Volumul VII, Numărul 12 / 2005

ISSN 1454-9980

Specificitatea cercetării ştiinţifice în management

(pag. 1-9)

Dumitru ZAIŢ

Volume VII, Issue 1 (12) / 2005

SPECIFICITATEA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ÎN MANAGEMENT

Dumitru ZAIŢ

Rezumat

Managementul ca domeniu, meserie şi, de ce nu, ştiinţă este în continuă transformare,rămânând însă în zona acţiunii eficiente şi proiecţiei rezonabile. Controversele privitoare la loculacestei discipline ca şi la natura şi mecanismele cercetării din zonele aferente domeniului aucontinuat să anime specialişti cu preocupări epistemologice nu numai din domeniu. Încă multe dinaspectele fundamentale ale managementului, inclusiv de natură semantică, nu au fost suficientspecificate şi argumentate. Unele confuzii persistă, orgolii şi poziţii conservatoare alimenteazătendinţe centrifuge păguboase pentru management sau, ceea ce este mai mult sau mai puţinacceptabil pentru unii sau alţii, pentru ştiinţele şi practica gestiunii întreprinderii sau organizaţiei.Cercetarea ştiinţifică în domeniu este şi ea afectată. Nevoia unor clarificări se impune, misiune deloc simplă şi confortabilă.

Cuvinte cheie: cercetare ştiinţifică, management, gestiune, pozitivism, constructivism,metodologie

Controverse epistemologice

Managementul ca ştiinţă are o poziţie celpuţin ingrată dacă nu confuză. Conceptul,introdus de nord-americani pentru a caracterizageneric ansamblul regulilor, metodelor şifuncţiilor (întreprinderii sau organizaţiei) cuajutorul cărora sunt alocate, exploatate şigestionate resursele în vederea realizăriiobiectivelor unui grup uman, a suferit conversiisemantice mai ales prin transfer ad-hoc întreculturi diferite. Problema acoperirii prin sensuriadecvate nu a fost pusă odată cu importultermenului, uneori din nepricepere, alteori dinnecunoaştere iar în alte situaţii pur şi simplu înmod voit pentru a impune un alt punct de vederesau a «proteja» limba culturii importatoare deinvazia unor sensuri şi apucături străine.

În timp ce pentru anglo-saxoni şi nordamericani managementul a rămas oarecumunitar şi omogen şi s-a diferenţiat în timp doarprin apariţia şi dezvoltarea unor subdomeniispecializate (managementul carierelor sau

marketingul direct, cu titlu de exemplu), pentrueuropeni, în mod deosebit pentru cei din zonalatinităţii, acesta s-a metamorfozat succesiv fărăa fi avut o direcţie bine precizată şi cunoscutăapriori. Situaţia s-a dovedit a fi mai complexă şiconfuză în ţările în care managementul nu a fostcunoscut ca atare în practică şi doar literatura despecialitate, ajunsă sporadic şi întâmplător, maiputea sensibiliza asupra subiectului. În acesteţări (este şi cazul României) managementul afost asociat, după abandonarea sistemului de«organizare şi conducere planificată», cu ceea ceeste doar o parte a acestuia şi anumefundamentarea şi luarea deciziilor (proces,structuri, responsabilităţi, atribuţii, coordonareetc.). Conceptul, în profunzimile lui, a rămasdominat de asocierea realizată iniţial (înperioada imediat următoare intrării sale înlimbajul curent) între misiunea managerului şicalitatea lui recunoscută prin uzanţele anterioare,aceea de coordonator sau conducător la unanumit nivel de organizare şi decizie. Aşadar,legătura pare a fi nedubitativă: manager–management–decizie. Viziunea, acolo pe unde amai rămas, este deformantă. Pentru că lasăînafară, fără explicaţii, activităţi, de management

2 Management intercultural 12

totuşi, şi funcţii care asigură corelarea resurselorcu obiectivele propuse de organizaţie (grupuluman în cauză) şi care au rămas, conformaccepţiunilor curente, în zona managementului.Învăţământul superior în domeniu a creat elînsuşi confuzie, separând artificial o specializarede management de toate celelalte specializări dinzona administrării afacerilor.

Rămâne încă dificil în aceste ţări de plasatcorect locul şi filosofia managementului caştiinţă, dacă acest lucru ar fi dorit. De altfel, încăsunt folosite ezitant şi fără a oferi explicaţiiconcepte sau sintagme diferite care pentruspecialişti au oarecum acelaşi sens sau, oricum,se supun unei semantici apropiate: management,administrarea afacerilor, gestiune. Este cazul săîncercăm unele clarificări şi pentru asta vomface apel la opinii autorizate din epistemologiadomeniului precum şi la accepţiuni autorizateprin activităţile corespondente din diferite ţări,mai ales europene.

