MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA“CAROL DAVILA ”

BUCUREŞTI

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL:

CALIFICAREA PROFESIONALĂ:

COORDONATOR

( Nume prof. )

CANDIDAT

BIRCA MARIUS ADRIAN

BUCUREŞTI

2015

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU

TUMORI CEREBRALE OPERABILE

Cuprins

Cap1.Date generale despre boala

1.1.Prezentarea notiunilor de anatomie si fiziologie ale S.N.C

1.2.Prezentarea teoretica a bolii

1.Definitie

2.Etiologie

3.Patogenie

4.Simptomatologie

5.Evolutie.Prognostic

6.Tratament

Cap 2.Ingrijiri generale

2.1.Internarea pacientului in spital

2.2.Asigurarea conditiilor de spitalizare

2.3.Asigurarea conditiilor igienice ale pacientilor internati

2.4.Supravegherea functiilor vitale si vegetative

2.5.Alimentatia bolnavului

2.6.Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului

2.7.Recoltarea produselor patologice si biologice

2.8.Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune

2.9.Pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii

2.10.Educatie pentru sanatate

2.11.Externarea pacientului

Cap 3.Ingrijiri specifice

Caz clinic.Plan de ingrijire

Cap 4.Concluzii

Concluzii generale

Bibliografie selectiva

Argument

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri: o

persoană de conducere va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a

unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru

menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.

Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în

faţa vătămărilor şi a bolilor.

Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este

important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu:

evitarea ţigărilor, a consumului de alcool şi alimentaţia moderată.

Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni:

emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia

de bunăstare a unei persoane.

Tumorile cerebrale continuă mereu să fie o cauză frecventă a internărilor de

urgenţă în secţiile de neurologie şi este un factor foarte important în morbiditatea şi

mortalitatea pacientilor.

In formele recente de boala se intalnesc leziuni de tip inflamator, mai ales la

nivelul parenchimului nervos, in substanta alba, sub forma de procese infiltrative,

în jurul vaselor mici precapilare si capilare si in jurul venulelor. Placile de scleroza

mai recente prezinta o infiltratie plasmocitara. În timpul inflamaţiei din sistemul

nervos al bolnavilor cu Tumora cerebrala, limfocitele T, microgliile şi macrofagele

pun în libertate cantităţi mari de glutamat, care activeazã receptorii alfa-amino-

3hidroxi-5metil-4 isoxazolepropionic acid, mediind (crescând) toxicitatea indusã

de neurotransmitãtorii excitatori tip glutamat.

Cap1.Date generale despre boala

1.1.Prezentarea notiunilor de anatomie si fiziologie ale S.N.C

Generalităţi

Sistemul nervos recepţionează şi transmite sub forme diferite excitaţii din exteriorul şi din interiorul corpului în influxuri nervoase, le prelucrează şi le conduce în diferite părţi ale organismului, realizează unitatea organismului şi legătură lui cu mediul înconjurător.

- după topografia să, se împarte în părţi distincte: sistemul nervos central (encefal şi măduva spinării) şi sistemul nervos periferic;

- din punct de vedere funcţional, sistemul nervos este alcătuit din sistemul nervos cerebrospinal (creier + măduva spinării) şi sistemul nervos autonom sau vegetativ.

Sistemul nervos cerebrospinal se mai numeşte sistem de relaţie a organismului cu mediul înconjurător.

Sistemul nervos cerebrospinal se mai numeşte "somatic", cuprinzând organele şi elementele nervoase prin care se realizează actele conştiente.

Sistemul nervos cerebrospinal ţine sub control cele 5 simţuri: văz, auz, gust, miros, pipăit. Un doctor compară sistemul nervos cu sistemul telefonic, a cărui staţie centrală este creierul, cablurile şi firele fiind reprezentate de măduva spinării şi nervi. Creierul se subdivide şi el în: creierul mare care ocupă partea superioară, frontală, mijlocie şi posterioară a craniului; cerebelul sau creierul mic ocupă partea inferioară şi posterioară a craniului; măduva, capătul lat al şirei spinării se află în

faţă creierului mic. Creierul mare se manifestă prin activităţi intelectuale. Creierul mic reglează mişcarea muşchilor voluntari. Măduva este o masă lungă de ţesut nervos.

Sistemul nervos vegetativ se mai numeşte "autonom". El cuprinde structurile nervoase prin care se coordonează activitatea organelor interne în mod inconştient.

Sistemul nervos vegetativ sau al vieţii interne controlează activitatea organelor interne (nutriţie, respiraţie, circulaţie, excreţie etc). La rândul sau este format din două componente : simpatic (consumator) şi parasimpatic (reparator). Acest sistem are totuşi o autonomie relativă pentru că este controlat de sistemul nervos central. Sistemul nervos simpatic este compus dintr-un lanţ ganglionar dublu (nodule), situat în părţile coloanei vertebrale, iar ganglionii sunt împrăştiaţi în gât, cap, torace şi abdomen. Ganglionul este o masă de ţesut nervos, compusă din celulele nervoase. Din ganglioni ies fibre nervoase care merg în diferite organe, vase sangvine etc. În unele puncte nervii se întâlnesc formând plexuri. Plexul solar este situat în regiunea epigastrică (pe ambele părţi ale coloanei vertebrale). Este compus din substanţă cerebrală albă şi cenuşie. El ţine sub control principalele organe interne. Este centrul principal de acumulare a hranei, emanând forţă şi energie în corp. Prană se ia din aer, alimente şi apă.

Forţă nervoasă care este manifestarea pranei (are caracter similar cu cel al curentului electric) este forţă transmisă de creier în corp cu ajutorul nervilor. Fără această forţă nervoasă inima nu bate, sângele nu circulă, plămânii nu respiră, creierul nu gândeşte.

Lichidul cefalo-rahidian conţine produsii de catabolism ai sistemului nervos: azotaţi, uree, acid uric, CO2 etc, deci ajută eliminarea produşilor toxici ai metabolismului sistemului nervos central. Există doi mediatori chimici eliberatori în procesul de excitaţie a fibrelor nervoase: acetilcolină şi adrenalină. Acetilcolină

eliberată de terminaţia axonului este principala substanţă neurotransmitatoare la nivel sinaptic. Adrenalină este un hormon medular produs de supra¬renală, la stres vărsându-se în sânge şi mimând acţiunea sistemului nervos simpatic, activând inima, mărind consumul de O2, eliberamd glucoză de glicogenul hepatic şi acţionând că excitator asupra substanţelor reticulare de la baza creierului, cele care intensifica excitatiile care vin de la periferie, punând scoarţă în stare de hiperactivitate.

Sistemul simpatic se găseşte sub formă de ganglioni simpatici: cervicali, toracici, lombari, sacral, deoparte şi de altă a măduvei spinării. Îşi au originea în centrii medulari, dar de la ei pleacă spre organele vegetative nervii amielinici, care la capăt eliberează adrenalină (nor-) că mediator chimic. Reglează funcţiile vegetative.

Sistemul parasimpatic este format dintr-o porţiune craniană, una medulară şi una sacrală. Este format din fibre colinergice şi antagoniste sistemului simpatic.

Bolile sistemului nervos se împart în 2 categorii:

1. Boli neurologice;

2. Boli psihice.

1.1. Neuronul

Neuronul este unitatea anatomo-funcţională a Sistemului Nervos,fiind

alcătuit din corpul celular şi prelungirile sale.

Acestea sunt:

-axonul - prelungire de obicei unică şi lungă prin care influxul nervos

pleacă de la celulă;

-dendritele – prelungiri scurte prin care influxul revine la celulă.

Fibra nervoasă – este continuarea axonului şi este constituită dintr-un

fascicul de neurofibrite, numite chidrax învelite sau nu de o teacă de mielină.

Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează o legătură între doi neuroni,

legătură care poartă denumirea de sinapsă.

Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură

direcţie, de la cilindrax, şi corpul celular.

Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte impuls nervos.

După sensul impulsului nervos se deosebesc un neuron aferent - care

conduce impulsul de la periferie către centru (calea senzitivă) şi un neuron aferent

care conduce influxul de la centru la periferie (calea motorie).

Excitatiile mediului extern şi excitatiile pornite de la muşchi, tendoane,

articulaţii, periost se transmit prin intermediul sistemului nervos al vieţii de relaţie.

În excitatiile plecate de la viscere se transmit pe calea sistemului nervos central

vegetative.

Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe specializate, numite receptori,

care poţi fi - -extrareceptori, care culeg excitatiile pornite de la mediul extern ;

- propioreceptori care culeg informaţii de la muşchi, tendoane, articulaţii;

- interoreceptori care culeg excitatiile viscerale.

Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori şi vegetativi.

Pe calea lor vin informaţii de la periferia corpului, sau din organele interne

care vor merge prin intermediul neuronului senzitiv spre centru, influxul nervos

transmiţându-se spre organele efectuare pe calea neuronului motor, a nervilor

motori.

În general nervii periferici sunt mixti, leziunea lor provocând tulburări

chimice, motorii şi sensitive.

Din nervii periferici fac parte nervii cranieni în număr de 12 perechi şi nervi

rahideieni.

SNC – este alcătuit din encefal care este format din două emisfere centrale.

Formaţiunile de la baza craniului, triunchiului cerebral, cerebel şi măduva spinării.

1.2. Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos.

Fiecare dintre ele cuprind câte patru lobi : frontal, parietal temporal şi occipital.

Aceştia sunt împărţiţi prin şanţuri şi circumvoluţii.

Encefalul este format din substanţă cenuşie şi substanţă albă.

Substanţă cenuşie prezintă numeroase celule de diferite forme şi dimensiuni,

alcătuind la suprafaţă scoarţă cerebrală , iar în profunzime nuclei cenuşii centrali.

În scoarţă se regăsesc 14 miliarde de celule.

Substanţă albă – este formată din fibre nervoase care realizează legătură

între diferite zone corticale (fibră de asociaţie), legătură între cele două emisfere

(fibre comisurale – corpul calos) şi legătură între diferite etaje ale sistemului

nervos central (fibre de protecţie).

Coordonând funcţionarea sistemului nervos, scoarţă cerebrală controlează

întreagă activitate a organismului.

