Turism international Capitolul 1 Concepte, definiţii şi noţiuni de bază ale turismului internaţional Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic şi social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluţii mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” şi care a devenit, prin amploarea activităţilor desfăşurate, prin contribuţia la crearea produsului brut mondial şi la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii. Deşi termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activităţile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceştia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare 1 sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichităţii. Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activităţi ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum călătoriile de studii la şcoli şi universităţi de prestigiu din Anglia sau Franţa, organizarea de mari târguri şi chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renaşterii, călătoriile de plăcere şi cele motivate de curiozitatea intelectuală. Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franţuzescul „tour” şi se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere şi agrement, în Franţa, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest 1 Py, Pierre, Le tourisme, un phénomène économique, Nouvelle édition, La documentation Française, Paris, 2002, p. 7 1
Transcript
Turism international
Capitolul 1
Concepte, definiţii şi noţiuni de bazăale turismului internaţional
Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic şi social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluţii mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” şi care a devenit, prin amploarea activităţilor desfăşurate, prin contribuţia la crearea produsului brut mondial şi la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii.
Deşi termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activităţile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceştia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare1
sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichităţii.Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activităţi ce pot fi considerate a fi
„turistice”, precum călătoriile de studii la şcoli şi universităţi de prestigiu din Anglia sau Franţa, organizarea de mari târguri şi chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renaşterii, călătoriile de plăcere şi cele motivate de curiozitatea intelectuală.
Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franţuzescul „tour” şi se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere şi agrement, în Franţa, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest a Franţei, cea de Sud (Midi), de Sud-Est şi regiunea Bourgogne.
Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci şi unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, în mod esenţial, la dezvoltarea activităţii turistice, în primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turistice.
În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o excursie colectivă, transportând un grup important de militanţi, la o manifestare dedicată moderaţiei, cumpătării şi sobrietăţii. Zece ani mai târziu, el avea să şi devină primul mare tur-operator european.
Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară şi să se dezvolte, tot în Marea Britanie, primele agenţii de turism şi primele călătorii organizate la preţuri ieftine, către sfârşitul secolului şi-au făcut apariţia şi primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar şi hotelăria de categorie medie şi „mica hotelărie”2.
Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul explozivă, pe fondul evoluţiei profunde, economice,
1 Py, Pierre, Le tourisme, un phénomène économique, Nouvelle édition, La documentation Française, Paris, 2002, p. 7
2 Idem, p. 8
1
sociale, tehnologice şi politice, a umanităţii. Sporirea puterii de cumpărare a populaţiei şi a dimensiunilor timpului liber au făcut posibilă apariţia turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după cel de-al doilea Război Mondial.
Creşterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism şi pentru petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor şi mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile să răspundă, cât mai bine, cererii şi chiar să stimuleze creşterea acesteia.
1.1. Principalele noţiuni şi definiţii utilizate în turismul internaţional
Călătoriile în afara graniţelor ţării au cunoscut creşteri anuale superioare evoluţiei altor indicatori ai dezvoltării economice şi comerciale, datorită progreselor înregistrate, îndeosebi în tehnologiile şi echipamentele utilizate în transporturi, în infrastructura de acces, dar şi ca urmare a extinderii, în ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentaţie, agrement etc.
O analiză pertinentă şi eficace a turismului internaţional, ca fenomen economic, trebuie să se bazeze pe definiţii cât mai clare, precise şi, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiţii utilizate în acest domeniu.
1.1.1. Definiţii utilizate în turismul internaţional
Definiţia dată de Organizaţia Mondială a Turismului1 (O.M.T.), în privinţa noţiunii de turism este următoarea: „Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive”.
Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, înţelegând, prin călătorie, în sens larg, deplasarea dintr-o localitate în alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând când persoana respectivă urmează să desfăşoare în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare ş.a.).
În funcţie de o ţară dată, conform definiţiilor EUROSTAT2, se pot distinge trei forme elementare ale turismului:
1) Turismul intern, cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări care călătoresc doar în interiorul acelei ţări, dar în afara reşedinţei lor obişnuite.
2) Turismul receptor, cuprinzând activităţile non-rezidenţilor care călătoresc într-o ţară dată, alta decât cea unde îşi au reşedinţa obişnuită.
1 O.M.T. Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 5* Prin noţiunea de loisir înţelegem timp liber, respectiv “timpul liber de care poate dispune o persoană în
afara ocupaţiilor sale obişnuite…”, ca factor de influenţă a cererii turistice [vezi Gabriela Stănciulescu (coordonator), Lexicon de termeni turistici, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177]
3) Turismul emiţător (emitent), cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări date, care călătoresc şi îşi petrec sejururile într-o altă ţară decât cea în care îşi au reşedinţa lor obişnuită.
Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri, rezultând următoarele categorii ale turismului:
a) Turismul interior, format din turismul intern şi turismul receptor;b) Turismul naţional, format din turismul intern şi turismul emiţător (emitent)c) Turismul internaţional (al unei ţări), format din turismul emiţător şi turismul
receptor.O definiţie oficială a turismului internaţional a fost adoptată, la solicitarea
O.M.T., în cadrul Conferinţei internaţionale privind statisticile şi sondajele, în iulie 1991. Această definiţie porneşte de la noţiunea de „vizitator” şi face distincţia dintre „turist” şi „vizitator de o zi” sau „excursionist”.
Clasificarea călătorilor internaţionali, realizată de Organizaţia Mondială a Turismului, este prezentată în figura nr. 1.1.
Figura nr. 1.1.: Clasificarea călătorilor internaţionali
Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului (OMT)
3
1.1.1.1. Vizitatorul internaţional
Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe ţări reprezintă un călător internaţional. Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator”, care reprezintă conceptul de bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiţiei oficiale a O.M.T., nu toţi călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internaţional” desemnează „orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşedinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara vizitată”.
Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi ceilalţi călători internaţionali sunt1: reşedinţa şi motivaţia călătoriei.
- Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) indică faptul că se referă la toate persoanele care nu îşi au locul lor de reşedinţă în ţara vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări care locuiesc în mod permanent (îşi au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetăţean al unei ţări A, având reşedinţa în ţara B şi care vizitează ţara C, cheltuie banii pe care i-a câştigat în ţara B şi este influenţat, în decizia de alegere a destinaţiei turistice, de eforturile de promovare turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după ţara sa de reşedinţă şi nu după naţionalitatea sa, în scopul de a putea cunoaşte cât mai precis diferitele pieţe turistice şi transferurile de valută efectuate.
- Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi persoanele care se deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit pentru munca sa.
La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca perioada de şedere în ţara vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea acestei perioade transformându-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei ţări.
Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru mai puţin de 12 luni şi al cărui principal scop al călătoriei este diferit de exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
1.1.1.2. Turistul internaţional
Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.
Următoarele categorii de călători nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali2:
1 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Economica, Paris, 2007, pp. 8-9
a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li se alătură;
b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într-o ţară, prin controlul
paşaportului, precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.
Definiţia turiştilor internaţionali este, deci, următoarea: Turiştii internaţionali sunt vizitatori temporari, care se află pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
- loisir (petrecerile timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;- afaceri, familie, deplasări profesionale.Din această definiţie se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică
doar „vacanţierilor”, adică persoanelor plecate în vacanţă, incluzând, de exemplu, şi persoanele aflate în călătorii de afaceri.
1.1.1.3. Vizitatorul de o zi (excursionistul)
Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest caz) care nu petrece nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv ţara vizitată.
În turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie foarte mare, îndeosebi pentru micile ţări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt înregistraţi, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” şi nu la „turişti”.
Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai importanţi decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care „consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.
Indicatorii principali de cuantificare a circulaţiei turistice cuprind şi redau, într-o exprimare sintetică, matematică, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii privind diferite aspecte ale activităţii turistice, informaţii ce sunt utile pentru măsurarea fenomenului şi a efectelor sale, pentru anticiparea tendinţelor de evoluţie şi pentru fundamentarea politicii de dezvoltare turistică1.
1 Minciu, Rodica, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 96
5
Aceşti indicatori furnizează şi cuantifică informaţiile necesare acţiunilor de politică turistică, permiţând, totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acţiuni1.
Paleta indicatorilor utilizaţi în turism este foarte largă. Astfel, aceştia pot fi direcţi (rezultaţi în mod nemijlocit din sursele de înregistrare) sau indirecţi (prelucraţi), pot fi simpli sau agregaţi, cantitativi sau valorici, globali sau potenţiali, principali sau derivaţi etc.
Indicatorii simpli pot fi, la rândul lor, economici sau sociali, cu referire la mărimi şi variabile turistice, la distribuţia, evoluţia şi interacţiunea acestora, atât în timp, cât şi în spaţiu sau pot fi indicatori (indici) sintetici, ce cuantifică relaţiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând, în prealabil, calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic analizat.
Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s-a convenit ca toate ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) să-şi armonizeze metodologia evidenţei statistice a turismului internaţional, iar unitatea de măsură de bază, ce dă dimensiunea fizică a consumului turistic, să fie considerat turistul, adică însuşi consumatorul de servicii turistice.
Volumul fizic al fluxurilor turistice internaţionale este urmărit prin indicatorii „număr de sosiri” ale turiştilor străini, respectiv „număr de plecări” ale turiştilor naţionali, la frontiera ţării emiţătoare.
Cei mai importanţi indicatori ai turismului internaţional pot fi clasificaţi2 astfel:a) indicatori de bază, referitori la cei doi factori corelativi ai pieţei (cererea şi
oferta) şi care au scopul de a urmări repartiţia, evoluţia şi modificarea în tendinţe a acestor mărimi, precum şi modificarea structurii lor în timp şi spaţiu (indicatori ai cererii reale, respectiv ai circulaţiei turistice şi ai cererii potenţiale şi indicatori ai ofertei, în principal cei privind baza tehnico-materială a turismului);
b) indicatori ai corelaţiei dintre cerere şi ofertă (capacitatea pieţei, gradul de ocupare a capacităţii etc.);
c) indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, în ansamblul său ori asupra anumitor sectoare ale acestora;
d) indicatori ai utilizării forţei de muncă, ce reflectă situaţia, repartiţia şi evoluţia ocupării forţei de muncă, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale şi după alte criterii.
Comisia de statistică a OMT a propus următorul sistem de indicatori ai turismului:
A. Indicatori ai cererii turistice globale, interne şi externe;B. Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unităţi de cazare turistică, agenţii de
voiaj şi alte întreprinderi din sectorul turistic;C. Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă şi ofertă-cerere;D. Indicatorii efectelor economice;E. Indicatorii densităţii turistice, la nivel teritorial şi al popualţiei;F. Indicatorii potenţialului turistic al pieţelor;
1 Cristureanu, Cristiana, Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 352 Idem, p. 38
6
G. Indicatorii ocupării forţei de muncă.Dintre indicatorii circulaţiei turistice internaţionale, cei mai importanţi pot fi
consideraţi următorii:- numărul turiştilor sau numărul de sosiri ale turiştilor internaţionali;- numărul de înnoptări (sau de zile-turist) ale turiştilor internaţionali;- durata medie a sejurului;- densitatea circulaţiei turistice;- preferinţa relativă pentru turism;- volumul încasărilor din turismul internaţional;- volumul cheltuielilor pentru turismul internaţional.
7
Capitolul 2 Fluxurile turistice internaţionale
Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere şi unul de ofertă” turistică1, iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt condiţionate de caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare diversitate, care determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.
Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti2.
Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având economii dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-şi permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult mai numeroase, cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.
Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din punct de vedere economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi pot permite să plătească preţul unor călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece călătoriile rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod similar cumpărării de bunuri din import.
Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice (naturale şi antropice) deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de încasări valutare din vânzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate în ţările respective de către turiştii străini care le vizitează.
2.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionaleExistă mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor
internaţionale în scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării fluxurilor turistice internaţionale.
François Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale3: cele motivate de preţuri, de climat şi de diverse motive personale ale turistului.
a) Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara frontierelor ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile preţurilor produselor turistice practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort, diversitate a serviciilor şi calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al salariilor din industria turistică, în unele ţări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de lucru” (adică utilizează un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind 1 Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992, p. 81 2 Minciu, Rodica, op. cit., p. 573 Vellas, François, op. cit., pp. 10-11
8
ridicată, atunci putem înţelege mai bine de ce pot să apară diferenţe importante ale preţurilor unor produse turistice similare, în funcţie de costul forţei de muncă utilizate în turism, în ţări diferite.
Acest „diferenţial al preţurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru motivaţiile turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau pentru vest-europenii care îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.
b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internaţional al turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe, din Oceanul Indian şi din Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind „garanţia” că, acolo, turiştii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face baie, în mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie”.
c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii principale:
- Loisir* şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate în afara timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă, dorinţa de „smulgere” sau „evadare” din mediul său obişnuit, descoperiri culturale, vizite la rude şi prieteni, practicarea unor sporturi etc.
- Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În această categorie sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care efectuează escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune, salariaţii care lucrează la instalarea unor utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de până la un an).
- Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde etc.).
După alţi autori1, atât turismul de reuniuni, cât şi turismul practicat de participanţii la manifestări expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori profesionali), precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.
- Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina profilactică (preventivă): „repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în această categorie, şi sejururile în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice de orice natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).
- Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot să dureze un întreg an şcolar sau chiar mai mult.
- Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizită la un loc sfânt.
1* Timp liber, de care poate dispune o persoană, în afara ocupaţiei sale obişnuite (conform Lexiconului de termeni turistici – coordonator Gabriela Stănciulescu, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177)? Davidson, R., Business Travel, Pitman Publishing, Londra, 1994, p. 1
9
Într-o altă abordare, se poate aprecia că1 un turist îşi va alege o destinaţie turistică internaţională în următoarele situaţii:
- oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;- produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor
ridicate, fie datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică turiştilor străini;
- absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu, posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarnă etc.);
- cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu, vizitarea Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris etc.).
În funcţie de aceste motive, corelate şi cu altele2, cum ar fi: existenţa unor factori naturali deosebiţi, dorinţa de cunoaştere, participarea la evenimente cultural-artistice, ştiinţifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii3:
a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiţii naturale (existenţa zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de destinaţii, principalele criterii de selecţie sunt preţurile şi distanţele.
b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaştere (având motivaţii culturale – de participare la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în alegerea destinaţiei este, în aceste cazuri, calitatea ofertei şi diferenţierea acesteia faţă de ofertele interne, de produse similare.
2.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale
Fluxurile turistice internaţionale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale schimburilor economice internaţionale. Ponderea cea mai mare, în circulaţia turistică internaţională, o au fluxurile turistice interne şi cele intra-regionale (realizate între ţările situate în aceeaşi regiune turistică).
Statisticile internaţionale arată că peste trei sferturi dintre voiajele internaţionale se desfăşoară pe distanţe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau între ţările cu economie dezvoltată, din Europa, America de Nord şi Asia4. Analiza fluxurilor turistice internaţionale se realizează utilizând atât indicatori fizici (numărul de sosiri la frontiere), cât şi valorici (încasări din turismul internaţional).
2.2.1. Formarea, în spaţiu, a fluxurilor turistice internaţionale
La scară globală, câteva bazine turistice emiţătoare domină fluxurile turistice internaţionale. Astfel, principalele 10 ţări emiţătoare de turişti, împărţite între America (SUA şi Canada), Europa (Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi
1 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, Economica, Paris, 1995, p. 282 Minciu, Rodica, op. cit., p. 573 Gray, P. H., International Travel – International Trade, Lexington Books, Londra, 1970, p. 117 4 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 114
10
Spania) şi Asia (Japonia), reprezintă, împreună, peste 40% din bazinele de cerere turistică la nivel mondial. Acestea reprezintă principalele ţări bogate ale lumii.
