Raportul de ştiinţific şi tehnic in extenso la contractul nr. 66CPII / 2007 Faza nr. 1 „Prezentare generală a ştiinţei româneşti – scurtă incursiune retrospectivă. Stabilirea punctelor principale ale metodologiei studiului prospectiv.” Cuprins: 1. Obiectivele generale ale proiectului 2. Obiectivele fazei de execuţie nr. 1 3. Rezumatul fazei nr. 1 4. Descrierea ştiinţifică şi tehnică, cu punerea in evidenţă a rezultatelor fazei nr. 1 si gradul de realizare a obiectivelor; (se vor indica rezultatele) 5. Concluzii 6. Bibliografie 7. Anexe 1. Obiectivele generale ale proiectului Obiectivele generale ale proiectului sunt: 1. Promovarea comunicării şi consolidarea rolului ştiinţei în societate 2.Cresterea vizibilitatii cercetarii romanesti
Transcript
Raportul de ştiinţific şi tehnic in extenso
la contractul nr. 66CPII / 2007
Faza nr. 1
„Prezentare generală a ştiinţei româneşti – scurtă incursiune retrospectivă.Stabilirea punctelor principale ale metodologiei studiului prospectiv.”
Cuprins:
1. Obiectivele generale ale proiectului2. Obiectivele fazei de execuţie nr. 13. Rezumatul fazei nr. 14. Descrierea ştiinţifică şi tehnică, cu punerea in evidenţă a rezultatelor fazei nr. 1 si gradul de realizare a obiectivelor; (se vor indica rezultatele)5. Concluzii6. Bibliografie7. Anexe
1. Obiectivele generale ale proiectului
Obiectivele generale ale proiectului sunt: 1. Promovarea comunicării şi consolidarea rolului ştiinţei în societate2.Cresterea vizibilitatii cercetarii romanesti3. Elaborarea de studii prospective în ştiinţă şi societate
Proiectul de fata propune urmatoarele obiective specifice:a) atragerea personalitatilor stiintifice si a celor de decizie in stiinta, a publicului larg la un dialog liber si fara prejudecati despre rolul stiintei in societate;b) stimularea aparitiei de tineri comunicatori de stiinta;c) revitalizarea traditiei manifestarilor informale dedicate rolului stiintei in societate (locatii istorice: Ateneul Roman, Casa Oamenilor de Stiinta, Casa Universitarior, Casa Monteoru, Casa Capşa ş.a.)
2. Obiectivele fazei de executie nr. 1
Sunt succint redate de activitatile propuse si realizate:
Activitate I.1: Elaborarea Manifestului Ştiinţei – „Pentru a Şti”
Activitate I.2: Organizarea celei de a doua ediţii a F.A.P.T.,
la Palatul Parlamentului (14 noiembrie 2007) sub
auspiciile Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi în colaborare cu Comisiile de resort ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Activitate I.3: Realizarea scenariului pentru filmul „Ştiinţa şi Tehnologia Secolului 21 – Mobilitate şi Stabilitate”
3. Rezumatul fazei nr. 1
S-a întreprins o analiză succintă a istoriografiei ştiinţei din România. Din datele fragmentare existente precum şi dintr-o intercomparare recentă, globală şi pe domenii, s-au evaluat dificultăţile majore ale unei abordări prospective şi s-a avansat un set de principii metodologice pentru realizarea studiilor prospective propuse spre realizare în fazele următoare. S-a realizat organizarea celei de a doua ediţii a F.A.P.T., la Palatul Parlamentului (14 noiembrie 2007), în cadrul căreia s-a prezentat documentul programatic intitulat „Pentru a Şti”.S-a conceput şi realizat scenariul pentru filmul „Ştiinţa şi Tehnologia Secolului 21 – Mobilitate şi Stabilitate”, pentru promovarea centrului ROMOB.
În plus faţă de obiectivele planificate, s-au realizat:- organizarea cafenelei ştiinţifice pe tema „Ştiinţa şi Comunicare” cu participanţii la European Workshop „Boron Analysis and Boron Imaging in Biological Materials for BNCT” la Casa Monteoru, 24 noiembrie 2007.- publicarea articolului „Un „FAPT” notabil: Ştiinţa, Afacerile şi Politica, reunite la aceeasi masă”, Market Watch, decembrie 2007.
4. D escrierea stiintifica si tehnica, cu punerea in evidenta a rezultatelor fazei nr. 1 si gradul de realizare a obiectivelor; (se vor indica rezultatele)
1. Concluziile studiului ( anexat) „Prezentare generală a ştiinţei româneşti – scurtă incursiune retrospectivă. Stabilirea punctelor principale ale metodologiei studiului prospectiv.”
O încercare de a imagina viitorul ştiinţei – incertă, aproximativă, prin definiţie - este total riscantă în absenţa unei imagini a trecutului său. E de remarcat că, după ştiinţa autorilor, nu s-a scris o astfel de istorie a ştiinţei româneşti – existând o seamă de încercări pe domenii particulare.O privire, oricât de sumară, asupra istoriei ştiinţei în România ne oferă posibilitatea să observăm câteva lucruri interesante şi instructive. Astfel:
există o (fascinantă) perioadă anonimă a producţiei tehnice pe teritoriul României de astăzi, care începe încă din preistorie
„ieşirea din anonimat” are loc înspre jumătatea secolului 15 şi oferă atât elemente tehnice, cât şi elemente de cercetare ştiinţifică
odată cu Principatele Unite apar şi instituţiile academice sunt abordate toate domeniile de cercetare ştiinţifică în fiecare domeniu se impun personalităţi la nivel internaţional cercetarea din România preia imediat după apariţie marile teme de
cercetare cercetătorii/inginerii români se disting prin inventivitate şi capacitate
de sinteză cu excepţii, nu se poate vorbi de Şcoli în cercetare, la nivelul celor din
marile centre europene şi americane cu excepţii, nu se poate vorbi de: continuitate perseverentă în
diferitele domenii; mobilitate suficientă în includerea de noi subiecte la toate nivelele de învăţământ şi, la nivel individual, completarea specializării cu cultura generală de specialitate
Examinarea istoriei ştiinţei şi tehnicii în România evidenţiază (fără nici o intenţie de protocronism) existenţa unor premiere absolut remarcabile la nivel european şi internaţional. Lucrul este semnificativ având în vedere că istoria instituţiilor legate în orice fel de ştiinţă şi tehnologie este de doar aproximativ 140 de ani iar numărul celor preocupaţi de şi activi în ştiinţă este relativ redus.
