Desi venirea pe lume a unui copil este un moment de bucurie pentru majoritatea femeilor, multe dintre ele

nu sunt pregatite sa infrunte depresia de dupa nastere. Tristetea, teama, gandurile negre - sunt sentimente

care par sa innoureze cerul fericirii de dupa nastere. Unele mame incearca aceste sentimente intr-o forma

usoara numita "proasta dispozitie postpartum", care insa dispare in decurs de citeva zile. Altele insa, trec

printr-o conditie mult mai serioasa numita "depresie postpartum".

Depresia postpartum dureaza mai mult timp - uneori luni, este mai intensa, si de cele mai multe ori necesita

consiliere si tratament.

Stare de proasta dispozitie sau stare depresiva postpartum? 

Multe dintre noile mamici sint surprinse de cit de fragile, singure si coplesite se simt dupa nasterea unui

copil. Sentimentele lor par ca nu se potrivesc asteptarilor. Ele se intreaba, "Care este motivul pentru care sa

ma simt abatuta?". Ele se tem ca aceste sentimente ar putea insemna ca nu sint mame bune. 

70-80% dintre femei prezinta stari depresive dupa nastere. Aceste stari depressive, de ingrijorare si suparare

incep sa se manifeste la 2-3 zile dupa nastere. Noile mamici se pot simti triste, plingacioase, ingrijorate si

morocanoase. Fara vreun motiv clar ele se supara pe noul bebelus, pe partener, pe ceilalti copii. Pot plinge

intr-un mod neasteptat. Citeodata au probleme legate de somn, alimentatie si luare a deciziilor. Aproape

intotdeauna se intreaba daca se vor descurca cu noua responsabilitate, si anume aceea de a avea grija de

un bebelus. Aceste sentimente pot scadea in intensitate si se pot repeta in primele zile de dupa nastere. Pe

cit de tulburatoare si infricosatoare aceste sentimente pot apare ca fiind la acel moment, ele dureaza o

perioada scurta - citeva ore sau zile - si dispar fara a se urma vreun tratament. Daca stareadepresiva

dureaza citeva zile la rind, luati legatura cu medical dvs. 

Aproximativ 10% dintre femeile care nasc prezinta o stare depresiva postpartum. Spre deosebire

de starea de tristete postpartum, starea depresiva este marcata de sentimente mult mai intense de tristete,

ingrijorare, sau disperare care se prelungesc pe durata mai multor zile si care tulbura capacitatea mamei de

a functiona. Daca nu este recunoscuta si tratata, starea depresiva postpartum se inrautateste sau poate

duta mai mult tip decit ar trebui. 

Unele femei se pare cau un risc mai mare de a dezvolta starea depresiva postpartum. In acest grup intra

femeile care au mai suferit de aceasta afectiune si cele care au un istoric psihiatric. Evenimentele stresante

recente, ca de exemplu pierderea unei fiinte dragi, o boala in familie, mutarea in alt oras, par ca cresc riscul

acestor femei de a dezvolta boala. Nu exista nici o dovada ca starea depresiva postpartum este legata de

virsta sau de numarul de copii. Exista dovezi legate de faptul ca lipsa unui partner care sa le sprijine poate

reprezenta un factor major. 

In cazuri rare - cca 1-3 la 1000 nasteri, mama poate dezvolta o boala mentala severa sau o psihoza. Femeile

cu un istoric personal sau al familiei reprezentat de bolile numite manie depresiva (dereglare bipolara) si

schizofrenie se pare ca au un risc crescut pentru astfel de afectiuni.

Cind sa suspectati o stare depresiva postpartum

Exista citeva semne si simptome care indica faptul ca o noua mama poate dezvolta - sau deja are - stare

depresiva postpartum. 

- Starea de tristete nu dispare dupa 2 saptamini, sau stari puternice de depresie si furie incep sa se

manifeste 1-2 luni dupa nastere. 

- Sentimentele de tristete, indoiala, vinovatie, neajutorare car par ca cresc in intensitate cu fiecare

saptamina si tulbura functionarea normala a femeii.

S-ar putea ca femeia a nu fie capabila sa aiba grija de ea sau de copilul ei. S-ar putea sa aiba probleme in

indeplinirea responsabilitatilor pe care le are la serviciu sau acasa. 

- Femeia nu poate sa adoarma chiar atunci cind este obosita, sau doarme aproape tot timpul, chiar si atunci

cind bebelusul este treaz. 

- Modificari importante ale poftei de mincare. 

- Lipsa de interes in lucrurile care in mod normal erau placute. 

- Preocupare si grija extrema legate de bebelus, sau lipsa de interes si de sentimente pentru copil. - Femeia

se poate simti incapabila de a-si iubi copilul sau familia. 

- Neliniste sau atacuri de panica. Femeia este infricosata atunci cind este lasata singura in casa cu

bebelusul. 

- Teama de a nu face vreun rau bebelusului. Femeia care sufera de stare depresiva postpartum nu

actioneaza asupra acestor sentimente, dar ele pot fi infricosatoare si pot conduce la sentimente de

vinovatie, ceea ce face ca starea depresiva sa se inrautateasca. 

- Ginduri de a-si face rau singura, incluzind sinuciderea.

Daca aveti vreunul dintre aceste semne ale starii depressive postpartum, trebuie sa actionati imediat pentru

a beneficia de suportul si de ajutorul de care aveti nevoie.

Citeva cauze ale starii depresive postpartum

Nu se cunoaste intotdeauna motivul pentru care unele femei devin depressive dupa nastere si altele nu. Un

factor important este cel biologic. Modificarile fizice si hormonale care au loc dupa nastere pot afecta starea

sufleteasca si comportamentul femeii zile sau saptamini. Factori de mediu, ca de exemplu stress, lipsa

somnului, sentimente de singuratate, si lipsa de sprijin din partea familiei si prietenilor, pot juca deasemenea

un rol. Alti factori sint cel psihologic - lucruri care afecteaza respectul de sine si modurile in care femeia face

fata stresului. 

In cea mai mare parte, starile depressive postpartum se datoreaza unei combinatii ale tuturor acestor

factori. Pentru fiecare femeie ce prezinta stare depresiva postpartum, combinatia acestor factori care produc

boala este unica, pentru ca doua femei nu au aceeasi alcatuire biologica sau experiente de viata. Aceasta

poate explica de ce unele femei pot dezvolta starea depresiva postpartum iar altele nu. 

Poate de asemenea explica, in parte, de ce o femeie care poate sa faca fata cu succes presiunii si

responsabilitatilor zilnice ar putea sa gaseasca stresul creat de aparitia unui bebelus ca fiind greu de facut

fata. 

Modificari fizice

Perioada urmatoare nasterii este una reprezentata de modificari importante ale corpului. Nivelurile de

hormoni feminini estrogen si progesteron scad puternic in orele imediat urmatoare nasterii. Aceste scaderi

pot declansa starea depresiva, tot asa cum doar mici schimbari hormonale pot declansa stari de proasta

dispozitie si de tensiune inainte de ciclul menstrual. Intrucit unele femei sint mai sensibile la aceste

modificari decit altele, ele pot fi predispuse la starile de proasta dispozitie sau starile depressive

postpartum. 

De asemenea, nivelurile hormonului secretat de tiroida poate sa scada puternic dupa nastere. Noua mamica

poate dezvolta o deficienta tiroidiana care poate produce depresie mimica, ca de exemplu schimbari ale

starii sufletesti, agitatie puternica, oboseala, insomnie (probleme legate de somn), si tensiune. 

Multe femei se simt epuizate dupa travaliu si nastere. Poate dura saptamini pentru ca femeia sa-si

redobindeasca puterea si energia normale. Daca o femeie a avut o nastere prin cezariana (prin care

bebelusul este adus pe lume printr-o incizie chirurgicala facuta in abdomenul si uterul mamei), recuperarea

poate dura chiar mai mult. 

De asemenea, noile mamici rareori beneficiaza de odihna de care au nevoie. In spital, somnul este interrupt

de vizitatori, rutina de spital, si alatarile bebelusului. Acasa, alaptarile si grija continua dupa ceas, la care se

adauga sarcinile uzuale legate de casa. Oboseala si lipsa de somn pot continua prit de citeva luni si pot

constitui o cauza importanta a starii depresive.

Aspecte psihologice

O multitudine de factori psihologici pot contribui la declansarea starii depresive postpartum. Sentimentele de

indoiala legate de sarcina sint foarte intilnite. Sarcina poate fi nedorita sau neplanificata. Chiar si pentru o

sarcina planificata si dorita, 9 luni ar putea fi un timp insufficient pentru femeie si partenerul ei pentru a se

adapta responsabilitatilor reprezentate de faptul de a avea un copil. 

Citeodata o femeie ramine insarcinata in speranta ca bebelusul va adduce inapoi un partener instrainat. Cind

acest lucru nu se intimpla, femeia se poate simti abandonata, furioasa, vinovata, si necorespunzatoare. Ori

bebelusul poate veni mai devreme, fortind aparitia unor schimbari neasteptate si stresante legate de rutina

de acasa si serviciu. Daca bebelusul este nascut cu un defect, poate fi chiar mai greu pentru parinti sa se

adapteze. 

Sentimente amestecate se pot naste din istoria personala a femeii. Daca noua mamica si-a pierdut mama de

timpuriu sau n-au avut o relatie buna, atunci ea poate fi nesigura in ceea ce priveste sentimentele ei legate

de noul bebelus. Femeia sa-r putea teme ca preocuparea pentru copil ar putea conduce la durere,

dezamagire, sau pierdere. 

Sentimentele de pierdere sint foarte intilnite dupa nastere si pot contribui de asemenea la starea depresiva.

Pierderea poate lua mai multe forme: pierderea libertatii, alaturi de sentimental ca femeia este prinsa in

cursa si legata; pierderea vechii identitati de persoana careia I se purta de grija sau care este totdeauna in

control; pierderea zveltetii corporale si sentimentele de inatractivitate sexuala. 

Factori legati de stilul de viata

Un factor major legat de aparitia starii depressive postpartum este lipsa suportului emotional al partenerului,

rudelor, si prietenilor. Suportul constant al partenerului mamei este important pentru ea pe parcursul sarcinii

si in saptaminile si lunile de dupa nastere. La fel sint si dorinta partenerului de a-si asuma sarcinile

gospodaresti si de a-si imparti sarcinile legate de ingrijirea copilului. Daca femeia este singura, divortata sau

separata, sau traieste departe de familie, suportul poate fi rar sau inexisent. Toate acestea o pot face pe

femeie sa se simta singura, coplesita, muncita peste puteri si neiubita. 

Problemele legate de alaptare pot face ca noua mamica sa se simta necorespunzatoare si descurajata. Noile

mame nu trebuie sa se simta vinovate daca nu pot alapta sau daca se decid sa opreasca alaptarea.

Bebelusul poate fi foarte bine hranit si cu lapte preparat. Partenerul va poate ajuta cu citeva mese, astfel

incit sa puteti avea mai mult timp pentru dvs sau ceilalti. 

Rolul miturilor

Cu cit femeia a idealizat mai mult maternitatea, cu atit mai mult ea se poate simti dezamagita, deziluzionata

sau descurajata atunci cind trebuie sa faca fata realitatii de zi cu zi legate de maternitate.

Exista trei mituri comune legate de maternitate:

Mitul 1: 

Maternitatea este Instinctiva. Femeile care devin mame pentru prima oara cred deseori ca trebuie sa stie in

mod automat cum sa aiba grija de bebelus. De fapt, noile mamici trebuie sa invete cum sa-si ingrijeasca

copilul tot asa acum invata sa deprinda orice alt lucru in viata. E nevoie de timp si rabdare. E nevoie sa

citeasca carti legate de ingrijirea copilului, sa urmareasca ingrijitori de copii experimentati, sa vorbeasca cu

mame experimentate, si poate chiar sa urmeze un curs legat de aceasta. Increderea creste pe masura ce

priceprea mamei creste. 

Mamele pot de asemenea sa creada ca trebuie sa simta intr-un anume fel in ceea ce priveste nou nascutul,

sau ca nu sint "materne". De fapt, unele femei simt foarte putin pentru bebelusii lor la inceput. Dragostea de

mama, ca si priceperea noii mame, nu sint automate. Stabilirea unei legaturi poate dura zile sau chiar

saptamini. Atunci cind aceste sentimente materne -de protectie, caldura si incintare—incep sa se manifeste,

ele trebuie mentinute si dezvoltate. 

Mitul 2: 

Bebelusul Perfect. Multe femei au o imaginatie bogata si vise despre cum arata noul lor nascut. Cind

bebelusul vine pe lume, mamele trebuie sa realizeze ca s-ar putea ca el sa nu fie cel pe care l-au visat. In

plus, noii nascuti au personalitati distincte chiar din momentul nasterii. Unii copii sint pur si simplu mai usor

de ingrijit. Altii sint agitati, si nu pot fi usor alinati si consolati. Apoi, adaptarea dupa bebelus poate fi dificila

si pretentioasa si poate amplifica sentimentele de indecvare si depresie. 

Mitul 3: 

Mama Perfecta. In plus fata de mitul bebelusului perfect, unele femei sint impovarate de notiunea de mama

perfecta. Pentru multe femei, lupta pentru perfectiune este un scop de neatens si distructiv. Daca o mama

crede ca nu traieste la inaltimea acestui ideal, indifferent ca este al ei, al prietenilor sau parintilor, atunci ea

poate sa sufere din cauza sentimentelor de inadecvare si esec. 

In realitate, nici o mamica nu este perfecta. Nu este adevarat ca fiecare femeie poate sa le aiba pe toate.

Multe femei pot gasi faptul de a jongla cu responsabilitatile pentru noul bebelus, cele legate de casa, ceilalti

copii, cu cele legate de slujba sau cariera ca necesitind un foarte mare efort.

Ce puteti face

Daca va simtiti descurajate in saptamina urmatoare nasterii, sint citeva lucruri pe care le puteti face pentru

a avea grija de dvs si de bebelusul dvs de-a lungul acestei perioade vulnerabile.

Poate ati auzit de fructul Noni ce se gaseste in general in insulele din Oceania in special in tahiti, ei bine

acest fruct noni poate sa va ofere ajutorul necesar pentur a putea trece mai usor peste aceste probleme. La

noi nu poti cumpara fructul Noni dar se poate gasi sub forma de scu sau sirop noni.

In primul rind, odihna este foarte importanta. Nu incercati sa le faceti pe toate. Cereti ajutor familiei si

prietenilor, mai ales in cazul in care aveti si alti copii. Incercati sa dormiti putin atunci cind bebelusul

doarme. Daca este posibil, cereti partenerului dvs sa hraneasca bebelusul noaptea. 

Este important sa faceti un dus si sa va imbracati frumos in fiecare zi, sa aveti o grija speciala de dvs. Este

de asemenea important sa iesiti un pic din casa in fiecare zi. Gasiti o persoana care sa stea cu copilul sau

luati bebelusul cu dvs. Mergeti la plimbare, intilniti-va cu o prietena, schimbati impresii cu alte mamici. Si

asigurati-va ca petreceti ceva timp si cu partenerul. Deseori, numai faptul de a discuta despre aceste lucruri

cu cineva in care aveti incredere poate sa va asigure alinarea. 

Starea de proasta dispozitie care nu dispare dupa citeva zile poate fi un semn al unei stari depressive mult

mai serioase. Daca sentimentele dvs nu scad in intensitate dupa citeva zile si incep sa interfereze cu buna

dvs functionare, luati legatura cu medical dvs. Nu are nici un sens sa suferiti atunci cind ajutorul este

disponibil. Spuneti-I doctorului dvs despre sentimentele pe care le incercati, inclusive despre temerile pe

care eventual le puteti avea in legatura cu faptul de a va neglija sau rani bebelusul. 

Medicul dvs poate sa va recomande unui consilier specializat in tratarea starilor depressive (psihiatru, sora

psihiatrica specializata, sau lucrator social). Acesti profesionisti vor furniza suportul emotional de-a lungul

acestei perioade dificile, va vor ajuta sa va gasiti drumul in amalgamul de sentimente de confuzie si durere,

si sa faceti schimbari in viata dvs. 

Exista numere de telefon speciale si grupuri de suport care pot ajuta femeia care sufera de stare depresiva

postpartum. Luati legatura cu medicul dvs cu privire la astfel de resurse in zona in care locuiti. 

Citeodata, alaturi de consiliere este necesara si prescrierea medicatiei corespunzatoare. Daca va alaptati

bebelusul, vorbiti cu medical dvs in legatura cu orice efecte secundare ale medicatiei. In unele cazuri severe

de stare depresiva sau psihoza, femeia trebuie spitalizata pina cind poate sa poarte de grija atit ei cit si

bebelusului in mod normal. 

Pentru femeile cu stare depresiva postpartum, scopurile realiste si suportul emotional sint elemente critice

pentru o recuperare completa. In timpul acestor saptamini si luni dificile, va trebui sa invatati cum sa aveti

grija de dvs si famlia dvs. Micile lucruri de zi cu zi pot face o mare diferenta—ca de exemplu, sa alocati timp

pentru dvs, sa iesiti din casa, sa va intilniti cu familia si prietenii, sa faceti ce este necesar si sa lasati restul

deoparte. 

In fine...

Multe dintre noile mamici au perioade de tristete, teama, suparare si neliniste dupa nastere. Este important

sa va amintiti ca aceste sentimente sint destul de obisnuite. Asta nu inseamna ca sinteti un esec ca femeie

sau ca mama, sau ca sinteti bolnava mintal. Inseamna ca dvs si corpul dvs se adapteaza la acele multe

schimbari care urmeaza nasterii unui copil. 

Daca starea de proasta dispozitie nu dispare dupa o saptamina sau doua, s-ar putea sa suferiti de stare

depresiva postpartum. Luati legatura cu medicul dvs care poate sa va furnizeze resursele pentru consiliere si

tratament. Chiar daca starea depresiva este severa, exista tratament care sa va ajute sa va intoarceti la

normal cit mai curind posibil.

Depresia postpartum poate apare dupa nasterea unui copil, dupa avort spontan, sau nastere cu fat mort . Multe dintre femei prezinta stari depresive dupa nastere. Aceste stari depresive, de ingrijorare si tristete incep sa se manifeste la 2-3 zile dupa nastere. Noile mamici se pot simti triste, ingrijorate si morocanoase. Pot plinge intr-un mod neasteptat. Citeodata au probleme legate de somn, alimentatie si luare a deciziilor. Aproape intotdeauna se intreaba daca se vor descurca cu noua responsabilitate, si anume aceea de a avea grija de un bebelus. Aceste sentimente pot scadea in intensitate si se pot repeta in primele zile de dupa nastere.Aceste tulburatoare sentimente dureaza o perioada scurta - citeva ore sau zile , si dispar fara a se urma vreun tratament. Daca starea depresiva dureaza mai mult de 7 zile astfel incat se tulbura capacitatea mamei de a functiona , luati legatura cu medical dvs. 

FACTORI DE RISC 

Exista 3 factori importanti in depresia postpartum : biologici ,fiziologici si psihologici. 

Factorii biologici sunt cei care determina modificari hormonale bruste dupa nastere care pot determina depresie postpartum cand sunt asociate cu alti factori de risc cum ar fi depresie anterioara (inclusiv tulburarea bipolara), absenta sprijinului din partea partenerului, prietenilor si a familiei sau un stres excesiv. 

Factorii fiziologici: Nivelurile de hormoni feminini estrogen si progesteron scad puternic in orele imediat urmatoare nasterii. Intrucit unele femei sint mai sensibile la aceste modificari decit altele, ele pot fi predispuse la starile de proasta dispozitie sau starile depresive postpartum. De asemenea, nivelurile hormonului secretat de tiroida poate sa scada puternic dupa nastere. Dupa nastere se poate dezvolta o deficienta tiroidiana care poate produce schimbari ale starii sufletesti, agitatie puternica, oboseala, insomnie (probleme legate de somn), si tensiune. Multe femei se simt epuizate dupa travaliu si nastere. Poate dura saptamini pentru ca femeia sa-si redobindeasca puterea si energia normale. 

Factorii psihologici pot contribui la declansarea starii depresive postpartum sub mai multe forme: sarcina poate fi nedorita sau neplanificata ,sau inexistenta unui timp suficient pentru femeie si partenerul ei pentru a se adapta responsabilitatilor reprezentate de faptul de a avea un copil,sau bebelusul poate veni mai devreme fortind aparitia unor schimbari neasteptate si stresante legate de rutina de acasa si serviciu, sau noua mamica a avut/are o relatie inadecvata cu propria sa mama si atunci sentimentele ei legate de noul bebelus sunt amestecate. Foarte important este si sentimental de pierdere trait de noua mamica (pierderea libertatii, pierderea vechii identitati de persoana careia I se purta de grija sau care este totdeauna in control, pierderea zveltetii corporale si sentimentele de inatractivitate sexuala ). 

TRISTETEA POSTPARTUM 

Un anume grad de insomnie, iritabilitate, plans, sentimente de coplesire si modificari de dispozitie sunt normale in primele zile dupa nastere. Aceste stari, de obicei ating un maxim in ziua a patra si dispar in mai putin de 2 saptamani, cand modificarile hormonale se atenueaza. Starea este comuna, jumatate din femei au temporar depresie medie alternand cu stari de fericire dupa nastere. Aceste stari este bine sa fie impartasite cu personalul medical pentru a putea fi urmarite. 

SIMPTOME 

Simptomele depresiei postpartum pot fi o continuare sau o agravare a tristetii postpartum sau pot aparea mai tarziu dupa nastere sau pierderea sarcinii. In unele cazuri, simptomele pot atinge un varf dupa o crestere continua de 3-4 luni. 

Daca aveti 5 sau mai multe simptome depresive (inclusiv una din primele doua din cele de mai jos), in majoritatea timpului in ultimele doua saptamani, atunci va confruntati cu starea depresiva postpartum: - dispozitie depresiva-plans facil, lipsa de speranta, sentiment de gol interior, asociat sau nu cu anxietate severa - absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice - modificari in apetit sau greutate – de obicei o scaderea apetitului si a greutatii, mai rar o crestere - probleme de somn – de obicei nu poate dormi chiar si atunci cand copilul doarme - modificari in felul de a vorbi si a merge – de obicei neliniste, dar uneori si incetineala - oboseala extrema sau pierdere a energiei - sentimente de lipsa de valoare sau vinovatie, fara o cauza aparenta - dificultati in concentrarea atentiei si in luarea de decizii - ganduri despre moarte sau sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au ganduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul; acestea par sa fie mai degraba temeri decat dorinte de a face rau. 

TRATAMENT 

Tratamentul depresiei postpartum include medicatie si consiliere psihologica. Tratamentul prompt este important atat pentru mama cat si pentru copil. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme, cu atat recuperarea este mai rapida, scazand sansele de repetare a depresiei si dezvoltarea copilului este mai putin afectata de boala mamei. 

Variantele de tratament pentru depresia postpartum, includ: - consilierea pentru pacienta si partenerul ei. Terapia cognitiv-comportamentala si consilierea interpersonala sunt tratamente bine cunoscute pentru depresia postpartum. Terapia cognitiv comportamentala o ajuta pe pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a simti, oferind de asemeni o relatie suportiva. Consilierea interpersonala (care se concentreaza pe relatie si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor . -medicatie antidepresiva, care efectiv indeparteaza simptomele depresiei postpartum pentru majoritatea femeilor. Pentru femeile care alapteaza, expertii recomanda anumiti inhibitori ai recaptarii serotoninei (ISRS) sau antidepresive triciclice, care sunt considerate relativ sigure in timpul alaptarii. 

DE RETINUT 

Starea de proasta dispozitie care nu dispare dupa citeva zile poate fi un semn al unei stari depresive mult mai serioase. Daca sentimentele dvs nu scad in intensitate dupa citeva zile si incep sa interfereze cu buna dvs functionare, luati legatura cu medical dumneavoastra. Spuneti-i doctorului dvs despre sentimentele pe care le incercati, inclusiv despre temerile pe care eventual le puteti avea in legatura cu faptul de a va neglija sau rani bebelusul. 

Medicul dvs poate sa va recomande unui consilier specializat in tratarea starilor depresive Acesti profesionisti vor furniza suportul emotional de-a lungul acestei perioade dificile, va vor ajuta sa va gasiti drumul in amalgamul de sentimente de confuzie si durere, si sa faceti schimbari in viata dvs. 

Citeodata, alaturi de consiliere este necesara si prescrierea medicatiei corespunzatoare. In unele cazuri severe de stare depresiva sau psihoza, femeia trebuie spitalizata pina cind poate sa poarte de grija atit ei cit si bebelusului in mod normal. 

Multe dintre noile mamici au perioade de tristete, teama, suparare si neliniste dupa nastere. Este important sa va amintiti ca aceste sentimente sint destul de obisnuite. Asta nu inseamna ca sinteti un esec ca femeie sau ca mama, sau ca sinteti bolnava mintal. Inseamna ca dvs si corpul dvs se adapteaza la acele multe schimbari care urmeaza nasterii unui copil. 

Daca starea de proasta dispozitie nu dispare dupa o saptamina sau doua, s-ar putea sa suferiti de stare depresiva postpartum. Luati legatura cu medicul dvs care poate sa va furnizeze resursele pentru consiliere si tratament. Chiar daca starea depresiva este severa, exista tratament care sa va ajute sa va intoarceti la normal cit mai curind posibil. 

Este bine ca femeia sa fie sincera si sa comunice cu cei din jur simptomele pe care le prezinta astfel se pot crea premisele pentru tratarea simptomelor acestei afectiuni impreuna cu medicul, familia si prietenii. 

VA RECOMAND: 

- programarea de vizite si iesiri cu prietenii si familia, dieta echilibrata, exercitii fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, solicitarea ajutorului pentru prepararea hranei si realizarea altor sarcini in casa, evitarea alcoolului si a cofeinei, evitarea suprasolicitarii. 

Depresia postnatala postpartum (DPP)

De ce au femeile depresie postpartum? 

A avea un bebelus poate fi una dintre cele mai mari si mai fericite evenimente din viata unei femei. In timp ce viata cu un nounascut poate fi palpitanta, poate fi la fel de bine grea si stresanta. Multe schimbari fizice si emotionale apar in timpul sarcinii si dupa nastere. Aceste schimbari pot determina noua mama sa se simta trista, anxioasa, tematoare si confuza. Pentru multe femei aceste stari (numite si Baby blues) dispar repede. Dar cand aceste stari nu dispar, dimpotriva se accentueaza, o femeie poate suferi o depresie postnatala sau postpartum. Este o situatie dificila care recomanda un tratament de specialitate.

Depresia postpartum (DPP) reprezinta conditia de extindere a schimbarilor fizice si emotionale pe care multe femei le pot avea dupa nastere. PPD poate fi tratata cu medicamente si consiliere. Vorbiti cu specialistul sau medicul dumneavoastra imediat in cazul in care credeti ca suferiti de DPP.

Ce este depresia postpartum 

Exista 3 tipuri de DPP pe care femeia le poate dobandii imediat dupa nastere:

- Baby blues este o stare pe care o au multe femei in zilele imediat urmatoare nasterii. Noua mamica poate avea brusc o stare schimbatoare, cum ar fi sentimentul de fericire care se schimba in cel de tristete si nefericire. Poate plange fara motiv, este nervoasa, iritata, obosita, anxioasa, singura si trista. Baby blues poate dura cateva ores sau se poate prelungii la 1 sau 2 saptamani dupa nastere. Baby blues nu recomanda intotdeauna tratament din partea medicului dumneavoastra sau specialistului. Totusi un grup de suport sau discutia cu alte mame poate fi de un real ajutor.

- DPP poate dispare repede sau poate dura luni de zile dupa nastere. Poate apare dupa nasterea oricarui copil, nu numai la prima nastere. O femeie poate avea o stare similara de tristete, disperare, anxietate, iritabilitate, dar mult mai accentuate decat starea de baby blues. PPD o opreste pe femeie de la activitatile cotidiene. Cand functionarea normala este afectata, este sigur un semn ca trebuie consultat imediat medicul de specialitate.Daca nu se trateaza, simptomele se pot inrautati si prelungi pana la 1 an. Cu toate ca PPD este o problema serioasa, poate fi tratata cu medicatie si consiliere.

- Psihoza postpartum este o serioasa afectiune psihica care poate afecta noua mama. Aceasta afectiune poate apare repede, in primele 3 luni de la nastere. Femeia poate pierde contacul cu realitatea, poate avea halucinatii auditive, delir (vede lucrurile diferit decat sunt in realitate). Halucinatiile vizuale sunt cele mai des intalnite. Alte simtome pot fi, insomnia, agitatie si furie, sentimente si trairi stranii. Femeia care sufera de psihoza postpartum are nevoie de tratament imediat, aproape in toate cazurile, medicatie. Uneori femeia este internata intr-un spital cand riscul de a se rani si de a rani pe altcineva este prezent.

Care sunt semnele depresiei postpartum 

- oboseala si iritare- tristete, anxietate, plange mult- lipsa de energie- dureri de cap, de sani, palpitatii, amorteala, hiperventilatie- insomnie si in cazurile de obosela pronuntata lipsa poftei de mancare, slabire- probleme de concentrare, memorie sau luare a deciziilor- coplesita- neinteresata de copil

- sentimente de vinovatie si inutilitate- teama de a rani copilul si pe ea insasi- dezinteresata de orice activitati- lipsa apetitului sexual

Femeia poate avea stari de anxietate, dar nu depresie postnatala. Am putea incadra aceste stari ca anxietate postpartum sau atacuri de panica.Semnele sunt multiple: teama, respiratie rapida, ritmul cardica crescut, tremuraturi si ameteala. Discutati cu specialistul dumneavoastra, daca apar aceste semne. Medicatia si terapia sunt la baza tratamentului pentru anxietate postpartum

Care sunt cauzele aparitiei depresiei postpartum? 

Nimeni nu stie sigur care sunt factorii determinanti pentru aceasta afectiune. Schimbarile hormonale in organismul femeii poate fi una din cauze. In timpul sarcinii, cantitatea de hormoni, estrogenul si progesteronul, creste considerabil. In primele 24 de ore dupa nastere, scade foarte mult si ramane la nivelul dinainte de sarcina. Cercetatorii cred ca aceste variatii puternice conduc la depresie. Este cunoscut faptul ca o mica variatie hormonala poate schimba starea femeii in perioada premenstruala.Functionarea tiroidiana este influentata puternic imediat dupa nastere. Acest lucru poate determina stari de indispozitie, oboseala, agitatie, insomnie si anxietate. Un simplu test tiroidian poate demonstra daca este cauza depresiei postnatale. Daca testul este pozitiv, medicul de specialitate va poate prescrie medicatie pentru tiroida.

Cum se trateaza?

Este important de stiut ca depresia postpartum este tratabila si va dispare. Tratamentul depinde de cat de severa este depresia. Poate fi tratata cu medicatie (antidepresive) si psihoterapie. In aceasta situatie este recomandat sa se stea de vorba cu alte femei care au trecut prin aceasta afectiune. Daca mamica hraneste la san trebuie sa se sfatuiasca cu specialistul in grija caruia este. Unele din medicamentele antidepresive afecteaza laptele mamei si nu trebuie folosite__________________

Depresia postpartumDepresia postpartum

Depresia postpartum este o conditie medicala severa ce poate apare in primele luni dupa nastere. Fara tratament depresia postpartum poate avea o evolutie prelungita si

disabilitanta. Aceasta boala este foarte frecventa, afectand 1 din 8 femei in timpul primelor luni dupa

nastere. Depresia postpartum poate apare si dupa un avort spontan, nastere cu fat mort sau adoptia unui

copil sugar.

Grija permanenta pentru copil si teama ca i-ar putea face rau prin gandurile negative pe care le are, o

impiedica pe mama cu depresie postpartum severa sa aiba grija de copil in mod adecvat. Mai mult decat

atat, exista cazuri cand depresia postpartum severa induce stari suicidale, mama punandu-si problema

sa ia viata copilului, nu din suparare sau furie, ci din dorinta de a nu-l abandona.

In cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune in

pericol pe pacienta si pe cei din jur. Aceasta este o forma acutizata ce in termeni medicali poarta

denumirea de psihoza postpartum.

Depresia postpartum 

Depresia postpartum declanseaza in urma  modificarilor  hormonale bruste care apar dupa nastere.

Aceste modificari hormonale coroborate cu alti factori de risc cum ar fi depresie anterioara, absenta

sprijinului din partea partenerului, prietenilor si a familiei sau un stres perceput ca fiind excesiv. Mai mult

de jumatate din femei au simptome legate de dispozitie in primele doua saptamani dupa nastere. In cazul

majoritatii femeilor cu tristete postpartum, schimbarile de dispozitie, insomnia, sentimentul de coplesire si

agitatia dispar in urmatoarele doua saptamani. Totusi, 1 din 8 femei dezvolta depresie postpartum de

lunga durata in saptamanile si lunile de dupa nastere. Modificarile hormonale si durerea cauzata de

avortul spontan sau nasterea de fat mort, de asemenea pot declansa depresie postpartum  la multe

femei. 

Depresia postpartum face dificila functionarea femeii, inclusiv afecteaza ingrijirea copilului si formarea

atasamentului cu acesta. Bebelusii mamelor depresive tind sa fie putin atasati de mamele lor si sa fie mai

inceti in comportament, limbaj si dezvoltarea mentala. 

Fara tratament, depresia post partum poate dura aproximativ 7 luni si poate continua peste un an.

Tratamentul prompt este important atat pentru mama cat si pentru copil. Cu cat tratamentul este inceput

mai devreme, cu atat recuperarea este mai rapida, scazand sansele de repetare a depresiei si

dezvoltarea copilului este mai putin afectata de boala mamei.

Stari ca iritabilitate, plans, sentimente de coplesire si modificari de dispozitie sunt normale in primele zile

dupa nastere. Starea este comuna, jumatate din femei au temporar depresie medie alternand cu stari de

fericire dupa nastere. 

Aceste stari este bine sa fie impartasite cu personalul medical pentru a putea fi urmarite. 

Simptomele depresiei postpartum pot fi o continuare sau o agravare a tristetii postpartum coroborata cu o

depresie anterioara. In unele cazuri, simptomele pot atinge un varf dupa o crestere continua de 3-4 luni.

Posibilele simptome de depresie postpartum  necesita o evaluare medicala.

Femeia ce sufera de depresie postnatala poate avea multe dintre aceste simptome care pot varia de la

forme usoare la forme severe. Desi depresia postnatala nu este la fel in toate cazurile, simptomele  pot fi

asemanatoare si pot produce sentimente de rusine, vinovatie si izolare pentru femeia care le traieste. 

Unele femei desi nu sufera depresii, pot deveni foarte anxioase (nelinistite). 

Anxietatea si/sau panica postnatala se caracterizeaza prin:

- neliniste si frica sporita

- respiratie rapida

- batai puternice ale inimii, palpitatii

- senzatii de cald sau frig

- dureri in piept sau discomfort

- senzatii de sfarseala

- tremuraturi

- ameteala

- dorinta de a "fugi cat mai departe".

Caracteristici ale Depresiei postpartum:

-  stare depresiva - plans facil,  lipsa de speranta, sentiment de gol interior  asociat sau nu cu anxietate

severa 

- absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice 

- pierderea apetitului

-oscilatii in greutatea corporala 

- insomnii

- modificari in felul de a vorbi si a merge 

- oboseala extrema sau pierdere a energiei 

- scaderea stimei de sine

- lipsa atentiei si dificultati in luarea de decizii 

- ganduri despre moarte sau sinucidere.

Unele femei cu depresie postpartum au ganduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul. Acestea par sa fie

mai degraba temeri decat dorinte de a face rau. 

Fara tratament depresia postpartum poate avea o evolutie prelungita si disabilitanta. Tratamentul timpuriu

al depresiei postpartum este important atat pentru mama cat si pentru copil.

