peste700
proiectede succes
6 birouri,
acoperirenațională
echipăde peste
80 depersoane
peste 142 mil. € atrași pt.
clienți
4tipuri de garanții
Introducere
Stimate Partener, În curând vor fi lansate toate liniile de finanțare nerambursabilă din perioada 2014-2020, care reprezintă principala sursă de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). În acest catalog am adunat toate informațiile esențiale despre finanțările nerambursabile care sunt sau vor fi lansate în perioada 2014-2020 pentru IMM, atât din surse europene cât şi cele finanţate din bugetul de stat.
În perioada 2014-2020 bugetul alocat IMM-urilor din Fonduri Europene s-a redus semnificativ (de la 5.7 miliarde Euro la 3 miliarde Euro), astfel, dacă doriţi să beneficiaţi de aceste oportunităţi unice pentru dezvoltarea afacerii Dvs., trebuie să vă grăbiţi şi să vă asiguraţi că veţi fi printre primii care depun cereri de finanţare – fondurile se vor epuiza rapid:
Ideile bune merită finanțate - și finanțările nerambursabile au fost și vor rămâne forma cea mai avantajoasă de sprijin pentru beneficiarii potențiali din mediul privat. Însă, ideile bune primesc finanțare numai dacă sunt transformate în proiecte de calitate: proiecte care sunt selectate la finanțare, care pot fi implementate și care obțin rezultatele dorite de beneficiari. Astfel de proiecte pot fi realizate printr-o pregătire adecvată și cu o echipă de experți care vă ajută în toți pașii legați de elaborarea, implementarea și decontarea unui proiect de finanțare nerambursabilă. Fondurile sunt limitate, liniile de finanțare sunt în curs de lansare, iar pregătirea adecvată a cererilor de finanţare necesită timp - astfel informația joacă un rol esențial în drumul spre succes. Acest catalog vă va ajuta în realizarea primului pas spre succes: respectiv identificarea ideilor care pot primi finanțare nerambursabilă prin proiectele lansate în perioada 2014-2020.
Nagy-Imecs Péter
Expert, director operațional
Programul pentru producătorii din sectorul vitivinicol 2014 – 2018InvestițiiRestructurarea și reconversia podgoriilorAsigurarea recolteiPromovarea vinurilor
Informațiile au fost preluate din cadrul versiunilor actualizate ale programelor de �nanțare din perioada de programare 2014-2020, publicate pe paginile de web ale autorităților de management speci�ce.
Versiune online actualizată: www.gwc.ro/catalogfirme
Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele greşeli de tipar. Informaţiile din acest catalog nu au caracter obligatoriu şi sunt oferite doar în scop informativ. Informaţii detaliate şi condiţiile contractuale se pot obţine de la reprezentanții �rmei. Nu se poate încheia un contract numai pe baza datelor prezentate în acest catalog.
