MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” A M AI AL REPUBLICII MOLDOVA Cu titlu de manuscris C.Z.U: 343.224.1 (043.3) GHEORGHIEŞ ALEXANDRU PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII MĂSURILOR PREVENTIVE ÎN PRIVINŢA MINORILORSPECIALITATEA: 12.00.08 –Drept penal (drept procesual penal) Teză de doctor în dreptConducător ştiinţific:Ştefan STAMATIN, conferenţ iar universitar , doctor în drept, specialitatea 12.00.08 Autorul:AlexandruGHEORGHIEŞCHIŞINĂU 2012
Transcript
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
1. Dinamica infracţiunilor săvîrşite cu participarea minorilor, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, mun. Bălţi şi raionul Glodeni în perioada 2005-2011
197
2. Genul infracțiunilor comise de minori şi cu participarea lor pe teritoriul
Republicii Moldova 198
3. Tipuri de pedepse stabilite minorilor 199
4. Dinamica infracţiunilor săvîrşite în grup, de către minori sau cu
participarea lor, pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2005-2011 200
5.
Categoriile de măsuri preventive aplicate în privința minorilor înmunicipiul Bălți, în anii 2005-2011
201
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 202
CV AL AUTORULUI 203
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Gheorghieş Alexandru, „Particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţaminorilor”, teză de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 Drept penal (drept procesual
penal), Chişinău, 2012 Structura tezei: introducere, patru capitole, concluziigenerale şi recomandări, bibliografia din
211 titluri, 5 anexe, 180 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.
Cuvintele cheie: măsuri de constrângere, măsuri preventive, arest preventiv, arest la
Domeniul de studiu. Lucrarea este axată pe una dintre cele mai complexe și actuale probleme a
dreptului procesual penal: analiza aspectelor de drept procesual penal privind particularitățile aplicării
măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Scopul şi obiectivele lucrării. Aprofundarea concepției sistemului de măsuri preventive și
rezolvarea problemelor specifice de aplicare a măsurilor preventive luate în privinţa minorilor. Atingerea
scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective: efectuarea unui studiu profund privind locul
măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere procesual- penală, profilarea particularităţilor
luării măsurilor vizate cu referire la cei cu vârsta sub majorat, argumentarea oportunităţii anumitor
modificări şi completări la acest capitol etc.
Noutatea şi originalitatea lucrării. Caracterul novator al lucrării este determinat de faptul
ca în cadrul acesteia sunt propuse noțiuni, definiții, teze, concepții care pun întro lumină nouă unele
dintre cele mai controversate probleme ce țin de aplicarea măsurilor preventive în privința minorilor.Origininalitatea rezultatelor obținute de autor se exprimă în cercetarea celor mai controversate
probleme ale ştiinței şi practicii dreptului procesual penal.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În baza cercetărilor realizate, s-a
constatat existența unor carențe și omisiuni de ordin normativ, precum și lipsa unor lucrări
consacrate temei cercetate. Pentru a fi înlăturate aceste carențe, autorul înaintează mai multe
concluzii și recomandări ce vin să îmbunătățească calitatea cadrului normativ pr ivind aplicarea
corectă și uniformă a măsurilor preventive în privința minorilor.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Concluziile ştiinţifice formulate ca rezultat al
realizării acestui studiu pot fi de un folos real şi de neînlocuit în procesul perceperii, elaborării şi
desăvârşirii reglementărilor cu privire la specificul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. De asemenea, ele pot fi utile la elaborarea de publicații științifice pentru cei interesați, dar
au și un caracter de instrumentariu pentru lucrătorii practici din domeniul vizat.
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost soluționtă constă în
faptul că s-a reușit conturarea și propunerea unei modalități optime de expunere a esenței și
individualității măsurilor preventive aplicate cu referire la minori.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Gheorghies Alexandru, “Peculiarities of application of preventive measures in respect of
minors”, Doctoral Thesis in Law, Chisinau, 2011
Structure of thesis: introduction, four chapters, conclusion, bibliography of 211 titles, 5
annexes, 180 based-pages. The results are published in 8 scientific works.
Key-words: coercive measures, preventive measures, remand, house arrest, criminal
justice, grounds for preventive measures, terms of preventive measures.
Field of study. The thesis contains the priority problem on the application of preventive
measures in respect of minors, significantly reflecting the collision of two, essence contrary,
principles of criminal procedure: public and private interests of the subjects. This divergence
makes us seek for a compromise solution in order to establish a balance between the individualand the government’s interests in the criminal procedure.
Purpose and tasks of the work. The purpose of the work is to express the specificity of
the preventive measures taken in respect of minors. This purpose has been achieved through the
specific objectives, tasks such as: a study on the place of the preventive measures within the
system of criminal procedural coercive measures, profiling peculiarities of taking such measures
referring to minor persons, reasoning the opportunity of certain changes to this chapter, etc.
Novelty and originality of the work. Treating this subject as a doctoral thesis is timely
and welcome. In terms of a multiplicity of views we will try to talk about the place of preventive
measures within the criminal procedural coercive measures system, about the peculiarities of
applying preventive measures in respect of the accused, and in exceptional cases in respect of the
minor suspect, we will highlight the most appropriate preventive measures that can be taken in
respect of minors.
Theoretical significance and applicative value of the work. The significance is that in
the work there has been approached and scientifically researched the criteria of classification of
preventive measures, content, grounds, terms and the specificity of their application in respect of
minors. At the same time, there have been approached the practical aspects of preventive
measures in respect of minors.
Implementation of scientific results. The doctoral thesis, being a pioneerdom one in the
Republic of Moldova, has been developed taking into account the latest requirements imposed
by the criminal investigation and judicial practice. The scientific conclusion made on this study
can be of real use and irreplaceable in the process of perception, elaboration and completion of
the regulations on the specificity of applying preventive measures in respect of minors.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În anul 1994, noua Constutuţie a Republicii Moldova a recunoscut demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, ca fiind valori supreme a
statului şi a societăţii [21, p.2]. Una dintre prioritățile statului moldav modern, mergând ferm
spre constituirea statului de drept, este recunoaşterea, respectarea şi protejarea drepturilor şi
libertăţilor omului. Realizarea strictă şi consecventă a acestei sarcini este foarte actuală în sfera
activităţii procesual penale, unde interesele legale ale persoanei sunt atinse sau putem spune
chiar afectate esenţial. În cadrul acestei activităţi este posibilă aplicarea anumitor măsuri de
constrângere procesual penală, inclusiv a măsurilor preventive, care într -o mare măsură vin în
contradicţie cu drepturile omului şi libertăţile legitime ale persoanelor implicate în sfera justiţiei
penale. De asemenea, Republica Moldova recunoaşte importanţa asigurării primordiale a
drepturilor minorilor, ca parte inalienabilă a drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.
Evoluţia delincvenţei juvenile în societatea contemporană, cu unele deosebiri de la o
ţară la alta, prin frecvenţă, tendinţe şi forme de manifestare, continuă să menţină în stare de alertă
cele mai avizate organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul
Europei și altele. Criminalitatea juvenilă suscită interesul nu numai al specialiştilor în materie de
educaţie şi ocrotire, dar şi al celor din sfera dre ptului penal, a criminologiei, sociologiei,
filozofiei, biologiei, de asemenea, ea stă în atenţia a numeroase organizaţii guvernamentale şi
nonguvernamentale, ca şi în preocupările unor persoane cu iniţiative particulare de interes
umanitar.
Definiția de „delincvenţă juvenilă” nu este întâlnit nici în legislaţia penală din ţara
noastră, nici în cea din alte ţări. Ea este o creaţie a doctrinei penale şi a teoriilor criminologice
sau sociologice în încercările lor de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă,
considerându-se în mod justificat, că faptele penale prezintă o serie de particularităţi determinatede nivelul de maturitate biologică şi cu precădere mintală a subiectului activ al infracţiunii.
Într -o perioadă în care tot mai mult auzim discutându-se despre violenţe şi abuzuri
asupra minorilor, ne propunem să analizăm în rândurile următoare sistemul de protecţie şi
promovare a drepturilor şi intereselor minorilor în procesul penal.
Studiul de faţă constituie o analiză teoretico-pr actică a instituţiei măsurilor preventive în
procesul penal, în special cu referire la categoria bănuiţilor, învinuiţilor cu vârsta sub majorat. În
acest context subliniem că necesitatea acestei investigaţii ştiinţifice a fost determinată deexistenţa unor imprecizii juridico-terminologice, de unele discuţii doctrinare referitoare la
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
desăvârşirea poziţionării măsurilor preventive în cadrul sistemului măsurilor de constrângere
procesual penală.
Instituţia juridică a măsurilor preventive (inclusiv şi a celor luate în privinţa minorilor),
precum şi procedura aplicării lor, chestiunile asigurării drepturilor persoanei în procesul penal au
fost supuse investigaţiilor ştiinţifice la cel mai înalt nivel de către un număr mare de savanţi de
frunte. La timpul respectiv contribuţii de talie republicană şi internaţională în această privinţă l-
au adus profesorii I. Dolea, T. Vizdoagă, D. Roman, I. Sedleţchi, V. Zubco, M. Avram, I.
Mărgineanu, C. Gurschi, T. Popovici, R. Botezatu, V. Munteanu, T. Osoianu, V. Orîndaş, V.
R usu, O. Pop, E. Cătană, N. Volonciu, Gh. Mateuţ, Gr. Theodoru, S. Kahane, N. Jidovu, V.
Păvăleanu, L. Păvăleanu, I. Neagu, A. Boroi, Ş. Ungureanu, A. Crişu, V. Bojiev, A. Boicov, I.
Demidov, Z. Enicheev, L. Carneeva, V. Cornukov, N. Corotkii, A. Cuţova, A. Larin, P.
Lupinskaia, L. Maslennikova, G. Minikovskii, V. Mihailov, T. Moscalicova, I. Perlov, I.
Petruhin, V. Saviţkii, A. Soloviov, Iu. Steţovskii, M. Strogovici, M. Tocareva, A. Trusov, F.
Fatculin, A. Celiţov, A. Cuvilev, V. Şadrin, S. Şeifer, N. Iacubovici şi alţii.
De fapt, examinarea complexă a problemei inviolabilităţii persoanei şi constrângerii în
activitatea procesual penală se întâlneşte practic în toate lucrările savanţilor nominalizaţi. În
cadrul acestora, specialiştii-savanţi îşi concentrează atenţia asupra chestiunilor asigurării
drepturilor constituţionale ale persoanei, atingând întregul spectru al măsurilor de constrângere
procesual penală. Însă specificul selectării de către ei a temelor de cercetare nu a permis
examinarea detaliată a întregului spectru al garanţiilor procesuale generale şi speciale, precum şi
a întregului spectru de măsuri preventive cu luarea în consideraţie a statutului clar revenit
persoanelor implicate în sfera procesual penală şi în special a celor cu vârsta sub majorat.
Teza se referă la problematica largă privind aplicarea măsurilor preventive care reflectă
simţitor ciocnirea a două, contrare după esenţă, idei directoare ale procesului penal: interesele
publice şi private ale subiecţilor. Pe de o parte, luarea măsurii preventive în privinţa învinuitului,
iar în cazuri excepţionale şi faţă de bănuit, este generată de necesitatea asigurării adecvate a posibilităţilor realizării sarcinilor procesului penal. Pe de altă parte, acest moment nu este în
concordanță cu motivarea persoanei în inadmisibilitatea limitării drepturilor şi libertăţilor ei.
Evident, această divergenţă ne obligă să căutăm o soluţie de compromis în scopul stabilirii unui
echilibru între interesele persoanei, societăţii şi ale statului în procesul penal. Luînd în
consideraţie faptul că aplicarea măsurilor preventive cu caracter imperativ juridic constituie un
mecanism de neînlocuit, care asigură cercetarea infracţiunilor şi examinarea cauzelor penale în
judecată, lui urmează să i se aplice mijloace şi metode de protecţie juridică a persoanei tot aşa deefective, adică garanţiile procesuale ale drepturilor şi libertăţilor ei legale.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Dreptul internaţional contemporan conţine norme unanim recunoscute, universale şi
respectiv obligatorii pentru toate statele, care stabilesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanei implicate în sfera raporturilor juridice procesual penale indiferent de cetăţenie, rasă,
sex, etc. Însă, aplicarea directă a normelor de drept internaţional în activitatea practică uneori se
confruntă cu anumite dificultăţi. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată insuficient
de activ şi nu întotdeauna corect aplică normele cu privire la drepturile omului introduse în sfera
procesului penal prevăzute de documentele juridice internaţionale. Aceasta se referă, nu în
ultimul rând şi la activitatea ce ţine de aplicarea măsurilor preventive în privinţa învinuiţilor,
bănuiţilor minori.
Depăşirea acestei situaţii este posibilă în rezultatul conformării, echilibrării prevederilor
legislaţiei procesual penale a Republicii Moldova cu standardele internaţionale minime.
Din perspectiva celor expuse până acum, actualitatea temei date nu poate fi pusă la
îndoială. Drept urmare, o investigație profundă a subiectului aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor sub forma unei teze de doctorat este oportună, necesară şi binevenită. Dorim
să atragem atenţie şi asupra faptului că prin prisma unei multitudini de opinii şi tratări vom
analiza locul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere procesual penale,
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa învinuitului, iar în cazuri excepţionale a
bănuitului minor, vom evidenţia cele mai oportune măsuri preventive ce pot fi luate în privinţa
categoriei enunţate de persoane, vom determina premisele juridice, principiile și reglementările
necesare de care urmează să se ghideze reprezentanţii organelor de urmărire penală şi judecătorii
în procesul de aplicare a acestora. De asemenea, consider că am reuşit să demonstrăm şi
necesitatea completării, perfecţionării şi desăvârşirii legislaţiei procesual penale la
compartimentul particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Scopul şi obiectivele tezei.
Scopul principal al lucrării constă în efectuarea unei cercetări ştiinţifice cu imanente
implicaţii în legislaţia procesual penală, a doctrinei penale şi procesual penale şi practicii judiciare, elucidându-se totalitatea de probleme teoretice şi aplicative instituţiei măsurilor
preventive cu referire la bănuiţii, învinuiţii minori şi, ca rezultat, oferindu-se soluţii concludente
fiecărui caz, inclusiv şi cu caracter de lege ferenda.
Scopul trasat s-a realizat prin înaintarea unor obiective concrete, soluţionarea cărora au
urmat prin intermediul cercetării ştiinţifice realizate. Printre cele mai prioritare obiective se
înscriu:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
studiul complex şi multilateral al conţinutului normativ al măsurilor preventive,
conform structurii acestora. Obiectivul dat s-a realizat prin intermediul analizei legislaţiei şi
doctrinei, avându-se la bază prevederile normative, practica judiciară şi opiniile doctrinare;
realizarea şi efectuarea unor precizări de ordin terminologico-juridic cu referire la
conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive”. Rezultatul
acestui obiectiv s-a materializat prin unificarea terminelor domeniului investigat;
determinarea evoluţiei reglementărilor normative pentru măsurile preventive
aplicate minorilor. Obiectivul nominalizat a fost materializat prin analiza unor izvoare de drept şi
a surselor doctrinare în care acestea şi-au găsit expresie ştiinţifică. O astfel de abordar e a permis
stabilirea specificului juridic al aplicării măsurilor preventive minorilor.
scoaterea în evidenţă a funcţiilor procesual penale în contextul aplicării măsurilor
preventive;
reliefarea funcţiilor şi rolului măsurilor preventive în activitatea pr ocesual- penală;
definirea, evidenţierea trăsăturilor definitorii ale măsurilor de constrângere
procesual penală, ale măsurilor preventive şi clasificarea acestora în baza anumitor criterii;
conturarea contradicţiilor şi tangenţelor dintre măsurile de constrângere procesual
penală şi măsurile preventive;
situarea instituţiei măsurilor preventive în cadrul dreptului procesual penal;
evidenţierea şi analiza trăsăturilor specifice în aplicarea anumitor categorii de
măsuri preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor minori;
definirea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în
consideraţie în cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca
rezultat, s-a pus lumină pe evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi aplicate
în privinţa infractorilor care nu au atins majoratul;
analiza complexă a practicii judiciare. Astfel, s-a pus lumină pe lacunele şi
neajunsurile din activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţ iei;
investigarea măsurilor preventive sub aspect de drept comparat. Acest obiectiv s-a
impus ca unul inevitabil, în măsura în care tindem spre perfecţionarea cadrului juridic şi social.
Obiectivul dat a făcut posibilă cristalizarea unui mecanism care ar asigura eficienţa măsurilor
preventive aplicate minorilor;
determinarea specificului de întocmire a documentelor procesuale din domeniu
investigat. În aşa mod, se asigură perfectarea adecvată a documentelor întocmite cu privire la
aplicarea măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor caresunt implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
înaintarea recomandărilor, precum şi argumentarea necesităţii şi oportunităţii
perfecţionării legislaţiei procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor. Acestea din urmă constituie o urmare logică a materialului expus în
conţinutul fiecărui punct şi poate fi apreciat în concludenţă cu întregul studiu.
Metodologia cercetării ştiinţifice.
Pentru realizarea scopului şi obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au
fost utilizate metoda logică, metoda istorică, metoda comparativă şi altele. Investigaţia efectuată
se bazează pe studierea doctrinei dreptului procesual penal, legislaţiei şi a practicii judiciare în
domeniu. Cercetarea temei s-a făcut ţinând cont mai cu seamă de legislaţia Republicii Moldova,
dar şi a altor satate, cum ar fi România, Federaţia Rusă, Ucraina şi altele. În calitate de ma terial
empiric au servit hotărârile judiciare cazuale din RM privind aplicarea măsurilor preventive
asupra minorilor, dar şi practica CEDO pe cazuri semilare. De asemenea, s-au examinat
hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la diverse aspecte de
aplicare a măsurilor prevendive în privinţa minorilor. Nu s-a trecut nici peste analiza materialelor
de arhivă ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti (137 de dosare penale
studiate în procesul realizării acestei lucrări). În procesul studierii dosarelor vizate, în special s-a
pus accentul asupra prezenţei temeiurilor şi condţiilor aplicării măsurilor preventive cu referire la
minori, a categoriilor de măsuri aplicate, precum şi a luării în seamă a particularităţilor destinate
acestor categorii de persoane în situaţia în care aplicarea măsuriloor preventive în privinţa lor se
impune ca o necesitate, ca o realitate iminentă.
Noutatea ştiinţifică a lucrării.
Teza de doctorat elaborată abordează tematica studiului în mod profund şi complex, fapt
care, în viziunea noastră, nu a fost supus mai devreme în Republica Moldova. Astfel, noutatea
ştiinţifică a lucrării constă în faptul că s-a făcut o primă încercare de a realiza o cercetare
teoretico- practică a particularităţilor de aplicare a măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Aşadar, am realizat o delimitare între măsurile de constrângere procesual penală şi măsurile preventive, s-a efectuat clasificarea şi definiţia măsurilor preventive, precizarea detaliată a
temeiurilor, condiţiilor, conţinutului la capitolul măsurilor preventive. S-a înfăptuit, de
asemenea, definirea obiectivelor urmărite, evidenţierea principiilor de care trebuie să se conducă
organele abilitate cu atribuţii să aplice măsurile preventive în cazurile cu minori, specificul
aplicării acestor măsuri în privinţa celor cu vârsta sub majorat şi, respectiv, momentele
referitoare la completarea şi perfecţionarea legislaţiei la acest compartiment.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Pe parcursul studiului ştiinţific, operându-se, după cum s-a menţionat, cu o amplă bază
metodologică, s-a reuşit să se evidenţieze, cu maximă claritate, multiplele premise pentru
argumentarea concluziilor şi expunerii conţinutului propriu-zis.
De asemenea, lucrarea este însoţită de polemică ştiinţifică în privinţa unor prevederi ale
legislaţiei procesual penale actuale şi exprimă unele iniţiative, idei privind lichidarea lacunelor şi
desăvârşirea legislaţiei procesual penale la capitolul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor.
În baza investigaţiilor efectuate, în scopul perfecţionării legislaţiei procesual- penale în
domeniul vizat, au fost formulate următoarele recomandări de lege ferenda:
1. Enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3) art. 176 din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova nu este deplină. Din acest considerent, alin. (3) al art. 176 Cod de
procedură penală al Republicii Moldova trebuie completat şi cu o atare circumstanţă, precum
„prezenţa trăsăturilor de caracter ce caracterizează negativ persoana bănuitului sau învinuitului”.
2. Pct. 8), alin. (3) art. 176 Cod de procedură penală al Republicii Molodova „alte
circumstanţe esenţiale” urmează a fi completat în sensul că „Prin orice alte informaţii de acest fel
urmează a se înţelege cele care caracterizează aspectul criminologic al învinuitului (bănuitului),
inclusiv rolul acestuia la săvârşirea infracţiunii; recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune;
contribuţia la descoperirea infracţiunii şi demascarea coparticipaţilor; ajutorarea persoanelor care
au avut a suferi de pe urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe urmează a fi analizate în
corelaţie cu temeiurile care motivează aplicarea măsurilor preventive”.
3. Completarea alin. (7) art. 188 Cod de procedură penală al Republicii Moldova cu
sintagma „sau prin aplicarea unei amenzi, care urmează a fi determinată în dependenţă de
circumstanţele cauzei”.
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost soluționtă constă în
faptul că s-a reușit conturarea și propunerea unei modalități optime de expunere a esenței și
individualității măsurilor preventive aplicate cu referire la minori.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării.
Pe de o parte, semnificaţia lucrării constă în faptul că s-a realizat abordarea şi cercetarea
ştiinţifică a criteriilor de clasificare, a conţinutului, a temeiurilor, condiţiilor, termenului
măsurilor preventive şi a specificului aplicării acestora în privinţa bănuitului și învinuitului
minor.
Pe de altă parte, s-au abordat şi aspectele practice ale măsurilor preventive, în special cu
referire la minori, în scopul reliefării acestora în procesul aplicării în practică a normelor de drept procesual penal de către organele de urmărire penală şi instanţele de judecată.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Efectuarea unui studiu de drept procesual penal comparat realizat în lucrare permite a
stabili directivele şi tendinţele politicii de drept procesual-penal ale Republicii Moldova în
contextul cursului de aderare la Uniunea Europeană.
Astfel, putem menţiona că importanţa studiului ştiinţific pe care l-am realizat rezidă în
cercetarea complexă şi profundă operată pe baza subiectului aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor.
Caracterul aplicativ al tezei se exprimă în urmîtoarele elemente:
1) concepțiile științifice expuse în cadrul lucrării prezintă interes real pentru știința
dreptului procesual penal, dar și pentru legiuitorul Republicii Moldova;
2) determinarea particularităților de aplicare a măsurilor preventive față de moinori
au o importanță considerabilă pentru aplicarea corectă și uniformă a acestora în practica
judiciară;
3) concluziile și recomandările formulate de autor vor facilita procesul de infăptuire
a actului de justiție și, totodată, vor contribui la formarea continuă a personalului cu atribuții
speciale în infăptuirea justiției în R epublica Moldova;
4) lucrarea constituie o contribuţie esenţială, la completarea literaturii procesual
penale naţionale, fiind în acelaşi timp şi o călăuză, atât pentru potenţialii cititori din rândurile
teoreticienilor, cât şi pentru practicieni, în special procurori, ofiţeri de urmărire penală, avocaţi şi
judecători.
Aprobarea rezultatelor obţinute.
Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept procesual penal a Academiei „Ştefan cel
Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, unde a fost discutată şi
recomandată spre susţinere. Materialele cercetărilor realizate, concluziile şi recomandările
expuse în lucrare şi-au găsit reflectare în multiple publicaţii ştiinţifice din revistele de specialitate
din Republica Moldova, precum şi în cadrul materialelor anumitor conferinţe ştiinţifice, atât
naţionale, cât şi internaţionale (conferinţa ştiinţifico- practică internaţională „Asigurareadrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în timpul manifestărilor cu caracter de masă”,
Chişinău, 28-29 ianuarie 2010).
Unele materiale ale lucrării au fost discutate în cadrul seminarelor metodice din cadrul
catedrei de Drept Public a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi a Catedrei de Drept
procesual penal a Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova, precum şi utilizate în procesul de studii la disciplina „Drept procesual penal”.
Sumarul compartimentelor tezei. Conţinutul tezei de doctorat este expus în patrucapitole, care cuprind toate aspectele privind locul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
constrângere procesual- penală, temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive, atât la
general, cât şi cu privire la cei cu vîrsta sub majorat. Teza de doctorat mai conţine şi
introducerea, ca iniţiere în studiu; încheierea ce include concluziile şi recomandările studiului
realizat; anexele ca suport explicativ-ilustrativ practic al prevederilor principale ale tezei;
bibliografia, expusă în dependenţă de suportul doctrinar şi documentar utilizat în teză; adnotarea
şi cuvintele cheie.
În Introducere au fost expuse opiniile în legătură cu actualitatea şi importanţa temei
investigate. De asemenea, sunt argumentate şi motivate scopurile şi obiectivele tezei, noutatea
ştiinţifică a rezultatelor obţinute. O atenţie relevantă s-a atras la semnificaţia teoretică şi valoarea
aplicativă a lucrării, făcându-se referire şi la aprobarea rezultatelor obţinute.
Capitolul 1, întitulat „Analiza stării în domeniul aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor” constituie o sinteză a doctrinei procesual penale naţionale şi internaţionale,
inclusiv a documentelor normative din domeniu, prin intermediul cărora este scos la iveală
gradul de cercetare a subiectului investigaţiei. În acest capitol a fost realizată analiza
comparativă a articolelor, monografiilor, manualelor, tratatelor etc., cu referire la tema tezei
noastre, publicate atât în spaţiul autohton, cât şi peste hotare (Franţa, SUA, Ucraina, Federaţia
Rusă etc). De asemenea, tot aici a fost conturată şi problema de cercetare, direcţiile de depăşire a
acesteia, formulând, în acelaşi timp, scopul şi obiectivele studiului.
În Capitolul 2, denumit „Concepţia contemporană a măsurilor preventive în
procesul penal”, am prezentat concepţiile ştiinţifice asupra evoluţiei noţiunii măsurilor
preventive în doctrina procesual- penală. Tot aici am realizat unele precizări terminologice asupra
conceptelor „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive”, am expus corelaţia
dintre aceste noţiuni, am realizat clasificarea măsurilor preventive în baza anumitor criterii,
precum şi a temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a acestora.
Capitolul al 3-lea, cu titlul „Particularităţile aplicării în privinţa minorilor a
măsurilor preventive privative de libertate”, este de o importanţă deosebită, fiind dedicat particularităţilor aplicării arestului preventiv şi arestului la domiciliu în privinţa persoanelor cu
vîrsta sub majorat, demonstrând eficienţa, dar şi ineficienţa acestora în cadrul activităţii
procesual penale.
Capitolul al 4-lea, intitulat „Specificul aplicării în privinţa minorilor a măsurilor
preventive neprivative de libertate”, prezintă opiniile doctrinare şi practice referitoare la
particularităţile aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate în privinţa minorilor, cu
reflectarea unor opinii personalizate ale autorului vizavi de acest subiect.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Dacă e să vorbim despre studiile întreprinse, la general, de către savanţii procedurişti
din această epocă, avem un spectru larg de lucrări de ale lor în care se acordă o atenţie deosebită
instituţiei măsurilor preventive, însă cu un caracter mai puţin pronunţat sau deloc reflectat cu
referire la aspectul minorităţii [ 115], [116], [124], [155].
În continuare, ţinem să evidenţiem şi momentul că de la obţinerea independenţei de
către Republica Moldova, problema particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor a fost cercetată foarte rezervat. Dar, necătând la aceasta, la momentul de faţă putem
totuşi veni cu anumite studii pe segmentul nostru de cercetare.
La subiectul dat, latura practică tratată nu trece dincolo de câmpul tradiţional.
Condiţiile în care organele de drept aplică măsurile preventive faţă de minori nu pot fi combătute
atît cât ele ţin de reglementările legistative interne şi de practica internaţională. Ele pot însă fi
controlate şi „completate” doar în măsura în care mediul şi condiţiile le pun în faţa
jurisprudenţei. Subiectul locului, rolului, clasificării şi aplicării măsurilor preventive, la general,
constituie obiectul unui spectru larg de lucrări ştiinţifice, în primul rând din ţară.
Următoarea publicație științifică, pe care o consemnăm, este cea avându-l ca autor pe
prof. univ. M. Bîrgău [8]. Acestă lucrare este materializată sub aspectul dreptului penal, ceea ce
depășește obiectul de studiu al prezentei lucrări.
Referindu-ne în special la aspectul doctrinar procesual-penal din Republica Moldova,
putem menţiona, fără echivoc, că în literatura naţională de specialitate acest subiect a fost şi este
tratat foarte rezervat, mai ales la compartimentul cu privire la minori. Realizările din acest
domeniu sunt fundamentate, într -o anumită măsură, pe moştenirea ştiinţei procesual penale
sovietice şi nu s-au bucurat de o atenţie deosebită, găsindu-şi o tratare tangenţială în cadrul tezei
de doctor în drept cu genericul „Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale în România şi
Republica Moldova”, susţinută de către conf. univ. Dumitru Roman la Bucureşti (1997). Această
teză corespunde normelor şi cerinţelor actuale şi merită să-şi ia locul în rândul cercetărilor
realizate pe direcţia vizată.
Dacă e să facem o mai profundă analiză a subiectului privind aplicarea măsurilor
preventive în privinţa minorilor, ţinem să scoatem în evidenţă faptul că, în acest domeniu, nu
avem careva monografii destinate cercetării cât mai profunde a aspectului dat şi nici careva teze
de doctor nu au fost susţinute asupra tuturor aspectelor din domeniul care ne interesează. În
schimb, constatăm faptul că, în Republica Moldova, acest domeniu a fost şi este supus
investigaţiilor în cadrul unor lucrări de specialitate, în care se examinează procedura penală în
cauzele penale cu minori, tangenţial fiind tratată şi problema aplicării măsurilor preventive în privinţa categoriei de persoane care ne interesează. Autorii acestor lucrări sunt profesorii Cătană
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Considerăm de cuviinţă să realizăm aici o expunere mai minuţioasă a lucrărilor în
cauză. Astfel, autorul Vitalie Rusu, unul printre primii din ţara noastră, acordă o atenţie
deosebită procedurii penale în cauzele cu minori, unde, printre altele, caracterizează şi
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa acestei categorii de persoane. Autorul
vizat, în lucrările sale de pionerat [79], [80], [81], se expune asupra specificului şi categoriilor de
măsuri preventive aplicate în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Aici se acordă o atenţie
deosibită aplicării arestului preventiv, obligării de a nu părăsi localitatea, obligării de a nu părăsi
ţara, garanţiei personale, garanţiei organizaţiei, transmiterii sub supraveghere, liberării provizorii
(doar cu referire la persoanele cu vârsta sub majorat). Aceste momente se tratează şi sub aspectul
dreptului comparat, şi cu accentuarea reglementărilor instituite în domeniul dat, atât de ordin
intern, cât şi de ordin internaţional. De asemenea, nu este trecută cu vederea nici procedura
aplicăr ii măsurilor preventive, nici cea de prelungire a acestora, precum şi a tuturor subiecţilor
care urmează a fi iniţiaţi în cadrul acţiunilor vizate.
Binevenite, la momentul respectiv, au fost şi lucrările editate în comun de către O. Pop
şi V. Rusu. Aici, de asemenea, se tratează, şi instituţia aplicării măsurilor preventive faţă de
minori, fiind prezente multilple elemente de drept comparat [73], [83].
Nu putem omite contribuţia ştiinţifică a lucrătorilor practici, care, de asemenea, prin
intermediul anumitor contribuţii ştiinţifice, aduc un aport esenţial la tratarea instituţiei aplicării
măsurilor preventive, evidenţiind şi anumite particularităţi ale acestui subiect cu referire la
minori. Aici întâlnim o tratare minuţioasă a principiilor generale ale aplicării măsurilor
preventive, a măsurilor preventive în calitate de măsuri de constrângere procesual penală, a
particularităţilor luării lor, a categoriilor de măsuri vizate în dependenţă de condiţiile, temeiurile
şi subiectul aplicării. [16], [92].
În acelaşi context de o valoare deosibită sunt şi lucrările ştiinţifice din România şi
Federaţia Rusă destinate subiectului dat.
În primul caz, vom evidenţia lucrările lui Anastasiu Crişu [24], [25], destinate în
totalitate procesului penal în cauzele cu minori şi în care se analizează şi sub aspect comparativ-
istoric momentul aplicării măsurilor preventive în cauzele penale cu minori. Aici o inspirare
esenţială ţine de categoriile, procedura şi termenul de aplicare a anumitor de categorii de măsuri
preventive cu referire doar la categoria celor cu vârsta sub majorat. S -au folosit idei asuprafolosirii cât mai judicioase a măsurilor preventive, s-a înţeles că problematicii minorului trebuie
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
să i se acorde o importanţă deosebită, determinată în primul rând de rolul tinerei generaţii în
viitorul unei naţiuni, dar şi de gravitatea pe care o prezintă delicvenţa juvenilă.
Pe parcursul tezei s-a dat apreciere aparte şi altor studii cu referire la subiectul
măsurilor preventive prezente din doctrina de specialitate din România, acestea având o anumită
atribuţie uneori directă, alteori indirectă la specificul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. Toate aceste lucrări au un aport deosebit la determinarea particularităţilor aplicării
măsurilor preventive atât la general, cât şi în privinţa minorilor, fiind pus accentul, în special,
asupra temeiurilor, condiţiilor, procedurii luării şi categoriilor acestora, în baza standardelor
europene şi a reglementărilor internaţionale la subiectul dat. S-a pus accentul şi asupra
condiţiilor de detenţie şi asupra necesităţii de a evita, pe cât este posibil, aplicarea măsurilor
preventive privative de libertate, fiind aduse şi invocate argumente asupra preferinţei şi eficienţei
măsurilor preventive neprivative de libertate.
Şi lucrările din Federaţia Rusă ne-au fost de un real şi neînlocuit suport şi ajutor pe linia
dată, dacă e să facem o referire asupra aplicării măsurilor preventive la general ele constituie
aproximativ 50 de surse conform bibliograf iei de la sfârşitul lucrării. Prin intermediul unor
lucrări ştiinţifice [95], [103], [120], [133], [176], [181], s-a reuşit în special de a realiza tratarea
şi expunerea adecvată a aşa momente precum particularităţile aplicării arestului la domiciliu şi
îngrădirile instituite prin intermediul acestuia, o măsură care are un caracter inovator, în
comparaţie cu celelalte. Altele [96], [113], [119], [131], [180], [194], au constituit surse de
inspiraţie privind controlul judiciar al arestului preventiv şi ale altor măsuri preventive ap licate,
au reuşit de a expune principiile şi garanţiile legalităţii aplicării măsurilor preventive în privinţa
celor cu vârsta sub majorat. De asemenea, s-a încercat a realiza o depăşire a tuturor problemelor
şi a dificultăţilor care pot apărea la diferite etape ale procesului penal cu ocazia aplicării
măsurilor preventive în privinţa minorilor [111], [120], [162], [191], de a depăşi efectele
negative pe care le pot avea măsurile preventive asupra minorilor [140], [156], [158], [201], şi nu
în ultimul rând de a asigura o realizate adecvată a sarcinilor procesului penal în cauzele cu
minori [98], [149], [172]. Toate aceste lucrări au reprezentat şi reprezintă, fără echivoc, un
valoros şi de neînlocuit material bibliografic pentru realizarea cu succes a acestei teze de doctor.
În acelaşi context vom pune în evidenţă şi momentul că, prin tendinţa şi frecvenţa formelor
de manifestare, evoluţia delicvenţei juvenile cu deosebiri de la ţară la ţară în societatea
contemporană, continuă să menţină în stare de alertă Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliul
Europei, ca fiind cele mai avizate organisme internaţionale. Îndeosebi, criminalitatea juvenilă suscită
nu numai interesul specialiştilor în materie de educaţie şi ocrotire, dar şi al celor din sfera dreptului penal, dreptului procesual penal, criminologiei, sociologiei, filosofiei, psihologiei şi chiar biologiei.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Problema dată stă în atenţia numeroaselor organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale şi
trezeşte preocupările unor persoane cu iniţiative particular e de un mare interes umanitar.
În ciuda eşecului sistemului represiv şi a creşterii în masă a criminalităţii, organele
internaţionale continuă încercările de a orienta politica penală spre acele modele de reacţie socială pe
partea delicvenţei care vizează anume protejarea demnităţii şi a drepturilor sale fundamentale.
Documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Consiliului Europei, privitoare la
delicvenţa juvenilă în general şi la justiţia pentru minori în special, au un scop determinat pe
măsura cerinţelor de viaţă. Ele atrag atenţia asupra necesităţii de îndeplinire a obligaţiilor pe care
şi le-au asumat statele membre ale organismelor menţionate privind introducerea în legislaţiile
proprii a standardelor internaţionale în domeniul vizat. Este vorba, în principal, de realizarea
progresivă, a unor structuri noi şi instituţii apte să asigure promovarea politicilor clare cu privire
la minori, iar, în măsura în care se preconizează o reformă penală, este necesar a include şi
reglementări eficiente privind protecţia minorilor infractori. Sub acest din urmă aspect, sugestiile
documentelor internaţionale, pun la îndemâna părţilor interesate numeroase modele de politică
penală, soluţii de îmbunătăţire şi de adaptare a propriilor legislaţii la cerinţele moderne europene
în materie procesual- penală.
Cele menţionate sunt binevenite în măsura în care implică şi un anumit interes la paragraful
aplicării măsurilor preventive în privinţa infractorilor, delicvenţilor cu vârsta sub majorat.
Din acest punct de vedere ar fi bine să evidenţiem că sinteza studiilor cu privire la
evaluarea conceptului, la conţinutul funcţional şi al categoriilor măsurilor preventive aplicate în
procesul penal în general, şi cu referire la minori, în special, poate fi înfăptuită prin intermediul
cercetărilor naţionale şi internaţionale şi doar cu luare în consideraţie a reglementărilor
documentare de vocaţie universală pe acest tărâm.
Subiectul dezvăluit în lucrare constituie, de asemenea, şi rezultatul mai multor
conferinţe ştiinţifice, întruniri largi, forumuri naţionale şi internaţionale care şi-au ţinut lucrările
în Republica Moldova. Acelaşi subiect a fost dezvăluit cu pondere şi în Revistele de specialitatedin Republica Moldova („Legea şi Viaţa”, „Revista Naţională de Drept”, „Analele Ştiinţifice ale
Universităţii de Stat din Moldova”). În teză se arată, de asemenea, că vizavi de cele nominalizate
mai sus, problema minorilor a fost pusă în discuţie şi la: Conferinţa Ştiinţifică a profesorilor
Catedrei Asistenţă Socială şi Sociologie a Universităţii de Criminologie din 15 -16 ianuarie 2002,
cu genericul „Delicvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare”, care şi-a desfăşurat lucrările la
Chişinău; Forumul Internaţional de la Chişinău din 14-16 septembrie 2005, cu genericul „Justiţia
juvenilă în Estul şi Sud-estul Europei; Conferința Științifico- practică internațională din 23-24
aprilie 2004, cu genericul „Probleme de prevenire și combatere a delicvenței juvenile, traficului
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
de ființe umane și migrațiunii ilegale”, care și-a desfășurat lucrările la Chișinău, la Academia
„Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. La aspectul
nominalizat n-au fost scăpate din vedere realizările din domeniu reflectate în revistele de
specialitate din Republica Moldova [51], [59], [60], [89], care, de altfel, tratează foarte îngust şirezervat subiectul supus investigaţiei noastre ştiinţifice. Noi am utilizat, în mod ştiinţific, mai
multe laturi din izvoarele enunţate, completând, pe alocuri, aspectele care ni s-au părut
examinate insuficient sau parţial.
Evident, ca imboldul principal pentru cercetarea acestui subiect a servit, în cea mai mare
parte, lucrările ştiinţifice nominalizate mai sus. Analiza lor ne-a motivat să dezvoltăm tema cu
privire la aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor prin caracterizarea criteriului de
conturare a acesteia, pentru a scoate în relief particularităţile şi individualitatea acestei instituţii
de drept procesual penal, cu referire la categoria de persoane care ne interesează.
Ne-a preocupat, de asemenea, şi faptul că doctrina procesual penală din Moldova, până
la momentul de faţă, nu a reuşit să materializeze un studiu serios cu privire la chestiunea tratată
în lucrare, adică cu privire la particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat.
Ţinem să menţionăm şi faptul că un alt motiv care ne-a determinat să alegem anume
cercetarea acestui subiect este faptul creşterii îngrijorătoare a infracţionalităţii în rândul minorilor,
frecventele cazuri de încălcare sau de aplicare inadecvată a legislaţiei procesual penale la
compartimentul măsurilor preventive cu referire la această categorie de persoane. Astfel, anume
aceste momente ne-au fundamentat dorinţa de a investiga subiectul expus în lucrarea de faţă.
Rezultatul studiului întreprins de noi rezidă în aceea că, pe lângă evidenţierea
specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, am mai realizat şi o argumentare
ştiinţifică a momentului că măsurile în cauză constituie o parte componentă, indisolubilă şi
inseparabilă a măsurilor de constrângere procesual penală. În conţinutul lucrării am reuşit să
analizăm şi să dezvoltăm acest aspect în scopul conturării şi argumentării unor opinii şi concluzii
personalizate.
Fundamentându-ne pe motivaţiile expuse mai devreme, ne permitem să considerăm
această teză de doctor în drept ca fiind o premieră pentru doctrina procesual penală din
Republica Moldova, deoarece până la momentul de faţă cercetări speciale şi atât de complexe la
acest subiect nu au fost realizate, fiind întâlnite doar careva crâmpeie ştiinţifice, studii cu un
caracter de interpretare tangenţială.
Momentele enunţate ne permit să evidenţiem problema de cercetare a acestei teze de
doctor, realizată în baza lucrărilor expuse anterior , din tri plă perspectivă:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
a) analiza măsurilor preventive în calitate de componentă a măsurilor de constrângere
procesual penală;
b) examinarea temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a măsurilor preventive în procesul
penal al Republicii Moldova;
c) evidenţierea trăsăturilor şi specificului măsurilor preventive cu referire la minori, şi,
respectiv, a procedurii de aplicare a lor în privinţa categoriei de persoane care ne interesează.
Ca rezultat, studiul nostru se raportează la investigarea teoretico- practică a domeniului
controversat şi incert care ţine de măsurile preventive în procesul penal, mai concret – de
aplicarea acestora celor cu vârsta sub majorat.
În mare parte, prezentăm în lucrare şi o analiză detaliată a conceptului măsurilor
preventive, careva aspecte privind evoluţia acestora pe plan procesual penal, expunem sensul
etimologic al mai multor noţiuni utilizate în cadrul activităţii procesual penale cu referire la
compartimentul măsurilor preventive, să evidenţiem raportul dintre noţiunile „măsuri
preventive” şi „măsuri de constrângere procesual penală”, argumentăm eficienţa sau ineficienţa,
corectitudinea sau incorectitudinea temeiurilor şi condiţiilor aplicării măsurilor preventive în
legislaţia procesual penală a Republicii Moldova, în special cu referire la minori, să evidenţiem
categoriile de măsuri preventive ce pot fi luate în privinţa minorilor şi particularităţile desemnării
lor în dependenţă de trăsăturile de vârstă şi nu numai ale persoanelor cărora le sunt aplicate.
Reuşim realizarea acestor momente anume prin investigarea minuţioasă a lucrărilor ştiinţifice
expuse până aici.
În vederea realizării finalităţilor urmărite, planificăm să redactăm anumite concluzii de
un indispensabil caracter teoretico- practic; să înaintăm drept urmare a studiului realizat
propuneri de lege ferenda, care ar contribui într -un mod esenţial la îmbogăţirea doctrinei
procesual penale şi ar da în vileag lacunele legislative existente în domeniul vizat. Luarea în
consideraţie a acestui aspect ar contribui esenţial la facilitarea perfecţionării legislaţiei, având ca
efect final armonizarea acesteia la nivelul necesar.
Este absolut indiscutabil faptul că în lipsa unor contribuţii doctrinare riguroase
anterioare şi, în special, a celor cu referire la specificul „minorităţii infractorului”, materializarea
acestui studiu ştiinţific ar fi fost o povară extrem de grea. În acest context, în lumina obiectivelor
trasate care au fost plasate la temelia cristalizării planului lucrării, vom încerca şi în continuare
să menţionăm publicaţiile ştiinţifice în domeniu pe măsura folosirii lor în procesul elaborării
tezei de doctorat.