Psihoza postpartum

Aceasta conditie severa afecteaza in special femeile cu tulburare bipolara sau istoric de psihoza

postpartum. Simptome periculoase ale psihozei postpartum - cum ar fi comportament bizar, halucinatii

vizuale, legate de miros si de atingere, sentimentul de a fi detasat de ceilalti si de realitate si impulsul de

a-si face rau sie insusi precum si celorlalti - se pot dezvolta brusc in primele 3 saptamani postpartum, cel

mai devreme in prima sau a doua zi dupa nastere. Aceste simptome tind sa fie mai severe decat cele ale

psihozelor nelegate de nastere si pot declansa comportamente amenintatoare de viata, imprevizibile.

Psihoza postpartum afecteaza  frecvent femeile care sufera de tulburare bipolara sau care au

antecedente de psihoza postpartum. Aceasta afectiune este considerata o urgenta si necesita tratament

medical imediat si ingrijire continua. Deseori, simptomele psihotice care au fost tratate cu succes sunt

urmate de simptome ale depresiei postpartum care necesita tratament aditional.

Simptomele, care de obicei se dezvolta de-a lungul primelor 3 saptamani dupa nastere (cel mai devreme

la 1-2 zile dupa nastere), includ: 

- sentimentul de indepartare de copil, alti oameni si mediul inconjurator (depersonalizare) 

- somn intrerupt, chiar si atunci cand copilul doarme 

- gandire confuza si dezorganizata, care creste riscul de autoranire, ranire a copilului sau a altor

persoane 

- modificari drastice ale dispozitiei si comportament bizar 

- halucinatii, care implica vazul, mirosul si atingerea 

- gandire deliranta care nu se bazeaza pe realitate. 

Psihoza postpartum este considerata o urgenta, necesitand tratament medical imediat. In cazul aparitiei

simptomelor psihotice, este necesara interventia medicala de urgenta. Pana la initierea tratamentului

exista riscul sa fie raniti atat mama cat si copilul.

Cine ne poate ajuta?

Medicul da familie este primul si cel mai apropiat caruia i se pot impartasi trairile mamei chiar de aceasta

sau de catre membrii familiei din care face parte. El stie sa va indrume atunci cand considera ca este

cazul catre un consult de specialitate. Atunci cand observati ca starile persista sau se agraveaza un

consult la psiholog este necesar. Consultarea medicului pentru acest tip de simptome duce la alegerea

unui tratament potrivit. Medicatia antidepresiva si terapia cognitiv - comportamentala s-au dovedit la fel

de eficiente pentru multe femei. Consilierea si terapia suportiva sunt considerate tratament de prima linie

pentru depresia postpartum de la usoara la severa. Femeile cu depresie usoara beneficiaza mai mult de

pe urma consilierii si psihoterapiei decat cele cu depresie moderata sau severa la care se combina

acestea cu tratamentul antidepresiv. Pentru tratarea eficienta a depresiei este necesara o buna relatie

terapeutica intre pacienta si psihoterapeut. Tratamentul precoce al depresiei postpartum este important

pentru mama, copil si restul familiei. Cu cat tratamentul este mai precoce, revenirea este mai rapida iar

depresia va afecta mai putin bebelusul. Bebelusii mamelor depresive pot fi mai putin atasati de mamele

lor, pot ramane in urma in dezvoltarea comportamentului si a abilitatilor mentale. 

Variantele de tratament pentru depresia postpartum, includ consilierea pentru pacienta si partenerul ei.

Consilierea s-a dovedit a fi la fel de eficienta ca si medicatia pentru depresia usoara. Terapia cognitiv-

comportamentala si consilierea interpersonala sunt tratamente bine cunoscute pentru depresia

postpartum. Terapia cognitiv comportamentala o ajuta pe pacienta sa-si schimbe felul de a gandi si a

simti, oferind de asemeni o relatie suportiva. Consilierea interpersonala (care se concentreaza pe relatie

si pe adaptarile necesare conditiei de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru

rezolvarea problemelor si stabilirea unor scopuri. Medicatie antidepresiva, care indeparteaza simptomele

depresiei postpartum pentru majoritatea femeilor.

Durata tratamentului 

Antidepresivele se administreza de obicei cel putin 6 luni, mai intai pentru tratarea depresiei postpartum

si apoi pentru prevenirea recaderilor. Pentru prevenirea recaderilor, medicul poate recomanda

continuarea tratamentului timp de un an, inainte de a considera intreruperea acestuia. Expertii

recomanda tratament antidepresiv pe termen lung pentru femeile care au avut trei sau mai multe

episoade depresive in trecut.

Totusi, sunt cunoscuti cativa factori care cresc riscul de depresie pe termen lung dupa sarcina. Daca

femeia a avut depresie postpartum la o sarcina anterioara, exista un risc crescut de a face din nou.

Aproximativ 50% din femeile cu istoric de depresie postpartum vor avea aceasta afectiune si dupa

urmatoarea sarcina. Alti factori de risc includ: 

- absenta sprijinului din partea familiei, partenerului sau a prietenilor 

- stres aditional cum ar fi probleme financiare, nou-nascut bolnav sau probleme de familie 

- prima sarcina 

- depresia in timpul sarcinii actuale; 75% din femeile care sunt depresive in timpul sarcinii vor avea

depresie postpartum 

- depresie inainte de sarcina; 25% din femeile care au avut un episod depresiv de-a lungul vietii vor avea

depresie postpartum 

- tulburarea bipolara, cunoscuta si ca boala maniaco-depresiva, poate de asemeni creste riscul de

comportament psihotic dupa nastere 

- istoric familial de depresie sau tulburare bipolara 

- tulburare disforica premenstruala anterioara sarcinii, tipul sever de sindrom premenstrual

Depresia postpartum afecteaza 10-15% dintre proaspetele mamici. Starile emotionale

schimbatoare, tristetea si anxietatea apar in primele luni dupa nastere si pot trece prin trepte

de intesitate diferite.

Schimbarile hormonale bruste care apar dupa nastere pot afecta starea emotionala a unei mamici.

De asemenea, transformarile ce au loc in metabolism dupa nastere, fluctuatiile tensiunii arteriale si

sistemul imunitar slabit pot sa perturbe echilibrul psihic.

Pe langa ajutorul medical pe care o femeie il poate primi in astfel de cazuri, ea poate incerca si alte

metode naturale care sa indeparteze depresia sau sa functioneze ca un adjuvant al curei prescrise

de medic.

Plante cu efect calmant

Floarea pasiunii este cunoscuta pentru efectul calmant asupra sistemului nervos central si este

folosita uneori pentru tratarea si controlul simptomelor depresiei postpartum.

Floarea pasiunii este folosita de sute de ani ca sedativ in America de Nord si Europa. Are efect

impotriva insomniei si anxietatii, doua dintre semnele depresiei postnatale. Inainte sa incerci

remediile pe baza de plante, vorbeste cu medicul tau pentru a afla daca pot avea efecte negative in

perioada de alaptare.

O dieta pentru relaxare

O schimbare in dieta zilnica poate sa iti imbunatateasca si starea psihica. Alege carbohidratii care

ajuta creierul sa produca mai multa serotonina, ce ajuta organismul sa se relaxeze. Pune in farfurie

cerealele integrale, paine integrala, fructe, orezul brun, fasole sau cartofi.

Si alimentele bogate in acizi grasi Omega 3 pot sa iti induca o “stare de bine”. Mananca peste de cel

putin doua ori pe saptamana, dar si alune, nuci si legume pentru a avea un aport maxim de acizi

Omega 3.

Miscarea alunga stresul

S-ar putea sa nu ai chef nici macar sa te ridici de pe canapea si sa faci cativa pasi in casa, asa ca

de fitness si miscare nici nu poate fi vorba.

Totusi, exercitiile usoare sunt recomandate pentru cei care sufera de depresie, mai ales daca sunt

facute in aer liber, la soare, pentru ca lumina ajuta si ea la alungarea starilor depresive.

Incearca sa faci o plimbare in parc, chiar si impingand caruciorul micutului. In timp ce faci miscare,

corpul tau secreta endorfine, supranumite hormonii fericirii.

Somnul face bine

Stim, nu prea ai timp sa dormi cu un bebelus care plange si are nevoie de tine, dar se pare ca orele

de somn conteaza pentru sanatatea psihica a unei mamici. Un studiu realizat de cercetatorii

canadieni a aratat insa ca un leac fara egal in tratamentul depresiei postnatale este somnul.

Cercetarile au aratat ca somnul ajuta la refacerea echilibrului hormonal si a ritmului

circadian (ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice si fiziologice) al femeii, care trece

print-o perioada extrem de stresanta dupa nastere.

Indiferent ce sentimente traiesti in primele luni din noua ta viata de mamica, nu uita ca nu esti

singura pe acest drum. Cere ajutorul celor apropiati si medicului atunci cand simti ca nu mai

poti face fata situatiei.

Cauzele si simptomele depresiei postpartumCauzele exacte ale depresiei postpartum nu au putut fi stabilite, insa medicii specialisti au constat o incidenta mai mare a acestei conditii medicale in randul femeilor al caror istoric medical, personal sau familial, cuprinde cazuri anterioare de stari depresive. Deasemenea se considera ca depresia postpartum poate fi asociata cu fluctuatia nivelului de hormoni din perioada sarcinii si perioada imediat urmatoare. In acest fel, nivelul crescut de progesteron si estrogen din timpul sarcinii

scade brusc odata cu venirea sugarului pe lume. Mai mult decat atat, de multe ori aceasta fluctuatie hormonala este caracteristica si pentru hormonul tiroidian.Schimbarea brusca a nivelului de hormoni afecteaza controlul cerebral asupra dispozitiei proaspetei mamici, fapt ce va duce la dezvoltarea starilor de suparare, tristete si depresie.

In ceea ce priveste simptomatologia depresiei postpartum aceasta se manifesta prin stari de depresie, deziluzie, disperare, lipsa energiei, stari de irascibilitate, precum si lipsa vointei de a intreprinde vreo activitate. Deasemenea o femeie ce se confrunta cu o depresie postpartum poate prezenta manifestari precum:

incapacitatea de a se concentra sau de a finaliza o activitate;

scaderea apetitului (pofta de mancare);

sentimentul de incapacitate de dezvoltare a unei relatii afective intre ea si nou-nascut;

senzatia ca noul statul o copleseste si lucrurile nu vor evolua niciodata intr-un mod pozitiv;

incapacitatea de a se bucura, sau de a manifesta interes pentru ceva anume.

Este extrem de important ca in aceasta perioada persoana in cauza sa se bucure de intelegerea si suportul partenerului de viata si al familiei, intrucat toate aceste sentimente pot fi dureroase pentru o proaspat mamica.

Tratamentul in cazul depresiei postpartumDepresia postpartum trece de obicei de la sine pe masura ce mama se obisnuieste cu noul statul, precum si cu prezenta nou-nascutului in viata sa. Daca insa aceste sentimente de tristete si incapacitate de a forma o legatura afectiva cu sugarul persista pentru un interval de timp mai mare de o saptamana este recomandat sa va adresati medicului specialist. 

Tratamentul medical administrat in cazul diagnosticului de depresie postpartum variaza in functie de intensitatea manifestarii acestei conditii medicale. Astfel, medicul specialist poate recomanda sedintele de terapie, care ii dau femeii posibilitatea de a-si exterioriza trairile, poate prescrie un tratament medicamentos sau dimpotriva poate apela la ambele solutii. Totodata s-a constatat ca extrem de benefice in cazul depresiilor postpartum sunt si odihna, exercitiile fizice, alimentatia sanatoasa si echilibrata sau suportul social. Alte femei sustin ca si-au revenit in urma sedintelor de yoga.In mod normal tratamentul incepe sa dea rezultate dupa cateva saptamani, asa ca incercati sa nu puneti presiune pe partenera dumneavoastra, chiar daca situatia este dificila. Nu uitati ca in anumite cazuri femeile diagnosticate cu depresie postartum au manifestat tendinte suicidale.

Metode naturale de combatere a depresiilor

Depresiile sunt stari mentale caracterizate prin tristete patologica, durere morala, pesimism pana la anxietate si dezinteres total fata de viata. Exista cel putin 15 tipuri de depresii cu etiologie variata, simptome diferite, aspecte clinice, etc.

Forma cea mai comuna de depresie este cea reactiva care se declanseaza prin tragedii inexplicabile, evenimente dramatice cum sunt decesele in familie, pierderea unei fiinte dragi, esecuri sentimentale sau financiare, fenomene naturale neprevazute etc., in care tulburarile sunt mai mari sau mai atenuate in functie de reactia normala in astfel de situatii.

Depresia clinica pe de alta parte este o depresie persistenta care, ca proportii, este in afara vietii personale a individului afectat si survenita fara o explicatie rationala.

Depresiile, din punct de vedere statistic, sunt mai frecvente la femei decat la barbati. La ambele sexe ele cresc pe masura inaintarii in varsta, cand multe persoane sunt abandonate sau tratate cu indiferenta de familie, iar prietenii si prietenele apropiate dispar, treptat, treptat...

Dar, nu exista cazuri singulare semnificative ale depresiilor. Conform studiilor mai recente, aceasta fiind doar o ipoteza a celor care cerceteaza anormalitatile biochimice ale creierului, depresiile sunt determinate, in special la persoanele predispuse la sinucidere, de nivelul scazut de serotonina, neurotransmitator pentru creier care inhiba si controleaza predispozitiile anormale ale celui mai malt nivel al existentei noastre. Crescand, nivelul de serotonina prin produse naturale, se amelioreaza cele mai multe cazuri de depresie.

In multe cazuri depresia este determinata de o nutritie deficitara. Lipsa unor vitamine, microelemente si alti factori biotici pot duce la simptome de deficiente si dezordini mentale si emotionale.

Pe langa alergiile produse de anumite alimente, care produc simptome negative, hipoglicemia poate fi o cauza a starilor depresive.

Chiar si dupa nastere, asa numitele stari depresive post-partum sunt cauzate de dezechilibre hormonale. Aceasta situatie este de scurta durata, iar echilibrul hormonal se stabilizeaza repede.

Din ce in ce mai multe femei recurg la contraceptive pentru a beneficia de placerile actului sexual fara "urmari". Majoritatea contraceptivelor, insa, afecteaza organismul feminin de echilibrul hormonal natural si cad intr-o depresie fara explicatii. Deficienta hormonala naturala duce la depresii inexplicabile pentru cele ce folosesc astfel de metode.

Pe langa cele recomandate de medicina conventionala, numeroase produse naturale pot ameliora sau chiar elimina simptomele depresiei.

O alimentatie sanatoasa trebuie sa contina elemente importanate pentru viata: proteine, hidrocarbonate, factori biotici, vitamine si minerale precum si fibre vegetale.

Se recomanda proteine usoare cum sunt: pestele alb, piept de pui, tofu sau produse pe baza de Soia texturata, cu multe vegetale, in special verzi.

Dintre hidrocarbonate se recomanda cereale integrale, painea neagra, iar dintre dulciuri mierea de Salcam si zaharul brun din trestie de zahar. Se va elimina zaharul alb, rafinat din alimentatie.

Pentru salate se recomanda uleiuri vegetale obtinute prin presare la rece, iar pentru gatit uleiurile obtinute prin presare la cald si in special uleiul de Palmier.

Se va evita complet margarina si produsele de patiserie preparate cu margarina. Sunt interzise stimulentele artificiale cum este alcoolul, bauturile comerciale carbogazoase care contin cafeina si bauturile asa zis naturale care contin conservanti. Toate acestea, in prima faza, sunt stimulante, apoi urmeaza depresia mai profunda.

Dintre produsele pe baza de plante se recomanda preparatele de Ginkgo biloba care cresc fluxul sanguin oxigenat la nivelul creierului si reduc semnificativ simptomele de depresie. Tratamentul dureaza trei luni pentru a obtine rezultatele scontate.

Sunatoarea are actiune blanda asupra biochimiei creierului si amelioreaza starile de depresie medie si usoara. Se recomanda sa se inceapa cu o capsula de 300mg de extract standardizat, continand 0,3% hypericina, crescand apoi doza la trei capsule in timpul unei zile, pana se obtine efectul dorit.

Se poate prepara si sub forma de infuzie, 2 lingurite parti aeriene inflorite uscate din planta la o cana cu apa. Se beau 2-3 cani in timpul zilei, dar nu mai mult de o luna. Dupa o pauza de 2 saptamani se poate relua tratamentul. Seara, inainte de culcare se recomanda tot o infuzie preparata din parti egale de flori si frunze de Paducel, Talpa gastei si flori de Tei, o lingura la o cana de apa. Dupa filtrare se indulceste cu miere. Va asigura si un somn linistit.

Tot in cazurile de insomnie se recomanda o planta care creste si in tara spontan sau in culturi. Este vorba de Odolean sau Valeriana. Se recomanda 200-300mg de extract standardizat de Valeriana, continand 0,5% acizi valerianici, o ora inainte de culcare, iar a doua doza imediat la culcare. Se poate folosi si Tinctura de Valeriana 15-20 picaturi de doua ori, seara. Acest tratament se recomanda timp de o saptamana la intervale de sase saptamani.

Preparatele pe baza de Ginseng Siberian sunt de asemenea foarte utile deoarece restabilesc echilibrul celor mai important neurotransmitatori: serotonina, norpinefrina, dopamina si epinefrina, la nivelul creierului. Se recomanda extracte standardizate, continand cel putin 0,5% eleutherozida E. Se recomanda cate 100 mg dimineata si aceeasi doza inainte de masa de pranz. Trebuie sa mentionam ca extractele din aceasta specie au si actiune antioxidanta, protejeaza organismul impotriva radicalilor liberi, de radiatiile daunatoare din atmosfera si din timpul radioterapiei. In acelasi timp normalizeaza tensiunea arteriala si glicemia prin stimularea metabolismului glucidic, scad nivelul colesterolului, fiind si un bun hepatoprotector.

O alta specie exotica este Kava-Kava care actioneaza asupra dificultatilor mentale, depresiei si anxietatii. Se recomanda produse standardizate care contin 30% kavalactone. Se recomanda 150 mg de trei ori pe zi. Se vor respecta strict dozele prescrise. Are si contraindicatii: la gravide, in timpul alaptarii, in boala Parkinson si nu se asociaza cu medicamentele prescrise in anxietate.

Medicina chineza pe baza de plante recomanda Bupleurum asociat cu Dong-Quai care reduc anxietatea si depresia. Din acest produs se iau 1000 mg de 2-3 ori pe zi cate doua saptamani in fiecare luna. In cazul femeilor se iau cu doua saptamani inainte de ciclu.

Deoarece majoritatea persoanelor afectate de depresie au lipsa de pofta de mancare si recurg la o alimentatie deficitara sunt absolut necesare suplimente nutritionale. Se vor lua multivitamine si multiminerale, formule complexe.

Pentru sistemul nervos central de mare importanta este combinatia de calciu si magneziu. Se recomanda formule care contin 500 mg calciu si 250-500 mg magneziu, de doua ori pe zi.

S-a constatat ca persoanele care sufera de depresii au nivelul de acid folic mult mai scazut decat normal. De aceea se recomanda sa se ia 800 micrograme de acid folic de doua ori pe zi timp de o luna. Dupa aceea se reduce doza la o data pe zi.

O alta substanta ulia este bio-melatonina, care pe langa reglarea somnului este si un antioxidant putemic care protejeaza celulete impotriva radicalilor liberi. Melatonina determina organismul sa se concentreze pe activitatea de odihna si refacere. Aceasta substanta are rolul de-a preveni si "repara" organismul de eventualele distrugeri cauzate de poluare, de expunerea la diferite substante chimice nocive, la lipsa de odihna suficienta sau la numeroase afectiuni. Cercetatorii danezi au descoperit ca femeile care lucreaza in turele de noapte sunt mai predispuse la contractarea diferitelor forme de cancer. Productia de melatonina a organismului este puternic afectata si dereglata de cei care lucreaza in ture diferite sau cei care prin obligatie sau profesie trebuie sa schimbe mereu fusul orar. Bio-melatonina se gaseste in farmacii, fara reteta medicala. Se recomanda tablete de 3mg, dupa incetarea activitatii si trecerea la starea de repaus.

De asemenea, tirozina este unul dintre amino acizii importanti care stimuleaza productia de norepinefrina, hormon esential pentru sistemul nervos central. Acest supliment nutritional este foarte important pentru cei care sufera de depresii si acuza o stare permanenta de oboseala. Se iau 250 mg de doua ori pe zi timp de trei saptamani. Este contraindicat celor care iau medicamente inhibitoare de tip MAO (monoamin oxidaza).

Ca recomandari generale sunt indicate exercitiile fizice regulate, gimnastica aerobica sau sportul preferat, care toate reduc tensiunea nervoasa.

In cazul in care depresiile sunt insotite si de insomnie sau somn agitat, pe langa produsele naturale prezentate se recomanda bai sau dusuri calde cu o ora, doua inainte de culcare si o lectura sau muzica placuta, linistitoare mult mai mult decat programele TV.

Autentifica

Depresia post-partum (depresia post-natală) este o formă de depresie care apare la gravide în primele săptămâni după naștere.

Boala afectează 1 din 7 femei și se manifestă prin tristețe, oboseală, tulburări de somn și alimentație, scăderea libidoului, episoade de plâns, reacții emoționale puternice, anxietate și iritabilitate, senzația de mamă nepotrivită. Deși apar cel mai adesea precoce după naștere, simptomele pot persista și până la câteva luni sau un an. Deși este considerată a fi o consecință a deficitului de vitamine, sutudiile au arătat că depresia postpartum apare datorită modificărilor hormonale pe care le suferă femeia în timpul sarcinii; pe de altă parte, tratamentul hormonal nu s-a dovedit benefic la femeile care dezvoltă depresie post-partum. Majoritatea prospetelor mămici se recuperează prin intermediul unui grup de suport (discuție cu alte mame) sau prin psihoterapie.

Depresia post-partum este mai severă decât “baby blues”, o stare care apare la 80% dintre femei și care este caracterizată prin modificări comportamentale (singurătate, plâns fără motiv, oboseală, anxietate, iritabilitate) în primele zile după naștere, dar

care dispar rapid (maxim 1-2 săptămâni). Dacă baby-blues nu necesită tratament din partea medicului, depresia post-partum da.

Depresia postnatală paote apărea și după avort, naștere de făt mort sau adopție.

Cauze ale depresiei post-partum

Cauza depresiei post-partum nu a fost pe deplin elucidată, însă se presupune că sunt implicate fluctuațiile hormonale care apar odată cu sarcina și nașterea. În timpul gestației, nivelul de estrogeni și progesteron crește considerabil, pentru ca în primele 24 ore după naștere să aibă loc o prăbușire bruscă a nivelului hormonilor sexuali feminini la nivelul dinainte de sarcină. Bazându-se pe faptul că micile variații hormonale din timpul ciclului menstrual pot cauza schimbări ale stării și comportamentului femeilor în perioada premenstruală (sindromul premenstrual), fluctuațiile nivelulului hormonilor dinainte și după naștere sunt considerate a produce depresia post-partum.

O altă ipoteză este disfuncția tiroidiană, fiind cunoscut că sarcina și nașterea sunt asociate cu modificările ale funcției glandei tiroide care pot determina stări de agitație, indispoziție, anxietate, neliniște. Efectuarea testelor de funcționalitate tiroidiană (TSH, T3, T4) poate stabili dacă aceasta este cauza depresiei post-natale. În cazul în care se confirmă o disfuncție tiroidiană, odată cu inițierea tratamentului simptomele depresiei post-natale pot dispărea.

Nu în ultimul rând, absența sprijinului și implicării partenerului și a familiei în creșterea copilului poate duce la apariția de fenomene depresive.

Stressul, prima sarcină, fumatul, alimentația artificială, familiile dezorganizate, statusul socioeconomic scăzut, istoricul personal de familială de episoade depresive sau tulburare bipolară (maniaco-depresivă) și tulburarea disforică premenstruală (formă severă de sindrom premenstrual), cresc riscul unei femei de a dezvolta depresie postnatală.

Simptome

Depresia post-partum debutează cel mai adesea în săptămânile 3-4 după naștere, iar simptomatologia se accentuează în săptămânile 7 și 8. Cel mai adesea simptomele sunt puse pe seama oboselii mamei, astfel că depresia post-partum este adesea neglijată și netratată. Boala are un efect negativ și asupra copilului, afectând relația acestuia cu mama și dezvoltarea sa psihologică.

Simptomele constau în stări de tristețe, neputință, inutilitate, nesiguranță, copleșire și vinovăție, pierderea interesului față de orice activitate, lipsa energiei, scăderea capacității de atenție, concentrare și de implicare, tulburări de somn, agitație psihomotorie, extenuare, scăderea libidoului, tulburări de apetit (anorexie, bulimie), anxietate, irascibilitate, atacuri de panică, scăderea poftei de viață și gânduri suicidare. Cel mai adesea femeile au senzația că nu sunt potrivite pentru rolul de mamă și se simt vinovate pentru acest lucru, sunt excesiv îngrijorate de sănătatea copilului, dezvoltă o inadecvare față de viața socială și tulburări comportamentale.

Semnele care pot fi evidențiate la examenul clinic sunt tahipneea, tahicardia și tremorul.

Stările depresive post-partum sunt clasificate în funcție de gravitate ca: baby-blues (cea mai ușoară formă), depresie post-partum și psihoză postpartum (cea mai gravă formă). Dacă depresia post-partum poate interfera cu activitățile zilnice ale femeii, psihoza poate duce la ruperea contactului cu realitatea, cu apariția de halucinații vizuale și auditive, delir, reacții de furie și agitație, crize de depersonalizare, sentimentul de îndepărare de copil, gândire confuză, comportament bizar și neadecvat – care uneori pot necesita chiar și internarea în spital (dacă femeia devine un pericol pentru sine și pentru cei din jur).

Tratament

Managementul depresiei post-partum cuprinde psihoterapie cognitiv-comportamentală, grupuri de suport și tratament medicamentos (în formele moderat-severe). Consilierea trebuie să fie efectuată atât femeii cât și partenerului.

Tratamentul medical constă în administrarea de antidepresive din clasa inhibitorilor recaptării serotoninei (SSRI, selective serotonin reuptake inhibitor) sau antidepresive triciclice. Deoarece unele medicamente antidepresive se excretă în laptele matern, femeile trebuie să menționeze medicului dacă alăptează sugarul (majoritatea SSRI și antidepresivelor triciclice trec puțin în laptele matern, cu excepția fluoxetinei și doxepinei). Durata tratamentului este de cel puțin 6 luni (uneori medicul poate decide continuarea administrării până la 1 an), pentru a asigura combaterea depresiei și prevenirea recăderilor. Ameliorarea simptomatologiei apare după 4-8 săptămâni de tratament, uneori chiar mai devreme. Femeile cu istoric de episoade repetate de depresie trebuie să urmeze tratament antidepresiv pe termen lung.

În absența tratamentului, despresia post-partum poate avea o evoluție nefastă atât asupra mamei cât și asupra copilului.

Prevenirea depresiei post-partum se face prin suport din partea familiei în creșterea și îngrijirea copilului, asigurarea unei alimentații sănătoase și a unui program regulat de exerciții fizice, evitarea alcoolului, a cofeinei sau a altor energizante, evitarea suprasolicitării și participarea la cât mai multe activități în aer liber, evenimente sociale.

Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete sau de pierdere a

sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat un simplu episod de tristete,

de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei, depresia poate avea un impact

semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra capacitatii de munca, asupra starii generale de

sanatate si asupra persoanelor apropiate.

Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru o perioada lunga

de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In cazul in care o persoana are

episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa isi continue viata profesionala si sa

faca fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in cauza nu urmeaza o forma sau alta de

tratament pentru depresie, este supusa riscului de a deveni din ce in ce mai depresiva sau de a se

imbolnavi fizic. In cazurile severe de depresie, persoana respectiva poate ajunge la incapacitatea de a

comunica, la incapacitatea de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid. In aceste cazuri,

consultul unui specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale. 

Persoanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a cauta ajutor deoarece considera ca acest lucru

este o dovada de slabiciune personala sau un defect de caracter sau cred ca trebuie sa fie capabili sa

iasa singuri din aceasta stare. 

Astazi se stie ca depresia, ca si orice alta afectiune medicala, are o baza biologica si chimica.

Tratamentul depresiei este sigur si de regula eficace chiar si in cazul persoanelor cu depresie severa.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Mecanism fiziopatologic

6. Consult de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Tratament

11. Profilaxie

CauzeSus

Ce anume cauzeaza depresia este un subiect intens studiat in prezent. 

Expertii considera ca predispozitia genetica, impreuna cu evenimentele de viata stresante, afectiuni

medicale, administrarea de medicamente sau alti factori, pot determina un dezechilibru al anumitor

substante chimice din creier, denumite neurotransmitatori, ducand la aparitia depresiei. 

Situatiile care pot declansa un episod de depresie sunt: 

- unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru indepartarea durerii sau steroizii; de obicei

simptomele depresive dispar odata ce medicamentul este oprit 

- tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale 

- dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scazute

ale fierului (anemia) 

- afectiunile indelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul 

- infectiile, cum ar fi infectiile virale sau infectiile ficatului sau ale creierului 

- factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi 

- factorii de stres cronici, precum saracia, dificultatile familiale, probleme medicale grave proprii sau

ale unei persoane apropiate. 

- varstnicii care trec de la o viata independenta la o viata in care depind de ceilalti au adeseori

depresie 

- presiuni asupra copiilor si adolescentilor, din partea societatii sau a celor de aceeasi varsta 

- consumul de alcool, de substante ilegale sau probleme in legatura cu abuzul de o substanta 

- sindromul premenstrual cronic 

- menopauza 

- durerea cronica 

- stresul 

- oboseala 

- nasterea recenta.

Factori de riscSus

Anumiti factori cresc riscul de depresie. Daca o persoana are o ruda de gradul intai, cum ar fi tatal sau

mama, cu depresie, riscul de aparitie a depresiei la persoana respectiva este de pana la trei ori mai

mare decat in populatia generala. 

Daca a existat in trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou depresie este mult mai

mare. 

Alti factori de risc pentru depresie sunt: 

- afectiuni cardiace in trecut, precum boala arterelor coronare 

- o afectiune severa, continua (cronica), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul si durerea cronica 

- probleme maritale 

- consumul de alcool sau de droguri 

- administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi narcoticele pentru

indepartarea durerii sau steroizii 

- un eveniment de viata stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau intrarea in somaj

(acest lucru este valabil mai ales la varstnici, care pot avea multi factori stresanti sociali, cum ar fi

faptul ca devin dependenti de altii pentru a fi ingrijiti) 

- anumite conditii medicale generale, precum anemia sau afectiunile tiroidiene 

- o afectiune severa descoperita recent 

- o interventie chirurgicala recenta 

- un istoric de abuz sexual sau fizic in copilarie 

- o ingrijorare excesiva, constanta sau o anxietate excesiva 

- o tulburare de alimentatie 

- o tulburare anxioasa. 

Factori de risc suplimentari pentru depresie la femei sunt: 

- nasterea recenta 

- folosirea de anticonceptionale orale (la unele femei, contraceptivele pot imbunatati dispozitia) 

- un istoric de tulburare disforica premenstruala (sindrom premenstrual sever).

SimptomeSus

Persoana care are depresie se poate simti lipsita de speranta, trista sau nu mai poate simti placere in

aproape nimic din ceea ce face. Se poate simti "daramanta" sau descurajata, plange usor. De

asemenea poate fi irascibila sau anxioasa sau poate avea un nivel scazut de energie. Adeseori

simptomele depresiei pot fi subtile la inceput. Poate fi dificil de recunoscut ca simptomele pot avea

legatura intre ele si ca persoana respectiva ar putea avea depresie. 

Cele mai semnificative doua simptome ale depresiei sunt: 

- tristetea sau lipsa de speranta 

- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatii activitatilor din viata de zi cu zi.  

Alte simptome pot fi: 

- pierderea sau luarea in greutate din cauza modificarilor in apetitul alimentar 

- creterea sau diminuarea nevoii de somn 

- sentiment de neliniste si incapacitatea de a putea sta linistit sau din contra, sentimentul ca orice

miscare necesita un mare efort 

- senzatie de oboseala permanenta 

- sentimente de vinovatie sau de devalorizare fara un motiv aparent 

- ganduri recurente de moarte sau de suicid. 

In cazul in care o persoana prezinta cel putin cinci din aceste simptome, pentru o perioada mai lunga

de 2 saptamani si daca unul din aceste simptome este fie tristetea, fie pierderea interesului, persoana

respectiva este diagnosticata cu depresie majora. Totusi, chiar daca sunt prezente mai putin de cinci

simptome, poate fi vorba de o depresie si este nevoie de administrarea unui tratament. 

In cazul in care sunt prezente 2 pana la 4 simptome pe o perioada de cel putin 2 ani (la copii - 1 an),

poate fi vorba de o forma de depresie pe termen indelungat, numita tulburarea distimica (distimia).

Numeroase femei pot avea modificari ale dispozitiei inainte de menstruatie. Simptome premenstruale

fizice si emotionale care interfera cu relatiile interpersonale sau cu responsabilitatile cotidiene sunt

cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM). Totusi, femeile care prezinta simptome

premenstruale fizice si emotionale care interfera serios cu viata cotidiana pot avea o forma de

depresie, denumita tulburare premenstruala disforica.

Multi medici, de obicei generalisti, consulta persoane care prezinta simptome generale care pot fi

dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar in mod frecvent in depresie, pot fi: 

- dureri de cap si alte dureri cu diferite localizari 

- probleme digestive, inclusiv constipatie si diaree 

- pierderea interesului in activitatea sexuala sau incapacitatea de a mai avea o viata sexuala activa 

- sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident 

- autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie 

- lipsa miscarii sau a vorbirii timp de ore intregi. 

Alte simptome de depresie pot fi: 

- mancatul excesiv si castigul in greutate, care apar mai frecvent decat pierderea poftei de mancare 

- cresterea duratei de somn, mai frecventa decat insomnia 

- plans facil, manie, stare generala proasta, impreuna cu anxietate si stare de tensiune interioara 

- uneori, o senzatie de ingreunare a bratelor sau a picioarelor 

- sensibilitate excesiva la rejectie (respingere). 

Depresia este o afectiune serioasa la persoanele de orice varsta, dar persoanele invarsta care prezinta

simptome de depresie trebuie sa inceapa un tratament cat mai curand posibil. Depresia la varstnici

poate duce la aparitia unei stari de confuzie sau a uitarii (Atentie! Unele medicamente pot provoca de

asemenea aparitia acestor simptome). 

De asemenea, depresia a fost identificata ca fiind un factor de risc semnificativ de deces la persoanele

varstnice care au afectiuni cardiace. Este deosebit de importanta recunoasterea din timp a semnelor

de avertizare ale depresiei, pentru ca persoana respectiva sa poata primi un tratament corespunzator

cat mai devreme posibil. 

Simptomele depresiei sunt adesea subtile la inceput. Poate fi greu de recunoscut ca aceste simptome

pot avea legatura intre ele si ca ele pot fi datorate unei depresii.

La copii si la adolescenti simptomele depresiei sunt uneori diferite fata de cele aparute la adulti, ceea

ca face ca diagnosticarea si inceperea unui tratament sa fie mai dificila. 

Depresia poate duce la suicid. Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se modifica cu

varsta: 

- semnele prevestitoare ale suicidului la copii si adolescenti pot fi: preocuparea in legatura cu moartea

sau suicidul sau ruperea recenta a unei relatii 

- semnele prevestitoare ale suicidului la adulti pot include: abuzul de alcool sau de alta substanta,

pierderea recenta a slujbei sau divortul 

- semnele prevestitoare ale suicidului la varstnici pot cuprinde: moartea recenta a partenerului de

viata sau diagnosticarea de curand cu o boala severa, care ii poate scurta durata de viata. 

Mecanism fiziopatologicSus

Depresia poate debuta cu simptome de anxietate (cum ar fi o ingrijorare excesiva) sau cu simptome

precum tristetea sau lipsa de energie, care dureaza de mai multe zile sau luni, inainte de instalarea

completa a depresiei. 