Mai mult de jumătate dintre turiştii internaţionali au, de fapt, domiciliul în ţări europene, ceilalţi provenind de pe continentul american (sub 20%) şi din Asia de Sud şi Pacific (regiune ce înregistrează cele mai ridicate ritmuri de creştere ale sosirilor de turişti internaţionali, în ultimii ani), în timp ce, împreună, Africa şi Asia de Sud abia ating 3%.
Ţările cu economie dezvoltată reprezintă atât marii emiţători de turişti, cât şi principalele destinaţii turistice ale lumii, astfel că ambele „capete” ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate, în principal, în Europa şi America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari bazine de destinaţie turistică sau „trei mari lacuri de vacanţă ale lumii”, cum le-a denumit Georges Cazes1, amplasate în jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emiţătoare, care reprezintă „inima” sistemului, precum şi la frontierele destinaţiilor turistice emergente. Cel mai important dintre acestea este bazinul euro-mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe ţărmul nordic al Mării Mediterane. Celelalte două sunt: bazinul America de Nord – Caraibe, zonă denumită şi „Mediterana americană”2 şi bazinul Asia de Est şi Pacific.
Repartiţia fluxurilor turistice în jurul celor trei mari bazine de destinaţie evidenţiază caracterul discontinuu al spaţiului turistic şi caracterizează, la scară mondială, inegalităţile, observabile pe plan economic, al nivelului de dezvoltare sau al puterii de cumpărare ale diferitelor regiuni ale lumii.
Cele trei mari bazine turistice prezintă trei caracteristici comune3, respectiv:1) Apropierea de marile „surse de bogăţie”, ce constituie „rezervoarele”
de turişti care deţin o parte importantă a populaţiei cu putere de cumpărare suficient de mare pentru a-şi permite consumuri turistice importante, cu caracter ludic şi recreativ, în cadrul sejururilor lor în străinătate.
2) Bazinele respective suprapun două zone constituite din ţări cu niveluri de viaţă extrem de contrastante. Astfel, cele mai vechi ţări frecventate aparţin categoriei ţărilor celor mai bogate, în timp ce „prelungirile” lor meridionale corespund categoriei ţărilor în curs de dezvoltare. Avantajele economice şi sociale favorizează o „glisare” a fluxurilor turistice de la un ţărm, la altul, al Mediteranei, către graniţele Asiei de Sud – Est şi către Sudul frontierei Statelor Unite ale Americii sau Mexicului, spre ţărmurile din America Centrală. Aceste fluxuri răspund unei puternice atracţii a turiştilor pentru regiunile cele mai însorite, indiferent că este cazul unui climat mediteranean, subtropical sau tropical. În aceste locuri, sezoanele turistice sunt mult mai etalate în timp. Fiecare dintre aceste bazine este dominat de clientele regionale, privilegiate, ce reprezintă între 2/3 şi 3/4 din totalul turiştilor, situaţie explicabilă prin apropierea geografică dintre locul de domiciliu şi cel de destinaţie turistică. Deplasările respective, ce urmează aproximativ aceleaşi fuse orare, facilitează realizarea de sejururi scurte, fără ca turiştii să sufere de neplăcerile legate de decalajele orare.
1 Cazes, G., Fondements pour une géographie du tourisme et des loisirs, Bréal, Paris, 19922 Stock, M. (coordonator), Le tourisme. Acteurs, lieux et enjeux, Belin, Paris, 2003, p. 1313 Idem, p. 140
11
3) Existenţa unor legături privilegiate, de ordin istoric, cultural, lingvistic, politic etc. Astfel, vechile colonii au păstrat, în general, utilizarea limbilor europene, facilitând primirea persoanelor de diferite naţionalităţi, care vorbesc aceste limbi. Circulaţia turistică este facilitată, de asemenea, şi de procedurile de simplificare a formalităţilor vamale şi de frontieră, prin acorduri bilaterale privind adaptarea unor măsuri comune în acest scop.
Fluxurile turistice internaţionale se împart în două mari categorii, care se completează sau se alimentează reciproc1, respectiv:
1) Fluxuri intra-regionale (în interiorul aceloraşi regiuni turistice)2) Fluxuri inter-regionale (între marile regiuni turistice ale lumii)De remarcat că, la nivel mondial, fluxurile intra-regionale au cea mai mare
pondere în totalul fluxurilor turistice, de cca 80%.1) Circulaţia turistică intra-regionalăSe pot distinge două categorii de fluxuri turistice intra-regionale:a) – Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în
aceeaşi regiune cu ţările vizitate (de exemplu, turiştii italieni care vizitează Spania)
b) – Cele create de cererea turiştilor care îşi au reşedinţa în ţări aflate în afara regiunii vizitate (de exemplu, turiştii americani sau japonezi care vizitează, succesiv, Spania, Franţa şi Italia, ţări aflate în aceeaşi regiune turistică, generând, astfel, un flux turistic intra-regional).
Ponderea cea mai mare o au fluxurile intra-regionale din prima categorie menţionată mai sus.
Europa şi America de Nord deţin, împreună, peste 85% din totalul fluxurilor intra-regionale, la nivel mondial. Statisticile arată că cca 85% din călătoriile în Europa provin tot din ţări europene. Cele mai importante fluxuri turistice intra-europene sunt următoarele2:
- cel orientat pe direcţia Nord – Sud , de tip sunlust;- cel având ca punct de pornire ţările vest-europene, cu economie dezvoltată, către
destinaţii aflate în ţările din Estul continentului, ce dispun de oferte variate (fluxuri de tip wonderlust şi sunlust).
Mai recent, după anul 1990, a început să se dezvolte şi un flux invers, pornind din Estul continentului, spre ţările din Vestul Europei, mai slab ca intensitate şi având ca motivaţie dorinţa de cunoaştere, de tip wonderlust.
Motivele pentru care Europa se menţine ca lider în turismul intra-regional sunt3
următoarele:- Europa cuprinde un număr mare de ţări, cu potenţial turistic variat, diferit şi de
mare valoare;- Deplasarea turiştilor, dintr-o ţară în alta, se realizează pe cale terestră (rutieră şi
feroviară), ceea ce face să scadă preţul transportului, respectiv al călătoriei turistice;
- Cea mai mare parte a turismului intra-regional se realizează între ţări limitrofe;
1 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 114-1162 Minciu, Rodica, op. cit. (2005), p. 583 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 115
12
- Apartenenţa la Uniunea Europeană şi absenţa ori simplificarea formalităţilor de trecere a frontierei facilitează deplasările turistice.
Cea de-a doua mare destinaţie turistică a lumii, după Europa, este continentul american, în cadrul căruia, principalele fluxuri intra-regionale se desfăşoară între SUA şi Canada, precum şi dintre aceste două ţări şi destinaţii din zona Mării Caraibelor şi din America Centrală.
În privinţa regiunii Asia de Est şi Pacific, fluxurile turistice intra-regionale sunt dominate de turiştii japonezi, care frecventează, în special, ţări învecinate: China, inclusiv Hong Kong şi Taiwan şi Coreea de Sud.
2) Circulaţia turistică inter-regionalăCele mai importante fluxuri turistice inter-regionale sunt reprezentate de
călătoriile turiştilor europeni spre America de Nord, în special din motive de afaceri, precum şi spre Asia de Est şi Pacific, motivate, în principal, de dorinţa cunoaşterii culturii şi civilizaţiei acestor zone, dar şi, tot mai mult, în ultimii ani, pentru turismul de tip sunlust.
Un alt flux turistic important este cel ce pleacă din America de Nord spre Europa şi spre Orientul Îndepărtat, atât pentru turismul de afaceri, cât şi pentru cel de vacanţă. La acestea, mai poate fi menţionat şi fluxul, aflat în creştere, al turiştilor europeni, spre continentul african (în câteva ţări ale Africii de Nord şi în Africa de Sud).
Continentul european se menţine, în ultimele decenii, ca prima destinaţie turistică mondială, chiar şi în condiţiile în care au apărut noi destinaţii mondiale, care atrag, anual, tot mai mulţi turişti şi, astfel, îşi sporesc, continuu, cota de piaţă. Dacă în anul 1995 Europa deţinea o pondere de două treimi din totalul turiştilor internaţionali, în prezent, ponderea este de cca 55%, deşi, în valori absolute, numărul turiştilor care au vizitat Europa a fost în creştere, de la un an la altul.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat începutul unei scăderi a volumului fluxurilor turistice spre şi dinspre America de Nord, reducerea numărului turiştilor americani înregistrând un mare declin, în toate regiunile importante, receptoare de turişti şi, în special, în Europa, fenomen care s-a atenuat treptat, în anii următori. America de Nord şi cea de Sud primesc, împreună, în medie, în jurul a 10 milioane de turişti pe an, din Europa, fluxurile respective îndreptându-se, în special, spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a SUA. Urmează, ca pondere a destinaţiilor, Insulele Caraibe şi America Centrală. Spre această zonă se îndreaptă turiştii din America de Nord, precum şi din Europa şi Japonia.
Din punctul de vedere al ritmului de creştere a circulaţiei turistice, cea de-a doua regiune a lumii, ca destinaţie turistică, este continentul asiatic. Asia de Vest primeşte circa jumătate din numărul de turişti care vizitează acest continent, iar fluxurile ce înregistrează cea mai importantă dinamică sunt cele ale turiştilor europeni care au ca destinaţie Asia de Est şi de Sud.
Cea de a patra destinaţie mondială regională este Africa. Spre acest continent s-au înregistrat chiar diminuări ale fluxurilor turistice, în ultimii ani. Circa 70% din totalul numărului de turişti veniţi în Africa se opresc în nordul continentului, majoritatea lor fiind europeni, iar, mai recent, a crescut numărul celor ce ajung în Africa de Sud.
13
2.2.2. Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaţionale
O caracteristică a fluxurilor turistice, în comparaţie cu celelalte componente ale circuitului economic mondial, o constituie etalarea inegală în timp, prin sezonalitate.
Cauzele sezonalităţii turistice sunt1, pe de o parte, naturale (poziţia geografică, succesiunea anotimpurilor, condiţiile de climă, atractivitatea şi varietatea valorilor culturale, istorice, de artă), acestea datorându-se, în principal, climei, cât şi cauze (condiţii) economico-organizatoare şi sociale (printre care, structura anului şcolar şi universitar, regimul concediilor plătite şi durata lor etc.).
Dimensiunile optimului sezonier pentru turism şi recreare variază, în distribuţia sa pe glob. Astfel, este bine cunoscut exemplul Mediteranei, unde sezonul cald este lung, de peste 6 luni/an. Factorii naturali influenţează sezonalitatea fluxurilor turistice, acţionând în zona bazinului ofertei turistice, respectiv la destinaţiile turistice2.
Sezonalitatea cea mai accentuată se înregistrează spre ţările cu industrie turistică dezvoltată, precum Austria, Elveţia, Portugalia, Italia, Turcia etc. Dimensiunea relativă a sezonalităţii este cu atât mai mare, cu cât valorile coeficienţilor sezonalităţii sunt mai mari, respectiv când există diferenţe mai mari între circulaţia turistică din luna cu aflux turistic minim şi cea din luna cu aflux turistic maxim3.
În alte ţări, printre care Germania, ţările scandinave, Japonia, Australia sau Marea Britanie, circulaţia turistică este etalată mai uniform pe parcursul anului, în principal datorită ofertei turistice, care nu depinde de factorii naturali (climă, relief), fiind o ofertă specializată, în principal, pe turismul de afaceri, de reuniuni şi de week-end.
Analizând situaţia Spaniei, putem constata o sezonalitate scăzută, în această ţară, în pofida specificului ofertei, dependente de climă. Explicaţia constă în politica turistică adoptată şi în eforturile conjugate, din partea autorităţilor publice şi a investitorilor din turism, care şi-au fixat ca principal obiectiv prelungirea sezonului turistic, obiectiv pe care l-au atins. Un alt exemplu, aparent paradoxal, ca şi în cazul Spaniei, dar situat la cealaltă extremă, este cel al Belgiei, care înregistrează o sezonalitate deosebit de accentuată, în raport cu oferta sa turistică, axată, în special, pe turismul de afaceri şi de congrese. Această situaţie se explică prin poziţia geografică a Belgiei, expusă sezonalităţii manifestate în ţările vecine (Olanda, Germania şi Franţa), spre care şi din care fluxurile turistice tranzitează această ţară, îndreptându-se spre alte destinaţii turistice.
1 Idem, pp. 119-1202 Jugănaru, I.-D., Managementul restructurării în turismul românesc de litoral, Teză de doctorat, ASE Bucureşti, 2004, anexa 133 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 119-120
14
Capitolul 3Cererea şi oferta turistică mondială
Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de înnoptări (zile-turist), precum şi prin partea de încasările înregistrate în balanţa de plăţi a unei ţări la capitolul „turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcţie de capacitatea de cazare turistică, în principal, cea hotelieră, precum şi prin numărul de produse turistice oferite de organizaţii de turism.
Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalităţi în repartiţia internaţională a fluxurilor turistice1. Astfel, ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în progres, nu deţin decât mai puţin de o treime din totalul sosirilor de turişti internaţionali, la nivel mondial. Aceste evoluţii sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra-regionale, care reprezintă mai mult de 30% din turismul internaţional, în lume.
3.1. Creşterea dimensiunilor turismului mondial
Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în ultimele trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) înregistra 222 de milioane de sosiri ale turiştilor internaţionali, numărul acestora a ajuns la 808 milioane, în anul 2005 şi la cca 842 milioane de sosiri, în 2006, conform estimărilor provizorii ale O.M.T.2
Pe de altă parte, creşterea încasărilor obţinute din turismul internaţional s-a realizat într-un ritm şi mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internaţional, la nivel mondial, totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2005, acestea au atins, conform estimărilor O.M.T., cifra de 662 miliarde de dolari SUA (iar aceste cifre nu includ şi încasările din transporturile turistice internaţionale).
În tabelul nr. 3.1. este prezentată evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional, la nivel mondial, în perioada 1970 – 2005.
Tabelul nr. 3.1.: Evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional, în perioada 1970 – 2005
Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD)1970 165 181990 457 2681995 551 4052000 698 4772004 766 6322005 808 682
Sursa: O.M.T., 2006
1 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 162 Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă (“Un alt an record pentru turismul mondial”), Madrid, 29 ianuarie 2007, www.world.tourism.org
15
În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni turistice ale lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într-un ritm superior celui al numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali (de exemplu, în anul 2005, faţă de 2004, rata de creştere a încasărilor a fost de 7,7%, faţă de 5,6%, rata de creştere a numărului de sosiri), remarcăm primul loc deţinut de Europa, cu 51% din totalul de încasări (exprimate în $ SUA, urmată de Americi, cu 21,3% şi de Asia de Sud şi Pacific, cu 18.9% din totalul încasărilor mondiale (vezi tabelul nr.3.2.)
Tabelul nr. 3.2. : Încasările din turismul internaţional, la nivel mondial şi pe marile regiuni turistice ale lumii, în anul 2005
- în miliarde $SUA – Încasări
2005 % din totalul mondialTotal mondial 681,5 100Africa 21,3 3,1Americile 145,3 21,3Asia de Sud şi Pacific 129,0 18,9Europa 347,4 51,0Orientul Mijlociu 28,6 4,2Asia de Sud 9,9 1,5Sursa : Prelucrare după „Turismul de la A la Z”, Turismul mondial, www.tourisme.gouv.fr
Se poate observa că Europa deţinea, în 2005, o pondere de 51% din totalul încasărilor din turismul mondial, deşi, din punctul de vedere al numărului de sosiri, în acelaşi an, cota de piaţă a Europei, la nivel mondial, era de peste 54,6%, în timp ce regiunea Americilor deţinea 21,3% din totalul încasărilor la nivel mondial, deşi cota de piaţă a acestei regiuni, ca număr de sosiri ale turiştilor internaţionali, era de doar 16,5%. Aceasta evidenţiază faptul că, în medie, încasările cele mai ridicate pe turist nu s-au înregistrat pe continentul european.