Într-un sistem general de clasificare alştiinţelor economice (vezi sistemul din Journalof Economic Literature, sept. 1987)managementul poate fi identificat într-un grupreferitor la întreprindere şi intitulatAdministrare; Finanţele afacerilor; Marketing;Contabilitate. Fără a fi explicit precizat, grupulpare a cuprinde subdomenii alemanagementului, dacă facem referire la sensulgeneric recunoscut (fără a surprinde nuanţărilediferitelor curente) al acestuia. Putem deduce cămanagementul ar cuprinde patru subdomeniimajore:

- Administrare (teoria organizării şi deciziei,economia managerială, administrareapublică şi a afacerilor, scopurile şiobiectivele firmei);

- Finanţe de afaceri şi investiţii (finanţeleafacerilor şi investiţii de afaceri);

- Marketing (marketing şi reclamă);- Contabilitate.

Sistemul, deşi nu foarte explicit, pune înevidenţă o omogenitate disciplinară în cel puţindouă direcţii: câmpul de acţiune (întreprindereasau organizaţia), pe de o parte şi tipul deactivităţi aferente (corespunzătoare gestionăriiresurselor în vederea atingerii scopului şiobiectivelor grupului). Identificareamanagementului cu doar primul subdomeniupoate avea o anumită relevanţă numai dacă s-aradmite că acesta se limitează strict la structuri,organizare, coordonare şi decizie, decizia redusă

însă doar la partea ei finală, aceea privindopţiunea pentru o variantă dintre mai multeposibile. Dacă se respectă însă definiţiagenerică, atunci managementul trebuie privit casistem cuprinzând cele patru subdomeniicomplementare în procesul de administrare aresurselor în vederea realizării scopului şiobiectivelor organizaţiei.

A.Ch. Martinet (Epistemologies et Sciencesde Gestion, 1990) plasează managementul sub odenumire foarte franţuzească, aceea de Ştiinţe degestiune, în grupul Ştiinţelor ingineriei, alăturide ştiinţele politice, cele juridice, celeeconomice şi cele ale organizaţiei. Plasareamanagementului în această zonă poate păreaciudată, mai ales că ştiinţele sociale apardistinct, într-o zonă mai apropiată de ştiinţelevieţii (vezi fig. n.1). Argumentul care pare a-l fideterminat pe autor să aducă managementul (casistem al ştiinţelor gestiunii) în această zonă esteunul puternic: ştiinţa gestiunii are un statutdisciplinar, ea are ca scop construirea deproiecte socio-tehnice prin ingineriaorganizaţiilor şi «îşi propune să identificeprocesele cognitive de concepţie prin care suntelaborate strategiile de acţiune organizaţionalăposibile» (p. 130). Efortul de a aducemanagementul, prin această denumire purfranceză, la statutul de ştiinţă este aici evident şi,de altfel, explicit formulat prin titlul lucrăriipublicate de autor.

Legarea ştiinţelor gestiunii saumanagementului de ştiinţele ingineriei estereluată de Le Moigne (Le constructivisme, Desépistémologies, 1995), într-o manieră ceva maipuţin tranşantă dar nu lipsită de argumente.Pentru el, această «tânără disciplină în modlegitim ambiţioasă preferă adesea să fieconsiderată ca ştiinţă economică aplicată, la felcum ştiinţele ingineriei au riscat să fie reduse însecolul al XIX-lea la ştiinţe fizice sau chimiceaplicate.» (idem, pp. 93, 94) Ştiinţelemanagementului1 sau gestiunii sunt asociate

1 Conceptul de ştiinţe manageriale sau ale managementului(«Management Sciences») pare a fi fost introdus în literatura despecialitate în SUA, prin anii '50 ; în Europa el a fost introdus puţinmai târziu, sub titulaturi diferite: ştiinţe ale gestiunii, în Franţa,Scientific Management sau Conducere ştiinţifică în ţări preferânddenumirile de origine sau Organizare ştiinţifică, după modelulfrancez şi ca formulă a aceluiaşi Scientific Management american,cultivat mai ales în universităţi. Ştiinţa deciziei, ca şi la alţi autorişi specialişti în epistemologie, este considerată de Le Moignealături de ştiinţele de gestiune şi nu în structura acestora.Dezbaterea asupra identităţii dintre ştiinţele gestiunii (variantafranceză) şi ştiinţele managementului (varianta anglo-saxonă şi

Specificitatea cercetării ştiinţifice în management 3

deseori, fără a căuta identităţi epistemologice darîntr-o manieră foarte explicită, cu ştiinţeleacţiunii, în cadrul cărora apare şi ştiinţasistemelor. Prin abordare epistemologicăserioasă se poate ajunge la argumentarea uneiapropieri mai mari între ştiinţelemanagementului sau gestiunii şi cele inginereştidecât faţă de cele socio-umane.

Craterul epistomologiei

Sistemic

Sistemic

Analitic

Analitic

Canalelesistemicii Canalele

analiticului

Fig. Viziunea vulcanica a tipologiei stiintelor

Dupa A. Ch. Martinet (coord).