Pot aparea tulburari in capacitatea de concentrare sau de memorare, sentimentul de pierdere a

placerii in activitatile care altadata erau placute, sentimentul de pierdere a sperantei, scaderea

energiei, modificari ale somnului si ale poftei de mancare. Persoana cu depresie se poate izola social

de ceilalti si isi poate pierde interesul pentru activitatea sexuala. 

Evolutia depresiei variaza de la o persoana la alta. Pot fi prezente simptome usoare sau severe de

depresie, pentru o perioada indelungata de timp sau pentru o perioada scurta. Un procent mic de

persoane se simt depresive in marea majoritate a vietii lor; acestea necesita un tratament de

intretinere. 

Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere profesionala

sau o combinatie a celor doua. 

Tulburarile depresive sunt clasificate in functie de severitatea si de durata lor. Depresia poate fi

usoara, moderata sau severa. 

Ea poate debuta brusc (depresie acuta) sau poate dura o perioada indelungata (depresie cronica). De

exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronica usoara. Unii oameni pot avea un episod de

depresie majora care se poate suprapune peste o tulburare distimica (depresie dubla). I

n cazul unei depresii severe, poate fi necesara o internare intr-un spital pentru o perioada scurta de

timp, in special daca sunt prezente ganduri de sinucidere. Deoarece depresia creste riscul de tentativa

de suicid, persoana respectiva trebuie sa urmeze imediat un tratament daca sunt prezente idei de

autodistrugere. 

Tulburarea recurenta 

Adeseori depresia reapare. Daca o persoana are un episod de depresie, probabilitatea ca depresia sa

revina la un anumit moment al vietii acelei persoane, este mai mare decat la restul oamenilor care nu

au avut niciodata depresie.

Riscul de aparitie a unui nou episod de depresie creste cu fiecare episod.

Boli asociate

Depresia poate contribui la dezvoltarea anumitor afectiuni, cum ar fi boala arterelor coronare. 

Persoanele depresive care au o afectiune cronica cum ar fi diabetul zaharat sau boala arterelor

coronare, sufera mai mult din cauza simptomelor acestor afectiuni, au o capacitate mai scazuta de

functionare, prezinta o scadere a calitatii vietii si suporta costuri medicale mai mari. Persoanele cu

depresie au o probabilitate mai mica de a se autoingriji si acest lucru poate duce la inrautatirea starii

lor de sanatate. Uneori episoadele de depresie pot fi precedate sau urmate de perioade de cretere a

energiei (manie). Daca exista un ciclu de episoade depresive si respectiv maniacale, este vorba de o

afectiune care poarta numele de tulburare bipolara. In cazul in care simptomele depresive apar numai

in anumite anotimpuri din an, cum ar fi in lunile de toamna si de iarna, este o depresie sezoniera.

Consult de specialitateSus

Este indicat sa se cheme imediat o ambulanta (961) sau un serviciu de interventie rapida in cazul in

care o persoana: 

- nu se poate abtine de la a se vatama pe sine sau pe altcineva 

- aude voci 

- a avut sau are o tentativa de suicid sau prezinta semne prevestitoare de suicid, cum ar fi faptul ca

vorbeste despre suicid sau despre vatamarea unei alte persoane 

- prezinta semne de detasare de realitate (psihoza) 

- consuma alcool in cantitate exagerata sau droguri.

Expectativa vigilentaSus

Expectativa vigilenta este o perioada de timp in care persoana respectiva si medicul curant observa

simptomele fara sa se administreze un tratament medicamentos. 

Expectativa vigilenta poate fi adecvata in cazul in care sunt prezente trairi de tristete, suparare sau

melancolie. Totusi, daca simptomele nu se amelioreaza dupa 2 saptamani, se recomanda discutarea

cu medicul.

Medici specialisti recomandatiSus

Tratamentul depresiei cuprinde de obicei administrarea de medicamente, unele forme de consiliere

profesionala (psihoterapie) sau o combinare a acestora. Este deosebit de importanta stabilirea unei

relatii terapeutice confortabile si de durata cu medicul curant pentru a se putea trata depresia.  

Medicul specialist care poate diagnostica si poate trata depresia este medicul psihiatru. 

Diagnosticul de depresie mai poate fi pus si de: 

- medicul internist 

- medicul de familie.

InvestigatiiSus

Medicul curant va face o anamneza (adica va pune intrebari in legatura cu starea generala de

sanatate) si va efectua o examinare fizica completa. De asemenea, poate recomanda si efectuarea

unor teste precum: 

- examene de laborator, pentru a se vedea daca simptomele nu sunt cauzate de anumite afectiuni,

precum o activitate scazuta a glandei tiroide (hipotiroidism) sau o anemie 

- evaluarea starii de sanatate mentale, care implica un interviu cu un profesionist de sanatate mentala

(psihiatru) 

- teste verbale sau scrise care pot detecta depresia. 

Medicul psihiatru poate pune intrebari, pentru a determina cat de mult este afectata persoana

respectiva de starea depresiva pe care o are, inclusiv daca au fost sau sunt prezente idei de

sinucidere. Daca a existat vreodata o perioada de veselie anormala (excesiva, inadecvata), iritabilitate

sau o senzatie de energie intensa care a durat 4 zile sau mai mult, medicul trebuie informat asupra

acestui lucru. Episoadele maniacale, sau episoadele mai usoare hipomaniacale, fac parte din

tulburarea bipolara. 

Unele tipuri de medicamente antidepresive pot agrava simptomele tulburarii bipolare, de aceea este

foarte important ca simptomele sa fie diagnosticate cu precizie. Atunci cand este consultat medicul

curant, este important sa se discute cu acesta despre orice simptom care s-ar putea datora depresiei.

Aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de depresie sunt subdiagnosticate si subtratate. De

aceea trebuie ca medicii generalisti si medicii de familie sa puna intrebari de rutina legate de depresie,

cu ocazia fiecarui consult efectuat.

TratamentSus

Tratament initial 

Tratamentul depresiei poate cuprinde administrarea de medicamente antidepresive, consiliere

terapeutica, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala sau o combinare a celor doua modalitati de

tratament. 

Consilierea terapeutica (psihoterapia) poate fi suficienta in cazul depresiei usoare sau moderate. In

cazul in care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul initial va include atat

medicamente antidepresive cat si consiliere terapeutica. 

Internarea in spital poate fi necesara daca sunt prezente semne prevestitoare ale unui suicid, ca de

exemplu ganduri sau planuri de auto-vatamare sau de vatamare a altei persoane, detasare de

realitate (psihoza) sau un consum excesiv de alcool sau de droguri. 

Uneori este nevoie de mai multe incercari de a se gasi medicamentul si tipul de psihoterapie care sunt

cele mai eficace la persoana respectiva. 

Poate fi necesara o perioada de 4 pana la 12 saptamani pana cand medicamentele sa isi faca efectul,

desi de obicei ele actioneaza mai rapid. 

De aceea este foarte important ca persoana cu depresie sa colaboreze cu medicul curant pentru a gasi

impreuna cel mai bun tratament. 

La o femeie care a nascut de curand, invatarea strategiilor de a face fata depresiei postpartum poate

ajuta la dobandirea mai rapida a vindecarii. 

In cazuri rare, terapia electroconvulsivanta (ECT) poate fi optiunea initiala de tratament pentru

persoanele care nu pot lua medicamente antidepresive, care nu au raspuns la alte modalitati de

tratament sau care au o depresie severa in care sunt prezente simptome psihotice, comportament

sinucigas sau incapacitatea de a se hrani. ECT presupune o stimulare electrica usoara, aplicata in

regiunea tamplelor, care provoaca o scurta convulsie. Se considera ca acest procedeu poate

determina restabilirea echilibrului substantelor chimice cerebrale numite neurotransmitatori (al caror

dezechilibru a dus la aparitia depresiei).

Tratament de intretinere

Cel putin jumatate din cei care au un episod depresiv vor prezenta o recurenta a simptomelor

(recadere). Continuarea tratamentului pe o perioada 7 pana la 15 luni dupa recuperare va duce la

scaderea riscului de recadere.

De asemenea, tratamentul de intretinere mai cuprinde si: 

- o dieta alimentara echilibrata 

- evitarea consumului de alcool 

- efectuarea de exercitii fizice in mod regulat 

- somn odihnitor. 

De asemenea, poate fi extrem de utila acordarea de suport social si moral din partea membrilor

familiei si a prietenilor. 

Daca este prezenta si o alta afectiune in afara de depresie, este necesara continuarea tratamentului si

pentru acea afectiune. Depresia poate fi insotita si de alte tulburari ale dispozitiei, precum anxietatea

si tulburarile anxioase, psihoza sau simptome maniacale.

Tratament in cazul agravarii bolii

In cazul in care depresia se agraveaza, la o persoana care urmeaza doar consiliere terapeutica, se

poate adauga un medicament antidepresiv. 

Datele obtinute din experienta arata ca, in cazul depresiei severe, adaugarea de medicamente la

consilierea terapeutica este mai eficienta decat utilizarea doar a psihoterapiei. 

La persoanele cu depresie recurenta, poate fi nevoie de tratament cu medicamente antidepresive

pentru tot restul vietii. 

Daca depresia se agraveaza in timp ce persoana respectiva este deja sub tratament medicamentos si

consiliere terapeutica, se pot incerca alte medicamente in locul celui administrat in prezent sau

acestea se pot adauga la tratamentul initial. 

S-a demonstrat ca terapia electroconvulsivanta (ECT) este o modalitate de tratament eficienta pentru

depresia severa sau pentru depresia in care alte tratamente nu au avut efect. 

ECT trebuie sa fie continuata cu tratament medicamentos si consiliere, deoarece reaparitia

simptomelor este frecventa. 

In cazul in care simptomele depresive se accentueaza, este esential ca persoana respectiva sa discute

cu medicul pentru a se gasi tratamentul eficient. 

Depresia majora poate fi un factor de risc in dezvoltarea afectiunilor cardiace precum boala arterelor

coronare sau infarctul miocardic. 

Totusi, cel mai mare pericol al depresiei este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu depresie

mor prin suicid. 

De retinut!

Avertizarile Asociatiei de Administrare a Medicamentelor si a Alimentelor din Statele Unite (Food and

Drug Administration, FDA) cuprind: 

- un avertisment vizavi de legatura intre medicamentele antidepresive si riscul de suicid: FDA nu

recomanda incetarea administrarii de antidepresive, dar recomanda o atentie speciala la semnele ce

prevestesc suicidul in cazul persoanelor aflate in tratament; acest lucru este deosebit de important, in

special la inceputul tratamentului sau la modificarea dozelor 

- un avertisment vizavi de legatura intre antidepresivul paroxetina (Seroxat) si defectele fetale:

administrarea acestui medicament in primele 12 saptamani de sarcina poate creste riscul de aparitie a

defectelor fetale. 

Oricine poate face depresie, indiferent de varsta, rasa sau statut social. O persoana din 10, care

solicita un consult medical are depresie, dar adeseori aceasta este trecuta cu vederea, astfel incat in

aproximativ jumatate din aceste cazuri nu este recunoscuta si prin urmare nu este tratata. Netratata,

depresia poate duce la scaderea calitatii vietii si la cresterea riscului de suicid.  

Mai putin de o treime din persoanele cu depresie urmeaza un tratament profesional. In multe cazuri,

atunci cand persoanele afectate de depresie cauta un tratament, medicii generalisti atribuie

simptomele altor afectiuni, mai ales daca aceste simptome nu sunt foarte clar conturate.  

Persoana afectata poate sa nu realizeze ca are o depresie sau se poate simti jenata, astfel ca nu cauta

un tratament. Totusi, este foarte important sa se incerce sa se caute un tratament atunci cand exista

suspiciunea ca o persoana draga ar putea avea depresie. Cu cat tratamentul este inceput mai

devreme, cu atat sunt sanse mai mari pentru o vindecare rapida si completa. De asemenea este

importanta prevenirea recaderii.

Depresia nu este normala la nici o varsta, iar tratamentul este important si trebuie stiut ca: 

- depresia este adeseori subdiagnosticata la copii, la adolescenti si la varstnici (la copii si adolescenti,

depresia poate fi gresit interpretata ca variatii ale dispozitiei datorate modificarilor hormonale) 

- persoanele varstnice pot considera ca este firesc sa se simta deprimate odata cu inaintarea in varsta.

Depresia trebuie identificata si tratata cat mai devreme, pentru a se amana cat mai mult posibil

apelarea la serviciile de nursing (de ingrijire) la domiciliu. Riscul de deces datorat depresiei, creste

semnificativ in timpul primului an in care o persoana invarsta beneficiaza de serviciile de nursing (de

ingrijire) la domiciliu. 

Implicarea membrilor familiei si suportul oferit de acestia in tratamentul depresiei, poate fi extrem de

important, in special in cazul copiilor, adolescentilor si a varstnicilor. Uneori parintii copiilor sau

adolescentilor cu depresie pot deveni si ei la randul lor depresivi si pot necesita un tratament.  

Femeile care au nascut de curand, sunt sfatuite sa invete din timp cum sa faca fata depresiei

postpartum; acest lucru le poate ajuta sa se vindece mai repede si sa previna aparitia unei probleme

mai severe si mai de durata legata de depresia postpartum. 

Tratament ambulator (la domiciliu)

In timp ce psihoterapia si medicamentele antidepresive sunt cele mai eficiente tratamente pentru

depresie, tratamentul ambulator este de asemenea important. 

Sunt mai multi pasi, pe care persoana in cauza ii poate face pentru a se ajuta pe sine in timpul unui

episod depresiv si pentru a preveni episoadele viitoare: 

- sa stabileasca teluri realiste pentru sine si sa isi asume o parte rezonabila de responsabilitate 

- sa imparta sarcinile mari in unele mai mici, pe care sa le efectueze treptat, dupa ce a stabilit mai

intai prioritatile 

- sa faca atat cat poate face, atunci cand este in stare 

- sa amane luarea deciziilor majore de viata (ca de exemplu schimbarea profesiei, mutarea in alta

casa, casatoria sau divortul) atunci cand sunt intr-o perioada de depresie 

- sa incerce sa isi impartaseasca sentimentele cu cineva; de obicei este mai bine decat sa se izoleze

sau sa fie secretoasa 

- sa ii lase pe cei din familie sau pe prieteni sa o ajute 

- chiar daca nu se simte motivata, sa incerce sa participe la activitati religioase, sociale sau de alt tip  

- sa faca cu regularitate exercitii fizice 

- sa aiba o alimentatie echilibrata; in cazul in care pofta de mancare lipseste, sa consume mai degraba

gustari mici cantitativ decat portii mari de mancare 

- sa aiba un somn corespunzator 

(Daca sunt prezente tulburari ale somnului se recomanda: 

- sa mearga la culcare la aceeasi ora in fiecare seara si, mai important, sa se scoale la aceeasi ora in

fiecare dimineata 

- sa aiba un dormitor intunecos si ferit de zgomote 

- sa nu face exercitii fizice dupa ora 17.00 

- sa evite consumul de bauturi cofeinizate dupa ora 17.00 

- se evite folosirea de medicamente pentru somn neprescrise de medic, sa evite consumul de alcool,

deoarece acestea pot provoca un somn neodihnitor si pot interactiona cu medicamentele

antidepresive) 

- sa aiba rabdare au propria persoana: sa isi aminteasca si sa isi spuna ca depresia nu este din cauza

ei si ca nu poate fi depasita doar cu propria vointa, ca tratamentul este necesar in cazul depresiei, la

fel ca in orice alta afectiune

- sa incerce sa aiba mereu o atitudine pozitiva, optimista, sa isi aminteasca si sa isi spuna, ca este

nevoie de timp pana va incepe sa se simta mai bine si ca dispozitia se va ameliora treptat, putin cate

putin. 

Modalitati de ajutorare a unei persoane cu depresie

Este important pentru o persoana cu depresie ca cei din jurul ei sa aiba o atitudine suportiva si

incurajatoare. Pentru cei care nu au avut niciodata depresie, este dificil sa inteleaga cat de lipsit de

speranta si de descurajat se poate simti cineva cu aceasta afectiune. 

Este important de reamintit ca depresia este la fel de dezabilitanta ca orice alta afectiune majora si ca

din cauza ei persoana respectiva isi poate indeplini obligatiile sociale, familiale, profesionale sau

scolare/academice cu dificultate. 

Ca si alte afectiuni, depresia necesita tratament, timp si rabdare. 

Cei din jur sunt sfatuiti sa evite oferirea de sfaturi, dar e bine sa incurajeze persoana respectiva sa

caute tratament si sa il continue. Totusi, in cazul in care observa prezenta de semne prevestitoare de

suicid, cum ar fi faptul ca vorbeste despre suicid sau despre vatamarea cuiva, semne de detasare de

realitate (psihoza) sau consumul de alcool in exces sau de droguri, este recomandat sa contacteze

imediat medicul persoanei respective. 

Daca se pare ca persoana cu depresie este in pericol iminent, este indicat ca cei din jur sa sune la

ambulanta (961) sau la alte servicii de interventie rapida (112).

Optiuni de medicamente

Adeseori depresia este subdiagnosticata si subtratata. Majoritatea persoanelor cu depresie au nevoie

de medicamente antidepresive. Antidepresivele pot ameliora sau pot indeparta simptomele

depresive. 

Sunt disponibile cateva optiuni de medicamente. 

Nu s-a demonstrat ca un medicament ar fi mai eficient decat altul; totusi, difera efectele secundare ale

medicamentelor. Persoana in cauza poate decide impreuna cu medicul curant ce medicament este cel

mai potrivit pentru sine. Este bine de retinut ca poate fi nevoie de o perioada de timp de 4 pana la 12

saptamani de tratament, pana ca medicamentul sa aiba eficacitate maxima, desi actiunea poate

aparea mai repede. Daca un medicament anume nu are efect, se pot incerca altele inainte de a se

abandona. 

Medicamentele influenteaza substratul chimic al creierului in diferite moduri, de aceea se pot incerca

mai multe medicamente diferite sau o asociere a acestora, pentru a gasi cel mai bun tratament pentru

fiecare persoana in parte. La majoritatea oamenilor se gaseste relativ repede medicamentul eficient,

dar la unii depresia poate fi mai dificil de tratat. In unele cazuri, poate fi necesara o asociere de

antidepresive. 

Uneori poate fi eficace o asociere intre un antidepresiv si un tip diferit de medicatie, cum ar fi un

stabilizator al dispozitiei sau un anxiolitic. 

Atunci cand se administreaza un tratament antidepresiv, este important ca medicamentele sa fie luate

asa cum sunt prescrise de medicul curant. Pot trece mai multe saptamani pana sa se observe o

ameliorare a simptomelor. 

Efectele secundare se pot diminua pe masura ce organismul se acomodeaza cu medicamentele. Daca

persoana respectiva decide sa intrerupa administrarea tratamentului, este important ca acest lucru sa

fie facut treptat, prin scaderea dozei in mai multe etape, de-a lungul unei perioade de timp de cateva

saptamani. Oprirea brusca a antidepresivelor poate duce la aparitia simptomelor de sevraj. De aceea

trebuie ca oprirea sau schimbarea medicatiei sa se discute cu medicul psihiatru. 

Medicamentele antidepresive sunt: 

- inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS, SSRI), precum Prozac, Zoloft, Fevarin, Seroxat sau

Cipralex 

- antidepresive triciclice si tetraciclice, precum Amitriptilina, Anafranil (clomipramina) sau Ludiomil

(Maprotilina) 

- antidepresive atipice, precum Wellbutrin, Efectin sau Remeron 

- inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO).

De retinut!

In cazul in care persoana cu depresie decide impreuna cu medicul psihiatru ca este nevoie de un

tratament medicamentos, sunt anumite lucruri care trebuie luate in considerare in alegerea

medicamentului cel mai indicat: 

- cunoasterea efectelor secundare ale medicamentului 

- informarea medicului in legatura cu toate afectiunile medicale curente si cu toate medicamentele

administrate in prezent, inclusiv cele care sunt luate fara prescriptie medicala, cele din plante sau

suplimentele nutritive, astfel incat medicul sa poata aprecia daca exista riscul unei potentiale

interactiuni medicamentoase 

- persoanele invarsta pot avea nevoie de doze mai mici si poate fi nevoie de o perioada de timp mai

indelungata pana ca medicamentul sa intre in actiune 

- medicul va trebui sa monitorizeze evolutia pentru a determina daca un medicament anume este

eficient la persoana respectiva 

- adeseori primul medicament administrat este eficient in tratarea depresiei; daca nu, exista si alte

optiuni de medicamente care de regula dau rezultate. Se poate intampla sa fie nevoie de mai multe

incercari cu medicamente diferite inainte de a se gasi acela care actioneza cel mai bine la acea

persoana 

- din momentul in care persoana incepe sa se simta mai bine, poate fi nevoie de continuarea

tratamentului pentru o perioada de 7 pana la 15 luni sau mai mare, pentru a scadea probabilitatea

aparitiei unui nou episod de depresie 

- unii oameni pot necesita tratament cateva luni pana la cativa ani (tratament de intretinere), in timp

ce altii au nevoie de medicatie pentru tot restul vietii, in special cei care au avut mai multe episoade

de depresie majora. 

In luarea deciziei legate de medicamentul pe care trebuie sa il prescrie, medicul psihiatru va lua in

considerare urmatoarele: 

- raspunsul persoanei respective la medicamente in episoadele depresive pe care le-a avut anterior 

- daca persoana respectiva are si alte afectiuni medicale, astfel incat antidepresivele sa nu

interactioneze cu celelate medicamente administrate concomitent 

- daca antidepresivul administrat va determina inrautatirea unei alte afectiuni medicale coexistente

sau o va face mai dificil de tratat 

- varsta persoanei si starea ei generala de sanatate (varstnicii pot necesita doze mai mici de

antidepresive) 

- cat de deranjante sunt pentru persoana respectiva efectele secundare care ar putea aparea in cursul

tratamentului. 

Unii oameni cu depresie nu continua administrarea tratamentului antidepresiv sau il iau sporadic. Este

deosebit de important ca medicamentele sa fie luate in continuare, asa cum au fost ele prescrise, chiar

si dupa ce simptomele au disparut, pentru a se preveni recaderea sau agravarea simptomelor

depresive.

Efecte secundare

Adeseori este nevoie de administrarea antidepresivelor pentru o perioada de timp de 4 pana la 12

saptamani pana ca acestea sa inceapa sa indeparteze complet simptomele depresive, desi de multe

ori se poate observa aparitia unui beneficiu in 2 pana la 3 saptamani. 

In tot acest timp, pot aparea insa efectele secundare ale medicamentelor. Multe din acestea sunt

temporare si dispar in timp ce se continua administrarea tratamentului, insa altele (cum ar fi uscarea

gurii, constipatia si efectele sexuale) pot persista. Persoana respectiva nu trebuie se opreasca

administrarea medicamentului fara sa se consulte cu medicul curant, decat cu exceptia cazurilor in

care apar dureri in piept, urticarie, respiratii superficiale, tulburari in deglutitie (inghitire) sau

tumefierea buzelor. 

Se recomanda contactarea imediata a medicului psihiatru in cazul in care apare oricare din aceste

efecte secundare severe. In cazul in care efectele secundare sunt mai putin severe dar sunt

suparatoare, este indicata discutarea acestui lucru cu medicul psihiatru curant pentru a se vedea daca

trebuie continuat tratamentul cu acel medicament sau acesta trebuie inlocuit cu altul. Exista

numeroase modalitati de contracarare a efectelor secundare ale medicatiei atunci cand acestea sunt

deranjante. 

Poate fi nevoie ca medicamentele antidepresive sa fie administrate in doze mici la inceput, apoi sa se

creasca gradat, in special la persoanele varstnice. Ele trebuie oprite treptat, prin scaderea dozei in

cursul unei perioade mai lungi de timp. In cazul in care anumite antidepresive sunt intrerupte brusc,

pot aparea efecte negative sau pot reapare simptomele depresive. 

Unele persoane cu depresie, si mai ales cele varstnice, care urmeaza un tratament cu anumite

medicamente pentru alte afectiuni (nelegate de depresie) necesita o monitorizare atenta. Unii oameni

au o probabilitate mai mare de a dezvolta efecte adverse daunatoare din cauza administrarii mai

multor medicamente diferite in acelasi timp.

Tratament chirurgical

Nu exista un tratament chirurgical in cazul depresiei.

Alte tratamente

Consilierea terapeutica este o parte importanta in tratamentul depresiei. Terapii complementare cum

ar fi terapia prin masaj, pot de asemenea sa ajute la obtinerea unei vindecari mai rapide si la

imbunatirea calitatii vietii. 

Terapia de familie poate fi de ajutor, persoanei respective si celor din jur, sa faca fata depresiei. 

Terapia electroconvulsivanta (ECT) poate fi folosita in cazul celor care nu pot lua medicamente

antidepresive, care nu au raspuns la alte tratamente sau care au o depresie severa si prezinta

simptome psihotice, comportament sinucigas sau incapacitatea de a se hrani. 

Psihoterapia este o parte importanta a tratamentului depresiei. 

Tipurile de psihoterapie cele mai folosite sunt: 

- terapia cognitiv-comportamentala, un tip de psihoterapie care invata o persoana cum sa aiba o viata

mai sanatoasa prin modificarea anumitor modalitati de a gandi sau de a se comporta; acest tip de

consiliere terapeutica se poate face individual sau in grupuri de terapie ce cuprind persoane cu

probleme asemanatoare 

- terapia interpersonala, care pune accent pe relatiile sociale si interpersonale si pe problemele

asociate cu acestea

- terapia de tip problem-solving, care pune accent pe problemele actuale cu care se confrunta

persoana respectiva si ajutarea ei in gasirea de solutii la aceste probleme 

- terapia familiala, un tip de consiliere in care este implicata intreaga familie. 

Terapia electrocovulsivanta (ECT - electroconvulsive therapy) poate fi folosita in tratarea depresiei

severe sau a depresiei care nu a raspuns bine la asocierea medicamentelor cu psihoterapie. De

asemenea, ECT poate fi o optiune de tratament la o persoana care nu poate tolera efectele secundare

ale antidepresivelor. 

Metode moderne de ECT constau in stimularea electrica usoara a creierului in timp ce persoana

respectiva este inconstienta (aflata sub anestezie generala) si reprezinta o modalitate eficace de

tratament pentru depresie. 

Efectele secundare ale ECT pot fi pierderea de memorie si confuzia. 

De retinut! 

Poate fi dificil de luat decizia de a apela la terapia electroconvulsivanta. Desi ECT poate fi foarte

eficienta in tratamentul depresiei, pot aparea pierderi de memorie pe termen scurt, confuzie, greturi,

dureri de cap si dureri in osul maxilar care sa dureze cateva ore - uneori pot dura chiar cateva zile -

dupa aplicarea acestei proceduri. 

La unele persoane, ECT poate provoca pierderi de memorie pe termen lung.

Terapii complementare care pot fi utilizate in tratamentul depresiei sunt: 

- preparatele obtinute din planta St. John: s-a demonstrat ca sunt eficiente in depresia usoara sau

moderata, dar pot interactiona cu alte medicamente 

- uleiul de peste ce contine acizi grasi omega-3: in prezent sunt in desfasurare studii pentru a se vedea

daca are efect antidepresiv 

- SAM-e (S-adenozilmetionina), o substanta care, in mod natural, face parte din plante si din celulele

animale - este folosita uneori in tratamentul depresiei; sunt date care arata ca SAM-e poate fi utila in

ameliorarea simptomelor depresive, dar sunt necesare mai multe studii pentru a se evalua siguranta si

eficacitatea administrarii ei. 

Iarba St. John

Iarba St John este in prezent testata in Statele Unite pentru a se determina siguranta si eficacitatea

administrarii ei. Pana acum, rezultatele sunt diferite. 

S-a demonstrat ca iarba St. John de inalta calitate are efect in depresia usoara sau moderata; s-a

aratat chiar ca are aceeasi eficacitate ca si alte antidepresive si ca are mai putine efecte secundare.

Totusi, s-au descoperit unele interactiuni negative si periculoase intre iarba St. John si unele

medicamente, in special cele folosite in tratamentul SIDA. 

De aceea este important ca: 

- medicul psihiatru curant sa fie instiintat ca persoana respectiva utilizeaza iarba St. John, mai ales

daca ia si alte medicamente in acelasi timp 

- sa se evite asocierea intre iarba St. John si alte medicamente antdepresive, deoarece se poate ajunge

la o supramedicamentatie, care poate avea efecte secundare severe. 

In prezent iarba St. John nu este aprobata oficial de Asociatia pentru Administrarea Medicamentelor si

a Alimentelor (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite, iar calitatea - si prin urmare si

eficacitatea ei - poate varia.

Acizii grasi omega-3

Sunt putine informatii care sustin ca o doza zilnica, in cantitate mica, de acizi grasi omega-3, poate fi

benefica, fie unica, fie in asociere cu un medicament antidepresiv. In timp ce datele privitoare la

eficacitatea lor in depresie sunt inca neconcludente, cercetarile arata ca administrarea de acizi grasi

omega-3 poate fi utila in alte afectiuni medicale, precum artrita si bolile cardiovasculare. 

Asociatia Americana de Cardiologie (AHA - American Heart Association) recomanda consumul de peste

cel putin de doua ori pe saptamana, plus alte alimente bogate in acizi grasi omega-3. In cazul

persoanelor cu boli cardice, AHA sugereaza consumul de suplimente nutritive obtinute din ulei de

peste, cu acordul medicului cardiolog curant.

ProfilaxieSus

Desi este posibil ca o persoana sa nu poata preveni aparitia unui prim episod de depresie, se poate

preveni aparitia unei recurente (recadere) sau a unei agravari a simptomelor prin: 

- luarea cu regularitate a medicamentelor, asa cum au fost ele prescrise; adeseori depresia reapare

deoarece tratamentul antidepresiv este oprit prea devreme sau nu este luat asa cum a fost prescris de

medicul psihiatru 

- continuarea administrarii medicatiei pentru cel putin 7 pana la 15 luni de la ameliorarea simptomelor;

luarea in continuare a medicamentelor chiar si dupa ce persoana respectiva a inceput sa se simta mai

bine, ajuta la prevenirea reaparitiei simptomelor depresive 

- continuarea terapiei cognitiv-comportamentale chiar si dupa ce tratamentul medicamentos a fost

oprit; cercetatorii au demonstrat ca persoanele care au continuat sa faca acest tip de consiliere

terapeutica inca 2 ani de zile de la oprirea medicamentelor au avut o rata mai mica de recadere 

- dieta alimentara echilibrata 

- exercitii fizice efectuate cu regularitate 

- cautarea imediata a unui tratament, atunci cand persoana respectiva incepe sa observe ca apar noi

simptome de depresie sau ca cele prezente se accentueaza, precum ar fi trairile de lipsa de speranta,

tristete sau pierderea interesului sau a placerii in majoritatea activitatilor 

- mentinerea unui program regulat de somn 

- evitarea consumului de alcool sau de droguri. 

Este dificil sa se poata preveni toate recaderile depresiei. Totusi, persoana respectiva poate reusi sa

previna aparitia sau sa reduca severitatea unor episoade viitoare. 

In cazul in care urmeaza un tratament de intretinere cu o doza minima eficace de antidepresiv, trebuie

sa se asigure ca ia toate medicamentele asa cum au fost ele presrise de medicul curant. Este

important sa nu renunte la sedintele de consiliere. De asemenea este important sa apeleze la ajutor

atunci cand observa ca apar primele simptome de depresie, in special daca episoadele depresive sunt

de regula moderate sau severe.

lasificare

Episoadele depresive pot fi: • unice:  » episod depresiv usor  » episod depresiv moderat  » episod depresiv sever, fara simptome psihotice  » episod depresiv sever, cu simptome psihotice• recurente:  » tulburare depresiva recurenta, episod actual usor  » tulburare depresiva recurenta, episod actual moderat  » tulburare depresiva recurenta, episod actual sever, cu simptome psihotice  » tulburare depresiva recurenta, in prezent in remisiune Pacientul cu episod depresiv usor sufera din cauza simptomelor si are dificultati in a-si indeplini munca si activitatile sociale, dar probabil nu va inceta complet sa functioneze. Pacientul cu episod depresiv moderat are dificultati considerabile in a-si continua activitatile sociale, profesionale sau domestice. In episodul depresiv sever fara simptome psihotice pacientul are o suferinta considerabila sau agitatie, sau este prezenta lentoarea marcata. Sunt prezente: perderea stimei de sine sau a sentimentelor de utilitate, vinovatia, suicidul fiind un pericol. Simptomele somatice sunt prezente intotdeauna. In episodul depresiv sever cu simptome psihotice apar suplimentar fata de cele mentionate mai sus:  » delirurile – implica ideea de pacat, saracie, dezastre iminente, negatie (a lumii, a corpului, a vietii sau a mortii etc.), persecutie, boala, a caror responsabilitate poate fi asumata de pacient;

  » halucinatiile – cele auditive apar sub forma unor voci defaimatoare sau acuzatoare; cele olfactive apar sub forma de mirosuri de murdarie, putrefactie sau de carne in descompunere;  » stuporul depresiv – incetinirea miscarilor sisaracirea vorbirii ajung pana la imobilitate si mutenie (astazi este rar). Episoadele de depresie recurenta sunt de obicei de scurta durata (2-7 zile) si se repeta aproximativ o data pe luna. Ele determina afectarea activitatilor sociale, ocupationale sau personale.

