diferitele feluri de organizare a articolelor de ştiri în vederea
publicării lor în ziar depind în întregime de ceea ce sunt faptele, povestitorii şi
de ceea ce vrea scriitorul să spună cititorilor despre acele fapte.
Încă înaintea culegerii faptelor despre unele ştiri particulare, jurnalistul
începe să se gândească cum să le organizeze într-o nouă relatare. Şi după ce
noua informaţie a fost obţinută, ideile ce privesc tema sau ideea centrală au fost
fixate, ordinea lor poate fi schimbată.
Din timpul celui de-al doilea război mondial sunt iniţiate numeroase
studii ale metodelor tradiţionale de organizare a ştirilor. Organizaţiile
jurnalistice profesionale au acordat o considerabilă atenţie modului de a fabrica
noi ştiri mai bine organizate şi mai atrăgătoare. (Newsgathering, 1986, p.31)
În mare parte, această atenţie a fost motivată de succesul publicaţiilor de
ştiri care prezentau ştirile într-o modalitate mai acroşantă şi mai plină de viaţă.
De asemenea şi poate mult mai important programele de ştiri radio şi tv au
demonstrat cum mesajul unei relatări poate fi prezentat în mai puţine cuvinte
decât cele pe care le conţine un articol de ziar.
Asociaţiile de presă şi ziarele de tiraj mare de la acea vreme au angajat
experţi în analiza practicilor de citire.
Câteva somităţi jurnalistice devin entuziaste vis-a-vis de formulele de
citire şi blamează cititul superficial al cititorului şi indiferenţa faţă de stilul
tradiţional al compunerii jurnalistice. Alţi câţiva gândesc că răspunsul trebuie
12
să fie găsit într-o înţelegere mai mare a jurnaliştilor a aspectelor filosofice şi
statistice ale proceselor comunicării.
În cele din urmă nu contează ce scriere sau stil de a vorbi este folosit, şi,
fie că conţinuturile sunt obiectiv-descriptive sau subiectiv-analitice, curiozitatea
cititorului sau ascultătorului trebuie să fie satisfăcută în ceea ce priveşte
întrebările: “cine”, “ce”, “unde”, “când”, “de ce”, “cum” (Donald L Ferguson,
Jim Patten, Journalism Today, p.52)
Ceea ce cu o generaţie în urmă era important, (trebuia ca în primul
paragraf să fie menţionate cât mai multe întrebări posibile), astăzi este permisă
o mai mare libertate în prezentarea ştirilor.
Toate articolele de ştiri au în esenţă aceeaşi formă. Povestirea are un
început (lead, introducere sau intro) şi un corp sau dezvoltare adică povestirea
efectivă. Multe articole de ştiri au de asemenea o încheiere formală.
Diferenţa izbitoare între ştirile tradiţionale şi alte forme de compunere
scrisă cum ar fi: eseul, poezia, drama, romanul şi nuvela continuă să fie aceasta:
pe când autorii acestor alte forme de compoziţie de obicei încep cu datele
minore sau incidentale şi le lucrează până la un punct culminant spre sfârşitul
compoziţiilor lor, jurnalistul inversează acest plan de organizare astfel că
punctul culminant sau sfârşitul povestirii vine în primul plan. Dând un orar al
faptelor pentru a le aranja în forma unui articol de ziar scriitorul selecţionează
cel mai important fapt sau punct culminant al povestirii şi îl pune la început. Al
doilea fapt cu mare importanţă este pus în al doilea plan şi aşa se continuă.
(Mac Dougal)…
Forma tradiţională a scrierii ştirilor este numită forma piramidei
inversate. Se spune că are originile în zilele războiului civil când
corespondenţii obişnuiau să telegrafieze pentru prima oară. De frică că
relatările lor nu vor fi transmise în întregime corespondenţii de război
îngrămădeau cât mai multe informaţii în primele lor paragrafe. De-a lungul
deceniilor, din acel timp, asociaţiile de presă care transmit ştiri prin telegraf au
13
perfecţionat sistemul. Înaintea apariţiei teleseterului ştirile principale erau
transmise într-o singură bucată. (Mac Dougal)
Structura unui articol tip piramidă inversată este evidentă. O introducere
rezumă evenimentul central sau evenimentele centrale. Urmează elementele
care vin în sprijinul elementului central. Elaborarea introducerii pentru un
material tip piramidă inversată este destul de simplă dacă articolul are unul sau
două elemente principale. Dificultatea creşte odată cu numărul de elemente.
Când trebuie menţionate mai multe elemente în primul paragraf sau în primele
două, trebuie evitată fraza extrem de lungă. Uneori este incomod să se
înghesuie toate elementele esenţiale într-un singur paragraf şi introducerea este
bine să ocupe primele două sau trei paragrafe. (Manual pentru Ziariştii din
Europa Centrală şi de Est, 1992, p.25)
Cele mai importante fapte vin imediat după introducere, cele mai puţine
importante sau interesante la sfârşitul povestirii.
Povestirea piramidă-inversată nu are încheiere. Doar se termină. Acest
format are un avantaj: Povestirea poate fi tăiată de la capăt în sus, paragraf cu
paragraf şi sensul povestirii – faptele esenţiale conţinute în introducere - nu va
fi pierdut. Pe de altă parte cititorii grăbiţi vor prinde esenţa povestirii chiar dacă
citesc introducerea sau introducerea şi primele cuvinte ale dezvoltării.
Să privim un exemplu de format piramidă inversată.
General Telephone Co va investi mai mult de 230.000$ pentru a
extinde şi îmbunătăţi serviciul în schimbul său Washington County.
Compania plănuieşte să înlocuiască vreo 70.000 de picioare de fire
telefonice suspendate cu cablu subteran şi să instaleze o unitate
suplimentară de schimbare la distanţă pentru a acomoda sporirea în
partea vestică a ţinutului.
Lucrarea ar trebui să fie terminată până la sfârşitul anului, a spus
compania. (Serge A. Hough, News Writing, 1995, p.46)
14
Primul paragraf al articolului este o introducere sumară care acoperă
faptele esenţiale ale articolului. Al doilea paragraf adaugă amănunte, o
explicaţie a ceea ce va îndeplini proiectul. Paragraful final adaugă un detaliu
folositor explicând cât timp va lua lucrarea: Dacă limita de spaţiu ar fi cerut ca
acest articol să fie scurtat, ultimul paragraf ar fi putut fi tăiat şi articolul ar fi
fost încă intact. Dacă ar fi fost necesar şi al doilea paragraf ar fi putut fi
sacrificat şi articolul - acum constând decât în introducerea iniţială - ar fi fost în
continuare inteligibil şi informativ. Cititorul grăbit, frunzărind ziarul şi citind
doar primul paragraf al acestui articol, ar fi ştiut cel puţin ce plănuia compania
telefonică.
Aşadar introducerea unui articol piramidă – inversată trebuie să fie un
rezumat complet. Trebuie să includă toate faptele esenţiale.