Ea deţine în primul rând funcţia de reprezentare şi selecţionare , de

elaborare a ideilor – gândirea (raţionamentul), denumită de Pavlov “ activitate

nervoasă superioară”.

Spre deosebire de reflexele necondiţionate, care sunt inascute, reflexele

condiţionate sunt dobândite, apărând în cursul existenţei individului, determinate

de condiţii diferite şi variate ale mediului extern.

La nivelul scoarţei se realizează integrarea superioară, cu alte cuvinte,

adaptarea organismului la schimbările mediulu extern, inregitrate cu fineţe şi

precizie, precum şi legătură dintre părţi ale organismului.

Lobul frontal corespunde circumferintei centrale ascendant, este sediul

neuronului motor central, deci mediul mişcărilor voluntare.

Leziunile lobului frontal se însoţesc de tulburări motorii (paralizii),

tulburări în articulaţia vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburări de comportament.

Lobul parietal este mediul cortical, analizatorului sensibilităţii generale.

La acest nivel se realizează sinteză tuturor tipurilor de sensibilitate.

Leziunile lobului parietal se vor însoţi deci, de tulurari privind aprecirea

volumului şi a formei obiectului (stereagnezie), a greturilor (barestezie), privind

discriminarea tactilă (aprecierea distanţei dintre două atingeri ale pielii).

Distrugerea totală duce la agnezie tactilă , adică la nerecunoaşterea prin

pipăit a obiectivului respectiv.

Lobul temporal - cuprinde sediul cortical al analizatorului auditiv.

Surditatea verbală (bolnavul aude, dar nu înţelege), halucinaţii auditive,

tulburări de echilibru, imposibilitatea de a înţelege scrisul (cecitate verbală)

incapacitatea de utilizare a obiectlor şi de efectuare a gesturilor obişnuite (apraxie),

uneori este pierdută înţelegerea semnificaţiei cuvântului vorbit sau scris (afazie

senzorială).

Lobul occipital – este sediul capătului cortical al analizatorului vizual.

Leziunea să duce la tulburări de orientare în spaţiu, tulburări de vedere

( halucinaţii vizuale).

Formaţiunile de la baza creierului sunt diencefalul şi corpii striati.

Diencefalul – este alcătuit în principal din: talamus, staţia cea mai

importantă de releu pentru toate fibrele sensitive, care merg dspre scoarţă cerebrală

(leziunile talamusului provocând grave tulburări de sensibilitate) şi hipotalamus –

coordonatorul sistemului vegetativ şi al sistemului endocrin.

Corpii striati–formaţi dintr-un număr de nuclei de substanţă cenuşie, au un

rol deosebit în realizarea mişcărilor autonome şi a tonusului muscular, fiind

segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal.

Leziunile acestora duc la apariţia unor tulburări încadrate în noţiunea

generică de Sindrom Extrapiramidal.

1.3. Trunchiul cerebral – este situat între cerebel şi măduva spinării. Este

format din mezencefal, bulbul rahidian şi punte.Ţinând seama de importantă

centrilor nervoşi ( respiratori, circulatori, de deglutitie,) a cailor şi a conexiunilor

de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări complexe,

grave şi adesea mortale.

De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care îndeplinesc

importante funcţii motorii şi sensitive.

În sfera muşchilor nervilor cranieni şi ai centrilor reflexelor vegetative , în

trunchiul cerebral se găsesc o serie de muşchi nespecifici care alcătuiesc

formaţiunea reticulară care are loc în transmiterea spre scoarţă cerebrală a

diferitelor stimulări extero şi interoceptive contribuind la edificarea stării de veghe.

( de conştiinţa )

1.4. Cerebelul - se află localizat deasupra trunchiului cerebral, sub lobii

occipitali la baza craniului.Este alcătuit din două emisfere laterale cu rol în

coordonarea motorie şi o regiune mediană , care contribuie în mod deosebit la

menţinerea echilibului , numit Vermis

- controlează coordonarea mişcărilor fine;

- echilibrul;

- tonusul muscular.

1.5. Măduva spinării – Se află în canalul medular(nu-l ocupă în

întregime), are o lungime de 45cm şi formă de cilindru turtit antero-posterior. Se

întinde de la orificiul vertebrei C1 până la cel al vertebrei L2, unde se continuă cu

conul terminal ce se prelungeşte cu filum terminale până la a două vertebră

coccigiană. Filum terminale împreună cu trunchiurile nervilor spinali lombari şi

sacrali, alcătuiesc "coadă de cal". O secţiune transversală prin măduva spinării

relevă că în mijlocul ei se află un canal numit canal central(ependimar).

Organizarea internă arată existenţa substanţei cenuşii, albe şi reticulate. Substanţă

cenuşie este dispusă în centru, având formă literei H. Bară transversală a H-ului

formează comisură cenuşie(Gray) iar părţile laterale formează coarnele anterioare,

laterale şi posterioare.

Măduva este formată din corpii neuronali, celule gliale, precum şi dendrite

şi porţiuni de axoni nemielinizati.

Comisură cenuşie are în centru canalul ependimar care conţine lichid

cefalorahidian(LCR). Coarnele posterioare sunt subţiri, alungite şi îndreptate spre

şanţurile laterale posterioare. În ele se găsesc neuroni somatosenzitivi şi neuroni

intercalări(de asociaţie).

Neuronii somatosenzitivi reprezintă deutoneuronii(al doilea neuron)

pentru majoritatea cailor ascendente specifice. Protoneuronul (primul neuron) este

situat în ganglionul spinal.

Neuronii intercalari fac legătură între neuronii somatosenzitivi cu

originea în ganglionul spinal şi neuronii somatomotori din cornul anterior medular.

Coarnele laterale conţin neuroni viscerosenzitivi şi visceromotori simpatici.

Neuroni viscerosenzitivi sunt situaţi în jumătatea posterioară a cornului lateral şi

primesc informaţii de la viscere prin rădăcina posterioară a nervilor spinali.

Neuronii visceromotori se găsesc în jumătatea anterioară a cornului

lateral.

Sunt neuroni preganglionari simpatici şi au axoni ce părăsesc măduva pe

calea rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali. Neuronii visceromotori se

distribuie efectorilor viscerali.

Substanţă albă se află la periferia măduvei şi este dispusă sub formă de

cordoane. Este alcătuită din fibre nervoase în majoritate mielinizate. Zona de

substanţă albă situată anterior şi posterior de comisură cenuşie, se numeşte

comisură albă anterioară respectiv comisură albă posterioară.

Cordoanele de substanţă albă sunt grupate în :anterioare, laterale şi

posterioare. Cordoanele anterioare sunt situate între fisură mediană anterioară şi

coarnele anterioare. Cordoanele laterale sunt situate între coarnele anterioare şi

posterioare. Cordoanele posterioare sunt situate între şanţul medial posterior şi

coarnele posterioare.

În cordoane se află fibre nervoase ce aparţin unor facicule(tracturi)

ascendente(ale sensibilităţii), descendente(motorii) sau de asociaţie. În cordoanele

posterioare se găsesc fascicule(tracturi) ascendente şi de asociaţie.

Leziunile măduvei provoacă grave leziuni sensitive, motorii şi vegetative.

La nivelul dintre cele două rădăcini – anterioară ( motorie) şi posterioară

(senzitivă) - se formează nervii rahidieni.

Sistemul nervos central ( encefalul şi măduva spinării ) este acoperit şi

protejat de cele trei foiţe meningiene:

DURAMATER –o membrane fibroasă în contact cu osul

ARAHNOIDĂ - o foiţa subţire care căptuşeşte faţă internă a duramaterului

PIAMATER - un ţesut celular bogat vascularizat care acoperă ţesutul

nervos.

1.6. Căile motorii, senzitive şi a reflexelor

A ) Căile motorii

Sistemul motor cuprinde 3 elemente:

- neuronal central

- neuronal extrapiramidal

- neuronul periferic

Neuronul motor şi neuronal extrapiramidal, reprezintă cele două cai motorii

, care merg de la encefal la măduva.

La nivelul acestuia, calea motorie este unică, fiind reprezentată de neuronal

periferic numit de aceea şi calea motorie finală comună.

Prin intermediul acestuia se transmit atât impulsuri venite pe calea

neuronului central ( calea piramidală) cât şi cele venite pe căile extrapiramidale.

Neuronul motor central – formează calea piramidală.

Fascicolul piramidal are somele celulare situate pe scoarţă circumvoluţiei

frontale ascendente. Axonii lor alcătuiesc calea pirmidala şi se termină în coarnele

anterioare ale măduvei, unde fac sinapsa cu neuronal motor periferic , cu excepţia

unor fibre scurte (fascicolul genicular) care se termină în nuclei de origine ai

nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral

Căile descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei prin

diferite fascicule.

Subo - spinal

Olivo – spinal

Tecto – spinal

Vestibule – spinal

De reţinut că scoarţă cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu

funcţie extrapiramidala.

Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetică mai veche, joacă un rol în

mişcările automate şi în coordonarea şi reglarea tonusului muscular.

Neuronul motor periferic - este porţiunea terminală a caii motorii.

Corpurile celulare se gassc în coarnele anterioare ale măduvei,iar axonii

trec rădăcina anterioară în nervii periferici, terminându-se în muşchi.

Legătură între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni de tip

sinaptic, numită PLACĂ MOTORIE.

Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutourul unui mediator

chimic numit Acetilocolina.

Nervul periferic primeşte excitaţii atât pe calea neuronului motor central,

cât şi a neuronului extrapiramidal şi al arcului reflex medular, de aceea se mai

numeşte şi calea finală comună.

B) Căile sensibilităţii.

Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern şi intern se

realizează prin existenţa la periferie a unor receptori specializiti pentru toate

tipurile de sensibilitate

Se disting două forme de sensibilitate:

- elementară

- sistemică

Sensibilitatea elementară cuprinde:

- sensibilitatea superficială sau cutanata pentru pipăit, căldură şi durere

(termică, tactilă şi dureroasă)

- sensibilitatea profundă sau proprioreceptiva, care provine din muşchi,

tendoane ligamente, oase şi articulaţii

- sensibilitatea viscerală ( interoceptivă), sub controlul sistemului nervos

vegetativ.