pagina 25-26
Programe �nanțate din bugetul de stat 2014 - 2020Finanțare pentru implementarea sistemelor de managementSprijinirea întreprinderilor cu maxim 2 ani vechime - STARTSprijinirea întreprinderilor cu activități de comerț sau servicii Sprijinirea întreprinderilor nou în�ințate tip SRL - DebutantAlte programe �nanțate din bugetul național pagina 20-24
Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020Dezvoltare de software inovativFinanțarea proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare pentru start-up-uriSprijin pentru întreprinderi inovatoareFinanțarea investițiilor pentru dezvoltarea departamentelor de cercetare-dezvoltareAtragerea cercetătorilor din străinătateFinanțarea clusterelor de inovare pagina 14-19
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020Investiţii în agricultură și în ferme de animaleSprijin pentru industria alimentarăTineri fermieriSprijin pentru ferme mici și de familieSprijin pentru transferul fermelorExploatarea turistică a patrimoniului cultural de interes localÎnființarea de întreprinderi neagricole în mediul ruralDezvoltarea afacerilor neagricole în mediul ruralSprijin pentru împădurireOportunitate de �nanțare în sectorul pomicolSubvenții – prime anuale pagina 5-13
Programul Operațional Regional 2014 - 2020Sprijinirea microîntreprinderilor din mediul urbanSprijinirea IMM-urilor pagina 3-4
Cuprins
Programul Operațional RegionalLinia de finanțare: 2.1. Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri
Construcția, modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii
Echipamente IT, tehnică de calcul, inclusiv software-ul aferent
Sprijinirea microîntreprinderilor din mediul urban
Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, inclusiv software-ul aferent
Echipamente birotice
Achiziționarea de teren si spații
Echipamente pentru energie regenerabilă
Realizare pagină web,inclusiv instrumentede vânzare on-line
3
200.000.000 Euro Valoarea finanțării:
25.000 - 200.000 Euro/proiect (microîntreprinderi)200.000 - 7.000.000 Euro/proiect (incubatoare de afaceri)
• microîntreprinderi cu o vechime de minim 1 an din mediul urban• incubatoare și acceleratoarele de afaceri (în calitate de agenți economici) din mediul urban și rural
Alocare financiară:
Beneficiari:
Construcția, modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii
Echipamente IT, tehnică de calcul, inclusiv software-ul aferent
Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, inclusiv software-ul aferent
Echipamente birotice
Activități de marketing; participarela târguri și expoziții internaționale
E-commerce: aplicaţii electronice, e-licitație, facturarea electronică, customer service, aprovizionare electronică, magazin electronic etc.
Implementare și certificare sisteme de management ISO
Realizare pagină web
Surse de energie regenerabile
Sprijinirea IMM-urilorProgramul Operațional RegionalLinia de finanțare: 2.2. Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor
500.000.000 Euro
• IMM-uri cu o vechime de minim 1 an, din mediul urban• întreprinderi mijlocii non-agricole cu o vechime de minim 1 an, din mediul rural
Alocare financiară:
Beneficiari: Valoarea finanțării: 200.000 - 1.000.000 Euro/proiect
4
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 4.1. Investiţii în exploataţii agricole
Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor din cadrul fermei, destinate activității productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigații în cadrul fermei și racordarea fermei la utilități
Achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de maşini/utilaje şi echipamente noi
Investiţii în agricultură și în ferme de animale
Cheltuieli privind înființarea plantațiilor pentru struguri de masă și alte plantații perene
Achiziționarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci și semiremorci specilizate
5
Amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, în cadrul unui lanț scurt de aprovizionare
Finanțare nerambursabilă: 30-90%Contribuție proprie: 10-70%
Valoarea maximă a finanțării: 2.000.000 Euro/proiect
Alocare financiară pe anul 2015:205.776.952 Euro
• fermieri, cu excepția persoanelor fizice neautorizate• cooperative, grupuri de producători• dimensiune exploataţie agricolă: minim 8.000 SO
Beneficiari:
LANSATTermen limită:30.10.2015
Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare
Investiţii pentru îmbunătăţirea controlului intern al calităţii, respectarea noilor standarde europene
Echipamente pentru etichetare,ambalare
Înființarea, extinderea și/sau modernizarea de rețele locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și ambalare