Acest lucru l-a determinat pe Henri Coandă să spună, în a doua jumătate a secolului trecut: „Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus, faţă de numărul de locuitori, atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani” (citat de I.M.Ştefan în „Din tradiţia ştiinţifică şi tehnică românească”)
Situaţia la nivelul anului 2007 este una specială: eforturile de finanţare oferă perspectiva unor rezultate vizibile (fondurile disponibile din surse europene şi naţionale se situează la un nivel aproximativ de 30 Euro pe cap de locuitor), mobilitatea cercetătorilor este asigurată, participarea individuală şi instituţională la proiecte internaţionale/multinaţionale este agreată oficial şi finanţată în consecinţă. Ne aflăm de asemenea într-o conjunctură a evoluţiei ştiinţei potrivită cu profilul general (genetic, mental, psihic, sentimental) al cercetătorului român. Este de asemenea un moment potrivit pentru prospecţie, ca poziţie temporală şi posibilitate de evaluare a tendinţelor ştiinţei şi tehnologiei într-un viitor apropiat şi mediu. Retrospecţia pe care o propunem acoperă cinci perioade istorice şi include un studiu de caz:
1. Preistorie – primele formaţiuni statale: anonimatul2. 1450 -1850: precursorii3. 1850 -1950: fondatorii4. 1950 -1990: luptătorii5. 1990 - : tranziţia de fază6. Studiu de caz: IFA
Primele două perioade marchează o istorie care începe în Neolitic cu ceramică ilustrată cu motive astronomice, abundenţă de vase de cupru şi bronz şi schelete cu urme clare de trepanaţii şi se încheie cu experienţele de fizică (electricitate) ale lui Samuilă Damian în Statele Unite (Charleston), sprijinit de Benjamin Franklin. Perioada fondatorilor este ilustrată de creare primelor mari instituţii academice şi a primelor adevărate institute de cercetare, precum şi de apariţia şi impunerea primelor mari personalităţi ştiinţifice. Perioada 1950-1990 este cea a luptei pentru supravieţuire intelectuală în condiţiile unei copleşitoare intervenţii a politicului care decide atât temele de cercetare, cât şi, uneori, rezultatele aşteptate. Anii 1990 reprezintă în sine un studiu de caz: din nou elementul politic este determinant dar, reflectând de data aceasta un început de normalitate, el îşi găseşte rezolvarea printr-o autoogranizare care ar fi fost imposibiulă în perioada precedentă. Situaţia Paltformei Măgurele, concentrarea cea mai puternică de activitate ştiinţifică din ţară, este prezentată ca un bun subiect
de discuţie a unei game largi de factori esenţiali pentru evoluţia ştiinţei, de la importanţa stabilităţii şi continuităţii administrative, până la modalităţile de selecţie a temelor de cercetare şi partenerilor interni şi internaţionali.
Prezentarea este completată de o trecere în revistă a modului de organizare a studiilor prospective care urmează logic retrospecţiei.
2. Mesajul Manifestului Ştiinţei – „Pentru a Şti”
Intenţia acestui manifest este de a atrage atenţia tuturor celor care au legătură cu cercetarea ştiinţifică asupra necesităţii inevitabile de a consulta oamenii de ştiinţă în luarea deciziilor majore ale viitorului imediat, în politică şi în domeniul strategiilor economice.
3. A doua ediţie a F.A.P.T.,
FAPT 2 a fost organizată pentru a marca focalizarea actuală, în context european dar şi naţional, pe problemele care privesc implicarea socială a cercetării ştiinţifice în permanantă interacţie cu lumea politicienilor şi cea a oamenilor de afaceri. Interesul trezit de această reuniune este exprimat şi prin atenţia acordată de mass-media: TVR, Realitatea TV, Prima TV, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, România Liberă şi Market Watch.
4. Realizarea scenariului pentru filmul „Stiinta si Tehnologia Secolului 21 – Mobilitate si Stabilitate”
Din experienţa colaborărilor IFIN în cadrul unor emisiuni de radio şi televiziune s-a putut observa impactul deosebit pe care îl are imaginea ca vector de comunicare a unui mesaj. Problema mobilităţii oamenilor de ştiinţă, o mobilitate în ambele sensuri, şi spre exterior, dar şi a cercetătorilor străini spre institutele din ţara noastră, este extrem de importantă pentru asigurarea unei atmosfere propice desfăşurării cu succes a activităţii de cercetare. Filmul are drept scop atât prezentarea sugestivă şi accesibilă pentru viitorii „visiting scientists” sosiţi în România, cât şi conştientizarea
instituţiilor româneşti de cercetare şi a cercetătorilor privind oportunităţile şi responsabilităţile pe care activarea acestei mobilităţi le implică.
5. Organizarea cafenelei stiintifice pe tema „Stiinta si Comunicare” cu participantii la European Workshop „Boron Analysis and Boron Imaging in Biological Materials for BNCT” la Casa Monteoru, 24 noiembrie 2007.
Organizarea unei CAFENELE A ŞTIINŢELOR este o acţiune pe care prezentul Proiect şi-o propune, cu manifestări periodice. Una dintre locaţiile avute în vedere este Casa Monteoru. Prezenţa la Bucureşti, cu ocazia unui Workshop european, a unui grup extrem de interesant ca structură a reprezentat o bună ocazie de a testa ideea, cu atât mai mult cu cât aceasta a reprezentat şi un bun exerciţiu de comunicare între fizicieni şi reprezentanţii unei profesii, medicina, care se bazează esenţial pe fizică.
5. Concluzii1. Propunerea unor principii metodologice pentru elaborarea studiiilor prospective viitoare2. Elaborarea unui document programatic „Pentru a Şti”3. Organizarea cu succes a reuniunii 4. Realizarea scenariului pentru filmul „Stiinta si Tehnologia Secolului 21 – Mobilitate si Stabilitate”, dedicat promovării centrului ROMOB5. Organizarea primei cafenele ştiinţifice
6. Bibliografie
1. Ilie Pârvu (coord.), Istoria ştiinţei şi reconstrucţia ei conceptuală, ESE, Bucureşti, 1981.
2. Lars Lindberg Christensen, The Hands-On Guide for Science Communicators. A Step-by-Step Approach to Public Outreach, Springer, 2006
3. C. P. Snow, The Two Cultures, Cambridge U.P., 19934. EDIT CSAJBÓK, ANNA BERHIDI, LÍVIA VASAS, ANDRÁS SCHUBERT,
Hirsch-index for countries based on Essential Science Indicators data, in World Flash on Basic Research
7. Anexe
Poate fi prezis viitorul Ştiinţei?-elemente de metodologie-
„ I never think of the future – it comes soon enough”„Nu mă gândesc la viitor – şi aşa vine destul de repede” Albert Einstein
Viitorul Ştiinţei, atunci când prin acesta se înţelge stabilirea domeniilor care se vor dezvolta (şi cum şi în ce măsură), a domeniilor noi care se vor deschide şi chiar şi a orizontului de timp şi măsurii în care se vor da răspunsuri la întrebări deja existente, nu poate fi prevăzut, cel puţin în detalii rezonabile. Se poate face o cartare a acestui viitor, sau o decodare. Într-un fel, cea mai puţin riscantă întreprindere –şi cea mai eficientă în stabilirea politicii ştiinţifice la nivel de laborator, de institut, de ţară, de continent- rămâne prospectarea acestui viitor.
Intenţionăm ca cei doi ani acoperiţi de Proiectul la care lucrăm să fie încheiaţi de o schiţă de studiu prospectiv. Prezentăm în continuare câteva dintre întrebările asupra cărora ne vom opri precum şi o sumară trecere în revistă a principiilor metodelor folosite cel mai adesea.
1. Întrebări posibile şi modul în care ele ne pot influenţaEvident, o primă întrebare, absolut generală, pe care o putem formula este:
1.1. Cum trebuie să fie „viitorul”?Răspunsul nu mai este însă la fel de evident. Aceasta pentru că, dacă proble-mele cu care se confruntă oamenii de ştiinţă sunt în cea mai mare măsură ace-leaşi, oriunde s-ar afla aceştia, mentalităţile cercetătorilor (dar şi ale populaţiei, sectorului economic şi, nu în ultimul rând, ale politicienilor), sunt diferite. Şi, în consecinţă, diferite sunt şi metodele de abordare. Lucrul îşi are importanţa sa, având în vedere că întrebarea pe care riscăm să o formulăm se referă nu la mo-dul în care „poate”, ci la cum „trebuie” să arate viitorul. Avem astfel la dispoziţie trei alternative inevitabile:
► Eurocentric► Americano-centric► Global-centric
Vor fi discutate fiecare în parte. Lăsând loc şi pentru a patra alternativă:
►…?
Oricum, pornind de la o asemenea întrebare, trebuie să avem în vedere existenţa a…
1.2. Patru faze de dezvoltare a studiilor asupra Viitorului: Tradiţia de tip american – orientare ştiinţifică şi empirică Tradiţia de tip european –orientare culturală, cu accent pe impactul valorilor culturale asupra cercetărilor privind viitorul Tradiţia de tip internaţional/multicultural – cu deschiderea accesului pentru aportul şi stilul de gândire oriental (non-occidental)
Tipul de Viitor Integral (Integral Futures)
Tipul american-empiric s-a format în perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, în special în context militar, şi la începutul anilor 1980 era sitlul de predicţie îmbrăţişat de marile corporaţii. Accentul era pus pe activităţi formative - dezvoltarea tehnologiilor noi şi pe noi moduri de abordare şi operare. Accentul era pus cu precădere pe modificările din lumea externă. Rezultatul a fost elaborarea de strategii utile în explorarea diferitelor variante de viitor ale acestei lumi.
