Buletinul

Clubului Român din Chattanooga

Numarul 15 (cincisprezece) Ianuarie 2013

La Mulţi Ani!

Luna Ianuarie:

Prima lună a anului în calendarele iulian şi gregorian este una dintre cele şapte luni ale anului cu durata de 31 de zile. În emisfera sudica îi corespunde luna Iulie, ca temperatura. Numele lunii vine de la Janus, zeitatea latină a uşii/intrării. Luna Ianuarie (în latina Ianuarius) deschide intrarea în noul an.

Date istorice în luna Ianuarie:

1 Sfântul Vasile cel Mare

Intrarea României în Uniunea Europeană (2007)

Abraham Lincoln a semnat Proclamarea de Emancipare (1863)

S-a inaugurat Staţia de Înregistrare a Emigranţilor de pe Insula Ellis din New York (1892)

2 Georgia a devenit membră a Uniunii Statelor Americane (1788)

3 Alaska a devenit membră a Uniunii Statelor Americane (1959)

4 Utah a devenit membru al Uniunii Statelor Americane (1896)

5 Adunarea electivă a Moldovei alege domnitor pe Alexandru Ioan Cuza ((1859)

S-a înfiinţat Partidul Nazist (Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German) (1919)

Prima ediţie a ziarului londonez Times (1788)

6 Boboteaza (Botezul lui Iisus) – Epifania la ortodocşi.

New Mexico a devenit membru al Uniunii Statelor Americane (1912)

A murit preşedintele Theodore Roosevelt (1919)

7 Sfântul Ioan (Soborul Sfântului Ioan Botezătorul)

Prima alegere prezidenţială americană (1789)

8 S-a născut Elvis Presley în Tupelo Mississippi (1935)

9 Connecticut a devenit membru al Uniunii Statelor Americane (1788)

10 Primul metrou londonez (1863)

S-a inaugurat Liga Naţiunilor (1920)

A început exterminarea evreilor (Holocaust) în teritoriile ocupate de Germania Nazistă (1933)

11 Prima loterie în Anglia (1569)

S-a deschis British Museum (1753)

15 S-a născut Mihai Eminescu (1850)

16 A început prohibiţia alcoolului în USA (1920)

20 Ziua lui Martin Luther King a devenit sărbătoare legală (1986)

22 A murit preşedintele Lyndon B Johnson (1973)

24 Unirea Principatelor Române (1859)

26 Michigan a devenit membru al Uniunii Statelor Americane (1837)

27 În USA s-a desfiinţat recrutarea obligatorie (1973)

S-a sfârşit războiul din Vietnam (1973)

28 Explozia navetei spaţiale Challenger (1986)

29 Kansas a devenit membra a Uniunii Statelor Americane ( 1861)

30 Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei (1933)

31 A murit Mircea cel Bătrân (1418)

Domnitorul Mihail Sturdza a declarat emanciparea ţiganilor (1844)

Monumentele lumii (1): Cele mai frumoase catedrale gotice din lume (Primit de la prietenul Clubului nostru John Waldman din Charlotte, NC).

Departe de presupunerile pe care le fac unii turişti “mai puţin iniţiaţi”, catedrale gotice nu sunt construcţii religioase a vechilor goţi, ci nişte catedrale creştine construite în arhitectura numită la un moment dat în istorie, gotică. Pe scurt la fel cum vandalism nu are nimic de a face cu vandalii, arhitectura gotică nu are nimic de a face cu goţii.[footnoteRef:1] [1: Autorul se înşeală. Mai întâi, termenul vandalism este direct legat de Vandali, trib germanic care în anul 439 a cucerit teritoriile romane din nordul Africii, a contribuit la caderea Romei (455) si a ajuns până în Spania (termenul de Andalusia se pare ca e legat de felul în care pronunţau arabii cuvântul Vandal - Al Andalus). Marile distrugeri facute în oraşul Roma de Vandali au creat termenul de vandalism, ca etalon al stricaciunilor intenţionate în care au pierit comori de artă şi arhitectură.Arhitectura gotică nu înseamnă că maiestuoasele monumente cu acest nume au fost făcute de goţi sau pentru goţi. Stilul cunoscut astăzi sub numele gotic a purtat la început numele de lucrarea franceză (Opus Francigenum). In 1530 artistul italian Giorgio Vasari a creat numele de “gotic” pentru a condamna noul stil arhitectural, barbar şi grosolan după părerea lui, în comparaţie cu stilul clasic al Renaşterii italiene (NR).]

Goticul este un stil de arhitectura care s-a dezvoltat în Franţa, din stilul romanic, în secolul al 12-lea, şi a fost pur şi simplu cunoscut în epocă sub numele de “stil francez”. Arhitectura gotică s-a răspândit în toată Europa de Vest şi a continuat să evolueze până în secolul al 16-lea, înainte de a fi inclusă în arta Renaşterii. În acest timp a căpătat numele de “Gotic”, mai degrabă ca o poreclă, ce desemna un lucru învechit, barbar. A fost folosit la proiectarea şi constructia bisericilor, catedralelor, palatelor, universităţilor, primăriilor, şcolilor.

Stilul gotic subliniază verticalitatea şi lumina. Acest aspect a fost realizat prin dezvoltarea unor anumite caracteristici arhitecturale, cum ar fi coloanele grupate, bolţi cu nervuri de zbor şi contraforturi. Deşi arhitectura gotică este prezentă în multe castele, palate şi reşedinţe ale unor organe ale statului, catedrale gotice întruchipează adevărata frumuseţe a acestui stil arhitectural. Am ales din multitudinea de locaşuri de cult construite în acest stil 10 edificii cu adevărat spectaculoase care merită a fi văzute.