Iată un alt exemplu:
Patru elevi de la Washington County Vocational High School au fost
arestaţi şi acuzaţi de imprimarea de bancnote false de 10$ în valoare de
mai mult de 8.000$ şi cheltuirea lor în comerţul local.
Elevii au fost arestaţi vineri şi acuzaţi de fals.
Poliţia din Carolton a spus că elevii au imprimat bani falşi în secţia
de grafică a Centrului de Consultanţă pentru Carieră. (George A.Hough,
News Writing, p.47)
Acesta este un articol bine organizat. Introducerea este completă, şi
dezvoltarea este cu grijă aranjată în ordinea descrescătoare a importanţei şi
interesului. Dezvolatrea abia adaugă detalii.
Iată două relatări, din prima şi din a doua zi cu mai multe elemente
bazate pe principiul piramidei inversate, transmise de Asociated Press, care
reunesc în mod elegant toţi factorii.
Londra. - O furtună violentă, însoţită de ploi torenţiale şi vânturi
puternice cu viteze de până la 110 mile pe oră, s-a abătut joi asupra
15
Continentului, provocând uriaşe pagube materiale şi moartea a cel puţin 62 de
persoane din cinci ţări.
Londra - Pentru a relua alimentarea cu curent electric într-un
milion de locuinţe şi pentru a degaja autostrăzile de maşinile răsturnate,
au fost mobilizate de urgenţă echipe de intervenţie, vineri, după ce o
furtună violentă s-a abătut asupra Europei de Vest, cu forţă de uragan
provocând moartea a peste 90 de persoane (Manual pentru Ziariştii din
Europa Centrală şi de Est, 1992, p.25)
Forma piramidei răsturnate a fost deci apărată din câteva motive:
a) Pentru că facilitează citirea. S-a pus punctul culminant la început
pentru ca cititorii să citească în fiecare zi ştirile şi să-şi dea mai repede seama
despre ce este vorba.
b) Pentru că satisface curiozitatea. Faptul cel mai important este pus în
prim-plan
c) Pentru că uşurează scrierea titlurilor. Primul rând este format din
cuvântul cheie sau sinonimul acestuia care este necesar să dea o idee despre
ceea ce conţine relatarea. Dacă relatarea este bine scrisă, scriitorul titlului nu
trebuie să se uite dincolo de primul şi al doilea paragraf pentru a găsi cuvintele
cheie.
O altă modalitate de construcţie a ştirilor este varianta introducerii
amânate sau a paragrafelor de ambianţă. În acest caz primele paragrafe
deoarece nu rezumă evenimentele trebuie să creeze o atmosferă anticipativă.
Dar răbdarea cititorilor nu trebuie pusă prea mult la încercare. Pe la al
cincilea paragraf trebuie ca subiectul să fie condensat. Acest lucru este numit
adesea “modelul nucă”. Să analizăm modul în care poate debuta un articol cu o
introducere amânată. Luăm ca exemplu articolul despre “mierle”. Introducerea
începe cu descoperirea de câtre trei sau patru persoane uimite a stolurilor de
mierle. Apoi scriem:
16
“Din tot oraşul sosesc informaţii similare. Această zonă a fost inundată
de mii de mierle. Nimeni nu pare să ştie cu certitudine de unde au venit sau cât
vor sta sau dacă vor ameninţa sănătatea comunităţii.
Întâi un bloc apoi următorul este un alt mod de construcţie a ştirilor,
când răspundem la întrebări pe rând, folosind structura blocurilor ca la
înălţimea unei clădiri din cuburi de lemn. Aranjate întrebările şi răspunsurile în
succesiunea cea mai logică pe care o putem realiza, astfel încât un bloc al
informaţiei să se lege cât mai firesc cu următorul.
În articolul de mai sus prima întrebare ar fi: de unde au venit mierlele?
Apoi una din context: au experţii cunoştinţă de fenomene similare?
Există şi alte structuri. Una este cea cronologică, dar aceasta se poate
aplica doar anumitor evenimente.
Alta este aceea de a analiza situaţia în mod succesiv, cu mai multe
perechi de ochi. Constanta este o structură de bază puternică, ce leagă toate
elementele şi grupează informaţiile apropiate. (Idem, Ibidem, p.27)
Cu câţiva ani în urmă Comitetul Asociaţiei Editorilor de Presă au setat
relatările într-o coloană de dreapta care a fost una dintre cele mai bune exemple
de scriere a ştirilor anului. Acestea au fost scrise în stilul tradiţional al
piramidei inversate. Într-o coloană de stânga, aceleaşi fapte, folosindu-se
aceeaşi frazeologie cât de mult posibil, au fost aranjate în stil cronologic.
După acest studiu s-a observat că cel mai important pas în comunicare
este obţinerea a ceva uşor de comunicat. Cuvintele scurte, sintezele şi
paragrafele dorindu-se a fi cât mai clare, nu pot adăuga importante detalii unei
relatări jurnalistice. Nu există substitute pentru o bună exprimare indiferent ce
stil este folosit (Mac Dougall)
Indiferent de structură, un articol bun este ca o autostradă bună, asigură o
rulare lină până la destinaţie, iar schimburile de direcţie sunt semnalizate prin
indicatoare imposibil de confundat.
Cititorul trebuie să ştie când autorul schimbă direcţia adică trece la un
nou şir de idei. Împărţirea în paragrafe este de mare ajutor în acest sens. Dar
17
adesea, numai paragrafele nu sunt suficiente. Este necesar un mijloc de
tranziţie. Fără acel semn de circulaţie cititorul pierde firul, chiar dacă numai
pentru o clipă.
O modalitate de tranziţie este aceea a utilizării unor cuvinte şi locuţiuni
cum ar fi: şi, dar, astfel, totuşi, cu toate acestea, însă, desigur, bineînţeles,
evident, în consecinţă, de fapt, se recunoaşte că, se admite că, de aceea, în plus,
mai mult, pe de altă parte, într-adevăr,
Uneori este nevoie de ceva mai mult decât aceste cuvinte pentru a-l
îndemna pe cititor. O modalitate este aceea a cârligului. Adică, ultimul cuvânt
al unui paragraf este reluat în prima propoziţie a paragrafului următor şi folosit
pentru a introduce o nouă idee. Cârligul poate fi un singur cuvânt sau o
expresie. Uneori, cârligul poate să facă legătura nu neapărat cu paragraful
imediat anterior, ci cu altul, mult mai în urmă. Dar cu cât este mai apropiat, cu
atât este mai bine, deoarece cuvintele sau expresiile se păstrează proaspete în
mintea cititorului. În orice caz, mijloacele de tranziţie îl ajută pe cititor să
urmărească şirul gândurilor celui care a scris articolul. (Manual pentru Ziariştii
din Europa Centrală şi de Est, 1992, p.28)
3. Introducerea (Lead-ul, Intro-ul)
Scrierea introducerii. Unii o fac în scris, alţii în mintea lor, dar ziariştii buni,
îşi organizează întotdeauna materialul înainte de a începe să scrie.