Depresia postpartum ( PPD ), de asemenea, numit depresiei postnatale , este o formă de depresie

clinică , care poate afecta femeile, bărbaţii şi mai puţin frecvent, după naştere . Studii de raport rate de

prevalenţă în rândul femeilor de la 5% la 25%, dar diferenţele între metodologice studii fac rata

prevalenţei reale neclare. Dintre bărbaţi, în special taţi noi, a cazurilor de depresie postpartum a fost

estimat a fi între 1,2% şi 25,5%. [ 1 ] Depresia postpartum apare la femei după ce au efectuat un copil, de

obicei în primele câteva luni, şi poate dura de până la câteva luni sau chiar un an. [ 2 ]Simptomele includ

tristetea, oboseala, modificari ale somnului si alimentatie, scăderea libidoului, episoade plâns, anxietate,

iritabilitate şi. Deşi o serie de factori de risc au fost identificate, cauzele de PPD nu sunt bine

intelese. Multe femei se recupereaza cu un tratament constând dintr-un grup de sprijin sau

consiliere. [ 3 ] [ 4 ]

Edinburgh postnatala Depresiunea Scala , o formă standardizată auto-raportate chestionar , pot fi

utilizate pentru a identifica femeile care sufera de depresie postpartum. [ 5 ]

Conţinut

 [ ascunde ]

1   Epuizarea postpartum (PPE)

2   PPD şi "baby blues"

3   Simptome

4   Factori de risc

5   Cauze

o 5.1   evolutivă psihologică ipoteza

6   Efecte asupra relaţiei mamă-copil

o 6.1   Securitate

o 6.2   Anexa studiu

7   Prevenirea

o 7.1   Nutriţie

8   Tratamentul

9   Psihoză

10   A se vedea, de asemenea,

11   Referinţe

12   Alte lectură

13   Legături externe

[ edit ]Epuizarea postpartum (PPE)

Această secţiune nu cita orice referinte sau surse . Vă rugăm să ajute la îmbunătăţirea această secţiune prin adăugarea citate de surse de încredere . Materialul fără sursă credibilă poate fi contestat şi eliminate . (august 2009)

EIP este cauzată de privarea de somn cuplata cu modificarile hormonale din corpul unei femei la scurt

timp după naştere. Acesta poate fi usoare sau severe. Cele mai multe cazuri sunt notate la femei care au

copii cu colici severe sau a altor cauze care stau la baza care au ca rezultat, în program de somn

anormal. EIP nu este acelaşi lucru ca depresia postpartum, dar poate fi clasificat ca o depresie

postpartum chiar daca epuizare este, de obicei, este cauzata doar de la oboseală extremă. Tratamentul

medical este minim. EIP poate dura 1 - 20 de zile şi răspunde cu cantitati adecvate de somn. [ necesită citare ]

[ edit ]PPD şi "baby blues"

Această secţiune nu cita orice referinte sau surse . Vă rugăm să ajute la îmbunătăţirea această secţiune prin adăugarea citate de surse de încredere . Materialul fără sursă credibilă poate fi contestat şi eliminate . (august 2009)

Pat sau blues maternitate sunt un toane uşoare şi tranzitorii suferit de până la 80% din femeile post-

natale [ necesită citare ] (şi, în unele cazuri, părinţii). Simptomele de obicei dura de la câteva ore la câteva zile, şi

includ tearfulness, iritabilitate, hipocondrie , insomnie, tulburări de concentrare, sentimente de izolare şi

dureri de cap. Blues maternitate nu sunt acelasi lucru ca depresia postpartum, nici nu sunt un precursor

la depresie postpartum sau psihoza post-natale . [ necesită citare ]

[ edit ]Simptome

Simptomele PPD pot să apară oricând în postpartum primul an [ 6 ] şi includ, dar nu sunt limitate la,

următoarele:

Tristetea [ 6 ]

Lipsa de speranta [ 6 ]

Stima de sine scazuta [ 6 ]

Vinovatia [ 6 ]

Un sentiment de a fi copleşit

De somn şi tulburări de alimentaţie [ 6 ]

Incapacitatea de a fi mângâiaţi [ 6 ]

Epuizarea [ 6 ]

Vidul [ 6 ]

Anhedonia   [   6   ]

Social retragerea [ 6 ]

Redus de energie sau nu [ 6 ]

Devenire pur frustrat [ 6 ]

Senzaţie de inadecvată în a lua grijă de copil [ 6 ]

Vorbire şi scriere

Vrăji de furie faţă de ceilalţi

Creşterea anxietate sau atacuri de panica

Scăderea sex - a se vedea Sex dupa sarcina

O metodă de detectare a depresiei postnatale (PND) este utilizarea de Scala depresiei Edinburgh

postnatala. În cazul în care noi scoruri mama mai mult de 13, ea este de natură să dezvolte PND. [ 7 ]

[ edit ]Factori de risc

Deşi cauzele de PPD nu sunt înţelese, o serie de factori au fost identificate ca predictori ai PPD

(The dimensiunea efectul este dată în paranteze, în cazul în care valorile mai mari indică efecte mai

mari):

Formula hrănire, mai degrabă decât alăptarea (2.04) [ 8 ]

O istorie de depresie (1.87) [ 8 ] (0.38 to.39) Beck (2001)

Fumatul (1.58) [ 8 ]

Stima de sine scazuta (0.45 la. 47) Beck (2001)

Stres de îngrijire a copiilor (0.45 la 0.46) Beck (2001)

Depresiei prenatale in timpul sarcinii (0.44 la 0.46) Beck (2001)

Anxietate prenatal (0.41-0.45) Beck (2001)

Stres de viata (0.38 - 0.40) Beck (2001)

Sprijin Minima sociale (0.36-0.41) Beck (2001)

Relaţiei maritale Poor (0.38-0.39) Beck (2001)

Probleme de temperament pentru sugari / colicile (0.33-0.34) Beck (2001)

Blues maternitate  (0.25-0.31) Beck (2001)

Single-mamă (0.21 - 0.35) Beck (2001)

Statutul socio-economic scăzut (0.19-0.22) Beck (2001)

Neplanificate / nedorite sarcinii  (.14-0.17) Beck (2001)

Dintre acestea, trei factori - laptele praf, o istorie de depresie, precum si fumatul - s-au dovedit a fi efecte

aditive. [ 8 ]

Aceşti factori sunt cunoscute pentru a corela cu PPD. "Corelaţie" în acest caz înseamnă că, de exemplu,

un nivel ridicat de depresie prenatale sunt asociate cu un nivel ridicat de depresie postnatală, precum şi

niveluri scăzute de depresie prenatale sunt asociate cu un nivel scăzut de depresiei postnatale. Dar

aceasta nu înseamnă depresie prenatale cauzele depresiei postnatale-ele ar putea fi ambele cauzate de

unele treilea factor. În schimb, unii factori, cum ar fi lipsa de sprijin social, aproape sigur cauza depresia

postpartum. (The cauzalitate rolul de lipsa de sprijin social în PPD este puternic sugerat de mai multe

studii, inclusiv O'Hara 1985, Câmp et al 1985;. şi Gotlib et al 1991..) Antropologii Kruckman şi Stern testat

cruce ideea cultural, şi a lor studiu de pionierat determinat sase moduri în care ritualuri post-partum,

inclusiv utilizarea de ritual postpartum, la cuarentena, în Chicago mamele Latina, pentru a proteja sau

cave expresie de tulburări de dispoziţie. [ 9 ]

În plus faţă de Beck meta-analiza citată mai sus, alte studii academice au arătat o corelaţie între o mamă

de rasă , clasă socială şi / sau orientare sexuală şi depresia postpartum. În 2006, Segre et al, a efectuat

un studiu "cu privire la măsura în care. rasă / etnie este un factor de risc "pentru PPD. [ 10 ] Studiu 26877

femeile care au nascut au constatat că 15,7% s-au deprimat. Dintre femeile care sufera de PPD, 25,2%

au fost afro-americani, 22,9% au fost American Indian / Alaska Native, 15,5% au fost caucazieni, 15,3%

au fost hispanici, iar 11,5% au fost din Asia / Pacific Islander. Chiar şi atunci când "factori sociale

importante, cum ar fi vârsta, venitul, educaţia, starea civilă, şi sănătatea copilului au fost controlate,

femeile afro-americane în continuare a apărut cu un risc semnificativ crescut pentru ... PPD". [ 10 ]

Segre et al., A constatat, de asemenea, o corelaţie între o mamă de clasă socială şi PPD. Fara a fi

surprinzator, femeile cu mai puţine resurse indica un nivel mai ridicat de depresie postpartum şi de stres

decât cele cu mai multe resurse financiare. Rata de PPD a scăzut de venituri majorate după cum

urmează: [ 10 ] Femeile cu mai puţine resurse sunt, de asemenea, mult mai susceptibile de a avea o

sarcină nedorită sau nedorite, creşte şi mai mult riscul de PPD.

Venituri Rata de PPD

<10.000 dolari 24,3%

10.000 dolari - 19.000 dolari 20,0%

20.000 dolari - 29.000 dolari 18,8%

30.000 dolari - 39.000 dolari 15,3%

40.000 dolari - 49.000 dolari 13,7%

50.000 dolari + 10,8%

De asemenea, un studiu realizat de Howell et al. în 2006 confirmă constatările Segre că femeile care nu

sunt caucazieni şi în categoriile inferioare socio-economice au simptome mai mult de PPD. [ 11 ]

Într-un studiu din 2007 realizat de Ross et al., Mame lesbiene şi bisexuali au fost testate pentru PPD şi

apoi comparate cu un eşantion heterosexual. Ross et al. a constatat că "mame lesbiene si bisexuale

biologice au avut semnificativ mai mari Edinburgh Scala depresiei postnatale (AEPD), scorurile decât

proba ... de femei heterosexuale." [ 12 ] Studiul sugerează că Ross PPD pot fi mai frecvente în rândul

mamelor lesbiene şi bisexuale. Dintr-un studiu efectuat în 2005 de Ross, rate mai mari de PPD la mame

lesbiene / bisexuali decât mamele heterosexuale se poate datora mai puţin "ajutor social, în special de la

familiile lor de origine şi de ... stres suplimentar ca urmare a discriminării homofobe" în societate. [ 13 ]

[ modifică ]Cauze

Etiologia de PPD nu este bine înţeles. Acesta este uneori presupune că depresia postpartum este

cauzata de o lipsa de vitamine. [ 14 ] Alte studii tind să arate că mai multe cauze probabil sunt schimbari

semnificative in hormonilor o femeie in timpul sarcinii. [ 15 ] Cu toate acestea, alte studii au sugerat ca nu

este cunoscut corespondenţă între hormoni si tulburari de dispozitie postpartum,[ 16 ] şi tratamentul

hormonal nu a ajutat victimele depresie postpartum. În plus, părinţii, care nu sunt în curs de schimbări

profunde hormonale, suferă PPD la niveluri relativ ridicate (de exemplu, 2004 Goodman). În cele din

urmă, toate mamele experienţă aceste schimbari hormonale, dar doar aproximativ 10-15% suferă

PPD. Acest lucru nu nu înseamnă, totuşi, faptul că hormonii nu joacă un rol important în PPD. [ 17 ] De

exemplu, la femeile cu o istorie de PPD , o sarcina tratament hormonal simularea şi parturiţiei cauzat

aceste femei de a suferi simptome starea de spirit. Acelaşi tratament, însă, nu determina simptome

starea de spirit la femeile fara antecedente de PPD. O interpretare a acestor rezultate este că nu există

un subgrup de femei care sunt vulnerabile la schimbările hormonale în timpul sarcinii. O altă interpretare

este faptul că simularea unei sarcinii va declanşa PPD la femeile care sunt vulnerabili la PPD pentru

oricare din motivele indicate de către lui Beck meta-analiza (rezumate mai sus).

Profunde stil de viaţă modificările aduse de grija pentru copil sunt, de asemenea, frecvent susţinut pentru

a provoca PPD, dar, din nou, exista putine dovezi pentru aceasta ipoteza. Mamele care au avut mai mulţi

copii prealabilă, fără suferinţă PPD poate suferi, totuşi, cu copilul lor cele mai recente (Nielsen Forman et

al. 2000). In plus, cele mai multe femei experienţă schimbări profunde stilul de viata cu prima sarcina, dar

majoritatea nu suferă PPD.

Uneori, un pre-existente, boala mintală poate fi adus în prim-plan prin PPD [ necesită citare ] . Acesta este larg

găsit la femei ale caror familii au o istorie de boli mintale şi tulburări, cum ar fi tulburare

bipolara , schizofrenie şi autism , şi peste medie rate de dependenţă de droguri şi alcoolism. [ necesită citare ]

În 2009, cercetatorii de la Universitatea din California, Irvine , a raportat că nivelurile de placentară -

hormonul eliberator de corticotropina (CRH) în săptămâna 25 de sarcină poate ajuta prezice şansele unei

femei de a dezvolta depresie postpartum. [ 18 ]

[ edit ]ipoteză evolutivă psihologice

Sugari omului necesită un grad extraordinar de îngrijire. Lipsa de sprijin din partea părinţilor şi / sau alt

membru al familiei va duce la creşterea costurilor suportate de către mame, întrucât problemele de

sănătate pentru sugari va reduce beneficiile evolutive care urmează să fie câştigat (Hagen 1999). Dacă

mamele de rudenie nu a primit suficient sprijin de la părinţi sau altor membri ai familiei, ei să nu fi fost în

măsură să permite ridicarea la nou, fara a afecta nici copiii existente, sau deteriorarea propria lor

sănătate (care alăptează epuizeaza magazine mamelor "nutriţionale, introducerea stării de sănătate a

slab femei hrănit în pericol).

Pentru mamele care suferă de sprijin socială inadecvată sau alte circumstanţe costisitoare si stresanta,

emoţiile negative îndreptate spre un copil de nouă ar putea servi o funcţie importantă a evoluat prin

provocarea de mama ei pentru a reduce de investiţii într-un copil inaccesibile, reducând astfel costurile

ei. Numeroase studii susţin corelaţia dintre depresie postpartum şi lipsa de sprijin social sau de alţi factori

de stres de îngrijire a copiilor (Beck 2001; Hagen 1999).

Kruckman, folosind observaţiile de la munca de teren antropologice, sugerează că ritualurile de susţinere

şi de cunoştinţe, dacă proiectat pentru mama într-un mod semnificativ şi sincer, poate afecta

hipotalamusului, hipofizei şi funcţia suprarenale şi producerea de molecule de semnal endocrine, şi de a

reduce expresie a anxietate sau panica la femeile postpartum. [ 19 ] [ 20 ]

Mamele cu depresie postpartum poate expune inconstient, mai puţine emoţii pozitive şi mai multe emotii

negative fata de copiii lor, sunt mai puţin receptive şi mai puţin sensibile la semnalele infantile, mai puţin

punct de vedere emotional disponibile, au un rol mai putin succes atingerea materne, şi au copii care sunt

mai puţin fixat; şi în cazuri mai extreme, unele femei pot avea gânduri de auto-vătămare copiilor lor (Beck

1995, 1996b; Cohn et al 1990, 1991;. Rubrica et al 1985;. Fowles 1996; Hoffman şi Drotar 1991;

Jennings et al 1999;. Murray 1991 ; Murray şi Cooper 1996). Cu alte cuvinte, cele mai multe mame cu

PPD suferă un fel de cost cu o schimbare, cum ar fi suport social inadecvat, şi, prin urmare, sunt mamă

mai puţin.

În acest punct de vedere, mame cu PPD nu au o boală mintală , dar în schimb nu îşi poate permite să

aibă grijă de copil nou, fără suport social mai multe, mai multe resurse, etc Tratamentul ar trebui să se

concentreze pe sprijinirea, prin urmare, mamele primesc ceea ce au nevoie. (A se vedea Hagen

1999 şi Hagen şi Barrett, II )

[ modifică ]Efecte asupra relaţiei mamă-copil

Depresia postpartum poate duce mamele care urmează să fie incompatibile cu îngrijirea

copiilor . Femeile diagnosticate cu depresie postpartum accent de multe ori mai mult pe evenimentele

negative de îngrijire a copilului, care rezultă în strategiile de adaptare slabă (Murray).

Există patru grupuri de metode de coping, fiecare divizat într-un stil diferit de subgrupuri face

faţă. Evitarea face faţă este una dintre strategiile cele mai frecvente utilizate (Murray). Se compune din

negare şi subgrupuri dezangajare comportamentale (de exemplu, o mama evitant nu s-ar putea răspunde

la plânge copilul ei). Această strategie cu toate acestea, nu se rezolva orice probleme şi se încheie până

impact negativ starea de spirit a mamei, în mod similar a altor strategii de adaptare folosite (Honey).

Patru strategii de coping:

Evitarea coping: negare , dezangajarea comportamentale

Problemă-concentrat coping: coping activ, planificarea, reîncadrarea pozitive

Suport pentru căutarea de adaptare: suport emotional, suport instrumental

De aerisire coping: ventilare, auto-culpabilizare,

[ edit ]Securitate

Această secţiune nu cita orice referinte sau surse . Vă rugăm să ajute la îmbunătăţirea această secţiune prin adăugarea citate de surse de încredere . Materialul fără sursă credibilă poate fi contestat şi eliminate . (august 2009)

Mamele care recurg la fraudă de adaptare şi deci nu răspunde nevoilor copiilor lor "poate face copilul se

simt nesiguri. În conformitate cu articolul Edhborg pe impactului pe termen lung [ necesită citare ] , insecuritate

poate duce la stres pentru sugari şi de evitare a început, în cazul în care copilul poate deveni atât de

modestă, care nu va interacţiona cu mama sa sau orice alt adult. Acest lucru este un motiv de îngrijorare,

deoarece două luni, prin şase, în viaţa unui copil sunt foarte importante, este în aceste luni ca nou-

nascutul dezvolta unele interacţiune şi abilităţi cognitive. Mamă-copil interacţiune este cel mai esenţial în

acest timp, deoarece se bazează care să facă legătura nu numai cu mama, dar altele, de

asemenea. Este, de asemenea, în momentul de cele mai mari riscuri pentru copil din cauza unei posibile

debut de depresie a crescut în mamă (pe termen lung). Lipsa de interacţiune poate duce la dificultăţi în

mamă-copil de comunicare şi duce la performanţă infantile mai sărace (Murray). Factori multipli trebuie

să fie luate în considerare atunci când se evaluează capacitatea de o mamă foarte deprimat pentru a

oferi un mediu sigur, suficient de îngrijire, care pot sprijini dezvoltarea sănătoasă a copilului ei şi relaţia ei

cu care copilul [ 21 ] Astfel de factori, inclusiv istoria ataşament materne, sociale actuale sprijină, înţelegere,

şi capacitatea de a accepta ajutor sunt adesea cel mai bine luate în considerare de către o echipă de

indisciplinary tratament profesional, care include copil specialişti de sănătate mintală sau alte practicieni

de sănătate mintală cu experienţă în lucrul cu copiii şi familiile.

[ edit ]studiu Ataşare

Un studiu de Edhborg pe mamă-copil ataşament uitat la 45 selectate aleatoriu mamă-copil

perechi. Aceste perechi au fost alese cu ajutorul Scale Edinburgh postnatala Depresiunea [ 22 ] (AEPD)

forma, de măsurare depresie postpartum in comunitate. 326 de femei a revenit la forma şi de 326, 24 de

notare de mai sus doisprezece au fost recrutaţi şi 21 de femei de notare mai putin de noua au fost

recrutati. Un scor mai sus doisprezece este considerat "potential deprimat", şi un scor de mai putin de

noua este considerat a avea nici o formă de depresie. Cele 45 de perechi mamă-copil au fost filmate, în

casele lor, timp de cinci minute în trei situaţii diferite. Mama şi copilul au fost puse într-o cameră cu un set

standard de jucării, pentru a reprezenta o piesă de teatru de control. În a doua situaţie, mama si copilul s-

au permis să joace într-o cameră primare jucărie medie. În a treia situaţie, mama a fost rugat să

părăsească sala ca în cazul în care ea a trebuit să verific ceva, cum ar fi ea ar face în mod regulat în

mediul lor de origine, şi apoi să se întoarcă.

Psihologii Senior marcat apoi interacţiunea dintre mamă şi copil. Primele două situaţii au fost marcate

inregistrat pe o scară de la punctul cinci ani; 1 (fiind zona cea mai periculoasă) la 5 (fiind o zonă de

rezistenţă). În a treia situaţie, comportamentul de ataşament a fost pus în trei grupuri, în funcţie de modul

în care copilul a reacţionat pentru a reveni mamei.

Trei grupuri clasificate:

Ataşament sigur şi plin de bucurie : este format din mama copilului salut cu bucurie şi de a fi

mângâiat de prezenţa ei.

Ataşament sigur, dar există restricţii în bucuria şi plăcerea de a exprimat : constă în a

copilului recunoaşte mama, dar arată bucurie mai puţin decât ar trebui în mod normal.

Ataşament nesigur : este format din copii care prezintă semne de evitare şi de rezistenţă. În

formă de rezistenţă a copilului ar merge la mama, dar apoi trageţi departe si deseori repeta această

acţiune.

Analiza a aratat doar o singură diferenţă între cele două grupuri. În situaţia joc liber, copiii mamelor cu

scoruri mari AEPD au arătat mai puţin interes în joc cu mamele lor şi de a explora pe cont propriu, decât

copiii mamelor cu scoruri mici AEPD. Mamele prea a arătat doar o singură diferenţă. Cei cu un scor

mare, AEPD a arătat disponibilitatea materne puţin emoţională a copilului. În urma rezultatelor, Edhborg

efectuat o analiza cluster, menţinerea dobânzii la stiluri diferite de interacţiune. Unii copii au prezentat

semne de depresie, dar atunci când se compară copiii, sa constatat că nu există nici o semnificaţie cu

scorurile AEPD şi stiluri de interacţiune. Studiul a găsit, totuşi, că copiii de scoruri ridicate AEPD au fost

mai puţin implicate în situaţia jocul liber decât copiii de scoruri scăzute AEPD, care arată că copiii de

AEPD mari sunt mult mai susceptibile de a fi nesigure. Când se efectuează sarcina structurat de la prima

situaţie a arătat că mamele cu AEPD mari au fost "conştienţi de indisponibilitate lor pentru copil în

perioada de dupa nastere timpurie şi, astfel, a încercat mai greu ... pentru a ajuta copiii lor de a reuşi în

sarcină" (Edhborg). Aceasta reactie exagerata dovedeşte că interacţiunea prea mare poate provoca o

stare de spirit negativă în copilului şi o dificultate în continuă mama-copil de comunicare. Probleme de

ataşament s-au dovedit a fi o problemă în copii mai mari, de asemenea. Ca urmare a fi expus la

simptomele depresiei, ca un copil, copii mai mari pot avea afectat evoluţia cognitivă şi socio-

emoţionale. Lipsa de ataşament poate provoca, de asemenea, probleme în interacţiunea cu ceilalţi şi

independenţă personală (pe termen lung). Copiii cu aceste probleme au un risc mai mare de a fi

diagnosticat cu depresie mai tarziu in viata, precum şi (Honey). Teoria lui John Bowlby ataşament explică

modul în care copiii să înveţe despre mediul său înconjurător, păstrând aproape caregiver lor. Bowlby

explica teoriile sale cu principiile de soi, ereditate, şi selecţia naturală. Copiii au nevoie de echilibru între

lumea exterioară şi de dragostea si sprijinul parintilor lor. Bowlby se concentrează pe instinctul unui copil

şi a naturii umane, în opoziţie a lui Locke, care consideră că un nou-născut nu are instinctul de a-l direct

sau ea. (Chasse, J.)

[ modifică ]Prevenire

Identificarea timpurie şi de intervenţie îmbunătăţeşte prognoze pe termen lung pentru majoritatea

femeilor. Un oarecare succes cu tratamentul preventiv a fost gasit, de asemenea. O mare parte a

prevenire este informată cu privire la factorii de risc, si de comunitatea medicala poate juca un rol-cheie

în identificarea şi tratarea depresiei postpartum. Femeile ar trebui să fie analizate de către medicul lor

pentru a determina riscul lor pentru achiziţionarea de depresie postpartum. De asemenea, buna

exercitare şi de nutriţie pare sa joace un rol important în prevenirea postpartum, şi, depresie generală.

În SUA, Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie recomanda ca prima vizita prenatala includ de

screening pentru depresie, stres, suport, şi dacă sarcina a fost planificata. [ 23 ] Cu toate acestea furnizorii

nu oferă în mod constant de screening adecvate şi follow-up. [ 23 ]

În prezent, Alberta este provincia numai în Canada, cu universal de screening PPD, care a fost în vigoare

începând cu anul 2003. Screening-ul PPD este efectuată de către asistente medicale de sănătate publică

în legătură cu programul de imunizare a copilului.

[ edit ]Nutriţie

Alăptează gravide, şi femeile postpartum sunt încurajate să solicite sfatul medicului lor

de obstetrician , medic primar de ingrijire , dietetician , sau moaşă cu privire la nutritie optima in timpul

sarcinii si dupa nastere.

Următoarele informaţii nutriţionale pot fi benefică pentru realizarea unui regim alimentar bine echilibrat in

timpul si dupa sarcina, dar studiile sunt necesare pentru a confirma rolul lor in prevenirea depresiei

postpartum.

Omega-3 acizi graşi : Unii experti cred ca depresia postpartum poate fi atribuită la epuizarea de acizi

grasi omega 3 din creierul mamei de a sprijini dezvoltarea creierului a fătului sau alăptaţi. Acest lucru

poate fi prevenit prin asigurarea faptului că suficient de acizi grasi omega 3 sunt prevăzute în dieta

mamei. [ 24 ] Cele mai bune surse naturale de acizi grasi omega 3 includ ulei comestibil de in, anumite

specii de peşti, iarba hrănite, mai degrabă decât hrănite carne cereale, şi ouă de la găini hrănite cu

seminţe de in sau de înaltă hranei pentru animale în alte grăsimi omega 3. Omega 3 acizi graşi poate fi,

de asemenea, achiziţionate sub formă de capsule, ca supliment alimentar.

Proteine pot fi găsite într-o mare varietate de alimente. Câteva exemple urmeaza: 3 portii de produse din

carne mai conţine 25 de grame de proteine, 3 oua mari au aproximativ 19 de grame, si 3 grame de

brânză elveţiană au aproximativ 15 de grame.

Hidratarea : Una dintre cele mai importante roluri in orice regim alimentar (în special pentru femei

insarcinate si mame care alăptează) este faptul că de hidratare. Medicii pot recomanda ca femeile

gravide consuma zece 8 pahare de apa in fiecare zi. Mamele care alăptează sunt puternic sunt indemnati

sa bea un pahar mare de apă, lapte sau suc înainte de şedinţa în jos pentru a alăpta copilul lor. Femeile

ar trebui să se consulte cu medicii lor despre cofeina si postpartum consumul de alcool.

Vitamine : O femeie gravidă şi post-partum ar trebui să vorbească cu medicul ei pentru informaţii despre,

şi de o recomandare pentru, un cotidian prenatală / postnatală vitamina supliment.

Vitaminele B Unele limitate de cercetare a indicat faptul că aportul de vitamine B, în special riboflavina ,

poate ajuta la reducerea riscului de depresie post-partum. [ 25 ] vitamine B sunt solubile in apa si trebuie să

fie alimentată în fiecare zi.

Poftei de mâncare : Daca o femeie se trezeşte cu o pierdere de apetit sau alte tulburări mananca, ea ar

trebui să consulte medicul ei. Acest lucru poate fi un semn de depresie postpartum si, prin urmare, ar

trebui să fie discutate cu un medic. [ 6 ]

[ edit ]Tratament

Numeroase studii ştiinţifice şi articole academice jurnal sprijini ideea ca depresia postpartum este

tratabila folosind o varietate de metode. În cazul în care cauza a PPD pot fi identificate, aşa cum este

descris mai sus, în conformitate cu "factorii de risc social", tratamentul trebuie să vizeze atenuarea cauza

principala a problemei, inclusiv sprijin partener a crescut, cu ajutor suplimentar de îngrijire a copiilor,

terapia cognitiv, etc

Femeile trebuie să fie luate în serios atunci cand simptomele apar. Aceasta este o practică dublu: În

primul rând, femeia postpartum va dori sa aiba incredere in intuitia ei despre modul în care ea se simte şi

crede că simptomele ei sunt suficient de reale să-i spună semnificative altă parte, un prieten apropiat, şi /

sau practician medical al acestuia, supuşi greşelii pe partea de precauţie va merge un drum lung în

tratamentul de PPD. [ 6 ] În al doilea rând, oamenii în care ea mărturiseşte trebuie să ia în serios

simptomele ei, precum şi, cu complicitatea ei de tratament şi suport. Parteneri, prieteni şi medicii pot

observa schimbări într-o mamă postpartum că ea nu poate. Stiind ca PPD este tratabila, cu o varietate de

metode pot face persistenţa în care solicită tratament mai uşor.

Diferite opţiuni de tratament includ:

Evaluare medicală pentru a exclude problemele fiziologice

Terapia cognitiv comportamentala  (o forma de psihoterapie )

Posibile medicament

Grupurile de suport

Vizite la domiciliu / vizitatori Pagina principală

Sănătoasă dietă

Coerente / somn sănătos modele

Un profesionist cu experienta medicala va lucra cu o mama dupa nastere pentru a dezvolta un plan de

tratament care este potrivit pentru ea. Acest plan poate include orice combinaţie dintre opţiunile de mai

sus, şi ar putea include unele discutii sau feedback-ul de la / cu un partener. Daca o femeie care suferă

de PPD nu se simte ea este luată în serios sau este recomandat un plan de tratament ea nu se simte

confortabil cu, ea va dori să caute un al doilea aviz. [ 6 ]

Un studiu din anul 1997 realizat de Appleby et al. , confirmă faptul că simptomele mamelor postpartum

deprimat "cu promptitudine îmbunătăţite la rate similare atunci cand tratati cu terapia cognitiv-

comportamentala sau antidepresiv fluoxetina . "Un grup de 61 mame deprimat absolvit un program de 12

de săptămâni de tratament, cu sau fără antidepresiv plus fata de o sesiune de şase sesiuni de consiliere."

Imbunatatirea urmat după "unu până la patru săptămâni fie de tratament." [ 26 ] Concluziile Appleby et

studiu al. "e concludent a aratat ca combinarea consiliere cu tratamentul medicamentos nu a adauga la

îmbunătăţirea de terapie de droguri sau chiar doar de consiliere. [ 26 ] Acest lucru sugereaza ca este la fel

de consiliere ca un tratament eficace pentru PPD ca medicament, şi că "alegerea de tratament

[psihoterapie Raport medicament] poate ... fi făcute de femeile însele ". [ 26 ] Alte forme de tratament (cum

ar fi terapia de grup şi de vizitatori la domiciliu) sunt, de asemenea, tratamente eficiente pentru PPD. [ 6 ]

O femeie va dori să discute diferite opţiuni de tratament disponibile cu medicul ei şi, dacă ia în

considerare tratamentul de droguri, ar trebui să vorbească despre ce medicamente sunt sigure pentru a

lua în timp ce alăptează .

Tratamentul pentru PPD poate reduce durata de suferinţă şi severitatea acesteia. Netratata, Blues Pat

pot merge departe pe cont propriu (şi nu în cele mai multe cazuri). PPD poate sau poate sa nu dispara

fara tratament. Vorbind la un furnizor de îngrijire a sănătăţii, cât mai curând apar simptome este cea mai

sigura cale de a asigura un tratament prompt şi de a reveni la o viaţă normală.

Potrivit Institutului National de Sanatate Mintala, studiile arată că anilor fertili este atunci cand o femeie

este cel mai probabil de a experimenta depresie in timpul vietii ei. Aproximativ 15% dintre toate femeile

vor experimenta depresie postpartum în urma naşterii unui copil. (Chasse, J). În cazul în care sănătatea

mintală a mamei este compromisă, aceasta afectează întreaga familie. (Postpartum sprijin internaţional).

[ edit ]Psihoză

Articol principal: Psihoza postpartum

Psihoza postpartum este o boală mintală separată, care implică o ruptură totală cu realitatea. Deşi

uneori confundat cu sau eronat mentionat ca depresia postpartum, psihoza postpartum este o tulburare

foarte diferit. Este mai putin frecvent decat PPD, şi-l implică debutul psihotic simptome care pot include

tulburări de gândire, de iluzii, halucinaţii şi / sau vorbire dezorganizată sau comportament.

Tratamentul pentru psihoza postnatala este esenţială;. Nu va merge departe, fără asistenţă medicală [ 6 ]

[ edit ]A se vedea, de asemenea,

Tulburări psihice de naştere

[ modifică ]Referinţe

1. ̂  Paulson JF. http://www.psychiatrictimes.com/display-old/article/10168/1519072 [Concentrându-

se asupra depresiei în taţi insarcinate si nou:. depresie postpartum prenatală şi nu se limitează la mame] .

Perioade de Psihiatrie2010; 27 ( 2).

2. ̂  canadian de Sănătate Mintală de asociere> Mesaj partum Depresia Adus de la 13 iunie 2010

3. ̂  Kinnaman, Gary & Jacobs, Richard. Vazand in the Dark.Michigan: Baker Publing Group, 2006.

4. ̂  Agenţia pentru Sănătate şi Cercetare Calitate: Depresia Perinatal: Prevalenţa, precizie de

screening, screening şi Rezultate [1] .

5. ̂  Cox JL, Holden JM, Sagovsky R. (1987). "Detectarea depresiei postnatale: dezvoltarea Scale 10-

element Edinburgh depresiei postnatale". Br J Psihoterapie 150 : 782-6.

6. ^ un b c d e f g h i j k l m n o p q r s Rezervaţi la Boston Femeilor de Sănătate colective: trupurile noastre înşine,

paginile 489-491, New York: Touchstone Rezervă, 2005

7. ̂  Edinburgh postnatala Depresiunea Scala

8. ^ un b c d Sarah J. Breese McCoy et al. (Aprilie 2006). "Factori de risc pentru depresia postpartum: O

anchetă retrospectivă la 4 săptămâni postnatala şi o opinie a literaturii" . The Journal of Asociatiei

Americane Osteopatic (JAOA) 106 (4):. 193-8PMID    16627773   . Adus de 2008-07-04 .

9. ̂  Stern, G., Kruckman, L. "multi-disciplinare Perspective de depresie postpartum: o critică

antropologice," Ştiinţe sociale şi Medicină, Vol.. 17, 15, paginile 1027-1041, 1983.

10. ^ un b c Segre, Lisa S, Mary E. Losch, Michael W. O'Hara. Rasa / etnie si starea de spirit depresivă

perinatale. Jurnalul de reproducere şi de Psihologie pentru sugari. Vol. 24 nr 2: 99-106

11. ̂  Howell, Elizabeth A, Pablo Mora, Howard Leventhal.Corelează de Simptomele precoce

depresive postpartum. A mamei şi copilului Jurnalul de sănătate. Vol. 10 nr 2: 149-157

12. ̂  Ross, Lori E, L Steele, C Goldfinger, şi Strike C.Simptomatologiei depresive perinatală Printre

femeilor lesbiene si bisexuale. Arhivele de Sănătate Mintală femeii. Vol. 10 nr 2: 53-59

13. ̂  Ross, Lori E. Sănătate Mintală în Perinatal mame lesbiene:. O opinie de risc potenţial şi factori

de protecţie Femei şi Sănătate . Vol. 41 Numărul 3: 113-128

14. ̂  John L. Beard, et. Al; J. Nutr.. 135: 267-272, 2005.

15. ̂  Soares NC, Zitek B. aparatului genital sensibilitate hormon şi de risc pentru depresie a lungul

ciclului de viaţă feminin: un continuum de vulnerabilitate? J Psihiatrie Neurosci. 2008 iulie; 33 (4) :331-43.

16. ̂  Miller, Laura J. depresie postpartum, JAMA 2002:28 (6) :762-765; a se vedea, de asemenea,

Harris, 1994; O'Hara 1995.

17. ̂  Block et al.   (2000).

18. ̂  Rich-Edwards JW, Mohllajee AP, Kleinman K, et al. (mai 2008). "Creşterea midpregnancy

corticotropina hormon de eliberare este asociat cu prenatală, dar nu postpartum, depresie

materne". J. Clin. Endocrinol. Metab. 93 (5):. 1946-1951 doi : 10.1210/jc.2007-

2535 . PMC    2386278 . PMID 18303075 .

19. ̂  Kruckman, L., "Ritualuri cum Prevenire: Cazul de depresie postpartum," In natura şi funcţia de

ritualuri, Ruth-Inge Heinze, Greenwood Publishing, 1999.

20. ̂  Kruckman, L. "O chemare reînnoită pentru o înţelegere Biocultural de etiologie depresie

postpartum", lucrare prezentată la Institutul Max Planck Simpozionul International ", postpartum Disforie &

Depresia: Dimensiuni antropologice, Ethnopsychiatric & Evolutionary" Reimers Stiftung, Bad Homburg,

Germania, 2000.

21. ̂  O Almeida, Merminod G, Schechter DS (2009). "Mamele cu boli psihice severe şi nou-născuţii

lor: un model de spital pe baza de consultare perinatale". Jurnalul de la zero la-TREI: Centrul National

pentru sugari, copii mici, şi Familii 29 (5): 40-46.

22. ̂  Edinburgh postnatala Depresiunea Scala

23. ^ un b "Furnizori de dor de oportunităţi de prevenire a depresiei şi să discute în controlul naşterilor cu

femeile cu sarcini neplanificate" . Activităţi de cercetare (Agentia pentru Sanatate si Cercetare Calitate)

(372): p. 15. August 2011 .

24. ̂   "Femeile însărcinate / care alăptează Aveti nevoie de admisie propriu Fat pentru combaterea

depresiei" .obgyn.net. 2001-10-25 . Adus de 2008-07-04 .

25. ̂  Osaka Mamei şi Copilului Health Study

26. ^ un b c Appleby, Louis, Rachel Warner, Brian Faragher, şi Anna Whitton. . "Un studiu controlat de

Consiliere fluoxetina şi cognitiv-comportamentală în tratamentul depresiei postnatale"British Medical

Journal : 932-937. 314.n7085.

[ edit ]lectură suplimentare

CT Beck (1995). "Efectele depresiei postnatale privind materno-infantilă interacţiune: o meta-

analiză". Nursing Research 44 (5):. 298-304 PMID    7567486 .

