NESECRET
1
MINISTERUL ADMINISTAŢIEI ŞI INTERNELOR
ACADEMIA DE POLIŢIE ”Alexandru Ioan Cuza”
Exemplar...
Nr._______din___________
Doctorand Ochea (Creţeanu) Olimpiea
TEZA DE DOCTORAT
- REZUMAT -
IMPACTUL MĂSURILOR PREVENTIVE PROCESUAL PENALE
ASUPRA ORDINII PUBLICE
Conducător de doctorat
Prof.univ.dr. SANDU FLORIN
Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de
DOCTOR
în ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ
– BUCUREŞTI , 2012 –
NESECRET
2
NESECRET
3
C U P R I N S
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUTIVE ASUPRA ORDINII PUBLICE ŞI
MĂSURILOR PROCESUAL PENALE
1.1. CONCEPTUL DE ORDINE
1.2. IMPORTANTA SI SCOPUL DREPTULUI LA LIBERTATE SI
SIGURANTA
1.3. PRIVAREA DE LIBERTATE. NOŢIUNE ŞI CARACTERE ÎN
SENSUL ART. 5 DIN C.E.D.O.
CAPITOLUL II
MĂSURILE PROCESUAL PENALE
2.1. NOŢIUNE ŞI NATURA JURIDICĂ
2.2. FORMELE PRIVĂRII DE LIBERTATE ÎN SISTEMUL DE DREPT
DIN ROMÂNIA
2.3. CRITERII DE CLASIFICARE
CAPITOLULUL III
MĂSURILE PREVENTIVE
3.1. NOŢIUNE, TRĂSĂTURI ŞI NATURA JURIDICA
3.2. LUAREA, ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ŞI ÎNCETAREA DE DREPT
A MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.1. LUAREA MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.1.1. Condiţii în care se pot lua măsurile preventive
3.2.1.2 Organele judiciare competente şi actele prin care se pot lua măsurile
preventive
3.2.2. ÎNLOCUIREA MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.3. REVOCAREA MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.4. ÎNCETAREA DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.5. APLICAREA MĂSURILOR PREVENTIVE ÎN CAZUL PERSOANEI
JURIDICE
NESECRET
4
3.3. CAILE DE ATAC IMPOTRIVA ACTELOR PRIN CARE SE
DISPUNE ASUPRA LUARII, REVOCARII SAU INCETARII DE
DREPT A MASURILOR PREVENTIVE IN FAZA DE URMARIRE
PENALA
CAPITOUL IV
MĂSURILE PREVENTIVE ÎN SPECIAL
4.1. REŢINEREA
4.2. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA
4.3. OBLIGAREA DE A NU PARASI TARA
4.4. ARESTAREA PREVENTIVĂ
4.4.1. ARESTAREA ÎNVINUITULUI
4.4.1.1. Arestarea învinuitului în cursul urăririi penale
4.4.1.2. Arestarea învinuitului în cursul judecăţii
4.4.2. ARESTAREA INCULPATULUI
4.4.2.1. Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale
4.4.2.2. Menţinerea arestării preventive a inculpatului după trimiterea lui în
judecată şi în tot cursul judecăţii
4.4.2.3. Arestarea inculpatului în cursul judecăţii sau după soluţionarea cauzei
4.5. DISPOZITII SPECIALE PENTRU MINOR
4.5.1. REŢINEREA MINORULUI
4.5.2. ARESTAREA PREVENTIVĂ A INVINUITULUI SAU
INCULPATULUI MINOR
4.6. LIBERAREA PROVIZORIE
4.6.1. LIBERAREA PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR
4.6.2. LIBERAREA PROVIZORIE PE CAUTIUNE
4.6.3. PROCEDURA LIBERARII PROVIZORII SUB CONTROL JUDICIAR
SI PE CAUTIUNE
4.6.4. REVOCAREA LIBERARII PROVIZORII
CAPITOLUL V
MĂSURILE PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ALTE SISTEME
DE DREPT
5.1. SISTEMUL ITALIAN
5.2. SISTEMUL FRANCEZ
NESECRET
5
5.3. SISTEMUL GERMAN
5.4. SISTEMUL AMERICAN
5.5. MĂSURI PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ACTUALUL
COD DE PROCEDURĂ PENALĂ ROMÂN ŞI NOILE MĂSURI
PREVENTIVE INSTITUITE DE NOUL COD DE PROCEDURĂ
PENALĂ
CAPITOLUL VI
DE LEGE FERENDA ÎN PRIVINŢA MĂSURILOR PROCESUAL
PENALE PREVENTIVE
6.1. REDEFINIREA CONCEPTULUI RESTRÂNGERII LIBERTĂŢII
6.2. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI NECESITĂŢII
UNEI MĂSURI PREVENTIVE
6.3. REGLEMENTAREA COMPETENŢEI EXCLUSIVE A
JUDECĂTORULUI DE EMITERE A UNUI MANDAT DE ADUCERE
6.4. REGLEMENTAREA REŢINERII PERSOANEI SUSPECTE ÎN
CAZUL INFRACŢIUNILOR FLAGRANTE ŞI ÎN CAZUL ÎN CARE
IDENTITATEA SA NU POATE FI STABILITĂ
6.5. REGLEMENTAREA OBLIGAŢIEI DE INFORMARE ÎN SCRIS A
PERSOANEI PRIVATE DE LIBERTATE CU PRIVIRE LA
MOTIVELE ACESTEI PRIVĂRI
6.6. ATACAREA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI PRONUNŢATĂ ÎN
TIMPUL URMĂRIRII PENALE DE RESPINGERE A REVOCĂRII,
ÎNLOCUIRII ORI ÎNCETĂRII DE DREPT A MĂSURII
PREVENTIVE
6.7. REGLEMENTAREA JUDECĂRII ÎN LIPSA PERSOANEI PRIVATĂ
DE LIBERTATE A RECURSULUI ÎMPOTRIVA UNEI MĂSURI
PREVENTIVE
6.8. REGLEMENTAREA TERMENULUI REZONABIL AL ARESTĂRII
PREVENTIVE ÎN TIMPUL JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
6.9. EXTINDEREA SFEREI OBLIGAŢIILOR PENTRU PERSOANA
LIBERATĂ PROVIZORIU
6.10 . REGLEMENTAREA LIMITELOR OBIECTULUI CAUŢIUNII ŞI A
PROCEDURII DE CONTESTARE A CUANTUMULUI ACESTEIA
6.11. SOLUŢIONAREA DIN OFICIU A MĂSURII LIBERĂRII
PROVIZORII ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL
6.12. DEPUNEREA CĂRŢII DE IDENTITATE A ÎNVINUITULUI SAU
INCULPATULUI – CONDIŢIE PREALABILĂ PENTRU PUNEREA
ÎN DISCUŢIE A MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA
6.13. REGLEMENTAREA EXPRESĂ A PLÂNGERII ÎN FAŢA
INSTANŢEI ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI PRIN
NESECRET
6
CARE A DISPUS ÎNLOCUIREA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI
LOCALITATEA CU CEA DE A NU PĂRĂSI ŢARA
6.14. VERIFICAREA DIN OFICIU DE CĂTRE INSTANŢĂ A
LEGALITĂŢII ŞI TEMEINICIEI MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU
PĂRĂSI LOCALITATEA SAU ŢARA
6.15. JUSTIFICAREA OPORTUNITĂŢII MĂSURII PREVENTIVE ÎN
PROCESUL PENAL
6.16. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI
PROPORŢIONALITĂŢII ORICĂREI MASURI CU GRAVITATEA
ACUZAŢIEI ADUSE PERSOANEI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
NESECRET
7
INTRODUCERE
Ideea lucrării s-a ivit plecând de la numeroasele situaţii în care
pericolul social al unor infracţiuni grave a fost apreciat diferit de către procuror,
judecător sau instanţa de judecată.
Pe de altă parte, permanentele confruntări de argumente juridice cu
privire la modul de interpretare a pericolului pentru ordinea publică a unui
învinuit sau inculpat au relevat că este util a fi analizat pericolul social al unei
fapte, pentru că în caz contrar sentimentul de nelinişte şi temere a cetăţeanului
care solicită justiţia va persista şi va crea imaginea că nu este apărat împotriva
infractorilor.
În multe cazuri instanţele au formulat aprecieri generice, conform
cărora ,,nu prezintă pericol social pentru ordinea publică” şi au respins
propunerea de arestare preventivă formulată de procuror, concluzie, lipsită de
analiză concretă a cauzei şi inconciliabilă cu principiul apărării ordinii sociale,
creându-se în acest mod un precedent periculos care conduce la încurajarea
infracţionalităţii.
Detenţia provizorie se dispune când ordinea publică este efectiv
ameninţată, pentru că dreptul la libertate şi siguranţă consacrat prin art. 5 din
Convenţie, drept inalienabil, reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi
consacrate de aceasta şi are ca scop principal protejarea libertăţii fizice a
individului împotriva oricărei arestări sau detenţii arbitrare ,iar magistratului îi
sporeşte gradul de precizie şi previzibilitate atunci când în acest scopaplică legea
constant şi coerent,
Din aceste considerente tema mea reprezintă un demers ştiinţific care
poate avea rol de reper, într-o materie în care o soluţie unică este imposibil de
identificat.
NESECRET
8
Oportunitatea acestei temei rezidă în faptul că privarea de libertate de
pe parcursul procesului penal a suferit şi ea mutări considerabile, nu numai ca
reglementare, dar şi ca aplicare.
Am relevat efectele unei arestări a unei persoane asupra stării
emoţionale a societăţii, deoarece arestarea preventivă are un impact mai mare
decât soluţia finală rămasă definitivă şi pusă în executare după mult timp .
În acest sens am abordat diferenţele de opinie bazate pe argumente
faptice, de probaţiune şi lege ce sunt semn de vigurozitate a unui sistem de drept,
dar şi divergenţele de interpretare ce generează controverser şi soluţii diametral
opuse, cu efecte nedorite care reduc credibilitatea actului de justiţie.
Abordările din această teză, arată că pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti este un act de mare responsabilitate, că funcţiunea judecătorilor
impune fiecăruia să aibă capacitatea de a măsura şi anticipa efectele hotărârilor
sale, atât în speţa pe care o rezolvă, dar şi în speţe similare, pentru că justiţia
trebuie să sancţioneze nedreptăţile sociale, cu respectarea garanţiilor procesuale,
dar şi cu grija pentru victimele infracţiunilor, pentru protecţia societăţii.
Lucrarea răspunde astfel necesităţii uniformizării cadrului normativ în
domeniul aplicării măsurilor preventive procesual penale de organele de urmărire
penală şi instanţele judecătoreşti, în vederea asigurării compatibilităţii acestor
instituţii cu legislaţia ţărilor UE.
Prin propuneri de lege ferenda încerc să facilitez decizia rapidă şi
eficientă în cauze penale, acordarea respectului cuvenit drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale învinuitului, inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi subiecţi
ai procesului penal, să creez o mentalitate superioară în rândul celor care
înfăptuiesc justiţia penală.
NESECRET
9
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUTIVE ASUPRA ORDINII PUBLICE ŞI
MĂSURILOR PROCESUAL PENALE
1.1. CONCEPTUL DE ORDINE
Conformitatea comportamentului uman cu cerinţele normelor sociale,
naşte ordinea socială necesară supravieţuirii grupurilor sociale.
Normele juridice în totalitatea lor şi prin efectele ce le produc, stabilesc
ordinea juridica, ordine care este una din componentele însemnate ale ordinii
sociale.
Sentimentul de securitate personală fiind condiţia de bază a calităţii
vieţii este inserată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în art. 3, alături
de dreptul la viaţă şi libertate este cel mai mult alterată de criminalitate care
cunoaşte noi tipologii de manifestare, încât starea generală de securitate a
cetăţeanului şi a mediului de afaceri are de suferit, dar şi datorită unui fond
insuficient al legislaţiei, precum şi al unei anumite rigidităţi a instituţiilor din
sistemul de ordine şi siguranţă publică.
Ordinea publica este starea de legalitate , de echilibru şi pace socială
prin care se asigură liniştea publică, salvardarea sentimentului de siguranţă a
persoanei, a colectivităţilor şi a bunurilor, sănătatea şi morala publică a cărei
menţinere se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliţiei şi justiţiei.
Se recunoaşte astfel organelor statului un drept de apreciere asupra luării
unor măsuri pentru menţinerea, restabilirea disciplinei, liniştii publice şi
asigurarea siguranţei cetăţenilor.
1.2. IMPORTANTA SI SCOPUL DREPTULUI
LA LIBERTATE SI SIGURANTA
Libertatea semnifică prerogativa consacrată şi garantată prin lege unui
individ, de a face sau a nu face ceva în diverse domenii ale vieţii sociale, sub
NESECRET
10
condiţia de a nu leza drepturile sau libertăţile altora1, precum şi interesele
generale ale colectivităţii.
Libertatea şi responsabilitatea individului sunt inseparabile pentru că
prin libertate individul trebuie să suporte şi consecinţele acţiunilor sale.
Libertatea ca atribut al fiinţei umane are în vedere posibilitatea de
mişcare a persoanei, prezenţa acesteia în toate manifestările sociale ale acesteia,
fiind inclusă în noţiunea de inviolabilitate a persoanei.
Libertatea ca drept fundamental al persoanei apare ca un ansamblu de
drepturi consacrate în primul rând prin Constituţie, dar şi prin alte reglementări
juridice.
În doctrina constituţională aceste drepturi şi libertăţi care ocrotesc
persoana şi viaţa privată faţă de orice ingerinţă sunt denumite generic
inviolabilităţi2.
Avalanşa modificărilor legislative din România şi practica neunitară pe
care au generat-o au fost contrabalansate de reglementările constituţionale ale
libertăţii individuale şi practica Curţii Constituţionale în această materie, aceasta
din urmă determinând prin deciziile pronunţate o interpretare unitară a limitelor în
care libertatea individuală poate fi afectată prin măsuri procesuale.
În acest context, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă
instrumentul care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Aşadar, pentru obţinerea unei reale armonizări a legislaţiei naţionale cu
exigenţele CEDO este necesară receptarea teoretică şi practică a jurisprudenţei
CEDO în dreptul intern, întrucât doar în acest mod este posibilă realizarea unei
1 M Udroiu şi O. Predescu, op. cit, pag.391; Totuşi, în cauza Bollan c.
Marea Britanie din 4.05.2000 s-a arătat că măsurile adoptate în cadrul unui centru
de detenţie sunt susceptibile de a constitui atingeri ale dreptului la libertate ; 2 Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, Parte I, nr.767 din
31.oct..2003;
NESECRET
11
ordini juridice europene care să asigure o veritabilă protecţie a tuturor drepturilor
şi libertăţilor recunoscute persoanelor.
1.3. PRIVAREA DE LIBERTATE.
NOŢIUNE ŞI CARACTERE ÎN SENSUL ART. 5 DIN C.E.D.O.
Orice persoană, în libertate sau deţinută, are dreptul la protecţie, adică
dreptul de a nu fi privată de libertate, decât cu respectarea exigenţelor art. 5 din
CEDO.
Neputând fi detaşată de libertatea fizică, dreptul la siguranţă semnifică
faptul că nicio persoană nu poate fi supusă ingerinţelor arbitrare3 ale autorităţilor
publice în dreptul său la libertate, rezultând că noţiunea de siguranţă se suprapune
peste cea de legalitate4.
Întregul text al art. 5 din Convenţie gravitează în jurul unui singur scop
şi anume protecţia libertăţii şi siguranţei persoanei împotriva arestărilor şi
deţinerilor arbitrare5.
Noţiunea de libertate şi siguranţă nu a fost definită expres în cuprinsul
dispoziţiilor europene, jurisprudenţa Curţii Europene arătând în hotărârile6 sale că
3 CEDO. hot. Bozano c. Franţei din 18.dec.1986; hot. Timurtaş c.
Turciei din 13.iun.2000. 4 R Chiriţă, op. cit, pag.139 ;
5 În acest sens, prin încheierea 8/R/9.feb.2007 pronunţată în dosarul nr.
1355/62/2007, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a pus în discuţie
admisibilitatea recursului declarat de inculpat în sensul înlocuirii măsurii arestării
preventive, reţinând că ,,în măsura în care procurorului i se recunoaşte dreptul de
a ataca cu recurs o asemenea încheiere, acelaşi drept trebuie recunoscut şi
persoanei deţinute pentru respectarea principiului ,,egalităţii armelor’’ între
procuror şi persoana deţinută’’. În consecinţă, Curtea a constatat că inculpatul are
dreptul de a ataca cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de înlocuire a
măsurii arestării preventive. 6 Prin încheierea nr. 10 / 2009 pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a
admis arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit.a, e, g şi i C.
pen. Pentru a decide astfel, insţanta de fond a apreciat că în cauză, exista probe că
lasarea în libertate a inculpatului M.St. prezintă pericol concret pentru ordinea
publică, pericol relevat în special de numeroasele infracţiuni reţinute în sarcina sa,
NESECRET
12
analiza existenţei unei privări de libertate trebuie să se facă prin raportare la
particularităţile fiecărei cauze, luând în considerare un ansamblu de criterii,
precum: natura şi durata măsurii, efectele sau modalităţiile de executare.
În doctrină s-a arătat că între privarea de libertate şi restrângerea
libertăţii de mişcare nu există decât o diferenţă de intensitate, nu de natură sau de
esenţă7.
În acest context, Constituţia României este cea care fixează coordonatele
în care se înfăptuieşte justiţia în România prin dispoziţiile art. 124 şi anume:
justiţia, în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii.8
Aşadar, asigurarea bunei înfăptuiri a justiţiei represive9 impune cu
necesitate ca participanţii oficiali la procesul penal să-şi exercite atribuţiile cu
obiectivitate şi imparţialitate.
care prin modul de operare (sustragerea repetată de bunuri din autoturisme) duc la
concluzia că aceasta activitate este una obişnuită pentru inculpat. În consecinţă,
având în vedere perseverenţa infracţională manifestată, uşurinţa luării de către
inculpat a hotărârii de a săvârşi infracţiuni, precum şi capacitatea redusă a acestuia
de a conştientiza gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor acestora, instanţa a
apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 149¹ raportat la art. 143 si art. 148 lit. f.
din C. proc. pen. şi a dispus arestarea inculpatului. 7 Curtea de Apel Cluj, decizia nr. 647/R din 30 octombrie 2007 – în
Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 1/2009, pag. 22; Tribunalul Bucuresti,
secţia a II-a penală, încheierea nr. 491 din 19 .ian.2005 – în Culegere de practică
judiciară în materie penală 2005-2006, op. cit., pag. 700 8 A. Ţuculeanu, Discuţii asupra cazurilor de privare de libertate prevăzut
de art.148 C.p.p în lumina Constituţiei României şi CEDO, în Pandectele
Române, nr.3/2003, pag.244 şi urm.; A . Ţuculeanu . Reţinerea. Arestarea
preventivă. Obligarea de a nu părăsi localitatea. Ed. Lumina Lex, Buc., 2003; 9 Prin încheierea din 17 iulie 2008 (nepublicata), Tribunalul Arad, secţia
penală, a dispus arestarea preventivă a numitului S.E. cu motivarea că lăsarea sa
în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa a reţinut că în
cazul unui transportator, care aparent transportă produse licite, dar printre acestea
ascunde droguri (heroină), pericolul instantaneu al faptei este egal cu pericolul
pentru ordinea publică, iar existenţa probelor că lăsarea în libertate prezintă
pericol concret pentru ordinea publica rezultă din chiar împrejurările evidente,
NESECRET
13
CAPITOLUL II
MĂSURILE PROCESUAL PENALE
2.1. NOŢIUNE ŞI NATURA JURIDICĂ
Prin intermediul măsurilor procesuale se urmăreşte buna şi normala
desfăşurare a procesului penal, respectiv realizarea scopului10
acestuia.
Măsurile procesuale se dispun numai în cazul în care, din probele
administrate, rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi făptuitorul urmează să
fie tras la răspundere penală şi civilă, organele judiciare considerând că numai
prin intermediul lor se poate desfăşura o activitate procesuală normală.
Măsurile procesuale nu fac parte din activitatea principală a procesului
penal, ele fiind adiacente acesteia, cu un caracter provizoriu, facultativ şi de
constrângere.11
Legea prevede categoriile de măsuri procesuale care se pot lua, cazurile
şi condiţiile în care pot fi luate, posibilitatea revocării lor şi cazurile încetării de
drept.