În cazul fiecărui articol, trebuie să se răspundă la trei întrebări de bază.
1. Ce fel de introducere se va alege?
2. Ce manieră de a relata se va alege?
3. Se va folosi persoana întâi sau a treia?
18
Primul paragraf Scopul introducerii este acela de a-l familiarizat pe
cititor cu cele ce urmează, într-un mod cât mai plăcut şi stimulator.
Intro-ul este cel mai important paragraf al articolului si poate determina
pe cititori să citească articolul până la capăt sau să-l abandoneze în cel mai
scurt timp pentru altul. De foarte multe ori, ziarele sunt consumate rapid, de
oameni care au puţin timp la dispoziţie să le citească, în locuri şi în condiţii
improprii relaxării şi contemplării: trenuri, metrou, maşini oprite la stop, birouri
pe stradă. Este foarte posibil că, dacă primul paragraf nu le captează atenţia,
nici să nu mai ajungă la al doilea.
Acest lucru nu este întotdeauna determinat de calitatea intro-ului. Există
şi alţi factori: un titlu bun îl va incita pe cititor să ajungă dincolo de intro, de
asemenea, vor fi influenţaţi de mărimea ziarului.
Există şase întrebări de care partea introductivă trebuie să se ocupe şi
anume
a) Cine este implicat în relatare
b) Ce s-a întâmplat
c) Când s-a întâmplat
d) Unde s-a întâmplat
e) De ce s-a întâmplat
f) Cum s-a întâmplat
În funcţie de conţinutul relatării ,toate, una singură (cea mai importanta,
în funcţie de natura şi subiectul relatării, sau o combinaţie a celor şase întrebări,
trebuie să-şi afle răspunsul în orice introducere. De fapt, mai există o întrebare
posibilă căreia, în mod legitim, trebuie să i se găsească răspuns în introducere.
Care sunt consecinţele:
a) Unui anumit eveniment .
b) Implicării unui anumit protagonist într-o întîmplare .
c) Cauzelor unui anumit eveniment întâmplător .
d) Modului cum s-a petrecut acest lucru.
e) Locului unde s-a petrecut lucrul respectiv.
19
f) Momentului când s-a petrecut acel lucru .
Identificarea întrebărilor socotite a fi cele mai importante dintre cele enumerate
mai sus dictează, în mare măsură, modul de organizare al articolului.
Introducerea are aceeaşi menire ca şi pagina de cuprins a unei cărţi în
identificarea temelor şi ordinii prezentării lor.
Consecinţa reprezintă una dintre cele mai importante valori ale ştirilor şi
de aceea ea trebuie prezentată chiar înaintea ştirii care a determinat-o. (Peter
Gross, 1993, p.55).
Păstrând cele cinci întrebări, în minte, să vedem cum poate fi organizat
într-o introducere sumară următorul set de fapte.
Faptul 1 O donaţie unui spital local
Faptul 2 Donaţia vine de la guvernul federal
Faptul 3 Donaţia este de 100.000$
Faptul 4 Scopul: fondarea cercetării pentru detectarea rapidă a
alcoolismului pentru muncitorii din industrie.
Faptul 5 Spitalul va lucra împreună cu Departamentul Statal al
Reabilitării Vocaţiei în studiu
Faptul 6 Acordarea donaţiei a fost anunţată azi de către Robert
Jackson, director al serviciilor de reabilitare vocaţională ale spitalului.
Despre ce este acest articol ? Unui spital local să-i spunem Carolton
General Hospital –i-a fost acordată o donaţie federală pentru cercetarea asupra
alcoolului. Să vedem dacă putem transpune asta într-o introducere .
Spitalului Carolton General i-a fost acordată o donaţie federală pentru
studiul alcoolismului.
Aceasta este o declaraţie exactă, dar puţin prea generală. Spitalul nu
urmează să studieze totul despre alcoolism, ci doar un aspect al său. Să
încercăm din nou.
Spitalului Carolton General i-au donaţi 100.000$ din fonduri federale
pentru cercetarea asupra detectării rapide a alcoolismului printre muncitorii din
industrie.
20
Asta este ce s-a întâmplat. Şi această declaraţie explică de asemeni cine a
fost implicat : Spitalul Carolton şi guvernul federal. Întrebarea de ce are şi ea
răspuns: pentru un anume proiect de cercetare. Este introducerea completă ?
Da, dar nu este atribuire, şi cititorul poate foarte bine să vrea mai multe detalii.
Dezvoltarea articolului i le poate furniza.
Atribuirea nu este întotdeauna necesară într-o introducere, şi de fapt
poate lungi articolul necesar. Totuşi, când sursa articolului este importantă,
atribuirea devine parte integrantă a introducerii. De exemplu, când vorbeşte
preşedintele, articolul este în general de interes, pentru că sursa este importantă.
Aşa că avem introduceri care încep: “Preşedintele Constantinescu a spus că….”
Dar în împrejurări obişnuite, trebuie să păstrăm în minte că ceea ce s-a
întâmplat, cine a fost implicat, unde şi când sunt mai importante decât sursa
articolului
(George A.Hough, News Writing, 1995, p.49)
Găsirea introducerii
Jurnalistul new-yorkez John Mc. Thee spune “Prima parte, lead-ul,
începutul este cea mai grea parte din toate care sunt scrise. Am auzit des
scriitori afirmând că dacă ţi-ai scris lead-ul ai 90% din relatare.” Dar aceasta
nu e uşor, a spus el:
“De fapt ai zece mii de cuvinte dintre care să alegi şi doar unul singur
poate începe relatarea, apoi altul după acela şi aşa mai departe. Ce vei alege?”
Mc. Thee întreba:
“Dar înaintea selectării cuvintelor, faptele trebuie alese (sortate). Cum
selectează reporterul unul sau două fapte pentru un lead din abundenţa de
material pe care el sau ea l-au ales.”
Procesul de gândire implicat în scrisul lead-ului de obicei începe cu
întrebarea pe care reporterul şi-o pune
21
1) Care a fost lucrul sau evenimentul cel mai important sau anormal care
s-a întâmplat?
2) Cine a fost implicat, cine a făcut sau a spus?
După ce s-a răspuns la aceste întrebări, reporterul caută cuvinte şi o formă care
va concretiza răspunsul. Acesta conduce la trei întrebări
3) Este un lead direct sau indirect (Tema povestirii este cuprinsă în
prima propoziţie sau undeva printre cele şase paragrafe)
4) Ar fi un cuvânt sugestiv sau o frază dramatică care s-ar putea folosi în
lead?
5) Care este subiectul şi care verb va stârni cel mai bine cititorul la
lecturare ?