10. Catedrala Sfântul Stefan din Viena

Catedrala Sfântului Ştefan (Stephansdom), situată în inima Vienei, a supravieţuit multor războaie şi asedii, fiind azi unul dintre simbolurile cele mai preţuite ale oraşului. Vienezii îţi vorbesc despre ea ca un simbol al libertăţii. Catedrala gotică se află pe ruinele a două biserici mult mai vechi. Cel care a început construcţia edificiului a fost Rudolf al-IV-lea, Duce de Austria, în secolul al XIV-lea. Caracteristica principală, cea care o evidenţiază de departe între celelalte locaşuri gotice, este acoperişul care are faianţă în formă de diamant. Acesta a fost adăugat în 1952.

9 Catedrala din Burgos

Catedrala din Burgos, oraşul spaniol cu acelaşi nume, este un locaş medieval dedicat Fecioarei Maria. Este o catedrală renumită pentru dimensiunile sale şi arhitectura unică. Construcţia Catedralei din Burgos a început în 1221 şi după o pauză lungă de aproape 200 de ani, a fost finalizată în 1567. În 1919, catedrala a devenit locul de înmormântare a celebrului erou al Reconquistei spaniole, Rodrigo Diaz de Vivar (“El Cid”), şi soţiei sale Doña Jimena.

8. Catedrala din Reims

Catedrala din Reims a fost biserica în care au avut loc cele mai multe încoronări ale monarhilor francezi. Biserica a fost construită pe locul bazilicii în care se crede că primul rege franc, Clovis, a fost botezat creştin de către Sfântul Remi, episcopul de Reims, în anul 496. Catedrala a fost finalizată spre sfârşitul secolului al XIII-lea, iar frontul de vest a fost adăugat în secolul al XIV-lea.

7. Catedrala din Milano

O catedrală excepţional de mare şi de frumos construită în stilul arhitectural gotic se găseşte în piaţa principală din Milano. Domul din Milano (Duomo di Milano) este una dintre cele mai faimoase clădiri din Europa, dar şi una dintre cele mai mari catedrale gotice din lume. Construcţia a început în anul 1386, în timpul Arhiepiscopul Antonio da Saluzzo, într-un stil gotic târziu. A fost nevoie de cinci secole pentru a finaliza această celebră catedrală.

6. Catedrala din Sevilla

Construita pe locul unde odinioară era marea moschee Almohad, catedrala medievală din Sevilla a fost construită pentru a demonstra puterea şi bogăţia noilor cuceritori după Reconquista. La momentul finalizării sale în secolul al XVI-lea, aceasta era cea mai mare catedrală din lume, luând locul Sfintei Sofii din Constantinopol, transformată în acea perioadă în moschee. Acesta este încă cea mai mare catedrală gotică şi a treia cea mai mare biserică din lume. Constructorii au folosit unele coloane şi elemente de la moschee. Cel mai faimos element “recuperat” este Giralda, un minaret transformat într-un turn clopotniţă.

5. York Minster

Una dintre cele mai mari catedrale gotice (două din nordul Europei -alături de Catedrala din Köln, din Germania), York Minster domina orizontul anticului oraş York. Biserica York Minster include toate etapele majore de dezvoltare a stilului arhitectural gotic din Anglia. Clădirea actuală a fost început în anul 1230 şi finalizată abia în 1472. “Marea Fereastră de Est” din interiorul catedralei este cel mai mare vitraliu medieval din lume.

4. Notre Dame de Paris

Notre Dame de Paris este una dintre cele mai frumoase catedrale catolice. Se găseşte în arondismentul al patrulea al Parisului. Începută în 1163 aceasta a fost terminată în jurul anului 1345. Una dintre cele mai faimoase catedrale gotice , Notre Dame este cel mai bun exemplu de arhitectură gotică franceză, sculptură şi vitralii. În timpul Revoluţiei Franceze, în 1790, o mare parte din sculpturile sale şi de comori au fost avariate sau distruse. Napoleon Bonaparte a fost încoronat împărat aici, pe 2 decembrie 1804.

3 Catedrala din Cologne (Koln)

Cu uşurinţă cea mai mare catedrală gotică din Germania, Catedrala din Köln (Kölner Dom) a fost cel mai faimos reper din acest oraş pentru secole. După ce o vreme a fost cea mai înaltă clădire din lume, încă doboară un record – are cea mai mare faţadă. Celebra catedrală se află pe locul unui templu roman din secolul IV, unde ulterior fusese ridicată o biserica de către Maternus, primul episcop creştin din Cologne. Construirea bisericii gotice a început în anul 1248 şi a luat, cu numeroase întreruperi, mai mult de 600 de ani pentru a o finaliza. Acesta a fost ridicată în onoarea sfinţilor Petru şi Maria şi este scaunul episcopal al arhiepiscopului catolic din Köln.

2. Santa Maria del Fiore

Începută în 1296, în stil gotic şi finalizat în 1436, Basilica di Santa Maria del Fiore este situată în frumosul oraş italian Florenţa, fiind simbolul acestei urbe. Exteriorul bazilicii este placat cu panouri de marmură policrome în diferite nuanţe de verde şi roz marginite de alb. Basilica este una dintre cele mai mari biserici din Italia şi, până la epoca modernă, Domul a fost cel mai mare din lume. Chiar şi după ce invenţiile moderne au modificat radical posibilităţile de construcţie, acesta rămâne cel mai mare dom de cărămidă construit vreodată.