Măsurile procesuale sunt instrumentele legale de care se folosesc
organele judiciare pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului penal,
faptice, constatate direct la control – în L.C. Kövesi, D. Titian, D. Frasie, op.cit.,
pag. 141; 10
Scopul procesului penal, aşa cum este arătat în art. 1 C. proc. pen.,
este imediat şi mediat. Scopul imediat vizează constatarea la timp şi în mod
complet a faptelor ce constitue infracţiuni, ca orice persoană care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere şi pedepsită. Scopul mediat vizează apărarea ordinii de
drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, prevenirea săvârşirii de
infracţiuni, educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor; 11
Nicu Jidovu, Gheorghe Bică, Drept procesual penal, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2007, pag. 178;
NESECRET
14
executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi
pentru a preveni săvârşirea de noi fapte antisociale.12
Astfel, privarea sau restrângerea libertăţii individuale a învinuitului sau
inculpatului împiedică sustragerea acestuia de la urmărirea penală sau de la
judecată, precum şi de la executarea pedepsei cu închisoarea.
Libertatea individuală a părţilor, a martorilor, a experţilor poate fi
restrânsă prin aducerea lor silită în faţa organelor de urmărire penală sau a
instanţelor de judecată, prin scoaterea lor din şedinţa de judecată în cazul în care
provoacă tulburări în desfăşurarea acesteia.
Deci, unele dintre măsurile de constrângere procesuală aduc atingere
unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor – libertatea, proprietatea – şi
se numesc măsuri procesuale.
Altele, aduc atingere unor drepturi procesuale – îndeplinirea obligaţiei de
a se prezenta în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată – şi
se numesc măsuri procedurale.13
Măsurile de constrângere procesuală se pot lua numai în cursul
procesului penal, niciodată în afara acestuia.
Acestea nu pot fi luate în perioada actelor premergătoare efectuate
conform art. 224 C. proc. pen., înaintea începerii urmăririi penale, nu pot fi
dispuse după finalizarea procesului penal.14
12
Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală. Partea generală, vol. I şi II,
editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993-1994, pag. 38; N. Jidovu, Gh. Bică, op.
cit., pag. 178. 13
Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a,
editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 444; 14
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea Generală, vol. I,
Editura Paideia, Bucureşti, 1996, pag. 400;
NESECRET
15
2.2. FORMELE PRIVĂRII DE LIBERTATE ÎN SISTEMUL
DE DREPT DIN ROMÂNIA
În societatea actuală, omul reprezintă cea mai importantă valoare
socială, iar una dintre cele mai de seamă libertăţi ale omului o reprezintă
libertatea individuală..
Potrivit art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau a
unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune.
Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să
fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau
libertăţii, aşa cum se arată în art. 53 alin. 2 din din Constituţia României.15
Legea fundamentală reglementează mai întâi forma provizorie a privării
de libertate, manifestată prin reţinere şi arestare preventivă, ca apoi să amintească
de forma definitivă de privare de libertate, concretizată în sancţiunile privative de
libertate.
Formele în care intervine privarea de libertate în sistemul nostru de
drept, pot fi clasificate, după modalitatea de reglementare, natura juridică şi
funcţionalitatea lor, în:16
- forme principale – prin care este afectată total privarea de libertate,
reglementate autonom şi principal, având o evidentă natură juridică preventivă şi
o funcţionalitate represivă de sine stătătoare;
- forme auxiliare – prin care privarea de libertate intervine ca un efect
secundar al altei activităţi judiciare, afectarea totală a libertăţii fiind o consecinţă
subsidiară şi esenţial temporară a acestei activităţi principale.
15
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
tezele noului cod de procedură penală realizează reglementarea explicită a
principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei
aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri
pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa; 16
A. Zarafiu, op. cit., pag. 62;
NESECRET
16
Termenii de arestare sau deţinere au acelaşi înţeles şi cuprind orice
măsură, oricare ar fi denumirea în dreptul intern, ce are ca efect privarea de
libertate a unei persoane.17
Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara nu
sunt, în schimb, decât simple restrângeri ale libertăţii de mişcare.18
Noţiunea de privare de libertate cuprinde un element obiectiv – deţinerea
unei persoane într-un anume spaţiu restrâns, pentru o perioadă de timp.
În literatura de specialitate19
se arată că există trei factori importanţi
pentru a decide dacă a existat sau nu o privare de libertate:
- lipsa consimţământului persoanei faţă de care se ia măsura în sensul de
a fi privată de libertate;
- timpul în care persoana a fost lipsită de libertate;
- spaţiul restrâns în care a fost ţinută persoana pe durata de timp a
privării sale de libertate.
2.3. CRITERII DE CLASIFICARE
În literatura de specialitate20
, s-au exprimat mai multe opinii în ceea ce
priveşte criteriile de clasificare a actelor procesuale:
a) după modul de reglementare: măsuri preventive, care au ca efect
restrângerea libertăţii persoanei, în condiţiile legii (reţinerea, obligarea de a nu
părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, arestarea preventivă a învinuitului
şi inculpatului); alte măsuri procesuale (măsuri de ocrotire, de siguranţă,
17
A. Crişu, op. cit., pag. 284; 18
C.E.D.O., Hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Medevedyev c. Franţei,
Hotărârea din 12 ianuarie 1999, cauza Rigopoulus c. Spaniei, în D. Bogdan, op.
cit., pag. 8; 19
A. Zarafiu, op. cit., pag. 62; D. Bogdan, op. cit., pag. 9; 20
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 445; N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag.
178; Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, editura Hamangiu, Bucureşti, 2011,
pag. 280; Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea Generală. Tratat, editura
Global Lex, Bucureşti, 2004, pag. 385.
NESECRET
17
restituirea lucrurilor, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii,
măsurile asiguratorii);
b) după valoarea socială asupra căreia se îndreaptă: măsuri procesuale
personale, care privesc persoanele fizice (reţinerea, arestarea, obligarea de a nu
părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, liberarea sub control judiciar şi pe
cauţiune etc.); măsuri procesuale reale, care privesc bunurile anumitor persoane
(sechestrul, inscripţia ipotecară, poprirea);
c) după scopul special urmărit: măsuri procesuale de constrângere
(arestare, sechestru); măsuri procesuale de ocrotire (înfiinţarea tutelei în
condiţiile art. 161 C. proc. pen.);
d) după faza procesuală în care pot fi dispuse: numai la urmărirea
penală (reţinerea); în ambele faze procesuale (arestarea preventivă, obligarea de a
nu părăsi localitatea sau ţara);
e) în raport de organul judiciar care o dispune: judecătorul sau instanţa
de judecată (arestarea preventivă, internarea medicală, obligarea de a nu părăsi
localitatea sau ţara); organul de cercetare penală sau procuror (reţinerea,
sechestrul asigurător, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).21
21
În tezele noului cod de procedură penală, potrivit art. 201 alin 4,
măsurile preventive sunt: a) reţinerea; b) controlul judiciar; c) controlul judiciar
pe cauţiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă. Se introduce deci o
nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu. Prin introducerea acestei instituţii,
s-a urmărit lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive. Măsura
arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă
determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte în mod statornic, fără
permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află
cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Măsurile preventive
privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara nu vor mai exista în lumina
noului cod de procedură penală, fiind absorbite instituţional de măsura controlului
judiciar;
NESECRET
18
CAPITOLULUL III
MĂSURILE PREVENTIVE
3.1. NOŢIUNE, TRĂSĂTURI ŞI NATURA JURIDICA
Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter
de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă
anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal
sau asupra atingerii scopului acestuia.22
Într-o altă definiţie23
, se arată că măsurile preventive sunt mijloace de
constrângere prevăzute de lege, pe care le pot lua organele de urmărire penală,
judecătorii şi instanţele de judecată, pentru asigurarea desfăşurării normale a
procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea
infracţiunii şi pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.
De aici se trage şi denumirea de măsuri preventive.
Ambele definiţii ne arată rolul, scopul şi esenţa conţinutului măsurilor
preventive.
Trăsături 24
ale măsurilor de prevenţie:
- se pot lua numai în cursul procesului penal;
- au un caracter oficial, adică nu pot fi dispuse decât de organele
judiciare competente;
- se pot lua numai faţă de învinuit sau de inculpat, adică numai de
persoana care a săvârşit o infracţiune şi care este urmărită penal sau judecată
pentru aceasta;
-sunt mijloace de constrângere, persoanei faţă de care se dipun i se aduc
limitări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale;
22
I. Neagu, op. cit., pag. 385-386; 23
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 446. 24
Gheorghe Radu, Măsurile preventive în dreptul procesual penal român.
Monografie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag. 5-6;
NESECRET
19
- sunt măsuri cu caracter excepţional, folosite numai în caz de extremă
necesitate, deoarece se aduc limitări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale;
- sunt măsuri strict enumerate şi determinate de lege şi de strictă
interpretare, pentru a nu se ajunge la exercitarea lor abuzivă;
- asigură buna şi normala desfăşurare a procesului penal, respectiv
realizarea scopului25
acestuia;
- luarea măsurii preventive, este de regulă, facultativă26
, chiar dacă sunt
îndeplinite condiţiile legale;
- măsurile preventive au caracter provizoriu, ele putând fi revocate,
înlocuite sau încetate de drept;
- măsurile preventive au caracter adiacent, adică nu sunt caracteristice
oricărei cauze penale, organele judiciare putând dispune luarea lor în funcţie de
specificul şi de împrejurările fiecărui dosar, fie că corespunde urmăririi penale, fie
că corespunde judecăţii;27
- măsurile preventive trebuiesc aplicate în mod nediscriminatoriu,
conform prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituţia României.
Urmărirea penală şi judecata se efectuează pentru toate persoanele de
aceleaşi organe de urmărire penală şi instanţe de judecată.
25
Utilizarea măsurilor preventive, de către organele judiciare, ca metodă
de intimidare, de presiune, menite să smulgă din partea învinuitului sau
inculpatului mărturisiri, este interzisă. Mijloacele de probă obţinute în acest mod
sunt, potrivit art. 64 alin. 2 şi 68 alin. 1 C. proc. pen., nule, probele fiind
îndepărtate de la dosar, pentru a nu se influenţa completul de judecată, iar potrivit
art. 266 C. pen., cei care uzează de astfel de mijloace sunt pedepsiţi pentru
infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă; 26
Excepţii: în cazul procedurii urgente pentru infracţiunile flagrante,
reţinerea este obligatorie; arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului este
obligatorie în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea sau ţara, ori a obligaţiilor stabilite potrivit legii, precum şi în cazul
revocării liberării provizorii; 27
A. Zarafiu, op. cit., pag. 138.
NESECRET
20
Pentru realizarea acestui echilibru, utilizarea măsurilor de prevenţie, şi
deci implicit, limitarea drepturilor persoanei faţă de care s-a dispus, trebuie
considerată ca o măsură cu caracter excepţional, folosită numai în caz de extremă
necesitate.28
Mai mult, la alegerea măsurii preventive, organul judiciar trebuie să ţină
seama, pe lângă condiţiile generale, şi de unele criterii complementare, precum
scopul măsurii, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta,
antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se dispune.29
Gradul de pericol social al infracţiunii nu se confundă cu pericolul
social ca trăsătură generală a infracţiunii şi trebuie privit prin prisma unor
elemente concrete, cum sunt: sentimentul de insecuritate şi revoltă, frecvenţa
săvârşirii unor infracţiuni, amploarea luată de astfel de fapte în rândul
comunităţii.30
Măsurile preventive îşi găsesc temeiul în nevoile create de interesul
superior al realizării scopului procesului penal, chiar dacă între principiile
fundamentale ale procesului penal îşi găseşte locul şi prezumţia de nevinovăţie.
Recunoaşterea prezumţiei de nevinovăţie nu are drept consecinţă
excluderea luării măsurii preventive, ci dimpotrivă, garantează că aceasta nu va fi
28
N. Iliescu, Libertatea persoanei în lumina dispoziţiilor din noul Cod de
procedură penală, în S.C. J. nr. 3/1971, pag. 426, citat de A. Crişu, op. cit., pag.
283; 29
Dacă din actele medicale depuse la dosar rezultă starea de sănătate
precară a inculpatului, reieşind că suferă de afecţiuni grave, aflându-se pe lista de
aşteptare pentru un transplant hepatic, acestea constituie suficiente motive să se
concluzioneze că, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, cea mai
adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive, ci, eventual, măsura
obligării de a nu părăsi ţara – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 2551/2009, în Nicoleta
Cristuş, Arestarea preventivă. Practică judiciară 2008-2010, editura Hamangiu,
Bucureşti, 2010, pag. 1; 30
Jud. Sect. 1, încheierea nr. 16122/299/2006, în Dorel George Matei,
Măsurile preventive. Practică juridică, editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, pag. 2.
NESECRET
21
luată decât în condiţiile riguros prevăzute de normele constituţionale şi de
dispoziţiile procedurii penale.
Deoarece măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale,
consfinţită ca un drept fundamental al cetăţeanului, au fost instituite garanţiile
juridice care permit împiedicarea abuzurilor în luarea şi menţinerea măsurilor
preventive. 31
Arestarea preventivă nu afectează cu nimic dreptul învinuiţilor sau
inculpaţilor la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere şi administra
probe considerate necesare pentru a-şi dovedi nevinovăţia.32
Constrângerea realizată prin măsurile preventive se deosebeşte de
constrângerea realizată prin executarea pedepsei închisorii, tocmai prin natura sa
procesuală.33
Asfel, lipsirea de libertate în cazul detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, ca
pedepse, îndeplinesc rolul pedepsei, şi anume prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni, fiind obligatorii, ca urmare a unei hotărâri penale definitive de
condamnare, executarea lor începând după epuizarea procesului penal.
Dimpotrivă, privarea de libertate ca măsură preventivă are un caracter
procesual, putând fi luată numai în cursul procesului penal, fiind facultativă,
apărând ca o măsură de excepţie de la regula stării de libertate a învinuitului sau
inculpatului.
Aşadar, detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional,
starea de libertate fiind starea de normalitate, nefiind admis să se prelungească
dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că se va computa sau nu din
pedeapsă.
31
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 446; 32
Deciziile Curţii Constituţionale nr. 173/1992, respectiv 462/2004;
Î.C.C.J., decizia nr. 5223/2003, în D.G. Matei, op. cit., pag. 91; 33
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 448;
NESECRET
22
Prin urmare, instanţa este obligată să regleze un just echilibru între
măsura privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie a
cetăţeanului împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de
săvârşire a faptei din consecinţele acesteia.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele
care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de
loialitate, pe tot parcursul procesului, şi în special cu ocazia administrării
probelor în vederea aflării adevărului şi a justei aplicări a legii penale sau civile.
3.2. LUAREA, ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ŞI ÎNCETAREA
DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE
Libertatea persoanei reprezintă starea firească în timpul procesului
penal, iar măsurile preventive se iau numai în situaţii de excepţie.
3.2.1. LUAREA MĂSURILOR PREVENTIVE
3.2.1.1. Condiţii în care se pot lua măsurile preventive
Pentru luarea măsurilor preventive trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
a) Să existe probe34
sau indicii temeinice35
că învinuitul sau inculpatul a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face
doar prin prezentarea generică a unor fapte de gravitate mare care teoretic
34
Prin probe, în sensul prevăzut de art. 63 şi 64 C. proc. pen., se înţeleg
elementele de fapt care provin din mijloacele de probă prevăzute de lege; 35
Prin indicii temeinice, în sensul prevăzut de art. 681
C.proc.pen, se
înţelege existenţa unor date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că
persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire
penală, a săvârşit fapta; noţiunea de suspiciune rezonabilă trebuie raportată şi la
sensul oferit de jurisprudenţa C.E.D.O. referitor la existenţa unor date, informaţii
care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană
să fi săvârşi o faptă prevăzută de legea penală – C.E.D.O., Hotărârea din 29
noiembrie 1988, cauza Brogan şi alţii c. Regatului Unit, Hotărârea din 25 mai
1998, cauza Kurt c. Turciei, Hotărârea din 20 martie 1997, cauza Loukanov c.
Bulgariei.
NESECRET
23
afectează opinia publică, ori printr-o mediatizare excesivă înainte chiar de
demararea cercetărilor care practic nu pot fi puse concret pe seama inculpatului
din cauză, ci şi în funcţie de persoana acestuia şi lipsa oricăror date că ar putea
împiedica buna desfăşurare a procesului penal sau că ar încerca să
zădărnicească aflarea adevărului.
Circumstanţele personale nu pot fi evaluate, sub aspectul măsurilor
preventive, decât în contextul existenţei unor probe şi indicii temeinice.
Altfel spus, prin ele însele, circumstanţele personale favorabile ale
inculpaţilor nu contrabalansează indiciile şi probele care au conturat gravitatea
concretă a unei fapte, urmările produse, încât să ducă la concluzia inexistenţei
pericolului concret pentru ordinea publică.
b) Pentru infracţiunea36
săvârşită, legea să prevadă pedeapsa detenţiunii
pe viaţă sau a închisorii.
Condiţia nu se consideră realizată, în cazul în care se prevede alternativ
pedeapsa închisorii sau amenzii.
Condiţia este însă îndeplinită pentru măsurile preventive neprivative de
libertate şi pentru reţinere.
În ceea ce priveşte durata pedepsei prevăzute de lege,este închisoarea
mai mare de 4 ani.
36
Potrivit art. 17 C.pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol
social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală, fiind singurul temei al
răspunderii penale. Constatarea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii,
prevederea legală, pericol social şi vinovăţia se face la sfârşitul procesului penal,
prin hotărâre penală definitivă. Ca atare, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii,
se poate constata, cel mult primele două trăsături, anume prevederea legală şi
pericolul social. Referitor la vinovăţia învinuitului sau inculpatului, organele de
urmărire penală, judecătorul sau instanţa de judecată care instrumentează cazul,
au obligaţia de a se abţine de la orice fel de consideraţie care să prejudece
vinovăţia acuzatului, aşa cum se arată în C.E.D.O., Hotărârea din 10.feb.1995,
cauza Allenet de Ribemont c Franţei, în Vincent Berger, Jurisprudenţa C.E.D.O.,
Bucureşti, 2005, Institutul Român pentru Drepturile Omului, pag. 316-319;
NESECRET
24
În caz de concurs de infracţiuni săvârşite de învinuit sau de inculpat, este
suficient ca una din faptele aflate în concurs să fie sancţionată de lege cu
închisoarea pentru a se putea lua o măsură preventivă.
c) Pentru luarea măsurii reţinerii sau arestării preventive a învinuitului
sau inculpatului, se mai cere, pe lângă cele două condiţii examinate anterior, şi
condiţia care să justifice necesitatea privării de libertate în cursul urmăririi şi al
judecăţii, determinată de scopul măsurilor preventive.
Această condiţie rezultă din existenţa unuia din cazurile prevăzute în art.
148 lit. a)-f).37
.
Cu privire la necesitatea privării de libertate, aceasta poate rezulta din
modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, caracterul organizat al activităţii
infracţionale, natura şi cantitatea (de exemplu a drogului traficat) şi de persoana
inculpatului (dacă a fost condamnat anterior, dacă s-a concluzionat că nu are un
venit stabil), riscul ca acesta să repete fapte similare etc.
În plus, privarea de libertate va continua sa fie legitimă numai dacă
ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată, continuarea privării de libertate
neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea38
.
Aşadar, gravitatea concretă şi reacţia societăţii, pot justifica, prin ele
însele, detenţia provizorie.
Judecătorul, instanţa de judecată, sunt cei care vor aprecia dacă aceste
raţiuni sunt aplicabile pe deplin şi dacă faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii
prezintă un grad foarte ridicat al pericolului social concret, ce poate fi dedus aşa
cum s-a arătat, din caracterul premeditat, condiţiile de timp şi loc, modul de
săvârşire, contribuţia concretă a fiecăruia şi urmările produse.
37
Temeiurile nu sunt cumulative, fiind suficientă existenţa unuia dintre
ele – Î.C.C.J. , s.pen., dec. nr. 5281/2006, în R.D.P. nr. 2/2007, pag. 164, în Gr.
Theodoru, op. cit., pag. 449; 38
C.E.D.O., cauza Letellier vs. Franta din 26.iun.1991.
NESECRET
25
La momenult, apropiat comiterii faptei, înlăturarea stării concrete de
pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată, de exemplu, prin măsura
obligării de a nu părăsi ţara, ci tocmai prin înlăturarea lor temporară din
comunitatea afectată de ecoul faptei săvârşite, arestarea preventivă având, astfel,
caracter necesar .
Cazurile care prevăd posibilitatea luării măsurilor preventive procesual
penale prevăzute în art. 148 sunt:
a) - inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la
urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă39
sau să se
sustragă40
în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea
pedepsei – art. 148 alin. 1 lit.a.