Beck CT (1996a). "O meta-analiză a predicţiilor de depresie postpartam". Nursing

Research 45 (5):. 297-303 doi : 10.1097/00006199-199609000-00008 . PMID    8831657 .

Beck CT (1996b). "O meta-analiză a relaţiei dintre depresie postpartum si temperament pentru

sugari". Nursing de cercetare 45 (4):. 225-230 doi : 10.1097/00006199-199607000-

00006 . PMID 8700656 .

CT Beck (2001). "Predictori de depresiei postnatale: O actualizare". Nursing Research 50 (5):

275-285. doi : 10.1097/00006199-200109000-00004 . PMID    11570712 .

Societatea canadian Pediatrica. "Depresia la femei însărcinate şi mame: Cum copiii sunt

afectati." octombrie 2004. Accesat pe 22 noiembrie 2005 la

Cohn JF, SB Campbell, R. Matias, Hopkins J. (1990). "Faţă-în-faţă interacţiuni de depresie

postpartum şi nondepressed perechi mamă-copil la 2 luni". Developmental Psychology 26 : 15-

23. doi :10.1037/0012-1649.26.1.15 .

Cohn JF, SB Campbell, Ross S. (1991). "Reacţie infantilă în paradigma încă se confruntă la 6

luni prezice ataşament evitant şi sigur la 12 luni a apariţiei speciale: Ataşare şi de dezvoltare

psihopatologie.". Dezvoltare şi psihopatologie 3 (04):. 367-376 doi : 10.1017/S0954579400007574 .

Edhborg Maigun; Lundh, Wendela; Seimyr, Louise; Widstrom, Ann-Marie (2001). "Impactul pe

termen lung de dispoziţie depresivă post-natale la mame + interacţiune copil: un studiu

preliminar".Jurnalul de Psihologie ale aparatului genital şi sugari 19 :. 61-

71 doi : 10.1080/02646830123255 .

Edhborg Maigun (2005). "" Lupta cu viaţă ": Povestirile din femeile cu semne de depresie

postpartum". Scandinavian Journal de Sanatate Publica 33 : 261-

267. doi : 10.1080/14034940510005725.

Rubrica T., S. Sandburg, R. Garcia, Vega-Lahr N., S. Goldstein, Guy L. (1985). "Problemele

Sarcina, depresie postpartum, şi la începutul mamă-copil interactiuni". Developmental

Psychology 21(6): 1152-1156. doi : 10.1037/0012-1649.21.6.1152 .

Fowles ER (1996). . "Relaţiile dintre ataşamentul mamei prenatale, prezenţa simptomelor

depresive post-natale, şi realizarea rolul matern" Jurnalul Oficial al Societatii de Asistentilor Medicali

Pediatrica 1 (2):. 75-82 doi : 10.1111/j.1744-6155.1996.tb00004.x . PMID    8933479 .

Gotlib IH, Whiffen VE, Wallace PM, Mount JH (1991). "Ancheta a posibilelor de depresie

postpartum: factorii implicaţi în debut şi de recuperare". Jurnalul de Psihologie Anormală 100 (2):

122-132.doi : 10.1037/0021-843X.100.2.122 . PMID    2040762 .

JH Goodman (2004). "Depresia postpartum paternă, relaţia sa cu depresia postpartum materne,

precum şi implicaţiile pentru sănătatea familiei". Journal of Advanced Nursing 45 (1): 26-

35. doi :10.1046/j.1365-2648.2003.02857.x . PMID    14675298 .

Harris B (1994). "Aspectele biologice si hormonale de dispoziţie depresivă postpartum: de lucru

pentru strategii pentru profilaxia si tratamentul Număr special:. Depresie". British Journal of

Psychiatry 164 : 288-292.

E. Hagen, HC Barrett (2007). "tristeţe Perinatală în rândul femeilor Shuar: Suport pentru o teorie

evolutionista a durerii psihice" . (PDF) Medical Antropologie Trimestrial 21 (1): 22-

40. doi :10.1525/maq.2007.21. 1.22 . PMID    17405696 .

Hoffman Y., Drotar D. (1991). "Impactul dispoziţie depresivă postpartum pe mamă-copil

interacţiune: ca mama ca copil?". sănătate mintală pentru sugari Jurnalul 12 :. 65-

80 doi : 10.1002/1097-0355 (199121) 12:01 <65:: AJUTOR-IMHJ2280120107 > 3.0.CO; 2-T .

Kyla miere; Morgan, Michelle, Bennett, Paul (2003). "Un model de stres Depasirea

Tranzactionala de starea de spirit reduse după naştere". Jurnalul de reproducere şi de Psihologie

pentru sugari 21(2): 129-143. doi : 10.1080/0264683031000124082 .

Jennings, KD, Ross, S; Popper, S; Elmore, M (1999). . "Gânduri de auto-vătămare copiii din

mame deprimate şi nondepressed" Jurnalul de tulburari afective 54 (1-2): 21-8. doi : 10.1016/S0165-

0327 (98) 00185-2 . PMID    10403143 .

Murray L (1992). "Impactul depresiei postnatale pentru dezvoltare infantilă". Jurnalul de

Psihologie şi Psihiatrie a Copilului si aliate Discipline 33 (3):. 543-561 doi : 10.1111/j.1469-

7610.1992.tb00890.x .

Murray L (1991). "Intersubiectivitate, teoria relatiilor obiect, şi dovezi empirice de la mamă-copil

interactiuni Număr special: efectele de relatii asupra relatiilor.". sănătatea mintală pentru sugari

Jurnalul 12 : 219-232. doi : 10.1002/1097-0355 (199123) 12:03 <219:: AJUTOR-IMHJ2280120308>

3.0.CO; 2-G .

L. Murray, Cooper PJ (1996). "Impactul depresiei postnatale asupra dezvoltării

copilului". Internaţional opinie de Psihiatrie 8 : 55-63. doi : 10.3109/09540269609037817 .

Nielsen Forman D, Videbech P, M Hedegaard, Dalby Salvig J, Secher NJ (2000). "Depresie

postnatala: identificarea femeilor cu risc". Jurnalul britanic de Obstetrica si Ginecologie 107 (10):

1210-7.doi : 10.1111/j.1471-0528.2000.tb11609.x . PMID    11028570 .

O'Hara MW (1985). "Ajustarea Depresia şi maritale în timpul sarcinii şi după naştere". Jurnalului

American de Terapie Familiala 13 (4): 49-55. doi : 10.1080/01926188508251276 .

O'Hara, MW depresie postpartum: cauzele şi consecinţele. New York: Springer-Verlag, 1995.

O'Hara MW, Swain AM (1996). "Rata şi riscul de depresie postpartum - O meta-analiză". Revista

Internaţională de Psihiatrie 8 : 37-54. doi : 10.3109/09540269609037816 .

Stern G., Kruckman L. (1983). "Multi-disciplinare Perspective de depresie postpartum: o critică

antropologice". Ştiinţe Sociale Medicină şi 17 (15): 1027-1041. doi : 10.1016/0277-9536 (83) 90408-

2 . PMID    6623110 .

Tulburări Stone & Menken (2008) perinatale şi postpartum IMG: Perspective si ghid de tratament

pentru Practitioner Healthcare. New York: Springer.

[ modifică ]Legături externe

Psihiatrie portal

MedlinePlus Prezentare   postnataldepression

Postpartum boli depresive  la GPnotebook

Funcţiile de depresiei postnatale

Depresia postnatala  , din Femeia Naţional de Sănătate Centrul de Informare

Vocea mamei  Marea Britanie Caritate sprijinirea femeilor şi familiilor afectate de depresie

materne / anxietate / psihoza

Familie de sprijin de salcam  caritate din Marea Britanie sprijinirea femeilor şi familiilor afectate de

depresie post-natale

Perinatală Pro  - expert depresia postpartum şi perinatale tulburare de informaţii starea de spirit

Depresia postpartum  , postpartum sprijinul internaţional, o resursă exhaustiv de informaţii

localizarea şi grupuri de suport postpartum în toată lumea

Depresiei postnatale  , informaţii de caritate de sanatate mintala Colegiul Regal al Psihiatrilor

NHS Choices Sănătate AZ  : depresiei postnatale

NHS Choices Ingrijirea Planificator Sarcina  : Baby blues şi depresiei postnatale

Choices NHS trăi bine  : depresiei postnatale

PND-PMH Training  de formare în depresiei postnatale & Perinatal Probleme de Sănătate

Mintală.

Depresia postpartum Conştientizarea  Resurse şi Asistenţă.

( F   53.  ) mentale şi a tulburărilor de comportament asociate cu puerperală , nu în altă parte clasificate

( F   53.0  ) uşoare mintale şi a tulburărilor de comportament asociate cu puerperală , nu în altă

parte clasificate

Postnatale depresia  NOS

Depresia postpartum  NOS

( F   53.1  ) severă în mintale şi a tulburărilor de comportament asociate cu puerperală , nu în altă

parte clasificate

Puerperale psihoză  NOS

Psihoza postpartum (sau psihoză puerperală ) este un termen care se referă la un grup de boli mintale

cu apariţia bruscă a simptomelor psihotice în urma naşterea copilului. In acest grup exista cel putin o

duzina de psihoze organice, care sunt descrise sub un alt titlu " ecologice pre-si postpartum

psihoze ". [ 1 ] relativ comune neecologice formă, încă răspândită în Europa, America de Nord şi în

întreaga lume, este uneori numit puerperală tulburarea bipolara, datorită legăturii sale strânse

cu maniaco-depresive (bipolare) tulburare ; [ 2 ] , dar unele dintre aceste mame au simptome atipice (a se

vedea mai jos), care intră sub incidenţa (rubrica polimorfe acută (cicloida) psihoză schizophreniform în

SUA). [ 3 ] manie puerperală a fost clar pentru prima dată descrisă de Osiander obstetrician german, în

1797, [ 4 ] şi o literatură de peste 2.000 de lucrări s-au acumulat de atunci. Aceste psihoze sunt endogene,

boli ereditare cu debut acut, desigur benigne episodic şi ca răspuns la starea de spirit-normalizarea şi

starea de spirit de stabilizare tratamente. Includerea de depresie postpartum severe, în conformitate

psihoza postpartum este controversat: multi medici ar permite acest lucru doar dacă depresia a fost

însoţită de trăsături psihotice (vezi mai jos).

Debutul este brusc, şi simptomele ajunge rapid un apogeu de severitate. Forme maniacale acute şi

polimorf aproape întotdeauna să înceapă în primele 14 de zile, dar psihoza depresivă poate

dezvolta ceva mai tîrziu.

Conţinut

 [ ascunde ]

1   Simptomele

2   Curs şi tratament

3   Cauze

4   cazuri celebre

o 4.1   Harriet Mordaunt

o 4.2   Melanie Blocker-Stokes

o 4.3   Andrea Yates

5   Statut juridic

6   A se vedea, de asemenea,

7   Referinţe

[ edit ]Simptome

Unii pacienţi au simptome tipice maniacale, cum ar fi euforie , hiperactivitatea, scăderea cerinţa de somn,

loquaciousness, zbor de idei , sociabilitate a crescut, dezinhibitie ,, violenţa iritabilitate si iluzii, care sunt,

de obicei, grandioase sau religioase de conţinut, pe ansamblu, aceste simptome sunt mai mult severă

decât la manie care apar în alte perioade, cu vorbire dezorganizată şi extrem de excitare extreme. Alţii au

depresie severă cu iluzii, halucinaţii verbale, mutism, stupoare sau leagăne tranzitorii în hipomanie. Unele

trece de la manie la depresie (sau invers) în cadrul aceluiaşi episod.Caracteristici atipice includ

nedumerire, confuzie, emotii precum frica extreme şi ecstasy, catatonia sau schimbările rapide de stare

mentală cu idei delirante tranzitorii; acestea sunt atât de surprinzător faptul că unii autori le-au privit ca o

boala distincte, specifice, dar acestea sunt trăsăturile definitorii ale acută polimorfa (cicloida) psihoze, şi

sunt văzute în alte contexte (de exemplu, psihoză menstruale) si la barbati.

[ edit ]de curs şi de tratament

Fara tratament, aceste psihoze poate dura mai multe luni, dar cu terapie moderna care rezolvă, de obicei,

în termen de câteva săptămâni. O mică minoritate să urmeze un model recurent, de obicei, legate de

ciclul menstrual. Mamele care suferă de un episod puerperale sunt de natură să maniaco-depresive sau

alte episoade acute polimorfic, dintre care unele au loc după alţi copii se nasc, unele în timpul sarcinii sau

după un avort, iar unele nu au legătură cu perioada fertilă. Recidive puerperale apar după cel puţin 20% a

livrărilor ulterioare, sau peste 50% în cazul în episoadele depresive sunt incluse. [ 5 ]

Hiperactivitate severă şi iluzii pot solicita tranquilization rapidă de către neuroleptice (antipsihotice)

medicamente, dar acestea ar trebui să fie utilizat cu prudenţă din cauza pericolului de reacţii adverse

severe, inclusiv sindrom neuroleptic malign. [ 6 ] Electro-convulsive (electrosocuri), tratamentul este foarte

eficient. [ 7 ] stabilizator de dispoziţie cu medicamente, cum ar fi litiu, de asemenea, sunt utile în

tratamentul şi, eventual, prevenirea episoadelor de la femeile cu risc ridicat (de exemplu, femeile care au

experimentat deja episoade maniacale sau puerperală). Locul de amplasare a tratamentului este de o

problemă: spitalizare este perturbator pentru familie, si este posibil pentru a trata cazurile moderat severe

la domiciliu, în cazul în care bolnavul poate menţine rolul ei ca o mamă şi construi relaţia ei cu nou-

născut. Acest lucru necesită prezenţa, non-stop, de adulţi competente (cum ar fi bunica copilului

materne), precum şi vizite frecvente de personal profesionist. [ 8 ] Dacă este necesară internarea în spital,

există avantaje în Conjoint mama şi copilul de admitere. Cu toate acestea, mai mulţi factori trebuie să fie

luate în considerare în planul de descărcare de gestiune ulterior pentru a asigura securitatea şi

dezvoltarea sănătoasă a copilului, atât şi mama acestuia. [ 9 ] Acest plan presupune de multe ori o

structură de echipă multidisciplinară de a urmări pe mama, copil, relaţia lor şi întreaga familie.

Sinuciderea este rară, şi infanticidul extrem de rare, in timpul acestor episoade. Aceasta are loc, aşa cum

este ilustrat de cazuri celebre rezumate mai jos. Infanticidul după naştere este, de obicei din cauza

depresiei postpartum profunde (filicidul melancolic), atunci când este însoţită adesea de sinucidere. [ 10 ]

[ modifică ]Cauze

Acestea sunt în întreaga lume tulburări. Incidenţa lor a fost măsurate cu grijă de către stat-of-the-art studii

epidemiologice, şi este oarecum mai puţin de 1 / 1, 000 livrari. [ 11 ] Acestea sunt mai frecvente la mamele

prima dată. După cum a recunoscut de Marce (1962), legătură într-menstruaţie, şi în special psihoză

menstrual , este un indiciu important în această cauză. [ 12 ] [ 13 ] Studiile genetice moleculare sugerează că

există un anumit factor ereditare. [ 14 ] Nu există dovezi de legătură pentru a cromozomului 16. [ 15 ]

[ edit ]cazuri celebre

[ edit ]Harriet Mordaunt

Articol principal: Harriet Mordaunt

Harriet Sarah, Lady Mordaunt (1848-1906) [ 16 ] ), fostă Harriet Moncreiffe, a fost scoţian sotia unui

englez baronet şi membru al Parlamentului , Sir Charles Mordaunt . Ea a fost pârât într-un caz de divorţ

senzational în care Prinţul de Wales (mai târziu regele Edward VII ) a fost implicat şi, după o petiţie

contra-a dus la o constatare de tulburări psihice. După un controversat proces de durată de şapte zile,

juriul a stabilit că Lady Mordaunt a fost suferă de " manie puerperale " [ 17 ] (şi anume psihoză post-

partum), în momentul în care citaţia a fost servit la ei şi că ea a fost în imposibilitatea de a instrui un

avocat în ea de apărare. Prin urmare, petiţia a soţului ei de divorţ a fost respinsă, în timp ce Lady

Mordaunt a fost angajat într-un azil. [ 18 ] , unde a petrecut restul de treizeci şi şase ani din viaţa ei.

[ edit ]Melanie Blocker-Stokes

Melanie Blocker-Stokes, de Chicago , IL, sa sinucis, sărind de la o clădire în 11 iunie 2001. În februarie

2001 ea a dat naştere la o fetiţă sănătoasă. În următoarele săptămâni naşterea fiicei ei, ea a dezvoltat

depresie severă, în care (4 săptămâni după naştere) sa oprit manca si a bea şi nu a mai putut înghiţi. Ea

a crezut că vecinii ei au închis toate blind-urile lor, deoarece ei credeau că ea a fost o mamă rea (o

depresiva psihoza postpartum). [ 19 ] Ea a fost şi în afară de spitale zona Chicago de mai multe ori pe o

perioadă de câteva luni. Moartea ei a condus la propunerea de Melanie Blocker-Stokes Cercetare

depresiei postpartum şi Actul Îngrijire (HR 846 şi S. 450), destinat să extindă cercetarea în stare. [ 20 ]

[ edit ]Andrea Yates

Articol principal: Andrea Yates

Andrea Yates metodic înecat ei 5 copii într-o cadă de baie în ea oraşului Clear

Lake , Houston , Texas, casa de la 20 iunie, 2001 . De sănătate mintală ei a început să se deterioreze cu

naşterea de fiecare dintre copiii ei, combinate cu alţi factori de stres externi. Ea a încercat să se sinucidă

de două ori şi a fost internat de două ori într-o instalaţie de psihiatrie în 1999, după livrarea-al patrulea

copil.Yates a fost avertizat de a avea copii nici mai mult, dar concepute aproximativ 7 saptamani mai

tarziu. 3 luni de la nasterea copilului ei a cincea şi la scurt timp după moartea tatălui ei, ea a început să

degenereze rapid. Ea a fost internat de două ori mai mult, şi în cele din urmă lansat cu ordinele de faptul

că ea nu ar trebui să fie lăsat singur. În timpul de o oră atunci când soţul ei au plecat la muncă şi de

mama ei-in-lege a fost programata sa soseasca, ea a ucis toţi cei cinci copii ai ei. Ea a fost, prin urmare,

angajat la un spital psihiatric de înaltă securitate. Cazul ei a atras o mare parte din atenţia mass-mediei,

în special la conceptul de următoarele boli psihice grave (şi, de asemenea, cauzate de) naştere. Unele

din această acoperire s-au dovedit a fi problematică, şi înşelătoare. De exemplu, Organizaţia Naţională a

Femeilor (ACUM) iniţial incorect notat pe site-ul lor că Yates a suferit de la

postpartum depresie . Feministele Individualist repede subliniat faptul că Yates a suferit de psihoza

postpartum, o tulburare mult mai serioasă şi mult mai puţin comune, şi că definiţia clinice de depresie

postpartum nu lista de pruncucidere, ca un simptom. [ 21 ] [ 22 ] Această interpretare greşită de boală Yates

" stigmatizată un număr mare de mame şi le-a făcut mai puţin probabil să apeleze la ajutor profesionist,

de teama de a fi văzut ca o ameninţare la adresa copiilor lor şi, în consecinţă fiind comise. ACUM revizuit

prompt declaraţia lor de a indica psihoza postpartum. [ 23 ] [ 24 ]

[ edit ]Statutul juridic

Mai multe naţiuni, inclusiv Canada, Marea Britanie, Australia şi Italia recunosc partum boli mintale posta

ca un factor de atenuare în cazurile în care mamele ucide copiii lor . [ 25 ] În Statele Unite, o astfel de

distincţie juridică nu este în prezent face. [ 25 ] Marea Britanie a a avut Infanticidul Actul din 1922.

În 2009, Texas legiuitorul Jessica Farrar a propus un proiect de lege, care ar recunoaşte psihoza

postpartum ca mijloc de apărare pentru mamele care ucid copiii lor. [ 26 ] În conformitate cu dispoziţiile

legislaţiei propuse, dacă juraţi ajuns la concluzia că o mamă este "hotărârea a fost afectată ca urmare a

efectele de a da naştere sau efectele de lactaţie în urma naşterii ", le-ar fi permis să-i convinge de

infracţiunea de pruncucidere, mai degrabă decât crima. [ 25 ] Pedeapsa maximă pentru pruncucidere ar fi

doi ani de închisoare. [ 25 ]

[ edit ]A se vedea, de asemenea,

Tulburări psihice de naştere

[ modifică ]Referinţe

1. ̂  Brockington IF (2006) Mischief Eileithyia lui. Psihoze ecologică a sarcinii, naşterii şi

postnatală. Bredenbury, Eyry de presă

2. ̂  Brockington IF (1996). Maternitatea şi Sănătate Mintală.Oxford, Oxford University Press,

Capitolul 4

3. ̂  Pfuhlmann B, G Stoeber, Franzek E, Beckmann H (1998) psihozele cicloida predomină în

tulburări psihice severe postpartum. Jurnalul de Tulburări afective 50: 125-134

4. ̂  Osiander FB (1797) Neue Denkwuerdigkeiten fuer Aerzte und Geburtshelfer. Rosenbusch,

Goettingen, volumul 1, paginile 52-128

5. ̂  Robertson MMA, Jones I, Haque S, Craddock N (1995) Riscul de recurenta puerperale şi non-

puerperale de boală în urma puerperale afectiv (post-partum) psihoză. Jurnalul Britanic de Psihiatrie 186:

258-259

6. ̂  Pornind de DK, Turnbull DJ, Grigorie RP, Stevens DJ (1989) Sindrom neuroleptic malign într-un

caz de psihoză puerperale.Jurnalul Britanic de Psihiatrie 155: 849-852

7. ̂  P Reed, Sermin N, Appleby L, Faragher B (1999) O comparaţie a răspunsului clinic la tratament

electrosocuri în psihoze puerperale şi non-puerperale. Jurnalul de Tulburări afective 54: 255-260

8. ̂  M Oates (1988) dezvoltarea unui sistem integrat de servicii orientate spre comunitate pentru boli

psihice severe post-natale. În R Kumar, IF Brockington (editori), Maternitatea şi boală mintală: cauzele şi

consecinţele. Londra, Wright, paginile 133-158

9. ̂  O Almeida, Merminod G, Schechter DS (2009). Mamele cu boli psihice severe şi nou-născuţii lor:

un model de spital pe baza de consultare perinatale. Jurnalul de la zero la-TREI: Centrul National pentru

sugari, copii mici, şi Familii, 29 (5), 40-46.

10. ̂  Brockington IF (1996) Maternitatea şi Sănătate Mintală.Oxford, Oxford University Press, Capitolul

8

11. ̂  Terp IM, Mortensen PB (1998) post-partum psihoze: diagnostic clinic şi riscul relativ de admitere

după fătare.Jurnalul Britanic de Psihiatrie 172: 521-526

12. ̂  Marce LV (1862) Traité Pratique des Mentales maladii. Paris, Martinet, pagina 146

13. ̂  Brockington IF (2008) Psihoză menstrual şi Procesul de Catamenial. Bredenbury, Eyry de presă

14. ̂  Jones I, Craddock N (2001) Familiarizarea de declanşare puerperale în tulburarea bipolară:

rezultatele unui studiu de familie. American Journal of Psychiatry 158: 913-917

15. ̂  Jones I, Hamshere M, JM Nagle, Bennett P, Orientul Mijlociu F, E verde, Heron J, Segurado R,

Lambert D (2007) psihoză afectivă bipolară puerperale: genomului la nivel de dovezi semnificative pentru

legătura la cromozomul 16. American Journal of Psychiatry 164: 1-6

16. ̂  http://thepeerage.com/p1358.htm # i13578

17. ̂  Souhami, op.cit.

18. ̂  Pall Mall Gazette , loc. cit.

19. ̂  http://www.melaniesbattle.org/story/html

20. ̂  Biroul de Analiza legislative şi politice. 2007. "Melanie Blocker-Stokes depresie postpartum Actul

de cercetare si asistenta medicala".http://olpa.od.nih.gov/legislation/108/pendinglegislation/postpartum.asp

21. ̂  McLellan, Faith (2 decembrie 2006). "sănătate mintală şi justiţie: cazul de Andrea Yates" . The

Lancet ( Amsterdam :Elsevier ) 368 (9551):. 1951-1954 doi : 10.1016/S0140-6736 (06) 69789 -

4 . PMID    17146865   . Adus de 2008-04-10 .

22. ̂  "(Killing copilul tau nu este listat ca un simptom sau rezultatul depresiei.)" , Wendy McElroy,

unirea în jurul valorii de un criminal Pat, ifeminist.com, 28 august 2001 articolul

23. ̂  "ACUM sună un semnal de alarmă cu privire la depresie postpartum, care conduce de lucru non-

mame la infanticid .... tendinţă în creştere la depresie postpartum forfetare în cu infanticid le-a făcut frică să

spună nimănui despre depresie lor. Ei nu au vrut să fi privit ca ameninţări la adresa copiilor lor, ei fiind

îngrijoraţi că comise depresie postpartum au fost demonizaţi, ei au fost mai putin probabil la riscul de a fi

stigmatizaţi de către caută ajutor ... ACUM ar trebui să se discute psihoza postpartum -. un relativ rare şi

mult mai grave tulburare - care include reacţii psihotice, cum ar fi halucinatii si iluzii ". ; Wendy McElroy,

unirea în jurul valorii de un criminal Pat, ifeminist.com, 28 august 2001 articolul

24. ̂  ACUM Preşedintele Kim Gandy, Tragedy concentrează atenţia pe psihoza postpartum, 06

septembrie 2001Declaratie ; (Modificat declaraţia făcută cu privire la o săptămână după ifeminist.com

subliniat ACUM eroare de identificare tulburare Yate ca "depresia postpartum" reflectă actualizare cu

accent pe cele mai rare şi pune în pericol copilul tulburări de psihoza postpartum.)

25. ^ un b c d "Atunci cand Infanticidul nu este crima"   . Adus de 2009-11-12 .

26. ̂  propuse Texas proiectul de lege Casa ar recunoaşte psihoza postpartum ca o apărare pentru

mame care ucid sugari

Tulburări psihice de naştereDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Această intrare se referă la complicaţii ale naşterii (de livrare, de muncă, naştere ), nu, cele din timpul

sarcinii sau postpartum perioada. Chiar si cu moderne de obstetrică şi controlul durerii , naştere este încă un

chin pentru mulţi. Unele femei se tem atât de mult ca acestea să evite căsătoria sau fertilă ( tocophobia ), iar

unele au o astfel de experienţă îngrozitoare pe care le suferă post-traumatic simptome de luni de zile, sau

pentru ai oferi cale de a plânge patologice. Ocazional femeile, care nu pot suporta starea de gravidă, va face

cereri de insistentă pentru livrare devreme. Pe de altă parte, de livrare poate avea loc fără durere, sau în timp

ce mama este inconştient. În timpul de livrare, şi imediat după aceea, dramatice complicaţii sunt observate

ocazional - acte de disperare , delir , comă ,furie sau reacţii neonaticide . Toate aceste complicatii sunt

explicate în detaliu în altă parte [ 1 ] . Ele vor fi acum pe scurt revizuită, la rândul său.

Conţinut

 [ ascunde ]

1   Tocophobia

2   Cereri pentru livrare timpurie

3   nedureroase şi inconştient forţei de muncă

4   Delirium in timpul travaliului

5   chinurile facerii furie

6   Actele de disperare

7   Neonaticide

8   stări patologice de spirit imediat după livrare

9   Frecvenţa acestor complicaţii

10   post-traumatic de stres (PTSD)

11   reacţii să faci o plângere

12   cazuri ilustrative

o 12.1   Un caz de comă inexplicabile în timpul travaliului

o 12.2   Un caz de delir în timpul travaliului

o 12.3   Un caz de furie chinurile facerii

o 12.4   Un caz de patologice plângându

13   A se vedea, de asemenea,

14   Referinte

[ edit ]Tocophobia

Cuvântul provine din limba greacă tokos , în sensul naşterii. Autorii devreme ca Ideler [ 2 ] a scris despre

această teamă, şi, în 1937, Binder [ 3 ] a atras atenţia asupra unui grup de femei care au căutatde sterilizare din

cauza tocophobia. În ultimii 40 de ani au existat o serie de articole publicate în principal

din Scandinavia . Tocophobia poate fi primar (înainte de primul copil se naste) sau secundar (de obicei, după

livrările extrem de traumatice). Opţionale cezariana este o soluţie, dar psihoterapia poate ajuta, de asemenea,

aceste femei sa nasca vaginal   [   4   ]  .

[ modifică ]Cereri pentru livrare timpurie

Femeile insarcinate hărţuiţi ocazional obstetrician , din nou şi din nou, cerând o intervenţie imediată (cum ar fi

cezariana), chiar dacă aceasta pune în pericol sănătatea sau de supravieţuire a copilului.Alte femei pot

induce sângerare , simula ruperea membranelor , sau manipula instrumente pretinde a fi în muncă

(obstetrică tulburare nefiresc ).

[ edit ]forţei de muncă Pedepsitor şi inconştient

Fenomenul a forţei de muncă fără durere este bine cunoscut. Este folosit pentru a fi crezut că acest lucru a

avut loc numai la femeile nebuni (cum ar fi cele cu catatonie ). Dar se poate întâmpla şi în somn [ 5 ] sau

activităţile normale în timpul zilei [ 6 ] . Femeile pot da naştere fără să ştie, nu numai atunci când anesteziaţi ,

dar, de asemenea, atunci când profund beat. Cea mai frecventă cauză de livrare este

inconştient eclampsie (debut brusc de epileptic   convulsii  ), dar orice cauza medicală a comă poate avea acest

efect. În câteva cazuri, stupor sau comă nu are nici o explicaţie, ca şi în pacientul rezumate mai jos [ 7 ] .

[ edit ]Delirium în timpul travaliului

Înainte de a anestezice au fost introduse, a fost recunoscut faptul că o femeie în travaliu severe, ar putea

deveni brusc confuz . Acest tulburarea cunostintei a durat câteva minute sau câteva ore. De obicei, mama

recuperate de îndată ce copilul a fost livrat, dar confuzie ar putea continua în perioada puerperală . Un

exemplu este rezumat mai jos [ 8 ] . Această formă de delir a fost frecventă în secolul al 19-lea, dar au devenit

rare în spital livrări.

[ edit ]furie chinurile facerii

În extremitatea de ei durere , o femeie poate pierde controlul şi a lovit afară. Nu au fost cazuri de o mamă, care

coboară să profite de copil şi de lansare-l, sau de a ataca chiar nou-născutului . O mamă ucis copilul, în

prezenţa unui moaşă   [   9   ]  - a se vedea mai jos. Aceasta este, probabil, un factor în violenţa unor neonaticides,

atunci când copilul este decapitat , înjunghiat de mai multe ori, sau capul zdrobit. În unele cazuri, violenta a

avut loc în timpul delir. Acest lucru este important pentru medico-legale practică, pentru că, într-o livrare

clandestin, ar fi imposibil să ştiu dacă este sau nu furie a fost parte a unui mai larg tulburare cognitivă .

[ edit ]Acte de disperare

La femeile cu care se confruntă cu moartea în timpul muncii obstrucţionat , panică sau disperare le poate

stimula să ia măsuri corective disperate. Femeile au scos copilul cu propriile mâini. Există mai multe descrieri

de auto-Operaţie cezariană [ 10 ] şi aproximativ douăzeci de cazuri de tentativa sau sinucidere .

[ edit ]Neonaticide

Articol principal: neonaticide

Aceasta este o formă de pruncucidere în care nou-nascutul este ucis . Definiţia este "în primele 24 de ore", dar

aceasta se întâmplă de obicei imediat după naştere. Ea poate fi numită "neonaticide penală" pentru ao distinge

de "neonaticide obişnuite", o practică utilizată în anumite culturi, la anumite momente pentru a limita

populaţiei. Neonaticide penală este, de obicei, comise de o mamă care şi-a ascuns sarcina ei, şi se confruntă

cu dizgraţie şi ruină. Desi sarcina este nedorită , crima nu este de obicei planificat. Autorii sunt extrem de

deranjat, dar nu "bolnav psihic". Starea de spirit a acestor femei tinere, în lor de durere,

disperare, epuizare pericol şi singuratic, testa definiţia de nebunie . Cele mai multe atacuri asupra nou-

nascutului sugerează panica, cateva, care implicătraumatism cranian sau de junghi, depune mărturie la ură şi

furie. Neonaticide pot apărea în timpul delir. În Europa şi America de Nord, este folosit pentru a fi o

importantă de sănătate publică problemă.Frecvenţa sa a diminuat aproape la zero, dar acest lucru nu poate fi

adevărat în alte părţi ale lumii.

[ edit ]stări patologice de spirit imediat după livrare

După o astfel de calvar, pot exista epuizare, lesin si soc . Delirium poate începe după naştere, iar cazuri

ocazionale de stupoare, au fost raportate. Aceste stări postpartum timpurii au o importanţă medico-legale,

deoarece copilul are nevoie adesea de resuscitare , şi se pot sufoca în mucus sau sânge . Acestea sunt

relevante pentru "infanticid prin neglijenţă ".

[ edit ]Frecvenţa acestor complicaţii

În ţările cu state-of-the-art obstetrică, aceste complicatii sunt rare. Dar în ţările mai sărace, cu mare rata

natalităţii , aceasta este comun pentru femei de a naste fara nici un ajutor profesionist - cu nici obstetrician şi

nici nu moaşă în prezenţă - şi fără anestezice. Aceste mame, şi alţii care dau naştere în secret ascuns după o

sarcină, sunt încă în pericol de aceste manifestări severe.

[ edit ]post-traumatic de stres (PTSD)

Postpartum PTSD a fost descris pentru prima data in 1978 [ 11 ] . De atunci, peste 60 de lucrari au fost

publicate. După excesiv de munca dureroase, sau cei cu o pierdere tulburătoare a controlului, teama

de nasterea unui copil mort sau a unor complicaţii care necesită de urgenţă secţiunea cezariana, unele mame

suferă de coşmaruri , şi imagini intruzive şi amintirile (" flashback-uri "), similare cu cele care apar după alte

experienţe cumplite. Ele pot dura luni de zile [ 12 ] . Unii evita sarcina în continuare (secundar tocophobia), şi cei

care devin din nou însărcinată pot experimenta o revenire a simptomelor, în special în ultimul trimestru de

sarcina . Rata de până la 5,9% din livrarile au fost raportate [ 13 ] . Există unele dovezi că la

începutul consilierea reduce aceste simptome. Simptome Enduring necesită tratament specific psihologic.

[ edit ]reacţii să faci o plângere

O altă reacţie la o experienţă de muncă severă este patologică plange. Aceste femei se plâng cu amărăciune

despre percepute proasta , sau alte evenimente nefericite (a se vedea exemplul de mai jos). Rumegarea furiei

şi răzbunător fanteziile pot continua timp de săptămâni sau luni, interferează cu ingrijirea copiilor. Această

tulburare poate fi tratat printr-o abordare psihoterapeutic care distrage de la mama ei plângerilor, şi

consolidează productiv centrată pe copil activitate.

[ edit ]cazuri ilustrative

[ edit ]Un caz de comă inexplicabile în timpul travaliului

O femeie de 26 de ani a fost in travaliu pentru a doua oară. La scurt timp după ce apele rupt, ea a pus ambele

maini pe capul ei şi a atras genunchi ridicat în sus, menţinând această poziţie nemişcat pentru ultima jumătate

de oră de la naştere. Ea a fost mut, cu ochii fixaţi pe un punct. Ea a reacţionat nici la întrebări, nici pin-prick, şi

a clipit numai atunci când ei cornee a fost atins. O oră după naştere ea a trezit brusc şi se uită în jurul valorii de

dezorientaţi, părând a nu înţelege unde a fost. Când a spus ea a fost mama a unui baiat sanatos, sa uitat

neincrezator si a spus, "Cum poate fi?"Având în vedere copilul ei, a spus ea, "Dumnezeu Doctore! Ce un lucru

ciudat sa se intample! Ştiam nimic despre asta".

