Nr. 4-5-6, martie – aprilie – mai 2009

ŞTIRE

Olimpicii CNS, premiaţi de Primăria Zalău

L a Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) din Zalău a avut loc recent o festivitate de premiere

a elevilor calificaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Festivitatea a fost coordonată de directorul CNS, prof. Vasile Bulgărean, care a mulţumit şi pe această pentru sprijinul primit din partea Consiliului Local al municipiului Zalău, al primăriei şi al primarului Radu Căpîlnaşiu, prezent la festivitate. Au fost premiaţi 45 de elevi ai CNS: Mureşan Alexandru, Hăşmăşan Mădălina, Cristea Alexandra, Ciobanu Bianca, Majdik Nora, Totos Dorottya, Stroian Paula, Miclea Cristina, Dragoş Iulia, Caraba Ioana, Bologa Andrada, Ciocan Teodora, Gyorfi Reka,

Nicolae Vlad, Druţă Dan Vlad, Cotoi Paula Veronica, Pop Anastasia-Ioana, Puşcaş Dorin, Fer Alexandru, Laszlo Alma, Puşcaş Adrian, Sucală Paul, Banto Balasz, Kallai Brigita, Bologa Andrada, Jurj Krisztina, Pop Claudia, But Laura, Tusan Camelia, Marchiş Dan, Donci Dorin, Oltean Monica, Pop Cristina, Sabou Lavinia, Jecan Daniel Valerian, Pop Viviana Dana, Ardelean Victor Vasile, Puşcaş Mădălina, Pop Tudor, Orţan Sebastian, Sălăgean Artur, Tătar Andrei, Negrean Mihai şi Păuşan Manuela. Profesorii olimpicilor de la CNS: Lung Voichiţa, Tuduce Ioana, Tuduce Dorina, Ioan Pop, Szabo Katalin, Lucaciu Ozana, Seişan Gilda, Şildan Lucia, Costea Valeria, Farago

Elisabeta, Matei Erica, Ciocian Ioan, Păştean Camelia, Mihalcea Doiniţa, Laszlo Iudit, Opriş Ioan, Faluvegi Erwin, Bodea Carmen, Ciobănescu V., Tuduce Florin, Pop Dorina, Sabou Iulian, Ciurbe Călin, Florian Iulia, Chiş Mirela, Morar Florin, Vrânceanu A. şi Olar Gabriela.

Daniel SĂUCA

�

Uniformele sunt purtate de către elevi în şcolile din toată lumea. Acestea variază de la un tricou standard la ţinute complexe care oferă elevilor un aspect formal. Printre ţările unde uniformele sunt obligatorii se află: Japonia, India, Australia, Marea Britanie şi multe altele. În unele ţări, modelele uniformelor diferă de la o şcoala la alta, însă în UK, majoritatea elevilor cu vârstă cuprinsă între unsprezece şi şaisprezece ani poartă acelaşi tip de uniformă. Australienii au urmat modelul britanicilor. În cele mai multe şcoli din Australia, atât private cât şi publice, uniforma este obligatorie, deşi gradul de exigenţă variază. În Israel, conform ministrului Educaţiei, aproximativ o mie patru sute de şcoli publice solicită elevilor o ţinută obligatorie. Italienii, în schimb, asociază purtatul uniformelor cu perioada fascistă, de aceea uniforma şcolară nu este prea des întâlnită. Majoritatea şcolilor publice din Statele Unite nu cer elevilor să poarte uniforme, în schimb au norme stricte privind vestimentaţia.

În ţara noastră, uniforma a fost introdusă de către academicianul Theodor Costescu, în 1897. Înainte de instaurarea regimului comunist, uniforma era un motiv de mândrie pentru elevii şcolilor româneşti, fiecare unitate şcolară având propria uniformă. În timpul comunismului, tinerii României erau îmbrăcaţi toţi la fel, de aceea s-a născut o atitudine ostilă faţă de uniforma şcolară. După Revoluţie, uniformele, considerate simbol al constrângerii comuniste şi al uniformizării în societate, au fost scoase din sistemul de învăţământ. Astfel, elevii au putut să-şi etaleze preferinţele vestimentare, dar au ieşit la iveală şi diferenţele sociale. În ultimul timp au avut loc multe dezbateri parlamentare privind reintroducerea uniformelor în şcoli, dar promulgarea Legii privind obligativitatea purtării uniformei a fost respinsă, uniformele şcolare putând fi introduse de către o unitate de învăţământ doar cu acordul comitetelor de părinţi. Părerile profesorilor, elevilor şi părinţilor variază, găsind-se argumente puternice atât pentru, cât şi împotriva uniformelor şcolare.