Atunci când inculpatul a locuit la un apartament de mai mulţi ani, adresă
la care nu a fost contactat de organele de poliţie şi la câţiva ani după constatarea
faptei, a fost contactat de lucrători din cadrul poliţiei şi a colaborat cu aceştia,
prezentându-se periodic la sediul poliţiei, această împrejurare nu se circumscrie
dispoziţiilor art. 148 lit. a cod procedură penală.
b)- inculpatul, cu rea-credinţă, a încălcat măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau ţara, ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri – art. 148
alin. 1 lit. a1;
Informaţiile cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse sunt prezentate
de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar organul
39
În interpretarea Curţii de la Strasbourg, pericolul de fugă nu trebuie
prezumat, ci trebuie să existe motive plauzibile, înţelese ca fapte sincere şi
autentice, de natură a convinge un observator independent de posibilitatea ca
făptuitorul să fugă – C.E.D.O., Hotărârea din 8 iunie 1995, cauza Yagci şi Sargin
c. Turciei, în D. Bogdan, M. Selegean, op. cit. pag. 193; 40
Lipsa inculpatului de la două termene de judecată, deşi fusese legal
citat şi chemat în acest scop, fără a face dovada imposibilităţii de prezentare,
reprezintă motive pentru a se putea dispune arestarea preventivă– Î.C.C.J. , s.pen.,
dec. nr. 326/2005, în A. Zarafiu, op. cit., pag. 129.
NESECRET
26
judiciar, în urma verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea
măsurii, urmează să constate dacă aceasta s-a produs cu rea-credinţă.
c)- există date că inculpatul încearcă să zădărnicească, direct sau
indirect, aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor41
sau
expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de
probă42
– art. 148 alin. 1 lit. b;
În acest caz, trebuie să existe stabilit prin împrejurări concrete, fie că
fapta ar fi infracţiune – determinarea de mărturie mincinoasă, la fals – fie că ar fi
o faptă ce nu constituie infracţiune – distrugerea de acte personale, rugăminţi de a
nu-l acuza, etc., încât să rezulte că învinuitul sau inculpatul a încercat zădărnicirea
aflării adevărului prin una din modalităţile indicate
Este suficient să se constate una din modalităţile de zădărnicire a aflării
adevărului pentru a opera acest caz.43
d)- există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni –
art. 148 alin. 1 lit. c; vizează existenţa unor situaţii concrete care formează
convingerea că inculpatul pregăteşte săvârşirea de noi infracţiuni, cum ar fi:
procurarea de arme, înţelegerea cu unii complici, ameninţări la adresa victimei,
etc.
Datele existente trebuie să privească iminenţa44
săvârşirii unei
infracţiuni intenţionate
41
Faţă de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, precum şi
faptul că inculpatul a încercat să determine unii martori să declare mincinos, se
justifică propunerea de arestare preventivă a inculpatului, fiind respectate şi
dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 4036/2004, în D.G.
Matei, op.cit., pag. 29; 42
Mijloacele materiale de probă sunt cele prevăzute în art. 94 şi art. 95
C.proc.pen., anume: obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite,
precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, obiectele care au
fost folosite sau au fost destinate să servească la savârşirea unei infracţiuni şi
obiectele care sunt produsul infracţiunii; 43
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 451; 44
Gh. Radu, op. cit., pag. 28.
NESECRET
27
e)- inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune – art. 148 alin. 1
lit. d;după începerea procesului penal pentru o infracţiune, pentru care se
desfăşoară un proces penal45
, nefiind în discuţie în această situaţie faptele pentru
care se desfăşoară acte premergătoare46
sau nu sunt îndeplinite condiţiile pentru
punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.
f)- există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate
sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta – art. 148 alin. 1 lit. e;
Situaţiile prezentate pot exista independent una de cealaltă, fiind
suficientă incidenţa uneia pentru dispunerea măsurii preventive, dar şi
concomitent sau succesiv.
Presiunile exercitate de învinuit sau de inculpat asupra părţii vătămate
pot avea ca obiect : renunţarea la această calitate, declaraţii în favoarea
învinuitului sau inculpatului, acceptarea de către partea vătămată a existenţei sau
inexistenţei unor fapte sau împrejurări de natură a influenţa negativ aflarea
adevărului, etc.
g)- Inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există
45
Prin proces penal se înţelege activitatea reglementată de lege pe care o
desfăşoară autorităţile publice competente, cu participarea activă a persoanelor
implicate, ca titulare de drepturi şi obligaţii (îndatoriri) procesuale, în scopul
constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca
orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale
şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal
cuprinde, ca părţi componente: urmărirea penală, judecata, punerea în
executare a hotărârii penale definitive de condamnare; 46
Potrivit art. 224 C.proc.pen., actele premergătoare sunt investigaţii
făcute de organele de urmărire penală în vederea începerii urmăririi penale
(verificarea unei plângeri, a unui denunţ, verificare existenţei sau inexistenţei
vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.). Actele premergătoare nu
fac parte din urmărirea penală, deci nici din procesul penal, şi sunt acte
procedurale. Tezele noului cod de procedură penală au inclus actele
premergătoare în cadrul urmării penale, acestea dispărând ca etapă distinctă;
NESECRET
28
probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică
47.
Deşi condiţiile sunt comune pentru măsurile preventive ale reţinerii şi
arestării preventive, totuşi ele se diferenţiază în raport de măsura preventivă ce
urmează a fi luată.
Astfel, reţinerea poate fi dispusă în oricare din aceste cazuri, indiferent
de mărimea pedepsei cu închisoarea, în timp ce în cazurile prevăzute la lit. a)-e),
măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului poate fi luată cu
îndeplinirea acestei noi condiţii, şi anume ca pedeapsa prevăzută de lege să fie
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.
Pentru a opera acest caz, se cer deci întrunite cumulativ două condiţii:
a) infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală sau judecata
trebuie să fie de o anumită gravitate care este determinată de pedeapsa prevăzută
de lege pentru acea infracţiune- pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 4 ani.
b) Existenţa de probe48
, nu indicii, că lăsarea în libertate a învinuitului
sau inculpatului prezintă un pericol concret49
pentru ordinea publică rezultă din
47
Gradul de pericol social concret al faptelor poate rezulta din
modalitatea de săvârşire a faptei, din stăruinţa infracţională şi, pe de altă parte, din
necesitatea protejării ordinii publice la care este îndeptăţită societatea –
Tribunalul Vîlcea, încheierea nr. 78/2007, în Laura Codruţa Kovesi, Dana Tiţian,
Daniela Frăsie, Arestarea preventivă. Aprecierea pericolului social concret pentru
ordinea publică. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., editura Hamangiu,
Bucureşti, 2009, pag. 51; Atunci când se constată, pe baza probelor administrate,
că infracţiunile săvârşite sunt de o gravitate deosebită, că faptele s-au derulat pe o
perioadă lungă de timp, cu o relativă ritmicitate, că valoarea de patrimoniu şi
valoarea materială a prejudiciului este mare, măsura arestării preventive se
impune ca o necesitate, fiind întrunite condiţia de pericol concret pentru ordinea
publică – Tribunalul Iaşi, încheierea din 19 iulie 2008, ibidem, pag. 61. 48
Simpla referire la existenţa unor probe certe că lăsarea în libertate a
inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, fără a preciza
în ce ar consta acele probe certe şi în ce ar consta pericolul concret atrage casarea
NESECRET
29
comportamentul acestuia, şi nu din pericolul social care este urmarea săvârşirii
infracţiunii.
Aşadar, pericolul social concret rezultat din circumstanţele personale
ale inculpatului există când acesta manifestă perseverenţă infracţională,
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei nu constituie motive
suficiente pentru a se concluziona că inculpatul nu prezintă pericol social concret
pentru ordinea publica, acestea urmând a fi avute în vedere la aprecierea
cuantumului pedepsei în cazul în care inculpatul va fi găsit vinovat.
Natura infracţiunii care se presupune că ar fi fost săvârşită de către
inculpaţi, modul în care aceştia ar fi acţionat conturează gradul ridicat de pericol
social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Gravitatea faptelor şi rezonanţa socială negativă a acestora,
necoroborate cu alte elemente, nu pot conduce automat la concluzia existenţei
unui pericol pentru ordinea publică pe care l-ar determina lăsarea inculpaţilor în
libertate ci, dimpotrivă acest pericol trebuie să rezulte din date concrete.
Este deci evident că noţiunea de „grad de pericol social al faptei”, care
în concret este unul extrem de ridicat nu se suprapune noţiunii de „pericol concret
pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi defineşte un criteriu legal de
individualizare a pedepsei, în timp ce ultima conturează o stare de fapt, care
trebuie întemeiată pe probe certe, şi care se manifestă printr-un sentiment de
insecuritate în rândul comunităţii.
încheierii de admitere a propunerii de arestare – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr.
4036/2004, în D.G. Matei, op.cit., pag. 16-17; 49
Noţiunea de ordine publică implică un climat social firesc, în care să
fie asigurată funcţionarea normală a instituţiilor statului, existenţa şi menţinerea
unei stări de securitate, de linişte a cetăţenilor şi de respectare a drepturilor
acestora – Î.C.C.J.,Complet de 9 judecători, dec. nr. 2010/2004, în D.G. Matei,
op.cit., pag. 39-40;
NESECRET
30
Astfel, un om în vârstă şi bolnav50
, la prima infracţiune, poate să atragă o
măsură preventivă restrictivă de libertate, în timp ce un om tânăr, cu antecedente
penale, alcoolic, drogat, poate impune luarea unei măsuri preventive privative de
libertate.
Pe de altă parte, în cazul infracţiunilor de corupţie, măsurile dispuse
împotriva persoanelor ocupate cu astfel de fapte trebuie să reflecte şi mesajul
social transmis prin intermediul sistemului judiciar.
Din perspectiva criminologică, faptele de corupţie trebuie sancţionate cu
privare de libertate, deoarece corupţia necesită şi un mesaj de descurajare a
persoanelor care deţin funcţii publice şi care sunt ocupate de corupţie.
De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozităţii pe care o
reprezintă trebuie raportate la justeţea măsurii aplicate prin prisma corupţiei într-o
instituţie publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale.
De aceea, conceptul de ordine publică în sensul legii penale, trebuie
înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri, cu impact imediat
asupra opiniei publice.
Aşadar, pericolul concret pentru ordinea publică este diferit de pericolul
social al faptei.
Totuşi, nu se poate face abstracţie la luarea măsurii preventive şi la
verificarea legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv de gravitatea concretă a
faptelor raportat la natura relaţiilor sociale lezate.51
50
Instanţa învestită cu cererea de luare a măsurii arestării preventive
trebuie să aibă în vedere şi aspectul dacă inculpatul prezită pericol concret pentru
ordinea publică, sănătatea şi vârsta persoanei faţă de care se ia măsura, fiind una
dintre criteriile aprecierii pericolului social – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 4369/2004,
în D.G. Matei, op.cit., pag. 27; 51
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4047/2009, în N. Cristuş, op. cit.,
pag. 100;
NESECRET
31
Pericolul social concret în alte situaţii mai este dedus, concomitent, atât
din circumstanţele reale ale faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului,
după cum urmează:
Referitor la circumstanţele reale ale faptei, pericolul social concret
reiese din natura şi gravitatea faptei, precum şi din împrejurările comiterii faptelor
– aspecte anterior precizate.
Din perspectiva circumstanţelor personale ale inculpatului, judecătorul
trebuie să reţină că pericolul social concret rezultă din aceea că inculpatul nu are
un domiciliu stabil( de exemplu locuieşte într-o baracă), nu are ocupaţie şi nici un
loc de muncă stabil, de natură a-i asigura o sursă permanentă şi licită de venituri şi
este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru săvârşirea unor
infracţiuni similare, ceea ce denotă perseverenţă în activitatea infracţională.
Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau,
dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele
care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea52
.
Concluzionănd, noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică
trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor comise, , şi prin modalitatea de
comitere a faptelor, respectiv numărul mare de persoane implicate în activitatea
infracţională, multitudinea actelor materiale comise, ca şi perioada relativ mare de
timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională53
.
Referitor la obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, cazurile
prevăzute în cuprinsul art. 148 nu prezintă nicio relevanţă.54
52
Încheierea penală din 04.feb.2011, pronuntata de Judecatoria
Sectorului 6 Bucuresti-nepublicată 53
decizia penală 530 / 11.02.2011 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
Secţia penală în dosar 1086/1/2011 nepublicată; 54
Urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, tezele
noului cod de procedură penală reformulează cazurile în care se poate dispune
arestarea preventivă a unei persoane. Astfel, sunt recunoscute, drept cazuri în
NESECRET
32
3.2.2.2 Organele judiciare competente şi actele
prin care se pot lua măsurile preventive
Luarea măsurilor preventive este special condiţionată de competenţa
organului judiciar care dispune asupra măsurii.
care se poate dispune privarea de libertate: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în
scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori a făcut
pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; b) inculpatul încearcă să
influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert
sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de
probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament şi, din
acest motiv, există pericolul ca administrarea probelor să fie îngreunată; c)
inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze
o înţelegere frauduloasă cu aceasta; d) inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi
infracţiuni sau, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, există
suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. Măsura
arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra
vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei
persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi
de alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic
de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte
valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, o infracţiune de corupţie,
o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă
infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare
şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere
a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor
penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, privarea sa de
libertate este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual pentru
ordinea publică. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai
dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai
mare de 2 ani. În cazul prevăzut la lit. d), această condiţie trebuie îndeplinită şi în
ceea ce priveşte infracţiunea a cărei săvârşire se pregăteşte sau noua infracţiune
intenţionată comisă de inculpat. Spre deosebire însă de reglementarea actuală,
noul cod stabileşte criterii legale în raport cu care să fie apreciat pericolul
anterior menţionat şi, totodată, instituie o nouă trăsătură legală a acestuia,
respectiv caracterul actual, ceea ce presupune dovedirea sa la momentul când se
dispune asupra privării de libertate;
NESECRET
33
În scopul garantării libertăţii persoanei, măsurile preventive se iau, de
regulă, de către procuror, judecător sau instanţa de judecată.
Singura măsură preventivă pe care o pot dispune şi organele de cercetare
penală este reţinerea pe cel mult 24 de ore.
Astfel, procurorul poate dispune reţinerea, obligarea de a nu părăsi
localitatea sau pe cea de a nu părăsi ţara în timpul urmăririi penale, în timp ce
judecătorul sau instanţa de judecată, pe lângă aceste ultime două măsuri, poate
dispune şi arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, atât în cursul
urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii.
Măsurile preventive pot fi luate prin următoarele acte procesuale:
- ordonanţa organului de cercetare penală;
- ordonanţa sau rechizitoriul procurorului;
- hotărârea instanţei de judecată (încheiere, sentinţă sau decizie).
Hotărârea cu privire la luarea măsurilor preventive se ia numai după
ascultarea învinuitului sau inculpatului în legătură cu învinuirea care i se aduce.
În cazul reţinerii şi arestării preventive a învinuitului sau inculpatului,
ascultarea acestuia, înainte de luarea măsurii, în prezenţa apărătorului ales sau
numit din oficiu este obligatorie.55
Datorită competenţei limitate a organelor de cercetare penală în luarea
măsurilor preventive, prin art. 138 C. proc. pen., li se dă acestora posibilitatea de
a sesiza procurorul pentru dispunerea unora dintre acestea.
55
În scopul desfăşurării cu celeritate a procesului penal, în noul cod de
procedură penală s-a prevăzut prezenţa obligatorie a inculpatului numai la
soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii preventive cu o măsură preventivă mai
grea. În celelalte cazuri, precum şi în situaţia cererii de revocare a măsurii preventive
şi a căilor de atac declarate de inculpat împotriva încheierilor prin care s-a dispus
asupra propunerii de arestare preventivă, a propunerii de prelungire a arestării
preventive, asupra revocării arestării preventive sau a înlocuirii unei măsuri
preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, soluţionarea acestora se face, de
principiu, în lipsa inculpatului şi a procurorului;
NESECRET
34
Când judecătorul se pronunţă asupra arestării preventive prin încheiere,
trebuie întocmită, ca şi la pronunţarea sentinţei, o minută, sub sancţiunea nulităţii
absolute.56
3.2.1. ÎNLOCUIREA MĂSURILOR PREVENTIVE
Pe parcursul desfăşurării procesului penal pot interveni anumite
împrejurări care impun înlocuirea măsurii preventive luate iniţial cu o altă măsură
de prevenţie.
Conform art. 139 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă luată se
înlocuieşte cu altă măsură preventivă, fie mai uşoară, fie mai gravă, când s-au
schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia, la cerere sau din oficiu.
Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu obligarea de a nu
părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, când s-au schimbat temeiurile care au
determinat luarea măsurii arestării preventive.
În cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale,
de către instanţă sau procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l
informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care
au motivat luarea măsurii preventive.
Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de
procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că informaţiile primite de la
organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune
aceasta ori, după caz, sesizează instanţa de judecată57
.
Pe de altă parte, instanţa de judecată trebuie să se raporteze nu numai la
pericolul social abstract al faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire
56
Recurs în interesul legii, decizia Secţiilor unite ale Î.C.C.J, nr.
XVII/2005. 57
Nu este suficient ca instanţa de fond să arate motivele care au stat la
baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat şi se impune înlocuirea
acesteia, ci trebuie să identifice în mod concret care sunt elementele de noutate
apărute, pentru ca raţionamentul său să poată fi verificat de instanţa de control
judiciar – C.S.J., s.pen., dec. nr. 1419/2003, în D.G. Matei, op. cit., pag. 156.
NESECRET
35
la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia,
resursele materiale, legăturile cu familia prin care să se contureaze profilul social
periculos sau nepericulos al inculpatului, astfel încât să se poată susţine teza că, o
dată pus în libertate, ar tulbura în mod real ordinea publică.
3.2.3. REVOCAREA MĂSURILOR PREVENTIVE
Revocarea se dispune de către organele judiciare în două cazuri:
- măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale;
- nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei.
Revocarea măsurii preventive implică repunerea învinuitului sau
inculpatului în starea de drept iniţială, el nemaifiind supus vreunei constrângeri
decurgând din aceasta, spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive, când
rămâne supus unei noi constrângeri prevăzute de noua măsură preventivă.58
Pentru a se dispune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive
cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara în timpul urmăririi penale
este necesar ca, faţă de momentul privării de libertate a inculpatului să fi
intervenit împrejurări de natură a modifica, în sens favorabil acestuia, temeiurile
care au impus arestarea.
Revocarea măsurii preventive se dispune atunci când nu mai există
niciun temei care să justifice menţinerea ei., referindu-se la dispariţia temeiului
iniţial care a determinat luarea măsurii preventive, dar şi lipsa oricărui alt temei
prevăzut în art. 148. C. proc. pen.
Ca atare, chiar dacă măsura preventivă a fost propusă sau luată de
procuror, atunci când cauza a ajuns în faţa instanţei de judecată, aceasta este
singura autoritate care poate să dispună revocarea măsurii.
Însă, dacă măsura preventivă a fost luată de judecător, chiar în cursul
urmăririi penale, revocarea acesteia nu poate fi dispusă decât de judecător.59
58
N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 183. 59
Î.C.C.J., s.pen., încheierea nr. 199/2007, în Gr. Theodoru, op. cit.,
pag. 458;
NESECRET
36
Odată revocată, măsura prevenţiei nu mai poate fi înlocuită cu altă
măsură preventivă, căci lipseşte chiar obiectul înlocuirii.60
Atât înlocuirea, cât şi revocarea măsurilor preventive se iau de către
procuror prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată prin încheiere motivată –
când temeiurile impun – chiar în situaţia când urmează să-şi decline competenţa.
O situaţie deosebită o reprezintă măsurile de liberare provizorie sub
control judiciar şi pe cauţiune, deoarece sunt măsuri preventive care înlocuiesc
arestarea preventivă, învinuitul sau inculpatul fiind pus în stare de libertate, dar cu
îndeplinirea şi cu respectarea anumitor condiţii şi obligaţii.
În aceste cazuri, prin revocarea liberării provizorii sub control judiciar
sau pe cauţiune, înţelegem de fapt înlocuirea ei cu arestarea preventivă, situaţia
nouă, de libertate, fiind înlocuită cu vechea situaţie, de arestare preventivă.61
Nu ne aflăm deci în faţa unei revocări propriu-zise, ci a unei sancţiuni
care duce la vechea măsură de arestare preventivă.
3.2.4. ÎNCETAREA DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE
Încetarea măsurilor preventive operează de drept în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele
judiciare cu privire la durata măsurii preventive luate;
b) în caz de scoatere de sub urmărire şi încetare a urmăririi penale, în
faza de urmărire penală;
c) în caz de încetare a procesului penal şi achitare, în faza de judecată;
d) la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. 1 C. proc. pen., dacă
instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în
acest termen.
e) la împlinirea duratei maxime de 180 de zile de arestare preventivă a
inculpatului în cursul urmăririi penale.
60
N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 184; 61
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 458.
