Anul LltV Arad, 17 Martie 1940 Nr. ii

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

Redacţia şi Administraţia:

ARAD, STRADA EMINESCU 18 A P A R E D U M I N E C A

Redactor : Pr. Ilarion V . Felea A B O N A M E N T E :

Pentru 1 an 300 Lei; 6 luni 150 Lei

- E P I S C O P I A O R T O D O X Ă R O M A N Ă A T I M I Ş O A R E I —

Nr. 652/1940.

Comunicat P r e a Cucernicilor şi Onoraţilor Deputaţi aleşi pentru Adunarea Eparhială a

Timişoarei.

In urma adresei P. Ven. Consistor Metropolitan din Sibiu Nr. 30/1940, M. din 2 Martie a. c, prin care se preconizează o anchetă asupra alegerilor făcute în lunile Ianuarie şi Februarie a. c. pentru mandatele de Deputaţi din cler şi mireni la Adunurea Eparhială a Timişoarei, prin aceasta amânăm Adunarea Eparhială, convocată pe ziua de 17 Martie a, c . până la o altă dată.

Arad, în 12 Martie 1940, f A N D R E I

Episcopul Aradului ca Episcop locţiitor al Timişoarei.

Ortodoxia şi viaţa socială D a c ă creş t in i smul în deobşte ne indică di­

r e c ţ i a şi ne dă p u t e r e a s p r e s ingura o r g a n i z a r e s ă n ă t o a s ă a vieţ i i soc ia le , c u a t â t m a i mult o f a c e a c e a s t a o r t o d o x i a , f o r m a n e a l t e r a t ă a creş t in i smulu i .

P r o t e s t a n t i s m u l a t r a s cele m a i puţ ine în­v ă ţ ă m i n t e din dogma Sfintei T r e i m i p e n t r u v i a ţ a omului în soc i e ta te . Individual ismul p r o t e s t a n t a f i r m â n d c ă omul îşi c â ş t i g ă m â n t u i r e a s t â n d izolat în f a ţ ă lui Dumnezeu, e în d i r e c t ă c o n . t r a d i c ţ i e cu p o r u n c a iubiri i şi a comuniuni i i n d i c a t ă de Sf. T r e i m e .

L a ca to l i c i sm d e v i e r e a dela c a l e a d r e a p t ă a duhului c r e ş t i n în a c e a s t ă p r i v i n ţ ă a p a r e m a i puţin vizibilă. De a c e e a t r e b u e să s t ă r u i m puţin m a i mult în t ru r e l i e f a r e a strperiorităţi* o r t o -lodoxie i f a ţ ă de el în a c e s t punct .

O r t o d o x i a v ă d e ş t e r ă m â n e r e a ei pe l inia i n d i c a t ă de Sf. T r e i m e în f o r m a de c o n d u c e r e a Biser ic i i . B i s e r i c a o r t o d o x ă a r e în f r u n t e a ei

c o m u n i t a t e a episcopilor, adunaţ i în sinod, s a u s t ă r u i n d în so l idar i ta te , în f r ă ţ e a s c ă şi duhovni­c e a s c ă l e g ă t u r ă . Cu câ t e m a i s t r â n s ă l e g ă t u r a î n t r e episcopi, f ă r ă a se m i c ş o r a i m p o r t a n ţ a u n o r a din ei de c ă t r e alţi i , s a u a t u t u r o r pr in t o t a l i t a t e , cu a t â t e m a i m u l t ă v i a ţ ă duhovni­c e a s c ă în B i s e r i c ă . O r t o d o x i a a r a t ă astfe l c ă î i B i s e r i c ă funcţ ia de c o n d u c ă t o r nu e x i s t ă în f o r m ă p u r ă , c i în împle t i re c u f r ă ţ i a , condi ţ io ­n a t ă de c o m u n i t a t e , t r a n s f i g u r a t ă de d a t o r i a dragos te i şi l i m i t a t ă de faptul c ă s ingur nu eş t i n imic , ci n u m a i în comuniune cu alţ i i . B i s e r i c a n ' a r e pe n imeni în sânu l ei, c a r e s ă fie m a i m a r e p u r şi s implu. Ci c a l i t a t e a a c e a s t a de „ m a i m a r e " es te o a r e c u m n e u t r a l i z a t ă de faptul c ă unul e m a i m a r e n u m a i în ega l i ta te şi f r ă . ţ ie c u alţ i i .

F u n c ţ i a de m a i m a r e şi d o r i n ţ a după e a a scund în ele cel m a i m a r e per ico l de p ă c a t p e n t r u om. A fi m a i m a r e p u r şi s implu, e

î n suş i p ă c a t u l r e a l i z a t . A c e a s t a î n s e m n e a z ă a fi r e d u s pe to ţ i ce i l a l ţ i l a un n ive l i n f e r i o r ş i p r in a c e a s t a a t e fi s c o s din med iu l iub i r i i , c ă c i i u b i r e c â n d n ' a i pe n i m e n i ega l cu t ine , nu poţ i a v e a . Nici Dumnezeu nu s 'a s c o s pe s i n e din mediu l iub i r i i , c ă c i nu e o p e r s o a n ă s i n g u r ă l a n ive lu l dumnezeesc , c i t r e i l a a c e l a ş n ive l . A a v e a ş i a a d m i t e pe a l ţ i i l a n ive l egal cu t i n e e s t e cond i ţ i a e l e m e n t a r ă a iub i r i i . Ş i n u m a i cons t i t u i t a s t f e l e s e n ţ i a l în iub i r e , e ş t i apo i c a p a b i l de i u b i r e ş i f a ţ ă de a l ţ i i m a i m i c i . C ine f o n c i a r m e n t e e p l a s a t în a f a r ă de mediu l iub i r i i , nu p o a t e a v e a i u b i r e p r i n s implu l fapt c ă s e a p l e a c ă s p r e ce i m a i mic i , f ă r ă a-şi pă ­r ă s i n ive lu l s ă u de s i n g u r ă t a t e s u p e r i o a r ă . L a ce i m a i m i c i t e poţ i c o b o r î c a s ă ţ i - i f a c i egal i , n u m a i d a c ă e ş t i ob i şnu i t s ă a i ega l i cu t ine , n u m a i c â n d ş i locu l de unde t e c o b o r i e to t o c o m u n i u n e . A t u n c i poţ i v e d e a în ce l de m a i j o s unul după chipul ce lu i de m a i sus cu c a r e e ş t i în c o m u n i c a r e . Ce l d e m a i j o s e s t e r i d i c a t în c i r c u i t u l de c o m u n i c a r e a c e l o r d e sus . A ş a a f ă c u t Dumnezeu cu o a m e n i i : i -a r i d i c a t în c i r ­cu i tu l de i u b i r e ş i de c o m u n i c a r e a l S i . T r e i m i .