Căile senzitive cuprind trei neuroni:

Primul neuron se găseşte pe traiectul rădăcinii posterioare a nervului

rahidian, în ganglionii spinali şi în ganglionii anexaţi nervilor cranieni.

El este o prelungire cu rol de dendrite, care alcătuieşte fibră senzitivă a

nervului periferic şi o prelungire cu rol de axon care pătrunde în măduva.

Această prelungire poate fi scurtă, pentru sensibilitatea superficială ( care

se termină 2-3 segmente medulare mai sus) şi lungă pentru sensibilitatea profundă

conştientă ( care se termină în nucleul Gool şi Burdach din bulb)

Al doilea neuron transmite excitaţia senzitivă pentru sensibilitatea

superficială prin fascicul spino–thalamic posterior şi pentru sensibiliatatea tumo–

algica, iar pentru sensibilitattea profundă fibrele care pornesc din nuclei Goll şi

Burdach se învecinează în bulb, pe liania mediană şi se termină în talamus.

Al treilea neuron este în porţiunea cailor sensitive între talamus şi

circumvoluţia parietală.

C) Căile reflexelor:

Prin reflex se înţelege un răspuns motor, vasomotor sau secretor la o

excitaţie.Substratul morfologic al reflexului este arcul reflex format din minim 2

neuroni: unul senzitiv (aferent sau receptor) şi altul motor (eferent sau efector).

Modificarea reflexelor are loc în două circumstanţe fundamentale: în cazul lezării

arcului reflex, precum şi în cazul lezării etajelor superioare ale sistemului nervos

(leziuni piramidale, extrapiramidale, cerebeloase, etc.)

Se recunosc mai multe tipuri de reflexe.

-Reflexele osteotendinoase

Denumirea acestor reflexe este legată de modul lor de obţinere, adică de

percutia tendonului sau osului, care are drept răspuns contracţia muschiului. De

fapt excitantul adecvat este întinderea muschiului care se poate solda cu o mişcare

(reflexul tendinos sau formă fazica a reflexului miotatic) sau cu menţinerea unei

anumite poziţii (reflexul de postura sau formă tonică a reflexului miotatic). Calea

aferentă este reprezentată de primul neuron senzitiv al cărui pericarion se găseşte

în ganglionul rahidian. Acesta realizează o conexiune directă prin rădăcina

posterioară la nivelul măduvei spinării, în coarnele anterioare ale acesteia cu

pericarionul neuronului motor periferic ( spino+muscular). Calea aferentă este

reprezentată de axonul acestui ultim neuron care părăseşte măduva prin rădăcina

anterioară şi ajunge în cele din urmă la nivelul muschiului. Dat fiind că este un

reflex monosinaptic, timpul de latentă al reflexului osteotendinos este foarte scurt.

Reflexele Cutanate

Reflexele cutanate constau în apariţia unei contracţii musculare,

determinată de stimularea tegumentelor ( această se prectica în clinică cu ajutorul

acului ). Aceste refexe sunt polisinaptice, între neuronul senzitiv şi cel motor,

interunindu-se cu neuronii intercalări. Această explică latentă mărită a acestor

reflexe în comparaţie cu cea a reflexelor osteotendinoase. Unele din aceste reflexe

au semnificaţia de apărare, contracţia musculară tinzând să îndepărteze respectivă

zona de stimul nociceptiv.

1.Reflexul palmo-mentonier ( Marinescu – Radovici ) Stimularea

tegumentelor eminenţei tenare determina contracţia musculaturii mentoniere,

homolateral sau eventual bilateral. În mod normal acest reflex este absent, citându-

se totuşi un număr restrâns de subiecţi normali la care el este prezent. Existenţa să

indică de regulă o leziune bilaterală a fasciculelor geniculate şi se întâlneşte în

sindromul pseudobulbar.

2.Reflexele abdominale Exciatrea tegumentelor abdominale produce

contracţia musculaturii subiacente. Aceste reflexe pot lipsi la obezi şi la multipare.

Examinarea lor corectă se execută – bolnavul fiind în decubit dorsal şi cu

genunchii uşor flectati, stimulând tegumentele dinspre linia mediană în direcţie

laterală. Se examinează pe trei nivele:

-supraombilical ( reflexul abdominal superior – neuromerele T6 – T8 ),

stimularea se efectuează paralel cu rebordul costal;

-ombilical ( reflexul abdominal mijlociu – neuromerele T9 – T10 ) se exercită

stimularea pe o linie orizontală la nivelul ombilicului;

-subombilical ( reflexul abdominal inferior – neuromerele T11 – T12 )

excitaţia se practică paralel cu arcadă crurală.

3.Reflexul cremasterian (L1 – L2 ) Stimularea tegumentelor porţiunii interne

a coapsei în treimea să superioară determina ridicarea testicolului homolateral prin

contracţia cremasterului. Diminuarea sau abolirea reflexelor abdominale şi

cremasteriene indică fie o leziune de fascicul piramidal, fie o leziune de arc reflex

spinal. În această ultima circumstanţă modificarea se referă de obicei la o zona

metamerică mai restrânsă.

4.Reflexul cutanat plantar ( L5 – S1 ) Se zgaraie tegumentele plantei în

porţiunea să externă, de la călcai spre degete. Bolnavul fiind în decubit dorsal,

examinatorul va execută această manevră fixând cu cealaltă mâna piciorul

bolnavului de planul patului. În mod normal apare flexia tuturor degetelor. Apariţia

extensiei halucelui ( semnul Babinski ) asociată eventual cu răsfirarea celorlalte

degete ( semnul evantaiului ) are mare valoare clinică, fiind unul dintre semnele

cardinale ale leziunii de neuron motor central.

Manevră Rossalima constă în percuţia fetei plantare a degetelor piciorului,

urmată în caz de pozitivitate de flexia plantară a degetelor.

Manevră Mendel – Bechterew constă în percuţia cuboidului, urmată de

acelaşi răspuns că şi manevră precedentă. Ambele manevre sunt aspecte ale

reflexului miotatic fazic (osteotendinos) de flexie plantară a degetelor care nu

poate fi însă evidenţiat în mod normal, ci doar în condiţiile unei hiperreflectivităţi

piramidale.

Manevră Hoffmann constă în ciupirea bruscă a falangei distale a mediusului.

În leziunile piramidale, mai precis în leziunile contingentului piramidal destinat

membrului superior, apare drept răspuns adductia policelui şi flexia ultimei sale

falange.

Reflexul fesier (S1) Excitarea tegumentelor regiunii fesiere cu ajutorul acului

se soldează cu contracţia muschiului mare fesier.

Reflexul anal extern (S3) Se examinează excitând tegumentele cu acul în

imediată vecinătate a anusului, bolnavul stand în poziţie genu-pectorală. Răspunsul

normal la această excitaţie constă în contracţia sfincterului anal, însoţită eventual,

de contracţia muşchilor fesieri, de aceeaşi parte. Diminuarea până la abolire a

reflexului fesier şi anal extern se întâlnesc în leziunile arcurilor reflexe respective.

O eventuală diminuare a acestor reflexe se poate întâlni şi în leziunile piramidale.

Reflexele Idiomusculare

Reflexele idiomusculare constau într-o contracţie a muschiului determinată de

excitarea să directă mecanică. În clinică reflexele idiomusculare se examinează

percutând masă musculară cu ajutorul ciocanului de reflexe. În mod normal

răspunsul constă într-o contracţie bruscă, de scurtă durata, urmată de contracţia

bruscă a muschiului.

În amiotrofiile primitive ( miopatice ) reflexele idiomusculare sunt abolite

precoce, în timp ce în amiotrofiile secundare ( leziunile de neuron motor periferic )

acestea se menţin până în stadiiile relativ avansate ale atrofiei musculare.

În miotonia hipertrofică contracţia idiomusculara este amplă, prelungită,

urmată de o decontractie lentă a muschiului.

În miotonia atrofică există grupe musculare la nivelul cărora reflexele

idiomusculare sunt modificate în sens miotonic, în timp ce la nivelul altora apar

modificări de tip miopatic.

– Reflexul de triplă flexie ( triplă retracţie )

– Reflexul de triplă flexie constă în apariţia unei mişcări complexe de flexie

dorsală a piciorului pe gamba, de flexie a gambei pe coapsă şi de flexie a coapsei

pe abdomen, la stimularea nociceptiva a membrului inferior sau chiar a

abdomenului ( stimulare sub nivelul metameric spinal lezat ). Acest reflex sre o

semnificaţie net patologică, denotând o leziune medulară gravă ( practic secţiune

medulară ), cu reapariţia automatismului segmentului medular sublezionar. El

denotă eliberarea acestui segment de sub controlul frenator al centrilor superioeri.

Acest reflex are semnificaţia unui reflex de apărare, iar alură să complexă se

datoreşte activităţii coordonate a mai multor neuromere spinale. În cazul leziunilor

bruşte şi brutale ale măduvei, reflexul apare doar după trecerea unei perioade de

ordinul zilelor ( perioada şocului medular ). Examinarea acestui reflex se face prin

ciupirea tegumentului sau pliului format de tegumentele şi ţesutul celular

subcutanat, la nivelul membrelor inferioare sau printr-o flexie plantară ( extensie )

bruscă a piciorului pe gamba.

– Reflexul de postura ( formă tonică a reflexelor miotatice )

–Reflexele de postură constau în tendinţa muşchiului de a păstra pentru foarte

scurt timp prin creşterea tonusului său, poziţia de scurtare imprimată de către

examinator, prin apropierea capetelor sale de inserţie.

Reflexul de postură se examinează în mod curent la nivelul gambierului

anterior, la nivelul musculaturii posterioare a copasei şi la nivelul bicepsului

brahial.

Examinatorul flectează antebraţul pe braţ, gamba pe coapsă sau piciorul pe

gambă, manevră care se soldează cu o scurtă contracţie tonică a muşchilor

respectivi, această contracţie diminuă sau nu apare.

Acest fenomen nu are importanţă clinică practică.

În schimb prezintă importanţă clinică prelungirea marcată a duratei de

contracţie, caracteristică leziunilor extrapiramidale paleostriate ( boala Parkinson şi

sindroamele parkinsoniene ).

1.7. Nervii cranieni

Există 12 perechi de nervi cranieni.