[ edit ]Un caz de delir în timpul travaliului

O femeie de 20 de ani a fost în primul ei de muncă. După ce apele rupt, durerile au devenit atât de puternic

încât ea ţipă şi urlă ca un animal, a devenit cianotic , se aruncă despre si a pledat pentru medicina de a ucide

ei. Dintr-o data sa uitat la ea cu ochii mirat şi nu mai ştia unde a fost - nu ştia ea a fost forţei de muncă şi nu au

recunoscut medicul. Ea trebuie să meargă acasă - mama ei a fost ea de asteptare. După o doză de morfină ,

ea a pierdut cunoştinţa, iar copilul a fost livrat. Când sa trezit, ea a întrebat ce a fost plans, si de ce burta ei a

devenit atât de mici. Ea a avut simţit nimic şi nu ar crede copilul ei s-au născut.

[ edit ]Un caz de furie chinurile facerii

O femeie 40 de ani cu experienţă dureri, cum ar furtunoasă în timpul naşterii ei în primul rând că întreg corpul

ei tremura. Aşa cum a fost capul care trece prin vagin , ea a dat moaşa din drum, a rupt copilul din canalul de

nastere , si a zdrobit-l pe picior de pat, omorand-o instantaneu.

[ edit ]Un caz de patologice plângându

O tânără femeie limba engleză a fost căsătorit cu un francez. După naşterea primului lor copil (o fiică), soţul ei

a dat-o Gisèle numele, în timp ce mama a vrut să apel Ştefania ei. El a fost de acord imediat la această

schimbare, dar că nu a rezolvat problema. Acordarea copilul numele greşit ruinase căsătoria lor şi, într-adevăr,

viaţa mamei ansamblu. Psihiatrul ia dat un jurnal în care să înregistreze principalele evenimente ale zilei, în

special Stephanie de progrese, şi experienţele sale în căutarea după ei. Acesta a fost numit "carte fericit". La

fiecare sesiune a ascultat plângerile sale amar despre ultraj soţului ei şi apoi a cerut pentru a vedea "carte

fericit". Treptat reclamantă reacţie stins.

[ edit ]A se vedea, de asemenea,

Depresia postpartum

Psihoza postpartum

[ modifică ]Referinţe

1. ̂  Brockington IF (2006), Mischief Eileithyia lui: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală. Bredenbury, Eyry de presă, capitolul 3.

2. ̂  Ideler KW (1856) Über den Wahnsinn der Schwangeren. Charité-Annalen 7: 28-47.

3. ̂  H Binder (1937) Psychiatrische Untersuchungen über die der Folgen operativen Sterilisierung der

Frau durch Tubenresektion partielle. Schweizer Archiv für neurologie und Psychiatrie 40: 1-49.

4. ̂  Nerum H, L Halvorsen, Sørile T, Øian P (2006) cererea maternă pentru cezariana din cauza fricii

de nastere: poate fi schimbat prin criză, orientată spre consiliere? Naşterii 33: 221-228.

5. ̂  Schulze (1845) rare Cas d'durerile facerii pandantiv la Durée du sommeil. Annales d'Igiena 33:

216 numai.

6. ̂  Collet MJ (1904) durerile facerii spontané Rapide. Acestea, la Paris.

7. ̂  Van Rooy (1908) Een geval van bewusteloosheid tijdens de Baring. Verslag van Het

behaandelde în Vergarderomgem de VAM Januari la Mei 1908, der Nederlandsche Gynaecologische

Vereeniging te Amsterdam uşa Catharine van Tussenbroek. Nederlander Tijdschrift voor Verloskunde en

Gynaecologie 18: 284-287.

8. ̂  Sarwey, rezumate prin coborî din automobil H (1896) Über Bewusstlosigkeit während Geburt

der. Inaugurală-Disertatie, Tübingen.

9. ̂  Albert, de Euerdorf (1850) Wut der Gebärenden und Wöchnerinnen. Medizinisches

Correspondenzblatt Bayerischer Ärzte11: 737-738.

10. ̂  Moseley B (1787) Un tratat cu privire la bolile tropicale şi asupra climei din Indiile de

Vest. Londra, Cadell, paginile 62-63.

11. ̂  Bydlowski M, Raoul-Duval A (1978) Un avatar psychique méconnu de la puerperalité: la névrose

traumatique mesaj obstétricale. Perspective Psychiatriques 4: 321-328.

12. ̂  Söderquist J, Wijma B, Wijma K (2006) Cursul longitudinală a stres post-traumatic dupa

nastere. Jurnalul de Psychosomatic Obstetrica si Ginecologie 27: 113-119.

13. ̂  Adewuya AO, Ologun YA, Ibigbami OS (2006) post-traumatic de stres după naştere la femeile

nigerian: factori de risc şi prevalenţa. Jurnalul britanic de Obstetrica si Ginecologie 113: 284-288.

Post-nataleDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

  (Redirecţionat de la postpartum )

Postnatale ( latină pentru "dupa nastere", de la posta care înseamnă "după" şi Natalis sensul cuvântului "de

naştere") este perioada începe imediat după naşterea unui copil şi de prelungire pentru aproximativ şase

săptămâni. Un alt termen ar fi perioada de dupa nastere , care se referă la mama (postnatale întrucât se

referă la copil). Mai putin frecvent utilizat este postnatal .

Punct de vedere biologic , este perioada de după naştere, un timp în care corpul mamei,

inclusiv hormonul nivelurile şi uter dimensiuni, se întoarce la condiţiile de prepregnancy. Lochia este post-

partum de descărcare de gestiune vaginale, care conţin sânge, mucus, si tesutul placentar.

În literatura de specialitate termenul este de obicei prescurtată a P X . Aşa că "zi P5 " ar trebui să fie citit ca "a

cincea zi după naştere". Acest lucru nu trebuie să fie confundată cu nomenclatura medicale care

utilizează GP să stea pentru numărul de sarcină şi rezultatul de sarcină.

Conţinut

 [ ascunde ]

1   La nou-nascuti

2   perioada postpartum la mamele

o 2.1   fizice

o 2.2   psihologice

3   Culturi

o 3.1   În Asia de Est

o 3.2   În Grecia

o 3.3   În India

o 3.4   În Pakistan

4   A se vedea, de asemenea,

5   Referinţe

6   Legături externe

[ edit ]La nou-nascuti

Articol principal: Infant

La intrarea sa în lumea de aer-respiraţie, fără nutriţie şi oxigenare din cordonul ombilical, nou-nascutul trebuie

să înceapă să se adapteze la viata din afara uterului. Începe, de asemenea, ei / lui de adaptare la viata

extrauterina , de tranziţie cele mai semnificative fiziologice până la moarte .

[ edit ]perioada postpartum la mamele

O femeie în lumea occidentală, care este cu livrare într-un spital nu poate părăsi spitalul în cel mai scurt ca ea

este stabil medical şi alege să plece, care poate fi la fel de devreme ca o postpartum câteva ore, dacă media

de livrare vaginale spontane (SVD) este 1-2 zile, iar media cezariana şedere post-natale este de 3-4 zile. În

acest timp, mama este monitorizat pentru sângerare , intestinului şivezicii urinare funcţia, şi de îngrijire

copil. Sugari 's de sănătate este, de asemenea, monitorizată. [ 1 ]

[ edit ]Fizica

Mai multe informaţii: Sexul dupa sarcina

Mama este evaluat pentru lacrimi , şi este suturat , dacă este necesar. De asemenea, ea poate suferi

de constipaţie sau hemoroizi , ambele de care ar fi gestionat. Vezicii urinare este, de asemenea, evaluat

pentru infecţie , de retenţie şi orice probleme în muşchi .

Accentul major al postpartum grijă este de a asigura faptul că mama este sănătoasă şi capabil de a avea grija

de nou-născutului, echipat cu toate informaţiile de care are nevoie cu privire la alăptare ,sănătatea

reproducerii şi contracepţie , şi ajustarea viaţa iminentă.

Unele afecţiuni medicale pot să apară în perioada de dupa nastere, cum ar fi sindromul

Sheehan şi cardiomiopatie peripartum .

În unele cazuri, această ajustare nu se face cu uşurinţă, şi femeile pot suferi de depresie postpartum , tulburari

de stres posttraumatic sau chiar psihoze puerperale .

[ edit ]Psihologice

Depistarea precoce si tratamentul adecvat este necesar. Aproximativ 25% - 85% din femeile postpartum vor

experimenta "blues" pentru câteva zile. Între 7% - 17% pot manifesta depresie clinică, cu un risc mai mare în

rândul femeilor cu un istoric de depresie clinica. Rareori, la 1 din 1.000 de cazuri, femeile experimenteaza un

episod psihotic, din nou, cu un risc mai mare în rândul femeilor cu cele pre-existente boli mintale. În ciuda mitul

răspândirea largă de implicare hormonale, studiile repetate nu au legătură cu schimbările hormonale

postpartum simptome psihologice. Mai degrabă, acestea sunt simptome ale unei boli pre-existente mental,

exacerbată de oboseală, modificări în program şi alte stres comune parentale. [ 2 ]

Peste 1 din 100 de femei dezvolta tulburari de stres posttraumatic în urma naşterea copilului, mai mulţi suferă

de unul sau mai multe dintre simptomele. PTSD poate să apară după complicaţii severe în timpul de livrare,

dar caracteristicile de personalitate şi a bolilor psihiatrice anterioare a fost de asemenea asociat cu apariţia

simptomelor de stres posttraumatic.

Psihoza postpartum (de asemenea, cunoscut sub numele de psihoza puerperală ), este o formă mai severă de

boli psihice decât depresia postpartum, cu o indicence de aproximativ 0,2%.

[ edit ]Culturi

[ edit ]În Asia de Est

In unele din Asia de Est culturi, cum ar fi China şi Vietnam , există un obicei tradiţional al

postpartum naştere cunoscut în limba engleză ca a face luni sau şedinţei de luni ( Mandarin Zuo yuèzi坐月

子). Naştere în mod tradiţional dureaza 30 de zile. [ 3 ] În mod similar, femeile din Japonia practică

frecvent ansei , sau linişte şi pace, pentru o perioadă de timp după ce a dat naştere, în scopul de

recuperare. Această tradiţie combina alimentele prescris, cu un număr de restricţii privind activităţile

considerate a fi dăunătoare. Se crede, în multe societăţi est-asiatice că acest obicei ajuta la vindecarea rănilor

la perineu , de a promova contracţia uterului , şi să promoveze alăptarea . [ 4 ] [ 5 ] [ 6 ]

[ edit ]În Grecia

În mod tradiţional, mamele greacă ar petrece 40 zile se limiteze la domiciliu cu copilul lor dupa nastere. La

sfârşitul celor 40 de zile ( sarántisma , sau "fortying"), copilul a fost luat simbolic la biserică pentru prima dată,

în cazul în care mama a cerut o binecuvântare specială privind încheierea de perioada puerperală ei. Există o

serie de teorii moderne, care caută să justifice această practică tradiţională, inclusiv punctele slabe ale

sistemelor de sugari imunitar , stabilirea neîngrădită a alăptării , şi nevoie de timp lipirea între părinte şi copil.

[ edit ]În India

In cultura hindusa, puerperală a fost considerat în mod tradiţional pe o perioadă de relativă impuritate

( asaucham ), ca urmare a proceselor de naştere, şi o perioadă de detenţie de 10 zile (cunoscut sub numele

de purudu ) a fost recomandat pentru mama. În această perioadă, ea a fost scutită de la treburile casnice

obişnuite şi ritualurilor religioase. Tatăl a fost purificat printr-o baie rituală după vizitarea mama în detenţie. În

cazul unui fat mort, perioada de impuritate pentru ambii părinţi a fost de 24 de ore. [ 7 ]

[ edit ]În Pakistan

Mamele sunt în mod tradiţional necesare pentru a petrece o perioadă de 40 de zile în arest după naşterea

copilului ei. În această perioadă, ea de obicei stă departe de activităţile menajere şi se presupune a avea o

perioadă de odihnă şi de reabilitare prin intermediul unor dieta de energie. [ necesită citare ]

[ edit ]A se vedea, de asemenea,

Alaptatul la san

Naştere

Doula

Epiziotomiei

Pentru sugari

Obstetric

concediului pentru creşterea copilului

Pre-şi perinatale psihologie

Febră puerperală

Pelvina brâu durere

Descărcarea de gestiune postnatale timpurii spital

Depresia postpartum

[ modifică ]Referinţe

1. ̂  "Cu Femei, Moaselor Experienţe: de la munca în schimburi la continuitatea asistentei , Vernon

David, Colegiul australian al Moaşelor, Canberra, 2007 ISBN 9780975167458 , P17F

2. ̂  Dobson, V.; Vanzari B. (2000). "The Science of Pruncuciderea şi boli mintale". Psihologie, Politici

Publice şi Legea 6 (4): 1098-1112. doi : 10.1037/1076-8971.6.4.1098 .

3. ̂  Efectul consumului de alcool asupra caracteristicilor alăptarea maternă, în timpul "face-luna-"

ritual

4. ̂  Ayuvedic postpartum Vindecarea sfaturi utile

5. ̂  dieta ayurvedice pentru de-subliniind mame postpartum

6. ̂  Foods Lactogenic şi ierburi

7. ̂  GHID PENTRU impuritate RITUAL - Ce să facă la intersecţii de naştere şi de moarte

[ modifică ]Legături externe

Ingrijirea nou-născuţi

eMedicine: postnatală normale şi anormale

Pacient din Marea Britanie: Care postnatala (postnatală)

Postpartum sociale de sensibilizare

Instrumentul pentru Discovery Health de Planificare postpartum  vă ghidează prin misterele de

maternitate şi copilărie de la naştere până la 12 săptămâni.

Sarcina & nastere

NHS Choices la nastere pana la cinci Planificator  : postnatala post-traumatic de stres

Există mai multe forme distincte de psihoză, care încep în timpul sarcinii (prepartum) sau după livrare

(postpartum). În Europa şi America de Nord, doar unul - acuta bipolara sau psihoza postpartum polimorfa

( psihoza postpartum ) - este frecvent întâlnită. Dar, în trecut, aproximativ un sfert din psihozelor după

naştere au fost "organice". [ 1 ] Aceasta înseamnă că o tulburare mintală severă, de obicei sub forma de

delir, se dezvolta ca o complicatie a unei boli somatice. [ 2 ] ecologice psihoze de fertil va fi acum

rezumate, incepand cu două văzut în timpul sarcinii, urmată de cel puţin zece, după care începe

livrarea. Cei care apar in timpul de livrare în sine vor fi descrise la o intrare separată pe Wikipedia

tulburări psihiatrice de naştere.

Conţinut

 [ arată ]

Coreea de psihoză

Coree Sydenham are o serie de complicaţii psihiatrice - schimba caracterul, depresie, sindromul

Tourette, [ 3 ] halucinaţii hypnogogic, [ 4 ] defect state si psihoza acută. [ 5 ] Coreea de gravidarum este o

varianta severa, iar majoritatea pacienţilor au o formă sau alta din aceste modificări psihice. În trecut,

această formă de coree a fost din cauza infectiilor cu streptococ, care acum sunt, de obicei, controlate de

antibiotice. Dar încă mai apare ca un rezultat de lupus sistemic sau anti-fosfolipide sindroame. Cu toate

acestea, psihoze coree sunt foarte rare, cu cazuri prepartum doar aproximativ 50 raportate în literatura de

specialitate. Ocazional se pot sparge după livrare, sau după o întrerupere de sarcină. [ 6 ]

Wernicke-Korsakoff psihoza

Un tulburări psihice severe a fost descris de Wernicke [ 7 ] şi Korsakoff. [ 8 ] sa caracteristica cea mai

izbitoare este pierderea de memorie, care poate fi permanentă. Cauza este vitamina B 1 (tiamina) deficit,

de obicei găsite în alcoolici severe. Aceasta poate duce, de asemenea, de la vărsături pernicioase ale

sarcinii (hyperemesis gravidarum). Peste 125 de cazuri au fost raportate în literatura de specialitate lume

şi, deşi tratamentul tiamina a fost disponibil din 1936, [ 9 ] aceste cazuri continuă să apară în ţările cu

servicii medicale avansate, din cauza rehidratare fără suplimente de vitamine. Un număr redus de

pacienţi au dezvoltat simptome după moartea fătului, încetarea avort spontan, de sarcină sau de livrare.

Eclamptic psihoză

Eclampsie este erupţia bruscă de convulsii într-o femeie gravidă, de obicei în jurul valorii de momentul

livrării. Este complicaţie tardivă a pre-eclamptic toxemia (care este, triada de edem, hipertensiune

arterială şi albuminurie). În cazuri fatale, există leziuni arteriale în multe organe, inclusiv

creierul. Eclampsie este cea mai frecventă cauză de livrare inconştient. Delir apare la aproximativ 5% din

cazuri.Despre 240 de cazuri referitoare au fost raportate în literatura de specialitate lume. [ 10 ] Aceasta

afectează în special mamele prima dată. Convulsiile pot începe înainte, în timpul sau după muncă, dar

debutul a psihozei este aproape întotdeauna postpartum. Delir Eclamptic poate avea loc fără

convulsii. [ 11 ] Există adesea un interval între convulsii (sau comă) şi psihoză, un gol care a depăşit,

ocazional, 4 zile. Durata este clasic scurt - una sau două săptămâni, dar un curs prelungit (două luni sau

mai mult) a fost observată. Recurenta după o altă sarcină este necunoscut. După amnezie de recuperare,

şi, uneori, pierderi de memorie retrograde poate să apară, precum şi alte leziuni cerebrale permanente,

cum ar fi disfazie, hemiplegie sau orbire.

Infecţioasă delir

Postpartum delir infecţios a fost descris de Hipocrat [ 12 ] : 8 / 17 cazuri de sex feminin, în prima şi a treia

cărţi de suferit de pe urma epidemiilor postpartum sau post-avort sepsis, toate complicate de delir. În

Europa şi America de Nord de temelie a spitalelor de maternitate mitropolit, împreună cu livrările

instrumentale şi practica de necropsies participa, a condus la epidemii de febră puerperală streptococ,

care rezultă din ratele mortalităţii materne până la 10%. Vârful a fost de aproximativ 1870, după care

antisepsis şi asepsia treptat, le-a adus sub control. Aceste infecţii severe au fost adesea complicate de

delir, dar nu a fost până la avansurile nosologică de Chaslin [ 13 ] şi Bonhöffer [ 14 ] că acestea ar putea fi

distins de alte cauze de psihoza postpartum. Delir infecţios aproape niciodată începe în timpul sarcinii, si

incepe de obicei in prima saptamana postpartum. Debutul de sepsis şi delir sunt strâns legate, şi cursul

paralele infecţie, deşi aproximativ 20% dintre pacienţi recupera de la infectie, dar dezvolta state cronica

confuzionale. Recidivele după o altă sarcină sunt rare.

Cerebral tromboză venoasă

Femeile puerperale sunt susceptibile de a tromboză, tromboflebită în special de la picior si venele

pelvine. Trombii aseptice pot forma, de asemenea, în sinusurile venoase durale şi / sau venele cerebrale

se varsă în ele. Cei mai mulţi pacienţi se prezintă cu dureri de cap, vărsături, convulsii şi semne focale,

cum ar fi hemiplegie sau disfazie, dar o minoritate de cazuri au o prezentare de psihiatrie. [ 15 ] Incidenţa

este de aproximativ 10/10, 000 de naşteri în Europa şi America de Nord, [ 16 ] , dar mult mai mare în India,

în cazul în care seria de mari au fost colectate. [ 17 ]

Alte tulburări vasculare

Ocluzia arterială poate fi cauza trombilor, fragmente amniotic sau embolism aerian. Angiopatiei cerebral

postpartum este un spasm arterială tranzitorie a arterelor de calibru mediu cerebrale, a fost descris

pentru prima data la cocaină şi amfetamine dependente, dar poate complica, de asemenea, cornul şi

bromocriptina prescris pentru a inhiba lactatia. Hemoragie subarahnoidiană poate apărea după avort

spontan sau naşterea copilului. Anesteziei epidurale poate, în cazul în care dura este perforat, duce la

scurgeri de hematom subdural şi LCR. [ 18 ] Toate acestea se pot prezenta ocazional cu simptome

psihice. [ 19 ]

Epilepsie

Femeile cu antecedente de epilepsie pe tot parcursul vieţii sunt, de asemenea, susceptibile de a psihoze

în timpul travaliului în perioada puerperală. Femeile dezvolta ocazional epilepsie pentru prima dată în

ceea ce priveşte prima sarcină, şi episoade psihotice au fost descrise. [ 20 ]

Etanol de retragere

Alcoolul retragere state (delirium tremens) sunt recunoscute în dependente a căror aport a fost întreruptă

de traume sau interventii chirurgicale. Acest lucru poate apărea după naşterea copilului.

Hipopituitarism

Pituitary necroză următorul text hemoragie post-partum (sindromul Sheehan lui), duce la eşec şi atrofia

gonade, adrenale si tiroidiene. Psihoze cronice pot surveni mulţi ani mai târziu, pe baza myxoedema,

hipoglicemie sau criză Addisonian. Dar aceşti pacienţi pot dezvolta, de asemenea, psihoze acute si

recurente, chiar încă din perioada puerperală. [ 21 ]

Intoxicaţie cu apă

Hiponatremie (ceea ce duce la delir), pot complica tratamentul oxitocina, de obicei, atunci când este

administrat pentru a induce un avort. [ 22 ]

Hiperamoniemie

Erori innascute ale ciclului ureei Krebs-Henseleit duce la hiperamoniemie. În transportatorii şi

heterozygotes, encefalopatie se poate dezvolta în timpul sarcinii sau în perioada puerperală. Cazuri au

fost descrise în fosfat sintetaza carbamoil 1, argino-succinat de sintetazei şi ornitina deficit de carbamoil

transferaza. [ 23 ] Aceasta este forma de psihoza postpartum cel mai recent descrise. [ 24 ]

Cauzele accidentale

Toate cauzele de mai sus au o anumită conexiune cu fertilă. Dar bolile care nu au o astfel de conexiune

poate duce la psihoza postpartum accidental, de exemplu neurosifilis, encefalita, meningita, boli tiroidiene

sau boli cardiace ischemice. [ 25 ]

Importanţa acestor psihozelor organice

Cu mare imbunatatire in obstetrica de îngrijire, complicaţii severe ale sarcinii si la nastere au devenit

rare. Există, totuşi, un mare contrast între Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi alte câteva ţări

cu asistenţă medicală avansate, şi restul lumii. Cele mai bogate naţiuni produc doar 10 milioane de copii

in fiecare an, dintr-un total de 135 de milioane de euro. Ei au o rată a mortalităţii materne (RUR) de 6-

20/100, 000. Unele naţiuni mai sărace, cu rate ridicate de natalitate au o MMR mai mult de 100 de ori mai

mare, [ 26 ] şi, probabil, o prevalenţă corespunzătoare a morbidităţii severe. De exemplu, în Africa

Subsahariană, douăzeci şi unu naţiuni, cu o rată a natalităţii totală de peste 14 milioane, au un MMR>

1000 / 100.000. Doar o minoritate a livrărilor în Africa sub-sahariană şi Asia de Sud sunt asistate de

personal calificat (medici, asistente medicale sau moaşe). [ 27 ] În Dar es Salaam, majoritatea psihozelor

postpartum sunt ecologice. [ 28 ] În Africa, India şi Asia de Sud-Est, şi America Latină, aceste tulburari

organice pot fi în continuare la fel de important cum au fost a lungul istoriei umane.

Referinte

1. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 323-325.

2. ̂  Lishman WA (1997) ecologică Psihiatrie, ediţia a 3. Oxford, Blackwell.

3. ̂  Sandras CMS, Bourgignon H (1860) Traité Pratique des Nerveuses maladii. Paris, Germer-

Baillière, paginile 397-411.

4. ̂  Marce LV (1860) L'État mintale dans la chorée. Memoires de l'Académie de médecine 24: 30-38.

5. ̂  Breton A (1893) mintală État dans la chorée. Acestea, Paris, nr. 124.

6. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 1-23.

7. ̂  Wernicke C (1881) Lehrbuch der Gehirnkrankheiten für Äezte und Studirende, volumul 2. Kassel

şi Berlin, Fischer, paginile 229-242.

8. ̂  Korsakow SS (1887) Über eine besonderer Formă psychischer Störung. Archiv für Psychiatrie21:

671-704.

9. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 23-49.

10. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 117-177.

11. ̂  Donkin AS (1863) cu privire la relaţia dintre patologice albuminuriei şi manie

puerperale.Edinburgh Medical Journal 8: 994-1004.

12. ̂  Hippocrates (a 5-lea î.Hr.) Epidemiile, volumul 1, şi Aforisme, volumul 4, în ediţia tradus de WHS

Jones (1931). Londra, Heineman.

13. ̂  Chaslin P (1895) Confuzie mentale primitive, Stupidité, Démence aiguë, Stupeur primitiv. Paris,

Harmattan.

14. ̂  Bonhöffer K (1910) Die symptomatischen Psychosen im Gefolge von und akuten Infektionen

inneren Erkrankungen. Leipzig şi Viena, Deutlicke.

15. ̂  RM Kalbag, AL Woolf (1967) trombozei venoase cerebrală, cu referire specială la Tromboza

aseptică primar. Oxford, Oxford University Press.

16. ̂  Lanska DJ, Kryscio RJ (2000) Factorii de risc pentru peripartum si postpartum trombozei

venoase intracraniene şi accident vascular cerebral. Stroke 31: 1274-1282.

17. ̂  Srinavasan K (1988) puerperale venoasa cerebrala si tromboza arterială. Seminare în Neurologie

8:222-225.

18. ̂  Jack TM (1982) post-partum hematom subdural intracraniene. O posibilă complicaţie de

anestezie epidurala analgezie. British Medical Journal 285: 972 numai.

19. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 239-267.

20. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 271-275.

21. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 279-286.

22. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 287-288.

23. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 289-293.

24. ̂  Yamada N, M Fukui, Ishii K, Shibata H, H Okabe, Ohomiya H, Matsunobu A, M Nishizima 1980)

Un caz de hypercitrullinemia forma adulţi cu tulburări constiinta si hypertransaminasenemia marcat după

livrare. Nihon Shokakibyo Gakkae Zasshi 77: 1655-1660.

25. ̂  Brockington IF (2006) Eileithyia lui Mischief: psihoze organică a sarcinii, naşterii şi

postnatală.Bredenbury, Eyry de presă, paginile 301-319.

26. ̂  Hill K, AbouZahr C, Wardlaw T (2001) estimările referitoare la mortalitatea maternă pentru anul

1995. Buletinul Organizatiei Mondiale a Sanatatii 79: 182-192.

27. ̂  AbouZahr C, Wardlaw T (2001) Mortalitatea maternă, la sfârşitul deceniului. Buletinul sau

Organizatia Mondiala a Sanatatii 79: 561-573.

28. ̂  Ndosi NK, Mtawali ML, 2002) natura psihozelor puerperale la Muhimbili Spitalul National: sale

fizice de co-morbiditate, asociat principal obstetrică şi de factorii sociali. African Jurnalul de Sănătate a

Reproducerii 6: 41-49.

American Psychiatric Association (1987) «Diagnostic and statistical manual of mental disorders»

(3rd ed., rev.). Washington. DC: APA.

American Psychiatric Association (1994) «Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders»

(4th ed.) (DSM-IV). Washington, DC: APA.

American Psychiatric Association «Diagnostic and statistical manual of mental disorders, Fourth

Edition, Text Revision: DSM-IV-TR» — Washington, DC: American Psychiatric Publishing, Inc., 

     

Depresia post-partumAutor: Ingrid Schiffer, psihoterapeut, Timişoara

Majoritatea persoanelor pot experimenta pe parcursul vieţii unele stări depresive care apar firesc ca urmare a pierderilor, doliului, despărţirii etc. Deşi în continuare există controverse semnificative între cercetători şi practicieni legate de definirea şi clasificarea tulburărilor dispoziţiei, se remarcă totuşi şi elemente de consens. Astfel, există acordul asupra existenţei unei distincţii între tulburarea bipolară şi cea unipolară. Termenul de bipolar se referă la acel tip de boală afectivă în care mania apare împreună cu depresia, iar cel de unipolar vizează doar depresia sau ceea ce astăzi se înţelege prin tulburare depresivă majoră. Distincţia endogen-reactiv se

referă la faptul că boala este determinată fie de factori biologici, fie de factori psihosociali. Distincţia psihotic-nevrotic se bazează mai mult pe severitatea simptomelor. Termenul psihotic este folosit pentru tulburările depresive extrem de grave caracterizate prin iluzii şi halucinaţii, iar cel de nevrotic pentru tulburările depresive fără asemenea caracteristici. Dihotomia primar-secundar a introdus cronologia drept criteriu de diagnostic. Tulburarea depresivă secundară apare împreună cu o boală psihică non-afectivă sau cu o boală medicală invalidantă sau ameninţătoare pentru viaţă. Vorbim despre tulburare depresivă atunci când ea nu se asociază unei probleme psihiatrice anterioare sau unei boli medicale. 

ClasificareCercetătorii şcolii din St. Louis (Feighner şi colab., 1972) introduc criteriile de diagnostic ale depresiei primare. Ei propun trei grupe de criterii: A. Grupul A constă în dispoziţie disforică descrisă adesea chiar de subiect ca: deprimare, tristeţe, disperare, iritabilitate, stări de anxietate, îngrijorare, descurajare. B. Grupul B prezintă o listă de 8 simptome de înaltă relevanţă pentru diagnosticul de depresie. Cel puţin 5 dintre simptomele următoare sunt necesare pentru depresie „certă” şi 4 pentru depresia „probabilă”: 1. apetit scăzut sau pierderea în greutate (cu 1 kg pe săptămână sau 4, 5 kg sau mai mult într-un an fără dietă) 2. perturbare a somnului (insomnie sau hipersomnie) 3. pierderea energiei, oboseală 4. schimbări in psihomotricitate care includ agitaţie (subiectul nu poate sta liniştit, se mişcă, îşi frânge mâinile etc.) sau lentoare (încetinirea vorbirii, a mişcărilor, a gândirii) 5. pierderea interesului pentru activităţi uzuale sau scăderea apetitului sexual 6. sentimentul de autoreproş, de vină sau devalorizare (poate fi delirant) . Subiectul interpretează greşit cursul evenimentelor cotidiene, punându-le pe seama defectelor personale. 7. plângeri de diminuare a abilităţii de gândire sau concentrare 8. gânduri recurente de moarte sau suicid, inclusiv dorinţa de moarte Durata bolii este de cel puţin o lună, în absenţa unor condiţii psihiatrice preexistente (schizofrenie, nevroză anxioasă, nevroză obsesiv-compulsivă, isterie, personalitate antisocială, deviaţii sexuale, retardare mintală etc.) C. Grupul C care serveşte la excluderea cazurilor secundare. Pacienţii cu boli care ameninţă viaţa sau implică incapacitate, dacă acestea preced sau sunt concomitente cu depresia, nu pot primi diagnosticul de depresie primară. 

Majoritatea cercetărilor asupra depresiei pornesc de la premisa că tulburarea ar avea legătură cu o anumită categorie de evenimente de viaţă, reunite sub numele de evenimente de pierdere (doliu, divorţ, separare) sau evenimente ameninţătoare sau nedorite. Cercetările mai recente iau în considerare şi evenimentele „pozitive” cu rol în declanşarea tulburării depresive. 

Tulburările emoţionale postnatalePentru majoritatea femeilor, aducerea unui copil pe lume este una din cele mai frumoase experienţe ale vieţii lor. Totuşi, acest eveniment de viaţă poate determina o stare de spirit de tristeţe, melancolie sau chiar nefericire. Conform studiilor, depresia post-partum este trăită de 20 până la 30% din femeile care nasc. Aproximativ 5% dintre femei se simt încă depresive după un an de la data naşterii copilului. Cu toate acestea există puţine lucrări de specialitate consacrate depresiei postnatale. Tulburările emoţionale postnatale sunt împărţite în literatura de specialitate în trei categorii distincte: - “Baby blues” 

- Depresia post-partum - Psihoza post-partum 

Baby bluesFenomenul cunoscut sub numele de “Baby blues” este cea mai uşoară formă de depresie postnatală, însă ea apare foarte frecvent, afectând mai mult de 50% dintre femeile care nasc pentru prima oară (primipare) . Cercetătorii au raportat o incidenţă de până la 70%. Tulburarea survine de regulă la câteva zile după naştere, iar simptomele pot fi clasificate în două categorii: - simptome pozitive: satisfacţie, sentiment de responsabilitate, senzaţia unei datorii împlinite, valorizare de sine. - simptome negative, mai mult sau mai puţin mascate: iritabilitate, senzaţia de neputinţă, anxietate, depresie, crize de plâns incontrolabil, tulburări ale apetitului, labilitate emoţională. Deoarece există o presiune socio-culturală care îi impune tinerei mame să-şi interzică exprimarea gândurilor negative, ea acuză de obicei alte simptome, cum ar fi oboseală sau cefalee. În majoritatea cazurilor, simptomele sunt de scurtă durată, prelungindu-se rareori mai mult de două săptămâni. Intensitatea maximă este atinsă în preajma celei de-a cincea zi. Această reacţie este atât de frecventă, aparent benignă şi reversibilă, încât în majoritatea cazurilor ea trece neobservată şi, în general, nu este considerată ca fiind o boală care necesită tratament. Există tendinţa de a o banaliza. Reprezentările sociale legate de maternitate sunt obligatoriu pozitive. Ideea că tânăra mamă ar putea fi deprimată pare de neconceput. În realitate însă, maternitatea provoacă deseori ambivalenţă: pe de o parte, ea este asociată unei mari bucurii, pe de altă parte, unei şi mai mari responsabilităţi. De multe ori, naşterea este trăită ca o separare dramatică. Copilul se desprinde din pântece, iar senzaţia de bine şi de plenitudine anterioară naşterii nu mai poate exista. Vorbim atunci despre un “doliu al sarcinii”. Deasemenea, fenomenul “Baby blues” este pus în relaţie cu o feminitate sau maternitate pe care femeia nu şi-a asumat-o pe deplin sau cu reactivarea unor vechi angoase sau conflicte nerezolvate din prima copilărie. Femeia se întreabă cu nelinişte ce mamă va fi. Totuşi, unii cercetători acordă acestei nelinişti din perioada post-partum un sens pozitiv: prin slăbiciunea resimţită, tânăra mamă se simte foarte aproape de sugarul ei, fenomen care favorizează un ataşament precoce şi de calitate între mamă şi bebeluş. În unele cazuri însă, tulburarea post-partum blues evoluează spre depresia postnatală. 

Depresia post-partumDepresia care survine la câteva săptămâni după naştere se numeşte depresie post-partum. Ea este mai severă decât “Baby blues” şi afectează viaţa şi activitatea cotidiană a femeii. Depresia post-partum poate să apară după aducerea pe lume a oricărui copil, nu numai la prima naştere. Primele manifestări ale acestui tip de depresie apar în a treia săptămână post-partum şi se intensifică în săptămânile 7 sau 8. Aproximativ 5% dintre femei se simt încă depresive după un an de la data naşterii copilului. In cazul unei depresii post-partum severe, simptomele sunt identice unei depresii grave. Cele mai comune simptome şi acuze sunt oboseala, lipsa energiei, tulburările de somn, iritabilitate, lipsa de concentrare, dispoziţia depresivă, perioade de plâns, simptome de anxietate şi depersonalizare. Sentimentul de vinovăţie este adesea legat de autoreproşul de a nu face faţă rolului matern. Semnele depresiei materne post-partum sunt deseori mascate de modificările psihologice şi fiziologice de după naştere. Tânăra mamă nu cunoaşte nici ea perioada post-partum şi îi atribuie autentice semne depresive, crezându-le fireşti. Îi va fi greu să-şi dea seama că suferă o depresie. Şi daca ar face-o, ar risca să fie “condamnată” de rude şi anturaj. Tocmai din această cauză, majoritatea femeilor cu depresii post-partum nu cer ajutor şi nu primesc un tratament adecvat. Depresia post-partum afectează în mod negativ atât mama cât şi nou-născutul, deoarece compromite stabilirea unei bune relaţii între cei doi şi împiedică dezvoltarea psihologică şi generală a copilului. Din păcate, chiar dacă depresia post-partum este mai frecventă chiar decât naşterea prematură, ea nu beneficiază de aceeaşi atenţie din partea studiilor medicale recente. Ca şi în cazul depresiilor grave, este importantă recunoaşterea precoce a simptomelor şi obţinerea unui ajutor de specialitate. Tratamentul depresiei post-partum este medicamentos, psihoterapeutic sau ambele. Conform studiilor, incidenţa tulburărilor nonpsihotice care necesită internarea este mai scăzută imediat după naştere, dar se înregistrează o incidenţă maximă în al doilea an de viaţă a copilului. 