Logica

Epistemologie

Stiintele materieiElectricitate

AstronauticaChimie

ArheologieGeografie

MuzicologieArhitecturologieTehnologie

Stiinta acomputerului

Stiintaingineriei

Stiintelemiscarii

Stiintele vietii

StiintelegestiuniiStiinte Politice,Juridice, Politice

StiintaorganizatieiPsihologie

Stiinta cognitieiStiinte sociale

MedicinaNeorologie

Biochimie

Hidro-dinamica

Termo-dinamica

Stiinteleevolutiei

Stiintelecomportamentului

Ecologie

MagnetismAstrofizica

GeologieOceanologie

ElectricitateMecanica

DinamicaEnergeticaMatematica

Hermeneutica

Dincolo de ceea ce se poate găsi cainadecvare sau nepotrivire faţă de pozitivism,sau constructivism, ştiinţele gestiunii sau alemanagementului sau Managementul, pur şisimplu, cum vom scrie de acum încolo fără alteprecizări, îşi propun «reprezentarea inteligibilă aintervenţiei actorilor în cadrul organizaţiei» princare se realizează o permanentă acordare întreobiectivele propuse (finalităţi construite) şiresursele disponibile prin intermediul unor

nord americană) poate fi astfel reluată fără prea mari şanse dereuşită. Aici vom reţine ideea unei suprapuneri între cele două, curiscul de a fi sancţionat de cititor.

acţiuni, instrumente şi metode caracterizândmodele de comportament construite de însuşisistemul în cauză (întreprindere, organizaţie).Managementul este deci, înainte de toate,anticipare proiectată şi adecvare a funcţionăriisistemului întreprindere prin crearea sau găsireade soluţii posibile în vederea realizării scopuluişi obiectivelor acestuia. Implicarea modelului înaceastă formulare a sensului managementului caştiinţă poate aduce critici, mai ales din parteaadepţilor considerării acestuia în categoriaştiinţelor socio-umane. Modelul însă este oreferinţă raţional-logică dar şi intuitiv-iraţionalăa funcţionării oricărei întreprinderi şi nu unpseudo-argument prin care s-ar încerca forţareaacceptării managementului în zona ştiinţelorpozitive. Pentru că, totuşi, modelul, careprezentare a ceea ce poate fi sau deveni, pur şisimplu, este dovada dimensiunii constructivistea managementului.

Apartenenţa managementului la ştiinţelepozitive şi nu numai afinităţile metodologicetârzii puse în evidenţă de diferiţi autori, cudiferite ocazii şi sub diferite motive a fostprobabil deja explicată prin argumenteleepistemologiei. Acelaşi Le Moigne pune înevidenţă transcendenţa acestui grup imatur încăde discipline (ale managementului sau gestiunii)din ştiinţele pozitive, atât de bine apărate descientişti şi filosofii clasici. Făcând apel la H.A.Simon, autorul atât de cunoscut al lucrării carepoate fi considerată începutul epocii pozitiviste amanagementului, The New Science ofManagement Decision2, Le Moigne încearcă săconvingă asupra faptului că managementul (caştiinţă şi nu ca practică sau meserie) respectăprincipiile pozitivismului (esenţa ontologică,determinarea realului, obiectivitatea,raţionalitatea, minima acţiune) şiconstructivismului (reprezentabilitatea, universulconstruit, interacţiunea subiect-obiect,argumentarea generală, acţiunea inteligentă),ceea ce ar fi suficient pentru a fi considerat dinseria ştiinţelor pozitive şi constructiviste, caştiinţă a acţiunii eficiente. Simon însuşiconstatase şi argumentase faptul că ştiinţele

2 Lucrarea a fost publicată în 1960, dar intenţiile provocatoareale managementului au fost anunţate încă din 1943 prin lucrareaaceluiaşi Simon, Administrative behavior, publicată în 1947, ca şide Games Theory, publicată de von Neuman şi Morgenstern în1945. Interesant, ştiinţa deciziei este considerată deseori separatfaţă de ştiinţele managementului sau gestiunii. Nu rareori chiar,managementul este redus la teoria sau ştiinţa deciziei.

4 Management intercultural 12

managementului sunt de aceeaşi natură cu celeale ingineriei sau arhitecturii sau muzicii. Elefurnizează soluţii, creează, concep mai multdecât analizează, studiază sau interpretează.Simon nu este însă prea mult preocupat deepistemologie, de verificarea măsurii în carenoua disciplină respectă sau nu principiileconstructivismului sau pozitivismului ştiinţific.Faptul că managementul operează asuprarealităţii tangibile (întreprinderea sau organizaţiacu tot ceea ce aceasta cuprinde material sauimaterial – conturi, credite etc.), ale căreicomponente sunt definite ca rezultat al unuiproiect identificabil, elaborat printr-un procescognitiv este suficient pentru a asimila deciaceastă disciplină acelora pozitive. Poziţia vaintra în dezbaterea epistemologilor şipozitiviştilor fără a fi efectiv luată în seamă depracticieni.

