Vox libri

1

Editorial

Dialogul ideilor

Profesiune }i voca]ie

C

Anivers@ri, Comemor@ri, Evenimente

Prin marile biblioteci ale lumii

Note de drum

Limba noastră 2

Câteva cuvinte despre Civism 3

Incunabule aflate în patrimoniulBibliotecii Academiei Române 6Vasile Andru, îmbunătăţitul, maredascăl al excelenţei şi despătimirii 10Cum sădim dragostea de citit la copii 14Din activitatea Astreiîn judeţul Hunedoara 16Mari edituri la Biblioteca Judeţeană„O. Densusianu” din Deva 23

Sigismund Toduţă 31Întâlnire cu poeta Doina Uricariula Deva 33Revista la Deva 35Blestemul Tunnerilor 38

Biblioteca Coimbra - Portugalia 41

Călătorie pe tărâmul dacilorde la Piatra Roşie 45

„ ”

um vorbim? Cum scriem?Semne ortografice şi de punctuaţie 25

In memoriam

Carmina Balcanica

Pagina bibliofilului

Atelier de crea]ie

Anivers@ri, Comemor@ri, Evenimente


Atelier de crea]ie

Tradi]ii, obiceiuri, credin]e

Primele zece

România: Munţii Retezat -patrimoniu natural mondial 51

Poezii - Doina Uricariu 54Poezii - Cezar Ivănescu 56

A fost oaspete la Deva ... 58O trilogie impresionantă 60

6Doina Reghiş-Ionescu, 60 de anide la naştere 64Vasile Ionaş la 60 de ani 66Bogdan Toma - revenitpe meleagurile natale 69

Scriind construieşti 71„Elementele” poetuluiIon Scorobete 73

Glosse răzleţe 76

Miracolul lumii 82

Grădini botanice 86

Baki Ymeri

Alături de vârstniciide la Baia de Criş 2

Vox Librinr. 3 (20) - 2011

Vox Libri, Nr. 3 20 - 20( ) 11

Limba noastr@

Editorial

2Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

De câteva numere încoace, revista noastră are o nouă rubrică, susţinută deprofesorul Aurelian Sârbu, o rubrică dedicată limbii române. Am considerat necesar săoferim spaţiu unei astfel de rubrici pentru că, revistă de cultură fiind, nu ne este indiferentăsoarta limbii române, suferinţa ei pe zi ce trece mai profundă. Strigătul disperat al lui GeorgeSion „Vorbiţi, scrieţi româneşte, pentru Dumnezeu!” este astăzi mai actual ca oricând.Dispreţul şi siluirea la care este supusă azi „limba vechilor cazanii” îi face pe cei care maiiubesc această limbă şi cred în ea să folosească orice mijloc pentru a lansa un strigăt de ajutorîntru apărarea curăţeniei acestei limbi în care am rostit primele cuvinte, în care ne-amexprimat iubirile şi deziluziile, speranţele şi bucuriile.

u putem rămâne indiferenţi la cotidienele probe de dispreţ, ignoranţă, indiferenţăfaţă de limba română pe care le afişează puternicii vremii, vedete născute peste noapte,ocupanţii permanenţi ai micilor ecrane şi ai ziarelor de o anumită factură, persoane certategrav cu regulile elementare ale limbii. Aşa cum păstrăm, ca bibliotecari, rafturi de cărţi, deslovă tipărită, aşa ne străduim să păstrăm în revista noastră o limbă română curată şi vie, aşacum am învăţat-o de la dascălii noştri din şcoală. Este motivul pentru care am oferitprofesorului Aurelian Sârbu prilejul de a face în paginile revistei o adevăratăterapie în folosul tuturor celor care se simt atinşi de ciudata boală ce pândeşte limba noastră şicare înseamnă proasta sau insuficienta ei cunoaştere.

incolo de această rubrică de „lecuire” a limbii, vom avea grijă ca niciun rând dinrevista noastră să nu păcătuiască prin abdicare de la regulile gramaticale, de la normeleortografice şi de punctuaţie. E mai puţin important dacă scriem cu din , sau cu din , laurma urmei reviste mult mai prestigioase şi-au luat această libertate. Important, esenţial estesă nu avem virgule între subiect şi predicat, exprimarea să fie fluentă şi clară, ca şi cumNicolas Boileau ni s-ar uita peste umăr şi, în nici un caz, să nu avem exprimări de felul „ca şiconducător” sau „situaţia incumbă o rezolvare”, ca să dăm exemple dintre cele mai crase.

acă limba noastră este cu adevărat „un şirag de piatră rară”, atunci niciun efort nueste prea mare ca să şlefuim c migală şi acribie de bijutier fiecare nestemată din şiragulnumit Limba Română.

Vox ibri

î i â a

L

u

Denisa TOMA

N

D

D

3Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

C$teva cuvinte despre „Civism”

Î

I

;

.

n ultima vreme, în spaţiul societăţii civile se vorbeşte destul de mult despre sau. Căutând prin varii dicţionare, la cuvântul „spirit”, nu am găsit nicio variantă referitoare la

„spiritul civic”. Astfel că am trecut la „civism” şi am găsit o serie întreagă de explicaţii, însă toateorientate în acelaşi sens:

atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean;

sentiment profund de dragoste şi de devotament civic; patriotism;

atitudine politică şi etică, zel de care dă dovadă un bun cetăţean;

atitudine politică şi etică de bun cetăţean; devotament patriotic;

patriotism.

Oricum o întoarcem, în limba română (definiţia fiind acceptată de Academie şi regăsită îndiversele dicţionare), ajungem tot la „educaţia civică” reziduală încă din vremea socialismuluimultilateral dezvoltat. „Civismul” (în acest sens) ar însemna doar să fii „bun român”, iar „educaţiacivică” ar însemna să învăţăm pe de rost Constituţia şi mnul României, să ştim că ne tragem de laRâm, să avem convingerea că noi suntem deştepţi, buni şi toleranţi, iar străinii (fie ei unguri, nemţi,evrei sau oricine altcineva care nu este din stirpea daco-romană şi din spaţiul carpato-danubiano-pontic) ne vor răul şi instrumentează tot felul de conspiraţii împotriva ţărişoarei noastre….

Deşi cuvântul „civism” provine din franceză, ( ), în limba franceză sensul este diferit decel din dicţionarele româneşti, deoarece el nu este pur politic, patriotard, ci are un pronunţat caractersocial, comunitar.Astfel, pe paginile de internet unde definiţia „civismului” se regăseşte în abundenţă(65.300 rezultate), am constatat că au, toate, acelaşi sens general:

„civismul desemnează respectul, ataşamentul şi devotamentul cetăţeanului pentrucolectivitatea în care trăieşte şi, în special, pentru instituţiile care reprezintă acea colectivitate, pentruconvenţiile şi legile sale

prioritate dată de către cetăţean intereselor societăţii în raport cu interesele sale proprii

civismul este pentru societate, ceea ce virtutea este pentru religie;

devotament faţă de colectivitate, faţă de Stat; sentimentul pe care un cetăţean îl are faţăde îndatoririle sale de cetăţean. Să arunci deşeuri în natură denotă o lipsă de civism.”

„Civismul”, care este „starea de cetăţean respectuos faţă de îndatoririle sale şi faţă deprincipiile colective”, se distinge de :

– care este (doar) „condiţia de cetăţean” (raportul dintre individ şi stat),

precum şi de:

– care ţine de respectul faţă de ceilalţi în raporturile private. După DominiquePicard, profesor de psihologie socială la Universitatea Paris XIII, termenii de „politeţe” şi de „bună-creştere” ( pot fi consideraţi ca sinonime ale „civilităţii” şi definite ca „un ansamblu dereguli care propun modele de conduită adaptate la diferitele situaţii sociale”.

civism spiritcivic

�

�

�

�

�

civisme

savoir-vivre)

�

�

�

�

�

�

cetăţenie

civilitate

4Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Ca atare, şi sunt cele două laturi care compun . este,deci, traducerea „bunei-creşteri” şi a „politeţii” în domeniul politic şi social, plus calitatea de cetăţean,implicând cunoaşterea atât a drepturilor cât şi a îndatoririlor individului faţă de stat şi faţă de societate.

Astfel, este una din caracteristicile individuale, dobândite prin cele maiimportante ale persoanelor (care compun, în final, un popor), deoarece civismul este cel care faceacordul între individ şi societatea în care trăieşte. Prin spiritul civic manifestat de fiecare individ,acesta se situează automat pe o anumită treaptă a societăţii, făcându-se util ei sau, dimpotrivă,acţionând împotriva intereselor acesteia. Astfel, individul se aşează singur pe scara socială, princontribuţia sa la dezvoltarea societăţii în care trăieşte sau opunându-se bunei sale funcţionări. Efectulcel mai nefast al lipsei de civism se manifestă în viaţa politică, întrucât politicienii conduc ţara, neconduc pe noi.

Andrei Pleşu, într-unul din remarcabilele sale articole din („Ce lipseşte pe piaţapolitică” observa că O a treia virtute de care omul politic autohton duce lipsă este uitarea de sine. ...Oricum, avem de-a face cu inşi a căror principală preocupare, a căror axă existenţială este reuşitapersonală. Cariera, funcţia, poziţia în partid, procentajul electoral, averea şi plăcerile proprii sînt ţeluriconstante, cărora li se subordonează tot. Cu alte cuvinte, principala ocupaţie a lui Ghiţă este Ghiţă.Restul e materie primă Carne de tun, public de fraierit, popor. Încă aştept să văd apărînd pe scenă unpersonaj care să-mi transmită sentimentul că ceilalţi îl preocupă mai mult decît îl preocupă sinelepropriu...” Această „uitare de sine”, pe care Andrei Pleşu o categoriseşte ca fiind una din principalelecaracteristici ale unui om politic adevărat de care România duce lipsă acută, este tocmai acel „civism”sau „spirit civic” pe care dicţionarele româneşti, dar mai ales sistemul educativ din ţară îl ignoră (ori îlfalsifică) de atâta vreme, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună (… oare mai putem vorbi de un„sistem educativ”, sau ar trebui sa spunem doar „sistem de învăţământ”, întrucât în şcoala româneascănu se mai face educaţie, ci doar, în cel mai bun caz, se transmit informaţii ?).

Spiritul civic, în accepţiunea sa cea mai largă, poate face ca viaţa noastră să devină mai plăcută,mai uşoară, piedicile din viaţa cotidiană fiind înlăturate, asperităţile fiind şlefuite, întrucât fiecareindivid, în activitatea sa şi la locul său de muncă, va acţiona cu gândul la concetăţenii săi, la cei pe careîi serveşte, la cei care vin la el pentru a găsi rezolvare la problemele lor.

Recent, făcând un drum destul de lung în Europa , m-am întors acasă în toi de vară, cu doi copiimicuţi, care numai răbdare nu aveau în vreme de caniculă şi de sute de kilometri de parcurs. Aşa cămergeam pe autostradă (cu viteza maximă permisă de lege şi de maşina Dacia Logan) şi ne aflam întreBudapesta şi Szeged, când am intrat într-un blocaj de circulaţie ( , sau cum doriţi).După ce am pierdut peste două ore în blocaj, ne-am refugiat într-o parcare, la umbra singurului copacde acolo, sperând ca, în cel mai scurt timp, acel blocaj să se resoarbă. După o oră pierdută în parcare, pelângă cele două pierdute deja în buşon, am plecat mai departe şi am descoperit cauza blocajului: niştemuncitori aveau ceva de făcut pe una dintre benzi aşa că au blocat pur şi simplu banda respectivă, iarcirculaţia s-a găsit redusă la o singură bandă, accesul pe banda de refugiu fiind interzis. Mai la vest deUngaria, în asemenea cazuri, circulaţia se deviază tot pe două benzi - pe banda rămasă plus banda derefugiu, ea rămânând fluidă. Doar că, în acest caz, muncitorilor în cauză le-a fost lene să se gândeascăla ceilalţi, să facă acea minimă deviere şi, mai bine au blocat circulaţia timp de câteva ore, decât să facăun minim efort suplimentar de gândire şi de muncă în folosul participanţilor la trafic.

Scăpând din acea „capcană” de circulaţie, am ajuns la Nădlac cu bucuria de a fi – în sfârşitacasă! Aşa că, după ce am schimbat câteva vorbe plăcute cu grănicerii români şi maghiari care lucrau

civilitatea cetăţenia civismul Civismul

civismul educaţie,

Dilema Veche

) „

…

bouchon traffic jam

–

5Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

în echipă, ne-am şi repezit la una din cele trei gherete care vindeau rovignete, pentru a nu încălca legeaşi pentru a contribui şi noi la crearea fondurilor necesare construirii de autostrăzi.

Ca să fiu însă sincer, nici acum nu ştiu ce înseamnă „rovigneta” pentru că, pe de o parte, noiplătim impozitul pe autoturism, care înseamnă participarea la fondul de investiţii rutiere iar, pe de altăparte, în preţul benzinei, o parte importantă este tot contribuţia pentru construcţia de autostrăzi şiîntreţinerea drumurilor. Rovigneta este de fapt acelaşi lucru, dar plătit a treia oară. (Să ne reamintimapariţia televizată a ministrului transporturilor din acele timpuri, argumentând necesitateaintroducerii taxei de drum în preţul benzinei, unificând astfel toate taxele încasate pentru dezvoltareareţelei de infrastructură rutieră a ţării, făcând astfel inutilă introducerea vignetei; ea a fost înfăptuită,totuşi, un an mai târziu de următorul ministru).

Doar că, la ghişeul unde ne-am prezentat, funcţionara ne-a întors spatele fără o vorbă şi,făcându-se că nu ne vede, a continuat să-şi facă socotelile. Descurajat, am plecat la altă gheretă undemăcar ni s-a răspuns destul de brutal că „este schimb de tură” şi să facem bine să mergem câţivakilometri, până la o agenţie privată să ne cumpărăm rovigneta. Deoarece în frontieră erau trei gherete,aflate toate în „schimb de tură”, mă gândeam cât de simplu ar fi fost să facă schimbul de tură decalat cucâte o jumătate de oră, păstrând astfel deschise permanent cel puţin două ghişee, în folosul călătorilor,dar şi al firmei (de stat) la care erau angajaţi.

Dacă am căuta cât de puţin, am putea găsi nenumărate exemple în care instituţiile statului,înfiinţate pentru simplificarea vieţii cetăţenilor, nu fac decât să o complice inutil, iar locuitorii, larândul lor, în loc să-şi îngrijească satul, comuna sau oraşul în care stau, îşi bat joc de ele, jefuind înacelaşi timp atât oamenii din zonă, cât şi natura care îi înconjoară. Am putea găsi, din păcate, nesfârşitde multe exemple de necivilitate şi lipsă de spirit civic!

Mă întreb de ce, în ambele ţări foste socialiste, majoritatea problemelor sunt cauzate de incuria,de lipsa de preocupare a „responsabililor” faţă de ceilalţi, de nepăsarea faţă de societate, de egoism, delipsa de educaţie, pur şi simplu? Probabil că din aceeaşi cauză: educaţia spre politeţe, bună creştere,

, a fost neglijată, recte înlocuită cu educaţia civică patriotardă, pe cât de gălăgioasă, pe atâtde găunoasă, cu timpul pierzându-se însăşi sursa celor şapte ani de acasă care, în calitatea sa decivilitate stă la baza civismului adevărat. Ţările socialiste, prin anihilarea tradiţiilor şi a păturii

intelectuale de tradiţie, înlocuite cu o subţire crustă de pseudo-intelectuali devotaţi partidului, a distrusînsăşi ideea de aristocraţie, atât cea a tradiţiilor, cât şi cea a valorilor intelectuale.Astfel că, în prezent,România duce lipsa unei aristocraţii adevărate ca , găsindu-se în imposibilitateatransmiterii, de la o generaţie la alta, a regulilor de bază ale politeţii, bunei creşteri, fundament alrelaţiei constructive şi altruiste între individ şi societate, recte între individ şi stat. De aceea, se simtenevoia urgentă de introducere a unui curs de politeţe, educaţie, bună-creştere, sau cum doriţi să-lnumiţi, pe bază de manuale, în toate clasele şcolii, de la clasa întâi până la liceu. In cazul contrar, şi însecolul următor vom continua să fim conduşi tot de politicienii „a căror principală preocupare, a căroraxă existenţială este reuşita personală. Cariera, funcţia, poziţia în partid, procentajul electoral, avereaşi plăcerile proprii... vor fi... ţeluri constante, cărora li se subordonează tot. Cu alte cuvinte, principalaocupaţie a lui Ghiţă... va rămâne tot... Ghiţă.”

Gheorghe GRÜN

savoir-vivre

„ „” ”

model social

6

Profesiune si vocatie

Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Incunabule aflate în patrimoniulBibliotecii Academiei Romane

Biblioteca Societăţii Academice Româneîşi are începutul în donaţia Episcopului deBuzău, Dionisie Romano, donaţie adusă lacunoştinţa Societăţii chiar în prima şedinţă delucru a acesteia, la 6 august 1867 . Luândcuvântul după discursul rostit de AugustTreboniu Laurian, membru al Societăţii, în careacesta regreta pierderea bibliotecii luiConstantin Cornescu Oltelniceanu, careconţinea, „(...) monumente remarcabile pentrulimba şi literatura română...”, Dionisie Romanoa declarat: „Nu s-a pierdut, domnilor, ea este lamine şi sunt fericit de-a o putea pune ladispoziţiunea Societăţii literare”... Acesta a fostdoar primul pas în constituirea unei biblioteciextrem de bogate, demnă de titlul de BibliotecăAcademică.

Unul dintre sectoarele bine reprezentateîn această Bibliotecă este cel al cărţilor vechi,româneşti sau străine, cărţi de patrimoniu. Înacest articol, vom prezenta incunabulele.

Din opera lui Albert cel Mare, BibliotecaAcademiei Române deţine două exemplare ale„Predicilor despre sacramentul liturghiei”( ,

exemplare tipărite la1 de file. Din aceeaşi operă, Academia mai deţine şi un exemplar din

, tipărit în aceleaşi condiţii, şi avînd 95 de file tipărite + o filă albă.Episcop dominican şi filosof cunoscut ca profesor al Sfîntului Toma d'Aquino, Albert cel Mare s-anăscut în Suabia în anul 1200 şi a murit în anul 1280 la K ln.Albert cel Mare a stabilit că studiul naturiieste legitim în descendenţa tradiţiei creştine . Operele lui reprezintă întregul corp al cunoştinţelor dinEvul Mediu timpuriu, atât în teologie, cât şi în filosofie sau ştiinţele naturii.

SfîntulAmbrozie explică Evanghelia Sfântului Luca ( .Incunabulul a apărut în anul 1476, tipărit fiind deAnthonius Sorg în localitateaAugsbur

1

3

Sermones de eucharistiae sacramento)

DeMysterio sive de officio missae

Explanatio Evangelii S. Luca libb. X)

K ln de Johannes Guldenschaff în anul 1477. Un exemplar de la Academieconţine 58 de file , celălalt 14

ö2

ö

„ ”g.

1- .2 - .3 - .

* ** - , Bucureşti: Ed.Academiei, 1967, pag. 14CIMEC , Bucureşti: CIMEC, 2000Gheorghe Vlăduţescu – , Bucureşti: Paideia, 2003

Biblioteca Academiei Române, 1867-1967

- Repertoriul incunabulelor din România

Teologie şi metafizică în cultura evului mediu

Biblioteca Academie Românei


7Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Antoninus Florentinus este prezent în colecţiile Bibliotecii Academiei cu un exemplar dindin anul 1499, tipograf fiind Martinus Flach.

Comediile luiAristofan sunt tipărite într-un incunabul de la Veneţia din anul 1498; menţionămcă un alt exemplar al aceluiaşi incunabul se găseşte şi la Biblioteca Judeţeană din Satu Mare.

Aristotel. Un incunabul leagă sub titulatura , lui Aristotel cului Aristotel şi Teophrastus (unul dintre discipolii lui Aristotel, om de ştiinţă, filosof şi

logician. În limba greacă, Theophrastos înseamnă „cel ce vorbeşte divin”, iar acest supranume i-afost dat de Aristotel, numele său real fiind Tyrtamos). Incunabulul a fost tipărit la Veneţia de AldusManutius în iulie 1497.

Sfântul Augustin este autorul lucrării , tipărită la Augustae deAnthonius Sorg în februarie 1475. Conţine 92 de file.

Bartolus din Saxoferrato (1313-1357) a fost profesor de drept şi avocat la Perugia. În aceastăcalitate, a fondat împreună cu mai mulţi jurişti nord-italieni un grup care a pus bazele unui nou codcivil roman, inspirat de al lui Iustinian I. La Biblioteca Academiei Române se aflăun incunabul ce reproduce , tipărit la Veneţia de Andrea ThoresanideAsula în anul 1492. Incunabulul are 52 de file.

Sfântul Bernard este autorul lucrării, care se află de asemenea în colecţiile Bibliotecii Academiei. Această lucrare a fost

tipărită deAnthonius Sorg laAugsburg în anul 1475.Sfântul Bonaventura (1217-1274), pe numele real Giovanni di Fidanza, a fost canonizat în anul

1482. După ce a absolvit Universitatea din Paris în anul 1235, obţinând gradul de „Maestru al artelor”,se înscrie în ordinul franciscan. Între anii 1243 şi 1248 urmează cursurile Şcolii franciscane din Paris.În Bibliotecă figurează cu lucrarea , tipărită laAugustae (Augsburg) deAntonius Sorg.

Giovanni Boccaccio s-a născut în anul 1313 la Paris dintr-un tată comerciant toscan şi o mamăfranţuzoaică. A trăit pînă în anul 1375, şi a murit la Certalda, în Toscana. Împreună cu Petrarca a pusbazele Umanismului în Renaştere. Prima lucrare aparţinând lui Boccaccio a apărut în anul 1340, subtitlul : un scurt poem cu versuri iambice. În aceeaşi perioadă a mai scris şi

, . Dar lucrarea cea mai importantă este , lucrare renegată mai târziude către autor. Din opera acestui scriitor renascentist, Biblioteca Academiei deţine o

tipărită la Veneţia de Octavianus Scotus în anul 1494 şi lucrarea, tipărită la Trevisto de Michele Manzolo Parmese în anul 1479.

Sfînta Caterina de Siena (1347-1380), pe numele ei adevărat Caterina Benincas, s-a născut laSiena la 25 martie 1347. Călugăriţă dominicană, mistică, desemnată ulterior patron sfânt al Italiei, ajucat un rol important în readucerea Papei de la Avignon la Roma, în anul 1377. În anul 1970 a fostdeclarată doctor al Bisericii. Scrierile sale cuprind 380 de scrisori, 26 de rugăciuni şi patru tratateincluzând (Cartea Doctrinei Divine). Dintre scrisorile Sfintei Caterina deSiena, la Biblioteca Academiei Române se află un incunabul intitulat coligat cu

al cărui editor ştiinţific a fost Bartolomeo da Alzano da Bergamo; incunabulul a fosttipărit în atelierele aldine din Veneţia anului 1500.

Alţi autori: Boethius, Donatus Bossius, Bernardinus Carvajal, Nicolaus Falcutius, PapaGrigore al IX-lea, Hyeronimus Beatus, Jacobus de Voragine, Joerg von Nürnberg (singura prezenţă înbibliotecile din România), Aurelius Macrobius, Franciscus de Mayronis, Ovidiu (cu ,

Confessionale

Opera Graece MecanicaMetafizica

Liber qui vocatut Quinquaginta

Corpus Iuris CivilLectura super tribus libris Codicis

Meditationes de interiori homine. De bona conscientia;De misteria vitae

Breviloquium

Vânătoarea Dianei Il filocoloIl filostrato Teseida Decameronul

GenealogiaeDeorum, Ameto overo Commediadelle Ninfe Fiorentine

Il libro della Divina dottrinaEpistole devotissime,

Orationi scelte,

Metamorfozele

„ ”


8Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

ediţie din anul 1480), Paulus de Castro, Nicolaus Perrotus, Franciscus Philelphus, Papa Pius al II-lea,Bartholomaeus Platina, Ulrich von Reichenthal.

Una dintre cele mai frumoase cărţi aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române a fosteditată deAldus Manutius la Veneţia în anul 1499. Este vorba de (Visul luiPolifil), carte aparţinând călugărului dominican Francesco Colonna. În această carte, autorul şiilustratorul au ştiut să îmbine cele 170 de ilustraţii cu compoziţia tipografică. Nu este cunoscut numeleilustratorului, deşi de-a lungul timpului au existat unele atribuiri:Andrea Mantegna, Giovanni Bellini,Raffaelo Sanzio, Felice Feliciano. Cartea va influenţa întreaga literatură manieristă din Europa, iar înnuvela , scriitorul şi bibliofilul Charles Nodier descrie emoţia în faţa uneiasemenea capodopere.

Din opera lui Donatus Bossius (1436-cca. !500, cronicar şi notar în Milano), BibliotecaAcademiei Române deţine un exemplar al lucrării , tipărită la Milano de AntoniusZarotus în anul 1492. Un alt exemplar al acestei lucrări, mai complet ca paginaţie, poartă titlul

, şi se află la BibliotecaNaţională a României.

Aurelius Macrobius este cel mai de seamă reprezentant al intelectualităţii „păgâne”, ostilecreştinismului oficial din ultimii ani ai Imperiului Roman de Apus. Din opera lui Macrobius,Biblioteca Academiei Române deţine lucrareapărută la Brixiae (Brescia) de Bononius de Ragusia în anul 1483.

Paulus Orosius a trăit în prima parte a secolului al V-lea d. Chr., născut fiind în Spania.Afost unapărător al creştinătăţii ortodoxe, teolog şi autor al primei istorii a lumii scrise de un creştin. În anul414 l-a întâlnit pe SfântulAugustin la Hippo, care, un an mai târziu, l-a trimis în misiune în Palestina.Arămas în istoria scrierilor creştine prin („Istoria luptelorîmpotriva păgânilor”), din care un exemplar poate fi găsit la Cluj; la BibliotecaAcademiei se află douăediţii ale lucrării , tipărite la Veneţia în anii 1499 şi 1500.

Anton Koberger din Nürnberg este tipograful unei Biblii Latine cu o mare circulaţie în Europasecolului al XV-lea. Din acest incunabul, în România se păstrează un număr de exemplare aflate lamarile biblioteci: BibliotecaAcademiei, Biblioteca Naţională, Biblioteca Batthyaneum dinAlba-Iuliaetc a fost editat la Baselde Johannes Petrus de Langendorff în anul 1498, lucrarea fiind o interpretare biblică, caracteristicăsecolului al XV-lea.

Una dintre scrierile de mare importanţă pentru istoria românilor este .Iniţial, această cronică a apărut la Buda, în anul 1473, dar Academia nu deţine decât un exemplarfacsimilat.

Cicero - . Incunabulul păstrat la Biblioteca Academiei Române, beneficiind decomentariile lui Petrus Mersius, este tipărit la Veneţia în anul 1499. De altfel, din opera lui Cicero,Academia mai deţine şi un exemplar în două volume din . Tiparul s-a efectuat la Milanoîn anul 1498 de cătreAlexander Minutianus.

Dante Alighieri şi a sa (titlul original:) se află în Biblioteca Academiei în

două ediţii diferite: prima, în anul 1484, tipărită la Veneţia de Octavianus Scotus; a doua, tot la Veneţia,în 1497, de Pietro de Zuanne di Quarengii.

Biblioteca deţine o serie de facsimile ale unor incunabule-culegeri în limba germană veche,

Hypnerotomachia Poliphili

Franciscus Columna

Chronica Bossiana

Chronica. Series episcoporum et archiepiscoporum Mediolanensium

In somnium Scipionis expositiones et Saturnalia,

Historiae adversus paganis libri VII

Historiarum initium ad Aurelium Augustinum

Sexta pars Bibliae cum glossa ordinariae et expositione lyre litterali et morali

Chronica Hungarorum

De oficiis

Opera omnia

Divina Commedia Commedia del divino: poetafiorentino Dante Alighieri col comento di Christoforo Landino


9Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

cum ar fi:, etc Aceste titluri aveau o mare căutare la sfârşitul secolului al

XV-lea şi tipărirea lor în tiraje mari, alături de scrierile religioase, se explică numai prin faptul că eraufoarte cerute.

Prototipul a apărut într-o primă ediţie tipărită la Viena, în anul 1468, tipograffiind Ulrich Han. Următoarele ediţii au apărut la Nürnberg în anul 1488 (ediţie din care BibliotecaAcademiei deţine o copie fotografică) şi Lübeck. Până în anul 1500 se vor publica mai multe ediţii dinaceastă scriere referitoare la domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş.

Lucretius, poet şi filosof roman, ce a trăit doar 40 de ani (95-55 î. Chr.), într-una din cele maizbuciumate perioade ale Imperiului Roman (războiul civil dintre Marius şi Sulla), este autorul uneiopere din care, din păcate, nu a rămas decât poemul Ediţia princeps a acestui poem aapărut în anul 1473 sub îngrijirea lui Fernandus de Brixia. Această ediţie poate fi văzută în prezent laViena. La BibliotecaAcademiei se găseşte un exemplar din anul 1495, tipărit la Veneţia.

Alte incunabule: o culegere în limba greacă, tipărită la Veneţia în anul 1499, al cărui autor esteSimplicius - manuale şcolare etc.

sunt titlurile a trei incunabule dinopera lui Francesco Petrarca deţinute de BibliotecaAcademiei. Toate aceste incunabule au fost tipăritela Veneţia, între anii 1488 şi 1497.

Comediile lui Plaut au fost reproduse într-un incunabul tipărit la Veneţia în anul 1499. Plaut(254-184 î. Chr.) a venit la Roma împins de sărăcie, scrie în cronica sa Sfântul Ieronim. Aici el s-aangajat într-un teatru ambulant, iar cu timpul a început să scrie piese de teatru.

Plutarh (46-127 d.Chr.) a fost un prozator, moralist şi biograf. Născut în Cheroneea din Beoţia,a studiat filosofia cuAmmonios, a acordat o atenţie deosebită muzicii şi matematicii. Lucrările sale aufost editate în mai multe ediţii manuscrise şi o serie întreagă de incunabule, din care la BibliotecaAcademiei poate fi regăsit , incunabul tipărit la Veneţia deJoannes Rigatium de Monteferrato în anul 1491. Ediţia princeps a acestei lucrări a apărut la Roma înjurul anilor 1470-1471.

editor ştiinţific fiind Johannus Placentinus Monachus, se găseştede asemenea în această bibliotecă; ea a fost tipărită la Milano de Bonnacursi Pisani în anul 1481.

Alţi autori prezenţi în colecţiile Bibliotecii Academiei Române: Hartmann Schedel, Engenolfvon Staufenbergl (cu Povestiri”, într-o ediţie facsimilată după cea originală din anul1483), Suetonius (cu ) – într-o ediţie veneţiană cu data 29 martie 1493;Teocrit (într-o ediţie în limba greacă, tipărită la Veneţia în anul 1495), Johannes de Turrecremata (cu

).Cartea lui Hartman Schedel ( , tipărită în atelierele lui Anton Koberger

beneficiază de xilogravuri colorate de mână, filă cu filă. Între acestea, o xilogravură intitulată .Din opera lui Toma D'Aquino, Biblioteca Academiei Române deţine

, tipărită la K ln de Johannes Koelhoeff de Lübeck în anul 1475. Incunabulul conţine 209file.

Două exemplare din neavândînsă nici un fel de date de identificare se pot găsi în aceste colecţii.

Marius IONESCU

Hie fach sich an gar ein graussemliche erschrocken ystoren von dem wilden wütrichDracole Wayde Die deutsche Kalender .

Dracole waida

De Rerum natura.

Megalu didaskalu hypomnema eis tas deka kategorias tu Aristotelus,

Li soneti con canzoni, Trionphi, Trionphi: soneti et canzone

Vitae illustrium virorum sive Parallelae

Psalterium Greco-Latinum,

Geschichten / „Vieţile celor doisprezece Cezari

Expositio psalterii

Liber chronicarum)Valahia

Quaestiones disputataede veritate

Tractatus de Ritu Moribus Nequitia et multiplicatione Turcorum,

ö

10


Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Să ai îndrăzneala să scrii despre Vasile Andrueste ca şi cum ai încerca să ataci Everestul desculţ, tu,cel prea nepriceput să urci printre semne şi peceţi deze

Copiii nu au conştiinţa limitării şi, deci, rogcopilul din mine să cuteze şi să mai adunăm împreunăcâte ceva în valiza necesară înaintării prin viaţă, celede luat şi-n Rai, nestematele din legende, basme darşi „uneltele” din bune cărţi, din vorbele răsucitemlădios şi înalt, dinspre spiritele cu care rezonăm.

Mă aşez în genunchi, mă aplec, ating cufruntea pământul. Simt că vă pot deschide drumulspre o revelaţie. Nu a veneraţie stau astfel „însmerire”, deşi se foarte cuvine trudei de excepţiedespre care vom vorbi şi drumului drept, înluminatpe care ne poartă Omul, omul acesta ascensionat,trecut prin procesul de deşteptare sapienţială, cuinteres maxim pentru armonizarea fiinţei şi bunafolosire a vieţii.

Muritor aflat încă la baza scării, eu scrutez,încă scrutez zarea. El este deja acolo. Chemintersecţia cu timpul şi fiinţa sa. Fac un

şi apoi mă îndrept spre cărţile sale princare „memoria ţărânii s-a vrut întărită” de el, cel carea lucrat mult pentru dobândirea multor haruri şi a

harului artei cu siguranţă. Fac un periplu ideatic în astfel de stare, „starea îngenunchiere”. Aşa simt că potopri vibraţia lucrătoare, să vă spun, cu toată inima acasă ceea ce eu am aflat, să nu ne scape în viaţă înţelesuripentru care eu, mărturisesc de mă întrebi, alerg flămândă până la capătul lumii, fac moarte de oriceîndeletnicire.

Oamenii, se ştie, sunt atraşi de energie, nu de cuvinte. Poate mă urmaţi dinspre ceţuri spre orizontul„altfel” în care vă veţi uimi că sunteţi contemporani cu semizei. Poate prindeţi rostul în a le urma mersulpentru că, pe cale, regăsiţi voi înşivă, veţi şti folositor mod de a vă afla gena fericirii.

Şi oare nu după asta alergăm etern individ, naţii?

Aşadar, suntem în 1966. Un nou profesor de franceză intră în clasă, clasa noastră de liceeni deschişispre o „bună lucrare”. Studiem cu toţii un om în armură: se mişcă soldăţeşte în faţa catedrei, frazează ritmat,

i...

,

clicremember

Vasile Andru,^mbun@t@]itul, mare dasc@lal excelen]ei }i desp@timirii

Vasile Andru


11Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Biblia (cu 42 de rînduri)mişcă atent, în observare şi, marcând observaţia, mişcă ochelarii, câte un milimetru mai în faţă sau mai înspate.Are un uşor sunet metalic în mers şi un vibrato aparte în voce. Un soldat roman, spunem. E mărunt destatură. O ţinută perfectă inspiră siguranţă. El este ţinută perfectă, încheiată la toate rigorile.