E s t e î n v ă ţ ă t u r ă c r e ş t i n ă c ă Duhul S f â n t e s t e a c e a d i n t r e p e r s o a n e l e dumnezeeş t i c a r e s e c o b o a r ă m a i i n t i m în noi , A t â t de i n t i m î n c â t dev ine c a un fel de s u b i e c t în locu l nos t ru , l ă -s â n d u . n e t o tu ş i c o n ş t i i n ţ a c ă noi s u n t e m sub i ec t . C â n d iub im p e T a t ă l cu i u b i r e f i a s că , Duhul S f â n t e s t e ce l c e s t r i g ă d in i n i m i l e n o a s t r e „Ava , P ă r i n t e ! "

P r i n Duhul S f â n t s u n t e m în s t a r e s ă c r e ­dem c ă I i s u s e s t e D u m n e z e u ş i s ă - L iubim» Duhul S f â n t i u b e ş t e din noi pe F i u l lui D u m n e ­zeu, a d i c ă noi î l iub im, i a r F i u l n e i u b e ş t e pe noi iub ind în noi pe Duhul S f â n t . I a r F i u l e om c a noi , e un T u a l nos t ru , c a o r i c e om. P r i n a c e a s t a n e - a a r ă t a t în g e n e r a l v a l o a r e a omului , s e m n i f i c a ţ i a o r i c ă r u i t r u p o m e n e s c . P r i n f i e c a r e om, c â n d î l p r i v i m cu c r e d i n ţ ă în H r i s . t o s , p r i v i m pe I i su s . Ş i o a m e n i i c r ed inc io ş i , c u ­c e r i ţ i de c o m u n i u n e a iub i r i i , s e r a p o a r t ă cu i u b i r e l a T a t ă l ce l nevăzut , d a r p u t e r e a cu c a r e i u b e s c pe T a t ă l e s t e de la Duhul S f â n t ş i de la F i u l . I a t ă c u m în r e l a ţ i i l e de i u b i r e d i n t r e o a m e n i , s e e x e r c i t ă î n s ă ş i i u b i r e a d i n t r e p e r s o a n e l e S f i n t e i T r e i m i .

I a r i e r a r h i a s i n o d a l ă e s t e ş i ea , în r e l a ­ţ i i l e ei , ch ip a l S f i n t e i T r e i m i .

D e a s e m e n e a e a s e f a c e model a l fe lului de r e l a ţ i i î n t r e ce i l a l ţ i m e m b r i a i B i s e r i c i i ş i pe s t e to t a c e s t fel de c o n d u c e r e a B i s e r i c i i e o p i ldă p e n t r u s t a t ş i p e n t r u o a m e n i , un idea l c a ş i o m u s t r a r e .

Ş i s t a t u l ş i s o c i e t a t e a o m e n e a s c ă îş i spun

în f a ţ a modelu lu i de c o n d u c e r e ş i de c o m u ­n i u n e b i s e r i c e a s c ă : i a t ă c u m a r t r e b u i s ă f im ş i cum nu s u n t e m . In felul a c e s t a B i s e r i c a cu felul e i de o r g a n i z a r e ş i de v i a ţ ă în iub i r e , e x e r c i t ă o i n f luen ţ ă n e c o n t e n i t t r a n s f i g u r a t o a r e a s u p r a o rgan i za ţ i e i de s t a t ş i a s n p r a s o c i e t ă ţ i i o m e n e ş t i .

Ce ne o f e r ă în s c h i m b c a t o l i c i s m u l ? O con­d u c e r e a b s o l u t i s t a u n i p e r s o n a l ă . E a . s ' a depă r ­t a t de p i lda c e - o dă S f . T r e i m e , f a c e i m p o s i b i l ă l e g ă t u r a de i u b i r e î n t r e c o n d u c e r e a B i s e r i c i i ş i c r e d i n c i o ş i ş i nu p o a t e s e r v i c a model p e n t r u r e l a ţ i i l e c r e d i n c i o ş i l o r î n t r e e i , c a ş i p e n t r u s t a t ş i s o c i e t a t e în deobş te . D a c ă a fi s u p e r i o r î n s e a m n ă a fi s i ngur ş i m a i p r e s u s de to ţ i , c a r e c r e d i n c i o s nu-ş i v a f a c e o i s p i t ă din a c e a s t a ? Numai ce i i n f e r i o r i au ega l i cu ei î n ş i ş i ş i t r e . bue s ă t r ă i a s c ă în comun iune , î ş i v a z i ce c r e ­d inc iosu l .

D e s igur p e n t r u o d i sc ip l ină e x t e r i o a r ă , p e n t r u o o rd ine î n t e m e i a t ă pe f r i c ă ş i pe lege, a b s o l u t i s m u l u n i p e r s o n a l p o a t e a v e a a v a n t a g i i . F e r e ş t e de s u r p r i z e l e uttei l i b e r t ă ţ i i n s p i r a t e de r ă u . D e a c e e a s t a t u l t r e b u e s ă f i e o rgan i za t a s t f e l c a în vâ r fu l s c ă r i i s ă f ie un s ingur c o n ­d u c ă t o r . D a r B i s e r i c a nu e s t a t . B i s e r i c a nu p o a t e r e n u n ţ a l a î n f ă ţ i ş a r e a i ub i r i i în f o r m a e i de o r g a n i z a r e , p r e f e r â n d iub i r i i d i s c ip l ina f o r ţ a t ă . C ine v a m a i e x e r c i t a a t u n c i a s u p r a s t a t u l u i p u t e r e a s p i r i t u a l ă c a r e să-1 f a c ă s ă - ş i t r a n s f i g u r e z e în f i e c a r e c l i pă f o r ţ a p r i n i ub i r e , f ă r ă a r e n u n ţ a t o t a l l a f o r ţ ă ? Ş i c i n e v a m a i a r ă t a s o c i e t ă ţ i i o m e n e ş t i c ă d r u m u l s p r e f o r m a i d e a l ă a r e l a ţ i i l o r din s â n u l e i nu e i nd iv i ­dua l i smul , n i c i comun i smu l , c i c o m u n i u n e a în iub i r e , d a c ă B i s e r i c a dându . ş î o c o n d u c e r e un i ­p e r s o n a l ă a r a t ă su s un ind iv idua l i sm dus l a e x t r e m , i a r j o s o m a s ă supusă ş i n e l i b e r a t ă de c r e d i n c i o ş i ?

B i s e r i c a nu s e poa t e f a c e c a l u m e a , c h i a r d a c ă l u m e a a r i sp i t i -o cu a v a n t a g i i a p a r e n t e . E a t r e b u e s ă r ă m â n ă î n v ă ţ ă t u r a l u m i i ş i p r o -p o v ă d u i t o a r e a R e v e l a ţ i e i c h i a r p r in f i i n ţ a e i .

B i s e r i c a t r e b u e s ă f ie ş i în i e r a r h i a ş i în c o l e c t i v i t a t e a c r e d i n c i o ş i l o r c o r p m i s t i c în c a r e e î n c o r p o r a t ă î n s ă ş i S f . T r e i m e . E o g r o z a v ă e r e z i e s ă s ecu l a r i z ez i co rpu l m i s t i c a l D o m n u ­lui ş i a l Duhulu i S fân t , p r in t eza c ă n u m a i o p e r s o a n ă , în s i n g u l a r i t a t e a ei , s t ă în l e g ă t u r ă cu D o m n u l ş i n u m a i e a p r i m e ş t e c o m u n i c a r e a adevă ru lu i .