3.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul mondial, în perioada 2003 - 2006
În anul 2003, turismul internaţional a cunoscut o nouă perioadă deosebit de dificilă, după reculul înregistrat în 2002, datorat, în principal, atacurilor teroriste de la New York, din 11 septembrie 2001, n.n.), în principal, celor trei factori negativi, care au acţionat în mod conjugat: conflictul din Irak, epidemia de SARS (virusul pneumoniei atipice) şi menţinerea slăbiciunii economiei mondiale, declara într-un comunicat de presă al OMT1, secretarul general al acestei organizaţii, dl. Francesco Frangialli. Conflictul din Irak şi climatul de puternică incertitudine din perioada ce a precedat începerea acestui război au determinat reducerea numărului de călătorii internaţionale pe primul trimestru al anului 2003. Apoi, epidemia, cu totul neaşteptată, de SARS a întrerupt, brusc, perioada de creştere continuă, din ultimii ani, a sosirilor de turişti în Asia şi Pacific, ajungându-se
1 O.M.T., Comunicat de presă („Recul al turismului internaţional în 2003, revenire prevăzută pentru 2004”), Madrid, 27 ianuarie 2004
ca, în lunile mai şi aprilie să se înregistreze mai puţin de jumătate din numărul de sosiri obişnuite, în multe dintre destinaţiile turistice din regiune.
Datorită acestor cauze, volumul mondial al sosirilor de turişti internaţionali a scăzut, în anul 2003, cu 1,2 %, ajungând la 694 milioane, respectiv cu 8,5 milioane mai puţin decât în anul 2002, când s-au înregistrat 703 milioane de sosiri.
În Europa, numărul sosirilor a rămas acelaşi ca în anul 2002, în condiţiile în care sosirile de turişti internaţionali în Europa Occidentală au scăzut cu 3,7 milioane (- 3 %), în timp ce în Europa de Sud, numărul sosirilor a stagnat, iar în Europa Centrală şi de Est s-au înregistrat creşteri asemănătoare ca şi în anul precedent.
În Asia de Sud şi Pacific, s-a înregistrat o scădere de 12 milioane de sosiri (-9 %) faţă de anul 2002, în special datorită epidemiei SARS.
În privinţa Americilor, acestea au înregistrat un recul de 1 %, în privinţa sosirilor de turişti străini, în anul 2003, America de Nord fiind singura regiune ce a înregistrat o scădere (de 5%) pentru cel de al treilea an consecutiv, explicabilă, în principal, prin slăbiciunea activităţii economice şi prin incertitudinile în materie de securitate, de după 11 septembrie 2001. Spre deosebire de scăderile înregistrate în cei doi ani precedenţi, zona Caraibelor, ca şi America de Sud au cunoscut importante creşteri ale numărului de sosiri, datorită îmbunătăţirii situaţiei economice a unor ţări mari, precum Argentina şi Brazilia, care au contribuit substanţial la întărirea turismului intra-regional.
Orientul Mijlociu şi Africa, au înregistrat, în anul 2003, o creştere de cca. 5 %, în special datorită călătoriilor intra – regionale din Orientul Mijlociu.
După trei ani de stagnare a creşterii sale, turismul internaţional a cunoscut, în 2004, o creştere spectaculoasă, ajungându-se la 760 de milioane de sosiri, ceea ce reprezintă mai mult cu 10 %, decât în anul 2003.
Creşterea s-a putut observa în toate marile regiuni turistice ale lumii, dar cea mai importantă s-a înregistrat în Asia şi Pacific (+29 %) şi în Orientul Mijlociu (+ 20 %). Creşterea a fost importantă (+10 %) şi în Regiunea Americilor, în timp ce în Africa a fost de 7%, iar în Europa de doar 4 %, regiuni ce au înregistrat rezultate inferioare mediei mondiale, chiar dacă acestea au fost mult mai bune decât în anii precedenţi.
Anul 2004 a fost marcat de revenirea puternică din Asia şi Pacific, după reculul înregistrat în 2003, datorat, în principal, virusului pneumoniei atipice (SARS), revenirea Americilor la rezultate pozitive, după trei ani de scăderi importante ale numărului de turişti străini înregistraţi şi printr-o nouă repartiţie a marilor fluxiuni turistice în Europa, ca şi în America, datorită evoluţiei ratei de schimb între euro şi dolarul american.
Temerile privind impactul creşterii preţului petrolului s-au diminuat, pe parcursul anului 2004, aceste creşteri fiind absorbite, datorită dinamismului economiei mondiale.
Creşterea numărului de sosiri internaţionale de turişti din 2004 a fost cea mai importantă din ultimii 20 de ani, dovedindu-se, din nou, extraordinara elasticitate şi capacitate a turismului mondial de a depăşi dificultăţile şi de a aduce o importantă contribuţie la redresarea rapidă a ţărilor afectate de evenimentele negative cunoscute.
Europa este regiunea care a cunoscut cele mai slabe rezultate, comparativ cu celelalte. Creşterea de 4 % a numărului de sosiri a făcut ca acestea să ajungă la 414 milioane, îndeosebi datorită performanţelor înregistrate de ţările Europei Centrale şi de Est (+8%), dar şi din Europa de Nord (+7%), în timp ce în Europa de Sud (mediteraneană), creşterea a fost de doar 3%, iar în Europa Occidentală de numai 2%. Destinaţiile turistice din ţările zonei euro, ajunse la maturitate, au fost depăşite nu doar de
17
cele din ţările europene din zona non-euro, dar şi de cele din Africa de Nord (Maroc şi Tunisia) şi din Orientul Mijlociu (Egipt).
Cea mai importantă creştere au înregistrat-o ţările din Asia şi Pacific (+29%), zona unde s-au înregistrat 154 milioane de turişti.
După 3 ani de rezultate mediocre, 2004 a fost anul care a adus, în sfârşit, creşteri ale turismului internaţional în regiunea Americilor (după anul 2001). Chiar dacă numărul de sosiri din 2004 (124 milioane) a rămas inferior recordului înregistrat în anul 2000 (128 milioane), creşterea de 10%, faţă de 2003, poate fi considerată ca excepţională, toate sub-regiunile Americii înregistrând creşteri în 2004. Astfel, îmbunătăţirea situaţiei economice a Argentinei şi devalorizarea monedei sale naţionale (pesos) au contribuit la creşteri importante ale turismului în aceste ţări (+11%), dar şi la performanţele pozitive înregistrate de ţări vecine ale acesteia, cum ar fi Uruguay (+28 %), Chile, Paraguay (15%), pentru acestea Argentina fiind o ţară emiţătoare de turişti.
În Africa s-a înregistrat o creştere de 7 %, datorată, în special, ţărilor Africii de Nord (+17%), în timp ce destinaţiile sub-sahariene au înregistrat doar o creştere de 1%.
În Orientul Mijlociu, creşterea înregistrată a fost de 20%, ajungându-se la un total de 35 de milioane de turişti, ceea ce înseamnă ca aceasta a devenit cea de a patra regiune a lumii, dintre cele mai vizitate de către turiştii străini, depăşind, pentru prima dată, Africa (aceasta înregistrând, în 2004, doar 33 milioane de turişti străini).
În anul 2005, turismul internaţional a progresat şi mai mult decât în anii precedenţi, în special în Asia de Nord, în America latina şi în Africa.
Economia mondială şi-a păstrat dinamismul, în anul 2005. Astfel, conform statisticilor culese de F.M.I., creşterea înregistrată de economia mondială a fost de 4,8% în 2005, cu puţin sub cea înregistrată în 2004 (de 5,3%). Cele mai importante creşteri le-au înregistrat economiile SUA şi ale unor ţări asiatice, precum China şi India, precum şi unele ţări din Europa Centrală şi de Est.
Fără excepţie, ţările Europei Occidentale au cunoscut, în 2005, creşteri economice mai modeste decât anul precedent. În privinţa turismului internaţional, acesta a beneficiat de situaţia economică generală, anul 2005 fiind încă unul dinamic, după un an 2004 excepţional, de avânt, care succedase altor trei ani (succesivi) dificili, marcaţi de factori ce au generat un climat de insecuritate (declanşarea războiului din Irak, în 2003, epidemia de pneumonie atipică – SARS, care a bântuit în Asia şi Pacific etc.
După estimările OMT, volumul turismului mondial a crescut, în 2005, cu 5,5% în privinţa numărului de sosiri ale turiştilor, faţă de 766 milioane în anul 2004. Acest ritm de creştere este inferior faţă de cel înregistrat în anul precedent (de 10%), dar poate fi considerată o creştere puternică, dacă o comparăm cu creşterea medie de 4,3% pe an între 1990 şi 2000, perioadă ce a fost urmată de trei ani „mediocri” (2001, 2002 şi 2003)1.
Contrastele dintre diferitele zone ale lumii s-au menţinut, în această privinţă, şi în 2005, ca şi în anul 2004. Astfel, creşterea cea mai rapidă a fost înregistrată de ţările din zona Africa, cu un ritm de peste 10%, în special datorită ţărilor din Africa sub-sahariană.
În ciuda acestei creşteri, fluxurile turistice spre Africa rămân, încă, modeste ca dimensiune, deţinând doar 4,5% din totalul sosirilor la nivel mondial.
Dezvoltarea turismului în zona asiatică a rămas foarte rapidă, în 2005, în special în Asia de Nord. Catastrofa naturală ce a cuprins Asia de Sud (tsunami-ul din 26 decembrie 2004) a avut consecinţe negative puternice asupra turismului din zonă, în anul
1 O.M.T.,communicate de presă, www.world-tourism.org
18
2005, chiar dacă s-au realizat lucrări importante de refacere a infrastructurilor turistice distruse, care au permis atenuarea efectelor acestei catastrofe naturale. Astfel, numărul de turişti a crescut, totuşi, în această zonă, în 2005, cu 4%, atât în Asia de Sud, cât şi în Asia de Sud-Est. Încetinirea ritmului de creştere a fost, însă, evidentă, faţă de creşterile de 18% respectiv de 30%, înregistrate în anul precedent, în aceste două zone.
Zona Orientului Mijlociu a înregistrat o creştere de 6,9%, în 2005, considerabil mai redusă decât cea din anul 2004.
Zona Americilor a înregistrat o creştere de 5,8 %, în 2005, mai redusă decât creşterea înregistrată în anul precedent ( de peste 11 % ). Această încetinire a creşterii s-a produs, în special, în America de Nord, în timp ce America Centrală şi America de Sud şi-au păstrat ritmuri de creştere superioare, de 13,6 %, respectiv de 12,7 %.
Creşterea s-a dovedit puţin mai modestă, în medie, în Europa (de 4,3%), în 2005, dar această zonă continuă să concentreze, încă, peste jumătate dintre sosirile mondiale de turişti. Această creştere a fost, însă, diferită: pe de o parte, în Europa de Nord şi în cea de Sud (mediteraneană), unde s-au înregistrat creşteri de peste 6% (respectiv de 7,1%, în Europa de Nord şi de 6,2%, în Europa de Sud), iar pe de altă parte, creşteri de doar 1,7% în Europa Occidentală şi de 3,6% în Europa Centrală şi de Est.
Cu cele 76 de milioane de sosiri ale turiştilor străini înregistraţi în 2005 (creştere cu 1,2% faţă de 2004), Franţa şi-a păstrat primul loc, ca destinaţie turistică mondială, urmată de Spania, cu 55,6 milioane turişti în 2005 (înregistrând o creştere de 6% faţă de 2004) şi de SUA, cu 49,4 milioane de sosiri (cu 7,2% mai mult decât în 2004) şi de China, cu 41,8 milioane sosiri în 2005 (creştere de 10% faţă de anul 2004)1.
Cu cele 842 milioane de sosiri înregistrate, conform estimărilor O.M.T., anul 2006 a depăşit aşteptările în privinţa evoluţiei turismului internaţional, la nivel mondial, înregistrându-se o creştere a numărului de sosiri de 4,5% faţă de 2005.
„În pofida riscurilor de scădere a activităţii, la care era expus turismul mondial în urmă cu 12 luni, în special din cauza terorismului, a alertei sanitare, datorată gripei aviare şi a creşterii preţului petrolului, 2006 a fost un nou an de creştere bună, depăşind ritmul de creştere de 4,1%, prevăzut pe termen lung, graţie uneia dintre cele mai lungi perioade de expansiune economică susţinută” afirma Secretarul general al O.M.T., dl. Francesco Frangialli, într-un comunicat de presă din 29 ianuarie 20072.
Cifrele cele mai recente ale Barometrului O.M.T. al turismului mondial par să indice că aceste rezultate se vor consolida şi că va fi un al patrulea an de creştere susţinută în acest sector.
Una dintre caracteristicile anului 2006 a fost menţinerea rezultatelor pozitive înregistrate de destinaţiile emergente, ceea ce subliniază, odată în plus, legăturile strânse dintre turism şi progresul economic.
În urmă cu 3 ani, turismul atingea bariera celor 800 de milioane de sosiri internaţionale şi intra, astfel, într-o nouă fază, istorică. De atunci, creşterea a fost de peste 20%. „Turismul continuă să transforme, sub presiunea mediului său”, arăta dl. Frangialli.
Pe marile regiuni turistice, evoluţia turismului mondial, în anul 2006, a fost destul de diferită, deşi, în toate aceste regiuni, s-au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri de turişti internaţionali.
1 www.tourisme.gouv.fr., Les comptes du Tourisme, 20052 www.world-tourism.org/francais/newsroom/
Astfel, Africa, s-a situat în fruntea tuturor celorlalte regiuni turistice ale lumii, în privinţa ritmului de creştere înregistrat (+8,1%) în anul 2006, adică aproape dublul ritmului mondial de creştere, după un an 2005, deja foarte bun. Această performanţă, ieşită din comun, este datorată, în principal, Africii sub-sahariene (+9,4%), dar şi Africii de Nord (+5,8%), care a terminat anul 2006 depăşind ritmul mediu mondial de creştere. Marile destinaţii turistice africane, precum Africa de Sud, Kenia şi Maroc, au continuat să înregistreze rezultate excelente în 2006.
Asia-Pacific, cu o creştere de 7,6%, a reuşit să-şi menţină ritmul său extraordinar de creştere, pe de o parte datorită redresării Thailandei şi Maldivelor, ţări care au surmontat consecinţele tragice ale tsunami-ului din decembrie 2004, cât şi datorită remarcabilelor rezultate ale noilor situaţii din această regiune a lumii. Sosirile de turişti internaţionali în Asia de Sud au sporit cu 10%, în special datorită Indiei, destinaţie ce a înregistrat jumătate din numărul sosirilor în această sub-regiune.
În anul 2006, Europa şi-a atins obiectivul previzionat, de creştere cu 4% a numărului sosirilor de turişti internaţionali. Astfel, Germania a profitat din plin de organizarea Cupei mondiale la fotbal, în 2006, iar Italia a revenit în forţă, în bună măsură, datorită găzduirii Jocurilor Olimpice de Iarnă, la Torino. Soliditatea activităţii turistice în Spania a contribuit, de asemenea, la atingerea rezultatelor pozitive în regiune. Totuşi, ar trebui remarcată creşterea cu doar 1%, a sosirilor de turişti internaţionali, în sub-regiunea Europa Centrală şi de Est.
Conform estimărilor O.M.T., după rezultatele excepţionale înregistrate în 2004 şi 2005 şi în pofida situaţiei sale geopolitice generale, marcată, îndeosebi, prin criza dintre Israel şi Liban, Orientul Mijlociu a reuşit să obţină o creştere de 4% a numărului de turişti internaţionali, în 2006.