Şi totuşi, locul managementului ca ştiinţăpare a fi fost bine susţinut, chiar dacă structuriledisciplinelor ştiinţifice prezentate curent rămânîncă dominate de pozitivismul lui AugusteComte (vezi tabloul sinoptic propus de acesta încursul său de filosofie din anexa n.1) şiconstructivismul lui J. Piaget. În sistemul ciclicîn spirală al ştiinţelor (insula vulcan),managementul (sub titulatura de ştiinţelegestiunii) este însă plasat în zona ştiinţeloringineriei, fără ca sistemul pozitivist-constructivist al celor “şase” comtiene(matematica, astronomia, fizica, chimia,psihologia şi fizica socială) să fie afectat (vezifig. n.1). Economiştii şi managerii, practicieni şiteoreticieni, nu s-au grăbit însă prea tare în arecunoaşte noua poziţie, uneori neştiind că aşaceva li se putea întâmpla, alteori rămânândîncorsetaţi de o ideologie conservatoare adrumului cunoscut.

Dincolo de rezervele ce pot să apară,managementul, inclusiv sub titulatura safranceză, este un domeniu în care nevoia decomplementaritate disciplinară este explicabilăşi de necontestat. Legarea de inginerie poate ficonsiderată improprie în măsura în caredimensiunile sociale, psihologice şi chiarpolitice sunt la fel de importante ca şi cele strictgestionare şi inginereşti. Sigur că ingineria esteconsiderată aici în forma sa cea mai generală, cutrimitere la ceea ce este aplicat raţional pentru aobţine efecte, ceea ce face apel la instrumente,măsuri şi măsurători, norme şi standarde, regulişi principii etc. Este vorba de sensul cel mai

generos atribuit ingineriei, acela de ştiinţă aingeniozităţii, a artificialului, a concepţiei, acunoaşterii sistemelor artificiale şi acţiunii încadrul acestora. Iar un sistem artificial esteconstruit de om, prin compunere din elementedisparate, fiind ireductibil la suma părţilor,având întinderea şi forţa proiectelor saufuncţiilor sale şi nu a componentelor saleindividuale sau însumate. «Este ceea ce spiritulcaută dar care nu există încă; este descriptibilprin câteva reprezentări simbolice inteligibilecare nu pot totuşi face dovada existenţei salemateriale; este această „împletitură, şiretenie,înşelătorie, artificiu” (M.Boder, in cahiers STS,1984, p.70 – 85) care va permite, prinintermediul proiectului, să învingă sau săîmpiedice natura: contra natură, artefactul» (J.-L. Le Moigne, tome 1, p. 75).

Întreprinderea este poate cel maisemnificativ sistem artificial, nu numai în senstehnic sau tehnologic ci şi socio-uman şieconomic. Managementul este cel care asigurăfuncţionarea acestui sistem, este "ingineria"gestionării resurselor în vederea realizăriiscopului şi obiectivelor grupului uman respectiv.Această plasare epistemologică priveşte decidimensiunea metodologică a managementului caştiinţă şi nu domeniul de acţiune al acestuia.

Şi în sens metodologic şi în raport cudomeniul de aplicaţie trebuie mereu avut învedere sensul pragmatic-aplicativ almanagementului şi nevoia de a-l subordonaacţiunii. Considerarea lui printre sau maiaproape de ştiinţele ingineriei decât de celesocio-umane nu este injurioasă şi nicidegradantă. Ea exprimă pur şi simplu esenţaunei filosofii a praxisului în raport cumetodologia şi caracteristicile demersului decunoaştere.

Între practică şi centrare culturală

Dezbaterea epistemologică este utilăspecialiştilor şi formatorilor în domeniu, daraccepţiunile uzuale rămân importante, la rândullor, şi nu pot fi trecute cu vederea. Confuziileterminologice trebuie atenuate dacă nu eliminatechiar. Ne vom opri puţin doar, în acest scop,asupra terminologiei francofone dinmanagement.