Faptul că dreptul procesual penal s-a conturat în calitate de ramură de drept foartetimpuriu, ne-a determinat să scoatem în prim plan şi premisele evoluţiei continue a instituţiei
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
măsurilor de constrângere procesual penală. Prezentarea evoluţiei concepţiilor referitoare la
măsurile de constrângere procesual penală şi la măsurile preventive ne-a permis să reflectăm
asupra metamorfozelor pe care le-au suportat instituţiile date în dependenţă de dezvoltarea şi
perfecţionarea societăţii, în special pe tărâmul asigurării drepturilor şi libertăţilor persoanei şi a
garanţiilor procesual penale. Anume asigurarea, garantarea şi materializarea acestora constituie
astăzi o direcţie prioritară a politicii penale a statului nostru şi a statelor în general.
Tratări şi expuneri profunde sau mai puţin profunde asupra evoluţiei şi esenţei
conceptului „măsurilor de constrângere procesual penală” şi „măsurilor preventive” au realizat
diferiţi savanţii: Cele mai importanete pot fi nominalizate ale profesorilor I. Dolea [30], [31],
[32], V. Dongoros [33], [34], Mateuţ Gheorghiţă [52], [53], I. Neagu [55], [56], [57], T. Osoianu
Tudor [62], [63], V. Spivacenco [62], V. Orîndaş [63], V. Păvăleau [65], [66], Васильев Е. Г.
[106], Гуткин И. М. [115], Давыдов П. М. [116], [117], Еникеев З. Д. [124], [126],
Зинатуллин З. З. [129], Коврига З. Ф. [136], [137], Корнуков В. М. [148], Лившиц Ю. Д.
[155], [156], Михайлов В. А. [159], [160], [161], Петрухин И. Л. [168], Трунов И. Л. [182] şi
alţii. De asemenea, executarea studiului nostru nu ar fi fost reuşită în lipsa lucrărilor de
specialitate franceze, engleze şi italiene, realizate de celebrii doctrinari Weinreb Lloyd L. [202],
Paratheodorou Th. [203], Subin Hary I. Mirsky Chester L., Weinstein Ian S. [204], Tulkes F.
[205], Valente M. [206], Yunker. Janine [207].
În cadrul lucrărilor nominalizate s-a reuşit cu succes să se evidenţieze particularităţile
constituirii şi evoluţiei măsurilor de constrângere procesual penală şi a măsurilor preventive; au
conturat criteriile în baza cărora poate fi efectuată clasificarea măsurilor de constrângere
procesual penală; au fost examinate temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive; a fost
expus spectrul şi conţinutul măsurilor preventive ce pot fi aplicate în cursul desfăşurării
procesului penal; au fost analizate momentele şi motivele care ne fac să resimţim necesitatea
perfecţionării reglementărilor existente şi a ela borării altor noi, în vederea îmbunătăţirii
activităţii procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive.
Pe lângă sursele doctrinare expuse, am supus examinării şi un spectru larg de
documente internaţionale şi acte normative interne care ne-au permis să reflectăm
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, evidenţiind în special
Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru
minori (Regulile de la Beijing), aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie 1985 [1],
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Aprobată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU
nr. 44/25 din 29.11.1989 [22], Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi LibertăţilorFundamentale ale Omului [23], Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, nr. 338-
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
XIII din 15 decembrie 1994 [48], Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia
minorilor privaţi de libertate. Aprobate prin Rezoluţia Nr. 45/113 din 14 decembrie, 1990 [58],
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice [64], Principiile pentru protecţia
tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare [75], Regulile ONU pentru
Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate [77].
Alt moment ţine anume de realizarea unor precizări, în baza materialelor ştiinţifice
publicate cu referire la conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală” şi „măsuri
preventive”. Faptul că, în majoritatea legislaţiilor procesual penale, sistemul de măsuri
preventive este absorbit de măsurile de constrângere procesual penală sau inclus în conceptul
despre acesta, a condiţionat necesitatea realizării unor precizări juridico-terminologice alese,
pentru a evita confuziile ce pot apărea atât în doctrină şi legislaţie, cât şi în activitatea practică.
Pentru materializarea clarităţii am examinat definiţia „măsurilor de constrângere procesual
penală” şi a „măsurilor preventive”. Aceste concepte au fost expuse atât stricto , cât şi lato sensu.
Iniţial, evidenţiem că, drept rezultat al studiului materialelor doctrinare deja nominalizate şi
„unificării” tuturor conceptelor studiate, ar putea fi cristalizate cinci categorii de măsuri
procesuale de constrângere care pot fi aplicate în privinţa minorilor:
1) măsuri orientate spre prevenirea şi combaterea activităţii bănuiţilor şi învinuiţilor,
inculpaţilor;
2) măsuri care asigură procesul de acumulare, verificare, apreciere a probelor şi a
stabilirii adevărului în cauzele penale;
3) măsuri care asigură procesul de cercetare şi examinare a cauzei în instanţă şi
participarea în acest proces a învinuitului, inculpatului;
4) măsuri ce asigură executarea sentinţei;
5) măsuri orientate spre recuperarea prejudiciului material cauzat prin infracţiune.
În urma analizei definiţiilor prezentate considerăm că măsurile preventive, fireşte că şi
cele aplicate în privinţa minorilor, sunt o categorie, o parte componentă a măsurilor deconstrângere penală aplicate faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, la etapa urmăririi penale sau la
cea a examinării cauzei penale în instanţa de judecată în vederea asigurării bunei desfăşurări a
activităţii procesual penale. Deosebirea esenţială dintre măsurile de constrângere şi cele
preventive o constituie aplicarea acestora din urmă numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, pe
când măsurile de constrângere procesual- penală se aplică şi faţă de alţi subiecţi ai procesului
penal (ca de exemplu, în privinţa martorului, în cazul în care el nu se prezintă la solicitarea
organului de urmărire penală, urmând, astfel a fi supus aducerii silite).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
S-a reuşit argumentarea faptului că doctrina procesual penală contemporană admite
necesitatea obiectivă a măsurilor preventive. Fundamentarea teoretică privind natura juridică a
măsurilor preventive îşi găseşte temeiul în interferenţa manifestată în or ice domeniu de
reglementare între limitele fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în
cadrul ordinii juridice, limite determinate atât de cerinţele generale ale societăţii, cât şi de
trăsăturile specifice domeniului de relaţii sociale la care se referă.
Tot în acest context, venim cu menţiunea că analiza studiilor doctrinare enumerate ne -a
permis să realizăm şi o anumită clasificare a măsurilor preventive în calitate de componentă a
măsurilor de constrângere procesual- penală. Astfel, am putea propune următoarea clasificare a
măsurilor preventive, în dependenţă de particularităţile tratării şi expunerii acestei instituţii în
legislaţia procesual- penală a Republicii Moldova:
1) măsuri preventive care influenţează moral asupra bănuitului, învinuitului (obligarea
de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara (art. 178); garanţia personală (art.
179); transmiterea sub supraveghere a minorului părinţilor, tutorilor, curatorilor sau altor
persoane demne de încredere (ar t. 184).
2) măsuri preventive de influenţă administrativ-statală: garanţia unei organizaţii (art.
180); ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art. 182);
transmiterea sub supraveghere a militarului (art. 183); transmiterea sub supraveghere a minorului
conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă acesta (art. 184); liberarea
provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute (art. 191).
3) măsuri preventive de influenţă patrimonială: liberarea provizorie pe cauţiune a
persoanei deţinute (art. 192).
4) măsuri de limitare fizică a libertăţii personale (arestarea preventivă (art. 185);
arestarea la domiciliu (art. 188).
Printre alte obiective, a căror tratatre ne-am propus-o, se impune şi reliefarea funcţiilor
procesual penale în contextul aplicării măsurilor preventive şi expunerea funcţiilor şi roluluimăsurilor preventive în activitatea procesual- penală. Studiul realizat ne îndreptăţeşte să susţinem
că, prin prisma funcţiilor procesual penale, trebuie analizată oportunitatea investigării şi
perfecţionării legislaţiei procesual penale din domeniul aplicării măsurilor preventive, şi, în
special, când acest moment se referă la persoanele cu vârsta sub majorat. Unitatea şi corelaţia
măsurilor preventive, a temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a lor trebuie să constituie baza
ideatică a tuturor strategiilor de perfecţionare, de completare, iar , uneori, chiar şi de reformare a
sistemului de măsuri preventive. Întru realizarea cercetării aspectului vizat, am şi apelat, în mare parte, după posibilităţile de elucidare a problemei, la literatura de specialitate din Republica
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Moldova, România, Federaţia Rusă şi, într -o anumită măsură, la literatura din Occident care ţine
de domeniu.
Un rol considerabil la materializarea acestui aspect l-au avut următoarele lucrări
ştiinţifice ale profesorilor Boroi Alexandru [11], Igor Dolea [30], [31], [32], Jidovu Nicu [45],
Păvăleau Vasile [66], Theodoru Gr, Plăeşu, T. [87], Volonciu Nicolae [90], Еникеев З. Д. [124],
Капинус Н. И. [131], Корнуков В. М. [148], Tulkes F. [205], Valente Mario [206], Yunker
Janine [207]. Cercetarea acestor surse ştiinţifice ne permite să susţinem că practic toţi doctrinarii
caracterizează sistemul măsurilor preventive, temeiurile şi condiţiile aplicării lor în dependenţă
de specificul realizării funcţiilor procesual penale la diferite etape ale procesului penal
(urmărirea penală, examinarea cauzei în instanţa de judecată).
De asemenea, studiul pe care îl prezentăm îşi mai doreşte de a scoate în evidenţă
funcţiile pe care urmează să le realizeze măsurile preventive în cadrul procesului penal, făcându -
se şi încercări asupra diferitelor concepţii şi tentative de clasificare pe linia vizată.
Luând în consideraţie faptul datorită căruia conceptul „temeiurilor şi condiţiilor aplicării
măsurilor preventive” este indisolubil legat de un anumit risc , în procesul efectuării urmăririi
penale sau a examinării cauzelor penale în instanţa de judecată, am efectuat o analiză ştiinţifică
profundă a acestui moment, pentru ca, ulterior, să conturăm o concluzie proprie, să evidenţiem
particularităţile distinctive şi diviziunile momentului tratat.
Lucrarea şi-a trasat, printre alte obiective, conturarea şi evidenţierea trăsăturilor
specifice în aplicarea anumitor categorii de măsuri preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor
minori; definirea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în consideraţie în
cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Pentru realizarea
acestui obiectiv, am analizat aspectele ce țin de obiectul nostru de studiu din două perspective:
a) reglementarea normativă;
b) studierea doctrinei de specialitate.
Cea mai esenţială reglementare pe plan internaţional a acestor aspecte nominalizate oîntâlnim şi în anumite documente internaţionale cum ar fi Ansamblul Regulilor Minime ale
Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing),
aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie 1985 [1], Convenţia cu privire la Drepturile
Copilului [22], Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului [23], Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de
libertate [58], Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice [64], Principiile
pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare [75],
Regulile ONU pentru Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate [77].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Adoptarea acestor documente a marcat o nouă etapă în legislaţia internaţională cu
referire la justiţia juvenilă, inclusiv şi sub aspectul aplicării măsurilor preventive în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat. Ele au instituit obiectivul unor standarde, unor cerinţe ale
realizării procesului penal în privinţa persoanelor minore în toate ţările lumii, indiferent de
nivelul şi gradul de dezvoltare social-economică. Documentele vizate sunt exhaustive pentru că
ghidează, practic într -o direcţie unică, toate aspectele realizări justiţiei penale în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat. În plus, ele reglementează şi careva aspecte care nu constituie
obiectul anumitor reglementări interne cu referire la problema studiată. Ele definesc delicvenţa
minorilor, scot gradual la iveală particularităţile şi specificul realizării justiţiei penale în cauzele
cu minori, stabilesc drepturile şi garanţiile procesuale ale acestora, stabilesc modalităţile şi
pârghiile de influenţare la nivel de înaltă morală şi răspundere a persoanelor din categoria dată în
vederea corectării şi reeducării lor, fixează măsurile de alternativă privării de libertate, care pot fi
luate în privinţa acestora, măsoară şi stabilesc prin lege condiţiile de deţinere şi multe alte
aspecte care au un anumit specific determinat de categoria vizată de dosare penale.
Pe plan naţional, momentele care ne interesează sunt reglementate, în cea mai mare
parte, în Codul de procedură penală a Republicii Moldova, în care legiuitorul desemnează
obiectivele, condiţiile şi temeiurile aplicării măsurilor preventive, categoriile acestor măsuri, iar
pe alocuri chiar şi particularităţile aplicării acestora în privinţa persoanelor care nu au atins
majoratul (Titlul III, Capitolul I, art. 477 şi art . 480).
Binevenite în acest sens sunt şi unele reglementări interne (legi, hotărâri ale Plenului
Curţii Supreme de Justiţie), care mai evidenţiază încă odată unele aspecte şi particularităţi vizavi
de realizarea actului de justiţie în privinţa celor din categoria minorilor [40], [41], [48].
Prin materializarea acestor documente s-a urmărit obiectivul de a asigura o aplicare
corectă şi uniformă a normelor procesual- penale, o astfel de activitate a organelor de urmărire
penale şi a instanţelor judecătoreşti, încât nici o persoană (bineînţeles că şi din categoria celor cu
vârsta sub majorat) să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită, condamnată sau supusă, în modarbitrar sau fără de necesitate măsurilor procesuale de constrângere.
Aici se are în vedere evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi
aplicate în privinţa infractorilor care nu au atins majoratul; scoaterea la iveală a lacunelor din
activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţiei; cristalizarea unui
mecanism, cu trimitere la legislaţiile altor state, care ar asigura eficienţa măsurilor preventive
aplicate minorilor; asigurarea perfectării adecvate a documentelor întocmite cu trimitere la
aplicarea măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor caresunt implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive şi, de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
asemenea, argumentarea necesităţii şi oportunităţii perfecţionării şi completării legislaţiei
procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Realizarea obiectivelor din lucrare s-a fundamentat pe studiul doctrinar care a înglobat
contrapunerea şcolilor ruse, moldoveneşti, române, franceze şi engleze.
De asemenea, un accent deosebit a fost pus şi asupra lucrărilor care tratează problema aflării
în detenţiune a infractorului minor, ca rezultat al aplicării arestului preventiv, prin prisma multiplelor
reglementări internaţionale. Printre cele mai importante sunt lucrările savanţilor D. Balahur [4], C.
Bîrsan [9], Bogschütz Zoltán [10], Chitic Andrei [17], Ciugureanu-Mihailuţă Carolina, Osmochescu
Nicolae [18], Hodgkin R., Newell P. [37], Koteva Alexandrina [47], Momchilov Andrey [54],
Добрынина Татьяна [121], В. А. Туманов [140], Л. А. Окуньков [146]. Opiniile expuse de către
autori, în lucrările menţionate, ne-au per mis să ne convingem nu o dată şi să remarcăm că ele
constituie într -adevăr o valoroasă contribuţie ştiinţifică pentru fundamentarea şi perfecţionarea
continuă a conceptului măsurilor preventive, în activitatea procesual- penală, şi nu în ultimul rând, cu
referire la cei care nu au atins vârsta majoratului. În cadrul acestor lucrări relevante sunt condiţiile,
temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive, scopurile pe care le urmăresc şi efectele pe
care le au măsurile vizate în procesul penal, ceea ce influenţează atât asupra caracterului, cât şi
asupra clasificării lor. Importante sunt şi ideile expuse cu privire la individualitatea şi natura juridică
a măsurilor preventive aplicate în privinţa minorilor.
Astfel, în baza surselor ştiinţifice din car e ne-am inspirat s-a reuşit a se evidenţia
particularităţile distinctive în cauza măsurilor preventive aplicate în privinţa minorilor, s-a
realizat o clasificare complexă a temeiurilor, condiţiilor şi a categoriilor de măsuri preventive. În
baza acestor lucrări am reuşit şi noi să evidenţiem cele mai eficiente măsuri preventive care pot
fi luate în privinţa infractorilor minori. În baza studiilor nominalizate a fost posibilă, de
asemenea, şi scoaterea la iveală a neajunsurilor din activitatea organelor de urmărire penală şi a
instanţelor de judecată, în special cu referire la subiectul supus investigaţiei. Prin consultarea
lucrărilor savanţilor mai sus menţionaţi, s-a încercat şi cristalizarea unui mecanism mai eficientcu referire la măsurile preventive prin exemplificare şi trimitere la legislaţiile altor state, ceea ce
ar asigura eficienţa măsurilor preventive aplicate minorilor.
De un mare folos sunt şi momentele pe care le-am studiat minuţios şi chiar le-am acceptat în
mare parte, cu referire la asigurar ea perfectării adecvate a documentelor întocmite cu ocazia aplicării
măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor care sunt implicaţi sau
urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive, cum ar f i reprezentantul legal al
persoanei cu vârsta sub majorat. Nu în ultimul rând, s-a argumentat necesitatea şi oportunitatea demoment a perfecţionării şi completării legislaţiei procesual penale la compartimentul procedurii
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
cercetarea sub toate aspectele a circumstanţelor infracţiunii şi protejării avansate a drepturilor şi
intereselor legale ale minorilor. Tot acestea includ şi principii unanim recunoscute, şi norme de
dr ept internaţional, care sunt prevăzute în anumite documente [1], [22]. Aceste documente au
menirea de a contribui la creşterea importanţei educative şi de prevenţie a urmăririi penale şi a
examinării judiciare în cauzele cu infractori minori. Garanţiile procesuale din cadrul acestora
urmăresc următoarele obiective:
a) orientarea spre realizarea rapidă, imparţială şi obiectivă a procesului penal în cauzele
cu minori;
b) posibilitatea încetării urmăririi penale la etapele prejudiciare în vederea limitării
consecinţelor negative ale dezbaterilor judiciare şi a sentinţei (darea publicităţii, antecedentele
penale etc.);
c) obligarea de a desfăşura examinarea judiciară în felul în care aceasta ar răspunde
intereselor minorului şi i-ar asigura posibilitatea de a participa în cadrul ei, expunându-şi în mod
liber poziţia sa;
d) deţinerea de către persoanele cu funcţie de răspundere care realizează justiţia penală
în cauzele cu minori a calificării necesare;
e) respectarea drepturilor minorului la confidenţialitate şi evitarea cazurilor de
prejudiciere a acestuia în rezultatul unei publicităţi care nu este necesară.
Careva recomandări aparte din acest document juridic internaţional se referă la anumite
garanţii speciale în cazul aplicării măsurilor preventive. Luate în totalitate, aceste garanţii
stabilesc principiul proporţionalităţii (sau al suficienţei minime), în cazul selectării măsurii de
constrângere în privinţa minorului, ţinând cont, totodată şi de gravitatea, motivele şi cauzele
faptei săvârşite, particularităţile de persoană şi alte circumstanţe ale dosarului.
În acelaşi timp, însă, nu numai regulile speciale ale procedurii de aplicare a măsurilor
preventive dispun de caracterul garanţiilor procesuale suplimentare ale drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor în procesul luării măsurilor care ne interesează. Acest lucru este realizat şi prin intermediul unor particularităţi ale efectuării procesului penal pe categoria dată de dosare. În
primul rând, momentul dat s-ar referi la cerinţele legii în aplicare către organele de drept şi
persoanele cu funcţie de răspundere care realizează actul de justiţie, precum şi la obligativitatea
participării în cauză a subiecţilor care au sarcina de a asigura drepturile şi interesele legitime ale
bănuiţilor, învinuiţilor şi inculpaţilor minori.
Astfel, art. 475 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova prevede că „în
cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei privind minorii, afară de circumstanţele prevăzute înart. 96, urmează a se stabili:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală,
volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi
necesităţile lui;
3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului;
4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii.
În lucrare am ţinut să subliniem şi alt lucru: când se constată că minorul suferă de
debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea,
dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului criminal.
Mai mult ca atât, avem reglementări [40] care concretizează particularităţile stabilirii
circumstanţelor nominalizate mai sus.
În teză este examinat un spectru larg de momente cu referire la aplicarea măsurilor
preventive în privinţa minorilor. Astfel, stabilind garanţiile suplimentare ale bănuiţilor,
învinuiţilor minori, legiuitorul, într -o formă imperativă, a stabilit că, la soluţionarea chestiunii
privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se discută, în mod
obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform dispoziţiilor art. 184 (art.
477, alin. 1, Codul de procedură penală al Republicii Moldova).
Despre arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau
alţi reprezentanţi legali ai minorului. Analiza materialelor de arhivă ale organelor de urmărire
penală şi ale instanţelor judecătoreşti (137 de dosare penale studiate în procesul realizării acestei
lucrări), cât şi consultările cu lucrătorii practici din domeniu, în special cu avocaţii, nu au pus în
evidenţă înregistrarea anumitor abateri de la această regulă, ceea ce constituie un moment
lăudabil. Un rol foarte important în această privinţă în Republica Moldova îl joacă instituţia
judecătorului de instrucţie, instituţie care lipseşte într -un şir de state, în special din spaţiul CSI
(Federaţia Rusă, Bielarus etc.).
O garanţie procesuală importantă a asigurării intereselor legitime ale bănuiţilor şiînvinuiţilor minori o constituie participarea în procesul penal a subiecţilor în a căror obligaţ ii
intră apărarea drepturilor şi intereselor celor cu vârsta sub majorat.
S-a ţinut cont şi de faptul că drepturile şi interesele legitime ale bănuitului, învinuitului
şi inculpatului minor sunt asigurate şi de către avocat, reprezentantul legal, în această din urmă
calitate figurând părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii etc. Reprezentantul legal beneficiază de
drepturi procesuale mai largi la etapa examinării cauzei penale în judecată, atunci când măsura
preventivă în privinţa inculpatului minor este deja luată. Însă, necătând la aceasta, atât în fazaterminării urmăririi penale, cât şi în cadrul dezbaterilor judiciare reprezentantul legal dispune de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
posibilităţi reale de a reacţ iona la luarea unor hotărâri, în viziunea lui ilegale, vizavi de aplicarea
sau modificarea măsurilor preventive. Abateri cu referire la acest moment, în activitatea practică
a organelor de drept din ţara noastră, nu au fost depistate. Mai mult ca atât, respectarea acestor
garanţii este evidenţiată într -un şir de lucrări [16], [30], [31], [81].
O garanţie suplimentară a asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale bănuitului,
învinuitului minor, a creării condiţiilor adecvate pentru cercetarea tuturor circumstanţelor cauzei,
inclusiv şi a celor care sunt luate în calcul la aplicarea măsurilor preventive, o constituie
participarea pedagogului şi psihologului la actul de interogare a bănuitului, învinuitului cu vârsta
sub majorat. Aplicarea de către pedagog şi psiholog a cunoştinţelor speciale contribuie la crearea
unui climat favorabil, ceea ce are drept rezultat obţinerea depoziţiilor adecvate.
Garanţiile procesuale speciale ale drepturilor şi intereselor bănuitului, învinuitului
minor cu referire nemijlocită la procesul aplicării măsurilor preventive pot fi materializate pe
următoarele două direcţii:
1) posibilitatea aplicării măsurilor preventive specifice (transmiterea sub supraveghere);
2) particularităţile condiţiilor şi formei procesuale ale aplicării măsurii preventive sub
formă de arest.
Aplicarea altor măsuri preventive, cu excepţia arestului preventiv şi a transmiterii sub
supraveghere faţă de bănuitul, învinuitul minor nu este interzisă de lege, însă, eficienţa luării lor
trebuie minuţios analizată în fiecare caz. Momentul dat ţine de faptul că infracto rii minori se
caracterizează, de obicei, printr -o iritabilitate emoţională avansată, însoţită de fluctuaţie de dispoziţie,
de exasperare. Expuneri asupra acestui moment întâlnim şi în anumite lucrări, atât din Republica
Moldova [73], [79], [81], [83], [92], cât şi de peste hotarele acesteia [96], [98], [131], [149], [156],
[172], [191]. Conform acestor lucrări, minorilor le sunt caracteristice următoarele laturi:
- aprecierea neadecvată a unei situaţii concrete ca rezultat al lipsei experienţei de viaţă,
ceea ce adeseori poate duce la un mod de comportament antisocial; supraaprecierea forţelor şi
posibilităţilor;
- tendinţa de a reproduce, de a copia compor tamentul persoanelor majore şi
infantilitatea motivelor; influenţa mediului înconjurător asupra motivării acţiunilor.
De aceea, ca exemplu, influenţa psihologică a unei astfel de măsuri preventive, precum
obligarea de a nu părăsi localitatea, care constă doar din pericolul aplicării unei alte măsuri
preventive mai severe, în majoritatea cazurilor nu este suficientă pentru a asigura
comportamentul adecvat al minorului. Cu referire la minori, obligarea de a nu părăsi localitatea
este o măsură preventivă puţin eficientă. Ea nu este percepută pe deplin, nu asigurăsupravegherea necesară asupra minorului şi nu are asupra acestuia o influenţă stăvilitoare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Pentru asigurarea comportamentului adecvat al bănuiţilor, învinuiţilor minori sunt
necesare mijloace şi modalităţi suplimentare de constrângere a acestora, în special din partea
persoanelor care le sunt apropiate sau se bucură de o anumită stimă şi autoritate din partea lor.
Printre măsurile preventive care aplică metoda socio- psihologică a influenţării asupra
comportamentului bănuitului, învinuitului minor se impune garanţia personală. Însă garanţia
personală cu referire la minori este asemănătoare cu transmiterea minorului sub supravegherea
părinţilor, tutorilor, curatorilor, altor persoane demne de încredere sau conducătorului institu ţiei
de învăţământ speciale. În acest context, după natura sa juridică, măsuri le preventive speciale se
deosebesc de cele generale doar prin faptul că, în cazul celor dintâi, legea, (art. 179 şi art. 184
din Codul de Procedură penală al Republicii Moldova), în prealabil, stabileşte cercul de persoane
care, de regulă, pot realiza o influenţă pozitivă puternică asupra minorilor.
Astfel, transmiterea sub supraveghere a minorului constituie o măsură preventivă
optimală, care urmează a fi aplicată în cazurile când persistă condiţiile necesare. Alte măsuri
preventive neprivative de libertate pot fi luate faţă de minori cu titlu de excepţie, ca de exemplu,
în cazul emancipării minorului sau al obţinerii capacităţii de exerciţiu depline ca rezultat al
căsătoriei. De aceea, în situaţia soluţionării chestiunii cu privire la aplicarea măsurii pr eventive
în privinţa minorului în fiecare caz urmează a fi examinată posibilitatea luării acesteia anume sub
forma de transmitere sub supraveghere.
În acelaşi timp, nu pot fi excluse şi situaţiile când comportamentul obraznic şi agresiv al
bănuitului, învinuitului minor care a săvârşit o infracţiune de o gravitate avansată ne dă în vileag
faptul că numai în rezultatul izolării acestuia de societate poate fi exclus comportamentul
neadecvat şi poate fi asigurată participarea lui în procesul penal. Din acest considerent, art. 477,
alin. 2 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova permite arestarea minorului doar în
cazuri excepţionale. Necesitatea de a preîntâmpina acţiunile ilegale care pot fi real materializate
de către bănuit, învinuit în calea desfăşurării normale a procesului penal fundamentează
temeinicia aplicării acestei măsuri preventive.
Punem accentul şi asupra faptului că, în cazul soluţionării chestiunii cu privire la
aplicarea unei măsuri preventive concrete, gravitatea infracţiunii săvârşite nu constituie criteriul
şi condiţia de bază care ar genera selectarea în calitate de măsură preventivă a arestului. Un
criteriu mai important în acest caz îl constituie persoana minorului. Nu în zadar în literatura de
specialitate din Moldova [16], [73], [83], [92], dar şi din Federaţia rusă [103], [111], [113],
[133], [134], [176], [195] printr-un şir de alte circumstanţe concrete, care au o importanţă
substanţială la luarea sub arest a minorului, de cele mai multe ori sunt evidenţiate momentele cecaracterizează persoana acestuia, şi anume: recidiva, forma intenţiei, consecinţele social -
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
O atare prevedere, în viziunea noastră ar fi capabilă de a institui un echilibru între
interesul justiţiei şi interesul legal al bănuitului, învinuitului minor. Totodată, trebuie să urmămregula generală, conform căreia luarea sub arest a minorului este posibilă doar atunci când datele
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
de persoană şi gravitatea infracţiunii săvârşite ne atrag atenţia asupra faptului că doar această
măsură preventivă este unica posibilă în condiţiile create şi că aplicarea altei măsuri nu va putea
garanta că minorul se va prezenta la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată, că nu va continua activitatea criminală, că nu va împiedica stabilirea adevărului în
procesul penal şi că nu se va eschiva de la executarea sentinţei.
Este evident faptul că însăşi deţinerea minorului în stare de arest, separarea lui de părinţi
şi de mediul de care este ataşat are ca rezultat afectarea serioasă a stării lui psihico-morale.
Acestea şi încă multe alte aspecte legate de problematica aplicării măsurilor preventive
în privinţa minorilor vor fi expuse în continuare în cadrul cercetării noastre, care la momentul de
faţă este unica de acest gen în Republica Moldova.
În special, se va încerca de a explica cât mai activ şi, nu în ultimul rând, sub aspect
practic, conţinutul anumitor documente normative din domeniu, atât cu un caracter naţional, cât
şi internaţional vizavi de problema dată. Am intenţionat să punem accentul asupra posibilităţii şi
necesităţii folosiri mai frecvente a măsurilor transmiterii sub supraveghere şi a arestului la
domiciliu. Aplicarea lor cu referire la minori trebuie să devină o regulă în cazul în care sunt
prezente temeiurile şi condiţiile speciale care ne vorbesc despre lipsa necesităţii de a-i izola strict
de societate.
1.3. Evaluarea scopului şi obiectivelor tezei de doctorat
Realizarea studiului privind aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor şi a
criteriilor de individualizare a acestor măsuri a fost determinat de exigenţa tratării acestora, ceea
ce constituie o necesitate, izvorâtă atât din raţiuni practice, cât şi teoretice. În special, în practică
se pune problema specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub
majorat. Realizarea corectă a acestei activităţi este de maximă importanţă practică, deoarece,
numai astfel poate fi asigurată o aplicare corectă a legii procesual penale.
Teoretic, problema luării măsurilor preventive, atât la general, cât şi cu referire la
minori, este impusă de faptul că există multe asemănări între acestea nemijlocit, precum şi între
ele şi măsurile de constrângere procesual- penală. În cadrul operaţiunii clasificării măsurilor
preventive se utilizează diferite criterii care contribuie la delimitarea lor. În baza acestor criterii
am stabilit trăsăturile şi unitatea instituţiei aplicării măsurilor preventive în procesul penal şi, în
special, cu aplicabilitate la categoria bănuiţilor, învinuiţilor şi inculpaţilor minori.
Suportul teoretico-ştiinţific a fost determinat, în primul rând, de realizările doctrinaredin ţară. În mod deosebit ne-am folosit şi de doctrina procesual- penală a altor state, ca de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
realizarea şi efectuarea unor precizăr i de ordin terminologico-juridic cu referire la
conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive” . Rezultatul
acestui obiectiv s-a materializat prin unificarea termenelor domeniului investigat;
determinarea evoluţiei reglementărilor normative pentru măsurile preventive aplicate
minorilor. Obiectivul nominalizat a fost materializat prin analiza unor izvoare de drept şi a
surselor doctrinare în care acestea şi-au găsit expresie ştiinţifică. O astfel de abordare a
permis stabilirea specificului juridic al aplicării măsurilor preventive minorilor .
scoaterea în evidenţă a funcţiilor procesual penale în contextul aplicării măsurilor preventive;
reliefarea funcţiilor şi rolului măsurilor preventive în activitatea procesual- penală;
definir ea, evidenţierea trăsăturilor definitorii ale măsurilor de constrângere procesual
penală, ale măsurilor preventive şi clasificarea acestora în baza anumitor criterii;
conturarea contradicţiilor şi tangenţelor între măsurile de constrângere procesual penală şi
măsurile preventive;
situarea instituţiei măsurilor preventive în cadrul dreptului procesual penal;
evidenţierea şi analiza trăsăturilor specifice în aplicarea anumitor categorii de măsuri
preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor minori;
definir ea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în consideraţie în
cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca rezultat, s-a
pus lumină pe evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi aplicate în
privinţa infractorilor care nu au atins majoratul;
analiza complexă a practicii judiciare. Astfel, s-a pus lumină pe lacunele şi neajunsurile din
activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţiei;
investigarea măsurilor preventive sub aspect de drept comparat. Acest obiectiv s-a impus
ca unul inevitabil în măsura în care tindem spre perfecţionarea cadrului juridic şi social.
Obiectivul dat a făcut posibilă cristalizarea unui mecanism, cu referire la legislaţia altor
state, care ar asigura eficienţa măsurilor preventive aplicate minorilor;
determinarea specificului de întocmire a documentelor procesuale din domeniu l investigat. În
aşa mod, se asigură perfectarea adecvată a documentelor întocmite cu privire la aplicarea
măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor care sunt
implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive;
înaintarea recomandărilor, precum şi argumentarea necesităţii şi oportunităţii perfecţionării
legislaţiei procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. Acestea din urmă constituie o urmare logică a materialului expus în conţinutulfiecărui punct şi poate fi apreciat în concludenţă cu întreg studiu.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Reiterând ideile prezentate în lucrările savanţilor menţionaţi, putem susţine că instituţia
măsurilor preventive în procesul penal poate fi privită ca o structură binedeterminată, având aşa
trăsături precum: coerenţa, claritatea, consistenţa şi completitudinea. Ne mai permitem a afirma că
sistemul de măsuri preventive, în special cel aplicat minorilor, constituie o asamblare logică de
elemente (norme juridice) integrate, în scopul materializării sarcinilor şi obiectivelor procesului penal.
De fapt, examinarea complexă şi cunoaşterea problemei inviolabilităţii persoanei şi
constrângerii în activitatea procesual penală se întâlneşte, practic, în lucrările tuturor savanţilor
nominalizaţi. În cadrul acestora, specialiştii-savanţi îşi concentrează atenţia asupra chestiunilor
asigurării drepturilor constituţionale ale persoanei, cuprinzând cu multă reflecţie întregul spectru
al măsurilor de constrângere procesual penală.
Însă specificul selectării de către ei a temelor de cercetare nu a permis examinarea
detaliată a întregului spectru al garanţiilor procesuale generale şi speciale, precum şi a întregului
spectru de măsuri preventive cu luarea în consideraţie a statutului clar revenit persoanelor
implicate în sfera procesual penală şi, în special, a celor cu vârsta sub majorat.
Lucrarea noastră cuprinde studiile care tangenţial sau tematic au atins problema
particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat, însă o
atenţie deosebită ne-am străduit s-o oferim lucrărilor şi autorilor care au fost cât mai aproape de
problematica temei noastre.
Nu au fost plasate pe ultimul plan nici reglementările normative din domeniu, atât
naţionale, cât şi cele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În vederea elucidării specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor au
fost examinate şi o serie de articole ştiinţifice din revistele de specialitate, atât din Republica
Moldova, cât şi de peste hotarele ei.
Astfel, studiul pe care l-am realizat se axează pe compararea diferitelor opinii, atâtdoctrinare cât şi practice, cu privire la măsurile de constrângere procesual- penală, măsurile
preventive, sistemul acestora, precum şi la particularităţile aplicării lor cu referire la bănuiţii,
învinuiţii, inculpaţii minori. În acest sens, prezentăm, pe parcurs, în ulterioarele capitole, o
analiză detaliată a lucrărilor pe parcurs nominalizate. Totodată, ne străduim la cel mai înalt nivel
să depăşim şi momentul cercetării relativ restrânse a subiectului dat în literatura de specialitate
din Republica Moldova şi de peste hotare.
Au fost utilizate şi lucrări din cadrul anumitor întruniri şi conferinţe naţionale şiinternaţionale dedicate problematicii investigaţiei noastre. S-a ţinut cont şi de activitatea practică
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
2.1. Locul şi rolul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere
procesual-penală
Realizarea sarcinilor procesului penal adeseori se află în contradicţie cu interesele
persoanelor care au săvârşit infracţiunea şi a căror vinovăţie urmează a fi stabilită pe parcursul
cercetării cauzelor penale. Pentru a evita atragerea la răspundere penală, aceste persoane
realizează o împotrivire ilegală organelor de drept care efectuează activitatea de cercetare şi
descoperire a infracţiunilor. Astfel, pentru a asigura atingerea obiectivelor procesului penal şi a
înlătura piedicile puse de anumite persoane în această direcţie legea procesual- penală prevede
posibilitatea aplicării măsurilor de constrângere procesual- penală.Măsurile procesuale sunt mijloace de constrângere prevăzute de legea de procedură penală
de care pot uza organele judiciare în vederea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale
prin care se garantează executarea pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune [87,
p.282], [52, p.38].
Măsurile procesuale sunt instituţii de drept procesual penal utilizate de instanţe şi de
organele de urmărire penală în vederea desfăşurării normale şi eficace a urmăririi penale şi
judecăţii. Funcţionalitatea lor constă în prevenirea sau înlăturarea împrejurărilor care împiedicărealizarea în bune condiţii a procesului penal [90, p.399]. Or, măsurile de constrângere procesual-
penală constituie un cumul de mijloace statale de constrângere, fixate normativ, orientate spre
depăşirea circumstanţelor negative care afectează realizarea cu succes a sarcinilor procesului penal
[131, p.12]. Măsurile de constrângere pr ocesual- penală sunt, de asemenea, chemate să contribuie
la realizarea sarcinilor de prevenţie pe parcursul cercetării şi examinării cauzelor penale în instanţa
de judecată [161, p.7].
Întrucât aceste măsuri au caracter procesual, ele pot fi luate în vederea realizăriiscopului procesului penal, pot fi folosite numai după începerea urmăririi penale şi până la
pronunţarea unei hotărâri definitive, au caracter de excepţie, presupun anumite constrângeri
privind limitarea şi privarea de libertate şi au o durată limitată în timp [65, p.14].
Caracterul de constrângere al măsurilor procesuale rezultă din însăşi natura obligaţiilor
ce decurg din exerciţiul acţiunii penale şi acţiunii civile în procesul penal. Totodată, caracterul de
1 Concepțiile referitoare la măsurile preventive expuse în acest capitol au atribuție totală și cu referire la aplicarea lor
în privința persoanelor cu vârsta sub majorat.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
în judecată şi executarea sentinţei, pentru a preîntâmpina împiedicarea stabilirii adevărului în
cauza penală şi continuarea activităţii criminale [188, p.103], [99, p. 320]. Măsurile preventive
reprezintă măsurile procesuale cele mai drastice, datorită faptului că se referă la restrângerea în
condiţiile legii a libertăţii persoanei [90, p.401].
Referitor la natura juridică a măsurilor preventive în literatura de specialitate sunt
exprimate mai multe opinii. Astfel, într -o primă opinie, nu se recunoaşte o legitimitate a luării
măsurilor preventive, prin exagerarea pe baza unui raţionament de pură logică abstractă a
principiului prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit concepţiei vizate, detenţia în cursul procesului
penal a unei persoane, atâta vreme cât nu s-a constatat vinovăţia sa în mod definitiv printr -o
hotărâre judecătorească, nu se justifică, însemnând o încălcare a dreptului fundamental al
persoanei la libertate [112, p. 41].
Cea de a doua opinie a exagerat concepţia despre măsurile preventive în sens invers şi anume
că societatea are nevoie în lupta sa antiinfracţională de măsurile de prevenţie ca o manifestare de
sacrificare a libertăţii persoanei, în favoarea unor interese sociale superioare [206, p.482].
Depăşind ambele concepţii, doctrina procesual penală contemporană a admis necesitatea
obiectivă a măsurilor preventive. Fundamentarea teoretică privind natura juridică a măsurilor
preventive îşi găseşte temeiul în interferenţa manifestată în orice domeniu de reglementare între
limitele fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în cadrul ordinii
juridice, limite determinate atât de cerinţele generale ale societăţii, cât şi trăsăturile specifice
domeniului de relaţii sociale la care se referă. [90, p.404].
Măsurile preventive sunt chemate de a preîntâmpina pe viitor, adică de a nu admite realizarea
în perspectivă a acţiunilor ilegale din partea persoanelor în privinţa cărora ele sunt aplicate. Aplicarea
măsurilor preventive este legată indisolubil cu pronosticarea comportamentului ilegal presupus al
învinuitului (bănuitului), în baza probelor acumulate în cauza penală.
Măsurile preventive, fiind măsuri de constrângere statală, aplicate în procesul penal, se
deosebesc esenţial după natura sa juridică de măsurile de constrângere penală. Spre deosebire deacestea din urmă (aplicate doar în privinţa condamnatului), măsurile preventive se aplică în
privinţa persoanelor care încă nu sunt recunoscute vinovate în săvârşirea infracţiunii prin sentinţa
instanţei de judecată (bănuit, învinuit). Din acest considerent măsurile preventive sunt lipsite de
elementul pedepsei şi nu urmăresc obiectivul de a reeduca şi corecta persoana în privinţa căreia
au fost aplicate. Ele au doar scopul de a asigura realizarea sarcinilor procesului penal în cazul
când acestui moment se opun persoanele care ulterior ar fi supuse răspunderii şi pedepsei penale.
Deosebirea esenţială dintre măsurile de constrângere şi cele preventive o constituieaplicarea acestora din urmă numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, pe când măsurile de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
constrângere se aplică şi faţă de alţi subiecţi ai procesului penal. Măsurile de constrângere,
reprezentând o gamă variată, se mai deosebesc de cele preventive prin conţinutul, caracterul şi
sarcinile realizate. Măsurile de constrângere sunt aplicate indiferent de voinţa subiecţilor faţă de
care se aplică. Nu este însă exclusă, de exemplu, posibilitatea prezentării modelelor pentru
comparaţii şi participarea de bună voie la examinarea corporală. Din aceste considerente
aplicarea constrângerii este anticipată de încercări în scopul convingerii [62, p.131].
În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că măsurile preventive nici într -un fel nu pot
predetermina rezultatul examinării cauzei şi aplicarea sancţiunii de către instanţa de judecată. Şi încă
un moment important – aplicarea sancţiunii penale are ca efect antecedentul penal, pe când utilizarea
măsurii preventive nu este însoţită de o atare consecinţă juridică.
În realitate, măsurile preventive fiind obiectiv necesare, impun „sacrificarea” libertăţii
individuale; „încălcarea” sau „suprimarea” drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese
generale superioare [65, p.18].
Limitele aduse exercitării drepturilor persoanei sunt prevăzute şi strict determinate de
lege, au un caracter de excepţie, fiind instituite şi trebuind a fi folosite numai în cazuri de
extremă necesitate, sunt proporţionale cu nevoile create de interesul superior, pe care îl deservesc
şi sunt de interpretare restrictivă [42, p.428].
La momentul de faţă este necesară o consonanţă între măsurile de prevenţie şi sistemul
sancţiunilor penale, deoarece regimul stării de libertate în cursul procesului penal trebuie să
corespundă, într -o anumită măsură, celui existent după aplicarea sancţiunii penale. Ar fi
nepotrivită o sancţiune penală neprivativă de libertate ca finalizare a unui proces penal în care
inculpatul s-a aflat în stare de arest. Soluţiile pronunţate de instanţe nu se înscriu pe această linie
şi nici nu ar fi posibil, în toate cazurile. În unele cauze luarea măsurilor preventive faţă de
învinuit sau inculpat, este de natură să răspundă unui alt imperativ general, în sensul ca ceilalţi
membri ai societăţii să poată beneficia de drepturile şi libertăţile lor consacrate şi garantate de
Constituţie, prin înlăturarea pericolului ca, până la pronunţarea unei condamnări definitive, ceicare au comis infracţiuni să mai comită asemenea fapte [66, p.379-380].