O r t o d o x i a e*singura î n f ă ţ i ş e t o a r e a u t e n t i c ă a c e r u l u i pe p ă m â n t .

„Telegraful Român" D, S T Ă N I L O A E

Savonarola: Meditaţii x.

Deschide, Doamne, buzele mele şi gara mea va vesti lauda ta,

M a r e lucru e lauda ta , Doamne , c ă c i v ine din izvorul tău, din c a r e cel păcă tos nu bea, că nu este nimie frumos în lauda ce iese din gura păcătosului . Mântu ieş te -mă dar din lucrări le tru­pului, Dumnezeule, Dumnezeul mântuir i i me'e şi l imba mea va s lăvi "dreptatea ta şi a tunci tu des­chizi buzele mele, Doamne, şi gura mea va ves t i lauda ta . C ă c i a ta este cheia l u i D a v i d : t u î n c u i şi nimeni nu deschide, tu deschizi şi nimeni nu închide. Desch ide dar buzele mele, cum ai deschis buzele pruncilor şi ale celor ce sug, din gurile c ă r o r a a i luat laudă deplină. Cu adevă ra t prooro­ci i şi apostolii şi ceialal ţ i sfinţi au fost ce i ce te-au lăudat cu buze cura te , nu înţelepţii şi r i tor i i , c a r i ziceau : noi cu gurile noas t re am făcu t i sprăvi mari , noi suntem s tăpâni i buzelor noas t re , c ine e să ne poruncească nouă ? Aceş t i a s inguri şi-au deschis buzele, nu tu ai fost cel ce le-a deschis, n i c i n 'ai luat laudă din gurile lor. D a r f i i i tă i , Doamne , te laudă pe t ine şi pe ei înşişi s'au făcu t lepădătură. înţelepţi i însă, când a ră tau că pe t ine v o r să te laude, nu voiau decâ t s inguri să se preamărească . ' F i i i t ă i au lăudat s lava ta, pe ca re o au cunoscut pr in harul tău ce resc . înţelepţi i însă, cunoscându-te numai pe căi le f i r i i , n'au putut să spună lauda ta în chip desăvârş i t . Sf in ţ i i t ă i te-au lăudat cu inimile, cu buzele şi cu faptele lor cele bune, înţelepţii cu buzele şi cu înţelepciu­nea lor îngâmfată . Copii i t ă i au lăţ i t lauda ta în toa tă lumea; înţelepţii au predicat-o puţinilor lor ucenici . Pr ie ten i i t ă i cu lauda ta au adus nenu­măra ţ i oameni din păca t la v i r tu te şi la adevă­ra t a f e r i c i r e ; filosofii n'au cunoscut aevea n ic i v i r tu tea , n ic i fe r ic i rea adevă ra t ă . Iubi ţ i i t ă i au ves t i t negrăi tul tău har , pe ca re l-ai a r ă t a t în t ru Fiul tău cel i ub i t ; înţelepţii n ic i decum nu l-au priceput. Tu dar ai luat o desăvârş i t ă laudă din gura pruncilor şi a celor ce sug, c ă c i aşa a fost totdeauna bunăvoinţa ta să înalţ i pe ce i ce se smeresc şi să umileşti pe ce i îngâmfaţ i .

D e vreme ce dar tu pururea stai împotr ivă celor mândri , dă-mi mie smerenia cea adevăra tă , ca din gura mea să poţi lua o desăvârş i t ă laudă. Dă-mi o inimă de copil că de nu mă voiu f ace ca pruncii , nu voiu putea să in t ru întru împără­ţia ceruri lor . Fă-mă asemenea prunci lor şi celor ce sug, ca pururea să mă desfătez cu laptele în­ţelepciunii tale, că mai bune sunt şanurile tale decâ t bogăţ ia şi n imic nu i se poate asemăna din toa te câ t e dorim. C ă oamenilor li-e o nemărgin i tă comoară şi c ine şi-o câş t igă , din prietenia lui Dumnezeu au par te . D e mă ve i f ace dar copil, laudă desăvârş i t ă ve i lua din gura mea şi buzele mele vor ves t i lauda ta în chip desăvârş i t , pre­cum desăvârş i t o ves tesc prunci i şi ce i ce sug.

Că de ai fi voit, jertfă ţi-aş fi dat; tu însă nu voieşti arderile de tot.

Gura mea, Doamne, va ves t i lauda ta . Ş t iu că aceas ta e bine plăcută înaintea ta, z icând prin proorocul : j e r t f a de laudă mă c ins teş te pe mine

şi aceas ta este calea, prin c a r e a r ă t oamenilor mântui rea lui Dumnezeu. Pen t ru toa te păcate le mele dar î ţ i aduc laudă, a prunci lor laudă şi a ce lor ce sug. Ş i pentru ce laudă şi nu mai bine j e r t f ă î ţ i aduc pentru păcate le mele ? Pen t rucă de ai f i voit , cu a d e v ă r a t j e r t f ă ţi-aş f i dat, dar tu nu voieş t i jer t fe le . Ş i a i putea oare să f i i îm­păca t cu sângele caprelor şi al vi ţe i lor ? Sau cauţ i t u ' o a r e aurul, când cerul şi pământul sunt ale t a l e ? V o i e ş t i tu oare să-ţi j e r t f e s c trupul meu? D a r tu nu voieşt i moar tea păcătosului , c i c a să se în toa rcă şi să f ie viu. To tuş i îmi voiu munci trupul cu măsură, ca să fie supus pr iceperi i , de voiu t r ece însă măsura în aceas ta , mi se va socot i păca t . Sluj i rea voas t ră , zice apostolul, să fie în­ţeleaptă. I a r prin proorocul a i z i s : milă voiesc , nu j e r t f ă .

Pen t ru aceas ta gura mea va ves t i lauda ta , c ă c i aces t prinos î ţ i aduce ţ ie măr i r e şi aceas ta este calea c a r e ne a ra tă nouă mântuirea ta. Ga t a este inima mea, Dumnezeule, ga ta este să împli­nească to t ce este bine plăcut înaintea ta . Gu ajutorul harului t ău am cunoscut că s ingură a-ceas ta îţi este dragă, aceas ta ţi-o aduc prinos, aceas ta va fi pururea întru inima mea, aceas ta va răsuna de pe buzele mele. C ă de-ai f i vo i t j e r t f ă t rupească, negreş i t ţi-aş f i dat, c ă c i inima mea prin harul tău, este ga ta să f a c ă voia ta . D a r tu nu voieş t i je r t fe le , tu ai făcut trupul pentru suflet şi nu cauţ i cele trupeşti , c i cele sufleteşti . C ă aşa zici undeva : Fiule, dă-mi mie inima ta. A c e a s t a este je r t fa pe ca re o b ine voieşti , ca să-ţi aduc prinos inima mea a rză toa re de pocă in ţă şi de iubi rea pentru cele cereş t i . M a i mult tu nu doreşti . A c e a s t ă j e r t f ă de a rde re î ţ i este bine plăcută .

Jertfa lui Dumnezeu : duh umilit, inima înfrântă şi smerită, Dumnezeule, tu nu o urgiseşti.