1. Catedrala din Chartres

Catedrala din Chartres, un mic oraşel în apropiere de Paris, pare aşezată într-un loc care nu se pretează cu măreţia impusă de un asemenea monument. Totuşi acest edificiu are căteva lucruri care o fac o construcţie aparte. În primul rând catedrala din Chartres este unul din cele mai bune exemple ale stilului gotic francez, iar principala sa calitate este faptul că s-a conservat aproape perfect. Majoritatea ferestrelor au vitraliile originale, care din cauza faptului că a fost un oraş mult prea mic pentru evenimente deosebite şi oarecum ferit de zonele de conflict au supravieţit intacte. În privinţa arhitecturii, aceasta este aproape identică cu cea de la finalizarea lucrărilor din secolul XIII, în timp efectuându-se doar câteva modificări minore.

Poetul lunii: Leonid Dimov (1926-1987)

Leonid Dimov - Destin cu pesti

34

S-aduna timp în stive dupa useDe cupe gri în care-a fost cenuseSi bat mereu mai galben, mai pieziseAmiezile pe mantii de gheise.Atârna-n siruri puse la uscareRechinii violeti pudrati cu sareSi-n catedrala lor, printre etaje, Foiesc pescari de pluta ca pe plaje.Suim si noi în pas pe pasareleSa punem pesti în siruri paraleleAtât de lungi ca nu ne-ajunge-o viataSa mai iesim în prag de dimineata.Când ne-au soptit un ultim bun-ramasAleile si plopii într-un glasLe-am spus despre cobolzii si dragoniiCe ne-asteptau pe cheiuri prin Japonii, Le-am aratat iguane prin agaveLa sud cum ne doreau în tari batave, Le-am amintit de marile pisiceCe ne vânau de mult prin Mozambice, De ursii albi, de pescarusii-n stoluriCe pentru noi întârziau la poluri.Am comandat corabii somnolenteSpre insuli de coral, spre continenteCu tumule, cu gheizeri, cu girafeSi crapi imensi uscati în cenotafe.

Acum, în largi costume colorate, Portocalii, cu mâneci cadrilateSuim si noi, atenti, pe pasarele, Sa punem pesti în siruri paralele.

Leonid Dimov - Poemul odailor

Ca seria spre fund sa fie calmaSunt scoase usile din loc în loc.Aduna-ti umerii cei reci sub palmaRamâi alaturi, sa privim din toc.

E verdele gradinii primavaraÎnviorat cuminte, din brocart, Si scoica venusiana cu ghitaraÎnchisa-n ea de-un Odiseu de cart,

E purpura adânca-n draperieCu fluturi de email în cute-ascunsiSi mantii de prelati plecati sa fieÎn reci bazilici de pontife unsi,

E galbenul spatarelor de jeturiCu bumbi albastri în retea dispusi. Din glastre cafenii când suie ceturiSi scîrtîie-n peizaje carabusi.

E capa de matase violetaNepasator rasfrânta pe sofa, Când asteptarea înlemni, secreta, Capacul cu pastori, de besactea,

Este sideful spart peste platouriAdus de caravele din ocean, E-un alb vestmînt înabusind ecouriDin catedrale, la sfârsit de an,

E marele chivot potocaliuCu sfinti de sânge presarati în steaSi poarta-n miez. Mâneru-i negru-l tinDin rasputeri: îl trage careva,

E ultima în care apoi, zacCulorile din fiece odaie.O scena de irozi cu vârcolac, Împreunarea lor, în mijloc, taie.

Vitraliu (I)

Suntem cu toţii prinşi în lanţ

Pe străzi absurde, in Bizanţ:

Pe caldarâm păşesc în poante

Arhimandriţi şi elegante

Trecând la rând să se aşeze

Lângă leproşi, lângă obese,

Cu prune galbene culese

Pentru prelungi împărătese.

Deasupră-le, în loc de soare,

Stă semnul crucii. E răcoare.

Lenid Dimov s-a născut la Izmail, Basarabia, la 11 Ianuarie 1926. A fost un poet postmodernist, care a adoptat scrisul oniric, în primul rând pentru a îşi menţine libertatea de artist şi a eluda cenzura politica. Pentru poet, visul era o realitate, pe care o explora şi cu care înlocuia prezentul agresiv, sustrăgându-se vieţii prinse în lanţ, pe străzi absurde, în Bizanţ.

Refuzul lui Dimov de face compromisurile cerute artiştilor de către supraveghetorii culturii, atitudinea lui non conformistă şi chiar provocatoare, i-au atras atenţia securităţii. Puţini artişti au fost atăt de intens urmăriţi ca Dimov: a avut nu mai puţin douăzeci de informatori care alimentau autorităţile cu tot ce făcea sau spunea poetul. După 1974, fiind bolnav şi în lipsuri, a capitulat acceptând un compromis cu autorităţile, care i-au dat un acces mult mai liber la publicare (Luminiţa Corneanu: Leonid Dimov în arhiva CNSAS. Romania Literară Nr. 21/2011).

Istorie bucureşteana (10): Hotelul Palace si Berăria Gambrinus.