Achiziţionarea, inclusiv în leasing, de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport specializate
Investiţii pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile
6
Sprijin pentru industria alimentarăProgramul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 4.2. Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole
Finanțare nerambursabilă: 40-70%Contribuție proprie: 30-60%
• IMM, întreprinderi mari• cooperative, grupuri de producători Valoarea maximă a finanțării:
2.500.000 Euro/proiect
Beneficiari: LANSATTermen limită:30.10.2015
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 6.1. Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri
Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă
Achiziționarea de teren agricol
Tineri fermieri
Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, inclusiv software-ul aferent
Plantare deplante perene, pomi și arbuști fructiferi
Achiziționarea de animale
Alocare financiară pe anul 2015:111.209.889 Euro
LANSATTermen limită:30.10.2015Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
7
Valoarea maximă a finanțării:50.000 Euro/proiect
• tineri fermieri cu vârsta de până la 40 de ani• dimensiune exploataţie agricolă la momentul depunerii cererii de finanţare: 12.000 SO - 50.000 SO
Beneficiari:
Achiziționarea de animaleEchipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru inclusiv software-ul aferent
Achiziționarea de teren agricol
Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 6.3. Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici
Sprijin pentru ferme mici și de familie
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
• fermieri care deţin în proprietate și/sau folosință o exploataţie agricolă încadrată în categoria de fermă mică (8.000 - 11.999 SO)
Valoarea maximă a finanțării:15.000 Euro/proiect
Beneficiari:
8
LANSATTermen limită:30.10.2015
9
Dotarea clădirilor/ monumentelor renovate
Renovarea/reabilitarea monumentelor istorice; construcție drumuri de acces
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 7.6. Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural
Exploatarea turistică a patrimoniului cultural de interes local
Finanțare nerambursabilă: 85%Contribuție proprie: 15%
200.000 Euro/proiect
• persoane fizice autorizate și societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de interes local
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
Submăsura are în vedere sprijinirea micilor fermieri care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploatație şi drepturile de plată corespunzătoare
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 6.5. Schema pentru micii fermieri
Sprijin pentru transferul fermelor
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
Echivalentul a 120% din cuantumul anualal sprijinului acordat pe schema de miciifermieri din Pilonul I.
• fermieri care au participat cel puțin un an la schema pentru micii fermieri și se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
10
Investiții pentru prestarea de servicii ( ex. medicale, sanitar-veterinare; reparații mașini, unelte, obiecte casnice; consultanță, contabilitate, juridice, audit; servicii informatice; servicii tehnice, etc.
LANSATTermen limită:30.10.2015
Investiții pentru activități meșteșugărești, cum ar fi: olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii
Investiții pentru activități productive (fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, hârtie și carton; fabricarea produselor chimice, farmaceutice; industrie metalurgică, utilaje și echipamente; fabricarea de produse electrice, electronice; producere de combustibil din biomasă, etc.)
Investiții pentru agroturism, cum ar fi: servicii de cazare, activități agroturistice
Înființarea de întreprinderi neagricole în mediul ruralProgramul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 6.2. Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
70.000 Euro/proiect
• fermieri sau membrii unei gospodării agricole• micro-întreprinderi și întreprinderi mici nou înființate
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
LANSATTermen limită:30.10.2015
Construcţia, extinderea și/sau modernizarea și dotarea clădirilor pentru producție/servicii
Achiziţionarea de utilaje, instalaţii și echipamentenoi pentru producție
Construcția de unități de primire agroturistică
Producere de combustibil din biomasă în vederea comercializării (ex.: fabricarea de peleți)
Activități de agrementturistic
Achiziţionarea de utilaje, instalaţii și echipamente noi pentru prestarea de servicii medicale, veterinare; reparații de mașini, unelte; consultanță; servicii informatice, etc.