Cu adevă ra t duhul umilit, nu trupul smer i t î ţ i este bine plăcut, c ă c i trupul se smereşte c â n d îi l ipsesc cele pământeş t i pe ca re le doreşte , sau când simte în sine c e v a ce urăşte. Sufletul însă se umileşte din pr ic ina păcatului pe ca re 1-a să­vârş i t împotr iva Dumnezeului său. II doare că a supărat pe F ă c ă t o r u l şi Mân tu i to ru l său, s'a le­pădat de dulcele său Părinte. . A c e s t duh umilit e j e r t fa bine miros i toare înaintea ta, ce izvoreş te dintr 'un gust amar, din aducerea aminte de păca te . C ă păcate le adunate în inimă şi scăldate în lacr i ­mile pocăinţei , dau o mireasmă ca re înaintea ta este o j e r t fă bine pr imită , pe ca re n'o urgiseşt i când ţ i se aduce. C ine dar îşi în f rânge inima împietr i tă , pe cea din pietrele t a r i ale păca te lo r şi o cerne, ca să gă tească din ea cu lacr imi multe mirul pocăinţe i şi f ă r ă să desnădăjduiască pentru păcate le sale mari , î ţ i aduce ţie aceas tă j e r t fă , tu pe aceas ta nu o ve i urgisi, c ă c i inima înfrân­tă şi smeri tă tu nu o urgiseşti .

M ă r i a M a g d a l e n a a fost o femeie păcă toasă îndeobşte cunoscută în ce ta te . E a a găt i t un astfel de mir, 1-a pus în alabastrul inimii sale şi f ă ră de fri­c ă a in t ra t în casa fariseului, a căzut la p ic ioare le tale, nu s'a ruşinat să plângă în mijlocul oaspeţi­lor. T ă c e a sub greuta tea durerii . D a r inima i s'a topi t în lacrimile în ca re spăla picioarele tale, cu părul său le ştergea, le ungea cu mir şi nu înce ta

a le săruta . Văzut -a , auzit-a c ineva v reoda tă ceva asemenea ? J e r t f a aceas ta ţi-a plăcut şi ţi-a fost aşa de dragă, c ă ai pus-o mai presus de fariseul ca re se ţ inea drept şi prin cuvintele tale ai voi t să a ră ţ i că depăr ta rea dela drepta tea fariseului până la drepta tea M ă r i e i este ca depăr ta rea dela cel ce cu apă până la cel ce cu lacr imi ţi-a spălat oicioarele , dela cel ce ţi-a să ru ta t odată obra j i i la cel ce nu încetează să sărute picioarele tale, dela cel ce cu undelemn ţi-a uns capul la cel ce ţi-a uns picioarele cu mir de mult preţ. Cu mult a în t recu t M ă r i a pe fariseu, c ă c i aces ta nu ţi-a dat n ic i apă, n ic i sărutare , n ic i untdelemn.

M a r e este t ă r i a ta , Doamne , mare este puterea ta, c a re se a r a t ă mai ales în i e r t a re şi în milă, c ă c i ia tă , tu nu urgiseşt i inima înf rân tă şi sme­r i t ă . Pen t ru aceas ta mă sârguesc să-ţi aduc o astfel de inimă şi nu e t rebuinţă să ţi-o spun în cuvinte, ' c ă c i tu eşt i Dumnezeu ca re cerce tez i r ă runch i i şi inimile. Pr imeş te dar aceas tă j e r t f ă a mea şi de-ar fi nedesăvârş i tă , desăvârşeşte-o tu, cela ce singur poţi s'o f ac i j e r t f ă de ardere, să a rdă de văpa ia nemărgin i te i tale iubir i , să-ţi fie bine pr imită sau, cel puţin, să nu o urgiseşti . C ă de nu o vei urgisi, voiu şti c'am aflat har înaintea ta şi nu mă va lepăda n ic i unul din sfinţi i tăi , n ic i în cer , n ic i pe pământ .

Prietenii si ocrotitorii noştri De câte ori intri în biserica, vezi atâtea chipuri zu

gravite, ce te 'mbie către rugăciune I Toate aceste chipuri, cari mai de cari mai blânde, te conduc cu paşii sufletului pe cărarea cerului. Oricine, cred, bagă de seamă aceú lucru.

Uite colo sus de tot, ctuxa Mântuitorului, semnul suferinţelor Lui, dar şi semnul biruinţii noastre. Colo jos, chipul cel atât de blând al Domnului Hristos şi al Prea Curatei Sale Maici, care par'că pe toţi ne chiamd : „Veniţi, aci la Noi, la picioarele Noastre, cu credinţă şi cu dra-goste, oamenilor, aveţi tot ajutorul Nostru, dece nu l cereţi ?"

Iată dincolo pe sf. loan Botezătorul, cel cu viaţa curată, îngerul in trup, proorocul de foc; dincolo în cea­laltă parte, iată pe arhiereul bunătăţii sf. Nicolae, bună-tatea şi blândeţea întruchipată, părintele săracilor, ajutorul şi sprijinul celor oropsiţi. Şi câte şi câte icoane sfinte, chi­puri blânde, sfinţite prin sângele cel cu atâta imbelşugare dăruit, pentru înnecarea păcatelor. Aci, în faţa lor te simţi în cea mai caldă atmosferă de familie.

Nici un ochiu duşmănos, nici un gând ascuns, nimic, decât bunătate, blândeţe şi suferinţă pentru Hristos. Toate icoanele îţi vorbesc de vieţi curate, ca lacrima de mamă, de iubire nemărginită, de inimi arzânde după dorul mântuirii. Aci în fafa lor nu te 'nchini lemnului, sau hârtiei, pe cari sunt zugrăvite, ci sfântului al cărui chip îl ai în faţă şi nu ceri spre ajutor altă putere a lui, decât numai pe aceea, de a se ruga lui Dumnezeu pentru tine, pentru durerea ta, ajutorul tău, sau al altcuiva.

Se spune despre un împărat păgân, dintre cei ce por­niseră luptă contra sfintelor icoane, că, dând poruncă să se

adune toate icoanele din palatul său spre a fi arse, tel însărcinat cu treaba aceasta, puse peste grămada icoanelor adunate şi un tablou al mamei împăratului. Văzând ta­bloul mamîi sale printre icoanele date spre ardere, împă' râtul certă pe slujitor. Acesta fiind un om credincios, spuse împăratului:

— „Măria Ta, când vezi acest tablou cu chipul mamei Tale, la cine-Ţi fuge gândul" ?

— „La mama"; fu răspunsul. — „Ei bine, tot aţa, cine priveşte şi se 'nchină icoanei,

nu se închină lemnului, ci sfântului, al cărui chip este zu­grăvit pe ea, dupăcum vezi Măria Ta, chipul mamei Tale pe acest tablou". Auzind aceste cuvinte "înţelepte, împăratul n'a mai prigonit icoanele. (Din: „Viaţa creştină în pilde", Al. Lascarov Moldovanu).