La încrucişarea Străzii Brezoianu cu Bulevardul Elizabeta (fost 6 Martie), s-a ridicat în anul 1912 o clădire frumoasă, în stil francez, după planurile arhitectului Arghir Culina. În ea s-a deschis hotelul care a purtat numele de Hotel Palace până în anul 1948, când clădirea a fost naţionalizată. După naţionalizare, numele hotelului a fost schimbat în 6 Martie.Numele s-a schimbat din nou în 1965, când a devenit Hotel Cişmigiu.

Prost întreţinută, clădirea s-a degradat progresiv. Între anii 1990 -1995, a devenit cămin al studenţilor de la Academia de Teatru şi Film, apoi a fost declarată insalubră şi închisă. Antreprenorul spaniol Hercesa a cumpărat clădirea în anul 2004, apoi a consolidat-o şi refăcut-o. De curând, hotelul s-a redeschis cu numele de Hotel Cişmigiu. La parter s-a deschis o librărie Humanitas, a doua din Bucureşti, după cea din Pasajul Kretzulescu.

În anul 1941 s-a deschis la parterul Hotelului Palace o berărie cu numele Gambrinus. Prima berărie Gambrinus din Bucureşti a fost cea care era proprietatea lui I.L. Caragiale şi care a fost deschisă în 1901, pe Str. Câmpineanu Nr.4, cam pe unde se află acum Palatul Telefoanelor. Berăria era în apropierea Teatrului Naţional, ca şi faimoasa cafenea Fialkowski. Ea a devenit un loc favorit de întâlnire al oamenilor de artă, scriitori, gazetari, actori, etc. După plecarea lui Caragiale din ţară în 1905, berăria a continuat să funcţioneze, dar a fost demolată în 1940.

Gambrinus-ul de la colţul străzii Brezoianu a fost, ca şi Carul cu bere, un simbol al Bucureştiului. Nu e limpede dacă restaurantul va fi redeschis de proprietarii spanioli.

Librăria Humanitas Cişmigiu

Hotelul Cişmigiu aproape complet refăcut

Expresia lunii: A face pe dracul în patru.

În limba română are sensul de a-şi da silinţa, a face un mare efort, a se strădui , a se da peste cap pentru îndeplinirea unui scop. Expresia nu are rădăcini în cultura română şi este pur şi simplu o traducere directă din franceză a expresiei: faire le diable a quatre.

Tot prin traducere are şi un echivalent italian: facere il diavolo a quattro. În franceză şi italiană înţelesul e diferit de cel românesc: a face zgomot mare, a face tapaj, a atrage atenţia.

Originea expresiei este teatrul medieval francez. În pieţele publice, actorii ambulanţi instalau micile lor scene pe care se jucau piese de tot felul. Erau la preţ piesele de acţiune şi suspans (mysteres) şi în special cele în care apăreau diavolii (diableries). Când intra dracul în scenă, momentul era însoţit de efecte vizuale (fum, lumini), sonore (urlete,zgomote, pocnitori) şi mişcari agitate, contorsiuni şi scălămbăieli ale personajului diabolic. Ca să mărească efectul mult gustat de public, autorul piesei introducea al doilea personaj diavolesc, apoi al treilea, apoi al patrulea, cu care se obţinea efectul maxim. Scenele de dimensiuni reduse nu puteau sa primeasca mai mult de patru draci. Zgomotul cel mai mare posibil era, deci, cel făcut “în patru draci”, de unde varianta românească să faci pe dracul în patru.

Istoria Statului Tennessee (7): Compania Transylvania şi Daniel Boone.

Daniel Boone

În anii 1774-75, înaintea formării Statelor Unite ale Americii, un judecător din Carolina de Nord, Richard Henderson a iniţiat o campanie de achiziţie de la triburile indiene a unor mari suprafeţe de pământ în zona situată în ceeace este astăzi Tennessee-ul de vest şi Kentucky de vest. Suprafeţele însumau peste douăzeci de milioane de acri (un acru este aproximativ egal cu un pogon, adică cu jumătate de hectar) şi erau situate la sud de râul Ohio, limitate de munţii Cumberland, râul Cumberland şi râul Kentucky. Pentru aceasta acţiune el a constituit o companie, numită la început Compania Henderson, apoi Compania Louisa , mai târziu Compania Transylvania.

Henderson l-a angajat pe faimosul Daniel Boone, pionier şi explorator al vestului, să deschidă un prim drum către regiunea viitoarei colonii (Drumul prin sălbăticie Wilderness path). Boone a contactat şefii triburilor indiene, anunţându-i şi pregătindu-i pentru viitoarele negocieri şi a înfiinţat o aşezare Boonesborough, in jurul unui fort, ridicat aproape de ce este astăzi oraşul Lexington, Ky.

În urma lui Boone, Henderson a venit cu o expediţie mai numeroasă şi mai dotată, care a lărgit drumul, făcându-l practicabil pentru care de marfă. Henderson a încheiat tărgul cu indienii Cherokee prin Tratatul de la Sycamore Shoals, după care a declarat întreaga zonă Colonia Transylvania.

Semnarea Tratatului de la Sycamore Shoals între Henderson şi indienii Cherokee, la 23 Mai 1775, sub un ulm uriaş.