NESECRET
37
f) când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă
instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege
pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul
urmăririi penale, 180 de zile;
g) când instanţa pronunţă definitiv o pedeapsă cu închisoarea cel mult
egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;
h) când instanţa pronunţă o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea
condiţionată a executării, ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu
executarea la locul de muncă;
i) când se pronunţă pedeapsa cu amenda;
j) în caz de condamnare la pedeapsa închisorii la care se aplică în
întregime graţierea62
.
Acest caz nu este prevăzut ca atare într-o dispoziţie expresă, dar el
rezultă din ansamblul reglementărilor referitoare la graţiere.63
k) când durata reţinerii şi cea a arestării devin egale cu durata pedepsei
pronunţate, deşi hotărârea primei instanţe nu este definitivă.
3.2.5. APLICAREA MĂSURILOR PREVENTIVE
ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE
Persoanele juridice, cu excepţia statului şi autorităţilor publice, răspund
penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele lor.
Reprezentarea persoanei juridice în faţa autorităţilor judiciare se de
reprezentantul său legal; fie de un mandatar pentru a o reprezenta ori practicieni
în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii, după caz.
Măsurile preventive procesual penale care se pot lua faţă de persoana
juridică constau în următoarele:
62
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 460; 63
Legea nr. 546/2002 privind graţieirea şi procedura acordării graţierii,
cu modificările şi completările ulterioare;
NESECRET
38
a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al
persoanei juridice;
c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a
antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei
juridice;
d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul
judiciar;
e) interzicerea de a desfaşura activităţi de natura celor în exercitiul sau cu
ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.
În vederea asigurarii respectarii acestor măsuri, instanţa poate obliga
persoana juridică la depunerea unei cauţiuni, constând într-o sumă de bani sau
alte valori fixate de organul judiciar. Cuantumul cauţiunii nu poate fi mai mic de
5.000 lei.
Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice pot fi dispuse pe o
perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacă se menţin
temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi
60 de zile.
3.3. CAILE DE ATAC IMPOTRIVA ACTELOR PRIN CARE SE DISPUNE
ASUPRA LUARII, REVOCARII SAU INCETARII DE DREPT A
MASURILOR PREVENTIVE IN FAZA DE URMARIRE PENALA
Codul de procedură penală, în art 1401 şi art. 141 prevede mijloacele
procesuale de exercitare a controlului privind legalitatea măsurilor preventive.
Mijloacele de control diferă după stadiul procesual în care se află cauza,
după natura măsurii preventive şi după organul judiciar care a luat-o.
a) Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a
procurorului privind măsura reţinerii.
NESECRET
39
b) Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile
preventive reglementate de art. 136 lit. b şi c, a obligării de a nu părăsi
localitatea sau cea a obligării de a nu părăsi ţara.
c) Recursul împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul
urmăririi penale privind măsurile preventive.
Conform prevederilor art. 1403
alin. 1 C. proc. pen., încheierea prin care
judecătorul respinge în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau
încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.64
Persoanele care pot exercita calea de atac împotriva încheierii de luare
a unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea
măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de
arestare preventivă sunt cele interesate: învinuitul sau inculpatul faţă de care s-a
dispus măsura şi procurorul.
d) Recursul împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul
judecăţii privind măsurile preventive.
Încheierea prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire sau
încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.65
Dacă durata arestării preventive a expirat şi inculpatul a fost pus în
libertate până la soluţionarea recursului împotriva încheierii, măsura nemaifiind în
vigoare, nu poate fi prelungită.
Instanţa de judecată se poate pronunţa cu privire la luarea unei măsuri
preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive,
precum şi menţinerea acesteia şi prin sentinţa sau decizia dată asupra fondului
cauzei.
Nu poate fi constatată încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi
anularea mandatului de arestare preventivă care nu a fost comunicat niciodată sau
nu a fost pus în executare, ori în caz de promovare a unui recurs, nu poate fi
64
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XII/2005. 65
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XII/2005.
NESECRET
40
dispusă casarea cu trimitere spre rejudecare pe motiv că instanţa nu s-a pronunţat
cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dacă pe fondul său,
cauza a fost trimisă la Parchet pentru neregularităţi procedurale ce constau în
refacerea urmăririi penale.
CAPITOLUL IV
MĂSURILE PREVENTIVE ÎN SPECIAL
4.1. REŢINEREA
Reţinerea este o măsură preventivă privativă de libertate pe o durată de
cel mult 24 de ore, care se ia de regulă la începutul urmăririi penale.
Reţinerea este condiţionată de începerea urmăririi penale.
Este legală începerea urmăririi penale din oficiu prin proces-verbal
încheiat de organul de poliţie în cazul infracţiunilor pentru care urmărirea penală
se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
Procesul-verbal încheiat potrivit art. 224 şi 228 alin. 3 Cod Procedură
Penală prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi sesizarea din
oficiu, constituie act de începere a urmăririi penale, în baza căruia pot fi luate
măsuri preventive, poate constitui un mijloc de probă66
.
Privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului începe odată cu
înfrângerea libertăţii sale de mişcare, indiferent că a fost emisă sau nu ordonanţa
de reţinere.67
Conform prevederilor art. 143 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., pentru a putea fi
dispusă măsura reţinerii, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :
a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
66
Decizia penală 1106/25.02.2004 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –
Secţia penală 67
Gh. Radu, op. cit., pag. 68.
NESECRET
41
b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia este
îndeplinită şi în cazul în care legea prevede alternativ pedeapsa închisorii cu
amenda;
c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., ori
infracţiunea să fie flagrantă, oricare ar fi limitele prevăzute de lege pentru fapta
săvârşită.
Referitor la organul competent, reţinerea poate fi dispusă atât de organul
de cercetare penală, cât şi de către procuror.
Este de fapt singura măsură preventivă care poate fi luată şi de către
organul de cercetare penală.
Reţinerea nu poate fi, de regulă,68
prelungită.
Dispoziţii speciale privind măsura reţinerii sunt prevăzute de următoarele
dispoziţii legale :
Măsura preventivă a reţinerii nu trebuie confundată cu măsura
poliţienească prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea poliţiei române, anume conducerea unei persoane la
sediul poliţiei.69
Această procedură se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură
administrativă70
.
Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată
de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei.
68
În art. 160g C.proc.pen., s-a prevăzut posibilitatea prelungirii reţinerii
minorului cu vârsta între 14 şi 16 ani. Reţinerea iniţială pentru acestă categorie de
minori nu poate depăşi 10 ore, iar prelungirea ei de către procuror vizează tot o
durată de 10 ore. 69
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 463, nota nr. 25; 70
Gh. Radu, op. cit., pag. 51;
NESECRET
42
4.2. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA
Autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de
mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a
scopului pentru care aceasta a fost aplicată.71
Măsura este restrictivă de libertate şi poate fi dispusă dacă sunt
îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume:
a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia fiind
îndeplinită chiar şi în cazul în care închisoarea este alternativ cu amenda.
Organele judiciare care pot dispune măsura sunt procurorul sau
judecătorul, în faza de urmărire penală, şi instanţa de judecată, în cursul judecăţii.
În cursul urmăririi penale, procurorul dispune această măsură prin
ordonanţă sau rechizitoriu, iar judecătorul, prin încheiere dată în camera de
consiliu, durata iniţială a acesteia nedepăşind 30 de zile.
Măsura menţionată poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai
motivat.
Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30
de zile.
În cursul judecăţii, instanţa dispune măsura obligării de a nu părăsi
localitatea prin încheiere.
Pentru faza de judecată, nu se precizează durata de timp pe care se poate
lua măsura. Instanţa o dispune până la soluţionarea cauzei.
Numai pe parcursul urmăririi penale există un control permanent şi
constant, la anumite intervale de timp asupra măsurii restrictive de libertate.
71
C.E.D.O., Hotărârea din 22 noiembrie 2005, cauza A. c. Ucrainei, în
N. Cristuş, op. cit., pag. 284;
NESECRET
43
Trecerea timpului de la momentul arestării preventive trebuie analizat şi
raportat la momentul procesual în care se află cauza.
Pentru opinia publică, lezarea ordinii de drept apare ca actuală în
momentul în care află despre faptele care fac obiectul cercetării întârziate
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau
inculpatul este obligat să respecte anumite obligaţii obligaţii:
Încheierea sau ordonanţa prin care se dispune prelungirea măsurii
preventive, nu trebuie să mai conţină şi aceste obligaţii. 72
Când intervin motive care impun noi obligaţii din cele arătate mai sus,
fie înlocuirea sau încetarea celor existente, se dispune aceasta prin încheiere sau
ordonanţă.
Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică
provizoriu paşaportul pe durata măsurii.
4.3. OBLIGAREA DE A NU PARASI TARA
Măsura obligării de a nu părăsi ţara este restrictivă de libertate şi constă
în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror sau de judecător,
în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu
părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus-o.
Persoana faţă de care s-a luat această măsură are dreptul la libera
circulaţie pe teritoriul României,73
ea neavând dreptul de a depăşi frontierele de
stat ale ţării.
Regimul juridic al acestei măsuri este identic cu cel al obligării de a nu
părăsi localitatea.
Astfel şi condiţiile necesare pentru luarea măsurii sunt aceleaşi:
72
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 31/2007, în N. Cristuş, C. Damian, op. cit.,
pag. 155-156, speţa nr. 356. 73
Potrivit art. 142 C .pen, prin noţiunea de teritoriul al României se
înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu solul şi subsolul
şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale
acesteia.
NESECRET
44
a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia fiind
îndeplinită chiar şi în cazul în care închisoarea este alternativ cu amenda.
Organele judiciare ce pot dispune măsura preventivă, acestea sunt
procuror sau judecător – în faza de urmărire penală, instanţa de judecată – în faza
de judecată.
Perioada maximă este de 1 an, iar în cazul infracţiunilor grave (unde
sancţiunea este închisoarea pe viaţă sau de 10 ani ori mai mare), durata poate
ajunge la 2 ani.
Instituţia prelungirii este specifică numai fazei de urmărire penală, iar
pentru faza de judecată, nu se precizează durata de timp pe care se poate lua
măsura.
Actele prin care se dispune măsura sunt ordonanţa ori rechizitoriul
procurorului sau, după caz, încheierea instanţei rămasă definitivă.
Măsura preventivă dispusă de parchet nu mai poate fi menţinută sau
prelungită după momentul investirii instanţei prin rechizitoriu, astfel că, din
oficiu, instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la luarea ori nu a acestei
măsuri.74
4.4. ARESTAREA PREVENTIVĂ
4.4.1. ARESTAREA ÎNVINUITULUI
Învinuitul este persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, cât
timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Pentru a se putea lua această măsură, se cer îndeplinite următoarele
condiţii cumulative:
74
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr.
LXXVI/2007; în acelaşi sens Î.C.C.J., Secţia penală., decizia nr. 4128/2009, în N.
Cristuş, op. cit., pag. 270.
NESECRET
45
a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
b) pentru fapta săvârşită, legea trebuie să prevadă pedeapsa cu
închisoarea mai mare de 4 ani;
c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., în
condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani;
d) să fie necesară privarea de libertate a învinuitului în interesul
urmăririi penale.
Indiferent de faza în care se află procesul penal, singurul organ judiciar
care poate dispune măsura arestării preventive este judecătorul.
4.4.1.1. Arestarea învinuitului în cursul urăririi penale
În cursul urmăririi penale, procurorul, din oficiu sau la sesizarea
organului de cercetare penală, numai după ascultarea învinuitului în prezenţa
apărătorului ales sau desemnat din oficiu, prezintă dosarul cauzei, cu propunere
motivată de luare a măsurii arestării preventive, preşedintelui instanţei sau
judecătorului delegat de acesta.
Competenţa este alternativă şi revine:
a) instanţei care ar trebui să judece cauza în fond;
b) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se
află locul de deţinere;
c) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se
află locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
d) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se
află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală.
NESECRET
46
Pluralitatea de instanţe cărora li se poate adresa procurorul a fost
stabilită pentru a se putea acţiona operativ în cazurile urgente.75
Completul de judecată este format dintr-un singur judecător, indiferent
de natura şi gravitatea infracţiunii, şedinţa ţinându-se în camera de consiliu şi nu
şedinţă publică, cum este regula la şedinţa de judecată.
Învinuitul este adus în faţa judecătorului, fiind ascultat în prezenţa
apărătorului, iar atunci când nu poate fi adus din cauza sănătăţii sale, din cauză
de forţă majoră sau stare de necesitate ori este dispărut, se află în străinătate ori se
sustrage de la urmărirea penală, propunerea va fi examinată în lipsa sa, dar în
prezenţa apărătorului, care va pune concluzii.
Participarea procurorului la ascultarea învinuitului de către judecător
este obligatorie.
Instanţa verifică mai întâi legalitatea şi apoi temeinicia propunerii
formulată de Parchet.
Judecătorul, de îndată, prin încheiere motivată, admite sau respinge
propunerea de arestare preventivă.
Fiind o hotărâre prin care se rezolvă propunerea de arestare preventivă,
rezultatul deliberării trebuie consemnat într-o minută, întocmită în două
exemplare şi semnată de judecător.
Pronunţarea se face în şedinţă publică.
Încălcare dispoziţiilor legale privitoare la minută76
, semnarea ei de către
judecător şi pronunţarea în şedinţă publică atrage nulitatea absolută.
În cazul admiterii propunerii, dispune arestarea preventivă a învinuitului,
fixând totodată durata acesteia, care nu poate depăşi 10 zile, scăzându-se din
aceasta reţinerea de 24 ore, când este cazul.
La expirarea datei prevăzute în mandatul de arestare preventivă a
învinuitului, dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, devenind
75
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 467. 76
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XVII/2005.
NESECRET
47
astfel inculpat, şi nu a fost luată împotriva sa, ca inculpat, măsura arestării
preventive, este pus în libertate prin încetarea de drept a arestării preventive,
emiţându-se în acest sens o încheiere de punere în libertate.
Judecătorul poate respinge propunerea de arestare preventivă.
În acest caz, în condiţiile permise de lege, judecătorul poate dispune
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi
ţara.
4.4.1.2. Arestarea învinuitului în cursul judecăţii
Instanţa de judecată poate dispune arestarea preventivă a învinuitului în
cursul judecăţii în două cazuri77
:
a) constatării infracţiunilor de audienţă, conform art. 299 alin. 2 C. proc.
pen.;
b) când s-a extins procesul penal în legătură cu o altă persoană decât
inculpatul şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, potrivit art. 337
C. proc. pen.;
Arestarea preventivă a învinuitului, atât în cursul urmăririi penale, cât şi
în cursul judecăţii, nu poate fi prelungită.
Arestarea învinuitului se poate dispune pe durata maximă de 10 zile şi în
cazul în care a fost reţinut anterior.78
Dacă în cursul urmăririi penale, cauza penală este trecută de la un organ
de urmărire penală la un alt organ de urmărire penală, prin declinare de
competenţă, mandatul de arestare anterior rămâne valabil.
4.4.2. ARESTAREA INCULPATULUI
Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală se numeşte
inculpat.
Calitatea de inculpat poate exista :
77
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 468. 78
Gh. Radu, op. cit., pag. 209.
NESECRET
48
a) atât în cursul urmăririi penale, când acţiunea penală a fost pusă în
mişcare de procuror prin ordonanţă sau prin rechizitoriu;
b) cât şi în cursul judecăţii, când acţiunea penală a fost pusă în
mişcare:
-faţă de persoana trimisă în judecată prin rechizitoriul procurorului;
- prin declaraţie orală sau scrisă, consemnată în încheierea de şedinţă,
când se descoperă în sarcina inculpatului şi alte infracţiuni decât cele la care se
referă rechizitoriul sau se descoperă participarea şi a altor persoane la săvîrşirea
infracţiunii deduse judecăţii, ori săvârşirea de către alte personae a unor
infracţiuni în legătură cu infracţiunea care se judecă;
-de instanţa de judecată, în mod excepţional, când procurorul nu
participă la şedinţa de judecată, pentru noi fapte descoperite în sarcina
inculpatului, printr-o încheiere de extindere a procesului penal, ori în cazul în care
se atacă la judecătorul de la prima instanţă, potrivit art. 2781 alin. 8 C. proc. pen.,
soluţia dată de procuror de netrimitere în judecată – scoatere de sub urmărire
penală sau încetarea urmăririi penale – dacă se dispune admiterea plângerii şi
judecarea ei de către instanţă.
În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului se dispune
pentru cel mult 30 de zile.
Durata iniţială poate fi prelungită din 30 în 30 de zile, fără ca durata
totală să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile.
Pentru a stabili în ce măsură arestarea preventivă nu depăşeşte un
termen rezonabil, trebuie avute în vedere criteriile stabilite de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului79
: complexitatea cauzei80
, atitudinea inculpatului81
şi
comportamentul autorităţilor82
.
79
Gh. Radu, op. cit., pag. 233; 80
C.E.D.O., Hotărârea din 27 iunie 1968, în cauza Neumeister c.
Austriei, în V. Berger, op. cit., pag. 119;
NESECRET
49
Condiţiile cumulative necesare luării măsurii arestării preventive a
inculpatului sunt:
a) să existe probe83
sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
b) să fie pusă în mişcare acţiunea penală;
c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C.proc.pen.;84
d) în situaţiile prevăzute de art. 148 lit. a)-e), măsura poate fi luată numai
dacă pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani;
e) inculpatul să fie ascultat de instanţa de judecată, înainte de a se
dispune luarea măsurii;
f) privarea de libertate a inculpatului să fie necesară pentru buna
desfăşurare a procesului penal.
Ascultarea inculpatului este obligatorie, atât de procuror, cât şi de
judecător.
81
C.E.D.O., Hotărârea din 27 august 1992, în cauza Tomasi c. Franţei, în
V. Berger, op. cit., pag. 25; 82
C.E.D.O., Hotărârea din 12decembrie 1991, în cauza Toth c. Austriei,
în V. Berger, op. cit., pag. 125; 83
Urmează a fi respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatului
dacă declaraţiile coinculpatului denunţător nu sunt sprijinite de nici o altă probă
sau indiciu temeinic care să conducă la concluzia că acesta a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală, fiind aplicabile regulile prezumţiei de nevinovăţie,
conform art. 66 C. proc. pen. – Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, încheierea nr.
7877/299/2010, în N. Cristuş, op. cit., pag. 12; 84
Potrivit art. 148 alin. 1 lit. h) C. proc. pen., una din condiţiile arestării
preventive este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol
pentru ordinea publică. În evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere
numai datele privind persoana inculpatului, ci şi cele referitoare la infracţiunea de
săvârşirea căreia este învinuit, la pericolul social al acesteia. În cazul în care
lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte
asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,
cerinţa prevăzută este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată –
Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 1435/2002, , în L.C. Kovesi, D. Tiţian, D. Frăsie, op. cit.,
pag. 73.
NESECRET
50
Instanţa de judecată, în faza de judecată, dispune măsura arestării
preventive printr-o hotărâre judecătorească (încheiere, sentinţă, decizie).
Măsura arestării preventive a inculpatului într-o cauză penală poate fi
luată sau menţinută, chiar dacă inculpatul este arestat şi în altă cauză.
4.4.2.1. Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale
La sesizarea organului de cercetare penală sau din oficiu, procurorul,
dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul
din cazurile reglementate la art. 148 C. proc. pen., şi consideră că este în interesul
urmăririi penale arestarea inculpatului, după ce îl audiază în prezenţa
apărătorului, înaintează dosarul cauzei cu propunerea motivată de luare a acestei
măsuri, preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta.
Instanţa competentă este aceeaşi ca şi în cazul arestării preventive a
învinuitului:
Judecătorul emite de îndată mandat de arestare care este individual.
În cazul în care propunerea vine din partea organului de cercetare penală,
aceasta va fi avizată de procurorul care exercită supravegherea şi se înaintează, cu
cel puţin 5 zile înainte85
de expirarea duratei arestării, instanţei competente.
Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţa inferioară celei competente să
acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.
Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care
durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează
instanţa pentru unul din inculpaţi o va sesiza totodată şi cu privire la ceilalţi
inculpaţi.86
Termenul de judecată şi completul de judecată sunt stabilite aleatoriu.
85
Termenul de 5 zile este de recomandare, C.A. Bucureşti, secţia a II-a
penală, decizia nr. 1329/1995, în R.D.P., nr. 1/1996, pag. 139, citată în Gr.
Theodoru, op. cit., pag. 474. 86
Dispoziţia are caracter de recomandare, C.A. Constanţa, decizia
penală nr. 165/1994, în R.D.P. nr. 2/1994, pag. 138, citată în N. Jidovu, Gh. Bică,
op. cit., pag. 200;
NESECRET
51
Propunerea se soluţionează în camera de consiliu de către un singur
judecător, indiferent de natura infracţiunii. Participarea procurorului este
obligatorie.