În final vom menţiona faptul că măsurile procesual penale, inclusiv cele preventive, au
cunoscut o perfecţionare continuă, în evoluţia procesului penal şi a legislaţiei procesual penale,
în sensul alegerii celor mai eficiente mijloace de constrângere cu caracter preventiv, în condiţiile
instituirii unor puternice garanţii care să asigure luarea şi menţinerea lor numai în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova a adoptat sistemul reglementării unormăsuri preventive cu grad diferenţiat de constrângere a libertăţii persoanei sau a altor drepturi ori
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
libertăţi, în aşa fel încât organele judiciare au posibilitatea de alegere – în funcţie de situaţia
concretă – a măsurii preventive corespunzătoare scopului pentru care este luată. În acelaşi timp,
prin lege s-au prevăzut garanţii pentru persoanele faţă de care se ia o măsură preventivă, în
sensul că aceasta nu poate fi luată decât cu respectarea condiţiilor prevăzute expres de lege de
anumite organe judiciare, după o procedură specială şi pentru anumite termene. Perfecţionarea
legislaţiei procesual- penale în domeniul măsurilor preventive s-a impus după adoptarea
Constituţiei Republicii Moldova în anul 1994 şi a Codului de procedură penală în 2003. Pe
această linie se înscriu şi modificările aduse legii procesual penale pentru a armoniza dispoziţiile
sale cu reglementările europene şi cu Convenţiile internaţionale la care ţara noastră a aderat.
2.2. Repere teoretice privind temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive
Temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive constituie unele din trăsăturile de
bază ce caracterizează natura juridică a acestora. Ele sunt chemate să asigure legalitatea şi
temeinicia limitării drepturilor bănuitului, învinuitului ca rezultat al aplicării în privinţa aces tora
a măsurilor preventive. Totodată, necătând la faptul că premisele necesare aplicării măsurilor
preventive şi circumstanţele luate în consideraţie în procesul utilizării lor sunt reglementate
detaliat de lege, chestiunea asupra noţiunii temeiurilor şi condiţiilor aplicării lor se atribuie la
unul dintre cele mai discutabile probleme ale procesului penal.
Studierea literaturii juridice din acest domeniu ne convinge în privinţa faptului că în
ştiinţa procesului penal sunt întâlnite diferite puncte de vedere, diferite opinii vizavi de
determinarea temeiurilor aplicării măsurilor preventive. Opiniile savanţilor nu coincid în privinţa
cumulului datelor de facto care determină dreptul ofiţerului de urmărire penală, a procurorului, a
judecătorului şi a instanţei de judecată de a aplica măsuri preventive; suficienţei cunoştinţelor
despre prezenţa acestor date; clasificării temeiurilor etc. Chiar şi mai multe contradicţii stârneşte
chestiunea noţiunii şi conţinutului condiţiilor aplicării măsurilor preventive. În acest din urmăcaz nici nu există o opinie unică asupra esenţei şi importanţei condiţiilor raportate la soluţionarea
întrebării aplicării măsurilor preventive [124, p.34], [160, p. 35-36].
Conţinutul art. 176 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova ne permite de
a scoate la iveală faptul că temeiurile aplicării măsurilor preventive prevalează asupra condiţiilor
luării lor, că au o importanţă primordială în raport cu acestea din urmă. Anume temeiurile
urmează a fi reflectate, în mod obligatoriu, în ordonanţa sau încheierea privind aplicarea
măsurilor preventive. Cuvântul „temei” în acest context are importanţa, sensul unei cauze, a unui pretext, motiv suficient care îndreptăţeşte o anumită acţiune. Prezenţa temeiurilor deja de la sine
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
este suficientă pentru soluţionarea pozitivă a chestiunii aplicării măsurilor preventive. Condiţia
este o circumstanţă de care depinde ceva; o împrejurare în care ceva se întâmplă, se realizează.
Tratând problema dată în aşa fel, am putea formula concluzia că , în sens semantic,
temeiurile aplicării măsurilor preventive sunt nişte cauze determinante, suficiente pentru luarea
deciziei privind aplicarea faţă de bănuit sau învinuit a măsurilor preventive. În acelaşi context,
condiţiile aplicării măsurilor preventive ar constitui cumulul de date despre careva circumstanţe
care urmează a fi luate în consideraţie în procesul aplicării măsurilor preventive [131, p.44].
Măsurile preventive pot fi luate după ce s-a dispus începerea urmăririi penale, pe tot
parcursul desfăşurării urmăririi penale şi a judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive. Urmărirea penală se poate desfăşura in rem şi in personam . În prima
ipoteză, învinuitul nefiind cunoscut, nu se poate pune problema luării măsurii preventive. În
momentul în care autorul faptei este cunoscut, urmărirea penală se va efectua faţă de acesta şi,
prin urmare, măsurile preventive pot fi luate [66, p.380].
În literatura de specialitate din Federaţia Rusă, unii savanţi vin cu propunerea de a
clasifica temeiurile aplicării măsurilor preventive în generale şi speciale [148, p.66], [129, p. 44-
45]. La temeiurile generale, astfel, s-ar atribui datele de facto care ar permite de a bănui, învinui
pe cineva în săvârşirea infracţiunii, adică probele destule care confirmă însuşi faptul infracţional
şi realizarea acestuia de către o anumită persoană. În acelaşi timp, prezenţa de la sine a
temeiurilor generale nu are ca efect aplicarea în mod automat a măsurilor preventive. Pentru
luarea unei aşa decizii ar fi necesară şi prezenţa unor temeiuri speciale.
Ca temeiuri speciale sunt considerate acele date de facto, care ne vorbesc despre faptul
că bănuitul, învinuitul:
- se va sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în instanţa de judecată
sau se de la executarea sentinţei;
- va împiedica stabilirea adevărului în cauza penală;
- îşi va continua activitatea criminală.
Aceste date ne permit de a trage concluzii întemeiate privind comportamentul
neîntemeiat al bănuitului, învinuitului.
Bănuitul, învinuitul se poate sustrage de la urmărirea penală, de la judecată şi
executarea sentinţei prin schimbarea pe ascuns a locului de trai, prin locuirea fără înregistrarea
corespunzătoare sau prin alte măsuri orientate spre aceea ca organele de drept să nu poată stabili
locul de aflare a persoanei cu pricina.
Prin împiedicarea stabilirii adevărului în cauza penală trebuie să subînţelegem posibilitateasăvârşirii unor acţiuni ilegale care afectează procesul realizării sarcinilor procesului penal. La acestea s-
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
3) luarea deciziei, hotărârii pe cauza dată (emiterea actului de aplicare a normei de drept);
4) executarea hotărârii luate [110, p.254].
Stabilirea circumstanţelor de facto, care au importanţă juridică pentru luarea măsurilor
preventive constituie etapa iniţială a aplicării lor. Aceasta este constituită din acţiunile subiecţilor
procesului penal orientată spre materializarea, cristalizarea faptelor juridice, de prezenţa cărora
norma procesuală leagă apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor juridice din domeniul dat.
Adică la această etapă sunt stabilite datele de facto, destule pentru a presupune un comportament
neadecvat şi ilegal din partea bănuitului, învinuitului. Prezenţa lor nu este altceva decât un pericol
real la adresa realizării adecvate a sarcinilor procesului penal şi determină necesitatea aplicării
măsurilor preventive. Respectiv, esenţa primei etape a aplicării măsurilor preventive constă în
stabilirea temeiurilor de facto, temeiuri care sunt suficiente pentru luar ea acestor măsuri.
Etapa a doua a procesului vizat – calificarea juridică – include căutarea, depistarea
normei care reglementează ordinea aplicării unei măsuri preventive concrete, anumite. Această
fază, după părerea noastră, poate fi desemnată ca fiind fundamentarea, motivarea măsurii
preventive. Aici atenţia de bază se acordă nu temeiurilor, ci condiţiilor care determină
oportunitatea alegerii măsurii preventive.
Următorul stadiu survine când „este prezent faptul juridic procesual- penal şi se
finalizează cu luarea unei hotărâri corespunzătoare” [150, p.90]. Conţinutul acestei faze include
alegerea şi formularea unei anumite hotărâri juridice, perfectarea procesuală a acesteia, legată de
întocmirea şi semnarea documentelor procesuale necesare. Forma de bază a deciziei procesuale
privind aplicarea măsurilor preventive o constituie ordonanţa procurorului sau încheierea
adoptata de câtre instanţa de judecata.
Cea de a patra etapă – executarea hotărârii – se atribuie la procesul aplicării normelor dedrept cu r eferire la măsurile preventive şi îşi găseşte reflectare în cadrul noţiunii „aplicarea
măsurilor preventive”, deoarece prin aceasta legislatorul presupune acţiunile procesuale realizate
din momentul luării deciziei asupra folosirii măsurilor preventive până la epuizarea acestora
(adică înlocuirea, revocarea sau încetarea acestor măsuri).
Astfel, temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive joacă un rol de sine stătător
în cadrul procesului de aplicare a normelor de drept.
Revenind la problema noţiunii temeiurilor aplicării măsurilor preventive, putemmenţiona că esenţa procesuală a acesteia constă în faptul că aici se include un spectru larg de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
prevăzute de lege. De aceea, în literatura de specialitate, în dependenţă de anumite criterii bine
aşezate sunt determinate temeiurile generale ale aplicării măsurilor preventive. La acestea, în
viziunea mai multor savanţi procesualişti, a căror părere o susţinem şi noi, se atribuie datele de
facto care ar indica asupra momentului că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă
de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul
penal ori să săvârşească alte infracţiuni, ori să se eschiveze de la executarea sentinţei [151,
p.152], [196, p. 28], [148, p. 66].
Tot aici putem concluziona că scopurile măsurilor preventive pot fi considerate acele
circumstanţe sau situaţii de fapt, care în general pot fi realizate în rezultatul aplicării măsurilor
preventive, cum ar fi excluder ea oricăror obstacole din procesul urmăririi penale şi a judecării cauzei
în instanţa de judecată. Acest scop este urmărit, în general, de către toate măsurile preventive.
Luând în consideraţie faptul că învinuitul este participantul în procesul penal şi că el
este cointeresat să opună rezistenţă acţiunilor organelor de drept, inclusiv în faza executării
sentinţei, ar fi logic de a stabili ca scop al măsurilor preventive asigurarea purtării
corespunzătoare a învinuitului pe tot parcursul procesului penal. Identificând scopul general al
măsurilor preventive ca fiind asigurarea purtării corespunzătoare a învinuitului în cadrul
procesului penal, trebuie neapărat să concretizăm sensul noţiunii „ purtare corespunzătoare”.
Prin purtare corespunzătoare în cadrul procesului penal se îmbină acele circumstanţe pe carelegea procesual penală le-a stabilit în calitate de scopuri ale măsurilor preventive. Învinuitul va
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
avea o purtare corespunzătoare dacă în timpul urmăririi penale, examinării cauzei în instanţa de
judecată şi executării sentinţei nu se va ascunde de organele de drept, nu va împiedica activitatea
de descoperire a adevărului în cauza penală şi nu va continua modul de viaţă antisocial, cu atât
mai mult – nu va săvârşi noi infracţiuni. Totodată, termenul de purtare corespunzătoare a
învinuitului în cadrul procesului penal nu trebuie extins în viaţa privată a învinuitului, sau, mai
bine zis, măsurile preventive nu au ca scop asigurarea purtării corespunzătoare a învinuitului în
familie, la şcoală sau la serviciu. De asemenea, nu poate fi considerat lipsă de purtare
corespunzătoare a învinuitului cazul în care acesta refuză să facă declaraţii sau să participe la
actele de anchetă. Deci, această situaţie nu acordă temeiuri pentru aplicarea unei măsuri
preventive mai severe.
Reieşind din cele menţionate mai sus, trebuie să concluzionăm că măsurile preventive se
aplică inclusiv pentru a asigura purtarea corespunzătoare sau cuvenită a învinuitului, bănuitului şi a
inculpatului în cadrul procesului penal. Celelalte scopuri ale măsurilor preventive stabilite în
legislaţia procesual penală, trebuie atribuite măsurilor preventive concrete care au specificul lor de
acţiune privind asigurarea anumitor circumstanţe legate de conţinutul cauzei penale concrete.
Unii autori completează temeiurile fixate mai sus prin probe care stabilesc faptul săvârşirii
de către persoană a infracţiunii [117, p.13] sau prin prezenţa actului de punere sub învinuire a
persoanei [115, p.21], [135, p. 436-437].
Într -un mod mai generalizat acest moment este reflectat şi de către savantul rus В.
Михайлов, care pe lângă temeiurile procesuale mai evidenţiază şi temeiuri juridico -materiale (de
drept penal) ale aplicării măsurilor preventive. La acestea sunt atribuite:
1) dovedirea prin materialele cauzei a f aptului săvârşirii infracţiunii;
2) identificarea, stabilirea persoanei în privinţa căruia, în conformitate cu legea, a fost
întocmită o ordonanţă de punere sub învinuire [161, p.53].
Acest punct de vedere a fost criticat vehement de mai mulţi savanţi procesualişti. Astfel,
В. Корнуков atrage atenţie asupra necesităţii delimitării temeiurilor de punere sub învinuire detemeiurile aplicării măsurilor preventive. Concluziile formulate exprimă următoarea idee:
necătând la faptul că problema aplicării măsurii preventive apare în momentul când se iveşte
figura învinuitului, totuşi întrebarea privind necesitatea aplicării ei urmează a fi soluţionată, în
perspectivă, în dependenţă de comportamentul acestui subiect al procesului penal [148, p.64].
Împotriva evidenţierii temeiurilor juridico-materiale ale aplicării măsurilor preventive
am putea invoca următoarele contraargumente: în primul rând, punerea sub învinuire nu poate de
la sine să fundamenteze necesitatea alegerii şi aplicării măsurii preventive, deoarece cer cetareacauzei poate fi dusă la capăt şi transmisă în judecată şi fără aplicarea unei aşa măsuri în privinţa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
învinuitului; în al doilea rând, includerea acestei circumstanţe în cadrul temeiurilor aplicării
măsurilor preventive ar intra în contradicţie cu prevederile legale care oferă posibilitatea de a
aplica aşa măsuri şi în privinţa bănuitului.
În acelaşi timp este imposibil de a nu evidenţia acea legătură care există între punerea
persoanei sub învinuire şi aplicarea faţă de ea, mai degrabă sau mai târziu, a măsurii preventive.
Conform regulii generale stabilite în practică, activitatea de punere sub învinuire mai întotdeauna
este premergătoare soluţionării chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive faţă de
învinuit. Un aşa coraport între acţiunile procesuale examinate creează senzaţia că prima constituie
o premisă pentru realizarea celei din urmă. Probabil că prin aceasta şi se explică faptul că o bună
parte dintre specialiştii din domeniu afirmă, în mod greşit, că problema aplicării măsurilor
preventive urmează a fi soluţionată în dependenţă de faptul şi gradul dovedirii învinuirii înaintate.
De exemplu, savanţii ruşi П. Давыдов şi П. Якимов afirmă că „forţa probelor în acuzare în mod
radical influenţează asupra hotărârii privind aplicarea măsurilor preventive” [117, p.15].
O astfel de tratare a noţiunii temeiurilor aplicării măsurilor preventive poartă un anumit
pericol care este legat de momentul că faptul punerii persoanei sub învinuire poate fi apreciat ca
un temei suficient pentru luarea măsurilor la care ne referim. Ca atare, ordonanţa de punere a
persoanei sub învinuire este chemată să servească, în mod exclusiv, asigurării dreptului
învinuitului la apărare, dar să nu figureze ca un temei suplimentar pe făgaşul limitării drepturilor
şi libertăţilor persoanei.
Suntem întru totul de acord cu opinia savantului В. Корнуков asupra faptului că punerea
sub învinuire şi prezenţa probelor în acuzare urmează a fi tratată nu ca temei pentru aplicarea
măsurilor preventive, ci ca o condiţie necesară care generează, materializează dreptul la luarea unor
aşa măsuri şi care determină subiectul în privinţa căruia măsurile vizate pot fi luate [148, p.66].
O aşa poziţie determină în mod adecvat rolul ordonanţei de punere sub învinuire ca
fiind o circumstanţă premergătoare actului de aplicare a măsurilor preventive.
Accentuînd faptul că temeiurilor aplicării măsurilor preventive trebuie să le fiecaracteristic caracterul concret, ele urmează a fi determinate reieşind din necesitatea stringentă a
realizării sarcinilor procesului penal.
Analiza juridico-comparativă a actualei legislaţii procesual penale a Republicii Moldova
şi a normelor şi principiilor unanim recunoscute a dreptului internaţional scoate la iveală faptul
că temeiurile de facto ale aplicării măsurilor preventive, fixate în legislaţia naţională, sunt
armonizate cu standardele internaţionale. Aşa, de exemplu, cazurile care fundamentează privarea
de libertate a persoanei, fixate în art. 5 al Convenţiei europene privind apărarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale, în mare parte sunt reproduse sub forma temeiurilor
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
aplicării măsurilor preventive în art. 176 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Paragraful 1 (c), din art. 5. al Convenţiei Europene ne menţionează că arestu l persoanei este legal
în cazul când avem destule temeiuri de a presupune că ar fi necesar de a preîntâmpina săvârşirea
de către ea a unei infracţiuni sau a o împiedica să se tăinuiască după săvârşirea acesteia. Adică,
în acest caz e vorba despre aşa temeiuri ale aplicării măsurilor preventive, precum împiedicarea
bănuitului, învinuitului de a se sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în
judecată, împiedicarea de a-şi continua activitatea criminală. În continuare, paragraful 1 (b), din
art. 5 al Convenţiei nominalizate permite aplicarea arestului ca rezultat al neexecutării hotărârii
legale ale instanţei de judecată emisă în vederea asigurării îndeplinirii oricărei obligaţii prevăzute
de lege. Deoarece ispăşirea pedepsei penale este o obligaţie legală a celui condamnat, şi
aplicarea măsurii preventive în vederea asigurării executării sentinţei corespunde acestei
prevederi de drept internaţional.
Nu există contradicţii între temeiurile aplicării măsurilor preventive prevăzute de
legislaţia pr ocesual- penală a Republicii Moldova şi între cele fixate în punctul 3, art. 9 al
Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, conform căruia „deţinerea sub arest a
persoanelor în aşteptarea examinării cauzei în judecată nu urmează a fi considerată o regulă
generală. Eliberarea acestora poate fi aplicată în dependenţă de oferirea garanţiilor privind
prezenţa la dezbaterile judiciare, privind prezenţa în vederea executării sentinţei”.
Practic toţi savanţii procesualişti au o părere unanimă în ceea ce ţine de faptul că
opiniile ofiţerului de urmărire penală, a procurorului, judecătorului vizavi de aplicarea măsurii
preventive trebuie să se fundamenteze nu pe intuiţie, ci pe probe concrete, care trebuie să facă
faţă cerinţelor admisibilităţii, utilităţii şi autenticităţii.
Insuficienţa probelor exclude dreptul ofiţerului de urmărire penală, a procurorului,
judecătorului de a purcede la aplicarea măsurii preventive. Ea ne vorbeşte despre faptul că
datorită perspectivei reduse a probabilităţii comportamentului ilegal al bănuitului, învinuitului,
aplicarea măsurii preventive în privinţa lor ar avea un caracter ilegal şi neîntemeiat.Probabilitatea comportamentului neadecvat şi contrar legii din partea bănuitului sau învinuitului
se poate transforma în realitate numai în cazul unui concurs întâmplător de circumstanţe.
În opinia noastră, probabilitatea concluziilor ofiţerului de urmărire penală, a
procurorului, judecătorului privind posibilul comportament nedorit, ilegal al bănuitului,
învinuitului, se explică, mai întâi de toate, prin faptul, că aceasta este o presupunere pentru viitor,
care nu poate fi nici adevărată, nici falsă, până când posibilitatea nu se va transforma în realitate.
A judeca, până la acel moment, despre comportamentul ilegal al bănuitului, învinuitului este posibil doar sub aspectul probabilităţii.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Probele, destule pentru a sesiza un comportament neadecvat din partea bănuitului,
învinuitului constituie temelia, temeiurile de facto ale aplicării măsurii preventive. Stabilirea,
identificarea acestora ne vorbeşte despre faptul depăşirii primei etape a procesului de aplicare a
normelor juridice şi începutul celei de a doua etape – argumentarea, fundamentarea aplicării unei
măsuri preventive concrete. Activitatea procesual- penală a ofiţerului de urmărire penală,
procurorului, judecătorului în vederea desemnării măsurii preventive optimale se află într -o coerenţă
directă cu ceea ce numim condiţiile aplicării măsurilor vizate. Prin condiţii ale aplicării măsurilor
preventive trebuie de înţeles circumstanţele stabilite, prevăzute de normele procesual-penale, de a
căror prezenţă este legată posibilitatea, corectitudinea şi raţionalitatea aplicării lor [124, p.34].
Spre deosebire de temeiuri care sunt comune tuturor măsurilor preventive [148, p.68],
condiţiile aplicării lor sunt clasificate în generale şi speciale [124, p.34]. Atât condiţiile generale,
cât şi cele speciale, singure de la sine nu implică aplicarea măsurilor preventive. Ele nu
constituie cauze care ar îndemna ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul de a lua
această decizie procesuală. Destinaţia specială a acestor condiţii constă în faptul de a ajuta
factorul de decizie de a face o alegere corectă în favoarea unei sau altei măsuri preventive, de a
asigura efectiv realizarea sarcinilor în vederea cărora această măsură a fost luată, de a exclude
limitarea excesivă sau neîntemeiată a drepturilor şi libertăţilor bănuitului, învinuitului.
La cele generale se atribuie condiţiile care urmează a fi luate în consideraţie la aplicarea
oricărei măsuri preventive, ele urmând să argumenteze aplicarea uneia dintre acestea. Condiţiile
speciale sunt acelea, care, în baza legii, sunt necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive
concrete, precum şi acelea care reflectă particularităţile juridice ale aplicării măsurilor preventive
în privinţa anumitor categorii de persoane. Lipsa lor împiedică aplicarea unei anumite măsuri
preventive determinate în privinţa unei anumite persoane concrete.
Locul de bază, în cazul condiţiilor generale, le aparţine circumstanţelor care trebuie luate în
consideraţie în procesul aplicării măsurilor preventive. La acestea se referă momentele ce
caracterizează gravitatea infracţiunii, informaţiile referitoare la personalitatea bănuitului, învinuitului,vârsta, starea sănătăţii, starea familiară, ocupaţia şi alte circumstanţe. Prin alte circumstanţe urmează să
înţelegem orice informaţii ce caracterizează imaginea criminologică a persoanei, care ne vorbesc
despre recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, contribuirea la descoperirea infracţiunii şi la
darea în vileag a celorlalţi coparticipaţi, acordarea de ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe
urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe trebuie de a fi luate în consideraţie nu fiecare în parte,
ci în cumul, în sistem cu temeiurile aplicării măsurilor preventive.
S-ar părea că alegerea măsurii preventive urmează a fi determinată şi de poziţia luată de partea vătămată vizavi de această problemă. Declaraţia părţii vătămate cu referire la fapta
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
infracţională de cele mai multe ori pune începutul activităţii procesual- penale, iar depoziţiile ei
demascatorii adeseori asigură temelia probelor în acuzare şi a învinuirii înaintate. Din acest
considerent asupra părţii vătămate şi a rudelor apropiate acesteia uneori planează pericolul
acţiunilor ilegale din partea bănuitului, învinuitului, în vederea împiedicării stabilirii adevărului
în procesul penal sau a realizării până la capăt a intenţiilor criminale.
Drepturile şi interesele legale ale părţii vătămate sunt asigurate de către organele de
drept, care, la rândul său, sunt cointeresate în faptul ca acest subiect al procesului penal să
participe activ în procesul de probare în cauza dată. Comportamentul activ al părţii vătămate ca
participant al procesului penal din partea acuzării depinde direct de garanţiile inviolabilităţii şi
apărării vieţii, sănătăţii şi patrimoniului ei de la acţiunile ilegale în legătură cu participarea la
proces. Careva ameninţări din partea bănuitului, învinuitului pot fi reduse la minimum, sau în
genere excluse prin intermediul alegerii celei mai optimale măsuri preventive.
Ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul nu întotdeauna au posibilitatea de a
aprecia întotdeauna just gradul de pericol la adresa părţii vătămate din partea bănuitului,
învinuitului. În procesul soluţionării chestiunii privind aplicarea măsurii preventive, ar fi raţional
ca factorul de decizie să clarifice caracterul relaţiilor existente între partea vătămată şi bănuit,
învinuit, metodele şi mijloacele, care, în viziunea părţii vătămate, infractorul le -ar putea folosi
pentru a o influenţa, constrânge, să afle părerea părţii vătămate referitoare la măsura preventivă
ce se preconizează a fi aplicată.
În cazul dacă partea vătămată va declara că bănuitul, învinuitul a încercat să o
influenţeze sau a influenţat-o, prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice, ofiţerul de urmărire
penală, procurorul, judecătorul în urma verificării autenticităţii acestui fapt au dreptul de a
purcede la aplicarea celei mai drastice măsuri preventive – arestul. Dacă însă partea vătămată, de
exemplu, manifestă dorinţa de a se împăca cu făptaşul, atunci ofiţerul de urmărire penală,
procurorul, judecătorul poate aplica o măsură preventivă mai puţin dură.
În acelaşi timp ar fi incorect de a obliga ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul ca de fiecare dată să coordoneze decizia procesuală de luare a măsurii preventive cu
partea vătămată. Partea vătămată nu dispune de împuterniciri legale în procesul penal, de regulă
nu are studii juridice şi, în fine, opinia ei are un caracter subiectiv datorită cointeresării în
deznodământul cauzei. Informaţiile parvenite de la partea vătămată urmează a fi apreciate în
cumul cu alte condiţii generale, care în totalitate urmează să determine alegerea celei mai
optimale măsuri preventive în privinţa bănuitului, învinuitului.
În cazul prezenţei temeiurilor de facto şi, cu luarea în consideraţie a condiţiilor necesare,organul de urmărire penală, instanţa de judecată ia decizia procesuală privind aplicarea măsurii
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
preventive, întocmind documentele solicitate de lege. Ordonanţa, hotărârea sau încheierea privind
aplicarea măsurii preventive întocmită corect şi anunţată bănuitului, învinuitului îl informează
despre cauzele aplicării acesteia, fundamentând totodată şi posibilitatea de a utiliza corect
mijloacele de apărare privind îngrădirea drepturilor şi intereselor legale.
Respectiv, în cazul luării în privinţa bănuitului, învinuitului a măsurii preventive,
drepturile şi interesele legale ale acestuia sunt asigurate printr-un sistem larg de mijloace şi
modalităţi procesuale. Garanţiile procesuale generale activează indiferent de măsura preventivă
aplicată. Ele se fundamentează pe unitatea temeiurilor juridice şi condiţiile generale luate în
consideraţie la desemnarea, alegerea unei anumite măsuri preventive. Pentru aplicarea unei
măsuri preventive concrete trebuie să fie prezente şi careva temeiuri speciale, care reflectă
cerinţe suplimentare legale în vederea luării unei anumite măsuri preventive.
Odată ce aplicarea măsurilor preventive periclitează serios drepturile şi libertăţile omului,
organele statului sunt obligate, prin lege, să controleze stricta respectare a prevederilor legislative
privind aplicarea acestora. Prin sintagma „aplicarea măsurilor preventive” în legislaţia procesual
penală se înţelege procedura de aplicare, schimbare şi prelungire a termenului de acţiune a măsurilor
preventive. De remarcat, că în ultimii ani s-a intensificat controlul judiciar asupra fazei de urmărire
penală, în general, şi asupra aplicării măsurilor preventive, în special [89, p.672].
Legea procesual penală permite tuturor participanţilor la proces să conteste în instanţa
de judecată acţiunile sau inacţiunile persoanelor cu funcţie de răspundere care efectuează
urmărirea penală – situaţie caracteristică pentru o ţară democratică [177, p.219].
În corespundere cu circumstanţele cauzei şi ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite
de persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului, precum şi de alţi f actori obiectivi sau subiectivi
prezenţi în cauză, ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată pot aplica o măsură
preventivă sau alta, mai severă sau mai blândă, în dependenţă de situaţia existentă.
Procedura controlului judiciar şi cea de supraveghere privind respectarea legalităţii la
aplicarea, schimbarea şi revocarea măsurilor preventive poate fi tratată în cadrul a două etape,care premerg sau nu una alteia într -o anumită ordine succesivă, în dependenţă de categoria
măsurii preventive desemnate, de etapa procesului penal în care este luată această măsură
preventivă şi, de asemenea, nu în ultimul rând, în corelaţie cu circumstanţele cauzei.
Prima etapă a controlului asupra legalităţii aplicării măsurilor preventive este organizată
de către procuror, în cazurile în care acesta are atribuţii strict stabilite de lege – împuterniciri de
control privind respectarea legislaţiei de către organele de urmărire penală în procesul de
anchetare a infracţiunilor. În acest context, e necesar de remarcat că prin legea RepubliciiMoldova nr. 1115-XIV din 05.07.2000 a fost modificat art. 124 alin. (1) din Constituţie în aşa fel
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
autorizată iniţial de către o instanţă, care verifică legalitatea măsurii şi modul în care au fost
respectate principiile necesităţii şi proporţionalităţii acestor măsuri.
Această activitate trebuie să fie exercitată în faţa unei instanţe care dispune de
împuterniciri şi garanţii comparabile cu cele ale unei instanţe judiciare1.
În majoritatea statelor europene controlul judiciar al urmăririi penale se desfăşoară pe
baze procesuale similare, deşi cu anumite particularităţi în ceea ce priveşte competenţele părţilor
implicate în procesul penal desfăşurat în faza instrucţiei şi modul în care statele aplică principiul
legalităţii şi oportunităţii.
Legislaţia continentală prevede desfăşurarea acestei activităţi sub conducerea unui
judecător sau a altui magistrat cu atribuţii specifice judiciarului (judecătorul de instrucţie,
judecătorul libertăţii şi detenţiei, judecătorul cu atribuţii în supravegherea instrucţiei), a cărui
competenţă este delimitată prin legislaţia naţională [93, p.18-19].
Drept garanţie a respectării legalităţii în cadrul procesului penal legislaţia naţională a
prevăzut posibilitatea ca orice persoană lezată de actele efectuate şi măsurile luate în timpul
urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Astfel, conform articolului 20 din Constituţia Republicii Moldova, orice persoană are
dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor
care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
Acest drept constituţional poate fi realizat în conformitate cu prevederile Capitolelor II,
VII şi VIII, Titlul I, Partea specială a Codului de procedură penală al Republicii Moldova prin
controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi controlul judiciar al procedurii
prejudiciare, atribuţii exercitate de judecătorul de instrucţie.
În aşa mod, în rezultatul conformării la cerinţele Convenţiei, legislaţia procesual - penală
a Republicii Moldova cunoaşte o nouă instituţie, şi anume cea a judecătorului de instrucţie –
subiect care a fost împuternicit să realizeze controlul judecătoresc la etapa urmăririi penale.
Potrivit prevederilor articolului 6 pct. 24) din Codul de procedură penală, judecătorul deinstrucţie se consideră judecătorul abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de
control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale.
Instituţia de judecător de instrucţie a fost introdusă în judecătorii, ale căror state de
personal urmau a fi completate cu 44 de unităţi de judecători de instrucţie începând cu 1 ianuarie
2004, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la punerea în aplicare a Codului de
procedură penală al Republicii Moldova, nr. 205-XV din 29 mai 2003.
1 Cauza Silver şi P.G şi I.H. contra Regatului Unit, 2001.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Conform opiniei, în viziunea noastră absolut corecte, a savantei E . Васильева
„comportamentul adecvat al bănuitului, învinuitului, inculpatului poate fi obţinut prin eforturi
personale ca rezultat al convinger ii din partea rudelor, apărătorului, a organului de urmărire
penală, şi numai apoi, la urma urmei, prin constrângere din partea organelor de drept şi a
persoanelor special împuternicite.
Din acest considerent, măsurile preventive pot fi tratate ca fiind o instituţie facultativă,
auxiliară a dreptului procesual penal. În acelaşi timp, raportul dintre datele de facto şi severitatea
măsurii preventive aplicate trebuie să se afle în dependenţă directă: cu cât mai severă este
opunerea, reacţia pe care o aşteptăm din partea bănuitului, învinuitului, cu atât mai puternică
urmează a fi împotrivirea la această reacţie” [106, p.57].
Dând o apreciere critică opiniei privind posibilitatea luării măsurii preventive în baza
presupunerilor, adică doar din simplul motiv că persoana ar putea săvârşi o acţiune interzisă de
legea procesual penală, A. Гриненко menţionează că „din punct de vedere al respectării
cerinţelor principiilor legalităţii, inviolabilităţii persoanei şi al aprecierii probelor conform
convingerii proprii, neajunsul acestora, adică a presupunerilor, constă în aceea că în calitate de
temeiuri se propun a fi folosite nu datele de facto, ci doar momentele care s-ar referi la un posibil
comportament negativ” [112, p.27].
În linii generale, această viziune este împărtăşită şi de către M. Бажанов, conform
căruia „cu toate că aplicarea măsurilor preventive este posibilă în prezenţa posibilităţii survenirii
consecinţelor negative, circumstanţele care argumentează existenţa temeiurilor destule în această
privinţă urmează a fi stabilite în conformitate cu realitatea” [97, p.217].
Cât priveşte poziţia noastră în legătură cu acest subiect menţionăm că enumerarea
temeiurilor aplicării măsurilor preventive în art. 176 a Codului de procedură penală al Republicii
Moldova este exhaustivă şi, în aşa fel, nu este admisibilă o interpretare extensivă a acestora.
Temeiurile aplicării măsurilor preventive, după esenţă şi conţinut, echivalează cu scopurile luării
lor, cu rezultatele spre atingerea cărora aspiră aceste măsuri.
Prin temeiuri ale aplicării măsurilor preventive legislaţia procesual penală a Republicii
Moldova înţelege anumite date de fapt. Această poziţie este acceptată şi de majoritatea
specialiştilor din domeniu.
La baza aplicării măsurilor preventive trebuie puse datele de facto care ne vorbesc despre
existenţa sau posibila apariţie în viitor a unui comportament neadecvat din partea bănuitului,
învinuitului, în rezultatul cărui fapt acesta nu poate fi lăsat în voie fără a se lua în privinţa lui o
anumită măsură preventivă. „Plenitudinea temeiurilor de a presupune” ar însemna că bănuitul,învinuitul se va sustrage de la urmărirea penală, de la judecată, îşi va continua activitatea criminală,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
va ameninţa martorii sau alţi participanţi ai procesului penal, va deteriora sau falsifica probele sau
prin anumite forme va împiedica desfăşurarea normală a procesului penal.
Această chestiune este una discutabilă şi până la momentul de faţă stârneşte interesul
ştiinţific faţă de determinarea gradului de încredere şi de convingere a organului de urmărire
penală în periculozitatea acţiunilor bănuitului, învinuitului pentru realizarea procesului penal.
Asupra momentului dat există două opinii de bază:
1) o aşa concluzie trebuie să fie probabilă, aproximativă şi, în acelaşi timp suficientă,
pentru soluţionarea întrebărilor cu privire la aplicarea măsurilor preventive [199, p.8-9];
2) această concluzie trebuie să fie autentică şi să se fundamenteze pe circumstanţele
cauzei cercetate, să decurgă din comportamentul bănuitului, învinuitului, din modul lui de viaţă
şi din alte date care-l caracterizează, dar nu din careva presupuneri abstracte, precum că bănuitul
sau învinuitul s-ar sustrage de la urmărire penală, judecată sau ar efectua careva alte acţiuni care
ar prejudicia desfăşurarea procesului penal [137, p.35].
2.3. Sistemul măsurilor preventive
În dreptul procesual penal sunt cunoscute diferite categorii de măsuri preventive. A limita
caracteristica generală a acestora doar la enumerarea şi clasificarea lor ar fi incorect. Cumulul
măsurilor preventive dispune de anumite calităţi specifice acestei instituţii.
Elemente ale sistemului măsurilor preventive sunt considerate aceste măsuri luate în
parte care constituie unităţi minime în cadrul unui tot întreg şi care exercită anumite funcţii bine
determinate [131, p.71].
Unitatea sistemului măsurilor preventive se caracterizează prin temeiuri comune ale
utilizării acestor măsuri, prin scopuri unice, prin subiecţii în privinţa cărora pot fi aplicate şi
printr-o ordine specifică de folosire în cadrul activităţii procesual penale. Aceste particularităţi
calitative plasează măsurile preventive într -o instituţie juridică de sine stătătoare şi constituiecriterii de delimitare a acestora de alte măsuri de constrângere procesual- penală.
Măsurilor preventive, ca şi oricărui alt sistem, le este specifică o certitudine strictă a
elementelor componente. Legislaţia procesual- penală realizează enumerarea exhaustivă a
măsurilor preventive, şi anume: obligarea de a nu părăsi localitatea; obligarea de a nu părăsi ţara;
garanţia personală; garanţia unei organizaţii; ridicarea provizorie a permisului de conducere a
mijloacelor de transport; transmiterea sub supraveghere a militarului; transmiterea sub
supraveghere a minorului; liberarea provizorie sub control judiciar; liberarea provizorie pecauţiune; arestarea la domiciliu; arestarea preventivă.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Alte măsuri de constrângere, şi în primul rând cele aplicare în sfera activităţii procesul -
penale, nu pot fi incluse în sfera măsurilor preventive.
Propuneri referitoare la completarea şi modificarea sistemului măsurilor preventive
avem destule. Unii savanţi procesualişti consideră că ar fi raţional de a completa sistemul
nominalizat cu o aşa măsură cum este reţinerea bănuitului [161, p.37]. Apărându-şi punctul său
de vedere, В. Михайлов face trimitere la trăsăturile comune ale arestului şi reţinerii. El
menţionează asupra faptului că atât în cazul reţinerii, cât şi în cel al arestului persoana este
privată de libertate; că şi reţinerea şi arestul se aplică faţă de persoanele ce au săvârşit infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate; că măsurile vizate urmăresc aceleaşi
obiective şi sunt aplicate de către aceiaşi subiecţi ai procesului penal. Deosebirea între reţinere şi
arestul preventiv, după părerea lui В. Михайлов, constă doar în ordinea procesuală diferită de
aplicare a acestor măsuri. Autorul ne spune că „prezenţa semnelor comune ne permite a afirma
că reţinerea constituie, de facto, o măsură preventivă” [161, p.37].
Nu toate argumentele invocate de autorul nominalizat sunt pe deplin argumentate şi
irevocabile. În primul rând aceasta se referă la scopurile urmărite în cazul reţinerii şi a arestului
preventiv, care sunt diametral opuse. Scopurile a plicării măsurii preventive, ca de altfel şi a
celorlalte măsuri preventive sunt formulate în art. 176 din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova, în timp ce scopurile reţinerii nu sunt expuse detaliat în conţinutul art. 166
Cod de procedură penală al Republicii Moldova.
Reţinerea procesual-penală se realizează în vederea stabilirii identităţii bănuitului,
stabilirii implicării lui în actul criminal şi în privinţa aplicării măsurii preventive, inclusiv a celei
de arest. Ar fi incorect de a considera că reţinerea se aplică, în exclusivitate, doa r pentru a
clarifica participarea persoanei (în cazul nostru a celei cu vîrsta sun majorat) la realizarea faptei
infracţionale. Un aşa scop ar putea fi atins şi fără privarea de libertate. Doar atunci, când
necesitatea clarificării implicării persoanei în realizarea actului criminal se asociază cu
necesitatea de a soluţiona întrebarea privind aplicarea în privinţa acestuia a arestului preventiv,reţinerea este raţională [341, p.107].
Acel fapt că reţinerea este premergătoare arestului preventiv şi argumentată prin
necesitatea aplicării lui pe viitor nu ne vorbeşte despre faptul că aceste măsuri urmăresc
obiective comune. Dimpotrivă, acest fapt ne atrage atenţia asupra destinaţiei contrare a acestor
măsuri de constrângere procesuală. Scopurile măsurilor preventive se transformă în motive ale
reţinerii, care trebuie să explice, din care considerente, pentru preîntâmpinarea căror acţiuni
nedorite ale bănuitului este necesar de a purcede la izolarea acestuia de societate prin intermediularestului preventiv. Aceste motive pot fi legate de temerea că bănuitul, rămânând la libertate, se
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
4) măsurile preventive care includ în conţinutul lor asigurarea administrativ-statală
(arestul preventiv, transmiterea minorului în supravegherea conducătorului instituţiei de
învăţământ speciale, transmiterea sub supraveghere a militarului) [161, p.41-42].
În dependenţă de survenirea unor modificări în legislaţia procesual- penală a Republicii
Moldova, am putea propune următoarea clasificare a măsurilor preventive în baza criteriului
influenţei asupra bănuitului, învinuitului:
1) măsuri preventive care influenţează moral asupra bănuitului, învinuitului (obligarea
de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara (art. 178); garanţia personală (art.
179); transmiterea sub supraveghere a minorului părinţilor, tutorilor, curatorilor sau al tor
persoane demne de încredere (art. 184).
2) măsuri preventive de influenţă administrativ-statală: garanţia unei organizaţii (art.
180); ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art. 182);
transmiterea sub supraveghere a militarului (art. 183); transmiterea sub supraveghere a minorului
conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă acesta (art. 184); liberarea
provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute (art. 191).
3) măsuri preventive de influenţă patrimonială: liberarea provizorie pe cauţiune a
persoanei deţinute (art. 192).
4) măsuri de limitare fizică a libertăţii personale (arestarea preventivă (art. 185);
arestarea la domiciliu (art. 188).
Procesualistul rus, И . Петрухин, vine cu părerea că toate măsurile preventive existente
la momentul de faţă pot fi clasificate în două grupe: 1) măsuri care, de facto, limitează libertatea
personală a indivizilor, inclusiv dreptul de a se deplasa în spaţiu (arestarea la domiciliu, arestarea
preventivă; declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a ţării, transmiterea sub supraveghere a
militarului; 2) măsuri ce influenţează persoanele, doar în mod psihologic. Acestea la rândul lor
pot fi patrimoniale (cauţiunea) şi nepatrimoniale (transmiterea minorului sub supraveghere,
garanţia personală, garanţia unei organizaţii) [190, p.263].
O clasificare aproape similară oferă savanţii A. Смирнов şi К. Калиновски [176,
p.26]care ne menţionează că după caracterul constrângerii realizate măsurile preventive se
clasifică în măsuri de constrângere fizică şi măsuri de constrângere psihologică. Măsurile de
constrângere fizică – arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu – limitează libertatea
bănuitului, învinuitului, izolându-l de societate. Celelalte măsuri preventive se atribuie la
categoria măsurilor de constrângere psihologică. Ele limitează libertatea personală a bănuitului,
învinuitului prin intermediul înrâuririi, influenţei psihologice, fiind clasificate în trei grupe: 1)măsuri preventive accentuate pe contactele personale ale bănuitului, învinuitului (declaraţia de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
nepărăsire a localităţii sau a ţării); 2) măsurile preventive întemeiate pe răspunderea patrimonială
(cauţiunea); 3) măsuri preventive care se sprijină pe acţiunile unor terţe persoane. La acest grup
se atribuie garanţia personală, supravegherea comandamentului unităţii militare, transmiterea sub
supraveghere a minorului.
Tot aceşti autori clasifică măsurile preventive în generale şi speciale în dependenţă de
statutul juridic al bănuitului, învinuitului. Măsurile preventive speciale urmează a fi aplicate în cazul
când bănuitul sau învinuitul dispun de careva trăsături specifice, ca de exemplu, minorii, militarii.
Profesorul Россинский С ., la rândul său, evidenţiază existenţa a trei grupe de măsuri
preventive: 1) măsuri preventive cu un caracter obligatoriu (declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a
ţării, garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub supraveghere a
minorului; 2) măsuri preventive cu caracter patrimonial (cauţiunea); 3) măsuri preventive cu caracter
privativ de libertate (arestarea preventivă, arestarea la domiciliu) [173, p.179].
Savantul В. Божьев propune un sistem de măsuri preventive constituit din două grupe:
care nu sunt legate de limitarea de liber tate a persoanei şi care limitează sau privează de libertate
bănuitul, învinuitul [102, p.170].
Procesualiştii И. Трунов şi Л. Трунова oferă un spectru larg de clasificări a măsurilor
preventive [182, p.53-60]:
1)” Toate măsurile preventive pot fi clasificate în două grupe în dependenţă de cercul de
persoane faţă de care pot fi aplicate. Acestea sunt măsurile preventive generale, aplicabile faţă de
oricare bănuit sau învinuit şi măsurile preventive speciale, care pot fi folosite numai în privinţa
anumitor subiecţi (militari, minori). La măsurile preventive generale se atribuie: declaraţia de
nepărăsire a localităţii sau a ţării, arestul la domiciliu, garanţia personală, cauţiunea, arestul
preventiv. Din cele speciale fac parte transmiterea sub supraveghere a minorului şi transmiterea
sub supraveghere a militarului.