Chiar dacă, la prima vedere, creşterea de doar 2% a numărului de sosiri, în regiunea Americilor pare a fi o decepţie, rezultatele variază într-un mod considerabil, de la o ţară la alta. Astfel, creşterea activităţii turistice în SUA nu a fost suficientă pentru a compensa evoluţia slabă din Canada şi Mexic. Pe de altă parte, rezultatele Americii Centrale (+6,1%) şi ale Americii de Sud (+7,2%) arată că America latină îşi consolidează rezultatele pozitive obţinute în ultimii ani. Ţări precum Chile, Columbia, Guatemala, Paraguay şi Peru au înregistrat creşteri de peste 10%, în anul 2006, în privinţa sosirilor de turişti internaţionali.
20
3.3. Oferta turistică mondială
Oferta turistică se poate defini ca fiind cantitatea de bunuri şi servicii turistice ce pot fi oferite pe piaţă, la un preţ dat, într-o anumită perioadă de timp sau ca „ansamblul serviciilor şi bunurilor finale, propuse consumatorilor de către sectorul turistic”1 şi se măsoară prin capacitatea echipamentelor, a structurilor de cazare turistică, de alimentaţie publică, a mijloacelor de transport turistic etc.
Prin oferta turistică înţelegem atât potenţialul turistic, format din atracţiile turistice (naturale şi antropice), cât şi de baza tehnico-materială specifică turismului (unităţile de cazare, alimentaţie, agrement etc.), precum şi forţa de muncă din domeniul turismului şi prestările de servicii ce alcătuiesc produsele turistice2.
Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii şi bunuri finale oferite de sectorul turistic şi consumate pe parcursul unei perioade determinate şi se măsoară prin numărul de vizitatori ai unui obiectiv turistic, numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de cazare, numărul de pasageri transportaţi etc. sau poate fi exprimată valoric, ca cifră de afaceri realizată de întreprinderile din acest sector.
Sfera de cuprindere a ofertei turistice este mai largă decât cea a producţiei turistice. Dacă oferta turistică este de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, producţia turistică nu poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se materializează doar pe măsura afirmării şi manifestării cererii.
Oferta şi producţia turistică prezintă o serie de caracteristici, printre care:- o puternică eterogenitate;- o creştere diversificată;- rigiditate- adaptare imperfectă la cerereÎn opinia profesorului francez François Vellas3, cele mai importante caracteristici
ale producţiei turistice sunt următoarele:1)- Cea mai mare parte a producţiei serviciilor turistice este sezonieră, ceea ce implică necesitatea unei mari flexibilităţi a structurilor şi a gestionării ofertei;2)- Producţia serviciilor turistice necesită utilizarea intensivă a forţei de muncă, ceea ce agravează problemele provocate de caracterul sezonier al activităţii turistice, determinând necesitatea utilizării, cu preponderenţă, a forţei de muncă sezoniere.3)- Producţia serviciilor turistice (ca şi a altor servicii) este nestocabilă, ceea ce face ca, de exemplu, orice loc de cazare turistică sau de transport neutilizat într-o anumită perioadă, nu poate fi păstrat, pentru a fi oferit în altă perioadă, când ar exista cerere pentru acesta, iar capacităţile neutilizate generează costuri importante pentru respectivii prestatori de servicii.
Principalele caracteristici ale ofertei turistice sunt urmatoarele:
1 Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique, Nouvelle edition, La documentation Française, Paris, 2002, p. 57
2 Minciu, Rodica, Economia turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 151
3 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 77
21
Eterogenitatea oferteiProdusele turistice sunt extrem de diversificate, ele reprezintă un „amalgam” de
prestări de servicii şi de bunuri diverse, furnizate turiştilor. Aceste bunuri şi servicii pot fi grupate în două mari categorii1:
a) Resurse turistice, care, la rândul lor, pot fi:- resurse naturale (peisaje, floră, faună, plaje, munţi etc.);- resurse socio-culturale (monumente, muzee, manifestări artistice, folclorice,
sportive etc.);- resurse tehnologice.Forţa de atracţie a acestor resurse este diferită în timp (în funcţie de sezon) şi în
spaţiu (ştiut fiind faptul că o destinaţie mai îndepărtată este mai puţin frecventată, datorită costului mai ridicat al călătoriei).
b) Echipamentele şi serviciile oferite turiştilor, care, împreună, fac posibilă exploatarea resurselor turistice: mijloace de transport, unităţi de cazare şi de alimentaţie publică, echipamente culturale, sportive, de agrement şi o serie de alte servicii, cum este, de exemplu, cel de ghid turistic.
înregistrează ritmuri diferite de creştere, datorate evoluţiilor şi repartiţiei clienţilor şi a destinaţiilor turistice.
Rigiditatea ofertei turisticeAceastă rigiditate se datorează caracteristicilor produsului turistic2, respectiv:- lipsa de mobilitate a acesteia, care nu se poate deplasa, fiind nevoie ca turistul,
în calitate de consumator, să se deplaseze la locul ofertei turistice;- nestocabilitatea produselor turistice;- caracterul inelastic al producţiei turistice, produsul turistic fiind, adeseori, puţin
adaptabil, în cazul schimbării cererii. Dar această rigiditate nu trebuie să fie exagerată, deoarece unele componente ale
unor produse turistice se pot substitui între ele. Astfel, se poate înlocui, de exemplu, un tip de unitate de cazare, cu un altul (un hotel cu o vilă sau o pensiune turistică), având aceeaşi categorie de clasificare sau se poate înlocui trenul cu avionul, pe anumite distanţe ş.a.m.d.
Inadaptarea relativă a ofertei la cerereRigiditatea ofertei turistice şi condiţiile de utilizare a capacităţilor existente, în
special în privinţa unităţilor de cazare turistică, antrenează o serie de dezechilibre între ofertă şi cerere. Aceste dezechilibre se manifestă în două moduri:
- în anumite cazuri, capacitatea de producţie există şi poate răspunde cererii, dar este subutilizată;
- în alte cazuri, oferta nu corespunde cererii, nefiind adecvată acesteia sau fiind insuficientă cantitativ. De exemplu, adeseori lipsesc produsele adaptate pentru tineri, pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru amatorii de turism sportiv sau cultural.
1 Py, Pierre, op. cit., p. 582 Idem, p. 123
22
Oferta mondială de cazare turisticăAlături de serviciile de transport, cele de cazare turistică reprezintă două dintre
serviciile turistice de bază, ce nu pot lipsi din componenţa oricărui produs turistic, aşa cum rezultă, de fapt, din însăşi definiţia turismului.
În lume există o mare varietate tipologică a „structurilor de primire” cu funcţii de cazare turistică. Astfel, alături de hoteluri, care, la rândul lor, pot fi de mai multe categorii, există moteluri, vile turistice, pensiuni, bungalow-uri, campinguri turistice etc. la rândul lor, acestea se pot clasifica după categoria lor de confort (de regulă, clasificarea fiind făcută după numărul de stele – de la 1, la 5 sau de flori, în cazul pensiunilor turistice rurale), după scopul lor (comercial sau necomercial) sau după alte criterii. În ultimele decenii, o creştere deosebită a fost înregistrată în privinţa numărului de noi reşedinţe secundare sau case de vacanţă, al cărui număr total este foarte greu de estimat, în lipsa unor statistici riguroase, în fiecare ţară.
Hotelăria mondială
Hotelul reprezintă unitatea tradiţională de cazare turistică. În ultimele decenii, expansiunea deosebită a hotelurilor, în lume, s-a concretizat nu doar în aşa-numita hotelărie tradiţională, modernizată şi adaptată cererii (de exemplu, prin apariţia şi dezvoltarea lanţurilor hoteliere voluntare şi a lanţurilor integrate), dar şi în crearea de noi formule de para-hotelărie, adaptate anumitor segmente ale cererii de cazare turistică.
Sectorul hotelier corespunde atât caracteristicilor industriei grele, cât şi celor ale industriei „mâini de lucru”, respectiv1:
- industriei grele, prin importanţa investiţiilor efectuate şi a capitalului imobilizat pe termen mediu şi lung, corespunzând construcţiilor imobiliare;
- industriei „mâinii de lucru”, datorită faptului că reprezintă o activitate de servicii, iar hotelurile necesită un număr mare de lucrători pe cameră, în special în cazul unităţilor de categorie superioară.
De aici rezultă că ţările industrializate dispun de un avantaj comparativ considerabil, deoarece acestea pot să mobilizeze mijloacele necesare pentru finanţarea unor asemenea investiţii. În schimb, ţările în curs de dezvoltare nu reuşesc, întotdeauna, să beneficieze de avantajele date de faptul că îşi pot procura cu uşurinţă forţa de muncă necesară, datorită dificultăţilor pe care le au în finanţarea infrastructurilor necesare dezvoltării turistice şi pentru a asigura managementul serviciilor într-un mod concurenţial.
Conform estimărilor Organizaţiei mondiale a Turismului (OMT), capacitatea hotelurilor şi a unităţilor asimilate acestora, la nivel mondial, era, în anul 2004, de peste 36,9 milioane de locuri (paturi).
După cum se poate observa din tabelul nr.3.3., între 1980-2004, numărul de paturi în hoteluri, pe plan mondial, a ajuns să fie mai mult decât dublu, ceea ce corespunde unei creşteri comparabile cu cea a sosirilor de turişti internaţionali, la nivel mondial. Oferta hotelieră a crescut cel mai mult în regiunea Asia de Est şi Pacific, în timp ce, în Europa,
1 Vellas, François, op. cit. (2007), pp. 78-79
23
creşterea a fost mai lentă decât media mondială, ceea ce a dus la diminuarea cotei sale de piaţă1.
Tabelul nr. 3.3. Evoluţia capacităţii hotelurilor şi unităţilor asimilate acestora, pe plan mondial, în perioada 1980-2004 - număr de paturi (în mii)-REGIUNEA 1980 1997 2004Europa 8.542 11.731 13.044Americile 6.436 9.345 13.368Asia de Est/ Pacific 889 7.035 8.512Africa 269 834 1.258Orientul Mijlociu 141 400 796Total mondial 16.277 29.344 36.982Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului
Astfel, în anul 2004, Europa reprezenta doar 35,3% din capacităţile hoteliere din întreaga lume, faţă de 52,5%, cât reprezenta în anul 1980. Cele mai numeroase structuri de primire turistică se află în Europa de Sud şi de Vest (75% din totalul capacităţilor hoteliere europene).
Regiunea Americilor, cu 36,1% din capacităţile hoteliere mondiale, se situează pe primul loc în lume, cu o pondere mult mai mare decât cea a sosirilor de turişti internaţionali în lume, care era de 16,5%. Această diferenţă considerabilă se explică, în principal, prin importanţa considerabilă turismului intern în SUA.
Oferta de cazare hotelieră din regiunea Africa a progresat puternic, de la 1,6% (în 1980), la 3,4% din totalul mondial (în 2004). Aceasta se datorează, în principal, creşterii deosebite a ofertei hoteliere în ţările Africii de Nord, îndeosebi în Maroc şi Tunisia, care reprezintă, împreună, peste 40% din capacitatea hotelieră a acestui continent.
Cea mai importantă creştere a capacităţii hoteliere s-a înregistrat în Asia, de la 4,7% (în 1980), la peste 23% din totalul mondial (în 2004), în principal datorită creşterilor din „noile ţări turistice” ale Asiei de Sud-Est: Thailanda, Malaezia, Singapore şi China. Această creştere este bazată pe raportul calitate/preţ excepţional a infrastructurilor hoteliere şi pe dezvoltarea marilor lanţuri hoteliere internaţionale, precum şi a lanţurilor locale. În schimb, ţările Asiei de Sud au înregistrat creşteri mai puţin rapide şi dispun de capacităţi hoteliere reduse.
3.4. Turismul internaţional în ţările Uniunii Europene
Principalele caracteristici ale turismului internaţional în ţările Uniunii Europene, conform informaţiilor cuprinse în buletinele EUROSTAT2, sunt următoarele:
- turismul receptor (al nerezidenţilor) reprezintă cca 40% din totalul înnoptărilor în unităţile de cazare colectivă din ţările UE-25, îndeosebi în ţările de mai mici dimensiuni;
1 Idem, pp. 79-802 Bovagnet, François-Carlos, Statistiques en bref. Industrie, Commerce et Services. Population et
conditions sociales, nr. 5/2006 şi Spörel, Ulrich, “Le tourisme récepteur et le tourisme émetteur en Europe”, în Statistiques en bref, Industrie, Commerce et Services. Population et conditions sociales , nr. 52/2007, www.epp.eurostat.ec.europa.eu
- activitatea turismului receptor se concentrează, în principal, în cel de al treilea trimestru al anului (din luna iunie, până în septembrie, inclusiv), cu excepţia Austriei, unde vârful sezonului turistic este în perioada iernii (în primul trimestru al anului). În ţările UE-25, mai mult de o treime din numărul total de înnoptări ale nerezidenţilor au fost înregistrate în perioada iulie-septembrie;
- cea mai mare parte a turiştilor care călătoresc în UE sunt originari din ţările membre ale Uniunii (88% din totalul înnoptărilor sunt cele înregistrate în turismul intern sau realizate de vizitatori provenind din celelalte state membre ale UE-25);
- Spania, Italia şi Franţa înregistrează cel mai mare număr de înnoptări ale nerezidenţilor;
- dintre locuitorii statelor UE-25, cel mai mult călătoresc germanii, britanicii şi olandezii;
- Spania este principala destinaţie a turiştilor din UE-25, urmată de Italia şi Franţa;
- Grecia este singura ţară din UE-25 în care turismul receptor este puternic dependent de un sezon turistic (de perioada estivală);
- în general, durata medie a sejurului pentru călătoriile de minimum 4 nopţi este mai mare, pentru turismul emiţător, decât pentru turismul intern;
- în cadrul UE-25, per ansamblu, încasările şi cheltuielile turistice, practic, se echilibrează.
3.4.1. Fluxurile internaţionale de turişti în ţările Uniunii Europene
Turismul în UE este puternic integrat, iar turismul transfrontalier constituie un factor foarte important pentru statele Uniunii Europene. Astfel, în anul 2005, din totalul înnoptărilor înregistrate în unităţile hoteliere 87,5% au fost fie cele ale cetăţenilor naţionali (59,1%), fie ale rezidenţilor din celelalte state membre ale UE – 25 (28,4%), celelalte 12,5 % dintre înnoptări aparţin turiştilor nerezidenţi, provenind din ţări din afara UE-25.
În anul 2005, turiştii străini au petrecut peste 880 de milioane de zile-turist (înnoptări) în unităţile de cazare turistică situate în staele membre ale UE-25, ceea ce reprezintă, practic, 41% din totalul înnoptărilor înregistrate pe ansamblul statelor Uniunii Europene.
Trei sferturi din numărul total de înnoptări au fost înregistrate în hoteluri, iar celălalt sfert în alte unităţi de cazare colectivă, cum ar fi camping-urile, locuinţele de vacanţă şi hanurile pentru tineret. Tabelul nr. 3.4. cuprinde fluxurile de turişti provenind din alte ţări, către fiecare stat membru al UE-25, în anul 2005.
Faţă de anul 2004, numărul total al înnoptărilor înregistrate în ţările UE-25 a crescut cu 2,1% (880 milioane, în 2005, faţă de 862 milioane, în 2004), o creştere inferioară mediei mondiale.
25
Tabelul 3.4.: Înnoptări ale non-rezidenţilor în hoteluri şi unităţi asimilate şi în alte tipuri de unităţi de cazare colectivă, în ţările UE-25, în anul 2005
1) Estimare 2004. 2) Date 2004. 3) Date provizorii
Sursa: Eurostat, Statistiques en bref, nr. 5/2006
Spania (cu 210 milioane de înnoptări), Italia (cu 141 milioane) şi Franţa (cu 108 milioane) s-au clasat pe primele trei locuri, în anul 2005, în privinţa acestui indicator, urmate de Marea Britanie (cu 74 milioane), Austria (70 milioane), Germania (48 milioane) şi Grecia (41 milioane). Clasamentul este, însă, diferit, dacă analizăm ponderea înnoptărilor nerezidenţilor în totalul înnoptărilor turiştilor înregistraţi. Astfel, pe primele locuri se situează, în acest clasament, ţări de mici dimensiuni, precum Malta, Cipru şi Luxemburg, cu peste 90% în fiecare dintre aceste ţări. Pentru Malta şi Luxemburg,
26
precum şi, într-o măsură mai redusă, pentru Cipru, explicaţia constă, desigur, în dimensiunile reduse ale acestor state, unde rezidenţii au puţine motive să-şi petreacă sejururile turistice atât de aproape de propriul domiciliu. La polul opus, în acest clasament, se situează Germania, cu doar 14% pondere a înnoptărilor nerezidenţilor, faţă de totalul înnoptărilor înregistrate. Media înregistrată de acest indicator, la nivelul celor 25 de state ale UE, a fost (în 2005), de 40,9%.