Cât de simple sunt cele cinci întrebări, pe atât de dificil poate fi când cel
care scrie, înfăţişează o arie a faptelor de interes în linie moartă. Să urmărim o
relatare (un articol) de devenire:
Un om acuzat de omucidere a ameninţat un ofiţer de poliţie căruia i-a
luat arma şi apoi l-a forţat să urce în maşina de poliţie să conducă în afara
oraşului San Francisco. Ameninţat de criminal, poliţistul a condus cam 100 km
spre nord.
Maşinile poliţiei şi elicopterul au aflat că, colegul lor şi criminalul s-au
îndreptat spre nord. Un reporter a asistat la această urmărire. Urmăritorii a
păstrat distanţa să nu pună în pericol viaţa colegului lor.
Omul cu arma şi prizonierul lui au trecut de San Francisco aflându-se pe
o stradă lăturalnică, ofiţerul a reuşit să-i distragă atenţia criminalului
împingându-l şi împuşcându-l în stomac. Criminalul s-a rostogolit căzând din
maşină.
În următoarele minute reporterul este în ipostaza de a-şi aduna
materialul. A luat câteva notiţe de la monitorul poliţiei dar acestea durau doar
câteva minute, urmate de linie moartă. Multe totuşi pentru un articol.
Reporterul se opreşte însă pentru a-l întreba pe ofiţer dacă ucigaşul, a mai spus
ceva, în momentul în care zăcea în stradă împuşcat : “Da” a răspuns ofiţerul.
22
Ne-a spus că îi pare rău de toate necazurile pe care ni le-a făcut. Imediat
reporterul a realizat că această replică este sâmburele pentru întreaga relatare şi
a expus totul în felul următor :
“Un fost ocnaş s-a pocăit zăcând într-o rigolă din San Francisco cu un
glonţ în stomac, după ce a pus poliţia într-o urmărire, azi, la 100 mile spre
California de Nord.
“Îmi pare rău” le-a spus ofiţerilor care l-au înconjurat. A învins un ofiţer
care l-a arestat, căruia i-a fost luată arma şi a fost forţat să conducă spre nord”
Reporterul a ştiut că putea să scrie un lead spre cum ofiţerul ostatec a
reuşit să-l învingă pe criminal. Dar un criminal cerându-şi scuze celor care l-au
prins a fost ceva mai neobişnuit. (Melvin Mencher News Reporting and
Writing, Second Edition, 1982, p.131)
Iată un lead pe care un reporter l-a scris despre o întrecere într-un
Congres. El a crezut că a răspuns primelor două întrebări.
“Replicile lui Ronald A.Sarasin şi ale lui W.R.Ratchford, candidaţi în
întrecerea celui de-al cincilea Congres, la un chestionar al unei ligi de femei
alegătoare au fost date în vileag, azi.”
A fost inclus ce s-a întâmplat şi cine a fost implicat. Dar el nu şi-a
formulat răspunsul la prima întrebare suficient de clar. Ce au spus în replicile
lor (ce cuprindeau ele ?). Poate reporterul şi-a formulat răspunsul în relatarea ce
urma, dacă editorul îl lăsa să continue. Dar editorul a punctat că cititorii
(alegătorii) vor să ştie opiniile şi atitudinile candidaţilor repede în articole
despre politică. Aceste evenimente nu se amână pentru a fi prezentate în
lead-uri indirecte.
Un lead mai bun pentru un articol politic ar putea să fie următorul :
“Ronald A.Sarasin şi W.R.Ratchford, candidaţi la Congres în al cincilea
district, sunt de acord că deficitul este cursa majoră cu care se confruntă
naţiunea”.
Următorul paragraf ar fi putut să includă informaţia de bază pe care
reporterul din greşeală a pus-o în lead-ul său.
23
“Atitudinea lor faţă de buget şi alte surse a fost dată în vileag de liga de
femei alegătoare din Connecticut. Liga a trimis chestionar tuturor candidaţilor
pentru serviciu (guvernământ)”
(Melvin Mencher, 1982, p.132)
Să urmărim faptele următoare şi să stabilim indicaţii pentru scris
introduceri :
Fapt 1. Oraşul Carolton vrea să construiască o nouă uzină de
tratare a apei.
Fapt 2. Noua uzină o va înlocui pe cea actuală de pe Teritorial Road.
Fapt 3. Costul unei uzine este estimat la 10 milioane de dolari.
Fapt 4. Oraşul a dat zece mii de dolari pentru începerea planificării noului
sistem.
Fapt 5. Banii pentru planificare sunt furnizaţi de Agenţia de Protejare a
Mediului a S.U.A.
Fapt 6. Oraşul a fost înştiinţat de donaţie azi,
Acum să punem articolul într-o secvenţă ordonată.
1. Ce s-a întâmplat?
2. Unde?
3. Când?
4. În formaţie adiţională cum şi de ce?
Întâi oraşul a început planificarea pentru o nouă uzină de tratare a apei.
Apoi, acum câtva timp, oraşul a cerut fonduri federale, o donaţie, pentru a
acoperi costul proiectării sistemului. Finalmente, oraşul a fost acum înştiinţat că
guvernul va furniza fondurile cerute.
Ştim că temporalitatea este un important element de ştiri, aşa că punem
faptele în ordine cronologică. Decizia de a construi o nouă uzină de tratare a
apei a fost luată acum câtva timp – şi un articol despre hotărâre ar fi fost în ziar
la acel timp – aşa că hotărârea nu e nouă, nu e ştire. Cel mai recent eveniment –
24
acordarea donaţiei – a avut loc azi şi e clar că nu a fost în ziar. Acordarea
donaţiei este un nou aspect al istoriei şi este locul de începere.
Tema, sau subiectul articolului nostru, aşadar este donaţia, deci articolul
nostru ar trebui subintitulat donaţie sau donaţie federală, adică, indentificat de
unul sau două cuvinte etichetă. Acum, să potrivim subiectul articolului – şi
subtitlul – cu un verb adecvat. Scrierea de ştiri depinde de verbe pentru a pune
imagini în mintea cititorului, aşa că avem nevoie de un verb care va ajuta
informarea cititorului despre articol – va prezenta o imagine mentală, o scânteie
rapidă de înţelegere. Care este verbul adecvat?
Pe de o parte donaţiile sunt date sau date ca primire.
Pe de alta, sunt de asemenea acceptate.
Introducerea începe să prindă formă:
(acordată
Donator dată) Primitor
Agenţia pentru Protejarea Mediului a S.U.A. a acordat oraşului
Carolton.
Donatorul este Agenţia de Protejarea Mediului a S.U.A, iar
primitorul este oraşul. Ce este important pentru cititorii tăi, agenţia federală
acolo departe în Washington, sau oraşul tău? Articolul este de fapt despre o
problemă orăşenească – o problemă locală – şi asta ar trebui să fie principalul
accent al introducerii. Să reorganizăm introducerea:
(acordată)
Primitor Donator
Introducerea arată acum aşa:
Oraşului Carolton i-a fost acordată o donaţie de 10.000$ de către Agenţie
de Protejare a Mediului a S.U.A.