Aşa cum era de aşteptat, structura culturală, spirituală şi mentală tipic europeană a determinat o formă diferită de abordare a studiilor privind viitorul, cu accent pe valorile sociale, culturale şi individuale sau de grup. Modelarea lumii externe era mediată astfel de multiple lumi interne. De remarcat că studiile asuspra viitorului au fost prezente inclusiv în ţările Europei de Est, mai ales URSS şi, dintre sateliţii săi, Ungaria.
Altfel spus, comparând dezvoltarea celor două stiluri, în timp ce primul este puternic legat de activităţile/interesele guvernamentale şi ale marii lumi a afacerilor (preferând, evident, un „viitor” caracterizat în primul rând de stabilitate), asemenea legături sunt mult mai slabe în contextul european. Aici, deschiderea şi preocupările s-au orientat cu mult mai multă forţă spre aspectele sociale, educaţionale şi politice.
Al treilea tip de abordare vine ca o completare logică a „drumului spre est”, deschizând orizonturi (extrem) orientale cu un impact extrem de puternic inclusiv asupra ştiinţei (de exemplu, „regăsirea” unor mari idei din Cosmologie sau Fizica Particulelor Elementare în vechi texte vedice). Este, aşa cum vom discuta, un tip de abordare care încearcă o prospectare a viitorului prin trecut. O „tehnică”, i-
am putea spune, pe care descoperiri relativ recente au pus-o în evidenţă la Newton.
Aceste trei tipuri de prospecţie prezintă toate un dezavantaj: sunt limitate la un singur tip de abordare şi rezultatele lor vor reflecta această limitare. Aceasta l-a determinat pe Richard Slaughter, Profesor la Swinburne University of Technology, Melbourne, Australia, să propună un al patrulea tip de prospecţie:
Tipul de Viitor Integral (Integral Futures), care în locul unei perspective unice foloseşte o multitudine de perspective şi de metodologii, neocolind abordări privite cu reticenţă, dacă nu respinse de plano în lumea ştiinţei, cum ar fi abordarea intuitivă sau inspiraţia spirituală.Fără a încerca în acest Rezumat o evaluare a acestor abordări, mai adăugăm doar că, la iniţiativa centrului de cercetări al firmei Benetton, se organizează începând din anul 2006 o „Bursă a Viziunilor” (Stock Exchange of Visions), prima ediţie având loc la Centrul Georges Pompidou de la Paris iar a doua la Trienala de la Milano.
În fine, precizăm că facem diferenţa între Futurism şi Prospecţie, considerând că prima categorie trebuie rezervată, conform unei interesante definiţii a lui Slaughter, „metodologiilor, conceptelor, perspectivelor şi metodelor de a studia ceea ce nu este aici şi nu este încă”. Ceea ce ne va preocupa va fi încercarea de a evalua modul în care viitorul –incluzând aici atât domenii care sunt plauzibil să cunoască o dezvoltare privilegiată cât şi domenii susceptibile de descoperiri mai puţin aşteptate în condiţiile actuale- se prefigurează în prezentul actual sau ca o prelungire a acestuia. Aceasta înţelegem în primul rând prin Prospecţie, urmând a analiza două tipuri ale acesteia, cel reactiv şi cel proactiv, precum şi un al treilea tip pe care vom încerca să-l definim şi să-i discutăm posibilităţile: prospecţia interactivă. Vom recurge pentru a ilustra acest mod de prospecţie tot la o întrebare formulată exclusiv în legătură cu ştiinţa: cum se prefigurează viitorul ştiinţei, ca Atractor sau ca Prelungire Analitică? Vom discuta în primul rând principalele metodologii cunoscute. Este uzual ca acestea să fie prezentate în diferite feluri:
2. Metodologii clasice populare: extrapolarea tendinţelor modelare matematică metoda Delphi construirea de scenarii estimări probabilistice
Structura şi modul de acţiune ale celei mai mari părţi din aceste metodologii sunt uşor de dedus din însuşi numele lor şi nu vom intra aici în alte amănunte. Vom face o singură excepţie, privind metoda Delphi. Aceasta este o metodă sistematică şi interactivă de predicţie, vizând obţinerea de elemente pe baza cărora să poată fi formulată predicţia, provenind de la un grup de experţi independenţi.
Numele este evident inspirat din cel al Oracolului din Delfi. A fost un “catch name”, chiar dacă autorii au avut anumite rezerve tocmai din cauza conotaţiilor “oculte” ale termenului. Interesante sunt condiţiile în care metoda a fost dezvoltată: era începutul Războiului Rece care a opus cele două superputeri ale momentului, Statele Unite şi Uniunea Sovietică (amuzant – în engleză numele scurte ale celor două, US şi SU, sunt în oglindă!) într-un adevărat “război de 50 de ani”. (Numele de “război rece” îi aparţine lui George Orwell şi a fost folosit pentru prima oară în eseul său “You and the atomic bomb” (London Tribune, 19 octombrie 1945). O jumătate de secol care a afectat întraga lume, aproape fără nici o excepţie - în bine pentru cei doi principali combatanţi, prin competiţia acerbă declanşată, în rău de cele mai multe ori pentru sateliţii lor, reduşi la rolul de simpli aliaţi şi uneori chiar de “combatanţi cu delegaţie”, luptând între ei în locul “stăpânilor”. Metoda Delphi a fost elaborată pe parcursul anilor 1950 în cadrul Rand Corporation de Olaf Helmer, Norman Dalkey şi Nicholas Rescher. Ideea/ necesitatea ei a apărut în condiţiile în care metode curente de predicţie, cum erau modelele cantitative sau extrapolarea tendinţelor dădeau rezultate nesatisfăcătoare în domenii unde nu se putea vorbi de o cunoaştere ştiinţifică cel puţin rezonabilă, cel puţin în momentul acela. Alternativa adoptată a fost atunci recurgerea la punctul de vedere al experţilor, bazat pe experienţa şi intuiţia lor. Exemple sunt raportul cerut în 1944 de U.S. Air Force privind capacităţile tehnologice ale viitorului, utile pentru armată,
„armele intercontinentale, altele decât cele de suprafaţă”, raport cerut de Douglas Aircraft în 1946, estimarea frecvenţei, probabilităţii şi intensităţii atacuri inamice. Procedura folosită a devenit una standard: o serie de experţi elaborează un punct de vedere; alţi experţi sunt solicitaţi anonim; procesul se repetă până când se ajunge la un consens. Directorul de proiect (facilitatorul) este cel care prelucrează informaţia şi elimină conţinutul irelvant, controlînd astfel interacţia între participanţi. Evitarea confruntărilor directe elimină astfel chiar şi obişnuitele probleme de dinamică de grup. De notat că participanţii îşi păstrează anonimitatea chiar şi dupoă încheierea proiectului, ceea ce face posibilă critica deschisă şi chiar corectarea, de către aceeaşi persoană, a unor erori posibile, prin revizuirea rezultatelor.
Primele aplicaţii ale metodei Delphi au acoperit domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Ideea era stabilirea unui indicator unic pentru probabilitatea unei anumite perfecţionări tehnologice ŞI momentul realizării acesteia.