Ei conţin fibre motorii, senzitive, senzoriale şi vegetative. După natura fibrelor neuronale se disting:

nervi motori: III, IV, XII

nervi senzoriali: I, II, VIII

nervi micsti: V, VII, IX, X, XI.

Fiecare nerv cranian are două origini:

originea reală: reprezintă nucleul nervului care se gaseşte la nivelul calotei trunchiului cerebral (cu exceptia nervului olfactiv şi optic );

originea aparentă: reprezentată de punctul de ieşire al nervului la nivelul trunchiului cerebral.

I. Nervii olfactivi sunt nervi senzitivi şi sunt reprezentanţi prin axonii celulelor

senzitive din mucoasa nazală de unde pornesc impulsurile de miros pe care le

transmit spre scoarţă cerebrală. Nu aparţin trunchiului cerebral.

II. Nervii optici sunt nervi senzitivi şi îşi au originea în neuronii multipolari din

reţină şi transmit impulsul determinat de excitatiile vizuale spre scoarţă cerebrală.

III. Nervii oculomotori sunt nervi motori şi îşi au originea în pedunculii cerebrali

punând în acţiune o parte din muşchii globilor oculari (dreptul superior, dreptul

inferior, dreptul intern, oblicul inferior) şi ridică pleoapă superioară.

IV. Nervii trohleari sunt nervi motori şi îşi au originea în pedunculii cerebrali. Ei

acţionează asupra muschiului oblic superior ai globilor oculari.

V. Nervii trigemeni sunt nervi micşti şi îşi au originea în mai mulţi nuclei din

trunchiul cerebral (bulb, punte, mezencefal). Ei sunt formaţi din trei ramuri:

olfactivă, maxilară şi mandibulară. Primele două sunt senzitive şi inervează

tegumentul şi musculatura fetei, iar cea de-a treia este mixtă şi inervează muşchii

masticatori.

VI. Nervii abducens sunt nervi motori cu originea în punte, punând în mişcare

muşchiul drept extern al globilor oculari.

VII. Nervii faciali sunt nervi micşti care îşi au originea în punte. Ei asigura

inervatia musculaturii mimicii, sensibilitatea gustativă şi secreţia glandelor

salivare, sublinguală sisubmaxilara.

VIII. Nervii vestibulo-cohleari sunt nervi senzitivi şi sunt formaţi din două

componente: ramură cohleara (acustică) ce culege de la urechea internă impulsul

produs de excitatiile auditive şi ramură vestibulară care culege tot de la urechea

internă informaţii în legătură cu poziţia corpului în spaţiu (echilibru). Îşi are

originea în punte.

IX. Nervii glosofaringieni sunt nervi micşti şi îşi au originea în bulb. Ei asigura

sensibilitatea gustativă, inervatia muşchilor laringelui şi secreţia glandelor

parotide.

X. Nervii vagi sunt nervi micşti cu originea în bulb şi au traiectul cel mai lung; au

fibre senzitive, motorii şi vegetative şi controlează activitatea majorităţii organelor

interne (inima, plămâni, stomac etc).

XI. Nervii accesori sunt nervi motori şi îşi au originea în bulb, şi inervează

muşchii sternocleidomastoidieni şi frapezi.

XII. Nervii hipogloşi sunt nervi motori cu originea în bulb şi inervează musculatura limbii.

1.2.Prezentarea teoretica a bolii

1.Definitie

Tumorile cerebrale sunt mase de celule maligne care pot creste in creier sau pe invelisurile acestuia. Sunt in general impartite in doua categorii:

1) tumori primare ale creierului, care se dezvolta chiar din celulele creierului  si

2) metastaze cerebrale care ajung sa se devolte in creier avand ca punct de plecare in alt proces canceros in organism.

2.Etiologie

Orice marire a volumului continutului cutiei craniene produce cresterea presiunii intracraniene, deoarece cutia craniana este inchisa, rigida, inextensibila.

Fiecare din cele trei sectoare - parenchimatos, lichidian sau vascu!ar - pot fi interesate izolat sau in asociere. Izolat, H.T.I.C. poate aparea prin:

1. acumulare de lichid transsudativ in tesutul cerebral = edem cerebral (in boli care distruq permeabilitalea membranelor celulare, permeabilitalea capilarelor, in unele intoxicatii, neuroinfectii, alergii);

2. H.T.I.C. prin prezenta de L.C.R. in exces = hidrocefalie (dupa meningite, hemoragii subarahnoidiene, dupa traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale);

3. H.T.I.C. de cauza vasculara:

- existenta unui obstacol pe caile venoase cerebrale va conduce la acumularea de sange la nivel cerebral

- vasodilatatia excesiva a arterelor; distensia pasiva a vaselor - in cazul hipertensiunii arteriale paroxistice.

3.Patogenie

Cutia craniana contine encefalul (parenchimul nervos), lichidul cefalo-rahidian si vasele de sange.

Orice marire a volumului continutului cutiei craniene produce cresterea presiunii intracraniene, deoarece cutia craniana este inchisa, rigida, inextensibila.

4.Simptomatologie

Simptomele tumorilor intracraniene rezulta din efectele locale si generale a!e tumorii. O tumoare cerebrala de orice tip, situata oriunde in interiorul cavitatii cerebrale, poate cauza cresterea presiunii intracraniene.

Tumorile produc, prin cresterea lor, fenomene de comprimare la nivelul encefalului, care se vor manifesta prin semne de localizare si prin semne ale sindromului de H.T.I.C.

Continutul cutiei craniene neavand unde sa se extinda (deoarece cutia craniana este inchisa, rigida), masa cerebrala va avea tendinta sa hernieze, iar hernia cerebrala, odata declansata, reprezinta un grad maxim de gravitate.

A. Manifestarile de dependenta vor fi, deci, manifestarile sindromului de H.T.I.C.

- cefalee

- varsaturi

- tulburari vizuale

- edem papilar

- tulburari psihice

- tulburari vegetative

Cefaleea

- apare la 90% dintre pacienti; intensitatea durerilor se accentueaza progresiv in a doua parte a noptii, spre dimineata

- se accentueaza clupa stranut, tuse si schimbarea pozitiei capului

- localizarea cea mai frecventa este , fie occipito-cervicala, fie fronto- supraorbitara sau cele doua zone asociate

- diminua dupa varsaturi

- nu cedeaza la antialgice

.

Varsaturile

- spontane

- explozive (in jet)

- neprecedate de greturi

- nu sunt legate de alimentatie

- provocate, uneori, de miscarea capului

Vertij

- senzatie de ameteala

*Tulburari vizuale

- paralizia nervilor oculo-motori, cu dedublare etc.

- dedublarea imaginii - diplopie (dedublarea dispare cand pacientul inchide sau isi acopera un ochi)

- vedere estompata

Edem papiiar

- se descopera la examenul oftalmoscopic (dilatarea venelor retiniene, prezenta unor mici zone homoragice in retina)

Semnul pupilei

- inegalilate pupilara (midriaza unilaterala)

Eventual, pe masura ce T.I.C. creste, are loc dilatarea bilateral

Tulburari psihice

- apatie, indiferenta, diminuarea atentiei, somnolenta, dezorientare, scaderea capacitatii intelectuale, confuzie

Tulburari vegetative

- bradicardie, dar pe masura ce P.I.C. continua sa creasca poate aparea tahicardie

- bradipnee; dificultate respiratorie prin hipoxie

. Hipoxia cauzeaza si cresterea P.I.C.

B. Simptome in functie de localizarea tumorii

Zona in care este localizata:

Lobul frontal - paralizii sub forma de monopareze (monoplegii)brahiale sau crurale, hemipareze (hemiplegii ) de partea opusa leziunii

- tulburari de personalitate

- schimbare de comportament (tendinta de a face glume vulgare)

- depresie, indiferenta, scaderea atentiei, neglijenta

- scaderea memoriei (hipoamnezie)

- tulburari de echilibru si coordonare

- crize de epilepsie de tip jacksonian (motorii)

- paralizii faciale de partea opusa lobului bolnav

- cefalee localizata in dreptul lobului lezat

Lobul occipital

- tulburari vizuale (hemianopsie, cecitate); hemianopsie= pierdere a vederii intr-o jumatate din campul vizual; cecitate= absenta vederii

- halucinatii vizuale, agnozie vizuala (nu recunoaste obiecte sau personae cunoscute)

- cefalee cu localizare occipitala 'Lobul temporal . • ••'

- halucinatii vizuale, olfactive sau gustative '

- crize epileptice partiale ;'

- afazie, depresie, adesea agitatie .

- tulburari de echilibru ;Lobul parietal

- tulburari de sensibilitate (hipoestezie, parestezii) de partea opusa lobului afectat

- pierderea discriminarii stanga-dreapta (nu stie care este partea dreapta sau partea stanga)

- apraxie

- tulburari de orientare in spatiu

- crize epileptice jacksoniene (sensitive ) In membrele si hemifata opusa lobului lezat

Ventricul cerebral

- cefalee intermitenta, care apare si dispare in functie de schimbarea de pozitje a capului

- somnolenta

- crize de epilepsie - apar si dispar brusc

5.Evolutie.Prognostic

Din neferiricre, prognosticul in cazul tumorilor cerebrale este sumbru, de multe ori

neputandu-se extirpa tumora in intregime, mai ales daca este dezvoltata

intraparenchimatos. In multe situatii tratamentul in general paliativ, ameliorand

starea bolnavului, dar nereusind sa suprime factorul cauzal. Mai ales in cazul

tumorilor cerebrale metastatice, acestea sunt doar varful de ice-bearg al afectiunii,

tumora primara fiind de obicei intr-un stadiu avansat. Glucocorticoizii, radioterapia

si anticonvulsivantele imbunatatesc calitatea vietii. Glucocorticoizii in doze mari

au un efect benefic asupra simptomatologiei metastazelor, calitatea vietii

inbunatatindu-se rapid, in cateva ore. Anticonvulsivantele se folosesc pentru

prevenirea eventualelor crize epileptice sau pentru tratarea celor existente.

6.Tratament

 Există mai multe alternative de tratament pentru pacienţii cu tumori cerebrale. Anumite tumori cerebrale sunt tratate folosind o combinaţie între mai multe tipuri de terapii. Forma de tratament va fi recomandată în funţie de localizarea exactă a tumorii cerebrale.