Alexandra PĂCURARMaria-Patricia BIRTOCEAN

Credeţi că ar fi bine ca elevii Colegiului Naţional „Silvania” să poarte uniforme?

* Vasile Bulgărean, director CNS: „Da, cred că ar fi bine ca CNS-ul să aibă o uniformă proprie, specifică. În primul rând pentru că acest liceu este colegiu, iar elevii ar trebui să fie mândri că sunt elevi la acest colegiu. În al doilea rând, pentru că uniformele egalizează. Nu va mai exista discrepanţă între hainele de firmă şi celelalte. Elevii vin la şcoală pentru a aduna informaţii, nu pentru a-şi etala garderoba. Eu sunt de părere că ei se pot exprima altfel, haina nu le lezează personalitatea”.

* Elevă, clasa a XII-a: „Consider că purtarea uniformelor ar fi o idee foarte bună, cred că ar trebui ca fiecare liceu să aibă o anumită uniformă care să îl reprezinte. Uniforma ar însemna o grijă în minus a adolescentului obişnuit pentru ţinută. Mulţi elevi îşi fac griji că vor fi priviţi cu superioritate şi alocă mult prea

ANCHETĂ

Uniforma şcolară

�

mult timp vestimentaţiei. Dacă ar exista uniformă, acest lucru ar fi eliminat, elevii fiind egalizati. Ar exista şi o mai mare siguranţa dar, de asemenea şi o mândrie pentru elevii CNS că sunt elevi aici”.

* Profesor: „Da, ar fi bine să avem un însemn, toate marile şcoli au un astfel de însemn. Nu neapărat uniforme, măcar anumite culori specifice. În primul rând deoarece elevii trebuie să fie mândri că studiază aici. De asemenea, în acest fel s-ar elimina diferenţele, unii îşi pot permite mai multe, alţii nu. Se ştie că adolescenţa este o vârstă critică şi, din păcate, mulţi adolescenţi suferă din cauza situaţiei financiare”.

* Elevă, clasa a IX-a: „Consider că introducerea uniformelor şcolare nu este o necesitate deoarece pentru a fi mândru că înveţi la acest colegiu nu trebuie să porţi o vestimentaţie anume. Mândria de a fi aici, la CNS constă în rezultatele pe care le obţii la concursuri şi prin felul cum dovedeşti, prin învăţătură, că acesta chiar este un liceu bun, cu profesori buni. Ar fi de preferat să ne facem o ţinută care să ne reprezinte şcoala doar pentru anumite ocazii, unde avem nevoie să se ştie de la ce liceu facem parte”.

* Elevă, clasa a XI-a: „Nu, pentru că mi se pare o cheltuială inutilă în plus. Şi nu mai suntem comunişti şi nici la închisoare, să ni se dea uniforme. Bine că nu ni se scrie numărul de identificare pe o mână ca să vadă că aparţinem şcolii sau că nu ni se introduce un cip în cap ca să ni se controleze minţile!”

* Profesor: „Da, uniforma ar personaliza foarte mult instituţia, ceea ce ar fi de bun augur şi ar ridica imaginea de sine a celor care fac parte din colegiu. Purtarea uniformei de către elevi ar însemna respect atât faţă de o autoritate cât şi faţă de ceea ce are fiecare elev. Aceştia ar trebui să fie mulţumiţi şi să îşi respecte condiţia de elevi la CNS. De asemenea, ei ar da dovadă de curajul de a defila cu nişte însemne, simboluri care reprezintă şcoala”.

* Monica Morar, psihopedagog şi consilier şcolar: „Din punctul meu de vedere, cred că o uniformă a elevilor noştri i-ar face să se diferenţieze de elevii din alte licee şi ar arăta tuturor că ei aparţin unei şcoli minunate. Bineînţeles, această întrebare ar trebui adresată elevilor, în primul rând, pentru că ei sunt cei care ar trebui să ia o decizie în această privinţă”.

* Elev, clasa a XII-a: „Nu cred că elevii de la CNS ar trebui să poarte uniforme şcolare. Mi se pare că ar scoate mai mult în evidenţă aspectul de «turmă». Ar fi o mie de elevi care ar semăna. S-ar deosebi de elevii celorlalte licee, dar această diferenţiere ar trebui făcută prin rezultatele la învăţătură. Ca un semn de mândire pentru elevii CNS, cred că o insignă ar fi de ajuns”.