De exemplu, în unul dintre primele rapoarte (1964), T.J. Gordon şi Olaf Helmer evaluează trendurile de viitor îndepărtat în domenii ale ştiinţei şi tehnologiei cu ar fi: posibile mari descoperiri, controlul populaţiei, automatizarea, cercetările/ tehnologiile spaţiale, prevenirea războiului, tipuri de armament. Un alt studiu se ocupă cu alte subiecte: sisteme de autostrăzi şi vehiculele corespunzătoare, roboţi industriali, internet inteligent, conexiuni de bandă largă, tehnologie şi educaţie. Aceeaşi metodă Delphi a fost frecvent aplicată în politica diferitelor domenii, în afaceri, sănătate şi educaţie. Rezultatele sunt semnificative: erori mici în estimarea vânzărilor, de numai 3-4% (Basu and Schroeder, 1977), faţă de 10-15% în cazul aplicării unor metode cantitative sau chiar 20% ca rezultat al unor metode tradiţionale (nestructurate).Vom încheia această prezentare a metodei Delphi cu două observaţii care, din motive diferite sunt importante pentru noi
Prima se referă la contextul general al Proiectului din care fac parte lucrările noastre – Comunicarea Ştiinţei. Într-o discuţie a metodei (1977), Olaf Helmer a ţinut să precizeze că ea reprezintă “un util dispozitiv de comunicare în interiorul unui grup de experţi, facilitând în felul acesta elaborarea unei judecăţi de grup”. O analiză mai detaliată a Metodei Delphi, cu evidenţierea atât a avantajelor cât şi a dezavantajelor ei, se va dovedi astfel importantă în abordarea problemelor de comunicare care constituie principala contribuţie pe care acest Proiect îşi propune să o aducă. A doua observaţie se referă la un articol devenit celebru al aceluiaşi Helmer, împreună cu Nicholas Rescher: “Epistemologia Ştiinţelor Inexacte” (RAND Reports, 1959), care avea să devină baza conceptuală (filosofică, după alte păreri) a predicţiei. Mai exact, ceea ce statuează această lucrare este valoarea informaţiei calitative, prin comparaţie cu cea cantitativă – un aspect care nu este foarte des discutat dar care are o semnificaţie specială mai ales în contextul studiilor prospective.
Echilibrând, sau cel puţin propunându-şi să facă acest lucru, subiectivismul experţilor solicitaţi pe bază individuală, cu aproape inevitabila “părerea şefului” care afectează judecata de grup, Metoda Delphi conţine suficente elemente care o fac deosebit de interesantă într-o încercare de prospecţie în domeniul ştiinţelor.
4. Prospecţia în ştiinţă – între anamneză şi profilaxie(Este mult mai important să previi o boală decât să o vindeci)
Poate părea şocant, dar viitorul poate fi privit şi ca o boală. Prezentul este acceptabil în măsura în care are un grad suficient de stabilitate, adică ne permite o existenţă previzibilă şi, în consecinţă, calculabilă. „Viitor” este, într-un fel, termenul acceptabil pentru bătrâneţea noastră – este o „vârsta a patra”. Pe care o contemplăm cu sentimente amestecate, de la aşteptări şi speranţe la temeri uneori necontrolabile. În sensul acesta, este o patologie. „Tratamentul” presupune, după cum se ştie, în primul rând o anamneză, o trecere în revistă a istoriei „bolnavului” – ceea ce numim aici „retrospecţie”. Exploatând însă pănă la capăt analogia, ceea ce vom încerca în studiul pe care îl vom prezenta va fi să vedeem în ce măsură şi cum se poate realiza şi o profilaxie. ŞTIM că viitorul va veni, la fel cum ştim că în anumite condiţii ne aşteptăm la anumite boli. A neglija incidenţa lor ne pune într-o situaţie defavorizată. A adopta o situaţie pasivă faţă de viitor are în mod evident acelaşi efect. „Profilaxia viitorului” se poate face recurgând la două lucruri care ne stau la îndemână şi se numesc educaţie şi un bun sistem de legi. În felul acesta, chiar dacă maladia numită Viitor nu poate fi evitată, ea poate fi cel puţin ţinută sub control.
1. Mitologia viitorului (Ştiinţă şi SF)În acest moment al dezvoltării ştiinţei, a vorbi despre modul în care SF-ul a in-fluenţat (şi uneori determinat) descoperirile ştiinţifice de mai mare sau mai mică amploare este un lucru care nu mai este privit nici cu îngăduitoare ironie, nici cu civilizată reticenţă şi nici nu îl mai pune într-o poziţie delicată pe un cercetător pro-fesionist care îşi permite să o facă. Este clar că dintr-o frumoasă mitologie a viito-rului, SF-ul s-a transformat într-o „promisiune” de destul de multe ori împlinită. Mai mult, noi considerăm că lucrurile trebuie reformulate: Ştiinţa (cu majusculă, subli-niem) a ajuns la un nivel de suficientă maturitate pentru a-şi permite să abordeze orice subiect, indiferent de unde provine sau cine i-l sugerează, să-l judece (cu metodele şi respectând principiile care îi sunt specifice şi o definesc) şi să adopte o decizie în ceea ce îl priveşte sau cel puţin un punct de vedere. Şi, în orice caz, să folosească sau să stocheze informaţia pe care oricum a câştigat-o.
Includem aici un singur exemplu, fără nici un alt comentariu: viziunea de acum 50 de ani asupra întregului secol 21 aparţinând unuia dintre cele mai mari nume ale SF-ului din toate timpurile - Arthur Clarke. Studiul va include însă la acest capitol o prezentare comentată a Top-urilor ştiinţei ultimilor cinci ani. Chiar şi la o examinare superficială, amândouă se dovedesc extrem de interesante şi mai ales instructive.
HARTA LUI ARTHUR C. CLARKE1958
ANUL TRANSPORT COMUNICAŢIIINFORMAŢII
MATERIALE, MANUFACTURARE
BIOLOGIECHIMIE
FIZICĂ
1960Prezentul
NAVE SPAŢIALE SATELIŢI DE COMUNICAŢII
STRUCTURAPROTEINELOR
STRUCTURA NUCLEONILOR
Din 1970Viitorul
Laborator SpaţialAselenizareRachete nucleare
Maşini de tradus Metode eficiente de depozitare a electricităţii
Limbajul cetaceelor
1980 Aterizări pe alte planete Radio personal Exobiologie
Unde gravitaţionale
1990Intelgenţă artificială
Energia de fuziune Cyborgi
2000 Colonizarea planetelor
Bibliotecă globală
Energie fără fir
Sea miningTime, perception enhancement
Structura subnucleară
2010Sonde terestre Dispozitive
telesenzoriale Controlul vremii2020
Sonde interstelare
Limbaje logice
RoboţiControlul eredităţii
Catalizatori nucleari
2030Contact cu ET
Space miningBioinginerie
2040Transmutaţie
Animale inteligente
2050 Controlul gravitaţiei„Spacedrive”
Playback de memorie Inginerie planetară
Animaţie suspendată
2060Educator mecanic
Codare de artefacturi
Viaţă artificială Distorsiuni spaţio-temporale
2070
Viteze apropiate de c Controlul climei
2080Zbor interstelar
Inteligenţa maşinii o întrece pe cea a omului
2090 Transmiţător de materieÎntâlnirea World brain
ReplicatorNemurire
2100 cu ET Inginerie astronomică
5. Discuţia celor mai influente şi populare teorii actuale:
Există două diferenţe esenţiale între situaţia omenirii la începutul secolului actual faţă de cel trecut: desfiinţarea ORICĂROR frontiere inter-umane datorită Internetului şi lecţia de istorie a ştiinţei care ne atrage atenţia că imprevizibilul nu poate fi evitat. Amândouă impun o examinare cât se poate de serioasă a câtorva trăsături distinctive ale prezentului. ÎN rezumatul de faţă ne limităm doar la semnalarea lor:
5.1. GlobalizareaExistă, cu bunele şi relele sale. Ea face posibilă concertarea eforturilor, a celor financiare în primul rând, şi astfel realizarea unor mega-proiecte, altfel imposibile. De la marile acceleratoare la ITER, care se speră să devină la un moment dat soluţia energetică a viitorului; de la sistemele internaţionale de semnalizare a dezastrelor naturale, la băncile de celule stem. Pe de altă parte, deşi acesta este un aspect aproape niciodată discutat, efectele pozitive ale globalizării, atunci şi câte au existat, s-au mai datorat încă unui factor de mare importanţă: echipele mixte de cercetare. Mixt în ambele sensuri ale acestui termen în acest context. Mixt în sensul prezenţei mai multor profesii, mixt în sensul prezenţei mai multor naţionalităţi. În primul caz obţinem diversitatea profesională; în cel de al doilea – diversitatea mentalităţilor. Ambele asigură, ca în genetică, un mediu sănătos şi, în consecinţă, o evoluţie potenţial normală.