25
Aceasta nu este într-adevăr o introducere completă, aşa că să adăugăm
ceva despre scopul donaţiei:
Oraşului Carolton i-a fost acordată o donaţie de 10.000$ de către Agenţia
de Protejare a Mediului a SUA pentru a începe planurile unei noi uzine de
tratare a apei.
Temporalitatea este un element nou, important, şi am selectat cea mai
recentă faţă a articolului – acordarea donaţiei – ca fiind locul de început.
Dar verbul “i-a fost acordată” este puţin vag. Ne spune că oraşului i-au
fost daţi banii, dar nu ne spune când.
Să fim mai concreţi şi să spunem că oraşul a aflat de donaţie luni.
Oraşului Carolton i-a fost acordată luni, o donaţie de 10.000$ de către
Agenţia de Protejare a Mediului a SUA pentru a începe planificarea unei noi
uzine de tratare a apei.
Putem să continuăm de aici, să adăugăm câteva detalii şi să completăm
articolul
“Noua uzină va înlocui actuala uzină de tratare a apei de pe Territorial
Road.
Va costa în jur de 10 milioane $.”
N-am spus încă nimic de sursă, dar articolul nostru va fi mai puternic
dacă acordăm faptelor credibilitatea unor surse oficiale. Să presupunem că
avem informaţia de la Primarul John Braxin. Undeva în articol ar trebui să
apară.
……..a spus Primarul John Braxin.
Să revizuim articolul nostru
Oraşului Carolton i-a fost acordată, luni, o donaţie de 10.000$ de către
Agenţia de Protecţie a Mediului a SUA pentru a începe planificarea unei noi
uzine de tratare a apei.
Noua uzină va înlocui actuala uzină de tratare a apei de pe Territorial
Road.
26
Costurile vor fi în jur de 10 milioane $, a spus Primarul John Braxin.
(George A.Hough, 1995, p.52)
Găsirea verbului adecvat
Orice temă, idee sau eveniment au împerecheate câte un verb adecvat. De
exemplu, temele din lista de mai jos sugerează verbe adecvate:
adecvare – adecvat
rană - rănit
foc - ars, stricat, distrus, ucis
spargere – spart (furat prin efracţie)
jaf – jefuit, tâlhărit
furt – furat
accident – rănit, ucis
Dezvoltând secretul alegerii verbului adecvat, verbul care se potriveşte
cel mai bine cu ideea pe care încerci s-o explici, verbul care va da cititorului
cea mai bună imagine a ceea ce s-a întâmplat, trebuie evitate verbele slabe,
insipide. Nu se folosesc verbe inofensive ca: s-a întâmplat sau a avut loc.
Nu sunt indicate introduceri ca următoarea:
“Un incendiu a avut loc luni seara la Spălătoria de pe South Shermann
Strret”
O introducere care depinde de “s-a întâmplat” sau a avut loc este o
introducere no-news. E sugestivă dar nu expresivă . Ce s-a întâmplat? A fost
clădirea atinsă? A fost cineva rănit? Care e estimarea pagubei? Un reporter
experimentat va lua faptele şi va produce o introducere mai informativă.
“Un fumegas incendiu a cauzat pagube întinse clădirii Spălătoriei de pe
X Street, luni noaptea.
Acum ştiu ceva şi despre pagube nu numai că a fost un incendiu.
Reporterii buni ştiu că incendiile nu au loc; ele ard; strică sau distrug.
Incendiile de asemenea ucid oamenii sau îi rănesc serios. Trebuie căutat verbul
27
care explică cel mai bine nu numai natura incendiului dar şi paguba pe care a
produs-o. S-a evitat verbul decolorat a primi, a dobândi, o rană. Nimeni nu
dobândeşte o rană; cineva este rănit. Şi accidentele nu lasă oamenii răniţi sau
morţi, ele rănesc sau ucid.
În scopul scrisului clar, informativ ăi viguros, de evitat verbele: a
surveni, a părăsi şi părăsit. Ele sunt vide, decolorate şi le lipseşte înţelesul.
(George A.Hough, 1995, p.54)
Tipuri generale de paragrafe introductive
Există două tipuri generale de introducere: introducerea directă şi
introducerea indirectă
Introducerea directă povesteşte cititorului cel mai important al
povestirii (relatări). Este de obicei folosit pentru a pune cititorul în temă, cu
evenimentele care cuprind ştirea. O relatare de ştiri “brutală” va avea invariabil
o introducere directă sau “abruptă”, se va ocupa direct de elementul cel mai
semnificativ, al relatării. Rareori se recomandă ca relatări abrupte de ştiri să
înceapă cu o introducere indirectă sau “blândă” asemenea introduceri trebuind
rezervate relatărilor “blânde” (Peter Gross, 1993, p.55)
Iată câteva exemple de lead-uri directe:
1. Unui cuplu local i-au fost acordaţi 150.000 $ ca despăgubiri,
ieri în Bahl Countz Court pentru rănile suferite în accidentul rutier din luna
martie
2. Barton Rhades, un organist care este primul metodist al
bisericii de 45 de ani a murit la el (acasă) pe strada Raritou nr.33, azi. A avut 91
de ani.
3. În continuare, serii de furtuni de zăpadă sunt aşteptate să
lovească Sierra, azi.
Lead-urile directe răspund reporterului la primele două întrebări ce s-a
întâmplat şi când a fost implicat; în prima propoziţie a articolului (a relatării)
28
Lead-ul direct nu trebuie să fie scris monoton. Iată un lead direct al lui
Aljean Harmetz din New York Times despre o relatare din domeniul afacerilor
care de obicei ne duce cu gândul la un subiect sec căruia i s-ar potrivi proza
(care poate fi relatat în proză)
“Doi executori veterani ai industriei filmului au fost aleşi azi de consiliul
producţiei Walt Disney a conduce compania încurcată a construirii unui
şoarece”.
Jack Miller de la The Toronto Star a făcut ca cititorii lui să vizioneze
subiectul articolului său
“Dacă cercetătorii ar putea perfecta tehnica detectării unui nou laser,
doctorii ar putea să înceapă să identifice tumorile canceroase ale pieptului, mai
repede decât ar dura scrierea acestei propoziţii.
Detectarea din timp a tumorilor – să fie găsite când ele doar s-au format
şi sunt mici – a fost totdeauna o cheie în lupta împotriva cancerului”
Când un foc a cuprins clădirea unui apartament din Queens, N.Y, A.P. a
cris lead-ul relatării sale în felul următor:
“Un foc spre sfârşitul dimineţii la etajele de sus din clădirea unui
apartament de la etajul 18, din Queens a omorât trei persoane, morţi, au
declarat cei de la departamentul de incendii”.