„Creşteţi şi puneţi mâna pe argumente”, părea a ne spune sau chiar a făcut-o. „Vă ofer pricepereacâtă va fi fiind”.

Intuiam că avea cultura şi a , dar nu era „rămas pe brazda bătrânească”. Citise dejaşi-l găsea mult prea rece

Ne convinge repede că este „perfecţiunea lui mai mult ca perfect”, că are mare întindereintelectuală, aproape o bibliotecă ambulantă cu carte rară şi veche, bine adnotată, buchisită. Iubea cudeosebire biblioteca, locul unde se îndosaria lumea până la el, simplificând astfel retrăirea; iubea analelelumii, infinitele anale şi voci, depozitele de acţiune şi ne va spune cândva cât e de nemulţumit: atinsese doarpagina 5555 din textul lumii...

e, asta ne spuneam şi ne înfrângeam disconfortul de a fi în dialog cu un Munte, în timpce bucuria lucra subteran. Logica muncii sale cu noi începea a se descifra de îndată: lucra la individualităţice trebuiau reliefate să aibă ce jertfi pe altarul patriei. Toate cu el trebuiau rotunjite, toate trebuiau să ducă laîntreg, la excelenţa întregului.

Avea 25 de ani, dar „omul era mai bătrân decât anii” ce-i are, cum însuşi spunea. Bucovineanulnostru era născut în Himalaya lui, Bahrineştiul de Muşeniţa, comună deja jumătate în România, jumătate înUcraina sovietică O, Bucovina noastră de nord anexată! Bucovina de la care în „pre-învăţare”, cum spuneVasileAndru, s-a osmozat de „vieţuirea în linişte şi-n veac”.

Bahrineştiul era linie de demarcaţie între românii aflaţi acum în două ţări. Vasile Andru copilul esteprintre cei ce priveau nedumerit, lung, melancolic, la fâşia de pământ despărţitoare. Din energetica şisimbolistica versetelor biblice, unica lectură până la 11 ani derulată într-un continuum, dar, poate şi de lasoarta Bahrineştiului, vine obsesia lui Vasile Andru de pelerin („în esenţă sunt un pelerin”) în căutarea desensuri, în căutarea întregului, învolburarea sa sobră pentru aflarea adevărurilor primordiale de la celulă, lagalaxie, a adevărurilor despre...

Tentată sunt azi să cred că era nu doar prin contagiune, un iscoditor de lumină care veneadin dimensiunea necesară ca să ne dea de ştire. Asta mă face să vă avertizez azi: nu-l rataţi cât mai este întrup! Sunteţi, prin el, iniţiaţi în arta de a trăi viaţa ca eveniment, cum de altfel ea este, de a vă bineîntrebuinţa, de a vă salva. Citiţi-l, dar, mai cu seamă, staţi în câmpul său de lumină! Vreau apăsat asta a văspune!

O construcţie mentală puternică, inflexibilă, spuneam noi atunci întru început despre Vasile Andruşi, mai apoi, concluzionam: e pregătit să trăiască viaţa doar în felul lui, „nu tivită, răstivită de alţii”.Străbunii săi erau desigur nemulţumiţi, căci nu primea de-a gata soarta încropită de ei, nu o voia plocon. Eraîn trudnice elaborări sub semnul fratelui oare: „Şi era fiinţa cosmică. Şi era întru... Salut, prietene Saturn,salut, galaxie” ar fi spus. „Salut, rezerva mea de la cercul polar sau pampas! Salut, diaspora gândului meu!”

Noi îl simţeam perpetuu în armură, şi armura ne intriga. Nu ne era confortabil scutul din exerciţiulsău dintâi al dăscăliei. Sensibilităţile dascălului nostru nu păreau uşor dezăgăzuibile. Se dorea profesormodel, în toate model, şi matricea aceasta foarte elaborată se aşeza perfect peste chipul său semeţ. Era foartebine stăpânit de însuşi idealul său vizibil de la pas, de la ton, de la scenariul pedagogic, de la scop şi metodă.Lumea cu semnele ei părea zăvorâtă în piept şi nu puteai crede că ceva suav îl va descuia, că va juca degajatprin intimităţile viului.Afectivitate latină? Sinceritate dacică?

Bibliei LegiiManuscrisele de la Marea Moartă

Sutrade diamant

ab initio

, iubea pe al cincilea evanghelist,Toma Necredinciosul.

Nu are perech

.

tot.

,

S


12Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Noi căutam fisuri... Nu, nu puteai să crezi, oricât ai fi pus imaginaţia în joc, că poate fi descălţat,extras, fie şi o secundă, coborât printre mărunţişuri, plecat într-o aventură. Eventual va trăi şi mărunţişulexistenţial, la limita de Sus. El respira excelenţă. Pregătea totul minuţios pentru perfecţiune. Îngăduitor?Nici îngăduinţei nu i-ar fi scăpat excelenţa. O va şi spune explicit în scrisurile sale: nu era pentru slăbireatrăirii elevate, era pentru trăirea în consens cu Legea.

Drumul căutărilor sale din viaţă era făcut să treacă prin mental maxim exersat, pentru maximăperfecţiune, cu masca idealităţii perfecte pusă pe chip. Şi aşa va şi fi chiar şi în exerciţiul sapienţial. Cărţilelui mărturisesc. Va trăi derulând o arheologie abundentă a dorinţelor în starea eternă de mire cu multe mireseposibile, va trece de maya şi se va îndrepta vertiginos spre iluzie, va fi cercetător, autodidact întru multeştiinţe, dar şi iluminat, va uni oştean şi poet, iar când va urca cu adevărat spăşit, dezgolit aproape de oriceorgoliu, muntele calvarului prin viaţă şi veac, uimit de viaţă şi semn, iubind văzut şi nevăzut, va urca atât desus, pe căi foarte înalte, programul său de ucenic al acestei lumi, încât excelenţa va fi, şi aici, acasă.

Tot ce a mişcat în viaţa lui vom numi „viaţă-experiment”. Şi dacă unii dintre noi l-am urmărit întimp, era pentru că aruncase spre noi un mesaj de urmărit. Se revărsase spre oameni unicitatea, pe lângă carenu puteai, pur şi simplu, trece. Nu era, pentru noi, Zburătorul eminescian, dar putea provoca starea de zborînalt şi merita să fie observat. Atunci nu am avut intuiţia să credem că va depăşi orizontul Suceava spre„întregul cosmic” sau că vom avea, prin el, sinteza lecţiilor definitorii din adâncuri imemoriale, lecţii sacredintre sfinţi, luminaţi de pe întregul glob, din raiul Athos, Tibet, Himalaya mai cu seamă. Pentru că el a cititşi experimentat TOTUL dar, pentru noi, să ne fie mai uşor printre milioane de experienţe de la atâţia aleşi ailumii, aleşi pe care aproape integral, atunci în 1966, VasileAndru îi citise, adnotând conştiincios

Va fi zburător, dintre cei mai autentici şi mai docţi, profund sfătuitor al optimizării umane, pe căidibuite de el ca fiind cele mai vrednice, pentru că experimentase spartan, netezirea căii dintre lumi.

Venea spre noi ca un împărat roman al minţii, cuceritor al ei, victorios stăpân al ei şi va rămâneastfel. Spun azi, rememorând, că până şi surâsul şi oboseala sa erau semeţe, dar osatura şi statura îirămân predestinate sfinţirii.

Pentru necunoscători, dăm câteva repere biografice:

S-a născut la 22 mai 1942 ace trecere de la şcoala familiei, a satului, la liceul din Siret, Rădăuţi,apoi la studiile universitare la Iaşi. Desfăşoară cu burse stagii de documentare antropologică la Roma, Paris,masterat în filozofie vedantă la Trivandrum, India; devine profesor universitar, conducător al revistei

, Scriitorilor, sufletul Centrului de practică isihastă dinBucureşti şi 7 filiale din ţară, pelerin cu stagii sapienţale pe muntele Athos, Polinezia, Tibet, Kalymnos,Padova, Ischia, Athena, Sidney, New York, Noua Zeelandă, în dialog cu fiinţ

fiinţe ce nu se arată oricui

înseamnă studiu adâncit, mii de notiţe din cărţile lumii, acasă la ele în biblioteci maimult inaccesibile, ascunse, din cărţi ale vremurilor imemoriale încă nerăsfoite de alţii; este omul cu vieţuirede pustnic în schituri, cu exerciţiu de trăire în duh, cu masterat în filozofie vedantă, acest ansamblu deconcepţii expuse în şi textele ulterioare; prezent la congrese de istoria religiilor din Paris, MountAbu, Kattayam, Loano, la simpozioane de psihologie, în juriul internaţional Balkanika din 2001, la triereacelei mai bune literaturi din Europa.Are ca zestre peste 30 de cărţi pe care le aşezăm în ordine aşa cum le-amcitit în timp:

Proză

.

. F a

membru al Uniunii Oratio mentis

e iluminate, din cele câtevasute sau mii ale planetei, .

Vasile Andru

: (1970), (1973), (1975),(1977), (1979), (1983), (1985),

(1987), (1991), (1997),(1999), (2001).

Viaţaromânească

Upanişade

nda posibilă Arheologiadorinţelor Noaptea împăratului O zi spre sfârşitul secolului

Un univers cu o singură ieşi Păsările ceruluiCel mai îndepărtat Paradis

Iutla Mireasa vine cu seara MireleTurnul

Progresia Diana Muntele calvarului re


13Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Scrieri sapienţiale ,

s(

A tradus din engleză, franceză , această fascinantă scriere prin profunzimeagândirii, intensitatea spirituală, puterea de expresie. Este şi aici iubirea de carte, de bibliotecă, deoarececartea sublinia importanţa bibliotecii gnostice de la Nag Hammadi, egalată doar de

.Ar putea să mai vadă lumina tiparului: , ,, , , , un roman despreArsenie

Boca şi apoi unul despre Monseniorul Ghika, un altul, Şi, de ce nu, prelegerilesapienţiale şi filocalice, jurnalele, caietele atelier.

VasileAndru rămâne dascălul meu pe viaţă şi sigur nu doar al meu ...

El spune că avea gena mulţumirii în sânge, dar o vagă nemulţumire se bănuia încă de atunci că-ltraversa. Umbra, aburul fin al neliniştii de sub ochelari, erau de fapt căutare, chemarea care-l ajunsese dinurmă devreme, chemarea drumului interior pe drum întins de lume, a mersului pe jos întru desţelenire, amersului de pelerin.

Vrei să retrăieşti senzaţiile tari ale speţei ori familiei, să repeţi profesiile speţei?” – îşi pune elîntrebarea. Era interesat deja de amalgamarea medic, preot, care are şi ceva din judecător, astrofizician,cibernetician, sofrolog, dar şi pelerin. El credea că toate acestea însumate dau o supraspecializare

, construcţia sa de scriitor. Iată-l pe VasileAndru, scriitorul...

Ce căuta omul acesta? Voia să-şi sporească puterea de „împărat trecător”? Dintru început ne spune:„Un zeu solar se ridică nebănuit mai sus de un tron”. Între desăvârşirea-i proprie şi împărtăşirea căii cualţii?

Ştiam că dascălul avea buna pedagogie în vine: „Să-i spui pe nume, arătând că-l cunoşti, nu-lamesteci, nu-l egalezi cu toată lumea, nu anulezi individualitatea nimănui, nu faci din toţi o pastă amorfă, omâzgă dispreţuită”. Domina, atunci, prin stil şi exigenţe, azi, prin iluminare. Atunci, o generaţie. Acum, olume.

Dascălul nostru, cu „mobilitatea mentală a dascălului de talie mare”, as în ale pedagogiei, foarteatent observator şi osârdios al studiului, porneşte insistent la exhaustiva decodare a neînţelesurilordeterminismului existenţial, şi „se mută” în perfectul îmbunătăţit nebănuit cândva, în consistenţa-i, nicimăcar de el. Dascăl de neam ia în continuu notiţe, din experienţe, cărţi în care „sunt conţinute toate câte audispărut, toate câte au ars”.Vrea să lase mărturii, să se facă înţeles în căutarea lui şi a lumii. „Vrea enunţuritestamentare, scurte, scântei electrice.” Şi acesta e, în definiţie, scrisul lui VasileAndru!

Cum nici o propoziţie nu poate substitui trupul, căci de aceea şi Dumnezeu experimentează creaţiasa cu om întrupat, Vasile Andru experimentează în trup şi lasă semne scrise sperând că cineva să segândească la el, . Vede tot, disecă tot, trece dincolo de tot, ca o fugă din epocă. Nu e absent însă: „Toţipromit şi urcă preţul la iluzii. Unul umblă cu idealul şi cu un ciomag ”

: (1989), (1993)(1994), (1998), (2000),

(2001), (2001), (2002),(2002), (2004), (2004), (2005),

(2006), (2008), (2009),2010).

„

cunumele de scriitor

semnul.

Viaţă şi semn India văzută şi nevăzută Psalmi vindecătoriMistici din Carpaţi Psihoterapie isihastă Istorie şi taină la Sf.

Munte Athos Întâlniri cu maeştri şi vizionari Isihasmul sau meşteşugul liniştiriiViaţă şi veac Înţelepciune indiană

Grădinile ascunse În căutarea raiului promi legăridezlegări

Evanghelia după Toma

Manuscrisele de laMarea Moartă elor trei lumi Revelaţia Polinezia Amintiriîn jurul lumii Povestind suflet românesc Corabia celor 100 de furtuni Fântâna

Rămas bun, Iluzie!

,Terapia destinului

Yatra, Jurnal de India ExorcismeleSurâd, deci exist Farmece, ,

Regele c

(Va urma)

Doina FLOREA NELEGA

14


Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

A devenit un lucru obişnuit să auzim că înziua de azi copiii nu mai citesc, că nu mai existăacea plăcere a lecturii pe care noi o contractasemca pe o boală incurabilă încă de când abia reuşeamsă buchisim. Astăzi, copiii, adolescenţii citescmult mai puţin, total acaparaţi de internet, darstudiile dedicate cultivării gustului pentru lecturăsunt tot mai numeroase. Se manifestă o realăîngrijorare faţă de dispariţia treptată a acestei atâtde plăcute petreceri a timpului, această „cu foloszăbavă” care, se pare, nu mai prea atrage copiii.Din numeroasele studii/texte dedicate acesteiprobleme, am desprins o serie de „sfaturi”, câtevareguli care, dacă ar fi respectate, copiii ar putea fiuşor-uşor atraşi în lumea cărţilor. Regulile acesteapot fi sintetizate într-un soi de decalog uşor deaplicat în special de părinţii care vor să-şi vadă

copiii acaparaţi de lectură. Desigur, copilul nu va veni decât rareori el singur spre carte, va avea nevoiede un ghid, de o călăuză care să- ia de mână şi să intre cu el în universul fără sfârşit al cărţilor. Gustulpentru citit nu se formează cu forţa, de aceea, acest decalog poate oferi câteva repere pentru cei carevor să-şi vadă copiii cât mai des citind şi răsfoind o carte.

Lectura de seară, cea de dinaintea culcării, după ce a trecut vârsta când se spun poveştile„de adormit copiii”, va trebui să devină un obicei, un ritual aşteptat în egală măsură de părinte şi decopil. În ambianţa tihnită a căminului, departe de zumzetul televizorului, copilului i se va citi seară deseară un text adecvat vârstei. El va dori să afle noi şi noi întâmplări din cărţile care i se citesc, va cere elînsuşi să i se citească şi va adormi cu gândul la personajele şi întâmplările despre care aude.

Copilul va trebui să trăiască el însuşi întâmplările din cărţi, va vedea că o carte nu arenimic plictisitor. Cel care îi citeşte va trebui să aibă o intonaţie cât mai apropiată de stărilepersonajelor, va trebui să sublinieze anumite pasaje cu sunete/onomatopee menite să redea cât maifidel atmosfera textului. Lectura ar trebui să fie întreruptă cu întrebări despre intriga povestirii, pentrua reţine atenţia copilului şi a-l face să se implice afectiv în subiectul textului. Se creează astfel şi unmoment de apropiere, o intimitate extrem de fructuoasă pe care copilul o va aprecia şi o va dori.

Copilul trebuie să fie lăsat să atingă cărţile care fac parte din mediul lui obişnuit, să lerăsfoiască, să le pipăie, chiar să le adulmece. Chiar dacă nu ştie să citească, contactul tactil cu hârtiacărţii creează încet-încet un sentiment de dragoste faţă de carte şi răsfoirea ei va oferi

ăcute, pe care cu greu le va uita.

l

momentepl

�

�

�

Cum s@dim dragosteade citit la copii


15Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

�

�

�

�

�

�

�

Se va crea o atmosferă plăcută, caldă şi intimă în care copilul să fie în prezenţa cărţilor.Nimeni nu îndrăgeşte cărţile de pe o zi pe alta, este o iubire care cere timp. Deci copilului trebuie să i seamenajeze un colţ numai al lui, ocupat de cărţile sale îndrăgite pe care să le aibă la îndemână De altfel,cărţile, tipăriturile trebuie să fie răspândite peste tot în casă, ele trebuie să se simtă bine oriunde: înliving, în dormitor, în bucătărie. O casă fără cărţi e ca un om fără suflet. Din păcate, există astfel decase.

Copilul trebuie ghidat spre eroii lui preferaţi, nu întotdeauna cei care populează literaturaşcolară obligatorie. Copilul are preferinţele lui de care părintele trebuie să ţină cont, să se informeze înpermanenţă despre noutăţile din domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Un părinte care doreşte săaibă un copil cultivat va trebui să intre cât mai des cu acesta în librărie, să petreacă mult timp răsfoindcărţile din rafturi, să-l facă şi pe copil să-şi caute cărţile îndrăgite.

Trebuie folosită orice ocazie pentru a-l obişnui pe copil cu cartea El trebuie să vadă că şipărinţii lui citesc, că şi pentru ei cartea este un obiect indispensabil, că şi cei mari recurg deseori lacărţile din bibliotecă, la dicţionare etc. Copilul trebuie să-i vadă peste tot pe cei mari cu o carte, cu orevistă în mână: în autobuz/maşină, la medic, în sala de aşteptare etc. Copilul va fi fericit că îi poateimita pe adulţi şi va vedea că cititul nu este în mod necesar legat de şcoală, de corvoada lecturilorobligatorii .

Copiii resping adesea cărţile pentru că le asociază cu constrângerea şcolară. De aceea,copilul trebuie dus cât mai des la biblioteca publică. Aici poate vedea marea diversitate de cărţi,frumuseţea rafturilor, va putea asculta sfaturile competente ale bibliotecarilor specializaţi în lucrul cucopiii. Nu trebuie să ne bazăm pe faptul că şcoala va face astfel de vizite, nu le va face întotdeauna, iarcu părinţii copilul se va simţi mult mai liber, mai în largul lui.

Copilul trebuie lăsat să citească ceea ce vrea. Nu trebuie să fie motiv de îngrijorare dacăel nu se va entuziasma în faţa „marii literaturi”, ci va prefera benzi desenate, documentare, albume,chiar şi texte pe internet. Ceea ce contează este ca lectura să-l captiveze, să devină un pasionat alcititului. Nu trebuie certat dacă nu citeşte chiar ceea ce am dori noi, uneori îi putem face hatârul de a-llăsa să citească şi ceva „neadecvat” vârstei. Oare noi nu aşa făceam? Am citit romane de Balzac la 14ani, le-am reluat apoi cu alţi ochi după 20 de ani...

Noi înşine trebuie să ne manifestăm entuziasmul în faţa unei cărţi bune pe care o citim iarcopilul ne vede entuziasmul şi va pricepe că poţi avea imense satisfacţii din lectură şi că nu trebuie să-iforţeze nimeni mâna, plăcerea lecturii vine de la sine. Copilul trebuie să ştie care sunt scriitorii pe careîi îndrăgim, iar peste ani vom avea imensa bucurie de a primi în dar de la el de ziua noastră carteasemnată de autorii noştri preferaţi. Printre cele mai îndrăgite cărţi sunt cele primite în dar de la copilulmeu: Peter Mayle, Orhan Pamuk, Umberto Eco, Julian Barnes, Bulgakov...

Să-i dăruim copilului cărţi ori de câte ori se poate: de ziua lui, sub bradul de Crăciun, încuibul Iepuraşului. Cartea e unul dintre cele mai frumoase cadouri şi el va înţelege asta. De la cărţilecartonate, de la cele de colorat, de la cărţile cu poveşti, vom ajunge încet-încet să-i dăruim capodopereale literaturii.

Denisa TOMA

.

16


Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Combaterea analfabetismului şi creştereanivelului cultural al maselor au reprezentatidealuri ale elitelor intelectuale în toateprovinciile locuite de români. Particularităţilemodalităţilor prin care au fost realizatedezideratele propuse diferă de la un caz la altul,însă ele pot fi oricând modele utile societăţiicontemporane şi poate chiar şi celor care vorurma.

Rândurile care urmează îşi propun săprezinte câteva secvenţe ale activităţii Societăţiiculturale „Astra”, semnificative pentru eforturileelitelor intelectuale româneşti de la sfârşitulsecolului al XIX-lea şi începutul secolului XXpentru culturalizarea maselor.

Profitând de cadrul creat de Diplomaimperială din octombrie 1860, completată cuPatenta din februarie 1861, ce inaugurau unregim liberal, elitele româneşti transilvănene aupromovat pe lângă acţiunea politică şi acţiuneaculturală. În acest spirit îşi găseşte un cadrufavorabil materializarea unei idei mai vechi,anume aceea privind înfiinţarea unei asociaţiiculturale. Este vorba de o tactică a mişcăriinaţionale româneşti din a doua jumătate asecolului al XIX-lea, în care elitele s-au integrat.Fenomenul nu este singular în epocă, întrucât şi

alte popoare aflate sub dominaţie habsburgică au apelat la această tactică, întemeind societăţi culturalenaţionale, acele „matice” înfiinţate de sârbi, sloveni, cehi. Prin înfiinţarea în 1861 a

, cu toate structurile salefuncţionale, alcătuite după modelul societăţilor similare germană şi maghiară, fiecare dintre cele treimari naţiuni transilvănene aspirau la alcătuirea de colecţii specific naţionale pe care să le pună apoi ladispoziţia propriului public. Asociaţiunea s-a dovedit a fi o societate culturală ce servea intereselornaţionaliste ale românilor, mai puţin celor politice (la nivel declarativ), şi mai ales într-un secol în carenaţionalismul românesc s-a manifestat în toate formele sale socio-culturale, economice, confesionaleşi politice.

Preliminariile

AsociaţiuniiTransilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român

Din activitatea Astrei^n jude]ul Hunedoara

TRANSILVANIA, revista Asocia iuniiţ(sursa: Biblioteca Centrală Universitară

„Lucian Blaga” Cluj-Napoca)


17Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

În perioada 1861-1918 Asociaţiunea a avut ca scop edificarea unei naţiuni moderne, cuexi tenţă autonomă, în condiţiile lipsei unui cadru statal propriu, sub aspect etnic. Meritul major a fostacela că a avut în vedere naţiunea română prin promovarea unui dialog între elite şi mase. Cu mijloaceeficiente, prelegeri, publicaţii, expoziţii, serbări etc., identitatea naţională trebuia să depăşeascănivelul elitelor, devenind o stare de conştiinţă asimilată şi în lumea satelor

Potrivit Statutelor, scopul său principal era „înaintarea literaturii române şi culturii poporuluiroman [ … ] elaborarea şi editarea de opere şi alte asemenea”, cum se precizează în documentelevremii. Şi într-adevăr, Asociaţiunea va reuşi să desfăşoare o vastă activitate culturală, ocupându-se deînfiinţarea de şcoli, înfiinţează biblioteci săteşti, organizează expoziţii, serbări, invită personalităţicare au fost alese să conferenţieze despre diverse teme. Dar în acelaşi timp, se va interesa de industrie,comerţ sau agricultură. În acest sector de activitate trebuie consemnate bursele care au fost acordatepentru învăţământul în cadrul unor şcoli profesionale.

Fiind o instituţie de cultură pentru mase, încă de la început a fost simţită lipsa unor structurifuncţionale organizate pe diferite nivele, capabile să asigure transmiterea actului cultural de la centruspre numeroşii beneficiari aflaţi în mediul urban şi rural. Numărându-se printre asociaţiile românilordin Transilvania al căror program era orientat spre educaţia adulţilor şi spre consolidarea conştiinţeinaţionale, „Astra” a dezvoltat cele mai stabile şi mai experimentate structuri teritoriale. Apariţia şiapoi extinderea acestor structuri teritoriale a fost posibilă în urma şedinţei din 3 mai 1868 aComitetului Central al Asociaţiunii. Cu acel prilej, Iacob Bologa şi-a făcut publică ideea, propunândînfiinţarea unor „subcomitete” sau „secţiuni ţinutale” în toate zonele Transilvaniei. Şi astfel o idee s-atransformat într-un proiect şi a putut să fie pusă în practică. În anul care a urmat,Adunarea generală alecărei lucrări s-au ţinut la Şomcuta Mare în august 1869 a hotărât organizarea „reuniunilor ţinutale”numite despărţăminte şi a agenturilor comunale”, numite mai târziu cercuri culturale, aprobând şiregulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea lor.

Încă de la înfiinţare s-a delegat un număr de colectori ai banilor necesari constituirii fondului„Astrei”, care acţionau în diferite zone în scopul strângerii. Pentru comitatul Hunedoara au fost numiţiIoan Papiu, protopop la Deva, Nicolae Crainic, protopop la Dobra, Vasile Pipoş, protopop din Hondol,Ioan Raţiu, protopop în Haţeg, Ioan Balomir şi Nicolae Barbu din Orăştie şi Sabin Piso protopop dinSăcărâmb. Pentru comitatul Zarand au fost numiţi vicecomiţii Iosif Hodoş şi Ioan Frâncu. Numărulmembrilor colectori a crescut odată cu intensificarea activităţii „Astrei”. De obicei se acţiona cu multentuziasm, iar banii strânşi proveneau de la persoane particulare care contribuiau cu 2, 3, 5 florini,preoţi greco-ortodocşi dar şi diverse instituţii. În urma numirilor succesive de membri colectori dinanii 1861, 1864 şi 1867, numărul lor ajunge la 16 pentru comitatele Hunedoara şi Zarand. Aceştiaacţionează în cele mai importante localităţi Deva, Hunedoara, Dobra, Haţeg, Hondol, Orăştie, Ilia,Baia de Criş. Activitatea membrilor colectori este analizată şi de conducerea Asociaţiunii, aceastafiind cu atât mai apreciată cu cât sumele strânse sunt mai importante. Pentru impulsionarea activităţiisunt propuşi în unele părţi noi membri, iar aceştia trebuiau să raporteze anual despre activitateadesfăşurată.

Aşa cum prevedea regulamentul, membrii Asociaţiunii aflaţi în diferite ţinuturi se grupeazăîn despărţăminte, iar în fruntea comunelor aparţinătoare se creează câte o agentură condusă de un

s

.

„

,

:

Organizarea

Colectarea fondurilor


18Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

comitet cercual ce avea în frunte un director (preşedinte), subordonat Comitetului Central alAsociaţiunii şi adunării generale a despărţământului.

Şedinţa Comitetului central din 5 octombrie 1869 decidea formarea unei comisii alcătuite dinIacob Bologa şi I. V. Rusu care să elaboreze un plan pentru punerea în aplicare a regulamentului. Sedecide tipărirea regulamentului în 2 000 de exemplare pentru a ajunge la membrii colectori. În şedinţadin 7 decembrie 1869, comisia propune comitetului arondarea teritoriului şi constituirea a 22 dedespărţăminte. În ceea ce priveşte teritoriul hunedorean se aprobă constituirea a 3 despărţăminte:Haţeg (ţinutul Haţegului), Deva (ţinutul Devei, Hunedoarei şi Dobrei) şi Baia de Criş (în teritoriulcomitatului Zarand). Zona Orăştiei era arondată la început despărţământului Sebeş.

Primele demersuri pentru înfiinţarea despărţămintelor hunedorene se fac abia în anul 1871. Înconformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare a despărţămintelor, membrii colectoriîmpreună cu alţi fruntaşi ai vieţii culturale şi spirituale hunedorene se pregătesc pentru înfiinţareadespărţămintelor stabilite, care apar doar în 1873.

La Deva, adunarea de constituire are loc în data de 24 februarie 1873, alegându-se un comitetformat din: Ioan Papiu din Deva – preşedinte (director),Alexiu Olariu, Ioan Candrea, George Nicoară,Avram Păcurariu, George Nandra, Iuliu Bardoşi. În aprilie 1873, direcţiunea despărţământului cercualal Devei trimitea comitetului „Astrei” protocolul adunării constituante, ţinută la Deva, în 24 februarie,conform căruia s-au înscris mulţi membri ordinari noi şi s-a ales subcomitetul despărţământului. Dupăconstituirea subcomitetului despărţământului Deva, la 27 mai 1873, acesta se ocupă cu „luareadispoziţiunilor pentru înfiinţarea agenturilor comunale”.

Cu ocazia adunării generale a „Astrei” de la Deva din 1874, un număr important dereprezentanţi ai Zarandului depun taxele de membru, devenind membri ai „Asociaţiunii” formândastfel despărţământul Baia de Criş.Acesta a funcţionat până la reorganizarea din anul 1899, când a luatfiinţă despărţământul Brad, cu sediul la Brad, cu cercurile administrative Baia de Criş, Brad şiHălmagiu.

Actul de naştere al despărţământului Orăştie al „Astrei” a fost înregistrat la 24 septembrie1890, dată la care Comitetul central a hotărât înfiinţarea sa. Şedinţa de constituire a avut loc în 14decembrie 1890, când a fost ales Comitetul Cercual, având ca director pe cunoscutul om politic IoanMihu. Şi ca o dovadă a eficienţei de care a dat dovadă pe parcursul îndeplinirii acestui mandat, trebuiemenţionat că în chiar ziua care a urmat constituirii, el a înaintat o cerere către Comitetul Central, princare solicita „o listă cu membrii Asociaţiunii, care locuiesc în comunele aparţinătoaredespărţământului pentru a se putea îngriji de onorarea regulată a texelor”.

Ioan Mihu a îndeplinit funcţia de director două legislaturi, până în anul 1898 când a fost alesIoan Popovici. Acesta conduce filiala de la Orăştie a Astrei până în 1910, când demisionează darrăspunde pozitiv solicitării de a mai rămâne în funcţie până la viitoarea adunare generală, desfăşuratăîn 1911. Cu acel prilej a fost alesAurel Vlad.

Despărţământul IX Orăştie număra 9 membri fondatori, 12 membri pe viaţă şi 9 membriordinari fiind unul din cele mai puternice din Transilvania. În acelaşi an avea constituite 4 agenturicomunale la Romos, Vinerea, Geoagiu de Jos şi Rapolt, localităţi unde fuseseră înfiinţate şi biblioteci

La 1898, Deva număra 47 de membri, Haţegul - 17, Bradul - 30 şi Orăştia - 32. DespărţământulDobra s-a constituit în 1901 incluzând toate comunele din cercul administrativ Ilia, iar în 1911 se

.

.

Despărţămintele hunedorene


19Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

înfiinţează despărţământul Hunedoara. În 1927 a luat fiinţă cel de la Simeria, Deva rămânând astfel cu32 de comune.

În 1911, cu prilejul aniversării a 50 de ani de existenţă a Asociaţiunii, s-a trecut în revistăactivitatea despărţămintelor sale, fapt ce permite o detaliere a acestora şi a agenturilor.Despărţământul Brad avea 5 agenturi: Criscior, Vaca, Ţebea, Cureciu şi Juncu. Despărţământul Dobraavea o singură agentură. Despărţământul Haţeg avea patru agenturi: Barul Mare, Boşorod, Grădişte şiPui.

Se remarcă eforturile unor intelectuali români din Valea Jiului pentru înfiinţarea unuidespărţământ pe aceste meleaguri.Acest fapt reiese dintr-o scrisoare a preotului greco-catolic NicolaeBrânzeu, adresată Comitetului Central al „Astrei” din martie 1912, în care se susţinea că „între altemijloace ar fi de lipsă, după cum au scris unii şi prin ziare, înfiinţarea unui nou despărţământ alAsociaţiunii pentru Valea Jiului”. Pentru realizarea acestui scop, preotul cere sprijin şi lămuriri,solicitând şi statutele Asociaţiunii. Ca urmare, Comitetul Central al „Astrei”, printr-o scrisoare din 5mai 1912, îşi dă avizul pentru înfiinţarea despărţământului Valea Jiului, trimiţând şi câteva exemplaredin statutele şi regulamenteleAsociaţiunii.

După înfiinţarea despărţămintelor, înscrieri masive de membri se făceau cu ocazia adunărilor„Astrei”, sau în adunările despărţămintelor. Taxa pentru a deveni membru pe viaţa era 100 de florini.Taxa anuală a membrilor pe viaţă era 3 florini, 2 florini pentru cei ordinari şi 1 florin era plătit defiecare membru ajutător.

În perioada existenţei sale, „Astra” a cunoscut perioade de succes dar şi perioade de stagnare.Perioadele de progres au coincis cu activitatea desfăşurată la conducerea despărţămintelor depersonalităţi precum Ioan Papiu, Francisc Hossu-Longin, Ioan Dobra (despărţământul Deva), IosifHodoş, Pavel Oprişa (despărţământul Brad), Iosif Murariu în Dobra, Ioan Popovici în Orăştie, IoanSuciu în despărţământul Haţeg. În timpul directoratelor lor se constată o intensificare a activităţiidespărţămintelor prin colectarea de obiecte cu caracter istoric, prin acordarea de premii, prinacordarea unor stipendii pentru ucenici sau studenţi. Regresele s-au datorat nu numai activităţiidirectorilor ci şi presiunilor făcute de autorităţile locale, la ordinele celor centrale au tro-ungare.

Atât adunările generale cât şi cele ale despărţămintelor au constituit forme de educaţiepopulară. Programul unei adunări cuprindea în prima parte cuvântări urmate de dezbateri, înscriereamembrilor noi, moţiuni, propuneri, apoi spectacole, serbări, şezători. Cea de-a 3-a adunare generală a„Astrei”, în august 1864, se ţine la Haţeg, sub preşedinţia lui Timotei Cipariu, reunind 60 departicipanţi. Adunarea de la Haţeg a pus în dezbatere şi aprobat propunerea de înfiinţare în cadrul„Astrei” a secţiilor de ştiinţe ale naturii, istorie şi filologie. Un mare impact a avut şi adunarea generalăa asociaţiunii ţinută la Deva în august 1874. Lucrările sunt deschise prin cuvântarea preşedintelui„Astrei”, Basil Ladislau Pop. Din partea despărţământului Deva a luat cuvântul Ioan Papiu. Cu acestprilej s-a organizat o expoziţie etnografică de „manufacturi femeieşti” asemănătoare celei de laBraşov din 1862. Prelegeri au mai susţinut acumAxente Sever, I.Al. Lapedatu, Grigore Silaşi, ZahariaBoiu. Însemnătatea adunării ţinute la Deva este dată de hotărârea luată cu acest prilej de a scrie lucrăricare să trateze probleme de larg interes popular care apoi să se împartă ţăranilor. O altă adunaregenerală a „Astrei” se va organiza la Deva în 1898, deschisă de cuvântul lui Francisc Hossu-Longin.