Ulterior, Henderson s-a adresat Primului Congres Continental (1775) cerând ca Transylvania să fie recunoscută ca a 14-a colonie şi să fie integrată în viitoarele SUA. Cererea a fost respinsă. Tranzacţia de constituire a teritoriului Transylvania a fost declarată ilegală, în baza unui act mai vechi al regelui Angliei şi a legilor Statului Virginia. Ambele interziceau negocierile directe între indieni şi persoanele particulare, pe care le permiteau numai reprezentanţilor coroanei engleze – în perioada colonială – şi mai târziu guvernului statului american în cauză.

Daniel Boone a avut dificultăţi cu propriile proprietăţi din Kentucky şi ulterior Missouri. Înafara de Boonesborough el a mai înfiinţat o aşezare Boone’s Station, tot în Kentycky, în vecinătatea oraşului Athens de astăzi.

Boone a fost membru al Congresului din Virginia pentru mai multe mandate. A făcut numeroase explorări, a fost prizonier al indienilor de mai multe ori, într-una din ocazii fiind predat de indieni autorităţilor engleze.

Ultima perioadă a vieţii a petrecut-o în Missouri, unde a primit dreptul de proprietate asupra unor terenuri prin decret al regelui Spaniei.Regiunea a trecut din stăpânirea spaniolilor în cea a francezilor. După Louisiana Purchase (1804), prin care Missouri a devenit stat american, Boone a fost judecător în zona în care locuia, Femme Ossage Valley. Născut în 1734 în Pennsylvania, el a murit în Missouri în anul 1820.

Spânzurăfoame : Rubrică gastronomică de Mihai Creangă.

De-ale gurii în Gerar

Tare mă tem că multora dintre noi – după maratonul gastronomic început de pe la Ignat, apoi continuat cu Sfântul Crăciun, cu Anul Nou, cu ziua de Sfântul Vasile şi tot aşa mai departe până la ziua Sfântului Ion – le-ar fi mai dragă o linguriţă de bicarbonat, decât o costiţă rumenită pe varză călită şi le-ar place mai mult o stacană de apă plată cu lămâie, decât un pahar cu întunecatul Cabernet, sau solarul Riesling…Acu’ drept e că şi cheliosul dispreţuieşte şamponul, dar eu trag nădejdea că lehamitea de bucate e mai repede trecătoare decât calviţia. De-aceea vă propun nu un “alka-selzer”, nu un ceai hepatic, ci un leac bătrânesc: ciorba de potroace, care pre mulţi i-a sculat din lingoare.

Potroacele-s felurite, dar baza rămâne aceeaşi; aripioare, gâtişoare, pipoţele, scurmace şi altele de-ale păsărilor, fie ele curcan, raţă, gâscă sau găină, fierte direct în zeamă de varză sau în borş, acre de să-ţi facă gura pungă! Leguminoasele se fierb separat, în apuşoară. Dar nu îngreuiem potroaca nici cu ele, nici cu zeama de carne sau oase, ci doar le unim, strecurate şi le tulburăm limpezimea cu o cană de smântână, bătută cu două-trei gălbenuşuri de ou, turnată şuviţă subţire în oală, amestecând mereu, după ce am stins focul. Nu-i mai daţi răgaz: sorbiţi-o cu vuiet mare…Minune şi mai mare: sunteţi dintr-dată un om nou! Iar după cum se ştie, acest om nou are şi el dreptul la un chefuleţ!

Însă cui nu-i place zeama goală, iată o sugestie din “200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” întocmite de Mihail Kogălniceanu şi Iacob Negruzzi. În cartea publicată de cei doi mari cărturari în 1841 sunt şi două reţete de supă cu gogoşele, din care am adaptat una.

Curăţăm carnea şi pieliţele de pe oasele bucăţilor pe care le-am fiert, le tocăm mărunt, împreună cu un miezişor de franzelă muiat în lapte şi blagoslovim amestecul cu două gălbenuşuri de ou şi pătrunjel bine mărunţit. Formăm gogoşele, le tăvălim prin făină şi le punem în zeama clocotită (înainte de dresul cu smântână) câteva minute, până se înghesuie ele la suprafaţă. Întremătoare completare, nu!!

Al Dumneavoastră, Spânzurăfoame

Istorie prezidenţială americană (3)

Cel mai celebru grup de imigranţi americani timpurii este cel al pasagerilor corăbiei Mayflower, care au făcut călătoria în anul 1620. Aceştia au fost un amestec de englezi şi olandezi protestanţi, unii dintre ei din secta Pelerinilor (The Pilgrims), de la care s-a dat numele întregului grup. Vasul, care era proprietatea lui Christopher Jones, a încărcat 65 de pasageri din Londra, apoi a navigat prin estuarul Tamisei, a aşteptat să vină grupul de pasageri din Olanda şi – după îmbarcarea acestora – a părăsit portul Plymouth la 6 Septembrie 1620.

Corabia Mayflower

În total au fost 102 pasageri şi 50 de membrii ai echipajului.