 Intervenţia chirurgicală

             Ori de câte ori este posibil, rezecţia chirurgicală este recomandată pentru majoritatea tumorilor cerebrale.  Cazul în care o tumoare cerebrală primară poate fi vindecată fără intervenţie chirurgicală este foarte rar. Totuşi, abrodarea prin excizie chirurgicală a tumorilor cerebrale depinde de localizarea tumorii şi de raporturile acesteia faţă de celulele nervoase. Unele tumori se află în zone ale creierului care fac ca operaţia să fie foarte periculoasă, şi de aceea intervenţia chirurgicale nu se poate efectua. Riscurile operaţiei pentru pacient depind de mărimea şi localizarea tumorii. Vorbiţi cu neurochirurgul dumneavoastră despre riscurile specifice ale operaţiei planificate.

 Chimioterapia

 Chimioterapia constă în administrarea de citostatice în scopul distrugerii celulelor tumorale. Ele afectează întreg corpul. Sunt administrate intravenos sau pe cale bucală. Una dintre provocările speciale în cazul tratării tumorilor cerebrale prin chimioterapie este că există o barieră naturală între creier şi sânge, care blochează ca majoritatea medicamentelor să ajungă la creier, denumită bariera hemato-encefală.  Doar anumite citostatice pot trece de această barieră pentru a trata boli ale sistemului nervos. Pentru tumori care au un grad mare, cum ar fi glioblastomul multiform, chimioterapia cea mai folosită este o chimioterapie cu agenţi alchilanţi, în special temozolomida. Aceasta s-a dovedit a fi eficentă atunci când este folosită în combinaţie cu radioterapia, după operaţie. Se pot administra suplimentar

temozolomida şi după terminarea radioterapiei, pentru o perioadă suplimentară de 6 luni.

            Există o varietate de citostatice folosite în cazul tumorilor cerebrale, şi medicul dumneavoastră oncolog vă poate explica de ce, în cazul dumneavoastră, vă recomandă un anumit tip particular de tratament şi nu altul.

 Radioterapia

 Radioterapia constă  în aplicarea unor radiaţii  cu energie înaltă (asemănătoare razelor X) pentru a distruge celulele canceroase. Radioterapia este de două feluri: radioterapie externă şi radioterapia internă.

            Radioterapia externă constă în emiterea de radiaţii de către o sursă eternă. Este necesar ca pacientul să vină la un centru de radioterapie, timp de 5 zile pe săptămână, timp de aproape 6 săptămâni. Tratamentul durează câteva minute şi este nedureros. De cele mai multe ori, radioterapia externă este utilizată pentru tumorile cerebrale , fie ca tratament primar pentru tumorile inoperabile, fie după rezecţia chirurgicală.

            De obicei, metoda de radioterapie externă folosită este Radioterapia cu Intensitate Modulabilă (IMRT). Atunci când se tratează tumorile cerebrale situate în apropierea anumitor structuri vitale din creier, care sunt mult mai sensibile la radiaţii, cum ar fi  nervii optici sau trunchiul cerebral, IMRT poate fi folosită doar pentru a limita dozele asupra acestor structuri. IMRT nu este benefică pentru fiecare caz şi, de aceea, opţiune pentru tratament trebuie discutată cu medicul dumneavoastră.

            Radioterapia se poate efectua şi asupra unei arii bine stabilită a creierului, folosind tehnica denumită radiochirurgie stereotactică. Radiochirurgie stereotactică este un tip de radioterapie care foloseşte un cadru pentru craniu, cu scopul de a întocmi o hartă a craniului. Doze mari de fascicule de radiaţii sunt ţintite, din mai multe unghiuri, direct pe tumoare, reducând astfel cantittatea de radiaţii aplicată ţesutului cerebral normal. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul aceluiaşi aparat care este folosit în cazul radioterapiei externe sau un aparat special (terapia cu raze gamma de înaltă precizie).

            Oncologul radiolog poate să vă răspundă la întrebări legate de aparatură, proces, efectele secundare pentru fiecare tip de radioterapie menţionat şi poate recomanda care este cea mai bună radioterapie pentru cazul dumneavoastră.

 Teste follow-up

             După ce pacientul a fost tratat de tumori cerebrale, trebuie să fie urmărit îndeaproape pentru recurenţă. La început, pacientul trebuie să meargă la control destul de des. Cu cât creşte perioada în care nu are nici un simptom de revenire a bolii, scade frecvenţa controalelor de examinare. Doctorul va decide  când este cazul să se efectueze un RMN.

            Trialurile clinice sunt extrem de importante pentru a obţine noi informaţii cu privire la boală. Prin intermediul trialurilor clinice s-au obţinut toate informaţiile pe care le avem astăzi şi, în momentul de faţă, sunt testate terapii noi. Vorbiţi cu doctorul dumneavoastră ca să vedeţi cum puteţi să participaţi la un trial clinic.

Cap 2.Ingrijiri generale

2.1.Internarea pacientului in spital

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţă bolnavului;

el se desparte de mediul sau obişnuit şi este nevoit să recurgă la ajutorul unor

oameni străini.

Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie.

Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de

internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate

ale bolnavului.

Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege

datele anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va notă în foaia de observaţie,

stabilind diagnosticul prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării

bonavului în secţiile de spital. În vederea examinării clinice, efectuată de medicul

de garda, asistenţă medicală ajută bolnavul să se dezbrace.

După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în

secţie, asistenţă medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă

tegumentele şi fanerele (la nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie

(dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se

îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).

Hainele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la

nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării).

Astfel pregătit, asistenţă conduce bolnavul la salon unde îl prezintă

celorlalţi pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a

spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.

După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenţă medicală întocmeşte foaia

de temperatura, determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar

datele obţinute le notează în foaie de observaţie.

Asistenţă medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i

asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicandu-le

numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.

Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă

un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-

sanitar.

2.2.Asigurarea conditiilor de spitalizare

-Confortul

Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare

care să le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică.

Secţiile cu paturi, cu ceea ce intră în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă

un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă,

cerinţele estetice şi de confort.

Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau

sud-vest. Paturile distantate, astfel că bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii.

-Aerisirea

Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţă după toaletă bolnavului, după

tratamente, vizită medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul.

Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.

Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut

obligatoriu să se facă, pentru că o atmosfera prea uscată, irită căile respiratorii

superioare.

Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel

puţin ¼ din suprafaţă salonului.

Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează

continuu cu termometre de camera, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o

temperatura de 18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.

Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi,

pentru că pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor

terapeutic foarte important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel

obişnuit.

-Asigurarea igienei

Toaleta pacientului face parte din ingrijirile de baza, adica din ingrijirile

acordate de asistenta medicala cu scopul de a asigura confortul si igiena

bolnavului.

Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea

apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării .

Toaletă pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;

- săptămânală sau baia generală

În funcţie de tipul pacientului acesta :

- nu are nevoie de ajutor ;

- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;

- are nevoie de ajutor parţial ;

- necesită ajutor complet .

Obiective :

● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi

impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare;

● deschiderea orificilor de escretie ale glandelor pielii ;

● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism ;

● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea

anticorpilor ;

● liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort ;

● se verifică temperatura ambianţa, pentru a evita răcirea bolnavului ;

● se evita curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor

● se izolează bolnavul de anturajul sau ;

● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării

lenjeriei, a patului şi a bolnavului pentru a preveni escarele ;

● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură ;

● se descoperă progresiv numai partea care se va spală ;

● se stoarce corect buretele sau mănuşă de baie, pentru a nu se scurge apă

în pat sau pe bolnav ;

● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mâna fermă, fără brutalitate pentru a

favoriza circulaţia sanguină ;

● apă caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este

nevoie, fără a se lasă săpunul în apă ;

● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi

axile

● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează

zonele predispuse escarelor;

● ordinea în care se face toaletă pe regiuni: spălat, clătit, uscat ;

● se mută musamaua şi aleză de protecţie în funcţie de regiunea pe care o

spălăm .

-Alimentatia bolnavului

Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale

pentru a putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de

masticaţie. În funcţie de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:

● activ

● pasiv

Alimentaţia pasivă

● se aşează pacientul în poziţie semisezand cu ajutorul rezematorului de pat

sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura

deglutitia;

● i se protejează lenjeria cu un prosop curat ;

● se aranjează un prosop în jurul gâtului ;

● se adaptează măsuţă la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i

se introduce în gură ;

● asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu pernă ;

● verifică temperatura alimentelor ;

● îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide ;

● supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile

de deglutitie ale pacientului ;

● este şters la gură, i se aranjează patul ;

● se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot

contribui la eventualele escare ;

● acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;

2.3.Asigurarea conditiilor igienice ale pacientilor internati

Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.

    Calităţile patului:

să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire:

 lungime 2 m, lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm;

 să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea;

asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât mai comod;

uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.

    Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi

- simplu, cu somieră dintr-o singură bucată

-simplu cu rezemător mobil

-cu somieră mobilă

-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi(2-3-4)

-universal

-universal pentru tratament ortopedic cu somieră mobilă

-pentru secţiile de traumatologie

-diferite tipuri pentru terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă

-închis cu plasă

-pentru sugari şi copii-cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive de siguranţă

    Accesoriile patului

    Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a

compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).

    Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.

    Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.

 Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături.

    Lenjeria necesară:

două cearşafuri,

doua feţe de pernă,

o aleză sau traversă şi muşama.

Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea.

 Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.

Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o acoperi perfect; faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.

 

 

    Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active,telecomanda

2.4.Supravegherea functiilor vitale si vegetative

Pulsul

Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe

un plan osos(arteră radială,temporală,carotidă,femurală,humerală,pedioasa

posterioară).

Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de

numărare.Se reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în

continuarea policelui.

Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index,mediu şi inelar de la

mînă dreapta. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei

degete pînă la perceperea zvicniturilor pline ale pulsului.Fixarea degetelor se

realizează cu ajutorul policelui care îmbrăţişează antebraţul la nivelul

respectiv.Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul unui ceas cu secundar.