Aşa cum am putut constata şi anterior,ştiinţele managementului (Management

Specificitatea cercetării ştiinţifice în management 5

Sciences) au fost lansate de nord americani dars-au impus destul de rapid în Europa, subdenumiri deseori diferite. Francezii, de exemplu,au preferat acestei sintagme, multă vreme, ceeace încă se potriveşte bine în limba lor: ştiinţe alegestiunii. Astfel ştiinţele gestiunii au devenit uncorespondent francofon al ştiinţelormanagementului3. Odată cu această «echivalarelingvistică» au venit şi primele controverse,controverse care s-au amplificat într-o vreme darcare par a se fi atenuat oarecum. Epistemologiifrancezi preferă încă, în marea lor majoritate,sintagma ştiinţe ale gestiunii, chiar dacă tot eisunt cei care recunosc oarecari diferenţe de sensşi conţinut faţă de Management Sciences.Practicienii, specialişti şi manageri de diferiteranguri, utilizează însă alternativ cuvintelemanagement şi gestiune, doar unii mai fiinddominaţi de ideea conservării unei denumirinaţionale a disciplinei, meseriei sau domeniului.Ca şi în România însă (trebuie recunoscutăoriginea franceză a multora din concepteleimportate, introduse, asimilate pentru domeniinoi, aşa cum este şi cazul managementului),deseori confuziile terminologice creeazădisconfort, cel puţin, dacă nu chiar neînţelegeri.Pentru a evita asemenea neînţelegeri se preferăfie clarificarea din început a poziţiei adoptate,fie considerarea echivalenţei semantice aconceptelor respective (gestiune, management,conducere a întreprinderii). Nu rare sunt însăsituaţiile în care conceptul «management» esterezervat abordării aspectelor umane şiorganizaţionale ale administrării întreprinderii,aşa cum de altfel se întâmplă şi în România.

Ca regulă generală, se poate recunoaştedistincţia ce se face între gestiune (management)ca încadrare de personal şi ca gen de activitate.În cazul încadrării de personal, managementuleste caracterizat ca meserie şi funcţii, ca grup depersoane dintr-o întreprindere sau organizaţie,grup care are aproximativ aceleaşi convingeri înprivinţa statutului şi poziţiei faţă dreptul de aadministra. Persoanele din această categorie suntplasate în zona superioară a ierarhiei (deasupranivelului de decizie operaţională) dinîntreprindere sau organizaţie şi sunt numite«cadre» sau personal tehnic-administrativ.

3 Apariţia ştiinţelor de gestiune ca un corespondent al Mana-gement Sciences în Franţa este plasată în anul 1970, la aproape 20de ani după publicarea primelor lucrări de către nord-americani. Dealtfel, primele lucrări apărute în Franţa în acest domeniu au fosttraduceri sau compilaţii după cărţi publicate în SUA.

Evoluţia organizaţiei spre structuri mai puţinierarhizate sau matriceale a determinat însăamplificarea competenţelor manageriale şi,implicit, diminuarea, până la dispariţie, aelementelor de diferenţiere pentru personalul cuatribuţii manageriale. Se tinde astfel, prinevoluţie naturală, spre ceea ce la origine (însistemul nord-american) managerul şimanagementul au fost sau sunt încă, pornindchiar de la originile sale practice şi teoretice(Fayol şi Taylor). Ajungem astfel la activităţileacoperite de management, la sensul aplicat alacestuia.

După perioada considerării lui prin funcţiilemanagerului (planificare, organizare,coordonare, control), a urmat o evoluţie aproapespectaculoasă, inclusiv la nivel teoretic, care adus la o viziune mai degrabă integratoare decâtcomplexă asupra conţinutului şi funcţiilormanagementului. Considerarea managementuluiprin prisma capacităţii de a construi şi luadecizii, mai ales în condiţii de incertitudine(teoria deciziei, anii ’60 – ‘70), a deplasatcentrul de greutate spre componenta structurilororganizaţionale şi cea a resurselor umane şi,implicit, spre ierarhie, culturile meridionale şilatine (cea franceză, printre ele) fiind foartesensibile faţă de modul de distribuire a puterii.Astfel, în multe culturi managementul esteasociat doar cu această componentă(decizională) a structurilor organizaţiilor.Gestiunea, în schimb, ar generaliza sensulmanagementului, aducându-l de fapt la ceea ceacesta a fost şi este pentru nord-americani şi nunumai. Aceasta a devenit de fapt diferenţa defond dintre gestiune şi management, din fericirenumai pentru o parte a culturilor europene, ceaformată din moştenitori ai latinităţii şi înrudiţi cufrancezii. Iar, în cazul francezilor, trebuierecunoscută o doză importantă de orgoliunaţional şi francofon în preluarea sau adaptareaunor comportamente sau concepte venite din alteculturi, dinspre cea nord-americană în modparticular.

Managementul, în ansamblul său, capractica sau ca teorie, este ceva mai omogen şimai bine conturat decât branşa profesioniştilorşi, respectiv, cea a personalului de deciziestrategică şi politică. Ca şi în Franţa, oarecum, înpractica românească se face distincţie întremanageri şi restul personalului care profeseazămeseriile din zona managementului. Manageriisunt cei cu funcţii de conducere şi, deci, putere