Între perioade mai bune şi … mai puţin bune

Forme de educaţie

,

, s

,


20Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Adunările generale din cadrul despărţămintelor se desfăşurau şi în localităţi mai mici precumBatiz, Certej, Tâmpa, Hondol, Căstău. În cadrul lor se ţineau prelegeri pe diferite teme de interescultural, material sau educativ. Se dezbăteau şi alte probleme precum ajutorarea tinerilor pentruîmbrăţişarea de meserii, stăruirea pe lângă autorităţi pentru înfiinţarea şcolilor pentru adulţi, a şcolilorpentru agricultură. Nu puţini sunt locuitorii care solicită numere din revista „Transilvania”, „Analeleasociaţiunii”, „Ţara noastră”, pentru a cunoaşte mai bine activitatea asociaţiunii.

Acţiunile culturale ale „Astrei” s-au manifestat în planuri foarte diferite: studii şi cercetări,conferinţe, prelegeri poporale, înfiinţarea de biblioteci publice poporale, şcoli ţărăneşti, muzee,expoziţii, sprijinirea şcolilor româneşti cu manuale, burse pentru elevi, ucenici şi studenţi, editarea decărţi ştiinţifice şi literare, dezvolt rea activităţilor artistice, intensificarea alfabetizării, ocrotireafamiliei şi copilului, igienă publică, sprijinirea meseriaşilor, băncilor, institutelor de credit.

Comunicarea verbală între elite şi public a reprezentat una dintre intensele forme de activitatespecifice concretizate în conferinţe şi prelegeri poporale. Iniţial concepute la un nivel intelectualelevat, ţinute doar cu prilejul adunărilor generale, după 1867 au fost abandonate obiectiveleacademice. Se vor răspândi prelegerile poporale prin intermediul cărora intelectualii se vor adresaţăranilor. Direcţiunile despărţămintelor hunedorene apreciau prelegerile poporale însoţi e de proiecţiide „Skiopticon”, pentru trezirea interesului poporului.

Bibliotecile poporale au început să fie înfiinţate încă din 1872, cu mai mult succes însă după1900. Bibliotecile pentru popor, destinate cu precădere ţăranilor, au reprezentat în fond o creaţie asecolului XIX.Apariţia lor a depins de atingerea unui nivel al ştiinţei de carte care să le facă accesibileunui număr corespunzător de cititori. În Europa naţiunilor, guvernele şi-au asumat adevărate politicivizând înfiinţarea unor reţele de biblioteci pentru popor. În privinţa românilor din Transilvanianeimplicarea statului a lăsat loc liber iniţiativei private şi a constituit un domeniu spre care şi-aîndreptat eforturile Asociaţiunea. În ceea ce priveşte necesitatea şi rostul înfiinţării bibliotecilorsăteşti, sunt sugestive cuvintele lui George Şerbu, care menţiona că „prin biblioteca sătească ar ajungeţăranul în poziţie de a recunoaşte că ignoranţa este una dintre atribuţiunile sărăciei, că în măsura în careînaintează spiritul omenesc, în aceea scade osteneala... că emanciparea de lumea veche şi trecerea încea nouă numai cu ajutorul bibliotecii sătenilor este cu putinţă”.

Ca urmare, biblioteca nu era concepută sub forma unui depozit de cărţi, ci ca o colecţie efectivcitită, ea urmând să fie îmbogăţită pe măsură ce apăreau cereri în acest sens. Pe de altă parte,funcţionarea ei implica instituirea unui sever principiu al selecţiei, sub aspectul accesibilităţii, alfrumuseţii limbii, al mesajului transmis de cărţi.

O fază premergătoare înfiinţării bibliotecilor poporale a fost cea a bibliotecilor ambulante,având drept scop „lăţirea gustului pentru citit”. Pentru acestea s-au distribuit cărţi populare cu conţinutinstructiv, iar această acţiune avea loc cu prilejul adunărilor generale. O asemenea manifestare s-adesfăşurat la Orăştie în 1895 când au fost distribuite gratuit 115 cărţi populare.

La scurtă vreme au fost tipărite instrucţiunile pentru administrarea bibliotecilor ambulante,care stabileau modul de organizare, înregistrare, împrumut şi evidenţă a bibliotecilor, dar şi transferulacestora dintr-o localitate în alta.

În viziunea pedagogilor sociali existau „cărţi bune pentru popor” şi „cărţi rele pentru popor”,iar acestea din urmă trebuiau prohibite. O bibliotecă populară putea să aibă astfel la constituire, 25-30

a

t

Bibliotecile poporale


21Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

de volume, cărţi de mici dimensiuni, pentru a putea apoi în decurs de câţiva ani, să ajungă la un numărde 100 sau chiar l50 de volume. Primele biblioteci au fost înfiinţate odată cu primele despărţăminte. Oreţea mai densă s-a alcătuit pe măsura creării agenturilor (cercuri culturale). Preotul şi învăţătorul eraupersonajele în lipsa cărora nu putea fi concepută activitatea cercului sau a bibliotecii. În acelaşi timp,mica bibliotecă constituia patrimoniul cultural minimal, pentru viaţa unei astfel de structuri comunale.

Unul dintre mijloacele care au dus la mărirea fondului de carte al bibliotecilor populare, dar a şisusţinut acţiunile asociaţiunii, a fost donaţiile. Între donatori se înscriu Vasile Stroescu, boierulbasarabean care a donat o mare sumă de bani pentru susţinerea şcolilor româneşti confesionale şi25.000 de coroane pentru înfiinţarea de biblioteci şi cumpărarea de cărţi, savantul Nicolae Iorga şiAcademia omână care au donat cărţi pentru biblioteca din satul Vaca din despărţământul Brad. În1915, Ioan Rusu medic din Brad şi soţia sa donau Asociaţiunii un lăsământ” de 40.000 de coroanepentru ajutorarea învăţăceilor de meserii, iar în 1916 Banca Crişana” distribuia două ajutoare a câte100 de coroane pentru a fi atribuite la 8 elevi de meserii”.

În total în despărţământul Brad se aflau în inventarele bibliotecilor poporale pe anul 1910,1 616 volume de cărţi. Cele mai mari biblioteci erau Ţebea (214 volume), Brad (136 de volume),Curechiu (60 de volume).

În despărţământul Haţeg se înregistrau 2 649 de volume, cele mai mari biblioteci fiind la Haţeg(667 de volume), Barul Mare (78 de volume), Grădişte şi Boşorod (77 de volume). Bibliotecile dinSânpetru şi Merişor aveau 7 volume în dotare.

Despărţământul Orăştie totaliza 198 de volume fiind al treilea după Haţeg şi Brad.

Bibliotecile Astrei, prin felul cum au fost concepute şi create şi ca urmare a principiilor care austat la baza adunării fondului de carte, au constituit una dintre căile principale de acces pentrupopulaţia românească din mediul rural la actul de cultură.

Cursurile de alfabetizare şi cele ale şcolilor ţărăneşti au reprezentat alte două direcţii deactivitate pentru culturalizarea locuitorilor satelor. Erau convocaţi preoţii, învăţătorii, profesorii dar şiintelectualii şi erau îndemnaţi să organizeze cât mai multe şcoli pentru adulţi.

Mişcarea naţional culturală dar şi politică a tineretului şi a elitelor din monarhia habsburgică s-a putut manifesta şi concretiza mai ales în cadrul asociaţiilor culturale, create tot de aceştia. Fie căvorbim despre societăţi de lectură sau despre asociaţii culturale, ori despre presă, remarcăm că toate aujucat un rol important în procesul de instituţionalizare a culturii româneşti în Transilvania până în1918.

În acest cadru se înscrie şi activitatea „Astrei”. Sprijinită de majoritatea categoriilor socialecare au înţeles rolul şi importanţa, „Astra” s-a străduit să ridice la un nivel care se va dovedi a fiincomparabil faţă de cel existent înainte viaţa culturală românească, să impulsioneze dezvoltareaeconomică a satelor româneşti.

Asociaţiile culturale din Transilvania, printre care şi cele hunedorene, au avut o activitatedominantă în epocă. Meritul major îi revine „Astrei” prin faptul că a avut în vedere naţiunea în întregulei, prin promovarea unui dialog cultural între elite şi mase. În ansamblu „Astra” a reprezentat unexemplu şi o măsură a valorii pentru celelalte societăţi culturale. În raport cu acestea, conducerea aavut o reacţie bivalentă. Pe de o parte a manifestat o largă disponibilitate de colaborare, pe de alta şi-a

Donaţii şi donatori

R„

„„

.

.


22Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

manifestat iritarea în faţa unor suprapuneri de activităţi şi competenţe. Este cazul bibliotecilorpoporale. Pentru că într-un sat puteau să existe concomitent mici colecţii de cărţi numite „biblioteci”:la şcoală, la biserică, la sediul cercului cultural al „Astrei”, conducerea şi-a manifestat nu o datăregretul că fărâmiţarea unor mijloace şi aşa modeste împiedică constituirea unor fonduri bibliograficecare să merite denumirea de biblioteci.

Pentru realizarea şi susţinerea programului său cultural, „Astra” a ştiut să-şi creeze un sistemorganizatoric al cărui mecanism de funcţionare a fost perfecţionat continuu, în funcţie de perioadele deactivitate, de necesităţi, de formele şi mijloacele de care dispunea. Agenturile comunale, formeorganizatorice primare, mai apoi despărţămintele, au constituit cele mai importante mijloace prin careideile „Astrei” au venit în contact nemijlocit cu poporul şi au organizat răspândirea culturii în păturilelargi ale populaţiei. În programul orientat spre educaţie despărţămintele Deva, Brad, iar după 1900,Dobra şi Orăştie sunt menţionate ca cele mai experimentate şi mai stabile structuri teritoriale.

Ca o recunoaştere din partea Comitetului Central al „Astrei” privind implicareadespărţămintelor hunedorene în activitatea culturală au fost adunările generale desfăşurate la Haţeg(1864) şi Deva (1874 şi 1899). Acestea, în ipostaza lor de evenimente culturale sărbătoreşti,reprezentau cele mai ample întruniri naţionale româneşti. Constituiau cadrul dezbaterilor şi deciziilormajore, momentul înscrierilor masive de membri, dar şi colaborarea cu celelalte societăţi culturale dincomitat. Tot în cadrul adunărilor erau ţinute prelegerile culturale, care prin faptul că au insistat asupraştiinţei de carte au ajuns şi la o finalitate adiacentă, prin înfiinţarea şcolilor de adulţi, prin deschidereabibliotecilor poporale.

Chiar dacă începând din vara anului 1914 activitatea despărţămintelor este împiedicată destarea de război, organismele de conducere nemaiputând face propagandă culturală şi economică şinici să-şi ţină adunarile cercuale, după unirea din 1918 „Astra” hunedoreană a fost reorganizată înadunarea cercuală din 28 august 1919.Avea atunci 170 de membri şi îi aparţineau 57 de comune.

Prevederile statutare şi punctele de vedere oficiale lasă să se înţeleagă că „Astra” a fost ceea ceastăzi am putea numi organizaţie apolitică a societăţii civile.

Diana FERENCZ

Bibliografie:

Andrup

p

p

ş, Rodica – i, în Sargetia,XVIII-XIX, 1984-1985, p . 397-402.

Andruş, Rodica – , în Sargetia, XX,1986-1987, p . 389-396.

Andruş, Rodica – , în Sargetia, XXI-XXIV, 1988-1991, p . 437-459.

Matei, Pamfil – , Cuj-Napoca, 1986.

Moga, Valer – , Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca, 1993.

Nicola, Roxana – , Tehno Media,Sibiu, 2009.

Nicola, Roxana – Rezumatul tezei de doctorat:http://www.uab.ro/upload/1462_REZ%20rom%20SZAKACS.pdf, vizonat în 21.08.2011.

Cîteva date privitoare la activitatea despărţămintelor hunedorene ale Astre

Din activitatea bibliotecilor înfiinţate de Astra în judeţul Hunedoara

Lucrările Adunărilor generale ale Astrei ţinute în judeţul Hunedoara

Astra (1861-1950) şi rolul său în cultura naţională

Astra şi societatea 1918-1930

Despărţămintele ASTREI în comitatele Hunedoara şi Zarand (1873-1918)

Societăţi culturale hunedorene (1870-1918)

Gabriela

Gabriela.

23


Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

De o bună perioadă de timp Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, pelângă activităţile cunoscute şi specifice unei biblioteci, a început să organizeze şi alte activităţifolositoare utilizatorilor.

Astfel, s-a creat o adevărată tradiţie în a invita prestigioasele edituri din ţară să organizeze câteun stand de carte cu vânzare în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene, standcare să fie la dispoziţia doritorilor timp de o lună.

Şi, ca o gazdă bună ce este, Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu” Hunedoara Deva oferăacestora, gratuit, un spaţiu expoziţional suficient de mare în care editurile invitate să-şi poată etalaoferta editorială, precum şi o foarte bună mediatizare locală. Amenajarea standului, gestiunea şivânzarea cărţilor revine angajaţilor bibliotecii.

Editura Tritonic din Bucureşti a fost cea care, la începutul anului 2010, a dat startul acestuiproiect. Deoarece experienţa a fost una satisfăcătoare, pentru ambele părţi, ideea a fost continuată,fiind invitate şi alte edituri din ţară.

Au răspuns afirmativ, până acum, invitaţiei noastre, edituri cu nume sonore în peisajul editorialromânesc, atât din Bucureşti cât şi din Iaşi, Cluj-Napoca, Petroşani. Amintim prestigioasele edituri:

„

„ -

,

Mari edituri la Biblioteca Jude]ean@„Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva


24Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

RAO, Litera Internaţional, Humanitas, Polirom, Nemira, Editura Didactică şi Pedagogică, Corint,Casa Radio, TehnoArt, Girasol, Pro Editură şi Tipografie, Vremea, Compania, Curtea Veche, Coresi,Lider, Eikon.

Oferta de carte a fost bogată, de la cărţi de colorat şi cărţi cu poveşti pentru cei mici, până la cărţide specialitate, enciclopedii, dicţionare, atlase, ghiduri de călătorii, cărţi de bucate, dar şi CD-uri cumuzică sau piese de teatru.

Fiecare editură şi-a răsfăţat publicul cumpărător, oferind câte o reducere de 20 sau 30% pentrufiecare titlu.

La finalul fiecărui stand, biblioteca judeţeană achiziţionează şi ea din oferta editurii respective,beneficiind şi aceasta de 30% reducere. Astfel, cei care din diferite motive nu au reuşit să-şiachiziţioneze de la stand cartea sau cărţile dorite, le pot găsi în fondul bibliotecii.

Astăzi, la un an şi aproape jumătate de la începerea acestor standuri de carte cu vânzare, întreBiblioteca Judeţeană Ovid Densusianu” Hunedoara Deva şi editurile din România, s-a legat o foartebună colaborare, drept urmare aceleaşi edituri, care pe parcursul întregului an şi-au făcut simţităprezenţa la Deva, au fost invitate şi au spus deja un hotărât la Salonul Editurilor Hunedorene, carese va desfăşura în perioada 4 - 6 octombrie 2011.

Şi aici, Biblioteca Judeţeană va da dovadă de ospitalitate, oferind editurilor participante unspaţiu expoziţional select şi primitor.

„ -

da

Ramona Flavia BARA

25Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Vom aborda, în această intervenţie pe teme lingvistice, aspecte privind unele norme şiprincipii ortografice, ortoepice şi de punctuaţie. Cunoaşterea acestor norme şi a regulilor careguvernează sistemul limbii materne este, deopotrivă, o datorie morală raportată la apartenenţaetnică şi o necesitate reală de a comunica cu semenii, eficient şi civilizat, fără riscul de a fi greşitsau incomplet înţeleşi în ceea ce am vrut să spunem.

e, nu cunoaştem situaţia vreunui popor care să nu-şi fi arătat preocupareapentru cultivarea şi normarea propriei limbi, ca factor unificator şi stabilizator pentruspiritualitatea, cultura şi civilizaţia proprie. Oricâte limbi de circulaţie internaţională sau locală arşti cineva - şi este lăudabil dacă acest fapt s-ar întâmpla în proporţii de masă - cunoaştereanuanţată a propriei limbi este întâia carte de vizită cu care un individ se prezintă în faţa lumii,dovada de rigoare a gândirii şi de profunzime şi nuanţare a simţirii, cu rolul unui „paşaport” deeducaţie personală.

În limba română contemporană, pătrunderea masivă a anglicismelor, împrumutate cusau fără rost, şi tendinţa evidentă de internaţionalizare a vocabularului - fenomene până la unpunct normale, de înţeles şi de acceptat, ca o consecinţă firească a globalizării - se întâlnesc cu„manelizarea” şi cu invazia kitsch-ului. Această realitate impune şcolii şi altor instituţii datoriaprimordială de a promova limba română corectă, normală, dar vie şi nuanţată, adaptată realităţilorvremii, în măsură să formeze conştiinţe şi personalităţi.

Acceptarea fără discernământ a mode lor lingvistice, tolerarea greşelii, necunoaştereasau ignorarea normelor şi a regulilor care stau la baza sistemului limbii sunt atitudini care trebuiecombătute activ, oriunde şi oricând cu mijloace dintre cele mai diverse, bazate pe argument,rigoare şi exemplificare.

are în vedere forma corectă a cuvintelor (întregi, abreviate, segmentate,libere sau legate în vorbire), pe care le delimitează după sensul lor lexical şi după valorile lorgramaticale, iar are drept obiect structurarea conţinutului unui text, delimitându-işi/sau marcându-i componentele după criterii sintactice, prozodice, semantice (logice) şistilistice ori după interpretarea vorbitorului.

distincţia semne este artificială,întrucât scrierea corectă în sens larg include şi punctuaţia.

elelalte semne fiind, în funcţie de context, fie ortografice, fie de punctuaţie;şi sunt mai

În actualitat

le

,

Conform DOOM „ – semne deeste singurul semn exclusiv

ortografic, ceste semn numai preponderent ortografic,

Ortografia

punctuaţia

ortograficeApostroful

cratimapunctul

punctuaţie

bara oblică, blancul, linia de pauză

Cum vorbim? Cum scriem?

Semne ortografice }i de punctua]ie

‘ / - : . ? „ ! ” , ; ...


26Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

ales semne de punctuaţie, iar , deşi semn de punctuaţie, priveşte într-o anumită măsură şiortografia în sens strict”.

Alături de semnele ortografice, în exprimarea scrisă se folosesc semnele de punctuaţie,al căror principal rol este acela de a marca în scris pauzele, intonaţia, întreruperea cursuluivorbirii. În limba română actuală se folosesc următoarele semne de punctuaţie:

şi

Ne vom ocupa, de-a lungul a câtorva numere ale revistei, tocmai de aceste semneortografice şi de punctuaţie. S-o luăm pe rând:

apostroful are următoarele întrebuinţări:

indică absenţa cifrei sau a cifrelor de început al anilor calendaristici, care se poscrie după modelele:

ţ,

apare în operele literare (epice sau dramatice), pentru a marca o caracteristică avorbirii unui personaj:

în poezie, apostroful este folosit pentru păstrarea ritmului şi a măsurii versurilor

apare în cuvinte împrumutate din alte limbi şi neadaptate limbii române

foloseşte în formule abreviate sau nu, care indicăraportarea unităţilor de măsură unele la altele:

zează şi în abrevierile specifice stilului ştiinţific pentru domeniispecializate ă)

virgula

virgula.

semn exclusiv ortografic,

anul '948, anii '70, ante-'89, post-'89 etc.

„Genera '60 nu manifest'80.“

'60

„- Las' c

D-l Goe...

„Poa' s

”

five o'clock, D'Artagnan, McDonald's.

semn ortografic

c/val ), m/n .

bara oblică,cratima, două puncte, ghilimelele (semnele citării), linia de dialog şi de pauză, paranteza(rotundă, dreaptă, unghiulară), punctul, punctele de suspensie, punctul şi virgula, semnulexclamării, semnul întrebării

ţia ă la debutul său o solidaritatede grup şi o unitatede program estetic de felul celor evidente în afirmarea generaţiei

Declaraţie de dragoste pentru generaţia

al'fel, săru'mâna, pân'la Ploieşti, dom'profesor, sor'ta,poa'să vie, mam'mare etc.

ă ştiu eu că te prefaci! zice Goe.

-Ţi-ai găsit pe cin'să-nşeli! zice mam'mare.”

ă plouă că nu-mi pasă,

M-a făcut mama frumoasă

km/h, kilometri/oră, m/s, g/l

Apostroful [']

)

,

[/]

Singurul

t

(Ion Simu

(I. L. Caragiale )

:

(Cântec popular)

:

A. este atunci când seetc.

De asemenea, se utili: (contravaloare (motonav

�

�

�

�

Bara oblică

27Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

B. este privit ca :

1. când are valorile:

- (2/3 - 2 pe 3 sau 2 supra 3);

- (în noaptea de 2/3 mai - în noaptea de 2 spre 3 mai);

(în data de 1/14 iunie - în data de 1 sau 14 iunie; în datade 1, respectiv 14 iunie);

. / ;

(portret fizic / sau moral - portret fizic ori sau moral)

2. c :

(Mihai Eminescu, )

1. sau ca:

uno

componentelor unor cuvinte compuse (

componentelor unor locu

componentelor unor grupuri relativ stabile de cuvinte, pe care lediferen

2. Caversurile se scriu unele sub altele):

(George Co )

Blancul (spa

semn de punctuaţie

şi ..

ă ca-n poveşti A fost ca niciodată,împărăteşti ă fată.”

ărul

pauza albă,

Vine şi mama la film!)

Râul Alb, cincizeci şi opt…);

băgare de seamă, a avea de gând,de asemenea...)

câte odată câteodată

ţie

întors cătră pământ

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Când saltă largul lor vestmânt

în alte situaţii

(relaţia individ stat - relaţia dintre individ şi stat)

şi şi

ând delimitează versurile în transcrierea continuă, fără alineat

este dat de spaţiul alb care se foloseşte îndelimitarea şi separarea

r cuvinte într-un enunţ (

ţiuni (

ţiază faţă de alte cuvinte scrise şi pronunţate legat (

, se foloseşte pentru realizarea aşezării în pagină a unui text, înspecial a textului poetic (în care

şbuc,

pe, supra

spre

- sau, respectiv

- dintre…

- ori

„A fost odat / /Din rude mari / O preafrumoas

Luceaf

Blancul semn ortografic,

- ;

-

-;

-

/ ; nici un/niciun; de o parte/deoparte).

semn de punctua

„Privirile de farmec bete

Mi le-am

Iar spicele jucau în vânt,

Copilele cu blonde plete,

.”

Vara

ţiul alb)


28Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Cratima [-]

-

-

1. ca :

- caracter permanent (;

caracter accidental, datorit).

Ca semn ortografic, cratima se poate folosi:

în interiorul unui cuvânt ();

în abrevieri ( );

într).

a. Cratima

- cuvinte pronun pidal vorbirii):

(Grigore Alexandrescu, )

b. Cratima

segmentele/silabele unui cuv

2. Ca :

între su

a.

b. limita de timp, aproximarea unei perioade, a unui interval, a unei epoci(

c. ierarhia într-o clasificare, succesiunea (

Cratima, semn ortografic

- de abia /de-abia;de atunci / de-atunci; cel de al doilea / cel de-al doilea …

- / a ; neîmplinit / ne-mplinit;show-ul …

- dumneata/d-ta; RATB-ul/R.A.T.B.-ul …

- mi-o cere, prim-ministru,

leag :

„La umbr

Suferin

desparte:

ne-no-ro-ci-tu-le!, no-ta-ze-ce!);

-;

-

perioada 22 decembrie-6 ianuarie, în intervalul 10-15 septembrie, prin sec. alII-lea –sec I e.n.);

am ocupat locurile 2-6, capitolele X-XX,clasele a II-a- a IV-a).

cu cele mai multe funcţii în scrierea cuvintelor, poate avea

ă rostirii în ritm rapid (

e două sau mai multe cuvinte (

ţate împreună, permanent sau accidental (datorită ritmuluira

silabele unui cuvânt pronunţat sacadat, pentru intensificarea sensului(

ânt în situaţia despărţirii acestuia la capăt de rând.

se foloseşte în următoarele situaţii

- între cuvinte repetate (substantive, adjective, adverbe, interjecţii), când acesteaformează o unitate (

între numerale, pentru indicarea aproximaţiei (

bstantivele sau numeralele care precizează:

limita de spaţiu, direcţia, aproximarea distanţei (

de-a baba-oarba, ţi-l dă, mi-l cere, şi-a luat, s-a ars,după-masă, ducându-se ...)

a reîmpărţi re-mpărţi

mai-mult-ca-perfectul, Făt-Frumos, singur-singurel, viţă-de-vie ...

ă

ă, -n întuneric, gândirea-mi se arată,

Ca tigrul în pustiuri, o jertfă aşteptând ...”

ţa

semn de punctuaţie, cratima

veniră valuri-valuri peste noi; fata era frumoasă-frumoasă; mai-mai să dea peste el; toată ziua miau-miau prin curte!);

doi-trei elevi, 10-15 milioane,cam două-trei sute)

distanţa Iaşi-Bucureşti, pe rutaBucureşti-Ploieşti-Predeal-Braşov, cam pe la Rucăr-Bran);

Geoagiu-Băi,


29Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Două puncte [:]

Folosite numai ca

(Greuceanu)

2. Uneori semnul:

- într-o enumerare: „

- / precizare/l iuniadverbiale explicative (

):

(Ionel Teodoreanu )

3. Alte utiliz

- pentru marcarea prezen :

(Ion Creang )

/ a unui punct de vedere:

(Lucian Blaga, )

- pentru marcarea unor raporturi-concluziv ( ), cauzal () consecutiv ( sau concesiv (

:

semn de punctuaţie, două puncte

demarcativă/de delimitare,

ăna prin văzduh şi căuta lalupta lor. Şi văzându-l, zmeul îi zise

ăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă şi-ţi voi da demâncare un voinic cu calul lui cu tot.

ă punc

ţi şi Sergiu

adică, anume, respectiv, de exemplu, de pildă, cu altecuvinte, altfel spus)iată, poftim, uite

Dragă Iorgule, tu eşti un om de ispravă: îţi iubeşti copiii, nevasta-hai săzicem- dar eşti un om comod, moldovan prin excelenţă. Şi asta spune tot ...

două puncte

Şede hârbu-n cale şi râde de oale

Acul şi barosul

ânduri şi mă-ntreb

-şi are raiul

Ştiu îl luminează iadul cu flăcările lui!

şadar ... fiindcă,deoarece, căci, pentru că … încât, aşa încât … deşi,cu toate că, chiar dacă …

au rolul de a atrage atenţia asupra aceea ce urmează după ele, indiferent de natura elementelor pe care le introduc, indicând relaţiadintre un termen care anunţă ceva şi altul care enunţă ceea ce a fost vizat prin anunţare, fie altăcomunicare, fie continuarea comunicării care îl cuprinde.

1. Principala funcţie a acestui semn de punctuaţie este ceaanunţând sfârşitul vorbirii indirecte şi începutul vorbirii directe (în dialog):

este folosit pentru a marca prezenţa apoziţiei (simplesau dezvoltate), pe lângă un termen nominal sau verbal

o explicaţie ămurire, precedată câteodată de adverbe şi locuţ

sau de interjecţii predicative, utilizate cu acelaşi rol stilistic(

ări ale semnului de punctuaţie

ţei unui citat

ă,

- pentru marcarea relatării unui fapt, a expunerii unei idei

))

„Atunci trecu pe deasupra lor un corb carele se leg:

- Corbule, corbule, pas”

dou te

Numai trei erau ferici : Eric, Gina ”

„-”

, La Medeleni

:

« Vorba ceea, soro:„ ” »

„Ca un eretic stau pe g :

De unde lumina?

- : ”

Lumina raiului

deci, a,


«: o zi m »

Fragment de autobiografie

„Pe banc

:

„- A spune?

- Avem.

- Na cinci bani, ”

„Lini

E pustiu;

Nicio boare.”

În miezul verii

Şi aşa de unde până atunci mă duceam cu drag la şcoală, am început a umblahapciu-marginea ă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă.

ă, sub castanul din vie, te aşază,

Străine, ce venit-ai priveliştea s-o vezi,

Florica e acolo, cu casă, parc, livezi,

Şi peste drumul mare zăvoiul. Înserează.”

Străinul

şa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abea ca un dobitoc. Ia -mi, zău,aveţi butnari sau dogari la voi în sat

şi du-te să-ţi puie doagele ce-ti lipsesc.

Păcală

ştea-i deplin stăpână

Peste câmpii arşi de soare,

Lunca-i goală: la fântână

şi nu se-ngână

(Ion Creang )

(Ion Pillat, )

(Ion Creang )

:

(George Co )

ă,

- pentru marcarea absenţei unui element strict necesar comunicării (de obicei, aabsenţei verbului, situaţie în care intră în concurenţă cu virgula sau cu linia depauză):

- pentru marcarea schimbării registrului afectiv şi a intonaţiei, mai ales în prezenţaunei interjecţii sau când se departajează o parte imperativă de o parteinterogativă:

ă,

- pentru marcarea unor explicaţii care se află în raporturi sintactice incerte faţă deelementul care anunţă (previne)

şbuc,

În numerele următoare ale revistei vom continua prezentarea monografică şi a altor semnede punctuaţie şi ortografie.

prof. Aurelian SÂRBU


30Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Aniversari, comemorari, evenimente

31Vox Libri, Nr. 3(20) - 2011

În această vară, pe 3 iulie, se împlinescdouăzeci de ani de la trecerea în nefiinţă amarelui compozitor, pedagog, muzicolog român,Sigismund Toduţă.

„Maestrul Toduţă este acel senior, acel prinţcu nume medieval, Sigismund, care a ştiut să selegene în sunetele primordiale, arhaice, de aulos,ale unui trecut muzical legendar, distilând dinaceste seve foarte înalte urzeala capodoperelorpe care le ştim şi pe care le vom păstra cu maregrijă” aprecia Cornel Ţăranu în revistadin Cluj-Napoca în 1991, imediat după dispariţiacompozitorului, printr-un articol intitulat „Inmemoriam Sigismund Toduţă”. Muzicaromânească contemporană a pierdut nu doar uncompozitor, dar şi un inovator al ei.Compozitorul Sigismund Toduţă a avut mereuînclinaţie spre cultivarea formelor mari, însă astanu a exclus nici piesele miniaturaleinstrumentale, vocale sau corale. Creaţia sa a fostmarcată de „tendinţele de apropiere şi contopireale intonaţiilor religioase gregoriene şi bizantinecu cele folclorice româneşti şi de aplicare a lor petrunchiul marilor forme ale muzicii europene”,

aşa cum se arată în , la numele compozitorului. Prin originalitatea încăutări a ajuns la un stil personal bine definibil, fiind primul compozitor, după George Enescu şi PaulConstantinescu, cu amprentă specifică, arată aceeaşi sursă.

Pedagogul Sigismund Toduţă a creat o adevărată şcoală componistică, fiind un reformator şi peaceastă latură a carierei sale. Ca profesor al Academiei de Muzică „George Dima” din Cluj-Napoca, apredat toate disciplinele teoretice ale muzicii, de la Teorie-Solfegiu-Dictat, la Armonie, Contrapunct,Fuga şi Forme muzicale, finalizând prin Compoziţie, unde şi-a impregnat arta predării cu o serie demetode inovatoare, care acaparau atenţia discipolilor săi. A reuşit să sintetizeze tradiţia componisticăşi educativă prin personalitatea sa extraordinară.

În 1938 a obţinut la Institutul Pontifical pentru Muzică Sacră din Roma titlul şi diploma dedoctor în muzică, având ca temă a lucrării de disertaţie „Transcrierea şi comentarea unor lucrări detinereţe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio”, însă numai în 1970 a reuşit să-şi îndeplineascăobligaţia editării lucrării în 30 de exemplare. Astfel şi-a împlinit visul de a înfiinţa la Cluj Secţia destudii doctorale ale Academiei de Muzică „George Dima”, unde şi-au obţinut acest titlu de mare

Tribuna

Dicţionarul marilor muzicieni

In memoriam

SIGISMUND TODU[~


32Vox Libri, Nr. 3(20) - 2011

valoare cei mai importanţi oameni ai muziciiromâneşti ca Romeo Ghircoiaşu, GheorgheCiobanu, Vasile Herman, Cornel Ţăranu,Erwin Junger,Anatol Vieru, Hans Peter Türk,Terenyi Ede, şi alţii. În perioada 1962-1965Sigismund Toduţă a îndeplinit şi misiunea dea fi rectorul Academiei de Muzică „GeorgeDima” din Cluj-Napoca. În această perioadăa înfiinţat corul şi orchestra instituţiei, aantrenat cadrele didactice să participe larecitaluri anuale prin stagiuni permanente deconcerte şi a dezvoltat puternic bazamaterială a academiei. După 1965 şi până lamomentul trecerii în nefiinţă a rămas fidelacestei instituţii fiind în continuare o vocepregnantă în calitate de profesor consultant.

Şi Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj a beneficiat de atenţia şi îndrumarea luiSigismund Toduţă începând din 1970, când a fost numit la cârma acestei instituţii. Mulţumită acesteicolaborări a luat fiinţă Corul Filarmonicii (1972) după multe şi sinuoase negocieri cu forurile politiceşi administrative din judeţ. Corul a devenit treptat unul dintre cele mai prestigioase formaţii vocale dinţară, interpretând marile creaţii vocal-simfonice din literatura universală muzicală.

Valentin Timaru, la Simpozionul de Muzicologie de la Deva (1997), elogiind munca şipersonalitatea compozitorului spunea: „O personalitate marcantă, predestinată parcă de a se manifestapublic, Sigismund Toduţă îşi compunea muzica sa cu aceeaşi grijă cu care-şi controla şi cele mai micigesturi ale comunicării. Rostirea sa era inconfundabilă, indiferent de locul în care avea să se consume.Dominându-şi cu autoritate seniorală colegii de generaţie, Maestrul va împrumuta discipolilor săiceva din proverbiala sa exigenţă profesională, pe impulsul căreia se va ivi, peste ani, o solidă şcoalăromânească de compoziţie. Prestigiul actual al Clujului muzical în bună parte i se datorează, deoarece,alături de Antonin Ciolan, Sigismund Toduţă a contribuit hotărâtor la integrarea sa în ansamblul

marilor centre culturale europene.”

Memoria marelui compozitor estepăstrată vie alături de Fundaţia care îi poartănumele, de Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, Liceul de Muzică şiArte Plastice dinDeva, precum şi de numeroasele concursurişi simpozioane care îi sunt dedicate an de an.Anul al XX-lea de la trecerea sa în nefiinţă vaprilejui o serie largă de manifestaţiicomemorative, aşa cum anunţă şi Fundaţia„Sigismund Toduţă”.