5.2. Schimbarea acceleratăExistă imprimată în noi toţi tendinţa de a considera toate lucrurile ca evoluând liniar: viitorul va arăta destul de asemănător cu prezentul, care la rândul său nu se deosebeşte foarte mult (şi nu foarte surprinzător) de trecut. Ray Kurzweil face însă o observaţie remarcabilă: o simplă examinare a istoriei tehnologiei ne arată că evoluţia tehnologică este exponenţială. Socotind după ceea ce s-a întâmplat, sec. 21, de exemplu, nu va reprezenta 100 de ani de evoluţie, de progres, ci mai curând 20 000! Şi câştigul nostru, pentru că nu evoluţia în sine este ceea ce urmăreşte orice întreprindere, ci câştigul efectiv? Tot exponenţial creşte. Mai mult, însăşi rata creşterii exponenţiale …creşte exponenţial! Până unde? Kurzweil răspunde tranşant: urmează o Singularitate Tehnologică. Adică, viteza, varietatea şi amploarea evoluţiei tehnologiei depăşesc capacitatea de adaptare a sistemului
istoric de evoluţie a omenirii şi în această „întreprindere” apare o ruptură – o singularitate.
5.3. Transformarea tehnologică a omeniriiTot Ray Kurzweil este cel care popularizează un nou „concept de om”, proiectat pentru a asigura mobilitate, flexibilitate şi superlongevitate, un om „desenat” pentru prima oară în 2003, de artistul Natasha Vita-More, care l-a numit „Primo Posthuman”. Dacă şi atunci când va exista, o asemenea fiinţă post-umană, ea va avea un metacreier, cu un nano-depozit de date, un dispozitiv de corectare a erorilor, un auz parabolic permiţând accesul la un spectru mult mai larg de frecvenţe, o coloană vertebrală din fibre optice, o reţea de navigaţie internă, o piele inteligentă (biosenzori, monitor de funcţii, turbo-suspensie pentru asigurarea flexibilităţii etc.) Aceasta este versiunea 2.0 a omului, aflată încă de pe acum în plin proces de realizare. Fazei actuale, preponderent biochimică, îi vor urma faze în care rolul, principal va fi jucat de software, apoi de o super-biotehnologie. În final, nanoboţii, cu dimensiunea lor de ordinul celei a celulelor noastre sanguine, vor permite reproiectarea radicală a aproape orice în organismul nostru. Inclusiv creierul. Fizic şi mental, omul 2.0 va fi complet diferit de noi. Şi odată cu el, omenirea.
5.4. Aventura spaţială…formată din două etape, una previzibilă (şi programabilă), cealaltă încă neagreată nici măcar la nivelul unei majorităţi semnificative. Prima etapă este cea a colonizării Lunii, în primul rând, urmată de primele zboruri cu echipaj uman pe Marte. La acel nivel de timp drumul va fi deschis în interiorul Sistemului Solar şi, imediat, în afara acestuia. Cu această ocazie se va vedea importanţa covârşitoare a studiilor de astronomie, astrofizică şi cosmologie, alături de celelalte domenii ale cercetării aşa numite „fundamentale”. Aceasta pentru că aici se vor găsi explicaţiile şi metodele de depăşire a accidentelor şi incidentelor cu care se vor confrunta participanţii la viitoarele zboruri cosmice: găuri negre, stele neutronice, supernove etc. A doua etapă este cea a primei întâlniri cu ET. Dacă aceasta va avea loc, va fi cu siguranţă cel mai mare eveniment al istoriei omenirii.
5.5. Armaggedon-ulO confruntare „finală” al cărei rezultat să fie distrugerea –mai bine zis, anihilarea- „lumii”, în particular şi în primul rând a Pământului. Cele mai populare scenarii au drept factor declanşator fie un cataclism natural, fie unul atomic, provocat deci de om. Se zâmbeşte de obicei, dar o analiză a situaţiei şi trendurilor actuale indică o posibilitate deloc neglijabilă ca un asemenea viitor să preceadă în timp multe altele. Ar fi, în sensul celor discutate puţin mai sus, exemplul extrem de viitor patologic. Şi totodată argumentul fundamental în favoarea programării unei profilaxii susţinute.
6. Factori care pot influenţa prospecţia: ideologia, politica, societatea, presa…
Titlul acestui capitol nu este formulat neglijent: factori ca cei menţionaţi aici nu influenţează numai cercetarea (ceea ce este evident), ci şi orice consideraţii care se fac pe seama ei. Inclusiv prospecţia. Influenţa se manifestă în diferite feluri, inclusiv prin creşterea nivelului de incertitudine a rezultatelor şi afirmaţiilor prospective şi prin punerea de presiune, implicit sau explicit, asupra unor teme sau a unor abordări.
7. Prospecţia = reţeta inventării viitorului !?!Alan Kay, de la Apple Computer Inc., este cel care a lansat fraza „Cea mai bună metodă de a prezice viitorul este să-l inventezi”, dar de fapt ideea se găseşte deja în tilul unei cărţi din 1964 a lui Sir Dennis Gabor: „Inventing the Future” (New York: Knopf, 1964). Argumentul său este că „nu este posibil de prezis ce se va întâmpla în viitor dar este posibil de creat viitorul, prin imaginaţie şi efort”. Tot în această carte, şi tot vorbind despre viitor, Gabor vorbeşte despre trei pericole fundamen-tale care ameninţă viitorul: un război nuclear, suprapopularea şi ceea ce el nu-meşte "the age of leisure", o epocă a comodităţii, a lenii, a încetinelii în tot ce se face, singurul dintre cele trei pericole care trebuie să ne dea cel mai mult de gândit – pe celelalte le putem controla! Societatea are la dispoziţie oameni de ştiinţă şi tehnologie – acesta este un dat. Dar reducerea lor la „ingredientul” care defineşte civilizaţia în sensul rău al ei, adică drept instrument al unei egoiste comodităţi a noastre, anihilarea capacităţii lor de imaginaţie, toate acestea ne duc într-un viitor reactiv, în loc de a fi proactiv şi în ultimă instanţă un viitor care este simplă gazdă şi nu vehicul pentru continuarea istoriei rasei umane.
Şi, să recurgem din nou la retrospecţie, la anamneză: cum am ajuns până la acest stadiu de dezvoltare? Răspunsul lui Alan Kay: pe două direcţii principale. Una dintre acestea este numită de el „amplificarea uneltelor”, cele mai multe dintre ele fiind extensii ale simţurilor noastre (microscopul şi telescopul, de exemplu). Rezultatul: amplificarea posibilităţilor noastre de acces într-o lume din ce în ce mai amplă.