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole
Dezvoltarea afacerilor neagricoleîn mediul rural
Finanțare nerambursabilă: 70-90%Contribuție proprie: 10-30%
200.000 Euro/proiect
• micro-întreprinderi și întreprinderi mici nou-înființate/existente, din spațiul rural• ferme care își diversifică activitatea de bază prin înființarea sau dezvoltarea unei activități non-agricole
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
11
LANSATTermen limită:30.10.2015
EchipamenteIT, tehnicăde calcul
Costuri necesare realizării celor două lucrări de îngrijire a arboretelor efectuate după închiderea stării de masivde masiv
Compensații pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmarea împăduririi terenurilor agricole
Costuri legate de lucrările de întreținere a plantației pentru o perioadă de maximum 6 ani
Înființarea și functionarea grupurilor de producători din sectorul pomicol
Costuri necesare întocmirii proiectului tehnic de împădurire
Costuri legate de lucrările pentru înființarea plantației
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 8.1. Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite
Sprijin pentru împădurire
12
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
Sprijinul acordat în cadrul submăsurii va fi furnizat sub forma unei prime anuale
• deţinătorii publici și privați de teren agricol şi neagricol și formele asociative ale acestora Valoarea maximă a finanțării
Beneficiari:
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 9.1. Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol
Oportunitate de finanțare în sectorul pomicol
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
100.000 Euro/an/proiect, pe o perioadă de 5 ani
• grupurile de producători din sectorul pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiarii:
Conservarea resurselor genetice animale locale în pericol de abandon
Menţinerea practicilor de agricultură ecologică
Plăți compensatorii în zona montană
Conversia la metodele de agricultură ecologică
Plăţi pentru angajamente de agro-mediu şi climă
Plăți pentru angajamente de silvo-mediu
Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative
Plăți pentru zone care se confruntă cu alte constrângeri specifice
Programul Național de Dezvoltare RuralăLinia de finanțare: 10. Plăți directe
Subvenții – prime anuale
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
Sprijinul acordat în cadrul submăsurii va fi furnizat sub forma de prime anuale
• fermieriValoarea maximă a finanțării:
13
Beneficiari:
Achiziții de servicii de dezvoltare de la terți, brevete / licențe
Consultanță pentru elaborarea / managementului proiectului
Dezvoltare de software inovativ
Achiziționarea de hardware IT
Cheltuieli de personal
Cheltuieli privind cercetare de piață
Informare şi publicitate
Amenajare data center
Instruire / formareprofesională
Achiziționarea aplicațiilor software/licențelor
Cheltuieli de informare şi publicitate
Cheltuieli pentru auditare
Programul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere
59.700.000 EuroAlocare financiară:
• întreprinderi (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) sau consorții (parteneriate) care sunt sau vor deveni membrii al unui cluster pe domeniul IT&C
Investiții: Finanțare nerambursabilă: max. 70% • Contribuție proprie: min. 30%
Dezvoltare de software inovativ: Finanțare nerambursabilă: max. 80% • Contribuție proprie: min. 20%
Realizarea și implementarea proiectului:Finanțare nerambursabilă: 100% • Contribuție proprie: -
3.240.000 Lei/proiectValoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
14
EchipamenteIT, tehnicăde calcul
Programul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 1.2.1. Proiecte CDI pentru Spin-off-uri şi Start-up-uri inovatoare
Cheltuieli de personal, care includ cheltuieli salariale (salarii, contribuţii sociale angajator, indemnizaţii)
Cheltuieli cu achiziţia de servicii pentru cercetare-dezvoltare- inovare: cercetare industrială, dezvoltare experimentală, studii de piață, încercări şi testări în laboratoare de specialitate, certificarea, testarea şi marcarea calităţii
Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale: aplicații informatice, licențe
Cheltuieli pentru procurarea de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului
Cheltuieli generale de administraţie: servicii de comunicații, plata utilităților, cheltuieli salariale pentru personalul administrativ
Finanțarea proiectelor de cercetare- dezvoltare-inovare pentru start-up-uri
Cheltuieli pentru înfiinţare şi înregistrare de spin-off
Utilaje şi echipamente pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie
15