Practic, în toate statele membre ale UE-25, nerezidenţii au petrecut un număr mai mare de înnoptări în hoteluri şi unităţi de cazare turistică asimilate acestora, decât în celelalte categorii de unităţi de cazare colectivă, fapt explicabil prin ponderea importantă a turismului de afaceri, precum şi datorită faptului că, în străinătate, este, în general, mai simplu să efectuezi o rezervare la un hotel, decât într-un alt tip de unitate de cazare turistică.
Pe ansamblu, în ţările UE-25, turiştii nerezidenţi au fost cazaţi, în proporţie de 45,5% în hoteluri şi unităţi asimilate şi doar 32% în celelalte tipuri de unităţi de cazare colectivă.
În privinţa principalelor ţări de origine a turiştilor (turismul receptor, pe fiecare ţară), se poate constata că, pe primele trei locuri s-au clasat: Germania, Marea Britanie şi Olanda. Cei mai mulţi dintre turiştii provenind din aceste trei ţări emiţătoare, au avut ca destinaţii 7 dintre ţările membre UE-25 şi alte două state din afara UE, respectiv SUA şi Norvegia. În numeroase cazuri, principalele ţări de origine a turiştilor sunt ţările vecine. Astfel, turiştii germani au plecat în Republica Cehă, în Danemarca, Olanda, Austria şi în Polonia, în timp ce turiştii olandezi au fost cei mai numeroşi în ţări precum Belgia, Germania şi Luxemburg. După acelaşi criteriu, al numărului de înnoptări realizate de nerezidenţi, italienii s-au aflat pe primul loc în Slovenia, iar cehii în Slovacia, în timp ce, pentru Finlanda, Suedia a reprezentat principala ţară de origine a turiştilor, iar pentru Suedia a fost Norvegia.
Turiştii germani s-au clasat pe primul loc, din punct de vedere al numărului de înnoptări efectuate, în 10 ţări, ponderea acestora fiind între 15,8%, în Letonia şi 55,1%, în Austria. Pe de altă parte, turiştii britanici s-au clasat pe primele locuri în 5 ţări (toate acestea fiind destinaţii estivale, din Europa de Sud, în timp ce turiştii olandezi au înregistrat cele mai multe înnoptări în trei ţări apropiate, respectiv Belgia, Germania şi Luxemburg.
Turiştii americani s-au aflat pe primul loc în Marea Britanie, cu 20,2% din totalul înnoptărilor efectuate de nerezidenţi, în timp ce Norvegia a fost prima ţară de origine a turiştilor străini pentru Suedia, cu 24,5% din numărul de înnoptări ale nerezidenţilor.
Din analiza acestor date, se pot constata1 următoarele:1) – Doar trei ţări sunt puternic dependente de un singur grup de turişti,
reprezentând peste 50% din totalul înnoptărilor turistice. Este vorba de Cipru, unde turiştii britanici au reprezentat 55,8% din totalul înnoptărilor, de Austria (unde turiştii germani au petrecut 55,1% din totalul înnoptărilor) şi de Estonia (unde turiştii finlandezi au înregistrat 53% din totalul înnoptărilor).
2) – Doar trei ţări neeuropene apar în lista principalelor pieţe a nerezidenţilor care au vizitat ţările UE. Este vorba de SUA (principala ţară de origine pentru Marea Britanie, a doua ţară de origine a turiştilor pentru Germania şi a treia ţară de origine pentru Italia şi Polonia), de Norvegia, ţară ce nu face parte din UE, principala ţară de origine a turiştilor
1 Spörel, Ulrich, op. cit., p. 3
27
pentru Suedia şi a treia ţară de origine pentru Danemarca şi de Rusia (a treia ţară de origine a turiştilor pentru Cipru, Letonia şi Finlanda).
În anul 2005, turiştii europeni (ai ţărilor UE-25) au efectuat aproape 900 de milioane de sejururi turistice, repartizate aproape în mod egal între sejururile de scurtă durată (între una şi trei înnoptări) şi sejururile de lungă durată (de patru sau mai multe înnoptări). Patru ţări au totalizat, împreună, aproape două treimi din numărul total al acestor sejururi (Franţa, cu 186 milioane, Germania, cu 156 milioane, Marea Britanie, cu 122 milioane şi Spania, cu 110 milioane). În privinţa sejururilor de scurtă durată (de până la 3 zile), pe primul loc s-a situat Franţa, urmată de Spania, Marea Britanie şi Germania, în timp ce, în clasamentul privind sejururile de lungă durată (de cel puţin 4 zile), pe primul loc s-a situat Germania, urmată de Franţa, Marea Britanie şi Italia.
Per total, statele membre ale UE-25 au înregistrat aproape 235 milioane de sejururi turistice în străinătate, reprezentând cca 26,3% din totalul sejururilor.
Turiştii germani şi britanici au realizat 77, respectiv 48 milioane de sejururi, ceea ce reprezintă, împreună, mai mult de jumătate din totalul sejururilor turistice în străinătate înregistrate în statele UE-25, în anul 2005. În acest clasament, după cele două ţări menţionate, urmează Franţa, cu 20 milioane de sejururi, Olanda, cu 14 milioane şi Italia, cu 11 milioane. În 12 state ale UE-25 ponderea sejururilor efectuate în străinătate este mai ridicată decât media pe totalul ţărilor Uniunii Europene. Pentru toate ţările membre ale UE, sejururile în străinătate de lungă durată (4 zile sau peste) au fost mai numeroase decât cele de scurtă durată.
Analizând doar situaţia sejururilor de lungă durată în străinătate, se pot distinge1
trei principale grupe de ţări, respectiv:a) ţările pentru care se poate observa o preferinţă netă pentru sejururile în
străinătate, care reprezintă peste două treimi din totalul sejururilor cu durata de 4 sau mai multe zile (Luxemburg, Irlanda, Slovenia şi Danemarca);
b) ţările în care sejururile în străinătate reprezintă între o treime şi două treimi din totalul sejururilor de 4 sau mai multe zile (Lituania, Estonia, Austria, Olanda, Republica Cehă şi Ungaria). Toate aceste ţări au înregistrat o proporţie a sejururilor de lungă durată în străinătate superioară mediei din ţările UE-25, care a fost de 41,9%, în 2005;
c) ţările pentru care sejururile în străinătate reprezintă mai puţin de o treime din totalul sejururilor cu durata de cel puţin 4 zile (Finlanda, Italia, Portugalia, Polonia, Franţa, Spania şi Grecia), ponderea sejururilor de lungă durată în străinătate fiind, pentru aceste ţări, considerabil sub media înregistrată în statele UE-25.
Principalele destinaţii turistice pentru turiştii comunitari (luând în calcul sejururile de cel puţin 4 zile) au fost Spania, Italia şi Franţa. Spania a reprezentat principala destinaţie pentru sejururile turistice ale rezidenţilor din opt alte ţări comunitare, în special ţări situate în Nordul Europei, precum şi cele două ţări vecine. Franţa a reprezentat prima destinaţie pentru turiştii originari din 5 alte ţări ale UE, în timp ce Germania a fost prima destinaţie pentru 4 alte ţări UE. Doar două ţări necomunitare s-au clasat printre primele trei destinaţii favorite ale turiştilor originari din ţările UE (Turcia – cea de a treia destinaţie favorită pentru turiştii letoni şi lituanieni şi SUA, cea de a treia destinaţie favorită pentru turiştii irlandezi şi britanici).
1 Idem, p. 5
28
În privinţa încasărilor din, respectiv a cheltuielilor pentru turismul internaţional, se poate constata că, în anul 2005, acestea, practic, s-au echilibrat, pentru ansamblul ţărilor membre ale UE-25.
Astfel, cheltuielile pentru turism, în situaţiile evidenţiate în balanţele de plată ale ţărilor UE-25, s-au ridicat, în anul 2005, la cca 235,6 miliarde de euro, iar încasările din turismul internaţional au fost de 232,6 miliarde de euro.
Încasările au fost mai mari decât cheltuielile într-o proporţie de două ori sau chiar mai mult, în ţări precum Grecia (de 4,5 ori), Spania (de 3,2 ori), Malta (de 2,8 ori), Portugalia (de 2,6 ori) şi Cipru (de 2,5 ori).
Spania a beneficiat de încasările din turism cele mai ridicate dintre toate ţările UE-25 (38,5 miliarde euro), urmată de Franţa (34 miliarde euro), Italia (28,4 miliarde euro), Marea Britanie (24,7 miliarde euro) şi Germania (23,5 miliarde euro). De altfel, ultimele două ţări menţionate au fost şi cele care au înregistrat cele mai importante cheltuieli pentru activităţile turistice, dintre toate statele UE. Împreună, Germania (cu 58,4 miliarde euro) şi Marea Britanie (cu 48 miliarde euro), acestea totalizează cca 45% din totalul cheltuielilor efectuate de turiştii din ţările membre ale UE.
În tabelul nr. 3.5. sunt prezentate clasamentele primelor 10 ţări membre ale UE, după încasările din turism şi după cheltuielile efectuate pentru activităţile de turism internaţional, în anul 2005.
Tabelul nr. 3.5.Clasamentele primelor 10 ţări membre ale UE, după încasările din
turism, respectiv după cheltuielile efectuate pentru servicii turistice(turism internaţional), în anul 2005
Locul Încasări1 Cheltuieli2
1SPANIA 38.494
GERMANIA 58.430
2FRANŢA 33.981
MAREA BRITANIE 48.001
3ITALIA 28.400
FRANŢA 25.070
4MAREA BRITANIE 24.687
ITALIA 17.960
5GERMANIA 23.473
OLANDA 12.996
6AUSTRIA 12.432
SPANIA 12.125
7GRECIA 11.037
BELGIA 11.939
8OLANDA 8.420
AUSTRIA 8.883
9BELGIA 7.929
SUEDIA 8.667
10PORTUGALIA 6.376
DANEMARCA 5.195
29
1) Creditul contului „Călătorii” în cadrul balanţei de plăţi2) Debitul contului „Călătorii” în cadrul balanţei de plăţi
Sursa: Eurostat, Statistiques en bref, nr. 52/2007
Analizând aceste clasamente, putem observa, de exemplu, că o ţară de dimensiuni relativ mici, cum este Olanda, se clasează pe locul 5, în funcţie de volumul cheltuielilor efectuate pentru deplasări turistice în afara graniţelor ţării (de aproape 13 milioane euro, în anul 2005), precum şi Belgia, aflată într-o situaţie similară, clasată pe locul 7 (cu aproape 12 miloane euro, volum al cheltuielilor turistice externe, în acelaşi an).
Astfel de informaţii se pot dovedi deosebit de utile în orientarea eforturilor de promovare a destinaţiilor turistice ale unei ţări, cu prioritate către potenţialii turişti din acele ţări care cheltuiesc, anual, cele mai mari sume, pentru deplasările lor turistice externe.
3.4.2. Oferta de cazare turistică a ţărilor Uniunii Europene, pe regiuni Se apreciază1 că principalele caracteristici ale ofertei turistice, în profil regional,
în ţările Uniunii Europene, sunt următoarele:- Destinaţiile tradiţionale ale turismului estival (zonele litorale), în ţările UE,
dispun de cele mai importante capacităţi de cazare;- Numărul cel mai mare de locuri (paturi) în unităţile de cazare turistică se află în
7 regiuni din Franţa, dintre primele 20 de regiuni NUTS-2* ale UE-25;- Numărul total de înnoptări efectuate în mai mult de jumătate dintre primele 20
de regiuni NUTS-2 ale UE-25 s-au înregistrat în Italia (6 regiuni) şi Spania (5 regiuni);
- Cele mai ridicate procente ale turiştilor străini au fost înregistrate în regiuni ce cuprind oraşe culturale şi capitalele ţărilor respective, precum şi în regiunile insulare.
Numărul de locuri-paturi reprezintă principalul indicator ce exprimă capacitatea de cazare la scară regională. La nivelul UE, numărul de locuri-paturi (de cazare) este înregistrat în hoteluri şi unităţi asimilate acestora, în locuinţe de vacanţă, camping-uri şi în celelalte unităţi de cazare colectivă, precum hanurile pentru tineret şi reşedinţele turistice.
Prin hoteluri înţelegem, conform metodologiei EUROSTAT, hotelurile propriu-zise, hotelurile-apartament, motelurile, hanurile turistice pentru automobilişti, hotelurile balneare, cluburile de vacanţă şi alte unităţi similare, care oferă servicii hoteliere suplimentare, faţă de cele privind asigurarea cazării şi a curăţeniei în camere şi în instalaţiile sanitare.
1 Spörel, Ulrich, “Le tourisme régional dans l’Union Européenne”, în Statistiques en bref, nr. 27/2006* Clasificarea regională NUTS a UE, intrată în vigoare din iulie 2003 şi extinsă la ţările UE-25, începând
cu data de 1 mai 2004, împarte teritoriul economic al statelor membre ale UE în 89 de regiuni de nivel NUTS-1, în 254 de regiuni de nivel NUTS-2 şi în 1214 regiuni de nivel NUTS-3. În pofida obiectivului ce vizează asigurarea ca toate regiunile de dimensiune comparabilă să figureze în acelaşi nivel NUTS, fiecare nivel mai conţine, încă, regiuni ce diferă, în mod considerabil, ca suprafaţă, populaţie, putere economică sau din punct de vedere administrativ. Această diversitate, la nivel comunitar, nu reprezintă, adeseori, altceva decât reflectarea situaţiei existente la nivel naţional, în ţările respective.
30
În categoria unităţilor asimilate celor de tip hotelier sunt incluse camerele mobilate şi pensiunile, reşedinţele turistice şi alte unităţi de cazare similare închiriate, ce oferă servicii de tip hotelier limitate. Această categorie include şi pensiunile familiale, camerele de oaspeţi şi fermele.
Categoria celorlalte unităţi de cazare colectivă include locuinţele de vacanţă, camping-urile turistice şi alte unităţi de cazare colectivă, respectiv:
- Locuinţele de vacanţă, ce cuprind unităţile de cazare colectivă administrate în comun: apartamente hoteliere, ansambluri de cazare sau bungalow-uri transformate în apartamente, care oferă un minimum de servicii comune (în afara serviciului de îngrijire şi curăţenie zilnică);- Camping-urile turistice, ce cuprind unităţile de cazare colectivă situate în interiorul unor terenuri împrejmuite şi destinate instalării, în cadrul acestora, a corturilor, rulotelor, remorcilor şi autorulotelor. Toate acestea au câte o administraţie comună şi oferă un număr de servicii turistice (magazine, servicii de informare, de animaţie etc.); - Alte unităţi de cazare colectivă, ce includ hanurile pentru tineret, dormitoarele comune pentru turişti, căminele de vacanţă pentru persoanele de vârsta a treia, unităţile de vacanţă aparţinând unor întreprinderi, utilizate de salariaţii acestora, căminele universitare şi şcolare şi alte unităţi similare, având câte o administraţie comună, creată cu un anumit scop social şi care, adesea, beneficiază de subvenţii.