Judit IONESCU

Scoala General„Sigismund Todu ” Simeria

ăţă -

Casa memorial„Sigismund Todu ” Simeria

ăţă -

Întâlnire cu poetaDoina Uricariu la Deva

33Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Luna iunie a fost bogat în evenimenteculturale organizate de Biblioteca Jude eană„Ovid Densusianu” Hunedoara Deva. Prezenţa laDeva a distinsei poete, eseiste şi editoare DoinaUricariu a fost, cu siguranţă, un astfel deeveniment. Scriitoarea a fost prezentă în mijloculnostru pentru a lansa ultimele volume ale cărorautoare sau coordonatoare este. Fiecare din celepatru volume lansate a constituit în sine uneveniment editorial de excepţie:

Nu ne întâlnim în fiecare zi cu personalităţide anvergura poetei şi editoarei Doina Uricariu,membră a Uniunii Scriitorilor din România, aSocietăţii Culturale Europene şi a PEN Clubului,membră fondatoare a Academiei Civice. Doina

Uricariu este autoarea a nouă volume de versuri distinse cu premiile Uniunii Scriitorilor din România,Republica Moldova, Israel şi America Latină. A scris numeroase eseuri, fine analize dedicate unorprobleme actuale ale culturii şi literaturii, a publicat studii de literatură, de filozofie şi de istoria artei,ce au avut în centrul atenţiei mari personalităţi ale culturii româneşti şi universale, precum Emil Botta,S ren Kierkegaard, Emil Cioran, JeniActerian, Dominic Stanca, Maria Pillat-Brateş etc.

ăţ

-

tre

ø


Doina Uricariu salutând publicul

34Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Doina Uricaru este doctor în poetică şi stilisticăcu teza Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal ,publicată la Editura Du Style, în 1998. A îngrijit ediţiifundamentale: ,

,, .

Pentru meritele deosebite în domeniul culturii,doamna Doina Uricariu a fost distinsă cu titlul deCavaler al Ordinului Serviciul Credincios, distincţiecare este pe deplin meritată.

Iubitorii de literatură cunosc foarte bine creaţiapoetică a Doinei Uricariu, i-au apreciat încă de laprimele volume lirica viguroasă, originalitateamesajului, curajul de a fi vertical într-o perioadă în careacest lucru era un act de temeritate. Dincolo deactivitatea poetică, de cea de eseist, Doina Uricariu s-adedicat, în ultimii 20 de ani, şi activităţii editoriale,într-un moment în care piaţa cărţii de la noi din ţară asuferit mutaţii fundamentale.

A reuşit să creeze o editură de prestigiu, Du Style, la care au apărut titluri importante dinliteratura română şi cea universală.

În faţa publicului din Deva, Doina Uricariu a venit cu volume deosebit de valoroase care austârnit interesul cititorilor noştri: excepţionalul volum memorialistic, , în carefigura tatălui este evocată în pagini impresionante şi pline de dramatism. A doua carte, ,

este dedicată în întregime dialogurilor pe care DoinaUricariu le-a avut cu Regele Mihai, o experienţă unicăpe care scriitoarea o prezintă în paginile cărţii.Ambele volume impresionează prin forţa evocatoareîmpletită cu talentul narativ viguros al poetei-memorialiste.

Al treilea volum lansat la Deva este coordonatde Doina Uricariu şi este un elegant album bilingvromân-englez,

, apărut la Editura Universalia,album dedicat cunoscutului palat şi simbol alregalităţii româneşti.

În sfârşit, iubitorii de artă au avut prilejul săadmire elegantul volum dedicat sculptoruluiConstantin Antonovici ( ),elev al renumitului sculptor croat Ivanalbum realizat împreună cu Vladimir Bulat.

Ioan Sebastian BARA

„ ”

Filocalia de la ProdromulTransnistria Enciclopedia lăcaşurilor de cult dinBucureşti Cotroceni Palace

Maxilarul inferiorScara leilor

Palatul Cotroceni / Cotroceni Palace,Istorie şi restauraţie

Sculptor pe două continenteMe trovi ,š ć



35Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Trăim o epocă a globalizării în care seconfruntă două forţe contradictorii: pe de o parteîncercăm să ne includem cât mai profund înmarea cultură europeană, iar pe de alta să nepăstrăm specificitatea noastră – ca ţară, dar şi capopor ce s-a format şi trăieşte într-o anumită zonăa continentului.

Revista s-a născutastfel pentru a sublinia această idee, dar şi ca un„răspuns” la conotaţia vădit peiorativă izvorâtădin prejudecată şi necunoaştere. Spiritualitatea,arta, cărţile de înţelepciune, ca şi toate formele deinterpenetraţie spirituală ar trebui să justifice ode-peiorativizare a modului în care este privită şiînţeleasă lumea Levantului. Fiecare ţară dinansamblul aşa-zis balcanic a contribuit (şicontribuie) la edificarea unei culturi europene.Mai mult chiar. Se poate spune că toatetemeiurile civilizaţiei europene îşi au sorgintea înspaţiul balcanic. În plus, Balcanii nu ar trebuipriviţi (iarăşi o prejudecată!) drept „butoiul cupulbere al Europei”. O va explica într-un interviuşi academicianul român Răzvan Theodorescu,care reamintea că, deşi la Sarajevo se va declanşaprimul război mondial, n-ar trebui să dăm uităriică Sarajevo a fost cândva perceput ca un

, acolo convieţuind toate civilizaţiile:musulmană, creştină, mozaică. Şi astfel de exemple ar putea continua. Se uită astfel că Balcanii, priviţiazi ca un tărâm al intoleranţei, au fost cândva model şi pildă de toleranţă.

De la această idee am pornit noi (Mihaela Albu – redactor şef, Dan Anghelescu – director,Marius Chelaru – redactor şef adjunct) în edificarea profilului revistei, în alcătuirea sumaruluiacesteia, dar şi în proiectul de promovare a publicaţiei deopotrivă în ţară, precum şi în afara ei,începând cu anul 2008.

Până în prezent, ediţiile anterioare au fost lansate la Iaşi, la Craiova, Galaţi, Brăila, Focşani,Cluj, dar şi la Paris,Ankara, Niş, Novi Sad şi NewYork.

Pentru numărul 5, cel mai recent, itinerariul lansărilor, al promovării revistei a coincis cudebutulAteneului Cultural „România de Mâine” la Bucureşti în data de 14 aprilie 2011.Aurmat apoi olansare înAlbania, la Universitatea din Vlora, după care am avut cinstea de a fi invitaţi să o prezentămla Deva.

Carmina Balcanica

nouIerusalim

--

,

Revista „Carmina Balcanica” la Deva


36Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Aici, Biblioteca judeţeană, în colaborarecu Casa de Cultură a municipiului, au onoratrevista noastră cu organizarea unei manifestăride amploare, promovată prin afişe de maridimensiuni şi frumos editate, răspândite în totoraşul .

Voi detalia în câteva cuvinte desfăşurareaîntâlnirii.

Invitaţii au fost salutaţi mai întâi dedirectorul Bibliotecii, dl. Sebastian Bara, cel carea fost amfitrionul întregii reuniuni. Domnia sa asubliniat unicitatea şi calitatea revistei, indicândmembrii echipei redacţionale, dar mai alesforumul cultural sub egida căruia apare,

exprimând în numele instituţiei pe care o conduce gratitudinea pentru existenţa unei astfel depublicaţii: „Biblioteca Judeţeană ensusianu Hunedoara-Deva este deosebit de onorată săaibă pe rafturile ei, în folosul cititorilor dornici de informaţie, această revistă atât de importantă înpeisajul publicistic din România.

Felicităm realizatorii ei, mulţumim Fundaţiei România de Mâine pentru efortul pe care îlface pentru promovarea spiritualităţii româneşti în conexiune cu spiritualitatea balcanică”, a spus înîncheiere directorul.

Moderatorul manifestării a fost traducătoarea Muguraş Maria Petrescu, făcând ea însăşi partedin grupul celor ce se străduiesc ca revista să apară în condiţii cât mai bune. Tot ei i-a revenit rolul de ada citire scrisorii primite din partea ambasadorului Albaniei, care, din motive obiective, nu a pututparticipa şi la această lansare. Astfel, în scrisoarese menţiona, printre altele: „Vreau săîmpărtăşesc nişte gânduri, prin intermediulacestei scrisori, referitor la acest evenimentcultural important organizat în scopul lansăriinumărului revisteiconsacrată patrimoniului cultural al ţărilorbalcanice şi în speţă despre Albania, ţara pe careeu o reprezint. Aş vrea să-i mulţumesc doamneiredactor-şef, Mihaela Albu şi d-lui director alrevistei Dan Anghelescu, precum şi întregiiechipe şi colaboratorilor ce au lucrat pentrurealizarea numărului dedicat Albaniei. Peaceastă cale îmi exprim recunoştinţa pentru

1

Ovid D« »

« »

Carmina Balcanica

1 - În continuarea programului, după lansarea revistei, au avut loc şi alte două evenimente – lansarea volumului, autor fiind prof. Ioan M. Roşca, de la Universitatea „Spiru Haret”, o ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea

d-nei Muguraş Maria Petrescu, volum despre care a vorbit scriitorul Eugen Evu, directorul revistei . Aurmat apoi lansarea câtorva volume apărute la editura Eikon, editură prestigioasă din Cluj-Napoca, reprezentată laBiblioteca din Deva prin directorul acesteia, dl. ValentinAjder.

Amfore delumină

Provincia Corvina


37Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

eforturile şi contribuţia depusă de echipă înrealizarea revistei pentru a face cunoscutevalorile culturale, spirituale, artistice şi toateresursele pe care le oferă Albania şi poporulalbanez.”

Despre revistă, despre fondul străvechicultural dintre cele două popoare, ca şi despreactivitatea sa de traducător al literaturii româneîn albaneză şi a celei albaneze în română, cucâteva exemplificări, a vorbit apoi BakiYmeri, elînsuşi un poet important şi parte din colectivulrevistei.

Cuvinte de apreciere asupra publicaţiei aavut şi scriitorul Eugen Evu, directorul revistei

, după care subsemnata şi Dan Anghelescu am prezentat, pe scurt, istoria şiorientarea revistei, punctul de pornire, numerele anterioare, precum şi cel mai recent, proiectele deviitor etc.

Fiecare dintre vorbitori a apreciat apariţia unei asemenea publicaţii menite să reunească ceea ceare mai de valoare fiecare popor în parte din spaţiul balcanic sau, mai exact, din spaţiul sud-esteuropean.

În esenţă, ideea de la care am pornit a fost aceea că se vorbeşte din ce în ce mai frecvent despreconceptul nou al . Necesitatea dialogului între culturi s-a profilat dejadrept una dintre exigenţele majore ale viitorului. Într-un asemenea spirit, înalte foruri culturale şi

universitare iniţiază demersuri educaţionale direcţionate cătregeneraţia tânără. Evaluând însă obiectiv lucrurile, în cea maimare parte toate acestea nu reuşesc să depăşească stadiuldezideratelor şi al discuţiilor teoretice. Cu numerele imediaturmătoare, redacţia sub auspiciileFundaţiei „România de Mâine”, va demonstra că există şiposibilitatea concretă de realizarea a acestei exigenţe, oferindalte mostre culturale din ţări precum Macedonia, Serbia,Muntenegru etc., după ce anterior a prezentat unele dinBulgaria, Grecia, Turcia şi, desigur, România.

Intenţia este astfel de a stabili o legătură spirituală întreţările balcanice, de a face cunoscute realităţile culturale alefiecărei ţări şi de a sublinia astfel unitatea în diversitate. Şiaceasta deoarece considerăm că este cât se poate de necesară opublicaţie care încearcă să aducă în vizibilul contemporaneităţii– confruntată cu atât de grave probleme – ceea ce are mai devaloare fiecare popor din această parte a Europei.

Mihaela A

Provincia Corvina

comunicarii inter-culturale

Carminei Balcanica,

LBU

Bak

iY

meri


38Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Blestemul Tunnerilor(note de lectur@)

Istoria lor o prezintă monografic, într-unstil modern, hunedoreanul Ovidiu Vasilescu,cunoscut prozator, poet, eseist, deţinător al maimultor premii literare, în romanul (

şi ,publicat la Editura Călăuza v.b. din Deva în2010. Eşafodajul naraţiunii sale a pornit de la orelatare succintă a unui prieten al autorului,(metodă folosită adesea de autorii de romaneistorice), o rudă mai îndepărtată a fostei familiiTunner, mai exact un strănepot, care deţineacâteva amănunte, chiar documente oficiale şineoficiale, din acea vreme.

Acţiunea cărţii narează prin urmare,liniar, în maniera romanului modern, viaţafamiliei Tunner, din umbrosul şi frumosul oraş

alsacian Hagenau, din secolul XIX şi până la jumătatea secolului XX, stăpâna unei mari industrii deporţelan şi obiecte casnice, devenită consorţiul „Tunner and Tunner”, cu zilele ei prea frumoase şipilduitoare scene de dragoste într-o lume cu obiceiuri trainice ce le-a consolidat configuraţia spiritualăşi capacitatea creatoare. Întemeietorul numitei dinastii, după cum aflăm din Introducere, a fost un bravcolonel, Johannes Tunner, a cărui vitejie şi disciplină militară l-a ridicat la gradul de general. Legendaspune că şi-a ucis comandantul, ceea ce va arunca blestemul asupra urmaşilor. Fiul generalului,Wilhem Tunner, reputat judecător al tribunalului din Hagenau, şi-a găsit sfârşitul căzând pe scăriletribunalului, Ludvig, fiul său, va fi ucis în trăsură pe când se întorcea acasă de la fabrică, nepoţii vorsfârşi în plină putere şi glorie răpuşi de boli.

Dacă în urmărim ascensiunea familiei, una dintre cele mai importante dinîntreg ţinutul, sub laborioasa prestaţie a lui Ludvig şi Hilda, a fiului lor, Gerhardt căsătorit cu Helga, în

, cel de-al doilea roman, urmărim declinul acesteia prin noul vlăstar, WolfgangTunner, fiul lui Gerhardt şi al Helgăi, născut în 1838. Deşi a moştenit frumuseţea şi inteligenţa

Tunnerii, ehei neamul acela de oameniminunaţi! O familie care a cunoscut deopotrivămăreţia şi prăbuşirile cele mai vertiginoase. Da,ce oameni! Iubiţi cu sinceritate şi devotament decei care i-au cunoscut, invidiaţi şi, la răstimpuri,loviţi de patima unor suflete neevoluate. Undestin tragic i-a urmărit cu perseverenţă, pânăce toţi s-au stins, fără a mai avea posibilitatea sălase ceva în urma lor

Blestem Joculdestinului, Paradisiul nefericiţilor Cybill)

Jocul destinului

Paradisul nefericiţilor

...

,


39Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

familiei, semnele unei superficialităţi îi vorcon tu ra , sp re d i spe ra r ea pă r in ţ i l o r,personalitatea. Căsătorit cu Sabrinne Debelle în1868, în ciuda opunerii Tunnerilor, care doreau onoră germană, va părăsi familia. Este perioada încare s-au accentuat neînţelegerile dintre Franţa şiGermania generate de disputa pentru Alsacia şiLorena.

Conflictul armat s-a declanşat în 1871când Franţa a pierdut cele două teritorii. Nouafamilie, a treia generaţie Tunner, se stabileşte laBudapesta, rupând legăturile cu părinţii.Îmbelşugata existenţă va deveni aici, înadevăr , datorită nu doarescapadelor amoroase ale soţului.

După nici o jumătate de veac, laHagenau, totul se ruinase. Mai multe secvenţe nereaduc în lumea emblematică a Tunnerilor îndrumul lor spre disperare, distrugere sistematicăşi tragică. Capitolul 8 se întitulează „Tot maipuţini, tot mai singuri”.

Fiul îşi revede, după mulţi ani, părinţii, nuîn palatul lor auster, ci întinşi pe catafalc încapela familiei, o familie care, totuşi, nu l-arenegat, ci i-a lăsat moştenire „toate averile

mobile şi imobile, acţiunile fostului consorţiu Tunner and Tunner , dus la faliment de propriiparteneri de afaceri, precum şi orice sume de bani depuse la bănci”. Noile împrejurări deschid un altdrum, nu doar al belşugului, pe care cea de a treia generaţie Tunner va înainta fără a bănui măcar că seapropie de capătul drumului.

Parcă pentru a ne scoate din vâltoarea lumii neobişnuite a personajelor sale, autorul ne pune înfaţă oglinda vremurilor (scurte secvenţe în care se rezumă evenimentele politico-economice din lumesunt prezente pe tot parcursul acţiunii). Anul 1896 a fost un an plin de evenimente marcante în careUngaria a sărbătorit Mileniul existenţei sale, în Germania au avut loc mari prefaceri economice,Marea Britanie a devenit statul cel mai puternic din Europa. S-a mai întâmplat ceva care a înlăcrimatpentru totdeauna inima Sabrinnei: Wolfgang Tunner a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 58de ani. Fiica lor mai mare, Tereze, împlinise 25 de ani, cea mai mică, Irenne, 22. Ele se vor căsători cubărbaţi din familii înstărite, frumoşi, viguroşi, vor trăi profunde momente de iubire, o constantă aTunnerilor, dar fericirea le va fi de scurtă durată. Bărbaţii lor mor la fel de neaşteptat, ele continuândsă-şi ducă existenţa ca văduve până la sfârşitul vieţii. Destinele familiei vor fi continuate de o nepoată,despre care vom afla în cel de-al treilea roman, întitulat

Dacă în volumele amintite întâmplările sunt narate la persoana a III-a, în stil clasic, undenaratorul omniprezent cunoaşte toate detaliile, în acţiunea are loc la persoana întâi şi nareazădrama unor tineri ca într-un autentic . Naratorul, David Brown, un alter ego al

ei

„ ”

-

, paradisul nefericiţilor

Cybill.

CybillBildungsroman


40Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

autorului, tânăr ofiţer american, luptător înVietnam, o întâlneşte la Nisa pe Cybill,strănepoata Tunnerilror. Tânăra, mândră destrămoşii ei, este înzestrată pe lângă frumuseţe şiinteligenţă, cu puteri paranormale. Dragostea lorla prima vedere se va izbi de absurde obstacoledar, la fel ca în poveştile clasice de dragoste, se vaîmplini într-o căsătorie. La început, David vine laSighişoara pentru a cunoaşte „ultima reflecţie” afamiliei Tunner. „Ultima lor reflecţie sunt eu şicumva, prin mine va fi Cybill. În mare, camaceasta ar fi neverosimila existenţă a clanuluiTunner, dacă asta te-a convins să vii la noi de atâtde departe. Oare după ce vei afla totul şi misteruldin jurul lor se va risipi, ce te va lega de noi?”.Cea care povesteşte, Marlenne, este mamaCybillei, urmaşa celei de a treia generaţiiTunner. David, trăitor în America, ţara tuturorposibilităţilor, după credinţa gazdelor, îi vadeveni ginere. Odiseea lui în închisorileVietcong alternează acum cu una comico-absurdă în oraşul transilvănean pe tot parcursulanului 1962: refuzul autorităţilor comunistelocale de a oficia căsătoria fără aprobareaConsiliului de Miniştri, aşteptările tracasantedupă căsătorie până ce Cybill va obţinepaşaportul şi, în sfârşit, părăsirea ţării pe care

David o numeşte „Planeta România unde omul e făcut mai ales ca să sufere, să se umilească şi să moarăde tânăr”.

Va plana oare şi asupra lor blestemul Tunnerilor? Instalată cu David în apartamentul acestuiadin New York, Cybill revede mintal istoria străbunilor. Generaţiile ce au trecut, devenite legende, auispăşit furiile blestemului căzut asupra lor. „Nu crezi - îi spune soţului - că ar fi timpul să lăsăm în urmăumbra Tunnerilor? Mitul cel mai adevărat suntem noi, chiar dacă eu sunt ultima aducere aminte aacelei dinastii tragice dar frumoas ”.

operă de creaţie în care imaginarul a jucat un mare rol, poate fi încadrat în galeriaacelor faimoase romane-frescă ce narează istoria unei familii: de Thomas Mann,care urmăreşte viaţa a patru generaţii de negustori din nordul Germaniei în secolul al XIX-lea, cuascensiunea şi declinul acestei familii, sau de John Galsworthy, despre trei generaţii dinfamilia Forsyte. În literatura română poate fi amintit (

Fără îndoială, trilogia hunedoreanului Ovidiu Vasilescu, , se adaugă cu succes, sperăm,bibliografiei de referinţă a romanelor de familie, numită simbolic „celulă a societăţii”.

Radu IGNA

-

, e

,

Blestem,Casa Buddenbrook

Forsyte SagaCiclul Comăneştenilor Viaţa la Ţară, Tănase

Scatiu, În război, Îndreptări, Anna).

Blestem


41Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Biblioteca Ducelui H fum rey

I

Istoria Universităţii din Coimbra,Portugalia, începe undeva prin secolul al XIII-lea(Imperiul portughez fiind deja creat în 1143).

În anul 1288 o cerere a abaţilormănăstirilor din Alcobaça, Santa Cruz dinCoimbra şi Săo Vicente din Lisabona, precum şi amai marilor altor 12 biserici şi mănăstiri a fostînaintată Papei Nicolae IV, în care se solicitaînfiinţarea unei universităţi care să fie condusă decătre acele instituţii religioase.

Doi ani mai târziu a fost înfiinţatăuniversitatea portugheză, conform documentului

, semnat de cătreregele Dinis (1261-1325) şi întărit prin bula

emisă de către PapaNicolae IV. În cadrul Universităţii existau Facultatea deArte, de Medicină, de Drept Civil şi, bineînţeles,cea de Drept Canonic. Universitatea a avut sediul la început la Lisabona, capitala Imperiului, dar în 1308a fost mutată la Coimbra. De aici s-a tot mutat de la Coimbra la Lisabona şi de la Lisabona la Coimbrapână în anul 1537, când a rămas definitiv la Coimbra (Universitatea din Lisabona a fost înfiinţată de-abiaîn 1911, la după ce Portugalia a devenit republică).

Încă dinainte de anul 1537, când a fost înfiinţată universitatea din Coimbra, transferată de laLisabona, deja exista aici o bibliotecă. Aceasta purta numele de Livraria de Estudo, iar conforminventarelor efectuate în anii 1513 şi 1532 aici se găseau peste 120 de manuscrise.

upă înfiinţarea universităţii în anul 1537, a fost reabilitată şi deschisă pentrustudenţi şi profesori câte patru ore pe zi. Regulamentul de organizare a bibliotecii din anul 1559 prevedeafuncţionarea a câte şase ore pe zi, iar în Regulamentele din 1571 şi 1597 era considerată drept bibliotecăpublică destinată „cititorilor, studenţilor şi oricărei alte persoane” (

).

,

,

un an

D

1

Scientiae thesaurus mirabilis

De

statu regni portugaliae

Livraria de Estudo

livraria pública para lentes,

estudantes e quaisquer pessoas outras

BibliotecaUniversit@]iidin Coimbra- Portugalia

1- Studium Generale – universitate medievală


42Vox Libri, Nr. 3 (20)- 2011

În anul 1705 biblioteca afost închisă, iar 20 de ani maitârziu a fost înfiinţată o nouăbibliotecă – Biblioteca Joanina,de la numele regelui Joăo V(1689 1750) , unul dint redonatori, al cărui blazon segăseşte deasupra uşii de laintrare. În 1901 i s-a schimbatdenumirea, devenind BibliotecaCentral Universitară (BibliotecaCentral da Universidade). Dinanul 1924 se numeşte BibliotecaGenerală a Universităţii dinCoimbra (Biblioteca Geral daUniversidade de Coimbra), iarclădirea în care funcţionează înprezent datează din anul 1962.

Biblioteca deţine douăclădiri:

Una dintre eleeste amplasată pe vârful

unui deal, în apropierea turnuluiUniversităţii, în centrul istoric aloraşului Coimbra. Este ocapodoperă a arhitecturi iiluministe, construită în stil

baroc, între anii 1717 şi 1728. Există doar trei încăperi în care se află peste 70.000 de volume datând dinsecolul al XVI-lea şi până în secolul al XVIII-lea din diferite domenii (medicină, geografie, istorie,ştiinţe umaniste, drept civil, filosofie şi mai ales drept canonic şi teologie). Pereţii sunt în întregimeacoperiţi cu rafturi pe două etaje din lemn aurit sau pictat, cu ornamente, fiind executate de către Manuelda Silva. Tavanele sunt construite în stil de către António Sim es Ribeiro şi Vicente Nunes.Mesele sunt din lemn de esenţă orientală provin din fostele colonii portugheze şi fiecare masă estedotată cu călimară din argint. Tot aici se găseşte şi portretul regelui Joăo V, pictat de către DomenicoDuprá.

Azi monument istoric, biblioteca reprezintă principala atracţie a turiştilor, dar cine nu ajunge înP o r t u g a l i a p o a t e f a c e , î n s c h i m b , u n t u r v i r t u a l a l a c e s t e i a a c c e s â n dhttp://www.voyagevirtuel.co.uk/portugal/photo/coimbra 1482.php.

Cealaltă, Clădirea Nouă ( ) a fost inaugurată în 1962, pe timpul când António deOliveira Salazar, profesor de drept al Universităţii din Coimbra era prim-ministru. Este construită pepatru niveluri şi având suprafaţă de peste 7.000 mp, adăposteşte peste un milion de volume din toatedomeniile. Biblioteca este deschisă zilnic între orele 9 şi 22.

Din anul 1932 deţine dreptul de depozit legal naţional, primind câte o copie a tuturor cărţilor şiperiodicelor care se tipăresc în Portugalia şi funcţionează totodată ca şi rezervă pentru Biblioteca

-

it

_

Biblioteca

Joanina

trompe l'oeil

Edifício Novo

Statuia monarhului Juauo al III-lea n fa a vechii biblioteciî ţ


43Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Naţională din Lisabona.

Din colecţiile speciale ale bibliotecii fac parte:

(manuscris) 1401-1450, cunoscută şi sub denumirea de .Acest manuscrispe pergament este atribuit caligrafilor şcolii de caligrafie şi datează din secolul al XV-lea. Întrucâtmajoritatea Bibliilor ebraice din Peninsula Iberică au fost confiscate şi arse de către Inchiziţie, acesta esteunul dintre cele 20 de exemplare care au mai rămas în lume, restul găsindu-se la Parma, Oxford şiCincinnati.

Începutul Cărţii Genezei este scris în stilul şi întrucât conţine note şi explicaţiireferitoare la familiaAbravanel care a locuit în Lisabona şi Sevilla, de aici şi numele de(filosoful Isaac Ben Abravanel sau Yitzchak ben Yehuda Abravanel 1437-1508, un membru de seamă alacestei familii evreieşti a fost probabil unul dintre proprietarii Bibliei).

este prima Biblie tipărită care are menţionate data, locul apariţiei şi numeletipografilor Johann Fust (circa 1400–1466) şi Peter or Petrus Schoeffer (circa 1425–1503), asociaţii luiJohannes Gutenberg (circa 1430–1468) din Mainz. Aceştia au numit-o Biblia în 48 de rânduri în două

Biblia Biblia Abravanel

Mudejar

Biblia Abravanel

Biblia Latina

2

3

2 - Mudejari – musulmani care au

3 -

rămas în Spania după revenirea creştinilor în Peninsula Iberică (sec. XI-XV) şi cărora li s-a permis să-şipăstreze religia, limba şi obiceiurile; artă islamică dezvoltată între sec. XII-XVI pe care musulmanii din Spania au adaptat-o şi integrat-oartei occidentale.Cea mai veche familie evreiască din Peninsula Iberică, descendentă a regelui David.

Interior Biblioteca Joanina


44Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

volume şi este totodată şi prima carte tipătită din istoria presei occidentale care are căsuţă tipografică; subcolofon Fust şi Schoeffer au adăugat o imagine a siglei lor. Cu toate că sunt de dată mai recentă, acesteBiblii sunt mai rare decât copiile Bibliei în 42 de rânduri ale lui Gutenberg, care este prima carte tipărită.

Hărţile drumurilor din India ale lui D. Joăo de Castro (Tabuas dos Roteiros da Índia), titluloriginal fiind . Acesta este singurul manuscris cunoscut din istoriadescoperirilor maritime care conţine hărţi cu ilustraţii ale călătoriilor în Diu şi Goa din India (1538-1539) şi la Marea Roşie (1540), scrisă de către viceregele portughez al Indiei Joăo de Castro(1540–1548), pe care fizicianul englez William Gilbert, autorul lucrării îl considera dreptprecursor al studiului magnetismului.

Se cunosc doar două copii ale acestui manuscris (se crede că originalele s-au pierdut), acesteaneavând ilustraţii, care se găsesc la Biblioteca Naţională a Portugaliei (descrie coasta Indiei) şi laBiblioteca Marii Britanii (este descrisă coasta Mării Roşii). Manuscrisul este în format mare, cu acuarelesunt însemnate porturile, cu date inedite despre indigeni şi animale exotice. A fost publicată şi o ediţie înfacsimile, dar aceasta s-a epuizat imediat.

Tavoas dos lugares da costa da India

De Magnete

4

Camelia MESTEC NEANĂ

4 - Goa, Daman şi Diu – teritorii în Vestul Indiei aflate sub dominaţie portugheză până în 1961 (Goa) şi 1962 (Daman şi Diu).

Interior Biblioteca Joanina

Note de drum

45Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Denumirile de sate precum Boşorod, Chitid, Târsa, Luncani, Urşici, Ponorici, Vâlcele suntlegate strâns de istoria noastră, de rădăcinile noastre dace, rădăcini pe care însă arar ni le revendicăm,preferându-le în mod special pe cele romane. Tot în acest areal găsim şi renumitul Platou alLuncanilor, cercetat cu asiduitate de etnologi pentru zestrea lui valoroasă de folclor, ritualuri şiobiceiuri ce s-au perpetuat aici din generaţie în generaţie, străbătând mileniile. Astfel, a ajuns pânăastăzi o parte din spiritualitatea dacilor trăitori cândva pe culmile din jur.

Aici încă se mai păstrează vechile credinţe în puterile magice ale ursului, de aceea copiilor carese nasc debili li se administrează unsoare de urs pentru a deveni viguroşi şi puternici precum acestanimal. De asemenea, dacă copilul este bolnăvicios, i se schimbă numele de botez în Urs, pentru aprimi vigoare şi pentru a speria boala prin intermediul acestui nume.

Tot pe filieră dacică, la români, zeităţiledestinului se numesc Urse, Ursitoare sauUrsoaice. Ele pot fi ipostaze ale zeului Zalmoxesdespre care avem menţiunea clară a luiPorphirios că la naştere a fost învelit într-o pielede urs: „...numit Zalmoxes, deoarece la naştere ise aruncase deasupra o piele de urs.” (Oltean,Dan. Ed. Dacica, Bucureşti, 2008,p. 92)

Aşadar, la naştere, aceste ursitoare torcfirul destinului şi-i prezic copilului o viaţă maiscurtă sau mai lungă, bucurii şi necazuri. Pentru ale îmbuna, în noaptea de după botez, mesele selasă încărcate cu bucate şi băutură, să aibăUrsitoarele cu ce se ospăta.

Pentru a confirma aceste credinţe, în satulUrşici se mai păstrează obiceiul ca la moarteaunui semen, bătrânele satului să împletească unşnur din lână, care este agăţat de crucea mortului.Acest şnur simbolizează firul vieţii. Dacă viaţaomului a fost lungă, firul împletit poate atinge 1,5m în alte cazuri, firul este mai scurt. (Oltean,Dan. p 91).

Tot aici încă se mai păstrează credinţa în(Dânsele, Frumoasele, Zânele, Milostivele,

Măiestrele etc.). Denumirea lor se datorează unuitabu lingvistic. În trecut exista interdicţia rostirii

,.

Munţii dacilor,

Op. cit.

iele

Planul cetăţii

C@l@torie pe t@r$mul dacilorla Piatra Ro}ie

46Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Note de drum

Cinema Rexnumelor anumitor divinităţi, crezându-se că acest lucru ar aduce nenorociri. De aceea, pentru a numiaceste zeităţi la care ne referim, aceste duhuri ale pădurii, s-a folosit în trecut un pronume: De aicis-a ajuns la denumirea de astăzi, aceea e

Despre iele se crede că sunt făpturi de o frumuseţe angelică ce colindă pădurile, dansează şicântă în poieni, luminişuri de pădure, adastă la izvoare. Cine le aude sau le vede, cine le nesocoteşteputerile, cine le este împotrivă rămâne mut sau „pocit” (beteag) pentru întreaga viaţă.

S-ar mai putea vorbi despre stâlpiifunerari de aici care au pasărea-suflet plasată învârf, precum şi desene cu simboluri solare,despre alăptatul copiilor prin „gură de lup”pentru a fi puternici şi neînfricaţi ca ace şimulte alte credinţe şi obiceiuri care ne duc toatecu mii de ani în urmă, la un fond de credinţe şipractici magice de origine dacă.

Iată-mă aşadar păşind în acest ţinut cuclare coordonate istorice, într-o zi însorită deprimăvară, încercând să-mi descopăr rădăcinile.De acestă dată îmi doream să ajung la cetateadacică de la Piatra Roşie, provocată fiind de

impresionanta carte a lui Dan Oltean,Cu cartea în mână, urmăm instrucţiunile

autorului. Urcăm pentru moment pe ValeaBoşorodului, trecem de satul Luncani şi ajungemla un pod. Aici apar pentru prima dar şi pentruultima dată – cum aveam să constat – douăindicatoare: înainte, pe Valea Boşorodului spreCioclovina, în stânga, pe Valea Alunului, sprePiatra Roşie.

Noi o pornim cu mult entuziasm pe ValeaAlunului. După vreo 10 km parcurşi, întâlnim ofemeie care ne spune că, aşa cum mergem noi,vom ajunge la Grădişte şi nicidecum la PiatraRoşie. Facem aşadar cale-întoarsă vreo 4-5 km.Între timp, dinspre Grădişte se adună şi sebulucesc în urma noastră nori ameninţători. Subameninţarea tunetelor şi a ploii iminente,ajungem iar la casele din Alunu. Ne adăpostimtocmai la timp sub acoperişul unui foişor ridicatlângă un izvor, în timp ce o parte din grup intră înmagazinul din apropiere pentru a cere informaţii.Cerul parcă se despică deasupra noastră în urma

ele.iele.d

sta

,

Munţiidacilor.

Piatra RoşiePiatra Roşie

Platoul Luncanilor - Vedere generală

47Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Note de drum

unor trăsnete apocaliptice, lăsând să curgăşuvoaie grele de apă. Curând pârâiaşe harnicecoboară în lungul drumului, iar valea dă înclocot, zbuciumându-şi cătrănită undelemocirloase. Rafalele de ploaie purtate de vântpătrund oblic până în foişor. Doar pelerineleluate în grabă reuşesc să ne apere de stropii reci şioţeloşi. La câţiva metri mai jos, un bursuc saredin pădure în drum, coboară apoi în albia văii pecare o traversează dintr-un salt, pierzându-seprintre tufişuri şi perdele de ploaie.

Suntem nerăbdători ca ploaia să înceteze,pentru că, de la magazin, informaţiile primiteerau extrem de favorabile. În imediata noastrăapropiere se face o cărăruie care se pare că ne-arscoate până la cetate în vreo 20 de minute.