Dacă totuşi propunerea de prelungire a arestării preventive se judecă în
şedinţă publică, ci nu în camera de consiliu, sancţiunea este nulitatea relativă şi
nu cea absolută.87
Inculpatul este adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.
Asupra prelungirii arestării inculpatului se hotărăşte88
printr-o
încheiere,care poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat.
Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive
dispuse anterior încheierii atacate. 89
Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea
arestării preventive nu este suspensiv de executare Recursul declarat împotriva
încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este
suspensiv de executare, dar numai până la expirarea duratei mandatului de
arestare preventivă.
Caracterul suspensiv de executare vizează însă numai perioada până la
expirarea duratei mandatului de arestare preventivă pentru care se solicită
prelungirea.90
87
Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 5025/2003, în Ioana Cristina Morar, Arestarea
preventivă şi arestarea provizorie. Culegere de practică judiciară, editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, pag. 30; 88
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu reprezintă un
criteriu suficient pentru a se aprecia că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă
pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor reprezentând starea de
normalitatea a unui individ – Tribunalul Bucureşti., Secţia I penală, decizia nr.
289R/2010, în N. Cristuş, op. cit., pag. 83; 89
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, dec. nr. XXV/2008, în
A.Crişu, op. cit., pag. 317. 90
Curtea Constituţională, decizia nr. 22/1998;
NESECRET
52
4.4.2.2. Menţinerea arestării preventive a inculpatului după trimiterea lui în
judecată şi în tot cursul judecăţii
Conform prevederilor art. 3001 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului
la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,
instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi
temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, în momentul
sesizării instanţei de judecată şi până la prima zi de înfăţişare.
Jurisprudenţa şi doctrina au opinat că această verificare poartă asupra
actului de sesizare propriu-zis (rechizitoriul), asupra condiţiilor prevăzute de lege
în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. 3
Cod Procedură Penală.
Eventualele nulităţi din cursul urmăririi penale, cum ar fi de exemplu,
încălcarea unor norme care sunt de sorginte ale fazei de urmărire penală,
reprezintă o activitate distinctă de cea prevăzută de dispoziţiile art. 300 Cod
Procedură Penală, ea rezultând din existenţa dispoziţiilor art. 332 Cod Procedură
Penală.
În cazul în care se constată nulitatea urmăririi penale, consecinţa o
reprezintă restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, de refacere a
rechizitoriului.
În cazul în care constată că arestarea preventivă este nelegală sau că
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu mai există
altele noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere,
revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun
în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică
privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea
preventivă.
NESECRET
53
Când împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive în
lipsa acestuia, durata măsurii de 30 de zile începe odată cu încarcerarea efectivă a
acestuia.91
La menţinerea arestării preventive se impune a fi verificate, faţă de
fiecare persoană pentru care solicită menţinerea arestării preventive, următoarelor
condiţii:
-Masura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat
de arestare pus în execuatre, iar durata arestării nu a expirat;
-Temeiurile iniţiale care au fost avute în vedere la luarea măsurii impun
în continuare privarea de libertate sau nu există temeiuri noi care să determine
revocarea sau înlocuirea măsurii.92
Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului se
face în camera de consiliu, cu participarea procurorului, inculpatul fiind adus şi
asistat de apărător.
Legea nu prevede dacă inculpatul trebuie ascultat sau nu. Ascultarea este
însă obligatorie când se invocă temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Numai astfel se respectă principiul contradictorialităţii.
Dacă acest termen nu s-a împlinit, arestarea preventivă poate dura până
la soluţionarea definitivă a cauzei, dar verificarea periodică trebuie făcută din 60
în 60 de zile.
Dacă verificarea periodică a justificării privării în continuare de
libertate nu a fost făcută, arestarea preventivă încetează de drept la împlinirea
termenului de 60 de zile de la ultima verificare.
91
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală 862 din 5 decembrie 2007, în Culegere de practică
judiciară pe anul 2007, Editura Hamangiu, 2008, pag. 115.
92
Buletinul Casaţiei nr. 9/2010 ,Editura C.H. Beck, pag. 38
NESECRET
54
4.4.2.3. Arestarea inculpatului în cursul judecăţii
sau după soluţionarea cauzei
Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii,
prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege şi amintite
mai sus.
Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză, în
cursul urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou această măsură,
dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.
După pronunţarea sentinţei de condamnare, instanţa de fond este
dezinvestită şi nu mai poate proceda la ascultarea inculpatului în scopul
îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 150 alin. 2 Cod Procedură Penală
pronunţând o încheiere ulterioară hotărârii de condamnare în care să fie
consemnată realizarea ascultării inculpatului şi punerea în executare a mandatului
d arestare emis pe numele acestuia.
Acest atribut aparţine instanţei de contol judiciar (dacă inculpatul a
formulat apel sau recurs împotriva hotărârii de condamnare).
În cursul judecăţii cauzei, se pot ivi situaţii speciale93
privind arestarea
preventivă:
1) în cazul declinării competenţei, instanţa poate dispune luarea
măsurii arestării preventive a inculpatului, iar dacă acesta este arestat, trebuie să
se pronunţe cu privire la menţinerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept;
2) în caz de conflict pozitiv sau negativ de competenţă, instanţa
care şi-a declinat cea din urmă competenţa sau s-a declarat competentă cea din
urmă, poate dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar dacă
acesta este arestat, trebuie să se pronunţe cu privire la menţinerea, revocarea,
înlocuirea sau încetarea de drept;
93
Gh. Radu, op. cit., pag. 248-250.
NESECRET
55
3) în caz de recuzare, completul în faţa căruia s-a formulat
recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor
preventive;
4) în caz de abţinere, judecătorul care se abţine se pronunţă mai
întâi asupra măsurilor preventive;
5) în cazul cererii de strămutare, dacă se admite cererea, măsurile
dispuse de instanţa de la care s-a strămutat cauza sunt lovite de nulitate, iar dacă
s-a respins cererea, măsurile se menţin;
6) în caz de suspendare a procesului penal în cursul judecăţii,
dacă inculpatul este arestat preventiv, instanţa de judecată aplică procedura
verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului la cel mult 60
de zile de la ultima verificare.
Suspendarea judecăţii94
, în cauzele penale, operează în următoarele
cazuri:
94
Urmare modificărilor aduse legii nr. 42/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, prin legea nr. 177/2010, nu mai este de
actualitate suspendarea judecăţii pentru cazul în care s-a ridicat o excepţie de
neconstituţionalitate, până la soluţionarea ei de Curtea Constituţională. Astfel,
prin art. I pct. 3 legea nr. 177/2010 se abrogă alineatul 5 al art 29 din legea nr
47/1992 privind organizarea şi functionarea Curţii Constituţionale, prin care se
prevedea că pe perioada soluţionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea
cauzei se suspendă. S-a eliminat astfel un fenomen devenit în ultimii ani o
practică foarte răspândită în rândul justiţiabililor care, ridicau excepţii de
neconstituţionalitate a unor texte de lege doar ca sa tragă de timp şi să
tergiverseze solutionarea unor cauze, în special penale, trenând astfel obtinerea
unor verdicte de condamnare în justitie, ceea ce altera şi performanţa instanţelor
de judecată. Astfel, în cazul în care (judecarea cauzei nefiind suspendată), Curtea
Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care au facut obiectul excepţiei de
neconstitutionalitate, legea 177/2010 prevede o nouă cauza de revizuire. Ca
atare, în situatia în care se constată neconstituţionalitatea unei dispozitii cu care
a fost sesizată, Curtea Constitutionala va comunica hotărârea sa nu numai
Parlamentului şi Guvernului, ci şi instanţei care a făcut sesizarea. În cazul în
care, până la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale, cauza se află pe
rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia. De asemenea, dacă
NESECRET
56
în cazul unei cereri de stămutare, când suspendarea poate fi
dispusă de completul de judecată învestit cu soluţionarea cererii de strămutare,
conform prevederilor art. 56 alin. 3 C. proc. pen.;
când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că
inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată,
conform prevederilor art. 303 alin.1 şi 3 C. proc. pen;
în caz de extrădare activă, până la comunicarea hotărârii asupra
cererii de extrădare de către statul solicitat, conform prevederilor art. 3031 alin.1
C. proc. pen.
7) în cazul restituirii cazei la procuror pentru refacerea urmăririi
penale, instanţa de judecată trebuie să dispună asupra măsurii arestării preventive
a inculpatului cu privire la care s-a dispus restituirea cauzei.
În cazul în care prima instanţă a hotărât schimbarea încadrării juridice
a infracţiunii săvârşită de inculpat reţinută în actul de sesizare (rechizitoriu) într-o
altă infracţiune pentru care peseapsa închisorii nu este mai mare de 4 ani,
instanţa de apel are obligaţia de a verifica legalitatea menţinerii arestării
preventive dispune de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor art. 3002 raportat la
in cauza a fost pronunţată o hotărâre definitivă, decizia Curţii Constituţionale va
fi comunicată instantei în faţa căreia hotărârea a ramas definitivă. În cauzele
penale, instanţa va comunica decizia şi parchetului competent să introducă
cererea de revizuire, conform prevederilor art. 4082 C. Proc. pen., articol
introdus prin art. III pct.2 din legea nr. 177/2010. Potrivit vechii reglementări,
când se dispunea suspendarea judecăţii, dacă inculpatul era arestat sau supus unei
alte măsuri preventive, instanţa se pronunţa şi asupra menţinerii sau revocării
măsurii preventive. Începând cu data la care se dispunea suspendarea judecăţii şi
trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate invocate de unul dintre inculpaţi sau de procuror, verificările
privind arestarea inculpaţilor în cursul judecăţii, cerute de dispoziţiile art. 3002 C.
proc. pen., se făceau în lipsa dosarului, însă obligativitatea verificării legalităţii şi
temeiniciei arestării preventive a inculpatului la cel mult 60 de zile şi în această
situaţie, de suspendare a judecăţii, era prevăzută prin dispoziţiile art. 303 alin. 3
C. proc. pen., text de lege care avea în vedere, implicit, lipsa dosarului trimis,
conform art. 29 din legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale.
NESECRET
57
art. 160b Cod Procedură penală în raport cu infracţiunea ultima rezultată din
schimbarea încadrării juridice, neavând vreo relevanţă infracţiunea iniţială
reţinută prin actul de sesizare pentru care a fost trimis în judecată inculpatul,
întrucât controlul judiciar asupra măsurii arestării preventive este limitat în
raport cu fapta în care a fost schimbată încadrarea juridică prin hotărârea
pronunţată.
În acest caz arestarea preventivă se revocă în conformitate cu
dispoziţiile art. 160b alin. 2 Cod Procedură penală şi se dispune punerea de îndată
în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză pentru că nu este
îndeplinită condiţia legalităţii menţinerii măsurii arestării preventive dispusă de
prima instanţă prin hotărârea pronunţată95
.
Dacă un inculpat a fost trimis în judecată, pentru comiterea mai multor
infracţiuni, iar în cursul judecăţii a fost achitat pentru una dintre aceste
infracţiuni, achitarea nu conduce la schimnarea temeiurilor avute în vedere la
luarea măsurii preventive, lăsarea în libertate prezentând în continuare pericol
pentru ordinea publică.96
4.5. DISPOZITII SPECIALE PENTRU MINORI
În ceea ce priveşte reţinerea şi arestarea preventivă, se are în vedere
vârsta învinuitului şi inculpatului de la data la care se dispune asupra luării,
prelungirii sau menţinerii măsurii preventive.97
4.5.1. REŢINEREA MINORULUI
Învinuitul minor care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, în mod cu
totul excepţional, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de
95
Buletinul Casatiei nr. 9/2010, Editura C.H.Beck, pag. 40 ; 96
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1002/2009, în N. Cristuş, op. cit.,
pag. 123; 97
În privinţa minorilor, tezele noului cod de procedură penală instituie, ca
regulă generală, posibilitatea privării preventive de libertate a acestora numai dacă
efectele unei astfel de măsuri asupra personalităţii şi dezvoltării lor nu ar fi
disproporţionate faţă de scopul legitim urmărit prin luarea măsurii.
NESECRET
58
cercetare penală, cu înştiinţarea şi sub controlul procurorului, cu respectarea
următoarelor condiţii cumulative:
a) acesta să răspundă penal (adică discernământul faptelor sale
este stabilit pe bază de expertiză medico-legală psihiatrică);
b) să existe date certe că a comis infracţiunea;
c) pedeapsa prevăzută de lege să fie detenţiunea pe viaţă ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare.
Durata de timp pentru care se dispune măsura nu poate depăşi, într-o
primă fază, 10 ore, însă, în situaţiile în care se impune, procurorul, prin ordonanţă
motivată, poate prelungi măsura pentru încă cel mult 10 ore .
Pentru învinuiţii minori cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani se aplică
procedura comună în cazul luării măsurii preventive a reţinerii.
4.5.2. ARESTAREA PREVENTIVĂ A INVINUITULUI
SAU INCULPATULUI MINOR
Învinuitul sau inculpatul minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani poate
fi arestat preventiv numai în următoarele condiţii cumulative:
a) acesta să răspundă penal;
b) pedeapsa prevăzută de lege să fie detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea de 10 ani sau mai mare;
c) să nu fie suficientă o altă măsură preventivă restrictivă de libertate.
Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de lege
în partea specială a Codului penal sau în alte legi speciale, fără a fi aplicabilă
reducerea cu jumătate conform prevederilor art. 109 C. pen.98
În toate cazurile, li se asigură asistenţă juridică obligatorie,
În cazul în care minorul şi-a ales un apărător, pentru evitatrea perioadelor
lungi de inactivitate ale ,,instrucţiei,, instantţa va trebui să asigure asistenţă din
98
Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, dec. nr. XXVII/2007,
în Gr. Theodoru, op.cit., pag. 480; în acelaşi sens Î.C.C.J., Secţia penală, decizia
nr. 1564/2005, în A. Crişu, op. cit., pag. 321;
NESECRET
59
oficiu, să dispună măsuri coercitive faţă de apărătorii aleşi care nu au respectat
obligaţiile rezultate din Statutul profesiei de avocat şi să tranşeze fondul cauzei,
aspect reţinut şi în jurisprudenţa CEDO cu referire la durata rezonabilităţii,
respectiv în Hotărârea 7/2005,Străin şi alţii c. României, Hotărârea din 27 iunie
1997 în cauza Philis c. Greciei.99
Ţinerea inculpaţilor minori se realizează în locuri speciale de detenţie,
separat de majori ; cauzele cu inculpaţi minori fiind soluţionate de judecători
anume desemnaţi în complete de judecată specializate cu inculpaţi şi victime
minori.
4.6. LIBERAREA PROVIZORIE
Liberarea provizorie este o măsură procesuală neprivativă de libertate,
care înlocuieşte arestarea preventivă a inculpatului şi se dispune numai de către
instanţa de judecată, în vederea asigurării desfăşurării normale a procesului şi
executării pedepsei aplicate inculpatului în caz de condamnare.
Altfel spus, liberarea provizorie este o măsură procesuală de
individualizare a măsurii arestării preventive,100
de soarta căreia este strâns legată
şi pe care o înlocuieşte.
Dacă obligaţiile nu sunt respectate, liberarea se revocă, dispunându-se
din nou arestarea preventivă.101
Modalităţile liberării provizorii sunt reglementate în art. 1601, care
prevede că în tot cursul procesului penal, (atât în faza de urmărire penală, cât şi în
faza de judecată – în primă instanţă, în apel, recurs ori în revizuire după admiterea
în principiu), învinuitul sau inculpatul arestat preventiv, poate cere punerea sa în
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
99
C.A.Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie, decizia penală nr. 77 din 8 iunie 2006
nepublicată, în Dana Tiţian, Cauzele cu minori în materie civilă şi penală, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006, pag. 85-89.
100
I. Neagu, op. cit., pag. 386. 101
Gr. Theodoru, op.cit., pag. 482;
NESECRET
60
Deci, liberarea provizorie se aplică atât învinuiţilor cât şi inculpaţilor, iar
pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte
anumite obligaţii102
:
Suplimentar faţă de aceste obligaţii impuse în cazul acordării liberării
provizorii, instanţa de judecată poate impune învinuitului sau inculpatului, să
respecte una sau mai multe obligaţii judiciare103
:
Liberarea provizorie constituie o vocaţie a inculpatului, pe parcursul
procesului penal, care după trecerea unui anumit interval de timp are dreptul la
luarea în calcul a unor măsuri alternative măsurii privative de libertate, iar nu un
102
Conform noului cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub
control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se
prezinte la organul de urmărire penală ori, după caz, la judecătorul de drepturi şi
libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de
câte ori este chemat; b) să informeze organul judiciar care a dispus măsura sau
în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la
organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a
dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de
poliţie, sau ori de câte ori este chemat; Organul judiciar care a dispus măsura
poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să nu depăşească o anumită limită
teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a
acestuia; b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau
să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; c) să poarte permanent un
sistem electronic de supraveghere; d) să nu pătrundă în locuinţa persoanei
vătămate; e) să nu se apropie de persoana vătămată sau membrii familiei
acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi şi să
nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect; f) să nu se întâlnească cu
alte persoane, anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea
pe nici o cale; g) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea
în exercitarea căreia a săvârşit fapta; h) să comunice periodic informaţii
relevante în scopul controlului mijloacelor sale de existenţă; i) să se supună unor
măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul
dezintoxicării; j) să nu participe la spectacole sportive sau culturale ori la alte
adunări publice; k) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite de
organul judiciar; l) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie
de arme; m) să nu emită cecuri. Organul judiciar poate impune obligaţia
prevăzută la lit.c) numai cu acordul inculpatului. 103
N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 205;
NESECRET
61
drept al inculpatului care odată constatat ar impune acordarea lui de instanţă în
mod automat.
Această facultate a instanţei de a acorda sau nu liberarea provizorie sub
control judiciar se raportează şi la natura infracţiunii comise, la periculozitatea
socială a acesteia, dar şi la comportamentul inculpatului în sensul încercării
zădărnicirii aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi,
alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
4.6.1. LIBERAREA PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură provizorie,
limitativă de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situaţie
premisă, cu o constrângere mai redusă a libertăţii individuale şi a altor drepturi,
suficientă însă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal aflat în
faza de urmărire penală sau de judecată.
Întrucât dispoziţiile procesual penale nu stabilesc limite
temporare,rezultă că admisibilitatea şi temeinicia unei astfel de cereri se
raportează exclusiv la condiţiile enunţate în art. 1602-160
3 C. proc. pen.
104
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda dacă sunt
îndeplinite condiţiile cumulative:
a) împotriva învinuitului sau inculpatului s-a dispus măsura arestării
preventive;105
b) învinuitul sau inculpatul să fi săvârşit o infracţiune din culpă (fără
deosebire de gravitatea faptei exprimată în pedeapsa prevăzută de lege) sau o
104
Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 432/2008, în N. Cristuş, op. cit., pag. 234; 105
Conform prevederilor noului cod de procedură penală este
recunoscută competenţa procurorului sau, după caz, a judecătorului de libertăţi, de a
dispune luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune,
instituţii ce sunt reglementate ca măsuri preventive distincte. Noua reglementare
schimbă optica actuală asupra instituţiilor procesuale ale controlului judiciar şi
respectiv cauţiunii, care în prezent sunt aplicabile numai în cazul unui
învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Se reglementează deci controlul
judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
NESECRET
62
infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu
depăşeşte 18 ani;
Limitele pedepsei depind de încadrarea juridică a faptei.
c) să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe
învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni;
d) să nu existe date că învinuitul sau inculpatul va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau
experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Temerea nu este o condiţie care trebuie să aibă un caracter abstract, ci
trebuie să rezulte din date concrete cu privire la persoana în cauză.
Este necesar, deci, ca în actul prin care se rezolvă cererea de liberare
provizorie să se prevadă concret împrejurările care motivează soluţia de
respingere a cererii de libertate provizorie, pentru a putea fi verificată de instanţa
care efectuează controlul asupra hotărârii pronunţate.106
La analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar, trebuie
implicit avut în vedere gradul de pericol social concret pentru ordinea publică în
raport de natura si modalitatea de săvârşire a infracţiunii, grad de pericol care este
ridicat dacă de are în vedere nonşalanţa cu care un inculpat săvârşeşte infracţiuni,
aspect de natură să conducă la un sentiment de insecuritate în rândul opiniei
publice dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate.
Obligaţiile pe care trebuie să le respecte învinuitul sau inculpatul faţă de
care se dispune liberarea provizorie reprezintă chiar conţinutul noţiunii de control
judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1603
C. proc. pen., controlul judiciar instituit de
instanţă poate fi modificat sau ridicat oricând, în totul sau în parte, pentru motive
temeinice.
106
Gr. Theodoru, op.cit., pag. 483;
NESECRET
63
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, liberarea
provizorie se dispune numai de instanţa de judecată.