Iată cum cotidianul Daily News a început aceeaşi ştire despre acelaşi foc:
“Vântul puternic combinat cu focul într-o clădire din Queens a creat o
lovitură de flacără care s-a extins dintr-un apartament până în holul clădirii
omorând trei persoane şi rănind 22”
Imaginea unei “lovituri de flacără” care atinge şi distruge totul în jurul ei
este impresionabilă. Şeful batalionului de incendii a folosit acest cuvânt într-un
interviu şi reporterul l-a preluat folosindu-l într-un lead (Melvin Mencher, News
Reporting and Writing, Second Edition, p.134 – 140)
Introducerea indirectă
29
Această introducere numeşte cititorul în poveste împingându-l la
conţinutul ei. Este de obicei folosit în poveştile articol sau reportaje – literare.
Propoziţia lead ar trebui să conţină o idee şi să urmeze structura
propoziţiei de subiect verb-complement pentru claritate. Nu trebuie să
depăşească 35 de cuvinte.
“Am descoperit că un mod de a scrie lead-uri bune este să te gândeşti
bine la ele în avans, să plănuieşti (să alcătuieşti) lead-ul în timp ce povestea se
desfăşoară. Când va trebui să fugi la un elefon şi să începi să dictezi, sau dacă
va trebui să mergi cu camera de luat vederi şi să începi să vorbeşti, singurul
lucru de care ai nevoie este să ai un lead în cap. Nu trebuie să fie o imaginaţie
(o fantezie, o trăsnaie), dar dacă îl alcătuieşti cum se cuvine, restul relatării va
decurge din el într-un mod natural”.
(The News Business, by John W Chanceller and Walter R Heari)
Lead-ul indirect este folosit adesea în relatări lungi, relatări care nu se
vor desfăşura foarte repede. Lead-ul indirect de obicei alege o scenă sau evocă
o stare cu un incident, anecdotă sau un exemplu.
Iată un exemplu de lead indirect despre un om care conduce o companie
ruinată (Lid.Moady, Newsfeatures Writer)
“Jack Loizeaux este un dentist al stricăciunii urbane, un Mozart al
dinamitei, un guru al gravitaţiei. Ca şi Joshua, şuieră şi pereţii cad”
De remarcat faptul că cititorul nu-şi dă seama din acest lead ce face de
fapt Jack Loizeaux – lead-ul indirect nu dezvăluie informaţia esenţială
cititorului. Acesta este unul din punctele sale atractive.
Iată cum un reporter investigator de la Chicago Tribune a început să scrie
un articol despre corupţia în serviciile de ambulanţă din Chicago:
“Sunt negustori mizerabili şi stau la pândă pe străzile oraşului nostru 24
de ore pe zi ca profitori ai suferinţei umane”
(Melvin Mencher, 1982, p.142-144)
Introducerile directe (abrupte) şi indirecte pot îmbrăca mai multe forme:
30
Introducerea rezumativă este cea mai evidentă formă, dar nu
întotdeauna mijlocul cel mai adecvat de transmite cititorului cele mai
importante aspecte ale introducerii care li se prezintă.
De exemplu:
“Consiliul Municipal a aprobat ieri cu un vot restrâns un buget de 100 de
milioane de dolari. Bugetul mai mare cu 10 milioane decât anul trecut, va spori
impozitele proprietarilor de locuinţe de nivel mediu cu 142 de dolari”.
Iată, deci principalele elemente ale articolului: cine (Consiliul), ce (a
aprobat bugetul), când (ieri) şi cum (cu un vot restrâns) următoarele câteva
paragrafe trebuie să ofere mai multe detalii asupra acestor elemente şi de
asemenea, să spună de ce (pro şi contra) şi unde (întrebare care, în acest caz, nu
este esenţială, dar trebuie menţionat locul unde scrierea scenei şi în relatarea
despre adunarea publică) (Peter Gross, 1993, p.55)
Un alt exemplu: o ştire despre o fraudă foarte complicată în lumea
pariurilor la cursele de cai ar putea începe astfel:
“O organizaţie de pariuri a încercat, ieri, să înşele cu 4 milioane de lire
casele de pariuri din Marea Britanie”
Dar o variantă şi mai bună a fost următoarea:
“Joe Martin era un parior atât de înnebunit să câştige de pe urma cailor,
încât a inventat un hipodrom, a ţinut acolo o “cursă” şi-a convins prietenii să
parieze pe rezultatele sale fictive şi a fost aproape, foarte aproape să-i reuşească
schema”
Acest tip de introducere mai este folosită şi atunci când nici un aspect al
stary-ului nu este ieşit din comun, dar principalul punct de interes îl reprezintă
consecinţele. Deşi foarte util, pericolul intro-ului rezumativ este că, dacă nu-i
îndeajuns de comprehensiv, nu face decât să amâne problema de a decide care
este cel mai important aspect al stary-ului pentru paragraful al II-lea.
Acest tip de introducere este foarte util în cazul articolelor ce trec în
revistă un număr mare de subiecte sau de oameni sau în cazul profilelor de
personalităţi. Spre exemplu:
31
“Faronk nu este doar Regele Egiptului. El este şi un şofer de duminică,
un escroc, un afemeiat, un gurmand, un hoţ de buzunare şi acum, un play-boy,
supraponderal în exil. El este, de fapt, regele care nu s-a maturizat” (David
Randall, Iaşi, 1998, p.174)
Introducerea dramatică
În trecut, ziarele prezentau articolele tip hard-news (adică ştirile
dramatice şi clare) cu titluri pe mai multe rânduri sau niveluri. Astfel se dădeau
în titlu toate punctele principale ale subiectului şi uneori titlu conţinea tot atâtea
cuvinte câte au astăzi titlu şi primul paragraf la un loc. Priviţi acest exemplu din
ziarul Philadelphia Iuguirer de luni, 17 aprilie 1865, în care se relata ştirea
asasinării preşedintelui Lincoln în vinerea precedentă:
Marea Tragedie!
O naţiune îndoliată pentru onoratul Preşedinte
Bucuria Transformată în doliu!
Marele martir al libertăţii!
ASASINAREA PREŞEDINTELUI
Toate detaliile asasinatului
Relatarea unui distins martor ocular.
Scena patului de moarte al D-lui Lincoln.
Un nobil patriot îşi doarme somnul de veci
Fuga josnicului asasin
Dl. Seward încă în viaţă
Starea lui e favorabilă
Andrew Johnson instalat Preşedinte
Discursul său inaugural
Vederile noului Preşedinte
El păstrează vechiul cabinet!
Lista oficială de la secretarul Stanton
Reportajele noastre speciale.
32
Nu e de mirare că după toate acestea nu mai era nevoie să se scrie ceea
ce astăzi noi numim o introducere dramatică sau intro de hard news. Sunt 80 de
cuvinte în titlurile de mai sus, mai mult decât ar intra în titlu şi primele două
paragrafe ale unui articol de ziar astăzi.