Psihoza post-partumPsihoza post-partum este o tulburare relativ rară, ea nu survine decât într-un caz sau două din 1000 de naşteri. Totodată, ea este mult mai gravă decât primele două forme de depresie şi necesită tratament şi evaluare psihiatrică. Simptomele psihozei apar în primele trei luni de la naştere şi constau în: stări de confuzie şi dezorientare, incoerenţă, agitaţie psihomotorie, schimbări bruşte de dispoziţie, sentimente de deznădejde şi culpabilitate, pierderea contactului cu realitatea, halucinaţii şi delir. Halucinaţiile vizuale sunt cele mai des întâlnite. Psihoza post-partum necesită ajutor medical de urgenţă. Agravarea stării poate duce chiar la suicid. Deasemenea este prezent riscul de autovătămare sau de a răni pe altcineva. Factori etiologici 1. Factori biologici şi obstetricali Schimbările hormonale contribuie, conform studiilor, la creşterea incidenţei depresiei printre femei, însă multe femei sunt vulnerabile şi după naşterea copilului. Mamele cel mai puţin depresive sunt cele care au cele mai apropiate nivele hormonale de normal. Până acum nu s-a putut demonstra o asociere între prezenţa depresiei postnatale şi caracteristici obstetricale sau complicaţii ale naşterii. Tulburările depresive sunt asociate mai degrabă cu importanţa experienţelor subiective legate de sarcină sau naştere. Studiile de specialitate arată că incidenţa depresiei este de două ori mai mare la femeile care alăptează în exclusivitate decât la cele care alăptează doar parţial. De asemenea, mamele care iau pilule contraceptive sunt mai depresive decât cele care nu le iau. 2. Factori familiali Existenţa depresivă postnatală este corelată cu dificultăţi maritale şi familiale. Conflictele maritale, lipsa suportului din partea soţului şi dificultăţi în comunicare au un rol important în declanşarea unui episod depresiv. 3. Factori sociali Nu s-au putut demonstra asocieri clare între apariţia depresiilor postnatale şi statutul socio-economic. Totuşi, se ştie că evenimentele de viaţă severe, problemele gospodăreşti sau financiare fac o femeie vulnerabilă. Suportul social este un factor protector. 4. Factori psihodinamici Relaţiile perturbate cu părinţii sunt corelate cu depresiile postnatale. Sugarul o face pe mamă să-şi retrăiască propriile conflicte de ataşament şi dezvoltare. Depresia rezultă din incapacitatea de a rezolva vechile conflicte, pe care bebeluşul le readuce în actualitate. De asemenea, o rejectare inconştientă a maternităţii sporeşte riscul unor depresii postnatale ulterioare. 5. Relaţia cu alte boli psihice O problemă psihiatrică deja existentă pare să faciliteze apariţia unei depresii postnatale. Alţi cercetători însă nu au găsit o asemenea asociaţie. Dimpotrivă, mamele depresive au fost descrise ca neavând perturbări psihologice în timpul sarcinii. În concluzie, se cunosc încă foarte puţine referitor la această varietate de depresie. Se cunosc puţine despre consecinţele pentru viaţa familială şi consecinţele de lungă durată pentru relaţia mamă-copil. Etiologia, tratamentul şi prognosticul sunt încă subiecte de dezbatere. Psihoterapia este cel mai adesea prima formă de tratament recomandată în depresia post-partum. 

Bibliografie Barbier, D. (2005) . Ieşirea din depresie. Bucureşti: Editura Trei. Filimon, L. (2002) . Experienţa depresivă: perspective socio-culturale. Cluj-Napoca: Editura Dacia. Vraşti, R., Eisemann, M. (1996) . Depresii – Noi perspective. Bucureşti: Editura All.

DepresiaBy licentasidizertatie

Depresia este o problemă de sănătate publică majoră care ne afecteazǎ, într-o mǎsurǎ

mai mare sau mai micǎ, pe toţi, cel puţin o datǎ în viaţǎ. Ea ocupǎ locul doi pe lista

celor mai întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşitǎ doar de hipertensiunea arterialǎ.

Se estimeazǎ cǎ cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintǎ la medic suferǎ de

depresie. Din nefericire, majoritatea cazurilor rǎmân nerezolvate.Constituind o

problemǎ majorǎ de sǎnǎtate publicǎ, aceastǎ durere moralǎ, psihicǎ este deosebit de

intensǎ, asociindu-se în general cu anxietatea. Pacientul depresiv trǎieşte cu impresia

de neputinţǎ, de inutilitate, de fatalitate disperatǎ, de culpabilitate şi adesea tinde sǎ se

autodeprecieze şi de asemenea pot apǎrea gândurile de suicid ce pot fi finalizate.

Depresia este un fenomen rǎspândit pe întreaga planetǎ şi de aceea mulţi oameni de

ştiinţǎ au fost şi sunt preocupaţi de studiul acesteia. În literatura de specialitate

depresia este definitǎ ca fiind  o „maladie mentalǎ caracterizatǎ printr-o modificare

profundǎ a stǎrii timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi

încetinirii psihomotorii” (J. Postel, p.178). Aceastǎ  stare de dispoziţie poate fi

determinatǎ de diverse cauze (atât biologice, cât şi psihologice), cele mai frecvente

fiind: tulburǎri la nivelul neurotransmiţǎtorilor, travaliul doliului, lipsa afecţiunii în

copilǎrie, eşecul profesional, viaţa de cuplu nesatisfăcǎtoare sau lipsa unei relaţii de

cuplu, absenţa unui suport social, tulburǎri depresive sau alcoolism în familie, lipsa

stimei de sine pe o perioadǎ lungǎ de timp, etc. Toate acestea conduc la un

comportament dezadaptativ (neglijarea aspectului fizic, lipsa interesului şi a

sentimentului plǎcerii, slabǎ capacitate de concentrare, indecizie, autocriticǎ, tendinţǎ

de retragere, culpabilitate, tulburarea somnului), implicit la degradarea personalitǎţii.

Conceptul de depresie este întâlnit într-o varietate de domenii cum ar fi: psihiatrie,

farmacologie, neurofiziologie, fiziopatologie, psihanalizǎ, teoria cognitiv-

comportamentalǎ. Deoarece aceastǎ lucrare trateazǎ tema ameliorǎrii depresiei prin

metoda terapiei, relatez punctele de vedere ale psihanaliştilor şi cognitiv-

comportamentaliştilor cu privire la tulburarea de dispoziţie.

Pentru psihanalişti depresia poate fi comparatǎ cu travaliul doliului care nu se

realizeazǎ, Eul se identificǎ cu  „obiectul pierdut”, luând pe seama sa sentimentele

ambivalente (cel de dragoste şi mai ales de urǎ) faţǎ de obiect. S. Freud în “Doliu şi

melancolie” (1915) spune cǎ „umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest

caz judecat de o instanţǎ specialǎ ca un obiect abandonat. În felul acesta, pierderea

obiectului se transformǎ într-o pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu şi persoana

iubitǎ se transformǎ într-o sciziune între critica Eului si Eul modificat prin identificare”.

Astfel, depresivul trebuie sǎ înfrunte o pierdere imaginarǎ şi îşi adreseazǎ sieşi

agresivitatea şi reproşurile destinate în mod firesc obiectului pierdut.

Cognitiviştii G. A. Kelly si A. T. Beck înţeleg depresia ca fiind o perturbare a proceselor

cognitive (stilistic, semantic şi logic) spunând cǎ acestea sunt inadecvate şi afecteazǎ

trei domenii: Eul, lumea exterioarǎ şi viitorul, care, la rândul lor perturbǎ

reprezentǎrile legate de ele. Celor trei procese cognitive le corespund erori

particulare: inferenţe arbitrare (eliminǎ explicaţiile plauzibile), abstracţii selective

(concentreazǎ atenţia asupra unui detaliu luat din afara contextului), generalizǎri

abuzive, supra sau subestimǎri  şi denumiri inadecvate. Pacientul trebuie sǎ îşi

corecteze concepţiile eronate, distorsiunile şi ipotezele dezadaptative cu scopul de a

corecta viziunea inadecvatǎ a evenimentelor şi a Eului.

Fiecare din aceste abordǎri contribuie la eficienţa tratamentului pacientului depresiv,

şi în funcţie de acesta trebuie aleasǎ metoda propice pentru vindecarea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2. Simptome în episodul depresiv

 

Simptomul este o manifestare, tulburare funcţionalǎ sau senzaţia anormalǎ resimţite de

o fiinţǎ  care pot indica prezenţa unei boli. Dispoziţia depresivǎ reprezintă o schimbare

calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ constatabilǎ în cea mai mare parte a zilei,

aproape în fiecare zi. Aceasta este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin

observaţia celor din jur.

Simptomele relevante în identificarea depresiei sunt:

-          dispoziţie caracterizatǎ de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare,

supǎrare  la care se mai pot adǎuga plângeri de lipsa sentimentelor, de stǎri de

anxietate. Aceastǎ dispoziţie poate fi relatatǎ de subiect sau observatǎ din expresia

facialǎ sau din conduitǎ. Unii indivizi acuzǎ dureri somatice, mai mult decât sentimente

de tristeţe, descriu sau manifestǎ creşterea instabilităţii (furie persistentǎ, tendinţǎ de

a rǎspunde cu mânie, de a-i blama pe alţii, de a exagera frustrǎrile);

-          pierderea interesului sau a plǎcerii este un simptom des întâlnit în episodul

depresiv. Acesta se manifestǎ prin dezinteresul faţǎ de activitǎţile anterior plǎcute,

retragerea socialǎ sau neglijarea profesiei, dar şi printr-o reducere a nivelelor

intereselor sau dorinţelor sexuale;

-          schimbǎri în sfera apetitului; unii afirmǎ cǎ trebuie sǎ depunǎ efort pentru a

mânca, alţii dimpotrivǎ, descriu o creştere semnificativǎ a poftei de mâncare şi chiar o

direcţionare spre anumite alimente (de exemplu dulciuri);

-          perturbǎri ale somnului care pot lua forma insomniei sau a hipersomniei.

Insomnia iniţialǎ se manifestǎ prin trezire în timpul nopţii şi dificultǎţi în reluarea

somnului, care poate fi urmatǎ de o insomnie terminalǎ când individul se trezeşte mult

prea devreme şi nu poate adormi. Hipersomnia se manifestǎ prin episoade prelungite

de somn noaptea sau ziua;

-          schimbǎri în psihomotricitate care includ stǎri de agitaţie (subiectul nu poate sta

liniştit, se mişcǎ, se plimbǎ, îşi frǎmântǎ mâinile, îşi freacǎ sau îşi scarpinǎ pielea sau

hainele) sau retardare (încetinirea vorbirii, mişcǎrilor). Agitaţia sau retardul

psihomotor trebuie sǎ fie destul de severe deoarece numai astfel pot fi observate de cei

din jur;

-          diminuarea energiei, obosealǎ. Acestea sunt simptome frecvent întâlnite,

subiectul preluând o stare de epuizare fǎrǎ sǎ fi depus un efort fizic major. Cele mai

mici sarcini par sǎ solicite efort substanţial, adesea se resimte o diminuare a eficienţei

rezolvǎrii sarcinilor;

-          sentimente de culpabilitate şi de devalorizare. Pot cuprinde evaluǎri negative

nerealiste ale unor preocupǎri legate de valoarea sau vinovǎţia personalǎ sau în

meditaţii pe seama unor eşecuri minore din trecut. Subiecţii interpreteazǎ greşit

(negativ) orice eveniment, punându-l pe seama defectelor personale care nu sunt

întotdeauna reale; sunt exagerat de responsabili şi se culpabilizeazǎ pentru orice se

întâmplǎ. Se autoblameazǎ pentru existenţa bolii, pentru eşecul intervenit în domeniile

social, personal sau/şi profesional;

-          slǎbirea abilitǎţii de gândire, concentrare sau decizie şi dificultǎţi de atenţie.

Intelectualii sunt cei mai afectaţi de acest simptom, ei neputând funcţiona adecvat, la

fel şi copiii cǎrora le pot scade performanţele şcolare pe fondul unei slabe concentrǎri.

Vârstnicii sunt cel mai adesea afectaţi de dificultǎţi de memorie;

-          gânduri despre moarte, ideaţie suicidarǎ, încerǎri de sinucidere. Asemenea

gânduri pornesc de la credinţa cǎ celorlalţi le-ar fi mai bine dacǎ subiectul în cauzǎ ar fi

mort, ajungându-se la planuri de suicid sau chiar la tentative. Totuşi motivaţia

suicidului poate include dorinţa individului de a renunţa, de a se da bǎtut în faţa

obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune capǎt unei dureri emoţionale

intense perceputǎ ca fiind fǎrǎ ieşire.

Persoanele depresive se prezintǎ adesea cu lamentaţii, iritabilitate, anxietate, fobie,

meditaţie obsesivǎ, îngrijorare excesivǎ în legǎturǎ cu sǎnǎtatea fizicǎ, unii dintre ei

având atacuri de panicǎ, dificultǎţi în relaţiile intime şi în funcţionarea socialǎ. Acestea

din urma pot fi probleme maritale, educaţionale, ocupaţionale, probleme legate de

abuzul de alcool sau alte substanţe sau de creşterea apelurilor la serviciile medicale.

Simptomatologia depresiei este utilǎ pentru clasificarea, evaluarea şi diagnosticarea

sa.

 

1.3. Clasificarea şi diagnosticarea depresiei

Depresia nu-şi asumǎ o formǎ universalǎ, deşi aspectele somatice sunt generale. Existǎ

clasificǎri ale depresiei încǎ din medicina veche greacǎ, din anul 400 î.H., când

Hipocrate a descris „melancolia” ca asociere a unor condiţii sau simptome cum ar fi

tristeţea, aversiunea faţǎ de mâncare, tulburǎri ale somnului, iritabilitate, agitaţie,

tabloul apropiindu-se de criteriul modern al identificǎrii depresiei majore. Câteva

secole mai târziu Aretaeus din Cappedocia observǎ asocierea dintre manie si

melancolie, sugerând cǎ mania reprezintǎ stadiul final al melancoliei. În timp, termenii

depresie, melancolie şi manie şi-au schimbat total semnificaţia pentru a descrie cu o

cât mai mare precizie fenomenele psihopatologice.

Cel care dezvoltǎ primul model de boalǎ bazat pe observaţii şi descrieri exhaustive şi

organizate este Kraepelin spre sfârşitul secolului XX. El a segregat bolile psihice prin

accentuarea caracteristicilor specifice psihozei maniaco-depresive în raport cu

demenţa precoce: dezvoltare episodicǎ, prognozǎ mai benignǎ şi o istorie familialǎ.

Sistemele moderne de clasificare şi diagnostic pentru tulburǎrile depresive s-au

dezvoltat mai ales pe baza psihiatriei franceze, germane şi engleze de la sfârşitul

secolului XIX şi începutul secolului XX.

Primele clasificǎri contemporane încep cu dualismul cercetare-practicǎ. Deşi existǎ

controverse semnificative între practicieni si cercetǎtori legate de definirea şi

clasificarea depresiei, se remarcǎ totuşi şi elemente comune cum ar fi acordul asupra

existenţei unei distincţii între tulburarea unipolarǎ şi cea bipolarǎ, acordul asupra

trǎsǎturii comune a tulburǎrii dispoziţiei referitoare la anormalitatea acesteia în raport

cu funcţionarea anterioarǎ a subiectului. De fapt, controversele dintre cercetǎtori şi

practicieni sunt legate de identificarea celei mai bune modalitǎţi de separare a

subtipurilor din acest grup eterogen.

Tulburarea depresivǎ a fost clasificatǎ de cele mai multe ori dihotomic, în urmǎtoarele

subtipuri: uşoarǎ / severă; cronicǎ / episodicǎ; nevroticǎ / psihoticǎ; endogenǎ / reactivǎ;

primarǎ / secundarǎ; bipolarǎ / unipolarǎ; cu agitatie psihomotorie / cu retard

psihomotor; biologicǎ / caracterologicǎ; familialǎ / spectrum. Deşi pot avea unele

elemente similare, nu poate exista echivalenţǎ, întrucât fiecare subtip (grup)

accentueazǎ aspectele determinate de tulburarea depresivǎ. În continuare voi

exemplifica (trata) cele mai frecvent intâlnite clasificǎri dihotomice.

Depresie endogenǎ – depresie reactivǎ

Depresia endogenǎ are mai multe accepţiuni (înţelesuri) incluzând depresiile care sunt

biologice în etiologie, rǎspund la tratament biologic, apar la pacienţi care nu prezintǎ

tulburǎri de personalitate, pun în evidenţǎ un anumit model de simptomatologie.

Depresia reactivǎ se deosebeşte de cea endogenǎ prin faptul cǎ este determinatǎ de

factori psihosociali, este precedatǎ de evenimente stresante, este lipsitǎ de factori

biologici în determinare. Distincţia endogen-reactiv presupune cǎ etiologia depresiei

este ori biologicǎ, ori psihosocialǎ, accentueazǎ dualismul minte-corp neadecvat şi

nespecific tulburǎrii depresive.

Depresie nevroticǎ-depresie psihoticǎ

Termenii nevrotic-psihotic au fost traduşi mult timp uşor, respectiv grav sau endogen

echivalent pentru psihotic, reactiv sinonim pentru nevrotic. Cu timpul, termenul

psihotic a fost folosit pentru depresia extrem de gravǎ caracterizatǎ de iluzii şi

halucinaţii, iar cel de nevrotic pentru tulburǎri depresive fǎrǎ aceste caracteristici. Ele

sunt greu de descris datoritǎ polimorfismului tabloului clinic, asocierii simptomelor

depresive cu manifestǎri obsesive, isterice, agresive sau astenice.

Depresie primarǎ-depresie secundarǎ

Conform opiniilor autorilor care au elaborat aceastǎ clasificare, un pacient cu

tulburare depresivǎ primarǎ este acela care anterior diagnosticului index a fost sǎnǎtos

sau a avut episoade afective (depresive sau maniacale). Tulburarea depresivǎ

secundarǎ apare la o persoanǎ care anterior a suferit de o boalǎ mintalǎ non-afectivǎ,

sau la o persoanǎ care suferǎ de o boalǎ somaticǎ invalidantǎ sau ameninţǎtoare de

viaţǎ. Esenţa deosebirii primar / secundar în tulburǎrile depresive o reprezintǎ

cronologia, introducându-se astfel un criteriu longitudinal în diagnostic. Dihotomia

primar-secundar se bazeazǎ pe ideea cǎ depresiile se diferenţiazǎ prin etiologie,

pattern familial, curs şi rǎspuns la tratament dupǎ cum ele apar singular sau urmeazǎ

bolii. Aceastǎ clasificare a fost supusǎ unor critici legate în special de dificultatea

stabilirii diagnosticului numai pe baza cronologiei.

Depresia unipolarǎ-depresia bipolarǎ

Termenul unipolar/monopolar se referǎ la acest tip de tulburare afectivǎ care vizeazǎ

doar depresia (ceea ce astǎzi se înţelege prin tulburare depresivǎ majorǎ), iar cel de

bipolar se referǎ la cel de boalǎ afectivǎ în care mania apare împreunǎ cu depresia.

Existenţa unei astfel de distincţii a fost probatǎ de numeroase cercetǎri cu indicatori

genetici, biochimici, farmacologici, ceea ce a determinat o largǎ şi rapidǎ acceptare.

Dacǎ depresia bipolarǎ este mai bine definitǎ, cea unipolarǎ, incluzând mai multe

tulburǎri şi subtipuri apare ca o categorie rezidualǎ ce reuneşte tot ceea ce nu intrǎ în

prima. Distincţia unipolar-bipolar este punctul de plecare al unei clasificǎri ierarhice cu

care opereazǎ majoritatea deoarece reprezintǎ unul din punctele cheie ale consensului

cercetǎtorilor şi practicienilor referitoare la subtipurile tulburǎrii de dispoziţie.

Tulburǎrile bipolare sunt împǎrţite dupǎ criteriul severitǎţii în tulburare bipolarǎ I,

respectiv II şi tulburare ciclotimicǎ. Tulburǎrile unipolare sunt divizate în primare şi

secundare în funcţie de existenţa în antecedente a unui diagnostic psihiatric. Cea

primarǎ poate fi divizatǎ la rândul ei în endogenǎ sau exogenǎ, iar cea secundarǎ poate

fi clasificatǎ în tulburare temporarǎ în grup (dacǎ pacienţii prezintǎ nivele înalte de

internalizǎri) şi în tulburare temporarǎ în clasificarea grupului, dacǎ pacienţii prezintǎ

un nivel redus al internabilitǎţii în antecedente (Andreasen, 1983, apud L. Filimon,

p.18).

D.S.M.-IV publicat în 1994 este o elaborare ce reprezintǎ rezultatul unei munci

colective de duratǎ care deschide noi cǎi de cercetare şi noi provocǎri pentru practicǎ.

Aici se regǎsesc clasificarea depresiei şi criterii de diagnostic ale diferitelor tipuri de

tulburǎri de dispoziţie. Se înfǎptuieşte obiectivul descripţiei simptomelor relevat atât

longitudinal, cât şi intersecţional, aceasta fiind consideratǎ caracteristica cea mai

importantǎ a ultimelor sisteme de clasificare şi diagnostic, nelǎsând loc interpretǎrilor

subiective. De asemenea, sunt respinse modelele teoretice sau etiologice, ceea ce

permite utilizarea lor de cǎtre toţi cercetǎtorii şi practicienii, indiferent de orientare.

Factorii etiologici sunt luaţi în considerare numai pentru tulburǎri mintale cu substrat

organic şi pentru tulburǎrile de adaptare (reacţii la stresorii psihosociali), deoarece

întrunesc acordul general. Modelele teoretice biologice, psihanalitice,

comportamentale, psihosociale, etc. care accentueazǎ o explicaţie teoreticǎ, intrând

astfel în conflict unele cu altele nu sunt luate în consideraţie. De aici atributul de

ateoretic, aplicat noului sistem de clasificare şi dechidere largǎ datoritǎ descrierii

obiective a tulburǎrilor mintale. Se descriu detaliat în termeni concreţi şi condiţii de

clasificare caracteristice relevante pentru diagnozǎ (simptome, pattern

comportamental, baze sociale, aspecte culturale, evoluţia tulburǎrii şi severitate. Sunt

de asemena riguros precizate caracteristicile clinice obligatorii şi succesiunea lor

pentru stabilirea diagnosticului, precum şi caracteristicile incompatibile cu

diagnosticul. Depǎşirea sistemelor tradiţionale de clasificare orientate mai mult pe

modelele ierahice în care diferitele simptome trebuiau subsumate unei singure

diagnoze se realizeazǎ pe baza diagnozei multiple în tulburǎrile mintale.

Anormalitatea fundamentalǎ în tulburǎrile de dispoziţie este consideratǎ schimbarea

dispoziţiei şi afectului care sunt dominate în cazul tulurǎrii depresive de tristeţe,

mâhnire. Schimbarea poate include iritabilitate, apatie, amnezie însoţitǎ în general de

schimbǎri în nivelul de ansamblu al activitǎţilor.

O „depresie clinicǎ” sau tulburare de dispoziţie este o boalǎ sau un sindrom care

datoritǎ calitǎţii şi persistenţei semnelor simptomelor este prezentǎ în fiecare zi, în cea

mai mare parte a zilei, cel puţin douǎ sǎptǎmâni. Calitatea simptomelor este diferitǎ,

pot exista tulburǎri în reglǎrile somatice, comportamentale, cognitive sau emoţionale,

iar prezenţa simptomelor genereazǎ disfuncţionalitaţi psihosociale semnificative.

Aceste tulburǎri reprezintǎ conţinutul episodului depresiv major care este categorizat

separat de tulburarea depresivǎ majorǎ, diagnosticul cu tulburare depresivǎ majorǎ

aplicându-se pacienţilor cu unu-douǎ episoade depresive anterioare.

Tulburarea depresivǎ majorǎ trebuie sǎ se întemieze si pe alterarea funcţionǎrii în plan

social sau ocupaţional şi pe distres.

Tulburǎrile depresive imprecis definite (atipice) cuprind tulburarea disforicǎ

premenstrualǎ, tulburarea depresivǎ minorǎ, tulburarea depresivǎ de scurtǎ duratǎ, dar

repetatǎ şi tulburarea depresivǎ postpsihoticǎ din schizofrenie. Tulburarea de dispoziţie

include tulburǎrile de dispoziţie datorate stǎrii generale a sǎnǎtǎţii, tulburǎrile de

dispoziţie datorate unor substanţe, respectiv tulburǎrile de dispoziţie atipice.

Formele unipolare ale tulburǎrii de dispoziţie primarǎ sunt împǎrţite în trei categorii:

tulburare depresivǎ majorǎ, tulburare distimicǎ şi tulburare depresivǎ nespecificǎ.

 

 

Episodul depresiv major

Caracteristica principalǎ a episodului depresiv major este cǎ timp de cel puţin douǎ

sǎptǎmâni este prezentǎ dispoziţia depresivǎ şi/sau pierderea interesului, a plǎcerii

pentru aproape toate activitǎţile. La copii şi adolescenţi dispoziţia poate fi iritabilitate

mai mult decât tristeţe. De asemenea trebuie sǎ fie prezente încǎ cel puţin patru

simptome adiţionale din lista simptomelor menţionate în subcapitolul anterior:

schimbǎri ale apetitului, ale somnului, ale activitǎţii psihomotorii, reducerea energiei,

sentimente de vinǎ sau devalorizare, dificultǎţi în gândire, în concentrarea atenţiei, în

luarea deciziilor, ideaţie suicidarǎ. Pentru a putea fi incluse în cadrul episodului

depresiv major, simptomele trebuie sǎ determine o schimbare evidentǎ în rǎu faţǎ de

situaţia anterioarǎ a subiectului, sǎ se manifeste cel puţin doua sǎptǎmâni consecutiv

aproape în fiecare zi şi sǎ persiste în cea mai mare parte a zilei. Episodul depresiv

major trebuie sǎ fie însoţit de distres semnificativ sau sǎ diminueze funcţionarea în plan

social, ocupaţional sau în alte domenii importante.

Episodul depresiv major se diagnosticheazǎ în funcţie de urmǎtoarele 5 criterii:

1. trebuie sǎ fie prezente timp de douǎ sǎptǎmâni cinci sau mai multe din

simptomele menţionate anterior, cel puţin unul din simptome trebuie sǎ fie

dispoziţia depresivǎ sau pierderea interesului sau a plǎcerii. Nu se includ

simptomele ce rezultǎ în mod evident din condiţiile de ordin medical general sau

iluzii şi halucinaţii din dispoziţii incongruente;

2. simptomele sǎ nu întruneascǎ criteriile pentru episodul mixt;

3. simptomele trebuie sǎ determine distres clinic semnificativ sau perturbǎri în

plan social, ocupaţional sau în alte domenii de funcţionare;

4. simptomele nu trebuie sǎ fie cauzate în mod direct de efectele psihologice ale

substanţelor (abuz de droguri, alcool) si nici de condiţiile medicale generale

(hipotiroidism);

5. simptomele nu trebuie sǎ se justifice ca urmare a pierderii a persoanei iubite.

Tulburarea distimicǎ

Trǎsǎtura esenţialǎ a tulburǎrii distimice  este dispoziţia depresivǎ cronicǎ în cea mai

mare parte a zilei, în majoritatea zilelor timp de cel puţin doi ani. În timpul perioadei

caracterizate prin dispoziţie depresivǎ trebuie sǎ fie prezente cel puţin douǎ simptome

adiţionale. Întrucât simptomele devin parte a experienţei cotidiene a indivizilor, nici nu

mai apar ca nefireşti şi nici nu sunt descrise, ci rezultǎ numai în urma interviului cu

rǎspunsuri directe. În timpul perioadei de doi ani, nici un simptom nu trebuie sǎ

lipseascǎ mai mult de douǎ luni. Diagnosticul de tulburare distimicǎ se poate stabili

doar dacǎ nu a fost prezent un episod depresiv major în perioada primilor doi ani ai

tulburǎrii, iar tulburǎrile nu întrunesc criterii pentru tulburarea depresivǎ majorǎ

cronicǎ sau în remisie. De asemenea nu trebuie sǎ fi existat vreodatǎ episod maniacal,

episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimicǎ. Se poate

vorbi de tulburare distimicǎ doar dacǎ ea nu apare exclusiv în cursul tulburǎrilor

psihotice cronice (schizofrenie). Tulburarea distimicǎ se poate asocia cu unele tulburǎri

cronice cum ar fi dependenţa de substanţe.

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ include tulburǎrile cu aspect depresiv care nu

întrunesc criteriile pentru tulburarea depresivǎ majorǎ, tulburarea distimicǎ,

tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivǎ, tulburare depresivǎ mixtǎ (anxietate şi

depresie). Tulburarea depresivǎ atipicǎ cuprinde:

1. tulburarea disforicǎ premenstrualǎ caracterizatǎ de simptome precum: dispoziţie

depresivǎ pronunţatǎ, anxietate, labilitate afectivǎ evidentǎ, diminuarea

interesului în activitǎţi. Apar în sǎptǎmâna de încheiere a perioadei şi dispar în

câteva zile dupǎ instalarea menstruaţiei. Simptomele trebuie sǎ fie destul de

severe pentru a interfera semnificativ cu munca, şcoala sau activitǎţile obişnuite

şi pentru a fi în întregime absente, timp de cel puţin o sǎptǎmânǎ dupǎ

menstruaţie.

2. tulburarea depresivă minoră cuprinde episoade de cel puţin două săptămâni cu

simptome depresive;

3. tulburarea depresivă recurentă scurtă cuprinde episoadele ce ţin de la două zile

la două săptămâni, cel puţin o dată într-o lună dintr-un an (neasociate cu ciclul

menstrual);

4. tulburarea depresivă postpsihotică în schizofrenie cuprinde episodul depresiv

major care apare în timpul fazei reziduale a schizofreniei;

5. episodul depresiv major suprapus cuprinde tulburări psihotice nespecifice

tulburării psihotice cu iluzii sau fazei active a schizofreniei;

6. situaţiile în care clinicianul ajunge la concluzia că tulburarea depresivă există,

dar nu se poate determina dacă este primară sau se datorează condiţiilor

generale medicale şi este indusă prin substanţe.

 

 

1.4. Evaluarea depresiei

Efortul omului de ştiinţă de a da o definiţie precisă tulburării depresive şi criteriilor de

diagnostic este susţinut de preocuparea constantă a clinicianului de a se asigura,

înainte de a pune diagnosticul, că simptomele depresive sunt prezente şi corespund

unei realităţi cunoscute sau recognoscibile în comunitatea profesioniştilor. Practicianul

trebuie să constate că s-au eliminat toate celelalte ipoteze, iar diagnoza corespunde

sistemelor reale ale pacientului. Culegerea datelor presupune observaţia clinică,

interviuri standardizate, inventare şi scale de evaluare obiectivă sau de autoevaluare.

Interviul standardizat. Fiecare metodă de interviu a fost elaborată pentru aplicare în

concordanţă cu criteriile unui sistem de diagnostic: Criteriile lui Feighner (1972),

Criteriile de Diagnostic pentru Cercetare (Spitzer et al., 1978), D.S.M.- IV-R (1987) şi

Clasificarea Internaţională a Tulburărilor, a Traumatismelor şi a Cauzelor Morţii (ICD-

10, 1993). Fiecare metodă precizează condiţiile de aplicare, persoanele calificate

pentru efectuarea interviului, timpul de aplicare, cotarea şi sursele pentru obţinerea

programelor. Pentru fiecare au fost stabilite fidelitatea, validitatea şi căile de

determinare ale acestora (Sholomkas, 1990; Guelfi, 1997).

Cele mai importante şi mai frecvent utilizate interviuri standardizate pentru

diagnosticul tulburărilor depresive sunt: Programul pentru Tulburări Afective şi

Schizofrenie, Programul de Interviu pentru Diagnostic, Interviul Clinic Structurat

pentru D.S.M.-IV-R, Interviul Compozit pentru Diagnostic Internaţional şi Programul

pentru Evaluare Clinică în Neuropsihiatrie.

Sistemul Compozit de Evaluare Diagnostică în tulburările depresive (CODE =

Composite Diagnostic Evaluation System) este o metodologie ce permite studiul

relaţiilor dintre diferitele clasificări ale tulburǎrilor mentale (Ban, 1989; Gaszner, Ban,

1996). Permiţând compararea sistemelor diagnostice derivate din diferite principii

nosologice, sistemul poate fi folosit în evidenţierea categoriilor valide de boli mintale şi

în identificarea tratamentului adecvat. El diferă de alte sisteme polidiagnostice prin

capacitatea sa de a produce diagnoză multiplă pe baza unui singur interviu.

Componentele esenţiale ale sistemului sunt divizate în algoritmi care pot evalua

pacientul prin multiple sisteme diagnostice în acelaşi timp. În CODE-DD (Depressive

Disorders) există o scală de evaluare pentru tulburările depresive (RSDD), care pe

baza unui algoritm, permite stabilirea diagnosticului în cadrul a 25 de sisteme

diagnostice de clasificare a tulburărilor depresive, în mod simultan. Întrucât CODE-DD

s-a dezvoltat prin diferenţierea subformelor, în cadrul depresiei unipolare se foloseşte

numai la pacienţii preselecţionaţi. Scala de evaluare pentru tulburările depresive se

bazează pe 90 de caracteristici cuprinse în 80 de variabile, fiecare fiind evaluată în

termeni de prezent sau absent. Fiecare variabilă este percepută ca şi un cod

responsabil pentru o formă distinctă a expresiei clinice. Scala conţine şi o subscală

pentru evaluarea severităţii tulburării depresive.

Listele de verificare IDCL-ICD-10 şi ICDL-D.S.M-IV pornesc de la dezavantajele

interviurilor standardizate şi structurate: „limitarea la circumstanţe precis

determinate”, dificultăţile de natură economică ale aplicării, încrederea în diagnostic

condiţionată de omogenitatea grupelor, „consumul de timp”, „dificultăţile explorării

verbale pentru pacienţii care  refuză comunicarea, simulează sau traversează o criză

acută”, relevanţă semnificativă doar la pacienţii cu simptome acute. Pe această bază,

listele de verificare propun o alternativă de verificare a semnelor şi simptomelor. Cu

ajutorul lor specialistul poate aduna toate datele relevante pentru stabilirea

diagnosticului în timpul consultaţiei obişnuite pe baza observaţiilor sau a informaţiilor

de la o terţă persoană. El se poate concentra asupra celor mai proeminente plângeri

ale pacientului şi ulterior, asupra semnelor şi simptomelor, ceea ce este foarte

important pentru obţinerea unei relaţii bazate pe încredere. Pacientul poate fi evaluat

chiar dacă explorarea deplină este imposibilă. Datele obţinute pot fi comparate şi se

notează în documente tipizate, rezultănd o mai temeinică comunicare, înregistrare şi

stocare a datelor. IDCL oferă o evaluare ştiinţifică şi standardizată pentru ICD-10 şi

D.S.M-IV, permiţând o examinare sistematică a criteriilor relevante şi a deciziilor de

diagnoză. Constituie un instrument consistent, riguros stabilit, ce poate fi folosit într-

un sistem standardizat pentru clasificarea pacienţilor.