Pe Valea Boşorodului ne-ar lua mult maimult timp.

Pornim iar la drum. Curând, peste vale,zărim răsturnat un stâlp de beton. Pe aici trebuiesă trecem. Într-adevăr, dincolo de râu apare ocărare ce urcă pieptiş spre culmea dealului.Urcăm şi noi cu spor printre ultimii stropi răzleţide ploaie. Şiroaie repezi încă se scurg de pedealuri. Pădurea îşi scutură peste noi stropii greide apă rămaşi aninaţi în frunziş, după ploaiarecentă. Cărarea urcă, urcă la deal destul desusţinut şi se opreşte în cele din urmă la margineapădurii într-o culme, în faţa unei porţi din rigleverticale. Ezităm, apoi ocolim prin dreapta pelângă gardul ce pare să protejeze întreaga culme.Ajungem la liman de unde admirăm salba degospodării prospere aninate în buza dealurilor, înpoala pădurii. Suntem însă tot mai nedumeriţi:nde este totuşi cetatea? Îşi dă fiecare cu

presupusul. Eu bâjbâi printre tufele de mestecenidin jur şi am o revelaţie... Cetatea este la doi paşide noi, ascunsă bine de ochii profanilor. Subbolta de verdeaţă a pădurii stau cuminţi douăpancarte cu schiţa cetăţii şi o scurtă informareasupra ei. Dăm năvala pe drumeagul spre cetatemai ceva ca nişte cotropitori.

u

Zidul cetăţii

Intrarea în cetate

Unul din turnurile cetăţii

Cărarea pătrunde iar în pădure, de unde sezăresc pereţii de piatră roşie ai mamelonului cestrăjuie culmea dealului. Pe acest mamelon şi-aconstruit Burebista cetatea de la Piatra Roşie. Eaeste atipică faţă de toate celelalte cetăţi dinmunţi. Cetăţile de la Cugir, Cucuiş, Căpâlna,Costeşti, Blidaru au fost construite pentru a apăraintrarea pe văi. Cea de la Piatra Roşie este situatăîn capătul văii. Probabil că lui Burebista i-aplăcut mult locul, dorind să arate prin ridicareaacestei cetăţi bogăţia, măreţia şi invincibilitateapoporului dac. Ea apărea în acele vremuri ca unveritabil cuib de vulturi, ca o cetateinexpugnabilă.

Pentru construirea acestei cetăţi,Burebista a adus de la Măgura Călanului unvolum de piatră cioplită de aproximativ 964 mc.Piatra a fost utilizată la construcţia zidurilor careînconjurau platoul din vârful mamelonuluistâncos, având dimensiunile de 102 m lungime şi45 m lăţime. Tot atunci au fost construite şi cele 5turnuri (9 după alţi cercetători), monumentalascară de acces în cetate şi drumul pavat cu lespezide piatră.

Iniţial cetăţile construite de Burebistaaveau rolul de a apăra capitala de atacuriletriburilor rivale, sau de atacurile celţilor. Acestoratacuri cetăţile le-au făcut faţă cu succes. De-abiamai târziu, în vremea lui Decebal, s-a conturatameninţarea romană. De aceea Decebal aîncercat să întărească aceste cetăţi. La PiatraRoşie a construit o a doua incintă cu ziduri dinpiatră locală. Tot pentru a întări apărarea în zonăa construit barajul de la Ponorici, la o distanţă de3 km de Piatra Roşie.

Probabil că la Piatra Roşie, unde existauturnuri locuinţă, era cantonat corpul de armată şiconducătorii militari, poate şi un preot, careaveau în supraveghere şi pază barajul de laPonorici.

Înaintăm pieptiş prin pădurea întunecoasă. Solul cărămiziu cu reflexii sângerii pare a fi îmbibatcu sângele strămoşilor daci, morţi cândva în lupta pentru apărarea cetăţii şi a acestei bucăţi de pământdin trupul ţării. Verdele crud, fosforescent, de deasupra capetelor noastre se află în contrast strident cu

Drumul dacic

48Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Note de drum

Vedere spre Valea Boşorodului

Note de drum

49

Artă modernă - Câine din baloane

Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

roşieticul solului, potenţându-şi reciproc tonalităţile. Păşim sfielnici, parcă pe dâre de sânge. Aburicalzi, dezlânaţi se târâie fantomatici printre trunchiurile fagilor bătrâni. Par spiritele dacilornemângâiaţi de soarta ţării, bântuind locurile dragi, părăsite cândva demult în timpul dramaticelorlupte cu atacatorii.

Am trecut de zidul ridicat de viteazul Decebal.Acest zid apare pe alocuri din covorul de frunzemoarte, asemănător unei coloane vertebrale ce ar fi aparţinut unui animal preistoric. Îţi trebuie un ochiformat pentru a observa aceste urme de zid. Ca nişte piese de domino apar apoi dalele răvăşite alefostului drum ce intra în cetate. Intrarea în cetate pe monumentala sa scară, din care astăzi nu se maivăd decât blocurile de piatră prăvălită, îmi creează emoţii vii. Câtă măreţie trebuie să fi avut aceastăcetate cândva Parcă aud în jur zăngănit de arme şi ordine aspre de luptă. Bătălii crâncene se dau pescările impozante care urcă spre masiva uşă din lemn ţintuit ce blochează intrarea în cetate. Totul este opărere. Doar vântul suspină prin frunzişul pădurii.

Odată cu intrarea în cetate, ies din pădure în lumina zvăpăiată a soarelui. Umbrele trecutuluidispar una câte una, lăsându-mă în faţa realităţii crude : un mamelon de pământ năpădit de buruieni, cea fost răscolit pe alocuri pentru cercetări sumare, este tot ceea ce se vede din fosta cetate. Latura vesticăa zidului cetăţii apare uşor evidenţiată din masa de pământ roşietic şi rădăcini ce o acoperă. Înainte deintrarea în cetate drumul se bifurcă spre dreapta, oprindu-se la un mic sanctuar (sau locuinţă ?) cefusese construit pe marginea platoului, în afara zidurilor cetăţii.

Deşi înscrisă în patrimoniul UNESCO, măreaţa cetate de la Piatra Roşie zace sub bălării şi subpovara miilor de ani, uitată şi părăsită. Nimic, nici un semn că şi-ar putea căpăta măcar ceva din fala dealtădată. Nici măcar un indicator sau o săgeată care să-i semnaleze prezenţa, exceptând cele de la

!

Piatra Rosie.Reconstituire grafic de Radu Olteană

Note de drum

50

S

ării

Tratatului

ala

semn

Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

intrare, bine ascunse şi ele de frunzişul pădurii. Sunt asaltată de sentimente contradictorii: de admiraţiepentru înaintaşi, de dezgust pentru noi, cei de astăzi. O curiozitate fără margini mă macină. Ştim atât depuţine lucruri despre daci... Aerul din jur pare electrizat de prezenţe nedefinite. Pietrele sure îmi ardtălpile cu încărcătura de mii de ani de istorie. Alte mormane de piatră prăvălită haotic din zidurilecetăţii, din fostele turnuri de pază, îmi ard privirile şi inima... Chiar nu se mai poate face nimic?

Coborâm buimaci la vale. Ieşim din pădurea care îmbracă în haină de borangic verde pintenulpietros pe care a fost ridicată cetatea, pinten ce ţâşneşte din culmea domoală a dealului. Pe culme,învăluită de lumina sidefată a unui soare înviorat de rafalele recente de ploaie, am o revelaţie: daciierau aici, la doi paşi de noi. Trecuseră nemuritori precum se credeau, prin milenii de zbuciumatăistorie. Tari ca piatra, agăţaţi de munţi, păduri şi păşuni, nici o urgie, nici o viforniţă nu i-a putut clinti.Sunt aici dintotdeauna. Pe culmile şerpuite aledealurilor, gospodării prospere cu case în patruape, acareturi duium, ocoale pentru vite, livezi cupomi se înşiruie una după cealaltă, învecinându-se cu poala pădurilor din jur. În minte îmi răsarinstantaneu versurile poetului: „Şi câtă vremecurs-a / Parcă n-a trecut...”. Mi-i închipui la fel pedacii de acum 2000 de ani, aşezaţi pe dealurile pecare le-au transformat prin hărnicie şi pricepereîn adevărate grădini „suspendate”. Vegheau lapoarta cetăţii şi la nevoie schimbau coarneleplugului cu arcul sau sica, temuta sabie dacă.

Cu mii de ani în urmă aici s-a dezvoltat ocivilizaţie a muntelui, unică în felul ei. Dacii eraupricepuţi agricultori, destoinici în prelucrareametalelor, cunoscători ai mersului astrelor, cuînclinaţii spre asceză şi cele religioase, contemplativi, dar mai ales viteji şi neînfricaţi.

Doi cuci se caută prin livada ocolită de pădure, strigându-se cu disperare.

Coborâm la vale vertiginos, pe cărarea clisoasă. Soarele îşi prefiră razele prin frunzişul pădurii,tăind întunecimea în felii de lumină aurie. În aceste raze dansează aburii moi ce se înalţă din pământuljilav şi cald, ca nişte iele ale pădurii încinse în hora lor magică, nevăzută de ochii muritorilor au poatecă sunt spiritele dacilor ce încă mai păzesc cetatea. Nu au părăsit-o nici în moarte.

Marcată de această atmosferă cu accente magic-halucinante, îmi amintesc de celelalte călătoriila cetăţile dacice (Blidaru, Costeşti, Sarmizegetusa Regia) pe care, fără să intenţionez, le-am făcutmereu în aceeaşi perioadă a anului. De fiecare dată aceste călătorii au fost marcate de ploi calde,vegetaţie luxuriantă, explozii florale, parfumuri variate ce pluteau în atmosferă.

Să fie oare toate acestea strâns legate de profilul etno-spiritual al strămoşilor? Pentru mine audevenit o punte de legătură între trecut şi prezent.

Marcaţi de atmosfera descrisă dar şi de zbuciumul istoriei noastre, istorie ce nu se lasărecuperată sau pe care nu ne dorim să o recuperăm, ne reîntoarcem visători spre casă. O parte din minepare să fi rămas însă printre ruinele cetăţii dacice...

Monica DUŞAN

s

Pe drumul de ntoarcereî

59

România: Mun]ii Retezat:Patrimoniu Natural Mondial

Apariţia în prestigioasa editurăzate de tânărul şi talentatul alpinist şi fotograf Sorin

Rechiţan şi explicate de acad. Dan Bălteanu, constituie nu numai un editorialci şi o necesară şi mult aşteptată prezentare artistico-ştiinţifică a Retezatului.

E s t e p r i m u l a l b u mfotografic realizat în condiţiigrafice de excepţie, care redăfidel dimensiunile şi diversitateaacestui ansamblu peisagisticunic, recunoscut şi peste hotare şicare ne reprezintă cu cinste înto

(prezentate pe câte două pagini)măreţia crestelor şi

vârfurilor alpine ce depăşesc2000 de metri;

cu multitudinealui de microforme şi urmeleevidente ale celor două mariglaciaţiuni prin circurile şi

lacurile glaciare (tăurile – în număr de peste în masiv); mările de blocuri de pietre pe care sefixează cu greu mici colonii de licheni şi muşchi, urmate mult mai târziu de o vegetaţie pion erăscundă, ca şi jg aburile marilor avalanşe.

cer, locul molidişurilor de limită şi al rariştilor subalpine îl iau înRetezat vetrele întinse de smirdar cu coloritul lor d perioada înfloririi, pajiştile alpine ce-şiîmpart teritoriul insulele de nepătruns ale jnepenişurilor compacte şi veşnic verzi lapoalele versanţilor stâncoşi.

decupate parcă din alte lumi, localizates ne sunt prezentate cu măiestrie şi ingeniozitate fotografică pe parcursul celor

patru anotimpuri: , odată cu dezgheţul şi înfiriparea primelor şuvoaie de apă printrepâlcurile de iarbă uscată de gerul ierni , cu explozia cromatică a covoarelor de smirdar şi aaltor flori, mult mai rare şi mai discrete; cu paleta ei de culori, estompată de ceţuri sauîmbogăţită de chiciură şi lungă, când mantia graosă a zăpezii acoperă pentru mai multe lunitotul: potecile de acces, văile p elor, versanţii şi culmile

Ad Libri a albumului bilingv de format mare, ce cuprinde încele 120 de pagini inedite imagini color, reali

remarcabil eveniment

pul sanctuarelor naturale alelumii.

Imaginile spectaculoase,îndeosebi peisajele panoramice

redau:

relieful sculpturalal Retezatului,

200i

he

În ascensiunea lor spree jar din

cu , situate

Aceste tablouri, îndeosebi în etajele superioare alemasivului munto

i,

înârai înalte.

primăvaravaratoamna,

iarna

Vox Libri, Nr. 3 (20)


Albumul cuprinde şinumeroase imagini panoramic

profunzime, clar vizibile, cu uncer de un albastru intens, dar şicreste învăluite de nori şi ceţuri,sau aflate sub lumina de incendiua asfinţitului, cu irizaţiile eiinfinite şi trecerea grăbită aastrului zilei spre alte tărâmuri.Ne surprind aceste imaginiinedite, o recum selenare şitotuşi terestre, împărtăşite nouăde fotograful seîncumetă să escaladeze versanţişi culmi înzăpezite, inaccesibileturiştilor estivali.

Această preferinţă a autorului pentru explorarea etajelor alpin şi subalpin ar putea explicaabsenţa unor peisaje tot aşa de magnifice din zona împădurită a acestor munţi: făgeteleseculare, molizii columnari şi pini relictari risipiţi pe creste, pâlcurile de zâmb

îndeosebi aici şi care meritau să fie ilustrate. etezatulcalcaros şi Rezervaţia ştiinţifică „Gemenele”, cu tăul omonim şi panoramele

redate în album numai prin două imagini hibernale destul deîntunecate, rămân anonime şi ascunse sub mantia uniformă a zăpezii, cu toate frumuseţile şispecificul lor.

Explicaţiile succinte, dar pertinente, ce însoţesc ne ajută să înţelegem geneza şic o m p o n e n t e l e p e i s a j u l u irespectiv, ca şi localizarea lui înspaţiul geografic al masiv

şi o hartă - anexă a albumuluine- să urmărim cuochii minţii traseele fotografuluişi să localizăm mai bine acestefrumuseţi naturale, în dorinţa de ale redescoperi şi a le admira, celpuţin în parte, şi în realitate

ne prezintă informaţiiutile privind structura şi evoluţiageologică a acestor munţi,diversitatea formelor de relief (cudetalii privind vârfurile şilacurile), flora şi fauna lor.

e,cu mai multe culmi paralele în

a

-alpinist care

din album aru - emblemetice

pentru Retezat, întâlnite De asemenea, Rceleste din jurul Casei

- laborator, cu farmecul lor sublim,

fotografiile,

ului,de

ar fi permis

.

Textul introductiv alalbumului

60

Vârful şi Lacul Bucura

Valea Pietrele,lângă cabana Genţiana



Se ream ,ional al României (din 1935),

în ultimii aniretrocedate

familia Kendeffy, familia Ocskay) sau suntafectate

suplimentareacestui parc, rol ce revine marelui

botanist Alexandru Borza ,din Blaj asupra M

1923

la legiferarea parcului ca monument al naturii (22 martie1935). Etapele acestor demersuri sunt redate cronologic pe 13pagini în nr.

fondator alParcului Na p dr. Alexandru Borza,acest „veritabil

de

ul românesc a fostbinecuvântat, peisaje ce trebuie

ce ne vor urma

inteşte faptul că Retezatul fiind primul ParcNaţ declarat (parţial) şi Rezervaţie aBiosferei (în 1980), are în prezent o suprafaţă de 38.047 ha, oadministraţie şi un plan de management proprii, deşiîntinse suprafeţe păduroase din parc au fost urmaşilorunor foşti proprietari (

grav de exploatări neecologice.

Unele precizări se impun însă în legătură curolul determinant în înfiinţarea

care, încă din anul 1916 atrăgea atenţiaîn jurnalul unţilor Retezat şi a văilor dinMunţii Făgăraşului, locuri predestinate să fie transformate în„parcuri naţionale”.

Demersurile şi intervenţiile sale, adresate oficialităţilorvremii, au început la 15 decembrie şi au continuat, cu multăinsistenţă, competenţă ştiinţifică, cu o pasiune şi un patriotismarzător, în ciuda opoziţiei întâmpinate, timp de aproape 12 ani,până

1-4 din1943 şi ele consfinţesc rolul de iniţiator şi părinte -

ţional Retezat ce revine rof.atlet al conservării naturii din ţara noastră”,

prigonit de regimul comunist şi ales membru post-mortem alAcademiei Române în 1990.

Readucând acest sanctuaral naturii în atenţia noastră, dar şiîn circuitul universal, albumulbilingv la care ne-am referit nereaminteşte totodată datoriasacră de a păstra cu sfinţeniecomorile naturale şi frumuseţilecu care pământ

transmise integral şi nealterategeneraţiilor .

Unirea

Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii,

dr. Stelian RADUfoto: Sorin Rechiţan

61

Aversul şi reversulmedaliei e

cu prilejul aniversăriiSemicentenarului Parcului

emis

(colecţia: S. RADU)

Valea Sâmbetei



DOINA URICARIU

Poezii

54Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

O îndulcire a spaimei

O îndulcire a acesteiinfamii,

o punte peste care treci,

între două maluri,

între două ziduri,

o îmblânzire, o îndulcirea spaimei,

caută-ţi un sprijin,

o înduioşare, o exaltare,

o încrâncenatăpopicărie la mare.

A Sweeteningof Fear

A sweetening of thisinfamy,

a footbridge crossed,

between two shores,

between two walls,

a taming, a sweeteningof fear,

look around for a support,

a clemency, an ecstasy,

a tough bowling at sea.

English version by

Muguraş Maria Petrescu

English version byMuguraş Maria Petrescu

Un adoucissementde la peur

Un adoucissement de cetteinfamie,

une passerelle que tutraverses,

entre deux rives,

entre deux murs,

un apprivoisement, unadoucissement de la peur,

cherche ton support,

un attendrissement, unémerveillement,

la mer un acharné jeu auxquilles.

Version en français parMuguraş Maria Petrescu

55Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

Dacă adevărul se spune

Spunând adevărul, dacăadevărul se spune,

aşa cum o gură ce se înşeală

mi s-a părut

că mă sfâşie

moartea ca o dulce momeală,

că mă agaţă ca un scripetenevăzut,

că mă ia cu totul la suprafaţă

şi că degeaba mă zbat

în timp ce timpul îngheaţă.

If The Truth Can Be Spoken

Speaking the truth if the thetruth can be spoken

like a mouth which is mistaken

it seemed to me

that I was torn up

by death like a sweeet bait,

that it hooked me likean unseen pulley,

that it pulled me all upto the surface

and that in vain was I struggling

while time has been freezing.


Si la vérité se dit

Tout en disant la vérité, si lavérité se dit

comme une bouche qui setrompe

il m'a paru

que j'étais déchiré

par la mort comme un douxappât

que j'étais accroché par uneinvisible poulie,

ce

et qu'en vain je m'ébattais

alors que le temps gelait.

e

e

qui me tirait à la surfa

Version en français parMuguraş Maria Petrescu

56Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

Jeu d'amour (Copilul bǎtrân)

Turn

! o, simţeam cǎ tinereţecarnea mea n-avu nicicând,numai tu dorinţi, Reginǎ,ai avut de trupu-mi sfânt!

! mai doreşte-mǎ, tu Moarte,mai tinzând prin vis o mânǎ,

ca, mâhnit, sǎ nu-ţi smereascǎochiul meu faţǎ bǎtrânǎ!

În bucuria pură la trupul tău cel caldcoboară mâna mea cu umilinţă,

nici un mister nu vom ucide nici un mister nuvom afla

e cald, tăcere şi apoi e bines-asculţi asemeni morţii inima!

Jeu d'amour (Old Child)

Tower

! o, I could feel that in my youthmy own flesh had never had

only you in yearns, my Queen,you have had a body's saint!

! wish me more, you Death of all,stretching out in dreams your hand,

as in sorrow, not to fallmy own eye and my old

nto the chaste enjoyment upon your warm bodymy hand slides down into the humbleness,

no mystery we'll kill no mystery we'll knowit's warm, it's quiet and then there's holy peace

to listen to the death your soul !

I

Poezii -

CEZAR

IV~NESCU

57Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

Copilăria lui Ario Paradis

Copilul suge-un sân enormfloare meditativăcăpăţână de crin

ca viermiicu ştiinţa în carneiniţiatică perfecţie

învaţăcunoaşte

a cărnii inimăcare nu-i inima

ci moartea!

Ario Paradise's Boyhood

The infant sucks a big huge breasta meditative flowera white lily's head

like wormswith knowledge in books

perfection in the knowhe learns

he gets aware ofthe core's flesh

which core is notbut death!


De la dreapta la st nga: CezarIv nescu, Mugura Maria Petrescu,

Traian T. Co ovei i Ion Tomescu laT rgul de Carte ,,Gaudeamus

organizat la Teatrul Na ional dinBucure ti, iunie 2005 cu ocazia

lan rii volumului de versuri, CezarIv nescu,

versiunea n limba englezMugura Maria Petrescu

âă ş

ş şâ ”

ţş în

săă- î ă

ş

Rod / Seed Time and

Harvest

Poeziile n limba rom n sunt din volumul de versuri Cezar Iv nescu,, Editura Cartea om nesc , 1979, p. 503.

î â ă ăR â ăLa Baaad


58Vox Libri, Nr.3 (20) - 2011

Biografia şi opera poetului, eseistului,publicistului şi traducătorului îmipare uimitoare. Urmărind firul vieţii sale, oriceiubitor al românismului încărcat de istorie nu sepoate simţi altcumva decât un privilegiat călătorprin spaţiul multispiritual aflat la sud şi nord deDunăre. Dacă aş porni într-o călătorie iniţiaticăspre înţelegerea universului ymerian, aş începecu data de 1 august 1949, zi în care se naştepoetul, în Šipkoviţa, Republica Macedonia.Izvor de mare putere politică în antichitate, pestemunţii parcă vrăjiţi ai Macedoniei se vor prăvălide-a lungul mileniilor diferite culturi şicivilizaţii. Măreţia spaţiului spiritual în care s-aformat poetul poartă încă în sine seducătoarele

seminţe aruncate de împletirea valurilor traco-ilire, romane, bizantine, creştine şi islamice. Peste ani,Ymeri, devenit el însuşi o importantă voce a aceluiaşi spaţiu, va refuza asimilarea:

. (Bradul din Şipkoviţa)

Albanez după tată, între anii 1969 şi 1973 îl vom găsi pe tânărul şi însetatul de viaţă, cultură şiistorie, la Priština, unde a frecventat, în cadrul Universităţii, Facultatea de Filozofie, secţia de Limbă şi

iteratură lbaneză. Dar, fiind şi , Baki Ymeri ne va purta curând, între anii 1974şi 1975, prin alte două capitale europene, Viena şi Bucureşti, pentru a urma cursuri post-universitarede limbă şi literatură română.

Valul revoluţiilor ce s-a stârnit în spaţiul est-european în cursul anului 1989 va schimba nunumai destinul ţărilor cuprinse aici, ci şi viaţa încărcată cu neprevăzut farmec a prietenului nostru.Fidel moştenitor al biografiei părinţilor săi, BakiYmeri a ales să se statornicească, în urmă cu 13 ani, înBucureşti:

„(Motive bucureştene). Devine doctorand al

Universităţii din Bucureşti şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor-şef al revistei. Ce ar mai trebui să ştim despreYmeri?

Baki Ymeri

Mândria de a fi român

român după mamă

El nu este bradul /Tatălui meu, / Ci trecutul nostru nescris. / Păşim prin faţa lui / Ca prin faţa unei turle creştine / Care seridică spre cer / Dincolo de Pârâul Bisericii. / Trecem prin faţa lui / Aşa cum trecea şi Fran Kola / Prinfaţa Cetăţii din Tetova / Pentru a-i aduce aminte sultanului / Că din punct de vedere-al credinţei /Şipkoviţa şade la sânul Romei

Viţa de vie sălbatică întinde / Spre mine frunze rănite. / Şi părinţii mei au trecut pe aici /Glasul lor se aude prin ziduri: / Fii puternic, nu-ţi fie teamă, / În frunze e doar sângele toamnei - / Fiiun vas de cristal / Care se umple de murmurul nostru!”

Albanezul / Shqiptari

!

L A

A fost oaspete la Deva -

un poet al IubiriiBaki IMERY,

Baki Imery , mpreun(dreapta) î ăcu Sebastian Bara (stânga)


59Vox Libri, Nr.3 (20) - 2011

Pe scurt, voi spune doar că a muncit mult.Poartă, pe umerii săi curajoşi, o bogată activitatede poet, traducător, eseist, publicist. De-a lungultimpului, a publicat traduceri în limbilealbaneză, macedoneană şi slovenă, în diferitereviste, din operele a peste 50 de scriitori, poeţi şiistorici români. Printre volumele traduse deYmeri, amintim: Nichita Stănescu,

(Priştina,1986); Anghel Dumbrăveanu,

(Scopie,1986); Slavco Almăjan,

(Priştina, 1989); Marin Sorescu,(Priştina,

1990); Halil Hageosai,(Bucureşti, 2004); Carolina Ilica,

(Pogradec,2004); Sali Bashota,

(Bucureşti, Editura Muzeului LiteraturiiRomâne, 2004) etc. Din dialogurile purtate cudomnia sa am înţeles, fără dificultate, că este unom profund moral şi un patriot adevărat, dacăacest sentiment nu vi se pare demodat. Fără adeveni patetică, nu am putut fi decât în acord cuidealul său, nobil şi generos, al cărui scop îl mărturiseşte clar: „creşterea mândriei de a fi român”.Destinul României este o problemă majoră care îl preocupă de multă vreme. Sintetizând, MarinSorescu scria că BakiYmeri este şi şi .

Autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani şi românii din Valea Timocului a făcutcunoscute populaţiile româneşti din sudul Dunării. Unul dintre visele sale este ca românii şi aromâniidin Balcani să aibă din nou şcolile şi bisericile pe care le-au avut. Nu a uitat nici albanezii, în general,şi, în particular, pe cei din Kosovo. Teza sa de doctorat, în care studiază relaţiile istorice şi lingvisticeromâno-albaneze, devine încă o mărturie a seriozităţii cu care a înţeles că, moştenitor fiind al uneizestre genetice particulare, timpul său nu-i aparţine:

(Dicţionarcomun). Baki Ymeri este cel care a cerut public, pentru românii din Valea Timocului, şcoli în limbamaternă şi biserici.

Marilena LICA

Ekspozitë e tëpalindurve / Expoziţia celor nenăscuţi

Kënga emullibardhës / Cântecul sturzului

Xhuxhmaxhuxhëtharruan të rriten/Piticii au uitat să crească

Eja të ta themnjë fjalë/Vino să-ţi spun un cuvânt

Umbra cuvintelor / Hija eëndrrave Dukedashur në fshehtësi / Iubind în taină

Exilul sufletului / Ekzili ishpirtit

un foarte bun român, un foarte bun albanez

Vezi ce mister admirabil / Conţine acest dicţionaralbano-român / Care ascunde povestea / Unei antice legături de sânge / Când până şi păsărilepricepeau ce vorbim: / Şi şi şi şi / Când turmele urcând înspre stână /Şi noi vorbeam despre: / şi şi , / şi şi Şi ne

sau câte o strună / Şi ne bucuram când luceafărul / Sus .

Cere şcoli şi biserici pentru românii din Valea Timocului

barză cioară gheonoaie pupăză,Bască baci, zgardă fluier Ţeapă strungă, searbăd ţarc /

ciupeam ciupeam scăpăra


60Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

O trilogie impresionant@Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”

Hunedoara - Deva a organizat în ziua de 24august 2011, în incinta Deva Mall (et. 4, Salle

' r), un eveniment editorial de excepţie:întâlnirea cu scriitorul şi omul de cultură OvidiuVASILESCU care şi-a lansat cu această ocazietrilogia intitulată , compusă dinromanele: ,

şi

Am avut din nou marea bucurie de a neîntâlni cu scriitorul Ovidiu Vasilescu,personalitate de marcă a culturii hunedorene şinume de referinţă în literatura românăcontemporană. Despre Ovidiu Vasilescu putemvorbi ceasuri întregi şi tot n-am epuiza portretulacestui scriitor de mare forţă şi vigoare, un punctde referinţă în peisajul literar hunedorean şi nunumai.

S-a născut pe malul Dunări , la Brăila,unde a avut o copilărie tristă, marcată depierderea prematură, la doar patru ani, a mameisale şi arestarea tatălui. Erau vremuri tulburi,vremuri care au bulversat mii de destine. La doar17 ani, în 1956, liceanul Ovidiu Vasilescu estearestat pentru activitate anticomunistă şitentativă de trecere a frontierei. Urmează o

perioadă de detenţie de 8 ani, perioadă cumplită,frustrantă, dureroasă, evocată de viitorul scriitorîn excelentul volum intitulat

(Ed. Călăuza v.b., Deva, 2009).În timpul detenţiei extrem de grele, la Jilava,Constanţa, Periprava, Gherla, viitorul scriitor aavut marele privilegiu de a cunoaşte personalităţide mare anvergură ale culturii şi politiciiromâneşti interbelice: Dinu Pillat, ConstantinNoica, Sergiu Al. George, Nicolae Stei hardt,care l-au influenţat şi au contribuit la conturareaunui profil intelectual de mare valoare. După

d O

i

n

BlestemulJocul destinului Paradisul

nefericiţilor Cybill... oracolul modern.

Constelaţiafantomelor roşii


61Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

executarea anilor de închisoare, OvidiuVasilescu îşi continuă studiile superioare, darpermanentele şicane din partea organelorrepresive ale regimului îl determină să aleagăcalea exilului. Se va stabili în Statele Unite undeva colabora la publicaţiile emigraţiei româneşti:

din Canada, dinLosAngeles, şi din Madrid, dinBrazilia, din NewYork.

De asemenea, este antrenat în viaţapolitică americană şi activează în cadrulPartidului Republican. După anul 1989, revine înRomânia şi începe o foarte prolifică activitatescriitoricească.

La Editura Puncte Cardinale din Sibiu îiapar volume de poezii şi aforisme, la EdituraDacia din Cluj-Napoca, poezii, la editurileSemne şi Cartea Românească din Bucureştipublică versuri, aforisme, teatru. Primul roman,

, îi va apărea în anul 2006, laEditura deveană Corvin.

Amplă scriere în proză, veritabil roman -fluviu, în tradiţia ce vine de la Duiliu Zamfirescuşi ajunge la Vintilă Corbul, trilogiaeste o impresionantă frescă a unei familii al căreidestin este urmărit şi reflectat de-a lungul a patrugeneraţii.

Se urmăreşte, pe firul timpului, destinulfamiliei Tunner dintr-un oraş german, acţiunea romanului petrecându-se şi în spaţiul transilvan.Cititorii vor avea plăcerea să descopere stilul rafinat, modern, eleganţa exprimării, imaginile extremde veridice care dau culoare şi personalitate acestei remarcabile opere a lui Ovidiu Vasilescu.

După cum el însuşi mărturiseşte în prefaţa romanului, trilogia se adresează deopotrivă tinerilor,vârstnicilor, bărbaţilor şi femeilor, unei palete largi de cititori care vor afla extraordinare paginireferitoare la sentimente general-umane precum solidaritatea, perseverenţa, devoţiunea, dragostea,acest sentiment care pune în mişcare astrele.

După ce vor fi parcurs întregul destin al eroilor trilogiei, cititorii „ or şti să facă diferenţa dintrefrumos şi urât, dintre bine şi rău (...) vor învăţa că dragostea este doar o treaptă, din cât de multe trepteare viaţa noastră”, că moartea face parte din viaţă, aşa cum mărturiseşte autorul. Trilogia lui OvidiuVasilescu este o adevărată profesiune de credinţă a autorului, o filozofie profundă, fundamentată pe ovastă cultură, pe lecturi serioase şi pe o impresionantă experienţă trăită nemijlocit de scriitor.

Romanul - fluviu este o excelentă lecţie de viaţă, iar lectura ei ne va face, aşa cum speră autorul,„ mai elevaţi şi mai buni”.

Ioan Sebastian BARA

Cuvântul Românesc UniversulŢara Exilul Vatra

Lumea liberă

Saul şi...Pavel

Blestemul

v


62Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Al@turi de vârstniciide la Baia de Cri}

De curând, Biblioteca Judeţeană „OvidDensusianu” Hunedoara-Deva a inaugurat unspaţiu de lectură şi activităţi culturale în incinta şiîn beneficiul Unităţii deAsistenţă Medico-Socialădin comuna Baia de Criş. Cu sprijinul ConsiliuluiJudeţean Hunedoara şi prin colaborarea cuautorităţile locale, biblioteca noastră îşiîndeplineşte astfel una dintre menirile eifundamentale, aceea de a veni cu cartea, cuprodusele culturale, către segmente sociale cărorale-a identificat nevoile de cultură şi de îmbogăţirespirituală. Meregem acolo unde este nevoie denoi, iar dacă cei care iubesc cartea şi lectura nu potveni la biblioteca noastră, mergem noi spre ei.

Segmentul reprezentat de persoanele cunevoi speciale (copiii internaţi la Spitalul dePediatrie Deva şi alături de care suntem prinprogramul Pinocchio, precum şi persoaneleinstituţionalizate la Brănişca) ocupă un loc extremde important în strategia noastră de lărgire a gameiu t i l i z a t o r i l o r n o ş t r i , i a r p e r s o a n e l einstituţionalizate ne reţin atenţia în mod cu totulaparte. În cazul centrului de la Baia de Criş,

pornim de la ideea că şi biblioteca poate să contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă alepersoanelor vârstnice care, în amurgul vieţii, auparte de singurătate şi uneori de uitare.Considerăm că este un gest profund umanitaracela de a ne apropia de centrele de îngrijire avârstnicilor din judeţul nostru şi aşa se explicăprezenţa noastră la Centrul de la Baia de Criş.

Sub generoasa deviză „Noi nu v-amuitat!”, persoanele vârstnice, cu o situaţiepersonală dificilă care trăiesc în acest aşezământvor avea acces, prin grija Bibliotecii Judeţene, lalectură, la informaţie, la actul de cultură îngeneral. Fiind o categorie socială aflată însuferinţă, vârstnicii au în permanenţă nevoie deafecţiune, de atenţie şi de îngrijire.


63Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Am deschis acum o importantă punte delegătură către persoanele vârstnice aflate în Centrulde la Baia de Criş şi, prin prezenţa noastră înmijlocul lor, vom face în aşa fel încât ideea de „azilde bătrâni” să fie o relicvă a trecutului, căzută îndesuetudine. Aceşti oameni, care au muncit o viaţă,nu trebuie să simtă nicio clipă nici singurătate, niciuitare, nici indiferenţă. Vom fi alături de ei cu ceeace ne pricepem cel mai bine să oferim: servicii debibliotecă de calitate. Astfel, aceast, nevoia desocializare a persoanelor internate la Centru şi vaoferi, într-un fel, terapie complementară îngrijiriimedicale de care beneficiază aceste persoane.