Indicatorul număr de locuri-paturi exprimă numărul de persoane care pot să îşi petreacă noaptea dormind în paturile puse la dispoziţie într-o unitate de cazare, făcând abstracţie de paturile suplimentare ce ar putea să fie instalate la cererea clienţilor. Un loc-pat poate să reprezinte, de asemenea, un loc sau o cabină (în cazul vaporului), ce poate găzdui o persoană. Termenul de loc-pat se referă la un pat simplu, de o persoană, paturile de două persoane fiind considerate ca având două locuri, iar un amplasament într-un camping echivalează cu patru locuri (paturi), atunci când numărul real de locuri nu este cunoscut.
Numărul de înnoptări turistice sau numărul zilelor de sejur turistic reprezintă fiecare înnoptare petrecută de un turist sau pentru care un client s-a înregistrat într-o unitate de cazare turistică individuală sau colectivă, prezenţa fizică a acestuia nefiind indispensabilă.
Capacitatea de cazare turistică în regiunile costiere (litorale) ale UE
În anul 2004, dintr-un total de 254 regiuni NUTS-2, de pe teritoriul UE-25, un număr de 16 (respectiv 6,3%) deţineau peste 200 de locuri-paturi de cazare la 1.000 de locuitori, ceea ce dovedeşte o importanţă relativ ridicată acordată turismului în regiunile respective. La cealaltă extremă, 139 de regiuni (adică 54,7%) s-au înscris în categoria celor 50 de locuri-paturi sau mai puţin, la mia de locuitori. Nouă dintre statele membre ale UE aveau cel puţin o regiune din categoria celor cu peste 200 de locuri-paturi, respectiv Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda. Din categoria regiunilor cu cele mai puţine locuri-paturi (sub 50) la mia de locuitori,
31
majoritatea acestora se situau în noile state membre ale UE-25, din Europa Centrală şi de Est.
Grecia, Italia şi Austria sunt ţările unde numărul regiunilor (câte trei din fiecare dintre aceste ţări) din categoria cu peste 200 de locuri-paturi la 1.000 de locuitori este cel mai important. Cele mai ridicate cifre au fost înregistrate, din acest punct de vedere, în regiunea Notio Aigaio, din Grecia, cu 532 locuri, în Insulele Baleare, din Spania, cu 464 locuri şi în regiunea italiană Bolzano, 455 de locuri. Pentru aceste două ultime regiuni menţionate, cifrele corespund unui număr mare absolut de locuri-paturi, în timp ce pentru Notio Aigaio, cifra respectivă rezultă dintr-o populaţie redusă ca număr, aşa cum se întâmplă în multe regiuni periferice, care sunt, în general, regiuni insulare, precum Corsica (din Franţa), Ionia Nisia (din Grecia) şi Äland (din Finlanda).
Destinaţiile tradiţionale ale turismului estival, cum sunt cele din Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru şi Malta, înregistrează mediile cele mai ridicate ale indicatorului număr de locuri (paturi) de cazare turistică la mia de locuitori, la fel ca şi Luxemburg-ul, Austria şi ţările nordice (Danemarca şi Suedia). În schimb, Polonia (cu 15 locuri-paturi la mia de locuitori) şi statele baltice (Lituania – cu 9, Letonia – cu 10 şi Estonia – cu 24) au înregistrat, de departe, cele mai scăzute date medii.
De remarcat şi faptul că, valorile obţinute, în privinţa numărului locurilor (paturi) de cazare, în regiunea portugheză Algarve şi regiunea Notio Aigaio, din Grecia, erau de aproape 8 ori mai mari faţă de densitatea medie a ţărilor respective.
De cealaltă parte, diferenţele relative cele mai mici, dintre media naţională şi regiunea având numărul de locuri (paturi) cel mai ridicat din ţara respectivă, au fost înregistrate în Finlanda, Republica Cehă şi Slovacia. În aceste ultime două ţări menţionate, densitatea numărului de locuri-paturi este repartizată într-un mod relativ egal între regiuni şi variază între jumătate şi dublul mediilor, de la 42 de locuri-paturi la mia de locuitori, în Republica Cehă şi 30 de locuri (paturi) în Slovacia.
În afara densităţii numărului de locuri (paturi), numărul absolut al acestora, pe regiuni şi repartiţia lor între diferitele categorii de unităţi de cazare reprezintă un indicator important privind caracteristicile şi capacitatea ofertei turistice a unei regiuni. Graficul nr. 3.1. evidenţiază primele 20 de regiuni NUTS-2 ale UE-25, în funcţie de numărul de locuri-paturi, împărţite pe principalele categorii de unităţi de cazare, în anul 2004.
Astfel, în anul 2004, aceste 20 de regiuni au totalizat peste 250.000 de locuri (paturi) de cazare turistică. Şapte dintre ele sunt situate în Franţa, iar câte 5 în Spania şi Italia. Se poate observa că majoritatea locurilor (paturilor) era deţinută fie în hoteluri şi unităţi asimilate, fie în camping-uri, cu excepţia Insulelor Baleare, Canare şi a comunităţii Valencia, unde numărul de locuri (paturi) în locuinţele de vacanţă reprezintă proporţia cea mai importantă ori se află pe locul al doilea. De asemenea, se poate remarca faptul că 16 dintre cele 20 de regiuni analizate au acces direct la litoral sau sunt chiar insule.
32
Graficul nr. 3.1. Primele 20 de regiuni turistice ale UE-25 (NUTS-2) – Repartizarea locurilor (paturi) de cazare turistică pe principalele categorii de structuri de cazare, 2004
Sursa: Eurostat, Statistiques en bref, nr. 27/2006, p. 4
33
Gradul de utilizare a locurilor de cazare turistică în Europa, pe regiuni
Principalul indicator utilizat pentru furnizarea de informaţii detaliate privind utilizarea locurilor de cazare, pe regiuni, este numărul de înnoptări (sau de zile-turist) petrecute în unităţile respective. Conform metodologiei statistice a Eurostat, numărul de înnoptări sau numărul zilelor de sejur turistic reprezintă fiecare înnoptare petrecută de un turist sau pentru care un client s-a înregistrat într-o unitate de cazare turistică individuală sau colectivă, prezenţa fizică a acestuia nefiind indispensabilă. Statisticile disponibile privind oferta turistică permit, de asemenea, evidenţierea informaţiilor privind originea turiştilor care solicită această ofertă de cazare, respectiv clasificarea acestora în turişti din ţara lor de origine (turişti naţionali sau rezidenţi) şi turişti proveniţi din alte ţări (nerezidenţi).Analiza ponderii înnoptărilor petrecute într-o ţară sau o regiune dată, după originea turiştilor, ne indică gradul redus de internaţionalizare a turismului. Trebuie să se ţină seama, însă, şi de faptul că această repartiţie depinde, de asemenea, de caracteristicile turiştilor, respectiv de formele de turism practicate (ex: călătorii de afaceri sau în interes personal etc.), precum şi de dimensiunea (mărimea) ţării/regiuni
Graficul nr. 3.2. prezintă primele 20 de regiuni (NUTS-2) ale UE-25, unde au fost înregistrate cele mai multe înnoptări, per total, structurate după originea turiştilor (naţionali şi internaţionali).
Din punct de vedere al mărimilor absolute înregistrate, putem observa că 14 din cele 20 de regiuni nu atingeau nici măcar jumătatea numărului de înnoptări petrecute în Insulele Canare, unde numărul de înnoptări a fost cel mai ridicat, dintre toate regiunile NUTS-2 ale UE. Cu excepţia a 6 dintre ele (mari oraşe culturale şi capitale, precum Île de France, cu Parisul, Oberbayern, cu München şi Lombardia, cu Milano sau regiuni montane, precum Rhônes-Alpes, în Franţa, Bolzano, în Italia şi Tirol, în Austria), toate celelalte regiuni (dintre cele clasate între primele 20) au acces la litoral şi sunt, astfel, destinaţii turistice estivale clasice pentru turiştii rezidenţi şi/sau străini. Regiunile respective se află în Spania (5), Italia (4), Franţa şi Germania (câte două) şi în Danermarca (ţară considerată, în ansamblul ei, ca o regiune NUTS-2).
Comparând numărul de turişti străini cu cel al turiştilor naţionali, în cele 20 de regiuni analizate, se poate observa că proporţia turiştilor naţionali în cele 3 regiuni din Germania este foarte ridicată (între 79% şi 97,4%), faţă de toate celelalte regiuni. Dimpotrivă, regiunile din Spania, Franţa şi Italia, cuprinse în această listă, se caracterizează, în general, prin ponderile cele mai mari ale turiştilor nerezidenţi, în totalul înnoptărilor, exemplul cel mai reprezentativ, în acest sens, fiind Tirolul, din Austria. De altfel, doar în trei regiuni din Spania, trei din Italia, una din Franţa şi una din
34
Austria, ponderea turiştilor străini (ca număr de înnoptări) a depăşit-o pe cea a turiştilor naţionali. Aceste opt regiuni fac parte dintre destinaţiile turistice cele mai căutate din Europa, pentru turismul de plajă (Insulele Baleare, Canare şi Catalunia, în Spania şi Veneto, în Italia), pentru turismul cultural şi urban (Île de France, cu Paris-ul şi Lazio, cu Roma) sau pentru turismul montan (Bolzano, în Italia şi Tirol, în Austria).
35
Graficul 3.2. Primele 20 de regiuni turistice din cadrul UE-25 (NUTS-2) – Procentajul înnoptărilor totale, în funcţie de originea turiştilor (2004)
Sursa: Eurostat, Statistiques en bref, nr. 27/2006, p. 5
3.4.3. Previziuni, pe termen mediu şi lung, ale evoluţiei cererii turistice, la nivel
mondial
În pofida unei evoluţii neuniforme şi dificil de previzionat, a turismului, în ultimii ani, Organizaţia Mondială a Turismului îşi menţine previziunile sale pe termen lung, pornind de la premise că tendinţele structurale nu s-au schimbat în mod semnificativ şi constată că ritmul de creştere observat până în anul 2000 a depăşit previziunile iniţiale.
Astfel, din cele 1561 milioane de sosiri prevăzute a se înregistra în anul 2020 (vezi tabelul 3.6.), se estimează că 76% vor proveni din turismul intra-regional, faţă de 82%, în anul 1995, evoluţia fiind mai lentă (+3,8% pe an), faţă de cea a turismului pentru destinaţii mai importante, a cărui pondere va spori de la 18%, la 24% (cu un ritm mediu de creştere de 5,4% pe an).
36
Tabelul nr. 3.6.Evoluţii recente şi previziuni ale OMT privind evoluţia, pe termen mediu şi
lung, a sosirilor de turişti internaţionali
Anul de referinţă
Previziuni (în mil. sosiri de turişti internaţionali)
Rata medie de creştere
anuală1995-2005
Cota de piaţă pe regiuni turistice
mondiale (%)1995 2005 2010 2020 1995 2020
Total mondial 565,4 808,4 1006,4 1561,1 4,1 100 100Africa 20,2 36,8 47,0 77,3 5,5 3,6 5,0Americile 108,9 133,6 190,4 282,3 3,9 19,3 18,1Asia de Est şi Pacific
81,4 148.7 195,2 397,2 6,5 14,4 25,4
Europa 338,4 441,6 527,3 717,0 3,0 59,8 45,9Orientul Mijlociu 12,4 39,7 35,9 68,5 7,1 2,2 4,4Asia de Sud 4,2 8,0 10,6 18,8 6,2 0,7 1,2Sursa: Prelucrare după datele OMT şi ale Ministerului Transporturilor, Echipamentului, Turismului şi Mării (Franţa)
Analizând evoluţia pe marile zone turistice mondiale, observăm că Europa îşi va păstra poziţia dominantă, chiar dacă îşi va diminua ponderea în totalul sosirilor mondiale de turişti internaţionali, în timp ce Americile îşi vor pierde, din anul 2010, locul al doilea în clasamentul mondial pe regiuni turistice, în beneficiul Asiei de Est şi Pacific şi Orientului Mijlociu, care vor înregistra ratele de creştere cele mai ridicate.
Şi clasamentul primelor 10 ţări, în privinţa numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali va cunoaşte schimbări importante. Astfel, din tabelul nr. 3.7. se poate observa că se previzionează ca R.P. Chineză să ajungă pe primul loc, înaintea Franţei. De asemenea, Hong-Kong-ul, Federaţia Rusă şi Republica Cehă se vor regăsi printre primele 10 destinaţii turistice mondiale1.
Tabelul nr. 3.7. Previziuni privind clasamentul primelor 10 ţări, după numărul de sosiri
1 *** Ministerul Transporturilor, al Echipamentului, Turismului si Mării, Direcţia de Turism, Turismul de A la Z , Turismul Mondial, www.tourisme.gouv.fr
37
ale turiştilor internaţionali, în anul 2020- milioane sosiri –
Nr. Crt.
ŢaraAnul de referinţă Previziune
Rata medie anuală de creştere
Cota de piaţă (%)
1995Locul ocupat
2020 1995-2020 1995 2020
1. R.P. Chineză 20,0 7 130,0 7,8 3,5 8,32. Franţa 60,0 1 106,1 2,3 10,6 6,83. S.U.A. 43,3 2 102,4 3,5 7,7 6,64. Spania 38,8 3 73,9 2,6 6,9 4,75. Hong Kong 10,2 14 56,6 7,1 1,8 3,66. Italia 31,1 4 52,5 2,1 5,5 3,47. Marea
Sursa : O.M.T. şi Ministerul Transporturilor, Echipamentului, Turismului şi Mării (Franţa)
Putem observa că, dacă la numărul de turişti internaţionali ce se estimează că vor fi înregistraţi de R.P. Chineză, în anul 2020, se adaugă şi cei estimaţi pentru Hong Kong (care este parte componentă a R.P. Chineze), suma cumulată a acestora ar ajunge la 186,6 milioane de turişti , superioară numărului cumulat al turiştilor străini anticipat pentru Franţa şi Spania, primele două ţări europene din clasamentul respectiv.
38
Capitulul 4 Tendinţe ale turismului mondial şi european
Turismul mondial a suferit schimbări cruciale, pe parcursul ultimilor ani, iar turismul european este tot mai mult influenţat de principalele noi tendinţe mondiale (“megatrends”).
Comisia Europeană a Turismului (CET), organizaţie fondată în anul 1948, având ca membrii organizaţiile (oficiile) naţionale de turism din 38 de state Europene, atât ţări membre ale EU, cât şi alte ţări şi care şi-a propus să fie o organizaţie virtuală a Europei, ca destinaţie turistică, a realizat, recent, un raport intitulat “Tendinţe turistice în Europa”1, utilizând recomandările European Travel of Tourism Action Group (ETAG).
Acest raport cuprinde 3 părţi, respectiv:1. O analiză a contextului extern mondial al turismului: tendinţele economice,
politice, sociale şi de mediu.2. Un studiu al tendinţelor capabile să influenţeze cererea turistică, ţinând seama de
schimbările intervenite în stilurile de viaţă şi în modelele de consum.3. un comentariu privind schimbările ce influenţează, în mod direct, funcţionarea
industriei turistice, cum ar fi tendinţele în domeniul vânzărilor, al transporturilor şi al tehnologiei informaţiei.Având în vedere importanţa cunoaşterii acestor tendinţe în elaborarea politicilor şi
strategiilor interne privind turismul, în continuare este prezentat, în sinteză, conţinutul acestui raport.
4.1. Contextul extern al turismului Din punct de vedere demografic, în Europa, segmentul de vârstă al “seniorilor”,
în cadrul populaţiei, va continua să crească numeric, pe termen scurt şi mediu. Persoanele mai în vârstă vor continua să aibă o stare bună de sănătate şi vor beneficia de planuri de pensii anticipate şi de pensii bine finanţate. Totuşi, pe termen lung, există riscul de a interveni un declin al fondurilor de pensii şi o creştere a vârstei de pensionare, guvernanţii având dificultăţi sporite în a finanţa aceste pensii.