Notarea în foaia de temperatura se face cu pix roşu, pentru fiecare linie

orizontală socotindu-se patru pulsaţii.

Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.

b. Tensiunea arterială

Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.

Se aplică manşetă sprijinită şi în extensie cu braţul,se fixează membrană

stetoscopului pe arteră humerală sub marginea interioară a mansetei.Se introduc

olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşetă pneumatică cu ajutorul

parei de cauciuc pînă la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv

aerul din manşetă prin deschiderea supapei pînă cînd se percepe primul zgomot

arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine valoarea

indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se

continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice, se reţine

valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în momentul în

care zgomotele dispar,această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.

Se notează în foaia de temperatura valorile obţinute cu linie orizontală de

culoare roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloana de mercur. Se

unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.

Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140

mmHg iar tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.

c. Respiraţia

În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a

explică tehnică ce urmează să fie efectuată cu palmă mîinii pe suprafaţă palmară pe

torace.Se numără inspiraţiile timp de un minut.Aprecierea respiraţiei se poate face

prin simplă observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi revenirea toracelui la

normal.

Pe foaia de temperatura se notează cu verde,fiecare linie orizontală

reprezentînd două respiraţii.

Valorile normale la adult: seară 20 respiraţii/minut, dimineaţă 18

respiraţii/minut.

d. Diureza

Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui

pacientul să urineze numai în urinar timp de 24 de ore..Vasele cilindrice gradate

vor fi bine acoperite şi ţinute la răcoare pentru a împiedică procesele de

fermentaţie.

Alături de înregistrarea valorii diurezei se va notă şi cantitatea de lichide

ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă

bilanţul circulaţiei apei în organism.

Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore.La bărbaţi este de 1200-

1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.

Externarea pacientului

Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie

o preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.

Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată

externării, se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite

porţiuni ale corpului.

În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe că formele de

externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri

suplimentare, dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic

şi, prin atitudinea să, să arate bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până

în momentul când acesta părăseşte spitalul.

2.5.Alimentatia bolnavului

Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale

pentru a putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de

masticaţie. În funcţie de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:

● activ

● pasiv

Alimentaţia pasivă

● se aşează pacientul în poziţie semisezand cu ajutorul rezematorului de pat

sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura

deglutitia;

● i se protejează lenjeria cu un prosop curat ;

● se aranjează un prosop în jurul gâtului ;

● se adaptează măsuţă la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i

se introduce în gură ;

● asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu pernă ;

● verifică temperatura alimentelor ;

● îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide ;

● supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile

de deglutitie ale pacientului ;

● este şters la gură, i se aranjează patul ;

● se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot

contribui la eventualele escare ;

● acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;

2.6.Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului

Administrarea tratamentului se face respectînd condiţiile de igienă, doză

recomandată de medic şi orarul. Pentru o administrare lejeră se utilizează calea

intravenoasă cu ajutorul unei branule,această scutind pacientul de multiple

înţepături.De asemenea,asistenţă medicală va educa pacientul să evite

automedicaţia.

2.7.Recoltarea produselor patologice si biologice

Recoltarea secretiilor

Recoltarea secretiilor (oculare, nazale, bucale, vaginale, ale canalului urinar, etc.)

se face, de obicei, in laborator. In acest scop, bolnavul trebuie sa stie urmatoarele: 

- nu se va incepe nici un tratament intern sau extern cu antibiotice inainte de

recoltarea secretiilor 

- de asemenea, in ziua recoltarii nu se vor face spalaturi, gargara sau irigatii cu

substante dezinfectante care ar putea distruge temporar microbii din secretiile

respective 

- secretia uretrala (a canalului urinar) se recolteaza in laborator inainte de urinarea

de dimineata, deoarece urina poate spala canalul de eventualii microbi cauzatori de

boli;la femei, secretia uretrala si vaginala se recolteaza la cabinetul de

ginecologie; in plus, persoanele respective trebuie sa fie in masura sa informeze

medicul, de cand prezinta secretia, daca aceasta este in legatura cu raporturile

sexuale si daca au facut tratament cuantibiotice

- recoltarea secretiei gastrice si duodenale se face numai in spital sau in laborator

cu ajutorul unui tub special de cauciuc introdus in stomac si numai dimineata.

Pentru aceasta, inainte de recoltare nu se mananca, nu se bea si nu se fumeaza;

persoanele care poarta proteza dentara mobila trebuie sa si-o scoata caci in timpul

manevrei de introducere a tubului in stomac, proteza se poate deplasa si patrunde

in fundul gatului, cu pericol de asfixiere 

- atat in spital cat si la domiciliu, sputa se recolteaza de catre bolnav intr-un borcan

cu gura larga, steril care se procura de la laborator; nu se va recolta saliva (scuipat)

ci secretia care se elimina in timpul tusei.

Recoltarea sangeluiSangele se recolteaza, de obicei, in spital sau policlinica dar poate fi recoltat si la

domiciliu de catre un cadru medical daca situatia o cere. S-a demonstrat ca unele

analize sunt influentate de alimentatie, altele nu. Deoarece nu se cunoaste ce fel de

analize sunt indicate de catre medic, se recomanda ca recoltarea sangelui sa se faca

pe nemancate.

Seara se va manca mai devreme si putin, fara grasimi, caci o alimentatie bogata in

grasimi produce o tulbureala a serului, fenomen care poate falsifica rezultatele

analizelor. Persoanele care obisnuiesc sa manance dimineata este bine sa-si ia cu

ele un pachetel cu alimente pentru a manca imediat dupa recoltarea sangelui. Nu se

recomanda efectuarea analizei de sange la persoanele care vin de la distante mari

cu trenul sau masina, obosite, nedormite, nervoase; in aceste situatii rezultatele

analizelor pot prezenta abateri de la normal. 

2.8.Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune

-Pregătirea psihică a bolnavului:

Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l

ajută; crearea climatului favorabil; atitudinea apropiată constituie factorii

importanţi ai unei bune pregătiri psihice.

În preajma examinărilor de orice natură, asistenţă medicală trebuie să

lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să

reducă la minimum durerile.

Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde

încrederea în noi.

Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:

Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţă oricărei examinări, însă

dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea cămăşii la

gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci această poate ascunde o serie de

simptome importante.

După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria de

spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe

pentru a nu provoca dureri.

-Supravegherea bolnavului

-asistenţă va vizită bolnavul cât mai des, chiar fără solicitare;

-va urmări şi notă manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări

de comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;

-va notă volumetric eliminările de lichide;

-asistenţă va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o va notă în

F.O.;

-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă

evacuatoare.

2.9.Pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii

INGRIJIRI PREOPERATORII

PACIENTl CU TUMORI CEREBRALE

Interventjiile asistentei (cu rol propriu si delegat):

- acorda sprijin psihologic pentru pacient si familie = interventie prioritara

- incurajeaza pacientul si familia sa-si exprime temerile (temerile pot fi in legatura cu modificarea infatisarii, de dependenta, de moarte)

- inregistreaza datele de baza ale aprecierii neurologice si fiziologice

- urmareste obtinerea acordului scris pentru operatie (solicitat de neurochirurg) de la cea mai apropiata ruda, in cazul in care pacientul nu este capabil sa semneze acest acord.

Precizare: chiar si atunci cand pacientul si-a dat consimtarnantul, rudele apropiate trebuie consultate si sa-si dea consimtamantul inainte de operatie.

- explica tratamentul si procedurile (chiar daca nu este sigura ca pacientul sau familia le intelege)

- favorizeaza intalnirea pacientului (daca acesta doreste) cu persoana caruia doreste sa i se confeseze inainte de operatie

- pastreaza parul (dupa raderea capului), pentru a fi dat pacientului, deoarece acesta poate fi folosit la o peruca

- pregateste familia pentru cand vor vedea prima oara pacientul dupa operatie: pansament la cap; edeme sau echimoze ale fetei, care ii vor distorsiona aspectul (stare mentala temporar redusa, afazie).; (afazie= piedere totala sau partial a facultatii de a vorbi si de a intelege limbajul articulat)

DE STIUT:

in unele spitale, exista obiceiul de a rade parul pacientului numai in zona in care acesta trebuie operat.

Parul frontal poate fi, uneori, lasat pentru ca, dupa operatie, sa poata fi pieptanat (pentru a acoperi cicatricea).

Nu se administreaza clisme inainte de operatie, din cauza pericolului cresterii presiunii intracraniene prin efortul depus si din cauza absorbtiei lichidului.

INGRIJIRI POSTOPERATORII

Interventiile asistentei (rol propriu si delegat):

Pregateste materialele necesare pentru ingrijirea postanestezica:

- dispozitiv pentru aspiratie cu catetere

- spatula linguala

- trusa pentru punctie Iombara si substante pentru urgente medicale (stimulente cardiace si respiratorii, medicamente anticonvulsive, Amytal)

- seringi, ace intravenoase si hipodermice

- trusa pentru traheostomie - sa fie disponibila.

Supravegheaza pacientul in perioada postoperatorie.

observa - semnele cresterii presiunii intracraniene

- functiile vitale si vegetative: respiratia, T.A., puls, temperatura, diureza

- culoarea tegumentelor

- starea de constienta

- reactia pupilelor

Orice modificare aparuta, care prevesteste hemoragia sau iritarea creierului sau alte simptome, trebuie raportate imediat neurochirurgului.

Asigura pozitia pacientului

aseaza pacientul in pozitia indicata de medicul neurochirurg in functie de starea pacientului (constient, inconstient, intubat sau detubat) si in functie de actul chirurgical:

- decubit lateral sau semidecubit ventral, cu fata in jos - pacientul comatos neintubat, pentru a asigura o respiratie adecvata, pentru a preveni aspirarea lichidelor traheo-bronsice.

Daca a fost excizata o tumora mare, pacientu! nu va fi culcat pe partea afectata (pericol

de deplasare a structurilor cerebrate sub influenta greutatii).

Daca operatia a fost efectuata in zona supralentoriala, pacientu! va fi asezat in:

- pozitie semisezand, asigurata prin ridicarea partii cefalice a patului la 45 grade si prin plasarea unei perne mari sub capul si umerii pacientului; se diminueaza, astfe!, posibilitatea hemoragiei, se asigura o mai buna circulatie a lichidului cefalorahidian si se usureaza intoarcerea circulatiei venoase.

