valea Glastonbury (Anglia), care aînregistrat variaţiile zilnice în greu-tate ale unui stup de observaţie peparcursul a trei luni de cules (mai,iunie şi iulie), de-a lungul a 20 deani, pe care ulterior le-a prelucratşi le-a sintetizat în graficul de maijos, publicat în cartea Evei Crane.Studiul său a scos în evidenţă şifaptul că nu există nicio legăturăîntre culesurile de nectar din se-zoane succesive, iar diferenţeleînregistrate de la un an la altularată cât de mult depinde recoltade miere de starea vremii, în con-diţiile în care toate culesurile prin-cipale din cele trei luni erau asigu-rate de plante spontane şi arborimeliferi (respectiv păpădie, pomifructiferi şi castan în luna mai,cruşin şi muştar de câmp în iunie,trifoi şi mur în iulie) şi nicidecum deplante anuale de cultură, care săse rotească în timp şi spaţiu, iarscăderea generală de-a lungulcelor 20 ani se datorează numaireducerii treptate a acelor surse decules.

Flora meliferă

18Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010

19

Flora meliferă

Din timpuri străvechi, au fostfăcute încercări de prognozare

a recoltelor apicole, iar dovada ogăsim publicată în cartea Mierea aEvei Crane, unde este redat unManuscris – Calendar din anul1370, în care se făceau preziceridespre diverse recolte agricole şialte evenimente. Nu mică le-a fostmirarea specialiştilor, când au con-stat că mierea era singura recoltăpentru care se făceau preziceri înfiecare an. De atunci şi până înzilele noastre, s-au depus multeeforturi pentru a se realiza, pe bazeştiinţifice, o prognozare a declan-şării culesurilor melifere şi a abun-denţei acestora, considerate a-mândouă ca fiind deosebit de va-loroase pentru apicultorii care prac-tică pastoralul, care au nevoie săştie când să-şi transporte stupii laun nou cules şi, în unele condiţii,dacă deplasarea va fi rentabilă.

Pentru pognozarea înce-perii culesurilor melifere, existădiverse metode directe şi destul deeficiente, mai ales în cazul unuicules care este rentabil în mod re-gulat, cum ar fi cel de salcâm(Robinia pseudoacacia L.). Aş daun singur exemplu, cel din Ungaria,unde există apicultori cercetaşicare merg în pădurile de salcâm, înpreajma înfloririi, apoi transmitcomunicate cu privire la situaţiaînfloririi.

Pentru prognozarea abun-deţei culesurilor, nu există metodeprecise. Influenţa diferiţilor factoriasupra secreţiei de nectar a foststudiată mereu şi se va studia încămulţi ani de acum înainte. Au exis-tat încercări de prognozare arecoltei de miere la arborii meliferi,prin măsurarea indicelui de ami-don. Amidonul poate fi convertit înzahăr şi, teoretic, există o legăturădirectă între conţinutul de amidonşi cantitatea de nectar secretată întimpul culesului următor, dar con-diţiile de climă nefavorabile din tim-pul perioadei de înflorire devin fac-tori limitativi ai secreţiei de nectar.

Fenomenele meteorologice pot fifavorabile secreţiei de nectar saunefavorabile, evoluând ca factorirestrictivi, iar pe măsura creşteriiabaterii de la optim, aceştia potdeveni factori de risc, cu diferitegrade de intensitate.

Pe vreme rea, nu se poatevalorifica nici potenţialul melifer alplantelor şi nici potenţialul de culesal albinelor. Nici o albină nu vazbura pentru a culege nectar dacătemperatura este mai mică sau înjur de 12º C, iar plantele nu potsecreta nectar dacă temperaturanu este suficient de mare. Deexemplu, salcâmul: deşi înfloreşteprimăvara devreme, secreţia abun-dentă de nectar se produce numaiîn condiţiile în care temperaturilenocturne se situează în limitele de17-18º C, iar cele diurne în limitelede 25-30º C.

Despre umiditatea solului,unii cercetători spun că influenţa saar fi neînsemnată sau absentă, pecâtă vreme alţi susţin contrariul. Unlucru este stabilit cu certitudine,dovedit şi de practica apicolă şianume că umiditatea mare a aeru-lui influenţează pozitiv producţia demiere, sporind cantitativ nectarulprin „subţierea” lui de către vaporiide aer din atmosferă. Această si-tuaţie apare datorită efectuluihigroscopic al zahărului din nectar.Nectarul absoarbe mai multă apădintr-o atmosferă saturată decâtdintr-un aer uscat. Altfel spus, cândumiditatea aerului este mare, canti-tatea de nectar sporeşte, dar scadeconţinutul lui în zahăr, ceea ce setraduce printr-o muncă în plus pen-tru albine, atât pentru transportareanectarului în stup, cât şi pentruevaporarea excesului de apă. Înschimb, când aerul este uscat, can-titatea de nectar este mai mică, darconcentraţia zahărului este maimare. Fenomenul este cu atât maievident, cu cât nectarul florilor esteîn contact direct cu aerul.