6 Management intercultural 12

de decizie la orice nivel al ierarhiilororganizaţionale. Meseriile aferente zoneimanagementului privesc, în mod particular darevident bine fixate la nivel de memoriecolectivă, resursele umane, organizarea, strategiaşi sfera comercializării, respectiv marketingul.Pentru celelalte meserii sau profesii care, înaccepţiunea teoriei generale a managementuluişi concepţiei practice din alte ţări, realizeazăoperaţionalizarea managementului la bază, sepreferă conservarea gestiunii ca termen maipotrivit. Este însă vorba doar de preferinţe venitedintr-un trecut nu prea îndepărtat în caremanagementul nu putea fi recunoscut decât tacitprin conceptul materialist-dialectic de conduceresau conducere ştiinţifică a producţiei etc.Evitarea folosirii cuvântului "conducere" casubstitut pentru management poate fi pusă peseama unei anume inhibări faţă de un trecutcontestat. Practic însă, uzanţele noastre suprapunaproape integral cele două concepte,management (ca ştiinţă şi practică a deciziilor, înacest caz) şi conducere. Între aceste douăconcepte, însă, diferenţele, la nivel de definiţie,există şi sunt chiar majore. Pentru cămanagementul acoperă toate funcţiileorganizaţiei (previziune, decizie, strategie,studiul pieţei etc.) menite a gestiona resursele învederea atingerii scopului şi obiectiveloracesteia, în timp ce conducerea nu se manifestădecât la nivel decizional, cel mult până la nivelde fundamentare a deciziilor.

Câteva alte profesii şi meserii, aşa cum ammai menţionat, sunt şi ele privite ca fiind din altăcategorie decât cea proprie managementului.Este vorba de cele din sfera contabilităţii(inclusiv la nivel de auditare şi expertizarecontabilă) şi a finanţelor întreprinderii. Chiardacă nu se insistă în vreun fel sau altul, acestedouă meserii şi profesii sunt puse în legătură cugestiunea, originea franceză a acestei accepţiunineputând fi pusă la îndoială. Şi în cazul acestormeserii (ca şi al disciplinelor respective) poate fiinvocat trecutul, pe de o parte (separarea erasubînţelesă în învăţământul superior românescde odinioară), dar şi filiera franceză de import amultor concepte şi filosofii legate de disciplinesau ştiinţe noi. Dar, în timp ce în Franţamanagementul şi gestiunea ca domenii generaleşi ştiinţe se suprapun, lăsând diferenţele să seproducă doar la nivel de aplicare şi meserii sauprofesii corespondente, în România se menţineartificial o separare de orgoliu între cele două. O

frontieră invizibilă a fost trasată între gestionari(contabili şi finanţişti, în linii mari), pe de oparte şi «managerişti» (profesioniştiifundamentării deciziilor, managementuluiresurselor umane şi marketingului, în principal şinu manageri, în sensul de persoane investite cufuncţii de decizie) pe de altă parte. Toţi însă îşirevendică apartenenţa faţă de profesia deeconomist, care de altfel este privitănediferenţiat după obţinerea unei diplomeuniversitare în oricare din specializărilemanagementului şi (sau ar fi mai corect)gestiunii. Unificarea sensurilor uzuale ale celordoi termeni poate fi considerată o tendinţănormală. Ca şi diferenţierea mai bine marcatăîntre meseriile şi profesiile derivate. Arecunoaşte meseriile prin limbajul comun ca şiprin diplomele universitare aferente este onecesitate evidentă pentru a evita numeroaseambiguităţi în comunicare, în ceaorganizaţională şi cea profesională, în modspecial.

Dificultăţi ale plasării tipologicea cercetării din management

Cercetarea ştiinţifică4 a devenit, pe nedreptşi, totuşi, datorită eforturilor orientate ale unorspecialişti orgolioşi, un tip de demers sprecunoaştere dominat de reguli, rigori, limbaj,metode etc., care o fac abordabilă doar pentru ungrup de aleşi, având calităţi speciale, maidegrabă moştenite decât acumulate şi o formarespecifică unui anume domeniu, capabili să cautesistematic sau să ajungă întâmplător ladescoperiri, noutăţi cu caracter de excepţie,teorii noi etc. Am încercat anterior să pun înevidenţă dimensiunile negative ale uneiasemenea percepţii stereotip la nivel de individnormal ca şi pentru mulţi profesionişti aidiferitelor domenii. Sigur, există elemente deprofesionism şi de limbaj specializat care facposibilă cercetarea numai după parcurgerea unorproceduri de formare şi acumularea uneioarecari experienţe.

4 Atributul «ştiinţifică» devine aproape superflu în limbaromână, cercetarea fiind aici considerată aproape invariabil ca ocăutare orientare, sistematică etc. şi ca un demers prealabilcunoaşterii ştiinţifice. Este motivul pentru care vom folosi, deregulă, conceptul de cercetare cu sensul mai degrabă comun decercetare ştiinţifică.