Călătoria a fost grea şi lungă. În timpul unei furtuni, pasagerul John Howland a căzut peste bord. A avut norocul să se prindă de o funie care atârna peste marginea corăbiei şi nu i-a dat drumul. Membrii echipajului l-au readus pe corabie agăţându-l cu un harpon. O fetiţă de doisprezece ani, Elizabeth Tilley a urmărit întreaga scenă. Corabia a ajuns la Cape Code, în Noua Anglie, pe 19 Noiembrie 1620. Căpitanul a încercat să reia călătoria, cu destinaţia sud, cu intenţia să-şi ducă pasagerii acolo unde le era destinaţia, la colonia engleză din Virginia. Vremea rea l-a împiedicat şi călătorii au rămas să petreacă iarna pe vas. Mulţi s-au îmbonăvit de scorbut, pneumonie şi tuberculoză şi mulţi au murit. Au supravieţuit 53. În primăvară, au debarcat şi au fost ajutaţi de indienii localnici, care le-au dat hrană, i-au învăţat să vâneze curcani şi căprioare şi să cultive cartofi, porumb, mazăre, roşii,dovleci şi fasole. În toamna care a urmat, Pelerinii au făcut marele ospăţ cu muţumiri lui Dumnezeu pentru protecţie si ajutor, la care au fost invitaţi prietenii indieni. Aceasta a deschis tradiţia sărbătorii de Thanksgiving.

John Howland s-a căsătorit cu Elizabeth Tilley. Au avut mulţi copii şi nepoţi. Între descendenţii lor sunt şi trei preşedinţi americani: cel de al 32-lea preşedinte, Franklin D Roosevelt (1882-1945), cel de al 41-lea preşedinte George HW Bush (1924- ) şi cel de al 43-lea preşedinte, George W Bush (1946- ). Fără funia care atârna providenţial de bordul corăbiei Mayflower şi de care a putut să se agaţe cu disperare John Howland, ei nu ar fi existat.

Din istoria României

Dragostea SECRETĂ a lui Ţepeş. Povestea IUBITEI lui DRACULA (Text trimis de prietenul Clubului nostru Prof. Dr. Radu Nemeş din Craiova)

Autor: Roxana Roseti

Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Tepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii Braşovului din acele timpuri.

Vlad Ţepeş (1431-1477)

Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut crize de gelozie…

Se spune că din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu. Conform unor relatări ale cronicilor se pare că multe din actele pline de cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care o resimţea Dracula departe de Katharina.

Nu-şi mai lua ochii de la ea

Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş 34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute. Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.

Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe ieşită din comun. Fata starostelui (zunftmeister) breslei ţesătorilor, Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf, după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac, bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în aşa-numita Casă Tartler.

Cruzime şi carnagiu

Imobilul se află şi astăzi pe strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din familii înstărite ale comunităţii săseşti.

Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.

În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus- o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile, domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.

Pe o pernuţă de catifea

Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a suparat foc şi a bătut-o.

Vlad Tepes vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris, chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându- i o scrisoare de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de Carpaţi, unde s- a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.

Vlad Ţepes era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl eliberează cu condiţia să o ia in căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă a mai avut cu aceasta încă doi copii - Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n. 1468).

Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar şi după căderea acestuia de pe tron, în 1462, iar Ţepeş s-a îngrijit de toţi descendenţii săi, aşa cum atestă cărţile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel. Asasinarea voievodului, în 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii şi dragostei dintre el si Katharina. Iar frumoasa care l-a cucerit până la moarte pe Dracula s-ar fi întors la mânăstire. De ce să nu recunoaştem, o poveste de dragoste spectaculoasă, pe măsura fascinantei personalităţi a lui Vlad Ţepeş.

Datini Româneşti: Colindele lunii Ianuarie.

Spre deosebire de colindele din luna Decembrie, cele din Ianuarie nu sunt religioase: ele sunt urari de bine, sanatate şi prosperitate pentru noul an (Pluguşorul, Plugul Mare şi Sorcova), sau simple acte de distracţie, unele cu origini foarte îndepărtate (Capra, Vasilică).

Pluguşorul este o colinda agrară, cu un text epico-liric şi istoric, având subiectul principal munca pentru obţinerea pâinii. Este declamat de o ceată de copii mari sau adolescenţi, care recită textul lung însoţit de hăulituri, pocnituri de bice şi sunete de buhai (un instrument facut dintr-o putina deschisă la un cap şi acoperită de o membrana din piele bine întinsă la celalalt, prin care e trecut un mănunchi de fire de păr de coadă de cal. Vibraţia acestora, când sunt “mulse”, este amplificată de putină şi face un sunet care aminteşte mugetul taurilor).

Plesniturile de bici, uneori pocnitorile, buhaiul şi strigătele care însoţesc colindul au originea în vechile descântece de alungat spiritele rele, animalele periculoase, dăunătorii recoltelor.

Aho, aho copii şi fraţi

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi-a încălecat

Pe-un cal învăţat

Cu numele Graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătasă,

Ca viţa de groasă

Şi în scări s-a ridicat

Ca s-aleagă loc curat

De arat şi semănat…

Urmează o descriere a operaţiunilor de arat, semănat, secerat, treierat, adusul grâului la casa lui Traian, unde jupâneasa lui face pâinea, din care împarte flăcăilor şi copiilor.

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Astfel să dea şi la voi

Ca s-avem parte şi noi.

Să vă fie casa, casă;

Să vă fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse

Şi făcliile aprinse

Şi la anu’ să trăiţi,

Să vă găsim înfloriţi,

Ca merii, ca perii

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate-ndestulată

Aho, aho!

Plugul Mare este colindat de o ceată de oameni maturi, care merg cu un plug împodobit, tras de boi sau cai, însoţiţi de o orhestră de lăutari, se opresc la case şi fac urarea cu acelaşi text ca si Pluguşorul. După urare ei sunt invitaţi în casă şi ospătaţi cu măncare şi băutură.

Textul original al Pluguşorului a fost de foarte multe ori schimbat de cei care au făcut “spectacole folclorice” televizate sau cu public, adăugând tot felul de contribuţii neinspirate legate de evenimente actuale.