2) În dependenţă de caracterul său, măsurile preventive pot fi: a) legate de privarea de
libertate (arestarea preventivă); b) legate de limitarea dreptului de a se deplasa (declaraţia denepărăsire a localităţii sau a ţării, arestul la domiciliu, transmiterea sub supraveghere a
minorului, transmiterea sub supraveghere a militarului) c) legate de limitarea drepturilor
patrimoniale ale bănuitului, învinuitului sau a terţelor persoane (cauţiunea); d) legate de garanţia
unor terţe persoane (garanţia personală).
3) Conform scopului urmărit măsurile preventive pot fi restrictive şi de avertizare. La
cele restrictive se atribuie arestul preventiv, declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a ţării,
arestul la domiciliu, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub supraveghere aminorului. Cele de avertizare incorporează cauţiunea şi garanţia personală. Delimitarea între
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
grupurile vizate se datorează faptului că măsurile de avertizare nu afectează şi nu limitează
comportamentul legal al persoanei în privinţa căreia este luată măsura preventivă, în timp ce
măsurile restrictive, într -o dimensiune mai mare sau mai mică limitează acest comportament.
4) Clasificarea măsurilor preventive poate fi realizată şi în dependenţă de termenele pentru
care acestea sunt aplicate. Astfel, la primul grup ar putea fi atribuită o aşa măsură preventivă, precum
arestul preventiv. Celelalte măsuri preventive nu se impun prin careva limite de timp.
5) Repartizarea pe categorii a măsurilor preventive în dependenţă de ordinea procesuală
de aplicare ne permite ne permite a delimita câteva grupe ale acestora: a) măsuri aplicate prin
ordonanţa procurorului sau prin încheierea judecătorului (declaraţia de nepărăsire a ţării sau a
localităţii, garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub
supraveghere a minorului); b) măsuri preventive aplicate în exclusivitate prin încheierea
judecătorului (cauţiunea, arestul la domiciliu, arestul preventiv).
6) Măsurile preventive pot fi clasificate şi în dependenţă de criteriul organului de drept
sau al persoanei cu funcţie de răspundere care le aplică. În cazul dat delimităm două categorii, şi
anume: măsuri preventive aplicate de către procuror din oficiu sau la solicitarea organelor de
urmărire penală şi măsuri preventive aplicate doar de către instanţa de judecată [182, p.53-60].
Deosebirile între totalitatea clasificărilor expuse sunt fundamentate pe atitudinea
autorilor în raport cu determinarea diferitelor metode de influenţă coercitivă asupra
comportamentului bănuitului, învinuitului. O astfel de tratare poate fi îndreptăţită prin faptul că
în literatura de specialitate nu întâlnim o concluzie unică în privinţa clasificării metodelor de
influenţă. Nu pretindem de a stabili adevărul în ultima instanţă, însă vom expune propria opinie
cu referire la acest subiect.
În teoria administrării sociale se cristalizează trei grupe de metode de influenţare a
comportamentului oamenilor: metoda administrativă (care se caracterizează prin influenţa autoritară
nemijlocită a subiectului ce administrează asupra celor administraţi), metoda economică (când
subiectul împovărat cu administrarea atinge comportamentul dorit al celui administrat prinintermediul influenţării, stimulării intereselor acestuia din urmă) şi metoda social- psihologică (care
include instrumente, mijloace de influenţare moral- psihologică a persoanei) [104, p.60].
Utilizând această clasificare ca temei, putem evidenţia trei grupe ale măsurilor
preventive în dependenţă de criteriul influenţării silite.
Primul grup îl constituie măsurile preventive care folosesc metoda social- psihologică.
Deoarece ea presupune o limitare neesenţială a drepturilor şi libertăţilor subiectului, apoi şi
măsurile preventive din cadrul acestui grup vor fi mai puţin aspre. Aici pot fi atribuite obligareade a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, garanţia personală, garanţia organizaţiei,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
transmiterea minorului sub supravegherea părinţilor, tutorilor, curatorilor, liberarea provizorie
sub control judiciar a persoanei deţinute.
În cel de-al doilea grup este inclusă măsura preventivă la a cărei temelie este plasată
metoda economică de influenţare – liberarea provizorie pe cauţiune.
Cel din urmă grup cuprinde măsurile preventive care exercită o influenţă administrativă
asupra comportamentului bănuitului, învinuitului. La acest grup se ataşează transmiterea sub
supraveghere a militarului, transmiterea minorului în supraveghere către directorul instituţiei de
învăţământ speciale, arestul la domiciliu, arestul preventiv. Aceste măsuri preventive sunt mult
mai aspre deoarece afectează într -o măsură mai mare drepturile şi libertăţile persoanei.
În clasificarea prezentată ne atrage atenţia faptul că cel de-al doilea grup include doar o
singură măsură preventivă, care poate fi aplicată faţă de orice bănuit, învinuit, indiferent de
particularităţile statutului juridic al acestora. Totodată, ni se pare că o atare situaţie nu contribuie
la o tratare selectivă vizavi de aplicarea măsurilor preventive, deoarece îl privează pe procuror,
judecător de dreptul de a alege, dacă ei consideră, de exemplu, că este necesar de a influenţa
asupra bănuitului (învinuitului) prin intermediul metodei economice. Ca rezultat, drepturile şi
libertăţile bănuitului, învinuitului ar putea fi limitate peste măsură. Ca de exemplu, neavând o
alternativă a arestului preventiv, judecătorul va fi obligat să aplice această măsură preventivă,
dacă influenţarea social- psihologică şi economică va fi insuficientă. Din acest considerent
credem că ar fi raţional de a completa sistemul măsurilor preventive cu careva mijloace de
constrângere economică asupra bănuitului, învinuitului. Suntem predispuşi de a afirma că în aşa
calitate ar funcţiona cu succes aşa-zisa garanţie patrimonială.
Garanţia patrimonială este o măsură de constrângere mai blândă decât cauţiunea. În
această situaţie are loc garantarea patrimonială mijlocită, deoarece averea nu este transmisă către
organele de drept. Ea rămâne la garant, care, prin intermediul ei, asigură comportamentul
adecvat al bănuitului, învinuitului. Spre deosebire de cauţiune, legea nu limitează persoana-
garant în careva operaţiuni legate de averea sa, ceea ce este foarte convenabil pentru el.Garanţia patrimonială se mai deosebeşte de cauţiune prin faptul că suma care asigură
prezenţa bănuitului, învinuitului în proces nu este transmisă nemijlocit în momentul aplicării
acestei măsuri preventive, ci doar atunci când persoanele nominalizate nu-şi îndeplinesc
obligaţiile asumate, sustrăgându-se de la urmărirea penală sau judecată [193, p.335].
Utilizarea unei aşa forme a obligaţiilor patrimoniale ar permite folosirea metodei de
influenţare economică nu numai în privinţa persoanelor material asigurate, dar şi asupra altor
categorii de cetăţeni, cu un nivel mai redus de trai.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Garanţiile patrimoniale ar putea fi asumate de către întreprinderi (inclusiv obşteşti),
instituţii, organizaţii, care ar garanta comportamentul adecvat al bănuitului, învinuitului prin
averea sa fără a fi lipsite de posibilitatea de a o folosi întru atingerea scopurilor statutare. În cel
din urmă caz, garanţia patrimonială ar fi capabilă să substituie o aşa măsură preventivă, precum
garanţia unei organizaţii, care nu se bucură de mare popularitate din cauza ineficient ei ei. De
aceea, susţinem savanţii procesualişti care vin cu iniţiativa de a include o aşa măsură preventivă
în legislaţia procesual- penală.
Referindu-ne la perfecţionarea sistemului de măsuri preventive s-ar putea merge pe
calea combinării lor. Astfel, în literatura de specialitate [195, p.151-152] se vorbeşte despre
posibilitatea aplicării în comun a măsurii preventive cu o altă măsură de constrângere procesual-
penală sau despre aplicarea unui cumul de măsuri preventive. În legătură cu acest moment
considerăm că ar fi mai corect de a vorbi despre aplicarea unui cumul de interdicţii care sunt
stabilite în cazul aplicării unei sau altei măsuri preventive. Ca de exemplu, în cazul interdicţiilor
stabilite cu ocazia arestului la domiciliu ar putea fi aplicate, în acelaşi timp, şi careva restricţii
specifice eliberării provizorii pe cauţiune.
Nu este exclus nici faptul că în cazul aplicării măsurilor preventive combinate ar fi
exclusă posibilitatea folosirii unor măsuri preventive noi, desigur dacă ele ar fi reglementate de
Codul de procedură penală al Republicii Moldova (ca de exemplu, supravegherea electronică).
Supravegherea electronică presupune îmbrăcarea şi purtarea forţată pe unele părţi ale corpului
persoanelor atrase la răspundere penală a unor utilaje electronice şi realizarea unui control
riguros asupra folosirii lor.
Suntem de acord cu savanţii care menţionează că „revoluţia tehnico-ştiinţifică a instituit
posibilitatea utilizării unei alternative a arestului preventiv – învinuitul este obligat să se af le
permanent „în lanţ electronic”, adică să poarte asupra sa mecanisme electronice care emit unde
respective organelor de drept referitor la locul aflării persoanei la o anumită perioadă de timp. Dacă
se întreprind tentative de a manipula cu acest mecanism, apoi el transmite semnale cu referire la
momentul că învinuitul, posibil, încearcă să se sustragă de la realizarea actului de justiţie” [9, p.456].
În opinia noastră, aplicarea în acelaşi timp a mai multor măsuri preventive şi mai ales a
supravegherii electronice poate figura ca o alternativă reală a măsurii de arest preventiv.
În activitatea practică a organelor de drept se aplică concomitent aşa măsuri preventive,
precum arestul preventiv, cauţiunea şi supravegherea electronică, moment întâlnit cel mai frecvent
în SUA. Aplicarea combinată a câtorva măsuri preventive oferă posibilitatea de a mări volumul
interdicţiilor în privinţa persoanelor atrase la răspundere penală şi poate figura în calitate dealternativă cu referire la măsura arestului. În acelaşi timp, aplicarea combinată a acestor măsuri
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
trebuie atribuită instanţei de judecată, deoarece de competenţa acesteia ţine, de cele mai multe ori,
instituirea anumitor interdicţii, restricţii faţă de persoanele supuse răspunderii penale.
Dacă, în perspectivă, vor fi elaborate, reglementate noi categorii de măsuri preventive,
alternative arestului preventiv, apoi acestea ar putea fi aplicate atât în cazul revocării măsurii de
arest, cât şi de sine stătător.
Astfel, implementarea unor noi măsuri preventive de alternativă arestului preventiv ar
contribui într -o măsură mai mare la realizarea unor sarcini ale procesului penal – asigurarea
drepturilor şi libertăţilor persoanelor supuse răspunderii penale şi reducerea cheltuielilor legate
de aplicarea măsurilor de constrângere procesual penală.
2.4. Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii Moldova
Dreptul procesual penal este o ramură de drept care reglementează activitatea procesual
penală. Ea reprezintă un sistem de norme juridice care determină temeiurile şi ordinea începerii
urmăririi penale, efectuarea acesteia, examinarea cauzelor penale în instanţa de judecată şi care
reglementează relaţiile sociale ce apar în legătură cu realizarea procesului în cauzele penale între
subiecţii activităţii procesual-penale.
Construcţia sistemică a dreptului procesual penal presupune că el reprezintă prin sine un
tot întreg constituit din mai multe elemente (norme de drept), având între ele o anumită legătură.
Legătura stabilită obiectiv între anumite norme sau grupuri ale acestora le oferă o anumită unitate
structurală sigură, indiscutabilă. În aşa fel, un anumit număr de norme ale dreptului procesual penal
se unifică într -o entitate, unitate normativo- juridică mai largă – instituţie a dreptului.
În teoria generală a dreptului, prin instituţie de drept (instituţie juridică) subînţelegem
„totalitatea normelor juridice care reglementează o anumită categorie (o grupă unitară) de relaţii
sociale, generând astfel o categorie aparte de raporturi juridice”. Dacă norma juridică este
elementul iniţial şi cea mai mică particulă a sistemului de drept, atunci instituţia juridicăreprezintă deja prima colectivitate de norme. Instituţia juridică este chemată să reglementeze un
segment de relaţii sociale dintr -o ramură de drept [2, p.323-333].
Instituţiei de drept îi sunt caracteristice următoarele trăsături calitative: 1) omogenitatea
După structura sa, instituţiile de drept pot fi simple şi complexe. Instituţia simplă înglobează
norme juridice ale unei singure ramuri de drept. Instituţia complexă cuprinde mai multe subinstituţii.
Un aşa conţinut complex este specific şi pentru instituţia măsurilor preventive, în cadrul căreia pe
lângă reglementările de bază, evidenţiem şi un grup individual de norme ce reglementează controlul
judiciar al procedurii prejudiciare, vizavi de aplicarea măsurilor procesuale de constrângere (Partea
specială, Titlul I, Capitolul VIII, art. 300 – 313, Codul de procedură penală al Republicii Moldova).
Acest grup de norme, constituie, în acelaşi timp, parte componentă a altei instituţii de drept –
instituţia controlului judiciar al procedurii prejudiciare.
Instituţiile de drept pot fi ramurale şi interramurale (complexe). Legea procesual- penală
este izvorul de bază al măsurilor preventive. În acelaşi timp, ea nu este unicul izvor al acestei
instituţii. Aplicarea măsurilor preventive, pe parcursul realizării activităţii procesual-penale, se
mai efectuează şi în baza Constituţiei, a legilor şi a actelor normative subordonate legii.
Constituţia Republicii Moldova are o însemnătate şi o semnificaţie exclusivă,
nemijlocită, joacă un rol esenţial în reglementarea raporturilor juridice procesual-penale, inclusiv
şi în sfera aplicării măsurilor preventive. În ea sunt fixate nu numai norme procesual-penale, dar
şi „novele juridice” care oferă soluţii referitoare la clarificarea anumitor chestiuni procesuale.
Anume datorită acestui moment se dovedeşte a fi adecvat, corect şi necesar principiul aplicării
directe a normelor constituţionale.
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act
juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică [21, p.3].
Această prevedere ne permite să afirmăm că instanţele de judecată, în procesul
examinării cauzelor penale, trebuie să aprecieze conţinutul legilor sau a actelor normative
subordonate legii, care reglementează raportul juridic examinat de instanţă şi, în toate cazurile
necesare, trebuie să aplice direct prevederile Constituţiei.
Normele constituţionale ale instituţiei măsurilor preventive pot fi divizate, convenţional,
în două grupe. Primul din ele include drepturile şi libertăţile bănuitului, învinuitului în privinţacărora au fost luate măsuri preventive, precum şi garanţiile procesuale destinate lor. Ele, la
rândul lor, se împart în două subgrupe: a) drepturile constituţionale ale persoanei, care pot fi
limitate în rezultatul aplicării măsurilor preventive; b) drepturile constituţionale, de care
beneficiază bănuitul, învinuitul pentru a se apăra. La primul subgrup se atribuie: dreptul la viaţă
şi la integritate fizică şi psihică (art. 24), libertatea individuală şi siguranţa per soanei (art. 25),
dreptul la libera circulaţie ( art. 27), viaţa intimă, familială şi privată (art. 28), inviolabilitatea
domiciliului (art. 29) etc. Cel de-al doilea subgrup cuprinde: accesul liber la justiţie (art. 20), prezumţia nevinovăţiei (art. 21), dreptul la apărare (art. 26), secretul corespondenţei (art. 30) etc.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Importanţa clasificării expuse constă în faptul că drepturile, expuse în prima subgrupă,
sunt examinate în calitate de obiect al apărării, protejării juridice. Drepturile constituţionale ale
persoanei din cadrul celei de a doua subgrupe, de rând cu alte mijloace şi metode procesuale,
sunt chemate de a îndeplini rolul garanţiilor procesuale în raport cu drepturile care pot fi limitate
ca rezultat al aplicării măsurilor preventive.
Particularitatea drepturilor constituţionale ale persoanei, ca element al instituţiei
măsurilor preventive, constă în faptul că multe dintre ele, în acelaşi timp, figurează şi în calitate
de temelie a unor principii ale procesului penal (ca de exemplu, inviolabilitatea domiciliului,
viaţa intimă, familială şi privată etc.). Ele determină esenţa şi structura întregului drept procesual
penal şi a instituţiei măsurilor preventive, în parte, fiind un instrument important al reglementării
raportului juridic procesual-penal în direcţia dată.
În cel de-al doilea grup al normelor constituţionale, referitoare la instituţia măsurilor
preventive sunt incorporate regulile concrete destinate aplicării lor. Aici sunt fixate drepturile şi
obligaţiile organelor de drept şi a persoanelor cu funcţie de răspundere, realizate în procesul
aplicării măsurilor preventive (art.20 din Constituţia RM - accesul liber la justiţie, art.24 -
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art.26 - dreptul la apărare).
Importanţa Constituţiei republicii Moldova constă şi în faptul că ea a introdus în cercul
izvoarelor instituţiei măsurilor preventive acte ale dreptului internaţional, menţionând că
„Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în
concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care Republica Moldova este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările
internaţionale” [21, p.3].
Din această prevedere constituţională putem deduce următoarele concluzii:
- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, în totalitate, nu
contravin Constituţiei RM şi actelor normative care formează conţinutul dreptului procesual penal;
- este stabilită prioritatea reglementărilor internaţionale asupra legislaţiei interne,
inclusiv asupra celei procesual-penale;
- participanţii la activitatea procesual- penală nu numai au dreptul, dar chiar sunt obligaţi
să aplice regulile tratatelor internaţionale în procesul luării măsurilor preventive.
În conformitate cu art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, izvoare ale
principiilor unanim recunoscute şi ale normelor de drept internaţional sunt: convenţiile, tratateleinternaţionale, atât generale cât şi speciale, cutuma internaţională, principiile generale ale
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
dreptului, recunoscute de popoarele civilizate. Jurisprudenţa şi doctrina sunt recunoscute ca
izvoare de drept internaţional. Totuşi, de menţionat, că ele nu sunt izvoare de drept propriu-zise,
având doar rolul de a identifica normele juridice existente, conţinute în tratate sau cutume.
De regulă, actele normative internaţionale cu caracter general stabilesc drepturile şi
libertăţile persoanei, garanţiile lor procesuale, principiile justiţiei echitabile, care luate în
totalitate determină temelia constituirii instituţiei măsurilor preventive. La acestea se atribuie:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului1; Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice2; Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale3
;
Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante4; Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme
oarecare de detenţiune sau încarcerare5; Recomandarea nr. 11 (80) a Comitetului de Miniştri
către statele membre cu privire la detenţiunea în aşteptarea judecăţii6; Recomandarea (2006) 13 a
Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la cercetarea în stare de arest preventiv,
condiţiile de desfăşurare şi măsuri de protecţie împotriva abuzului7.
În acest context facem o referire specială la documente internaţionale, care într -o
măsură mai mare sau mai mică, pot fi considerate ca izvoare ce reglementează specificul
aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, după cum urmează:
- Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing)8;
- Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului9;
1 Adoptată la New-York, la 10 decembrie 1948. Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia217 A (III) din 10 decembrie 1948. Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărârea Parlamentului nr. 217 -
XII din 28.07.1990. Publicată în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1, p. 11. 2 Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 la New-York.
Intrat în vigoare la 23 martie 1967. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului RM nr.217-XII din 28.07.90. Publicat înediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, vol. 1, p.18. 3
Semnată la Roma la 4 noiembrie, 1950. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 1298-XIII din 24.07.97. Învigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, vol. 1. 4 Convenţia şi Protocoalele nr. 1 şi 2 la această Convenţie au fost ratificate de Republica Moldova prin HotărâreaParlamentului Republicii Moldova nr. 1238-XIII din 9 iulie 1997. Hotărârea de ratificare a fost publicată înMonitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 48 din 24 iulie 1997.5 Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenţie sau
încarcerare este adoptat de Adunarea Generală a ONU la 9.12.1988. Culegere de acte naţionale şi internaţionale îndomeniul penal. Vol.I. Revista de ştiinţe penale. Supliment 2007, p.81-88.6 Adoptată de Comitetul de Miniştri la 27 iulie 1980 la cea de a 31-a Adunare a reprezentanţilor miniştrilor. 7 Adoptată de către Comitetul de Miniştri la 27 septembrie, 2006, la cea de-a 974-a întrunir e a prim-miniştrilor.
8 Aprobate de către Organizaţia naţiunilor Unite la 29 noiembrie 1985. http://www.irp.md/item.php?text_id=267
Accesat la data de 20.02.2011.9 Adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 la New York. A intrat în vigoare la 20
septembrie 1990. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului RM nr.408-XII din 12.12.90. Învigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998,volumul 1, pag.51.
- Principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru prevenirea delicvenţei juvenile
(Principiile de la Ryadh)1;
- Regulile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate,
din 14 decembrie 1990 [14, p.72-76].
Un rol important în cadrul instituţiei măsurilor preventive îl joacă tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova, şi anume acelea cu privire la asistenţa juridică, în materie
penală în privinţa cărora statul nostru şi-a exprimat acordul şi care au intrat în vigoare. Acestea
stabilesc anumite reguli privind întocmirea şi realizarea actelor şi activităţilor procesuale (a
comisiilor rogatorii), în vederea depistării persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau
judecată, aplicării faţă de ele a măsurilor preventive, extrădării lor, escortării acestora la locul
solicitat în vederea efectuării anchetei sau a examinării cauzei în judecată.
De altfel, această transformare şi preocupare de armonizare a reglementărilor interne, în
special cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reprezintă o constantă în
evoluţia şi reforma sistemelor judiciare europene a ultimelor decenii [205, p.73].
Ţinem, de asemenea, să menţionăm că un şir de documente internaţionale stabilesc
anumite reguli privind întocmirea şi realizarea actelor şi activităţilor procesuale (a comisiilor
rogatorii) în vederea depistării persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau judecată,
aplicării faţă de ele a măsurilor preventive, extrădării lor, escortării acestora la locul solicitat în
vederea efectuării anchetei sau a examinării cauzei în judecată.
Actualmente pentru soluţionarea problemelor ce ţin de asistenţa juridică internaţională
în materie penală de către Republica Moldova au fost semnate şi ratificate un spectru larg de
documente. Printre acestea pot fi evidenţiate:
- Convenţia europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957, în vigoare
pentru Republica Moldova de la 31 decembrie 19972;
- Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală, semnată la Strasbourg la
20 aprilie 19593;
- Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,
familiale şi penale, semnată la Minsk la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul Republicii
Moldova la 16 martie 1995, pentru Republica Moldova în vigoare de la 26 martie 1996)1;
1Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1990;2 Republica Moldova a aderat la Convenţia europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957, prin
Hotărârea Parlamentului RM nr. nr.1183-XIII din 14.05.97. Convenţia este publicată în ediţia oficială “Tratateinternaţionale”, 1998, volumul 1, p. 318.3
Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală a fost semnată la Strasbo urg la 20 aprilie 1959.Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 1332-XIII din 26.09.97. În vigoare pentru Republica Moldova de la5 mai 1998. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 14, pag.71.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- Tratatul moldo-român privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la
Chişinău la 6 iulie 1996;
- Tratatul moldo-ucrainean privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în materie civilă
şi penală, semnat la Kiev la 13 decembrie 1993;
- Tratatul moldo-rus privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Moscova la 25 februarie 1993;
- Tratatul moldo-lituanian privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Chişinău la 9 decembrie 1993;
- Tratatul moldo-leton privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Riga la 14 aprilie 1993;
- Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală,
semnat la Ankara la 22 mai 1996 etc. [34, p.195-196].
Convenţiile şi tratatele internaţionale au prioritate în faţa normelor naţionale, deoarece
în cazul unei coliziuni între ele, prioritate se acordă reglementărilor internaţionale.
Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei
va trebui precedată de o revizuire a acesteia (art. 8, al 2 din Constituţia Republicii Moldova).
Actele normative cu caracter internaţional stabilesc reguli speciale privind aplicarea
măsurilor preventive în privinţa persoanelor care beneficiază de imunităţi în procesul penal.
Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii Moldova se realizează şi în
privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, cu luarea în consideraţie a mai
multor documente internaţionale. La acestea se atribuie:
- Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite din 13 februarie 19462;
- Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961 3. În
prezent părţi la Convenţie sunt 150 de state. Republica Moldova a aderat la Convenţia
menţionată în 19934;
- Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 19631. În prezent117 state sunt părţi la Convenţie, inclusiv Republica Moldova din 1993;
1 Convenţie cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală a fost semnatăla Minsk la 22 ianuarie 1993. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 402-XIII din 16.03.95. În vigoare pentru Republica Moldova de la 26 martie 1996. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul16, pag.262. 2 Republica Moldova a aderat la Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite din 13 februarie, prin Hotărârea Parlamentului nr. 233-XIII din 29 septem brie 1994. În vigoare pentru Republica Moldova de la 12aprilie 1995. 3
A fost adoptată la Conferinţa de la Viena la 18 aprilie 1961 şi a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964.4 Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile di plomatice din 18 aprilie 1961, prin
Hotărîrea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1998, vol. 4.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea ofenselor şi protecţia internaţională a
persoanelor, inclusiv a diplomaţilor, adoptată de către Adunarea Generală a ONU la 14 decembrie,
1973. Ea mai este cunoscută sub denumirea de „Convenţia de la New-Yor k din 1973”. Convenţia a
intrat în vigoare în 1977. În prezent 70 de state sunt părţi la Convenţie [118, p.18-23];
- Convenţia privind statutul juridic, privilegiile şi imunităţile organizaţiilor economice
interstatale din 1980.
În februarie-martie 1975, la Viena, a avut loc Conferinţa internaţională la care s-a făcut
tentativa de a adopta Convenţia cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal. Convenţia însă nu a intrat în vigoare [5, p.18].
Între actele normative care constituie izvoare ale instituţiei măsurilor preventive cea mai
mare valoare o are Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Locul central al acestui Cod nu
este determinat de caracterul forţei juridice – locul suprem aici aparţine Constituţiei, ci în dependenţă
de calităţile sistematizatorii. Fiind special destinat regulării activităţii procesual- penale, el asigură
reglementarea tuturor raporturilor sociale, care apar în sfera procesului penal, inclusiv şi în domeniul
aplicării măsurilor preventive. Celelalte acte normative, inclusiv Constituţia, cuprind doar norme
procesual- penale separate. Ele reglementează activitatea procesual- penală în mod fragmentat,
referindu-se la anumite aspecte, în primul rând organizaţionale şi speciale ale procedurii penale (în
cazul nostru cu referire la instituţia măsurilor preventive).
Legile, ca izvoare ale instituţiei măsurilor preventive în procesul penal, stabilesc
drepturile speciale ale subiecţilor înzestraţi cu anumite împuterniciri administrativ-statale în
cadrul activităţii procesual- penale. O atribuţie nemijlocită, mai mult sau mai puţin importantă, la
reglementarea relaţiilor sociale în sfera aplicării şi realizării măsurilor preventive o au
următoarele legi:
- Legea Republicii Moldova nr. 416-XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliţie”2;
- Legea Republicii Moldova nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 „Privind activitatea operativă
de investigaţii”3;
- Legea Republicii Moldova nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 „Privind organizarea
judecătorească”4;
1 Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, prin
Hotărârea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1998,volumul 4.2 Legea Republicii Moldova nr. 416-XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliţie”, re publicată în Monitorul Oficial nr.17-19/56 din 31.01.2002.3 Legea Republicii Moldova nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 „Privind activitatea operativă de investigaţii”,
re publicată în Monitorul Oficial nr. 11-13/38 din 31.01.2003.4 Legea Republicii Moldova nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 „Privind organizarea judecătorească”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 58/641 din 19.10.1995.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- Legea Republicii Moldova nr. 544-XIII din 20.07.1995 „Cu privire la statutul
judecătorului”1;
- Legea Republicii Moldova nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 „Cu privire la Consiliul
Superior al Magistraturii”2;
- Legea Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999 „Privind Serviciul de Informaţii şi
Securitate al Republicii Moldova”3;
- Legea Republicii Moldova nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei”4;
- Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 „Cu privire la avocatură”5;
- Legea Republicii Moldova nr. 333-IV din 10.11.2006 „Privire statutul ofiţerului de
urmărire penală”6;
- Legea Republicii Moldova nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 „Cu privire la procuratură”7.
Actele normative subordonate legii, nefiind izvoare ale dreptului procesual penal,
îndeplinesc doar funcţii importante în reglementarea relaţiilor procesual- penale în domeniul
aplicării măsurilor preventive. Ele nu pot forma sau conţine norme de drept primare, care nu sunt
prevăzute în legi. Legea, ca documentul juridic de o forţă supremă, reglementează doar cele mai
importante, tipice şi stabile relaţii sociale. Ea constituie documentul juridic fundamental şi serveşte
ca temelie pentru activitatea normativă a anumitor organe de stat [178, p.307]. Ordinele, Hotărârile
şi Instrucţiunile anumitor structuri statale (ministere, departamente etc.) concretizează drepturile şi
obligaţiile exprimate în legi, reglementând aspectele organizaţionale ale aplicării acestora. Ele au
forţă juridică şi produc efecte doar în privinţa colaboratorilor organelor respective şi se răsfrâng
asupra altor participanţi la procesul penal [131, p.99]. Printre acestea am nominaliza:
- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 778 din 27.11.2009 „Cu privire la
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne,
structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”1;
1 Legea Republicii Moldova nr. 544-XIII din 20.07.1995 „Cu privire la statutul judecătorului”, re publicată în
Monitorul Oficial nr. 117-119/946 din 15.08.2002.2 Legea Republicii Moldova nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 „Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii”, publicată în Monitorul Oficial nr. 186-188/752.3 Legea Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999 „Privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Re publicii
Moldova”, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/764 din 31.12.1999. 4 Legea Republicii Moldova nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei”, publicată în Monitorul Oficial nr. 91-94/668 din 27.06.2002.5 Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 „Cu privire la avocatură”, re publicată în MonitorulOficial nr. 159/582 din 04.09.2010.6 Legea Republicii Moldova nr. 333-IV din 10.11.2006 „Privire statutul ofiţerului de urmărire penală”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 195-198/918 din 22.12.2006.7 Legea Republicii Moldova nr. nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 „Cu privire la procuratură”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 55-56/155 din 17.03.2009.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- Regulamentul Departamentului de Urmărire Penală. Adoptat prin Ordinul Ministrulu i
Afacerilor Interne nr. 356 din 17 septembrie 2003;
- Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a
sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni nr. 124/319/46/172 -0/101 din 26.08.2003.
Aprobată prin ordinul comun al Procurorului General, Ministrului Afacerilor Interne,
Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Directorului General al Serviciului Vamal,
Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Acelaşi lucru îl putem menţiona şi în privinţa Plenului Curţii Supreme de Justiţie al
Republicii Moldova, care neelaborând norme de drept, oferă explicaţii (în forma hotărârilor) asupra
anumitor chestiuni din practica judiciară. Aceste hotărâri poartă un caracter de recomandare. Printre
hotărârile care se referă la instituţia măsurilor preventive putem nominaliza:
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale privind minorii”, nr. 39 din 22.11.20042;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre aplicarea
de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind
arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu”, nr. 4 din 28.03.20053;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi
penale”, nr. 7 din 04.07.20054.
Un loc deosebit între izvoarele instituţiei procesuale a măsurilor preventive îl ocupă
Hotărârile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Deciziile luate de ea sub forma hotărâri
pot influenţa esenţial asupra conţinutului şi importanţei juridice a actelor normative care conţin
norme de drept procesual penal. Realizând controlul constituţionalităţii legilor, Curtea
Constituţională are dreptul de a recunoaşte o anumită lege ca fiind total sau parţial contrară
Constituţiei Republicii Moldova. O aşa hotărâre, în esenţă, presupune că legea, în totalitate, sau
într -o anumită parte a ei nu poate fi aplicată, normele contrare Constituţiei, astfel, epuizându -şiforţa juridică.
Hotărârile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind
neconstituţionalitatea unor prevederi legale sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală,
instanţele de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal.
1 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 778 din 27.11.2009 „C u privire la aprobarea Regulamentului
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii şi efectivului-limită ale aparatuluicentral al acestuia”, publicată în Monitorul Oficial nr. 173/856 din 01.12.2009.2
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr. 7. 3 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr. 10.
4 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a republicii Moldova, 2005, nr. 11.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Reglementarea relaţiilor sociale în sfera activităţii procesual- penale doar de către lege
este o prevedere de bază în teoria procesului penal, care, însă, nu întotdeauna se realizează în
practică. Întâlnim cazuri când organele puterii executive şi judiciare, utilizând împuternicirile
care nu le sunt atribuite, acceptau anumite reglementări care lărgeau sau îngustau aplicabilitatea
normelor procesuale sau introduceau careva inovaţii juridice în cadrul acestora. O aşa practică,
care mărturiseşte despre faptele de voluntarism în sfera realizării legislaţiei a fost denumită, pe
dreptate, ca o activitate de discreţionism [159, p.54].
În traducere din latină, cuvântul discreţionism presupune soluţionarea de către o
persoană cu funcţie de răspundere a unei chestiuni după propria dorinţă. Discreţionismul este
unul din factorii de bază care afectează încălcarea legii şi generează criza legalităţii. Motivele
discreţionismului sunt multiple, însă cel mai important este întotdeauna utilitatea politică,
partinică, naţională, de clasă, religioasă, personală etc. În mai multe cazuri considerentele
utilităţii sunt fundamentate pe rămânerea în urmă a dreptului în raport cu viaţa cotidiană, pe
necesitatea eficientizării luptei cu criminalitatea, pe tendinţa de a inova baza normativă prin
adoptarea actelor normative subordonate legii, prin interpretarea extensivă a acesteia sau prin
stabilirea unui mecanism de realizare a normelor declarative [161, p. 160].
2.5. Concluzii la capitolul 2
Investigaţiile ştiinţifice finalizate la compartimentul concepţiei contemporane a
măsurilor preventive în procesul penal ne-au determinat să formulăm un spectru vast de
concluzii în acest domeniu.
În primul rând, analiza juridico-comparativă a dreptului procesual penal al RepubliciiMoldova şi a normelor de drept internaţional ne permite a menţiona că temeiurile de facto ale
aplicării măsurilor preventive, fixate în legislaţia naţională, corespund standardelor
internaţionale. Aşa, de exemplu, situaţiile, cazurile care fundamentează lipsirea de libertate a
persoanei, prevăzute de art. 5 al Convenţiei pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, sunt, în mare parte reproduse, fixate şi în legea procesual penală a Republicii
Moldova. Litera c) alin 1 al art. 5 a Convenţiei nominalizate ne spune că arestul persoanei este
legal dacă „...există motive temeinice de a crede în necesitatea de a -l împiedica să săvârşească oinfracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”. Adică, în acest caz este vorba despre aşa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
3. PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A MĂSURILOR
PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE
3.1. Arestarea preventivă a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor1
În ierarhia celor mai importante valori ale personalităţii umane pe primul loc se află
dreptul la viaţă, acesta fiind urmat de dreptul la libertate. Din acest considerent, organele de
urmărire penală, instanţa de judecată trebuie să analizeze, să investigheze, să compare de fiecare
dată, gradul de necesitate a lipsirii persoanei de libertate cu acea daună pe care ar urma să o
suporte partea vătămată, statul, societatea în cazul în care infractorul ar rămâne la libertate. În
acest sens este tocmai binevenină „prevederea” expusă de către savanţii Igor Dolea, Victor
Zaharia şi Vasile Rotaru, conform căreia „aplicarea arestării preventive va corespinde cerinţelorlegii atunci cînd, ţinînd cont de toate circumstanţele cauzei ce caracterizează fapta (inclusiv
condiţiile de viaţă şi de educare, particularităţile minorului, atitudinea lui faţă de cele săvîrşite,
comportamentul ulterior), această măsură este unica posibilă [210, p.38].
Reieşind din sensul prevederilor paragrafului 3, art. 5 al Convenţiei pentru Apărarea
drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană reţinută sau arestată are dreptul
de a fi eliberată până la examinarea cauzei de către instanţa de judecată. Aflarea în libertate a
persoanei atrase la răspundere penală presupune, de asemenea, pe lângă alte momente, şi
respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei. Conform opiniei lui M. de Silvia „paragraful 3
al art. 5 din Convenţia pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
materializează un principiu important: libertatea este o regulă, iar lipsirea de libertate până la
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti este o excepţie strict reglementată. Vorba este despre un
principiu de bază al oricărui proces penal, deoarece până la darea sentinţei de condamnare
persoana este considerată ca fiind nevinovată” [140, p.62].
În literatura de specialitate şi în activitatea cotidiană a organelor de drept este unanim
acceptat faptul că arestul [77, p.3].2 este unul din cele mai radicale măsuri preventive prevăzute de
legislaţia procesual penală. În rezultatul aplicării lui, persoanele atrase la răspundere penală sunt lipsite
de libertate şi nu sunt în stare de a se eschiva de la urmărirea penală sau judecată, de a-şi continua
activitatea criminală sau de a împiedica desfăşurarea procesului penal. Persoanele arestate se află „la
îndemâna” organelor care desfăşoară procesul penal. Fără careva piedici ele pot fi aduse la locul şi la
1 Ideile generale r eferitoare la arestul preventiv expuse în acest paragraf au aplicabilitate, în cea mai mare parte, și în
privința minorilor.2 Arestul reprezintă deţinerea unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni. (Regulile ONU pentru Protecţia
Tinerilor Privaţi de Libertate. Aprobate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 43 /113 din 14.12.1990, pct. 1).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
timpul solicitat în vederea participării la acţiunile procesuale realizate în cauza penală. Astfel, prin
luarea acestei măsuri preventive este atins un spectru larg de obiective ale procesului penal.
Pe bună dreptate afirmă Б . Филимонов că „după aplicarea arestului preventiv îşi încep
activitatea factorii de influenţare fizică şi psihologică, aceştia fiind determinaţi de lipsirea de
libertate: izolarea de societate, pierderea bruscă a legăturilor cu mediul obişnuit de viaţă,
încetarea activităţii de muncă, suferinţele morale generate de arest, incertitudinea apăsătoare în
legătură cu „deznodământul” cauzei etc.” [192, p.48].
Evidenţiind calităţile negative ale arestului preventiv, E. Васильева, de asemenea,
menţionează asupra momentului că „severitatea acestei măsuri preventive se caracterizează nu numai
prin volumul mare al drepturilor limitate şi prin termenul lung de aplicare. Persoana supusă arestului
preventiv pentru perioada ur măririi penale şi a examinării cauzei în judecată este „înlăturat” din
societate, statutul ei, inclusiv modul de viaţă, sfera de activitate, cercul de relaţii suferă mutaţii, de
cele mai multe ori, iremediabile. Ea este lipsită de orice bunuri sociale. Consecinţele negative ale
aflării sub arest nu dispar totalmente chiar şi după punerea în libertate” [106, p.71-72].
Despre influenţa dezastruoasă a arestului preventiv, în special asupra minorilor, Л .
Лившиц menţiona: „Nimerind în izolatorul de anchetă şi tinzând de a se conforma situaţiei
extremale, minorii foarte repede însuşesc tradiţiile şi moravurile criminale, învaţă orgoliul
hoţilor, se străduie să se asemene criminalilor realizaţi, adesea alegând linia de comportament
sub influenţa altor deţinuţi. Acceptând experienţa lumii criminale, ei învaţă diferite procedee de a
se opune nu numai administraţiei, dar şi activităţii de urmărire penală” [156, p.57]. Astfel, din
izolatoarele de anchetă şi din penitenciare, societatea, de cele mai multe ori, primeşte persoane
înrăite şi gata de a săvârşi noi infracţiuni – persoane care au fost lipsite de cele mai importante
lucruri – sănătatea şi credinţa în dreptate, echitate [167, p.3].
Este evident că, sesizând influenţa negativă a arestului preventiv asupra învinuitului,
inculpatului, suntem departe de ideea că procesul penal ar putea să se lipsească de măsurile de
constrângere procesual penală, şi în special de măsura arestului preventiv.
Arestul preventiv ca măsură de constrângere procesual penală este cunoscută
legislaţiilor tuturor statelor, precum şi întregii perioade de evoluţie a statalităţii Republicii
Moldova. În acelaşi timp, întotdeauna s-a reieşit din faptul că luarea măsurii arestului preventiv
urmează să aibă loc doar în cazuri excepţionale.
La momentul de faţă organele de urmărire penală, instanţele de judecată nu au o
imagine bine determinată, cristalizată asupra scopurilor şi sarcinilor deţinerii persoanei sub arest.
Mai mult ca atât, în procesul activităţii instanţelor de judecată se menţine tendinţa de a nu aplicamăsura vizată în privinţa minorilor, ceea ce într -o anumită măsură diminuează eficienţa luptei cu
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
cele mai multe ori, organele de urmărire penală nu posedă aşa informaţii, moment care face ca
aplicarea măsurii preventive sub formă de arest să fie una dificilă sub aspect practic.
De regulă, temeiurile suficiente „pentru a presupune ceva” sunt consti tuite dintr-un
cumul de circumstanţe stabilite într -o cauză penală. În literatura de specialitate a fost expusă
părerea [176, p.24] că la momentul luării hotărârii de aplicare a arestului preventiv trebuie să fie
stabilit cumulul probelor care ar mărturisi despre comportamentul neadecvat al bănuitului,
învinuitului în procesul cercetării sau examinării cauzei. Luarea măsurii preventive sub formă de
arest în dependenţă de careva presupuneri sau probabilităţi ale organelor de urmărire penală
asupra comportamentului ilegal al bănuitului, învinuitului în cadrul procesului penal constituie o
încălcare a garanţiilor constituţionale a drepturilor persoanei.
Însă, o aşa poziţie generează anumite obiecţii. Măsurile preventive au, în primul rând,
un rol de prevenire. Destinaţia lor constă în preîntâmpinarea săvârşirii acţiunilor ilegale din
partea bănuitului, învinuitului. Aplicarea lor în dependenţă de survenirea consecinţelor
nefavorabile nu corespunde esenţei acestei instituţii de drept.
Judecătorul de instrucţie este obligat să aibă ca obiect de activitate şi cercetare acel
complex de probe a căror prezenţă a servit ca temei de a înainta în instanţă demersul cu referire
la aplicarea arestului preventiv. În acelaşi timp, judecătorul ce examinează demersul cu privire la
arestul bănuitului sau învinuitului, apreciază probele care i-au fost prezentate doar prin prisma
suficienţei în vederea găsirii răspunsului la următoarele întrebări:
1) a avut loc sau nu fapta infracţională?
2) există sau nu în materialele dosarului penal probe care confirmă faptul că
infracţiunea a fost săvârşită anume de către persoana a cărei arest este solicitat de către organul
de urmărire penală [107, p.85]?
Arestul bănuitului sau a învinuitului nu constituie un temei pentru expunerea părerilor
referitor la vinovăţia lor în săvârşirea unei anumite infracţiuni concrete.
Practica CEDO îndreptăţeşte următoarele temeiuri ale aplicării arestului persoanei pe parcursul desfăşurării urmăririi penale:
a) posibilitatea ca bănuitul, învinuitul să se eschiveze de la realizarea justiţiei;
b) posibilitatea faptului că, bănuitul, învinuitul, aflându-se în libertate, ar împiedica
realizarea adecvată a justiţiei;
c) posibilitatea continuării de către bănuit, învinuit a activităţii criminale;
d) asigurarea respectării şi păstrării ordinii publice.
În acelaşi timp, CEDO a evidenţiat momentul că deţinerea persoanei în stare de aresteste îndreptăţită numai în situaţia în care în materialele dosarului sunt prezente probe certe
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
După opinia noastră, arestul preventiv este o măsură preventivă aplicată de către
judecată la etapa urmăririi penale faţă de bănuit sau învinuit în baza demersului organului de
urmărire penală, precum și la etapa dezbaterilor judiciare, care constă în izolarea şi deţinerea persoanei în locurile şi în condiţiile stabilite de lege în vederea preîntâmpinării sustragerii de la
urmărirea penală şi judecată, excluderii posibilităţii continuării activităţii criminale sau a
influenţării asupra martorilor sau a altor participanţi la procesul penal, preîntâmpinării distrugerii
probelor sau împiedicării desfăşurării procesului, precum şi în vederea asigurării executării
sentinţei. În materia practicii CEDO, în cauza Guvec v. Turcia din 20 ianuarie 2009, Guvernul
afirmă că există o cerinţă de interes public pentru continuarea detenţiei reclamantului, acesta
1 Republica Moldova ca membru al Consiliului Europei respectă aceste cerinţe.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
la organele de urmărire penală, iar în cadrul etapelor judiciare aceste măsuri sunt aplicate de
instanţa de judecată atât în baza demersului respectiv sau din propria iniţiativă.