Daca a fost excitata o tumora infratentoriala, patul trebuie mentinut orizontal, iar

pacientul va fi: .

-- culcat pe o parte, cu o perna mica asezata sub gat.

ATENTIE!

Trebuie evitata orice flectare a gatului, fie pe linia mediana, fie lateral (pericol de aparitie a unor complicatii respiratorii si a comprimarii trunchiului cerebral).

Supravegheaza pacientul inconstient:

- pentru a nu-si smulge pansamentul, sondele, canula de perfuzie; pentru a nu se leza singur (sa nu se zgarie, loveasca).

Pentru a preveni aceste lezari, unii pacienti trebuie protejati prin bandajarea mainilor, folosirea manusilor fara degete, aplicarea unei tesaturi de bumbac pe mana care se fixeaza cu benzi adezive la nivelul incheieturii. Degetele trebuie separate cu tifon, pentru a preveni iritarea pielii.

Supravegheaza pansamentli capului si ingrijeste plaga operatorie:

- se verifica gradul de imbibare a pansamentului cu sange, cu secretii.

Daca are o culoare verzuie, se anunta imediat medicul, deoarece indica (probabil) pierderea de lichid spinal. Pansamentele care devin umede trebuie inlocuite de neurochirurg.

- uneori, pansamentul poate fi scos in prima sau a doua zi dupa operatie, ca rana sa fie expusa circulatiei aerului. (Daca nu este acoperit capul, exista, insa, riscul ca pacientul sa se scarpine).

- se Supravegheaza drenul (daca exista),

Multi pacienti prefera sa poarte calote pontru acoperirea capului.

Pacientul la care portiunea de os indepartata (pontru craniotomie) nu a fost pusa la loc va avea o depresiune in scalp si trebuie prevenit de pericolul de a lovi capul in aceasta

zona. •Anunta medicul ori de cate ori apar manifestari patologice:

- dispnee

- hipotensiune

- cresterea T.A., asociata cu bradicardie accentuata; tahipnee; voma exploziva (indica cresterea tensiunii intracraniene)

- aparitia unor paralizii, rigiditate, convulsii, afazie (tradeaza aparitia hematomului)

- dilatarea pupilelor, care devin fixe (apare in edem cerebral ireversibil).

La indicatia medicului, asistenta va efectua ingrijiri cu rol delegat, astfel:

pentru corectarea hipotensiunii

- transfuzii de sange sau substituenti, perfuzie cu noradrenalina, Hemisuccinat de hidrocortizon, cardiotonice etc

pentru problemele respiratorii:

- administreaza oxigen (hipoxia creste edemul cerebral); daca pacientul nu este intubat, se pregateste materialul necesar pentru intubatie, aparatele de respiratie asistata.

pentru corectarea cresterii tensiunii intracraniene:

- pregateste si administreaza medicatia prescrisa de medic (glucoza hipertona, sulfat de magneziu, manitol, dextran 40, diuretice); administreaza, de asemenea, medicamente analgezice, sedative, neuroleptice (la cei foarte agitati).

Hipertermia de origine centrala se combate prin mijloace fizice (impachetari incearceafuri ude), administrare de medicamente, daca sunt prescrise (algocalmin,clordelazin). . ,

Alimentatia pacientilor inconstienti sau cu tulburari de deglutitie se va face parenteral si prin sonda gastrica, evitandu-se supraincarcarea cu lichide (pericol de edem cerebral). Staza gastrica si varsalura de origine centrala se combat prin drenaj pe sonda gastrica permanenta.

- din moment ce reflexul de inghitire este prezent, lichidele se administreaza oral.

- se urmareste cu strictete bilanjul hidro-electrolilic.

Eliminarea

- trebuie avut grija ca pacientul sa elimine suficient; in caz de retentie urinara, se instaleaza sonda vezicala ,,a demeure"

- se combate constipatia prin laxative sau purgative usoare (pacientul trebuie instruit sa nu depuna eforturi la defecare).

Asigurarea confortului

- durerea de cap, prezenta in primele 24-48 ore, se combate cu medicamente prescrise de medic, administrate parenteral sau oral (sulfat de codeina - parenteral, aspirina oral sau rectal); o compresa cu gheata, pusa pe cap, amelioreaza durerea de cap.

Mobilizarea '

- in functie de actul operator, mobilizarea poate fi facuta in a doua sau a treia zi

- se face treptat - mai intai, se aseaza pacientul in pozitie Fouler, apoi trebuie sa stea pe marginea patului, cu picioarele atarnand

- apoi, dupa 4-6 ore, este asezat in fotoliu (o jumatate de ora).

ATENTIE: Se verifica posibila hipotensiune posturala a pacientului.

PRECIZARE:

- tusea si voma trebuie evitate (cresc presiunea intracraniana)

- aspiratia - daca este indicata - trebuie facuta incet si cu atentie pentru prevenirea tusei; se evita aspirarea pe nas, exercitiile pentru respiratie profunda nu trebuie urmate da tuse

- prevenirea complicatiilor pulmonare, a escarelor, a tromboflebitelor se face dupa tehnicile cunosute, pentru pacienjii imobilizati.

Participarea familiei la planurile de ingrjiire pe termen lung:

-membrii familiei pot prezenta reactii emotionale severe si dificultati de adaptare, care nu pot fi depasite timp indelungat (saptamani, luni), incat, uneori, este nevoie sa apeleze la un psihiatru sau psiholog si pentru ei.

Trebuie sfatuita familia cum sa sprijine pacientul, sa aiba grija sa nu faca remarci lipsite de tact in fata acestuia, lucru care i-ar accentua anxietatea, depresia, frica.

2.10.Educatie pentru sanatate

Există o serie de măsuri ce pot fi luate şi la domiciliul persoanei afectate de

Tumora cerebrala pentru a face că această să facă faţă mult mai uşor

simptomelor.

Trebuie sfătuit pacientul să-să folosească energia pentru activităţile strict

necesare şi să-să amenajeze locuinţa astfel încât să-i fie foarte uşor să se

deplaseze şi lucrurile necesare să-i fie la îndemână. Toate acestea îl vor ajută să

fie o persoană independenta.

Exerciţiile fizice regulate, o dietă echilibrată sunt foarte importante în cadrul

tratamentului. Exerciţiile pot ajută la menţinerea tonusului, a coordonării şi a

rezistenţei, dar şi în menţinerea greutăţii şi în reducerea posibilităţii de apariţie a

constipaţiei. În ceea ce priveşte alimentaţia persoanelor cu aceasta afectiune este

foarte important că acestea să ceară toate informaţiile privind alimentaţia

medicului curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu absortia

medicamentelor şi poate modifică eficacitatea lor.

Este indicat că pacienţii să-să păstreze o stare cât mai bună de sănătate. O dietă

echilibrată, odihnă, precum şi suportul emoţional şi practic din partea familiei, pot

fi de mare ajutor. Recunoaşterea şi tratarea depresiei reprezintă o parte

importantă a terapiei la domiciliu. Depresia este frecvenţa la cei cu tumori şi

poate apărea înainte că boală să fie diagnosticată.

O persoană aflată într-o faza avansată a bolii este limitată în ceea ce priveşte

libertatea de mişcare şi efectuarea activităţilor zilnice. Simptomele se pot

modifică de la o zi la altă şi efectele adverse ale medicamentelor folosite în cadrul

tratamentului pot limita eficientă acestuia. Medicul curant va trebui să modifice

tratamentul în funcţie de modificările ce apar în simptomatologia bolii.

Un logoped poate recomandă exerciţii de respiraţie şi de vorbire ce pot să ajute

pacienţii, care au vorbirea monotonă, imprecisă, şoptită, specifică celor afectaţi

de tumori, mai ales în stadiile finale.

Trebuie să existe o modificare şi în ceea ce priveşte alimentaţia, referitor la ce şi

cum mănâncă. De exemplu, aceştia se pot hrăni stand în picioare şi mâncând câte

puţin, iar alimentele să fie cât mai uşor de mestecat. Toate acestea pot să

scutească pacientul de eventualele probleme legate de alimentaţie. Ţinând bărbia

ridicată, înghiţind des şi evitând dulciurile se poate reduce salivaţia.

Blocarea musculară poate fi rezolvată prin efectuarea unor mişcări intenţionate.

Deplasarea către un punct fix pe pământ, făcând un prim pas precis, lung, în stil

de marş poate ajută la depăşirea episoadelor de rigiditate musculară.

2.11.Externarea pacientului

Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie

o preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.

Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată

externării, se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite

porţiuni ale corpului.

În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe că formele de

externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri

suplimentare, dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic

şi, prin atitudinea să, să arate bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până

în momentul când acesta părăseşte spitalul.

Cap 3.Ingrijiri specifice

Caz clinic.Plan de ingrijire

1.CULEGEREA DE DATE

-Nume: M

-Prenume:G

-Sex:feminin

-Vârstă:40 ani

-Domiciliul:Bucureşti

-Alergii cunoscute:nu

-Dată internării:1-05-2014

Diagnostic clinic:

-Scleroză multiplă recurent remisiva

-Tumora cerebrala

Semne obiectve:

-scăderea acuitătii vizuale la ambii ochi

-amputarea câmpului vizual în cadranul superonazal drept

-nistagmus

-tulburări de sensibilitate superficială

-tulburări sfincteriene(mictiuni imperioase)

Antecedente personale:

-fiziologice:bolile infecţioase ale copilăriei

Antecedente heredocolaterale:

-pacientul neagă

Antecedente patologice:

-Pacienta a fost internată de două ori în clinică de neurologie pentru pusee de

nevrită optică dreapta şi pareză de oculomotor extern şi care în urmă

tratamentului cu corticoizi s-a remis complet.

Din discuţiile cu pacienta, aceasta afirmă ca a observat o scădere progresivă a

forţei musculare la membrele superioare,apoi şi la membrele inferioare;tulburări

de echilibru,scăderea acuitătii vizuale şi senzaţie de furnicături la nivelul

membrelor superioare.Toate aceste semne au impus reinternarea în clinică de

neurologie.