Sorcova este o urare de viaţă, sănătate şi bunăstare, care se colindă în ziua de 1 Ianuarie, mai ales de către copii. Urarea se declamă în timp ce cel căruia i se urează este atins repetat cu sorcova, ca un fel de baghetă magică, înzestrată cu “puteri”, gesturi care amintesc de un descântec. Sorcova “actuală” este o baghetă de lemn pe care sunt fixate flori din hârtie creponată, poleială şi beteală. În vechime, sorcova era o creangă înflorită de măr, care se punea în casă în apă de Sfântul Andrei şi înflorea până la Sfântul Vasile. Numele vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged) şi trimite la anunţarea vegetaţiei înoite din primăvara care se apropie..

Varianta scurtă: Sorcova vesela, Să trăiţi să-mbătrâniţi, Peste vară, primăvară, Nici capu’ să nu vă doară, Ca un păr, Ca un măr, Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oţelul.La anu’ şi la mulţi ani!

Varianta lungă: Sorcova vesela, Să trăiţi să-mbătrâniţi, Ca un măr, Ca un păr,Ca un fir de trandafir, Ca merii, ca perii, În mijlocul verii; Ca viţa de vie, La Sfânta Mărie, Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oţelul. Vacile lăptoase, Oile lânoase, Porcii unsuroşi, Copii sănătoşi, Câte cuie sunt (şindrile)pe casă, Atâţia galbeni pe masă. La anu’ şi la mulţi ani! Să trăiţi să ne daţi bani!

Capra: “Jocul caprei” s-ar părea că se trage din datini foarte vechi, poate chiar serbările dionisiace. În varianta originală, avea mai multe acte (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) şi o elaborată negociere între cioban şi un cumpărător, care se desfăşura cu intervenţii ale corului de colindători.

În prezent, jocul caprei se practica într-o variantă prescurtată. Un grup de colindători dansează şi cântă în jurul celui care poartă “capra”. Pe un băţ înalt este fixată o piesă de lemn, cu două părţi pictate şi articulate, simbolizând capul caprei. Maxilarul de jos este acţionat de o sfoară şi face un zgomot de clămpănit. Capra este învelită în ţesături viu colorate, cu dungi transversale, este împodobită cu panglici şi clopoţei. Uneori, dansul se face în sunetele unui fluier (dansurile lui Dionisos).

În Muntenia şi Oltenia, capra se numeşte “brezaia”, iar în Moldova “turca”.

Varianta Caprei din Moldova: Vine capra de la munte, Cu steluţe albe-n frunte, Şi cu barba ei lăţoasă, A venit să intre-n casă, Dă-ne drumu’ gazdă-n casă, C-afară plouă de varsă, Şi ne pică picurele, De pe garduri de nuiele, Gazdă, dacă nu ne crezi, Ieşi afară de ne vezi!Gazdă, dacă iesi afară,Nu ieşi cu mâna goală, Să ieşi cu cârnaţi în poală, Şi cu vinu’ subsuoară, Dă-ne gazdă drob de sare, Să dăm la capră că moare, Rămâi gazdă sănătoasă, Noi plecăm la altă casă. Vine capra din pădure, A fost la cules de mure, Fragi şi mure n-a găsit, Şi s-a pus pe behăit, Capra noastră-i capră bună, Ne dă lapte, unt şi lână, Ne mai dă şi iezişori, Să-i tăiem de sărbători. Rămâi gazdă sănătoasă, Şi mulţumim pentru masă. Ne-nchinăm cu sănătate, că-i mai bună decât toate.

Variantă muntenească: Foaie verde ş-o alună, Bună ziua, ziua bună, Ia deschideţi porţile, Să intre căpriţele, Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa, Nu te da, nu te lăsa,Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa,Capra noastră-i cu margei,Cu cercei cu catifeli, Joacă vesel căpriţa, Toţi îs bucuroşi de ea. Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa, Nu te da, nu te lăsa, Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa. Şi plecai şi eu la târg, Pe căpriţă ca s-o vând, Şi mergând pe drum, mergând, Aud din urmă strigând: - Urmează negocierea cu cumpărătorul, complicată de leşinul/moartea caprei, lovită de cioban, la care alaiul cântă: Văleu, capra noastră a murit, Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa, Te-o lovit o boală grea, Sau pe unde-ai colindat, Vreme rea tu ai aflat. – Alaiul invocă reanimarea căpriţei, care îşi revine astfel că: Ş-atunci haide să plecăm, Şi-alte case colindăm, Ţa-ţa-ţa căpriţa ţa, Nu te da, nu te lăsa!

Sărbători creştin ortodoxe în luna Ianuarie

Sunt trei mari sărbători ortodoxe în prima lună a anului: Sfântul Vasile pe 1 Ianuarie, Boboteaza pe 6 Ianuarie şi Sfântul Ioan pe 7 Ianuarie.

1 Ianuarie - Sfântul Vasile cel Mare ((330-379), numit şi Vasile din Cezareea Capadociei, a fost unul din marii teologi a bisericii creştine timpurii. S-a născut în Pont, a studiat la Cesareea, Constantinopol şi Atena, a fost episcop al Cesareei şi s-a distins prin lupta împotriva ereziilor, în primul rând a arianismului. Înafara de 1 Ianuarie, el este sărbătorit şi la 30 Ianuarie, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Grigore, de Ziua celor Trei Ierarhi.