Finanțare nerambursabilă: 90%Contribuție proprie: 10%
840.000 Lei/proiectValoarea maximă a finanțării:
• start-up-uri: întreprinderi care înregistrează o vechime de maximum 3 ani în anul depunerii proiectului• spin-off-uri: firme care urmează să se înfiinţeze pe baza unui rezultat obţinut dintr-un proiect de cercetare al unei organizaţii de cercetare de drept public
Beneficiari:
LANSATDepunerecontinuă
Cheltuieli de personal (salarii, contribuții sociale angajator, indemnizații)
Cheltuieli de personal aferente personalului cu înaltă calificare detaşat/angajat pe durataproiectului
Cheltuieli pentru achiziția de echipamente IT şi pentru comunicaţii
Cheltuieli pentru achiziția de echipamente şi instrumente pentru cercetare
Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale: cunoștințe tehnice, brevete, drepturi de utilizare
Servicii de cercetare, de consultanță și servicii echivalente folosite exclusiv pentru activităţile de cercetare industrială/dezvoltare experimentală
Cheltuieli de amortizare pentru clădiri şi spaţii
Cheltuieli generale de administraţie implicate direct de proiect: servicii de comunicații, plata utilităților, cheltuieli salariale pentru personalul administrativ
Cheltuieli pentru achiziţia de substanţe, materiale, consumabile
Cheltuieli pentru obţinerea, validarea și protejarea drepturilor de proprietate industrială
Cheltuieli pentru introducerea în producţie a rezultatelor cercetării
Sprijin pentru întreprinderi inovatoareProgramul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 1.2.1. Întreprinderi nou-înființate inovatoare
• microîntreprinderi şi întreprinderi mici cu o vechime de maxim 5 ani la momentul depunerii cererii de finanţare, cu bilanţ depus pe anul 2014• cheltuieli de cercetare-dezvoltare de minim 10% din cheltuieli totale de exploatare în cursul unuia dintre anii: 2012-2014
16
Beneficiari:
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: - Valoarea maximă a finanțării:
6.750.000 Lei/proiect
LANSATTermen limită:11.08.2015
Programul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 1.1.1. Investiții pentru departamentele de CD ale întreprinderilor
Cheltuieli pentru achiziția de teren
Cheltuieli pentru achiziționarea de clădiri şi spatii
Finanțarea investițiilor pentru dezvoltarea departamentelor de cercetare-dezvoltare
Cheltuieli cu lucrări de modernizare/extindere/construcție clădiri şi spatii
Cheltuieli pentru achiziția de echipamente IT şi pentru comunicații
Cheltuieli pentru achiziția de instalații, echipamente şi instrumente independente pentru cercetare
Cheltuieli pentru achiziția de active fixe necorporale: aplicații informatice, licențe
17
Finanțare nerambursabilă: 10-70%Contribuție proprie: 30-90% 90.000.000 Lei/proiect
Valoarea maximă a finanțării:
• întreprinderile mici, mijlocii și mari cu activitate de cercetare-dezvoltare menționată în statut
Beneficiari:
LANSATTermen limită:18.08.2015
Cheltuieli pentru achiziția de echipamente şi instrumente pentru cercetare, IT şi pentru comunicaţii
Cheltuieli generale de administraţie: servicii de comunicații, plata utilităților, cheltuieli salariale pentru personalul administrativ
Atragerea cercetătorilor din străinătate
Cheltuieli de personal (salarii, contribuții sociale angajator, indemnizații) și de deplasare
Cheltuieli pentru achizițiade active fixe necorporale (cunoștințe tehnice, brevete, drepturi de utilizare)
Cheltuieli pentru achiziția de servicii (de cercetare, de consultanţă şi servicii echivalente folosite exclusiv pentru activităţile de cercetare)
Cheltuieli de amortizare pentru clădiri şi spaţii
Cheltuieli pentru achiziţia de substanţe, materiale, plante, animale de laborator, consumabile şi alte produse necesare desfăşurării activităţilor de cercetare
Cheltuieli pentru realizarea studiilor de fezabilitate pregătitoare activităţilor de cercetare
Cheltuieli pentru obţinerea, validarea şi protejarea drepturilor de proprietate industrială
Programul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 1.1.4 Atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru con-solidarea capacității de CD
• organizații de cercetare• întreprinderi cu activitate cercetare-dezvoltare menționată în statut
Finanțare nerambursabilă: 25-100%Contribuție proprie: 0-75% 9.000.000 Lei/proiect
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
18
LANSATTermen limită:01.09.2015
Programul Operațional CompetitivitateLinia de finanțare: 1.1.1. Clustere de inovare
Finanțarea clusterelor de inovare
Cheltuieli pentru achiziția de teren
Cheltuieli cu lucrări de construcție/extindere
Cheltuieli pentru închirierea/ achiziția de clădiri/spații
Cheltuieli de personal (salarii, contribuții sociale angajator, indemnizații) și de deplasare