Alexandra PĂCURAR

„De obicei, elevii devin irascibili la această întrebare”

În urma unor cercetări făcute în incinta colegiului, am ajuns la concluzia că mare parte din elevii liceului nu sunt de acord cu această idee. Deşi mulţi părinţi sunt de acord. Printre acesti elevi se numără şi elevul Mircea Faur, care susţine cu tărie că nu este sub nicio formă de acord. De asemenea, am întâlnit şi elevi care sunt de acord cu această schimbare. Eleva Ardelean Cristina consideră că ar fi bine să poarte uniformă, să fie ceva unicat, astfel elevii colegiului să se distingă de elevii din alte licee. De obicei, elevii devin irascibili la această întrebare. Foarte mulţi dintre ei doresc să fie în pas cu moda, de aceea elevii evită această „modă”, de a purta uniforme şcolare. Un alt motiv ar fi că fiecare elev are un temperament anume,

�

un mod de a se îmbrăca, un stil. Această decizie rămâne la alegerea elevilor, a profesorilor si a părinţilor, astfel încât să fie favorabilă pentru noi, elevii liceelor, pentru a putea transmite un aer plăcut şi mulţumit, deoarece, până la urmă, este vorba despre confortul nostru.

Eva KULCSAR

„Liceul ar trebui să aibă o anumită uniformă care să îl reprezinte”

Această anchetă a fost realizată din dorinţa de a vedea

părerea elevilor cu privire la introducerea uniformelor în această unitate de învăţământ. Elevii care au acceptat să răspundă la această întrebare sunt: Dana Criste, Bărbuş Eliza, Duma Oana, Kulcsar Eva, Andra Mărincean şi Bogdan Dume.

„Este bine sau nu ca elevii Colegiului Naţional «Silvania» să poarte uniforme?”

*Dana Criste: „Consider că ar fi bine introducerea uniformei în cadrul Colegiului Naţional «Silvania» deoarece ar soluţiona problematica ţinutei neadecvate, a ierarhizarii sociale . Un alt motiv pentru care introducerea uniformei este un lucru pozitiv ar fi acela că aceasta ar reprezenta un simbol al liceului”.

* Eliza Bărbuş: „După părerea mea purtarea uniformelor ar fi o idee bună deoarece liceul ar trebui să aibă o anumită uniformă care să îl reprezinte. Uniforma ar reprezenta astfel un simbol al apartenenţei la acest liceu cu renume, şi, totodată, o mândrie. Odată cu introducerea uniformelor colectivul ar fi «egalizat», neexistând ierarhizarea sau problema ţinutei neadecvate în cadrul şcolii. Şcoala este mai presus de toate o instituţie unde mergi pentru a învăţa, a acumula cât mai multe cunoştinţe, nu un loc pentru a etala noile achiziţii în materie de modă”.

* Andra Mărincean: „Sunt de părere că introducerea uniformelor şcolare nu reprezintă o necesitate deoarece nu este nevoie de o uniformă pentru a fi mândru că eşti elev al Colegiului Naţional «Silvania». Mândria constă în rezultatele pe care le obţii şi prin felul cum dovedeşti calitatea liceului şi a profesorilor”.

* Oana Duma: „Nu. Consider că introducerea uniformelor ar fi o încălcare a dreptului la liberă exprimare – ţinuta vestimentară intrând în această categorie. Generaţia de azi simte nevoia de a-şi exprima personalitatea şi stilul chiar şi prin haine şi tocmai acest lucru ne face diferiţi şi speciali totodată. Consider că elevii trebuie să se simtă bine şi confortabil pentru a se

�

putea concentra pe ceea ce reprezintă şcoala în esenţă, în niciun caz pe modul în care sunt îmbrăcaţi”.

* Eva Kulcsar: „Din punctul meu de vedere, cred că o uniformă ar face ca liceul nostru să se diferenţieze de alte licee şi ar arăta apartenenţa elevilor la această şcoală. De asemenea, această măsură ar putea soluţiona problema «ierarhizării» sociale”.

* Bogdan Dume: „Nu cred că elevii de la CNS ar trebui să poarte uniforme şcolare. Cu siguranţă astfel ne-am deosebi celorlalte licee, dar această diferenţiere trebuie după părerea mea făcută prin rezultatele şcolare. Totodată, introducerea uniformelor în şcoală ar putea reprezenta un factor de stress, ţinând cont că modelul eventualei uniforme nu va fi pe placul tuturor elevilor sau că nu îi va avantaja”.

