Parcurile Londrei
Indiferent de anotimpul lăsat blajin peste Londra, parcurile ei îşi păstrează înfăţişarea regală şi
decorează cu eleganţă bulevardele largi. Departe de agitaţia capitalei, flancate de palate sobre
şi reşedinţe istorice, aceste oaze de linişte conectează oraşul la ritmul invariabil al naturii,
şoptit de coronamentele bogate ale arborilor seculari şi de undele albastre ale lacurilor.
Lebede, gâşte sălbatice şi pescăruşi îşi dau întâlnire pe marginea peluzelor, înainte ca acestea
să se unească cu malul apelor, alergătorii împart aleile cu bicicliştii şi călăreţii, iar căţeii
scăpaţi din lese aleargă după veveriţele rătăcite printre firele de iarbă. O lume în mişcare,
păzită de statuile graţioase şi admirată de londonezii tolăniţi pe şezlonguri ori rezemaţi de
bănci.
Opt parcuri publice şi-au căpătat titlul regal: create în trecut din iniţiativa regilor Angliei, ele
impresionează vizitatorii prin frumuseţea decorului natural şi prin sâmburele istoric pe care-l
ascunde straiul lor verde. Adevărat că odată ce ai poposit în Londra, cauţi febril consacratele
obiective turistice, cozile lungi la intrarea în muzee şi vaporaşele care să te transporte până la
London Bridge. Însă, rătăcind între Westminster Abbey, magazinul Harrods şi Muzeul
Madame Tussauds, te poţi trezi în mijlocul unui parc imens, unde atmosfera de relaxare, aerul
curat şi tufele de flori îţi redau energia de care ai atâta nevoie pentru a face faţă unui oraş cu
nesfârşite provocări.
Cea mai simplă descriere a parcurilor şi a poziţiei lor pe harta Londrei fixează centrul la
Palatul Buckingham, în inima regalităţii, mai cu seamă că de aici drumurile ajung lesne spre
cinci din cele opt mari spaţii verzi: Hyde Park, Kensington Gardens, St. James's Park, Green
Park, Regent Park. Celelalte împrospătează aerul altor cartiere londoneze, departe de zona
turistică principală, însă transportul urban bine pus la punct poate conduce orice iubitor de
natură şi spre ele: Richmond Park, Bushy Park şi Greenwich Park, situate de-a lungul
Tamisei, spre sud-vest şi spre est.
Aşadar, pentru un circuit virtual în cele cinci parcuri regale centrale, ne aflăm în faţa Palatului
Buckingham, lângă Memorialul Reginei Victoria, cu privirea îndreptată spre distinsul
bulevard The Mall, la al cărui capăt se ridică Admiralty Arch. În partea stângă, peste drum, o
poartă imensă marchează intrarea în Green Park, iar în dreapta, şirurile de copaci anunţă
bogăţia Parcului St. James. În spatele palatului, grădinile lui frumoase se aştern în jurul unui
lac, însă vizitarea lor este posibilă doar în cadrul unuia dintre tururile cu taxă. Dincolo de
Grădinile Buckingham, vis-a-vis de Arcul Wellington, începe domeniul Parcului Hyde,
despărţit de Grădinile Kensington printr-un simplu drum de trăsuri. Regent Park se întinde la
câteva străzi mai spre nordul Arcului de Marmură din colţul de nord-est al lui Hyde Park.
Green Park
Poarta Canada te lasă să intri în triunghiul verde al ariei de 19 ha, deschisă publicului abia în
1826.
Acum 350 de ani, regele Charles al II-lea a creat un parc pentru căprioare, iar în secolul al
XVIII-lea regina Carolina cerea să fie construit Drumul Reginei, pe latura dinspre vest. Astăzi
se găsesc aici Memorialul Canadei, închinat ostaşilor canadieni care au luptat în al Doilea
Război Mondial, şi tunurile care, la fiecare 14 iunie, anunţă cu salve ziua de naştere a Reginei.
Primăvara, 250.000 de narcise îngălbenesc pajiştile parcului, fiind de altfel singurele flori
plantate, prin tradiţie. Se spune că asta s-ar datora soţiei lui Charles al II-lea, care le-a interzis
după ce acesta a dăruit o floare unei alte femei frumoase.
Spre deosebire de alte parcuri, acesta este unul foarte liniştit, cu copaci seculari şi locuri
pentru picnic, potrivindu-se cel mai bine cu pauza de după vizitarea aglomeratului
Buckingham Palace.