Icoanele ne sunt cei mai buni prieteni, ai noştri, ai casei noastre. Ele ne sunt ocrotitorii şi păzitorii noştri. Lor şi înaintea lor, ne desvelim sufletul de povara ce l apasă. Sfinţii de pe icoana casei noastre sunt martorii vieţii şi sbuciumărilor noastre sufleteşti, sunt martorii pentru noi in faţa lui Dumnezeu. Ei se roagă pentru noi, oridecăteori alergăm la dânşii, ochii lor blânzi par'că ne şoptesc: „Noi suntem cu tine, nu te teme 1 Indrăsneşte spre Mântuitorul, căci El nu te va lăsa... Noi îţi vedem viaţa 1"

Icoanele sunt călăuzitorii noştri, pe drumul vieţii a-cesteia şi pe drumul cerului, căci prin chipul pe care ni-l arată, ne duc către Domnul, sus acolo în cer; prin rugă' ciune în îngenunchlere înaintea lor, acolo în odăiţa tainică, la lumina palidă, dar curată a candelii, acolo ni se descue zăvoarele inimii, sufletul descătuşat de tot pământescul din noi, curat, pe aripa rugăciunii se ridică pe cărăruia cerulw.

Numai îngenunchind înaintea lor, s>mţi puterea ne-bănuită a lor, căci ele întăresc sufletul înviforat de vijeliile furtunoase ale vieţii. Aci, înaintea lor orice furtună se ri­sipeşte, vârtejul patimilor încetează de a mai vui, frămân­tatele ape ale sufletului se liniştesc, iar pacea divină se aşterne peste ele...

Dacă le vom privi cu ochi trupeşti, nu sufleteşti, a-tunci vor rămâne simple lucruri, nu ne vor arăta, nu ne vor da, nu ne vor spune nimic, din taina lor, vor rămâne pentru noi simple tablouri zugrăvite în culori mai vii, sau mai închise, după gustul şi priceperea zugravului.

Se spuie, că un zugrav vestit a mers într'o mănăstire, să ia ca model chipul unei icoane făcătoare de minuni.. O privea din toate părţile, dar nu putea înţelege, ce are deo­sebit. Cineva care-1 răzu îi zise: „ Domnule, pentruca să vezi mai bine icoana, pleacă-te în genunchi". Atunci abia a înţeles acel zugrav, ce avea deosebit icoana, când, înge­nunchind înaintea ei şi aducându-şi aminte de binefacerile şi minunile prin tămăduirile făcute, atunci a lăcrămat...

Frate iubit; cred, fără 'îndoială, că şi tu ai în casa ta o icoană, că te rogi înaintea ei! Dar un lucru nu ştiu eu; dacă, odată, sfântul s'ar coborî de pe icoană şi ţi-ar sta în faţă, r-u cumva ti-ar fi ruşine de viaţa pe care o duci ? Când ai început un lucru oarecare, sau când ai slo­bozit o vorbă nelalocul ei, te-ai gândit vreodată că ocro'

titorul tău, că martorul acesta din perete, al vieţii tale, se întristează de cele ce faci şi că dimpotrivă, se bucură când viaţa şi gândurile îţi sunt curate, aproape ca ale lui ?

Poate că acei cari nu au icoane prin case, le este ruşine de ele ? I Ei bine, acolo unde nu este icoană, în acea casă nu este Dumnezeu, pentrucă El se răsfrânge şi este înţeles prin viaţa fiecărui sfânt, după cum se răsfrânge soa­rele în fiecare ciob de oglindă spartă.

Deaceea se cade ca întotdeauna când sufletul ne este turburat, să alergăm acolo la icoană, care printr'ut fior tainic face, ca din zgura sufletului, să se aprindă iarăşi focul credinţii. Icoana vorbeşte sufletului şi face ca, din îm­pietrirea inimii să răsară iarăşi mlădiţa curatei credinţe, a înduioşării şi a dragostei creştine.

Să cinstim icoanele, din inimă curată, frântă şi sme­rită, după cuvântul proorocului; nu din buze, ca să n'a-fungem să ni se spună : „Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine" (Matei XV. 8).

Vasile St. Guzu stud. teolog — Arad.

Muzica în Vechiul Testament Viaţa familiară şi socială a poporului evreu a fost

ataşată de muzica vocală şi instrumentală încă din cele mai vechi timpuri, cântându-se cântece religioase şi laice cu caracter popular, a căror conţinut melodic cât şi textul nu se deosebea, pentrucă avea acelaşi izvor de plecare. Cântările de victorie, toast şi bocete, erau cântate mai mult de femei (Miriam, Debora), iar dan­surile religioase, împreună cu diferitele imnuri, erau cântate şi de bărbaţi in cor alternativ sau antifonic, care formă muzicală obişnuită la mai multe popoare orientale a evoluat şi în Europa apuseană prin secolul al XVII-lea numindu-se „contrapunct" sau notă contra notă, care azi constitue arta de a compune muzica co­rală armonică cu mai multe voci. La serviciile religi­oase când luau parte şi profeţii, mai întotdeauna erau intercalate răspunsuri orchestrale, ale căror instrumente erau de suflat şi lovire. Pe timpul patriarhilor, muzica religioasă nu a fost separată de cea laică; cântările de toate genurile şi ocasiunile erau întrebuinţate şi în tem­plu, a căror formă şi caracter era popular.

Materia cea mai plăcută şi apreciată în şcoala de profeţi a lui Samuil a fost studiul muzicei, unde tine­retul era pregătit în teoria intervalelor sonore şi a cân­tărilor care se exercitau în templu. Regele David, au­torul psalmilor, cânta cu tineretul pe care il pregătea personal cu cântări originale, in templu, in afară de rânduiala ritului.

Ansamblul coral şi orchestral era dirijat de leviţi, cari se interesau de bunul mers al serviciului divin. In studiul muzicei, in afară de cântările religioase dela serviciile divine, se cultivau şi cântări lumeşti, despre

cari se presupune că nu aveau melodii specifice popu­lare evreeşti; totuşi sa constatat că erau aplicate in ser­viciile cultului lor, deoarece prin ins'rucţia lor făcută de către preoţi, s'au asimilat în cântările lor oficiale.

Despre o muzică cultă sistematică se aminteşte abia pe timpul regelui David, care a încurajat muzica la curtea sa, fiind el însuşi cântăreţ vocalist şi muzician cântându-şi psalmii cu acompaniament de harpă, pe care o manua cu măestrie. Concertele ce se dădeau la diferitele ocasiuni erau completate cu cântăreţi voca-lişti cari îndeplineau şi rolul de cantori ai templului. Orchestra era compusă din următoarele instrumente: 3 chimvale, 7 trompete, S nebele, 6 kinnouti, ale căror sunete stridente nu caracterizau vreo armonie, ci im­presionau cu disonanţele lor, şi de multeori acompa-niau alaiul ce însoţea pe regele David şi suita sa in drumul triumfal spre Ierusalim.

Pe timpul lui Solomon, 4000 de leviţi in 24 de grupe, au format ansamblul orchestral, iar 120 de preoţi suflau in goarne la sfinţirea templului, până când in-lâuntrul templului 120 de cântăreţi activau la serviciul divin. Referitor la numărul exagerat de instrumentişti şi vocalişti, apoi despre impunătoarele festivităţi muzi­cale, Iosif Flavius ne-a lăsat frumoase amintiri prin se­colul întâi după Hristos.