Acceptând totalmente o aşa stare a lucrurilor, savanţii Ковтун Н. Н. şi Юнусов, А.
menţionează că „necesităţile obiective ale realizării justiţiei, ale asigurării drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legale ale participanţilor la procesul penal necesită anume un aşa algoritm a acţiunilor şi
hotărârilor instanţei de judecată care examinează cauza penală” [138, p.38]. I. Mihailovscaia
consideră, de asemenea, că „luarea de către judecător a hotărârii de aplicare a măsurii preventive sub
formă de arest din propria iniţiativă, în lipsa demersului părţii acuzării este admisibilă şi nu
contravine principiului contradictorialităţii doar în acele cazuri în care înlătură piedicile în procesul
realizării justiţiei (ca de exemplu, când inculpatul aflat în libertate nu se prezintă, fără careva motive
întemeiate, la proces; când acesta în cadrul şedinţei de judecată ameninţă participanţii la proces etc.).
În aşa situaţii, judecătorul, completând inacţiunile părţii acuzării, asigură condiţiile necesare
examinării cauzei penale. În careva alte situaţii, în conformitate cu caracterul contradictoriu al
procesului penal, instanţa de judecată nu trebuie să-şi asume sarcina dovedirii circumstanţelor care
fundamentează necesitatea deţinerii inculpatului în stare de arest” [162, p.52].
Alţi autori ruşi merg şi mai departe, propunând de a lărgi sfera iniţiativei aplicării sau
prelungirii arestului preventiv din partea instanţei de judecată. În special, în literatura de
specialitate se menţionează că „în cazul restituirii cauzei penale către procuror, judecătorul
soluţionează chestiunea cu privire la măsura preventivă luată în privinţa învinuitului. Dacă
termenul de arest a învinuitului a expirat, iar circumstanţele cauzei nu permit înlocuirea măsurii
preventive vizate, instanţa de judecată are dreptul de a prelungi termenul acestuia pe un termen
de până la o lună [94, p.32]”.
Trebuie să menţionăm că o parte din autori nu sunt de acord cu această opinie,
considerând că prin plasarea asupra instanţei de judecată a obligaţiei de a aplica măsurile
preventive din oficiu este adusă o atingere esenţială principiului contradictorialităţii în procesul
penal. С. Тумашов, de exemplu, afirmă că „alegând arestul în calitate de măsură preventivă în privinţa inculpatului, instanţa de judecată ia o poziţie predeterminată asupra vinovăţiei acestuia,
realizând în aşa fel o funcţie care nu-i este specif ică – cea de acuzare [183, p.73]”.
Conform opiniei lui И . Петрухин, „instanţa de judecată nu trebuie să aplice arestul
preventiv al inculpatului din propria iniţiativă. Acest lucru poate fi realizat doar la iniţiativa părţii
acuzării. În caz contrar instanţa de judecată îndeplineşte o funcţie care nu-i este specifică (cea a
urmăririi penale) [169, p.111]”.
În ceea ce priveşte soluţia finală cu referire la acest moment, se menţionează căînaintând şi soluţionând din propria iniţiativă chestiunea privind aplicarea măsurii preventive sub
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
formă de arest (sau prelungirea acestuia), instanţa de judecată, în sensul legii procesual penale,
nu este eliberată de obligaţia de a asculta opinia părţilor, iar părţile, la rândul lor, nu sunt lipsite
de posibilitatea de a-şi expune argumentele. Aceasta nu înseamnă că instanţa de judecată îşi
asumă funcţiile părţii acuzării, deoarece temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării măsurilor
preventive sunt legate nu de susţinerea sau recunoaşterea acuzării persoanei în săvârşirea
infracţiunii, ci de necesitatea asigurării condiţiilor desfăşurării continue a procesului penal1.
În continuare vom expune calea pe care merge practica judiciară a SUA. Conform celor
menţionate de către judecătorul federal din New-York, R. Levi, în cadrul Conferinţei internaţionale
cu genericul „Arestul antreprenorilor ca indicator al climatului de afaceri din ţară”, care şi-a
desfăşurat lucrările la 23 octombrie 2008 la Moscova, „nu este suficient doar ca procurorul să vină în
instanţa de judecată şi să menţioneze că bănuitul, învinuitul ar putea să se sustragă de la urmărire sau
judecată, că ar putea împiedica desfăşurarea normală a procesului penal. Judecătorul trebuie să
înţeleagă şi să perceapă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte, trebuie să examinate şi să analizeze
nemijlocit probele existente. Judecătorul apreciază dacă este predispusă sau nu persoana dată spre
actele de violenţă, dacă a avut anterior sau nu antecedente penale sau reţineri, dacă se va prezenta la
solicitarea organelor de drept sau se va eschiva de la această îndatorire” [130, p.3].
În Marea Britanie, hotărârea de aplicare a arestului în privinţa bănuitului, învinuitului
este luată de către judecător după dezbateri în şedinţă deschisă, în cadrul căreia partea acuzării îşi
prezintă argumentele şi probele. Învinuitul în baza legii „Cu privire la cauţiune” din 1976 poate
fi eliberat sub cauţiune, dacă partea acuzării nu va reuşi să dovedească că există temeiuri care ar
împiedica eliberarea învinuitului printr -o aşa modalitate [133, p.14].
Motivarea şi fundamentarea măsurii de arest preventiv este necesară şi în Germania.
Conform § 114, alin 2 CPP al RFG, mandatul de arest trebuie să cuprindă: datele cu privire la
învinuit; fapta de săvârşirea căreia acesta este învinuit şi circumstanţele săvârşirii ei; calificarea
juridică a faptei; argumentarea şi motivarea aplicării măsurii de arest preventiv; faptele care scot
la iveală şi fundamentează bănuielile în privinţa săvârşirii infracţiunii şi temeiurile aplicăriiarestului2. În privinţa detalierii temeiurilor nu sunt înaintate cerinţe înalte, deoarece cauzele în
care se aplică măsura arestului preventiv sunt examinate, de regulă, în mod prioritar şi minuţios.
1 În procesul penal al Republicii Moldova nu apar atare dificultăţi, deoarece aplicarea măsurii arestului preventiv
este de competenţa judecătorului de instrucţie, subiect care nu este abilitat cu examinarea nemijlocită a cauzei penale în procesul de judecată şi respectiv nu are legătură directă, în cazul nostru, cu particularităţile realizării principiului contradictorialităţii la această etapă a procesului penal. 2 Enumerarea temeiurilor aplicării măsurii de arest este cuprinsă în § 112, alin. 2 CPP al RFG. În acelaşi timp în
unele nor me ale CPP deja nominalizat se indică şi fapte social- periculoase în cazul săvârşirii cărora mandatul dearest poate fi eliberat şi în lipsa temeiurilor despre care am pomenit (de exemplu, suspectarea în săvârşirea faptelorcare pun în pericol viaţa sau sănătatea persoanei etc).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Astfel, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului din 1989 vine să confirme necesitatea instituirii
unui regim special de protecţie pentru copiii care au probleme legale. Art. 37 din acest document
stabileşte condiţiile arestării, reţinerii sau întemniţării oricărui copil, care vor fi: în conformitate cu
legea; folosite numai ca măsuri extreme; pentru o perioadă cât mai scurtă. Tot acest articol
stabileşte, de asemenea, condiţii suplimentare privind tratamentul aplicat oricărui copil privat de
libertate: să fie tratat cu îngăduinţă şi respect pentru demnitatea umană; ţinând cont de necesităţile
unei persoane de vârsta sa; să fie separat de adulţi, cu excepţia cazului în care se consideră că este
în interesul său ca această măsură să nu se aplice; să păstreze legătura cu familia prin
corespondenţă şi vizite, cu excepţia cazurilor speciale; să aibă dreptul la acces prompt la asistenţă
juridică sau la orice asistenţă corespunzătoare; să aibă dreptul de a contesta legalitatea privării sale
de libertate în faţa unui tribunal sau a altei autorităţi competente, independente şi imparţiale; să
aibă dreptul la o decizie rapidă în asemenea acţiune [18, p.233-234].
În continuare, tot cu referire la cei cu vârsta sub majorat ar mai trebui să adăugăm că,
persoana minoră trebuie investigată în corelaţie cu fapta săvârşită. Caracterizarea material-
juridică, adică recunoaşterea minorului în statut de infractor are o importanţă deosebită, deoarece
gradul şi caracterul pericolului social al infracţiunii mărturisesc alăturat despre nivelul de pericol
social al infractorului. În cazurile minorilor este necesar a verifica stabilitatea nodului de legături
sociale şi psihologice a acestora cu infracţiunea, gradul de îmbinare a vieţii lor şi a caracterului,
desigur, cu fapta social- periculoasă [81, p.88].
Arestarea, deţinerea1 sau întemniţarea2 unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi să
se facă pentru o perioadă de timp cât mai scurtă3. Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor
cazurilor de privare de libertate, indiferent dacă sunt cazuri penale sau din alte motive, cum ar fi
bolile psihice, consumul de droguri, vagabondajul, în scopuri educative etc.4.
Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detenţie are dreptul să depună o
plângere în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra legalităţii detenţiei
sale şi să dispună eliberarea sa, dacă detenţia este ilegală5.
1 Detenţia reprezintă orice privare de libertate, cu excepţia celor care sunt rezultatul unei condamnări pentru oinfracţiune. (Principiile pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare.Aprobate prin Rezoliţia Adunării Generale a ONU nr. 43/173 din 09.12.1988, pct. 4).2 Întemniţarea reprezintă privarea de libertate în urma unei condamnări. (Principiile pentru protecţia tuturor
persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare. Aprobate prin Rezoliţia Adunării Generale a ONU nr.43/173 din 09.12.1988, pct. 5).3 Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Aprobată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 44 /25 din
29.11.1989. // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol. I – Chişinău, 1998, p. 51. 4 Comentariul general CDO, nr. 8, pct. 18. // Ansamblul Comentariilor generale şi al Recomandărilor generale
adoptate de organisme pentru drepturile omului. Doc. HRI/GEN/1/Rev. 2 din 29.03.1996, p. 8.5 Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 2200
A (XXI) din 16.12.1966, art. 9, alin. 4. // Tratate internasţionale la care RM este parte. Vol. I. – Chiş., 1998, p. 30.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Limitarea libertăţii pentru persoanele sub 18 ani trebuie să fie o măsură excepţională
extremă şi întotdeauna „pentru cea mai scurtă perioadă de timp”. Expresia „extremă” nu trebuie
înţeleasă ca referindu-se la copiii care au comis infracţiuni grave. Ea trebuie înţeleasă în sensul
că, în cazul persoanelor sub 18 ani, se poate recurge la soluţia privării de libertate numai dacă nu
există o altă modalitate de a asigura copilului protecţia necesară [37, p.496].
Art. 40 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului se referă la drepturile copiilor
suspectaţi, acuzaţi sau declaraţi că au încălcat legea penală. Astfel, acest articol se ocupă de
tratamentul aplicat copilului din momentul în care a fost acuzat, incluzând ancheta, detenţia,
acuzarea, perioada dinaintea procesului, procesul şi sentinţa. Art. 40 detaliază o listă de garanţii
minime pentru copil şi cere statelor - părţi să stabilească o vârstă minimă pentru răspunderea penală,
să adopte măsuri pentru a rezolva situaţia copiilor care sunt acuzaţi că au încălcat legea penală, fără a
apela la proceduri judiciare, şi să ofere alternative la îngrijirea instituţionalizată. Pînă la momentul de
faţă în Republica Moldova nu au fost înregistate cazuri de încălcare a acestor standarde.
La etapa actuală un număr considerabil al practicienilor sunt de părerea că până la
examinarea cauzei în judecată, bănuitul, învinuitul minor trebuie ţinut în stare de arest, deoarece,
de cele mai multe ori, instanţa de judecată nu aplică faţă de cei cu vârsta sub majorat a pedepsei
privaţiunii reale de libertate, limitându-se doar la măsuri de sancţionare condiţionate. Însă,
contrariu acestui moment, acele câteva luni, pe durata cărora minorul ar fi deţinut sub arest, ar
rămâne în memoria, conştiinţa lui pentru toată viaţa, iar încercările de a săvâr şi alte infracţiuni pe
viitor s-ar reduce la minim [191, p.255].
Această viziune, însă nu este acceptată de majoritatea specialiştilor din domeniu, fiind
invocate următoarele argumente în defavoarea ei:
1) măsura preventivă se aplică nu în vederea reeducării minorului, nu pentru a-i lăsa în
memorie „o cicatrice” în rezultatul aplicării arestului preventiv, dar pentru a evita sustragerea acestuia
de la urmărirea penală, continuarea activităţii criminale, împiedicarea desfăşurării procesului penal;
2) măsură preventivă trebuie luată, desemnată nu în dependenţă caracterul şi conţinutululterior al sentinţei instanţei de judecată, mai ales că aceasta poate fi uneori şi de achitare;
3) rezultatul aflării minorului în izolatorul de anchetă poate fi unul contradictoriu,
deoarece psihicul nef ormat al copilului poate nimeri sub influenţa unei „romantici criminale”, şi
astfel societatea va fi nevoită să primească în sânul său un criminal nou-format;
4) acest moment ar plasa minorul într -o situaţie total defavorabilă, fiind reduse, în acelaşi
tim p, la zero toate garanţiile şi drepturile minorului instituite prin reglementările internaţionale;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
5) această opinie poate fi interpretată într -un mod absurd ca fiind o recomandare de a-i
aresta pe toţi (inclusiv şi pe cei care nu încalcă legea) şi a-i deţine o anumită perioadă în
izolatorul de anchetă în vederea prevenirii unui eventual comportament criminal.
Nici noi nu suntem de acord cu opinia expusă mai sus. Este foarte greu să ne închipuim
că „marea armată” a infractorilor minori, de cele mai multe or i s-ar sustrage de la urmărirea
penală sau de la examinarea cauzei în instanţă. Minorii în conflict cu legea în loc de regretarea
faptelor sale şi reeducare ar obţine lecţii serioase, de neuitat de comportament criminal. Este
evident faptul că e mult mai uşor de a lucra cu infractorul minor atunci când acesta îţi stă la
dispoziţie. Dar ne permitem în acest context de a înainta întrebarea – ce fel de copii creştem şi
educăm noi pentru societate? [152, p.7].
Astfel trebuie să evidenţiem faptul că procedura penală în cauzele cu minori dispune de
anumite particularităţi specifice care se manifestă prin fixarea în standardul legii a unor garanţii
suplimentare menite să asigure protecţia deosebită a acestor subiecţi ai procesului.
Particularităţile de vârstă ale minorilor, menţionate de legiuitor, determină specificul urmăririi
penale şi al aplicării măsurilor de constrângere procesual- penală pe această categorie de dosare.
De această poziţie se conduce şi CEDO şi, ca exemplu, vom invoca cauza Nart v. Turcia, din 6
mai 2008. În această cauză, Curtea notează că perioada care trebuia luată în consideraţie a
început din 28 noiembrie 2003, cu arestul şi s-a încheiat la 16 ianuarie 2004 cu eliberarea
acestuia, atunci cînd a avut loc prima audiere în faţa Curţii pentru minori din Izmir. Astfel,
judecata s-a desfăşurat pe parcursul a 48 de zile. La examinarea cauzei în speţă, Curtea a luat în
considerare valabilitatea documentelor internaţionale importante la care s-a făcut referinţă şi
reaminteşte că detenţia preventivă a minorilor trebuie să fie aplicată doar ca ultimă măsură, ea
trebuie să fie pe cît se poate de rar aplicată în cazul în care detenţia este strict necesară, iar în
cazul aplicării, minorii trebuie plasaţi separat de adulţi. Curtea observă că atunci cînd
reclamantul a avut obiecţii în ceea ce priveşte detenţia preventivă, Curtea cu Juraţi din Izmir a
respins moţiunea sa în baza conţinutului dosarului, caracterului infracţiunii şi stării dovezii. Încazul acestei speţe, aceasta nu poate fi de sine stătător justifica durata detenţiei de care se plîngea
reclamanta. Ea a notat, de asemenea, că, în pofida faptului că avocatul reclamantului a adus la
cunoştinţa autorităţilor faptul că acesta era minort, se pare că autorităţile nu au luat în
consideraţie acest lucru, cînd au hotărît detenţia lui. În lumina celor menţionate mai sus, şi, în
special, luînd în consideraţie faptul că pretinsul infractor era minor la acel moment, Curtea
consideră că durata detenţiei preventive contravinea articolului 5 § (3) din Convenţie1.
1 Cauza Nart vs. Turcia din 6 mai 2008.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
mai mic de 2 ani, ea se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din acţiunile
menţionate în alin. (1) art. 176 CPP [40, p.7].
În literatura din domeniu se menţionează că „arestul persoanei minore se efectuează doar
pe timp de zi, cu excepţia cazurilor ce nu suferă amânare” [141, p.524]. Însă o aşa reglementare nu
este prevăzută în legislaţia procesual penală a RM la compartimentul măsurilor de constrângere
procesual penală, şi în special în ceea ce ţine de arest. În Codul de procedură penală al Republicii
Moldova sunt întâlnite doar interdicţii de a efectua acţiuni procesuale pe timp de noapte, cu anumite
excepţii (ca de exemplu, art. 107 alin. (1); art. 128 alin. (1) etc.). În acelaşi timp punem accentul
asupra momentului că arestul preventiv nu face parte din categoria acţiunilor procesuale, moment
care ne permite de a nu fi de acord cu opinia doctrinară expusă mai sus.
Ansamblul de Reguli Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing) menţionează şi următorul aspect: ”Detenţia preventivă nu
poate f i decât o măsură de ultimă instanţă şi durata sa trebuie să fie cât mai mică cu putinţă. Atât cât
se poate, detenţia preventivă trebuie să fie înlocuită cu alte măsuri cum ar fi supravegherea severă, un
ajutor foarte atent sau plasarea într -o familie sau într-un lăcaş sau cămin educativ” [1, p.59-60].
Aşa, de exemplu, sistemul justiţiei juvenile din Ungaria asigură activitatea caselor de
arest pentru minori şi a şcolilor de corecţie care fac parte din cadrul Ministerului Tineretului,
Familiei, Relaţiilor Sociale şi Şanselor Egale. Acest minister trebuie să asigure condiţiile
necesare pentru educarea tinerilor în aceste instituţii şi să asigure supravegherea lor împreună cu
Ministerul Justiţiei [10, p.12].
Arestul e mai puţin necesar în situaţiile când minorii au săvârşit infracţiunea pentru prima
dată sau atunci când fapta săvârşită nu e de greutatea unui pericol social avansat. „Minorii care sunt
reţinuţi în stare de arest sau care aşteaptă judecata sunt consideraţi nevinovaţi şi vor fi trataţi ca atare.
Detenţiunea înainte de judecare va fi, pe cât posibil, evitată şi limitată la situaţii excepţionale. De
aceea, se vor depune toate eforturile pentru a aplica măsuri alternative. Când se aplică, totuşi, arestul
preventiv, tribunalele pentru minori şi cei care conduc investigaţiile vor acorda prioritate maximărezolvării cât mai rapide a unor astfel de cazuri, pentru a asigura diminuarea, pe cât este posibil, a
detenţiunii. Deţinuţii nejudecaţi trebuie separaţi de minorii condamnaţi” [58, p.71].
Vom mai menţiona şi faptul că „minorul privat de libertate, ca urmare a arestării sale,
trebuie tratat cu omenie şi cu respectul datorat demnităţii persoanei umane şi de o manieră care
să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa” [67, p.35].
O astfel de poziţie a fost luată şi de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie a l Republicii
Moldova care, în Hotărârea sa nr. 39 din 22 noiembrie 2004, reglementează: „Arestarea preventivă a minorului în faza de urmărire penală trebuie să fie evitată. În conformitate cu
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
prevederile art. 186 alin. (3) CPP minorul trebuie să fie deţinut în stare de arest doar în cazuri
excepţionale, în funcţie de complexitatea cazului, de gravitatea infracţiunii, şi dacă există
pericolul real de dispariţie a învinuitului minor, ori riscul exercităr ii din partea lui a presiunii
asupra martorilor sau a nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă” [40, p.6].
Aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor se efectuează, la general, în conformitate
cu normele fixate în Titlul V, Capitolul II al CPP al RM. Astfel, soluţionând, în primul rând, chestiunea
în privinţa aplicării măsurii preventive bănuitului sau învinuitului minor, organul de drept trebuie să
acţioneze în baza art. 176 alin. (1) al CPP, având destule temeiuri de a presupune că acesta:
- ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală;
- ar împiedica stabilirea adevărului în procesul penal;
- ar săvârşi alte infracţiuni.
Iniţial, anume aceste momente urmează a fi motivul general al necesităţii aplicării de
măsuri preventive bănuitului, învinuitului minor.
Arestarea preventivă este justificată în procedura penală, conform legii şi doctrinei
penale, doar în trei situaţii:
- în cazul în care persoana este suspectată de comiterea infracţiunii;
- arestarea persoanei cu titlu de constrângere pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală;
- în cazul unei cereri de extrădare care necesită o detenţie provizorie [92, p.172].
Arestarea preventivă a minorului poate fi aplicată doar în cazuri excepţionale când au
fost săvârşite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Pe o categorie numeroasă de dosare examinate la CEDO1 s-a atras atenţia asupra
faptului că instanţele de judecată naţionale, în calitate de temei la aplicarea măsurii preventive
sub formă de arest, au luat în consideraţie doar gravitatea infracţiunilor de săvârşirea cărora erau
învinuite anumite persoane. O asemenea practică, conform opiniei judecătorilor de la CEDO, nu
este admisibilă, deoarece periculozitatea faptei nu poate fi apreciată doar în lumina gravităţiisancţiunii, care în anumite situaţii poate fi adusă la un aşa minimum în cazul căruia aplicarea
arestului ar fi în genere nejustificată.
La soluţionarea problemei cu privire la aplicarea sau neaplicarea măsurii arestului
preventiv în privinţa minorilor, organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie trebuie să ia
în consideraţie următoarele criterii complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
1 De exemplu, hotărîrea CEDO din 27.08.1992 în cazul Tomazi versus Franţa la www.echr.coe.int , accesat la data de
avocatului şi a bănuitului, învinuitului în şedinţa de judecată este obligatorie [41, p.7].
Necătând de faptul că legiuitorul a prevăzut participarea reprezentantului legal în proces în
cazul examinării demersului privind aplicarea măsurii arestului preventiv în art. 307, alin 2 CPP al
RM, totuşi nu i-a atribuit acestui moment un caracter obligatoriu, imperativ. În privinţa acestui fapt
noi suntem de părerea că participarea reprezentantului legal la examinarea demersurilor privind
aplicarea măsurii arestării preventive trebuie să fie obligatorie, mai ales că acesta este deja acceptat în
calitatea dată în proces în baza unei ordonanţe pronunţate în această privinţă (de obicei, din
momentul primei audieri a bănuitului, învinuitului minor). În aşa condiţii, judecătorul va avea
posibilitatea de a obţine informaţii ce caracterizează bănuitul, învinuitul minor din prima sursă.
Mai mult ca atât, în cazul examinării demersului vizat în şedinţa de judecată pot să
participe partea vătămată şi reprezentantul ei, inclusiv şi cel legal. Momentul este argumentat
prin faptul că deţinerea bănuitului, învinuitului în stare de arest într -o anumită măsură este
orientată spre protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţii vătămate în procesul penal.Ca reprezentant al părţii acuzării, partea vătămată, reieşind din prevederile art. 60 Cod de
procedură penală, are dreptul de a solicita, printr -un demers, or ganelor de drept aplicarea către
bănuit, învinuit a unei măsuri preventive, care, conform opiniei ei, ar fi cea mai raţională. Acest
moment poate fi solicitat, de asemenea, de către partea vătămată şi în procesul audierii ei. O aşa
poziţie a părţii vătămate, de rând cu gravitatea acuzării înaintate şi datele cu privire la persoana
învinuitului, trebuie luate în consideraţie de către organul competent în situaţia aplicării şi
determinării categoriei măsurii preventive.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Astfel, este respectat dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului, deoarece
ascultarea lui se f ace în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu [49, p.64].
Ascultarea învinuitului sau a inculpatului minor reprezintă o componentă a dreptului la
apărare şi o garanţie a inviolabilităţii persoanei. Chiar dacă beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie, când totuşi există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul minor are, potrivit
legii, dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor.
În ceea ce priveşte durata arestării preventive a învinuitului, inculpatului minor, aceasta
nu poate depăşi termenul de 4 luni (art. 186, alin. (4) Codul de procedură penală al Republicii
Moldova). Mai mult, în faza de urmărire penală, legea fixează atât o durată maximă iniţială,
pentru care se poate dispune arestarea minorului, de 30 de zile. Pe durata acestui timp, minorii
arestaţi sunt ţinuţi separat de adulţii şi de copiii condamnaţi [48].
Intervenim şi în aspect de drept comparat cu informaţia că în Bulgaria, în cadrul
procedurilor presentenţiale, arestul minorului nu poate depăşi durata de timp de un an în cazul
cînd persoana este acuzată de comiterea unei infracţiuni grave premeditate şi o durată de doi ani
în cazul unei crime premeditate deosebit de grave. În toate celelalte cazuri, durata arestului nu
poate fi mai îndelungată de două luni [47, p.57].
Termenul ţinerii persoanei minore în stare de arest începe de la momentul reţinerii
minorului (dacă acesta este reţinut) sau din startul îndeplinirii încheierii judecătoreşti privind
ţinerea persoanei în stare de arest. Fişa de pontaj a arestării include timpul în care minorul a fost
reţinut şi arestat sau a fost spitalizat la decizia organului de drept fie pentru expertiză în condiţii
de staţionar sau în vederea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. În continuare,
facem câteva observaţii pentru a lărgi orizontul problemei cercetate. Uneori se ignoră caracterul
legitim al arestării preventive fiind preamărită importanţa principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Astfel, deţinerea copilului în stare de arest nu se justifică şi înseamnă o încălcare de status
libertatis atâta timp cât prin hotărârea instanţei de judecată nu i se dovedeşte definitiv vinovăţia.
Alteori, această limitare a libertăţii provoacă o reacţie inversă celeia păzite de prezumţia vizată prin strămutarea sufletească a copilului, prin şocul psihologic, prin ruptura cu familia, cu
colectivul, prin faptul că unii îl pot crede vinovat. Dar oricare ar fi urmările, cazurile dovedesc că
libertatea copilului nu poate fi un drept absolut, inviolabil şi imuabil deoarece EU -l nu trăieşte
izolat şi e firesc să ignore, pe alocuri, nevoile societăţii şi a acelora cu care contactează [42,
p.427]. Şi tot atunci arestul intervine ca o rupere a libertăţii persoanei minorului în favoarea unor
înalte şi pure scopuri sociale. Şi tot atunci, starea de arest e concepută ca un imperativ procesual
penal, deoarece înlăturarea pericolului social dă posibilitate celor corecţi să beneficieze de propriile lor drepturi şi libertăţi [83, p.22].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În cazul în care apare necesitatea de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului,
procurorul, nu mai târziu de 5 zile până la expirarea termenului de arestare, înaintează
judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea acestui termen.
Judecarea demersului despre prelungirea duratei ţinerii sub arest se desfăşoară în şedinţă
închisă cu întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată cu participarea procurorului,
apărătorului, învinuitului, şi a reprezentantului legal în cazul dacă învinuitul este minor.
În încheierea de prelungire a duratei ţinerii sub arest, în afară de durata ţinerii sub arest
este necesar a indica data şi ora până la care se prelungeşte termenul arestului.
La adoptarea încheierii instanţa va ţine cont de următoarele temeiuri:
a) gravitatea faptelor imputate, însă aceasta nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă1;
b) necesitatea apărării ordinii publice, care poate exista la început, dar peste un timp
poate dispărea (motivele şocante percepute iniţial ca suficiente pentru a justifica prelungirea
arestării persoanei riscă să devină mai puţin convingătoare odată cu scurgerea timpului şi este
esenţial ca cererile de repunere în libertate să fie examinate fără prejudecăţi) 2.
c) riscul de presiune asupra martorilor şi de înţelegere între acuzaţi care, de asemenea,
poate exista la începutul acestor acţiuni, însă mai târziu poate dispărea3.
d) pericolul dispariţiei bănuitului, învinuitului, care trebuie motivat4.
În cazul verificării legalităţii prelungirii termenului de arestare preventivă, judecătorul
de instrucţie trebuie să respecte prevederile art. 188 din Codul de procedură penală. Conform
acestor prevederi, termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării
bănuitului, învinuitului de libertate la reţinerea lui şi în acest termen se include timpul în care
persoana se află în calitate de învinuit, inculpat şi s-a aflat într -o instituţie psihiatrică sau
medicală, precum şi la tratament, în urma aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical
la decizia instanţei de judecată în legătură cu judecarea acestei cauze.
1 A se vedea cazurile: Stomuller versus Austria, unde s-a considerat că existenţa bănuielii esenţiale nu este suficientă
după expirarea unei anumite perioade de timp; Caballera versus Regatul Unit, în care petiţionarului arestat pentrutentativă de viol i-a fost refuzată liberarea pe cauţiune la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.2 În această privinţă a se vedea cazul Punzelt versus Republica Cehă, în care s-a decis că prelungirea încarcerării nu
se justifică, într -o speţă concretă decât dacă indici concreţi manifestă o adevărată exigenţă a interesului public ce prevalează, în pofida prezumţiei nevinovăţiei, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale lawww.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.3 A se vedea cazurile: Wemhoff versus Germania, în care la etapa iniţială reclamantul a nimicit unele documente şialte probe materiale, însă este prea puţin probabil că o asemenea temere ar mai avea vreo importanţă la etapa finală a procesului; Clooth versus Belgia, în care s-a desus că reclamantul, deşi în perioada iniţială, a sporit considerabilcomplexitatea faptelor prin diversitatea declaraţiilor sale, însă odată ce investigaţiile sunt efectuate, depoziţiileînregistrate şi verificările realizate nu mai poate fi vorba de continuare a deţinerii, fiind constatată o încălcare a art. 5 paragraful 3 al CEDO, la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.4 A se vedea cazurile: Letellier versus Franţa, în care reclamanta era mama unor copii minori, admistra o fundaţie
comercială ca unică sursă de venit; Matznetter versus Austria, în care reclamantul s-a îmbolnăvit grav; Stogmullerversus Austria, în care s-a menţionat că în cauză era suficient ca reclamantul să -şi depună paşaportul pentru a-l
împiedica să treacă frontiera, la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.
Soluţionând legalitatea demersului procurorului privind prelungirea termenului arestării
preventive, judecătorul de instrucţie trebuie să stabilească suplimentar:
a) dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru terminarea urmăririi penale în
termen rezonabil;
b) dacă termenul urmăririi penale a expirat sau este prelungit în modul cuvenit şi de un
procuror împuternicit;
c) existenţa circumstanţelor excepţionale, stabilite în art. 186 alin. (3) din Codul de
procedură penală şi care au servit drept temei pentru prelungirea termenului arestării preventive;
d) dacă există alte circumstanţe, care au influenţat asupra perioadei de ţinere a persoanei
în stare de arest preventiv;
e) dacă au apărut circumstanţe, care permit anularea, revocarea sau schimbarea măsurii
arestării preventive cu una mai uşoară.
Trebuie să atragem atenţia şi asupra faptului că instanţele de judecată uneori
fundamentează necesitatea de a prelungi termenul de deţinere sub arest prin faptul că învinuitul
anterior a fost supus r ăspunderii administrative şi nu a executat sancţiunile care i-au fost
desemnate. În acelaşi timp, judecătorii nu iau în consideraţie momentul că acest fapt nu
constituie un temei în vederea aplicării sau prelungirii măsurii de arest.
De asemenea, una dintr e cele mai esenţiale încălcări îl constituie faptul că, instanţa de
judecată, în cazul când în dosar figurează mai mulţi învinuiţi, în hotărârile sale de prelungire a
termenului de arest îşi fundamentează poziţia luată în privinţa tuturor persoanelor în acelaşi timp,
neluând în consideraţie particularităţile individuale ale acestora, gradul de participare la
realizarea actului infracţional etc. O aşa poziţie afectează principiul caracterului personal al
răspunderii penale. În aşa fel ar fi corect dacă, atât soluţionarea chestiunii aplicării arestului
preventiv la etapa urmăririi penale, cât şi cea privind prelungirea lui, ar fi soluţionate, în
exclusivitate, în mod individual în privinţa fiecărui învinuit, inculpat, cu luarea obligatorie în
consideraţie a temeiurilor legale în această privinţă.
Verificând legalitatea aplicării sau a refuzului aplicării arestării preventive, în
conformitate cu prevederile art. 312 din Codul de procedură penală, instanţa de recurs este
obligată să controleze existenţa probelor şi indicii temeinici pe care s-a bazat hotărârea
judecătorească adoptată, însă nu este în drept să dea apreciere probelor care vor fi obiect de
judecare de către instanţa de judecată la constatarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei persoanei.
La anularea mandatului de arestare şi eliberarea persoanei de sub arest în decizie este
necesar a se indica, de asemenea, şi faptul anulării încheierii judecătoreşti despre aplicarea faţăde persoana în cauză a măsurii arestării preventive cu indicarea duratei ţinerii sub arest, iar în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
decizia instanţei de recurs de aplicare a arestării preventive este necesar să se indice data şi ora
de la care se calculează şi până la ce dată va dura arestarea preventivă.
În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură penală, instanţa, în
procesul judecării cauzei este în drept, din oficiu sau la cererea părţilor, să înlocuiască sau să
revoce măsura preventivă aplicată inculpatului.
Încheierea instanţei de judecată despre aplicarea arestării preventive în timpul judecării
cauzei poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, care este examinat în termen de 3
zile. Alte încheieri (de refuz de a aresta preventiv inculpatul, de eliberare etc.) nu sunt
susceptibile de atac cu recurs în mod separat în procesul cercetării judecătoreşti.
Recursul asupra încheierii despre arestarea preventivă a inculpatului instanţa de judecată
îl trimite de îndată în instanţa de recurs, fiind obligată să fixeze ziua şi ora examinării acestuia,
înştiinţează părţile şi dispune escortarea inculpatului în instanţa de recurs.
Instanţa de recurs judecă recursul în decurs de 3 zile din momentul primirii lui, însă nu
mai târziu de data expirării duratei arestării.
Ziua şi ora examinării recursului depus în instanţa de recurs sunt fixate de către instanţa
de recurs sau, după caz, dacă recursul a fost depus în instanţa de fond, de către aceasta cu
trimiterea imediată a materialelor şi înştiinţarea legală a procurorului, apărătorului,
reprezentantului legal, dispunând aducerea învinuitului, inculpatului în faţa instanţei de recurs.
La materialele cauzei se anexează toate datele (scrisori, telegrame, telefonograme etc.) despre
înştiinţarea legală a părţilor.
Procurorul este obligat să asigure în faţa instanţei de recurs prezenţa învinuitului,
inculpatului şi a materialelor, care confirmă temeinicia aplicării arestării preventive până la data
examinării recursului.
La examinarea recursului prezenţa procurorului, apărătorului şi a învinuitului
(inculpatului) arestat este obligatorie. Însă, dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul este internat în
condiţii de spital sau din motivul sănătăţii aducerea lui în instanţă este imposibilă la data fixată,recursul se examinează în lipsa acestuia în baza materialelor prezentate.
La examinarea recursului instanţa de r ecurs se va conduce de prevederile articolelor 311
şi 312 din Codul de procedură penală.
Reieşind din sensul atribuţiilor instanţei de recurs, prevăzute de art. 312 alin. (5) din
Codul de procedură penală, până când aceasta nu s-a pronunţat asupra încheier ii atacate,
judecătorul de instrucţie nu este în drept să se pronunţe asupra unui eventual nou demers de
arestare preventivă a bănuitului, învinuitului.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În cazul în care, după survenirea recursului în instanţa de recurs, cauza penală a fost trimisă
de către procuror în instanţă pentru judecare, procedura de recurs decurge până la capăt, iar toate
celelalte cereri, plângeri şi demersuri înaintate după trimiterea cauzei în judecată, conform art. 297
alin. (4) Cod de procedură penală, se trimit pentru soluţionare în instanţa care judecă cauza.
Dacă în rezultatul examinării demersurilor privind arestarea preventivă judecătorul de
instrucţie, instanţa de fond, instanţele de apel şi de recurs constată încălcări ale legalităţii sau a
drepturilor omului, prevăzute de lege, odată cu adoptarea hotărârii, în conformitate cu prevederile
art. 218 Cod de procedură penală, se va emite o încheiere interlocutorie, prin care aceste fapte vor
fi aduse la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului.
În continuare vom evidenţia momentul că, analizând cadrul procesual al duratei arestării
preventive, se poate observa intenţia de a stabili o limită care să disciplineze în timp măsura,
individualizată distinct atât pentru fiecare din fazele în care ajunge activitatea judiciară, cât şi
pentru starea sau calitatea persoanei la care se referă [91, p.50].
În această privinţă, ar fi bine să mai fie îndreptat în acest aspect şi faptul că având în vedere
că măsura arestării preventive este disciplinată în timp, prin instituirea unei durate maxime, se impun
careva consideraţii, din perspectiva instituţiei termenelor în procesul penal, cu privire la modul de
calcul, momentul la care începe şi la cel care se împlineşte măsura.
Astfel, termenele privind luarea, menţinerea şi revocarea măsurilor preventive, deşi
reglementate de Codul de procedură penală, sunt termene substanţiale, deoarece sunt statornicite în
vederea protejării unor drepturi sau interese – legate de protejarea persoanei – prin aceea că pune o
limită a stărilor care atrag fie o înlăturare, fie o restrângere a acestor drepturi sau interese [33, p.162].
Aceste termene – pe ore sau pe zile se calculează, pe unităţi pline, în sensul că atât prima unitate de
timp (a quo), cât şi ultima unitate de timp (ad quem) intră în calcul. Ele se calculează, aşadar, pe ore
sau pe zile curente (curgătoare) adică de momento ad momentum şi de die ad diem [86, p.178-179].
Instituirea unei durate maxime, individualizată strict din punct de vedere temporal, în
ceea ce priveşte arestarea preventivă, răspunde cerinţelor principiului prevăzut de art. 5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, detenţia provizorie a
unui acuzat nu poate fi menţinută dincolo de limitele ei rezonabile, şi, în acelaşi timp, se
circumscriu obiectivului esenţial stabilit de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în
interpretarea dispoziţiilor „ca lipsirea de libertate a unei persoane să nu fie arbitrară” [9, p.277].
Această prevedere a fost preluată şi stipulată în Constituţia Republicii Moldova (art. 25) şi în
Codul de procedură penală (art. 11, 185, 186).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
prelungire arestarea nu va întrece 12 luni (în cazul minorilor 4 luni). Nici o excepţie şi nici o
derogare de la această regulă în legislaţia actuală nu se conţine.
Ar urma să concluzionăm că acest termen de arestare preventivă a persoanei în legislaţia
naţională este exhaustiv stabilit de până la 12 (4) luni. Deţinerea persoanei începe să se calculeze din
momentul reţinerii acesteia la urmărirea penală şi până la devenirea definitivă a sentinţei de condamnare.
În jurisprudenţa naţională constatăm o derogare flagrantă de la această prevedere a legii.
O bună parte din cauzele penale după terminarea urmăririi penale parvin în instanţa de judecată
după expirarea termenului de arestare a persoanei chiar şi de 12 luni, unele în ultima zi în care
expiră aceste 12 luni, altele cu 10-20 de zile înainte de expirarea termenului de 12 luni (în
cauzele cu minori a termenului de 4 luni).
Dispoziţiile legale privind termenele de deţinere a persoanei în procesul penal pun
apriori instanţele într -o situaţie în care acestea încalcă drepturile fundamentale ale omului, ceea
ce poate periclita întreaga activitate a statului de contracarare a infracţiunilor. Odată cu
conştientizarea situaţiei de drept în legislaţia naţională, când fiecare organ de drept se îngrădeşte
în sfera de influenţă, considerînd-o cea mai importantă, apar dereglări serioase în activitatea de
aplicare corectă a legislaţiei. În opinia mai multor specialişti din domeniu, prevederea privind
determinarea unui termen fix de arestare până la judecare poate fi supusă unor critici serioase.
Astfel în cazul Şarban c. Moldovei s-a constatat violarea art. 5 § 3 Convenţiei pentru Apărarea
Drepturilor Omului (garanţiile în cadrul procedurilor privind lipsirea de libertate) – motivarea deciziilor
de eliberare şi prelungire a mandatului de arest şi a deciziilor de respingere a recursurilor apărării la
aceste decizii prin reproducerea temeiurilor legale relevante fără a explica cum ele se aplică situaţiei
reclamantului şi fără a combate argumentele invocate de apărare; violarea art. 5 § 4 al Convenţiei vizate
(dreptul la un recurs împotriva deciziei de lipsire de libertate) – examinarea recursului la decizia de a
prelungi mandatul de arest peste 21 de zile de la depunere [28, p.136].
Recunoscând că noua lege procesual penală este destul de avansată, menţionăm totodată
că au rămas nesoluţionate probleme care au tangenţe cu stipularea de la art. 25 din Constituţie.Art. 189 Cod de procedură penală al Republicii Moldova practic conţine stipulări prevăzute din
conţinutul Legii Supreme (art. 25 al Constituţiei Republicii Moldova), din care urmează să fie
dedus cu certitudine că pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în instanţă, arestarea
preventivă nu poate întrece termenul de 4 luni pentru infractorii minorii şi cel de 12 luni pentru
cei care la data săvâr şirii infracţiunii aveau atins majoratul.
Dar nu s-a putut crede că se va interpreta eronat legea procesual penală şi că separat se
va deduce termenul constituţional şi cel legal de 4 şi 12 luni pentru urmărirea penală şi un termenaparte pentru judecarea cauzelor penale în termen rezonabil. În Cod ul de procedură penală (în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
vigoare din 12.06.2003), în art. 186 au fost preluate unele prevederi ale art. 79 ale Codului de
procedură penală vechi, însă termenele de ţinere sub arest în timpul judecării cauzei penale au
dispărut, legiuitorul lăsând fără nici o interpretare arestarea preventivă în această fază a
procesului penal, hotărâtoare pentru cauza penală. Această situaţie de drept, de o însemnătate
primordială pentru respectarea dreptului persoanei la siguranţă şi libertate, a fost lăsată
totalmente la discreţia instanţei; or, legiuitorul a trecut cu tăcerea această situaţie. În concluzie
urmează urgent de ajustat textul Constituţiei prin procedura de revizuire a art. 25 în sensul
stipulării unei prevederi, potrivit căreia măsura preventivă – arestarea preventivă la judecarea
cauzei penale – se va calcula într -un termen rezonabil sau să concretizăm că termenul max im
prevăzut de Constituţie la arestarea preventivă se referă exclusiv la faza urmăririi penale, iar la
fazele următoare el poate fi prevăzut în lege organică [16, p.62-69].
Trebuie de atras atenţie şi la faptul că, în literatura de specialitate, dar şi în practica
judiciară, s-a pus problema dacă se poate opera, în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, cu
revocarea temporară a măsurii preventive. În nici un caz aceasta nu poate fi dispusă de organul
competent, deoarece revocarea măsurii arestării preventive, ca urmare a dispariţiei condiţiilor care
au impus-o, nu poate fi decât definitivă, ea ducând la punerea în libertate fie din oficiu, fie în mod
obligatoriu, pe o durată nedeterminată a inculpatului arestat [50, p.143]. Având în vedere că scopul
pentru care se iau măsurile preventive este de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, poate
fi trasă următoarea concluzie: nu poate fi vorba despre o suspendare temporară a scopului acestor
măsuri, pentru ca apoi acesta să reapară. Cu atât mai mult, dispariţia temeiurilor care au impus
luarea măsurii arestării preventive nu poate să atragă decât revocarea definitivă, întrucât nu poate fi
concepută o dispariţie temporară a acestora, ci numai una definitivă [51, p.322].
În dependenţă de specificul subiectului investigat, este necesară şi examinarea
momentului cu privire la particularităţile soluţionării de către instanţa de judecată a chestiunii cu
referire la măsurile preventive în cazul adoptării sentinţei.