A doua direcţie: „clonarea scopurilor” – convingerea altor oameni să participe la realizarea scopului tău în loc de a-şi stabili propriul lor scop. O imagine sugestivă se găseşte în cartea lui Lewis Mumford „Mitul maşinii: tehnica şi deyvoltarea umană” (1967): „Când îţi propui să construieşti o piramidă trebuie să ai uneltele necesare, dar mai trebuie şi să găseşti cum să convingi 10 000 sau 100 000 de oameni să lucreze împreună cu tine pentru a o face”
Viitorul aparţine, evident, omenirii. Şi este cea mai formidabilă Piramidă pe care de fapt nimeni nu şi-a propus să o construiască, dar care trebuie construită. După toate regulile, pentru a fi sigură, durabilă şi folositoare. Printre oamenii care „trebuie convinşi” să participe la Lucrare, cei mai mulţi „şefi de echipă” aparţin lumii oamenilor de ştiinţă. Ei nu trebuie convinşi să lucreze – dacă sunt autentici, atunci ştiu că aceasta este menirea lor- dar trebuie asistaţi şi ajutaţi. Şi, uneori, înţeleşi.
8. Care este de fapt scopul pe care şi-l propune prospecţia?“Why the future doesn't need us”, titlul unui articol al lui Bill Joy (Cofondator şi Director Ştiinţific (Chief Scientist) al Sun Microsystems; co-chairman al Comisiei Prezidenţiale pentru viitorul cercetărilor IT.), nu este de fapt o întrebare, ci finalul unui răspuns. Adunând la un loc diferite lucruri spuse de Bill Joy, acest răspuns ar putea suna cam aşa: tehnologiile cele mai performante şi mai avansate ale secolului nostru, al 21-lea, cum ar fi robotica, ingineria genetică şi nanotehnologiile, ameninţă să ne transforme pe noi, oamenii, într-o specie ameninţată. O specie pe cale de dispariţie. De aceea, pentru că evoluţia situaţiei pare destul de bine trasată, viitorul, de fapt, nu are nevoie de noi. Îşi poate construi singur personajele care să-l populeze…
Pare SF. Doar pare. SF-ul ne-a sufocat aproape cu tot felul de scenarii de coşmar. Cum de se face –se întreabă autorul- că nimeni nu a luat în serios ameninţarea potenţială a roboţilor? Şi răspunsul său este că ne-am obişnuit într-o asemenea măsură cu noul pe care ni-l aduce tot timpul ştiinţa, încât marile descoperiri s-au transformat pentru “cetăţeanul-consumator” într-o rutină. Şi cum “promovarea” unui nou produs ştiinţific nu beneficiază de nici un fel de reclamă pe vreun canal mass-media, nimeni nu se grăbeşte să-l cumpere şi să-l analizeze. Au existat dezastre? Sigur că da. Doar că …au avut loc şi s-au terminat. Explozii, atomice şi neatomice au loc o dată şi gata. Ca orice alt accident. Numai că organismele create prin inginerie, tehnologică sau biologică, au o proprietate pe care toate
celelalte invenţii ale progresului civilizaţiei nu au avut-o până acum: auto-replicarea. Armele de distrugere în masă ale secolului 20, făcute posibile, este drept, în urma descoperirilor oamenilor de ştiinţă (în special fizicienii) şi generate de preluarea şi controlul acestor descoperiri de către alte categorii de oameni, pentru care puterea şi profitul (care până la urmă înseamnă acelaşi lucru), lasă treptat şi aproape invizibil locul unei alte categorii: distrugerea bazată pe cunoaştere. Singurul mod în care Singularitatea lui Kurzweil poate ajunge să se manifeste efectiv şi să devină nimicitoare.
Soluţia? Gândirea, Cunoaşterea, nu pot fi controlate decât de şi mai multă Gândire, şi mai multă Cunoaştere. Haosul este controlabil, structurile profunde ale Naturii şi ierarhia lor, pot fi detectate şi cunoscute – în mare parte prin tot ce au realizat Fizica şi Matematica Fractalilor. Problema este una singură: să existe dorinţa de a realiza acest control şi să se găsească cel sau cea care să o facă. În fond, întregul edificiu al Naturii, din afara şi din înăuntrul nostru, este organizat ca orice întreprindere sau instituţie create de noi pentru noi sau în serviciul celorlalţi. Nu avem decât să comparăm şi să acţionăm.
Încercarea noastră de prospecţie va prezenta, pe de o parte, o analiză a diferitelor scenarii de viitor care se pot obţine în funcţie de metodologia folosită şi de “condiţiile iniţiale” adoptate ca punct de plecare, iar pe de altă parte va “testa” aceste scenarii în condiţiile situaţiei de la noi. Cu inevitabila doză de subiectivism şi cu limitările impuse de capacitatea noastră de judecare şi de sursele bibliografice care ne-au stat la îndemână.
2. Manifestul Ştiinţei – „Pentru a Şti”
PENTRU A ŞTI
Oamenii de ştiinţă nu sunt politiceni şi nici nu trebuie să fie. Politica este o altă meserie.
Oamenii de ştiinţă depind de politicieni pentru că trebuie să se supună legilor concepute şi votate de aceştia, să lucreze şi să trăiască din fondurile alocate de politicieni.
Oamenii de ştiinţă au acces direct la un set suplimentar de legi: Legile Naturii. Acest acces este privilegiat, ei fiind singurii pregătiţi pentru a le înţelege.
Legile Naturii nu sunt făcute de oameni, ele sunt doar identificate de ei. Existenţa acestor legi precede existenţa fiinţei umane în Univers şi valabilitatea lor nu este limitată în timp şi spaţiu.
Legile după care se guvernează societatea omenească sunt legi făcute. Ele sunt elaborate de politiceni şi votate conform principiului majorităţii. Majorităţile se schimbă în timp. De aceea, legile politicienilor au o valabilitatea spaţio-temporală limitată.
Pe baza legilor Naturii, oamenii de ştiinţă pot ajunge să înţeleagă cum poate fi adaptată existenţa omului la ceea ce poate oferi Natura şi cum poate fi optimizată şi asigurată această existenţă. Aceasta este menirea oamenilor de ştiinţă. Pentru fiecare domeniu care intră sub incidenţa acestor legi, oamenii de ştiinţă elaborează proiecte de cercetare. Rezultatele pe care le obţin le comunică celorlalţi oameni şi le pun la dispoziţia societăţii din care şi ei fac parte. Aceasta este obligaţia oamenilor de ştiinţă.
Pe baza legilor concepute şi votate de ei, politicienii elaborează Decizii. Prin aceste Decizii este reglementată funcţionarea întregii societăţi, domeniul lor de valabilitate temporară extinzându-se şi dincolo de societatea oamenilor, de la Pământ şi atmosfera sa imediată, până la spaţiul cosmic ale cărui limite de accesabilitate sunt din ce în ce mai generoase.
În timp, Ştiinţa a produs modificări majore în existenţa şi funcţionarea societăţii omeneşti, culminând cu secolul 20. Acesta a fost în mare măsură secolul Fizicii. Este de aşteptat ca secolul 21 să sufere influenţa covârşitoare a Biologiei, în particular a Geneticii. Este de asemenea de aşteptat ca acest secol să marcheze primii paşi efectivi spre desprinderea omului de Pământ şi colonizarea altor lumi. Tehnologia secolului 21 va evolua accelerat, atât de rapid încât se va putea atinge punctul în care disponibilităţile fiinţei umane nu vor mai fi suficiente pentru adaptarea la nivelul de dezvoltare al tehnologiei. La începutul secolului 22, viaţa şi poziţia fiinţei umane în Univers vor fi cu totul altele decât în momentul de faţă.
Legile şi deciziile politice, la nivel local şi global, vor trebui să se adapteze noilor situaţii, ele riscând altfel să devină nefuncţionale.
Conceptul actual de „societate bazată pe cunoaştere”, definit la nivel european şi în curs de implementare, prezentat ca ingredientul cel mai atractiv în vederea obţinerii unei dezvoltări economice cu o rată de profit accelerată, poate fi considerat în acest moment ca opţional. Ştiinţei i se va mai putea rezerva un timp statutul de ocupaţie şi preocupare exclusivă. Este însă de prevăzut că dincolo de jumătatea acestui secol Ştiinţa va deveni instrument major de decizie politică. Informarea privind starea de moment şi prognozele de evoluţie a Ştiinţei vor deveni inevitabile în actul de conducere şi decizie politică. Ceea ce impune obligaţii noi oamenilor politici, oamenilor de afaceri şi oamenilor de ştiinţă. Între ei va trebui deschis un canal special de comunicare care va trebui întreţinut, perfecţionat şi adaptat în permanenţă.