In secolul al II-lea, Philo reîmprospătează amin­tirile asupra cântărilor ce se cântau la serviciile divine, în formatele coralelor heterofonice. Pe terenul instru­mentelor muzicale, poporul evreu s'a întâlnit cu influ-inţe străine, cati s'au perfecţionat prin întrebuinţarea lor în ansamblul orchestral.

„Kinnorur, un instrument in forma triunghiulară, având 10 coarde - asemănător cu harpa, care simbo­liza bucurie, a servit des la acompaniamentul cântăre­ţilor. Acest instrument a cărui sunete plăcute erau re­date gradat sau arpegiat, erau foarte armonioase, il în­tâlnim pictat pe diferite cupole din arhitectura siriană. Asemănător acestui instrument mai era „trigonomul", care era întrebuinţat de Fenicienii de pe insula Cipru, de unde s'a strecurat apoi la Greci. Acest instrument cu sunete atât de nobile, s'a perfecţionat în Europa, şi se întrebuinţează azi aproape in toate lucrările mari de artă.

„Nebelul" care este asemănător lirei, având 10-12 coarde, „astorul" a căror sunete erau redate prin p ş-care, toate aceste instrumente îşi au originea in Asia occidentală.

Printre instrumentele rituale cel mai important era „sofarul", care era din corn de kos, a cărui 2 până la 3 sunete misterioase creiau senzaţii de frică ; era bine apreciat in templu şi tabără. Acest instrument de suflat se află in serviciul cultului la Evrei până în ziua de azi.

Asemănător acestui instrument de suflare mai era „chacora", care este făcut din material metalic de ar­gint, iar înrudite cu aceste instrumente mai amintim „ugabul", „nekebul', cari erau simple fluere; de reraar-

cat era „chalilul" identic cu aulosul la Greci, fiind for­mat din două oboe ale căror sunete plângătoare se au­zeau des la ceremoniile de doliu.

Printre instrumentele de lovire mai amintim; „tof"-ul de origină siriană sau egipteană, cu format de tobă mică de mână ; „meciltajum", „cecelim", „salisim", a căror sunete metalice evidenţiau mişcarea ritmică. In. cei 150 de psalmi, se mai aminteşte şi de „cicele" „so­ma", „menaânim*, „magrefa", cari instrumente întrebuin­ţate de Evrei, le mai întâlnim aproape la toate popoa­rele aflătoare în apropierea Mării-Mediterane.

Despre ideile muzicale evreeşti autentice, avem dovezi foarte anemice. Motivele cântărilor aflate în cultul lor, cu puţinele ornamente autentice ce le a mai rămas, ne poate forma numai o părere despre aspectul caracteristic muzical al lor. Ultimile descoperiri făcute de Idelshon susţin că ar mai fi rămas puţine reminis­cenţe din melodiilî străvechi, după cum s'a păstrat şi forma antifonică care a trecut la creştini, dar care for­mă muzicală şi azi o mai întâlnim în arta popoarelor orientate.

Muzicienii psalmişti evrei, în dorinţa de a resta­bili cântările autentice naţionale din Palestina, au creiat divergente păreri asupra motivelor existente azi in cân­tările lor fie bisericeşti sau laice, fără să se poată pro­nunţa asupra lor cu vreun rezultat.

Unii descoperitori specialişti de melodii vechi evreeşti, atribue originalitatea tonală a acestor melodii vechilor Greci, numindu-se „nomos", sau tipurilor to­nale ale hinduşilor „ragă". Dacă într'adevăr, Idelshon ar fi descoperit melodii autentice cu cele a Testamen­tului Vechiu din răsăritul Palestinei, atunci caracteris­tica lor bisericească consîă in bogăţia ornamentelor şi a altor diferite rulade cromatice, iar scheletul melodic împreună cu frazele ce alcătuesc construcţia lor, au thetrachordul grecesc. In ceiace priveşte interpretarea recitativâ, ei s'au influinţat de dialectul iemenian şi cel perzian, iar încheierea cântărilor avea finaluri in dia­lect babilonian.

Cetirea cărţilor sfinte se făcea prin intonări so­nore neregulate, iar cuvintele notate cu accente, evi-deaţiau diferite nuanţe melodice, şi astfel cuvintele erau despărţite prin silabizări, făcându-se textul cât mai uşor de înţeles şi memorizat. Dupăce Evreii au părăsit Pa­lestina, majoritatea lor s'au aglomerat în Europa apu­seană, acomodându-se curentului polifon armonic, ce s'a evidenţiat prin evul mediu, şi astfel vechea muzică evreiască a evaluat înspre o muzică nouă religioasă „Kol-nidre", până când cei rămaşi în Palestina, au reu­şit întru câtva să păstreze o copie din melodiile tradi­ţionale străvechi, a căror stil de interpretare şi ca va­loare melodică, avea dialectul iemeni-arab şi perzan-babilonian. Influinţele melodice străine ce au continuat să schimbe aspectul tradiţional bisericesc la Evrei, se datoresc în cea mai mare pat te cantorilor cari se nă­zuiau să concureze prin dexteritatea vocală de a cânta

cu improvizaţii libere, începând dela cele mai grele opere de artă până la cea mai simplă romanţă.

Emigranţii evrei cântăreţi, de prin toate părţile, au continuat să aducă noutăţi muzicale în sinagogă în­tocmai ca trubadurii medievali, şi astfel au amstecat şi puţinul ce le-a mai rămas tradiţional, cu idei melo­dice străine de vechea lor muzică naţională şi religioasă.

Cel mai recent reformator muzician în caracter apusean, este Leon de Modena pe la începutul sec. al XVTI-lea, şi Solomon Rossi, care in anul 1620 editează „Cântările lui Solomon" în limba jidovească, cu stilul coral polifon palestinian.

Pentru a restabili muzicalitatea lor . naţională şi religioasă, conţină şi azi mari frământări în cercul mu­zicienilor evrei, cari caută ca pe baza de intervale so­nore orientale, să se apropie de melodiile ce alcătuesc cântările lor din vremea Vechiului Testament.

Diacon Octavian Lipovan profesor.

D u m i n e c a Or todox ie i

Sfintele Icoane „Ochii Domnului asupra celor

drepţi şi urechile lui la rugăciu­nile lor" (Ps. 33 1 6).

Dumineca primă din Postul mare se numeşte a Ortodoxiei. A învingerii credinţei ortodoxe asupra ere­ziilor din primul mileniu al Bisericii. In această Du­minecă s'a încheiat lupta contra icoanelor, care a în­ceput în veacul VllI-lea şi a durat cam o sută de ani, izbucnind, în acest timp, de două ori. Mai întâiu fostul soldat Leon Isaurul, ajuns împărat, prin persecuţia în contra icoanelor şi a celor ce le cinsteau. La fel făcură şi urmaşii lui, până la a. 707, când s'a ţinut sinodul a toată lumea din Nicea, care a hotărît că „este permis şi chiar folositor şi bineplăcut lui Dumnezeu a face icoane religioase şi a le cinsti, iar nu a Ie adora, căci adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu". Dar nu peste mult, apucând tronul un alt soldat, Leon Ar­meanul, izbucni din nou lupta con ta icoanelor, până când în a. 843 s'au întărit hotărîrile sinodului dela Nicea şi s'a stabilit ca amintirea acestei învingeri să se praz-nuiascâ in fiecare an la Dumineca Ortodoxiei. Dea-tunci a rămas neclintită în Biserică cinstirea icoanelor, ca o caracteristică a credinţei noastre, care fără icoane n'ar mai fi Ortodoxie. Să ştie acest lucru şi cei ce ar fi ispitiţi să creadă, că cinstirea icoanelor este la noi de mică însemnătate!