Specificitatea cercetării ştiinţifice în management 7

Cercetarea în domeniul managementului(ştiinţelor de gestiune sau ale managementului)se încadrează în principiile şi procedurilenormale de cercetare, fiind, în acelaşi timp,particulară prin câmp sau domeniu(întreprinderea ca sistem complex, socio-umanşi tehnic, în acelaşi timp) ca şi prin metodologieşi strategie. Pentru că, aşa cum am putut anteriorconstata, managementul este interdisciplinar înprofunzimile sale, poate fi inclus în grupaştiinţelor acţiunii, ale ingineriei, putând firevendicat cu la fel de multe argumente de fizicasocialului sau de ştiinţele socio-umane. Evoluţiasa din ultimele două decenii, cel puţin,evidenţiază în plus şi faptul că o tendinţăcentrifugă pentru unele din subdomeniile sale deacuma este în curs de a se realiza. Componentelemai tinere şi mai mult supuse schimbării (estevorba de ştiinţa deciziei sau, cum se considerădeseori, managementul propriu-zis, demanagementul resurselor umane şi demarketing) par a se considera doar elemanagement, în timp ce pentru veteranelecontabilitate şi finanţele întreprinderiiconservarea termenului francez de gestiune seconturează tot mai mult, deşi, la un moment dat,regruparea sub o unică titulatură părea a se ficonturat. Separarea este oarecum tacitrecunoscută în România, poate şi din cauza unorpoziţii oarecum contradictorii ale adepţilor celordouă subdomenii ale ştiinţelor managementuluisau gestiunii, în sensul de acum clasic.

Diferenţele de conţinut ale celor două subdomenii nu sunt însă atât de profunde sauimportante pentru epistemologie. Ele apar lanivelul manierei de abordare şi metodologiei.Astfel, contabilitatea şi finanţele întreprinderii(gestiunea organizaţiei) sunt dominate deparametrizare şi standardizare la nivel de calcul,analiză, metode şi instrumente de lucru;interpretările fiind suficient de mult supuse eleînsele acestei parametrizări convenţionale pentrua lăsa prea multă libertate de operarespecialistului. De cealaltă parte, managementulpropriu-zis (incluzând, aşa cum am maimenţionat, teoria deciziei, managementulresurselor umane şi marketingul, cel puţin) parea fi mult mai mult supus nevoii de analize devariante şi interpretărilor subiective, precum şiobligativităţii considerării unor abordări pluri- şiinterdisciplinare complexe. În cazul acestui grupde discipline, abordările sociologice,psihologice, antropologice etc. sunt foarte

prezente, alături de cele formal-logice saustatistic-experimentale.

Decizia strategică sau cea comercială,studiul pieţei sau politica de personal se situeazănormal şi necesar în câmpul interferenţelordintre raţional şi iraţional, dintre teoretic şiexperimental, dintre subiectiv şi obiectiv, dintrelogic şi emoţional. Un amestec aproape straniude filosofii, metode şi instrumente poate fisesizat pentru acest grup de discipline.Cercetarea operaţională, econometria, teoriaprobabilităţilor sunt apelate paralel sau succesivalături de analiza comparativă sau dehermeneutică pentru a căuta şi găsi soluţii caresă poată fi oferite decidenţilor organizaţiei.Acest amalgam complex face el însuşi dificilăplasarea acestor discipline într-o anumită zonă ascientificităţii, pozitivismului, empirismului,intuitivismului etc.

Câteva argumente pentru reconsiderareapoziţiei faţă de cercetarea ştiinţifică

Cercetarea ştiinţifică este căutaresistematică, structurată şi coerentă, bazată pesisteme specifice şi specializate de codificare şipe o metodologie potrivită pentru a găsi ceea ceva deveni noutate, inovaţie, invenţie saudescoperire. Se poate spune că cercetareaştiinţifică îşi propune să găsească ceva despreexistenţa căruia nu se ştie sau despre care secunosc fapte sau evenimente legate relaţional,empiric sau logic dar pentru care nu există nicisuficiente dovezi, nici suficiente argumente,demonstraţii, conexiuni logice sau deducţiiiraţionale. În cercetarea ştiinţifică, să-i spunemcomună, poate fi considerată justă concluziadelicatului panseu a lui Gâgă: «nu m-ai fi căutatdacă nu m-ai fi găsit». Pentru că, în mareamajoritate a situaţiilor, prin cercetare se cautăceva despre care există o minimă idee, asupracăruia se poate formula o ipoteză oarecare pebaza unor fapte sau evenimente cunoscute saubănuite, ceva care poate fi dedus logic sauemoţional (cred că trebuie să considerămexplicit şi acest caz, trecut cu vederea deepistemologi pentru simplul motiv că nu sesupune unui demers raţional de căutare) darpentru care este necesară o testare, o validare sau

8 Management intercultural 12

adunarea unor suficiente probe alenefalsificabilităţii sale (criteriul Popper).

"Căutarea" a ceva despre care nu se ştienimic, la limită, este mai degrabă rodulîntâmplării, a unui hazard care pune dintr-o datăfaţă în faţă necunoscutul faptic sau relaţional cupersonajul sortit a face descoperirea. Suntem aiciîn faţa unei cercetări mai degrabă specioase darcare este considerată de mulţi ca fiind cea«adevărată». Mecanismele misterioase aleacestui tip de cercetare scapă însă oricărei logici,se supun unei psihologii iraţionale a descopeririimai degrabă chiar decât acelei psihologiiempirice care pare a se ocupa de identificarea şidescrierea drumurilor spre descoperire.