Răspunsurile în favoarea unei posibile introduceri a uniformelor în Colegiul Naţional „Silvania” au venit din partea elevilor Bărbuş Eliza si Criste Dana care au precizat că introducerea unifomelor ar fi benefică pentru a înlătura problema ţinutei neadecvate, a ierarhizarii sociale, a discriminării şi pentru a arăta apartenenţa la liceu (uniforma ar reprezenta astfel un simbol al liceului).

Răspunsurile în detrimentul introducerii uniformelor au fost date de elevii Andra Mărincean, Oana Duma şi Bogdan Dume care susţin că introducerea uniformelor este o încălcare a dreptului la liberă exprimare –ţinuta vestimentară intrând în această categorie, iar generaţia de azi simte nevoia de a-şi exprima personalitatea şi stilul chiar şi prin haine şi tocmai acest lucru ne face diferiţi şi speciali totodată.

Un alt argument cu privire la respingerea vreunei posibile propuneri de introducere a uniformelor în şcoală este acela că aceasta ar putea reprezenta un factor de stress ţinând cont că modelul eventualei uniforme nu va fi pe placul tuturor elevilor sau că nu îi va avantaja. Totodată, aceştia susţin că elevii trebuie să se simtă bine şi confortabil pentru a se putea concentra pe ceea ce reprezintă şcoala în esenţă nu pe modul în care eşti îmbrăcat.

Andra DUME

Uniforma, „între soft şi moft” Mult discutata problemă a uniformelor a creat mare

vâlvă în liceele şi şcolile din toată ţara. Elevii mai mult sau mai puţin îngrijoraţi că nu îşi vor mai putea exprima personalitatea, au început să se revolte, părinţii fericiţi că, în sfârşit, copiii lor vor merge îmbrăcaţi decent, profesorii mai mult sau mai puţin încântaţi faptul că liceul lor va fi recunoscut în mulţime, toată lumea de la căţel la purcel a discutat despre asta. Devenise la un moment dat un aşa-numit trend să îţi spui părerea despre asta şi să o susţii în funcţie de ce cred cei din jurul tău fără să ştii uneori care

e adevărata ta părere. Acum că această probemă, devenită aproape o isterie, şi-a mai pierdut din importanţă, mânată de curiozitate şi plină de avânt scriitoricesc am lansat următoarea întrebare elevilor şi profesorilor prestigiosului nostru liceu: „Ipotetic vorbind, v-ar plăcea să se introducă uniforma la noi în liceu? De ce?”

După toată opoziţia arătată, în special din partea elevilor, am rămas surprinsă să primesc următoarele răspunsuri:

* „Nu ar fi o problemă, chiar mi s-ar părea interesant. Într-un fel mi-ar plăcea, ne-ar uniformiza ca statut social”(P.D.- elevă, clasa a IX-a).

* „Nu mi-ar plăcea, mi se pare absurd să purtăm uniformă! Nu cred că e nevoie şi, în plus, mă duce cu gândul la perioada dinainte de ’89”(B.V.-elev, clasa a IX-a).

* „Aş fi de acord, deoarece uniforma ar introduce o notă de decenţă şi, totodată, ar simboliza că suntem elevii unui colegiu de elită. În străinătate toate unităţile de învăţământ au uniforme, în plus, se poate face şi o ţinută uşor adaptabilă care să nu îl limiteze pe elev la o

�

singură îmbrăcăminte” (P.A.- elev, clasa a X-a).* „Nu mă deranjează atâta timp cât e demnă de purtat,

personalizată, sunt de acord”(M.A.- elevă, clasa a X-a).* „Mi-ar plăcea, prin intermediul uniformei am fi

diferenţiaţi de elevii de la celelalte şcoli şi poate chiar s-ar crea o idee de egalitate socială”(B.R.-elev, clasa a XI-a).

* „Da, mi-ar plăcea deoarece unele persoane tind să vină îmbrăcate în ţinute nu tocmai adecvate pentru un elev, ar fi mai uşor să ne deosebim de elevii de la celelalte licee şi ar fi chiar interesant, ne-am asemăna cu elevii din

ţările asiatice” (P.M.-elevă, clasa a XI-a).* „Ar dispărea categoriile sociale şi m-aş simţi bine

ştiind că o elevă care poartă «Louis Vuitton» din Turcia e îmbrăcată la fel cu una care probabil nu are aceleaşi posibilităţi materiale. Aş fi pentru, sincer!”(P.R.- elev, clasa a XII-a).