Avem în vedere desfăşurarea la Baia de Crişa unor evenimente culturale de mare ţinută care săcapteze şi să ţină viu interesul unor persoane care aumare nevoie de comunicare şi de întâlniri cupersoane deschise şi generoase. Vom organizaprezentări de carte, vizionări de filme, prezentareaunor materiale în dedicate unorevenimente importante, întâlniri şi dialoguri cuscriitorii noştri, expoziţii de artă şi orice altemomente cu încărcătură culturală ce pot aducepuţină bucurie în sufletele acestor oameni care vortrebui să simtă că nu sunt uitaţi. Şi toate acestea sepot petrece şi în aer liber, în peisajul primitor şipitoresc alApusenilor, la Baia de Criş.

Nu putem să nu amintim faptul că dotareaacestei filiale cu cărţi, DVD-uri, proiector, ecran,DVD player, calculator, mobilier s-a făcut pringenerozitatea unor sponsori şi prin efortul propriu alBibliotecii Judeţene care are deja o bună experienţăîn colaborarea şi oferirea de servicii unor segmentesociale defavorizate sau aflate în dificultate.

Deviza „Noi nu v-am uitat!” nu rămâne osimplă lozincă frumoasă, ea va avea acoperire înrealitate prin prezenţa noastră permanentă înmijlocul acestor oameni de vârsta părinţilor şibunicilor noştri cărora le întindem o mânăgeneroasă şi ne punem întreaga competenţă înoferirea unor servicii culturale de calitate.

Ioan Sebastian BARA

, imagini,


64Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

DOINA REGHI{-IONESCU60 de ani de la na}tere

Pictor şi artist monumentalist,prezenţă remarcabilă în viaţa artistică ajudeţului şi a ţării, Doina Reghiş-Ionescus-a născut la 9 septembrie 1951 la Ineu,judeţul Arad. A urmat Liceul de rte

lastice din Timişoara, clasa profesorilorConstantin Flondor şi Ştefan Bertalan.După bacalaureat, devine studentă aInstitutului de Arte Plastice „NicolaeGrigorescu”, Bucureşti, Secţia Picturămonumentală, clasa profesor VasileCelmare. După absolvire, este angajată laMuzeul de Artă Brukenthal din Sibiu,Secţia de Artă, ca muzeograf. S-a ocupatde pictura românească şi sculpturapolicromă (sec. V-VIII). În perioada1984-1990 a lucrat în domeniuldesignului vestimentar, obţinând maimulte premii la Concursul de creaţienaţională. Din 1990, este muzeograf laMuzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, devenind şefa Secţiei deArtă.

În perioada 1976 1977 a beneficiat de o bursă de specializare în artă monumentală. În anul2004 a devenit expert al Ministerului Culturii şi Cultelor în bunuri cu semnificaţie artistică iar în anul2008 obţine titlul de Doctor în arte vizuale. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România -secţia pictură, în anul 2005 obţinând nominalizare pentru premiile U A P România, secţiunea Pictură.

În perioada 2004 2006 a fost preşedinte interimar al Filialei U.A.P Deva.

În perioada 1990 2010 a organizat o serie de expoziţii temporare şi a participat la numeroasesesiuni ştiinţifice; comunicările prezentate au fost publicate ulterior în publicaţii de specialitate.

În anul 2010, pictura parietală intitulată a fost amplasată pe holul central al clădiriiPrefecturii Judeţului Hunedoara.

Scriitorul Radu Ciobanu caracterizează astfel viziunea estetică a Doinei Reghiş-Ionescu:

AP

- ,,

. . .

- .

-

Însemne

rtista se află în stăpânirea unui univers care se defineşte prin perpetua vitalitate exprimată îninfinitatea de forme şi ipostaze ale vegetalului – ritmuri, explozii germinaţii, flori – care se insinueazăpână şi în pânzele onirice sau conceptuale. Ceea ce au comun aceste compoziţii elaborate cubenedictină migală şi nedisimulată pasiune a exprimării plastice este acea capacitate de observaţie şiinterpretare, care – cum zicea Rouault - „te ajută să poţi înmagazina formele şi armoniile pe care levezi zilnic, să te deprinzi a le cunoaşte mai bine, s-ajungi să te joci cu ele”.

A,

Artista realizând lucrareaparietală „Însemne“


65Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Redăm în sinteză parcursul profesional al Doinei Reghiş Ionescu

1998

Bucureşti (Salonul Naţional de Artă, Muzeul Naţional Cotroceni),Reşiţa, Arad, Piatra Neamţ Arras (Franţa), Zalaegerszeg (Ungaria),Budapesta – Expoziţie Internaţională deArte Vizuale .

(selecţie) la Deva Sibiu Cluj-Napoca Baia MarePetroşani Arad Timişoara Tg. Jiu Râmnicu Vâlcea Bucureşti Satu MareHunedoara Bruxelles (Parlamentul European – Expoziţia „Europe in my heart”) QuimperBrieuc Ergue-Gaberic Plomelin Ploneis Saint Evarzec (Franţa) Szeged Budapesta(Ungaria).

Bucureşti -Ambasada Slovacă;Oradea – Colecţia de Artă - Muzeul Ţării Crişurilor Cluj-Napoca Muzeul Naţional de ArtăBraşov – Muzeul de Artă Timişoara – Filiala U.A.P. Consiliul Judeţean TimişDeva – Casa Căsătoriilor Colecţia de Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane DirecţiaJudeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Consiliul Judeţean Hunedoara Primăria

unicipiului Deva Prefectura Judeţului Hunedoara Aqualand Deva.

BucureştiTimişoara Cluj Sibiu Braşov Oradea Deva Canada ItaliaGermania Franţa Ungaria Anglia Slovacia.

, a mărturisit Doina Reghiş-Ionescu.

-

;; ;

; ;M ; ;

:

Denisa TOMA

Expoziţii personale:

Expoziţii naţionale

Expoziţii judeţene şi de grup

Lucrări în patrimoniul unor instituţii publice din ţară:

Artista are numeroase lucrări aflate în colecţii particulare din ţară:

� � �

� �

� �

� �

� � � � �

� � � � �

� � � � � � �

� � �

� � � � � �

� �

� �

� �

� �

� � � � � � � �

� � � �

– – –– – -

– –

(Ungaria)

–Muzeul de Artă

Bucureşti - Ambasada Slovacă; 1998, 2007, 2009 Deva; 1999 Oradea -Muzeul Ţării Crişurilor; 2002 Cluj-Napoca - Muzeul Naţional deArtă; 2004 Braşov MuzeuldeArtă; 2005, 2007 Timişoara - Galeria de artă „Helios”; 2008 Hunedoara - Galeria de artă.

:şi internaţionale

şi străinătate

:

;

-Napoca

Mi-am propus un periplu într-un univers ideatic în care simbolurile să fie integrate organic înimagine. Sunt în căutarea uneisuperdimensiuni care de fapt nu estealtceva decât mişcare: orizontale,verticale, oblice, linii purtătoare detensiune care se unduiesc, seîntrepătrund, se răsucesc, se suprapunaeriene, energic şi expresiv în jurulaxului imaginar şi care sunt capabile săcreeze forme şi volume. Am încercat săredescopăr şi imagini cu sugestii devechi simboluri, evocând timpuriemblematice în care raporturile plasticede culoare şi relaţia culoare - formă -semn grafic să fie relevantă. Este ocăutare nobilă şi prudentă în hăţişuldiversităţii posibilităţilor pe caredemersurile artei le certifică încă odată

Fragment din lucrareaparietală „Însemne“


66Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Doctor în istorie, lector universitar, specialist în arhivistică, VasileIONAŞ s-a născut la 17 august 1946, în comuna Păuca, judeţul Sibiu. A făcutstudii elementare şi secundare la Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” din AlbaIulia 1953- 964), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie-Filosofie, SecţiaIstoria României, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1964-1969). După terminarea facultăţii, lucrează ca muzeograf la MuzeulOrăşenesc Sebeş, apoi la Muzeul Judeţean Deva (1969-1970). În perioada1970-1995, este arhivist la Direcţia Judeţeană Hunedoara a ArhivelorNaţionale, iar în perioada 1995-2010, director la aceeaşi instituţie. A urmatcursuri de specializare în limba şi paleografia latină în ţară şi stagii despecializare în arhivistică (Franţa, 1978) şi paleografie (Italia, 1979, 1981).

De asemenea, a efectuat cercetări pentru depistarea documentelorprivind istoria României în arhivele din Franţa, Italia, Spania (a găsit documente despre răscoala luiHorea) şi Vatican (a studiat documente privind relaţiile Bisericii greco-catolice cu Vaticanul).

În aprilie 1999, şi-a luat doctoratul în istorie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca,cu teza „Reformismul austriac şi fiscalitatea din Transilvania în secolul al XVIII-lea”. Teza încearcă sălămurească delicate probleme ale secolului al XVIII-lea, încercările Imperiului Habsburgic dereformare a sistemului de impunere din Transilvania. Autorul a studiat perioada în care statul austriacîncerca să introducă un sistem de impozitare cât mai echitabil, bazat pe sursele de venituri ale fiecăreigospodării. Imperiul a întâmpinat în acest efort opoziţia nobilimii ardelene care, potrivit unorprivilegii regale, era scutită de impozit. Noul sistem de impunere făcea parte dintr-un amplu efort demodernizare a structurilor politice, economice şi sociale din imperiu, inclusiv din Transilvania.

Din anul 1993, Vasile Ionaş a fost lector la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,unde a predat cursul de Istorie Medie a României şi de Paleografie Latină până în anul 2005. Este autoral unor cărţi şi articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, valorificând în special documentedin arhivele hunedorene. De asemenea, are preocupări pentru istoria Transilvaniei, cu privire specialăasupra secolului al XVIII-lea. A realizat monografiile localităţilor Roşcani şi Baia de Criş. Totodată,are contribuţii şi la monografia localităţilor hunedorene: Orăştie, Rapoltu Mare, Mihăeşti, Panc, Panc-Sălişte.

În anul 1990 Vasile Ionaş, împreună cu Ion Frăţilă, Dumitru Barna, Mihail Cerghedean şiViorel Vânătoru, a publicat un volum cu documente de arhivă intitulat

Sunt aproape în totalitate documente inedite din arhivele hunedorene privind cele maiimportante evenimente din perioada amintită şi, mai ales, cele două evenimente: Revoluţia de la 1848şi Marea Unire din 1918.

În cadrul colectivului care a editat , sub coordonarea acad. prof.Ştefan Pascu, a pregătit documentele din arhiva comitatului Hunedoara şi cea a Tribunalului MinierZlatna, publicate de Editura Academiei Române în volumele 5 şi 6 ale Corpusului de Documente

( 1

„ ”

u Pentru libertate şi unitatenaţională. Documente hunedorene, 1848 920.

Izvoarele Răscoalei lui Horea

-1

Dr. Vasile Iona} la 65 de ani


67Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

privind marea răscoală de la 1784-1785.Aprimitpremiul de excelenţă al Asociaţiei „MoralaCreştină” pentru cartea „Roşcani, File deistorie”.

. Întocmit de către Ion Frăţilă,Nicolae Wardegger, Mihail Cerghedean, ŞtefanM a r i n e s c u , Va s i l e I o n a ş , M a r i aAndriţoiu. Publicat sub îngrijirea lui MihaiFănescu, Bucureşti, Direcţia Generală aArhivelor Statului, 1972, 250 p.

, Bucureşti,1990, 443 p. (în colaborare).

. - Bucureşti, EdituraAcademiei Române. - Vol. 5. Tribunalul minier. -18 nov, 1773 - 3 oct. 1785; Comitatul Hunedoaraunit cu Zarandul. 7 apr. 1782 - 15 dec. 1784,

Bucureşti, Editura Academiei, 1990, 470 p.; Vol. 6. (I) Protocolul comitatului Hunedoara unit cucomitatul Zarand. 9 sept. 1784 - 23 dec. 1785; (II) Comitatul Hunedoara unit cu comitatul Zarand. 6dec. 1784 - 29 dec. 1785. Sub redacţia acad. prof. Ştefan Pascu, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie,1993, 631 p.

. – Deva, Editura Omnia, 1999 (în colaborare).

Deva, Editura Sigma, 200 (încolaborare).

Deva, Editura Emia, 2002.

monografie, Deva, Editura Corvin, 2010.

în , 1971, 8, pp. 275-276.

, în, 1972, 9, pp. 112-114.

, în, 1974-1975, 11-12, pp. 149-152.

Lucrări publicate

Articole din periodice:

:

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

Îndrumător în Arhivele Statului

judeţul Hunedoara

Pentru libertate şi unitate

naţională. Documente hunedorene, 1848, 1920.Volum întocmit de Ion Frăţilă, Vasile Ionaş,Dumitru Barna, Viorel Vânătoru

Izvoarele răscoalei lui Horea.

Seria A. Diplomataria

Orăştie - 775

Comuna Rapoltu Mare : schiţă monografică,

Roşcani, Mihăieşti, Panc, Panc-Sălişte: file de istorie,

Baia de Criş;

Casa de păstrare Petroşani (1901-1948) Sargetia

Conscripţiile urbariale ale satelor Ormindea, Meria şi Lunca Cernii din anul 1820

Sargetia

Convenţia referitoare la corăbierii de pe Mureş încheiată la 10 ianuarie 1721

Sargetia

1


68Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

�

Date privind populaţia iobăgească a domeniului Hunedoara la 1725 Sargetia

Urbariul satului Miceşti din anul 1766 Apulum

portul populaţiei din judeţul Hunedoara la Unirea Transilvaniei cu România

Sargetia

Cetatea Deva – reşedinţa unui voievod nesupus Magazin Istoric

Fuga ţăranilor de pe moşii oglindită în documentele păstrate la Filiala Arhivelor

Statului, judeţul Hunedoara Sargetia

Administraţia românească a comitatului Zarand între anii 1861 şi 1879 Sargetia

Conscripţia satului grăniceresc Cugir din anul 1766, Apulum

Administraţia românească a comitatului Zarand între anii 1861-1879 Sargetia

Contribuţii la istoricul instituţiei comitatului Hunedoara în secolul al XVIII-lea

Arhiva Românească

Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale Arhiva Românească

Emigrations du comitat Hunedoara dans le Banat dans le deuxieme moitie du XVIII-e

siecle Das Banat im 18. Jahrhundert

Conscripţiile fiscale din Transilvania în secolul al XVIII-lea Annalles Universitatis

Apulensis. Seria Historica

Fondul personal profesor Silviu Dragomir Revista Arhivelor

O Diplomă de confirmare a privilegiilor târgului Baia de Criş

Reformele fiscale din Transilvania în secolul al XVIII-lea

Un document românesc referitor la Răscoala lui Horea

, în ,1974-1975, 11-12, pp. 377-378 (în colaborare cu Ion Frăţilă).

, în , 1975, 13, pp. 405-433.

, în, 1979, 14, pp. 465-474 (în colaborare cu Ion Frăţilă).

, în , 1982, 16, nr. 7, pp.33-35.

, în , 1984-1985, 18-19, pp. 221-227

, în ,1986-1987, 20, pp. 327-335

în , 1988, 25, pp. 333-350(în colaborare cu Ion Frăţilă).

(II), în ,1994, 21-24, pp. 413-436

, în, 1995, 1, nr. 2, pp. 40-44.

în , 1996, 2,nr. 2, p. 129-131.

, în , Timişoara, 1996.

, în,Alba Iulia, 1997, 1 pp. 63-72.

, în , 1997, 52, nr. 2, pp.224-227.

, în Revista Arhivelor,2000, 1-2, p. 90-97.

, înAUA, 2000-2001, 4-5, pp.79-80.

,AUA, 2002, 6, nr. 1, pp. 97-98.

Ciprian DRĂGAN

.

.

.

A

�


69Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Un oaspete revenitpe meleagurile natale

Lansările de carte au devenit o activitateobişnuită a bibliotecii noastre, un momentcultural mult aşteptat de cititorii noştri. Laînceputul lunii septembrie, în elegantaambianţă a Salle ' r din incinta Deva Mall, aavut loc o întâlnire cu filo oful şi scriitorulBogdan Adrian TOMA care şi-a lansat aiciromanul intitulat „Natură moartă cu înger”apărut la Editura Călăuza v.b. din Deva.

Ori de câte ori Biblioteca JudeţeanăOvid Densusianu Hunedoara-Deva

organizează lansarea unei noi cărţi, avemsentimentul extrem de plăcut al datorieiîmplinite. Pentru că aceasta este datoria noastrăca bibliotecă publică, bibliotecă judeţeană,aceasta ne este menirea: să aducem cât maimulţi prieteni ai cărţii în jurul nostru şi să leoferim tot ce este nou în materie de slovătipărită.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!spunea cu ani în urmă Tudor Arghezi, cuvinte ce răsplătesc truda şi migala cu care scriitorul îşiaduce la lumină cartea şi o aşează plin de speranţă în mâinile cititorilor pe care îi vrea cât mainumeroşi. Filosoful şi scriitorul Bogdan AdrianTOMA a venit la noi ca la nişte vechi şi buniprieteni, ca să ne dăruiască prima lui carte.Domnia sa vine de departe, tocmai dinîndepărtata Americă, dar a venit cu dorinţa de ase lansa editorial aici, în judeţul în care a văzutlumina zilei.

Bogdan Adrian TOMA s-a născut laHunedoara şi încă din liceu a manifestatînclinaţie şi pasiune pentru literatură. Studiileuniversitare le-a urmat la Cluj-Napoca, castudent al Facultăţii de Filosofie a UniversităţiiBabeş-Bolyai unde îşi va susţine şi teza de

doctorat în filosofie cu tema Ş oala sofistică şi

d Os

„ ”

„ ”

„ ”„ c Imagini de la lansarea romanului


70Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

moştenirea ei în filosofia occidentală , după cesusţinuse dizertaţia de masterat cu temaInterpretări aduse de Noica idealismului

platonician . A debutat publicistic în coloanelerevistei clujene , a colaborat apoi laprestigioasa revistă , tot din Cluj-Napoca, dar a fost prezent şi în paginile altorimportante reviste literare din ţară.

La Hunedoara, a fost un membru activ şiapreciat al , unde şi-aprezentat creaţiile literare. A desfăşurat la Devaimportante activităţi în domeniul universitar şial relaţiilor externe din cadrul ConsiliuluiJudeţean Hunedoara.

Pasiunea pentru creaţia literară are oprimă întruchipare în romanul Natură moartăcu înger , carte care s-a lansat de curând laDeva. După cum însuşi mărturiseşte în Notaautorului, romanul a fost scris în câteva luni aleanului 2005, fiind „o carte unde povestea estemai puţin importantă, iar decorul şi mai puţinimportant. Tot ceea ce m-a interesat au fostgândurile personajelor, relaţiile dintre ele,senzaţiile lor şi ilustrarea acestora .

Romanul are o structură modernă, un stilalert, un subiect captivant care îl va face pecititor să urmărească firul acţiunii cu sufletul lagură, să trăiască momente extrem de viiîmpreună cu eroii cărţii.

Scriitorul este un prozator talentat, dar şiun fin psiholog şi un atent observator alpanoramei sociale a unui timp extrem dedinamic.

Ca de fiecare dată, Editura Călăuza v.b.,poeta Mariana Pândaru Bârgău, se dovedeşte afi o excelentă cunoscătoare a ofertei literare şipublică numai literatură de bună calitate, cărţicare stau cu cinste pe rafturile oricărei bibliotecicare se respectă.

Am fost bucuroşi că am asistat la debutul editorial al scriitorului Bogdan Adrian Toma şisperăm să-l avem cât mai des în mijlocul nostru, ca prieten sincer al Bibliotecii noastre.

”

„”

„”

”

„ ”

TribunaEchinox

Cenaclului literar Flacăra

Ioan Sebastian BARA

Bogdan Adrian Tomadând autografe

Bogdan Adrian Tomaprimind o diploma din partea Bibliotecii judeţene

Scriind, construie}ti

71Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011


Recurs la raţiune

Opinii şiatitudini

ConvorbiriOrizont

Nobleţea spiritului

ArhipelagCafeneaua literară ReflexRomânia literară Dilemateca

Orizont

este titlul recentuluivolum al scriitorului Radu Ciobanu, apărut laEditura Excelsior Art din Timişoara careadună laolaltă articole apărute în ultimii ani înreviste de cultură din ţară (sub genericul

) precum şi ample dialoguri purtate cumai tineri jurnalişti dornici să afle cât mai multedespre viaţa şi creaţia acestui îndrăgit scriitor( ). Titlul volumului este dat de unarticol omonim apărut în revista , într-o„vară tristă şi grea”, după cum însuşi scriitorulmărturiseşte, articol dedicat cărţii lui RobRiemen, .

Radu Ciobanu face parte dintre aceifoarte puţini scriitori „hunedoreni”, cum îiclasificăm din considerente biobibliografice,care au depăşit cu mult succes graniţele judeţuluişi au intrat cu drepturi depline în literaturaromână de bună calitate. Şi nu e puţin lucru, într-o perioadă în care a publica, orice şi oricum, adevenit la noi un soi de epidemie greu de oprit.

Colaborator constant şi valoros al unorreviste de cultură precum (Deva),

(Piteşti), (Reşiţa),, (Bucureşti),

(Timişoara), Radu Ciobanu a scris şi scrie articole care depăşesc statutul decronici literare, fiind analize pertinente şi lucide ale unor fenomene sociale, culturale, politice care ne„invadează” existenţa în ultima perioadă. „Suntem agresaţi zilnic de atâtea aberaţii, mizerii şidiversiuni întru buimăcirea «populaţiei», încât mă simt tot mai des înhăţat în ghearele descurajării, atentaţiei de a renunţa la orice reacţie, De ce să mai scriem despre? Ne imaginăm că ne va citi şialtcineva în afară de noi, aceştia, o minoritate dependentă fiziologic de scris, de carte, de revista decultură?” (p. 27) Dureroasă întrebare, dar Radu Ciobanu este departe de a capitula în faţa mediocrităţiişi a indiferenţei faţă de cultură. Scrie, scrie, şi o face parcă din ce în ce mai bine. Alergic la subcultură,la snobism, la semidoctism şi veleitarism, simptome de care avem parte cu asupra de măsură, scriitorulîşi face cunoscut în aceste texte crezul axiologic care l-a călăuzit o viaţă întreagă. Dovadă că tabla devalori în care a crezut a fost una autentică este faptul că toate cele peste 30 de volume scrise înainte de1990 se citesc şi azi cu acelaşi interes, nu trebuie „revăzut” nici un rând, nici un cuvânt, autorul lor nuare de ce să pună croşete pentru că nu are pasaje de care acum să se ruşineze.

volum

,

Arca (Arad),

Radu Ciobanu

72Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011


Partea a doua a volumului cuprindecâteva „runde” de ample convorbiri cu reporteride cultură, convorbiri care sunt o veritabilă cartede vizită a lui Radu Ciobanu.

Scriitorul ne introduce în toposuri dragiale copilăriei şi adolescenţei, într-o Timişoarăeuropeană dintotdeauna, ferită de excesenaţionalis e, un creuzet de naţii trăitoare în bunăînţelegere, un oraş plin de farmec, cu o elităintelectuală multiculturală ce şi-a pus amprentape acest spaţiu mitteleuropean cu care scriitorulse simte profund solidar. Copilăria, familia cunumeroase ramuri, şcolile, oraşul cu străzile,prăvăliile, parcurile, cofetăriile, cu fascinantelelui librării, toate concură la compunerea şirecompunerea unui „portret al scriitorului latinereţe”, un portret asemenea pânzei luiVermeer în care artistul se redă pe sine în actulcreaţiei. Radu Ciobanu ne poartă printr-oTimişoară pe care ne-o prezentase şi în romanele

şi , aici însă tonul colocvialeste cel care imprimă , este o mărturisirefăcută interlocutorilor lui mai tineri, ca să ştie, casă aibă despre timpurile trecute o imagine cât maiapropiată de realitate.

Memoria scriitorului este nealterată detrecerea a peste o jumătate de secol, imaginile sunt vii, personajele par aievea, momentele trăite nu şi-au pierdut prospeţimea. Textul are o construcţie contrapunctică, scriitorul revine, îşi mai aduce amintede câte un amănunt, de câte o figură care i-a marcat copilăria şi adolescenţa, nu vrea să lase nimic ne-spus, îşi deşartă tolba cu amintiri aşa cum ar răsturna nestemate dintr-un sipet vechi, doldora decomori. La fel de dragi îi sunt scriitorului şi amintirile legate de începuturile sale literare, începuturipetrecute sub semnul unor timpuri în care Radu Ciobanu şi-a menţinut verticalitatea şi demnitatea.

Într-o lume în care, din păcate, aşa cum constată Radu Ciobanu, „oricine poate deveni orice”,când degringolada valorilor pare greu de stăpânit, o carte precum oferă răspunsuri lamulte întrebări cărora generaţiile actuale, tot mai dezorientate, le caută răspunsul.

Denisa T

t

nota

OMA

Arhipelag Crepuscul

Recurs la raţiune

73Vox Libri, Nr. 3 20 20( ) - 11


Elemente de contur, (Editura Dacia XXl,2011) un volum de poeme frumoase, elegante şidovedind etapa de maturitate a poetului IonScorobete, are calitatea de a ţine cititorul ancoratîn lectură, tocmai datorită personalităţii şiprofesionismului autorului. Poetul creează şi re-creează o lume care, prin permanentele salemetamorfoze ale „elementelor” aduse în discuţie,se constituie într-un flux continuu de imagini, carede care mai interesante, mai importante. În faţaacestora, sau în contact vizual şi afectiv cu ele,resorturile intimităţii cititorului rezonează cuatmosfera în care se poate evada cu plăcere,curiozitate şi respect pentru poezie din cotidianulcu ramificaţii tot mai aspre. Ca să nu le spun dure,cel puţin în comparaţie cu creaţia artistică.

Sigur că există extrem de multe pasaje-textîn poezia lui Ion Scorobete pe care, dintr-o pornirelăuntrică, aproape misterioasă, simţi nevoia să lereciteşti. Pentru că, desluşind lucrurile lesne, cufiecare întoarcere la câte-un poem, la câte-un vers,

afli semnificaţii noi, redescoperi cu plăcere, adesea cu uimire, valenţele penetraţiei spre cele maiintime resorturi ale sinelui propriu, alături de autor, într-un crescendo lirico-impresionist irezistibil.Este, fără doar şi poate, chemarea artei autentice întru cuminecare a cititorului.

Poemele scorobetiene au personalitate sau, ceea ce se cheamă, un sistem joncţional autor-cititor atât de complex, însă funcţionând atât de eficient, încât ne integrăm în contextul demiurgic alproducătorului de artă fără efort deosebit.

Astfel, comunicarea cu opera de artă are loc atât prin contact vizual – lectura, ca act fizico-opticîn sine – cât şi emoţional, prin co-existenţă doar aparent ciudată, fiindcă, de fapt, ea nu este decâtefectul receptivităţii corecte, rapide şi profunde a mesajului artistic. Şi aş exemplifica afirmaţia cutrimitere la penultimul poem din volum – – scurt-scurt, dar care, din punctul meude vedere, lămureşte convingător semnificaţiile şi o grămadă de aspecte simbolice din creaţia lui IonScorobete.

Aşadar, să citim:(…) (pag. 119).

POEM LAMERIA

Înregistrat într-o căpiţă de fân la mâna / zilei şi a nopţii / deasupra unuimormânt verde / al ierbii / aud greierii la chitara îngerului aiurea

„Elementele” poetului

Ion Scorobete

Ion Scorobete

74


Ajuns aici cu lectura, adică la acestsubtil jurământ de credinţă faţă de obârşii,constatăm, fără echivoc, sorgintea laturiisentimental-nostalgice a autorului, seva, defapt, care-i alimentează şi partea deluminozitate şi optimismul din versuri precum

( , pag. 88).

E, şi ne convine să acceptăm, asul liriciilui Scorobete. Însă, urmărind cu atenţieexpresia epică, el este şi atuul care, într-un jocinteligent de imagini, poate fi tâlcuit şi dreptcapcană a unui demers lirico-tactic. Aceasta,pentru că, aducându-l pe efesianul Heraclitîn… poem, cu un rost bine determinat, poetul neobligă să ne re-amintim inclusiv – deşi sunăcam forţat – de conceptul heraclitian .Ideea, oarecum obsesiv-retorică la Scorobete,este precedată şi de versurile:

(…)(pag.

67, poemul SORGINTE).

Or, se ştie că, pentru filosoful presocratic din Efes, elementul primordial a fost , că totul seaflă în permanentă schimbare. O exemplificare în acest sens ar fi poemul (pag. 5), pecare îl consider preambulul întregului eşafodaj lirico-scorobetian al cărţii. Alternanţa, sau, altfel spus,pendularea sat-oraş-sat a poetului este, în sine, o evoluţie-ilustrare a metamorfozelor.

Metaforele, cu rost de a da greutate ideii, de a crea atmosfera trebuincioasă construcţieilirice, asigură textului căldura şi trăirile unei realităţi de care poetul nu se dezbară ci se contopeştesupunându-i-se cu un fel de bucurie a momentului. Poemul face parte intrinsecă dintre cele carefocalizează spre locul de baştină al poetului, direct sau mai pe ocolite, întreaga sa creaţie lirică:

(…)(…)

(pag. 5).

De-aici, cred eu, derivă, şi trebuie să acceptăm, şi conceptul lansat de Nietzsche (, completat” apoi de Eliade , dacă avem în vedere, iar motive

sunt destule s-o facem, desele incursiuni ale poetului spre locurile natale – satul Meria, MunteleRusca… – concept care, în poematica lui Ion Scorobete, se întâlneşte aproape la fiecare poem.

Naşterea e bucuria însăşi / sinea laptelui /silenţios sferocit // fără scop curge lumina / dintrupul încins / şi ce e mai adânc decât / un astfelde ţâşnet frumos / în albia lui heraclit//

panta rhei

nici trupul nu emineral decât copie din tabloul lui mendeleev /căci se aud cuvintele în gramatica relaţiei /precum în relicvă paşii lui ulise / focul mădistribuie în labirintul de unică folosinţă

prinvenele mele curg sevele / muntelui rusca/prezenţa lor se certifică/în neacomodarea paşilor mei / cuasfaltul / aruncat vraişte pe cărările urbei / prin ochii mei dragostea / nu trăncăneşte / e mutăca o fericire / instantanee / a murmurului cernei / pe albia căreia sui cheile / prin inima mea seaude clopotul / ierbii/

d' ÉternelRetour Le Mythe de l'éternel retour

ÎMBRĂŢIŞARE

GENE LOGIE

„

foculA

) ( )

Vox Libri, Nr. 3 20 20( ) - 11


75Vox Libri, Nr. 3 20 2011( ) -

Evident, ceea ce asigură, între altele, unitatea volumului este grija autorului de a (ni) se înfăţişaîn cele mai neaşteptate ipostaze… umane, dar şi de stăpân al mijloacelor de exprimare putând ficircumscrisă unui aluziv postmodernism proiectat în tărâm realist cotidian. Tuşele lirice, aparenttributare unui oarecare descriptivism, scot realul din condiţia sa, adesea aflată în pericolul de…banalitate accentuându-i orânduiala în existenţă:

( pag. 103). Fără îndoială, Ion Scorobete este unul dintre poeţii noştri contemporani cualură artistică intersectândă cu aceea a lui Alfred de Vigny, comentată/analizată de Georges Poulet( , Ed. Univers, Buc ş 1987, pag. 223).

Observator atent, „comentator” avizat şi adept al principiului că poezie se găseşte în oricarelatură a existenţei, Ion Scorobete se dovedeşte (şi) în acest volum unul dintre creatorii de poezieromâni contemporani care, fără să epateze, impune prin seriozitate, talent şi bogăţie de imagini pecare le explorează/exploatează cu incontestabilă pricepere. Poemele sale sunt decupaje din materiabrută a realităţii/actualităţii prelucrate apoi cu migală spre a se constitui mai apoi tot atâtea căi spresufletul şi mintea cititorilor. Interesant este că ele nu par să se adreseze unui receptor virtual – cum seîntâmplă la îngrijorător de mulţi autori de azi – ci unuia foarte concret, care să-l însoţească pe poet îndemersul său spre cunoaştere, înţelegere şi implicare într-un realism nu tocmai cumsecade:

( ,pag. 71).

Să nu-l înţelegem greşit pe poet! El nu ne transmite un mesaj nici măcar de relativădisperare, ci, conştient de meandrele vieţii convergând spre Marele Final, le exprimă în versuricare, cel puţin în unele cazuri, parcă îşi pierd din muzicalitate. Dar câştigând în forţă! Fără să fie,neapărat, dure. Nu, este doar un tip de sobrietate, de încunoştinţare corectă asupra eului, asuprapersonalităţii sale de om şi de artist, adept al principiului terenţian

. De-aceea, nu e deloc de mirare că, pentru a înţelege cât mai corect poeziascorobetiană, trebuie să o re-trăim alături de poet, trebuie să-l însoţim, cum spuneam... Şi vom fi încâştig!

, ne atrage el atenţia. ( , pag. 59).

Ar fi nepotrivit să nu-i acordăm această circumstanţă, să nu fim de acord cu el… Poemeledintr-un ciclu nenumit, dar care ar merita numele parafrazat de… , atestă nu doarspiritul creatorului uimit în faţa realităţilor cu alură exotică:

( , pag.78), ci şi spiritul său practic, de observator sensibil, cu dorinţa / obligaţie de a comunica şi altoraîmplinirile sale…

Nu e singura poezie, ci multe altele din volum ne transmit un fel de bucurie calmă, deluminozitate specifică, şi specială!, când sufletul şi mintea intră în contact direct cu arta, cuvalorile ei.

Dumitru HURUBĂ

astăzi poştaşul s-a remodelat nu mai aduce / decâtchitanţe citaţii obscure / invitaţia de a nu părăsi / lectura plicului negru înseriat / de iluzii în celuloid /şi reclam / înfoliate de la selgros de la real / acum le aruncă în gura cutiei / pe săturate/

,

înperegrinarea febrilă prin / noroaiele timpului / palmele tatălui meu s-au aşchiat zi de zi / până s-auaşezat paralele / în aceeaşi pungă de plastic / sorbind din setea de viaţă / umbra//

homo sum, humani nihil a mealienum puto

lecţia la care m-a înscris mama natura / înaintează în arta de a muri / pe orbita patimilor / cuo busolă la purtător / deretică prin magazia din dotare / învăţătorul / ştiindu-se de-a pururineştiutor

et in Poemia egoeu mângâi cu sufletul veşmântul /

antemergătorului meu de la capătul / firului necuprins / care s-a lăsat cotropit de ideea că / aşezândo piatră pe alta / verticala nu se va sfârşi vreodată / sub rădăcinile copacului//

eSCRISOARE

METAMORFOZELE CERCULUI

IDENTITATE

TABU

KATARUM

ure ti

76Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

�

�

�

Mă agăţ de câte un fir de pai, măîncurajez şi eu cu ce pot, cu ce apuc. Cum eacest gând al lui Eugen Simion, pornind de laCioran :

„Inconvenientul de a te naşte ? De ce nuinconvenientul de a fi etern, nefericirea de apurta sentimentul limitei în tine, de a fi obsedatde o perspectivă a sfârşitului, de a fi mereuîncolţit de timp, strivit de spaţiu, boicotat deistorie ?! A trăi cu acest orizont în faţă – iatăfapta de eroism a omului, iată – spus simplu, înproza cea mai curată – măreţia individuluicare, cu moartea în suflet, încearcă săîntâmpine momentul prin curajul actelor sale.La întâlnirea cu moartea, el nu vrea să vină cu

mâinile goale. Aşa au apărut catedralele, aşa a apărut civilizaţia. Ca o sfidare a condiţiei noastrelimitate, ca o revoltă faţă de durata noastră precară. Grandoarea omului începe în clipa în care,înţelegându-şi condiţia, încearcă s-o depăşească. Disperarea nu este un act de curaj. Pesimismuleste filozofia indivizilor comozi.Afi este mai greu (şi, prin aceasta, mai nobil) decât a nu fi.Afaceeste verbul cel mai nobil din vocabularul nostru. Logic ar fi ca inconvenientul de a te naşte să facăinutilă filozofia, . Dacă totul este inutil, de ce ar fi utilă eseistica despre inutilitate?”