În teoria cunoaşterii şi în epistemologie,cercetarea ştiinţifică este definită într-un sensdestul de particular dar necesar. Astfel, ea esteconsiderată ca demers logic de căutare aexplicaţiilor prin formularea şi testareasistematică a unor enunţuri şi sisteme deenunţuri şi construirea, reconstruirea,consolidarea sau dezvoltarea teoriei pe baza şi îninteriorul căreia se realizează. Pentru ştiinţeleempirice sunt considerate aspectele particularederivate din obligativitatea raportării permanentela fapte, evenimente sau relaţii care fac parte dinrealul natural. Cercetarea ştiinţifică pentru acesteştiinţe formulează ipoteze, construieşte sistemeteoretice şi confruntă aceste sisteme cu realitateanaturală, cu experienţa, prin observaţie şiexperiment.

Aşa cum se poate constata, sensul atribuitcercetării ştiinţifice este mereu asociat cu ideeade teoretizare şi, implicit, cu aceea degeneralizare teoretică. Excluderea componenteiaplicative ale cercetării este şi ea evidentă.Evoluţia ştiinţelor ca şi a lumii cercetăriiştiinţifice obligă însă la reconsiderarea sensuluiacestei activităţi. Pentru că cercetarea dedezvoltarea ca şi cea aplicată trebuie asimilate şisunt de altfel, cercetării ştiinţifice, în sensul celmai profund şi nobil al acesteia.

Cercetarea ştiinţifică nu este totuşi omeserie pentru care trebuie parcursă o anumităformare, de un anumit nivel. «Învăţarea»cercetării ştiinţifice este supusă altor canoane,dar preexistenţa unei acumulări în materie delimbaj specializat şi a unei structuri teoretice în

domeniul vizat este necesară. Altfel, nicicăutarea în sine a noului (simplă soluţie practică,ameliorarea unei stări, inovaţie etc.), niciteoretizarea, cu atât mai puţin, nu pot fi realizateîn sensul avut în vedere prin cunoaştereaştiinţifică. Un executant de rutină poate vedea osoluţie pentru modernizarea utilajului pe carelucrează, un contabil poate găsi o modalitate maieficace pentru a înregistra o modificare oarecarea patrimoniului etc. Inovaţiile respective vorrămâne însă necunoscute lumii dacă nu se vagăsi cineva care să le pună în circulaţie într-unmod inteligibil, specializat şi în acord cu oanumită teorie (fie şi pentru a schimba ceva înaceastă teorie sau pentru a orienta către o nouăteorie, în cazul unor descoperiri spectaculoase).Nu căutarea sau descoperirea trebuie puse încauză pentru cercetarea ştiinţifică ci modul încare acestea se realizează şi sunt sau nu supusestocării, exploatării şi difuzării prin rezultateleobţinute.

Aşa cum am încercat să argumentăm,cercetarea ştiinţifică nu poate fi propriu-zissupusă standardizării, ea nu este niciodatăreproductibilă nici în linii generale nici în detaliimai mult sau mai puţin semnificative. Realizareasa practică este condiţionată prin anumitepremise care trebuie întrunite. Îndeplinireapremiselor respective nu este însă o garanţiepentru realizarea cercetării ştiinţifice. Specialişticu formare universitară de vârf care lucrează înzone de rutină sau care se mulţumesc să executereflex activităţi sau operaţiuni repetabile pot fiîntâlniţi în numeroase domenii.

Mecanismele cercetării ştiinţifice nu pot fiformate dar pot fi supuse unor proceduri decunoaştere care să faciliteze exploatarea lorraţională pentru majoritatea domeniilor şiproblemelor de rezolvat. De fapt, nu cunoaştemmisterele descoperirii, a acelei iluminări ageniului care produce marea descoperire, darputem stăpâni corect mecanismele, metodele,tehnicile, instrumentele şi procedurile prin carese poate ajunge la soluţii practice, la idei şi teoriinoi. Este motivul pentru care a fost creată şicontinuu dezvoltată o metodologie a cercetării,inclusiv specializată în diferite domenii.

9 Management intercultural 10

Bibliografie

1. Georgescu, Ştefan (1978), Epistemologie, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică2. Martinet, Alain Charles (2000), Epistemologies et Sciences de Gestion, Paris, Economica3. Thietart Raymond-Alain et coll. (2003), Méthodes de recherche en management, 2eme edition, Paris, Dunod4. Usunier, Jean-Claude, Easterby-Smith Mark, Thorpe Richard (1993), Introduction a la Recherche en Ges-

tion, Paris, Economica5. Wacheux, Frederic (1996), Méthodes Qualitatives et Recherche en Gestion, Paris, Economica6. Zaiţ, Dumitru (1997), Elemente de metodologia cercetării, Iaşi, Editura Universităţii "Al.I.Cuza"

10 Management intercultural 12