Noi nu socotim icoanele numai ca nişte pagini deschise ale „Bibliei neştiutorilor de carte". In aceste pagini — icoanele — de pe iconostasul şi pereţii bi­sericii, analfabetul poate citi şi vedea de ex. viaţa Mântuitorului cu întâmplările-i minunate. Pe scurt, icoanele sunt şi mijloace de intuiţie duhovnicească,

N r . 12. 17 M a r t i e Í940 BISERICA ŞI ŞCOALA P a . 9§

Dar nu numai atât Ci icoanele mai sunt - după expresia lui Neagoe Basarab - „semnul şi chipul Dom­nului nostru Iisus Hristos şi pecetea lui". Noi le nu­mim „sfinte", pentrucă inainte de-a se aşeza in biserică sau în case se sfinţesc. Şi le cinstim, le sărutăm, le tămâiem, sau le aprindem candele in faţă, cu toată evlavia, ca fiind obiecte sfinte prin care Dumnezeu işi arată bunătatea şi îşi revarsă darurile peste noi. Aceasta ne-o dovedesc multe minuni întâmplate cu sf. icoane.

Şi totuşi contrarii Ortodoxiei spun că cinstirea icoanelor este contrară poruncii a Il-a: „Să nu-ţi faci chip cioplit"... Icoana - zic ei - este chip cioplit. Deci cinstirea ei este oprită. Este închinare la idoli. Dar contrarii nu pot aduce în această privinţă niciun temei din Sf. Scriptură. Căci toate dovezile aduse de ei nu sunt spuse de Dumnezeu împotriva icoanelor, ci se referă la idoli, adecă la nişte zei ireali, pe care omul intâiu şi-i făcea şi apoi li se închisa, — şi nu la sf. icoane. Căci, dacă ne-am lua după contrari, am putea numi idoli şi Tablele Legii, ce erau în mare cinste la evreii T. V., care şi ele erau cioplite. Dat Dumnezeu nu le-a socotit idoli, precum nu socoteşte nici icoanele. Ba mai mult: a poruncit lui Moisi ?ă facă heruvimi de aur şi acolo - zice - „mă voiu arrifrţie şi-ţi voi» grăi toate câte am a porunci". Totaşa nici Porrsnul Hristos n'a combătut, niciunde şi nicicând, chipurile brodate sau pictate în templul din Ierusalim. Nu Ie-a combătut pentrucă atât acestea cât şi sf. icoane de azi nu cuprind în sine ideia adorări unui idol, ci ideia adu-nării lui Dumnezeu şi a cinstirii Sfinţilor, ce nu putea şi nu poate fi neplăcută lui Dumnezeu. Câd rai cinstim lemnul, sau metalul, sau vopseaua icoanei in sine şi pentru sine, cum îşi cinsteau păgânii idolii lor, Care nici nu existau în realitate ca fiinţe in afară de piatra sau lemnul cioplit, ci — precum zice sf. Vasilie cel Mare — „cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre ori­ginalul ei". Adecă trec cu gândul dincolo de lemn şi vopsea şi cinstesc pe cel înfăţişat pe icoană, care şi există în afară de ea. Icoana e numai chipul Iui Dum­nezeu şi al Sfinţilor şi nu însuşi Dumnezeu sau Sfinţii. Aşa încât „precum a nu cinsti sf. icoane e păcat mare tot aşa e păcat să le îndumnezeeşti, adecă să le soco­teşti drept nişte dumnezei".

Bine, — vei zice — dar cu toate acestea Dumnezeu este Duh nevăzut şi necuprins. De ce-1 înfăţişăm in icoane în chip văzut omenesc? Apoi să nu uităm, că Dumnezeu nu odată s'a arătat oamenilor in chip văzut sau omenesc chiar, T. V. are multe arătări de aceste. Iar T. N. ne arată pe Sf. Duh in chip de porumb şi de limbi de foc, iar pe Hristos, cel ce este — după cuvintele Ap. Pavel — „chipul lui Dumnezeu, cel ne­văzut", ni-1 arată în corp omenesc. Aşadar Iisus, care a trăit pe pământ, acum aproape 2000 de ani, a fost icoana văzută a lui Dumnezeu cel nevăzut. „Cel ce m'a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl"... Dela Mântui­torul ne-au rămas icoane. Aşa: giulgiul din mormânt

pe care au rămas întipărite figura şi rănile lui — şi pe care învăţaţii de azi, după amănunţite cercetări, îl de­clară autentic — există şi azi. La fel ne-a lăsat şi icoana nefăcută de mână.

In catacombele de sub pământ, unde se rugau creştinii primi, spre a nu fi prinşi, s'au găsit zugrăveli de-ale lui Iisus în chip de miel lângă o cruce, datând din vremea apostolilor. Deci dacă cinstirea icoanelor ar fi închinare la idoli, cum susţin contrarii, apoi atunci tot creştinismul dela Hristos la Pavel şi la mucenici, acel timp minunat de eroism creştin şi de jertfă su-blicrl, epoca de aur a întregii crştinătăţi — n'a fost decât idolatrie ! Asta ar fi o blasfemie chiar a şi cugeta.

Dimpotrivă, cinstirea icoanelor e cinstirea lui Dumnezeu. Este o datorie a creştinului ortodox, dela care nu se va abate nicidecum.

îmi spunea cineva odată, că el nu sărută icoana din biserică din cauză că s'ar putea molipsi de vre-o boală lăsata pe icoană de ceice au sărutat-o mai nainte de el. Dar dacă ai fi consecvent - i-am zis eu — arunci n'ar mai trebui să te atingi nici de paharul de băutură comandat la cafenea. Căci şi pe pahar au rămas mi­crobii dela cei ce au biut înainte. Şi eu cred că boaîele cercetează mai degrabă crâşma, ca biserica.

Dac cinstirea icoanelor ne cere să ne 'mpodobim şi casele cu ele. Fiecare casă va avea un locşor sfânt: icoana şi candela, unde toţi casnicii işi vor face ru* găciunea. Astfel icoanele nu sunt numai podoabe, ci lucruri necesare. Ele sunt ferestrele prin cate moi privim spre Dumnezeu. Ele sunt mărturia şi înfăţişarea lui Hristos pe pământ, în casa şi inima noastră. Să le privim cu credinţă. Şi orice faptă aşa s'o săvârşim, _ câ şi când prin icoană ne priveşte şi ne ascultă însuşi Mântuitorul: „Ochii Domnului asupra celor drepţi şi urechile lui spre rugăciunile lor".

Presviter B .