* „Ar fi ceva original pentru că aţi dovedi că aparţineţi unei organizaţii cu scopuri nobile cum e una de învăţământ, că sunteţi mândri de asta si doriţi să arătaţi celor din jur care vă este identitatea, ar fi o solidaritate cu şcoala”(C.M. - profesor).

* „Mie mi-ar plăcea, o văd ca pe ceva care ar particulariza liceul nostru, iar purtarea ei ar fi o mândrie că sunt elevii acestei instituţii ”(F.I.- profesor).

* „După părerea mea ar fi esenţială, nu atât pentru profesori, cât pentru elevi. Nu există niciun motiv pentru care să nu fie introdusă uniforma în şcoli. Oricum este mai ieftină decât orice îmbrăcăminte şi nu se va face diferenţa între cei care au bani sau nu. Doar o minte tulbure a putut să scoată uniformele din şcoală! Problema se pune ca fiecare şcoală să aibă uniforma ei, ceea ce este mai greu deorece preferinţele în această privinţă sunt variate” (H.I. - profesor).

* „Din unele puncte de vedere ar fi bine, uneori îmbrăcămintea elevelor este indecentă, dar este greu să

găseşti un model de uniformă pe placul tuturor”(I.F .- profesor).

* „Da, întotdeauna mi-a plăcut uniforma deoarece anulează diferenţele sociale şi dă o notă de decenţă şi un anumit aspect grupului”(părinte).

Dacă ar fi să sintetizăm răspunsurile de mai sus principalele motive pentru care ar trebui introdusă uniforma în licee sunt decenţa, prestanţa şi ideea de uniformizare socială pe care o oferă, însă modelul ar trebui să fie plăcut tuturor, ceea ce e imposibil. Şi totuşi, uniforma nu este un moft , este o necesitate.

Maria-Patricia BIRTOCEAN

�

Colegiul Naţional „Silvania” în presa sălăjeană

�

Defensivă

Tânăra generaţie a reprezentat mereu un subiect de discuţie şi controversă pentru marea masă de oameni, indiferent de epocă. La fel se întâmplă şi acum. Pentru că noi reprezentăm „viitorul”, toate privirile sunt aţintite asupra noastră. Suntem supuşi unei analize atente şi ni se pun nişte diagnosticuri destul de îngrijorătoare. În primul rând ni se reproşează că nu ne identificăm cu vechile valori: că nu citim, nu ne interesează şcoala, că cel mai important pentru noi este aspectul financiar. Eu sunt conştientă că în zilele noastre mulţi tineri vor să facă bani într-un mod cât mai uşor şi mai rapid cu putinţă şi neglijează alte aspecte importante privind propria educaţie şi instruire, dar ştiu că o parte considerabilă dintre noi îşi doreşte să înveţe, să aibă studii superioare sau pur şi simplu să se dezvolte pe plan intelectual. Există mulţi tineri cu sete de cunoştinţe care încă sunt pasionaţi de literatură sau de alte domenii. Un alt reproş la adresa noastră, a tinerei generaţii este acela că ne trăim viaţa „on-line”. Datorită evoluţiei tehnologice, în ultimii ani s-au schimbat multe, totul s-a computerizat. Internetul a devenit o parte importantă din viaţa noastră şi asta a adus cu sine câteva consecinţe îngrijorătoare. Pentru lipsa de comunicare, de interacţiune cu oamenii şi lipsa de interes în sfera socială a fost blamat Internetul şi faptul că acesta, folosit în exces, împiedică dezvoltarea normală a unui individ. Deseori îi auzim pe cei mai în vârstă spunând că „pe vremea mea ieşeam la plimbări, făceam sport şi eram activi”. Acest lucru s-a schimbat oarecum, dar nu în totalitate. Oricât de dependenţi de calculator am fi, conştientizăm şi noi că lumea reală nu va putea fi înlocuită niciodată cu una virtuală. Ştim că o convorbire pe messenger nu va avea aceleaşi efecte ca una faţă în faţă. Dacă nu toţi ne dăm seama acum, sunt sigură că pe viitor vom vedea diferenţele şi vom încerca să schimbăm aceste laturi. Vom înceta să ne privim ca nişte victime ale timpului în care trăim şi ne vom întoarce la un stil de viaţă mai puţin dăunător. O problemă care îi priveşte pe tinerii români este aceea că sunt deseori acuzaţi că nu-şi iubesc ţara şi că nu sunt interesaţi de evoluţia ei, preferând să meargă să lucreze peste hotare. Deşi mulţi sunt de părere că nu au nicio datorie faţă de această ţară, că nu merită să rămână aici, există şi tineri care se gândesc la viitorul ţării. Şi vor să facă ceva pentru ea, să contribuie la dezvoltarea şi „schimbarea” mult râvnită. Aşadar, prin această „pledoarie”, sper că am reuşit într-o oarecare măsură să îmi apăr clientul, adică acel segment din tânăra generaţie care refuză să fie privit cu neîncredere şi dezaprobare, din cauza judecăţilor şi prejudecăţilor.