St. James's Park
Cu câteva hectare mai mare, St. James este cel mai vechi parc regal şi stă între trei palate:
Buckingham, St. James şi Westminster. În secolul al XIII-lea, zona mlăştinoasă găzduia un
spital de leproşi, de la care parcul a luat mai târziu numele. În veacurile următoare, regii au
modificat câte puţin aspectul parcului, până când acesta s-a deschis pentru public într-un
design special, păstrat până astăzi. Lacul din mijloc, un fost canal lung, cu o insulă ovală
numită "Duck Island", este casa primitoare a numeroase lebede, gâşte, raţe, pelicani şi
cormorani.
Paradele militare au loc pe bulevardul ce mărgineşte parcul (The Mall), în zilele de
sărbătoare. La capătul vestic, Memorialul Gărzii se plasează în faţa unui careu de palate: Old
Admiralty, Casa Cavaleriei şi Muzeul Gărzii Cavaleriei.
Hyde Park
Pe unul dintre fostele terenurile de vânătoare ale lui Henry al VIII-lea, Hyde Park ocupă acum
peste 142 ha, punând laolaltă alei cu felinare, fântâni, 4.000 de arbori, lacul Serpentine, un
sanctuar al păsărilor, câteva memoriale, un loc pentru concerte şi pajişti lăsate libere sub
soarele Londrei. Indiferent de momentul când ajungi acolo, fii pregătit pentru un parc al
alergătorilor neobosiţi şi încearcă să parcurgi câţiva kilometri pe o bicicletă închiriată,
înconjurând lacul. Apoi te poţi opri la restaurantul Dell, pentru a bea o cafea în timp ce
priveşti cum copiii dau lebedelor şi gâştelor sălbatice firmituri de pâine ori biscuiţi. Înainte să
ieşi din această insulă de verdeaţă din mijlocul Londrei, încearcă să simţi cum pulsul oraşului
este aici încetinit şi să auzi cum orizontul frânge liniile verticale ale macaralelor ce
construiesc neîncetat oraşul în pragul Jocurilor Olimpice.
O sumedenie de activităţi sportive pot fi desfăşurate în Hyde Park: tenis, cricket, călărie, înot,
frisbee, fotbal, în timp ce, la centrul educaţional, copiii învaţă despre natura înconjurătoare şi
despre protejarea acesteia. Colţul din nord-vest al parcului este rezervat pentru orice discurs
public al oricărui îndrăzneţ ce consideră că are ceva important de transmis mulţimilor curioase
şi răbdătoare.
Grădinile Kensington
În partea dreaptă a Parcului Hyde, Grădinile Kensington prelungesc spaţiul verde şi îl
înfrumuseţează prin arhitectura clasică şi peisajul floral. În 1689, regele William al III-lea
cumpără domeniul şi îşi construieşte aici palatul din cărămidă roşie (Kensington Palace),
pentru că aerul curat îi diminua suferinţa provocată de astm. Tot în acest palat se va naşte şi
va locui viitoarea Regină Victoria, până la încoronarea ei în 1837.
Londonezii preferă să iasă în parc la picnic ori pentru plimbări şi alergări, iar copiii au
rezervat un loc de joacă special amenajat, inaugurat în 2000 în memoria Prinţesei Diana. O
corabie de piraţi, căsuţe, corturi indiene şi alte jucării din lemn duc micuţii într-o lume
imaginară, cu aventuri de poveste.
Regent Park
Cel mai mare parc de recreere din centrul Londrei se întinde pe 166 ha şi a fost în trecut
domeniu regal de vânătoare. În partea de nord se află Grădina Zoologică, iar în sud teatrul în
aer liber, deschis spectacolelor din mai până în septembrie, şi Grădinile Reginei Maria, unde
se pot admira colecţii deosebite de trandafiri şi begonii.
Aproape de mijlocul parcului, construcţia circulară a centrului sportiv comunitar, The Hub,
găzduieşte studiouri pentru exerciţii, cu facilităţi specifice, şi o cafenea cu terasă, cu o
perspectivă de 360º asupra împrejurimilor. Rutele pentru alergări şi ciclism sunt populare,
chiar poţi avea o hartă care să te îndrume prin marele parc, astfel încât să parcurgi cât mai
multe dintre aleile acestuia.
Parcurile regale se pregătesc să participe intens la evenimentele olimpice ale anului 2012,
urmând a găzdui mai multe competiţii sportive: ciclism, călărie, pentatlon si triatlon, volei de
plajă, înot. În acelaşi timp, ele continuă să facă parte din viaţa de zi cu zi a londonezilor, din
primele momente ale înviorătoarei alergări de dimineaţă şi până la cinele romantice pe
terasele dintre rondurile de flori.
Parcurile Londrei sunt doar alte bijuterii valoroase din tezaurul Regatului, depozitate în
marele muzeu al naturii. Intrarea este liberă, colecţia - minunată.