De rând cu alte chestiuni, soluţionate în camera de deliberare în cazul adoptării sentinţei,instanţa de judecată o rezolvă şi pe aceea care ţine de faptul dacă „urmează să fie revocată, înlocuită
sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului” (art. 385, alin. (1), pct. 15) din Codul de
procedură penală al RM). Conform pct. 5) alin. (1), art. 395 al Codului de procedură penală, în
dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătat momentul cu referire la „măsura preventivă
ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă”.
Ca temei pentru aplicarea sau pentru lăsarea fără modificare a măsurii de arest preventiv de
către instanţa de judecată serveşte prevederea art. 176 din Codul de procedură penală care ne spunecă măsurile preventive „pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei”. În aşa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
fel, măsura preventivă luată odată cu pronunţarea sentinţei de condamnare, este chemată de a
preîntâmpina eventuala sustragere a condamnatului de la executarea pedepsei stabilite.
Nu va fi de prisos faptul dacă vom menţiona că, în practică, în momentul dării sentinţei,
soluţionarea chestiunii cu privire la măsurile preventive depinde de faptul dacă condamnatului i-
a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate. Măsura arestului preventiv este aplicată sau este
menţinută (lăsată fără schimbare) practic în privinţa tuturor persoanelor care au fost condamnate
la privaţiune reală de libertate. O aşa opinie este susţinută şi în literatura de specialitate. Astfel,
conform opiniei lui П . Коротков „aplicarea de către instanţa de judecată a pedepsei privative de
libertate poate constitui un temei destul şi real în vederea arestării preventive a condamnatului în
sala de şedinţă” [139, p.186].
În acelaşi timp, orice îngrădire a drepturilor şi libertăţilor persoanei, mai ales a celor de
o importanţă majoră, cum sunt dreptul la libertate şi la siguranţă, este justificată doar în măsura
în care aceasta este necesară pentru apărarea valorilor constituţionale esenţiale (ca de exemplu,
drepturile şi interesele legitime ale altor persoane). O îngrădire neîntemeiată şi nejustificată a
drepturilor subiective ale persoanei nu corespunde principiilor unui stat democratic şi de drept,
care declară că persoana, drepturile şi libertăţile acesteia sunt valorile lui supreme.
Conform o piniei noastre, aplicarea pedepsei privative de libertate în privinţa persoanei
nu poate constitui un temei suficient în vederea aplicării sau menţinerii măsurii arestului
preventiv. Se creează impresia că instanţa de judecată reiese din prezumţia „relei credinţe” a
persoanei condamnate la privaţiune de libertate, indiferent de caracterul infracţiunii săvârşite,
gradul de contribuţie la descoperirea infracţiunii, caracteristicile personale etc.). Însă, pentru o
aşa prezumţie nu există temeiuri chiar şi datorită faptului că inculpatul, care după darea sentinţei
obţine statutul de condamnat, nu este încă recunoscut vinovat. Uneori, cu luarea în consideraţie a
circumstanţelor infracţiunii săvârşite, a particularităţilor de persoană, a asprimii pedepsei
aplicate, poate fi trasă concluzia asupra faptului că persoana condamnată, rămânând în libertate
după darea sentinţei, nu se va sustrage ulterior de la executarea acesteia. În asemenea situaţii,deţinerea condamnatului în stare de arest nu poate fi fundamentată pe necesitatea asigurării
executării sentinţei sau pe careva alte circumstanţe. Astfel, decizia, hotărârea cu privire la
aplicarea măsurii arestului preventiv îşi pierde calitatea temeiniciei, şi respectiv, a legalităţii.
Dispunem de temeiuri şi argumente convingătoare pentru a menţiona că practica
cristalizată cu referire la luarea şi menţinerea de către instanţa de judecată la momentul dării
sentinţei a măsurii preventive sub formă de arest contravine principiilor respectării drepturilor,
libertăţilor şi demnităţii umane (art. 10 Cod de procedură penală); inviolabilităţii persoanei (art.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
11 Cod de procedură penală); contradictorialitatea în procesul penal (art. 24 Cod de procedură
penală). La acestea se referă următoarele:
1. Aplicarea sau lăsarea fără modificare a măsurii preventive sub formă de arest este
inadmisibilă fără examinarea prealabilă a acestei chestiuni. Însă, nici pe parcursul cercetării
judecătoreşti, nici pe durata susţinerilor verbale acuzatorul de stat nu pune problema cu privire la
alegerea sau menţinerea în privinţa condamnatului, la momentul dării sentinţei, a măsurii arestului
preventiv, nu aduce careva temeiuri care ar confirma necesitatea luării unei aşa decizii. Ca rezultat,
această chestiune este înaintată şi soluţionată de către instanţa de judecată din propria iniţiativă. Aici
trebuie să evidenţiem momentul că în acele situaţii când întrebarea cu privire la îngrădirea drepturilor
constituţionale şi a libertăţilor inculpatului este iniţiată nemijlocit de către instanţa de judecată, se
încălcă regula neno judex in causa suo , deoarece judecătorul figurează şi ca parte a litigiului cu
privire la limitarea libertăţii persoanei (din considerentul că iniţiază şi fundamentează luarea unei aşa
decizii), şi ca arbitru a soluţionării cauzei penale în întregime [119, p.83-87].
2. Dacă în procesul luării măsurii preventive din iniţiativa instanţei de judecată în
procesul examinării cauzei inculpatul are posibilitatea de a obiecta împotriva deciziei care i-ar
limita drepturile şi libertăţile, de a aduce argumente în fundamentarea poziţiei sale, apoi practica
luării sau menţinerii măsurii preventive la momentul dării sentinţei îl lipseşte de acest mecanism.
Până la retragerea completului în camera de deliberare în vederea dării sentinţei, chestiunea cu
privire la măsurile preventive aplicate inculpatului nu este pusă la discuţia părţilor, moment care
nu permite inculpatului de a-şi expune părerea în legătură cu acest fapt. El nu aude argumentele
invocate în favoarea necesităţii arestului preventiv, şi, respectiv, nu poate să înainteze careva
contraargumente în această privinţă. Drept rezultat, inculpatul, din subiect al raporturilor juridice
procesual penale se transformă în obiect al influenţării autoritare din partea instanţei de judecată,
ceea ce contravine esenţial principiului respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane.
Părerea noastră cu referire la acest moment ţine de faptul că aplicarea în privinţa inculpatului,
la momentul dării sentinţei, a măsurii preventive este posibilă doar în condiţiile examinării prealabile aacestei chestiuni pe parcursul dezbaterilor judiciare. În acelaşi timp, întrebarea cu privire la necesitatea
alegerii sau menţinerii măsurii preventive urmează a fi iniţiată de către acuzatorul de stat. Procurorul, în
discursul său, trebuie, în mod obligatoriu, să atragă atenţie asupra chestiunii referitoare la măsurile
preventive, venind cu anumite soluţii şi argumente în această privinţă. O aşa poziţie va permite părţii
apărării să-şi exprime atitudinea sa asupra acestui moment, iar instanţei de judecată – de a lua o decizie,
hotărâre fundamentată pe opiniile părţilor din proces.
3. Nu putem exclude totalmente faptul că în sentinţele pronunţate de către instanţele de judecată ar putea să nu fie indicate temeiurile aplicării sau lăsării fără modificare a măsurilor
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
preventive în privinţa inculpaţilor. Mai mult ca atât, lipsesc chiar şi trimiterile la temeiurile
prevăzute de lege în vederea aplicării acestor măsuri, ceea ce ne vorbeşte despre faptul că aceste
sentinţe nu corespund cerinţelor legale, şi anume articolului 384, alin. 3 din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova, care ne spune că acestea (sentinţele) trebuie să fie legale,
întemeiate şi fundamentate. În acelaşi timp, lipsa în partea descriptivo -rezolutivă a sentinţei de
condamnare a fundamentării şi motivelor deciziilor luate cu referire la aplicarea pedepsei sau
calificarea infracţiunii sunt tratate de practica judiciară ca fiind o încălcare esenţială a legii.
Atunci de ce lipsa în sentinţele respective a temeiurilor şi motivelor luării deciziilor procesuale
cu privire la aplicarea măsurilor preventive care îngrădesc esenţial drepturile şi libertăţile
constituţionale ale persoanei a devenit un lucru obişnuit în practică, care, pe lângă toate, nu
generează careva „observaţii” din partea instanţelor judecător eşti ierarhic superioare? Deciziile
cu privire la luarea sau menţinerea măsurilor preventive în momentul dării sentinţei trebuie să se
ia, în primul rând, în baza temeiului prevăzute de lege în alin. (1), art. 176 al Codului de
procedură penală al Republicii Moldova, şi anume, în scopul asigurării executării sentinţei. Însă,
în activitatea practică, temeiurile aplicării măsurilor preventive în privinţa inculpatului nu se
limitează numai la acest aspect, adică la prevenirea sustragerii acestuia de la executarea pedepsei
desemnate. Pe lângă aceasta, măsura arestului preventiv poate fi fundamentată întru -totul prin
necesitatea evitării săvârşirii de către inculpat a unor noi infracţiuni. Pe lângă momentele expuse,
sentinţa de condamnare trebuie să conţină nu numai trimiterea la un anumit temei al aplicării
măsurii preventive, dar să fie indicate şi circumstanţele care-l confirmă.
Presupunem, că instanţelor de judecată urmează a li se recomanda de a aplica sa u de a
lăsa fără modificare măsura preventivă în privinţa condamnatului în cazul dării sentinţei doar în
situaţiile când un aşa demers a fost înaintat de către acuzatorul de stat în procesul dezbaterilor
judiciare, cu respectarea condiţiei că părţii apărăr ii i-a fost asigurată posibilitatea de a-şi expune
poziţia în această privinţă. Totodată, urmează a se atrage atenţia instanţelor de judecată asupra
faptului inadmisibilităţii soluţionării chestiunii cu privire la măsura preventivă în privinţacondamnatului fără indicarea în sentinţă a temeiurilor şi motivelor deziciei sau hotărârii luate.
Atunci când se dispune luarea măsurii arestării preventive împotriva minorului, pare
nepotrivită finalizarea procesului prin aplicarea unei sancţiuni neprivative de liber tate, de aici
rezultând şi o neconcordanţă între viziunea organului judiciar asupra măsurilor luate pe parcursul
procesului şi sancţiunea aplicată [25, p.114]. Pentru acest motiv, s-a făcut propunerea ca atunci
când se dispune luarea măsurii arestării preventive, aceasta să fie adusă la îndeplinire prin
încredinţarea minorului unei instituţii speciale, cu sarcina de a-l supraveghea pe minor şiobligaţia să-l prezinte ori de câte ori este nevoie organelor judiciare [29, p.127].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Luarea măsurii preventive ar putea fi interpretată ca o anticipare a sancţiunii ce se va
lua, adică aplicarea unei pedepse.
Dacă se acceptă această idee, în cazul luării acestei măsuri, aplicarea în final a unei măsuri
educative ar încălca regula potrivit căreia pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că
luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului [24, p.82].
Reglementările din domeniu fixează şi un şir de particularităţi referitoare la deţinerea sub
arest a minorilor. Aceste particularităţi „includ, dar nu se limitează în mod necesar la următoarele:
a) minorii trebuie să aibă dreptul la consiliere juridică şi să aibă posibilitatea de a
solicita servicii juridice gratuite, dacă acest lucru este posibil, şi de a comunica regulat cu
consilierii lor juridici. Se va asigura confidenţialitatea acestor comunicări;
b) minorilor trebuie să li se ofere, când este posibil, posibilitatea de a presta o muncă,
contra unei remuneraţii, şi de a-şi continua studiile sau pregătirea, dar fără să li se impună acest
lucru. Munca, studiile sau pregătirea nu trebuie să constituie o cauză a prelungirii detenţiei;
c) minorii trebuie să primească şi să păstreze materiale pentru distracţie şi recreaţie
compatibile cu interesele administrării justiţiei” [58, p.71-72].
Du pă paravanul acestor particularităţi privative descoperim un bogat asortiment de
permisiuni, de drepturi şi amenajări recunoscute în general ca nişte mijloace de corecţie şi educaţie.
Fără alte obiecţii, ne-am văzut obligaţi să le dăm contextual în perspectiva unei comparaţii de
principiu între prevederile scrise şi condiţiile de pe teren pe care le suportă minorii. Administraţia
instituţiilor de deţinere a persoanelor arestate este obligată să asigure după trebuinţă securitatea şi
protecţia minorului arestat, să-i înregistreze cererile şi plângerile adresate judecăţii, să admită şi să nu
limiteze numărul şi timpul de întrevederi ale minorului cu apărătorul său, să asigure la timpul indicat
aducerea deţinutului la organul care efectuează procesul penal etc. [83, p.22-23].
Nu putem însă nega faptul că nu întotdeauna totul este perfect la acest compartiment. Potrivit
cercetărilor efectuate de Comitetul Helsinki în Bulgaria, majoritatea drepturilor menţionate sunt
încălcate. Condiţiile existente nu corespund pentru o educaţie potrivită, instruire profesională, muncă, programe etc. În majoritatea centrelor de plasament pentru minori, nici chiar orele rezervate pentru
plimbare la aer liber nu pot fi asigurate. Este necesară existenţa unor centre de detenţie specializate
pentru infractorii minori, deoarece după un an de detenţie persoana respectivă este distrusă. Trebuie de
menţionat că perioada de detenţie nu depăşeşte, în medie, două-trei luni. Totuşi, dacă se întâmplă ca
acesta să depăşească termenul dat, ceea ce este o excepţie în cazul minorilor, practica prevede transferul
deţinutului cât mai curând posibil la „Boychinovtsi” (centru de detenţie specializat pentru minorii
deţinuţi de gen masculin cu o capacitate de 250 de persoane) sau în închisoarea pentru femei dinSliven. Practicile din ţările dezvoltate din Europa (Franţa, Germania, Elveţia etc.) arată că nu există
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
detenţie specială pentru minori, dar măsura de „arest” se aplică minorilor doar în cazuri extreme şi din
moment ce sunt aplicate, se execută în penitenciare speciale pentru detenţie preventivă. De obicei,
aceste locuri sunt înfiinţate conform divizării sistemului judecătoresc astfel încât să asigure acces rapid
şi ieftin la justiţie. De asemenea, în penitenciarele respective se execută privaţiunea de libertate pentru o
perioadă de timp mai scurtă de un an. În astfel de „mici” închisori există departamente specializate
pentru plasamentul diferenţiat al bărbaţilor, femeilor şi minorilor, ceea ce oferă condiţii pentru
asigurarea drepturilor deţinuţilor, tratamentului uman, posibilităţii de a lucra, de a participa în activităţi
educaţionale, programe specializate, de a practica sportul etc. Personalul angajat în aceste penitenciare
este calificat să implementeze funcţiile şi activităţile indicate [47, p.62-63].
La momentul de faţă instituţia arestului preventiv (atât la general, cât şi în cauzele cu
minori) nu este perfectă, motiv ce ne permite de a interveni cu anumite propuneri de lege ferenda
în vederea completării acestor neajunsuri şi a lichidării lacunelor depistate.
Astfel, în primul rând, enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3), art. 176 din
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu este deplină. În practica de toate zilele a
organelor de drept sunt frecvent întâlnite cazurile când apare necesitatea luării măsurii
preventive sub formă de arest în privinţa persoanei care a săvârşit o faptă de o gravitate redusă
doar datorită faptului că aceasta se caracterizează prin trăsături negative de caracter. Din acest
considerent, alin. (3) al art. 176 CPP al RM trebuie completat cu o aşa circumstanţă, precum
„prezenţa trăsăturilor personale ce caracterizează negativ bănuitul sau învinuitul”.
Vrem să atragem atenţie şi asupra momentului că în opinia noastră, aplicarea arestului
în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului minor trebuie argumentată în mod obligatoriu de
fiecare dată. Este necesar de a motiva, de ce se optează anume în favoarea arestului, dar numai
cu indicarea materialelor din dosar care ar genera obligativitatea şi eficienţa aplicării anume a
acestei măsuri preventive (adică a arestului). În acest fel se va respecta principiul
contradictorialităţii, conform căruia, bănuitul, învinuitul minor şi reprezentanţii acestora au
dreptul să ia cunoştinţă cu acele materiale ale cauzei care sunt prezentate de partea acuzării şi să -
şi expună asupra acestora propriile opinii şi obiecţii.
Nu este plauzibil nici faptul că legiuitorul nu fixează expres specificul aplicării măsurii
de arest în privinţa bănuitului, învinuitului minor. În literatura de specialitate, se întâlnesc opinii
conform cărora starea de această natură este inadmisibilă, ea constituind o încălcare substanţială
a drepturilor bănuitului, învinuitului minor [113, p.96-97].
Tot cu ocazia cercetării subiectului aplicării măsur ii de arest preventiv cu referire la
minori, folosindu-ne de moment, dorim să atragem şi atenţia asupra momentului internăriicopiilor în cadrul Centrului Republican de Plasament al Minorilor, deoarece acesta ar avea
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Pentru început menţionăm că arestul la domiciliu se atribuie la categoria măsurilor
preventive cu caracter imperativo-administrativ de influenţare în privinţa limitării libertăţii
bănuitului sau învinuitului.
În dependenţă de severitatea sa, arestul la domiciliu se plasează pe locul doi, după
arestul preventiv. Probabil că anume din acest considerent termenul de aflare sub arest la
domiciliu poate fi trecut în contul arestului preventiv.
Nu putem trece cu vederea momentul că legiuitorul stabilind temeiuri unice şi ordine
similară de aplicare a măsurilor preventive nominalizate a reieşit din faptul că arestul preventiv
asigură izolarea deplină a bănuitului, învinuitului, în timp ce arestul la domiciliu presupune
izolarea parţială a persoanei în scopul realizării sarcinilor procesului penal. Spre deosebire de
ar estul preventiv, în cazul arestului la domiciliu bănuitul, învinuitul nu este plasat într -o instituţie
specială de tip închis cu supraveghere permanentă, cu pază, ci continuă să locuiască la domiciliul
său cu suportarea unor restricţii legate de libertate, care sunt materializate în încheierea
judecătorească privind luarea acestei măsuri.
Autorul rus V. I. Sergheev expune opinia că „arestul la domiciliu constă în limitarea
prin lege a dreptului bănuitului, învinuitului de a se deplasa în perioada vizată în afara spaţiului
locativ, adică de a părăsi imobilul în care locuieşte fără acordul persoanei care efectuează
cercetarea sau examinarea cauzei” [175, p.224].
Până la momentul de faţă în procesul penal cele mai frecvent e întâlnite sunt numai
câteva categorii de măsuri preventive: arestarea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de
a nu părăsi ţara. Cota aplicabilă celorlalte măsuri este foarte mică. Astfel, este evident, că arestul
la domiciliu urmăreşte scopul de a schimba acest coraport, ba chiar a diminua numărul de
persoane supuse arestului preventiv, micşorând astfel numărul celor aflaţi în instituţiile de
detenţie [95, p.14].
Esenţa arestării la domiciliu, ca măsură preventivă prevăzută de art. 188 CPP al
Republicii Moldova constă, în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de societate înlocuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii legate de deplasarea persoanei arestate, de
comunicarea acesteia cu alte persoane, de limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi
expedierii corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare.
Arestul la domiciliu poate fi aplicat în cazul prezenţei temeiurilor care sunt specifice şi
în cazul arestării preventive. Însă, pentru luarea celui dintâi mai este necesară şi prezenţa unor
condiţii speciale: izolarea deplină a persoanei nu este necesară în coraport cu realizarea sarcinilor
procesului penal; izolarea deplină a persoanei este neraţională din cauza vârstei, sănătăţii persoanei etc. [131, p.310-311].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Oportunitatea aplicării arestării la domiciliu este la latitudinea instanţei de judecată în
funcţie de circumstanţele caracteristice persoanei învinuite, care sunt criterii complementare
condiţiilor expuse în alin. (2) al art. 188 CPP.
Potrivit alin. (2) al art. 188 din CPP al Republicii Moldova arestarea la domiciliu se
aplică persoanelor (inclusiv bănuitului, învinuitului, inculpatului minor) care se învinuiesc de
comiterea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave, precum şi de comiterea unei
infracţiuni din imprudenţă. Confor m alin. (2) al art. 176 din CPP şi având în vedere că arestarea
la domiciliu este o măsură privativă de libertate alternativă arestării preventive, ea poate fi
aplicată dacă pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii pe un termen mai
mare de 2 ani, sau pe un termen mai mic de 2 ani dacă cel învinuit, inculpat a comis cel puţin una
din acţiunile prevăzute de alin. (1) art. 176 din CPP.
Faţă de persoanele care au depăşit vârsta de 60 de ani, de persoanele invalide de gradul
I, de femeile gravide, femeile care au la întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani, arestarea la
domiciliu poate fi aplicată şi în cazul învinuirii de comitere a unei infracţiuni deosebit de grave.
Arestarea la domiciliu se aplică faţă de bănuit, învinuit, inculpat în baza hotărârii
judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în condiţiile care permit aplicarea arestării
preventive, însă izolarea lui totală nu este raţională în legătură cu vârsta, starea sănătăţii, starea
familială sau cu alte împrejurări.
Arestarea la domiciliu se dispune în faza urmăririi penale la demersul procurorului, iar
în cazul când procurorul solicită arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie din oficiu poate
dispune aplicarea arestării la domiciliu ca măsură alternativă, potrivit alin. (3) art. 185 din CPP.
Potrivit alin. (4) al art. 188 din CPP arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai
multe din următoarele restricţii:
1) interzicerea de a ieşi din locuinţă. Pornind de la caracterul acestei restricţii, arestarea
la domiciliu poate fi dispusă numai în cazul când cel acuzat locuieşte împreună cu alţi membri ai
familiei, care-l pot asigura cu cele necesare în timpul detenţiei la domiciliu;
2) limitarea convorbirilor telefonice, a recepţionării şi expedierii corespondenţei şi a
utilizării altor mijloace de comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi a primirii altor persoane în locuinţa sa.
Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă suplimentar obligaţiilor arătate la alin. (5)
al art. 188 din CPP:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le purta permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnalele telefonice de control,de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată la timpul fixat.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Caracterul şi numărul restricţiilor şi obligaţiilor din cadrul regimului arestării la
domiciliu se indică în încheierea judecătorului de instrucţie sau, după caz, a instanţei de judecată
[30, p.395-396].
Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi facultative. Deşi arestarea la domiciliu
este o măsură privativă de libertate, în comparaţie cu arestarea preventivă constituie un beneficiu
pentru cel acuzat ţinând seama de principiul proporţionalităţii şi cel al umanismului [31, p.315].
În continuare vom analiza detaliat esenţa restricţiilor impuse persoanelor în privinţa
cărora a fost aplicată măsura arestării la domiciliu.
1.Restricţii legate de libera deplasare a bănuitului şi învinuitului.
După părerea noastră, aceste restricţii nu trebuie să afecteze activităţile de toate zilele
ale bănuitului, învinuitului, adică deplasarea spre locul de muncă sau studii, vizita la medic sau a
instituţiilor de deservire socială. În acelaşi timp restricţiile impuse bănuitului, învinuitului
urmează să se răsfrângă direct asupra vizitei locurilor de distracţie şi odihnă – restaurante,
discoteci, teatre, concerte etc., cât şi asupra vizitei rudelor şi a cunoscuţilor. În cazul din urmă
sunt posibile, totuşi, careva excepţii, (una din ele fiind, vizitarea părinţilor care sunt în vârstă
înaintată şi au nevoie de ajutor).
Restricţiile legate de arestul la domiciliu pot fi luate atât în privinţa locului permanent
de trai al bănuitului, învinuitului, cât şi în privinţa locului de trai provizoriu (hotel, sanatoriu,
etc.). Desigur că, în astfel de cazuri, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia în consideraţie
caracterul temporar al aflării bănuitului, învinuitului în locurile menţionate şi să soluţioneze la
timp chestiunea în privinţa înlocuirii măsurii preventive.
2. Restricţii privind comunicarea cu alte persoane.
În ordonanţa de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu urmează a
fi indicate date concrete asupra faptului cu care anume persoane i se interzice bănuitului,
învinuitului de a comunica (familia, numele acestora, locul lor de trai şi de lucru, locul unde
aceste persoane îşi petrec, de obicei, timpul liber). Toate acestea se întreprind pentru a exclude oîntâlnire întâmplătoare a bănuitului, învinuitului arestat la domiciliu cu aceste persoane.
Necătând la aceasta, totuşi nu pot fi excluse cazurile când persoanele cărora le este interzisă
comunicarea cu bănuitul, învinuitul singure să caute posibilităţi de a se întâlni. În astfel de
cazuri, persoana supusă arestului la domiciliu urmează să informeze imediat ofiţerul de urmărire
penală în privinţa unor asemenea tentative.
3. Restricţii legate de limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii
corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În procesul realizării restricţiilor vizate, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia în
consideraţie faptul că acestea se referă la oricare corespondenţă recepţionată de către persoană cu
excepţia revistelor, ziarelor. Aceste restricţii se referă şi asupra recepţionării şi expedierii
corespondenţei unor anumite persoane, precum şi în privinţa dialogului prin intermediul oricăror
mijloace de comunicare.
Aceste restricţii se realizează de comun cu reprezentanţii instituţiilor poştale, ofiţerului de
urmărire penală fiindu-i categoric interzis de a interveni în mod autoritar în procesul dat.
Sechestrarea corespondenţei, examinarea corespondenţei sechestrate, interceptarea comunicărilor se
efectuează în strictă conformitate cu prevederile art. 133 – 136 din Codul de procedură penală al RM.
În legătură cu aplicarea restricţiilor legate de limitarea convorbirilor telefonice,
recepţionării şi expedierii corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare apare
întrebarea dacă ar fi necesară emiterea unei ordonanţe şi primirea autorizării din partea
judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în această privinţă. După părerea noastră o
asemenea necesitate nu există, deoarece arestul la domiciliu ca măsură preventivă, este aplicat de
către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată (art. 188 alin. (2) CPP al
Republicii Moldova) şi prevede din start existenţa interdicţiilor determinate.
Arestarea la domiciliu se aplică numai în baza hotărârii judecătorului de instrucţie sau a
instanţei de judecată în prezenţa anumitor date de fapt care ar vorbi în favoarea unui
comportament adecvat al bănuitului, învinuitului. Nu urmează a fi luate în consideraţie părerile
subiective, fundamentate pe careva presupuneri asupra eventualului compor tament, fiindcă chiar
şi cel mai înalt grad de presupunere nu poate exclude posibilitatea de a comite erori. De
exemplu, dacă există pericolul că persoana bănuită sau învinuită şi-ar continua activitatea
criminală, atunci există şi pericolul deteriorării probelor necesare cauzei. Respectiv, în situaţiile
de felul acestora nu poate fi aplicată măsura arestului la domiciliu [180, p.75].
Art. 188 CPP al Republicii Moldova fixează în alin. (2) că la aplicarea măsurii
preventive sub formă de arest la domiciliu urmează a lua în consideraţie vârsta, starea sănătăţii,starea familială sau alte împrejurări care se referă la persoana concretă. La categoria acestora din
urmă ar putea fi atribuit caracterul activităţii exercitate de către persoana bănuită, învinuită.
Aplicarea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu în privinţa unui antreprenor, sau
unui om politic, de exemplu, mai mult i-ar limita drepturile, inclusiv cele patrimoniale decât în
cazul aplicării la adresa acestora a măsurii de neparăsire a localităţii.
În cazul luării măsurii preventive în forma arestului la domiciliu este necesar ca
persoana care efectuează urmărirea penală în cauza dată să informeze imediat bănuitul, învinuitul
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
despre aplicarea acesteia. Bănuitului, învinuitului urmează a i se lua o declaraţie, recipisă asupra
respectării interdicţiilor, restricţiilor generate de măsura arestului la domiciliu [180, p.49-50].
Potrivit alin. (7) al art. 188 din CPP termenul, modul de aplicare, de prelungire a
duratei şi de atac al arestării la domiciliu sunt similare celor aplicate la arestarea preventivă.
Persoanei arestate la domiciliu i se înmânează o copie de pe încheiere conform alin. (3)
al art. 177 din CPP, explicându-i totodată dispoziţiile prevăzute de alin. (8) al art. 188 din CPP
potrivit cărora, în caz de nerespectare de către acesta a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către
judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea
preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului.
Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a restricţiilor
impuse învinuitului, i se poate ordona efectuarea diferitor acţiuni, care vor fi menţionate expres
în încheierea instanţei privind aplicarea acestei măsuri.
Pentru încălcarea restricţiilor impuse, organul investit cu supravegherea executării arestării
la domiciliu va prezenta un raport procurorului, iar în faza judecării cauzei – instanţei de judecată.
La momentul de faţă un anumit interes îl prezintă chestiunea referitoare la specificul
aplicării în privinţa persoanelor arestate la domiciliu a mijloacelor electronice de urmărire
(supraveghere). Aşa, de exemplu, în Suedia se realizează o supraveghere intensivă prin intermediul
monitoringului electronic, care constă în faptul că pe glezna persoanei se fixează o manşetă cu un
emiţător care transmite radiounde la computerul de control din oficiul instituţiei de executare a
pedepselor. În computer este inclus regimul impus fiecărei persoane supravegheate: studiile,
serviciul, domiciliul, ruta de deplasare etc. Dacă cel supravegheat îşi încalcă graficul regimului
său, sistemul de semnalizare scoate acest fapt în vileag. La fel și în Elveţia, de asemenea, este
aplicat un mecanism similar [163, p.29].
Aplicarea arestului la domiciliu prin intermediul acestui mecanism, conform statisticii
suedeze a avut un efect pozitiv asupra dinamicii infracţionalităţii. Astfel, dintre persoanele
supuse arestului preventiv, au săvârşit din nou infracţiuni 24%, iar dintre persoanele anterior
arestate la domiciliu – 13%.
Un impediment serios al eventualei utilizări a acestei tehnologii în Republica Moldova
îl constituie costul extrem de mare şi, respectiv, lipsa surselor financiare. Spre exemplu, în
Elveţia implementarea sistemului de supraveghere electronică a „secătuit” visteria statului cu 20
milioane de dolari SUA [163, p.30]. Mai mult ca atât, sunt necesare surse financiare
suplimentare în vederea deservirii continue a manşetelor electronice.
În concluzie confirmăm că aplicarea activă a măsurii preventive sub forma arestului ladomiciliu în privinţa minorilor este binevenită din mai multe considerente.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În primul rând, o măsură preventivă cum este, de exemplu, transmiterea sub
supraveghere a minorului nu presupune careva r estricţii strict necesare, moment care există în
cazul arestului la domiciliu, fapt care permite excluderea activităţilor capabile să afecteze
desfăşurarea normală a procesului penal.
În al doilea rând, arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai blândă decât arestul
preventiv. În procesul selectării dintre aceste două măsuri preventive preferinţă trebuie acordată
aplicării arestului la domiciliu, deoarece arestul preventiv nu întotdeauna poate fi eficient, ba
chiar traumatizant, mai ales dacă este aplicat în privinţa minorilor pentru care lucrurile se
sculptează cu desăvârşire altfel. Acordând preferinţă aplicării arestului la domiciliu se mai face
un pas de la aşa-zisele stereotipuri ale constrângerii. Astfel apar reale posibilităţi nu numai de a
pr eîntâmpina activitatea criminală de mai departe sau sustragerea de la urmărirea penală a
bănuitului, învinuitului, dar şi de a realiza măsuri educative ale justiţiei juvenile, fiindcă pârghia
de bază a instituţiei justiţiei juvenile o constituie măsurile educative.
În decizia de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu urmează a fi
indicat organul care este investit cu atribuţii de supraveghere asupra executării acestei măsuri. Este
evident că fără o astfel de supraveghere îşi pierde sensul însuşi faptul aplicării arestului la domiciliu,
iar bănuitul, învinuitul este oferit sie însuşi. Totodată este firesc şi faptul că nici instanţa de judecată,
nici ofiţerul de urmărire penală nu sunt în stare să efectueze o aşa supraveghere, iar CPP RM nu ne
oferă nici un răspuns în privinţa faptului cine urmează să realizeze această supraveghere. În opinia
noastră, realizarea acestei funcţii poate fi plasată asupra organelor de interne, în special asupra
inspectorilor operativi de sector şi a lucrătorilor operativi, alte variante, cu părere de rău, lipsesc.
Este dificil de arătat sub ce formă şi în ce mod urmează a fi realizată supravegherea
asupra persoanelor arestate la domiciliu.
Totodată nu trebuie să trecem cu vederea şi faptul că persoanele care a u suferit de pe
urma activităţii infracţionale adesea refuză să ofere depoziţii în cazul când învinuiţii, bănuiţii nu
sunt plasaţi în stare de arest. Anume din acest considerent, pentru a asigura eficienţa arestului ladomiciliu, faţă de persoanele care au fost supuse acestei măsuri preventive trebuie să fie aplicată
o supraveghere severă [103, p.70-71].
În opinia noastră ar fi binevenită elaborarea şi adoptarea unui act normativ
departamental special care ar reglementa ordinea aplicării şi realizării arestului la domiciliu.
Acest act ar putea îmbrăca forma unui ordin al Ministrului de Interne, sau poate chiar a unei
hotărâri de Guvern care s-ar referi la ordinea supravegherii executării măsurii de arest la
domiciliu din partea organelor MAI.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Vrem să atragem atenţia şi asupra momentului că, în opinia noastră, aplicarea arestului
în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului minor trebuie argumentată în mod obligatoriu de
fiecare dată. Este necesar de a motiva, de ce se optează anume în favoarea arestului, dar numai
cu indicarea materialelor din dosar care ar genera obligativitatea şi eficienţa aplicării anume a
acestei măsuri preventive (adică a arestului). În acest fel se va respecta principiul
contradictorialităţii, conform căruia, bănuitul, învinuitul minor şi reprezentanţii acestora au
dreptul să ia cunoştinţă cu acele materiale ale cauzei care sunt prezentate de partea acuzării şi să-
şi expună asupra acestora propriile opinii şi obiecţii.
Nu este plauzibil nici faptul în care legislatorul nu fixează expres specificul aplicării
măsurii de arest în privinţa bănuitului, învinuitului minor. În literatura de specialitate (Capinis şi
alţii), se întâlnesc opinii conform cărora starea de această natură este inadmisibilă, ea constituind
o încălcare substanţială a drepturilor bănuitului, învinuitului minor.
Arestarea preventivă se aplică doar după verificarea amănunţită a circumstanţelor
infracţiunii, luându-se în consideraţie următoarele: are sau nu are minorul legătură cu lumea
criminală; are sau nu are preocupări zilnice; care-i sunt manifestările de comportament după
săvârşirea infracţiunii. Categoria respectivă de dosare înregistrează că arestarea, în principiu, se
aplică, conform art. 477 alin. (2) Cod de procedură penală numai „în cazuri excepţionale”, când
au fost săvârşite infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. În acelaşi timp, nu
este pe deplin clar ce presupune legiuitorul prin expresia „cazuri excepţionale” , cu referire la
infractorii minori cărora urmează a li se aplica măsura arestului. Totodată, cu referire la bănuiţii
sau învinuiţii care au atins majoratul legea prevede expres „cazurile excepţionale” (art. 185 alin.
(2) Cod de procedură penală).
Astfel, nedeterminarea acestui moment cu referire la minori atrage după sine interpretarea
arbitrară, după bunul plac al expresiei „cazuri excepţionale”, fapt care poate genera aplicarea
neadecvată, ilegală a arestului preventiv în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca rezultat ne
permitem a considera că la categoria „cazurilor excepţionale” s-ar atribui următoarele momente:a) minorul a săvârşit anterior o infracţiune, a fost atras la răspundere penală sau a fost
eliberat de pedeapsa penală;
b) minorul a săvârşit, de unul singur sau în grup mai multe infracţiuni sau o serie de
infracţiuni, sau activitatea lui criminală a avut o perioadă îndelungată;
c) personalitaea infractorului, trăsăturile lui de caracter necesită sau impun izolarea
acestuia de societate (nu-şi face studiile, nu este angajat în câmpul muncii, este narcoman,
alcoolic, este luat la evidenţă de către poliţie, săvârşeşte sistematic contravenţii etc.).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
4. SPECIFICUL APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A MĂSURILOR
PREVENTIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE
4.1. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara
În Codul de procedură penală al Republicii Moldova (art. 175 alin . (2), obligarea de a
nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara sunt plasate pe primele locuri în lista
măsurilor preventive. Aceasta ne vorbeşte despre faptul că legiuitorul le -a prevăzut ca măsuri
preventive de bază, care urmează a fi aplicate în toate situaţiile când nu este necesar de a fi luate
măsuri preventive mai riguroase.
Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara sunt cele mai blânde
măsuri preventive şi de aceea anume de la ele urmează să înceapă procesul de selectare, însituaţii concrete şi pentru persoane determinate, a celei mai optimale măsuri preventive.
Deşi constituţional, dreptul la libera circulaţie este garantat fiecărui cetăţean (art. 27 din
Constituţia Republicii Moldova), apar situaţii de excepţie în care acest drept este limitat, şi
anume atunci când „organele judiciare penale consideră că nu este necesară luarea unei măsuri
preventive privative de libertate, însă apreciază că învinuitul sau inculpatul trebuie să fie obligat
să nu părăsească localitatea în care locuieşte” [45, p.251].
Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură „frecvent aplicabilă de către organele
de urmărire penală şi judecată, unde nu se cere înfăptuirea multor acţiuni la alegerea acestei
măsuri, dar este caracterizată din punct de vedere a eficienţei mai reduse în atingerea scopurilor
măsurilor preventive [122, p.78].
Din start constatăm că termenul “localitate” trebuie să fie înţeles numai în sens de
teritoriu (sat, municipiu, oraş, raion), care “absoarbe” noţiunea de domiciliu (casă la pământ,
apartament), dar n-o poate substitui în text.
Potrivit alin. (1) al art. 178 din CPP al RM, obligarea de a nu părăsi localitatea constă în
îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror, sau după caz,
de instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a
nu părăsi localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea procurorului
sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau de instanţă, de a nu împiedica urmărirea
penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei
de judecată şi a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.
În cazul obligării de a nu părăsi localitatea bănuitului, învinuitului i se explică, în mod
obligatoriu, faptul că în caz de încălcare a condiţiilor măsurii preventive vizate şi anume a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
obligaţiei de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi
localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără acordul respectiv, în caz de
împiedicare a urmăririi penale şi a judecării cauzei urmează a fi aplicată o măsură preventivă mai
aspră, inclusiv şi arestul preventiv.
Prin expresia „a se afla la dispoziţia” organului de urmărire penală sau a instanţei
trebuie să înţelegem că bănuitul, învinuitul este obligat de a se prezenta la timpul, termenul
indicat sau solicitat. Noţiunea de „timp”, „termen” urmează a fi tratată sub aspectul momentului
survenirii, executării unei obligaţii, în cazul nostru a prezenţei la locul unde a fost chemat.
Totodată, trebuie să menţionăm că persoana vizată trebuie să se afle la dispoziţia
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată nu numai la timpul determinat, ci şi în
locul strict fixat (încăpere, birou). În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere care a
solicitat prezenţa bănuitului, învinuitului lipseşte, acesta din urmă este obligat de a aduce
momentul dat la cunoştinţa şefului Secţiei de urmărire penală, procu rorului ierarhic superior sau
preşedintelui instanţei de judecată şi să solicite confirmarea faptului prezenţei în locul şi la
timpul care i-a fost solicitat.
Prezenţa bănuitului, învinuitului la solicitarea organului de urmărire penală sau a
instanţei de judecată uneori nu poate fi posibilă datorită unor motive întemeiate. La cele din
urmă se atribuie:
- boala, care îl împiedică real pe bănuit, învinuit de a se prezenta la solicitarea organelor
competente [108, p.288];
- primirea cu întârziere a solicitării sau a citaţiei [185, p.365];
- decesul rudelor apropiate ale bănuitului, învinuitului [139, p.335];
- calamităţile naturale şi catastrofele [164, p.342];
- boala unui membru al familiei care necesită îngrijiri [187, p.410];
- prezenţa copiilor minori, în cazul când aceştia nu pot fi transmişi sub supraveghere
temporară altor persoane;
- pauze de lungă durată în procesul circulaţiei mijloacelor de transport [186, p.336].
Aceste momente le întâlnim şi în lucrările specialiştilor din Republica Moldova [30, 31, 32, 63].
Informarea procurorului sau a instanţei de judecată asupra faptului imposibilităţii de a
se prezenta la solicitarea acestora poate fi realizată atât în formă verbală, cât şi în scris. În acelaşi
timp am recomanda, ca odată cu înştiinţarea verbală să fie expediată pe adresa organului
competent o scrisoare cu notificare poştală sau o telegramă. În această scrisoare sau telegramă
urmează a se fixa următoarele momente: cui i-a fost adus la cunoştinţă faptul imposibilităţii de ase prezenta la solicitate; când a fost făcută această înştiinţare în mod verbal (data, ora). Acest
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- temeiurile de facto ale aplicării măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea;
- soluţia nemijlocită a aplicării măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea, cu reflectarea datelor privind numele şi prenumele, data naşterii, locul de trai a
bănuitului, învinuitului;
- semnătura persoanei care a emis ordonanţa sau încheierea;
- circumstanţele, precum că bănuitului, învinuitului i-a fost înmânată copia ordonanţei sau a
încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi localitatea;
- faptul că bănuitului, învinuitului i-a fost explicată ordinea şi procedura de atac a
ordonanţei sau a încheierii respective;
- semnătura bănuitului, învinuitului prin care se confirmă faptul lămuririi momentelor
expuse mai sus;
- semnătura apărătorului bănuitului, învinuitului dacă el a asistat la înmânarea copiei de
pe documentul respectiv;
- semnătura reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului dacă el a asistat la
înmânarea copiei de pe documentul respectiv;
- circumstanţa că apărătorului bănuitului, învinuitului i-a fost înmânată copia de pe
ordonanţa sau încheierea privind aplicarea măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea şi semnătura acestuia în vederea confirmării momentului respectiv;
- semnătura persoanei care a întocmit ordonanţa sau încheierea privind aplicarea măsurii
preventive sub forma obligării de a nu părăsi localitatea.
În continuare vrem să accentuăm momentul conform căruia specificul acestei măsuri
preventive indică asupra faptului că, în dependenţă de pericolul social al infracţiunii, ea poate fi
aplicată în privinţa persoanelor care au un loc de trai, o familie, un loc de muncă etc. În aşa
circumstanţe probabilitatea eschivării lor de la urmărire penală sau de la judecată este minimă,
fiind asigurată adecvat prin intermediul obligării de a nu părăsi localitatea.
Posibilitatea sustr agerii bănuitului, învinuitului de la urmărirea penală sau de la judecată
este neînsemnată, minimă, dar totuşi există. Dacă o atare posibilitate ar lipsi cu desăvârşire, ba chiar
şi mai mult ca atât, ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată nu ar deţine probe
care ar permite măcar cât de puţin a presupune că bănuitul, învinuitul ar continua activitatea
criminală, va împiedica desfăşurarea urmăririi penale, se va sustrage de la executarea sentinţei, atunci
aplicarea oricărei măsuri preventive, inclusiv şi a obligării de a nu părăsi localitatea, faţă de aceste
persoane ar fi ilegală. Această lipsă de legalitate a luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsilocalitatea se datorează lipsei temeiurilor de facto necesare aplicării ei [143, p.204].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Obligarea de a nu părăsi localitatea nu este o măsură privativă de libertate , ci numai una
restrictivă de libertate. Restricţia este susceptibilă de atenuări prin acordarea unor încuviinţări de
deplasare date de către organul care a instituit măsura [34, p.319]. Legiuitorul a introdus o
asemenea măsură de prevenţie pentru a acoperi situaţiile în care privaţiunea de libertate nu se
impune, dar făptuitorul nu poate fi lăsat nici într -o deplină libertate, fără restricţii şi fără garanţia
nesustragerii lui de la urmărire sau judecată [90, p.415]. Caracterul restrictiv al acestei măsuri
preventive se caracterizează prin faptul că făptuitorul are posibilitatea de a părăsi localitatea în
care locuieşte, însă numai cu încuviinţarea organului care a dispus-o.
Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură preventivă de influenţă psihologică
bazată pe încrederea că bănuitul, învinuitul sau inculpatul va respecta interdicţiile şi obligaţiile
impuse de această măsură. Acţiunea psihologică asupra conştiinţei bănuitului (învinuitului)
constă în preîntâmpinarea persoanei că i se va aplica o altă măsură, mai aspră, în cazul
nerespectării obligaţiilor luate [30, p.374].