Cheltuieli aferente obținerii, validării și protejării brevetelor
Cheltuieli pentru achiziția de echipamente şi instrumente pentru cercetare, IT şi pentru comunicaţii
Cheltuieli pentru detașarea în cadrul organizației clusterului de personal cu înaltă calificare de la o organizație de cercetare sau de la o întreprindere mare
Cheltuieli administrative legate de: animarea, promovarea clusterului, organizarea de programe deformare și ateliere
Cheltuieli pentru servicii de sprijinire a inovării (costuri cu spații de lucru, biblioteci, cercetare de piață, laboratoare, etichetare de calitate, testarea și certificarea calității în scopul dezvoltării de produse)
• clustere reprezentând întreprinderi mici, mijlocii și mari / asociații, fundații / institut național de
cercetare-dezvoltare / instituție de învățământ superior de stat acreditată
Finanțare nerambursabilă: 50-65%Contribuție proprie: 35-50% 30.000.000 Lei/proiect
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
19
LANSATTermen limită:18.08.2015
Implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii (ISO 9001)
Implementarea şi certificarea schemelor de management şi audit – EMAS
Înființarea magazinelor de prezentare în cadrul halelor industriale
Implementarea şi certificarea sistemelor de management al sănătăţii şi securității ocupaţionale (OHSAS 18001)
Implementarea şi certificarea sistemelor de management al securităţii informaţiei (ISO 27001)
Dotarea şi/sau modernizarea laboratoarelor de testareşi etalonare existente, precum şi acreditarea acestora (acreditarea nu este obligatorie)
Implementarea şi certificarea sistemelor de management al siguranței alimentului (ISO 22000)
Înregistrarea mărcilor, brevetelor industriale - etichetare ecologică
Implementarea şi certificarea sistemelor de management al mediului (ISO 14001)
Finanțare pentru implementarea sistemelor de managementMinisterul Economiei, Direcţia Politici IndustrialeProgramul de creştere a competitivităţii produselor industriale
Finanțare nerambursabilă: maxim 50%Contribuție proprie: minim 50%
5.000 – 200.000 Euro/proiect
• întreprinderile micro, mici, mijlocii și mari
Valoarea maximă a finanțării:
Beneficiari:
65.000.000 LeiAlocare financiară:
20
Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice, aparate de marcat electronice fiscale Mijloace de transport marfă
Brevete, licențe, software, mărci comerciale
Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul
Echipamente IT,tehnică de calcul
Achiziţionarea de spaţii de lucru, de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ
Mobilier, aparatură birotică
Realizare pagină web; Promovare on-line
Surse de energie regenerabile
Participarea la cursuri deinstruire pentru formare
Consultanţă pentru obţinerea finanţării
Sprijinirea întreprinderilor cu maxim 2 ani vechime - STARTDepartamentul pentru IMM, Mediu de afaceri şi TurismProgramul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START
Finanțare nerambursabilă: 90%Contribuție proprie: 10%
21
120.000 Lei/proiectValoarea maximă a finanțării:
• întreprinderi micro, mici și mijlocii, cu maxim 2 ani vechime
Beneficiari:
Participarea la cursuri de instruire pentru formare/ calificare profesională
Departamentul pentru IMM, Mediu de afaceri şi TurismProgramul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață – Comerț
Cititoare pentru cod de bare, cântare electronice, aparate de marcat electronice fiscale
Mobilier, aparatură birotică
Sprijinirea întreprinderilor cu activități de comerț sau servicii
Realizare pagină web
Surse de energie regenerabile
Echipamente tehnologice maşini, utilaje şi instalaţii de lucru -inclusiv software-ul aferent
Consultanţă pentru obţinerea finanţării
Echipamente IT, tehnică de calcul Mijloace de transport marfă
Electro şi motostivuitoare
Brevete, licențe, mărci comerciale, Certificare ISO
Finanțare nerambursabilă: maxim 90%Contribuție proprie: minim 10%
135.000 Lei/proiectValoarea maximă a finanțării:
• întreprinderi micro, mici și mijlocii, cu minim 2 ani vechime
Beneficiari:
22
Departamentul pentru IMM, Mediu de afaceri şi TurismProgramul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători tineri – SRL-D
Achiziționarea de teren pentru realizarea de construcţii/amenajare
Echipamente tehnologice, maşini, utilajeşi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţiide măsură, control şi reglare, tehnică IT
Costuri de operare: costuri de înființare a firmei, de personal, de training și formare personal, costuri legate de încălzire, gaz, electricitate, curăţenie, reparaţii, asigurare, apă/canal, gunoi, contabilitate și consultanță, etc.