Examenul obiectiv la internare:

-scăderea acuitătii vizuale

-nistagmus

-tulburări de sensibilitate superficială

2.ANALIZĂ ŞI INTERPRETARE

Probleme:

-deficit motor al membrelor

-tulburări de echilibru

-tulburări de vedere

Manifestări de dependenţă:

-imposibilitatea deplasării

-imposibilitatea efectuării igienei personale

-peturbarea somnului

-tulburări sfincteriene

Surse de dificultate:

-sindrom bipiramidal

-sindrom cerebelos

Nevoi peturbate:

-nevoia de a se mişcă şi a-şi menţine o bună postura

-nevoia de a bea şi a mânca

-nevoia de a elimina

-nevoia de a dormi şi a se odihni

-nevoia de a se îmbracă şi dezbracă

-nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre

Analize de laborator:

-LCR:raportul IgG/albumina=18%,index IgG=0,8%

-Glicemie=124mg/dl

-Creatinină=1.00mg/dl

-Sodiu=141mmol/l

-Potasiu=3,6mmol/l

-CK=56u/l

-GPT= 1 1u/l

-GOT=12u/l

-LDH=214u/l

-Hb=12,9g/dl

-Ht=38,9%

-Trombocite=219.000/mm3

-Leucocite=6.200/mm3

-Formula leucocitara:

-Neutrofile segmentate=53%

-Euzinofile=2%

-Bazofile=1%

-Limfocite=36,3%

-Monocite=10.7%

-VSH=12mm/h

-Uree=23mg/dl

Examen F.O:Decolorare pupilară temporală la ambii ochi,atrofie optică şi edem

macular.

Tratament:

-1-2-05.2014

-Prednol 500 mg în 500 ml ser fiziologic

-Quamatel 1 fl iv. La 12h/zi

-Soluţie Ringer 250 ml

-Vitamina B1 2fl/zi

-Vitamina B6 1 f/zi

-Diazepam 1 capsulă seara,înainte de culcare cu 30 min

-Algocalmin 1 f,la nevoie

-Dryptane 5 mg/zi

-Prednol 250 mg în 250 ml ser fiziologic

-Quamatel 1 f iv. La 12h/zi

-Soluţie Ringer 250 ml

-Vitamina B1 2f/zi

-Vitamina B5 1 f/zi

-Vitamina C500 1f/zi

-Diazepam 1 cp seară,înainte de culcare cu 30 min

-Algocalmin1f, la nevoie

-Drypatane 5 mg/zi

-Cortrosyn 1mg im.

-Soluţie Ringer 250 ml

-Vitamina B1 2f/zi

-Vitamina B6 1f/zi

-Vitamina C500 1f/zi

-Dryptane 5 mg/zi

-Betaferon 1f=8.000.000 UI injectabil s.c.,la 2 zile

-Famatidina 40 mg,2cp/zi

-Vitamina B1 3cp/zi

Vitamina B6 2 cp/zi

-Xanax 0,25 mg,1 cp seară

-Dryptane 5mg/zi

Diagnostic de îngrijire:

-Alterarea mobilităţii datorită tretaparezei

-Autoservire ineficientă prin deficit motor al membrelor superioare/inferioare

-Alterarea micţiunii prin imperiozitate

-Degradarea autonomiei pentru îngrijiri personale

-Disconfort datorită tulburărilor de somn şi odihnă

Plan de îngrijire conform diagnosticului de îngrijire:

1 Problema:

-Alterarea mobilităţii datorită sindromului bipiramidal prin deficit motor şi

tulburări de sensibilitate şi datorită sindromului cerebelos.

-Manifestări de dependenţă:

-tetrapareză

-hipotonie musculară

-parestezii la nivelul membrelor superioare

-contracţii musculare cu deplasarea parţială a segmentelor

-ataxie

Obiective de îngrijire:

-recuperarea deficitului motor

-pacienta să-şi imbunătăţească forţă şi tonusul muscular

-pacienta să-şi poată menţine ortostatismul

-să se poată deplasa cu ajutorul cadrului de mers

MOBILIZARE PASIVĂ:

-efectuez mişcări de amplitudine ale memrelor

-nu efectuez manevre brutale care pot provoca întinderi şi rupturi ale

muşchilor,ligamentelor,fracturi

-durata şedinţei de mobilizare pasivă este cuprinsă între 10-30 min

-între mobilizări se vor face pauze

MOBILIZARE AUTOPASIVA:

-pacienta preia o parte din programul mobilizărilor pasive deoarece prezintă

capacitate de mobilizare,mişcările fiind ample

-explic pacientei că mişcările deşi sunt simple să se execute corect şi

eficient,astfel:abductie,aductie,flexie,extensie,rotaţie,dupinatie,pronatie

MOBILIZARE ACTIVĂ:

-corespunde etapei în care pacienta a înregistrat mari progrese neuro-motorii

-exerseaza mişcările deficitare cu ajutorul specialistului în kinetoterapie

-mobilizez activ pacienta pentru a o aşeza la marginea patului şi a-şi menţine

ortostatismul

-pentru exerciţiile de mobilizare activă menţinerea fiecărei poziţii este progresivă

începând cu circa 5 minute şi se va creşte în etape de până la 30 minute

-evit că pacienta să fie poziţionată în ortostatism rapid sau să efectueze muscări în

exces

-ajut pacienta în efectuarea mişcărilor cu ajutorul cadrului

Evaluare:

-terapia recuperatorie este efectuată în cadrul conduitei terapeutice generale

-pacienta dobândeşte îmbunătătire uşoară in mobilitatea articulară şi capacitatea

motorie voluntară

-deplasarea se face cu ajutorul cadrului

2.Problema:

Dificultate în a se hidrata şi alimenta corespunzător

Manifestări de dependenţă:

-tremurături

-disfagie

-depresie

Obiective de îngrijire

-pacientul să se hidrateze corespunzator, conform afecţiunii de care suferă

-să necesite raport alimentar necesar nevoilor metabolismului

Intervenţii autonome şi delegate:

- evaluez capacitatea de deglutitie înainte de a începe alimentaţia per-os

-ridic capul pacientului şi asigur rotaţia de partea sănătoasă în timp ce acesta

încearcă să înghită fractionat cu linguriţă numai lichide.

- stabilesc timpul necesar pentru mese,regim conform afecţiunii de care suferă

- măsor cu atenţie lichidele ingerate şi cele eliminate;realizez bilantul

hidroelectrolitic

- explicat pacientului necesitatea consumului de lichide pentru a evita

deshidratarea.

Evaluare:

- bolnavul reuşeşte să se hidrateze în limite acceptabile, conform problemelor de

sănătate pe care le are iar alimentatia se realizează cu lichide şi alimente

păstoase.

3.Problema:

Disconfort datorită tulburărilor de somn şi odihnă

Manifestări de dependenţă:

-indispoziţie şi acuze despre oboseală

-iritabilitate şi agitaţie

-anxietate psihică

-diminuarea puterii de concentrare

Obiective de îngrijire:

-satisfacerea nevoii de odihnă a pacientei

-reducerea stării de anxietate

Intervenţii autonome şi delegate:

-asigur confortul şi poziţia confortabilă pentru odihnă

-supraveghez în permanentă pacienta, anunţand medicul în caz de complicaţii

-evit desfăşurarea activităţilor de nursing în timpul somnului

Evaluare:

-Pacienta şi-a recăpătat ritmul veghe-somn,respectandu-se perioadele de

relaxare,timp de repaus cu perioada de exerciţii fizice.

Cap 4.Concluzii

Concluzii generale

Obiectivele cuprinse în procesul de îngrijire de catre asistenul medical pentru un

pacient cu afectiune neurologică se refera la:

1.Dimensiunea medicală ,ce se referă la îngrijiri şi tratament,constă în:

-cunoaşterea corectă a manevrelor de executare,de administrare a

medicamentelor

-recoltări pentru examene de laborator

-clisme

-sondaje

-spălături

-toaletă pe regiuni

-înregistrarea valorilor TA,puls,temperatura,respiraţie

-înregistrarea diurezei şi a scaunelor

-administrarea de perfuzii

-pregătirea fizică a pacientului pentru:punctii,explorări clinice şi paraclinice

-supravegherea stării de veghe,a somnului,a alimentaţiei

2.Dimensiunea psihologică cuprinde:

-informarea despre bolnav,despre starea lui fizică,psihică,sociologică,spiritual şi

cultural

-asigurarea climatului favorabil

-atitudine de interes faţă de ceea ce spune bolnavul

-atitudine de respect,demnitate,înţelegere faţă de persoană în suferinţă

3.Dimensiunea umană - este o calitate ce ţine de capacitatea asistentului medical

de a prinde modul în care pacientul se exteriorizează,se exprimă

-lista cu datele necesare ingrjirii,care se mai numeşte şi profilul pacientului

-planul de îngrijiri că support scris al procesului de îngrijiri

Documente de observare şi evaluare

Tema lucrării este Îngrijirea bolnavului cu Tumora cerebrala.

Am acordat tehnici de ingrijire pentru unpacient cu Tumora pe secţia de

Neurologie.

Pacientul se internează pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Motivele internării sunt următoarele:

-scăderea forţei musculare la nivelul membrelor superioare şi apoi la cele

inferioare,tulburări de echilibru,tulburări de sensibilitate şi tulburări

sfincteriene,mers dezechilibrat.

Bibliografie

1.BÃJENARU O., POPESCU C.D., TIU C., MARINESCU D., IANA GH.– Ghid de

diagnostic si tratament pentru scleroza multiplã. RevistaRomânã de Neurologie

2004;

2.IFRIM M. et al. – Atlas de anatomie umanã Vol III, Sistemul nervos organele de

simt. Editura Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti 1985

3.MIHANCEA P. – Scleroza în plãci, boala adultului tânãr. Editura Imprimeria de

vest Oradea

4.R.ALBU –Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint-Bucuresti 1998

5.C.BORUNDEL-Manual de medicina interna,Editura Corint-Bucuresti 1996

6.FL.CHIRU SI COLAB.-Ingrijirea omului sanatos si bolnav,Editura Cison-Bucuresti

2001

7.L.MORARIU SI COLAB.-Bazele teoretice si practice ale omului sanatos si

bolnav,Editura Universul-2002