Aproape o sută de ani mai târziu, în după - amiaza zilei de 23 noiembrie
1963, avea loc asasinarea preşedintelui Kennedy. Iată titlurile şi introducerea
din ziarul Dallas Morning News de a doua zi.
KENNEDY UCIS PE O STRADĂ DIN DALLAS
Johnson devine Preşedinte
Simpatizant comunist acuzat de crimă
Un trăgător l-a împuşcat şi ucis pe preşedintele John F.Kennedy pe
străzile Dallas-ului, vineri. Un simpatizant comunist în vârstă de 24 de ani, care
încercase, în trecut, să fugă în Rusia, a fost scuzat de crimă puţin după miezul
nopţii.
Sunt 48 de cuvinte în titluri şi intro, doar cu puţin peste jumătate din
numărul cuvintelor întâlnite numai în titlurile ce preced articolul despre
Lincoln.
Intro-urile cronologice sau lente la articolele hard news au dispărut la
începutul acestui secol. Titlurile au devenit mai mari în ceea ce priveşte
dimensiunea literelor, dar mult mai mici în ceea ce priveşte numărul de cuvinte
folosite, şi astfel introducerea a trebuit să preia sarcina vechilor titluri.
Articolele au devenit mai scurte pe măsură ce alfabetizarea de masă a
devenit realitate şi astfel a trebuit să fie scrise mai clar, iar ziarele au devenit
mult mai mari, crescând competiţia în interiorul publicaţiei pentru atragerea
atenţiei cititorului. Toate aceste presiuni din industria presei au grăbit evoluţia
introducerii dramatice (intro-ului de tip hard-news). Asta înseamnă că aspectul
sau aspectele cele mai importante trebuie să fie exact la început.
Acest lucru nu este dificil în cazul articolelor tari, clare. Dacă 345 de
oameni au fost ucişi într-un accident de avion, în capitala ţării, nu prea există
dubii privind intro-ul de hard-news:
33
“Cel puţin 345 de oameni au murit în noaptea trecută în urma prăbuşirii
unui Boing 747 al Global Airlines peste un bloc de apartamente din suburbiile
Bucureştiului”
(David Randall, Iaşi, 1988, p.170)
Un alt exemplu de introducere dramatică ar fi:
“Consilierul David Jones a avut un lung moment de ezitare, azi
dimineaţă, când i-a venit rândul să voteze în privinţa bugetului municipal
propus de 100 de milioane de dolari. Raportul era de trei la trei şi el urma să
departajeze voturile. În liniştea din sală vocea sa abia s-a auzit când a rostit
“da”. (Manual pentru Ziariştii din Europa Centrală şi de Est, p.30)
Introducerea citat este adesea o introducere la o relatare a unui discurs.
Trebuie folosită cu economie şi nicidecum ca substitut al unei introduceri
temeinice, penetrante. De exemplu:
“Sunt atâtea de făcut în oraşul nostru, a spus David Jones, explicând care
este poziţia sa în privinţa noului buget municipal. Nu am avut de ales. Trebuia
să votez pentru”
Introducerea descriptivă stimulează interesul cititorului pentru relatare.
Această introducere oferă culoarea, decorul, descrierea unei întâmplări, relatare.
Exemplu:
“Primarul Brawn părea că i s-a oprit respiraţia. Faţa îi era trasă, mîinile
încleştate. Consiliul Municipal vota bugetul propus, în care îşi pusese toate
speranţele pentru anul viitor şi ştia că votul va fi strâns”
Introducerea singulară. Acest tip de introducere accentuează un singur
aspect important. De exemplu:
“Dacă sunteţi proprietar de locuinţă de nivel mediu în oraşul nostru,
impozitele dumneavoastră de proprietate imobiliară vor creşte cu 142 de dolari
în anul viitor”.
(Manual pentru Ziariştii din Europa Centrală şi de Est, 1992, p.30)
Introducerea amânată. Aceasta este o introducere ce se întinde pe
câteva (uneori pe multe) paragrafe şi în care, adevărata introducere este
34
amânată, întocmai ca poanta unui banc. Se foloseşte adesea la materialele tip
soft news şi la articolele vesele, în care evenimentele şi scene cotidiene absolut
obişnuite sunt invocate preţ de câteva paragrafe, pentru a fi urmate de
introducerea punctului principal al articolului, într-un paragraf care începe
inevitabil cu “Acum” sau “Şi atunci”.
Oarecum stilizat şi schematizat, acest tip de intro produce adesea
banalitate de genul “De unde să ştie ei că…” precum în exemplul următor “Era
un zbor perfect, Cer fără nori, vin bun şi mâncare excelentă. Dar călătorii nu
avea cum să ştie, în timp ce-şi fixau centurile de siguranţă pentru aterizare, că,
două minute mai târziu, avionul avea să ia foc şi să se prăbuşească în câteva
secunde şi că numai doi dintre ei aveau să supravieţuiască”
(David Randall, Iaşi, 1998, p.173)
Introducerea Reacţie / Urmări / Consecinţe. De exemplu:
“Au circulat ieri cereri pentru alegeri anticipate, menite să-l distribuie pe
primarul Brawn, doar la câteva ore după ce Consiliul Municipal a aprobat noul
buget care prevedea creşterea impozitelor”.
Introducerea analiză
“Primarul Brawn a câştigat bătălia pentru buget, dar acest fapt s-ar putea
solda cu pierderea funcţiei pe care o deţine”.
Raport asupra situaţiei “Odată încheiată bătălia pentru buget, iată
imaginea financiară a oraşului pentru anul viitor”.
Introducerea interogativă îl implică pe cititor dar nu trebuie folosită doar
pentru că jurnalistul nu este în stare să redacteze o bună introducere.
“Ce s-ar fi întâmplat în cazul în care consilierul D.J. ar fi votat nu în loc
de da la propunerea de buget a primarului”.
Este o introducere periculoasă, de vreme ce cititorii pot da imediat un
răspuns şi trece mai departe. Aşa că cel mai bine este să nu le punem întrebări
directe, uşor de rezolvat. Şi nici unele la care există un răspuns surprinzător,
pentru că acest lucru indică negreşit că informaţia dată în răspuns ar fi trebuit,
mai bine, să fi fost oferită în intro. Introducerea interogativă e folosită adesea în
35
cazul articolelor de lifestyle (care descriu moduri de viaţă şi mondenităţi: viaţa
vedetelor, picanterii, modă), de exemplu: “De câte ori v-aţi spălat pe mâini
astăzi; dar cel mai bine e să fie utilizată în articole feature unde întrebarea are o
soluţie sau soluţii complexe la care cititorii nu pot de regulă răspunde (David
Rondall, 1998, p. 176).
Introducerea cu adresare directă – foloseşte persoana a doua pentru a-l
implica pe cititor.
Bucureşti – Data viitoare când mergeţi la o unitate CEC, nu uitaţi să-i
cereţi funcţionarei să vă explice de ce nu vi se acordă pentru sumele depuse
dobândă întreagă, aşa cum s-a anunţat, pentru toţi depunătorii.