Marea variabilitate spaţio-temporală a fiecărui parametru

meteorologic determină fluctuaţiaproducţiilor de miere, abaterea dela valoarea potenţială a masivuluimelifer, iar în situaţii extreme chiarcompromiterea lor. Acesta estemotivul pentru care aceeaşi floaremeliferă nu întotdeauna şi nu pre-tutindeni produce nectar, adicăaceeaşi plantă poate să fie foartemeliferă într-o localitate oarecare şisă nu fie deloc meliferă într-o altălocalitate, după cum în aceeaşilocalitate în unii ani, aceeaşi plan-tă, poate fi meliferă, iar în alţii aninu. Aceasta ne arată că secreţianectarului la una şi aceeaşi plantădepinde de foarte mulţi factori. Esteun fenomen fiziologic al planteifoarte complicat.

Faptul că recoltele de mie-re la floarea-soarelui au devenitnesigure şi foarte mici, nu mai esteun secret de foarte mulţi ani, însăîntotdeauna aruncăm vina asuprahibrizilor de floarea-soarelui. Esteadevărat că în procesul de amelio-rare şi creare a hibrizilor de floa-rea-soarelui s-a mers pe o tendinţăsusţinută de creştere a autoferti-lităţii hibrizilor şi de promovare ahibrizilor cu grad ridicat de autofer-tilitate, însă nu este just săsusţinem că hibrizii de floarea-soarelui nu mai produc deloc nec-tar. Capacitatea unei flori de a se-creta nectar este ereditară şi ca-racteristică fiecărei specii botanice,iar florile speciei Helianthus audemonstrat din plin, de-a lungulanilor, că au această capacitate.Glandele nectarifere sunt prezenteîn florile calatidiilor de floarea-soarelui şi vor rămâne acolo,indiferent cât de multe selecţii sevor face asupra hibrizilor defloarea-soarelui.

Dacă fiecare apicultor şi-armenţine o familie de albine puter-nică la acelaşi nivel şi dacă şi-arnota zilnic ori săptămânal variaţiilede greutate ale acestor familii dealbine, el şi-ar procura un index alculesurilor, aşa cum a făcut EdwinWalker în localitatea Street, de pe

Despre influenţa vremii asupra secreţiei de nectarDr. ing. Ion NicoletaLaboratorul de Resurse Melifere și PolenizareInstitutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti

Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010

rădăcinile arborilor absorb aceas-tă apă mineralizată şi o adună întulpină şi ramuri sub formă derezerve de hrană (amidon, zahăr)necesare dezvoltării florilor şisecreţiei nectarului din anul ur-mător. Acest aspect este întărit şide observaţiile a doi cercetătoride la Secţia de Apicultură dinGödölló - Ungaria, care au avutcuriozitatea de a studia valoareameliferă a salcâmului degerat dincauza gerurilor de primăvară. Eiau constat că salcâmul degeratînfloreşte târziu sau nu înfloreştedeloc în anul respectiv, în funcţiede gradul de dezvoltare a frun-zelor şi a mugurilor în timpulgerului, precum şi de posibilitateaacestora de a se regenera, peseama substanţelor de rezervă.Atunci când salcâmul degerat aînflorit în anul respectiv, prin iulie-august, chiar dacă era încărcatcu inflorescenţe, florile sale auavut o valoare meliferă mult maiscăzută decât a salcâmului careînflorise în timp normal. Can-titatea de nectar dintr-o floare afost aproape egală cu cantitateanectarului unei flori din luna mai,însă conţinutul în zahăr a fostmult mai scăzut.

Bogăţia sau sărăcia plo-ilor din cursul aceluiaşi an apicolsunt mai puţin concludente pentruprezenţa sau absenţa nectaruluidin florile arborilor meliferi. Niciprecipitaţiile căzute în timpul se-zonului rece nu contează pentruviitoarea dezvoltare a florilor şi abogăţiei lor în nectar. Umiditateasolului se face simţită pentru re-zervele de zahăr, numai în pe-rioada de vegetaţie a arborilor aanului precedent, pentru că înacea perioadă, partea aerianăeste suficient de dezvoltată şinumai consumă hrană, iar pesteiarnă, aceste plante nu se folos-esc de umiditatea zăpezii fiind înperioada de repaus (hibernare).