Pot fi identificate mai multe domenii fundamentale în ceea ce priveşte impactul decisiv pe care Ştiinţa şi Tehnologia îl vor avea asupra civilizaţiei şi culturii noastre începând chiar din acest secol şi asupra structurii, comportării şi evoluţiei societăţii omeneşti. Alegem doar 12. În ordine alfabetică, pentru a nu impune sau sugera o anumită ordine de prioritate, ele sunt: Biotehnologiile Calculatoarele: Generaţiile Următoare Climă. Ecologie. Catastrofe Clonarea Umană Cosmologia Universului Timpuriu şi Sfârşitul Timpului Energia
Explorările Lunare şi Marţiene – Colonizarea Sistemului Solar Nanotehnologiile Planetele Quasi-Terestre –Căutarea Zonelor Locuibile Realităţile Alternative Singularitatea Tehnologică Terapii pe Bază de Celule Stem Terapii Hadronice Zidul Complexităţii.
Problemele principale cu care ele se confruntă, modul în care este de aşteptat să influenţeze civilizaţia şi viaţa noastră şi economia fiecărei ţări, posibilele reacţii la nivel social şi individual trebuie să ajungă să fie cunoscute, chiar şi în liniile lor cele mai generale. Principiul de drept care spune că necunoaşterea unei legi nu scuză nerespectarea ei este în egală măsură aplicabil atunci când avem de-a face cu legile fundamentale ale Naturii şi cu cele formulate de diversele ştiinţe. În ambele cazuri, încălcarea Legii atrage pedeapsa. Diferenţa este că în cazul legilor Naturii cel care pedepseşte nu este tot omul, posibilităţile de negociere sunt în cel mai bun caz minime iar instituţia Avocatului Apărării nu există.
Acest Manifest, redactat la iniţiativa Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară în cadrul Proiectului ”Ştiinţa şi Societatea. Oferte şi Aşteptări” (66CPII-2007), finanţat Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, privind Comunicarea Ştiinţei este adresat Oamenilor Politici şi Oamenilor de Afaceri din România de către Cercetători, pentru care A ŞTI este meseria, pasiunea şi modul lor de viaţă.
În societatea actuală se evidenţiază, în raport cu Ştiinţa, trei grupuri esenţiale de cetăţeni, nu neapărat reciproc exclusive: Contribuabilii, cei care o plătesc; Oamenii de Afaceri, cei care POT profita de pe urma ei şi Oamenii Politici, cei care fac legile după care inclusiv Ştiinţa trebuie să se conducă şi care îi decid finanţarea. Pentru ca atitudinea faţă de Ştiinţă a acestor trei categorii să fie una normală pentru fiecare dintre ele, profitabilă pentru toate trei si benefică pentru societate, canalul de comunicare trebuie nu doar deschis – trebuie să fie funcţional. Aceasta face ca, pe lângă obligaţiile care le revin în profesia lor, oamenilor de ştiinţă să le mai revine o obligaţie: să transmită ceea ce ei ştiu. A ŞTI este o calitate care trebuie comunicată. Pentru ca acest lucru să fie posibil şi eficient simpla deschidere a canalului de comunicare nu este suficientă. Mai trebuie ca la capătul celălalt al canalului de comunicare, să se afle cineva. Care să primească ceea ce i se transmite. Altfel, comunicarea se face în gol, cercetarea este o muncă desfăşurată în zadar iar A ŞTI poate rămâne eventual un vis, dar inutil. Cu consecinţe pe care vom ajunge să le plătim cu toţii. Mai devreme sau mai târziu.
3. Simpozionul la Palatul Parlamentului (14 noie.2007)
SENATUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILORCOMISIILE PENTRU INVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
INSTITUTUL DE FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂHORIA HULUBEI
În parteneriat cu:CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI
FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI TEHNICĂGLOBAL VIDEO MEDIA
Prof. PETRU ANDEA, Vicepreşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei DeputaţilorAcad. IONEL HAIDUC, Preşedintele Academiei RomâneDRAGOŞ ŞEULEANU, Preşedintele Camerei de Comerţ şi
Industrie a RomânieiProf. ANTON ANTONPreşedintele ANCSProf. NICOLAE VICTOR ZAMFIR M.C. al Academiei Române, Director General IFIN-HH
Medicina între provocarea maladiilor (încă) incurabile şi oferta tehnologică a ştiinţelor
IT: ce putem face cu noile generaţii de calculatoare? Rămâne Fizica o promisiune? Ingineria viitorului imediat High Tech: este Singularitatea Tehnologică o realitate? Brain Drain spre bazele de cercetare planetare?
15.50 -16.00 PAUZĂ DE CAFEA
16.00– 16.50 ŞTIINŢA – O AFACERE? Cât sunt de interesaţi oamenii de afaceri români în cercetarea
ştiinţifică? De ce ar fi dispuse companile private să investească în ştiinţă? Societatea Bazată pe Cunoaştere: ce aşteaptă lumea afacerilor de la
forurile de decizie politică? Societatea Bazată pe Cunoaştere: ce aşteaptă oamenii politici de la
Ştiinţă şi de la Oamenii de Afaceri?
16.50 -17.00 PAUZĂ DE CAFEA
17.00 - 18.00 ŞTIINŢA ÎN SOCIETATE Poate fi comunicată Ştiinţa la nivelul Societăţi Civile? Cum? Cât de mult poate fi/trebuie implicată societatea civilă în procesul de
alegere şi decizie de finanţare a temelor de cercetare? Ce aşteaptă Societatea de la Ştiinţă? Există parteneri pentru un dialog?