Doar că viaţa are greţosul obicei de a ataca neloial, de a lovi sub centură, de a umili. Cânddurerea te încovoaie ca pe un animal rănit, când n-ai nici o putere asupra ei, când te simţi degradatfizic, umilit biologic, atunci a fi e într-adevăr teribil de greu iar a face devine o imposibilitate. Peacest teren se împlineşte duşmanul cel mai redutabil al oricărei făptuiri : deznădejdea care aducecu sine înceţoşarea tuturor perspectivelor.

Aseară, la tv., ( ) de Gavras, cu François Marthouret şi SimoneSignoret. Film politic despre cum se devoră comuniştii între ei. Sastisit de istoriile astea sordidepe care noi, cei de aici, le cunoaştem foarte bine din realitate…

Katherine Mansfield, această plăpândă făptură care a suferit atâta înainte de a seprăpădi la 35 de ani, găsea resurse pentru a afirma asemenea lucruri :

„Viaţa fără muncă… mai curând mă sinucid. Deci munca este mai importantă decât viaţa.”

„Doar cinstea rămâne la urma urmelor. O, tu, care vei veni după mine, vei crede în ea? Încele din urmă adevărul este singurul lucru la care merită să ţii. […] Toate celelalte aduc şidezamăgiri. În orice caz, eu îi acord adevărului şi numai adevărului toate zilele pe care le mai amde trăit.”

l'écriture

Mărturisirea L`aveu

Glose r@zle]e

77Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

„Nu vreau să mor fără să-mi fi însemnat ideea mea: că suferinţa poate să fie dominată. Şiam convingerea că nu mă înşel. Ce trebuie să facem? Nici nu poate fi vorba, aşa cum se spune, de

a trece pe lângă ea .Asta-i o iluzie. Trebuie să ne supunem, să nu ne împotrivim. S-o acceptăm.Să nu ne lăsăm copleşiţi. S-o privim fără rezerve. Să o facem un mod de viaţă. Tot ce ne dăruieşteviaţa suferă schimbări. Aşa că suferinţa devine Dragoste. Ăsta-i tot misterul. Asta-i ceea cetrebuie şi eu să fac. Trebuie să trec de la dragostea personală la o dragoste mai mare. Trebuie sădau vieţii întregi ceea ce am dat unei părţi a ei. Calvarul de astăzi o să treacă… sau o să mătermine. Dar nu va dura mult timp. Mă simt ca un bărbat cu inima sfâşiată… dar care mairezistă… rezistă ! Ca şi în lumea materială, în lumea spirituală durerea nu ţine o veşnicie […]”

Apar atâtea cărţi bune încât am dat într-o adevărată bulimie a lecturii. Azi m-am întorsdin oraş cu mult aşteptatul al lui Virgil Nemoianu. Am părăsit-o (temporar) peexsangua Katherine M. pentru acest op colocvial plin de viaţă, din care, până seara, am şi devorataproape o sută de pagini. Porneşte, cum şi eu am făcut în l, de la aceeaşi idee ainsulelor de amintiri. Pentru mine, cu un farmec în plus graţie cunoştinţelor peste care dau aici, dela doctorul Nemoianu care mi-a vegheat întâia copilărie şi până la Pavel Boldea cu care uicaLampi a avut disensiuni la Viena, în epoca bellă, ori Coriolan Buracu despre care şi eu am scris.Ca să nu mai zic de lumea bănăţeană, familiară şi atât de dragă mie.

W. Barclay, în : „Poate că esteadevărat că nu există o încercare mai bună de a verifica un om, decât prin reacţia pe care o are faţăde măreţia şi succesul altcuiva.” Asta apropo de diferenţa dintre gr. (zel, invidie, gelozie,concurenţă), care poate avea şi sens pozitiv şi negativ, şi gr. (cu aceleaşi sensuri) care n-are decât accepţie accentuat negativă: phthonos e cel care nu vrea să aibă şi el o capră, ci să moarăcapra vecinului.

Reluat Katherine Mansfield fără prea mare tragere de inimă. Ceea ce mă face s-o ductotuşi până la capăt e hipersensibilitatea ei frizând maladivul, şi notaţiile acelea stranii, puţinenigmatice, care răsar la tot pasul, fără nici o legătură cu contextul: „Mai uşor este să ataci oinsectă ce se depărtează de tine decât pe una ce vine spre tine.”

Citesc noul op al lui Croh: . Anecdotică ceva mai elevată desprescriitori. Mă aşteptam la mai mult, mai ales după tam-tam-ul cu care a fost primită cartea în „Rom.lit.” Ba să nu zic că, după memoriile lui Matei Călinescu - Ion Vianu, ea se situează la cote multmai joase. Cât despre autor, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, ba chiar lasă să seînţeleagă că ar fi fost un soi de disident , când el, încă în anii 60, mai scria înarticole precum Poezie şi evaziune (informaţia o am din Matei Călinescu), în care-i „înfiera” pecei ce se abăteau de la „linie”.

Într-una din serile trecute s-a dat la Telecinematecă de Kurosawa. Trebuiesă mărturisesc cu oarecare jenă că, în ciuda elogiilor care i se aduc de peste tot (dar în caresnobismul cred că joacă un rol deloc neglijabil), nu mă omor după cinema-ul japonez. Aici, în

, e memorabilă drama în sine a sosiei, dar dincolo de asta şi de câteva cadre superbeori numai interesante, filmul nu mi-a spus nimic. Adevărul e că n-am antene pentru exotismul denici un fel. Nu intru în rezonanţă decât cu spiritul european şi cu cel nord-american în măsura încare ţine de lumea anglo-saxonă. E una dintre limitele mele de care sunt conştient.

«

„ ”

»

�

Arhipelag interior

Arhipelagu

Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament

zēlosphthonos

Amintiri deghizate

avant la lettre Scânteia

Kagemusha

Kagemusha

�

�

�

�

78Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

�

�

N

1.

2. „ ”

3.A

”

abokov: „[..] într-o operă de ficţiune de prima mână adevăratul conflict nu este întrepersonaje, ci între autor şi lume.”

E drept. Asta am şi încercat să fac în cărţile mele „de prima mână”, …,, , , unde numitul conflict s-a ipostaziat în cel de regăsit în toate

timpurile, dintre artist şi putere.

Foarte interesantă anchetă-dezbatere în Euphorion pe tema Mioriţa şi Dracula. Undedoar puţini şi fără insistenţă observă că:

O singură operă nu poate exprima esenţa spiritualităţii unui popor. exprimădoar un aspect - viziunea noastră asupra morţii. Altele exprimă alte aspecte:

, viziunea asupra timpului, , viziunea asupra creaţiei ş.a.m.d. Daracestea trei sunt aproape suficiente ca să ne definească, pentru că Timpul, Creaţia şi Moartea suntîntr-adevăr trei repere fundamentale în raport cu care orice popor se poate defini.

Mioriţa nu exprimă nicidecum fatalismul nostru. Cheia baladei stă în acel de (dacă)condiţional-prezumtiv : „Şi de-o fi să mor…” Chestie pe care a observat-o Teo Cătineanu în urmăcu câţiva ani şi pe care acum, în , o reia, dar în treacăt şi fără a menţiona sursa, IustinPanţa. Ciobanul mioritic nu se resemnează, nu reiese de nicăieri că s-ar resemna, ci îşi face doartestamentul, exprimându-şi cu ocazia asta, implicit, viziunea asupra morţii în eventualitatea că vamuri. E un realist, un pragmatic, la urma urmelor, şi nimic nu ne îndreptăţeşte să-l considerămmort : fără să excludă eventualitatea morţii, el a putut foarte bine să-şi ia toate măsurile pentru a oevita.

pune în ecuaţie Mioriţa cu Dracula nu e decât o găselniţă publicistică – fertilă, cum s-a văzut, pentru că a generat comentarii interesante – dar fără nici o fundamentare reală. Pentrusimplul motiv că nu aparţin aceleiaşi arii, nici etnologic, nici temporal. Altfel zis, mitul luiDracula nu ne aparţine. Mioriţa am moştenit-o din fondul nostru etnic ancestral, având totuşi oorigine incertă într-o lume vastă, balcanică, unde se practica transhumanţa, pe când pe Draculal-am dobândit prin atribuire târzie, dinspre apus: întâi legendele săseşti despre Ţepeş, apoiconfuzia, izvorâtă din ignoranţă, dintre Ţepeş şi „contele transilvan”, în sfârşit, elucubraţiileepice (o)culte menite întâi să satisfacă apetitul de senzaţional al unui Occident dezabuzat şi maiapoi, mai către noi, să acrediteze perfid şi pe această cale cu mare priză la un public ignorant,ideea că am fi un popor de sangvinari. Iar azi, ne străduim în fel şi chip să facem din tâmpeniaasta un „brand”. Uluitoare inconştienţă: a-ţi da cu firma-n cap ! Deşi, dacă stai să te iei după cevezi la telejurnale, mai că-ţi vine să crezi…

(...)

Ernesto Sabato, într-un dialog cu Carlos Catania ( , nr.9): „Una dinoriginile metafizice ale artei este, poate, această nevoie a omului de a salva de la inexorabilapieire o dragoste, o copilărie, un vis.”

„Literatura, arta în general, sunt activităţi sacre care nu pot fi înjosite decât cu preţulpropriei înjosiri . Despre best-seller-uri: „[…] au tot atâta legătură cu literatura pe cât prostituţiacu dragostea. Acele cărţi nord-americane scrise în echipă, cu prospectarea pieţei şi intervenţiafactorilor de decizie din edituri, pentru mine nu sunt altceva decât gunoi.”

NemuritorulVămile… Linia şi sfera Roata lumii

MioriţaTinereţe fără

bătrâneţe… Meşterul Manole

Euphorion

Lettre Internationale�

79Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

�

�

�

�

Aseară, urmărit până târziu Oratoriu de Paşti, un fel de spectacol religios, gen carecâştigă de la o vreme teren, e un fel de modă. Cel de azi e patronat de Fundaţia Memoria ,prezentat de Marilena Rotaru. Participă un cor (bun) a cărui identitate n-o mai reţin, AdrianPintea, citind-recitând psalmi şi poezie religioasă, şi părintele Galeriu în odăjdii, care îmiprilejuieşte revelaţia subită a unui cuvios şi venerabil cabotin – reluând – pe scena Ateneului! –fragmente din ritualul liturgic. Recunoscând că au fost şi momente emoţionante, mi se pare încele din urmă totuşi profund discutabilă punerea în scenă a credinţei, transformarea ei înspectacol. Să fie oare şi acesta un simptom al desacralizării lumii contemporane, al „dezvrăjirii”?Între fundamentalismul religios şi ateismul desacralizator – socotite de Kundera ( , 8-9/93)cele două primejdii ale spiritului, religia devine pentru masa spiritelor comune spectacol. Darnu un spectacol sacru, în maniera misterelor medievale, ci unul de consum, cu tot ce presupuneaceasta şi ca progres de ultimă oră a mizanscenei. Vezi şi opera rock despre patimile lui Iisus.

Cu ani în urmă, adică înainte de 89, într-un articol pentru ziarul local, scris cu nu maiştiu ce prilej, ziceam că am un soi de resentiment faţă de crizanteme din cauza conotaţiei lorfunerare. Pasajul mi-a fost cenzurat din motive pe care nu le-am aflat niciodată. Mi-am amintitîntâmplarea pentru că azi – culmea: spre a-mi alunga gândurile negre! – m-am apucat să citescultimul nr. (8-9/93) al , unde dau peste un admirabil eseu funebral – că altfel cumsă-i zic? – al lui Nicolae Balotă. Şi trăiesc o fericitoare întâlnire de gând şi de gust, ca în oricelectură memorabilă. Căci, scrie el, infinit mai frumos decât aş fi putut eu s-o fac : „Sunt superbe,cum n-am mai văzut nicicând crizantemele acestei toamne pariziene. Iată o floare care nu mi-edragă, pentru care nutresc chiar o anumită repulsie, datorită probabil asociaţiilor funerare (ca şiacel străunchi al meu care, mergând să-şi viziteze logodnica, într-o zi de toamnă din preajma lui 1noiembrie, a găsit-o în camera ei, înconjurată de crizanteme în toate vazele, ceea ce i-a produs oasemenea repulsie, încât plecând de la ea, n-a mai vrut s-o vadă niciodată, spre disperarea ei), ofloare de aur (cum arată etimologia numelui, chiar dacă nu e întotdeauna galbenă) pe care totuşi oadmir fără să-mi placă, aşa cum admiri o coroană barbară de aur vizigot sau monstrul dintr-ostampă japoneză. Oricât de proaspătă, de involtă ar fi, crizantema are întotdeauna într-însaprincipiul fanării exprimat prin frunzele moarte de pe lujerul ce poartă corola ei compusă, sferică.Mai mult decât fanarea, înscrisă de altfel în orice corp vegetal, o anumită putrefacţie perfidă dă unfarmec ambiguu, otrăvitor-atrăgător acestei flori. Artificioasă, graţiile ei opredestinau să lumineze crepusculul, pompele funebre, amorurile defuncte.”

Radu G. Ţeposu, în (11-12), face între scriitorii ardeleni şi sudişti o distincţiecare merită reţinută: „[…] ardeleanul e mai întrepid, are mentalitate de particular, de investitor, eobsedat de viitor, de perspectivă. Dimpotrivă, munteanul e mai epicurean, are mentalitatebugetară, de sinecurist, se înhamă greu şi la jugul datorinţei, e fascinat de prezent, e vicios în senssuperior, fiind sedus de luxul meditaţiei. Munteanul n-are ticuri de gospodar, ca ardeleanul. Deaici şi ironiile cu care sunt gratulaţi scriitorii transilvăneni. De aici şi reproşul de veneticichivernisiţi […] Una peste alta, însă, scriitorii ardeleni stabiliţi la Bucureşti nu şi l-ar faceniciodată idol pe Gheorghe Funar.”

În „Prepeleacul” lui din (14), C. Ţoiu: „Parvenitismul există şi înlimbaj. Sunt indivizi care abia pe la cincisprezece ani află de un cuvânt, pe care încep să-l repete la

„ ”

‘

Steaua

Vieţii Româneşti

fin de si cle

Tribuna

România literară

–

80Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

tot pasul, ca negustorii îmbogăţiţi care-şi arată ghiulurile de aur de pe degete. Cuvinte care se iau, ca râia. Iar râia aceasta lexicală te mănâncă, la intelect, şi te tot scarpini în văzul lumii…

Fenomen ce se observă la persoanele mai puţin înzestrate, la mediocrităţile clamoroase, de laultimul deputat, până sus, sus… La o personalitate cu adevărat puternică, nu vei simţi niciodatăuzul, recent, al vreunui cuvânt, suspect prin repetiţie; aşa cum şi femeile veritabil elegante nu batla ochi, părând astfel născute ”

Din jurnalul lui Eliade :

„Absurda, pernicioasa viziune creştină a câtorva sincer credincioşi. Bunăoară, JulienGreen (scriind la 7 august 1972, când trecuse de şaptezeci de ani!): Lumea vrea să ştie cine esalvat. Să fie majoritatea oamenilor destinaţi flăcărilor? / Mi-e peste putinţă să înţeleg cum poatecrede un scriitor catolic contemporan în literalitatea acestor imagini şi metafore arhaice.”(II, 263)

De aici, de la raportul dintre literă şi spirit, porneşte şi clarificarea propriilor mele relaţii cuDumnezeu. Nu pot crede literei (de altfel, nici nu ne-o cere nimeni). Nu pot crede în DumnezeulScripturilor şi al Bisericii, în reprezentarea, reacţiile şi comportamentul său antropomorf vreau săzic. Îl respect însă, îl frecventez şi îl apăr întrucât este parte constitutivă, intrinsecă a civilizaţiei şitradiţiei majore a Europei a neamului (id est a clanului) meu, în ascendenţa căruia stauşapte preoţi. De crezut, cred în schimb într-un Dumnezeu fără chip, pe care mi-e imposibil şi nicinu vreau să mi-l imaginez, entitate omniprezentă a armoniei şi echilibrului universal, a căruiprezenţă se face simţită sub efectul de feed-back şi care există probabil în ipostaza acelei luminiintense, dar neagresive, benefice, despre care vorbeşte majoritatea celor întorşi din moarteclinică.

Terminat de citit jurnalul lui Eliade cu un sentiment de regret, dar şi de apăsătoaremelancolie. Fiindcă ultimii ani sunt împovăraţi de semnele din ce în ce mai dese şi mai greu deeludat ale bolii şi bătrâneţii. Acest al doilea volum rămâne de fapt şi înainte de toate o pregnantăexpresie a tragismului existenţei prin imaginea implacabilului declin al unei personalităţi deanvergura lui – a lui, dar şi a iluştrilor săi colegi de generaţie. „Oricum vor evolua mizeriilefiziologice de astăzi – zice el – trebuie să învăţ să trăiesc cu ele” E tot ce mai putem face de la „oanumită vârstă”, dar şi asta cu condiţia ca Dumnezeu să ne îngăduie până la capăt luciditatea.

Fără nici o pauză (după Eliade şi Ciocârlie) şi în ideea de a alterna genurile, începutabrupt lectura lui Petru Popescu, . Nefericită, total nefericită inspiraţie. Căciromanul începe bine, promiţător, recunosc acuitatea observaţiei şi precizia stilului din aceladmirabil din urmă cu peste douăzeci de ani, dar de pe la pagina zece, cred (în orice caz,foarte curând), cad peste scena violului pervers din tren, tratată în manieră descriptivist-naturalistă. După discreţia şi elevata eleganţă a lecturilor anterioare, sufăr un veritabil şoc şi măsimt cuprins de o scârbă atât de cumplită, aproape fiziologică, încât nu mă mai simt în stare săcontinui, abandonez romanul şi mă refugiez urgent înapoi, în jurnalul lui Eliade. După nici opagină, îmi redobândesc echilibrul şi trăiesc o senzaţie plenară, tot aproape fiziologică, decurăţire prin spălare cu apă proaspătă.

Romanul lui P. P. va trebui totuşi citit ; prevenit acum, mă voi pregăti sufleteşte să-l străbatcu intenţia de a scrie apoi un articol, nu cronică, ci analiza acestui gen de succes. Căci încep săbănuiesc că marele său succes de public în America şi aiurea l-a obţinut prin cultivarea unor

«

.

„” .

»

« »«

»

�

y compris

Înainte şi după Edith

Prins

�

�

81Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Atelier de creatie

asemenea scene care fac deliciul acerebraţilor, precum cea care m-a blocat. Câtă deosebire faţă de! Tocmai despre această deosebire ar merita discutat.

de Léon Bloy. Mult verbiaj sofisticat. Dar şi sclipitoare reflecţii:„Sărăcia este relativă, însemnând privare de ceea ce ne prisoseşte. Mizeria este Absolută, căci eaînseamnă privare de ceea ce este trebuincios.”

Raportat la noi acest adevăr: în ultimul deceniu al „epocii de aur”, am trăit în mizerie; azisuntem doar săraci. Se cheamă că e un progres.

Alexandrian despre Gerolamo Cardano, în : „[…] el numeştesplendor (ba chiar ) o inspiraţie subită, magnifică, făcută din intuiţie şiinspiraţie. Un savant [dar şi un artist, adaug eu, diaristul] nu este complet fără splendor: Ea măapără împotriva adversarilor mei şi de nevoile care mă apasă. Provine dintr-o meditaţieingenioasă şi dintr-o lumină exterioară. Ea te face apt pentru orice; este de mare ajutor în scriereacărţilor. Şi dacă nu este de origine divină, este fără îndoială cea mai perfectă dintre lucrărileomeneşti Acestei splendor, har intelectual, i se adaugă sau geniu familiar, har profetic.”În sfârşit, Cardano „susţine că orice lucru are o proprietate secretă – subtilitatea sa – care-l facefolositor vieţii omeneşti.”

Dacă cu lucrurile sunt puţin mai confuze, am avut şansa, înrăstimpuri de graţie, s-o cunosc direct, prin proprie experienţă nemijlocită. Însuşirea pe careCardano i-o acordă în plus acestei splendor este aceea de a-l apăra împotriva adversarilor şi anevoilor care-l apasă. Dacă mă gândesc bine, imunitatea mea la răutăţi şi puterea de a nudramatiza nevoile care nu ne ocolesc, pot fi puse într-adevăr pe seama acestei .

Cioran, pe când avea 62 de ani, într-o scrisoare cătreArşavirActerian:

„Moartea e cu mult mai suportabilă decât prefigurarea morţii, decât această ruinare atuturor trăsăturilor, decât această dispariţie absolută a vechiului farmec. Să mori tânăr este fărăîndoială o nenorocire, dar mai rău decât toate este să îmbătrâneşti, să cunoşti decăderea fizică, săsporeşti numărul acestor rămăşiţe groteşti pe care nu le mai recunoaştem decât după numele lor.”

Se întâmplă, deci, şi la case mai mari… Mama tot zicea – cobea? – că decât să se vadăîmbătrânind, târâtă în decrepitudine, mai bine să moară mai curând. Şi trista aspiraţie i s-aîmplinit la 52 de ani.

Uitai să zic, ieri sau alaltăieri: am terminat , romanul lui LaurenţiuCerneţ, apărut în 93. Îmi va veni greu să-l recenzez, pentru că nu e dintre cărţile sale de vârf, iar elmi-a fost prieten de vârf în epoca noastră romantică. Aceeaşi lume umilă şi fără orizont, de micifuncţionari şi muncitori, lume a fabricilor şi instituţiilor mai mult sau mai puţin obscure, în a căreiexplorare s-a specializat. Conflictul e pe măsură, pe deasupra şi cam trenant, lipsit de tensiune.Un „bun muncitor”, după trei ani de căsnicie fără cusur, e părăsit de nevastă fără motiv aparent.De-a lungul întregii cărţi îşi bate capul să afle motivul şi rezistă tentativelor binevoitorilor care îicaută o pereche. Mai interesante decât istoria asta sunt capitolele intitulate , care, ca

-urile din meu, aduc fragmente autoreferenţiale de jurnal.

Prins

Mântuirea prin evrei

Istoria filozofiei ocultesplendor singularis

spiritus

spiritus splendor singularis

splendor

Evadare din paradis

AntractExcurs Arhipelagul

�

�

�

�

«

».

‘

(...)Radu CIOBANU

Miracolul lumii

82Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

astfel îi grăia şi îi promitea vlăstarului ce va ducemai departe lumina vieţii.

Şi cum ar putea să nu promită când, acolosus, pe Platforma Luncanilor, rămâi fără grai, iarmintea copleşită de atâta măreţie deapănă fărăîncetare singurele cuvinte care mai au loc

În acest ţinut binecuvântat de Dumnezeucopiii se nasc sub semnul tăriei, al credinţei şi alsperanţei. Nu întâmplător oamenii de aici nupecetluiesc viaţa fiilor lor în preziceri aleursitoarelor. În credinţa oamenilor din perimetrulcomunei Boşorod, ursitoarele sunt nişte zâne releasociate cu (ielele) care vinnoaptea la fereastră când se naşte copilul şi prezicnenorociri. În satul Ursici, povesteşte IoanBurcuş:

Corobea Eleonora care a trăit mulţi ani însatul Târsa spune că a auzit doar din bătrâni deursitoare dar că nu se mai pun deoarece copilulcăruia i se stabileşte dinainte soarta nu se maipoate feri de nenorocirile ursite. În satele

Cioclovina şi Alunu nici nu se mai ştie de ursitoare, dar la Chitid, în urmă cu şaptezeci de ani seîndeplinea un ritual despre care povesteşte Maica (Mladin Victoria):

…amajuns în Rai…

Heli Frumoase

Mama mé, Stana, o avut o soră la carebuna i-o pus numele Tomiţa. În noaptea în care ofăcut-o, buna o auzât la fereastă glas de muierecare spuné că fata asta are să moară când o avédouăzeci de ani. Şi aşé o fost! Tomiţa s-o măritatşi cân' o făcut (născut), ié o murit şi copilu orămas. Asta s-o-ntâmplat tomna la etatea dedouăzeci de ani.

Într-o sară, cân găta moaşa cuplocoanele, că atunci aşé era, aducé şepte plocoane, lăsa speile ( coşuri de nuiele cu care se duceamâncarea) în casă şi puné pă masă un blid cu gura în jos. Pă blid sprijuné douăsprăzăce linguri delemn cu găvanu şi cu coada înafară, pă masă. Păstă linguri puné roată brăcirea (faşa) cu care înfăşiacopilu. Să zâcé că vin ursâtoarele noaptea şi mama dacă îi atentă auza ce spun de viaţa copilului. Da

Legănatul pruncului

„Taci fiule taci / Că maica ţ’o da / Cheia Raiului…”„'Ceastă jupâneasă Mare doamnă-aleasă”/

83Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

n-o auzât nime nimic niciodată şi nici eun-am auzât, aşé că s-o perdut obiceiu.

rămânea grea

tomneau moşii omenie (masă),moaşă, moş nepoată,

nepot Omenia

s-o ducă în cârcă până acasă

. Atunci moaşa ştié care-i rostul i să grăbé săajungă la nepoată s-o ajute să facă copilu'.

tomnea ţol

era bine ca moaşa să sprijoană copilu' în cămeşa lu'tată-su ca să fie tare, ca el. fluieră laută

. Lu' Miron al meu i-o tăiat moaşa buricu' pe fluieră şi de-aia îi mort după ié, aşé zâce desună Valea Ciclovinii

dacă era ficior),deşte

să fie descurcăreţ în viaţă

Cred dar, oamenii aceştia, numaiîn soarta hărăzită de Dumnezeu căcinumai din calea lui nu ne putem feri. Deaceea au îndepărtat din viaţa lor preziceriale duhurilor rele şi au trecut ursitoarele înuitare, ori le-au pierdut în neîncredere.

Copilul ce se va naşte însă,„lumina vieţii”, nu poate fi adus pe lumeîn neorânduială, fără a avea grijă să sefacă tot ce se poate pentru ca el să devinăun om adevărat, sănătos şi puternic. Grijaaceasta, precum şi greul primelor şasesăptămâni de viaţă erau purtate de moaşă.

Femeia care îşialegea moaşa încă din timpul sarcinii.Până de curând s-a păstrat obiceiul ca însuccesiunea generaţiilor, aceasta să

provină din aceeaşi familie. Când viitorii părinţi se făcea iar dinmomentul luării deciziei, familiile se adresau cu apelativele de , respectiv

. se ţinea mai întâi la nepoţi, apoi la moşi.

În cele nouă sate ale noastre se fac glume pe seama moaşei şi nepotului. Se spune că atunci cândnepotul vine s-o anunţe pe moaşă că-i naşte nevasta, el trebuie . De laaceastă vorbă s-a ajuns ca anunţul să se facă prin gestul de a o prinde pe moaşă de mâini şi a se face că oia în spinare (spune Miclăuş Firuca din Cioclovina) ş

În Ursici este obiceiul ca, prin toată graba, acesta să aducăşi ceva de mâncare, ce are la îndemână.

Patul de naştere se (amenaja) jos, pe vatra de pământ, cu otavă şi (cearceaf decânepă) deasupra. Exista credinţa că acest contact direct cu pământul uşurează durerile facerii.Începând de aici, moaşa preia toate rânduielile străvechi de care va ţine seama, inclusiv rolulursitoarelor bune.

Nana Eleonora Corobea ne spunea căBuricul copilului era tăiat pe sau pe pentru ca acestuia să-i

placă să cânte, mărturiseşte nana Firuca. Nea Adam Burcuş de la Ursici spune că se mai tăia

buricul cu foarfece de tuns oile, ori cu barda de cioplit lemn ca să devină cioban ori meşter iscusit( iar dacă era fată se tăia buricul pe furca de tors ori pe suveica de la război pentru adeprinde bine aceste îndeletniciri. Buricul se lega cam la două-trei de burta copilului, cu aţă, iardin bătrâni se ştie că era bine să fie legat cu fire de păr din capul mamei. După ce cădea buricul uscat, selega în colţul năframei de la capul pruncului, iar la vârsta de şapte ani i se dădea să dezlege nodul de laaţă. Scopul era ca acest copil .

Ursitoare

84Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Prima scaldă se făcea imediat după naştere şi nu oricum. Moaşa trebuia să aibă grijă să opregătească aşa cum trebuie pentru ca noul născut să dobândească toate calităţile dorite de părinţi.Punea în apa de scaldă apă (sfinţită), flori oglindă

(mai nou creion şi hârtie) clopoţel şi pe lângăacestea trecea prin scaldă tot felul de unelte specifice pentru băieţi sau fete în funcţie de deprinderile pecare urma să le dobândească (secure, sapă, fus etc.). În scaldă se mai punea un bănuţ cuide fier ochi de lup iar cine aveacurajul, ungea copilul cu unsoare de urs.Acest lucru era însă cam riscant, spune neaAdam Burcuş de laUrsici pentru că noul născut

După scaldă copilul era înfăşat înscutece de pânză de cânepă (în satele deşes Boşorod şi Chitid) sau de lână(fină, neaspră) în satele de munte şi apoiera legat cu brăcirile de lână ale mameicare se pregăteau special pentru a ţine locde ş (faşă). În acest scop, moaşa coseaîn capătul ei propriul inel de argint(Ursici) care va fi lăsat acolo până după

(la 40 de zile de lanaştere) şi un să nu se deoachecopilul. Se auzea din bătrâni căse dădea prin pentru ca noulnăscut să aibă tăria, agerimea şi rezistenţala boli a lupului. Acest ritual nu se maipăstrează ca regulă la naştere, dar în Târsaşi Ursici se mai practică şi astăzi în cazulîn care copilul este bolnav şi nu i se află

leacul. În astfel de situaţii i se dă copilului ţâţă mulsă prin (trahee uscată de lup), iar laTârsa i s-a dat copilului să sugă cu biberonul prin gură de lup (care este anume pregătită în acest scop).Bunica (din Târsa) povesteşte:

(mama fetiţei, care rămăsese acasă cu treburile gospodăriei şi cu un copil maimare cu doi ani)

Moaşa pregăteşte şi (primul culcuş), aşezând pe marginea de la capul copilului brăcireroşie în cruce şi un bănuţ bătut cu un cui. În trocuţă se mai pune sub otava de aşternut o (unsăculeţ mic) din pânză, în care sunt cusute tămâie, cui şi usturoi pentru ca nici un

După ce rânduia copilul, moaşa se ocupa şi de mamă pe care o ungea peste burtă şi spate cuunsoare, o învelea strâns cu un ştergar şi o lega cu .

(placenta) era dus şi îngropat de tatăl copilului la colţul dinspre miază-noapte al casei,unde curge apa de pe streaşină pentru a fi spălat tot timpul şi a nu spurca (curtea).

Moaşa îşi vizita zilnic nepoţii până la şase săptămâni. O încingea pe mamă, o ajuta la treburilegospodăreşti şi îi ducea trei sau şapte . Acestea erau constituite din mai multe feluri de

molivită să fie frumos ca florile, să fie mândru şifălos, ţăruză şi tăbliţă să înveţe carte, să cânte frumos

să fie bănos,să fie tare ca fierul şi ferit de duhuri rele, să fie ager la vedere ca lupul,

are să fie tare ca ursu' da'poate să fie şi nărod ca el.

bircă

fa ie

molidva mameiciocot roşu

ţâţa întiagură de lup

grigău de lup

Anu' trecut (1992) am fost cu fata asta în spital la Deva şi la Hunedoaraşi n-am cunoscut nimic. Nu ştieu doctorii ce are că era tot mai rău şi plânjé de ţî să rupé sufletu. Atuncii-am spus la fata mé

să ceară la nana Mina gura de lup şi, acolo în spital am băgat bibironu în ié şi i-amdat să sugă. De atunci s-o liniştit fata şi s-o făcut bine. Acuma Doamne-ţ' mulţam, i-o trecut de tot.

trocuţacoscă

muroi, sterigoi, duhrău ori Muma Pădurii să nu se poată apropia .

brăciri

Locuocolul

plocoane

După scaldă„ ”

85Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

mâncare pe care le aşeza într-o , deaceea se zicea că moaşa

Pentru a nu- ţ i face ş(sperietură) copilul nuputea fi lăsat singur în odaie până la botez.Dacă mama nu avea încotro, trebuia săaşeze lângă el ca pavăză un vătrai sau altobiect de fier. Ca remediu pentru plânsulîndelungat al pruncului erau chematebabe care ştiau

Atunci când copilul râdea însomn se spunea că Domnul Iisus îizâmbeşte, iar când scâncea, că îl ceartăMaica Domnului. De asemenea nimeninu era lăsat să sărute nou născutul. Numaila plecarea la botez îl săruta peamândoi obrajii ca să i se facă .Femeile nu aveau voie să viziteze prunculîn perioada în care (îmbolnăvească) Toţi cei care veneau să vadăcopilul înainte de botez trebuia să-i dea mamei să bea dintr-o cană cu apă, înainte de plecare. Aceastase făcea pentru ca persoana respectivă (laptele) femeii.

La botez era dus de moaşă şi, înainte de plecare aceasta îl juca în braţe apoiîl punea pe prag şi mama trebuia să treacă de trei ori peste el adică să nu facă bube Întot timpul când se aflau la botez, mama cânta, socotea, citea, juca, lucra cu toate uneltele de prin casă şicurte pentru ca fiul ei să fie harnic, gospodar şi luminat la minte. aducea copilul de la botez şi-lpunea pe masă pentru a fi în viaţă de unde-l lua mama ş .