4.6.2. LIBERAREA PROVIZORIE PE CAUTIUNE
Poate fi acordată pe baza unei cauţiuni depuse şi dacă sunt îndeplinite
cumulativ aceleaşi condiţii ca la liberarea provizorie sub control judiciar ,
Cauţiunea107
este suma de bani pe care trebuie să o depună învinuitul sau
inculpatul cu scopul de a se garanta respectarea de către acesta a obligaţiilor ce-i
revin în timpul liberării provizorii.
Cauţinea trebuie apreciată de instanţă prin raportarea la resursele celui
care solicită liberarea provizorie, nefiind de neglijat luarea în considerare a
prejudiciului, a cuantumului acestuia, când el poate fi stabilit la momentul
solicitării.108
4.6.3. PROCEDURA LIBERARII PROVIZORII SUB CONTROL
JUDICIAR SI PE CAUTIUNE
Liberarea provizorie se poate obţine numai la cerere.
Din oficiu se procedează numai la revocarea măsurii preventive, nu şi la
înlocuirea ei cu liberarea provizorie.
Titularii cererii de liberare provizorie pot fi învinuitul sau inculpatul, ori
unul din substituiţii procesuali, adică soţul acestuia, rudele apropiate.
Pentru minorul arestat preventiv, considerăm că cererea poate fi făcută şi
de reprezentantul legal, altul decât părinţii sau rudele apropiate, deşi în lege nu se
prevede acest lucru.
107
În ceea ce priveşte instituţia cauţiunii, conform tezelor noului cod de
procedură penală, spre deosebire de reglementarea actuală, aceasta garantează nu
doar participarea inculpatului la procesul penal, ci şi plata despăgubirilor acordate
pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune şi a amenzii. Sub acest aspect, s-
a stabilit că plata sumelor anterior menţionate din cauţiune are caracter prioritar faţă
de confiscarea acesteia, chiar şi în situaţia înlocuirii măsurii controlului judiciar pe
cauţiune cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive; 108
C.E.D.O., Hotărârea din 21 mai 1997, cauza Moussa c. Franţei, în A.
Crişu, pag. 332.
NESECRET
64
Cererea se face, de regulă, în scris. Dar ea poate fi făcută şi oral, caz în
care se consemnează într-un proces-verbal de organul judiciar în faţă căruia a fost
făcută.
În cazul în care cererea este făcută de către soţul sau rudele apropiate ale
învinuitului sau inculpatului, instanţa întreabă pe acesta dacă îşi însuşeşte cererea,
iar declaraţia sa se consemnează pe cerere.
Termenul în care poate fi făcută cererea de liberare provizorie este pe
toată durata desfăşurării procesului penal, mai precis în fazele de urmărire
penală şi judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.109
Ca şi în cazul luării măsurii arestării preventive, organul judiciar
competent să rezolve cererea de liberare provizorie este:
a)instanţa de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece în fond
cauza, când cererea este făcută în cursul urmăririi penale;
b)în cursul judecăţii, instanţei sesizate cu soluţionarea cauzei.
Dacă între organele de urmărire penală se naşte un conflict negativ de
competenţă, până la rezolvarea acestuia, cererea se soluţionează de instanţa în
circumscripţia căreia a efectuat urmărirea penală procurorul care şi-a declinat cel
din urmă competenţa.
În cazul în care însă instanţa urmează să-şi decline competenţa în cursul
judecăţii, cererea va fi soluţionată de instanţa în favoarea căreia s-a declinat
competenţa.
Dacă se iveşte un conflict negativ de competenţă, până la rezolvarea
acestuia, cererea se soluţionează de instanţa care şi-a declinat cea din urmă
competenţa.
Instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie are obligaţia de a o
examina şi soluţiona după parcurgerea unei prime etape preliminare.
109
I. Neagu, op. cit., pag. 424;
NESECRET
65
Examinarea cererii de liberare provizorie de către instanţă are loc în
regim de urgenţă, datorită stării de arest în care se află învinuitul sau inculpatul,
principiul celerităţii găsindu-şi aici deplină aplicabilitate.
Examinarea constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor formale
prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia.
Referitor la acest aspect, în cazul cererii de liberare provizorie pe
cauţiune, intervine un element distinctiv, în sensul că, dacă instanţa constată că
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ea stabileşte cuantumul cauţiunii şi
termenul în care trebuie depusă, încunoştinţând despre aceasta persoana care a
făcut cererea.
După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, instanţa admite în
principiu cererea şi fixează termenul pentru soluţionarea ei.
Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de
consemnare a cauţiunii nu a fost depusă, cererea se respinge.
Soluţionarea cererii de liberare provizorie se face de către instanţă, prin
încheiere, după ascultarea învinuitului sau inculpatului şi a concluziilor
apărătorului, precum şi ale procurorului.
Acordarea liberării provizorii are un caracter facultativ,
Această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea
provizorie pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa
unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea sau menţinerea
arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea în libertate, chiar
provizorie, nu este totuşi oportună.110
Trebuie făcută distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege şi
temeinicia acesteia.
Respingerea cererii de liberare provizorie va fi dispusă de instanţa de
judecată, în cazul:
110
Judecătoria sect. 1 Bucureşti, încheierea nr. 9824/299/2009, în N.
Cristuş, op. cit., pag. 229-230;
NESECRET
66
-neîndeplinirii condiţiilor legale;111
-când cererea nu este întemeiată;112
-cererii făcute de o altă persoană (un substitut procesual) şi neînsuşirii de
către învinuit sau inculpat.
Respingerea cererii de liberare provizorie are drept consecinţă firească
menţinerea inculpatului în arest preventiv.
Împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare
provizorie se poate face recurs de către învinuit sau inculpat, ori de către procuror
care nu este suspensiv de executare.
4.6.4. REVOCAREA LIBERARII PROVIZORII
Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de revocarea măsurilor
preventive, deoarece măsurile de liberare provizorie sub control judiciar şi pe
cauţiune, fiind măsuri preventive care înlocuiesc arestarea preventivă, învinuitul
sau inculpatul este pus în stare de libertate, dar cu îndeplinirea şi cu respectarea
condiţiilor şi obligaţiilor arătate mai sus.
În aceste cazuri, prin revocarea liberării provizorie sub control judiciar
sau pe cauţiune înţelegem de fapt înlocuirea ei cu arestarea preventivă, situaţia
nouă, de libertate, fiind înlocuită cu vechea situaţie, de arestare preventivă.113
111
Nu sunt incidente dispoziţiile art. 1602 alin. 2 C. proc. pen., în situaţia
în care se apreciează că, faţă de datele existente în dosarul de urmărire penală, de
modalitatea de săvârşire a faptelor, de împrejurarea că în cauză este vorba de
infracţiuni comise împotriva unei persoane extrem de vulnerabile (datorită vârstei,
a stării de boală, a gradului de pregătire), pe care inculpatul a deposedat-o de
locuinţă – infracţiuni a căror rezonanţă infracţională este indiscutabilă – nu poate
fi considerată eficientă punerea în libertate sub control judiciar – Trib. Bucureşti,
Secţia I penală, decizia nr. 1351/R/2009, în N. Cristuş, pag. 222; 112
În cazul în acer nu sunt îndeplinite condiţiile legale, când cererea este
neîntemeiată în funcţie de persoana învinuitului sau inculpatului sau când acesta a
fost făcută de o altă persoană şi nu a fost însuşită de învinuit sau inculpat ori nu s-
a depus dovada de consemnare a cauţiunii, instanţa respinge cererea ca
neîntemeiată – Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 316/2007, în Gr. Theodoru, op.
cit., pag. 486. 113
Gr. Theodoru, op. cit., pag. 458;
NESECRET
67
Nu ne aflăm deci în faţa unei revocări propriu-zise, ci a unei sancţiuni
care duce la vechea măsură de arestare preventivă.
Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de revocarea măsurilor
preventive, şi prin aceea că, în cazul măsurilor preventive, nu sunt reglementate
expres cazurile în care poate fi dispusă revocarea.
Liberarea provizorie poate fi revocată când:
a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data
admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifică arestarea învinuitului sau
inculpatului;
b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile114
sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu
intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat.
Revocarea liberării provizorii se dispune de către instanţa de judecată,
prin încheiere de şedinţă, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de
apărător.
În cazul revocării liberării provizorii, instanţa dispune arestarea
preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.
Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de recurs prin care aceasta a
dispus revocarea liberării provizorii şi a luat măsura arestării preventive a
inculpatului, nu se poate exercita recurs separat, încheierea având caracter
definitiv.
O nouă cerere de liberare provizorie formulată de inculpat apare ca
neîntemeiată după revocarea primei liberări provizorii datorită nerespectării, cu
rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite în raport cu dispoziţiile art. 1602
alin. 2 C.
proc. pen.
114
Dacă după punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului şi
instituirea în sarcina sa a mai multor obligaţii, printre care şi aceea de a se
prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, iar acesta a lipsit
nejustificat la trei termene de judecată, se dispune arestarea preventivă – C.A.
Piteşti, S. pen. min. şi fam., dec. nr. 367/R/2008, în N. Cristuş, op. cit., pag. 250.
NESECRET
68
CAPITOLUL V
MĂSURILE PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ALTE SISTEME
DE DREPT
5.1. SISTEMUL ITALIAN
În tipologia sistemului mixt italian sunt două faze procesuale:
- cu elemente inchizitoriale în cursul urmăririi penale( instrucţiei penale)
- cu elemente acuzatoriale în cursul judecăţii.
Pentru sistemul italian exclusiv, acesta a fost calificat115
ca fiind de tip
mixt preponderent acuzatorial:
a)Elementele inchizitoriale privesc preeminenţa procurorului în faza
anchetei penale
b)Caracterul acuzatorial, preponderent, rezultă din poziţia judecătorului
arbitru ,
Principiile fundamentale aplicabile în sistemul italian sunt principiul
favorrei când este aplicat în materia specifică a libertăţii personale devine
principiul favor libertatis .
Codul de procedură penală italian reglementează două măsuri preventive
de tip custodial, ce pot fi dispuse în faza incipientă, investigativă de organele
judiciare de anchetă: arestul în flagranţă şi reţinerea.
Competenţa în dispunerea acestor măsuri revine organelor de Poliţie
judiciară (atât pentru arest cât şi pentru reţinere) şi Ministerului Public (doar
pentru reţinere).
Ambele măsuri se bazează pe starea de flagranţă
Arestul în flagranţă se întâlneşte în două modalităţi: arestul facultativ şi
arestul obligatoriu, ce au în vedere gravitatea crimei comise.
Masurile preventive în sistemul italian:
- custodia preventivă în carceră (art. 285 C.proc.pen. italian);
115
M. Mercone, Diritto Procesuale penale, XI Edizione, op. Cit. p. 37-39;
NESECRET
69
- arestul domiciliar (art. 284 C.proc.pen. italian);
- custodia preventivă în locuri de sănătate.
Arestul domiciliar reprezintă o măsură coercitivă privativă de libertate,
ce se execută în locuinţă sau în alt loc ales de inculpat.
În conformitate cu principiile gradualităţii şi proporţionalităţii
măsurilor preventive, detenţia provizorie este rezultatul alegerii celei mai severe
şi în consecinţă reprezintă extrema ratio în materie.
Ca şi în sistemul nostru de drept, alegerea măsurii este condiţionată de
săvârşirea unei infracţiuni (crimă sau delict) a cărei pedeapsă prevăzută de lege
este închisoarea de cel puţin 4 ani.
În anumite cazuri în care luarea măsurii este interzisă de drept:
Concluzionând, caracterele juridice ale măsurilor de prevenţie privative
de libertate în sistemul italian sunt:
- caracterul preventiv prin care se încearcă eliminarea posibilităţii de
lezare a exigenţelor procesuale şi a celor legate de apărarea socială (art. 274
C.proc.pen. italian);
- caracterul excepţional, în considerarea restricţiilor constituţionale
care, afirmând preferinţa pentru inviolabilitatea libertăţii personale, presupun
dispunerea acestor măsuri numai în cazurile şi modurile restrictive prevăzute de
lege;
- caracterul jurisdicţional confirmat atât prin natura organului chemat
de lege să le aplice (judecătorul), cât şi prin natura garanţiilor procedurii de
aplicare;
- caracterul discreţionar, în sensul că pentru organul competent, măsura
nu este niciodată obligatorie, judecătorul fiind suveran în a o găsi pe cea mai
adecvată şi cea mai bine proporţionalizată.
Competenţa funcţională a organului competent, exclusiv în materia luării
măsurilor preventive de libertate, este una tripartită, în conformitate cu tipurile de
judecător specifice modelului acuzatorial:
NESECRET
70
Spre deosebire de sistemui român, pentru judecătorul implicat în această
procedură, nu este absolut necesar să fie şi competent după materie sau după
teritoriu.
Ca o particularitate a sistemului italian, în materia duratei măsurilor
privative de libertate (arestul domiciliar, arestul în penitenciar şi custodia în Case
de Sănătate), legea nu institute o durată maximă unică aplicabilă ci durate maxime
variabile, mai lungi sau mai scurte, în funcţie de gravitatea faptei şi raportate
întotdeauna la evoluţia activităţii judiciare.
5.2. SISTEMUL FRANCEZ116
Arestarea este definită ca fiind ,,acţiunea de a ţine sub pază legală a unei
persoane vinovate sau a unui suspect, în numele legii sau al unei autorităţi".
Judecătorul de instrucţie poate emite mandatul de arestare, efectuează
controlul judiciar şi supraveghează modul în care se desfăşoară detenţia
provizorie.
Arestarea, ca regulă, nu poate fi efectuată decât în baza unui mandat de
arestare legal întocmit de către judecătorul de instrucţie sau, în cazuri
particulare (infracţiunile flagrante, procedura în faţa tribunalului corecţional) de
către procurorul republicii.
Măsura arestării preventive este privită, potrivit acestei reglementări, ca
o măsură de prevenţie în sensul că pe de o parte împiedică continuarea activităţii
infracţionale, limitează pericolul de dispariţie a probelor, de corupere a
martorilor, iar pe de altă parte este utilă în faza urmăririi penale, în condiţiile în
care persoana arestată este permanent la dispoziţia organelor judiciare, pentru
efectuarea actelor de urmărire penală.
116
La analiza legislaţiei franceze referitoare la situaţiile şi condiţiile în care
poate fi dispusă măsura arestării preventive, ca formă de restrângere a libertăţii
persoanei, s-au avut în vedere „Le Code de Procedure Penale”, Fabrice Gauthier,
22/10/1996 şi lucrarea „Procedure Penale”, 17e edition, Jean Larguier, Professeur
agrege des Facultes de Droit, Colecţion MEMENTOS DALLOZ, 1999.
NESECRET
71
Luarea măsurii arestării presupune deschiderea unei audienţe şi nu
poate fi dispusa decât în materie penală sau corecţională.
Luarea măsurii arestării preventive se subordoneaza unuia din
următoarele motive:
- detenţia reprezintă unicul mijloc prin care se poate asigura
conservarea probelor
- detenţia reprezintă singurul mijloc prin care poate fi protejată
persoana implicată în activitatea infracţională,
- detenţia reprezintă unicul mijloc prin care se poate pune capăt
pericolului public generat de săvârşirea infracţiunii, în funcţie de gravitatea
acesteia, de circumstanţele în care a fost săvârşită sau de importanţa prejudiciului
cauzat.
Anterior pronunţării unei soluţii cu privire la luarea măsurii de arest are
loc o dezbatere contradictorie în cabinetul judecătorului de instrucţie, având
cuvântul şi reprezentantul ministerului public al Republicii, persoana vizată de
măsura privativă de libertate şi avocatul care-i reprezintă interesele.
După dezbateri, procurorul nu poate rămâne singur cu judecătorul de
instrucţie şi cu grefierul.
Judecătorul de instrucţie apreciaza în mod liber cu privire la data la care
va avea loc dezbaterea contradictorie şi cu privire la necesitatea încarcerării.
În materie corecţională, în cazul persoanelor majore, ca regulă generală,
măsura arestării preventive se dispune pentru o durată de 4 luni.
Ordonanţa, prin care se hotărăşte prelungirea duratei detenţiei provizorii,
este susceptibilă de a fi atacată cu apel în faţa ,,Camerei de acuzare" (chambre
d'accusation) care este obligată să se pronunţe în 15 zile, cu privire la legalitatea
acesteia.
Revocarea măsurii arestării (detenţiei provizorii) este reglementată de
dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală francez.
Revocarea măsurilor se dispune de către judecătorul de instrucţie:
NESECRET
72
- din oficiu, în situaţiile în care, dupa consultarea ministerului public, se
constată că nu se mai impune menţinerea măsurii;
- la cererea Procurorului Republicii, în acest caz judecătorul de
instrucţie trebuie să se pronunţe în termen de 5 zile;
- la cererea persoanei privată de libertate,
5.3. SISTEMUL GERMAN
În Germania, prima diferenţă faţă de procedura penală română este aceea
că organul competent să emită mandatul de arestare (Haftbefehl) procedează de
regulă la luarea acestei decizii în lipsa persoanei suspectate de comiterea unei
infracţiuni, la cererea procurorului sau chiar din oficiu, când circumstanţe
deosebite o impun.
Competenţa de soluţionare a cererii aparţine unui judecător al
Tribunalului districtului (Amtsgericht) unde s-a comis infracţiunea sau în
jurisdicţia căruia se află domiciliul acuzatului.
Dacă s-a dispus deja trimiterea în judecată, competenţa aparţine instanţei
de fond.
În mod concret şi în cazuri restrânse, condiţiile necesare pentru
emiterea unui mandat de arestare şi anume există o suspiciune temeinică, bazată
pe probe, că persoana în cauză a comis o infracţiune şi există, pe deasupra,
motive de arest
Pe de altă parte, în cazul unor infracţiuni de o gravitate sporită măsura
arestării preventive poate fi luată doar în baza suspiciunii de comitere a unei
infracţiuni, fără a mai fi nevoie să se constate existenţa motivelor de arest.
Legislaţia germană acordă o mai mare atenţie echilibrului, de obicei
precar, între libertatea individului şi necesităţile bunei desfăşurări a procesului
penal, prin eliminarea unor condiţii prea generale sau neîntemeiate de genul
stării de recidivă sau flagrantul delict.
NESECRET
73
Suspendarea executării mandatului poate fi supusă, ca în România la
darea unei cauţiuni care poate fi însă depusă sub forma de bani lichizi, titluri
mobiliare sau prin gajarea sau ipotecarea unor bunuri.
Revocarea suspendării (revocarea liberării provizorii) se dispune de
către judecător
Odată ce judecătorul a decis că mandatul de arestare emis este legal şi
temeinic, nu mai este necesară prelungirea sau menţinerea sa decât după
trecerea unei perioade de trei luni şi va produce efecte până la pronunţarea unei
sentinţe de condamnare.
Acuzatul poate în orice moment să conteste legalitatea sa sau să ceară
suspendarea executării mandatului de arestare, adică să ceară punerea în
libertate provizorie.
5.4. SISTEMUL AMERICAN
În Statele Unite ale Americii, o particularitate interesantă a instituţiei
arestării preventive în dreptul procesual penal nord-american, este aceea că
pentru a se lua această măsură se cere a fi îndeplinită o singură condiţie şi anume
existenţa de motive temeinice (probable cause) care justifică suspiciunea că
persoana în cauză a săvârşit o infracţiune.
Nu este necesară demonstrarea existenţei unui pericol pentru ordinea
publică sau a unui risc în cazul lăsării în libertate a celui acuzat.
În cadrul procedurii penale a Statelor Unite (care se aplică în tribunalele
federale), competenţa de emitere a madatului de arestare aparţine unor
judecători anume desemnaţi de lege numiţi judecători – magistraţi (magistrate
judges).
Decizia se ia în urma cererii organelor de anchetă, cerere sprijinită de o
declaraţie dată sub jurământ (affidavit).
Mandatul va fi semnat de judecătorul magistrat care l-a emis şi va fi
înmânat oricărui şerif federal (US Marshall) sau oricărui ofiţer autorizat în
NESECRET
74
vederea punerii în executare (agent al FBI, Fiscului, Administraţiei Antidrog,
etc.)
Imediat după arestare, acuzatul este adus ‘în cel mai scurt timp’
(without necessary delay) în faţa celui mai apropiat magistrat–judecător federal,
sau dacă acest lucru este imposibil în faţa oricărui ofiţer judiciar aparţinând
statelor componente ale Uniunii.
Dacă fapta de care este acuzat nu necesită un proces cu juraţi,
magistratul–judecător în faţa căruia este adus acuzatul îl va informa de drepturile
sale şi va proceda la judecarea în fond.