18.00 SESIUNE DE ÎNCHIDERE
PARTICIPANŢIILA SIMPOZIONUL
Palatul Parlamentului – 14 noiembrie 2007
MEMBRII COMISIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR şi SENATULUI
1. Dragoş Anghel – IFIN-HH2. Horia Alexandru – Facultatea de Fizica, Universitatea Bucuresti3. Monica Alexandru – ANCS4. Rodica Argesanu – CN Matei Basarab5. Anton Anton – Secretar de Stat, Ministerul Educatiei, Cercetării si Tineretului6. Vasile Baltag - SNSPA7. Andreia Bârsan, Radio Bucureşti8. Academician Constantin Bălăceanu- Stolnici 9. Felix Brehar, Spitalul Bagdasar-Arseni10. Şerban Broché – Centrul de Studii Complexe11. Florin Buzatu – Director Stiintific IFIN-HH12. Alexandru Calboreanu, Preşedintele Societăţii Române de Fizică13. Gheorghe Căta – U.P.B.14. Vasile Cândea – Preşedinte Academia Oamenilor de Ştiinţă15. Diana-Elena Cionoiu – Asociatia pentru un soft liber16. Olivia Comşa – ANCS17. George Dinescu – Şef Laborator Plasme de Temperatură Joasă, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei18. Maria Dinescu – IFIN-HH19. Sorina Dinescu – studenta, Facultatea de Biologie20. Petronela Dobrea - UNESCO21. Dan Dumitraş – Şeful Departamentului Laseri, Institutul Naţional de Fizica
Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei22. Alexandru Ecovoiu, Fac./Inst de Biologie 23. Petre T. Frangopol - CNCSIS24. Ştefan Frunză – Director General, Institutul Naţional de Fizica Materialelor25. Eugen Gheorghiu – Centrul Internaţional de Biodinamică 26. Ştefan Gheorghiu, Centrul de Studii Complexe27. Constantin Grigoriu – Preşedintele Consiliului Ştiinţific, INFLPR28. Valică Gorea - Şeful Agenţiei Nucleare29. Academician Ionel Haiduc - Preşedintele Academiei Române30. Adelina Ianculescu, UPB31. Virgil Ianţu, Televiziunea Prima 32. Radu Minea – Preşedinte, CNSLR Fratia33. Dumitru Haşegan – Director, Institutul de Ştiinţe Spaţiale34. Andrei Ionel – Ministerul Educaţiei şi Cercetării35. Theodor Ionescu-Bujor – Director General, Institutul de Fizică Atomică36. Alexandru Jipa – Secretar Ştiinţific, Facultatea de Fizică, Bucureşti37. Wilhelm Kappel – Director General ICPE-CA38. Voicu Lupei – Şeful Departamentului de Electronică Cuantică, Institutul Naţional
de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei39. Gheorghe Mărmureanu - Director General, Institutul Naţional de Fizica
Pământului40. Rareş Medianu - Director General, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei
şi Radiaţiei41. Iulia Mihail – Director ANCS42. Alexandru Mironov – Preşedinte, Comisia Naţională UNESCO pentru România43. Florin Munteanu – Preşedinte, Centrul pentru Studii Complexe 44. Florin Necula – Administraţia Monumentelor Istorice Bucureşti45. Sergiu Nistor – Preşedintele Consiliului Ştiinţific, Institutul Naţional de Fizica
Materialelor46. Silviu Novac – Director Inter Group47. Adrian Panait – Director General, CITON 48. Constantin Păunoiu - Director ICN Pitesti49. Ilie Pârvu – Universitatea Bucureşti50. Dan Popescu – Director AN51. Ion M. Popescu – UPB52. Rolanda Predescu - ANCS53. Dumitru Prunariu – Director ROST54. Corneliu Ponta – Şeful Departamentului IRASM, Institutul de Fizică şi Inginerie
Nucleară „Horia Hulubei”55. Gheorghe Popa – Universitatea Iaşi/Institutul Naţional de Fizică Tehnică, Iaşi56. Mircea Radulian - Director Ştiinţific, Institutul Naţional de Fizica Pământului57. Apolodor A. Raduta – IFIN-HH, UB58. Eugen Rădulescu – consultant economic BNR59. Cristian Român, Red. Şef, Stiinţă şi Tehnică60. Iulia Roşca - Ştiinţă şi Tehnică61. Academician Aurel Săndulescu – Vicepreşedinte AOS62. Neculai Săndulescu, IFIN-HH63. Dragoş Şeuleanu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României64. Ioan Stefănescu - Director General, Institutul Naţional pentru Tehnologii
Criogenice si Izotopice, Râmnicu Vâlcea65. Ilie Turcu – Director, ICN Piteşti66. Ioan I. Ursu – Secretar Ştiinţific, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia
Hulubei”67. Nicolae Vasile – Director General, ICPE S.A.68. Mihai Vişinescu – Preşedintele Consiliul Ştiinţific, Institutul de Fizică şi Inginerie
Nucleară „Horia Hulubei” 69. Nicolae V. Zamfir – Director General, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară
„Horia Hulubei”70. Dorel Zugravescu – Academia Romana71. Andrei Dorobanţu - Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”72. Mihaela Ghita – Radio Bucuresti73. Petru Mihai Racolta – IFIN-HH74. Valeria Lungu – IFIN-HH75. Marina Iliescu – IFIN-HH76. Margarit Pavelescu - AOS77. Mihai Culcer – ICSI Rm Valcea78. Adrian Enache – ICSI Rm Valcea79. Adrian Socolov – Secretariat IFIN-HH80. Corina Gheorghe – Secretariat IFIN-HH81. Dan Diaconu – Secretariat IFIN-HH82. Pavelescu Gabriela – Presedintele Consiliului Stiintific INOE
3. Scenariul pentru filmul „Stiinta si Tehnologia Secolului 21 – Mobilitate si Stabilitate”
ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA SECOLULUI 21
-MOBILITATE ŞI STABILITATE-
Scenariul(SINOPSIS)
Durata(minute)
Timpul rămas (din 15 min.)
0. Generic 0.5 14.51. Un cercetător, foarte tânăr, vine la Otopeni. Imagini de la aeroport. Iesirea cu bagaje. Mersul la Agenţia de unde închiriază o maşină. Consultarea hărţii şi plecarea spre Bucureşti. Imaginea se dizolvă în ...cea de a doua situatie:
0.5 14
2. Un student ajunge la Gara de Nord. Coboară din tren, cu bagaje şi uşor confuz caută un taxi. Din nou imaginea se dizolvă în cea de a treia (şi ultima) situaţie:
0.5 13.5
3. Un alt cercetător, de data aceasta împreună cu familia, vine cu maşina dinspre mare...
0.5 13
4. Toti trei se intalnesc la Oficiu. Schimbă câteva cuvinte între ei apoi intra in biroul special amenajat pentru nou veniti
0.5 12.5
5. In birou intra Responsabilul Departamentului Informatii. Cei patru se aseaza la masa. Responsabilul face o prezentare Power Point a posibilitatilor, dupa care cei trei pun intrebari
1.5 11
6. Pe ecran apar pe rand intrebarile si raspunsurile respective 1 107. Din nou imagine cu cei patru, in aceeasi camera. Se pregatesc de plecare, fiecare acolo unde va fi cazat. Nu inainte de a fi anuntati ca a doua zi sunt asteptati fiecare la institutul/institutia unde vor lucra
0.5 9.5
8. Vizita. Cele trei destinatii sunt: un Institut romanesc de cercetare (IFIN), un Centru internaţional (Biotehnologie) şi o firma de calculatoare. Secvenţe de imagini din cele trei locuri. Cei trei sunt filmaţi fiecare atunci când ajung, sunt primiţi de noii colegi şi instalaţi în camerele lor. Doar că...
1.5 8
9. De data aceasta „gazdele” au unele nelămuriri. Când şi-au manifestat interesul pentru angajarea specialiştilor din străinătate nu credeau că se va întâmpla atât de repede. Acum sunt uşor îngrijoraţi: cum se vor integra, cum se vor înţelege cu cei din institute, în ce limbă, cum se vor acomoda cu viaţa la Bucureşti, ce vor face înt impul liber?
0.5 7.5
10. Fiecare din aceste întrebări reapare, ca şi în secvenţa nr. 6, pe ecran. Răspunsurile sunt de data aceasta sub formă de imagini: primele contacte, primul schimb de replici, bufetul institutului, mersul la un restaurant, primele cumpărături, un teatru, un cinematograf, un club, o plimbare în parc, viitoarea şcoală pentru copil şi viitorul loc de joacă...
1.5 6
11. Prima zi efectivă de lucru. Integrarea în noul colectiv. Legătura cu cei de acasă. Prima plecare de la servici. Primele vizite la noii prieteni...
1 5
12. Imaginea revine la locul de muncă – atmosferă de lucru. Se vorbeşte aceeaşi limbă, se rezolvă aceleaşi probleme. Timpul trece...
1.5 3.5
13. ...şi cei trei încep să-şi pună problema plecării. Alte întrebări, prezentate din nou ca în cele două secvenţe precedente
1.5 2
14. ULTIMA SECVENŢĂ: cei trei, pe rând, apoi într-o imagine compusă cu toţi, trăiesc anticipat, pentru câteva secunde, ziua plecării, refăcând invers drumul pe care au sosit. Visul nu poat dura prea mult. Se ridică pe rând şi îi vedem pierzându-se printre colegii lor şi reluându-şi lucrul. Mobilitatea este esenţială, dar pentru a deveni şi eficientă ea trebuie combinată cu stabilitatea, chiar şi numai temporară, pe timpul realizării unui anumit proiect
1 1
15. MESAJUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE 0.5 0.515. Generic de final 0.5 0