Inventarele şi scalele. În urma consultării lucrărilor de referinţă privind evaluarea

depresiei, voi prezenta cele mai frecvent utilizate scale şi inventare ( Ban, 1981;

Sartorius, Ban, 1986; Shaver, Brennan, 1991; Kleinman, Good, 1995).

Scala pentru evaluarea depresiei Hamilton (HRSD), 1960 este una dintre primele scale

de evaluare obiectivă pentru aprecierea severităţii stărilor depresive, fiind şi astăzi

una dintre scalele cu cea mai largă utilizare. Itemii săi au fost revizuiţi, anumite

definiţii ale lor au fost adaptate (Hamilton 1982, 1987; Bech, Coopen, 1990;

Thompson,1989). Itemii scalei se referă la dispoziţia depresivă, dispoziţia anxioasă,

retardarea psihomotorie, simptomele cognitive, simptomele sociale şi la simptomele

vegetative ale depresiei. În varianta din 1986 a scalei depresiei Hamilton, realizată de

Bech şi colaboratorii săi cu acordul autorului, este inclusă alături de scala de depresie

Hamilton o scală de depresie a melancoliei (Bech, 1996). Prima conţine 21 de itemi, iar

a doua 10 itemi. Nivelele de severiatate ale semnelor şi simptomelor pot avea valori

cuprinse între 0-4 pentru HRSD sau între 0 şi 2, reflectând astfel 5 vs. 3 nivele. Scala

de diagnostic a melancoliei DMS precizează trei nivele cu valori cuprinse între 0 şi 2.

Alcătuită pe baza analizei construcţiei scalei Hamilton, folosindu-se analiza structurii

latente, scala de melancolie se realizează printr-o validitate constructivă ridicată.

Itemii săi acoperă cele mai importante componente ale tulburării de dispoziţie. Acest

lucru s-a constatat şi în studiile de validitate efectuate pe populaţii diferite, din culturi

diferite (Hamilton, 1987; Paykel, 1990). Scala Hamilton şi-a demonstrat validitatea

concurentă prin rapoarte la alte instrumente de evaluare dintre care cel mai

semnificativ este BDI.

Inventarul pentru depresie Beck (BDI) 1967, 1988 este cel mai frecvent citat şi cel mai

utilizat instrument de măsurare a depresiei bazat pe autodescriere. Mai mult, el a

devenit un etalon pentru validarea altor inventare sau scale de autoevaluare. În

lucrarea sa din 1967, Beck a definit depresia prin prezenţa unei liste de 21 „categorii

simptom-atitudine”. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziţie

depresivă (tristeţe), pesimism (lipsa speranţei), sentiment de eşec, deficit relaţional,

sentimente de vină, nevoia de pedeapsă, ură de sine, autoreproş, dorinţe de suicid,

plângeri, irascibilitate, contacte sociale deficitare, capacitate de decizie redusă,

imagine de sine negativă, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea

apetitului, scădere în greutate, ipohondrie, pierderea libidoului. In versiunea originală

s-a cuantificat gradul de severitate a simptomelor cu valori cuprinse între 0 şi 3, unele

categorii având douǎ variante de răspuns pentru acelaşi grad de severitate.

În versiunile mai recente ale scalei este stabilită o singură variantă pentru fiecare

nivel, astfel încât cei 21 de itemi au fiecare 4 nivele de severitate cuprinse între 0

(absenţa depresiei) şi 3 (depresie maximă). Astfel, scorul total este cuprins între 0 şi

63. Se consideră că absenţa depresiei sau depresia minimă se reflectă într-un scor mai

mic de 4, depresia uşoară între 5 şi 13, moderată între 14 şi 20, iar depresia severă

peste 21 (Shaver, Brennan, 1991). În practică se lucrează cu scoruri mai ridicate.

Adaptat pentru toate vârstele, BDI, este cel mai cunoscut inventar pentru măsurarea

nivelului depresiei şi a fost tradus şi utilizat cu succes în multe spaţii socio-culturale.

Este uşor de administrat, necesită un timp scurt, putând fi aplicat la diferite segmente

ale populaţiei indiferent de nivelul de cultură sau vârstă, datorită utilizării unui limbaj

accesibil.

Scala de autoevaluare a depresiei Zung (SDS, 1965) a fost concepută pentru evaluarea

depresiei mai ales în instituţiile de îngrijire medicală. Ea conţine 20 de itemi grupaţi în

4 categorii: simptome afective, referitoare la dispoziţia depresivă, simptome

referitoare la perturbări fiziologice (somn, apetit, greutate, libido, oboseală), la

perturbări psihomotorii (agitaţie sau retardare), perturbări psihologice (confuzii,

disperare, iritabilitate, indecizie, depreciere, idei suicidare, insatisfacţie). Răspunsurile

pentru fiecare item se grupează în 4 variante, fiecare reflectând frevenţa semnului sau

simptomului: 1=deloc sau pentru puţin timp, 2=uneori, 3=o bună parte de timp, 4=cel

mai mult sau tot timpul. Tradusă în peste 30 de limbi, SDS, asemenea BDI este una

dintre cele mai larg folosite scale pentru evaluarea depresiei, atât în unităţile de

cercetare, cât şi în clinică. Cele două instrumente pot fi considerate complementare,

BDI măsurând gradul de severitate al depresiei, iar SDS frecvenţa simptomelor

depresive. Complementaritatea şi distincţia sunt importante şi trebuie luate în

considerare în raport cu obiectivele cercetării. Asemenea BDI, aplicarea SDS nu este

influenţată semnificativ de factori demografici.

Scala pentru evaluarea depresiei Carroll (CRS) a fost concepută ca o modalitate de

autoevaluare pararlelă la Scala de Evaluare Obiectivă a Depresiei Hamilton (HRDS).

Dezvoltarea CRS nu a fost menită să compenseze incongruenţa dintre evaluările clinice

obiective şi autoevaluările depresiei. Itemii săi vizează aspectele somatice şi

comportamentale ale depresiei, indicând severitatea simptomelor fără a avea pretenţia

să constituie un mijloc de diagnostic. CRS cuprinde 52 de itemi care vizează retardul

motor, agitaţia, perturbările somnului, pierderea în greutate, anorexia, oboseala,

pierderea libidoului, dificultăţi în concentrarea atenţiei, diminuarea perspicacităţii,

anxietate şi idei suicidare. În contrast cu HRDS în care unele enunţuri se evaluează de

la 0 la 4, iar altele de la 0 la 2, în CRS aceeaşi itemi (simptome) sunt reprezentaţi de

patru sau de două enunţuri care reflectă severitatea progresivă a manifestărilor

aceluiaşi simptom. Ordinea prezentării itemilor este aleatorie. Răspunsurile la

chestionar sunt binare (da/nu); 40 de răspunsuri de tip „da” şi 12 de tipul „nu” vor fi

luate în considerare pentru determinarea stării depresive. Scorul total se calculează

prin însumare (1 punct pentru fiecare item) şi poate fi cuprins între 0 şi 52.

În combinaţie cu interviurile structurate, inventarele şi scalele pot fi utilizate pentru

evaluarea severităţii, frecvenţei, evoluţiei şi a simptomatologiei depresiei. Eficienţa lor

poate spori dacă se iau în calcul atât calităţile lor psihometrice, cât şi neajunsurile.

 

 

1.5. Tratamente

Dupǎ un întreg proces de definire, clasificare, diagnosticare şi evaluare a acestui flagel

social (depresia), oamenii de ştiinţǎ au descoperit diverse modalitǎţi de ameliorare

şi/sau chiar vindecare ale indivizilor ce prezintǎ simptomele specifice depresiei.

Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe

antidepresive. În trecut, electroşocul reprezenta instrumentul de bazǎ, însǎ acum el

este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la

antidepresori. Medicamentele folosite sunt împǎrţite în douǎ mari grupe: inhibitorii

monoaminooxidazei şi derivaţii triciclici. Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt

eficienţi, dar prezintǎ şi dezavantaje: sunt dificil de administrat, necesitând o

supraveghere deosebitǎ şi asocierea lor cu alte medicamente poate fi extrem de

periculoasǎ. Derivaţii triciclici sunt pe bazǎ de imipraminǎ utilizatǎ pentru prima datǎ

de R. Kuhn în 1957. Clomipramina şi amitriptilina, care pot fi administrate pe cale

intravenoasǎ la începutul tratamentului au inaugurat o lungǎ serie de medicamente

antidepresive care acţioneazǎ în general prin inhibarea recaptǎrii neuromediatorilor

intrasinaptici şi fac sǎ vireze dispoziţia depresivǎ dupǎ 12-15 zile de tratament.

Activitatea lor paralizeazǎ net nervul vag şi antreneazǎ fenomene secundare, uneori

dezagreabile: uscǎciunea gurii, midriazǎ, cu dificultatea acomodǎrii vizuale, riscuri de

creştere a tensiunii intraoculare sau provocarea unei retenţii vezicale; tahicardie şi

tulburǎri tensionale în primele zile de prescripţie. Provoacǎ o dezinhibare adesea mai

precoce decât modificarea stǎrii timice, ceea ce poate facilita o trecere la actul

suicidar. Din aceste motive este necesar ca asemenea tratamente sǎ se facǎ sub

supravegherea constantǎ a anturajului şi, în cazurile grave, cu risc de suicid, în mediul

spitalicesc. Când bolnavul este anxios şi siucidar, este necesar sǎ se asocieze

medicamente sedative şi anxiolitice (levopromazina sau benzodiazepine), suspectând

totuşi riscuri de dependenţǎ. Trebuie de asemenea sǎ se prescrie corectori de

hipotensiune (clorohidratul de heptaminol) şi corectori de efecte anticolinergice

(anetoltritiona, ezerina). Acest tratament va fi diminuat progresiv dupǎ virajul de

dispoziţie, prevenindu-se o posibilǎ recidivǎ a depresiei. Mulţi specialişti îl prescriu luni

în şir cu doze slabe asociind produse normotimice (litiu şi valpromida) care s-au

dovedit eficiente în prevenirea de noi accese.

În afarǎ de tratamentul medicamentos, necesare şi utile sunt psihoterapiile. Una dintre

acestea este terapia cognitiv-comportamentalǎ care a fost dezvoltatǎ de Beck, Rush,

Shaw si Emery, care poate fi definitǎ ca o rezolvare de probleme, depresia fiind ea

însǎşi o problemǎ. Scopul terapiei este de a-l ajuta pe pacient sǎ gǎseascǎ soluţii la

problemele sale, iar obiectivul imediat al terapiei este eliberarea de simptome, cel pe

termen lung fiind rezolvarea problemelor de viaţǎ şi prevenirea apariţiei sau mǎcar

atenuarea unor episoade depresive viitoare. Se face o selecţie a pacienţilor care

presupune luarea în considerare a urmǎtorilor factori: pacienţii sǎ fie non-psihotici

(totuşi, poate fi aplicatǎ şi acestora, dar însoţitǎ de medicaţie antidepresivǎ), sǎ se

cunoascǎ gradul de severitate al depresiei, sǎ se identifice patternul de gândire

negativǎ, sǎ se realizeze alianţa terapeuticǎ şi pacientul sǎ aibǎ un repertoriu bogat de

deprinderi de a face faţǎ stresului. În funcţie de aceşti factori, terapeutul elaboreazǎ

diferite strategii (cognitive, comportamentale, cognitiv-comportamentale, preventive)

ţinând cont atât de caracteristicile, cât şi de gradul de severitate al depresiei ale

fiecǎrui pacient în parte. Terapia cognitiv-comportamentalǎ este mai eficientǎ când se

asociazǎ cu terapiile sugestive: relaxare, hipnozǎ, antrenament mental.

 

 

1.6. Concluzii

 

Dintre toate noţiunile de semiologie psihiatricǎ şi psihopatologie clinicǎ, aceea de

depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi include o fenomenologie clinicǎ extrem de

variatǎ, de la schimbǎrile de dispoziţie compatibile cu viaţa „normalǎ” pânǎ la

manifestǎrile psihotice, care evolueazǎ atât cu perturbarea stǎrii afective, cât şi cu

diminuarea frapantǎ a posibilitǎţilor cognitive, psihomotorii şi perceptive. În plus,

termenul de depresie este folosit şi în alte domenii decât cele ale psihopatologiei şi

clinicii psihiatrice, astfel:

în neurofiziologie, depresia indicǎ o reducere a activitǎţii electrofiziologice;

în farmacologie, depresia exprimǎ efectul anumitor substanţe (psiholeptice) de

reducere a responsivitǎţii senzoriale şi psihice. Aceastǎ acţiune farmacodinamicǎ

a constituit chiar un criteriu taxonomic în funcţie de care psihotropele erau

împǎrţite în stimulante si deprisante;

în fiziopatologie, depresia constituie expresia dezechilibrului între anumiţi

neurotransmiţǎtori şi modulatori ai impulsului neuronal sau o perturbare a

mecanismelor neuronale receptoare.

Totodatǎ, depresia prezintǎ o accepţiune distinctǎ şi este diferit definitǎ în funcţie de

orientarea psihologicǎ sub care este privitǎ. Astfel:

psihanaliza vede depresia ca o deturnare a agresivitǎţii spre sine;

teoria comportamentistǎ considerǎ depresia ca un defect de condiţionare sau ca

o lipsǎ de abilitate de învǎţare, survenitǎ în urma unor eşecuri repetate;

psihologia academicǎ apreciazǎ depresia ca o tulburare cognitivǎ ce determinǎ o

imagine de sine negativǎ şi o viziune distorsionatǎ, pesimistǎ asupra lumii.

Dispoziţia depresivǎ reprezintǎ o schimbare calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ,

constatabilǎ „în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi” (DSM-IV-R, p. 222)

timp de minimum douǎ sǎptǎmâni. Se precizeazǎ faptul cǎ aceastǎ dispoziţie depresivǎ

este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din jur.

Sindromul depresiv se caracterizeazǎ prin apariţia bruscǎ a unei stǎri de depresie şi de

anxietate cu nelinişte psihomotorie. Bolnavii sunt agitaţi, panicaţi, vorbesc mult, nu-şi

gǎsesc locul, prezintǎ frecvent idei delirante de autoacuzare, de umilire, hipocondrice

sau chiar de urmǎrire şi influenţǎ. Uneori ideile delirante pot fi însoţite de halucinaţii

auditive şi vizuale, survenite pe fondul de dispoziţie depresivǎ. În  unele forme de

depresie accentuatǎ, modificǎrile tensiunii arteriale pot produce tulburǎri de conştiinţǎ

de tip delirant-oniroid în cursul cǎrora bolnavul nu mai percepe clar mediul exterior,

prezintǎ false recunoaşteri, halucinaţii, dezorientare în timp şi spaţiu; dupǎ risipirea

episodului confuzional ei nu pǎstreazǎ amintirea acestei stǎri (amnezia lacunarǎ) sau o

reproduc fragmentar. Sindromul depresiv poate dura doua-trei sǎptǎmâni şi are

tendinţa sǎ recidiveze. Uneori survine consecutiv administrǎrii timp îndelungat a

medicamentaţiei hipotensive rezerpinice.

Sindromul depresiv are ca simptome cardinale dispoziţia depresivǎ, încetinirea

proceselor de gândire şi inhibiţia activitǎţii.

Se pot deosebi urmǎtoarele forme ale sindromului depresiv:

depresia simplǎ, în care simptomul cel mai important este inhibiţia activitǎţii;

depresia stuporoasǎ, în care inhibiţia atinge intensitatea maximǎ;

depresia anxioasǎ;

depresia delirantǎ cuprinde delirul melancolic tipic (pǎcǎtuire, sǎrǎcie,

hipocondrie), care poate lua o formǎ specialǎ în Sindromul Cotard. Acesta e

constituit din idei de negaţie (a existenţei şi a funcţiei propriilor organe, a

existenţei rudelor, a celorlalţi oameni, chiar şi a lumii), de imoralitate şi

enormitate.

În  funcţie de importanţa scǎzutǎ a factorului somatogen şi cea crescândǎ a factorului

psihogen, depresiile se ordoneazǎ astfel (Kielholz):

depresii organice: senile, pe fond de arteriosclerozǎ cerebralǎ, posttraumatice,

în epilepsie;

depresii simptomatice postinfecţioase: în boli cronice vasculare, pulmonare, în

tulburǎri endocrine premenstruale, în cursul sarcinii, hipertiroidiilor, bolii

Addison, în tratamentele cu reserpinǎ, steroizi, în faza de carenţǎ la toxicomani,

în schizofrenie;

depresii de involuţie;

depresii endogene care fac parte din sfera psihozei maniaco-depresive;

depresii psihogene: a) depresii de epuizare şi nevrotice care ar sintetiza alte

încercǎri de delimitare fǎcute anterior (depresia vegetativǎ Lemke); b) depresii

psihoreactive.

Depresia se întâlneşte mai rar în copilǎrie decât în viaţa adultǎ, ea fiind apanajul

versantului descendent al existenţei. Într-o  mai mare mǎsura decât la adult, depresia

nu apare purǎ, ci deseori mascatǎ de un sentiment de obosealǎ sau greutate fizicǎ,

disprosexie, bradipsihie si bradikinezie. Uneori copiii depresivi sunt consideraţi

capricioşi, dezinteresaţi, hipersensibili sau labili afectiv. Din cauza posibilitǎţilor

reduse de verbalizare a trǎirilor, cât şi datoritǎ aspectului polimorf şi uneori mascat al

depresiei, se disting greu stǎri depresive propriu zise înainte de vârsta şcolaritǎţii. Unii

autori (Kohler) considerǎ cǎ stǎrile depresive nu survin niciodatǎ înainte de perioada

prepuberǎ sau puberǎ. Cu toate acestea, R. A. Spitz, vorbeşte de o „depresie

anacliticǎ”, care poate apǎrea chiar la copilul de şase luni, aflat într-o carenţǎ

emoţionalǎ în raport cu separarea sa de mamǎ,  şi  se caracterizeazǎ prin dezinteresul

faţǎ de anturaj, pierderea apetitului, tulburǎri în dezvoltarea generalǎ şi ponderalǎ.

Manifest ǎ rile clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin simptome

esenţiale si facultative:

1. reducerea capacitǎţii cognitive – dificultǎţi de concentrare, de mobilizare

voliţionalǎ şi deliberare. Pacientul acuzǎ faptul cǎ gândirea sa e trenantǎ,

vâscoasǎ, laborioasǎ, dar neclarǎ şi ineficace, cu o sǎrǎcire a temelor şi o

reducere a conţinuturilor;

2. temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimalizare,

incapacitate şi culpabilitate;

3. sentimente de inadecvare personalǎ – ideea de pǎcat e legatǎ de sentimentul

religios;

4. pierderea sau reducerea stimei de sine – autoevaluarea negativǎ, subaprecierea,

inadecvarea, culpabilitatea;

5. inhibiţia psihomotorie – astenia, asociaţii ideative lente, reducerea amplitudinii

şi a ritmului mişcǎrii, hipomimia cu reducerea expresivitǎţii mimice;

6. indiferenţa afectivǎ – incapacitatea pacientului de a trǎi satisfacţii sau de a

încerca sentimente agreabile, în faţa unor situaţii de naturǎ sǎ confere o stare

afectivǎ pozitivǎ;

7. anestezia psihicǎ dureroasǎ – pacienţii nu sunt capabili de trǎirea unor

sentimente afective negative, de a resimţi tristeţea, doliul sau disperarea;

8. dificultatea de deliberare, indecizia şi ezitarea;

9. deznǎdejdea sau disperarea – intensitatea şi severitatea tulburǎrilor depresive,

risc suicidar deosebit;

10. insomnia, hipersomnia;

11.reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ;

12.constipaţia;

13.cefaleea – „singurul simptom al unei depresii” (Kielholz 1984, p. 56);

14.algiile – justificarea inhibiţiei psihomotorii.

 

 

Manifest ǎ ri clinice întâlnite în depresii :

76 – 100% – tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie,

dezinteres, hipoprosexie, ideile de insuficienţǎ;

51 -75% – disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului

social, indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de suicid, încetinirea

psihomotorie, absenţa relaţiilor sociale, diminuarea libidoului, trezirea precoce,

incapacitate de adormire, somn superficial întrerupt, inapetenţǎ, modificarea

greutǎţii, algii;

26 – 50% – sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie,

maleza matinalǎ, constipaţie;

1 – 25% – idei de sǎrǎcie, idei de persecuţie, delir de culpabilitate, delir

hipocondric, malezǎ

vesperalǎ.

Speiberg:::::::

Este un chestionar de autoevaluare, fiind desemnat pentru autoadminstrare. Atentia examinatorului trebuie îndreptata asupra faptului ca instructiunile sunt diferite pentru cele doua parti ale inventarului. Anxietatea stare este conceptualizata ca o stare emotionala tranzitorie sau o conditie a organismului uman care este caracterizata prin trairi constient percepute, subiective ale tensiunii precum si o activitate crescuta a sistemului nervos autonom. Aceste stari pot varia în intensitate si fluctua în timp. Anxietatea trasatura se refera la diferente relativ stabile în tendinta de a raspunde la situatii percepute ca amenintatoare cu cresteri ale anxietatii stare.

COTARE:

5.3. Metodologia utilizată5.3.1. Descrierea loturilor de adolescenţi investigaţi În cercetarea noastră, am investigat două loturi de adolescenţi, dintre care 47 de adolescenţi instituţionalizaţi (Centrul de Plasament Bucium din Iaşi) şi 55 de adolescenţi proveniţi din familii normale, deci neinstituţionalizaţi (elevi ai Liceului Teoretic ,,M. Eminescu” din Iaşi). În total, au fost investigaţi 102 adolescenţi (58 de băieţi şi 44 de fete), cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani ( x = 16.6 ani; s = 1.2 ani). Dintre adolescenţii instituţionalizaţi, 20 au fost fete şi 27 – băieţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani ( x = 16.7 ani; s = 1.4 ani). Motivele instituţionalizării acestora în Centrul de plasament Bucium ţineau de: abandon, decesul ambilor părinţi, decăderea părintelui din familia monoparentală din drepturi sau a ambilor părinţi, situaţii Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro42familiale precare din punct de vedere socio-economic, familii dezintegrate, etc. Pe lângăsimptomele specifice instituţionalizării, unii dintre adolescenţii instituţionalizaţi prezentau o serie de tulburări de comportament specifice. Dintre adolescenţii proveniţi din familii normale (neinstituţionalizaţi), 24 au fost fete şi 31 – băieţi. Vârstele acestora au variat între 15 şi 18 ani, fiind elevi în clasele IX-XII ale Liceului Teoretic ,,M. Eminescu” din Iaşi. Vârsta medie a adolescenţilor neinstituţionalizaţi, proveniţi din familii normale a fost de 16.5 ani (s = 0.9 ani). Adolescenţii din lotul celor instituţionalizaţi au completat chestionarele care le-au fost administrate în grupuri mici (5-6 subiecţi), în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni. Am acordat o atenţie specială supravegherii acestora, pentru a se evita situaţia contaminării răspunsurilor prin influenţă reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în luna mai anul trecut. 5.3.2. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor Pentru colectarea datelor referitoare la stima şi la imaginea de sine, am aplicat douăchestionare: 9 Scala de stimă de sine ETES (Echelle Toulousaine d’Estime de Soi) – versiunea pentru puberi şi adolescenţi (adaptată pe populaţie de adolescenţi de psiholog Adriana Crăciun, 1998). 9 Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine, inspirat de cercetările asupra imaginii de sine şi a rolului acesteia în psihoterapie, întreprinse de C. Rogers – acest chestionar este prezentat într-o traducere şi adaptare românească de Ion Dafinoiu, în lucrarea coordonată de Adrian Neculau, 26 de teste pentru cunoaşterea celuilalt

(Editura Polirom, Iaşi, 2003). Scala Toulouse de Stima de Sine (ETES) a fost inspirată din instrumente deja existente (scalele lui Coopersmith, Rosenberg, etc.), fiind publicată pentru prima dată în Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro431994, de N. Oubrayrie, M. Léonardis şi C. Safont, în Revista Europeană de Psihologie Aplicată. Deoarece integrează diferite faţete ale stimei de sine, ETES permite obţinerea unui scor global şi a cinci scoruri parţiale, corespunzătoare celor cinci aspecte pe care le operaţionalizează. Două dintre acestea, respectiv aprecierea controlului emoţional şi evaluarea sinelui proiectiv, sunt dimensiunile sau faţetele pe care ETES-ul le propune în plus, faţă de scalele anterioare omoloage, focalizate mai mult pe sondarea sinelui fizic, social şi/sau şcolar. În varianta construită pentru puberi şi adolescenţi, scala ETES este alcătuită din 60 de itemi cu răspunsuri dihotomice de tip DA/NU (Anexa 1), repartizaţi câte 12 pe fiecare din cele cinci dimensiuni. Fiecare item este cotat cu un punct dacă subiectul a răspuns conform grilei de corectare. Scorurile pentru fiecare dintre subscale se obţin prin însumarea scorurilor la itemii componenţi. De asemenea, se poate calcula un scor total, însumandu-se scorurile la cele cinci subscale. În cercetările cu caracter teoretic sau aplicativ, autorii recomandă să se opereze atât cu scorurile pe dimensiuni, cât şi cu cel global. Dar în scopuri de diagnostic pentru orientare, selecţie sau pentru consiliere a adolescentului/puberului pe anumite probleme, scorurile la Sinele emoţional, social, scolar, fizic, respectiv proiectiv sunt mult mai informative şi au o valoarea prognostica mai mare decât scorul global la scală. Tabelul 1 prezintă pe scurt semnificaţiile fiecăreia dintre cele cinci subscale (corespunzătoare dimensiunilor sau faţetelor sinelui). Tabelul 1 Dimensiuni ale stimei de sine SemnificaţiiSine emoţional Exprimă reprezentarea controlului emoţiilor, capacitatea de stăpânire a impulsivităţii; importanţa sa în cadrul scalei poate fi justificată prin aceea că un control eficient al emoţiilor permite organizarea adecvată a activităţilor, facilitează planificarea unor scopuri realiste, precum şi a unor strategii eficiente prin care acestea pot fi atinse (de exemplu, itemul: Îmi pierd cu uşurinţă calmul când mi se fac reproşuri). Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro44Sine social Condensează reprezentarea interacţiunilor cu ceilalţi (părinţi, colegi, prieteni) şi a sentimentului de recunoaştere sociala (de exemplu, itemul: Când sunt într-un grup, îmi place să mă fac remarcat şi apreciat) Sine şcolar Reflectă percepţia pe care individul o are asupra propriilor lui competenţe, obiectivabile în propriile comportamente şi performanţe şcolare (de exemplu, itemul: Mă descurajez cu usurinţa la şcoală). Sine fizic Oglindeşte gradul de acceptare de către subiect faţa de înfăţişarea sa fizică (de exemplu, itemul: Cred că sunt prea gras/slab). Sine proiectiv (prospectiv)

Vizează reprezentările subiectului asupra propriului viitor, transparente în: atitudinea faţa de oferta anilor care vor veni (de exemplu, itemul: Am încredere în viitor), ţintele vizate (de exemplu, itemul: Scopul meu principal este de a avea o meserie care să-mi placă), rolurile dorite sau aşteptate (de exemplu, itemul: Aş dori să particip la mişcări de solidaritate), etc. Această dimensiune a fost introdusă de autorii scalei pe baza supoziţiei existenţei unei legături între stima de sine şi reprezentările subiectului asupra propriului viitor, considerate a diferi faţă de cele actuale. Aplicaţiile experimentale ale ETES-ului, efectuate de cei trei autori pe grupe de puberi şi adolescenţi şcolarizaţi, au relevat aspecte interesante privind importanţa unor dimensiuni ale stimei de sine şi a diferenţelor de autoevaluare în raport cu vârsta şi sexul subiecţilor. Structura multidimensională a scalei ETES permite lărgirea şi rafinarea posibilităţilor de lucru ale psihologului consilier şcolar, psihoterapeutului sau ale clinicianului şi asta pentru că, autoevaluarile pe care le permite posibile scala înseamnă, pentru subiect, o nouă treaptă în conştientizarea propriilor trăiri asociate caracteristicilor şi Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro45competenţelor sale şi, prin aceasta, o cale de reajustare a stimei de sine, de asumare şi clarificare a propriei identităţi, de creştere a eficienţei propriilor acţiuni. *** Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine integrează rezultatele şi observaţiile din cercetările întreprinse de Carl Rogers asupra acestei dimensiuni a personalităţii, pe care autorul citat a considerat-o ca având o relevanţa deosebită în procesul terapeutic. Fundamentul teoretic include ideea potrivit căreia oamenii au competenţele necesare pentru a se privi din exterior, cu alte cuvinte pentru a-şi analiza propria lor persoană. Rogers a observat că multe dintre persoanele care se prezentau la psihoterapie aveau o imagine de sine negativă, prezentau o discordanţă (discrepanţă) între ceea ce ar fi dorit să fie şi ceea ce credeau că sunt, în momentul respectiv. Astfel de discrepanţe între felul în care se vedeau persoanele respective şi ceea ce ar fi dorit să fie ele l-au condus pe Rogers către elaborarea teoriei conflictului dintre Eul actual şi Eul ideal. Acest conflict poate conduce la sentimente de frustrare, stres şi la o stimă de sine scăzută. Pentru unii dintre noi, conflictul între Eul actual şi cel ideal poate părea copleşitor şi poate conduce chiar la depresie, în timp ce pentru alţii un astfel de conflict poate constitui modalitatea prin care îşi mobilizează resursele necesare atingerii idealurilor propuse. Chestionarul prezintă o listă de 32 de adjective (Anexa 2), reprezentând atât caracteristici personale pozitive (de exemplu: plin de umor, entuziast, demn de încredere, politicos, sincer, puternic etc.), cât şi negative (de exemplu: emotiv, fragil, interiorizat, cinic, invidios, impulsiv etc.). Chestionarul nu implică răspunsuri greşite sau corecte, ,,bune” sau ,,rele”, ceea ce contează fiind felul în care subiectul se vede şi se evaluează pe sine însuşi. Subiecţii trebuie să citească cu atenţie lista şi să pună, în coloana Cum sunt în prezent, câte un ,,X” în dreptul fiecărui adjectiv, pe care îl consideră ca fiindu-i caracteristic. Apoi, fără a privi semnele făcute în prima coloană, trebuie să recitească lista de adjective şi să pună câte un ,,0”, în coloana Cum aş dori să fiu, în dreptul fiecărui adjectiv, pe care ar dori să-l caracterizeze. Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro46Scorarea se face acordând câte un punct pentru fiecare adjectiv notat cu ,,X”, respectiv cu ,,0” în cele două coloane, respectiv pentru fiecare dintre adjectivele care nu au

fost notate în nici una dintre cele două coloane. Apoi, se însumează punctele obţinute, astfel obţinându-se o măsură aproximativă a discrepanţei dintre Eul actual, respectiv cel ideal. 5.4. Rezultatele obţinute şi interpretarea lor Am comparat mediile obţinute de lotul de adolescenţi instituţionalizaţi, la chestionarul pentru evaluarea imaginii de sine, respectiv la scala pentru evaluarea stimei de sine cu mediile obţinute de lotul de adolescenţi neinstituţionalizaţi. Comparaţii au fost efectuate, utilizându-se testul t-Student pentru compararea mediilor a două eşantioane independente. Toate prelucrările au fost efectuate, utilizându-se opţiunile aplicaţiei SPSS 10.00 for Windows. Tabelul 2 prezintă datele obţinute. Tabelul 2 Variabile măsurate Adolescenţi Medii Abateri standard t instituţionalizaţi 18.95 5.36 Imaginea de sine neinstituţionalizaţi 13.96 4.89 4.91 *** instituţionalizaţi 38.31 5.44 Stimă de sine globalăneinstituţionalizaţi 39.60 6.64 - 1.05 ns instituţionalizaţi 6.87 1.73 Sine emoţional neinstituţionalizaţi 8.03 2.44 - 2.72 ** instituţionalizaţi 8.12 1.42 Sine social neinstituţionalizaţi 8.87 1.67 - 2.39 * instituţionalizaţi 8.40 2.21 Sine şcolar neinstituţionalizaţi 7.23 2.46 2.50 * instituţionalizaţi 7.93 2.05 Sine fizic neinstituţionalizaţi 7.67 2.41 0.58 ns instituţionalizaţi 6.97 2.38 Sine proiectiv neinstituţionalizaţi 7.78 1.54 - 2.04 * * p < 0.05; ** p < 0.01; *** p < 0.001; ns – diferenţe nesemnificative statistic Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro47Datele obţinute au indicat o diferenţă semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obţinute de

adolescenţii instituţionalizaţi şi media notelor obţinute de adolescenţii neinstituţionalizaţi. Lotul adolescenţilor instituţionalizaţi a obţinut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu lotul adolescenţilor neinstituţionalizaţi (a se vedea graficul 1). adolescentineinstitutionalizati institutionalizatiMedie autoaprecierea imaginii de sine2019181716151413 Graficul 1 Conform observaţiilor lui Carl Rogers, cu cât nota la chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine este mai ridicată, cu atât discrepanţa dintre Eul actual şi cel ideal, percepută subiectiv de o persoană, este mai ridicată. Analizând datele din tabelul 2, rezultăclar tendinţa adolescenţilor instituţionalizaţi de a prezenta o discrepanţă mai mare între Eul actual şi cel ideal, comparativ cu adolescenţii neinstituţionalizaţi. Aşadar, datele pe care le-am obţinut au confirmat prima dintre ipotezele generale (şi de lucru) de la care am pornit. Acest rezultat confirmă observaţiile din literatura de specialitate, care aratădificultăţile pe care le întâmpină adolescenţii instituţionalizaţi, în ceea ce priveşte formarea Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro48reprezentării despre propria persoană. Acestora le lipsesc reperele (părinţi, fraţi, prieteni), despre care ştim că joacă un rol foarte important în formarea imaginii de sine, prin judecăţile de valoare pe care le emit referitor la persoana unui individ (judecăţi referitoare la: conduită, competenţe, capacitate de interrelaţionare, etc.). Comparaţiile între mediile obţinute de adolescenţii instituţionalizaţi şi mediile obţinute de cei neinstituţionalizaţi la scala ETES, destinată evaluării stimei de sine globale şi a componentelor acesteia, au indicat diferenţe semnificative statistic pentru următoarele patru dimensiuni legate de stima de sine: sine emoţional (t = - 2.72; p < 0.01), sine social (t = - 2.39; p < 0.05), sine şcolar (t = 2.50; p < 0.05) şi sine proiectiv (t = - 2.04; p < 0.05) (a se vedea graficele 2 - a, b, c şi d). Cele două loturi de adolescenţi nu s-au diferenţiat semnificativ, în ceea ce priveşte nivelul global al stimei de sine, deşi lotul adolescenţilor instituţionalizaţi a obţinut o medie mai scăzută, comparativ cu lotul adolescenţilor neinstituţionalizaţi. adolescentineinstitutionalizati institutionalizatiMedii Sine emotional8,28,07,87,67,47,27,06,86,6

Graficul 2-a Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro49adolescentineinstitutionalizati institutionalizatiMedii Sine social9,08,88,68,48,28,0 Graficul 2-b adolescentineinstitutionalizati institutionalizatiMedii Sine scolar8,68,48,28,07,87,67,47,27,0 Graficul 2-c Psihologia Online Biblioteca Onlinewww.psihologiaonline.ro50adolescentineinstitutionalizati institutionalizatiMedii Sine prospectiv8,07,87,67,47,27,06,8 Graficul 2-d Pentru prima dimensiune legată de stima de sine, diferenţa a fost semnificativă în