Introducerea dialogată e împrumutată stilului literar, şi constituie o cale
eficientă de a stabili atât conţinutul cât şi tonul relatării.
Bucureşti: N-am fost niciodată în clădirea aceea, n-am întâlnit-o pe
victimă şi nu i-am vorbit” a declarat martorul principal al acuzării.
“Eşti un mincinos şi un criminal”, ţipa domnişoara, incapabilă să se mai
controleze la capătul a trei zile de depoziţii făcute în procesul de omucidere de
la Bucureşti, proces care a devenit cazul omului.
(Peter Sross, 1993, p. 57)
Introducerea bombă sau Intro-ul şoc
Introducerea în care se iau două elemente ale subiectului, cel mai adesea
originea şi deznodământul şi se cuplează astfel încât să producă un şoc.
Omiterea unor elemente cu bună ştiinţă este adesea esenţială. De pildă, acest
fragment scris de un jurnalist american ar fi putut fi un simplu articol de rutină
despre un accident.
“Billy Ray Smith şi-a aprins o ţigară în timp ce-şi afunda picioarele în
petrol. Poate va supravieţui” (David Rondall, Iaşi, 1998, p. 175)
Introducerea conţinând aluzii literare – un personaj sau eveniment istoric
ori literar este pus în legătură cu un eveniment curent sau persoană în cadrul
ştirii. Trebuie avut grijă că cititorul mediu să fie familiarizat cu acea referinţă
istorică sau literară folosită, altminteri ea va fi ineficientă.
36
Moscova – Data trecută când francezii au invadat Rusia, ei au fost
respinşi fără menajamente
Săptămâna trecută, industria franceză de modă a invadat Moscova şi ea a
fost primită cu braţele deschise”
(Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est, 1993, p. 31)
Există multe alte tipuri de introduceri printre care: narativă, anecdota,
contrastul, surpriza, declaraţie, umoristică, filosofică, istorică, reclama
evenimentelor viitoare, statistica şi flashback-ul.
Introducerea contrast – asigură înţelegerea şi dă tonul relatării.
Introducerea narativă. Acest tip expune subiectul cronologic. Folosită
de regulă la articole feature, este uneori utilizată şi de articole de ştiri, atunci
când întrebarea: “cum s-a întâmplat” este mai importantă decât “ce s-a
întâmplat”.
Această abordare în stil de roman are avantajele sale însă impune un
avertisment, când stârneşti interesul cititorului în acest mod, e de preferat ca,
atunci când, finalmente, ajungi la punctul principal, aceasta să fi meritat cu
adevărat estimată.
Introducerea anecdotă
Relatează o anecdotă independentă de restul articolului, ilustrând un
aspect legat de subiect: este folosită adesea în articolele mai lungi, pentru a
prezenta personajele principale, pentru a arăta caracterul relaţiilor lor sau pentru
a relata un episod neştiut din seria de evenimente altminteri binecunoscute. Este
foarte important ca anecdota să fie bună şi să demonstreze ceva.
Introducerea glonţ este opusă introduceri întârziate. Aici întregul
subiect este cuprins într-o singură propoziţie relevantă. Eficienţă, evocatoare şi
puternică atunci când reuşeşte, dar dezastruos nd eşuează: cere experienţă,
talent real şi discernământ. Ziarul News Chronicle şi-a început articolul despre
moartea lui Hitler, în mai 1945, cu o propoziţie extrem de simplă:
37
“Cel mai urât om din lume e mort”
Introducerea declaraţie
Este un alt tip de deschidere, unde autorul introduce o declaraţie bizară
sau şocantă în speranţa de a-i determina pe cititori să citească mai departe. Un
reporter de război şi-a început, cândva, articolul cu fraza: “Azi dimineaţă m-am
bărbierit cu vin roşu de colecţie...” continuând să scrie că unitatea pe care o
însoţise tocmai cucerise de la veniţi una dintre cele mai importante podgorii.
Introducerea umoristică. Este una dintre cele mai comune introduceri
dar există multe încercări de a scrie cu umor şi puţine reuşite. Totuşi, este o
deschidere foarte eficientă atunci când reuşeşte, pentru că cititorii simt că sunt
în compania unui autor amuzant şi vor citi mai departe, anticipând şi mai mult
umor. P.I.O. Rourke de la revista americană Rolling Stone: “Există probabil în
acest moment, în Nicaragua, mai multe anchete pentru aflarea adevărului decât
adevăruri”.
Introducerea filosofică. Aceasta este introducerea pentru ştirile tip
feature. Ea constă într-o aserţiune. preţioasă, generală şi satirică care se vrea
profundă.
Introducerea istorică
În acest caz, articolul începe cu o frază despre istoria subiectului, de
exemplu: “În 1918, guvernul Ruritaniei a decis ca în acel moment să închidă
frontierele statului, punând astfel capăt unei lungi tradiţii de ospitalitate faţă de
străini”. Când se foloseşte acest tip de introducere, fie faptul istoric trebuie să
fie îndeajuns de fascinant încât să capteze cititorul, fie întorsătura trebuie să
aibă forţă. Altfel, lectura poate deveni foarte plictisitoare.
Introducerile false
Există o specie de intro-uri care nu reprezintă o categorie aparte, ci o
greşeală făcută foarte adesea. Numim “intro fals” o deschidere despre care
autorul crede că face articolul atrăgător pentru cititor, dar care, de fapt, este pur
şi simplu de prisos. Folosit în materialele de culoare şi articolele de ştiri mai
38
uşoare, acest tip de intro are de regulă două forme. “Mai întâi avem gluma
ratată ca în acest articol despre o nouă maşină sport. “La o parte, fetelor, apare
un obiect cu forme ademenitoare, care să va înlocui în visurile bărbaţilor
voştri”. Apoi, avem intro-ul narativ, în care povestirea începe cu o etapă prea
devreme, precum în acest articol despre vacanţa dezastruoasă a unui cuplu.
“Olive şi Ian Meredith abia aşteptau cele două săptămâni de distracţie pe
plajele scăldate de soare ale Thailandei”. Faptul că au găsit hotelul doar pe
jumătate construit şi plaja acoperită de mizerii este relevat numai în cel de-al
doilea paragraf. Ar fi trebuit să fie în primul. La urma urmei, e evident că
majoritatea oamenilor abia aşteaptă să plece în vacanţă (David Randall, 1998,
p. 175-177).
Câteva alte aspecte ale introducerii
Linii de date
Liniile de acreditare
By lines
Câteva alte aspecte ale introducerii ar trebui menţionate: liniile de date,
liniile de credit şi by-line-urile (linie scrisă deasupra unui ziar sau articol şi
unde scrie cine e autorul) nu fac chiar parte din introducere, ci mai degrabă o
preced. Ele apar întotdeauna în concordanţă cu introducerile în unele tipuri de
articole.
(George A. Hough, 1995, p. 60)
39
40