Daca fapta sa trebuie judecată de un complet de juraţi, el îl va informa
pe acuzat doar de acuzele care îi sunt aduse, de dreptul de a păstra tăcerea, de
dreptul de a angaja un avocat sau de a cere desemnarea unuia din oficiu atunci
când posibilitatile sale nu-i permit angajarea unuia, precum şi modalităţile în care
poate cere şi obţine eliberarea sa din arest.
Totodată, cel acuzat are dreptul la o examinare preliminară a cazului
sau, procedura ce are ca scop stabilirea existenţei unor motive temeinice care să
sprijine suspiciunea comiterii unei infracţiuni şi că cel acuzat a săvârşit-o.
Examinarea va avea loc într-un termen maxim de 20 de zile dacă
acuzatul a fost pus în libertate sau de 10 zile dacă se află înca în arest.
Examinarea preliminară nu avea loc dacă în termenele aratate mai sus,
Marele Juriu (Grand Jury) al Tribunalului Districtual emite actul de acuzare
(indictment).
În momentul în care acuzatul este adus în faţa unui ofiţer judiciar acesta
va dispune eliberarea sa într-una din modalităţile următoare :
a) eliberarea ‘pe cuvânt’ sau ‘pe încredere’ (upon personal
recognizance), fără a se stabili vreo obligaţie sau măsura de supraveghere şi fără a
se plăti vreo cauţiune;
b) eliberarea contra unei cauţiuni negarantate, care însă nu va trebui
depusă la dispoziţia instanţei, ci se va plăti doar în cazul revocării eliberării;
NESECRET
75
c) eliberarea cu stabilirea unor condiţii, condiţii de asemenea natură
încât să asigure prezenţa acuzatului la proces şi siguranţa persoanelor şi
comunităţii,
Dacă în urma unei audieri (detention hearing) judecătorul consideră că
nicio condiţie sau combinaţie de condiţii nu va asigura prezenţa acuzatului la
proces, va emite un ordin în care, luând în considerare natura infracţiunii,
greutatea dovezilor împotriva acuzatului, trecutul şi personalitatea celui în cauză
va dispune menţinerea în arest a acuzatului în custodia Procurorului General.
Încălcarea condiţiilor eliberării atrage, pe lângă confiscarea eventualei
cauţiuni, şi o serie de sancţiuni penale.
Orice altă încălcare a condiţiilor stabilite de judecător la eliberare duce la
revocarea eliberării şi posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru sfidare
adusă instanţei (contempt of court).
În orice moment al procesului, în funcţie de elementele noi care pot
apărea, acuzatul sau procurorul pot formula cereri de revocare sau modificare a
ordinului de eliberare sau menţinere în arest, competenţa de soluţionare a astfel
de cereri aparţinând instanţei de fond.
O particularitate specifică doar dreptului american este arestarea
martorilor, instituţie asemănătoare cu mandatul de aducere din dreptul român.
Astfel, orice persoană a cărei mărturie este esenţiala pentru proces, poate
fi arestată şi eliberată în aceleaşi condiţii ca şi acuzatul, doar până la momentul în
care audierea sa este posibilă.
5.5. MĂSURI PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ACTUALUL
COD DE PROCEDURĂ PENALĂ ROMÂN ŞI NOILE MĂSURI
PREVENTIVE INSTITUITE DE NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ
Prin Legea nr. 135/2010 a fost adoptat viitorul Cod de procedură
penală.
NESECRET
76
Acesta este constituit pe o structură având 2 părţi: Partea Generală şi
Partea Specială, în subsidiar folosindu-se împărţirea pe titluri, capitole şi secţiuni
şi paragrafe.
În Partea Generală, la Titlul III „Participanţii în procesul penal” ca
element de noutate apar categorii de organe judiciare: judecătorul de drepturi şi
libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară.
Încetează a se mai folosi categoria procesuală reprezentată de
„Învinuit”, introducând pe cea de suspect – persoană în legătură cu care din
probele existente în cauză există o bănuială rezonabilă că a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală.
Titul V intitulat „Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale” conţine
dispoziţiile care reglementează cadrul în care pot fi luate anumite măsuri, precum
măsurile preventive, măsurile de siguranţă cu caracter medical sau măsurile
asiguratorii.
Capitolele din acest titlu conţin acele dispoziţii în temeiul cărora se poate
dispune asupra libertăţii inculpatului, stabilindu-se organul competent a lua aceste
măsuri, perioada pentru care le pot fi dispuse, încetarea măsurii, contestarea
hotărârii prin care o astfel de măsură a fost luată, etc.
În noul cod de procedură penală este introdusă o nouă măsură
preventivă - arestul la domiciliu.
Conform noului cod de procedură penală, măsura arestului la domiciliu
constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi
imobilul unde locuieşte în mod statornic, fără permisiunea organului judiciar care
a dispus măsura sau în faţa căruia se afla cauza şi de a se supune unor restricţii
stabilite de acesta.
Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa
căreia se afla cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al
inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.
NESECRET
77
Totodată, măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care
exista suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune supra unui membru de
familie şi cu privire la inculpatul care a fost condamnat definitiv anterior pentru
infracţiunea de evadare, afară de cazul când pentru această condamnare a
intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.
În noul Cod de procedură penală stabileşte ca în cursul urmării penale,
durata arestului la domiciliu nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea
este prelungită în condiţiile legii.
Pe durata arestului la domiciliu, judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată impune inculpatului
respectarea următoarelor obligaţi.:
În schimb, în cazul în care inculpatul încalcă cu rea credinţă măsura
arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea că a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva sa, judecătorul sau instanţa de judecată, la cererea
motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la
domiciliu cu măsura arestării preventive.
CAPITOLUL VI
DE LEGE FERENDA ÎN PRIVINŢA MĂSURILOR
PROCESUAL PENALE PREVENTIVE
6.1. REDEFINIREA CONCEPTULUI RESTRÂNGERII
Scopul măsurilor preventive constă în restrângerea libertăţii printr-o
măsură ,,dispusă” de organele judiciare, ci nu ,,luată” de aceste organe.
De aceea, de lege ferenda se impune redefinirea pentru a fi înlăturat
riscul de a pune egal între a lua şi acţiunea de a lua în înţeles propriu, deoarece
înlocuirea, revocarea şi încetarea măsurilor preventive sunt soluţii de redare a
libertăţii individuale, de atenuare a efectelor măsurilor preventive dispuse, dar nu
luate.
NESECRET
78
6.2. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI
NECESITĂŢII UNEI MĂSURI PREVENTIVE
Se impune reglementarea explicită a principiului necesităţii117
unei
măsuri preventive pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa,
dar şi pentru a nu fi perturbată ordinea de drept la nivel procesual datorită unor
cauze, atitudini atât ale învinuitului, cât şi ale inculpatului, extraprocesuale, care
au implicaţii majore în proces, în realizarea materialului probator propriu-zis ce
justifică trimiterea în judecată a persoanei vinovate.
6.3. REGLEMENTAREA COMPETENŢEI EXCLUSIVE A
JUDECĂTORULUI DE EMITERE A UNUI MANDAT DE ADUCERE
Numai dacă mandatul de aducere este emis de o instanţă de judecată,
măsura privativă de libertate satisface exigenţele disp. art. 5 parag. 1 lit. b din
C.E.D.O., judecătorul fiind cel obligat să motiveze hotărârea prin care dispune
emiterea mandatului de aducere, pentru a fi înlăturat orice arbitrariu în materia
privării de libertate.
Nu la fel se întâmplă când aducerea cu mandat este dispusă de organul
de urmărire penală, privarea de libertate, atât prin aducerea învinuitului sau
inculpatului, cât şi privarea de libertate a acestora pe perioada în care persoana
adusă cu mandat este la dispoziţia auorităţii, încalcă prevederile art. 5 parag. 1 lit.
b din C.E.D.O., întrucât nu este dispusă de o instanţă (tribunal).
6.4. REGLEMENTAREA REŢINERII PERSOANEI SUSPECTE
ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR FLAGRANTE ŞI ÎN CAZUL ÎN CARE
IDENTITATEA SA NU POATE FI STABILITĂ
Potrivit art. 143 C. proc. pen., măsura reţinerii se poate dispune numai
faţă de învinuit sau inculpat, ceea ce presupune ca urmărirea penală să fi fost
începută, ori ca acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare, anterior dispunerii
117
C.A. Alba Iulia, s. min şi fam. dec. nr.17 din 22.06.2009 nepublicată
în Nicoleta Cristuş, Arestarea preventivă, Practică judiciară 2008-2010, Ed.
Hamangiu, 2010, pag.73;
NESECRET
79
măsurii preventive, iar potrivit disp. art. 468 C. proc. pen., în procedura
infracţiunii flagrante, reţinerea învinuitului este obligatorie.
Prin urmare, în cazul infracţiunilor flagrante, procesul-verbal de
constatare a infracţiunii nu mai reprezintă actul de începere al urmăririi penale,
conferind calitatea de învinuit persoanei prinsă în flagrant, ci are valoarea unui
act de sesizare118
.
Rezoluţia de începere a urmăririi penale se dispune de organul
competent, sesizat prin proces-verbal de constatare a infracţiunii.
Până la data emiterii rezoluţiei de începere a urmăririi penale, persoana
prinsă în flagrant, are calitatea de făptuitor, iar nu cea de învinuit.Actualul
context legislativ, creează soluţii artificiale119
, ducând la schimbări ale naturii
juridice a unor instituţii, cum este materia infracţiunii flagrante, unde constatarea
acesteia nu dă posibilitatea aplicării măsurii preventive a reţinerii suspectului,
întrucât nu există o urmărire penală începută în cauză, deşi consemnările făcute
în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante îl privesc pe făptuitor, nu
pe învinuit.
118
Prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2004, pronunţată de
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5697/2004 s-a dispus
respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului C.M. Pentru a se
pronunţa astfel, instanţa a reţinut printre altele că nu sunt îndeplinite condiţiile art.
148 alin. 1 lit. d C. proc. pen. datorită lipsei calităţii de învinuit sau inculpat în
momentul săvârşirii noii infracţiuni, toate faptele ce fac obiectul cauzei fiind
comise în momentul când inculpatul avea doar calitatea de făptuitor – în V. Dabu,
op. cit., pag. 168;
119 Cu privire la existenţa condiţiilor, a se vedea şi A. Lupea „Conţinutul
hotărârii prin care se soluţionează propunerea de arestare preventivă. Limitele
sesizării. Incompatibilitate, Dreptul nr.2/2006, pag.231-237; L.N.Pîrvu „Arestarea
preventivă în cursul urmăririi penale”, Dreptul nr.3/2004, p.35-38.
NESECRET
80
6.5. REGLEMENTAREA OBLIGAŢIEI DE INFORMARE ÎN SCRIS A
PERSOANEI PRIVATE DE LIBERTATE CU PRIVIRE LA MOTIVELE
ACESTEI PRIVĂRI
De lege ferenda, consider că trebuie reglementată obligaţia de
informare, prevăzută de art. 137 C. proc. pen., a persoanei private de libertate, în
scris, într-un termen scurt, cu privire la motivele privării de libertate pentru ca
aceasta să aibă posibilitatea să cunoască acuzaţiile formulate împotriva sa,
pentru ca împreună cu apărătorul,să aibe posibilitatea de a decide în privinţa
căilor legale ce pot fi exercitate în această materie.
6.6. ATACAREA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI
PRONUNŢATĂ ÎN TIMPUL URMĂRIRII PENALE DE
RESPINGERE A REVOCĂRII, ÎNLOCUIRII ORI ÎNCETĂRII DE
DREPT A MĂSURII PREVENTIVE
Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale,
revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept măsurii preventive, nu este supusă
nici unei căi de atac or învinuitul sau inculpatul şi procurorul au statut de părţi
egale în procesul penal120
.
Deşi analiza legalităţii măsurii preventive este făcută de un judecător
împotriva încheierii pronunţate de un judecător în materia revocării, înlocuirii sau
încetării de drept a măsurii preventive, trebuie garantat principiul egalităţii
armelor, deoarece procurorul are posibilitatea de a declara recurs împotriva
încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, revocarea,
120
În acest sens, prin încheierea 8/R/9.02.2007 pronunţată în dosarul nr.
1355/62/2007, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a pus în discuţie
admisibilitatea recursului declarat de inculpat în sensul înlocuirii măsurii arestării
preventive, reţinând că ,,în măsura în care procurorului i se recunoaşte dreptul de
a ataca cu recurs o asemenea încheiere, acelaşi drept trebuie recunoscut şi
persoanei deţinute pentru respectarea principiului ,,egalităţii armelor’’ între
procuror şi persoana deţinută’’. În consecinţă, Curtea a constatat că inculpatul are
dreptul de a ataca cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de înlocuire a
măsurii arestării preventive;
NESECRET
81
înlocuirea, încetarea de drept a măsurii preventive, în condiţiile în care învinuitul
sau inculpatul privat de libertate, nu are dreptul de a declara vreo cale de atac
împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale,
revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.
În acest mod persoana privată de libertate se află într-o situaţie de
dezavantaj faţă de procuror, ceea ce atrage încălcarea principiului egalităţii
armelor, respectiv a dispoziţiilor art. 5 parag. 4 din C.E.D.O.
6.7. REGLEMENTAREA JUDECĂRII ÎN LIPSA PERSOANEI PRIVATĂ
DE LIBERTATE A RECURSULUI ÎMPOTRIVA UNEI MĂSURI
PREVENTIVE
Spre deosebire de prevederile art. 1403
alin. 3 C. proc. pen. care prevede
situaţii de excepţie în care judecarea recursului se poate face şi în lipsa persoanei
private de libertate, dispoziţile art. 141 C. proc. pen. nu prevăd o asemenea
ipoteză.121
.
Această reglementare împiedică judecarea cu celeritate a căii de atac
declarate de persoana privată de libertate care nu poate fi adusă în faţa instanţei
de judecată din varii motive, care pot conduce la constatarea lipsei cerinţei
necesităţii sau proporţionalităţii măsurii preventive cu scopul urmărit.
6.8. REGLEMENTAREA TERMENULUI REZONABIL AL ARESTĂRII
PREVENTIVE ÎN TIMPUL JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
Legislaţia românească, nu face referire la incidenţa instituţiei
termenului rezonabil în materia judecăţii în prima instanţă, fiind astfel aplicabile
direct pentru această fază a procesului penal prevederile art. 5 parag. 3 din
C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii europene în această materie.
121
Curtea de Apel Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală 1998,
Editura All Beck Bucureşti 1999, C.S.J., secţia penală, decizia 921/1990 în
,,Dreptul’’ nr. 12/1991, pag. 94;
NESECRET
82
6.9. EXTINDEREA SFEREI OBLIGAŢIILOR PENTRU
PERSOANA LIBERATĂ PROVIZORIU
De lege ferenda, este necesară reglementarea şi a altor obligaţii pentru
persoana liberată provizoriu, faţă de cele prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. 3
C. proc. pen., cum ar fi: să se supună la un tratament medical sau să se interneze
medical, să nu emită cecuri etc.
6.10 . REGLEMENTAREA LIMITELOR OBIECTULUI CAUŢIUNII ŞI A
PROCEDURII DE CONTESTARE A CUANTUMULUI ACESTEIA
De lege ferenda, ar trebui consemnată cauţiunea şi prin depunere de
titluri de valoare, obiecte de valoare, prin constituirea unei garanţii reale mobiliare
sau a unei fidejusiuni reale, în limita sumei de bani stabilită cu titlu de cauţiune, în
favoarea instanţei care a dispus-o.
Limita minimă a cauţiunii este de 1000 lei.
Peste această limită, fixarea cauţiunii este atributul suveran al instanţei,
ce trebuie să aibă în vedere gravitatea infracţiunii, situaţia financiară a celui
arestat, circumstanţele sale personale sau familiale (de exemplu, obligaţiile legale
de întreţinere pe care acesta trebuie să le îndeplinească).
Este necesară stabilirea unei proceduri de contestare a cuantumului
cauţiunii, similar cu cel prevăzut pentru contestarea în materie civilă a
cuantumului taxelor judiciare de timbru fixate de instanţa de judecată, deoarece
impunerea unei cauţiuni extrem de ridicate faţă de resursele celui arestat îl
privează pe acesta de accesul la instituţia liberării provizorii.
6.11. SOLUŢIONAREA DIN OFICIU A MĂSURII LIBERĂRII
PROVIZORII ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL
Instanţa ar trebui să poată dispune din oficiu sau la sesizarea
procurorului (în cursul urmării penale) liberarea provizorie sub control judiciar
în care temeiurile arestării preventive se menţin, iar urmărirea penală şi judecata
NESECRET
83
se pot desfăşura cu învinuitul sau inculpatul în stare de libertate şi supus unor
obligaţii.
6.12. DEPUNEREA CĂRŢII DE IDENTITATE A ÎNVINUITULUI SAU
INCULPATULUI – CONDIŢIE PREALABILĂ PENTRU PUNEREA ÎN
DISCUŢIE A MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA
De lege ferenda, când se dispune măsura preventivă a obligării de a nu
părăsi ţara, este necesară existenţa obligaţiei învinuitului sau inculpatului de a
depune cartea de identitate la organul de urmărire penală sau la instanţa care a
dispus măsura preventivă, iar organele competente să emită un document
provozoriu de atestare a identităţii acestuia pe perioada măsurii preventive
pentru, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei122
.
6.13. REGLEMENTAREA EXPRESĂ A PLÂNGERII ÎN FAŢA
INSTANŢEI ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI PRIN
CARE A DISPUS ÎNLOCUIREA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI
LOCALITATEA CU CEA DE A NU PĂRĂSI ŢARA
Legiuitorul a reglementat numai plângerea învinuitului sau inculpatului
împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat sau s-a prelungit măsura
obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara123
.numai în faţa procurorului ierarhic
superior procurorului care a dispus măsura., conform dispoziţiilor art. 278 cod
proc. pen., dar nu la instanţă. neoferind posibilitatea de acces la instanţă a
acestor persoane, având în vedere că ceastă măsură, permite procurorului să
impună una sau mai multe obligaţii învinuitului sau inculpatului care nu erau
prevăzute anterior.
122
Naus c. Polonia, 7224/2004, 16 sept. 2008, apud D Bogdan, op. cit., p. 133. 123
Dr. procesual penal – A. Crisu, Ed. Hamangiu, 2011, pag. 213
NESECRET
84
6.14. VERIFICAREA DIN OFICIU DE CĂTRE INSTANŢĂ A
LEGALITĂŢII ŞI TEMEINICIEI MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU
PĂRĂSI LOCALITATEA SAU ŢARA
După sesizare, instanţa nu poate dispune, în lipsa unei prevederi legale,
prelungirea sau menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara în
cursul urmării penale, de aceea se impune reglementarea obligaţiei instanţei ca
imediat după momentul sesizării şi înainte de expirarea ultimei prelungiri a
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara să verifice, din oficiu,
legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, deoarece numai aşa,
instanţa poate să dispună revocarea, înlocuirea sau menţinerea măsurii
preventive.
6.15. JUSTIFICAREA OPORTUNITĂŢII MĂSURII PREVENTIVE
ÎN PROCESUL PENAL
Hotărârile instanţelor interne prin care menţine pe un inculpat în stare de
detenţie nu cuprind motive concrete care să susţină argumentul ,,pericolului
pentru ordinea publică’’, ci numai pentru a justifica pe baza dispoziţiilor art. 148
lit. h C. proc. necesitatea de a menţine pe inculpat în detenţie datorită reacţiei
publice declanşate din cauza faptelor comise, stării de nesiguranţă ce ar putea fi
generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilului
personal al acestuia124
.
124 În cadrul examinării aspectelor ce se circumscriu noţiunii de pericol pentru
ordinea publică nu trebuie pierdut din vedere că aceasta din urmă nu se identifică cu
pericolul social abstract al infracţiunii exprimat prin limitele de pedeapsă prevazute de lege
pentru fapta pentru care inculpatul este cercetat. Mai mult, se observă că în scopul evitării
eventualelor abuzuri, textul face referire expresă la existenţa unui poericol, ceea ce
înseamnă că acesta trebuie să fie actual, real şi precis, să fie demonstrat prin fapte, date sau
probe din care să rezulte neîndoielnic pericolul pentru ordinea publică, pentru că trimiterea
generică la această noţiune sau gravitatea faptei nu este suficientă pentru a justifica
arestarea preventivă. Curtea de apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr. 172 din 30 .11.2005
– în Revista Curierul Judiciar, nr. 4/2006, pag. 54-56; Tribunalul Argeş, încheierea din
22.04.2008 (nepublicata) – în L.C. Kövesi, D. Titian, D. Frasie, op.cit., pag. 143-144
NESECRET
85
Motivarea judecătorului şi a celorlalte organe judiciare în dispunerea
măsurilor preventive trebuie să fie una cu caracter pozitiv125
concentrată pe
explicarea şi justificarea oportunităţii126
măsurii preventive şi nu a libertăţii
individuale (aceasta este prin excelenţă oportună), dispunerea măsurii preventive
trebuie dovedită în momentul când este invocată, să rezulte din datele şi probele
dosarului, ci nu din simple supoziţii, presupuneri127
.