Astfel, guvernul britanic analizează posibilitatea de creştere a vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la 66 de ani, până în anul 2030, la 67 de ani, în 2040 şi la 68 de ani, în 2050. De asemenea, Germania intenţionează să stabilească vârsta de pensionare la 67 de ani.
Pentru americani, pensia a devenit o “normă socială”, iar turismul de masă, creşterea comunităţilor de pensionari cu pensii “confortabile” şi costul relativ redus al transporturilor şi al comunicaţiilor cu familia, au făcut să crească interesul pentru pensionare.
1 Commission Européenne du Tourisme, Les Tendances touristiques en Europe, www.etc-corporate.org
39
Nu trebuie neglijată, însă, nici piaţa turistică a tinerilor, care reprezintă peste 20% din turismul global. Persoanele având între 16 şi 35 de ani călătoresc tot mai mult, iar acest segment de clientelă va fi, de asemenea, foarte important pe pieţele emergente din afara Europei. Pe de altă parte, a crescut numărul persoanelor care trăiesc singure, iar structura familiilor a evoluat, de asemenea, îndepărtându-se de modelul familial tradiţional, compus din doi părinţi şi doi copii. Datorită mondializării, multe familii s-au mutat şi trăiesc în alte ţări, ceea ce a amplificat numărul călătoriilor turistice având ca motivaţie vizitele la prieteni şi rude.
Pe pieţele emiţătoare emergente, cum sunt cele din China, India şi Rusia, creşterile vor proveni, pe termen scurt, la început, din partea segmentului persoanelor vârstnice, dar pe termen mai lung, datorită progresului economic, tendinţa se va inversa, urmând a se dezvolta mai mult segmentul tinerilor care călătoresc în scop turistic.
Consecinţele acestor evoluţii demografice, pentru sectorul turistic, se estimează că vor fi1, în principal, următoarele:
- este posibil ca “prăpastia” dintre pieţele destinate oamenilor care au timp şi ale celor care au bani să se accentueze, în privinţa turismului. Cei care devin pensionari, cu pensii mari nu au, în general, nici o constrângere, în privinţa timpului liber, pentru a putea călători, ceea ce oferă oportunităţi deosebite de dezvoltare a produselor turistice, în perioadele de extrasezon. Dar, pentru cele mai multe persoane în vârstă de muncă, lipsa crescândă a timpului liber antrenează voinţa lor de a cheltui mai mult, pentru a câştiga timp, ceea ce creează o cerere crescândă pentru serviciile specializate şi căutarea flexibilităţii, în privinţa cumpărăturilor şi a serviciilor conexe;
- pe ansamblu, timpul liber pare a creşte, în dimensiune, dar pentru principalele segmente ale populaţiei, în special cel al “bogaţilor”, presiunea devine mai importantă. Persoanele vârstnice au mai mult timp, dar, în schimb, persoanele care lucrează au mai puţin timp;
- în Europa, lipsa timpului liber ar putea implica realizarea unui număr mai mare de călătorii, dar cu durate mai scurte .Va exista o cerere crescândă pentru mai multe produse, mai multe experienţe, evenimente culturale şi atracţii. De-a lungul întregului an, se vor lua vacanţe mai frecvente, îndeosebi pe pieţele europene. Aceasta conduce către posibilităţi sporite de dezvoltare a unor festivaluri şi a altor evenimente, în afara sezonului turistic;
- un raport recent arată că, în anul 2005, aproape jumătate dintre americani suferea de “lipsa de timp”- o impresie generalizată că nu au suficient timp pentru a face ceea ce doresc, atunci când doresc. De aici, alegerea, în privinţa turismului, a unor produse turistice forfetare, incluzând mai multe servicii, la un preţ global. Consumatorul căruia îi lipseşte timpul vrea, în general, să plătească un preţ care să includă transportul, mesele, cazarea şi vizitele la diferite atracţii. Aceasta va reduce numărul tranzacţiilor pe care ar trebui să le facă pentru fiecare serviciu dorit şi facilitează planificarea călătoriei. Totuşi, pe unele pieţe, flexibilitatea programelor şi călătoriile la alegere sunt foarte căutate;
- lipsa de timp incită pe multe persoane să-şi economisească timpul pentru a profita de acesta, mai târziu. Se profilează o tendinţă aflată în creştere: aşa-numitele “concedii sabatice”, ce vor deveni călătoria pentru o întreagă viaţă”. Astfel de
1 Idem, pp. 2-3
40
călătorii presupun, adesea, existenţa unui program personal şi includ plimbări, ciclism, cursuri de gastronomie, de pictură sau vizitarea unor destinaţii îndepărtate şi izolate. Lipsa de timp a multor oameni va conduce la o creştere a “turismului creativ”, promovat de turiştii care îşi dezvoltă calităţile creative, pe timpul vacanţelor lor. În paralel, destinaţiile turistice vor fi dornice să-şi îmbunătăţească oferta lor creativă;
- o populaţie care îmbătrâneşte şi o preocupare crescândă pentru sănătate, stare de bine şi produse pentru “repunerea în formă” vor putea conduce la o creştere a cererii pentru produse ale turismului de sănătate. De asemenea, va trebui să existe un interes crescând pentru turismul cultural şi pentru programele special create, destinate turiştilor de vârsta a treia;
- pe de altă parte, piaţa turismului pentru tineret va căuta produse ale unor vacanţe mai active, îndeosebi diverse forme ale turismului “de aventură”;
- fiecare dintre aceste tendinţe generale vor putea, la rândul lor, să conducă la o cerere crescândă pentru vacanţe independente, ce antrenează o diminuare relativă a cererii pentru vacanţele tradiţionale. Destinaţiile de lux, individualizate, se aşteaptă să se dezvolte în mod deosebit.
Din punct de vedere al mediului natural, una dintre cele mai importante probleme căreia industria turismului va trebui să-i facă faţă, pe termen lung, este cea a schimbărilor climatice, care poate conduce la declinul multor destinaţii turistice, a căror activitate este strâns legată de mediu. Multe regiuni costiere joase se află în pericol, datorită creşterii nivelului mării, aşa cum este, deja, cazul Veneţiei. În ultimele decenii, ploile au fost mai abundente, în general, în regiunile nordice ale Europei, dar s-au diminuat în cele sudice. În Europa de Nord, sejururile de scurtă durată vor putea să se dezvolte pentru o perioadă mai lungă, în condiţiile încălzirii climatice.
Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor evoluţii privind problemele de mediu, se estimează că vor fi, in principal, următoarele:
- Prestatorii turistici locali şi organizatorii de voiaje vor trebui să evalueze impactul schimbărilor de mediu pentru industria lor. De asemenea, aceştia vor trebui să dezvolte metode de gestionare a crizei şi sisteme de relansare, altfel se vor expune unor riscuri de pierderi semnificative.
- Se prevăd variaţii ale fluxurilor turistice, creşteri ale numărului călătorilor în afara sezonului de vară şi o popularitate în creştere a vizitării, pe parcursul sezonului de iarnă, a unor destinaţii considerate tradiţionale pentru turismul de vară.
- Va creşte costul prezervării resurselor naturale, precum plajele şi alte amenajări litorale, lacurile, fluviile şi al asigurării condiţiilor pentru sporturile de iarnă. Aceasta va putea conduce, probabil, chiar la dispariţia unor domenii schiabile, datorită lipsei zăpezii, precum şi la sporirea numărului instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale.
- Este probabilă o creştere a taxelor de mediu, datorată eforturilor pe care guvernele încearcă să le facă în vederea limitării emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta va avea drept consecinţă creşterea, treptată, a preţurilor la serviciile de transport şi cazare turistică.
- Conştientizarea privind fragilitatea spaţiilor naturale şi a necesităţii de conservare a acestora va aduce în prim plan, ca atracţii, destinaţiile “virgine”.
41
- Creşterea cererii pentru ecoturism şi pentru vacanţele “în natură”, va conduce la creşterea numărului acestor produse, pe piaţă şi la “sofisticarea” lor.
- Sporirea volumului şi a calităţii informaţiilor privind produsele turistice durabile, furnizate de prestatorii de servicii turistice şi de organizatorii de voiaje, va conduce la creşterea conştiinţei consumatorilor privind problemele de mediu.
- Acţiunile de marketing vor trebui să promoveze aspectul dezvoltării durabile a produselor oferite clienţilor.
Tendinţe macroeconomiceSe prevede o creştere reală a Produsului Intern Brut (PIB) de peste 2% pe an, până în anul 2010. « Câştigătorii » sunt consideraţi că vor fi Asia de Est şi Occidentul (Europa şi America), iar « perdanţii » vor fi Africa şi Orientul Mijlociu.Sporirea fenomenului mondializării va determina o tendinţă de regionalizare, respectiv o întărire a rolului regiunilor şi o renegociere a relaţiilor politico-economice dintre acestea.Schimburile de bunuri de consum şi de servicii vor fi mai importante, iar serviciile, inclusiv turismul, vor ocupa un loc mai important în economia mondială (în privinţa contribuţiei la PIB, la crearea de locuri de muncă şi, la realizarea investiţiilor etc.)
Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele :- se va dezvolta un mediu de afaceri mai concurenţial, cu turişti care vor putea să
găsească mai ales produse ieftine, pe Internet şi cu firme de turism ce vor putea acţiona mai liber pe piaţă, cu mai puţine constrângeri vamale;
- economiile emergente vor crea noi destinaţii turistice, încercând, adesea, să se folosească de promovarea turismului ca de un instrument de întărire a identităţilor lor. În acelaşi timp, aceste economii întărite vor crea şi noi pieţe emiţătoare pentru turism;
- Europa trebuie să-şi întărească promovarea, ca destinaţie turistică şi să-şi dezvolte sinergiile. De asemenea, va trebui să-şi dezvolte noi produse turistice şi să-şi înnoiască promovarea, repoziţionându-şi oferta sa tradiţională sau prezentându-şi produsele tradiţionale în special pe pieţele emiţătoare emergente;
- mondializarea crescândă va influenţa valorile tinerilor şi aşteptările acestora în privinţa călătoriilor. Pentru satisfacerea acestor aşteptări este primordial ca informaţiile şi, în special, serviciile de cazare asigurate să fie de calitatea adecvată şi ca acestea să fie accesibile pe Internet şi pe ansamblul noilor canale de comunicaţii;
- totodată, mondializarea va întări rolul « nomazilor » globali (« global nomades»), în general şi mai exact, a celor care s-au instalat şi trăiesc în alte ţări decât cele în care s-au născut. Aceasta va favoriza, de asemenea, vizitele la părinţi şi la prieteni. Acelaşi impact îl vor avea şi « migranţii ocazionali », cum sunt studenţii « internaţionali ». De exemplu, datele statistice ale OCDE arată că Europa primeşte, deja, peste 600.000 de studenţi străini, iar numărul acestora creşte cu 5% pe an;
- mobilitatea crescândă va afecta pieţele forţei de muncă în domeniul turismului, o proporţie mai moderată a locurilor de muncă fiind ocupată de forţa de muncă străină. Pe termen scurt, aceasta va sprijini piaţa forţei de muncă, adesea problematică, pe principalele destinaţii turistice. Dar, pe termen lung, se va pune, inevitabil, problema « autenticităţii » culturale a serviciilor oferite.
42
În privinţa factorilor politici, guvernele vor mări impozitele, în vederea satisfacerii nevoilor sociale şi a acoperirii cheltuielilor pentru sănătate, educaţie, pensii, precum şi pentru alte servicii. Alternativa la această măsură, adică diminuarea taxelor şi impozitelor, va avea drept consecinţă o diminuare a veniturilor disponibile pentru turism.
Anumiţi factori politici vor fi legaţi direct de Uniunea Europeană (UE). Directiva privind serviciile, adoptată de Uniunea Europeană, va modifica modul de funcţionare a întreprinderilor din UE, după «căderea» frontierelor. Conceptul de « produse naţionale » va fi tot mai puţin pertinent, iar furnizorii vor trebui să găsească noi mijloace pentru a le păstra locul şi pentru ca acestea să mai poată exista pe pieţele locale.
Unele semne de nelinişte, există deja, în privinţa Comerţului electronic, pe Internet şi în privinţa implicaţiilor privind protecţia consumatorilor.
Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale acţiunii factorilor politici, vor fi, în principal1, următoarele :
- Guvernele vor trebui să-şi coordoneze aducerea la zi a conţinutului broşurilor privind călătoriile şi să furnizeze informaţii cât mai precise în privinţa siguranţei şi securităţii persoanelor. În acelaşi timp, va trebui conceput un sistem de restabilire a situaţiei în urma crizelor, urmat de acţiuni concrete în acest sens.
- Imaginea ţărilor receptoare de turism este legată, din ce în ce mai mult, de problemele de securitate şi de sănătate. Se anticipează că va creşte numărul turiştilor care vor utiliza transporturile lung-curier şi al celor care trebuie să solicite viză de intrare.
- Creşterea pragului vârstei de pensionare va conduce la încetinirea creşterii numărului călătoriilor efectuate de persoanele de vârsta a treia.
- Va creşte nevoia de identificare a mărcii, pentru a putea fi recunoscută şi va creşte « puterea » mărcilor, ca gaj al încrederii consumatorului pentru operatorii internaţionali.
- Va avea loc, cu siguranţă, o consolidare a ofertelor turistice vândute prin Internet. În privinţa turismului cultural, acesta se va dezvolta, în Europa, fără a avea
suficiente indicii pentru a trage concluzia că o creştere a pieţei festivalurilor, de exemplu, va proveni din interesul crescând pentru cultură.
Aceasta sugerează că noii consumatori vor veni din regiunile în care educaţia şi sănătatea se vor îmbunătăţi, cum ar fi Europa Centrală, Europa de Est sau Asia.
Motivaţiile culturale pentru turism se îndreaptă, mai degrabă, către un interes general pentru cultură, decât pentru scopuri culturale specifice. În viitor, se va manifesta nevoia de a combina produsele culturale cu cele legate de agrement şi de divertisment.
În ultimii ani, s-a putut constata un sentiment crescut de insecuritate, datorat atacurilor teroriste asupra turiştilor şi a destinaţiilor turistice. Această percepţie a pericolului este intensificată de mass-media. De asemenea, catastrofele naturale par să devină din ce în ce mai frecvente, acestea constituind un factor de frânare în alegerea destinaţiilor.
Totuşi, în ambele cazuri, conştientizarea din partea consumatorilor, a acestor pericole este relativ mai scurtă, ca durată, intervenind o anumită resemnare faţă de dezastrele ce nu pot fi evitate, indiferent că te afli acasă ori în altă parte. De altfel, un studiu empiric, realizat în Olanda, a demonstrat că scăderile fluxurilor turistice datorate terorismului sau catastrofelor naturale nu se menţin decât pe o perioadă de 3 luni.
1 Idem, p. 5
43
Consecinţele asupra turismului, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele2:- Există o nevoie de coordonare a informaţiilor privind impactul dezastrelor şi
crearea unor mecanisme de gestionare a crizei.- Este necesară o planificare flexibilă, pentru a face faţă eventualelor reduceri ale
fluxurilor turistice.
4.2. Tendinţele privind consumatorii de produse turisticeOamenii călătoresc mai mult, devin mai conştienţi de cultură şi de mediul
înconjurător, în locurile pe care le vizitează, ceea ce se reflectă asupra propriilor lor experienţe şi moduri de viaţă.
Experienţele dobândite în cursul călătoriilor turistice au dovedit că există un decalaj, pe de o parte, între cauzele externe, determinante, ale dezvoltării călătoriilor (cum ar fi modificările demografice şi climatul) şi cauzele interne ale acestora, cum ar fi dorinţa dezvoltării de sine şi de exprimare a creaţiei lor, din partea turiştilor. Călătoriile devin mai bogate în experienţe, dobândite de turişti, iar aceste experienţe le alimentează dorinţa lor de a continua să călătorească. Astfel, unele persoane vor deveni călători „de carieră”, care caută noi experienţe ori experienţe mai intense, în cadrul comunităţilor pe care le vizitează. Se schimbă, de asemenea, raportul dintre gazdă şi invitat (oaspete). Turiştii încearcă şi realizează experienţe mai „profunde” şi mai „semnificative”, schimbându-si rolul şi angajându-se în ceea ce este denumit „turismul voluntar” sau „turismul creativ”.