În acelaşi timp, nu putem subaprecia importanţa preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea, moment care este susţinut de unii savanţi. De exemplu, A. Кобликов afirmă că „această
măsură preventivă poate împiedica doar sustragerea bănuitului, învinuitului de la urmărirea penală şi
judecată” [132, p.205]. De aceeaşi părere este şi З. Еникеев care confirmă ideea expusă mai sus prin
expresia că „posibilităţile preventive ale acestei măsuri sunt limitate” [124, p.8].
După părerea noastră, aceste opinii nu corespund principiului unităţii temeiurilor aplicării
măsurilor preventive, prevăzut de art. 176 CPP. Capacitatea oricărei măsuri preventive de a asigura
realizarea obiectivelor urmărite constituie unul din criteriile de bază ale acestei entităţi juridice. Din
acest considerent putem afirma fără echivoc că obligarea de a nu părăsi localitatea este capabilă de a
realiza, într -un mod specific, toate sarcinile urmărire de legea procesual penală.
Această măsură preventivă permite persoanei în privinţa căreia a fost luată, de a rămâne
în continuare ca membru activ al societăţii, de a -şi continua viaţa într -un regim obişnuit, cu
excepţia anumitor limitări, interdicţii determinate de imposibilitatea de a se deplasa în afaralocalităţii [114, p.306].
Spre deosebire de arestarea preventivă, ce se caracterizează printr -o influenţă autoritară
nemijlocită asupra comportamentului bănuitului, învinuitului, sau de cauţiune, prin intermediul
căreia comportamentul dorit al persoanei este atins printr -un „mecanism” financiar, obligarea de
a nu părăsi localitatea permite de a utiliza doar influenţarea morală şi psihică asupra persoanei
pentru a limita deplasarea, circulaţia acestuia.
Anume posibilităţile limitate ale constrângerii social-psihologice nu ne permit de adesemna obligarea de a nu părăsi localitatea ca fiind o măsură preventivă universală. Însă, în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
- persoana în privinţa căreia se aplică măsura indicată are un loc permanent sau
temporar de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
- bănuitul, învinuitul sau inculpatul este caracterizat pozitiv şi anterior nu a fost judecat,
nu a săvârşit o altă infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;
- persoana în privinţa căreia se aplică măsura preventivă indicată ştie că este obligată să
respecte angajamentul asumat de a nu părăsi localitatea fără încuviinţarea organului care a luat
măsura respectivă [92, p.156].
În cazul când bănuitul, învinuitul se obligă de a nu părăsi localitatea în care locuieşte
temporar, se recomandă a fixa faptul lipsei locuinţei permanente cu indicarea adresei unde îşi are
locul de trai provizoriu. De obicei, determinând locul de trai al bănuitului, învinuitului se iau ca punct
de reper datele din buletinul de identitate referitoare la acest moment, ceea ce în practică poartă un
caracter formal. Procurorul, judecătorul pot uneori deţine, acumula informaţii suplimentare asupra
faptului că locul de trai nu este cel fixat în buletin, ci cu totul altul. Aceste informaţii pot fi oferite de
partea vătămată, martori sau nemijlocit de către bănuit, învinuit. În aşa situaţii, în documentaţia
procesuală cu referire la obligarea de a nu părăsi localitatea se va fixa localitatea în care domiciliază,
de facto, bănuitul, învinuitul, fiind binevenită, în acelaşi timp, indicarea, pentru informare
suplimentară şi a domiciliului formal care reiese din datele buletinului de identitate.
Conform art. 178 din Codul de procedură penală, asumându -şi obligaţia de a nu părăsi
localitatea, bănuitul, învinuitul se obligă „de a nu părăsi localitatea în care domiciliază
permanent sau temporar fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei”.
„A părăsi” înseamnă „a pleca undeva”, „a înceta de a locui într -un loc anumit”.
Persoana în privinţa căreia a fost aplicată obligarea de a nu părăsi localitatea, după regula
generală, îşi poate păstra modul său firesc, obişnuit de viaţă, însă nu are posibilitatea de a -şi
schimba locul de trai, de a pleca de la locul de trai pentru o perioadă îndelungată sub prezumţia
că acest moment ar afecta desfăşurarea normală a procesului penal.
Esenţa procesuală a obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea bănuitului,învinuitului, inculpatului de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de
a nu părăsi localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea
procurorului sau a instanţei de judecată, de a nu se ascunde de procuror sau de instanţă, de a nu
împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire
penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.
În această ordine de idei ne permitem a afirma că procurorul, instanţa de judecată nu pot
determina de sine stătător locul de trai al bănuitului, învinuitului. Aceste organe sunt competente,împuternicite doar de a interzice persoanei de a părăsi fără p ermisiune locul de trai, localitatea.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Alegerea locului de trai pentru perioada desfăşurării procesului penal este prerogativa
nemijlocită a bănuitului, învinuitului (în cazul minorului – a reprezentantului legal), ceea ce
constituie o garanţie importantă a respectării dreptului constituţional al persoanei la libera
circulaţie (art. 27, alin. (2) Constituţia Republicii Moldova).
Posibilitatea alegerii locului de trai este unul dintre drepturile fundamentale ale omului,
drept care şi-a găsit reflectare atât în legislaţia naţională, cât şi în pactele, tratatele internaţionale.
De exemplu, art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea
Generală a ONU prin Rezoluţia 217 (III) din 10 decembrie 1948, prevede: „Orice persoană are
dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în teritoriul graniţelor unui stat”.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu-l lipseşte pe deplin pe bănuit, învinuit de
dreptul constituţional la libera circulaţie. Acestuia i se permite de sine stătător de a-şi schimba
locul de trai în limitele localităţii date. În acest caz bănuitul, învinuitul este obligat de a informa
organul de drept despre schimbarea respectivă.
Orice circulaţie a bănuitului, învinuitului în afara localităţii desemnate urmează a fi
coordonată cu organele competente. Refuzul neîntemeiat al acestora referitor la acordarea
permisiunii bănuitului, învinuitului de a se deplasa în afara localităţii în vederea realizării
drepturilor sale constituţionale (art. 35 – dreptul la învăţătură; art. 36 – dreptul la ocrotirea
sănătăţii; art. 43 – dreptul la muncă etc.) drepturi a căror materializare necesită circulaţia în afara
localităţii, poate fi atacat în ordinea prevăzută de lege.
Astfel, absenţa din perimetrul localităţii poate avea loc numai cu acordul procurorului,
judecătorului. Bănuitul, învinuitul are dreptul de a se deplasa liber în limitele localităţii vizate,
însă nu are dreptul de a-şi schima domiciliul în altă localitate fără acordul procurorului sau a
judecătorului. În caz contrar, dacă ar avea acest drept, ar fi dificil, de fapt, de a efectua
delimitarea între obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a se prezenta la chemarea
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, care, de fapt, nu este o măsură
preventivă. Anume în cazul obligării de a se prezenta (art. 198 din Codul de procedură penală)este permisă schimbarea locului de trai într -o altă localitate fără avizul procurorului sau a
judecătorului, însă cu respectarea condiţiei informării obligatorii a acestora asupra faptului dat.
În cazul schimbării locului de trai de către bănuit sau învinuit cu acordul procurorului,
judecătorului nu este necesară luarea din nou a unei îndatoriri în scris în această privinţă. Este
necesar de a fixa doar „noua soluţie”, „noul loc de trai” într -o altă ordonanţă, încheiere care
urmează a fi dată în legătură cu acest fapt.
Atunci când bănuitul, învinuitul are şi îşi realizează posibilitatea de a locui, domicilia înmai multe localităţi, localitatea pe care acesta nu are dreptul să o părăsească este determinată de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
către procuror, instanţa de judecată cu luarea în consideraţie a posibilităţilor şi intereselor
persoanei faţă de care este luată măsura preventivă vizată.
Pot exista şi situaţii când bănuitul, învinuitul domiciliază în afara localităţii unde îşi are
sediul organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Suntem de acord cu acei specialişti
care susţin că este posibilă aplicarea, în aşa situaţii, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea,
pentru că domicilierea în altă localitate nu poate fi o piedică în această privinţă [142, p.234].
Dorim totuşi să scoatem la iveală momentul, că acest fapt este real doar atunci când
locul de trai al bănuitului, învinuitului se află la o aşa distanţă de la localitate a unde este sediul
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată încât ar fi posibilă prezenţa lor la
chemarea organelor de drept într -un termen cât mai scurt şi nu s-ar crea dificultăţi în realizarea
procesului penal din cauza factorului distanţei.
Savanta O. I. Ţokolova menţionează că „în acest caz bănuitul, învinuitul are dreptul să
părăsească localitatea în care domiciliază pentru a se prezenta la solicitarea organului de
urmărire penală sau a instanţei de judecată” [145, p.232].
Aceasta este şi firesc: el doar părăseşte localitatea în care domiciliază în vederea
exercitării adecvate a obligaţiilor pe care şi le-a asumat în cadrul obligării de a nu părăsi
localitatea, acţionând la solicitarea organelor de drept organului de urmărire penală sau a
instanţei de judecată.
Procurorul, judecătorul poate permite bănuitului, învinuitului de a nu locui o anumită
perioadă în localitatea fixată în ordonanţă sau încheiere. Însă, în aşa situaţii, în avizul, permisiunea de
a părăsi localitatea se recomandă a fixa termenul pe durata căruia bănuitului, învinuitului i-a fost
permis de a domicilia în altă localitate, precum şi adresa noului loc de trai provizoriu.
Legiuitorul nu a reglementat forma permisiunii de a părăsi localitatea. În legătură cu acest
fapt se presupune că această permisiune poate îmbrăca atât forma scrisă cât şi cea orală. Însă în cazul
parvenirii refuzului, acesta trebuie să fie în toate cazurile materializat în formă scrisă. Aceasta este
necesar, în primul rând, pentru a-i asigura bănuitului, învinuitului posibilitatea de a-şi realiza efectivdreptul său la atacarea deciziilor pe care le consideră neadecvate.
O altă obligaţie care este impusă bănuitului, învinuitului în legătură cu aplicarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea este aceea de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea
cauzei. Din interpretarea alin. (1) art. 178 CPP al RM putem deduce faptul că lipsa nemotivată a
bănuitului, învinuitului din localitatea în care domiciliază, precum şi neprezentarea sa în locul şi
la timpul solicitat este o varietate a împiedicării urmăririi penale şi a judecării cauzei.
„A împiedica” înseamnă „a nu admite ceva”, „a crea anumite dificultăţi”. Astfel prin„piedică” subînţelegem un anumit „obstacol”, „barieră” care afectează realizarea unui anumit
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
obiectiv. Respectiv, obligarea de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei presupune
cerinţa înaintată bănuitului, învinuitului de a nu afecta, de a nu aduce atingere activităţii
procesual- penale realizate după aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Ca varietăţi a împiedicării urmăririi penale şi a judecării cauzei pot fi considerate
următoarele acţiuni:
a) influenţarea martorilor, părţii vătămate sau a altor participanţi la procesul penal în
vederea oferirii de către aceştia a depoziţiilor false;
b) constrângerea psihică sau fizică a persoanelor nominalizate sau a rudelor apropiate
lor în vederea realizării obiectivelor deja evidenţiate;
c) luarea de măsuri în vederea nimicirii sau falsificării documentelor şi obiectelor care
ar putea fi folosite ulterior în calitate de probe (corpuri delicte) [143, p.205].
În continuarea acestei idei venim cu opinia savantei С. Винокурова, care atribuie la categoria
acţiunilor ce împiedică urmărirea penală sau examinarea cauzei în judecată, de asemenea, faptul
tăinuirii averii dobândite pe cale ilegală şi continuarea activităţii criminale [144, p.408].
Însă, dacă am atribui tăinuirea averii dobândite pe cale criminală , fără careva argumente
şi rezerve, la categoria acţiunilor menţionate mai sus, am putea foarte uşor ajunge şi la faptul că
darea de către bănuit, învinuit a depoziţiilor false ar fi o varietate a împiedicării desfăşurării
procesului penal. În viziunea noastră o aşa opinie ar fi total incorectă, moment pe care vom
încerca să-l argumentăm pe parcurs.
Astfel, dacă ar fi vorba despre careva obiecte, care pot figura în calitate de corpuri delicte,
iar bănuitul sau învinuitul creează dificultăţi organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată
să le depisteze, atunci, fără echivoc, suntem în prezenţă acţiunilor de împiedicare a desfăşurării
procesului penal. Totodată, „împiedicare” care ne interesează în cazul dat nu va fi prezentă atunci
când tăinuirea obiectelor necesare este rezultatul unei inacţiuni a bănuitului sau învinui tului.
Mai departe, cu referire la continuarea activităţii criminale menţionăm că, într -adevăr
săvârşirea unei noi infracţiuni poate împiedica urmărirea penală sau judecarea dosarului care neinteresează, dar nu în toate cazurile. Frecvente însă sunt şi situaţiile când infracţiunea nou -
săvârşită nici într -un mod nu afectează activitatea de acumulare a probelor pe marginea dosarului
deja intentat. Anume acest moment ne permite să punem la îndoială desăvârşirea afirmaţiilor
savantei din Federaţia Rusă С . Винокурова pe care le-am expus mai sus.
Bănuitul, învinuitul nu sunt în drept de a împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei
sub nici o formă. Ei nu trebuie să afecteze nici activitatea de aplicare a normelor de drept de
către procuror, judecător, nici acţiunile sau acţiunile legale ale altor subiecţi ai procesului penal.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Asupra activităţii ilegale realizate în privinţa bănuitului, învinuitului acest moment nu
se răsfrânge, deoarece realizarea acţiunilor (inacţiunilor) ilegale constituie o încălcare directă a
art. 15 din Constituţia Republicii Moldova, care ne spune că: „Cetăţenii Republicii Moldova
beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi”.
Ca şi oricărui cetăţean, bănuitului şi învinuitului i se asigură protecţie din partea
statului, inclusiv şi în domeniul realizării justiţiei penale. Astfel, art. 20 din Constituţia
Republicii Moldova reglementează că: „Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din
partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile
şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie”.
Activitatea de combatere a acţiunilor ilegale realizate în privinţa bănuitului, învinuitului
constituie o varietate a apărării, restabilirii drepturilor şi libertăţilor încălcate, drepturi care sunt
garantate de Constituţie.
În unele lucrări de specialitate [141, p.163] se explică că acel „comportament adecvat”
pe care şi-l asumă bănuitul sau învinuitul prin obligarea de a nu părăsi localitatea ar include şi
obligaţia de a nu practica, de a nu se ocupa cu activitatea criminală.
Nu suntem de acord cu această viziune din considerentul că faptul „de a nu se ocupa cu
activitatea criminală” este o obligaţie a oricărui cetăţean, obligaţie care reiese din dispoziţiile
constituţionale, din prevederile legii penale. Această obligaţie, „povară” este plasată asupra
bănuitului, învinuitului nu în legătură cu aplicarea măsurii preventive, (în cazul nostru a obligării
de a nu părăsi localitatea), ci datorită prezenţei capacităţii penale de exerciţiu. Anume, din acest
considerent despre această obligaţie nu se pomeneşte nimic în textul art. 178 din CPP al RM.
Tot cu referire la compartimentul obligaţiilor impuse cu ocazia aplicării obligării de a
nu părăsi localitatea dorim să menţionăm opinia savantului A. Александров care este de părerea
că în cazul aplicării măsurii vizate asupra bănuitului, învinuitului mai pot fi plasate şi alte
obligaţii, precum cea de a nu vizita anumite locuri, de a nu părăsi locul de trai în anumite
intervale de timp, de a nu se întâlni cu anumite persoane [187, p.258].
Obligarea de a nu părăsi localitatea poate fi aplicată bănuitului, învinuitului atât la etapa
urmăririi penale cât şi la cea a examinării cauzei în instanţa de judecată. Anume din acest
considerent nu acceptăm opinia expusă de И . Петрухин, conform căreia „această măsură
preventivă are efect numai pentru perioada efectuării urmăririi penale” [141, p.163]. În viziunea
noastră, măsura vizată care ne interesează poate fi luată şi în cadrul altor etape ale procesului
penal care succed urmăririi penale.
Nu corespunde realităţii nici menţiunea expusă de către С . Винокурова caremenţionează că „obligarea de a nu părăsi localitatea poate fi aplicată în orice etapă a procesului
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
penal” [144, p.408]. După noi, însă, la etapa pornirii procesului penal şi la etapa executării
sentinţei, măsurile preventive, inclusiv obligarea de a nu părăsi localitatea , nu pot fi luate. Astfel,
la etapa pornirii urmăririi penale de cele mai multe ori nu este cunoscută persoana bănuită sau
învinuită, iar după intrarea în vigoare a sentinţei legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea aplicării în
privinţa persoanei condamnate sau achitate a măsurilor preventive.
Continuând investigaţiile sub un alt aspect din domeniul vizat putem concluziona că lasă de
dorit practica, conform căreia măsura obligării de a nu părăsi localitatea odată luată la etapa urmăririi
penale îşi menţine interdicţia faţă de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa
de judecată. Afirmăm cu certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselor
legitime ale inculpatului, deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea modificării condiţiilor
generale şi speciale luate în calcul la aplicarea măsurii preventive. Mai mult ca atât, obţinerea de
către învinuit, după transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să aibă ca efect
încetarea tuturor raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară, inclusiv şi
„depăşirea” obligaţiilor legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu referire la compartimentul ce ţine de minorat, afirmăm că bănuitul sau învinuitul
minor în caz de încălcare a condiţiilor vizate intră în câmpul de vedere al organului care a dispus
măsura şi va răspunde la citarea acestuia, precum şi nu-şi va schimba domiciliul sau nu va părăsi
localitatea în care trăieşte fără permisiunea organelor menţionate. Uneori, în legislaţia procesual
penală, obligarea de nepărăsire a localităţii ca măsură bine stabilită depăşeşte situaţia în care
greutatea infracţiunii nu impune cu tot dinadinsul nici privarea de libertate a minorului, dar nici
nu-l poate lăsa în deplină libertate, adică fără garanţia de a nu se ascunde, de a nu induce în
eroare desfăşurarea urmăririi penale şi aceea de judecare a cauzei. Alteori, măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi localitatea o înlocuieşte pe cea privativă de libertate când sănătatea
minorului nu este satisfăcătoare sau este la mijloc necesitatea neîntreruperii studiilor acestuia.
Tot în această ordine de idei vrem să evidenţiem momentul că, în literatura de
specialitate, poziţia referitoare la aplicarea măsurii vizate în privinţa minorilor nu este unanimă,ci contradictorie. Astfel, savanta Л. Обидина menţionează că „aplicarea acestei măsuri
preventive faţă de minori este puţin efectivă, reieşind din faptul că aceştia nu înţeleg deplin
sensul şi însemnătatea restricţiei luate” [165, p.26-27].
În continuarea studiului nostru nu scăpăm nici faptul că părăsirea localităţii de către
titularul “îndatoririi scrise” e posibilă totuşi, dar numai cu aprobarea organelor respective când o
cer cazurile justificate de deplasare la locul de muncă, la şcoală sau careva chestiuni personale.
Toate la locul lor posi bile, deoarece ordonanţa care se referă la măsura preventivă a obligării de a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Practica ne demonstrează că nu sunt excluse cazurile de aplicare neadecvată față de minori a
măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea. Așa, de exemplu, în cazul minorului B.,
învinuit de săvâr șirea în mun. Bălți a infracțiunii prevăzute de art. 186, alin. 2, lit. „c”, „d” Cod penal,
domiciliat în or. Fălești, a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi localitatea, ceea cecontravine prevederilor legii, fiindcă, de facto, orice deplasare a acestuia spre mun. Bălți la solicitarea
procurorului constituia, din start, o încălcare a condițiilor măsurii preventive vizate1. Aceeași situație a
fost specifică și cazului minorei B., originară din raionul Florești, care de asemenea, a săvâr șit pe
teritoriul mun. Bălți infracțiunea prevăzuta de art. 186, alin. 2, lit„d”, Cod penal2.
Ca şi obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură
restrictivă de libertate.
Măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sauinculpatului, de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată,
în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus-o.
Cum regimul juridic al acestei măsuri este identic cu cel al obligării de a nu părăsi
localitatea, condiţiile necesare pentru luarea măsurii sunt aceleaşi în ceea ce priveşte existenţa
probelor sau a indiciilor temeinice de săvârşire a unei fapte prevăzute de legea penală, cât şi
necesitatea pedepsei, indiferent de formă şi limite, pentru infracţiunea comisă.
Sub aspectul organelor judiciare ce pot dispune măsura preventivă vizată numim:
- procuror sau judecător – la etapa urmăririi penale;
- judecător – la etapa judecării cauzei.
Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a
nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită faptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de
aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de frontieră pentru executare şi rid icarea provizorie
a paşaportului. Această măsură se aplică în cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei
de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica deplasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
este realizată nu numai din partea organului de drept prin intermediul posibilităţii aplicării une i
măsuri preventive mai drastice în caz de comportament neadecvat, ci şi din partea garanţilor.
Evidenţiem şi faptul că dacă influenţarea psihologică din partea organelor de urmărire penală,
a instanţei de judecată poartă un caracter statal autoritar, atunci garanţii asigură comportamentul dorit al
bănuitului, învinuitului prin intermediul relaţiilor de prietenie, de rudenie etc.
Astfel, gradul de influenţare socio- psihologică în cazul aplicării acestei măsuri
preventive este mai avansat decât în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În acelaşi
timp, caracterul restricţiilor vizavi de drepturile şi libertăţile persoanei rămân la aceeaşi treaptă:
rămânând în libertate bănuitul, învinuitul este obligat de a se prezenta la citarea organului de
urmărire penală sau a instanţei de judecată, de a respecta ordinea publică etc.
Oricum, această măsură preventivă, cu toate că nu atât de esenţial, dar este mai aspră
decât obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), deoarece bănuitul, învinuitul este nevoit să
suporte intervenţia garanţilor în viaţa lui personală. Ei pot exercita asupra lui o influenţă psiho -
socială prin diferite metode cu luarea în consideraţie a trăsăturilor de caracter, a stării sociale,
familiale şi a altor circumstanţe [343, p.44].
Pentru ca aceste acţiuni, această influenţă să nu-i provoace bănuitului, învinuitului
careva discordanţe interne şi de comportament, el trebuie să aibă faţă de garanţi un sentiment de
încredere şi respect. Doar relaţiile de aşa gen dintre garanţi şi bănuit, învinuit asigură tendinţa
celui din urmă de a respecta condiţiile măsurii preventive, asigurând posibilitatea influenţării
reale a garanţilor asupra persoanei respective.
De aceea, încreder ea bilaterală între garanţi şi bănuit, învinuit constituie o premisă
importantă care admite posibilitatea aplicării măsurii preventive sub forma garanţiei personale.
Deşi în cazul garanţiei personale persoana îşi păstrează dreptul la libera circulaţie,
deplasare în afara perimetrului localităţii unde îşi are domiciliul, precum şi peste hotarele ţării,
obligaţiile materiale impuse de lege, şi anume depunerea unor sume băneşti, sunt pârghii care fac
ca persoana care şi-a asumat rolul de garant să-şi exercite atribuţiile privind controlul asupra bănuitului, învinuitului, inculpatului destul de riguros, sub presiunea situaţiei de a nu pierde
suma bănească respectivă.
Deci, în acest sens, procurorul sau instanţa de judecată, ca organe împuternicite de a
stabili plafonul sumei respective ce urmează a fi depusă în contul procuraturii sau al instanţei de
judecată, trebuie să manevreze în aşa fel încât acest element al garanţiei să-şi obţină efectul scontat.
Unii savanţi sunt de părerea că „garanţia personală se fundamentează pe încrederea
organelor de drept faţă de garanţi şi bănuit, învinuit” [161, p.80]. După părerea noastră aceastăcondiţie este una secundară în coraport cu încrederea reciprocă dintre garanţi şi bănuit, învinuit.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Acest moment este confirmat, în special, prin faptul că aplicarea garanţiei personale în calitate de
măsură preventivă se admite doar prin „angajamentul în scris” al persoanelor de încredere şi cu
acordul persoanei în privinţa căreia această măsură este luată.
Totodată, nu trebuie să trecem nici peste momentul că iniţiativa aplicării acestei măsuri
pr eventive poate parveni şi din partea organelor de drept în cercetarea sau examinarea cărora se
află cauza, apărătorului, rudelor apropiate sau chiar şi din partea viitorilor garanţi.
Cererea de acordare a garanţiei personale se îndeplineşte de fiecare garant aparte şi
trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
1) locul şi data întocmirii;
2) numele, prenumele, locul de muncă, domiciliul şi alte date ce caracterizează garantul;
3) faptul că garantează prezentarea la citaţie a bănuitului, învinuitului, inculpatului
(numele, prenumele, data, anul naşterii, domiciliul, locul de muncă) la organele de urmărire
penală sau la instanţa de judecată, precum şi respectarea altor obligaţii.
În cazul în care iniţiativa vine din partea apărării, aceasta va sesiza printr -un demers
procurorul respectiv, în care va argumenta alegerea măsurii respective şi va indica datele privind
persoana demnă de încredere la care se face referinţă, inclusiv activitatea acesteia. La demers
urmează a se anexa documentele privind identitatea, domiciliul, locul de muncă al persoanei
demne de încredere, precum şi alte date necesare ce confirmă autoritatea sa.
La cererea de acordare a garanţiei se anexează copia actului de identitate a garantului,
precum şi a altor documente. Legea procesual penală nu prevede expres durata aplicării garanţiei
personale, prezumându-se că aceasta se dispune până la rămânerea definitivă a sentinţei, dar
garanţii pot cere limitarea duratei la un anumit termen.
Cerinţele legii referitoare la faptul că garanţia personală poate fi luată doar în baza cererii în
scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia ne evidenţiază aspectul
luării în consideraţie a relaţiilor de încredere reciprocă dintre aceşti subiecţi. Reprezentanţii organelor
de drept, manifestând iniţiativă în privinţa aplicării acestei măsuri preventive, sunt în drept doar de aexplica persoanelor cointeresate posibilitatea garanţiei personale, dar nu de a o aplica din propria
iniţiativă în temeiul încrederii în privinţa unor anumitor persoane.
Organul de drept care aplică această măsură preventivă soluţionează doar chestiunea
dacă persoanele care manifestă dorinţa de a figura în calitate de garanţi sunt demne de încredere.
Adică este verificat faptul existenţei încrederii reciproce dintre garanţi şi bănuit, învinuit, precum
şi reputaţia garanţilor în societate, onestitatea şi buna lor credinţă.
Garanţia personală nu se va aplica dacă garanţii urmăresc scopul sustragerii bănuitului,
învinuitului, inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, sau există date care confirmă că celacuzat va împiedica aflarea adevărului ori va săvârşi alte infracţiuni.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Acceptarea benevolă a anumitor obligaţii de către garanţi presupune dreptul oricăruia dintre
aceştia de a renunţa, în orice moment, la garanţia personală. Acest renunţ urmează a fi perfectat în
formă scrisă şi trebuie anexat la materialele cauzei penale. În acest caz urmează a fi soluţionată
chestiunea referitoare la desemnarea unui alt garant sau la modificarea măsurii preventive.
După opinia noastră, reglementarea momentului că numărul garanţilor nu poate fi mai
mic de două persoane este optimală, deoarece realizarea garanţiei personale de către o singură
persoană poate fi ineficientă datorită faptului că există riscul ca aceasta să aibă o atitudine
preconcepută sau neserioasă faţă de obligaţiile asumate. Totodată, ne asumăm riscul de a afirma
că şi mărirea neîntemeiată a numărului garanţilor poate avea careva efecte negative, precum
repartizarea obligaţiilor între garanţi şi, respectiv, diminuarea eficienţei executării acestora.
La alegerea acestei măsuri preventive garantului i se ia un angajament în scris. Organul
de urmărire penală, instanţa de judecată urmează să stabilească care anume obligaţii şi le poate
asuma garantul şi care sunt posibilităţile reale ale îndeplinirii lor. „De aceea, în angajamentul
scris al garantului urmează a fi fixate doar acele obligaţii care de facto pot fi realizate” [136,
p.109]. Într -o asemenea situaţie răspunderea garantului pentru comportamentul neadecvat al
bănuitului, învinuitului va purta un caracter concret şi personal.
Mai atragem atenţia şi asupra faptului că cumulul obligaţiilor a doi sau a mai mulţi
garanţi trebuie să fie astfel construit încât să asigure îndeplinirea de către bănuit, învinuit a
tuturor obligaţiilor prevăzute de lege: prezentarea la citarea organelor de drept, nesăvârşirea de
noi infracţiuni, de a nu împiedica stabilirea adevărului în cauza penală.
Existenţa mai multor garanţi şi repartizarea între aceştia a obligaţiilor respective nu
numai că asigură posibilitatea atingerii obiectivelor urmărite de către această măsură preventivă,
dar într -o anumită măsură „susţin” interesele legale ale bănuitului, învinuitului.
Momentul dat poate fi explicat prin faptul că alegerea măsurii preventive sub forma
garanţiei personale este fundamentată atunci când organul de urmărire penală, instanţa de
judecată în baza materialelor cauzei penale consideră sau presupune că bănuitul, învinuitul dincauza anumitor particularităţi personale (neatenţie, uluire, nedumerire, şovăială etc.) poate
comite careva încălcări ale comportamentului necesar, neavând intenţia de a afecta interesele
urmăririi penale sau a judecăţii.
În asemenea situaţii, influenţa socio- psihologică a garanţilor asupra bănuitului,
învinuitului asigură îndeplinirea adecvată de către acesta a obligaţiilor sale procesuale şi
preîntâmpină posibilitatea aplicării unei măsuri preventive mai aspre, ceea ce corespunde
intereselor persoanelor luate în vizorul organelor de drept. În aşa fel, garanţ iile procesuale ale
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
drepturilor şi obligaţiilor garanţilor sunt, în acelaşi timp, şi mijloace de asigurare a intereselor
legitime a bănuitului, învinuitului supus măsurii garanţiei personale.
Garanţilor urmează a li se explica esenţa bănuielii sau a acuzării, circumstanţele
infracţiunii săvârşite, calificarea acţiunilor făptuitorului, obligaţiile pe care şi le asumă, precum şi
răspunderea pe care o vor purta în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a
obligaţiilor, garanţiilor asumate.
În cazul în care garanţii nu fac faţă cerinţelor (nu au asigurat obligaţia lor privind
comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului sau au renunţat nemotivat la
garanţia asumată), suma depusă la contul de depozit al procuraturii sau a instanţei de judecată
trece în contul statului.
4.3. Garanţia unei organizaţii
Aplicarea garanţiei unei organizaţii ca măsură preventivă este prevăzută la art. 180 Cod
de procedură penală şi constă în angajamentul scris al unei persoane juridice demne de încred ere
pe care şi-l ia în sensul că, prin autoritatea sa şi suma bănească depusă, garantează
comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului. Ca măsură preventivă, ea
cunoaşte o aplicare nu prea frecventă cu referire la minori.
În calitate de garant în cadrul acestei măsuri preventive pot fi organizaţiile de stat,
neguvernamentale, comerciale sau de altă natură unde, de regulă, activează bănuitul, învinuitul
sau inculpatul în cauză.
Astfel, şi în cazul garanţiei unei organizaţii, ca şi în cazul garanţiei personale urmează a
fi respectată aceeaşi cerinţă: persoana juridică trebuie să fie demnă de încredere.
În primul rând, se cere ca instituţia, organizaţia despre care este vorba să corespundă
prevederilor normelor civile ale articolelor 55, 58, 61 din Codul civil, să deţină atât capacitatea
de folosinţă, cât şi capacitatea de exerciţiu. Persoanele juridice pot fi de drept public, precum şide drept privat. Prin cerinţa de a fi demne de încredere se are în vedere că aceste persoane
juridice sunt bine cunoscute datorită activităţii prospere desfăşurate un timp îndelungat pe
tărâmul industrial, agricol, cultural, administrativ-teritorial, în care activează un personal cu o
bună reputaţie în opinia publică a localităţii respective [92, p.159].
Persoanele juridice care s-au decis de a-şi asuma calitatea de garant al unui bănuit,
învinuit, inculpat depun procurorului care efectuează sau conduce urmărirea penală ori instanţei
de judecată în procedura căreia se află spre judecare dosarul respectiv, un angajament în scris,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Referitor la situaţia în care garantul persoană juridică renunţă la această calitate legea
fixează că în cazul în care renunţarea a parvenit în temeiul înaintării unei noi acuzări, apariţiei
unor circumstanţe despre care garantul nu a ştiut sau nu a putut cunoaşte la momentul asumării
garanţiei, imposibilităţii de a asigura în continuare garanţia comportamentului respectiv al
bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul încetării existenţei persoanei juridice garant,
plecării în altă localitate sau trecerii în altă organizaţie a bănuitului, învinuitului, inculpatului,
suma depusă în contul depozitar pentru asigurarea garanţiei se restituie garantului de către
organul care a dispus garanţia.
Renunţarea la garanţie trebuie să fie motivată şi făcută înainte de survenire a
consecinţelor ce constituie încălcări ale măsurilor preventive.
Având în vedere stipularea din lege privind renunţarea la garanţia asumată de o
persoană juridică (cazul garanţiei unei organizaţii), dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a trecut
în altă organizaţie, exprimăm opinia că în calitate de garant persoana juridică poate să se
manifeste numai în privinţa acelor bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi care sunt încadraţi oficial în
muncă, într -o funcţie respectivă în cadrul acestei instituţii, organizaţii (persoane juridice).
În această situaţie apare o întrebare: este în drept o filială a instituţiei, organizaţiei, cu
sediul într -o altă localitate să se manifeste ca garant faţă de un bănuit, învinuit, inculpat încadrat
în muncă la această filială şi domiciliat în aceeaşi localitate unde se află sediul filialei?
Ţinând seama, că în conformitate cu art. 102 Cod civil, persoana juridică poate institui
filiale pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi în străinătate, susţinem şi noi opinia că filiala
se poate manifesta ca garant. Dacă filiala dispune de cont financiar, ea va depune suma bănească
respectivă în contul depozitar al procuraturii sau al instanţei de judecată. În caz contrar,
obligaţiile băneşti le va exercita persoana juridică căreia îi aparţine filiala [92, p.162].
Pentru ca măsura garanţiei unei organizaţii să fie aplicată corect, este necesar ca
procurorul sau instanţa de judecată să verifice persoana juridică care-şi asumă angajamentul de a
fi garant unui bănuit, învinuit, inculpat, şi dacă cu adevărat această persoană este demnă deîncredere şi, ulterior, dacă aceasta este acceptată, să respecte prevederile articolelor 179, 180,
181 din Codul de procedură penală. De asemenea, mai este obligatoriu de a clarifica faptul dacă
supusă arestului sau va fi eliberată de el prin depunerea unei cauţiuni în mărimea şi condiţiile
stabilite de către instanţa de judecată” [146, p.311]. În aşa fel, pe lângă faptul că persoana atrasă
la răspundere penală are dreptul constituţional de a se afla la libertate prin condiţia depunerii
cauţiunii, realizarea acestui drept este asigurată şi de către instanţa de judecată. Astfel, anume
asupra judecătorului este plasată sarcina de a soluţiona chestiunea privind lipsirea de libertate a
persoanei prin intermediul arestului, ceea ce ne mărturiseşte despre prioritatea drepturilor şi
libertăţilor omului şi cetăţeanului.
Despre importanţa asigurării acestui drept se menţionează şi în pct. e) art. 11 al Constituţiei
Canadei care fixează că: „orice învinuit de săvârşirea unei infracţiuni are dreptul de a nu fi lipsit, fără
cauze întemeiate, de posibilitatea de a rămâne în libertate prin depunerea unei cauţiuni” [147, p.397].
Nor mele vizate presupun faptul că dreptul constituţional la libertate nu poate fi limitat
dacă sunt respectate garanţiile prevăzute de Constituţie.
Liberarea provizorie are mai multe particularităţi:
- e provizorie (adică poate fi revocată când se încalcă obligaţiile);
- este facultativă (e acordată după controlul îndeplinirii cerinţelor legii);
- se acordă la cerere ( spre deosebire de eliberarea obligatorie, din oficiu);
- este un beneficiu (recunoscut de lege, ceea ce presupune o detenţie legitimă, actuală,
continuabilă);
- e subiectivă (organul judiciar determină necesitatea deţinerii, iar garanţiile învinuitului
asigură scopul procesului);
- este garanţie pentru libertate (încetarea temporară a privării).
În ceea ce ne priveşte, rămânem la părerea că liber area provizorie este o punte bine
echilibrată între măsurile de prevenţie privative şi măsurile de prevenţie neprivative de libertate
[174, p.216].
Liberarea provizorie este reglementată de legislaţia procesual penală în planul că
persoana arestată preventiv poate cere pe tot parcursul procesului penal punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune [59, p.32-34].
Prima modalitate, adică liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate (art.
191 din Codul de procedură penală al RM) prevede următoarele aspecte, care practic coincid:
Liberarea nu se acordă învinuitului în cazul în care acesta:
1) are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
2) există date că: a) va săvârşi o altă infracţiune;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Liberarea, conform art. 191 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, este
însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:
1. să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliu decât în condiţiile stabilite de
instanţa de judecată;
2. să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice
schimbare de domiciliu sau reşedinţă;
3. să nu se deplaseze în locuri anume stabilite;
4. să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori
de câte ori este chemat;
5. să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate de instanţa de judecată;
6. să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;
7. să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s -a
folosit la săvârşirea infracţiunii.
După cum vedem, unele obligaţii susţin buna desfăşurare a procesului penal, altele
urmăresc să prevină săvârşirea de noi infracţiuni. Ambele categorii, însă, se cer îndeplinite la
acordarea liberării şi vor fi respectate de cel care le ia pe toată perioada liberării.
Unii autori [56, p.152] de lucrări juridice aprobă şi recunosc ca lege şi obligaţia de a preda
paşaportul şi alte acte pentru a îngreuna posibilităţile de nesupunere la îndatoririle asumate.
Conform art. 191 alin. (5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,
controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat total sau parţial pentr u
motive întemeiate în ordinea stabilită pentru dispunerea acestei măsuri. La caz, învinuitul minor
se eliberează de toate obligaţiile ce i-au fost impuse când s-a dispus liberarea provizorie, aflându-
se în aceeaşi situaţie cu un învinuit care a fost arestat, sau faţă de care măsura a fost revocată sau
a încetat. Ridicarea controlului judiciar înlătură una sau mai multe din obligaţiile impuse
minorului învinuit la liberarea sa, dar menţine îndatoririle ce revin celui pus în libertate.
Articolul 192 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova reglementează cazul
privind liberarea provizorie pe cauţiune1 a persoanei arestate. Prin cauţiune înţelegem o sumă de
1
Noţiunea de „cauţiune” are două sensuri distincte. În primul rând „cauţiunea” reprezintă o sumă de bani sau bunurile care trebuie depuse la instanţa de judecată în calitate de garanţie la eliberarea persoanei. În limbajul vorbit,termenul dat se mai utilizează pentru a desemna însăşi acţiunea de eliberare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
bani pe care trebuie s-o depună cel interesat cu scopul de a garanta în perspectivă respectarea
obligaţiilor şi condiţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii. Liberarea pe cauţiune se face în
baza unei cereri care trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii, şi menţiunea despre
cunoaşterea cazurilor de nerestituire a sumei depuse. Între instituţia liberării despre care vorbim şi
cea a liberării sub control judiciar sunt multe puncte comune, dar şi multe aspecte distincte.
Dacă e să ne referim la legislaţia procesual penală a altor state, menţionăm că această
măsură preventivă este cunoscută practic de toate din ele. Astfel, CPP al Republicii Lituania
stipulează în art. 275 că „dacă judecătorul stabileşte că sunt temeiuri pentru aplicarea arestului
preventiv, dar în acelaşi timp există şi careva circumstanţe care ar permite eliberarea sub
cauţiune bănească a persoanei şi în această privinţă este înaintată o cerere, judecătorul poate fixa
termenul de arest până la 1 lună, indicând în acelaşi timp momentul că această măsură poate fi
revocată cu condiţia că în perioada vizată va fi depusă suma cauţiunii”.
În literatura de specialitate română [43, p.304] de la începutul secolului al XX-lea
întâlnim mai multe varietăţi ale liberării provizorii pe cauţiune, şi anume:
- liberarea de drept sau obligatorie;
- liberarea facultativă;
- liberarea provizorie fără cauţiune;
- liberarea provizorie pe cauţiune.
Savanţii americani [204, p.84] din domeniul dreptului procesual penal evidenţiază
existenţa liberării provizorii condiţionate şi a liberării provizorii necondiţionate. Actualmente, în
SUA acţionează Actul de Reformare a Cauţiunii. Conform acestui act normativ, în SUA
cauţiunea există în trei variante:
1) liberarea sub semnătură personală (release on personal recognizance);
2) liberarea sub semnătura unei terţe persoane care-şi asumă responsabilitatea să garanteze
prezenţa prevenitului la toate actele organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată;
3) liberarea pe cauţiune propriu-zisă cu depunerea unei sume de bani sau a altei proprietăţi, care va trece în bugetul statului în cazul violării condiţiilor acestor măsuri preventive
[207, p.81-82].
În procesul penal al Republicii Moldova liberarea provizorie pe cauţiune după ordinea
procesuală de aplicare se manifestă în două tipuri: cauţiunea depusă în bani de către învinuit sau
inculpat şi cauţiunea depusă în bani de către substituiţii procesuali. Legiuitorul nostru n-a
prevăzut o formă a cauţiunii exprimată în alte valori.
Indiferent de tipul cauţiunii, esenţa acesteia este îndreptată la preîntâmpinareacomportării necorespunzătoare a învinuitului, inculpatului prin intermediul impunerii unei sume
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În situaţia depunerii cauţiunii de către învinuit, inculpat , respectarea condiţiilor liberării
pe cauţiune este dictată anume de cointeresarea învinuitului, inculpatului de a nu pierde valoarea
cauţiunii. Cadrul acestei forme de cauţiune impune constrângerea materială a învinuitului de a se
comporta adecvat.
În cazul depunerii cauţiunii de către substituiţii procesuali, învinuitul are numai obligaţii
morale, deoarece el nu riscă să piardă nimic afară de încrederea acordată de substituitul procesual, care nu poate fi evaluată. Din această cauză constrângerea aplicată faţă de învinuit în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
cazul liberării pe cauţiune depusă de substituiţii procesuali este numai una psihologică, deoarece
substituiţii nu deţin careva împuterniciri legale în relaţiile cu învinuitul, inculpatul, care, la
rândul său, este conştient de faptul că nerespectarea condiţiilor liberării provizorii nu va duce la
o sancţiune materială, ci numai la revocarea liberării provizorii.
Art. 193 din CPP al Republicii Moldova prevede revocarea liberării provizorii. Aceasta
urmează a se înfăptui în cazurile când:
1. se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii
cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;
2. învinuitul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite;
3. învinuitul a săvârşit o nouă infracţiune cu intenţie.
După revocarea liberării, minorul poate fi supus din nou arestului preventiv.
În mecanismul judiciar, revocarea liberării atrage după sine şi restituirea cauţiunii (art.
194 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova). Aceasta se întâmplă dacă:
1. se revocă liberarea provizorie conform art. 193 alin. (1). pct. 1) din CPP al RM;
2. se constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;
3. se dispune încetarea procesului penal sau scoaterea persoanei de sub învinuire;
4. instanţa care judecă cauza în fond stabileşte, printr -o hotărâre definitivă o pedeapsă.
Cauţiunea nu se restituie conform prevederilor din art. 193 alin. (1) pct. 2) din Codul de
procedură penală al Republicii Moldova. În acest caz, ea se trece la venitul bugetului de stat. Hotărârea
de trecere a cauţiunii în beneficiul statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.
Nu putem trece cu vederea faptul că la momentul de faţă instituţia procesual penală a
liberării provizorii (inclusiv şi în cazul aplicării ei în privinţa celor cu vârsta sub majorat) nu este
nici pe departe perfectă, aici fiind necesară introducerea unor amendamente şi completări.