Apicultorul Edwin Walkera observat şi o corelaţie semni-ficativă între cantitatea de miereînmagazinată în oricare din aceştiani şi precipitaţiile din luna iunie aanului precedent. Observaţia luieste foarte corectă, dar valabilănumai pentru arborii meliferi, maipuţin pentru plantele anuale. Dinpunct de vedere fiziologic, arboriimeliferi, indiferent că sunt tei, sal-câmi, arţari sau pomi fructiferi,sunt capabili să producă suficientnectar atunci când ploile au fostabundente în timpul verii anuluiprecedent, ceea ce înseamnă căbogăţia lor în flori şi nectar poatefi prevăzută luând în consideraretotalul precipitaţiilor atmosfericedin lunile iulie, august şi septem-brie ale anului trecut.

Când cantitatea de apăcăzută în iulie, august şi septem-brie a anului precedent este maimare de 140 mm, solul se încarcăde umezeală, apa dizolvă sub-stanţele minerale din sol, iar

Flora meliferă

20Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010

Cu luna august, plantele meli-fere devin din ce în ce mai

rare, încheind şirul lunilor care audat de cules albinelor melifere. Caurmare, gândul nostru ar trebui săse îndrepte încă de pe acum a-supra posibilităţilor de a avea laanul mai multe resurse melifere.Nu trebuie să uităm că baza meli-feră a României se restrânge totmai mult, de la un an la altul, iardacă astăzi îşi îndeplineşte încăfuncţiile în condiţii de existenţă na-turală, într-un viitor apropiat aceas-ta va trebui să fie dirijată pentru a-şi menţine capacitatea actuală.Apare însă o problemă şi anumemărirea bazei melifere este de re-comandat numai într-o formă eco-nomică. Altfel spus, măsurile carese vor lua pentru îmbunătăţirea saucompletarea bazei melifere trebuiesă fie economice şi să nu dimi-nueze suprafeţele agricole sau sil-vice. În spiritul acestui dezideratchiar şi Parlamentul European aaprobat în 2008 o rezoluţie carerecomandă ca „toate terenuriledegradate ale Uniunii Europene,care sunt dificil de cultivat sau deutilizat în alte scopuri (industriale)să capete destinaţie apicolă, prininstalarea vegetaţiei cu potenţialmelifer ridicat, pentru a creea con-

veer-ul melifer”. În plus, aflăm că şiParlamentul României a legiferat,de curând, obligaţia de împădurirea terenurilor degradate, indiferentde forma de proprietate (Legea nr.100/2010, publicată în MonitorulOficial nr. 376 din 7 iunie şi intratăîn vigoare la 10 iunie 2010). A-ceastă lege românească acordă oşansă apiculturii româneşti. Prinpolitica agricolă din perioadasocialistă a României, de valorifi-care maximă a terenurilor şi demărire cu orice preţ a suprafeţeloragricole, majoritatea terenurilorconsiderate neproductive au fostsupuse unor lucrări de îmbunătăţirifunciare şi redate agriculturii. Însădupă schimbările politice din anul1989, multe din aceste terenuri aufost abandonate, iar calitatea lors-a înrăutăţit simţitor, apărândacele terenuri degradate, lipsite devegetaţie care, conform InstitutuluiNaţional de Pedologie, Agrochimieşi Protecţia Mediului, ar totaliza lanivel de ţară o suprafaţă de2.700.000 ha.

Ce ne lipseşte ca pro-gramele de împădurire a terenurilordegradate să constituie o oportuni-tate pentru apicultură? Puţinăvoinţă, coordonare a eforturilor şidragoste pentru natură.

În primul rând, ar trebuidoar să convingem autorităţile dindomeniu că ar fi recomandabil caarborii şi arbuştii ce urmează a fiplantaţi să fie selectaţi nu numaidupă criteriul silvic ci şi cel melifer,ceea ce ar fi foarte uşor de realizatgândindu-ne că majoritatea arbo-rilor şi arbuştilor cu mare valoaremeliferă vegetează în fondul fo-restier; ar fi deci benefic pentrutoată lumea să se introducă înschema de plantare şi alte speciitipic melifere, cum este bine cunos-cuta şi mult apreciata Evodiahuphensis Dode sau varietăţile desalcâm cu înflorire tardivă.

În al doilea rând, la înfi-inţarea plantaţiilor tipic meliferepe terenurile degradate, ar trebuica toţi apicultorii care posedăstupi în acel cerc cu raza de 3 kmîn jurul plantaţiei să participe lalucrările de înfiinţare, deoarecetoate albinele melifere de pe razarespectivă vor beneficia mai târ-ziu de acel cules. Aşa cumfiecare crescător de animale sepreocupă în permanenţă de asi-gurarea bazei furajere pentru ani-malele sale, aşa ar trebui că şifiecare crescător de albine să sepreocupe de asigurarea bazeimelifere locale.

Dr. ing. Ion NicoletaLaboratorul de Resurse Melifere și PolenizareInstitutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti

Cu gândul la viitor