Alexandra PĂCURAR

Elevul zilelor noastre

Zilele trecute am fost rugată să descriu generaţia actuală de elevi care păşeşte pe porţile liceului. Recunosc că pentru a da un răspuns a trebuit să stau să mă gândesc şi la generaţiile trecute şi la cele care sunt acum în liceu.

Am realizat cu dezamăgire că sunt numeroase diferenţe şi nu pozitive. Majoritatea elevilor încearcă să fie ceea ce nu sunt, încearcă sa copieze o imagine ( pe care o văd în diferite filme, emisiune; care este mediatizată ), şi să o transpună în viaţa reală. Mult timp m-am întrebat de ce. Răspunsul mi l-am dat singură: pentru că societatea în care trăim vrea tot timpul ceva nou, ceva inovator, iar tinerii vor să iasă în evidenţă. După părerea mea sunt prea slabi pentru a accepta o înfrângere şi de aceea se ascund în spatele unor aparenţe. Este mult mai uşor să copiezi un stil decât să ai unul propriu. Sunt foarte puţini aceia care îşi dau seama că societatea are alte valori, alte bariere decât cele pe care un tânăr le poate vedea şi mai ales aprecia. Alt aspect nuanţat în această discuţie a fost acela că mulţi elevi consideră că este mai important ca la şcoală să se distreze, să îşi bată joc de alţii, decât să îşi vadă de studii, de clădirea unui viitor, pentru că, până la urmă asta înseamnă şcoala: o instituţie unde mergi să te formezi, să înveţi. Cel puţin asta ar trebui să însemne. Când elevii o să realizeze acest lucru, când o să renunţe la aparenţe, atunci o să putem spune că suntem pe drumul cel bun.

Andra DUME

„Ţară, ţară, vrem ostaşi!”

De câtăva vreme, odată cu marele proces al maturizării, încep să mă îngrijorez şi eu pentru viitorul care, vrând-nevrând, mă aşteaptă în această ţară („frumoasă, păcat că e locuită”, cum spunea cineva). Sunt unul dintre cei care vrea să rămână şi să facă ceva, pentru partea din România, pentru care merită să faci ceva. Din păcate, nu sunt mulţi care se gândesc că mai merită, încă, să te zbaţi aici. Majoritatea elevilor de vârsta mea (sau puţin mai mari) vor să plece, să lucreze pe şantier, la căpşuni sau într-o firmă, depinde de nivelul intelectual. E dureros să vezi că singurul lor răspuns la întrebarea „De ce?” e, fie tot o întrebare „Ce să fac aici?”, fie un răspuns tăios şi scurt „Nu am ce face aici!”. Trist... Să vezi cum ţi se degradează poporul nu e tocmai lucrul la care îţi doresti să asişti. Deşi, dacă încerci să priveşti, doar puţin, la generaţiile care vin şi să le proiectezi în viitor... Nu are rost să vă spun mai mult, ştiţi şi singuri răspunsul. Există vreo speranţă? Bineînţeles, optimismul nu trebuie să ne părăsească, nici măcar în cele mai lucide momente. Eu cred că mai avem o şansă. Viitorul stă în mâinile noastre. Nu trebuie să vină nimeni de „afară” să ne înveţe să ne luăm viaţa în propriile mâini. Ţara are oameni de valoare, are copii (chiar şi în aceste generaţii privite cu atâta lipsă de încredere) care pot să ajute, trebuie doar ca ei să rămână aici, avem nevoie de „ostaşi” care să lupte pentru viitorul lor, în propria ţară, nu în străinătate. Sau, cel puţin, aşa ar trebui. Ar fi bine dacă această „fugă” de România s-ar opri. Faptul că nu înfruntăm ceea ce urmează, nu ne face mai inteligenţi, ci doar mai laşi.

Maria-Patricia BIRTOCEAN

EDITORIAL