Sprijinirea întreprinderilor nou înființate tip SRL - Debutant
Mijloace de transport marfă Mobilier
Construcţii pentru desfășurarea activităţii
Realizare pagină web
Achiziționarea de spațiu de birouri, producție, depozitare și desfăşurare activităţi comerciale şi prestări servicii
Brevete de invenţie, design industrial, mărci de produse şi servicii (francize, etichetare ecologică, etc.)
Finanțare nerambursabilă: maxim 50%Contribuție proprie: minim 50%
10.000 Euro/proiectValoarea maximă a finanțării:
• persoane fizice – întreprinzători debutanți
Beneficiari:
23
Programul național mult ianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii
Finanțare nerambursabilă: 90%Contribuție proprie: 10%
Valoarea maximă a finanțării: 41.500 Lei/proiect
Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
Valoarea maximă a finanțării: 1.500 Lei/proiect
Departamentul pentru IMM, Mediu de afaceri şi Turism
Alte programe finanțate din bugetul național
24
Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
Finanțare nerambursabilă: 100%Contribuție proprie: -
Valoarea maximă a finanțării: Participare la workshop
EchipamenteIT, tehnicăde calcul
Investiţii corporale: teren, clădiri şi plantaţii, maşini şi echipamente
Investiții
Restructurarea și reconversia podgoriilor
Plantarea parcelelor viticole amplasate în condiţii nefavorabile pe alte amplasamente care conferă condiţii climatice şi pedologice favorabile la nivelul aceleiaşi suprafeţe
Investiții necorporale: transfer de tehnologie prin achiziţionarea drepturilor de autor - intelectuale, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate
Schimbarea soiurilor existente în cultură cu soiuri superioare din punct de vedere calitativ sau clone din aceste soiuri
Modernizarea exploataţiilor viticole
25
Programul pentru producătorii din sectorul vitivinicol 2014 – 2018
16.500.000 Euro
• producători viticoli, persoane fizice sau juridice
Finanțare nerambursabilă: 50%Contribuție proprie: 50%
Alocare financiară:
Beneficiari:
185.570.000 Euro
• producători viticoli, persoane fizice sau juridice care deţin şi/sau exploatează suprafeţe de viţă-de-vie cu soiuri nobile
Finanțare nerambursabilă: 50%Contribuție proprie: 50%
Alocare financiară:
Beneficiari:
Asigurarea recoltei
Promovarea vinurilor
Prime de asigurare plătite pentru a se asigura împotriva pierderilor rezultate din fenomenele climatice cu efecte adverse asimilabile dezastrelor naturale
Prime de asigurare plătite pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice cu efecte adverse
Relaţii publice
Acţiuni de promovaresau de publicitate
Campanii de informare
Participarea la evenimente, târguri, expoziții, concursuri internaţionale
26
Studii de evaluare și studii de piață
Prime de asigurare plătite pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de animale, boli sau de infestări cu dăunători
Programul pentru producătorii din sectorul vitivinicol 2014 – 2018
1.750.000 Euro
• societăți private românești, organizații de producători, organizații profesionale şi interprofesionale ai căror membri produc şi exportă vinuri în țările în afara UE
• organizaţii profesionale și interprofesionale, organizaţii de producători, care propun programe de promovare prin informare a vinurilor produse în UE
Finanțare nerambursabilă: max. 80%Contribuție proprie: min. 20%
Alocare financiară:
Beneficiari:
1.750.000 Euro
• producătorii agricoli, persoane fizice/juridice care asigură recolta plantaţilor viticole cu struguri de vin
Finanțare nerambursabilă: 50-80%Contribuție proprie: 20-50%
Alocare financiară:
Beneficiari:
Pentru a beneficia de o consultanță gratuită, contactați-ne
CLUJ NAPOCA - sediu centralStr. Napoca Nr. 16Tel: 0264 484 776, 0364 100 732, Fax: 0364 100 733
CRAIOVACalea București, Nr. 22, Bl. M18A, Sc. 1, Et. 4, Ap. 14Tel: 0351 422 242
MIERCUREA CIUCStr. Petőfi Sándor, Nr. 8Tel.: 0741 218 755
SATU MAREPiața Vasile LucaciuT2 ParterTel: 0744 977 846•punct de informare
BUCUREŞTISector 2., Str. Matei Voievod, Nr. 29, Energi-Co Business Center Tel/Fax: 031 411 3994
BACĂUStr. Buciumului, Nr. 9Tel.: 0741 218 756
fonduri nerambursabile
fb.com/goodwillconsultingGWC bit.ly/gwconsulting-linkedin
Goodwill Consulting este un grup internaţional de firme prezent în Ungaria, România, Bulgaria, Croaţia și Germania, care în anul 2014 a sărbătorit aniversarea de 10 ani de la înființare, în România activând din 2008.
4tipuri de garanții
echipăde peste
80 depersoane
6birouri,
acoperirenațională
ver.
9 w
ww
.gw
c.ro
/cat
alog
firm
e
peste 142 mil. € atrași pt.
clienți
peste700
proiectede succes
Avem proiecte de succes în toate domeniile care au fost finanţate în perioada 2007-2013, prin care am devenit una dintre cele mai experimentate firme de consultanţă din România. Cele peste 700 de exemple de proiecte de succes dovedesc faptul că absorbția și câștigarea fondurilor nerambursabile este o misiune posibilă.
Goodwill Consulting este singura firmă de consultanţă din România care oferă clienților 4 tipuri de garanţii. Astfel, pe lângă garanţia de formă – care constituie o restituire integrală a avansului plătit în cazul în care respingerea unui proiect este cauzată de nerespectarea cerinţelor de formă – firma noastră oferă alte 3 tipuri de garanţii, prin care aveţi siguranţa că suma investită în colaborarea cu noi va fi o afacere profitabilă pentru Dvs.
Studiile superioare de specialitate (științe economice, studii europene) stau la baza competențelor echipei Goodwill Consulting, la care se adaugă experiența a sute de cereri de finanțare elaborate. Clienții sunt sprijiniți și de echipa administrativă respectiv de echipele de vânzări, care sunt formate din profesioniști la fel de pregătiți ca și consultanții, astfel putem oferi servicii de cea mai înaltă calitate pe teritoriul întregii ţări.
Am reuşit să contribuim la dezvoltarea mediului de afaceri şi sectorului public din România prin proiecte de finanţare nerambursabilă aprobate în valoare de 142 milioane €. Cu toate că absorbţia fondurilor nerambursabile în anumite sectoare este scăzută, reuşim să implementăm cu succes proiectele câştigate – clienţii noştri încasează fără probleme sumele nerambursabile aprobate.
Datorită faptului că din ce în ce mai mulţi clienţi au solicitat serviciile noastre de consultanţă, am avut posibilitatea să lărgim activitatea și pe plan geografic - astfel începând din anul 2014 putem oferi serviciile noastre pe întregul teritoriu al României. Pentru a facilita fluiditatea şi continuitatea procesului de lucru, pe lângă principalele căi de comunicare (email, fax, telefon), consultantul desemnat vă va vizita ori de câte ori acest lucru este considerat necesar. Bineînțeles, costul deplasărilor va fi suportat de firma noastră.