Informaţiuni • Cons i l iu l E p a r h i a l a l T i m i ş o a r e i a ţinut

şedinţă in secţiuni unite, in Arad, Marţi in 12 Martie 1940, sub prezidiul P. S. Episcop Andrei, ca locţiitor al Episcopiei Timişoarei. Au participat consilierii-refe-renţi provizorii: Dr. Patrichie Ţiucra, Ioan Imbroane şi Virgil fopoviciu din Timişoara. S'au discutat: raportul general, raportul special despre alegerile membrilor pentru Adunarea Eparhială şi bugetul ordinar şi extra­ordinar al Episcopiei Timişoarei pe anul 1940/41, ce urmează a fi înaintate Adunării Eparhiale. S'a hotărit ca Consiliul Eparhial al Timişoarei să înceapă a funcţiona dela 1 Aprilie 1940 cu întreg personalul în edificiul parohiei din Timişoara-Iosefin, unde au fost puse la dispoziţie sala mare de şedinţe şi alte trei camere pen­tru birouri.

In urma mai multor contestaţiuni existând bănu-

iala ca recentele alegeri pentru Adunarea Eparhială au fost viciate prin. ingerinţe din afară, s'a hotărît amâna­rea Adunării Eparhiale, convocată pe ziua de 17 Mar­tie a. c. la Timişoara, până la efeptuirea anchetei, pre­conizată de Consistorul Mitropolitan.

P. S. Sa Episcopul Andrei a revocat numirea pă­rintelui protopop Dr. Patrichie Ţiucra de consilier-re-ferent provizoriu la secţia administrativă bisericească şi cu data de 15 Martie a. c. a delegat pe protopopul Alexandru Bocşianu din Vinga să gireze lucrările acelei secţii.

Săptămâna viitoare se va proceda la numirea per­sonalului Consiliului Eparhial, ce va intra in f ncţiune pe data de 1 Aprilie a. c.

% Misiunea religioasă din Şimand. Ca urmare a hotărîrii conferinţei catihetice ţinută in protopopiatul Chişineului în 19 Oct. 1939, pentru educaţia religioasă-patrioticâ a tineretului s'au proiectat misiuni religioase la mormântul preoţilor martiri din Şimand, neuitaţii Cornel Popescu şi Cornel Leucuţia,

Oficiul protopopesc al Chişineului de acord cu secţia culturală a Ven. Cons. Eparhial a alcătuit un program acceptat şi de P. S. Episcopul Dr. Andrei Magieru după cum urmează :

1. Joi 14 Martie ora 6 . 3 0 seara: Priveghiere cu slujba Utreniei şi ceas I. Predică misionarul tractual Pr. Victor $iancu din Hâdab despre Sf. Taină a Măr­turisirii.

2. Vineri 15 Martie ora 8 dirru Mărturisirea preo­ţilor, a D-nelor preotese, â credincioşilor din loc pre­cum şi a membrilor orgi Soc. s,Sf. Gheorghe" din parohii.

Ora 9.15 Slujba Ceasurilor 3, 6, 9 cu Obendinţâ şi Sf. Liturghie mai înainte sfinţită, servită de 7 preoţi cu predica P. Sf. Sale părintelui Epis:op Dr. Andrei Magieru. împărtăşirea în sobor a preoţilor şi a celor mărturisiţi.

Ora 11.30 Pelerinaj la mormântul comun (in curtea sf. biserici) al preoţilor-martiri Cornel Popescu şi Cornel Leucuţia cu servirea unui parastas şi alocuţia P. O. protopop Petre Marşieu din Chişineu-Criş.

3. Ora 14.30 Serviciul „Acatistul Domnului". Ora 15. Reprezentaţia religioasă-culturală aranjată

de membrii delegaţi ai Soc. „Sf. Gheorghe" după urmă­torul program:

1. Rugăciunea in cântare obştească: „împărate ceresc".

2. Cuvântarea de deschidere a P. O. prot. C. Tu-ricu consilier ref. eparhial.

3. Punctele de cor religios şi recetitare a organi­zaţiei din Şimand.

4. Corul Societăţii din parohia Chişineu : „Slavă Ţie" şi poezii religioase.

5. Punctele de cântare bisericească a Soc. „Sf. Gheorghe" din parohiile Mişca şi Nadab.

6. Corul „Pe Tine" executat de membrii din Sintea-Mare.

7. Cântări bisericeşti şi recitări de poezii religioase date de organizaţiile din parohiile Socodor şi Şiclău.

8. Cuvânt de încheiere de parohul locului. 9. Imnul Regal.

ţ Serbările hramului sf. biserici din Miniş. Folosindu-se de binevenitul prilej de îndoită serbare: a hramului (cei 40 Mucenici) şi a zăpostirei din zilele de 9 şi 10 Martie a c. părintele Nicolae Vancea din Miniş a alcătuit un program religios-cultural cu anga­jarea stolurilor de strâjeri, fanfarei Soc. „Sf. Gheorghe" şi membrilor căminului cultural „Astra" din parohia sf. sale.

Din centrul Eparhiei a participat P. O. protopop Caius Turicu consilier referent, ţinând predica la sf. Li­turghie şi conferinţele despre „Datinele străbune" şi „Vitalitatea neamului românesc", una stolurilor şcoalelor primare şi de viticultură condnse de d-nii comandanţi directori David şi Stana, şi alta la reprezentaţia reli­gioasă dată de corul căminului cultural „Astra" acom­paniat de fanfara alcătuită din membrii Soc. „Sfântul Gheorghe"-.

Piesa „Urmările beţiei" scrisă de părintele P. Chi-ricâ din Iaşi şi executată de membrele şi membri că« minului cultural de sub conducerea părintelui N. Van» cea a fost îndelung aplaudată. Asemenea şi poeziile religioase recitate de elevele şcoalei primare,

Tot cu ocazia acestor serbări s'a făcut botezul soldatului din părinţi sectari Vasile Ilici având câ naş pe comandantul companiei sale dl. Căpitan Şte* fan Pop.

Sfânta Episcopie Or todoxă Română a Timişoarei

No. 700/1940.

Comunicat Dl. Sabin Evuţian, Inspector^şef al InVăţâmântu»

lui, în Timişoara, candidat cleric la Adunarea Eparhială a Timişoarei, fiind invitat de Noi, faţă de contestaţia ce i-s'a făcut, a dovedi dacă a corespuns cerinţelor din deciziunea Nr. 10/1921 a Sinodului Episcopesc din Mitropolia Ardealului, prescrise pe*tru clericii din în­văţământ cari vor să figureze in lista preoţilor (datoria de a cerceta regulat biserica, a liturghisi şi a se cumi­neca cât mai des, dar cel puţin la două luni odată, a se îmbrăca în reverenzi la întruniri şi Ia alte ocaziuni festive, pentru a-şi manifesta caracterul lor preoţesc) n'a putut răspunde afirmativ.

Dreptce, în temeiul art. 38 din Regulamentul pentru alegeri, a fost şters de Noi din rândul preoţilor şi diaconilor cu preoţie lucrătoare din Eparhia Ti­mişoarei.

Arad in 9 Martie 1940. f Andrei

Episcopul Aradului, ca Episcop locţiitor al Timişoarei.

D i îeqezana Arad ,