Cu cât persoanele călătoresc mai mult, cu atât acestea sunt mai respectuoase, mai tolerante şi mai înţelegătoare faţă de diferenţele culturale.
Consecinţele acestor tendinţe, pentru sectorul turistic, se estimează că vor fi următoarele:
- Turiştii experimentaţi sunt implicaţi în organizarea călătoriilor lor, în rezervările şi sistemele de rezervare utilizate. Aceştia vor solicita, deci, un serviciu de mai bună calitate, la fiecare nivel al cheltuielilor.
- Va fi dificil, pentru anumite destinaţii, să-şi fidelizeze clientela, iar unele destinaţii vor putea avea dificultăţi în a-şi lărgi cota de piaţă, pe noi sectoare şi în a combate caracterul sezonier al activităţii, dacă nu vor avea un număr de clienţi fideli, pe care să se bazeze.
- Unii turişti vor dori să se debaraseze de „eticheta lor de turişti”, iar comunităţile locale din bazinele receptoare de turişti ar trebui să ţină seama de acest aspect, în promovarea turistică pe care o realizează pentru destinaţiile respective. În privinţa schimbărilor modului de viaţă al turiştilor, călătoriile vor fi stimulate
de nemulţumirea crescândă a indivizilor „eliberaţi”, care se gândesc mereu că viaţa ar fi mai bună altfel. Totuşi, această căutare a unei vieţi mai bune se loveşte de unicitatea locurilor vizitate, iar gradul de diferenţiere între locurile vizitate, pe parcursul călătoriei, se diminuează.
Pentru multe persoane călătoria nu mai reprezintă un lux, ci „face parte din viaţă”, iar în viitor este de aşteptat ca deciziile de „ultimul minut”, în alegerea călătoriilor, în special a celor de sejur, să fie tot mai numeroase.
2 Idem, p. 6
44
Faptul că familiile se întemeiază la vârste mai ridicate şi corelat cu creşterea numărului persoanelor care trăiesc singure vor prelungi posibilitatea acestor persoane de a călători.
Deoarece serviciile medicale devin tot mai scumpe, în Europa, europenii vor călători, pentru a beneficia de o serie de servicii medicale, în Asia şi în alte destinaţii cu preţuri „interesante”. Pe de altă parte, va avea loc o creştere a pieţei turismului medical intra-european.
Cererea pentru turismul „de bună stare”, de sănătate, pentru fitness şi produsele legate de reducerea stresului va creşte, în special în ţările industrializate, iar concurenţa va spori, în anumite regiuni ale Europei, datorită unor importante capitaluri private, „injectate” în modernizarea vechilor servicii de sănătate şi în staţiunile termale.
Consecinţele pentru turism, ale acestor tendinţe, vor fi1, în principal, următoarele:- necesitatea de a dezvolta mai multe produse turistice de nişă pentru satisfacerea
cererii unor turişti care călătoresc mai liber;- unele destinaţii îşi vor pierde din cotele de piaţă, în dauna altora, mai atractive;- consumatorii vor căuta experienţe diferite, cărora vor dori să le dea o intensitate
sporită şi un sens mai profund. De aici, riscul de creştere a cererii pentru ofertele de tip „risc calculat” (cum ar fi, de exemplu, călătoriile pentru aventură şi senzaţii tari) sau dezvoltarea noilor regiuni turistice, ce oferă „o experienţă controlată”;
- pe de altă parte, va avea loc o creştere a cererii de „produse spirituale”, bazate pe experienţe interne ale turiştilor. Conştientizarea nevoii de sănătate şi de stare de bine este legată de actualul „boom” al acestui gen de produse. Astfel, este de aşteptat să se dezvolte noi pieţe, specializate pentru asemenea oferte. Produsele de tip sănătate şi bună stare vor fi asociate, rapid, altor produse turistice, cum sunt produsele forfetare combinate, din domeniul sănătăţii şi al turismului creativ.
4.3. Produsele turistice şi marketingulPrincipalele tendinţe în marketingul turistic se referă la faptul că, turiştii-
consumatori solicită avizul altor consumatori, în special prin Internet (îndeosebi pe „blog”-uri), precum şi pe cel al „consumatorilor experimentaţi”, care, puţin câte puţin, ajung să cunoască produsele de nişă chiar mai bine decât înşişi profesioniştii din turism.
Va fi necesară o investiţie crescândă în strategia de promovare pe Internet, precum şi în noile tehnici de căutare pe Internet. Chiar dacă o parte importantă a bugetului de promovare este cheltuită pentru publicitatea convenţională, relaţiile publice şi tehnicile tradiţionale de vânzare, care devin tot mai puţin adecvate, o importanţă tot mai mare continuă să o dobândească imaginea de marcă.
Parteneriatele de tip public-privat devin din ce în ce mai importante, în promovarea turistică, iar guvernele intenţionează să mărească atât participarea sectorului privat, cât şi valoarea bugetelor de marketing, în acest sector.
Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi2, în principal, următoarele:
- Internet-ul va dinamiza generaţia viitoare a călătoriilor, precum şi metodele de distribuţie a produselor turistice. Un studiu al O.M.T. indică faptul că, în prezent,
1 Idem, p. 72 Idem, pp. 7-8
45
doar 3% din bugetele de promovare ale Organizaţiilor Naţionale pentru Turism (ONT) se cheltuie pentru promovarea prin Internet, care continuă să fie văzut, mai degrabă, ca un spaţiu de promovare „liberă”, decât ca un mijloc creativ şi strategic, necesar să fie utilizat într-un mediu concurenţial;
- De asemenea, va deveni extrem de important să se cunoască motivaţiile şi centrele de interes ale consumatorilor, în scopul de a evidenţia ce informaţii vor trebui să se regăsească, în primul rând, în utilizarea Internet-ului, pentru promovarea turistică. Aceasta va conferi o mare importantă segmentării şi poziţionării pe piaţă;
- Va deveni important, totodată, să fie identificate şi exploatate propunerile unice de vânzare a produselor. Având în vedere că mulţi consumatori sunt orientaţi spre experienţele şi valorile lor simbolice, aceste propuneri vor trebui completate cu conceptele de „propuneri de vânzare empirice unice” şi de: „propuneri de vânzare simbolice unice”;
- Mesajele publicitare bazate pe experienţe şi sentimente vor avea un ecou mai puternic în alegerea călătoriilor, de către consumatori, iar produsele create vor fi mai personalizate şi mai bine adaptate cererii;
- Pentru anumite segmente ale populaţiei, cu bugete reduse, vor fi necesare eforturi de creare, pe de o parte, a unor produse turistice cu buget redus, dezvoltând, pe de altă parte, „mărcile de încredere”;
- Agenţii de voiaj şi tur-operatorii vor avea un nou rol. Ei vor trebui să evidenţieze valoarea adăugată a produselor lor de bază (transporturi, în special aeriene şi cazare turistică), evidenţiindu-le pe celelalte servicii, pe care aceştia le oferă clienţilor.
În privinţa tehnologiei informaţiei şi comunicării, Internet-ul este considerat, în prezent, ca fiind mijlocul universal de comunicare şi ca instrument de promovare şi vânzare. Este de aşteptat ca noile tehnologii, în domeniul telefoniei şi în cel al televiziunii digitale, să lărgească această piaţă. Aceste instrumente vor facilita turiştilor contactarea prietenilor şi a celor apropiaţi, pe timpul călătoriilor efectuate.
Consumatorul va putea să controleze, tot mai mult, produsele pe care le cumpără, având o capacitate sporită de a compara preţurile şi produsele oferite. Informaţiile vor fi disponibile, din ce în ce mai mult, prin intermediul diferitelor mijloace media, iar consumatorii potenţiali vor putea să-şi identifice locurile de cazare, inclusiv prin G.P.S. („Global Positioning Systems”-Sisteme Globale de Poziţionare) şi să vadă dotările unităţilor respective, în timp real, prin imagini video.
Se vor dezvolta noile sisteme electronice de plată, cum sunt cărţile de credit securizate, ceea ce va facilita transferurile de bani şi va reduce practicile cheltuielilor excesive cu transferurile bancare.
Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi:- Dezvoltarea comunicaţiilor internaţionale ieftine, împreună cu facilităţile de
transport cu costuri scăzute vor conduce la creşterea rapidă a volumului călătoriilor turistice.
- Internet-ul se poate dezvolta ca mijloc de comunicare între indivizi care doresc să se conecteze cu alte comunităţi, într-un context al „marketingului viral” (ca formă de publicitate în cadrul căreia consumatorul contribuie, în mod direct, la difuzarea acesteia), utilizând blog-urile şi alte sisteme de comunicare în timp real.
46
- În ultimii ani, utilizarea Internet-ului a crescut şi în scopul de a găsi şi de a rezerva, prin intermediul acestuia, produse culturale. Această creştere a turismului cultural este de aşteptat să continue, în viitor, îndeosebi în asociere cu produsele de transport, oferite tot pe „Net”. Consumatorii caută să utilizeze Internet-ul nu numai ca sursă de informare pentru pregătirea propriei călătorii turistice, dar şi pentru a căuta evenimente şi activităţi, după sosirea lor la destinaţie.
- Noile sisteme de căutare şi de cartografie vor întări cunoştinţele consumatorilor înainte de efectuarea călătoriilor şi le vor „hrăni” aşteptările. GPS-ul şi noile tehnologii vor permite profesioniştilor din industria turismului să urmărească deplasarea turiştilor la destinaţie, în timp real, să măsoare impactul activităţilor lor de promovare şi să identifice noile tendinţe în consum. În privinţa transporturilor turistice, autoturismul va rămâne principalul mijloc
de transport utilizat de turişti, în călătoriile lor (în ţările dezvoltate, ponderea transportului cu autoturismul depăşind 70% din deplasările turistice). Atât consumatorii, cât şi companiile petroliere caută soluţii pentru carburanţi alternativi, ecologici, pentru a face faţă creşterii preţului petrolului şi a pericolului epuizării rezervelor combustibililor fosili, în următoarele decenii.
Principala problemă pentru călătoriile cu autocarul o va reprezenta lipsa locurilor de parcare şi accesul dificil în centrele oraşelor.
Pentru călătoriile cu avionul, va continua să existe un grup de companii aeriene de linie având, în special, zboruri pe distanţe lungi, în timp ce companiile „cu preţuri joase” vor continua să caute îndeosebi destinaţii secundare. Creşterea acestei pieţe va putea fi încetinită de creşterea costurilor cu carburanţii, de sporirea costurilor cu securitatea şi a taxelor de aeroport.
Călătoriile pe calea ferată se vor putea bucura de anumite reduceri ale preţurilor lor, datorită investiţiilor realizate de unele guverne în noile linii de mare viteză, ce vor duce la îmbunătăţirea serviciilor şi la scurtarea duratei de parcurs.
Pe piaţa croazierelor, cererea crescândă pentru aceste produse va fi satisfăcută prin apariţia noilor nave de capacităţi mari. Se constată, totuşi, o lipsă a gărilor (terminalelor) maritime, adaptate pentru acestea, în special în zona Mediteranei, ceea ce poate conduce la dezvoltarea mai multor astfel de obiective, întrucât oraşele-porturi îşi propun să profite de creşterea acestei pieţe.
Consecinţele acestor tendinţe, pentru sectorul turistic vor fi1 următoarele:- Se vor crea noi destinaţii turistice, se va îmbunătăţi accesibilitatea celor existente
şi se vor dezvolta noi aeroporturi. Dezvoltarea companiilor aeriene „cu preţuri joase” va schimba, foarte rapid, modul de a călători în Europa.
- Deschiderea noilor linii aeriene poate oferi oportunităţi de dezvoltare a unor noi pieţe turistice. Totuşi, problemele legate de reglementările europene şi competiţia puternică fac din acest sector o piaţă volatilă.
- Vor avea de suferit destinaţiile cu acces dificil prin sistemele de transport direct sau intermodal.
- Pentru sejururile scurte, trenul va deveni un concurent serios al avionului.- Pe cursele aeriene desfăşurate pe distanţe lungi va exista o nouă cerere pentru
servicii la bord în categoria dintre clasa economică şi clasa de afaceri.
1 Idem, p. 9
47
În privinţa locuinţelor secundare, respectiv a turismului rezidenţial, se va înregistra o creştere a cumpărării de reşedinţe secundare, atât timp cât preţurile vor rămâne atractive. Această tendinţă este influenţată de o campanie publicitară ce vizează pe persoanele mai înstărite, care doresc fie să investească într-o proprietate mai ieftină, situată într-o zonă cu climat mai cald, fie să se retragă la pensie, ori să înceapă o activitate profesională legată de stilul lor de viaţă (artă, sport, bună-stare etc.), într-o altă regiune a Europei.
Până în prezent, această tendinţă a fost dominată de deplasările de tip Nord-Sud, dar se constată, în ultimii ani, cumpărarea unui număr din ce în ce mai mare de astfel de proprietăţi, în Europa Centrală şi de Est, chiar şi de către locuitori din ţările respective.
În Marea Britanie, un raport recent privind pensiile propune ca stabilirea cuantumului acestora să nu se mai bazeze pe nivelurile cotizaţiilor la asigurările naţionale, ci pe locul de rezidenţă al beneficiarilor, astfel încât, alegerea britanicilor, de a trăi în străinătate, să fie limitată, iar reducerea nivelurilor pensiilor pentru aceştia le-ar afecta şi posibilitatea de a-şi cumpăra o reşedinţă secundară.
Consecinţele pentru sectorul turistic, ale acestor tendinţe, vor fi următoarele:- Prin finanţarea cumpărării de reşedinţe secundare se va produce o creştere a
numărului locaţiilor de vacanţă.- Cererea puternică pentru cumpărarea locuinţelor de vacanţă, în anumite regiuni,
va duce la dezvoltarea în exces a acestora, ceea ce va antrena reacţii, din partea proprietarilor, de a se limita acest fenomen. Deja există semnale că unele municipalităţi încearcă să limiteze sosirea de noi pensionari, în respectivele localităţi.Buna cunoaştere a acestor tendinţe, atât de către Organizaţiile Naţionale pentru
Turism, cât şi de către autorităţile publice naţionale, regionale şi locale, dar şi de către profesioniştii din turism, reprezintă o condiţie de bază în orientarea politicilor, strategiilor şi măsurilor concrete pentru dezvoltarea viitoare a turismului în fiecare ţară, regiune sau destinaţie turistică locală, precum şi a activităţii operatorilor din turism.
48
** *
Întrebări şi teme pentru dezbateri şi analize în cadrul seminariilor:
1. Definiţii noţiunii de turism.2. Principalele forme ale turismului.3. Deosebirile dintre vizitatorul internaţional şi turistul internaţional.4. Principalele motivaţii pentru practicarea turismului internaţional.5. Definiţi fluxurile turistice internaţionale.6. Descrieţi mecanismul de formare, în spaţiu, a fluxurilor turistice internaţionale.7. Descrieţi mecanismul de formare, în timp, a fluxurilor turistice internaţionale.8. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în anul 2006.9. Evidenţiaţi legăturile şi deosebirile dintre oferta turistică şi producţia turistică.10. Principalele caracteristici ale producţiei turistice.11. Principalele caracteristici ale turismului internaţional în ţările UE, conform informaţiilor cuprinse în buletinele EUROSTAT.12. Principalele previziuni, pe termen mediu şi lung, ale evoluţiei cererii turistice, la nivel mondial.13. Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale evoluţiilor privind problemele de mediu.14. Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale tendinţelor privind consumatorii de produse turistice.15. Consecinţele, pentru sectorul turistic, ale tendinţelor în marketingul turistic.