Conform opiniei procesualistului V. Orîndaş, în primul rând, este necesar de a lărgi
cercul de persoane în privinţa cărora legea ar permite aplicarea liberării provizorii pe cauţiune
Dreptul la liberare provizorie trebuie acordat şi bănuitului. De asemenea, necesită a fidiversificate modalităţile de exprimare a însuşi obiectului cauţiunii. Obiect al cauţiunii ar trebui
să-l constituie nu numai banii, dar şi alte lucruri, în special hârtiile de valoare garantate de stat.
În aceeaşi ordine de idei, se mai menţionează că este necesar ca liberarea provizorie pe
cauţiune să fie transformată dintr -o măsură preventivă de alternativă în una principală, care ar
putea fi aplicată din start, ocolindu-se condiţia prealabilă a arestării preventive.
Acest amendament în legislaţia curentă este necesar pentru a favoriza aplicarea cât mai
frecventă a liberării provizorii pe cauţiune. Instanţa de judecată ar putea exercita, în acest caz,controlul judiciar al legalităţii liberării provizorii a persoanei arestate.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Nu trecem cu vederea nici faptul că se impune o reglementare mai detaliată a procedurii
de aplicare a liberării provizorii pe cauţiune, cu luarea în consideraţie a diferenţierii tipurilor de
liberare pe cauţiune. Prin lege să se stabilească drepturile şi obligaţiile substituiţilor proces uali,
precum şi obligaţiile învinuitului sau ale inculpatului liberat provizoriu faţă de substituiţii
procesuali. Mai menţionăm că este necesar a fi introdusă o nouă instituţie, şi anume – cea a
substituiţilor procesuali de profesie, care ar putea să depună cauţiunea în numele arestatului şi să
deţină împuterniciri de a supraveghea respectarea condiţiilor liberării pe cauţiune [61, p.19-20].
4.5. Transmiterea sub supraveghere a minorului
La aplicarea măsurii preventive asupra unui făptuitor minor, legislaţia procesual penală
cere o atenţie deosebită faţă de acesta. Conform art. 477 din Codul de procedură penală, lasoluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se
discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii sub supraveghere conform art. 184 din CPP.
Transmiterea minorilor în supravegherea unor persoane este o măsură preventivă
specială prevăzută numai pentru minori. După caracterul său această măsură preventivă este
similară garanţiei personale şi garanţiei unei organizaţii, cu excepţia că instituirea supravegherii
este dispusă de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din oficiu, iar
persoanele care urmează să înfăptuiască supravegherea au obligaţia morală (părinţi, tutori,
curatori) sau de serviciu (administraţia instituţiilor de învăţământ speciale) faţă de minorul
bănuit, învinuit.
Transmiterea sub supraveghere a copilului unuia dintre părinți, unui tutore, unui curator
sau unei alte persoane demne de încredere, necesită efectuarea următoarelor acțiuni
organizaționale: a) solicitarea de la autoritatea tutelară a informației despre persoanele ce vor
asigura supravegherea copilului; b) explicarea persoanelor care pot asigura supravegherea
copilului despre importanța, oportunitatea și necesitatea aplicării acestei măsuri față de cel
bănuit sau învinuit; c) obținerea cererii scrise de la persoana demnă de încredere care își asumă
obligația de a supraveghea copilul; d) întocmirea procesului-verbal privind luarea la cunoștință
cu fondul cauzei de către persoana ce va asigura supravegherea copilului, precum și a faptului
explicării consecințelor nerespectării obligațiilor asumate de supraveghere a copilului,
consemnat de cel ce va efectua supravegherea; e) întocmirea de către prro curor a ordonanței
privind aplicarea măsurii preventive față de copil și aducerea la cunoștință acestuia și
reprezentantului legal cu înmânarea copiei respective [32, p. 47].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Urmează să acceptăm opinia savantei И. Кошелева conform căreia această măsură
preventivă are o importanţă educativă evidentă şi avansată [149, p.174]. Într -adevăr, pe de o
parte această măsură îi oferă minorului şansa de a „chibzui asupra comportamentului său”, de a
se atârna serios şi cu toată responsabilitatea faţă de încrederea care i se acordă de organele de
drept şi de către persoana care a acceptat să-l supravegheze. Pe de altă parte, organul de urmărire
penală, instanţa de judecată obţine posibilitatea de a studia minorul, caracterul acestuia, de a
determina nivelul de dezordonar e şi a analiza posibilitatea corectării şi reeducării lui.
Transmiterea sub supraveghere a minorului se dispune din iniţiativa organului de
urmărire penală, instanţei de judecată ori din iniţiativa părinţilor, tutorilor sau curatorilor, dacă se
va asigura un comportament cuvenit în cadrul procesului penal şi prezenţa la citaţie.
Anumite investigaţii din acest domeniu s-au soldat cu materializarea unor statistici
vizavi de subiectul menţionat.
Astfel, studierea de către specialiştii din domeniu a 53 de cauze penale în cadrul cărora la
răspundere au fost atraşi 72 de minori, s-a stabilit că în faza urmăririi penale, când s-a discutat
aplicarea măsurii preventive în privinţa a 40 de bănuiţi, învinuiţi (56%), organele de urmărire penală
au înaintat judecătorilor de instrucţie demersuri privind aplicarea măsurii preventive – arestul.
O bună parte din aceştia erau învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 186,
alin. (1), (2) şi art. 187 alin. (1) şi (2) Cod penal (infracţiunile de furt şi jaf). Referitor la ceilalţi
32 de bănuiţi, învinuiţi, procurorii care efectuau personal sau conduceau urmărirea penală au
dispus aplicarea altor măsuri preventive, şi anume:
- în privinţa a 28 de minori s-a dispus aplicarea obligaţiei de a nu părăsi localitatea;
- în privinţa a 4 minori s-a aplicat, ca măsură preventivă, transmiterea sub
supravegherea părinţilor.
Demersurile privind arestarea a 40 de făptuitori minori au fost admise de judecătorii de
instrucţie numai în privinţa a 18 persoane (25%) din numărul total de 72, iar referitor la ceilalţi
22 de minori – au fost respinse. Ulterior, în privinţa acestora s-a aplicat, ca măsură preventivă,obligarea de a nu părăsi localitatea. Astfel în baza acestor date se poate conchide că:
- referitor la 69,5 % din numărul total al bănuiţilor, învinuiţilor minori s-a aplicat
măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi localitatea”;
- referitor la 25 % - măsura preventivă „arestul”;
-referitor la 5,5 %-măsura preventivă „transmiterea sub supraveghere a minorului” [92, p.167].
Un studiu aproape similar pe care l-am realizat în mun. Bălți a scos la iveală următoarea
stare a lucrurilor: pe întreaga perioadă a anului 2010 în mun. Bălți în privința minorilor au fost
aplicate următoarele măsuri preventive: 3 aresturi; 8 obligări de a nu părăsi țara; 83 de obligări
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
de a nu părăsi localitatea. Pentru perioada de 8 luni ale anului 2011 acest tablou ni se prezintă în
felul următor: 2 aresturi preventive; 5 obligări de a nu părăsi țara; 52 obligări de a nu părăsi
localitatea; 1 transmitere sub supravegherea părinților.
Prin urmare, cauzele studiate demonstrează o stare de lucruri din care rezultă că măsura preventivă discutată se aplică destul de rar. Însă în mai multe cazuri s-a observat că transmiterea
minorilor sub supravegherea părinţilor nu putea avea loc din motivul că comportamentul
părinţilor nu oferea această posibilitate. Astfel, a fost aplicată mai frecvent, ca măsură
preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea.
Măsura preventivă de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit, învinuit,
inculpat, la fel ca şi garanţia unei organizaţii sau garanţia personală, se foloseşte destul de rar.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104, alin. 2 Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă de către instanţa de judecată, printr -o sentinţă
prin care minorul este eliberat de răspunderea penală.
Dacă celelalte măsuri preventive, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara,
garanţia personală sau garanţia unei organizaţii, arestarea preventivă sau la domiciliu, liberarea
provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar, pot fi aplicate tuturor subiecţilor infracţiunii,
măsura preventivă sub forma de supraveghere a minorului se poate aplica numai în privinţa
acestora, deci persoanele respective sunt subiecţi speciali în dependenţă de vârsta lor.
Aşadar, una din condiţii este limita de vârstă a bănuitului, învinuitului, inculpatului
minor, care trebuie să fie cuprinsă între 14-16 ani, care poartă răspundere penală pentru o serie
de infracţiuni prevăzute în art. 21 alin. (2) Cod penal. Pentru celelalte infracţiuni răspunderea
penală se aplică de la vârsta de 16 ani.
Transmiterea sub supraveghere a minorului constă în asumarea, în scris, a obligaţiei de
către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi
de către conducătorul instituţiei speciale de învăţământ unde învaţă minorul, de a asigura
prezentarea acestuia, când va fi citat la organul de urmărire penală sau în instanţă, precum şi de a
contracara acţiunile prevăzute la art. 176 alin. (1) Cod de procedură penală, şi anume:
- bănuitul, învinuitul, inculpatul să nu se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă;
- să nu împiedice stabilirea adevărului;
- să nu săvârşească o altă infracţiune.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În literatura de specialitate [189, p.262.] este întâlnită părerea că în cazul transmiterii
minorului sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale nu ar fi necesar
acordul acestuia şi, de asemenea, că acesta nu poate refuza îndeplinirea acestui angajament,
moment care, însă, nu-l putem accepta prin argumentul că în acest caz nu va fi posibil de a
realiza adecvat actul de supraveghere, existând riscul exercitării „necalitative” a acestuia din
partea celui care-l va realiza.
Noţiunea de „transmitere sub supraveghere a minorului” include două măsuri speciale,
relativ independente, care pot fi aplicate doar în privinţa bănuitului sau învinuitului minor, şi anume:
- transmiterea sub supravegherea părinţilor, tutorelui, curatorului sau unei alte persoane
demne de încredere;
- transmiterea sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde
învaţă minorul.
Transmiterea sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde
învaţă minorul este posibilă dacă minorul se află permanent în cadrul acestei instituţii1.
Regimul de supraveghere a minorilor în instituţiile de învăţământ speciale este
determinat de caracterul regimului de activitate a instituţiilor respective, stabilit prin
regulamentele interne ale acestora.
Un aspect care stârneşte discuţii cu referire la această măsură preventivă ţine de faptul
că legiuitorul nu a fixat cine şi cu cine trebuie să pună „în dezbatere” chestiunea transmiterii
minorului sub supraveghere în baza art. 184 din Codul de procedură penală. În viziunea noastră,
acest moment urmează a fi clarificat, în primul rând, de către ofiţerul de urmărire penală,
procuror, judecător. Anume ei trebuie să clarifice poziţia părţilor vizavi de aplicarea acestei
măsuri preventive în privinţa minorului şi posibilitatea reală a acesteia de a fi eficientă într -un
anumit caz concret.
În continuare ne vom strădui să clarificăm sensul noţiunilor „transmitere” şi „supraveghere”.
A transmite înseamnă: „a trimite ceva prin intermediul unei persoane; a face să ajungă la altul;a trece un bun sau un drept de la o persoană la alta; a înmâna” [7, p.498]. Respectiv, transmiterea este
rezultatul deplasării, orientării unui bun într -un anumit loc cu un scop bine determinat.
În cazul nostru „transmiterea” are cu totul un alt sens. Acesta nu este un rezultat şi nici
un proces de deplasare, orientare a bănuitului, învinuitului minor „undeva”, „într -un loc anumit”.
1
Legislaţia procesual penală a Uсrainei, de exemplu, prevede posibilitatea transmiterii minorului sub o aşasupraveghere chiar şi în cazul în care el nu-şi face studiile în cadrul unei aşa instituţii, însă cu respectarea condiţieică este posibilă condamnarea acestuia la privaţiune de libertate.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Realizând o analogie între transmiterea sub supraveghere şi alte măsuri preventive
savantul В. Михайлов menţionează pe bună dreptate că „transmiter ea sub supraveghere are multe
trăsături comune cu garanţia personală” [160, p.194].
În acelaşi timp, însă, aceste măsuri preventive sunt absolut diferite, deosebindu-se după
metodele de constrângere şi de influenţare asupra comportamentului bănuitului, înv inuitului
minor, care sunt aplicate de către părinţi, tutori, curatori, de alte persoane demne de încredere sau
de către conducătorii instituţiilor de învăţământ.
Pentru prima formă a transmiterii sub supraveghere a minorului este specifică utilizarea
metodei social- psihologice şi a metodei moral-individuale de influenţare asupra bănuitului,
învinuitului minor, care sunt aplicate de către părinţi, tutori, curatori în limit ele şi în ordinea
realizării drepturilor părinteşti, prevăzute în Codul familiei, iar de către alte persoane demne de
încredere – în dependenţă de posibilitatea influenţării acestora asupra comportamentului
persoanelor nominalizate.
Cea de a doua variantă a acestei măsuri preventive presupune folosirea metodei
influenţării, constrângerii administrative în privinţa bănuitului, învinuitului minor în vederea
asigurării comportamentului adecvat al acestuia. În această situaţie în privinţa minorului,
transmis sub supraveghere, pot fi aplicate măsurile necesare care corespund regimului intern al
instituţiei de învăţământ speciale unde îşi face studiile minorul (ca de exemplu, supravegherea
continuă asupra minorului din partea unui anumit educator, interdicţia de a părăsi teritoriul
instituţiei de învăţământ, interdicţia de a se întâlni cu persoane străine etc.).
Realizată până aici, investigaţia noastră ar mai necesita şi următoarea completare cu
referire la cele expuse. Astfel, în cadrul măsurilor importante de prevenire a criminalităţii
recidiviste la minori, pe lângă cele politice, economice, cultural educative, se înscriu şi măsurile
îndreptate spre ”însănătoşirea” atmosferei familiale. Ele au menirea de a reeduca minorul, de a
înfăptui controlul şi ajutorul social, neutralizarea factorilor criminogeni. Aceste probleme trebuie
să fie în centrul atenţiei unor organe şi instituţii care, după locul şi rolul lor în activitatea de prevenire a criminalităţii recidiviste la minori se clasifică în:
1. Subiecţi care îndeplinesc, în calitate de direcţie cu activităţi sociale foarte largi ,
funcţii de prevenire a comportamentului deviant la minori. Din aceştia fac parte organele de
conducere, instituţiile de învăţământ, cultural educative, colectivele de muncă;
2. Subiecţi ai căror activitate este legată de prevenirea şi combaterea criminalităţii,
inclusiv a celei juvenile. Este vorba de judecători, procurori, organele de interne, organele de
urmărire penală;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
3. Subiecţi specializaţi, a căror activitate are ca specific anume prevenirea criminalităţii
recidiviste la minori: comisiile pentru minori, Birourile Minori şi Moravuri, instituţiile speciale
de reeducare a minorilor delicvenţi [17, p.58].
Spre exemplu, o formă specifică a supravegherii pe vectorul care ne interesează este
realizată cu succes în Bulgaria. Astfel, aici este prevăzută şi reglementată adecvat activitatea
Oficiilor pedagogice pentru copii la nivel municipal. În cadrul acestor Oficii activează inspectori
special instruiţi, a căror atribuţii sunt enumerate în „Regulamentul privind oficiile pedagogice
pentru minori”. Documentul menţionat prevede mai mult de 20 de funcţii ale membrilor acestei
instituţii, printre care figurează identificarea şi monitorizarea numărului delicvenţilor minori şi
participarea la modele de cooperare cu alte instituţii din acest domeniu. Oficiile în cauză sunt
parte a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne [54, p.85].
Transmiterea sub supraveghere a minorului este recomandată de către documentele
internaţionale ca fiind o măsură alternativă de bază a arestului preventiv, deoarece ea îmbină
posibilitatea controlului permanent al comportamentului şi al aflării în mediul firesc (familie,
instituţie de învăţământ). Ea asigură posibilitatea realizării de către minor a tuturor drepturilor sale
fără a fi prejudiciate interesele urmăririi penale şi a examinării cauzei în instanţa de judecată. În
acelaşi timp, părinţilor li se oferă posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile sale familiale şi morale
în privinţa educării copiilor şi al protejării drepturilor şi intereselor lor legitime.
Iniţiativa de aplicare a măsurii preventive de transmitere sub supraveghere a minorului
trebuie să parvină de la procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală sau de la organul
de urmărire penală care înaintează demersul respectiv procurorului. În acest context, persoanele cu
funcţii de răspundere trebuie să selecteze şi să verifice persoanele (părinţii, tutorele, curatorul sau o
altă persoană demnă de încredere) care pot să-şi asume responsabilitatea ca minorului să i se aplice
măsura preventivă de transmitere sub supraveghere. Ca persoane demne de încredere pot fi
consultate rudele apropiate ale minorului, precum şi alte persoane care îl cunosc pe minor şi asupra
căruia ultimii au influenţă, în sensul că aceştia reprezintă o autoritate pentru minor.
Până la transmiterea sub supraveghere a minorului, procurorul sau instanţa va solicita de
la autoritatea tutelară informaţii despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul sub
supraveghere pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea lui.
Părinţii, înfietorii, tutorii şi curatorii au obligaţia de a supraveghea minorul în sensul
asigurării unei comportări corespunzătoare şi prezentării la citarea organelor de urmărire penală
sau judecată, reieşind din caracterul relaţiilor familiale existente.
Un exemplu de realizare foarte reușită a măsurii de supraveghere îl constituie cazulminorului D., învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287, ali. 1 Cod penal. Pe
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Aceste acţiuni, dacă cauza se află în faza urmăririi penale, sunt consemnate de către
procuror într -un proces-verbal care este semnat şi de către persoana împovărată cu exercitarea
actului de supraveghere.
Hotărârea de transmitere a minorului sub supraveghere se ia de către procuror prin
adoptarea unei ordonanţe, care se aduce la cunoştinţa minorului şi a reprezentanţilor lui legali
prin înmânarea acesteia, iar instanţa de judecată adoptă o încheiere.
Din acest considerent, urmează să recunoaştem şi să respectăm posibilitatea părinţilor,tutorilor, curatorilor şi a altor persoane demne de încredere, precum şi a conducătorului instituţiei
de învăţământ speciale unde învaţă minorul de a renunţa la obligaţiile legate de transmiterea sub
supraveghere a minorului, dacă ei sunt lipsiţi de posibilităţi obiective în această privinţă,
informând în prealabil organul de urmărire penală sau instanţa de judecată asupra acestui fapt. În
asemenea situaţii, măsura preventivă a transmiterii sub supraveghere urmează a fi înlocuită cu
alta, deoarece aplicarea de mai departe a acesteia îşi pierde sensul.
Legislaţia procesual penală a Republicii Moldova stipulează momentul că dacă persoanacăreia i-a fost transmis sub supraveghere minorul şi-a încălcat obligaţiile, ea poate fi supusă de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată unei amenzi judiciare în
mărime de la 10 la 25 unităţi convenţionale (art. 184 alin (4) Codul de procedură penală).
Consemnarea încălcării obligaţiilor asumate de către persoana căreia minorul i-a fost
transmis sub supraveghere are loc prin întocmirea unui proces-verbal.
Procedura aplicării amenzii judiciare este prevăzută de art. 201 Cod de procedură
penală, conform căruia, în cazul în care încălcarea obligaţiilor asumate a avut loc pe parcursul
urmăririi penale, procurorul care efectuează ori conduce urmărirea penală va întocmi procesul-
verbal prin care va constata esenţa încălcărilor, conţinutul căruia va fi adus la cunoştinţa
persoanei sub supravegherea căreia se află minorul şi, ulterior, va fi trimis judecătorului de
instrucţie al instanţei competente, pentru aplicarea amenzii judiciare.
În cazul în care încălcarea obligaţiilor s-a produs pe parcursul judecării cauzei în fond,
instanţa de judecată va stabili şi va consemna abaterile în procesul-verbal al şedinţei de judecată,
audiind opinia părţilor, precum şi explicaţiile persoanei respective, după care va adopta o
încheiere protocolară privind aplicarea amenzii judiciare.
Posibilitatea aplicării acestei sancţiuni urmează să aibă un efect stimulativ asupra
conducătorilor instituţiilor de învăţământ speciale cărora le-au fost transmise sub supraveghere
persoane minore, obligându-i să se atârne mai responsabil şi mai serios faţă de obligaţiile lor educative.
Conform opiniei noastre, cele mai frecvente cauze care influenţează negativ şi,
respectiv, afectează eficienţa aplicării acestei măsuri preventive sunt următoarele:
- neglijarea muncii educative şi a regimului de lucru în instituţiile de învăţământ
speciale unde îşi fac studiile minorii, în rezultatul cărui fapt administraţia este lipsită de
posibilitatea reală de a influenţa pozitiv asupra minorilor;
- selectarea neadecvată a cadrelor, a educatorilor din instituţiile speciale de învăţământ
unde îşi fac studiile minorii, aceste persoane adeseori neavând o pregătire profesională necesară
pentru realizarea unei aşa funcţii complicate cum este educarea delincvenţilor minori;
- nesancţionarea persoanelor din componenţa administraţiei instituţiilor speciale deînvăţământ unde îşi fac studiile minorii, care se atârnă neadecvat faţă de obligaţiile sale legate de
îngrijirea şi supravegherea copiilor.
Ca rezultat, sunt afectate şi suferă interesele minorilor, deoarece organele de drept
acordă preferinţă obligării de a nu părăsi localitatea, arestului preventiv şi altor măsuri
preventive care sunt mai „comode” şi mai simple în perfectare.
Dacă măsurile de prevenire și reeducare a infractorilor minori sunt aplicate nu la
momentul necesar, incorect și incomplet, poate apărea pericolul că asemenea minori, devenind
maturi, vor continua activitatea criminală [36, p. 149] .
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
În acest context susţinem ideea că „este necesar ca toate serviciile ce lucrează cu minorii
în conflict cu legea penală să acţioneze în mod coordonat, constituind un sistem unic de ajutorare
şi protecţie a copiilor.
Membrii familiei, factorii responsabili din administraţia publică trebuie să -şi unească
eforturile pentru a-i feri pe minori de încadrarea în procesele antisociale.
Pasivitatea şi neimplicarea instituţiilor statale, dar şi a societăţii civile, în eradicarea
fenomenului, pot conduce, pe viitor, la stabilirea unui „scor” egal între delicvenţa juvenilă şi
infracţionalitatea adultă” [80, p.10].
4.6. Concluzii la capitolul 4
Finisarea cercetării subiectului aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate în privinţa minorilor impune formularea unor concluzii în această privinţă.
Astfel, o primă concluzie ar fi că lasă mult de dorit practica, conform căreia măsura
obligării de a nu părăsi localitatea odată luată la etapa urmăririi penale îşi menţine interdicţia faţă
de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa de judecată. Afirmăm cu
certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselor legitime ale inculpatului,
deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea modificării condiţiilor generale şi speciale luate în
calcul la aplicarea măsurii preventive. Mai mult ca atât, obţinerea de către învinuit, după
transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să aibă ca efect încetarea tuturor
raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară, inclusiv şi „depăşirea” obligaţiilor
legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu referire la compartimentul ce ţine de minorat, afirmăm că bănuitul sau învinuitul
minor în caz de încălcare a condiţiilor vizate intră în câmpul de vedere al organului care a dispus
măsura şi va răspunde la citarea acestuia, şi fără voia numitului organ nu-şi va schimba
domiciliul, nu va părăsi localitatea în care trăieşte. Uneori, în legislaţia procesual penală,
obligarea de nepărăsire a localităţii ca măsură bine aşezată împacă situaţia în care greutatea
infracţiunii nu impune cu tot dinadinsul nici privarea de libertate a minorului, dar nici nu -l poate
lăsa în deplină libertate, adică fără garanţia de a nu se ascunde, de a nu induce în eroare
desfăşurarea urmăririi penale şi aceea de judecare a cauzei. Alteori, măsura preventivă a obligării
de a nu părăsi localitatea o înlocuieşte pe cea privativă, când lasă de dorit sănătatea minorului
sau e la mijloc necesitatea neîntreruperii studiilor acestuia.
Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a
nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită faptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie
a paşaportului. Această măsură se aplică în cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei
de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica de plasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
O altă soluţie ar fi aplicarea amprentei ”U” pe documentele minorului şi a părinţilor lui,
moment care ar afecta posibilitatea liberei lor deplasări peste hotare.
Garanţia personală, ca şi obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), se atribu ie la
categoria măsurilor preventive în cadrul cărora se aplică metoda socio - psihologică de influenţare
asupra comportamentului bănuitului, învinuitului minor. Însă, în cazul dat, constrângerea psihică
asupra persoanei cu vârsta sub majorat este realizată nu numai din partea organului de drept prin
intermediul posibilităţii aplicării unei măsuri preventive mai drastice în caz de comportament
neadecvat, ci şi din partea garanţilor.
Evidenţiem şi faptul că dacă influenţarea psihologică din partea organelor de urmărire penală,
a instanţei de judecată poartă un caracter statal autoritar, atunci garanţii asigură comportamentul dorit al
bănuitului, învinuitului minor prin intermediul relaţiilor de prietenie, de rudenie etc.
Astfel, gradul de influenţare socio-psihologică în cazul aplicării acestei măsuri
preventive este mai avansat decât în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În acelaşi
timp, caracterul restricţiilor vizavi de drepturile şi libertăţile persoanei rămân la aceeaşi treaptă:
rămânând în libertate bănuitul, învinuitul minor, este obligat de a se prezenta la citarea organului
de urmărire penală sau a instanţei de judecată, de a respecta ordinea publică etc.
Oricum, această măsură preventivă, cu toate că nu atât de esenţial, dar este mai asprădecât obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), deoarece bănuitul, învinuitul minor este nevoit să
suporte intervenţia garanţilor în viaţa lui personală. Ei pot exercita asupra lui o influenţă psiho -
socială prin diferite metode, cu luarea în consideraţie a trăsăturilor de caracter, a stării sociale,
familiale şi a altor circumstanţe.
Pentru ca măsura garanţiei unei organizaţii să fie aplicată corect, este necesar ca
procurorul sau instanţa de judecată să verifice persoana juridică care-şi asumă angajamentul de a
fi garant al unui bănuit, învinuit, inculpat minor, şi dacă cu adevărat această persoană este demnă
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
de încredere şi, ulterior, dacă aceasta este acceptată, să respecte prevederile art. 179, 180, 181 din
Codul de procedură penală.
Tot în legătură cu această măsură ne asumăm deplina răspundere de a menţiona că
anume garanţia unei organizaţii ca măsură preventivă, în cazul nostru, se alege cu anumite
priorităţi, deoarece lucrul educativ cu minorul poate fi realizat în cadrul colectivului la locul de
muncă sau studii. În aşa fel, colectivul respectiv poate influenţa pozitiv asupra copilului până la
finisarea urmăririi penale sau a examinării cauzei de către instanţă.
Transmiterea minorilor în supravegherea unor persoane este o măsură preventivă specială
prevăzută numai pentru minori. După caracterul său această măsură preventivă este similară garanţiei
personale şi garanţiei unei organizaţii, cu excepţia că instituirea supravegherii este dispusă de către
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din oficiu, iar persoanele care urmează să
înfăptuiască supravegherea au obligaţia morală (părinţi, tutori, curatori) sau de serviciu (administraţia
instituţiilor de învăţământ speciale) faţă de minorul bănuit, învinuit.
Cauzele studiate demonstrează o stare de lucruri din care rezultă că măsura preventivă
discutată se aplică destul de rar. Însă în mai multe cazuri s -a observat că transmiterea minorilor
sub supravegherea părinţilor nu putea avea loc din motivul că comportamentul părinţilor nu
of erea această posibilitate. Astfel, a fost aplicată mai frecvent, ca măsură preventivă, obligarea
de a nu părăsi localitatea.
Măsura preventivă de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit, învinuit,
inculpat, la fel ca şi garanţia unei organizaţii sau garanţia personală, se foloseşte destul de rar.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104 alin. (2) Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă de către instanţa de judecată, printr -o sentinţă
prin care minorul este eliberat de răspundere penală.
Dacă celelalte măsuri preventive, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara,
garanţia personală sau garanţia unei organizaţii, arestarea preventivă sau la domiciliu, liberarea
provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar, pot fi aplicate tuturor subiecţilor infracţiunii,
măsura preventivă sub forma de supraveghere a minorului se poate aplica numai în privinţa
acestora, prin urmare persoanele respective sunt subiecţi speciali în dependenţă de vârsta lor.
Un aspect care stârneşte discuţii cu referire la această măsură preventivă ţine de faptul că
legiuitorul nu a fixat cine şi cu cine trebuie să pună „în dezbatere” chestiunea transmiterii minoruluisub supraveghere în baza art. 184 din Codul de procedură penală. În viziunea noastră acest moment
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
urmează a fi clarificat, în primul rând, de către ofiţerul de urmărire penală, procuror, judecător.
Anume ei trebuie să clarifice poziţia părţilor vizavi de aplicarea acestei măsuri preventive în privinţa
minorului şi posibilitatea reală a acesteia de a fi eficientă într -un anumit caz concret.
Vrem să atragem atenţia şi asupra faptului că pe lângă părinţi, tutori, curatori, minorii mai
pot fi transmişi şi sub supraveghere altor rude sau unora persoane demne de încredere. Această
enumerare extensivă corespunde intereselor legale ale bănuitului, învinuitului minor, deoarece
frecvent întâlnim cazuri când acesta locuieşte la careva rude apropiate sau într -o familie adoptivă.
Străduindu-se de a obţine încrederea din partea copilului, aceste persoane, deseori, mult mai
responsabil decât părinţii, se comportă faţă de exercitarea obligaţiilor părinteşti pe care şi le asumă.
Privarea acestora de posibilitatea realizării supravegherii în privinţa minorului pe parcursul urmăririi
penale şi al examinării cauzei penale în instanţa de judecată ar fi incorectă şi imorală.
În acelaşi timp sunt şi părinţi care nu sunt în stare să realizeze o supraveghere adecvată
asupra copiilor săi în pofida lipsei de autoritate în faţa acestora.
De aceea, nu putem fi de acord cu opinia precum că organul de urmărire penală poate
obliga părinţii ca aceştia să ia minorul sub supraveghere, deoarece această măsură preventivă nu
plasează asupra părinţilor, tutorilor, curatorilor careva alte obligaţii suplimentare ce nu sunt
prevăzute de legislaţia familiei.
Conform opiniei noastre, cele mai frecvente cauze care influenţează negativ şi,
respectiv, afectează eficienţa aplicării acestei măsuri preventive sunt următoarele:
- neglijarea muncii educative şi a regimului de lucru în instituţiile de învăţământ
speciale unde îşi fac studiile minorii, în rezultatul cărui fapt administraţia este lipsită de
posibilitatea reală de a influenţa pozitiv minorii;
- selectarea neadecvată a cadrelor, a educatorilor din instituţiile speciale de învăţământ
unde îşi fac studiile minorii, aceste persoane adeseori neavâd o pregătire profesională necesară
pentru realizarea unei aşa funcţii complicate, cum este educarea delincvenţilor minori;
- nesancţionarea persoanelor din componenţa administraţiei instituţiilor speciale deînvăţământ unde îşi fac studiile minorii, care se comportă neadecvat faţă de obligaţiile sale legate
de îngrijirea şi supravegherea copiilor.
Ca rezultat, sunt afectate şi suferă interesele minorilor, deoarece organele de drept
acordă preferinţă obligării de a nu părăsi localitatea, arestului preventiv şi altor măsuri
preventive care sunt mai „comode” şi mai simple în perfectare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Analiza şi generalizarea materialului expus în prezenta investigaţie ştiinţifică permit de
a formula următoarele concluzii generale:
1. În primul rând, ţinem să susţinem că măsurile preventive sunt o varietate a măsurilor
de constrângere procesual penală aplicate de către organul de drept competent (persoana
competentă), în condiţiile prezenţei temeiurilor necesare şi în ordinea prevăzută de lege faţă de
învinuit (în cazuri anumite şi faţă de bănuit) , în scopul preîntâmpinării posibilităţii învinuitului
(bănuitului) de a se sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în instanţa de
judecată; în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni din partea acestora sau a influenţării
nefaste de către cei nominalizaţi asupra desfăşurării procesului penal, precum şi în vederea
asigurării executării sentinţei.
Toate particularităţile caracteristice constrângerii procesual penale sunt specifice, în
aceeaşi măsură, şi măsurilor preventive.
Măsurile preventive dispun de următoarele calităţi (trăsături):
- posibilitatea aplicării lor doar în privinţa unui cerc strict determinat de subiecţi ai
procesului penal (bănuit, învinuit);
- ele pot fi luate în vederea preîntâmpinării acţiunilor ilegale din partea învinuitului
(bănuitului);
- urmăresc obiectivul special de a preîntâmpina posibilitatea învinuitului (bănuitului) de a se
eschiva de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în judecată; de a contracara posibilitatea
continuării activităţii infracţionale; de a neutraliza acţiunile ilegale ale învinuitului (bănuitului) care
ar putea afecta stabilirea adevărului în cauza penală; de a asigura executarea sentinţei;
- sunt aplicate numai de către persoane şi organe de drept special împuternicite prin lege
în condiţiile prezenţei temeiurilor necesare şi în strictă conformitate cu ordinea stabilită.
2. În lucrarea de faţă nu se trece cu vederea că arestarea se aplică doar după verificareaamănunţită a circumstanţelor infracţiunii luându-se în consideraţie următoarele: are sau nu are
minorul legătură cu lumea criminală; are sau nu are preocupări zilnice; care-i sunt manifestările
de comportament după săvârşirea infracţiunii. Categoria respectivă de dosare înregistrează că
arestarea, în principiu, se aplică, conform art. 477, alin. 2 Cod de procedură penală numai „în
cazuri excepţionale”, când au fost săvârşite infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional
de grave. În acelaşi timp, nu este pe deplin clar ce presupune legiuitorul prin expresia „cazuri
excepţionale”, în cazul infractorilor minori cărora urmează a li se aplica măsura arestului. În
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
acest sens încercăm să concluzionăm că la categoria „cazurilor excepţionale” ar urma a fi
atribuite în principiu şi următoarele momente:
a) minorul a săvârşit anterior o infracţiune, a fost atras la răspundere penală sau a fost
eliberat de pedeapsa penală;
b) minorul a săvârşit, de unul singur sau în grup mai multe infracţiuni sau o serie de
infracţiuni, sau activitatea lui criminală s-a desfăşurat o perioadă îndelungată;
c) personalitatea infractorului, trăsăturile lui de caracter necesită sau impun izolarea
acestuia de societate (nu-şi face studiile, nu este angajat în câmpul muncii, este narcoman,
alcoolic, este luat la evidenţă de către poliţie, săvârşeşte sistematic contravenţii etc.).
3. Cât priveşte analiza legislaţiei şi sentitizarea viziunilor doctrinare referitoare la
arestul la domiciliu, am constatat că aplicarea activă a măsurii sub forma arestului la domiciliu în
privinţa minorilor este binevenită, din considerentul că el este o măsură preventivă mai blîndă
decât arestul preventiv. Preferinţa urmează a fi acordată arestului la domiciliu, deoarece, în
comparaţie cu el, arestul preventiv nu în toate cazurile poate fi eficient, ba deseori chiar
traumatizant, mai ales dacă el este aplicat în privinţa minorilor pentru care lucrurile se prezintă
cu desăvârşire altfel.
4. Ceea ce ţine de ordinea executării restricţiilor generate de arestul la domiciliu, de
controlul asupra acestora, de drepturile şi libertăţile persoanelor în procesul realizării acestei
măsuri preventive, apoi întregul complex al acestor întrebări nu poate fi depăşit doar prin
intermediul reglementărilor din Codul de procedură penală. Astfel, ar fi binevenită elaborarea
unei instrucţiuni (a unui act normativ) în această privinţă. O atare instrucţiune sau act normativ
ar urma să conţină prevederi, reglementări precise asupra mai multor momente şi existenţe
faptice, precum:
- în care circumstanţe sau condiţii cel supus arestului la domiciliu ar putea să -l
părăsească?
- ar fi posibilă sau nu vizitarea instituţiilor medicale, a instituţiilor de învăţământ şi pentru copii (de exemplu, cel arestat la domiciliu are la întreţinere copii minori sau îngrijeşte de
o persoană bolnavă)?
- în care perioadă a zilei ar fi posibilă părăsirea domiciliului?
5. Argumentele expuse în teză ne determină să menţionăm că nu este corectă practica,
conform căreia măsura obligării de a nu părăsi localitatea, odată luată la etapa urmăririi penale, îşi
menţine interdicţia faţă de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa de
judecată. Afirmăm cu certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselorlegitime ale inculpatului (inclusiv şi a celui minor), deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
modificării condiţiilor generale şi speciale luate în calcul la aplicarea măsurii pr eventive. Mai mult:
obţinerea de către învinuit, după transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să
aibă ca efect încetarea tuturor raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară,
inclusiv şi „depăşirea” obligaţiilor legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
6. Cercetările efectuate ne permit să menţionăm că obligarea de a nu părăsi ţara este o
măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită
fa ptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de
frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului. Această măsură se aplică în
cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica deplasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
O altă soluţie a fi aplicarea amprentei ”U” pe documentele minorului cu pricina şi a
părinţilor lui, moment care ar afecta posibilitatea liberei lor deplasări peste hotare.
7. Discuţiile din mediul ştiinţific referitoare la măsura garanţiei unei organizaţii ne -au
determinat să concluzionăm că anume garanţia unei organizaţii ca măsură preventivă, în cazul
nostru, se alege cu anumite priorităţi, deoarece lucrul educativ cu minorul poate fi realizat în cadrul
colectivului la locul de muncă sau studii. În aşa fel, colectivul respectiv poate influenţa pozitiv
asupra copilului până la finisarea urmăririi penale sau a examinării cauzei de către instanţă.
8. Putem afirma cu certitudine că transmiterea minorilor în supravegherea unor
persoane este o măsură preventivă specială prevăzută numai pentru minori. După caracterul său,
această măsură preventivă este similară garanţiei personale şi garanţiei unei organizaţii, cu
excepţia că instituirea supravegherii este dispusă de către organul de urmărire penală sau deinstanţa de judecată din oficiu, iar persoanele care urmează să înfăptuiască supravegherea au
obligaţia morală (părinţi, tutori, curatori) sau de serviciu (administraţia instituţiilor de învăţământ
speciale) f aţă de minorul bănuit, învinuit.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104, ali n. 2 Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
ştiinţifice a profesorilor Catedrei Asistenţă Socială şi Sociologie cu genericul„Delicvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare”. Universitatea de Criminologie, 15-16
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
54. Momchilov, Andrey. Sistemul justiţiei juvenile în Bulgaria. In: Materialele Forumului:
„Justiţia juvenilă în Estul şi Sud - Estul Europei. Chişinău, Republica Moldova, 14-16
septembrie, 2005. Ch.: IRP, ICCO, UNICEF, 2006. p. 77- 88.
55. Neagu, Ion. Drept procesual penal. Bucureşti: Ed. Acad. Rep. Socialiste România, 1988.
736 p.
56. Neagu, I. Drept procesual penal. Partea generală. Vol. 2. Bucureşti, 1992. 417 p.
57. Neagu, I. Drept procesual penal. Tratat. Partea generală. Bucureşti: Ed. Global Lex,
2007. 832 p.
58. Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate.
Aprobate prin Rezoluţia Nr. 45/113 din 14 decembrie, 1990, pct. 17. In: Culegere de actenormative naţionale şi internaţionale în domeniul penal. IRP. Revista de Ştiinţe penale.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
83. Rusu, Vitalie; Pop, Octavian. Urmărirea penală în cauzele cu minori. Ch.: Ed. PONTOS,
2007. 117 p.
84. Şterbeţ, V. Puterea judecătorească – garantul respectării drepturilor şi intereselor
fundamentale ale omului. Evoluţia reformei legislative şi instituţionale în domeniul
justiţiei în Republica Moldova [online]. Disponibil pe Internet: (www.scjustice.md).
85. Teodorescu, Iulian. Minoritatea în faţa legii penale. Bucureşti: Ed. Guttenberg, 1928. 151 p.
86. Theodoru, Gr.; Moldovan, L. Drept procesual penal. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică. 1979. 549 p.
87. Theodoru, Gr; Plăeşu, T. Drept procesual penal. Partea generală. Iaşi, 1986. 622 p.
88. Ţuculeanu, Alexandru. Condiţiile de fond şi de procedură ale arestării preventive. In:
Dreptul , 1999, nr. 8, p. 73-74.
89. Ursu, Sergiu. Controlul judiciar asupra legalităţii aplicării măsurilor preventive şi a
reţinerii. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Ediţie jubiliară.Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Ch., 2006, vol. 1, p. 672 – 676.
90. Volonciu, Nicolae. Tratat de procedură penală. Partea generală. Vol. 1. Ediţia a 3-a rev. şi
adăugită. Bucureşti: Ed. „Paideia”, 1993. 521 p.
91. Zarafiu, Andrei. Consideraţii privind durata arestării preventive a inculpatului. In: Analele
Universităţii din Bucureşti. Secţia Drept. Bucureşti: Ed. C. H. Beck, 2007, p. 47 - 61.
92. Zubco, Valeriu ş.a. Protecţia drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de
constrângere. Ch.: Ed. ARC, 2006. 372 p. 93. Zubco, Valeriu ş.a. Ghidul judecătorului de instrucţie. Ch.: Ed. Cartier, 2007. 656 p.
«Юриспруденция». Под ред. В. П. Божьева. 3-е изд.. испр. и доп. М.: Изд.
«СПАРК», 2002. 704 р.
186. Уголовный процесс: Учеб. для юрид. вузов. Под. общ. ред. В. И. Радченко.
М.:Юрид. Дом «Юстицинформ», 2003. 751 р.
187. Уголовный процесс России. Учебник. Науч. ред. В. Т. Томин. М.: Изд. Юрайт-
Издат., 2003. 821 р.
188. Учебник уголовного процесса. Отв. ред. Кобликов А. С. М.: Изд. СПАРК, 1995. 382 p.
189. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации: Учебник. Отв. ред. П. А.
Лупинская. М.: Изд. ЮРИСТЪ, 2001. 703 р.
190. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации: Учебник. Под ред. И. Л.
Петрухина. М.: ТК ВЕЛБИ, Изд-во ПРОСПЕКТ, 2006. 664 р.
191. Фагманов, И. Н. Некоторые вопросы, возникающие перед органами
предварительного следствия, дознания и судом при избрании меры пресечения в
отношении несовершеннолетних В: Проблемы правовой защиты общечеловеческих
ценностей в современной России. Уфа, 2005, ч. 3, р. 255.
192. Филимонов, Б. А. Основы уголовного процесса Германии. М: Изд-во МГУ, 1994. 104р.
193. Фойницкий, И. Я. Курс уголовного судопроизводства. СПб: Изд. Альфа, 1996. 684 р.
194. Халиков, А. Н. Вопросы соблюдения прав и свобод человека в деятельности
следователя. В: Проблемы правовой защиты общечеловеческих ценностей в
современной России. Уфа, 2005, ч. 3. з. 128.
195. Цискаришвили, В. А.; Рачева, С. П. Правовое регулирование института судебного
ареста. В: Дела судебные. Адвокаты делятся опытом.. Отв. ред. и сост. А. Д.
Бойков. М., 2004, вып. 3, р. 151-152.
196. Цыпкин, А. Л. Очерки советского уголовного судопроизводства. Саратов: СГУ,
1975. 118 р.
197. Чельцов, М. А. Уголовный процесс. М.: Юрид. изд. Министерства ЮстицииСССР, 1948. 632 р.
198. Чельцов, М. А. Советский уголовный процесс. М.: Гос. изд-во юр. лит- ры, 1951. 510р.
199. Щерба, С. П.; Цоколова, О. И. Заключение и содержание пол стражей на
предварительном следствии. М.: ВНИИ МВД России, 1996. 67 р.
200. Элькинд, П. С. Толкование и применение норм уголовно-процессуального права.
М.: Юрид. лит., 1967. 192 р.
201. Ювенальная юстиция в Российской Федерации: криминологические проблемы развития. СПб.: Издательство Р. Асланова. «Юридический центр Пресс», 2006. 787 р.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
Drepturilor Omului la nivel naţional” 21 iunie 2012
LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE ŞI ŞTIINŢIFICO-METODICE PUBLICATE
6 articole publicate Analele ştiinţifice ale Academiei„Ştefan cel mare” a MAI al RM şi în revista „Legea şiViaţa
1 material al comunicării ştiinţifice publicat în Asigurareadrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului întimpul manifestărilor cu caracter de masă. Materialeleconferinţei ştiinţifico –practice internaţionale, 28-29