Pe lângă datele istorice corecte legate de Sfântul Vasile, în tradiţiile populare el mai este reprezentat şi altfel, ca un mare beţiv de exemplu. În anumite imagini, el apare călare pe un poloboc şi de ziua de 1 Ianuarie se fac chefuri tradiţionale, mai ales în casa celor care ii poartă numele: Vasile, Vasilica, Vasilca, Vasilache, Bazil, Basil, Vasilisa, Vasea, Sile, Sică, Sica, Silica etc. La origine, numele este grec şi înseamnă împărat (Basileus). După recunoaşterea oficială a religiei creştine (prin Edictul din Milan dat de Constantin I în 313), în oraşele romane creştinii au început să se reunească pe faţă, nu într-ascuns, cum făcuseră pe lunga durată a persecuţiilor. Dar, cum nu aveau încă biserici, au cerut permisiunea autorităţilor să îşi facă slujbele de Duminică în pieţele publice, care aparţineau împăratului şi care se numeau basilica. Acest nume a fost continuat şi când creştinii şi-au construit primele biserici, dintre care şi azi unele se numesc bazilici.

6 Ianuarie - Boboteaza: este ziua în care Iisus a fost botezat de către Sfântul Ioan în apa râului Iordan. La ortodocşi, aceasta este ziua epifaniei, care aminteşte momentul în care natura dumnezeiască a Mântuitorului s-a revelat oamenilor. La catolici, momentele epifaniei/teofaniei sunt închinarea celor Trei Magi veniţi din est să confirme divinitatea Pruncului şi Ziua Schimbării la faţă.

Sunt multe tradiţii şi datini legate de ziua Bobotezei, care încheie sărbătorile de iarnă. La 6 Ianuarie se face Sfinţirea Mare a apelor. Aghiazma sfinţită într-un ritual religios special în această zi nu se strică şi are puteri miraculoase, de protecţie si vindecare. Preoţii fac slujbă de purificare a apelor râurilor şi lacurilor şi aruncă o cruce de lemn în apele îngheţate, pe care se întrec să o scoată un număr de bărbaţi. Cel care aduce crucea la mal se crede că va avea un viitor fericit.

Preoţii merg din casă în casă, binecuvântează casele, fântânile, oamenii şi animalele, pe care le stropesc cu aghizmă, folosind un mănunchi de busiuoc.

Fetele de măritat fură sau cer un fir de busuioc de la preot: punându-l în sân în acea noapte ele îşi vor visa viitorul soţ . In seara de Bobotează, fetele manâncă o turtă sărată. Pe cel pe care îl visează noaptea că le aduce apă de băut îl vor avea ca ales.

Femeile măritate de la sat se adună într-o casă şi petrec, fără bărbaţi. În acea zi ele sunt mai tari decât bărbaţii, pe care îi ironizează şi îi ameninţă că îi aruncă în apă. Ca să scape, bărbaţii se “ răscumpără “ promiţând cadouri si vin.

7 Ianuarie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Este una dintre cele şase zile pe care biserica ortodoxă le-a dedicat celui numit şi Inaintemergătorul: Zămislirea (23 Septembrie), Naşterea (24 Iunie), Soborul (7 Ianuarie), Tăierea Capului (29 August), Prima şi a doua aflare a capului (24 Februarie) şi A treia aflare a capului (25 Mai).

Ioan s-a născut în acelaşi an cu Iisus, dar cu şase luni mai devreme. El a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei şi naşterea lui a fost anunţată de Arhanghelul Gabriel. A început să predice în anul 26, care era cel de al doilea an decând guvernatorul Iudeii era Pilat din Pont. A botezat mulţi oameni şi L-a botezat pe Iisus în râul Iordan, El a fost un pustnic, un profet care L-a anunţat pe Mesia şi un moralist. L-a atacat în discursuri publice pe Irod, care trăia cu Irodiada, soţia fratelui său. Aceasta a pus-o pe fiica ei Salomea, căreia Irod nu-i refuza nimic, să-i ceară acestuia capul lui Ioan, care a fost ucis prin tăierea capului probabil în luna Martie a anului 29.

24 Ianuarie 1859 Unirea Principatelor Române

Sărbătorim în acest an 154 de ani de la ziua care este considerată inceputul României moderne. Mica Unire, cum mai este numită Unirea Principatelor Române precede cu 59 de ani Marea Unire, cea de la 1 Decembrie 1918.

Unirea este strâns legată de numele lui Alexandru Ioan Cuza, care – în anul 1859 - a fost ales domnitor al Moldovei la 5 Ianuarie şi al Munteniei la 24 Ianuarie. În contextul favorabil al sfărşitului războiului Crimeii, politicienii români au căutat sprijinul Marilor Puteri pentru realizarea visului istoric al unirii, mai ales după rezultatele Adunărilor Ad-hoc din 1857. Convenţia de la Paris din 1858 dăduse aprobarea pentru anumite forme de cooperare între cele două ţări, care erau însă destinate să aibă guverne diferite. Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul şi a realizat unitatea politică, ulterior recunoscută internaţional.

Despre detaliile legate de istoria de început a României, despre destinul şi acţiinile lui Cuza, ca şi despre controversele legate de domnia lui în numărul viitor, căci la 22 Februarie se împlinesc 147 de ani de la abdicarea forţată a primului domnitor român.

Alexandru Ioan Cuza (20 Martie 1820-15 Mai 1873)