Dacă copilul se năştea cu sau alte semne pe corp, mama se aşeza în prag duminicădimineaţa când bătea toaca la biserică şi, ţinându-l în braţe trebuia să-şi amintească dacă a furat flori,fructe, dacă a dat cu piciorul ori a luat în braţe animale cu blană sau dacă s-a mirat de vreun om pocit,gesturi, apucături nelalocul lor, apoi să rostească cuvintele:

Mai neplăcut era când pruncul se scăpa pe el sau nu spunea (după ce începea să vorbească şi săînţeleagă), mama ieşea în drum duminica dimineaţa când mergeau oamenii la biserică şi torceaînaintea lor. Aceştia o întrebau cum de lucrează duminica (clopotul)

Răspunsul era:

Şi astfel, trecând de la dorinţa de a creşte oameni de frunte la necesitatea de a ocroti firavelevieţi de boală ori apucături rele, fiecare gest al moaşei, al mamei şi îşi au rostul şi locul binestabilit. Mai sunt rânduieli care se păstrează şi astăzi, altele sunt însă de mult uitate ori trecute înlegendă. Spiritul străbunilor noştri ne îndeamnă să nu uităm şi dacă mai putem, să mai furămneantului câte o fărâmă din tainele ce le-au lăsat, pentru că numai astfel, vom fi binecuvântaţi cutrainice rădăcini ce-şi vor trage seva din înţelepciunea şi taina lor.

ARIAN

speieduce cu speia.

ucăde Muma Pădurii,

să descânte de MumaPădurii.

nănaşagropiţe

nu erau curate, ca să nu-l spurce .

să nu-i ia ţâţa

să se facă jucătoriu,ca să nu se spurce .

Nănaşaom de frunte, i-i dădea să sugă

flori

Eu îmi sărut băiatu’ / Să să ducă miratu.

când trage harăngul la bisericăde adunare. Nu te mira de mine că torc duminica, miră-te de copilu' meu care nu spunecân' face lipsa!

nănaşei

,

,

,

Mariana M

Botezul pruncului

Primele zece din lume

86Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Propun să părăsim, de această dată, oraşele străvechi cu clădirile lor legendare ale căror istoriise pierd în negura misteriosului Ev Mediu, să uităm o clipă de acea dorinţă umană care îndeamnă lacreaţii din ce în ce mai ambiţioase pentru a dobândi un loc în topul istoriei civilizaţiei şi a culturii şi săne îndreptăm atenţia către altfel de minunăţii, mai puţin somptuoase, mai puţin spectaculoase, dar celpuţin la fel de importante precum cele de până acum.

Vom vorbi despre cele mai vechi grădini botanice. Ele, raiurile prin care au trecut marile spiritealături de marile genii umane care au imaginat aceste superbe oaze de reconfortantă linişte, ne desfatăprivirile şi ne tămăduiesc sufletele cu multitudinea plantelor rare care au şi o deosebită însemnătateştiinţifică.

Aşadar, vom fi martorii cultivării unei mari varietăţi de plante, supuse unui studiu absolutştiinţific, din care rezultă modalitatea prin care aceste plante s-ar putea adapta diferitelor medii, uneorifoarte departe de arealul lor de răspândire, modalitatea de înmulţire a speciilor rare sau ameninţate dedispariţie precum şi de catalogarea lor. Această îndeletnicire însă nu este apanajul epocii moderne.Înfiinţarea grădinilor botanice a început în secolul al XVI-lea şi ordinea lor este una firească, dacăţinem cont, cu stricteţe, de anii în care fiecare a fost creată.

Primul document scris despre Leipzig(denumire ce provine din cuvântul slavînsemnând „tei”) este din 1015, întocmit decronicarul episcopului Thietmar din Merseburgşi a fost ridicat la rang de oraş cu privilegiicomerciale în 1165 de către Otto cel Bogat.Începând din Evul Mediu şi până astăzi, Leipzig-ul şi-a păstrat faima de oraş comercial deimportanţă internaţională.

Odată cu înfiinţarea Universităţii, în1409, oraşul a devenit un important centru pentruDrept şi Industria de Publicaţii al Germaniei, iarîn momentul de faţă aici se află sediul ÎnalteiCurţi. La această universitate, pe lângă alte

personalităţi, a studiat şi marele filosof şi matematician Gottfried Wilhelm Leibniz, născut chiar înLeipzig, în 1646.

Leipzig-ul însă nu este cunoscut doar ca Oraşul Târgurilor, ci şi ca locul de desfăşurare abătăliei „naţiunilor” împotriva lui Napoleon. Monumentul cunoscut sub denumirea de „MonumentulBătăliei Naţiunilor” comemorează victoria asupra lui Napoleon.

La scurt timp după reforma universitară din 1539, când Maurice, elector de Saxonia, a donatmănăstirea dominicană Sf. Pavel, în anul 1542, grădina mănăstirii s-a transformat înnăscându-se astfel una din cele mai vechi grădini botanice din lume.

l

1 LEIPZIG GERMANIA. –

lipsk

Hortus medicus

Gr@dini botanice

1


87Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Grădina a fost distrusă în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Universitatea, în 1648, i-aalocat un nou teren unde a fiinţat până prin anul 1875 având o seră construită în 1840 şi peste 10000 despecii de plante. Ca urmare a unei decizii judecătoreşti, în 1876-1877, grădina a fost din nou mutată, dedata aceasta pe amplasamentul unde funcţionează şi astăzi.

Iniţial a avut o suprafaţă de 2,8 ha şi o seră de 1232 mp extinsă ulterior de mai multe ori.Grădina a fost distrusă integral în timpul celui de Al Doilea Război Mondial împreună cu tot

oraşul transformându-se într-o imensă groapă de gunoi. Nimic nu a mai rămas din multele şi rarelespecii de plante, de pe mai toate continentele. Lumea privea consternată la marele morman de ruine depe locul fostei Grădini Botanice şi stafia oraşului Leipzig, oraş în care au învăţat Johann Wolfgangvon Goethe şi Richard Wagner, unde a concertat Johann Sebastian Bach.

Deşi reconstrucţia grădinii a început în 1954, renovarea completă s-a realizat abia în perioada1992-2004 când i s-au adăugat cinci noi sere.

Astăzi Grădina Botanică posedă peste 7.000 de specii aranjate pe criteriu geografic începândcu zone de câmpie din Europa de Est şi Asia, zone de pădure din emisfera nordică etc. iar sera, cu osuprafaţă de 2400 mp, găzduieşte plante exotice de pe toate continentele.

Destinul acestei opere unice, lucrare majestuoasă, a fost mai mult decât tragic dar data naşteriisale, 1542, o situează, indubitabil, printre primele grădini botanice din lume.

De data aceasta, vom continua anevoioasadar frumoasa noastră incursiune în misterioasaviaţă a botanicii, în frumosul oraş italian Padova.

La Cita Padova este aşezată pe cursulfluviului Bacchiglione, în nordul Italiei, şi estecapitala provinciei Padova. La vest, nu departe dePadova, ori Potavium cum au numit-o romanii, seaflă frumoasa Veneţie despre care tot romanii,inspirându-se dintr-o legendă, sugerau că ar fi fostconstruită de către eroul troianAntenor.

Primele însemnări despre Padova dateazădin 302 î.H., şi au fost făcute de către istoriculroman Livy.

Oraşul a continuat să prospere, aşa încât,între secolele XI şi XIII, a devenit unul dintre cele mai importante oraşe ale Italiei. Mărturie staubijuteriile arhitecturale ca Palazzo della Ragione construit în 1218, Palazzo del Capitano 1532, (aziLibrăria Universităţii) ori superba statuie ecvestră din bronz, opera lui Donatello, din 1453,reprezentându-l pe faimosul conducător Erasmo da Narni, supranumit Gattamelata.

Frumuseţile naturale ale oraşului l-au atras pe marele Dante, care a trăit pe acele meleaguri, înacelaşi timp cu Sfântul Anton, cunoscut lumii ca Sfântul Anton de Padova - Făcătorul de Minuni,înmormântat în superba bazilică ridicată în memoria sa.

Nici pictorii celebri ca Giotto, Tizian n-au ocolit zona. Ei şi-au expus operele în splendidaCapella degli Scrovegni.

2 PADOVA ITALIA. –

2

88


Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

În faţa bazilicii Sfântul Anton, în urma hotărârii Senatului Republicii Veneţiene, în anul 1545,s-a înfiinţat grădina botanică, afiliată Universităţii din Padova, cu o suprafaţă de 22.000 mp, protejatăde un zid circular.

Edilii acelor timpuri, ca mai toţi italienii, îndrăgostiţi de arte şi de frumos, au avut grijă caObservatorulAstronomic al lui Galileo Galilei şi Biserica SfântuluiAnton să fie înconjurate de aceastăgrădină botanică.

Deşi proiectul i se atribuie arhitectului Andrea Moroni, creatorul a numeroase monumente dinPadova, adevăratul „părinte” a fost nobilul veneţian Daniele Barbaro.

Destinaţia sa iniţială a fost cea a cultivării plantelor medicinale pentru producerea unor remediinaturale precum şi pentru a ajuta studenţii să deosebească plantele recunoscute ca remedii de cele carenu puteau fi folosite în medicină. Ulterior colecţia grădinii s-a îmbogăţit cu numeroase plante exoticeaduse din toate colţurile lumii, apoi cu un herbarium, o bibliotecă precum şi numeroase laboratoare decercetare.

Încă din secolul XVI, grădina avea sistem propriu de irigare asigurat de un hidrofor gigantic.Modificările constructive aduse formei iniţiale au fost puţine. Astfel în 1704 s-au ridicat patru

porţi exterioare, în sec. XVIII, perimetrul exterior a fost marcat cu balustradă făcută din stâncă adusădin Istria precum şi statui amplasate pe lângă porţi reprezentându-l pe Theophratus ori Solomon.

În prima jumătate a secolului XIX, s-au construit aşa-numita Casă Verde şi Teatrul Botanic,purtând portretele unor botanişti celebri.

În prezent, în incinta Grădinii Botanice se adăpostesc numeroase specii rare de plante dinîntreaga lume, se fac cercetări în domeniul botanicii, medicinei, chimiei, ecologiei, farmaciei precumşi notabile activităţi didactice.

Această frumoasă operă de artă a fost înscrisă, din 1997, ca monument istoric pe lista depatrimoniu a UNESCO, ceea ce îi conferă oraşului Padua nu doar notorietatea unui fotoliu glamoros înlume datorită acestei grădini botanice, ci şi includerea ei într-un set de legi absolut benefice.

Jena este un frumos oraş al Germaniei aşezat pe malul râului Saale, la est de Weimar.Prima menţiune privind existenţa lui datează din 1182, sub denumirea de Jani şi a fost

cartografiat în 1331 ca aparţinând de margraveleMeissen. Începând cu anul 1423, Casa de Wettindeţinea margraviatul, implicit şi oraşul Jena. După1485, când Electoratul de Saxonia s-a divizat, Jenaa ajuns în posesia Ducatelor de Ernestine.

În perioada 1672-1690 a fost centrulDucatului de Saxa-Jena râmânând reşedinţăducală până la 1918. Amintim că în 1806Napoleon a obţinut o mare victorie militară asupraarmatelor Prusiei chiar pe înălţimile de nord aleJenei.

3 JENA GERMANIA. –

3


89Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Important de amintit, de asemeni, este că universitatea oraşului, purtând numele lui FriedrichSchiller, a fost fondată de către electorul John Frederick Magnanimous în 1548, ca o academie.Ulterior, în 1577, a fost ridicată la gradul de Universitate. Perioada de glorie a acelei universităţi a fostîn secolul XVIII, sub ducele Charles Augustus, patronul lui Johann Wolfgang von Goethe, cândfilosofii Johann Fichte, Georg W. F. Hegel şi Friedrich von Schelling, alături de scriitorii August vonSchlegel şi Friedrich Schiller făceau parte din elita celor care predau la acea universitate, adeptă amarilor idei novatoare. De remarcat şi prezenţa lui Karl Marx care, în 1841, a primit de laUniversitatea din Jena o diplomă de doctorat dar... la fără frecvenţă.

Grădina Botanică din Jena, fondată în anul 1586, la doar şase ani după cea din Leipzig, laînceput a fost doar o mică grădină de plante medicinale ( ), transformându-se ulteriorîn .

A fost extinsă în 1630 de către profesorul Werner Rolfinck care, în prealabil, studiase laGrădina Botanică din Padova.

În decursul multelor şi marilor prefaceri sociale care au urmat, personalităţi cunoscute alelumii au lucrat în cadrul acelei Grădini Botanice, cum ar fi: Wermer Rolfnick, August Johann GeorgKarl Batsch, Nathanael Pringsheim, Eduard Strassburger ş.a.

Cel mai important moment din istoria Grădinii Botanice a fost introducerea unei conducte deapă din iniţiativa lui Goethe la 1794, care deservea cele câteva „case de sticlă” a căror inspector avea sădevină chiar marele poet.Acea grădină devenise locul său preferat pentru creat.

Complexul Grădinii Botanice din Jena conţine peste 12000 de plante şi este structurat astfel:1. - Un arboretum cu aproximativ 900 de foioase şi conifere.2. O grădină alpină cu circa 2.500 de specii de la zonele colinare la cele alpine pe mari

întinderi.3. - Un sistem de grădini aranjate după noile reguli ştiinţifice.4. - Secţiuni cu păduri de stepă, teren mlăştinos şi mici bălţi.5. - O secţiune cu flori care înfloresc de timpuriu, o splendidă grădină de irişi.6. - O grădina pentru cereale şi plante medicinale.7. - Un ţinut deluros care adăposteşte o mulţime de plante din specia florei calcaroaselor

din împrejurimile Jenei.8. - Rhododendroni roz şi grădini de dalii.

Prin anul „naşterii” sale şi nu neapărat prin multitudinea varietăţilor de plante, splendidagrădină din Jena ocupă locul 3 în clasamentul celor mai vechi grădini botanice.

Oraşul Leiden, ori Leyden aşa cum i se spune în olandeza veche, face parte din provincia devest a Olandei şi este construit la confluenţa dintre vechiul şi noul Rhin, la nord-est de Haga.

În lucrarea sa denumită „New Poems” din 1575, Janus Dousa (Johan van der Does) oraşulapare, pentru prima dată, sub denumirea de fără însă ca noua denumire să fieuna romană.

Hortus Medicus

Hortus Botanicus

Lugdunum Batavorum

-

4 LEIDEN OLANDA. –


90Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Numele oraşului devenise cunoscut înlume mai întâi datorită găzduirii Diocezei deUtrecht, apoi, în decursul anilor a devenit unimportant centru tipografic cu sprijinul familieiElzevir din Louvain, care şi-a stabilit centruleditorial acolo.

Era, desigur, un pas important înainte, dacăne gîndim că se dezvoltase pe lângă castelul Burchtdin veacul al XIII-lea.

Începând cu secolul al XV-lea, Leiden a fostcondus de un reprezentant al Curţii din Olanda.

Odată cu înfiinţarea Universităţii Oraşului,în 1575, de către William I cel Tăcut, prinţ de

Orange, Leiden a devenit un centru ştiinţific de medicină, având ca profesori pe Joseph JustusScaliger, Hugo Grotius, Hermann Boerhaave şi alte nume de primă mărime ale epocii.

Faima oraşului crescuse şi mai mult în veacurile XVII-XVIII, când a devenit un importantcentru al Teologiei Reformate din Olanda.

Alte instituţii afiliate Universităţii includ Institutul Regal de Lingvistică şi Antropologie,Muzeul Naţional deAntichităţi, Muzeul Naţional de Etnologie dinAsia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţă.

Cu acordul acestei Universităţi, în anul 1587, s-a înfiinţat Grădina Botanică purtând denumireade amplasată între clădirea Academiei şi a Observatorului Astronomic. Avea osuprafaţă mică, de 1.400 mp dar beneficia de girul marelui botanist Carolus Clusius (1526-1609) şiconţinea peste 1.000 de specii de plante aduse mai cu seamă din India.

Munca a fost continuată de succesorul acestuia, specialistul Herman Boerhaave (1668-1738),apoi de către Philipp Franz von Siebold, psiholog german angajat al companiei japoneze Deshima(1796-1866) care a îmbogăţit grădina cu specii aduse din Japonia Este de menţionat că prima serăconstruită în această grădină a fost cea denumită şi datează din anii 1740.

Horticus, cum este denumită şi astăzi Grădina Botanică, impresionează nu atât prin mărime, cimai ales prin existenţa speciilor exotice cultivate. Complexul în sine este o adevărată operă de artă,sobră dar impunătoare prin care, la 1577, Olanda a devenit numărul 4 în lume în topul primelor 10grădini botanice. Astăzi, protejată de apartenenţa sa la celelalte comori UNESCO, Leiden este, fărăîndoială, mândria batavilor.

Oraşul Montpellier, situat la numai 12 km de coasta Mediteranei, este capitala departamentuluiHérault, precum şi a regiunii Languedoc-Roussillon din sudul Franţei.

Oraşul a fost fondat de către dinastia feudală Guillem, conţi de Toulouse, iar prima atestaredocumentară este din anul 985 când aşezarea se numea Maguelone.

Cele două turnuri care au supravieţuit până în zilele noastre, Tour des Pins şi Tour de la Babotte,aduc mărturii despre trecutul glorios al oraşului de odinioară.

Odată cu înfiinţarea facultăţii de medicină, în 1180, recunoscută şi de către Papa Nicholas IV,oraşul a jucat, timp de peste patru secole, un rol-cheie în dezvoltarea botanicii ca ştiinţă în sine.

Hortus Academicus

Orangery

.

5 MONTPELLIER FRANŢA. –

4


91Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Datorită dezvoltării continue, în anul 1432,a fost cel mai important centru economic dinregiune. Pe timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, Montpellier devine capitala Bas Languedoctrecând printr-o nouă etapă de dezvoltare care aculminat cu construirea vestitei Promenade duPeyrou şi a înfiinţării Grădinii Botanice, în anul1593, condusă de profesorul de botanică şianatomie Pierre Richer de Belleval şi a servit dreptmodel pentru din Paris,înfiinţată în 1626.

Numele a doi pionieri ai ecologiei se leagăde grădina din Montpellier şi anume:

- Pierre Magnol, inventatorul conceptului de „familie de leguminoase.”- Augustin-Pyramus de Candolle care a pus bazele teoriei elementare de botanică.Prima seră numită „Orangerie” a fost concepută de către Claude-Mathieu Delagardette (1762-

1805) apoi, în 1810, grădina s-a îmbogăţit cu un nouArboretum.Astăzi grădina Botanică din Montpellier are o suprafaţă de 4,5 hectare şi are peste 2.680 de

specii de plante cultivate în aer liber, considerabilă avuţie naturală, rodul unei trude elevate, aşa cum sedesprinde din diferitele comentarii ale oamenilor de ştiinţă din toată lumea.

Numele oraşului Oxford vine de la denumirea unui district al Marii Britanii şi anume al regiuniiOxfordshire, iar renumele de excepţie se trage de la prestigioasa Universitate Oxford.

Aşezat între partea de sus a Tamisei (cunoscută în Oxford sub numele de Isis) şi a frumoaseiCherwell, chiar în nordul confluenţei lor, oraşul a fost, la început, pe timpurile Saxonilor, un punct deieşire din ţinuturile umede, mlăştinoase. Locuitori de mai târziu aveau să abandoneze acea vale aterenurilor joase, alegând terenurile mai ridicate şi uscate situate la nord şi la sud de acele teritorii maipuţin ospitaliere.

Normandul Robert d'Oilly a fost numitprimul guvernator al ţinutului Oxford, responsabilcu ridicarea castelului Oxford din care tot ce a mairămas până în zilele noastre ar fi o movilă şi turnulbisericii Sfântul George din interiorul construcţiei.

Astăzi teritoriul este ocupat de oînchisoare. Tot Robert d'Oilly a fost acela care amai construit primele poduri, Magdalen, Folly şiHythe, după care a înconjurat aşezarea cu un zid depiatră, în interiorul căruia se afla teritoriul propriu-zis Oxford cu o suprafaţă de aproximativ 40hectare.

Jardin des Plantes

6 OXFORD MAREABRITANIE. –

6

5


92Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Existenţa oraşului Oxford, de la confluenţa râurilor Cherwell şi Tamisa, datează de prin anii900 î.H. În secolul X, fiind situat la graniţa dintre regatele Mercia şi Wessex, devenise un importantcentru militar.

Oraşul a căpătat un prestigiu deosebit pe vremea regelui Henric al II-lea, dar a început săstrălucească datorită înfiinţării Universităţii, menţionată documentar în secolul XII. De atunci şi pânăastăzi, istoria oraşului este strâns legată de această prestigioasă universitate.

Datorită stilului arhitectural gotic, Oxford a fost denumit „Oraşul Ascuţimilor” cu arce şiturnuri frecvent folosite în construcţia bisericilor, stil folosit şi la construcţia Universităţii, una dintrecele mai vechi clădiri din Marea Britanie.

Grădina Botanică Oxford este cea mai veche grădină de acest gen din Marea Britanie şi unadintre cele mai vechi grădini botanice din lume.

În documentele vremii apare pentru prima dată în 1621, ca o grădină în care se cultivau plantepentru cercetări medicale.

De la acel simplu experiment, azi, Grădina Botanică din Oxford are peste 8.000 de soiuri deplante, ocupând o suprafaţă de 2 hectare, formând, din relatările specialiştilor, cea mai diversă şi maicompactă colecţie de plante a lumii, incluzând speciile cele mai reprezentative a 90% din cele maiimportante plante ale lumii.

Frumoasa aventură a început prin iniţiativa lui Henry Danvers (first Earl of Danby), titlunobiliar britanic, ceva mai mult decât un viconte şi mai puţin decât un marquiz, acela care a donat osumă foarte mare la acel timp, de 5.000 lire sterline, în scopul creării unei grădini de plante destinatestudierii plantelor în medicină, ori aşa cum a spus chiar donatorul: „Pentru glorificarea operei luiDumnezeu şi pentru o mai bună cunoaştere a mediului în care trăim.”

Grădina a fost compusă din trei secţiuni.1. Grădina împrejmuită de ziduri din piatră găzduind totodată şi cel mai bătrân copac,

(English Yew), , Copacul de Tisă cu ghimpi lungi şi foarte ascuţiţi, cu nişte poame roşiiotrăvitoare.

2. Casa de sticlă, mari laboratoare unde se făceau diverse experimente cu plante, la adăpost declimatul rece al Marii Britanii.

3. Câmpul experimental, cuprins între grădina împrejmuită de ziduri şi râul Cherwell.Îmbunătăţirile şi amenajările au durat până prin anii 1633.

Colecţia de plante din această Grădină Botanică a fost ordonată în conformitate cu sistemul declasificare conceput de botaniştii secolului al XlX-lea, Bentham şi Hooker.

În anul 1983, Consiliul Naţional pentru Conservarea Plantelor şi Grădinilor a desemnatgrădina botanică din Oxford pentru creşterea plantei una din cele mai rare plantedin lume pentru a o feri de dispariţie.

Varietatea imensă şi ordonarea deosebită oferă un spectacol de neuitat vizitatorilor. Unpanopticum din care ne vorbeşte natura prin freamătul unor plante, care simbolizează proiecţia şi decidezvoltarea speciei umane într-un viitor naturist.Adică în mijlocul unui paradis.

Cum data de naştere a acestei minunate opere umaniste este dăltuită în memoria noastră prinanul 1621, Grădina Botanică din Oxford ocupă locul 5 pe o scară valorică pe care orice loc este maimult decât onorabil.

Taxus Boccata

Euphorbia Stygiana


93Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

7 PARIS FRANŢA. –

Parisul, Oraşul Lumină, este atât de cunoscutîncât nu necesită o prezentare deosebită de aceeavom prezenta doar câteva date sumare.

Cercetările arheologice au condus laconcluzia că încă din 4200 î.H, teritoriile ocupate azide oraşul Paris au fost locuite. Prin 250 î.H., Parisii,un trib celtic, au ocupat teritoriile de pe malurileSenei apoi romanii, în 52 î.H. au ocupat tot bazinulconstruind aşezări permanente acolo unde acum seaflă cartierul Sf. Genevi ve şi Ile de la Cité.Denumirea iniţială a oraşului a fost Lutetia, care, petimpul ocupaţiei romane, a devenit Paris.

Odată cu declinul Imperiului Roman şiinvazia triburilor germanice din secolul V, oraşul, cândva prosper, a fost părăsit de către locuitori,rămânând doar o mică garnizoană.

Pe timpul lui Clovis, primul rege al francilor, din dinastia merovingienilor, în 508, a devenitcapitala ţinutului, păstrându-şi această poziţie până în 987 când Hugo Capet, conte de Paris, a devenitprimul rege al Franţei, întemeietorul dinastiei capeţienior.

Pe timpul domniei lui Filip al II-lea (1180-1223) oraşul a cunoscut o dezvoltare de excepţie. În1190 s-a construit cetatea care se află la originea Luvrului, catedrala Notre-Dame în 1163, apoi în 1257celebra universitate Sorbona.

Ne oprim cu istorisirea în anul 1626, când, sub domnia lui Ludovic al XIII-lea, mediciiacestuia, Heroard şi Guy de La Brosse obţin autorizarea de a instala în Foburgul St. Victor o „GrădinăRegală de plante medicinale”, viitoarea Grădină Botanică. Plantarea ierburilor medicinale a început în1635, iar în 1640 s-a deschis şi pentru public.

După o perioadă de declin, administrarea a fost preluată de Jean-Baptiste Colbert apoi, odată cunumirea Dr. Guy-Crescent Fagon, secondat de o echipă de botanişti străluciţi, din 1693, grădina adevenit din ce în ce mai importantă. Cea mai mare înflorire o va cunoaşte în timpul marelui naturalistBuffon, cel care a ocupat aici funcţia de intendent al Grădinii din 1739 până în 1788. Autor almonumentalei lucrări în 36 de volume, Buffon a extins Grădina până pe malulSenei, a creat aleile de tei, labirintul, amfiteatrul, galeriile de istorie naturală. Prestigiul lui Buffon afost atât de mare încât statuia sa, aflată în Jardin des Plantes, a fost inaugurată încă din timul vieţiisavantului.

Azi, centru ştiinţific, ocupă 8 hectare şi a fost deservit de mari personalităţi în materie decercetare în sfera botanicii cum ar fi: Contele de Bouffon, Bernard de Jussieu, Chevalier de Lamarck.

Grădina Botanică din Paris se află sub directa jurisdicţie a Departamentului de Educaţie, caremai administrează şi alte două grădini, cum sunt Chevreloup Arboretum la Versailles şi GrădinaExotică din Menton.

Data de naştere, 1626, rămâne o certitudine, ceea ce face ca Parisul să se găsească pe locul 7 înaceastă interesantă ierarhie mondială, ierarhie în care orice loc este o victorie mai mult decâtfrumoasă; este într-un fel invincibilitatea asupra factorului timp.

Histoire Naturelle

7


94Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

8 UPPSALA SUEDIA. –

Uppsala, capitala provinciei cu acelaşinume, are în zilele noastre, o comunitate deaproximativ 350000 de locuitori.Aşezată în parteaestică a centrului Suediei, se întinde între laculMälaren la sud şi golful Bothnia la nord.Amplasată pe un teritoriu cu o suprafaţă de 6.989km, cuprinde cea mai mare parte a provincieiUppland. Poalele îi sunt udate de râul Fyris, faptesenţial pentru că pe acel teritoriu se cultivaucartofi, grâu, dar cel mai important, se cultivăstafide. De asemeni se mai prelucrau şi produselactate. În zonă se găsesc mari zăcăminte de fier(către zona Dannemora), unde s-a dezvoltat oputernică industrie a oţelului. Morile de măcinat

sunt predominante în apropierea cursurilor de ape cum ar fi râul la nord Dalälven. O centrală electricăridicată în ţinutul Älvkarleby a adus cu sine spiritul modern în acea parte a Suediei. De altfel, Uppsalase află la doar 70 de kilometri de Stokholm.

Iniţial oraşul a fost amplasat la câţiva kilometri mai la nord de actualul amplasament şi purtadenumirea de Gamla Uppsala.

Dintr-o cetate a zeităţilor scandinave, în 1164, Uppsala devenise un puternic centru alcreştinităţii, iar călugărul Stefan a fost hirotonit ca arhiepiscop de Uppsala şi primat al Suediei.

Aici ia fiinţă cea mai veche universitate din Suedia la 1477.Grădina botanică a fost fondată în 1655 de către profesorul în medicină Olof Rubeck cel

Bătrân, (în versiunea latină Olaus Rudbeckius, 13 sept. 1630-12 dec. 1702) om de ştiinţă şi scriitor.Profesor de medicină la Universitate, a fost cel care s-a ocupat, poate primul, de problemele legate devasele limfatice.Afost fiul lui Johannes Rudbickius, episcop şi capelan al regelui GustavusAdolfus şitatăl lui Olof Rudbeck cel mai tânăr botanist al familiei Rudbeck.

În marele incendiu din 1702, acel centru universitar a fost distrus aproape integral rămânând înpicioare doar câteva clădiri istorice în partea vestică a oraşului şi un tablou suprarealist a ceea ce fuseseintenţia unei grădini botanice.

În anul 1741 conducerea grădinii a fost preluată de către Carolus Linnaeus iar în 1748 apare îndocumente cu denumirea de Hortus Upsaliensis. Ulterior această grădină a fost abandonată.

Terenul pe care a fost fondată a doua Grădina Botanică a fost donat universităţii în 1787 decătre regele Suediei din acea vreme, Gustav III, care a pus şi prima piatră de temelie a ceea ce suedeziiau numit „Orangerie”.

Astfel, Universitatea Uppsala deţine două Grădini Botanice. Cea mai veche, Linnaean Garden,ridicată la 1655 de către către Olof Rubeck cel Bătrân şi cea de-a doua grădină botanică-satelit aUniversităţii din Uppsala, numită Linnaeus Hammaby, în fosta casă de vară a lui Carolus Linnaeus şi afamiliei sale.

Găsim ca ar fi de justeţe să recunoaştem ca dată iniţiala anul 1655, an care o plasează pemisterioasa Uppsala pe locul 8.

8


95Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

9 EDINBURGH SCOŢIA

10 CHELSEA LOND

.

. RA

–

–

Oraşul Edinburgh este mândria scoţienilor, fiind, totodată, şi capitala Scoţiei. Geografic esteaşezat în partea de sud-est a Scoţiei, în apropierea ţărmurilor Firth şi Forth, un braţ al Mării Norduluicare sfredeleşte pur şi simplu teritoriul Scoţiei în direcţia vestică.

Oraşul originar, numit acum Oraşul Bătrân, s-a ridicat în secolul XII având ca nucleu castelulEdinburgh, oraş care este port-drapelul acelei ţări cu un climat auster, neprietenos, dar iubit cu credinţăde mândrii scoţieni.

În ciuda aprigelor dispute de-a lungulvremii, Scoţia şi-a păstrat independenţa până în1706-1707 când s-a hotărât unirea celor douăregate, Anglia şi Scoţia, în Regatul Unit al MariiBritanii.

Grădina Botanică din Edinburgh a fostfondată în anul 1670 pe teritoriul curţii SfântaAnna, din apropierea Palatului Holyrood, de cătredoctorul Robert Sibbald împreună cu dr. AndrewBallfour.

Este a doua mare grădină botanică dinMarea Britanie, după Oxford.

În 1763 colecţiile grădinii au fost mutate,departe de poluarea oraşului, pe un amplasament din vecinătatea drumului către localitatea Leith, iarîn anul 1820 s-a mutat pe actualul amplasament din Inverleith.Aşa numita Palm House, cea mai înaltăseră din Marea Britanie, a fost construită în 1858.

Grădina botanică din Edinburgh este o importantă verigă în lanţul instituţiilor internaţionalecare vor să stopeze degradarea biodiversităţii şi să prezinte frumuseţea plantelor. Aşezată laaproximativ doi kilometri de centrul oraşului, acoperă circa 30 de hectare, fiind activă în coordonareaa numeroase proiecte de conservare atât în Marea Britanie cât şi pe plan internaţional. În plus, faţă deactivităţile ştiinţifice, grădina Botanică din Edinburgh este o destinaţie preferată de turişti şi locuitoriizonei. Intrarea este gratuită, cu excepţia unei sume modeste care este cerută pentru întreţinereagrădinii. Pe tot timpul anului, complexul este un adevărat centru de educaţie, oferind posibilitateaurmării unor cursuri la toate nivelurile.

Deşi există dovezi că pe teritoriul Londrei au existat aşezări dispersate brithonice, primaaşezare cu o mai mare întindere a fost fondată de romani în anul 43 î.H., numind-o Londinum.

Prin secolul VII, anglo-saxonii au construit o nouă aşezare denumită Lundenwic la numai 2 kmîn amonte de vechiul oraş.

Din secolul XI, ca urmare a reconstrucţiilor efectuate de regele Eduard Duhovnicul, Londradevine reşedinţă regală păstrându-şi acest „privilegiu” până astăzi.

Numită şi Farmacia Botanică, ori Grădina Fizică, cu sensul de ştiinţa vindecării, GrădinaBotanică din Chelsea a fost înfiinţată în anul 1673.

9


96Vox Libri, Nr. 3 (20) - 2011

Venerabila Asociaţie Farmaceutică,iniţial, a amplasat grădina pe un teren închiriat allui Sir John Danvers. Casa acestuia, numităDanvers House, s-a alipit impozantei proprietăţi,vila domnului Thomas More. Danvers House afost demolată în 1696 pentru a face loc străziiDanvers.

În 1713 Dr. Hans Sloane a cumpărat de laCharles Cheyne vila de lângă Chelsea împreunăcu 2 hectare de teren pe care l-a închiriat, în 1722,Societăţii Farmaciilor pentru suma de 5 liresterline pe an, cerând în schimb, ca grădina săaprovizioneze Societatea Regală, la care el eraprincipalul investitor, cu 50 de mostre de ierbare

pe an, cu un conţinut total de 2000 de plante.Sub conducerea lui Filip Miller, grădina a ajuns la apogeu. Programul schimbului de seminţe,

cel mai notabil act din istoria sa, a însemnat introducerea bumbacului în colonii ca Georgia şi mairecent cultivarea, în toată lumea, a unei plante din Madagascar (Periwinkle), plantă agăţătoare,ornamentală cu flori roz şi albastre.

În 1730, Isaac Rand, membru al Societăţii Regale, a publicat un prestigios catalog:.

O parte din suprafaţa grădinii s-a pierdut în 1874 cu ocazia extinderii Spitalului regal, iar ceeace a rămas are o suprafaţă de 1,4 ha în chiar inima Londrei.

Aşa-zisa Grădină de Piatră din cadrul Grădinii Botanice este cea mai veche grădină din MareaBritanie pentru studiul plantelor alpine. Tot aici se află şi cel mai mare măslin protejat de un sistem deîncălzire special format din nişte ziduri de cărămidă, împreună cu grapefruit crescut în exterior, în celmai nordic punct.

În 1983 grădina a devenit o organizaţie de caritate şi s-a deschis, pentru prima dată, publiculuilarg membră afiliată muzeelor de Medicină şi Sănătate din Londra.

Aşadar, anul de naştere al Grădinii Botanice Chelsea 1673 o situează pe locul 10 în primele 10din lume.

Ovidiu VASILESCU

Index

plantarum in horto Chelseiano

, fiind

10

Date post:	16-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	ancadenisa
View:	19 times
Download:	0 times

Vox libri

Documents