125
Prin încheierea din 17 iulie 2008 (nepublicata), Tribunalul Arad,
secţia penală, a dispus arestarea preventivă a numitului S.E. cu motivarea că
lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa a
reţinut că în cazul unui transportator, care aparent transportă produse licite, dar
printre acestea ascunde droguri (heroină), pericolul instantaneu al faptei este egal
cu pericolul pentru ordinea publică, iar existenţa probelor că lăsarea în libertate
prezintă pericol concret pentru ordinea publica rezultă din chiar împrejurările
evidente, faptice, constatate direct la control – în L.C. Kövesi, D. Titian, D.
Frasie, op.cit., pag. 141. 126
Prin încheierea nr. 21837/3/2006 din 16 iunie 2006, Tribunalul
Bucureşti, secţia penală, a reţinut că din datele existente la dosarul cauzei, faţă de
inculpatul B.G. nu rezultă probe că lasarea în libertate ar prezenta pericol concret
pentru ordinea publică. Astfel, instanta a apreciat că natura faptei şi împrejurările
în care a fost săvârşită (prin punerea la dispoziţie a locuinţei mai multor persoane
care consumau droguri), gravitatea abstractă şi concreta redusa a faptei reflectata
în limitele speciale de pedeapsa si în modalitatea de savârsire, circumstantele
personale ale inculpatului (pensionar în vârsta de 66 de ani, aflat la primul conflict
cu legea), nu relevă o tulburare reală şi semnificativă ce ar putea fi adusă ordinii
publice prin lăsarea în libertate; într-o altă cauză Tribunalul Bucuresti, sectia I
penală, prin pronunţarea deciziei nr. 2247/R din 22 septembrie 2006 a arătat că
datele personale favorabile ale inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele,
motiv al revocării măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât acestea sunt
avute în vedere şi la luarea măsurii preventive potrivit art. 136 alin. ultim, C. proc.
pen. – în Culegere de practică judiciară în materie penală 2005-2006, op. cit., pag.
702, respectiv, pag. 760. 127
Relevanţă sub acest aspect este înch. 4373/23.09.2007 (nepublicată)
pronunţată de I.C.C.J., secţia penală, în care Curtea a dispus faţă de învinuitul
C.C.C măsura obligaţiei de a nu părăsi ţara.Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a
arătat că atât din probe cât şi din indicii temeinice trebuie să rezulte presupunerea
rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune. Urmele de sânge care prin
constatări tehnico ştiinţifice biocriminalistice, s-a stabilit că aparţineau
presupusului făptuitor şi victimei pot fi considerate indici temeinici sau „urme”
rezonabile ale infracţiunii, contravenţiei, însă lipsa ca cadavrului poate constitui
NESECRET
86
6.16. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI
PROPORŢIONALITĂŢII ORICĂREI MASURI CU GRAVITATEA
ACUZAŢIEI ADUSE PERSOANEI
Se impune reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii
oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi
a principiului necesităţii unei astfel de măsuri doar pentru realizarea scopului
legitim urmărit prin dispunerea sa.
CONCLUZII
În teza de faţă am urmărit tratarea cât mai detaliată a problematicii
impactului măsurilor preventive procesual penale asupra ordinii de drept, scop în
care am adus în prim-plan necesitatea unor modificări legislative sau explicitarea
celor existente pentru realizarea scopului legitim urmărit privind măsurile
preventive procesual penale.
Prin ilustrarea într-o manieră cât mai aproape de realitate a modului cum
România îşi îndeplineşte sau nu obligaţiile ce îi derivă din calitatea de parte
semnatară a Convenţiei Europene, am evidenţiat lacunele legislative sau
insuficienţa altora.
Am analizat importanţa, scopul şi domeniul aplicabil al art. 5 din
Convenţia Europeană, după ce am definit libertatea individuală şi siguranţa
persoanei ca fiind dintre cele mai sensibile şi complexe valori ale fiinţei umane, în
aprecierea instanţei, un element mai puternic cât priveşte alibiul suspectului,
reţinându-se că această împrejurare prezintă un risc semnificativ ca în realitate să
fie vorba doar de o dispariţie de la domiciliu - în Laura Cadneţa Kovesi, D. Titian,
D- Frăsie, Culegere de jurisprudenţă. Arestare preventivă. Aprecierea pericolului
social concret pentru ordinea publică. Practica judiciară. Hotărâri CEDO, Ed.
Hamangiu, 2009, pag.87-95; Trib. Brăila, decizia din 10 noiembrie 2010
(nepublicată), idem, pag 96; Curte de Apel Alba Iulia, decizia 4/23.02.2007, idem,
pag.134; Curte de apel Cluj, secţia penală, înch. 79/31.05.2005 în Ioana Cristina
Morar. Arestarea preventivă şi arestarea provizorie, Culegere de practică
judiciară, Ed. C. Beck, Buc, 2006 pag.11-13; Curtea de Apel Buc., secţia I penală,
înch. nr.115/3.05.2007 - în Pandectele Române nr.1 /2008, pag.190-191.
NESECRET
87
continuare am procedat la analiza noţiunii de ,,privare de libertate’’, aşa cum este
ea percepută în jurisprudenţa C.E.D.O.
În acest context am adus în discuţie probleme controversate atât în
literatura de specialitate, cât şi în practica instanţelor judecătoreşti cu privire la
măsurile preventive procesual penale şi necesitatea completării unora existente
sau modificarea acestora după caz.
Am urmărit analiza detaliată a condiţiilor care justifică luarea măsurii
privative de libertate în raport cu exigenţele CEDO, anumite limitări legale şi
expres prevăzute fiind necesare, întrucât o exercitare absolută a dreptului la
libertate nu poate fi imaginară.
Aşa cum am arătat, dispoziţiile Convenţiei impun două condiţii care
trebuie îndeplinite cumulativ pentru privarea de libertate a unei persoane ca să
fie considerată licită: conformitatea măsurii cu dreptul intern şi obligativitatea ca
măsura internă să se înscrie într-unul dintre cazurile prevăzute în Convenţie.
În această teză, pentru a susţine cele afirmate, am ilustrat situaţii de
nelegalitate a arestării preventive prin raportare la jurisprudenţa abundentă a
instanţei de la Strasbourg, dar şi prin raportare la practica judiciară internă,
precum şi discrepanţele dintre dispoziţiile interne şi exigenţele impuse de
Convenţie reliefate prin propunerile de lege ferenda pe care le-am considerat
necesare, am urmărit să surprind cât mai amplu şi detaliat impactul asupra ordinii
publice pe care o măsură preventivă o produce în rândul societăţii, părţii
vătămate, inculpatului, tuturor participanţilor la proces.
Am avut în vedere la propunerile de lege ferenda însemnătatea măsurilor
preventive,pornind de la numărul mare de încălcări constatate în hotărâri
pronunţate de instanţele naţionale, apreciind necesară şi nu doar oportună o
schimbare a poziţiei instanţelor noastre în acord cu exigenţele C.E.D.O. în scopul
preîntâmpinării unor alte condamnări pe viitor.
NESECRET
88
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Acte normative
1. Constituţia României
2. Codul de procedură penală român
3. Codul de procedură penală francez
4. Codul de procedură penală german
5. Codul de procedură penală italian
6. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
7. Decizia-cadru a Consiliului U.E nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,
privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între
statele membre ale U.E.
8. Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, M. Of. 486/2010
9. Legea 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor
folositi de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de
birourile notarilor publici, de avocati si de Ministerul Justitiei
10. Legea nr. 302/2004 republicata privind cooperarea judiciara internationala
in materie penala , M. Of. 377/2011
Tratate, cursuri, monografii
11. Ataisei Daniel, Ţiţ Horia, Mica reformă în justiţie. Legea nr. 202/2010
comentată, Editura Hamangiu 2010;
12. Berger Vincent, Jurisprudenţa C.E.D.O., Bucureşti, 2005, Institutul
Român pentru Drepturile Omului;
13. Berger Vincent – Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Ed.
a 5-a, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2005
14. Bîrsan Corneliu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii
pe articole, Vol. I –Drepturi şi libertăţi, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
15. Bogdan Dragoş, Arestarea preventivă şi detenţia în jurisprudenţa CEDO,
editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;
16. Dragoş Bogdan, Mihai Selegean, Drepturi şi libertăţi fundamentale în
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, editura All Beck,
Bucureşti, 2005;
17. Boroi Al, Ungureanu Şt. G., Jidovu N., Măgureanu I. – Drept procesual
penal, ed. All Beck, Bucureşti, 2001
18. Bulai Costică – Manual de drept penal. Partea Generală, Ed. All, Bucureşti,
1997
19. Burdeau Georges – Le democratie, Edition du Seuil, Paris, 1966
20. Cristuş Nicoleta, Arestarea preventivă. Practică judiciară 2008-2010,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010;
NESECRET
89
21. Cristuş Nicoleta, Damian Carmen, Drept procesual penal. Teste grilă
pentru examenul de licenţă, de admitere în avocatură, de definitivat, editura
Hamangiu, Bucureşti, 2009;
22. Crişu Anastasiu – Drept procesual penal. Partea generală, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2004
23. Crişu Anastasiu – Drept procesual penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2007
24. Crişu Anastasiu, Drept procesual penal, ediţie revizuită şi actualizată
conform legii nr. 202/2010, editura Hamangiu, Bucureşti, 2011
25. Dogaru I., Dănişor DC, Dănişor Gh. – Teoria generală a dreptului, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1999
26. Dongoroz V. – Curs de procedură penală, ed. a II-a, Bucureşti, 1942
27. Dongoroz V., Kahane S., Antoniu G., Bulai C., Iliescu N., Stănoiu R. –
Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
generală, vol. I, ed. Academiei, Bucureşti 1975
28. Dumitriu Anton – Aletheia, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1986
29. Hoffding Harold – Historie de la philosophie moderne, Paris, 1924
30. Ionescu B. – Reţinerea şi arestarea, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2000
31. Istrate I. – Libertatea persoanei şi garanţiile procesuale penale, Ed. Scrisul
Românesc, Craiova 1984
32. Jidovu Nicu, Bică Gheorghe, Drept procesual penal, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2007;
33. Jidovu Nicu – Drept procesual penal, Ediţia a II-a, Ed. C.H. BECK,
Bucureşti 2007
34. Kahane S. – Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1963
35. Kovesi Laura Codruţa, Tiţian Dana, Frăsie Daniela, Arestarea preventivă.
Aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică. Practică
judiciară. Hotărâri C.E.D.O., editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;
36. Matei Dorel George, Măsurile preventive. Practică juridică, editura
Hamangiu, Bucureşti, 2006;
37. Mateuţ Gheorghiţă, Procedură penală. Partea generală, vol. I şi II, Editura
Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993-1994;
38. Mateuţ Gheorghiţă – Procedură penală. Partea specială, vol. I şi II, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti 1997-1998
39. Morar Ioana Cristina, Arestarea preventivă şi arestarea provizorie.
Culegere de practică judiciară, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
40. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea Generală. Tratat, editura Global
Lex, Bucureşti, 2004;
41. Neagu Ion – Drept Procesual Penal. Partea generală. Tratat, Ed. Global
Lex, Bucureşti 2006
42. Paraschiv C.S. – Drept procesual penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2002
NESECRET
90
43. Paraschiv C.S., Damaschin M. – Drept procesual penal, ed. a II-a revăzută
şi adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2004
44. Pop Traian – Drept procesual penal, partea generală, vol. III. Tipografia
Naţională, Cluj, 1947
45. Predescu Ovidiu, Udroiu Mihai – Convenţia europeană a drepturilor
omului şi dreptul procesual penal român, Ed. C.H. Beak, Bucureşti, 2007
46. Prisca N. – Drept Constituţional, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1977
47. Radu Gheorghe, Măsurile preventive în dreptul procesual penal român.
Monografie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
48. Tanoviceanu Iancu – Tratat de drept şi procedură penală, Ediţia a doua,
revăzută şi completată de V. Dongoroz ş.a., vol. IV, ED. Curierul judiciar,
Bucureşti, 1924
49. Tănăsescu Iancu – Curs de drept penal general, ediţia a II-a, Ed. INS
Bucureşti 1999
50. Theodoru Grigore – Drept procesual penal, Ed.Didactică şi pedagogică
Bucureşti 1979
51. Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2008
52. Trauss Claude Levi, Triste topice, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968
53. Tulbure A. Şt. – Procedură penală română. Partea generală, vol. I, Ed.
Omnia Uni – S.A.S.T., Braşov, 1998
54. Ţuculeanu Al. – Instituţii de drept procesual penal, Ed. Universităţii
,,T.Maiorescu”, Bucureşti, 2003
55. Ţuculeanu Al. – Noi reglementări privind ocrotirea libertăţii persoanei, Ed.
Regia Autonomă ,,Monitotul Oficial”, Bucureşti, 2004
56. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea Generală, vol. I,
Editura Paideia, Bucureşti, 1996
57. Volonciu Nicolae – Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, Ed.
Paideia, Bucureşti, 1996
58. Volonciu N., Barbu A. – Codul de procedură penală comentat. Art. 62-135.
Probele şi mijloacele de probă. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007
59. Volonciu N., Ţuculeanu A. - Codul de procedură penală comentat. Art.
200-286. Urmărirea penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006
60. Zarafiu Andrei, Arestarea preventivă, Reglementare. Doctrină.
Jurisprudenţă., editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010;
61. Studii, articole, note, practică judiciară
62. Antoniu G., Vlăşceanu A., Barbu A. – Codul de procedură penală. Texte.
Jurisprudenţă. Hotărâri CEDO, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008
63. Bucurenciu A.G.-Teza de doctorat, Măsurile preventive în legislaţia
românească şi unele aspecte comparative cu legislaţia europeană, 2009
64. Curtea de Apel Braşov, Culegere de practică judiciară 1994 -1998, Ed. All
Beck, Bucuresti, 1999, pag. 141
NESECRET
91
65. Curtea de Apel Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală 1998,
Editura All Beck Bucureşti 1999,
66. Curtea de Apel Bucureşti,,Culegere de practică penală pe anul 1995’’,
editura Continent XXI, Bucureşti, 1996, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a
II-a Penală, decizia nr. 70/1995, pag. 23)
67. Curtea de Apel Iaşi, în Culegere de practică judiciară pe anul 2007,
Editura Hamangiu, 2008, decizia penală 862 din 5 decembrie 2007 ,pag.
115
68. Dabu V. – Cazurile în care se poate dispune arestarea prevăzută de art. 148
lit. e) şi h) din Codul de procedură penală. Ordine de drept. Ordine publică.
Ordine constituţională. Pericol social al faptei. Pericol social al infracţiunii.
Pericol concret pentru ordinea publică. În cursul urmăririi penale şi instanţa
poate dispune obligarea de a nu părăsi ţara, în Dreptul nr. 6/2005
69. Diaconescu H. – Prelungirea arestării preventive, în Dreptul nr. 12/1994
70. Doltu I. – Natura şi regimul juridic ale măsurii preventive constând în
obligaţia învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea, în Dreptul
nr. 2/2004
71. Dumitru I. – Natura juridică a termenelor de 5 zile şi de 8 zile prevăzute în
art. 156 din Codul de procedură penală, în Dreptul nr. 3/1996
72. Revista Curierul Judiciar nr. 5/2003, Curtea de Apel Bucureşti, decizia nr.
1435 / 15.03. 2002, pag. 108-109 ;
73. Revista Curierul Judiciar nr. 4/2006, Curtea de apel Cluj, Secţia penală,
încheierea nr. 172 din 30 .11.2005 Revista, pag. 54-56;
74. Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 1/2009, Curtea de Apel Cluj, decizia
nr. 647/R din 30 octombrie 2007, pag. 22
75. Expunerea de motive la proiectul noului cod de procedură penală, aşa cum
a fost trimisă Parlamentului României;
76. Jidovu N. – Arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului de către
instanţa de judecată, în Dreptul nr. 12/1998
77. Lorincz A.L. – Despre posibilitatea instanţei de a dispune începerea
urmăririi penale, în R.D.P. nr. 3/2003
A. Lupea Adina „Conţinutul hotărârii prin care se soluţionează propunerea de
arestare preventivă. Limitele sesizării. Incompatibilitate, Dreptul nr.2/2006,
pag.231-237
78. Macovei Monica, Liberte et surete de la personne. Un guide sur la mise en
oeuvre de l artide 5 de la Convenţion europeenne des Droits de l Homme,
Ed du Conseil de l Europe, Stransbourg, 2003, pag.12 .
79. Manea T. – Probleme ivite cu ocazia aplicării în practică a noilor dispoziţii
procedurale prevăzute de Legea nr. 281/2003 şi Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea şi completarea Codului de
procedură penală, în Dreptul nr. 7/2004;
NESECRET
92
80. Pătru R., Consideraţii teoretice privind pericolul pentru ordinea publică în
cazul în care lăsării în libertate a unui acuzat fără ocupaţie, în Dreptul
nr.8/2005, pag.186-187;
81. Pîrvu L.N. „Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale”, Dreptul
nr.3/2004, p.35-38.
82. Paraschiv G., Mazilu D. – Reţinerea. Controverse în practica judiciară, în
R.D.P. nr. 4/1998
83. Ecedi-Stoisavlevici Claudiu, Privire critică asupra temeiurilor de reţinere şi
de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) prin prisma art. 5 al
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Revista Pandectele Române,
nr. 1/2005, pag. 223-238;
84. Rotaru Cristina, Consideratii privind temeiurile ce stau la baza luării
măsurii arestării preventive. Modificările intervenite prin Legea nr.
356/2006 privind temeiurile în baza carora se dispune luarea măsurii
arestării preventive. Analiza art. 148 lit. f C. proc. pen., Revista Curierul
Judiciar, nr. 11/2006, pag. 54
85. Revista Curierul Judiciar nr. 5/2003, Curtea de Apel Bucureşti, decizia nr.
1435 / 15.03. 2002, pag. 108-109 ;
86. Revista ,,Dreptul’’ nr. 12/1991, C.S.J., secţia penală,decizia 921/1990, pag.
94;
87. Revista Pandectele Române, nr. 2/2006, pag. 116-117, încheierea din
23.03.2006, Curtea de Apel Ploieşti ;
88. Revista Pandectele Române nr. 6/2005, pag. 144, Tribunalul Prahova,
secţia penală, încheierea nr. 50 din 22 iunie 2005;
89. Revista Pandectele Române nr.1 /2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I
penală, înch. nr.115/3.05.2007, pag.190-191;
90. Ţuculeanu Al. – Obligarea de a nu părăsi localitatea, în R.D.P. nr. 1/2003
91. Ţuculeanu Al.- Noua reglementare a reţinerii, în Dreptul nr. 12/2003
92. Ţuculeanu Al.- O nouă măsură preventivă, obligarea de a nu părăsi ţara, în
Revista Dreptul nr. 3/2004
93. Udroiu Mihail, Liberarea provizorie, în revista Dreptul, nr. 5/2005;
Resurse bibliografice pe INTERNET
94. www.ccr.ro
95. www.dreptonline.ro/spete/lista-spete.php
96. www.ier.ro
97. www.inm-lex.ro
98. www.juridice.ro/hotarari-judecatoresti
99. www.juris.ro/jurisprudenta
NESECRET
93
100. www.jurisprudenta.org/Main.Search.aspx
101. www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenta/Materiijuridice
102. www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenţa-Curtii-Europene-a-Drepturilor-
Omului
103. www.hotararicedo.ro
104. www.noulportal.just.ro
105. www.scj.ro/Acces.jurisprudenta.RO.htm .
106. www.scj.ro/ cautare_decizii.asp.
107. www.scj.ro/jurisprudenta.asp.
Lucrări ale autorului
108. Creţeanu Olimpiea – Arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului, Ed.
TELEPREST EDIT, Alexandria, 2009
109. Creţeanu Olimpiea, Issues concerning human aggression as a social
malady, Conferinţa Internaţională „Educaţie şi creativitate pentru o
societate bazată pe cunoaştere” - ediţia a-IV a din 29 – 30.10.2010, Editura
Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti,2010
110. Creţeanu Olimpiea, „Mandate to Bring – As Auxiliary Form of Detention”,
Conferinţa Internaţională „Educaţie şi creativitate pentru o societate bazată
pe cunoaştere” - ediţia a-IV a din 29 – 30.10.2010 , Editura Universităţii
Titu Maiorescu, Bucureşti, 2010;
111. Creţeanu Olimpiea, Justiţia – varf de lance a puterii statului de drept,
Sesiunea ştiinţifică internaţională „Internal affairs and Justice in the
Process of the European Integration and Globalisation”, organizată de
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14.05.2010,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.